II. Disprețuirea întrupării lui Dumnezeu

În ultima părtășie, am vorbit despre al doilea subpunct al celei de-a zecea manifestări a antihriștilor – disprețuirea întrupării lui Dumnezeu. Unde am rămas cu părtășia noastră? (Modul în care antihriștii Îl tratează pe Hristos ține de starea lor de spirit.) Am ajuns la punctul referitor la faptul că „modul în care ei Îl tratează pe Hristos ține de starea lor de spirit”. În primul rând, să trecem în revistă aspectele despre care s-a avut părtășie. Câte situații au fost disecate cu privire la sintagma „în funcție de starea lor de spirit”? (Au existat cinci situații: comportamentul lor atunci când se confruntă cu emondarea, comportamentul lor față de Hristos atunci când a fost vânat, atunci când generează noțiuni despre Dumnezeu întrupat, atunci când sunt promovați sau demiși și atunci când se confruntă cu medii diferite.) Cam acestea sunt. Atunci când ascultați conținutul acestor aspecte, auziți doar despre evenimentele pe care le conțin sau le comparați cu voi înșivă, dobândind adevărul și înțelegându-l prin intermediul acestor evenimente? Cu ce perspectivă ascultați? (Atunci când Dumnezeu dă în vileag și disecă aceste stări și manifestări, le pot compara cu mine însumi. Uneori, comportamentul meu poate să nu fie complet la fel ca manifestările antihriștilor, dar firea și natura-esență dezvăluite sunt aceleași.) Stările, manifestările și esențele expuse există în diferite măsuri în fiecare persoană. Atunci când oamenii ajung să creadă în Dumnezeu pentru prima dată, le este greu să observe manifestările acestor firi corupte în ei înșiși, dar pe măsură ce experiența lor de a crede în Dumnezeu se adâncește treptat, devin, fără să-și dea seama, conștienți de anumite firi și comportamente. Prin urmare, indiferent dacă manifestările specifice abordate de conținutul pe care îl discutăm te privesc în prezent sau dacă te-ai dedat unor astfel de comportamente în trecut, asta nu înseamnă că aceste probleme nu au legătură cu tine; nu înseamnă că nu vei face astfel de lucruri în viitor și nici nu înseamnă că nu ai astfel de firi și comportamente. Am avut părtășie și am dat în vileag diversele manifestări ale antihriștilor timp de peste un an. Având în vedere că am petrecut mai mult de un an având părtășie despre un subiect și încă nu l-am terminat, credeți că acest conținut al părtășiei noastre este specific și amănunțit? (Este amănunțit.) Este extrem de specific și amănunțit! În ciuda faptului că părtășia a ajuns la acest nivel, mulți oameni încă își manifestă comportamentele originale, fără să se schimbe câtuși de puțin. Altfel spus, cuvintele rostite și stările, firile și esențele expuse nu îi ajută nici măcar un pic. În această perioadă, există încă unii care continuă să aibă un comportament nesăbuit și lipsit de scrupule, să acționeze arbitrar și dictatorial și să se comporte cu încăpățânare și capricios. Ei rămân la fel ca înainte sau chiar devin mai dezlănțuiți după obținerea statutului, dezvăluindu-se și mai mult. În plus, există întotdeauna oameni care sunt înlocuiți și îndepărtați – ce se întâmplă aici? (Acest lucru se întâmplă pentru că acești oameni nu au acceptat niciodată adevărul; au auzit atât de multe predici, dar nu și le-au însușit.) Unul dintre motive este că acești oameni nu acceptă niciodată adevărul; ei sunt scârbiți de adevăr și nu iubesc lucrurile pozitive. Un alt motiv este că au în mod inerent esența antihriștilor, incapabili să accepte adevărul sau lucrurile pozitive. Prin urmare, chiar dacă am avut părtășie și am dat în vileag diferitele esențe și manifestări ale antihriștilor într-o manieră atât de specifică, acești antihriști și oameni răi continuă să acționeze nestingheriți și fără teamă, făcând orice-și doresc. Nu este acest lucru determinat de esența lor? Este realmente imposibil ca acești oameni să își schimbe natura; ei rămân neafectați de predici, indiferent câte au auzit, și, de asemenea, lipsiți de căință. Judecând după viața lor de zi cu zi, atitudinea lor față de îndeplinirea îndatoririlor și modul în care le îndeplinesc, ei nu acceptă deloc adevărul, iar firile lor nu s-a schimbat câtuși de puțin; aceste cuvinte sunt ca o predică pentru surzi – complet ineficientă. Aceste cuvinte nu îi afectează pe antihriști, dar au avut ele un anumit efect inhibitor asupra voastră? Au servit la limitarea anumitor comportamente și la ridicarea standardelor conștiinței și moralității voastre? (Oarecum.) Dacă nu au avut acest efect asupra unora, atunci mai sunt ei oameni? Nu sunt; sunt diavoli. Desigur, după ce au auzit aceste cuvinte, majoritatea oamenilor au dobândit un oarecare discernământ cu privire la diversele firi-esențe ale antihriștilor și au dezvoltat o ură față de firile antihriștilor din adâncul sufletului, dobândind în același timp o oarecare înțelegere și cunoaștere a propriilor firi-esențe corupte. Acesta este un semn bun, un lucru bun. Dar oare există oameni care devin din ce în ce mai negativi cu cât ascultă mai mult? La auzul acestor cuvinte, ei se gândesc: „S-a terminat. De fiecare dată când manifestările, stările și firile antihriștilor sunt date în vileag, acestea se potrivesc în totalitate cu ale mele. Nici măcar o dată nu sunt irelevante pentru mine. Când mă pot disocia complet de firea antihriștilor? Când pot să afișez unele manifestări ale poporului lui Dumnezeu, ale fiilor iubiți ai lui Dumnezeu?” Cu cât ascultă mai mult, cu atât devin mai negativi, cu atât simt că nu au nicio cale de urmat. Este normală această reacție? (Nu.) Voi vă simțiți negativi? (Nu.) Vă ustură sau vă provoacă disconfort de fiecare dată când Mă auziți expunând aceste manifestări și evenimente ale antihriștilor? Vă simțiți rușinați? (Ne ustură, ne simțim rușinați.) Indiferent de sentimentele pe care le aveți, faptul că nu duc la negativism este un lucru bun; ați rămas fermi. Cu toate acestea, a nu fi negativ nu este suficient; acest lucru nu atinge scopul, nu este țelul final. Trebuie să ajungeți la cunoașterea de sine prin aceste cuvinte. Nu este vorba despre a înțelege un aspect al comportamentului, ci despre a vă cunoaște firea și esența. Această înțelegere ar trebui să vă permită să găsiți calea de a practica în viață și în procesul de îndeplinire a datoriei voastre, știind ce acțiuni sunt conforme comportamentului antihristului, ce acțiuni dezvăluie firea unui antihrist și ce acțiuni sunt bazate pe principii. Dacă poți realiza acest lucru, atunci nu ai ascultat aceste cuvinte în zadar; ele au avut un efect asupra ta. În cele ce urmează, vom continua părtășia despre cea de-a patra manifestare a modului în care antihriștii Îl tratează pe Dumnezeu întrupat – ascultând, pur și simplu, ceea ce spune Hristos, dar fără să fie obedienți sau supuși.

D. Ascultând, pur și simplu, ceea ce spune Hristos, dar fără să fie obedienți sau supuși

Antihriștii doar ascultă ceea ce spune Hristos, dar nu sunt obedienți sau supuși; prin urmare, în ce fel ascultă ei? Această frază rezumă în mod esențial atitudinea cu care ascultă: nu există conformare, nu există supunere autentică; ei nu acceptă din inimă, ci doar ascultă cu urechile, fără să asculte sau să înțeleagă cu inima lor. Analizând literalmente, comportamentul și firea antihriștilor în această privință pot fi rezumate prin aceste elemente de bază. Din perspectiva firii-esențe a antihriștilor, astfel de oameni nu se supun și nu cedează la nimic din ceea ce vine de la Dumnezeu sau din ceea ce este considerat bun și pozitiv de către Dumnezeu sau de către oameni, și la nimic din ceea ce se conformează legilor naturale; în schimb, disprețuiesc astfel de lucruri și au propriile perspective și opinii. Sunt perspectivele lor în conformitate cu regulile și legile lucrurilor pozitive? Nu. Perspectivele lor se rezumă la două aspecte: unul reprezintă legile Satanei, iar celălalt este în conformitate cu interesele Satanei și cu natura-esență a Satanei. Prin urmare, în ceea ce privește întruparea lui Dumnezeu, perspectivele și atitudinile antihriștilor se rezumă, în principal, la două lucruri: unul constă în logica și legile Satanei, iar celălalt este firea-esență a Satanei. Hristos este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu în timp ce El efectuează un stadiu al lucrării pe pământ, este expresia și întruparea lui Dumnezeu în timp ce El efectuează un stadiu al lucrării pe pământ. Pentru un astfel de rol, antihriștii, în afară de curiozitate, de o plăcere de a-L scruta și de faptul că Îl tratează ca pe o persoană cu statut pe care să o lingușească și să o flateze, nu au în inimile lor o credință și o urmare autentice, cu atât mai puțin iubire și supunere reale. În ceea ce Îl privește pe Hristos, o figură care pare nesemnificativă în ochii omenirii corupte, aspectul Său este obișnuit și normal; discursul, comportamentul și purtarea Sa, precum și toate aspectele umanității Sale sunt, de asemenea, obișnuite și normale. Chiar mai mult, forma, modul și metoda lucrării pe care o face par extrem de obișnuite, normale și practice în ochii tuturor. Ele nu sunt supranaturale, nu sunt goale, nu sunt vagi și nu sunt detașate de viața reală. Pe scurt, din exterior, Hristos nu pare măreț. Discursul, acțiunile și purtarea Sa nu sunt profunde sau abstracte. Observând prin ochii oamenilor, nu se văd taine, nici ceva de neînțeles; El este pur și simplu prea practic, prea normal. Înainte de a discuta despre esența și natura întregii lucrări desfășurate de Dumnezeu întrupat, să luăm în considerare tot ceea ce este vizibil în exterior pentru oameni despre acest rol al lui Dumnezeu întrupat: discursul, comportamentul, purtarea, rutina Sa zilnică, personalitatea, interesele, nivelul de educație pe care îl are, problemele de care Îi pasă și despre care discută, maniera în care îi tratează pe oameni și interacționează cu ei, precum și lucrurile despre care transmite cunoștințe și așa mai departe. În opinia omului, toate acestea nu sunt supranaturale, mărețe sau goale, ci sunt în mod special practice. Toate aceste aspecte reprezintă un test pentru toți cei care-L urmează pe Hristos; însă aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu, care au conștiință și rațiune, odată ce înțeleg câteva adevăruri, grupează toate aceste manifestări normale și practice ale lui Hristos la exterior în categoria lui Dumnezeu întrupat pentru a le înțelege, a le pricepe și a se supune acestora. În orice caz, doar antihriștii nu fac acest lucru; ei nu pot s-o facă. Adânc în inima lor, unei figuri extrem de obișnuite precum Hristos pare că îi lipsește ceva. Mai exact, ce lipsește? În adâncul sufletului lor, antihriștii simt deseori că o astfel de persoană de rând nu prea pare a fi dumnezeu. De asemenea, ei cer frecvent ca o astfel de persoană obișnuită să vorbească, să acționeze și să se comporte într-un mod care, pentru ei, i s-ar potrivi adevăratului dumnezeu, lui hristos din închipuirea lor. Prin urmare, privind adânc în inimile antihriștilor, ei nu sunt dispuși să accepte o astfel de persoană obișnuită ca domnul lor, ca dumnezeul lor. Cu cât este mai normal, mai practic și mai obișnuit un aspect al lui Hristos, cu atât mai mult este disprețuit, batjocorit și chiar privit cu ostilitate de către antihriști. Așadar, în ceea ce privește orice aspect al comportamentului lui Hristos, inclusiv cuvintele Sale, în adâncul sufletului, antihriștii nu le pot accepta și sunt chiar potrivnici față de acestea.

Ce include discursul lui Hristos? Uneori este vorba despre a face rânduieli de lucru, uneori despre a evidenția neajunsurile cuiva, uneori despre a da în vileag esența coruptă a unui anumit tip de persoană, uneori despre a analiza esența și toate detaliile unei probleme pentru a diseca problemele implicate, uneori despre a judeca ce este bine și ce este rău într-o chestiune, uneori despre a determina finalul pentru un anumit tip de persoană, uneori despre a promova anumite persoane, uneori despre a demite anumite persoane, uneori despre a emonda anumiți oameni și uneori despre a-i alina și a-i îndemna pe unii oameni. Desigur, pe lângă adevărurile legate de viața-fire a oamenilor despre care vorbește Hristos în timpul lucrării Sale, El abordează frecvent tot felul de lucruri, precum și unele subiecte legate de cunoașterea umană și diverse domenii profesionale. Hristos este o persoană normală și practică; El nu trăiește într-un vid. El are gânduri și puncte de vedere despre toate aspectele legate de existența și viața oamenilor și abordează aceste aspecte cu principii. Dacă aceste principii se referă la subiectele privind supraviețuirea oamenilor, intrarea în viață a oamenilor, închinarea la Dumnezeu, se poate spune că ele sunt toate adevăruri? (Da.) Cuvintele referitoare la cunoașterea umană, la filosofie și la unele chestiuni profesionale despre care vorbește Hristos nu pot fi numite în mod direct adevăruri, dar ele diferă ca punct de vedere, atitudine și principiu de ceea ce știu oamenii despre aceste subiecte. De exemplu, oamenii ar putea adopta o atitudine reverențioasă față de o informație, trăind după aceasta, în timp ce Hristos poate să disece și să discearnă toate tipurile de cunoștințe și să le trateze corect. Să luăm, de exemplu, expertiza voastră într-o anumită profesie și stăpânirea cunoștințelor aferente. Ce puteți obține prin aplicarea acestor cunoștințe? Cum aplicați această cunoaștere în procesul de îndeplinire a datoriei voastre? Este implicat vreun adevăr-principiu? Dacă nu înțelegi adevărul, atunci nu există principii și te bazezi doar pe cunoștințe în îndeplinirea datoriei tale. Deși s-ar putea să nu fiu un expert în acea profesie sau să nu am o înțelegere profundă a acelor cunoștințe, ci doar să înțeleg ideea generală și să cunosc unele lucruri fundamentale, știu cum să aplic această cunoaștere într-un mod și cu principii care îi permit să slujească efectiv lucrării lui Dumnezeu. Aceasta este diferența. Întrucât ei nu acceptă adevărul, antihriștii nu vor vedea niciodată acest aspect și nu vor înțelege niciodată care este, cu adevărat, esența lui Hristos. Hristos are esența lui Dumnezeu – unde anume se actualizează și se manifestă această afirmație, cum ar trebui să o trateze oamenii și ce beneficii și câștiguri primesc oamenii de pe urma ei? Antihriștii nu vor vedea niciodată acest aspect. De ce se întâmplă acest lucru? Există un motiv foarte important: oricât de mult s-ar uita antihriștii la întruparea lui Dumnezeu, ei văd doar o persoană. Ei evaluează dintr-o perspectivă omenească, folosindu-se de cunoștințele, experiența, intelectul, intrigile și șiretlicurile umane pentru a căuta, dar oricât ar căuta, ei nu pot vedea nimic special în acest om și nici nu pot discerne că El are esența lui Dumnezeu. Spuneți-Mi, pot ei să o vadă cu ochiul liber? (Nu.) Dar dacă folosesc un microscop sau raze X? Ar fi și mai puțin probabil să o vadă atunci. Unii oameni întreabă: „Dacă nu poate fi văzută cu ochiul liber sau la microscop, cei care sunt în contact cu tărâmul spiritual îl pot vedea?” (Nu.) Cei care sunt în contact cu tărâmul spiritual pot vedea în acel tărâm și pot percepe duhurile, deci de ce nu Îl pot discerne pe Dumnezeu întrupat? Credeți că Satana Îl poate vedea pe Dumnezeu în tărâmul spiritual? (Da.) La fel ca Dumnezeu, Satana există în tărâmul spiritual, dar Îl recunoaște pe Dumnezeu ca Dumnezeu? (Nu.) Îl urmează pe Dumnezeu sau crede în El? (Nu.) Satana Îl poate vedea pe Dumnezeu în fiecare zi, dar nu crede în El și nici nu-L urmează. Așadar, chiar dacă cei aflați în contact cu tărâmul spiritual ar putea vedea Duhul lui Dumnezeu, ar recunoaște ei acest Duh drept Dumnezeu? (Nu.) Rezolvă această explicație rădăcina problemei? (Da.) Care este rădăcina aici? (Ei nu Îl recunosc pe Dumnezeu și nu se tem de El.) În adâncul lor, antihriștii nu Îl recunosc pe Dumnezeu. Strămoșii lor, înseși rădăcinile lor, nu L-au recunoscut pe Dumnezeu. Chiar cu Dumnezeu drept în fața ochilor, ei nu L-au recunoscut și nici nu I s-au închinat. Atunci, cum ar putea să I se închine lui Dumnezeu întrupat, care pare atât de obișnuit și neînsemnat? Nu ar putea sub nicio formă să facă asta. Prin urmare, indiferent de mijloacele pe care le folosesc antihriștii pentru a vedea, este în zadar. Din momentul în care Dumnezeu Și-a început lucrarea și până acum, a rostit atât de multe cuvinte și a făcut o lucrare atât de măreață. Nu este acesta cel mai mare semn și cea mai mare minune din lumea oamenilor? Dacă antihriștii ar fi putut să recunoască acest lucru, ar fi crezut cu mult timp în urmă; nu ar fi așteptat până acum. Se gândesc unii oameni că: „Antihriștii pur și simplu nu au văzut suficient din faptele reale ale lui Dumnezeu, așa că rămân neconvinși; dacă Dumnezeu le-ar arăta unele semne și minuni, le-ar permite să vadă cum este cu adevărat tărâmul spiritual, și dacă ar vedea persoana reală a lui Dumnezeu și că toate cuvintele Sale au fost îndeplinite, atunci L-ar recunoaște și L-ar urma pe Dumnezeu”? Așa stau lucrurile? După ce s-au luptat cu Dumnezeu atâția ani în tărâmul spiritual fără să fie convinși, ar putea antihriștii să se supună brusc în doar câțiva ani? Este imposibil; natura-esența lor este neschimbătoare. Dumnezeu întrupat a făcut atât de multă lucrare și a rostit atât de multe cuvinte, însă nimic din toate acestea nu îi poate cuceri și nici nu pot recunoaște identitatea și esența lui Dumnezeu. Aceasta este natura lor înnăscută. Ce indică această natură? Înseamnă că astfel de oameni ca antihriștii vor purta mereu un război împotriva lui Dumnezeu, a adevărului și a lucrurilor pozitive, luptând până la capăt, fără să înceteze niciodată până la moarte. Nu sunt ei țintele legitime ale distrugerii? Ce înseamnă „fără încetare până la moarte”? Înseamnă că ar prefera să moară decât să recunoască cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul, ar prefera să moară decât să I se supună lui Dumnezeu. Acest lucru merită moartea.

Când vine vorba de Hristos, acest om de rând, antihriștii Îl scrutează nu numai din exterior, ci și din interior. Astfel, atunci când Hristos vorbește și acționează, antihriștii afișează o varietate de comportamente. Haideți să dăm în vileag natura-esența lor prin diferitele manifestări pe care antihriștii le afișează ca răspuns la discursul și acțiunile lui Hristos. De exemplu, atunci când Hristos are părtășie cu oamenii despre lucrare și despre adevărurile-principii, El menționează unele practici specifice. Acestea implică felul în care oamenii ar trebui să îndeplinească și să implementeze în mod specific o sarcină în timpul procesului de îndeplinire a datoriei lor. În general, nicio sarcină nu se rezumă la a discuta teorie, a striga sloganuri, a înveseli pe toată lumea și apoi a-i pune pe toți să depună un jurământ, și cu asta basta; fiecare sarcină legată de datorie este complexă și implică anumite detalii. De exemplu: cum să alegi persoana potrivită, cum să gestionezi și să tratezi diferitele stări ale oamenilor, cum să gestionezi diferitele probleme care apar în timpul procesului de îndeplinire a datoriei în conformitate cu principiile, cum să obții o cooperare armonioasă între oameni fără să acționezi arbitrar și dictatorial sau să te comporți în mod voit și capricios, și așa mai departe, acoperind diverse subiecte. Atunci când oamenii trebuie să pună în aplicare o lucrare specifică despre care a avut părtășie Hristos și să se ocupe de proiecte specifice, s-ar putea să întâmpine dificultăți. Este ușor să strigi sloganuri și să predici doctrine, dar implementarea efectivă nu este atât de simplă. Oamenii trebuie cel puțin să depună efort, să plătească un preț și să petreacă timp pentru a merge efectiv și a îndeplini aceste sarcini. Acest lucru implică, pe de o parte, găsirea unor indivizi potriviți și, pe de altă parte, învățarea despre profesia implicată, cercetarea cunoștințelor comune și a teoriilor legate de diverse aspecte profesionale, precum și metodele și abordările specifice de operare. În plus, s-ar putea să se confrunte cu unele probleme dificile. În general, oamenii normali se simt puțin descurajați la auzul acestor dificultăți, simțind o oarecare presiune, dar cei care Îi sunt loiali și supuși lui Dumnezeu, atunci când se confruntă cu dificultăți și se simt presați, se vor ruga în tăcere în inimile lor, cerându-I lui Dumnezeu să îi îndrume, să le sporească credința, să îi lumineze și să îi ajute și, de asemenea, cerându-I protecție împotriva greșelilor, astfel încât să își poată îndeplini loialitatea și să depună tot efortul pentru a dobândi o conștiință curată. Cu toate acestea, oamenii de tipul antihriștilor nu sunt așa. Atunci când aud despre rânduieli specifice în lucrarea de la Hristos pe care trebuie să le pună în aplicare și că lucrarea are unele dificultăți, ei încep să se simtă potrivnici în sinea lor și nu sunt dispuși să continue. Cum arată faptul că nu sunt dispuși? Ei spun: „De ce nu-mi ies niciodată lucruri bune în cale? De ce mi se dau mereu probleme și cerințe? Sunt considerat un leneș sau o slugă căruia trebuie să i se dea ordine? Nu sunt atât de ușor de manipulat! O spui atât de ușor; de ce nu încerci să o faci tu însuți?” Este aceasta supunere? Este aceasta o atitudine de acceptare? Ce fac ei? (Se împotrivesc, se opun.) Cu ia naștere această împotrivire și opoziție? De exemplu, dacă li se spune: „Du-te și cumpără câteva kilograme de carne și gătește o friptură de porc înăbușită pentru toată lumea”, s-ar opune ei acestui lucru? (Nu.) Însă dacă li se spune: „Astăzi, du-te și cultivă acel pământ, iar în timp ce cultivi, trebuie să termini mai întâi de îndepărtat pietrele înainte de a putea mânca”, nu ar fi dispuși să o facă. Odată ce implică greutăți fizice, dificultăți sau presiune, resentimentul lor iese la suprafață și nu mai sunt dispuși să continue; încep să se împotrivească și să se plângă: „De ce mie nu mi se întâmplă lucruri bune? De ce sunt trecut cu vederea atunci când este timpul pentru sarcini ușoare sau lejere? De ce sunt eu ales pentru lucrarea grea, obositoare sau murdară? Oare pentru că par lipsit de viclenie și ușor de manipulat?” Aici începe împotrivirea lăuntrică. De ce sunt ei atât de potrivnici? Ce „lucrare murdară și obositoare”? Ce „dificultăți”? Nu fac toate acestea parte din datoria lor? Oricine este desemnat trebuie să o facă; ce este de ales? Este vorba despre a le îngreuna în mod deliberat lucrurile? (Nu.) Însă ei cred că este vorba despre a le îngreuna în mod deliberat lucrurile, punându-i în dificultate, așa că nu acceptă această datorie dată de Dumnezeu și nu sunt dispuși să o accepte. Ce se întâmplă aici? Oare devin potrivnici atunci când se confruntă cu dificultăți, când trebuie să îndure greutăți fizice și când nu mai pot trăi în confort? Este aceasta supunere necondiționată, fără nemulțumiri? Ei devin reticenți la cea mai mică dificultate. Față de orice nu vor să facă, orice lucrare pe care o percep ca fiind dificilă, indezirabilă, înjositoare sau privită cu dispreț de ceilalți, se împotrivesc cu înverșunare, se opun și refuză, fără să arate nici cea mai mică urmă de supunere. Prima reacție a antihriștilor atunci când se confruntă cu cuvintele, cu poruncile lui Hristos sau cu principiile despre care are El părtășie – de îndată ce acestea le creează dificultăți sau le cer să sufere sau să plătească un preț – este împotrivirea și refuzul, simțind repulsie în inimile lor. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de lucruri pe care sunt dispuși să le facă sau care le aduc beneficii, atitudinea lor nu este aceeași. Antihriștii își doresc să se delecteze cu confortul și să iasă în evidență, dar sunt ei încântați și fericiți să accepte atunci când se confruntă cu suferința trupească, cu nevoia de a plăti un preț sau chiar cu riscul de a-i ofensa pe alții? Pot ajunge atunci la supunere absolută? Nici pe departe; atitudinea lor este în întregime una de nesupunere și recalcitrantă. Atunci când oamenii asemănători antihriștilor se confruntă cu lucruri pe care nu vor să le facă, lucruri care nu se aliniază cu preferințele, gusturile sau interesele lor, atitudinea lor față de cuvintele lui Hristos devine una de refuz și împotrivire absolută, fără nicio urmă de supunere.

Unii oameni, în timp ce Îl ascultă pe Hristos vorbind, încep să își facă gânduri: „De ce spune Hristos acest lucru? Cum ar putea El să trateze această chestiune cu acest punct de vedere? Cum ar putea El să aibă o astfel de părere, cum ar putea să definească ceva în acest fel? Oare și acest lucru reprezintă adevărul? Sunt și acestea cuvintele lui Dumnezeu? Eu nu cred. Modul în care Dumnezeu vorbește în Biblie este consemnat diferit, cu un anumit tip de raționalitate, fără a intra în aceste chestiuni detaliate și triviale. De ce vorbește Hristos în acest fel? Întotdeauna este vorba despre detalii și disecarea detaliilor; poate Dumnezeu să vorbească într-adevăr așa?” Ei nu au noțiuni de fiecare dată când citesc cuvintele lui Dumnezeu, iar ceea ce gândesc este: „Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu; trebuie să mă bazez pe ele pentru a dobândi viața, mântuirea și binecuvântările.” Cu toate acestea, atunci când interacționează efectiv cu Hristos, încep să își formeze opinii cu privire la punctele Sale de vedere, comentariile și atitudinile Sale față de anumite chestiuni, precum și la modul în care tratează anumite persoane, iar aceste opinii pot fi considerate noțiuni umane. Atunci când antihriștii generează noțiuni în inimile lor, se vor ruga lui Dumnezeu să le emondeze noțiunile? În niciun caz. Ei evaluează încontinuu cuvintele lui Hristos după propriile noțiuni, fără nicio urmă de inimă supusă. Astfel, atunci când dezvoltă noțiuni despre Hristos, încep să se simtă potrivnici în sinea lor și devin treptat ostili față de Hristos. Când apare un astfel de antagonism, mai plănuiesc antihriștii să se supună? Mai plănuiesc ei să accepte? În inimile lor, încep să se împotrivească, gândindu-se: „Hm, acum te am la mână cu ceva. Nu se presupune că tu ești dumnezeu? Nu sunt toate cuvintele tale adevărul? Se pare că și tu raționezi atunci când faci lucruri și judeci chestiunile pe baza a ceea ce vezi cu ochii tăi. Acțiunile tale nu se aliniază cu esența lui dumnezeu!” Ei încep să simtă neascultare în sinea lor. Când apare această neascultare, ea se dezvăluie în exterior. Ei ar putea spune: „Ceea ce spui tu pare corect, dar trebuie să verific cuvintele lui dumnezeu pentru a vedea ce spune el despre asta. Trebuie să mă rog la dumnezeu pentru a vedea cum mă conduce. Trebuie să aștept și să caut, pentru a vedea cum mă îndrumă și mă luminează Dumnezeu. Cât despre ceea ce ai spus, nu mai este ceva de luat în considerare și nu poate fi baza acțiunilor mele.” Ce manifestare este aceasta? (Negarea lui Hristos.) Îl neagă pe Hristos, dar de ce mai citesc „Cuvântul Se arată în trup”? (Dumnezeule, cred că ei Îl recunosc doar pe Dumnezeul nedeslușit din ceruri și Îl neagă categoric pe Hristos de pe pământ.) Antihriștii trăiesc în mod constant în cuvinte și doctrine goale, venerând un Dumnezeu măreț și invizibil. Prin urmare, ei respectă și apreciază foarte mult cuvintele scrise care sunt cuvântările înregistrate ale lui Hristos, dar Îl consideră pe Hristos, care este cât se poate de obișnuit, ca neavând niciun fel de statut în inimile lor. Nu este acest lucru contradictoriu? Atunci când nutresc noțiuni despre Hristos, ei zic: „Trebuie să mă rog și să caut să văd ce spun cuvintele lui dumnezeu.” Dacă nu recunosc decât cuvintele lui Dumnezeu, dar nu pe Hristos, cine sunt ei? (Antihriștii.) Indiferent cât de semnificative sau profunde pot fi noțiunile lor despre cuvintele lui Hristos, odată ce aceste cuvinte sunt tipărite, noțiunile lor dispar. Odată ce cuvintele devin text, ei le venerează ca pe Dumnezeu. Nu este aceasta aceeași eroare făcută de farisei și de cei din cercurile religioase? Neînțelegerea adevărului facilitează apariția acestor manifestări și noțiuni. După ce antihriștii dezvoltă noțiuni, inimile lor nu se pot supune; nu există supunere, ci doar împotrivire.

În ce circumstanțe dezvoltă oamenii de rând noțiuni sau ce fel de oameni sunt predispuși să dezvolte noțiuni? Un fel sunt cei care nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu, iar altul sunt cei care nu au înțelegere spirituală și nu acceptă adevărul; ei sunt predispuși să dezvolte noțiuni. Odată ce apar noțiunile, încep să se împotrivească în inimile lor. De exemplu, aș putea să le spun oamenilor să facă într-un anumit fel un lucru, bazându-Mă pe contextul, mediul și nevoile umane din acel moment. Ulterior, pe măsură ce timpul trece și situațiile se schimbă, modul și metoda de tratare a problemei s-ar putea schimba și ele. Totuși, această schimbare le oferă antihriștilor ocazia de a dezvolta noțiuni: „Ai spus înainte acest lucru, declarându-l ca fiind adevărul și spunându-le oamenilor să îl practice în acest fel. În cele din urmă, am înțeles și am putut să practicăm acest lucru și să îl respectăm, crezând că avem speranță la binecuvântări, iar acum ne spui să procedăm diferit – ce înseamnă asta? Nu cumva ne chinui? Nu ne tratezi ca fiind mai puțin decât oameni? Care este, mai exact, modul corect de a face acest lucru?” Orice schimbare de metodă, abordare sau declarație îi poate înfuria pe unii oameni – aceste persoane sunt cei care nu înțeleg deloc adevărul și nu îl pot pricepe. Ei evaluează tot ceea ce face Dumnezeu cu puncte de vedere vechi, teorii vechi, unele standarde morale umane, standarde de conștiință și chiar unele gândiri logice și cunoștințe umane. Când toate acestea contrazic ceea ce a spus Hristos sau când apar discrepanțe la mijloc, ei nu știu cum să gestioneze situația. Atunci când nu sunt siguri cum să procedeze, oamenii normali ar trebui să fie capabili să se calmeze și să accepte mai întâi, apoi să caute treptat să înțeleagă. Cu toate acestea, antihriștii nu sunt așa. Ei mai întâi se împotrivesc și apoi se roagă înaintea Dumnezeului nedeslușit, părând că practică adevărul și că Îl iubesc foarte mult pe Dumnezeu. Care este scopul rugăciunii lor? Este de a găsi suficiente dovezi pentru a nega cuvintele lui Hristos, pentru a condamna și critica ceea ce a spus Hristos, pentru a obține liniștea sufletească. Acesta este modul în care își înlătură ei noțiunile. Poate acest lucru să le înlăture noțiunile? (Nu.) De ce nu? (Pentru că ei nu acceptă adevărul. Nu caută adevărul din cuvintele lui Dumnezeu, ci încearcă să-L nege pe Dumnezeu.) Exact, ei nu își înlătură noțiunile cu o atitudine de acceptare a adevărului sau într-o manieră care acceptă adevărul. Noțiunile lor nu sunt lăsate deoparte; ele persistă în inimile lor. Prin urmare, o astfel de abordare nu le va înlătura niciodată noțiunile, nu le va permite niciodată să renunțe la noțiunile lor. În schimb, aceste noțiuni se acumulează în timp; pe măsură ce timpul trece și numărul anilor de credință în Dumnezeu crește, la fel se întâmplă și cu noțiunile și închipuirile lor. În consecință, atitudinea lor față de Hristos, față de această persoană de rând, devine în mod inevitabil tot mai împovărată de noțiuni. În același timp, crește și bariera din inimile lor față de Hristos și ranchiuna lor față de El. În cele din urmă, ce pot ei să câștige purtând aceste bariere și noțiuni în timp ce își fac îndatoririle, participă la adunări și mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu? În afară de dorințele lor pentru binecuvântări, care cresc de la o zi la alta, ei nu câștigă nimic.

Voi aveți vreo noțiune despre Hristos? Cerințele oamenilor la adresa lui Dumnezeu le modelează noțiunile despre Hristos. De unde provin aceste cerințe? Ele provin din ambițiile, dorințele, noțiunile și închipuirile oamenilor. Așadar, ce fel de noțiuni dezvoltă oamenii? Ei cred că Hristos ar trebui să spună una sau alta, că ar trebui să vorbească și să acționeze în anumite moduri. De exemplu, atunci când cineva se simte negativ și slab, s-ar putea gândi: „Nu este Dumnezeu iubire? Dumnezeu este ca o mamă iubitoare, ca un tată plin de compasiune; Dumnezeu ar trebui să le ofere alinare oamenilor. Uitați de Dumnezeul din ceruri; El este de neatins. Acum că Dumnezeu a venit pe pământ, oamenii au acest acces convenabil. Din moment ce mă simt negativ, trebuie să merg înaintea lui Dumnezeu și să spun ce am pe suflet.” Și, în timp ce se descarcă, varsă lacrimi, vorbește despre dificultățile, slăbiciunile sale și discută deschis despre firea sa coruptă. Ce caută oamenii cu adevărat, în inimile lor? Vor să fie mângâiați, vor să audă cuvinte plăcute, vor ca Dumnezeu să le spună cuvinte care să le aline tristețea, să îi înveselească, să le aducă alinare și să îi oprească din a se simți negativi. Nu așa stau lucrurile? Mai ales pentru un anumit tip de persoane, ele nutresc această închipuire: „Pentru oameni, slăbiciunea și negativitatea sunt doar atât, dar pentru Dumnezeu, doar o singură propoziție poate face o persoană să se simtă complet revigorată, toate necazurile și tristețile din inima ei dispărând instantaneu. Slăbiciunea și negativitatea se vor risipi ca fumul, iar ea poate fi puternică în fața oricărui lucru, fără să mai fie slabă sau împotmolită în negativitate, rămânând fermă în mărturia ei. Ei bine, atunci, lăsați-L pe Hristos să vorbească!” Spune-Mi, ce ar trebui să spun când Mă confrunt cu o astfel de situație? Pe de o parte, trebuie să Îmi dau seama de ce această persoană are un sentiment negativ și ce datorie îndeplinește; pe de altă parte, ar trebui să am părtășie despre principiile pe care cineva ar trebui să le respecte în procesul de îndeplinire a datoriei sale. Nu este aceasta o exprimare clară? Pentru unii care sunt nesăbuiți și încăpățânați și nu acceptă adevărul, este necesar să spunem ceva de disciplinare pentru a-i stimula, pentru a-i încuraja. În același timp, este, totodată, necesar să dăm în vileag natura-esență a acestui tip de persoană, astfel încât să înțeleagă la ce se referă faptul de a fi mereu negativ și de ce e în permanență negativă. Dacă spun că aceia care sunt mereu negativi sunt oameni care nu acceptă adevărul, care nu iubesc adevărul, pot ei să găsească alinare după ce aud acest lucru? (Nu.) Să presupunem că aș spune următoarele: „Este normal să fii în mod constant negativ. Este o manifestare copilărească; este asemenea unui copil care poartă poverile unui adult, devenind în permanență negativ din cauza greutății. Ești de statură mică, tânăr, și nu ai experimentat prea multe, așa că trebuie să înveți treptat. În plus, părinții tăi au și ei o responsabilitate; nu te-au învățat bine, deci nu este vina ta.” Ei ar putea atunci să întrebe: „Așadar, ce este această fire coruptă pe care o am?” „Aceasta nu este o fire coruptă; doar că ești prea tânăr și provii dintr-un mediu familial bun; ești răsfățat și alintat. În câțiva ani, pe măsură ce te maturizezi, va fi mai bine.” S-ar simți ei liniștiți să audă acest lucru? Dacă aș adăuga o îmbrățișare mare și aș transmite energie pozitivă, nu s-ar simți calzi pe dinăuntru? În acest fel, ar simți că au experimentat iubirea și căldura lui Dumnezeu. Dar, de obicei, Hristos nu acționează în acest fel. De fapt, ar putea să facă acest lucru pentru copiii mai mari, ca o formă de alinare, dar pentru fiecare adult, El nu ar acționa în acest fel; acest lucru s-ar numi înșelarea unui nesăbuit. În schimb, El va vorbi la obiect, îți va arăta o cale, va clarifica ce se întâmplă cu adevărat și te va lăsa să alegi liber. Ce fel de persoană ești determină calea pe care mergi. Analizând esența a tot ceea ce face Hristos, El nu îi înșală pe oameni și nu Se joacă cu ei, dar ei nu pot accepta acest lucru. Ei nu acceptă faptele, dar aceasta este însăși esența lui Hristos; El nu poate acționa decât în acest fel. Dacă oamenii nu pot să accepte acest lucru, nu se creează un conflict între oameni și Dumnezeu? Dacă ei nu-și pot atinge scopul și, de asemenea, nu acceptă adevărul, nu creează acest lucru o barieră? (Ba da.) Acest lucru se întipărește în inimile oamenilor. Inițial, oamenii au crezut că Dumnezeu era foarte iubitor, blând ca o mamă sau o bunică. Dar acum, văzând că lucrurile nu stau chiar așa și că nu simt nici măcar un pic de căldură, se simt descurajați. Poate fi îndeplinită închipuirea lor, conform căreia „o singură frază de la Hristos mă poate scoate din negativism”? „Atât timp cât Hristos vine să-mi rezolve problemele, garantez că mă voi încălzi instantaneu lăuntric și nu voi mai fi niciodată negativ; totul va deveni clar și se va deschide o cale.” Este această închipuire realistă? Poate fi atins acest obiectiv? (Nu.) Prin urmare, în această chestiune, dacă oamenii se bazează întotdeauna pe noțiunile și închipuirile lor, nu va funcționa; ei trebuie să caute adevărul pentru a rezolva problema.

Unii oameni fac anumite lucruri în culise, iar când Mă întâlnesc, Îmi spun: „Am săvârșit păcatul desfrânării când eram în adolescență.” Eu zic: „Te rog să nu-Mi spui despre asta. Roagă-te sincer în privat și căiește-te cu adevărat și atunci problema va fi rezolvată, iar Dumnezeu nu-Și va aminti de ea. Nu este nevoie să-mi spui față în față; Eu nu cercetez amănunțit aceste lucruri.” Când îi împiedic să vorbească, încep să aibă gânduri: „Ești Tu cu adevărat Dumnezeu? Inima mea este atât de sinceră, o inimă în flăcări, iar Tu ai stins-o cu o găleată de apă rece. Am vrut doar să am o discuție sinceră cu Tine, de ce nu mă asculți? Ar fi bine dacă ai asculta; am mai multe detalii de spus.” Eu zic: „Scopul final al mărturisirii păcatelor tale este să te căiești, nu să povestești numeroase detalii. Dacă te-ai căit cu adevărat în adâncul inimii tale, forma nu contează; parcurgerea acestui proces este inutilă. Clarificarea tuturor detaliilor și circumstanțelor pentru Mine nu înseamnă că te-ai căit. Dacă te-ai căit cu adevărat, chiar dacă nu spui nimic, tot te-ai căit. Iar dacă nu ai făcut-o, ar fi zadarnic chiar dacă ai vorbi despre asta.” Unii oameni nu înțeleg, crezând că vreau să aud tot, cum ar fi faptul că au fost desfrânați, au furat sau i-au condamnat pe alții și le-au înscenat diverse înainte să ajungă să creadă în Dumnezeu. Ei cred că sunt dispus să ascult toate aceste chestiuni legate de viața personală, că vreau să cunosc și să percep cele mai profunde gânduri ale tuturor și toate acțiunile pe care le-au făcut, bune sau rele. Nu este aceasta o noțiune umană? Ei greșesc. Trebuie să știu doar despre firile corupte ale oamenilor, despre esența lor și despre calea pe care merg; acest lucru este suficient pentru a aborda problema semnificativă a mântuirii lor. Nu este nevoie să știu despre viața prezentă sau viitoare a fiecărei persoane; nu este nevoie de astfel de detalii. Oamenii presupun: „Și Tu ești normal și practic. Există unele lucruri pe care Tu nu le știi, așa că poate vrei să înțelegi trecutul familial al fiecărui individ, mediul în care a crescut și aceste experiențe speciale din timpul creșterii, să îl cunoști temeinic în scopuri profesionale, pentru a obține pârghii cu ajutorul cărora să îl judeci și să îl dai în vileag.” Așa stau lucrurile? (Nu.) Având aceste noțiuni și închipuiri, unii oameni vor mereu să-Mi împărtășească faptele lor din trecut atunci când Mă întâlnesc, spunând: „O, Tu nu știi, familia mea era așa…” Eu le spun: „Nu vorbi despre problemele familiei tale; împărtășește câteva experiențe despre credința în Dumnezeu.” Alții spun: „O, Tu nu știi, am avut atât de mulți parteneri înainte” sau „Nu știi cui i-am înscenat lucruri până acum.” Este folositor să spuneți aceste lucruri? (Nu.) Ei cred că Dumnezeu întrupat chiar este dispus să cunoască aceste aspecte, este dornic să înțeleagă toate comportamentele dizgrațioase dintre oameni și diferitele aspecte detaliate ale vieții decadente a oamenilor. Atunci când mă întâlnesc cu astfel de oameni, le spun: „Dacă vrei să mărturisești și să te căiești, roagă-te înaintea lui Dumnezeu în intimitate, nu-mi spune Mie. Eu sunt responsabil doar să te învăț cum să îți faci bine datoria și cum să I te închini lui Dumnezeu în viața reală, pentru a te ajuta să dobândești mântuirea. Atunci când ne întâlnim, putem vorbi despre orice are legătură cu acestea, dar este mai bine să nu menționăm chestiuni care nu au legătură.” Auzind asta, unii oameni încep să se gândească: „Lui Dumnezeu chiar Îi lipsește iubirea, Dumnezeu nu este tolerant.” În opinia lor, ce fel de persoană are iubire? Un director de comitet de cartier, cineva care se ocupă în mod special de problemele banale de zi cu zi ale altor oameni. Ar trebui să mă ocup Eu de astfel de lucruri? Nu-mi pasă deloc de aceste chestiuni! Cum îți trăiești viața, ce mănânci și cu ce te îmbraci, cum câștigi bani, situația ta economică, cum te înțelegi cu vecinii tăi – Eu nu Mă amestec în nimic din toate acestea. Aceasta este atitudinea pe care oamenii o au față de Hristos atunci când nutresc noțiuni. Mai ales atunci când dezvoltă noțiuni față de cuvintele lui Hristos sau când cuvintele lui Hristos le contrazic în totalitate noțiunile, antihriștii nu renunță la acestea și nu acceptă adevărul, nici nu le disecă și nici nu caută adevărul; în schimb, se agață de noțiunile lor și, în inimile lor, condamnă în secret ceea ce spune Hristos.

În această ultimă perioadă, Dumnezeu duce la îndeplinire lucrarea de judecată din zilele de pe urmă. Pe măsură ce Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se extinde, în casa lui Dumnezeu au apărut destul de multe sarcini de lucru legate de diferite profesii, cum ar fi cele legate de muzică, scris, film și așa mai departe. În cursul acestor sarcini de lucru, Hristos a fost, de asemenea, implicat în unele sarcini legate de aceste profesii, desigur, în principal oferind îndrumare și stabilind direcția diferitelor sarcini; El lucrează în acest domeniu. Este inevitabil ca Hristos să nu fie familiarizat cu unele cunoștințe sau informații generale legate de aceste domenii și să existe unele chestiuni pe care El nu le înțelege. Nu este ceva foarte normal? Pentru majoritatea oamenilor, pare perfect normal și nu este mare lucru, deoarece toată lumea este în proces de învățare, iar sub îndrumarea lui Dumnezeu, toate tipurile de lucrare nu pot decât să devină din ce în ce mai bune, cu tot mai multe produse finite și rezultate de înaltă calitate. Însă pentru antihriști, acest lucru nu reprezintă o chestiune minoră. Ei spun: „Ești complet nefamiliarizat cu un anumit domeniu, chiar ignorant. Ce drept ai să te implici, să ne conduci și să ne îndrumi? De ce ar trebui să ai ultimul cuvânt? De ce ar trebui să te ascultăm cu toții? Este neapărat corect să te ascultăm? Nu vom merge pe o cale greșită sau nu vom face greșeli în lucrarea noastră dacă te ascultăm? Nu sunt prea sigur de asta.” Atunci când Hristos oferă îndrumare în privința lucrării, unii oameni o abordează cu o atitudine sceptică: „Să vedem mai întâi dacă ceea ce spune El are sens și se încadrează în domeniul adecvat de expertiză, și dacă este superior ideilor noastre. Dacă da, vom accepta și vom urma îndrumarea Sa; dacă nu, vom face o altă alegere, vom găsi o altă cale.” Cu toate acestea, antihriștii nutresc lăuntric o mentalitate de nesupunere totală: „Suntem profesioniști, lucrând în acest domeniu de mulți ani. Am putea îndeplini această sarcină cu ochii închiși. Dacă am urma îndrumarea ta, ar însemna să facem lucrurile doar de formă, nu-i așa? De ce ar trebui să te ascultăm? Nu sunt sugestiile tale doar vorbe oficiale? Oare nu am părea incompetenți dacă te-am asculta? Dar acum toată lumea ascultă, iar eu nu pot să mă ridic și să mă opun ție, pentru că asta ar putea duce la tratarea mea ca antihrist. Așadar, mă voi preface pentru o vreme, voi pretinde că ascult, voi face lucrurile de formă și, mai târziu, voi continua ca de obicei, fără să influențez nimic.” Așadar, indiferent de modul în care Hristos are părtășie despre adevărurile-principii, indiferent cât de clar explică El lucrurile, antihriștii au întotdeauna propriile idei și cred mereu că înțeleg profesia, că sunt experți în domeniu, și astfel nu reușesc să înțeleagă care sunt adevărurile-principii despre care Hristos are părtășie. Ori de câte ori Hristos oferă îndrumări cu privire la lucrarea legată de profesia lor, devine un moment în care antihriștii își compară abilitățile și talentele cu Hristos. Chiar mai rău, uneori, când Hristos vorbește despre chestiuni legate de profesiile lor, antihriștii consideră că Hristos Își arată ignoranța și, în secret, Îl batjocoresc și Îl disprețuiesc, simțindu-se, în ciuda lor, și mai potrivnici și mai reticenți față de îndrumarea Sa cu privire la lucrarea lor. Ei nu sunt deloc convinși în inimile lor, spunând: „Ne spui să facem una și alta, dar ce știi tu? Măcar înțelegi diferitele etape implicate în aceste domenii? Cunoști detaliile specifice ale modului lor de funcționare? Atunci când ne îndrumi în realizarea filmelor, știi cum să joci teatru autentic sau cum să înregistrezi sunetul?” Ori de câte ori se confruntă cu aceste chestiuni, în inimile lor, antihriștii nu ascultă cu sinceritate adevărurile-principii implicate în fiecare profesie. În schimb, se luptă în secret cu Hristos în sinea lor, stând chiar ca spectatori pentru a-L ridiculiza și batjocori, inimile lor fiind pline de neascultare. Când merg să își desfășoare lucrarea, ei trec în mod superficial prin proces, revizuind mai întâi notițele părtășiei lui Dumnezeu pentru a vedea ce a spus El, iar apoi pur și simplu încep să lucreze, procedând în aceeași manieră veche. Unii ar putea spune: „Dumnezeu nu a spus asta, de ce procedezi astfel?”, la care ei răspund: „Dumnezeu nu a spus asta, dar cunoaște el situația reală? Nu noi suntem cei care trebuie să o facem de fapt? Ce știe dumnezeu? El a oferit doar un principiu, dar noi trebuie să ne ocupăm de el în funcție de situația reală. Chiar dacă dumnezeu ar fi aici, tot ar trebui să procedăm în acest fel. Ascultăm cuvintele lui dumnezeu atunci când acestea implică adevărul, dar atunci când este vorba despre lucrări profesionale și nu implică adevărul, noi luăm deciziile.” Ei au ascultat adevărurile-principii despre care a avut părtășie Dumnezeu și au luat notițe despre ele, iar toată lumea a parcurs procesul și a revizuit notițele, dar când vine vorba de modul în care trebuie făcute lucrurile, cine are ultimul cuvânt? În cazul lor, nu adevărul este cel care deține puterea, cu atât mai puțin are vreo legătură cu faptul că Hristos deține puterea. Așadar, cine deține puterea? Un antihrist deține puterea; un om este cel care are ultimul cuvânt. Din punctul lor de vedere, adevărul este ca aerul, doar doctrine și sloganuri care sunt menționate întâmplător și apoi uitate – oamenii continuă să facă ceea ce trebuie să facă, în orice mod își doresc să o facă. La momentul respectiv, au fost de acord într-un mod foarte frumos, iar atitudinea lor părea extrem de sinceră, dar odată ce vine vorba de viața reală, totul se schimbă; nu este așa cum părea.

Din cauza faptului că nutresc în mod constant noțiuni și împotrivire față de Dumnezeu întrupat și nu sunt convinși în sinea lor, antihriștii nu Îl recunosc în mod fundamental pe Dumnezeu întrupat în inimile lor; ei cred doar în Dumnezeul din ceruri. Ei sunt exact ca Pavel: el nu era cu adevărat convins de Isus întrupat, dar, în schimb, era plin de noțiuni. De aceea, în toate epistolele pe care le-a scris, nu a mărturisit niciodată despre Isus, nu a mărturisit niciodată despre cuvintele lui Isus ca fiind adevărul și nu a spus niciodată dacă Îl iubea vreun pic pe Isus. Acestea sunt lucruri pe care oamenii le pot vedea; Pavel este un adevărat antihrist. Acum puteți cu toții să recunoașteți că Pavel este un exemplu clasic de antihrist. Chiar dacă aceia care fac parte din categoria antihriștilor admit că vorbele exprimate de Dumnezeu sunt adevărul, pot ei să accepte adevărul? Se pot supune lui Hristos? Pot să dea mărturie pentru Hristos? Aceasta este o chestiune diferită. Pot ei să se supună la tot ceea ce face Hristos? Dacă Hristos rânduiește sau atribuie lucrarea, îndrumându-i pe oameni cum să o facă, se pot supune antihriștii? Această chestiune îi dezvăluie pe oameni cel mai clar. Antihriștii nu se pot supune; ei desconsideră și banalizează cuvintele lui Hristos. Prin urmare, indiferent de îndrumările specifice pe care Hristos le oferă sau de sarcinile pe care El le atribuie pentru orice lucrare, antihriștii nu le vor pune niciodată în aplicare. Pur și simplu nu sunt dispuși să se supună lui Hristos. Indiferent de modul în care rânduiește El lucrarea, ei nu sunt dispuși să o pună în aplicare, crezând întotdeauna că ideile lor sunt mai înțelepte și considerând că este mai bine să urmeze propriile planuri. Dacă le spui: „Când vă confruntați cu anumite situații, ar trebui să colaborați cu alte trei sau patru persoane, să vă consultați, să aveți mai multă părtășie despre adevărurile-principii și să acționați în conformitate cu acestea, fără a le încălca”, vor asculta? Nu ascultă deloc; au aruncat de mult aceste cuvinte într-un cotlon al minții lor și vor să aibă ei ultimul cuvânt. Tu le spui: „Dacă există o problemă care nu poate fi rezolvată, puteți apela la Cel de mai sus”, dar când există într-adevăr o problemă și toată lumea se gândește să apeleze la Cel de mai sus, antihriștii spun: „De ce să întrebăm despre o chestiune atât de banală? Nu va face decât să-l deranjeze pe cel de mai sus. Ne putem descurca singuri, nu e nevoie să întrebăm! Eu am ultimul cuvânt și voi suporta consecințele dacă ceva nu merge bine!” Cât de frumos sună aceste cuvinte, dar oare pot să suporte cu adevărat consecințele atunci când ceva chiar nu merge bine? Dacă lucrarea bisericii suferă o pierdere, pot ei să suporte consecințele? De exemplu, dacă, deoarece conducătorii și lucrătorii au fost neglijenți în organizarea adunărilor, frații și surorile au fost arestați în timpul unei adunări, determinându-i pe unii să devină negativi și slabi și să ezite, cine poate purta o astfel de responsabilitate? Sunt antihriștii responsabili în cuvintele lor? Ei sunt complet iresponsabili! Aceasta este atitudinea pe care o au antihriștii față de lucrare. Spune-Mi, pot ei să accepte și să se supună cu adevărat cuvintelor pe care le rostește Hristos? (Nu.) În inimile antihriștilor, care este atitudinea lor față de practicarea adevărului și supunerea față de Hristos? Un singur cuvânt: împotrivire. Ei continuă să se împotrivească. Și care este firea cuprinsă în această împotrivire? Ce îi dă naștere? Neascultarea este cea care îi dă naștere. În ceea ce privește firea, aceasta este aversiune față de adevăr, prezența neascultării în inimile lor, faptul că ei nu vor să se supună. Și, așadar, ce gândesc antihriștii în inimile lor când casa lui Dumnezeu cere conducătorilor și lucrătorilor să învețe să lucreze împreună în armonie, în loc ca o singură persoană să ia toate deciziile, să învețe cum să discute cu ceilalți? „Este mult prea problematic să discutăm totul cu oamenii! Pot să iau eu decizii cu privire la aceste lucruri. Să lucrezi cu alții, să vorbești cu ei, să faci lucrurile conform principiului – cât de slab, cât de jenant!” Antihriștii cred că înțeleg adevărul, că totul este clar pentru ei, că au propriile perspective și moduri de a face lucrurile și, așadar, sunt incapabili să colaboreze cu alții, nu discută nimic cu oamenii, fac totul cum vor și nu cedează în fața nimănui altcuiva! Deși antihriștii declară verbal că sunt dispuși să se supună și să colaboreze cu ceilalți, indiferent cât de bune par răspunsurile lor din exterior, cât de frumos sună cuvintele lor, ei sunt incapabili să-și schimbe starea de răzvrătire, incapabili să-și schimbe firile satanice. Totuși, lăuntric, sunt de o opoziție feroce – în ce măsură? Dacă s-ar explica în limbajul cunoașterii, acesta este un fenomen care se petrece atunci când două lucruri de naturi diferite sunt puse laolaltă: repulsia, pe care o putem interpreta ca „opoziție”. Tocmai aceasta este firea antihriștilor: împotrivirea faţă de Cel de mai sus. Le place să se împotrivească Celui de mai sus și nu ascultă de nimeni.

În fața cuvintelor lui Hristos, antihriștii au o singură atitudine, neascultarea, iar singura lor abordare este opoziția. De exemplu, Eu spun: „Curtea noastră este destul de mare și lipsită de umbră. Iarna, soarele strălucește peste tot, permițându-le oamenilor să se scalde în lumina soarelui, dar vara devine cam cald. Haideți să cumpărăm niște copaci, unii care cresc repede și vor oferi umbră suficientă în viitor, și care sunt relativ curați și plăcuți din punct de vedere estetic.” Câte principii sunt aici? (Trei.) Unul este ca arborii să crească rapid, altul este ca arborii să fie curați și relativ aspectuoși, iar altul este ca aceștia să ofere multă umbră în viitor, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă ramuri și frunze dese. Oamenii trebuie doar să pună în aplicare aceste trei principii; în ceea ce privește câți să cumpere, unde să îi planteze și ce specii de copaci, i-am informat și cu privire la acestea. Este această sarcină ușor de implementat? (Da.) Este considerată o sarcină dificilă? (Nu.) Nu este o sarcină dificilă. De ce nu este dificilă? Există locuri în care se vând copaci, casa lui Dumnezeu oferă fondurile, iar condițiile de bază pentru cumpărarea copacilor sunt toate îndeplinite. Ceea ce rămâne este doar ca oamenii să o ducă la îndeplinire; nu este nimic dificil în această sarcină. Însă pentru un antihrist, există o dificultate: „Ce? Să cumpărăm copaci? Să cheltuim bani doar pentru umbră și pentru a face mediul mai frumos? Nu înseamnă acest lucru să te dedai confortului trupesc? Acei bani sunt o jertfă pentru dumnezeu, pot fi cheltuiți cu atâta nepăsare? Ce este în neregulă cu un pic de căldură? Soarele a fost creat de dumnezeu; vei muri dacă stai la soare? Acest lucru se numește a profita de soare și a te bucura de ploaie. Dacă nu vrei să stai în soare, rămâi în casă. Iar acum vrei să cheltuiești bani pentru acest confort – cred că visezi!” El se gândește: „Nu am doar eu ultimul cuvânt în această chestiune; dacă m-aș opune direct, nu ar fi bine. Aș putea fi condamnat, iar alții ar putea să nu fie de acord. Așadar, voi raporta acest lucru grupului decizional. De asemenea, ar fi mai bine să-i lăsăm pe frați și surori să-și exprime și ei opiniile. Dacă grupul decizional este de acord, atunci vom cumpăra copacii; dacă nu, atunci nu îi vom cumpăra, chiar dacă frații și surorile sunt de acord.” Îi adună pe toți, menționează problema, iar apoi îi lasă pe toți să discute și să își exprime opiniile. Toată lumea spune: „Cumpărarea copacilor este un lucru bun; toată lumea are de câștigat.” Antihristul aude acest lucru și spune: „Cum este un lucru bun? Poate fi în regulă doar pentru că toată lumea are de câștigat? Ai cui sunt banii de pe urma cărora beneficiază toată lumea? Asta înseamnă cheltuirea banilor lui dumnezeu; nu este aceasta risipirea jertfelor? Este acest lucru în conformitate cu principiile?” Toată lumea cumpănește: „Risipirea jertfelor pentru beneficiul tuturor, pentru interesele oamenilor, chiar pare oarecum nepotrivită.” După discuții repetate, decizia finală este de a nu cumpăra copacii. Banii trebuie economisiți; indiferent cine poruncește, nu se poate face. După o astfel de discuție, se ajunge la o concluzie. Care este concluzia? „În ceea ce privește porunca lui hristos de data aceasta, hotărârea noastră finală este să ne opunem; nu vom cheltui jertfele și nu vom risipi niciun cent din banii casei lui dumnezeu. Concret vorbind, asta înseamnă că nu vom cumpăra copaci, nu vom înverzi curtea.” Aceasta este decizia luată. Câteva zile mai târziu, observ că pomii nu au fost cumpărați încă, așa că întreb: „De ce nu ați cumpărat pomii?” „O, vom face acest lucru în curând.” Când vine sezonul și copacii celorlalți încep să aibă frunze, de ce ei tot nu au cumpărat niciunul? Întrebând, aflu că, după ce au discutat, nu au fost de acord să cumpere copacii; cuvintele Mele au fost în zadar. După ce s-au consultat, au discutat și au analizat, toți au decis în mod unanim să respingă porunca Mea, sugerând: „Noi decidem aici. Tu stai deoparte. Aceasta este casa noastră, nu are nimic de-a face cu tine.” Ce fel de abordare este aceasta? Nu este opoziție? În ce măsură se opun ei? Ei au o bază, susținând că nu vor risipi niciun sfanț din banii casei lui Dumnezeu, că nu vor cheltui jertfele lui Dumnezeu. Ce părere aveți despre această bază? Sunt corecte aceste cuvinte? (Nu.) De multe ori, cei care risipesc și folosesc greșit jertfele sunt chiar acești antihriști. Ei vor să aibă ultimul cuvânt, așa că vin cu acest set de teorii pentru a-i induce în eroare pe cei nesăbuiți, ignoranți și lipsiți de discernământ. Și, într-adevăr, unii oameni cad în plasă și acționează conform cuvintelor acestora, în timp ce cuvintele lui Hristos sunt tulburate și sabotate de către antihriști, provocând întârzieri în implementare. Care este rădăcina acestei probleme? Cheia constă în faptul că aleșii lui Dumnezeu nu văd ipocrizia antihriștilor așa cum este de fapt, fiind mereu induși în eroare de aspectul superficial al chestiunilor, nereușind să perceapă esența lucrurilor. Antihriștii provoacă în mod tiranic blocaje în rândul acestor oameni, determinându-i pe unii din cei neștiutori dintre aleșii lui Dumnezeu să fie deseori induși în eroare și controlați de ei.

Dacă nu există antihriști care să provoace tulburări, fiecare rânduială și poruncă legată în mod specific de lucrare pe care Hristos o dă în biserică poate fi implementată rapid. Cu toate acestea, odată ce intervine un antihrist, sarcina este întârziată și nu poate fi pusă în aplicare. Uneori, rânduielile și poruncile pe care intenționează Hristos ca oamenii să le pună în aplicare sunt respinse categoric de către antihriști, sub anumite pretexte. În acest fel, ei adoptă o formă de luare a deciziilor care îi implică pe toți, spunând: „Acest lucru a fost adoptat prin votul fraților și al surorilor; este rezultatul unei decizii colective, nu doar al părerii mele.” Ce implică acest lucru? Sugerează că hotărârile fraților și surorilor sunt în conformitate cu adevărul și că, atunci când apare o problemă, decizia colectivă a fraților și surorilor înseamnă că adevărul deține puterea. Însă atunci când un antihrist aflat la conducere se opune celor spuse de Hristos, înseamnă acest lucru că adevărul deține puterea? În mod clar, antihristul e cel care deține, de fapt, puterea. Nu este absurd și înșelător să spui că adevărul deține puterea atunci când un antihrist controlează întreaga situație? Antihriștii sunt într-adevăr pricepuți la deghizare! Atunci când Hristos le cere să implementeze ceva, iar tuturor li se aduce la cunoștință că este lucrarea lui Dumnezeu, că El acționează din considerație pentru toată lumea, iar toată lumea este recunoscătoare pentru harul lui Dumnezeu, acest lucru îi nemulțumește și îi deranjează pe antihriști. Atunci ei își storc creierii căutând modalități de a tulbura și sabota. Cu toate acestea, dacă inițiativa este a lor și se termină cu toată lumea profund recunoscătoare și apreciativă față de ei, aceștia o pun în aplicare mai activ decât oricine, dispuși să îndure orice suferință. Nu sunt dezgustători acești oameni de tipul antihriștilor? (Ba da.) Ce fel de fire este aceasta? (O fire ticăloasă.) Antihriștii sunt capabili să se deghizeze, prefăcându-se că sunt oameni buni pentru a-i induce în eroare și a-i atrage pe alții, pretinzând chiar că practică adevărul. Aceasta este ticăloșie. Ce adevăr practici tu? Respingi cuvintele și poruncile date de Hristos, incapabil să te supui și să le pui în aplicare. Unde este adevărul pe care pretinzi că îl practici? Ești un credincios în Dumnezeu? Îl tratezi pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu? Dumnezeul în care crezi nu este colegul tău, conlucrătorul tău, prietenul tău; El este Hristos, El este Dumnezeu! Nu recunoști acest lucru? Nu cumva îți asumi poziția greșită analizând și scrutând mereu cuvintele lui Hristos, încercând să le discerni corectitudinea, cântărind avantajele și dezavantajele? Antihriștii sunt experți în a scruta și analiza cuvintele oamenilor și sfârșesc prin a aplica această scrutare neîncetată lui Hristos. Scrutându-L și tratându-L pe Hristos în acest fel – sunt ei adepții lui Dumnezeu? Nu sunt doar neîncrezători? Îl scrutează mereu pe Hristos, dar pot ei înțelege esența divină a lui Hristos? Cu cât Îl scrutează mai mult pe Hristos, cu atât devin mai plini de îndoieli, considerându-L în cele din urmă a fi o persoană obișnuită. A mai rămas vreun pic de credință adevărată sau de supunere în ei? Absolut deloc. În inima unui antihrist, Hristos este privit doar ca o persoană de rând. Tratarea lui Hristos ca pe un om li se pare firească, așa că simt că pot ignora cuvintele și poruncile lui Hristos, fără să le pună la inimă, ci doar aducându-le în discuție și analizându-le în timpul adunărilor. În cele din urmă, cel care decide cum se fac lucrurile este antihristul, nu Dumnezeu. La ce L-au redus ei pe Hristos? Îl văd doar ca pe un conducător obișnuit, fără să-L trateze deloc pe Hristos ca pe Dumnezeu. Nu este acest lucru de aceeași natură cu credința lui Pavel în Dumnezeu? Pavel nu L-a tratat niciodată pe Domnul Isus ca pe Dumnezeu, nu a mâncat și nu a băut niciodată cuvintele Sale, nici nu a căutat să se supună Domnului Isus. El a crezut întotdeauna că pentru el a trăi era hristos, încercând să-L înlocuiască pe Domnul Isus și, în consecință, a primit pedeapsa lui Dumnezeu. Din moment ce tu ai acceptat că Hristos este Dumnezeu întrupat, ar trebui să te supui lui Hristos. Indiferent de ceea ce spune Hristos, ar trebui să accepți și să te supui, nu să scrutezi și să discuți dacă sunt corecte sau aliniate adevărului cuvintele lui Dumnezeu. Acestea nu sunt făcute pentru ca tu să le analizezi și să le scrutezi, ci ca să te supui lor și să le pui în aplicare. Cum să faceți lucrurile și cum să determinați pașii pentru implementare – aceasta este sfera de aplicare a părtășiei și discuției voastre. Întrucât în inimile lor antihriștii se îndoiesc mereu de esența divină a lui Hristos și au întotdeauna o fire neascultătoare, atunci când Hristos le cere să facă lucruri, ei mereu le cercetează cu atenție, le dezbat și le cer oamenilor să stabilească dacă sunt sau nu corecte. Este aceasta o problemă gravă? (Da.) Ei nu abordează aceste lucruri din perspectiva supunerii față de adevăr; în schimb, le abordează în opoziție față de Dumnezeu. Aceasta este firea antihriștilor. Când aud poruncile și aranjamentele de lucru ale lui Hristos, nu le acceptă și nu se supun acestora, ci încep să discute. Și despre ce discută? Discută despre cum să practice supunerea? (Nu.) Discută dacă poruncile și cuvintele lui Hristos sunt corecte sau greșite și cercetează dacă ar trebui sau nu îndeplinite. Este atitudinea lor una a oamenilor care vor cu adevărat să ducă la îndeplinire aceste lucruri? Nu – vor să încurajeze mai mulți oameni să fie ca ei, să nu facă aceste lucruri. Și, nefăcându-le, înseamnă oare că practică adevărul supunerii? Evident că nu. Așadar, ce fac ei? (Se opun.) Nu doar că se opun lui Dumnezeu, ci caută și opoziția colectivă. Aceasta este natura acțiunilor lor, nu-i așa? Opoziție colectivă: să-i facă pe toți la fel ca ei, să-i determine pe toți să gândească la fel ca ei, să spună la fel ca ei, să decidă la fel ca ei, opunându-se colectiv hotărârii și poruncilor lui Hristos. Acesta este modul de a opera al antihriștilor. Convingerea antihriștilor este: „Nu este o crimă dacă toată lumea o face”, așa că îi îndeamnă pe alții să se opună lui Dumnezeu împreună cu ei, crezând că, în acest caz, casa lui Dumnezeu nu le va putea face nimic. Nu este o prostie? Abilitatea antihriștilor de a se opune lui Dumnezeu este extrem de limitată, sunt singuri. Așadar, încearcă să recruteze oameni ca să se opună lui Dumnezeu în mod colectiv, gândind în inimile lor: „Voi induce în eroare un grup de oameni și îi voi face să gândească și să acționeze în același mod ca mine. Împreună, vom respinge cuvintele lui hristos, vom zădărnici cuvintele lui dumnezeu și le vom opri să dea roade. Și când va veni cineva să-mi verifice lucrarea, voi spune că toată lumea a hotărât să o facă așa – și apoi vom vedea noi cum te descurci cu asta. Nu o voi face pentru tine, nu intenționez să duc asta la bun sfârșit – și să vedem ce îmi faci!” Ei cred că au putere, cred despre casa lui Dumnezeu că nu poate face nimic pentru a-i gestiona, și nici Hristos nu poate. Ce părere aveți, este o astfel de persoană ușor de gestionat? Cum ar trebui să fie gestionat acest tip de persoană? Cea mai simplă metodă este să o demitem și să o investigăm. Odată ce un diavol se dezvăluie, eliminați-l dintr-o singură lovitură și cu asta basta! Casa lui Dumnezeu îți permite să fii conducător, dar tu nu te supui lui Dumnezeu și chiar îndrăznești să I te opui; nu ești un diavol? Casa lui Dumnezeu te desemnează să conduci pentru ca tu să poți face lucrare concretă, pentru ca tu să te supui rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu și să-ți poți face bine datoria. Ar trebui să accepți cuvintele lui Dumnezeu și să te supui lor; indiferent ce spune Dumnezeu, ar trebui să accepți și să pui în aplicare cuvintele Sale, nu să te opui Lui. Ai considerat că a te opune lui Dumnezeu este datoria ta – ei bine, atunci, Îmi pare rău, dar demiterea ta este cea mai simplă soluție. Casa lui Dumnezeu are autoritatea de a se folosi de tine și, de asemenea, autoritatea de a te demite. Unii oameni spun: „Mă descurcam foarte bine în calitate de conducător, de ce am fost demis? Nu este aceasta doar uciderea măgarului imediat ce s-a terminat de măcinat grâul?” Chiar făceai lucrurile foarte bine atunci când ai fost demis? Un măgar care lovește și mușcă haotic și care nu se concentrează asupra sarcinilor corespunzătoare, indiferent de modul în care este dresat, va trebui, într-adevăr, să fie ucis odată ce „s-a terminat de măcinat grâul”. Cât despre momentul uciderii, acesta depinde de performanțele sale. Spuneți-Mi, ar scăpa cineva de bunăvoie de un măgar bun? În timpul măcinării, măgarul este crucial și cel mai important ajutor. Când este cea mai mare nevoie de el, ar fi cineva atât de nesăbuit încât să omoare măgarul, să oprească măcinarea și mai degrabă să rămână fără cereale? Face cineva lucrul acesta? (Nu.) Există o singură situație în care acest lucru s-ar întâmpla: măgarul nu ține cont de dresaj și continuă să lovească și să muște cu sălbăticie, făcând imposibilă măcinarea oricărui lucru. Atunci ar trebui să opriți măcinarea și să ucideți măgarul, corect? (Da.) Cei care au discernământ cu privire la această chestiune o pot vedea clar. Așadar, cum ar trebui tratați antihriștii care sunt neascultători, recalcitranți și nu reușesc să pună în aplicare nicio lucrare? Cea mai simplă metodă este să îi demitem, mai întâi, din funcțiile lor. Unii oameni întreabă: „Este demiterea sfârșitul?” Care este graba? Observați-le comportamentul. Odată ce sunt demiși și își pierd puterea, dacă încă pot munci în casa lui Dumnezeu, nu vor fi expulzați. Cu toate acestea, dacă nu muncesc și, în schimb, agravează și mai mult lucrurile răspândind noțiuni, făcând rău și creând tulburări peste tot, atunci, conform principiilor, ei trebuie să fie excluși. În concluzie, nu sunt odioase aceste lucruri care se manifestă în antihriști? (Sunt extrem de odioase.) Și ce le face să fie odioase? Acești antihriști își doresc să pună mâna pe putere în casa lui Dumnezeu; cuvintele lui Hristos nu pot fi implementate de aceștia, iar ei nu le vor împlini. Desigur, un alt tip de situație ar putea fi implicat și atunci când oamenii sunt incapabili să se supună cuvintelor lui Hristos: unii au un calibru slab, nu pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu când le aud și nu știu cum să le ducă la îndeplinire; chiar dacă îi înveți cum să o facă, ei tot nu sunt în stare. Aceasta este o chestiune diferită. Subiectul despre care avem părtășie chiar acum este esența antihriștilor, care nu are legătură cu abilitatea sau inabilitatea oamenilor de a face lucruri sau cu ce fel de calibru au; se referă la firea şi esenţa antihriștilor. Ei se opun întru totul lui Hristos, rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. Nu dau dovadă de supunere, ci doar de împotrivire. Acesta este un antihrist.

Luați în considerare și discerneți care dintre manifestările antihriștilor menționate anterior se încadrează în următoarea situație. A fost un conducător care lucra în fiecare zi din zori până în seară, părând destul de responsabil. Cu toate acestea, era văzut rar, dând impresia că era foarte ocupat cu lucrarea și, probabil, nu stătea degeaba, părând să plătească prețul pentru a-și face datoria. Mai târziu, când au fost lucrări de făcut în locuință și în curte, am aranjat ca cineva să îl îndrume cu privire la lucrare. Când noi nu eram prin preajmă, el ar fi trebuit să se implice pentru a ajuta la îndrumare și a fi responsabil pentru lucrare; ar fi trebuit să ia inițiativa. Nu este acest lucru rațional și adecvat? Ar trebui să fiu mereu acolo pentru a supraveghea aceste treburi și sarcini casnice? (Nu.) În majoritatea timpului, aceste tipuri de sarcini laborioase nu prea au legătură cu adevărul. Oamenii trebuie doar să lucreze cu sârguință, să nu se implice în acțiuni distructive, să fie ascultători și să facă ceea ce li se cere – este simplu și ușor de realizat. Mai târziu, când sarcinile din acea zonă au fost finalizate în esență, dar era încă nevoie de o gestionare continuă, i-am transferat responsabilitatea acestui conducător. I-am spus să mențină curățenia zonei, asigurându-Mă că tot ceea ce necesita întreținere era bine îngrijit. Era vorba de două lucruri în principal: în primul rând, să păstreze toate spațiile fixe și camerele din interior și exterior curate și ordonate. În al doilea rând, să aibă mare grijă de plante; de exemplu, să le ude pe cele nou plantate pentru a nu muri, să le taie la nevoie, în funcție de sezon și de creșterea lor, și să le fertilizeze atunci când este necesar. Doar aceste două sarcini – credeți că este mult? Ar putea fi obositor? (Nu.) Aceste două sarcini nu sunt mare lucru; cineva le-ar putea termina doar făcând o plimbare după masă. În plus, nu trebuie să ai grijă și de propriul mediu de viață? Pur și simplu, așa este viața unui om; aceste tipuri de sarcini sunt esențiale pentru o viață omenească normală. Trebuie să te îngrijești de propriul mediu de viață. Dacă nu o faci, nu ești cu nimic diferit de animale. Mai poți fi numit om atunci? Animalele nu își gospodăresc mediul înconjurător; nu au locuri desemnate pentru nevoile lor trupești și nici nu au locuri fixe pentru a mânca și a dormi. Oamenii sunt superiori animalelor în această privință; oamenii își gestionează mediul înconjurător, se preocupă de curățenie și au standarde pentru ceea ce îi înconjoară. Prin urmare, faptul că i-am cerut acest lucru nu a fost exagerat, nu-i așa? (Corect.) După ce i-am atribuit aceste sarcini, am plecat într-un alt loc, iar conducătorul trebuia să ducă la îndeplinire lucrarea specifică. Într-o zi, M-am dus să verific modul în care era gestionat mediul și, pe parcurs, am simțit durere în suflet, iritare și furie! Ce credeți că s-a întâmplat? Ce ar putea provoca aceste tipuri de emoții? (Nu a dus la bun sfârșit poruncile și rânduielile lui Dumnezeu.) Exact, acesta este singurul mod de a o spune – nu le-a pus în aplicare. În perioada în care am fost plecat, vremea nu a fost deosebit de uscată, dar mulți dintre puieții nou-plantați aveau frunzele îngălbenite, unele chiar căzând. Ceea ce a fost exasperant a fost faptul că frunzele a doi arbori faimoși cu flori au trecut de la verde intens la roșu-violet, aproape îngălbenindu-se. Vă enervează să auziți acest lucru? Și mai revoltător, platforma de ciment curată de la intrare era plină de coșuri, pungi de plastic, gunoaie, așchii de lemn de la lucrările terminate, cuie, unelte – totul era împrăștiat, creând un dezastru murdar și haotic! Cine nu ar fi supărat să vadă o astfel de scenă? Există un singur tip de persoană care nu ar fi supărată – cei care se aseamănă cu animalele, fără standarde sau sensibilitate față de mediul înconjurător, indiferenți la mirosuri, curățenie sau confort și complet inconștienți de ceea ce este bun sau rău. Oricine cu umanitate normală, care are standarde pentru mediul înconjurător și capacitatea de a gândi, ar fi înfuriat să vadă o astfel de situație. Acolo locuia un grup mare de oameni, dar ei nu se puteau ocupa nici măcar de această sarcină minoră. Ce fel de oameni sunt ei? După ce le-am dat instrucțiuni, iată cum au tratat locul, iată ce i-au făcut! Gestionarea mediului de aici și îngrijirea acestor câteva lucruri nu este obositoare, nu-i așa? Nu împiedică niciuna dintre activitățile tale, nu-i așa? Nu îți afectează adunările, rugăciunile sau citirea cuvântului lui Dumnezeu, nu-i așa? Atunci de ce nu se poate face? Când sunt prin preajmă, supraveghind și privind, acești oameni fac unele lucrări, dar de îndată ce plec, se opresc; nimeni nu își asumă responsabilitatea. Ce se întâmplă aici? Consideră acest loc casa lor? (Nu.) Ei încă spun că Împărăția lui Hristos este casa lor primitoare, dar asta gândesc ei cu adevărat? Așa acționează ei cu adevărat? Nu. Ei nici măcar nu se ocupă de mediul în care trăiesc. Chiar și după ce i-am instruit, nimeni nu își asumă responsabilitatea și nimănui nu îi pasă. Când li se spune să lucreze, o fac puțin, dar după ce termină, aruncă uneltele cu nepăsare deoparte, gândindu-se: „Cui îi pasă ar trebui să se ocupe de asta, nu e treaba mea. Atât timp cât am mâncare și adăpost, sunt bine.” Ce fel de umanitate este aceasta? Ce fel de moralitate? Oare o astfel de persoană are măcar o fărâmă de umanitate normală? Este de neconceput să crezi în Dumnezeu de atâția ani fără nicio schimbare! Am depus atât de mult efort în a face aceste lucruri pentru voi, rânduind totul atât de bine. Nu trăiesc aici, nu Mă bucur de nimic din toate acestea – totul este pentru voi. Nu trebuie să fiți recunoscători; trebuie doar să vă îngrijiți de propriul mediu de viață și este în regulă – de ce este acest lucru atât de greu de făcut? Ulterior, Mi-am dat seama că există un motiv pentru acest comportament. Oamenii vin în casa lui Dumnezeu, fie că și-au lăsat familiile și carierele în urmă sau au renunțat la studii și la perspective, pentru a-și face datoria, nu pentru a fi lucrători pe termen lung pentru Mine. De ce? Ei nu primesc niciun ban, așa că de ce ar trebui să Mă asculte? De ce ar trebui să se ocupe de mediul înconjurător pentru Mine? De ce ar trebui să depună acest efort pentru Mine? Acesta este modul lor de a gândi. Ei consideră că este suficient să își facă bine lucrarea și să își îndeplinească îndatoririle, că rezolvarea problemelor din sfera lor de activitate le acoperă responsabilitățile. Orice altceva le cer, atât timp cât ține de îndatoririle și profesiile lor, s-ar putea să ia în calcul acel lucru, dar pentru restul ar trebui să găsesc pe altcineva care să se ocupe. Mesajul implicit este următorul: „Suntem oameni ai Împărăției; cum putem face o lucrare atât de murdară și obositoare? Suntem oameni superiori; să ne pui mereu să facem o muncă umilă și înjositoare ne afectează imaginea! Suntem oameni cu o anumită identitate; de ce continui să ne îngreunezi situația?” După ce am înțeles acest lucru, am dobândit o anumită perspectivă asupra motivului pentru care majoritatea oamenilor sunt scârbiți de muncă, se împotrivesc și nu sunt dispuși să muncească, de ce se compară cu alții și recurg la șiretlicuri pentru a se sustrage de la îndatoririle lor atunci când fac o lucrare – este pentru că majoritatea nu urmăresc adevărul. A nu urmări adevărul este o zicală obișnuită, dar, în realitate, mulți oameni sunt predispuși în mod natural să iubească ușurința și să disprețuiască munca. În combinație cu faptul că sunt controlați de o mentalitate de a face față situației, ei cred că urmărirea adevărului înseamnă să stea împreună, să vorbească și să discute, la fel ca în națiunea marelui balaur roșu, unde oamenii au în mod constant întâlniri, citesc ziare și beau ceai – ei consideră că asta înseamnă să crezi în Dumnezeu și să-ți faci datoria. De îndată ce apare subiectul lucrului și al muncii ca fermieri, mulți cred că a trăi astfel nu are nimic de-a face cu noi, creștinii. Viața unui creștin este una îndepărtată de „plăcerile umile”. Implicit, ei cred că sunt mai presus de sarcinile banale ale lumii – curățenia, combaterea dăunătorilor, agricultura, curățarea uscăturilor, plantarea de flori și așa mai departe nu au nicio legătură cu ei; ei au depășit de mult timp astfel de moduri umile de viață. Nu este aceasta starea majorității oamenilor? (Ba da.) Este acest tip de stare ușor de rectificat? Atunci când li se cere să învețe să manevreze un utilaj, unii oameni nu iau acest lucru în serios și chiar îl folosesc în mod deliberat greșit, deteriorând utilajul în doar câteva zile. Utilajele nou-cumpărate sunt stricate, iar costul reparațiilor nu este ieftin. Ei se gândesc: „Nu mi-ai cerut să învăț? Acum, că am stricat utilajul și nu mai există niciun utilaj, am o scuză să mă odihnesc, nu? Nu mai trebuie să muncesc, nu-i așa? Mi-ai tot cerut să învăț, iar acesta este rezultatul. Asta ai vrut să vezi?” Costul reparării unor utilaje este aproape la fel de mare ca achiziționarea unora noi. Unii oameni nu se simt deloc prost sau vinovați după ce fac astfel de greșeli. Când comparați acest lucru cu noțiunea menționată anterior de „a nu cheltui un sfanț din banii casei lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă pentru Dumnezeu”, care afirmație este rostită cu sinceritate și care comportament reprezintă realitatea? Ei strică utilajul, iar costul câtorva reparații este suficient pentru a cumpăra unul nou. Acest comportament risipitor este realitatea, în timp ce afirmația referitoare la faptul că nu se risipesc jertfele este falsă, înșelătoare și induce în eroare. Referindu-ne la exemplul discutat mai devreme, dacă ar fi să îl clasificăm sub firea sau esența unui antihrist, la ce aspect al discuției de astăzi s-ar raporta? Sub ce aspect ar fi catalogat? Ei spun: „Sunt aici pentru a-mi face datoria, nu pentru a fi muncitorul tău pe termen lung.” Este corectă această afirmație? Ești aici pentru a-ți face datoria, dar cine a definit ce presupune și ce nu presupune această datorie? Aceste sarcini nu sunt parte din ceea ce ar trebui să faci? La fel ca în viața de zi cu zi, a merge să câștigi bani pentru a-ți întreține familia este responsabilitatea ta. Dacă vrei legume și decizi să le cultivi singur, este alegerea ta, dar înseamnă asta că alte sarcini casnice nu sunt responsabilitatea ta? Afirmația conform căreia te afli aici pentru a-ți face datoria este corectă, dar este problematic să spui că nu te afli aici pentru a fi un muncitor pe termen lung. Ce înseamnă „muncitor pe termen lung”? Cine te tratează ca atare? Nimeni nu te consideră un muncitor pe termen lung, iar îndeplinirea acestor sarcini sau depunerea unui pic de efort nu te transformă într-unul. Eu nu te văd ca pe un muncitor pe termen lung și nici casa lui Dumnezeu nu te folosește ca pe unul. Tu îndeplinești lucrarea care îți revine; toate acestea fac parte din sfera datoriei tale. La o scară mai mică, este vorba de a-ți menține viața de zi cu zi, de a-ți asigura bunăstarea fizică și funcțiile fiziologice normale, de a te asigura că trăiești bine. La o scară mai mare, fiecare sarcină este legată de extinderea lucrării lui Dumnezeu. Așadar, de ce ești dispus să îndeplinești unele dintre aceste sarcini, dar nu și pe celelalte? De ce faci nazuri? De ce consideri că a depune un pic de efort, a face puțină curățenie și a te ocupa de mediul înconjurător este lucrarea unui muncitor pe termen lung, o muncă măruntă? Aici se află un motiv: când vine vorba de poruncile lui Hristos și de toate cerințele Sale, oamenii consideră că sarcinile pe care sunt dispuși să le facă sunt parte din datoria lor, în timp ce acelea pe care nu sunt dispuși sau se împotrivesc să le facă sunt considerate sarcini ale unui muncitor pe termen lung. Nu este aceasta o denaturare a faptelor? Aceasta reprezintă o înțelegere tendențioasă. Ce cauzează această înțelegere tendențioasă? Este vorba de preferințele oamenilor. Și spre ce înclină aceste preferințe? Ele depind de măsura în care suferă trupul. Dacă trupul nu se poate bucura de confort, dacă îndură greutăți sau oboseală, oamenii devin potrivnici. Sarcinile pe care sunt dispuși să le facă, cele pline de farmec și respectabile, sunt acceptate cu reticență și considerate ca fiind îndeplinirea datoriei lor. Poate fi această atitudine catalogată ca opunându-se lui Hristos? Oamenii se opun ferm și refuză să facă sarcini pe care nu sunt dispuși să le facă; indiferent cât de bine argumentezi, ei pur și simplu refuză și se opun. Sunt aceste stări și probleme ale oamenilor ușor de rezolvat? Totul depinde de cât de mult iubește o persoană adevărul. Dacă cineva nu iubește deloc adevărul și este scârbit de acesta, atunci nu se va schimba niciodată. Cu toate acestea, dacă ai voința de a suferi, poți să te răzvrătești împotriva trupului și ai o supunere autentică și o atitudine de supunere, atunci aceste probleme pot fi ușor schimbate, nu-i așa? (Așa este.) În viața unei persoane, nu există să nu faci nicio lucrare. Unii oameni spun: „Împărații din trecut nu făceau nicio lucrare.” Chiar este adevărat? Majoritatea împăraților nu și-au petrecut toate zilele bucurându-se de viața de la palat. Unii au început să studieze poezia și literatura de la o vârstă fragedă, lucrând de dimineața până seara. După ce urcau pe tron, făceau vizite incognito pentru a înțelege necazurile poporului, iar în perioadele de criză națională, unii mergeau chiar pe câmpul de luptă. Deși nu existau mulți astfel de împărați, existau totuși unii. Chiar dacă au existat împărați care nu au făcut aproape nimic, așa cum spun unii oameni, aceștia au fost foarte puțini. O persoană care nu se implică în nicio activitate adecvată, dar care visează să se bucure doar de ce e mai bun, nu face decât să fabuleze.

Mulți oameni se gândesc mereu la munca fizică depusă ca la ceva lipsit de demnitate. Este corectă această părere? Există, de asemenea, cei care văd un astfel de efort ca fiind muncă și care cred că doar conducătorii și lucrătorii care fac lucrare bisericească se consideră că îndeplinesc o datorie – este acest tip de înțelegere corect? (Nu.) Trebuie să înțelegi această chestiune în felul următor: oamenii trebuie să îndeplinească tot ceea ce le cere Dumnezeu să facă și toate tipurile diferite de lucrare din casa lui Dumnezeu – toate aceste lucruri sunt considerate îndatoririle oamenilor. Orice lucrare fac oamenii, aceasta este datoria pe care ar trebui să o îndeplinească. Îndatoririle acoperă o sferă foarte largă și implică numeroase domenii, însă, indiferent ce datorie îndeplinești, aceasta este, pur și simplu, obligația ta și este ceva ce ar trebui să faci. Atât timp cât te străduiești să o îndeplinești bine cu toată inima ta, Dumnezeu te va aproba și te va recunoaște drept o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu. Indiferent cine ești, dacă încerci mereu să îți eviți datoria sau să te ascunzi de ea, atunci este o problemă. Pentru a ne exprima cu blândețe, ești prea leneș, prea alunecos, ești trândav și iubești timpul liber și detești munca. Pentru a ne exprima cu mai multă seriozitate, nu ești dornic să îți îndeplinești datoria și nu ai pic de loialitate sau supunere. Dacă nici măcar nu te poți strădui fizic pentru a face această mică lucrare, ce poți să faci? Ce ești capabil să faci în mod corespunzător? Dacă o persoană chiar are loialitate și un simț al responsabilității față de datoria sa, atunci, atât timp cât aceasta îi e cerută de Dumnezeu și atât timp cât este necesară casei lui Dumnezeu, ea va face orice i se cere, fără să facă propriile alegeri. Nu este unul dintre principiile îndeplinirii unei datorii ca o persoană să întreprindă și să facă bine orice este în stare și s-ar cuveni să facă? (Ba da.) Unii care prestează muncă fizică afară nu sunt de acord și spun: „Vă petreceți toată ziua făcându-vă datoria în camera voastră, feriți de vânt și soare. Lucrul acesta nu prezintă nicio dificultate, datoria voastră este mult mai confortabilă decât ce facem noi. Puneți-vă în pielea noastră, să vedem dacă puteți să suportați să lucrați afară câteva ore și să stați afară, pe vânt și ploaie.” De fapt, fiecare datorie implică unele greutăți. Munca fizică implică dificultăți fizice, iar munca mentală implică dificultăți psihice; fiecare are dificultățile sale. Totul este mai ușor de spus, decât de făcut. Când oamenii se angajează cu adevărat într-o sarcină, important este, într-o privință, caracterul lor și, într-o altă privință, dacă iubesc sau nu adevărul. Haideți să vorbim mai întâi despre caracter. Dacă o persoană are un caracter bun, ea vede latura pozitivă în tot și poate să accepte și să înțeleagă lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă și bazându-se pe adevăr; adică inima, caracterul și spiritul său sunt verticale – aceasta din perspectiva caracterului. În continuare, să discutăm despre alt aspect – dacă cineva iubește sau nu adevărul. A iubi adevărul se referă la a putea accepta adevărul, cu alte cuvinte, indiferent de înțelegi sau nu cuvintele lui Dumnezeu și indiferent de înțelegi sau nu intenția lui Dumnezeu, indiferent dacă viziunea, părerea și perspectiva ta despre slujbă, despre datoria pe care trebuie să o îndeplinești sunt în conformitate cu adevărul, ești totuși capabil să o accepți de la Dumnezeu; dacă ești supus și sincer, atunci acest lucru este suficient, te califică să-ți îndeplinească datoria și reprezintă cerința minimă. Dacă ești supus și sincer, atunci, când îndeplinești o sarcină, nu vei fi superficial și nu vei lenevi în mod înșelător, ci îți vei pune toată inima și toată puterea în aceasta. Dacă starea lăuntrică a unei persoane este greșită și negativitatea apare în acea persoană, ea își pierde elanul și vrea să fie superficială; știe foarte bine în inima sa că starea ei nu este corectă și totuși nu încearcă să rezolve acest lucru prin căutarea adevărului. Oamenii de acest fel nu au iubire față de adevăr și sunt doar puțin dispuși să-și îndeplinească datoria; nu sunt înclinați să depună vreun efort sau să îndure greutăți și încearcă mereu să se relaxeze în mod înșelător. De fapt, Dumnezeu a scrutat deja toate acestea – așadar, de ce nu acordă atenție acestor oameni? Dumnezeu așteaptă doar ca aleșii Săi să se trezească, să îi discearnă și să îi dea în vileag pe acei oameni și să-i elimine. Totuși, astfel de oameni tot gândesc în sinea lor: „Uite ce isteț sunt. Mâncăm aceeași mâncare, dar după muncă, voi sunteți complet epuizați și nu sunt obosit deloc. Eu sunt cel inteligent. Nu lucrez chiar atât de mult; oricine muncește din greu este un idiot.” Este corect să privească oamenii cinstiți în acest fel? Nu. De fapt, oamenii care trudesc când își îndeplinesc datoria practică adevărul și Îl mulțumesc pe Dumnezeu, așa că sunt cei mai deștepți oameni dintre toți. Ce îi face să fie deștepți? Ei spun: „Nu fac nimic din ceea ce Dumnezeu nu îmi cere să fac și fac tot ce îmi cere El. Fac orice îmi cere El, îmi pun inima și toată energia în acel lucru și nu fac deloc lucrurile de formă. Nu fac asta pentru vreo persoană, o fac pentru Dumnezeu. Dumnezeu mă iubește atât de mult; ar trebui să fac asta pentru a-L mulțumi.” Aceasta este starea de spirit corectă. Drept rezultat, atunci când biserica înlătură oameni, toți cei care sunt vicleni în îndeplinirea datoriei lor vor fi eliminați, în timp ce oamenii cinstiți care acceptă scrutarea lui Dumnezeu vor rămâne. Stările acelor oameni cinstiți se îmbunătățesc, iar ei sunt protejați de Dumnezeu în tot ceea ce se abate asupra lor. Și ce le câștigă această protecție? Faptul că, în inimile lor, sunt sinceri. Nu se tem de greutăți sau de epuizare atunci când își fac datoria și nu sunt pretențioși cu nimic din ceea ce li se oferă; nu întreabă de ce, fac pur și simplu ce li se spune, se supun, fără a face vreo investigație sau analiză sau a lua în considerare orice altceva. Nu fac calcule și sunt capabili de ascultare în toate lucrurile. Starea lor lăuntrică este întotdeauna foarte normală. Atunci când se confruntă cu pericolul, Dumnezeu îi protejează, când boala sau pacostea se abate asupra lor, Dumnezeu îi protejează și atunci, iar în viitor se vor bucura doar de binecuvântări. Unii oameni pur și simplu nu pot vedea această chestiune așa cum este de fapt. Când văd oameni cinstiți care înfruntă de bunăvoie greutăți și epuizare în îndeplinirea datoriei lor, ei cred că acești oameni cinstiți sunt nesăbuiți. Spuneți-Mi, este aceasta nesăbuință? Aceasta este sinceritate, aceasta este credință adevărată. Fără credință adevărată, există multe lucruri pe care omul nu poate să le înțeleagă sau să le explice cu adevărat. Doar cei care înțeleg adevărul, cei care trăiesc întotdeauna înaintea lui Dumnezeu și au asocieri normale cu El și cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu și se tem cu adevărat de El știu cel mai clar în inimile lor ce se întâmplă cu adevărat. De ce știu ei, în timp ce alții nu știu? Acest lucru se datorează faptului că ei dobândesc experiență prin practicarea adevărului și prin faptul că sunt oameni cinstiți. Această experiență nu poate fi dată de nicio persoană și nici nu poate fi furată sau luată de nimeni. Nu este aceasta o binecuvântare? O astfel de binecuvântare nu poate fi obținută de oamenii de rând. Și de ce este așa? Pentru că oamenii sunt prea înșelători și ticăloși; sunt lipsiți de onestitate, sunt incapabili să fie oameni cinstiți și le lipsesc inimile sincere, astfel încât ceea ce primesc este limitat. Cât despre antihriști, este și mai puțin necesar să îi menționăm. Pe baza atitudinii lor față de diverse chestiuni, precum și a naturii-esențe pe care o au și, mai ales, pe baza atitudinii lor față de Hristos, oameni precum antihriștii nu vor primi niciodată această binecuvântare. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că inimile lor sunt prea ticăloase și viclene! Ei tratează oamenii diferit în funcție de persoană, își schimbă culorile ca un cameleon, iar gândurile lor sunt mereu în mișcare, fără să dea drumul șoimului până nu văd iepurele, nefiind sinceri față de Dumnezeu, neavând supunere față de El și făcând doar tranzacții cu El. Care este consecința unor astfel de atitudini și a unei asemenea esențe? Este că, în orice problemă, ei sunt incapabili să vadă dincolo de esența diferitelor persoane și situații sau să o înțeleagă, precum și adevărurile implicate în aceste situații. Cuvintele lui Dumnezeu sunt expuse în fața lor, iar ei sunt educați, știu să citească și să analizeze, au intelect și știu să scruteze, așadar de ce nu pot să înțeleagă? Nu contează cât de bătrâni ajung să fie, chiar dacă ajung până la 80 de ani, tot nu vor înțelege. De ce nu vor înțelege? Cel mai important motiv este că au fost legați la ochi. Unii oameni spun: „Dar nu am văzut cum li s-au acoperit ochii.” Inimile lor sunt cele care au fost acoperite. Ce înseamnă să fie acoperite? Înseamnă că inimile lor sunt neiluminate; sunt perpetuu învăluite. În trecut, se spunea că „inima oamenilor este cerată grosier”. Așadar, cine a îngroșat inimile antihriștilor cu ceară? În realitate, Dumnezeu este cel care nu i-a luminat. El nu intenționează să îi desăvârșească sau să îi mântuiască. El intervine doar la momentul potrivit, în momente critice, importante, pentru a-i reține puțin și pentru a preveni ca interesele casei lui Dumnezeu să fie lezate. Însă, de cele mai multe ori, când vine vorba de chestiuni legate de cuvintele lui Dumnezeu, de adevăr, de supunerea față de El, de cunoașterea de sine și de cunoașterea Lui, El nu îi luminează niciodată. Unii ar putea spune: „Nu este corect. Cum poți spune că El nu îi luminează? Unii dintre cei care au fost catalogați drept antihriști sunt foarte inteligenți. După ce au ascultat o predică, dacă tu ai vorbit timp de trei ore, ei pot vorbi timp de șase. Nu este asta luminare?” Nu contează câte ore pot vorbi, chiar dacă sunt 30, reprezintă doar o grămadă de cuvinte și doctrine. Puteau fariseii și cărturarii să vorbească mai bine decât acești oameni? Fiecare dintre ei era expert în predici și fiecare dintre ei vorbea elocvent, dar la ce bun? Când Dumnezeu a sosit, ei tot I s-au împotrivit și L-au condamnat. Ce le-a adus acest lucru? Le-a adus distrugere, pierzanie și un mare dezastru. Din exterior, toată lumea din casa lui Dumnezeu pare să își facă datoria, fiecare persoană având trei mese pe zi, îndeplinindu-și îndatoririle în timpul zilei și odihnindu-se noaptea. Cu toate acestea, după mai mulți ani, diferențele dintre diferitele tipuri de oameni devin semnificative, iar rezultatele diferitelor tipuri de oameni sunt dezvăluite și se disting. Unii oameni proclamă verbal că ei cred în Dumnezeu, dar nu urmează calea cea dreaptă, grăbindu-se spre iad. Alții iubesc adevărul și luptă continuu pentru el, astfel că intră treptat în adevărul-realitate. Unii își doresc mereu să trăiască o viață confortabilă și devin din ce în ce mai vicleni în îndeplinirea îndatoririlor pe care le au, iar în cele din urmă sunt eliminați. Unii pot să accepte adevărul, să devină din ce în ce mai cinstiți în inimile lor și să experimenteze o schimbare în viața-fire a lor, devenind iubiți atât de Dumnezeu, cât și de oameni. Unii se concentrează mereu asupra predicării cuvintelor și doctrinelor și, după toate predicile lor, sunt respinși de Dumnezeu și, astfel, sunt ruinați. Unora le lipsește înțelegerea spirituală și, cu cât ascultă mai multe predici, cu atât devin mai confuzi, mai puțin interesați de adevăr și mai puțin supuși, dorindu-și să acționeze în mod voit și capricios, căutând mereu să-și satisfacă propriile dorințe și vizând faima, câștigul și statutul – acest lucru este periculos. Unii oameni Îl urmează pe Dumnezeu timp de mai mulți ani și, după ce mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și experimentează multe lucruri, ajung să înțeleagă multe adevăruri, au din ce în ce mai multă credință în Dumnezeu și Îi câștigă aprobarea. Toți acești oameni cred în Dumnezeu, trăiesc o viață bisericească și își îndeplinesc îndatoririle, așa că de ce, după opt sau zece ani, rezultatele lor sunt diferite, fiecare în funcție de felul său? Ce ilustrează acest lucru? Nu există diferențe în natura-esență a oamenilor? (Ba da.)

Iată o altă chestiune pe care să o ascultați și, având în vedere manifestările antihriștilor despre care am discutat, să vă gândiți în ce categorie a acestora se încadrează. În unele biserici, există în mod clar oameni răi care acționează tiranic și irațional. Ei nu pot face nicio lucrare concretă, dar vor mereu să dețină puterea. În orice lucrare pe care o întreprind, creează tulburări și distrugere și nu aderă la principii, iar în orice lucru pe care îl fac, nu vor niciodată să plătească prețul, dar vor întotdeauna ca ceilalți să îi asculte. Pe scurt, atât timp cât o astfel de persoană se află într-o biserică, mulți alții vor fi tulburați de aceasta, iar lucrarea casei lui Dumnezeu și ordinea bisericii vor fi afectate și discreditate. Deși astfel de persoane nu au săvârșit acte evidente de mare rău sau nu i-au rănit pe frați și surori, atunci când te uiți la umanitatea lor, la esența lor, la punctele lor de vedere despre diferite chestiuni, precum și la atitudinea lor față de frați și surori, față de lucrarea casei lui Dumnezeu și față de propriile îndatoriri, acestea se situează pur și simplu în rândul celor răi. Cum ar trebui să tratez o astfel de persoană dacă o întâlnesc înainte ca frații și surorile să fi observat? Ar trebui să aștept până când comite o greșeală gravă sau provoacă un mare dezastru pentru a o îndepărta, trimițând-o departe atunci când „face mare vâlvă”? Este necesar acest lucru? (Nu.) Atunci, ce ar trebui să fac? Cel puțin, ar trebui să îi eliberez din funcție. Apoi, ar trebui să îi izolez sau să îi îndepărtez, împiedicându-i să își facă datoria pentru a nu îi afecta pe ceilalți. În lucrarea vitală a casei lui Dumnezeu, prezența unor astfel de oameni răi nu este permisă – este corect acest principiu? Dacă nu au fost dezvăluiți, atunci așa să fie, dar odată ce sunt dezvăluiți, văzuți clar și catalogați ca fiind oameni răi, este corect să îi înlăturăm? (Da.) Unii oameni ar putea spune: „Acest lucru nu va funcționa. Tu i-ai văzut așa cum sunt de fapt, dar alții nu. Înlăturarea lor îi va afecta pe ceilalți. Dacă îi înlături doar pentru că tu i-ai văzut așa cum sunt de fapt, nu va însemna că iei decizia singur? Chiar înseamnă acest lucru că lași adevărul să dețină puterea? Ar trebui să ne adunăm și să avem părtășie cu frații și surorile, să disecăm cu ei, să facem lucrare ideologică despre ei, să colectăm materiale și să obținem aprobarea tuturor înainte de a continua. Trebuie să urmezi procedurile, iar dacă nu o faci, nu încalci tu rânduielile de lucru ale bisericii? Nu ar fi acest lucru greșit? În primul rând, tu însuți ar trebui să respecți rânduielile de lucru ale bisericii; nu le poți sabota. În plus, nu din considerație pentru frați și surori se face totul, indiferent despre ce este vorba? Dacă așa stau lucrurile, atunci trebuie să îi faci pe toți frații și surorile pe deplin conștienți de acest lucru și să le clarifici acest aspect al adevărului. Nu îi poți lăsa confuzi; trebuie să le permiți tuturor fraților și surorilor să discearnă.” Dacă aceste proceduri nu sunt respectate și Eu spun să îndepărtăm pe cineva, voi cum ați proceda? Ați fi dezorientați, nu-i așa? Faptul că v-ați trezi blocați dovedește că astfel de puncte de vedere există în rândul vostru. Ceea ce spun Eu s-a întâmplat. Într-un cadru de lucru vital, a existat un diavol cu o umanitate rea, care, în timp ce își făcea datoria, lenevea în mod înșelător, încercând să evite greutățile și epuizarea. El perturba și tulbura lucrarea bisericii la fiecare pas, iar când era emondat, devenea indisciplinat, respingând cu desăvârșire adevărul. Voia mereu să dețină o funcție și să ia deciziile, dându-le totodată ordine celorlalți, și nu ținea niciodată cont de interesele bisericii și nici nu respecta principiile, acționând doar pe baza preferințelor sale. În perioada în care a fost responsabil de lucrare, a ignorat mai multe lucruri pe care i-am spus să le facă, tratând cuvintele Mele de parcă ar fi fost doar vânt în urechile lui. Pe lângă faptul că nu și-a îndeplinit sarcinile, a provocat tulburări. Biserica este un spațiu de lucru important pentru îndeplinirea îndatoririlor – dacă el a crezut că nu a venit ca să-și facă datoria, ci ca să trăiască într-un confort princiar sau să se bucure de o pensionare timpurie, atunci s-a înșelat. Casa lui Dumnezeu nu este nici instituție de asistență socială, nici adăpost. Astfel de scursuri ca acest om nu sunt bune de nimic oriunde ar merge; nu sunt niciodată loiali în niciuna dintre îndatoririle lor, fiind întotdeauna superficiali și pur și simplu în derivă, fără nicio țintă. Așadar, am spus să îl îndepărtăm imediat. Ar fi fost acest lucru ușor de pus în practică? (Da.) Cu toate acestea, pentru un anumit tip de persoană, chiar și o chestiune atât de simplă este greu de implementat. La trei luni după ce am vorbit, această persoană rea a fost în cele din urmă alungată cu forța. Care a fost motivul pentru asta? După ce am dat porunca de a-l îndepărta pe acest om, conducătorul acelei biserici a început să „implementeze” sarcina. În ce fel a implementat-o? A convocat o adunare pentru ca toată lumea să voteze cu privire la decizie. După multe discuții, majoritatea a fost, în cele din urmă, de acord să îl îndepărteze, dar a existat un vot împotrivă, așa că problema a fost pusă în așteptare. Acest conducător a spus că trebuie să lucreze cu persoana care nu a fost de acord, să discute cu ea și să îi ceară acordul. Între timp, am întrebat de două ori dacă omul a fost trimis departe, iar conducătorul a răspuns că nu, că ei încă mai adunau și rezumau materiale. Pe la spatele Meu, au spus, de asemenea: „Atât timp cât o persoană nu este de acord, nu îl putem îndepărta.” Ceea ce a vrut să spună era că nu dorea să îl îndepărteze pe acest om, așa că a găsit acest motiv absurd. În realitate, îi păcălea pe ceilalți; se temea să nu îl jignească pe acest om și nu îndrăznea să îl îndepărteze. În cele din urmă, a venit un ultimatum de la Cel de mai sus: „Acest om trebuie să fie trimis departe. Dacă nu pleacă el, atunci trebuie să pleci tu. Unul dintre voi trebuie să plece; voi alegeți!” Când a auzit acest lucru, s-a gândit: „Nu pot pleca; nu m-am bucurat destul de mult de funcția mea!” Abia atunci l-a alungat pe acest diavol. Spuneți-Mi, de ce l-a protejat acest conducător pe diavol? Nu este aceasta abordarea unui antihrist? Acesta este întocmai comportamentul unui antihrist.

Unii oameni își proclamă în mod constant credința în Dumnezeu, dar atunci când li se întâmplă ceva, ei caută părerea fiecărui frate și a fiecărei surori, fără să caute niciodată părerea lui Hristos. Ei nu se interesează despre ce spune Hristos, care este concluzia Sa, de ce vrea să facă acest lucru sau despre modul în care oamenii ar trebui să se supună. Au căutat opinia fiecărui frate și a fiecărei surori și sunt capabili să respecte toate opiniile și gândurile acestora, dar nu acceptă nici măcar o singură propoziție spusă de Hristos, demonstrând că nu au intenția de a se supune. Care este natura acestui lucru? Nu sunt ei antihriști? (Ba da.) Ce se întâmplă în această situație? De ce nu implementează această chestiune? De ce le este atât de greu să o pună în aplicare? Există un motiv pentru aceasta. Ei se gândesc: „Hristos are adevărul și esența lui dumnezeu, însă acestea reprezintă doar discuții oficiale, doar doctrine și sloganuri. Când vine vorba de chestiunile reale, nu poți deloc să vezi pe nimeni așa cum este de fapt. Cuvintele tale sunt rostite doar pentru ca noi să le auzim, sunt tipărite în cărți și nu au absolut nimic de-a face cu abilitățile tale reale. Prin urmare, dacă stabilești că cineva este o persoană rea sau un antihrist, acest lucru s-ar putea să nu fie corect. Cum de eu n-am observat că acel om este rău sau un antihrist? De ce nu înțeleg această chestiune?” Nu așa gândesc ei? Ei cred: „L-ai întâlnit doar de două ori pe acest om, l-ai văzut spunând câteva cuvinte și făcând un singur lucru, iar tu îl definești ca fiind rău. Frații și surorile nu sunt de această părere; tu cum poți să fii? De ce ar avea atât de multă greutate cuvintele tale? Nu am văzut nicio faptă rea din partea acestui om și nici nu știu ce lucruri rele a făcut, așa că nu pot spune «Amin!» la ceea ce spui tu. Am noțiuni și rezerve cu privire la ceea ce faci. Însă, deși am noțiuni, nu le pot exprima direct, așa că trebuie să recurg la metode indirecte: îi voi lăsa pe frați și surori să decidă această chestiune prin vot. Dacă frații și surorile nu sunt de acord, atunci nu mai e nimic de făcut – chiar poți să îi emondezi și pe toți aceștia? În plus, ai interacționat doar de câteva ori cu acest om și apoi îl definești ca fiind rău. De ce nu-i dai măcar o mică șansă? Uite cât de toleranți și iubitori sunt frații și surorile! Nu pot să fiu eu personajul negativ; și eu trebuie să fiu iubitor și să le acord oamenilor șanse – nu ca tine, care îți faci atât de repede o părere despre oameni. Nu este simplu să îndepărtezi pe cineva – ce se întâmplă dacă acea persoană devine slabă după aceea? Hristos ar trebui să-i protejeze pe frați și surori atunci când se confruntă cu probleme. Ar trebui să tolereze orice nesăbuință, răzvrătire sau ignoranță din partea fraților și surorilor și să nu fie atât de decisiv și neiubitor. Nu se presupune că dumnezeu ar trebui să fie extrem de milostiv? Unde a dispărut această milă? Să definești pe oricine nu-ți place ca fiind rău și să vrei să-l trimiți departe nu corespunde deloc regulilor!” Acestea sunt noțiuni, nu-i așa? (Da.) Când Hristos face un lucru sau ia o decizie, dacă ei nu sunt de acord cu aceasta, devine dificil de pus în aplicare. Ei trag de timp, folosind diverse scuze și metode pentru a se opune; pur și simplu refuză să pună în aplicare acel lucru sau să se supună. Intenția lor este următoarea: „Dacă nu implementez acest lucru, atunci sarcina ta nu va fi îndeplinită!” Îți spun Eu: dacă nu pui în aplicare acest lucru, atunci voi găsi pe cineva care poate să fie conducător, iar tu te poți întoarce de unde ai venit! Nu ar trebui ca această chestiune să fie gestionată astfel? (Ba da.) I-am expediat așa pur și simplu, direct și eficient – nu a fost nevoie să Mă consult cu nimeni.

Unii oameni nu înțeleg niciodată adevărul și au mereu îndoieli cu privire la cuvintele lui Dumnezeu. Ei spun: „Faptul că adevărul deține puterea este același lucru cu faptul că hristos deține puterea? Cuvintele lui hristos nu sunt neapărat întotdeauna corecte, deoarece el are o înfățișare umană.” Ei nu pot să accepte ca Hristos să dețină puterea. Dacă ar fi fost Duhul lui Dumnezeu cel care deține puterea, ei nu ar fi avut nicio noțiune. Care este problema aici? Astfel de oameni nu au nici cea mai mică îndoială cu privire la Dumnezeul din ceruri, dar se îndoiesc mereu de Dumnezeu întrupat. Hristos a exprimat atât de mult adevăr, și totuși ei nu-L recunosc ca fiind Dumnezeu întrupat. Prin urmare, pot ei să recunoască faptul că Hristos este adevărul, calea și viața? Este greu de spus. Chiar dacă astfel de oameni Îl urmează pe Hristos, pot ei să dea mărturie pentru El? Sunt compatibili cu Hristos? Nu există niciun răspuns definitiv la aceste întrebări. De asemenea, nu este sigur dacă astfel de oameni pot să urmeze calea până la capăt. Unii oameni conștientizează pe deplin în inimile lor că, în casa lui Dumnezeu, adevărul deține puterea. Dar cum înțeleg ei faptul că adevărul deține puterea? Ei cred că, indiferent ce lucrare se face, atât timp cât este legată de casa lui Dumnezeu, toată lumea ar trebui să discute și să decidă împreună. Atât timp cât se ajunge la un consens, indiferent de rezultat, acesta ar trebui să fie pus în aplicare. În opinia lor, acest lucru înseamnă ca adevărul să dețină puterea. Este acest punct de vedere corect? Aceasta este o concepție foarte eronată; este cea mai absurdă și ridicolă afirmație. De unde vine adevărul? Este exprimat de Hristos. Numai Hristos este adevărul, în timp ce omenirea coruptă nu deține niciun adevăr, așadar cum pot oamenii să producă adevărul prin deliberare? Dacă oamenii ar putea produce adevărul prin deliberare, asta ar însemna că omenirea coruptă deține adevărul. Nu este acesta cel mai absurd lucru? Prin urmare, faptul că adevărul are putere înseamnă că Hristos are putere și cuvintele lui Dumnezeu au putere, nu că toată lumea are putere sau un cuvânt de spus. Este corect să ne adunăm pentru a avea părtășie despre adevăr și cuvintele lui Dumnezeu; aceasta este viața bisericească. Dar care este efectul practicării în acest mod? Este de a le permite tuturor să înțeleagă adevărul și să afle cuvintele lui Dumnezeu, de a face în așa fel încât fiecare să fie capabil să se supună cuvintelor lui Dumnezeu și să lucreze în conformitate cu acestea. Oamenii se adună pentru a avea părtășie despre adevăr tocmai pentru că nu îl înțeleg. Dacă ar înțelege adevărul, s-ar putea supune direct lui Hristos și cuvintelor lui Dumnezeu; aceasta ar fi o supunere autentică. Dacă într-o zi aleșii lui Dumnezeu vor înțelege cu toții adevărul, dacă toți se vor putea supune în mod direct lui Hristos, Îl vor preamări și vor da mărturie pentru el, aceasta va însemna că aleșii lui Dumnezeu au fost desăvârșiți. Ba chiar mai mult, acest lucru va da mărturie că în casa lui Dumnezeu domnește adevărul, Hristos. Numai astfel de fapte și mărturii vor dovedi că Dumnezeu a domnit ca rege pe pământ și că Împărăția lui Hristos a apărut. Însă cum înțeleg unii antihriști și conducători falși faptul că adevărul deține puterea? În concepția lor, faptul că adevărul deține puterea înseamnă că frații și surorile dețin puterea. Indiferent de lucrarea pe care o fac, dacă pot să o înțeleagă temeinic, o fac conform propriei voințe; dacă nu pot, au părtășie cu câțiva oameni și lasă grupul să decidă. Poate dovedi acest lucru că adevărul este practicat? Decizia grupului se aliniază neapărat cu intențiile lui Dumnezeu? Poate o astfel de practică să facă astfel încât adevărul să dețină puterea? Poate aceasta să ateste că Hristos deține puterea în casa lui Dumnezeu? Ei consideră că a le permite fraților și surorilor să își exprime opiniile, să își discute punctele de vedere și, în cele din urmă, să ajungă la un consens și să ia decizii reprezintă o dovadă că adevărul deține puterea, implicând faptul că frații și surorile sunt purtătorii de cuvânt ai adevărului, sinonimi cu adevărul însuși. Este corect să înțelegem acest lucru astfel? În mod clar, nu este, dar unii antihriști și falși conducători acționează într-adevăr în acest fel și îl pun în aplicare ca atare. Ei cred că, procedând astfel, practică democrația, că iau o decizie democratică și că ar trebui să procedeze în acest fel, indiferent dacă acest lucru se aliniază sau nu cu adevărul. Care este esența acestui mod de a acționa? Chestiunile decise în mod democratic se aliniază automat cu adevărul? Îl reprezintă ele automat pe Dumnezeu? Dacă democrația ar fi adevărul, nu ar fi nevoie ca Dumnezeu să exprime adevărul; nu ar fi suficient să lăsăm pur și simplu democrația să domnească? Indiferent de modul în care omenirea coruptă practică democrația, aceasta nu poate produce adevărul prin practicarea democrației. Adevărul vine de la Dumnezeu, din exprimările lui Hristos. Oricât de mult s-ar alinia o metodă umană la ideile sau gusturile oamenilor, nu poate reprezenta adevărul. Acesta este un fapt. Esența abordărilor falșilor conducători și ale antihriștilor este, sub pretextul că adevărul deține puterea, de a-L marginaliza complet pe Hristos, de a-L înlocui pe Hristos cu democrația și de a înlocui domnia lui Hristos cu metoda părtășiei comune și a guvernării democratice. Sunt natura și consecințele acestui lucru ușor de perceput? Oamenii perspicace ar trebui să fie capabili să le vadă. Falșii conducători și antihriștii nu sunt cei care se I supun lui Hristos, ci aceia care Îl neagă și Îl sfidează. Indiferent despre ce are părtășie Hristos în biserică, chiar dacă ascultă și înțeleg, oamenii tratează acest lucru ca pe o simplă adiere de vânt pe lângă urechile lor și nu sunt dispuși să îl pună în aplicare. În schimb, ei acordă atenție la ceea ce spun falșii conducători și antihriștii; în cele din urmă, cuvintele lor sunt cele care contează. De deciziile acestor falși conducători și antihriști depinde dacă oamenii pot să practice conform cuvintelor lui Hristos, iar majoritatea oamenilor tind să îi urmeze. Antihriștii aplică o supraveghere strictă asupra lucrării bisericii, permițându-și doar lor să ia decizii și nepermițându-I lui Dumnezeu să aibă un cuvânt de spus sau să dețină puterea. Ei se gândesc: „Hristos este aici doar pentru a inspecta lucrarea. Poți să-ți spui partea și să rânduiești lucrarea, dar modul în care aceasta este pusă în aplicare depinde de noi. Nu te amesteca în lucrarea noastră.” Nu asta fac antihriștii? Ei spun mereu „toți frații și surorile au avut părtășie” sau „toți frații și surorile au ajuns la un consens” – oare cei care spun astfel de lucruri chiar înțeleg adevărul? Cine sunt frații și surorile? Nu sunt ei doar un grup de oameni profund corupți de Satana? Cât adevăr înțeleg ei, cât din adevărul-realitate dețin ei? Îl pot ei reprezenta pe Hristos? Sunt ei întruchiparea adevărului? Pot fi ei purtătorii de cuvânt ai adevărului? Au vreo relație cu adevărul? (Nu.) Din moment ce nu există nicio relație, de ce aceia care spun astfel de lucruri îi consideră întotdeauna pe frați și surori ca fiind supremi? De ce nu Îl preamăresc pe Dumnezeu și nu dau mărturie pentru El? De ce nu vorbesc și nu acționează în conformitate cu adevărul? Nu sunt absurzi cei care vorbesc în acest fel? După ce au citit cuvintele lui Dumnezeu și au ascultat predici atâția ani, ei nu înțeleg niciun adevăr și nu pot să vadă ce sunt adevărații frați și surori. Nu sunt ei orbi? Acum, au fost cu toții clasificați în funcție de felul lor; mulți și-au dezvăluit adevăratul caracter, sunt toți din șleahta Satanei – sunt pur și simplu fiare. Nu puteți vedea clar acest lucru? Voi nu dețineți deloc adevărul! Unii oameni nu sunt dispuși să Mă asculte cum îi disec pe antihriști. Ei spun: „O, nu vorbi mereu despre un lucru atât de banal precum antihriștii; este jenant. De ce îi diseci mereu pe antihriști?” Oare ar fi bine să nu îi disecăm? Ei trebuie să fie disecați în acest fel pentru a-i învăța pe oameni să discearnă. Altfel, odată ce apar antihriștii, ei vor dezlănțui multe erezii și falsități, vor induce în eroare mulți oameni și chiar vor controla biserica și își vor întemeia propria împărăție independentă. Vedeți clar cât de grave sunt consecințele acestei chestiuni? Chiar acum, am avut părtășie despre ce înseamnă ca adevărul să dețină puterea. Prin intermediul părtășiei, oamenii au văzut metodele absurde și opiniile ridicole ale antihriștilor. Antihriștii își doresc mereu să dețină ei puterea și nu vor ca Hristos să dețină puterea, așa că transformă domnia adevărului într-o formă democratică, susținând că toți cei care se întâlnesc pentru a discuta despre anumite chestiuni reprezintă adevărul care deține puterea. Nu cumva este vorba de șiretlicul Satanei în acest lucru? Este adevărul ceva la care toată lumea poate să ajungă prin deliberare? Adevărul este exprimat de Dumnezeu și provine de la Dumnezeu. De ce nu puteți să practicați direct cuvintele lui Dumnezeu, să vă supuneți direct lui Dumnezeu și să vă supuneți direct rânduielilor lui Dumnezeu? De ce trebuie ca poruncile lui Hristos să fie determinate prin deliberarea tuturor? Nu este acesta complotul Satanei? Antihriștii lansează deseori un set de teorii pentru a-i induce în eroare pe oameni și, indiferent de sarcina de lucru pe care o pun în aplicare, ei au ultimul cuvânt, încălcând în totalitate adevărurile-principii. Privind din perspectiva manifestărilor antihriștilor, care este, mai exact, firea lor? Sunt ei oameni care iubesc lucrurile pozitive și adevărul? Au ei o supunere adevărată față de Dumnezeu? (Nu.) Esența lor este una de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî. Mai mult, sunt atât de aroganți încât își pierd orice rațiune, lipsindu-le chiar conștiința și rațiunea de bază pe care oamenii ar trebui să le aibă. Astfel de oameni nu sunt vrednici să fie numiți umani. Nu se poate spune despre ei decât că sunt cei din șleahta Satanei; sunt diavoli. Oricine nu acceptă câtuși de puțin adevărul este un diavol – acest lucru este dincolo de orice îndoială.

De asemenea, există unii oameni care adoptă o atitudine nici umilă, nici arogantă față de cuvintele lui Hristos. Ei nici nu exprimă o acceptare completă, nici nu se opun. Atunci când Hristos vorbește, are părtășie despre adevăr, discerne un individ sau atribuie o sarcină de lucru, la suprafață, ei par să asculte și să ia notițe, dând dovadă de seriozitate și cooperare. Ei iau notițe meticuloase despre orice, făcând diverse însemnări, părând a fi foarte interesați de adevăr și a prețui foarte mult ceea ce spune Hristos, de parcă ar iubi în mod deosebit adevărul și I-ar fi neclintit de credincioși lui Hristos. Dar oare atitudinea acestor oameni față de adevăr, firea și esența lor pot să fie văzute din astfel de fenomene superficiale? Nu se pot vedea. La exterior, astfel de oameni par să ia notițe și să asculte, dar ce gândesc cu adevărat în inimile lor? Când se uită la ceea ce au notat, se gândesc: „Ce sunt toate acestea? Niciun rând util, nimic care să pară înălțător sau aliniat cu adevărul, nimic care să mi se pară logic. Aș putea la fel de bine să le rup!” Nu este acesta un tip de atitudine? Am văzut mulți oameni dând din cap și afișând diverse expresii faciale în timp ce ascultau predici, luând și notițe în același timp, dar ulterior, nu le iau deloc în serios. Nu își amintesc ce ar trebui să pună în aplicare, nici nu păstrează acel lucru în inima lor sau nu acționează în consecință. În ceea ce privește punerea în practică a ceea ce ar trebui, acest lucru este și mai puțin probabil să se întâmple. Ceea ce ar trebui să implementeze este legat de lucrarea casei lui Dumnezeu și de datoria lor, iar ceea ce ar trebui pătruns de ei ține de intrarea personală. Ei nu pun în aplicare ceea ce ar trebui și cu atât mai puțin își iau în serios intrarea personală. Ei spun: „S-a zis că fiecare propoziție rostită și exprimată de hristos este adevărul, este ceea ce ar trebui pătruns de oameni, că toate sunt adevărul, calea și viața, dar eu nu văd niciun adevăr sau cale în ceea ce notez de fiecare dată, și nici nu simt că este viață. Prin urmare, cum ar putea fi îndeplinită afirmația potrivit căreia hristos are esența lui dumnezeu? Cum ar putea fi realizată? Cum ar putea să se potrivească cu ceea ce văd eu? Nu se potrivește cu ușurință.” Unii oameni spun: „Dacă aceasta este atitudinea lor după ce au ascultat, atunci de ce au mai luat notițe? Păreau să aibă o atitudine adecvată, serioasă și responsabilă; ce se întâmplă?” Există un singur motiv. Dacă cineva care nu iubește adevărul și este extrem de scârbit de acesta poate să pară deosebit de serios și atent atunci când Hristos vorbește, singura sa intenție nu este nimic altceva decât să parcurgă fără tragere de inimă formalitățile, nu o acceptare autentică. De fiecare dată când citesc cuvintele lui Dumnezeu sau intră în contact cu Hristos și conversează cu El, ceea ce percep ei nu este așa-numita măreție, caracterul de nepătruns sau minunea lui Dumnezeu, ci practicalitatea, normalitatea și lipsa Lui de însemnătate. Prin urmare, din punctul lor de vedere și din poziția lor, le este imposibil să asocieze cuvintele acestei persoane de rând cu adevărul, calea sau viața. Oricum ar privi-o pe această persoană, ei văd doar un om; nu pot să îl considere Dumnezeu sau Hristos. Prin urmare, nu pot trata aceste cuvinte extrem de obișnuite ca fiind adevărul pe care să îl observe, să îl pună în practică și să îl folosească drept ghid pentru a trăi, scop pentru existență și așa mai departe – li se pare chinuitor. Ei spun: „Cum se face că eu nu pot vedea niciun adevăr în aceste cuvinte obișnuite? Cum puteți voi toți să-l vedeți? Nu sunt doar cuvinte obișnuite? Ele reprezintă un limbaj omenesc, un text omenesc, o gramatică omenească, folosind chiar și unele fraze și vocabular omenesc și disecând unele proverbe și aspecte ale culturii omenești. Cum pot aceste cuvinte să conțină adevărul? De ce nu-l pot vedea? Din moment ce voi toți spuneți că acesta este adevărul, atunci mă voi lua după voi și îi voi imita pe toți ceilalți ca un papagal; voi lua notițe pentru că asta fac toți ceilalți, dar în timp ce voi toți îl considerați adevărul, eu cu siguranță nu o voi face. «Adevăr» este un cuvânt atât de sacru, trebuie să fie ceva extrem de înălțător! Când vine vorba de adevăr, acesta îl implică pe dumnezeu, iar când îl implică pe dumnezeu, nu poate fi atât de obișnuit, atât de neînsemnat, atât de comun. Așadar, oricât de mult aș scruta și analiza, nu pot găsi nicio urmă de dumnezeu în el. Dacă nu există nicio urmă de dumnezeu în el, cum ne poate mântui? Este imposibil. În cazul în care cuvintele sale nu ne pot mântui sau nu ne pot aduce beneficii, de ce ar trebui să-l urmăm? De ce ar trebui să punem în aplicare cuvintele sale? De ce ar trebui să trăim după cuvintele lui?” Acum și-au arătat adevărata față de antihriști, nu-i așa? De la început până la final, atitudinea lor față de întruparea lui Dumnezeu este una de scrutare. Nu există nici acceptare, nici supunere în modul în care ei tratează cuvintele lui Dumnezeu și cu atât mai puțin le practică, se dedică lor sau le experimentează. În schimb, tratează cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine de împotrivire, opoziție și respingere. Ei iau cu reticență câteva notițe atunci când Hristos conversează cu oamenii, dar, în adâncul sufletului, nu acceptă nimic din cele spuse. După ce interacționează cu Hristos, unii oameni spun: „Să vorbești și să ai părtășie cu Dumnezeu față în față este cu adevărat plăcut.” Antihristul spune: „Voi încerca și eu. Voi vorbi față în față cu hristos și voi vedea cum sunt cu adevărat expresiile faciale, acțiunile și discursul lui hristos atunci când vorbește cu oamenii. Voi vedea ce poate dobândi sau descoperi cineva din asta, dacă este benefic pentru oameni să pună o bază și să-și afirme credința în el ca fiind adevăratul dumnezeu.” Cu o astfel de atitudine față de Hristos și cuvintele Sale, pot ei să aibă vreo practicare sau implementare reală? Nu, nu pot. Ei nu sunt decât niște spectatori veniți să vadă agitația, nu sunt nicidecum aici pentru a căuta adevărul. Credeți că atitudinea cu care Îl tratează acești oameni pe Hristos și conversează cu El seamănă puțin cu un grup de doamne din cartier care stau de vorbă împreună pe verandă, unde discuția cu oricine nu necesită seriozitate, iar fiecare spune pur și simplu ce vrea? Acești oameni Îl tratează pe Hristos în același mod: „Tu îți exprimi părerile, eu o voi păstra pe a mea. Să convenim că nu suntem de acord; nu te aștepta să mă convingi, iar eu cu siguranță nu voi accepta ceea ce spui tu.” Nu despre acest tip de atitudine este vorba? Ce atitudine este aceasta? (Disprețuitoare și lipsită de respect.) Acești oameni sunt bizari. Din moment ce nu-L recunoști pe Hristos ca fiind întruparea lui Dumnezeu, atunci de ce crezi în El și-L urmezi? Dacă nu crezi, de ce nu pleci, pur și simplu, și termini cu asta? Cine te forțează să crezi? Nu te obligă nimeni să crezi în Dumnezeu; este alegerea ta.

Când unii oameni ascultă părtășia Mea cu privire la o chestiune, ei dezvoltă rapid opinii diferite: „Tu gândești în felul acesta, dar eu gândesc în alt fel. Tu ai ideile tale cu privire la fiecare chestiune, iar eu le am pe ale mele; fiecare are propriile idei.” Ce fel de creatură ar spune asta? Atunci când Dumnezeu îi aprovizionează pe oameni cu adevărul, este acesta un tip de argument? Sunt cuvintele lui Dumnezeu o teorie academică? (Nu.) Atunci, ce sunt ele? (Ele sunt adevărul.) Fii mai specific! (Ele reprezintă principiile și direcția pentru conduita umană, necesitățile pentru viața oamenilor.) De ce spunem că Dumnezeu îi aprovizionează pe oameni cu adevărul? S-a spus vreodată că El furnizează cunoaștere? (Nu.) De ce spunem despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt pentru ca oamenii să le mănânce și să le bea? Cuvintele lui Dumnezeu sunt ca mâncarea oamenilor; ele îți pot susține trupul fizic și îți permit să trăiești și, mai mult, îți permit să trăiești bine, îți permit să trăiești cu o asemănare umană. Ele sunt viața pentru o persoană! Cuvintele lui Dumnezeu nu sunt o formă de cunoaștere, un argument sau o zicală. Cunoștințele, argumentele și cultura tradițională umană nu pot decât să corupă oamenii. Oamenii pot trăi cu sau fără acestea, dar dacă cineva își dorește să trăiască și să devină o ființă creată calificată, la înălțimea standardelor, nu poate face acest lucru fără adevăr. Prin urmare, ce este mai exact adevărul? (Este criteriul după care ne comportăm, acționăm și Îl venerăm pe Dumnezeu.) Corect, acest lucru este mai specific. Așa văd antihriștii lucrurile? Ei nu acceptă această realitate. Se opun, se împotrivesc și condamnă acest fapt, așa că nu pot dobândi adevărul. Gândurile și punctele lor de vedere sunt acestea: „Tu ești doar o persoană de rând. Spui un lucru și alți oameni încep să practice conform cuvintelor tale, așa că de ce nu pot spune și eu ceva corect și oamenii să practice? De ce întotdeauna este corect ceea ce spui tu, iar ceea ce spun eu este greșit? De ce cuvintele tale sunt considerate adevărul, în timp ce ale mele sunt considerate cunoștințe și doctrine?” Nu se bazează pe nimic – este un fapt, iar acesta este determinat de esență. Hristos este întruparea lui Dumnezeu, iar esența Sa este Dumnezeu. Nimeni nu poate nega acest lucru; chiar dacă antihriștii refuză să recunoască sau să accepte acest lucru, ei nu îl pot nega. Momentul în care omul se îndepărtează de Hristos și Îl respinge este momentul distrugerii omului. Fără Hristos și fără cuvintele Sale, nimeni nu poate fi mântuit. Nu este acesta un fapt? (Ba da.) Ce fel de edificare le pot aduce oamenilor acele cuvinte și teorii ale antihriștilor? Dacă oamenii nu le acceptă, vor suferi ei vreo pierdere? Nu, nu va fi nicio pierdere. Cuvintele antihriștilor nu au nicio influență pozitivă asupra nimănui, ci mai degrabă au multe efecte negative. Dacă Hristos nu ar spune nicio propoziție și ar veni pur și simplu să trăiască o viață normală pentru oricât de mulți ani înainte de a pleca, ce ar câștiga omenirea? În afară de purtarea crucii, ce altceva ar putea câștiga omenirea? Oamenii ar trăi în continuare în păcat, mărturisind și căindu-se, prinși iremediabil în păcat, devenind din ce în ce mai depravați și, în cele din urmă, când lucrarea lui Dumnezeu s-ar încheia, ar fi cu toții distruși. Asta s-ar alege de omenire. Însă Hristos a venit, a exprimat toate cuvintele pe care Dumnezeu intenționa să i le spună omului, a furnizat tot adevărul de care omul are nevoie și i-a dezvăluit omului ceea ce are și ceea ce este Dumnezeu. Nu a generat acest lucru un punct de cotitură pentru om? Altfel spus, cuvintele lui Hristos nu au creat un punct de cotitură pentru om? (Ba da.) Care este acest punct de cotitură? În primul rând, este trecerea de la oamenii care se confruntă cu condamnarea și distrugerea la cei care au oportunitatea și speranța de a fi mântuiți. Nu este acesta un punct de cotitură? Speranța oamenilor a sosit; ei văd zorii și au speranța de a fi mântuiți și de a supraviețui. Atunci când Dumnezeu distruge și pedepsește omenirea, ei pot evita distrugerea și pedeapsa. Așadar, pentru o astfel de omenire care poate supraviețui, Hristos și cuvintele Sale sunt un lucru bun sau rău? (Un lucru bun.) Sunt un lucru bun. Faptul că antihriștii sunt atât de ostili față de un asemenea Hristos și un astfel de om de rând și să-l urască este determinat de esența lor.

Există o altă manifestare a antihriștilor în tratamentul lor față de Dumnezeu întrupat. Ei spun: „De îndată ce am văzut că hristos era o persoană obișnuită, s-au format noțiuni în mintea mea. „Cuvântul Se arată în trup” este o expresie a lui dumnezeu; este adevărul, iar eu recunosc acest lucru. Am un exemplar din „Cuvântul Se arată în trup”, iar acest lucru este suficient. Nu e nevoie să am contact cu hristos. Dacă am noțiuni, negativism sau slăbiciune, le pot rezolva doar citind cuvântul lui dumnezeu. Este ușor să-mi formez noțiuni dacă am contact cu dumnezeu întrupat, iar acest lucru va arăta că sunt prea profund corupt. Dacă se întâmplă să fiu condamnat de dumnezeu, nu voi avea nicio speranță la mântuire. Prin urmare, este mai bine dacă citesc cuvântul lui dumnezeu de unul singur. Dumnezeu din ceruri este cel care îi poate mântui pe oameni.” Cuvintele și părtășia din prezent ale lui Dumnezeu, în special acele cuvinte care dau în vileag firea și esența antihriștilor, sunt cele care înțeapă cel mai mult inimile antihriștilor și sunt cele mai dureroase pentru ei. Acestea sunt cuvintele pe care antihriștii sunt cel mai puțin dispuși să le citească. De aceea, în inimile lor, antihriștii își doresc ca Dumnezeu să părăsească pământul cât mai curând, pentru ca ei să poată domni prin propria putere pe pământ. Ei cred că întruparea lui Dumnezeu, această persoană de rând, este inutilă pentru ei. Se gândesc mereu: „Înainte de a asculta predicile lui hristos, simțeam că înțeleg totul și că sunt bine din toate punctele de vedere, dar după ce am ascultat predicile lui hristos, este diferit. Acum mă simt de parcă nu aș avea nimic, simt că sunt atât de neînsemnat și de vrednic de milă.” Prin urmare, ei stabilesc că nu pe ei îi dau în vileag cuvintele lui Hristos, ci pe alții, și cred că nu este nevoie să asculte predicile lui Hristos, că este suficient să citească „Cuvântul Se arată în trup”. În inimile antihriștilor, principala lor intenție este să nege faptul că Dumnezeu a devenit trup, să nege faptul că Hristos exprimă adevărul, gândindu-se că în acest fel există speranța că vor fi mântuiți prin credința lor în Dumnezeu și că pot domni ca regi în biserică, satisfăcându-și astfel intenția inițială de a crede în Dumnezeu. Antihriștii au o natură înnăscută de împotrivire față de Dumnezeu; ei sunt la fel de incompatibili cu Dumnezeu întrupat ca focul și apa, în veșnic dezacord. Ei cred că fiecare zi în care Hristos există este o zi în care le va fi greu să strălucească și că sunt în pericol de a fi condamnați, eliminați, distruși și pedepsiți. Atât timp cât Hristos nu vorbește și nu lucrează și atât timp cât aleșii lui Dumnezeu nu Îl admiră pe Hristos, atunci este oportunitatea antihriștilor. Ei au șansa de a-și demonstra abilitățile. Cu o mișcare a mâinii, masele de oameni vor trece de partea lor, iar antihriștii pot domni ca regi. Natura-esență a antihriștilor este de a fi scârbiți de adevăr și plini de ură față de Hristos. Ei concurează cu Hristos cu privire la cine este mai talentat sau mai capabil; concurează cu Hristos cu privire la ale cui cuvinte au mai multă putere și ale cui abilități sunt mai mari. Întrucât fac același lucru ca Hristos, ei încearcă să-i determine pe alții să vadă că, deși ei și El deopotrivă sunt oameni, abilitățile și studiile lui Hristos nu sunt mai bune decât cele ale unei persoane de rând. Antihriștii concurează cu Hristos în toate felurile, contestând cine este mai bun și încercând să nege din toate unghiurile faptul că Hristos este Dumnezeu, că El este întruparea Duhului lui Dumnezeu și că El este întruparea adevărului. De asemenea, se gândesc la diverse căi și mijloace în fiecare domeniu pentru a-L împiedica pe Hristos să dețină puterea în rândul aleșilor lui Dumnezeu, pentru a împiedica răspândirea sau punerea în aplicare a cuvintelor lui Hristos în rândul aleșilor lui Dumnezeu și chiar pentru a evita ca lucrurile pe care le face Hristos și cerințele și speranțele Sale pentru oameni să fie realizate în rândul aleșilor lui Dumnezeu. Este ca și cum, atunci când Hristos este prezent, ei sunt desconsiderați, și sunt condamnați și respinși de biserică – un grup de oameni puși într-un colț întunecat. Putem vedea în diferitele manifestări ale antihriștilor că, prin esență și prin fire, ei sunt ireconciliabili cu Hristos – ei nu pot fi sub același cer cu El! Antihriștii I-au fost potrivnici lui Dumnezeu de când s-au născut; ei au ca scop specific să se împotrivească lui Dumnezeu și vor să-L înfrângă și să-L învingă pe Hristos. Ei vor ca toată lucrarea pe care o face Hristos să fie în zadar și degeaba, astfel încât, în cele din urmă, Hristos să nu câștige mulți oameni și astfel încât, indiferent unde lucrează El, să nu obțină niciun rezultat. Doar atunci vor fi fericiți antihriștii. Dacă Hristos exprimă adevăruri, iar oamenii sunt însetați de ele, le caută, le acceptă cu bucurie, sunt dispuși să se consume pentru Hristos, să se lepede de tot și să răspândească Evanghelia lui Hristos, atunci antihriștii devin descurajați și simt că nu există nicio speranță pentru ziua de mâine, că nu va exista niciodată o șansă pentru ei de a străluci, de parcă ar fi aruncați în iad. Dacă ne uităm la aceste manifestări ale antihriștilor, oare această esență a lor de a lupta împotriva lui Dumnezeu și de a-L privi cu ostilitate le-a fost inoculată de altcineva? În niciun caz; așa s-au născut. Prin urmare, antihriștii reprezintă un tip de persoană care, de la naștere, este reîncarnarea diavolului, diavolul venit pe pământ. Ei nu pot accepta niciodată adevărul și nu Îl vor accepta niciodată pe Hristos, nu Îl vor preamări pe Hristos și nu vor aduce mărturie pentru El. Deși, în aparență, nu îi veți vedea judecându-L sau condamnându-L în mod public pe Hristos și deși pot depune un efort și pot plăti un preț într-un mod mulțumitor, de îndată ce vor avea ocazia, la momentul potrivit, incompatibilitatea antihriștilor cu Dumnezeu își va face apariția. Faptul că antihriștii luptă împotriva lui Dumnezeu și întemeiază o împărăție independentă va deveni public. Toate aceste lucruri s-au mai întâmplat în locurile în care există antihriști și au fost deosebit de frecvente în acești ani în care Dumnezeu Își îndeplinește lucrarea de judecată din zilele de pe urmă; mulți oameni le-au experimentat și le-au observat.

27 iunie 2024