14. Domnul S-a arătat în Est

de Qiu Zhen, China

Într-o zi, sora mea mai mică m-a sunat să-mi spună că se întorsese din nord și că avea să-mi spună ceva important. Mi-a cerut să mă duc imediat la ea. Am avut un sentiment că era posibil să se fi întâmplat ceva rău, așa că m-am dus acasă la ea fără întârziere. Abia când am ajuns la locuința ei și am văzut-o citind dintr-o carte, neliniștea m-a părăsit. Sora mea m-a văzut intrând, a tresărit și mi-a spus voioasă: „Qiu Zhen! De data asta în nord, am auzit o veste bună: Domnul Isus S-a întors!”

După ce am auzit-o pe sora mea spunând aceste cuvinte, zăpăcită, m-am gândit: „În ultimii câțiva ani, mișcarea Fulgerul de la Răsărit a mărturisit că Domnul Isus S-a întors; oare sora mea a acceptat Fulgerul de la Răsărit?” Înainte să apuc să spun ceva, sora mea a zis serioasă: „O, Qiu Zhen! Domnul S-a întrupat din nou și a venit în țara noastră, China.” M-am grăbit să-i răspund: „Nu crede tot ceea ce auzi. Poate Dumnezeu să vină în China? În Biblie spune foarte clar: «În ziua aceea, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, în partea dinspre răsărit. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părţi, de la răsărit la apus, şi se va forma o vale foarte mare. Jumătate din munte se va deplasa astfel înspre nord, iar cealaltă jumătate înspre sud» (Zaharia 14:4). Venirea lui Dumnezeu va avea loc în Israel. El nu poate veni în China. Tu lucrezi pentru Domnul și, totuși, nu știi nici măcar atâta lucru!”

Sora mea a zis cu sinceritate: „Și eu gândeam așa ca tine, dar, prin cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și părtășia cu frații și surorile, am înțeles că Domnul S-a întrupat cu adevărat în China. Scriptura despre care vorbești este o profeție, dar profețiile nu pot fi interpretate oricum vrem noi. Ele sunt împlinite și făcute vizibile omului prin faptele lucrării lui Dumnezeu. Atunci când Domnul Isus a venit să împlinească lucrarea, nici Petru, nici femeia samariteană, nici eunucul din Etiopia nu s-au agățat de sensul literal al profețiilor biblice, ci mai degrabă faptele a ceea ce Domnul Isus a spus și lucrarea pe care El a împlinit-o au fost cele care le-au confirmat că Mesia venise în persoana Domnului Isus. Toți au urmat pașii lui Dumnezeu și au primit mântuirea Domnului. Iar toți acei farisei care s-au agățat de sensul literal al profețiilor Bibliei L-au tratat pe Domnul Isus, Mesia care venise deja, ca pe un om de rând și L-au negat, I s-au opus și L-au condamnat. La sfârșit, L-au răstignit pe Domnul Isus și, de aceea, au fost pedepsiți de Dumnezeu. Qiu Zhen, trebuie să tratăm cu grijă venirea Domnului și să avem inimi temătoare de Dumnezeu. Chiar nu trebuie să te grăbești să judeci în acestă chestiune!”

M-am uitat la sora mea, am ridicat Biblia și am spus: „Iahve Dumnezeu a promulgat legea în Israel, iar Domnul Isus a fost răstignit tot în Israel. China este o țară condusă de un partid ateu, deci ar veni Dumnezeu într-o asemenea țară? Credem în Domnul de atâția ani și, în mod cert, nu trebuie să credem tot ceea ce auzim!”

Sora mea a zis, neliniștită: „Qiu Zhen, atunci când Domnul Isus Își făcea lucrarea în vremea aceea, fariseii s-au opus Domnului și au zis: «Cercetează şi vei vedea că din Galileea nu se ridică niciodată vreun profet!» (Ioan 7:52). «Din Galileea va veni Hristos?» (Ioan 7:41). Dar, de fapt, Domnul Isus a crescut în Nazaret, în Galileea. Biblia spune: «O, adâncul bogăţiei înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! „Căci cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui?”» (Romani 11:33-34). Cum putem noi înțelege înțelepciunea lui Dumnezeu? Nu putem analiza lucrarea lui Dumnezeu cu propriile noastre minți. Așteptăm cu nerăbdare venirea Domnului în fiecare zi. Acum, când Domnul S-a întors cu adevărat, dacă ne ținem de propriile noastre noțiuni și nu căutăm și nu investigăm, vom rata oportunitatea de a-L întâmpina pe Domnul și vom fi pline de remușcare!”

Văzând că sora mea era atât de serioasă, m-am gândit: „Sora mea crede cu sinceritate în Domnul și este o persoană cu capul pe umeri, care știe ce vrea. În general, este atentă la ceea ce face și, într-o chestiune atât de importantă precum venirea Domnului, este cu atât mai puțin înclinată să creadă orbește ceea ce spune altcineva. Acum a aceptat Fulgerul de la Răsărit, așa că e oare cu putință ca Domnul să Se fi întors cu adevărat și să-Și facă lucrarea în China?” Dar, apoi, mi-a venit un alt gând: „Cum e posibil ca Domnul să-Și facă lucrarea în China? Este prea de neînchipuit!” Așa că am zis ferm: „Biblia este ca o prăjitură cu o mie de straturi și fiecare persoană are modul ei de a o înțelege. Biblia profețește că Dumnezeu Se va pogorî, de fapt, în Israel, în zilele de pe urmă. Mai mult, majoritatea poporului chinez se închină la Buda și guvernul național a persecutat dintotdeauna credințele religioase. Dumnezeu nu va veni în China ca să-Și facă lucrarea!”

Sora mea a răspuns cu înflăcărare: „Qiu Zhen, Domnul S-a întors și S-a arătat în China ca să-Și facă lucrarea. Acest lucru este foarte important. Tocmai am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, așa că încă nu pot explica foarte clar acest aspect al adevărului, dar frații și surorile din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic mărturisesc într-un fel foarte luminat. Îi voi ruga să aibă părtășie cu tine!” Eu am fluturat din mână și am spus: „Nu te deranja. Plec.” După ce m-am întors acasă, m-am așezat apatică pe canapea și m-am gândit la spusele surorii mele. Mintea îmi vuia și nu mă puteam calma. Întotdeauna așteptasem ca Domnul Isus să pună piciorul pe Muntele Măslinilor, deci cum putea sora mea să spună, dintr-odată, că Domnul venise în China? Cum era posibil? Am răsfoit fără încetare Biblia, dar nu am putut găsi niciun capitol și niciun verset care să prezică faptul că Domnul avea să vină să-Și facă lucrarea în China. „Când Domnul Isus Își făcea lucrarea pe vremea aceea, fariseii I s-au opus Domnului și au zis: «Cercetează şi vei vedea că din Galileea nu se ridică niciodată vreun profet!» (Ioan 7:52). «Din Galileea va veni Hristos?» (Ioan 7:41). Dar, de fapt, Domnul Isus a crescut în Nazaret, în Galileea…” Cuvintele surorii mele îmi răsunau intermitent în minte și mă gândeam că spusele ei erau adevărate. Alternam între răsfoirea Bibliei și cugetarea la ceea ce spusese sora mea. Mintea îmi vuia și nu știam ce să fac, așa că am strigat către Domnul în inima mea: „Doamne, ce ar trebui să fac? O, Doamne, unde Te vei pogorî, mai exact?”

Câteva zile mai târziu, sora mea a venit să mă caute din nou. De cum a intrat în casă, a zâmbit și mi-a zis: „Qiu Zhen, sora Xie și sora Hao de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic au venit acasă la mine ca să-mi ofere sprijin. Ele cred de multă vreme în Dumnezeu Atotputernic și înțeleg mult mai mult decât mine. Dacă este ceva ce nu înțelegi despre întoarcerea Domnului, du-te să ai părtășie cu ele.” M-am gândit: „Eu cred în Domnul de mulți ani și întotdeauna am sperat la venirea Domnului. A venit Domnul cu adevărat? Poate că ar trebui să profit de această oportunitate ca să am părtășie cu ele.” Și astfel, m-am dus cu sora mea acasă la ea. De cum am intrat în cameră, cele două surori m-au salutat foarte călduros și mi-au vorbit foarte cordial. Mi-au cerut să dau glas întrebărilor pe care le aveam și apoi toate puteam să avem părtășie împreună. Am întrebat: „Voi spuneți că Domnul Isus S-a întors deja și că Își face lucrarea în China. Există vreun temei biblic pentru această declarație?” Sora Hao a zâmbit și a spus: „Soră, în Biblie chiar sunt profeții legate de faptul că Domnul va veni să-Și facă lucrarea în China, în zilele de pe urmă.” Am fost uluită și am spus: „Cum este posibil? Am citit Biblia de multe ori, dar nu am descoperit nici măcar o singură consemnare biblică a acestui fapt. Unde anume în Biblie se află temeiul pentru declarația voastră?” Sora Hao a răspuns cu răbdare: „Soră, să citim două versete din Scriptură și vei ști. În Maleahi 1:11, se spune: «Căci, de la răsăritul soarelui până exact la apusul lui, numele meu va fi minunat printre neamuri […] a spus Iahve al oștilor.» În Matei 24:27, se spune: «Căci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului.» Din aceste două versete ale Scripturii, vedem clar că locul unde Dumnezeu Se va pogorî din nou este în partea de Est a lumii și se află în ținuturile neamurilor. După cum știm cu toții, China se află în partea de Est a lumii. Primele două etape ale lucrării lui Dumnezeu au avut loc, amândouă, în Israel. În ceea ce privește statul Israelului, China este o națiune păgână. De aceea, venirea lui Dumnezeu în China ca să Se arate și să-Și facă lucrarea în zilele de pe urmă împlinește aceste profeții.” După ce am ascultat părtășia surorilor și am cântărit înțelesul acestor două versete din Scriptură, m-am gândit că părtășia lor a fost foarte iluminatoare. Deși citisem și înainte aceste două versete, niciodată nu am văzut că sensul lor ar fi acela al întoarcerii Domnului în Est, în China. Ascultându-le explicația, am simțit că părtășia lor își avea sursa în luminarea Duhului Sfânt.

Sora Hao a continuat zicând: „Să vedem ce spune Dumnezeu Atotputernic. «Îmi fac lucrarea de-a lungul universului, iar în Răsărit, trosnetele tunetelor se propagă fără sfârșit, zguduind toate națiunile şi confesiunile. Este glasul Meu cel care i-a dus pe toți oamenii în prezent. Voi face ca toți oamenii să fie cuceriți de glasul Meu, să cadă în acest curent și să se supună Mie, căci de mult Mi-am revendicat slava de pe tot pământul și am eliberat-o din nou în Răsărit. Cine nu tânjește să-Mi vadă slava? Cine nu-Mi așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea? Cine nu este însetat de reapariția Mea? Cine nu tânjește după frumusețea Mea? Cine n-ar veni la lumină? Cine nu ar privi la bogația din Canaan? Cine nu dorește întoarcerea Răscumpărătorului? Cine nu-L adoră pe Marele Atotputernic? Glasul Meu se va răspândi pe tot pământul; Îmi doresc, uitându-Mă la poporul Meu ales, să-i spun mai multe cuvinte. Ca și tunetele puternice care scutură munții și râurile, Eu rostesc cuvintele Mele întregului univers și omenirii. De aceea, cuvintele din gura Mea au devenit comoara omului și toți oamenii Îmi prețuiesc cuvintele. Fulgerul luminează dinspre Răsărit către Apus. Cuvintele Mele sunt de așa natură încât omul nu vrea să renunțe la acestea, însă, în același timp, le găsește de nepătruns, dar se bucură și mai mult de ele. Toți oamenii sunt mulțumiți și bucuroși, sărbătorindu-Mi venirea, de parcă tocmai s-ar fi născut un prunc. Prin vocea Mea, voi aduce pe toți oamenii înaintea Mea. De atunci, voi intra în mod oficial în neamul oamenilor, pentru ca ei să vină să Mă slăvească. Cu slava pe care o radiez și cuvintele din gura Mea, voi face astfel încât toți oamenii să vină înaintea Mea și să vadă că fulgerul luminează de la Răsărit și că am coborât și pe «Muntele Măslinilor» din Răsărit. Ei vor vedea că sunt deja de mult timp pe pământ, nu ca Fiul evreilor, ci ca Fulgerul din Răsărit. Deoarece de mult am înviat și am plecat din mijlocul omenirii și apoi am reapărut cu slavă printre oameni. Eu sunt Cel ce a fost adorat în urmă cu nenumărate veacuri și Eu sunt și copilul părăsit de israeliți în urmă cu nenumărate veacuri. Mai mult, Eu sunt Dumnezeul Atotputernic plin de glorie al acestei epoci! Să vină toți înaintea scaunului Meu de domnie și să-Mi vadă fața plină de slavă, să-Mi audă glasul și să-Mi privească faptele. Aceasta este întreaga Mea voință; este sfârșitul și punctul culminant al planului Meu, și scopul gestionării Mele. Fie ca fiecare neam să se închine Mie, fiecare limbă să Mă recunoască, fiecare om să-și pună credința în Mine și fiecare popor să Mi se supună!» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul”). Toți știm că Dumnezeu a adus Evanghelia Împărăției cerurilor prima dată când S-a întrupat, iar această Evanghelie s-a răspândit de la Vest la Est. Dar niciodată nu ne-am gândit că Dumnezeu Se va întoarce în carne și oase în Estul lumii, în China, aducând Evanghelia veșnică și făcând lucrarea de judecată, curățire și mântuire a oamenilor. De data aceasta, lucrarea lui Dumnezeu se va răspândi de la Est la Vest…”

Când am auzit acest lucru, am întrerupt-o pe sora și am întrebat, nedumerită: „Soră, Biblia consemnează că Iahve Dumnezeu Și-a făcut lucrarea în Israel și că lucrarea Domnului Isus a avut loc în Iudeea. Cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu au avut loc, amândouă, în Israel, așa că întoarcerea Domnului ar trebui să aibă loc tot în Israel. Cum poți spune că este în China?” Sora Hao a zâmbit și a spus: „Noi credem că, pentru că primele două etape ale lucrării lui Dumnezeu au avut loc, amândouă, în Israel, Domnul Își va face lucrarea în mod sigur în Israel, când Se întoarce. Dar o asemenea gândire concordă cu faptele? E posibil ca Dumnezeu să fie doar Dumnezeul israeliților? E posibil ca Dumnezeu să administreze și să mântuiască doar israeliții? Să vedem ce spune Dumnezeu Atotputernic.”

Sora Xie a deschis cartea cuvintelor lui Dumnezeu și a citit: „Când Mântuitorul va sosi în zilele de pe urmă, dacă I s-ar spune tot Isus și S-ar naște din nou în Iudeea și Și-ar face lucrarea în Iudeea, atunci aceasta ar dovedi că am creat doar poporul lui Israel și că am răscumpărat doar poporul lui Israel și că nu am nimic de-a face cu neevreii. Nu Mi-ar contrazice aceasta cuvintele că «Eu sunt Domnul care a creat cerurile și pământul și toate lucrurile?» Am părăsit Iudeea și Îmi fac lucrarea printre neevrei pentru că nu sunt doar Dumnezeul poporului lui Israel, ci Dumnezeul tuturor creaturilor. Apar printre neevrei în zilele de pe urmă pentru că nu sunt doar Iahve, Dumnezeul poporului lui Israel, ci pentru că Eu sunt, de asemenea, Creatorul tuturor aleșilor Mei printre neevrei. Nu am creat doar Israelul, Egiptul și Libanul, ci am creat și toate popoarele neevreiești de dincolo de Israel. Și, datorită acestui fapt, Eu sunt Domnul tuturor creaturilor. Am folosit Israelul doar ca punct de pornire pentru lucrarea Mea, am folosit Iudeea și Galileea ca fortărețe ale lucrării Mele de răscumpărare și am folosit popoarele neevreiești ca bază de unde voi aduce sfârșitul întregii epoci(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb»”). „Voi face cunoscut tuturor oamenilor că nu sunt numai Dumnezeul israeliților, ci și Dumnezeul tuturor națiunilor Neamurilor, chiar și al acelora pe care le-am blestemat. Voi lăsa pe toți oamenii să vadă că Eu sunt Dumnezeul întregii creații. Aceasta este lucrarea Mea cea mai mare, scopul planului Meu de lucru pentru zilele de pe urmă și singura lucrare care trebuie îndeplinită în acele zile(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”). „ El i-a condus pe israeliți și S-a născut în Iudeea și, de asemenea, într-un ținut al neamurilor. Nu este toată lucrarea Lui făcută pentru întreaga omenire pe care a creat-o? Îi iubește El pe israeliți însutit și le urăște pe neamuri înmiit? Aceasta nu este noțiunea voastră? Voi sunteți cei care nu-L recunoașteți pe Dumnezeu; nu este faptul că El nu a fost niciodată Dumnezeul vostru. Voi sunteți cei care-L resping pe Dumnezeu; nu El este Cel care nu dorește să fie Dumnezeul vostru. Cine dintre cei creați nu este în mâinile Atotputernicului? În cucerirea voastră de astăzi, scopul nu este acela ca voi să recunoașteți că El nu este nimeni altul decât Dumnezeul vostru? Dacă încă mai susțineți că El este doar Dumnezeul israeliților și încă susții că originea nașterii Lui este casa lui David din Israel, că nicio altă națiune decât Israelul nu este calificată să-L «producă» pe Dumnezeu și, chiar și mai puțin, că orice familie a neamurilor nu este capabilă să primească personal lucrarea lui Iahve – dacă tot crezi astfel, atunci, aceasta nu te face un opozant încăpățânat? […] Nu ai crezut prea mult timp în Dumnezeu, totuși, ai multe noțiuni despre El, până în punctul în care nu îndrăznești să crezi, pentru o clipă, că Dumnezeul israeliților ar binevoi să vă onoreze cu prezența Lui. Chiar și mai puțin îndrăzniți să vă gândiți la modul în care L-ați putea vedea pe Dumnezeu arătându-Se personal, având în vedere cât de insuportabil de întinați sunteți. De asemenea, nu v-ați gândit niciodată cum ar putea Dumnezeu să coboare personal într-un ținut al neamurilor. El ar trebui să coboare pe Muntele Sinai sau pe Muntele Măslinilor și să Se arate israeliților. Nu sunt toate neamurile (adică, oameni din afara Israelului) obiecte ale urii Sale? Cum ar putea să lucreze El personal printre ei? Toate acestea sunt noțiunile profund înrădăcinate pe care le-ați dezvoltat de-a lungul multor ani. Scopul de a vă cuceri astăzi este să sfărâmați aceste noțiuni ale voastre. Prin aceasta, ați văzut că Dumnezeu S-a arătat personal printre voi – nu pe Muntele Sinai sau pe Muntele Măslinilor, ci printre oamenii pe care El nu i-a condus niciodată în trecut(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (3)”). „Dacă lucrarea Lui actuală s-ar desfășura printre israeliți, până când planul Său de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani s-ar încheia, toți ar crede că Dumnezeu este numai Dumnezeul israeliților, că doar israeliții sunt poporul ales al lui Dumnezeu, că numai israeliții merită să moștenească binecuvântarea și făgăduința lui Dumnezeu. În timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu este întrupat în rândul națiunii neamurilor marelui balaur roșu; El a realizat lucrarea lui Dumnezeu ca Dumnezeu al întregii creații; El a terminat întreaga lucrare de mântuire și va încheia partea centrală a lucrării Sale în națiunea marelui balaur roșu. Miezul acestor trei etape ale lucrării este mântuirea omului – și anume, să facă întreaga creație să se închine Domnului creației. Prin urmare, fiecare etapă a acestei lucrări este foarte semnificativă; Dumnezeu categoric nu va face ceva fără semnificație sau valoare(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este Domnul întregii creații”).

Sora Hao mi-a oferit apoi părtășie, spunând: „În trecut, am hotărât în inimile noastre că Dumnezeu era Dumnezeul israeliților pentru că primele două etape ale lucrării Lui au avut loc, amândouă, în Israel. Israelul a fost locul de obârșie al lucrării lui Dumnezeu și baza pentru lucrarea lui Dumnezeu, așa că ne-am gândit că lucrarea Lui putea fi făcută doar în Israel, că Evanghelia putea ieși doar din Israel și că doar israeliții sunt cu adevărat poporul ales al lui Dumnezeu. De aceea, dacă Dumnezeu încă Și-ar împlini această ultimă etapă a lucrării Sale în Israel, atunci am crede cu și mai multă putere că Dumnezeu Își poate face lucrarea doar în Israel, că El poate binecuvânta doar israeliții și că nu are nimic de-a face cu neamurile. În zilele de pe urmă, Dumnezeu a ales să-Și facă lucrarea de judecată și de curățire a oamenilor într-o țară păgână, în țara unde marele balaur roșu zace încolăcit – China. Procedând astfel, El a schimbat noțiunile tuturor, pentru ca oamenii să poată vedea că, de fapt, Dumnezeu nu este doar Dumnezeul israeliților, ci Dumnezeul tuturor lucrurilor create. Dumnezeu nu binecuvântează doar israeliții, ci și neamurile. Lucrul acesta împlinește lucrarea lui «Dumnezeu este Domnul întregii creații». Este clar că faptul că Dumnezeu a ales să-Și facă lucrarea în zilele de pe urmă în China este deosebit de important. Dumnezeu este cu adevărat nespus de atotputernic și de înțelept.”

Ascultând părtășia surorii, m-am cufundat în contemplare: „Da,” m-am gândit, „Dumnezeu este Domnul întregii creații. Oare nu toată omenirea a fost creată de Dumnezeu? Dumnezeu nu mântuiește doar israeliții, ci și poporul chinez. Faptul că Dumnezeu vine azi în China nu arată, oare, dragostea pe care o poartă neamurilor? Se pare că eu chiar nu înțeleg voia lui Dumnezeu!” Gândindu-mă la acest lucru, m-am simțit oarecum rușinată. Mi-am înmuiat tonul vocii și am spus: „Soră, înțeleg ce spui. Dacă Dumnezeu Și-ar face încă o dată lucrarea în Israel, L-am delimita pe Dumnezeu și am gândi că El este doar Dumnezeul israeliților. Dumnezeu lucrează în felul acesta astăzi ca să distrugă noțiunile oamenilor și să-i facă pe oameni să înțeleagă că Dumnezeu este Domnul tuturor ființelor create, că Dumnezeu Își poate face lucrarea în Israel și deopotrivă în China, și astfel noi să nu delimităm lucrarea lui Dumnezeu. Se pare că, delimitând lucrarea lui Dumnezeu pe baza noțiunilor și închipuirilor mele, am fost, cu adevărat, atât de nesăbuită și ignorantă! Însă, mai este ceva ce nu înțeleg. Sunt atâtea țări pe lume, ca numeroasele țări ale Europei și ale Americii de Nord, unde protestantismul și catolicismul sunt religii naționale și unde Dumnezeu a fost întotdeauna venerat. Nu I-ar fi mai ușor lui Dumnezeu să vină și să-Și facă lucrarea de judecată și de curățire a oamenilor în acele țări? China este o țară atee, plină de idolatri. Guvernul național îi persecută frenetic pe cei ce cred în Dumnezeu, așa că de ce Și-ar face Dumnezeu lucrarea în China?”

Sora Xie a zâmbit și a spus: „Soră, întrebarea ta este esențială! De ce a ales Dumnezeu să-Și facă lucrarea de judecată și de curățire în China? Doar înțelegând scopul și semnificația lucrării lui Dumnezeu din Israel și din China vom putea înțelege acest aspect al adevărului. Să aruncăm o privire la ceea ce spune Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic spune: «Vechiul Testament consemnează cuvintele lui Iahve către israeliți și lucrarea Lui în Isreal; Noul Testament consemnează lucrarea lui Isus în Iudeea. Dar de ce Biblia nu conține niciun nume chinezesc? Deoarece primele două părți ale lucrării lui Dumnezeu s-au desfășurat în Israel, deoarece oamenii din Israel erau cei aleși – ceea ce înseamnă că au fost primii care au acceptat lucrarea lui Iahve. Ei erau cel mai puţin corupţi din întreaga omenire și, la început, au fost înclinaţi să Îl admire pe Dumnezeu și să I se închine. Ei ascultau cuvintele lui Iahve și întotdeauna slujeau în templu și purtau veşminte sau coroane preoțești. Ei au fost poporul care I s-a închinat cel mai devreme lui Dumnezeu și cel mai timpuriu obiect al lucrării Sale. Acești oameni au fost un exemplu și model pentru întreaga omenire. Ei erau exemple și modele ale sfințeniei și dreptății. Oameni precum Iov, Avram, Lot sau Petru sau Timotei – ei erau cu toții israeliți și cele mai sfinte exemple și modele. Israel a fost țara care I s-a închinat cel mai devreme lui Dumnezeu și de aici au provenit mai mulți oameni drepți decât de oriunde altundeva. Dumnezeu a lucrat în ei pentru a putea să gestioneze mai bine omenirea dintr-un capăt în celălalt al ținutului pe viitor. Dreptatea închinării lor față de Iahve și reușitele lor au fost consemnate astfel încât ei să poată sluji ca exemple și modele pentru oamenii din afara Israelului în timpul Epocii Harului, iar acțiunile lor au susținut câteva mii de ani de lucrare, chiar până astăzi» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)”). «Lucrarea lui Iahve a fost facerea lumii, a fost începutul; această etapă a lucrării este finalul lucrării și încheierea. La început, lucrarea lui Dumnezeu a fost îndeplinită printre cei aleși ai Israelului și a reprezentat începutul unei noi epoci în cel mai sfânt dintre toate locurile. Ultima etapă a lucrării este îndeplinită în cea mai necurată dintre țări, pentru a judeca lumea și pentru a încheia epoca. În prima etapă, lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută în cel mai strălucitor dintre locuri, iar ultima etapă este îndeplinită în cel mai întunecat dintre toate locurile, iar acest întuneric va fi izgonit, lumina va fi adusă, iar toți oamenii vor fi cuceriți. După ce vor fi cuceriți oamenii din cel mai necurat și întunecat loc dintre toate și după ce întreaga populație va recunoaște că există un Dumnezeu, care este adevăratul Dumnezeu și fiecare persoană a fost convinsă pe deplin, atunci acest fapt va fi folosit pentru a îndeplini lucrarea de cucerire dintr-un capăt în celălalt al întregului univers. Această etapă a lucrării este simbolică: odată ce lucrarea acestei epoci se va încheia, lucrarea de 6000 de ani de gestionare va ajunge pe deplin la final. Odată ce aceia din cel mai întunecat dintre toate locurile vor fi cuceriți, se înțelege de la sine că va fi la fel peste tot. Astfel, doar lucrarea de cucerire din China are un simbolism semnificativ. China întrupează toate forțele întunericului, iar oamenii din China îi reprezintă pe toți cei care aparțin trupului, Satanei din carne şi oase. Poporul chinez este cel care a fost cel mai mult corupt de marele balaur roșu, care se opune cel mai puternic lui Dumnezeu, a cărui umanitate este cea mai josnică și necurată și, astfel, reprezintă arhetipul întregii omeniri corupte. Aceasta nu înseamnă că alte țări nu au probleme deloc; concepțiile omului sunt toate la fel și, deși oamenii acestor țări pot avea o bună valoare, dacă nu Îl cunosc pe Dumnezeu, atunci înseamnă că I se opun Lui. De ce evreii I s-au opus și, de asemenea, L-au sfidat pe Dumnezeu? De ce I s-au opus şi fariseii? De ce L-a trădat Iuda pe Isus? La acea vreme, mulți dintre ucenici nu Îl cunoșteau pe Isus. De ce, după ce Isus a fost răstignit și a înviat, oamenii tot nu credeau în El? Nu este la fel neascultarea oamenilor? Doar că oamenii din China sunt daț‏i ca exemplu și când ei vor fi cuceriți, vor deveni un model și exemplu și vor servi ca referință pentru alții. De ce am spus întotdeauna că voi sunteți accesorii ale planului Meu de gestionare? În poporul chinez corupţia, impuritatea, nedreptatea, opoziţia şi răzvrătirea se manifestă cel mai pe deplin şi sunt dezvăluite în toate diferitele lor forme. Pe de o parte, ei sunt de un calibru slab şi, pe de altă parte, viețile și mentalitatea lor sunt înapoiate, iar obiceiurile lor, mediul social, originea familiei – toate sunt cele mai înapoiate și slabe. Statutul lor, de asemenea, este umil. Lucrarea din acest loc este simbolică și, după ce această lucrare de testare va fi îndeplinită în întregime, lucrarea Sa ulterioară se va desfășura mult mai bine. Dacă poate fi finalizată această etapă a lucrării, atunci lucrarea ulterioară e de la sine înțeleasă. Odată ce această etapă a lucrării va fi îndeplinită, marele succes va fi complet realizat, iar lucrarea de cucerire din întregul univers va ajunge la o încheiere totală. De fapt, odată ce lucrarea printre voi va avea succes, aceasta va fi echivalentul succesului pretutindeni în întreg universul. Aceasta este semnificația motivului pentru care vă fac să fiți model și exemplu. Răzvrătirea, opoziția, necurăţenia, nedreptatea – toate se găsesc în acești oameni și în ei este reprezentată toată răzvrătirea omenirii. Ei sunt cu adevărat ceva de groază. Astfel, ei sunt considerați drept întruchiparea cuceririi și, odată ce vor fi cuceriți, ei vor deveni în mod natural un exemplu și un model pentru alții» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)”).”

După ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, sora Xie a continuat cu părtășia ei. „Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic ne spun clar că, pentru fiecare etapă a lucrării Sale, felul locului și obiectele lucrării Sale sunt toate alese pe baza nevoilor lucrării Sale și că toate au o semnificație considerabilă. De exemplu, primele două etape ale lucrării lui Dumnezeu au avut loc în Israel pentru că israeliții erau poporul ales al lui Dumnezeu. Ei erau cel mai puțin corupți dintre toți oamenii și aveau inimi temătoare de Dumnezeu. Făcându-Și lucrarea printre ei, lui Dumnezeu I-a fost mai ușor să formeze un grup de modele și specimene care să se închine Lui. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu s-a putut răspândi mai repede și mai ușor, pentru ca toată rasa omenească să știe de existența lui Dumnezeu și de lucrarea Lui și pentru ca mai mulți oameni să poată veni înaintea lui Dumnezeu și să primească mântuirea Lui. De aceea, pentru Dumnezeu a fost de cea mai mare importanță să-Și facă primele două etape ale lucrării Sale în Israel. În zilele de pe urmă, Dumnezeu Își face lucrarea de cucerire și purificare a oamenilor. De asemenea, are nevoie de niște reprezentanți care să accepte primii cucerirea și purificarea Lui. Dintre toți oamenii, cei din China sunt cei mai corupți și înapoiați, iar China este națiunea care crede cel mai puțin în Dumnezeu și care se opune cu cea mai mare înverșunare lui Dumnezeu. De aceea, prin faptul că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu Își face lucrarea de judecată și cucerire mai întâi în China, prin faptul că Își face lucrarea de mustrare și judecată asupra celor care au fost cel mai profund corupți și prin cucerirea și purificarea oamenilor din China, care sunt cei mai stricați din lume, omnipotența, sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu sunt cel mai bine demonstrate, iar Satana este cel mai tare făcut de rușine. Atunci când cei mai corupți sunt cuceriți de Dumnezeu, se înțelege de la sine că restul omenirii va fi cucerit și că Satana va fi și el învins pe deplin. Din locul și obiectele lucrării Sale alese de Dumnezeu în fiecare etapă a lucrării Lui și din rezultatele finale obținute, vedem și mai clar că lucrarea lui Dumnezeu este nespus de înțeleaptă și de minunată!”

După ce am ascultat cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și părtășia surorilor, am înțeles: Dumnezeu mai înainte Și-a făcut lucrarea în Israel pentru că a vrut să formeze un grup de modele și de specimene dintre cei mai puțin corupți dintre oameni și, prin mărturia lor și predicarea Evangheliei lui Dumnezeu, să permită și mai multor oameni să primească mântuirea Lui. Lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește în zilele de pe urmă este cea de cucerire și purificare a omului, iar El a ales oamenii din China, care sunt cei mai stricați și cei mai pângăriți din lume, ca obiectele lucrării Sale, făcând din acești oameni modele și specimene care sunt cucerite și mântuite. Lucrul acesta dezvăluie cu atât mai mult înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu. Niciodată nu am înțeles voia lui Dumnezeu, iar atunci când am citit în Biblie că Domnul Se va întoarce coborând pe Muntele Măslinilor din Israel, am acceptat sensul propriu-zis și m-am gândit că Dumnezeu Își va face lucrarea, în mod sigur, în Israel. Niciodată nu m-am așteptat ca Dumnezeu să fi venit deja, cu mult timp în urmă, în China! Se pare că lucrarea lui Dumnezeu nu este atât de simplă pe cât și-o închipuie oamenii!

În acest moment, sora Xie a continuat: „Nu contează în care țară Își face Dumnezeu lucrarea, totul este pentru binele lucrării Sale și pentru o mai bună mântuire a omenirii și totul este foarte semnificativ. Dacă vrem să căutăm arătarea lui Dumnezeu azi, trebuie mai întâi să ne dăm deoparte închipuirile și noțiunile noastre. Trebuie să nu delimităm urmele pașilor lui Dumnezeu la o anumită zonă, gândindu-ne că Dumnezeu ar trebui să vină în cutare sau cutare țară. Dumnezeu este Dumnezeul întregii omeniri. El poate alege liber locul lucrării Sale, potrivit nevoilor acesteia. Dumnezeu Atotputernic spune: «Dumnezeu este Dumnezeul întregii rase umane. El nu Se consideră proprietatea privată a niciunei națiuni sau a niciunui popor, ci Își îndeplinește lucrarea așa cum a planificat-o, nefiind constrâns de nicio formă, națiune sau popor. Poate nu ți-ai imaginat niciodată această formă, poate atitudinea ta față de această formă este una de negare sau poate națiunea în care Se arată Dumnezeu și poporul în rândul căruia Se arată este discriminat întâmplător de toată lumea și este, întâmplător, cel mai înapoiat de pe pământ. Cu toate acestea, Dumnezeu are înțelepciunea Lui. Cu marea Lui putere și cu ajutorul adevărului Său și al firii Sale, El a câștigat cu adevărat un grup de persoane care sunt în asentiment cu El și un grup de persoane pe care Și-a dorit să-l facă complet – un grup cucerit de El, care, după ce a îndurat tot felul de încercări, de necazuri și de persecuții, Îl poate urma până la capăt» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 1: Arătarea lui Dumnezeu a adus o nouă epocă”).”

După ce am auzit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am plans de bucurie și le-am spus surorilor: „Aceste cuvinte poartă în ele puterea și autoritatea lui Dumnezeu și vin de la Dumnezeu. Acum, în sfârșit, înțeleg: Dumnezeu nu este doar Dumnezeul insraeliților, ci și Dumnezeul poporului chinez și, mai mult, El este Dumnezeul întregii omeniri. Dumnezeu chiar S-a întors! În aceste ultime câteva zile, n-am putut mânca și nici dormi bine, pentru că mă temeam să nu apuc pe drumul greșit! Mulțumită părtășiei cu voi astăzi, mi-am luat o greutate de pe inimă. Îi mulțumesc cu adevărat lui Dumnezeu pentru că nu a renunțat la mine!” După aceea, cele două surori mi-au dat o copie a cărții „Cuvântul Se arată în trup” și m-am întors bucuroasă acasă, ținând-o strâns cu amândouă mâinile. În urma citirii cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic, am devenit convinsă că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus cel revenit. Domnul nostru Isus S-a întors cu adevărat!

Anterior: 13. De unde vine această voce?

Înainte: 15. Prin înțelegerea tainei numelor lui Dumnezeu, țin pasul cu urmele Mielului

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

2. Calea spre purificare

de Allie, Statelor UniteAm fost botezată în numele Domnului Isus în 1990 și în 1998 devenisem conlucrătoare în cadrul bisericii Mulțumită...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte