16. În spatele tăcerii

de Lizhi, Grecia

Nu prea îmi place să vorbesc și rareori o fac deschis și din inimă. Am crezut mereu că era din cauză că aveam o personalitate introvertită, dar după ce am trecut prin niște lucruri și am văzut ce era revelat în cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că faptul că mereu țineam totul pentru mine și că niciodată nu-mi împărtășeam cu ușurință părerile nu însemna că sunt introvertită și nici că acționam rațional. În acest lucru stătea ascunsă firea satanică a vicleniei.

Acum o vreme, am început să îndeplinesc datoria de editare. Am văzut că toți colegii de la redactare aveau experiență; înțelegeau principiile. Aveau calibru bun. Toți vedeau cine a înțeles adevărul și cine avea un real talent și cunoștințe solide. Asta m-am cam sâcâit. Eram de calibru mediu și nu aveam realitatea adevărului, așa că, dacă mi-aș exprima întâmplător opiniile în discuțiile noastre, n-aș vinde castraveți grădinarului? Nu ar conta dacă am dreptate, dar în caz contrar, toți ar crede că fac paradă, chiar dacă înțeleg superficial adevărul. Simțeam ca-r fi o mare rușine. Îmi spuneam constant să fiu discretă, să ascult mai mult și să vorbesc mai puțin. Astfel, când analizam ceva împreună, abia dacă îmi dădeam cu părerea. Odată, am venit cu o sugestie și toți au considerat-o nepotrivită – m-am simțit foarte umilită, crezând că n-ar trebui să mă bag în seamă, că voi spune ceva greșit, făcându-mă de rușine. Mi-am spus să fiu prudentă și să tac. În discuțiile ulterioare, am avut grijă să nu-mi împărtășesc gândurile, lăsându-i pe ceilalți să-și spună primii cuvântul.

Mai târziu, o soră de calibru bun și foarte perspicace s-a alăturat echipei și a fost repartizată să lucreze cu mine. Odată, discutând despre o problemă, am avut câteva idei pe care am vrut să le împărtășesc, dar m-am îngrijorat că dacă nu gândesc bine, spunând ceva nedemn de analiză, această soră nouă ar putea crede că sunt simplă și naivă și-ar vedea cine sunt de fapt. N-am vrut să mă disprețuiască. Am decis să o las baltă și să ascult ce are de spus. Lucrând la această problemă în următoarele zile, de-abia mi-am spus părerea. Doar acceptam ce spunea, crezând că asta mă va scuti de o posibilă rușine și că-mi va ușura situația. De vreme ce nu vorbeam mult, mediul de colaborare era destul de anost. Uneori, când ea dădea de o problemă, iar eu nu-mi spuneam părerea, pur și simplu rămâneam blocate. Productivitatea noastră era foarte mică și progresul muncii era întârziat. Cu timpul, am vorbit tot mai puțin, iar dac-aveam o părere, o tot suceam, gândindu-mă mult înainte să vorbesc. Eram deprimată și nu realizam mai nimic în datoria mea. Eram blocată în acea stare, simțindu-mă abătută și neliniștită. Atunci am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog, spunând: „Dumnezeule, nu simt deloc luminarea Duhului Sfânt în datoria mea și progresez puțin cu munca. Nu știu ce firi corupte disprețuite de Tine zac în mine – Te rog, îndrumă-mă să mă cunosc.”

Într-o zi, reflectând asupra mea în devoționalele mele, m-am gândit la cuvântul „șiret”. Am găsit asta căutând cuvinte relevante de la Dumnezeu: „S-ar putea ca o persoană să nu se deschidă niciodată și să nu comunice cu ceilalți ceea ce gândește. Și în tot ceea ce face, nu se consultă niciodată cu ceilalți, ci în schimb e închisă, aparent în gardă împotriva altora la fiecare pas. Se ascunde cât se poate de bine. Nu e asta o persoană vicleană? De exemplu, are o idee pe care o consideră ingenioasă și se gândește: «O voi păstra pentru mine deocamdată. Dacă o împărtășesc, ai putea s-o folosești și să-mi furi meritele. O voi ține pentru mine.» Sau dacă e ceva ce nu înțelege pe deplin, se va gândi: «Nu voi vorbi acum. Dacă o fac, iar cineva spune ceva mai presus, n-o să arăt ca un prost? Toată lumea mă va vedea exact așa cum sunt, îmi va vedea slăbiciunea în acest sens. N-ar trebui să spun nimic.» Indiferent de perspectivă sau raționament, indiferent de motivul care e la bază, ei se tem că toată lumea îi va vedea așa cum sunt. Ei abordează întotdeauna propria datorie și oamenii, lucrurile și evenimentele cu acest fel de perspectivă și atitudine. Ce fel de fire e asta? O fire vicleană, înșelătoare și rea” („Doar prin practicarea adevărului, omul poate deține umanitatea normală” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Citind asta, am rămas cu inima îndurerată. Cuvintele lui Dumnezeu au expus perfect adevărata mea stare, iar cuvintele „o fire vicleană, înșelătoare și rea” au fost zguduitoare și neplăcute pentru mine. Nevorbind direct, neexprimându-mi părerea, chiar dacă părea rațională, am văzut că unelteam. Aveam propriile viziuni și păreri asupra problemelor noastre, dar când nu mă simțeam complet stăpână pe situație, mă temeam de respingerea spuselor mele, de știrbirea reputației și disprețul celorlalți. Așadar, m-am reținut, analizând mai întâi spusele celorlalți și începând de acolo. Oare nu eram șireată și vicleană? Mereu crezusem că asta se aplică doar celor care uneltesc, sunt înșelători și trădători. Toți prietenii și colegii mei mă considerau o persoană sinceră, fără motive ascunse. Mereu i-am urât pe înșelători, veșnic preocupați de cum stă treaba. Nu m-am considerat niciodată ca ei. Dar, apoi, am văzut că, deși nu spuneam direct minciuni și nu făceam lucruri ca acei oameni, tot eram condusă de natura mea vicleană. Eram atentă la tot ce spuneam și făceam și eram de-acord cu toate, temându-mă să nu par incompetentă și să nu fiu văzută așa cum sunt. Eram nesinceră la tot pasul, deghizându-mă ca să-mi apăr reputația. În orice problemă din datoria mea, nu spuneam ce gândeam, eram vicleană, înșelătoare și evazivă, ignorând interesele casei lui Dumnezeu. În sfârșit am realizat că eram, de fapt, o persoană șireată și vicleană. Întotdeauna crezusem că nu sunt vorbăreață pentru că așa e personalitatea mea. Nu analizasem firea satanică din spatele ei. Doar atunci am văzut cât de puțin mă cunosc.

Un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu m-a ajutat să clarific lucrurile. Dumnezeu spune: „Satana îi corupe pe oameni prin educație și influența guvernelor naționale, a celor celebri și măreți. Cuvintele lor diavolești au devenit viața natură a omului. «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul» este o binecunoscută zicală satanică care a fost insuflată în fiecare și care a devenit viața omului. Există alte câteva cuvinte ale filosofiilor de viață care sunt, de asemenea, ca acestea. Satana folosește cultura tradițională a fiecărei națiuni pentru a educa, înșela și corupe oamenii, determinând omenirea să cadă și să fie înghițită de un abis nemărginit al distrugerii și, în final, oamenii sunt distruși de Dumnezeu pentru că ei îl slujesc pe Satana și I se opun lui Dumnezeu. […] Există încă multe otrăvuri satanice în viața oamenilor, în comportamentul și în conduita lor; aproape că nu au nicio fărâmă de adevăr. De exemplu: toate filosofiile lor de viață, modurile lor de a face lucrurile și maximele lor sunt pline de otrăvurile marelui balaur roșu și toate vin de la Satana. Așadar, toate lucrurile care curg prin oasele și sângele oamenilor sunt toate lucrurile Satanei. […] Omul a fost corupt prea profund de Satana. Veninul Satanei curge prin sângele fiecărei persoane, iar natura omului este vizibil coruptă, rea și reacționară, plină de filosofiile Satanei și cufundată în ele – este în totalitate o natură răzvrătită împotriva lui Dumnezeu. Iată de ce oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu și I se opun” („Cum să cunoști natura omului” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Cuvintele Lui mi-au mers la inimă. Am văzut că urmasem tot timpul filosofii satanice: „Deschide-ți urechile și închide-ți gura” și „Tăcerea e de aur, vorba de argint și cel care vorbește mult greșește mult.” Fiind un „receptor” în loc de „megafon” cu ceilalți, nu trebuia să-mi dezvălui slăbiciunile sau să par ridicolă. Înăbușind ceea ce voiam să spun, multe dintre ideile mele greșite nu au ieșit niciodată la iveală și, desigur, nimeni nu a putut să-mi arate greșelile sau să mă contrazică. Astfel, îmi salvam imaginea, fiind convinsă că „Tăcerea e de aur” și „Deschide-ți urechile și închide-ți gura” era cea mai bună cale. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, tot nu m-am putut abține să nu las aceste lucruri să-mi dicteze interacțiunile cu frații și surorile. Am simțit că dacă nu spun multe sau nu vorbesc, nimeni nu va afla de eșecurile și neajunsurile mele și-mi pot proteja imaginea. Am trăit urmând aceste filosofii satanice și oricând am vrut să-mi spun părerea, mă gândeam mereu la ce pierd sau câștig și la ce vor crede ceilalți. Dacă credeam că am șanse să mă fac de râs, o luam pe calea sigură, nespunând și nefăcând nimic. Aceste otrăvuri satanice m-au făcut tot mai șireată și vicleană și m-au determina să mă îndoiesc și să mă feresc de ceilalți. Nu luam inițiativa de a comunica deschis, iar munca mea cu ceilalți era deprimantă și monotonă. Nu avea cum să-mi fac bine treaba în acest fel.

Recunoscând asta, m-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume să înlătur acest aspect al firii mele corupte. După aceea, m-am străduit în discuțiile cu frații și surorile să renunț la motivele personale și să încep să-mi ofer propriile gânduri, fără să-mi fac griji de ce impresie voi da. Discutam cu frații și surorile ideile mai puțin dezvoltate; când întâlneam greutăți în datoria noastră, ne rugam și căutam împreună, comunicând. Astfel, am găsit o cale de-a avansa. Dar fiindcă eram profund coruptă de Satana, încă nu mă puteam abține să nu mă las mânată de firea mea coruptă. Odată, la o discuție despre o problemă din datoria noastră, au fost prezenți și câțiva supervizori. Mi-am zis: „E bine să schimb idei cu frații și surorile, dar cu supervizorii de față, ce vor crede despre calibrul meu dacă gândesc și înțeleg greșit? Dacă vor crede că nu sunt potrivită pentru datorie și mă vor scoate din echipă – ce vor crede ceilalți despre mine? Nu voi mai putea să merg cu fruntea sus.” Măcinată de aceste griji, n-am scos niciun cuvânt pe durata întregii discuții. La sfârșit, unul dintre supervizori m-a întrebat de ce nu am spus nimic. M-am simțit încurcată și vinovată și nu am știut ce să-i răspund. Într-un final, am spus: „A fost o expunere a firii mele viclene; de teamă că spun prea multe, n-am îndrăznit să vorbesc.” Dar după asta, tot nu m-am simțit bine. Chiar dacă am recunoscut corupția pe care o arătam, oare voi face același lucru și data viitoare, în aceeași situație? Reflectând la asta, am văzut că, deși aveam o oarecare cunoaștere de sine și mă conformasem cuvintelor lui Dumnezeu, expunând această problemă, tot nu mă puteam stăpâni să nu trăiesc după această fire coruptă, pusă în fața unei provocări. Nu m-am căit, nici schimbat cu adevărat. Am venit în fața lui Dumnezeu să mă rog, cerându-i să mă îndrume să mă cunosc bine.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Antihriștii cred că, dacă le place întotdeauna să vorbească și să-și deschidă inima față de ceilalți, toată lumea îi va citi ca pe o carte deschisă și va vedea că nu au profunzime, ci sunt doar oameni obișnuiți, și apoi nu îi va mai respecta. Ce înseamnă când alții nu îi respectă? Înseamnă că nu mai au un loc înalt în inimile altora și că par destul de banali, de simpli, de obișnuiți. Asta nu sunt antihriștii dispuși să vadă. De aceea, când îi văd pe alții care se dezvăluie întotdeauna și spun că au fost negativi, că s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și în ce chestiuni au greșit ieri, și că astăzi suferă și pătimesc pentru că nu au fost persoane cinstite, antihriștii nu spun niciodată astfel de lucruri, ci le țin ascunse adânc în sinea lor. Există unii care vorbesc puțin pentru că au un calibru slab și o minte simplă și nu au multe gânduri. Și cei din teapa antihriștilor vorbesc puțin, dar nu cele de mai sus sunt motivele – mai degrabă este o problemă cu firea lor. Vorbesc puțin când îi văd pe alții, iar când alții vorbesc despre o chestiune, nu își oferă cu ușurință opinia. De ce nu-și oferă părerile? În primul rând, cu siguranță nu au adevărul și nu pot vedea nicio chestiune în profunzime; de îndată ce vorbesc, fac greșeli, iar alții îi vor vedea așa cum sunt. Așadar, simulează tăcerea și profunzimea, lăsându-i pe ceilalți în incapacitatea de a-i evalua cu precizie și chiar făcându-i să creadă că sunt geniali și excepționali. În acest fel, nimeni nu îi va considera banali. Mai mult, văzându-le comportamentul calm și liniștit, oamenii vor avea o părere foarte bună despre ei și nu vor îndrăzni să-i desconsidere. Acestea sunt viclenia și răul antihriștilor; faptul că nu oferă cu ușurință păreri face parte din această fire a lor. Ei nu oferă cu ușurință păreri nu pentru că nu le au – au unele opinii eronate și denaturate, opinii care nu sunt deloc în conformitate cu adevărul, iar unele dintre acestea nu pot vedea lumina zilei – totuși, indiferent ce fel de opinii au, nu le oferă cu mărinimie. Nu le oferă cu mărinimie nu pentru că se tem că alții ar putea să-și asume meritele pentru ele, ci pentru că vor să le ascundă; nu îndrăznesc să-și expună clar opiniile de teamă să nu fie văzuți drept ceea ce sunt. […] Își cunosc valoarea și au un alt motiv vrednic de dispreț: doresc să fie foarte respectați. Nu este acesta cel mai respingător lucru?” („Ei se poartă într-un mod tainic și individualist, sunt despotici și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și îi forțează pe alții să li se supună” în Demascarea antihriștilor). Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu mi-a atins sufletul. Am crezut în: „Tăcerea e de aur”, „Cine vorbește mult greșește mult.” Doar îmi apăram imaginea, de teamă să nu greșesc, să nu mă fac de râs și să nu fiu umilită, vrând, de fapt, să fiu apreciată. Voiam ca tot ce spuneam, toate părerile exprimate să câștige admirația și aprobarea celorlalți, să fiu apreciată. Urmând acest scop, am fost nesinceră și m-am ascuns, m-a măcinat tot ce spuneam și făceam, vrând să par chibzuită. În discuțiile cu supervizorii, am fost foarte preocupată să-mi protejez imaginea și statutul, așa că n-am îndrăznit să-mi spun părerile, gândindu-mă că nu ar fi nicio problemă dacă am dreptate, dar că mi-aș da în vileag lipsa de înțelegere, în caz contrar. Apoi, dacă supervizorii nu erau impresionați și îmi pierdeam datoria, statutul meu ar fi știrbit pentru totdeauna. Cu astfel de motive sinistre, doar am tăcut, temându-mă să-mi exprim deschis gândurile și părerile, neîndrăznind nici să pronunț un simplu: „Nu cred că înțeleg asta.” A fost demn de dispreț și rușinos! Mi-am dat seama că în colaborarea mea cu ceilalți în datoria mea și în interacțiunile de zi cu zi cu frații și surorile, eram tăcută și păream cinstită, dar în sinea mea, nutream viclenie. Îmi ascundeam urâțenia, mascându-mă și înșelându-i pe ceilalți. Și când erau părtășii despre adevăr, discuții despre probleme, acceptam totul, sperând să-mi păstrez statutul și imaginea în ochii celorlalți. Mi-am iubit imaginea și reputația mai mult decât adevărul și dreptatea – dezvăluiam pe deplin firea vicleană și rea a unui antihrist. În acest punct al reflectării mele, am văzut cât de periculoasă era starea mea. M-am gândit cum în Epoca Harului, Dumnezeu le-a spus celor care nu I-au făcut voia: „Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»” (Matei 7:23). Am avut credință, dar n-am pus în practică cuvintele lui Dumnezeu și n-am acționat practic pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu; N-am reușit să fiu deschisă și cinstită în părtășia cu frații și surorile. În schimb, îmi ascundeam mereu partea nedorită, încercând totul pentru a-mi proteja imaginea și a-i face pe ceilalți să mă aprecieze. Mă luptam cu Dumnezeu pentru statut și mă opuneam Lui, ca un antihrist. Am știut că dacă nu mă căiesc, voi fi în cele din urmă eliminată de Dumnezeu. Înțelegând asta, natura mea coruptă m-a umplut de revoltă și m-a făcut să văd cât de periculos ar fi să continuu în această direcție. A trebuit să mă căiesc în fața lui Dumnezeu, să-I practic cuvintele și să mă lepăd de trup.

După aceea, când le-am destăinuit starea mea fraților și surorilor, o soră mi-a trimis un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Când oamenii își fac datoria sau orice lucrare înaintea lui Dumnezeu, inima lor trebuie să fie pură ca un vas cu apă – limpede precum cristalul – atitudinea lor trebuie să fie corectă. Ce fel de atitudine este corectă? Indiferent de ceea ce faci, poți împărtăși cu ceilalți ceea ce ai în inimă, orice idei ai putea avea. Dacă ei spun că ideea ta nu va funcționa și sugerează altceva, tu asculți și spui: «Bună idee, hai s-o folosim. A mea nu era bună, era lipsită de perspectivă, nedezvoltată.» Din cuvintele și faptele tale, toată lumea va vedea că ai principii clare precum cristalul în purtarea ta, că nu există întuneric în inima ta și acționezi și vorbești sincer, bazându-te pe o atitudine onestă. Spui lucrurilor pe nume. Dacă este, este; dacă nu este, nu este. Fără trucuri, fără secrete, doar o persoană foarte transparentă. Nu e acesta un fel de atitudine? Aceasta e o atitudine față de oameni, evenimente și lucruri care este reprezentativă pentru firea acestei persoane” („Doar prin practicarea adevărului, omul poate deține umanitatea normală” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Am citit și acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu le cere oamenilor să nu fie înșelători, ci să fie cinstiți, să vorbească cinstit și să facă lucruri cinstite. Semnificația faptului că Dumnezeu spune acest lucru e de a permite oamenilor să aibă o adevărată asemănare umană, astfel încât să nu aibă asemănarea Satanei, care vorbește ca un șarpe ce se târăște pe pământ, ambiguizând întotdeauna, încâlcind adevărul chestiunii. Adică, acest lucru e spus astfel încât oamenii, atât cu cuvântul, cât și cu fapta, să poată trăi o viață demnă și dreaptă, fără o latură întunecată, fără nimic rușinos, cu o inimă curată, cu ceea ce e afară în armonie cu ceea ce e înăuntru; ei spun orice gândesc în inima lor și nu înșală pe nimeni și nu-L înșală pe Dumnezeu, fără a ține nimic ascuns, cu inima ca o bucată de pământ pur. Acesta e obiectivul pentru care Dumnezeu le cere oamenilor să fie oameni cinstiți” („Omul este cel mai mare beneficiar al planului de gestionare al lui Dumnezeu” în Consemnări ale Cuvântărilor lui Hristos din zilele de pe urmă). Am văzut în aceste fragmente că lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, care sunt simpli și direcți, fără înșelăciune sau viclenie față de Dumnezeu și sinceri cu ceilalți. Ei spun tot ce simt, fără ocolișuri, astfel încât și Dumnezeu, și omul să le poată vedea adevăratul suflet. Așa ar trebui să ne prezentăm – drepți și onești. O persoană cinstită iubește adevărul și lucrurile pozitive. Astfel, obține mai ușor adevărul și poate fi desăvârșită de Dumnezeu. Eu, pe de altă parte, nu puteam spune din inimă niciun cuvânt adevărat în interacțiunile și colaborările mele cu ceilalți. Discursul și faptele mele nu erau transparente – eram obscură și vicleană și n-aveam cum să înțeleg și să obțin adevărul. De fapt, Dumnezeu cunoaște calibrul meu cu desăvârșire, la fel și profunzimea înțelegerii mele. Ascunzându-mă, pot să-i păcălesc pe oameni, dar niciodată, pe Dumnezeu. Dumnezeu a văzut cât de rău și oribil a fost să înșel și să fiu necinstită, deci nu avea cum să lucreze ca să mă îndrume. Totuși, să pun adevărul în practică cum o cere Dumnezeu și să fiu cinstită, să vorbesc deschis cu ceilalți, fie că am o părere greșită sau nu, nu va fi atât de greu și Îi aduce bucurie și lui Dumnezeu. În plus, doar vorbind pot să aflu unde greșesc, să fiu sfătuită și ajutată, fiind singura cale de a progresa. Chiar dacă asta înseamnă să-mi știrbesc puțin imaginea, e foarte benefic pentru înțelegerea adevărului și creșterea mea în viață. Înainte, chiar nu știam cum să mă port. Dar, odată ce Dumnezeu ne-a luat de mână ca să ne-nvețe cum să vorbim și să ne purtăm, puteam să trăim o asemănare umană. Am ajuns să înțeleg intențiile lui bune și m-am simțit foarte încurajată, obținând și o cale a practicii.

După aceea, când lucram cu frați și surori sau când comunicam cu supervizori în datoria mea, am început să mă destăinui, fără secrete, să nu-mi mai protejez reputația și statutul. Am încercat să spun ceea ce credeam cu adevărat, să fiu directă cu frații și surorile. Le puteam destăinui că ideile-mi erau necoapte, înțelegerea, superficială și gândirea, simplistă, iar ei erau bineveniți să corecteze lipsurile. Să practic asta a fost o mare eliberare pentru mine. Nu era umilitor să mă înșel; de fapt, să mă ascunde și să dau o impresie falsă pentru a fi admirată de ceilalți, asta era ipocrit și rușinos. Curând, am început să lucrez cu sora cea mai veche din echipă. Se descurca bine cu munca și părtășia despre adevăr, așa că am ezitat să-mi exprim părerile în timp ce lucram cu ea, ca să nu-mi dau în vileag neajunsurile și ca să par mai rațională. Când mi-a încolțit această idee, mi-am dat seama imediat că iar voiam să mă ascund, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și m-am lepădat de mine. De atunci încolo, nu m-am mai reținut în discuțiile mele cu acea soră, ci m-am oferit să-mi împărtășesc părerea. Aceste discuții reciproce m-au ajutat să văd dacă părerea mea era întemeiată sau nu și unde ar putea fi greșită. Ea mi-a văzut slăbiciunile și m-a sfătuit în mod corespunzător. Acest fel de colaborare mi-a permis să progresez în munca și în înțelegerea principiilor. Comunicând și discutând de bunăvoie cu ceilalți, fiind o persoană cinstită și făcându-mi datoria fără să mă ascund de Dumnezeu, întunecimea din inima mea s-a risipit bine, iar eu m-am simțit mult mai destinsă. De asemenea, am început să-mi fac datoria mai bine. Mulțumesc din suflet pentru îndrumarea lui Dumnezeu!

Anterior: 15. După minciuni

Înainte: 17. Nu mai folosesc drept scuză calibrul slab

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Cuvânt înainte

Anul 1991 a fost un an de o însemnătate enormă și vastă pentru întreaga omenire, pe cât de profund coruptă este ea. Acesta a fost anul în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger