Azi, voi vorbi despre aspectul naturii, esenței și firii omenirii corupte. Ce este natura? Natura este esența inerentă a oamenilor, acel lucru din lăuntrul lor care produce un efect de control și ghidare. Tot ce disprețuiește, urăște sau apreciază cineva reprezintă firea acestuia, care este direct legată de natura-esență a lui. De fapt, natura este esență, iar natura unei persoane hotărăște esența acesteia. Firea este acel lucru care se revarsă din esența și natura unei persoane. Firea pe care oamenii o dezvăluie în vorbirea, acțiunile și comportamentul lor este reprezentativă pentru natura lor, care este esența lor. Acesta este conceptul de natură. Mai precis, lucrurile pe care le apreciază, urăște sau disprețuiește o persoană și lucrurile pe care le urmărește aceasta sunt toate reprezentative pentru natura ei. Acestea sunt aspectele cheie de analizat, pentru a vedea dacă natura-esență a unei persoane este bună sau rea, în cele din urmă. De exemplu, dacă unei persoane îi place să facă fapte rele, atunci, natura-esență a acelei persoane este destul de rea; dacă îi place să facă lucruri bune și să acționeze cu dreptate, atunci, natura-esență a acelei persoane este bună. Acestea fiind zise, înțelegeți cu toții conceptul de natură? Natura este esență. Înainte, se spunea că oamenii au aceeași esență ca spiritul lor: orice spirit se află în lăuntrul lor, orice fel de spirit, acela este tipul naturii pe care o au. Firește, acest lucru nu este incorect, dar acum, a spune doar că spiritul determină natura ar fi puțin cam vag și nu ar fi practic. Așadar, ce să folosesc, ca să explic acest lucru? Voi folosi firea, pentru a explica natura și esența omului, fiindcă firea este ceea ce se revarsă, lucrul pe care oamenii pot să-l vadă, să-l atingă și cu care pot să intre în contact, prin urmare, este mai concretă și mai obiectivă. Cât privește spiritul, oamenii cred că acesta are o calitate neclară, că este misterios și relativ gol, doar fiindcă nu și-l pot imagina, nu-l pot vedea sau atinge și nici nu au un mod de a-l exprima. Să vorbești mereu despre spirit și despre suflet nu ar fi adecvat și nici nu este necesar. Nu este nevoie de asta, pentru a explica aspectul naturii, fiindcă acele lucruri sunt invizibile, nu concrete. Ce discutăm acum este foarte concret și real și poate rezolva problema corupției oamenilor. Folosind acest tip de limbaj pentru a exprima și explica această problemă, putem obține rezultate.

Tocmai am vorbit despre conceptul de natură, dar ce este, de fapt, natura umană? Voi știți? De când a fost coruptă omenirea de către Satana, natura ei, care este și esența ei, s-a schimbat. Atunci, ce este esența umană? Acum, vorbesc despre esența și natura tuturor oamenilor și nimic nu vizează un individ anume. De la corupția omenirii de către Satana, natura oamenilor a început să se deterioreze și, treptat, ei și-au pierdut rațiunea pe care o au oamenii normali. Acum, ei nu mai acționează ca ființe umane în poziția omului, ci, sunt plini de aspirații neînfrânate; au depășit condiția omului – cu toate acestea, încă tânjesc să ajungă și mai sus. La ce se referă acest „mai sus”? Ei doresc să-L depășească pe Dumnezeu, să depășească cerurile și să depășească toate celelalte. Ce este la baza motivului pentru care oamenii trădează astfel de firi? Pe scurt, natura omului este excesiv de arogantă. Majoritatea oamenilor înțeleg sensul cuvântului „aroganță”. Este un termen peiorativ. Dacă cineva dă dovadă de aroganță, alții cred că nu este o persoană bună. Ori de câte ori cineva este incredibil de arogant, alții presupun că este un răufăcător. Nimeni nu-și dorește să fie etichetat astfel. De fapt, totuși, toată lumea este arogantă și toți oamenii corupți au această esență. Unii oameni spun: „Nu sunt câtuși de puțin arogant. Nu mi-am dorit niciodată să fiu arhanghelul și nici nu am vrut vreodată să-L întrec pe Dumnezeu sau să întrec orice altceva. Am fost întotdeauna o persoană deosebit de manierată și conștiincioasă.” Nu neapărat; aceste cuvinte sunt incorecte. Odată ce oamenii au devenit aroganți în natura și esența lor, pot adeseori să nu se supună lui Dumnezeu și să I se împotrivească, să nu ia aminte la cuvintele Lui, să genereze noțiuni despre El, să facă lucruri care-L trădează și care mărturisesc pentru ei înșiși și îi înalță pe ei. Spui că nu ești arogant, dar să presupunem că ți s-a dat o biserică și ți s-a permis să o conduci; să presupunem că Eu nu te-am tratat și că nimeni din familia lui Dumnezeu nu te-a criticat sau nu te-a ajutat: după ce ai condus-o o vreme, i-ai aduce pe oameni la picioarele tale și i-ai face să se supună înaintea ta, chiar până în punctul în care te-ar admira și venera. Și de ce ai face asta? Acest lucru ar fi determinat de natura ta; nu ar fi altceva decât o dezvăluire naturală. Nu trebuie să afli asta de la ceilalți, și nici ca ei să te învețe acest lucru. Nu e nevoie ca ceilalți să te instruiască sau să te constrângă să faci asta; acest tip de situație se produce în mod firesc. Tot ceea ce faci are legătură cu a-i determina pe oameni să te înalțe, să te slăvească, să te venereze, să ți se supună și să te asculte în toate lucrurile. A-ți permite să fii un lider în mod natural dă naștere acestei situații și nu poate fi schimbată. Și cum ia naștere această situație? Este determinată de natura arogantă a omului. Manifestarea aroganței este răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu. Când oamenii sunt aroganți, încrezuți și neprihăniți de sine, tind să-și înființeze propriile împărății independente și să facă lucrurile în orice fel doresc. De asemenea, îi aduc pe ceilalți în propriile lor mâini și îi atrag în îmbrățișările lor. Faptul că oamenii sunt capabili să facă astfel de lucruri arogante dovedește pur și simplu că esența naturii lor arogante este cea a Satanei; este cea a arhanghelului. Când aroganța și importanța de sine ating un anumit nivel, ei nu mai au un loc pentru Dumnezeu în inimile lor, iar Dumnezeu este dat deoparte. Atunci, ei își doresc să fie Dumnezeu, să-i facă pe oameni să asculte de ei și devin arhanghelul. Dacă deții o astfel de natură satanică arogantă, Dumnezeu nu va avea loc în inima ta. Chiar dacă crezi în Dumnezeu, El nu te va mai recunoaște, te va vedea ca pe un răufăcător și te va alunga.

Noi am predicat Evanghelia în mod repetat multor lideri din cercurile religioase, dar, indiferent de modul în care avem părtășie cu ei despre adevăr, ei nu vor să-l accepte. De ce este așa? Pentru că aroganța a devenit a doua natură a lor și Dumnezeu nu mai are un loc în inimile lor. Unii oameni pot spune: „Oamenii aflați sub conducerea unor anumiți pastori din lumea religioasă au într-adevăr multă determinare; e ca și cum Îl au pe Dumnezeu în mijlocul lor.” Crezi că a avea entuziasm înseamnă a avea determinare? Indiferent cât de mărețe ar putea suna teoriile acelor pastori, Îl cunosc ei oare pe Dumnezeu? Dacă s-ar teme cu adevărat de Dumnezeu în adâncul lor, ar face ca oamenii să-i urmeze și să-i înalțe? I-ar putea controla pe alții? Ar îndrăzni să-i împiedice pe alții să caute adevărul și să cerceteze calea adevărată? Dacă ei cred că oile lui Dumnezeu sunt de fapt ale lor, că ele ar trebui toate să asculte de ei, atunci asta nu înseamnă că se văd pe ei înșiși drept Dumnezeu? Astfel de oameni sunt chiar mai răi decât fariseii. Nu sunt ei adevărați antihriști? Prin urmare, aroganța lor este fatală și îi poate împinge să facă lucruri rebele. Printre voi nu se întâmplă astfel de lucruri? Puteți să ademeniți oamenii în acest fel? Ai putea, doar că nu ți s-a dat ocazia și ești încontinuu emondat și tratat, deci nu ai îndrăzni. Unii oameni se și preamăresc în moduri ocolite, dar au un fel foarte inteligent de a vorbi, deci oamenii obișnuiți nu pot discerne acest lucru. Unii oameni sunt atât de aroganți, încât spun: „Este inacceptabil ca altcineva să conducă această biserică! Dumnezeu trebuie să treacă prin mine ca să ajungă aici și El nu vă poate predica decât după ce I-am explicat situația acestei biserici. În afară de mine, nimeni altcineva nu poate să vină aici și să vă ude.” Care este intenția din spatele acestei afirmații? Ce fel de fire dezvăluie asta? Este aroganță. Când oamenii acționează așa, comportamentul lor este de împotrivire și de răzvrătire față de Dumnezeu. Deci natura arogantă a oamenilor hotărăște că aceștia se vor preamări, se vor răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și-L vor trăda, îi vor ademeni și îi vor ruina pe alții și se vor ruina pe ei înșiși. Dacă mor fără să se fi căit, în cele din urmă, ei vor fi alungați. Nu este periculos pentru o persoană să aibă o fire arogantă? Dacă are o fire arogantă, dar poate să accepte adevărul, atunci, încă mai sunt șanse să fie mântuită. Trebuie să treacă prin judecată și mustrare și să renunțe la firea ei coruptă, pentru a obține adevărata mântuire.

Unii oameni spun mereu: „De ce folosește Dumnezeu judecata și mustrarea pentru a mântui oamenii în zilele de pe urmă? De ce sunt cuvintele judecății atât de severe?” Există o zicală, pe care poate o cunoașteți: „Lucrarea lui Dumnezeu variază de la un individ la altul; este flexibilă, iar El nu aderă la reguli.” Lucrarea de judecată și de mustrare din zilele de pe urmă vizează în principal natura arogantă a oamenilor. Aroganța include multe lucruri, multe firi corupte; judecata și mustrarea vizează direct acest cuvânt, „aroganță,” în scopul de a înlătura total firea arogantă a oamenilor. În cele din urmă, oamenii nu se vor răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și nici nu I se vor împotrivi, deci nu vor încerca să-și înființeze propriile împărății independente, nici nu se vor preamări sau nu vor mărturisi pentru sine, nu vor acționa într-un mod josnic, nici nu vor avea cerințe extravagante de la Dumnezeu – în acest fel, ei au scăpat de firea lor arogantă. Aroganța are multe manifestări. De exemplu, să spunem că cineva care crede în Dumnezeu Îi cere Harul – pe ce bază poți să-l ceri? Ești o persoană coruptă de Satana, o ființă creată; faptul că trăiești și respiri deja este cel mai mare Har de la Dumnezeu. Te poți bucura de tot ce a creat Dumnezeu pe pământ. Dumnezeu ți-a dat suficient, așadar de ce I-ai cere mai mult? Asta se întâmplă fiindcă oamenii nu sunt niciodată mulțumiți de soarta lor. Ei cred mereu că sunt mai buni decât alții, că ar trebui să aibă mai mult, deci mereu Îi cer mai mult lui Dumnezeu. Acesta e un lucru reprezentativ pentru firea lor arogantă. Deși nu spun asta în vorbe, când oamenii încep să creadă în Dumnezeu, în inimile lor, este posibil să gândească: „Vreau să merg în rai, nu în iad. Nu vreau să fiu binecuvântat doar eu, ci toată familia mea. Vreau să mănânc mâncare bună, să port haine frumoase, să mă bucur de lucruri frumoase. Vreau o familie bună, un soț bun (sau o soție bună) și copii buni. În cele din urmă, vreau să domnesc ca rege.” În prim plan sunt cerințele și pretențiile lor. Firea aceasta a lor, aceste lucruri pe care le gândesc în inimile lor, aceste dorințe extravagante – toate sunt exemple tipice ale naturii arogante a omului. Ce Mă face să spun asta? Totul se reduce la statutul oamenilor. Omul este o ființă creată care s-a format din țărână; Dumnezeu l-a modelat pe om din lut și a suflat în el suflarea vieții. Acesta este statutul umil al omului și totuși, oamenii vin înaintea lui Dumnezeu cerându-i una și alta. Statutul omului este atât de neonorabil, încât nu ar trebui să deschidă gura și să-I ceară ceva lui Dumnezeu. Prin urmare, ce ar trebui să facă oamenii? Ei ar trebui să muncească din greu, indiferent de critici, să pună umărul la treabă și să asculte de bună voie. Ideea nu este să accepți de bună voie smerenia – nu accepta de bună voie smerenia; acesta este statutul cu care se nasc oamenii; ei ar trebui să fie ascultători și smeriți din fire, fiindcă statutul lor este smerit și, prin urmare, nu ar trebui să-I ceară lui Dumnezeu lucruri, nici să aibă dorințe extravagante față de Dumnezeu. Aceste lucruri nu ar trebui să se găsească în lăuntrul lor. Vă dau un exemplu simplu. O anumită familie bogată a angajat un slujitor. Poziția acestui slujitor în familia bogată era extrem de joasă și, cu toate astea, el i-a spus stăpânului casei: „Vreau să port pălăria fiului tău, vreau să mănânc orezul tău, vreau să port hainele tale și vreau să dorm în patul tău. Orice lucruri folosești, fie că sunt din aur sau din argint, le vreau! Contribui mult în munca mea și locuiesc în casa ta, deci le vreau!” Cum ar trebui să-l trateze stăpânul? Stăpânul ar spune: „S-ar cuveni să știi ce ești, care este rolul tău: ești un slujitor. Îi dau fiului meu ce vrea, fiindcă aceste este statutul lui. Care este statutul tău, identitatea ta? Tu nu ești îndreptățit să ceri aceste lucruri. Ar trebui să pleci și să faci ce se cuvine să faci, să mergi să-ți îndeplinești obligațiile, conform statutului și identității tale.” Are vreun pic de rațiune o astfel de persoană? Există mulți oameni care cred în Dumnezeu, care nu prea au rațiune. De când încep să creadă în Dumnezeu, au motive ascunse și, în continuare, au încontinuu cerințe pentru Dumnezeu: „Trebuie să mă urmărească lucrarea Duhului Sfânt, în timp ce răspândesc Evanghelia! Trebuie și să mă ierți și să mă tolerezi, când fac lucruri rele! Dacă fac multă muncă, trebuie să mă răsplătești!” Pe scurt, oamenii vor mereu lucruri de la Dumnezeu, sunt mereu lacomi. Unii oameni care au făcut câteva lucrări și care au condus destul de bine o biserică, cred că le sunt superiori celorlalți și adesea răspândesc vorbe precum: „De ce mă pune Dumnezeu într-o funcție bună? De ce îmi tot menționează numele? De ce vorbește în continuare cu mine? Dumnezeu are o părere bună despre mine fiindcă am calibru și fiindcă sunt deasupra oamenilor obișnuiți. În mod surprinzător, voi sunteți invidioși că Dumnezeu mă tratează pe mine mai bine. Ce motiv aveți să fiți invidioși? Nu vedeți cât de multe lucrări fac și cât de mult mă sacrific? Nu ar trebui să fiți invidioși pentru lucrurile bune pe care mi le dă Dumnezeu, fiindcă le merit. Am lucrat mulți ani și am suferit foarte mult. Merit laude și sunt calificat.” Sunt alții, care spun: „Dumnezeu mi-a permis să fiu prezent la adunările conlucrătorilor și să ascult părtășia Lui. Am această calificare – voi o aveți? În primul rând, eu am un calibru înalt și urmăresc adevărul mai mult decât voi. În plus, eu mă sacrific mai mult decât voi și pot îndeplini lucrarea bisericii – voi puteți?” Aceasta este aroganță. Rezultatele îndeplinirii de către oameni a îndatoririlor și a lucrărilor lor sunt diferite. Unii au rezultate bune, în timp ce alții au rezultate slabe. Unii oameni se nasc cu calibru bun și sunt capabili și să caute adevărul, deci rezultatele îndatoririlor lor se îmbunătățesc rapid. Asta se întâmplă datorită calibrului lor bun, care este predestinat de Dumnezeu. Dar cum să rezolvi problema rezultatelor slabe ale îndeplinirii datoriei tale? Trebuie să cauți constant adevărul și să muncești din greu, iar apoi, vei putea și tu să obții, treptat, rezultate bune. Atât timp cât te lupți pentru adevăr și îți dai toată silința, Dumnezeu va aproba. Dar indiferent dacă rezultatele muncii tale sunt bune sau nu, nu ar trebui să ai idei eronate. Nu gândi: „Sunt calificat să fiu egalul lui Dumnezeu”, „sunt calificat să mă bucur de ce mi-a dat Dumnezeu”, „sunt calificat să-L fac pe Dumnezeu să mă laude”, „sunt calificat să-i conduc pe alții” sau „sunt calificat să le țin predici altora”. Nu spune că ești calificat. Oamenii nu ar trebui să aibă astfel de gânduri. Dacă totuși ai astfel de gânduri, asta dovedește că nu ești în locul meritat și că nici nu ai rațiunea elementară pe care ar trebui să o aibă o ființă umană. Deci cum poți să scapi de firea ta arogantă? Nu poți.

Unii oameni spun că nu au o fire coruptă, că nu sunt aroganți. Ce oameni sunt aceștia? Aceștia sunt oameni fără rațiune și, de asemenea, cei mai neghiobi și aroganți dintre toți. De fapt, sunt mai aroganți și mai răzvrătiți decât oricine; cu cât cineva spune mai mult că nu are firi corupte, cu atât este mai arogant și mai neprihănit de sine. De ce alții sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși și să accepte judecata lui Dumnezeu, dar tu nu ești? Ești excepția? Ești un sfânt? Trăiești în vid? Nu recunoști că omenirea a fost profund coruptă de Satana, că toți au o fire coruptă. Asta înseamnă că nu înțelegi deloc adevărul și ești cel mai răzvrătit, ignorant și arogant dintre toți. După tine, există mulți oameni buni pe lume și doar câțiva oameni răi – deci de ce este lumea plină de întuneric, plină de murdărie și de corupție, plină de conflicte? De ce, în lumea oamenilor, toți iau și fură unii de la alții? Nici măcar cei care cred în Dumnezeu nu fac excepție. Oamenii se luptă și se ceartă mereu între ei. Și de unde izvorăște acest conflict? Firește, este un produs al naturii lor corupte, chiar revărsarea firilor lor corupte. Oamenii care au o natură coruptă revarsă aroganță și răzvrătire; cei care trăiesc într-o fire satanică sunt agresivi și combativi. Cei care sunt agresivi și combativi sunt cei mai aroganți dintre oameni, ei nu se supun nimănui. De ce oamenii își mărturisesc adesea păcatele, dar nu se căiesc? De ce cred în Dumnezeu, dar nu pot pune adevărul în practică? De ce cred mulți ani în Dumnezeu, dar nu pot să asculte de El? Toate acestea sunt cauzate de natura arogantă a oamenilor. Omenirea s-a răzvrătit mereu împotriva lui Dumnezeu și I s-a împotrivit, nu a fost absolut deloc dispusă să accepte adevărul, ba chiar a urât și a respins adevărul. Asta nu fiindcă cerințele lui Dumnezeu de la oameni sunt prea mari, ci mai degrabă fiindcă oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu cu prea multă înverșunare și cruzime, în asemenea măsură, încât L-ar face pe Dumnezeu dușmanul lor și L-ar răstigni. Nu este această omenire coruptă prea înverșunată, prea arogantă și prea irațională? Dumnezeu exprimă foarte multe adevăruri, are compasiune pentru oameni, îi mântuiește și le iartă păcatele – dar omenirea nu acceptă deloc adevărul, mereu I se împotrivește lui Dumnezeu, Îl condamnă și se face incompatibilă cu El. Așadar, la ce nivel este relația umanității cu Dumnezeu? Omul a devenit dușmanul lui Dumnezeu, antiteza Lui. Dumnezeu exprimă adevărul pentru a dezvălui, a judeca și a mântui oamenii; oamenii nu îl acceptă, iar Lui nu Îi acordă nicio atenție. Oamenii nu fac ce le cere Dumnezeu; în schimb, merg și fac lucrurile pe care El le urăște și le disprețuiește. Dumnezeu exprimă adevărul, dar oamenii îl desconsideră. Dumnezeu judecă și mustră firile corupte ale oamenilor, iar aceștia nu numai că nu acceptă adevărul, dar se și ceartă cu El și se revoltă împotriva Lui. Cât de aroganți sunt oamenii? Omenirea coruptă Îl neagă pe Dumnezeu și I se împotrivește cu nerușinare. Chiar dacă ei cred în Dumnezeu, oamenii urmăresc mereu averi mari, recompense și intrarea în Împărăția Cerurilor; ei vor și să fie conducători și să-și exercite autoritatea. Aceasta este o reprezentare tipică a aroganței, care este chiar firea coruptă a omului.

Dumnezeu a devenit trup ca să-i mântuiască pe oameni, dar în schimbul primirii lui Dumnezeu, oamenii au cerut bani pentru cheltuielile de întreținere, recompense, binecuvântări, ba chiar au început să se laude că L-au primit pe Dumnezeu și să spună că Dumnezeu îi iubea, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei. Câțiva dintre ei erau categoric conștienți că Cel pe care L-au primit era Dumnezeu și totuși au cerut, în schimb, bani de la biserici. Astfel de oameni aroganți spun că ei nu au o fire coruptă și că au o credință superioară credinței oricui altcuiva, că sunt mai devotați lui Dumnezeu decât oricine altcineva și că se comportă mai frumos decât oricine altcineva. Unii oameni se laudă singuri: „Cred de douăzeci de ani în Dumnezeu. Când m-am convertit, nu exista nicio biserică – răspândeam Evanghelia peste tot pe unde mergeam!” Tu de ce te lauzi singur? Nu ai nimic demn de laudă. Pe baza comportamentului tău actual, ar trebui să-ți dai palme, să te blestemi, să te disprețuiești și să te urăști. Așadar, de ce te lauzi singur? Firea ta arogantă este prea exagerată – deja ai ajuns la apogeu, la extremă! Indiferent dacă oamenii vorbesc puțin sau mult, tonul vocii, intențiile și cuvintele lor au toate o tentă și o esență arogante. Voi da un exemplu simplu. Să spunem că în biserică este o persoană care abia a început să creadă, care este destul de serioasă și care urmărește cu sinceritate. Unii oameni ar putea-o desconsidera, spunându-i cu aroganță: „De câți ani ești tu credincios? De unde ești? Ai unele noțiuni? Ce adevăruri îți sunt încă neclare? Ești echipat cu aceste adevăruri de bază? După ce vei fi echipat, ar trebui să mergi și să răspândești Evanghelia!” Ce calificări ai, pentru a ține cuiva predici în acest fel? Și tu ești tot om, doar că tu ai acceptat puțin mai devreme. În orice caz, încă nu ai renunțat la aroganța din esența propriei firi corupte. Ce calificări ai tu, ca să le ții predici celorlalți? Firește, poți să ai părtășie cu ei, dar perspectivele și intențiile tale sunt incorecte, atitudinea ta este greșită și caracterul tău este odios! Pe unii oameni îi abordează Cel de mai sus, pentru a înțelege situația lucrării de evanghelizare, întrebându-i dacă există dificultăți în răspândirea Evangheliei sau ce probleme trebuie rezolvate în lucrarea de evanghelizare. Ei spun: „Lucrarea este normală, nu sunt probleme” și adoptă o atitudine de ignorare intenționată. Rareori raportează ce probleme există în lucrarea de evanghelizare, sau cum sunt acestea rezolvate, cu atât mai puțin ce dificultăți care trebuie rezolvate de către Cel de mai sus există. Ce fel de problemă este aceasta? Este aceasta o manifestare a îndeplinirii responsabile a datoriei? Este aceasta o manifestare a loialității față de Dumnezeu? Ei spun în mod repetat că se supun lui Dumnezeu și că Îl urmează și spun că ei L-au văzut pe Dumnezeul adevărat, că sunt cu adevărat supuși, că sunt cu adevărat dornici să se sacrifice pentru Dumnezeu, să plătească prețul, dar în cele din urmă, pot manifesta o astfel de fire și pot rosti astfel de cuvinte – ce esență credeți că are, de fapt, o astfel de persoană? Care ar putea fi finalul unei astfel de persoane? Ce merită ea? Dacă nu aș spune aceste cuvinte, dacă nu aș arăta niciun interes cu privire la astfel de aspecte, atunci, la ce concluzie credeți că ar putea ajunge acești oameni? Consecințele sunt prea groaznice ca să le luăm în considerare. Când vorbesc și conversez cu unii oameni pe un ton normal, ei devin aroganți, gândindu-se că sunt o persoană obișnuită. Se lasă duși de val și încep să peroreze, dorind să Mă întrerupă și să evalueze totul și dorind mereu să se dea mari. Când văd că sunt persoane de acest gen, nu le acord atenție. Ca să fiu sincer cu voi, văd că majoritatea oamenilor sunt destul de dezgustători. Imediat după ce îi cunosc, abia termin de spus trei propoziții, că ei încep să dea afirmativ din cap și să râdă; în mai puțin de o săptămână după ce i-am cunoscut, ei deja ar îndrăzni să-i țină predici lui Dumnezeu. După ce cunosc o astfel de persoană de ceva vreme, îmi displace, nu-i acord atenție și mai târziu, aud că a făcut ceva rău, că e o persoană rea. Puneți-vă în locul altcuiva și gândiți-vă, o clipă: dacă ați întâlni o astfel de situație în timp ce vă creșteți copiii, cum v-ați simți? Oamenii cresc copii pentru ca aceștia să aibă grijă de ei la bătrânețe și să îi îngroape cum se cuvine; dacă progeniturile lor nu le acordă atenție când îmbătrânesc, dându-și aere și ținându-le predici, sau dacă permit ca aceștia să fie maltratați și profită de ei, o atitudine deloc filială, atunci, cum se vor simți ei? Nu se vor simți ei și furioși, și triști? Acum, sunteți tineri, aveți un nivel de experiență superficial și încă nu puteți aprecia asta. Eu am fost în multe locuri și am cunoscut mulți oameni. Printre acești oameni, dintre cei cu care am putut să stau pe picior de egalitate și să am părtășie, să discut despre viață, niciunul nu a spus: „Dumnezeu este bun cu mine. Trebuie să am puțină conștiință și rațiune, nu voi face ceva ce îmi încalcă această conștiință.” Oamenii nu pot face nici măcar un lucru mic cu conștiință sau umanitate. Nici măcar nu pot să vorbească din propriul punct de vedere sau să-și vadă de datoria lor, ca să nu mai vorbim despre practicarea adevărului, pe care, de asemenea, nu o pot face. Dacă oamenii devin prea aroganți, vor fi mai stricți decât arhanghelul, mergând puțin mai departe.

Unii oameni au un calibru oarecum mai bun; pot face câteva lucrări și sunt aleși să devină conducători de biserică. După ce devin conducători, nu apucă să facă multe lucrări, până încep să devină aroganți. Oamenii nu îndrăznesc să-i trateze sau să le atragă atenția asupra greșelilor lor; dacă vorbești autoritar sau puțin sever cu ei, se înfurie și spun: „Nu vreau să fac asta. Pune pe cine vrei tu să facă. Văd eu dacă poate cineva s-o facă mai bine decât mine. Lasă să-l dezvăluie Duhul Sfânt!” Cât de arogante sunt aceste cuvinte! Cât de rebeli sunt oamenii? Ei nu au absolut niciun sentiment cu privire la lucrurile pe care le spun sau la lucrurile pe care le fac – nu-și dau deloc seama. Pe măsură ce le analizez atent cuvintele arogante, acțiunile arogante, motivațiile pe care le nutresc în inimi și urâțenia pe care o dezvăluie puțin câte puțin, oamenii ajung să se înțeleagă pe ei înșiși. Atât sunt de amorțiți oamenii. Fără o asemenea analiză atentă și clarificare, ar fi oamenii capabili să se cunoască pe ei înșiși? Ar fi ei capabili să facă orice lucru omenos? Ei vor fi puțin mai manierați doar dacă-i lovesc constant cu un băț, atât sunt de ticăloși oamenii! Oamenii deja sunt la acest nivel de aroganță; disciplinarea este total inutilă. Unii oameni spun: „După ce am citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, simt că ele sunt adevărul și că sunt corecte cuvintele pe care El le-a dezvăluit despre oameni, dar cred de mai mulți ani în Dumnezeu, deci de ce nu m-a disciplinat?” Voi ce credeți: când arhanghelul L-a trădat pe Dumnezeu, dacă Dumnezeu l-ar fi disciplinat și l-ar fi pedepsit imediat, ar fi fost el capabil să trădeze? Ar fi putut fi înlăturată natura lui trădătoare? Ar fi putut fi înlăturată firea lui arogantă? Nu! Așadar, oamenii din ziua de azi sunt aroganți, până într-acolo încât sunt de zece sau de douăzeci de ori mai aroganți decât arhanghelul. Doar disciplinarea nu este suficientă, ei trebuie să accepte judecata și mustrarea, trebuie să accepte și să urmărească adevărul – abia atunci poate Dumnezeu să lucreze asupra lor, abia atunci poate El să încerce să-i rafineze. Dacă nu poți accepta adevărul, atunci, nu contează de câți ani crezi, fiindcă Dumnezeu nu va lucra asupra ta. Dacă nu aici nici conștiință, nici rațiune, atunci, ești una dintre fiare; El nu are nimic să-ți spună, tu nu ești disciplinat, indiferent ce faci, iar dacă tulburi biserica, vei fi îndepărtat. După ce ai vorbit atât de mult adevăr, vezi dacă oamenii îl urmăresc sau nu. Dacă spui: „Nu sunt deloc dispus să urmăresc, vreau să mă complac în degenerare. Sunt dispus să devin degenerat,” atunci, aștepți să primești pedeapsa. Acum, eu nu disciplinez pe nimeni, doar vorbesc cu oamenii, dezvăluindu-le și judecându-le corupția. Dacă tratezi asta cu seriozitate, atunci urmărești într-o direcție ascendentă; dacă nu o tratezi cu seriozitate, atunci aștepți o pedeapsă ulterioară. Momentan, în afară de aprovizionarea adevărului, mai există și revelația, judecata și mustrarea, iar apoi, există represaliile și pedeapsa. Firește, pedeapsa și represaliile vor veni, mai devreme sau mai târziu; cine știe în ce zi ai putea să încalci un decret administrativ, iar apoi vei muri. Cu toate acestea, îl îndemn pe fiecare dintre voi, nu aștepta să vină pedeapsa, ca să te trezești și să urmărești; în acel moment, va fi destul de târziu ca să regreți și vei fi condamnat. Nu vor mai exista ocazii să te căiești. În acel moment, va fi prea târziu să urmărești și va fi și inutil. Mai bine profiți de prezent pentru a te trezi devreme, pentru a face câteva lucruri omenoase, câteva lucruri cu conștiință. Nu merge cu încăpățânare pe drumul greșit.

Unii oameni se promovează ca având o umanitate bună, dar dacă ai cu adevărat umanitate, atunci, de ce ai face lucruri arogante? De ce nu poți face nimic omenos? De ce nu ai nici măcar o fărâmă de conștiință sau rațiune? Oamenii sunt atât de aroganți, încât vor totul, mai puțin pe Dumnezeu; adoră toate stelele, pe diavoli și pe Satana, dar nici nu I se închină, nici nu I se supun lui Dumnezeu; sunt capabili să facă orice lucru rău. Am fost în multe locuri. Unii oameni care M-au primit Mi-au cerut o sumă uriașă pentru masă și casă și, în plus, mâncarea și necesarul zilnic sunt plătite de biserică. Vă întreb pe voi, cum de nu au acești oameni pic de conștiință? Nu sunt eu îndreptățit să mănânc o masă pregătită de ei? Înainte, spuneau că sunt dispuși să Mă primească, dar când sosesc, se comportă în acest fel rușinos. Mai sunt ei ființe umane? Mai au ei umanitate? Nu fi nesincer – nu poți să o faci, nu ai umanitate și ești o fiară. Natura și aroganța ta te condamnă. Oamenii au prea puțină credință. Sunt atât de aroganți și de rebeli, încât nu mai au loc pentru Dumnezeu! Cineva care este corupt în acest grad merită să fie numit ființă umană? Acesta este exact modelul unui diavol, al Satanei. Oamenii se gândesc: „Chiar dacă deții adevărul, ești totuși doar o persoană, deci ce poți face? Cu ce mă poți ajuta? Ce îmi poți face? Unde mă poți duce? Te disprețuiesc. Nu-mi pasă dacă ești sau nu Dumnezeu.” Lor nu le pasă de asta. Îndrăznesc să spun că dacă șeful companiei voastre ar merge la tine acasă, nu l-ai lăsa să plece, dacă ar încerca; ai fi nevoit să-l convingi să stea în casa ta două zile și l-ai trata bine. Prin urmare, oamenii nu ar trebui să vorbească mereu arogant, nu ar trebui să spună că Îl vor pe Dumnezeu mai mult decât pe oricine altcineva, că sunt mai buni decât oricine altcineva la practicarea adevărului, că sunt mai buni decât oricine altcineva la a se sacrifica, că au plătit un preț mai mare decât oricine altcineva și că sunt mai loiali decât oricine altcineva. Nu te umfla în pene – nu ești calificat să faci asta și nici nu ai plătit acel preț, nici nu ai făcut multă lucrare reală. Deși ai lucrat puțin, acesta nu este echivalentul sacrificiului sincer pentru Dumnezeu, cu atât mai puțin al loialității totale față de Dumnezeu și supunerii, chiar până la moarte. Poți să persiști între trei și cinci ani, dar cu trecerea timpului, vei deveni incapabil să persiști în continuare, așa că vei fi superficial și te vei plânge. Nu crede că ești mai sus decât alții. În comparație cu alții, nu ești la un standard înalt, ești mult mai jos decât ei; cu atât mai puțin te poți compara cu sfinții din istorie. Chiar ești tu calificat să te lauzi cu privire la ceva? Voi spuneți cu toții: „Dacă L-aș contacta pe Dumnezeu mai târziu, garantez că nu L-aș înșela”. Garanția ta trebuie să fie testată o vreme. Nu sunt dispus să contactez mai mulți oameni; să-i contactez și să le văd comportamentul este suficient cât să mă înfurie! Unii oameni dintre voi ar putea să știe cât de furios sunt din cauza acestei chestiuni. Sunt în mod special furios când îi văd pe acei oameni care nu urmăresc deloc adevărul, care mereu vor să exercite autoritate ca să-i controleze pe ceilalți. Îi urăsc. Toți cei care nu urmăresc deloc adevărul sunt destul de răi, nu au umanitate; categoric nu voi contacta astfel de oameni. Când astfel de oameni văd că nu le acord atenție, e posibil să se plângă. Acești oameni sunt foarte iraționali! Momentan, majoritatea oamenilor nu știu cum să urmărească adevărul – statura lor este prea mică, iar puțina umanitate și puțina rațiune pe care le au sunt prea slabe, deci nu am cum să interacționez cu ei. Dacă interacționezi cu o astfel de persoană vreme de două zile, te va desconsidera, va deveni arogantă – îngrozitor de arogantă – și nu va asculta, indiferent ce ai spune.

Cândva, obișnuiam să mă plimb prin biserici, văzând tot felul de familii gazdă și tot felul de credincioși în Dumnezeu. De ce nu mai sunt dispus să intru în contact cu prea mulți oameni? Oamenii sunt prea răi, majoritatea nu au nici conștiință, nici rațiune, nu au loc pentru Dumnezeu și mereu complotează în preajma Lui, așa că aleg să mă țin departe de oameni și să fac doar lucrarea pe care se cuvine să o fac. Unii oameni spun: „Nu trăiește Dumnezeu printre oameni?” Eu trăiesc printre oameni, este adevărat, dar nu pot locui printre nemernici, este prea periculos. Ar fi bine dacă aș avea un trup spiritual, aș putea face orice printre oameni – ar fi bine cu un trup spiritual precum al lui Isus, El ar putea acționa așa cum I-ar plăcea și oamenii nu ar îndrăzni să-L persecute – dar acum, eu am un trup normal, din carne, un trup din carne deosebit de normal, care nu are nimic supranatural, deci oamenii nu pot să accepte asta; ei au mereu noțiuni și vor să-L examineze pe Dumnezeu. Dacă o astfel de persoană, cu o astfel de fire, ar primi puțină disciplinare și pedeapsă, ar primi o durere de cap de o lună, credeți că ar fi util? Ar fi inutil. S-ar ridica din nou în picioare după durerea de cap de o lună și ar țipa la tine. Credeți că doar disciplinarea poate provoca schimbări? Nu poate. Așadar, am intrat în contact cu mulți oameni în trecut, dar foarte puțini dintre aceștia iubesc adevărul. Vă pot spune doar că oamenii nu ar trebui să creadă în Dumnezeu ca să obțină ceva de la El. Ar trebui să te intereseze doar să-ți faci bine datoria și să-ți folosești toată energia. Dacă ai un calibru prea slab, nepotrivit pentru a fi folosit, atunci, ar trebui să te retragi degrabă. Ar trebui să fii ascultător și manierat, să faci ce se cuvine, să nu faci ce nu se cuvine și ar trebui să fii rațional. Ești o persoană. Dacă Dumnezeu nu ți-ar fi dat suflare, viață și energie, nu ai fi capabil să faci nimic. Oamenii nu ar trebui să ceară nimic, nici să compare calificări; este inutil pentru tine să ai calificări! Dacă o biserică te face conducătorul ei, atunci, aceea este responsabilitatea ta, iar dacă altcineva este făcut conducător, atunci, aceea este responsabilitatea lui. Desigur, în ceea ce privește lucrarea, ar trebui să ai părtășie, dar nu ar trebui să compari calificări, gândind: „Sunt calificat de mult la acea biserică, ar trebui să mă respecte. Eu sunt cel mai vârstnic, tu ești pe locul al doilea.” Nu spune așa ceva, este prea irațional. Unii oameni spun, de asemenea: „Mi-am dat deoparte propria lucrare ca să mă sacrific pentru Dumnezeu, mi-am dat deoparte familia și ce am obținut? Nu am obținut nimic, iar Dumnezeu încă le ține predici oamenilor”. Ce părere ai despre aceste cuvinte? Oamenii ar trebui să stea în locul corect și să fie lămuriți, mai întâi, cu privire la faptul că sunt ființe umane, că ei reprezintă, totuși, omenirea coruptă. Dacă ești ales conducător, atunci, fii conducător; dacă nu ești ales conducător, atunci, fii un adept obișnuit; dacă ți se dă o lucrare de făcut, atunci, ai ocazia să faci ceva; dacă nu ți se dă de făcut o lucrare, atunci, poți să nu faci nimic. Nu te lăuda – lauda este un semn rău, care dovedește că te îndrepți spre o extremă, spre moarte. Nu te lăuda, spunând: „Am atras un grup de oameni undeva, ei sunt roadele mele. Dacă nu m-aș fi dus, nu ar fi putut s-o facă nimeni altcineva. Când m-am dus, Duhul Sfânt a făcut o lucrare grozavă!” Nu te lăuda în acest fel. Mai degrabă, ar trebui să spui: „Atragerea acestor oameni a fost rezultatul lucrării Duhului Sfânt, o persoană poate face doar puțină lucrare. Dacă terminăm de răspândit Evanghelia și Dumnezeu ne trimite înapoi acasă, atunci, vom merge acasă”. Nu spune: „Cu ce am greșit, de Te-a făcut să mă trimiți acasă? Dacă nu poți să spui motivul, atunci, nu plec acasă!” Nu avea această cerință. Dacă ai această cerință, asta dovedește că firea ta este deosebit de arogantă. Dacă nu ai făcut o greșeală, nu poți să fii trimis acasă? Dacă acționezi drept, nu poți să fii trimis acasă? Chiar și dacă acționezi corect și ai rezultate bune, dacă ești trimis acasă, trebuie să te întorci acasă. Dacă ești tratat, ar trebui să accepți asta și să te supui. Aceasta este o obligație, o responsabilitate și nu ar trebui să te aperi. Iov a crezut în Dumnezeu și s-a concentrat doar pe a se teme de El și a se feri de rău. Iov nu a cerut nimic și Iahve l-a binecuvântat. Unii oameni spun: „Asta s-a întâmplat fiindcă Iov a fost bun cu Dumnezeu, deci sigur că Dumnezeu l-a binecuvântat; a fost în schimbul credinței și lucrării drepte a lui Iov.” Acest lucru este incorect, nu a fost un schimb, a fost faptul că Iahve a vrut să-l binecuvânteze. De ce nu s-a plâns el, atunci când Iahve i-a luat totul? De ce nu a spus el: „Acționez drept, sunt foarte calificat, deci nu ar trebui să mă tratezi în acest fel”? Aici nu se pune problema dacă ar trebui sau nu ar trebui! Când este vorba de credința în Dumnezeu, dacă oamenii mereu ar avea propria alegere și ar vorbi mereu despre noțiuni și doctrine umane, asta nu ar fi corect. Aceasta este aroganță umană, răzvrătire umană. Alegerea umană este falsificare umană.

Când vă dezvăluiți firile arogante, vă dați seama de asta? Unii oameni nu-și dau seama și spun: „Eu nu sunt arogant, nu am spus niciodată ceva arogant.” De fapt, chiar dacă nu-ți dai seama, tot ai o fire arogantă, doar că nu s-a manifestat. Faptul că nu ai dezvăluit în exterior acest lucru nu dovedește că nu ai o fire arogantă; este posibil ca inima ta să fie mai arogantă decât a oricui altcuiva, doar că tu știi să te prefaci, astfel încât să nu se manifeste, dar oamenii cu discernământ sunt capabili să o vadă. Așadar, fiecare persoană are o fire arogantă, aceasta este natura comună a omenirii. Oamenii cu o natură arogantă sunt capabili să nu asculte de Dumnezeu, să I se împotrivească, să comită fapte care Îl judecă și Îl trădează și să facă lucruri care îi înalță pe ei înșiși și care reprezintă o încercare de a-și înființa propriile împărății independente. Să spunem că într-o țară ar fi câteva zeci de mii de oameni care au acceptat lucrarea lui Dumnezeu și ai fi trimis de casa lui Dumnezeu acolo pentru a-i conduce și a-i păstori pe aleșii lui Dumnezeu. Și să zicem că autoritatea ți-ar fi predată de casa lui Dumnezeu și ți-ar permite să lucrezi singur, fără a fi supravegheat de Mine sau de oricine altcineva. După câteva luni, ai deveni ca un conducător suveran, toată puterea ar fi în mâinile tale, tu ai lua deciziile, toți aleșii te-ar venera, s-ar închina la tine și te-ar asculta de parcă ai fi Dumnezeu, cântându-ți laude cu fiecare cuvânt, spunând că predici cu înțelepciune și susținând cu insistență că ale tale cuvântări sunt ceea ce aveau nevoie, că le-ai putea satisface nevoile și i-ai putea conduce, iar în inimile lor nu ar exista loc pentru Dumnezeu. Nu ar fi problematică o astfel de lucrare? Cum ai fi făcut-o tu? Abilitatea acestor oameni de a avea o astfel de reacție ar dovedi că lucrarea pe care o făceai nu implica deloc să fii mărturie pentru Dumnezeu; mai degrabă, era doar mărturie pentru tine însuți și te lăuda pe tine. Cum ai putea obține o astfel de consecință? Unii oameni spun: „Eu am părtășie despre adevăr; cu siguranță nu am mărturisit niciodată pentru mine!” Această atitudine a ta – acea manieră – este una de a încerca să ai părtășie cu oamenii din poziția lui Dumnezeu, și nu una în care să stai în poziția unui om corupt. Tot ceea ce spui sunt vorbe pretențioase și cerințe pe care le ai de la ceilalți; nu are nimic de-a face cu tine însuți. Prin urmare, consecința pe care ai obține-o ar fi să îi faci pe oameni să ți se închine și să te invidieze până când, la final, toți ți s-ar supune, ar mărturisi pentru tine, te-ar înălța și te-ar măguli până în înaltul cerului. Când se va întâmpla acest lucru, vei fi terminat; vei fi eșuat! Nu aceasta este calea pe care toți vă aflați acum? Dacă ți s-ar cere să conduci câteva mii sau câteva zeci de mii de oameni, te-ai simți încântat. Apoi ai da naștere aroganței și ai începe să încerci să ocupi poziția lui Dumnezeu, vorbind și gesticulând, și nu ai ști ce să porți, ce să mănânci sau cum să mergi. Te-ai bucura de confortul vieții și te-ai înfumura, necatadicsind să te întâlnești cu frații și surorile de rând. Ai deveni extrem de degenerat – și ai fi dat în vileag și alungat, doborât la pământ, ca arhanghelul. Toți sunteți capabili de asta, nu-i așa? Așadar, ce ar trebui să faceți? Dacă, într-o zi, s-ar face aranjamente ca voi să fiți responsabili cu lucrarea de evanghelizare în toate țările și ați fi capabili să mergeți pe calea unui antihrist, atunci cum ar putea fi extinsă lucrarea? Nu ar fi supărător? Cine, așadar, ar îndrăzni să vă lase să plecați acolo? După ce-ai fi trimis acolo, nu te-ai mai întoarce niciodată; nu ai fi atent la nimic din ceea ce a spus Dumnezeu și ai continua pur și simplu să te fălești și să-ți fii mărturie, ca și cum le-ai aduce mântuirea oamenilor, săvârșind lucrarea lui Dumnezeu, și făcându-i pe oameni să se simtă ca și când Dumnezeu ar fi apărut și ar fi aici, lucrând – și pe măsură ce oamenii ți s-ar închina, ai fi foarte încântat și chiar ai consimți dacă te-ar trata ca pe Dumnezeu. Odată ce ai ajunge la acel stadiu, ai fi terminat; ai fi dat la gunoi. Fără să-ți dai seama, acest tip de natură arogantă ar ajunge să fie pieirea ta. Acesta este un exemplu de persoană care merge pe calea antihriștilor. Cei care au ajuns în acest punct și-au pierdut toată luciditatea, conștiința și rațiunea lor au încetat să mai servească oricărei funcții și nici măcar nu știu cum să se roage sau cum să caute. Nu aștepta până atunci ca să gândești: „Trebuie să mă observ cu atenție, trebuie să mă rog cu seriozitate!” Atunci deja va fi prea târziu. Trebuie să știi din timp de această chestiune; trebuie să cauți: „Cum ar trebui să acționez ca să mărturisesc pentru Dumnezeu, să-mi fac bine lucrarea, fără să mărturisesc pentru mine însumi? Ce metode trebuie să folosesc ca să am părtășie cu alții, să îi conduc?” În acest fel trebuie să te pregătești. Dacă într-o zi, chiar se fac aranjamente pentru voi ca să plecați și să lucrați, iar voi încă sunteți capabili să vă preamăriți și să mărturisiți pentru voi înșivă, ceea ce duce la pieirea multora dintre oamenii de care ești responsabil, vei avea probleme și, mai târziu, vei suferi pedeapsa lui Dumnezeu! Este bine ca Eu să nu vă spun aceste cuvinte? Înainte să le spun, erați capabili să faceți asta; dacă încă sunteți capabili să faceți asta după ce le-am spus, nu sunteți la ananghie? Trebuie să vă gândiți cu toții la cum să vă faceți lucrarea, cum să vă comportați în modul cel mai adecvat. Tot ce spuneți și tot ce faceți, fiecare acțiune și fiecare mișcare, fiecare cuvânt și faptă și fiecare intenție a inimii voastre trebuie să se ridice la înălțimea standardelor; niciuna dintre acestea nu poate fi omisă și nu puteți exploata nicio chichiță. Deși aroganța este natura omului și nu este ușor să te schimbi, oamenii tot trebuie să știe despre firile lor arogante, să aibă principiile de practicare. Trebuie să înțelegi: „Dacă mie chiar mi s-ar da câteva biserici, cum ar trebui să acționez ca să nu ocup poziția lui Dumnezeu? Cum ar trebui să acționez ca să nu fiu arogant? Cum aș acționa în mod adecvat? Cum aș acționa ca să-i aduc pe oameni înaintea lui Dumnezeu, să mărturisească pentru El?” Trebuie să reflectezi asupra acestor chestiuni până când devin clare. Să presupunem că ar întreba cineva: „Poți să conduci bine bisericile?” și tu ai spune: „Pot”, dar în schimb, ai aduce oamenii în prezența ta – ți s-ar supune ție, dar lui Dumnezeu nu – nu ar fi asta o problemă? În calitate de conducător sau de lucrător, dacă nu știi ce înseamnă să aduci oamenii înaintea lui Dumnezeu sau să-i aduci înaintea ta, atunci poți să-L slujești pe Dumnezeu? Poți fi potrivit, pentru a te folosi Dumnezeu? Categoric nu. Nu sunt antihriști toți cei care sunt capabili să-i aducă pe oameni înaintea lor? Dacă cineva crede în Dumnezeu, dar nu are loc pentru Dumnezeu în inima lui, nu se teme de El, nu are o inimă care I se supune Lui sau voința de a I se supune Lui, atunci acea persoană nu crede în Dumnezeu. Atunci în cine crede, de fapt? Analizați singuri acest lucru. Nu spuneți mai târziu: „Nu sunt arogant, sunt o persoană bună, fac doar lucruri bune” – aceste cuvinte sunt atât de copilărești! Toți ceilalți sunt aroganți, dar tu nu ești? Ai fost astfel dezvăluit, dar tot nu te cunoști pe tine însuți și încă spui că nu ești arogant – ești atât de nerușinat! Ești atât de amorțit, încât nu contează cum ești dezvăluit! Știți în ce scop spun aceste cuvinte? De ce expun astfel oamenii? Dacă nu îi expun în acest fel, vor ajunge ei să se cunoască pe sine? Dacă nu îi expun în acest fel, oamenii încă vor crede că sunt destul de buni, că își fac destul de bine lucrarea, că nu au defecte asupra cărora trebuie atrasă atenția și că sunt în regulă, din toate punctele de vedere. Chiar dacă ar fi cu toții în regulă, nu ar trebui să fie într-o stare arogantă, nici nu ar trebui să creadă că sunt calificați, nici nu ar trebui să se laude. Eu expun stările oamenilor în acest fel nu ca să-i condamn la moarte, nici ca să le spun că nu pot fi mântuiți, ci mai degrabă ca să le permit să se cunoască pe sine cu adevărat, să-și înțeleagă propria esență coruptă și propria natură, ca să poată dobândi o cunoaștere adevărată a propriei persoane. Acest lucru este benefic atunci când încearcă să scape de firile lor corupte. Dacă puteți să tratați în mod corect cuvintele Mele de expunere și de tratare a oamenilor, puteți evita să deveniți pasivi, vă puteți face datoria în mod normal, puteți trata chestiunile casei lui Dumnezeu ca pe ale voastre și, dacă vă puteți asuma răspunderea, fără să fiți superficiali, dacă puteți să Îi fiți loiali lui Dumnezeu, atunci această atitudine este corectă și veți putea să vă faceți bine datoria.

Există unii oameni care adesea încalcă principiile când acționează. Nu acceptă emondarea sau tratarea, știu, în inimile lor, că lucrurile pe care le spun alții sunt în concordanță cu adevărul, dar nu le acceptă. Acești oameni sunt atât de aroganți și de neprihăniți de sine! De ce spunem că sunt aroganți? Dacă nu accept emondarea sau tratarea, atunci nu sunt ascultători, și nu este neascultarea aroganță? Ei cred să se descurcă bine, nu cred că fac greșeli, ceea ce înseamnă că nu se cunosc pe ei înșiși, iar asta este aroganță. Așadar, acestea sunt câteva lucruri pe care trebuie să le analizezi în mod serios, să le investighezi puțin câte puțin. Când faceți lucrarea bisericii, dacă obții admirația altora, iar ei îți dau sugestii și ți se destăinuie în părtășie, asta înseamnă că ți-ai făcut bine lucrarea. Dacă oamenii sunt mereu constrânși de tine, atunci vor ajunge să te discearnă treptat și se vor îndepărta de tine, ceea ce dovedește că tu nu deții adevărul-realitate, deci tot ce spui sunt, cu siguranță, doar cuvinte doctrinare, menite să-i constrângă pe alții. Unii conducători de biserică sunt înlocuiți; și de ce sunt ei înlocuiți? Fiindcă rostesc doar cuvinte doctrinare, mereu lăudându-se și mărturisind pentru ei înșiși. Ei spun că a te împotrivi lor înseamnă a I te împotrivi lui Dumnezeu și că oricine raportează situații Celui de mai sus tulbură lucrarea bisericii. Ce fel de problemă este aceasta? Acești oameni deja au devenit atât de aroganți, că nu mai au pic de rațiune. Nu le dezvăluie asta adevărata față ca antihriști? Ca urmare a acestui lucru, nu vor începe să-și înființeze propriile împărății independente? Unii oameni care abia au început să creadă se vor închina la ei și vor mărturisi despre ei, iar asta le va plăcea foarte mult și se vor simți foarte mulțumiți. Cineva atât de arogant este deja condamnat. Cineva care este capabil să spună „a mi te împotrivi mie înseamnă a I te împotrivi lui Dumnezeu” deja a devenit un Pavel modern; nu există nicio diferență între asta și atunci când Pavel a spus: „Pentru mine, a trăi este Hristos.” Nu sunt în mare pericol oamenii care vorbesc așa? Chiar dacă nu își înființează împărății independente, ei tot sunt adevărați antihriști. Dacă o astfel de persoană ar fi să conducă o biserică, acea biserică ar deveni rapid o împărăție a antihriștilor. Unii oameni, după ce devin conducători de biserică, se axează în special pe a rosti predici mărețe și a se lăuda, rostind în special taine, astfel încât oamenii să-i privească cu admirație, iar ca urmare, ei se îndepărtează din ce în ce mai mult de adevărul-realitate. Asta duce la faptul că majoritatea oamenilor se închină la teorii spirituale. Oamenii ascultă pe oricine vorbește cu aroganță; oamenii nu bagă în seamă pe cine vorbește despre intrarea în viață. Nu înseamnă asta să induci oamenii în eroare? Dacă cineva are părtășie despre adevărul-realitate, nu ascultă nimeni, ceea ce este o problemă. Nimeni, cu excepția acestei persoane, nu poate conduce biserica, fiindcă toți se închină teoriilor spirituale; cei care nu pot vorbi despre teoriile spirituale sunt incapabili să rămână de neclintit. Poate o astfel de biserică să obțină, totuși, lucrarea Duhului Sfânt? Pot oamenii să intre în adevărul-realitate? De ce sunt respinse părtășiile despre adevăr și discuțiile despre experiențe reale în asemenea măsură încât ei nu sunt dispuși să Mă asculte pe Mine având părtășie despre adevăr? Asta dovedește că acești conducători deja i-au înșelat și i-au controlat pe acești oameni. Acești oameni îi ascultă și li se supun lor, mai degrabă decât să I se supună lui Dumnezeu. Este clar că acești oameni sunt genul care să li se supună conducătorilor lor, mai degrabă decât lui Dumnezeu. Fiindcă cei care cred sincer în Dumnezeu și urmăresc adevărul nu sunt genul care să li se închine oamenilor sau să-i urmeze pe aceștia; ei au în inimi un loc pentru Dumnezeu și se tem de Dumnezeu, deci cum ar putea fi ei constrânși de către oameni? Cum ar putea ei să i se supună ascultători unui conducător fals care nu deține adevărul-realitate? Un conducător fals se teme cel mai mult de cineva care deține adevărul-realitate, de cineva care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Dacă cineva nu deține adevărul și totuși vrea să-i facă pe alții să-l asculte, nu este acesta cel mai arogant diavol sau cea mai arogantă Satană posibilă? Dacă monopolizezi biserica sau îi controlezi pe aleșii lui Dumnezeu, atunci ai ofensat firea lui Dumnezeu și te-ai ruinat pe tine însuți și e posibil să nici nu mai ai o șansă de a te căi. Fiecare dintre voi trebuie să aibă grijă; aceasta este o chestiune foarte periculoasă, ceva ce oricine ar putea face cu mare ușurință. Poate că unii vor spune: „Pur și simplu nu voi face asta, pur și simplu nu voi mărturisi pentru mine însumi!” Asta este doar fiindcă lucrezi de puțin timp. Mai târziu, ai îndrăzni să o faci. Ai deveni, treptat, tot mai îndrăzneț – cu cât o faci mai mult, cu atât ai fi mai îndrăzneț. Dacă oamenii pe care-i conduci s-ar lăuda cu tine și te-ar asculta, ai simți în mod firesc că ești pe o poziție înaltă, că ești extraordinar: „Priviți-mă, sunt destul de bun. Pot să-i conduc pe toți acești oameni și toți mă ascultă; pe oamenii care nu mă ascultă îi supun. Asta dovedește că am o abilitate de a lucra și eu sunt egal cu lucrarea mea.” Pe măsură ce trece timpul, elementele arogante ale naturii tale ar începe să se manifeste și ai deveni atât de arogant, încât ți-ai pierde rațiunea și ai fi în pericol. Poți vedea clar asta? Ai o problemă imediat ce îți dezvălui firea arogantă, neascultătoare. Nu asculți nici măcar când vorbesc Eu, casa lui Dumnezeu te înlocuiește și totuși, tu îndrăznești să spui: „Lasă să o dezvăluie Duhul Sfânt.” Faptul că ai spune asta dovedește că nu accepți adevărul. Răzvrătirea ta este prea mare – ți-a expus natura-esență. Nu Îl cunoști deloc pe Dumnezeu. Așadar, vă spun toate acestea astăzi ca să vă observați cu mare atenție. Nu vă preamăriți și nu mărturisiți pentru voi înșivă. Oamenii sunt predispuși să încerce să-și înființeze propriile împărății independente, fiindcă tuturor le place poziția, bogăția și gloria, vanitatea, să fie servitori de rang înalt și să demonstreze putere: „Uite cât de sever am spus acele cuvinte. Imediat ce m-am purtat amenințător, și-au pierdut curajul și au devenit docili.” Nu demonstra o astfel de putere; este inutil și nu dovedește nimic. Dovedește doar că ești deosebit de arogant și că ai o fire slabă; nu dovedește că ai vreo abilitate, cu atât mai puțin că deții adevărul-realitate. După ce ascultați predici câțiva ani, vă cunoașteți pe voi înșivă? Nu simțiți că sunteți în situații periculoase? Dacă Dumnezeu nu ar vorbi și nu ar lucra spre mântuirea omului, nu v-ați înființa împărății independente? Nu vreți să monopolizați bisericile de care sunteți responsabili, să-i aduci pe acei oameni sub influența ta, astfel încât să nu scape niciunul dintre ei de sub controlul tău, deci să fie nevoiți să te asculte? Dacă tu controlezi oamenii imediat ce faci asta, atunci ești un diavol, Satana. Este foarte periculos să ai astfel de gânduri; deja ai pășit pe calea unui antihrist. Dacă nu reflectezi la tine și dacă ești incapabil să-ți mărturisești păcatele lui Dumnezeu și să te căiești, atunci categoric vei fi dat la o parte, iar Dumnezeu nu-ți va acorda nicio atenție. Ar trebui să știi cum să te căiești, cum să te schimbi pentru a fi în concordanță cu voia lui Dumnezeu, pentru a garanta că nu ofensezi firea lui Dumnezeu. Nu aștepta până când casa lui Dumnezeu hotărăște că ești un antihrist și te exclude – atunci, deja va fi prea târziu.

Toamna, 1997