II. Disprețuirea întrupării lui Dumnezeu

Subiectul ultimei părtășii a fost a zecea manifestare a antihriștilor – disprețuirea adevărului, sfidarea principiilor cu obrăznicie și ignorarea rânduielilor casei lui Dumnezeu. Acest punct este, mai departe, împărțit în alte trei secțiuni pentru părtășie detaliată. Prima secțiune este disprețuirea identității și esenței lui Dumnezeu, a doua este disprețuirea întrupării lui Dumnezeu, iar a treia este disprețuirea cuvintelor lui Dumnezeu. Aceste trei secțiuni sunt folosite pentru a diseca al zecelea punct cu privire la diversele manifestări ale antihriștilor. Am avut părtășie despre prima secțiune, iar pentru a doua secțiune, disprețuirea întrupării lui Dumnezeu, părtășia este împărțită în patru părți. Care sunt aceste patru părți? (Prima, lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului; a doua, scrutarea și analizarea, alături de curiozitate; a treia, modul în care Îl tratează pe Hristos ține de starea lor de spirit iar a patra, simpla ascultare a ceea ce spune Hristos, dar fără a fi obedienți sau supuși.) Data trecută, am avut părtășie despre ultimele două părți; de această dată, vom avea părtășie despre a treia parte.

C. Modul în care Îl tratează pe Hristos ține de starea lor de spirit

A treia parte este faptul că „modul în care Îl tratează pe Hristos ține de starea lor de spirit”; această frază simplă face evidente diversele manifestări ale antihriștilor. În impresia voastră, sau din ceea ce ați văzut și experimentat, nu ar trebui să existe câteva exemple cu privire la această parte? Unii oameni spun: „Nu am interacționat niciodată cu Hristos; I-am auzit doar predicile. Nu am nicio experiență reală cu privire la această manifestare și nici nu i-am văzut pe alții să o afișeze în realitate.” Pentru cei care au o experiență reală cu această parte, aveți sentimente sau înțelegeri care să-i corespundă? Niciuna? Atunci chiar trebuie să avem o părtășie aprofundată, nu-i așa? (Da.) La suprafață, această parte implică diverse atitudini și manifestări atunci când oamenii intră în contact cu Hristos. De fapt, din această parte, se pot vedea nu numai diversele manifestări și atitudini ale oamenilor față de întruparea lui Dumnezeu, ci, totodată, se pot discerne atitudinile și manifestările adevărate ale oamenilor față de Dumnezeu în modul în care tratează întruparea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, din aceasta, este evident cu ce atitudine Îl tratează oamenii pe Însuși Dumnezeu, care are identitatea și esența lui Dumnezeu, și dacă ei au o inimă cu teamă de Dumnezeu, credință autentică și supunere adevărată. Atunci când se confruntă cu diverse situații, atitudinea oamenilor față de Hristos dezvăluie atitudinea lor față de Dumnezeul în care cred. În tratarea acestei persoane de rând, Hristos, dacă ai vreo noțiune, credință autentică sau supunere adevărată indică dacă ai credință autentică și supunere adevărată față de Dumnezeul în care crezi, Însuși Dumnezeu. În modul în care oamenii Îl tratează pe Dumnezeul din ceruri – atitudinile lor, punctele lor de vedere și ceea ce gândesc cu adevărat – aceștia sunt destul de vagi, fără a-și dezvălui adevăratele atitudini față de Dumnezeu. Cu toate acestea, atunci când oamenii chiar Îl întâlnesc pe Dumnezeu și văd trupul tangibil, în carne și oase, în care Dumnezeu este întrupat, adevăratele lor atitudini față de El se dezvăluie în totalitate. Cuvintele pe care oamenii le spun, gândurile din mintea lor, punctele de vedere pe care le stabilesc și le păstrează în inimile lor și chiar gândurile și atitudinile din inima lor față de Hristos reprezintă, de fapt, diverse manifestări ale modului în care Îl tratează pe Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeul din ceruri este invizibil și intangibil, în ceea ce privește modul în care se gândesc la El, cum Îl tratează, cum Îl definesc și dacă sunt supuși, oamenii nu au, de fapt, niciun standard pentru a evalua dacă manifestările lor sunt corecte sau conforme cu adevărul. Însă atunci când Dumnezeu Se întrupează ca Hristos, toate acestea se schimbă: apare un standard pentru a evalua toate aceste manifestări și atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu, făcând evidente adevăratele atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu. Deseori, oamenii cred că au o mare credință în Dumnezeu și o credință autentică, simțind că Dumnezeu este măreț, suprem și demn de iubire. Dar reprezintă acestea o reflectare a adevăratei lor staturi sau doar o stare de spirit? Este greu de determinat. Atunci când oamenii nu Îl pot vedea pe Dumnezeu, indiferent cât de bine intenționați sunt în tratarea Lui, tratamentul lor față de El este întotdeauna denaturat de neclaritate, superficialitate și impracticabilitate, fiind întotdeauna plin de unele închipuiri lipsite de conținut. Atunci când oamenii chiar Îl văd pe Dumnezeu și intră în contact cu El, gradul lor de credință în Dumnezeu, nivelul lor de supunere față de El și măsura în care Îl iubesc cu adevărat se dezvăluie pe deplin. Prin urmare, atunci când Dumnezeu Se întrupează, mai ales când devine o persoană cât se poate de obișnuită, pentru toți oamenii, acest trup, această persoană de rând, devine o încercare pentru toată lumea și, totodată, dezvăluie credința și adevărata statură a fiecăruia. Poate că ai fost capabil să-L urmezi pe Dumnezeu atunci când I-ai recunoscut pentru prima dată existența, dar când Îl accepți pe Dumnezeu întrupat, văzându-L pe Dumnezeu devenind o persoană obișnuită, mintea ți se umple de noțiuni. În acest moment, Hristos în care crezi – această persoană de rând – devine cea mai mare provocare pentru credința ta. Astăzi, așadar, haideți să avem părtășie despre impactul pe care această persoană obișnuită, întruparea lui Dumnezeu, Hristos, îl are asupra oamenilor, și despre manifestările reale pe care oamenii le au față de această persoană de rând, Hristos, care le dezvăluie adevăratele diverse atitudini și puncte de vedere față de Dumnezeu.

Conținutul principal al celei de-a treia părți este că oamenii Îl tratează pe Hristos în funcție de starea lor de spirit. Punctul central, ținta părtășiei de astăzi constă în ceea ce înseamnă mai exact această stare de spirit. Desigur, această stare de spirit este doar o metonimie, o generalizare. Nu este o stare de spirit; în spatele ei se ascund diverse noțiuni și închipuiri ale oamenilor, precum și tot felul de firi corupte ale acestora, chiar și natura-esența lor satanică. Atunci când o persoană nu se confruntă cu niciun obstacol în îndeplinirea îndatoririlor sale în casa lui Dumnezeu, nu există nimic care să-i afecteze starea de spirit și totul merge ca pe roate, se poate ruga deseori înaintea lui Dumnezeu și trăiește o viață foarte obișnuită, plină de bucurie și pace. Și mediul din jurul lor este liniștit, majoritatea fraților și surorilor se înțeleg unii cu alții, Dumnezeu îi îndrumă deseori în îndeplinirea îndatoririlor pe care le au și în a învăța despre anumite domenii tehnice, oferindu-le luminare și iluminare, iar principiile de practică sunt relativ clare – totul este atât de normal și merge atât de lin. În acest moment, oamenii simt că au o mare credință în Dumnezeu, se simt deosebit de aproape de Dumnezeu în inimile lor, pot veni deseori înaintea Lui pentru a se ruga și a se confesa, se simt intim conectați cu Dumnezeu și Îl consideră deosebit de vrednic de iubire. Starea lor de spirit în acest moment este foarte bună; ei trăiesc adesea în pace și bucurie, vorbesc la adunări și sunt capabili să citească prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu și să învețe imnuri în mod regulat, în fiecare zi. Când totul merge atât de bine și de lin, oamenii ÎI slăvesc neîncetat pe Dumnezeu în inimile lor, se roagă în tăcere Lui, se hotărăsc să se consume pentru Dumnezeu întreaga lor viață, oferă tot ceea ce au, trec prin greutăți și plătesc prețul pentru a-și îndeplini bine îndatoririle. Ei simt că Dumnezeu este atât de măreț, atât de vrednic de iubire, și au hotărârea și dorința de a se oferi lui Dumnezeu, dedicându-I întreaga lor viață. Nu este această condiție deosebit de proactivă și pozitivă? De aici, se pare că putem vedea loialitatea oamenilor, iubirea lor pentru Dumnezeu și sacrificiile pe care le fac. Totul pare atât de minunat, pașnic și lin. Din toate aceste manifestări, se pare că oamenii doar încearcă în mod activ din partea lor, cooperând cu lucrarea lui Dumnezeu și cu cerințele Sale, fără nimic nefavorabil. Astfel, în inimile lor, Îl slăvesc întruna pe Dumnezeu, Îl slăvesc pe Dumnezeul din ceruri și Îl slăvesc pe Hristos de pe pământ, plini de iubire și venerație nesfârșite pentru Hristos. De fiecare dată când cântă cuvintele „această persoană neînsemnată” în imnuri, se simt extrem de emoționați, gândindu-se: „Cu adevărat această persoană neînsemnată este cea care m-a mântuit, care mi-a dat această oportunitate, permițându-mi astăzi să-mi fac datoria de ființă creată în casa lui Dumnezeu!” Unii oameni chiar se roagă direct: „O, Dumnezeule practic, Dumnezeule întrupat, Hristos: Te slăvesc, Te laud, pentru că Tu mi-ai dat toate aceste binecuvântări, Tu mi-ai dat har. Tu ești Dumnezeul din inima mea, ești Creatorul, ești Cel pe care-mi doresc să-L urmez. Sunt dispus să mă consum pentru Tine toată viața mea.” Toate aceste scene sunt atât de pașnice, atât de frumoase și par perfect armonioase, de parcă este atât de ușor și lipsit de efort să fii mântuit. Însă poate această armonie și pace să dureze cu adevărat pentru totdeauna? Poate rămâne neschimbată? Nu este atât de simplu.

1. Comportamentul lor atunci când se confruntă cu emondarea

În procesul de îndeplinire a îndatoririlor pe care le au, este inevitabil ca oamenii să își dezvăluie firile corupte, să crâcnească în circumstanțele pe care le întâlnesc, să aibă propriile opinii și, mai mult, să facă lucruri în mod voit și pripit. În astfel de situații, oamenii se confruntă în mod inevitabil cu faptul de a fi emondați. Atunci când se confruntă cu emondarea, o persoană care este plină de entuziasm, care este plină de închipuiri și noțiuni despre Dumnezeu, are într-adevăr statura necesară pentru a înfrunta toate acestea, pentru a experimenta cu adevărat toate acestea și a trece cu succes prin astfel de situații? Acest lucru ridică o întrebare, iar aici se află problema. Când oamenii simt că totul este atât de minunat, când simt că Dumnezeu este atât de vrednic de iubire, că Dumnezeu îi iubește pe oameni atât de mult, că iubirea Sa este atât de mare și atât de reală, iar apoi se confruntă cu emondarea, cu faptul de a fi dezvăluiți, cei care nu înțeleg adevărul se simt adesea dezorientați și confuzi, temători și speriați. Deodată, simt că au căzut în întuneric, incapabili să vadă calea de urmat, neștiind cum să facă față situației actuale. Atunci când vin înaintea lui Dumnezeu, ei caută aceleași sentimente pe care le-au avut înainte, rugându-se cu aceeași stare de spirit, gânduri, puncte de vedere și atitudine ca înainte. Dar apoi au impresia că nu Îl mai pot simți pe Dumnezeu. Când se întâmplă acest lucru, încep să se gândească: „Oare Dumnezeu nu mă mai vrea? Mă disprețuiește și mă respinge? S-ar putea ca Dumnezeu să nu mă mai placă din cauza firii mele corupte? Oare Dumnezeu mă va elimina? Dacă da, nu sunt eu terminat? Care este rostul existenței mele acum? Ce rost mai are să cred în Dumnezeu? Aș putea la fel de bine să nu cred. Dacă nu aș crede, poate că aș putea avea un loc de muncă bun acum, o familie armonioasă, un viitor luminos! Până acum, credința în Dumnezeu nu mi-a adus nimic, dar dacă într-adevăr nu mai cred, nu ar însemna că toate eforturile mele anterioare au fost irosite, că tot consumul și sacrificiile mele anterioare au fost în zadar?” În urma acestor reflecții, ei se simt brusc dezolați și inconfortabil pe de-a întregul, gândindu-se: „Dumnezeul din ceruri este atât de îndepărtat, iar acest Dumnezeu de pe pământ, în afară de părtășie și furnizarea adevărului, cu ce altceva mă poate ajuta? Ce altceva îmi poate da? El pare atât de neînsemnat și atât de nepăsător. Care este problema cu a avea o fire puțin coruptă? Dacă acest lucru ar fi tratat într-o manieră umană, Dumnezeu ar trece cu vederea faptul că oamenii au o fire puțin coruptă; El ar trata acest lucru cu îngăduință și nu le-ar căuta nod în papură. De ce mă emondează și mă disciplinează Dumnezeu în acest fel, și chiar mă ignoră, pentru o chestiune atât de mică? Nu este mare lucru să dezvălui o astfel de fire coruptă în acest tip de situație, dar de fapt, Dumnezeu mă detestă. Iubește El cu adevărat oamenii sau nu? Unde se dezvăluie iubirea Sa? Cum anume îi iubește El pe oameni? În orice caz, în acest moment, nu mai pot simți iubirea lui Dumnezeu.” Când nu pot simți iubirea lui Dumnezeu, se simt instantaneu foarte departe de Dumnezeul din ceruri și chiar mai departe de acest Hristos de pe pământ, această persoană de rând. Când simt această dezolare în inima lor, se roagă în mod repetat și se consolează din nou și din nou: „Nu-ți fie teamă, pune-ți speranța în Dumnezeul din ceruri. Dumnezeu este scutul meu, Dumnezeu este puterea mea, Dumnezeu încă îi iubește pe oameni.” În acest moment, unde este Dumnezeul despre care vorbesc ei? În ceruri, printre toate lucrurile, acel Dumnezeu este Cel care îi iubește cu adevărat pe oameni, Dumnezeul pe care oamenii Îl admiră și Îl adoră, care poate fi scutul lor, ajutorul lor mereu prezent și care le poate alina inimile. Pe El se bazează duhul, inima și trupul lor. Însă, având în vedere ceea ce acest Dumnezeu de pe pământ este capabil să facă, acum nu mai există nicio încredere în inimile oamenilor. Atitudinea lor se schimbă. În ce situație se schimbă? Adevărata lor credință este dezvăluită atunci când se confruntă cu faptul de a fi emondați și dezvăluiți și întâmpină eșecuri.

Odată ce oamenii se confruntă cu emondarea, așa-zisa lor credință adevărată se bazează imediat pe Dumnezeul nedeslușit din cer. Cât despre Dumnezeul vizibil de pe pământ, care este atitudinea lor? Prima reacție a oamenilor este să-L respingă și să renunțe, să nu se mai bazeze pe El sau să nu mai creadă în El, ci să-L evite, să se ascundă și să se îndepărteze de El. Aceasta este starea de spirit pe care o au oamenii. Când se confruntă cu emondarea, adevărul pe care oamenii îl înțeleg, așa-zisa lor credință adevărată, loialitate, iubire și supunere, devin atât de fragile. Atunci când toate aceste circumstanțe se schimbă, atitudinea lor față de Dumnezeu întrupat se schimbă și ea în consecință. Sacrificiile lor anterioare – așa-zisa lor loialitate, consumul și prețul plătit, precum și așa-zisa lor supunere – se dovedesc în acest moment a nu fi niciun fel de loialitate sau supunere adevărată, ci doar entuziasm. Și ce este amestecat cu acest entuziasm? Este amestecat cu sentimente umane, bunătate umană și fidelitate umană. Această fidelitate poate fi înțeleasă, de asemenea, ca o impulsivitate, de tipul: „Dacă urmez pe cineva, trebuie să dau dovadă de o adevărată fidelitate frățească, să fiu dispus să îmi dau viața pentru acel om, să mă străduiesc, să primesc o lovitură de cuțit pentru el, să-i ofer totul”, ceea ce reprezintă o manifestare a impulsivității umane. Astfel de manifestări umane sunt dezvăluite în acest moment. De ce sunt acestea dezvăluite? Pentru că, în gândurile și punctele de vedere ale oamenilor, ei par să fi acceptat că această persoană de rând este Dumnezeu întrupat, este Hristos, este Dumnezeu și că are identitatea lui Dumnezeu – însă, uitându-se la statura lor reală, la adevărul pe care îl înțeleg și la cunoașterea lor despre Dumnezeu, ei nu au acceptat cu adevărat această persoană de rând și nici nu au tratat-o ca pe Hristos, ca pe Dumnezeu. Când totul merge bine, când totul este așa cum se dorește, când oamenii simt că Dumnezeu îi binecuvântează, îi iluminează, îi conduce și le dă har, și când ceea ce oamenii primesc de la Dumnezeu se aliniază la noțiunile și închipuirile lor, ei pot să o accepte subiectiv pe acea persoană de rând mărturisită de Dumnezeu ca fiind Dumnezeul oamenilor. Totuși, atunci când toate aceste circumstanțe se schimbă, când Dumnezeu le ia toate aceste lucruri și când oamenilor le lipsește adevărata înțelegere și nu au statură adevărată, totul despre ei este dezvăluit, iar ceea ce exprimă ei reprezintă întocmai adevărata lor atitudine față de Dumnezeu. Cum se ivește această atitudine adevărată? Care este originea ei? Ea provine din firea coruptă a oamenilor și din lipsa lor de cunoaștere a lui Dumnezeu. De ce spun acest lucru? Ce este această fire coruptă în oameni? (După ce au fost corupți de Satana, oamenii se protejează în sinea lor împotriva lui Dumnezeu și formează o barieră împotriva Lui. Indiferent ce face Dumnezeu, ei se întreabă mereu: „Oare Dumnezeu îmi va face rău?”) Este relația dintre oameni și Dumnezeu doar o chestiune de existență a unei bariere? Este atât de simplu? Nu este vorba doar de faptul că există o barieră la mijloc; este o problemă legată de două esențe diferite. Oamenii au firi corupte – are Dumnezeu o fire coruptă? (Nu.) Atunci de ce există discordie între oameni și Dumnezeu, de ce sunt oamenii ostili față de Dumnezeu? Unde se află motivul? Se află acesta în Dumnezeu sau în oameni? (În oameni.) De exemplu, dacă doi oameni au o dispută și nu mai vorbesc unul cu celălalt, chiar dacă vorbesc, o vor face doar superficial, cu o barieră formată în inimile lor. Cum se creează această barieră? Ea se ivește pentru că au puncte de vedere diferite, care nu sunt compatibile, și niciunul nu este dispus să renunțe la punctul său de vedere, împiedicând unitatea. Acesta este modul în care se formează barierele între oameni. Însă dacă descriem relația dintre oameni și Dumnezeu ca având pur și simplu o barieră, nu este oare o subestimare, nu tocmai nimerită? Este adevărat că există o barieră, dar ar fi prea blând să folosim doar termenul „barieră” pentru a explica problema firii corupte a oamenilor. Acest lucru se întâmplă, deoarece, după ce au fost corupți de Satana, oamenii au firea coruptă și esența satanică, iar natura lor înnăscută este ostilă față de Dumnezeu. Satana este ostil față de Dumnezeu. Îl consideră pe Dumnezeu drept Dumnezeu? Are credință sau supunere față de Dumnezeu? Nu are nici credință adevărată, nici supunere adevărată – așa este Satana. Oamenii sunt la fel ca Satana; ei au firea coruptă și esența Satanei și, totodată, le lipsește credința adevărată și supunerea față de Dumnezeu. Prin urmare, putem spune că există o barieră între oameni și Dumnezeu din cauza acestei lipse de credință și supunere adevărate? (Nu.) Acest lucru indică doar faptul că oamenii sunt ostili față de Dumnezeu. Atunci când ceea ce face Dumnezeu se aliniază la gusturile, stările de spirit și nevoile oamenilor, le satisface preferințele și face ca totul să meargă bine și așa cum doresc ei, oamenii simt atunci că Dumnezeu este foarte demn de iubire. Dar, în astfel de momente, e autentic acest sentiment că Dumnezeu este demn de iubire? (Nu.) Este vorba doar despre oameni care profită, oferind câteva cuvinte plăcute în schimb; este ceea ce se numește a culege beneficii și apoi a simula amabilitatea. În astfel de situații, reflectă cuvintele rostite de oameni o cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu? Este această cunoaștere a lui Dumnezeu reală sau falsă? (E falsă.) Această cunoaștere nu este conformă cu adevărul și nici cu esența lui Dumnezeu. Nu este o cunoaștere adevărată, ci o închipuire, o noțiune izvorâtă din sentimente umane și din impulsivitate. Atunci când această noțiune este spulberată, expusă și dezvăluită, oamenii se simt frustrați; acest lucru implică faptul că tot ceea ce și-au dorit să obțină le-a fost luat. Nu a fost criticată și condamnată în diferite moduri percepția anterioară a oamenilor că Dumnezeu este demn de iubire și bun? Acest lucru este exact opusul a ceea ce credeau înainte. Pot oamenii să accepte acest fapt? (Nu.) Atunci când Dumnezeu nu îți dă nimic, El pur și simplu te lasă să trăiești după cuvintele Sale, să vorbești și să acționezi, să-ți faci datoria, să-L slujești, să te înțelegi cu ceilalți și așa mai departe, toate conform cuvintelor Sale. Atunci când trăiești după cuvintele Sale, când simți grija minuțioasă a lui Dumnezeu și când Îl iubești cu adevărat și te supui Lui, atunci impuritățile din tine sunt mai puține, iar frumusețea și esența lui Dumnezeu pe care le simți sunt autentice.

Atunci când oamenii se confruntă cu disciplinarea și emondarea, ei dezvoltă noțiuni, nemulțumiri și înțelegeri greșite cu privire la Dumnezeu. Când iau naștere astfel de lucruri, oamenii simt brusc că Dumnezeu este nepăsător, de parcă El nu este atât de încântător pe cât și-au închipuit: „Toată lumea spune că Dumnezeu este încântător, dar eu de ce nu pot simți acest lucru? Dacă Dumnezeu este într-adevăr încântător, ar trebui să mă binecuvânteze și să mă aline. Când sunt pe cale să fac o greșeală, El ar trebui să mă avertizeze în loc să mă lase să mă fac de râs sau să dau greș; ar trebui să facă aceste lucruri înainte ca eu să dau greș, împiedicându-mă să fac greșeli sau să merg pe calea greșită!” Astfel de noțiuni și gânduri se învârt în mintea oamenilor atunci când se confruntă cu adversități. În acest moment, modul în care oamenii vorbesc și acționează devine mai puțin deschis. Atunci când oamenii se confruntă cu emondarea, când se confruntă cu adversități, starea lor de spirit se înrăutățește; încep să simtă că Dumnezeu nu îi iubește la fel de mult sau nu îi tratează cu la fel de mult har, că nu sunt la fel de favorizați. În sinea lor, se gândesc: „Dacă Dumnezeu nu mă iubește, eu de ce ar trebui să-L iubesc? Nu-L voi iubi nici eu.” Înainte, în conversațiile lor cu Dumnezeu, indiferent ce întreba Dumnezeu, ei răspundeau; erau foarte activi. Voiau mereu să împărtășească mai mult, nerămânând niciodată fără lucruri de spus, vrând să exprime și să transmită tot ceea ce au în inimi, aspirând să fie confidenții lui Dumnezeu. Însă atunci când se confruntă cu emondarea, ei simt că Dumnezeu nu mai este atât de încântător, că El nu-i mai iubește la fel de mult și nu vor să-L mai iubească nici ei. Atunci când Dumnezeu întreabă ceva, ei răspund pur și simplu scurt și superficial, oferind răspunsuri formate dintr-un singur cuvânt. Dacă Dumnezeu întreabă: „Cât de bine ți-ai îndeplinit îndatoririle în ultima vreme?”, ei răspund: „În regulă.” „Întâmpini vreo dificultate?” „Uneori.” „Poți coopera armonios cu frații și surorile?” În mintea lor, ei se gândesc: „Of, nici măcar nu pot avea grijă de mine, cum aș putea coopera armonios cu ceilalți?” „Ai vreo slăbiciune?” „Sunt bine.” Nu mai sunt dispuși să discute, afișând o atitudine întru totul negativă, de nemulțumire. Întreaga lor ființă devine descurajată și deznădăjduită, plină de nemulțumiri și un sentiment de nedreptate, nefiind dispuși să zică mai mult decât este necesar. De ce se întâmplă acest lucru? Fiindcă starea lor de spirit nu este bună acum, sunt relativ deznădăjduiți și nu au chef să vorbească cu nimeni. Atunci când sunt întrebați: „Te-ai rugat recent?”, ei răspund: „Rugăciunile mele sunt tot aceleași cuvinte.” „Starea ta nu a fost bună în ultima vreme; ai căutat adevărul atunci când te-ai confruntat cu dificultăți?” „Înțeleg totul, doar că nu pot fi proactiv.” „Ai dezvoltat neînțelegeri cu privire la Dumnezeu. Vezi unde se află problema ta? Ce firi corupte te împiedică să vii înaintea lui Dumnezeu? Ce te face să fii atât de negativ, încât nici măcar nu simți nevoia să vii înaintea lui Dumnezeu să te rogi?” „Habar n-am.” Ce fel de atitudine este aceasta? (Negativă și conflictuală.) Corect, nu există nicio urmă de supunere, ci mai degrabă sunt plini de plângeri și nemulțumiri. În lumea lor spirituală și mentală, ei îl percep pe dumnezeu ca fiind similar cu o figură ca Buddha sau Bodhisattva, așa cum este descrisă de oameni. Indiferent de ceea ce fac oamenii sau de modul în care trăiesc, aceste figuri ca Buddha sau Bodhisattva nu scot niciodată un cuvânt, supunându-se pur și simplu manipulărilor oamenilor. Ei cred că dumnezeu nu ar trebui să îi emondeze și cu atât mai puțin să le facă rău; orice rău ar face, dumnezeu ar trebui doar să îi liniștească, nu să îi emondeze, să nu îi expună sau să îi dezvăluie și în niciun caz să nu îi disciplineze. Ei vor să creadă în Dumnezeu și să își facă datoria conform propriilor stări de spirit și firi, acționând după bunul plac, crezând că, indiferent de ceea ce fac, Dumnezeu ar trebui să fie mulțumit, fericit și să accepte. Cu toate acestea, lucrurile nu merg așa cum doresc ei; Dumnezeu nu acționează în acest fel. Atunci, oamenii se gândesc: „Dacă nu acționează așa cum mi-am imaginat eu, mai este el dumnezeu? Mai merită el investiția, consumul și sacrificiul meu? Dacă nu, atunci ar fi nesăbuit să-i ofer inima mea sinceră, nu-i așa?” Astfel, când vine timpul să fie emondați, reacția inițială a oamenilor nu este să asculte, din perspectiva unei ființe create, ceea ce spune Dumnezeu sau care sunt cerințele Sale, nici care sunt problemele, stările sau firile omenești pe care le expune Dumnezeu, nici în ce fel ar trebui omul să accepte aceste lucruri, să le privească sau să se supună lor. Astfel de lucruri nu se află în mintea oamenilor. Indiferent cum le vorbește Dumnezeu oamenilor sau în ce fel îi îndrumă, dacă tonul sau maniera Sa de a vorbi este nepăsătoare – dacă nu se ține cont de starea lor de spirit, de stima de sine și de slăbiciunile lor – atunci oamenii capătă noțiuni și nu vor să-L trateze pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu și nici nu vor să fie ființe create. Cea mai mare problemă aici este că atunci când Dumnezeu oferă perioade bune, permițând ca totul să meargă așa cum își doresc oamenii, aceștia sunt dispuși să acționeze ca ființe create, dar atunci când Dumnezeu prezintă adversitate pentru a-i disciplina și a-i dezvălui pe oameni, pentru a-i face să învețe o lecție și pentru a-i face să înțeleagă adevărul și să cunoască intenția Sa, în aceste momente, oamenii Îi întorc imediat spatele și nu-și mai doresc să fie ființe create. Când o persoană nu vrea să fie o ființă creată, atunci, din această perspectivă și din această poziție, va putea ea să se supună lui Dumnezeu? Va putea să accepte identitatea și esența lui Dumnezeu? Nu va putea. Ce schimbare dramatică este atunci când perioadele de bună dispoziție, de stări frumoase și de entuziasm – acele perioade în care oamenii vor să fie confidenții lui Dumnezeu – fac loc perioadelor în care oamenii vor să-L abandoneze în fața emondării, a mediilor stabilite de Dumnezeu! Care este, mai exact, adevărul în această chestiune? Ce anume ar trebui să știe oamenii? O persoană nu ar trebui să știe ce fel de atitudine ar trebui să aibă față de Dumnezeu în calitate de ființă creată? Care sunt principiile care trebuie să fie urmate? Ca persoană – o ființă umană coruptă – ce perspectivă și poziție ar trebui să adopte cineva față de tot ceea ce Dumnezeu îi dă omului și față de mediile pe care El le rânduiește? Ce atitudine ar trebui să adopte oamenii față de emondarea lor de către Dumnezeu? Cum ar trebui să o privească? Nu ar trebui oamenii să mediteze la astfel de chestiuni? (Ba da.) Oamenii ar trebui să reflecteze și să se gândească bine la astfel de lucruri. Indiferent când și în ce fel Îl tratează o persoană pe Dumnezeu, identitatea omului nu se schimbă, de fapt; oamenii sunt întotdeauna ființe create. Dacă nu ești împăcat cu statutul tău de ființă creată, înseamnă că ești răzvrătit și departe de a-ți schimba firea, departe de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău. Dacă ești împăcat cu locul tău de ființă creată, atunci ce fel de atitudine ar trebui să ai față de Dumnezeu? (De supunere necondiționată.) Cel puțin, trebuie să fii înzestrat cu acest singur lucru: supunere necondiționată. Acest lucru înseamnă că, în niciun moment, ceea ce face Dumnezeu nu este niciodată greșit; doar oamenii sunt cei care greșesc. Indiferent de împrejurările care se ivesc – mai ales în fața adversității și mai ales atunci când Dumnezeu dezvăluie sau dă în vileag oamenii – primul lucru pe care trebuie să-l facă o persoană este să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a reflecta asupra sa și a examina cuvintele și faptele sale și firea ei coruptă, în loc să examineze, să studieze și să judece dacă acțiunile și cuvintele lui Dumnezeu sunt corecte sau greșite. Dacă rămâi în funcția potrivită, ar trebui să știi exact ce se cuvine să faci. Oamenii au o fire coruptă și nu înțeleg adevărul. Aceasta nu reprezintă o problemă atât de mare. Însă când oamenii au o fire coruptă și nu înțeleg adevărul și totuși nu îl caută, atunci au o mare problemă. Ai o fire coruptă, nu înțelegi adevărul, Îl judeci pe Dumnezeu în mod arbitrar, Îl abordezi și interacționezi cu El așa cum îți dictează starea de spirit, preferințele și emoțiile. Cu toate acestea, dacă nu cauți și nu practici adevărul, lucrurile nu vor fi atât de simple. Nu numai că nu vei fi capabil să te supui lui Dumnezeu, dar ai putea să-L înțelegi greșit și să te plângi de El, să-L condamni, să I te împotrivești și chiar să-L cerți și să-L respingi în inima ta, spunând că El nu este drept, că nu tot ceea ce face El este neapărat corect. Oare nu este periculos ca tu să mai dai naștere la astfel de lucruri? (Ba da.) Este foarte periculos. A nu căuta adevărul o poate costa pe o persoană viața! Și acest lucru se poate întâmpla oricând și oriunde. Oricât de exuberante ar fi emoțiile, aspirațiile, dorințele sau idealurile tale în prezent și oricât de mult L-ai iubi pe Dumnezeu în inima ta în acest moment, totul este temporar. Este la fel ca atunci când un pastor oficiază o nuntă și întreabă ambele părți: „Îl iei pe el (sau o iei pe ea) de soț (sau soție)? În caz de boală și de sănătate, în vremuri de dezastru, în sărăcie și așa mai departe, ești dispus să îți petreci viața alături de el (sau ea)?” Ambele părți, cu lacrimi în ochi și cu inimile pline de emoție, jură să își dedice viața unul celuilalt și să își asume responsabilitatea unul pentru celălalt pe tot parcursul vieții. Ce reprezintă aceste jurăminte solemne în acel moment? Sunt doar emoțiile și dorințele trecătoare ale oamenilor. Dar oare au ambele părți cu adevărat o asemenea integritate? Au realmente o asemenea umanitate? Acest aspect rămâne o necunoscută; adevărul va fi dezvăluit în următorii zece, douăzeci sau treizeci de ani. Unele cupluri divorțează după trei până la cinci ani, altele după zece ani, iar altele, după treizeci de ani, se despart pur și simplu. Unde au dispărut dorințele lor inițiale? Ce s-a întâmplat cu jurămintele lor solemne? Au fost de mult date uitării. Ce rol joacă aceste jurăminte solemne? Absolut niciunul; acestea sunt doar dorințe, emoții de moment – emoțiile și dorințele nu determină nimic. Ce este necesar pentru ca un cuplu să-și petreacă într-adevăr o întreagă viață împreună, să îmbătrânească împreună? La modul ideal, este necesar ca ambele persoane să aibă măcar integritate și un caracter onest. Mai concret vorbind, pe parcursul vieții lor, se vor confrunta cu multe lucruri – mari și mici, bune și rele, greutăți, eșecuri, dificultăți, de obicei lucruri care nu sunt cele dorite. Acest lucru necesită ca ambele părți să aibă toleranță, răbdare, iubire, considerație, grijă autentică și alte lucruri relativ pozitive în umanitate pentru a se sprijini reciproc până la capătul drumului. Fără aceste calități, bazându-se doar pe jurăminte și pe idealurile, dorințele și fanteziile din momentul în care s-au căsătorit, cu siguranță nu pot rezista până la final. Același lucru este valabil și pentru credința în Dumnezeu; dacă cineva nu caută adevărul, ci se bazează doar pe un pic de entuziasm și dorință, în mod sigur nu poate rămâne ferm și nu-L poate urma pe Dumnezeu până la final.

Cum poate cineva să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze fără să depindă de starea sa de spirit și fără să fie influențat de starea de spirit sau de mediul său? Cum poate cineva să realizeze acest lucru? Care este cerința minimală pentru a crede în Dumnezeu? Este nevoie să ai o atitudine de iubire față de adevăr și de căutare a acestuia. Unii oameni întreabă: „Este important să fim hotărâți și să facem jurăminte?” Acestea sunt indispensabile, dar depind de stadiul de credință. Dacă cineva se află în primul sau al doilea an de credință, fără acestea, entuziasmul său nu poate fi aprins. Fără entuziasm, o persoană care începe să creadă în Dumnezeu ar putea fi timidă, nu foarte zeloasă în căutarea ei, nici retrasă, făcând doar orice i se cere. O astfel de persoană se luptă să progreseze și e lipsită de o atitudine clară. Prin urmare, noii credincioși au nevoie de acest entuziasm. Acest entuziasm poate să îi aducă multe lucruri pozitive unei persoane, permițându-i să înțeleagă rapid adevărul, viziunea și scopul lucrării lui Dumnezeu și să pună rapid o bază. În plus, atunci când oamenii se consumă și plătesc prețul în mod activ și cu entuziasm, pătrund mai repede în adevărul-realitate. Inițial, o persoană are nevoie de acest entuziasm și ar trebui să aibă hotărâre și idealuri. Cu toate acestea, dacă după mai mult de trei ani de credință în Dumnezeu, o persoană rămâne la stadiul de entuziasm, s-ar putea să existe un pericol. În ce constă acest pericol? Oamenii tratează întotdeauna credința lor în Dumnezeu și chestiunile legate de schimbarea firii pe baza închipuirilor și noțiunilor pe care le au. Ei încearcă să-L cunoască pe Dumnezeu și să dobândească o înțelegere a lucrării Sale și a cerințelor Sale pentru oameni pe baza închipuirilor și noțiunilor pe care le au. Pot astfel de oameni să pătrundă în adevărul-realitate sau să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă o persoană nu poate înțelege adevărul, apar probleme. Există cineva care crede în Dumnezeu și își trăiește întreaga viață într-un mediu de răsfăț, mereu în har și binecuvântări? Nu; mai devreme sau mai târziu, fiecare trebuie să se confrunte cu viața reală și cu diferitele medii pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru el. Ce rol poate juca entuziasmul tău atunci când te confrunți cu aceste medii diferite și cu diverse probleme în viața reală? Acesta nu poate decât să te determine să te stăpânești, să plătești un preț, să suferi, dar nu te poate conduce să înțelegi adevărul sau intențiile lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă tu cauți adevărul și îl înțelegi, situația este diferită. În ce fel este diferită? Atunci când înțelegi adevărul și te confrunți cu aceste situații, nu le mai tratezi pe baza entuziasmului sau a noțiunilor tale. Ori de câte ori te confrunți cu un lucru, mai întâi vii înaintea lui Dumnezeu să cauți și să te rogi, pentru a găsi adevărurile-principii. Cu această conștientizare și atitudine, poți apoi să devii supus. Această atitudine și conștientizare sunt cruciale. Se poate întâmpla ca, într-o anumită încercare, să nu obții nimic, să nu pătrunzi prea adânc în adevăr și să nu înțelegi care este de fapt adevărul-realitate. Cu toate acestea, în timpul acestei încercări, a avea o astfel de conștientizare și atitudine supusă îți permite să experimentezi cu adevărat modul în care ar trebui să acționeze oamenii, în calitate de ființe create, și ce ar trebui să facă pentru a fi cât mai normali și cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu. Deși este posibil să nu înțelegi intenția lui Dumnezeu sau să nu știi exact ce vrea Dumnezeu să obții sau să câștigi într-un astfel de mediu, simți că te poți supune lui Dumnezeu și unor astfel de circumstanțe. Din adâncul inimii tale, poți accepta mediul pe care Dumnezeu l-a creat pentru tine. Simți că ți-ai păstrat locul care ți se cuvine ca ființă creată, că nu te-ai răzvrătit împotriva lui Dumnezeu sau că nu I te-ai opus, iar inima ta se simte în siguranță. În timp ce te simți în siguranță, încrederea ta în Dumnezeu din ceruri nu este vagă și nu te simți distant sau nu-L respingi pe Dumnezeul de pe pământ. În schimb, în adâncul inimii tale, există un pic mai multă teamă și, de asemenea, un pic mai multă apropiere. Uită-te la acest aspect: diferența dintre cineva care caută adevărul și se poate supune și cineva care se bazează pe entuziasm și are doar un pic de hotărâre – este aceasta semnificativă? Diferența este uriașă. Atunci când se confruntă cu anumite situații, o persoană care se bazează pe entuziasm și are doar hotărâre se va împotrivi, se va certa, se va plânge și se va simți nedreptățită. S-ar putea gândi: „De ce mă tratează Dumnezeu în acest fel? Sunt încă tânăr, de ce Dumnezeu nu mă ademenește? De ce nu ține cont de realizările mele din trecut? De ce mă pedepsește în loc să mă răsplătească? Sunt încă atât de tânăr, ce știu eu? Nici măcar părinții mei nu m-au tratat niciodată așa acasă; m-au prețuit ca pe copilul lor scump, bebelușul lor. Acum că am crescut mult după ce am venit în casa lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să mă trateze în acest fel mi se pare prea lipsit de considerație!” Acestea sunt tipurile de argumente greșite pe care le aduc. Cum apar astfel de argumente greșite? Dacă o persoană caută și înțelege adevărul, poate avea totuși aceste argumente greșite? Dacă o persoană înțelege și cunoaște aceste adevăruri în timp ce își face datoria în mod obișnuit, mai poate să nutrească astfel de plângeri și o asemenea impetuozitate atunci când se confruntă cu anumite situații? (Nu.) Cu siguranță, nu ar vorbi astfel. În schimb, s-ar vedea pe sine ca pe o ființă creată obișnuită și ar veni înaintea lui Dumnezeu, fără a ține cont de vârstă, gen sau poziție și statut, supunându-se pur și simplu și ascultând cuvintele lui Dumnezeu. Atunci când oamenii pot să asculte de cuvintele lui Dumnezeu și cerințele Sale, ei au supunere în inimile lor. Când o persoană se poate supune în mod conștient, când are o atitudine de supunere, ea stă cu adevărat în ipostaza unei ființe create, având iubire, supunere și frică de Dumnezeu, fără să se bazeze pe starea ei de spirit sau pe emoții. Acestea sunt câteva reacții atunci când oamenii se confruntă cu emondarea. Care sunt principalele reacții? Aceștia se simt rău, se simt frustrați, nedreptățiți, și au nevoie de alinare. Atunci când nu primesc mângâiere sau căldură, încep să nutrească în inimile lor plângeri și neînțelegeri cu privire la Dumnezeu. Nu-și mai doresc să se roage lui Dumnezeu și, în adâncul sufletului, se gândesc să Îl abandoneze, vrând să se îndepărteze de El – atât de Dumnezeul din ceruri, cât și de Dumnezeul de pe pământ. Dacă îi emondez puțin, unii oameni Mă vor evita data viitoare când ne vom întâlni, nevrând să interacționeze cu Mine. De obicei, atunci când nu sunt emondați, sunt mereu în preajma Mea, oferindu-Mi ceai, întrebându-Mă dacă am nevoie de ceva, fiind într-o dispoziție bună, sârguincioși, vorbăreți și apropiați în relația lor cu Dumnezeu. Dar odată ce sunt emondați, nu mai este la fel – nu mai oferă ceai sau nu mai trimit salutări, iar dacă le mai pun câteva întrebări, pleacă pur și simplu, fără să mai fie văzuți.

Pe vremea când eram în China continentală, am stat în casele unor frați și surori. Unii dintre acești oameni aveau o umanitate rea, unii erau credincioși noi, unii au dezvoltat numeroase noțiuni la primul nostru contact și nu înțelegeau adevărul, iar alții nu urmăreau deloc adevărul. Văzându-i pe acești oameni dezvăluindu-și corupția, nu i-am putut emonda; a trebuit să le vorbesc cu blândețe și tact. Dacă i-ai emonda cu adevărat, ei ar dezvolta noțiuni și răzvrătire, așa că ar trebui să îi convingi și să negociezi cu ei și să ai mai multă părtășie despre adevăr pentru a-i îndruma. Cu siguranță nu ar funcționa dacă nu ai negocia sau nu ai avea părtășie și ai emite doar cerințe directe. De exemplu, ai putea spune: „Această mâncare este un pic prea sărată; poate data viitoare o faci un pic mai puțin sărată. Consumul prea mare de sare nu este bun pentru sănătatea ta. În calitate de credincioși în Dumnezeu, ar trebui, de asemenea, să apelați la bunul simț și să nu fiți ignoranți; trebuie să acceptați lucrurile pozitive. Dacă nu mă crezi, poți întreba un practician de medicină tradițională chineză despre efectele excesului de sare asupra rinichilor.” Această abordare este acceptabilă pentru ei. Dar dacă tu spui: „Mâncarea aceasta este atât de sărată! Încerci să omori pe cineva cu atât de multă sare? De ce o faci mereu atât de sărată? Este prea sărată pentru a o mânca! Cum poți fi atât de ignorant? Data viitoare nu o mai face atât de sărată!”, atunci nu va funcționa. La următoarea masă, s-ar putea să nu pună deloc sare. Atunci tu spui: „De ce este atât de fadă?” „Fadă? Nu ai spus că este prea sărată? Prea multă sare dăunează rinichilor, așa că nu este mai bine să nu pui deloc sare? Atunci nu va dăuna rinichilor.” A fi prea dur nu va funcționa; trebuie să negociezi și să convingi. Mulți oameni sunt destul de problematici; atunci când vorbești cu ei, trebuie să fii atent la modul și momentul în care vorbești și să ții cont și de starea lor de spirit – trebuie să negociezi puțin. Uneori, dacă vorbești din greșeală un pic prea dur, s-ar putea să-i rănești, iar ei s-ar putea împotrivi în sinea lor. La suprafață, s-ar putea să nu pară mare lucru, dar lăuntric, lucrurile stau diferit. În mod normal, atunci când le ceri să facă ceva, o fac prompt, dar dacă le rănești sentimentele, devin mai puțin entuziasmați în a face lucrurile, acționând fără tragere de inimă și fiind complet reticenți. Ei spun: „Cum aș putea să fiu bun cu tine când sunt într-o dispoziție proastă? Voi fi mai drăguț când voi fi binedispus, dar când nu sunt, este suficient să fac față.” Ce fel de creatură este aceasta? Nu-i așa că e greu să ai de-a face cu oamenii? (Ba da.) Oamenii sunt exact așa, insensibili la rațiune și dincolo de logică. Când reflectează asupra lor mai târziu, pot să-și plece capul, să-și mărturisească păcatele și să plângă amarnic, dar tot la fel reacționează când se confruntă din nou cu astfel de probleme și sunt emondați. Este aceasta o persoană care caută adevărul? (Nu.) Ce fel de persoană este aceasta? O astfel de persoană este încăpățânată și nu acceptă deloc adevărul. Acesta este genul de atitudine pe care oamenii o au față de Dumnezeu atunci când se confruntă cu emondarea și când au de-a face cu adversități. Pe scurt, ei nu sunt supuși, nu pot accepta adevărul, iar când sunt răniți, Îl tratează pe Dumnezeu în funcție de impetuozitatea lor. Nu este aceasta o problemă gravă? Când întâlnesc unii oameni, chiar înainte de a-i emonda, prin simplu fapt că vorbesc despre subiectul în cauză, le pică fața, vorbesc morocănos, au o atitudine proastă și chiar aruncă lucruri. Nu le poți vorbi deschis; trebuie să o iei pe ocolite și să ai tact. Pot Eu să vorbesc într-o manieră atât de întortocheată cum o fac oamenii? Indiferent dacă poți să accepți sau nu, trebuie să spun ceea ce este adevărat – lucrurile trebuie făcute în conformitate cu adevărurile-principii în casa lui Dumnezeu. Unii oameni nu afișează nicio reacție exterioară atunci când sunt emondați, dar pe dinăuntru sunt îmbufnați. Poate o astfel de persoană să își facă bine datoria? (Nu.) Dacă nu își poate face datoria cum trebuie și continuă să facă greșeli, biserica trebuie să se ocupe de aceasta conform principiilor.

2. Comportamentul lor față de Hristos când era vânat și nu avea unde să-Și odihnească capul

Există pericol în fiecare zi în a crede în Dumnezeu și a-L urma în China continentală. Este un mediu excepțional de dur pentru a face asta, în care o persoană ar putea fi arestată în orice moment. Ați experimentat cu toții un mediu în care sunteți vânați – și n-am făcut-o și Eu? Tu și cu Mine am trăit în același mediu, așa că, în acel mediu, nu am putut evita să Mă ascund deseori. Au fost momente când a trebuit să schimb locația de două sau trei ori pe zi; au fost chiar momente când a trebuit să merg undeva unde nu visasem să ajung. Cele mai grele vremuri au fost acelea în care nu aveam unde să Mă duc – organizam o adunare în timpul zilei, apoi noaptea, nu știam unde eram în siguranță. Uneori, chinuindu-Mă să găsesc un loc, trebuia să plec a doua zi, pentru că marele balaur roșu se îndrepta spre acesta. Ce cred oamenii de adevărată credință când văd o astfel de scenă? „Că prețul pe care l-a plătit Dumnezeu este faptul că a venit pe pământ în trup pentru a-l mântui pe om. Aceasta este una dintre suferințele pe care El le-a îndurat și îndeplinește într-adevăr cuvintele Sale care spun: «Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Și odihnească capul» (Matei 8:20). Lucrurile chiar așa sunt – iar Hristos întrupat îndură personal o asemenea suferință, la fel ca omul.” Toți cei care cred cu adevărat în Dumnezeu pot vedea cât de anevoioasă este lucrarea Lui de mântuire a omului și, pentru aceasta, Îl vor iubi pe Dumnezeu și Îl vor slăvi pentru prețul pe care El îl plătește de dragul omenirii. Cei cu o umanitate deosebit de rea, care sunt rău intenționați și resping cu desăvârșire adevărul, precum și cei care Îl urmează pe Hristos doar din curiozitate sau din dorința de a fi martori la minuni, nu gândesc așa atunci când văd astfel de scene. Ei se gândesc în sinea lor: „Nu ai unde să stai? Ești dumnezeu, lucrezi pentru a-i mântui pe oameni, dar nu te poți salva nici măcar pe tine însuți și nu știi unde vei sta mâine. Acum nu ai nici măcar un loc unde să te adăpostești – cum aș putea să cred în tine sau să te urmez?” Cu cât circumstanțele sunt mai primejdioase, cu atât se bucură mai mult, gândindu-se: „Din fericire, nu m-am lepădat complet de toate; din fericire, am păstrat un plan de rezervă. Vezi? Acum nu mai ai niciun loc pe care să îl numești casă! Știam că se va ajunge la asta – nu ai niciun loc unde să-ți odihnești capul, iar eu chiar trebuie să te ajut să găsești un loc unde să te adăpostești.” Ei au fost dezvăluiți, nu-i așa? Dacă astfel de oameni ar fi fost martori la scena răstignirii Domnului Isus, cum s-ar fi comportat? Unde erau acești oameni când Domnul Isus ducea crucea spre Golgota? Puteau ei să-L urmeze în continuare? (Nu.) Ei I-au negat identitatea lui Dumnezeu, esența Sa și chiar existența Sa. Au fugit, plecând să se descurce singuri, fără să-L mai urmeze pe Dumnezeu. Indiferent câte predici au auzit înainte, toate au fost șterse din inimile lor, dispărând fără urmă. Ei credeau că tot ceea ce vedeau în fața lor era real și de origine umană, fără legătură cu Dumnezeu. Se gândeau: „Această persoană este doar un om; unde se află în el identitatea sau esența lui dumnezeu? Dacă ar fi dumnezeu, s-ar ascunde și s-ar preface astfel, vânat de Satana, fără un loc unde să-și odihnească capul, fără un loc unde să-și găsească refugiu? Dacă ar fi dumnezeu, ar trebui să se transforme brusc și să dispară din fața ochilor tuturor atunci când este vânat, făcând în așa fel încât nimeni să nu-l poată vedea, și știind cum să devină invizibil – acesta ar fi dumnezeu!” În mediul periculos din China continentală, văzând că am mers la ei acasă, unii frați și surori și-au riscat siguranța pentru a Mă găzdui și proteja, în timp ce alții au fugit, dispărând fără urmă. Unii chiar au privit cu amuzament, uitându-se de pe margine. Cine sunt acești oameni? Ei sunt neîncrezătorii, antihriștii. Cum au perceput ei această situație, când M-au văzut că nu am unde să Mă ascund? Cum au înțeles-o? „Și hristos este în pericol, pe cale să fie prins. Din păcate, biserica este terminată, lucrarea casei lui dumnezeu este pe ducă. Această etapă a lucrării este o greșeală, ceea ce a mărturisit dumnezeu este greșit – nu asta este ceea ce a mărturisit dumnezeu. Mai bine mă grăbesc și îmi trăiesc propria viață; am plecat să fac avere!” Acesta este comportamentul unui antihrist. Când Hristos S-a confruntat cu situația de a fi vânat fără să aibă unde să Se ascundă și fără să aibă unde să Își odihnească capul, în loc să își unească inimile pentru a suferi alături de Dumnezeu și să continue lucrarea bisericii cu El într-un astfel de mediu, ei au devenit spectatori care Îl priveau și își băteau joc. Ba chiar i-au incitat pe alții să provoace distrugeri, perturbări și tulburări și, mai mult, când unii oameni M-au văzut fără niciun loc unde să Mă ascund și fără niciun loc unde să Mă instalez, au profitat de ocazie pentru a tulbura lucrarea bisericii și pentru a-și însuși proprietatea casei lui Dumnezeu. Este exact ca atunci când Isus a fost răstignit, mulți neîncrezători și antihriști s-au gândit: „Biserica este terminată, lucrarea lui dumnezeu este pe ducă, demolată complet de Satana. Ar fi bine să ne grăbim să fugim și să începem să împărțim bunurile!” Indiferent de circumstanțele cu care se confruntă, acești neîncrezători și antihriști își vor dezvălui mereu firile vicioase, dezvăluind adevăratele caracteristici ale neîncrezătorilor. Ori de câte ori biserica se confruntă cu cel mai mic semn de probleme sau circumstanțe adverse, ei vor să fugă de îndată, dornici ca toți frații și surorile să se împrăștie, să se retragă și să nu-L mai urmeze pe Hristos. Își doresc cu ardoare ca acest curent să fie greșit și ca lucrarea lui Dumnezeu să fie lăsată incompletă. Acestea sunt adevăratele caracteristici ale antihriștilor. Aceasta este atitudinea antihriștilor față de Hristos atunci când se confruntă cu astfel de circumstanțe.

