554. În lucrarea Sa finală de încheiere a epocii, firea lui Dumnezeu este una de mustrare și judecată, în care El dezvăluie tot ceea ce este nedrept, pentru a judeca în mod public toate popoarele și pentru a-i desăvârși pe aceia care Îl iubesc sincer. Doar o fire ca aceasta poate încheia o epocă. Zilele de pe urmă deja au sosit. Toate lucrurile sunt sortate după felul lor și împărțite în diferite categorii, pe baza calităților lor diferite. Acesta este momentul exact când Dumnezeu dezvăluie finalurile și destinațiile oamenilor. Dacă oamenii nu au experiența mustrării și a judecății, atunci răzvrătirea și nedreptatea lor nu ar putea fi expuse. Doar prin mustrare și judecată pot fi dezvăluite finalurile tuturor lucrurilor. Oamenii își arată adevărata față doar când sunt mustrați și judecați. Răul va fi pus cu răul, binele cu binele, și toți oamenii vor fi sortați după felul lor. Prin mustrare și judecată vor fi dezvăluite finalurile tuturor lucrurilor, astfel încât răul să poată fi pedepsit și binele, răsplătit, și toți oamenii să se predea stăpânirii lui Dumnezeu. Toată această lucrare trebuie obținută prin mustrare și judecată dreaptă. Deoarece corupția omului a atins apogeul și răzvrătirea sa este extrem de gravă, doar firea dreaptă a lui Dumnezeu, care este în principal compusă din mustrare și judecată și care este dezvăluită în timpul zilelor de pe urmă, poate transforma pe deplin oamenii și îi poate face compleți, poate dezvălui răul, și toți cei nedrepți vor fi astfel aspru pedepsiți. De aceea, o fire precum aceasta este impregnată cu semnificația epocii. Firea lui Dumnezeu este revelată și dezvăluită de dragul lucrării fiecărei noi epoci. Dumnezeu nu Își dezvăluie firea în mod arbitrar și fără semnificație. Să presupunem că, în zilele de pe urmă ale dezvăluirii finalurilor oamenilor, Dumnezeu încă ar mai iubi oamenii cu infinită milă și bunătate și ar continua să fie iubitor față de ei, nu i-ar supune judecății drepte, ci le-ar arăta mai degrabă toleranță, răbdare și iertare, și i-ar ierta indiferent cât de grave le-ar fi fost păcatele, fără nicio urmă de dreaptă judecată. Atunci, când ar putea fi încheiată întreaga gestionare a lui Dumnezeu? Când ar putea o fire ca aceasta să fie în stare să conducă oamenii către destinația corespunzătoare omenirii? Luați, spre exemplu, un judecător care este întotdeauna iubitor față de oameni, un judecător iubitor, cu o față binevoitoare și o inimă blândă. El îi iubește pe oameni indiferent ce infracțiuni au comis și este iubitor și indulgent cu ei, indiferent cine sunt aceștia. În acel caz, când ar putea el să ajungă la un verdict drept? În timpul zilelor de pe urmă, doar judecata dreaptă poate sorta oamenii după felul lor și îi poate aduce pe un nou tărâm. În acest mod, întreaga epocă este încheiată prin firea dreaptă a lui Dumnezeu de judecată și mustrare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)”

555. Numele Meu se va răspândi din casă în casă, în toate națiunile și în toate direcțiile și va fi strigat deopotrivă de gurile adulților și ale copiilor pretutindeni în universul-lume; acesta este un adevăr absolut. Eu sunt unicul Dumnezeu Însuși și, în plus, Eu sunt singura persoană a lui Dumnezeu. Cu atât mai mult, Eu, întregimea trupului, sunt manifestarea completă a lui Dumnezeu. Oricine îndrăznește să nu se teamă de Mine, oricine îndrăznește să arate împotrivire în priviri, oricine îndrăznește să spună cuvinte de sfidare împotriva Mea va muri cu siguranță de blestemele și mânia Mea (va fi blestemat din cauza mâniei Mele). În plus, oricine îndrăznește să nu fie loial sau filial față de Mine și oricine îndrăznește să încerce să Mă înșele va muri negreșit din cauza urii Mele. Dreptatea, măreția și judecata Mea vor dăinui în vecii vecilor. La început, am fost iubitor și milostiv, dar aceasta nu este firea divinității Mele complete; dreptatea, maiestatea și judecata sunt doar cuprinse în firea Mea, întregul Dumnezeu Însuși. În timpul Epocii Harului, am fost iubitor și milostiv. Datorită lucrării pe care trebuia să o închei, aveam bunătate iubitoare și milă; dar după aceea nu a mai fost nevoie de asemenea lucruri (și de atunci, nu au mai existat vreodată). Totul este dreptate, măreție și judecată și aceasta este firea completă a umanității Mele normale combinate cu divinitatea Mea completă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 79

556. Pentru a înțelege firea dreaptă a lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem mai întâi emoțiile lui Dumnezeu: ce urăște El, ce disprețuiește, ce iubește, cu cine este tolerant și milos și cărui tip de persoană îi oferă acea milă. Acesta este un punct principal. Trebuie înțeles și că, indiferent cât de iubitor este Dumnezeu, indiferent cât de multă milă și iubire are El pentru oameni, Dumnezeu nu tolerează pe nimeni care Îi jignește identitatea și poziția, după cum nu tolerează pe nimeni care Îi jignește demnitatea. Chiar dacă Dumnezeu îi iubește pe oameni, El nu îi răsfață. El le dă oamenilor iubirea, mila și toleranța Sa, dar nu i-a răsfățat niciodată; Dumnezeu are principiile și limitele Sale. Indiferent cât de mult din iubirea lui Dumnezeu ai simțit, indiferent cât de adâncă ar putea fi această iubire, nu trebuie niciodată să-L tratezi pe Dumnezeu cum ai trata altă persoană. Deși este adevărat că Dumnezeu tratează oamenii ca fiind foarte apropiați de El, dacă cineva Îl vede pe Dumnezeu doar ca pe o altă persoană, ca pe o persoană echivalentă cu o ființă creată, sau ca pe un prieten sau ca pe un obiect al închinării, Dumnezeu Își va ascunde chipul de el și Se va lepăda de el. Aceasta este firea Lui, iar oamenii nu trebuie trateze cu neglijență această chestiune. Așadar, vedem deseori cuvinte precum acesta rostit de Dumnezeu cu privire la firea Lui: nu contează pe câte drumuri ai călătorit, câtă muncă ai depus sau câtă suferință ai îndurat, imediat ce jignești firea lui Dumnezeu, El va răsplăti pe fiecare pe baza a ceea ce a făcut. Asta înseamnă că Dumnezeu îi tratează pe oameni cu mare familiaritate, dar oamenii nu trebuie să Îl trateze pe Dumnezeu ca pe un prieten sau ca pe o rudă. Nu Îl numi pe Dumnezeu „amicul” tău. Indiferent cât de mult simți că te iubește și te tolerează Dumnezeu, niciodată nu trebuie să-L tratezi ca pe un prieten. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”

557. Intoleranța lui Dumnezeu în privința ofensării este esența Sa unică; mânia lui Dumnezeu este firea Lui unică; măreția lui Dumnezeu este esența Lui unică. Principiul de la baza furiei Lui este reprezentarea identității și statutului Său, pe care doar El le are. Se înțelege de la sine că acest principiu este, de asemenea, un simbol al esenței unicului Dumnezeu Însuși. Firea lui Dumnezeu este propria Sa esență inerentă, care nu este deloc schimbată de trecerea timpului, nici nu este modificată de schimbarea poziției geografice. Firea Lui inerentă este esența Lui intrinsecă. Indiferent asupra cui Își îndeplinește lucrarea, esența Lui nu se schimbă, și nici firea Sa dreaptă. Când cineva Îl înfurie pe Dumnezeu, ceea ce emană Dumnezeu este firea Sa inerentă; în acel moment, principiul din spatele mâniei Sale nu se schimbă, nici identitatea și statutul Lui unic. El nu devine furios din cauza unei schimbări a esenței Sale sau deoarece diferite elemente apar din firea Sa, ci deoarece opoziția omului față de El Îi ofensează firea. Provocarea flagrantă a lui Dumnezeu de către om este o provocare gravă la adresa propriei identități și a propriului statut al lui Dumnezeu. În viziunea Lui, când omul Îl provoacă, acesta Îl contestă și Îi ispitește furia. Când omul I se opune lui Dumnezeu, când omul Îl contestă, când Îi ispitește continuu mânia, mai exact când se dezlănțuie păcatul – în astfel de momente – mânia lui Dumnezeu se va dezvălui și se va prezenta în mod natural. De aceea, exprimarea de către Dumnezeu a mâniei Sale este un simbol al faptului că toate forțele ticăloase vor înceta să existe și simbolizează faptul că toate forțele ostile vor fi distruse. Acesta este caracterul unic al firii drepte a lui Dumnezeu și al mâniei Sale. Când demnitatea și sfințenia lui Dumnezeu vor fi provocate, când forțele dreptății vor fi obstrucționate și nevăzute de om, atunci Dumnezeu Își va trimite mânia. Din cauza esenței lui Dumnezeu, toate acele forțe de pe pământ care Îl contestă, I se opun și se luptă cu El sunt ticăloase, corupte și nedrepte; acestea provin de la Satana și îi aparțin. Deoarece Dumnezeu este drept și este al luminii și cu desăvârșire sfânt, toate lucrurile ticăloase, corupte și care aparțin Satanei vor dispărea când mânia lui Dumnezeu va fi dezlănțuită.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

558. Când Dumnezeu Își trimite furia, forțele ticăloase sunt puse sub control și lucrurile ticăloase sunt distruse, în timp ce lucrurile drepte și pozitive ajung să se bucură de grija lui Dumnezeu și de protecția Sa și li se permite să continue. Dumnezeu Își trimite mânia deoarece lucrurile ticăloase, nedrepte și negative obstrucționează, perturbă sau distrug activitatea normală și dezvoltarea lucrurilor drepte și pozitive. Scopul furiei lui Dumnezeu nu este de a-Și proteja statutul și identitatea, ci de a proteja existența lucrurilor drepte, pozitive, frumoase și bune, de a proteja legile și regulile supraviețuirii normale a umanității. Aceasta este cauza principală a mâniei Lui. Furia lui Dumnezeu este o revelație foarte naturală, potrivită și adevărată a firii Sale. Nu există motive ascunse la baza furiei Lui și nu există nici înșelăciune sau uneltire, cu atât mai puțin dorințele, viclenia, rea voința, violența, ticăloșia sau orice altă trăsătură comună a umanității corupte. Înainte ca Dumnezeu să Își trimită furia, El a perceput deja esența fiecărei chestiuni foarte clar și pe deplin și a formulat deja definiții și concluzii clare și precise. Prin urmare, obiectivul Lui în tot ceea ce face este limpede precum cristalul, ca și atitudinea Lui. El nu este confuz, orb, impulsiv sau neglijent și, cu siguranță, nu este fără principii. Acesta este aspectul practic al mâniei lui Dumnezeu și, datorită acestui aspect practic al mâniei Lui, omenirea și-a dobândit existența normală. Fără mânia Lui, omenirea ar decădea în condiții anormale de trai și toate lucrurile drepte, frumoase și bune ar fi distruse și ar înceta să existe. Fără mânia Lui, legile și regulile existenței pentru ființele create ar fi încălcate sau chiar cu totul distruse. De la crearea omului, Dumnezeu Și-a utilizat în mod continuu firea dreaptă pentru a proteja și a susține existența normală a omenirii. Deoarece firea Sa dreaptă conține mânie și măreție, toți oamenii ticăloși, lucrurile și obiectele ticăloase și toate lucrurile care tulbură și dăunează existenței normale a omenirii sunt pedepsite, controlate și distruse ca urmare a mâniei Sale. De-a lungul ultimelor milenii, în lucrarea lui Dumnezeu de gestionare a omenirii, El Și-a folosit în mod continuu firea dreaptă pentru a doborî și a distruge toate tipurile de diavoli și de duhuri rele și necurate care I se opun și care se comportă precum complicii și lacheii Satanei. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului a avansat întotdeauna conform planului Său. Adică, datorită existenței mâniei lui Dumnezeu, cele mai drepte cauze din rândul omenirii nu au fost distruse niciodată.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

559. Tratamentul pe care Dumnezeu îl aplică întregii omeniri, așa nesăbuită și ignorantă cum este ea, se bazează în principal pe milă și toleranță. Mânia Lui, pe de altă parte, este ținută ascunsă în cea mai mare parte a timpului și în cea mai mare parte a evenimentelor și este necunoscută pentru om. Prin urmare, omului îi este dificil să Îl vadă pe Dumnezeu exprimându-Și mânia și, de asemenea, să I-o înțeleagă. Astfel, omul nu ia în serios mânia lui Dumnezeu. Când omul se confruntă cu lucrarea și etapa finală a lui Dumnezeu de îngăduință și iertare pentru om – adică, atunci când dovada finală de milă și avertismentul Său vin asupra omenirii – dacă oamenii tot folosesc aceleași metode de a I se opune și nu fac niciun efort pentru a se căi, a-și îndrepta purtarea și a accepta mila Sa, atunci Dumnezeu nu le va mai acorda îngăduința și răbdarea Sa. Dimpotrivă, Dumnezeu Își va retrage mila în acest moment. După aceasta, El Își va trimite doar mânia. El Își poate exprima mânia în diferite moduri, la fel cum poate utiliza diverse metode pentru a pedepsi și a distruge oamenii.

Folosirea focului de către Dumnezeu pentru a distruge orașul Sodomei este metoda Sa cea mai rapidă de a anihila cu totul o omenire sau orice alt lucru. Arderea oamenilor din Sodoma nu a avut doar scopul de a le distruge corpurile fizice, ci mai ales distrugerea în totalitate a duhurilor, sufletelor și corpurilor lor, garantând faptul că oamenii din oraș vor înceta să existe atât în lumea materială, cât și în lumea care este invizibilă pentru om. Aceasta este una dintre căile prin care Dumnezeu Își dezvăluie și Își exprimă mânia. Această manieră a revelației și exprimării este un aspect al esenței mâniei lui Dumnezeu, precum este în mod natural și o revelație a esenței firii drepte a lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Își trimite mânia, El încetează să mai dezvăluie mila sau generozitate iubitoare, nici nu Își mai arată îngăduința sau răbdarea; nu există persoană, lucru sau motiv care să-L poată convinge să continue să fie răbdător, să Își ofere mila din nou, să Își acorde încă o dată îngăduința. În locul acestor lucruri, fără a ezita vreo secundă, Dumnezeu Își trimite mânia și măreția, făcând ceea dorește. Va face aceste lucruri într-o manieră rapidă și exactă, în conformitate cu propriile Sale dorințe. Acesta este modul în care Dumnezeu Își trimite mânia și măreția, pe care omul nu trebuie să le ofenseze și este, de asemenea, o exprimare a unui aspect al firii Sale drepte. Când oamenii sunt martori ai grijii și iubirii lui Dumnezeu față de om, ei nu-I pot detecta mânia, nu-I pot vedea măreția sau simți intoleranța față de ofensare. Aceste lucruri i-au făcut pe oameni să creadă mereu în mod greșit că firea dreaptă a lui Dumnezeu este una doar de milă, îngăduință și iubire. Totuși, când o persoană Îl vede pe Dumnezeu că distruge un oraș sau detestă o omenire, furia Sa în timpul distrugerii omului și măreția Sa le permit oamenilor să zărească cealaltă latură a firii Lui drepte, care este intoleranța lui Dumnezeu față de ofensare. Firea lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensare depășește imaginația oricărei ființe create și, printre ființele necreate, niciuna nu este capabilă de a interfera sau a o afecta; cu atât mai puțin poate fi uzurpată sau imitată. Prin urmare, acest aspect al firii lui Dumnezeu este cel pe care omenirea ar trebui să-l cunoască cel mai mult. Doar Dumnezeu Însuși are acest tip de fire și doar Dumnezeu Însuși este înzestrat cu acest tip de fire. Dumnezeu e înzestrat cu acest tip de fire dreaptă deoarece detestă ticăloșia, întunericul, răzvrătirea și faptele rele ale Satanei – coruperea și devorarea omenirii – deoarece El detestă toate faptele păcătoase în opoziție cu El și datorită esenței Sale sfinte și nepângărite. Din această cauză El nu va suporta ca nicio ființă creată sau necreată să I se opună sau să-L conteste în mod deschis. Chiar și un individ căruia El îi arătase odată milă sau pe care îl alesese trebuie doar să Îi provoace firea și să-I încalce principiile de răbdare și toleranță și El își va dezlănțui și revela firea dreaptă care nu îngăduie nicio ofensare, fără cea mai mică urmă de milă sau ezitare.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

560. Deși revărsarea mâniei Lui este un aspect al exprimării firii Sale drepte, furia Lui nu discriminează în privința țintei sale și nici nu este fără principii. Dimpotrivă, Dumnezeu nu Se înfurie repede, nici nu Își dezvăluie ușor mânia și măreția. Ba mai mult, mânia Lui este destul de controlată și de măsurată; nu este comparabilă deloc cu modul în care omul are obiceiul de a-și ieși din fire sau de a da frâu liber furiei sale. În Biblie, sunt consemnate multe conversații între om și Dumnezeu. Cuvintele unor persoane individuale implicate în conversații erau superficiale, ignorante și infantile, dar Dumnezeu nu i-a doborât și nici nu i-a condamnat. În special, în timpul încercării lui Iov, cum i-a tratat Iahve Dumnezeu pe cei trei prieteni ai lui Iov și pe ceilalți, după ce a auzit cuvintele pe care i le-au spus lui Iov? I-a condamnat? S-a înfuriat pe ei? Nu a făcut nimic asemănător! În schimb, El i-a spus lui Iov să facă implorări în numele lor și să se roage pentru ei, iar Dumnezeu Însuși nu a pus la inimă greșelile lor. Aceste cazuri reprezintă toate principala atitudine cu care Dumnezeu tratează umanitatea, coruptă și ignorantă cum e ea. De aceea, dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu nu este în niciun caz o exprimare a dispoziției Sale, nici nu este pentru El un mod de a-Și da frâu liber sentimentelor. Contrar înțelegerii greșite a omului, mânia lui Dumnezeu nu este o răbufnire totală de furie. Dumnezeu nu Își dezlănțuie mânia deoarece nu Își poate controla propria dispoziție sau deoarece mânia Sa a atins punctul de fierbere și trebuie descărcată. Dimpotrivă, mânia Sa este o expunere și o exprimare autentică a firii Sale drepte și este o revelație simbolică a esenței Lui sfinte. Dumnezeu este mânie și nu îngăduie să fie ofensat – asta nu înseamnă că furia Lui nu face diferența între cauze sau că nu are principii; omenirea coruptă este cea care are drept exclusiv asupra izbucnirilor de furie aleatorie, fără principii, genul de furie care nu face diferența între cauze. Odată ce un om are statut, îi va fi deseori dificil să-și controleze dispoziția și, astfel, se va bucura să găsească ocazii pentru a-și exprima lipsa de satisfacție și a-și descărca emoțiile; el își va pierde firea deseori, aparent fără niciun motiv, pentru a-și dezvălui abilitatea și pentru a le arăta celorlalți că statutul și identitatea sa sunt diferite de cele ale oamenilor obișnuiți. Desigur, oamenii corupți fără niciun statut își pierd, de asemenea, controlul. Furia lor este frecvent cauzată de daune aduse intereselor lor private. Pentru a-și proteja propriul statut și propria demnitate, ei își vor descărca frecvent emoțiile și își vor dezvălui natura arogantă. Omul se va pierde cu firea și își va descărca emoțiile pentru a apăra și sprijini existența păcatului, iar aceste acțiuni sunt modurile prin care omul își exprimă lipsa de satisfacție; sunt pline de impurități, de uneltiri și intrigi, de corupția și ticăloșia omului și, mai mult decât atât, sunt pline de ambițiile și dorințele sălbatice ale omului. Când dreptatea se ciocnește cu răutatea, omul nu se va pierde cu firea pentru apărarea existenței dreptății; dimpotrivă, când sunt amenințate, persecutate și atacate forțele dreptății, atitudinea omului este una de nepăsare, evitare sau eschivare. Totuși, când se confruntă cu forțele ticăloșiei, atitudinea omului este una de curtenie, plecăciune și reverență. De aceea, exprimarea furiei omului este un refugiu pentru forțele ticăloase, o exprimare a comportamentului ticălos, năvalnic și de neoprit al omului lumesc. Când Dumnezeu Își va trimite mânia, însă, toate forțele ticăloase vor fi oprite, toate păcatele care rănesc omul vor fi curmate, toate forțele ostile care obstrucționează lucrarea lui Dumnezeu vor fi dezvăluite, separate și blestemate și toți complicii Satanei care I se opun lui Dumnezeu vor fi pedepsiți și eliminați. În locul lor, lucrarea lui Dumnezeu va continua nestingherită de niciun obstacol, planul de gestionare al lui Dumnezeu va continua să se dezvolte pas cu pas, conform programului și aleșii lui Dumnezeu nu vor mai fi tulburați și induși în eroare de Satana, iar cei care Îl urmează pe Dumnezeu se vor bucura de conducerea și de dispozițiile Lui, în împrejurări liniștite și pline de pace. Mânia lui Dumnezeu este o protecție care împiedică toate forțele ticăloase să se înmulțească și să se răspândească și este și o măsură de siguranță care protejează existența și propagarea tuturor lucrurilor care sunt drepte și pozitive și le păzește veșnic de suprimare și distrugere.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

561. Când tratezi fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să fii sigur că firea dreaptă a lui Dumnezeu este lipsită de orice alte elemente, că este sfântă și perfectă. Aceste acțiuni includ doborârea, pedeapsa și distrugerea omenirii de către Dumnezeu. Fără excepție, fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu este făcută strict în conformitate cu firea Sa inerentă și cu planul Său și nu include cunoașterea, tradiția și filozofia omenirii. – Fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu este o exprimare a firii și esenței Sale, fără a avea legătură cu nimic din ceea ce aparține omenirii corupte. Omenirea are noțiunea că doar iubirea, mila și toleranța lui Dumnezeu față de omenire sunt perfecte, nealterate și sfinte și nimeni nu știe că furia și mânia lui Dumnezeu sunt, de asemenea, nealterate; în plus, nimeni nu a contemplat întrebări cum ar fi de ce Dumnezeu nu tolerează nicio ofensare sau de ce furia Sa este atât de măreață. Dimpotrivă, unii confundă mânia lui Dumnezeu cu un temperament rău, precum cel al omenirii corupte, și înțeleg greșit furia lui Dumnezeu ca fiind întocmai ca furia omenirii corupte. Ei chiar presupun în mod greșit că furia Lui este exact ca revelația naturală a firii corupte a omenirii și că eliberarea mâniei lui Dumnezeu este întocmai ca furia oamenilor corupți când se confruntă cu vreo situație neplăcută și cred că eliberarea mâniei lui Dumnezeu este o exprimare a dispoziției Sale. După această părtășie, sper că niciunul nu va mai avea concepții greșite, închipuiri sau speculații cu privire la firea dreaptă a lui Dumnezeu. Sper că, după auzirea cuvintelor Mele, puteți avea o recunoaștere adevărată în inimile voastre a mâniei firii drepte a lui Dumnezeu, că puteți da la o parte orice înțelegere falsă anterioară privind mânia lui Dumnezeu și că vă puteți schimba convingerile și opiniile greșite privind esența mâniei Lui. În plus, sper că puteți avea o definiție precisă a firii lui Dumnezeu în inimile voastre, că nu veți mai avea îndoieli în privința firii drepte a lui Dumnezeu și că nu veți impune niciun raționament sau închipuire umană asupra firii adevărate a lui Dumnezeu. Firea Lui dreaptă este adevărata Lui esență proprie. Nu este ceva scris sau conturat de om. Firea Lui dreaptă este firea Lui dreaptă și nu are legătură sau conexiune cu nicio ființă creată. Dumnezeu Însuși este Dumnezeu Însuși. El nu va deveni niciodată o ființă creată și, chiar dacă devine un membru al ființelor create, esența și firea Sa inerentă nu se vor schimba. De aceea, a-L cunoaște pe Dumnezeu nu este precum cunoașterea unui obiect; a-L cunoaște pe Dumnezeu nu înseamnă a diseca un lucru, nici nu este precum înțelegerea unei persoane. Dacă omul își folosește conceptul sau metoda de a cunoaște un obiect sau de a înțelege o persoană pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, atunci nu va putea niciodată să obțină cunoaștere despre Dumnezeu. A-L cunoaște pe Dumnezeu nu se bazează pe experiență sau imaginație și, de aceea, nu trebuie niciodată să-ți impui experiența sau imaginația asupra Lui; indiferent de cât de bogate pot fi experiența și imaginația ta, acestea sunt tot limitate. Mai mult, imaginația ta nu corespunde cu faptele și cu atât mai puțin cu adevărul și este incompatibilă cu adevărata fire și esență ale lui Dumnezeu. Nu vei reuși niciodată dacă te bazezi pe imaginația ta pentru a înțelege esența lui Dumnezeu. Singura cale este aceasta: acceptă tot ceea ce vine de la Dumnezeu, apoi experimentează și înțelege treptat acest lucru. Va exista o zi când Dumnezeu te va lumina să înțelegi și să-L cunoști cu adevărat datorită cooperării tale și datorită foamei și setei tale de adevăr.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

562. Dumnezeu nu este niciodată șovăitor sau indecis în acțiunile Sale; principiile și scopurile de la baza acțiunilor Sale sunt toate clare și transparente, pure și perfecte, fără absolut niciun șiretlic sau uneltire implicată. Cu alte cuvinte, esența lui Dumnezeu nu conține întuneric sau ticăloșie. Dumnezeu S-a înfuriat pe niniviteni deoarece faptele lor rele ajunseseră înaintea privirii Sale; în acel moment, furia Sa era derivată din esența Sa. Totuși, când furia lui Dumnezeu s-a risipit și El Și-a acordat îngăduința oamenilor din Ninive încă o dată, tot ceea ce a dezvăluit El reprezenta tot propria Lui esență. Această schimbare era datorată în întregime unei schimbări în atitudinea omului față de Dumnezeu. Pe tot parcursul acestei perioade, firea Sa de neofensat nu s-a schimbat, esența îngăduitoare a lui Dumnezeu și esența Sa iubitoare și miloasă nu s-au schimbat. Când oamenii vor face fapte rele și Îl vor ofensa pe Dumnezeu, El Își va trimite furia asupra lor. Când oamenii se vor căi cu adevărat, inima lui Dumnezeu se va schimba și furia Sa va înceta. Când oamenii vor continua să I se opună cu încăpățânare lui Dumnezeu, furia Lui va fi necontenită și mânia Lui va continua să se reverse asupra lor, puțin câte puțin, până ce vor fi distruși. Aceasta este esența firii lui Dumnezeu. Indiferent ce exprimă sau dezvăluie Dumnezeu din firea Sa – fie că este mânia, mila sau generozitate iubitoare – acest fapt e condiționat de conduita și comportamentul omului, cât și de atitudinea lui față de Dumnezeu în adâncul inimii sale. Dacă Dumnezeu supune în mod continuu un om furiei Sale, inima acestuia se opune fără îndoială lui Dumnezeu. Deoarece el nu s-a căit niciodată, nu și-a plecat capul înaintea lui Dumnezeu și nici nu a avut credință adevărată în Dumnezeu, el nu a obținut niciodată mila și îngăduința lui Dumnezeu. Dacă un om primește deseori grija, mila și îngăduința lui Dumnezeu, atunci fără îndoială acesta are în inima lui credință adevărată în Dumnezeu și inima sa nu I se opune lui Dumnezeu. Acest om se căiește deseori înaintea lui Dumnezeu; de aceea, chiar dacă disciplina lui Dumnezeu deseori coboară asupra acestui om, mânia Sa nu o va face.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

563. Indiferent de cât de furios fusese Dumnezeu pe niniviteni, de îndată ce au declarat post și și-au pus pânză de sac și cenușă, inima Lui s-a înmuiat treptat, iar El a început să Se răzgândească. În momentul dinainte să le proclame că le va distruge orașul – momentul anterior mărturisirii și căinței pentru păcatele lor – Dumnezeu încă era furios pe ei. Odată ce împliniseră o serie de fapte de căință, furia lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive s-a transformat treptat în milă și toleranță pentru ei. Nu există nimic contradictoriu cu privire la revelarea simultană a celor două aspecte ale firii lui Dumnezeu în același eveniment. Deci, cum ar trebui înțeleasă și cunoscută această lipsă de contrazicere? Dumnezeu a exprimat și a dezvăluit fiecare dintre aceste două esențe aflate la poli opuși înainte și după ce oamenii din Ninive s-au căit, permițând oamenilor să vadă realitatea și caracterul de neofensat al esenței lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a folosit atitudinea pentru a le spune oamenilor următoarele: nu e că Dumnezeu nu tolerează oamenii sau că nu vrea să-Și arate mila față de ei; mai degrabă, e faptul că ei rareori se căiesc cu adevărat față de Dumnezeu și se întâmplă rar ca oamenii să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu este furios pe om, El speră că omul va putea să se căiască cu adevărat și El speră să vadă adevărata căință a omului, caz în care apoi va continua cu generozitate să-i acorde omului mila și toleranța Sa. Asta înseamnă că purtarea rea a omului atrage mânia lui Dumnezeu, în timp ce mila și toleranța lui Dumnezeu sunt acordate celor care Îl ascultă și se căiesc cu adevărat înaintea Lui, celor care pot să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Atitudinea lui Dumnezeu a fost foarte clar revelată în modul în care i-a tratat pe niniviteni: mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt greu de obținut, iar ceea ce El cere este căința adevărată a omului. Atât timp cât oamenii se îndepărtează de la căile lor rele și își abandonează violența, Dumnezeu Își va schimba inima și atitudinea față de ei.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

564. Când Dumnezeu S-a răzgândit în inima Sa privitor la oamenii din Ninive, erau mila și toleranța Sa o impresie falsă? Desigur că nu! Atunci, ce a fost arătat prin tranziția între aceste două aspecte ale firii lui Dumnezeu pe parcursul tratării acestei anumite situații de către Dumnezeu? Firea lui Dumnezeu este un întreg complet – nu este deloc divizată. Indiferent dacă El exprimă furie sau milă și toleranță față de oameni, acestea sunt toate exprimări ale firii Sale drepte. Firea lui Dumnezeu este vitală și vivace, iar El Își schimbă gândurile și atitudinile conform modului în care se desfășoară lucrurile. Transformarea atitudinii Sale față de niniviteni spune omenirii că El are propriile gânduri și idei; nu este un robot sau o figurină de lut, ci Dumnezeu Însuși cel viu. El putea fi furios pe oamenii din Ninive, la fel cum putea să le ierte trecutul datorită atitudinilor lor. El putea decide să trimită nenorociri asupra ninivitenilor și putea și să-Și schimbe decizia datorită căinței lor. Oamenilor le place să aplice reguli în mod rigid și să folosească astfel de reguli pentru a-L delimita și a-L defini pe Dumnezeu, la fel cum le place să folosească formule pentru a încerca să cunoască firea lui Dumnezeu. Așadar, în ceea ce privește domeniul gândirii omenești, Dumnezeu nu gândește, nici nu are idei esențiale. Dar, în realitate, gândurile lui Dumnezeu sunt într-o stare de continuă transformare conform schimbărilor lucrurilor și mediilor. În timp ce aceste gânduri se transformă, diferite aspecte ale esenței lui Dumnezeu sunt dezvăluite. În timpul acestui proces de transformare, în momentul precis în care Dumnezeu Se răzgândește în inima Sa, ceea ce El dezvăluie omenirii este existența reală a vieții Sale și faptul că firea Sa dreaptă este vitală și vivace. În același timp, Dumnezeu Își folosește propriile revelații adevărate pentru a dovedi omenirii adevărul existenței mâniei Sale, milei Sale, generozității Sale iubitoare și toleranței Sale. Esența Sa va fi dezvăluită în orice moment și în orice loc, conform cu felul în care se desfășoară lucrurile. El are mânia unui leu și mila și toleranța unei mame. Firea Sa dreaptă nu permite îndoială, încălcare, schimbare sau distorsionare din partea niciunei persoane. Printre toate chestiunile și toate lucrurile, firea dreaptă a lui Dumnezeu – adică, mânia și mila lui Dumnezeu – poate fi dezvăluită în orice moment și în orice loc. El oferă o exprimare vitală acestor aspecte în fiecare ungher al întregii creații și le implementează cu vitalitate în fiecare moment care trece. Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este limitată de timp sau spațiu; cu alte cuvinte, firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este exprimată sau dezvăluită în mod mecanic conform constrângerilor timpului sau spațiului, ci mai degrabă, cu perfectă ușurință și în toate momentele și locurile. Când Îl vezi pe Dumnezeu că Se răzgândește în inima Sa și încetează să-Și exprime mânia și Se abține de la a distruge orașul Ninive, poți spune că Dumnezeu este doar milos și iubitor? Poți spune că mânia lui Dumnezeu constă din cuvinte goale? Când Dumnezeu se dezlănțuie cu mânie feroce și Își retrage mila, poți spune că nu simte iubire adevărată față de omenire? Această mânie feroce este exprimată de Dumnezeu ca răspuns la faptele rele ale oamenilor; mânia Sa nu are defecte. Inima lui Dumnezeu este mișcată ca răspuns la căința oamenilor și această căință este cea care aduce această schimbare din inima Sa. Când Se simte mișcat, când are o schimbare în inima Sa, și când Își arată mila și toleranța față de om, toate acestea sunt pe deplin fără cusur; sunt curate, pure, nepătate și nealterate. Toleranța lui Dumnezeu este pur și simplu toleranță, iar mila Sa este pur și simplu milă. Firea Sa dezvăluie mânie sau exprimă milă și toleranță în conformitate cu diversele manifestări ale omului și cu căința lui. Indiferent ce exprimă și dezvăluie El, totul este pur și direct; esența este diferită de aceea a oricărei ființe create. În cadrul principiilor de acțiune, al gândurilor și al ideilor pe care Dumnezeu le exprimă, precum și al fiecărei decizii pe care Dumnezeu o ia și al fiecărei acțiuni pe care o face – nu există absolut niciun defect și nicio imperfecțiune. Întrucât Dumnezeu a decis astfel și întrucât a acționat astfel, tot astfel El Își duce la bun sfârșit acțiunile. Rezultatele demersurilor Sale sunt corecte și fără erori tocmai deoarece sursa lor este fără de cusur și nepătată. Mânia lui Dumnezeu este fără de cusur. În mod asemănător, mila și toleranța lui Dumnezeu – pe care nu le are nicio ființă creată – sunt sfinte și fără cusur și pot face față unei atente deliberări și experimentări.

Prin înțelegerea voastră în privința poveștii lui Ninive, vedeți acum cealaltă latură a esenței firii drepte a lui Dumnezeu? Vedeți cealaltă latură a firii drepte unice a lui Dumnezeu? Are cineva din omenire acest fel de fire? Are cineva acest fel de mânie, mânia lui Dumnezeu? Are cineva milă și toleranță precum cele pe care le are Dumnezeu? Cine dintre ființele create poate invoca o mânie atât de măreață și decide să distrugă sau să trimită dezastrul asupra omenirii? Și cine este calificat să acorde milă omului, să tolereze și să ierte și, prin aceasta, să-și schimbe decizia precedentă de a distruge omul? Creatorul Își exprimă firea dreaptă prin propriile Lui metode și principii unice și nu Se supune controlului sau limitelor impuse de oameni, evenimente sau lucruri. Cu firea Sa unică, nimeni nu Îi poate schimba gândurile și ideile, nici nu Îl poate convinge și schimba vreuna dintre deciziile Sale. Toate comportamentele și gândurile ființelor create există sub judecata firii Sale drepte. Nimeni nu poate controla dacă El exercită mânie sau milă; doar esența Creatorului – sau, cu alte cuvinte, firea dreaptă a Creatorului – poate decide acest lucru. Astfel este natura unică a firii drepte a Creatorului!

Prin analiza și înțelegerea transformării atitudinii lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive, puteți folosi cuvântul „unic” pentru a descrie mila aflată în firea dreaptă a lui Dumnezeu? Anterior, am spus că mânia lui Dumnezeu este un aspect al esenței firii Sale drepte unice. Acum, voi defini două aspecte – mânia lui Dumnezeu și mila lui Dumnezeu – ca firea Lui dreaptă. Firea dreaptă a lui Dumnezeu este sfântă; nu tolerează ofensa, nici nu tolerează să fie pusă în discuție de nimeni; este ceva ce nu posedă niciuna dintre ființele create sau necreate. Este atât exclusivă, cât și unică lui Dumnezeu. Asta înseamnă că mânia lui Dumnezeu este sfântă și de neofensat. În același fel, celălalt aspect al firii drepte a lui Dumnezeu – mila lui Dumnezeu – este sfânt și nu poate fi ofensat. Niciuna dintre ființele create sau necreate nu Îl poate înlocui sau reprezenta pe Dumnezeu în a înfăptui ceea ce intenționează să realizeze El, nici nu ar fi putut cineva să-L înlocuiască sau să-L reprezinte în distrugerea Sodomei sau mântuirea orașului Ninive. Aceasta este exprimarea adevărată a firii drepte, unice a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

565. Cu toate că oamenii care populau orașul Ninive erau la fel de corupți, de ticăloși și de violenți precum cei din Sodoma, căința lor L-a făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească și să decidă să nu-i distrugă. Deoarece felul în care au tratat cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu a demonstrat o atitudine aflată în contrast evident cu cea a locuitorilor din Sodoma și datorită supunerii autentice în fața lui Dumnezeu și a căinței autentice, precum și datorită comportamentului lor adevărat și sincer în toate privințele, prețuirea lui Dumnezeu față de ei a ieșit din nou din inima Lui, iar El a revărsat-o asupra lor. Ceea ce Dumnezeu dăruiește omenirii și prețuirea Sa pentru omenire sunt imposibil de reprodus de către cineva și nimeni nu are mila, nimeni nu are toleranța și nici sentimentele sincere ale lui Dumnezeu față de omenire. Există vreo persoană, pe care tu o consideri un bărbat sau o femeie grozav(ă) sau chiar un super-om care, dintr-un punct înalt, vorbind ca un bărbat sau o femeie grozav(ă) sau din punctul cel mai înalt, să facă acest fel de afirmație față de omenire sau de ființele create? Ce om poate cunoaște starea vieții umane ca pe palma propriei mâini? Cine poate purta povara și responsabilitatea pentru existența umanității? Cine este calificat să proclame distrugerea unui oraș? Și cine este calificat să ierte un oraș? Cine poate spune că își prețuiește propria creație? Doar Creatorul! Doar Creatorul simte iubire blândă față de această omenire. Doar Creatorul îi arată acestei omeniri afecțiune blândă. Doar Creatorul are o afecțiune adevărată, care este dificil de separat, pentru această omenire. La fel, doar Creatorul poate să acorde milă acestei omeniri și doar El le prețuiește pe toate ființele Sale create. Inima Sa este târâtă de fiecare acțiune a omului: El este supărat, neliniștit și mâhnit din cauza ticăloșiei și corupției omului; El e încântat, bucuros, își schimbă atitudinea și jubilează pentru căința, credința și supunerea omului; fiecare dintre gândurile și ideile Sale există pentru și se învârt în jurul omenirii; ceea ce este El și ceea ce are este exprimat în întregime de dragul omenirii; ansamblul emoțiilor Sale se întrepătrunde cu existența omenirii. De dragul omenirii, El călătorește și Se grăbește; El oferă în liniște fiecare strop din viața Sa; dedică fiecare minut și secundă din viața Sa… El nu a știut niciodată cum să-Și prețuiască propria viață, totuși, întotdeauna a prețuit omenirea pe care El Însuși a creat-o… El dă tot ce are acestei omeniri… El Își acordă mila și toleranța în mod necondiționat și fără a aștepta o recompensă. El face acest lucru doar pentru ca omenirea să continue să supraviețuiască sub ochii Lui și sub provizia Lui de viață. El face acest lucru doar pentru ca într-o zi omenirea să se poată preda înaintea Lui și să recunoască faptul că El e Cel care hrănește existența omului și alimentează viața întregii creații.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

566. Mila și îngăduința lui Dumnezeu există într-adevăr, dar sfințenia și dreptatea Lui când Își dezlănțuie mânia îi arată, de asemenea, omului, latura lui Dumnezeu care nu suportă nicio ofensă. Când omul este pe deplin capabil să asculte poruncile lui Dumnezeu și se comportă conform cerințelor Lui, mila Sa față de om este din belșug; când omul s-a umplut de corupție, ură și dușmănie față de El, Dumnezeu este deosebit de furios. În ce măsură este deosebit de furios? Mânia Sa va dura până când Dumnezeu nu va mai vedea împotrivirea și faptele rele ale omului, până când acestea nu vor mai fi înaintea ochilor Săi. Doar atunci va dispărea furia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, indiferent ce persoană este, dacă inima i s-a îndepărtat de Dumnezeu și și-a întors fața de la El, fără a mai reveni vreodată, atunci, indiferent cum dorește aceasta să I se închine lui Dumnezeu, să-L urmeze și să I se supună în trupul și cugetul său, după toate aparențele și în ceea ce privește dorințele sale subiective, de îndată ce inima sa s-a îndepărat de Dumnezeu, mânia lui Dumnezeu va fi dezlănțuită fără încetare. Va fi astfel încât, atunci când Dumnezeu Își dezlănțuie în mod profund furia, după ce i-a dat omului ample oportunități, odată ce este dezlănțuită, nu va mai exista nicio posibilitate de a da înapoi și El nu va mai fi niciodată milos și îngăduitor față de o asemenea omenire. Aceasta este o latură a firii lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensă. […] El este îngăduitor și milos față de lucrurile care sunt generoase, frumoase și bune; față de lucrurile care sunt rele, păcătoase și vicioase, El este deosebit de mânios, în așa fel încât mânia Sa este fără sfârșit. Acestea sunt cele două aspecte principale și cele mai proeminente ale firii lui Dumnezeu și, în plus, acestea au fost dezvăluite de El de la început până la sfârșit: milă îmbelșugată și mânie profundă.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

567. Oamenii spun că Dumnezeu este un Dumnezeu drept și că atât timp cât omul Îl urmează până la final, El va fi cu siguranță imparțial față de om, căci El este cel mai drept. Dacă omul Îl urmează până la final, ar putea El oare să îl dea la o parte pe om? Sunt imparțial față de toți oamenii și îi judec cu firea Mea dreaptă, totuși există condiții potrivite pentru cerințele pe care le am pentru om și care cer să fie realizate de toți oamenii, indiferent cine sunt ei. Nu Îmi pasă cum sunt calificările tale sau de câtă vreme le ai; Mie Îmi pasă doar dacă urmezi calea Mea și dacă iubești sau nu și tânjești sau nu după adevăr. Dacă îți lipsește adevărul și în schimb Îmi faci numele de rușine și nu te comporți conform căii Mele, doar urmând fără grijă sau preocupare, atunci, în acel moment, te voi lovi și te voi pedepsi pentru răutatea ta, și ce vei avea de spus atunci? Vei putea să spui că Dumnezeu nu e drept? Dacă ai respectat cuvintele pe care le-am rostit astăzi, atunci ești tipul de persoană pe care o aprob. Spui că ai suferit mereu în timp ce Îl urmai pe Dumnezeu, că L-ai urmat prin furtuni și ai împărtășit cu El vremurile bune și cele rele, însă nu ai trăit cuvintele rostite de Dumnezeu; îți dorești doar să alergi de colo până colo pentru Dumnezeu și să te consumi pentru Dumnezeu în fiecare zi și nu te-ai gândit niciodată să trăiești o viață plină de semnificații. Spui, de asemenea: „În orice caz, cred că Dumnezeu este drept. Am suferit pentru El, am umblat de colo colo pentru El și m-am dedicat Lui și am lucrat din greu, deși nu am primit recunoaștere; cu siguranță El Își va aminti de mine”. E adevărat că Dumnezeu este drept, totuși această dreptate nu este întinată de nicio impuritate: nu conține voință umană și nu este întinată de trup sau de tranzacții umane. Toți cei care sunt răzvrătiți și potrivnici, toți cei care nu sunt în conformitate cu calea Lui vor fi pedepsiți; nimeni nu e iertat și nimeni nu e cruțat! Unii oameni spun: „Astăzi mă agit pentru Tine; când vine sfârșitul, poți să-mi dai puțină binecuvântare?” Deci te întreb: „Te-ai conformat cuvintelor Mele?” Dreptatea de care vorbești se bazează pe o tranzacție. Tu crezi doar că Eu sunt drept și imparțial față de toți oamenii și că toți aceia care Mă urmează până la final vor fi cu siguranță mântuiți și vor dobândi binecuvântările Mele. Există un înțeles lăuntric al cuvintelor Mele care spun că „toți aceia care Mă urmează până la final vor fi cu siguranță mântuiți”: aceia care Mă urmează până la final sunt cei care vor fi câștigați pe deplin de Mine, ei sunt aceia care, după ce au fost cuceriți de Mine, caută adevărul și sunt desăvârșiți. Ce condiții ai îndeplinit? Ai îndeplinit doar faptul că M-ai urmat până la final, dar ce altceva? Te-ai conformat cuvintelor Mele? Ai realizat una dintre cele cinci cerințe ale Mele, totuși nu ai nicio intenție să le realizezi pe celelalte patru. Ai găsit doar cea mai simplă, cea mai ușoară cale și ai urmat-o cu atitudinea cuiva care speră doar să dea de noroc. Față de o astfel de persoană ca tine, firea Mea dreaptă e una de mustrare și judecată, e una de răsplată dreaptă și este pedeapsa dreaptă a tuturor răufăcătorilor; toți aceia care nu-Mi urmează calea vor fi cu siguranță pedepsiți, chiar dacă urmează până la final. Aceasta e dreptatea lui Dumnezeu. Când această fire dreaptă este exprimată în pedepsirea omului, omul va fi uluit și va simți regretul că, în timp ce L-a urmat pe Dumnezeu, nu I-a urmat calea. „La acea vreme, eu doar am suferit puțin în timp ce L-am urmat pe Dumnezeu, dar nu I-am urmat calea. Ce scuze există? Nu există altă opțiune decât să fiu mustrat!” Totuși, în mintea sa, el se gândește: „Oricum, am urmat până la final, deci chiar dacă mă mustri, nu poate fi o mustrare prea severă, iar după ce vei aplica această mustrare, Tu tot mă vei vrea. Știu că ești drept și nu mă vei trata în modul acela pentru totdeauna. Până la urmă, eu nu sunt ca aceia care vor fi nimiciți; aceia care urmează să fie nimiciți vor primi o mustrare aspră, în timp ce mustrarea mea va fi mai blândă”. Firea dreaptă nu e așa cum spui tu. Nu este valabil faptul că aceia care sunt buni la a-și mărturisi păcatele sunt tratați cu îngăduință. Dreptatea este sfințenie și este o fire care nu tolerează ofensa omului, iar tot ceea ce este murdar și nu s-a schimbat e ținta dezgustului lui Dumnezeu. Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu e lege, ci decret administrativ: este un decret administrativ în cadrul Împărăției, iar acest decret administrativ este pedeapsa dreaptă pentru oricine nu deține adevărul și nu s-a schimbat, și nu există loc pentru mântuire. Căci atunci când fiecare om este clasificat după fel, cei buni vor fi răsplătiți și cei răi vor fi pedepsiți. Este momentul în care destinația omului va fi lămurită; este momentul în care lucrarea mântuirii va ajunge la final, după care lucrarea de mântuire a omului nu va mai fi făcută, iar răzbunarea va fi adusă asupra fiecăruia dintre cei ce săvârșesc răul.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

568. Mila Mea se manifestă către cei care Mă iubesc și renunță la ei înșiși. Pedeapsa aruncată asupra celor răi, pe de altă parte, este tocmai o dovadă a firii Mele drepte și, mai mult, o mărturie a mâniei Mele. Când va veni nenorocirea, toți cei care Mi se împotrivesc se vor tângui când vor cădea victime foametei și ciumei. Cei care au comis tot felul de fapte rele, dar care M-au urmat mulți ani, nu vor scăpa de plata pentru păcatele lor; vor fi aruncați și ei în dezastru, cum rareori s-a văzut de-a lungul milioanelor de ani, și vor trăi într-o stare constantă de panică și frică. Iar cei ai urmașilor Mei, care Mi-au arătat loialitate absolută, se vor bucura și vor aplauda atotputernicia Mea. Ei vor simți mulțumirea inefabilă și vor trăi în sânul unei bucurii așa cum nu am mai oferit niciodată înainte omenirii. Căci Eu prețuiesc faptele bune ale omului și îi detest faptele rele. De când am început să conduc omenirea, am sperat cu nerăbdare să câștig un grup de oameni care să fie în asentiment cu Mine. Pe de altă parte, nu-i uit niciodată pe aceia care nu sunt în asentiment cu Mine; îi detest mereu în inima Mea, așteptând ocazia de a-i face să răspundă pentru faptele lor rele, lucru ce Mă va delecta. Acum ziua Mea a venit în sfârșit și nu mai trebuie să aștept!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”