Supliment: Povestea lui Daming și a lui Xiaoming

Înainte de a trece la subiectul principal al părtășiei noastre, să începem prin a spune o poveste. Ce folos are să spui povești? (Sunt ușor de reținut.) Până acum, câte povești ușor de reținut am spus? (Povestea lui Dabao și a lui Xiaobao.) „Povestea lui Dabao și a lui Xiaobao” a fost cea pe care am spus-o data trecută. (Ai mai zis și „Vânătoarea de șobolani” și povestea femeilor conducătoare.) S-au spus deja destul de multe povești. De ce spun povești? De fapt, scopul este de a trece la o formă mai relaxată și mai ușor de înțeles de a avea părtășie despre unele adevăruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă. Dacă înțelegeți adevărurile din poveștile pe care le spun, iar aceste adevăruri vă ajută în diferite aspecte ale intrării voastre în viața de zi cu zi, atunci poveștile nu au fost spuse în zadar. Asta arată că înțelegeți în mod real adevărurile incluse în povești, că înțelegeți latura practică a acestora, în loc să le auziți doar ca pe simple povestiri. Data trecută, am spus povestea lui Dabao și a lui Xiaobao. Astăzi, voi spune povestea lui Daming și a lui Xiaoming. În timp ce ascultați, gândiți-vă la ceea ce încearcă de fapt să vă facă să înțelegeți acestă poveste și ce aspect al adevărului include.

Daming și Xiaoming sunt tată și fiu. Cu ceva timp în urmă, Daming și fiul său, Xiaoming, au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu. Este acesta un lucru bun? (Da.) Este un lucru bun. Xiaoming este mic și nu știe decât puțin să citească, așa că Daming îi citește în fiecare zi din cuvintele lui Dumnezeu și îi explică răbdător cuvintele pe care Xiaoming nu le înțelege. După o perioadă de timp, Xiaoming ajunge să înțeleagă destul de multe doctrine despre cum să se poarte ca persoană, precum și anumiți termeni pe care nu i-a întâlnit niciodată înainte de a crede în Dumnezeu, cum ar fi „supunere”, „credință”, „onestitate”, „înșelătorie” și așa mai departe. Daming, văzând progresele fiului său, este foarte mulțumit. Cu toate acestea, în ultima vreme, Daming a observat că, oricât de mult i-ar citi lui Xiaoming din cuvintele lui Dumnezeu, copilul nu face prea multe progrese în ceea ce privește comportamentul sau vorbirea sa. Daming devine neliniștit și își creează o povară, gândindu-se: „Cum pot să-l fac pe fiul meu să înțeleagă unele adevăruri citind cuvintele lui Dumnezeu, să manifeste o oarecare schimbare, astfel încât ceilalți să-l aprobe, să-l susțină și să-l laude ca pe un copil bun? Și apoi, datorită performanței lui Xiaoming, ei ar putea proclama că este bine să crezi în Dumnezeu, iar Evanghelia ar putea fi răspândită altora prin schimbările produse cu fiul meu – cât de grozav ar fi!” După ce și-a creat această povară, Daming continuă să mediteze: „Cum pot să-l educ pe Xiaoming în mod corespunzător, ca să înțeleagă mai multe despre propria conduită, astfel încât să aibă performanțe mai bune și să se conformeze intențiilor lui Dumnezeu? În cele din urmă, când Xiaoming va deveni un copil bun și toată lumea îl va lăuda, toată această glorie ar putea fi dată lui Dumnezeu – cât de minunat ar fi! În acel moment, mi se va lua piatra grea de pe inimă.” Este rezonabilă povara pe care o simte Daming? Se poate considera că îndeplinește o sarcină adecvată pentru el? (Da.) Din această perspectivă, punctul său de plecare este corect – se consideră a fi rezonabilă și o sarcină adecvată. Este calea pe care Daming a ales-o pentru Xiaoming corectă sau greșită? Este bună sau rea? Să vedem pe parcurs. Daming se roagă și-L imploră adesea pe Dumnezeu în legătură cu acest lucru și, în cele din urmă, într-o zi, are o „inspirație”. Ce „inspirație”? Așa-numita „inspirație”, în ghilimele. Deoarece această „inspirație” este în ghilimele, la ce fel de cale s-ar putea referi Daming? Vă puteți imagina ce se va întâmpla în continuare în poveste? Nu este foarte clar, nu-i așa? Nu prea se știe.

Într-o zi, după ce îi citește fiului său din cuvintele lui Dumnezeu, Daming îl întreabă foarte serios pe Xiaoming dacă este bine să crezi în Dumnezeu. Xiaoming îi răspunde solemn: „Este bine să crezi în Dumnezeu. Oamenii care cred în Dumnezeu nu îi hărțuiesc pe alții, nu se confruntă cu dezastre, pot merge în rai și nu vor fi trimiși în iad după moarte.” Are Xiaoming dreptate? Având în vedere vârsta sa fragedă, faptul că Xiaoming poate spune acest lucru este deja un lucru destul de bun. Înțelegerea sa despre credința în Dumnezeu este foarte simplă, este rudimentară și extrem de superficială, dar pentru el, este deja profundă. Auzind asta, Daming este mulțumit, se simte liniștit și spune: „Bravo, ai făcut progrese, Xiaoming! Pesemne credința ta în Dumnezeu are un anumit fundament. Tăticul este foarte mulțumit și liniștit. Dar credința în Dumnezeu este într-adevăr atât de simplă?” Xiaoming meditează o clipă și spune: „Nu este asta tot ceea ce spun cuvintele lui Dumnezeu? Ce altceva ar mai fi?” Daming răspunde imediat: „Cerințele lui Dumnezeu nu sunt doar acestea. Tu crezi în Dumnezeu de atât de mult timp, iar atunci când frații și surorile te vizitează, nici măcar nu știi să-i saluți. De acum înainte, când vei întâlni persoane în vârstă, să le spui «bunic» și «bunică»; când vei întâlni adulți mai tineri, să le spui «unchi», «mătușă» sau «frate și soră mai mari». În acest fel, vei deveni un copil care este iubit de toată lumea – și Dumnezeu iubește doar copiii care sunt iubiți de toată lumea. De acum încolo, ascultă-mă și fă așa cum îți spun; când îți zic să îi spui cuiva într-un fel, așa i te vei adresa.” Xiaoming pune la inimă cuvintele tatălui său, simțind că ceea ce spune acesta este corect. În inima lui fragedă, crede că tatăl său este mai în vârstă, că a citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și știe mai multe decât el. În plus, tatăl său îi vrea binele și cu siguranță nu îl va duce pe căi greșite, așa că tot ceea ce spune tatăl său trebuie să fie corect. Xiaoming nu înțelege ce este adevărul și ce este doctrina, dar, cel puțin, știe ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este greșit. După ce vorbește tatăl său, Xiaoming își creează și el un pic de povară în această privință. Pe viitor, ori de câte ori Xiaoming iese cu tatăl său și se întâlnesc cu cineva, dacă tatăl său îi spune să i se adreseze cu „mătușă”, el spune „Bună ziua, mătușă!”; dacă îi spune să i se adreseze cu „unchiule”, el spune „Bună ziua, unchiule!” Toți oamenii îl laudă pe Xiaoming ca fiind un copil bun și politicos și, de asemenea, îl laudă pe Daming pentru că-și crește și educă odrasla în mod cuviincios. Xiaoming este destul de mulțumit, gândindu-se în sinea lui: „Instrucțiunile tatălui sunt bune; toți cei care mă întâlnesc, mă plac.” Xiaoming se simte încântat în sinea sa și deosebit de mândru, gândindu-se că modul în care tatăl său îl îndrumă este cu adevărat bun și corect.

Într-o zi, de îndată ce Xiaoming se întoarce de la școală, dă fuga la tatăl său și spune: „Tată, ghici ce s-a întâmplat? Bătrânul Zhang, vecinul de alături, a prins un așa de mare…” Înainte de a putea termina, Daming îl întrerupe: „Bătrânul Zhang? Cum ai putut să spui asta, Xiaoming? Mai ești credincios sau nu? Cum poți să-i spui «bătrânul Zhang»? Ai uitat ce ți-am zis. De fapt, tu nu ai credință în Dumnezeu, nu ești un credincios adevărat. Uite, îmi amintesc asta; pot să te ajut și să-ți reamintesc. Ar trebui să-i spui «bunicul Zhang», ai înțeles?” Xiaoming se gândește la asta: „Merge să-i spun și «bunicul Zhang»”. Continuă: „Deci, bunicul Zhang, vecinul de alături, a prins un pește atât de mare! Bătrâna doamnă Zhang a fost încântată!” „Iar ai uitat?”, spune Daming. „Încă nu ai înțeles, băiete, tocmai ți-am spus, ar trebui să-i spui «bunicul Zhang»; asta înseamnă că soției lui, care este din aceeași generație, cum trebui să-i spui? Ar trebui să fie «bunica Zhang». Ține minte asta; să nu mai spui niciodată «bătrânul Zhang» sau «bătrâna Zhang», altfel oamenii vor râde de noi. Nu ar fi jenant pentru noi, în calitate de credincioși? Ar spune că suntem nepoliticoși și necuviincioși, nu ca niște credincioși. Acest lucru nu aduce slavă lui Dumnezeu.” Inițial, Xiaoming a fost entuziasmat să îi povestească tatălui său despre peștele mare pe care l-a prins bătrânul Zhang, dar după ce a fost corectat de tatăl său, și-a pierdut interesul și nu mai vrea să vorbească despre asta. Se întoarce, își pune rucsacul în spate și mormăie în timp ce pleacă: „Crezi că știi totul, cu toate chestiile astea cu «bunicul Zhang», «bunica Zhang». Ce legătură are cu noi? De parcă tu ești singurul care este spiritual!” Daming îi răspunde: „Ei bine, de fapt, eu sunt spiritual! În cazul majorității oamenilor, indiferent cât de bătrâni sunt, pot să-mi dau seama de etatea lor doar uitându-mă la vârstă și știu cum ar trebui să mă adresez. Eu le spun oamenilor mai în vârstă «unchi» și «mătușă» – tu de ce nu poți să folosești măcar o formula de adresare în mod corect? În calitate de credincioși, nu putem uita de acest lucru; nu putem încurca termenii privind generațiile.” După aceast reproș, Xiaoming nu se simte grozav în sinea lui, dar, în adâncul sufletului său, încă mai crede că tatăl său are dreptate; tot ceea ce face tatăl său este corect și, chiar dacă nu vrea, recunoaște că a greșit. Din acel moment, ori de câte ori îi vede pe bătrânul Zhang sau pe bătrâna Zhang, li se adresează cu „bunicul Zhang” și „bunica Zhang”. Xiaoming ia în serios tot ceea ce îl învață și îi insuflă tatăl său. Este acesta un lucru bun sau rău? Până acum, pare a fi unul bun, nu-i așa?

Într-o zi, Xiaoming și tatăl său ies la plimbare și văd o scroafă bătrână în fruntea câtorva purcei. Relația dintre scroafă și purcelușii ei este foarte apropiată. Xiaoming crede că tot ceea ce a creat Dumnezeu este bun; fie că este vorba de un porc sau de un câine, toți au instincte materne și ar trebui respectați. De data aceasta, Xiaoming nu vorbește nepoliticos și nu o numește în mod pripit „scroafă bătrână”. De teamă să nu facă o greșeală și să nu-și înfurie tatăl, el întreabă în liniște: „Tată, câți ani are această mamă-porc? A dat naștere la atât de mulți purcei, cum ar trebui să o numesc?” Daming se gândește un moment: „Cum ar trebui să o numim? E greu de spus.” Văzându-l pe tatăl său pierdut în gânduri, fără să găsească un răspuns, Xiaoming se plânge: „Nu ai citit multe cuvinte de-ale lui Dumnezeu? Și ești mai în vârstă decât mine; cum de nu știi nici măcar asta?” Provocat de Xiaoming, Daming devine puțin neliniștit și spune: „Ce-ar fi să-i spunem «bunica»?” Înainte ca Xiaoming să strige porcul, Daming se răzgândește și spune: „Nu putem să-i spunem «bunica»; asta ar plasa-o în aceeași generație cu bunica ta maternă, nu-i așa? Să-i spunem «bunicuța-porc» ar fi și mai rău, asta ar pune-o în aceeași generație cu mama mea. Din moment ce a dat naștere la atât de mulți purcei, nu-i putem neglija identitatea sau statutul și nu putem greși generația ei. Ar trebui să-i spunem «mătușa-porc».” Auzind acest lucru, Xiaoming se înclină respectuos în fața porcului și zice: „Salutări, mătușă-porc!” Scroafa se sperie și, alarmată, ea și toți purcelușii o iau la goană. Văzând acest lucru, Xiaoming se întreabă dacă nu cumva i s-a adresat cu o formulă greșită. Daming spune: „Porcul trebuie să fie fericit și entuziasmat dacă a reacționat în acest fel. Pe viitor, atunci când ne vom confrunta cu astfel de situații, indiferent ce vor spune sau vor face ceilalți, ar trebui să continuăm să ne comportăm în acest fel. Fii politicos și respectă normele sociale; chiar și porcii vor fi mulțumiți când vor vedea asta.” Din această chestiune, Xiaoming învață ceva nou. Ce învață? El spune: „Dumnezeu a creat toate lucrurile; atât timp cât toate ființele se respectă între ele, sunt politicoase, înțeleg etatea, îi respectă pe cei în vârstă și îi iubesc pe cei tineri, atunci toate ființele pot coexista armonios.” Xiaoming înțelege acum această doctrină. Auzind acest lucru, tatăl său îl laudă pe Xiaoming ca fiind un băiețel extraordinar de ușor de învățat. Din acel moment, Xiaoming a devenit și mai civilizat și mai politicos. Oriunde mergea, era bine crescut și se remarca. Nu-i așa că este un „băiat bun”? Este un „băiat bun” în ghilimele. Și asta ne aduce la sfârșitul poveștii.

Ce părere aveți despre această poveste? Nu este destul de amuzantă? Cum a apărut această poveste? Este derivată din discursul, acțiunile, comportamentul, gândurile și punctele de vedere ale unor oameni din viața reală – acestea au fost concentrate în această povestioară. Despre ce problemă este vorba în această poveste? Ce probleme puteți vedea la Daming în această poveste? Dar la Xiaoming? Care este esența problemelor lui Daming? Mai întâi de toate, gândiți-vă: există vreo parte din ceea ce a sintetizat și a practicat Daming care să fie în conformitate cu adevărul? (Nu.) Ce practica el atunci? (Noțiuni și închipuiri.) De unde proveneau aceste noțiuni și închipuiri? (Din cultura tradițională.) Originea este cultura tradițională; noțiunile și închipuirile sale erau produsul coruperii, al condiționării și al educației din cultura tradițională. A luat ceea ce credea el că este cel mai bun, ce era pozitiv, elementele chintesențiale ale culturii tradiționale, le-a reambalat și le-a transformat în ceea ce considera că este adevărul pe care să-l practice fiul său. Poate fi considerată această poveste evidentă și ușor de înțeles? (Da.) Împărtășiți ce ați înțeles și ce ați reușit să cuprindeți ascultând această poveste (După ce am ascultat, am simțit că problema lui Daming era că, deși credea în Dumnezeu, nu depunea niciodată eforturi pentru a înțelege cuvintele lui Dumnezeu. Credea în Dumnezeu pe baza noțiunilor tradiționale ale oamenilor, considerând că, dacă aderă la acele norme superficiale, Dumnezeu va fi mulțumit. Nu a căutat și nu a contemplat în cuvintele lui Dumnezeu ceea ce El cere, de fapt, de la oameni și cum ar trebui să trăiască o umanitate normală.) În funcție de ce trăia Daming? (În funcție de noțiuni și închipuiri.) A trăi în funcție de noțiuni și închipuiri sunt vorbe goale; de fapt, el trăia după cultura tradițională și o trata ca pe adevăr. Trăia după cultura tradițională – ce detalii implică asta? De ce a vrut ca Xiaoming să se adreseze oamenilor cu anumite formule? (La suprafață, a spus că făcea asta pentru a aduce slavă lui Dumnezeu prin aceste fapte bune, dar, în realitate, voia să-și satisfacă propria vanitate, să fie lăudat pentru că avea capacitatea de a-și educa bine copilul.) Da, aceasta a fost intenția lui. Educația lui nu a constat în a-și face copilul să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și adevărul; a constat în a-l determina pe copilul său să facă lucruri care să îi adauge glorie, pentru a-și satisface vanitatea personală. Aceasta este, de asemenea, o problemă. Este oare o problemă dacă ne concentrăm mereu asupra împodobirii și a prezentării într-un mod favorabil a propriei persoane prin comportament? (Da.) Acest lucru indică o problemă cu privire la calea pe care se afla, iar aceasta este cea mai gravă problemă. Care este scopul concentrării asupra prezentării într-un mod favorabil a comportamentului cuiva? Este acela de a câștiga admirația oamenilor, de a-i determina să te măgulească și să te complimenteze. Care este natura acestui lucru? Este ipocrizie, este abordarea fariseilor. Oare înțeleg adevărul cei care se concentrează asupra comportamentelor exterioare bune, asupra prezentării într-un mod favorabil a comportamentului lor, care depun multe eforturi cu privire la purtarea lor? (Nu.) Ei citesc o mulțime de cuvinte de-ale lui Dumnezeu și depun destul de multe eforturi, așa că de ce nu înțeleg adevărul? Ei nu înțeleg că gestionarea și mântuirea omenirii de către Dumnezeu au ca scop să-i facă pe oameni să înțeleagă adevărul, să-i desăvârșească și să-i determine să treacă printr-o schimbare a firii – ei nu înțeleg asta. Aceștia se gândesc: „Indiferent de modul în care citesc cuvintele lui Dumnezeu, voi sintetiza unele discursuri, acțiuni și comportamente cu care oamenii sunt mai lesne de acord, pe care le apreciază și pe care le vor aproba, iar apoi voi trăi aceste lucruri și mă voi ține strâns de ele în viața reală. Asta ar face un credincios adevărat.”

Aveți probleme similare cu cele ale lui Daming? În afară de aspectele evidente despre care tocmai am discutat, cum ar fi respectarea normelor sociale, acordarea de atenție etății, respectarea celor în vârstă, grija față de tineri și menținerea unei ordini adecvate între vârstnici și tineri, există și alte comportamente, gânduri, puncte de vedere sau înțelegeri similare? Știți voi să cercetați și să disecați aceste aspecte? De exemplu, în biserică, dacă unii oameni sunt mai în vârstă sau cred în Dumnezeu de mulți ani, vrei întotdeauna să le arăți respect. Îi lași să termine de vorbit, nu îi întrerupi chiar dacă spun aiureli și chiar și atunci când fac ceva greșit și trebuie să fie emondați, încă încerci să-i faci să scape cu fața curată și eviți să îi critici în fața celorlalți, gândindu-te că, indiferent cât de iraționale sau îngrozitoare ar fi acțiunile lor, toată lumea trebuie să îi ierte și să îi tolereze în continuare. De asemenea, îi înveți adesea pe alții: „Ar trebui să le arătăm respect vârstnicilor și să nu le lezăm demnitatea. Le suntem juniori.” De unde provine acest termen de „juniori”? (Din cultura tradițională.) Derivă din gândirea culturală tradițională. În plus, în biserică s-a creat o anumită atmosferă în care oamenii, atunci când întâlnesc frați și surori mai mari, se adresează cu căldură acestora cu „frate mai mare”, „soră mai mare”, „mătușă” sau „fratele mai mare”, ca și cum toată lumea ar face parte dintr-o mare familie; acestor persoane mai în vârstă li se arată un plus de respect, ceea ce, în mod inconștient, lasă o impresie bună în mintea celorlalți despre cei tineri. Aceste elemente de cultură tradițională sunt adânc înrădăcinate în gândurile și în oasele poporului chinez, în așa măsură încât se răspândesc continuu și modelează atmosfera din viața bisericii. Deoarece oamenii sunt adesea îngrădiți și constrânși de aceste concepte, ei nu numai că le aprobă personal, se străduiesc să acționeze și să practice în această direcție, dar îi aprobă și pe alții care fac același lucru, îndemnându-i să le urmeze exemplul. Cultura tradițională nu este adevărul; acest lucru este sigur. Dar este suficient ca oamenii să știe pur și simplu că nu este adevărul? Faptul că nu este adevărul este un aspect; de ce ar trebui să îl disecăm? Care este rădăcina sa? Unde se află esența problemei? Cum se poate renunța la aceste lucruri? Scopul disecării culturii tradiționale este să-ți ofere o înțelegere cu totul nouă a teoriilor, gândurilor și opiniilor acestui aspect din adâncul inimii tale. Cum se poate obține această nouă înțelegere? În primul rând, trebuie să știi că Satana stă la originea culturii tradiționale. Și cum inoculează Satana aceste elemente ale culturii tradiționale în oameni? În fiecare epocă, Satana se folosește de unele personaje celebre și de personalități pentru a răspândi aceste gânduri, aceste așa-numite zicale și teorii. Apoi, treptat, aceste idei sunt sistematizate și concretizate, apropiindu-se tot mai mult de viața oamenilor, iar în cele din urmă se răspândesc în rândul lor; încetul cu încetul, aceste gânduri, zicale și teorii satanice sunt inoculate în mințile oamenilor. După ce au fost îndoctrinați, oamenii consideră aceste gânduri și teorii venite de la Satana ca fiind lucruri pozitive pe care ar trebui să le practice și să le respecte. Satana se folosește apoi de aceste lucruri pentru a întemnița și controla mințile oamenilor. Până în prezent, generații după generații au fost educate, condiționate și controlate în astfel de circumstanțe. Toate aceste generații au considerat cultura tradițională ca fiind corectă și bună. Nimeni nu disecă originile sau sursa acestor așa-zise lucruri bune și corecte – acesta este lucrul care determină gravitatea problemei. Chiar și unii credincioși care au citit cuvintele lui Dumnezeu timp de mulți ani încă mai cred că acestea sunt lucruri corecte și pozitive, în măsura în care consideră că acestea pot înlocui adevărul, pot înlocui cuvintele lui Dumnezeu. Ba mai mult, unii cred: „Indiferent cât de mult citim cuvintele lui Dumnezeu, trăind printre oameni, așa-numitele idei tradiționale și elementele tradiționale ale culturii – cum ar fi «Cele trei ascultări și cele patru virtuți», precum și concepte precum bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea – nu pot fi înlăturate. Acest lucru se datorează faptului că ele sunt transmise de la strămoșii noștri, care erau înțelepți. Nu putem contrazice învățăturile strămoșilor noștri doar pentru că noi credem în Dumnezeu și nu putem modifica sau abandona învățăturile lor și ale acelor înțelepți străvechi.” Astfel de gânduri și conștientizări există în inimile tuturor oamenilor. În mod inconștient, cu toții sunt în continuare controlați și înrobiți de aceste elemente ale culturii tradiționale. De exemplu, atunci când un copil vede că ai în jur de 20 de ani și îți spune „unchi”, te simți mulțumit și satisfăcut. Dacă îți spune direct pe nume, te simți inconfortabil, crezând că acel copil este nepoliticos și ar trebui mustrat, iar atitudinea ta se schimbă. În realitate, indiferent dacă îți spune „unchi” sau pe nume, acest lucru nu are nicio legătură cu integritatea ta. De ce ești, așadar, nemulțumit când nu îți spune „unchi”? Pentru că ești stăpânit și influențat de cultura tradițională; aceasta s-a înrădăcinat preventiv în mintea ta și a devenit standardul tău de bază pentru a trata oamenii, evenimentele și lucrurile, precum și pentru a evalua și judeca toate lucrurile. Când standardul tău este greșit, poate natura acțiunilor tale să fie corectă? Cu siguranță că nu. Dacă ar fi comparată cu adevărul, cum ai trata această chestiune? Ți-ar păsa cum te numesc ceilalți? (Nu.) Desigur, asta dacă nu cumva te-ar insulta sau umili – în acest caz, te-ai simți cu siguranță inconfortabil; aceasta este o expresie normală a umanității. Cu toate acestea, dacă standardul tău de evaluare este reprezentat de cuvintele lui Dumnezeu, de adevăr sau de cultura venită de la Dumnezeu, atunci, indiferent dacă oamenii îți spun pe nume sau „unchi” sau „frate”, nu ai avea absolut nicio reacție. În această privință, poți urma obiceiurile locale. De exemplu, în China, când cineva îți spune „unchi”, simți că este respectuos față de tine, dar dacă ai merge într-o țară occidentală și cineva ți-ar spune „unchi”, te-ai simți stânjenit; ai prefera să ți se spună pe nume, considerând că este o formă de respect. În China, dacă o persoană mult mai tânără decât tine ți-ar spune pe nume, ai fi foarte nemulțumit, ai simți că nu ți-a respectat vârsta; te-ai simți foarte umilit și te-ai înfuria și chiar ai condamna persoana respectivă. Nu arată asta că există o problemă cu acest mod de gândire? Aceasta este problema pe care intenționez să o abordez.

Fiecare țară și fiecare etnie are propria cultură tradițională. Criticăm toate culturile tradiționale? Există o singură cultură care nu trebuie criticată. Puteți spune care este acea cultură? Vă voi da un exemplu. Dumnezeu l-a creat pe Adam; cine l-a numit pe Adam? (Dumnezeu.) Așadar, Dumnezeu a creat omenirea, iar atunci când interacționează cu ea, cum li se adresează oamenilor? (Spunându-le pe nume.) Corect, le spune pe nume. Dumnezeu îți dă un nume, iar acest nume are o semnificație în ochii lui Dumnezeu; servește ca denumire, ca apelativ. Când Dumnezeu îți dă o denumire, ți se adresează cu ea. Nu este aceasta o formă de respect? (Ba da.) Aceasta este cea mai bună formă de respect, un respect care se aliniază cel mai bine la adevăr și care este pozitiv. Acesta este standardul pentru a-i respecta pe oameni și vine de la Dumnezeu. Nu este aceasta o formă de cultură? (Este.) Ar trebui să milităm pentru această cultură? (Da.) Acest lucru vine de la Dumnezeu; Dumnezeu i se adresează unei persoane direct pe nume. Dumnezeu îți dă un nume, îți dă o denumire și apoi folosește această denumire pentru a te reprezenta și a ți se adresa. Acesta este modul în care Dumnezeu îi tratează pe oameni. Când Dumnezeu a creat o a doua persoană, cum a tratat-o? Dumnezeu l-a lăsat pe Adam să o numească. Adam a numit-o Eva. I s-a adresat Dumnezeu cu acest nume? Da. Așadar, aceasta este o cultură care vine de la Dumnezeu. Dumnezeu dă fiecărei ființe create o denumire, iar atunci când El i adresează cu această denumire, atât oamenii, cât și Dumnezeu știu la cine se face referire. Acest lucru se numește respect, aceasta se numește egalitate, acesta este un standard pentru a evalua dacă o persoană este politicoasă, dacă există un simț al bunei cuviințe în umanitatea sa. Este corect? (Da.) Este, într-adevăr, corect. În Biblie, fie că se consemnează un anumit eveniment sau genealogia unei familii, toate personajele au nume, au denumiri. Cu toate acestea, există un lucru pe care nu sunt sigur dacă l-ați observat: Biblia nu folosește apelative precum „bunic”, „bunică”, „unchi”, „mătușă”, „unchi mai în vârstă”, „mătușă mai în vârstă” și așa mai departe; în Bible se folosesc, pur și simplu, numele oamenilor. Ce puteți desprinde din acest lucru? Ceea ce Dumnezeu a stabilit pentru oameni, fie că este vorba de regulamente sau legi, este, în termeni umani, un fel de tradiție care a fost transmisă între oameni. Și ce este această tradiție care a fost transmisă de Dumnezeu? Este ceva ce oamenii ar trebui să respecte: nu este nevoie de titluri ierarhice. În ochii lui Dumnezeu, nu există aceste titluri familiale întortocheate, cum ar fi „bunicul”, „bunica”, „unchiul mai în vârstă”, „unchiul mai tânăr”, „mătușa mai în vârstă”, „mătușa mai tânără” și așa mai departe. De ce sunt oamenii atât de preocupați de aceste formule de adresare și apelative ierarhice? Ce înseamnă acest lucru? Dumnezeu detestă cel mai mult aceste lucruri. Cei de teapa Satanei sunt întotdeauna cei care se agită în legătură cu acestea. În ceea ce privește această cultură tradițională, există un fapt foarte real legat de Dumnezeu: Dumnezeu a creat întreaga omenire și El știe clar câte familii și câți urmași poate avea o persoană; nu este nevoie de nicio ierarhie. Dumnezeu spune pur și simplu să fii roditor și să te înmulțești, să îți faci familia prosperă – asta este tot ce trebuie să reții. Câți urmași are fiecare generație și câți urmași au acei urmași – atât, nu este nevoie de ierarhie. Generațiile ulterioare nu au nevoie să știe cine au fost strămoșii lor și nici nu trebuie să construiască săli sau temple ancestrale, cu atât mai puțin să le ofere jertfe sau să li se închine. Biblia consemnează că toți cei care cred în Dumnezeu și Îl urmează, cei care cred în Iahve, aduc ofrande înaintea altarului. Toți membrii unei familii vin înaintea lui Dumnezeu și aduc ofrande. Acest lucru este diferit în cazul chinezilor, unde fiecare familie are o sală ancestrală plină de tăblițe memoriale pentru stră-stră-străbunici și stră-străbunici. În locul unde Dumnezeu Și-a început lucrarea, acestea nu există, în timp ce, în locurile îndepărtate de lucrarea lui Dumnezeu, care sunt controlate de Satana și de spiritele rele, în aceste țări budiste, aceste practici satanice prosperă. Acolo, oamenii trebuie să se închine strămoșilor lor și totul trebuie raportat la familie, totul trebuie transmis strămoșilor familiei; chiar dacă cenușa strămoșilor nu mai există, generațiile următoare trebuie să ofere tămâie și să-și plece capul. În vremurile moderne, unii oameni care au fost expuși la idei occidentale și mai noi și care s-au eliberat de legăturile familiale tradiționale nu-și doresc să rămână în astfel de familii. Ei se simt ferm și rigid controlați de astfel de familii, bătrânii din familie intervenind în aproape orice problemă, mai ales când vine vorba de căsătorie. În China, astfel de lucruri nu sunt neobișnuite. Satana îi face pe oameni să se concentreze asupra etății, iar acest concept pare să fie acceptat cu ușurință de oameni, care cred: „Fiecare generație are rangul ei; cei din vârf sunt strămoșii noștri. Odată ce este menționat cuvântul «strămoș», oamenii ar trebui să îngenuncheze și să li se închine ca unor zei.” Încă din copilărie, oamenii sunt influențați, condiționați și educați de familie în acest fel; mințile lor tinere sunt inoculate cu un singur lucru: că nu se poate trăi în această lume fără o familie și că a-ți părăsi familia sau a rupe legăturile de familie este o ofensă condamnabilă din punct de vedere moral. Ce înseamnă o ofensă condamnabilă din punct de vedere moral? Înseamnă că, dacă nu-ți asculți familia, ești un copil nefilial, iar a fi nefilial înseamnă că nu ești om. Prin urmare, majoritatea oamenilor nu îndrăznesc să rupă aceste cătușe familiale. Poporul chinez este puternic condiționat, influențat și controlat de ierarhie, precum și de concepte precum „Cele trei ascultări și cele patru virtuți” și „Cele trei legături fundamentale și cele cinci virtuți constante”. Tinerii care nu se adresează în mod corespunzător bătrânilor lor, spunându-le, de exemplu, „unchi”, „mătuși”, „bunic” sau „bunică”, sunt adesea acuzați că sunt nepoliticoși și inculți. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în acest grup etnic, în această societate, ești considerat inferior, pentru că nu respecți normele sociale, că ești incult și lipsit de valoare. Ceilalți sunt bine îmbrăcați, iscusiți în a se preface și vorbesc manierat și cu grație; ei au o vorbă dulce, în timp ce tu nu știi nici măcar să-i spui cuiva „unchi” sau „mătușă”. Oamenii vor spune despre tine că ești incult și te vor privi cu dispreț oriunde te-ai duce. Acesta este genul de ideologie cu care sunt inoculați chinezii. Unii copii care nu știu cum să se adreseze oamenilor vor fi aspru certați sau chiar bătuți de părinții lor. În timp ce îi bat, unii părinți le spun: „Ești nepoliticos, lipsit de valoare și incult. Aș putea chiar să te omor în bătaie! Nu faci altceva decât să mă faci de râs și astfel, îmi pierd onoarea în fața oamenilor!” Doar pentru că acel copil nu știe cum să se adreseze celorlalți, părinții fac lucrurile să pară mai grave decât sunt de dragul propriei lor imagini, bătându-l crunt pe copil. Ce fel de comportament este acesta? Este o absurditate! V-ați fi dat seama de aceste lucruri dacă nu aș fi avut părtășie în acest fel? Poți, prin fenomenele pe care le observi în viața reală, citind cuvintele lui Dumnezeu sau prin propriile experiențe, să vezi treptat și puțin câte puțin aceste chestiuni și apoi să îți schimbi direcția vieții, modificând cursul drumului pe care te afli? Dacă nu puteți, vă lipsește intuiția. În toate chestiunile, folosirea cuvintelor lui Dumnezeu, a lucrării și a cerințelor Lui ca standard este cea mai corectă abordare, este fără greșeală – nu încape îndoială. Tot ceea ce vine de la Satana, indiferent cât de mult se aliniază la noțiunile sau gusturile umane, indiferent cât de decent pare, nu este adevărul, ci un lucru fals.

Scopul relatării acestei povești este de a vă lămuri, de a vă face să înțelegeți ce este adevărul, ce câștigă oamenii prin credința în Dumnezeu, ce înseamnă pentru Dumnezeu să îi facă pe oameni să își schimbe firile și să obțină adevărul și dacă adevărul rostit de Dumnezeu și cerințele Sale au vreo legătură cu ceea ce ar putea concepe cineva sau cu gândurile, perspectivele și diversele înțelegeri care sunt obținute prin educație și condiționarea din mediul național și social al cuiva. Ar trebui să disecați și voi înșivă aceste chestiuni. Astăzi, exemplul nostru a acoperit doar un singur aspect. De fapt, lucrurile din cultura tradițională nu lipsesc din inima niciunei persoane. Unii oameni spun: „Din moment ce suntem meniți să respingem ierarhia, asta înseamnă că aș putea să le spun părinților mei pe nume?” Este acest lucru în regulă? Dacă le spui părinților tăi „mamă” și „tată”, înseamnă că încă respecți ierarhia și că ai revenit la cultura tradițională? Nu. Părinții ar trebui să fie în continuare numiți așa cum trebuie; a-i numi „mamă” și „tată” este modul în care Dumnezeu îi pune pe oameni să li se adreseze. Așa se cuvine să li se spună; este la fel cum îți spun părinții tăi „copil”, „fiu” sau „fiică”. Așadar, ce ar trebui să înțelegeți în primul rând prin faptul că Eu vă spun această poveste? Ce problemă abordează ea în principal? (Standardul nostru de judecată a lucrurilor trebuie să se schimbe; totul trebuie judecat în funcție de cuvintele și de cerințele lui Dumnezeu.) Așa este. Nu inventați orbește lucruri. Oamenii vor întotdeauna să își creeze propriul „adevăr”. Ori de câte ori vor să facă ceva, ei vin cu un set de argumente și teorii, apoi cu un set de metode și le pun în aplicare indiferent de corectitudinea lor. Practică acest lucru ani de zile, ținându-se de el cu obstinație, indiferent dacă dă vreun rezultat și totuși continuă să se simtă binevoitori, drepți și buni. Ei cred că lucrurile pe care le trăiesc sunt bune și că asta le aduce laude și admirație și ajung să creadă din ce în ce mai mult că sunt grozavi. Oamenii nu meditează niciodată, nu încearcă să deslușească sau să caute care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru fiecare chestiune, care sunt principiile de acțiune pentru a realiza fiecare lucru și dacă au dat dovadă de loialitate față de însărcinarea dată de Dumnezeu în procesul de a-și face datoria. Nu meditează la aceste lucruri; ei cugetă doar la acele chestiuni întortocheate și ticăloase – nu este aceasta implicare în ticăloșie? (Ba da.) Oricine este blând în exterior, se comportă corespunzător, este educat și respectă normele sociale, este plin de vorbe despre bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate, care vorbește cu o eleganță rafinată și spune lucruri care sună plăcut – observați dacă o astfel de persoană practică sau nu adevărul. Dacă nu practică niciodată adevărul, atunci nu este altceva decât un om ipocrit care mimează bunătatea; este exact ca Daming, și cu nimic mai diferit. Ce fel de oameni sunt aceia care se concentrează doar să aibă un comportament bun și îl folosesc pentru a-i determina pe alții, prin amăgire, să îi laude și să îi admire? (Ipocriți.) Înțeleg acești oameni chestiunile spirituale? (Nu.) Pot oamenii care nu înțeleg chestiunile spirituale să practice adevărul? (Nu.) De ce nu pot? (Ei nu înțeleg ce este adevărul, așa că adoptă doar un comportament exterior bun și lucruri pe care oamenii le consideră bune ca fiind adevărul și le practică.) Aceasta nu este ideea principală. Oricât de puțin înțeleg adevărul, oare nu cunosc, totuși, câteva principii evidente în a face lucruri? Atunci când le spui cum să își realizeze datoria, pot să nu înțeleagă? Astfel de oameni au o singură caracteristică: nu au nicio intenție de a pune în practică adevărul. Indiferent ce spui, nu te vor asculta; vor face și vor spune ce vor ei. În ultima vreme, am vorbit frecvent despre diferitele manifestări ale antihristului. Priviți-i pe cei din jurul vostru: vedeți cine a dat dovadă de o oarecare schimbare și cui nu i s-au schimbat defel comportamentul și principiile de acțiune, ale cui inimi rămân nemișcate indiferent de modul în care aveți părtășie cu ei și care tot nu se schimbă sau nu intenționează să se schimbe și continuă să acționeze după bunul lor plac, chiar dacă sunt capabili să facă legătura între conținutul părtășiei voastre și ei înșiși. Ați întâlnit astfel de oameni? Ați întâlnit, nu-i așa? De ce sunt înlăturați unii conducători și lucrători din rolurile lor? Pentru că nu practică adevărul, nu fac o lucrare adevărată. Ei înțeleg tot felul de doctrine și persistă în propriile lor căi. Indiferent de modul în care ai părtășie despre adevărurile-principii, ei continuă să aibă setul lor de reguli, se agață de propriile opinii și nu ascultă pe nimeni. Fac pur și simplu ce vor – tu spui un lucru, ei fac altul. Conducătorii și lucrătorii de acest fel ar trebui îndepărtați, nu-i așa? (Corect.) Într-adevăr, ar trebui. Pe ce cale se află acești oameni? (Pe calea unui antihrist.) Mergând pe calea unui antihrist, dacă vor avea suficient timp, vor deveni ei înșiși antihriști. Este doar o chestiune de cât va dura. Dacă, indiferent cât de mult ai părtășie despre adevăr, ei tot nu-l acceptă și nu se schimbă deloc, atunci este cu adevărat problematic, iar ei au devenit deja antihriști.

Ce v-a inspirat cel mai mult din povestea relatată astăzi? Ar trebui să fie faptul că oamenii deviază ușor. De ce se rătăcesc ușor oamenii? În primul rând, au firi corupte; în al doilea rând, indiferent de vârstă, oamenii nu au făcut tabula rasa în gândurile și în adâncul inimii lor. Deci, ce indicii vă dă această poveste? Oamenii se rătăcesc ușor – acesta este primul. În al doilea rând, au tendința de a adera la ceea ce cred că este bun și corect ca și cum ar fi adevărul, tratând cunoștințele biblice și doctrinele spirituale ca pe niște cuvinte ale lui Dumnezeu pe care să le pună în practică. După ce v-ați dumirit în legătură cu aceste două aspecte, ce înțelegere, idei sau planuri noi aveți pentru calea pe care ar trebui să o urmați și pentru fiecare sarcină pe care trebuie să o îndepliniți în viitor? (Atunci când vom face ceva în viitor, nu ar trebui să acționăm pur și simplu în funcție de ceea ce credem că este corect. Mai întâi, ar trebui să socotim dacă ale noastre gânduri se aliniază la ceea ce dorește Dumnezeu și dacă ele corespund cerințelor Sale. Ar trebui să găsim principii de practică în cuvintele lui Dumnezeu și apoi să purcedem. Doar în acest fel ne putem asigura că practicăm adevărul și că drumul pe care îl urmăm în credința noastră în Dumnezeu este corect.) Trebuie să depuneți eforturi cu privire la cuvintele lui Dumnezeu. Încetează să mai faci presupuneri. Nu înțelegi chestiunile spirituale; calibrul tău este slab și, oricât de grandioase ar fi ideile pe care le ai, ele nu reprezintă adevărul. Chiar dacă ești convins că ceea ce ai făcut este fără cusur și corect, ar trebui totuși să prezinți fapta fraților și surorilor pentru părtășie și verificare sau să o raportezi la cuvintele relevante ale lui Dumnezeu. Poți obține perfecțiunea în acest fel? Nu neapărat; încă poți să deviezi în practica ta dacă nu ai priceput pe deplin adevărurile-principii și sursa a ceea ce a spus Dumnezeu. Acesta este un aspect. Care este al doilea? Dacă oamenii se îndepărtează de cuvintele lui Dumnezeu, indiferent cât de raționale sau agreabile pot părea acțiunile lor, ele nu pot înlocui adevărul. Orice lucru care nu poate înlocui adevărul nu este adevărul și nici nu este un lucru pozitiv. Dacă nu este un lucru pozitiv, ce este? Cu siguranță nu este ceva care Îl mulțumește pe Dumnezeu și nici nu este în concordanță cu adevărul; este un lucru pe care Dumnezeu îl condamnă. Care vor fi consecințele dacă faci ceva ce Dumnezeu condamnă? Îl vei determina pe Dumnezeu să te deteste. Toate lucrurile care nu vin de la Dumnezeu sunt lucruri negative, ele vin de la Satana. Este posibil ca unele persoane să nu înțeleagă asta; lasă acest lucru să vină treptat, pe măsură ce dobândești experiență.

Astăzi, am criticat solemn un lucru; ce anume? Faptul că ne adresăm unei scroafe bătrâne cu numele de „Mătușa-Porc”, nu-i așa? Este rușinos să numești o scroafă „Mătușa-Porc”? (Da.) Este o chestiune rușinoasă. Oamenii vor întotdeauna să aibă un titlu onorific. De unde vine această „onoare”? La ce se referă „onoarea”? Este vorba despre etate? (Da.) Să vrei mereu să fii considerat mai în vârstă, să te concentrezi mereu asupra etății – este bine? (Nu.) De ce nu este bine să te concentrezi asupra ei? Ar trebui să analizezi care este semnificația concentrării asupra etății. Este atât de simplu să spui așa: „Dumnezeu nu le permite oamenilor să se concentreze asupra etății, așa că de ce discuți fără rost despre asta? Spui aiureli în timp ce pretinzi că ești civilizat. Nu iei niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu când îți realizezi datoria, trădându-le întotdeauna pentru propriile interese. Atunci când este vorba de propriile interese, nu vei ezita să trădezi interesele casei lui Dumnezeu. Pe cine încerci să păcălești comportându-te ca o persoană bună? Ești demn de a fi considerat bun?” Ar fi acceptabil să spui așa? (Da.) Ce ar trebui spus, ca să sune și mai dur? „Ce tot bălmăjești? Ești doar un porc prost, un imbecil, fără niciun fel de înțelegere a adevărului. Drept cine te dai? Ai fost educat, ești cultivat și crezi în Dumnezeu. Ai citit atâtea cuvinte de-ale lui Dumnezeu și tot consideri că tu crezi în Dumnezeu destul de bine. Dar, în cele din urmă, nici măcar nu știi ce înseamnă să practici adevărul. Nu ești oare doar un porc prost, un idiot în toată regula?” Asta e tot în legătură cu această poveste. Să ne întoarcem acum la subiectul principal al părtășiei.

O disecare a comportamentului parșiv, arbitrar și dictatorial al antihriștilor și a modului în care îi forțează pe oameni să asculte de ei

I. O disecare a comportamentului parșiv al antihriștilor

Data trecută am avut în părtășie despre cel de-al cincilea punct al manifestărilor antihriștilor – ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni. Astăzi vom avea părtășie despre punctul șase – ei se comportă cu parșivitate, sunt arbitrari și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și îi forțează pe alții să asculte de ei. Există vreo diferență între acest punct și punctul cinci? În ceea ce privește firea, nu există nicio diferență majoră; acțiunile din ambele cazuri au ca scop acapararea puterii și acționarea în mod arbitrar și dictatorial. Amândouă firile sunt ticăloase, arogante, intransigente și vicioase; firile sunt aceleași. Cu toate acestea, punctul șase evidențiază o altă manifestare evidentă a antihriștilor, și anume că acțiunile lor sunt parșive – acest lucru se referă la natura acțiunilor antihriștilor. Acum, haideți să discutăm mai întâi despre cuvântul „parșiv”. La suprafață, este „parșiv” un cuvânt depreciativ sau laudativ? Dacă cineva face ceva parșiv, acel lucru este bun sau rău? (Este rău.) Dacă se spune că cineva acționează în mod parșiv, această persoană este bună sau rea? În mod clar, impresiile și sentimentele oamenilor sunt că cineva care acționează în mod parșiv este un ticălos neisprăvit. Dacă cineva se confruntă cu ceva parșiv, este acesta un motiv de fericire sau îi dă fiori? (Este înfiorător.) Pur și simplu nu este un lucru bun. Pe scurt, la suprafață, „parșiv” este un termen depreciativ, fie că descrie o acțiune în sine sau modul de a acționa al unei persoane, nimic din toate acestea nu este pozitiv; este, cu siguranță, negativ. Acum, să explicăm mai întâi care sunt manifestările parșivității. De ce se spune parșiv și nu viclean? Ce implicație specială are aici cuvântul „parșiv”? Parșivitatea este mai profundă decât viclenia. Nu le ia mai mult timp și nu le este mai greu oamenilor să-și dea seama de cineva care acționează în mod parșiv? (Ba da.) Măcar acest lucru este evident. Deci, folosiți cuvinte pe care le puteți înțelege cu toții pentru a explica termenul „parșiv”. Aici, „parșiv” înseamnă sinistru și viclean și se referă la un comportament anormal. Această anormalitate se referă la faptul că este profund ascunsă și impenetrabilă pentru o persoană obișnuită, care nu poate vedea ce gândesc sau ce fac astfel de oameni. Cu alte cuvinte, metodele, motivele și punctele de plecare ale acțiunilor acestui tip de persoane sunt deosebit de greu de înțeles, iar uneori comportamentul lor este, de asemenea, șiret și furtiv. Pe scurt, există un termen care poate descrie manifestarea și starea reală de parșivitate a unei persoane, care este „lipsa de transparență”, ceea ce o face de nepătruns și de neînțeles pentru ceilalți. Acțiunile antihriștilor au această natură – adică, atunci când îți dai seama și simți că intențiile lor de a face ceva nu sunt directe, ți se pare destul de înspăimântător, dar, pe termen scurt sau dintr-un motiv oarecare, tot nu poți vedea motivele și intențiile lor drept ceea ce sunt de fapt și, în mod inconștient, simți că acțiunile lor sunt parșive. De ce îți dau ei acest tip de sentiment? Într-o anumită privință, pentru că nimeni nu poate să simtă ceea ce spun sau ce fac. Un alt aspect este acela că vorbesc adesea pe ocolite, derutându-te, ceea ce te face să nu fii sigur care dintre afirmațiile lor sunt adevărate și care sunt false și ce înseamnă, de fapt, cuvintele lor. Atunci când mint, crezi că este adevărul; nu știi care afirmație este adevărată sau falsă și simți adesea că ai fost păcălit și înșelat. De ce apare acest sentiment? Pentru că astfel de oameni nu acționează niciodată în mod transparent; nu poți vedea clar ce fac sau cu ce se ocupă, ceea ce te face, inevitabil, să ai suspiciuni față de ei. În cele din urmă, vezi că firea lor este înșelătoare, sinistră și, de asemenea, ticăloasă. Cuvântul „parșiv” este abscons și sună destul de neobișnuit pentru oameni, dar de ce să explici acest lucru cu o expresie atât de simplă precum „lipsa de transparență”? Există o semnificație subînțeleasă în această expresie. Care este această semnificație subînțeleasă? Este faptul că antihriștii îți arată adesea o imagine falsă atunci când vor să facă ceva, ceea ce face să-ți fie greu să-i vezi drept ce sunt de fapt. De exemplu, dacă un antihrist vrea să-ți dea o palmă peste obrazul stâng, își va îndrepta lovitura spre obrazul tău drept. Când te ferești pentru a-ți proteja obrazul drept, el reușește să-ți aplice cu succes palma peste obrazul stâng, atingându-și, astfel, scopul. Aceasta este parșivitatea și faptul de a fi plin de stratageme – toți cei care interacționează și au de-a face cu el sunt incluși în calculele lui. De ce își face mereu calcule? În afară de faptul că vrea să-i controleze pe oameni și să ocupe un loc în inima lor, el vrea, de asemenea, să culeagă beneficii de pe urma tuturor. În plus, poți descoperi și un fel de fire ticăloasă la astfel de oameni: le place în mod deosebit să îi exploateze pe alții sau să își folosească propriile puncte forte pentru a râde de slăbiciunile altora și le face plăcere să se joace cu oamenii. Aceasta este o manifestare a ticăloșiei lor. În termeni lumești, astfel de oameni sunt considerați abili. Oamenii obișnuiți se gândesc: „Numai persoanele mai în vârstă pot fi abile. Tinerii nu au experiență sau înțelepciune lumească, deci cum pot fi abile?” Este corectă această afirmație? Nu, nu este. Firea ticăloasă a antihriștilor nu depinde de vârstă; ei se nasc cu această fire. Doar că, atunci când sunt mai tineri și mai puțin experimentați, implicarea lor în astfel de mașinațiuni poate fi mai simplă și mai puțin rafinată. Pe măsură ce îmbătrânesc, devin ermetici, precum acei bătrâni regi diavoli ale căror acțiuni sunt bine ascunse și complet de nepătruns pentru majoritatea oamenilor.

Tocmai am dat o explicație aproximativă a cuvântului „parșiv”, așa că haideți acum să avem părtășie asupra stărilor și a manifestărilor specifice parșivității. Oare nu merită să avem părtășie? Dacă nu avem părtășie pe această temă, veți fi voi capabili să le discerneți? Le puteți vedea drept ceea ce sunt de fapt? (Nu.) Nu este vorba că nu poți absolut deloc să le discerni sau să le vezi drept ceea ce sunt; uneori, vei simți, de asemenea, că o anumită persoană este cu adevărat șireată – atât de șireată, încât ajungi să îi execuți ordinele chiar și după ce te-a trădat – și că trebuie să te ferești de ea. Așadar, ce lucruri fac antihriștii și ce discursuri și acțiuni dezvăluie ei prin felul în care îi tratează pe frați, pe surori și pe oamenii din jurul lor, care arată că fac lucrurile într-un mod parșiv și cu o fire ticăloasă? Despre acest lucru merită să avem părtășie. Atunci când este explicat doar cuvântul „parșiv”, oamenilor li se pare, în general, destul de simplu; consultarea dicționarului este probabil suficientă pentru a-i înțelege sensul. Însă când vine vorba despre care dintre acțiunile, comportamentele și firile oamenilor sunt asociate cu acest cuvânt și sunt manifestări și stări concrete ale lui, devine mai anevoios și mai dificil de înțeles, nu-i așa? În primul rând, gândiți-vă la oamenii sau la anumiți antihriști pe care i-ați întâlnit și peste care ați dat. Ce acțiuni de-ale lor te-au făcut să simți că natura acestei acțiuni era legată de parșivitate sau ce cuvinte, acțiuni și comportamente cotidiene de-ale lor erau legate de acest lucru? (Am întâlnit odată un antihrist care-și dorea în mod clar să lupte pentru statut și să fie conducător, dar le-a spus fraților și surorilor: „Trebuie să-i raportăm pe falșii conducători și lucrători. Numai făcând acest lucru putem avea lucrarea Duhului Sfânt. Dacă nu-i raportăm și nu-i demascăm pe conducătorii falși, nu putem obține lucrarea Duhului Sfânt. Trebuie să ne ridicăm pentru a proteja împreună lucrarea bisericii.” Acționând sub stindardul salvgardării lucrării bisericii împreună, el a căutat modalități de a obține influență asupra conducătorilor și a lucrătorilor, făcând mare tam-tam pentru probleme minore și incitându-i pe frați și pe surori să-i raporteze pe conducători și pe lucrători. Scopul său era de a-i doborî pe conducători și pe lucrători, astfel încât să aibă șansa de a deveni el însuși conducător. Mulți frați și surori nu au înțeles acest lucru și au fost induși în eroare de el. În loc să discearnă problema pe baza principiilor, el a profitat de unele chestiuni minore și a dezvăluit corupții de-ale conducătorilor și de-ale lucrătorilor pentru a-i condamna, a-i eticheta și a exagerat lucrurile la maxim, aducând biserica în haos.) Spuneți-Mi, este asta parșivitate? (Da.) Exact asta este. De ce este parșiv? A fluturat steagul dreptății pentru a-și atinge scopurile sale nedeclarate, încurajându-i în același timp pe alții să acționeze, pe când el nu s-a arătat și a rămas ascuns pentru a observa finalul. Dacă lucrurile funcționau, cu atât mai bine, iar dacă nu, nimeni nu l-ar fi văzut drept cine era de fapt, fiindcă era bine ascuns. Aceasta este parșivitate – aceasta este una dintre formele sale de manifestare. Nu te-ar fi lăsat să îi cunoști gândurile adevărate din adâncul sufletului, iar dacă ai fi putut ghici chiar și puțin, ar fi inventat în grabă diverse scuze și argumente pentru a le mușamaliza și a se apăra cu orice preț, temându-se că oamenii vor vedea adevărul. A complicat deliberat lucrurile; aceasta este parșivitate. Altcineva? (Acum câțiva ani, în biserica noastră a apărut o bandă de antihriști și a preluat controlul, lăsând lucrarea bisericii în dezordine. Cel de mai sus a trimis pe cineva care să preia lucrarea, dar această bandă de antihriști a acționat cu un pretext, spunând: „Noi avem conducătorii noștri și nu acceptăm conducători transferați din alte locuri; ne putem ocupa singuri de lucrare.” Drept urmare, mulți au fost induși în eroare și i-au ascultat pe antihriști, refuzând să accepte conducătorul stabilit de Cel de mai sus. Acești antihriști chiar l-au cantonat pe conducătorul trimis de Cel de mai sus într-un singur loc, interzicându-i să interacționeze cu frații și surorile și făcându-i imposibil să dea o mână de ajutor la lucrarea bisericii sau să pună în aplicare orice lucrare.) Acest lucru a fost îngrozitor de parșiv din partea antihriștilor – care era motivul lor ascuns? Voiau să controleze biserica și să își stabilească propria împărăție independentă. Acest lucru este parșiv; acesta este genul de lucru pe care îl fac antihriștii.

Care sunt principalele manifestări ale antihriștilor care acționează în mod parșiv? Una dintre ele este lipsa de transparență, iar alta este faptul că nutresc în secret planuri de nedrescris. Dacă și-ar dezvălui planurile și intențiile tuturor, ar fi capabili să le realizeze? Cu siguranță că nu. De ce procedează astfel oamenii care folosesc metode parșive? Care este scopul din spatele acestor acțiuni? Până acum, v-ați gândit doar la controlul asupra bisericii, dar în unele chestiuni nu este vorba de controlul bisericii sau al tuturor. Inducerea în eroare a oamenilor dintr-o biserică sau dintr-o regiune este o chestiune majoră, deci care este scopul din spatele comportamentelor și acțiunilor minore ale antihriștilor din vremurile obișnuite? Este acela de a-i exploata pe oameni și de a-i face să depună eforturi pentru ca ei să își satisfacă interesele și pentru propriile scopuri. În timp ce Dumnezeu îi orchestrează pe oamenii și le conduce destinele, antihriștii își doresc, de asemenea, să le dicteze destinele oamenilor și să îi manipuleze. Dar dacă ar spune direct că-și doresc să te manipuleze, ai fi de acord cu asta? Dacă ar spune că-și doresc să îți dea ordine ca unui sclav, ai fi de acord? Dacă ar spune că ei sunt conducătorii și că trebuie să îi asculți, ai fi de acord? Cu siguranță nu ai fi de acord. Prin urmare, trebuie să recurgă la metode neconvenționale pentru ca tu să te lași exploatat fără să știi; acest lucru înseamnă să fii parșiv. De exemplu, marele balaur roșu acționează într-un mod parșiv, folosind pretexte aparent legitime pentru a-i induce pe oameni în eroare. Cum a procedat pentru a confisca bunurile moșierilor și ale capitaliștilor? A stabilit în scris o poliță care să prevadă că toate bunurile care depășesc o anumită sumă trebuie să fie predate statului? Ar fi funcționat dacă ar fi declarat acest lucru în mod public? (Nu ar fi funcționat.) Din moment ce acest lucru nu ar fi funcționat, ce a făcut? A trebuit să găsească o modalitate pe care toată lumea să o considere corectă pentru a confisca și sechestra în mod justificat bunurile moșierilor și ale capitaliștilor. Acest lucru i-a lipsit de putere pe moșieri și pe capitaliști, a îmbogățit statul și i-a consolidat stăpânirea. Cum a făcut marele dragon roșu acest lucru? (Atacându-i pe moșieri și redistribuind terenurile.) A fluturat stindardele „atacarea moșierilor și redistribuirea terenurilor” și „egalitate pentru toți”, iar apoi a inventat povești precum „Fata cu părul alb” pentru a-i incrimina și condamna pe toți moșierii și pe capitaliști. A folosit puterea opiniei publice și a propagandei pentru a-i îndoctrina pe oamenicu aceste idei false, făcându-i pe toți cei care nu erau informați să creadă că proprietarii de terenuri și capitaliștii erau răi și nu erau egali cu masele muncitoare, că acum oamenii erau stăpânii propriei țări, că statul aparținea poporului, că aceste câteva persoane nu ar trebui să dețină atâta bogăție și că aceasta ar trebui confiscată și redistribuită tuturor. Sub îndemnul unor astfel de ideologii și teorii așa-zis bune, corecte și în favoarea celor săraci, oamenii au fost induși în eroare și orbiți și au început să lupte împotriva magnaților locali și să-i atace pe moșieri și pe capitaliști. Și care a fost finalul? Unii dintre acești moșieri și capitaliști au fost omorâți în bătaie, unii au fost mutilați, iar alții au fugit departe. Pe scurt, finalul a fost că marele balaur roșu a obținut ce-a vrut. Aceste mase nesăbuite și ignorante au fost treptat călăuzite prin astfel de escrocherii pentru a atinge obiectivele pe care și le doreau acești diavoli. În mod similar, și antihriștii adoptă astfel de metode parșive atunci când întreprind ceva. De exemplu, atunci când un antihrist este asociat cu cineva cu rol de lider și vede că această persoană are simțul dreptății, înțelege adevărul și îl poate discerne, începe să se simtă nesigur: „Ar putea acest individ să mă submineze pe ascuns? Pune el ceva la cale în secret? De ce nu pot să-l deconspir? Este de partea mea sau nu? Ar putea să mă denunțe la Cel de mai sus?” Cu aceste gânduri în minte, el începe să se îngrijoreze că statutul său nu este în siguranță, nu-i așa? Și ce face în continuare? O pedepsește direct pe acea persoană? Unii antihriști ar lua măsuri împotriva acelui tip de persoană în mod deschis, dar cei mai parșivi nu ar face-o direct. În schimb, ar începe prin a vorbi cu unii frați și cu unele surori relativ mai slabi, cu mintea confuză și lipsiți de discernământ, interogându-i și sondându-i discret: „Cutare este credincios de peste un deceniu, deci credința lui ar trebui să aibă o anumită bază, nu-i așa?” Cineva ar putea răspunde: „Are, într-adevăr, o bază destul de solidă. În toți acești ani în care a crezut în Dumnezeu, s-a lepădat de familie și de carieră; credința lui este mai mare decât a noastră. Ar trebui să fie destul de bine pentru tine să te asociezi cu el.” Antihristul ar spune: „Da, este destul de bine, dar el nu se amestecă niciodată cu ceilalți frați și surori. Nu pare foarte sociabil.” O altă persoană ar putea adăuga: „Nu este cazul – el urmărește adevărul mai mult decât noi. Stăm adesea de vorbă, dar el își petrece cea mai mare parte din timp citind cuvintele lui Dumnezeu, ascultând predici și învățând imnuri, iar când este cu noi are părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu.” Auzind aceste comentarii favorabile și aprobatoare despre această persoană, antihristul simte că nu poate spune mai mult, așa că schimbă subiectul, zicând: „El crede în Dumnezeu de mulți ani și are o experiență mai vastă decât noi. Ar trebui să interacționăm mai mult cu el în viitor și să nu-l izolăm.” Auzind acest lucru, ceilalți tot nu discern nimic. Văzând că majoritatea oamenilor vorbesc de bine despre acel individ, antihristul, incapabil să-și atingă scopurile, nu mai spune nimic pe această temă. Mai târziu, antihristul găsește un alt grup de oameni și îi întreabă: „Îl vedeți vreodată pe cutare citind cuvintele lui Dumnezeu? Am impresia că are mereu în părtășie cu alții și pare ocupat; de ce nu citește niciodată cuvintele lui Dumnezeu?” Acest grup este mai perspicace și, sesizând subînțelesul, se gândește: „Se pare că există o disensiune între cei doi; încearcă să ne determine să subminăm acea persoană și să o excludem.” Așa că răspunde: „Da, el este mereu ocupat cu sarcini neimportante, mereu citește prea mult oamenii și lucrurile. Rareori citește cuvintele lui Dumnezeu, iar în ocaziile în care o face, sfârșește prin a adormi; am observat asta de câteva ori.” Din discuțiile lui cu primul grup de oameni și cu cel de-al doilea, ce fel de fire este prezentă în cuvintele antihristului? Nu este ticăloasă? (Ba da.) Care sunt natura și mijloacele acțiunilor lor? Sunt parșive. Primul grup de oameni nu și-a dat seama ce încerca să facă antihristul, în timp ce al doilea grup a întrezărit ce se întâmplă, apoi i-a cântat în strună. Văzând că al doilea grup a urmărit ceea ce a spus și putea fi atras, antihristul vrea să se folosească de acest grup pentru a scăpa de partenerul lui. Acest șir de gânduri este parșiv. După tot felul de acțiuni de convingere, cel de-al doilea grup este indus în eroare și atras și spune: „Din moment ce acea persoană nu îndeplinește principiile și condițiile pentru a fi conducător de biserică, presupun că nu ar trebui să o votăm ca lider data viitoare, nu-i așa?” Acest grup este destul de perfid și, după ce vorbește, observă atitudinea antihristului. Antihristul spune: „Nu va merge; ar fi nedrept. Aceasta este casa lui Dumnezeu, nu societatea!” Auzind acest lucru, ei întreabă: „Chiar nu va merge? Atunci ce ar trebui să facem? Atunci vom vota pentru el data viitoare.” Antihristul spune imediat: „Nici să-l votăm pe el nu va funcționa.” Vedeți? Nu contează ce spune, nu este corect; aceasta este o problemă. De fapt, antihristul vrea doar să-i ducă pe acești oameni pe calea lui, săpându-le o groapă în care să cadă. În cele din urmă, după ce ascultă una și alta, acești oameni își dau seama de intențiile antihristului: „Să facem alegeri corecte. Nu are un avantaj prea mare, așa că s-ar putea să nu fie ales oricum.” Anticristul este mulțumit. Priviți: iată un lup și niște vulpi, iar ei se unesc pentru a acționa mână în mână. Acesta este principiul și aceasta e natura acțiunilor întreprinse de antihrist și de forțele care îl urmează în biserică; aceasta este manifestarea lor. Oamenii care îi urmează pe antihriști spun: „Așa că hai să votăm! Și-apoi, nu e chiar atât de bun; dacă votăm, s-ar putea să nu fie ales.” E ceva dubios aici? Plănuiesc ceva? Au descoperit deja indicii din vorbele celorlalți, dar nimeni nu spune direct ce trebuie să facă; există o înțelegere tacită între ei și toată lumea o pricepe. La suprafață, antihristul nu dă instrucțiuni directe nimănui să nu-l aleagă pe partenerul lui, iar cei de sub el nu spun nici ei: „Nu-l vom alege pe el; te vom alege pe tine.” De ce nu o spun direct? Pentru că niciunul dintre ei nu vrea să-i ofere celuilalt vreun avantaj. Nu este acest lucru parșiv? Este ticăloșie pură. Ascultă tonul discursului celuilalt, dar nimeni nu vorbește direct, iar în final se ajunge la un consens. Acest lucru se numește dialog satanic. Printre ei, există un „nesăbuit” care, după ce ascultă, tot nu înțelege și îi întreabă pe ceilalți dacă vor vota sau nu pentru acea persoană. Cum răspunde antihristul? Dacă ar spune: „Fă cum crezi tu că este bine”, ar fi prea evident. Un astfel de răspuns are un caracter de amenințare și de incitare; oamenii ticăloși nu vorbesc așa. În schimb, el spune: „Casa lui Dumnezeu nu are, oare, rânduieli de lucru? Votează pe cine trebuie; dacă cineva nu trebuie ales, nu-l vota.” Nu este acesta un discurs ambiguu? El folosește un pretext aparent legitim, spunând: „Trebuie să acționezi conform principiilor; nu mă poți asculta pe mine. Ce spun eu nu contează. Nu eu reprezint principiile, ci cuvintele lui Dumnezeu sunt principiile.” „Nesăbuitul” aude acest lucru și se gândește: „Dacă trebuie să acționăm conform principiilor, atunci voi vota pentru el.” Văzând că această persoană este nesăbuită și că le-ar putea da planurile peste cap, grupul o dă afară de comun acord, fără a-i permite „nesăbuitului” să rămână printre ei. În cele din urmă, când „nesăbuitul” continuă să întrebe dacă ar trebui să voteze sau nu pentru acea persoană, cineva spune: „Să discutăm despre asta mai târziu. Vom stabili acest lucru în funcție de performanțele sale.” Există oare vreo hotărâre în aceste cuvinte? Vreo componentă a onestității? (Nu.) Atunci ce este, de fapt, în aceste cuvinte? Aceste cuvinte transmit firea lor ticăloasă, precum și motivele, intențiile și obiectivele lor nedezvăluite. Ele includ conspirația dintre ei – lupul și vulpile – pentru a scăpa de persoana care este o pacoste pentru antihrist. De ce poate acest grup de oameni să acționeze astfel? În afară de faptul că sunt guvernați de firea lor ticăloasă, motivul pentru care pot acționa astfel este acela că superiorul lor, antihristul, nu o agreează pe acea persoană. Dacă votează cu ea, iar antihristul află, rezultatul nu va fi bun. Așa că, pentru ei, cel mai urgent și mai important, cel mai avantajos lucru de făcut este să nu voteze cu acea persoană. Cu toții îl ascultă pe antihrist; orice spune antihristul, în orice direcție se îndreaptă cuvintele sale, acești oameni îl urmează, lăsând deoparte adevărurile-principii și cuvintele lui Dumnezeu. Vezi tu, atât timp cât apare un antihrist, vor exista inevitabil cei care ascultă de el. Atât timp cât un antihrist acționează, unii oameni îl vor însoți și îl vor urma – nu există niciun antihrist care să acționeze singur și izolat.

Ceea ce tocmai s-a discutat a fost una dintre manifestările felului în care antihriștii acționează parșiv. Parșivitatea menționată aici se referă la faptul că antihriștii au propriile scopuri și motivații în ceea ce fac, dar nu ți le vor spune și nici nu te vor lăsa să le vezi. Când le vei descoperi, ei vor face eforturi mari pentru a le ascunde, folosind diverse mijloace pentru a te induce în eroare, pentru a-ți modifica percepția asupra lor. Acesta este aspectul parșiv al antihriștilor. Dacă motivele lor ar fi fost ușor de expus, făcute publice pe scară largă și împărtășite tuturor, dându-le de știre oamenilor, ar mai fi lucrul ăsta parșiv? Nu ar fi parșiv; ce ar fi? (Nesăbuit.) Nu nesăbuit – ar fi aroganță până în punctul pierderii rațiunii. Antihriștii sunt parșivi in comportamentul lor. În ce fel sunt ei parșivi? Ei se comportă întotdeauna într-un mod care depinde de șiretlicuri, iar cuvintele lor nu oferă nimic, așa că este greu pentru oameni să le înțeleagă intențiile și scopurile. Aceasta este parșivitatea. Ei nu ajung cu ușurință la concluzii în nimic din ceea ce fac; ei fac în așa fel încât subordonații lor și cei care îi ascultă să le poată simți intenția, iar acei oameni, după ce l-au înțeles pe antihrist, acționează conform agendei și motivațiilor lui și îi îndeplinesc ordinele. Dacă o sarcină este îndeplinită, antihristul este fericit. Dacă nu este, nimeni nu poate să găsească nimic împotriva lui sau să pătrundă cu mintea motivațiile, intențiile sau scopurile din spatele a ceea ce face. Parșivitatea faptelor lui stă în comploturi ascunse și obiective secrete, toate menite să-i înșele pe toți ceilalți, să se joace cu ei și să-i controleze. Aceasta este esența comportamentului parșiv. Parșivitatea nu constă doar în a minți sau a face ceva rău, ci implică intenții și scopuri mai mari, care sunt de nepătruns pentru oamenii obișnuiți. Dacă ai făcut ceva despre care nu vrei să știe nimeni și spui o minciună, asta se consideră a fi parșiv? (Nu.) Acest lucru este doar înșelătorie și nu se ridică la nivelul parșivității. Ce face ca parșivitatea să fie mai profundă decât înșelăciunea? (Oamenii nu pot să o pătrundă.) Este dificil pentru oameni s-o pătrundă. Aceasta este o parte a ei. Ce altceva? (Oamenii nu au nimic împotriva unei persoane viclene.) Așa este. Ideea este că e greu pentru oameni să găsească ceva împotriva lor. Chiar dacă unii oameni știu că acea persoană a făcut lucruri rele, nu pot determina dacă este o persoană bună sau rea sau o persoană malefică sau un antihrist. Oamenii nu o pot vedea așa cum este de fapt, dar cred că este bună și pot fi induși în eroare de ea. Aceasta este parșivitatea. Oamenii sunt, în general, predispuși să spună minciuni și să pună la cale mici comploturi. Aceasta este doar înșelătorie. Însă antihriștii sunt mai siniștri decât oamenii înșelători obișnuiți. Ei sunt ca regii diavoli; nimeni nu poate înțelege ce fac ei. Pot face multe lucruri rele în numele dreptății, le fac rău oamenilor, dar aceștia tot le cântă laude. Aceasta se numește parșivitate.

În trecut, a avut loc un incident în care un conducător, în timpul legăturii și al părtășiei cu Cel de mai sus, a fost informat despre unele dintre planurile de lucru ale casei lui Dumnezeu. La acea vreme, rânduiala de lucru nu fusese încă emisă în mod oficial. După ce s-a întors, el a început să se dea mare, dar nu puteai să îți dai seama că asta făcea. Vorbea foarte serios în timpul unei adunări și, deodată, în mijlocul părtășiei sale, a spus ceva ce nimeni nu mai auzise până atunci: „Până acum, fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu a fost finalizată, iar oamenii s-au stabilizat, practic. Începând de luna viitoare, vom extinde predicarea Evangheliei, așa că trebuie să înființăm echipe de evanghelizare. Cum ar trebui să fie înființate echipele de evanghelizare? Există câteva detalii în acest…” Când au auzit ceilalți acest lucru, s-au gândit: „De unde au apărut aceste cuvinte? Cel de mai sus nu a emis încă nicio rânduială de lucru. De unde știe el? Sigur e un clarvăzător!” Îl venerau, nu-i așa? Atitudinea oamenilor față de el s-a schimbat imediat. Tot ce a făcut el a fost să menționeze înființarea unor echipe de evanghelizare, dar nu a făcut nicio lucrare specifică după aceea – el doar a rostit lozinci goale. Desigur, avea scopul său în a rosti lozinci goale; se dădea mare, voia ca oamenii să aibă o părere bună despre el, să i se închine. Nu după mult timp, a fost emisă rânduiala de lucru de la Cel de mai sus. Când frații și surorile au văzut-o, au fost uimiți și au spus: „Incredibil! Nu-i așa că este profetic? De unde știai despre asta? Tu înțelegi adevărul mai bine decât noi; statura ta este mai mare. Statura noastră este prea mică. Când va veni timpul să răspândim Evanghelia, tu ne spuseseși deja, în timp ce noi eram amorțiți și neștiutori. Uite, lucrul despre care ai avut tu părtășie nu se aliniază oare la rânduiala de lucru de la Cel de mai sus? Este o coincidență și s-a dovedit acum asta.” Datorită acestei întâmplări, toată lumea i s-a închinat și mai mult și nu doar în mod obișnuit, ci cu o supunere totală, aproape până la a îngenunchea și a se pleca în fața lui. Majoritatea oamenilor nu știau despre această chestiune; dacă nu ar fi vorbit el însuși despre ea, nimeni nu ar fi știut, doar Dumnezeu o știe. Era o chestiune atât de evidentă, iar el nu a dezvăluit-o nimănui, alegând, în schimb, să-i înșele cu atâta nerușinare. Este acest comportament considerat parșiv? (Da.) De ce i-a înșelat pe ceilalți în acest fel? De ce a putut să se comporte și să acționeze în acest fel? La ce se gândea cu adevărat în inima lui? Voia ca oamenii să îl vadă ca fiind diferit, să creadă că nu era o persoană obișnuită. Este acesta un lucru care ar trebui să se regăsească în umanitatea normală? (Nu.) Acțiunile unei astfel de persoane sunt dezgustătoare și nerușinate. Ați considera acest lucru parșiv? (Da.) Pe lângă faptul că este parșiv, este și oarecum dezgustător.

Printre antihriști, există un tip de persoană care nu a fost niciodată auzită spunând ceva greșit sau văzută făcând ceva greșit; ceea ce face și cum acționează este, în general, considerat bun și aprobat de toată lumea. Ea afișează adesea un zâmbet, cu o înfățișare de sfânt milostiv, fără să emondeze niciodată pe nimeni. Indiferent de greșelile pe care le fac oamenii, ea le tolerează întotdeauna, cu inima la fel de iertătoare ca a unei mame iubitoare. Nu se ocupă niciodată de aceia care, în biserică, încalcă decretele administrative, care provoacă perturbări și tulburări sau comit fapte rele. Să fie oare pentru că nu poate vedea sau discerne aceste lucruri? Nu, nu este nici una, nici alta; ea poate să le vadă și să le discearnă, dar în inima ei crede că, dacă acești oameni ar fi curățiți și biserica ar deveni pașnică, plină doar de oameni cinstiți care urmăresc adevărul și se sacrifică sincer pentru Dumnezeu, atunci ea însăși ar fi ușor de deslușit și ar fi posibil să nu mai poată avea un punct de sprijin în biserică. Astfel, îi ține pe acești oameni în preajmă, lăsându-i pe cei care fac rău să continue să facă rău, pe mincinoși să continue să mintă și pe cei care tulbură să continue să tulbure, asigurându-se prin aceste tulburări că biserica nu este niciodată în pace și asigurându-și astfel propriul statut. Așadar, atunci când cineva trebuie să fie exclus, tratat, izolat sau înlăturat din poziția sa, ce spune ea? „Trebuie să le dăm oamenilor o șansă de a se căi. Cine nu are neajunsuri sau corupție? Cine nu a făcut greșeli? Trebuie să învățăm să fim toleranți.” Frații și surorile meditează asupra acestui lucru și spun: „Noi suntem toleranți cu cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și au comis fărădelegi sau care sunt nesăbuiți și ignoranți, dar nu tolerăm oamenii răi. Acesta este o persoană rea.” Antihristul răspunde: „Cum poate fi o persoană rea? Doar spune ocazional cuvinte dure; asta nu este rău. Adevărații oameni răi sunt cei care comit crime și incendii în lume.” Dar ce crede cu adevărat antihristul? „Este o persoană rea? Este la fel de rea ca mine? Tu nu ai văzut ce am făcut, nu știi ce gândesc în sinea mea. Dacă ați ști, nu m-ați curăți? Te gândești să o cureți? Nicio șansă! Nu te voi lăsa să te ocupi de ea. Oricine va încerca, voi fi furios pe el, îi voi crea multe greutăți! Îl voi exclude pe cel care va încerca să se ocupe de ea!” Dar ar spune asta cu voce tare? Nu, nu ar face-o. Ce face atunci? Mai întâi calmează situația, stabilizând starea lucrurilor, părând capabil să conducă biserica și apt să echilibreze diverse forțe, astfel încât biserica să nu se poată lipsi de el. În acest fel, nu cumva poziția lui este asigurată? Odată ce poziția lui este sigură, nu i se menține modul de trai? Acest lucru este ceea ce se numește a fi parșiv. De aceea, majoritatea oamenilor nu-i pot vedea pe acești indivizi drept ceea ce sunt de fapt. De ce nu? Ei nu spun niciodată adevărul și nici nu acționează cu lejeritate. Ei fac mecanic orice le cere Cel de mai sus să facă; orice carte trebuie distribuită, o trimit ei; mențin cele câteva întâlniri săptămânale și nu monopolizează părtășia în timpul întâlnirilor. La suprafață, totul pare perfect și fără cusur, fără să lase loc de critică. Dar există un lucru pe care îl puteți discerne: ei nu se ocupă niciodată de oamenii răi. Dimpotrivă, îi protejează, mușamalizând și apărându-i în mod constant. Nu-i așa că acest lucru este parșiv? Care este aspectul parșiv al comportamentului lor aici, care este punctul central? Acestea trebuie clarificate. Ei nu spun niciodată adevărul, spun mereu minciuni pentru a înșela casa lui Dumnezeu. Îi văd pe oamenii răi comițând răul, dar nu se ocupă de ei, aplanând mereu lucrurile și practicând răbdarea și toleranța. Care este motivul pentru care fac aceste lucruri? Este cu adevărat pentru a-i ajuta pe oameni să își completeze reciproc punctele forte și să fie toleranți unii față de alții? (Nu.) Atunci, care este scopul lor? Vor să își consolideze propria influență, să își stabilizeze statutul. Știu că, odată ce oamenii răi vor fi curățiți, ei vor fi următorii care vor pleca; de asta se tem. Prin urmare, îi păstrează pe oamenii răi în preajmă; atât timp cât sunt acolo, statutul antihristului este sigur. Dacă oamenii răi ar fi curățiți, antihristul ar fi terminat. Oamenii răi sunt umbrela lui protectoare, scutul lui. Deci, indiferent cine îi expune pe oamenii răi sau sugerează că ar trebui să fie curățiți, el nu este de acord, spunând: „Ei își pot face îndatoririle în continuare, încă pot oferi bani; încă pot, cel puțin, să muncească!” El găsește motive și scuze pentru a-i apăra pe oamenii răi și, de obicei, cei fără discernământ nu pot vedea intenția răuvoitoare ascunsă în el, nu sunt capabili să o discearnă.

Există alte cazuri în care acțiunile parșive ale unui antihrist v-au lăsat o impresie profundă? Să împărtășească cineva. (Era o soră, conducătoarea unei echipe de evanghelizare, care în fiecare lună reușea să atragă niște persoane, dintre care unele erau non-credincioase. Antihristul a interpretat o rânduială de lucru în afara contextului, spunând că predicarea Evangheliei ar trebui să vizeze în principal persoanele care aparțin confesiunilor, non-credincioșii fiind secundari și că, dacă accentul principal era pus pe non-credincioși, era o încălcare gravă a rânduielii de lucru. El a folosit chiar cuvintele lui Dumnezeu din „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul” pentru a diseca acest comportament. Apoi i-a pus pe toți să voteze, întrebând: „Mai poate o astfel de persoană să fie la conducere?” La acea vreme, mulți din biserică erau credincioși noi, de doar unul sau doi ani și nu puteau discerne, așa că au considerat că încălcarea rânduielii de lucru era gravă și au fost de acord să o înlocuiască pe soră. În acel moment, sora a devenit negativă; după ce a fost disecată și condamnată de acest antihrist, a simțit că ea însăși era un antihrist, că va fi cu siguranță eliminată de Dumnezeu și a devenit negativă, nevrând să mai trăiască. Mai mult, acest antihrist a ascuns și unele predici și părtășii de la Cel de mai sus, fără să ne lase să le ascultăm. El susținea că părtășia de la Cel de mai sus era foarte dură și că, în calitate de credincioși noi, cu statură mică, am dezvolta noțiuni după ce am asculta-o. La suprafață, părea că are grijă de noi, dar, de fapt, îi era teamă că, dacă vom asculta predicile de la Cel de mai sus, vom fi capabili să îl discernem și atunci nu va mai putea să ne controleze. El folosea aceste metode aparent raționale pentru a-i manipula și a-i păcăli pe oameni, făcând să pară că ceea ce făcea era logic și în conformitate cu rânduielile de lucru din casa lui Dumnezeu.) Această întâmplare poate fi, cu siguranță, descrisă ca fiind parșivă. Practicile consecvente ale oricui este considerat antihrist sunt întotdeauna aceleași, nu variază câtuși de puțin, având aceleași intenții și vizând aceleași scopuri în tot ceea ce face. Nu dovedește acest lucru că antihriștii sunt într-adevăr demoni și duhuri rele? (Ba da.) Categoric. Descrierea acțiunilor antihriștilor – acești demoni și spirite rele – ca fiind parșive se potrivește perfect și nu este deloc exagerată.

După aceste exemple, ar trebui să fi dobândit o oarecare înțelegere; ați început să dezvoltați un anumit discernământ cu privire la acțiunile parșive ale antihriștilor? Orice lucru ce implică un comportament parșiv, cu intenții și motive ascunse, nu este acțiunea unei persoane normale, nu este acțiunea unei persoane oneste și, cu siguranță, nu este acțiunea cuiva care urmărește adevărul. Oare lucrurile pe care le face reprezintă practicarea adevărul? Respectă ea interesele casei lui Dumnezeu? (Nu.) Atunci, ce face? Tulbură și desființează lucrarea bisericii, făcând rău; nu urmează calea lui Dumnezeu și nici nu respectă lucrarea casei lui Dumnezeu. Ceea ce face ea nu este lucrarea bisericii; pur și simplu se folosește de pretextul că face lucrarea bisericii pentru a-și urmări propriile planuri, protejându-și, în esență, interesele personale și pe cele ale Satanei. Mai sunt și alte exemple? (În 2015, Cel de mai sus a emis o rânduială de lucru, instruindu-ne să folosim articolul din „Cei treziți” pentru a avea părtășie despre discernerea conducătorilor falși și despre a face distincția între bisericile adevărate și cele false. În biserică, era un conducător care tocmai fusese înlocuit și care a spus că noi eram novice în credința în Dumnezeu și de statură mică și că am înțeles prea superficial rânduiala de lucru a Celui de mai sus – acțiunile lui Dumnezeu sunt de nepătruns, iar Cel de mai sus a emis această rânduială cu un înțeles mai profund. El a mai spus: „În ceea ce privește adevărurile despre discernerea conducătorilor falși și a antihriștilor, Cel de mai sus a oferit anterior multă părtășie și a explicat foarte clar. Dacă ar fi vorba pur și simplu despre discernerea conducătorilor falși și a antihriștilor, ar mai fi nevoie de emiterea unei alte rânduieli de lucru?” După aceea, el a scos din context secțiuni din rânduieli de lucru, predici și părtășii anterioare de la Cel de mai sus, compilând zeci de mii de cuvinte de material pentru a-i induce în eroare pe frați și pe surori, făcându-ne să-i discernem în schimb pe „Cei treziți”. În acel moment, am fost induși în eroare și nu ne-am concentrat asupra discernerii conducătorilor falși și a antihriștilor. Mai târziu, această persoană a fost dezvăluită ca fiind un antihrist. El s-a temut că, dacă toată lumea ar începe să-i discearnă pe conducătorii falși și pe antihriști, ar descoperi faptele sale rele și l-ar discerne, așa că ne-a derutat în mod deliberat, determinându-ne să-i discernem în schimb pe „Cei treziți”.) Acesta a fost un șiretlic, o tactică de a vă duce pe o pistă greșită, creând o diversiune pentru a vă distrage atenția, astfel încât nimeni să nu-i acorde lui importanță. Nu vi se pare cunoscută această metodă? Atunci când marele balaur roșu se confruntă cu o criză, cum ar fi tulburări interne în cadrul sistemului său politic sau planificarea de către mase a unor greve sau răzvrătiri, folosește aceeași tactică – distragerea atenției. Folosește adesea această metodă. Ori de câte ori apare o criză, incită la panică în legătură cu războiul, încurajând patriotismul, apoi rulează neîncetat filme despre războaie de rezistență și patriotism, sau răspândește știri false pentru a stârni sentimente naționaliste ca să distragă atenția. Marele balaur roșu face aceste lucruri cu motive ascunse, având scopuri nedeclarate – acest lucru se numește comportament parșiv. Cine este strămoșul antihristului? Este marele balaur roșu, diavolul. Natura acțiunilor lor este exact aceeași, ca și cum ar fi în cârdășie unul cu celălalt. De unde provin uneltirile și metodele antihriștilor? Le-au învățat de la strămoșii lor, diavolii și Satana. Satana sălășluiește în ei, așa că a acționa într-un mod parșiv este ceva normal pentru ei; acest lucru dezvăluie pe deplin că au natura unui antihrist.

(Dumnezeule, vreau să împărtășesc un exemplu, al unui antihrist din zona pastorală Jijin. Era în apropierea primăverii anului 2012. Un antihrist pe nume An a răspândit multe minciuni în diferite biserici și chiar a scris o broșură intitulată „De ce Îi pasă cel mai mult lui Dumnezeu înainte de a părăsi pământul”, pe care a distribuit-o în mod privat tuturor bisericilor. El a susținut că, înainte de a pleca, lui Dumnezeu Îi pasă cel mai mult dacă aleșii Lui îl vor asculta pe omul folosit de Duhul Sfânt după plecarea Sa, așa că ar trebui să-I înțelegem intențiile lui Dumnezeu și că acum, doar cititul predicilor, al părtășiei și al rânduielilor de lucru ale omului folosit de Duhul Sfânt este suficient, înlocuind necesitatea de a mânca și bea din cuvintele lui Dumnezeu. Ca urmare, mulți frați și surori au fost induși în eroare; au încetat să mai mănânce și să bea din cuvintele lui Dumnezeu, iar acesta era scopul pe care antihristul urmărea să-l atingă. Perfidia antihristului consta în faptul că, sub pretextul de a fi martor pentru omul folosit de Duhul Sfânt, el i-a îndepărtat pe oameni de cuvintele lui Dumnezeu, renunțând la a mânca și a bea din cuvintele Lui, făcându-i totodată pe oameni să simtă că el înțelegea profund inima lui Dumnezeu. El se gândise la ceea ce Îi pasă lui Dumnezeu înainte de a pleca, așa că oamenii îl prețuiau foarte mult și i se închinau.) De ce l-a ridicat în slăvi pe omul folosit de Duhul Sfânt? Omul folosit de Duhul Sfânt este om, la fel ca și el. Prin ridicarea în slăvi a omului folosit de Duhul Sfânt, de fapt, îi determina pe oameni să i se închine lui și să îl ridice în slăvi pe el; acesta era scopul său. Nu putem doar să judecăm dacă ceea ce a spus a fost corect sau greșit; trebuie să ne uităm la consecințele și la obiectivele pe care le-au atins cuvintele sale; aceasta este cheia. Așadar, scopul său de a-l ridica în slăvi pe omul folosit de Duhul Sfânt era, de fapt, să se ridice în slăvi pe sine; acesta era scopul său. El știa că ridicarea în slăvi a omului folosit de Duhul Sfânt nu va fi cu siguranță contestată de nimeni, iar oamenii vor fi de acord cu el și îl vor ridica în slăvi. Dar dacă s-ar fi ridicat în slăvi direct și ar fi fost martor pentru sine, oamenii l-ar fi putut demasca, discerne și respinge. Prin urmare, antihristul a folosit tactica de a-l ridica în slăvi pe omul folosit de Duhul Sfânt pentru a obține ridicarea lui însuși în slăvi și a fi martor pentru propria persoană; aceasta a fost perfidia antihristului. Acțiunile antihristului An au fost foarte parșive, oamenii au fost induși în eroare de ele cu ușurintă – aceasta este o întâmplare tipică legată de antihrist. Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să învețe să discearnă din acest caz al antihristului, să înțeleagă aspectele parșive ale antihriștilor, precum și metodele și mijloacele obișnuite pe care le folosesc pentru a obține consecința inducerii oamenilor în eroare. Înțelegerea acestora este foarte benefică pentru ca oamenii să-i discearnă pe antihriști. Cine mai are un exemplu de împărtășit?

(Dumnezeule, am și eu de împărtășit un caz al unui antihrist. Această întâmplare a avut loc în zona pastorală Henan. Prin 2011, antihristul Yu, o conducătoare falsă care fusese înlocuită, a fost desemnată de biserică să supravegheze lucrarea de curățire, deoarece avea unele daruri și experiență de lucru. În acel moment, Cel de mai sus a emis o rânduială de lucru pentru a-i expune și desființa temeinic pe conducătorii falși și pe antihriști. Yu, căreia îi plăcea statutul, a văzut în aceasta o oportunitate de revenire. Sub pretextul punerii în aplicare a rânduielii de lucru, ea a avut în mod continuu părtășie cu frații și surorile pentru a urma fluxul lucrării Duhului Sfânt și a se concentra asupra discernerii conducătorilor falși și a antihriștilor. Totuși, ea nu a a avut părtășie despre principiile de discernere a acestora, ci, în schimb, ne-a determinat să ne concentrăm atenția asupra conducătorilor și a lucrătorilor. La fiecare adunare, ea le cerea fraților și surorilor să vorbească despre prestația conducătorilor și a lucrătorilor. După ce vorbeam, ea sesiza unele abateri și dezvăluia firi corupte în lucrarea lor, intensificând natura acestor probleme, etichetându-i direct ca fiind conducători falși și înlocuindu-i. După aceea, mărturisea continuu fraților și surorilor despre modul în care i-a desființat pe acești falși conducători și lucrători, făcându-i să creadă că ea avea discernământ și că era capabilă în munca ei. În realitate, ea urmărea să folosească destituirea acestor conducători și lucrători ca pe o oportunitate de a reveni și de a continua ca lider. Induși în eroare de Yu, frații și surorile, după ce au văzut corupția și abaterile dezvăluite ale conducătorilor și lucrătorilor în lucrarea lor, au început să se întrebe dacă nu cumva erau falși conducători și chiar i-au pus la îndoială pe conducătorii bisericii de la toate nivelurile, nereușind să coopereze în mod normal cu lucrarea conducătorilor și a lucrătorilor. Mulți conducători și lucrători cu statură mică au fost, de asemenea, constrânși intr-o mare măsură, trăind într-o stare de pasivitate și prudență, incapabili să își îndeplinească în mod normal îndatoririle, ceea ce a dus la haos în biserică. În acel moment, mulți oameni se închinau acestui antihrist, iar aproximativ douăsprezece biserici au fost induse în eroare și controlate de acesta. Chiar și după ce acest antihrist a fost dezvăluit, unii oameni tot nu au putut să îl discearnă, crezând că susținea lucrarea bisericii, iar unii chiar i-au luat apărarea.) Ce s-a întâmplat cu acei frați și surori care au fost induși în eroare mai târziu? (Prin părtășie și ajutor, unii au dobândit discernământ în privința antihristului și au fost salvați, în timp ce alții, indiferent de părtășia pe care au avut-o alții cu ei, au rămas încăpățânați și hotărâți să îl urmeze pe antihrist, iar acești oameni au fost, în cele din urmă, eliminați.) Oare majoritatea oamenilor îl discern acum pe acest antihrist? (Au un oarecare discernământ acum.) Cei care rămân încăpățânați și neclintiți merită să piară; acesta este finalul dacă urmați un antihrist.

Tocmai am avut părtășie despre diferite manifestări ale acțiunilor parșive ale antihristului. Acum, să facem un rezumat: care este esența și firea exprimată de un astfel de comportament al antihriștilor? (Ticăloșia.) Este o fire caracterizată, în primul rând, de ticăloșie. Putem spune atunci că oamenii cu o fire ticăloasă acționează de obicei în mod parșiv, iar cei care acționează în mod parșiv au o fire foarte ticăloasă? (Da.) Este acesta un raționament logic? Deși pare oarecum un raționament superficial, de fapt, exact așa stau lucrurile – oamenii cu o fire ticăloasă acționează adesea în moduri parșive. Natura-esență a antihriștilor care acționează în mod parșiv își are originea în Satana; este destul de clar că ei se aseamănă cu diavolii și cu Satana. Observând modul în care acționează antihriștii, poți înțelege cum acționează diavolii și Satana. Adevărații diavoli și Satana, marele balaur roșu, acționează chiar mai sever decât atât. Chiar și un simplu antihrist poate acționa atât de parșiv, cu tactici atât de inteligente, vorbind fără să lase nicio portiță de scăpare, făcând imposibil ca cineva să îi găsească vreun cusur sau să-l prindă. Cu atât mai mult e valabil pentru vechii diavoli și pentru Satana! Dacă privim din perspectiva comportamentului parșiv al antihriștilor, oare nu ar avea o nuanță de parșivitate și discursul și acțiunile oamenilor obișnuiți, fără statut, care rareori comunică sau se deschid față de ceilalți, care acționează fără transparență și nu vor ca alții să știe la ce se gândesc sau ce consideră să facă în adâncul sufletului lor și care sunt intențiile lor de a acționa, care se țin adânc ascunși și bine împachetați? Dacă astfel de oameni nu sunt catalogați drept antihriști, atunci cu siguranță merg pe calea unui antihrist. Acest lucru este cert. Cei care merg pe calea unui antihrist, dacă nu acceptă să fie emondați și nici nu țin cont de sugestiile altora, ba mai mult, nu acceptă adevărul, odată ce vor dobândi un statut, vor deveni în mod inevitabil antihriști; este doar o chestiune de timp. Dacă unii oameni au o astfel de fire ticăloasă și au mers cândva pe calea unui antihrist, dând dovadă de unele asemănări cu un antihrist, dar care după ce acceptă să fie emondați, se căiesc, pot accepta adevărul, abandonează calea lor anterioară și se pot întoarce și practica adevărul, care va fi rezultatul? O astfel de transformare îi va îndepărta și mai mult de calea unui antihrist, făcându-le mai ușoară intrarea pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu, iar ei vor avea atunci speranța de a fi mântuiți. Asta e tot despre părtășia legată de manifestările felului în care antihriștii acționează parșiv; următoarea manifestare despre care trebuie să avem părtășie este modul în care ei sunt arbitrari și dictatoriali.

II. O disecare a comportamentului arbitrar și dictatorial al antihriștilor și a modului în care îi forțează pe oameni să asculte de ei

Antihriștii acționează într-un mod arbitrar și dictatorial, fără să aibă vreodată părtășie sau să discute cu alții, acționând după bunul plac și forțându-i pe alții să asculte de ei. Se poate spune că, indiferent de ceea ce fac antihriștii, indiferent de aranjamentele pe care le fac sau de deciziile pe care le iau, ei nu au părtășie cu ceilalți, nu ajung la un consens, nu caută adevărul pentru a rezolva problemele și nu caută principiile care ar trebui aplicate atunci când își fac îndatoririle. Mai mult, ei nu le permit oamenilor să înțeleagă de ce fac lucrurile într-un anumit fel, lăsându-i pe aceștia confuzi și obligați să-i asculte. Dacă cineva nu înțelege și îl întreabă despre asta, antihristul nu este dispus să aibă părtășie sau să explice. Ce statut vrea să mențină antihristul în această privință? Nimeni nu are voie să cunoască detaliile; nimeni nu are dreptul de a fi informat. El face tot ce vrea, iar ceea ce crede el că este corect trebuie să fie pus în aplicare în mod temeinic. Ceilalți nu au dreptul să pună întrebări, cu atât mai puțin sunt calificați să lucreze în coordonare cu ei; au doar rolul de a asculta de ei și de a li se supune. Cum vede antihristul acest lucru? „Din moment ce m-ați ales drept conducător, sunteți sub conducerea mea și trebuie să mă ascultați. Dacă nu vreți să mă ascultați, atunci nu ar fi trebuit să mă alegeți. Dacă mă alegeți, trebuie să mă ascultați. Eu am ultimul cuvânt în toate!” În ochii lui, care este relația dintre el și frați și surori? El este cel care dă ordine. Frații și surorile nu pot analiza binele și răul, nu pot întreba și nu au voie să acuze, să discearnă, să îl chestioneze sau să se îndoiască de el; toate acestea sunt interzise. Antihristul trebuie doar să propună planuri, afirmații și metode, iar toată lumea trebuie să aplaude și să fie de acord fără să pună întrebări. Nu este acest lucru un pic coercitiv? Ce fel de tactică este aceasta? Este arbitrară și dictatorială. Ce fel de fire este aceasta? (Depravată.) La suprafață, „arbitrar” se referă la a lua decizii de unul singur, având ultimul cuvânt, iar „dictatorial” înseamnă că, după ce a luat o hotărâre sau o decizie de unul singur, toți ceilalți trebuie să o execute fără să aibă dreptul de a avea opinii sau afirmații diferite, nici măcar de a pune întrebări. A fi arbitrar și dictatorial înseamnă că, atunci când se confruntă cu o situație, meditează și o analizează el însuși înainte de a lua o decizie cu privire la ce trebuie să facă. El ia independent decizii cu privire la modul în care trebuie să facă lucrurile pe ascuns, fără contribuția nimănui altcuiva; nici măcar propriii lui colegi, colaboratori sau conducători de rang superior nu pot interveni – iată ce înseamnă să fii arbitrar și dictatorial. Indiferent de situația cu care se confruntă, cei care acționează în acest fel procedează în mod consecvent rumegând lucrurile în mintea lor și storcându-și creierii în timpul deliberării, fără a se consulta niciodată cu alții. Ei au în cap una și alta, dar ceea ce gândesc de fapt, nimeni nu știe. De ce nu știe nimeni? Pentru că nu spun. Unii oameni ar putea crede că fac asta doar pentru că nu sunt vorbăreți, dar chiar este așa? Aceasta nu este o chestiune de personalitate; este o alegere intenționată de a nu le spune nimic celorlalți. Vor să facă lucrurile pe cont propriu, au socotelile lor. Ce calculează ei? Socotelile lor se învârt în jurul intereselor, statutului, faimei, câștigului și prestigiului personal. Se gândesc cum să acționeze în favoarea lor, cum să își protejeze statutul și reputația de prejudicii, cum să acționeze fără să-i lase pe alții să-i vadă așa cum sunt de fapt și, în principal, cum să își ascundă acțiunile de Cel de mai sus, în speranța de a primi în cele din urmă beneficii fără a-și dezvălui defectele nimănui. Ei se gândesc: „Dacă am o scăpare de moment și spun ceva greșit, toată lumea mă va vedea așa cum sunt. Dacă cineva vorbește fără să vrea și mă raportează Celui de mai sus, Cel de mai sus ar putea să mă înlocuiască, iar eu îmi voi pierde statutul. În plus, dacă am mereu părtășie cu ceilalți, abilitățile mele limitate nu vor fi evidente pentru toți? E probabil ca alții să mă privească de sus?” Acum, spuneți-Mi, dacă ar fi cu adevărat văzuți drept cine sunt, ar fi un lucru bun sau rău? De fapt, pentru cei care urmăresc adevărul, pentru oamenii cinstiți, să fie văzuți așa cum sunt și să-și știrbească puțin imaginea sau reputația nu contează prea mult. Ei nu par foarte preocupați de aceste lucruri; par să fie mai puțin conștienți în mod deschis de ele și nu le prețuiesc prea mult. Dar antihriștii sunt exact opusul; ei nu urmăresc adevărul și consideră că statutul lor și percepțiile și atitudinile celorlalți față de ei sunt mai importante decât viața însăși. Să le ceri să spună ce gândesc sau adevărul este extrem de dificil; s-ar putea să nu fie suficient nici să le oferi multe beneficii. Dacă li s-ar cere să își dezvăluie secretele sau problemele private, ar fi și mai greu – ar putea să nu o facă nici măcar cu prețul vieții lor. Ce fel de natură este aceasta? Poate o astfel de persoană să accepte adevărul? Poate fi mântuită? Categoric nu. La urma urmei, „lupul își schimbă părul, dar năravul ba”.

Antihriștii acordă o importanță deosebită prețuirii propriei persoane, statutului, imaginii și oricărui lucru care le poate menține puterea. Ai părtășie cu ei, spunând: „În desfășurarea lucrării bisericii, fie că este vorba de chestiuni externe sau de administrație internă, de ajustări de personal sau de orice altceva, trebuie să ai părtășie cu frații și cu surorile. Primul pas pentru a învăța să cooperezi cu alții este să înveți să ai părtășie. Părtășia nu înseamnă discuții inutile sau doar exprimarea propriei negativități sau a răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. Nu ar trebui să dai frâu liber stărilor tale negative sau de răzvrătire pentru a-i influența pe alții. Ideea principală este să ai părtășie despre cum să găsești principii în cuvintele lui Dumnezeu și să înțelegi adevărul.” Cu toate acestea, indiferent de modul în care ai părtășie despre adevăr, acesta nu îi poate mișca sau face să-și schimbe principiile și direcția în felul în care acționează și se comportă. Ce fel de fire este aceasta? Ca să o spunem blând, este intransigență; ca să o spunem cu duritate, este depravare. De fapt, este potrivit să o numim depravată. Gândește-te la un lup cu o oaie în fălci, bucurându-se de prada sa; dacă negociezi cu el, spunându-i: „Îți voi da în schimb un iepure, iar tu vei lăsa oaia să plece, bine?”, el nu va fi de acord. Îi spui: „Îți voi da o vacă, ce zici?” Nu va fi deloc de acord. Va mânca mai întâi oaia și apoi va lua vaca. Nu se mulțumește cu una singură, le vrea pe amândouă. Ce fel de fire este aceasta? (Una nespus de lacomă și extrem de depravată.) Este prea depravată! În mod similar, în ceea ce privește firea extrem de depravată a antihriștilor, părtășia despre adevăr, emondarea sau sfătuirea lor nu funcționează. Nimic din toate acestea nu le poate schimba goana lor adânc înrădăcinată după statut sau dorința lor de a-i controla pe alții, cu excepția cazului în care îi atragi cu un statut mai înalt sau cu beneficii mai mari. În caz contrar, ei nu vor renunța absolut deloc la prada care este deja în gura lor. Ce înseamnă acest refuz absolut de a renunța? Înseamnă că, odată ce au un anumit statut, vor folosi această oportunitate pentru a se manifesta și a se pune în evidență în mod viguros. Ce anume pun în evidență? Diferitele lor talente și daruri, trecutul, educația, valoarea și statutul lor în societate, lăudându-se și etalând cât de capabili și pricepuți sunt, cum se pot juca cu oamenii, cum îi pot manipula, cum îi pot conduce. Cei care nu au adevărul sau discernământ, auzind acest lucru, simt că astfel de antihriști sunt atât de impresionanți; ei înșiși se simt inferiori și se supun de bunăvoie controlului antihristului.

Unii antihriști sunt deosebit de vicleni și profunzi în uneltirile lor. Ei aderă la o filosofie satanică supremă, care constă în a vorbi rareori în orice împrejurare și în a nu-și exprima cu ușurință poziția în orice situație cu care se confruntă, vorbind doar atunci când sunt absolut obligați să o facă. Pur și simplu observă cu atenție acțiunile tuturor, ca și cum scopul lor ar fi să-i înțeleagă temeinic și să-i vadă așa cum sunt înainte de a vorbi sau de a acționa. Ei identifică mai întâi cine le poate fi pradă, cine le poate deveni sprijin și de cine trebuie să se ferească ca fiind „dușmanul lor politic”. Uneori nu vorbesc sau nu iau atitudine, rămânând tăcuți, însă meditează și calculează în sinea lor; acești indivizi sunt vicleni în suflet și rareori vorbesc deschis. Ați spune că o astfel de persoană este destul de sinistră? Dacă nu vorbesc des, cum o puteți discerne? Este ușor să o vedeți drept ceea ce este de fapt? Este foarte dificil. Inimile unor astfel de persoane sunt pline de filosofie satanică. Nu este acest lucru parșiv? Antihriștii cred că, dacă vorbesc prea mult, exprimându-și în mod constant opiniile și având părtășie cu ceilalți, toată lumea îi va vedea drept ceea ce sunt; vor crede că antihristul nu are profunzime, că este doar o persoană obișnuită și nu îl va respecta. Ce înseamnă pierderea respectului pentru antihrist? Înseamnă pierderea statutului său de stimă din inimile celorlalți, părând mediocru, ignorant și obișnuit. Iată ce nu speră să vadă antihriștii. De aceea, când îi vede pe alții din biserică deschizându-se mereu și recunoscându-și negativitatea, răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, greșelile pe care le-au făcut ieri sau durerea insuportabilă pe care o simt din cauza faptului că nu sunt cinstiți astăzi, antihristul îi consideră pe acești oameni proști și naivi, deoarece el nu recunoaște niciodată astfel de lucruri, ținându-și ascunse gândurile. Unii oameni vorbesc rar din cauza calibrului slab sau a stupidității, a lipsei de gânduri complexe, dar atunci când antihristul vorbește rar, nu este din același motiv; este o problemă a firii. El vorbește rar atunci când se întâlnește cu alții și nu-și exprimă cu ușurință părerile asupra unor chestiuni. De ce nu-și exprimă părerile? În primul rând, adevărul îi lipsește cu siguranță și nu poate să vadă lucrurile așa cum sunt. Dacă vorbește, ar putea face greșeli și ar putea fi văzut drept ceea ce este, de fapt; se teme să nu fie privit cu dispreț, așa că se preface că tace și simulează că este profund, ceea ce îngreunează evaluarea din partea celorlalți, părând înțelept și distins. Cu această fațadă, oamenii nu îndrăznesc să îl subestimeze pe antihrist și văzând calmul și liniștea lui aparentă, au o și mai mare considerație față de el și nu îndrăznesc să-l jignească. Acesta este aspectul parșiv și ticălos al antihriștilor. Nu-și exprimă cu ușurință opiniile, deoarece majoritatea opiniilor lor nu sunt în conformitate cu adevărul, ci sunt doar noțiuni și închipuiri omenești, care nu merită să fie scoase la lumină. Așa că rămân tăcuți. În sinea lor, speră să obțină o lumină pe care să o poată elibera pentru a câștiga admirație, dar în lipsa acesteia, rămân tăcuți și ascunși în timpul părtășiei despre adevăr, pândind în umbră ca o fantomă care așteaptă o oportunitate. Când îi găsesc pe alții care vorbesc despre lumină, născocesc modalități de a și-o însuși, exprimând-o într-un alt mod pentru a se scoate în evidență. Iată cât de vicleni sunt antihriștii. Indiferent de ceea ce fac, ei se străduiesc să iasă în evidență și să fie superiori, deoarece numai atunci se simt mulțumiți. Dacă nu au ocazia, mai întâi se ascund și își păstrează părerile pentru ei înșiși. Aceasta este viclenia antihriștilor. De exemplu, atunci când o predică este făcută public de casa lui Dumnezeu, unii oameni spun că pare a fi vorba de cuvintele lui Dumnezeu, iar alții cred că pare mai degrabă o părtășie de la Cel de mai sus. Oamenii relativ simpli la suflet spun ceea ce gândesc, dar antihriștii, chiar dacă au o părere în această privință, o țin ascunsă. Ei observă și sunt pregătiți să respecte punctul de vedere al majorității, dar, în realitate, ei înșiși nu-l pot pricepe în profunzime. Pot astfel de oameni șmecheri și vicleni să înțeleagă adevărul sau să aibă discernământ real? Ce lucruri poate să vadă așa cum sunt cineva care nu înțelege adevărul? Nu poate vedea nimic așa cum este. Unii oameni nu pot vedea lucrurile așa cum sunt și totuși pretind că sunt profunzi; de fapt, le lipsește discernământul și se tem că ceilalți îi vor vedea drept ceea ce sunt de fapt. Atitudinea corectă în astfel de situații este următoarea: „Nu putem vedea această chestiune așa cum este. Din moment ce nu știm, nu ar trebui să vorbim în mod nechibzuit. Dacă vorbim incorect poate avea un impact negativ. Voi aștepta și voi vedea ce spune Cel de mai sus.” Nu înseamnă asta să vorbești cu sinceritate? Sunt niște vorbe atât de simple, și totuși de ce nu le spun antihriștii? Ei nu vor să fie văzuți așa cum sunt, cunoscându-și propriile limite, dar în spatele acestui lucru se află și o intenție josnică – să fie admirați. Nu este acesta cel mai dezgustător lucru? După ce toată lumea a vorbit, văzând cum cei mai mulți spun că sunt cuvintele lui Dumnezeu și câțiva spun că nu sunt, antihristul simte și el că predica poate să nu reprezinte cuvintele lui Dumnezeu, dar nu o afirmă direct. Spune: „Nu mă pot grăbi să judec în această privință; voi fi de acord cu majoritatea.” Nu-și recunoaște lipsa de discernământ, folosind în schimb această abordare pentru a disimula și a ascunde, crezând în același timp că e foarte înțelept, că metodele lui sunt strălucite. Apoi, două zile mai târziu, când casa lui Dumnezeu anunță că predica a reprezentat cuvintele lui Dumnezeu, antihristul spune imediat: „Vedeți, ce v-am spus eu? Am știut tot timpul că sunt cuvintele lui Dumnezeu, dar eram îngrijorat de slăbiciunea acelora dintre voi care nu le-au recunoscut, așa că nu am putut să spun. Dacă aș fi spus că sunt cuvintele lui Dumnezeu, nu v-aș fi condamnat? Cât de triști ați fi fost! Aș fi putut fi liniștit știind cât de slabi sunteți? Ce fel de conducător aș fi fost atunci?” Un mare prefăcut! Există intenții și scopuri în spatele a tot ceea ce spun antihriștii; ori de câte ori deschid gura, este pentru a se lăuda, pentru a-și etala realizările, faptele bune și gloriile din trecut. Ori de câte ori vorbesc, este vorba despre aceste lucruri. Cei care nu-i pot vedea drept ceea ce sunt de fapt îi idolatrizează, în timp ce aceia care-i pot vedea așa cum sunt îi consideră extrem de insidioși și înșelători – antihristul nu-și recunoaște niciodată defectele. Antihriștii acționează în secret și vorbesc în mod echivoc; majoritatea lucrurilor pe care le spun sunt absurde și nu sunt capabili să vadă nimic așa cum este sau să înțeleagă vreun adevăr. Mai rău, pretind că înțeleg adevărul, deși nu înțeleg nimic și vor să se implice în tot, dorind să ia decizii și să aibă ultimul cuvânt în toate chestiunile, lăsându-i pe cei din jurul lor fără niciun drept de a ști. La ce situație duce în cele din urmă acest lucru? Oricine cooperează cu ei sau își face datoria alături de ei simte că, deși la suprafață par loiali și dispuși să plătească prețul, în realitate nu este chiar așa. Nici măcar cei care au fost aproape de antihrist ani de zile nu-l pot vedea așa cum este sau nu știu de ce este cu adevărat în stare – majoritatea oamenilor nu pot să-l vadă așa cum este de fapt. Ceea ce spune sunt numai minciuni și vorbe goale, cuvinte duplicitare și înșelătoare. Vrea să fie implicat în tot și să ia toate deciziile, dar odată ce a decis, nu își asumă nicio responsabilitate pentru posibilele repercusiuni și găsește motive pentru a scuza acest comportament. După ce a decis, îi lasă pe alții să facă treaba, în timp ce el trece mai departe pentru a interveni în alte chestiuni. Dacă problema inițială este urmărită, dacă este pusă în aplicare, dacă e executată eficient, dacă majoritatea celorlalți au vreo părere despre această abordare, dacă dăunează intereselor casei lui Dumnezeu sau dacă frații și surorile au discernământ în această privință, lui nu-i pasă, comportându-se ca și cum nu este treaba lui, că nu are nimic de-a face cu el – nu arată nici cea mai mică îngrijorare. Care este singurul lucru de care îi pasă? Nu îi pasă decât de chestiuni în care poate ieși în evidență și poate obține admirația celorlalți; nu ratează niciodată ocazia de a face asta. În munca lui, nu face altceva decât să dea ordine și să aplice reglementări. Este capabil doar să facă jocuri de putere și să-i manipuleze pe oameni, fiind în același timp mulțumit de sine și crezând că este realizat în munca lui. Nu este deloc conștient de consecințele modului său de lucru – le face rău aleșilor lui Dumnezeu, provocând perturbări și tulburări în lucrarea bisericii. Împiedică îndeplinirea voii lui Dumnezeu și încearcă să își înființeze propria împărăție independentă.

„Sunt arbitrari și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și îi forțează pe alții să asculte de ei” – ce înseamnă în primul rând acest comportament al antihriștilor? Firea lor este ticăloasă și depravată, iar ei au o dorință extrem de puternică de a-i controla pe alții, depășind limitele raționalității umane normale. În plus, care este înțelegerea sau viziunea și atitudinea lor față de datoria pe care o îndeplinesc? Cum diferă aceasta de cei care își realizează cu adevărat datoria? Cei care își realizează realmente datoria caută principii pentru ce fac, ceea ce reprezintă o cerință fundamentală. Dar cum își percep antihriștii datoria pe care o realizează? Ce fire și ce esență sunt dezvăluite prin realizarea datoriei lor? Au o poziție înaltă și îi tratează cu superioritate pe cei din subordinea lor. Odată ce sunt aleși să conducă, încep să se vadă ca indivizi cu statut și identitate. Nu acceptă datoria lor de la Dumnezeu. Atunci când dobândesc o anumită poziție, ei simt că statutul lor este important, puterea le este mare și identitatea lor este unică, ceea ce le permite să-i privească de sus pe ceilalți din poziția lor înaltă. În același timp, ei cred că pot da porunci și pot acționa conform propriilor gânduri și că nici măcar nu trebuie să aibă reticențe în a face acest lucru. Ei cred că pot folosi ocazia de a-și realiza datoria pentru a-și satisface setea de autoritate, pentru a-și satisface dorința și ambiția de a cârmui și de a-i conduce pe alții cu putere. S-ar putea spune că simt că au în sfârșit șansa de a fi necontestați în autoritatea lor. Unii spun: „Manifestările antihriștilor sunt să fie arbitrari și dictatoriali și să nu aibă vreodată părtășie cu alții. Deși conducătorul nostru are la rândul lui firea și dezvăluirile antihriștilor, el are adesea părtășie cu noi!” Oare asta înseamnă că nu este un antihrist? Antihriștii se pot preface uneori; după o rundă de părtășie cu toată lumea și după ce înțeleg și pricep gândurile tuturor – identificând cine li se aliniază și cine nu – ei îi cataloghează. În chestiuni viitoare, comunică doar cu cei care sunt în relații bune și compatibile cu ei. Celor care nu sunt în sincronie cu ei li se țin adesea ascunse majoritatea chestiunilor, iar ei pot chiar să le ascundă cărți despre cuvintele lui Dumnezeu. Ați acționat vreodată în acest fel, ați fost arbitrari și dictatoriali, fără a avea vreodată părtășie cu ceilalți? Se întâmplă, cu siguranță, să fii arbitrar și dictatorial, dar nu înseamnă obligatoriu că nu ai niciodată părtășie cu alții; ocazional, poți avea părtășie. Cu toate acestea, după ce ai părtășie, lucrurile continuă să decurgă așa cum ai spus. Unii oameni gândesc: „În ciuda părtășiei noastre, am stabilit de fapt deja un plan fixat cu mult timp în urmă. Am părtășie cu tine doar ca formalitate, doar pentru a-ți face cunoscut faptul că am principiile mele în ceea ce fac. Crezi că nu îți cunosc măsura? În cele din urmă, tot va trebui să mă asculți și să-mi urmezi calea.” De fapt, ei au decis deja în inimile lor cu mult timp în urmă. Ei cred: „Mă pricep la vorbe și pot întoarce orice argument în favoarea mea; nimeni nu poate vorbi mai bine decât mine, așa că, firește, tendința va urma calea mea.” Ei și-au făcut calculele cu mult timp înainte. Există o astfel de situație? A fi arbitrar și dictatorial nu este un comportament care se dezvăluie câteodată, în mod întâmplător; este controlat de o anumită fire. Poate că nu par a fi arbitrari și dictatoriali din modul lor de a vorbi sau de a acționa, dar prin firea lor și natura acțiunilor lor, sunt, într-adevăr, arbitrari și dictatoriali. Trec prin formalități și „ascultă” opiniile altora, permițându-le celorlalți să vorbească, făcându-i conștienți de detaliile unei situații, discutând despre ceea ce se cere în cuvântul lui Dumnezeu, dar folosesc o anumită retorică sau formulare pentru a-i ghida pe ceilalți să ajungă la un consens cu ei. Și care este rezultatul final? Totul se desfășoară conform planului lor. Acesta este aspectul lor sinistru; acest lucru se mai numește și forțarea celorlalți să asculte de ei, este un fel de constrângere „blândă”. Ei se gândesc: „Nu asculți, nu-i așa? Nu înțelegi, nu-i așa? Lasă-mă să-ți explic.” Explicând, își leagă și își țes cuvintele, antrenându-i pe ceilalți în logica lor. După ce îi conduc, oamenii ascultă și se gândesc: „Ceea ce spui este corect; vom practica așa cum zici, nu mai este nevoie să fim atât de sârguincioși”, iar antihristul este mulțumit. Cei mai mulți oameni nu pot discerne cuvintele lor. Aveți discernământ? Ce ar trebui să faceți atunci când vă confruntați cu astfel de situații? De exemplu, atunci când te confrunți cu o chestiune, simți că există o problemă; nu o poți identifica exact în acest moment, dar simți că ești obligat să te supui. Ce ar trebui să faci atunci? Ar trebui să cauți principii relevante, să cauți îndrumare de la Cel de mai sus ori să ai părtășie cu persoana în cauză. În plus, cei care înțeleg adevărul pot să discute și să aibă părtășie despre această chestiune împreună. Uneori, lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt îți vor permite să înțelegi problemele din propunerile sau din teoriile înaintate de antihriști sau de cei care merg pe calea antihriștilor și motivele lor ascunse. Dacă aveți părtășie unii cu alții, puteți ajunge să înțelegeți. Dar poate că nu ai părtășie, gândindu-te în schimb: „Nu este o problemă importantă, lăsați-l să facă precum vrea. La urma urmei, nu eu sunt principalul responsabil, nu trebuie să îmi bat capul cu aceste chestiuni. Nu eu voi fi tras la răspundere dacă ceva merge prost; el va fi.” Ce fel de comportament este acesta? Asta înseamnă să fii neloial față de datoria ta. A fi neloial față de datoria ta nu înseamnă oare că trădezi interesele casei lui Dumnezeu? E ca Iuda! Atunci când se confruntă cu o putere opresivă, mulți oameni sfârșesc prin a face compromisuri și a se alătura celor care flutură această putere, ceea ce este o manifestare a faptului că sunt neloiali față de datoria lor. Fie că ai de-a face cu un antihrist sau cu cineva care acționează nesăbuit și te obligă să te supui, ce principii ar trebui să alegi să susții? Ce cale ar trebui să urmezi? Dacă simți că ceea ce faci nu intră în conflict sau nu se abate de la cuvintele lui Dumnezeu și de la rânduielile de lucru, trebuie să rămâi ferm. Aderarea la adevăr este corectă și aprobată de Dumnezeu, dar plecăciunea și compromisul față de Satana, de forțele ticăloase, de oamenii răi, este un comportament de trădare, este o faptă rea, urâtă și blestemată de Dumnezeu. Când antihriștii întâlnesc pe cineva care îi contrazice, ei spun adesea: „Eu am ultimul cuvânt în această chestiune și trebuie să se facă în felul meu. Dacă ceva nu va merge bine, îmi voi asuma responsabilitatea!” Ce fire denotă această afirmație? Poate cineva care vorbește și practică în acest fel să aibă o umanitate normală? De ce îi obligă pe ceilalți să îl asculte? De ce nu caută adevărul pentru a rezolva problemele atunci când apar? De ce nu poate determina principiile de practicare a adevărului? Acest lucru dovedește că îi lipsește adevărul. Puteți discerne problema prezentă în această afirmație? A spune astfel de lucruri este suficient pentru a dovedi că are firea unui antihrist; acesta este comportamentul unui antihrist. Cu toate acestea, un antihrist mai viclean, temându-se să nu fie detectat de ceilalți, trebuie să spună unele lucruri cu care toată lumea este de acord și care par corecte pentru a-și atinge scopul de a-i induce în eroare pe oameni și de a se impune. Apoi, se va gândi cum să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu.

Manifestările antihriștilor de a fi arbitrari și dictatoriali ar trebui să fie numeroase, pentru că acest tip de comportament, fire și calitate pot fi văzute la orice persoană coruptă, darămite la antihrist. Vă puteți gândi la câteva exemple în care ați fost arbitrari și dictatoriali? De exemplu, dacă cineva spune că îți stă bine cu părul scurt, iar tu răspunzi: „Ce este așa de bine în a avea părul scurt? Eu prefer părul lung și fac așa cum vreau”, este aceasta o afirmație arbitrară și dictatorială? (Nu.) Aceasta este doar o preferință personală, o parte a umanității normale. Unii oameni preferă să poarte ochelari, chiar dacă nu sunt miopi. Dacă unii oameni îi judecă, spunându-le: „Tu încerci doar să arăți bine, de fapt nu ai nevoie de ochelari!”, iar ei răspund: „Și ce dacă? Îi voi purta oricum!”, este acest lucru arbitrar și dictatorial? Nu, aceasta este o preferință personală, cel mult este încăpățânare și nu implică nicio problemă a firii lor; s-ar putea să nu mai poarte ochelarii după câteva zile, dacă au chef. Deci, ce constituie, în principal, faptul de a fi arbitrar și dictatorial? În principal, este vorba despre calea pe care o urmează cineva, firea sa, precum și despre principiile și motivațiile din spatele acțiunilor sale. De exemplu, într-o căsnicie în care soțului îi plac mașinile, iar familia are doar 20000 de yuani, iar soțul împrumută bani de unde poate pentru a cumpăra, fără să fie nevoie, o mașină de 200000 de yuani, lăsându-și familia în imposibilitatea de a-și permite hrană, iar soția nici măcar nu știe despre această achiziție, este acest soț arbitrar și dictatorial? Într-adevăr, acesta este arbitrar și dictatorial. Să fii arbitrar și dictatorial înseamnă să nu iei în considerare sentimentele, gândurile, opiniile, atitudinile sau punctele de vedere ale celorlalți, ci să te concentrezi doar asupra ta. În termeni simpli, în viața de zi cu zi, înseamnă satisfacerea plăcerilor și a dorințelor trupești, satisfacerea egoismului, iar atunci când implică datoria, se referă la satisfacerea ambiției și a dorinței de a urmări statutul și puterea. Iată un exemplu: biserica avea o casă, iar lângă ea trebuia construit un drum. Lățimea corespunzătoare a drumului trebuia să fie determinată de dimensiunea casei și a curții, urmărind deopotrivă partea estetică și funcționalitatea. Având în vedere suprafața mare a acestei case și a curții, drumul trebuia să aibă o lățime de cel puțin doi metri. Persoana responsabilă a spus: „M-am hotărât, îl vom face de un metru lățime.” Alții au zis: „Mulți oameni intră și ies în fiecare zi, iar uneori trebuie să cărăm lucruri; un metru, pur și simplu, nu va fi de ajuns, este prea îngust”. Dar cel responsabil a insistat asupra propriului punct de vedere și nu a fost deschis la discuții. După finalizare, toată lumea a văzut că drumul era prea îngust; nu se potrivea cu locuința și cu acea curte și era nepractic – trebuia refăcut, ceea ce a dus la reluarea lucrărilor. Toată lumea s-a plâns apoi de această persoană. De fapt, înainte de începerea construcției drumului, unii oameni au obiectat, dar această persoană nu a fost de acord și a insistat asupra propriului punct de vedere, forțându-i pe ceilalți să execute conform dorințelor sale, ceea ce a dus la astfel de consecințe. De ce nu a putut această persoană să accepte sugestiile celorlalți? Atunci când au existat opinii diferite, de ce nu a putut să ia în considerare toate aspectele și să găsească abordarea corectă? Dacă nu era nimeni cu care să se consulte, era bine să ia propriile decizii, dar acum, că existau persoane cu care să se consulte și sugestii chiar mai bune, de ce nu le-a putut accepta? Ce fel de fire este aceasta? Există cel puțin două posibilități: una este că persoana respectivă este nepăsătoare, un individ confuz; cealaltă este că firea sa este prea arogantă și neprihănită de sine, simțind întotdeauna că are dreptate, incapabilă să accepte ceea ce spun alții, indiferent cât de corect este – acest lucru este atât de arogant, încât determină pierderea rațiunii. O chestiune atât de simplă i-a dezvăluit firea. Aroganța excesivă duce la pierderea raționalității. Ce înseamnă lipsa raționalității? Ce fel de lucru este lipsit de raționalitate? Fiarele nu au raționalitate. Dacă o persoană nu are rațiune, nu se deosebește de o fiară; mintea ei nu are capacitatea de a judeca și nu are raționalitate. Dacă o persoană devine atât de arogantă încât își pierde rațiunea și îi lipsește raționalitatea, nu se aseamănă cu fiarele? (Ba da.) Asta este exact ceea ce este; lipsa raționalității umane înseamnă că nu este om. Au antihriștii o astfel de raționalitate? (Nu.) Antihriștilor le lipsește într-o măsură și mai mare; ei sunt mai răi decât fiarele, sunt diavoli. Ca atunci când Dumnezeu l-a întrebat pe Satana: „De unde vii?” Întrebarea lui Dumnezeu a fost de fapt foarte clară; ce mesaj a transmis Dumnezeu? (Îl întreba pe Satana de unde a venit.) Această propoziție se termină în mod evident cu un semn de întrebare; este o întrebare care se referă la „Satana” cu subiectul „tu”: „De unde vii?” Gramatica este adecvată, iar întrebarea lui Dumnezeu este ușor de înțeles. Cum a răspuns Satana? („De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ” (Iov 1:7).) Acesta este celebrul citat al Satanei. Prezintă răspunsul Satanei vreo rațiune? (Nu.) Este lipsit de raționalitate. Când Dumnezeu l-a întrebat din nou de unde vine, acesta a repetat același răspuns, ca și cum nu ar fi putut înțelege cuvintele lui Dumnezeu. Pot oamenii să înțeleagă ce a spus Satana? Are discursul său vreo rațiune? (Nu.) Îi lipsește raționalitatea – poate atunci să înțeleagă adevărul? Chiar și la o întrebare atât de simplă din partea lui Dumnezeu, a răspuns în acest fel; este și mai puțin capabil să înțeleagă adevărurile pe care le rostește Dumnezeu. Se poate spune că și antihriștii sunt lipsiți de raționalitate; cei care acționează în mod parșiv, care nu pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul sunt cu toții iraționali. Indiferent cât de mult vorbiți despre practicarea adevărului, despre a acționa în conformitate cu principiile, despre căutarea principiilor și despre părtășia cu ceilalți în timp ce vă realizați datoria – lucru pe care ei spun că îl înțeleg și îl știu – când vine vorba de a acționa, ei nu iau în considerare cuvintele tale și fac tot ce vor. Aceasta este o natură demonică! Cei cu o astfel de natură demonică nu înțeleg adevărul și sunt lipsiți de raționalitate. Care este aspectul lor cel mai irațional și nerușinat? Oamenii sunt creați de Dumnezeu, iar Dumnezeu îi selectează și îi aduce în fața Lui cu ce scop? Cu acela de a-i face pe oameni să ia aminte și să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, să meargă pe calea cea bună în viață, așa cum îi îndrumă El și, în cele din urmă, să fie capabili să distingă binele de rău, lucrurile pozitive și cele negative. Asta intenționează Dumnezeu; în acest fel, cei care Îl urmează pe Dumnezeu devin din ce în ce mai buni. Și în ce măsură sunt antihriștii lipsiți de rațiune? Ei se gândesc: „Dumnezeule, Tu aduci oamenii în fața Ta, așa că voi face la fel; Tu-i poți alege pe oameni, îi poți orchestra și îi poți cârmui, așa că voi face la fel; Tu poți face ca oamenii să se supună și să te asculte, Tu dai porunci directe și îi determini să facă ce spui Tu, așa că voi face la fel.” Nu este irațional acest lucru? (Ba da.) Faptul că sunt iraționali nu înseamnă că nu au simțul rușinii? (Ba da.) Sunt ai tăi oamenii? Ar trebui să te urmeze? De ce ar trebui să te asculte? Tu ești doar una dintre măruntele ființe create, cum ai putea aspira să fii mai presus de toate? Nu este acest lucru irațional? (Ba da.)

Unii oameni sunt suficient de norocoși să fie aleși conducători în biserică, dar, în realitate, calibrul și statura lor nu sunt la înălțime. A fi conducător este o mare onoare din partea lui Dumnezeu, dar ei nu o percep astfel. În schimb, ei se gândesc: „În rolul de conducător, sunt mai bun și mai elevat decât ceilalți; nu mai sunt o persoană obișnuită. În timp ce voi toți trebuie să vă plecați și să vă închinați, ascultători, în fața lui Dumnezeu, eu nu trebuie să o fac, pentru că sunt diferit de voi; voi sunteți ființe create, iar eu nu sunt.” Atunci, ce ești tu? Nu ești tot din carne și oase? În ce fel ești diferit de ceilalți? Diferența constă în nerușinarea ta; nu ai simțul onoarei și al raționalității, nu te compari nici măcar cu un câine. Acționezi în mod arbitrar și dictatorial, ignorând orice sfat din partea celorlalți – aceasta este diferența. Indiferent cât de slabe sunt propriile lor calibre sau cât de scăzută este eficiența lor în a face lucruri, încă se cred mai presus de o persoană obișnuită, consderând că au abilități și talent. Astfel, nu se consultă cu ceilalți pentru a ajunge la un consens, indiferent de ceea ce fac, crezând că sunt calificați sau că au capacitatea absolută de a controla totul. Nu cumva această aroganță duce la pierderea rațiunii? Nu este aceasta o neobrăzare ostentativă? (Ba da.) Înainte de a deveni conducători, erau cu coada între picioare; credeau că au talent și capacitate și nutreau o oarecare ambiție în acțiunile lor, dar pur și simplu nu aveau posibilitatea de a o face. Odată ce au devenit conducători, s-au distanțat de frați și de surori, asumându-și o poziție superioară. Au început să se comporte cu superioritate, arătându-și adevărata față; au început să creadă că pot realiza lucruri mărețe, zicându-și: „Casa lui Dumnezeu a ales persoana potrivită; sunt într-adevăr talentat – aurul veritabil este menit să strălucească în cele din urmă. Uitați-vă la mine acum: Dumnezeu m-a recunoscut, nu-i așa?” Nu-i așa că este dezgustător? (Ba da.) Ești doar una dintre ființele create obișnuite; indiferent cât de mari sunt darurile sau talentele tale, firea ta coruptă este aceeași ca a tuturor celorlalți. Dacă tu crezi că ești singurul extraordinar și te consideri superior, dorindu-ți să te ridici deasupra tuturor, să fii mai presus decât orice, atunci te înșeli. Din cauza acestei concepții greșite, acționezi arbitrar și dictatorial, fără să ai părtășie sau să te consulți cu ceilalți și, chiar îți dorești să te delectezi cu faptul că ceilalți te ascultă și ți se conformează, ceea ce este greșit. Unde se află greșeala? (În asumarea poziției greșite.) De ce antihriștii se află întotdeauna în poziția greșită? Un lucru, pe care s-ar putea să nu-l fi realizat, este cert: există ceva în plus în umanitatea lor, în comparație cu ceilalți; ei au întotdeauna un fel de concepție greșită. Cum se naște această concepție greșită? Nu este dată de Dumnezeu, ci de Satana. Tot ceea ce fac ei, tot ceea ce dezvăluie și exprimă, nu este un instinct în limitele normale ale umanității, ci este condus de o putere exterioară. De ce se spune că acțiunile lor sunt parșive, iar ambițiile și dorințele lor sunt incontrolabile? Dorința lor de a-i controla pe oameni a depășit limitele. Ce înseamnă depășirea limitelor? Înseamnă să recurgi la orice mijloace, depășind rațiunea și simțul rușinii; este de nestăpânit, ca un arc – poate rămâne jos temporar, când îl apeși, dar, odată ce îi dai drumul, revine la loc. Nu înseamnă acest lucru să fii consumat de dorință și acaparat de obsesie? Nu este deloc o exagerare.

Acolo unde antihriștii dețin puterea într-o biserică, acea biserică nu mai poate fi numită biserică. Cei care au experimentat acest lucru ar trebui să aibă o idee despre asta. Nu este o atmosferă de liniște, de bucurie și de înălțare colectivă, ci mai degrabă una de dezacord tumultuos. Toată lumea se simte deosebit de neliniștită și agitată, incapabilă să simtă pace în inimi, ca și cum un mare dezastru este pe cale să se întâmple. Cuvintele și acțiunile antihriștilor aduc o atmosferă în care inimile oamenilor se întunecă, pierzându-și capacitatea de a discerne lucrurile pozitive de cele negative. În plus, faptul de a fi indus în eroare de către antihriști pentru o perioadă lungă de timp îndepărtează inimile oamenilor de Dumnezeu, ceea ce duce la relații anormale cu El, la fel ca oamenii din cadrul religiei care, teoretic, au credință în Dumnezeu, dar nu au loc pentru El în inimile lor. Există și o problemă reală, și anume că, atunci când antihriștii dețin puterea, în cadrul bisericii se produc dezbinare și haos. Cei care iubesc adevărul nu simt nicio plăcere sau eliberare la adunări și, prin urmare, vor să părăsească biserica pentru a crede în Dumnezeu acasă. Când Duhul Sfânt lucrează într-o biserică, indiferent dacă oamenii înțeleg sau nu adevărul, toată lumea se unește în inimă și efort, creând o atmosferă mai pașnică și mai stabilă, lipsită de agitație. Cu toate acestea, ori de câte ori acționează antihriștii, se creează o atmosferă agitată și stranie. Intervenția lor duce la apariția unor facțiuni, oamenii devenind defensivi unii față de alții, judecându-se și atacându-se reciproc, subminându-se unii pe alții pe la spate. În mod clar, ce rol joacă antihriștii? Ei sunt slugile Satanei. Consecințele acțiunilor antihriștilor sunt: în primul rând, judecata reciprocă, suspiciunea și reținerea printre frați și surori; în al doilea rând, dizolvarea granițelor dintre bărbați și femei, ceea ce duce treptat la interacțiuni nepotrivite și, în al treilea rând, în inimile lor, oamenii devin nelămuriți cu privire la viziuni și încetează să se mai concentreze asupra punerii în practică a adevărului. Nu mai știu cum să acționeze în conformitate cu adevărurile-principii. Puțina înțelegere a doctrinelor pe care o aveau cândva se pierde, mintea lor devine încețoșată și îi urmează orbește pe antihriști, concentrându-se doar asupra alergatulul de colo-colo, făcând sarcini superficiale. Unii oameni pot simți că să-i urmezi pe antihriști nu duce nicăieri; dacă aceia care urmăresc adevărul s-ar putea aduna și și-ar face îndatoririle împreună, ce bucurie ar aduce asta! De îndată ce antihriștii dețin puterea într-o biserică, Duhul Sfânt încetează să mai lucreze, iar întunericul se lasă peste frați și surori. Credința în Dumnezeu și îndeplinirea îndatoririlor devin lipsite de strălucire. Dacă acest lucru continuă pentru o perioadă lungă de timp, nu vor fi oare majoritatea fraților și surorilor eliminați de Dumnezeu?

Astăzi, pe de-o parte, am disecat manifestările comportamentului arbitrar și dictatorial al antihriștilor. Pe de altă parte, prin disecarea acestor manifestări, toată lumea este conștientă de faptul că, deși tu nu ești antihrist, faptul că ai astfel de manifestări te leagă de însușirile antihriștilor. Este comportamentul arbitrar și dictatorial o manifestare a umanității normale? Categoric nu; în mod clar, acest lucru este o manifestare a unei firi corupte. Indiferent cât de înalt este statutul tău sau câte îndatoriri poți îndeplini, dacă poți învăța să ai părtășie cu ceilalți, atunci susții principiile adevărului, ceea ce reprezintă o cerință minimă. De ce se spune că a învăța să ai părtășie cu ceilalți echivalează cu susținerea principiilor? Dacă poți învăța să ai părtășie cu ceilalți, asta dovedește că nu-ți tratezi statutul ca pe un tichet de masă și nici nu-l iei prea în serios. Indiferent cât de înalt este statutul tău, îți realizezi datoria. Acțiunile tale sunt făcute cu scopul de a-ți îndeplini datoria, nu pentru statut. În același timp, atunci când întâmpini probleme, dacă poți învăța să ai părtășie și, indiferent dacă este vorba de frați și surori obișnuiți sau de colaboratorii tăi, ești capabil să cauți și să ai părtășie cu ei, ce dovedește acest lucru? Arată că ai atitudinea de a căuta și de a te supune adevărului, ceea ce reflectă în primul rând atitudinea ta față de Dumnezeu și față de adevăr. În plus, realizarea datoriei este responsabilitatea ta, iar căutarea adevărului în munca ta este calea pe care ar trebui să o urmezi. În ceea ce privește modul în care ceilalți răspund la deciziile tale, dacă se pot supune sau cum se supun, este treaba lor, dar dacă tu îți poți realiza datoria în mod corespunzător și dacă poți respecta standardele este treaba ta. Trebuie să înțelegi principiile realizării datoriei; nu este vorba de a te supune vreunei persoane, ci de a te supune adevărurilor-principii. Dacă simți că înțelegi adevărurile-principii și, prin părtășia cu toată lumea, ajungi la un consens asupra căruia toți sunt de acord că este adecvat, dar există câțiva care sunt recalcitranți și vor să provoace probleme, ce ar trebui făcut într-o astfel de situație? În acest caz, minoritatea ar trebui să urmeze majoritatea. Din moment ce majoritatea oamenilor au ajuns la un consens, de ce ies aceștia să provoace probleme? Încearcă în mod deliberat să provoace daune? Își pot exprima opiniile pentru ca toată lumea să le discearnă, iar dacă toată lumea spune că opiniile lor nu sunt conforme cu principiile și nu au valoare, atunci ar trebui să renunțe la punctele lor de vedere și să nu se mai agațe de ele. Care este principiul în abordarea acestei probleme? Trebuie să susținem ceea ce este corect și să nu-i forțăm pe alții să se supună la ceea ce este greșit. Ați înțeles? De fapt, înainte ca antihriștii să manifeste acest comportament și această practică de a fi arbitrari și dictatoriali, ei au deja propriile planuri în minte. A fi arbitrar și dictatorial nu înseamnă în niciun caz a face ceea ce este corect sau a practica adevărul. Se referă cu siguranță la a face ceea ce este greșit și ceea ce încalcă adevărul, la a urma calea greșită și la a lua decizii eronate, tot așteptând ca ceilalți să le ia în seamă. Asta este ceea ce se numește să fii arbitrar și dictatorial. Dacă ceva este corect și conform adevărului, atunci trebuie să aderi la el. Asta nu înseamnă să fii arbitrar și dictatorial; asta înseamnă să aderi la principii. Aceste două lucruri ar trebui să fie difrențiate. La ce se referă în principal faptul că antihriștii sunt arbitrari și dictatoriali? (La a face lucruri care nu sunt conforme cu principiile sau cu adevărul și la a continua să-i determine pe ceilalți să le urmeze exemplul.) Corect, indiferent de situația care apare sau de problema de care se ocupă, ei nu caută adevărurile-principii, ci iau decizii pe baza propriilor noțiuni și închipuiri. Ei știu în inima lor că, procedând astfel, contravin principiilor, dar totuși vor ca ceilalți să asculte și să se supună. Aceasta este abordarea consecventă a antihriștilor.

Când a început lucrarea de extindere a Evangheliei, unii oameni au dus „Cuvântul Se arată în trup” în cercurile religioase pentru a predica Evanghelia. După ce au citit cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie taine, viziuni de părtășie și discuții despre intrarea în viață, toți oamenii religioși au spus că erau destul de bune. Cu toate acestea, au considerat că unele cuvinte de judecată și de expunere despre oameni erau prea aspre în felul în care au fost alese. S-au simțit ca și cum ar fi fost dojeniți și nu au putut accepta, spunând: „Poate Dumnezeu să vorbească într-un mod care îi dojenește pe oameni? Aceste cuvinte, în cel mai bun caz, par a fi scrise de o persoană înțeleaptă.” Persoana responsabilă cu răspândirea Evangheliei a spus că are o soluție. Mai târziu, a modificat toate părțile din cuvintele lui Dumnezeu care nu se aliniau la noțiunile, închipuirile și gusturile oamenilor, precum și acele cuvinte de care se temea că îi vor determina pe oameni să dezvolte noțiuni după ce le vor citi. De exemplu cuvintele pe care Dumnezeu le folosea pentru a expune natura umană, cum ar fi „desfrânată”, „prostituată”, „canalie” și expresii precum „aruncat în iad” și „aruncat în iazul de foc și pucioasă”, toate au fost șterse. Pe scurt, toate cuvintele care puteau da naștere cu ușurință la noțiuni sau neînțelegeri au fost înlăturate în întregime. Spuneți-Mi, după ce ați înlăturat aceste cuvinte de judecată, condamnare și blestem din cuvintele lui Dumnezeu, rămân ele cuvintele originale ale lui Dumnezeu? (Nu.) Mai sunt ele cuvintele exprimate de Dumnezeu în lucrarea Sa de judecată? Acest „bătrân domn” nu s-a consultat cu nimeni și a șters multe dintre cuvintele lui Dumnezeu care erau deosebit de dure în ceea ce privește rafinarea și expunerea firilor corupte ale oamenilor, în special cele referitoare la momentul încercării prestatorilor de servicii. Mai târziu, când oamenii religioși au citit versiunea revizuită, au spus: „Nu-i rău, putem crede într-un astfel de dumnezeu” și au acceptat-o. Acest bătrân domn s-a gândit în sinea lui: „Uite ce deștept sunt! Nu este înțelept să fie prea aspre cuvintele lui Dumnezeu. În cazul acelor oameni, este vorba doar de a-i convinge – cum ai putut să spui lucruri care ar putea fi confundate cu dojana? Asta nu este înțelept! Am făcut câteva schimbări și uite ce s-a întâmplat: chiar și pastorii religioși sunt dispuși să creadă și tot mai mulți oameni acceptă acest lucru. Ce zici de asta? Nu sunt înțelept? Nu sunt deștept? Nu este destul de impresionant?” Rezultatele schimbărilor sale l-au făcut extrem de mândru de el însuși. Cu toate acestea, unii oameni religioși care au intrat în biserică au constatat că acele cuvintele ale lui Dumnezeu pe care le citiseră erau modificate și diferite de textele originale din biserică, iar această problemă a fost adusă în discuție. Mai târziu s-a descoperit că acest bătrân domn schimbase conținutul cuvintelor lui Dumnezeu. Ce părere aveți despre ceea ce a făcut acest bătrân domn? Să nu mai menționăm nimic altceva și să spunem doar atât: acele cuvinte nu erau ale tale, nu aveai dreptul să le schimbi. Chiar dacă ar fi vorba de un articol sau de o carte scrisă de un om, dacă vrei să faci modificări, trebuie mai întâi să obții acordul autorului original. Dacă acesta este de acord, poți face modificări. Dacă nu este de acord, nu poți să modifici absolut deloc, nici măcar un singur cuvânt. Acest lucru se numește respect față de autor și față de cititori. Dacă autorul nu are energia necesară pentru a face modificări și te împuternicește pe tine, spunând că poți schimba orice, atât timp cât sensul original rămâne neschimbat și obține efectul dorit, poți atunci să faci modificări? (Da.) Dacă autorul și-a dat consimțământul sau autorizația, atunci se pot face modificări. Cum se numește acest tip de comportament? Este justificabil, legitim și adecvat, nu-i așa? Dar ce se întâmplă dacă autorul nu și-a dat acordul și tu îl modifici fără autorizația sa? Cum se numește acest lucru? (A fi nesăbuit și încăpățânat.) Asta se numește a fi nesăbuit și încăpățânat, arbitrar și dictatorial. Acum, ce a schimbat acest bătrân domn? (Cuvintele lui Dumnezeu.) Cuvintele originale ale lui Dumnezeu, care cuprind starea de spirit, firea și intențiile lui Dumnezeu față de omenire. Cuvintele lui Dumnezeu sunt semnificative prin modul în care sunt rostite. Cunoști starea de spirit, scopul și efectul dorit din spatele fiecărui cuvânt rostit de Dumnezeu? Dacă nu le poți pătrunde, de ce să faci schimbări orbește? Fiecare propoziție rostită de Dumnezeu, alegerea cuvintelor, tonul și atmosfera, starea de spirit și emoțiile provocate oamenilor, toate sunt atent formulate și luate în considerare. Dumnezeu poate delibera și are înțelepciune. Ce a crezut acest bătrân domn? El a considerat că modul de a vorbi al lui Dumnezeu nu este înțelept. Așa vedea el lucrarea lui Dumnezeu. Credea: „Cei din religie care doresc doar să mănânce pe săturate trebuie să fie înduplecați și tratați cu dragoste și cu milă. Cuvintele nu pot fi atât de aspre. Dacă sunt prea aspre, cum poate fi răspândită Evanghelia? Mai poate Evanghelia să se extindă în acest caz?” Oare Dumnezeu nu știe despre asta? (Ba da.) Dumnezeu știe foarte bine. Atunci, de ce vorbește în continuare în acest fel? Aceasta este firea lui Dumnezeu. Care este firea lui Dumnezeu? Să vorbească în felul Său, indiferent dacă tu crezi sau nu. Dacă tu crezi, ești una dintre oile lui Dumnezeu; dacă nu, ești un lup. Cuvintele lui Dumnezeu te expun și te dojenesc puțin, iar tu refuzi apoi să recunoști că ești un credincios în Dumnezeu? Ce, nu mai ești o ființă creată de Dumnezeu? A încetat Dumnezeu să mai fie Dumnezeu? Dacă Îl poți tăgădui pe Dumnezeu din această cauză, atunci ești o persoană rea, un diavol. Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni, așa că biserica nu ar trebui să îi accepte cu forța sau prin persuasiune. Unii oameni spun: „Chiar dacă Dumnezeu mă dojenește, primesc cu fericire. Dacă este Dumnezeu, mă poate mântui. Dacă mă lovește, o merit. Dacă El zice că sunt incompetent, atunci sunt un incompetent, chiar mai confuz decât un incompetent; dacă mă numește desfrânat, deși nu mi se pare că am făcut ceea ce face un desfrânat, din moment ce Dumnezeu o spune, recunosc și accept.” Ei au cea mai simplă credință, recunoaștere și acceptare și cea mai necomplicată inimă cu frică de Dumnezeu. Dumnezeu vrea să câștige astfel de oameni. Unii consideră cuvintele lui Dumnezeu prea aspre și pătrunzătoare, simțind că nu vor primi binecuvântări și, astfel, nu mai vor să creadă. Ei se gândesc: „Chiar dacă Tu ești Dumnezeu, nu voi crede în Tine dacă vorbești așa, nu Te voi urma.” Atunci pleacă! Dacă tu nici măcar nu-L recunoști pe Dumnezeu, cum te poate recunoaște Dumnezeu ca ființă creată de El? Este imposibil! Cuvintele lui Dumnezeu sunt expuse aici; crede-le sau nu, este decizia ta. Dacă nu crezi, atunci du-te la plimbare. Tu vei pierde. Dacă vei crede, o să ai o licărire de speranță pentru mântuire. Nu este corect? (Ba da.) Dar oare acest bătrân domn a gândit așa? A putut el să vadă gândurile lui Dumnezeu așa cum erau, de fapt? (Nu.) Nu era el nesăbuit? Oamenii care nu au o înțelegere spirituală comit astfel de fapte prostești. El Îl percepea pe Dumnezeu ca fiind foarte neînsemnat și simplu, crezând despre gândurile Lui că nu erau cu mult mai înalte decât gândirea umană. El vorbea adesea despre gândurile lui Dumnezeu ca fiind mai înalte decât ale omului, predicând aceste doctrine mărețe în vremuri obișnuite, dar când se confrunta efectiv cu o situație, îndesa aceste cuvinte într-un ungher al minții sale, simțind că respectivele cuvinte ale lui Dumnezeu nu păreau a fi ceva ce ar spune El. În inima lui, nu recunoștea aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, așa că nu le putea accepta. Chiar în momentul în care se răspândea Evanghelia, el a profitat de ocazie pentru a schimba cuvintele lui Dumnezeu, chiar sub pretextul „răspândirii Evangheliei în mod eficient și al câștigării mai multor oameni”. Cum am desemnat în cele din urmă comportamentul său? Ca o denaturare a cuvintelor lui Dumnezeu. Ce înseamnă denaturare? Înseamnă să adaugi, să diminuezi sau să modifici în mod arbitrar înțelesul original, să schimbi înțelesul intenționat de autor, să nu iei în considerare intențiile și scopul inițial al autorului când a vorbit și apoi să le modifici la întâmplare. Asta se numește denaturare. Avea o inimă cu frică de Dumnezeu? (Nu.) Câtă îndrăzneală! Este ceva ce ar face un om? (Nu.) Este lucrarea unui diavol, nu a unui om. Nici măcar nu poți să modifici la întâmplare cuvintele unei persoane obișnuite; trebuie să respecți opinia autorului. Dacă vrei să faci modificări, trebuie să îl anunți în prealabil și să obții consimțământul său și numai după ce primești permisiunea vei putea face modificări în conformitate cu înțelesurile inițiale. Acest lucru se numește respect. Când vine vorba de Dumnezeu, ceea ce se cere este mult mai mult decât respect! Dacă până și o singură propoziție din cuvintele lui Dumnezeu este tipărită incorect, dacă lipsește chiar și un singur articol gramatical, trebuie să întrebi dacă e acceptabil; dacă nu, trebuie să retipărești pagina respectivă. Acest lucru necesită o atitudine foarte serioasă și de responsabilă; acest lucru se numește a avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Avea oare acest bătrân domn o asemenea inimă? (Nu.) Nu avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Îl considera pe Dumnezeu mai prejos de el; era de-a dreptul insolent. O astfel de persoană ar trebui să fie exclusă.

Un incident similar a avut loc recent. Unii oameni au folosit din nou scuza răspândirii Evangheliei și a câștigării unui număr mai mare de oameni ca motiv pentru a modifica în mod nesăbuit cuvintele lui Dumnezeu. De data aceasta a fost puțin mai bine decât data trecută; în ultimul caz, s-a procedat în mod arbitrar și dictatorial, fără a avea părtășie cu alții, acționând la întâmplare și cu nepăsare pentru a denatura cuvintele lui Dumnezeu. De data aceasta, au întrebat mai întâi pe Cel de mai Sus, spunând: „Oamenii dintr-un anumit grup etnic nu pot accepta unii termeni din cuvintele lui Dumnezeu. Ne-am gândit la o strategie pentru a elimina sau schimba acei termeni, precum și părțile din zicale sau fragmentele din cuvintele lui Dumnezeu pe care nu le pot accepta și apoi să le predicăm cu o versiune special adaptată a cuvintelor lui Dumnezeu. Nu ar crede atunci?” Ia te uită; sunt cu adevărat neobrăzați. Ce fel de comportament este acesta? Dacă ar fi tratați cu indulgență, astfel de oameni ar putea fi considerați pur și simplu nesăbuiți și ignoranți și prea tineri; li s-ar putea spune pur și simplu să nu mai facă așa ceva. Dar dacă judecăm natura a ceea ce au făcut, ei modificau cu dezinvoltură cuvintele lui Dumnezeu pentru a-i face pe plac Satanei. Cum se numește acest lucru? Acesta este comportamentul lui Iuda, al trădătorilor și al rebelilor care Îl vând pe Domnul pentru glorie. Ei au denaturat cuvintele lui Dumnezeu, făcându-le mai plăcute și mai agreabile pentru oameni, pentru a le face pe plac și a-i determina să accepte Evanghelia – la ce se reduce acest lucru? Chiar dacă nici măcar o singură persoană de pe pământ nu crede, oare cuvintele lui Dumnezeu încetează să mai fie cuvintele lui Dumnezeu? Se schimbă natura cuvintelor Lui? (Nu.) Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul doar dacă ei le acceptă, iar dacă nu le acceptă, cuvintele Sale nu sunt adevărul? Se poate schimba natura cuvintelor lui Dumnezeu din această cauză? Categoric nu. Adevărul este adevărul; dacă nu îl accepți, vei pieri! Unii oameni care răspândesc Evanghelia se gândesc: „Cât de demni de milă sunt că nu acceptă! Ce oameni mari și nobili sunt, Dumnezeu îi iubește și îi miluiește atât de mult, cum să nu le arătăm puțină dragoste? Haideți să schimbăm cuvintele lui Dumnezeu pentru ca ei să accepte. Cât de minunați sunt acești oameni și cât de bun și milostiv este Dumnezeu față de ei. Ar trebui să fim atenți la intențiile lui Dumnezeu!” Nu este acest lucru fățărnicie? (Ba da.) Un alt impostor – cei care nu înțeleg adevărul nu pot face decât lucruri prostești! S-a spus deja că cineva care a denaturat cuvintele lui Dumnezeu a fost abordat și exclus, iar acum există oameni care vor să le denaturaze din nou. Ce încearcă să obțină? Nu înseamnă acest lucru să-L vinzi pe Domnul pentru glorie? (Ba da.) Aceasta este vânzarea Domnului pentru glorie, făcându-i pe plac Satanei. Nu sunt cuvintele lui Dumnezeu practice? Nu pot fi prezentate în mod deschis? Nu le recunoști ca fiind adevărul? Dacă nu le recunoști, atunci de ce mai crezi? Dacă nu poți accepta adevărul, ce rost mai are să crezi în Dumnezeu? Este imposibil să obții mântuirea în felul acesta. Indiferent cum vorbește Dumnezeu, indiferent de cuvintele pe care le folosește și care nu se aliniază la noțiunile tale, El este tot Dumnezeu, iar esența Lui nu se schimbă. Indiferent cât de plăcut vorbești, indiferent ce faci, indiferent cât de bun, binevoitor sau iubitor crezi că ești, ești tot un om, un om corupt. Refuzi să recunoști cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul și încerci să le modifici pentru a-i face pe plac Satanei. Ce fel de comportament este acesta? Este demn de dispreț! Am crezut că, în urma părtășiilor anterioare despre natura denaturării cuvintelor lui Dumnezeu, o astfel de problemă nu va mai apărea și acum în răspândirea Evangheliei. Totuși, în mod incredibil, încă există oameni care îndrăznesc să denatureze și să nutrească astfel de gânduri. Care este atitudinea acestor oameni față de cuvintele lui Dumnezeu? (Ireverență.) Sunt complet nesăbuiți! În inimile lor, cuvintele lui Dumnezeu sunt ușoare ca fulgii, nu au nicio importanță. Ei se gândesc: „Cuvintele lui Dumnezeu pot fi aranjate în orice fel; pot să schimb cuvintele Lui după bunul meu plac. Este mai bine să le fac să se alinieze la noțiunile și la gusturile oamenilor. Așa ar trebui să fie cuvintele lui Dumnezeu!” Cei care fac astfel de lucruri, cum ar fi să denatureze cuvinteloe lui Dumnezeu, pot fi etichetați drept antihriști. Ei acționează în mod nechibzuit și necugetat, denaturând la întâmplare; sunt arbitrari și dictatoriali și au aceeași fire și însușire ca și ceilalți antihriști. Și mai este un aspect: care este primul lor gând și prima lor acțiune atunci când se confruntă cu un pericol sau când le sunt lezate interesele? Ce aleg ei? Ei aleg să trădeze interesele lui Dumnezeu și interesele casei lui Dumnezeu pentru a se proteja pe ei înșiși. Cei care denaturează cuvintele lui Dumnezeu, chiar o fac pentru a răspândi eficient Evanghelia? Care este motivul ascuns din spatele așa-zisei lor eficacități? Ei vor să-și arate talentele și abilitățile, făcându-i pe oameni să vadă: „Uitați cât de capabil sunt eu! Vedeți cât de eficient se răspândește Evanghelia după modificările mele? Voi nu aveți aceleași abilități, nici măcar nu ați îndrăzni să gândiți așa. Vedeți ce rezultate am obținut cu gândurile și cu acțiunile mele?” Acești oameni nu țin cont de cuvintele lui Dumnezeu și le denaturează pentru a-și satisface propria ambiție și dorința de a urmări faima și statutul. Nu au ei caracterul unui antihrist? Etichetarea lor ca fiind antihriști nu este deloc nedreaptă.

Care este o altă manifestare a caracterului arbitrar și dictatorial al antihriștilor? Ei nu au niciodată părtășie despre adevăr cu frații și cu surorile și nici nu rezolvă problemele reale ale oamenilor. În schimb, doar predică cuvinte și doctrine pentru a le ține morală oamenilor și chiar îi forțează pe ceilalți să asculte de ei. Ce se întâmplă cu atitudinea și cu abordarea lor față de Cel de mai sus și față de Dumnezeu? Nu este nimic altceva decât înșelătorie și duplicitate. Indiferent de problemele din cadrul bisericii, ei nu raportează niciodată nimic Celui de mai sus. Orice ar face, nu se interesează niciodată de Cel de mai sus. Pare că nu au probleme care să necesite părtășie sau îndrumare din partea Celui de mai sus – tot ceea ce fac este furtiv și secret și în spatele cortinei. Acest lucru se numește manipulare ascunsă, în care doresc să aibă ultimul cuvânt și să fie cei care iau deciziile. Cu toate acestea, uneori, ei mai și joacă teatru, aduc în discuție chestiuni banale pentru a se interesa de Cel de mai sus, dându-se drept cineva care urmărește adevărul, făcându-l pe Cel de mai sus să creadă în mod eronat că ei caută adevărul în orice lucru cu cea mai mare meticulozitate. În realitate, ei nu cer niciodată îndrumare cu privire la nicio chestiune importantă, luând decizii unilaterale și ascunzându-le de Cel de mai sus. Dacă apare vreo problemă, este și mai puțin probabil să o raporteze, de teamă că aceasta le-ar putea afecta puterea, statutul sau reputația. Antihriștii acționează în mod arbitrar și dictatorial; ei nu au niciodată părtășie cu alții și îi obligă pe ceilalți să asculte de ei. Ca să fiu mai clar, manifestările principale ale acestui comportament sunt implicarea în managementul personal, cultivarea influenței, a clicii personale și a relațiilor, urmărirea propriilor afaceri; apoi, fac ce vor, săvârșind lucruri care le sunt benefice și acționează fără transparență. Dorința și pofta antihriștilor de a-i face pe ceilalți să li se supună sunt deosebit de puternice; ei se așteaptă ca oamenii să asculte de ei ca un vânător care-și obligă câinele de vânătoare să îi asculte comenzile, fără să permită vreun discernământ asupra binelui sau răului, insistând asupra conformării și supunerii absolute.

O altă manifestare a felului arbitrar și dictatorial al antihriștiilor poate fi observată în următorul scenariu. De exemplu, în cazul în care conducătorul unei anumite biserici este un antihrist, iar dacă lucrătorii și conducătorii de rang superior intenționează să afle despre lucrarea acelei biserici și să intervină în ea, acest antihrist ar fi de acord? Categoric nu. În ce măsură controlează el biserica? Asemenea unei fortărețe impenetrabile, în care nici acul nu poate străpunge și nici apa nu se poate infiltra, el nu permite nimănui altcuiva să se implice sau să se intereseze. Când află că vin conducători și lucrători pentru a se informa despre lucrare, el le spune fraților și surorilor: „Nu știu cu ce scop vin acești oameni. Ei nu înțeleg situația reală a bisericii noastre. Dacă intervin, ar putea perturba lucrarea bisericii noastre”. Așa îi induce în eroare pe frați și surori. Odată ce sosesc conducătorii și lucrătorii, el găsește diverse motive și scuze pentru a-i împiedica pe frați și pe surori să ia legătura cu ei, în timp ce se ocupă în mod ipocrit de conducători și lucrători, ținându-i izolați într-un loc sub pretextul că le oferă siguranță, dar, în realitate, o face pentru a-i împiedica să se întâlnească cu frații și cu surorile și să afle de la ei despre situație. Atunci când conducătorii și lucrătorii se interesează de situația lucrării, antihristul recurge la înșelătorie prin prezentarea unei imagini false; îi înșală pe cei de deasupra lui și ascunde adevărul de cei de sub el, își cosmetizează declarațiile și exagerează eficiența lucrării pentru a-i înșela. Când conducătorii și lucrătorii sugerează să se întâlnească cu frații și cu surorile bisericii, el răspunde: „Nu am făcut niciun aranjament! Nu m-ați anunțat înainte de a veni. Dacă ați fi făcut-o, aș fi aranjat ca unii dintre frați și surori să se întâlnească cu voi. Dar, având în vedere mediul ostil actual, din motive de siguranță, este mai bine ca voi să nu vă întâlniți cu frații și cu surorile.” Deși cuvintele sale par rezonabile, o persoană cu discernământ poate detecta problema: „El nu vrea ca lucrătorii și conducătorii să se întâlnească cu frații și cu surorile pentru că se teme că va fi expus, se teme că defectele și abaterile din lucrarea sa vor fi dezvăluite.” Antihristul îi controlează strâns pe frații și pe surorile bisericii. În cazul în care conducătorii și lucrătorii nu sunt responsabili, ei pot fi ușor înșelați și păcăliți de antihrist. Situația reală a fraților și a surorilor bisericii, dificultățile lor care rămân nerezolvate, dacă părtășiile Celui de mai sus, predicile și cărțile despre cuvintele lui Dumnezeu sunt livrate la timp fraților și surorilor, cum progresează diferitele proiecte de lucru ale bisericii, dacă există abateri sau probleme – conducătorii și lucrătorii nu ar cunoaște toate aceste lucruri. Nici frații și surorile nu suntla curent cu noile rânduieli de lucru din casa lui Dumnezeu; astfel, antihristul controlează complet biserica, monopolizând puterea și având ultimul cuvânt în probleme. Frații și surorile bisericii nu au posibilitatea de a lua legătura cu lucrătorii și conducătorii de nivel superior și, neștiind adevărul faptic, sunt induși în eroare și controlați de antihrist. Acești conducători și lucrători care inspectează, indiferent de modul în care vorbește antihristul, nu au discernământ și continuă să creadă că antihristul face o treabă bună, acordându-i toată încrederea. Acest lucru echivalează cu a-i lăsa pe aleșii lui Dumnezeu în grija antihristului. Dacă, pe parcursul înșelătoriei din partea antihristului, conducătorii și lucrătorii nu sunt capabili să discearnă, sunt iresponsabili și nu știu cum să se descurce, nu este aceasta o piedică în calea lucrării bisericii și nu dăunează aleșilor lui Dumnezeu? Nu sunt oare falși astfel de conducători și de lucrători? În ceea ce privește o biserică controlată de un antihrist, conducătorii și lucrătorii trebuie să intervină și să facă cercetări, iar ei trebuie să se ocupe cu promptitudine și să scape de antihrist – acest lucru este de netăgăduit. Dacă există conducători falși care nu fac o muncă reală și ignoră faptul că antihristul îi induce în eroare pe aleșii lui Dumnezeu, aleșii ar trebui să-i expună pe acești conducători și lucrători falși, să-i denunțe, să-i înlăture din posturile lor și să-i înlocuiască cu lideri buni. Aceasta este singura modalitate de a rezolva în profunzime problema inducerii în eroare a oamenilor de către antihrist. Unii ar putea spune: „Este posibil ca astfel de conducători și de lucrători să fie de calibru slab și să nu aibă discernământ, motiv pentru care nu au reușit să gestioneze și să rezolve problema antihristului. Nu o fac în mod intenționat, nu ar trebui să li se dea o nouă șansă?” Unor astfel de conducători confuzi nu ar trebui să li se mai acorde nicio șansă. Dacă li se mai dă o șansă, ei nu vor face decât să continue să facă rău aleșilor lui Dumnezeu. Asta pentru că nu sunt oameni care urmăresc adevărul; le lipsesc conștiința și rațiunea și sunt lipsiți de principii în acțiunile lor – sunt oameni josnici care ar trebui eliminați! În ultimii doi ani, unii frați și unele surori din anumite biserici s-au unit pentru a demite, a înlocui și a elimina astfel de conducători falși și antihriști care nu fac o lucrare adevărată. Nu este acesta un lucru bun? (Ba da.) Îmi face plăcere să aud astfel de vești bune; este cea mai bună dovadă a faptului că aleșii lui Dumnezeu se dezvoltă în viață și intră pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu. Acest lucru arată că oamenii au dobândit un oarecare discernământ și oarece statură și nu mai sunt controlați de conducători falși și de demoni antihriști. Falșii conducători obișnuiți și antihriștii nu-i mai pot induce în eroare sau controla pe aleșii lui Dumnezeu, care nu mai sunt constrânși de statut sau de putere. Ei au curajul de a-i discerne și de a-i demasca pe falșii conducători și pe antihriști, îndrăznind să-i alunge și să-i demită. De fapt, fie că este vorba de conducători și de lucrători sau de oameni obișnuiți dintre aleșii lui Dumnezeu, toți au un statut egal înaintea lui Dumnezeu, diferind doar prin îndatoririle lor. În casa lui Dumnezeu, nu există nicio distincție de statut, ci doar diferențe privind îndatoririle și responsabilitățile. Atunci când se confruntă cu falși conducători și antihriști care tulbură lucrarea bisericii, atât conducătorii și lucrătorii, cât și aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-i denunțe și să-i raporteze, ocupându-se de ei cu promptitudine, expulzându-i pe antihriști din biserică. Această responsabilitate este aceeași și este împărtășită de toți.

Antihriștii sunt arbitrari și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și trebuie să aibă ultimul cuvânt în toate chestiunile – nu sunt toate aceste probleme clar vizibile? Părtășia cu ceilalți și căutarea principiilor nu sunt niște formalități simple sau un proces superficial; care este scopul? (Să-și îndeplinească îndatoririle cu principii și să aibă o cale în realizarea ei.) Așa este; este de a fi capabil să ai principii și o cale în realizarea propriilor îndatoriri. Care sunt cerințele lui Dumnezeu și care sunt reglementările casei lui Dumnezeu? Cineva își poate realiza eficient datoria doar căutând adevărul în cuvintele lui Dumnezeu și înțelegând principiile. Dacă aveți părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele, ce abordare ar trebui adoptată? Ce persoane trebuie să fie implicate? Trebuie alese persoanele potrivite; ar trebui să aveți părtășie în principal cu unele persoane de calibru bun care pot înțelege adevărul, deoarece acest lucru va duce la rezultate eficiente. Este esențial. Dacă selectați persoane confuze, de calibru slab, lipsite de rațiune, cărora nicio discuție nu le va permite să înțeleagă sau să ajungă la adevăr, atunci chiar dacă alții au părtășie cu ei despre foarte mult adevăr, acest lucru nu va da niciun rezultat. Indiferent de problemele care apar în biserică, aleșii lui Dumnezeu au dreptul de a fi informați și ar trebui să cunoască situația lucrării bisericii și problemele existente. Dacă lucrătorii și conducătorii îi înșală pe cei de deasupra lor și ascund adevărul de cei de sub ei, folosind metode menite să-i zăpăcească pe ceilalți, aleșii lui Dumnezeu au dreptul de a-i expune și de a-i denunța sau de a prezenta situația superiorilor. Aceasta este, de asemenea, datoria și obligația aleșilor lui Dumnezeu. Unii conducători falși acționează în mod arbitrar și dictatorial, controlându-i pe aleșii lui Dumnezeu din biserică. Acest lucru înseamnă să te împotrivești și să I te opui lui Dumnezeu, este o practică consecventă a antihriștilor. Dacă aleșii lui Dumnezeu nu expun și nu raportează acest lucru, iar lucrarea bisericii este împiedicată sau stagnează, nu doar conducătorii și lucrătorii poartă responsabilitatea, ci și aleșii lui Dumnezeu, deoarece aleșii lui Dumnezeu sunt cei care suferă atunci când falșii conducători și antihriștii dețin puterea în biserică, punând, eventual, în pericol șansa lor de a primi mântuirea. Prin urmare, aleșii lui Dumnezeu au dreptul și responsabilitatea de a-i raporta și de a-i expune pe conducătorii falși și pe antihriștii, ceea ce este benefic pentru lucrarea bisericii și pentru intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Unii conducători și lucrători spun: „Voi toți spuneți că suntem arbitrari și dictatoriali, nu-i așa? De data aceasta nu vom fi așa. Vom lăsa pe toată lumea să-și exprime opiniile. O zi, două zile – voi aștepta cât timp este nevoie să le împărtășiți.” Uneori, atunci când se confruntă cu anumite probleme speciale, disputele durează zile întregi fără o rezolvare, iar ei continuă să aștepte. Aceștia așteaptă până când toată lumea ajunge la un consens înainte de a continua lucrările, ceea ce poate cauza întârzieri semnificative. Împiedică atât de mult lucrarea; aceasta este, în mod clar, o manifestare a iresponsabilității. Cum poate un conducător sau un lucrător să gestioneze eficient lucrarea bisericii dacă nu poate lua decizii? În lucrarea bisericii, deși conducătorii și lucrătorii au autoritatea de a lua decizii, frații și surorile au dreptul de a fi informați. Cu toate acestea, în cele din urmă, conducătorii și lucrătorii sunt cei care trebuie să ia deciziile. Dacă un conducător sau un lucrător nu este capabil să ia decizii, atunci calibrul lui este prea slab și nu este potrivit pentru roluri de conducere. Chiar dacă este conducător, nu poate face o muncă reală sau nu își poate îndeplini îndatoririle în mod adecvat. Unii conducători și lucrători se ceartă mult timp din cauza unei singure probleme, fiind incapabili să ia o decizie, iar în cele din urmă, merg pur și simplu pe mâna celui pe care îl consideră mai convingător. Este această abordare bazată pe principii? (Nu.) Ce fel de conducere este aceasta? Asta înseamnă doar a fi confuz. Dacă spui: „Antihriștii sunt arbitrari și dictatoriali, iar eu mă tem să devin unul; nu-mi doresc să merg pe calea unui antihrist. Voi aștepta ca toată lumea să-și exprime opiniile, iar apoi voi încheia și voi rezuma o abordare moderată a deciziei” – este acceptabil? (Nu.) De ce nu? Dacă rezultatul nu se aliniază la adevărurile-principii, chiar dacă procedați în acest mod, poate fi eficient? Îl va satisface pe Dumnezeu? Dacă nu este eficient și nu Îl satisface pe Dumnezeu, atunci problema este gravă. A nu acționa în conformitate cu adevărurile-principii, a fi iresponsabil în îndeplinirea îndatoririlor, a fi superficial și a face lucrurile conform filosofiei Satanei înseamnă a fi neloial față de Dumnezeu. Înseamnă să-L înșeli pe Dumnezeu! Pentru a evita să fii suspectat sau judecat ca fiind antihrist, te sustragi responsabilităților pe care se cuvine să le îndeplinești și adopți calea „compromisului” din filosofia Satanei. Ca urmare, le faci rău aleșilor lui Dumnezeu și afectezi lucrarea bisericii. Nu este acest lucru lipsit de principii? Nu este egoist și josnic? În calitate de conducător sau lucrător, trebuie să vorbești și să acționezi cu principii, să-ți îndeplinești îndatoririle cu rezultate și eficiență. Ar trebui să acționezi în orice mod care aduce beneficii lucrării casei lui Dumnezeu și să te aliniezi la adevărurile-principii. De exemplu, articolele pentru biserică trebuie cumpărate având în vedere un rezultat practic. Articolele ar trebui să aibă un preț rezonabil și să fie funcționale. Să cheltuiești bani în mod nechibzuit și fără principii poate cauza o pierdere pentru interesele casei lui Dumnezeu și pentru jertfele către Dumnezeu. Cum ați trata o astfel de situație? (Am căuta îndrumare de la Cel de mai sus.) Să căutați îndrumare de la Cel de mai sus este o modalitate. În plus, nu fiți leneși. Cercetați temeinic, informați-vă amănunțit, întrebați mai mult, înțelegeți detaliile și pregătiți-vă în mod adecvat; este posibil ca atunci să se poate găsi o soluție cât de cât potrivită. Dacă nu faceți această muncă de bază și acționați cu nepăsare, fără să înțelegeți detaliile, ceea ce duce la o risipă de o mulțime de bani, cum se numește asta? Se numește că sunteți superficiali. Unii oameni își fac datoria în acest fel, fără a fi transparenți în acțiunile lor. Ei raportează doar jumătate din ceea ce ar trebui să raporteze, ascunzând restul pentru că au impresia că o transparență totală le va aduce necazuri și li se va cere să efectueze cercetări și îmbunătățiri suplimentare. Așa că, pur și simplu, ascund situația reală și detaliile de ceilalți, finalizând rapid sarcina și apoi cer casei lui Dumnezeu să plătească. Dar, la inspecție, sarcina nu este la înălțimea standardelor și necesită revizuiri și chiar mai mulți bani sunt irosiți. Nu cumva acest lucru dăunează casei lui Dumnezeu? Nu este acesta comportamentul unei iude? (Ba da.) Comportamentul unei iude implică în mod specific trădarea intereselor casei lui Dumnezeu. Atunci când se confruntă cu situații, o astfel de persoană ia partea celor din afara bisericii, gândindu-se doar la propria persoană și deloc la interesele casei lui Dumnezeu. Are vreo loialitate față de Dumnezeu? (Nu.) Nici măcar un pic de loialitate. Îi face plăcere să trădeze interesele casei lui Dumnezeu și să dăuneze lucrării bisericii – acesta este comportamentul unei iude. Mai există și o altă situație: unele îndatoriri necesită cunoștințe specializate sau expertiză în alte domenii cu care lumea poate fi nefamilarizată. În astfel de cazuri, nu trebuie să vă feriți de probleme. În această epocă a disponibilității de informații, nu trebuie să fiți leneși, ci să căutați în mod activ date și informații relevante. Începe cu dobândirea celor mai simple informații, dobândește treptat o înțelegere de bază a profesiei sau a domeniului, apoi învață progresiv despre mai multe aspecte din domeniul respectiv, fie că este vorba de date sau de diverși termeni profesionali, familiarizându-vă practic cu acesta. După ce ai atins acest nivel, nu este benefic pentru a-ți îndeplini îndatoririle în mod adecvat și loial? (Ba da.) Așadar, care este scopul acestei munci pregătitoare atunci când vă realizați îndatoririle? Cercetarea, înțelegerea detaliilor și apoi găsirea unor soluții fezabile prin părtășie și discuții fac parte din pregătirea pentru îndeplinirea datoriei tale în mod adecvat. Efectuarea acestor pregătiri în mod corespunzător demonstrează loialitate în realizarea datoriei; de asemenea, îi dezvăluie pe cei care sunt superficiali. Ce spuneți despre atitudinea neîncrezătorilor și a celor care nu se sacrifică realmente pentru Dumnezeu atunci când își realizează îndatoririle? Ei sunt cu totul superficiali; indiferent ce cumpără pentru biserică, cheltuiesc banii cu nesăbuință, conform propriilor lor capricii, fără să caute îndrumare de la Cel de mai sus, crezând că înțeleg totul. Ca urmare, ei irosesc banii casei lui Dumnezeu. Nu sunt ei risipitori, aducători de dezastru? Ei cauzează pierderi jertfelor lui Dumnezeu și nici măcar nu-și dau seama că fac rău și că se împotrivesc lui Dumnezeu; inimile lor nu simt niciun fel de remușcare. Numai atunci când aleșii lui Dumnezeu îi expun și îi discern, iar ei sunt votați pentru a fi curățiți și excluși, conștientizează oarecum situația și încep să regrete. Nu și-au dat seama că acțiunile lor vor avea consecințe atât de grave – într-adevăr, nu vor vărsa nicio lacrimă până când nu-și vor vedea propriul sicriu! Astfel de oameni sunt, în mare parte, niște nătărăi, care nu au toate țiglele pe casă, dar aspiră să fie conducători și lucrători și să îndeplinească sarcini pentru casa lui Dumnezeu. Sunt ca niște porci care s-au fățuit – fără pic de rușine. Acești oameni sunt neîncrezători; indiferent de câți ani au crezut, nu înțeleg niciun adevăr. Totuși, vor să fie mereu conducători și lucrători în casa lui Dumnezeu, vor mereu să-și exercite puterea și să aibă ultimul cuvânt – nu sunt ei de o neobrăzare sfruntată? De ce sunt astfel de oameni considerați neîncrezători? Pentru că, în ciuda faptului că au crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și au auzit atâtea predici, nu înțeleg niciun adevăr și nu pot pune în practică niciun adevăr, ceea ce îi face neîncrezători. Afișează vreunul dintre voi aceste comportamente? Cei care o fac să ridice mâna! Toți? Atunci sunteți cu toții neîncrezători, iar aceasta este o problemă serioasă. Dacă ascultă predicile în mod constant, cei care cred sincer în Dumnezeu vor înțelege unele adevăruri și vor face unele progrese, devenind mai de încredere în discursul și în acțiunile lor. Dacă cineva ascultă predicile ani de zile fără niciun progres, este o persoană confuză, o bestie, un neîncrezător. Unii oameni, la trei-cinci ani după ce au crezut în Dumnezeu, înțeleg destul de mult și pot căuta adevărul în discursul și în acțiunile lor. Dacă observă defecte în realizarea datoriei lor sau cauzează unele pierderi casei lui Dumnezeu, se simt tulburați, își fac reproșuri și se urăsc; simt că greșelile lor de moment, lipsa de loialitate, lenea sau faptul că s-au complăcut în confortul trupesc au dus la defecte atât de semnificative și au cauzat pierderi atât de mari și se urăsc pentru asta. Astfel de oameni cu inima plină de remușcări au o oarecare umanitate și pot ajunge în punctul în care să primească mântuirea. Dacă cineva, după mulți ani de ascultare a predicilor, nu înțelege niciun adevăr, continuă să facă greșeli în realizarea datoriei sale, creează mereu probleme pentru casa lui Dumnezeu și provoacă pierderi în activitatea bisericii și nici măcar nu are o inimă plină de remușcări, atunci o astfel de persoană nu are niciun fel de umanitate, este mai rea decât porcii și câinii. Ar mai putea totuși să-și realizeze datoria în mod corespunzător? Chiar dacă își realizează datoria, aceasta este superficială și nu va primi aprobarea lui Dumnezeu.

Unii oameni se referă mereu la casa lui Dumnezeu ca fiind „familia noastră” atunci când vorbesc, aducând mereu în discuție „familia noastră”. Cât de dulce o spun ei! Ce este această „familie a noastră” despre care vorbesc? Există doar casa lui Dumnezeu, familia lui Dumnezeu, biserica. Este oare potrivit să spunem mereu „familia noastră”? Nu Mi se pare potrivit. Formularea „familia noastră” poate fi folosită, dar este potrivită doar dacă ceea ce se spune corespunde realității. Dacă nu ești cineva care urmărește adevărul, dacă îți realizezi adesea îndatoririle în mod superficial, fără să susții în vreun fel lucrarea bisericii, fără să iei deloc în serios lucrarea bisericii și spui în continuare „familia noastră”, atunci este nepotrivită. Are o nuanță de falsitate și prefăcătorie, provocând dezgust și repulsie; cu toate acestea, dacă ești o persoană care deține realmente adevărul-realitate și susține lucrarea bisericii, atunci să te referi la casa lui Dumnezeu ca fiind „familia noastră” este acceptabil. Sună autentic pentru ceilalți, fără falsitate, iar ei te vor vedea ca pe un frate sau ca pe o soră, plăcându-te și admirându-te. Dacă în inima ta nu iubești adevărul, nici nu-l accepți și ești iresponsabil în realizarea îndatoririlor tale, atunci să nu te referi la casa lui Dumnezeu ca fiind „familia noastră”. Ar trebui să urmărești cu seriozitate adevărul, să-ți îndeplinești bine îndatoririle și să fii capabil să susții lucrarea bisericii, astfel încât aleșii lui Dumnezeu să simtă că faci parte din casa lui Dumnezeu. Atunci, când spui „familia noastră”, asta le dă celorlalți un sentiment de apropiere, fără a simți vreo repulsie, pentru că în inima ta consideri cu adevărat casa lui Dumnezeu ca fiind propria casă, iar în realizarea îndatoririlor ești cu adevărat responsabil și susții lucrarea bisericii. Când spui „familia noastră”, pare pe deplin meritat, fără nicio urmă de falsitate. Dacă cineva nu dă dovadă de responsabilitate față de lucrarea bisericii, realizează cu superficialitate îndatoririle pe care le are, nici măcar nu se obosește să ridice lucrurile de pe jos, să deretice o cameră murdară, să dea zăpada sau să facă ordine în curte iarna, părând nu un membru al casei lui Dumnezeu, ci mai degrabă un străin, este o astfel de persoană calificată să numească casa lui Dumnezeu „familia noastră”? Este doar un prestator de servicii, un lucrător temporar, un om fără viață, care aparține Satanei, care nu face parte din casa lui Dumnezeu. Și totuși, el se referă adesea cu nerușinare la casa lui Dumnezeu ca fiind „familia noastră”, spunând acest lucru ori de câte ori deschide gura, rostind-o cu atâta intimitate, adresându-se fraților și surorilor cu multă căldură, dar nu se ocupă de nicio sarcină reală. Când își asumă sarcini, face greșeli, cauzând daune casei lui Dumnezeu. Nu este doar un ipocrit? Astfel de oameni sunt complet imorali, lipsiți de orice conștiință sau rațiune. Calitățile de bază pe care ar trebui să le aibă un credincios în Dumnezeu sunt conștiința și rațiunea și ar trebui să fie, de asemenea, capabil să accepte adevărul. Dacă nu are nici măcar conștiință și rațiune și nu acceptă deloc adevărul, mai merită el să numească casa lui Dumnezeu „familia noastră”? Este doar un lucrător temporar și un prestator de servicii; aparține Satanei și nu prea are legătură cu casa lui Dumnezeu. Dumnezeu nu recunoaște astfel de oameni; în ochii Lui, ei sunt oameni răi. Mulți oameni cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc deloc adevărul, dând dovadă de indiferență față de treburile casei lui Dumnezeu. Ignoră problemele pe care le întâlnesc, își neglijează responsabilitățile, stau departe de frații și de surorile aflate în dificultate și nu manifestă nicio ură față de cei care fac lucruri rele și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu sau ruinează lucrarea bisericii. Nu sunt conștienți de chestiunile legate de ce e corect și ce e greșit; nu îi interesează nimic din ce întâmplă în casa lui Dumnezeu. Consideră ei casa lui Dumnezeu ca fiind propria casă? Este clar că nu. Acești oameni nu sunt calificați să numească casa lui Dumnezeu „familia noastră”; cei care o fac sunt doar niște ipocriți. Ce oameni sunt calificați să spună „familia noastră”? Recent, am observat că unii oameni nu sunt, într-adevăr, răi, deși, desigur, sunt în minoritate. Indiferent cât de mult adevăr înțeleg, de mărimea staturii sau de credința lor, acești oameni cred cu adevărat în Dumnezeu, pot să-și asume sarcini reale și sunt cu adevărat responsabili în orice îndatoriri realizează – au o oarecare urmă de umanitate. Doar astfel de oameni pot fi considerați cu adevărat parte din casa lui Dumnezeu. Când spun „familia noastră”, se simt căldura și inima cu adevărat sinceră. De exemplu, biserica avea nevoie de o masă care ar fi costat șase sau șapte sute de dolari, dacă ar fi fost cumpărată. Unii frați și surori au spus: „Este prea scumpă. Putem economisi o mulțime de bani dacă am cumpăra lemnul și am face-o noi înșine. Ar funcționa la fel de bine, fără nicio diferență.” După ce am auzit asta, ce am simțit în inima Mea? M-am simțit oarecum atins: „Acești oameni nu sunt răi; ei știu să economisească bani pentru casa lui Dumnezeu.” Astfel de oameni sunt mult mai buni în comparație cu cei care risipesc jertfele, având, cel puțin, o oarecare conștiință și rațiune și un pic de sentiment uman. Unii oameni provoacă pierderi de sute sau mii de dolari casei lui Dumnezeu fără să fie conștienți, spunând chiar că nu este treaba lor, fără să simtă niciun reproș în inima lor. Pe de altă parte, sunt alții care spun: „Merită chiar și să economisim zece sau opt dolari. Nu ar trebui să cheltuim bani inutil pe lucruri pe care le putem rezolva singuri. Ar trebui să economisim acolo unde putem. Nu este nevoie să cheltuim bani care nu trebuie cheltuiți. Este corect să îndurăm un pic de greutăți și să trudim.” Numai cei care pot spune astfel de lucruri sunt oameni care au conștiință și rațiune, care au o umanitate normală și se aliniază cu adevărat la casa lui Dumnezeu. Acești oameni pot numi, pe bună dreptate, casa lui Dumnezeu „familia noastră”, deoarece ei se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu. Unii oameni nu se gândesc deloc la interesele casei lui Dumnezeu. Să fie oare pentru că nu sunt capabili de aceste considerații? Când vine vorba de propria viață, sunt extrem de cumpătați, calculând fiecare bănuț, vor întotdeauna să cumpere cele mai ieftine și mai practice obiecte, economisesc oriunde pot, chiar și târguindu-se la prețuri, socotind meticulos, fiind, evident, pricepuți în a-și gestiona viața. Dar când vine vorba de a face lucruri pentru casa lui Dumnezeu, nu se comportă astfel. Cheltuiesc extravagant atunci când folosesc banii casei lui Dumnezeu, cheltuindu-i cum vor, ca și cum a nu-i cheltui ar fi o risipă. Nu este acesta un semn al unui caracter îngrozitor? Astfel de oameni sunt extrem de egoiști, nu se gândesc deloc la casa lui Dumnezeu, căutând doar să-și satisfacă propia persoană. Ei speră să își croiască drum, treptat și prin înșelăciune, în Împărăția cerurilor și să obțină mari binecuvântări cu cel mai mic preț. Astfel de oameni egoiști și josnici încă nutresc astfel de ambiții și dorințe mărețe; acest lucru arată o deficiență severă în caracterul lor moral!

În esență, am cuprins acum, în întregime această manifestare a antihriștilor de a se comporta în mod parșiv și a fi arbitrari și dictatoriali, în părtășia noastră? (Da.) Atunci, să sintetizăm. A acționa în mod parșiv și a fi arbitrari și dictatoriali sunt două comportamente distincte, dar la fel de semnificative și concomitente, comune în rândul lor. Această manifestare expune două dintre firile primare ale antihriștilor – ticăloșia și ferocitatea; ei sunt atât ticăloși, cât și feroce. Uneori, s-ar putea să nu le vezi latura feroce dar le poți vedea latura ticăloasă. S-ar putea să se poarte cu blândețe, ceea ce face ca orice comportament coercitiv sau barbar de-al lor să fie greu de observat. La exterior nu par feroce și nici nu te forțează să faci ceva, dar te prind în capcană prin alte mijloace ticăloase, acaparându-te sub controlul lor, făcându-te să fii în slujba scopurilor lor – și astfel, ești exploatat de ei. Fără să conștientizezi, cazi în capcana lor, supunându-te de bunăvoie manipulării și jocului lor. De ce pot ei să provoace astfel de consecințe? Antihriștii se folosesc adesea de afirmații și de zicale corecte pentru a te instrui și influența, incitându-te să faci anumite lucruri, făcându-te să simți că tot ceea ce spun ei este corect, că trebuie să duci la îndeplinire ce zic ei și că trebuie să procedezi în acest fel, altfel vei simți că te împotrivești adevărului, vei simți că a nu îi asculta înseamnă a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Făcând astfel, asculți de bunăvoie de ei. Care este rezultatul final al acestui lucru? Chiar dacă oamenii le urmează cuvintele și le pun în practică spusele, înțeleg ei oare adevărul? Este relația lor cu Dumnezeu din ce în ce mai apropiată sau din ce în ce mai îndepărtată? Atunci când se confruntă cu situații, oamenii nu numai că nu reușesc să vină în fața lui Dumnezeu și să I se roage, dar nici nu știu cum să caute adevărurile-principii în cuvintele lui Dumnezeu și nici cum să înțeleagă intențiile și cerințele lui Dumnezeu. În schimb, ei fac o afirmație incredibilă: „Am crezut în Dumnezeu timp de atâția ani, bazându-mă în principal pe conducători pentru sprijin și susținere. Orice s-ar întâmpla, atât timp cât conducătorii oferă părtășie, există o cale înainte. Fără conducători, pur și simplu, nu funcționează.” Ei au crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și statura lor este în așa fel, încât nu pot funcționa fără conducători. Nu este jalnic? Care este sensul subînțeles aici? Implicația este că ei nu știu cum să se roage lui Dumnezeu, să depindă de Dumnezeu, să privească spre Dumnezeu sau să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu. Pentru ca ei să înțeleagă, toate aceste lucruri trebuie să fie susținute de conducători; conducătorul poate înlocui Dumnezeul în care cred. Se poate spune că, de fapt, credința unei astfel de persoane în Dumnezeu este credința în conducătorii săi. Ea ascultă tot ce spun conducătorii și crede tot ce spun aceștia. În cine crede, pe cine urmează și de cine ascultă ea cu adevărat – de Dumnezeu sau de conducători? Nu este la fel ca în cazul oamenilor religioși care cred, teoretic, în Domnul, dar în realitate cred, îi urmează și au încredere în pastorii lor? Nu înseamnă asta că sunt controlați de oameni? Tu te închini conducătorilor, ascultându-i în toate chestiunile. Asta înseamnă să crezi și să-i urmezi pe oameni, să fii constrâns și controlat de oameni. Dumnezeu a vorbit atât de clar și totuși tu nu poți înțelege cuvintele Lui, nici nu știi cum să le pui în practică, dar îi înțelegi pe diavoli și pe satane după ce aceștia spun doar câteva cuvinte? Ce anume înțelegi, de fapt? Uneori înțelegi o reglementare sau o doctrină – se poate considera drept înțelegere a adevărului? (Nu.) Asta nu înseamnă să înțelegi adevărul, ci să fii indus în eroare. Exact asta este.

În manifestarea antihriștilor care se comportă în mod parșiv și sunt arbitrari și dictatorial, firile lor primare sunt ticăloșia și ferocitatea. Unde se manifestă ticăloșia lor? Se manifestă în comportamentul lor parșiv. Și unde se manifestă ferocitatea lor? (În faptul că sunt arbitrari și dictatoriali.) Se manifestă în primul rând în faptul că sunt arbitrari și dictatoriali și în faptul că îi forțează pe ceilalți să asculte de ei; constrângerea lor transmite o fire feroce. Dumnezeu le cere oamenilor să se supună Lui și adevărului. Care este modul de lucru al lui Dumnezeu? După ce Dumnezeu Își exprimă cuvintele, le spune oamenilor că cel mai important lucru în credința în Dumnezeu este ca ei să se supună adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu. Tu cunoști acest adevăr, știi că această frază este corectă, dar în ceea ce privește supunerea ta și modul în care te supui, care este atitudinea lui Dumnezeu? Ai liber arbitru, dreptul de a alege. Dacă vrei să te supui, te supui; dacă nu vrei să te supui, nu trebuie să o faci, Cu toate acestea, ce consecințe ar putea aduce faptul de a nu te supune? Ce scrutează Dumnezeu la oameni și care sunt concluziile Sale despre ei? În aceste chestiuni, Dumnezeu nu face nimic în plus. El nu te avertizează, nu te amenință sau te obligă, făcându-te să plătești prețul sau pedepsindu-te pentru asta. Dumnezeu nu acționează în acest fel. În perioada în care Dumnezeu îi mântuiește pe oameni, când rostește cuvinte pentru a avea grijă de aceștia, Dumnezeu le permite să comită erori, să ia calea greșită și le permite să se răzvrătească împotriva Lui și să facă lucruri nesăbuite. Dar, prin cuvintele Sale și prin unele dintre metodele Sale de lucru, Dumnezeu îi face pe oameni să înțeleagă treptat care sunt cerințele Sale, care este adevărul, ce este corect și ce este greșit – de exemplu, prin emondare, mustrare și disciplinare, precum și prin îndemnuri. Uneori, El îți oferă un anumit har, te mișcă lăuntric sau îți dă o anumită iluminare și luminare, lăsându-te să știi ce este corect și ce este greșit, care sunt cu adevărat cerințele lui Dumnezeu, ce poziție ar trebui să adopte oamenii și ce ar trebui să practice ei. În timp ce te face să înțelegi, El îți oferă, de asemenea, o alegere. Dacă spui: „Voi fi răzvrătit, voi fi îndărătnic, nu vreau să aleg ceea ce este corect, nu vreau să fiu loial, vreau doar să acționez în acest fel”, atunci, în cele din urmă, tu ești responsabil pentru destinația și pentru finalul tău. Trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale și să plătești prețul; Dumnezeu nu face nimic în această privință. Dumnezeu este corect și drept. Dacă acționezi în conformitate cu cerințele Sale și ești o persoană care I se supune lui Dumnezeu sau, dacă, dimpotrivă, nu acționezi în conformitate cu cerințele Lui și nu ești o persoană care se supune lui Dumnezeu, atunci, în ambele cazuri, Dumnezeu a stabilit cu mult timp înainte unde va fi destinația. Dumnezeu nu trebuie să facă nimic în plus. Nu este ca și cum dacă nu acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu astăzi, El te va disciplina, mustra sau pedepsi, aducând nenorociri asupra ta – Dumnezeu nu lucrează astfel. În cazul lui Dumnezeu, El le cere oamenilor să se supună doar pentru a-i lăsa să înțeleagă adevărul despre supunere; nu există niciun element de „constrângere”. Dumnezeu nu îi obligă pe oameni să se supună sau să practice acest aspect al adevărului. Prin urmare, în modul lui Dumnezeu, fie că îi orchestrează pe oameni, le conduce soarta, îi călăuzește sau le oferă adevărul, premisa acestor acțiuni nu se bazează pe constrângere și nici nu este o necesitate. Dacă acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu, vei înțelege treptat adevărul din ce în ce mai mult, iar condiția ta în fața lui Dumnezeu va continua să se îmbunătățească – îți vei menține o condiție bună, iar Dumnezeu te va lumina și în aspectele vieții de zi cu zi pe care nu le înțelegi. Cu toate acestea, dacă nu practici adevărul, nu te supui lui Dumnezeu și nu ești dispus să urmărești adevărul, ceea ce câștigi va fi foarte limitat. Aceasta este diferența netă dintre aceste două lucruri. Dumnezeu nu este părtinitor; El este corect față de toată lumea. Unii oameni spun: „Nu aș practica dacă Dumnezeu pur și simplu m-ar forța?” Dumnezeu nu îi forțează pe oameni; Satana face asta. Dumnezeu nu lucrează în acest fel. Dacă I te poți supune lui Dumnezeu doar când ești forțat, ce înseamnă asta pentru tine? Te supui cu adevărat lui Dumnezeu? Acesta nu este genul de supunere pe care îl dorește Dumnezeu. Supunerea de care vorbește Dumnezeu este cea în care, pe baza înțelegerii adevărului, o persoană practică de bunăvoie cuvintele lui Dumnezeu, din conștiință și rațiune. Acesta este sensul inerent al supunerii. Nu implică constrângere, restricție, amenințare sau orice altă formă de obligativitate sau control. Prin urmare, atunci când te simți deosebit de obligat sau constrâns într-o chestiune, nu este cu siguranță lucrarea lui Dumnezeu. Pe de-o parte, ar putea proveni din gânduri umane sau dintr-o înțelegere denaturată și din constrângeri autoimpuse. Pe de alta, ar putea fi vorba de altcineva care încearcă să te constrângă, folosind reglementări sau un argument sau o teorie care sună corect pentru a te constrânge, ceea ce te determină să dezvolți unele denaturări în gândire. Acest lucru indică o problemă cu înțelegerea ta. Dacă te simți supus de bunăvoie și cu fericire lui Dumnezeu, acest lucru provine din lucrarea Duhului Sfânt și, de asemenea, din umanitatea autentică, din conștiință și rațiune.

În casa lui Dumnezeu, sunt unii oameni care nu se supun adevărului, nu se supun rânduielilor de lucru din casa lui Dumnezeu și nu se supun rânduielilor din biserică. Cum se ocupă casa lui Dumnezeu de această situație? Există metode de aplicare forțată folosite pentru a rezolva acest lucru? De exemplu, dacă un conducător nu face o muncă reală, nu lucrează conform rânduielilor de lucru și nu practică adevărul sau nu poate face o muncă reală, cum se ocupă casa lui Dumnezeu de acest lucru? (Casa lui Dumnezeu îl înlocuiește.) Este înlocuit direct, dar este cumva exclus? (Nu.) Cei care nu au comis răul nu sunt excluși. În ceea ce-i privește pe frații și pe surorile de rând, dacă se dispune să îndeplinească o anumită sarcină și refuză, se consideră că nu se supun? Dacă nu se duc, se poate găsi altcineva; ar fi cineva obligat să realizeze o datorie? (Nu.) Nu există constrângere. Dacă, prin părtășia despre adevăr, ei sunt dispuși să accepte și să se supună, atunci este bine. Acest lucru nu este considerat constrângere; este vorba de a dispune ca ei să realizeze acestă această datorie în funcție de consimțământul și de voința lor. De exemplu, unor oameni le place să gătească, dar se dispune să se ocupe de curățenie, iar ei spun: „Dacă mi se cere să mă ocup de curățenie, atunci voi face curățenie. Mă supun rânduielilor din casa lui Dumnezeu.” Există vreo constrângere aici? Există vreo forțare împotriva voinței cuiva? (Nu.) Acest lucru este aranjat sub voința și supunerea lor, fără a pune pe cineva într-o situație dificilă sau a forța pe cineva să efectueze ceva. Pot exista, de asemenea, cazuri în care, pentru o anumită sarcină, nu se poate găsi nimeni temporar, iar tu ești desemnat să înlocuiești provizoriu persoana; este posibil ca tu să nu fii dispus, dar aceasta este o necesitate a lucrării, este un caz special. Ești un membru al casei lui Dumnezeu, te înfrupți din hrana din casa lui Dumnezeu și îți realizezi îndatoririle acolo – din moment ce recunoști că ești cineva care crede în Dumnezeu și Îl urmează, nu te poți răzvrăti împotriva trupului tău în această mică problemă? Acest lucru nici măcar nu se consideră cu adevărat ca supunere sau suferință; este doar temporar, nu ți se cere să realizezi această datorie pe termen lung. Unii oameni se lamentează că treaba care li se cere să fie făcută este murdară și obositoare și că nu sunt dispuși să o facă. Dacă aduc acest lucru în discuție, ar trebui să fie repartizați din nou, imediat. Cu toate acestea, dacă exprimă acest lucru doar verbal, dar de fapt sunt dispuși să se supună și să sufere, atunci ar trebui să continue să își realizeze datoria. Este adecvată această abordare? (Da.) Este corect acest principiu? (Da.) Casa lui Dumnezeu nu-i forțează absolut deloc pe oameni împotriva voinței lor. Există o altă situație în care unii oameni, indiferent de datoria pe care o realizeză, sunt leneși, iresponsabili și lipsiți de loialitate. Uneori, chiar fac lucruri rele în secret. Atunci când nu-și îndeplinesc bine datoria, găsesc scuze, susținând că datoria nu este potrivită pentru ei, că nu este punctul lor forte sau că nu înțeleg domeniul în cauză. Dar, în realitate, toată lumea vede clar că eșecul lor de a efectua bine treaba nu e din cauza acestor motive. Cum ar trebui tratate astfel de persoane? Dacă aceștia solicită să îndeplinească o sarcină în altă parte, ar trebui ca acest lucru să fie acceptat? (Nu.) Atunci, ce ar trebui făcut? Astfel de oameni nu sunt potriviți pentru a îndeplini îndatoriri; o fac cu reticență și fără o atitudine adecvată, așa că ar trebui trimiși departe. Există un alt tip de persoane care devin dificile și potrivnice de îndată ce li se spune să îndeplinească o datorie. Sunt extrem de reticente și de șovăitoare, abia reușind să-și înăbușe nemulțumirea, gândindu-se: „Nu voi ieși pur și simplu în evidență și voi trăi de azi pe mâine timp de câțiva ani, cine știe unde voi ajunge după aceea!” Oamenilor cu astfel de intenții nu ar trebui să li se permită să îndeplinească îndatoriri și chiar dacă vor să realizeze alte îndatoriri, nu este permis. Astfel de cazuri trebuie gestionate cu forță. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că esența lor este văzută drept ceea ce este – cei care îi înțeleg spun că sunt neîncrezători; oamenii din jurul lor spun, de asemenea, că nu sunt potriviți pentru îndeplinirea îndatoririlor. Oamenii ca aceștia sunt non-credincioși și trebuie să fie înlăturați. Dacă nu, nu pot decât să provoace tulburări, să comită ticăloșii și să facă rău aleșilor lui Dumnezeu în interiorul bisericii, ceea ce este categoric inacceptabil. Astfel de cazuri ar trebui să fie gestionate în conformitate cu principiile legate de modul de tratare a celor care îndeplinesc îndatoriri în biserică; lipsa lor de voință nu este un factor. Este acest lucru o constrângere? Aceasta nu este constrângere; asta înseamnă a acționa potrivit principiilor, susținând interesele și lucrarea casei lui Dumnezeu. Este vorba despre înlăturarea neîncrezătorilor și a celor care sunt acolo doar pentru a trage foloase în casa lui Dumnezeu. Dacă vrei să tragi foloase, fă-o în altă parte, nu aici. Casa lui Dumnezeu nu este un azil de bătrâni; nu-i susține pe trândavi. Înțelegi?

Există unii antihriști care se ascund foarte bine, zâmbind pur și simplu fără să vorbească atunci când văd ceva, păstrând tăcerea în multe chestiuni, prefăcându-se profunzi și neexprimând nicio poziție. Atunci când intri pentru prima dată în contact cu ei, nu este ușor să-i vezi drept ceea ce sunt; ai putea chiar să crezi că sunt însemnați și remarcabili. Cum îi discerni pe astfel de antihriști? Trebuie să fii foarte atent și să observi ce le place cu adevărat, asupra a ce se concentrează, ce îi interesează și cu cine interacționează. Prin observarea acestor aspecte, poți ajunge să-i înțelegi. În plus, există un lucru de care trebuie să fiți cu toții conștienți: indiferent de nivelul unui conducător sau lucrător, dacă îl venerați pentru că înțelege un pic din adevăr și pentru că are câteva daruri, dacă voi credeți că se află în posesia adevărului-realitate și vă poate ajuta, dacă îl admirați și depindeți de acesta în toate lucrurile și încercați să obțineți mântuirea prin asta, atunci e nesăbuit și ignorant din partea voastră. În final, asta nu va duce la nimic, pentru că punctul vostru de pornire este inerent greșit. Indiferent câte adevăruri înțelege cineva, nu poate sta în locul lui Hristos și, indiferent cât de înzestrat este cineva, asta nu înseamnă că are adevărul – și, astfel, în cele din urmă, oricine îi venerează, îi admiră și îi urmează pe alți oameni va fi eliminat și condamnat. Cei care cred în Dumnezeu, pot să-L admire și să-L urmeze doar pe Dumnezeu. Conducătorii și lucrătorii, oricare le-ar fi rangul, rămân oameni obișnuiți. Dacă îi vezi drept superiorii tăi imediați, dacă simți că îți sunt superiori, că sunt mai competenți decât tine și că ar trebui să te conducă și că sunt, din toate punctele de vedere, cu un pas înaintea tuturor, atunci te înșeli – este o iluzie. Și ce urmări va avea această iluzie asupra ta? Te va face să-ți evaluezi în mod inconștient conducătorii, pe baza unor cerințe care nu sunt conforme cu realitatea și să nu fii capabil să tratezi corect problemele și lacunele pe care le au; în același timp, fără să știi, vei fi de asemenea profund atras de așa-zisul lor fler, de darurile și talentele lor, astfel încât, înainte să-ți dai seama, te vei închina lor și ei sunt dumnezeul tău. Acea cale, din momentul în care încep să devină idolii tăi, obiectele venerației tale și până în momentul în care devii unul dintre adepții lor, este una care te va conduce, în mod inconștient, departe de Dumnezeu. Și chiar și în timp ce te îndepărtezi treptat de Dumnezeu, tot vei crede că Îl urmezi pe Dumnezeu, că te afli în casa Lui, în prezența Lui când, în realitate, vei fi fost îndepărtat de lacheii Satanei, de antihriști. Nci măcar nu vei simți. Aceasta este o stare de fapt foarte periculoasă. Pentru a rezolva această problemă este nevoie, în parte, de abiltatea de a discerne natura-esență a antihriștilor, să poți vedea până la chipul hâd al urii antihriștilor față de adevăr și al împotrivirii lor față de Dumnezeu; prin urmare, este totodată nevoie să fii familiarizat cu tehnicile de inducere în eroare și ademenire a oamenilor folosite în mod obișnuit de antihriști, precum și cu maniera în care fac aceștia lucrurile. Cealaltă parte este reprezentată de faptul că trebuie să urmăriți cunoașterea firii și a esenței lui Dumnezeu. Trebuie să vă fie clar că numai Hristos este adevărul, calea și viața, că venerarea oricărei persoane va aduce asupra voastră catastrofe și ghinion. Trebuie să aveți încredere că numai Hristos poate să mântuiască oamenii și trebuie să-L urmați și să vă supuneți lui Hristos cu credință absolută. Numai aceasta reprezintă calea corectă a vieții umane. Unii ar putea spune: „Ei bine, am motivele mele să mă închin conducătorilor – în inima mea, mă închin firește oricui e talentat, venerez orice conducător care este în conformitate cu noțiunile mele.” De ce insiști să te închini omului, deși crezi în Dumnezeu? Până la urmă, cine te va mântui? Cine te iubește și te apără cu adevărat – chiar nu poți vedea? Dacă tu crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, trebuie să iei aminte la cuvântul Lui și, dacă cineva vorbește și acționează corect și este în conformitate cu adevărurile-principii, nu este doar vorba de a te supune adevărului? De ce ești atât de ticălos? De ce insiști să găsești pe cineva căruia să i te închini pentru a-l urma? De ce îți place să fii sclavul Satanei? De ce să nu fii în schimb un slujitor al adevărului? În asta se vede dacă o persoană are rațiune și demnitate. Ar trebui să începi cu tine însuți: echipează-te cu adevăruri de toate felurile, fii capabil să identifici variatele moduri în care se manifestă diferite chestiuni și persoane, află care este natura comportamentului diverșilor oameni și ce firi scot la iveală, învață să distingi esențele diferitelor tipuri de oameni, clarifică-ți ce tipuri de oameni te înconjoară, ce tip de om ești tu și ce tip de om este conducătorul tău. Odată ce vei vedea clar toate acestea, vei fi capabil să abordezi oamenii în modul potrivit, conform adevărurilor-principii: dacă sunt frați și surori, îi vei trata cu dragoste, dacă nu sunt frați și surori, ci oameni răi, antihriști sau neîncrezători, vei păstra distanța și-i vei părăsi. Și dacă sunt oameni care au adevărul-realitate, deși i-ai putea onora, nu îi vei venera. Nimeni nu-I poate lua locul lui Hristos, doar Hristos este Dumnezeul practic. Numai Hristos îi poate mântui pe oameni și doar urmându-L pe Hristos poți obține adevărul și viața. Dacă poți vedea aceste lucruri în mod clar, atunci ai statură și nu ai șanse să fii indus în eroare de antihriști și nici nu trebuie să îți fie teamă că vei fi indus în eroare de antihriști.

Unii oameni se îngrijorează când văd că anumiți antihriști sunt descoperiți și eliminați, spunând: „Deși antihriștii nu par a fi oameni răi la suprafață, de ce oare, după ce discernem lucrurile pe care le fac, se dovedesc a fi atât de răi? Se pare că antihriștii sunt într-adevăr destul de parșivi. Dar eu am un calibru slab și, dacă voi mai întâlni astfel de antihriști, mă tem că nu voi fi capabil să-i discern. Cum ar trebui să mă apăr de antihriști?” Chiar dacă ai un calibru slab, nu trebuie să te îngrijorezi mereu că vei fi indus în eroare sau să te gândești încontinuu cum să te aperi de ei. Trebuie doar să te concentrezi asupra înțelegerii adevărului, să citești mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și, când ai timp, să meditezi serios la faptele rele comise de antihriști, întrebându-te: „Unde se află răul lor? Ce i-a împins să comită un asemenea rău? Pot oamenii obișnuiți să comită un asemenea rău? Cum îi discern cei care înțeleg adevărul? Cum îi discern eu?” Odată ce vei vedea clar esența oamenilor prin cuvintele lui Dumnezeu, vei înțelege totul. Pe măsură ce te vei gândi constant la aceste lucruri, vei învăța fără să-ți dai seama să discerni și, în mod natural, vei fi capabil să discerni atunci când te vei confrunta din nou cu antihriștii care încearcă să-i inducă pe oameni în eroare. Acest lucru necesită trecerea prin multe experiențe; nu este ceva ce poți învăța doar ascultând mai multe predici. Este ca și cum ai căpăta experiență în societate după ce s-a profitat prea mult de tine sau ai suferit prea multe pierderi – „o lovitură în spate, un pas înainte”. Este aceeași idee. În credința noastră în Dumnezeu, principalul lucru este să înțelegi adevărul. Cu cât înțelegi mai mult adevăr, cu atât mai mult vei vedea lucrurile așa cum sunt. Dacă nu înțelegi niciun adevăr, chiar și faptul că ai cunoștințe este inutil. Doar cu ajutorul cunoașterii, nu poți vedea lucrurile așa cum sunt; punctele tale de vedere sunt aceleași cu cele ale oamenilor laici și toate comentariile tale vor fi aiureli și aberații. Nu-ți face griji dacă, în acest moment, nu poți vedeaunele persoane drept ceea ce sunt. Odată ce vei înțelege adevărul, vei dobândi în mod natural discernământ. Deocamdată, concentrează-te doar să îți faci bine datoria, mănâncă și bea mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și meditează mai mult la adevăr. Când va veni ziua în care vei înțelege adevărul, vei fi capabil să-i discerni pe oameni. Doar observând comportamentul cuiva, vei ști în inima ta ce se întâmplă cu acea persoană; doar ascultând raportul cuiva cu privire la o anumită problemă, vei putea vedea esența problemei așa cum e ea și doar ascultând gândurile și punctele de vedere ale cuiva, îi vei cunoaște statura. Fără prea mult efort, vei putea înțelege totul despre orice chestiune sau persoană – acesta este rezultatul înțelegerii adevărului. Cu toate acestea, dacă nu urmărești adevărul, dar, în schimb, te bazezi pe imaginația ta pentru a-i evalua pe oameni, a-i venera, a depinde de ei și a-i flata orbește și dacă nu urmezi calea urmăririi adevărului, care va fi rezultatul final? Oricine ar putea să te inducă în eroare; nu vei fi capabil să vezi pe nimeni drept ceea ce este, nici măcar pe cel mai evident antihrist. Te vor lua de prost, iar tu îi vei admira în continuare pentru abilitatea lor, orbitând în jurul lor în fiecare zi. Atunci, ești cu adevărat o persoană confuză și se poate spune cu certitudine că tu crezi într-un Dumnezeu vag, nu în Dumnezeul practic și, cu siguranță, nu ești o persoană care urmărește adevărul.

Unii oameni, chiar și după ascultă mai multe predici despre cum să-i discearnă pe antihriști, tot nu-i pot discerne. Ei înțeleg doar câteva metode de discernământ, dar le lipsește experiența practică. Atunci când se confruntă efectiv cu faptele rele ale antihriștilor, nu reușesc să-i discearnă din nou. Deși nu-i pot discerne pe antihriști după ce ascultă predicile, se compară cu ceea ce au auzit și încep să simtă din ce în ce mai mult că sunt asemenea unui antihrist. În cele din urmă, ajung să creadă că ei înșiși sunt antihriști. Nu este nimic în neregulă cu acest tip de discernământ. Ei sunt pe deplin conștienți de detaliile în discernerea antihriștilor, însă le lipsesc doar principiile de judecată. Aceasta nu este o problemă majoră; arată că ascultarea predicilor a fost eficientă. Deși nu i-au discernut pe adevărații antihriști, s-au discernut pe ei înșiși, ceea ce este, de asemenea, un lucru bun. În primul rând, își salvează propria persoană și evită să devină antihriști, ceea ce este un rezultat fructuos al ascultării acestor predici care-i expun pe antihriști. A fi capabil să te discerni pe tine însuți ca antihrist nu este simplu; un astfel de discernământ implică o observație detaliată și Eu cred că acest lucru se consideră deja ca având discernământ. Să îți discerni propria persoană acum este un lucru bun; nu este prea târziu pentru a face asta. Dacă ai fi comis răul sau ai fi provocat dezastre și ai fi fost apoi identificat ca fiind un antihrist, ar fi fost prea târziu. Dacă tu poți discerne acum, înseamnă, cel mult, că ai trăsături asemănătoare cu ale antihriștilor, că mergi pe calea antihriștilor și că ai ales drumul greșit. Aceasta este măsura judecății tale actuale. Încă este timp să schimbi cursul, dar este periculos dacă alegi să nu o faci. S-a avut de multe ori părtășie pe subiectul discernerii antihriștilor și, până acum, unii oameni chiar pot discerne. Ei pot să identifice firile de antihrist pe care le dezvăluie, ceea ce este un rezultat și dovedește că au dobândit discernământ. Dacă pot distinge în continuare între cei care au natura-esență a antihriștilor și cei care au doar firi de antihrist, atunci vor fi stăpânit pe deplin discernământul. Acesta este un lucru care poate fi realizat în curând, așa că nu este nevoie să ne grăbim. Dacă oamenii își pot discerne firile de antihrist, pot recunoaște dacă merg pe calea antihristului și pot înțelege care este natura-esență a antihriștilor, atunci ei au învățat deja cum să-i discearnă pe antihriști. A fi capabil să-i discerni pe antihriști nu are legătură cu numărul de ani de când cineva a crezut în Dumnezeu, ci are legătură cu abilitatea unei persoane de a se strădui să caute adevărul și să îl înțeleagă sau nu. Unii oameni au crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și au ascultat numeroase predici despre expunerea antihriștilor, dar firile și manifestările lor de antihrist nu s-au schimbat deloc. Indiferent de modul în care am părtășie cu ei despre adevăr, rămân neștiutori. Se pot identifica pe moment cu subiectul părtășiei, dar când vine vorba de a acționa sau de a-și face îndatoririle, se întorc la vechile lor obiceiuri. Nu este acest lucru supărător și periculos pentru astfel de oameni? Este foarte periculos! Indiferent de modul în care am părtășie, indiferent cât de mult se simt mustrați sau supărați pe ei în momentul în care Mă ascultă, nu se schimbă deloc după aceea. Nu reflectează la motivul pentru care promovează și cultivă mereu oameni care îi flatează și îi lingușesc și nici nu reflectează la motivul pentru care îi tratează pe ceilalți nu pe baza principiilor, ci în funcție de propriile capricii. Nu se simt scârbiți de oamenii pe care îi plac, chiar dacă aceștia sunt răi sau malefici și continuă să îi promoveze și să se folosească de ei. Cu atât mai mult nu reflectează la motivul pentru care nu urmăresc deloc adevărul și au pornit pe calea antihriștilor. Faptul că au comis atât de mult rău fără o analiză sau o schimbare reală este periculos. În adunările recente, părtășia a fost despre expunerea firilor și a esenței antihriștilor. Firea antihriștilor este mai ascunsă și mai ticăloasă decât firile corupte văzute în mod obișnuit. Antihriștii sunt scârbiți de adevăr, îl urăsc și nu pot accepta absolut deloc adevărul sau judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu. Care este atunci finalul, sfârșitul antihriștilor? Vor fi cu siguranță eliminați. Cum îi caracterizează Dumnezeu pe antihriști? Ca fiind cei care urăsc adevărul și se opun lui Dumnezeu – ei sunt dușmanii lui Dumnezeu! Opunându-se adevărului, urându-L pe Dumnezeu și urând toate lucrurile pozitive – aceasta nu este slăbiciunea sau nesăbuința trecătoare întâlnită la oamenii obișnuiți și nici dezvăluirea unor gânduri și puncte de vedere incorecte care apar în urma unei înțelegeri denaturate de moment; nu aceasta este problema. Problema este că ei sunt antihriști, dușmanii lui Dumnezeu, care urăsc toate lucrurile pozitive și tot adevărul; sunt personaje care Îl urăsc pe Dumnezeu și I se opun Cum vede Dumnezeu astfel de personaje? Dumnezeu nu îi mântuiește! Acești oameni disprețuiesc și urăsc adevărul, ei au natura-esență a antihriștilor. Înțelegeți acest lucru? Aici sunt expuse ticăloșia, ferocitatea și ura față de adevăr. Sunt cele mai grave firi satanice dintre firile corupte, reprezentând cele mai tipice și importante caracteristici ale Satanei, nu doar firile corupte dezvăluite de omenirea coruptă obișnuită. Antihriștii sunt o forță potrivnică lui Dumnezeu. Ei pot tulbura și controla biserica și au capacitatea de a demonta și perturba lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Acest lucru nu este ceva ce pot face oamenii obișnuiți cu firi corupte; numai antihriștii sunt capabili de astfel de acțiuni. Nu subestimați această chestiune.

Oamenii răi au cu toții firi ticăloase. Unele lucruri ticăloase se manifestă prin firi vicioase, precum hărțuirea frecventă a oamenilor candizi, tratarea lor într-un mod satiric sau sarcastic, făcându-i întotdeauna subiectul glumelor și profitând de ei. Oamenii răi se înclină și se ploconesc în semn de respect când văd o altă persoană rea, dar când văd o persoană slabă, o călcă în picioare și comit abuzuri. Aceștia sunt oameni extrem de feroce și ticăloși. Oricine hărțuiește sau asuprește creștinii este un diavol deghizat în persoană; este o fiară lipsită de suflet și reîncarnarea unui diavol. Dacă prin mulțimea de oameni răi sunt cei care nu agresează oamenii candizi, nu brutalizează creștinii, care își dezlănțuie mânia doar asupra celor care le dăunează interesului propriu, atunci acești oameni sunt considerați oameni buni printre non-credincioși. Dar în ce fel este diferită ticăloșia antihriștilor? Ticăloșia antihriștilor se manifestă în principal în înclinația lor deosebită spre competiție. Ei îndrăznesc să concureze cu Cerul, cu Pământul și cu alți oameni. Nu numai că nu permit altora să-i hărțuiască, ci îi hărțuiesc și îi pedepsesc, totodată, pe ceilalți. În fiecare zi, se gândesc cum să pedepsească oamenii. Dacă sunt invidioși pe o persoană sau o urăsc, nu vor trece niciodată peste acest lucru. Acestea sunt modurile în care antihriștii sunt ticăloși. Unde se mai manifestă această ticăloșie? Se poate vedea în felul lor parșiv de a face lucrurile, pe care oamenii cu o oarecare inteligență, cu oarecare cunoștințe și experiență socială, îl detectează cu greu. Ei fac lucrurile într-un mod extraordinar de parșiv, iar acest lucru se transformă în ticăloșie; nu este o înșelătorie obișnuită. Ei pot face jocuri de umbre și trucuri și fac acest lucru la un nivel mai înalt decât majoritatea oamenilor. Oamenii obișnuiți nu pot concura cu ei și nu le pot face față. Acesta este un antihrist. De ce spun că oamenii obișnuiți nu-i pot face față? Întrucât ticăloșia sa este atât de extremă, încât are o putere enormă de a-i induce pe oameni în eroare. Se poate gândi la tot felul de moduri pentru a-i face pe oameni să-l venereze și să-l urmeze. De asemenea, poate exploata tot felul de oameni pentru a perturba și a distruge lucrarea bisericii. În astfel de împrejurări, casa lui Dumnezeu are în mod repetat părtășii cu privire la orice fel de manifestare, fire și esență a antihriștilor, astfel încât oamenii să-i poată discerne. Acest lucru este necesar. Unii oameni nu înțeleg și spun: „De ce să avem mereu părtășie despre cum să-i discernem pe antihriști?” Fiindcă antihriștii sunt foarte capabili să-i inducă pe oameni în eroare. Ei pot induce mulți oameni în eroare, ca o pestă letală care, prin contagiunea ei, poate vătăma și omorî mulți oameni într-o singură izbucnire; este foarte molipsitoare și răspândită, iar gradele de infectare și mortalitate sunt destul de mari. Nu sunt acestea consecințe grave? Dacă nu am o astfel de părtășie cu voi, puteți să scăpați de faptul că sunteți induși în eroare și constrânși de anthriști? Puteți să vă întoarceți cu adevărat la Dumnezeu și să vă supuneți Lui? Acest lucru este foarte dificil. Atunci când oamenii obișnuiți dezvăluie o fire arogantă, acest lucru, cel mult, asta îi face pe alții să vadă starea urâtă a aroganței lor. Uneori se laudă, alteori se mândresc și se dau în spectacol, iar alteori le place să își afișeze statutul și să le dea lecții celorlalți. Dar este acesta cazul antihriștilor? La suprafață, poate că ei nu par să își etaleze statutul sau să fie atașați de el, poate că nu par niciodată interesați de statut, dar, în adâncul lor, au o dorință puternică în ce-l privește. Parcă ar fi împărați sau căpetenii de haiduci ai non-credincioșilor: atunci când luptă pentru țara lor, îndură greutăți împreună cu tovarășii lor, părând umili și lipsiți de ambiție. Dar ați văzut dorințele ascunse în adâncul inimii lor? De ce pot îndura astfel de greutăți? Dorințele lor sunt cele care îi întăresc. Nutresc înlăuntrul lor o ambiție măreață, gata să îndure orice suferință sau să suporte orice calomnie, defăimare, jigniri și insulte, pentru ca într-o zi să urce pe tron. Nu e parșiv lucrul acesta? Oare pot permite cuiva să afle despre această ambiție? (Nu.) O ascund și o țin sub tăcere. Ceea ce se vede la suprafață este o persoană care poate îndura ce alții nu pot, care poate suporta greutăți intolerabile, care, pentru cei din jur, pare tenace, lipsită de ambiție, cu picioarele pe pământ și bună. Dar în ziua în care urcă pe tron și obține puterea reală, pentru a-și consolida autoritatea și a preveni uzurparea, îi ucide pe toți cei care au suferit și au luptat alături de ea. Abia atunci când adevărul este dezvăluit, oamenii își dau seama cât de vicleană este. Când privești în urmă și vezi că tot ceea ce a făcut a fost mânat de ambiție, descoperi că firea ei era cea a ticăloșiei. Ce tactică a fost aceasta? A fost parșivitate. Aceasta este firea cu care acționează antihriștii. Antihriștii și regii diavoli care exercită puterea oficială sunt de aceeași factură; ei nu vor suferi și nu vor îndura absolut deloc în biserică, fără niciun motiv, dacă nu obțin putere și statut. Cu alte cuvinte, acești oameni nu sunt absolut deloc mulțumiți să fie adepți obișnuiți, să se compromită ca închinători obișnuiți ai lui Dumnezeu, în casa lui Dumnezeu, sau să facă unele îndatoriri în liniște și în anonimat; ei cu siguranță nu ar fi dispuși să facă acest lucru. Dacă cineva cu statut este înlocuit pentru că a mers pe calea unui antihrist, iar acesta se gândește: „Fără statut, acum, voi acționa direct ca o persoană obișnuită, făcând orice datorie pe care o pot face; pot să cred în continuare în Dumnezeu la fel de bine și fără statut”, este un antihrist? Nu, această persoană a mers cândva pe calea unui antihrist, luând-o odată pe drumul greșit din cauza unei nesăbuințe de moment, dar nu este un antihrist. Ce ar face un antihrist adevărat? Dacă își pierde statutul, nu va mai crede. Nu numai atât, dar se va gândi și la diverse moduri de a-i induce în eroare pe alții, făcându-i să i se închine și să-l urmeze, pentru a-și îndeplini ambiția și dorința de a avea putere. Aceasta este diferența dintre cei care merg pe calea antihriștilor și antihriștii reali. Analizăm și disecăm aceste firi-esențe și manifestări ale antihriștilor, deoarece natura acestei probleme este foarte serioasă. Majoritatea oamenilor nu-i pot discerne pe antihriști. Ca să nu mai vorbim de frații și de surorile obișnuite, chiar și de unii conducători și lucrători care cred că înțeleg unele adevăruri, însă nu stăpânesc complet discernerea antihriștilor. Este greu de spus cât de mult au stăpânit, ceea ce indică faptul că statura lor este prea mică. Doar cei care-i pot discerne cu exactitate pe antihriști sunt oameni cu statură adevărată.

Cu ce problemă majoră vă confruntați cu toții acum? Majoritatea oamenilor nu pot discerne și sunt ușor de indus în eroare de conducătorii falși și de antihriști, ceea ce este foarte periculos dacă nu se rezolvă. Prin urmare, vă cer să învățați să distingeți diferite tipuri de oameni. Discerneți ce fire este reprezentată de diferitele comportamente și afirmații ale oamenilor și, pe baza acestora, discerneți esența persoanei. În plus, trebuie să puteți distinge între ce este adevărul-realitate și ce sunt doar cuvinte și doctrine. Dacă nu le puteți discerne pe acestea, atunci nu veți putea intra în adevărul-realitate. Cum puteți avea calea de a intra în realitate fără discernământ? Unii conducători și lucrători doar debitează cuvinte și doctrine, crezând că înțelegerea cuvintelor și a doctrinelor înseamnă că dețin realitatea. Astfel, în timp ce debitează cuvinte și doctrine, se simt mulțumiți și îndreptățiți, devenind din ce în ce mai entuziaști. Dar când vin ispitele peste ei, se clatină și, fără să știe cum s-au clătinat, tot spun: „De ce nu m-a protejat Dumnezeu?” Nu este acesta un eșec lamentabil? Așadar, unii conducători și lucrători vorbesc mereu despre cuvinte și doctrine – puteți discerne acest lucru? (Nu.) Uneori, aud de la unii frați și de la unele surori că anumiți conducători vorbesc doar despre cuvinte și doctrine și că nu sunt potriviți pentru a fi conducători, iar ei cer să îi înlocuim. Cu toate acestea, după ce li se cere să-și aleagă un conducător nou, majoritatea oamenilor nu au discernământ, iar conducătorii și lucrătorii aleși sunt, de asemenea, cei care vorbesc doar despre cuvinte și doctrine, fără a deține prea multă realitate. Aceasta este o problemă foarte gravă, o problemă foarte dificilă. Când ascultați cuvintele Mele de părtășie cu privire la aceste chestiuni, puteți discerne vreo diferență față de ceea ce spun conducătorii obișnuiți? Dacă puteți discerne diferența, atunci știți care este adevărul-realitate. Dacă nu puteți discerne și credeți că totul este la fel, gândindu-vă: „Am învățat și noi să rostim cuvintele lui Dumnezeu, iar ceea ce spunem noi este la fel cu ceea ce spune Dumnezeu”, atunci este problematic. Acest lucru dovedește că nu înțelegi deloc adevărul, ci doar știi să imiți cuvintele lui Dumnezeu și să reciți câte puțin din ele, fără să înțelegi realmente adevărul. Majoritatea antihriștilor au anumite daruri și elocvență, ceea ce le oferă capitalul necesar pentru a-i induce pe oameni în eroare. Împreună cu firea lor ticăloasă și cu modalitățile lor de manipulare în vorbire și în acțiune, ei sunt într-adevăr capabili să-i inducă pe oameni în eroare. Dacă sunteți capabili să rostiți doar cuvinte și doctrine și nu puteți discerne care este adevărul-realitate, nu puteți fi induși în eroare decât de antihriști. Este ceva ce nu depinde de voi! Pentru cei care nu înțeleg adevărul, este imposibil să nu fie induși în eroare de antihriști, în ciuda a ceea ce și-ar putea dori. Nu este o chestiune simplă să scapi de influența Satanei, nu-i așa?

11 iunie 2019