Înainte să începem adunarea de astăzi, vom asculta o conversație. Doi oameni discută. Primul spune: „Dacă aș fi eu emondat, frații și surorile nu ar mai vrea să-și îndeplinească îndatoririle.” Al doilea spune: „Nu ar mai vrea să-și îndeplinească îndatoririle? Mare lucru. Dacă aș fi eu înlocuit, frații și surorile ar deveni negativi și slabi.” Văzând că a fost surclasat, primul spune: „Dacă aș înceta să cred, frații și surorile de unde sunt eu m-ar urma cu toții.” Auzind acest lucru, al doilea spune: „Ei bine, în acest caz, ești o prezență mai puternică decât mine. Chiar și așa, dar eu aș fi îndepărtat, mulți oameni din biserica noastră ar înceta să creadă. Ce părere ai despre asta? Sunt o prezență mai puternică decât tine, nu-i așa?” Înțelegeți ce spun cei doi în această conversație? Pentru ce concurează cei doi? (Ei concurează pentru a vedea cine este mai capabil să câștige oameni de partea sa, cine este mai capabil să-și întemeieze o împărăție independentă; văd care dintre ei este puțin mai șiret decât celălalt.) Concurează ca să vadă cine este mai șiret, cine este mai capabil, cine are abilități mai grozave și care dintre ei a câștigat mai mulți oameni de partea lui. Concurează ei pentru a vedea care dintre ei are mai mult adevăr-realitate? Pentru care dintre ei are mai multă umanitate? Pentru care dintre ei înțelege mai bine adevărul? (Nu. Concurează pentru a vedea care dintre ei ar avea mai mulți oameni care să-i sară în ajutor în cazul în care ar fi înlocuit sau îndepărtat.) Ce fel de abilitate este aceasta, pentru care concurează ei? Ei concurează să vadă cine are o capacitate mai mare de a controla, a ademeni și a induce în eroare oamenii. Ia, ghiciți: ce fel de oameni sunt aceștia doi? (Ambii sunt antihriști.) Ce sunt ei? Nu sunt amândoi o pereche de oameni răi, de tirani? (Ba da.) Este limpede că sunt o pereche de oameni răi – concurează cu obrăznicie să vadă care dintre ei are o capacitate mai mare de a face rău, care dintre ei este mai capabil să inducă oamenii în eroare și să-i controleze, cine se pricepe mai bine să câștige oameni de partea sa, cine este mai capabil să concureze cu Dumnezeu pentru aleșii Săi. Oricare dintre ei poate controla mai mulți oameni, acela are o capacitate mai mare. Pentru asta se află în competiție. Spuneți-Mi, există antihriști care au astfel de competiții? (Da.) Le fac în mod public sau concurează unii cu alții în secret? (În secret.) Prin urmare, există conținutul conversației dintre cei doi din această istorisire? Este real? (Există și este real.) Dat fiind faptul că ei concurează unii cu ceilalți în secret, ar spune ei aceste lucruri în mod ostentativ? Marea majoritate a antihriștilor sunt vicleni și ticăloși; nu ar spune acest lucru în mod public sau direct, pentru a nu le oferi oamenilor muniție împotriva lor. Însă așa gândesc în secret și, într-adevăr, asta este ceea ce fac. În orice fel ar încerca să acopere și să ascundă lucruri și să se deghizeze, natura lor de antihrist și natura lor malițioasă nu pot fi acoperite. Cu siguranță toate vor fi dezvăluite. Este posibil să nu spună nimic cu voce tare și nu există nimic evident ce pot auzi alții, însă acționează fără niciun pic de tăinuire sau ambiguitate, fără să se ascundă sau să păstreze secretul. Ei nici nu acționează pe la spatele oamenilor și cu atât mai puțin fac vreo concesie. În comportamentul și acțiunile lor nu există nicio ambiguitate sau stare de confuzie de niciun fel în comportamentele și acțiunile lor pentru a-i capta, a-i induce în eroare, a-i controla pe oameni și a întemeia o împărăție independentă. Ei se opun ostentativ lui Dumnezeu și ostentativ îi captează pe oameni și îi induc în eroare. Ei speră că, dacă ar fi emondați, numeroși frați și surori le-ar lua apărarea, s-ar opune lui Dumnezeu și casei Sale, ar deveni negativi și leneși și nu și-ar îndeplini îndatoririle. Acest lucru i-ar încânta și le-ar îndeplini dorința. Dacă sunt înlocuiți, sunt disperați ca mulți oameni să devină negativi, să vorbească pentru ei și să vină să le ia apărarea și să dea explicații și argumente în numele lor, în culise. Sunt disperați ca oamenii să le contabilizeze meritele, să le apere dreptatea – și chiar să judece și să condamne rânduielile casei lui Dumnezeu, să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu în secret, în inimile lor, negând dreptatea lui Dumnezeu și faptul că tot ceea ce spune și face El este adevărul, că toate acestea sunt lucruri pozitive. Și dacă încetează să creadă, sunt disperați ca toți să-i urmeze în necredință, să plece împreună cu ei, să devină adepții lor; vor cu disperare ca toți să nege faptul că Dumnezeu este adevărul și să creadă că ei dețin adevărul, că tot ce fac ei este drept și că pot să schimbe oamenii și să-i mântuiască. Dacă sunt îndepărtați sau excluși de biserică pe motiv că au făcut rău, devin disperați ca mulți oameni să nege existența lui Dumnezeu și să se întoarcă în lume, acolo unde vor deveni oameni care nu cred. Acest lucru i-ar încânta. Ar restabili echilibrul în inima lor și ar fi o ușurare pentru ei. Aceste dezvăluiri ale unei firi satanice, aceste comportamente, aceste esențe și chiar aceste idei și gânduri complicate, detaliate – pe cine le reprezintă? Sunt acești oameni adevărați frați și surori? Au ei credință adevărată în Dumnezeu? Se supun cu adevărat lui Dumnezeu? Au ei măcar cea mai mică fărâmă de frică de Dumnezeu? (Nu.) Din acest lucru, se poate vedea că antihriștii sunt prin esență ostili față de Dumnezeu și Îi sunt dușmani. Este corectă această afirmație? Este adevărul? (Este corectă și este adevărul.) Sută la sută așa stau lucrurile. Afirmația este adevărul, deloc departe de acesta, deoarece este un fapt, un fapt care nu se schimbă niciodată. Așa gândesc antihriștii și asta este ceea ce fac ei. Toate acțiunile și faptele lor sunt conduse de propriile ambiții și dorințe și conduse și instigate de natura antihriștilor. Și atunci, pot oamenii asemenea antihriștilor să fie mântuiți? (Nu.) Sunt ostili față de Dumnezeu și față de adevăr la fiecare pas. Așa cum văd ei lucrurile, se vor împotrivi față de oricine le dăunează intereselor, oricine provoacă o pierdere în reputația lor, privându-i de dorințele și ambițiile lor, de speranța lor de a fi binecuvântați și vor fi dușmanii acelor persoane – indiferent dacă ceea ce au făcut era corect sau greșit. Aceasta este natura antihriștilor. De aceea, indiferent ce lucruri greșite sau rele au făcut acești oameni asemenea antihriștilor sau ce lucruri au făcut care se împotrivesc principiilor și rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu, ei nu le vor permite altora să-i emondeze sau să-i expună și să se ocupe de ei. De îndată ce li se întâmplă aceste lucruri, nu numai că nu vor reuși să se supună lor și să le accepte, sau vor eșua în a recunoaște că ceea ce au făcut a fost o faptă rea – nu, ei vor riposta și vor încerca să-și reabiliteze reputația prin orice mijloace necesare. Prin orice mijloace la îndemâna lor, vor încerca să pună păcatele și greșelile lor pe seama altcuiva și să nu-și asume nicio responsabilitate. Și, dincolo de acest lucru: cea mai mare dorință a lor este ca oamenii să poată fi păcăliți și induși în eroare astfel încât să le găsească scuze pentru faptele lor rele și să aducă argumente în apărarea lor și ca mai mulți oameni să se ridice și să vorbească în numele lor. Asta este ceea ce și-ar dori cel mai mult să vadă.

Ne vom încheia povestea aici. Ați ghicit: cei doi sunt, într-adevăr, antihriști. Numai antihriștii ar putea să aibă o astfel de conversație, să dea glas unor asemenea lucruri și să-și dorească astfel de lucruri. Oameni normali, corupți, ar putea să aibă astfel de idei din când în când, însă când li se întâmplă ceva cu adevărat, se vor întoarce înaintea lui Dumnezeu în căutare și rugăciune. Încetul cu încetul, ei vor ajunge să se supună. Toți cei care sunt credincioși adevărați, toți cei care au conștiință și rațiune vor avea, într-o anumită măsură, o inimă cu frică de Dumnezeu atunci când sunt emondați sau înlocuiți. Vor avea, într-o anumită măsură, o atitudine de supunere, o dorință de a se supune. Ei nu doresc să se opună lui Dumnezeu sau să fie ostili față de El. Așa ar trebui să se comporte o persoană obișnuită care are o fire coruptă. Pe de altă parte, un antihrist nu are nimic din toate acestea. Oricâte predici aud, nu vor renunța la dorințele lor și nu vor renunța la ambițiile lor de a controla oamenii, de a-i câștiga de partea lor și de a-i induce în eroare. Mai mult, aceste lucruri nu se vor diminua deloc; pe măsură ce timpul trece și circumstanțele se schimbă, ambițiile și dorințele lor vor deveni chiar mai rele, mai arzătoare. Aceasta este diferența radicală între natura-esența antihriștilor și cea a oamenilor obișnuiți, corupți.

Ne-am terminat acum părtășia despre punctul nouă cu privire la variatele manifestări ale antihriștilor. De această dată, vom avea părtășie despre punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu. A disprețui adevărul, a sfida cu obrăznicie principiile, a ignora rânduielile casei lui Dumnezeu – oricare dintre acestea ar fi o chestiune destul de gravă de una singură și niciuna nu reprezintă o dezvăluire a unei firi obișnuite, corupte. În oricare dintre ele se poate vedea că esența antihriștilor pe care o întruchipează cuprinde răutate și ticăloșie. Acestea sunt cele două elemente evidente și grave. În acest caz, pot fi folosite aroganța, intransigența și înșelăciunea pentru a descrie esența antihriștilor? (Nu.) Ar fi destul de dificil de descoperit aspectul esențial al acestor trăsături ale esenței unui antihrist cu acești descriptori. Doar cele două firi de răutate și ticăloșie pot fi folosite pentru a încapsula esența antihriștilor.

Vom parcurge aceste lucruri, unul câte unul. Ei disprețuiesc adevărul – ce înseamnă „a disprețui”? (A privi de sus un lucru.) (A desconsidera, a fi dezgustat de ceva, a bagateliza un lucru.) (Să crezi că ceva este abominabil.) Cuvintele pe care le folosiți înseamnă toate, în mare, același lucru. „A disprețui” ceva înseamnă a desconsidera acel lucru, a-l privi de sus, a-l bagateliza, a-l minimiza și a fi dezgustat de el. La modul general, înseamnă a te împotrivi unui lucru, a simți repulsie față de acesta, a-l detesta din adâncul inimii și a nu-l accepta sau chiar a-l condamna, totodată, împreună cu judecata și defăimarea cu ostilitate. În ce măsură se compară acest lucru cu ceea ce ați spus voi? (E mai detaliat și mai specific.) Este mai specific și mai practic decât ceea ce ați spus voi. Majoritatea definițiilor pe care le-ați oferit au fost sinonime cu „a disprețui”. Ceea ce am spus Eu este o rafinare suplimentară a esenței acțiunii și comportamentului de „disprețuire”; este o descriere detaliată, concretă a comportamentului și esenței de a disprețui adevărul. Înseamnă că, atunci când o persoană disprețuiește adevărul, în ceea ce face, în felul în care tratează adevărul în viața ei de zi cu zi și în atitudinea pe care o adoptă în suflet față de chestiunile care implică adevărul și lucrurile pozitive, oamenii pot să vadă că atitudinea ei față de adevăr este aceasta: neacceptare, împotrivire și aversiune față de acesta – și chiar judecată, condamnare și denigrare a acestuia. Toate acestea sunt modalitățile specifice în care „disprețuirea adevărului” se manifestă și este dezvăluită – atât de specifice încât să includă fiecare aspect al atitudinilor unei astfel de persoane față de adevăr și al abordărilor acestuia: ea simte repulsie față de adevăr, cuvintele lui Dumnezeu și lucrurile pozitive. Li se împotrivește din adâncul inimii sale și nu le acceptă. Când îi spui că ceva reprezintă cuvintele lui Dumnezeu, că este adevărul, care va fi atitudinea acesteia? „Cuvintele lui dumnezeu, adevărul – cui îi pasă? Folosiți cuvintele lui dumnezeu și adevărul în loc de orice. Nu există lucruri în afară de cuvintele lui dumnezeu în viețile pe care le trăim noi, oamenii? Am citit atât de multe cărți, am obținut atât de multă educație – toate acestea au fost în zadar? Oamenii au creier și minte; au abilitatea de a se gândi în mod independent la probleme. Să bazăm totul pe cuvintele lui dumnezeu și pe adevăr – nu este acest lucru puțin prea dogmatic?” Care va fi atitudinea acestei persoane atunci când i se întâmplă ceva și tu îi spui că trebuie să se roage lui Dumnezeu și să-L caute și să citească din cuvintele Lui? „«Să citesc cuvintele lui dumnezeu?» Când ni se întâmplă ceva, este propria noastră problemă. Ce treabă au problemele omului cu dumnezeu? Ce legătură au cu adevărul? Chiar crezi că totul se află acolo, în cuvintele lui dumnezeu, că acestea sunt o enciclopedie? Cuvintele lui dumnezeu nu menționează, neapărat, totul. Problemele oamenilor trebuie gestionate de oameni, iar problemele specifice necesită soluții specifice. Iar dacă nu poți să gestionezi un lucru, caută pe internet sau consultă-te cu un expert cu privire la acel lucru. Sunt chiar și profesori universitari în biserica noastră și mulți dintre frați și surori sunt studenți. Oare nu ne putem noi toți măsura cu adevărul?” De îndată ce menționezi căutarea lui Dumnezeu și a adevărului, de îndată ce spui că trebuie să citească din cuvintele lui Dumnezeu, acea persoană înțelege să te privească de sus. Nu este dispusă să practice în acest mod; i se pare prea degradant și umilitor și crede că acest lucru ar face-o să pară incompetentă. Nu este aceasta una dintre formele pe care le ia disprețuirea unui lucru? Este o reală manifestare, un veritabil comportament de disprețuire a adevărului. Oamenii de acest fel nu sunt în minoritate. Se poate ca ei să asculte deseori predici și să țină în mâini volume ale cuvintelor lui Dumnezeu și să îndeplinească îndatoriri în casa lui Dumnezeu, dar când li se întâmplă ceva și li se spune să caute adevărul și să citească din cuvintele lui Dumnezeu, acest lucru li se pare ridicol și simt aversiune față de el. Nu îl pot accepta; ba chiar simt repulsie față de acesta. De aceea, atunci când li se întâmplă ceva, folosesc metode omenești pentru a rezolva situația, susținând: „Chestiunile specifice necesită soluții specifice, iar problemele oamenilor trebuie rezolvate de oameni. Nu este nevoie să-l căutăm pe dumnezeu. El nu trebuie să se ocupe de tot. În plus, există unele lucruri de care dumnezeu nu poate să se ocupe. Acelea sunt treburile noastre private, care nu au nimic de-a face cu dumnezeu și nimic de-a face cu adevărul. Dumnezeu nu ar trebui să se amestece în libertatea noastră personală și în treburile noastre private. Avem dreptul să facem alegeri – și avem dreptul să alegem cum trăim, cum ne comportăm și cum vorbim. Adevărul și cuvintele lui dumnezeu sunt pentru vremuri în care nevoile sunt cele mai mari, pentru vremuri critice, de maximă necesitate, când cuiva i se întâmplă ceva ce nu poate să rezolve, un lucru față de care nu are nicio cale de atac – atunci ar trebui să scoată cuvintele lui dumnezeu și să le citească puțin, pentru ușurare, pentru puțină mângâiere spirituală. Acest lucru e mai mult decât suficient.” Aici se poate vedea că atitudinea pe care o au astfel de oameni precum antihriștii față de adevăr este, în mod clar, una care nu recunoaște faptul că adevărul poate să fie viața omului sau că tot ce li se întâmplă oamenilor în viața lor reală este legat de cuvintele lui Dumnezeu. Și cu atât mai puțin cred faptul că Dumnezeu ține în mâinile Sale tot ce aparține omului.

Antihriștii disprețuiesc adevărul; acest lucru cuprinde multe aspecte. Ce înseamnă când spunem că antihriștii disprețuiesc adevărul? Care este sfera acestui lucru? O vom împărți în trei puncte pentru disecare. În acest fel, va fi mai clar pentru voi. În primul rând, ei disprețuiesc identitatea și esența lui Dumnezeu. Nu semnifică identitatea și esența lui Dumnezeu adevărul? (Ba da.) Apoi, ei disprețuiesc trupul în care S-a întrupat Dumnezeu. Nu sunt trupul în care S-a întrupat Dumnezeu și lucrarea pe care El o face adevărul? (Ba da.) Ceea ce rămâne este faptul că ei disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu. Primul lucru este că ei disprețuiesc identitatea și esența lui Dumnezeu; al doilea poate fi rezumat spunând că ei Îl disprețuiesc pe Hristos; iar al treilea este că ei disprețuiesc cuvintele lui Dumnezeu. Vom continua cu disecarea individuală a fiecăruia dintre acestea.

I. Disprețuirea identității și esenței lui Dumnezeu

Mai întâi, vom avea părtășie despre tipul de atitudine pe care o au antihriștii față de identitatea și esența lui Dumnezeu, ceea ce va demonstra că ei disprețuiesc adevărul în această privință. Care este atitudinea unui antihrist față de identitatea lui Dumnezeu și esența Lui? Ce crede el despre aceste lucruri? Cum le definește? În ce fel le privește? Ce implică esența lui Dumnezeu? Firea cea dreaptă a lui Dumnezeu, atotputernicia, sfințenia și unicitatea Lui. Cât despre faptul că identitatea Sa este cea a Creatorului, că El este suveran peste soarta întregii omeniri, recunosc antihriștii că așa stau lucrurile? (Nu.) Cum se manifestă faptul că ei nu recunosc acest lucru, mai exact? (Antihriștii nu vor accepta oamenii, evenimentele și lucrurile care le vin în fiecare zi de la Dumnezeu; în schimb, doar vor analiza prea mult acele probleme și le vor aborda cu noțiuni și închipuiri omenești.) Le vor aborda prin intermediul noțiunilor și închipuirilor omenești? Prima jumătate din ce ai spus a fost corectă: când unui antihrist i se întâmplă ceva, el știe doar cum să analizeze problema prea mult. Totuși, a doua jumătate, în care ai spus că va aborda lucrurile prin intermediul noțiunilor și închipuirilor omenești – acelea sunt comportamente pe care le au oamenii obișnuiți, corupți. Lucrul despre care avem părtășie și pe care îl expunem aici este acela că antihriștii disprețuiesc adevărul și faptul că suveranitatea lui Dumnezeu se găsește asupra sorții omenirii. Pentru a găsi dovezi în acest sens, trebuie să găsești metode și comportamente relevante ale antihriștilor. De fapt, antihriștii recunosc, verbal, că „omul a fost creat de dumnezeu, iar soarta omului este în mâinile lui dumnezeu, așa că oamenii ar trebui să se supună stăpânirii lui dumnezeu” – dar aceasta este maniera în care acceptă ei lucrurile când li se întâmplă ceva? Cuvintele acelea pe care le rostesc sunt destul de frumoase și corecte, dar nu așa practică ei când li se întâmplă ceva. Abordarea și atitudinea lor față de lucruri atunci când li se întâmplă ceva sunt cele care dezvăluie că vorbele pe care le spun sunt doar sloganuri, nu cunoaștere adevărată. Când li se întâmpla lucruri, ce fel de opinii, ce gânduri, afirmații și atitudini au ei, care să dovedească faptul că au esența unui antihrist? Când i se întâmplă ceva unui antihrist, poate el să accepte acest fapt ca primă reacție? Să se calmeze și să se supună înaintea lui Dumnezeu și să accepte mediul pe care l-a aranjat Dumnezeu, fie acesta bun sau rău și indiferent dacă îi aduce sau nu beneficii – acesta este tipul de atitudine pe care o are? În mod evident, nu are o astfel de atitudine. Primul lucru pe care-l ia în considerare atunci când i se întâmplă ceva este cum îi afectează interesele și poziția; apoi, pune la cale modalități de a scăpa din acea situație, de a găsi o cale de ieșire, de a o evita. Nevrând să își asume responsabilitatea pentru acel lucru, caută indirect raționamente și scuze; folosește metode omenești pentru a rezolva problema și își folosește mintea pentru a analiza și a aborda situația. Ba chiar le va pasa altora responsabilitatea, plângându-se că această persoană a greșit și alta nu face ce i s-a spus, regretând în același timp că a fost neglijent și neatent de la bun început, că lucrurile au fost așa cum au fost din start. El are, în mod evident, o atitudine potrivnică, evazivă, de refuz și neacceptare față de circumstanțele pe care le întâmpină, circumstanțele pe care le orchestrează Dumnezeu. Prima lui reacție față de acele circumstanțe este de a se lupta cu survenirea acestora; a doua este de a folosi metode omenești pentru a le îmblânzi, de a depăși momentele grele prin mijloace omenești și chiar de a folosi mijloace omenești pentru a mușamaliza faptele și pentru a acoperi pierderile pe care le provoacă lucrării bisericii și intrării în viață a fraților și surorilor. Își direcționează toate energiile mintale spre a folosi mijloace omenești pentru a-și acoperi și ascunde faptele rele. Nu recunoaște natura lucrurilor rele pe care le-a făcut sau ce adevăruri-principii a încălcat, instruindu-i chiar pe cei din jurul său: „Nu lăsați să se afle aceste lucruri. Niciunul dintre noi să nu spună nimic: nimeni altcineva nu poate ști.” Nu numai că nu se supune și refuză să accepte aceste circumstanțe – de asemenea, va riposta, păcălind și ascunzând, încercând să acopere faptele reale, în speranța de a transforma din nou armăsarul în țânțar, de a banaliza situația, pentru a nu-i lăsa pe conducătorii săi superiori sau pe Dumnezeu să afle despre asta. Așa gestionează antihriștii lucrurile care li se întâmplă. Este modul lor de a gestiona lucrurile în concordanță cu sloganurile pe care le strigă? Între sloganurile pe care le strigă și atitudinea lor atunci când li se întâmplă ceva, care dintre acestea dezvăluie natura-esența lor? (Atitudinea lor atunci când li se întâmplă ceva.) Așadar, care este mai exact acea atitudine? Au ei o atitudine de supunere? Au o astfel de atitudine care ar accepta cu smerenie disciplinarea și emondarea din partea lui Dumnezeu? Sunt ei dispuși să se supună suveranității lui Dumnezeu? Atitudinea și comportamentele lor autentice sunt cele ale unei credințe adevărate că, indiferent ce li se întâmplă, Dumnezeu este Cel care deține suveranitatea asupra a tot ce aparține omului? (Nu.) Nu, câtuși de puțin. Atunci, care este atitudinea lor? Este destul de evidentă: ei intenționează să refuze lucrurile, să le mușamalizeze și să înșele; intenționează să se opună până la capăt și să nu-L lase pe Dumnezeu să acționeze sau să fie suveran. Ei cred că au abilitatea și capacitatea de a îndrepta totul. Pe teritoriul lor, nimeni nu poate să intervină în lucrarea lor sau să-i gestioneze – ei trebuie să fie cei mai grozavi. Dumnezeul în care cred ei mai există în acel moment, atunci? Nu mai există – este o carcasă goală acum. Prin urmare, care este credința lor în acel moment? Este vagă și goală și conține înșelăciune. Ei nu au credință autentică.

Când nimic nu i s-a întâmplat unui antihrist, el va pretinde că ascultă predici, citește cuvintele lui Dumnezeu și învață imnuri. Va lua parte la viața bisericească și va participa în mod proactiv la toate proiectele lucrării bisericii, spunând deseori: „Noi credem în dumnezeu, așa că trebuie să credem în suveranitatea lui și să ne supunem acesteia. Totul se află în mâinile lui dumnezeu și tot ceea ce face el este bun.” În plus, îi va instrui deseori pe alții: „Oamenii nu ar trebui să insiste să acționeze în felul propriu. Când se întâmplă ceva, ar trebui să se roage lui dumnezeu, întrucât totul se află în mâinile sale.” El strigă aceste sloganuri destul de înălțător, iar atitudinea sa pare destul de hotărâtă și absolută – dar nu se ridică la înălțimea așteptărilor, căci atunci când i se întâmplă ceva, faptele așa cum sunt ele, ceea ce dezvăluie în mod autentic îi expune complet și întru totul adevărata statură și esența. Acest lucru expune că el nu crede în realitatea identității și esenței Creatorului, nici în faptul că El este suveran peste toate. Nu este dispus să accepte aceste fapte, cu atât mai puțin să le recunoască. Și mai grav, nu doar că nu reușește să le recunoască sau să le accepte, dar rămâne, cu încăpățânare, opozițional până la final. Când i se întâmplă ceva, el este mâhnit, dintr-un motiv sau altul. Nu vine înaintea lui Dumnezeu într-o manieră politicoasă și supusă pentru a-I căuta dorințele și intențiile; nu vine supus înaintea lui Dumnezeu și nu se supune suveranității și rânduielilor Lui și nu-I acceptă orchestrările și suveranitatea; și nu acceptă supus disciplina Lui. În schimb, își dorește să aplaneze acel lucru prin tehnici și uneltiri omenești, cu mijloace omenești – să înăbușe acel lucru, să-i păcălească pe ceilalți și pe Dumnezeu. El crede că, aplanând chestiunea, o va fi oprit efectiv – că, aplanând-o, defectele și firea lui coruptă vor fi acoperite și nimeni nu va ști despre ele, sau nu va putea să detecteze ceva în neregulă cu antihristul sau să urmărească acea chestiune mai departe. Va fi realizat ceva uriaș și apoi va fi aranjat. Judecând după cuvintele și comportamentele unui antihrist și după faptele și actele sale când i se întâmplă ceva, precum și după esența comportamentului și a performanței lui, el se încăpățânează să se împotrivească suveranității lui Dumnezeu. Se va lupta cu încăpățânare până la final. Indiferent cu ce a greșit, nu-I va permite lui Dumnezeu să-l emondeze sau să aranjeze medii în care să-l disciplineze, cu atât mai puțin Îi va permite să-l dezvăluie și să-l expună. De îndată ce e expus, imediat ce adevărul iese la iveală, el intră în panică și devine tulburat și exasperat; ba chiar va întoarce situația și va arunca preventiv acuzații, spunând că Dumnezeu nu a reușit să-l protejeze, că nu l-a binecuvântat, că El este nedrept – altfel de ce, atunci când aceleași lucruri li s-au întâmplat lui și altcuiva, Dumnezeu nu a dezvăluit cealaltă persoană, ci doar pe el? Altfel de ce, atunci când s-au întâmplat aceleași lucruri, Dumnezeu nu a disciplinat cealaltă persoană, ci doar pe el? Va spune chiar și că: „Având în vedere că dumnezeu nu este drept, va trebui să mă protejez prin metode omenești, prin propriile metode.” El crede că dumnezeu nu-l poate disciplina și expune atunci când a făcut ceva rău, ci trebuie să-i mușamalizeze acțiunile, dându-i permisiunea la fiecare pas, calea ușoară de scăpare, îngăduindu-i fiecare faptă greșită. El crede că asta ar face dumnezeu. Dacă Dumnezeu îl dezvăluie și nu-l favorizează atunci când i se întâmplă lucruri și nu-i dă o viziune specială sau o funcție de conducere, el crede că un astfel de Dumnezeu nu este încântător, că nu este potrivit pentru a avea suveranitate asupra sorții lui. Prin urmare, atunci când i se întâmplă ceva, nu vrea să se supună lui Dumnezeu și să accepte tot ce vine de la El ca o ființă creată; în schimb, vrea ca Dumnezeu să-l slujească, să-i ofere un avantaj în toate lucrurile și chiar să nu-l dojenească sau să nu-l disciplineze pentru nicio fărădelege pe care o săvârșește sau pentru orice corupție, răzvrătire sau împotrivire pe care le dezvăluie. În fiecare comportament și manifestare a unui antihrist se poate vedea că nu are credință adevărată în Dumnezeu. Acea așa-numită credință adevărată a sa este doar o încercare de a aduna beneficii și de a câștiga avantaje. El nu se supune orchestrărilor lui Dumnezeu, ci L-ar orchestra pe Dumnezeu, vrând să-L exploateze ca să facă toate lucrurile în locul lui și să-i deschidă uși. El nu acceptă suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu sau mântuirea din partea Sa, în calitate de ființă creată coruptă. În schimb, el simte că Îi acordă lui Dumnezeu o favoare extraordinară crezând în El și că Dumnezeu ar trebui să-Și amintească de asta, să-l protejeze și să-l binecuvânteze necondiționat și să-l ierte, indiferent ce lucru rău a făcut, oferindu-i o grațiere specială. Tipul de oameni care sunt antihriști sunt cu adevărat răi. Nu au pic de rușine. Ei nici măcar nu știu ce fel de creaturi sunt sau cine sunt, așa că, atunci când li se întâmplă ceva, ei oferă fără sfială justificări și scuze, își pledează și susțin cazul, pasează responsabilitatea și ascund faptele. Se opun lui Dumnezeu până la final, de teamă că, dacă sunt revelați și oamenii îi văd așa cum sunt de fapt, nu vor mai avea statut sau prestigiu. Credința lor în Dumnezeu e doar declarativă; nu sacrifică nimic și nu se supun în mod veritabil, cu atât mai puțin se apropie cât de cât de acceptare. Prin urmare, cu privire la realitatea identității lui Dumnezeu, se poate vedea în esența unui antihrist că, în adâncul inimii sale, este împotriva acesteia – nu este dispus să-L lase pe Dumnezeu să aibă suveranitate peste soarta lui și să orchestreze tot ceea ce ține de el. Nu vrea să-L lase pe Dumnezeu să fie suveran – cine i-ar plăcea să fie suveran? Ar vrea să aibă el însuși ultimul cuvânt, ceea ce înseamnă, implicit, să-l lase pe Satana să manipuleze lucrurile și să lase o fire coruptă și esența coruptă a Satanei să fie viața sa și să domnească drept rege în inima lui. Așa merg lucrurile. Cât despre esența lui Dumnezeu – cum o tratează un antihrist? Un antihrist nutrește dubii cu privire la elementele pe care le include esența lui Dumnezeu. El nu crede; el se îndoiește; el are chiar noțiuni despre toate acele elemente, pe lângă că le condamnă. Uneori, își folosește până și închipuirile, cunoștințele și mintea pentru a analiza și interpreta acele elemente. Unii oameni proști chiar cred că interpretările lor sunt destul de bune, spirituale, legitime și practice. Acest lucru este și mai dezgustător.

A. Disprețuirea dreptății lui Dumnezeu

Antihriștii tratează întotdeauna dreptatea și firea lui Dumnezeu cu noțiuni, îndoieli și împotrivire. Ei cred: „Este doar o teorie că dumnezeu e drept. Există într-adevăr în această lume ceva precum dreptatea? În toți anii vieții mele, o dată nu am găsit-o sau văzut-o. Lumea este atât de întunecată și rea, iar oamenii răi și diavolii se descurcă destul de bine, trăind mulțumiți. Nu i-am văzut primind ceea ce merită. Nu pot să văd unde este dreptatea lui dumnezeu în asta; mă întreb dacă dreptatea lui dumnezeu chiar există. Cine a văzut-o? Nimeni nu a văzut-o și nimeni nu o poate demonstra.” Asta gândesc în sinea lor. Ei nu acceptă toată lucrarea lui Dumnezeu, toate cuvintele Sale și toate orchestrările Sale pe temelia credinței că El este drept, ci se îndoiesc mereu și judecă, sunt mereu plini de noțiuni în privința cărora nu caută niciodată adevărul ca să le înlăture. Așa cred întotdeauna antihriștii în Dumnezeu. Au ei credință adevărată în Dumnezeu? Nu. Antihriștii mențin mereu o atitudine de îndoială când vine vorba de dreptatea lui Dumnezeu. Desigur, au îndoielile lor cu privire la firea lui Dumnezeu, sfințenia Sa și ceea ce El are și ceea ce este. Ei nu cred în acestea, ci se ghidează doar după ceea ce pot vedea cu ochii – dacă ei nu pot să vadă ceva cu ochii lor, nu vor crede niciodată în acel lucru. Sunt exact ca Toma, care s-a îndoit de Domnul Isus, nu a crezut că Domnul Isus a înviat din morți și nu a crezut în marea putere a lui Dumnezeu. Ar putea astfel de rebuturi precum antihriștii, care nu au înțelegere spirituală și nu urmăresc adevărul, să creadă despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul? Ar putea să creadă în atotputernicia și înțelepciunea Sa? Ei nu cred în niciunul dintre aceste lucruri; în inima lor, au mereu îndoieli. Judecând după esența antihriștilor, ei se bazează pe ceea ce pot vedea cu ochii, deci sunt materialiști. Nu pot vedea atotputernicia lui Dumnezeu și nu cred despre cuvintele Sale că sunt adevărul, că sunt fapte pe care El le-a făcut deja să se întâmple. Întrucât ei nu au înțelegere spirituală și nici credință adevărată, nu au cum să vadă acțiunile lui Dumnezeu. Realitatea este că au un motiv ascuns pentru a crede în Dumnezeu. Sunt instigatori nerușinați – servitorii Satanei. Poate o persoană care nu acceptă adevărul sau nu crede în existența lui Dumnezeu, care privește toate lucrurile cu ochi omenești, să descopere existența adevărului? Poate să afle de realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra omenirii? Cu siguranță, nu. Aceasta se uită la lucruri cu o privire scrutătoare, suspicioasă și o atitudine sceptică, și chiar se împotrivește față de tot ceea ce face Dumnezeu, prin urmare, antihriștii sunt neîncrezători cu privire la firea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Au îndoielile lor și nu o acceptă. Ce comportamente ale antihriștilor le arată altora că nu acceptă adevărul sau nu recunosc esența lui Dumnezeu? Sunt multe exemple specifice. De exemplu: când se ivește o problemă în lucrarea bisericii, indiferent de severitatea vinovăției pentru aceasta sau de consecințele sale, prima reacție a unui antihrist este să se scuze și să arunce vina în altă parte. Pentru a nu fi tras la răspundere, chiar va îndepărta privirile din direcția lui, spunând câteva lucruri corecte, care sună frumos și făcând o treabă superficială, pentru a acoperi adevărul chestiunii. În vremuri obișnuite, oamenii nu o pot vedea, dar când ceva se abate asupra sa, urâțenia unui antihrist e dată în vileag. Asemenea ariciului, cu toți țepii ridicați, se protejează cu toată puterea, nedorind să-și asume vreo responsabilitate. Ce fel de atitudine este aceasta? Nu este a cuiva care nu crede că Dumnezeu este drept? El nu crede că Dumnezeu îi examinează atent pe toți sau că El este drept; își dorește să folosească propriile metode pentru a se proteja. El crede: „Dacă nu mă protejez eu, nimeni nu o va face. Nici dumnezeu nu mă poate proteja. Ei spun că el este drept, dar când oamenii dau de necaz, chiar îi tratează corect? În niciun caz – dumnezeu nu face asta.” Când se confruntă cu necazuri sau persecuții, se simte neajutorat și se gândește: „Deci, unde este dumnezeu? Oamenii nu-l pot vedea sau atinge. Nimeni nu mă poate ajuta; nimeni nu poate să-mi facă dreptate și să susțină corectitudinea pentru mine.” El crede că singura modalitate de a se proteja este cu propriile metode, că, altfel, ar fi în pierdere, agresat și persecutat – și că nu face excepție de la aceasta casa lui Dumnezeu. Un antihrist va fi plănuit deja totul pentru sine, înainte să i se întâmple ceva. În parte, ceea ce face este să încerce din greu să se deghizeze într-o persoană atât de puternică, încât nimeni nu ar îndrăzni să o deranjeze, să-i facă necazuri sau să o hărțuiască. Cealaltă parte este că respectă la fiecare pas filosofiile Satanei și legile lui de existență. Care sunt acestea, în principal? „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Lasă lucrurile să treacă, dacă ele nu te afectează direct”, „Oamenii raționali știu să se auto-protejeze, căutând doar să nu facă greșeli”, acționând așa cum îi permit circumstanțele, fiind mieros și lingușitor: „Nu voi ataca decât dacă sunt atacat”, „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”, „Rosteşte vorbe bune în acord cu sentimentele şi rațiunea altora, întrucât a fi direct îi irită pe ceilalţi”, „Un om înțelept se supune circumstanțelor” și alte asemenea filosofii satanice. Nu iubește adevărul, dar acceptă filosofiile Satanei de parcă ar fi lucruri pozitive, crezând că acestea vor putea să-l protejeze. Trăiește după aceste lucruri; nu spune adevărul nimănui, dar spune, fără excepție, lucruri plăcute, măgulitoare, lingușitoare, fără să jignească pe nimeni, gândindu-se la modalități prin care să se prezinte, astfel încât ceilalți să-l stimeze. Îi pasă doar de propria căutare a faimei, a câștigului și a statutului și nu face absolut nimic pentru a susține lucrarea bisericii. Nu dezvăluie și nici nu denunță pe cine face ceva rău și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu, ci se comportă ca și cum nu ar fi văzut. Analizând principiile potrivit cărora gestionează antihriștii lucrurile și se ocupă de acestea și modul în care tratează ce se întâmplă în jurul lor, cunosc ei câtuși de puțin firea dreaptă a lui Dumnezeu? Au ei vreo încredere în ea? Nu au niciuna. Aici, „niciuna” nu înseamnă că nu o conștientizează, ci faptul că, în inima lor, au îndoieli privind firea dreaptă a lui Dumnezeu. Ei nici nu acceptă și nici nu recunosc că Dumnezeu este drept. Când văd mulți oameni mărturisind că adevărul și dreptatea domnesc în casa lui Dumnezeu, ei se împotrivesc și judecă asta în inima lor, spunând: „De ce marele balaur roșu nu a primit nicio pedeapsă pentru persecutarea aleșilor lui dumnezeu? Oamenii răi din rândurile non-credincioșilor îi hărțuiesc pe aleșii lui dumnezeu, îi defăimează și îi judecă și nici ei nu au primit vreo pedeapsă. Ei sunt bine-mersi – de ce credincioșii în dumnezeu sunt întotdeauna cei hărțuiți?” În inima lor, ei nu cred în firea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu tratează fiecare persoană cu dreptate și nici în ideile că Dumnezeu va da fiecărei persoane ce i se cuvine, în funcție de faptele acesteia și că doar cei care urmăresc adevărul vor fi binecuvântați de Dumnezeu și vor dobândi o destinație frumoasă. Antihriștii nu cred în aceste lucruri. Ei spun în sinea lor: „Dacă acestea sunt fapte reale, cum de nu le-am văzut? Spui că cei care urmăresc adevărul vor fi binecuvântați de dumnezeu. Ei bine, cutare din biserica noastră urmărește adevărul și se sacrifică pentru dumnezeu și își îndeplinește datoria în mod loial. Cum se sfârșește acest lucru pentru el? Este vânat de marele balaur roșu astfel încât abia dacă mai poate merge acasă; familia sa este destrămată – nici măcar nu își poate vedea copiii. Asta este dreptatea lui dumnezeu? Și mai este și cutare, care a fost aruncat în închisoare pentru credința lui în dumnezeu, unde a fost torturat aproape până la moarte. Unde era firea cea dreaptă a lui dumnezeu atunci? A rămas ferm în mărturia sa; nu a fost o iudă. De ce nu l-a binecuvântat și protejat dumnezeu? Și de ce a permis dumnezeu ca marele balaur roșu aproape să-l omoare în bătaie? A fost și un conducător în biserica noastră care a renunțat la familia lui și la carieră pentru lucrarea bisericii. Și-a îndeplinit datoria ani de zile și a trecut prin destul de multe greutăți, iar în final, a fost condamnat și îndepărtat pentru că a făcut puțin rău și a tulburat lucrarea bisericii. Unde era firea cea dreaptă a lui dumnezeu? Și mai sunt și frați și surori care își îndeplinesc îndatoririle în casa lui dumnezeu la o vârstă destul de fragedă, suportând greutăți și eforturi, dar imediat ce fac o greșeală și încalcă principiile, sunt emondați. Unii dintre ei plâng amarnic de teamă să nu fie îndepărtați și eliminați, fără ca cineva să-i consoleze. De ce nu pot vedea dreptatea lui dumnezeu în asta? Mai exact, în ce fel se manifestă firea cea dreaptă a lui dumnezeu în aceste lucruri? De ce nu o pot vedea? Și mai este și cazul meu – poate că sunt puțin superficial în îndeplinirea datoriei mele și poate că uneori dezvălui o oarecare fire coruptă, dar totuși, am talent. De ce nu mă promovează casa lui dumnezeu?” Cu toate aceste chestiuni, antihriștii nu pot să vadă clar ce se întâmplă. Văd doar fenomenele externe, dar nu pot să vadă care sunt intențiile lui Dumnezeu în spatele lucrurilor. Adânc în inimile lor sunt plini de rezerve și îndoieli, de idei și noțiuni – și sunt multe noduri în inimile lor pe care nu pot să le descâlcească. Ori de câte ori se gândesc la aceste lucruri, sunt plini de resentimente, de condamnare și blasfemie împotriva firii drepte a lui Dumnezeu. Mâhniți, își spun în sinea lor: „Dacă dumnezeu este drept, de ce sunt emondați oamenii neprihăniți? Dacă este drept, de ce nu-i scuză pe oamenii care dezvăluie puțină corupție? Dacă este drept, de ce unii oameni, care și-au făcut datoria și au suferit atât de mult, sunt demiși, doar pentru că nu au făcut lucrare concretă? Dacă este drept, de ce am fi noi, care îl urmăm cu devotament ferm, persecutați și torturați, și posibil trimiși la închisoare, iar în unele cazuri, chiar omorâți în bătaie?” Antihriștii nu au o explicație clară pentru niciunul dintre aceste fenomene. Nu știu ce se întâmplă cu ei; nu pot să vadă clar. Deseori, ei se întreabă: „Este dumnezeul în care cred drept sau nu? Dumnezeul care este drept există sau nu? Unde este el? Când ne confruntăm cu dificultăți, când suntem persecutați – ce face el atunci? Poate el să ne mântuiască sau nu? Dacă dumnezeu este drept, de ce nu îl distruge pe Satana? De ce nu distruge marele balaur roșu? De ce nu pedepsește această omenire ticăloasă? De ce nu ne face dreptate și nu susține echitatea pentru noi, cei care credem în el și am suferit teribil? De ce nu ne apără? Noi urâm diavolii și pe Satana și urâm oamenii răi – de ce nu răzbună dumnezeu nemulțumirile noastre?” Un „de ce” după altul, venind neîncetat din inima unui antihrist, ca o mitralieră, incontrolabil prin orice mijloace. Când nu pot să controleze aceste lucruri, de ce nu vin înaintea lui Dumnezeu să se roage și să caute sau de ce nu citesc cuvintele Sale și nu caută frați și surori pentru părtășie? Nu vor rezolva ei atunci aceste probleme, una câte una? Este într-adevăr rezolvarea acestor probleme un lucru dificil de făcut? Dacă adopți o atitudine de supunere față de Dumnezeu și adevăr, una de acceptare a adevărului, aceste probleme nu mai sunt probleme – pot fi toate rezolvate. De ce nu pot antihriștii să facă asta? Pentru că nu acceptă adevărul, nu cred despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul și nu recunosc adevărul. Nu se pot supune suveranității și tuturor rânduielilor lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să accepte de la El toate lucrurile care se întâmplă. De aceea antihriștii sunt plini în inimile lor de îndoieli cu privire la dreptatea lui Dumnezeu. Când se confruntă cu teste, îndoielile care le umplu inima vor ieși la iveală, și, în sufletul lor, se vor îndoi de Dumnezeu: „Dacă dumnezeu este drept, de ce ne lasă să suferim atât de mult? Dacă dumnezeu este drept, de ce nu are milă de aceia dintre noi care au îndurat multă suferință urmându-l pe hristos? Dacă dumnezeu este drept, de ce nu îi protejează pe aceia dintre noi care se sacrifică pentru el și își îndeplinesc îndatoririle, sau nu ne protejează familiile? Dacă dumnezeu este drept, de ce permite ca unii oameni care cred sincer în el să moară în închisoare, de mâna marelui balaur roșu?” Apoi încep să vocifereze împotriva lui Dumnezeu: „Dacă dumnezeu este drept, nu ar trebui să ne lase să suferim atât de mult; dacă dumnezeu este drept, nu ar trebui să ne disciplineze și să ne dezvăluie fără nicio logică; dacă dumnezeu este drept, ar trebui să tolereze toate faptele noastre rele și să ne ierte toată negativitatea și slăbiciunile și să facă concesii pentru toate fărădelegile noastre. Dacă nu poți să faci nici măcar aceste lucruri, atunci tu nu ești un dumnezeu drept!” Toate acestea sunt lucruri pe care antihriștii le au în minte. Sunt plini de noțiuni despre Dumnezeu și nu caută deloc adevărul pentru a le înlătura. Când vine ziua în care sunt revelați, acele noțiuni vor izbucni inevitabil. Aceasta este mentalitatea urâtă și adevărata față a antihriștilor.

Antihriștii nu recunosc și nu acceptă adevărul și cu atât mai puțin recunosc faptul că Dumnezeu este Creatorul, așa că, pentru ei, firea cea dreaptă a lui Dumnezeu rămâne o mare întrebare deschisă. Și, odată cu trecerea timpului, cu apariția evenimentelor și a diferitelor probleme, acel semn de întrebare al lor devine din ce în ce mai mare și, treptat, se transformă într-o barare. Ce semnifică acea barare? Înseamnă că ei neagă în mod categoric faptul că Dumnezeu este drept. Iar când acea barare a fost trasată – când un antihrist neagă faptul că Dumnezeu este drept – toate fanteziile și dorințele lui se năruiesc. Gândiți-vă la asta: care este punctul de plecare spre o astfel de consecință? (Antihriștii consideră că, prin credința lor în Dumnezeu, ar trebui să fie binecuvântați și să primească protecția Sa. Prin urmare, atunci când Dumnezeu face lucruri care nu sunt în concordanță cu noțiunile și închipuirile lor, ei simt că El nu este drept și nu pot accepta acest lucru din partea Lui. De asemenea, ei nu se roagă lui Dumnezeu și nu caută adevărul odată ce au apărut noțiunile lor despre Dumnezeu și nu le pot înlătura cu promptitudine. În acest fel, noțiunile lor se acumulează și se adună – asta este ceea ce duce la o astfel de consecință, în final.) Vorbiți despre fenomene de suprafață; nu ajungeți la rădăcină. De ce spun asta? Pentru că există ceva la rădăcina capacității antihriștilor de a se comporta astfel și de a avea astfel de păreri a capacității lor de a se îndoi și de a-L nega pe Dumnezeu. Este un lucru determinat, desigur, de natura-esența unui antihrist. Aceasta este rădăcina – o vom lăsa aici. Cauza primară, așadar, este că, de la bun început, antihriștilor le-a lipsit iubirea de adevăr sau acceptarea lui. De ce nu acceptă ei adevărul? Și acest lucru are rădăcina sa: ei nu recunosc că Dumnezeu este adevărul, că ale Sale cuvinte sunt adevărul – și, din moment ce nu recunosc acest lucru, nu îl pot accepta. Dat fiind că nu acceptă adevărul, pot studia vreo problemă cu privirea adevărului? (Nu.) Nu pot face asta – deci, care sunt consecințele? Ei nu pot vedea lucrurile care li se întâmplă așa cum sunt de fapt, oricare ar fi acestea – lucruri mari și mici care se întâmplă în jurul lor, precum și cuvintele altora. Nu pot să vadă oamenii sau evenimentele așa cum sunt de fapt – nu pot să vadă dincolo de nimic. Unele lucruri par pe dinafară a fi așa cum spun ei, dar nu sunt așa, în esență. Acest lucru are legătură cu adevărul. Dacă nu înțelegi adevărul și nu îl accepți, poți să înțelegi adevărul implicat în aceste lucruri? Nu, așa că tot ce poți face este să analizezi și să studiezi lucrurile cu privirea, cunoștințele și creierul unui om. Ce rezultate va produce un astfel de studiu? Vor fi în conformitate cu adevărul? Vor fi în conformitate cu cerințele și intențiile lui Dumnezeu? Nu, niciodată. Este ca în povestea lui Iov, pe care o cunosc toți cei care cred în Dumnezeu. Toți cei care recunosc și acceptă adevărul și care sunt capabili să creadă în Dumnezeu și să I se supună, îl laudă și îl admiră pe Iov în inimile lor; toți doresc să fie o persoană ca Iov. De asemenea, laudă și admiră expresiile de laudă ale lui Iov pentru Dumnezeu și cunoașterea Lui în mijlocul încercărilor sale. Oamenii pot să înțeleagă în inimile lor că diferitele necazuri și agonii prin care a trecut Iov au fost lucrarea lui Dumnezeu. În general, Iov, ca persoană, reprezintă ceva la care aspiră toți cei care urmăresc adevărul. Cu toții doresc să-i urmeze exemplul și să fie o astfel de persoană. Așadar, cum se obține un astfel de final pozitiv? Care este fundamentul său? Credința sinceră și recunoașterea că acesta este adevărul, că toate acestea sunt lucrarea lui Dumnezeu – pe acest fundament, o persoană ajunge, pas cu pas, să-și dorească să fie ca Iov, să devină o persoană care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Ea crede în toate acestea și le recunoaște în inima sa și, în cele din urmă, dobândește o aspirație față de ele, pe care continuă să o urmărească în viața sa. Pentru a obține un astfel de rezultat, este fundamental să recunoaștem toate acestea și să credem în ele din inimă. Prin urmare, au antihriștii o astfel de recunoaștere și credință? Nu au. Cum văd antihriștii toate lucrurile prin care a trecut Iov? Cred ei că tot ceea ce a făcut Dumnezeu are o semnificație? Pot ei să vadă că toate acestea au fost conduse de El? Nu pot să vadă acest lucru și nici faptul că tot ce a făcut Dumnezeu are semnificație. Ce văd ei în asta? Iov avea o mare avere, cu oi și boi cât să umple un munte și cei mai frumoși fii și fiice din țară. Acest lucru îl văd. Și apoi, după toate suferințele sale, Dumnezeu l-a binecuvântat din nou. Ce văd ei în asta? Ar spune: „Omul a făcut un târg pentru acele binecuvântări – le-a câștigat. Este cât se poate de corect ca dumnezeu să le fi oferit.” În înțelegerea lor generală a chestiunii, este perspectiva antihriștilor una de acceptare a adevărului și supunere față de Dumnezeu? (Nu.) Ce fel de perspectivă adoptă atunci? Există doar o perspectivă din care antihriștii privesc întreaga chestiune, iar aceasta este cea a unui neîncrezător. Un neîncrezător se uită dacă se face profit, sau se obține un avantaj, sau se suferă pierderi; cum să profite și cum să nu o facă; ce ar duce la pierderi și suferință; și ce nu merită făcut și ce merită. Acesta este punctul de vedere al neîncrezătorilor. Neîncrezătorii privesc, tratează și fac totul în acest mod, cu acest tip de esență. Aceasta este atitudinea antihriștilor față de firea cea dreaptă a lui Dumnezeu.

B. Disprețuirea atotputerniciei lui Dumnezeu

Cum văd antihriștii atotputernicia lui Dumnezeu? Se poate spune că, pentru un antihrist, cuvântul „atotputernicie” este unul foarte emoționant, unul care îi poate stimula ambițiile și dorințele. Acest lucru se întâmplă pentru că i-ar plăcea foarte mult să fie acel tip de persoană. Să fie atotputernic, omnipotent și omniprezent, să fie capabil să facă orice, să știe cum să facă orice, să poată să facă orice – dacă o persoană ar dobândi această capacitate, dacă ar avea această abilitate, atunci totul ar fi floare la ureche pentru aceasta. Nu ar trebui să se teamă de nimeni; ar avea cea mai înaltă autoritate, cel mai înalt statut și ar putea domni peste alții. Ar avea puterea absolută de a controla și de a-i manipula pe alți oameni. Acest lucru este mult peste posibilitățile unui antihrist și îi trădează ambițiile, dorințele și adevărata sa natură. Parte din acest lucru este faptul că expresia „atotputernicia lui Dumnezeu” îl umple cu tot felul de închipuiri, curiozități și noțiuni. O altă parte este că ar dori să dobândească o perspectivă cu privire la atotputernicia lui Dumnezeu prin credința în El, astfel încât să-și lărgească propriile orizonturi, să devină mai perspicace și să-i fie satisfăcută curiozitatea. Încă o parte este că el încearcă, totodată, să fie omnipotent, să fie venerat de mii de oameni, cu și mai mulți oameni prosternându-se în fața lui și păstrând un loc pentru el în inimile lor. Prin urmare, au antihriștii reală cunoaștere despre atotputernicia lui Dumnezeu? Au ei credință adevărată în aceasta? Din nou, este la fel ca în cazul firii drepte a lui Dumnezeu – antihriștii nu sunt doar plini de noțiuni, de închipuiri vagi și goale care nu corespund cu faptele – ei au și îndoieli profunde referitoare la atotputernicia lui Dumnezeu. Au dubii; nu cred în ea: „Atotputernicie? Unde în această lume există cineva care este atotputernic? Unde există cineva omniprezent și omnipotent? Nu există o astfel de persoană! Există mulți oameni măreți și faimoși în lume și există destui oameni cu puteri paranormale: profeți, de exemplu, și tot felul de astrologi și oameni care interpretează profeții, și nici măcar ei nu sunt omnipotenți. Tot trebuie pus un semn de întrebare în spatele «atotputerniciei lui dumnezeu» și trebuie cercetată temeinic.” Prin urmare, pentru un antihrist, esența atotputerniciei lui Dumnezeu nu există, deoarece, după cum crede el: „Nu pot să-mi închipui sau să înțeleg cum ar putea dumnezeu să fie atotputernic, deci această «atotputernicie» a lui nu există. Eu nu o recunosc. Cât de mărețe sunt cu adevărat abilitățile și capacitățile lui dumnezeu? Nimeni – din trecut, prezent sau viitor – nu le-a văzut sau nu le va vedea.” Antihriștii se îndoiesc și sunt nesiguri constant în inima lor, așa că tot ceea ce se întâmplă în biserică și cu frații și surorile devine subiectul și sfera cercetării lor. Ce anume cercetează ei? Ei fac cercetări în tot ceea ce apare, în tot ceea ce se întâmplă într-un grup sau unei persoane, ce a făcut Dumnezeu, cum a lucrat El, dacă există vreun semn și vreo minune în cadrul acestui lucru, orice întâmplări proaspete și unice care sunt dincolo de ceea ce poate concepe omul sau dincolo de capacitatea și posibilitățile omului. În plus, cercetează dacă vreun frate sau soră a vorbit despre o experiență în care Dumnezeu a făcut în ei o astfel de lucrare care depășește așteptările omului. Un astfel de exemplu ar fi o fată care iese dintr-o cochilie de melc de râu, ca în povestea populară, și pregătește un ospăț pentru ei în momentul în care le este cel mai foame. Un alt exemplu ar fi ca aurul să apară din senin în casa lor într-un moment în care sunt în lipsă de fonduri, sau ca urmăritorii lor să devină brusc orbi, incapabili să vadă nimic, într-un moment în care ei sunt urmăriți, iar un înger să coboare și să le spună: „Nu te teme, copile – sunt aici ca să te ajut.” Un alt exemplu ar fi ca, în momentul în care frații și surorile sufereau bătăi sălbatice și tortură crudă, lumina mare a lui dumnezeu să strălucească și să-i orbească pe făptași, lăsându-i să se tăvălească pe podea, cerșind milă, fără să mai îndrăznească vreodată să-i lovească pe frați și surori, cu dumnezeu răzbunându-i; sau, în momentul în care citeau cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le înțelegeau oricât de mult încercau și erau pe punctul de a adormi, să vadă o siluetă în ceață care să le spună: „Nu dormi; trezește-te – iată ce înseamnă cuvintele mele”; sau, când s-a întâmplat ceva și erau pe punctul de a face o greșeală, să fie alertați de o dojană și disciplină interioară puternică că ar fi greșit să facă asta și că ar fi corect să facă altceva. Dacă oricare dintre aceste lucruri pe care oamenii obișnuiți nu le pot experimenta și nu sunt capabili să le facă, s-ar întâmpla în biserică, în casa lui Dumnezeu, în oricine Îl urmează pe Dumnezeu, ar fi suficient pentru a dovedi că Dumnezeu este atotputernic. Dacă astfel de lucruri nu se întâmplă sau dacă se întâmplă destul de rar, și chiar dacă se întâmplă, sunt doar zvonuri oricum, iar astfel veridicitatea și credibilitatea lor sunt în mare măsură compromise, atunci este sau nu atotputernicia lui Dumnezeu un fapt? Deține Dumnezeu esența atotputerniciei sau nu? În inima unui antihrist, el pune semne de întrebare în spatele acestor idei.

Antihriștii urmăresc întotdeauna aceste semne, minuni și puteri paranormale în timp ce Dumnezeu lucrează, vorbește și mântuiește omul. Ei urmăresc lucruri care nu se potrivesc cu realitatea sau cu faptele. Aceste lucruri pe care le urmăresc nu au nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului, sau cu adevărul, sau cu schimbarea firii omului. Însă, cu toate acestea, sunt hotărâți să le urmărească. Sunt plini de curiozitate cu privire la atotputernicia lui Dumnezeu. Deseori, în rugăciunile lor, Îi cer lui Dumnezeu: „O, dumnezeule, ai vrea să-mi dezvălui atotputernicia ta? O, dumnezeule, nu ești tu atotputernic? Dacă ești, îți cer să rezolvi această chestiune pentru mine. Dumnezeule, dacă ești atotputernic, omnipotent și omniprezent, te implor să mă ajuți, căci mă confrunt, în acest moment, cu provocări. Dumnezeule, dacă ești atotputernic, te implor să scoți bolile din corpul meu, să iei circumstanțele pe care le înfrunt, să mă ajuți să evit pericolul. Dumnezeule, dacă ești atotputernic, te implor, pe măsură ce îmi fac datoria, să mă faci deștept și inteligent, talentat și priceput peste noapte, astfel încât să pot învăța abilitățile profesionale fără să fiu nevoit a le studia, să devin expert și să mă disting de ceilalți. O, dumnezeule, dacă ești atotputernic, îți cer să-i pedepsești și să-i răsplătești pe cei care îmi denigrează și batjocoresc credința în tine. Fă-i orbi și surzi, cu răni pe cap și puroi care să le iasă din tălpi. Lasă-i să moară ca niște câini. Dumnezeule, dacă ești atotputernic, te implor, lasă-mă să văd atotputernicia ta.” Dumnezeu a spus atât de multe cuvinte și a făcut atât de multă lucrare și totuși antihriștii ignoră aceste lucruri și le trec cu vederea; nu țin niciodată cont de cuvintele lui Dumnezeu, de lucrarea Lui și fiecare pas al lucrării Sale importante de mântuire a omului și nici nu iau aceste lucruri în serios. În schimb, sunt hotărâți să ceară semne și minuni, ca Dumnezeu să facă miracole în mijlocul lucrării Sale, cerând ca Dumnezeu să facă lucruri speciale care să le deschidă ochii și să le satisfacă curiozitatea, pentru a-Și dovedi existența, pentru a dovedi că El este atotputernic. Ceea ce este și mai ridicol este că antihriștii chiar apelează la Dumnezeu în rugăciune: „O, dumnezeule, nu te pot vedea, prin urmare, credința mea este mică. Îți cer să-mi dezvălui persoana ta reală, chiar și doar într-un vis – îți cer să-mi dezvălui atotputernicia ta, astfel încât să pot avea credință în tine și să cred cu siguranță în existența ta. Dacă nu o faci, voi avea mereu îndoieli în credința mea în tine.” Ei nu pot să vadă existența lui Dumnezeu sau să cunoască esența și firea Lui în mijlocul lucrării și cuvintelor Sale, dar ar dori ca El să facă lucruri suplimentare, lucruri de neconceput pentru om, pentru a-i întări și a le stabili credința. Dumnezeu a spus multe cuvinte și a făcut multă lucrare și totuși, oricât de practice sunt cuvintele Sale, oricât de edificatoare sunt adevărurile pe care le rostește pentru oameni, oricât de urgent au ei nevoie să le înțeleagă, antihriștii nu sunt interesați și nu le iau în serios. Ba chiar, cu cât Dumnezeu vorbește mai mult, cu cât face mai multă lucrare specifică, cu atât se simt mai dezgustați, iritați și potrivnici. Mai mult, chiar va apărea în ei condamnarea față de Dumnezeu și hulirea Lui; vor vocifera împotriva Lui: „Atotputernicia ta se află în aceste cuvinte? Asta este tot ceea ce faci – exprimi cuvinte? Dacă nu ai vorbi, nu ai fi atotputernic? Dacă ești atotputernic, atunci nu vorbi. Nu folosi discursul sau părtășia despre adevăr și aprovizionarea omului cu adevăr pentru a ne permite să dobândim viața și să realizăm schimbarea firii. Dacă ne-ai face pe toți să devenim îngeri peste noapte, mesagerii tăi – abia asta ar fi atotputernicie!” Pe măsură ce Dumnezeu Își rostește cuvintele și Își face lucrarea, natura antihriștilor este dezvăluită și expusă, puțin câte puțin, fără nicio ascundere, iar esența lor de a fi scârbit și de a rezista adevărului este, de asemenea, dezvăluită în totalitate. Firea și esența antihriștilor care disprețuiesc identitatea și esența lui Dumnezeu sunt, de asemenea, expuse și dezvăluite, puțin câte puțin, odată cu trecerea timpului și avansarea neîntreruptă a lucrării lui Dumnezeu. Antihriștii urmăresc lucruri vagi; ei urmăresc să vadă semne și minuni – și, conduși de această ambiție și dorință care nu corespunde realității, natura lor de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî este adusă la lumină. Prin contrast, cei care realmente urmăresc realitatea și adevărul, care cred în lucruri pozitive și le iubesc, văd atotputernicia lui Dumnezeu în procesul lucrării și cuvintelor Lui – iar ceea ce acești oameni pot să vadă, să dobândească și să cunoască reprezintă exact lucrurile pe care antihriștii nu vor fi niciodată capabili să le cunoască și să le dobândească. Antihriștii cred că, dacă oamenii ar dobândi viața de la Dumnezeu, ar trebui să existe semne și minuni; ei cred că, fără semne și minuni, dobândirea vieții și a adevărului doar din cuvintele lui Dumnezeu și, astfel, obținerea schimbării firii și dobândirea mântuirii sunt imposibile. Pentru un antihrist, acest lucru reprezintă o imposibilitate eternă – nu stă în picioare. De aceea, el așteaptă și se roagă neobosit, în speranța că Dumnezeu îi va dezvălui semne și minuni și va face miracole pentru el – iar dacă nu o face, atunci atotputernicia Lui nu există. Implicația din spatele acestui lucru este că, dacă atotputernicia lui Dumnezeu nu există, atunci Dumnezeu cu siguranță nu există. Aceasta este logica antihriștilor. Ei condamnă dreptatea lui Dumnezeu și condamnă atotputernicia Lui.

În timp ce Dumnezeu mântuiește oamenii, antihriștii nu sunt deloc interesați de cuvintele Lui, de diversele Sale cerințe și de intențiile Lui. Ei se împotrivesc acestor lucruri și sunt scârbiți de ele, din adâncul inimii. Ceea ce îi interesează nu este realitatea tuturor lucrurilor pozitive, nici mântuirea și desăvârșirea pe care omul le poate dobândi ca rezultat al urmăririi adevărului și al supunerii față de orchestrările lui Dumnezeu. Așadar, ce îi interesează atunci? Îi interesează ca dumnezeu să dezvăluie semne și minuni și să facă miracole pentru ca ei să le vadă, ca el să le permită să dobândească perspectivă în acest mod și să îi facă să se transforme în oameni remarcabili, în supraoameni, în oameni cu puteri speciale, extraordinari. Ei doresc să scape de desemnările, identitățile și statutele precum oameni obișnuiți, oameni comuni și oameni corupți prin atotputernicia lui dumnezeu. Așadar, indiferent de noțiunile sau problemele pe care le au în mijlocul lucrării lui Dumnezeu, ei nu caută adevărul pentru a le înlătura. Nu numai că sunt incapabili să înțeleagă adevărul sau să realizeze o schimbare a firii – nu, ei totodată Îl vor judeca, Îl vor condamna și se vor împotrivi lui Dumnezeu din cauza a tot ceea ce face El și nu corespunde noțiunilor lor. În ochii antihriștilor, toată lucrarea practică pe care o face Dumnezeu reprezintă ceva ce ei nu recunosc – este ceea ce ei condamnă. În final, aceste opinii și aceste definiții ale lui Dumnezeu sunt cele care îi conduc spre a nega complet existența esenței lui Dumnezeu în inimile lor și, mai mult, spre a condamna, a denigra și a huli existența esenței lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă deoarece credința lor în dumnezeu este stabilită pe fundamentul că dumnezeu este atotputernic, că dumnezeu le va rezolva nemulțumirile, că îi va răzbuna, că pentru ei, el îi va învinge pe toți cei pe care îi urăsc și îi disprețuiesc – că dumnezeu le va satisface dorințele și ambițiile. Acesta este fundamentul credinței lor în Dumnezeu. Dar, ajungând până în prezent, acești oameni răi văd acum că un astfel de dumnezeu nu există și că nu există nicio posibilitate ca Dumnezeu să facă ceva pentru ei. Din perspectiva lor, aceasta este o situație destul de nefavorabilă pentru ei – este groaznică. Prin urmare, după ce au experimentat multe lucruri, nedumeririle și îndoielile lor cu privire la Dumnezeu devin din ce în ce mai puternice, până când se hotărăsc să-L părăsească pe Dumnezeu și casa Lui, să urmărească lumea, să urmeze tendințe rele și să se arunce în brațele Satanei. Așa ajung acești oameni. Judecând după atitudinea pe care o au antihriștii față de firea cea dreaptă a lui Dumnezeu și față de atotputernicia Lui, ei sunt, de fapt, neîncrezători. Nu au nici cea mai mică fărâmă de credință în Dumnezeu, nici cea mai mică fărâmă de supunere sau acceptare pentru ceea ce face Dumnezeu. Când vine vorba de lucrurile pozitive și de adevăr, ei sunt dezgustați de acestea și li se împotrivesc. De aceea, indiferent cum privești lucrurile, esența de neîncrezător a antihriștilor există cu adevărat. Nu este ceva ce le impun alții și nu este o exagerare – această esență a lor este definită pe baza tuturor opiniilor și abordărilor pe care le dezvăluie când li se întâmplă lucruri.

Antihriștii cred în Dumnezeu ani de zile fără a fi capabili să vadă faptul că Dumnezeu este suveran peste soarta omului. Ei nu pot să înțeleagă acest lucru. Ei nu pot să înțeleagă un fapt, deși acesta se află chiar sub ochii lor – nu înseamnă asta că sunt orbi? Firea cea dreaptă a lui Dumnezeu și atotputernicia Lui sunt adesea dezvăluite în lucrarea bisericii, în aleșii Săi și în tot felul de lucruri care se întâmplă. Dumnezeu le permite oamenilor să vadă aceste lucruri peste tot – însă antihriștii, fiind orbi, nu le pot vedea. Când antihriștii Îl urmează pe Dumnezeu de ani de zile, vor spune acea frază celebră: „Am crezut în dumnezeu atâția ani și ce am câștigat?” Se pare că, într-adevăr, nu au câștigat nimic. Dumnezeu Și-a dedicat viața omului, dar antihriștii nu au câștigat nimic. Nu este acest lucru jalnic? Ba chiar este! Acea frază a antihriștilor ilustrează atât de bine problema. Toți cei care aud cuvintele lui Dumnezeu și experimentează lucrarea Lui, care-I acceptă cuvintele drept viața lor, ar spune: „Am crezut în Dumnezeu atâția ani și am câștigat atât de multe de la El. Nu doar har și binecuvântări, protecția și mila Lui – ceea ce este mai important este că de la Dumnezeu am înțeles și am dobândit atât de multe adevăruri. Trăim cu asemănarea oamenilor, cu demnitate. Știm cum să ne comportăm. Îi datorăm atât de multe lui Dumnezeu. Comparativ cu prețul pe care îl plătește El, cu ceea ce face pentru noi, micile noastre greutăți nici nu merită menționate. Omul ar trebui să răsplătească iubirea lui Dumnezeu.” Antihriștii, însă, sunt fix opusul. Ei spun: „Dumnezeu a lucrat în acești ultimi ani, deci cum se face că nu am dobândit nimic? Voi toți spuneți că ați dobândit ba una, ba alta, ați avut ba o experiență, ba cealaltă – dar oare acele experiențe vă vor ține sătui? Ce valoare au acele experiențe? Pe lângă binecuvântări, har, vederea unor semne și minuni, nu sunt ele complet nevrednice de a fi menționate? De aceea simt eu că, în numeroșii mei ani de credință în dumnezeu, nu am câștigat nimic. Comparativ cu suferința pe care am îndurat-o, cu lucrurile de care m-am lepădat și pe care le-am sacrificat pentru dumnezeu, lucrurile pe care le-am câștigat nu au meritat deloc! Ce altceva este adevărul în afară de câteva afirmații și teorii? Ce altceva este el în afară de câteva doctrine? Am auzit aceste cuvinte, aceste adevăruri și nu simt că s-a realizat vreo schimbare monumentală în mine! În primul rând, mintea mea nu este atât de ageră când mă gândesc la lucruri. În plus, mă apropii de bătrânețe, iar sănătatea mea nu devine mai bună ca înainte. Părul meu este cărunt, am mai multe riduri pe față – ba chiar am pierdut câțiva dinți și nu au crescut alții noi în locul lor. Dumnezeu spune că cei care sunt mântuiți sunt ca niște copii nou-născuți, plini de viață și iată-mă pe mine, un sac vechi de oase, cu fața unui bătrân. Nu m-am transformat într-un copil. După cuvintele lui dumnezeu, oamenii cu părul cărunt pot deveni tineri cu părul negru. Cum se face că nu m-am schimbat? Dumnezeu spune că va transforma complet oamenii, dar mie nu mi s-a întâmplat asta; nu am devenit o persoană nouă. Sunt tot eu și, când mi se întâmplă lucruri, tot trebuie să-mi dau seama de unul singur cum să le gestionez. Dificultățile mele trupești se accentuează și ele – sunt deseori slab și negativ. Și, în plus, memoria mea a fost proastă în ultimii doi ani. Citesc atât de mult cuvintele lui dumnezeu, dar el nu mi-a întărit memoria. Nu poate dumnezeu să le dea oamenilor o abilitate specială, una care să împiedice trupurile lor să îmbătrânească? Simt că cea mai mare problemă acum este transformarea completă a oamenilor; adevărul nu pare să poată rezolva această problemă. Dacă dumnezeu ar spune ceva care ar putea transforma cu adevărat pe cineva într-o persoană nouă, cu înfățișarea unui înger strălucitor, care poate deveni lipsit de trup, care poate trece prin pereți solizi, care, atunci când se confruntă cu persecuția și pericolul, poate să rostească o incantație și să dispară și să fie pentru totdeauna de neatins – dacă, citind des cuvintele lui dumnezeu, părul oamenilor ar încărunți și fețele lor nu s-ar umple de riduri și le-ar crește dinți noi în locul celor pierduți – asta ar fi grozav! Asta înseamnă să fii complet transformat! Dacă dumnezeu ar face aceste lucruri, atunci aș crede, fără nicio reținere, că el este dumnezeu. Dacă el continuă să vorbească și să predice adevărul, atunci credința mea se va epuiza curând; în scurt timp, nu voi mai putea continua să cred și poate că nu voi mai putea să-mi îndeplinesc datoria. Nu voi mai vrea.” În perioada în care un antihrist Îl urmează pe Dumnezeu, in inima lui vor apărea deseori cerințe la adresa lui Dumnezeu și tot felul de îndoieli și cerințe exigente vor apărea adesea în noțiunile sale, iar ca răspuns la mediile lui și la dorințele personale, îi vor veni tot felul de gânduri ciudate. Există doar un lucru, totuși: ei nu pot să înțeleagă cuvintele pe care le rostește Dumnezeu și nu pot să vadă faptul că Dumnezeu lucrează pentru a mântui omul și cu atât mai puțin pot să înțeleagă faptul că tot ceea ce face Dumnezeu este menit să mântuiască omul, că este totul menit să-i permită omului să realizeze o schimbare de fire. Așadar, pe măsură ce continuă să creadă, își pierd motivația; pe măsură ce continuă să creadă, în inimile lor apar sentimente de negativitate și deznădejde și au sentimente și gânduri de retragere, de renunțare. În ceea ce privește esența lui Dumnezeu, nu te gândi dacă vor crede în ea sau o vor recunoaște sau o vor accepta – pe măsură ce continuă să creadă, nici măcar nu se vor mai obosi să se preocupe de această chestiune. De aceea, atunci când spui în părtășie că un lucru reprezintă dreptatea lui Dumnezeu și atotputernicia și suveranitatea Lui, că oamenii ar trebui să se supună acestui lucru și să-l cunoască, antihriștii nu vor scoate niciun sunet, la exterior – nu vor exprima nicio opinie. Pe dinăuntru, însă, va apărea repulsia: nu vor dori să asculte; nu vor fi dispuși să asculte; unii dintre ei se vor ridica pur și simplu și vor pleca. Când toți ascultă predici, când alții au părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, când frații și surorile au, cu mare entuziasm, părtășie despre mărturia lor pe baza experienței – ce fac antihriștii? Beau ceai, citesc reviste, se joacă pe telefoanele lor, bârfesc aiurea. Iar protestând și împotrivindu-se prin aceste acțiuni tăcute, ei caută să confirme prin comportamentele lor că tot ceea ce face Dumnezeu este inutil: „Voi doar încercați să raționalizați lucrurile, amăgindu-vă – dumnezeu și adevărul pur și simplu nu există, și este de-a dreptul imposibil ca omenirea să fie mântuită de dumnezeu!” În ochii lor, toți cei care cred în adevăr, se supun lui Dumnezeu și cred în faptul că Dumnezeu poate mântui omenirea sunt netoți – sunt toți lipsiți de minte și au fost cu toții păcăliți. Ei cred că soarta unei persoane este în propriile mâini, că nu-i poți lăsa pe alții să orchestreze pentru tine, că oamenii nu sunt marionete, ci au minți și abilitatea de a se gândi independent la probleme – iar dacă cineva nu poate să-și controleze propria soartă, atunci este un rebut, o persoană inferioară. Prin urmare, orice s-ar întâmpla, nu sunt dispuși să-I încredințeze lui Dumnezeu soarta lor pentru ca El să o controleze. Aceasta este atitudinea antihriștilor față de tot ceea ce face Dumnezeu. Ei rămân de la început până la final spectatori și neîncrezători care joacă rolul de slujitori ai Satanei. Sunt profitori și instigatori – sunt răufăcători care s-au strecurat înăuntru.

C. Disprețuirea sfințeniei și unicității lui Dumnezeu

Antihriștii nu recunosc sau nu cred câtuși de puțin în dreptatea și atotputernicia din firea-esență a lui Dumnezeu și cu atât mai puțin au vreo cunoaștere despre acestea. Desigur, le este și mai dificil să creadă în sfințenia și unicitatea lui Dumnezeu, să o recunoască și să o cunoască. Prin urmare, atunci când Dumnezeu menționează că El ar vrea ca oamenii să fie cinstiți, că ar vrea ca ei să fie ființe create cu picioarele pe pământ care se pot menține pe pozițiile lor, în antihrist apar ideile și îl cuprinde o atitudine, un sentiment. El spune: „Nu este dumnezeu preamărit? Nu este el suprem? Dacă da, cerințele pe care el le pune omului ar trebui să fie mărețe și preamărite. Am crezut că dumnezeu este atât de misterios; n-aș fi crezut că el i-ar cere omului lucruri atât de neînsemnate. Acestea pot fi considerate adevăruri? Sunt prea simple! Ar fi corect ca cerințele lui dumnezeu să fie ridicate în slăvi: ar trebui să fii o super-persoană, o persoană grozavă, capabilă – asta ar trebui să-i ceară dumnezeu omului să facă. El ar vrea ca o persoană să fie cinstită – este aceasta într-adevăr lucrarea lui dumnezeu? Nu este un lucru contrafăcut?” În adâncul inimilor lor, antihriștii nu numai că se împotrivesc adevărului – pe măsură ce o fac, le vine și să hulească. Nu înseamnă asta că ei disprețuiesc adevărul? Ei sunt plini de dispreț și desconsiderare față de cererile lui Dumnezeu; le definesc și le tratează cu o atitudine de dispreț, desconsiderare, sarcasm și batjocură. În mod evident, antihriștii sunt odioși prin firea-esență pe care o au; sunt incapabili să accepte lucruri sau cuvinte care sunt adevărate, frumoase și practice. Esența lui Dumnezeu este adevărată și practică, iar cerințele Sale de la oameni sunt în concordanță cu ceea ce au nevoie oamenii. „Grandios și preamărit”, așa cum menționează antihriștii – ce înseamnă asta? Este un lucru fals, gol și lipsit de substanță; corupe oamenii și îi induce în eroare; îi face să cadă și îi îndepărtează de Dumnezeu. În schimb, adevărurile exprimate de Dumnezeu și viața Lui sunt fidele, încântătoare și practice. Odată ce o persoană a experimentat cuvintele lui Dumnezeu și a trecut prin ele o vreme, va descoperi că doar viața lui Dumnezeu este cea mai încântătoare, că doar cuvintele Lui pot schimba oamenii și pot deveni viața lor și reprezintă ceea ce au nevoie oamenii – în timp ce acele opinii și zicale mărețe și preamărite propuse de Satana și de antihriști sunt diametral opuse adevărului și realității cerințelor lui Dumnezeu de la om. Prin urmare, pe baza esenței de acest fel a antihriștilor, ei sunt complet incapabili să accepte sfințenia și unicitatea lui Dumnezeu. Nu există absolut nicio șansă ca ei să recunoască aceste lucruri. Iar în ceea ce privește diferitele fațete ale firii și esenței corupte ale oamenilor care sunt expuse de Dumnezeu – intransigența și aroganța lor, firile lor de înșelăciune, ticăloșie, de aversiune față de adevăr și de cruzime – antihriștii nu le acceptă deloc. Iar în ceea ce privește judecata lui Dumnezeu cu privire la oameni și dojana Sa severă, antihriștii nu numai că sunt incapabili să recunoască sfințenia și frumusețea lui Dumnezeu în acestea – din contră, în inimile lor, simt aversiune față de acele cuvinte rostite de Dumnezeu și se împotrivesc lor. De fiecare dată când citesc cuvintele lui Dumnezeu care mustră, judecă și expun firea coruptă a omului, le urăsc și vor să înjure. Dacă cineva le spune că sunt aroganți, intransigenți, ticăloși care simt aversiune față de adevăr, se vor certa cu acea persoană și o vor înjura de strămoșii ei; iar dacă cineva le expune esența coruptă și îi condamnă, este ca și cum acea persoană ar intenționa să-i omoare – nu vor accepta sub nicio formă acest lucru. Din cauza că antihriștii au o astfel de esență și dezvăluie astfel de lucruri, sunt identificați, fără să știe, și izolați și dezvăluiți involuntar în casa lui Dumnezeu și în biserică. Ambiția și dorința lor rămân adesea neîmplinite și astfel, le crește ura pentru cuvintele rostite de Dumnezeu, pentru existența Sa și pentru expresia „adevărul domnește în casa lui Dumnezeu”. Dacă le spui această expresie, vor dori să se lupte cu tine până la moarte, să te chinuie și să te pedepsească până la moarte. Nu arată asta, în sine, că antihriștii sunt ostili față de Dumnezeu? Ba da, cu siguranță! Dacă cineva ar spune: „Dumnezeu este unic; omul nu trebuie să venereze nicio persoană și niciun idol, în afară de El”, ar fi un antihrist dispus să audă asta? (Nu.) De ce nu? Aceste cuvinte îl condamnă, nu-i așa? Nu îl privează acestea de dreptul său de a fi dumnezeu? Ar fi el fericit fără dreptul de a fi dumnezeu, fără acea speranță? (Nu.) De aceea, dacă ar fi să îl expui, să îi distrugi funcția și reputația, fără ca nimeni să-l venereze, să-l faci incapabil să câștige oameni de partea sa, fără statut, și-ar întinde ghearele lui malefice și demonice pentru a te chinui. Când se întâmplă lucruri într-o biserică și cineva intenționează să le raporteze Celui de mai sus, conducătorul bisericii, dacă este un antihrist, îi va permite acelei persoane să facă raportul? Nu va trece de acesta. Va spune: „Dacă faci acel raport, tu vei suporta consecințele! Dacă cel de mai sus ne emondează și îndepărtează oameni din biserica noastră, mă voi asigura că vei regreta – îi voi face pe toți să te abandoneze. Atunci vei simți pe pielea ta cum este să fii îndepărtat!” Nu o înfricoșează și nu o amenință acest lucru pe acea persoană care ar fi făcut un raport? Antihristul spune: „Dumnezeu este unic, nu-i așa? În regulă; voi fi și eu unic. Ce spun eu se face în biserica noastră. Indiferent ce vrei să faci, trebuie să treci de mine – iar de mine nu treci. Vrei să treci de mine? Va trebui să o faci peste cadavrul meu! Eu domnesc în biserica noastră; aici se face ceea ce spun eu. Eu sunt adevărul – eu sunt cel unic!” Nu este aceasta manifestarea unui diavol? Ba da – chipul său diabolic expus, cuvintele sale diabolice rostite.

În ceea ce privește modul în care antihriștii tratează esența lui Dumnezeu, ei trec de la neîncredere și îndoieli la așteptare și testare și, în cele din urmă, la judecată și hulire. Acest lucru îi conduce, pas cu pas, într-o mlaștină, într-un abis fără fund, și îi îndreaptă către calea de a se împotrivi lui Dumnezeu și de a fi dușmanii Săi, în totală opoziție cu El și vociferând împotriva Lui până la capăt, de unde nu există întoarcere. Ei nu doar că nu recunosc existența esenței lui Dumnezeu – în schimb, răsar în ei tot felul de noțiuni și închipuiri despre fiecare aspect al esenței lui Dumnezeu, cu care îi induc în eroare pe oamenii din jurul lor și pe cei cu care intră în contact. Țelul lor este de a-i face pe cât mai mulți oameni la fel ca ei, punând la îndoială existența lui Dumnezeu și existența esenței Lui. Atunci când mor, chiar i-ar trage și pe alții după ei. Nu le este suficient să facă lucruri rele pe cont propriu – vor să găsească și pe alții care să îi însoțească, să facă lucruri rele împreună cu ei, să se împotrivească lui Dumnezeu și să tulbure lucrarea casei Lui, să pună la îndoială și să nege existența Lui împreună cu ei. Antihriștii sunt plini de noțiuni și închipuiri despre fiecare aspect al esenței lui Dumnezeu. Nu numai că sunt incapabili să cunoască esența lui Dumnezeu din tot ceea ce face El – totodată, ei vor analiza, vor studia, vor testa cu rigurozitate și vor judeca esența lui Dumnezeu și chiar se vor confrunta în secret cu Dumnezeu, spunând: „Nu ești tu unic? Nu ești tu dumnezeul care deține suveranitatea asupra sorții omenirii? Cum ai putea să permiți să li se întâmple astfel de lucruri oamenilor care cred în tine? Dacă tu ești dumnezeul unic, nu ar trebui să permiți niciunei forțe inamice să pătrundă în locul unde se desfășoară lucrarea ta.” Ce fel de vorbe sunt acestea? De fiecare dată când se întâmplă ceva în biserică, antihriștii vor fi primii care vor ieși în față și vor spune lucruri subversive, cuvinte negative și de judecată. Vor fi primii care se vor ridica și se vor certa cu Dumnezeu, confruntându-L, cerându-I să facă ba un lucru, ba altul. Antihriștii sunt bucuroși peste măsură mai ales în acele momente în care casa lui Dumnezeu se confruntă cu dificultăți sau probleme grave. Acelea sunt momentele în care este cel mai fericit și mulțumit, când sare cel mai sus de bucurie. Nu numai că nu este capabil să susțină interesele casei lui Dumnezeu – nu, el stă pe margine, privind și râzând, așteptând cu nerăbdare ca răzvrătirea să apară în casa lui Dumnezeu, ca toți aleșii Lui să fie capturați și despărțiți, iar lucrarea casei Sale să nu mai poată progresa. Atunci ar fi la fel de fericit ca în ajunul Anului Nou. Iar de fiecare dată când un lucru care se întâmplă în casa lui Dumnezeu este rezolvat și soluționat, când frații și surorile au învățat o lecție din el, acela este momentul în care va fi pronunțată „sentința” antihriștilor. Este și momentul în care antihriștii sunt cei mai deznădăjduiți, triști și plini de disperare. Nu suportă să vadă că frații și surorile o duc bine, sau că discipolii lui Dumnezeu au credință și sunt plini de încredere în timp ce Îl urmează; nu suportă să vadă că frații și surorile își schimbă firile sub îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, că își îndeplinesc cu loialitate îndatoririle și că lucrarea merge din ce în ce mai bine. Nu suportă să vadă că biserica înflorește sau că planul de gestionare al lui Dumnezeu se dezvoltă treptat într-o direcție bună – cu atât mai mult detestă atunci când oamenii predică mereu cuvintele lui Dumnezeu, sunt martori pentru El și Îi laudă frumusețea și firea Sa dreaptă. Și mai mult decât atât, ei urăsc momentul în care oamenii Îl caută pe Dumnezeu, se roagă Lui și caută cuvintele Sale, indiferent de ce li se întâmplă, supunându-se Lui și respectând orchestrarea Sa. Chiar și atunci când antihriștii mănâncă de la casa lui Dumnezeu, se bucură de cuvintele lui Dumnezeu și de toate beneficiile casei Sale, își doresc deseori să aibă o șansă să râdă de casa lui Dumnezeu. El așteaptă cu nerăbdare ca toți credincioșii în Dumnezeu să fie dispersați și ca lucrarea lui Dumnezeu să nu mai poată progresa. Prin urmare, când ceva se întâmplă cu casa lui Dumnezeu, în loc să o apere, sau să găsească soluții pentru a rezolva problema, sau să protejeze frații și surorile cu toată puterea lui, sau să se alăture lor pentru a rezolva problema la unison, venind împreună înaintea lui Dumnezeu și supunându-se suveranității Lui, antihriștii vor sta pe margine, râzând, oferind sfaturi proaste, distrugând și tulburând. Într-un moment critic, va ajuta chiar și străinii în detrimentul casei lui Dumnezeu, astfel acționând ca slujitorul Satanei, tulburând și distrugând intenționat lucrurile. Nu este o astfel de persoană un dușman al lui Dumnezeu? Cu cât momentul este mai critic, cu atât mai clar este expusă asemănarea lui diavolească; cu cât momentul este mai critic, mai încărcat de evenimente, cu atât mai detaliat și mai complet este expusă asemănarea lui diavolească; cu cât momentul este mai critic, cu atât mai mult ajutor va oferi străinilor în detrimentul casei lui Dumnezeu. Ce fel de creatură este el? Sunt astfel de oameni frați și surori? Sunt oameni care fac lucruri distructive, abominabile; sunt dușmanii lui Dumnezeu; sunt diavoli, sunt Satane; sunt oameni răi, antihriști. Nu sunt frați și surori și nu se califică pentru mântuire. Dacă ar fi cu adevărat frați și surori, oameni ai casei lui Dumnezeu, atunci, în privința oricărei probleme care ar apărea în casa Lui, s-ar uni în asentiment cu frații și surorile lor pentru a o înfrunta și a o gestiona împreună. Nu ar fi spectatori și cu atât mai puțin ar privi și ar râde. Doar astfel de oameni ca antihriștii ar sta pe margine, ar râde și ar aștepta cu nerăbdare să se întâmple lucruri rele în casa lui Dumnezeu.

Esența antihriștilor poate fi expusă în oricare și fiecare chestiune. Este destul de dificil de ascuns. Orice ar face, oricare ar fi problema, toate părerile și firile pe care le dezvăluie sunt detestabile pentru om și pentru Dumnezeu. Nu numai că el provoacă distrugere, perturbare și tulburare în tot felul de lucruri care se ivesc, râzând de pe margine – totodată, se confruntă deseori cu Dumnezeu și Îl testează. Ce înseamnă asta, să-L testeze pe Dumnezeu? (În inima lui, el nu crede în Dumnezeu și spune unele lucruri sau folosește anumite trucuri pentru a-I testa gândurile, încercând să-și dea seama care sunt acestea.) Vezi deseori că se întâmplă acest lucru. În cazul lui Iov, cum L-a testat Satana pe Dumnezeu? (Prima dată când a vorbit Satana, el a spus că dacă Dumnezeu ar lua casa și bunurile lui Iov, el nu-L va mai venera pe Dumnezeu; a doua oară, a spus că dacă Dumnezeu ar lovi în trupul și oasele lui Iov, el Îl va renega pe Dumnezeu. Satana a vrut să-l testeze pe Dumnezeu, făcând ca dezastrele să se abată asupra lui Iov.) Este acesta un test? Este aceasta o definiție exactă a termenului? (Nu.) În termeni stricți, acele pasaje se referă la o acuzație. Ce a vrut să spună Satana zicând acele lucruri a fost: „Nu ai spus tu că Iov este o persoană desăvârșită? Cu toate lucrurile bune pe care i le-ai dat, cum ar putea să nu te venereze? Dacă îi iei acele lucruri bune, crezi că te-ar mai venera atunci?” Aceasta este o acuzație. Ce fel de lucru este un test, atunci? Satana a pus bandiții să jefuiască și să prade bunurile lui Iov. Pentru Iov, acesta a fost un test. În ce fel este acesta un test? Astfel: „Nu crezi tu în dumnezeu? Odată ce îți iau aceste lucruri, să vedem dacă mai crezi în el atunci!” Și totuși cum a înțeles Iov asta? Crezând că este o încercare de la Dumnezeu, nu s-a zbătut și nu s-a luptat și nici nu a spus nimic – s-a supus și a acceptat acest lucru de la Dumnezeu. Mai sunt și lucrurile care I s-au întâmplat Domnului Isus: Satana care L-a făcut să transforme pietre în hrană și care I-a arătat toată slava și toate bogățiile lumii, făcându-L să se plece întru venerarea acestora. Acestea au fost ispite. Acum, ce lucruri fac antihriștii pentru a-L testa pe Dumnezeu? (Antihriștii nu au inimi cu frică de Dumnezeu. Ei fac rău, chiar cu bună știință; vor să-L testeze pe Dumnezeu ca să vadă dacă pedeapsa Lui se va abate asupra Lor. Având în vedere că ei nu cred în firea cea dreaptă a lui Dumnezeu, atunci când fac rău, nu sunt conștienți de aceasta.) Acela este un test. Ei abordează acest lucru cu o mentalitate de tipul „hai să încercăm și să vedem”; vor să vadă exact ce va face Dumnezeu: „Nu este dumnezeu maiestuos și mânios? Ei bine, eu tiranizez biserica și am făcut atât de multe lucruri rele pe la spatele lui dumnezeu și al oamenilor – știe dumnezeu despre acestea sau nu? Dacă nu simt nicio tristețe în interiorul meu și nu sufăr nicio pedeapsă fizică, înseamnă că dumnezeu nu știe.” Ei fac mici incursiuni pentru a testa dacă Dumnezeu este sau nu atotputernic, dacă El observă profunzimea inimilor oamenilor. Asta sunt testele. Vor să confirme veridicitatea acestei chestiuni, să testeze dacă Dumnezeu va acționa cu adevărat și dacă El chiar există. Asta sunt testele.

A fost odată un antihrist în China continentală care a indus în eroare un grup de oameni. A văzut casa lui Dumnezeu organizând coruri și cântând imnuri în străinătate și s-a gândit: „Dacă puteți avea coruri în străinătate, putem și noi aici.” Așa că a adus la un loc oameni din diverse locuri pentru a cânta într-un cor. A adunat și un public numeros pentru ei; a fost o scenă impresionantă. De ce a făcut asta? Pe de o parte, el întemeia o împărăție independentă, ceea ce nu necesită explicații suplimentare. Pe de altă parte, ceea ce voia să spună era: „Dumnezeul în care credem noi este adevăratul dumnezeu și avem lucrarea duhului sfânt. Poate că suntem într-un mediu ostil, cu marele balaur roșu care ne persecută și ne supraveghează îndeaproape, dar haideți să le arătăm oamenilor dacă dumnezeu ne protejează sau nu. Haideți să vedem dacă ni se poate întâmpla ceva; să vedem dacă putem fi arestați.” Ce fel de mentalitate este aceasta? (Una de testare.) Este testare – înseamnă a flutura astfel de pancarte și a folosi astfel de sloganuri precum credința că Dumnezeu este atotputernic și omniprezent pentru a examina ce va face Dumnezeu de fapt, pentru a paria cu El și a se confrunta cu El. Acest lucru se numește „testare”. Unii oameni, când li se spune: „Nu poți să mănânci acest lucru; îți va da dureri de stomac”, zic: „Nu te cred, o să-l mănânc! Ia să vedem dacă Dumnezeu îmi dă dureri de stomac sau nu.” Așa că mănâncă și, într-adevăr, li se face rău la stomac. Se gândesc în sinea lor: „De ce nu m-a protejat Dumnezeu? Acest lucru a făcut rău stomacului altor oameni, dar asta pentru că ei nu cred în Dumnezeu. Eu cred în Dumnezeu; de ce mi-a făcut rău la stomac la fel ca tuturor celorlalți?” Ce fel de comportament este acesta? (Testare.) Este un rezultat al faptului că ei nu-L cunosc pe Dumnezeu. Însă, în privința antihriștilor, există ceva în plus: ei nu recunosc deloc existența esenței lui Dumnezeu, așa că fac lucrurile prin propriile eforturi și închipuiri, și nu le fac prin credință. În schimb, ei Îl testează pe Dumnezeu. Își folosesc comportamentul, gândurile și impulsurile de moment pentru a investiga dacă Dumnezeu există sau nu și dacă atotputernicia Sa este sau nu reală și dacă El îi poate proteja cu adevărat. Dacă experimentul lor este un succes, atunci credința lor va continua pe baza aceasta; dacă eșuează, dacă Dumnezeu îi dezamăgește, ce vor face? Vor spune: „Nu voi mai crede în dumnezeu. Nu este ca și cum lui îi pasă de oameni. Toată lumea spune că dumnezeu este refugiu pentru oameni – după cum văd eu lucrurile, nu este neapărat așa. În privința acestor cuvinte, oamenii trebuie să își facă niște planuri de rezervă pentru viitor; nu pot fi atât de naivi cu privire la lucruri. Oamenii trebuie să-și rezolve singuri treburile – nu pot să se bazeze pe dumnezeu pentru toate.” Acesta este rezultatul pe care l-au dedus din testul lor. Ce părere ai despre acest rezultat? Va fi acesta rezultatul pentru oameni dacă ei urmăresc adevărul? (Nu.) De ce nu? Dacă oamenii urmăresc adevărul, în cele din urmă, vor ajunge la o realizare și o răsplată bune și pozitive. Adică, indiferent ce lucruri fac oamenii, Dumnezeu are metodele și principiile Sale în ceea ce privește felul în care acționează ca răspuns și în care privește aceste lucruri, iar oamenii au obligațiile lor de îndeplinit și propriile instincte. Dumnezeu le oferă instinctele lor; El le-a dat deja principii, așa că oamenii ar trebui să acționeze conform acestor principii sub îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu. În ceea ce privește unele lucruri, la suprafață, pare că Dumnezeu ar trebui să-l protejeze pe om, dar acel „ar trebui” vine de la om sau de la Dumnezeu? (De la om.) Este închipuit în mintea omului. Acel „ar trebui” nu este adevărul; nu este responsabilitatea lui Dumnezeu. Prin urmare, ce va face Dumnezeu mai exact? Dumnezeu are modurile Sale de a acționa și principiile Sale. Uneori, prin faptul că nu te protejează, El te dezvăluie, vede ce cale alegi. Alteori, prin intermediul unui mediu ostil, îți desăvârșește cunoștințele într-un anumit domeniu, lăsându-te să dobândești un aspect al adevărului și să te schimbi într-o anumită privință. Te întărește și te face să crești. Pe scurt, oricum ar acționa Dumnezeu, El are principiile și rațiunile Sale, precum și scopurile și obiectivele Sale. Dacă iei drept adevăr ideea că „Dumnezeu ar trebui să mă protejeze și ar trebui să acționeze într-un anumit fel” și o susții ca atare, având în acest sens cerințe de la Dumnezeu, atunci, când El nu va acționa în acel mod, va apărea un conflict între tine și El. Când va apărea acest conflict, nu Dumnezeu va fi vinovat. Cine va fi? (Omul.) Acest lucru începe cu o problemă în opiniile oamenilor, în adoptarea unui punct de vedere greșit, în ocuparea unei poziții greșite. Când Îi ceri lui Dumnezeu să acționeze într-un anumit fel, te vei simți destul de îndreptățit. Dar, făcând un pas înapoi, când poți să te supui și să accepți, vei simți atunci că justificările tale nu sunt fundamentate și că acestea sunt firile tale corupte și cerințele tale iraționale. Când poți să accepți, Dumnezeu îți va oferi măsura de adevăr și de cunoaștere pe care ar trebui să o dobândești. Așa cum vede El lucrurile, acesta este elementul adevărului pe care s-ar cuveni să-l dobândești cel mai mult, nu un simplu har sau binecuvântare. Numai Dumnezeu știe ce este cel mai important pentru tine și-ți va oferi acel lucru la momentul potrivit și dozat. Antihriștii, pe de altă parte, nu recunosc adevărul sau lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent cine ar avea părtășie despre adevăr și ar mărturisi despre iubirea și mântuirea lui Dumnezeu, un antihrist nu doar că va refuza să accepte, ci va simți repulsie față de acest lucru și i se va împotrivi. Aceasta este diferența dintre antihriști și oamenii obișnuiți corupți.

Vom încheia aici părtășia noastră despre caracteristica antihriștilor de a nega identitatea lui Dumnezeu și esența unicității Sale. Mai aveți alte întrebări? (Dumnezeule, am o întrebare. Întâlnesc mulți credincioși în Domnul atunci când răspândesc Evanghelia și toți sunt hotărâți să susțină părerea lui Pavel care spune: „Pentru mine, a trăi este Hristos.” Ei cred că dacă pot să atingă standardul cuvintelor lui Pavel, pot să devină dumnezeu. Este aceasta o altă manifestare a antihriștilor și totodată o negare a esenței unicității lui Dumnezeu?) Mai mult sau mai puțin. Principalul motiv pentru care antihriștii neagă unicitatea lui Dumnezeu este acela că ei își doresc să fie dumnezeu. Cuvintele lui Pavel sunt preferatele lor, în mod deosebit: „Pentru mine, a trăi este hristos, a trăi este dumnezeu, cu viața lui dumnezeu, eu sunt dumnezeu.” Ei cred că, dacă acest mod de a privi lucrurile este adevărat, au speranța de a deveni dumnezeu, de a domni ca regi și de a-și exercita controlul asupra oamenilor; dacă nu, atunci speranțele lor de a domni ca regi și de a deveni dumnezeu sunt distruse. Pe scurt, Satana vrea întotdeauna să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu – la fel și antihriștii: și ei au această esență. De exemplu, printre cei care Îl urmează pe Dumnezeu, există oameni care Îl înalță în permanență pe Dumnezeu și mărturisesc pentru El, sunt martori pentru lucrarea Lui și efectul pe care îl au asupra omului judecata și mustrarea din cuvintele Sale. Ei laudă toată lucrarea pe care o săvârșește Dumnezeu pentru a-l mântui pe om și laudă și prețul plătit de Dumnezeu. Își doresc și antihriștii să se bucure de toate acestea sau nu? Își doresc să se bucure de sprijin, lingușire, exaltare – chiar laudă din partea oamenilor. Și ce alte idei rușinoase le mai vin? Vor ca oamenii să creadă în ei, să depindă de ei în toate lucrurile; este bine ca oamenii să se bizuie și pe Dumnezeu – dar, dacă în același timp în care depind de Dumnezeu, pentru ei este mai realist și mai sincer să depindă de antihriști, atunci antihriștii vor fi extrem de mulțumiți. Dacă, în același timp în care Îl lauzi pe Dumnezeu și numeri harurile pe care ți le-a făcut Dumnezeu, tu și însumezi toate realizările meritorii ale antihriștilor și le cânți laude printre frații și surorile tale, anunțând în lung și-n lat tot ceea ce fac ei, atunci, în inima lor, ei vor fi minunat de încântați și se vor simți mulțumiți. Astfel, vorbind din punctul de vedere al naturii-esențe pe care o are antihristul, atunci când spui că Dumnezeu este înzestrat cu autoritate, că El este drept și că este capabil să mântuiască oamenii, atunci când spui că doar Dumnezeu are o astfel de esență, că doar Dumnezeu poate face acest tip de lucrare și nimeni nu poate să stea în locul Lui sau să-L reprezinte în a face aceste lucruri, nici că ar putea cineva să aibă această esență și să facă aceste lucruri: când spui asta, antihriștii, în inima lor, nu acceptă aceste cuvinte și refuză să le recunoască. De ce nu le acceptă? Pentru că au ambiții – aceasta este o parte a chestiunii. Cealaltă parte este că nu cred și nici nu recunosc trupul întrupat a fi Dumnezeu. Ori de câte ori spune cineva că Dumnezeu este unic, că doar Dumnezeu este drept, ei obiectează în inima lor și se vor împotrivi lăuntric, spunând: „Greșit – și eu sunt drept!” Când spui că doar Dumnezeu este sfânt, ei vor spune: „Greșit – și eu sunt sfânt!” Pavel este un exemplu în acest sens: când oamenii au răspândit cuvântul Domnului Isus Hristos, spunând că Domnul Isus Hristos Și-a dat sângele prețios pentru omenire, că El a slujit ca jertfă de păcat și a mântuit toată omenirea și a răscumpărat toată omenirea de păcat, cum s-a simțit Pavel când a auzit asta? A recunoscut el că toate acestea erau lucrarea lui Dumnezeu? A recunoscut el că Unicul care a putut face toate acestea a fost Hristos și că doar Hristos ar fi putut să le facă pe toate? Și a recunoscut el că doar Unicul care era capabil să facă toate acestea Îl putea reprezenta pe Dumnezeu? Nu a recunoscut. El a spus: „Dacă Isus a putut fi răstignit, atunci și oamenii pot fi răstigniți! Dacă el a putut să-și dea sângele prețios, atunci și oamenii pot! În plus, pot să predic și eu și sunt mai bine informat decât el și pot să îndur suferința! Dacă spui că el este hristos, atunci nu ar trebui să fiu și eu numit hristos? Dacă îi răspândești numele sfânt, atunci nu ar trebui să îl răspândești și pe al meu? Dacă el este vrednic să fie numit hristos, dacă îl poate reprezenta pe dumnezeu și dacă el este fiul lui dumnezeu, atunci nu suntem și noi? Noi, cei care suntem capabili să suferim și să plătim un preț și care putem să trudim și să lucrăm pentru dumnezeu – nu putem să ne numim și noi hristos? În ce fel este a fi aprobat de dumnezeu și a fi numit hristos diferit de hristos?” Pe scurt, antihriștii nu au reușit să înțeleagă aspectul esenței lui Dumnezeu, adică unicitatea Sa și nu înțeleg ce este aceasta de fapt. Ei cred: „A fi hristos sau a fi dumnezeu este ceva la care ajungi prin puterea abilităților și a capacităților, la fel cum dobândești puterea prin luptă. Nu ajungi să fii numit hristos având esența lui dumnezeu. Să fii hristos este rezultatul obținut cu greu al abilităților tale. Este exact cum sunt lucrurile în lume – cine este mai priceput și mai capabil este cel care poate să fie o oficialitate importantă și care poate să aibă ultimul cuvânt.” Aceasta este logica lor. Antihriștii nu recunosc cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul. Esența și firea lui Dumnezeu despre care se vorbește în cuvintele lui Dumnezeu sunt de neînțeles pentru ei; aceștia sunt laici și profani și sunt lipsiți de indicii, așa că discursul lor constă în întregime din cuvintele profanilor, cuvinte fără înțelegere spirituală. Dacă au muncit câțiva ani și cred că sunt capabili să sufere și să plătească un preț, că pot să spună multe vorbe goale în timp ce predică doctrine, că au învățat cum să facă pe ipocriții și-i pot induce în eroare pe alții și că au câștigat aprobarea unora, atunci cred că, fără doar și poate, sunt capabili să devină hristos și să devină dumnezeu.

Mai aveți alte întrebări? (Dumnezeule, poți să mai ai puțină părtășie cu noi despre ce înseamnă a-L testa pe Dumnezeu? În ce feluri se manifestă testarea lui Dumnezeu în oameni?) Testarea lui Dumnezeu este atunci când oamenii nu știu cum acționează El și nu-L cunosc sau nu-L înțeleg și, astfel, vin frecvent cu unele cerințe nerezonabile la adresa Lui. De exemplu, când o persoană este bolnavă, e posibil să se roage ca Dumnezeu s-o vindece. „Nu voi căuta tratament – să vedem dacă Dumnezeu mă va vindeca sau nu.” Și astfel, după ce se roagă destul de mult timp fără ca Dumnezeu să facă ceva, ea spune: „De vreme ce Dumnezeu nu a făcut nimic, voi lua medicamente și voi vedea dacă El mă împiedică. Dacă medicamentul îmi rămâne în gât sau dacă vărs niște apă, aceea ar putea fi modalitatea lui Dumnezeu de a mă împiedica și de a mă opri din a-l lua.” Acesta reprezintă un test. Sau, de exemplu, ești pus să răspândești Evanghelia. În circumstanțe normale, toată lumea decide prin părtășie și deliberare ce necesită îndatoririle tale și ce ar trebui să faci, iar apoi tu acționezi când este momentul potrivit. Dacă se întâmplă ceva în timp ce tu acționezi, aceea este suveranitatea lui Dumnezeu – dacă Dumnezeu te-ar împiedica, atunci ar face-o în mod proactiv. În orice caz, să zicem că spui în rugăciune: „O, Dumnezeule, ies astăzi pentru a răspândi Evanghelia. Este în conformitate cu intenția Ta ca eu să ies? Nu știu dacă astăzi potențialul destinatar al Evangheliei o poate accepta sau nu și nici cum exact vei conduce Tu acest lucru. Cer rânduielile Tale, îndrumarea Ta și ca Tu să-mi arăți aceste lucruri.” După rugăciune, stai acolo, nemișcat, apoi spui: „De ce nu are Dumnezeu nimic de spus despre asta? Poate pentru că nu citesc îndeajuns cuvintele Sale, astfel încât El nu poate să-mi arate aceste lucruri. Dacă așa stau lucrurile, voi ieși chiar acum. Dacă ies și cad în nas, acela se poate să fie Dumnezeu care mă oprește din a mă duce, iar dacă totul decurge lin și Dumnezeu nu mă împiedică, acela se poate să fie Dumnezeu care-mi permite să merg.” Acesta este un test. De ce numim acest lucru un test? Lucrarea lui Dumnezeu este practică; este în regulă ca oamenii să-și îndeplinească, pur și simplu, îndatoririle pe care le au, să-și rânduiască viețile zilnice și să-și trăiască viețile de umanitate normală într-o manieră conformă principiilor. Nu este necesară testarea manierei în care Dumnezeu va acționa sau a îndrumării pe care o va oferi El. Preocupă-te să faci doar ceea ce trebuie să faci; nu-ți face mereu gânduri suplimentare precum: „Îmi permite Dumnezeu să fac asta sau nu? Oare dacă fac acest lucru, cum Se va comporta El cu mine? Este corect ca eu să fac acest lucru astfel?” Dacă un lucru este în mod evident corect, atunci preocupă-te doar cu a-l face; nu te apuca să despici firul în patru. Este în regulă să te rogi, desigur, să te rogi pentru îndrumarea lui Dumnezeu, pentru ca El să-ți îndrume astăzi viața, ca El să-ți îndrume datoria pe care o îndeplinești astăzi. Este suficient ca o persoană să aibă o inimă și o atitudine de supunere. De exemplu, știi că dacă atingi electricitatea cu mâna, vei fi curentat și s-ar putea să-ți pierzi viața. Cu toate acestea, reflectezi profund: „Nicio grijă, Dumnezeu mă protejează. Trebuie doar să încerc s-o fac, pentru a vedea dacă Dumnezeu mă va proteja și cum se simte protecția Lui.” Apoi o atingi cu mâna și, drept rezultat, ești curentat – acesta este un test. Unele lucruri sunt, în mod clar, greșite și nu ar trebui făcute. Dacă le-ai face oricum, pentru a vedea care va fi reacția lui Dumnezeu, acela este un test. Unii oameni spun: „Lui Dumnezeu nu-I place când oamenii se împopoțonează și poartă un machiaj strident. Atunci voi face acest lucru și voi vedea cum se simte în interior când Dumnezeu îmi face reproșuri.” Așadar, după ce s-au terminat de machiat, se privesc în oglindă: „Vai de mine, arăt ca o fantomă vie, dar doar simt că e un pic dezgustător și nu pot să mă uit în oglindă. Nu simt altceva – nu simt dezgustul lui Dumnezeu și nu-I simt cuvintele venind imediat să mă pună la pământ și să mă judece.” Ce fel de comportament este acesta? (De testare.) Dacă ești uneori superficial în datoria ta și știi clar că așa stau lucrurile, este suficient doar să te căiești și să te schimbi. Însă tu te rogi mereu: „O, Dumnezeule, am fost superficial – Îți cer să mă disciplinezi!” Cărui scop servește conștiința ta? Dacă ai conștiință, ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru propriul comportament. Ar trebui să-l controlezi. Nu te ruga lui Dumnezeu – acea rugăciune va deveni un test. A lua un lucru foarte serios și a-l transforma într-o glumă, un test, este ceva ce Dumnezeu urăște. Vor apărea deseori unele teste atunci când oamenii se roagă lui Dumnezeu și Îl caută în fața unei probleme și, totodată, în unele dintre atitudinile, cerințele și manierele lor de a face lucruri în comportamentul lor față de Dumnezeu. Ce implică, în principal, aceste teste? Faptul că ai vrea să vezi cum va acționa Dumnezeu sau ai vrea să vezi dacă Dumnezeu poate sau nu să facă ceva. Ai vrea să-L testezi pe Dumnezeu; să folosești această chestiune ca să verifici cum este Dumnezeu, ca să verifici care dintre cuvintele rostite de Dumnezeu sunt corecte și exacte, care se pot adeveri și pe care le poate îndeplini. Toate acestea sunt teste. Apar, de regulă, în voi aceste modalități de a face lucrurile? Să zicem că există un lucru despre care nu știi dacă l-ai făcut corect sau nu, sau dacă este în conformitate cu adevărurile-principii sau nu. În acest caz, există două metode care pot confirma dacă ceea ce ai făcut în această chestiune reprezintă un test sau un lucru pozitiv. O metodă este să ai o inimă smerită și căutătoare de adevăr, spunând: „Iată cum am gestionat și am privit acest lucru care mi s-a întâmplat și cum este acum, ca rezultat al modului în care l-am gestionat. Nu pot să-mi dau seama dacă asta este într-adevăr ceea ce ar fi trebui să fac.” Ce părere ai despre această atitudine? Aceasta este o atitudine de căutare a adevărului – nu există nicio testare în ea. Să presupunem că spui: „Toți iau o hotărâre cu privire la acest lucru împreună, după părtășie.” Cineva întreabă: „Cine este responsabil de acest lucru? Cine este decidentul principal?” Iar tu spui: „Toți.” Intenția ta este următoarea: „Dacă spune că acest lucru a fost gestionat conform principiilor, voi spune că eu am l-am făcut. Dacă spune că nu a fost gestionat în conformitate cu principiile, la început, mă voi reține să spun cine l-a făcut și cine a luat decizia. În acest fel, chiar dacă insistă și încearcă să găsească vinovatul, nu va putea da vina pe mine, iar dacă cineva este discreditat, nu voi fi eu singurul.” Dacă vorbești cu acest soi de intenție, acela este un test. Cineva poate să spună: „Dumnezeu detestă când omul urmează lucruri lumești. Detestă lucruri precum zilele comemorative și festivalurile omenirii.” Acum că știi asta, poți doar să eviți astfel de lucruri, în măsura în care o permit circumstanțele. Totuși, să zicem că intenționat urmezi chestiuni lumești cât faci lucruri în timpul unui festival și, în timp ce o faci, intenția pe care o nutrești este aceasta: „Vreau doar să văd dacă Dumnezeu mă va disciplina pentru asta, dacă îmi va acorda vreo atenție. Vreau doar să văd ce atitudine are cu adevărat față de mine, cât de profund mă detestă. Se spune că Dumnezeu detestă acest lucru, că El este sfânt și detestă răul, așa că voi vedea cum detestă El răul și în ce fel mă va disciplina. Dacă, atunci când fac aceste lucruri, Dumnezeu mă va face să vomit, să devin amețit, incapabil să mă dau jos din pat, atunci va părea că El chiar urăște aceste lucruri. Nu vor fi doar vorbele Sale – faptele vor dovedi acest lucru.” Dacă speri mereu să vezi o astfel de scenă, ce fel de comportament și intenții ai? Testezi. Omul nu trebuie să-L testeze niciodată pe Dumnezeu. Atunci când Îl testezi pe Dumnezeu, El se ascunde de tine și Își acoperă chipul în fața ta, iar rugăciunile tale sunt inutile. Unii ar putea să întrebe: „Nu va funcționa nici dacă sunt sincer în inima mea?” Nu, nici dacă ești sincer în inima ta. Dumnezeu nu le permite oamenilor să-L testeze; El detestă răul. Atunci când ai aceste idei și gânduri ticăloase, Dumnezeu Se va ascunde de tine. Nu te va mai lumina, ci te va da la o parte, iar tu vei continua să faci lucruri nesăbuite, perturbatoare și tulburătoare până când vei fi dezvăluit așa cum ești de fapt. Aceasta este consecința care survine atunci când oamenii Îl testează pe Dumnezeu.

(Dumnezeule, am o întrebare. Eu gestionez echipamentele din biserică. Atitudinea mea față de această datorie este mereu frivolă și neserioasă. Frații și surorile au semnalat greșelile mele și m-au emondat și au avut părtășie cu mine despre exemplul pe care l-a dat odată Dumnezeu, cu un om care bea pe ascuns sirop de tuse: Dumnezeu nu l-a disciplinat și nu l-a dojenit, ci l-a eliminat, după ce-l băuse. Firea lui Dumnezeu nu suportă ofensele omului – știu aceste cuvinte, dar am o părere că Dumnezeu este milostiv și iubitor, că nu mă vat rata probabul la fel ca pe acel om. Prin urmare, nu mi-a fost frică. Pe baza părtășiei lui Dumnezeu de astăzi, simt că am o atitudine de îndoială față de firea Sa dreaptă și un comportament specific antihriștilor: acela de a-L testa pe Dumnezeu, de a nu mă teme niciodată de El.) Atitudinea pe care Dumnezeu o are față de o persoană nu se bazează pe faptul că acea persoană are sau nu frică de El, și nici pe atitudinea trecătoare pe care acea persoană o poate avea cu privire la o anumită chestiune. Dumnezeu nu consideră obiceiurile proaste și modalitățile iresponsabile pe care o persoană le poate demonstra și dezvălui în chestiuni triviale ale vieții ca fiind probleme grave. Este suficient doar să te poți dedica datoriei tale esențiale și să-ți asumi responsabilitatea pentru aceasta. Dacă te simți veșnic incapabil să-ți asumi responsabilitatea pentru gestionarea echipamentului și nu-ți poți dedica toată puterea pentru a face bine acest lucru, ce arată asta? Pe de o parte, arată faptul că nu te pricepi la gestionare; dincolo de aceasta, arată că nu ești cel mai potrivit pentru această treabă. Dacă simți că păstrarea acelui loc de muncă ar putea duce într-o zi la dezastru, ar fi mai bine să recomanzi pe altcineva pentru acel post; lasă pe cineva din cadrul bisericii, care este potrivit pentru sarcină, să te înlocuiască, apoi du-te și fă lucrarea la care te pricepi și care te interesează și fii loial în îndeplinirea acelei datorii. În plus, dacă o persoană iubește realmente adevărul și chiar își dorește să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să trăiască demn și să nu fie detestată de ceilalți, ci respectată, atunci ar trebui să fie hotărâtă să facă totul bine. Și, pe măsură ce face acest lucru, ar trebui să aibă voința de a spune înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Te rog, disciplinează-mă dacă nu fac lucrurile cum trebuie – Te rog, fă-Ți lucrarea.” Oamenii îi gestionează prost pe ceilalți; în cel mai bun caz, ar putea să învețe pe cineva să devină un talent într-un singur domeniu. Însă când vine vorba de calea pe care merge o persoană, de părerile sale asupra vieții, de scopurile pe care le alege în viață și de ce fel de persoană va alege să fie, nimeni nu o poate ajuta. Numai cuvintele lui Dumnezeu și Însuși Dumnezeu pot să schimbe oamenii. Cum se realizează acest lucru? În faptul că, în sine, oamenii sunt neajutorați – trebuie să-L lase pe Dumnezeu să Se ocupe de lucruri. Prin urmare, ce criterii trebuie să întrunească o persoană pentru a-L lăsa pe Dumnezeu să lucreze, înainte ca El să fie dispus s-o facă? În primul rând, trebuie să aibă o astfel de voință și aspirație, spunând: „Știu că n-am reușit niciodată să îndeplinesc bine această sarcină. Frații și surorile n-au fost mulțumiți – și nici eu nu am fost mulțumit – dar chiar vreau să o fac bine. Ce să fac? Voi veni înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și-L voi lăsa să lucreze în mine.” Dacă ai avea lucrarea lui Dumnezeu în tine, ar trebui să fii, în primul rând, capabil să suferi – când Dumnezeu te disciplinează, când te dojenește, trebuie să fii capabil să accepți acest lucru. A fi ascultător și a accepta din inimă reprezintă începutul în a face bine orice. Este corect să spunem că toți vor avea îndoieli cu privire la dreptatea și atotputernicia lui Dumnezeu, înainte de a fi pe deplin mântuiți. Diferența constă în faptul că oamenii obișnuiți, corupți, pot, în ciuda simplelor îndoieli pe care le au, să-și facă datoria în mod normal și să urmărească adevărul și să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu, puțin câte puțin; aspirația lor subiectivă este activă și pozitivă. Antihriștii sunt fix opusul: aspirațiile lor subiective nu sunt de acceptare și de ascultare, iar ei nu aspiră la conștientizare; în schimb, sunt rezistente. Ei nu acceptă. Atunci, ce este bun în legătură cu oamenii obișnuiți, corupți? În adâncul inimii lor, ei acceptă și iubesc lucrurile pozitive – doar că, din cauza firii lor corupte, sunt momente când nu se pot abține, când fac lucrurile prost, iar acestea sunt dincolo de puterile lor, imposibil de atins și, prin urmare, ei sunt deseori negativi și slabi în inima lor, simțind că Dumnezeu nu îi vrea, că îi disprețuiește. Este acesta un sentiment bun? Este bine să ai acest sentiment – înseamnă că ai șansa de a fi mântuit și este un semn că poți fi mântuit. Dacă nu simți nici măcar asta, atunci speranțele tale de a dobândi adevărul și de a fi mântuit sunt destul de reduse. Exact faptul că ai acest sentiment îți arată că încă ai conștiință, demnitate și integritate – că mai există raționalitate în tine. Dacă nu ai nici măcar aceste lucruri, atunci chiar ești un antihrist, un neîncrezător. În prezent, ai doar câteva comportamente ale unui neîncrezător, puțin din ceea ce dezvăluie el, puțin din firea lui, dar totuși nu ești un neîncrezător. După cum vede Dumnezeu lucrurile, tu crezi în El și ești discipolul Său, deși rămân multe probleme și deficiențe pentru tine pe calea credinței în El, în ceea ce urmărești și în părerile tale și în fiecare aspect al vieții tale personale. Atunci cum pot fi rezolvate aceste probleme? E ușor. Atât timp cât întrunești cerințele de bază de a avea conștiință și rațiune, de a urmări adevărul și de a iubi lucrurile pozitive, toate aceste probleme pot fi rezolvate – e doar o chestiune de timp. Atâta vreme cât poți să accepți adevărul și mustrarea și disciplina care vin de la Dumnezeu, ai trecut deja de primul obstacol. Al doilea obstacol este că trebuie pe partea ta, să înveți să-ți înlături firea coruptă și diferitele stări care apar în tine odată cu fiecare lucru care se abate asupra ta și să înveți să-ți rezolvi problemele folosind cuvintele lui Dumnezeu, în timp ce citești cuvintele lui Dumnezeu și asculți părtășia și mărturiile pe baza experienței ale fraților și surorilor. Este ca tu să fii capabil să vii deseori înaintea lui Dumnezeu, spunându-I despre circumstanțele și stările tale, precum și despre problemele pe care le întâmpini, în mod deschis și acceptând cu sinceritate emondarea, disciplinarea și mustrarea din partea Sa și chiar și faptul că te dezvăluieși atitudinea pe care o are față de tine – inima ta trebuie să rămână deschisă pentru El, nu închisă. Atât timp cât inima ta rămâne deschisă, conștiința și rațiunea ta pot servi unui scop, iar adevărul va putea să pătrundă în tine și să dea naștere unei schimbări în tine. Toate aceste probleme pot fi atunci rezolvate. Nu sunt imposibil de soluționat; niciuna dintre ele nu este o problemă majoră. Este un lucru obișnuit ca oamenii să fie superficiali în îndeplinirea datoriei lor. Aceasta este cea mai comună situație în care se regăsește toată omenirea coruptă. O condiție este de a fi plin de minciuni; o alta este de a lua în glumă de a fi superficial și iresponsabil în toate lucrurile, într-o stare de încurcătură, de a face lucrurile de mântuială – aceasta este norma pentru toată omenirea coruptă. Acestea sunt lucruri mult mai puțin impertinente decât împotrivirea omului față de Dumnezeu și refuzarea adevărului. Nu sunt nici măcar lucrurile la care Se uită Dumnezeu în om. Dacă Dumnezeu ar măsura oamenii cu uncia, atunci, dacă aceștia ar spune ceva greșit, Dumnezeu nu i-ar vrea; dacă ar face o dată o greșeală mică, El nu i-ar vrea; dacă oamenii s-ar pripi cu tinerii și ar face lucrurile cu nerăbdare, lui Dumnezeu nu I-ar plăcea de ei și atunci ar fi cei pe care i-ar abandona și i-ar elimina. Dacă așa ar sta lucrurile, nici măcar o singură persoană nu ar fi mântuită. Unii vor spune: „Nu ai spus Tu că Dumnezeu îi condamnă pe oameni și le decide finalul pe baza comportamentului lor?” Aceasta este o altă chestiune. Pe calea oamenilor de a urmări adevărul pentru a dobândi schimbarea firii și mântuirea, astfel de stări ale omului sunt, așa cum le vede Dumnezeu, cele mai obișnuite lucruri, cât se poate de normale și comune. Dumnezeu nici măcar nu Se uită la ele. La ce Se uită El? Se uită să vadă dacă urmărești lucruri pozitive și care este atitudinea ta față de adevăr și de lucrurile pozitive și față de urmărirea unei schimbări a firii. Se uită să vadă dacă ai o astfel de dorință, dacă te străduiești sau nu. Atunci când Dumnezeu vede că ai aceste lucruri, că te mustră conștiința atunci când greșești, că știi să urăști acest lucru, că știi să vii înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și să-I mărturisești și să te căiești, El spune că ai speranță, că nu vei fi eliminat. Crezi că firea cea dreaptă a lui Dumnezeu, mila și iubirea Sa, sunt toate vorbe goale? Tocmai pentru că El are o astfel de esență, Dumnezeu are o atitudine față de fiecare tip de persoană, iar aceste atitudini sunt extrem de practice – nu sunt deloc goale.

Această discuție despre esența antihriștilor în care ne-am lansat deja de ceva timp este menită a fi auzită de toți, parțial pentru ca ei să poată să înțeleagă și să discearnă antihriștii și să determine cine sunt ei și să-i respingă; este și pentru a-i anunța pe toți că toată lumea are o fire de antihrist, la fel cum au antihriștii, dar că numai antihriștii adevărați vor fi eliminați și abandonați, în timp ce oamenii obișnuiți cu o fire de antihrist sunt cei pe care Dumnezeu îi va mântui, nu cei pe care îi va elimina. Părtășia cu oamenii despre esența antihriștilor și fiecare aspect al firii lor nu este despre condamnarea oamenilor – este despre mântuirea lor, despre a le oferi o cale, a-i lăsa să vadă clar ce firi corupte au de fapt, la ce se referă cu adevărat Dumnezeu când spune că omenirea este dușmanul Lui și de ce ar spune asta – mai exact, ce feluri de firi corupte există în om și ce dezvăluiri de împotrivire și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu Îl determină să spună asta, să facă aceste condamnări. Tocmai pentru că Dumnezeu vrea să-l mântuiască pe om, pentru că El nu abandonează omenirea, sau pe discipolii Lui, sau pe cei pe care i-a ales, El vorbește și lucrează neobosit în acest fel. Cuvântarea și lucrarea de acest fel ale lui Dumnezeu nu sunt doar pentru ca oamenii să înțeleagă cât de încântător este El, cât de sincer și răbdător este cu oamenii, cât de mult efort a depus. La ce folosește înțelegerea acestor lucruri? Atunci când oamenii înțeleg aceste lucruri, nu au nimic mai mult decât un strop de recunoștință față de Dumnezeu – cu toate acestea, firea lor coruptă nu este deloc înlăturată. Dumnezeu vorbește cu o răbdare atât de sinceră pentru a le arăta oamenilor că El a depus eforturi și a luat hotărârea de a mântui oamenii – El nu glumește; Dumnezeu vrea să mântuiască omenirea și este hotărât să facă acest lucru. Cum se poate vedea asta? Nu există niciun aspect al adevărului despre care Dumnezeu să vorbească dintr-o singură perspectivă sau un singur unghi și nici nu vorbește într-o singură manieră – în schimb, El le spune acest lucru oamenilor din diferite unghiuri, în stiluri variate, cu un limbaj divers și pe diferite niveluri, pentru ca oamenii să-și cunoască firea coruptă și pe ei înșiși și, din acest lucru, să înțeleagă direcția lucrului pe care ar trebui să-l urmărească și pe ce fel de cale ar trebui să meargă. El face acest lucru pentru ca oamenii să-și abandoneze și să-și schimbe firea satanică și coruptă și să renunțe la filozofiile pentru interacțiuni lumești, modalitățile de supraviețuire și modurile și stilurile de viață prin intermediul cărora Satana corupe oamenii, făcându-i să trăiască, în schimb, conform căilor, modurilor, direcțiilor și obiectivelor pe care Dumnezeu le-a arătat și le-a spus oamenilor. Dumnezeu nu face toate acestea pentru ca oamenii să fie de acord cu ele, să vadă intențiile Lui minuțios de binevoitoare sau cât de greu este de făcut ceea ce face El. Nu este nevoie să știi asta. Concentrează-te doar pe găsirea a ceea ce ar trebui să practici în cuvintele pe care le spune Dumnezeu și pe înțelegerea adevărului și a intențiilor Lui Dumnezeu din ele; pătrunde în adevărul-realitate; trăiește conform adevărurilor-principii și comportă-te și acționează conform acestora și îndeplinește însărcinarea dată de Dumnezeu, astfel încât să dobândești mântuirea. Dumnezeu va fi atunci mulțumit, iar chestiunea privind mântuirea omului va fi întru totul îndeplinită, aducând astfel beneficii și omului. Iar în ceea ce privește acele momente când există încă multă doctrină în ceea ce spun oamenii, când sunt prea superficiali în acțiunile lor, când sunt mereu indiferenți, când vrednicia lor de dispreț este copleșitoare – în special la tineri, care nu sunt capabili să urmeze regulile, care uneori se bucură să doarmă până târziu, care au unele obiceiuri ce nu sunt foarte rezonabile sau edificatoare pentru alții – nu forța aceste lucruri. Ia-o încet cu acestea. Atât timp cât ești dispus să urmărești adevărul și poți să faci un efort în privința cuvintelor lui Dumnezeu și să vii deseori înaintea lui Dumnezeu, deschizându-ți inima în fața Lui, El va lucra. Nimeni nu poate schimba pe oricine altcineva prin forță sau mijloace umane, inclusiv părinții tăi, care nu te pot schimba.

Faptul că ai venit astăzi în casa lui Dumnezeu este lucrarea Sa, iar faptul că poți să asculți predici aici în siguranță și în mod constant, chiar și în această epocă, în mijlocul tendințelor rele, și să-ți faci datoria fără a câștiga un ban – acest lucru reprezintă lucrarea lui Dumnezeu. De ce face Dumnezeu asta? Ce apreciază El la tine? Că ai un oarecare simț al dreptății și conștiință; că simți aversiune față de tendințele rele și că îți plac lucrurile pozitive; și că aștepți cu nerăbdare venirea Împărăției lui Dumnezeu, domnia lui Hristos și a adevărului. Ai aceste aspirații, iar Dumnezeu le apreciază la tine, de aceea te-a adus în casa Lui. Crezi că Dumnezeu nu vede acele defecte și obiceiuri rele ale tale? Dumnezeu percepe defectele tale – le cunoaște pe toate. Dacă știe, de ce nu Se ocupă de ele? Astfel de lucruri creează confuzie în inimile oamenilor în multe momente. Ei spun: „Ar mântui Dumnezeu pe cineva ca mine? Poate cineva ca mine să dobândească mântuirea? Sunt atât de ticălos și corupt, atât de reticent să mă supun disciplinării, atât de răzvrătit – și mă împotrivesc lui Dumnezeu și mă îndoiesc de El. Cum ar mai putea Dumnezeu să mă aleagă pe mine?” Ce te macină? Numai Dumnezeu te poate mântui; trebuie să crezi că El poate. Este suficient ca tu să te concentrezi pe ascultarea, acceptarea și practicarea cuvintelor lui Dumnezeu. Nu te bloca în acele alte chestiuni – nu fi mereu negativ din cauza lor. Nimeni nu te manevrează; nimeni nu are muniție împotriva ta. Dumnezeu nu Se uită la acele lucruri. Dacă, în urmărirea căii potrivite și a adevărului, ești tulburat de obiceiurile proaste, defectele sau vrednicia de dispreț la care dau naștere astfel de încurcături din neghina vieții, nu este aceasta o pierdere? Nu-i așa că nu merită? (Așa este.) Ar trebui să fie destul de mulți oameni blocați într-o astfel de stare în prezent. Unii oameni spun că ține de personalitatea lor faptul că sunt atât de repeziți, atât de grosolani în orice fac și că nu le place să studieze. Spun că au și obiceiuri proaste: nu le place să se trezească dimineața sau să meargă la culcare seara și le place să joace jocuri; le place să se lanseze în discuții frivole uneori și, din când în când, le place să spună glume. Ei întreabă: „M-ar mântui Dumnezeu?” Oare nu este o problemă faptul că ai atât de multe noțiuni și închipuiri cu privire la tine? De ce nu cauți puțin? Care este, de fapt, părerea lui Dumnezeu și ce spun cu adevărat cuvintele Sale? Sunt aceste lucruri menționate în cuvintele Sale ca fiind probleme? Unii oameni spun că le place să se îmbrace frumos și trebuie mereu să se rețină. Alții spun că le place să mănânce carne, cu un apetit exagerat. Acestea sunt probleme mărunte. Aceste defecte, aceste personalități sau aceste obiceiuri de viață sunt cel mult defecte în umanitatea unei persoane; nu sunt considerate firi corupte. Ceea ce trebuie să înlăture oamenii cu adevărat este firea lor coruptă. Nu rata privirea de ansamblu. Când afli că ai o fire coruptă și începi să te concentrezi pe a reflecta asupra ei și a o discerne și depui un efort în această privință și începi să o urăști, acele mici defecte ale tale se vor schimba încet – ele nu vor mai reprezenta probleme. Unor tineri le place mult să se distreze. Odată ce s-au ocupat de lucrarea lor corespunzătoare, este în regulă să se distreze o vreme. Unele tinere iubesc să fie frumoase, gătindu-se și machiindu-se. Și asta este în regulă, atâta vreme cât nu se merge prea departe și nu poartă haine ciudate sau machiaje stridente. Totul este în regulă; nimeni nu interzice aceste lucruri. Niciunul dintre aceste lucruri nu reprezintă o problemă. Aceste obiceiuri în viață, cerințe pentru calitatea vieții tale și mici probleme de personalitate – niciunul dintre aceste lucruri nu te-ar putea face să te împotrivești lui Dumnezeu și nici nu te-ar putea face să te opui adevărului. Ceea ce te face într-adevăr să te împotrivești lui Dumnezeu, ceea ce te oprește din a veni înaintea Lui și te face să te răzvrătești împotriva Lui, este fire ta coruptă. Atunci când poți să îți descoperi, cunoști și urăști firea coruptă și dobândești dorința subiectivă de a practica în conformitate cu adevărurile-principii, toate aceste mici defecte pot fi rezolvate. Iar cu firea ta coruptă înlăturată – cea mai mare problemă, împotrivirea ta față de Dumnezeu, înlăturată – vor mai fi acele mici defecte ale tale considerate probleme? Când vine momentul acela, astfel de lucruri mărunte precum felul în care te comporți și cum trăiești, ce mănânci, ce bei, cum te relaxezi, cum îți faci datoria și cum te înțelegi cu ceilalți vor deveni, puțin câte puțin, principiale. Până atunci nu vei învăța că înlăturarea firii corupte a unei persoane a fost și rămâne marea problemă a vieții sale, că odată ce firea ei coruptă este înlăturată, toate celelalte probleme sunt și ele rezolvate. Atunci când ai rezolvat problema răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu, vei trăi cu o asemănare umană, cu demnitate. Este posibil să existe acum câteva defecte minore pe care nu le mai manifești. Se poate ca oamenii să te laude, spunând că ești o persoană tânără bună, că ești sincer în credința ta în Dumnezeu, că pari a fi un credincios în Dumnezeu. Însă dacă Dumnezeu spune că încă e posibil să te răzvrătești împotriva Lui, atunci comportamentele tale exterioare bune sunt inutile, oricât de grozave ar fi. Problema fundamentală nu a fost rezolvată – firea ta coruptă nu este încă înlăturată și este posibil să te răzvrătești în continuare împotriva lui Dumnezeu. Ești încă atât de departe de mântuire! La ce îți folosește dacă ai doar comportamente bune? Oare nu doar te păcălești cu acestea?

Ce problemă este acum de o importanță vitală să rezolvați? (Problema unei firi corupte.) Unii ar putea să spună: „Îmi place să port haine colorate, dar casei lui Dumnezeu nu-i sunt pe plac, așa că mă voi răzvrăti împotriva lor.” Nu este nevoie s-o faci – poartă-le, dacă îți plac. Unii spun: „Îmi place să mă dau cu pudră și să mă machiez și să arăt bine, atunci când văd zilnic oameni – este atât de plăcut!” În măsura în care ai timp pentru asta, este în regulă. Unii spun: „Îmi place să mănânc mâncare rafinată – îmi plac lucrurile picante și, de asemenea, cele acre.” Atât timp cât ai mijloacele, ocazia și timpul liber necesare, poți să mănânci acele lucruri spre satisfacția ta. Chiar dacă ai lăsa aceste lucruri nesatisfăcute și te-ai abține de la ele și te-ai împotrivi lor, firea ta coruptă nu ar fi înlăturată. Ce ar putea să rezulte din restricționarea acestor lucruri? Ai îndura o mare suferință trupească, dar te-ai simți destul de nedreptățit în inima ta – și ce fel de consecință negativă ai avea de suportat pe lângă? Ai simți că ai suferit mult pentru Dumnezeu, că ai dobândit adevărul când, de fapt, nu ai avea și nu ai fi nimic. Te poți îmbrăca elegant, demn și sobru – poți să arăți ca un frate sau o soră și să respecți reglementările – dar dacă nici măcar nu poți să găsești adevărurile-principii atunci când ești pus să îndeplinești o datorie și dacă ai putea continua să perturbi și să tulburi lucrarea bisericii, a fost rezolvată problema ta fundamentală? (Nu.) Prin urmare, oricum ai privi lucrurile, lucrul fundamental este să înțelegi cuvintele lui Dumnezeu, adevărul, să pătrunzi în adevărul-realitate și să-ți înlături firea coruptă. Nu îți risipi eforturile pe câteva probleme triviale și comportamente exterioare, rămânând fixat asupra lor, fără să te eliberezi, simțindu-te mereu vinovat și îndatorat în inimă, rezolvând mereu acele lucruri de parcă ar fi chestiuni importante. Din acest lucru rezultă că firea ta coruptă rămâne veșnic nerezolvată. Dacă nici măcar tu nu știi ce fel de persoană ești sau ce fel de fire coruptă ai – dacă nu ai nici cea mai mică înțelegere cu privire la acest lucru, nu va încurca asta treburile? Când ajungi să îți cunoști esența coruptă, acele mici probleme ale tale nu vor mai fi probleme. Firește, pe măsură ce înțelegi adevărul și intri în adevărul-realitate și devii capabil să acționezi conform adevărurilor-principii, vei scăpa treptat de acele mici probleme. Este la fel ca în cazul personalităților neliniștite sau al celor care sunt mai lenți, sau al celor vorbăreți sau taciturni – acestea nu sunt probleme. Sunt chestiuni care țin de personalitate. Unii oameni au o dicție clară, în timp ce alții nu; unii oameni sunt mai îndrăzneți și au curajul să vorbească în fața multor oameni, în timp ce alții sunt mai puțin îndrăzneți și nu au curajul să vorbească atunci când sunt mulți oameni în jur; unii oameni sunt extrovertiți, în timp ce alții sunt introvertiți. Niciuna dintre acestea nu este o problemă. Ce este o problemă? Firea antihriștilor care se împotrivesc lui Dumnezeu – aceea este o problemă. Este cea mai mare problemă, sursa întregii corupții a omului. Dacă rezolvi problema unei firi corupte, nicio altă problemă nu mai reprezintă o problemă.

Mai sunt întrebări? (Dumnezeule, eu am o întrebare: în urmărirea adevărului, eu am o viață spirituală normală și, cu toate acestea, inima mea de iubire și de urmărire a adevărului nu este atât de grozavă. Când simt că starea mea este greșită, urmăresc cu sârguință câteva zile, dar când trec acele zile, lenevesc din nou. Această stare revine iar și iar și eu știu că este o fire de aversiune față de adevăr, dar tot nu pot să-i înlătur sursa.) Nu există nicio cale de ocolire a acestui lucru – așa are loc intrarea în viață a omului. Dorind mereu să rezolvi această problemă, comiți o greșeală. De exemplu: unele femei, încercând să găsească un soț, au stabilit criteriul că nu e mare lucru dacă el nu arată foarte bine, dar trebuie să fie romantic. Trebuie să-și amintească exact când și unde s-au întâlnit prima dată, ziua ei de naștere, aniversarea lor și așa mai departe. Trebuie să-și amintească fiecare zi importantă și trebuie, de asemenea, să-și amintească să spună din când în când: „Te iubesc, scumpa mea!” și să-i cumpere periodic cadouri. Ea îl va testa: „Pe ce dată a fost prima noastră întâlnire? Când este Ziua Îndrăgostiților?” Ele caută deseori romantism și stimulare de acest fel, iar dacă viața lor devine mai plictisitoare, se revoltă și se plâng soțului: „Uită-te la tine, neghiobule. Nu știi nimic despre romantism. Este atât de plictisitor să-mi petrec zilele cu tine! Viața mea este ruinată în mâinile tale!” Nu-i așa că există multe femei în lume care manifestă acest defect? Iar când spui că soțul altcuiva este romantic, că știe cum să înduplece o femeie, că-și tratează soția ca pe o prințesă, aceste femei devin insuportabil de invidioase, dorindu-și să poată fura acel soț pentru ele. Pur și simplu nu sunt dispuse să ducă o viață banală, obișnuită. Tu ai manifestat acest defect? (Da.) În timp ce Dumnezeu lucrează și mântuiește oamenii, nu sunt multe momente palpitante și captivante, iar El nu va crea surprize pentru tine. Este banal și obișnuit – asta înseamnă să fii practic. Urmărirea adevărului nu necesită simțire. Atât timp cât ceea ce urmărești este prezent în inima ta; și atât timp cât verifici din când în când dacă drumul pe care te afli deviază și dacă există neglijențe sau pierderi cauzate de erori umane în îndeplinirea datoriei tale și ai părtășie despre măsura în care în acest timp frații și surorile au noi perspective sau cunoștințe despre îndeplinirea îndatoririlor care ție îți lipsesc, despre măsura în care au existat denaturări în înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu atunci când le citești, măsura în care au existat lucruri în cadrul acestora care te depășesc sau pe care nu le-ai experimentat, sau pe care le-ai ignorat și așa mai departe – atât timp cât toate căile, obiectivele și direcțiile de acest fel sunt normale și corecte, acest lucru va fi suficient. Atâta vreme cât direcția generală este corectă, este suficient. Nu căuta lucruri senzaționale și surprize. Nimeni nu te va surprinde. A crede în Dumnezeu și a urmări adevărul sunt la fel ca modul în care își trăiesc oamenii normali viața. Acest lucru este, de multe ori, destul de lipsit de evenimente, întrucât trăiești în această lume, unde nimic nu este supranatural și nimic nu este separat de viața reală. Atât de lipsit de evenimente este. Dar există o diferență între acest tip de viață lipsită de evenimente și viața celor care nu cred: în vreme ce tu crezi în Dumnezeu și îți faci datoria, înveți constant despre firea ta coruptă, corectezi și schimbi constant relația ta cu Dumnezeu și înveți constant despre adevărurile pe care nu le înțelegi, cunoscând și acceptând adevărurile pe care nu le știi sau nu le înțelegi. Aceasta este diferența. Aceasta este deja o diferență destul de mare – prin urmare, ce altceva ați putea să cereți? Nu se întâmplă destule lucruri în casa lui Dumnezeu, în biserică și în jurul tău? Lucrurile care s-au întâmplat de la începutul lucrării lui Dumnezeu până acum sunt suficiente pentru calculul oamenilor. Zilele trec atât de repede: zece, douăzeci de ani trec într-o clipă, apoi, cu altă clipă, treizeci, cincizeci de ani s-au dus. Cam așa stau lucrurile pentru viața unei persoane. Ce alte senzații ar mai fi de căutat? Aceste lucruri sunt suficient de captivante. Tot ce se întâmplă în jurul tău ar trebui să îți permită să descoperi lucruri unice, să dezvălui adevărul și să fie surprinzătoare pentru tine. Acest lucru nu este lipsit de evenimente, nu-i așa? (Nu.) A urmări adevărul nu înseamnă a căuta senzaționalul. Așa este pentru oameni, care trăiesc în umanitatea lor normală în această lume materială. Nu te apuca să cauți senzaționalul – căutarea senzaționalului și simțirea lucrurilor sunt ceea ce fac oamenii cu burțile pline, de plictiseală. În îndeplinirea îndatoririlor pe care le au și în urmărirea adevărului, oamenii au lecții noi de învățat în fiecare zi. Unii vor spune: „Atunci, de ce nu învăț?” Ei bine, poate că progresul tău este mai lent; dacă există lucruri pe care le înveți în fiecare lună, este suficient. Atât timp cât faci progrese și urmărești adevărul, vei avea ceva de arătat. A rezolvat această părtășie problema? (Da, a făcut-o.) În ce fel? Care cuvinte au rezolvat-o? (S-a rezolvat în sensul că știu că părerile mele cu privire la ceea ce urmăresc în credința mea în Dumnezeu nu sunt practice – nu am o cale pragmatică de urmărire. Caut mereu să urmăresc stimularea, mereu urmăresc să simt lucruri și Îl privesc pe Dumnezeu doar pe baza noțiunilor și închipuirilor, menținând o relație la o distanță respectabilă cu El, ignorând totuși faptul că oamenii vor avea slăbiciuni în cursul intrării lor în viață și că vor crește pe măsură ce fac asta, și că se vor confrunta cu tot felul de circumstanțe. Acest lucru este normal.) Ai înțeles corect. Când nu apar niciun fel de circumstanțe, oamenii ar trebui să-și îndeplinească îndatoririle așa cum se cuvine și să urmărească în continuare așa cum ar trebui. Nu căuta senzaționalul sau să simți lucruri; nu fi hipersensibil și nu spune: „De ce sunt într-o dispoziție proastă astăzi? O, relația mea cu Dumnezeu este distantă – mă voi grăbi să mă rog!” Nu este nevoie de o astfel de hipersensibilitate. Dumnezeu nu se supără; El nu Se deranjează cu acele chestiuni neînsemnate ale tale! Poți să spui: „Nu m-am rugat de zile întregi, dar Îl caut deseori pe Dumnezeu în inima mea atunci când acționez și păstrez o inimă cu frică de Dumnezeu.” Nicio problemă acolo. Unii vor spune: „O, am fost atât de ocupat cu datoria mea încât nu am citit cuvintele lui Dumnezeu de zile întregi.” Nu ai trecut prin acea procedură – ai ignorat-o – dar în cursul îndeplinirii datoriei tale, ai descoperit multe probleme și ai dezvăluit o fire oarecum coruptă și ai ascultat părtășia altora în acea perioadă, ceea ce te-a edificat mult. Nu este acesta un câștig real? Tu nu citești cuvintele lui Dumnezeu pentru a înțelege adevărul și a-l dobândi? La ce folosește să insiști să faci asta într-un anumit mod sau manieră? În regulă. Vom încheia aici părtășia de astăzi. Rămas-bun! (Slavă Ție, Dumnezeule, și rămas-bun!)

30 mai 2020