Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvinte clasice de la Hristos al zilelor de pe urmă

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

(II) Cuvinte despre firea dreaptă a lui Dumnezeu

26. Pentru a înțelege firea dreaptă a lui Dumnezeu, trebuie înțelese sentimentele lui Dumnezeu: ce urăște El, ce disprețuiește, ce iubește, pe cine tolerează, cu cine este milos și ce tip de persoană primește acea milă. Acesta este un punct important de știut. Mai mult decât atât, trebuie înțeles că nu contează cât de iubitor este Dumnezeu, nu contează cât de multă milă și iubire are El pentru oameni, Dumnezeu nu tolerează pe nimeni care Îi jignește poziția și statutul, după cum nu tolerează pe nimeni care Îi jignește demnitatea. Chiar dacă Dumnezeu îi iubește pe oameni, nu îi răsfață. El le dă oamenilor iubirea, mila și toleranța Sa, dar nu le-a făcut niciodată pe plac. El are principiile și limitele Lui. Indiferent de măsura în care ai simțit iubirea lui Dumnezeu în tine, indiferent de cât de adâncă este această iubire, nu trebuie niciodată să Îl tratezi pe Dumnezeu cum ai trata altă persoană. Deși este adevărat că Dumnezeu tratează oamenii ca fiind apropiați de El, dacă cineva Îl vede pe Dumnezeu ca pe o altă persoană, ca și cum ar fi doar o altă ființă a creației, ca pe un prieten sau ca pe un obiect al închinării, Dumnezeu Își va ascunde fața de el și îl va lepăda. Aceasta este firea Lui și El nu tolerează pe nimeni care să Îl trateze cu neglijență în această chestiune. Așadar, deseori se spune despre firea lui Dumnezeu în cuvântul Lui: nu contează pe câte drumuri ai călătorit, câtă muncă ai depus sau cât ai îndurat, imediat ce Îi jignești firea lui Dumnezeu, El va răsplăti pe fiecare din voi pe baza a ceea ce ați făcut. Asta înseamnă că Dumnezeu vede oamenii ca apropiați, dar oamenii nu trebuie să Îl trateze pe Dumnezeu ca pe un prieten sau ca pe o rudă. Nu Îl privi pe Dumnezeu ca pe amicul tău. Nu contează câtă iubire ai primit de la El, nu contează câtă toleranță ți-a dat, niciodată să nu Îl tratezi pe Dumnezeu doar ca pe un prieten. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)” în Cuvântul Se arată în trup

27. Intoleranța lui Dumnezeu în privința ofensei este esența Sa exclusivă; mânia lui Dumnezeu este firea Lui exclusivă; măreția lui Dumnezeu este esența Lui exclusivă. Principiul de la baza furiei Lui demonstrează identitatea și statutul pe care doar El le are. Nu este necesară menționarea faptului că firea Lui este, de asemenea, un simbol al esenței unicului Însuși Dumnezeu. Firea lui Dumnezeu este propria Sa esență inerentă. Nu se schimbă deloc cu trecerea timpului, nici nu se schimbă ori de câte ori se schimbă locația. Firea Lui inerentă este esența Lui intrinsecă. Indiferent asupra cui Își îndeplinește lucrarea, esența Sa nu se schimbă, și nici firea Sa dreaptă. Când o persoană Îl înfurie pe Dumnezeu, ceea ce transmite El este firea Sa inerentă; în același timp, principiul de la baza mâniei Sale nu se schimbă, nici identitatea și statutul Lui unic. El nu devine furios din cauza unei schimbări ale esenței Sale sau deoarece firea Sa a produs diferite elemente, ci deoarece opoziția omului față de El Îi jignește firea. Provocarea flagrantă a lui Dumnezeu de către om este o provocare gravă la adresa propriei identități și a propriului statut ale lui Dumnezeu. În viziunea Lui, când omul Îl provoacă, Îl contestă și Îi pune la încercare furia. Când omul I se va opune, când omul Îl va contesta, când Îi va pune la încercare în mod continuu mânia – ceea ce se întâmplă, de asemenea, când păcatul este larg răspândit – mânia lui Dumnezeu se va dezvălui și se va prezenta în mod natural. De aceea, exprimarea de către Dumnezeu a mâniei Sale simbolizează faptul că toate forțele ostile vor înceta să existe; simbolizează faptul că toate forțele ostile vor fi distruse. Aceasta este caracterul unic al firii drepte a lui Dumnezeu și este caracterul unic al mâniei Lui. Când demnitatea și sfințenia lui Dumnezeu vor fi provocate, când forțele drepte vor fi obstrucționate și sunt nevăzute de om, Dumnezeu Își va trimite mânia. Din cauza esenței lui Dumnezeu, toate acele forțe de pe pământ care Îl contestă, I se opun și se luptă cu El sunt rele, corupte și nedrepte; acestea vin de la și îi aparțin Satanei. Deoarece Dumnezeu este drept, al luminii și cu desăvârșire sfânt, toate lucrurile rele, corupte și care aparțin Satanei vor dispărea cu eliberarea mâniei lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

28. Folosirea focului de către Dumnezeu pentru a distruge orașul Sodomei este metoda Sa cea mai rapidă de a anihila cu totul o omenire sau un lucru. Arderea oamenilor din Sodoma a distrus mai mult decât corpurile lor fizice; le-a distrus duhurile, sufletele și corpurile în întregime, garantând faptul că oamenii din acest oraș vor înceta să existe atât în lumea materială, cât și în lumea invizibilă pentru om. Aceasta este una dintre căile prin care Dumnezeu Își dezvăluie și Își exprimă mânia. Această manieră a revelării și exprimării este un aspect al esenței mâniei lui Dumnezeu, precum este în mod natural și o revelare a esenței firii drepte a lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Își trimite mânia, El încetează să mai dezvăluie mila sau generozitate iubitoare, nici nu Își mai arată toleranța sau răbdarea; nu există persoană, lucru sau motiv care să-L poată convinge să continue să fie răbdător, să Își ofere din nou mila, să Își acorde încă o dată toleranța. În locul acestor lucruri, fără a ezita vreo secundă, Dumnezeu Își va trimite mânia și măreția, va face ce Își dorește și va face aceste lucruri într-o manieră rapidă și exactă, în conformitate cu propriile Sale dorințe. Acesta este modul în care Dumnezeu Își trimite mânia și măreția, pe care omul nu trebuie să le ofenseze și este, de asemenea, o exprimare a unui aspect al firii Sale drepte. Când oamenii sunt martori ai grijii și iubirii lui Dumnezeu față de om, ei nu-I pot detecta mânia, nu-I pot vedea măreția sau simți intoleranța Sa față de ofensă. Aceste lucruri i-au făcut mereu pe oameni să creadă că firea dreaptă a lui Dumnezeu este una doar de milă, toleranță și iubire. Totuși, când o persoană Îl vede pe Dumnezeu că distruge un oraș sau detestă o omenire, mânia Sa în distrugerea omului și măreția Sa le permit oamenilor să zărească cealaltă latură a firii Lui drepte. Aceasta este intoleranța lui Dumnezeu față de ofensă. Firea lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensă depășește imaginația oricărei ființe create și, printre ființele non-create, niciuna nu este capabilă de a interfera sau a o afecta pe aceasta; cu atât mai mult, nu poate fi uzurpată sau imitată. Prin urmare, acest aspect al firii lui Dumnezeu este cel pe care omenirea ar trebui să-l cunoască cel mai mult. Doar Dumnezeu Însuși are acest tip de fire și doar Dumnezeu Însuși este înzestrat cu acest tip de fire. Dumnezeu e înzestrat cu acest tip de fire dreaptă deoarece detestă răutatea, întunericul, răzvrătirea și faptele cele rele ale Satanei – care corup și devorează omenirea – deoarece El detestă toate faptele păcătoase în opoziție cu El și datorită esenței Sale sfinte și nepângărite. Din această cauză El nu va suporta ca nicio ființă creată sau necreată să I se opună sau să-L conteste în mod deschis. Chiar și un individ căruia El îi arătase odată milă sau pe care îl alesese trebuie doar să Îi provoace firea și să-I încalce principiile de răbdare și toleranță și El își va elibera și revela firea dreaptă fără cea mai mică urmă de milă sau ezitare – o fire care nu tolerează nicio ofensă.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

29. Deși revărsarea mâniei Lui este un aspect al exprimării firii Sale drepte, furia Lui nu discriminează în privința țintei sale și nu este fără principii. Din contră, Dumnezeu nu Se înfurie ușor, nici nu Își arată în pripă mânia și măreția. În plus, mânia Lui este controlată și măsurată în mod considerabil; nu este comparabilă deloc cu modul în care omul își iese din fire sau dă frâu liber furiei sale. În Biblie, sunt consemnate multe conversații între om și Dumnezeu. Cuvintele unora dintre aceste persoane erau superficiale, ignorante și infantile, dar Dumnezeu nu i-a doborât, nici nu i-a condamnat. În special, în timpul încercării lui Iov, cum i-a tratat Iahve Dumnezeu pe cei trei prieteni ai lui Iov și pe ceilalți, după ce a auzit cuvintele pe care i le-au spus lui Iov? I-a condamnat? Și-a ieșit din fire față de ei? Nu a făcut nimic asemănător! În schimb, El i-a spus lui Iov să implore, să se roage pentru ei; Dumnezeu, pe de altă parte, nu a pus la inimă defectele lor. Aceste cazuri reprezintă toate principala atitudine cu care Dumnezeu tratează omenirea coruptă, ignorantă. De aceea, dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu nu este în niciun caz o exprimare sau o eliberare a dispoziției Sale. Mânia lui Dumnezeu nu este o dezlănțuire de furie ajunsă la apogeu așa cum o înțelege omul. Dumnezeu nu Își eliberează mânia deoarece nu Își poate controla propria dispoziție sau deoarece mânia Sa a atins punctul de fierbere și trebuie descărcată. Din contră, mânia Sa este o arătare a firii Sale drepte și o exprimare autentică a firii Sale drepte; este o revelație simbolică a esenței Lui sfinte. Dumnezeu este mânie, nu tolerează nicio ofensă – asta nu înseamnă că furia Lui nu deosebește între cauze și nu are principii; omenirea coruptă este cea care are drept exclusiv asupra izbucnirilor de furie aleatorie, fără principii, care nu deosebește între cauze. Odată ce un om are statut, îi va fi deseori dificil să-și controleze dispoziția și, astfel, se va bucura să găsească situații pentru a-și exprima lipsa de satisfacție și a-și descărca emoțiile; el își va pierde firea deseori, aparent fără niciun motiv, pentru a-și dezvălui abilitatea și pentru a le arăta celorlalți că statutul și identitatea sa sunt diferite de cele ale oamenilor obișnuiți. Desigur, oamenii corupți fără niciun statut își vor pierde, de asemenea, controlul deseori. Furia lor este frecvent cauzată de daune aduse beneficiilor lor individuale. Pentru a-și proteja propriul statut și propria demnitate, omenirea coruptă își va descărca frecvent emoțiile și își va dezvălui natura arogantă. Omul se va pierde cu firea și își va descărca emoțiile pentru a apăra existența păcatului, iar aceste acțiuni sunt modurile prin care omul își exprimă lipsa de satisfacție. Aceste acțiuni sunt pline de pângărire; pline de uneltiri și intrigi; pline de corupția și răutatea omului; mai mult decât atât, sunt pline de ambițiile și dorințele sălbatice ale omului. Când dreptatea contestă răutatea, omul nu va izbucni furios pentru a apăra existența dreptății; din contră, când sunt amenințate, persecutate și atacate forțele dreptății, atitudinea omului este una de nepăsare, evitare sau eschivare. Totuși, când se confruntă cu forțele răului, atitudinea omului este una de grijă, plecăciune și reverență. De aceea, exprimarea furiei omului este un refugiu pentru forțele răului, o exprimare a comportamentului rău, năvalnic și de neoprit al omului lumesc. Când Dumnezeu Își va trimite mânia, însă, toate forțele răului vor fi oprite; toate păcatele care rănesc omul vor fi oprite; toate forțele ostile care obstrucționează lucrarea lui Dumnezeu vor deveni evidente, separate și blestemate; toți complicii Satanei care I se opun lui Dumnezeu vor fi pedepsiți, eliminați. În locul lor, lucrarea lui Dumnezeu se va desfășura liberă de orice obstacole; planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu va continua să se dezvolte pas cu pas, conform programului; poporul ales al lui Dumnezeu va fi liber de deranj și înșelăciune; cei care Îl urmează pe Dumnezeu se vor bucura de conducerea și de aprovizionarea Lui în împrejurări liniștite și pline de pace. Mânia lui Dumnezeu este o protecție care împiedică toate forțele răului să se înmulțească și să se răspândească și este și o măsură de siguranță care protejează existența și răspândirea tuturor lucrurilor drepte și pozitive și le păzește etern de suprimare și distrugere.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

30. Indiferent dacă o persoană devine mânioasă în fața altor persoane sau pe la spatele lor, toți oamenii au diferite intenții și scopuri. Poate își construiesc prestigiul sau poate își apără propriile interese, își mențin imaginea sau păstrează aparențele. Unii își exercită cumpătarea când se înfurie, în timp ce alții sunt mai impulsivi și răbufnesc cu mânie ori de câte ori doresc, fără niciun pic de control. Pe scurt, furia omului derivă din firea lui coruptă. Indiferent care este scopul acesteia, aparține trupului și naturii; nu are nimic de-a face cu dreptatea sau nedreptatea deoarece nimic din natura și esența omului nu corespunde cu adevărul. De aceea, temperamentul umanității corupte și mânia lui Dumnezeu nu ar trebui menționate în aceeași frază. Fără excepție, comportamentul unui om corupt de Satana începe cu dorința de a proteja corupția și se bazează pe corupție; prin urmare, furia omului nu poate fi menționată în aceeași frază cu mânia lui Dumnezeu, indiferent de cât de potrivit poate părea în teorie. Când Dumnezeu Își trimite furia, forțele rele sunt puse sub control, lucrurile rele sunt distruse, în timp ce lucrurile drepte și pozitive se bucură de grija lui Dumnezeu, de protecția Sa și acestora li se permite să continue. Dumnezeu Își trimite mânia deoarece lucrurile rele, nedrepte și negative obstrucționează, deranjează sau distrug activitatea normală și dezvoltarea lucrurilor drepte și pozitive. Scopul furiei lui Dumnezeu nu este de a-Și proteja statutul și identitatea, ci de a proteja existența lucrurilor drepte, pozitive, frumoase și bune, de a proteja legile și ordinea supraviețuirii normale ale omenirii. Aceasta este cauza principală a mâniei Lui. Furia Lui este o revelație foarte naturală, potrivită și adevărată a firii Sale. Nu există intenții la baza furiei Lui, nici înșelăciune sau uneltire; sau chiar mai mult, furia Sa nu conține nimic din dorința, viclenia, malițiozitatea, violența, răutatea sau nimic din lucrurile pe care to‏ți oamenii corupți le au în comun. Înainte ca Dumnezeu să Își trimită furia, El a perceput deja esența fiecărei chestiuni foarte clar și complet și El deja a formulat definiții și concluzii clare și precise. Prin urmare, obiectivul Lui în fiecare chestiune pe care o face este limpede precum cristalul, ca și atitudinea Lui. El nu este confuz; nu este orb; nu este impulsiv; nu este neglijent; mai mult, El nu este fără principii. Acesta este aspectul practic al mâniei lui Dumnezeu și datorită acestui aspect practic al mâniei Lui omenirea și-a obținut existența normală. Fără mânia Lui, omenirea ar decădea în condiții anormale de trai; toate lucrurile drepte, frumoase și bune ar fi distruse și ar înceta să existe. Fără mânia Lui, legile și regulile existenței pentru ființele create ar fi încălcate sau chiar cu totul distruse. De la crearea omului, Dumnezeu Și-a utilizat în mod continuu firea dreaptă pentru a proteja și a susține existența normală a omenirii. Deoarece firea Sa dreaptă conține mânie și măreție, toți oamenii răi, lucrurile și obiectele rele și toate lucrurile care deranjează și dăunează existenței normale a omenirii sunt pedepsite, controlate și distruse datorită mâniei Sale. De-a lungul ultimelor milenii, în lucrarea Sa de gestionare a omenirii, Dumnezeu Și-a folosit în mod continuu firea dreaptă pentru a doborî și a distruge toate tipurile de duhuri rele și necurate care I se opun și care se comportă precum complicii și aprozii Satanei. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului a avansat întotdeauna conform planului Său. Adică, datorită existenței mâniei lui Dumnezeu, cea mai dreaptă cauză a oamenilor nu a fost distrusă niciodată.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

31. Indiferent de cât de furios fusese Dumnezeu pe niniviteni, de îndată ce au declarat post și au purtat pânză de sac și cenușă, inima Lui S-a înmuiat treptat și El a început să Se răzgândească. Când le-a proclamat că le va distruge orașul – momentul anterior mărturisirii și căinței pentru păcatele lor – Dumnezeu încă era furios pe ei. Odată ce trecuseră printr-o serie de fapte de căință, furia lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive s-a transformat treptat în milă și toleranță pentru ei. Nu există nimic contradictoriu cu privire la revelarea simultană a celor două aspecte ale firii lui Dumnezeu în același eveniment. Cum ar trebui înțeleasă și cunoscută această lipsă de contrazicere? Dumnezeu Și-a exprimat și a dezvăluit aceste două esențe aflate la poli opuși când oamenii din Ninive s-au căit, permițând oamenilor să vadă realitatea și caracterul de neofensat al esenței lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a folosit atitudinea pentru a le spune oamenilor următoarele: nu e că Dumnezeu nu tolerează oamenii sau că nu vrea să-Și arate mila față de ei; e faptul că ei rareori se căiesc cu adevărat față de Dumnezeu și se întâmplă rar ca oamenii să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu este furios pe om, El speră că omul va putea să se căiască cu adevărat și El speră să vadă adevărata căință a omului, caz în care apoi va continua cu generozitate să-i acorde omului mila și toleranța Sa. Asta înseamnă că purtarea rea a omului atrage mânia lui Dumnezeu, în timp ce mila și toleranța lui Dumnezeu sunt acordate celor care Îl ascultă și se căiesc cu adevărat înaintea Lui, celor care pot să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Atitudinea lui Dumnezeu a fost foarte clar revelată în modul în care i-a tratat pe niniviteni: mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt deloc greu de obținut; El cere căința adevărată a omului. Atât timp cât oamenii se îndepărtează de la căile lor rele și abandonează violența din mâinile lor, Dumnezeu Își va schimba inima și atitudinea față de ei.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

32. Cu toate că orașul din Ninive era plin de oameni la fel de corupți, de răi și de violenți precum cei din Sodoma, căința lor L-a făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească și să decidă să nu-i distrugă. Deoarece reacția lor la cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu au demonstrat o atitudine aflată în contrast puternic cu cea a cetățenilor din Sodoma și datorită supunerii lor sincere în fața lui Dumnezeu și a căinței lor sincere pentru păcatele lor, precum și comportamentul lor adevărat și sincer în toate privințele, Dumnezeu a demonstrat încă o dată mila Sa sinceră și le-a acordat-o. Răsplata lui Dumnezeu și mila Sa pentru omenire sunt imposibil de reprodus de către cineva; nimeni nu poate avea mila sau toleranța lui Dumnezeu, nici sentimentele Lui sincere față de omenire. Există o persoană pe care o consideri un bărbat sau o femeie grozav(ă) sau chiar un super-om care, dintr-un punct înalt, vorbind ca un bărbat sau o femeie grozav(ă) sau referitor la o idee supremă, să facă acest fel de afirmație față de omenire sau de creație? Ce om poate cunoaște condițiile de trai ale omenirii ca palma mâinii? Cine poate purta povara și responsabilitatea pentru existența umanității? Cine este capabil să proclame distrugerea unui oraș? Și cine este capabil să ierte un oraș? Cine poate spune că își prețuiește propria creație? Doar Creatorul! Doar Creatorul are milă de această omenire. Doar Creatorul arată acestei omeniri tandrețe și afecțiune. Doar Creatorul are o afecțiune adevărată, de neclintit pentru această omenire. La fel, doar Creatorul poate acorda milă acestei omeniri și poate prețui întreaga Sa creație. Inima Sa tresaltă la fiecare acțiune a omului: El este supărat, neliniștit și mâhnit din cauza răului și corupției omului; este încântat, bucuros, iertător și euforic pentru căința și credin‏ța omului; fiecare dintre gândurile și ideile Sale există pentru și se învârt în jurul omenirii; ce El este și are este exprimat în întregime de dragul omenirii; emoțiile Sale per ansamblu se întrepătrund cu existența omenirii. De dragul omenirii, El călătorește și Se agită; El oferă în liniște fiecare strop din viața Sa; dedică fiecare minut și secundă din viața Sa… El nu a știut niciodată cum să-Și compătimească propria viață, totuși întotdeauna a compătimit și prețuit omenirea pe care El Însuși a creat-o… El dă tot ce are pentru această omenire… El Își acordă mila și toleranța în mod necondiționat și fără a aștepta o recompensă. El face acest lucru doar pentru ca omenirea să continue să supraviețuiască sub privirea Lui, primind alimentarea cu viață din partea Lui; El face acest lucru doar pentru ca, într-o zi, omenirea să se supună înaintea Lui și să recunoască faptul că El este Cel care hrănește existența omului și alimentează viața întregii creații.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

33. Deși lui Iona îi fusese încredințată declararea cuvintelor lui Iahve Dumnezeu către oamenii din Ninive, el nu a înțeles intențiile lui Iahve Dumnezeu, nici nu I-a înțeles grijile și așteptările pentru oamenii din oraș. Prin acest reproș, Dumnezeu dorea să îi spună că umanitatea era produsul propriilor Lui mâini și că Dumnezeu depusese un efort asiduu pentru fiecare persoană; fiecare persoană ducea cu ea speranțele lui Dumnezeu; fiecare persoană se bucura de sursa vieț‏ii lui Dumnezeu; pentru fiecare persoană, Dumnezeu plătise un preț considerabil. Acest reproș I-a spus, de asemenea, lui Iona, că Dumnezeu prețuia umanitatea, lucrarea propriilor Sale mâini, la fel de mult cât Iona însuși prețuia curcubetele. Dumnezeu, în niciun caz, nu avea să-i abandoneze cu ușurință înainte de ultimul moment posibil; în plus, erau atât de mulți copii și animale nevinovate în oraș. Când era vorba de aceste produse tinere și ignorante ale creației lui Dumnezeu, care nu puteau nici să-și deosebească mâna stânga de cea dreaptă, Dumnezeu era cu atât mai puțin dispus să le sfârșească viețile și să le hotărască finalurile într-o manieră așa rapidă. Dumnezeu a sperat să îi vadă cum cresc; a sperat că nu vor călca pe urmele părinților, că nu va fi nevoie ca ei să audă din nou avertizarea lui Iahve Dumnezeu și că vor fi martori pentru trecutul lui Ninive. Cu atât mai mult, Dumnezeu spera să vadă Ninive după ce se căise, să vadă viitorul orașului Ninive după căința sa și, mai important, să vadă cum Ninive trăiește din nou sub mila lui Dumnezeu. De aceea, în ochii lui Dumnezeu, acele obiecte ale creației care nu puteau deosebi între mâinile lor drepte și cele stângi erau viitorul lui Ninive. Ei aveau să-și asume trecutul demn de dispreț al lui Ninive, la fel cum aveau să-și asume datoria importantă de a fi martori pentru trecutul și viitorul lui Ninive sub călăuzirea lui Iahve Dumnezeu. Prin această declarație a adevăratelor Lui sentimente, Iahve Dumnezeu a prezentat mila Creatorului pentru întreaga omenire. A arătat omenirii că „mila Creatorului” nu este o vorbă goală, nici o promisiune în vânt; are principii, metode și obiective concrete. El este adevărat și real și nu utilizează nimic fals sau deghizat și, în aceeași manieră, mila Sa este acordată la nesfârșit omenirii în fiecare perioadă și epocă. Totuși, până în ziua de astăzi, dialogul Creatorului cu Iona este singura afirmare verbală exclusivă a motivului pentru care arată milă omenirii, modul în care El arată milă omenirii, cât de tolerant este față de omenire și adevăratele Lui sentimente pentru omenire. Conversația scurtă a lui Iahve Dumnezeu exprimă gândurile Sale complete pentru omenire; este o exprimare adevărată a atitudinii inimii Sale față de omenire și este, de asemenea, dovada solidă a acordării de către El a milei abundente asupra omenirii. Mila Sa nu este acordată numai generațiilor mai în vârstă ale omenirii; este acordată și membrilor mai tineri, așa cum a fost întotdeauna, de la o generație la următoarea. Deși mânia lui Dumnezeu coboară frecvent asupra anumitor colțuri și anumitor epoci ale omenirii, mila lui Dumnezeu nu a încetat niciodată. Cu mila Sa, El călăuzește și conduce o generație a creației Sale după alta, alimentează și hrănește o generație a creației după alta, deoarece sentimentele Lui adevărate față de omenire nu se vor schimba niciodată. Așa cum Iahve Dumnezeu a spus: „Şi nu ar trebui să cruț Ninive […]?” El întotdeauna Și-a prețuit propria creație. Aceasta este mila firii drepte a Creatorului și este, de asemenea, caracterul unic pur al Creatorului!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

34. Mila și toleranța lui Dumnezeu există într-adevăr, dar sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu când El Își dezlănțuie mânia îi arată, de asemenea, omului, latura lui Dumnezeu care nu suportă nicio ofensă. Când omul este complet capabil de a asculta poruncile lui Dumnezeu și se comportă conform cerințelor Lui, mila Sa față de om este din belşug; când omul s-a umplut de corupție, milă și dușmănie față de El, Dumnezeu este profund furios. Și în ce măsură este profund furios? Mânia Sa va continua până ce Dumnezeu nu va mai vedea opunerea și faptele rele ale omului, până ce acestea nu vor mai fi înaintea ochilor Săi. Doar atunci va dispărea furia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, indiferent de cine este persoana, dacă inima i s-a îndepărtat de Dumnezeu și s-a întors de la Dumnezeu, fără a mai reveni atunci indiferent cum doreşte acesta să I se închine și să I se supună lui Dumnezeu în corpul său sau în gândirea sa, după toate aparențele și în ceea ce privește dorințele sale subiective, de îndată ce inima sa se întoarce de la Dumnezeu, mânia Lui va fi dezlănțuită fără încetare. Va fi astfel încât, atunci când Își dezlănțuie în mod profund furia, după ce i-a dat omului ample oportunități, odată ce este dezlănțuită nu va fi nicio posibilitate de a mai da înapoi și El nu va mai fi niciodată milos și tolerant față de un asemenea om. Aceasta este o latură a firii lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensă. […] El este tolerant și milos față de lucrurile care sunt generoase și frumoase și bune; față de lucrurile care sunt rele și păcătoase și vicioase, El este profund mânios, astfel că El este de neoprit în mânia Sa. Acestea sunt cele două aspecte principale și cele mai proeminente aspecte ale firii lui Dumnezeu și, în plus, acestea au fost dezvăluite de Dumnezeu de la început până la sfârșit: milă îmbelșugată și mânie profundă.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” în Cuvântul Se arată în trup

35. Schimbarea intențiilor Sale față de oamenii din Ninive nu a presupus ezitare sau ambiguitate. Mai degrabă, a fost o transformare de la mânie pură, la toleranță pură. Asta este o adevărată revelare a esenței Lui. Dumnezeu nu este niciodată șovăitor sau indecis în acțiunile Sale; principiile și scopurile de la baza acțiunilor Sale sunt toate clare și transparente, pure și perfecte, absolut fără șiretlicuri sau uneltiri amestecate. Cu alte cuvinte, esența lui Dumnezeu nu conține întuneric sau rău. Dumnezeu S-a înfuriat pe niniviteni deoarece faptele lor rele ajunseseră la ochii Săi; în acel moment, furia Sa era derivată din esența Sa. Totuși, când furia lui Dumnezeu a dispărut și El Și-a acordat toleranța oamenilor din Ninive încă o dată, toate cele revelate de El reprezentau tot propria Lui esență. Această schimbare în întregime era datorată unei schimbări în atitudinea omului față de Dumnezeu. Pe tot parcursul acestei perioade, firea Sa de neofensat nu s-a schimbat; esența tolerantă a lui Dumnezeu, esența Sa iubitoare și miloasă nu s-a schimbat. Când oamenii vor face fapte rele și Îl vor ofensa pe Dumnezeu, El Își va trimite furia asupra lor. Când oamenii se vor căi cu adevărat, inima lui Dumnezeu se va schimba și furia Sa va înceta. Când oamenii vor continua să I se opună cu încăpățânare lui Dumnezeu, furia Sa va fi necontenită; mânia Sa va continua asupra lor bucată cu bucată, până ce vor fi distruși. Aceasta este esența firii lui Dumnezeu. Indiferent dacă Dumnezeu exprimă mânie sau milă sau generozitate iubitoare, comportamentul omului, conduita și atitudinea lui față de Dumnezeu în adâncul inimii sale dictează ceea ce este exprimat prin revelarea firii lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu supune în mod continuu un om mâniei Sale, inima acestuia se opune fără îndoială lui Dumnezeu. Deoarece el nu s-a căit niciodată, nu și-a plecat capul înaintea lui Dumnezeu și nici nu a avut credință adevărată în Dumnezeu, el nu a obținut niciodată mila și toleranța lui Dumnezeu. Dacă un om primește deseori grija Lui și obține deseori mila și toleranța Lui, atunci acesta are în inima sa, fără îndoială, credință adevărată în Dumnezeu și inima sa nu I se opune lui Dumnezeu. El se căiește deseori înaintea lui Dumnezeu; de aceea, chiar dacă disciplina lui Dumnezeu deseori coboară asupra acestei persoane, mânia Sa nu o va face.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

36. Firea dreaptă a Creatorului este reală și vie

Când Dumnezeu Și-a schimbat inima pentru oamenii din Ninive, erau mila și toleranța Sa un paravan? Desigur că nu! Atunci, ce îți permite să vezi transformarea dintre aceste două aspecte ale firii lui Dumnezeu în decursul aceleiași chestiuni? Firea lui Dumnezeu este un întreg complet; nu este deloc scindată. Indiferent dacă El exprimă furie sau milă și toleranță față de oameni, acestea sunt toate exprimări ale firii Sale drepte. Firea lui Dumnezeu este reală și vie. El Își schimbă gândurile și atitudinile conform desfășurării lucrurilor. Transformarea atitudinii Sale față de niniviteni transmite omenirii că El are propriile gânduri și idei; nu este un robot sau o figurină de lut, ci Însuși Dumnezeu Cel viu. El putea fi furios pe oamenii din Ninive, la fel cum putea să le ierte trecutul conform atitudinilor lor; El putea decide să trimită nenorociri asupra ninivitenilor și putea să-Și schimbe decizia datorită căinței lor. Oamenii preferă să aplice reguli în mod mecanic și preferă să folosească reguli pentru a stabili și a-L defini pe Dumnezeu, la fel cum preferă să folosească formule pentru a cunoaște firea lui Dumnezeu. De aceea, conform sferei gândirii omenești, Dumnezeu nu gândește, nici nu are idei substanțiale. În realitate, gândurile lui Dumnezeu se transformă constant conform schimbărilor lucrurilor și mediilor; în timp ce aceste gânduri se transformă, diferite aspecte ale esenței Lui vor fi dezvăluite. În timpul procesului de transformare, în momentul în care Dumnezeu Se răzgândește, El dezvăluie omenirii adevărul existenței vieții Sale și dezvăluie faptul că firea Sa dreaptă este reală și vie. În plus, Dumnezeu Își folosește propriile revelații adevărate pentru a dovedi omenirii adevărul existenței mâniei Sale, milei Sale, generozității Sale iubitoare și toleranței Sale. Esența Sa va fi dezvăluită în orice moment și în orice loc, conform desfășurării lucrurilor. El are mânia unui leu și mila și toleranța unei mame. Firea Sa dreaptă nu permite ca vreo persoană să se îndoiască de ea, să o încalce, schimbe sau distorsioneze. Printre toate chestiunile și toate lucrurile, firea dreaptă a lui Dumnezeu, adică, mânia și mila lui Dumnezeu, poate fi dezvăluită în orice moment și în orice loc. El exprimă cu însuflețire aceste aspecte în fiecare ungher și crăpătură a naturii și le îndeplinește cu însuflețire în fiecare moment. Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este limitată de timp sau spațiu sau, cu alte cuvinte, firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este exprimată sau dezvăluită în mod mecanic, după cum dictează limitele timpului sau spațiului. Mai degrabă, firea dreaptă a lui Dumnezeu este exprimată și dezvăluită în mod liber în orice moment și loc. Când Îl vezi pe Dumnezeu că Se răzgândește și încetează să-Și exprime mânia și Se abține de la a distruge orașul Ninive, poți spune că Dumnezeu este doar milos și iubitor? Poți spune că mânia lui Dumnezeu constă din cuvinte goale? Când Dumnezeu exprimă mânie feroce și Își retrage mila, poți spune că nu simte iubire adevărată față de omenire? Dumnezeu exprimă mânie feroce ca răspuns la faptele rele ale oamenilor; mânia Sa nu are defecte. Inima lui Dumnezeu este mișcată de căința oamenilor și această căință este cea care, astfel, Îi schimbă inima. Faptul că ființa Sa e impresionată, schimbarea inimii Sale, precum și mila și toleranța Sa față de oameni sunt cu totul fără defecte; sunt curate, pure, nepătate și neamestecate. Toleranța lui Dumnezeu este doar toleranță; mila Sa este doar milă. Firea Sa va dezvălui mânie, precum și milă și toleranță, în conformitate cu căinț‏a omului și purtarea lui diferită. Indiferent de ce exprimă și dezvăluie El, totul este pur; totul este direct; esența este diferită de orice altceva din creație. Principiile acțiunilor pe care Dumnezeu le exprimă, gândurile și ideile și orice decizie specifică, precum și orice acțiune singulară sunt lipsite de greșeli sau neajunsuri. Așa cum a decis Dumnezeu, așa va face și, în această manieră, El Își duce la bun sfârșit demersurile. Aceste feluri de rezultate sunt precise și fără erori deoarece sursa lor este perfectă și nepătată. Mânia lui Dumnezeu este fără de greșeală. În mod asemănător, mila și toleranța lui Dumnezeu, pe care niciun lucru creat nu le are, sunt sfinte și fără cusur și pot rezista unei analize atente și experimentării.

După înțelegerea poveștii lui Ninive, vedeți cealaltă latură a esenței firii drepte a lui Dumnezeu? Vedeți cealaltă latură a firii drepte unice a lui Dumnezeu? Există vreun om care are acest fel de fire? Există vreun om care are acest tip de mânie ca a Lui? Există cineva care are milă și toleranță ca ale Lui? Cine din creație poate invoca atât de multă mânie și poate decide să distrugă sau să trimită dezastrul asupra omenirii? Și cine este calificat să acorde milă, să tolereze și să-l ierte pe om și, prin aceasta, să schimbe decizia de a distruge omul? Creatorul Își exprimă firea dreaptă prin propriile Lui metode și principii unice; El nu Se supune controlului sau limitelor oamenilor, evenimentelor sau lucrurilor. Cu firea Sa unică, nimeni nu Îi poate schimba gândurile și ideile, nici nu Îl poate convinge și nu Îi poate schimba deciziile. Comportamentul și gândurile creației per ansamblu există sub judecata firii Sale drepte. Nimeni nu poate controla dacă El exercită mânie sau milă; doar esența Creatorului – sau, cu alte cuvinte, firea dreaptă a Creatorului – poate decide acest lucru. Aceasta este natura unică a firii drepte a Creatorului!

Odată ce am analizat și am înțeles transformarea atitudinii lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive, puteți folosi cuvântul „unic” pentru a descrie mila aflată în firea dreaptă a lui Dumnezeu? Anterior, am spus că mânia lui Dumnezeu este un aspect al esenței firii Sale drepte unice. Acum, voi defini două aspecte, mânia lui Dumnezeu și mila lui Dumnezeu, ca firea Lui dreaptă. Firea dreaptă a lui Dumnezeu este sfântă; este de neofensat și incontestabilă; este ceva ce nu posedă niciuna dintre ființele create sau necreate. Este atât exclusivă, cât și unică lui Dumnezeu. Asta înseamnă că mânia lui Dumnezeu este sfântă și de neofensat; în același timp, celălalt aspect al firii drepte a lui Dumnezeu – mila lui Dumnezeu – este sfânt și nu poate fi ofensat. Niciuna dintre ființele create sau necreate nu Îl poate înlocui sau reprezenta pe Dumnezeu în acțiunile Sale, nici nu Îl poate înlocui sau reprezenta în distrugerea Sodomei sau mântuirea orașului Ninive. Aceasta este exprimarea adevărată a firii drepte, unice a lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

37. Nu trebuie să te bazezi pe experiență și imaginație pentru a cunoaște firea dreaptă a lui Dumnezeu

Când te confrunți cu judecata și mustrarea lui Dumnezeu, vei spune că cuvântul Lui este amestecat? Vei spune că există o poveste la baza furiei Lui și că furia Sa este amestecată? Îl vei defăima pe Dumnezeu, spunând că firea Sa nu este în mod necesar cu totul dreaptă? Când tratezi fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să fii sigur că firea dreaptă a lui Dumnezeu este liberă de orice alte elemente, că este sfântă și perfectă; aceste acțiuni includ doborârea, pedeapsa și distrugerea omenirii de către Dumnezeu. Fără excepție, fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu este făcută strict în conformitate cu firea Sa inerentă și cu planul Său – asta nu include cunoașterea, tradiția și filozofia omenirii – și fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu este o exprimare a firii și esenței Sale, fără a avea legătură cu nimic din ceea ce aparține omenirii corupte. În concepțiile omului, doar iubirea, mila și toleranța lui Dumnezeu față de omenire sunt perfecte, neamestecate și sfinte. Totuși, nimeni nu știe că furia și mânia lui Dumnezeu sunt neamestecate, de asemenea; în plus, nimeni nu a contemplat întrebări cum ar fi de ce Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă sau de ce furia Sa este atât de măreață. Din contră, unii confundă mânia lui Dumnezeu cu temperamentul corupt al omenirii; ei înțeleg furia lui Dumnezeu ca fiind furia omenirii corupte; ei chiar presupun în mod greșit că furia Lui este exact ca revelarea naturală a firii corupte a omenirii. Ei cred în mod greșit că eliberarea mâniei lui Dumnezeu este întocmai ca furia omenirii corupte care provine din nemulțumire; ei chiar cred că eliberarea mâniei lui Dumnezeu este o exprimare a dispoziției Sale. După această părtășie, sper că niciunul nu va mai avea concepții greșite, închipuiri sau presupuneri referitoare la firea dreaptă a lui Dumnezeu și sper că, după auzirea cuvintelor Mele, puteți avea o recunoaștere adevărată a mâniei firii drepte a lui Dumnezeu în inimile voastre, că puteți da la o parte orice înțelegere greșită anterioară privind mânia lui Dumnezeu, că vă puteți schimba convingerile și opiniile greșite privind esența mâniei Lui. În plus, sper că puteți avea o definiție precisă a firii lui Dumnezeu în inimile voastre, că nu veți mai avea îndoieli în privința firii drepte a lui Dumnezeu, că nu veți impune niciun raționament sau închipuire umană asupra firii adevărate a lui Dumnezeu. Firea Lui dreaptă este adevărata Lui proprie esență. Nu este ceva prelucrat sau scris de om. Firea Lui dreaptă este firea Lui dreaptă și nu are legături sau conexiuni cu nimic de-al creației. Dumnezeu Însuși este Dumnezeu Însuși. El nu va deveni niciodată o parte a creației și, chiar dacă devine un membru printre ființele create, esența și firea Sa inerentă nu se vor schimba. De aceea, a-L cunoaște pe Dumnezeu nu este precum cunoașterea unui obiect; nu este precum analizarea unui lucru, nici precum înțelegerea unei persoane. Dacă îți folosești conceptul sau metoda de a cunoaște un obiect sau a înțelege o persoană pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, atunci nu vei putea niciodată să obții cunoașterea lui Dumnezeu. A-L cunoaște pe Dumnezeu nu se bazează pe experiență sau imaginație și, de aceea, nu trebuie niciodată să-ți impui experiența sau imaginația asupra Lui. Indiferent de cât de bogate pot fi experiența și imaginația ta, acestea sunt tot limitate; mai mult, imaginația ta nu corespunde cu faptele, cu atât mai puțin corespunde cu adevărul și este incompatibilă cu adevărata fire și esență ale lui Dumnezeu. Nu vei reuși niciodată dacă te bazezi pe imaginația ta pentru a înțelege esența lui Dumnezeu. Singura cale este aceasta: acceptă tot ceea ce vine de la Dumnezeu, apoi experimentează și înțelege treptat acest lucru. Va exista o zi când Dumnezeu te va lumina să înțelegi și să-L cunoști cu adevărat datorită cooperării tale și datorită foamei și setei tale după adevăr.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (II)” în Cuvântul Se arată în trup

Anterior:(I) Cuvinte despre autoritatea lui Dumnezeu

Următorul:(III) Cuvinte despre sfințenia lui Dumnezeu

Conținuturi Similare