Supliment: Vânătoarea de șobolani

De curând, am aflat despre o chestiune nouă. Ascultați și gândiți-vă la cum se potrivește asta cu firile și comportamentele oamenilor, despre ce este vorba în această povestire și ce fel de problemă ilustrează ea. După ce unii chinezi au ajuns în America, pe lângă faptul că au văzut că mediul social și atmosfera sunt substanțial diferite față de China, au mai observat un alt lucru care li s-a părut foarte interesant. Acela că, în această țară, nu numai oamenii erau liberi, ci și tot soiul de vietăți și animale erau și ele libere și nimeni nu le făcea rău. Bineînțeles că libertatea umană este un produs al sistemelor sociale, așadar, ce anume oferă libertate tuturor felurilor de viețuitoare și animale? Are legătură cu sistemele sociale? (Da.) Are legătură cu modul în care sistemele sociale și politicile guvernamentale protejează și gestionează întregul mediu natural. Aici, animalele sălbatice sunt peste tot și pot fi văzute peste tot. De exemplu, se pot vedea gâște sălbatice mâncând iarba pe pajiștea de lângă autostradă, și sunt parcuri, poienițe și păduri în care se pot vedea căprioare, urși și lupi, precum și curcani, fazani și tot soiul de păsări și animale sălbatice. Care este prima impresie pe care o au oamenii când văd o asemenea priveliște? (Simt că au văzut natura.) Și ce fel de sentimente au când văd natura? Nu vor spune: „Uitați țara asta a lor! Nu doar oamenii sunt liberi, chiar și animalele sunt libere aici. Să te reîncarnezi ca animal în acest loc ar fi mai bine decât să trăiești ca om în China, deoarece aici chiar și animalele sunt libere și nimeni nu le abuzează”? Nu au asemenea sentimente? (Ba da.) Celor care stau aici de mai mult timp, aceste lucruri li se par firești și deloc neobișnuite; cred că sunt foarte normale. Dar în cazul unor oameni, după ce s-au familiarizat cu acest tip de mediu, încep să răsară în ei unele gânduri active: „Toate aceste animale sunt atât de libere și nu le supraveghează și nu le păzește nimeni, așa că pot să le prind și să le mănânc? Ar fi foarte bine dacă aș putea să le mănânc, dar nu pot să fac asta orbește, în cazul în care sunt protejate de lege. Trebuie să verific asta.” După ce verifică informațiile, văd că legea precizează clar faptul că animalele sălbatice sunt protejate în mod egal de legea națională și că oamenii nu le pot vâna și ucide după bunul plac. Dacă oamenii vor să vâneze animale, trebuie să o facă într-o zonă de vânătoare stabilită de stat; au nevoie și de un permis și e posibil să trebuiască să plătească o taxă pentru animalele pe care le prind. Pe scurt, legea protejează aceste animale sălbatice și are prevederi foarte clare în privința lor. Unii oameni nu pot înțelege legea protejării animalelor sălbatice și se gândesc: „Sunt toate aceste delicatese sălbatice, și totuși guvernul nu ne permite să le prindem și să le mâncăm cum poftim. Este păcat! În China nimănui nu-i pasă de asta: dacă nimeni nu raportează acest lucru, autoritățile nu investighează. Atât timp cât nimeni nu știe despre asta, poți să prinzi și să mănânci un animal. Însă nu poți face asta într-o țară democratică. Aici sunt reglementări legale și eu nu pot face orice doresc pe pământul altora. Dar toate aceste animale sunt vânat sălbatic; e păcat că putem doar să ne uităm la aceste animale, și nu să le mâncăm! Trebuie să mă gândesc la o soluție. Cum pot mânca acest vânat fără să observe cineva și fără să încalc legea?” Unii oameni se gândesc la un artificiu și spun: „Dacă fac o cușcă și pun înăuntru niște mâncare gustoasă pentru a atrage animalele, prind câteva animale mici, cum ar fi iepurii sălbatici, și apoi găsesc un loc retras ca să le ucid și să le mănânc, nu aș încălca legea, nu? Aceste animale mici nu sunt protejate de stat și legea nu are clauze specifice în privința lor. Dacă fac asta, pot mânca niște vânat și mă pot asigura și că nu încalc legea. Împac și capra, și varza.” După ce le vine această idee, asamblează o cușcă și încep să vâneze. Înainte să treacă două zile, un șobolan intră în cușcă, îl omoară și îl mănâncă în mare grabă, simțind că este un vânat adevărat. La ce concluzie ajung după ce îl mănâncă? „Animalele sălbatice sunt destul de gustoase. De acum înainte, mă voi gândi la mai multe moduri de a mânca acest tip de vânat. Nu îmi este teamă să mănânc vânat atât timp cât nu încalc legea.” Povestirea se încheie aici.

Unii oameni întreabă: „Aceasta este o povestire adevărată sau inventată?” Deocamdată, nu vă preocupați dacă este adevărată sau inventată sau dacă s-a întâmplat cu adevărat sau nu. Gândiți-vă doar la ceea ce este în neregulă cu oamenii care fac asemenea lucruri, pe baza acestei povestiri. Reprezintă o greșeală gravă înfăptuirea unui asemenea lucru? Se consideră a fi o încălcare a legii? Este considerat imoral? (Da.) Este împotriva moralității, împotriva umanității sau împotriva a altceva? Pentru început, spuneți-Mi: acest tip de comportament merită să fie lăudat sau denunțat? De ce parte sunteți? (De partea denunțării.) Fie că este împotriva moralității, a legii sau a umanității, în orice caz, acest tip de comportament este rău și nu este un comportament al oamenilor care au umanitate. Așadar, ce este? Este acest soi de fire sau comportament, o problemă serioasă? Cum ați judeca această chestiune potrivit standardelor voastre? În viața de zi cu zi și printre toate tipurile de oameni, este obișnuit acest tip de comportament? (Da.) Nu este o faptă extrem de șireată sau rea, dar este rușinoasă, și nu este o manifestare pe care s-ar cuveni să o aibă oamenii cu umanitate normală. Ce fel de manifestare este aceasta, exact? Haideți, clasificați-o! Ce fel de comportament este acesta? Ar trebui promovat? (Nu.) Nu merită promovat și nu este lăudat de oameni, așadar ar trebui să fie denunțat și disprețuit. Acest tip de comportament este obișnuit și apare adeseori printre toate tipurile de oameni și în viața de zi cu zi, este văzut frecvent, și există oameni care fac deseori asemenea lucruri. Așadar, nu merită menționat și discutat, permițând astfel fiecărei persoane să aibă o definiție corectă în privința acestei chestiuni, și, de preferat, să se distanțeze de acest tip de comportament? Nu ar fi bine să fie așa? (Ba da.) Atunci să o definim – ce tip de comportament este acesta? Este arogant? Este intransigent? Este viclean? (Nu.) Este ticălos? (Puțin.) Cumva este aproape de asta. Printre cuvintele pe care le-ați aflat și înțeles, sunt unele care pot defini acest tip de comportament? (Infam.) Da, are un strop de infamie. Acest cuvânt conține acest tip de comportament și de esență, dar nu îl rezumă complet. Acest tip de comportament nu poate fi considerat malițios, deoarece dacă uciderea unui șobolan ar fi malițioasă, atunci exterminarea șobolanilor ar fi un lucru negativ. Exterminarea șobolanilor e un lucru pozitiv; șobolanii fac rău oamenilor, astfel încât este corect să fie exterminați. Însă nu există nicio diferență între a-i extermina și a-i mânca? (Ba da.) Atunci, cum poate fi rezumat acest comportament? Ce cuvinte credeți că sunt legate de acest tip de comportament? (Sordid.) (Caracter josnic.) Caracter josnic, infam și sordid. În viața de zi cu zi, ce cuvânt este folosit pentru a rezuma comportamentul josnic, nepotrivit? (Ticălos.) Cuvântul „ticălos” rezumă precis și incisiv acest tip de comportament. De ce este definit ca „ticălos”? Dacă se spune că este infam, egoist sau sordid, aceasta este doar un fel de manifestare dezvăluită de oamenii ticăloși. „Ticălos” conține multe înțelesuri – să fie de infam, depravat, sordid, egoist, imoral, să nu se comporte civilizat, să nu fie deschis și cinstit în acțiuni, în schimb să acționeze pe furiș și să facă doar lucruri nepotrivite. Acestea sunt diferitele comportamente și manifestări ale oamenilor ticăloși. De exemplu, dacă o persoană normală își dorește să facă ceva, atât timp cât este ceva ce se cuvine, procedează deschis, și, dacă încalcă legea, renunță și nu o face. Oamenii ticăloși nu sunt la fel; ei își vor atinge țelurile prin orice mijloace și au strategii prin care să evite limitările legii. Ei ocolesc legea și caută moduri prin care să-și atingă țelurile, indiferent dacă procedând așa sunt sau nu în concordanță cu etica, moralitatea sau umanitatea, și indiferent de consecințe. Lor nu le pasă de niciunul dintre aceste lucruri și caută doar să își atingă țelurile prin orice mijloace posibile. Asta înseamnă să fie „ticăloși”. Au oamenii ticăloși integritate sau demnitate? (Nu.) Sunt nobili sau josnici? (Josnici.) În ce fel sunt josnici? (Nu există nicio bază morală în comportamentul lor.) Așa este, acest tip de persoană nu are nicio bază și nici principii în comportamentul său; nu ia în considerare consecințele și face orice poftește. Nu îi pasă de lege, de moralitate, dacă poate conștiința accepta propriile acțiuni sau dacă o învinuiește, o judecă sau o condamnă cineva. Este indiferentă la toate acestea și nu e deranjată atât timp cât dobândește beneficii și e mulțumită. Modul ei de acțiune este depravat, modul de gândire este demn de dispreț, și ambele sunt condamnabile. Asta înseamnă să fii ticălos. Poate fi înlocuit cuvântul „ticălos” de manifestările acestor câtorva firi despre care am discutat mai devreme? Asta nu prea ar merge. Cuvântul „ticălos” este special, așadar sunt oamenii ticăloși un soi aparte de oameni? Nu sunt. Voi aveți ceva ticăloșenie în voi? (Da.) Care sunt manifestările specifice ale acesteia? (Uneori, după ce oamenii se spală pe față, lasă apă pe toata suprafața și nu o șterg. Și când termină de mâncat, nu curăță boabele de orez și supa de legume de pe masă. Când li se murdăresc hainele, pur și simplu le aruncă undeva și nu le împăturesc. Eu cred că acestea sunt tot manifestări ale ticăloșiei.) De fapt, acestea sunt mici detalii ale vieții de zi cu zi, și să fii neigienic nu înseamnă cu adevărat să fii ticălos, are de-a face cu a trăi în umanitate. Dacă cineva nu face aceste lucruri care sunt benefice altora când sunt într-un grup, dacă cineva nu este bine crescut sau nu se comportă frumos și irită oamenii și îi face pe alții să îl deteste, și nu știe să se supună regulilor sau sistemelor din orice loc ajunge, și îi lipsește această simțire, atunci oare nu-i lipsește ceva umanității sale? (Ba da.) Ce îi lipsește? Îi lipsește rațiunea. Oare oamenilor de acest fel nu le lipsește demnitatea? (Ba da.) Nu au demnitate, nu au integritate și au fost prost crescuți. Asta are de-a face cu standardul minim al comportamentului uman și cu trăirea unei umanități normale. Dacă cineva nu poate nici măcar să atingă aceste standarde, atunci cum ar fi posibil să practice adevărul? Cum ar fi posibil să Îl preamărească pe Dumnezeu? Cum ar fi posibil să acționeze conform adevărurilor-principii? Sunt foarte departe de a face oricare dintre aceste lucruri. Acest tip de persoană nu are conștiință sau rațiune – este ușor de gestionat? Îi este ușor să se schimbe? În mod absolut nu-i este ușor. Atunci, cum se poate schimba? Asta va depinde de toți cei ce vor superviza, ține în frâu sau îndemna persoana. În cazuri grave, toată lumea trebuie să se ridice și să critice persoana. Care este scopul acestei critici? Scopul este acela de a asista persoana, de a o ajuta să se comporte bine și de a o opri din a face lucruri ce sunt rușinoase și de prost gust. Așadar, la ce se referă mai exact „a fi ticălos”? Care sunt principalele simptome și manifestări? Vedeți dacă rezumatul Meu este corect sau nu. Care este echivalentul oamenilor ticăloși? Sunt echivalentul animalelor sălbatice neîmblânzite, prost crescute, iar principalele lor manifestări sunt aroganța, sălbăticia și lipsa de reținere, faptul că acționează nesăbuit, nu acceptă deloc adevărul, și fac ce doresc, nu ascultă de nimeni și nu permit nimănui să îi gestioneze, precum și acela că se ridică împotriva oricui și nu au niciun fel de considerație pentru nimeni. Spuneți-Mi, sunt grave diferitele manifestări ale ticăloșiei? (Da.) Cel puțin, această fire arogantă, lipsită de rațiune și care acționează nesăbuit este foarte gravă. Chiar dacă o asemenea persoană pare să nu facă lucruri care să-L judece pe Dumnezeu sau să I se împotrivească, din cauza firii arogante, este extrem de probabil să comită rele și să I se împotrivească. Toate acțiunile sale sunt dezvăluiri ale firii corupte. Când o persoană devine ticăloasă până la un anumit punct, atunci devine bandit și diavol, iar bandiții și diavolii nu vor accepta niciodată adevărul – pot fi doar distruși.

Este valoroasă discuția despre această povestire? (Da.) Deși această povestire nu atinge natura-esență a omului sau firea lui, ea are legătură cu comportamentul omului, care nu este chiar atât de diferit de esența lui. Cum ar trebui să se numească această povestire? Să îi dăm un nume cu valențe alegorice, să nu fie prea direct. (Vânătoarea de șobolani.) „Vânătoarea de șobolani” este un titlu destul de bun. Cineva a prins un șobolan într-un mod „perfect legitim” și a spus: „Ce pot să fac? A dat buzna aici și îmi pare rău pentru el. În plus, este rănit. Dacă fuge înapoi, va muri și alte animale îl vor mânca oricum, așa că de ce nu l-aș mânca eu? Nu ar fi perfect legitim?” Pentru a mânca acel șobolan, a născocit tot soiul de scuze și a inventat toate aceste motive, și apoi l-a mâncat cu conștiința curată. Asta înseamnă să fii ticălos. Nu e ca și cum oamenii din America nu pot mânca carne, așadar nu merită să treci prin toate astea și să depui tot acest efort pentru a face asemenea lucru. Acesta este genul de lucru pe care îl fac oamenii ticăloși. Oare oamenii normali fac așa ceva? Oare oamenii cu umanitate și integritate fac așa ceva? (Nu.) De ce nu o fac? Are legătură cu integritatea. Cei care prin natura lor sunt hoți incorigibili vor fura și vor șterpeli mereu, făcând lucruri de ocară. Le lipsește ceva acasă? Nu neapărat. Deoarece sunt ticăloși, ei trebuie să fure, bazându-se pe furat pentru a-și satisface propriile preferințe și firea lacomă, de nesăturat. Împlinirea acestor lucruri le alină inima. Dacă nu fac acest gen de lucru, se vor simți supărați. Asta înseamnă să fii ticălos. Acum voi încheia povestirea și voi trece la subiectul principal.

Înainte de a vorbi despre subiectul principal, să cugetăm în primul rând la conținutul ultimei noastre părtășii. Îndatoririle pe care le îndeplinesc aleșii lui Dumnezeu pot fi împărțite în șase categorii mari. Am terminat de discutat despre prima categorie, și anume despre oamenii care îndeplinesc datoria răspândirii Evangheliei. A doua categorie este cea a celor care îndeplinesc sarcinile de conducători și lucrători ai bisericii la diferite niveluri. Membrii acestei categorii pot fi împărțiți în principal în două tipuri, și ultima oară am discutat despre unul din aceste tipuri, și anume antihriștii. Cum lucrează antihriștii, ce manifestări au și care dintre lucrurile pe care le fac îi pot defini ca antihriști – am clasificat aceste manifestări și firi ale antihriștilor. Ce elemente specifice erau? (Punctul unu: ei încearcă să-i câștige pe oameni de partea lor; punctul doi: ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți; punctul trei: ei îi exclud și îi atacă pe cei care urmăresc adevărul; punctul patru: ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși; punctul cinci: ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni.) Ultima oară, au fost rezumate cinci elemente, iar voi ați luat notă de toate. Acum notați-le pe următoarele. Punctul șase: ei se comportă cu parșivitate, sunt arbitrari și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și îi forțează pe alții să asculte de ei; punctul șapte: ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători; punctul opt: ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu; punctul nouă: ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar trădează aceste interese, dându-le la schimb pentru gloria personală; punctul zece: ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu; punctul unsprezece: ei nu acceptă emondarea și nici nu au o atitudine de căință atunci când comit ceva greșit, ci în schimb răspândesc noțiuni și Îl judecă în mod public pe Dumnezeu; punctul doisprezece: vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări; punctul treisprezece: ei controlează resursele financiare ale bisericii, precum și inimile oamenilor; punctul paisprezece: ei tratează casa lui Dumnezeu ca pe propriul lor domeniu; punctul cincisprezece: ei nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos. Sunt 15 elemente în total, și toate analizează și dau în vileag diferitele manifestări ale antihriștilor. Aceste 15 elemente rezumă în principal diferitele feluri de comportamente, manifestări și firi pe care le au antihriștii. Unele dintre ele par la suprafață comportamente, dar în spatele acestor comportamente se află firea-esență de bază a antihriștilor. Nu sunt ușor de înțeles aceste 15 elemente în ceea ce privește sensul lor literal? Toate sunt formulate în limbaj simplu și într-o anumită privință sunt ușor de înțeles, în timp ce, suplimentar, ceea ce rezumă fiecare dintre ele are legătură cu manifestările, dezvăluirile și esența omului. Fiecare element reprezintă un tip de fire; nu este un comportament sau un gând trecător. Ce este o fire? Cum poate cineva explica ceea ce este o fire? O fire este caracterizată de faptul că, indiferent unde se duce o persoană, gândurile, ideile, principiile după care face lucrurile, modurile de a acționa și țelul pe care îl urmărește nu se schimbă cu timpul și cu locația geografică. Dacă modul unei persoane de a face lucrurile dispare imediat ce mediul ei se schimbă, aceasta nu este o dezvăluire a unei firi corupte, ci mai degrabă un comportament trecător. La ce se referă o adevărată fire? (La faptul că poate domina o persoană oricând și oriunde.) Așa este, poate domina cuvintele și acțiunile unei persoane indiferent de timp și loc, fără opreliști și influențe condiționale; aceasta reprezintă o esență. O esență reprezintă lucrul pe care cineva se bazează pentru a supraviețui; nu se va schimba în funcție de timp, loc sau alți factori externi. Aceasta este esența unei persoane. Unii oameni spun: „Am, mai mult sau mai puțin, toate aceste 15 manifestări ale antihriștilor pe care Tu le-ai rezumat, dar nu urmăresc statutul și nu m-am născut cu nicio ambiție. În plus, acum nu mi-am asumat nicio responsabilitate. Nu sunt conducător sau lucrător și nu îmi place să fiu în lumina reflectoarelor, așadar, nu este irelevantă pentru mine natura antihriștilor? Dacă este irelevantă, nu este adevărat că nu trebuie să ascult aceste părtășii sau să mă compar pe mine cu acestea?” Așa stau lucrurile? (Nu.) Atunci, cum ar trebui să abordeze cineva aceste manifestări ale antihriștilor? Cum ar trebui cineva să abordeze adevărurile ce sunt părtășite cu privire la aceste manifestări? Persoana trebuie să înțeleagă adevărul și să se recunoască în aceste părtășii, apoi să găsească calea corectă și să ajungă să aibă principii în îndeplinirea datoriei sale și a prestării serviciului pentru Dumnezeu. Doar în acest mod se poate îndepărta de calea antihriștilor și poate porni pe calea pe care să fie desăvârșită. Dacă puteți face legătura între aceste manifestări ale antihriștilor și propriile persoane, atunci acesta va fi un avertisment, o aducere aminte, o dezvăluire și o judecată pentru voi. Dacă nu puteți face legătura cu propriile persoane, dar puteți sesiza că și voi aveți stări similare, atunci ar trebui să reflectați la asta și să vă cunoașteți mai bine și să căutați adevărul pentru a vă rezolva aceste stări. Astfel, puteți să vă eliberați treptat de firile corupte și să evitați să pășiți pe calea antihriștilor.

O disecare a modurilor prin care antihriștii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși

Părtășia de astăzi este despre al patrulea element dintre variatele manifestări ale antihriștilor, și anume faptul că se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși. Să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să li se închine – oamenii corupți sunt capabili de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omeniri corupte. Cum se preamăresc oamenii de obicei și mărturisesc despre ei înșiși? Cum ating obiectivul de a-i determina pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să li se închine? Ei mărturisesc cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit, cât de mult s-au sacrificat și ce preț au plătit. Ei se înalță vorbind despre capitalul lor, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să aibă o părere bună despre ei, să-i admire, chiar să-i venereze, să-i trateze cu respect și să-i urmeze. Pentru a atinge acest țel, oamenii fac multe lucruri care sunt mărturie de fațadă pentru Dumnezeu, dar în esență, se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși. Este rezonabil acest mod de a acționa? Aceste lucruri depășesc sfera raționalității și nu au nicio rușine, adică, ei mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența, abilitățile speciale, tehnicile lor inteligente pentru interacțiuni lumești, mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii și altele. Metoda lor de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se camuflează și se înfrumusețează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși? Sunt preamărirea și mărturisirea despre sine lucruri pe care le face o persoană cu conștiință și rațiune? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Aroganța. Aceasta este una dintre firile principale dezvăluite, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Cuvintele lor sunt întru totul ireproșabile și conțin în mod clar motivații și urzeli, se dau în spectacol, dar vor să ascundă acest fapt. Rezultatul spuselor lor este că oamenii sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în spatele acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? (Există.) Acesta este un tip de fire rea. Se poate vedea că aceste mijloace pe care le folosesc sunt direcționate de o fire înșelătoare – deci, de ce spun că este rea? Ce legătură are cu răutatea? Ce credeți: pot să fie deschiși cu privire la obiectivele pe care doresc să le atingă preamărindu-se și mărturisind despre ei înșiși? Nu pot, dar în adâncul inimii lor există întotdeauna o dorință, iar ceea ce spun și fac este în sprijinul acelei dorințe, și țelurile și motivațiile lor privind ceea ce spun și fac sunt păstrate secrete. Ei vor folosi, de exemplu, îndrumări greșite sau unele tactici dubioase pentru a atinge aceste obiective. Nu are un asemenea caracter ascuns o natură prefăcută? Poate o astfel de prefăcătorie să nu fie numită vicleană? (Da.) Poate, într-adevăr, să fie numită rea și e mai adânc înrădăcinată decât înșelăciunea. Ei folosesc un anumit mod sau o anumită metodă pentru a-și atinge țelurile. Această fire este înșelătoria. Totuși, ambiția și dorința din adâncul inimii lor de a-și dori să aibă mereu oameni care să îi urmeze, care să îi admire și să îi venereze, îi îndeamnă deseori să se preamărească și să mărturisească pentru ei înșiși și să facă aceste lucruri fără scrupule și fără rușine. Ce este această fire? Asta se ridică până la nivelul de ticăloșie. Ticăloșia reprezintă mai mult decât o minte îngustă obișnuită, sau să fii înșelător ori să minți. Dacă o persoană se poate ridica de la corupția obișnuită la nivelul de ticăloșie, nu înseamnă că este profund coruptă? (Ba da.) Atunci, descrieți nivelul de ticăloșie – care este modul potrivit de exprimare? De ce o persoană se ridică de la nivelul de corupție obișnuită la ticăloșie? Puteți vedea clar acest lucru? Care este diferența dintre înșelătorie și ticăloșie? În ceea ce privește modurile în care se manifestă, ticăloșia și înșelătoria sunt strâns legate, dar ticăloșia este mai gravă – este înșelătorie dusă la extrem. Dacă se spune despre cineva că are o fire ticăloasă, atunci acea persoană nu este doar puțin înșelătoare, deoarece înșelătoria obișnuită ar putea doar să însemne că este mincinos de obicei sau că nu e foarte onest în acțiunile sale, pe când ticăloșia este mai gravă și se află la un nivel mai profund decât înșelătoria. Caracterul înșelător al cuiva cu o fire ticăloasă este mai mare și mai grav decât cel al unei persoane obișnuite, iar modalitățile și metodele de a face lucrurile și uneltirile din spatele acțiunilor sunt toate mai viclene și mai ascunse, iar majoritatea oamenilor nu pot vedea dincolo de acestea. Aceasta este ticăloșia.

Cum este diferit modul în care un antihrist se preamărește și mărturisește despre el însuși față de cel al unei persoane obișnuite? O persoană obișnuită se fălește și se grozăvește pentru a-i face pe oameni să aibă o părere foarte bună despre ea și va avea, de asemenea, manifestări ale acestor firi și stări; așadar, cum e diferit antihristul care se preamărește și mărturisește despre el însuși, față de oamenii obișnuiți care fac același lucru? În ce constă diferența? Trebuie să-ți fie clar – nu pune la un loc toate manifestările ocazionale de preamărire și fălire a propriei persoane în categoria antihriștilor. Nu este o eroare conceptuală? (Ba da.) Atunci, cum poate fi clar diferențiată această chestiune? În ce constă diferența? Dacă poți formula asta clar, atunci poți înțelege pe deplin ce este esența antihristului. Încearcă. (Modul în care procedează antihristul este mai ascuns; el folosește unele mijloace care par foarte corecte, pentru a-i induce în eroare pe oameni. Pare să vorbească despre o chestiune corectă, dar, până să-ți dai seama, începe să se preamărească și să mărturisească pentru el însuși, fără ca cineva să realizeze. Mijloacele sale sunt destul de ascunse.) Mijloace destul de ascunse – asta îl diferențiază, modul în care se preamărește și mărturisește pentru el însuși. Mai este ceva? Spuneți-Mi, care este natura diferenței dintre preamărirea și mărturisirea despre sine conștientă și cea inconștientă? (Intențiile sunt diferite.) Nu în asta constă diferența? (Ba da.) Când o persoană obișnuită cu firi corupte se preamărește și se grozăvește, o face pentru fală. Odată ce s-a fălit, se încheie chestiunea, și nu îi pasă dacă oamenii au o părere foarte bună sau foarte proastă despre ea. Intenția persoanei nu este prea bine conturată, este doar o fire ce o guvernează, o dezvăluire a firii sale. Asta e tot. Este ușor de schimbat o asemenea fire? Dacă persoana în cauză urmărește adevărul, va putea treptat să se schimbe când experimentează emondarea, judecata și mustrarea. Va căpăta treptat mai mult simț al rușinii și rațiunii și va afișa din ce în ce mai puțin acest tip de comportament. Va condamna acest tip de comportament, îl va domoli și îl va ține în frâu. Asta înseamnă să te preamărești și să mărturisești despre tine însuși, în mod inconștient. Deși firile din preamărirea și mărturisirea despre sine din modul conștient și din cel inconștient sunt la fel, natura acestora este diferită. Care este natura diferită a acestora? A te preamări și a mărturisi despre tine însuți în mod conștient se face cu intenție. Oamenii care fac asta nu vorbesc nepremeditat – de fiecare dată când se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși, ei nutresc anumite intenții și țeluri ascunse și fac acest lucru cu ambiții și dorințe satanice. La suprafață, pare același tip de manifestare. În ambele cazuri, oamenii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși, dar cum definește Dumnezeu preamărirea și mărturisirea despre sine în mod inconștient? Ca pe o dezvăluire a firii corupte. Și cum definește Dumnezeu preamărirea și mărturisirea despre sine în mod conștient? Ca pe cineva care dorește să-i inducă în eroare pe oameni, cu intenția de a-i face să aibă o părere foarte bună despre el, să îl venereze, să îl prețuiască și apoi să îl urmeze. Acțiunea sa este amăgitoare din natură. Așadar, imediat ce are intenția de a-i induce în eroare pe oameni și de a pune mâna pe ei, ca să-l urmeze și să-l venereze, va folosi, atunci când vorbește și acționează, mijloace și metode ce-i pot induce ușor în eroare și îi pot îndruma greșit pe cei ce nu înțeleg adevărul și cărora le lipsește o bază solidă. Unor asemenea oameni nu doar că le lipsește discernământul, dimpotrivă, ei cred că este corect ce spune acea persoană și e posibil să o admire și să aibă o părere foarte bună despre ea și, în timp, o vor venera și chiar o vor urma. Un fenomen extrem de des întâlnit în viața de zi cu zi este acela că cineva pare să înțeleagă destul de bine o predică după ce o ascultă, dar mai târziu, când ceva se abate asupra sa, să nu știe cum să rezolve situația. Persoana merge în fața lui Dumnezeu pentru a căuta rezolvarea, dar asta nu aduce rezultate, și în final, trebuie să se ducă la conducător pentru a se interesa despre această chestiune și a cere o soluție. De fiecare dată când ceva se abate asupra persoanei, aceasta îi cere conducătorului să rezolve problema. Este așa cum fumatul opiului devine o dependență și un tipar pentru unii oameni, și în timp, aceștia nu vor putea să continue fără să fumeze. Așadar, antihriștii care se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși devin imperceptibil un soi de drog pentru cei mici în statură, care nu au discernământ, care sunt nesăbuiți și ignoranți. De fiecare dată când ceva se abate asupra lor, ei vor merge la antihrist cu întrebări asupra chestiunii, și dacă antihristul nu lansează un ordin, ei nu îndrăznesc să facă nimic, chiar dacă toată lumea a terminat de discutat chestiunea și a ajuns la un consens. Le este teamă să se împotrivească voinței antihristului și să fie oprimați, așadar în privința oricărei chestiuni, îndrăznesc să acționeze doar după ce antihristul s-a pronunțat. Chiar și când înțeleg clar adevărurile-principii, nu îndrăznesc să ia o decizie sau să se ocupe de chestiune ci, în schimb, îl așteaptă pe „stăpânul” pe care îl admiră să dea verdictul final și decizia. Dacă stăpânul lor nu zice nimic, indiferent cine se ocupă de chestiune, nu vor fi siguri ce se cuvine să facă. Oare nu au fost otrăviți acești oameni? (Ba da.) Asta înseamnă să fi fost otrăvit. Pentru ca ei să fie otrăviți atât de profund, cât a trebuit să lucreze antihristul și câtă otravă a trebuit să le strecoare el? Dacă antihristul s-ar diseca frecvent și ar ajunge să se cunoască și ar face cunoscute oamenilor slăbiciunile, greșelile și fărădelegile sale, atunci l-ar mai venera toți așa? Categoric nu. Se pare că antihristul depune un efort considerabil în a se preamări și a mărturisi despre el însuși, și de aceea atinge un asemenea „succes”. Acesta este rezultatul pe care îl dorește. Fără el, nimeni nu ar ști cum să-și îndeplinească îndatoririle în mod corespunzător și toată lumea ar fi pierdută. Este evident că, în timp ce îi controlează pe acești oameni, antihristul le strecoară în secret multe otrăvuri și face un mare efort! Dacă ar spune doar câteva cuvinte, ar mai fi acești oameni constrânși de el în acest mod? Clar nu. Când antihristul reușește să-și atingă țelul de a-i face pe oameni să îl venereze, să îl respecte și să îi acorde atenție în orice privință, atunci nu a făcut multe lucruri și nu a rostit multe cuvinte care îl preamăresc și mărturisesc despre el însuși? Care este rezultatul obținut prin acest mod de a proceda? Este acela că oamenilor le va lipsi o cale și nu vor putea trăi fără el – ca și cum cerul s-ar prăbuși și pământul s-ar opri din rotație fără el, și credința în Dumnezeu nu ar avea nicio valoare sau sens și ascultatul predicilor ar fi inutil. De asemenea, oamenii simt că au ceva speranță în viețile lor când antihristul este în preajmă și că ar pierde orice speranță din viața lor dacă antihristul ar muri. Nu au fost luați acești oameni în captivitate de către Satana? (Ba da.) Și nu merită asta oamenii ca aceștia? (Ba da.) De ce spun că merită? Dumnezeu este Unicul în care crezi, așa că de ce venerezi și urmezi antihriști, lăsându-i să te constrângă și să te controleze în fiecare privință? În afară de asta, indiferent ce datorie îndeplinește cineva, casa lui Dumnezeu le oferă oamenilor principii și reguli clare. Dacă există o dificultate pe care un om nu o poate rezolva de unul singur, ar trebui să caute sprijin de la cineva care înțelege adevărul și să caute sprijin la Cel de mai sus în chestiunile mai serioase. Însă tu nu numai că nu cauți adevărul; dimpotrivă, îi venerezi și-i admiri pe oameni, crezând ce spun acești antihriști. Ai devenit astfel lacheul Satanei și nu-i așa că nu poți da vina decât pe tine? Nu asta meriți? Preamărirea și mărturisirea despre sine reprezintă un comportament comun antihriștilor și o manifestare a acestora și, totodată, unele dintre cele mai întâlnite manifestări. Care este principala caracteristică a modului în care antihriștii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși? În ce fel se diferențiază de modul prin care se preamărește și mărturisește despre sine o persoană obișnuită? Diferența este aceea că antihriștii au propria intenție în spatele acestei acțiuni și în mod clar nu fac asta inconștient. Mai degrabă ei nutresc intenții, dorințe, și ambiții, iar consecințele faptului că mărturisesc despre ei înșiși în acest mod sunt prea groaznice pentru a medita asupra lor – ei pot să-i inducă în eroare pe oameni și să îi controleze.

Lăsați-Mă să vă dau un exemplu. Voi vă puteți gândi dacă acest fel de manifestare și fire este legat de preamărirea și mărturisirea despre sine. Odată, era un conducător care, de doi sau trei ani, făcea lucrarea bisericii într-un anumit loc. Se plimbase printre biserici și, în cele din urmă, prinsese rădăcini acolo. Ce înseamnă că prinsese rădăcini? Înseamnă că oamenii îl știau, aveau o părere bună despre el și era relativ bine cunoscut în acel loc. De îndată ce oamenii îl vedeau, îl întâmpinau, îi ofereau locurile lor și îi dădeau ceva bun să mănânce. Nu existau voci să îl conteste, nimeni nu i se opunea; toată lumea era destul de familiarizată cu acest conducător și, în adâncul lor, erau cu toții de acord cu felul în care el făcea lucrurile și îi acceptau conducerea. Nu este clar câtă muncă a depus conducătorul acolo, cât a vorbit sau despre ce a vorbit; aceste detalii sunt necunoscute, dar, pe scurt, majoritatea oamenilor îi aprobau în general conducerea. După ce a trecut ceva timp, conducătorul a spus: „Frații și surorile de aici sunt toți ascultători și supuși și lucrurile merg bine în biserică, din toate punctele de vedere. Din păcate, un singur lucru nu este pe deplin satisfăcător, acela că mediul înconjurător de aici este groaznic. Dacă mediul înconjurător ar fi potrivit, am alege o zi frumoasă, însorită, să mergem într-un parc vast pentru o întâlnire mare cu mii de oameni, și am elibera adevărul folosindu-ne de un microfon și un set de boxe mari, și am face mai mulți oameni să creadă în dumnezeu. Nu ar da rezultate lucrarea noastră?” După ce au auzit asta, toți au zis „Amin” și au aprobat. Spuneți-Mi, este o problemă cu această expresie „am elibera adevărul”? (Da.) Care este problema? (Conducătorul se trata pe sine ca Dumnezeu.) Voi toți ați recunoscut că este o problemă cu asta, dar oamenii confuzi care erau acolo nu au văzut asta. Ba chiar au răspuns la această propoziție cu „Amin”! Este adevărul eliberat de acest conducător? Cine este el? El este un conducător obișnuit; a lucrat câțiva ani și apoi a început să creadă că este superior oricui altcuiva și a uitat cine este și chiar a dorit să exprime adevărul – o sarcină dificilă pentru el. Ce dovedește asta? Dovedește că el nu a știut cine este și nu a știut ce datorie îndeplinea. Din moment ce avea acest tip de fire, este vreo parte din lucrarea lui obișnuită sau din discursul lui în conformitate cu adevărul? Lucrarea lui obișnuită și discursul lui sunt cu siguranță pline de cuvinte confuze și de cuvinte diavolești, și categoric rezultatul lor nu poate fi acela de a se îngriji de biserică și de a o uda. El nu știe care este adevărul, cu atât mai puțin ce înseamnă să exprimi adevărul. După ce a lucrat pe undeva doar doi sau trei ani, el a simțit că are ceva prestigiu și capital și apoi a uitat cine era, a avut o părere destul de bună despre el și a vrut să exprime adevărul. Nu este dezgustător să ai o asemenea concepție eronată? De unde provine această concepție eronată? Avea o tulburare mintală, sau a fost un impuls de moment? A lucrat un pic, nimeni din biserica locală nu i s-a opus și totul părea să-i meargă fără probleme, astfel că a crezut că totul este rezultatul lucrării făcute de el și brusc a simțit că își poate asuma meritul pentru asta. S-a gândit: „Dacă pot face o asemenea lucrare semnificativă, nu sunt dumnezeu? Și dacă sunt dumnezeu, atunci sunt teribil de înăbușit acum – dacă mediul înconjurător ar fi mai bun, aș putea să exprim adevărul!” Acest gând i-a apărut în minte deodată. Nu este ceva în neregulă cu capul lui? (Ba da.) Ceva este în neregulă cu capul lui. Nu îi lipsește rațiunea? Se poate ca acțiunile și cuvintele Satanei și ale antihriștilor să aibă rațiunea umanității normale? Clar nu. Acest conducător a lucrat puțin și a avut câteva rezultate, apoi, brusc, a uitat că este uman. Faptul că este capabil să trântească asemenea cuvinte lipsite de rațiune nu este legat de firile sale? (Da.) Care este legătura? În cadrul firilor sale, este dispus să fie un discipol? Știe că este doar un discipol obișnuit a lui Dumnezeu? Cu siguranță nu. El crede că statutul și identitatea sa sunt mai mult decât respectabile și superioare tuturor celorlalte. Nu sunteți familiarizați cu acest tip de comportament și acest tip de natură? De ce a fost Satana aruncat în văzduh? (Deoarece a vrut să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu.) A vrut să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Deoarece Satana nu și-a știut locul în univers, nu a știut cine era, și nu își cunoștea propria măsură, când Dumnezeu i-a permis Satanei să pășească în același spațiu cu El, Satana a început să creadă că este Dumnezeu. Și-a dorit să facă lucrurile pe care le făcea Dumnezeu, a vrut să Îl reprezinte pe El, să Îl înlocuiască pe El și să Îi tăgăduiască existența, și din asta a rezultat aruncarea lui din ceruri, în văzduh. Antihriștii fac același gen de lucru, natura acțiunilor lor este aceeași și au aceeași sursă ca Satana. Pentru un antihrist, o asemenea manifestare nu este o dezvăluire ocazională sau rezultatul unui moft – reprezintă clar dominația naturii sale satanice și o dezvăluire naturală a firii sale satanice. Care este natura manifestării conducătorului despre care tocmai am vorbit? (Este aceea a unui antihrist.) De ce discutăm de această manifestare pentru elementul preamăririi și mărturisirii despre sine? Cum este natura acestei manifestări legată de preamărirea și mărturisirea despre sine? Care este natura cuvintelor „eliberarea adevărului” pe care el le-a rostit? De ce spun că aceste cuvinte au legătură cu preamărirea și mărturisirea despre sine? (Conducătorul a crezut că putea furniza adevărul oamenilor.) Asta a vrut să spună. Când a zis asemenea lucruri, oamenii care l-au auzit s-au gândit: „Ai o manieră atât de impresionantă și poți rosti adevărul pe un asemenea ton – nu pe un ton ca acesta care ar trebui să vorbească Dumnezeu? Nu sunt acest tip de manieră impresionantă și acest tip de deschidere a minții ceva ce Dumnezeu ar trebui să aibă?” Nu a atins acest conducător scopul de a se preamări și a mărturisi despre sine? El i-a făcut pe oameni, fără ca ei să fie conștienți de asta, să dezvolte sentimente de respect, venerație și admirație față de el. Nu a fost așa? (Ba da.) Aceasta este înfățișarea hidoasă a unui antihrist; acesta este un antihrist care se preamărește și mărturisește despre sine pe ascuns.

Mai sunt și alte manifestări ale preamăririi și mărturisirii despre sine? Ar trebui să reflectați cu toții asupra voastră în ceea ce privește această chestiune. Ați face un asemenea lucru precum mărturisirea despre voi înșivă? Poți fi înfrânat de conștiință și rațiune și poți să nu îți îngădui un asemenea lucru rușinos? Dacă te poți înfrâna, atunci asta arată că ai rațiune, că ești diferit de antihriști. Dacă nu ai această rațiune și ai acest fel de ambiții și dorințe și ești capabil să faci un asemenea lucru precum mărturisirea de sine, atunci ești la fel ca un antihrist. Așadar, cum este în cazul vostru? Acționezi cu înfrânare? Dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu, simțul rușinii, și rațiune, atunci, chiar dacă îți dorești să faci aceste lucruri, te vei gândi că acestea Îl vor ofensa pe Dumnezeu și vor fi detestate de El, și atunci vei putea să te înfrânezi și nu vei îndrăzni să mărturisești despre tine însuți. Dacă te înfrânezi o dată și apoi a doua oară, după un timp, aceste idei, aceste intenții și gânduri vor începe să se diminueze, puțin câte puțin. Vei avea discernământ privind aceste idei și vei simți că sunt demne de dispreț și dezgustătoare, impulsurile și dorințele de a proceda în acest fel se vor diminua și, treptat, vei fi capabil să te stăpânești și să te controlezi într-atât încât aceste idei se vor naște din ce în ce mai rar. Dacă ești conștient de ele, dar nu te poți înfrâna și nutrești intenții extrem de puternice, dorindu-ți doar să îi faci pe oameni să te venereze, și te simți nesatisfăcut dacă nimeni nu te venerează sau nu te urmează și devii plin de ură și vrei să faci ceva și ești capabil să mărturisești despre tine și să te fălești fără scrupule, atunci ești un antihrist. Cum este în cazul vostru? (Când sunt conștient de acestea, mă pot înfrâna.) Pe ce te bazezi pentru a te înfrâna? (Mă bazez pe ceva cunoaștere în privința lui Dumnezeu și pe faptul că am o inimă cu frică de Dumnezeu.) Dacă cineva are o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci se poate înfrâna. La înfrânare nu ajungi dacă te abții sau dacă te blochezi, ci mai degrabă prin înțelegerea adevărului și frica de Dumnezeu. O persoană se înfrânează prin rațiune și cunoaștere și, în același timp, se înfrânează deoarece are un pic de inimă cu frică de Dumnezeu și este speriată să nu Îl ofenseze pe Dumnezeu. Dacă rațiunea ta nu te poate înfrâna și nici nu ai o inimă cu frică de Dumnezeu și nu simți rușinea când mărturisești pentru tine însuți și-ți dorești să insiști în a proceda în acest fel, fără să renunți până ce nu îți atingi țelul, atunci natura acestui lucru este diferită – ești un antihrist.

Tehnicile și manifestările pe care le au antihriștii pentru a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși sunt variate. Unele presupun ca antihriștii să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși în mod direct și să discute despre toate meritele lor, în timp ce altele implică modalitățile prin care ei găsesc întorsături de fraze în mod indirect sau metode de a-i face pe oameni, cu șiretenie, să aibă o părere bună despre ei și să își atingă țelul de a-i determina pe oameni să îi admire, să îi venereze și să îi urmeze, și chiar să ocupe un loc în inimile oamenilor – aceasta este natura unui asemenea comportament. Firea antihriștilor de a se preamări și de a mărturisi despre ei înșiși diferă de cea a oamenilor obișnuiți în ceea ce privește natura sa, rezultatele pe care le are, precum și în modurile în care se manifestă și prin intențiile și țelurile subiacente. Mai mult decât atât, oare oamenii care se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși doar vorbesc despre toate meritele lor? Uneori, ei vorbesc și despre părțile lor rele, dar le analizează cu adevărat și încearcă să se cunoască atunci când fac asta? (Nu.) Atunci, cum poate cineva să descopere că propria cunoaștere de sine nu este reală și că, în schimb, este alterată și ascunde o intenție? Cum poate înțelege cineva pe deplin această chestiune? Punctul central aici este acela că încearcă să se cunoască pe sine și să își dezvăluie slăbiciunile, imperfecțiunile, metehnele și firile corupte în același timp în care caută scuze și motive care să îl absolve de vină. Pe furiș, le spune oamenilor: „Toată lumea poate face greșeli, nu doar eu. Și voi toți sunteți capabili de asemenea să faceți greșeli. Greșeala făcută de mine este scuzabilă; este o greșeală minoră. Dacă voi ați face aceeași greșeală, ar fi un caz mult mai grav decât al meu, deoarece voi nu ați reflecta asupra voastră și nu v-ați diseca. Chiar dacă fac greșeli, sunt mai bun decât voi și am mai multă rațiune și integritate.” Când toți aud aceste cuvinte, ei gândesc: „Ai perfectă dreptate. Înțelegi adevărul atât de mult și ai cu adevărat statură. Când greșești, poți să reflectezi asupra greșelii și să te diseci; ești mult mai bun decât noi. Noi, dacă greșim, nu reflectăm asupra greșelii și nu încercăm să ne cunoaștem, și de frica rușinii nu îndrăznim să ne disecăm. Ai o statură mai mare și mai mult curaj decât noi.” Acești oameni au făcut greșeli, dar tot au câștigat respectul altora și și-au cântat osanale – ce fel de fire este aceasta? Unii antihriști sunt experți în mod special în a simula, a-i înșela pe oameni și în a crea o fațadă. Când întâlnesc oameni care înțeleg adevărul, încep să vorbească de autocunoaștere și spun, de asemenea, că sunt un diavol și o Satană, că umanitatea lor este rea și că merită să fie blestemați. Să spunem că întrebi: „Dacă spui că ești un diavol și o Satană, ce fapte rele ai comis?” Îți va răspunde: „Nu am făcut nimic, dar sunt un diavol. Și nu sunt doar un diavol; sunt și o Satană!” Tu îl întrebi apoi: „Din moment ce zici că ești un diavol și o Satană, ce fapte rele ale unui diavol și ale unei Satane ai comis și cum I te-ai împotrivit lui Dumnezeu? Poți spune adevărul cu privire la lucrurile rele pe care le-ai făcut?” Îți va răspunde: „Nu am făcut nimic rău!” Apoi insiști și întrebi: „Dacă nu ai făcut nimic rău, atunci de ce spui că ești un diavol și o Satană? Ce încerci să realizezi spunând asta?” Când îl iei așa serios, va zice că nu are nimic de spus. De fapt, a făcut multe lucruri rele, dar sub nicio formă nu-ți va împărtăși informații despre asta. Va spune doar vorbe mari și va recita ceva doctrine pentru a vorbi despre cunoașterea de sine într-un mod găunos. Când vine vorba despre modul specific în care i-a atras pe oameni, i-a înșelat, s-a folosit de ei bazându-se pe sentimentele lor, despre cum nu a reușit să ia în serios interesele casei lui Dumnezeu, despre cum a procedat contra aranjamentelor lucrării, cum L-a înșelat pe Cel de mai sus, a ascuns lucrurile de frați și surori și cât de mult a dăunat intereselor casei lui Dumnezeu, nu va rosti un cuvințel despre aceste fapte. Reprezintă asta o adevărată cunoaștere de sine? (Nu.) Spunând că este un diavol și o Satană, nu mimează cunoașterea de sine pentru a se preamări și a mărturisi despre sine? Nu este asta metoda folosită? (Ba da.) O persoană obișnuită nu poate distinge această metodă. Când unii conducători sunt concediați, apoi curând sunt realeși, și tu întrebi care este motivul, unii oameni spun: „Conducătorul are un calibru bun. Știe că este un diavol și o Satană. Cine mai are un asemenea nivel de cunoaștere? Doar oamenii care caută realmente adevărul au această cunoaștere. Niciunul dintre noi nu poate dobândi această cunoaștere de sine; o persoană obișnuită nu are o asemenea statură. Din acest motiv, toți l-au reales.” Ce se întâmplă aici? Acești oameni au fost induși în eroare. Conducătorul știa că este un diavol și o Satană, dar tot a fost ales de toată lumea, așadar ce efect și ce consecință are asupra oamenilor faptul că le-a zis acestora că este un diavol și o Satană? (Îi face pe oameni să aibă o părere foarte bună despre el.) Așa este, îi face pe oameni să aibă o părere și mai bună despre el. Non-credincioșii numesc această metodă „să te retragi ca să avansezi”. Asta înseamnă că, pentru a-i face pe oameni să aibă o părere și mai bună despre el, la început spune lucruri rele despre propria persoană, astfel încât alții cred că se poate deschide și se poate cunoaște pe sine, că are profunzime și discernământ și o înțelegere profundă, și, din acest motiv, toți îl venerează și mai mult. Care este rezultatul când toți îl venerează și mai mult? Când vine din nou timpul să se aleagă conducători, este considerat în continuare persoana perfectă pentru acest rol. Nu este destul de ingenioasă metoda aceasta? Dacă nu ar vorbi despre propria cunoaștere de sine în acest mod și nu ar spune că este un diavol și o Satană și că este, în schimb, doar negativ, când ceilalți ar vedea asta, ar spune: „Imediat după ce ai fost concediat și ți-ai pierdut statutul, ai devenit negativist. Obișnuiai să ne înveți să nu fim negativiști, iar acum negativitatea ta este chiar mai gravă decât a noastră. Nu te vom alege.” Nimeni nu ar avea o părere bună despre un asemenea conducător. Chiar dacă tuturor le-ar lipsi discernământul în privința sa, măcar nu l-ar alege pentru a fi din nou conducător, iar această persoană nu și-ar atinge țelul de a-i face pe ceilalți să aibă o părere bună despre ea. Dar acest conducător ia inițiativa, spunând: „Sunt un diavol și o Satană; fie ca dumnezeu să mă blesteme și să mă trimită în al optsprezecelea nivel al iadului și să nu-mi mai permită să mă reîncarnez pentru toată eternitatea!” Unora le pare rău pentru el când aud asta și spun: „Conducătorul nostru a suferit atât de mult! Of, cum a fost nedreptățit! Dacă Dumnezeu nu îi permite să fie conducător, atunci noi îl vom alege.” Toată lumea îl susține foarte mult pe conducător, deci nu au fost oamenii induși în eroare? Intenția originală a vorbelor sale a fost confirmată, dovedind că într-adevăr îi induce pe oameni în eroare în acest mod. Satana îi induce uneori pe oameni în eroare preamărindu-se și mărturisind despre sine, și uneori își poate admite greșelile într-un mod întortocheat când nu are altă opțiune, dar totul nu este decât o fațadă, și țelul este să câștige mila și înțelegerea oamenilor. Ba chiar va spune: „Nimeni nu este perfect. Toată lumea are firi corupte și toată lumea poate face greșeli. Atât timp cât îți poți corecta greșelile, ești o persoană bună.” Când oamenii aud asta, ei simt că este drept și continuă să îl venereze și să îl urmeze pe Satana. Metoda Satanei este să își recunoască greșelile în mod proactiv și să se înalțe pe sine pe ascuns și să ocupe o poziție mai înaltă în inimile oamenilor, astfel încât oamenii să accepte totul la el – chiar și erorile – și să ierte aceste erori, să le uite treptat și, în cele din urmă, să îl accepte pe Satana în întregime, devenindu-i loiali până la moarte, fără să-l lase sau să-l abandoneze niciodată și urmându-l până la capăt. Nu este aceasta metoda Satanei de a face lucrurile? Astfel acționează Satana, iar antihriștii folosesc și ei acest tip de metodă atunci când acționează pentru a-și îndeplini ambițiile și țelurile lor de a-i face pe oameni să îi venereze și să îi urmeze. Consecințele la care duce asta sunt aceleași și nu sunt deloc diferite de consecințele inducerii în eroare a oamenilor și a coruperii lor de către Satana.

Când unii oameni vorbesc despre cunoașterea de sine, se prezintă ca pe un dezastru total și ca buni de nimic, spunând chiar că sunt un diavol și o Satană, că merită să fie blestemați și că nu s-ar plânge dacă Dumnezeu i-ar elimina. Totuși, acești oameni nu au o înțelegere adevărată a naturii-esență proprii sau a firilor corupte personale și nu sunt capabili să împărtășească nimic din adevărata lor stare. În schimb, încearcă să folosească o fațadă pentru a-i induce pe alții în eroare și folosesc metoda și tehnica recunoașterii voluntare a greșelilor și pe cea de „retragere pentru a avansa” pentru a-i orbi și înșela pe oameni și pentru a-i face apoi să aibă o părere buna despre ei. Aceasta este practica antihriștilor. Data viitoare când veți întâlni pe cineva de acest fel, cum ar trebui să tratați acea persoană? (Ar trebui să examinăm detaliile.) Așa este, trebuie să învățați să cercetați chestiunea și să examinați detaliile. Și cât de profund trebuie să cercetați? Faceți asta până când cerșește îndurare și spune: „Niciodată nu o să vă mai induc în eroare. Chiar dacă mă alegeți să vă fiu din nou conducător, nu voi accepta acel rol.” Spuneți-i: „Niciodată nu vom mai fi induși în eroare de către tine și nici nu te vom mai alege să fii conducătorul nostru, așa că nu mai visa!” Cum sună asta? Toți aceia care vorbesc într-un mod exagerat despre propria autocunoaștere și care chiar se blestemă, fără ca nimic din toate acestea să sune natural, sunt oameni de o spiritualitate falsă și ipocriți, și toate cuvintele lor induc în eroare. În discursul unor asemenea oameni, există există o caracteristică și câteva detalii pe care ar trebui să fii capabil să le discerni. De exemplu, spune-Mi, dacă o persoană este rugată să scrie un jurământ de păstrare a ofrandelor, care ar trebui să fie prima propoziție a jurământului? Ce ar trebui să scrie cineva cu raționalitate și umanitate? Ce ton și ce exprimare ar folosi pentru a se poziționa corect și pentru a-și face cunoscută atitudinea? Când oamenii obișnuiți vorbesc, toată lumea poate simți că vorbesc normal, dar tagma ambițioasă a oamenilor răi sau a antihriștilor are un ton anume atunci când ei vorbesc, unul care este diferit de cel al unei persoane obișnuite. De exemplu, aceștia spun: „Dacă eu, cutărică, delapidez un singur cent din ofrandele lui dumnezeu, fie să mor de o moarte mizerabilă – să fiu călcat de o mașină!” Ce fel de ton este acesta? Încep cu cuvântul „eu”, adoptând un ton foarte ostentativ – motivul din spatele tonului și al manierei de a vorbi poate fi observat în chiar cuvintele folosite. Primul cuvânt este „eu” – adoptă un ton afectat și ascuțit – nu este acesta un jurământ afectat? Cum se numește un asemenea jurământ? Se numește afectat și ipocrit. Să scrii un jurământ cu atâta agresivitate – ce fel de fire este aceasta? Acesta este un jurământ, în fața cui îl depui? Îl depui în fața lui Dumnezeu, așadar cum ar trebui să vorbească o persoană normală în acest caz? Ar trebui să vorbească într-o manieră smerită, să ia poziția cuvenită, să se roage lui Dumnezeu și să vorbească din inimă. Nu ar trebui să folosească cuvinte pompoase sau să fie agresivă. Asemenea oameni sunt foarte agresivi când și atunci când depun un jurământ – firea lor satanică este atât de gravă! Este greu de spus dacă jurământul este adevărat sau fals. Asta e ceea ce vrea să spună: „Nu ai încredere în mine? Îți este teamă că profit de casa lui dumnezeu, că fur ofrandele? Mă folosești, dar nu ai încredere în mine, și îmi ceri să jur – atunci voi jura, tu doar urmărește-mă dacă îndrăznesc sau nu să jur! Nu cred că aș putea să fac așa ceva.” Ce fel de atitudine este aceasta? Este una agresivă și lipsită de scrupule. Ba chiar are îndrăzneala să cârtească împotriva lui Dumnezeu și să folosească jurământul pentru a se justifica și a-i induce pe oameni în eroare. Este asta frică de Dumnezeu? Nu e niciun fel de pietate în asta. Această persoană este o Satană și un antihrist; așa vorbesc antihriștii. Să faci un jurământ cu aluzii cârtitoare – ce fel de fire este aceasta? Mai poate fi mântuită o asemenea persoană mai poate? Ați întâlnit vreodată acest tip de persoană? Nu știți cum să deslușiți aceste manifestări, dezvăluiri sau firi pe care o asemenea persoană le arată, nu? Unii oameni chiar cred că acest tip de persoană este lucidă, că are înțelegere spirituală, că este onestă și loială lui Dumnezeu. Nu este nesăbuit acest lucru? Nu este lipsă de discernământ? Acest comportament și fire teribilă pot fi observate în chiar cuvintele și expresiile jurământului, dar oamenii tot cred că acest antihrist este destul de bun. Înțeleg acești oameni adevărul? Se pare că doctrinele reprezintă tot ceea ce înțelegeți, că puteți să vorbiți doar de doctrine și să rostiți cuvinte goale și că sunteți lipsiți de discernământ când vine vorba de chestiuni și probleme particulare. Pe viitor, dacă dați de asemenea tip de chestiuni, o să le puteți discerne? (Da.) Toți oamenii care scriu asemenea jurăminte sunt bestii și tuturor le lipsește umanitatea. Ați mai văzut acest tip de jurământ? Ați scris vreodată un asemenea jurământ? (Da.) Avea același ton și aceeași introducere ca acesta? (Nu era la fel de direct.) Atunci natura acestuia era aceeași? (Da.) Natura acestuia era aceeași. Depunerea unui jurământ nu este precum angajarea într-o bătălie, care necesită un spirit eroic de autosacrificiu. Nu necesită acest tip de spirit. Când depui un jurământ în fața lui Dumnezeu, trebuie să te gândești la el temeinic, să înțelegi de ce trebuie să îl scrii, în fața cui depui acest jurământ și faci această promisiune. Ceea ce vrea Dumnezeu este atitudinea unei persoane, nu acest fel de spirit. Acest spirit al tău este agresiv și cârtitor; este o manifestare a firii arogante a Satanei. Nu este pietate și nu este o manifestare pe care ființele create s-ar cuveni să o aibă, și cu atât mai puțin reprezintă o poziție pe care ființele create ar trebui să o adopte. Oare oamenii care afișează acest tip de manifestare nu au fost influențați de eroismul național? Are legătură cu asta? Oamenii au fost prea profund otrăviți – imediat ce scriu un jurământ sau o promisiune, ei se gândesc la toate figurile ilustre de-a lungul veacurilor care au fost loiale țărilor și oamenilor lor. Acele figuri ilustre au făcut parte din ceata Satanei și au acționat într-un mod lipsit de scrupule pentru a se distinge, pentru a fi martori pentru ei înșiși, pentru a ocupa un loc în inimile oamenilor și pentru a lăsa în urmă o reputație bună ca să intre în istorie și să-și câștige un renume care să dăinuiască pentru eternitate. Generațiile următoare le-au apreciat ca având o loialitate oarbă pentru țările lor; credeți că au fost cu adevărat oarbe? Ce este de fapt această orbire? Este cea mai înșelătoare și mai ticăloasă practică și conține intenții personale. Nu este orbire și cu siguranță nu este devotament – este ticăloșie.

Am avut deja destul de multă părtășie despre antihriștii care mărturisesc despre ei înșiși. Mai sunt chestiuni legate de acest subiect pe care încă nu le înțelegeți temeinic? Unii oameni mărturisesc pentru ei înșiși folosindu-se de limbaj și rostind unele cuvinte cu care se fălesc, în timp ce alții folosesc comportamente. Care sunt manifestările unei persoane care se folosește de comportamente pentru a mărturisi pentru sine? Aparent, se angajează în unele comportamente care sunt în conformitate cu noțiunile oamenilor, care le atrag acestora atenția, și care sunt văzute de oameni ca fiind destul de nobile și mai degrabă conforme cu standardele morale. Aceste comportamente îi fac pe oameni să creadă că aceste persoane sunt onorabile, că au integritate, că Îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat, că sunt foarte pioase și chiar au o inimă cu frică de Dumnezeu, și că sunt persoane care urmăresc adevărul. Deseori afișează unele comportamente exterioare bune pentru a-i induce pe oameni în eroare – oare lucrul acesta nu duhnește a preamărire și mărturisire despre sine? De obicei, oamenii se preamăresc și mărturisesc pentru ei înșiși folosind cuvintele, folosind un discurs clar pentru a sublinia cât de diferiți sunt ei de mase și cum au opinii mai înțelepte decât ale altora, pentru a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să îi admire. Totuși, sunt unele metode care nu implică un discurs explicit, prin care oamenii folosesc în schimb practici externe pentru a mărturisi că sunt mai buni decât ceilalți. Acest fel de practici sunt bine gândite, au un motiv și o anumită intenție, și sunt destul de deliberate. Au fost ambalate și procesate în așa fel încât ceea ce văd oamenii sunt anumite comportamente și practici ce sunt în conformitate cu noțiunile umane, care sunt nobile, pioase și conforme cu decența sfântă, ba chiar că sunt iubitoare și cu frică de Dumnezeu și în conformitate cu adevărul. Acest lucru atinge același țel precum preamărirea și mărturisirea despre sine și îi face pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să îi venereze. Ați întâlnit sau ați văzut așa ceva? Voi aveți aceste manifestări? Sunt aceste lucruri și acest subiect pe care Îl discut separate de viața reală? De fapt, nu sunt. Vă voi da un exemplu foarte simplu. Când unii oameni își îndeplinesc îndatoririle, la suprafață par extrem de ocupați; intenționat continuă să lucreze în timp ce alții mănâncă sau dorm, și când alții încep să își îndeplinească îndatoririle, ei se duc să mănânce sau să se culce. Care este țelul lor când fac asta? Doresc să atragă atenția și să arate tuturor că ei sunt atât de ocupați să își îndeplinească îndatoririle, încât nu au timp să mănânce sau să doarmă. Ei se gândesc: „Voi chiar nu duceți nicio povară. Cum de sunteți atât de preocupați de mâncat și dormit? Nu sunteți buni de nimic! Uitați-vă la mine, lucrez în timp ce voi toți mâncați, și sunt tot la lucru noaptea, când voi dormiți. Voi ați fi în stare să suferiți așa? Eu pot îndura această suferință; eu dau un exemplu prin comportamentul meu.” Ce credeți despre acest tip de comportament și manifestare? Oare oamenii aceștia nu o fac intenționat? Unii oameni fac intenționat aceste lucruri, ce fel de comportament este acesta? Acești oameni își doresc să fie nonconformiști; vor să fie diferiți de mase și să le arate semenilor că ei sunt ocupați să-și îndeplinească îndatoririle toată noaptea, că sunt capabili în mod deosebit să îndure suferința. Astfel, fiecăruia îi va părea extrem de rău de ei și le vor arăta în mod special milă, gândindu-se că au o povară grea pe umerii lor, până în punctul în care sunt preocupați până peste cap cu munca și prea ocupați pentru a mânca sau dormi. Și dacă nu pot fi mântuiți, atunci toată lumea Îl va implora pe Dumnezeu pentru ei, toți vor insista la Dumnezeu în numele lor și se vor ruga pentru ei. Făcând asta, acești oameni vor folosi comportamente și practici bune care sunt în conformitate cu noțiunile umane, precum îndurarea greutăților și plata unui preț, pentru a-i îmbrobodi pe alții și pentru a obține mila și lauda acestora în mod fraudulos. Și care este rezultatul final al acestui lucru? Toată lumea care a fost în contact cu această persoană și a văzut-o plătind un preț va spune în cor: „Conducătorul nostru este cel mai competent, cel mai capabil să îndure suferința și să plătească un preț!” Nu și-a atins astfel țelul de a-i induce în eroare pe oameni? Apoi, într-o zi, casa lui Dumnezeu spune: „Conducătorul vostru nu face o lucrare reală. Își caută de lucru și lucrează fără niciun scop; acționează nesăbuit și este arbitrar și dictatorial. A făcut praf lucrarea bisericii, nu a făcut nicio lucrare din cele pe care se cuvenea să le facă, nu a făcut lucrarea evanghelică sau lucrarea de producție de film, și viața bisericii este și ea în dezordine. Frații și surorile nu înțeleg adevărul, nu au pătrundere în viață și nu pot scrie articole despre mărturii. Lucrul cel mai demn de compătimire este acela că nu pot nici măcar discerne între conducătorii falși și antihriști. Un asemenea tip de conducător este prea incompetent; este un conducător fals care ar trebui concediat!” În aceste circumstanțe, va fi ușoară concedierea sa? E posibil să fie grea. Din moment ce toți frații și toate surorile îl aprobă și îl susțin pe acest conducător, dacă cineva încearcă să-l demită, frații și surorile vor protesta public și vor înainta o cerere către Cel de mai sus pentru a-l menține. De ce va fi un asemenea rezultat? Deoarece acest conducător fals și antihrist se folosește de comportamente exterioare bune, precum înduratul greutăților sau plătitul unui preț, precum și de cuvinte care sună bine, pentru a-i mișca pe oameni, a-i cumpăra și a-i induce în eroare. Odată ce a folosit aceste aparențe false pentru a-i induce pe oameni în eroare, toată lumea va vorbi în favoarea sa și nu îl vor putea părăsi. Ei știu clar că acest conducător nu a făcut multă lucrare reală și că nu i-a îndrumat pe aleșii lui Dumnezeu spre a înțelege adevărul și a dobândi pătrunderea în viață, dar acești oameni tot îl sprijină, îl aprobă și îl urmează, fără ca măcar să le pese că asta înseamnă că nu vor dobândi adevărul și viața. Pe deasupra, deoarece au fost induși în eroare de acest conducător, acești oameni îl venerează cu toții, nu acceptă alți conducători cu excepția lui și nu Îl mai vor nici măcar pe Dumnezeu. Nu îl tratează pe acest conducător ca pe Dumnezeu? În cazul în care casa lui Dumnezeu spune că această persoană nu face o lucrare reală și că este un conducător fals și un antihrist, oamenii din biserica lui vor protesta și se vor răzvrăti. Spuneți-Mi, până unde i-a indus în eroare acest antihrist pe acești oameni? Dacă este lucrarea Duhului Sfânt, atunci condițiile oamenilor vor deveni doar mai bune și ei vor înțelege mai mult adevărul, vor deveni mai supuși înaintea lui Dumnezeu, vor avea mai mult loc pentru Dumnezeu în inimile lor, și vor deveni mai buni în a-i discerne pe conducătorii falși și pe antihriști. Din acest punct de vedere, situația despre care tocmai am discutat categoric nu este lucrarea Duhului Sfânt – doar antihriștii și spiritele rele îi pot induce pe oameni în eroare în asemenea măsură după ce au lucrat o vreme. Mulți oameni au fost induși în eroare și controlați de acești antihriști și în inimile lor au loc doar pentru antihriști și niciun loc pentru Dumnezeu. Acesta este rezultatul final obținut de antihriști prin preamărirea și mărturisirea despre ei înșiși prin comportamente exterioare bune. Ei folosesc comportamentele exterioare bune care presupun înduratul greutăților și plătirea prețului pentru a se preamări și a mărturisi despre ei înșiși, ceea ce reprezintă unul dintre mijloacele folosite de antihriști ca să-i inducă în eroare pe oameni și să-i controleze. Vedeți clar acum acest lucru, nu? Un antihrist care folosește comportamente exterioare bune ce presupun înduratul greutăților și plătirea prețului pentru a-i induce pe oameni în eroare nu este foarte viclean și perfid? Și nu faceți și voi uneori asemenea lucruri? Unii oameni beau cafea seara să-și sporească energia, ca să stea până târziu să-și îndeplinească îndatoririle. Frații și surorile se îngrijorează în privința stării lor de sănătate și le gătesc supă de pui. Când termină de mâncat supa, acești oameni spun: „Mulțumesc lui dumnezeu! M-am desfătat cu harul lui dumnezeu. Nu merit asta. Acum că am terminat supa de pui, trebuie să fiu mai eficient în îndeplinirea îndatoririlor!” În realitate, ei continuă să-și îndeplinească îndatoririle în același mod în care o făceau de obicei, fără să-și sporească deloc eficiența. Nu se prefac? Se prefac, iar acest tip de comportament este, pe ascuns, tot preamărire și mărturisire despre sine; rezultatul obținut este acela de a-i face pe oameni să îi aprobe, să aibă o părere bună despre ei și să le devină adepți inveterați. Dacă oamenii au acest fel de mentalitate, nu L-au uitat pe Dumnezeu? Ei nu Îl mai au pe Dumnezeu în inimile lor, așadar la cine se gândesc zi și noapte? La al lor „bun conducător”, la „cel iubit”. Unii antihriști par la suprafață foarte iubitori față de majoritatea oamenilor și folosesc tehnici când vorbesc, astfel încât oamenii să vadă că ei sunt iubitori și să fie dispuși să le fie mai apropiați. Zâmbesc larg oricui se apropie de ei și interacționează și discută cu asemenea oameni pe un ton foarte blând. Chiar dacă văd că unii frați și unele surori au fost neprincipiali în acțiunile lor, și astfel au lezat interesele bisericii, ei nu îi emondează deloc, ci abia le predică și îi alină, și îi lingușesc când își îndeplinesc îndatoririle – îi tot lingușesc pe oameni până când îi aduc pe toți în fața lor. Oamenii sunt treptat mișcați de către acești antihriști; toată lumea aprobă foarte hotărât inimile lor iubitoare și îi numesc oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu. Până la urmă, toată lumea îi venerează și le caută părtășia în fiecare chestiune, împărtășește cu acești antihriști toate gândurile și sentimentele cele mai profunde, până în punctul în care nici măcar nu se mai roagă lui Dumnezeu sau nu mai caută adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Nu au fost acești oameni induși în eroare de către acești antihriști? Aceasta este o altă metodă folosită de antihriști pentru a-i induce pe oameni în eroare. Când vă dedați unor asemenea comportamente și practici sau nutriți asemenea intenții, sunteți conștienți că este o problemă în asta? Și când devii conștient de asta, poți schimba cursul acțiunilor tale? Dacă poți să reflectezi asupra ta și ai cu adevărat remușcări când devii conștient și constați, după ce îți examinezi comportamentul, practicile și intențiile, că sunt problematice, asta arată că ți-ai schimbat cursul. Dacă ești conștient de problemele tale, dar le lași să treacă așa și acționezi conform propriilor intenții, căzând din ce în ce mai mult, până când ajungi în punctul în care nu mai poți să ieși, atunci nu ți-ai schimbat cursul și te poziționezi intenționat împotriva lui Dumnezeu, preamărindu-te și mărturisind despre tine și deviind de la adevărata cale. Ce fel de fire este aceasta? Este firea unui antihrist. Este grav? (Da.) Cât este de grav? Rezultatul final al unei persoane care adoptă mai multe procedee perfide și înșelătoare, folosindu-se de înduratul greutăților și plătitul prețului pentru a-i induce pe oameni în eroare, încercând să îi facă să o venereze și să o urmeze, este același cu acela al unei persoane care se preamărește și mărturisește despre sine în mod deschis – este de aceeași natură. Indiferent ce mijloace folosești pentru a te preamări și a mărturisi despre tine însuți, fie că este un discurs clar sau alte comportamente bune mai degrabă evidente, toate sunt de aceeași natură. Este o însușire a antihristului și o însușire a luptei cu Dumnezeu pentru aleșii Săi. Indiferent de forma pe care o iau manifestările tale sau ce mijloace folosești, atât timp cât intenția ta nu se schimbă și consecințele sunt aceleași, atunci totul este de aceeași natură. Este astfel clar că antihriștii sunt foarte vicleni și nu iubesc și nici nu urmăresc adevărul. Totuși, ei sunt capabili să îndure greutăți și să plătească prețul ca mijloace de a-i induce pe oameni în eroare – aceasta este ticăloșia antihriștilor.

Unele persoane discută despre teorii absurde și argumente abstracte pentru a-i face pe oameni să creadă că sunt intelectuali și cunoscători și că acțiunile lor sunt foarte profunde, și astfel își ating scopul de a-i face pe oameni să-i venereze. Adică, ei își doresc mereu să participe și să își ofere opinia în toate chestiunile, și chiar după ce toată lumea a luat deja o decizie finală, dacă nu sunt satisfăcuți de aceasta, vor azvârli niște idei sforăitoare doar pentru a se grozăvi. Nu este acesta un mijloc de a se preamări și a mărturisi despre sine? În privința unor chestiuni, toți s-au consultat unii cu alții, au găsit principiile și au decis asupra unui plan de acțiune, dar ei nu acceptă decizia și împiedică lucrurile într-o manieră nerezonabilă, spunând: „Asta nu va funcționa. Nu ați luat în considerare toate aspectele. În afara celor câteva aspecte despre care am discutat, m-am gândit și la un altul.” De fapt, aspectul la care s-au gândit este vreo teorie absurdă; doar despică firul în patru. Ei sunt pe deplin conștienți că despică firul în patru și că îngreunează lucrurile pentru ceilalți oameni, dar tot o fac. Care este scopul lor în asta? Este acela de a le arăta oamenilor că ei sunt diferiți, că sunt mai deștepți decât alții. Ceea ce vor să spună este că: „Acesta este nivelul la care sunteți? Trebuie să vă arăt că eu sunt la un nivel superior.” De obicei, ignoră ce spune oricine altcineva, dar, de îndată ce apare ceva important, încep să agite apele. Cum i se spune unui asemenea fel de persoană? Colocvial, i se spune chițibușar și soi rău. Care sunt abordările obișnuite ale unui chițibușar? Îi place să arunce cu idei sforăitoare și să se angajeze în practici josnice și necinstite. Dacă îi ceri să prezinte un plan de acțiune corect, nu va fi capabil să creeze unul, și dacă îi ceri să se ocupe de ceva serios, nu va fi în stare. Face doar lucruri josnice și vrea mereu să le ofere oamenilor o „surpriză” și să se grozăvească cu abilitățile sale. Cum era vorba aceea? „O femeie bătrână se dă cu ruj – ca să-ți ofere ceva la care să te uiți.” Asta înseamnă că-și dorește permanent să se grozăvească cu abilitățile sale și, indiferent dacă se poate grozăvi cu ele sau nu, vrea ca oamenii să știe: „Sunt mai deosebit decât voi. Voi nu sunteți buni de nimic, sunteți bieți muritori, oameni obișnuiți. Eu sunt extraordinar și ieșit din comun. Vă voi împărtăși ideile mele pentru a vă surprinde și atunci puteți vedea dacă sunt sau nu superior.” Nu înseamnă asta că tulbură apele? Le tulbură intenționat. Ce fel de comportament este acesta? Cauzează perturbări și tulburări. De fapt, asta vrea să spună: „Încă nu v-am arătat cât de isteț sunt în această chestiune, așadar indiferent ale cui interese sunt lezate și indiferent ale cui eforturi sunt irosite, voi sabota asta până ce toată lumea va crede că sunt superior, capabil și competent. Doar atunci voi lăsa această chestiune să meargă mai departe nestingherită.” Există oameni răi precum acesta? Ați făcut asemenea lucruri? (Da. Uneori ceilalți terminaseră de dezbătut o chestiune și găsiseră un plan potrivit, dar, deoarece nu m-au informat în timpul procesului de luare a deciziei, am găsit erori în mod intenționat.) Când ai făcut asta, ai știut în inima ta dacă este rău sau bine? Ai știut că natura acestei probleme este gravă, că aduce perturbări și tulburări? (Nu eram conștient de asta la momentul acela, dar fiind sever emondat de către frații și surorile mele și bând și mâncând cuvintele de judecată și mustrare ale lui Dumnezeu, am văzut că natura acestei probleme este una gravă, că perturbă și tulbură lucrarea bisericii și că este un fel de comportament satanic.) Întrucât ai recunoscut cât de grav este acest lucru, când ți s-au întâmplat apoi lucruri similare, ai putut să te schimbi un pic și să ai o oarecare pătrundere în ceea ce privește abordarea ta? (Da. Când am dezvăluit asemenea gânduri și idei, am fost conștient că aveam o fire satanică, că nu puteam face lucrurile în acest mod, și am fost capabil să mă rog în mod conștient lui Dumnezeu și să mă răzvrătesc împotriva unor asemenea gânduri și idei incorecte.) Ai putut să te schimbi oarecum. Când ai asemenea probleme de corupție, trebuie să cauți adevărul ca să le rezolvi, trebuie să te înfrânezi și să te rogi lui Dumnezeu. Când crezi că ceilalți se uită la tine cu dispreț, că nu au o părere bună despre tine sau nu te iau în serios, și, în consecință, îți dorești să provoci o perturbare, când ai acest gând, trebuie să fii conștient că acesta nu vine dintr-o umanitate normală, ci mai degrabă dintr-o fire satanică și, dacă tu continui așa, vor fi necazuri și probabil vei ofensa firea lui Dumnezeu. În primul rând, trebuie să știi cum să te ții singur în frâu și apoi să vii în fața lui Dumnezeu și să I te rogi și să-ți schimbi cursul. Când oamenii trăiesc în propriile idei, în propriile firi corupte, nimic din ceea ce fac nu este în conformitate cu adevărul sau nu este în măsură să Îl satisfacă pe Dumnezeu; tot ceea ce fac este împotriva Lui. Acum puteți recunoaște acest fapt, nu? Dorința permanentă de luptă pentru faimă și câștig, absența ezitării în ceea ce privește perturbarea și tulburarea lucrării bisericii pentru a dobândi reputație și statut sunt cele mai evidente manifestări ale antihriștilor. De fapt, toți oamenii au aceste manifestări, dar dacă poți să recunoști și să cunoști asta și apoi să-ți schimbi cursul, să-ți asumi o atitudine de căință adevărată înaintea lui Dumnezeu, să-ți schimbi abordarea, comportamentele și firile, atunci ești o persoană care urmărește adevărul. Dacă nu recunoști aceste probleme reale, cu siguranță nu ai o atitudine de căință și nu ești o persoană care urmărește adevărul. Dacă persiști în a păși pe calea unui antihrist și mergi până la capăt pe acest drum și tot crezi că nu este o problemă și nu-ți dorești să te căiești, persistând în a acționa în acest mod și concurând pentru faimă și câștig cu lucrătorii și conducătorii, insistând să te remarci mai mult decât ceilalți, să ieși în evidență din mulțime și să fii mai bun decât ceilalți, indiferent de grupul în care te afli, atunci ai dat de necaz! Dacă tu continui să urmărești reputația și statutul și refuzi cu încăpățânare să te căiești, atunci ești un antihrist și ți-e sortit să fii pedepsit până la urmă. Cuvintele lui Dumnezeu, adevărul, conștiința și rațiunea nu au efect asupra ta, și cu siguranță vei avea parte de sfârșitul antihriștilor. Nu poți fi mântuit și ești de neizbăvit! Dacă oamenii pot sau nu să dobândească mântuirea și să pornească pe calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău depinde de modul în care afișează sau nu manifestări ale adevăratei căințe după ce ajung să se cunoască, de atitudinea cu care abordează adevărul, precum și de calea pe care o aleg. Dacă nu renunți la calea unui antihrist, dar alegi în schimb să îți satisfaci propriile ambiții și dorințe, dacă ești cu nerușinare contra adevărului și te poziționezi împotriva lui Dumnezeu, atunci ești de neizbăvit. Dacă cineva nu știe să se teamă indiferent de gravitatea propriilor greșeli sau de câte fapte rele comite, și nu se simte vinovat, și continuă să își găsească scuze, fără să simtă vreo urmă de remușcare, atunci este cu adevărat antihrist și un diavol. Dacă cineva doar are variatele manifestări ale antihriștilor, dar poate să-și admită greșelile, să se întoarcă, și să aibă remușcarea în inimă, atunci acest lucru este diferit în natură de antihriști și reprezintă o cu totul altă chestiune. Așadar, cheia posibilității unei persoane de a atinge mântuirea stă în capacitatea sau lipsa ei de a reflecta asupra sa, dacă are sau nu căința în inimă și dacă poate porni sau nu pe calea căutării adevărului.

Al patrulea punct, preamărirea și mărturisirea despre sine, reprezintă o abordare consecventă a antihriștilor. Voi sunteți capabili să deslușiți mijloacele evidente, căile și metodele prin care antihriștii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși, dar puteți distingeți comportamentele și manifestările mai ascunse? Când e vorba de lucruri evidente precum folosirea limbajului pentru preamărirea și mărturisirea despre sine, voi dezvăluiți aceste lucruri, i-ați văzut și pe alții dezvăluindu-le, și le puteți distinge. Dar dacă nu se folosește niciun fel de limbaj și sunt doar manifestări comportamentale, veți mai fi capabili să le distingeți? Se poate spune că majoritatea oamenilor nu sunt capabili. Astfel, care sunt caracteristicile comportamentelor când antihriștii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși? Comportamentul lor este cu siguranță în conformitate cu noțiunile, închipuirile, morala, conștiința și sentimentele omului. Ce altceva? (Colectează aprobarea și venerația oamenilor.) Colectează aprobare și venerație; acesta este finalul pe care îl produce. Dacă privim din perspectiva finalului, acest comportament chiar are o caracteristică amăgitoare. Din perspectiva naturii acestei acțiuni, este foarte deliberată. De exemplu, când se îmbolnăvește cineva, dacă-și dorește să-i inducă pe oameni în eroare și să îi facă să aibă o părere bună despre el, atunci își va lua medicamentele în fața oamenilor sau când nu este nimeni în preajmă? (În fața oamenilor.) Nu există o intenție în spatele acestui lucru? Asta înseamnă că persoana este foarte determinată. Care este țelul real în a lua medicamente așa? Vrea să obțină recunoaștere pentru sine făcând asta și să îți spună: „Uite, sunt atât de obosit din cauza îndeplinirii datoriei mele încât m-am îmbolnăvit, și totuși încă nu m-am plâns și nu am vărsat nici măcar o lacrimă. Mă tratez de această boală, dar tot continui să îmi fac datoria în timp ce iau medicamente.” De fapt, nu s-a îmbolnăvit neapărat din cauză că a obosit îndeplinindu-și datoria sau după ce a ajuns să creadă în Dumnezeu. Încearcă doar să folosească tot soiul de comportamente pentru a le transmite oamenilor un mesaj, acela că îndură suferința și plătește un preț, că a suferit atât de mult în acest mediu și nu s-a plâns niciodată și încă este atât de activ în îndeplinirea datoriei și că are voința de a îndura suferința. Ce le spune asta în mod imperceptibil oamenilor? Că loialitatea sa față de Dumnezeu este de netăgăduit. Ceea ce vrea să exprime este că este loială și dispusă să plătească un preț. Nu este aceasta o formă ascunsă de preamărire de sine? Dacă ar avea rațiune, nu ar aduce in discuție această chestiune, s-ar ruga lui Dumnezeu când nu e nimeni în preajmă, exprimându-și hotărârea și încercând să se cunoască pe sine, sau ar lua medicamentele în mod normal. Pe scurt, nu ar folosi aceste comportamente exterioare pentru a le spune oamenilor că suferă, că își îndeplinește loial datoriile și că ar trebui să fie răsplătită. Nu ar nutri asemenea intenții. Totuși, dacă acționează într-un mod deosebit de frapant, vrând să îi facă pe oameni să aibă o părere bună despre ea și să o laude, atunci asta este un lucru intenționat. Și care este scopul său? Este de a obține ca rezultat preamărirea și mărturisirea despre sine prin mesajul pe care îl transmite oamenilor. Dacă acest om e loial, Dumnezeu va ști, așa că de ce trebuie să se laude cu asta față de alți oameni și să îi facă pe toți să știe asta? Care este țelul său în a-i face pe toți să știe asta? Țelul este de a-i face pe oameni aibă o părere bună despre el. Dacă nu ar avea acest țel, atunci ar acționa fără intenții și alții nu l-ar vedea făcând aceste lucruri. Dacă este foarte hotărât, va evalua amploarea acțiunilor lui, va face caz și va cugeta la timp și loc, așteptând ca toată lumea să fie în preajmă pentru a cere cuiva să îi aducă medicamentele, evidențiind asta public și cu mare tam-tam. Există un scop foarte clar în asta. Dacă nu ar avea acest scop, atunci ar aștepta până când nu ar mai fi nimeni în preajmă pentru a-și lua medicația. Disponibilitatea ta de a îndura suferința și de a plăti un preț ține de relația ta cu Dumnezeu; nu ai nevoie să faci altora clare și știute aceste lucruri. Dacă îi lămurești pe alții, ce îți pot da ei? În afară de a le câștiga compătimirea și laudele, ce mai poți obține de la ei? Nu, nu mai este nimic. Când înduri o oarecare suferință și plătești un oarecare preț în îndeplinirea datoriei tale, într-un fel, acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le faci și pe care ești dispus să le faci, și îți îndeplinești datoria. În altă ordine de idei, acestea sunt manifestări pe care ar trebui să le ai față de Creator ca ființă creată, așa că de ce ar trebui să le faci publice? Când le faci publice, devin dezgustătoare; ce devine natura unui asemenea comportament? Se transformă în preamărire și mărturisire despre sine și inducere în eroare a celorlalți – natura se schimbă. De exemplu, unii oameni se scarpină mereu în cap de față cu alții și, când cineva îi întreabă de acest lucru, spun: „Nu m-am mai spălat pe cap de mai bine de 10 zile – m-am întâlnit cu destinatari ai Evangheliei unul după altul. Ieri am încercat să îmi fac ceva timp să mă spăl pe cap, dar apoi un potențial destinatar al Evangheliei a venit să cerceteze și nu am putut pleca.” De fapt, nu se spală intenționat pe cap, pentru a le da oamenilor impresia că este foarte ocupat cu îndeplinirea îndatoririlor. Asta se numește fălire. Care este scopul fălirii de sine? Este acela de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre el, și natura acesteia este preamărirea și mărturisirea despre sine. Nici măcar în privința unei asemenea chestiuni minore nu lasă lucrurile așa; tot își dorește să facă mare caz de asta, transformând acest lucru într-un soi de resursă de valoare de care se poate folosi pentru a se da în spectacol, satisfăcându-și ambițiile și dorințele și atingându-și țelul de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre el și îl venereze. Nu este rușinos? Este rușinos și dezgustător. De unde vin toate aceste lucruri? Vin de la firea coruptă a Satanei, în care zac prefăcătoria, înșelătoria, ticăloșia și ambițiile. Oamenii de acest fel se gândesc constant la imaginea, statutul și reputația lor. Ei nu lasă nimic așa, caută permanent moduri prin care să transforme aceste lucruri în capital, în resurse de care se pot folosi pentru a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să îi venereze. În final, când își ating țelul, se comportă de parcă nu le-ar păsa de asta. Aceasta este un soi de aparență falsă și, în sinea lor, ei de fapt celebrează în secret și sunt mulțumiți de ei înșiși. Nu e acest lucru și mai dezgustător? Este clar că deja au un statut foarte înalt, că toată lumea îi stimează, se uită la ei cu admirație, îi ascultă și îi urmează, dar în aparență, ei tot pretind că nu le place statutul. Acest lucru este și mai ipocrit. În final, toată lumea este indusă în eroare de ei și spune că ei s-au născut fără niciun fel de ambiții, că sunt oameni de acțiune. De fapt, un mic test poate dezvălui asta: dacă sunt deposedați de statutul lor, vor înceta de îndată să își îndeplinească îndatoririle. Așa va fi de rapid; un lucru mărunt le va dezvălui ambițiile. Acestea sunt comportamentele și abordările pe care le scoate la iveală firea coruptă a Satanei, precum și diferitele stări urâte ale oamenilor. Din aceste manifestări, se poate vedea că oamenilor le place statutul și că-și doresc să ocupe un loc în inima altora. Ei își doresc să dețină inimile altora, să îi atragă pe alții de partea lor și să îi facă să îi venereze, să îi admire, și chiar să îi urmeze, înlocuind astfel poziția lui Dumnezeu în inimile altor oameni. Aceasta este o dorință pe care fiecare persoană o are de la naștere. Și asta ce dovedește? Că în viețile oamenilor, lucrul care îi controlează este firea Satanei. În omenirea coruptă, nu există nicio persoană căreia să nu îi placă statutul – chiar și nesăbuiții își doresc să devină oficialități, și chiar și nătărăii vor să îi gestioneze pe alții. Tuturor le place statutul și toți fac lucruri de dragul statutului și concurează cu Dumnezeu pentru statut. Toți au aceste tipuri de comportamente și abordări, precum și acest soi de fire. Astfel, când îi expunem pe antihriștii care se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși, dăm în vileag, de asemenea, firea coruptă a fiecărei persoane. Care este țelul în a da acest lucru în vileag? Țelul este acela de a-i face pe oameni să înțeleagă că aceste comportamente și manifestări de preamărire și mărturisire despre sine nu reprezintă ceva ce umanitatea normală ar trebui să aibă, ci sunt, în schimb, dezvăluiri ale firii corupte și lucruri negative și detestabile. Indiferent cât de istețe ar fi metodele tale de a te preamări și a mărturisi despre tine însuți și indiferent cât de ascunse ți-ar fi acțiunile, niciunele dintre acestea nu sunt lucruri pe care umanitatea normală se cuvine să le aibă și sunt toate detestate, condamnate și blestemate de către Dumnezeu. Astfel, toți oamenii ar trebui să lase deoparte aceste abordări. Preamărirea și mărturisirea despre sine nu reprezintă un instinct creat de Dumnezeu pentru om, ci mai degrabă reprezintă una dintre cele mai tipice dezvăluiri ale firii corupte a Satanei, ba mai mult, este una dintre cele mai tipice și specifice firi și abordări ale esenței corupte a Satanei.

Vă ajută părtășia despre anumite exemple concrete să înțelegeți variatele manifestări ale preamăririi și mărturisirii despre sine, fie că sunt moduri de a vorbi și acționa mai evidente sau mai ascunse? (Da, ne ajută.) Cu ce ajută? Îi ajută pe oameni să se deslușească pe ei înșiși și pe ceilalți. Aceste stări, manifestări și dezvăluiri de care vorbesc Eu sunt toate lucruri pe care voi le afișați frecvent, și ar trebui să vă comparați propriile stări cu acestea, să înțelegeți exact ce sunteți, ce este exact viața de care depindeți și pe care vă bazați, ce conține exact această viață, ce îi determină exact pe oameni aceste firi să facă și ce îi face pe oameni să trăiască. Prin înțelegerea acestor comportamente, manifestări, abordări și firi specifice, treptat, oamenii se pot diseca și pot ajunge să se cunoască pe ei înșiși, propria esență și natura lor care este potrivnică lui Dumnezeu, și astfel să renunțe la aceste abordări, să vină în fața lui Dumnezeu și să schimbe cu adevărat, să practice în concordanță cu adevărul și să îl trăiască. Unii oameni spun: „Din moment ce preamărirea și mărturisirea despre sine reprezintă o abordare care nu este în concordanță cu adevărul și ține de Satana și de antihriști, dacă nu spun și nu fac nimic, asta nu înseamnă că nu mă preamăresc și nu mărturisesc despre mine?” Acest lucru nu este corect. Așadar, ce mod de comportament nu înseamnă să te preamărești și să mărturisești despre tine însuți? Dacă te dai în spectacol și mărturisești despre tine însuți într-o anumită chestiune, vei obține rezultatul de a-i face pe unii oameni să aibă o părere bună despre tine și să ți se închine. Dar, dacă te dezvălui și îți împărtășești autocunoașterea în privința aceleași chestiuni, natura acestui lucru este diferită. Nu este adevărat? A se dezvălui pentru a vorbi despre propria autocunoaștere este un lucru pe care umanitatea normală ar trebui să-l aibă. Este un lucru pozitiv. Dacă te cunoști cu adevărat și vorbești despre starea ta corect, drept și precis, dacă vorbești despre o cunoaștere care este întru totul bazată pe cuvintele lui Dumnezeu, dacă aceia care te ascultă sunt lămuriți și trag foloase din asta și dacă mărturisești pentru lucrarea lui Dumnezeu și Îl slăvești, asta înseamnă să mărturisești despre Dumnezeu. Dacă, dezvăluindu-te, vorbești mult despre atuurile tale, despre cum ai suferit și ai plătit un preț și ai rămas ferm în mărturia ta și, drept rezultat, oamenii au o părere bună despre tine și ți se închină, atunci asta înseamnă să mărturisești despre tine însuți. Trebuie să fii capabil să faci diferența între aceste două comportamente. De exemplu, să explici cât de slab și negativ ai fost când te-ai confruntat cu încercări și cum, după ce te-ai rugat și ai căutat adevărul, ai înțeles intenția lui Dumnezeu în cele din urmă, ai dobândit credință și ai rămas ferm în mărturia ta înseamnă să Îl preamărești pe Dumnezeu și să mărturisești despre El. Nu înseamnă deloc să te dai în spectacol și să mărturisești despre tine. Prin urmare, dacă te dai în spectacol și mărturisești despre tine sau nu depinde în principal de măsura în care vorbești despre experiențele tale adevărate sau de măsura în care obții efectul mărturiei despre Dumnezeu; este, de asemenea, necesar să analizezi care îți sunt intențiile și obiectivele atunci când vorbești despre mărturia ta bazată pe experiență. Făcând asta, îți va fi ușor să discerni ce fel de comportament adopți. Dacă ai intenția corectă atunci când mărturisești, atunci, chiar dacă oamenii au o părere bună despre tine și ți se închină, aceasta nu este tocmai o problemă. Dacă ai intenția greșită, atunci, chiar dacă nimeni nu are o părere bună despre tine sau nu ți se închină, aceasta este totuși o problemă – iar dacă oamenii chiar au o părere bună despre tine și ți se închină, atunci este o problemă și mai mare. Așadar, nu poți să analizezi doar rezultatele pentru a determina dacă o persoană se preamărește și mărturisește despre ea însăși. Trebuie să analizezi în primul rând intenția sa; modul corect de a face distincția dintre aceste două comportamente se bazează pe intenții. Dacă doar încerci să discerni acest lucru pe baza rezultatelor, este posibil să acuzi pe nedrept oameni buni. Unii oameni împărtășesc mărturii deosebit de reale și, în consecință, alții au o părere bună despre ei și li se închină – poți spune că acei oameni mărturisesc despre ei înșiși? Nu, nu poți. Nu e nicio problemă cu acei oameni, mărturia pe care o împărtășesc și datoria pe care o fac sunt benefice pentru ceilalți și doar cei nesăbuiți și ignoranți, care au o înțelegere denaturată, se închină altor oameni. Cheia pentru a discerne dacă oamenii se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși sau nu este să analizezi intenția vorbitorului. Dacă intenția ta este să le arăți tuturor cum a fost dezvăluită corupția ta și cum te-ai schimbat și să le permiți celorlalți să beneficieze din asta, atunci cuvintele tale sunt cinstite, adevărate și în conformitate cu faptele. Astfel de intenții sunt corecte, iar tu nu te dai în spectacol sau nu mărturisești despre tine însuți. Dacă intenția ta este să le arăți tuturor că ai experiențe reale, că te-ai schimbat și ai adevărul-realitate, astfel încât să aibă o părere bună despre tine și să ți se închine, atunci aceste intenții sunt incorecte. Asta înseamnă să te dai în spectacol și să mărturisești despre tine însuți. Dacă mărturia bazată pe experiență despre care vorbești este falsă, întinată și menită să-i tragă pe oameni pe sfoară, să-i împiedice să-ți vadă adevărata stare și să împiedice ca intențiile, corupția, slăbiciunea sau negativitatea să-ți fie dezvăluite altora, atunci astfel de cuvinte sunt înșelătoare și induc în eroare. Aceasta este o mărturie falsă, înseamnă să-L păcălești pe Dumnezeu și să aduci rușine asupra Lui și reprezintă ceea ce El urăște cel mai mult. Există diferențe clare între aceste stări și toate pot fi discernute pe baza intenției. Dacă îi poți desluși pe alții, vei putea să le vezi stările așa cum sunt cu adevărat, și atunci vei putea să te deslușești pe tine și să-ți vezi stările așa cum sunt de fapt.

După ce ascultă toate aceste predici, unii oameni tot continuă să se preamărească și să mărturisească despre ei înșiși cum făceau și înainte. Cum ar trebui să abordați asemenea oameni? Deslușindu-i, dându-i în vileag și păstrând distanța față de ei. În cazul în care cuvintele lor au valoare ca punct de referință, atunci le puteți lua în considerare, dar dacă nu au niciun fel de valoare de referință, ar trebui să vă lepădați de ele și să nu fiți influențați de acestea. Dacă persoanele în cauză sunt conducători, atunci dați-i în vileag, raportați-i, abandonați-i și nu acceptați conducerea lor. Spuneți așa: „Mereu mărturisești despre tine și te preamărești, mereu ne amorțești, ne controlezi și ne induci în eroare. Ne-am îndepărtat cu toții de Dumnezeu și nici măcar nu Îl avem pe Dumnezeu în inimile noastre – doar tu ești. Acum vom lua atitudine și ne vom lepăda de tine.” Trebuie să acționați în acest mod, trebuie să vă verificați unii pe alții, să vă verificați pe voi înșivă și pe ceilalți. Nu v-ați scărpinat frecvent în cap de față cu alții sau nu le-ați spus oamenilor că ați sărit câteva mese când, de fapt, ciuguleați o grămadă de gustări fără ca ei să vă vadă? Când, uneori, mediul nu o permite, este normal ca oamenii să nu facă duș o lună sau să sară peste duș sau peste spălatul părului deoarece sunt prea ocupați cu munca. Toate acestea sunt cazuri comune și reprezintă prețul pe care oamenii ar trebui să îl plătească. Nu e mare lucru – nu faceți din țânțar armăsar. Dacă cineva face din asemenea chestiuni ceva mai important decât este cazul, scărpinându-se deliberat în cap de față cu alții și spunând că nu și-a spălat părul de câteva zile, luând în mod deliberat medicația de față cu alții sau prefăcându-se extenuați sau într-o condiție fizică foarte proastă, atunci toată lumea ar trebui să se ridice pentru a-i da în vileag și ar trebui să-și exprime nemulțumirea față de ei. Astfel, această persoană lipsită de rușine poate fi îngrădită. Este ipocrită, se fălește pentru ca alți oameni să vadă și, totuși, încearcă să îi facă pe oameni să-și exprime aprobarea față de comportamentul său, să se uite la această persoană cu invidie, admirație și apreciere. Nu îi păcălește pe oameni? Aceste abordări sunt aceleași ca ale fariseilor când țineau în brațe Scripturile și se rugau lui Dumnezeu la colțurile străzilor. Nu este diferit de asta. De îndată ce o persoană îi menționează pe fariseii care țineau în brațe Scripturile și stăteau la colțurile străzilor citind Scripturile și rugându-se, acești oameni gândesc așa: „Acest lucru este prea rușinos. Nu aș face așa ceva.” Cu toate acestea, iau intenționat medicația sau se scarpină în cap de față cu alții, fără a fi conștienți că acțiunile lor au același fel de natură. Nu pot vedea adevărata natură a acestui lucru. Mai târziu, când veți întâlni asemenea chestiuni, va trebui să învățați să deslușiți și să dați în vileag acest fel de oameni, deconspirându-le toată ipocrizia – atunci nu vor mai îndrăzni să acționeze așa. Trebuie să puneți puțină presiune pe ei și să-i faceți să se gândească la faptul că asemenea abordări, comportamente și firi sunt rușinoase și foarte detestate de toți. Dacă oamenii le detestă atât de mult, oare Dumnezeu le detestă? El le detestă chiar mai mult. Inerent, tu ești nimic. Deja ești destul de demn de milă, chiar dacă nu te preamărești și nu mărturisești despre tine însuți, așa că dacă ești atât de demn de milă și tot te preamărești și mărturisești despre tine însuți, nu-i va dezgusta asta pe oameni? Nu ți-ai îndeplinit niciodată loial datoria, nu ai acționat niciodată principial și nu ai îndeplinit în nicio privință cerințele lui Dumnezeu. Deja ai necazuri, așadar dacă te și preamărești și mărturisești pentru tine, atunci lucrurile nu vor fi oare și mai dure pentru tine? Vei fi și mai departe de cerințele lui Dumnezeu și distanța față de îndeplinirea standardului pentru a obține mântuirea va fi și mai mare.

Spuneți-Mi, care este natura problemei în preamărirea și mărturisirea despre sine? Satana i-a corupt pe oameni într-o asemenea măsură; nu-i așa că umanitatea și rațiunea lor nu mai este normală? În îndeplinirea îndatoririlor voastre, ați afișat manifestări ale preamăririi și mărturisirii pentru voi înșivă? Cine poate vorbi despre asta? (Eu am afișat o asemenea manifestare. Când îmi îndeplinesc datoria până târziu în noapte, trimit un mesaj grupului de întâlnire pentru ca ceilalți să știe că nu dorm la ora aia, astfel încât ei să creadă că pot îndura suferința și pot plăti prețul. Am făcut eu însumi asta și i-am văzut frecvent și pe alții procedând așa.) Se pare că sunt destui astfel de oameni și nu sunt în minoritate. Nu este acest lucru inutil? Cât de stupid este! Cine mai vrea să spună ceva? (Eu am afișat o asemenea manifestare. Când văd că sunt anumite probleme în lucrarea bisericii, mă apuc să le rezolv, dându-le în mod fals oamenilor impresia că sunt foarte entuziast, dar, de fapt, în majoritatea timpului nu fac nimic după ce vorbesc. Acțiunile mele nu progresează și sunt ineficiente, iar în final problema rămâne nerezolvată și chestiunea rămâne nelămurită. Mă folosesc de entuziasmul meu superficial pentru a-o îmbrobodi pe oameni și pentru a ascunde faptul că nu practic adevărul.) Spui cuvinte goale, vorbești mult și nu acționezi deloc în mod real. Îi lași pe oameni să îți vadă vigoarea, ca și cum ai practica adevărul, dar când vine timpul să faci ceva, nu începi cu toată convingerea să faci acel lucru și doar strigi lozinci. În cele din urmă, pornești cu surle și trâmbițe și termini cu un smiorcăit, lăsând chestiunea neterminată. Această manifestare este, de asemenea, amăgitoare. Pe viitor, când ceva similar se va abate asupra ta, vei știi să distingi această chestiune? (Acum o pot distinge oarecum.) Atunci ai un simț al direcției? Dacă un asemenea lucru se mai abate asupra ta, poți urma doi pași diferiți: primul pas este să judeci dacă te poți ocupa sau nu de această problemă. Dacă poți, atunci ar trebui să te ocupi serios și practic. Al doilea pas este să te rogi la Dumnezeu și să Îi ceri Lui să te îndrume în această problemă, iar atunci când acționezi, e nevoie și să accepți supervizare tuturor, fiind în același timp hotărât să cooperezi și să lucrezi împreună cu toată lumea pentru a termina această sarcină. Dacă înveți să faci lucrurile pas cu pas și să lucrezi într-o manieră practică, atunci vei rezolva această problemă. Dacă rostești mereu cuvinte goale, vorbești mult și doar dai din gură, când faci ceva, o faci superficial, ca să fie făcut, și nu ești cu picioarele pe pământ, atunci ești pungaș. Având în vedere că poți să-ți dai seama că există o problemă în ceea ce privește lucrarea bisericii și ești capabil să sugerezi modul în care ar trebui să fie rezolvată problema, asta dovedește că ai putea avea potențial și aptitudinile de lucru pentru a rezolva această chestiune. Singura chestiune e că există o problemă cu firea ta – acționezi impetuos, nu ești dispus să plătești prețul și te concentrezi doar la a perora lozinci goale. Odată ce descoperi o problemă, prima dată vezi dacă poți sau nu să o rezolvi, și dacă poți, atunci asumă-ți această sarcină și du-o la capăt, rezolvând problema, realizându-ți și îndeplinindu-ți responsabilitatea, și dând socoteală pentru asta lui Dumnezeu. Asta înseamnă să îți îndeplinești îndatoririle și să acționezi și să te comporți într-o manieră realistă. Dacă nu poți rezolva această problemă, atunci raporteaz-o conducătorului tău și vezi cine este mai potrivit să se ocupe de această chestiune. În primul rând, trebuie să îți îndeplinești responsabilitatea; în acest mod, te-ai ținut de datoria ta și ai stat în poziția corectă. După ce descoperi problema, dacă tu nu o poți rezolva, dar o poți raporta, atunci ți-ai îndeplinit prima responsabilitate. Dacă simți că aceasta este o datorie pe care ar trebui să o îndeplinești și că faci față sarcinii, atunci ar trebui să cauți ajutorul fraților și surorilor tale, în primul rând având părtășie despre principii și stabilind un plan, și apoi lucrând împreună armonios pentru a rezolva această chestiune. Aceasta e cea de-a doua ta responsabilitate. Dacă te poți ocupa de ambele responsabilități, atunci îți vei fi îndeplinit bine îndatoririle și vei fi o ființă creată calificată. Îndatoririle oamenilor sunt compuse din nimic altceva decât din aceste două aspecte. Dacă te poți ocupa de lucrurile pe care le vezi și pe care ești capabil să le faci, îndeplinindu-ți bine îndatoririle, atunci ești în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.

Mai sunt și alte manifestări ale preamăririi și mărturisirii despre sine? (Eu am avut recent o asemenea manifestare. Când îmi îndeplineam îndatoririle, mă aglomeram cu lucruri toată ziua, și în biserică erau unele probleme în biserică pe care nu le-am rezolvat practic și, în schimb, m-am ocupat de ele cu superficialitate. Totuși, unii oameni au văzut că eram ocupat să-mi îndeplinesc datoria zi de zi, astfel că au avut o părere bună despre mine și m-au admirat. Oare acest comportament nu conține, de asemenea, elemente de preamărire și mărturisire despre sine? Nu pot vedea clar această chestiune și mereu mă simt un pic îngrădit.) Înseamnă asta să mărturisești pentru tine însuți? Dacă ești ocupat cu îndeplinirea îndatoririlor tale, poți îndura suferința și nu te plângi, iar aleșii lui Dumnezeu te apreciază și te admiră, acest lucru este normal și nu se datorează mărturisirii despre sine. Tu doar ești ocupat să îți îndeplinești îndatoririle și nu te fălești sau dai în spectacol, și nu o tot ții cu experiențele tale în ceea ce privește suferința, așadar acest lucru nu are legătură cu mărturisirea despre tine însuți. Totuși, mulți oameni par a fi ocupați când își îndeplinesc îndatoririle, când, de fapt, lucrarea lor nu a adus niciun rezultat și ei nu au rezolvat nicio problemă. Îi aprobă Dumnezeu pe oamenii care sunt ocupați în acest mod? Dacă ești toată ziua ocupat cu probleme simple pe care oamenii care înțeleg adevărul și pricep principiile le pot rezolva în două ore, și te simți destul de obosit și crezi că ai suferit mult, atunci oare nu-ți ocupi timpul cu nimic și doar te fâțâi fără scop? Poți obține aprobarea lui Dumnezeu prin îndeplinirea îndatoririlor tale în acest mod? (Nu.) Lucrezi prea lipsit de eficiență! În această chestiune, trebuie să cauți adevărurile-principii. Uneori, oamenii au destule pe cap și sunt cu adevărat ocupați, lucru care este normal, dar alteori nu au multe de făcut și tot sunt ocupați. Ce cauzează asta? Un motiv este acela că lucrarea ta nu a fost planificată și organizată rezonabil. Trebuie să pricepi îndatoririle cheie ale lucrării, să planifici, să le organizezi rezonabil și să îți îndeplinești îndatoririle cu eficiență mai mare. Învârteala fără scop și ocupatul timpului în zadar nu vor fi aprobate de către Dumnezeu. O altă situație este aceea în care intenția ta este să îi faci pe oameni să creadă că ești ocupat, iar tu te folosești de acest mijloc și această falsă aparență pentru a-i îmbrobodi pe alții. Ori de câte ori se întrunesc, unii conducători și lucrători nu rezolvă problemele reale, ci fac în schimb observații fără scop, discută permanent în afara subiectului și vorbesc și vorbesc fără să ajungă la punctul cheie. Acest mod de a fi ocupat – fără să tinzi către eficiență sau progres – se numește că îți ocupi timpul cu nimic. Și ce soi de atitudine este asta? Este îndeplinirea lucrării în mod mecanic, superficial, pierzând timpul, iar în final tot să gândești: „Indiferent ce cred alți oameni sau ce crede Dumnezeu, atât timp cât conștiința îmi este curată, voi fi bine. Măcar nu lenevesc, măcar nu primesc nimic pe gratis.” Din exterior, s-ar putea să pară că nu lenevești, că nu primești nimic pe gratis, că în fiecare zi fie participi la întâlniri, fie îți îndeplinești datoria, și că tot ceea ce faci are legătură cu lucrarea bisericii, dar, de fapt, în adâncul tău, știi că lucrurile pe care le faci nu sunt folositoare sau nu au deloc valoare, și că faci totul în mod mecanic. Asta este problematic. Așadar, cât de bine îți îndeplinești datoria? Știi foarte bine că ai o problemă, dar nu cauți adevărul pentru a o rezolva – asta înseamnă să fii superficial, amorțit și intransigent. Care este consecința când ești superficial și tergiversezi când îți îndeplinești îndatoririle? Cu siguranță nu vei dobândi aprobarea lui Dumnezeu, deoarece nu acționezi cu principii și eficient, iar a-ți îndeplini astfel datoria înseamnă, pur și simplu, că muncești. Dacă ești emondat și ajutat și tot nu te căiești, ba chiar te plângi și ești negativ și te lași pe tânjală când lucrezi, atunci nu poți fi decât eliminat. Așadar, dacă nu urmărești adevărul pentru a rezolva problema superficialității, indiferent cât timp îți îndeplinești îndatoririle nu va fi de niciun folos, și nu vei atinge standardele de îndeplinire a îndatoririlor cu loialitate. Merită să reflectezi asupra acestei probleme. Dumnezeu cere ca oamenii să acționeze cu principii, să practice adevărul și să fie onești. Dacă cineva poate să pătrundă în aceste adevăruri, atunci va dobândi rezultate în îndeplinirea îndatoririlor sale, și cel puțin va putea să acționeze principial. Fundamentul și cheia pentru a spori eficiența cuiva se află în acestea. Dacă cineva nu are adevărurile-principii, atunci indiferent cât de mult este ocupat cu îndeplinirea îndatoririlor și indiferent cât de mult lucrează în fiecare zi, nu va vedea rezultate adevărate. Când judecă dacă cineva își îndeplinește îndatoririle cu loialitate sau nu, Dumnezeu nu Se uită la durata îndeplinirii îndatoririlor, ci mai degrabă la rezultatelesale practice și la eficiența muncii sale, și dacă acționează cu principii și în concordanță cu adevărul. Simplu spus, El Se uită dacă, în îndeplinirea îndatoririlor, oamenii au sau nu o adevărată mărturie bazată pe experiență și pătrundere în viață. Dacă oamenii nu au niciun adevăr-realitate, atunci sunt doar muncitori, dar dacă pot să practice adevărul și să acționeze cu principii, atunci acesta este un semn că își îndeplinesc îndatoririle ca oameni ai lui Dumnezeu. Prin această comparație, se poate înțelege că doar cei care îndeplinesc standardele îndeplinirii îndatoririlor pot fi considerați oamenii lui Dumnezeu. Cei care nu îndeplinesc standardele, care sunt mereu superficiali, sunt muncitori. Dacă cineva poate ajunge să înțeleagă adevărul și să acționeze cu principii, atunci îndeplinirea oricărei datorii nu va fi o problemă pentru acea persoană, și atât timp cât va bâjbâi o perioadă, va atinge în cele din urmă standardele pentru îndeplinirea îndatoririlor. În ceea ce-i privește pe cei de calibru prea mic sau care sunt mereu superficiali, acestora le va fi dificil să se ridice la înălțimea cerințelor, și îndeplinirea îndatoririlor pentru ei nu va fi nimic mai mult decât muncă. Cât despre oamenii confuzi, stupizi și cei cu umanitate slabă care nu lucrează adecvat, care nu acceptă adevărul indiferent cum le este transmis prin părtășie, și care continuă să acționeze cu nepăsare, ei pot fi doar eliminați și lăsați să creadă în Dumnezeu cum doresc ei. Așadar, dacă cineva nu își îndeplinește principial datoria și se fâțâie fără scop și se ocupă cu nimic în fiecare zi, atunci trebuie să caute rapid adevărul pentru a rezolva asta și pentru a acționa cu principii. Ar trebui să își poată îndeplini datoria în mod normal în fiecare zi și nu să fie mulțumit doar când lucrează mult timp, dând importanță eficienței și creării unui produs finit – doar asemenea oameni sunt oameni aprobați de Dumnezeu și care își îndeplinesc îndatoririle în mod loial.

În zilele noastre, sunt mulți oameni care Îl urmează pe Dumnezeu și își îndeplinesc îndatoririle, dar o parte din ei nu au urmărit niciodată adevărul și, atunci când își îndeplinesc îndatoririle, acționează mereu nechibzuit și potrivit propriilor dorințe, făcând orice doresc. Nu fac greșeli mari, dar fac tot timpul mici greșeli, în special să pară ocupați zilnic când, în realitate, nu s-au ocupat de chestiunile potrivite și pierd vremea. Am putea spune și că muncesc doar cât să se descurce. Nu sunt în pericol asemenea oameni? Dacă cineva își abordează permanent îndatoririle și însărcinarea dată de Dumnezeu cu o atitudine atât de lipsită de respect, ce fel de consecințe vor fi? A munci ineficient și a fi eliberat de îndatoriri reprezintă o consecință ușoară – dacă cineva comite diferite feluri de fapte rele, atunci ar trebui îndepărtat, iar Dumnezeu va da Satanei o asemenea persoană. Ce înseamnă să fie dată Satanei? Înseamnă că Dumnezeu nu va mai avea grijă de acea persoană, că Dumnezeu nu o va mântui și că persoana va începe să o ia pe calea greșită și atunci va fi pedepsită. Înțelegeți asta, nu? Acum este timpul în care Dumnezeu dezvăluie oamenii, și dacă temporar, tu nu urmezi calea corectă, atunci Dumnezeu se va folosi de mediul practic pentru a-ți da o șansă să-ți recunoști problemele. Totuși, odată ce știi că Dumnezeu ți-a dat un oarecare timp pentru a reflecta, că Dumnezeu îți dă o ultimă șansă, dacă tot nu te schimbi și continui cu încăpățânare să-ți îndeplinești îndatoririle superficial, atunci Dumnezeu va acționa. Când Dumnezeu a intenționat să distrugă orașul Ninive, a făcut asta imediat? Nu. Care a fost primul pas al lui Dumnezeu când a acționat? Prima dată l-a informat pe Iona și i-a spus explicit cum va decurge întregul proces și care erau intențiile Sale. Apoi, Iona s-a dus în Ninive și a mers prin tot orașul, anunțând: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!” (Iona 3:4). Acest mesaj a ajuns la urechile tuturor; bărbații și femeile, tinerii și bătrânii, oameni din toate clasele sociale au auzit despre el – era cunoscut în toate gospodăriile, și chiar și regele lor a auzit știrea. De ce a acționat Dumnezeu astfel? Observând această chestiune, se poate vedea că fie că El îi mântuiește pe oameni, îi dezvăluie sau îi pedepsește, toate modurile în care El îi tratează pe oameni au proceduri și principii. El nu acționează după toane bruște, distrugând imediat pe cineva pentru că nu Îi place cum arată acea persoană. În schimb, El lasă să treacă niște timp. Care este scopul Lui în a lăsa să treacă acest timp? (Să lase oamenii să se căiască.) Este să-i anunțe pe cei din Ninive ce are de gând să facă, să le permită să reflecteze și, puțin câte puțin, să ajungă să-I înțeleagă intențiile și să înceapă să se întoarcă treptat. Există un proces în cazul oamenilor care recunosc acest lucru, iar aceste 40 de zile reprezintă timpul dat de Dumnezeu oamenilor pentru a se întoarce. Dacă ei tot nu s-au întors după cele 40 de zile și nu și-au mărturisit Lui păcatele, atunci Dumnezeu va împlini această chestiune așa cum a zis că va face. Asta deoarece Dumnezeu vorbește serios și ce spune El se va face – nu există falsitate în aceste cuvinte. Așadar, care a fost reacția oamenilor din Ninive când au auzit această veste? S-au îmbrăcat imediat în saci și s-au acoperit cu cenușă? Nu, a fost un proces. Inițial, s-ar putea ca oamenii să se fi îndoit: „Dumnezeu ne va distruge; chiar a zis El asta? Ce am făcut?” După asta, toate gospodăriile s-au informat una pe alta cu privire la această chestiune și au purtat discuții. Ei simțeau că venise o criză și că erau la răscrucea dintre viață și moarte. Așadar, ce ar trebui să facă? Ar trebui să mărturisească și să se căiască sau să fie sceptici și să se împotrivească? Dacă ar fi ales cu adevărat să fie sceptici și să se împotrivească, era că ar fi fost distruși după 40 de zile, dar dacă își mărturiseau păcatele și se întorceau, atunci ar mai fi avut o cale de salvare. După ce au discutat această chestiune la toate nivelurile timp de multe zile, o foarte mică parte a cetățenilor a putut să adopte o atitudine de mărturisire a păcatelor lor și de întoarcere. Au putut să se închine în semn de venerație, să ofere jertfe sau să arate unele comportamente și manifestări bune. Dar a fost un personaj foarte important care a salvat acest oraș – cine a fost acesta? A fost regele din Ninive. El a ordonat întregului oraș, de la rege până la cel mai de jos om din popor, să se acopere în saci și cenușă, să-și mărturisească păcatele și să se căiască în fața lui Iahve Dumnezeu. După ce a dat acest ordin, putea cineva din oraș să îndrăznească să nu facă asta? Un rege are genul acesta de putere. Dacă și-ar fi folosit puterea pe care o avea pentru a face lucruri rele, atunci oamenii țării ar fi suferit un mare dezastru, dar, în schimb, el și-a folosit această putere pentru a face lucruri bune, lucruri care țin de venerarea lui Dumnezeu și întoarcerea la El, iar orașul a fost salvat, oamenii din întreaga țară au fost mântuiți și au avut speranța de a fi iertați. Lucrul acesta nu a fost decis de un singur gând al acestui rege? Dacă el ar fi spus: „Indiferent dacă sunteți sau nu dispuși să vă căiți, eu nu o voi face; sunteți pe cont propriu. Eu nu cred în asemenea lucruri și nu am făcut nimic rău. Mai mult, eu am statut, așa că ce îmi poate face Dumnezeu mie? Mă poate îndepărta de pe tron? Dacă orașul va fi distrus, n-are decât. Fără acești oameni de rând, eu tot voi fi rege, exact cum eram și înainte!” Ce ar fi fost dacă el ar fi avut o asemenea idee, asemenea gândire? Atunci mult mai puțini oameni din popor ar fi fost mântuiți și Dumnezeu, în cele din urmă, poate că i-ar fi scos în mod selectiv pe oamenii care erau dispuși să se căiască. După ce El i-a scos la iveală, cei care mai degrabă ar fi murit decât să se căiască ar fi fost distruși odată cu orașul și bineînțeles că regele ar fi fost printre ei. Cât despre cei care erau dispuși să se căiască, ei ar fi putut să continue să trăiască după ce Dumnezeu îi scotea din oraș. Dar cel mai bun lucru a fost faptul că regele din Ninive a putut să preia inițiativa, acoperindu-se cu pânză de sac și cenușă, și să le spună oamenilor din oraș, fie că erau femei sau bărbați, tineri sau bătrâni – indiferent cine erau, indiferent că erau oficialități de rang înalt sau țărani din clasa de jos – de la aristocrați până la civili obișnuiți, că trebuie să se îmbrace cu toții în pânză de sac și să se acopere cu cenușă și să îngenuncheze în fața lui Iahve Dumnezeu cu venerație, să se prosterneze și să-și mărturisească păcatele, să-și exprime atitudinea de întoarcere, să întoarcă spatele căii rele și să se lepede de răul din mâinile lor, să se căiască în fața lui Dumnezeu și să se roage ca El să nu îi distrugă. Regele din Ninive a preluat inițiativa prin căință și mărturisirea păcatelor sale în fața lui Dumnezeu și, procedând astfel, a salvat întreaga populație a orașului, mulți alți oameni beneficiind de asta împreună cu el. Preluând inițiativa în această chestiune, puterea lui a devenit valoroasă. Acest rege conducându-și oamenii ca să se întoarcă în fața lui Dumnezeu reprezintă ceva ce Dumnezeu comemorează.

Aveți vreun beneficiu din a avea părtășie atât de detaliată privind preamărirea și mărturisirea pentru sine a antihriștilor? Având părtășie iar și iar în acest mod, dând exemple, spunând povești, folosind diverse mijloace și termeni pentru a descrie și a defini asta – dacă oamenii tot nu înțeleg, atunci le lipsește cu adevărat înțelegerea spirituală și asemenea oameni sunt fără speranță. Care este scopul în a avea părtășie atât de detaliată? Scopul este de a ne asigura că, după ce oamenii aud aceste cuvinte, ceea ce înțeleg și acceptă nu sunt doctrinele, sensul literal sau o anumită exprimare, ci mai degrabă un adevăr cu privire la modul în care stau lucrurile și unele adevăruri și principii legate de esența oamenilor, de existența și de viețile lor. Dacă puteți compara aceste zicale sau aceste exemple despre care am vorbit Eu cu propria stare reală sau cu lucrurile pe care le dezvăluiți în viața voastră, atunci puteți înțelege adevărul și sunteți persoane cu înțelegere spirituală. A le compara înseamnă a conecta fiecare exemplu și fiecare chestiune discutată cu starea voastră și a conecta fiecare aspect al adevărului asupra căruia avem părtășie cu propria stare și propriile dezvăluiri. Dacă știi cum să conectezi aceste lucruri și să aplici asta, atunci ai înțelegere spirituală, ai speranța de a pătrunde în adevărul-realitate și poți înțelege adevărul. Dacă nu înțelegi, indiferent de ce se spune, dacă nu poți lega aceste lucruri de tine însuți, dacă simți că indiferent ce auzi nu are legătură cu ceea ce dezvălui tu și cu propria natură-esență, și dacă nu poți găsi corespondența, atunci ești complet ignorant și nu îți poate intra nimic în cap; îți lipsește înțelegea spirituală. Asemenea oameni cărora le lipsește înțelegerea spirituală sunt buni doar să muncească și nu pot pătrunde adevărul-realitate. Oamenii care vor să dobândească mântuirea trebuie să pătrundă adevărul-realitate, iar pentru a pătrunde adevărul-realitate, o persoană trebuie să înțeleagă aceste cuvinte și să înțeleagă aceste povestiri și circumstanțe despre care am vorbit Eu, precum și care este fiecare chestiune, care tip de dezvăluire și esența fiecărui tip de persoană și tipuri de manifestări și stări, și să le poată compara pe toate acestea cu propriile persoane. Doar în acest mod pot înțelege adevărul; dacă nu ajung la acest punct, atunci nu îl pot înțelege. E ca atunci când oamenii cresc găini – dacă cineva crește o găină o jumătate de an și aceasta tot nu a ouat, se poate spune că acea găină nu ouă? (Nu.) Dacă proprietarul are această găină de trei ani și a hrănit-o cu boabe și verdețuri, dar indiferent de ceea ce mănâncă tot nu face un ou, se poate spune că acea găină nu ouă? (Da.) Așadar, când vine vorba de oameni, unii dintre ei nu înțeleg, indiferent ce predici ascultă și indiferent cum ai părtășie cu ei privind adevărul. Aceasta este o persoană fără înțelegere spirituală. Mai este un tip de persoană, genul care poate înțelege ceea ce a auzit dar nu pune în practică, nu se întoarce. Acest tip de persoană este terminată și este la fel precum oamenii din orașul Sodoma – sortită distrugerii. Antihriștii aparțin acestei categorii de oameni; ei nu se întorc indiferent de cum ai tu părtășie cu privire la adevăr. Este aceasta doar o fire intransigentă? (Nu.) Ei au o natură-esență care I se opune lui Dumnezeu și este ostilă adevărului, și pentru o asemenea persoană nu se pune problema să înțeleagă adevărul. Ea face un dușman din adevăr, se opune adevărului și lui Dumnezeu și e ostilă lucrurilor pozitive, așa că, atunci când tu ai părtășie cu privire la adevăr, nu-l tratează ca fiind adevărul, ci mai degrabă ca pe un soi de teorie, învățătură sau doctrină. După ce ascultă părtășia, își înzestrează inima cu asta, astfel încât apoi să se poată făli și să poată câștiga propriul interes, statut, faimă și câștig. Acesta este țelul său. Indiferent de cum ai tu părtășie cu privire la adevăr și indiferent câte exemple discuți tu, nu o poți reforma, nu o poți face să-și reconsidere intențiile și nu poți schimba modul în care face lucrurile. E o persoană care nu urmărește adevărul. Oamenii care nu acceptă și nu practică adevărul după ce îl aud nu pot fi schimbați de către adevăr, iar Dumnezeu nu va mântui asemenea oameni. Cei de acest fel pot fi definiți în esență ca oameni care sunt ostili adevărului, și pentru a fi mai clar, ei sunt antihriști. Aceasta este diferența dintre antihriști și oamenii obișnuiți.

Unii oameni au firea unui antihrist și deseori dezvăluie anumite firi corupte, dar, în timp ce au astfel de dezvăluiri, ei reflectă asupra lor și se cunosc și sunt capabili să accepte și să practice adevărul și, după o vreme, se poate vedea o schimbare în ei. Ei pot face obiectul mântuirii. Sunt unii care la suprafață par capabili să se lepede de lucruri, să se sacrifice, să sufere greutăți și să plătească un preț, dar prin a lor natură-esență, au aversiune față de adevăr și îl urăsc. Când ai părtășie despre adevăr cu ei, sunt scârbiți de acesta și potrivnici. Ei ațipesc și adorm în timpul întâlnirilor și predicilor. Le găsesc plictisitoare și, chiar dacă înțeleg ceea ce aud, nu pun în practică. Mai sunt alții care par să asculte cu seriozitate predicile, dar inimile lor nu sunt însetate de adevăr și atitudinea lor față de cuvintele lui Dumnezeu este aceea că ei le evaluează ca pe un soi de cunoaștere spirituală sau teorie. Astfel, indiferent de câți ani sunt credincioși, câte cuvinte ale lui Dumnezeu au citit sau câte predici au auzit, nu există nicio schimbare în modul în care privesc urmărirea statutului și prețuirea puterii sau în atitudinea lor de a avea aversiune față de adevăr, urând adevărul și împotrivindu-I-se lui Dumnezeu. Ei sunt antihriștii arhetipali. Dacă îi expui spunând: „Ceea ce faci tu este o încercare de a-i atrage pe oameni de partea ta, și atunci când te preamărești și mărturisești pentru tine însuți, induci oamenii în eroare și rivalizezi pentru statut cu Dumnezeu. Acestea sunt acțiunile Satanei și ale antihriștilor”, sunt ei capabili să accepte o asemenea condamnare? Categoric nu. Ce se gândesc ei? „E corect să acționez în acest fel, așa că astfel acționez. Indiferent cum mă condamni, indiferent ce spui și indiferent cât de corect poate părea, eu nu voi renunța la acest mod de a face lucrurile, la această dorință, la acest lucru pe care îl urmăresc.” Atunci, este stabilit: aceștia sunt antihriști. Nimic din ceea ce spui nu le poate schimba opiniile, intenția, planurile secrete, ambițiile sau dorințele. Aceasta este natura-esență arhetipală a antihriștilor; nimeni nu îi poate schimba. Indiferent de modul în care oamenii au părtășie cu privire la adevăr cu ei sau ce limbă sau exprimări folosesc, indiferent de timp, spațiu sau context, nimic nu îi poate schimba. Indiferent de cum se schimbă mediul lor, indiferent cum se schimbă oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul lor și cum se schimbă vremurile, sau cât de mărețe sunt semnele și minunile pe care le arată Dumnezeu, cât har pogoară Dumnezeu asupra lor sau chiar în ce fel îi pedepsește Dumnezeu, modul în care ei văd lucrurile și planurile lor secrete nu se vor schimba niciodată, iar ambiția și dorința lor de a smulge puterea nu se vor schimba niciodată. Modul în care se comportă și în care interacționează cu alții nu se va schimba niciodată, nici atitudinea lor de a urî adevărul și pe Dumnezeu. Când alții le arată că ceea ce fac este să se preamărească și să mărturisească pentru ei înșiși, încercând să inducă în eroare oamenii, ei își schimbă felul de a vorbi cu unul căruia ceilalți să nu-i poată găsi vreun defect sau pe care să nu-l poată desluși. Ei folosesc mijloace și mai viclene pentru a-și duce mai departe gestionarea și pentru a-și atinge scopul de a-i conduce și controla pe aleșii lui Dumnezeu. Acesta este lucrul care se manifestă într-un antihrist și este generat de esența unui antihrist. Chiar dacă Dumnezeu le-a spus că vor fi pedepsiți, că sfârșitul lor venise, că au fost blestemați, poate asta să le schimbe esența? Le poate schimba atitudinea față de adevăr? Le poate schimba dragostea de statut, faimă și câștig? Nu. Transformarea oamenilor care au fost corupți de Satana în oameni cu o umanitate normală, care Îl venerează pe Dumnezeu, este lucrarea lui Dumnezeu; poate fi înfăptuită. Însă este posibil să fie transformați în oameni normali demonii, oamenii care sunt înveșmântați în piele de om, dar a căror esență este satanică, și care sunt ostili față de Dumnezeu? Asta ar fi imposibil. Dumnezeu nu face felul acesta de lucrare; acești oameni nu se numără printre aceia pe care Dumnezeu îi mântuiește. Atunci, cum definește Dumnezeu astfel de oameni? Ei aparțin Satanei. Ei nu fac obiectul selecției sau mântuirii lui Dumnezeu; Dumnezeu nu vrea astfel de oameni. Oricât de mult timp au crezut în Dumnezeu, oricât de mult au suferit sau oricâte au realizat, planurile lor secrete nu se vor schimba. Ei nu vor renunța la ambițiile și dorințele lor și cu atât mai puțin la motivația și pofta lor de a concura cu Dumnezeu pentru statut și pentru oameni. Astfel de oameni sunt antihriști adevărați.

Unii oameni spun: „Faptul că antihriștii pot face rău și se pot împotrivi lui Dumnezeu nu poate fi din cauză că sunt confuzi pe moment? Dacă Dumnezeu ar arăta niște semne și minuni sau i-ar pedepsi puțin, astfel încât ei să Îl vadă pe Dumnezeu, nu ar putea ei să Îl recunoască și să I se supună? Nu ar fi ei atunci capabili să accepte și să recunoască faptul că Dumnezeu este adevărul și să nu mai concureze cu Dumnezeu pentru statut? Nu cumva ei nu au credință pentru că nu L-au văzut pe Dumnezeu arătând semne și făcând miracole sau nu au văzut trupul spiritual al lui Dumnezeu, astfel că sunt foarte slabi și sunt îmbrobodiți de Satana?” Nu, nu este cazul. Ambițiile, dorințele și esența antihriștilor sunt complet distincte și diferite de cele ale cuiva care a fost îmbrobodit temporar și care este nesăbuit și nu înțelege adevărul. Antihriștii posedă în mod inerent o natură satanică și sunt scârbiți de adevăr și urăsc adevărul de la naștere. Ei sunt satane în poziții ireconciliabile față de Dumnezeu, care I se împotrivesc lui Dumnezeu și concurează cu El până la capăt și sunt satane vii în piele omenească. Asemenea oameni sunt definiți ca antihriști potrivit propriei naturi-esențe, așadar ce rol pot juca și ce lucruri pot face în casa lui Dumnezeu? Ei perturbă, tulbură, demolează și distrug lucrarea lui Dumnezeu. Acești oameni nu se pot abține să nu facă aceste lucruri în casa lui Dumnezeu. Așa sunt ei, au o natură satanică și sunt precum lupii care intră în turmă deciși să devoreze oile – acesta este unicul lor scop. În altă ordine de idei, de ce permite Dumnezeu ca acești oameni să apară în casa Sa? Pentru ca aleșilor lui Dumnezeu să le crească puterea de discernământ. Nimeni nu a văzut cum arată diavolul Satana, care este esența acțiunilor sale, care îi sunt dezvăluirile specifice sau cum induce oamenii în eroare și cum I se opune lui Dumnezeu în lume. Când diavolul Satana este menționat, ei simt că este ceva abstract și sec, că nu este suficient de concret. „Unde este Satana?” întreabă ei. „În aer”, vine răspunsul. „Așa, cât de mare este atunci Satana? Ce fel de miracole face el, mai exact? Cum anume I se opune lui Dumnezeu? Care îi este natura-esență?” Ei simt că totul este foarte abstract, vag și sec. Totuși, prin manifestările și dezvăluirile antihriștilor, ei pot asocia aceste lucruri cu ceea ce face Satana și cu a sa natură-esență și atunci totul devine concret și nu mai este abstract și sec. Odată ce totul devine concret, oamenii îl pot auzi vorbind, îi pot vedea comportamentul și îi pot distinge cu atenție natura-esență. Astfel, nu simt ei că esența diavolului Satana despre care vorbește Dumnezeu devine mai concretă și reală și pot face o comparație practică? Unii oameni au o statură imatură și nu înțeleg adevărul și, printr-o nesăbuință de moment, sunt îmbrobodiți și induși în eroare de către antihriști, astfel că pleacă pentru un an sau cam așa ceva. Când se întorc la casa lui Dumnezeu, realizează că nu se simt bine urmându-l pe Satana. Când acești oameni încep să îi urmeze pe antihriști, simt că au suficientă rațiune și o mare încredere de sine, spunând: „Cel de mai sus nu dorește ca noi să îi urmăm pe antihriști, dar tot îi vom urma și într-o zi se va dovedi că am avut dreptate!” Rezultatul este acela că, după câtva timp, simt că au pierdut lucrarea Duhului Sfânt, nu pot simți nicio confirmare în inimile lor. Pentru ei, pare că Dumnezeu nu mai este cu ei, că și credința lor și-a pierdut sensul și direcția și, treptat, ajung să aibă din ce în ce mai mult discernământ în ceea ce îi privește pe antihriști. Înainte credeau că antihriștii înțeleg realmente adevărul și că, urmându-i, nu pot greși în credința lor, dar acum văd că antihriștii au probleme grave, că antihriștii vorbesc ca și cum ar înțelege adevărul, dar ei niciodată nu practică adevărul – acesta este un fapt. Ei văd că i-au urmat pe antihriști atât de mult timp și nu au dobândit niciun adevăr, și că este realmente periculos să continue să-i urmeze pe antihriști, așa că regretă, îi resping pe antihriști și devin dornici să se întoarcă la casa lui Dumnezeu. Odată ce casa lui Dumnezeu a primit asemenea oameni înapoi, acestora li se cere să-și relateze experiența, iar ei spun: „Acel antihrist era atât de bun în a induce oamenii în eroare. Pe atunci, părea drept, indiferent de ce gândeam eu despre el, dar rezultatul a fost că nu am dobândit nimic, nu am înțeles niciun adevăr și nu am ajuns să am nici măcar o urmă de adevăr-realitate după ce l-am urmat mai bine de un an. Am irosit timp prețios. Chiar am suferit o mare pierdere!” Această experiență a eșecului devine amintirea lor cea mai profundă. După ce se întorc la casa lui Dumnezeu, cu cât ascultă mai multe predici, cu atât mai mult înțeleg adevărul și cu atât mai luminate le devin inimile. Când își reamintesc de timpul petrecut urmându-l pe acel antihrist și văd cum au suferit pierderea, ei ajung să simtă că antihriștii sunt cu adevărat Satane și că sunt lipsiți în mod fundamental de adevăr, că doar Dumnezeu este adevăr, și nu mai îndrăznesc să urmeze din nou o ființă umană. Când vine vremea să aleagă din nou un conducător, votează cu mare prudență, gândindu-se: „Dacă dau votul unei anumite persoane, atunci cel mai probabil va fi ales un antihrist. Dacă nu dau votul unei anumite persoane, atunci poate că nu va fi ales un antihrist. Trebuie să fiu precaut și să evaluez oamenii conform principiilor.” Nu se bazează acțiunile lor acum pe principii și standarde? (Ba da.) Acesta este un lucru bun. Unii oameni sunt induși în eroare de antihriști și spun: „De ce ni s-a întâmplat asta nouă? Am fost dați la o parte de Dumnezeu? Lui nu Îi mai pasă de noi?” Într-o situație ca aceasta, ai fi de acord dacă Dumnezeu ți-ar spune să nu-i urmezi pe antihriști? Nu, nu ai fi. Tot ai insista să îi urmezi, și tot ceea ce ar putea face Dumnezeu ar fi să îți permită să faci asta și apoi să îți dea o lecție folosind faptele. După ce i-ai urmat pe antihriști o vreme, deodată îți revii în simțiri și vezi că ai suferit o pierdere în viața ta, și abia atunci simți remușcare și ești gata să îi respingi pe antihriști și să te întorci din nou în fața lui Dumnezeu. Din fericire pentru tine, Dumnezeu este tolerant și milos și încă te mai vrea. Dacă El nu te-ar vrea, atunci ai fi terminat și nu ai mai avea șanse de a atinge mântuirea – nu există un sfârșit fericit în urmarea antihriștilor.

Tu trebuie să îi vezi clar și să îi identifici corect pe antihriști. Trebuie să știi cum să discerni diferitele manifestări ale antihriștilor și, în același timp, ar trebui să știi clar că sunt multe lucruri pe care propria natură-esență le are în comun cu antihriștii. Asta deoarece voi toți aparțineți omenirii care a fost coruptă de către Satana, și singura diferență este că antihriștii sunt complet sub controlul Satanei, au devenit complicii Satanei și vorbesc în numele lui. Și tu aparții omenirii corupte, dar ești capabil să accepți adevărul și ai speranța să dobândești mântuirea. Totuși, sunt multe lucruri în ceea ce privește esența pe care le ai în comun cu antihriștii, iar metodele și planurile tale secrete sunt la fel. Doar că, odată ce ai auzit adevărul și ai ascultat predicile, ești capabil să îți schimbi direcția, iar abilitatea de a schimba direcția te face să ai speranța dobândirii mântuirii – aceasta este diferența dintre tine și antihriști. Astfel, când Eu îi expun pe antihriști, tu ar trebui și să faci o comparație și să recunoști lucrurile pe care le ai în comun cu antihriștii și ce manifestări, firi și aspecte ale esenței sunt comune cu ei. Făcând asta, nu vei fi capabil să te cunoști mai bine? Dacă te simți mereu potrivnic, crezând că tu nu ești un antihrist, simțind o ură intensă pentru antihriști și nu ești dispus să faci această comparație sau să reflectezi asupra ta și să înțelegi ce cale urmezi, atunci care va fi consecința? Cu o fire satanică, cel mai probabil vei deveni antihrist. Asta deoarece niciun antihrist nu caută intenționat să devină antihrist și apoi devine unul; asta se întâmplă deoarece nu urmărește adevărul și, ca urmare, sfârșește urmând calea unui antihrist. Nu sunt antihriști toți cei din lumea religioasă care nu iubesc adevărul? Fiecare persoană care nu reflectează și nu-și înțelege propria natură-esență și care crede în Dumnezeu potrivit propriilor noțiuni și închipuiri este un antihrist. Odată ce ai pornit pe calea unui antihrist, odată ce dobândești statut, și combinat cu faptul că ai unele daruri și ceva educație și toată lumea te admiră, atunci, pe măsură ce timpul pe care îl petreci lucrând se mărește, ajungi să ocupi o poziție în inimile oamenilor. Pe măsură ce lucrarea de care ești responsabil crește în anvergură, ajungi să conduci din ce în ce mai mulți oameni, dobândești din ce în ce mai mult capital, și apoi devii un adevărat Pavel. Toate acestea țin de tine? Tu nu aveai niciun plan să urmezi această cale, dar cum se face că, fără să știi, ai pornit pe calea unui antihrist? Un motiv important este acela că, dacă nu urmărești adevărul, mai mult ca sigur vei urmări statutul și prestigiul, te vei ocupa de propria afacere, până când, în cele din urmă, fără să fii conștient de asta, vei urma calea unui antihrist. Dacă oamenii care urmează calea unui antihrist nu schimbă la timp direcția, atunci, când dobândesc statut, e destul de posibil să devină antihriști – acest rezultat este inevitabil. Dacă nu pot vedea clar această chestiune, atunci sunt în pericol, deoarece toată lumea are firi corupte și toată lumea iubește reputația și statutul; dacă nu iubesc adevărul, atunci sunt foarte predispuși să cadă din cauza reputației și a statutului. Fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu, toată lumea ar urma calea unui antihrist și ar cădea din cauza reputației și statutului, și asta e ceva ce nimeni nu poate nega. Tu spui: „Am aceste dezvăluiri doar din când în când, sunt doar manifestări temporare. Chiar dacă am aceeași esență ca antihriștii, sunt totuși diferit de antihriști deoarece nu am ambiții așa de mari ca ei. De asemenea, când îmi îndeplinesc datoria, reflectez constant asupra mea, simt remușcare, caut adevărul și acționez în conformitate cu adevărurile-principii. Judecând după comportamentul meu, nu sunt un antihrist și nu îmi doresc să devin unul, astfel că nu este posibil să devin un antihrist.” S-ar putea să nu fii un antihrist acum, dar poți fi sigur că nu vei urma calea unui antihrist și nu vei deveni unul? Poți să garantezi asta? Nu, nu poți. Atunci, cum poți garanta asta? Singura metodă să faci asta este să urmărești adevărul. Atunci cum ar trebui să urmărești adevărul? Ai o metodă pentru asta? În primul rând, trebuie să recunoști faptul că împărtășești aceeași fire-esență cu antihriștii. Deși nu ești un antihrist acum, pentru tine, care este lucrul cel mai mortal și cel mai periculos? Este faptul că ai aceeași natură-esență ca și antihriștii. Este acesta un lucru bun pentru tine? (Nu.) Cu siguranță nu. Lucrul acesta este mortal pentru tine. Așadar, când asculți aceste predici care dezvăluie feluritele manifestări ale antihriștilor, nu te gândi că aceste lucruri nu au nicio legătură cu tine; aceasta este o atitudine greșită. Atunci, ce fel de atitudine ar trebui să ai pentru a accepta aceste fapte și manifestări? Compară-te cu acestea, recunoaște că ai natura-esență a unui antihrist și apoi examinează-te ca să afli care dintre manifestările și dezvăluirile tale sunt identice cu cele ale antihriștilor. În primul rând, recunoaște acest fapt – nu încerca să disimulezi sau să te ascunzi. Calea pe care pășești este calea unui antihrist, astfel, este conform realității să se spună că ești un antihrist; însă casa lui Dumnezeu nu te-a definit încă astfel și îți dă o șansă să te căiești, asta e tot. Înțelegi? În primul rând, acceptă și recunoaște acest lucru, apoi, ceea ce ai de făcut este să vii înaintea lui Dumnezeu și să Îl rogi să te disciplineze și să te țină în frâu. Nu te îndepărta de lumina prezenței lui Dumnezeu și nu părăsi protecția Sa și astfel vei fi ținut în frâu de conștiința și rațiunea ta când faci lucruri și vei avea și cuvintele lui Dumnezeu care să te ilumineze, să te conducă și să te țină în frâu. Mai mult, vei avea lucrarea Duhului Sfânt care să te călăuzească, să rânduiască oameni, evenimente și lucruri din preajma ta care să îți servească drept avertismente și să te disciplineze. Cum te avertizează Dumnezeu? Dumnezeu acționează în multe moduri. Uneori, Dumnezeu va face să ai un sentiment evident în inima ta, permițându-ți să realizezi clar că trebuie să fii ținut în frâu, că nu poți acționa cu încăpățânare, că dacă acționezi greșit, vei aduce rușinea asupra lui Dumnezeu și te vei face de râs, și astfel te înfrânezi. Nu este acesta Dumnezeu care te protejează? Acesta este un mod. Uneori, Dumnezeu te va face să simți reproșuri în sinea ta și îți va prezenta cuvinte clare ca să-ți spună că acel mod de a acționa este rușinos, că îl detestă, că este blestemat. Cu alte cuvinte, El folosește cuvinte clare pentru a-ți aduce reproșuri, astfel încât tu să faci o comparație cu tine însuți. Care este țelul lui Dumnezeu în a-ți face reproșuri în acest mod? El procedează astfel ca să simtă ceva conștiința ta, iar atunci când simți ceva, vei lua în considerare impactul, consecințele și propriul simț al rușinii și astfel vei exercita o oarecare stăpânire de sine în acțiunile și practicile tale. Odată ce ai avut multe asemenea experiențe, vei vedea că, deși aceste firi corupte sunt înrădăcinate în oameni, atunci când oamenii devin capabili să accepte adevărul și văd clar adevărul propriilor firi corupte, se pot răzvrăti intenționat contra propriului trup; atunci când oamenii devin capabili să pună adevărul în practică, firea lor satanică este curățită și schimbată. Firea satanică a omului nu este indestructibilă sau de neschimbat – când devii capabil să accepți adevărul și să pui în practică adevărul, firea ta satanică se va frânge și va fi înlocuită în mod natural. Odată ce guști cât de dulce este să pui în practică adevărul, te vei gândi: „Înainte am fost lipsit de rușine. Oricât de nerușinate mi-au fost cuvintele sau cât de mult m-am preamărit pentru a-i face pe alții să mă venereze, nu am simțit nicio rușine și nu am fost deloc conștient după aceea. Acum simt că am greșit și m-am făcut de râs acționând în acel mod și simt că sunt mulți ochi ațintiți asupra mea.” Asta este fapta lui Dumnezeu. El îți dă un sentiment și tu te vei simți ca și cum tu îți faci ție însuți reproșuri, și atunci nu vei mai face rău și nu vei mai rămâne pe calea ta. Fără să știi, căile tale de preamărire și mărturisire pentru sine se vor împuțina din ce în ce mai tare, vei exercita din ce în ce mai mult autocontrolul și vei simți din ce în ce mai mult faptul că, acționând în acest mod, inima ta este liniștită și conștiința ta este împăcată – asta înseamnă să trăiești în lumină, nu mai este nevoie să stai ca pe ace sau să folosești minciuni sau vorbe plăcute pentru a te camufla. În trecut, ai mințit și ai continuat să minți zilnic pentru a-ți proteja reputația. De fiecare dată când ai spus o minciună, a trebuit apoi să te ții de ea, atât de speriat că te-ai putea da de gol. Rezultatul acestui lucru este acela că ai spus din ce în ce mai multe minciuni, iar mai târziu a trebuit să depui un mare efort și să îți storci creierii pentru a continua minciunile; duceai o viață ce nu amintea nici de a oamenilor, nici de a demonilor, și era atât de obositor! Acum, tu cauți să fii o persoană cinstită, și îți poți deschide inima și poți rosti lucruri reale. Nu este nevoie să spui minciuni și să continui să minți zilnic, nu mai ești constrâns de minciuni, suferi mult mai puțin, trăiești o viață din ce în ce mai relaxată, liberă și eliberată și în adâncul inimii tale te bucuri de sentimentele de pace și bucurie – guști dulceața acestei vieți. Iar în timp ce guști dulceața acestei vieți, lumea ta interioară nu mai este înșelătoare, ticăloasă sau falsă. În schimb, acum ești dispus să vii înaintea lui Dumnezeu, să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul atunci când ai o problemă, ești capabil să discuți cu alții atunci când ai o problemă și nu mai acționezi unilateral sau arbitrar. Simți din ce în ce mai mult că modul în care obișnuiai să faci lucrurile era demn de dispreț și nu mai vrei să faci lucrurile în acel mod. În schimb, acționezi în orice mod care este în conformitate cu adevărul, cu rațiunea și cu intențiile lui Dumnezeu; modul în care acționezi s-a schimbat. Când ești capabil să realizezi aceste lucruri, nu înseamnă asta că te-ai îndepărtat de calea unui antihrist? Și când te-ai îndepărtat de calea unui antihrist, nu înseamnă că ai pornit pe calea dobândirii mântuirii? Când ai pornit pe calea dobândirii mântuirii și vii deseori în fața lui Dumnezeu, atitudinea, obiectivul, perspectiva și țelurile și direcția vieții tale nu mai sunt în contradictoriu cu Dumnezeu, începi să iubești lucrurile pozitive și corectitudinea, dreptatea și adevărul. Când se întâmplă asta, adâncul inimii tale și gândurile tale au început să se transforme. Când ai pornit pe calea dobândirii mântuirii, mai poți deveni antihrist? Te mai poți împotrivi intenționat lui Dumnezeu? Nu, nu mai poți, și ești acum în afara pericolului. Doar prin pătrunderea în această stare vor fi oamenii pe calea dreaptă a credinței în Dumnezeu și doar prin căutarea și acceptarea adevărului în acest mod se pot elibera de necazurile, controlul și tulburările cauzate de natura lor satanică și de natura lor de antihriști. Ai pornit acum pe calea dreaptă de urmărire a adevărului în viață? Dacă nu, grăbește-te și năzuiește din răsputeri să pornești. Dacă nu poți porni pe calea urmăririi adevărului, vei trăi tot în pericol – toți cei care pășesc pe calea antihriștilor sunt în pericol să fie eliminați oricând.

Majoritatea oamenilor, în timp ce își îndeplinesc datoria, se luptă cu propria fire de antihrist, epuizați de lupta pentru reputație, statut, bani și interese, frânți în minte și trup. Așadar, când se poate rezolva această problemă? Doar prin urmărirea adevărului și devenind capabil să accepți adevărul te poți elibera treptat de constrângerile și lanțurile naturii-esențe de antihrist pe care o ai și poți face ca firea ta satanică să slăbească și să dispară treptat, și prin asta vei avea speranță să te eliberezi de puterea Satanei. Voi ați plâns în intimitate din cauza acestor lucruri, simțind că nu vă puteți schimba niciodată, că nu puteți iubi niciodată adevărul, că nu puteți niciodată să vă ocupați de lucruri conform adevărurilor-principii și urându-vă pe voi înșivă atât de mult încât vă plesniți peste față și vărsați lacrimi amare? Ați făcut asta de multe ori? Dacă o persoană nu a făcut asta de multe ori, nu este acea persoană amorțită? O asemenea persoană nu poate niciodată percepe că este coruptă și crede în continuare că lucrează bine, că are calibru ș O asemenea persoană nu poate niciodată percepe că este coruptă și crede în continuare că lucrează bine, că are calibru u reputație, statut, bani și interese, amorțită, se crede grozavă, iar acest lucru este foarte periculos pentru ea! Acum, voi puteți percepe cu adevărat faptul că statura voastră este prea mică, sunteți departe de a vă alunga firile corupte și sunteți în continuare în zona periculoasă? Oamenii care nu urmăresc adevărul nu au această percepție, nici oamenii care sunt lipsiți de lucrarea Duhului Sfânt. Majoritatea oamenilor sunt zăpăciți și confuzi, crezând că, atât timp cât își îndeplinesc datoria în mod ordonat și nu fac rău, nu urmează calea antihriștilor și că, atât timp cât nu fac tot soiul de rele, nu sunt antihriști. Din această cauză, în majoritatea timpului, ei sunt într-o stare de amorțeală, deseori simțindu-se mulțumiți de ei înșiși, crezând că sunt grozavi și că în curând vor dobândi mântuirea, iar calea antihriștilor nu are nimic de-a face cu ei. Rugăciunile voastre zilnice pot fi folosite pentru a vedea dacă sunteți sau nu în această stare. Pentru ce vă rugați când veniți zilnic în fața lui Dumnezeu? Dacă spui în fiecare zi: „O, Dumnezeule, te iubesc! O, Dumnezeule, sunt dispus să mă supun Ție! O, Dumnezeule, sunt dispus să îndeplinesc însărcinarea pe care Tu mi-ai dat-o! Îmi pot face datoria cu loialitate și sunt hotărât să Te mulțumesc și să fiu desăvârșit de Tine. Indiferent ce manifestări de antihrist am sau cât de puțin mă cunosc pe mine însumi, Tu tot mă iubești și dorești să mă mântuiești”, ce fel de manifestare este aceasta? Aceasta este amorțeală, exprimi doar determinare și nu ai sub nicio formă înțelegere asupra propriei naturi-esențe. Ești în faza entuziastă și ești foarte departe de a avea adevărul-realitate. Cât timp se scurge până când puteți spune o singură rugăciune adevărată, să Îi spuneți lui Dumnezeu ce este în inima voastră, să Îi spuneți situația voastră reală, să simțiți pace și bucurie în inimile voastre și să simțiți că trăiți cu adevărat în fața lui Dumnezeu? Spuneți-Mi, cât timp se scurge până când veți putea să faceți asta o dată? O lună, două luni, șase luni sau un an? Dacă nu ați spus niciodată o rugăciune reală și continuați să vă rugați ca oamenii din lumea religioasă, spunând mereu că Îl iubiți pe Dumnezeu, permanent exprimând propria determinare, spunând mereu aceleași fraze prestabilite, atunci sunteți prea deficitari și nu aveți nicio urmă de adevăr-realitate. În mod obișnuit, oamenii care cred în Dumnezeu de trei sau cinci ani nu spun asemenea lucruri copilărești și ignorante când vin în fața lui Dumnezeu, deoarece sunt convinși că Îl vor urma pe Dumnezeu, și, de asemenea, au credință și înțeleg deja clar adevărurile viziunilor în ceea ce privește lucrarea lui Dumnezeu, intențiile lui Dumnezeu, planul de gestionare al lui Dumnezeu și scopul lucrării lui Dumnezeu. Pentru ce se roagă de cele mai multe ori când vin în fața lui Dumnezeu? Unul dintre lucruri este să se cunoască pe ei înșiși, iar altul este să rostească unele cuvinte adevărate: O, Dumnezeule, am ceva dificultăți astăzi, am făcut ceva ce m-a îndatorat față de Tine, am lipsuri într-o anumită chestiune și Te rog să mă protejezi și să mă îndrumi, să mă luminezi și să mă iluminezi. Această persoană începe să spună unele lucruri destul de adevărate care sunt legate de adevărul-realitate și nu mai rostește acele expresii ferme și lozinci pe care le spun oamenii entuziaști care abia au început să creadă. De ce nu spune aceste lucruri? Persoana simte că nu are sens să spună asemenea lucruri, că aceste lucruri nu pot atinge nevoia sa interioară de adevăr sau de pătrundere în viață. Indiferent de câți ani crezi, indiferent dacă o faci fără tragere de inimă sau vii sincer în fața lui Dumnezeu atunci când te rogi Lui, câte zile din zece rostești acele vorbe goale și lozinci? Cineva ar putea să spună o zi, așadar pentru ce se roagă în celelalte nouă? Dacă rugăciunile sunt legate de datoria sa și de pătrunderea sa în viață, atunci este bine, iar asta arată că își asumă o oarecare povară în drumul spre adevăr, spre cuvintele lui Dumnezeu și spre propria datorie și că nu mai este atât de amorțită. Ce vreau să spun prin „nu mai este atât de amorțită”? Vreau să spun că atunci când sunt menționate chestiuni legate de firile corupte ale oamenilor și diferitele lor stări, simte ceva și este conștientă și poate și înțelege. Este capabilă să atingă înțelegerea și priceperea și înțelege aceste chestiuni indiferent de modul în care sunt explicate și aproape că ține pasul cu acestea – asta arată că a dobândit ceva statură. Ce manifestări afișează oamenii amorțiți? Ei trăiesc fiecare zi așa, fără să se străduiască și fără să progreseze, și de aceea spun mereu aceleași lucruri vechi când se roagă lui Dumnezeu. Nu înțeleg deloc pătrunderea în viață, nu au nicio înțelegere spirituală, nu simt nimic, nu au nicio reacție indiferent câte predici ascultă și, indiferent de modul în care se are părtășie în privința adevărului, simt că totul este monoton și înseamnă același lucru. Așadar, au ceva de spus lui Dumnezeu? Ceea ce se vor ruga și vor spune oamenii când vor veni înaintea lui Dumnezeu depinde de cuvintele din inimile lor pe care vor să I le spună lui Dumnezeu și simt că trebuie neapărat să Îi spună acele lucruri lui Dumnezeu. În inima ta, trebuie să ai cel puțin propria înțelegere în ceea ce privește cerințele lui Dumnezeu, dificultățile pe care le întâmpini și cum trebuie să te ridici la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu. Dacă nu este nimic în inima ta și tot ceea ce poți spune sunt niște cuvinte care sună frumos și niște lozinci și doctrine și o faci fără tragere de inimă, atunci asta nu este rugăciune. Dacă ai promis în toți acești ani că vei fi loial, dar nu ai făcut nimic practic și în final tot ești predispus să Îl trădezi pe Dumnezeu, să Îl negi pe Dumnezeu și să te retragi oricând, atunci asta arată că ești lipsit de statură. Dacă, atunci când veniți acum în fața lui Dumnezeu pentru a vă ruga, puteți, în bună parte, să vă păstrați relația cu Dumnezeu relevantă față de cerințele lui Dumnezeu și propria schimbare a firii, atunci relația voastră cu Dumnezeu va fi fost stabilită, nu veți urma calea unui antihrist, iar asta înseamnă că veți fi pornit pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu.

Acum vă sunt clare diferitele manifestări ale antihriștilor care se preamăresc și mărturisesc pentru ei înșiși, precum și definițiile naturii unui asemenea comportament? Există vreo diferență între manifestările antihriștilor și manifestările firilor corupte ale oamenilor obișnuiți? Puteți face o comparație atunci când întâlniți cu adevărat o problemă? Puteți considera manifestările antihriștilor manifestări ale oamenilor obișnuiți corupți și viceversa? Cum ar trebui să deosebiți aceste două lucruri? Să judeci firea unei persoane prin manifestările și dezvăluirile ei constante și să-i evaluezi esența bazându-te pe firea sa reprezintă un mod precis de a o defini. Antihriștii nu acceptă adevărul și nu Îl preamăresc pe Dumnezeu; ei se preamăresc și mărturisesc doar pentru ei înșiși. Această manifestare este extrem de evidentă și proeminentă și este complet dominată de natura lor satanică. Chiar dacă și oamenii obișnuiți se preamăresc și mărturisesc pentru ei înșiși, când ai părtășie în privința adevărului cu ei, sunt capabili să îl accepte și să recunoască faptul că Dumnezeu este adevărul și pot accepta adevărul, doar că schimbarea nu se petrece foarte repede sau ușor pentru ei – aceasta este diferența dintre antihriști și oamenii obișnuiți. Acum, acestea fiind spuse, devine ușor apoi să faci diferența între ei? Antihriștii au o caracteristică: atunci când nu iubesc adevărul sau îl neagă, o fac în mod direct? (Nu.) Ce metodă folosesc pentru a nega adevărul astfel încât să vezi că nu recunosc adevărul? Ei vor recurge la sofisme pentru a te combate, spunând că nu asupra adevărului ai părtășie și că doar ei au părtășie asupra adevărului. De exemplu, ei mărturisesc pentru sine și cineva îi expune și apoi, ce manifestări arată ei care le permit altora să afirme că nu iubesc și nu acceptă adevărul? Recurgerea la sofisme și încercarea de a se justifica reprezintă una, apoi mai este și ascunderea adevărului faptic, iar acest adevăr este cel care reprezintă planul lor secret. Planul lor secret este să mărturisească pentru sine astfel încât ceilalți să le acorde respect. Ei nu te vor lăsa să le cunoști planul secret; doar vor rosti lucruri false și care sună plăcut, vor recurge la sofisme, te vor îmbrobodi, te vor zăpăci, astfel încât în final tu să spui că ei nu mărturisesc pentru sine, și atunci își vor fi atins scopul. Ei rostesc lucruri false și care sună plăcut, recurg la sofisme, îmbrobodesc oamenii, nu recunosc că mărturisesc pentru sine, nu acceptă faptul că tu îi expui, nu îți acceptă reproșurile, cu atât mai puțin acceptă să fie definiți de acest fapt. Ei nu acceptă deloc asta, ba chiar vin cu scuze, spunând: „Acest lucru nu înseamnă că mărturisesc pentru mine. Există un motiv și un context în care am spus asta. Să rostești câteva lucruri nepotrivite în acea situație este complet normal și nu reprezintă o problemă. Poate fi asta considerată mărturisire pentru sine? Ba mai mult, am făcut toată această lucrare și chiar dacă nu am câștigat niciun merit, tot am suferit ca să o fac. Nu e mare lucru faptul că unii oameni mă respectă și mă venerează.” Ei consideră că un asemenea comportament rușinos, o faptă atât de dezgustătoare, nu reprezintă mare lucru – este aceasta o atitudine de acceptare a adevărului? Ei nu simt niciun fel de rușine din cauza acestor fapte rele, ba chiar se cred grozavi – asta este esența oamenilor răi. Antihriștii cred că preamărirea și mărturisirea pentru sine sunt complet potrivite și reprezintă ceea ce ar trebui să facă. Ei se gândesc așa: „O fac pentru că am această aptitudine – alți oameni merită să o facă? Am câștigat sprijinul tuturor, am depus atât de mult efort pentru a face lucrarea bisericii, am adus contribuții atât de mari casei lui dumnezeu și mi-am asumat atâtea riscuri! Este corect să nu îmi dai nicio recompensă și niciun beneficiu? Nu este dumnezeu drept? Nu răsplătește el fiecare persoană în funcție de acțiunile sale? Atunci, nu merit sprijinul tuturor datorită tuturor acestor contribuții și asumării acestui risc?” Ei cred că trebuie să primească ceva în schimbul îndeplinirii datoriei, și că recompensa minimă ar trebui să fie sprijinul tuturor și să se poată bucura de loialitatea, onorurile și beneficiile pe care le merită. Reprezintă asta o atitudine de acceptare a adevărului? (Nu.) Așadar, care este adevărul aici? De exemplu, le spui: „Indiferent de cât de mult suferă, oamenii sunt ființe create și ar trebui să sufere pentru că au firi corupte. Suferința în timpul îndeplinirii datoriei proprii este doar un mod prin care oamenii suferă. Indiferent cât de capabili suntem sau ce daruri avem, nu ar trebui să ne așteptam la nicio recompensă sau să încercăm să facem înțelegeri cu Dumnezeu.” Nu este acesta adevărul? Acesta este adevărul fundamental pe care ființele create ar trebui să îl înțeleagă. Totuși, se poate regăsi acest adevăr în filosofiile lor pentru interacțiuni lumești, în gândurile și opiniile lor? (Nu.) Acceptă acest adevăr când îl aud? Nu. Care este atitudinea lor? Ei cred că a fi în casa lui Dumnezeu este același lucru cu a fi în lume, că trebuie să fie recompensați în funcție de munca lor, că trebuie să primească ceva pentru îndeplinirea datoriei lor și că, dacă își asumă vreun risc, atunci ar trebui să primească beneficiile și harul pe care le merită. Îndeplinirea datoriei personale este responsabilitatea și obligația fiecărei persoane și remunerația nu intră în calcul. Acceptă antihriștii acest adevăr? Care este atitudinea lor? Sunt batjocoritori și potrivnici, spunând: „Voi, idioților, chiar acceptați asta! Acesta este adevărul? Nu este acesta adevărul, asta este doar păcălirea oamenilor. Echitate și egalitate între oameni – acesta este adevărul!” Ce fel de lucru pe care să-l spui este acesta? Aceasta este logica și erezia și sofismul Satanei. Și îi pot induce ei în eroare pe cei ce nu înțeleg adevărul? Ei îi pot induce atât de ușor în eroare! Unii oameni sunt slabi, nu înțeleg adevărurile legate de îndeplinirea datoriei și, în plus, le lipsesc calibrul și abilitatea de înțelegere și nu au multă credință și, când aud asemenea lucruri, ei simt că au sens și se gândesc: „Da, într-adevăr. Cum am putut fi atât de prost? În sfârșit, astăzi am întâlnit pe cineva care înțelege. Ceea ce spune este corect!” Acești oameni ascultă și acceptă doar lucrurile care sună rezonabil și în concordanță cu noțiunile lor; ei nu abordează cuvintele lui Dumnezeu conform principiului care spune că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul. Fie că sunt sau nu cuvintele lui Dumnezeu în concordanță cu sentimentele, cu gândirea și logica oamenilor, cu obiceiurile și conduitele oamenilor sau cu cultura tradițională, cuvintele lui Dumnezeu sunt definitive și fiecare dintre ele, de la început până la sfârșit, reprezintă adevărul. Cuvintele lui Dumnezeu nu au nevoie ca cineva să le pună la îndoială sau să le analizeze și, indiferent dacă toată omenirea le crede corecte sau greșite sau dacă le poate accepta cineva, cuvintele lui Dumnezeu sunt pe vecie adevărul. Cuvintele lui Dumnezeu nu au nevoie să treacă testul timpului, nici nu au nevoie ca omenirea să le verifice prin experiență – cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Asta este ceea ce cred antihriștii? Ei se gândesc așa: „Dumnezeu trebuie să fie rezonabil! Ce înseamnă dreptatea lui dumnezeu? Nu-i așa că aceia care suferă mult și sunt foarte capabili primesc mari recompense, iar cei ce suferă puțin, care nu sunt foarte capabili și nu au nicio contribuție primesc recompense mici?” Spune Dumnezeu asta? (Nu.) Dumnezeu nu spune asta. Ce spune Dumnezeu? Dumnezeu spune că îndeplinirea datoriei este vocația fiecărei persoane, că îndeplinirea datoriei vine cu propriile principii, că fiecare ar trebui să își îndeplinească datoria în conformitate cu adevărurile-principii, și că asta este ceea ce se presupune că ar trebui să facă ființele create. Se menționează vreo remunerație aici? Vreo mențiune privind recompensa? (Nu.) Nu este nicio menționare a remunerației sau recompensei – este o obligație. Ce înseamnă „obligație”? O obligație reprezintă ceva ce oamenii se presupune că ar trebui să facă, ceva căruia nu i se aplică ideea de a fi recompensat în funcție de muncă. Dumnezeu nu a stipulat niciodată că acela care își îndeplinește datoria foarte mult ar trebui să primească o mare recompensă, iar cel care își îndeplinește datoria puțin sau o nu o îndeplinește bine ar trebui să primească o recompensă mică – Dumnezeu nu a spus asemenea lucru. Așadar, ce spun cuvintele lui Dumnezeu? Dumnezeu spune că îndeplinirea datoriei este vocația fiecărei persoane și este ceva ce ființele create ar trebui să facă – acesta este adevărul. Acesta este modul în care înțeleg antihriștii asta? Cum tratează aceste cuvinte ale lui Dumnezeu? Ei le vor trata într-un mod diferit. Din perspectiva propriilor interese, ei vor avea o interpretare denaturată a cuvintelor lui Dumnezeu. Mai precis, ceea ce fac ei este modificarea fără permisiune a cuvintelor lui Dumnezeu, folosind propriile metode și propria înțelegere pentru a transforma cuvintele lui Dumnezeu și adevărul în altă interpretare. Și care este natura unei asemenea interpretări? Este benefică pentru ei, îi poate induce pe oameni în eroare și îi poată provoca și ademeni. Ei transformă cuvintele lui Dumnezeu în maniera lor de a vorbi, ca și cum ceea ce ei exprimă ei ar fi adevăruri, și după ce Dumnezeu a zis ceva, ei trebuie să schimbe modul în care o spune Dumnezeu și principiile cuvintelor lui Dumnezeu în propriul lor mod. Mai este adevărul după ce ei l-au schimbat în modul lor? Nu – este un sofism și o erezie. Puteți discerne această chestiune? (Da, până la un punct.) Unii oameni, după ce au ascultat atât de multe predici, au obținut un oarecare discernământ. Și care este esența opunerii și negării adevărului de către antihriști? (Este modificarea fără permisiune și interpretarea denaturată a cuvintelor lui Dumnezeu.) Și care este intenția lor atunci când modifică fără permisiune și interpretează denaturat cuvintele lui Dumnezeu? Este ca oamenii să nu accepte adevărul, dar, în schimb, să accepte erorile și ereziile lor. Ei prezintă într-o lumină falsă adevărul potrivit propriei gândiri și logici, propriilor interese și opinii și propriilor noțiuni. Atunci acestea sunt benefice pentru ei și pot provoca și induce în eroare unii oameni care sunt proști și ignoranți și care nu înțeleg adevărul. Cuvintele lor îți pot părea corecte prima oară când le auzi, dar dacă le analizezi cu grijă, vei găsi ambițiile și planurile Satanei furișate printre ele. Care este scopul ambițiilor și planurilor lor? Scopul este să profite ei înșiși, să-și facă justificabile propriile comportamente și moduri de a face lucrurile, să îi facă pe oameni să îi judece pozitiv, să schimbe propriul comportament greșit și rău într-un comportament potrivit și în moduri de a face lucrurile care sunt în concordanță cu adevărul. Astfel, ei cred că oamenii nu îi vor respinge și Dumnezeu nu îi va condamna. Ei poate sunt capabili să îi inducă pe alții în eroare astfel încât oamenii să nu îi respingă, dar pot face astfel încât Dumnezeu să nu îi condamne? Poate omul să schimbe esența lui Dumnezeu? (Nu.) Aici sunt cei mai proști antihriștii. Vor să-și folosească persuasiunea și elocvența și „mintea ascuțită” pentru a gândi un soi de sofism și erezie ca să modifice fără permisiune adevărul astfel, încât afirmația lor să devină justificabilă și, în acest mod, să respingă vorbele lui Dumnezeu și să nege existența adevărului – nu înseamnă asta că gândesc greșit? Își pot atinge țelul? (Nu.) Unii întreabă ce e de făcut când un antihrist îi induce în eroare pe unii oameni. Dacă asemenea oameni chiar au fost induși în eroare și sunt incapabili să își schimbe direcția, atunci asta înseamnă că sunt dezvăluiți și eliminați, și pe bună dreptate. Asta înseamnă că sunt condamnați și nu pot scăpa; sunt condamnați să moară, iar Dumnezeu nu a plănuit niciodată să mântuiască oameni ca ei. Ei intră în biserică cu prefăcătorii și îndeplinesc unele munci și se bucură de un oarecare har, iar când Dumnezeu nu îi mai vrea, îi dă Satanei. Se întâmplă ca ei să audă o erezie și un sofism și, la auzul acestora, aplaudă și aprobă și apoi se duc să îl urmeze pe Satana. Ce este asta? Asta înseamnă să îl folosești pe Satana pentru a presta servicii. Este un verset în Apocalipsă care spune: „Cel ce face rău, să facă rău şi mai departe; cel întinat să se întineze şi mai departe; cel drept să facă dreptate şi mai departe; iar cel sfânt să se sfinţească şi mai departe!” (Apocalipsa 22:11). Asta înseamnă că oamenii sunt separați în funcție de felul lor. Când este vorba de acei oameni care urmează antihriști, reprezintă doar o neglijență de moment din partea lor? A fost din cauză că Dumnezeu nu veghea? Asta înseamnă că sunt condamnați la moarte! După ce te asociezi cu asemenea oameni ceva timp, vei vedea că ei nu merită să fie mântuiți – sunt prea mizerabili! Judecând după caracterul lor și urmărirea adevărului, natura lor este ticăloasă și scârbită de adevăr și nu merită să fie mântuiți, nu merită să moștenească un asemenea har formidabil de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu le dă acest har, atunci ei pur și simplu nu îl vor primi, de aceea modul cel mai corect de a-i rezuma în trei cuvinte este „condamnați să moară”.

Preamărirea și mărturisirea pentru sine reprezintă manifestarea principală a antihriștilor, și definirea esenței lor potrivit acestei manifestări este foarte potrivită și concretă – nu este o definiție goală. Privind planurile lor secrete, ambițiile lor, dezvăluirile esenței lor și țelurile consecvente ale acțiunilor lor, putem vedea că preamărirea și mărturisirea pentru sine reprezintă o manifestare caracteristică antihriștilor. Sunt antihriști care niciodată nu se preamăresc și nu mărturisesc pentru ei înșiși? (Nu.) De ce nu? Deoarece ambițiile și dorințele lor sunt imense, iar ei nu le pot controla. Indiferent în mijlocul cărui grup de oameni trăiesc, dacă nimeni nu îi preamărește și nu îi venerează, ei simt că viața nu are niciun fel de valoare sau sens, de aceea ei sunt atât de dornici să se preamărească și să mărturisească pentru ei înșiși pentru a-și atinge țelurile. Ei trăiesc pentru a fi mai buni ca alții și au nevoie de oameni care să îi venereze și să îi urmeze, și chiar dacă acei oameni sunt precum niște muște dezgustătoare și enervante sau precum niște cete de cerșetori, pe ei nu îi deranjează. Atât timp cât sunt oameni care îi venerează și îi urmează, se simt în largul lor. Dacă ar putea să primească aplauze frenetice de la admiratori așa cum primesc cântăreții celebri, atunci ar fi în al nouălea cer, ei adoră să se bucure de asta – asta este natura antihriștilor. Indiferent ce fel de oameni îi urmează sau venerează, antihriștilor le plac toți. Chiar dacă oamenii care îi urmează sunt cei mai mizerabili și dezgustători, chiar dacă sunt fiare, atât timp cât aceștia îi preamăresc și le satisfac ambițiile și dorințele privind statutul, pe antihriști nu îi deranjează. Așadar, se pot opri antihriștii din a se preamări și a mărturisi pentru ei înșiși și din a se grozăvi oriunde se duc? (Nu.) Asta este esența lor. Spuneți-Mi, ce fel de oameni sunt cei care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu? În rândurile omenirii există un tip de persoană pe care Dumnezeu dorește să o aleagă și să o mântuiască și acești oameni au un minimum de conștiință, rațiune și rușine. Cei care sunt un pic mai buni de atât sunt capabili să iubească adevărul, să iubească lucrurile pozitive și să iubească echitatea și dreptatea lui Dumnezeu; sunt capabili să urască ticăloșia, se simt indignați când văd lucruri nedrepte sau ticăloase și, chiar dacă nu sunt capabili să facă nimic cu privire la aceste lucruri, ei tot le urăsc – aceștia sunt oamenii pe care îi vrea Dumnezeu, cel puțin. Cât despre cei care nu au această umanitate și esență, Dumnezeu nu îi vrea, indiferent cât de mult vorbesc ei despre bunătatea lui Dumnezeu sau despre cât de măreț este Dumnezeu. De exemplu, fariseii din religie Îl preamăresc pe Dumnezeu și sunt mărturie pentru Dumnezeu cu aceleași teorii vechi golite de conținut și aceleași cuvinte superficiale și nu se satură să le rostească nici după două mii de ani. Acum Dumnezeu exprimă atât de multe adevăruri, dar ei nu le pot vedea, le ignoră, ba chiar unii le condamnă și le blasfemiază. Acest lucru îi dezvăluie complet, iar Dumnezeu i-a definit de mult drept farisei ipocriți, care fac cu toții parte din ceata Satanei; Dumnezeu i-a desemnat demoni și Satane, porci și câini. Când antihriștii ajung într-un asemenea grup de oameni și văd că foarte puțini dintre ei pot înțelege adevărul, că niciunul dintre ei nu are nici un fel de discernământ sau talent, se grăbesc să profite de această oportunitate pentru a se grozăvi. Unii se laudă că la un moment dat au fost admiși la două universități de nivel mondial în același timp și, până la urmă, nu s-au mai dus, deoarece au ajuns să creadă în Dumnezeu și să accepte însărcinarea Lui. După ce îi aud spunând acest lucru, unii oameni încep să îi respecte foarte mult. Dacă nu înțelegi adevărul și dacă lucrurile pe care le iubești și modul tău de a vedea lumea sunt aceleași cu ale oamenilor din lume, vei venera asemenea oameni și de aceea, când antihriștii spun asemenea lucruri, vei fi indus în eroare și prostit de ei. Antihriștii se preamăresc pe ascuns în acest mod și acei oameni proști și fără discernământ sunt induși în eroare de ei. Antihriștii sfârșesc prin a se simți foarte fericiți, gândind că nimeni dintre cei care sunt sub ei nu sunt oameni obișnuiți, când, de fapt, acei oameni sunt doar o grămadă de oameni confuzi și care nu sunt buni de nimic. Toți cei care nu au abilitatea de a înțelege adevărul pot fi induși în eroare de Satane și antihriști. Când ei îi aud vorbind pe Satane și pe antihriști, simt că se potrivesc cu propriile gânduri și gusturi, astfel încât le place să îi asculte. Ei nu sunt capabili să folosească o gândire normală pentru a emite o judecată în privința a ceea ce ascultă, nici nu vor găsi pe cineva care înțelege adevărul să îi ajute să discearnă asemenea lucruri. Atât timp cât vor simți că ceea ce ascultă sună rezonabil, vor fi dispuși să accepte, așa că sunt induși în eroare fără ca măcar să fie conștienți de asta. Dacă cei care sunt capabili să înțeleagă adevărul și au discernământ îi aud pe antihriști vorbind, ei vor ști că acei oameni încearcă să îi inducă în eroare pe ceilalți și îi vor respinge. Acei oameni confuzi, cărora le lipsește discernământul, vor crede că antihriștii sunt învățați, că au calibru bun și perspective promițătoare. Ei vor vedea lucrurile în acest mod și vor fi induși în eroare de un fenomen superficial; ei nu vor ști care sunt adevărurile-principii și vor pleca să le urmeze pe Satane. Nu își provoacă acești oameni propria distrugere din cauza prostiei și ignoranței lor? Așa este. Dacă ai discernământ în ceea ce privește diferitele manifestări ale antihriștilor care se preamăresc și mărturisesc pentru ei înșiși frecvent, sau asupra diferitelor moduri de a face asta, și ești capabil să judeci planurile ascunse și scopul din spatele cuvintelor lor, atunci îți va fi ușor să vezi dincolo de esența antihriștilor și vei fi capabil să îi respingi și să îi blestemi imediat, și să nu îi mai vezi niciodată. De ce vei face asta? Deoarece atunci când vei vedea antihriști vorbind și acționând, îi vei detesta și urî, te vei simți dezgustat ca atunci când te uiți la muște și vei simți nevoia să îi alungi cât mai repede cu putință. Astfel, odată ce ai discernământ asupra acțiunilor și comportamentului antihriștilor, ar trebui să îi expui imediat, astfel încât ceilalți să îi poată discerne și apoi să îi excludă din biserică conform principiilor. Îndrăzniți să faceți asta? Dacă aleșii lui Dumnezeu pot face acest lucru, asta arată că au crescut în statură și că pot arăta considerație față de intențiile lui Dumnezeu și pot păzi lucrarea casei lui Dumnezeu. Când aleșii lui Dumnezeu înțeleg adevărul și au discernământ, antihriștii nu vor avea un punct de sprijin în biserică sau în casa lui Dumnezeu.

Indiferent de ocazie, atât timp cât antihriștii au oportunitatea, ei se vor grozăvi și vor mărturisi pentru sine și atât timp cât sunt oameni care să îi venereze și care să îi privească cu ochi admirativi, invidioși și adoratori, ei vor fi fericiți – lor nu le pasă cine sunt acei oameni. Au ei standarde pe care le cer celor ce îi urmează, îi venerează și îi privesc cu respect? (Nu.) Indiferent dacă acei oameni sunt idioți, reduși mintal, oameni răi sau neîncrezători, indiferent de ce tip de oameni sunt, incluzând chiar și oamenii care ar trebui îndepărtați și eliminați, atât timp cât acei oameni îi pot urma, îi pot venera și preamări, antihriștii îi acceptă, îi plac mult și îi câștigă de partea lor și îi protejează pe acei oameni. Antihriștii îi consideră pe acești oameni oile lor, proprietatea lor personală și nu permit nimănui altcuiva să îi transfere, să-i expună sau să se ocupe de ei. Indiferent de modul în care acei oameni îi lingușesc pe antihriști și se gudură pe lângă ei, indiferent de ce lucruri dezgustătoare și grețoase zic, antihriștii se vor bucura de toate; toate sunt în regulă pentru antihriști atât timp cât acei oameni îi flatează. Tot ceea ce fac și zic antihriștii este pentru ca alți oameni să îi respecte, să îi placă și să îi urmeze și indiferent de câte lucruri rele fac oamenii care îi urmează, antihriștii nu îi vor cerceta și nu îi va interesa cât de perfidă și rea le este umanitatea. Atât timp cât acei oameni îi urmează și îi venerează, antihriștilor le va plăcea de ei, și atât timp cât acei oameni pot menține puterea și statutul antihriștilor și nu se vor ridica împotriva lor sau nu li se vor opune, antihriștii se vor simți mai mult decât satisfăcuți – așa sunt antihriștii. În schimb, cum îi tratează antihriștii pe acei oameni care îi expun mereu, care le îngreunează preamărirea și mărturisirea pentru sine și care îi disprețuiesc pentru că procedează astfel, precum și pe cei care au părtășie în privința adevărului cu ei, cei care pot vedea până în esența problemelor lor și care au discernământ autentic în privința lor? Ei se înfurie instantaneu de rușine și se păzesc de acești oameni, îi exclud și îi atacă, gândindu-se în cele din urmă la moduri prin care îi pot izola pe cei care îi pot discerne și care li se opun. Care este motivul din spatele acestui mod de a proceda? Deoarece atunci când ei se preamăresc și mărturisesc pentru sine, se gândesc în permanență că acei oameni le dau dureri de cap și sunt ca niște spini în coasta lor și că acei oameni îi vor discerne și îi vor respinge, îi vor expune și vor strica binele de care au parte. Din momentul în care îi văd pe acei oameni, antihriștii se vor simți neliniștiți în inimile lor și vor dori mereu să se ocupe de ei, gândindu-se că atât timp cât se pot ocupa de ei, atunci când se vor preamări și vor mărturisi pentru ei înșiși din nou, nu va mai fi nimeni care să îi expună sau să îi împiedice și ei vor putea să comită în mod nestăpânit răul. Acesta este principiul conform căruia acționează antihriștii. Indiferent ce soi de oameni îi măgulesc, laudă sau preamăresc, indiferent dacă ceea ce spun acei oameni este sau nu în concordanță cu faptele, chiar dacă ei spun minciuni, antihriștii vor fi dispuși să îi accepte, se vor bucura să îi asculte și îi vor plăcea pe acei oameni din tot sufletul lor. Lor nu le pasă ce probleme au acei oameni și, chiar dacă descoperă probleme legate de acei oameni, le vor ascunde, le vor acoperi și nu vor rosti o vorbă despre ele. Atât timp cât antihriștii îi au pe acei oameni de partea lor, urmându-i și măgulindu-i, ei se vor bucura de asta. Acesta este modul în care fac lucrurile antihriștii. Voi puteți să faceți aceste lucruri pe care le fac antihriștii? De exemplu, să spunem că sunteți conducători și lucrători în biserică, oameni cu statut și reputație printre aleșii lui Dumnezeu. Dacă frații și surorile te-ar respecta profund, te-ar măguli, s-ar gudura pe lângă tine și te-ar lăuda deseori, spunând că ții predici bune, că arăți bine și că pentru ei ești cel mai bun conducător, cum te-ai simți? Ai fi capabil să discerni intenția din spatele cuvintelor lor? Ai putea să respingi și să te ferești de asemenea oameni? Dacă nu poți, ești în pericol. Știi clar că nu arăți atât de bine, că nu poți avea părtășie asupra adevărului-realitate, și totuși te simți fericit când îi auzi pe oameni măgulindu-te așa și mereu dorești să te apropii de asemenea oameni și să îi promovezi, nu înseamnă asta că ai dat de necaz? Asta înseamnă că ești în pericol.

Când lucrătorii și conducătorii lucrează, ei sunt uneori luminați și iluminați de Duhul Sfânt, pot vorbi de unele experiențe reale și, în mod natural, vor avea oameni care îi respectă profund și îi venerează, în mod natural vor avea oameni care îi urmează, lipiți de ei ca propria umbră – în momente ca acestea, cum ar trebui ei să abordeze aceste lucruri? Toți au propriile predilecții, toți sunt vanitoși; dacă oamenii aud pe cineva vorbind aprobator și lingușitor despre ei, se vor bucura mult. Acesta este un sentiment normal și nu e mare lucru. Totuși, dacă promovează pe cineva care îi poate lăuda și flata excesiv și pun pe cineva de acest fel să se ocupe de ceva important, atunci acesta este un lucru periculos. Asta deoarece oamenii care adoră să îi măgulească și să îi laude excesiv pe alții sunt cu toții deosebit de vicleni și înșelători și nu sunt cinstiți sau sinceri. De îndată ce asemenea oameni dobândesc statut, nu mai sunt de folos pătrunderii în viață a aleșilor lui Dumnezeu sau lucrării bisericii. Acești oameni sunt vicleni și sunt mai mult decât capabili să strice lucrurile. Acei oameni care sunt relativ integri nu îi laudă niciodată excesiv pe alții. Chiar dacă te aprobă în inimile lor, nu o vor spune cu voce tare, iar dacă descoperă că ai defecte sau ai făcut ceva greșit, atunci îți vor indica asta. Unora, totuși, nu le plac oamenii direcți, iar atunci când cineva le indică defectele sau le aduce reproșuri, ei o vor oprima și o vor exclude pe acea persoană, ba chiar vor detecta defectele și minusurile acelei persoane pentru a o judeca și condamna tot timpul. Făcând asta, nu oprimă și rănesc oamenii buni? Să faci asemenea lucruri și să persecuți asemenea oameni buni sunt lucruri pe care Dumnezeu le detestă cel mai mult. Să persecuți oameni buni e o mârșăvie! Și dacă cineva persecută mulți oameni buni, atunci este un diavol. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să trateze pe toată lumea corect și cu dragoste și ar trebui să se ocupe de chestiuni conform principiului. În special când ai oameni care te flatează și se gudură pe lângă tine, roiesc în jurul tău, trebuie să îi tratezi corect, să îi ajuți cu afecțiune și să îi faci să își îndeplinească sarcinile corespunzătoare și să nu flateze oamenii precum fac non-credincioșii; expune-ți poziția și perspectiva în mod clar, fă-i să se simtă umiliți și rușinați, astfel încât să nu o mai facă niciodată. Dacă poți să rămâi fidel principiilor și să tratezi oamenii corect, atunci acești clovni demni de dispreț și indivizi satanici nu se vor simți rușinați? Asta l-ar face pe Satana să se simtă rușinat și l-ar mulțumi pe Dumnezeu. Cei ce adoră să îi flateze pe alții cred că și conducătorii și lucrătorii deopotrivă adoră oamenii care îi flatează și, de fiecare dată când cineva spune ceva flatant sau se gudură pe lângă ei, vanitatea și dorința de statut le sunt satisfăcute. Oamenilor care iubesc adevărul nu le plac toate acestea și chiar le detestă enorm și sunt dezgustați de ele. Doar conducătorilor falși le place să fie flatați. Poate casa lui Dumnezeu nu îi aplaudă și nu îi laudă, dar dacă aleșii lui Dumnezeu îi aplaudă și îi laudă, ei se simt atât de mulțumiți și se bucură enorm de asta, ba chiar în cele din urmă capătă ceva mângâiere din asta. Antihriștilor le place chiar mai mult să fie flatați și se bucură cel mai mult atunci când oamenii de acest fel se apropie de ei și roiesc în jurul lor. Nu este acest lucru problematic? Așa sunt antihriștii; lor le place ca oamenii să îi laude și să îi aplaude, să îi venereze și să îi urmeze, pe când cei care urmăresc adevărul și sunt relativ integri nu apreciază nimic din toate acestea. Trebuie să te apropii de oameni care îți pot vorbi sincer; să ai oameni de acest fel lângă tine constituie un mare avantaj. În special, să ai asemenea oameni buni în jurul tău precum cei care, atunci când îți descoperă o problemă, au curajul să îți aducă reproșuri și să te expună, te poate feri de rătăcire. Lor nu le pasă care este statutul tău și, în momentul în care descoperă că ai făcut ceva ce este împotriva adevărurilor-principii, îți vor aduce reproșuri și te vor expune dacă este necesar. Doar asemenea oameni sunt integri, cu simțul dreptății și, indiferent de modul în care te expun și îți aduc reproșuri, toate sunt pentru a te ajuta și a te superviza și a te îndemna. Trebuie să te apropii de asemenea oameni; cu asemenea oameni lângă tine, care să te ajute, devii relativ mult mai în siguranță – asta înseamnă să ai protecția lui Dumnezeu. Să ai zilnic alături de tine oameni care înțeleg adevărul și care susțin principiile, supervizându-te, este benefic pentru ca tu să-ți faci îndatorirea și lucrarea bine. Categoric, nu trebuie să îi ai ca asistenți pe acei oameni vicleni, înșelători, care te lingușesc și te flatează; să ai asemenea oameni lipiți de tine este ca și cum ai avea muște urât mirositoare pe tine, vei fi expus atâtor bacterii și virusuri! Asemenea oameni sunt predispuși spre a te tulbura și a-ți afecta lucrarea, te pot duce în ispită și rătăcire și pot aduce asupra ta dezastru și calamitate. Trebuie să stai departe de ei, cu cât mai departe, cu atât mai bine, și dacă poți discerne faptul că au esență de neîncrezători și îi poți îndepărta din biserică, e și mai bine. Odată ce o persoană integră care urmărește adevărul vede că ai o problemă, îți va spune adevărul indiferent de statutul tău, indiferent de cum o vei trata, chiar și dacă o vei concedia. Niciodată nu va încerca să ascundă problema sau să se eschiveze. Este atât de benefic să ai mai mulți oameni de acest fel în jurul tău! Când faci ceva ce contravine principiilor, ei te vor expune, îți vor oferi opiniile lor asupra problemelor tale și îți vor indica problemele și greșelile deschis și onest; nu vor încerca să te ajute să nu-ți știrbești reputația și nici măcar nu îți vor da șansa să eviți stânjeneala în fața multor oameni. Cum ar trebui să tratezi asemenea oameni? Ar trebui să îi pedepsești sau să te apropii de ei? (Să mă apropii de ei.) Corect. Ar trebui să îți deschizi inima și să ai părtășie cu ei, să spui: „Este drept că am acea problemă pe care mi-ai indicat-o. În acel moment, eram plin de vanitate și de gânduri privind statutul. Am simțit că, deși fusesem conducător atâția ani, tu nu numai că nu m-ai ajutat să nu-mi știrbesc reputația, dar ai și indicat problemele mele în fața atâtor oameni și eu nu am putut să accept asta. Acum, totuși, văd că ceea ce am făcut a fost cu adevărat împotriva principiilor și adevărului și că nu ar fi trebuit să fac asta. Care este relevanța deținerii poziției de conducător? Nu este pur și simplu datoria mea? Toți ne facem datoria și suntem egali în statut. Singura diferență este că eu am ceva mai multă responsabilitate, asta e tot. Dacă descoperi orice problemă în viitor, atunci spune ce se cuvine să spui și nu va fi nicio ranchiună personală între noi. Dacă avem o pricepere diferită a adevărului, atunci putem avea părtășie. În casa lui Dumnezeu și înaintea lui Dumnezeu și a adevărului, vom fi uniți, nu înstrăinați.” Aceasta este o atitudine de practicare și iubire a adevărului. Ce ar trebui să faci pentru a evita calea unui antihrist? Ar trebui să iei inițiativa să te apropii de oameni care iubesc adevărul, oameni care sunt integri, să te apropii de oameni care pot indica problemele tale, care pot vorbi onest și îți pot aduce reproșuri când îți descoperă problemele și în special de oameni care te pot emonda atunci când îți descoperă problemele – aceștia sunt oamenii care sunt cel mai mare beneficiu pentru tine și ar trebui să îi prețuiești. Dacă excluzi și scapi de asemenea oameni buni, atunci vei pierde protecția lui Dumnezeu și dezastrul se va abate treptat asupra ta. Prin apropierea de oameni buni și oameni care înțeleg adevărul, vei avea pace și bucurie și vei putea să ții dezastrul la distanță; prin apropierea de oameni mârșavi, oameni lipsiți de rușine și oameni care te flatează, vei fi în pericol. Nu doar că vei fi ușor de amăgit și păcălit, dar dezastrul se poate abate oricând asupra ta. Trebuie să știi ce tip de persoană va fi cea mai benefică pentru tine – cei care te pot avertiza când faci ceva greșit sau când te preamărești și mărturisești pentru tine însuți și îi induci pe alții în eroare, îți vor fi cei mai benefici. Să te apropii de asemenea oameni reprezintă calea corectă de urmat. Sunteți capabili de asta? Dacă cineva spune ceva ce dăunează reputației tale și tu îți petreci restul vieții supărat pe acea persoană spunând: „De ce m-ai expus? Niciodată nu te-am tratat rău. De ce faci mereu lucrurile dificile pentru mine?” și porți râcă în inima ta, se deschide o falie, iar tu te gândești permanent: „Eu sunt conducător, am această identitate și acest statut și nu îți voi permite să vorbești așa”, atunci ce tip de manifestare este aceasta? Este neacceptarea adevărului și situarea în opoziție față de alții; înseamnă cumva să fii surd în fața rațiunii. Nu este acesta gândul tău la statut care creează probleme? Asta arată faptul că firile tale corupte sunt prea grave. Cei ce nutresc permanent gânduri cu privire la statut sunt oameni cu o gravă fire de antihrist. Dacă fac și rău, atunci vor fi dezvăluiți foarte repede și vor fi eliminați. Este atât de periculos pentru oameni să respingă și să nu accepte adevărul! Să ai permanent dorința de a rivaliza pentru statut și să dorești să râvnești la beneficiile statutului sunt semne de pericol. Când inima cuiva este permanent constrânsă de statut, mai poate acea persoană să practice adevărul și să trateze lucrurile potrivit principiului? Dacă o persoană nu este capabilă să pună adevărul în practică și acționează mereu de dragul faimei, câștigului și statutului și mereu se folosește de puterea proprie pentru a face lucruri, atunci nu este în mod evident un antihrist arătându-și adevărata față?

Asemenea manifestări precum preamărirea și mărturisirea pentru sine sunt cele mai obișnuite manifestări ale antihriștilor. Fie că sunt în viața de zi cu zi sau în modul în care se comportă în relație cu ceilalți sau sunt în viața bisericii, aceste manifestări pot fi mereu observate, deoarece sunt dezvăluiri ale firilor corupte. De exemplu, adevărurile legate de modul în care o persoană abordează datoria personală, cum îi tratează pe ceilalți și cum îi discerne pe ceilalți reprezintă adevăruri pe care le-am acoperit în părtășie. Voi cunoașteți manifestările concrete ale acestor lucruri în viețile voastre obișnuite, dar nu le puteți percepe ca fiind probleme? Sau nu v-ați propus să pătrundeți pe baza acestor probleme specifice? Dacă nu începeți cu firi, sau dacă uneori arătați aceste manifestări, dar nu știți dacă sunt sau nu probleme legate de fire, și astfel le ignorați, atunci nu sunteți deloc aproape de a atinge o schimbare a firii. Dacă eșuezi în a realiza că aceste manifestări reprezintă preamărirea și mărturisirea ta pentru sine, dacă nu știi că aceste manifestări sunt guvernate de firea ta coruptă și le iei drept un soi de trăsătură de caracter sau un mod instinctiv de a face lucrurile sau o percepție, le minimalizezi și nu le iei drept dezvăluiri ale firii tale corupte și ale esenței tale corupte, atunci îți va fi greu să-ți schimbi firea coruptă relevantă. Ceea ce oamenii pot realiza că are legătură cu firile, fie că e vorba de un mod de a face lucrurile sau o stare în care sunt, fie că e vorba de un comportament exterior sau de discursurile și afirmațiile lor, fie că sunt gândurile și opiniile lor sau înțelegerea lor asupra unei anumite chestiuni, atât timp cât are legătură cu firea-esență, ei ar trebui mereu să privească asta ca pe o întruchipare sau ca pe dezvăluiri ale adevăratei naturi-esențe a omului, și în acest mod, nu va fi înțelegerea lor extinsă? Ei nu ar trebui să înțeleagă doar lucrurile mari, cum ar fi că o persoană se împotrivește lui Dumnezeu, nu iubește adevărul, este lacomă după statut, ori că, prin ceea ce spune, o persoană îi induce pe oameni în eroare, ci, mai degrabă, ar trebui să înțeleagă totul, de la lucrurile mici, precum anumite idei și intenții specifice până la lucrurile mari, precum un argument sau o declarație. Tocmai am menționat șase lucruri cu totul, printre care gânduri și opinii, precum și înțelegerea cuiva asupra unei anumite chestiuni. Gândurile și părerile sunt lucruri care există în conștiința și mintea cuiva; înțelegerea reprezintă un lucru ce a fost deja recunoscut și asupra căruia cineva poate emite declarații și cuvinte concrete; apoi sunt comportamentul și limbajul. În total, acestea sunt patru lucruri. Mai sunt și afirmațiile și argumentele. Afirmațiile și argumentele sunt opusul a ce? (Opusul intențiilor și ideilor.) Ideile sunt lucruri mai degrabă vagi care apar inconștient în minte. Ele nu sunt încă definite ca fiind bune sau rele, tu doar le gândești și încă nu au luat formă în tine, pe când argumentele rostite sunt formate. În total, sunt trei grupuri și șase lucruri. Luați aceste șase lucruri ca pe o cale de a vă diseca esența firilor corupte și de a atinge schimbarea firii, de acum înainte să vă cunoașteți propriile firi corupte și esența coruptă din aceste șase lucruri, și astfel veți ajunge să vă cunoașteți cu adevărat.

Aveți nevoie de ceva timp după ce ați ascultat părtășia de astăzi pentru a digera ceea ce tocmai ați auzit? Când vă strângeți laolaltă, puteți avea părtășie oferind ceva lumină sau puteți să vă comparați folosindu-vă de această bază? Aceasta este cheia și este cea mai benefică pentru voi. Când vă adunați, trebuie să aveți părtășie, să schimbați idei și să discutați experiențele și ceea ce ați priceput – este cel mai eficient. Noi am folosit mereu cuvântul „a cumpăni” înainte; în termeni colocviali, spunem „a o rumega”. Asta înseamnă să citiți mai mult, să citiți rugându-vă mai mult, să gândiți mai mult, să căutați mai mult, să păstrați ceea ce ați înțeles pe moment, precum și ceea ce nu ați înțeles și ați considerat a fi doctrină, punctele importante, punctele pe care toți le-au înțeles greșit și punctele pe care nu le-ați înțeles, și să vă concentrați pe toate acestea în părtășie – asta înseamnă „a rumega”. Astfel, înțelegerea voastră în ceea ce privește detaliile acestor adevăruri, feluritele diferențe dintre adevăruri, și definițiile fiecărui adevăr vor deveni din ce în ce mai clare și mai precise. Credeți că diferitele adevăruri pe care le-ați înțeles și le-ați pus în practică în anii trecuți au devenit mai ambigue sau mai clare decât înainte? (Mai clare.) Și de-a lungul acestor ani, a fost vreo mare schimbare în calea credinței voastre în Dumnezeu, în modul în care vă comportați și în intenția, motivația și avântul inițial din spatele împlinirii datoriei voastre? (După ce am trecut prin niște certare și disciplinare din partea lui Dumnezeu, și după ce am mâncat și băut cuvintele lui Dumnezeu, simt că a fost o oarecare schimbare.) A fost schimbare, corect, și asta trebuie să se întâmple. Unii oameni au fost tot timpul indiferenți și nu s-au schimbat câtuși de puțin după ce au ascultat atât de multe predici. Ei nu sunt mișcați în adâncul inimii lor, adică nicio adunare sau părtășie nu poate schimba direcția în care merg – sunt atât de amorțiți și nătângi! Calea obținerii mântuirii ar trebui să devină acum din ce în ce mai clară, iar cei cu experiență văd clar și lucid modurile în care Dumnezeu îl mântuiește pe om și scopul pentru care face asta. Dacă, după ce ai crezut în Dumnezeu toți acești ani, tot nu știi cum îi mântuiește Dumnezeu pe oameni și cum îi curățește El de corupție, atunci asta arată că nu ai nicio înțelegere asupra adevărului și nicio pricepere cât de mică a lucrării lui Dumnezeu. Nu sunt asemenea oameni confuzi în credința lor?

20 martie 2019