(V) Despre cum să fii o persoană cinstită

384. S-ar cuveni să știți că lui Dumnezeu Îi place omul cinstit. În esență, Dumnezeu este onest și, astfel, puteți avea mereu încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El. Sinceritatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată adevărul, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om. Ceea ce spun este foarte simplu, dar pentru voi este de două ori mai dificil. Mulți ar prefera să fie condamnați la iad decât să vorbească și să acționeze sincer. Nu e de mirare că am alt tratament pentru cei care sunt necinstiți. Desigur, înțeleg bine cât de greu vă este să fiți oameni onești. Pentru că toți sunteți atât de inteligenți și de pricepuți să apreciați măsura unui om cu micul vostru etalon, munca Mea devine mult mai simplă. Și din moment ce vă îmbrățișați fiecare secretele, atunci vă voi trimite, unul câte unul, în dezastru pentru a fi „școliți” prin foc, pentru ca apoi să puteți deveni total devotați credinței în cuvintele Mele. În cele din urmă, voi smulge din gurile voastre cuvintele „Dumnezeu este un Dumnezeu credincios”, după care vă veți bate în piept și vă veți plânge: „Înșelătoare este inima omului!” Care va fi starea voastră cu această ocazie? Îmi imaginez că nu veți fi atât de triumfători așa cum sunteți acum. Și mult mai puțin veți fi „prea profunzi pentru a fi înțeleși”, așa cum sunteți acum. Unii se comportă cuviincios și par a fi deosebit de „bine crescuți” în prezența lui Dumnezeu, totuși, își dau arama pe față în prezența Duhului. Ați include un astfel de om printre cei cinstiți? Dacă tu ești un ipocrit, un expert în „relațiile interpersonale”, atunci Eu spun că ești cu siguranță unul care încearcă să se joace cu Dumnezeu. Dacă vorbele ți-s pline de scuze și justificări fără valoare, atunci spun că tu ești un om care ezită să pună adevărul în practică. Dacă ai multe confidențe pe care nu ești dispus să le împărtășești și dacă nu ești dispus să îți dezvălui secretele – adică, dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om care nu va primi mântuirea cu ușurință și care nu va ieși cu ușurință din întuneric. Dacă a căuta calea adevărului este pe placul tău, atunci tu ești unul care locuiește întotdeauna în lumină. Dacă ești foarte bucuros să fii un făcător de servicii în casa lui Dumnezeu, lucrând cu sârguință și conștiincios în anonimat, dăruind mereu și neluând niciodată, atunci Eu spun că ești un sfânt credincios, deoarece nu cauți nicio recompensă și, pur și simplu, ești un om onest. Dacă ești dispus să fii deschis, dacă ești dispus să cheltuiești tot ce ai, dacă poți să-ți sacrifici viața pentru Dumnezeu și să mărturisești ferm, dacă ești cinstit până într-acolo încât nu știi decât să-L mulțumești pe Dumnezeu și să nu te gândești doar la tine sau să iei pentru tine însuţi, atunci Eu spun că acești oameni sunt cei hrăniți în lumină și care vor trăi veșnic în Împărăție.

Fragment din „Trei avertismente” în Cuvântul Se arată în trup

385. Îi apreciez foarte mult pe aceia care nu nutresc suspiciuni cu privire la alții și, de asemenea, Îmi plac foarte mult aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; de aceste două tipuri de oameni Eu mă îngrijesc foarte mult, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri. Dacă ești foarte înșelător, atunci vei avea o inimă precaută și gânduri de suspiciune cu privire la toate lucrurile și toți oamenii. Din această cauză, credința ta în Mine este clădită pe o temelie de suspiciune. Acest tip de credință este unul pe care nu îl voi recunoaște niciodată. Din cauza lipsei credinței autentice, vei ajunge și mai departe de dragostea adevărată. Iar dacă ești capabil să te îndoiești de Dumnezeu și să faci speculații cu privire la El după bunul tău plac, atunci nu încape îndoială că ești cel mai înșelător dintre oameni. Tu faci speculații despre faptul dacă Dumnezeu poate fi asemenea omului: păcătos de neiertat, cu un caracter meschin, lipsit de corectitudine și rațiune, fără simțul dreptății, predispus la tactici răutăcioase, trădătoare și viclene, precum și încântat de rău și de întuneric și așa mai departe. Nu este motivul pentru care omul are astfel de gânduri acela că omul nu-L cunoaște câtuși de puțin pe Dumnezeu? Acest fel de credință este pur și simplu păcat! Mai mult, unii chiar cred că cei care sunt pe placul Meu nu sunt nimeni alții decât lingușitorii și slugarnicii, iar cei cărora le lipsesc aceste abilități nu vor fi bineveniți și își vor pierde locul în casa lui Dumnezeu. Aceasta este întreaga cunoștință pe care ați acumulat-o de-a lungul atâtor ani? Aceasta este ceea ce ați câștigat? Iar cunoștința voastră despre Mine nu se oprește la aceste înțelegeri greșite; chiar mai rea este blasfemia voastră împotriva Duhului lui Dumnezeu și denigrarea Cerului. De aceea spun că acest fel de credință ca a voastră vă va face doar să vă îndepărtați și mai tare de Mine și să vă împotriviți Mie și mai mult.

Fragment din „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ” în Cuvântul Se arată în trup

386. Astăzi, cei mai mulți oameni sunt prea speriați să își dezvăluie faptele înaintea lui Dumnezeu; deși Îi poți amăgi trupul, nu Îi poți amăgi Duhul. Orice lucru care nu poate face față cercetării atente a lui Dumnezeu este în dezacord cu adevărul și trebuie lepădat; să procedezi altfel înseamnă să păcătuiești împotriva lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să-ți deschizi inima înaintea lui Dumnezeu tot timpul, când te rogi, când vorbești și ai părtășie cu frații și surorile și când îți îndeplinești datoria și îți vezi de treburile tale. Când îți îndeplinești rolul, Dumnezeu este cu tine și, atât timp cât țelul tău este bun și este în favoarea lucrării din casa lui Dumnezeu, El va accepta tot ceea ce faci; de aceea, ar trebui să te dedici cu sinceritate îndeplinirii rolului tău. Când te rogi, dacă în inima ta ai dragoste pentru Dumnezeu și te afli în căutarea îngrijirii, protecției și cercetării atente a lui Dumnezeu, dacă aceste lucruri sunt țelul tău, rugăciunile tale își vor găsi ascultarea. De exemplu, când te rogi la întâlniri, dacă îți deschizi inima și te rogi lui Dumnezeu și Îi spui tot ce simți fără să ascunzi adevărul, atunci rugăciunile tale vor fi cu siguranță ascultate. […]

Să crezi în Dumnezeu înseamnă că toate faptele tale trebuie aduse înaintea lui Dumnezeu și supuse cercetării Lui atente. Dacă faptele tale pot fi aduse înaintea Duhului lui Dumnezeu, dar nu înaintea trupului lui Dumnezeu, înseamnă că nu te-ai supus cercetării atente a Duhului Său. Cine este Duhul lui Dumnezeu? Care este persoana căreia Dumnezeu îi este martor? Nu sunt Ei unul și același? Cei mai mulți Îi consideră două ființe separate, crezând că Duhul lui Dumnezeu este Duhul lui Dumnezeu, și că persoana căreia Dumnezeu îi e martor este doar un simplu om. Dar nu te înșeli? În numele cui lucrează această persoană? Cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu întrupat nu au înțelegere spirituală. Duhul lui Dumnezeu și trupul Său întrupat sunt unul și același, pentru că Duhul lui Dumnezeu se materializează în trup. Dacă această persoană a fost aspră cu tine, va fi Duhul lui Dumnezeu bun? Nu ești dezorientat? Astăzi, toți cei care nu pot accepta atenta cercetare a lui Dumnezeu nu pot obține binecuvântarea Sa, iar cine nu cunoaște pe Dumnezeu întrupat nu poate fi desăvârșit. Cercetează-ți toate faptele și vezi dacă pot fi aduse înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu îți poți aduce toate faptele înaintea lui Dumnezeu, înseamnă că ești un răufăcător. Pot fi răufăcătorii desăvârșiți? Tot ceea ce faci, fiecare acțiune, fiecare intenție și fiecare reacție ar trebui aduse înaintea lui Dumnezeu. Chiar și viața ta spirituală de zi cu zi – rugăciunile tale, apropierea ta de Dumnezeu, modul în care mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, părtășia cu frații și surorile, și viața în sânul Bisericii – și contribuția ta în parteneriat pot fi aduse înaintea lui Dumnezeu ca să le cerceteze atent. O astfel de practică te ajută să dobândești creșterea în viață. Procesul de acceptare a cercetării atente a lui Dumnezeu este procesul de purificare. Cu cât poți să accepți mai mult cercetarea atentă a lui Dumnezeu, cu atât ești mai purificat și mai în rânduială cu voia lui Dumnezeu, ca să nu te lași pradă depravării, iar inima ta va trăi înaintea Lui. Cu cât accepți mai mult cercetarea Lui atentă, cu atât mai mari vor fi umilirea Satanei și puterea ta de a te lepăda de trup. De aceea, acceptarea cercetării atente a lui Dumnezeu este o cale a practicii pe care oamenii ar trebui să o urmeze. Orice faci, chiar și când comunici cu frații și surorile tale, poți să îți aduci faptele înaintea lui Dumnezeu și să cauți atenta Lui cercetare și să te supui lui Dumnezeu Însuși; toate acestea îți vor face practica mult mai corectă. Numai dacă aduci toate faptele tale înaintea lui Dumnezeu și accepți atenta Lui cercetare poți fi o persoană care trăiește în prezența lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care sunt pe placul inimii Sale” în Cuvântul Se arată în trup

387. Dacă vrei să fii o persoană cinstită, trebuie, mai întâi, să-ți deschizi inima, astfel încât toți să poată să o cerceteze, să vadă tot ceea ce gândești și să îți zărească adevărata față; nu trebuie să încerci să te ascunzi sau să pretinzi că ești altfel ca să fii văzut bine. Doar atunci oamenii vor avea încredere în tine și te vor considera cinstit. Aceasta este practica cea mai importantă și premisa pentru a fi o persoană cinstită. Tot timpul te prefaci, tot timpul simulezi sfințenia, virtutea, măreția, simulezi înalte calități morale. Nu-i lași pe oameni să-ți vadă corupția și eșecurile. Le prezinți oamenilor o imagine falsă, astfel încât ei să creadă că ești integru, măreț, că te sacrifici, că ești imparțial și altruist. Aceasta este înșelăciune. Nu te ascunde și nu te arăta altfel decât ești; în schimb, deschide-te și deschide-ți inima pentru ca ceilalți să vadă. Dacă poți să îți deschizi inima, astfel încât ceilalți să vadă, și să-ți dezvălui toate gândurile și planurile – atât pozitive, cât și negative – nu ești atunci cinstit? Dacă poți să te deschizi pentru ca ceilalți să vadă, atunci și Dumnezeu te va vedea și va spune: „Te-ai deschis pentru ca ceilalți să te vadă, așa că și înaintea Mea ești, negreșit, cinstit.” Dacă doar te deschizi înaintea lui Dumnezeu când alții nu te văd, iar când te afli în compania lor pretinzi mereu că ești măreț și virtuos sau drept și altruist, atunci ce va gândi și va spune Dumnezeu? El va spune: „Ești într-adevăr înșelător ; ești pur și simplu ipocrit și mărunt; și nu ești o persoană cinstită.” Așadar, Dumnezeu te va condamna. Dacă dorești să fii o persoană cinstită, atunci, indiferent ce faci înaintea lui Dumnezeu sau a altor oameni, ar trebui să fii capabil să te deschizi și te arăți așa cum ești.

Fragment din „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

388. Destinația și soarta voastră sunt foarte importante pentru voi – ele sunt de maximă preocupare. Voi credeți că dacă nu faceți lucrurile cu mare grijă, aceasta va fi echivalentă cu lipsa destinației și distrugerea destinului. Dar v-a trecut vreodată prin minte că dacă eforturile depuse de cineva sunt doar de dragul destinației sale, atunci ele sunt doar o muncă în zadar? Astfel de eforturi nu sunt autentice – sunt false și înșelătoare. Dacă așa stau lucrurile, atunci cei care lucrează pentru destinația lor își vor primi înfrângerea finală, deoarece eșecul credinței oamenilor în Dumnezeu se întâmplă din cauza înșelăciunii. Am spus mai devreme că nu-Mi place să fiu flatat sau lingușit, sau tratat cu entuziasm. Îmi place ca oamenii sinceri să înfrunte adevărul și așteptările Mele. Mai mult, Îmi place când oamenii pot arăta cea mai mare grijă și considerație pentru inima Mea și când chiar pot să renunțe la toate lucrurile de dragul Meu. Numai astfel poate fi inima Mea mângâiată.

Fragment din „Despre destinație” în Cuvântul Se arată în trup

389. Doar dacă oamenii caută să fie sinceri pot să afle cât de profund sunt corupți și dacă au sau nu vreo asemănare umană; doar când practică sinceritatea pot deveni conștienți de câte minciuni spun și de cât de profund sunt ascunse înșelătoria și necinstea lor. Doar având experiența practicării onestității, oamenii pot să ajungă treptat să cunoască adevărul corupției lor și să își recunoască natura-esență, și doar atunci pot fi constant purificate firile lor corupte. Doar în cursul purificării constante a firilor lor corupte vor putea oamenii să obțină adevărul. Experimentați aceste cuvinte fără grabă. Dumnezeu nu îi desăvârșește pe cei care sunt înșelători. Dacă inima ta nu este cinstită, dacă tu nu ești o persoană cinstită, atunci Dumnezeu nu te va câștiga niciodată. Nici tu nu vei câștiga adevărul și vei fi incapabil să-L câștigi pe Dumnezeu. Dacă nu-L poți câștiga pe Dumnezeu și nu înțelegi adevărul, atunci înseamnă că ești ostil față de El, că ești incompatibil cu Dumnezeu și că El nu este Dumnezeul tău. Și dacă Dumnezeu nu este Dumnezeul tău, nu poți obține mântuirea. Dacă nu poți obține mântuirea, vei fi mereu un dușman înverșunat al lui Dumnezeu și rezultatul tău este stabilit. Așadar, dacă oamenii vor să fie mântuiți, atunci trebuie să înceapă prin a fi cinstiți. Există un semn care îi distinge pe cei care vor fi câștigați în cele din urmă de Dumnezeu. Știți care este? Este scris în Apocalipsă, în Biblie: „Iar în gura lor nu s-a găsit nicio minciună; ei sunt fără prihană.” Cine sunt „ei”? Ei sunt cei desăvârșiți și câștigați de Dumnezeu, și sunt mântuiți. Cum îi descrie Dumnezeu pe acești oameni? Care sunt caracteristicile și expresiile acțiunilor lor? (Ei sunt fără prihană. Ei nu spun minciuni.) Ar trebui să înțelegeți cu toții ce înseamnă să nu spui minciuni: înseamnă să fii sincer. Ce înseamnă să fii fără prihană? Cum definește Dumnezeu pe cineva fără prihană? Cei fără prihană sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău; sunt cei care pot să rămână credincioși căii lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt perfecți în ochii lui Dumnezeu; sunt fără pată.

Fragment din „Șase indicatori ai progresului în viață” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

390. Tu ar trebui să știi dacă în tine există credință adevărată și loialitate adevărată, dacă ai un trecut în care ai suferit pentru Dumnezeu și dacă te-ai supus pe deplin lui Dumnezeu. Dacă îți lipsesc acestea, atunci rămân în tine neascultarea, înșelăciunea, lăcomia și nemulțumirea. De vreme ce inima ta este departe de a fi sinceră, nu ai primit niciodată o recunoaștere pozitivă de la Dumnezeu și nu ai trăit niciodată în lumină. Care va fi soarta cuiva la sfârșit depinde de faptul dacă acea persoană are o inimă cinstită și sângerie și dacă are un suflet pur. Dacă tu ești un om foarte necinstit, care are o inimă plină de răutate și un suflet necurat, atunci fii sigur că vei sfârși în locul unde omul este pedepsit, așa cum este scris în consemnarea sorții tale. Dacă tu pretinzi că ești foarte cinstit și, totuși, nu reușești niciodată să acționezi în conformitate cu adevărul sau să rostești o vorbă adevărată, atunci tot mai aștepți ca Dumnezeu să te răsplătească? Tu încă mai speri ca Dumnezeu să te considere lumina ochilor Lui? Nu este acesta un mod absurd de gândire? Tu Îl înșeli pe Dumnezeu în toate lucrurile, deci cum poate casa lui Dumnezeu să găzduiască pe unul ca tine, ale cărui mâini sunt necurate?

Fragment din „Trei avertismente” în Cuvântul Se arată în trup

Anterior: (IV) Despre cum să ne supunem judecății și mustrării, încercărilor și rafinării

Înainte: (VI) Despre cum să practicăm ascultarea de Dumnezeu

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Calea … (4)

Faptul că oamenii sunt capabili să descopere frumusețea lui Dumnezeu și să caute calea de a-L iubi pe Dumnezeu în epoca vremurilor noastre...

Oare există Treimea?

După ce s-a realizat adevărul lui Isus devenit trup, omul a crezut acest lucru: nu există doar Tatăl în Cer, ci și Fiul și chiar Duhul....

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte