Înapoi de pe marginea prăpastiei

de Zhao Guangming, China

La începutul anilor 1980, aveam 30 și ceva de ani și lucram pentru o firmă de construcții. Consideram că sunt tânăr și în formă, tratam oamenii cu loialitate și respect și îmi făceam treaba cu simț de răspundere. Abilitățile mele de constructor erau de asemenea de vârf și eram sigur că aveam să avansez în companie și că, odată ce cariera mea va lua avânt, voi trăi ca un prinț. Acesta era obiectivul meu, așa că am rămas în companie și am muncit din greu mulți ani. Dar, în ciuda calibrului meu impecabil, atât în ceea ce privește caracterul, cât și abilitățile profesionale, eforturile mele păreau să nu fie recunoscute de companie, acesta fiind un lucru pe care nu l-am înțeles niciodată. Nivelul maxim de salarizare din compania noastră era nivelul 6, dar salariul meu nu a trecut niciodată de nivelul 3. Am privit cum o serie de colegi, care nu aveau nici abilitățile mele, nici vechimea mea în companie, au primit măriri de salariu, însă mie nu mi s-a întâmplat niciodată acest lucru. Eram nedumerit și plin de resentimente din cauză că ei primeau măriri și eu nu. În cele din urmă, unul dintre colegii cu care mă înțelegeam foarte bine mi-a dat un pont: „În această companie, cel mai important lucru este să îl lingușești pe director, dându-i cadouri de Anul Nou Chinezesc și la alte festivaluri”. Auzind asta, am înțeles în sfârșit adevăratul motiv pentru care fusesem trecut cu vederea de către companie, iar nedreptatea acestui fapt m-a înfuriat. Dar, deși îi uram pe acei lingușitori din companie și îmi displăceau și mai mult colegii care munceau puțin, dar totuși avansau folosind metode necinstite, trebuia să îmi consolidez poziția în firmă, astfel încât a trebuit să mă adaptez la aceste reguli nescrise. Așa că, la următorul An Nou Chinezesc, mi-am „exprimat cele mai bune și cordiale urări de bine” către director și am fost promovat imediat ca șef de echipă.

În calitate de șef de echipă, am lucrat și mai din greu și cu mai multă conștiinciozitate. Mergeam pe șantierele de construcție pentru a supraveghea cu strictețe și a dirija munca și mă asiguram că obiectivele proiectelor sunt atinse. Am făcut din siguranța muncitorilor una dintre prioritățile mele, iar atitudinea mea și îndrumarea mea profesională erau lăudate de toți muncitorii din echipa mea. Însă niciunul din aceste lucruri nu conta prea mult când venea vorba de păstrarea sau concedierea șefilor de echipă – ce conta cel mai mult era valoarea cadourilor pe care fiecare șef de echipă le dădea directorului. Pentru a supraviețui în companie, nu am avut altă opțiune decât să fiu o parte din această cultură, care m-a făcut să cunosc direct cruzimea și neputința reprezentate de legea naturii, conform căreia „selecția naturală garantează că doar cei mai puternici supraviețuiesc.”

În anii ce au urmat, reformele economice și o relaxare a restricțiilor de către guvern au condus la preluarea de proiecte de construcții de mare amploare pe întreg teritoriul Chinei. Așadar, compania mea a început să aloce proiecte indivizilor, ceea ce a însemnat că șefii de echipă trebuiau să concureze pentru contracte. Acest lucru însemna oferirea de mai multe cadouri și crearea de mai multe relații, iar ori de câte ori noi, șefii de echipă, auzeam că o unitate guvernamentală avea un proiect scos la licitație, ne luptam să ajungem cu cadouri la oficialitățile responsabile cât mai repede cu putință. Pentru a nu-i pune pe acești superiori oficiali într-o situație dificilă, noi, cei care dăruiam cadouri, depuneam mari eforturi pentru a afla ce vor și cum ar trebui livrate aceste lucruri. Uneori puneam aur în interiorul peștilor sau al puilor; uneori dădeam bani în numerar; alteori erau bijuterii de aur sau inele cu diamante. Am fost și eu prins în această cultură a mitei și am petrecut multe ore gândindu-mă la ce cadouri să ofer pentru a le peria pe aceste persoane oficiale. Într-un final, am câștigat cu greu un contract, dar abia ce începusem treaba când funcționari oficiali din cadrul Biroului de Construcții, Institutului de Design al Construcțiilor și Birourilor de Supervizare Tehnică și a Calității Administrației – precum și reprezentanți oficiali ai guvernului local – au venit cu toții să „supervizeze” munca. Ei au spus că există diverse probleme cu șantierul, că diverse lucruri nu erau conform standardelor, iar după o dimineață întreagă de inspecții, tot nu am putut începe munca. I-am invitat imediat pe toți la un prânz unde s-a servit alcool la un restaurant elegant, o masă ce m-a costat mii de yuani. Și, la sfârșitul mesei, am dat mită fiecăruia dintre ei: 2.000 de yuani pentru subalternii oficiali și 5 –10.000 de yuani pentru superiori. Era singura cale de a obține aprobarea lor pentru a continua munca. Dar, și după ce munca a început, aceste agenții de supervizare tot trimiteau în mod regulat inspectori care să inspecteze proiectul. Ei numeau astfel de inspecții „rutină”, dar, de fapt, erau o altă scuză pentru a mai stoarce bani de la noi. De fiecare dată când vizitau șantierul, eram ocupat înainte și după, organizând mese și băuturi pentru a-i distra, iar aceste cadre din agențiile de supervizare găseau chiar motive pentru a mă convinge să-i însoțesc în centre comerciale, unde cumpărau haine de firmă și se așteptau să achit eu totul. Uneori aveau chiar curajul să îmi spună că sunt lefteri și să îmi ceară direct bani pe care să-i cheltuie. Ca să îmi mențin proiectul pe linia de plutire, tot ce puteam face era să strâng din dinți, să îmi înghit furia și să fiu de treabă cu ei. Și mai rău era faptul că, pentru o lungă perioadă de timp, a trebuit să le însoțesc pe aceste cadre în oraș și adesea nu mă odihneam destul, astfel că am început să am probleme cu stomacul, tensiune ridicată și mă simțeam mereu extenuat. Când proiectul a fost în sfârșit finalizat și am fost plătit, am realizat că nu câștigasem foarte mulți bani. La momentul respectiv chiar îmi venea să plâng. Confruntat cu o cale atât de dificilă de a-mi câștiga existența, m-am gândit: „De ce îmi este atât de dificil să fac bani bazându-mă pe abilitățile mele și pe muncă din greu? Cum se face că acești șefi de departament, parte a guvernului național, sunt atât de corupți?” M-am simțit extrem de neajutorat în fața acestor probleme, dar nu aveam altă opțiune decât să îmi agăț toate speranțele de a face bani de acești funcționari oficiali. Am considerat inițial că prin crearea de relații bune cu aceștia îmi voi construi și un fundament pentru dezvoltarea cariere mele și nu m-am gândit niciodată că, prin tot ceea ce făceam, mă scufundam mai adânc într-o prăpastie abjectă a răului și îmi provocam propria prăbușire.

În 1992, după un proces complex și dificil, am câștigat contractul pentru un proiect de construcție din oraș, așteptându-mă ca prin acest proiect să câștig niște bani. Pe când mă implicam entuziasmat cu totul în pregătirea lucrărilor, directorul meu mi-a spus că, înainte de a începe munca, va trebui să construiesc câte o vilă pentru fiecare dintre cei 4 funcționari oficiali ai orașului. Mi-a spus că aceasta este o oportunitate bună pentru dezvoltarea carierei mele și că, dacă voi face o favoare oficialităților orașului, mă asigur că niciodată nu voi duce lipsă de proiecte în viitor și că în curând voi trăi o viață bună. Cu inima plină de speranță, am luat un împrumut de la bancă și am împrumutat de asemenea bani de la prieteni, rude și din alte surse ca să adun suficient capital pentru a construi 4 vile. Dar când mă apropiam de finalizarea lucrărilor de construcție, au apărut oficialități de la Comisia de Inspecție Disciplinară și a trebuit să cheltui și mai mulți bani pentru a ameliora lucrurile și a-i proteja pe cei 4 funcționari oficiali ai orașului. În cele din urmă însă, toate eforturile mele nu au fost în stare să îi apere de brațul lung al legii: din cauză că au acceptat mită, au fost trimiși în judecată de către procuratură. Așa că toate planurile mele precise s-au năruit, iar cele 4 vile neterminate au fost confiscate de către autorități. Am pierdut mai multe sute de mii de yuani, iar amărăciunea inexprimabilă îmi apăsa stomacul ca o piatră grea.

În starea mea de neajutorare, n-am putut decât să îmi agăț speranțele de un alt proiect de construcție. Pentru a-mi putea achita datoriile, am început să fac ceva ce nu mai făcusem niciodată în întreaga mea carieră, lucrul pe care nu-mi doream deloc să-l fac – să apelez la metode rapide și să folosesc materiale inferioare. În loc să folosesc oțel de o calitate corespunzătoare standardului național, am început să folosesc material de mâna a doua, iar în loc să folosesc legături de 6 bare de armătură, am început să folosesc legături de 4, reducându-mi astfel costurile pentru oțel cu o treime. De asemenea, am amestecat beton de calitate inferioară pentru a-mi reduce și mai mult costurile totale. Ca să fiu sincer, de fiecare dată când făceam asta, îmi stătea inima în gât deoarece eram înspăimântat că astfel va fi afectată grav calitatea construcției finale. Și mai ales când auzeam reportaje despre construcții de proastă calitate în toată China, care se prăbușiseră și omorâseră, răniseră sau falimentaseră atâția cetățeni de rând, deveneam foarte îngrijorat și aveam coșmaruri. Am ajuns până în punctul în care sunetul tunetului era ca un anunț al sfârșitului meu iminent, poate lovit de trăsnet sau ceva asemănător. Frica mă urmărea în fiecare zi. Din cauza acestei situații, m-am îmbolnăvit până la urmă, iar tensiunea mea mărită a condus la amețeli, dureri de cap și insomnii frecvente etc. Mă chinuiam, atât fizic cât și spiritual, iar viața a devenit un iad pe pământ pentru mine. Astfel m-am pierdut în tendințele lumești și m-am scufundat tot mai adânc în acea prăpastie abjectă a răului. Dar nu m-am așteptat niciodată ca, odată ce finalizasem jumătate din proiect, clientul pentru care îl realizam să refuze să mă plătească așa cum stabilisem în contract. Împrumutul pe care îl obținusem de la bancă nu era suficient pentru a acoperi salariile muncitorilor, așa că nu am avut de ales și am luat un împrumut cu dobândă mare de la un cămătar. După mai multe răsturnări de situație, am aflat în cele din urmă că acel client contractant avea deja datorii mari și nu avea nicio cale de a finanța acel proiect de construcție. Așa că un nou proiect de-al meu a eșuat, iar eu mi-am stors creierii ca să salvez ceva din el. Eram complet extenuat și trăiam într-o disperare absolută. Apoi am auzit la știri de un șef de echipă dintr-o altă companie care luase un împrumut uriaș, pe care nu a putut să îl returneze, și care s-a spânzurat până la urmă. Mă simțeam de parcă și eu aș fi stat la porțile iadului, fără vreo șansă de a scăpa. După aceasta, cei care îmi împrumutaseră bani au început să vină la mine acasă pentru a-și recupera împrumutul: unii dintre ei se întindeau pe patul meu și refuzau să plece; alții făceau scandal și mă amenințau. Am fost pe cât se poate de politicos și de umil cu ei și m-am simțit complet umilit. Chiar și cele mai apropiate rude ale mele credeau că nu le voi mai înapoia banii și au început să mă trateze cu răceală. În acele zile am realizat cu adevărat cât de rece poate fi societatea. Mi-am amintit toți acei ani de zbucium și de agitație, care mă lăsaseră fără niciun ban pe de o parte, iar pe de altă parte extenuat fizic și mental, înecat în datorii de câteva sute de mii de yuani. M-am uitat în sus, spre cer, și am suspinat îndelung, spunând: „Bătrâne din ceruri, e pur și simplu prea greu. Chiar nu vreau să mai trăiesc!”

Pe când zăboveam la porțile iadului, Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic a ajuns la urechile mele. Când am văzut aceste cuvinte ale lui Dumnezeu Atotputernic: „Astăzi, de vreme ce v-am condus până în acest punct, am făcut aranjamente potrivite și am propriile Mele scopuri. Dacă v-aș spune astăzi despre ele, ați fi cu adevărat capabili să le cunoașteți? Sunt bine familiarizat cu gândurile minții omului și cu dorințele inimii omului: cine nu a căutat niciodată o ieșire pentru el însuși? Cine nu s-a gândit niciodată la propriile lui perspective? Totuși, cu toate că omul posedă un intelect bogat și prismatic, cine a fost capabil să prezică faptul că, de-a lungul veacurilor, prezentul se va dovedi așa cum este? Este acesta, cu adevărat, fructul propriilor tale eforturi subiective? Este aceasta plata pentru sârguința ta neobosită? Este acesta tabloul frumos înfățișat de mintea ta? Dacă n-aș călăuzi întreaga omenire, cine s-ar putea separa pe sine de aranjamentele Mele și ar găsi o altă cale de ieșire? Sunt gândurile și dorințele omului cele care l-au adus până astăzi? Mulți oameni își duc întreaga viață fără ca dorințele lor să fie împlinite. Este aceasta, într-adevăr, din cauza unei greșeli în gândirea lor? Viețile multor oameni sunt pline de fericire și satisfacție neașteptată. Este aceasta, într-adevăr, pentru că ei se așteaptă la prea puțin? Cine din întreaga omenire nu este îngrijit în ochii Celui Atotputernic? Cine nu trăiește în mijlocul predestinării Atotputernicului? A cui viață și moarte vin din propriile lor alegeri? Își controlează omul propria lui soartă?” („Capitolul 11” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup), am fost pe deplin convins. Chiar am simțit că soarta noastră nu se află în niciun caz în mâinile noastre. M-am gândit la ultimii ani și la cum îmi plănuisem și îmi calculasem cariera, dar nimic nu funcționase pentru mine. M-am dedicat câștigării de bani mulți și urmăririi unui stil de viață superior, dar nu doar că nu aveam bani, ci irosisem sume foarte mari. Și nu mă așteptasem deloc ca eu – care fusesem cândva un om de seamă – să ajung într-o astfel de stare jalnică de insolvență. De ce muncisem atât de mult pentru viitorul meu și totuși întâlnisem un eșec după altul? S-a întâmplat astfel pentru că soarta fiecărei persoane nu se află în propriile mâini, ci în mâinile lui Dumnezeu. Totul este guvernat și predestinat de Dumnezeu; norocul sau ghinionul este controlat de către Dumnezeu. Din adâncul inimii, simțeam că toate acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu și n-am putut să nu strig către Dumnezeu Atotputernic: „O, Doamne! În trecut nu Te cunoșteam. Am încercat să mă bazez pe mine însumi și pe influența pe care o aveam, dar am sfârșit într-o situație fără speranță. Astăzi, am înțeles în cele din urmă că soarta și supraviețuirea fiecărei persoane este în mâinile Tale. Fără această situație nu aș fi venit înaintea Ta. O, Doamne! Îți mulțumesc că m-ai salvat din pragul morții și mi-ai dat curaj să înfrunt din nou viața. În viitor, mă voi supune aranjamentelor Tale pentru calea pe care ar trebui să o urmez în viață”.

După aceea, mi-am început viața bisericească. Mediul din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic era complet diferit de cel din lumea exterioară: frații și surorile aveau relații simple, directe unii cu alții și se tratau reciproc cu onestitate, fără semne de prefăcătorie, conflicte interne sau uneltiri. În timpul întrunirilor, toți frații și surorile citeau cuvintele lui Dumnezeu, cântau imnuri pentru a-L slăvi pe Dumnezeu; aveau părtășie sincer și deschis propriile experiențe, lipsuri și greutăți; și împărtășeau, de asemenea, modul în care înțelegeau cuvintele lui Dumnezeu. Simțeam că fiecare întrunire la care participam era nouă și plină de vitalitate. Nu exista separare sau suspiciune între frați și surori; toți se înțelegeau și se cunoșteau bine. Am trăit acolo un sentiment nemaiîntâlnit de alinare și de libertate și mereu m-am simțit relaxat și fericit alături de ei. În același timp, Dumnezeu m-a ghidat să înțeleg de ce trăisem într-o astfel de suferință în ultimele decenii. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu Atotputernic: „Există un secret enorm în inima ta de care nu ai fost niciodată conștient, fiindcă trăiești într-o lume fără lumină. Inima și duhul ți-au fost acaparate de cel rău. Vederea ți-a fost întunecată de tenebre și nu poți vedea nici soarele de pe cer, nici acea stea scânteietoare a nopții. Urechile îți sunt înfundate de cuvinte înșelătoare și nu auzi nici glasul tunător al lui Iahve, nici sunetul apelor care curg de la tron. Ai pierdut tot ce este pe bună dreptate al tău, tot ceea ce ți-a dăruit Cel Atotputernic. Ai intrat într-o nesfârșită mare a suferinței, fără putere de scăpare, fără speranță de supraviețuire și tot ce faci este să te zbați și să alergi încoace și încolo… Din acel moment, ai fost condamnat să fii chinuit de cel rău, departe de binecuvântările Celui Atotputernic, acolo unde proviziile Celui Atotputernic îți sunt inaccesibile, coborând pe un drum fără întoarcere. […] Dormi adânc în mâinile celui rău, care te-a ademenit într-un nemărginit tărâm, unde nu există direcție sau indicatoare de drum. Din acel moment, ți-ai pierdut inocența și puritatea de la început și ai început să eviți îngrijirea Celui Atotputernic. În inima ta, cel rău te conduce în toate lucrurile și a devenit viața ta. Nu te mai temi de el, nu-l mai eviți și nu te mai îndoiești de el; în schimb, îl tratezi ca pe Dumnezeu în inima ta. Ai început să-l venerezi, să i te închini și voi doi ați devenit la fel de inseparabili precum trupul și umbra sa, dedicați unul altuia în viață și în moarte. Nu ai nicio idee de unde ai venit, de ce te-ai născut sau de ce vei muri” („Suspinul Celui Atotputernic” din Cuvântul Se arată în trup). „Satana îi corupe pe oameni prin educație și influența guvernelor naționale, a celebrității și măreției. Aberațiile lor au devenit viața și natura omului. «Fiecare pentru sine, iar ceilalți cum le e norocul» este o bine-cunoscută zicală satanică care a fost insuflată în fiecare și a devenit viața umană. Există alte câteva cuvinte ale filosofiei de viață, care sunt, de asemenea, ca acestea. Satana folosește frumoasa cultură tradițională a fiecărei națiuni pentru a educa oamenii, determinând omenirea să cadă și să fie înghițită de un abis nemărginit al distrugerii, în final, oamenii sunt distruși de Dumnezeu pentru că ei îl slujesc pe Satana și I se opun lui Dumnezeu” („Cum să cunoști natura omului” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Așadar, motivul pentru care mă epuizasem și amărâsem în timp ce bâjbâiam prin întuneric în ultimele decenii era faptul că trăisem după regulile de viață ale Satanei, precum „Destinul unei persoane se află în propriile mâini”, „Banii fac lumea să se învârtă”, „Fiecare pentru el însuși și scapă cine poate”, „Lingușeala te duce departe” etc. Trăind conform acestor filozofii satanice, nu aveam habar despre existența lui Dumnezeu și nu știam că Dumnezeu guvernează și aranjează soarta tuturor oamenilor. Am fost purtat de curenții acestei lumi întunecate și nu aveam nicio direcție în viață sau principii de comportament. Cu siguranță nu puteam vedea că această lume întunecată face parte din domeniul Satanei și că societatea umană este împânzită de tentația, capcanele și înșelăciunea Satanei. Pentru a face bani în această lume întunecată și rea, am învățat cum să îi lingușesc și să îi perii pe cei de la putere și chiar am folosit în mod ilegal materiale de proastă calitate în proiectele mele de construcție. Conștiința mea a dispărut încetul cu încetul și am rămas fără pic de integritate. Cu cât alunecam mai mult pe acele căi rele, cu atât mai puțin simțeam că sunt om. În cele din urmă, nu am făcut niciun ban, am rămas cu o grămadă de datorii și m-am simțit atât de neajutorat, încât aproape că m-am sinucis. M-am gândit la acel șef de echipă care se sinucisese din cauza datoriilor sale uriașe – n-a fost el oare o jertfă oferită Satanei? Și câte alte tragedii asemănătoare se întâmplă în fiecare zi a fiecărui an? În acel moment, am realizat că oamenii ajung într-o asemenea stare din cauza răului provocat de otrava Satanei și din cauza tendințelor lumești create de regulile Satanei. Când m-am gândit la toate acestea, un val de recunoștință față de Dumnezeu mi-a umplut inima și am fost atât de recunoscător pentru îndurarea și mântuirea lui Dumnezeu. Dumnezeu mă salvase din lumea întunecată și mă adusese înapoi în casa Lui, unde mă puteam bucura de grija și de protecția Lui.

După un anumit timp, a trebuit să mă confrunt din nou cu creditorii mei, iar inima îmi era foarte tulburată. Când m-am gândit la toate datoriile mele, am vrut să preiau din nou proiecte de construcții, dar eram totodată conștient că abilitățile mele nu se ridică la înălțimea ambițiilor mele. Problema mea cu tensiunea mărită a apărut din nou și nu aveam nicio idee ce să fac. La una dintre întruniri, unul dintre frați mi-a citit niște cuvinte ale lui Dumnezeu: „Adevărata credinţă în Dumnezeu înseamnă experimentarea cuvintelor şi lucrării lui Dumnezeu în baza credinţei că Dumnezeu deţine suveranitatea asupra tututor lucrurilor. Aşadar, vei fi eliberat de firea ta coruptă, vei îndeplini dorința lui Dumnezeu şi vei ajunge să Îl cunoşti pe Dumnezeu. Numai după o astfel de călătorie se poate spune că tu crezi în Dumnezeu” (Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”). Apoi, fratele a avut următoarea părtășie: „De vreme ce credem în Dumnezeu, atunci ar trebui să avem credință adevărată în Dumnezeu. Trebuie să credem din adâncul inimii în autoritatea lui Dumnezeu și în abilitatea Lui de a controla totul. Ar trebui să-I înmânăm lui Dumnezeu tot ce avem în viețile noastre. Cel mai important, ar trebui să învățăm să ne bazăm pe Dumnezeu, să-L respectăm, să cunoaștem lucrarea lui Dumnezeu, să căutăm cârmuirea Lui și să nu ne grăbim agitați, gândindu-ne că putem face totul singuri. Plata datoriilor este ceva ce fac toți oamenii rezonabili și conștiincioși, așa că trebuie să înfruntăm această problemă vitejește. Trebuie să credem că totul se află în mâinile lui Dumnezeu; că nu există niciun munte pe care să nu-l putem urca. În ceea ce privește datoriile tale, ar trebui să te rogi mai mult lui Dumnezeu și să cauți intenția Lui”.

Cu ajutorul fratelui, aveam acum o cale de a practica. Am găsit un loc de muncă pe un șantier de construcții din apropiere, care nu afecta în niciun fel participarea mea la întruniri și îndeplinirea sarcinilor mele, și am început să câștig niște bani pentru a-mi plăti datoriile. Nu mă mai bazam doar pe mine însumi pentru a înainta. Când creditorii veneau să îmi ceară bani, practicam onestitatea cu ei și le dădeam tot ce aveam. Am reușit că adun niște bani și vânzând recoltele pe care le strânsesem de pe terenurile mele agricole. Am făcut o promisiune solemnă către toți creditorii mei că le voi achita cu siguranță toate datoriile, iar ei nu mi-au mai făcut viața grea după aceea. Când banca a trimis oameni să mă forțeze să restitui împrumutul, m-am rugat lui Dumnezeu și I-am încredințat Lui rezolvarea acestei probleme. Dacă aș fi fost nevoit să stau în închisoare din cauză că nu puteam restitui împrumutul uriaș, aș fi fost dispus să mă supun tuturor orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Și, odată ce m-am supus lui Dumnezeu în timp ce Îi cunoșteam lucrarea, am văzut cât de miraculoase sunt faptele Sale prin modul în care mi-a deschis o cale pe care să merg înainte: la scurt timp după aceea, guvernul a anunțat că toate împrumuturile bancare luate înainte de 1993 nu mai trebuie restituite pentru că niciunul dintre ele nu fusese înregistrat digital pe computere, iar informația incompletă însemna că unele împrumuturi nu ar fi putut fi plătite niciodată. I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am slăvit cu toată inima pentru că luasem împrumutul înainte de 1993, așa că datoria mea de câteva sute de mii de yuani fusese anulată. M-am gândit: „Dacă ar fi trebuit să câștig suma aceasta, probabil că aș fi murit de epuizare înainte să o adun pe toată”. Aceasta m-a făcut să-mi dau seama personal de faptul că soarta fiecărei persoane chiar se află în mâinile lui Dumnezeu, așa cum este descris în aceste cuvinte ale Sale: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că întotdeauna se agită și se preocupă de sine însuși, omul rămâne incapabil de a se controla. […] Și astfel, indiferent de modul în care El mustră și judecă omul, totul este pentru mântuirea omului. Deși El îl deposedează pe om de speranțele lui lumești, este pentru a-l purifica, iar purificarea omului este pentru existența sa. Destinația omului este în mâinile Creatorului, deci cum ar putea omul să se controleze pe sine însuși?” („Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată” din Cuvântul Se arată în trup).

De-a lungul experiențelor mele, am putut să verific mai departe realitatea lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, iar credința mea a devenit mai puternică. În anii ce au urmat, am continuat să merg la întruniri și să îmi îndeplinesc sarcinile în timp ce lucram pentru echipe de construcții locale ca să fac bani pentru a-mi plăti datoriile. Ori de câte ori întâlneam pe cineva care avea destulă umanitate astfel încât să fie un candidat potrivit pentru a asculta Evanghelia, îi vorbeam despre aceasta și am și adus înaintea lui Dumnezeu pe unii dintre oamenii cu care aveam relații bune. Deși eram încă ocupat în fiecare zi, viața era diferită pentru că nu mă mai bazam pe filozofiile și pe regulile Satanei. Nu mai urmam tendințele rele ale lumii și nu mai încercam să am un stil de viață superior. În schimb, trăiam în supunere față de regulile lui Dumnezeu și conform cerințelor Lui, comportându-mă conform adevărului, fiind onest și uman, temându-mă de Dumnezeu și ferindu-mă de rău. Acest mod de comportament îmi părea deschis și direct și am început să mă simt mai însemnat și mai optimist în sinea mea. Treptat, am început să îmi recapăt conștiința și caracterul rațional, iar diferitele suferințe pe care le simțeam au început să dispară. Anul acesta am împlinit 75 de ani, dar sunt sănătos, am discernământ și mi-am plătit toate datoriile. Toți oamenii care mă cunosc bine spun că mă admiră și că sunt binecuvântat. Dar nu am nicio îndoială că toate acestea sunt mântuirea și mărinimia lui Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic este Cel care m-a salvat de pe marginea prăpastiei morții, care m-a adus înapoi la viață în ceasul de restriște și care mi-a arătat direcția dreaptă pentru tot restul vieții mele. Pe parcursul tuturor acestor experiențe, am simțit cu adevărat că, fără îndrumarea lui Dumnezeu, oamenii ar fi răniți și acaparați în mod inevitabil de Satana. Doar Dumnezeu Atotputernic îi poate mântui pe oameni; doar cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic îi pot elibera pe oameni din legăturile păcatului și ne pot arăta cum să trăim ca ființe umane adevărate. Doar acceptând adevărurile pe care le-a exprimat Dumnezeu Atotputernic, supunându-I-se și adorându-L pe Dumnezeu Atotputernic poate omenirea să trăiască în fericire adevărată, să aibă un viitor bun și o destinație finală bună!

Anterior: Cazul Zhaoyuan din 28 mai dă naștere unei crize familiale

Înainte: Un alt tip de dragoste

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Descifrarea enigmei Treimii

de Jingmo, Malaezia În 1997, am avut norocul să primesc Evanghelia Domnului Isus și, când am fost botezată, pastorul s-a rugat și m-a...

Mântuită într-un mod diferit

de Huang Lin, China Obișnuiam să fiu o credincioasă de rând în creștinismul carismatic și de când am început să cred în Domnul, niciodată...

Un alt tip de dragoste

de Chengxin, Brazilia O șansă întâmplătoare din 2011 mi-a permis să ajung din China în Brazilia. Când tocmai sosisem, am fost copleșit de...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte