II. Interesele antihriștilor

D. Perspectivele și destinul lor

Despre ce subiect am avut părtășie la ultima noastră adunare? (Dumnezeu a avut părtășie despre felurile în care antihriștii privesc titlul de „prestator de servicii”. Mai întâi, Dumnezeu a avut părtășie despre felul în care definește titlul de „prestator de servicii”. Dumnezeu a avut părtășie și despre diferența dintre cineva care a lăsat în urmă starea de prestator de servicii și cineva care este în continuare un prestator de servicii și, în cele din urmă, Dumnezeu a disecat perspectivele antihriștilor și lucrurile pe care aceștia le urmăresc, cu privire la titlul de „prestator de servicii”.) Așadar, ce perspectivă și ce atitudine au antihriștii față de titlul de „prestator de servicii”? Ce spun și ce fac ei? (Atitudinea antihriștilor față de titlul de „prestator de servicii” este una de non-acceptare și repulsie. Nu acceptă titlul, indiferent de la cine vine, și cred că a fi un prestator de servicii este înjositor. Cred că prestatorii de servicii nu sunt definiți de Dumnezeu pe baza esenței omenirii, ci că, mai degrabă, Dumnezeu sfidează și disprețuiește identitatea și valoarea umană.) (Antihriștii spun această frază celebră: „Nu voi trudi în culise în timp ce alții sunt în centrul atenției.” Antihriștii vor doar să-i determine pe alții să presteze servicii pentru ei și cred că a presta servicii pentru Dumnezeu este un lucru rușinos și, astfel, când își dau seama că ei înșiși sunt prestatori de servicii, nu vor să continue să presteze servicii în casa lui Dumnezeu și, în schimb, încep să caute o cale de scăpare și chiar vor provoca perturbări și tulburări și vor face lucruri distructive.) Judecând după atitudinea antihriștilor față de titlul de „prestator de servicii”, cum vedem că este esența lor? (Esența lor este ostilă față de Dumnezeu și urăște adevărul.) Și ce fire este aceasta, când esența lor este ostilă față de Dumnezeu și față de adevăr? (Este o fire ticăloasă și rea.) Așa e, este o fire ticăloasă și rea. Care sunt prima motivație și intenție a antihriștilor în credința lor în Dumnezeu? Ce vor să câștige? Care sunt ambițiile și dorințele lor? Vin să fie prestatori de servicii? Vin pe baza atitudinii de a fi o persoană bună și a urma calea cea dreaptă în credința în Dumnezeu? (Nu.) Așadar, pentru ce vin? Ca să fim expliciți, vin pentru binecuvântări și, mai exact, caută să domnească drept regi, să domnească drept regi alături de Dumnezeu și caută lucruri mărețe și grozave. Așadar, când Dumnezeu spune că oamenii sunt prestatori de servicii, acest lucru este în complet dezacord și împotriva ambițiilor și dorințelor antihriștilor de a căuta binecuvântări și de a domni ca regi, le depășește așteptările, iar ei nu au crezut niciodată că Dumnezeu le-ar da acest titlu oamenilor. Antihriștii nu sunt capabili să accepte acest fapt. Și de ce lucruri sunt capabili când nu pot accepta acest fapt? Caută să accepte acest fapt și să se schimbe? Nu caută să-l accepte, nici nu caută să-și schimbe ambițiile și firile. Prin urmare, dacă li se spune că sunt prestatori de servicii și li se înlătură intenția și dorința de a dobândi binecuvântări, nu mai sunt capabili să rămână fermi în biserică. În clipa în care își dau seama care este adevărul și știu că oamenii ca ei, cu astfel de manifestări, sunt prestatori de servicii, renunță la orice speranță și dezvăluie cum sunt cu adevărat. Nu caută să-și schimbe situația de prestatori de servicii, nici nu caută să-și schimbe atitudinea și perspectiva greșite față de titlul de „prestatori de servicii” și nu urmează calea urmăririi adevărului. De aceea, indiferent ce rânduieli face Dumnezeu, astfel de oameni nu li se vor supune, nici nu le vor accepta și nu vor căuta adevărul. În schimb, își frământă mintea încercând să se gândească la un mod uman de a scăpa de această etichetă și fac tot posibilul să se elibereze de această identitate. Judecând după această manifestare pe care o afișează, antihriștii sunt scârbiți până în măduva oaselor de adevăr. Nu iubesc adevărul, nu acceptă adevărul și au propriile idei și noțiuni despre adevăr, dar nu în modul normal. În schimb, din adâncul inimilor lor, simt aversiune, ură și chiar ostilitate profunde față de lucruri pozitive și de adevăr – aceasta este esența antihriștilor.

Din răspunsurile pe care tocmai le-ați dat, văd că nu ați rezumat conținutul fiecărei părtășii și, după aceea, nu ați citit rugându-vă, nici nu ați meditat. Data trecută, am avut părtășie despre trei aspecte principale: primul a fost definirea prestatorilor de servicii; al doilea a fost legat de felurile în care antihriștii privesc titlul de „prestator de servicii” sau, mai exact, care anume sunt manifestările și comportamentul lor de a nu vrea să fie prestatori de servicii și care anume sunt motivele din spatele acestui lucru; iar al treilea a fost care sunt intențiile antihriștilor de vreme ce nu vor să fie prestatori de servicii, cu alte cuvinte, ce vor să facă ei, care sunt ambițiile lor și care este ținta lor în credința în Dumnezeu. Practic, am avut părtășie despre subtema „felurile în care antihriștii privesc titlul de «prestator de servicii»” pornind de la aceste trei aspecte și, prin intermediul acestor trei aspecte, am disecat diversele practici și comportamente pe care antihriștii le folosesc în abordarea titlului de „prestator de servicii”, precum și gândurile și perspectivele asupra acestuia. Nu contemplați conținutul fiecărei părtășii după ce o auziți. Vă amintiți aceste lucruri doar pe termen scurt, dar dacă trece mult timp, nici măcar nu vi le puteți aminti. Dacă vrei să înțelegi și să dobândești adevărul, atunci trebuie să faci un efort în inima ta, să citești rugându-te și să contempli frecvent – trebuie să ai aceste chestiuni în inima ta. Dacă nu le ai, dacă nu le pui la suflet și nu faci niciun efort și nu te gândești la aceste chestiuni în inima ta, atunci nu vei dobândi nimic. Unii spun: „Chestiunea antihriștilor este foarte departe de mine. Nu plănuiesc să fiu un antihrist și nu sunt o persoană rea, ca ei. Pur și simplu, voi fi, cu supunere, cea mai neînsemnată persoană, iar asta nu mă deranjează. Voi face orice mi se cere să fac și nu voi urma calea antihriștilor. În plus, chiar dacă am puțin din firea unui antihrist, cu timpul, mă voi schimba, iar aceasta este doar o fire coruptă obișnuită și nu este atât de gravă. N-are rost să ascult asta.” Este corectă această perspectivă? (Nu.) De ce nu? Dacă cineva vrea să ajungă să-și schimbe firea, atunci, cel mai important este să priceapă ce stări, gânduri și perspective pot apărea din firile lui corupte, în tot felul de situații. Numai înțelegând aceste lucruri poate ști care sunt firile lui corupte, în ce domenii se împotrivește lui Dumnezeu și adevărului și ce lucruri are înlăuntrul lui care sunt în contradicție cu adevărul; odată ce știe aceste lucruri, poate rezolva aceste probleme, își poate înlătura firile corupte și poate reuși să pătrundă în adevărul-realitate. Dacă nu înțelegi deloc diversele firi corupte care sunt dezvăluite sau diversele stări care pot apărea în diverse situații și nu înțelegi deloc felurile în care aceste lucruri se opun adevărului sau unde apar probleme, atunci cum le vei rezolva? Dacă vrei să rezolvi aceste probleme, mai întâi trebuie să înțelegi de unde provin, în ce stadiu sunt, unde apar problemele specifice și apoi să începi să deslușești cum trebuie să pătrunzi în ele. În felul acesta, firile tale corupte și diversele stări care apar pot fi înlăturate una câte una. Se pare că încă nu vă este foarte clar cum să pătrundeți în adevărul-realitate sau cum să înlăturați firi corupte și să obțineți schimbarea firii; încă nu sunteți pe drumul cel bun.

5. Felul în care antihriștii își abordează statutul în biserică

Astăzi, vom avea părtășie despre ultimul subiect privind interesele antihriștilor: felul în care antihriștii își abordează statutul în biserică. Când vine vorba de statutul lor în biserică, ce manifestări prezintă antihriștii, ce lucruri fac ei și care sunt perspectivele și firea-esență a lor când fac aceste lucruri – le vom împărți în trei aspecte și le vom diseca unul câte unul. Primul aspect este „cu prefăcătorie”, al doilea este „cu impostură”, iar al treilea este „cu superioritate”. Fiecare dintre aceste trei aspecte este scris în câteva cuvinte și poate fi considerat condensat, totuși, în fiecare, sunt incluse multe acțiuni, manifestări și zicale diverse ale antihriștilor, precum și atitudinile și firile lor. Gândiți-vă acum de ce am definit aceste trei aspecte ca să avem părtășie despre subiectul de azi. După ce l-ați citit, cum ați definit, în mințile voastre, acest subiect al felului în care antihriștii își abordează statutul în biserică? Ce idei ați avut? Lucrurile la care se gândesc majoritatea oamenilor în mințile lor sunt, fără îndoială, tirania antihriștilor, revendicarea statutului lor, câștigarea oamenilor de partea lor și preluarea puterii în biserică, adică, ei vor mereu să fie oficiali, să își revendice statutul, să dețină putere și să controleze oamenii – practic, acestea sunt lucrurile la care se gândesc oamenii. Acestea sunt aspecte relativ evidente pe care antihriștii le manifestă adesea în biserică. Așadar, în afară de acestea, ce alte manifestări există pe care oamenii nu le pot vedea? Ce altceva fac antihriștii ca să-și asigure o poziție puternică în biserică, să câștige statut și prestigiu înalt și chiar să preia puterea și să controleze mai mulți oameni? Ce alte manifestări au ei? Aceste lucruri sunt căile și mijloacele folosite de antihriști, care induc în eroare mai mult, care sunt mai subtile și mai ascunse și, de asemenea, pot fi gândurile neștiute și intențiile și obiectivele ascunse din adâncul inimilor lor, nu-i așa? Așadar, să avem părtășie despre ele, unul câte unul.

a. Cu prefăcătorie

Primul aspect este „cu prefăcătorie”. Sensul literal al cuvântului „prefăcătorie” este ușor de înțeles și, în mod clar, nu este laudativ. Când se spune despre cineva că se pricepe la prefăcătorie, că tot ce face este prefăcătorie, că tot ce face este de neînțeles pentru ceilalți și că acționează și vorbește cu ceilalți doar la un nivel superficial, atunci cineva care acționează și se comportă într-un asemenea fel este, cu siguranță, o persoană foarte înșelătoare. Nu este o persoană onestă și nu este o persoană simplă, candidă, ci mai degrabă se pricepe la jocuri ale minții, este foarte subtilă și se pricepe să-i înșele pe alții. Acesta este sensul de bază al cuvântului „prefăcătorie”. Așadar, care este legătura dintre comportamentul și acțiunile antihriștilor și acest fel de comportament? Ce lucruri fac ei care arată că au o esență de prefăcătorie? Care anume este scopul lor când se prefac? Care anume este intenția lor? De ce sunt nevoiți să se prefacă? Aceste lucruri sunt strâns legate de subiectul despre care vom avea părtășie azi.

Antihriștii sunt oameni care nu sunt dispuși să rămână în urma celorlalți. Nu sunt dispuși să depindă de alții, nu sunt dispuși să accepte ordinele, instrucțiunile și comenzile altor oameni și nu sunt dispuși să fie banali și desconsiderați de ceilalți. Dimpotrivă, sunt oameni care-și doresc să aibă prestigiu, să fie foarte stimați și prețuiți de ceilalți. În plus, în biserică și în rândul oamenilor, își doresc și mai mult să fie oameni care dau ordine și îi instruiesc pe ceilalți să facă lucruri pentru ei. Vor să-și pună în aplicare dorințele prin intermediul propriului prestigiu, al influenței și al puterii pe care o dețin și nu vor să fie oameni obișnuiți, cărora oricine le poate da ordine și care pot fi instruiți să facă anumite lucruri. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc antihriștii și dorințele pe care le au în rândul altor oameni. Antihriștii sunt destul de sensibili când vine vorba de statutul lor în rândul altor oameni. Când se află într-un grup, nu cred că vârsta și sănătatea lor fizică au vreo importanță. Ei cred că important este cum sunt văzuți de majoritatea oamenilor, dacă majoritatea oamenilor le acordă timp și le rezervă un loc în discursul și acțiunile lor, dacă statutul și poziția lor în inimile majorității oamenilor sunt înalte sau obișnuite, dacă majoritatea îi vede ca fiind superiori sau obișnuiți sau deloc speciali și așa mai departe; dacă majoritatea consideră că au vechime în credința în Dumnezeu, cât de mult cântăresc cuvintele lor printre oameni, cu alte cuvinte, câți oameni sunt de acord cu ei, câți îi laudă, câți îi aprobă, câți îi ascultă cu atenție și le iau cuvintele în serios; mai mult, dacă majoritatea consideră că au puțină credință sau o credință puternică, cum este hotărârea lor de a îndura suferințe, la câte renunță și cât se consumă și cum sunt contribuțiile lor pentru casa lui Dumnezeu, dacă funcția pe care o au în casa lui Dumnezeu este înaltă sau modestă, ce au suferit în trecut și ce lucruri importante au făcut – acestea sunt lucrurile care îi preocupă cel mai mult. Antihriștii clasifică adesea poziția și ierarhizează în mintea lor, comparând deseori cine este cel mai înzestrat din biserică, cine este cel mai coerent și elocvent din biserică, cine are aptitudini profesionale și este cel mai competent în tehnologie. În timp ce compară aceste lucruri, depun eforturi în mod constant pentru a deprinde diverse aptitudini profesionale, se străduiesc să fie competenți și să stăpânească aceste lucruri. Antihriștii se concentrează în principal asupra efortului de a oferi predici și de a explica vorbele lui Dumnezeu într-un mod în care să se laude și să-i facă pe alții să-i stimeze. În timp ce fac acest efort, nu caută cum să înțeleagă adevărul sau cum să pătrundă în adevărul-realitate, ci, dimpotrivă, se gândesc cum să-și amintească aceste cuvinte, cum pot să-și etaleze punctele forte și mai multor oameni, astfel încât și mai mulți oameni să ajungă să știe că sunt cu adevărat deosebiți, că nu sunt doar oameni obișnuiți, că sunt capabili și că le sunt superiori oamenilor obișnuiți. Având astfel de idei, intenții și păreri, antihriștii trăiesc în mijlocul oamenilor făcând tot felul de lucruri diferite. Pentru că au aceste păreri și pentru că urmăresc aceste lucruri și au aceste ambiții, nu pot decât să dezvolte comportamente bune, zicale corecte și acțiuni bune de toate felurile, mari și mici. Aceste comportamente și acțiuni îi fac pe oamenii care nu au înțelegere spirituală, care practic nu urmăresc adevărul și care se concentrează doar să aibă un comportament bun, să-i invidieze și să-i admire pe antihriști și chiar să-i imite și să-i urmeze și, în felul acesta, scopul antihriștilor este îndeplinit. Cum se comportă antihriștii când au astfel de intenții și ambiții? Despre asta vom avea părtășie azi. Este un subiect despre care merită să avem părtășie și, mai mult decât atât, este un subiect asupra căruia merită să vă concentrați și pe care merită să-l cunoașteți.

Antihriștii au aversiune față de adevăr și nu-l acceptă deloc, ceea ce demonstrează un fapt: antihriștii nu acționează niciodată conform adevărurilor-principii, nu practică niciodată adevărul – ceea ce reprezintă cea mai flagrantă manifestare a unui antihrist. În afară de reputație și statut și de a fi binecuvântați și răsplătiți, un alt lucru pe care îl urmăresc este să se bucure de confortul trupului și de beneficiile statutului; și, așa stând lucrurile, aceștia provoacă, în mod firesc, perturbări și tulburări. Aceste fapte arată că lucrurile pe care le urmăresc, comportamentul lor și manifestările lor nu sunt lucruri iubite de Dumnezeu. Și acestea nu reprezintă, în niciun caz, acțiunile și comportamentele oamenilor care urmăresc adevărul. De exemplu, unii antihriști care sunt asemeni lui Pavel sunt hotărâți să sufere atunci când își fac datoria, pot sta treji toată noaptea și rămân nemâncați când își fac treaba, își pot subjuga propriile trupuri, pot trece peste orice boli și disconfort. Și care este scopul lor în a face toate acestea? Este de a le arăta tuturor că sunt capabili să se lase deoparte – capabili de lepădare de sine – când vine vorba de însărcinarea dată de Dumnezeu; că pentru ei există doar datoria. Ei manifestă toate astea în fața altor oameni. Când sunt oameni de față, nu se odihnesc când ar trebui, chiar prelungindu-și intenționat programul de lucru, trezindu-se devreme și culcându-se târziu. Dar cum rămâne cu eficiența lucrării și randamentul datoriei lor când antihriștii trudesc în acest fel de dimineața până seara? Aceste lucruri depășesc sfera lucrurilor de care țin ei cont. Încearcă doar să facă toate acestea în fața celorlalți, ca alți oameni să-i vadă suferind și să vadă cum se sacrifică pentru Dumnezeu fără să se gândească la ei înșiși. Cât despre măsura în care datoria pe care o fac și lucrarea pe care o fac sunt duse la bun sfârșit conform adevărurilor-principii, ei nu se gândesc deloc la acest lucru. Singurul lucru la care se gândesc este dacă a văzut toată lumea comportamentul lor exterior bun, dacă toată lumea este conștientă de acesta, dacă au lăsat o impresie asupra tuturor și dacă această impresie le va provoca admirație și aprobare, dacă acești oameni îi vor admira pe la spate și-i vor lăuda, spunând: „Chiar poate să îndure greutăți, spiritul său de rezistență și perseverența extraordinară sunt mai presus decât ale oricăruia dintre noi. Aceasta este o persoană care urmărește adevărul, capabilă să sufere și să îndure o povară grea, este un stâlp în biserică.” Auzind aceasta, antihriștii sunt mulțumiți. În inimile lor, se gândesc: „Am fost atât de isteț să mă prefac în acest fel, am fost atât de deștept să fac acest lucru! Am știut că toți se vor uita doar la exterior și le plac aceste comportamente bune. Am știut că, dacă voi proceda în acest mod, voi câștiga aprobarea oamenilor, îi voi face să mă placă, să mă admire în adâncul inimii lor, îi voi face să mă vadă într-o cu totul altă lumină și am știut că nimeni nu mă va mai disprețui niciodată. Și, dacă vine o zi în care cel de mai sus descoperă că nu am făcut lucrare adevărată și mă demite, vor fi, fără îndoială, mulți oameni care să mă susțină, care vor plânge pentru mine și mă vor îndemna să rămân și vor vorbi în numele meu.” Ei sunt, în secret, bucuroși de comportamentul lor fals – și oare această bucurie nu dezvăluie, totodată, natura-esență a unui antihrist? Și ce esență este aceasta? (Răutate.) Așa este – aceasta este esența răutății. Dominați de această esență a ticăloșiei, antihriștii dezvoltă o stare de mulțumire și admirație de sine, care îi face să protesteze împotriva lui Dumnezeu în secret și să I se opună în inimile lor. La prima vedere, par să plătească un preț enorm și pare că trupul lor îndură multă suferință, însă chiar țin cont de povara lui Dumnezeu? Chiar se sacrifică sincer pentru Dumnezeu? Își pot face datoria cu loialitate? Nu, nu pot. În inimile lor, concurează în secret cu Dumnezeu, gândindu-se: „Nu ai spus că-mi lipsește adevărul? Nu ai spus că am firi corupte? Nu ai spus că sunt arogant și îngâmfat și că încerc să-mi întemeiez propria împărăție? Nu ai spus că nu am înțelegere spirituală, că nu înțeleg adevărul și că, prin urmare, sunt un prestator de servicii? Îți voi arăta cum prestez servicii și ce cred frații și surorile despre mine atunci când prestez servicii în felul acesta și mă comport astfel. Îți voi arăta dacă pot sau nu să câștig admirația și mai multor oameni acționând în felul acesta. Și, într-o zi, când vei vrea să mă alungi și să mă condamni, atunci o să văd exact cum vei gestiona situația!” Antihriștii concurează cu Dumnezeu în felul acesta în inimile lor și încearcă să înlocuiască urmărirea adevărului cu aceste comportamente bune. Procedând astfel, încearcă să nege efectul practic al faptului că Dumnezeu lucrează și îi conduce pe oameni să practice adevărul, astfel încât să reușească să-și schimbe firea. În esență, folosesc această interpretare ca să nege și să condamne lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului prin judecată și mustrare și cred că este greșit și ineficient ca Dumnezeu să judece oamenii. Aceste idei și perspective pe care le au antihriștii sunt ticăloase, subtile, potrivnice lui Dumnezeu și contra lui Dumnezeu. Când Dumnezeu nu îi condamnă explicit, ei încep să concureze cu el în inimile lor; când Dumnezeu nu le dă în vileag și nu le condamnă comportamentul, ei încep să folosească prefăcătoria, ca să îi inducă în eroare pe alții și să câștige inimile oamenilor, pentru a nega cuvintele lui Dumnezeu și faptul că doar urmărirea adevărului poate duce la schimbarea firii și la îndeplinirea intențiilor lui Dumnezeu. Nu aceasta este esența interpretării lor? Nu cumva antihriștii au o fire coruptă? În spatele suferinței lor, au astfel de ambiții și de denaturări și de aceea Dumnezeu detestă astfel de oameni și o astfel de fire. Totuși, antihriștii nu văd niciodată sau nu recunosc acest fapt. Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor, pe când omul vede doar înfățișarea oamenilor – cel mai stupid lucru la antihriști este că nu recunosc acest fapt, nici nu pot să-l vadă. Așadar, fac tot ce pot ca să folosească comportamente bune pentru a se pune într-o lumină bună și a se lăuda, astfel încât alții să creadă că pot să sufere și să îndure greutăți, să îndure suferințe pe care oamenii obișnuiți nu le pot îndura, să facă lucrări pe care oamenii obișnuiți nu le pot face, ca alții să creadă că sunt rezistenți, că-și pot înfrâna trupurile și că nu țin cont de interesele sau plăcerile lor trupești. Uneori, chiar își vor purta intenționat hainele până se murdăresc puțin și nu le vor spăla, nici măcar atunci când încep să miroasă; fac orice îi determină pe ceilalți oameni să-i venereze. Cu cât sunt mai mult în fața celorlalți, cu atât mai mult fac tot ce pot ca să se etaleze, ca alții să-i considere diferiți de oamenii obișnuiți, să vadă că dorința lor de a se sacrifica pentru Dumnezeu este mai mare decât cea a oamenilor obișnuiți, că hotărârea lor de a suferi este mai mare decât cea a oamenilor obișnuiți și că rezistența lor la suferință este mai mare decât a oamenilor obișnuiți. Antihriștii dezvoltă asemenea comportamente în astfel de circumstanțe și, în spatele acestor comportamente, este dorința din adâncul inimii antihriștilor de a fi venerați și stimați de oameni. Iar când își ating obiectivul, când aud laudele oamenilor și când văd că aceștia le aruncă priviri invidioase, admirative și apreciative, atunci sunt fericiți și satisfăcuți în inimile lor.

Care este diferența dintre comportamentul bun în mod superficial al antihriștilor, de a îndura suferințe și a plăti un preț, și a ține cont cu adevărat de intențiile lui Dumnezeu, a fi loial și a se sacrifica sincer pentru Dumnezeu? (Intenția este diferită. Cei care se sacrifică realmente pentru Dumnezeu se vor concentra asupra căutării principiilor, asupra rezultatelor lucrării și asupra eficienței lucrării. La prima vedere, antihriștii par să se sacrifice pentru Dumnezeu, dar o fac doar ca ceilalți să-i stimeze foarte mult. Nu țin cont deloc de eficiența lucrării sau de rezultatele acesteia.) Așa e, există o diferență în intenția, motivația și sursa discursului și acțiunilor lor – sunt complet diferite. Oamenii care îndură suferințe așa ca ei și urmăresc adevărul caută principiile în decursul acestei suferințe. Căutarea principiilor arată cel puțin că au o mentalitate de supunere; nu încearcă să facă ce vor sau să facă lucruri pentru ei înșiși, au supunere și o inimă cu frică de Dumnezeu în acțiunile lor și știu foarte clar că își fac datoria și nu se implică în treburi omenești. Deși antihriștii par și ei să îndure suferințe, doar fac lucrurile automat și se dau în spectacol ca să-i vadă oamenii; nu caută adevărurile-principii, nu au supunere sau o inimă cu frică de Dumnezeu în acțiunile lor, inimile lor nu trăiesc înaintea lui Dumnezeu și încearcă să folosească astfel de comportamente și manifestări ca să câștige oamenii de partea lor și să le cumpere bunăvoința. Există o diferență aici, nu-i așa? Judecând după esența comportamentului antihriștilor, putem spune că se prefac că îndură suferințe? (Da.) Acest lucru este suficient pentru a demonstra cum comportamentul lor și manifestarea îndurării suferințelor este doar un automatism și o fălire, ca să fie văzuți de oameni – ei nu acționează înaintea lui Dumnezeu. Acesta este un aspect. Alt aspect este că nimeni nu este mai priceput la prefăcătorie și înșelătorie decât antihriștii – așadar, se adaptează foarte bine și că adesea folosesc anumite mijloace viclene ca să-i inducă în eroare și să-i înșele pe oameni, pentru a-și atinge obiectivele de a-i face pe oameni să-i venereze. La asta se pricep cel mai bine, au lucrul acesta în sânge, au această esență vicleană și schimbătoare din naștere. De exemplu, există unii antihriști ale căror cuvinte și al căror comportament par foarte amabile și smerite, care nu expun niciodată slăbiciunile altora, care sunt primitori, care nu-i judecă și nu-i condamnă repede pe ceilalți, care, atunci când oamenii sunt negativi și slabi, le dau imediat o mână de ajutor. Dau impresia că sunt buni la inimă și amabili, persoane bune. Când oamenii sunt în dificultate, ei îi ajută uneori cu vorbe și alteori cu câteva acțiuni; există chiar momente când donează bani sau bunuri materiale pentru a-i ajuta. La prima vedere, acțiunile lor par bune. În mintea celor mai mulți oameni, acesta este tipul de persoană pe care vor s-o întâlnească și cu care vor să se asocieze; astfel de oameni nu-i vor amenința sau tulbura și ei pot primi mult ajutor de la ei – de exemplu, sprijin material sau mental, chiar și ajutor cu teorii spirituale înalte și așa mai departe. În aparență, astfel de oameni nu fac nimic rău: nu perturbă, nici nu tulbură lucrurile în biserică și par să aducă armonie în orice grup se află; sub conducerea și medierea lor, toți par fericiți, oamenii se înțeleg și nu au certuri sau dispute. Când sunt ei prezenți, toți simt cât de bine se înțeleg unul cu celălalt, cât de apropiați sunt. Când lipsesc, unii oameni încep să bârfească între ei, marginalizându-se unul pe celălalt, devenind geloși și contestând lucruri; doar atunci când acești antihriști sunt în mijlocul lor și fac apel la pace, nimeni nu se mai ceartă. Acești antihriști par foarte capabili în lucrarea lor, dar există un lucru care arată ce pun la cale cu adevărat: toți cei pe care îi învață și pe care îi conduc sunt capabili să rostească vorbe și doctrine, toți știu cum să-și dea importanță și să le facă morală celorlalți, toți știu cum să flateze oamenii și să-i lingușească, știu cum să fie alunecoși și înșelători, știu ce să spună și cui, devin persoane care caută să facă pe plac oamenilor și, la prima vedere, par pe deplin împăcați. În ce au transformat acești antihriști biserica? Într-o organizație religioasă. Și rezultatul? Oamenii trăiesc după filosofia lor satanică și nu sunt dispuși să urmărească adevărul, nu au pătrundere în viață și au pierdut complet lucrarea Duhului Sfânt. Așa le fac rău antihriștii fraților și surorilor și îi abandonează – și totuși continuă să creadă că au adus contribuții majore, că au făcut lucruri mărețe pentru frați și surori și că le-au adus mari binecuvântări. Îi învață adesea pe frați și pe surori să fie smeriți și răbdători, să fie toleranți și atenți atunci când văd că un frate sau o soră are o problemă, să nu îi vorbească aspru și să nu jignească oamenii și îi învață pe ceilalți ce poziție să aibă când stau jos sau în picioare sau ce haine să poarte. Ceea ce îi învață adesea pe frați și pe surori nu este cum să înțeleagă adevărul sau cum să pătrundă în adevărul-realitate, ci cum să urmeze reguli și să se poarte bine. Sub îndrumarea lor, interacțiunile oamenilor nu se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu, nici pe adevărurile-principii, ci pe o filosofie interpersonală de a fi persoane care caută să le facă pe plac oamenilor. În aparență, nimeni nu-i jignește pe ceilalți, nimeni nu evidențiază eșecurile celorlalți, dar nimeni nu spune nimănui ce gândește cu adevărat, nu se destăinuie și nu are părtășie despre corupția, răzvrătirea, neajunsurile și fărădelegile sale. În schimb, la un nivel superficial, trăncănesc despre cine a suferit și a plătit un preț, cine și-a făcut datoria cu loialitate, cine le-a adus beneficii fraților și surorilor, cine a adus contribuții considerabile în casa lui Dumnezeu, cine a fost arestat și condamnat pentru că a răspândit Evanghelia – numai despre asta vorbesc. Antihriștii nu doar folosesc comportamente bune – părând că sunt smeriți, răbdători, toleranți și de ajutor – ca să se pună într-o lumină bună și să se deghizeze, ci încearcă și să devină un exemplu de urmat, pentru a-i infecta pe ceilalți cu acest comportament bun și a-i încuraja să-l imite. Scopul din spatele comportamentului lor bun nu este altul decât acela de a fi în centrul atenției oamenilor, de a-i face să-i admire. Când aleșii lui Dumnezeu vorbesc despre cunoașterea de sine și-și disecă propriile firi corupte, ei tac și nu încearcă deloc să-și disece propria corupție. Când frații și surorile își expun și își emondează unul altuia dezvăluirile de corupție, antihriștii sunt singurii care practică smerenia, răbdarea și toleranța față de toți; nu expun corupția pe care o dezvăluie cineva și chiar îi laudă și îi elogiază pe frați și pe surori pentru comportamentul lor bun și pentru că s-au schimbat; joacă rolul persoanelor care caută să le facă pe plac oamenilor, prefăcându-se iubitori, atenți, toleranți și înțelegători. Acestea sunt manifestările antihriștilor care sunt extrem de pricepuți la a se preface, la a înșela și a induce în eroare oamenii.

După toate aparențele, cuvintele antihriștilor par deosebit de amabile, cultivate și distinse. Indiferent cine încalcă principiile sau perturbă și tulbură lucrarea bisericii, antihriștii nu dau în vileag acești oameni și nici nu-i critică; se fac că nu văd, lăsând oamenii să creadă că sunt mărinimoși în toate privințele. Indiferent ce corupții dezvăluie oamenii și ce fapte rele fac, antihriștii sunt înțelegători și toleranți. Ei nu se enervează și nu se înfurie, nu se vor supăra și nu vor da vina pe oameni atunci când fac ceva greșit și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu. Indiferent cine săvârșește răul și perturbă lucrarea bisericii, ei nu acordă atenție, de parcă acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu ei și nu vor jigni niciodată oamenii din cauza asta. Ce îi preocupă cel mai mult pe antihriști? Câți oameni îi admiră și câți oameni îi văd când suferă și îi laudă pentru asta. Antihriștii cred că suferința nu trebuie să fie niciodată în zadar; indiferent de greutățile pe care le îndură, de prețul pe care îl plătesc, de faptele bune pe care le fac, de cât de grijulii, de atenți și de iubitori sunt față de ceilalți, toate acestea trebuie realizate în fața altora, ca să le vadă mai mulți oameni. Și care este scopul lor când acționează astfel? De a le intra în grații oamenilor, de a face mai mulți oameni să le aprobe, în inimile lor, acțiunile, conduita și caracterul, dându-le aprobarea lor. Există chiar și antihriști care încearcă să-și stabilească o imagine despre ei înșiși ca fiind „o persoană bună” prin acest comportament exterior bun, astfel încât mai mulți oameni să vină la ei în căutarea ajutorului. De exemplu, cineva devine slab și crede că majoritatea oamenilor sunt lipsiți de iubire, că sunt foarte egoiști și că nu le place să-i ajute pe ceilalți și nu sunt buni la inimă și apoi se gândesc la acea „persoană bună”, care de fapt este un antihrist sau, cineva întâmpină o dificultate în lucrarea sa și nu știe cum s-o rezolve. Nu se poate gândi la nimeni care îl poate ajuta și prima persoană la care se gândește este această „persoană bună”, care de fapt este un antihrist. Cineva nu vrea să-și mai facă datoria, vrea să urmărească lumea, puterea și bogățiile și să-și trăiască viața și, chiar dacă devine foarte negativ și slab, nu se roagă lui Dumnezeu, nici nu are părtășie cu nimeni și, în această situație, se gândește la acea „persoană bună”, care de fapt este un antihrist. Pe măsură ce lucrurile continuă în felul acesta, acești oameni nu se roagă la Dumnezeu, nici nu-I mai citesc cuvintele atunci când întâmpină probleme, vrând, în schimb, să se bazeze pentru ajutor pe această „persoană bună”, care este de fapt un antihrist. Își deschid inimile și îi spun ce au pe suflet numai acestei persoane care caută să le facă pe plac oamenilor, cerându-i să le rezolve dificultățile; susțin și urmează acest antihrist. Și nu este astfel realizat obiectivul antihristului? Când antihristul și-a realizat obiectivul, oare statutul lui în biserică nu devine mai înalt decât cel al oamenilor obișnuiți? Iar atunci când poate fi numărul unu și devine o persoană importantă în biserică, oare este cu adevărat satisfăcut? Nu, nu este. Ce scop vrea să îndeplinească? Vrea să determine mai mulți oameni să-l aprobe, să-l stimeze mult și să-l venereze, să aibă un loc în inimile oamenilor și mai ales să-i facă pe aceștia să-l admire, să se bazeze pe el și să-l urmeze atunci când întâmpină dificultăți în credința lor în Dumnezeu și nu au la cine să apeleze. Acest lucru este mult mai grav decât faptul că antihristul vrea să fie numărul unu și o persoană importantă în biserică. Ce e atât de grav în legătură cu acest lucru? (Concurează cu Dumnezeu pentru a avea un loc în inimile oamenilor. Vrea să-L înlocuiască direct pe Dumnezeu.) (Astfel de oameni sunt dificil de deslușit. Folosesc comportamente care par bune pentru a-i induce în eroare pe ceilalți, ceea ce îi face pe aceștia să nu mai caute adevărul în cuvintele lui Dumnezeu, nici să nu aibă părtășie despre adevăr când au o problemă, ci, în schimb, să depindă de acești antihriști și să-i admire, făcându-i să le rezolve problemele și considerând cuvintele lor ca fiind adevărul, ceea ce-i face pe acești oameni să se îndepărteze tot mai mult de Dumnezeu. Aceasta este o metodă mai vicleană și mai malițioasă.) Așa e, cu toții ați înțeles și ați menționat punctul important, și anume că antihriștii au un loc și prind rădăcini în inimile oamenilor și vor să ia locul lui Dumnezeu. Cineva spune: „Dacă mă duc să-L caut pe Dumnezeu, nu-L pot găsi; nu-L pot vedea. Dacă Îi caut cuvintele lui Dumnezeu, cartea este foarte groasă, sunt prea multe cuvinte și e greu să găsesc răspunsuri. Dacă, însă, merg la această persoană, atunci primesc răspunsuri imediat; este deopotrivă convenabil și benefic.” Vezi tu, acțiunile lor i-au făcut deja pe oameni nu numai să-i venereze în inimile lor, ci și să le păstreze un loc acolo. Vor să ia locul lui Dumnezeu – acesta este obiectivul antihriștilor când fac aceste lucruri. Este evident că, făcând aceste lucruri, antihristul a obținut deja succesul inițial; există deja un loc pentru acest antihrist în inimile acestor oameni lipsiți de discernământ, iar unii deja îl venerează și îl admiră. Acesta este obiectivul pe care vrea să-l realizeze antihristul. Dacă cineva are o problemă și se roagă lui Dumnezeu în loc să caute antihristul, acesta este nemulțumit și se gândește: „De ce te duci mereu la dumnezeu? De ce te gândești mereu la dumnezeu? De ce nu mă vezi, nici nu te gândești la mine? Sunt atât de smerit și răbdător, sunt capabil să renunț la lucruri și să mă sacrific atât de mult și dau de pomană, deci de ce nu vii la mine? Te ajut atât de mult. De ce nu ai deloc conștiință?” Este nefericit, supărat și mânios – mânios pe acea persoană și pe Dumnezeu. Pentru a-și îndeplini obiectivul final, continuă să se prefacă, continuă să dea de pomană și rămâne răbdător și tolerant, pare smerit, vorbește cu bunăvoință, nu-i rănește niciodată pe ceilalți și adesea îi consolează pe oameni când încearcă să se cunoască pe ei înșiși. Cineva spune: „Sunt răzvrătit; sunt un diavol și o satană.” El răspunde: „Nu ești un diavol sau o satană. Aceasta este doar o problemă minoră. Nu mai fi atât de aspru cu tine și nu te subestima. Dumnezeu ne-a înălțat; nu suntem oameni obișnuiți și nu trebuie să te subapreciezi. Ești mult mai bun decât mine; sunt mai corupt decât tine. Dacă tu ești un diavol, atunci eu sunt un diavol ticălos. Dacă tu ești un diavol ticălos, atunci eu trebuie să mă duc jos, în iad, și să sufăr pierzania.” Așa îi ajută pe oameni. Dacă cineva recunoaște că a provocat o pierdere intereselor casei lui Dumnezeu sau lucrării bisericii, antihristul îi spune: „Să provoci o pierdere lucrării bisericii în timp ce-ți faci datoria și să te rătăcești puțin nu-i mare lucru. În trecut, am provocat pierderi mult mai mari decât cele provocate de tine și am mers pe căi mult mai strâmbe. Pe viitor, pur și simplu schimbă felul în care faci lucrurile, nu este o problemă. Dacă simți că te mustră conștiința, am niște bani și voi compensa pierderea pentru tine, așa că nu fi supărat. Dacă ai vreo problemă în viitor, vino la mine și voi face tot posibilul să te ajut și, orice pot face, voi face imediat.” Are acest simț al „loialității personale”, dar, de fapt, pentru ce face asta? Chiar te ajută? Îți face rău, te conduce într-o prăpastie – ai căzut în ispita Satanei. Îți sapă groapa și tu sari direct în ea; cazi în capcană și tot crezi că e grozav acolo, și ești distrus de acest antihrist, fără ca măcar să știi – ce prostie! Acesta este modul în care Satana și antihriștii îi tratează, îi induc în eroare și îi rănesc pe oameni. Antihristul spune: „E în regulă dacă ții cont doar puțin de interesele casei lui dumnezeu și ești puțin precaut pe viitor. Această chestiune poate fi îndreptată, nimeni nu ar face asta dinadins. Cine dintre noi poate fi o persoană perfectă? Niciunul dintre noi nu este perfect; toți suntem corupți. Înainte, am fost mult mai rău decât tine. În viitor, hai să ne impulsionăm unul pe celălalt. În plus, chiar și în cazul în care casa lui dumnezeu suferă unele pierderi, dumnezeu nu și le va aminti. Dumnezeu este foarte iertător și tolerant față de om. Dacă noi ne putem arăta toleranță unul celuilalt, dumnezeu nu trebuie să fie și mai capabil de toleranță? Dacă dumnezeu spune că nu-și va aminti fărădelegile tale, atunci nu vom mai avea nicio fărădelege.” Indiferent cât de mare ar putea fi greșeala făcută de cineva, antihristul doar o minimalizează printr-o glumă și trece peste ea, arătând ce inimă mare are și cât de binevoitor, grozav și tolerant este. În schimb, asta îi face pe oameni să creadă în mod greșit că Dumnezeu dă mereu în vileag oamenii în cuvântările Lui, făcând mereu caz cu privire la firile corupte ale oamenilor și căutându-le mereu nod în papură. Dacă o persoană a comis o fărădelege sau s-a răzvrătit, Dumnezeu o emondează, o judecă și o mustră și pare că este nepăsător față de oameni. Antihristul însă, poate să-i tolereze și să-i ierte pe oameni în toate situațiile; este grozav și foarte respectat. Nu așa stau lucrurile? De asemenea, există unii antihriști care spun: „Non-credincioșii au această zicală: «Într-o gospodărie mare, cu multe bunuri, puțină risipă nu înseamnă nimic.» Casa lui dumnezeu este foarte mare, iar dumnezeu acordă binecuvântări îmbelșugate. Nu-i nimic dacă ești puțin risipitor; dumnezeu ne dăruiește atât de mult. Oare nu am risipit mult? Și ce ne-a făcut dumnezeu? Oare dumnezeu nu a tolerat totul? Omul este slab și corupt, iar dumnezeu a văzut asta demult, așadar, dacă a văzut asta, de ce nu ne pedepsește? Asta dovedește că dumnezeu e răbdător și milos!” Cum pot spune așa ceva? Folosesc cuvinte care par corecte și sunt în conformitate cu noțiunile oamenilor, ca să-i inducă în eroare și să-i facă să cadă în ispită, ca să le tulbure viziunea, să-i îndrume greșit și să-i facă să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu, astfel încât să nu aibă nici cea mai mică dorință sau voință să I se supună. Instigați, induși în eroare și îndrumați greșit de antihriști, oamenii își pierd puțina conștiință pe care o au și încep cu toții să asculte de antihriști și să li se supună.

Antihriștii se pricep în special la prefăcătorie când sunt în preajma altor oameni. Întocmai ca fariseii, la prima vedere, par să fie foarte toleranți cu oamenii și răbdători, smeriți și binevoitori – par foarte îngăduitori și toleranți cu toată lumea. Când se ocupă de probleme, arată mereu cât de incredibil de toleranți sunt față de oameni, având statutul pe care îl au, și, în toate privințele, par mărinimoși și deschiși la minte, fără să fie pretențioși față de ceilalți și arătându-le oamenilor cât de grozavi și amabili sunt. În realitate, antihriștii au de fapt aceste esențe? Acționează pentru binele celorlalți, sunt toleranți cu oamenii și îi pot ajuta în toate situațiile, dar care este motivul lor ascuns pentru care fac aceste lucruri? Ar mai face aceste lucruri dacă nu ar încerca să câștige oamenii de partea lor și să le intre în grații? Chiar așa sunt antihriștii în spatele ușilor închise? Chiar sunt așa cum par când sunt în preajma altor oameni – smeriți și răbdători, toleranți față de ceilalți și părând să-i ajute cu iubire? Au o asemenea esență și o asemenea fire? Acesta este caracterul lor? Deloc. Tot ce fac este prefăcătorie și ca să inducă oamenii în eroare și să le intre în grații, astfel încât chiar mai mulți oameni să ajungă să aibă o impresie favorabilă despre ei în inimile lor, să se gândească mai întâi la ei și să le ceară ajutorul când au o problemă. Pentru a realiza acest obiectiv, antihriștii uneltesc voit ca să se fălească în preajma celorlalți, să spună și să facă lucruri corecte. Înainte să vorbească, cine știe de câte ori își vor filtra sau prelucra cuvintele în mintea lor? Vor unelti și își vor frământa creierii în mod voit, reflectând asupra formulării, a expresiilor, a timbrului, a stilului și chiar asupra modului în care privesc oamenii și a tonului cu care vorbesc. Se vor gândi cu cine vorbesc, dacă acea persoană este bătrână sau tânără, dacă statutul ei este mai înalt sau mai umil decât al lor, dacă acea persoană îi stimează foarte mult, dacă le poartă pică în secret, dacă personalitatea ei este compatibilă cu a lor, ce datorie face acea persoană și care este poziția ei în biserică și în inimile fraților și surorilor lor. Vor observa cu grijă aceste lucruri și vor chibzui cu atenție la ele și, după ce vor medita la ele, vor găsi căi de a aborda tot felul de oameni. Indiferent de modul în care antihriștii tratează feluri diferite de oameni, ținta lor nu este decât să-i facă pe aceștia să-i stimeze foarte mult, să nu-i mai considere egalii lor, ci, în schimb, să-i admire, să facă și mai mulți oameni să-i prețuiască în mod deosebit și să-i admire atunci când vorbesc, să-i sprijine și să-i urmeze când fac ceva, să-i ierte și să-i apere când fac o greșeală și să aibă chiar mai mulți oameni care să lupte pentru ei, să se plângă cu amărăciune în numele lor și să ia atitudine ca să se certe cu Dumnezeu și să I se opună când sunt dați în vileag și respinși. Când pierd puterea, pot avea foarte mulți oameni care să-i ajute, să-și exprime sprijinul față de ei și să le țină partea, ceea ce arată că statutul și puterea pe care antihriștii au uneltit voit pentru a le câștiga în biserică au prins rădăcini în adâncul inimilor oamenilor și că „efortul lor minuțios” nu a fost în zadar.

Antihriștii se străduiesc să-și gestioneze și să-și abordeze cât pot de bine statutul, prestigiul, reputația și autoritatea printre oameni – nu vor trage chiulul, nu vor fi blânzi și cu atât mai puțin vor fi neglijenți. Observă privirea din ochii tuturor celorlalți, personalitățile lor, rutinele lor zilnice, lucrurile pe care le urmăresc, atitudinile lor față de lucruri pozitive și negative și, chiar mai mult, observă credința tuturor celorlalți și loialitatea pe care o au în credința lor în Dumnezeu, precum și modul în care se consumă pentru El și își fac îndatoririle și așa mai departe – depun mari eforturi pentru aceste lucruri. Așadar, pe baza acestei atitudini pe care o au, îi evită pe cei care urmăresc adevărul și îi pot desluși și se păzesc de ei și vorbesc și acționează cu precauție când sunt în preajma unor astfel de oameni. Când sunt în preajma unor oameni cu personalități relativ slabe, care sunt adesea negativi și nu înțeleg adevărul, și a anumitor oameni care sunt nesăbuiți și au o înțelegere slabă a adevărului, adesea fac tot ce pot ca să se fălească, oferind constant un spectacol ca un număr de circ și profitând de orice ocazie pentru a oferi unul. De exemplu, la adunări, majoritatea oamenilor îi aprobă, o minoritate simt repulsie față de ei și chiar mai mulți oameni nu-i deslușesc deloc, așa că încep să facă spectacol și să caute ocazii de a oferi părtășie. Oferă părtășie despre propriile experiențe, despre „trecutul lor glorios”, despre virtuțile pe care le-au dobândit în casa lui Dumnezeu și chiar despre felul în care Cel de mai sus i-a apreciat și i-a emondat personal – nu pot lăsa să le scape nici măcar o ocazie de acest fel. Indiferent cu cine sunt sau cu ce ocazie, antihriștii nu fac niciodată decât un singur lucru: fac spectacol; adică se dau mari. Aceasta este esența antihriștilor: sunt scârbiți de adevăr, ticăloși și nerușinați. Cât de departe merg ca să se dea în spectacol? Poate că ați fost martori la câteva spectacole. Unii dintre ei pot fi văzuți clar cum joacă un rol, se dau în spectacol, câștigă inimile oamenilor de partea lor și profită de ocazii pentru a-i face pe ceilalți să-i admire. Unii oameni îi disprețuiesc, unii îi ignoră și chiar își bat joc de ei, dar lor nu le pasă. De ce le pasă? Ca spectacolul lor să le lase oamenilor o impresie profundă, făcându-i să vadă cum îndrăznesc să spună unele lucruri, că au curaj, stil de conducători, talent de conducători, curajul de a nu avea trac în fața tuturor și mai ales capacitatea de a gestiona lucrurile fără să intre în panică. Sunt satisfăcuți când determină oamenii să înțeleagă și să vadă aceste lucruri și de aceea fac tot ce pot ca să ofere un spectacol atunci când au ocazia să o facă și fac spectacol fără rețineri, fără scrupule și fără pic de rușine. Asta fac antihriștii. Dacă la adunări am mereu părtășie despre subiectul principal, unor oameni li se face somn în timp ce Mă ascultă vorbind sau, atunci când am părtășie despre subiectul principal, oamenilor le rămâne gândul la alte lucruri și nu le este ușor să asculte ceea ce spun. În astfel de situații, sporovăiesc puțin, le spun o poveste sau o glumă. Aceste lucruri și povești au de obicei legătură cu anumite firi și stări corupte pe care oamenii le dezvăluie în viețile lor. Folosesc povestiri sau spun o glumă ca să trezesc puțin oamenii, astfel încât să poată înțelege puțin mai bine. Când văd asta, antihriștii se gândesc: „Spui glume în predicile tale din adunări. Și eu pot face asta, sunt la fel de bun ca tine. Voi face, cu nonșalanță, o glumă proastă și-i voi face pe toți să izbucnească în râs și toți se vor bucura de asta – ce grozav este! Voi spune, cu nonșalanță, o poveste și apoi nimeni nu va mai vrea să participe la adunări, toți vor vrea doar să-mi asculte poveștile.” Concurează cu Mine în privința asta. Are vreun rost să concureze cu mine în privința asta? De ce spun povești? De ce stau la taifas? Oamenii pot înțelege câteva lucruri din discuțiile și poveștile Mele, iar asta îi ajută să înțeleagă adevărul într-un mod relaxat – acesta este scopul Meu. Cu toate acestea, antihriștii se folosesc de acest lucru și încearcă să profite de el, spunând: „La adunări, în timpul acela care este crucial și atât de important, tu doar stai la taifas, așa că o să fac și eu la fel.” Discuțiile sunt mereu la fel? Antihriștii, aceste gunoaie, nici măcar nu înțeleg adevărul, deci ce poate rezulta din discuțiile lor? Ce poate rezulta din poveștile sau glumele lor? Aceste fiare lipsite de înțelegere spirituală tratează prea superficial și nonșalant chestiunile serioase ce țin de părtășia despre adevăr și de a spune povești. Ce fel de oameni fac asta? Antihriștilor, oamenilor lipsiți de înțelegere spirituală și oamenilor care nu urmăresc adevărul le place să facă astfel de lucruri.

Ochii fraților și surorilor, ochii celor mai mulți oameni aproape că nu pot detecta nicio greșeală în prefăcătoria antihriștilor. De ce? Pentru că antihriștii își acoperă și își ascund defectele și nu vor să te lase să le vezi; își țin ascunse, în spatele ușilor închise, partea ticăloasă, partea desfrânată și partea rea. Ce înseamnă „în spatele ușilor închise”? Înseamnă locurile pe care nu le poți vedea, adică acasă la ei, în societate, în slujba lor, în fața rudelor și prietenilor lor; acestea sunt zone pe care nu le poți vedea sau cu care nu poți intra în contact. Cuvintele și comportamentul lor pe care le poți vedea și cu care poți intra în contact sunt cu desăvârșire partea lor care este prefăcătorie, partea lor care a fost prelucrată. Partea lor pe care nu o poți vedea este adevărata lor esență, adevărata lor față. Și care este adevărata lor față? Când sunt cu rudele lor non-credincioase, spun tot felul de cuvinte urâte – plângeri, cuvinte pline de resentimente și cuvinte ostile față de ceilalți, cuvinte prin care judecă și condamnă frații și surorile, plângeri despre faptul că ar fi nedreaptă casa lui Dumnezeu – spun toate aceste lucruri, fără să omită nimic, fără să se abțină câtuși de puțin. Când sunt cu rudele și cu prietenii lor, discută despre lumea laică și bârfesc familiile altor oameni, iau parte la toate activitățile laice ale non-credincioșilor și chiar participă activ la nunți și înmormântări. Bârfesc cu non-credincioși, îi judecă și îi blestemă pe alții, răspândesc zvonuri despre oameni și îi calomniază pe la spate – spun toate aceste lucruri. Când sunt printre non-credincioși, în timp ce interacționează cu alți oameni, îi escrochează, formează clici, atacă oameni și, la locul de muncă, pot să îi acuze pe alții pe nedrept, să îi pârască și să îi calce în picioare ca să obțină o funcție mai înaltă – pot face și toate aceste lucruri. Când sunt cu familiile lor sau cu non-credincioși, nu sunt răbdători, toleranți sau smeriți, ci, în schimb, își dezvăluie complet adevărata față. În casa lui Dumnezeu, sunt lupi în piele de oaie și, când sunt printre non-credincioși, printre oameni care nu cred în Dumnezeu, își dezvăluie chipurile de lupi ca să-i vadă toată lumea; luptă împotriva non-credincioșilor pentru interesele lor, pentru un cuvânt, pentru o zicală și se vor certa la nesfârșit cu non-credincioșii pentru cel mai mic interes, până se înroșesc la față. Dacă nu câștigă niciun beneficiu sau sunt emondați în casa lui Dumnezeu, merg acasă și fac scandal, provoacă necazuri și acționează într-un mod care le sperie familia. Printre non-credincioși, nu au deloc decență creștină, nici nu sunt mărturie așa cum ar trebui să fie creștinii – sunt întru totul lupi, nici măcar oameni. În casa lui Dumnezeu și în fața fraților și surorilor, fac promisiuni, jurăminte, își exprimă hotărârea, par dispuși să se sacrifice pentru Dumnezeu și par să aibă credință în El. Totuși, când vin printre non-credincioși, lucrurile pe care le urmăresc și convingerile lor sunt aceleași cu ale non-credincioșilor. Unii chiar urmează celebritățile, așa cum fac non-credincioșii, și poartă și ei ce poartă celebritățile în fiecare zi, expunându-și partea superioară a corpului, având părul despletit și purtând machiaj intens – nu seamănă nici cu un om, nici cu o fantomă. Poartă haine la modă și țin pasul cu vremurile în fiecare zi, simțind că viața este plină de savoare și, în adâncul inimii lor, nu sunt deloc dezgustați de felul în care trăiesc non-credincioșii. Antihriștii fac multe lucruri și depun mari eforturi ca să-și asigure un loc în biserică și să aibă prestigiu și statut în inimile oamenilor. Depun acest efort doar pentru a-și atinge obiectivele și pentru a-i face pe alții să-i admire și să-i venereze. Aceste comportamente, abordări și dezvăluiri externe formează o comparație clară cu felul în care trăiesc în spatele ușilor închise, iar acțiunile și comportamentul lor pe la spatele oamenilor nu sunt deloc lucruri pe care ar trebui să le facă un creștin. Cu o comparație atât de clară, putem constata că tot ce fac și dezvăluie ei în fața fraților și a surorilor nu este decât prefăcătorie, că nu este real și nu este o dezvăluire firească. Antihriștii se prefac doar ca să-și atingă obiectivele, altfel nu s-ar compromite niciodată făcând aceste lucruri. Judecând după ce fac și după felul în care își dezvăluie firile în spatele ușilor închise, precum și după lucrurile pe care le urmăresc, ei nu iubesc adevărul, nu iubesc lucrurile pozitive, nu iubesc decența și integritatea și cu atât mai puțin le place să îndure suferințe și să plătească un preț sau să urmeze calea creștină. Prin urmare, aceste comportamente bune pe care le afișează nu izvorăsc din inimile lor, nu sunt voluntare, nu sunt sincere, ci, mai degrabă, sunt contrare dorințelor lor, le afișează ca să le vadă ceilalți și ca să intre în grațiile oamenilor și să le cumpere inimile. Unii spun: „Cum beneficiază de pe urma cumpărării inimilor oamenilor?” Prin asta se deosebesc antihriștii de oamenii obișnuiți; acest beneficiu este foarte important pentru ei. Atunci, care este acest beneficiu? Acela că, atunci când sunt între oameni, toată lumea îi cunoaște, îi aprobă, îi laudă și îi venerează. Oamenii caută antihristul atunci când au o problemă, în loc să-L caute pe Dumnezeu și să I se roage, iar atunci când toată lumea venerează antihristul și se învârte în jurul lui, cum se simte acesta? Simte că este divin sau că este o persoană extraordinară și simte că plutește pe nori, că trăiește în al nouălea cer, diferit de felul în care trăiește o persoană obișnuită. Când se află în mijlocul oamenilor, toți îl laudă, îl admiră și îl preamăresc, ca stelele care se adună în jurul lunii – ce sentiment minunat și câtă bucurie, alinare și fericire există în inima lui! Exact asta vor antihriștii. Totuși, dacă, într-un grup de oameni, nimeni nu-i dă antihristului nicio atenție, dacă foarte puțini oameni îi știu numele, dacă nimeni nu-i cunoaște calitățile, dacă, în mințile celor mai mulți oameni, este considerat o persoană obișnuită, o persoană fără caracteristici speciale, fără puncte forte, fără trăsături extraordinare, fără niciun lucru pe care oamenii să-l stimeze sau să-l respecte, fără nimic despre care să se vorbească admirativ, atunci asta îl face pe antihrist să nu se simtă în largul lui și să se simtă prost în sinea lui; nu se simte ca o zeitate sau ca și cum plutește pe nori. Pentru el, să trăiască în felul acesta este prea plictisitor, prea inconfortabil, prea sufocant, nu-i aduce împlinire și nu merită. Crede că, dacă va fi doar o persoană obișnuită toată viața, îndeplinind o datorie oarecare și devenind o ființă creată calificată, atunci ce plăcere există într-o astfel de viață? Cum poate să existe atât de puțină plăcere în a crede în Dumnezeu? Pentru el, acesta este un standard prea scăzut și trebuie să fie ridicat, dar cum trebuie să fie ridicat? Trebuie să-și sporească popularitatea, astfel încât oamenii să-l admire și să-l stimeze foarte mult și el să ducă o viață splendidă. De aceea, atunci când se roagă, nu se roagă singur acasă, ci, în schimb, trebuie să meargă la biserică pentru a se ruga, trebuie să se roage în adunări, cu frații și surorile, să se roage cu voce tare, gramatical, logic, într-un mod ordonat și atent, să se roage astfel încât să fie auzit de toți cei prezenți, astfel încât toți cei prezenți să poată auzi elocvența și gândirea lui clară și să știe că are propriile lucruri pe care le urmărește. Când citește cuvintele lui Dumnezeu, nici pe acestea nu le citește singur acasă. Mai întâi, se pregătește acasă și apoi citește ca să-l audă alții, astfel încât alți oameni să vadă că toate cuvintele lui Dumnezeu pe care le citește sunt importante, cruciale. Indiferent ce face, își face mereu temele în spatele ușilor închise și vine în fața celorlalți numai atunci când este pregătit, când alți oameni îl consideră respectabil și îl aprobă. Există unii care chiar repetă și se pregătesc acasă, în fața oglinzii, înainte să apară în fața celorlalți. Când apar în fața altor oameni, prestația nu este în forma ei originală, ci a trecut deja prin mai multe prelucrări, a fost prelucrată prin gândurile, părerile, firile corupte, uneltirile viclene și mijloacele ascunse ale antihriștilor. Pentru a-și atinge scopul de a avea statut și popularitate în biserică și printre oameni, antihriștii nu vor ezita să plătească orice preț pentru a face aceste lucruri. Prin urmare, cum se numesc toate aceste lucruri? Sunt dezvăluiri adevărate? Sunt practici în care ar trebui să fie implicat cineva care urmărește schimbarea firii? (Nu.) Toate izvorăsc din prefăcătorie; antihriștii se prefac atât de mult încât provoacă greață!

Unii oameni nu vor să ofere părtășie la întruniri dacă nu au pregătit mai întâi o ciornă. Trebuie să pregătească mai întâi o ciornă în spatele ușilor închise, să o modifice de multe ori, să o prelucreze, să o șlefuiască și abia când e gata, vor oferi părtășie în fața fraților și surorilor. Cineva le spune: „Aici suntem cu toții frați și surori. Doar vorbește onest și sincer la adunări. Doar spune ce-ți vine în minte. Asta e cea mai bună cale.” Ei răspund: „Nu, nu pot. Dacă fac asta, atunci frații și surorile mă vor desconsidera.” Vezi tu, fără să-și dea seama, spun ceva adevărat. În fiecare privință, fac lucrurile ca să-și apere reputația și statutul. Unii oameni care sunt talente remarcabile, profesori, studenți universitari, doctoranzi sau cercetători științifici în societate folosesc anumite comportamente prefăcute și prelucrate ca să interacționeze cu oamenii, pentru a arăta că sunt capabili și pentru a-și proteja statutul și reputația. Adică poartă o mască pentru a interacționa cu oamenii și aceștia nu știu niciodată ce urmăresc cu adevărat, dacă au vreo slăbiciune, ce anume fac în spatele ușilor închise și întotdeauna există o urmă de îndoială, un semn de întrebare, atunci când e vorba de viața lor privată și de felul în care se poartă. Oare acești oameni nu se dedau la prefăcătorie crasă? Așadar, cum ar trebui să-i abordați pe acești oameni? Dacă sunt falși cu voi, ar trebui să fiți falși cu ei? De exemplu, când te întâlnesc, îți spun numai cuvinte politicoase, așa că pur și simplu ești și tu politicos cu ei în mod constant – este acceptabil? (Nu.) Atunci, care este calea potrivită de a interacționa cu ei? (Când cineva descoperă că au aceste manifestări, ar trebui mai întâi să-i dea în vileag, să aibă părtășie cu ei despre care este natura-esență a acestui tip de fire și de ce intenție este guvernată. Dacă nu acceptă ce spune, atunci ar trebui să nu aibă părtășie cu ei din nou.) Trebuie să-i dai în vileag și, dacă nu acceptă ce spui, atunci evită-i. Există cineva printre voi care ar mai putea fi indus în eroare de ei și care i-ar putea venera? Cu statura pe care o aveți acum, practic sunteți capabili să deslușiți puțin acești oameni care sunt în mod vădit farisei, dar dacă întâlniți pe cineva care este mai capabil, care se poate preface, care se ține profund ascuns, veți fi capabili să îl vedeți așa cum este cu adevărat? Dacă spune și face mereu numai lucrurile corecte, dacă pare să nu aibă defecte și nu face niciodată greșeli, dacă uneori devii negativ și slab în legătură cu niște chestiuni, dar el nu o face niciodată și, dacă o face, atunci poate rezolva singur problema și poate ieși repede din ea, dar tu nu poți, atunci, când întâlnești astfel de oameni, îi vei aproba, îi vei venera, vei învăța de la ei și îi vei urma; dacă nu ești capabil să deslușești astfel de oameni, atunci e greu de spus dacă vei fi indus în eroare de ei sau nu.

Despre câte aspecte am avut părtășie din acest subiect al prefăcătoriei? Un aspect este prefăcătoria lor, folosindu-se de faptul că îndură suferința. În inimile lor, chiar nu vor să îndure suferință și sunt foarte potrivnici față de ea, totuși îndură cu multă reticență suferința, renunță la lucruri și plătesc un preț ca să-și atingă obiectivele. După ce suferă, tot nu se resemnează și simt că această suferință nu a meritat, pentru că mulți oameni nu știu acest lucru. Prin urmare, îl fac public peste tot, spunându-l multor oameni care nu știau despre el. În cele din urmă, unii oameni ajung să știe ce s-a întâmplat și își fac o impresie profundă despre ei, îi admiră și îi venerează și astfel aceștia își realizează obiectivele. De asemenea, există unii care se prezintă ca fiind oameni buni, bine-crescuți și conștiincioși, vrând să interacționeze cu oamenii folosind acest tip de imagine, identitate și personalitate, ca aceștia să creadă că sunt oameni buni și să se apropie de ei. Obiectivul lor este să fie o asemenea persoană bună, pentru a primi admirație de la și mai mulți oameni, astfel încât oamenii să îi admire și ei să-și poată spori popularitatea. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Utilizând anumite abordări pe care le folosesc antihriștii, tocmai am dat în vileag și am disecat obiectivele ascunse din spatele comportamentului lor prefăcut și esența acestei prefăcătorii, ce lucruri fac și spun și ce manifestări au care dovedesc că se prefac. Vom încheia aici părtășia despre acest aspect.

b. Cu impostură

Acum vom avea părtășie despre al doilea aspect. Antihriștii folosesc adesea ipocrizia ca să obțină statut; spun anumite lucruri plăcute auzului oamenilor și care sunt în conformitate cu noțiunile acestora și, de ochii lumii, fac anumite lucruri care determină oamenii să-i aprobe și să-i admire, sporindu-și astfel popularitatea – acesta este alt mod prin care antihriștii induc în eroare oamenii. Există o diferență între impostură și prefăcătorie? În ceea ce privește comportamentul extern, prefăcătoria și impostura sunt de obicei o singură stare; sunt interconectate. Vom avea părtășie despre ele separat, pentru ca oamenii să le audă mai clar și să ajungă să le cunoască mai bine. Sensul primar al cuvântului „impostură” nu este „fals”, ci mai degrabă „arogarea unei identități false”. De ce se dedau antihriștii la impostură? Firește, au anumite obiective: antihriștii se dedau la impostură ca să câștige statut și prestigiu; dacă nu, nu s-ar deda niciodată la impostură, nu ar face niciodată o asemenea prostie. Acest lucru poate fi văzut clar de cei cu ochi pătrunzători. Dacă oamenii se dedau adesea la impostură, în mod firesc, îi vor face pe ceilalți să fie dezgustați de ei, să-i deteste și să-i condamne – atunci de ce continuă antihriștii să facă lucrurile pe care le fac? Pur și simplu asta e natura lor: nu le pasă ce sunt nevoiți să facă pentru a câștiga reputație și statut, deja nu au pic de rușine. Pentru a câștiga statut în mințile oamenilor, primul lucru pe care îl fac antihriștii este să-i determine să aibă încredere în ei, să-i admire, să-i venereze. Așadar, cum realizează acest obiectiv? În afară de simularea unor comportamente bune și manifestări care corespund noțiunilor oamenilor, ei și copiază stilul unor persoane remarcabile și faimoase, imitând felul în care vorbesc, pentru a-i face pe oameni să-i aprecieze și să-i admire. În felul acesta, pe nesimțite, încep să fie venerați, flatați și sprijiniți de anumiți oameni din biserică, îi privesc pe antihriști ca pe niște personalități spirituale sau ca pe niște oameni faimoși, ceea ce înseamnă că, în biserică și în inimile unei anumite părți dintre oameni, antihriștii sunt admirați și adorați ca personalități spirituale. Asta pentru că majoritatea oamenilor nu au deloc discernământ și venerează și adoră pe oricine este plăcut și admirat de inimile lor. În biserică, ce fel de persoană întruchipează în principal antihriștii? Personalități spirituale, pentru că majoritatea oamenilor venerează personalitățile spirituale. În iudaism, fariseii erau personalități spirituale venerate de oameni, aceștia venerându-i pentru cunoașterea lor, pentru falsa pietate și pentru comportamentul lor bun; și astfel, în iudaism, fariseii erau foarte populari, foarte admirați. Astăzi, în biserică, există de asemenea unii cărora le place să venereze personalități spirituale. În primul rând, îi venerează pe cei din cadrul bisericii care cred în Dumnezeu de mulți ani, care au anumite așa-zise experiențe și mărturii spirituale, care au primit harurile și binecuvântările lui Dumnezeu, care au avut viziuni mărețe, care au avut câteva experiențe extraordinare. Mai există și aceia care sunt lăudăroși și volubili atunci când sunt în preajma oamenilor, inspirându-i să-i venereze și să-i admire. Există alții ale căror mijloace, căi și principii după care acționează sunt în conformitate cu regulile bisericii, al căror comportament extern pare pios. În plus, există alții care par să aibă multă credință în Dumnezeu. Tuturor acestor oameni le este dat titlul de oameni spirituali. Așadar, cum se prefac antihriștii că sunt oameni spirituali? Pur și simplu spun lucrurile pe care le spun oamenii spirituali și fac lucrurile pe care le fac oamenii spirituali, pentru a-i face pe oameni să-i considere persoane spirituale. Dar spun și fac aceste lucruri din inimă? Nu, mimează, urmează o reglementare, o fac doar ca să-i vadă alții. De exemplu, când li se întâmplă ceva, se roagă imediat – însă nu caută cu adevărat sau nu se roagă cu adevărat, doar fac lucrurile automat, dându-se în spectacol ca oamenii să spună că Îl iubesc foarte mult pe Dumnezeu și că le este foarte frică de El. În plus, când se îmbolnăvesc și au nevoie de tratament, nu se duc să se trateze și nici nu iau medicamentele care le trebuie. Oamenii spun: „Dacă nu iei medicamente, boala ta s-ar putea agrava. Există o vreme pentru medicamente și există o vreme pentru rugăciune. Trebuie doar să-ți urmezi credința și să nu-ți abandonezi datoria.” Ei răspund: „E în regulă – dumnezeu este cu mine, nu mi-e frică.” La exterior, se prefac că sunt calmi, că nu se tem și că sunt plini de credință, dar în sinea lor, sunt îngroziți și fug în secret la doctor imediat ce simt un disconfort. Iar dacă cineva descoperă că au mers la doctor și că au luat medicamente, încearcă să găsească motive sau scuze ca să ascundă asta. De asemenea, ei spun adesea: „Boala este o încercare de la dumnezeu. Când trăiești în boală, te îmbolnăvești; când trăiești în cuvintele lui dumnezeu, nu ai nicio boală. Nu trebuie să trăim în boală – dacă trăim în cuvintele lui dumnezeu, această boală va dispărea.” Fățiș, asta îi învață adesea pe oameni, folosesc cuvintele lui Dumnezeu ca să-i ajute pe oameni; dar, în secret, își vindecă boala folosind mijloace omenești. În fața altor oameni, spun că se bazează pe Dumnezeu și că totul este în mâinile Lui, spun că nu se tem de boală sau de moarte; dar în inimile lor, se tem mai mult decât oricine, se tem că se vor îmbolnăvi și vor merge la spital și sunt și mai îngroziți de moarte. Nu au deloc credință adevărată. În fața altor oameni, se roagă și spun: „Mă supun cu bucurie suveranității și rânduielilor lui dumnezeu. Totul vine de la el și oamenii nu ar trebui să se plângă.” Între timp, în inimile lor, se gândesc: „Mi-am făcut datoria cu multă loialitate, cum de s-a abătut această boală asupra mea? Și cum se face că nimeni altcineva nu s-a îmbolnăvit? Oare dumnezeu folosește acest lucru ca să mă dezvăluie, să mă împiedice să fac această datorie? Oare dumnezeu mă detestă? Și dacă mă detestă, oare sunt un prestator de servicii? Oare dumnezeu mă folosește ca să prestez servicii? Oare voi avea un final în viitor?” Nu îndrăznesc să se plângă cu voce tare, dar în inimile lor, au apărut îndoieli cu privire la Dumnezeu. În sinea lor, își spun că nu tot ce face Dumnezeu este neapărat corect. Totuși, la exterior, se prefac că totul este în regulă, dau impresia că până și când se îmbolnăvesc, asta nu-i poate ține pe loc și încă pot să-și facă datoria și să fie supuși și loiali, că încă se pot consuma pentru Dumnezeu. Oare asta nu înseamnă că se prefac și sunt niște impostori? Credința și supunerea lor sunt false; loialitatea lor este falsă. Aici nu există deloc supunere adevărată, nici credință adevărată, cu atât mai puțin încredere și abandon adevărat. Nu caută intențiile lui Dumnezeu, nu-și examinează firile corupte și nici nu caută adevărul ca să-și rezolve problemele. În inimile lor, nu se gândesc decât la interesele lor trupești, la finalul și destinația lor; inimile lor sunt pline de plângeri, înțelegeri greșite și suspiciuni despre Dumnezeu – și totuși, la exterior, dau impresia unei personalități spirituale și, orice li se întâmplă, spun: „Este bunăvoința lui dumnezeu, nu trebuie să mă plâng.” Gurile lor nu se plâng, dar inimile lor sunt zguduite: plângerile, înțelegerile greșite și îndoielile lor despre Dumnezeu continuă să clocotească în inimile lor. După toate aparențele, citesc adesea cuvintele lui Dumnezeu și nu întârzie să-și facă datoria, dar în inimile lor, au renunțat deja la datoria lor. Nu asta înseamnă impostura? Aceasta este impostură.

Antihriștii vor fi mereu impostori, indiferent de situație; nu fac diferențe în privința ocaziilor. De exemplu, când participă la adunări, unii frați și surori se salută între ei. Cum abordează antihriștii acest lucru? Ei spun: „Nu mai stați la taifas, suntem la o adunare! Unde credeți că vă aflați să stați la taifas despre astfel de lucruri? Nu aveți deloc o inimă cu frică de dumnezeu. Fiți serioși!” Unii oameni iau o pauză când își fac datoria și, când un antihrist vede asta, spune: „Iar ești superficial, nu-i așa? Atunci ar trebui să citești imediat cuvintele lui dumnezeu și să vii înaintea lui ca să te rogi.” Când frații și surorile fac schimb de păreri ca să dobândească unul de la celălalt abilități profesionale, ei vor spune: „Mai întâi, ar trebui să aveți părtășie despre cuvintele lui dumnezeu și să vă rugați și după aceea să schimbați păreri și idei.” Dacă cineva nu s-a rugat înainte să înceapă o adunare, antihristul îi va face reproșuri, îl va defini ca fiind un anumit tip de persoană și va avea ceva de spus despre el. În toate privințele, îi face pe ceilalți să vadă că este foarte spiritual, foarte serios, că este foarte conștiincios față de adevăr și că se străduiește să urmărească adevărul, că este foarte responsabil cu datoria lui, că poate citi cuvintele lui Dumnezeu regulat, în fiecare zi, că are o viață spirituală normală, că participă regulat la adunări, că, atunci când participă la adunări, se roagă, citește cuvintele lui Dumnezeu și are părtășie în modul recomandat și că nu stă niciodată la taifas și nici nu vorbește despre problemele de acasă. Dacă cineva îi spune: „Ți-a crescut părul. Ar trebui să te tunzi. E cald acum, așa că te vei răcori dacă te tunzi”, el răspunde: „Nu contează că mi-a crescut puțin părul. Lucrarea este importantă. Căldura nu-mi va face nicio problemă dacă îmi mai las părul să crească vreo două zile.” Cineva spune: „Ai hainele zdrențuite. Dacă nu le schimbi, oamenii vor râde de tine.” Antihristul spune: „Nu contează. Noi, credincioșii în dumnezeu, ne facem griji că lumea va râde de noi? Am suferit cu toții foarte mult și, în tot acest timp, am îndurat persecuția marelui balaur roșu. Am mers pe calea de a fi respinși de oamenii din lume. Și ce dacă oamenii râd de mine din cauza hainelor mele zdrențuite? Atât timp cât dumnezeu mă acceptă, asta e tot ce contează.” E bine să spună asta? (Se preface a fi spiritual.) Unii oameni văd că pun întrebări și îi fac pe toți să aibă părtășie despre ele după o predică, dar oamenii nu pot răspunde la ele în părtășie, așa că fac acest rezumat: „Am dobândit puțină înțelegere nouă aici. Dumnezeu nu mănâncă niciodată nimic degeaba, dar noi mâncăm până și varză degeaba.” Ați mai auzit zicala asta? (Nu.) Spun că Dumnezeu nu mănâncă niciodată nimic degeaba, adică Dumnezeu ține predici oamenilor și, astfel, Și-a câștigat mâncarea. Nu suntem capabili să avem părtășie despre nimic, așa că mâncăm până și varză degeaba. Unii oameni fără discernământ consideră că acest lucru este adevărul și merg să-l spună peste tot. Nu cred că părtășia despre cunoașterea de sine, căutarea supunerii și iubirii față de Dumnezeu și alte astfel de subiecte discutate adesea de oameni pot fi considerate spirituale, mărețe sau o înțelegere nouă. Pentru ei, numai ce a spus acea persoană este o nouă înțelegere și este un lucru măreț! Ce a spus acea persoană sună corect, dar după o analiză minuțioasă, pare un lucru dezgustător și lipsit de sens. Este un lucru inventat de cei care nu au deloc înțelegere spirituală, însă tot vor să se prefacă a fi spirituali, să pretindă că înțeleg și cunosc adevărul – nu este o prostie? (Ba da.) Se specializează în a învăța să spună cuvinte și doctrine arogante și lipsite de conținut și nu dau importanță practicării adevărului și pătrunderii în realitate. De aceea se specializează în a învăța să vorbească despre doctrine spirituale și nu se analizează niciodată ca să vadă dacă au sau nu adevărul-realitate – oare acești oameni nu sunt ipocriți? Dumnezeu detestă cel mai mult astfel de oameni.

Când se întâlnesc, acești așa-ziși oameni spirituali filosofează, discută taine, vorbesc despre cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. Lucrurile despre care vorbesc sunt atât de mărețe și discuția nu pare deloc să fie una pământească. Tot vorbesc, divagând și discutând despre lucruri complet irelevante. Ce înseamnă „a vorbi despre lucruri complet irelevante”? Tot vorbesc până ajung să spună prostii absolute, concurează unul cu celălalt ca să vadă cine a citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și cât pot să-și amintească și să predice dintr-un capitol al cuvintelor lui Dumnezeu, cine poate predica într-un mod mai măreț și mai profund decât al celorlalți și cine poate predica într-un mod care aduce mai multă lumină decât aduc alții. Concurează cu aceste lucruri, iar asta se numește „a concura în spiritualitate”. Uneori oamenii stau la taifas, vorbind despre cum le-a mers în ultima vreme sau despre câteva chestiuni externe. Apoi vine o „persoană spirituală” și, când îi aude pe toți vorbind despre aceste lucruri, își ia cartea conținând cuvintele lui Dumnezeu și se duce să găsească un colț în care să o citească. Oare o astfel de persoană nu pare antisocială și ciudată? Când am părtășie cu câțiva oameni despre un subiect principal, luăm o pauză la mijloc și vom vorbi despre chestiuni externe – nu este normal? În timpul acestei discuții, unii nu scot un sunet. Ce vor să spună prin asta e: „O să-ți ascult părtășia despre adevăr, dar dacă începi să stai la taifas, nu voi mai asculta. Dacă o să continui să faci asta mult timp, atunci voi pleca.” Unde pleacă? Merg să caute un loc în care să se roage și spun cu încredere: „O, dumnezeule, te rog să-mi iei înapoi inima. Lasă-mă să mă liniștesc înaintea ta, nu mă lăsa să fiu ademenit și cuprins de problemele non-credincioșilor și nu mă lăsa să fiu atras de tendințele lumești.” Este acesta un lucru foarte spiritual? Ei cred că da. Când vorbești despre problemele de acasă și despre starea ta din ultimul timp, ei cred că asta nu este părtășie despre adevăr, că nu sunt menționate deloc cuvintele lui Dumnezeu și astfel pleacă și merg înaintea lui Dumnezeu, ca să se roage. Nu este puțin ciudat? Aceasta este impostura celor care caută să fie spirituali – se pricep foarte bine la impostură! Scopul lor când se dedau la impostură este de a-i face pe ceilalți să vadă că sunt spirituali, că sunt serioși în urmărirea lor, că trăiesc mereu înaintea lui Dumnezeu, că există lumină în cuvintele lor, că urmăresc adevărul, că nu sunt constrânși de lumea laică exterioară sau de afecțiuni familiale, că nu au deloc astfel de nevoi trupești, că sunt diferiți de oamenii normali, că deja au renunțat la lumea laică și la astfel de interese vulgare. Când anumiți oameni le spun câteva cuvinte non-credincioșilor, ei spun: „Nu e corect. Acești non-credincioși sunt răi. În clipa în care le vorbești și te amesteci în treburile lor, te simți tulburat în sinea ta și trebuie să te grăbești înaintea lui dumnezeu ca să te mărturisești și să te rogi. Trebuie să te grăbești să citești cuvintele lui dumnezeu, să le lași să te ocupe și să te umple.” Și astfel, când văd non-credincioși, oameni care nu cred în dumnezeu, îi evită și nu vor să le vorbească. Nu vor să se implice nici în interacțiuni normale și oamenii îi consideră ciudați. Motivul pentru care acționează în felul acesta este: „Non-credincioșii sunt toți diavoli și nu trebuie să vorbim cu ei. Dumnezeu detestă diavolii, așa că, dacă interacționăm cu diavolii și ne apropiem de ei, atunci dumnezeu va detesta și el asta. Ar trebui să detestăm ce detestă dumnezeu și ar trebui să respingem ce respinge dumnezeu.” Dacă văd un frate sau o soră vorbind, având o discuție sinceră sau discutând probleme de acasă cu un membru al familiei sau un prieten non-credincios, își formează o judecată despre el, gândindu-se: „E un credincios experimentat care crede în dumnezeu de mulți ani. Nu încearcă să evite non-credincioșii, ci, în schimb, se apropie atât de mult de ei. Asta înseamnă că îl trădează pe dumnezeu și, când va întâmpina o problemă, sigur va deveni o iudă.” Etichetează astfel de oameni. Unii oameni au părinți care nu cred în Dumnezeu, dar nici nu se opun credinței copilului lor. Ocazional, își sună părinții să vadă ce fac sau, când sunt bolnavi, se întorc acasă pentru a avea grijă de ei – este absolut normal, iar Dumnezeu nu condamnă acest lucru. Și ce fac acești oameni spirituali, acești antihriști? Așa văd ei lucrurile? Fac caz din asta, spunând: „De obicei, vorbești atât de bine și îi faci pe alții să renunțe la afecțiunile lor și să nu fie constrânși de ele, dar văd că afecțiunile tale sunt și mai puternice. Părinții tăi nu cred în dumnezeu, așa că trebuie să-i respingi.” Cealaltă persoană răspunde: „Părinții mei nu cred în Dumnezeu, dar nici nu-mi stau în cale. Mă sprijină foarte mult.” Antihristul răspunde: „Chiar dacă te sprijină, nu este acceptabil și tot sunt diavoli. Cum mai poți găti pentru ei?” Celălalt spune: „Oare aceasta nu este afecțiune umană normală? Nu e normal să gătești câteva mese pentru părinții tăi și să le arăți puțină iubire filială? Dumnezeu nu condamnă acest lucru, așadar, tu pentru ce îl condamni?” Antihristul răspunde: „Dumnezeu nu și-ar bate capul cu o problemă atât de mică! Întrucât dumnezeu nu ar face-o, ar trebui să luăm atitudine și să rămânem fermi în mărturia noastră. Crezi în dumnezeu de atât de mulți ani și totuși nu ai deloc discernământ sau statură și poți trata atât de bine diavolii – afecțiunile tale sunt prea puternice!” Condamnă până și acest lucru! Condamnă oamenii și-i etichetează pentru că face orice ca să arate că are statură, că este serios în urmărirea lui, că are credință, dar, în final, când moare un membru al familiei lui, plânge atât de multe zile încât nu se poate da jos din pat și chiar vrea să-și abandoneze credința. Cineva îi spune: „Nu ești o persoană spirituală?” El răspunde: „Oamenii spirituali nu pot fi și ei slabi? Nu pot fi slab pentru puțin timp?” Oare asta nu e sofistică? Oamenii spirituali falși sunt capabili să se prefacă, iar asta se numește impostură. Pretind că nu au nicio slăbiciune, că sunt supuși, că au credință în Dumnezeu și că Îi sunt loiali, că sunt capabili să-și respecte jurămintele, că sunt capabili să îndure suferințe și să se sacrifice, fără să se poarte în vreun fel pe care oamenii l-ar putea considera nepotrivit sau care nu este ideal. Judecând după comportamentul lor extern, oamenii îi aprobă și nu le pot găsi niciun defect, par să fie practic în concordanță cu decența creștină și nici măcar nu par să devină negativi sau slabi. Când văd că cineva se simte slab și negativ, adesea îl mustră aspru, spunând: „Devii slab din cauza unei probleme nesemnificative – oare acest lucru nu-l rănește foarte mult pe dumnezeu? Ai idee în ce vremuri trăim? Dumnezeu ne-a spus atât de multe cuvinte, deci cum mai poți deveni slab? Cum poți înțelege atât de puțin inima lui dumnezeu? Indiferent de problema pe care o întâlnești, trebuie să mergi întotdeauna înaintea lui dumnezeu ca să te rogi, să înveți să-l iubești pe dumnezeu și să-i fii loial și trebuie să te supui și să nu devii slab. Dacă ții mereu cont de trupul tău, oare nu te răzvrătești împotriva lui dumnezeu?” Nu pare să fie nimic greșit cu lucrurile pe care le spun aici, dar toate sunt vorbe goale și nu pot rezolva problemele oamenilor. Spun: „Ai idee în ce vremuri trăim?” – are asta vreo legătură cu faptul că oamenii se simt slabi? Are vreo legătură cu răzvrătirea? Oamenii au firi corupte și trăiesc în trupul lor și pot să devină oricând slabi și să se răzvrătească.

Antihriștii vor să joace rolul oamenilor spirituali, a celor mai buni dintre frați și surori și a oamenilor care înțeleg adevărul și îi pot ajuta pe cei care sunt slabi și imaturi. Care este ținta lor când joacă acest rol? Mai întâi, cred că au depășit deja trupul și lumea laică, că s-au eliberat de slăbiciuni și de nevoile trupești ale umanității normale. Cred că sunt aceia din casa lui Dumnezeu care-și pot asuma sarcini importante, care pot ține cont de intențiile lui Dumnezeu și ale căror inimi sunt pline de cuvintele Lui. Se laudă că au îndeplinit deja cerințele lui Dumnezeu și că L-au mulțumit, că au fost capabili să țină cont de intențiile lui Dumnezeu și că au fost capabili să obțină destinația minunată promisă de El. Prin urmare, sunt adesea foarte îngâmfați și se simt superiori celorlalți. Folosesc cuvinte pe care și le pot aminti și pe care le pot înțelege cu mințile lor pentru a le face morală altora, pentru a-i condamna și a emite judecăți despre ei. De asemenea, folosesc adesea anumite abordări și zicale pe care și le închipuie în noțiunile lor pentru a-i delimita și a-i instrui pe alții, făcându-i pe alți oameni să respecte regulile și să asculte de ei, astfel încât să-și poată proteja statutul în biserică. Cred că, atât timp cât pot să predice un set de doctrine spirituale, să strige sloganuri la modă, să arate calea, să fie dispuși să iasă în față și să-și asume o lucrare și să mențină ordinea normală a bisericii, atunci vor fi oameni spirituali, iar statutul lor va fi stabil. Prin urmare, se dau oameni spirituali și se laudă cu asta și, în același timp, se dau oameni omnipotenți, complet capabili și perfecți. De exemplu, dacă îi întrebi dacă pot să scrie la computer, spun: „Da, nu-mi este dificil să scriu la computer.” Îi întrebi: „Poți repara mașinării?” Spun: „Principiile tuturor mașinăriilor sunt aceleași. Da, le pot repara.” Întrebi: „Poți repara tractoare?” Spun: „Dacă repar mașinăria aceea rudimentară înseamnă că pot să repar mașinării?” Îi întrebi: „Știi să gătești?” Spun: „Mănânc, așa că bineînțeles că știu să gătesc!” Întrebi: „Poți să pilotezi un avion?” Spune: „Nu am învățat niciodată, dar dacă aș învăța, aș putea s-o fac. Aș putea să fiu căpitan de avion, nicio problemă.” Cred că pot face orice, că se pricep la toate. Computerul cuiva se strică și li se cere să-l repare. Spun că îl pot repara ușor, dar de fapt habar nu au și nu știu cum să-l repare și, în cele din urmă, după ce încearcă să-l repare de nenumărate ori, ajung să șteargă toate informațiile de pe computer. Persoana căreia îi aparține computerul îi întreabă: „Îl poți repara sau nu?” Iar ei răspund: „Am mai reparat computere, dar acum am uitat cumva cum s-o fac. Cel mai bine ar fi să-i ceri altcuiva să-l repare.” Se pricep la prefăcătorie, nu-i așa? Astfel de oameni au firea arhanghelului; nu pot spune niciodată: „Nu știu cum s-o fac”, „Nu pot s-o fac”, „Nu mă pricep s-o fac”, „N-am mai văzut asta” sau „Nu știu” – niciodată nu pot să spună astfel de lucruri. Oricare ar fi chestiunea, dacă îi întrebi despre ea, chiar dacă nu știu cum s-o facă și nu au mai văzut niciodată așa ceva, tot născocesc motive și scuze, astfel încât să crezi, în mod greșit, că se pricep la toate, că știu cum să facă totul, că pot face totul și că orice poate fi făcut. Ce fel de persoane vor să fie? (Supraoameni, oameni complet capabili.) Vor să fie oameni complet capabili, să se dea drept îngeri de lumină – nu sunt felul acesta de lucruri? Întrucât antihriștii vor să se prefacă mereu că se pricep la orice, atunci când le ceri să lucreze împreună cu ceilalți, să schimbe păreri, să discute, să aibă părtășie și să comunice cu alții despre probleme, nu pot s-o facă. Spun: „Nu am nevoie să lucrez cu nimeni. Nu am nevoie de un asistent. Nu am nevoie de ajutorul nimănui pentru nimic. Pot s-o fac singur, știu cum să fac orice, sunt complet capabil și nu există nimic ce nu pot face, nimic ce nu pot realiza și nimic ce nu pot duce la bun sfârșit. Cine sunt eu? Nu știți cum să faceți nimic și, chiar dacă știți cum să faceți ceva, nu vă pricepeți la acel lucru. Chiar dacă am învățat să fac un singur lucru, știu cum să fac totul. Dacă mă pricep la un lucru, atunci mă pricep la toate lucrurile. Știu cum să scriu articole și pot vorbi limbi străine. Chiar dacă nu pot vorbi nicio limbă străină acum, dacă aș studia, atunci nu ar fi nicio problemă să învăț cinci limbi străine.” Cineva îi întreabă dacă pot juca în filme, dacă pot cânta și dansa, iar ei spun că pot face toate aceste lucruri. Se pricep să se laude, nu-i așa? Se prefac că pot face orice și că știu cum să facă orice – chiar au natura arhanghelului! Cineva îi întreabă dacă au devenit vreodată slabi de-a lungul anilor în care au crezut în Dumnezeu, iar ei răspund: „De ce să devin slab? Cuvintele lui dumnezeu sunt rostite foarte clar. Nu trebuie să devenim slabi. Dacă o facem, atunci Îl dezamăgim pe dumnezeu. Ar trebui să depunem un efort de 120% ca să răsplătim iubirea lui dumnezeu!” Cealaltă persoană întreabă: „Ți-a fost vreodată dor de casă, după ce ai părăsit-o acum mulți ani? Plângi când ți-e dor de casă?” Ei răspund: „De ce să plâng? Dumnezeu este în inima mea. Când mă gândesc la dumnezeu, nu-mi mai este dor de casă. Toți membrii non-credincioși ai familiei mele sunt diavoli și satane. Mă rog fie blestemați.” Cealaltă persoană îi întreabă: „Te-ai rătăcit vreodată în toți anii tăi de credință?” Răspund: „Cuvintele lui dumnezeu sunt rostite atât de clar, cum s-ar putea rătăci cineva? Cei care se rătăcesc sunt oameni absurzi, lipsiți de înțelegere spirituală. Oare cineva cu un calibru ca al meu s-ar putea rătăci? Pot eu merge pe calea greșită? În niciun caz.” Cred că se pricep la toate, că sunt mai buni decât oricine altcineva. Ce cred despre oamenii care devin negativi și slabi? Spun: „Oamenii care devin negativi și slabi pur și simplu nu au nimic mai bun de făcut.” Chiar așa stau lucrurile? Puțină negativitate și slăbiciune sunt normale, întrucât există un motiv în spatele negativității și slăbiciunii, așadar, cum pot descrie această problemă spunând că acești oameni „nu au nimic mai bun de făcut”? Antihriștii pretind că sunt spirituali în felul acesta, că sunt capabili să facă orice, că nu au niciun neajuns și nicio slăbiciune și, mai mult decât atât, pretind că nu sunt răzvrătiți și că nu au comis niciodată nicio fărădelege.

Indiferent de context, indiferent ce datorie face, un antihrist va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de credință și niciodată negativ, astfel încât oamenii să nu-i vadă niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau dezvăluiri de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și splendidă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și păstreze imaginea, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune, dacă-și dezvăluie acea parte care este răzvrătită și coruptă, asta va fi o deteriorare gravă la adresa statutului și reputației lui – e mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, ar prefera să moară decât să admită că există momente când este slab, răzvrătit și negativ. Și, dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are o fire coruptă, că e o persoană de rând, cineva care este insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde închinarea și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, nu se va deschide înaintea oamenilor; orice s-ar întâmpla, nu își va da puterea și statutul nimănui altcuiva; în schimb, încearcă tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată. Ori de câte ori întâmpină o problemă, ia inițiativa de a ieși în evidență, de a se afișa și de a se etala. În momentul în care apare o problemă care are consecințe, fuge și se ascunde sau încearcă să paseze altcuiva responsabilitatea. Dacă întâmpină o problemă pe care o înțelege, arată imediat ce poate și profită de ocazie ca să-i facă pe alții să-l cunoască, astfel încât oamenii să poată vedea că are talente și aptitudini speciale și să poată să-l admire și să-l venereze. Dacă se întâmplă ceva important și cineva îl întreabă cum înțelege el evenimentul, este reticent să-și dezvăluie părerile lăsându-i, în schimb, pe alții să vorbească primii. Are motive să fie reticent: fie nu e vorba că nu are o părere, dar se teme că aceasta este greșită și, dacă o spune cu voce tare, alții o vor respinge, făcându-l să se simtă rușinat și de aceea nu o spune; fie nu are o părere și, incapabil să priceapă chestiunea clar, nu îndrăznește să vorbească arbitrar, de teamă că oamenii vor râde de greșeala lui – așa că tăcerea este singura lui alegere. Pe scurt, nu vorbește prompt ca să-și exprime părerile, pentru că îi e teamă că se dezvăluie așa cum este, că le arată oamenilor că este secătuit și patetic, afectând astfel imaginea pe care o au alții despre el. Așadar, după ce toți ceilalți și-au încheiat părtășiile despre părerile, gândurile și cunoașterea lor, se agață de câteva afirmații mai înalte, mai viabile, pe care le recită ca fiind propriile păreri și propria înțelegere. Le rezumă și are părtășie despre ele cu toată lumea, obținând astfel un statut înalt în inimile celorlalți. Antihriștii sunt extrem de vicleni: când vine vremea să exprime un punct de vedere, nu se destăinuie niciodată și nu le arată celorlalți starea lor adevărată, nici nu lasă oamenii să afle ce cred cu adevărat, cum este calibrul lor, cum este umanitatea lor, cum este puterea lor de înțelegere și dacă au o cunoaștere reală a adevărului. Și, astfel, în timp ce se laudă și pretind că sunt spirituali și persoane perfecte, fac tot ce pot ca să-și ascundă adevărata față și adevărata statură. Ei nu-și dezvăluie niciodată slăbiciunile fraților și surorilor și nici nu încearcă niciodată să-și cunoască propriile deficiențe și neajunsuri; în schimb, fac tot posibilul pentru a le acoperi. Oamenii îi întreabă: „Crezi în Dumnezeu de atâția ani, ai avut vreodată îndoieli cu privire la Dumnezeu?” Ei răspund: „Nu.” Sunt întrebați: „Ai regretat vreodată că te-ai lepădat de toate, sacrificându-te pentru Dumnezeu?” Ei răspund: „Nu.” „Când erai bolnav, te-ai simțit necăjit și ți-a fost dor de casă?” Și ei răspund: „Niciodată.” Așadar, vezi tu, antihriștii se înfățișează ca fiind devotați, cu voință de fier și capabili să se lepede de sine și să sufere, asemeni cuiva care este pur și simplu impecabil și lipsit de defecte sau probleme. Dacă cineva scoate în evidență corupția și neajunsurile lor, dacă îi tratează în mod egal, ca pe un frate sau o soră obișnuită și se destăinuie și are părtășie cu ei, cum tratează aceștia problema? Ei fac tot posibilul pentru a se explica și justifica, pentru a dovedi că au dreptate și, în cele din urmă, pentru a-i face pe oameni să vadă că nu au nicio problemă și că sunt persoane desăvârșite, spirituale. Nu este totul o impostură? Cei care se cred fără cusur și sfinți sunt impostori cu toții. De ce spun că toți sunt niște impostori? Spuneți-Mi, există cineva fără cusur în omenirea coruptă? Există cineva care este cu adevărat sfânt? (Nu.) Categoric nu. Cum poate omul să obțină perfecțiunea când este atât de profund corupt de Satana și, pe deasupra, nici nu e înzestrat, din naștere, cu adevărul? Doar Dumnezeu este sfânt; toată umanitatea coruptă este pângărită. Dacă o persoană s-ar da drept cineva sfânt, spunând că este fără cusur, ce ar fi acea persoană? Ar fi un diavol, o satană, un arhanghel – ar fi un antihrist autentic. Doar un antihrist ar pretinde să fie o persoană fără cusur și sfântă. Oare antihriștii se cunosc pe ei înșiși? (Nu.) Și, de vreme ce nu se cunosc, vor avea părtășie despre cunoașterea lor de sine? (Nu.) Există antihriști care au părtășie despre cunoașterea lor de sine? (Da.) Ce fel de oameni fac acest lucru? (Ipocriții.) Așa e. Acești oameni pretind că se cunosc pe ei înșiși, fac din țânțar armăsar și-și acordă mai multe etichete mari, spunând că sunt satane și demoni, pretinzând că au o profundă cunoaștere de sine. Sunt oameni cu o spiritualitate falsă, nu-i așa? Nu sunt oare ipocriți? Când au părtășie despre cunoașterea lor de sine, chiar se cunosc? (Nu.) Așadar, ce spun despre cunoașterea lor de sine? (Când antihriștii vorbesc despre cunoașterea lor de sine, ei nu vorbesc despre situația lor adevărată, spun doar vorbe goale și cuvinte doctrinare, care nu sunt deloc practice; par să aibă o cunoaștere foarte profundă, dar nu există nici urmă de remușcare.) Este aceasta cunoaștere de sine adevărată? Nu simt remușcare adevărată, așadar, au ajuns să se urască pe ei înșiși? Când nu simt remușcare și ură de sine, nu se cunosc cu adevărat. Cunoașterea de sine despre care vorbesc antihriștii include doar lucrurile pe care le știe toată lumea despre ei, pe care le văd toți. De asemenea, recurg la sofistică și justificări ca să-i facă pe toți să creadă că nu au făcut nimic greșit și, cu toate acestea, tot pot vorbi despre cunoașterea lor de sine, astfel încât oamenii să-i admire și mai mult. Văzând că nu au făcut nimic greșit, și totuși reflectează asupra lor și încearcă să se cunoască, oamenii se gândesc: „Dacă face într-adevăr ceva greșit, ar fi și mai probabil să se cunoască pe sine. Ce pios este!” Care este rezultatul faptului că antihristul face acest lucru? Induce în eroare oamenii. Nu-și disecă, nici nu-și înțelege cu adevărat firea coruptă, astfel încât alți oameni să poată învăța o lecție din asta; în schimb, folosește părtășia despre cunoașterea lui de sine ca să-i facă pe alții să-l admire și mai mult. Care este natura acestui fapt? (A depune mărturie pentru sine pentru a induce în eroare oamenii.) Așa e. Induce în eroare oamenii. Se poate considera că aceasta este cunoaștere de sine? Aceasta este pur și simplu înșelăciune. Vorbește despre cunoașterea lui de sine pentru a induce în eroare oamenii, pentru a-i face să creadă că este spiritual și că se cunoaște pe sine, ca oamenii să-l admire și să-l venereze. Aceasta este o practică josnică și sordidă – și este ticăloșia antihriștilor.

În biserică, își îndeplinesc datoria unii care sunt în mod clar incapabili să-și asume sarcini solicitante din punct de vedere tehnic, dar insistă să facă parte din echipă. Cred că au dobândit în trecut o abilitate profesională conexă, că înțeleg această specialitate, că au experiență și, astfel, insistă să-și asume această sarcină. Nu înțeleg adevărul și, mai mult decât atât, pentru că nu îl înțeleg, nu au părtășie, nici nu lucrează cu alții, cu atât mai puțin caută adevărurile-principii, insistând că le înțeleg și le cunosc. Așadar, există o diferență între a avea o abilitate profesională și a avea experiență, pe de o parte, și a înțelege adevărurile-principii pe de altă parte? Dacă un om are o abilitate profesională și experiență, înseamnă asta că înțelege adevărurile-principii? (Nu.) Acești oameni lipsiți de înțelegere spirituală cred că dacă au o abilitate profesională înseamnă că înțeleg adevărurile-principii și, astfel, având mână liberă, se pot apuca să facă acea sarcină cu îndrăzneală, fără să asculte de nimeni, și că nu trebuie să o facă după regulile casei lui Dumnezeu. Cred că asta este treaba lor și că nimeni altcineva nu poate să intervină sau să îi întrebe despre ea – sarcina va fi așa cum o vor face ei, iar ceea ce fac ei este considerat a fi standard. Nu așa se comportă antihriștii? Nu este aceasta o problemă gravă? Dacă un om are o abilitate profesională și nu înțelege adevărul, ce consecințe va avea îndeplinirea datoriei lui? (Va provoca tulburări în lucrarea bisericii.) Numai perturbări? Nu cumva va deveni arogant și îngâmfat? Nu cumva va face lucruri care Îl fac de rușine pe Dumnezeu? (Ba da.) Prin îndeplinirea datoriei tale, efectul pe care trebuie să-l obții este de a fi martor pentru Dumnezeu; nu te apuci pur și simplu de o profesie, ci, mai degrabă, obții efectul de a fi martor pentru Dumnezeu prin intermediul îndeplinirii datoriei tale și, prin urmare, această abilitate profesională este pur și simplu în serviciul datoriei pe care o îndeplinești. O abilitate profesională nu reprezintă adevărul, iar a fi competent într-o abilitate profesională nu înseamnă că înțelegi adevărul sau că poți face sarcina conform adevărurilor-principii. Unii se opun acestui lucru, spunând: „Am venit în casa lui dumnezeu, am această abilitate profesională, am experiență, așadar, casa lui dumnezeu ar trebui să-mi aloce sarcini importante și să mă admire. Nu ar trebui să mă facă de rușine sau să-și bage nasul în orice ține de sfera abilității mele profesionale. Eu ar trebui să fiu cel care-i învață pe alții. Casa lui dumnezeu nu ar trebui să rânduiască să lucreze cu mine cei care nu au experiență. Acești oameni nu merită să lucreze cu mine.” Este corect acest mod de gândire? (Nu.) Alți oameni nu merită să lucreze cu el – nu așa gândește un antihrist? Dacă nu există nimeni în casa lui Dumnezeu care merită să lucreze cu tine, atunci meriți să îndeplinești această datorie? Cine te crezi? Ești desăvârșit? Nu meriți să îndeplinești această datorie! Ai șansa de a îndeplini această datorie doar pentru că Dumnezeu te înalță. Ar trebui să înțelegi principiile de a-ți îndeplini datoria. Acum ești martor pentru Dumnezeu, nu exerciți o profesie. Acea abilitate profesională neînsemnată pe care o ai este folosită doar pentru a presta servicii și în serviciul acestei datorii. Prin urmare, indiferent cât de solicitantă este datoria ta, din punct de vedere tehnic, trebuie să te concentrezi mereu asupra adevărurilor-principii în fiecare aspect al ei, astfel încât să poți obține efectul de a fi martor pentru Dumnezeu. Dacă nu poți obține acest efect, iar datoria pe care o îndeplinești Îl face de rușine pe Dumnezeu, ce folos vor avea atunci abilitățile tale tehnice? Vor avea vreo valoare? Nu, nu vor avea nicio valoare. Prin urmare, nu considera acea abilitate profesională măruntă și acea abilitate tehnică drept adevărul – nu sunt adevărul și nu merită să fie prețuite. Dacă nu te-ar folosi casa lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu te-ar înălța, acea abilitate profesională neînsemnată și acea abilitate tehnică nu ar însemna nimic. Când sunt comparate cu adevărul, aceste lucruri nu fac nici doi bani!

Se poate spune că impostura este o metodă pe care antihriștii o folosesc pentru a avea un loc în inimile oamenilor – folosesc metoda imposturii ca să inducă în eroare și să îndrume greșit oamenii. Faptul că acești oameni sunt impostori arată nu numai că nu acceptă sau nu recunosc, în mod fundamental, adevărul, dar și că există o interpretare și mai realistă care le poate fi aplicată acestor oameni: ei nu au deloc înțelegere spirituală. Ce înseamnă că „nu au deloc înțelegere spirituală”? Înseamnă că nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul și, întrucât nu înțeleg adevărul, nu au idee ce fel de oameni iubește Dumnezeu și, astfel, își închipuie acest fel de persoană spirituală și apoi devin impostori și încep să se prefacă. Se comportă ca acest fel de persoană, crezând că, dacă fac asta, Îl pot face pe Dumnezeu și pe alți oameni să îi placă. De fapt, se întâmplă tocmai contrariul, întrucât tocmai astfel de oameni sunt cei pe care Dumnezeu îi detestă și îi condamnă. Așadar, nu fi o astfel de persoană. Dacă și tu vrei să fii o astfel de persoană, dacă devii adesea un impostor și începi să te prefaci în felul acesta și induci în eroare oamenii în felul acesta, atunci urmezi calea unui antihrist. Trebuie să înveți să spui: „Am slăbiciuni, am negativitate, am firi corupte. Sunt o persoană obișnuită, nu sunt deloc special. Există multe lucruri pe care nu le înțeleg și pe care nu știu cum să le fac. Sunt adesea slab și indus în eroare de Satana, astfel încât cad în ispita lui. În ceea ce privește deprinderea unor abilități tehnice, mă pricep la unul, cel mult două lucruri, și pot să învăț cum să le fac în linii mari. Am o oarecare pricepere profesională și câteva abilități speciale. Sunt o persoană obișnuită, nu am un calibru înalt, iar percepția mea este așa și așa. În ceea ce privește adevărul, înțeleg doar cât oferă Dumnezeu în părtășie. Nu pot să înțeleg nimic din ceea ce Dumnezeu nu dezvăluie sau nu explică în mod clar, iar calibrul meu este mediocru. Frații și surorile m-au ales lider de biserică sau lider de echipă pentru că Dumnezeu m-a înălțat și nu pentru că sunt mai bun decât alții. Nu am cu ce să mă laud.” Puteți spune așa ceva? Ați spus vreodată așa ceva? Așa gândiți în inimile voastre? Dacă, în sufletul tău, simți mereu că ești grozav, minunat și superior celorlalți, unul la un milion, că ești special în orice grup te afli, că ești cel mai bun, că, dacă petreci o lună sau două într-un grup de oameni, abilitățile tale speciale, talentele, calibrul și intuiția ta pot fi observate de toți și pot fi văzute ca fiind mai bune decât ale oamenilor obișnuiți – dacă, în inima ta, te evaluezi și te poziționezi astfel mereu, atunci ești în mare pericol și ai multe necazuri.

Există puțini indivizi în toată omenirea care chiar sunt capabili să înțeleagă adevărul, cu atât mai puțin există oameni perfecți sau oameni care pot face orice – toți sunt obișnuiți. Unii cred că nu sunt obișnuiți, deci cum apare această idee? Apare pentru că au un lucru la care se pricep; unii se pricep să cânte, alții sunt buni actori, unii au abilități tehnice, alții sunt buni la munca fizică, unii la interacțiunile sociale, câțiva la politică, unii la afaceri și așa mai departe. Niciunul dintre aceste lucruri nu are nicio legătură cu adevărul, totuși îți dau adesea o impresie greșită și te fac să crezi, în mod eronat, că le ești superior celorlalți. De ce este greșit ca aceste lucruri să te facă să crezi, în mod eronat, că le ești superior celorlalți? Aceste lucruri la care te pricepi și această așa-zisă „superioritate” nu înseamnă că poți înțelege adevărul, că poți depăși oamenii obișnuiți în ceea ce privește înțelegerea adevărului sau că ai condiții favorabile în privința urmăririi mântuirii de la Dumnezeu și a desăvârșirii – nu înseamnă aceste lucruri. Trebuie să recunoașteți clar această chestiune! Din momentul în care Dumnezeu a început să-Și spună cuvintele și să-Și îndeplinească lucrarea și până acum, El a rostit nenumărate cuvinte și a îndeplinit nenumărate lucrări și, în cuvântările lui Dumnezeu, a văzut măcar o singură persoană din toată omenirea coruptă că El este Creatorul și că vorbele pe care le spune sunt adevărul? Poate măcar o singură persoană să vadă în cuvintele lui Dumnezeu identitatea și statutul Lui și apoi să se ridice ca să fie martoră pentru acestea? Nici măcar una! Acest fapt dovedește că, în ce privește calibrul, mințile și percepția tuturor oamenilor, ei nu au condițiile necesare pentru a pătrunde adevărul, ca să nu mai vorbim despre faptul toate ființele umane au firile corupte ale Satanei. Unii spun: „Dacă nu avem condițiile necesare ca să pătrundem adevărul, cum se face că înțelegem puțin din el?” Oare nu pentru că am vorbit atât de mult despre el? Am vorbit atât de mult încât nu mai am chef să vorbesc și sunt sătul de vorbit. De fiecare dată când vorbesc și am părtășie cu voi, trebuie să împart subiectele în subiecte principale, subiecte de mijloc și subteme, explicând constant lucrurile în detaliu, iar voi tot nu înțelegeți, așadar cum este, fără îndoiala, calibrul vostru? Unii oameni sunt totuși extrem de aroganți și neprihăniți de sine, dar tu de ce ești arogant? Văd că nu este nimic de admirat la cei mai mulți dintre voi. După ce ați îndeplinit slujbe tehnice atât de mulți ani, câți dintre voi înțeleg cu adevărat adevărurile-principii, pot urma adevărurile-principii și își pot îndeplini sarcinile conform adevărurilor-principii? Nu faceți bine nicio sarcină, indiferent care este aceasta, iar Cel de mai sus trebuie mereu să vă instruiască personal cum să faceți lucrurile. Dacă nu, atunci nimic nu iese cum trebuie și, dacă fiecare sarcină se desfășoară fără să fie urmărită de Cel de mai sus și fără ca el să vă instruiască referitor la felul în care să o faceți, atunci apar probleme. Spuneți-Mi, acești oameni au vreun motiv de laudă? Nu, nu au, dar tot se prefac că, în toate privințele, sunt perfecți, spirituali, grozavi și oameni supremi – nu sunt nerușinați? Chiar sunteți supărători! Indiferent de subiectul despre care am părtășie, trebuie s-o fac în detaliu; cu cât mai multe detalii, cu atât mai bine. Nu e suficient să explic lucrurile puțin mai simplu. Așa sunt calibrul și puțina percepție a oamenilor; sunt extrem de jalnici și totuși se cred grozavi. Îmi voi încheia aici părtășia despre acest aspect.

c. Cu superioritate

Acum vom avea părtășie despre cel de-al treilea aspect: cu superioritate. Indiferent ce fac, antihriștii vor mereu să le fie superiori tuturor – aceasta este cea mai proeminentă manifestare a naturii lor. Când cineva vrea să le fie superior tuturor, această problemă este una foarte gravă, iar astfel de oameni sunt cu toții antihriști adevărați. Ce înseamnă „să le fii superior tuturor”? Antihriștii au esența Satanei, arhanghelul; nu sunt dispuși, în mod inerent, să fie oameni normali sau obișnuiți. Dacă sunt obligați să fie oameni obișnuiți, să ducă o viață obișnuită, nu sunt dispuși să facă asta, se simt nemulțumiți de acest lucru și se vor chinui constant. De ce se vor chinui constant? Pentru că vor să tulbure apele și să facă niște trucuri ca să vadă ceilalți, astfel încât alți oameni să știe că există cineva ca ei, care deține autoritatea, între cer și pământ. Vor să-și facă un renume, ca alții să știe că sunt prea buni pentru grupul în care se află, așa cum spun non-credincioșii. Ce fel de lucruri sunt acești oameni care sunt prea buni pentru grupul în care se află? Sunt duhuri rele, demoni murdari, arhangheli, satane și diavoli. Antihriștii nu-și doresc, în mod inerent, să-și petreacă zilele mulțumiți cu soarta lor în viață, ducând traiul unei persoane obișnuite; ei nu-și văd liniștiți de datoria lor, nici nu se comportă ca oamenii obișnuiți și bine-crescuți – nu sunt mulțumiți să fie așa. Prin urmare, indiferent de felul în care se poartă la suprafață, în adâncul inimilor lor, se simt mereu nemulțumiți de soarta lor în viață și vor face anumite lucruri. Ce lucruri? Vor face anumite lucruri la care oamenii normali nu s-ar gândi niciodată. Le place să fie în centrul atenției și nu vor ezita să îndure puțină suferință și să plătească un mic preț. Există următoarea zicală: „Noii funcționari sunt dornici să impresioneze.” Odată ce un antihrist devine lider, simte că trebuie să săvârșească unele minuni și să aibă câteva „realizări în cariera lui” ca să demonstreze că nu este obișnuit. Care este cea mai gravă problemă aici? Deși face lucruri în biserică și deși se preface că își face datoria, nu merge niciodată să caute împreună cu Dumnezeu cum să-și facă datoria sau cum să facă bine lucrarea bisericii, nici nu încearcă serios să afle care sunt regulile casei lui Dumnezeu, ce sunt adevărurile-principii sau cum să se comporte astfel încât să aducă beneficii lucrării casei lui Dumnezeu și fraților și surorilor, să nu-L facă de rușine pe Dumnezeu, să fie mărturie pentru Dumnezeu, să permită lucrării bisericii să progreseze lin și să se asigure că nu apar greșeli neglijențe în lucrarea lor. Nu întreabă niciodată despre aceste lucruri și nu se interesează de ele – nu au aceste lucruri în inima lor, inima lor nu este plină de aceste lucruri. Așadar, de ce se interesează? De ce este plină inima lor? De gânduri despre felul în care pot să-și etaleze talentele, să arate că sunt diferiți de restul oamenilor și să-și etaleze stilul de a conduce în biserică, astfel încât alți oameni să poată vedea că sunt stâlpi ai bisericii, că aceasta nu s-ar descurca fără ei și că numai cu ei toate lucrările bisericii pot progresa fără probleme. Judecând după manifestările antihriștilor, după motivația și imboldul inițial al acțiunilor lor, în ce poziție se plasează ei? Într-o poziție de superioritate față de toată lumea. Și cum se manifestă acest lucru? (Sunt sfidători față de oricine și vor mereu să aibă ultimul cuvânt și să-i determine pe ceilalți să facă așa cum spun ei.) Există o problemă în faptul că sunt sfidători cu toată lumea; există un înțeles ascuns în asta. Adică, atunci când fac lucrarea bisericii, nu-și fac datoria și nici nu țin cont de intențiile lui Dumnezeu și, astfel, nu simt că este nevoie să caute adevărurile-principii, să se deranjeze să afle care sunt regulile bisericii sau ce principii sunt cerute de casa lui Dumnezeu – nici măcar nu sunt atenți la cele spuse de Mine. Ce principii respectă? Respectă principii și motivații precum slujirea bisericii și slujirea fraților și surorilor, pentru a-și desfășura propriile afaceri. Atât timp cât reușesc să se impună în biserică și printre frați și surori și ajung să aibă prestigiu și puterea de a trage sforile, este suficient și vor fi obținut așa-zisul „rezultat” în îndeplinirea datoriei lor. Care este ținta lor? Ținta lor nu este să îndeplinească datoria unei ființe create sau să țină cont de povara lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, să slujească biserica și să slujească frații și surorile și, în timp ce fac asta, să controleze toate aceste lucruri. De ce spun că vor să controleze toate aceste lucruri? Pentru că atunci când fac anumite lucruri, ajung mai întâi să se impună, să câștige un anumit renume, reputația lor sporește, ajung să aibă puterea de a trage sforile și de a lua decizii și apoi Îl pot face pe Dumnezeu să fie doar o figură lipsită autoritate și Îi pot lua locul. În sfera lor de influență, Îl fac pe Dumnezeu întrupat să fie doar o figură lipsită autoritate, doar o marionetă, iar asta înseamnă „să le fie superiori tuturor”. Nu asta fac antihriștii? Așa se comportă antihriștii. Antihriștii folosesc oportunitatea de a-și face datoria pentru a-și etala complet înzestrările și talentele și pentru a-și arăta gândurile și faptele unice, ca să fie observați de mai mulți oameni și să le intre în grații. Apoi obțin puterea de a trage sforile, de a lua decizii și de a controla lucrurile în biserică, iar acest lucru îi face pe mulți oameni să asculte de ei și să li se supună, iar Dumnezeu devine un străin – nu înseamnă asta că Îl fac pe Dumnezeu să fie doar o figură lipsită autoritate? Acesta este obiectivul pe care antihriștii vor să-l atingă prin acțiunile lor și asta se întâmplă în cele din urmă cu orice loc în care aceștia domnesc.

Dacă o biserică are un antihrist la putere, în ce stare vor fi frații și surorile de acolo? Vor face numai ce spune antihristul, doar vor respecta reglementările în tot ce fac, nu vor înțelege adevărul și nu-l vor căuta. Indiferent cât de mult suferă sau cât de mare este prețul pe care îl plătesc, nu vor progresa deloc în intrarea lor în viață. Până și Eu voi fi respins într-o astfel de biserică, atunci când voi merge acolo. Printre ei, antihristul este lider doar cu numele, dar, de fapt, antihristul a devenit stăpânul lor și dumnezeul lor. În orice biserică unde antihristul deține controlul, adevărul și Dumnezeu sunt transformate în simple figuri lipsite de autoritate. Asta înseamnă faptul că un antihrist le este superior tuturor. Nu este un lucru grav? Când oamenii dintr-o biserică sunt controlați de un antihrist, iar străini merg acolo să lucreze, oare acești oameni nu vor trebui să se inspire de la stăpânul lor oricând vorbesc și acționează? Se află sub o comandă unificată, acționează la unison și nimeni nu îndrăznește să vorbească fără să fie întrebat. După o singură privire de la stăpânul lor, acești oameni știu ce a vrut să spună și apoi acționează în conformitate. Dacă îi întreb ceva, vorbesc între ei în propriul dialect. Asta înseamnă că nu vor ca Eu să știu ce spun, vor să Mă evite și Mă consideră un străin. Oare aceasta nu este o problemă? Care este natura dorinței lor de a Mă evita? Aceasta este firea și esența unui antihrist – vrea să controleze biserica și oamenii. Indiferent ce fac antihriștii, categoric nu vor face lucrurile conform adevărurilor-principii, cu atât mai puțin vor ține cont de interesele casei lui Dumnezeu; încearcă să-și întemeieze propriile împărății și să-și facă propriile afaceri. Înseamnă asta că-și fac datoria? Înseamnă că-și întemeiază propriile împărății sub pretextul că-și fac datoria. Întrucât antihriștii au acest fel de natură, chiar dacă nu spun că iubesc statutul și că-și doresc, în mod subiectiv, statut, în momentul în care fac ceva și întind mâna, aleargă spre calea antihriștilor, natura lor demonică este dezvăluită, iar ei încearcă să-și întemeieze propriile împărății. În momentul în care fac ceva, vor să-și pornească propria afacere; în momentul în care fac ceva, încearcă să procedeze conform propriilor mijloace și metode. Când Cel de mai sus rânduiește ceva și acest lucru ajunge la ei, antihriștii nu îl pun în aplicare, ci, în schimb, îl studiază, îl analizează și au părtășie despre el. Care este obiectivul lor când au părtășie despre el? Să îi facă pe toți să-l discute, pentru a vedea dacă va fi sau nu adoptat și dacă este fezabil sau nu – nu să-l pună în aplicare. Tot ce spune și ce face Dumnezeu este adevărul, dar asta se schimbă când ajunge la un antihrist, se transformă într-un lucru pe care acesta să-l studieze. Îl studiază, îl analizează și îl discută și, în cele din urmă, îi face pe toți să nege rânduielile lui Dumnezeu și cerințele Lui de la om. În inima lui, se gândește: „Nu ești adevărul, ești doar o persoană obișnuită. Ce spui tu nu înseamnă nimic și, dacă vrei să ai ultimul cuvânt în jurisdicția mea, atunci poți s-o lași baltă! Acum, eu sunt șeful aici, așa că toată lumea trebuie să facă așa cum spun eu. Am puterea absolută de a trage sforile și de a lua decizii, iar tu nu poți fi decât o figură lipsită de autoritate aici. Trebuie să am ultimul cuvânt în toate lucrurile din sfera mea de lucru și de influență. Chiar dacă înțelegi adevărul și tot ce spui este adevărul, pentru mine nu va funcționa!” Acesta este un antihrist și un diavol, nu-i așa? Așadar, când ajung pe teritoriul unui antihrist, rânduielile de lucru ale bisericii, cerințele Celui de mai sus și adevărurile-principii nu sunt puse în aplicare deloc. Ce se poate face în privința faptului că aceste lucruri nu sunt puse în aplicare? Când o biserică nu le pune în aplicare, asta înseamnă că este ceva în neregulă cu liderii și cu lucrătorii de acolo, aceste piedici și obstacole ar trebui să fie gestionate. Crezi despre casa lui Dumnezeu că nu-ți poate face nimic? Dacă te poate folosi, atunci se și poate ocupa de tine. Crezi că aceasta este lumea? Crezi că, dacă ai influență, te comporți ca un tiran și ești destul de crud, despotic și rău, nimeni nu-ți poate face nimic? Dacă da, atunci greșești! Aceasta este casa lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu este condusă de adevăr și tratează oamenii principial. Casa lui Dumnezeu s-ar putea să te folosească și casa lui Dumnezeu s-ar putea să nu te folosească și să te elimine – dacă ești folosit sau nu este decis de un singur cuvânt de la Dumnezeu. Dacă provoci tulburări și încurci lucrurile aici într-o manieră irațională, atunci, în cele din urmă, vei fi eliminat; dacă faci eforturi ca să prestezi servicii, dacă stai aici și-ți știi locul și te porți cum se cuvine, atunci casa lui Dumnezeu te va păstra ca să prestezi servicii și va vedea cum se vor dovedi a fi serviciile pe care le prestezi.

Esența faptului că antihriștii își întemeiază propriile împărății este aceea de a le fi superiori tuturor, fără să țină cont de Dumnezeu, de adevăr și de regulile bisericii. Ei slujesc doar numele „biserică”, slujesc doar titlul „casa lui Dumnezeu”, ei slujesc doar grupul de oameni numit „frați și surori” și nu fac niciodată datoria unei ființe create, cu atât mai puțin Îl urmează pe Dumnezeu sau se supun cuvintelor Lui – asta înseamnă că își întemeiază propriile împărății. Aceasta este esența antihriștilor și această esență este aceea de a le fi superiori tuturor. Acum, este această esență condamnată sau aprobată? (Condamnată.) Și, de vreme ce este condamnată, acești oameni ar trebui să fie respinși dintre voi. Unii oameni zăpăciți, ignoranți și orbi urmează, admiră și venerează astfel de oameni când îi văd și chiar vor să facă plecăciuni în fața lor – sunt atât de nesăbuiți! Unde te pot conduce antihriștii? Când te conduc, e ca și cum te-ar conduce marele balaur roșu și nu se vor opri până nu te vor conduce într-un șanț sau în Adânc. Odată ce te-au distrus complet, îți vor da cu piciorul; nu vei câștiga nimic și vei fi crezut degeaba în Dumnezeu. Dacă sunteți orbi și nu puteți vedea cum sunt acești oameni cu adevărat și ascultați de ei, vă supuneți lor și îi urmați, atunci sunteți îngrozitor de ignoranți și meritați să muriți. Așadar, ce ar trebui să faceți dacă întâlniți o astfel de persoană? Când, în biserică, întâlniți pe cineva care se preface și este un impostor, care le este superior tuturor în orice face, care Îl disprețuiește pe Dumnezeu și disprețuiește regulile bisericii, ar trebui să luați atitudine cu toții ca să-l emondați și să-l respingeți. Dacă poate munci în casa lui Dumnezeu într-o manieră cuviincioasă, atunci păstrați-l ca să muncească; dacă nu este cuviincios și încurcă mereu lucrurile în mod irațional, atunci ar trebui să aplicați decretele administrative ale casei lui Dumnezeu și să-l înlăturați.

23 mai 2020