Astăzi, continuăm părtășia despre punctul zece cu privire la diversele manifestări ale antihriștilor: ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu. Data trecută, am avut o părtășie specifică despre disprețuirea adevărului, așa că haideți să o analizăm pe aceasta, mai întâi. Care a fost explicația voastră cu privire la „disprețuire” data trecută? (Am explicat-o ca neacordare de importanță adevărului, ca dispreț, batjocură și bagatelizare a adevărului și ca desconsiderare a adevărului.) Ați explicat clar esența acestui cuvânt folosind termeni practici? (Explicația noastră s-a rezumat doar la sinonimele disprețuirii: a fost superficială și nu a clarificat detaliile disprețuirii adevărului și nici atitudinea și manifestările noastre în felul în care tratăm adevărul. Nu am reușit să explicăm esența acesteia.) Care este natura unei asemenea explicații? În ce categorie se încadrează? (Cuvinte și doctrine.) Altceva? Se încadrează la cunoștințe? (Da.) Cum au fost dobândite aceste cunoștințe? Din școli, de la profesori și, totodată, din dicționare și cărți. Așadar, care este diferența dintre explicația Mea și a voastră? (Părtășia lui Dumnezeu este despre atitudinea fiecărei persoane față de adevăr – adică, din adâncul inimii lor, oamenii se împotrivesc adevărului, simt repulsie față de acesta și sunt dezgustați de el, nu îl acceptă și chiar merg atât de departe încât îl condamnă, îl judecă și îl calomniază cu răutate. Explicația lui Dumnezeu vine din esența atitudinii oamenilor față de adevăr.) Eu explic esența cuvântului „a disprețui” din perspectiva diverselor comportamente, practici, atitudini și puncte de vedere esențiale. Care explicație este, de fapt, adevărul? (Explicația lui Dumnezeu este adevărul.) Așadar, unde este deficitară explicația voastră? (Noi nu înțelegem adevărul. Privim lucrurile doar la suprafață și le interpretăm în mod literal, bazându-ne pe cunoștințe și doctrine pentru a privi lucrurile.) Voi interpretați acest cuvânt pe baza cunoștințelor pe care le-ați dobândit și conform înțelegerii voastre față de sensul literal, dar nu știți deloc în ce fel este acest cuvânt conectat cu natura-esență și firea coruptă a unei persoane. Aceasta este diferența dintre cunoștințe și doctrine, pe de o parte și adevăr, pe de altă parte. Obișnuiți să folosiți și voi această metodă și perspectivă atunci când citiți cuvintele lui Dumnezeu și aveți părtășie despre adevăr? (Da.) Nu este de mirare că majoritatea oamenilor, indiferent de felul în care citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu pot să înțeleagă care este, de fapt, adevărul din ele. Prin urmare, numeroși oameni au crezut mulți ani în Dumnezeu fără să înțeleagă sau să pătrundă în adevărul-realitate. De aceea, se spune mereu că „Oamenii nu înțeleg adevărul și nu au capacitatea de a-l pricepe”.

Vom continua părtășia despre punctul zece cu privire la manifestările antihriștilor: ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu. La ultima adunare, am împărțit disprețuirea adevărului în trei puncte. Care erau acele trei puncte? (Primul, disprețuirea identității și esenței lui Dumnezeu; al doilea, disprețuirea întrupării lui Dumnezeu; al treilea, disprețuirea cuvintelor lui Dumnezeu.) Să disecăm subiectul „antihriștilor care disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu”, pe baza acestor trei puncte. Ultima dată, am acoperit, mai mult sau mai puțin, primul punct, dar nu am avut o părtășie prea detaliată despre sfințenia și unicitatea esenței lui Dumnezeu, ceea ce era menit să vă lase puțin spațiu de contemplare și să vă facă să aveți părtășie mai specifică pe baza aspectelor dreptății și atotputerniciei lui Dumnezeu despre care am avut Eu părtășie. Astăzi, vom avea părtășie despre al doilea punct, care cuprinde felul în care antihriștii tratează întruparea lui Dumnezeu, pentru a diseca tema despre cum antihriștii disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu.

II. Disprețuirea întrupării lui Dumnezeu

Perspectivele și punctele de vedere ale antihriștilor despre Dumnezeu întrupat și relația lor cu El – mai exact, cu Hristos – au și ele unele manifestări specifice și revelații esențiale. Dacă ar fi să prezentăm pur și simplu, într-un mod monoton, câteva dintre manifestările specifice ale oamenilor sau practicile specifice ale anumitor persoane, prezentarea vi s-ar putea părea un pic neclară. În schimb, să o împărțim în mai multe puncte, pentru a înțelege din acestea care este exact atitudinea antihriștilor față de întruparea lui Dumnezeu și pentru a verifica și diseca modul în care antihriștii disprețuiesc adevărul. Primul punct este lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului; al doilea este scrutarea și analiza, alături de curiozitate; al treilea este faptul că modul în care Îl tratează pe Hristos este în funcție de starea lor de spirit; al patrulea este că doar ascultă ceea ce spune Hristos, dar fără a se conforma sau a se supune. Judecând după expresiile fiecărui punct, precum și după opiniile și manifestările pe care le puteți înțelege din semnificațiile lor literale, este fiecare dintre ele pozitiv? Există vreun punct care pare afirmativ sau pozitiv? La ce se referă „afirmativ” și „pozitiv”? La a avea, cel puțin, umanitate și rațiune. Acest lucru nu trebuie să fie ridicat la nivelul de a avea supunere sau atitudinea și poziția pe care ar trebui să le aibă o ființă creată. Utilizând doar măsura rațiunii umane, care dintre acestea este acceptabil?

Mai întâi, să ne uităm la primul punct: lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului. Sunt acești trei termeni considerați laudativi, pozitivi sau afirmativi în limbajul uman? (Nu.) De obicei, discursul și comportamentul cărui tip de oameni descriu aceste cuvinte? (Oameni înșelători, trădători, oameni abjecți, lingușitori.) Trădători, oameni abjecți și renegați; genul de oameni asociați cu înșelăciunea, josnicia și ticăloșia. Acțiunile acestui tip de oameni sunt văzute de alții ca fiind în mare parte detestabile și josnice, nesincere față de oameni și lipsite de bunăvoință. Ei lingușesc, măgulesc și rostesc deseori cuvinte plăcute auzului, lingușindu-i și măgulindu-i pe cei care au influență și un statut înalt. O persoană de acest tip este disprețuită de ceilalți și privită, de obicei, ca o figură negativă.

Să ne uităm la cel de-al doilea punct: scrutarea și analiza, alături de curiozitate. Aceste cuvinte sunt considerate laudative sau depreciative? (Depreciative.) Depreciative? Explicați-Mi, de ce le-ați clasifica drept depreciative? În lipsa unui context, aceste cuvinte sunt neutre și nu pot fi considerate laudative sau depreciative. De exemplu, adoptarea scrutării față de un proiect științific, analizarea esenței unei probleme, curiozitatea față de anumite lucruri – aceste manifestări nu pot fi, practic, numite pozitive sau negative și sunt destul de neutre. Cu toate acestea, aici există un context: obiectul scrutării, analizei și curiozității oamenilor nu este vreun subiect potrivit pentru cercetarea umană, ci este mai degrabă întruparea lui Dumnezeu. Prin urmare, în mod clar, ținând cont de acest context suplimentar, pe baza acestor lucruri făcute de acest tip de oameni, precum și a manifestărilor și comportamentelor acestora, aceste cuvinte devin, în acest caz, depreciative. Ce tip de oameni scrutează și analizează, de obicei, întruparea lui Dumnezeu? Sunt cei care urmăresc adevărul sau cei care nu o fac? Sunt cei care cred cu adevărat, din toată inima, în Hristos, sau cei care au o atitudine sceptică față de El? Evident, sunt cei care au o atitudine sceptică. Ei nu au credință autentică în Hristos și, pe lângă scrutare și analizare, ei sunt și deosebit de curioși. Mai exact, referitor la ce sunt ei curioși? În scurt timp, vom avea părtășie specifică despre detaliile acestor manifestări și esențe.

Mai departe, să ne uităm la al treilea punct: modul în care Îl tratează pe Hristos este în funcție de starea lor de spirit. Acest punct nu are cuvinte specifice care să fie analizate pentru semnificația lor laudativă sau depreciativă. Ce fapt este dezvăluit de acest tip de manifestare și practică specifică a acestor oameni? Ce fel de fire are o persoană care face astfel de lucruri și are asemenea manifestări? În primul rând, este ea imparțială în tratarea celorlalți? (Nu.) Din ce sintagmă poate fi dedus acest lucru? („Este în funcție de starea lor de spirit.”) Această sintagmă înseamnă că aceste tipuri de oameni acționează și tratează alți oameni sau chestiuni în mod neprincipial, fără un rezultat final și, mai ales, fără niciun soi de conștiință sau rațiune – sunt întru totul ghidați de starea lor de spirit. Dacă cineva tratează o persoană obișnuită în funcție de starea sa de spirit, s-ar putea să nu fie o problemă majoră; nu va încălca decrete administrative sau nu va ofensa firea lui Dumnezeu, ci doar ilustrează faptul că această persoană este încăpățânată, nu urmărește adevărul, acționează neprincipial și face orice îi place în funcție de starea ei de spirit și de preferințele sale, luând în considerare doar propriile dorințe și sentimente trupești și nu sentimentele altora, fără să arate respect față de ceilalți. Aceasta este o explicație bazată pe felul în care tratează ea o persoană de rând – însă cine este destinatarul tratamentului său bazat pe starea de spirit în acest caz? Nu este o persoană de rând, ci întruparea lui Dumnezeu – Hristos. Dacă Îl tratezi pe Hristos pe baza stării tale de spirit, aceasta este o problemă gravă, a cărei amploare nu o vom discuta acum.

Acum, să ne uităm la punctul al patrulea: doar ascultă ceea ce spune Hristos, dar fără a se conforma sau a se supune. Nu există termeni specifici aici pentru a defini exact ce este aceasta; este un fel de manifestare, o stare obișnuită și o atitudine specifică în modul în care oamenii tratează lucrurile, dar implică firea unei persoane. Care este firea oamenilor de acest fel? Ei ascultă, dar nici nu se conformează, nici nu se supun. La suprafață, pot încă să asculte, dar este ceea ce arată la exterior același lucru cu ceea ce gândesc sau cu adevărata lor atitudine interioară? (Nu.) La exterior, pot părea că se comportă frumos și că ascultă, dar pe interior, nu așa stau lucrurile. Pe dinăuntru, există o stare de spirit și o atitudine de neascultare, alături de o stare de spirit și o atitudine de împotrivire. Ei se gândesc: „Eu nu ascult de tine, în inima mea; cum pot să-ți arăt că nu ascult? Pur și simplu, ascult cu urechile cuvintele pe care tu le spui, dar nu le interiorizez deloc și nu le pun în aplicare. Mă voi împotrivi și mă voi opune ție!” Asta înseamnă când nici nu te conformezi și nici nu te supui. Dacă astfel de oameni vin în contact și interacționează cu oameni de rând, tratând ceea ce spun aceștia cu acest tip de stare, punct de vedere și atitudine, indiferent dacă este o manifestare evidentă sau detectabilă, care este firea acestora? Sunt ei considerați ceea ce alții numesc oameni buni, cu umanitate și raționalitate? Sunt văzuți ca figuri pozitive? În mod clar, nu. Judecând doar după sintagma „doar ascultă, dar fără a se conforma sau a se supune”, acești oameni sunt aroganți. Cât de aroganți sunt ei? Extrem de mult, până în punctul de a-și pierde raționalitatea, a fi complet nebuni, a nu asculta de nimeni și a-i ignora pe toți. Atitudinea lor în interacțiunile cu alții este: „Pot vorbi cu tine, pot să mă asociez cu tine, dar în inima mea nu pot să pătrundă cuvintele nimănui, iar acestea nici nu pot să devină principiile și îndrumarea pentru acțiunile mele.” Eu au doar propriile gânduri în minte, acordând atenție doar glasului lor lăuntric. Ei nici nu ascultă și nici nu acceptă afirmații și principii corecte, afirmative sau pozitive, în schimb, în inima lor, li se împotrivesc. Există astfel de oameni în rândul maselor? Într-un grup, astfel de oameni sunt considerați raționali sau iraționali? Sunt văzuți ca figuri pozitive sau negative? (Figuri negative.) Prin urmare, cum îi privesc sau îi tratează majoritatea oamenilor în cadrul unui grup? Ce fel de metode folosesc ei în modul în care îi tratează? Sunt cei mai mulți dintre oameni dispuși să vină în contact și să interacționeze cu astfel de indivizi? (Nu.) În biserică, majoritatea oamenilor nu se pot înțelege cu astfel de indivizi – care este motivul? De ce nimeni nu-i place și simt cu toții repulsie față de ei? Două enunțuri pot să explice această chestiune. În primul rând, acești oameni nu cooperează cu nimeni, vor să aibă ultimul cuvânt și nu ascultă pe nimeni; este extrem de dificil să-i faci să acorde atenție cuvintelor altcuiva și le este imposibil să caute părerile și ideile altora sau să asculte ce spun alții. În al doilea rând, ei sunt incapabili să coopereze cu oricine. Nu reprezintă aceste două enunțuri cele mai specifice manifestări ale acestui tip de persoană? Nu sunt ele esența unei astfel de persoane? (Ba da.) În primul rând, ținând cont de firea lor, nu ascultă pe nimeni și nu se supun nimănui. Vor să aibă ultimul cuvânt, nu vor să-i asculte pe ceilalți și sunt necooperanți cu ei. În inima lor, nu există loc pentru alții, nici pentru adevăr sau pentru principiile bisericii – așa este firea de antihrist a acestor tipuri de oameni. Mai mult decât atât, sunt incapabili să coopereze sau să se înțeleagă cu oricine și, chiar dacă în inimile lor se simt oarecum dispuși să o facă, tot nu sunt capabili să coopereze cu alții atunci când vine momentul. Ce se întâmplă aici? Oare nu este implicată o anumită stare? Îi privesc de sus pe ceilalți, nu îi ascultă și, indiferent cât de aliniate cu principiile sunt cuvintele celorlalți, ei nu le acceptă. Când vine vorba să coopereze cu ceilalți, acest lucru se poate face doar în felul lor. Este aceasta o cooperare armonioasă? Aceasta nu este cooperare; este o acțiune arbitrară, în care o singură persoană ia deciziile. Acesta este tipul de fire pe care astfel de oameni o au în interacțiunile lor cu ceilalți și Îl tratează pe Hristos în același mod. Merită acest lucru să fie disecat? Problema aceasta este gravă și merită disecată! În continuare, să vorbim despre manifestările și practicile specifice ale antihriștilor din fiecare punct și, prin aceste manifestări și practici specifice, să ajungem să înțelegem esența antihriștilor – disprețuirea adevărului, sfidarea cu obrăznicie a principiilor și ignorarea rânduielilor casei lui Dumnezeu. Să începem să disecăm de la primul punct.

A. Lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului

Lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului – la suprafață, toți ar trebui să știe ce înseamnă acești termeni, iar indivizii care îi întruchipează sunt obișnuiți. Utilizarea lingușirii, măgulirii și a cuvintelor plăcute auzului reprezintă cel mai adesea moduri de a vorbi adoptate pentru a obține favoruri, laude sau un soi de beneficiu de la alții. Acesta este cel mai comun mod de a vorbi pentru cei care folosesc lingușirea și măgulirea. Se poate spune că, într-o anumită măsură, toți oamenii corupți au această manifestare, care reprezintă o manieră de a vorbi aparținând filosofiei satanice. Așadar, au oamenii aceleași manifestări și practici în fața lui Dumnezeu întrupat, poate și pentru a obține anumite beneficii? Desigur, nu este atât de simplu. Atunci când oamenii utilizează lingușirea și măgulirea față de întruparea lui Dumnezeu, ce fel de punct de vedere sau gând din inimile lor referitor la Hristos provoacă un astfel de comportament? De obicei, oamenii manifestă un astfel de comportament față de alți oameni. Dacă oamenii se comportă la fel și față de Dumnezeu întrupat, acest lucru dezvăluie, în mod implicit, o problemă: ei Îl privesc pe Dumnezeu întrupat, Hristos, ca pe o persoană obișnuită în rândul umanității corupte. Dintr-o perspectivă externă, Hristos are oase și trup și înfățișarea unui om. Acest lucru le oferă oamenilor o iluzie, făcându-i să creadă că Hristos este doar un om, permițându-le să-L trateze cu obrăznicie pe Hristos pe baza logicii și gândirii de tratare a oamenilor. Conform logicii și gândirii de a trata oamenii, de obicei, în tratarea unei persoane cu statut și renume, cea mai bună strategie pentru a lăsa o impresie bună, în scopul de a obține fără probleme beneficii sau o promovare viitoare, este de a face ca propriile cuvinte să sune plăcut și pline de tact, asigurându-se că ascultătorul se simte confortabil și fericit. Trebuie menținută o expresie facială blândă, nu o față feroce sau sumbră, iar în limbaj nu ar trebui să existe niciun cuvânt intens, răutăcios sau dur sau cuvinte care pot răni mândria cuiva. Numai cu astfel de manifestări și cuvinte poate un om să lase o impresie bună în prezența unei astfel de persoane și să nu-i pară respingător. Se pare că vorbirea plăcută, lingușirea și măgulirea sunt considerate cea mai autentică formă de respect față de ceilalți. În mod similar, oamenii cred că, pentru a-I arăta respect lui Hristos și pentru a menține armonia, trebuie să facă eforturi mari ca să manifeste un astfel de comportament, asigurându-se că vorbele lor nu conțin niciun limbaj sau conținut care lezează și, desigur, nimic ofensator. Oamenii cred că aceasta este cea mai bună cale de a interacționa și de a conversa cu Hristos. Ei tratează întruparea lui Dumnezeu ca pe un om de rând, cu o fire normală, coruptă, crezând că nu există un mod mai bun de a se comporta sau de a-L trata în alt fel. Prin urmare, atunci când un antihrist vine înaintea lui Hristos, ceea ce adăpostește în inima sa nu este teamă, respect sau sinceritate autentică, ci mai degrabă o dorință de a folosi un limbaj plăcut și diplomat, recurgând chiar și la iluzii pentru a se lansa deschis în lingușire și măgulire față de întruparea lui Dumnezeu. El crede că toți oamenii sunt sensibili la această abordare și, de vreme ce întruparea lui Dumnezeu este tot om, și El ar răspunde acestei abordări și ar aproba-o. Astfel, când Îl tratează pe Hristos, întruparea lui Dumnezeu, în inimile lor, antihriștii nu acceptă faptul că Hristos deține esența lui Dumnezeu. În schimb, ei folosesc unele tactici omenești, filosofii umane pentru interacțiuni lumești și trucurile obișnuite ale oamenilor de a-i trata și manipula pe alții pentru a trata întruparea lui Dumnezeu. Demonstrează esența acestor comportamente faptul că antihriștii disprețuiesc întruparea lui Dumnezeu? (Da.)

Antihriștii Îl tratează pe Hristos în același mod în care-i tratează pe oamenii corupți, rostind doar cuvinte de lingușire și măgulire atunci când Îl văd, iar apoi Îi observă reacțiile și încearcă să-I alimenteze preferințele. Văzându-L pe Hristos, unii oameni spun: „Te-am zărit de la depărtare. Ieși în evidență în mulțime. Spre deosebire de alții, care nu au nimb, tu ai unul deasupra capului. Am știut imediat că nu ești o persoană obișnuită. Cine altcineva din casa lui dumnezeu nu este obișnuit, în afară de hristos? Din clipa în care te-am văzut, mi-am dat seama, e adevărat, fără îndoială. Întruparea lui dumnezeu este, într-adevăr, diferită de ceilalți.” Nu este aceasta o absurditate flagrantă? Înfățișarea Mea este obișnuită, comună. Dacă nu fac și nu spun nimic în orice mulțime, tot s-ar putea să nu fie nimeni care să recunoască cine sunt după un an sau doi. În orice grup, Eu sunt doar un membru obișnuit; nimeni nu poate vedea nimic special la Mine. Acum, lucrez în biserică, iar datorită mărturiei lui Dumnezeu, voi ascultați atunci când vorbesc printre voi. Însă fără mărturia lui Dumnezeu, câți dintre voi M-ar asculta sau Mi-ar acorda atenție? Acest lucru rămâne sub semnul întrebării, o necunoscută. Unii oameni spun: „Pentru mine, arată exact ca dumnezeu. Am simțit mereu că el este deosebit, diferit de ceilalți.” În ce fel sunt Eu diferit? Am trei capete și șase brațe? Cum poți să faci diferența? Dumnezeu a spus cândva: în mod deliberat, nu îi las pe oameni să perceapă nici măcar o urmă de divinitate în Mine. Dacă Dumnezeu nu îi lasă pe oameni să-I perceapă divinitatea, cum poți tu să o vezi? Nu este problematic ceea ce spun acești oameni? În mod clar nu este altceva decât vorbăria fără sens a unor lingușitori josnici, ale căror cuvinte sunt lipsite de orice substanță. Aspectul exterior al lui Dumnezeu întrupat este cel al unei persoane obișnuite. Cum pot ochii oamenilor să deslușească divinitatea lui Hristos? Dacă Hristos nu ar lucra și nu ar vorbi, nimeni nu ar putea să-L recunoască sau să-I cunoască identitatea și esența. Aceasta este o realitate. Atunci cum rămâne cu cei care spun: „Mi-am putut da seama de la prima privire că tu ești întruparea lui dumnezeu, diferit de ceilalți” sau „De îndată ce te-am văzut, am știut că tu poți să faci lucruri mărețe”? Ce reprezintă aceste afirmații? Sunt complet absurde! Când Dumnezeu nu Își oferise mărturia, cum ai putut să nu deslușești acest lucru, indiferent de câte ori te-ai uitat? După mărturia lui Dumnezeu, când Mi-am început lucrarea, cum ai putut să vezi brusc acest lucru, la prima vedere? Acestea sunt, în mod clar, cuvinte înșelătoare, nebunie curată.

Unii oameni, atunci când Mă întâlnesc sau interacționează cu Mine, vor să se pună în valoare. Ei se gândesc: „Nu se întâmplă prea des ca cineva să-l întâlnească pe dumnezeu întrupat; aceasta este o ocazie unică în viață. Trebuie să am o prestație bună, să transmit rezultatele anilor mei de credință în dumnezeu și realizările bune pe care le-am făcut de când am acceptat stadiul actual al lucrării lui dumnezeu, pentru a-l informa.” Ce vor să spună prin a Mă informa? Ei speră la o șansă la promovare. Dacă ar fi în biserică, poate că ei nu ar avea niciodată în viața lor șansa de a ieși în evidență sau de a fi promovați; nimeni nu i-ar alege. Ei cred că acum s-a ivit ocazia, așa că se gândesc cum să vorbească într-un mod care să nu dezvăluie nicio problemă și să nu arate cum încearcă să se pună în valoare. Trebuie să aibă mai mult tact și să fie mai abili, folosind unele strategii și trucuri, recurgând la șiretlicuri meschine. Ei spun: „Dumnezeule, cu siguranță am beneficiat mult de pe urma credinței în tine pe parcursul acestor ani! Întreaga noastră familie crede, cu toții lepădându-ne de toate ca să ne consumăm pentru dumnezeu. Însă acesta nu este cel mai important lucru. Cuvintele tale mărețe și faptul că ai făcut atât de multă lucrare reprezintă cel mai important lucru. Suntem cu toții dispuși să ne îndeplinim îndatoririle și să ne consumăm pentru dumnezeu.” Răspunsul Meu este: „Dar acest lucru nu aduce niciun beneficiu cu adevărat.” „Ba da – harul dat de dumnezeu este din belșug. În cuvintele lui dumnezeu, am dobândit multă lumină, perspective și înțelegeri noi. Frații și surorile sunt cu toții foarte plini de energie, dispuși să se consume pentru dumnezeu.” „Există unii care sunt slabi și negativi? Unii care provoacă perturbări și tulburări?” „Nu, viața noastră bisericească este foarte bună. Frații și surorile urmăresc cu toții iubirea de dumnezeu, lepădându-se de toate pentru a răspândi evanghelia. Tot ceea ce spune dumnezeu este bun. Suntem cu toții motivați și nu mai putem crede ca înainte, căutând har și căutând să mâncăm pâini până ne săturăm. Trebuie să ne lepădăm de toate pentru dumnezeu, să ne oferim lui și să ne consumăm pentru el.” „Atunci, în acești ultimi câțiva ani, ați dobândit vreo înțelegere cu privire la cuvintele lui Dumnezeu?” „Da, am făcut-o. Cuvintele tale, dumnezeule, sunt atât de mărețe, fiecare enunț atingând exact problemele noastre cheie, dându-ne în vileag natura-esență! Am primit o mare lumină în înțelegerea propriei persoane și în cuvintele tale. Dumnezeule, tu ai salvat viața întregii noastre familii, întregii noastre biserici. Fără tine, am fi pierit pe cine știe unde, cu mult timp în urmă. Fără tine, nu am ști cum să continuăm. Toți cei din biserica noastră tânjesc să te vadă, se roagă în fiecare zi să te întâlnească în visele lor, sperând să fie zilnic cu tine!” Este rostit vreun cuvânt în mod esențial sincer sau autentic în discursul lor? (Nu.) Atunci, ce sunt aceste cuvinte? Sunt ipocrite, goale și inutile. Atunci când le cer să vorbească despre cunoașterea de sine, ei spun: „De când am acceptat lucrarea lui dumnezeu, simt că sunt un diavol și o satană, lipsit de umanitate.” „În ce fel îți lipsește umanitatea?” „Acționez în mod neprincipial.” „În ce acțiuni ești lipsit de principii?” „Nu pot să cooperez în mod armonios cu alții, interacțiunile mele cu ei sunt neprincipiale, felul în care tratez cu oamenii este lipsit de principii. Sunt un diavol și o satană, provin din Satana și sunt profund corupt de el. Mă împotrivesc lui dumnezeu la fiecare mișcare, opunându-mă lui și confruntându-l în mod constant.” Aceste cuvinte sună bine la suprafață. Atunci când îi întreb: „Cum îi merge lui cutare în biserica voastră acum?”, ei spun: „Acum, se descurcă bine. Înainte, a fost înlocuit din funcția de conducere a bisericii, dar apoi s-a căit, iar frații și surorile l-au reales.” „Este acea persoană un om care urmărește adevărul?” „Dacă dumnezeu spune că acesta urmărește adevărul, atunci așa este; dacă dumnezeu spune că nu o face, atunci așa este.” „Acest om pare entuziast, dar calibrul său este destul de slab, nu-i așa?” „Slab? Da, puțin. Altminteri, de ce l-ar fi înlocuit frații și surorile ultima dată?” „Dacă are calibru slab, poate să facă lucrare concretă? Poate să îndeplinească obligația conducerii bisericii?” Auzindu-Mi cuvintele, ei le interpretează ca o sugestie că un om de calibru slab nu poate îndeplini obligația și spun: „Atunci nu o poate îndeplini. Frații și surorile l-au ales pentru că era cel mai mic rău; nu era nimeni mai bun, așa că l-au ales pe el. Frații și surorile spun cu toții că el are un calibru mediocru, dar tot ne poate conduce. Dacă e de calibru slab, cred că frații și surorile s-ar putea să nu-l aleagă data viitoare. Dumnezeule, ar trebui să lucrez la influențarea fraților și surorilor?” „Această chestiune ține de statura fraților și surorilor din biserica voastră. Ei aleg un om pe care-l consideră bun pe baza principiilor – procesul este corect, dar unii sunt nesăbuiți și nu pot să vadă oamenii și lucrurile așa cum sunt cu adevărat și, uneori, aleg persoana greșită.” Ce am vrut să spun prin acest lucru? Eu doar am subliniat o realitate, fără a ținti dinadins înlocuirea acestei persoane. Însă cum a înțeles antihristul acest lucru după ce l-a auzit? El nu a spus-o cu voce tare, dar s-a gândit în sinea lui: „Oare aceasta este o aluzie de la dumnezeu pentru înlocuirea acestei persoane? Ei bine, atunci, ar trebui să cercetez mai bine ce vrea să spună dumnezeu cu adevărat. Dacă această persoană este înlocuită, cine altcineva poate conduce biserica, cine poate face această lucrare?” Antihriștii sunt orbi față de Dumnezeu, El nu are loc în inima lor. Când Îl întâlnesc pe Hristos, ei nu-L tratează diferit de o persoană obișnuită, luându-și constant indiciile din expresia și tonul Său, schimbându-și textul după cum este benefic situației, nespunând vreodată ce se întâmplă de fapt sau vreun lucru sincer, rostind doar cuvinte goale și doctrine, încercând să-L înșele și să-L păcălească pe Dumnezeul practic care le stă în fața ochilor. Ei nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu sunt nici măcar capabili să-I vorbească lui Dumnezeu din inimă, să spună ceva real. Vorbesc precum un șarpe care se târăște, într-un mod întortocheat și indirect. Maniera și direcția cuvintelor lor sunt ca un vrej de pepene galben care se cațără pe un stâlp. De exemplu, când spui că o persoană are un calibru bun și ar putea fi promovată, vorbesc imediat despre cât de bună este și despre ceea ce se manifestă și se dezvăluie în aceasta; iar dacă spui că o persoană este rea, se reped să spună cât de rea și ticăloasă este, cum provoacă tulburări și perturbări în biserică. Când te interesezi despre unele situații reale, nu au nimic de spus; se eschivează, așteptând să ajungi la o concluzie, străduindu-se să înțeleagă sensul cuvintelor tale, astfel încât să-și alinieze cuvintele cu gândurile tale. Tot ceea ce spun ei reprezintă cuvinte plăcute auzului, măgulire și servilism; niciun cuvânt sincer nu iese din gura lor. Acesta este modul în care interacționează ei cu oamenii și Îl tratează pe Dumnezeu – atât sunt de înșelători. Aceasta este firea unui antihrist.

Unii oameni vin în contact cu Mine, fără să știe ce fel de cuvinte sau chestiuni Îmi place să aud; cu toate acestea, chiar și fără să știe, ei găsesc o cale. Ei aleg anumite subiecte pe care să le discute cu Mine, gândindu-se: „Aceste subiecte s-ar putea să te intereseze, s-ar putea să fie ceea ce vrei să știi sau să auzi, dar ești prea politicos pentru a întreba despre ele, așa că voi lua inițiativa de a-ți spune.” Când ne întâlnim, ei spun: „Recent, au fost ploi torențiale în zona noastră, inundând întregul oraș. Ordinea publică se deteriorează și ea; sunt foarte mulți hoți acum. Când cineva iese din casă, există riscul de a i se fura lucruri sau de a fi jefuit. Am auzit că, în unele locuri, mulți copii au fost răpiți, iar oamenii se află într-o stare de panică. Non-credincioșii spun că societatea a devenit prea haotică, întru totul anormală. Oamenii religioși încă se agață de Biblie și predică evanghelia, spunând că zilele de pe urmă au sosit, că dumnezeu este pe cale să coboare, iar asupra noastră se vor abate mari dezastre și calamități.” Și există unii oameni care, atunci când Mă întâlnesc, spun imediat: „Acum câteva zile, trei luni au apărut pe cer într-un singur loc și mulți oameni au făcut fotografii. Unii profeți populari spun că pe cer sunt pe cale să apară viziuni mari, că domnul cel adevărat a apărut.” Ei spun astfel de lucruri – sunt deosebit de interesați și colectează informații cu privire la apariția unui astfel de haos social, a unor astfel de dezastre și diverse evenimente și fenomene astronomice neobișnuite. Atunci când Mă întâlnesc, folosesc acest lucru drept subiect de conversație pentru a construi o relație mai apropiată cu Mine. Unii cred: „Dumnezeu întrupat este o persoană obișnuită. Diferența dintre el și ceilalți constă în faptul că el face lucrarea lui Dumnezeu și îl reprezintă. Astfel, în vreme ce majoritatea oamenilor speră la pacea mondială și ca oamenii să trăiască în armonie și mulțumire, hristos întrupat nu este ca oamenii normali. El speră la un mare haos în lume, la apariția unor viziuni și a unor mari dezastre, speră ca marea lucrare a lui dumnezeu să fie rapid îndeplinită și ca lucrarea de gestionare a lui dumnezeu să fie rapid încheiată, pentru a-și duce la împlinire cuvintele rostite. Acestea sunt subiectele de care îi pasă lui și de care este interesat. Prin urmare, atunci când îl voi întâlni, voi vorbi despre aceste lucruri, iar El va fi deosebit de mulțumit. Făcându-i această plăcere, poate aș putea fi promovat și ar putea exista o șansă de a petrece mai multe zile alături de el.” Există astfel de oameni? Odată, am întâlnit o tânără cu graiul dulce; era elocventă, isteață și știa exact ce să spună și cui, expertă în a impresiona oamenii și a străluci în toate direcțiile, pricepută mai ales la interacțiunea cu cei aflați la putere și care au statut. Atunci când a interacționat cu Mine, după ce M-a întâlnit, ea a spus: „În cutare loc, lumea interlopă este foarte agresivă; până și poliția locală are membri din bandă. A fost un șef de bandă care a făcut multe lucruri rele pe plan local. Într-o zi, a întâlnit pe drum un funcționar de rang înalt, un mare demon. Mașina lui a depășit mașina marelui demon, iar acesta din urmă i-a spus gărzii sale de corp: «A cui este mașina asta? Nu vreau să-l mai văd!» A doua zi, a fost eliminat.” Există astfel de lucruri în societate? (Da.) Astfel de lucruri există, dar oare este folositor să le transformăm în subiectul principal de conversație la întâlnirea cu Mine? Acestea nu sunt subiectele de care Îmi pasă sau pe care doresc să le aud, dar ea nu știa acest lucru. A crezut că-Mi plăcea să aud aceste povești palpitante. Spune-Mi, sunt dezastrele, viziunile, calamitățile naturale și cele provocate de om subiectele de care Îmi pasă, cele pe care doresc să le aud? (Nu.) Este în regulă să ascult aceste lucruri pentru a trece timpul, dar dacă tu crezi că Îmi place cu adevărat să le aud, atunci te înșeli. Nu Mă interesează aceste lucruri, nu-Mi place să aud despre ele. Unii oameni mă întreabă: „Tu asculți când oamenii vorbesc despre aceste lucruri?” Nu mă opun ascultării, dar asta nu înseamnă că Îmi place să ascult și nici nu înseamnă că doresc să colectez aceste informații, aceste povești. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, în adâncul inimii Mele, nu am nicio curiozitate cu privire la aceste chestiuni, niciun fel de interes. Ba chiar unii oameni se gândesc: „În inima ta, nu îl urăști în mod deosebit pe marele balaur roșu? Dacă îl urăști pe marele balaur roșu, îți voi spune despre o pedeapsă care s-a abătut asupra lui: au existat lupte interne între înalții oficiali din cadrul marelui balaur roșu, mai multe facțiuni luptându-se între ele, aproape ucigând o anumită căpetenie a demonilor. Aceste căpetenii ale demonilor au supraviețuit mai multor tentative de asasinat, este un lucru foarte periculos! Ai fi fericit să auzi asta?” Ați fi cu toții fericiți să auziți astfel de lucruri? Dacă ați fi fericiți, atunci fiți; dacă nu vă place să auziți acest lucru, atunci nu ascultați – nu are legătură cu Mine. Pe scurt, în ceea ce privește aceste chestiuni, fie că este vorba despre o epidemie într-o anumită țară, cum a apărut epidemia, câți oameni au murit, ce țară s-a confruntat cu un dezastru major, starea guvernului unei anumite țări, cât de brutale sunt luptele interne în structurile superioare ale unei anumite țări sau revoltele sociale, aș putea asculta dacă se întâmplă să aud despre ele, dar nu voi face un efort pentru a căuta detalii specifice despre aceste evenimente, pentru a asculta știri, pentru a citi ziare sau pentru a căuta pe internet conținut legat de aceste evenimente doar pentru că nu știu despre ele. Categoric, nu fac și nu voi face niciodată astfel de lucruri. Nu Mă interesează aceste chestiuni. Unii oameni spun: „Tu controlezi toate aceste lucruri, e mâna Ta; de aceea nu Te interesează.” Este corectă această afirmație? Este corectă în termeni de doctrină, dar în esență, nu așa stau lucrurile. Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului uman, a fiecărui popor, a fiecărui grup de oameni, a fiecărei epoci. Este destul de normal ca în fiecare epocă să aibă loc unele dezastre și evenimente neobișnuite – toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Indiferent de epocă, indiferent dacă au loc evenimente semnificative sau minore, atunci când vine timpul ca o epocă să se schimbe, chiar dacă nu există nicio modificare într-un singur fir de iarbă sau copac, acea epocă trebuie să treacă. Aceasta este o chestiune care ține de suveranitatea lui Dumnezeu. Dacă o epocă nu este menită să se încheie, atunci chiar dacă există schimbări majore în fenomenele cerești sau în toate lucrurile de pe pământ, ea nu ar trebui să se încheie. Toate acestea sunt treburile lui Dumnezeu, dincolo de intervenția sau asistența oamenilor. Ceea ce ar trebui să facă oamenii cel mai mult este să nu se preocupe de aceste chestiuni, să nu colecteze dovezi și informații despre aceste evenimente pentru a-și satisface curiozitatea. În privința lucrurilor pe care le face Dumnezeu, ar trebui să înțelegi cât poți de mult și să nu forțezi înțelegerea acolo unde aceasta nu e posibilă. În rândul omenirii corupte, aceste chestiuni sunt prea normale, prea obișnuite. Toate aceste chestiuni – schimbarea epocilor, transformarea ordinii mondiale, soarta unui popor, guvernarea și statutul unui regim și așa mai departe – toate sunt în mâinile lui Dumnezeu, sub suveranitatea Sa. Oamenii trebuie doar să creadă, să accepte și să se supună; acest lucru este suficient. Nu nutri gândul de a înțelege mai multe taine, crezând că pare mai la modă cu cât înțelegi mai multe, ca și cum, crezând în Dumnezeu, ai avea o statură înaltă și spiritualitate. A avea o astfel de mentalitate înseamnă că opinia ta despre credința în Dumnezeu este incorectă. Aceste chestiuni nu sunt semnificative. Adevărata chestiune semnificativă, de care oamenii ar trebui să se preocupe cel mai mult, este nucleul planului de gestionare al lui Dumnezeu – mântuirea umanității, permițând omenirii să fie mântuită în cadrul planului de gestionare al lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare și cea mai importantă chestiune. Dacă înțelegi adevărurile și viziunile legate de această chestiune, apoi accepți ceea ce Dumnezeu face asupra ta și adevărul pe care ți-l oferă și accepți fiecare situație de emondare, judecată și mustrare, dacă accepți toate acestea, atunci acest lucru este mai valoros decât cercetarea fenomenelor cerești, a misterelor, a dezastrelor sau a politicii.

Unii oameni învață puțină istorie, înțeleg puțină politică și, pe de o parte, le place să se dea mari; pe de altă parte, se gândesc: „Dumnezeu întrupat deține esența și adevărul lui dumnezeu. El știe faptul că dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor și înțelege detaliile pe care le implică acest lucru. Prin urmare, dacă înțeleg politica și istoria, pot să răspund nevoilor sale? Pot să-i satisfac curiozitatea cu privire la toate aceste lucruri?” Îți spun că te înșeli. Ceea ce Îmi repugnă cel mai mult este, în primul rând, politica, iar în al doilea rând, istoria. Dacă vorbești despre istorie, împărtășind anecdote pline de umor sau sub formă de povești, sau conversații lejere pentru a trece timpul, este în regulă. Însă dacă tratezi aceste cuvinte, aceste chestiuni drept lucruri serioase de discutat cu Mine, pentru a Mă linguși, pentru a construi o relație cu Mine, atunci greșești; nu am nicio dorință de a asculta aceste lucruri. Unii oameni se gândesc în mod greșit: „Tu ai părtășie despre adevăr și ții adunări pentru oameni, pentru că trebuie; în adâncul sufletului, ceea ce iubești cel mai mult este ca lumea să fie într-un mare haos. Te temi că lumea nu este suficient de haotică. Ori de câte ori există un dezastru, cine știe cât de fericit ești în culise, poate chiar lansând artificii pentru a sărbători!” Te anunț că nu așa stau lucrurile. Chiar dacă marele balaur roșu va pieri și se va prăbuși, Eu voi rămâne așa cum sunt. Unii oameni întreabă: „Nu ai fi fericit dacă marele balaur roșu s-ar prăbuși? N-ar trebui să lansezi artificii atunci când marele balaur roșu va fi distrus și pedepsit? Nu ar trebui să ții un mare ospăț și să serbezi împreună cu aleșii lui Dumnezeu?” Spune-Mi, asta este ceea ce ar trebui să fac? Este corect sau greșit să fac asta? Se conformează acest lucru adevărului? Unii spun: „Marele balaur roșu i-a persecutat atât de mult pe aleșii lui Dumnezeu, a răspândit zvonuri despre Dumnezeu și I-a defăimat numele, L-a hulit și L-a judecat. Nu ar trebui să sărbătorim puțin atunci când își primește răsplata?” Dacă voi sărbătoriți, Eu permit acest lucru, fiindcă aveți stările voastre de spirit. Dacă sunteți cu toții bucuroși, stând treji timp de trei zile și trei nopți, adunându-vă pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu, a cânta imnuri și a dansa pentru a lăuda dreptatea lui Dumnezeu, veselindu-vă că în sfârșit, Dumnezeu l-a distrus și l-a călcat în picioare pe marele balaur roșu, dușmanul, iar aleșii lui Dumnezeu nu vor mai suferi persecuția și tortura acestuia, nu le va mai fi imposibil să revină la casele lor și se vor putea întoarce, în sfârșit, la familiile lor, starea de spirit a tuturor este de înțeles. Dacă doriți să sărbătoriți și să vă relaxați în acest fel, sunt de acord. Dar în ceea ce Mă privește, voi face ceea ce se cuvine să fac; eu nu mă lansez în astfel de activități. Unii oameni întreabă: „De ce ai o astfel de atitudine? Nu-i descurajează acest lucru pe oameni? De ce nu arăți puțină pasiune? Dacă nu ești prezent în cel mai important moment, cum putem sărbători?” A sărbători nu este greșit, dar trebuie să avem părtășie clară despre un lucru: Să spunem că marele balaur roșu este pedepsit, Dumnezeu l-a eliminat; acest rege al demonilor, care a servit cândva desăvârșirii aleșilor lui Dumnezeu, este distrus și eradicat – așadar, cum rămâne cu statura aleșilor lui Dumnezeu? Cât de mult adevăr ați înțeles? Dacă voi toți vă puteți îndeplini îndatoririle în mod adecvat, sunteți toți ființe create calificate, capabile să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, fiecare persoană deținând statura lui Iov și a lui Petru și sunteți deja mântuiți, atunci este, într-adevăr, un moment de bucurie, ceva ce merită sărbătorit. Totuși, dacă într-o zi, marele balaur roșu cade și statura voastră nu ajunge la nivelul de a vă îndeplini cu loialitate îndatoririle, dacă tot nu aveți teamă de Dumnezeu în voi și nu sunteți capabili să vă feriți de rău, fiind extrem de departe de statura lui Iov și a lui Petru, incapabili să vă supuneți cu adevărat suveranității lui Dumnezeu și nu puteți fi considerați ființe create calificate, atunci ce motiv aveți să fiți fericiți? Nu este aceasta doar o bucurie deșartă? O astfel de sărbătorire ar fi lipsită de sens și valoare. Unii oameni spun: „Marele balaur roșu ne persecută foarte mult; cu siguranță este în regulă să-l urâm? Să-i recunoaștem esența ar trebui să fie în regulă, nu? Ne-a persecutat atât de mult; de ce nu putem fi fericiți când este eliminat?” Este în regulă să fii fericit, să-ți exprimi emoțiile. Cu toate acestea, dacă tu crezi că distrugerea marelui balaur roșu simbolizează sfârșitul planului de gestionare al lui Dumnezeu, faptul că omenirea a fost mântuită, echivalând distrugerea marelui balaur roșu cu finalizarea planului de gestionare al lui Dumnezeu, precum și cu mântuirea și desăvârșirea ta, atunci nu înseamnă acest lucru că ai înțeles greșit? (Ba da.) Prin urmare, ce înțelegeți acum? În ceea ce îl privește pe dușmanul lui Dumnezeu, marele balaur roșu, destinul său și felul în care este el, acestea sunt treburile lui Dumnezeu și nu au nicio legătură cu urmărirea de către tine a unei schimbări de fire sau a mântuirii. Marele balaur roșu este doar un contrast, un obiect care face servicii, supus orchestrărilor lui Dumnezeu. Ce face el și cum îl folosește Dumnezeu pentru a presta servicii reprezintă treaba lui Dumnezeu, fără legătură cu oamenii. Prin urmare, dacă ești prea preocupat de soarta lui, lăsându-l să-ți distragă inima, atunci ai dat de necaz, există o problemă. Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor, inclusiv asupra marelui balaur roșu, a tuturor diavolilor și satanelor, așa că orice ar face diavolii și satanele, oricum ar fi, nu are nicio legătură cu intrarea ta în viață sau cu schimbarea firii tale. Ce te privește pe tine? Trebuie să recunoști esența ticăloasă și rea a împotrivirii lui față de Dumnezeu, esența lui de a fi ostil față de Dumnezeu și de a-I fi dușman – asta este ceea ce trebuie să înțelegi. În ceea ce privește restul, ce dezastre aduce Dumnezeu asupra lui, cum îi orchestrează Dumnezeu soarta, nu are nimic de-a face cu tine, iar cunoașterea acestor lucruri este inutilă. De ce este inutilă? Întrucât chiar dacă știi, nu poți să înțelegi de ce acționează Dumnezeu astfel. Chiar dacă vezi acest lucru, nu vei ști de ce alege Dumnezeu să acționeze astfel, nu poți să percepi adevărul din spatele acestuia. Voi încheia acest subiect doar cu aceste remarci succinte.

Manifestările antihriștilor care folosesc lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului se regăsesc, desigur, și la oamenii obișnuiți corupți, dar ce îi diferențiază pe antihriști de aceștia din urmă? În lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului pe care le folosesc antihriștii, nu există pic de respect sau sinceritate. În schimb, ei urmăresc să se joace cu Dumnezeul întrupat, să Îl testeze și să se folosească de El, dând astfel naștere acestor practici; ei au propriile obiective. Caută să se joace cu persoana obișnuită pe care o au în față prin lingușire, măgulire și cuvinte plăcute auzului, să-L păcălească pe Hristos, făcându-L să nu poată să vadă cum sunt ei în realitate, ce fel de firi corupte au, ce fel de integritate, ce tip de esență au și în ce categorie de persoane se încadrează. Vor să păcălească și să înșele, nu-i așa? (Așa este.) Există vreun cuvânt sincer în lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului pe care le folosesc ei? Niciunul. Intenția și scopul antihriștilor sunt de a înșela, de a păcăli și de a se juca. Nu reprezintă aceste practici esența faptului că antihriștii disprețuiesc adevărul? (Ba da.) Ei cred că tuturor oamenilor obișnuiți le place să audă cuvinte plăcute, se bucură de măgulire și le place ca alții să se umilească în fața lor, ceea ce le dă un sentiment de importanță și face ca statutul lor să pară mai respectat și mai măreț decât al unei persoane obișnuite. Dimpotrivă, dacă cineva se comportă într-un mod excesiv de servil în fața lui Hristos, lipsit de integritate și demnitate, vorbind evaziv, încercând mereu să înșele și să ascundă faptele, tratându-L pe Hristos cu prefăcătorie și falsitate, nu doar că Hristos nu va accepta nimic din toate acestea, ci în inima Sa, Îl vei enerva. În ce măsură? Dumnezeu ar spune că această persoană este dezgustătoare prin faptul că nu rostește nici măcar un adevăr, se gândește doar cum lingușească, nu reprezintă nimic bun, nu este un personaj pozitiv – un astfel de om este neserios și nevrednic de încredere. Neserios și nevrednic de încredere; aceasta este definiția dată acestui tip de oameni. La suprafață, sunt doar aceste două sintagme, dar în realitate, o asemenea persoană nu iubește adevărul, nu îl poate dobândi și este puțin probabil să fie mântuită. Care este semnificația și valoarea faptului că o astfel de persoană crede în Dumnezeu, dacă nu poate să dobândească adevărul și este puțin probabil să fie mântuită? Dacă nu provoacă perturbări sau tulburări, nu poate decât să joace rolul de contrast sau de obiect care face servicii în casa lui Dumnezeu, la fel ca marele balaur roșu. Ce înseamnă să joace un anumit rol? Înseamnă să meargă temporar cât de departe poate, ca și cum ar trage o căruță, continuând atât timp cât nu o răstoarnă. De ce este făcută să joace un rol? Pentru că astfel de oameni nu urmăresc adevărul. În inimile lor, ei disprețuiesc și nesocotesc atât de mult adevărul, îl iau în derâdere și se joacă atât de mult cu acesta, încât sfârșitul lor va fi cu siguranță ca al lui Pavel, care a fost incapabil să ajungă la final. Prin urmare, acest tip de persoană poate să joace doar rolul unui prestator de servicii temporar în casa lui Dumnezeu. Pe de o parte, ea le permite celor care într-adevăr urmăresc adevărul să crească în discernământ și înțelegere. Pe de altă parte, face orice este capabilă în casa lui Dumnezeu, prestând servicii pe cât de mult posibil, întrucât astfel de oameni nu pot ajunge la finalul acestei căi.

Într-o zi, când am ieșit din casă, m-am întâlnit cu o cunoștință. Înainte să pot spune ceva, M-a întrebat ea prima: „A trecut foarte mult timp de când ne-am întâlnit ultima oară. Te-am așteptat aici în fiecare zi, fiindu-mi atât de dor de tine încât nu pot să stau acasă. Te tot caut prin mulțimile care vin și pleacă pe aici!” M-am gândit că această persoană ar putea fi puțin bolnavă psihic. Am stabilit o întâlnire cu tine? De ce M-ai aștepta zilnic aici? De vreme ce am dat unul peste celălalt, să vorbim despre ceva important. Am întrebat-o: „Ce ai mai făcut în ultima vreme?” Ea a răspuns: „O, nu mă provoca. De la ultima noastră întâlnire, am fost atât de preocupată de gânduri cu privire la tine, încât nu pot să mănânc sau să dorm. Doar am sperat să te văd într-o zi.” Am spus: „Să vorbim despre ceva important. Cum a fost starea ta în această perioadă?” „Destul de bună. A fost în regulă.” „Au avut loc alegeri în biserica voastră? Mai este același conducător?” „Nu. L-au ales pe cutare.” „Cum este acesta?” „Este în regulă.” „Atunci de ce a fost înlocuit conducătorul de biserică anterior?” „Nu sunt sigură; era în regulă.” „Fii mai exactă, nu mai spune încontinuu «în regulă». A fost pentru că nu putea să facă lucrare concretă?” „Eu credeam că era în regulă.” „Cum rămâne cu umanitatea conducătorului nou-ales? Cum este înțelegerea lui cu privire la adevăr? Poate să facă lucrare concretă?” „Este în regulă.” Indiferent ce am întrebat-o, răspunsul ei a fost mereu „în regulă”, ceea ce a făcut imposibilă purtarea unei conversații. Prin urmare, am plecat. Ce părere aveți despre această poveste? Cum ar trebui ea intitulată? („În regulă.”) Această poveste este „În regulă”. În interacțiunile Mele cu numeroși oameni, puțini vorbesc dintr-un loc al rațiunii umane, cu atât mai puțin în conformitate cu adevărurile-principii. Majoritatea oamenilor sunt plini de minciuni, absurdități, falsități și cuvinte prezumțioase; nu există nici măcar o afirmație adevărată. Nici măcar nu îți cer ca fiecare frază pe care o rostești să fie conformă adevărului sau să aibă adevărul-realitate, dar ar trebui măcar să fii capabil să vorbești ca un om, să arăți puțină sinceritate, să arăți câteva sentimente adevărate. Poate să existe un dialog fără acestea? Nu poate să existe. Rostești mereu cuvinte goale și spui minciuni; atunci când te confrunți cu situații, ies la iveală aberații, falsități, cuvinte de insultă și cuvinte prezumțioase și apar cuvinte de justificare și apărare, ceea ce face imposibilă înțelegerea sau comunicarea, corect? (Corect.)

Mulți oameni mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, crezând că acestea au legătură doar cu Dumnezeu din Ceruri, doar cu Duhul lui Dumnezeu și cu Dumnezeul care este invizibil și intangibil. De vreme ce acel Dumnezeu este atât de îndepărtat, cuvintele Sale sunt considerate suficient de profunde pentru a fi numite adevărul. Totuși, această persoană obișnuită din fața lor, un om vizibil și audibil atunci când vorbește, este considerată a avea puțină legătură cu adevărul, cu Dumnezeu sau cu esența lui Dumnezeu. Aceasta pentru că El este vizibil și foarte apropiat de oameni, nu le afectează în niciun fel inimile și ochii și nu le stârnește niciun sentiment de curiozitate enigmatică. Oamenii simt că acest om obișnuit, tangibil și care vorbește este prea ușor de deslușit, prea transparent. Ei chiar cred că pot să Îl pătrundă și să vadă prin El dintr-o privire. Drept urmare, oamenii Îl tratează în mod inconștient pe Hristos la fel cum ar trata un om, la fel cum ar trata orice persoană cu statut sau putere. Este acest lucru în conformitate cu adevărurile-principii? Cum poate să fie Hristos echivalat cu oamenii corupți care au statut și putere? Atunci când oamenii îi lingușesc și îi măgulesc pe indivizii corupți cu statut și putere, ei obțin beneficii și aprecierea acestora. Cei corupți se bucură de acest lucru; ei își doresc lingușirea, măgulirea și adularea din partea altora, întrucât îi fac să pară mai nobili și superiori, accentuându-le și mai mult statutul și puterea. Cu toate acestea, Hristos, care are esența lui Dumnezeu, este exact opusul. Atunci când o persoană are statut și faimă, acest lucru nu se întâmplă pentru că are o esență sau un caracter nobil; așa că trebuie să recurgă la tot felul de mijloace pentru a-i face pe alții să o idolatrizeze și să o măgulească, astfel încât să își afișeze faima și statutul. În schimb, Hristos, care are esența lui Dumnezeu, deține în mod inerent identitatea și statutul lui Dumnezeu, care sunt mai înalte decât esența și statutul oricărei ființe create. Identitatea și esența Lui există în mod obiectiv, neavând nevoie de adularea niciunei ființe create pentru validare; de asemenea, El nu are nevoie de lingușeala sau măgulirea niciunei ființe create pentru a-Și demonstra identitatea, esența sau statutul nobil. Acest lucru se datorează faptului că Hristos deține în mod inerent esența lui Dumnezeu; aceasta nu Îi este acordată de nicio persoană, cu atât mai puțin este câștigată prin ani de experiență în rândul oamenilor. Adică, fără toate ființele create, identitatea și esența lui Dumnezeu rămân la fel; fără nicio ființă creată care să-L venereze sau să-L urmeze pe Dumnezeu, esența Lui rămâne neschimbată – acesta este un fapt care nu se schimbă. În mod eronat, antihriștii cred că indiferent ce spune sau face Hristos, oamenii trebuie să utilizeze cuvinte plăcute auzului, să aclame, să-L urmeze și să-L lingușească pentru a se conforma preferințelor Lui și a nu contraveni intențiilor Sale, gândind că acest lucru L-ar putea face pe Hristos să simtă că identitatea și statutul Lui există. Aceasta este o greșeală gravă! Cum își câștigă faima și puterea cineva din omenirea coruptă cu faimă, putere și statut? (Prin lingușire și adulare.) Acesta este un aspect. În plus, se întâmplă în principal prin luptele și eforturile lor printre oameni, chiar și prin manipulare și prin câștigarea sau însușirea acestor lucruri prin diverse mijloace. Acest lucru reprezintă doar o reputație, o funcție sau un rang înalt în rândul oamenilor. Această reputație înaltă, această funcție înaltă și acest statut înalt îl fac pe un om să iasă în evidență în mulțime, să devină un lider, o persoană cu putere de decizie, cu dreptul de a lua hotărârile. Însă care este esența acestei persoane cu statut și faimă, care stă deasupra altora printre oameni? Există vreo diferență între aceasta și ceilalți? Identitatea și esența sa sunt exact la fel ca cele ale oricărui om obișnuit corupt; este o ființă creată obișnuită coruptă, aflată sub puterea Satanei, capabilă să trădeze adevărul și lucrurile pozitive sau să inverseze binele și răul, să acționeze contrar faptelor, să comită rău, să se împotrivească lui Dumnezeu, să sfideze și să blesteme Cerul. Adevărata ei identitate și esență sunt cele ale unei persoane corupte de Satana, care se poate împotrivi lui Dumnezeu, transformându-și faima și statutul în niște titluri goale. Cei care sunt suficient de nemiloși, brutali și răuvoitori, care ar ucide sau ar răni pe alții pentru statut și faimă, obțin funcții înalte. Cei care pot unelti, care au metode și pot pune la cale comploturi devin lideri peste alții. Acești indivizi sunt mai răuvoitori, brutali și ticăloși decât oamenii obișnuiți corupți. Nu le place să fie tratați cu nimic în afară de cuvinte plăcute auzului, adulare, lingușire și măgulire. Dacă le spui adevărul, îți riști viața. Antihriștii aduc aceste reguli de joc lumești și filosofii pentru interacțiuni lumești în casa lui Dumnezeu, aplicându-le în interacțiunile lor cu Hristos. Ei presupun că, dacă Hristos vrea să Se impună ferm, trebuie să-I placă și Lui să fie lingușit, măgulit și să I se spună cuvinte plăcute auzului. Făcând acest lucru, ei tratează, în mod subtil, întruparea lui Dumnezeu drept un simplu membru al omenirii corupte, ceea ce reprezintă abordarea antihriștilor. Prin urmare, firea manifestată de antihriști în interacțiunile lor cu Hristos este, fără îndoială, ticăloasă. Ei au o fire ticăloasă, le place să speculeze și să reflecteze asupra gândurilor oamenilor, le place să evalueze cuvintele și expresiile altora și să folosească anumite mijloace, unele reguli de joc folosite de oamenii laici în a-L trata pe Hristos și în chestiuni ce țin de interacțiunile lor cu El. Care este cea mai gravă greșeală pe care o săvârșesc ei? De ce pot să acționeze în acest fel? În ce își are rădăcina acest lucru? Dumnezeu spune că Dumnezeu întrupat este o persoană obișnuită. Auzind acest lucru, antihriștii sunt încântați, spunând: „Ei bine, te voi trata ca pe o persoană obișnuită; acum am un fundament pentru cum să te tratez.” Atunci când Dumnezeu spune că întruparea lui Dumnezeu are esența lui Dumnezeu, antihriștii răspund: „Esența lui dumnezeu? Cum se face că eu nu o văd? Unde se află? Cum se manifestă? Ce dezvăluie el pentru a dovedi că are esența lui dumnezeu? Eu știu doar să-i lingușesc și să-i măgulesc pe cei cu statut. Nu pot da greș niciodată cu lingușirea și măgulirea oamenilor; aceasta este întotdeauna calea de urmat. În orice caz, e mai bine decât să spun adevărul.” Aceasta este ticăloșia antihriștilor. Acesta este modul în care antihriștii nu cred în adevăr și nu-l acceptă, trăind doar după filosofia Satanei.

Unii oameni spun: „Toți îi plac pe cei care pot să lingușească, să măgulească și să spună cuvinte frumoase; numai lui Dumnezeu nu-I plac astfel de oameni. Așadar, ce fel de persoană Îi place, de fapt, lui Dumnezeu? Cum ar trebui să interacționeze un om cu Dumnezeu pentru a fi pe placul Său?” Știți? (Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, oamenii care-I vorbesc din inimă, care pot să-și deschidă inima și să aibă părtășie cu Dumnezeu fără să înșele.) Altceva? (Cei care au o inimă cu teamă de Dumnezeu, care sunt capabili să asculte și să accepte cuvintele lui Dumnezeu.) (Cei care au inima îndreptată spre casa lui Dumnezeu, care sunt în asentiment cu Dumnezeu.) Voi toți ați menționat mai multe aspecte care ar trebui practicate pentru a fi o persoană cinstită. A fi o persoană cinstită reprezintă o cerință pe care Dumnezeu o are de la om. Este un adevăr pe care omul trebuie să-l practice. În acest caz, care sunt principiile pe care ar trebui să le respecte omul în legăturile sale cu Dumnezeu? Fiți sinceri: acesta este principiul care ar trebui urmărit când interacționați cu Dumnezeu. Nu vă implicați în practica non-credincioșilor de a linguși sau de a măguli; Dumnezeu nu are nevoie de lingușeala și măgulirea din partea omului. Este suficient să fiți sinceri. Și ce înseamnă să fiți sinceri? Cum ar trebui pus în practică acest lucru? (Pur și simplu să vă deschideți în fața lui Dumnezeu, fără a vă pune o mască, a ascunde ceva sau a păstra secrete, să interacționați cu Dumnezeu cu o inimă cinstită și să fiți direcți, fără intenții rele sau vicleșuguri.) Așa este. Pentru a fi sincer, trebuie să-ți lași mai întâi deoparte dorințele personale. În loc să te concentrezi asupra modului în care Dumnezeu te tratează, ar trebui să te destăinui în fața Lui și să spui orice e în inima ta. Nu cumpăni ori lua în considerare care vor fi consecințele cuvintelor tale; spune orice crezi, lasă-ți deoparte motivațiile și nu spune lucruri doar pentru a atinge un oarecare obiectiv. Ai prea multe intenții personale și falsități; ești întotdeauna calculat în modul în care vorbești, gândindu-te că: „Ar trebui să vorbesc despre asta și nu despre aia, trebuie să fiu atent la ce spun. O s-o formulez într-un mod care-mi este benefic, care-mi acoperă neajunsurile și care îi va lăsa o impresie bună lui dumnezeu.” Nu înseamnă acest lucru ascunderea unor motive? Înainte să deschizi gura, mintea îți este plină de gânduri viclene, corectezi ceea ce spui de mai multe ori, astfel încât, atunci când cuvintele îți ies din gură, nu mai sunt atât de pure, nu sunt deloc autentice și conțin propriile tale motive și comploturile Satanei. Nu asta înseamnă să fii sincer; asta înseamnă a avea motive sinistre și intenții rele. Mai mult decât atât, când vorbești, întotdeauna îți iei indiciile din expresiile faciale ale oamenilor și din expresia din ochii lor: dacă au o expresie pozitivă pe chip, continui să vorbești; dacă nu, te abții și nu spui nimic; dacă expresia din ochii lor este rea și dacă pare că nu le place ceea ce aud, chibzuiești și-ți spui: „Ei bine, o să spun ceva ce te interesează, care te face fericit, care-ți place și care te face să ai o dispoziție bună față de mine.” Asta înseamnă să fii sincer? Nu. Când văd pe cineva făcând rău sau provocând tulburare în biserică, unii oameni nu raportează acest lucru. Ei se gândesc: „Dacă aș fi primul care raportează acest lucru, aș ofensa acea persoană și dacă s-ar întâmpla ca eu să greșesc, ar trebui să fiu emondat. Voi aștepta ca alții să raporteze, iar eu mă voi alătura lor. Chiar dacă ne înșelăm, nu e mare lucru – până la urmă, nu poți să condamni o mulțime de oameni. După cum este zicala: «Pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată.» Nu voi fi acea pasăre; ar trebui să fii nebun să insiști să ieși.” Înseamnă acest lucru a fi sincer? Cu siguranță, nu. O astfel de persoană este, într-adevăr, vicleană; dacă devine lider în biserică, o persoană aflată la conducere, nu ar suporta ea o pierdere în lucrarea bisericii? Cu siguranță că da. O astfel de persoană nu trebuie folosită sub nicio formă. Puteți să discerneți o astfel de persoană? De exemplu, să spunem că este un conducător care a făcut unele lucruri rele și a tulburat lucrarea bisericii și totuși, nimeni nu înțelege care e treaba cu acesta, de fapt, și nici Cel de mai sus nu știe cum este el – doar tu știi ce se întâmplă de fapt cu el. Ai transmite cu onestitate Celui de mai sus problema, în astfel de circumstanțe? Această problemă este cea care îl dezvăluie cel mai mult pe om. Dacă ai ascuns această chestiune și nu ai spus nimic nimănui, nici măcar lui Dumnezeu, așteptând să vină ziua în care acel conducător a făcut atât de mult rău încât a transformat lucrarea bisericii într-un dezastru, iar toată lumea l-a expus și l-a tratat deja, pentru a te ridica și a spune: „Am știut dintotdeauna că nu este un om bun. Doar că unii oameni așa îl credeau; dacă spuneam ceva, nimeni nu m-ar fi crezut. Prin urmare, n-am vorbit. Acum, că a făcut unele lucruri rele și toată lumea știe cine este, pot spune cum stă, de fapt, treaba cu el”, înseamnă acest lucru că ești sincer? (Nu.) Ești sincer dacă, de fiecare dată când sunt expuse problemele cuiva sau este raportată o problemă, tu urmezi mulțimea și ești ultimul care se ridică să expună sau să raporteze problema? Nimic din toate acestea nu înseamnă să fii sincer. Dacă îți displace cineva sau cineva te-a jignit și știi că nu este un om rău, dar tu, fiind meschin, ajungi să îl urăști și dorești să te răzbuni pe el, să îl faci de râs, poți să te gândești la modalități și să cauți ocazii de a spune lucruri rele despre el Celui de mai sus. S-ar putea ca tu doar să enunți fapte, nu să condamni acea persoană, dar atunci când enunți acele fapte, intenția ta a fost dezvăluită: dorești să te folosești de mâna Celui de mai sus sau ca Dumnezeu să spună ceva pentru a Se ocupa de aceasta. Raportând Celui de mai sus problemele, încerci să-ți atingi scopul. Acest lucru este în mod evident alterat de intenții personale și, cu siguranță, nu este sincer. Dacă este o persoană rea care tulbură lucrarea bisericii, iar tu raportezi acest lucru Celui de mai sus pentru a proteja acea lucrare și, dincolo de aceasta, problemele pe care tu le raportezi sunt complet factuale, acest lucru este diferit de gestionarea lucrurilor prin intermediul filosofiilor satanice. Se naște dintr-un simț al dreptății și al responsabilității și reprezintă împlinirea loialității tale; așa se manifestă sinceritatea.

Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii care lingușesc, măgulesc sau rostesc lucruri plăcute auzului. Prin urmare, ce fel de persoană Îi place lui Dumnezeu? Cum Îi place lui Dumnezeu să interacționeze și să aibă părtășie oamenii cu El? Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, care sunt sinceri cu El. Nu trebuie să iei în considerare tonul vocii și expresia Lui sau să încerci să-I intri în grații; trebuie doar să fii sincer, să ai o inimă sinceră, fără ascunzișuri, paravane sau deghizări și să lași ca aspectul tău exterior să se potrivească cu inima ta. Adică, atunci când tratezi sau când interacționezi cu Hristos, nu trebuie să faci niciun efort, nicio „temă”, sau să te pregătești, sau să faci ceva în avans; nimic din toate acestea nu este necesar. Lui Dumnezeu Îi place sinceritatea: conversație și interacțiune onestă, normală și firească. Chiar dacă spui ceva greșit sau folosești cuvinte nepotrivite, nu este nicio problemă. De exemplu, să spunem că merg într-un loc, iar bucătarul întreabă: „Ai vreo restricție alimentară? Care sunt mâncărurile pe care le mănânci și cele pe care nu le mănânci? Ce să prepar?” Eu spun: „Nu prea sărat, fără mâncare picantă și, de asemenea, nu prea mult ulei și fără prăjeli. Pentru alimentele de bază, fie orezul, fie tăițeii sunt în regulă.” Sunt aceste instrucțiuni profunde? (Nu.) Oricine știe să gătească ar înțelege imediat, fără a fi nevoie de speculații, cumpănire, îndrumări sau explicații specifice. Doar gătește conform experienței tale, este o chestiune simplă. Însă chiar și cel mai simplu lucru este irealizabil pentru oameni, întrucât au firi corupte și sunt egoiști. Eu spun să nu fie uleioasă mâncarea, iar apoi, în timpul gătitului, folosește o lingură mare plină de ulei pentru o porție mică de legume, prăjindu-le practic, dându-le un gust foarte uleios. Eu spun să nu fie prea sărată, iar apoi el pune doar un strop de sare, încât aproape că nu are gust. Cu atât de mult ulei și un gust atât de fad, ar mai putea fi apetisantă? Bucătarul nu poate să facă bine nici măcar acest lucru mărunt și chiar spune: „Intențiile lui dumnezeu sunt greu de înțeles. Fiecare cuvânt rostit de dumnezeu este adevărul; este greu pentru oameni să-l pună în practică!” Ce înseamnă „greu de pus în practică”? Nu este vorba de faptul că este greu de practicat, ci de faptul că tu nu îl practici. Egoismul tău este prea mare; ai mereu propriile intenții și falsități. Vrei mereu să faci lucrurile conform voii tale, făcând totul după gustul tău. Eu spun: „Nu face preparate picante atunci când gătești. Dacă vouă, tuturor, vă place mâncarea picantă, pregătește pentru Mine mâncăruri nepicante.” Dar atunci când gătește, insistă să facă mâncarea picantă; mănâncă din ea cu poftă și se gândește că e grozavă. Eu spun: „Ți-am spus să nu o faci picantă. De ce ai făcut-o?” „Acest preparat trebuie să fie picant. Nu este aromat fără condimente, își pierde gustul fără acestea.” Ce fel de persoană este aceasta? Are ea intenții bune? Unor oameni le place să mănânce carne; Eu spun: „Dacă îți place carnea, pune multă carne în mâncarea ta. În mâncărurile pe care le gătești pentru Mine, pune mai puțină carne sau doar legume.” El acceptă prompt, dar când gătește, nu ține cont de cerința Mea, adăugând bucăți mari de carne în oală, punând chiar și ardei iute. Carnea este deja unsuroasă și el tot o prăjește, făcând totul după gustul lui puternic. Dacă nu-l las să facă acest lucru, este inacceptabil pentru el; ba chiar spune: „Ești prea greu de mulțumit. Mâncarea aceasta e delicioasă! Toți ceilalți o mănâncă, tu de ce nu o faci? Nu pentru tine o gătesc? E bine pentru sănătatea ta să mănânci mai mult, îți dă energie. Dacă ești sănătos, nu poți să ții mai multe predici? Mă gândesc atât la tine, cât și la frații și surorile din biserică.” Nu este această persoană extrem de supărătoare? Are dorințe puternice în privința tuturor lucrurilor, propriile opinii și idei în toate. Ca să nu mai vorbim de faptul că, indiferent dacă deține sau nu vreun adevăr, nu are nici măcar cea mai de bază umanitate. Înseamnă acest lucru a fi sincer? (Nu.) La început, când acest om M-a întrebat, părea că e decent, că ar trebui să fie capabil să gătească destul de bine. Însă odată ce mâncarea e servită, Eu știu – el vorbește frumos, pare să fie bun cu Mine dar, de fapt, e doar un individ egoist și josnic.

Există o astfel de persoană pe care o văd deseori; este calculată și inteligentă de felul ei. Atunci când interacționează cu Mine, de îndată ce Îmi iau medicamentul, ea deja Îmi aduce apă; când sunt pe cale să ies afară, ea Îmi ia imediat geanta și, văzând că este frig afară, Îmi aduce o eșarfă și, de asemenea, mănuși. Eu Mă gândesc: e rapidă, dar de ce pare ciudat acest lucru? Indiferent dacă ies, intru, mă îmbrac, mă încalț, îmi pun o pălărie, există mereu cineva mai rapid decât Mine. Care credeți că este senzația pe care o am Eu? Ar trebui să fiu fericit sau enervat? (Enervat.) Ați fi enervați de un astfel de comportament? (Da.) Dacă voi toți ați fi enervați, credeți că și Eu sunt enervat? (Da.) După ce fac toate acestea pentru Mine, unii oameni se simt destul de mulțumiți și mândri de sine, spunând: „Atunci când lucram, șefului meu îi plăcea de mine. Peste tot pe unde merg, oamenii mă plac pentru că sunt ager.” Acest lucru implică faptul că știu cum să aduleze, să lingușească și să măgulească; nu sunt plictisitori, lenți sau nesăbuiți; sunt rapizi în acțiune și ageri la minte, astfel încât sunt plăcuți oriunde merg. Ei spun că toată lumea îi place, însemnând că și Mie ar trebui să-Mi placă de ei. Oare Îmi place de ei? Sunt profund enervat de ei! Eu evit astfel de oameni oricând îi văd. Sunt alții care, văzând cum gărzile de corp și lacheii adulatori ai șefilor lumii interlope și ai marilor răufăcători deschid portierele mașinilor și protejează capetele șefilor în lume, fac același lucru cu Mine. Înainte de a intra în mașină, ei se întind să deschidă portiera, apoi îmi protejează capul cu mâna lor, tratându-Mă așa cum o fac non-credincioșii cu un conducător. Sunt dezgustat de acești oameni. Acești oameni, care nu urmăresc câtuși de puțin adevărul, au o umanitate egoistă, josnică și sordidă și le lipsește orice simț al rușinii. Atunci când interacționezi cu ceilalți, lingușindu-i și măgulindu-i pe cei cu statut și faimă și adulând neîncetat, chiar și unii oameni integri consideră acest lucru respingător și îi privesc cu dispreț pe astfel de oameni. Dacă Îmi faci Mie acest lucru, Mi se pare și mai respingător. Nu te comporta niciodată cu Mine astfel; nu am nevoie de asta, Mă dezgustă. Eu nu am nevoie de lingușirea, măgulirea și adularea ta. Eu am nevoie ca tu să fii sincer cu Mine, să vorbești deschis atunci când ne întâlnim, să spui despre înțelegerea, experiențele și neajunsurile tale, să discuți despre corupția pe care o dezvălui în procesul îndeplinirii datoriei tale și despre lucruri care simți că îți lipsesc în experiențele tale. Te poți angaja în căutare și părtășie cu privire la toate aceste lucruri și, totodată, le poți explora. Indiferent despre ce subiect avem părtășie sau conversăm, trebuie să fii sincer și să ai acest tip de inimă și de atitudine. Să nu crezi că prin lingușire, adulare, măgulire sau încercând să intri în grații poți să faci o impresie bună – este complet inutil. Din contră, un astfel de comportament nu numai că nu reușește să aducă niciun beneficiu, dar poate totodată să-ți provoace o mare rușine și să-ți dea în vileag sminteala.

Ce fel de oameni sunt cei care nu pot fi sinceri nici măcar cu Hristos? Dacă ești sincer în tratamentul tău față de ceilalți, te temi că s-ar putea să-ți cunoască adevărata situație și să-ți facă rău, te temi că te-ar putea păcăli, exploata, batjocori sau disprețui. Totuși, de ce anume te temi în a fi sincer cu Hristos? Dacă există aceste îndoieli în inima ta, atunci aceasta este o problemă. Dacă nu poți să fii sincer, este și aceasta problema ta; este o zonă în care ar trebui să urmărești adevărul și să te străduiești pentru o schimbare. Dacă realmente crezi și recunoști că persoana din fața ta este Dumnezeul în care tu crezi, Dumnezeul pe care Îl urmezi, atunci ai face bine să nu interacționezi cu El prin lingușire, măgulire și rostind cuvinte plăcute auzului. În schimb, fii sincer, vorbește din inimă și spune lucruri concrete. Nu spune lucruri care servesc la mușamalizare, nu rosti minciuni absolute sau cuvinte de ascundere, nu te implica în șiretlicuri sau uneltiri. Aceasta este cea mai bună cale de a interacționa cu Hristos. Puteți realiza acest lucru? Care lucru este pozitiv: sinceritatea sau lingușirea și măgulirea? (Sinceritatea.) A fi sincer este un lucru pozitiv, în vreme ce lingușirea și măgulirea sunt negative. Dacă oamenii nu pot să realizeze un astfel de lucru pozitiv precum a fi sinceri, aceasta indică o problemă în ei, o fire coruptă. Este această cerință a Mea excesivă? Dacă voi credeți că este excesivă, că Eu nu merit un astfel de tratament, că nu merit ca voi să interacționați cu Mine într-o manieră sinceră și cu o astfel de atitudine sinceră, atunci aveți o metodă mai bună, o cale mai bună? (Nu.) Atunci puneți în practică această abordare. Să încheiem aici părtășia noastră despre acest punct.

B. Scrutarea și analizarea, alături de curiozitate

În continuare, ajungem la al doilea punct – scrutarea și analizarea, alături de curiozitate. Este acest punct ușor de înțeles? Cu privire la acțiunile și cuvintele lui Dumnezeu întrupat, precum și la personalitatea sau firea dezvăluite în fiecare cuvânt și faptă a Lui sau chiar și în preferințele Sale, oamenii normali ar trebui să trateze corect aceste lucruri. Cei care chiar Îl urmează pe Dumnezeu și urmăresc adevărul privesc aceste revelații exterioare ale lui Hristos drept partea normală a trupului Său. În ceea ce privește cuvintele pe care le rostește Hristos, ei le pot asculta și pricepe cu o atitudine de tratare a lor ca fiind adevărul, înțelegând din acestea intențiile lui Dumnezeu, înțelegând principiile de practicare și găsind o cale de practică pentru a pătrunde în adevărul-realitate. Însă antihriștii se comportă diferit. Atunci când Îl observă pe Hristos vorbind și acționând, inima lor nu conține acceptare sau supunere, ci scrutare: „De unde vin aceste cuvinte? Cum sunt ele rostite? O înlănțuire de propoziții – sunt ele premeditate sau inspirate de duhul sfânt? Sunt aceste cuvinte învățate sau pregătite dinainte? Eu de ce nu știu? Unele dintre aceste cuvinte sună destul de obișnuit, doar vorbe simple. Acesta nu pare a fi dumnezeu; oare el chiar vorbește atât de normal, atât de obișnuit? Nu pot să-mi dau seama prin scrutare, așa că voi observa ce face pe lângă. Oare citește ziare? A citit el vreo carte renumită? Studiază gramatica? Cu ce tipuri de oameni interacționează de obicei?” Ei nu au o atitudine de supunere sau acceptare față de adevăr, ci mai degrabă Îl scrutează pe Hristos cu atitudinea unui erudit care face o cercetare științifică sau studiază subiecte academice. Ei scrutează conținutul cuvintelor lui Dumnezeu și maniera lui de a vorbi, ascultătorii cărora li se adresează Hristos, precum și atitudinea și scopul Lui de fiecare dată când vorbește. Ori de câte ori Hristos vorbește sau acționează, tot ceea ce ajunge la urechile lor, tot ceea ce pot să vadă și toate lucrurile despre care aud devin obiectul scrutării lor. Ei scrutează fiecare cuvânt și propoziție rostite de Hristos, fiecare acțiune pe care o face, fiecare individ de care Se ocupă, maniera în care îi tratează El pe oameni, discursul și conduita Lui, privirea și expresiile faciale, chiar și obiceiurile Sale de viață și rutinele, maniera Lui de interacționare cu ceilalți și atitudinea Sa față de aceștia – ei scrutează toate aceste lucruri. Prin această scrutare, antihriștii concluzionează: oricum l-aș privi pe hristos, el pare să dețină o umanitate normală; este destul de obișnuit, neavând nimic special cu excepția capacității sale de a exprima adevărul. Ar putea acesta să fie într-adevăr dumnezeu întrupat? Oricât de mult ar scruta, nu pot să ajungă la o concluzie categorică; oricât de mult ar scruta, nu pot determina dacă Hristos este dumnezeul pe care îl recunosc în inimile lor. Ei sunt cei care-L scrutează pe Hristos, nu cei care experimentează lucrarea lui Dumnezeu – cum pot să dobândească o cunoaștere a lui Dumnezeu?

În scrutarea lor asupra lui Hristos, antihriștii nu pot să vadă măreția, dreptatea, atotputernicia și autoritatea lui Dumnezeu. Oricum ar scruta, nu pot să ajungă la concluzia că Hristos deține esența lui Dumnezeu; sunt incapabili să vadă acest lucru așa cum este de fapt și să-l înțeleagă. Unii oameni spun: „Acolo unde nu poți vedea sau înțelege, există adevăr de căutat.” La acest lucru, un antihrist ar răspunde: „Nu văd niciun adevăr de căutat aici; există doar detalii suspecte care merită scrutate în profunzime.” După scrutarea și analiza lor, ajung la concluzia că: Acest Hristos poate doar să spună câteva cuvinte și, în rest, nu are nimic diferit de oamenii obișnuiți. Nu are daruri speciale, nu are abilități unice și nici măcar nu deține puteri supranaturale pentru a înfăptui semne și minuni așa cum a făcut Isus. Tot ceea ce spune reprezintă cuvintele unui muritor. Prin urmare, este El cu adevărat Hristos? Acest rezultat necesită o analiză și o scrutare suplimentară. Indiferent de felul în care privesc, nu pot să vadă esența lui Dumnezeu în Hristos; indiferent cum scrutează, nu pot să concluzioneze că Hristos are identitatea lui Dumnezeu. În ochii unui antihrist, întruparea lui dumnezeu ar trebui să aibă puteri extraordinare, daruri speciale, abilitatea de a arăta minuni, esența și capacitatea de a manifesta și exercita autoritatea lui dumnezeu. Totuși, acestui om de rând din fața lor îi lipsesc toate aceste calități, iar discursul Său nu este foarte elocvent; chiar și când descrie multe lucruri, El folosește un limbaj familiar care nu se potrivește cu noțiunile umane, neatingând nici măcar nivelul unui profesor universitar. Indiferent de felul în care scrutează antihriștii discursul lui Hristos, felul în care Îi scrutează acțiunile, precum și atitudinea Sa și maniera în care face El lucrurile, ei nu pot să vadă că Hristos – această persoană obișnuită – are esența lui Dumnezeu. Prin urmare, în inimile antihriștilor, ceea ce o face pe această persoană demnă de urmat sunt numeroasele lucruri, cuvinte și fenomene pe care ei nu le pot vedea așa cum sunt de fapt – acest lucru este vrednic de scrutarea și analiza lor, este cea mai mare motivație pentru a urma această persoană. Ce conținuturi și subiecte sunt vrednice de scrutarea și analiza lor? Aceste cuvinte rostite de Hristos despre intrarea în viață; oamenii obișnuiți chiar nu pot să spună astfel de lucruri, chiar nu le au, iar astfel de cuvinte chiar nu se regăsesc într-o altă persoană din cadrul omenirii – nu se știe de unde provin ele. Antihriștii scrutează mereu, dar nu pot ajunge niciodată la o concluzie despre acest lucru. De exemplu, când vorbesc despre cum este cineva, care este esența și firea acelei persoane, oamenii de rând vor corela atent aceste detalii cu persoana reală și vor verifica acest lucru. Atunci când antihriștii aud aceste cuvinte, ei nu adoptă o atitudine de acceptare pentru a corela și a înțelege chestiunea, ci pentru a analiza. Ce analizează ei? „Cum de știi tu despre situația acestei persoane? Cum știi că are o astfel de fire? Pe ce te bazezi atunci când o definești? Nu ai avut prea mult contact cu aceasta, deci cum de o înțelegi? Noi avem legătură cu ea de foarte mult timp, de ce nu putem să vedem această persoană așa cum este de fapt sau s-o înțelegem? Trebuie să observ și să nu iau de bun doar cuvântul tău. Ceea ce spui s-ar putea să nu fie exact sau corect.” Pe parcursul interacțiunilor unor oameni cu Mine, e posibil să îi îndrum spre o anumită slujbă sau profesie. Dacă maniera și metoda acestei îndrumări sunt conforme cunoștințelor tehnice pe care le dețin și îi mulțumesc, vor executa fără tragere de inimă. Însă dacă nu îi mulțumesc, în inimile lor, se vor împotrivi și se vor întreba: „De ce faci acest lucru astfel? Nu este contrar acestui domeniu? De ce ar trebui să te ascult pe tine? Dacă ceea ce spui este greșit, nu pot să te ascult; trebuie să urmez propria cale. Dacă ai dreptate, trebuie să înțeleg în ce fel ai dreptate, cum ai ajuns să știi acest lucru. L-ai studiat? Dacă nu l-ai studiat, cum ai putea să știi? Dacă nu l-ai studiat, nu ar trebui să-l înțelegi; dacă-l înțelegi, este anormal. Cum îl înțelegi? Cine ți-a spus, sau l-ai învățat singur, în secret?” În lăuntrul lor, ei analizează și scrutează. Fiecare propoziție pe care Eu o rostesc, fiecare chestiune pe care o gestionez, trebuie să treacă prin filtrul antihriștilor, să treacă prin auditul lor. Vor accepta acel lucru doar dacă trece de auditul lor; dacă nu, vor critica, vor emite judecăți și se vor împotrivi.

Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare taină pentru toți oamenii. Nimeni nu poate să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat în această privință, și nici nu poate să înțeleagă cum se realizează esența lui Dumnezeu în acest trup – cum a devenit Dumnezeu o persoană, cum poate aceasta să spună cuvintele din gura lui Dumnezeu și să îndeplinească lucrarea lui Dumnezeu și cum o îndrumă și o direcționează Duhul Sfânt pe această persoană, mai exact. În toată această lucrare, oamenii nici nu au văzut viziuni grandioase și nici nu au observat mișcări semnificative din partea acestui trup – nu pare să se întâmple nimic special; totul pare normal. În mod imperceptibil, Dumnezeu a adus la Răsărit gloria din Israel. Prin discursul și lucrarea acestei persoane, a început astfel o nouă epocă, iar cea veche s-a încheiat, fără ca cineva să-și dea seama cum s-a întâmplat. Cu toate acestea, cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, care sunt simpli și cu inimă deschisă, care au umanitate și rațiune, nu scrutează aceste chestiuni. Dacă nu scrutează, ce fac ei? Doar așteaptă pasiv? Nu – ei văd că aceste cuvinte sunt adevărul, cred că sursa tuturor acestor cuvinte este Dumnezeu și, astfel, recunosc faptul că această persoană obișnuită este Hristos, acceptându-L ca Domnul și Dumnezeul lor, fără să țină cont de nimic altceva. Antihriștii, pe de altă parte, nu pot să vadă că toate aceste cuvinte și toată această lucrare vin de la Dumnezeu, că sursa tuturor acestor cuvinte și lucrări este Dumnezeu și, prin urmare, nu acceptă această persoană obișnuită ca Domnul și Dumnezeul lor. În schimb, ei își intensifică scrutarea și, în inimile lor, se împotrivesc. Față de ce anume se împotrivesc? „Oricât de mult vorbești, oricât de grozavă este lucrarea pe care o faci, indiferent care este sursa ta, atât timp cât ești o persoană obișnuită, atât timp cât modul tău de a vorbi nu este în conformitate cu noțiunile mele, atât timp cât înfățișarea ta nu este suficient de măreață pentru a-mi atrage atenția sau pentru a-mi câștiga respectul, te voi scruta și te voi analiza. Tu ești obiectul scrutării mele; nu te pot accepta ca domnul și dumnezeul meu.” În procesul scrutării și analizei lor, antihriștii nu doar că eșuează în a-și rezolva noțiunile, răzvrătirea și firile corupte, ci noțiunile lor iau amploare cu fiecare zi și devin din ce în ce mai grave. De exemplu, când un conducător de biserică este dezvăluit ca fiind antihrist, provocând tulburări și distrugere în acea biserică, prima reacție a antihriștilor atunci când se întâmplă un asemenea lucru este să întrebe: „Hristos știe despre acest lucru? Cine l-a desemnat pe acest conducător de biserică? Care este reacția lui hristos la acest lucru? Cum îl gestionează? O cunoaște hristos pe această persoană? A spus el înainte că acest om este un antihrist sau a profețit acest eveniment? Acum, că s-a ivit o chestiune atât de importantă în această biserică, a aflat hristos primul?” Eu spun că nu am știut, că și Eu am aflat tot acum. „Nu este drept – tu ești dumnezeu, tu ești hristos; de ce nu știi? Ar trebui să știi.” Tocmai pentru că sunt Hristos, un om obișnuit, nu este necesar să știu. Biserica are decretele ei administrative și principiile ei pentru a se ocupa de oameni. Atunci când apar antihriști, pot fi îndepărtați și excluși conform principiilor bisericii. Acest lucru reflectă că Dumnezeu deține puterea, adevărul deține puterea. Nu este nevoie să știu totul. Dacă biserica nu reușește să gestioneze probleme conform decretelor ei administrative și principiilor ei de gestionare a oamenilor, atunci voi interveni. Totuși, dacă frații și surorile înțeleg principiile casei lui Dumnezeu cu privire la îndepărtarea și excluderea oamenilor, nu este nevoie să Mă implic. Acolo unde adevărul deține puterea, nu este necesar să intervin. Nu este acest lucru absolut normal? (Ba da.) Însă antihriștii pot să creeze probleme și să înceapă să aibă noțiuni cu privire la această chestiune, folosindu-se chiar de acestea pentru a-L renega pe Hristos și a condamna faptul că El deține esența lui Dumnezeu. Acest lucru este, pur și simplu, ceea ce fac antihriștii. Pe motiv că un lucru nu se potrivește cu noțiunile, închipuirile sau așteptările lor, ei pot nega esența lui Hristos. Scrutarea lor cu privire la oricare și fiecare aspect referitor la Hristos duce la această concluzie: ei nu văd esența lui Dumnezeu în Hristos; prin urmare, nu pot să o definească pe această persoană ca având esența și identitatea lui Dumnezeu. Acest lucru conduce la o situație în care, atunci când nu se întâmplă nimic, este în regulă, dar imediat ce apare ceva, antihriștii sunt primii care sar și neagă identitatea lui Hristos și Îl condamnă pe Hristos. Prin urmare, care este scopul scrutării antihriștilor? Scrutarea și analiza lor nu sunt pentru a înțelege mai bine adevărul, ci pentru a găsi dovezi și a obține avantaje, pentru a nega realitatea întrupării lui Dumnezeu, pentru a nega faptul că întruparea lui Dumnezeu este Hristos, este Dumnezeu. Acesta este motivul și scopul din spatele scrutării și analizei lui Hristos de către antihriști.

În timp ce Îl urmează pe Hristos și pozează în adepți, antihriștii au o atitudine de scrutare și analiză și, în cele din urmă, nu reușesc să înțeleagă adevărul sau să determine faptul că Hristos este Domnul, este Dumnezeu. Dar de ce Îl urmează în continuare cu atâta reticență, fără să vrea, și locuiesc în casa lui Dumnezeu? Un aspect pe care l-am discutat anterior este că ei nutresc intenția de a primi binecuvântări; sunt ambițioși. Un alt aspect este că antihriștii au o curiozitate care nu se regăsește la oamenii obișnuiți. Ce fel de curiozitate? Este fascinația lor pentru evenimentele ciudate și neobișnuite. Antihriștii sunt deosebit de curioși cu privire la toate întâmplările ciudate și neobișnuite, toate evenimentele din lume care transcend legile naturii. Au dorința de a aprofunda multe lucruri și de a ajunge să le dea de capăt. Care este esența acestei tatonări? Este pură aroganță, dorința de a înțelege totul, de a cunoaște adevărul din spatele tuturor lucrurilor, ca să nu pară incompetenți. Indiferent de chestiune, ei vor să fie primii care află, să fie cei mai informați și cei mai cunoscători cu privire la dedesubturile acestei chestiuni – vor să devină „cei mai cei” din toate punctele de vedere. Prin urmare, nu trec peste și nu le scapă nici problema întrupării lui Dumnezeu. Ei spun: „Întruparea lui dumnezeu este cea mai mare taină din lumea omenească. Ce se întâmplă mai exact cu această taină cât se poate de mare, cu acest lucru mai minunat decât orice? De vreme ce depășește așteptările obișnuite, iar acest trup este diferit de oamenii obișnuiți, în ce constă diferența? Trebuie să văd și să înțeleg singur.” La ce se referă ei când spun „să vadă și să înțeleagă singuri”? Vor să spună că: „Eu am călătorit în diverse țări din lume, am vizitat munți renumiți și obiective istorice și am intervievat indivizi înțelepți și faimoși; sunt cu toții doar oameni obișnuiți. Singurul pe care nu l-am întâlnit sau de la care nu am învățat este acest hristos. Care este, mai exact, esența acestui hristos? Trebuie să văd și să înțeleg singur.” Ce anume vor să vadă și să înțeleagă? „Am auzit că dumnezeu poate înfăptui semne și minuni. Se spune că Isus este domnul, este hristos; ce semne și minuni a făcut el pentru a satisface curiozitatea oamenilor? Îmi amintesc o întâmplare în care, după ce domnul Isus a blestemat un smochin, acesta s-a uscat. Poate acest hristos să facă acum același lucru? Trebuie să văd și să înțeleg și, dacă am ocazia, să-l testez pentru a vedea dacă poate săvârși astfel de acțiuni. Se spune că dumnezeu întrupat are autoritatea lui dumnezeu, făcându-i pe cei paralizați să meargă, pe orbi să vadă, pe surzi să audă, iar pe bolnavi să se vindece. Acestea sunt evenimente miraculoase și inedite; în lumea oamenilor, ele sunt considerate abilități excepționale pe care oamenii obișnuiți nu le au. Este ceva ce trebuie să văd cu ochii mei.” În plus, există o altă chestiune, foarte importantă, care le preocupă mintea. Ei spun: „Mai exact, care este treaba cu viețile trecute și prezente și cu ciclul reîntrupării în această lume umană? Oamenii obișnuiți nu pot să explice clar acest lucru. Din moment ce dumnezeu a devenit trup și el guvernează totul, hristos știe despre acest lucru? Când voi avea ocazia, trebuie să-l întreb și să mă interesez de această chestiune; îl voi pune să-mi examineze înfățișarea și să vadă dacă destinul meu este bun, ce am fost în viața mea anterioară, dacă am fost animal sau om. Dacă el știe aceste lucruri, atunci voi fi impresionat; acest lucru l-ar face extraordinar, mai presus de oamenii obișnuiți, și posibil de hristos. De asemenea, se spune că tronul și locuința lui dumnezeu se află în Cer, deci știe acest dumnezeu întrupat unde se află locuința lui dumnezeu și Împărăția Cerurilor? Se spune că Împărăția Cerurilor are drumuri pavate cu aur, strălucitoare și splendide; dacă acest dumnezeu întrupat ne-ar putea face un tur, nu-i așa că toată viața noastră ar merita și credința noastră nu ar fi în zadar? În plus, nu ar mai fi nevoie să facem agricultură; atunci când ne-ar fi foame, hristos ar putea să transforme, pur și simplu, pietrele în hrană cu o singură propoziție. Cu cinci pâini și doi pești, el a hrănit cinci mii de oameni; nu ar fi acesta un mare avantaj pentru noi? Și atunci când vorbește hristos? Se spune că el oferă apă vie, dar unde este această apă vie? Cum se alimentează, cum curge? Toate acestea sunt chestiuni care merită explorate, fiecare dintre ele fiind destul de inedită. Dacă aș putea fi martor cu ochii mei la măcar una dintre acestea, atunci aș deveni o persoană cu intuiție în această viață, nu doar o persoană obișnuită.” Nu-i așa că această curiozitate îi învinge? (Ba da.)

Unii oameni ajung să creadă în Dumnezeu, să Îl accepte pe Hristos și să-L urmeze, dar nu pentru a dobândi adevărul, ci cu alte idei în minte. Unii oameni, de îndată ce Mă întâlnesc, întreabă: „Ce înseamnă cele șapte urgii și cele șapte potire din Apocalipsa? Ce semnificație are calul alb? A sosit deja calamitatea de trei ani și jumătate?” Eu răspund: „Despre ce Mă întrebi? Ce este Apocalipsa?” Replica lor este: „Nici măcar nu știi despre Apocalipsa? Se spune că tu ești dumnezeu, dar eu nu sunt atât de sigur!” Alții întreabă: „Pe parcursul procesului de răspândire a Evangheliei, întâlnim oameni care întreabă despre chestiuni mistice. Ce ar trebui să facem?” Nici măcar nu aștept să termine și spun: „Oricine întreabă mereu despre taine în loc să caute adevărul nu este o persoană care acceptă adevărul; nu poate fi mântuită în viitor. Cei care caută mereu mistere nu sunt buni; nu le răspândiți Evanghelia unor astfel de oameni.” De ce spun aceasta? La urma urmei, cine adresează aceste întrebări? Nu este altcineva; sunt ei înșiși. Ei vor să pună aceste întrebări și să știe răspunsurile la ele și cred că Eu nu știu cine le adresează, de parcă nu aș putea să-i văd așa cum sunt de fapt! După ce spun acest lucru, ei aud și se gândesc: „Dumnezeu a spus că nu sunt bun de nimic, așa că nu voi mai pune întrebări.” Și abordarea Mea? Nu le-a închis în mod eficient gura? Dacă le-aș fi răspuns, nu aș fi picat Eu în plasa lor? Atunci ar fi cerut un deget și ar fi luat toată mâna, punând la nesfârșit întrebări. Sunt obligat să le explic aceste lucruri? Ce ai putea face cu această cunoaștere? Chiar dacă știu, nu-ți voi spune. De ce ar trebui s-o fac? Sunt Eu o persoană care interpretează Scripturile? Ai venit aici pentru studii teologice? Vii să Mă scrutezi, iar Eu ar trebui să-Mi deschid inima pentru scrutarea ta? Se cuvine acest lucru? Vii ca să Mă testezi și ar trebui să îți permit să o faci? Se cuvine acest lucru? Tu nu te afli aici pentru a accepta adevărul; vii ca să pui întrebări cu o atitudine de ostilitate, îndoială și cercetare. Nu ar fi posibil ca Eu să îți ofer răspunsuri. Unii oameni spun: „Nu este necesar să răspunzi la orice întrebare?” Acest lucru depinde de chestiune. Când vine vorba de adevăr și de lucrarea bisericii, tot trebuie să iau în considerare situația. Dacă ți-am mai spus deja și încă te prefaci că nu știi, pretinzând că întrebi cu umilință, atunci nu-ți voi răspunde. Te voi emonda și, după aceea, vei înțelege. Din perspectiva modului în care antihriștii Îl scrutează și Îl analizează pe Hristos și a curiozității lor cu privire la esența lui Hristos și a lui Dumnezeu, ce anume scrutează antihriștii? Ei scrutează adevărul. Ei tratează tot ceea ce face Dumnezeu ca obiecte ale scrutării și analizei lor, folosind acest lucru ca o modalitate de a-și petrece timpul. Îl urmează pe Dumnezeu de parcă ar fi erudiți care studiază un anumit domeniu sau un anumit corp de cunoștințe, la fel ca neîncrezătorii care frecventează o școală de teologie. Pot astfel de oameni să primească iluminarea lui Dumnezeu? Pot ei să primească lumina? Pot ei să înțeleagă adevărul? (Nu.)

În biserică, există câteva sarcini care n-au mai fost întâlnite înainte și unele implică lucrare profesională. Când îndrum o astfel de lucrare, unii oameni ascultă cu seriozitate și smerenie, înțelegând principiile care ar trebui respectate în îndeplinirea acestor îndatoriri și adevărul-realitate care ar trebui practicat și pătruns. Cu toate acestea, unii oameni își frământă creierii scrutând în inimile lor; ei se gândesc: „Nu ai studiat aceste domenii. În plus, chiar poți să înveți atât de multe domenii? Cine poate să înțeleagă și să cunoască totul? Pe ce bază ne îndrumi tu? De ce ar trebui să te ascultăm? Deși uneori ceea ce spui când ne îndrumi chiar are sens, cum de știi acest lucru? Dacă eu nu studiez ceva, nu voi ști despre acel lucru. Trebuie să meditez, să mă străduiesc să învăț mai mult, să văd mai mult, să aud mai mult și să încerc să ajung în punctul în care nu mai am nevoie de îndrumarea ta și pot să fac singur acel lucru. Se pare că și tu înveți pe parcurs, stăpânind acel lucru puțin câte puțin.” Ei se uită doar la aparențele exterioare, fără să vadă că, într-o privință, indiferent de ceea ce spune sau face această persoană, există principii – indiferent care lucrare este îndrumată, acest lucru este făcut în mod principial, iar acest principiu este legat de nevoile reale ale oamenilor și de rezultatele dorite ale lucrării concrete. În altă privință, și cel mai important, această persoană nu a învățat nimic; cunoașterea, învățarea, intuiția și experiența Sa nu sunt remarcabile. Însă există un lucru pe care oamenii nu ar trebui să-l uite: indiferent dacă intuiția, cunoștințele, experiența și expertiza Sa sunt bogate sau demne de luat în seamă, sursa responsabilă pentru îndeplinirea lucrării curente nu este acest trup exterior, ci esența acestui trup – Însuși Dumnezeu. Prin urmare, dacă judeci pe baza înfățișării acestui trup – înălțimea și aspectul Său, tonul, intonația și modul de a vorbi – nu vei fi capabil să explici sau să înțelegi de ce El poate să preia aceste sarcini și să fie de competența Lui, nu vei fi capabil să vezi lucrurile așa cum sunt de fapt. Faptul că nu poți să vezi acest lucru așa cum este de fapt înseamnă că este o chestiune fără rezolvare? Nu, ea poate fi rezolvată. Nu este nevoie să o vezi așa cum este; trebuie doar să știi, să-ți amintești și să recunoști un lucru: Hristos este întruparea lui Dumnezeu. Principiile, poziția și atitudinea pe care oamenii ar trebui să le aibă față de Hristos nu sunt să scruteze, să analizeze sau să își satisfacă curiozitatea, ci să recunoască, să accepte, să asculte și să se supună. Dacă scrutezi și analizezi, acest lucru îți va permite să vezi esența lui Dumnezeu, în cele din urmă? Nu o va face. Dumnezeu nu permite nimănui să-L analizeze sau să-L scruteze; cu cât scrutezi și analizezi mai mult, cu atât Se va ascunde mai mult Dumnezeu de tine. Ce simt oamenii atunci când Dumnezeu Se ascunde? Conceptul de Dumnezeu din inima lor devine vag, conceptul de adevăr devine neclar și totul despre calea pe care ar trebui să o urmeze este în ceață. Este ca și cum ar exista un zid care îți blochează vederea; nu poți vedea direcția din față, totul este neclar. Unde este Dumnezeu? Cine este Dumnezeu? Există El cu adevărat? Aceste întrebări sunt ca un zid negru care stă în fața ta, ceea ce înseamnă că Dumnezeu Își ascunde fața de tine, făcând astfel încât să nu-L poți vedea. Toate aceste viziuni devin vagi pentru tine, se pierd, iar întunericul îți umple inima. Când inima ta este întunecată, mai ai vreo cale de urmat? Mai știi ce să faci? Nu știi. Oricât de clare erau direcția și obiectivele tale inițiale, atunci când Îl scrutezi și Îl analizezi pe Dumnezeu, acestea vor deveni vagi și întunecate. Oamenii sunt în pericol atunci când ajung într-o astfel de situație, într-o astfel de stare; asta se întâmplă cu cei care se concentrează pe scrutarea lui Dumnezeu. Antihriștii se află mereu într-o astfel de situație, cu întuneric total în față, incapabili să discearnă care sunt lucrurile pozitive, care este adevărul. Indiferent ce face Dumnezeu, ei sunt incapabili să confirme că este într-adevăr Dumnezeu, că este Însuși Dumnezeu; indiferent cum privesc, ei văd întruparea doar ca pe o persoană, fiindcă ei scrutează și analizează mereu, așa că și Dumnezeu continuă să-i orbească. Îi vezi cu ochii larg deschiși, strălucitori și mari, dar ei sunt încă orbi. Atunci când Dumnezeu Își ascunde chipul de oameni, inimile lor parcă sunt împietrite, cufundate în întuneric total. Ei văd doar fenomenele superficiale, incapabili să perceapă calea din interior, nereușind să înțeleagă adevărul subiacent – chiar mai mult, ei nu pot să vadă esența sau firea lui Dumnezeu.

Supunerea înfățișării și lucrării lui Dumnezeu la analiză și scrutare nu va da niciun rezultat. Este vital să nu cădem într-o stare de analizare și scrutare; aceasta este o cale a negativității. Atunci, care este calea pozitivă? Odată ce crezi cu tărie că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, că această persoană obișnuită este întruparea lui Dumnezeu și are esența Lui, ar trebui să accepți și să te supui necondiționat. Oamenii simt că acest trup are multe aspecte care sunt dezagreabile, multe aspecte care sunt contrare noțiunilor și închipuirilor umane; aceasta reprezintă o problemă pentru oameni. Dumnezeu operează în acest fel, iar ceea ce trebuie să se schimbe sunt noțiunile oamenilor, firile lor corupte și atitudinile lor față de Dumnezeu, nu întruparea lui Dumnezeu. Oamenii trebuie să caute adevărul aici, să caute intențiile lui Dumnezeu și să-și asume perspectiva și poziția corectă, mai degrabă decât să-L recunoască drept Dumnezeu și totuși să dorească în continuare să-L scruteze sau să analizeze și să discute ceea ce face și spune El. Aceasta ar fi o problemă majoră. Atunci când poziția și unghiul din care accepți adevărul sunt greșite, rezultatul felului în care privești totul se va schimba, afectând calea și direcția a ceea ce urmărești. Orice ar face sau spune Dumnezeu, este doar o problemă temporară dacă se potrivește cu concepțiile umane sau nu. Contribuția și valoarea a tot ceea ce face Dumnezeu pentru omenire, valoarea pe care o aduce vieții umane, sunt eterne. Acestea nu pot fi schimbate de nicio persoană, nicio disciplină academică, nicio argumentare sau teorie, sau nicio tendință. Aceasta este valoarea adevărului. Este posibil ca, în prezent, cuvintele și acțiunile acestei persoane obișnuite să nu-ți poată satisface vanitatea sau curiozitatea și să nu te poată convinge sau câștiga pe deplin în inimă și în discurs; cu toate acestea, contribuțiile tuturor cuvintelor pe care le rostește El astăzi și a întregii lucrări pe care o face în această epocă și în această perioadă pentru întreaga omenire, pentru întreaga epocă și pentru planul general de gestionare al lui Dumnezeu, sunt de neschimbat pe vecie – acest lucru reprezintă o realitate. Prin urmare, într-o zi îți vei da seama: „Acum douăzeci sau treizeci de ani, am scrutat, am interpretat greșit, m-am împotrivit și chiar am judecat și am condamnat o anumită afirmație făcută de această persoană obișnuită. Douăzeci sau treizeci de ani mai târziu, când revin asupra acelei afirmații, inima mea este pe deplin îndatorată și plină de învinovățire de sine.” Oamenii corupți sunt josnici și neînsemnați înaintea lui Dumnezeu, sunt mereu copii, nedemni de menționat. Oricât de multă lucrare ar face o persoană, în comparație cu contribuția la întreaga omenire a fiecărui cuvânt rostit de Dumnezeu în orice perioadă și în orice context, diferența este ca aceea dintre cer și pământ! Așadar, trebuie să înțelegi că Dumnezeu nu reprezintă obiectul scrutării, analizei și îndoielii oamenilor. Lucrarea și întruparea lui Dumnezeu nu sunt aici pentru a satisface curiozitatea oamenilor. El nu face toată această lucrare pentru a pierde timpul sau pentru a-I trece zilele – intenția Lui este să-i mântuiască pe oamenii unei epoci, să mântuiască întreaga omenire, iar rezultatele lucrării pe care intenționează să o îndeplinească sunt menite să dureze pentru totdeauna. Antihriștii Îl tratează pe Hristos ca pe o persoană obișnuită pe care să o scruteze și să o analizeze, pentru a-și satisface curiozitatea. Care este natura acestui lucru? Poate fi înțeles sau iertat? Ei perseverează în păcat, sunt blestemați și veșnic de neiertat! Dacă o persoană are umanitate, înțelege adevărul și deține adevărul-realitate, chiar și scrutarea lor este destul de respingătoare. A-L trata pe Hristos ca pe o persoană obișnuită și a-L scruta pe interior, a trata tot ceea ce face El cu ostilitate și calomnie și a căuta doar să-ți satisfaci curiozitatea despre cuvintele pe care Le rostește – chiar și unele persoane, la vederea Mea, spun: „Ai mai multă părtășie despre adevăr, despre limbajul celui de-al treilea Cer, spune mai multe lucruri pe care nu le știm” – drept ce o iau pe această persoană? Drept cineva care să le alunge plictiseala? Cum definește Dumnezeu această chestiune? Nu este aceasta hulire împotriva lui Dumnezeu? Dacă este îndreptată spre oameni, se numește batjocură și ridiculizare; dacă este îndreptată spre Dumnezeu, este hulire.

În conținutul acestei manifestări – scrutare, analiză și curiozitate – natura-esența antihriștilor se dezvăluie ca ticăloșie, ca fiind scârbită de adevăr. Ei ignoră toate lucrurile pozitive; le disprețuiesc și le tratează cu o atitudine disprețuitoare, fără a cruța nici măcar întruparea lui Dumnezeu. Ei trebuie să-și satisfacă, în toate privințele, curiozitatea, supunând totul scrutării lor, dorind să tragă concluzii și să dea de capăt tuturor lucrurilor, pentru a înțelege ce se întâmplă, astfel încât să pară cunoscători și inteligenți. Aceasta este firea coruptă a oamenilor. Fiind obișnuiți să scruteze totul, acum își îndreaptă scrutarea spre Dumnezeu. Și ce le aduce asta? Desăvârșire și mântuire? Nu, le aduce doar pierzanie și distrugere! Așa sunt definiți antihriștii. Ei sunt blestemați și condamnabili. În abordarea lor față de întruparea lui Dumnezeu, ei nu adoptă niciodată poziția de persoane care-L urmează sau de ființe create pentru a-L accepta și a-L privi; în schimb, Îl percep și Îl privesc din unghiul și perspectiva unui erudit, a unui atotștiutor, a unei persoane pline de curiozitate și a unui individ arogant care nu poate să înțeleagă adevărul și care disprețuiește lucrurile pozitive. Este destul de clar că astfel de oameni nu pot fi mântuiți.

6 Iunie 2020