3. Comportamentul lor atunci când generează noțiuni despre Hristos

Un alt punct este reprezentat de manifestările antihriștilor atunci când au noțiuni despre trupul lui Dumnezeu întrupat. De exemplu, atunci când Îl văd pe Dumnezeu întrupat făcând anumite lucruri sau spunând anumite cuvinte care sunt foarte omenești, nepercepând nici cea mai mică urmă de divinitate, ei dezvoltă împotrivire și generează noțiuni și condamnări din adâncul inimii lor, gândindu-se: „Indiferent cum îl privesc, acel om nu pare a fi dumnezeu; el arată ca o persoană obișnuită. Dacă este ca un om, atunci mai poate fi dumnezeu? Dacă este un om, nu ar fi incredibil de nesăbuit să-l urmez în felul acesta?” Ei generează noțiuni despre discursul și acțiunile lui Hristos, despre stilul de viață al lui Hristos, despre îmbrăcămintea și înfățișarea Sa și chiar despre maniera în care vorbește, tonul Său, alegerea cuvintelor și așa mai departe – ei pot genera noțiuni despre toate acestea. Cum răspund ei atunci când apar aceste noțiuni? Ei nutresc aceste gânduri și nu le lasă să plece, crezând că a pricepe aceste noțiuni este la fel ca a pune mâna pe cheie. Ei cred că această „cheie” vine exact la timp, că odată ce au aceste noțiuni, le oferă un avantaj, iar odată ce au avantajul, devine ușor de gestionat. Acesta este modul în care gândesc antihriștii; ei simt că a avea noțiuni este egal cu a deține un avantaj, și astfel Îl pot renega pe Hristos în orice moment și în orice loc și pot nega faptul că întruparea lui Dumnezeu are esența lui Dumnezeu. Unii oameni întreabă: „De ce nutresc antihriștii astfel de intenții?” Spuneți-Mi, antihriștii, cei din cohorta Satanei, speră la finalizarea cu succes a lucrării lui Dumnezeu, sau nu? (Nu o fac.) De ce nu speră la aceasta? Ce anume dă de înțeles acest lucru? Antihriștii au o aversiune inerentă față de adevăr, iar toate cuvintele exprimate de Dumnezeu sunt adevărul, pe care ei îl găsesc profund respingător în inimile lor și nu sunt dispuși să îl asculte sau să îl accepte. Cuvintele lui Dumnezeu de expunere și judecată a omenirii sunt condamnări ale acestor antihriști și oameni răi, iar pentru ei, aceste cuvinte sunt condamnări, judecăți și blesteme, făcându-i să se simtă inconfortabil și neliniștiți atunci când le aud. Ce cred în inimile lor? „Toate aceste cuvinte pe care Dumnezeu le rostește mă judecă și mă condamnă. Se pare că cineva ca mine nu poate fi mântuit; eu sunt tipul care ajunge să fie eliminat și respins. Ce rost are să cred în dumnezeu, din moment ce nu am nicio speranță de a fi mântuit? Dar realitatea e că el este încă dumnezeu, el este întruparea lui dumnezeu, care a rostit atâtea cuvinte și are atât de mulți adepți. Ce ar trebui să fac în legătură cu acest lucru?” Această chestiune îi neliniștește; dacă nu pot să obțină un lucru, nu vor să îl aibă nici alții. Dacă alții pot obține ceva în timp ce ei nu pot, devin amarnic de odioși, de nefericiți. Ei speră ca Dumnezeu întrupat să nu fie Dumnezeu și ca lucrarea pe care o face să fie falsă și să nu fie făcută de Dumnezeu. Dacă așa ar sta lucrurile, s-ar simți echilibrați lăuntric, iar problema ar fi rezolvată la rădăcină. Ei se gândesc în sinea lor: „Dacă această persoană nu ar fi dumnezeu întrupat, atunci nu ar însemna că aceia care îl urmează au fost păcăliți? Dacă ar fi așa, atunci mai devreme sau mai târziu, acești oameni s-ar împrăștia. Dacă s-ar dispersa și niciunul dintre ei nu ar câștiga nimic, atunci aș putea să stau liniștit și să mă simt echilibrat știind că nu am obținut nimic, nu-i așa?” Aceasta este mentalitatea lor; ei nu pot câștiga nimic, așa că vor ca nici alții să nu câștige ceva. Cel mai bun mod de a-i împiedica pe alții să obțină vreun câștig este să-L renege pe Hristos, să nege esența lui Hristos, să nege lucrarea pe care a făcut-o Hristos și să nege toate cuvintele rostite de Hristos. În acest fel, ei nu vor fi condamnați și sunt resemnați și împăcați cu faptul că nu vor câștiga nimic, nemaifiind nevoie să fie preocupați de această chestiune. Aceasta este natura-esență a oamenilor precum antihriștii. Prin urmare, au ei noțiuni despre Hristos? Iar atunci când au noțiuni, le rezolvă? Pot să renunțe la ele? Nu pot. Cum sunt generate noțiunile lor? Este ușor pentru ei să genereze noțiuni: „Atunci când tu vorbești, eu te scrutez, încercând să înțeleg motivul din spatele cuvintelor tale și de unde vin ele. Reprezintă ceva ce ai auzit sau ai învățat, sau te-a instruit cineva să le spui? A făcut cineva un raport sau o plângere la adresa ta? Pe cine dai în vileag?” Ei scrutează în acest mod. Pot ei să înțeleagă adevărul? Niciodată nu pot să-l înțeleagă; în inimile lor, se împotrivesc. Sunt scârbiți de adevăr, se împotrivesc acestuia și îl urăsc și ascultă predici cu acest tip de natură-esență. În afară de teorii și doctrine, tot ceea ce acumulează sunt noțiuni. Ce fel de noțiuni? „Hristos vorbește în acest fel, spunând uneori chiar glume; acest lucru nu este respectuos! El folosește uneori zicale alegorice; acest lucru nu este serios! Discursul său nu este elocvent; nu este foarte educat! Uneori trebuie să mediteze și să se gândească la cuvintele pe care le alege; nu a mers la universitate, nu-i așa? Uneori discursul său vizează pe cineva anume – pe cine? A depus cineva o plângere? Cine a fost? De ce hristos mă critică întotdeauna atunci când vorbește? Mă urmărește și mă observă toată ziua? Își petrece întreaga zi meditând asupra oamenilor? Ce gândește hristos în inima lui? Discursul lui dumnezeu întrupat nu seamănă cu glasul tunător al dumnezeului din ceruri, cu autoritatea sa incontestabilă – de ce pare atât de uman ceea ce manifestă el? Oricum l-aș privi, el este doar o persoană. Are dumnezeu întrupat vreo slăbiciune? Îi urăște pe oameni în inima sa? Are vreo filosofie pentru interacțiunile lumești în raporturile sale cu oamenii?” Nu sunt aceste noțiuni din abundență? (Ba da.) Gândurile antihriștilor sunt pline de lucruri care nu au legătură cu adevărul, toate provenind din gândirea și logica Satanei, din filosofia Satanei pentru interacțiunile lumești. În adâncul sufletului, ei sunt plini de ticăloșie, plini de o stare și o fire potrivnice adevărului. Ei nu vin să caute sau să dobândească adevărul, ci ca să-L scruteze pe Dumnezeu. Noțiunile lor pot apărea oricând, oriunde, iar ei generează noțiuni în timp ce observă, în timp ce scrutează. Noțiunile lor se formează în timpul judecății și condamnării lor și le păstrează strâns în inimile lor. Atunci când observă latura umană a lui Dumnezeu întrupat, ei generează noțiuni. Când văd latura divină, devin curioși și uimiți, ceea ce duce, de asemenea, la generarea de noțiuni. Atitudinea lor față de Hristos și față de întruparea lui Dumnezeu nu este una de supunere sau de acceptare autentică din adâncul inimii lor. În schimb, ei stau în opoziție față de Hristos, observându-I și scrutându-I privirea, gândurile și purtarea, și chiar observând și scrutând fiecare expresie a lui Hristos, ascultând fiecare tip de ton, intonație și alegere a cuvintelor, precum și la ce se face referire în discursul lui Hristos și așa mai departe. Atunci când antihriștii Îl observă și Îl scrutează pe Hristos în acest fel, atitudinea lor nu este una care intenționează să caute adevărul și să îl înțeleagă, astfel încât să Îl poată accepta pe Hristos ca Dumnezeul lor și să Îl accepte pe Hristos ca fiind adevărul lor și ca devenind viața lor. Dimpotrivă, vor să scruteze această persoană, să-L cerceteze amănunțit și să-L înțeleagă. Ce încearcă să înțeleagă? Ei scrutează modul în care această persoană seamănă cu Dumnezeu, iar dacă seamănă într-adevăr cu Dumnezeu, ei o acceptă. Dacă, indiferent cum Îl scrutează, nu pare a fi Dumnezeu, atunci renunță complet la idee și continuă să se agațe de noțiunile despre Dumnezeul întrupat sau, crezând că nu există nicio speranță de a primi binecuvântări, caută o oportunitate de a pleca rapid.

Este destul de normal ca antihriștii să genereze noțiuni despre întruparea lui Dumnezeu. Din cauza esenței lor de antihriști, a esenței lor care este scârbită de adevăr, le este imposibil să renunțe la noțiunile lor. Atunci când nu se întâmplă nimic, ei citesc din cartea cuvintelor lui Dumnezeu și văd aceste cuvinte ca fiind Dumnezeu, dar când intră în contact cu Dumnezeul întrupat și constată că El nu seamănă cu Dumnezeu, ei generează imediat noțiuni, iar atitudinea lor se schimbă. Atunci când nu sunt în contact cu Dumnezeul întrupat, ei doar țin în mână cartea care conține cuvintele lui Dumnezeu și le consideră pe acestea ca fiind Dumnezeu, și încă mai pot nutri o fantezie vagă și o intenție de a primi binecuvântări pentru a depune cu reticență unele eforturi, a îndeplini unele îndatoriri și a juca un rol în casa lui Dumnezeu. Însă, de îndată ce intră în contact cu întruparea lui Dumnezeu, mințile lor se umplu de noțiuni. Chiar dacă nu sunt emondați, entuziasmul lor de a-și face îndatoririle poate să scadă semnificativ. Acesta este modul în care antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu și întruparea lui Dumnezeu. Deseori, ei separă cuvintele lui Dumnezeu de întruparea Sa, tratând cuvintele lui Dumnezeu ca pe Dumnezeu și întruparea Sa ca om. Atunci când întruparea lui Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile lor sau le încalcă noțiunile, ei apelează rapid la cuvintele lui Dumnezeu și le citesc în rugăciune, încercând să-și suprime forțat noțiunile și să le blocheze. Apoi, venerează cuvintele lui Dumnezeu ca și cum L-ar venera pe Dumnezeu Însuși, și li se pare că noțiunile lor au fost înlăturate. În realitate, însă, neascultarea și disprețul lor lăuntric față de Hristos nu sunt deloc înlăturate. În tratamentul lor față de Hristos, antihriștii generează în mod continuu noțiuni și se agață cu încăpățânare de ele până la moarte. Atunci când nu au noțiuni, ei scrutează și analizează; atunci când au noțiuni, nu numai că scrutează și analizează, dar se și agață de ele cu încăpățânare. Ei nici nu-și înlătură noțiunile, nici nu caută adevărul; sunt convinși că au dreptate. Nu este acest lucru satanic? (Ba da.) Acestea sunt manifestările antihriștilor atunci când au noțiuni despre Dumnezeu întrupat.

4. Comportamentul lor atunci când sunt promovați sau demiși

În biserică, unii oameni au un pic de calibru și o oarecare capacitate de a-și îndeplini lucrarea. Atunci când sunt promovați, entuziasmul lor este grozav, își îndeplinesc sarcinile în mod activ, își asumă responsabilitatea, sunt dispuși să plătească prețul și, totodată, au loialitate. Cu toate acestea, atunci când sunt demiși din funcție din cauza incapacității de a-și îndeplini lucrarea și își pierd statutul, atitudinea lor față de Dumnezeu se schimbă. Când aveau statut, Îi vorbeau lui Dumnezeu astfel: „Frații și surorile din familia noastră sunt așa, clădirea familiei noastre trebuie renovată, curtea familiei noastre trebuie curățată…” Totul este despre „familia noastră”. Când au fost promovați, au devenit parte a casei lui Dumnezeu, păreau să aibă o singură inimă cu Dumnezeu, ca o familie, capabili să se ocupe de lucrarea casei lui Dumnezeu ținând cont de inima Sa și alături de El, și să interacționeze cu Dumnezeu ca egali. Când au fost promovați și numiți într-o funcție importantă, s-au simțit onorați și, în același timp, și-au simțit responsabilitatea. Fie că vorbeau cu Mine sau cu frații și surorile, spuneau frecvent „familia noastră”. Auzind acest lucru, ai crede că acest om nu este rău, are o inimă bună, este cald la suflet, tratează casa lui Dumnezeu ca pe propria casă, îi pasă atât de mult și are atât de multă responsabilitate față de toate și gândește totul în avans, părând a fi cineva care urmărește adevărul și este entuziasmat să plătească prețul. Dar mai vorbesc ei astfel după ce sunt demiși? Odată ce sunt demiși, nu mai au aceeași stare de spirit – acea atitudine a dispărut. Nu mai spun „familia noastră”, iar când li se cere să facă ceva, nu mai sunt atât de entuziasmați. Ce gândesc ei? „Înainte, când m-ai promovat, aveam statut și eram cu toată inima alături de tine. Acum, că nu mai am statut, nu mai suntem o familie, așa că fă-o singur. Nu te sfătui cu mine despre cum o faci și nu mă anunța, nu are nicio legătură cu mine. Eu doar voi transmite mesaje pentru tine și asta e tot – voi face câte ceva din ceea ce îmi ceri să fac, dar nu mai sunt în asentiment cu tine.” Apoi, te tratează ca pe un străin. Dacă le ceri să facă ceva, ei lucrează ca și cum ar face doar o treabă pentru altcineva, făcând lucrurile de formă, în mod superficial. Înainte ar fi putut face cinci sarcini, dar acum fac doar una sau două, parcurgând pur și simplu procesul, făcând lucrurile de mântuială, o lucrare superficială și asta e tot. De ce se întâmplă acest lucru? Ei spun: „Înainte, eram din toată inima alături de tine, te ajutam cu diverse lucruri, tratam problemele tale ca pe ale mele, ca pe sarcina noastră comună, lucram în numele tău. Dar apoi m-ai demis pur și simplu, fără să ții cont deloc de sentimentele mele! Nu iei în considerare sentimentele mele – cum pot să lucrez pentru tine? Dacă mă promovezi din nou și îmi dai statut, va fi în regulă, dar dacă nu-mi acorzi statut, atunci las-o baltă. Dacă vrei să apelezi din nou la mine pentru a face lucruri, nu va funcționa la fel de bine ca înainte. Dacă te folosești de mine, trebuie să-mi dai faimă și statut. Dacă nu există niciun statut și, în schimb, doar dai o poruncă și te aștepți ca eu să fac o oarecare lucrare, unde este recunoașterea în această situație? Ar trebui să existe o explicație!” Acum, când vorbești, nu mai este eficient. Când le ceri să facă ceva, ei nu mai sunt la fel de dedicați ca înainte, nu-și mai dedică întreaga inimă și minte; atitudinea lor s-a schimbat. Dacă le ceri din nou să facă ceva sau casa lui Dumnezeu le cere să facă ceva, ei tratează acest lucru ca pe o sarcină suplimentară, ca pe o treabă din afară, de parcă simplul fapt că se duc să facă acest lucru e o dovadă de mare respect pentru tine. Ei simt că dacă nu îl fac, pare nejustificat, mai ales din moment ce ei cred în Dumnezeu. Însă dacă se duc să îl facă, este fără voia lor și doar fac lucrurile de formă. De ce fac acest lucru? Ei se gândesc: „Înainte, am avut încredere 100% în tine, am tratat chestiunile tale ca pe ale mele, dar apoi m-ai dat la o parte pur și simplu, ceea ce mi-a rănit inima și stima de sine; m-ai ignorat. Bine, dacă nu ești bun cu mine, nu mă învinovăți că sunt lipsit de inimă. Dacă mă folosești din nou, este imposibil să fiu ca înainte, pentru că relația noastră s-a stricat deja. Nu sunt atât de ușor de comandat, să vin când sunt chemat și să plec atunci când sunt alungat. Cine sunt eu? Dacă nu aș crede în dumnezeu, i-aș lăsa pe alții să mă manipuleze astfel?” Atunci când antihriștii sunt demiși și își pierd statutul, atitudinea lor poate suferi o schimbare atât de semnificativă. Când aveau statut, deși numeau casa lui Dumnezeu „familia noastră” și vorbeau deseori despre ea, nu tratau cu adevărat problemele casei lui Dumnezeu ca fiind ale lor. După ce sunt demiși și își pierdu statutul, în cazul în care casa lui Dumnezeu le cere să își facă datoria, nu sunt dispuși să o facă fără negociere și, chiar și atunci, cer o explicație sau un fel de recunoaștere. Unii chiar spun: „Data trecută m-ai demis, aruncându-mă pur și simplu deoparte. Dacă vrei să fac ceva acum, fac acel lucru doar dacă omul folosit de duhul sfânt îmi vorbește personal sau dacă vine însuși dumnezeu întrupat să-mi vorbească, altfel, las-o baltă!” Cât de îngâmfați sunt! Spune-Mi, ar trebui să folosească casa lui Dumnezeu astfel de oameni? (Nu.) Ei se cred importanți, dar, de fapt, casa lui Dumnezeu nu apreciază oamenii de acest fel. Indiferent cât de talentat, capabil sau priceput la conducere ești, casa lui Dumnezeu nu te va folosi. Unii ar putea întreba: „Este din cauză că nu Te vei pleca în fața oamenilor răi?” Nu; acesta este decretul administrativ al casei lui Dumnezeu și principiul său în folosirea oamenilor. Dacă antihriștilor li s-ar permite să dețină puterea în casa lui Dumnezeu, ar fi un lucru bun sau rău pentru frați și surori, pentru biserică? (Ar fi un lucru rău.) Poate casa lui Dumnezeu să facă un lucru atât de rău? În niciun caz. Înainte de a fi dezvăluiți ca fiind antihriști, casa lui Dumnezeu i-a promovat cu reticență pentru a presta servicii. După ce au fost dezvăluiți ca fiind antihriști, ar mai putea casa lui Dumnezeu să îi promoveze? Nu este posibil. Ei se lansează în fantezii și gândesc destul de iluzoriu. Unii antihriști gândesc astfel: „Hm, casa lui dumnezeu nu poate să funcționeze fără mine. Nimeni din casa lui dumnezeu nu se poate ocupa de această lucrare în afară de mine. Cine ar putea să mă înlocuiască?” Antihriștii vor să facă această afirmație. Haideți să le arătăm dacă lucrarea lui Dumnezeu se poate desfășura fără probleme și poate ajunge la finalizare fără acești antihriști în casa lui Dumnezeu.

Progresul și dezvoltarea fără probleme a diferitelor tipuri de lucrări în casa lui Dumnezeu acum – are acest lucru vreo legătură cu îndepărtarea și excluderea a tot felul de antihriști și oameni răi din biserică? Are o legătură extrem de strânsă! Antihriștii nu își dau seama de acest lucru; ei nu sunt conștienți că tocmai datorită faptului că ei sunt îndepărtați, excluși și restricționați, lucrarea din casa lui Dumnezeu poate avansa fără probleme – ei chiar își dau aere și se plâng! De ce te plângi? Crezi că ai talent și minte, calibru și capacitatea de a face lucrare, dar ce poți face în casa lui Dumnezeu? Acești oameni nu fac decât să joace rolul de slugi ale Satanei, să tulbure și să saboteze lucrarea lui Dumnezeu. Fără prezența lor, viața bisericească a aleșilor lui Dumnezeu, viața de îndeplinire a îndatoririlor pe care le au și viața lor de zi cu zi ar fi toate mai liniștite, mai ușoare și mai pașnice, lucru de care antihriștii nu își dau seama. Acești antihriști își supraestimează capacitățile și nu își dau seama ce sunt cu adevărat. Ei cred despre casa lui Dumnezeu că nu poate funcționa fără ei, că lucrarea nu poate fi dusă la bun sfârșit și că diversele sarcini tehnice nu pot continua fără ei. Ei nu înțeleg că dreptatea și adevărul sunt cele care dețin puterea în casa lui Dumnezeu. De ce nu știu ei lucrul acesta? De ce nu pot antihriștii să înțeleagă o chestiune atât de simplă? Acest lucru arată doar că antihriștii au o esență scârbită de adevăr și ostilă față de acesta. Tocmai pentru că sunt scârbiți de adevăr și ostili față de acesta, ei nu știu ce este adevărul, nu știu ce sunt lucrurile pozitive. Dimpotrivă, ei cred despre comportamentele lor rele, răuvoitoare, care se împotrivesc lui Dumnezeu, că sunt bune și corecte, fără nicio greșeală. Ei cred că doar ei înțeleg adevărul, sunt loiali lui Dumnezeu și doar ei sunt vrednici să dețină puterea în casa lui Dumnezeu. Se înșală! Adevărul este cel care deține puterea în casa lui Dumnezeu. Toți antihriștii trebuie condamnați, respinși și eliminați; nu este posibil ca ei să aibă un loc în casa lui Dumnezeu și nu pot fi decât respinși pentru totdeauna.

Unii antihriști au unele daruri, un pic de calibru și anumite capacități, și sunt pricepuți în a juca jocuri de putere. Ei cred că, în casa lui Dumnezeu, ar trebui să fie cei promovați și puși în funcții importante, dar dacă ne uităm la situația de astăzi, nu așa stau lucrurile. Acești oameni au fost condamnați, îngrădiți și respinși, iar unii chiar au fost îndepărtați sau excluși din biserică. Nu și-au imaginat niciodată că figuri atât de „nobile” ca ei, cu mari abilități și aptitudini înalte, se vor poticni de fapt în casa lui Dumnezeu și vor fi respinși. Pur și simplu nu pot să înțeleagă de ce. Prin urmare, ar trebui să continuăm să lucrăm asupra lor? Nu este nevoie. Poți să raționezi cu satanele? A încerca să raționezi cu satanele este ca și cum ai predica unui surd; există un singur mod de a descrie satanele – insensibile la rațiune. Este ca atunci când unii oameni spun: „Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți, dar ce este atât de bine în a fi cinstit? Ce e rău în a spune câteva minciuni, în a-i înșela pe oameni? Ce este rău în a fi necinstit și înșelător? Ce e rău în a fi neloial? Ce e rău în a fi șmecher, în a fi superficial? Ce este greșit în a-l judeca pe dumnezeu? Ce este greșit în a avea noțiuni despre dumnezeu? Ce este greșit în a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, ce mare greșeală este aceasta? Nu este chiar o chestiune de principiu!” Chiar și unii oameni spun: „Nu este absolut normal ca cineva capabil să își întemeieze propria împărăție independentă? În această lume, totul se rezumă la faptul că peștele mare îl mănâncă pe cel mic, o lume în care cei puternici îi vânează pe cei slabi. Dacă ai capacitatea, ar trebui să mergi înainte și să-ți creezi propria ta împărăție, ce e rău în asta? Fiecare are atâta putere câtă îi permite abilitatea și ar trebui să guverneze atâția oameni câți îi permite puterea sa!” Alții spun: „Ce este în neregulă cu promiscuitatea? Care este problema cu promiscuitatea? Ce este în neregulă cu a urma tendințele ticăloase?” Și așa mai departe. După ce auziți aceste cuvinte, ce simțiți? (Dezgust.) Doar dezgust? După ce aude aceste cuvinte, o persoană simte: „Toți purtăm aceeași piele umană, așa că de ce unii oameni nu numai că nu detestă aceste lucruri negative, dar chiar le prețuiesc? Și de ce unii oameni detestă aceste lucruri? De ce există o diferență atât de mare între oameni? Cum se face că aceia care sunt scârbiți de adevăr și de lucrurile pozitive nu iubesc lucrurile pozitive? De ce prețuiesc atât de mult lucrurile negative, considerându-le chiar comori? De ce nu pot recunoaște ticăloșia și caracterul detestabil al acestor lucruri negative?” În inimile oamenilor se nasc astfel de reflecții. Când aud aceste cuvinte din partea antihriștilor, oamenii se simt pe de o parte dezgustați și pe de altă parte fără cuvinte. Natura unor astfel de oameni este de neclintit; ei nu se pot schimba, motiv pentru care Dumnezeu spune că nu mântuiește diavoli sau satane. Mântuirea lui Dumnezeu este pentru omenire, nu pentru fiare sau demoni. Oameni ca acești antihriști sunt exact ceea ce Dumnezeu numește diavoli și fiare; ei nu pot fi considerați ca fiind din rândul omenirii. Acest lucru este clar, nu-i așa?

5. Comportamentul lor față de biserică în circumstanțe schimbătoare

Felul în care antihriștii Îl tratează pe Hristos este în funcție de starea lor de spirit – despre câte aspecte ale acestui punct s-a avut părtășie chiar acum? Un aspect este că ei Îl tratează pe Hristos într-un anumit fel atunci când se confruntă cu emondarea. Ce altceva? (Când generează noțiuni despre Dumnezeu întrupat, când sunt promovați sau demiși și când Hristos era vânat.) În total sunt patru aspecte. Haideți să continuăm părtășia. Antihriștii sunt scârbiți de adevăr, așa că ei nu cred în Dumnezeu pentru a dobândi adevărul – ei cred în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări; au propriile planuri, intenții și scopuri. În plus, le plac puterea și influența, așa că ei cred în Dumnezeu cu o atitudine de tipul „să așteptăm și să vedem”. În ce fel așteaptă și văd? Aceasta înseamnă că, în timp ce cred, ei observă, totodată, dacă numărul oamenilor din casa lui Dumnezeu crește, cum se extinde lucrarea de evanghelizare, dacă aceasta merge bine sau nu, și dacă influența casei lui Dumnezeu sporește în mod continuu. În plus, ei observă și dacă numărul oamenilor care își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu este în creștere, dacă există din ce în ce mai mulți oameni dispuși să presteze servicii pentru Dumnezeu și dacă există din ce în ce mai mulți oameni dispuși să facă lucruri pentru casa lui Dumnezeu. De asemenea, observă mediul social și educațional al celor care îndeplinesc îndatoriri în casa lui Dumnezeu, care este identitatea și statutul lor real în societate. Prin observație, ei văd că din ce în ce mai mulți oameni cred în Dumnezeu, că numărul celor din casa lui Dumnezeu este în creștere și că tot mai mulți oameni sunt dispuși să se lepede de familiile lor, de locurile de muncă și de perspective pentru a-și îndeplini îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Când observă aceste lucruri, ei simt că nu mai pot rămâne indiferenți și că ar trebui să se dedice și ei lucrării din casa lui Dumnezeu, să intre în rândurile celor care fac îndatoriri, devenind membri pentru a putea avea și ei parte de binecuvântările viitoare. Cu toate că pot să-și îndeplinească îndatoririle în casa lui Dumnezeu și să joace un rol acolo, ei nu renunță niciodată la perspectivele și destinul lor și rămân mereu calculați în inimile lor. Întrucât cei din acest grup, acești antihriști, au astfel de ambiții și firi, acest lucru determină faptul că atitudinea lor față de Hristos și Dumnezeu se va schimba pe măsură ce statutul și faima casei lui Dumnezeu continuă să crească. Prin urmare, în procesul de îndeplinire a îndatoririlor pe care le au, pe de o parte, ei planifică, fac calcule și gestionează viguros de dragul propriilor perspective și al propriului destin; pe de altă parte, monitorizează, totodată, dezvoltarea casei lui Dumnezeu, influența acesteia în străinătate și pe plan intern, dacă numărul de persoane crește treptat, dacă amploarea bisericii este în continuă expansiune, dacă biserica a intrat în legătură cu unele persoane cunoscute din societate, dacă a dobândit un anumit nivel de renume în Occident și dacă a stabilit o bază solidă. Ei urmăresc aceste chestiuni și se interesează în mod constant de ele. Chiar și unii oameni care nu participă la lucrarea bisericii și nu își îndeplinesc îndatoririle calculează în mod constant de dragul propriilor perspective și al propriului destin, manifestând o mare curiozitate cu privire la dezvoltarea bisericii. Astfel, caută aceste informații pe site-ul web al bisericii, dar întreabă și în cadrul bisericii despre aceste aspecte. Când află că lucrarea din străinătate a casei lui Dumnezeu se extinde fără probleme și devine mai promițătoare, că lucrarea din Occident se extinde mai mult și că situația se îmbunătățește, ei se simt liniștiți în inimile lor. Oare sentimentul lor de liniștire indică o adevărată schimbare în ei? (Nu.) În timp ce se simt liniștiți, atitudinea lor față de Dumnezeu întrupat, față de Hristos, nu reprezintă decât un pic mai mult „respect” și admirație, fără supunere adevărată.

Când Hristos lucra în China continentală, antihriștii se întrebau deseori: „Poate fi arestat dumnezeu întrupat? Poate el să cadă în mâinile autorităților guvernamentale?” Când gândeau astfel, dezvoltau un pic de dispreț pentru această „persoană neînsemnată”. Când au auzit că, de multe ori, Dumnezeu întrupat nu avea un loc pe care să îl numească casă, nu avea unde să Își odihnească capul și Se ascundea oriunde putea pentru a nu fi prins, mica lor curiozitate și „respectul” foarte reticent pentru Dumnezeu întrupat au fost complet spulberate. Cu toate acestea, când au auzit că Dumnezeu întrupat, Hristos, Se afla în Statele Unite, în țara libertății după care tânjește omenirea, au simțit invidie față de Dumnezeu întrupat – nu respect, ci invidie. Însă când au auzit că Dumnezeu întrupat era în Occident, respins, defăimat, condamnat și judecat printre oameni, valuri de frământări s-au stârnit în adâncul inimilor antihriștilor: „Tu ești dumnezeu, de ce nu te acceptă oamenii? Tu ești dumnezeu, de ce nu te acceptă comunitatea religioasă, ci răspândește atât de multe zvonuri despre tine? De ce nu ieși în față pentru a te apăra? Ar trebui să angajezi o echipă de avocați! Uită-te la acele cuvinte defăimătoare și calomnioase de pe internet, la zvonurile create de comunitatea religioasă care te fac să pari atât de îngrozitor! Ne este rușine să te urmăm și este jenant chiar să menționăm aceste lucruri. Ești condamnat în Orient și în Occident, respins de comunitatea religioasă, de omenire, de această lume. Ne simțim dezonorați să te urmăm.” Aceasta este mentalitatea antihriștilor. În timp ce se simțeau dezonorați în inimile lor, ei au dezvoltat, totodată, dispreț și compătimire – o compătimire foarte reticentă – pentru această „persoană neînsemnată”, așa cum o vedeau în ochii și inimile lor. Cum a apărut această compătimire? Ei s-au gândit: „Faci o lucrare atât de mare fără să-ți pese de câștigul sau pierderea personală, lucru care ar putea fi considerat ca fiind dedicare altruistă. Ce urmărești tu îndurând o suferință și o umilință atât de mare? Logic vorbind, trebuie să fii o persoană bună; altfel, cum ai putut să înduri o umilință atât de mare și să suferi atât de multă durere? Este destul de jalnic și nu este ușor; probabil că te simți foarte nedreptățit în inima ta.” Prin urmare, au simțit un pic de compătimire pentru Hristos. Ei au meditat: „Dacă eram eu, nu puteam suporta o suferință atât de mare; mi-aș susține cauza în fața omenirii. Pe de o parte, aș angaja o echipă de avocați pentru a șterge acele zvonuri false de pe internet, iar pe de altă parte, aș arăta câteva miracole și minuni în comunitatea religioasă pentru a-i face să vadă cine este dumnezeu – cine este adevărat și cine este fals – pentru a le închide gura celor care defăimează și condamnă, pentru a-i pedepsi și a le da o lecție. Nu cumva nu ar mai îndrăzni să o facă? De ce nu procedezi așa? De ce nu te aperi niciodată? Este din cauză că îți lipsește puterea, curajul sau tăria? Ce se întâmplă de fapt? Ar putea fi vorba de lașitate? O, tu ai atât de multe lucruri ascunse în inima ta, îndurând o nedreptate atât de mare și păstrând tăcerea, extinzând în continuare lucrarea și vorbindu-le cu răbdare și seriozitate oamenilor din biserică, aprovizionându-i, și totuși ei au mereu noțiuni și sunt răzvrătiți. Cred că inima ta suferă! Văzând că poți să înduri toate acestea, ești într-adevăr o persoană destul de bună, care merită compătimită.” Așa a apărut compătimirea lor. Aceasta este compasiunea antihriștilor. De la începutul expunerii antihriștilor până acum, acesta este singurul fel de „bine” pe care l-au făcut. Cât de cuviincios este făcut acest „bine”? Este autentic? (Nu.)

Antihriștii Îl urmează pe Hristos și au acceptat timp de mulți ani cuvintele rostite de El, însă nu s-au simțit niciodată onorați pentru că L-au putut accepta pe Hristos ca Mântuitor în această viață și nici nu s-au simțit vreodată onorați să sufere la fel ca Hristos, fiind condamnați și respinși de lume la fel ca Hristos. În schimb, ei privesc suferințele lui Hristos ca pe o pârghie și o dovadă cu ajutorul căreia să-L disprețuiască și să-L renege. Nu au disponibilitatea sau atitudinea de a împărtăși toate aceste suferințe cu Hristos. Mai degrabă, stau ca spectatori, observând toate suferințele pe care le îndură Hristos, observând cum Îl tratează omenirea și își bazează tratamentul față de El pe aceste observații. Atunci când numele lui Dumnezeu este proclamat și lucrarea de evanghelizare se extinde treptat în rândul întregii omeniri, iar perspectivele lucrării de evanghelizare par promițătoare, antihriștii se apropie treptat de Dumnezeu întrupat, simțind un pic de respect și invidie pentru El. În același timp, ei fac eforturi mari pentru a se apropia de casa lui Dumnezeu, străduindu-se să devină membri ai casei lui Dumnezeu și o parte a expansiunii lucrării lui Dumnezeu. Este doar atât? Este atât de simplu? Nu; ei își schimbă atitudinea față de casa lui Dumnezeu și față de Hristos în funcție de stadiul extinderii diferitelor proiecte ale lucrării din casa lui Dumnezeu, făcând acest lucru în orice moment și în orice loc. Dacă aud că în rândul omenirii, și mai ales în Occident, o anumită rasă de oameni spune: „Aceste cuvinte sunt într-adevăr cuvintele lui Dumnezeu, chiar au autoritate! Din cuvintele lui Dumnezeu, Îi vedem esența, suntem siguri că această persoană de rând este Dumnezeu, iar această cale este adevărata cale”, antihriștii se bucură în secret în inimile lor: „Din fericire, nu am plecat; aceasta chiar este adevărata cale! Uite, chiar și occidentalii spun unde este dumnezeu întrupat. Ar trebui să ascult mai mult cuvintele sale, trebuie să mă grăbesc și să ascult predicile!” În acest moment, antihriștii simt că glasul lui Dumnezeu este atât de frumos, atât de purificator pentru sufletele lor, și simt că ar trebui prețuit. Cu toate acestea, atunci când casa lui Dumnezeu se confruntă cu unele eșecuri ocazionale în extinderea lucrării sale peste hotare și în rândul omenirii, sau când lucrarea casei lui Dumnezeu este perturbată sau afectată, deranjată de forțe externe, sau chiar când casa lui Dumnezeu se confruntă cu unele dificultăți, antihriștii devin din nou neliniștiți în inimile lor: „Unde este dumnezeu întrupat? Vorbește? Cum este tratată această problemă? Îndreaptă dumnezeu lucrurile? Au fost aleșii lui dumnezeu înspăimântați? Sunt unii care au părăsit casa lui dumnezeu? Există oameni cunoscuți sau de rang înalt din lumea exterioară care să vorbească sau să ia măsuri pentru casa lui dumnezeu, sau să o apere? Am auzit că nu există niciunul. Ce ar trebui făcut în acest caz? S-a terminat cu biserica lui dumnezeu? Oare ar trebui să ies cât mai pot?” Este semnificativă această frământare? La momentul respectiv, când ascultă din nou predicile lui Dumnezeu, se gândesc: „Nu mai vorbi despre acele cuvinte goale sau nu mai vorbi atât de înălțător. Acum nu te mai ascult. Casa lui dumnezeu ar putea fi înghițită de lume în orice moment; ce rost au acele cuvinte? Pot ele să-i mântuiască pe oameni? Influența casei lui dumnezeu poate dispărea cât ai clipi; oamenii acesteia se vor împrăștia pur și simplu.” Nu le mai place să asculte ce spun Eu. A mai rămas vreun pic de respect? Vreo compătimire? (Niciuna.) Ce rămâne? Doar o dorință de a privi și de a-și bate joc. Unii oameni spun lucruri urâte în culise, rostesc cuvinte dăunătoare și se bucură de nenorocirile din casa lui Dumnezeu: „Cred că se anunță probleme, nu cred că tu poți să rămâi ferm. Sunt aceste adevăruri de vreun folos? Sunt cuvintele tale eficiente? Ce e de făcut acum? Au apărut necazurile, nu-i așa?” Iese la iveală latura lor demonică. Nu-i așa că tot ceea ce fac antihriștii este exact ceea ce ar face diavolii? Le lipsește chiar și cea mai simplă morală umană; sunt extrem de răi, mușcând mâna care îi hrănește! Ei mănâncă din casa lui Dumnezeu, se bucură de susținerea cuvintelor lui Dumnezeu, se bucură de protecția și harul lui Dumnezeu, dar la primul semn de necaz, se aliază cu cei din afară, trădează interesele casei lui Dumnezeu și se bucură de nenorocirile acesteia. Ce sunt ei, dacă nu diavoli? Sunt diavoli până la capăt! Când văd casa lui Dumnezeu câștigând avânt, se „trântesc” în genunchi înaintea lui Dumnezeu întrupat, ca și cum ar fi adepții lui Dumnezeu. Însă atunci când văd casa lui Dumnezeu asediată și condamnată de Satana, nu se mai prosternează înaintea lui Dumnezeu. În schimb, ei se prezintă mândri și înalți, considerându-se prea demni pentru a îngenunchea în fața cuiva, așteptând cu nerăbdare să își bată joc de tine. Tonul și volumul discursului lor atunci când îți vorbesc devin și ele mai puternice; încep să vorbească oficial, să acționeze anormal, ivindu-se comportamentul lor demonic, schimbându-se repede. Spune-Mi, când se vor teme vreodată acești oameni de Dumnezeu? (Niciodată.) Este exact așa, este o afirmație foarte adevărată. Acești oameni sunt din șleahta Satanei; ei nu se vor teme niciodată de Dumnezeu pentru că nu acceptă adevărul – aparțin Satanei. Aceasta este natura-esență a celor care aparțin Satanei, chipul hidos al antihriștilor care aparțin Satanei. Aceștia sunt întotdeauna gata să își bată joc de casa lui Dumnezeu, caută întotdeauna să Îl ridiculizeze pe Dumnezeu întrupat, pregătesc și adună în mod constant materiale cu ajutorul cărora să Îl nege pe Hristos și să renege esența lui Dumnezeu și sunt întotdeauna gata să fie de partea străinilor și să trădeze interesele casei lui Dumnezeu. Cu cât casa lui Dumnezeu se confruntă cu mai multe probleme, cu atât mai fericiți și mai încântați sunt antihriștii. Atunci când frații și surorile își pot face îndatoririle în mod normal și totul în legătură cu lucrarea din casa lui Dumnezeu este în ordine, ei se simt inconfortabil și nemulțumiți, dorindu-și ca problemele să se abată imediat asupra casei lui Dumnezeu, sperând că lucrarea casei lui Dumnezeu nu decurge fără probleme, că întâmpină piedici și obstacole. Pe scurt, dacă totul merge bine în casa lui Dumnezeu, iar frații și surorile își pot îndeplini îndatoririle în mod normal și acționează în conformitate cu adevărurile-principii, antihriștii nu se bucură deloc în inimile lor. Atunci când frații și surorile ascultă cuvintele lui Dumnezeu, practică în conformitate cu cuvintele Sale, Îl onorează pe Dumnezeu și pe Hristos ca fiind măreți, pot aduce mărturie pentru Hristos și Îl pot preamări, acela este cel mai insuportabil moment pentru antihriști, momentul în care ei sunt cel mai mult judecați și chinuiți.

Antihriștii se interesează despre diverse noutăți din casa lui Dumnezeu. Dacă, pentru o lungă perioadă de timp, nu pot afla cum progresează extinderea lucrării de evanghelizare a casei lui Dumnezeu, cum se dezvoltă diversele sarcini profesionale din casa lui Dumnezeu, dacă acestea se desfășoară fără probleme, dacă numărul persoanelor de peste mări crește, dacă amploarea bisericii se extinde, dacă au fost înființate biserici în diverse țări sau dacă nu pot auzi despre intrarea în casa lui Dumnezeu a mai multor persoane aspirante sau cu renume în societate, atunci ei simt că a crede în Dumnezeul întrupat este un lucru plictisitor și neinteresant. Ei nu-I mai acordă atenție lui Dumnezeu întrupat și chiar se gândesc să se alăture altor confesiuni mai vibrante sau mai influente. Cu toate acestea, dacă ocazional aud vești bune despre casa lui Dumnezeu, cum ar fi că videoclipurile cu mărturii ale fraților și surorilor stârnesc interes și atrag atenția unor organizații pentru drepturile omului, inimile lor sunt pline de fericire, speranță și bucurie. De exemplu, în cazul în care casa lui Dumnezeu primește atenție sau acoperire din partea unui grup bine-cunoscut, ei devin și mai încântați și entuziasmați: „Se pare că această persoană de rând nu este deloc simplă; se pare că va realiza ceva măreț!” Dacă numele bisericii este menționat din fericire de o figură proeminentă sau chiar de un conducător, antihriștii devin și mai agitați: „În această viață, am făcut cea mai mare și mai potrivită alegere, aceea de a-l urma pe dumnezeu atotputernic. De acum înainte, am decis să nu-l părăsesc niciodată pe dumnezeu atotputernic, să îl tratez ca pe dumnezeu și să îl venerez în inima mea, fiindcă acest dumnezeu este respectat de cutare conducător. Dacă el îl respectă, atunci și eu ar trebui să îl respect. Acest dumnezeu a fost numit și recunoscut de conducători, deci ce regrete ar putea exista dacă aș crede în el și l-aș urma? Oare nu ar trebui să fiu și mai hotărât în a-l urma? De acum înainte, sunt hotărât să nu-mi mai treacă prin cap ideea de a părăsi biserica lui dumnezeu atotputernic. Trebuie să mă descurc bine, să îndur mai multe suferințe, să plătesc un preț mai mare, să mă consult mai mult cu frații și surorile atunci când fac lucruri și să respect orice spune biserica. Poate că în viitor, pe măsură ce biserica se extinde și câștigă un renume mai mare, aș putea să obțin un titlu de rang înalt și să ies în evidență!” Gândindu-se la acest lucru, ei se simt încântați în inima lor: „Am făcut o alegere atât de bună, atât de potrivită! Ce inteligent sunt! Înainte chiar mă gândisem să plec – cât de nesăbuit și ignorant eram la acea vreme! Eram tânăr și impulsiv, predispus să fac alegeri și judecăți greșite. Acum, că sunt mai în vârstă, am devenit mai stabil și știu cum să mă ascund, și văd în sfârșit speranța. Din fericire, nu am plecat, nu am crezut acele zvonuri și nu am fost indus în eroare sau influențat de acestea. A fost destul de periculos! Trebuie să fiu mai atent în viitor. Se pare că această persoană este extraordinară și trebuie să o tratez bine!” Fiind entuziasmați și impulsivi, au cumpărat câteva produse pentru sănătate și câteva lucruri frumoase de oferit, scriind pe ele: „Dedicat Dumnezeului meu iubit, cu următoarele articole.” În partea de jos, au semnat: „Prezentat în mod special și respectuos de către cutare și cutare la o anumită dată.” Acesta a fost un cadou special și valoros, dar există o poveste, un motiv ascuns în spatele lui. Auzind acest lucru, nu ați spune: „Așadar, așa înțelegi Tu jertfele pe care le oferă oamenii lui Dumnezeu”? Nu este vorba că așa înțeleg Eu, nici că toți oamenii acționează în acest fel și nu toate jertfele vin cu astfel de motive. Cu toate acestea, nu se poate nega faptul că actul unor oameni de a oferi lucruri este într-adevăr influențat și mânat de astfel de intenții și de un astfel de context. Este aceasta o părere obiectivă? (Da.)

Atunci când antihriștii calculează totul în mintea lor, principalul lor considerent este interesul personal. Ei sunt egoiști și josnici, având propriile lor calcule în toate. În ceea ce privește progresul diferitelor sarcini din casa lui Dumnezeu, majoritatea celor care urmăresc adevărul, precum și majoritatea tuturor credincioșilor de rând, nu-și doresc să știe sau să întrebe despre astfel de chestiuni, întrucât cunoașterea acestor treburi generale nu are nicio relevanță pentru urmărirea adevărului. Nu are niciun rost să fii conștient de ele; nu înseamnă că deții viața sau adevărul și nici ignorarea lor nu înseamnă că ești de statură mică. Aceste chestiuni nu au legătură cu adevărul și nu ajută în niciun fel la înțelegerea adevărului sau la dobândirea fricii de Dumnezeu. Acesta este un nivel pe care oamenii cu rațiune îl pot atinge. Cu toate acestea, antihriștii se agață cu tenacitate de aceste chestiuni, tratându-le ca pe adevărul suprem. Se interesează și adună informații despre aceste chestiuni. După ce colectează informații despre aceste chestiuni, nu le păstrează doar pentru ei; le răspândesc peste tot, crezând că fiecare frate și soră este curios de aceste lucruri, deși, în realitate, mulți oameni nu sunt interesați. Rareori mă interesez Eu Însumi de aceste chestiuni. Dacă se întâmplă să întâlnesc pe cineva implicat, aș putea discuta despre acest lucru, dar nu caut în mod activ persoane pe care să le întreb. Există o singură situație în care pun întrebări: cu privire la modul în care ar trebui făcută o anumită lucrare, la progresul lucrării voastre și dacă există probleme sau scăpări. Doar în această situație pun întrebări, dar în afară de aceasta, nu Mă interesez din curiozitate sau îngrijorare. Întrebările Mele sunt legate doar de lucrare, nu de sursa informației sau de curiozitate. Antihriștii, care nu iubesc adevărul, sunt dornici să aprofundeze aceste chestiuni și au un scop specific în a face acest lucru. Ei se folosesc de situații și medii externe, inclusiv de circumstanțele bisericii în diferite perioade și în rândul diferitelor confesiuni, rase și grupuri etnice, ca să judece corectitudinea sau incorectitudinea lucrării lui Dumnezeu și chiar să judece dacă Hristos este Dumnezeu. Ce fel de creaturi sunt aceștia? Cred ei în Dumnezeu? În mod clar, sunt neîncrezători. Indiferent despre cât de mult adevăr ai părtășie, ei nu pot să-l audă sau să-l înțeleagă. Cu toate acestea, ei se interesează cu lux de amănunte despre evaluările externe ale bisericii și despre statutul și circumstanțele bisericii în diferite țări, fiind practic imposibil de diferențiat de neîncrezători. Acestea sunt manifestări ale neîncrezătorilor cu scopuri ascunse. Există astfel de oameni în jurul vostru? S-ar putea ca voi să nu fi observat. De fiecare dată când ne adunăm și dăm în vileag diversele esențe ale antihriștilor, o parte din acești oameni sunt condamnați. Odată ce au fost date în vileag, adevăratele lor feluri de a fi se estompează și nu mai îndrăznesc să se arate. Mai ales după această părtășie, unii oameni nu vor mai îndrăzni să pună întrebări. Însă, deși nu mai îndrăznesc să se intereseze în mod direct, ei continuă să adune zvonuri în culise. Ei nu mai pun întrebări printre frați și surori, ci întreabă în secret pe internet. În plus, se dau peste cap să afle ce cred și ce spun non-credincioșii, confesiunile și țările occidentale despre biserica noastră, aproape de parcă ar fi țicniți. Nu este acest lucru un pic deplasat? Sunt obsedați, nu se pot abține. Oamenii care nu iubesc adevărul și sunt scârbiți de adevăr depășesc orice raționament.

Ceea ce tocmai am expus reprezintă modul în care antihriștii tratează biserica și întruparea lui Dumnezeu în funcție de circumstanțele bisericii și de expansiunea lucrării lui Dumnezeu. Acesta este un aspect al modului în care antihriștii Îl tratează pe Hristos în funcție de starea lor de spirit. Oare se întâmplă în biserică aceste lucruri despre care am discutat? Sunt chestiuni serioase? Merită să fie menționate? (Da.) Care este valoarea părtășiei despre aceste chestiuni? Înseamnă oare că, după ce vor auzi acest lucru, unii oameni nu vor mai îndrăzni să pună întrebări despre aceste chestiuni, nu vor mai îndrăzni să fie curioși cu privire la situația și circumstanțele bisericii? Este aceasta singura valoare? (Nu.) Atunci, care este valoarea expunerii acestor lucruri? Ce adevăr ar trebui să înțeleagă oamenii din aceasta? Dacă nu v-ați gândit încă la acest lucru, vă puteți abține de la a vorbi. Voi avea o părtășie cu voi la final. Aceste chestiuni sunt prea departe de voi, așa că s-ar putea să vi se pară dificil să le articulați imediat. Trebuie să vă adunați gândurile și să vă organizați limbajul; s-ar putea să nu știți de unde să începeți sau să nu fiți în stare să vă exprimați clar. Cantitatea de lucruri pe care oamenii le înțeleg este prea mică, este foarte jalnică. A nu fi capabil să explici clar esența și cauza unei chestiuni este un semn că nu vezi lucrurile în profunzime.

Atunci când oamenii cred în Dumnezeul din ceruri și se consumă și își îndeplinesc îndatoririle pentru Dumnezeu, se poate spune că biserica și casa lui Dumnezeu și Dumnezeu reprezintă, practic, același concept pentru ei. A-ți face datoria în biserică se consideră a te consuma pentru Dumnezeu; a face lucruri pentru casa lui Dumnezeu este același lucru cu a face lucruri pentru biserică și înseamnă, totodată, a-I fi loial lui Dumnezeu și a accepta însărcinarea dată de El. Aceste lucruri pot fi discutate alternativ și sunt văzute ca un singur concept. Cu toate acestea, atunci când Dumnezeu devine trup și apare ca o persoană obișnuită, pentru majoritatea oamenilor, biserica și casa lui Dumnezeu și Dumnezeu (adică Hristos) devin ușor de separat. Oamenii se gândesc: „A face lucruri pentru biserică este același lucru cu a face lucruri pentru casa lui Dumnezeu, pentru Dumnezeu; a face lucruri pentru casa lui Dumnezeu înseamnă a-ți face datoria. Dar când vine vorba de a face lucruri pentru Hristos, nu sunt atât de sigur. Nu implică acest lucru slujirea unei persoane? Într-un fel, pare a lucra pentru o persoană.” În adâncul inimii multor oameni, este greu să se distingă clar și să se facă legătura între aceste trei lucruri. Pentru majoritatea oamenilor, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, acesta este conceptul lor de bază cu privire la persoana pentru care își îndeplinesc îndatoririle: atunci când își îndeplinesc îndatoririle în cadrul bisericii, o fac de dragul entității care este biserica, al acestei denumiri. Atunci, cine este așa-zisul superior al bisericii? Desigur, este Dumnezeul din ceruri, care este de necontestat în mintea tuturor. A face lucruri pentru casa lui Dumnezeu este înțeles de majoritatea oamenilor ca servind titlul și grupul de frați și surori și, cu siguranță, poate fi catalogat drept îndeplinirea datoriei; este vorba de îndeplinirea datoriei, care e, desigur, îndreptată și către Dumnezeu. Prin urmare, în mintea oamenilor, biserica, frații și surorile și casa lui Dumnezeu pot fi echivalate, toate vizându-L pe Dumnezeul nedeslușit din ceruri. Ce implică acest lucru? Pentru majoritatea oamenilor, în casa lui Dumnezeu, fie că își îndeplinesc îndatoririle, fie că gestionează afacerile, ei o fac pentru biserică în calitate de instituție intangibilă, pentru grupul tangibil de frați și surori și, mai ales, pentru Dumnezeul nedeslușit și invizibil din ceruri – pentru aceștia trei își îndeplinesc îndatoririle. În ceea ce Îl privește pe Dumnezeu întrupat, oamenii L-ar putea considera un membru al bisericii sau cel mai înalt conducător dintre frați și surori și, bineînțeles, unii Îl înțeleg pe Hristos și ca pe un purtător de cuvânt sau reprezentant al casei lui Dumnezeu. Prin urmare, pentru mulți oameni, conceptul referitor la cei pentru care își îndeplinesc îndatoririle în biserică este foarte vag. De exemplu, dacă cineva este rugat să facă ceva pentru frați și surori sau să presteze un serviciu, se simte complet justificat să facă acest lucru. Sau dacă i se cere să facă ceva pentru biserică sau pentru casa lui Dumnezeu, e fericit să o facă, simțind că este datoria sa de netăgăduit. Cu toate acestea, dacă Hristos întrupat le cere sau le încredințează o sarcină similară, se simte descumpănit: „Să fac lucrare pentru o persoană? Nu am ajuns să cred în dumnezeu ca să-i slujesc pe oameni; am venit să-mi fac datoria. Nu sunt aici ca să aștept pe cineva, nu sunt aici ca să slujesc sau să prestez servicii pentru cineva!” Există mulți oameni care își fac datoria în biserică. Dacă le ceri să facă un lucru pentru biserică, să facă ceva pentru casa lui Dumnezeu sau pentru frați și surori, ei acceptă bucuroși aceste sarcini, simțind că au o bază solidă pentru a face acest lucru. Ce bază? „Accept acest lucru de la dumnezeu; este datoria mea, responsabilitatea mea.” Însă atunci când Dumnezeul întrupat le cere să facă un lucru, baza lor teoretică de „a accepta acest lucru de la Dumnezeu” dispare, iar ei devin reticenți și nefericiți, nefiind dispuși să facă acest lucru. Ei se gândesc: „Dacă este pentru biserică, este în regulă, pentru că eu sunt o persoană care lucrează pentru biserică; dacă este pentru frați și surori, atunci este de asemenea în regulă, întrucât toți aparțin casei lui dumnezeu, lui dumnezeu; dacă este pentru casa lui dumnezeu, întrucât numele «casa lui dumnezeu» este atât de sacru, atât de măreț și nobil, atunci a face lucruri pentru casa lui dumnezeu este perfect justificat și aduce glorie și recunoaștere. Dar să fac ceva pentru o persoană insignifiantă ca tine, ce înseamnă asta? Asta înseamnă să-mi fac datoria? Nu pare corect sau potrivit. Asta nu înseamnă să-mi fac datoria și nici nu este o lucrare. Cum ar trebui să tratez acest lucru?” Se confruntă cu o dilemă, neștiind cum să o gestioneze. Ei se gândesc: „Aceasta nu este lucrare, nici nu îmi fac datoria și cu siguranță nu este în beneficiul fraților și surorilor. Dacă îmi ceri să o fac pentru tine, bine, o voi face pur și simplu, dar nu voi fi fericit sau mulțumit de asta. Nu mi se pare corect sau potrivit! Cine își va aminti sau va ști ce fac eu pentru tine? Pot câștiga aprobarea cuiva? Îmi va aduce vreo recompensă? Asta înseamnă să-mi fac datoria? Ar trebui să fac acest lucru în conformitate cu adevărurile-principii?” În inima lor, ei nu sunt dispuși, simțind că este un inconvenient, un lucru inutil, ca și cum ar accepta o sarcină pe care nu ar trebui să o accepte. Se simt deranjați și o fac cu reticență, sperând în același timp la vreun beneficiu și chiar exprimând vocal: „Nu vreau să fac acest lucru”, afișând o mare reticență. Eu spun că dacă nu vrei să o faci, nu trebuie să o faci. Eu nu oblig pe nimeni să facă sarcini personale pentru Mine. Dacă vrei să o faci, fă-o; dacă nu, voi găsi pe altcineva. Voi ruga pe oricine este dispus. Nu este simplu? Cu atât de mulți adepți în casa lui Dumnezeu, este ușor să găsești pe cineva care este de acord și dispus să facă lucrarea. Pot să găsesc o astfel de persoană. Nu este neapărat să te aleg pe tine; acest lucru este foarte ușor! Este dificil să găsești în casa lui Dumnezeu pe cineva care să fie de încredere, lipsit de viclenie și capabil să se ocupe de sarcini? (Nu.) Deși nu am dezvoltat o relație deosebit de apropiată sau bună cu nicio persoană în mod privat și nici nu am avut prietenii personale sau conexiuni emoționale profunde, în acești treizeci de ani, toți oamenii din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic au mâncat, au băut și au ascultat cuvintele Mele. Acești oameni, fie în esență, fie în adâncul inimii lor, la suprafață sau verbal, cred în Mine și Mă urmează. Deși nu am oferit nimănui în mod direct beneficii sau promisiuni speciale, nici nu am lăudat sau promovat pe cineva în mod direct, toți cei care M-au urmat de la început până acum au mâncat și au băut multe dintre cuvintele lui Dumnezeu. Prin ceea ce am vorbit, indiferent dacă acești oameni au înțeles unele adevăruri sau au înțeles doctrine de conduită proprie, nu au dobândit cu toții destul de mult? (Ba da.) Din această perspectivă, nu ar trebui să vă datorez nimic, nu-i așa? Nu ar trebui să spun acest lucru, dar astăzi trebuie să îl menționez aici. Nu cumva voi ar trebui să-Mi datorați ceva? (Ba da.) Prin urmare, dacă vă cer personal oricăruia dintre voi să faceți un lucru, nu ar trebui să nu fiți dispuși să îl faceți, nu-i așa? (Suntem dispuși.) Indiferent din ce perspectivă, atunci când vă cer să faceți ceva, ar trebui să fiu nevoit să vă conving sau să vă lingușesc, sau să vă ofer cuvinte și promisiuni plăcute? (Nu.) Dar unii oameni nu sunt dispuși, spunând: „De ce este atât de lipsit de inspirație să fac ceva pentru tine? Nu numai că nu există niciun beneficiu, dar este și obositor și problematic!” Cum vă simțiți atunci când auziți acest lucru? (Indignați.) Dacă o persoană de rând, neremarcabilă în ochii lumii, ar fi vizitată de un oficial de rang înalt care i-a încredințat o sarcină, aceasta ar putea încerca să îl flateze în toate felurile, simțindu-se foarte bucuroasă și onorată, și nu ar uita niciodată în viața sa acea chestiune măruntă. Dacă oamenii pot să trateze astfel pe cineva cu statut, de ce nu pot face la fel pentru Hristos? De ce este ceva irealizabil pentru ei? Cum așa? (Fiindcă oamenii sunt în mod inerent ostili față de Dumnezeu.) Așa este; acest lucru nu face decât să o dovedească. Oamenii pot fi compatibili cu o satană cu statut înalt, dar Îl disprețuiesc din inimă pe Hristos, împotrivindu-I-se, respingându-L, negându-L și abandonându-L. Dacă li s-ar cere să se plece și să se închine unui diavol, ei s-ar târî bucuroși în genunchi, dar când vine vorba de Hristos, această persoană de rând, de la care au primit atât de multe, nu sunt dispuși nici măcar să stea în picioare și să vorbească sau să interacționeze cu Dumnezeu ca de la egal la egal. Ce sunt creaturile acestea? Sunt demonice, nu umane. Mai târziu, am rugat pe altcineva să se ocupe de această sarcină, iar această persoană a fost în regulă. Persoana care a transmis mesajul despre acest lucru a spus: „Individul care se ocupă de sarcină de data aceasta este foarte fericit, este foarte dispus să facă ceva pentru Dumnezeu.” Am spus: „Bine, dacă este dispus, este bine. Dar ce mare lucru e să faci o sarcină atât de mică? Este de așteptat, nu este nevoie să trimiți un mesaj pentru a declara acest lucru.” Ce părere aveți despre transmiterea acestui mesaj? Cum vă simțiți când îl auziți? Vă lasă rece? (Da.) De ce vă lasă rece? (Este ceva ce oamenii ar trebui să facă, dar ei încearcă să intre în grațiile lui Dumnezeu, de parcă a face un lucru pentru Dumnezeu înseamnă a-I face o imensă favoare.) Așadar, ce fel de persoană este cea care a spus asta? Ce părere aveți despre caracterul ei? (Are un caracter abject, îi lipsește conștiința.) Aceasta este o lipsă de umanitate.

În cazul unor oameni, de îndată ce aud despre harul și binecuvântările lui Dumnezeu, despre faptul că Dumnezeu îl aprovizionează pe om, inimile lor sunt profund emoționate și Îi mulțumesc neîncetat lui Dumnezeu: „Dumnezeu îl iubește atât de mult pe om!” Sunt copleșiți de entuziasm! Ori de câte ori sunt menționate aceste subiecte, ochii acestor oameni se umplu de lacrimi, inimile lor sunt răscolite, iar ei se hotărăsc să se consume în mod sârguincios pentru Dumnezeu. Însă atunci când li se cere să întreprindă câte ceva pentru acest Dumnezeu întrupat vizibil și tangibil, se simt extrem de umiliți, reticenți și lipsiți de dorință. Ce se întâmplă aici? (Ei cred într-un Dumnezeu nedeslușit, nu în Dumnezeu întrupat. Îl consideră măreț pe Dumnezeul nedeslușit din cer, dar îl văd pe Dumnezeul întrupat ca fiind neînsemnat.) Am auzit că unii oameni sunt mai mult decât dispuși să curețe pantofi, să spele șosete și chiar să spele rufe pentru frați și surori, dar când li se cere să facă câte ceva pentru Hristos, ei nu sunt dispuși să o facă. Alții nu suportă să privească acest lucru și spun: „Ce este în neregulă cu această persoană? Preferă să facă lucruri pentru frați și surori decât pentru Hristos. Ce fel de persoană este aceasta?” Atunci când le încredințez o sarcină, cerându-le să acționeze conform principiilor casei lui Dumnezeu și regulamentelor bisericii, unii oameni nu iau în serios acest lucru după ce îl aud. Ei spun: „Despre ce vorbești? Trebuie să-i întreb pe frați și surori; trebuie să țin cont de frați și surori, pentru ca majoritatea dintre ei să beneficieze de această situație.” De exemplu, le-am încredințat unor persoane responsabilitatea de a planta pomi fructiferi și le-am cerut, de asemenea, să se ducă la piață pentru a vedea ce tipuri de pomi fructiferi sunt potrivite pentru cultivare în această zonă. În primul rând, aceștia trebuie să fie potriviți pentru clima și solul local, iar în al doilea rând, ar trebui să vedem ce fructe consideră localnicii că au o valoare nutritivă ridicată și să le alegem pe acelea pentru plantare în cantități adecvate. Cum ar trebui să acționeze cei care M-au auzit după ce am terminat de vorbit? (Ar trebui să pună în aplicare cu promptitudine ceea ce ai cerut.) Cum ar trebui să pună în aplicare acest lucru? (Ar trebui să caute informații relevante, să întrebe persoane bine informate, să afle unele detalii, iar apoi să le pună în aplicare.) Să pună în aplicare în acest fel înseamnă să-Mi urmeze instrucțiunile, și anume să ia în considerare clima locală și, de asemenea, să verifice ce fructe sunt hrănitoare. Acum, credeți că aceste considerații ale Mele au fost cuprinzătoare și practice? Totuși, cum Mi-au pus în aplicare cuvintele cei care le-au auzit? Le-au cerut părerea tuturor fraților și surorilor din biserica locală, întrebându-i pe toți ce fructe le place să mănânce, iar apoi au contabilizat fructele preferate ale tuturor pentru a le planta în funcție de cantitate și proporție. Acesta este modul în care au pus în aplicare acest lucru. Au căutat opiniile fraților și surorilor, considerând acest grup, acest titlu, ca fiind suprem în inimile lor. Slujirea fraților și surorilor reprezintă scopul și obiectivul datoriei lor. Ei cred că slujirea fraților și surorilor înseamnă slujirea casei lui Dumnezeu, iar slujirea casei lui Dumnezeu înseamnă slujirea fraților și surorilor. Dacă frații și surorile sunt fericiți și mulțumiți, atunci și Dumnezeu este fericit și mulțumit. Frații și surorile sunt reprezentanții deplini ai lui Dumnezeu, simbolurile adevărului și purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu. Frații și surorile au ultimul cuvânt; ei sunt stâlpul principal în casa lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent de ceea ce se face, acest lucru nu poate fi separat de titlul și grupul fraților și surorilor. Pentru oricine face lucruri sau își îndeplinește datoria în casa lui Dumnezeu, doar frații și surorile sunt obiectele adecvate ale serviciului lor. Acesta a fost modul în care au pus în aplicare acest lucru; ceea ce am spus Eu nu a contat. Indiferent cât de detaliate au fost instrucțiunile Mele, pentru ei au fost doar doctrine goale, simple sloganuri. Au crezut că a le permite fraților și surorilor să își exprime pe deplin opiniile, a le acorda ample drepturi de exprimare și de luare a deciziilor și a practica democrația în casa lui Dumnezeu reprezentau cel mai înalt adevăr. Indiferent de ceea ce am spus, așa vedeau ei lucrurile: „Doar tragi cu gloanțe oarbe, treci prin formalități, iar apoi este treaba fraților și surorilor, nu mai este treaba ta. Poți să stai deoparte! Ce mâncăm și ce bem noi nu are nicio legătură cu tine; doar scoate banii și asta e tot! Avem mâncare și băutură, iar acesta este adevărul suprem. A sluji casei lui Dumnezeu, a-i sluji pe frați și pe surori, a-i face fericiți pe frați și pe surori, a le permite să se bucure de drepturi umane depline și de libertate, acesta este adevărul suprem.” Ce fel de oameni sunt aceștia? Nu asta ar face antihriștii? Prima manifestare a faptului că antihriștii sunt scârbiți de adevăr este că îl condamnă și îl neagă; apoi, găsesc un set alternativ de teorii și sloganuri pe care le consideră viabile și valabile pentru a le pune în aplicare, batjocorind public adevărul, condamnându-L și respingându-L în mod public pe Hristos. Într-o chestiune atât de mică sunt dezvăluiți antihriștii. Sunt ei oameni care acceptă adevărul? (Nu.)

Adesea îi aud pe unii oameni spunând: „O, uite cât de supărați sunt frații și surorile!” sau „O, uite cât de fericiți sunt frații și surorile!”, sau, „O, uite cât de mult sunt loviți frații și surorile; ei suferă cu adevărat.” De ce au frații și surorile un statut atât de înalt în inimile lor? De ce îi iubesc atât de mult pe frați și surori? Cât de mare trebuie să fie inima lor pentru a iubi atât de mulți oameni? În regulă atunci; Eu voi spune ceva, iar tu vei face cum spun Eu, bine? Dacă poți să primești atât de mulți oameni, să mai adaugi o singură persoană ca Mine nu ar trebui să fie o problemă, nu? Ar trebui să fii în stare să mă primești și pe Mine? Dimpotrivă, ei nu pot să primească ceea ce spun Eu și nu Mă pot primi nici pe Mine. Îi poate primi pe toți frații și surorile, îi poate primi pe toți cei din biserică, dar pur și simplu nu-L poate primi pe Hristos. Ce fel de creatură este aceasta? Este aceasta o ființă umană? Este o astfel de persoană demnă de a fi un adept al lui Hristos? (Nu.) Atunci, cum ar trebui să o definim? (Un diavol, un antihrist.) Oare nu interpretează greșit conceptul de alegeri democratice în casa lui Dumnezeu? Implicarea fraților și surorilor în treburile casei lui Dumnezeu, faptul că le permite să își exprime opiniile, să aleagă și să îi înlocuiască pe conducători și să ia decizii – oare crede că frații și surorile sunt supremi în casa lui Dumnezeu? Nu este aceasta o înțelegere greșită a alegerilor democratice în casa lui Dumnezeu? Care este principiul alegerilor democratice? A le permite fraților și surorilor să voteze în mod democratic înseamnă că ei au ultimul cuvânt? Înseamnă să lăsăm firile corupte ale oamenilor să aibă ultimul cuvânt? Înseamnă să lăsăm diavolii și satanele să dețină puterea? Nu, înseamnă să lăsăm adevărul înțeles în inimile fraților și surorilor să dețină puterea, nu frații și surorile înșiși, acești oameni firești și corupți. Nu înseamnă să lași impetuozitatea să dețină puterea, nu înseamnă să lași noțiunile umane să dețină puterea, nu înseamnă să lași răzvrătirea și împotrivirea umană să dețină puterea și nu înseamnă să lași firile ticăloase ale oamenilor să dețină puterea – înseamnă să lași adevărul să dețină puterea. Unii oameni întreabă: „De ce unele alegeri din biserică se soldează cu alegerea unor antihriști sau de ce conducătorii și lucrătorii din biserică iau decizii greșite?” Acest lucru se întâmplă pentru că statura oamenilor este prea mică; ei nu înțeleg adevărul și nu pot să-i deslușească pe oameni. Cu toate acestea, principiul alegerilor în biserică se bazează pe adevărurile-principii; este bazat pe adevăr. Așadar, ce cred, în mod eronat, acești antihriști – cei care nu au înțelegere spirituală? Ei cred că, în casa lui Dumnezeu, frații și surorile sunt onorați ca fiind grozavi, că frații și surorile sunt preamăriți, că titlul și grupul fraților și surorilor sunt considerate onorabile în ochii lui Dumnezeu. Dar, de fapt, sunt frații și surorile onorabili? Dețin ei adevărul? Majoritatea fraților și surorilor nu dețin adevărul-realitate, sunt lipsiți de principii în acțiunile lor și pot chiar să provoace haos în diferitele proiecte ale lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă nu ar exista intervenția, corectarea și rezolvarea la timp a problemelor de către Cel de mai sus, și-ar putea îndeplini bine îndatoririle acești frați și surori? Nu numai că nu și-ar putea îndeplini bine îndatoririle, dar ar putea, totodată, să provoace numeroase tulburări și perturbări. Dețin acești oameni adevărul? Sunt ei vrednici de a fi onorați ca fiind grozavi? Nu sunt. Atunci de ce mai acționează antihriștii în acest fel? Aceasta este natura lor înnăscută. Ei găsesc o scuză pentru a nega adevărul și pentru a-L condamna pe Hristos – nu este aceasta natura lor înnăscută? Ei au natura Satanei; sunt conduși în mod incontrolabil de aceasta!

Principalul punct al părtășiei de astăzi îl reprezintă modul în care antihriștii Îl tratează pe Hristos în funcție de starea lor de spirit. Fiecare aspect al părtășiei noastre este legat de starea de spirit a antihriștilor. La suprafață, așa pare, dar, de fapt, cum ia naștere această stare de spirit? Este determinată de firea și esența coruptă a antihriștilor. Din cauza faptului că au esența unui antihrist, ei generează tot felul de gânduri și, sub influența acestor diverse gânduri, generează diverse noțiuni, puncte de vedere, perspective și poziții, producând astfel diverse stări de spirit. După apariția acestor stări de spirit, antihriștii Îl tratează pe Dumnezeul din ceruri și pe Dumnezeul de pe pământ – Hristos – în diverse moduri și cu diferite metode și atitudini. Pornind de la aceste moduri, metode și atitudini, este suficient să dovedim că esența antihriștilor este de a fi scârbiți de adevăr, de a fi ostili față de acesta, de a-L nega și de a-L condamna pe Hristos. Ori de câte ori se confruntă cu chestiuni care implică adevărul și esența și identitatea lui Dumnezeu întrupat, ei se opun în mod conștient lui Dumnezeu, jucând rolul de dușmani ai Lui. Când nu se întâmplă nimic, ei strigă numele lui Dumnezeu, făcând chiar referire constantă la „dumnezeu, dumnezeul meu” în discursul lor. Tot ceea ce spun ei trebuie să înceapă cu o chemare: „Dumnezeule, privește!”, „Dumnezeule, tu știi”, „Dumnezeule, ascultă-mă!”, „Dumnezeule, am o chestiune de cercetat”, „Dumnezeule, aceasta este situația”, și așa mai departe. În timp ce strigă „dumnezeu”, în inimile lor, sunt plini de noțiuni, ostilitate și dispreț față de Hristos. Atunci când biserica și casa lui Dumnezeu și Hristos se confruntă cu diferite medii și circumstanțe, atitudinea antihriștilor față de Hristos și Dumnezeu se schimbă în mod repetat, trecând prin diferite transformări. Atunci când Hristos le cere ceva și le arată bunătate și amabilitate, atitudinea lor pare destul de blândă și docilă; atunci când Hristos este sever cu ei, emondându-i, atitudinea lor față de Hristos devine una de respingere, ură și dispreț, chiar de evitare și respingere a Sa. Atunci când Hristos le promite în mod clar recompense și binecuvântări, ei se bucură în secret în inimile lor și chiar Îl plac, Îl lingușesc și Îl flatează, neezitând să își sacrifice demnitatea și integritatea pentru a obține aceste beneficii. Cu toate acestea, indiferent de atitudinea lor, ei nu au niciodată o adevărată acceptare și credință în Hristos și cu atât mai puțin se supun cu adevărat Lui. Atitudinea lor față de Hristos este întotdeauna una de evitare, condamnare și ezitare observativă, respingându-L din adâncul inimii lor. Indiferent unde se află sau care este starea lor de spirit, esența lor rămâne neschimbată. Chiar dacă dau dovadă ocazional unele schimbări sau transformări neașteptate, acestea sunt temporare. Motivul pentru aceasta este că natura-esență a antihriștilor este ostilă față de Hristos, astfel încât ei nu vor accepta niciodată cu sinceritate această persoană de rând ca fiind Domnul lor, Dumnezeul lor.

În principal, părtășia privind diferitele aspecte ale modului în care antihriștii Îl tratează pe Hristos în funcție de starea lor de spirit a fost acoperită. Ultima problemă de abordat, așa cum v-am întrebat anterior, constă în care este valoarea expunerii acestor aspecte și care este adevărul pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă. Valoarea expunerii acestor chestiuni poate fi exprimată simplu din două puncte de vedere. Un aspect este că expune care este esența adevăratei atitudini a oamenilor față de Dumnezeu, permițându-le acestora să recunoască diferitele manifestări ale corupției omenirii. Acest lucru este benefic pentru cunoașterea de sine și pentru cunoașterea firilor corupte ale oamenilor. Celălalt aspect este că le permite să știe care ar trebui să fie de fapt atitudinea corectă față de Dumnezeu. S-ar putea să crezi că modul în care Îl tratezi pe Dumnezeu înseamnă deja că Îl tratezi ca pe Dumnezeu, dar, de fapt, există multă impuritate în acest lucru, multe elemente care aparțin Satanei – acestea sunt manifestări ale antihriștilor, pe care Dumnezeu nu le recunoaște sau nu le acceptă. Aceasta este o impuritate care trebuie curățită. Aici există atât valoare pozitivă, cât și negativă: dintr-o perspectivă negativă, măcar te face să știi că aceste lucruri sunt nefaste, sunt manifestările unui antihrist. Aspectul pozitiv este că te face să știi că lui Dumnezeu nu-I plac aceste lucruri, El nu acceptă să-L tratezi în acest fel. Implicația este că, indiferent cât de drept, cât de bun, cât de logic sau cât de în conformitate cu sentimentele umane cred oamenii că este tratamentul lor față de Dumnezeu, El nu Se lasă convins. Ce ar trebui să faci dacă Dumnezeu nu Se lasă convins? Dacă spui: „Voi proceda în acest fel, cred că este bine și mă voi ține de el; indiferent dacă Tu crezi sau nu, eu sunt pur și simplu integru”, este în regulă? (Nu.) Nu vom discuta dacă această atitudine este corectă în ceea ce privește alte aspecte; în tratarea lui Dumnezeu, a acționa în acest fel este foarte periculos, iar tu ar trebui să inversezi cursul. Care ar trebui să fie atitudinea oamenilor față de lucrurile pe care Dumnezeu nu le poate accepta? Singura atitudine pe care ar trebui să o aibă oamenii este să accepte tot ceea ce vine de la Dumnezeu; indiferent dacă li se pare bun sau rău, indiferent dacă sună plăcut sau aspru și dezagreabil, ei ar trebui să accepte și să se supună necondiționat, tratând acest lucru ca fiind adevărul pentru a se schimba și a se purifica. Care este valoarea expunerii acestor chestiuni? Nu a fost aceasta abordată atât din punct de vedere negativ, cât și proactiv, atât din perspectivă pozitivă, cât și opusă? Atunci, care este adevărul pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă? (Dumnezeu este adevărul, Dumnezeu este Creatorul. Fie că S-a întrupat în carne și oase, fie că apare în orice alt mod, cuvintele pe care El le rostește sunt adevărul, iar noi ar trebui să ne supunem și să acceptăm în mod necondiționat.) Poate toată lumea să spună „Amin!” la această afirmație? (Amin!) Spun și Eu „Amin!” la această afirmație; acceptarea și supunerea necondiționată, acesta este adevărul. Indiferent de forma sau modul în care Dumnezeu apare și trăiește printre oameni, indiferent de forma în care Dumnezeu există, Dumnezeu este veșnic Dumnezeu. Acesta este adevărul și reprezintă adevărul pe care oamenii ar trebui să îl înțeleagă cel mai bine. În al doilea rând, atitudinea pe care o ființă creată ar trebui să o aibă față de Dumnezeu este una de supunere necondiționată. În plus, există un alt aspect pe care oamenii nu îl înțeleg: de ce Îl urmează oamenii pe Dumnezeu? Pentru a atenua plictiseala? Pentru a-și umple mințile și a-și rezolva golul spiritual? Este pentru a-și rezolva destinul viitor? Pentru a fi curățiți sau pentru a frecventa o universitate a adevărului? Ce caută oamenii să rezolve urmându-L pe Dumnezeu? Acesta este un lucru pe care oamenii trebuie să-l știe. (Ei caută să își înlăture firea coruptă.) Corect. Oamenii Îl urmează pe Dumnezeu pentru a-și înlătura firea coruptă. Pot oamenii să-și înlăture singuri firea coruptă? O pot înlătura oamenii cu faimă, cunoștințe și educație? Există cineva în rândul omenirii care poate rezolva această problemă? (Nimeni nu o poate rezolva.) Dumnezeu a venit astăzi ca să rezolve această problemă; doar Dumnezeu întrupat, doar Dumnezeu Însuși o poate rezolva. De ce poate Hristos întrupat, care pare a fi la fel ca un om, să rezolve această problemă? Oamenii au limbaj, gânduri și idei, deci de ce nu o pot rezolva? În ce constă diferența? (Dumnezeu este adevărul, calea și viața; oamenii nu dețin adevărul.) Dumnezeu este adevărul, calea și viața. Firile corupte ale oamenilor pot fi înlăturate numai prin acceptarea acestui fapt și prin acceptarea întregii întrupări a lui Dumnezeu. Acest lucru implică faptul că oamenii vin înaintea lui Dumnezeu pentru a-și înlătura firile corupte, ceea ce înseamnă că vin la Dumnezeu pentru a dobândi adevărul. Firile corupte ale oamenilor pot fi înlăturate numai prin dobândirea adevărului. Cum le poți înlătura fără să dobândești adevărul? Pot doctrinele să înlăture o fire coruptă? Poate cunoașterea? Pot noțiunile și închipuirile? Acestea nu pot să o facă. Doar Dumnezeul practic întrupat te poate ajuta să le înlături. Prin urmare, este inutil să venerați orice figură celebră, persoană măreață sau înțelept; aceștia nu îți pot rezolva dificultățile reale sau nu te pot mântui. Mai mult, învățarea oricărui subiect, a oricărei profesii sau a oricărui set de cunoștințe nu îți poate rezolva dificultățile reale sau problemele reale. Dacă spui: „Eu doar o privesc de sus pe această persoană de rând”, atunci părerea ta trebuie să se schimbe. Realitatea este așa cum este; acesta este modul în care a acționat Dumnezeu. Dacă vrei să-L accepți pe Dumnezeu ca fiind viața ta, ar trebui să accepți fiecare propoziție pe care o spune Dumnezeu și fiecare acțiune pe care o întreprinde Dumnezeu. Dacă Îl recunoști pe Dumnezeu ca fiind adevărul, atunci ar trebui să crezi și să admiți caracterul neechivoc și absolut al faptului că, indiferent în ce fel sau formă există sau apare Dumnezeu, El este întotdeauna adevărul. După ce admiți acest fapt, cu ce atitudine ar trebui să tratezi atunci întruparea lui Dumnezeu, această persoană de rând? În aceasta constă adevărul care trebuie căutat.

Expunând manifestările modului în care antihriștii Îl tratează pe Hristos în funcție de starea lor de spirit, care este adevărul de bază pe care oamenii ar trebui să îl înțeleagă? Rezumați câteva elemente, astfel încât să fie clarificate și să înțelegeți și să vă fie clar acest adevăr. (Am rezumat patru puncte: primul este că Dumnezeu este întotdeauna Dumnezeu, iar acesta este adevărul. Al doilea este că atitudinea pe care o ființă creată ar trebui să o aibă față de Dumnezeu este una de supunere necondiționată. Al treilea este că Dumnezeu este adevărul, calea și viața și numai prin acceptarea acestui fapt și prin acceptarea întregii întrupări a lui Dumnezeu pot fi înlăturate firile corupte ale oamenilor. Al patrulea este că, dacă oamenii Îl recunosc pe Dumnezeu ca fiind adevărul, ei ar trebui să creadă și să recunoască caracterul fără echivoc al faptului că, indiferent de modul sau forma în care Dumnezeu există sau apare, El este întotdeauna adevărul.) Sunt aceste patru puncte cruciale? (Da.) De fapt, toată lumea cunoaște fiecare dintre aceste puncte în termeni de doctrină, dar atunci când vine vorba despre care adevăruri-principii sunt implicate în chestiunea referitoare la modul de a-L trata pe Hristos, oamenii devin confuzi atunci când se confruntă cu situații reale. Ei nu știu cum să le pună în practică, iar adevărurile pe care le-au înțeles anterior devin simple doctrine care nu pot fi aplicate. Acest lucru arată suficient că, indiferent de câte doctrine înțeleg oamenii, acestea sunt inutile; fără a înțelege adevărul, problemele lor tot nu pot fi rezolvate.

20 iunie 2020