65. Prin rezolvarea aroganței se poate dobândi o asemănare umană

de Zhenxin, Statelor Unite

În martie 2017 am început să lucrez ca graficiană pentru Biserică, în special pentru postere de filme și pictograme. La început nu știam multe despre partea tehnică, așa că învățam încontinuu principiile și aptitudinile tehnice. Le ceream cu modestie ajutorul fraților și surorilor și aveam grijă să urmez sfaturile celorlalți în proiectele mele. După o vreme, am început să stăpânesc abilitățile tehnice de care aveam nevoie în datoria mea. Pictogramele mele erau puse pe internet și rata de vizualizări era destul de bună. A fost, în special, un poster pentru un documentar pe care mulți frați și surori l-au lăudat. Ceilalți se consultau adesea cu mine asupra problemelor tehnice, așa că am simțit că am ceva talent real în sfera proiectării grafice. Am devenit arogantă fără să-mi dau seama.

Mai târziu, când proiectam pictograme care erau mai ușoare decât posterele de filme, am simțit că sunt suficient de pricepută încât să le fac foarte repede. Așa că le făceam pe baza abilităților tehnice pe care le aveam fără a mă gândi prea mult sau a căuta principiile. Prin urmare, reacția fraților și surorilor a fost că atât lumina cât și culoarea nu erau potrivite temei. Nu le-am luat în considerare părerea și nu am acceptat-o, ci m-am gândit: „Nu aveți pic de gust? Asta este creativitate îndrăzneață. Am luat în considerare toate acestea și nu reprezintă o problemă. Faceți sugestii din ignoranță.” M-am ținut tare pe poziții și chiar mi-am pierdut cumpătul. Am refuzat să fac vreo editare. Drept rezultat, câteva dintre pictogramele mele au fost respinse din cauza problemelor cu imaginile. Mai târziu, am auzit că o soră s-a simțit foarte constrânsă de mine și se temea să-mi mai dea sugestii. M-am simțit destul de prost când am auzit asta, dar nu am reflectat asupra mea în lumina celor întâmplate.

Nu după mult timp, am lucrat la designul unui alt poster de film. Filmul era despre o credincioasă care era indusă în eroare și cotrolată de pastori și prezbiteri, limitată de noțiuni religioase și care nu voia să accepte noua lucrare a lui Dumnezeu. După căutarea adevărului, a acceptat, în sfârșit, lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și a ajuns să trăiască în lumina lui Dumnezeu. Am ținut cont de această temă și m-am gândit: „Cea mai bună idee e să folosesc efectul de lumină și umbră, de la întuneric la lumină.” Am petrecut foarte mult timp căutând un afiș de film asemănător să-l folosesc drept referință. Când m-am uitat la imaginea finală, m-am gândit că era foarte bună, că arăta ca afișul unui film de mare succes. Eram chiar foarte mândră de mine. Apoi o soră mi-a văzut posterul și mi-a dat următoarea sugestie: „Este prea întunecat aici. Nu este niciun detaliu și este prea monoton.” O altă soră a avut această sugestie: „Este prea întunecat per ansamblu, nu este clar. Pare destul de sumbru. Acest film e mărturie pentru Dumnezeu, așa că imaginea n-ar trebui să fie prea întunecată.” M-am simțit foarte potrivnică față de ceea ce aveau de spus. M-am gândit: „Cred că arată grozav. Nu știți să gestionați umbrele, dar îmi spuneți mie cum s-o fac. Nu cumva căutați nod în papură?” Dar am spus: „Nu este aceasta umbrirea potrivită? Trebuie să existe diferența dintre lumină și întuneric. În plus, este pentru un poster de film, deci scopul este de a lucra la umbrire. Așa sunt făcute alte postere de film. Nu e nimic în neregulă cu el.” Apoi le-am trimis o copie a posterului de film la care mă referisem. Spre surprinderea mea, au spus că este prea mult spațiu întunecat pe poster și nu arăta la fel de bine ca celălalt. M-am înfuriat când au spus asta și m-am gândit: „Să nu uitați că voi îmi cereți mereu sfatul asupra umbririi. Nu aveți nici măcar o pricepere fundamentală asupra acesteia, dar îmi spuneți mie cum s-o fac. Nu cumva încercați să învățați peștele să înoate?” Ca să demonstrez că aveam dreptate, am trimis imaginea pe care o proiectasem altor frați și surori, dar și aceștia mi-au spus că era prea întunecată. A trebuit să înghit în sec și să-l schimb. Încă mai credeam că aveam ideea corectă și că era în acord cu principiile umbririi, așa că am făcut doar schimbări minore, dar tot nu a fost acceptată. Prin urmare, lucram de aproape o lună la o imagine care ar fi trebuit să-mi ia o săptămână. În cele din urmă, a fost respinsă din cauza problemelor de design conceptual. Asta a fost ca o palmă pentru mine. M-am simțit realmente abătută și dezamăgită și nu am vrut să mă destăinui în părtășia cu ceilalți. M-a cuprins un sentiment întunecat și dureros. Atunci conducătoarea echipei mi-a amintit că niciunul dintre designurile mele recente nu avusese succes și că trebuia să reflectez imediat asupra mea înaintea lui Dumnezeu. Abia atunci am venit înaintea lui Dumnezeu în reflecție și am găsit câteva cuvinte relevante de la Dumnezeu.

Într-o zi, am citit asta în devoționalele mele: „Când problemele se abat asupra ta, nu trebuie să fii neprihănit de sine, gândind: «Înțeleg principiile și am ultimul cuvânt. Voi nu sunteți calificați să vorbiți. Ce știți voi? Nu înțelegeți; eu da!» Asta înseamnă să fi neprihănit de sine. A fi neprihănit de sine este o fire coruptă, satanică; nu face parte din umanitatea normală.” „Dacă ești mereu neprihănit de sine și insiști cu propriile căi, spunând «Nu voi asculta de nimeni. Chiar dacă o voi face, va fi de dragul aparențelor – nu mă voi schimba. Voi face lucrurile în felul meu; simt că am dreptate și sunt pe deplin justificat», ce se va întâmpla? S-ar putea să ai dreptate și să nu ai nicio vină în ceea ce faci; este posibil să nu fi făcut greșeli și este posibil să înțelegi mai bine decât alții un aspect tehnic al unei probleme și, totuși, odată ce te comporți și practici în acest fel, ceilalți vor vedea și vor spune: «Firea acestei persoane nu este bună! Când problemele se abat asupra ei, nu acceptă nimic din ce are altcineva de spus, corect sau greșit. Totul este împotrivire. Această persoană nu acceptă adevărul.» Și dacă oamenii spun că nu accepți adevărul, ce gândește Dumnezeu? Poate Dumnezeu să vadă aceste expresii ale tale? Dumnezeu le poate vedea mult prea clar. Dumnezeu nu doar cercetează cele mai lăuntrice unghere ale inimii omului, ci și urmărește tot ceea ce spui și faci în orice moment, în toate locurile. Și, când vede aceste lucruri, ce face El? El spune: «Ești împietrit. Ești astfel în cazurile în care ai dreptate și în cele în care nu ai. În toate situațiile, toate dezvăluirile și expresiile tale sunt contrare și în opoziție. Nu accepți nimic din ideile sau sugestiile altora. În inima ta, totul este contradicție, închidere și refuz. Ești foarte dificil!»” („Cei care nu pot trăi întotdeauna înaintea lui Dumnezeu sunt necredincioși” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Dumnezeu vede cu adevărat în inimile și mințile noastre. Asta mi-a expus în totalitate starea. Revelasem firea satanică a aroganței. Când posterele mele erau aprobate și lăudate de frați și surori, m-am gândit că asta se datora aptitudinilor mele și că nimeni nu mă întrecea în cunoștințe de design și tehnică. Când alții mi-au dat sugestii, am refuzat să le accept, gândindu-mă că nu înțelegeau. Chiar și când mai multe persoane au făcut aceeași sugestie, am rămas neînduplecată. M-am prefăcut că acceptam ce spuneau, dar de fapt, mă agățam de propria gândire. Am schimbat doar ce-mi convenea și am refuzat să modific acolo unde nu eram de acord. Am găsit tot felul de scuze pentru a mă certa cu oamenii și chiar mi-am pierdut cumpătul. În felul acesta, am sfârșit prin a-mi constrânge o soră. Mi-am dat seama că eram arogantă dincolo de orice rațiune. Eram complet nerezonabilă! Eram atât de arogantă și neprihănită de sine încât nu voiam să accept sugestiile nimănui. Nu numai că imaginea mea a trebuit editată de mai multe ori, ținând pe loc lucrarea noastră, ci și propria stare continua să mi se deterioreze. Fără a mă confrunta cu acele eșecuri și piedici, nu aș fi venit niciodată înaintea lui Dumnezeu pentru a reflecta și a mă cunoaște. Dacă nu mă întorceam, ci continuam să trăiesc după firea mea arogantă, ceilalți m-ar respinge și Dumnezeu ar fi dezgustat de mine. Eram plină de regret și mi s-a făcut puțin teamă gândindu-mă la asta. Am venit numaidecât înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, dispusă să mă căiesc.

Ulterior, m-am destăinuit surorilor din echipă cu privire la corupția pe care o relevasem și le-am spus că eram dispusă să primesc sugestii și să fiu tratată. În datoria mea de atunci încolo, frații și surorile mi-au dat o serie de sugestii și, la început, mi-a fost destul de greu să le accept. Dar când mi-am amintit de eșecurile mele recente, m-am rugat și m-am lăsat deoparte. M-am gândit de ce ar face acea sugestie, ce ar putea fi dobândit prin urmarea ei și unde era problema. Apoi o evaluam pe baza principiilor. Cu această abordare, îmi era mai ușor să înțeleg și să accept sugestiile celorlalți și editările mele erau mult mai bine primite. Am văzut, de asemenea, cât de minunată este practicarea adevărului. Însă firea mea arogantă era cu adevărat înrădăcinată în mine, așa că nu o puteam stârpi printr-o singură experiență a eșecului.

Puțin mai târziu, m-am cufundat din nou în aroganță. Odată am proiectat o pictogramă pentru imnuri bisericești. M-am gândit că, de vreme ce sunt frați și surori exprimând laude pentru Dumnezeu în urma experimentării lucrării Sale, ar trebui să aibă un sentiment cald, romantic și frumos. M-am gândit la o teorie a culorilor pe care o învățasem care spunea că violetul întruchipa acel sentiment și avea o semnificație impunătoare și elegantă. Am simțit că n-aveam cum să dau greș folosind violet drept culoare primară. Când am terminat, câțiva frați și surori au spus că le-a plăcut ideea mea și culoarea era frumoasă. Am fost foarte mulțumită de mine și m-am gândit că, până la urmă, aveam ceva calibru și capacitate de proiectare. Am fost surprinsă când o soră novice în proiectare mi-a trimis o sugestie, spunând: „Imnurile bisericești sunt experiențe și înțelegeri adevărate de la frați și surori. Folosirea culorii violet este prea diafană și nu se potrivește cu atmosfera imnurilor. E puțin cam stridentă. Aș sugera schimbarea ei.” I-am citit propunerea, dar am simțit ceva opunere interioară. M-am gândit: „Am parcurs atâtea materiale de pregătire care spun că violetul oferă o senzație caldă, plăcută. În plus, sunt multe alte modele pe internet care folosesc violetul în acest sens. De ce ai spune că este prea stridentă? Pe deasupra, tu ești abia la început și ai făcut puține designuri singură, dar îmi dai mie sugestii. Nu îți știi lungul nasului.” Dar tot nu m-am simțit confortabil să o resping direct, așa că i-am distras atenția, spunându-i că voi cere părerile altor frați și surori. Nu m-am dus nicio clipă să cer părerea altcuiva, și nu m-am gândit serios la asta.

Câteva zile mai târziu, o altă soră mi-a oferit aceeași sugestie și a spus că era deprimantă culoarea pe care o folosisem. Mi-a sugerat să o schimb. Chiar atunci, conducătoarea echipei mi-a amintit să nu fiu încăpățânată și că ar trebui să fac schimbări pentru revizuirile viitoare. N-am îndrăznit să mă țin tare pe poziții în acel moment, așa că am încercat să fac câteva schimbări. Dar nu prea eram dispusă să renunț la acel model violet. M-am gândit: „Modelul meu cu această culoare nu poate fi chiar atât de rău. Unii dintre ceilalți îl apreciază, așa că de ce trebuie să îl schimb?” Dar gândind în această manieră, m-am chinuit să îl schimb. După câteva încercări, tot nu arăta bine. Apoi, la o editare, a apărut o eroare în imagine, la care am lucrat ore, dar tot nu am găsit o cale să o repar. Am fost incredibil de frustrată și la capătul răbdării și am vrut chiar să renunț. M-am gândit la cum petrecusem o lună la acea singură imagine, editând-o de șase ori și ceilalți îmi dăduseră atât de multe sugestii. Tot nu o terminasem și ne ținea pe loc lucrarea. Eram foarte supărată. Mi-am amintit cum împiedicasem lucrarea noastră înainte din cauză că eram arogantă și nu puteam accepta reacțiile primite. Acum eram din nou arogantă și respingeam sugestiile altora. Nu era aceasta aceeași veche problemă? Am venit repede înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune, „O, Dumnezeule, firea mea arogantă e foarte îngrijorătoare. Nu mă pot supune în această situație. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă ca să-Ți pot înțelege voia, să mă cunosc cu adevărat și să ies din această stare.”

Mai târziu, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu. Chiar dacă, din afară, e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, stăpânirii Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea asupra altora. Acest tip de persoană nu-L slăvește câtuși de puțin pe Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune. Persoanele care sunt arogante și vanitoase, mai ales cele care sunt atât de arogante încât și-au pierdut judecata, nu se pot supune lui Dumnezeu în credința lor în El și chiar se preamăresc și sunt martore pentru ele însele. Astfel de oameni se împotrivesc cel mai mult lui Dumnezeu. Dacă oamenii își doresc să ajungă să Îl slăvească pe Dumnezeu, atunci trebuie mai întâi să-și înlăture firile arogante. Cu cât mai temeinic îți înlături firea arogantă, cu atât Îl vei slăvi mai mult pe Dumnezeu și numai atunci poți să I te supui și să fii în stare să dobândești adevărul și să-L cunoști” (Părtășia lui Dumnezeu). Asta m-a ajutat să înțeleg că aroganța este sursa împotrivirii față de Dumnezeu. Controlată de firea mea arogantă, am crezut că aveam mereu dreptate de parcă perspectivele mele erau adevărul, de parcă erau autoritare. Nu aveam nicio dorință de a căuta adevărul și de a mă supune lui Dumnezeu. Pur și simplu, nu eram dispusă să accept sugestiile nimănui. Mai ales când cineva care nu era la fel de priceput la tehnică sau nu înțelegea anumite aspecte tehnice îmi oferea sugestiile sale, mă împotriveam foarte tare. Mă prefăceam că le accept, dar, în realitate, nu îi luam sugestiile în serios. Prin intermediul altora, Dumnezeu mi-a amintit de nenumărate ori să-mi las voia la o parte, să mă concentrez pe ceea ce folosește casei lui Dumnezeu, să caut, să încerc și să creez cea mai bună versiune. Dar eram incredibil de încăpățânată și încrezută. Mi-am luat propriile idei și experiențe drept adevărul și am rămas tare pe poziție când sugestiile altora nu-mi atingeau standardele. Asta a perturbat lucrarea casei lui Dumnezeu. Atunci am început, în sfârșit, să înțeleg aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu.” „Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu.” M-am convins în totalitate de ele. Mi s-a făcut, totodată, puțin teamă. Mi-au amintit de antihriștii din biserică. Erau realmente aroganți și dictatoriali și nu ascultau niciodată sugestiile celorlalți. Ba chiar îi atacau și îi excludeau pe cei care își dădeau cu părerea, iar asta a perturbat cu adevărat lucrarea casei lui Dumnezeu și I-a ofensat firea. Au fost cu toții stârpiți de Dumnezeu. Nu făcusem genul de rău pe care îl înfăptuiseră antihriștii, dar cu ce se deosebea firea pe care am relevat-o eu de a lor? Atunci mi-am dat seama cât de grave ar fi consecințele dacă nu se rezolva aroganța mea. Am venit numaidecât înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, dispusă să mă căiesc.

Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Examinând acum acest lucru, este dificil să-ți îndeplinești datoria în mod adecvat? De fapt, nu este; oamenii trebuie doar să fie capabili să adopte o atitudine umilă, să aibă un pic de rațiune și să adopte o poziție adecvată. Indiferent cât de educat crezi că ești, ce premii ai câștigat sau cât de mult ai dobândit și oricât de mare crezi că ar putea fi calibrul și gradul tău, trebuie să începi prin a renunța la toate aceste lucruri – nu contează deloc. În casa lui Dumnezeu, oricât de mărețe și de bune ar fi aceste lucruri, nu pot fi mai presus de adevăr; nu sunt adevărul și nu îi pot lua locul. Acesta este motivul pentru care spun că trebuie să ai acest lucru numit rațiune. Dacă spui «Sunt foarte talentat, am o minte foarte ascuțită și reflexe rapide, învăț repede și am o memorie extrem de bună» și folosești mereu aceste lucruri drept capital, atunci acest lucru va cauza necazuri. Dacă vezi aceste lucruri ca fiind adevărul sau mai sus decât adevărul, atunci îți va fi greu să accepți adevărul și să îl pui în practică. Oamenii trufași, aroganți, care întotdeauna se cred superiori, acceptă cel mai greu adevărul și sunt cei mai predispuși să cadă. Dacă poți să-ți rezolvi problema aroganței, atunci devine ușor să pui în practică adevărul. Așadar, trebuie mai întâi să la; i deoparte acele lucruri care, la suprafață, par a fi drăguțe și mărețe și care provoacă invidia celorlalți și să le tăgăduiești. Aceste lucruri nu sunt adevărul; mai degrabă, pot să te împiedice să intri în adevăr” („Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Atunci am înțeles că trebuia să mă dau la o parte și să mă reneg pentrru a-mi rezolva firea arogantă. Priceperile umane, abilitățile, experiența și darurile nu sunt adevărul, indiferent cât de uimitoare sunt. Sunt doar unelte pentru a ne ajuta să ne facem datoria. N-ar trebui să încercăm să le valorificăm. Căutarea adevărului, înfăptuirea lucrurilor după principiu, lucrul în armonie cu ceilalți și învățarea de la alții sunt cheia. Aceasta este singura cale de a ne face bine datoria. Atunci m-am uitat prin câteva dintre posterele mai bune pe care le proiectasem și am descoperit că erau probleme evidente în privința conceptului, umbririi, culorii și compoziției în imaginile mele originale. Dar după editarea lor bazată pe reacțiile fraților și surorilor, erau mult îmbunătățite și unele suferiseră transformări complete. Mi-a fost rușine să văd asta. M-am gândit că avusesem ceva succes în lucrarea mea și că primisem câteva laude de la ceilalți, deoarece aveam abilități tehnice mai bune și mai multă experiență decât ei. Am profitat de asta, refuzând să ascult de oricine. Dar realitatea era că modelele mele avuseseră succes doar pentru că mă ghidasem după principiile adevărului și acceptasem sugestiile celorlalți. Au fost făcute cu îndrumarea și luminarea lui Dumnezeu și prin lucrul în armonie alături de frați și surori. Când m-am bazat doar pe abilitățile mele tehnice, fără a căuta principiile adevărului sau a accepta reacțiile celorlalți, imaginile mele nu erau bune și acest lucru încurca lucrarea bisericii. Mi-a fost atât de rușine când mi-am amintit cât de arogantă și neprihănită de sine fusesem în abordarea mea. În mod clar nu eram specială. Aveam o înțelegere superficială a graficii și eram departe de a fi un adevărat profesionist. Dar încă eram atât de sigură pe mine și arogantă. Fusesem atât de nerușinată. Realizând asta, am spus o rugăciune și am renunțat la viziunile mele. Am urmat aprecierile celorlalți și m-am gândit cu adevărat cum să fac editări pentru rezultate mai bune. Nu numai că s-a rezolvat problema principală, dar am găsit totodată o culoare mai potrivită. Am editat imaginea foarte repede, iar frații și surorile au spus că arăta mult mai bine după acele schimbări. Mi-a fost atât de rușine să văd asta. Trecusem prin nenumărate revizuiri ale acelei imagini, în întregime din pricina aroganței mele, risipind atât de mult timp prețios și încurcându-i pe ceilalți. A perturbat serios lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu numai că abilitățile mele au stagnat, ci intrarea mea în viață a suferit un regres. Am văzut că era foarte dăunător să trăiesc după firea mea arogantă. Regretam atât de mult și am decis în sinea mea: „Indiferent de reacția pe care o voi primi, voi învăța să mă las deoparte, să caut adevărul și să pun interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc. Nu pot continua să trăiesc în aroganță.”

Recent am proiectat o pictogramă pentru un videoclip cu recitări din cuvintele lui Dumnezeu și când le-am arătat prima schiță fraților și surorilor au spus că imaginea cu globul era prea mare și părea înghesuită în mijloc, astfel încât câmpul vizual nu era suficient de deschis. Mi-au trimis niste imagini drept referință pentru a mă ajuta să fac îmbunătățiri. Mă gândeam: „Globul trebuie să fie așa de mare pentru a avea efectul scontat și voi nu aveți experiență în proiectarea grafică profesională sau orice fel de pregătire practică. Sunt mult mai pricepută în acest domeniu. Nu am nimic de câștigat din reacțiile voastre.” Așa că am frunzărit evaluările lor și am vrut să editez imaginea pe baza propriei gândiri. În acel moment mi-am dat seama că îmi arătam din nou aroganța, că nu am luat în considerare, cu calm, aprecierile sau rezultatul final. Făceam judecăți oarbe și asta era în opoziție cu voia lui Dumnezeu. Am spus imediat o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să îmi liniștească inima ca să pot practica adevărul și să mă lepăd de trupul meu. Apoi am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Mai întâi, trebuie să ai o atitudine smerită, să lași deoparte ceea ce ți se pare că este corect și să le permiți tuturor să aibă părtășie. Chiar dacă tu crezi în corectitudinea căii tale, nu ar trebui să tot insiști în acest sens. Acesta este, în primul rând, un tip de pas înainte; arată atitudinea celui care caută adevărul, care se neagă pe sine și care mulțumește voia lui Dumnezeu. Odată ce ai această atitudine și, în același timp, nu rămâi fidel propriei opinii, te rogi. Deoarece nu deosebești binele de rău, Îi permiți lui Dumnezeu să îți dezvăluie și să îți spună care este cel mai bun și cel mai potrivit lucru de făcut. Pe măsură ce toată lumea se alătură părtășiei, Duhul Sfânt vă aduce luminare tuturor. Dumnezeu îi luminează pe oameni în funcție de un proces, care uneori îți cântărește pur și simplu atitudinea. Dacă atitudinea ta este una de autoafirmare rigidă, Dumnezeu Își va ascunde chipul de tine și Se va închide față de tine; te va expune și Se va asigura că te lovești de un perete. Dacă, pe de altă parte, atitudinea ta este corectă, iar tu nici nu insiști pe propriile căi și nici nu ești neprihănit de sine, nici capricios și pripit, ci ai atitudinea să cauți și accepți adevărul, atunci, în clipa în care ai părtășie cu grupul, iar Duhul Sfânt începe să lucreze printre voi, poate El te va conduce spre înțelegere prin intermediul cuvintelor cuiva” (Părtășia lui Dumnezeu). Atunci am înțeles că atunci când întâmpinam idei diferite de la ceilalți în datoria mea, asta era ceva ce Dumnezeu a permis. Dumnezeu ne urmărește fiecare gând și faptă, așa că ar trebui să practic adevărul și să accept examinarea din partea lui Dumnezeu. Nu puteam accepta, pur și simplu, lucrurile la prima vedere și judeca profesionalismul altor oameni. Chiar dacă eram mai cunoscătoare, indiferent cât de rezonabilă credeam că era ideea mea, ar trebui să încetez să mă cred superioară, să-mi las deoparte închipuirile, să caut principiile adevărului și să fac orice ar fi mai eficient. Chiar dacă se dovedea în final că aveam dreptate, măcar aș fi căutat și practicat adevărul. Asta e de neprețuit. Dumnezeu îmi detesta firile satanice care sunt în vrăjmășie cu El, așa că să-mi afișez aroganța era mai rău decât să fac o greșeală. M-am gândit la felul în care aroganța mea perturbase cu adevărat lucrarea casei lui Dumnezeu și chiar am simțit că nu aș mai putea fi atât de încăpățânată. Trebuia să abordez calm sugestiile pentru revizuire și să mă străduiesc să fac imaginea mai bună. După aceea am luat în serios sugestiile celorlalți și am descoperit că una dintre imaginile de referință era foarte stilată și puteam învăța din ea. Am discutat-o cu ceilalți membri ai echipei și toată lumea a fost de acord că editările ar trebui făcute conform sugestiei. Am refăcut designul și alte câteva aspecte și a fost gata imediat. Am simțit că toate acestea au fost dobândite prin luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Deși am mai primit câteva sugestii, m-am descurcat cum se cuvine și nu m-am mai simțit așa potrivnică. O schimbam cu plăcere de câte ori era necesar pentru a fi mărturie lui Dumnezeu. După câteva runde de revizuiri, toți au spus că era grozavă și nu au mai avut sugestii. Am văzut cât de minunat era să-mi fac datoria în acest fel.

După ce am fost disciplinată și expusă și după citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles în sfârșit și mi-am urât firea satanică arogantă și am văzut cum a căuta și a accepta adevărul este cheia în toate. Nu sunt atât de arogantă cum obișnuiam să fiu și pot accepta sugestii din partea celorlalți. M-am schimbat în acest fel în întregime datorită judecății, mustrării și disciplinei lui Dumnezeu.

Anterior: 64. Aroganța vine înaintea căderii

Înainte: 66. Cum mi-am schimbat sinele arogant

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger