Agonie veșnică

de Huigai, China

Dumnezeu Atotputernic spune: „Toate sufletele corupte de Satana sunt ținute în robie în domeniul Satanei. Numai cei care cred în Hristos au fost separați, salvați din tabăra Satanei și aduși în Împărăția de astăzi. Acești oameni nu mai trăiesc sub influența Satanei. Chiar și așa, natura omului este încă înrădăcinată în trupul omului, adică, deși sufletele voastre au fost mântuite, natura voastră este tot cum era înainte, iar șansa că Mă veți trăda rămâne de sută la sută. Iată de ce lucrarea Mea durează atât de mult, fiindcă natura voastră este refractară. Acum, cu toții îndurați greutăți la maximul capacității voastre în timp ce vă îndepliniți datoriile, totuși fiecare dintre voi este capabil să Mă trădeze și să se întoarcă în domeniul Satanei, în tabăra lui, și să se întoarcă la vechea sa viață – acesta este un lucru de netăgăduit. În acel moment, nu vă va fi cu putință să arătați o urmă de umanitate sau de asemănare umană, așa cum faceți acum. În cazuri grave, veți fi distruși și, mai mult decât atât, veți fi damnați pe vecie, pedepsiți cu severitate, fără să vă mai reîntrupați vreodată din nou. Aceasta este problema pusă în fața voastră” („O problemă foarte serioasă: trădarea (2)” din Cuvântul Se arată în trup). Consideram că am crezut în Dumnezeu timp de mai bine de un deceniu, că aș putea să renunț la orice pentru a-L urma, să sufăr pentru datoria mea și că nu fusesem laș în fața opresiunii PCC, așa că mi-am închipuit că Îi eram devotat lui Dumnezeu și că nu L-aș putea trăda niciodată. Un lucru pe care nu mi l-aș fi putut imagina vreodată a fost că, atunci când aveam să fiu arestat și torturat brutal de către poliția PCC, mi-aș pierde demnitatea și aș ceda în fața Satanei. Natura mea trădătoare de Dumnezeu a fost expusă pe deplin. Să mă gândesc la acea înfrângere îngrozitoare este teribil de dureros și ea va rămâne regretul meu pentru tot restul vieții.

Se întâmpla în 2008 ca PCC să înceapă o nouă rundă de opresiuni la scară largă și arestări ale creștinilor la nivel național. Îmi amintesc că, într-o zi din august, am fost informat că mulți conducători ai bisericii și frați și surori din multe locații fuseseră arestați. M-am grăbit să iau legătura cu câțiva frați și surori pentru a încerca să facem față consecințelor și să mutăm bunurile bisericii. A durat mai mult de două săptămâni să aranjăm toate treburile bisericii. La vremea aceea, mă simțeam foarte mulțumit de mine, gândindu-mă că, în timp ce PCC aresta frenetic oameni, eu puteam înfrunta curajos situația și sprijini lucrarea bisericii, că eram cât se poate de devotat lui Dumnezeu și atent la voia Lui. Când am auzit că o parte din cei arestați fuseseră iude, trădându-L pe Dumnezeu și vânzându-i pe frați și surori, i-am disprețuit foarte tare și am hotărât în tăcere: „Dacă va veni ziua în care și eu voi fi arestat, mai bine mor decât să devin vreodată o iudă!” Credeam că am o credință cu adevărat măreață. Spre surprinderea mea, imediat după Anul Nou în 2009, PCC a început o nouă operațiune de arestări la nivel național, denumită „Fulgerul III”, care viza Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Într-o zi, când eram într-o adunare cu câțiva frați și surori, deodată, mai bine de 30 de polițiști au dat buzna înăuntru. Ne-au dus la secția municipală de poliție și ne-au separat pentru a ne interoga. Au cerut să afle două lucruri: numele și adresele conducătorilor și ale colegilor și câți bani avea biserica și în casa cui erau ascunși. Au spus amenințător: „Dacă nu vorbești, aici se termină totul pentru tine!” În acel moment nu eram foarte speriat. Consideram că suferisem îndeajuns încă de când eram mic, deci chiar dacă m-ar fi torturat, aș fi fost capabil să suport. Și, în orice caz, mi-am făcut datoria și I-am fost credincios lui Dumnezeu, așadar sigur avea să mă apere. Când au văzut că nu vreau să vorbesc, polițiștii au scos filmări și fotografii de supraveghere cu mine intrând și ieșind din casele gazdelor mele și au enumerat toate locurile în care fusesem în ultimele luni, iar apoi mi-au spus să mărturisesc. Când am văzut asemenea dovezi zdrobitoare, m-am îngrijorat. M-am gândit că tot nu m-ar fi crezut, chiar dacă negam acest lucru, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă împiedice să devin o iudă. Când au văzut că tot nu vorbesc, un polițist a spus, furios: „Se pare că ne forțezi să fim duri cu tine!” în timp ce a răsturnat scaunul de fier de care eram legat, făcându-mă să cad pe spate. Apoi au luat o seringă cu un amestec de ulei de muștar și apă de hrean și au început să mi-l injecteze în nas și să-mi frece ochii cu el. Mă ustura foarte tare. Simțeam că aproape nu pot respira. Ochii mă usturau atât de tare încât nu-i puteam deschide, iar stomacul îmi ardea. Apoi m-au dezbrăcat până la brâu, mi-au legat brațele la spate și mi le-au smucit în sus cu forța. Când au obosit, au folosit un sertar ca să mi le rezeme în sus. Pur și simplu, am îndurat durerea și n-am spus o vorbă. Văzând că tactica lor nu merge, au încercat altă abordare ticăloasă. M-au încătușat iar de scaunul de fier, au găsit niște cabluri electrice, mi-au legat un capăt de degetele mari de la picioare, în timp ce capătul celălalt era conectat la un aparat cu electroșocuri și apoi au început să mă ude cu apă rece în vreme ce mă electrocutau necontenit. Am început să am spasme în tot corpul de la electroșocuri și simțeam convulsii în inimă. Chiar simțeam că sunt pe moarte. Au continuat să mă chinuie până la ora două dimineața.

A doua zi, polițiștii m-au dus într-un loc secret de interogatoriu. În clipa în care am intrat, am văzut pete de sânge peste tot. Era înfiorător! Mi-a fost foarte frică, întrebându-mă dacă aveau să mă omoare în bătaie acolo. Chiar atunci, un polițist, fără să spună un cuvânt, mi-a tras brațele și m-a făcut să cuprind scaunul de fier, iar apoi m-a îmbrâncit, cu tot cu scaun, jos pe podea. Deja aveam răni adânci pe încheieturi, acolo unde fusesem încătușat, din care curgea sânge, iar mâinile îmi erau umflate ca două baloane. Momentul în care am fost împins jos pe podea a fost incredibil de dureros, iar tot ce am putut face a fost să mă rog neîncetat lui Dumnezeu. Apoi, polițiștii au turuit o mulțime de minciuni ponegrind biserica. Auzul acestor minciuni m-a făcut să-mi fie greață și m-a înfuriat. Văzând că tot nu voiam să vorbesc, unul dintre ei a luat, exasperat, un aparat cu electroșocuri și a continuat să mă electrocuteze pe tot corpul, pe față și chiar pe gură. A fost o străfulgerare de lumină albastră, iar eu nu am îndrăznit să deschid ochii, ci auzeam doar pocnetul aparatului cu electroșocuri și simțeam mirosul cărnii mele arzând. Apoi, unul dintre polițiști a părut că-și pierde mințile. A luat o pungă de plastic și mi-a pus-o peste cap, scoțând-o numai când eram pe cale să mă sufoc. Altul a început să mă lovească cu picioarele peste partea de jos a corpului, în timp ce un altul a luat o bâtă de lemn, groasă cam de 4 cm și a început să mă lovească, strigând furios în tot acest timp: „Avem peste 100 de instrumente de tortură aici pe care le vom folosi pe tine, unul câte unul. Oricine moare aici e aruncat pur și simplu într-o groapă, nicio problemă! Dacă nu vorbești deloc, vei primi între opt și zece ani și, chiar dacă vei fi schilodit în bătaie, tot vei face pușcărie. Atunci când vei ieși, restul vieții tale nu va mai merita trăită!” Am fost foarte îngrijorat când am auzit asta, gândindu-mă: „Dacă sunt bătut atât de rău încât ajung infirm, cum îmi voi putea continua viața? Acel polițist a spus că au toate informațiile din computerul meu, așa că dacă nu vorbesc, când vor merge să-i aresteze pe ceilalți, vor spune că eu i-am trădat. Toți cei din biserică mă vor urî, iar eu nu voi mai putea să-mi arăt fața.” Când polițiștii au luat o pauză, am simțit că toată fața îmi era foarte tumefiată, ochii îmi erau aproape închiși de umflați ce erau și aproape că nu vedeam deloc. Încheieturile îmi sângerau și aveam arsuri pe tot corpul. Îmi simțeam inima contractându-se și mă zbăteam să respir. Simțeam că sunt pe moarte. Apoi l-am auzit pe un polițist spunând că venise informaticianul și obținuseră acces la tot ce aveam pe computer. Deodată, m-a copleșit frica. M-am gândit: „S-a terminat. Acolo sunt informații despre conducători și colegi, la care se adaugă o listă a membrilor și contabilitatea bisericii.” M-a cuprins panica și nu am știut ce să fac în continuare. În acea seară, polițiștii au instalat un trepied în cameră, mi-au legat brațele strâns la spate și m-au suspendat de el. Atârnam cam la jumătate de metru deasupra pământului, iar ei mă tot balansau înainte și înapoi. De fiecare dată când făceau asta, brațele mă dureau teribil și broboane mari de sudoare mi se rostogoleau pe față. Atunci m-am gândit la ce spusese acel polițist, că nu ar fi nicio problemă să mă omoare în bătaie și că voi fi condamnat chiar dacă eram infirm. Am început să simt că nu mai puteam suporta și m-am gândit: „Dacă mor aici? Am numai 30 de ani. Ar fi păcat să fiu omorât în bătaie! Cum mă voi descurca dacă voi fi infirm și nu voi putea munci? De vreme ce oricum au toate informațiile de pe computerul meu, nu contează dacă mărturisesc sau nu. Dacă le spun numai câteva lucruri, poate îmi vor cruța viața.” Însă, apoi, m-am gândit: „Nu. Nu pot face asta. Oare acest lucru nu mă va face o iudă?” Această bătălie interioară nu mai contenea. Deși mă rugasem lui Dumnezeu și spusesem că aș prefera să mor decât să fiu o iudă, pe măsură ce timpul trecea, durerea se înrăutățea și mai mult, iar în jur de ora 2 sau 3 în acea noapte, chiar n-am mai putut suporta tortura polițiștilor și am cedat complet. Am fost de acord să le dau informații despre biserică. Atunci, în sfârșit, m-au dat jos. Când au făcut-o, pur și simplu am rămas întins pe podea, incapabil să mă mișc sau să-mi simt brațele. Polițiștii m-au pus să confirm etajul și numărul de apartament al caselor celor două gazde, iar eu am făcut-o. În acel moment în care mi-am trădat frații și surorile, mintea mea era complet golită. Eram cuprins de panică și simțeam că ceva teribil urmează să se întâmple. Mi-au venit în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Oricine Îmi va frânge inima nu va primi de la Mine îndurare a doua oară.” Am știut foarte clar că Îl trădasem pe Dumnezeu, Îi ofensasem firea și că nu mă va mai ierta. Am suferit foarte mult și m-am urât din tot sufletul. M-am gândit: „De ce i-am trădat? Dacă mă sacrificam și mai sufeream pentru puțin timp, poate că aș fi reușit.” Eram plin de vină și regret. După aceea, indiferent ce au încercat polițiștii, am refuzat să mai spun vreo vorbă. Mai târziu, ori de câte ori mă gândeam că L-am trădat pe Dumnezeu și pe frații și surorile mele, fiind o iudă, făcând un asemenea lucru de neiertat, mă simțeam foarte chinuit. Credeam că am ajuns la sfârșitul căii mele de credință, de parcă aș fi fost condamnat la moarte și aș fi putut muri în închisoare oricând.

Apoi ceva neașteptat s-a întâmplat. Puțin după ora 5 dimineața, în ziua a patra după arestarea mea, în vreme ce polițiștii care mă păzeau dormeau adânc, am desfăcut, fără zgomot, frânghia cu care eram legat și am sărit afară pe fereastră. Cu mare greutate, am reușit să ajung la casa unui frate și, fără să pierd o clipă, am scris o scrisoare pentru a-i povesti conducătorului bisericii cum le trădasem pe acele două gazde și a le spune că trebuia să-și ia măsuri de precauție imediat. Apoi, conducătorul a aranjat să fiu cazat într-un loc sigur. M-am simțit groaznic atunci când am văzut alt membru al bisericii dispus să-și asume riscul de a mă găzdui. Îl trădasem pe Dumnezeu și îi vândusem pe frați și surori. Fusesem o iudă. Eram complet nevrednic de a fi găzduit de cineva și nu-mi puteam arăta fața altor frați și surori. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu voi mai arăta milă celor care nu Mi-au arătat credință în vremuri de necaz, pentru că îndurarea Mea se întinde doar până aici. În plus, nu am nicio slăbiciune pentru cineva care M-a trădat odată, cu atât mai puțin Îmi place să Mă asociez cu cei care vând interesele prietenilor lor. Aceasta este firea Mea, indiferent de cine ar putea fi persoana. Trebuie să vă spun: oricine Îmi va frânge inima nu va primi de la Mine îndurare a doua oară, și oricine Mi-a fost credincios va rămâne în inima Mea pentru totdeauna” („Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta” din Cuvântul Se arată în trup). Acest lucru m-a zguduit până în adâncul inimii. Fiecare cuvânt era o lovitură dureroasă. Acea persoană lipsită de devotament față de Dumnezeu în timpul vremurilor de restriște eram eu. Acea persoană care L-a trădat pe Dumnezeu și a vândut interesele prietenilor săi eram eu. Acea persoană care I-a frânt inima lui Dumnezeu eram eu. Fusesem un laș, Îl trădasem pe Dumnezeu, îi vândusem pe frați și surori și ofensasem grav firea lui Dumnezeu. Nu aveam să mai primesc vreodată îndurarea lui Dumnezeu, ci urma să fiu pedepsit de El. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai mâhnit și, pur și simplu, nu-mi mai puteam stăvili lacrimile.

Câteva zile mai târziu, am auzit că o soră mai în vârstă, din una dintre casele pe care le trădasem, fusese arestată, iar casa îi fusese percheziționată. Își asumase riscul de a mă găzdui și a mă îngriji, însă eu o trădasem. Știam prea bine cât de brutal era PCC față de creștini și eu însumi trecusem prin acea tortură, dar pentru a-mi salva propria viață, o predasem în mâinile demonilor. Ce lucru malefic am făcut! Mi-am pălmuit fața foarte tare de câteva ori și m-am prosternat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „O, Dumnezeule, Te-am trădat și i-am vândut pe frați și surori! Nici măcar nu mai sunt om și nu merit să trăiesc! Ar trebui să fiu blestemat și pedepsit. Chiar și moartea mea ar fi dreptatea Ta!” Nu-mi puteam găsi deloc liniștea și mă simțeam chinuit neîncetat. Eram adesea trezit noaptea de coșmaruri și mă tot gândeam: „Cum am putut să-L trădez pe Dumnezeu și să devin o iudă? În anii mei de credință, am renunțat la familia și cariera mea pentru Dumnezeu și nu am cedat niciodată, indiferent de cât de periculoasă era datoria mea. Cum am putut să-L trădez pe Dumnezeu și să devin o iudă peste noapte? De ce am făcut asta?” Imediat după arestarea mea, am vrut să mărturisesc ferm, dar când am fost torturat brutal, iar viața mi-a fost în pericol, am dat înapoi de teamă; când i-am auzit pe polițiști spunând că ar putea ucide credincioși în Dumnezeu Atotputernic fără să fie pedepsiți și că voi fi condamnat chiar dacă eram infirm, mi-am făcut griji despre modul în care aveam să-mi trăiesc viața ca o persoană cu dizabilități. Aveam doar 30 de ani și ar fi fost mare păcat dacă aș fi fost ucis! Când au spus că deja spărseseră parola computerului meu și că aveau toate informațiile de pe el despre biserică, am cedat în sinea mea și m-am gândit că nu contează dacă mărturisesc sau nu și că îmi puteam salva viața dându-le câteva informații. Mi-am pierdut demnitatea și am devenit o iudă. Am văzut că motivul principal pentru care L-am trădat pe Dumnezeu a fost că voiam doar să-mi salvez propria piele, că îmi prețuiam propria viață prea mult. Înainte, credeam că aș putea face față suferinței, că Îi eram devotat lui Dumnezeu și că, dintre toți oamenii, eu nu L-aș trăda niciodată. Însă în clipa în care am fost arestat și torturat, mi-am dat arama pe față. Atunci am văzut că îmi lipsea complet realitatea adevărului și că nu aveam credință reală în Dumnezeu. În fața încercărilor și a greutăților, fiindu-mi viața în pericol, m-aș împotrivi lui Dumnezeu și L-aș trăda oricând. Am început să citesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a-mi rezolva problema fricii de moarte. Am citit lucrul acesta: „Cine din întreaga omenire nu este îngrijit în ochii Celui Atotputernic? Cine nu trăiește în mijlocul predestinării Atotputernicului? A cui viață și moarte vin din propriile lor alegeri? Își controlează omul propria lui soartă? Mulți oameni strigă după moarte, totuși, ea este departe de ei; mulți oameni vor să fie cei care sunt puternici în viață și se tem de moarte, totuși, necunoscută lor, ziua morții lor se apropie, aruncându-i în abisul morții” („Capitolul 11” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul. Deși, în definiția «trupului», se spune că trupul este stricat de Satana, dacă oamenii vor renunța, cu adevărat, la ei înșiși și nu vor fi mânați de Satana, atunci nimeni nu va putea să-i învingă […]” („Capitolul 36” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să realizez că toate sunt în mâinile Lui, inclusiv viața și moartea noastră. Atunci când voi muri, indiferent dacă sunt bătut și schilodit, indiferent de cum este viața mea, totul este rânduit dinainte de Dumnezeu. Totul vine de la Dumnezeu și, indiferent dacă trăiesc sau mor, ar trebui să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu. Chiar dacă aș fi persecutat până la moarte de Satana, dacă aș putea să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu, ar fi o moarte plină de sens și valoare. Mi-am amintit că Domnul Isus a spus: „Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine, acela o va salva” (Luca 9:24). M-am gândit la apostolii și discipolii Domnului Isus și că mulți dintre ei au fost martirizați fiindcă au răspândit Evanghelia lui Dumnezeu și I-au făcut voia. Morțile lor au fost comemorate de Dumnezeu. Deși trupește au murit, sufletelor au rămas vii. Însă faptul că L-am trădat pe Dumnezeu, că i-am vândut pe ceilalți și că am fost o iudă este o rușine eternă. Eram ca morții vii, ca un cadavru ambulant lipsit de suflet. Mi-am regretat trădarea și mi-am urât nesăbuința. Mi-am amintit cum, atunci când credeam că polițiștii au deja informațiile despre biserică, am considerat că mărturia mea nu va schimba deloc lucrurile. Însă mă înșelam amarnic. În timp ce eram torturat de marele balaur roșu, Dumnezeu era atent la atitudinea mea și dacă sunt martor înaintea Satanei. Indiferent dacă aveau sau nu acele informații, tot nu ar fi trebuit să vorbesc. Faptul că am vorbit cu polițiștii însemna că m-am înclinat în fața Satanei și era un semn al rușinii. Am urât faptul că nu căutasem adevărul și că nu am avut credință adevărată în Dumnezeu. Mi-am urât lăcomia de viață, lipsa demnității și a integrității. Mai mult decât atât, am urât demonul, marele balaur roșu. Acesta urăște adevărul și pe Dumnezeu până la extrem, arestându-i și persecutându-i nebunește pe aleșii Lui. Îi forțează pe oameni să-L renege și să-L trădeze pe Dumnezeu și le distruge șansele la mântuire. Am hotărât să rup complet legăturile cu marele balaur roșu și să-mi dedic viața urmării lui Dumnezeu.

Odată, am citit niște articole cu mărturii despre experiența biruitorilor și am văzut că, atunci când erau torturați de marele balaur roșu, se bazaseră cu toții pe cuvintele lui Dumnezeu pentru a-l birui pe Satana și a mărturisi ferm. M-am simțit și mai rușinat. Erau credincioși persecutați, la fel ca mine, deci cum fuseseră ei capabili să suporte durerea și să mărturisească ferm? De ce eram atât de egoist, josnic și lacom de viață încât devenisem o iudă trădătoare? Gândul că trădarea mea devenise batjocura Satanei era asemenea unui cuțit care îmi străpungea inima. Era incredibil de dureros și nu mi-o puteam ierta. Mă simțeam foarte pesimist. Chiar atunci am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Majoritatea oamenilor a comis fărădelegi, de exemplu, unii I s-au opus mereu lui Dumnezeu, unii s-au răzvrătit contra lui Dumnezeu, unii au rostit cuvinte de reproș împotriva lui Dumnezeu, iar alții au comis acte împotriva bisericii sau făcut lucruri care au cauzat prejudicii familiei lui Dumnezeu. Cum ar trebui tratați acești oameni? Rezultatele le vor fi determinate potrivit naturii și comportamentului lor persistent. […] Dumnezeu tratează fiecare persoană conform mediului și contextului din acel moment, conform situației efective, acțiunilor oamenilor și comportamentului și manifestărilor lor. Dumnezeu nu va nedreptăți pe nimeni. Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu” („Fundamentele tratamentului omului de către Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). După aceea, am citit acest lucru dintr-o predică: „Există unii care, din cauza slăbiciunii, trădează puțin după ce sunt arestați. Totuși, ei nu fac un serviciu pentru Satana și, în inimile lor, încă mai cred în Dumnezeu și I se roagă. Motivul pentru care trădează puțin este că au o statură prea imatură și trupul le este prea slab. Cu toate acestea, ei nu trădează complet și nici nu fac un serviciu pentru Satana; acest lucru este echivalent cu a mărturisi ferm. Acei care, odată arestați, chiar trădează complet biserica și pe frații și surorile lor, care cooperează cu marele balaur roșu pentru a-i supraveghea și aresta pe frații și surorile lor și care chiar semnează declarații în care jură să nu mai creadă niciodată în Dumnezeu – acești oameni vor fi complet eliminați și vor fi cu siguranță blestemați de Dumnezeu. […] În trecut, au existat niște frați și surori care au trădat puțin din cauza slăbiciunii, în timp ce erau încarcerați. Mai târziu, suferind mustrări de conștiință, au avut remușcări și au ajuns să plângă amarnic și să se urască. Au făcut jurăminte înaintea lui Dumnezeu pentru ca El să-i pedepsească și L-au implorat să le permită să înfrunte din nou circumstanțe ostile ca să poată avea șansa de a fi mărturie frumoasă pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ei se rugau adesea lui Dumnezeu întocmai în acest fel până când, în cele din urmă, au devenit capabili să urmeze adevărul, să-și facă datoria ca de obicei și au ajuns chiar să aibă lucrarea Duhului Sfânt. Asemenea oameni s-au căit cu adevărat și sunt cinstiți. Lui Dumnezeu Îi va fi milă de ei” („Predici și părtășie despre intrarea în viață”). Aceste cuvinte chiar m-au emoționat și, pur și simplu, nu mă puteam opri din plâns. Dumnezeu hotărăște asupra cuiva pe baza trecutului, a gravității fărădelegilor lui și a căinței sale adevărate. El nu îi stabilește rezultatul pe baza unei singure fărădelegi. Am văzut cât de dreaptă este firea lui Dumnezeu și că dreptatea Sa conține atât judecată, cât și milă pentru oameni. Comisesem o fărădelege foarte gravă prin trădarea lui Dumnezeu și vânzarea fraților și surorilor, dar Dumnezeu nu m-a eliminat. Mi-a dat șansa de a mă căi. M-a luminat, m-a îndrumat și mi-a permis să-I înțeleg voia. Mi-am dat seama cu adevărat că Dumnezeu aduce cea mai mare mântuire fiecăruia dintre noi și că este incredibil de generos. Remușcările și vina mea au sporit și m-am simțit foarte îndatorat față de Dumnezeu. În inima mea, am hotărât: „Dacă sunt arestat iar de PCC, sunt gata să-mi sacrific viața. Chiar dacă polițiștii mă torturează până la moarte, voi mărturisi ferm și-l voi face de rușine pe Satana!”

Câteva luni mai târziu, biserica a aranjat să preiau altă datorie. Am fost foarte emoționat. Trădarea mea față de Dumnezeu I-a frânt inima, dar prin îngăduința și mila Sa enormă, mi-a dat șansa de a mă căi. Știam că trebuie să prețuiesc șansa aceea și să-mi dau toată silința în datoria mea pentru a-I răsplăti iubirea.

Decembrie 2012 a venit cât ai clipi, iar PCC a început o nouă operațiune la scară largă de a aresta și suprima Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Au folosit supravegherea telefoanelor și urmărirea oamenilor pentru a aresta mulți frați și surori. Pe 18 decembrie, două surori care își făceau datoria cu mine au fost arestate după ce telefoanele le-au fost urmărite, iar apoi, nu după mult timp, au fost arestați doi conducători. Când am auzit despre asta, am început să mă simt foarte neliniștit. Știam că era foarte probabil să fiu deja sub supravegherea PCC și că puteam fi arestat oricând. Nu aveam de unde ști dacă aș fi supraviețuit unei noi arestări. Gândul acela m-a înspăimântat foarte tare, dar știam, de asemenea, că totul se întâmplă cu îngăduirea lui Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu spunând că nu mai voiam să țin seama de siguranța personală, ci doar să mă ocup de criză și să-mi fac datoria cât de bine puteam. Chiar dacă aș fi arestat, aș mărturisi ferm pentru a-l face de rușine pe Satana, chiar și cu prețul propriei vieți! M-am simțit mai calm și în largul meu după acea rugăciune, iar apoi am început să organizez lucrarea bisericii. Slavă lui Dumnezeu, după mai bine de o lună, lucrarea bisericii s-a întors la normal. Prin această experiență am văzut că, atunci când oamenii nu trăiesc pentru propriile interese, ci își pot face datoria, se simt foarte calmi și liniștiți în sinea lor, iar conștiința le e împăcată.

De fiecare dată când mă gândesc că am fost o iudă rușinoasă trădându-L pe Dumnezeu, mă simt absolut îngrozitor. Cu toate acestea, eșecul și acel fel de expunere au fost cele care mi-au dat o oarecare înțelegere asupra firii drepte a lui Dumnezeu și puțină frică de El. Am văzut cât de înțelept este Dumnezeu. Am văzut că Dumnezeu a folosit arestarea și persecuția de către marele balaur roșu pentru a-mi expune defectele, iar eu abia atunci m-am cunoscut și urât și am început să caut realmente adevărul. De asemenea, am văzut cât de practică este lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii! Slavă lui Dumnezeu!

Anterior: Reîntoarcerea pe calea cea bună

Înainte: Mântuirea lui Dumnezeu

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Eliberarea inimii

deZheng Xin, Statele Unite Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrarea făcută de Dumnezeu în această epocă este în principal furnizarea...

Reunit cu Domnul

de Jianding, Statele Unite M-am născut într-o familie catolică și, de la o vârstă fragedă, mama m-a învățat să citesc Biblia. Aceasta era...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte