Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvinte clasice de la Hristos al zilelor de pe urmă

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

(I) Cuvinte despre autoritatea lui Dumnezeu

1. De când a început creația tuturor lucrurilor, puterea lui Dumnezeu a început să fie exprimată și a început să fie dezvăluită, pentru că Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a crea toate lucrurile. Indiferent de modul în care El le-a creat, indiferent de motivul pentru care El le-a creat, toate lucrurile au fost create și au fost de neclintit și au existat datorită cuvintelor lui Dumnezeu, iar aceasta este autoritatea unică a Creatorului. Înainte ca omenirea să apară pe lume, Creatorul Și-a folosit puterea și autoritatea pentru a crea toate lucrurile pentru omenire și a utilizat metodele Sale unice pentru a pregăti un mediu înconjurător potrivit pentru aceasta. Tot ceea ce a făcut a fost o pregătire pentru omenirea care avea să primească în curând suflarea Lui. Adică, înainte ca umanitatea să fie creată, autoritatea lui Dumnezeu s-a manifestat în toate viețuitoarele diferite de umanitate, în lucruri mărețe precum cerurile, luminătorii, mările și pământul și în cele mici precum animalele și păsările, ca și în tot soiul de insecte și microorganisme, incluzând diferite bacterii invizibile cu ochiul liber. Fiecăruia i-a fost dată viața de către Creator și fiecare a proliferat datorită cuvintelor Creatorului și fiecare a trăit sub stăpânirea Creatorului datorită cuvintelor Creatorului. Chiar dacă nu au primit suflarea Creatorului, totuși au manifestat viața și vitalitatea dată lor de Creator prin diferitele lor forme și structuri; chiar dacă nu au primit abilitatea de a vorbi dată omenirii de către Creator, fiecare a primit un mod de a-și exprima viața ce le-a fost dăruită de Creator și care diferă de limbajul omului. Autoritatea Creatorului nu a dat numai vitalitatea vieții unor obiecte materiale ce par statice pentru ca ele să nu dispară niciodată dar, mai mult decât atât, a dat fiecărei ființe vii instinctul de a se reproduce și înmulți, astfel ca ele să nu piară și astfel, generație după generație, să transmită mai departe legile și principiile supraviețuirii cu care le-a înzestrat Creatorul. Maniera în care Creatorul Își exercită autoritatea nu aderă rigid la o perspectivă micro sau macro și nu este limitată la nicio formă; El poate să poruncească proceselor universului și să aibă stăpânire asupra vieții și morții tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, poate să manevreze toate lucrurile pentru ca acestea să Îl servească; El poate gestiona toate lucrările munților, râurilor și lacurilor și să conducă toate lucrurile din ele și, mai mult, poate să asigure tot ceea ce este necesar tuturor lucrurilor. Aceasta este manifestarea autorității unice a Creatorului între toate lucrurile pe lângă omenire. O asemenea manifestare nu este doar pentru o viață, nu va înceta sau odihni niciodată, nu poate fi modificată sau vătămată de nicio persoană sau lucru, nici nu poate fi sporită sau redusă de nicio persoană sau lucru – pentru că nimic nu poate înlocui identitatea Creatorului și, astfel, autoritatea Creatorului nu poate fi înlocuită de nicio ființă creată și este de neatins pentru orice ființă necreată. Luați ca exemplu mesagerii și îngerii lui Dumnezeu. Nu posedă puterea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin posedă autoritatea Creatorului, și motivul pentru care nu au puterea și autoritatea lui Dumnezeu este acela că nu posedă esența Creatorului. Ființele necreate, cum ar fi mesagerii și îngerii lui Dumnezeu, deși pot face niște lucruri în numele lui Dumnezeu, nu Îl pot reprezenta pe Dumnezeu. Chiar dacă dețin o oarecare putere pe care omul nu o are, ele nu dețin autoritatea lui Dumnezeu, nu au autoritatea lui Dumnezeu de a crea toate lucrurile, de a conduce toate lucrurile și de a stăpâni peste toate lucrurile. Astfel, unicitatea lui Dumnezeu nu poate fi înlocuită de nicio ființă necreată, și la fel autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de nicio ființă necreată. În Biblie ai citit de vreun mesager care să fi creat toate lucrurile? Și de ce nu a trimis Dumnezeu niciunul dintre mesagerii sau îngerii Lui să creeze toate lucrurile? Pentru că nu dețineau autoritatea lui Dumnezeu, așa că nu aveau abilitatea de a exercita autoritatea lui Dumnezeu. Ca toate celelalte făpturi, sunt cu toții sub suveranitatea Creatorului, și sub autoritatea Creatorului și astfel, în același fel, Creatorul este și Dumnezeul lor și de asemenea Suveranul lor. Printre fiecare dintre ei – fie ei nobili sau modești, de o putere mai mare sau mai mică – nu există niciunul ce ar putea depăși autoritatea Creatorului, și astfel printre ei nu este niciunul ce ar putea înlocui identitatea Creatorului. Ei nu trebuie numiți niciodată Dumnezeu și nu vor fi niciodată capabili să devină Creatorul. Acestea sunt adevăruri și fapte imuabile!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

2. Înainte ca omenirea să apară pe lume, cosmosul – toate planetele, toate stelele de pe cer – existau deja. La nivel macro, aceste corpuri cerești au orbitat cu regularitate, sub controlul lui Dumnezeu, de-a lungul întregii lor existențe, indiferent de câți ani a durat aceasta. Ce planetă merge încotro, la ce moment anume; ce planetă îndeplinește ce sarcină și când; ce planetă se învârtește în jurul cărei orbite și când dispare sau este înlocuită – toate aceste lucruri se derulează fără cea mai mică eroare. Toate pozițiile planetelor și distanțele dintre ele urmează tipare stricte, care pot fi descrise toate cu date exacte; căile pe care călătoresc, viteza și traiectoriile orbitelor lor, momentele la care se află în diferite poziții pot fi cuantificate cu precizie și descrise de legi speciale. Vreme de eoni, planetele au urmat aceste legi, neabătându-se vreodată măcar un pic. Nicio putere nu le poate schimba sau perturba orbitele sau tiparele pe care le urmează. Pentru că legile speciale care le guvernează mișcarea și datele exacte care le descriu sunt predestinate de autoritatea Creatorului, ele se supun singure acestor legi, sub suveranitatea și controlul Creatorului. La nivel macro, nu îi este greu omului să identifice unele tipare, unele date, cât și unele legi sau fenomene ciudate și inexplicabile. Cu toate că omenirea nu recunoaște că Dumnezeu există, nu acceptă faptul că totul a fost făcut de Creator și că Acesta stăpânește peste tot și, mai mult, nu recunoaște existența autorității Creatorului, oamenii de știință, astronomii și fizicienii descoperă din ce în ce mai mult că existența tuturor lucrurilor din univers și principiile și tiparele care le dictează mișcările sunt toate guvernate și controlate de o energie întunecată invizibilă și vastă. Acest fapt obligă omul să accepte și să recunoască faptul că există un Atotputernic în mijlocul acestor tipare de mișcare, care orchestrează totul. Puterea Lui este extraordinară și, deși nimeni nu Îi poate vedea adevăratul chip, El guvernează și controlează totul în orice moment. Niciun om sau nicio forță nu poate trece dincolo de suveranitatea Lui. Pus în fața acestui fapt, omul trebuie să recunoască faptul că legile care guvernează existența tuturor lucrurilor nu pot fi controlate de oameni, nu pot fi schimbate de nimeni și, în același timp, omul trebuie să admită că ființele umane nu pot înțelege pe deplin aceste legi. Și acestea nu apar în mod natural, ci sunt dictate de către un Domn și Stăpân. Acestea sunt toate expresii ale autorității lui Dumnezeu pe care omenirea le poate percepe la nivel macro.

La nivel micro, toți munții, râurile, lacurile, mările și întinderile de pământ pe care le vede omul pe pământ, toate anotimpurile pe care le trăiește, toate lucrurile care populează pământul, inclusiv plantele, animalele, microorganismele și ființele umane sunt supuse suveranității lui Dumnezeu și sunt controlate de către Dumnezeu. Sub suveranitatea și controlul lui Dumnezeu, toate lucrurile iau ființă sau dispar conform gândurilor Lui, toate viețile lor sunt guvernate de anumite legi și ei cresc și se înmulțesc conform acestora. Nicio ființă umană sau lucru nu este deasupra acestor legi. De ce? Singurul răspuns este – datorită autorității lui Dumnezeu. Sau, ca să reformulez, datorită gândurilor și cuvintelor lui Dumnezeu; pentru că Dumnezeu Însuși face totul. Adică, autoritatea lui Dumnezeu și mintea lui Dumnezeu sunt cele care dau naștere acestor legi; acestea se vor modifica și schimba în funcție de gândurile Lui, și toate aceste modificări și schimbări apar sau dispar pentru planul Lui.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” în Cuvântul Se arată în trup

3. Dumnezeu a privit toate lucrurile pe care El le crease apărând și rămânând neclintite datorită cuvintelor Sale și, treptat, începând să se schimbe. În acest moment, era Dumnezeu mulțumit de diferitele lucruri pe care le făcuse cu vorbele Sale și de diferitele acțiuni pe care le săvârșise? Răspunsul este că: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.” Ce vedeți aici? Ce reprezintă faptul că: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”? Ce simbolizează asta? Înseamnă că Dumnezeu a avut puterea și înțelepciunea să realizeze ceea ce El plănuise și ordonase, să atingă țelurile pe care Își propusese să le atingă. După ce Dumnezeu a îndeplinit fiecare sarcină, a simțit El regret? Răspunsul este tot „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.” Cu alte cuvinte, nu doar că El nu a simțit niciun regret, dar a fost, în schimb, satisfăcut. Ce înseamnă că nu a simțit niciun regret? Înseamnă că planul lui Dumnezeu este perfect, că puterea și înțelepciunea Sa sunt perfecte și că doar prin autoritatea Sa poate fi realizată o asemenea perfecțiune. Când omul îndeplinește o sarcină, poate el, ca Dumnezeu, să vadă că este bună? Poate tot ce e făcut de om să atingă perfecțiunea? Poate omul să termine ceva odată pentru totdeauna? Exact cum spune omul, „nimic nu e perfect, doar mai bun”, nimic din ceea ce face omul nu poate atinge perfecțiunea. Când Dumnezeu a văzut că tot ceea ce El făcuse și realizase era bun, tot ceea ce făcuse Dumnezeu era făcut de cuvintele Lui, adică, atunci când „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”, tot ceea ce a făcut a luat o formă permanentă, a fost clasificat în concordanță cu tipul și i s-a dat o poziție, un scop și o funcție fixe pe vecie. Mai mult decât atât, rolul lor între toate lucrurile și călătoria pe care trebuie să o facă în timpul gestiunii lui Dumnezeu a tuturor lucrurilor fuseseră deja menite de Dumnezeu și erau imuabile. Aceasta a fost legea cerească dată de Creator tuturor lucrurilor.

„Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” aceste cuvinte simple și subapreciate, atât de des ignorate, sunt cuvintele legii cerești și ale edictului ceresc date tuturor făpturilor de către Dumnezeu. Aceste sunt o altă întrupare a autorității Creatorului, una ce este mai concretă, mai profundă. Prin cuvintele Sale, Creatorul nu doar că a fost capabil să obțină tot ceea ce planificase să obțină și să înfăptuiască tot ceea ce planificase să înfăptuiască, dar și să aibă în mâinile Sale controlul asupra a tot ceea ce crease și să conducă toate lucrurile pe care le făcuse sub autoritatea Sa și, mai mult decât atât, totul a fost sistematic și corespunzător. Toate lucrurile au trăit și au murit de asemenea după cuvântul Lui și, mai mult, prin autoritatea Lui au existat în mijlocul legii pe care El o stabilise și niciunul nu a fost exceptat! Această lege a început exact în aceeași clipă în care „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” și va exista, va continua și va funcționa de dragul planului de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) exact până în ziua în care va fi abrogată de către Creator! Autoritatea unică a Creatorului s-a manifestat nu doar prin abilitatea Sa de a crea toate lucrurile și de a porunci ca toate lucrurile să ia ființă, dar și în abilitatea Sa de a guverna și de a menține stăpânirea asupra tuturor lucrurilor, de a dărui viață și vitalitate tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, în abilitatea Sa de a cauza, odată pentru totdeauna, ca toate lucrurile pe care El le-a creat în planul Său să apară și să existe în lumea făcută de El într-o formă perfecta, cu o structură a vieții perfectă și cu un rol perfect. De asemenea, s-a manifestat într-un mod în care gândurile Creatorului nu au fost supuse nici unor restricții, nu au fost limitate de timp, spațiu sau geografie. Ca și autoritatea Sa, identitatea unică a Creatorului va rămâne neschimbată în vecii vecilor. Autoritatea Sa va fi întotdeauna o reprezentare și un simbol al identității Sale unice și autoritatea Sa va exista pentru totdeauna alături de identitatea Sa!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

4. Autoritatea în sine poate fi explicată ca puterea lui Dumnezeu. În primul rând, se poate spune cu certitudine că ambele, autoritatea și puterea, sunt pozitive. Nu au nicio conexiune cu nimic negativ și nu sunt legate de nicio ființă creată sau necreată. Puterea lui Dumnezeu este capabilă să creeze lucruri în orice formă care are viață și vitalitate, iar acest lucru este determinat de viața lui Dumnezeu. Dumnezeu este viață, astfel El este sursa tuturor vietăților. Mai departe, autoritatea lui Dumnezeu poate face ca toate viețuitoarele să se supună fiecărui cuvânt a lui Dumnezeu, adică să apară pe lume în concordanță cu cuvintele din gura lui Dumnezeu, să trăiască și să se reproducă prin porunca lui Dumnezeu, după care Dumnezeu stăpânește și poruncește tuturor vietăților și niciodată nu va fi nici o deviație, în vecii vecilor. Nicio persoană sau obiect nu are aceste lucruri; doar Creatorul posedă și poartă o asemenea putere, și astfel, este numită autoritate. Aceasta este unicitatea Creatorului. Ca atare, indiferent dacă este cuvântul „autoritate” în sine sau esența acestei autorități, fiecare poate fi asociată doar cu Creatorul, deoarece este un simbol al identității și al esenței unice a Creatorului și reprezintă identitatea și statutul Creatorului; în afara Creatorului, nimeni și nimic nu poate fi asociat cu cuvântul „autoritate”. Aceasta este o interpretare a autorității unice a Creatorului.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

5. Acum aveți o nouă cunoaștere a autorității lui Dumnezeu? În primul rând, există o diferență între autoritatea lui Dumnezeu, abia menționată, și puterea omului? Și care este acea diferență? Unii oameni zic că nu există comparație între acestea două. Corect! Deși oamenii zic că nu există comparație între acestea două, în gândurile și concepțiile omului, puterea omului este deseori confundată cu autoritatea, cele două fiind adesea comparate una lângă alta. Ce se întâmplă aici? Nu fac oamenii greșeala să le substituie una alteia inadecvat? Cele două sunt neconectate și nu există comparații între ele, totuși oamenii nu se pot abține. Cum ar trebui rezolvată această chestiune? Dacă dorești cu adevărat să găsești o rezolvare, singurul mod este să înțelegi și să cunoști autoritatea unică a lui Dumnezeu. După ce înțelegi și cunoști autoritatea Creatorului, nu vei mai menționa puterea omului și autoritatea lui Dumnezeu în aceeași răsuflare.

La ce se referă puterea omului? Pe scurt, este o abilitate sau pricepere care facilitează firea stricată, dorințele și ambițiile omului să fie extinse sau împlinite în cea mai mare măsură. Se consideră asta autoritate? Indiferent de cât de umflate sau profitabile sunt ambițiile și dorințele omului, nu se poate spune că acea persoană posedă autoritate; cel mult această umflare și succesul sunt pur și simplu o demonstrație a caraghioslâcului Satanei cu omul, cel mult este o farsă în care Satana îl joacă pe propriul lui înaintaș pentru a-și împlini ambiția de a fi Dumnezeu.

Cât de exact vezi acum autoritatea lui Dumnezeu? Acum, că aceste cuvinte au fost părtășite, ar trebui să ai o nouă cunoaștere a autorității lui Dumnezeu. Și astfel vă întreb: ce simbolizează autoritatea lui Dumnezeu? Simbolizează identitatea lui Dumnezeu Însuși? Simbolizează puterea lui Dumnezeu Însuși? Simbolizează statutul unic al lui Dumnezeu Însuși? Dintre toate lucrurile, în care ai văzut autoritatea lui Dumnezeu? Cum ai văzut-o? În ceea ce privește cele patru anotimpuri experimentate de om, poate cineva schimba legea alternanței dintre primăvară, vară, toamnă și iarnă? Primăvara, copacii înmuguresc și înfloresc; vara sunt acoperiți de frunze; toamna dau rod, iar iarna cad frunzele. Poate cineva să modifice această lege? Reflectă aceasta o latură a autorității lui Dumnezeu? Dumnezeu a spus „Să fie lumină,” și a fost lumină. Această lumină mai există? Din ce cauză există? Există datorită cuvintelor lui Dumnezeu, bineînțeles, și datorită autorității lui Dumnezeu. Aerul creat de Dumnezeu încă există? Aerul pe care îl respiră omul vine de la Dumnezeu? Poate lua cineva lucrurile care vin de la Dumnezeu? Poate cineva modifica esența și funcția lor? Poate cineva încurca noaptea și ziua alocate de Dumnezeu și legea nopții și a zilei ordonată de Dumnezeu? Poate Satana să facă un asemenea lucru? Chiar dacă nu dormi noaptea și iei noaptea drept zi, atunci este tot noapte; poți să îți schimbi rutina zilnică, dar nu poți să schimbi legea alternanței dintre noapte și zi – și acest fapt nu poate fi modificat de nici o persoană, nu-i așa? Este cineva capabil să facă leul să are pământul ca un bou? Este cineva capabil să transforme un elefant într-un măgar? Este cineva capabil să facă o găină să se avânte prin aer ca un vultur? Este cineva capabil să facă un lup să mănânce iarbă ca o oaie? (Nu.) Este cineva capabil să facă peștii din apă să traiască pe uscat? Acest lucru nu poate fi făcut de oameni. Și de ce nu? Pentru că Dumnezeu le-a poruncit peștilor să trăiască în apă, așa că trăiesc în apă. Pe pământ nu ar putea să supraviețuiască și ar muri; sunt incapabili să încalce limitele poruncii lui Dumnezeu. Toate lucrurile au o lege și o limită a existenței lor și fiecare dintre ele își are propriile instincte. Acestea sunt orânduite de către Creator și nu pot fi modificate și depășite de nimeni. De exemplu, leul va trăi întotdeauna în sălbăticie, la distanță de comunitățile omului și nu va putea fi niciodată la fel de docil și loial ca boul, care trăiește cu omul și lucrează pentru el. Deși atât elefanții cât și măgarii sunt animale, ambii au patru picioare și sunt ființe ce respiră aer, sunt specii diferite, deoarece au fost împărțite în diferite tipuri de Dumnezeu, fiecare are propriile instincte, așa că niciodată nu vor fi interschimbabili. Chiar dacă găina are două picioare și aripi precum un vultur, nu va fi niciodată capabilă să zboare în aer; cel mult poate zbura într-un copac – și acest lucru e determinat de instinctul ei. Nu mai trebuie să o spunem, toate acestea sunt datorită poruncilor autorității lui Dumnezeu.

În dezvoltarea omenirii de azi, se poate spune că știința omenirii înflorește, iar realizările explorării științifice a omului pot fi descrise ca impresionante. Abilitatea omului, trebuie spus, a devenit din ce în ce mai măreață, dar există o realizare științifică pe care omenirea nu a putut să o facă: omenirea a făcut avioane, portavioane și bomba atomică, omenirea s-a dus în spațiu, a mers pe lună, a inventat internetul și a trăit un stil de viață hi-tech, totuși omenirea este incapabilă să creeze un lucru care să traiască, să respire. Instinctele fiecărei vietăți și legile după care trăiesc acestea și ciclul vieții și morții fiecărei ființe vii – toate acestea sunt imposibile și incontrolabile de știința omului. În acest moment, trebuie spus că nu contează cât de înalte sunt culmile atinse de știința omului, aceasta este incomparabilă cu oricare dintre gândurile Creatorului și este incapabilă să discearnă caracterul miraculos al creației Creatorului și tăria autorității Sale. Sunt multe oceane pe pământ, totuși ele nu și-au încălcat niciodată limitele și nu au venit asupra pământului după bunul plac, și asta deoarece Dumnezeu a stabilit limite pentru fiecare dintre ele; ele au rămas unde le-a poruncit El, și fără permisiunea lui Dumnezeu, ele nu se pot mișca liber. Fără permisiunea lui Dumnezeu, ele nu se pot afecta unele pe altele, și se pot mișca doar când le spune Dumnezeu să o facă, iar locul în care se duc și stau este determinat de autoritatea lui Dumnezeu.

Ca să o spunem simplu, „autoritatea lui Dumnezeu” înseamnă că depinde de Dumnezeu. Dumnezeu are dreptul să decidă cum să facă ceva și se face în orice mod dorește El. Legea tuturor lucrurilor ține de Dumnezeu și nu ține de om; nici nu poate fi modificată de om. Nu poate fi mutată la dorința omului, dar este în schimb modificată de gândurile lui Dumnezeu, de înțelepciunea lui Dumnezeu și de ordinele lui Dumnezeu, iar acesta este un fapt de netăgăduit de niciun om. Cerurile, pământul și toate lucrurile, universul, cerul înstelat, cele patru anotimpuri ale anului, ceea ce este vizibil și invizibil omului – ele toate există, funcționează și se schimbă fără cea mai mică eroare sub autoritatea lui Dumnezeu, potrivit ordinelor lui Dumnezeu, potrivit poruncilor lui Dumnezeu și potrivit legilor de la începutul creației. Nici o singură persoană sau obiect nu își poate schimba legile sau cursul inerent după care funcționează; au apărut pe lume datorită autorității lui Dumnezeu și pier datorită autorității lui Dumnezeu. Aceasta este chiar autoritatea lui Dumnezeu.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

6. Sub suveranitatea lui Dumnezeu, toate lucrurile există și pier datorită autorității Lui, datorită gestionării Lui. Unele lucruri vin și pleacă în tăcere și omul nu poate spune de unde au venit sau înțelege regulile pe care le urmează, cu atât mai puțin să înțeleagă de ce vin și pleacă. Cu toate că omul poate auzi, experimenta sau asista la tot ceea ce se întâmplă cu toate lucrurile; deși toate îl afectează pe om și cu toate că omul percepe la nivel subconștient caracterul neobișnuit, regularitatea sau chiar caracterul straniu al diferitelor fenomene, el tot nu știe nimic despre voința Creatorului și despre mintea Lui care stă în spatele acestora. Sunt multe povești în spatele lor, multe adevăruri ascunse. Pentru că omul s-a îndepărtat mult de Creator, pentru că nu acceptă faptul că autoritatea Creatorului guvernează toate lucrurile, el nu va ști și nu va înțelege niciodată tot ceea ce se întâmplă sub suveranitatea acesteia. În cea mai mare parte, controlul și suveranitatea lui Dumnezeu depășesc granițele imaginației omenești, ale cunoașterii omenești, ale înțelegerii omenești, a ceea ce poate obține știința omenească; abilitățile omenirii create nu pot rivaliza cu ea.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” în Cuvântul Se arată în trup

7. „Pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine şi pământ.” Acestea sunt cuvintele originale spuse de Creator umanității. Când El a spus aceste cuvinte, un curcubeu a apărut înaintea ochilor omului, unde a rămas până astăzi. Toată lumea a văzut un asemenea curcubeu și, când îl vezi, știi cum apare? Știința este incapabilă să îl dovedească, să îi localizeze sursa sau să identifice locul unde se află. Asta deoarece curcubeul este semnul legământului stabilit între Creator și om; nu necesită bază științifică, nu a fost făcut de om și niciun om nu îl poate modifica. Este o continuare a autorității Creatorului după ce El Și-a rostit cuvintele. Creatorul a folosit metoda Lui proprie pentru a-Și ține legământul cu omul și promisiunea, și astfel, folosirea de către El a curcubeului ca un semn al legământului pe care El l-a stabilit este o lege și un edict ceresc ce va rămâne pentru totdeauna neschimbat, fie în privința Creatorului sau a omenirii create. Totuși, această lege imuabilă este, trebuie să spunem, o altă manifestare adevărată a autorității Creatorului după crearea tuturor lucrurilor și trebuie spus că autoritatea și puterea Creatorului sunt fără limite; folosirea curcubeului ca semn este o continuare și o extensie a autorității Creatorului. Acesta a fost un alt act al lui Dumnezeu folosindu-Și cuvintele și a fost un semn al legământului pe care Dumnezeu l-a stabilit cu omul folosind cuvintele. El i-a spus omului ceea ce El a hotărât a fi înfăptuit și în ce mod va fi îndeplinit și înfăptuit, și astfel chestiunea a fost îndeplinită în concordanță cu vorbele din gura lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu posedă o asemenea putere și astăzi, câteva mii de ani după ce El a rostit aceste cuvinte, omul încă se poate uita la curcubeul rostit de gura lui Dumnezeu. Datorită acestor cuvinte rostite de Dumnezeu acest lucru a rămas permanent și neschimbat până astăzi. Nimeni nu poate îndepărta acest curcubeu, nimeni nu îi poate schimba legile și el există doar datorită cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este întocmai autoritatea lui Dumnezeu. „Dumnezeu Își ține cuvântul Lui, iar cuvântul Lui va fi împlinit și ceea ce se împlinește va fi pentru totdeauna.” Asemenea cuvinte sunt clar manifestate aici și reprezintă un semn și o caracteristică clare ale autorității și puterii lui Dumnezeu. Un asemenea semn sau caracteristică nu este deținută de sau văzută în nicio ființă creată, și nu este văzută nici în vreo ființă necreată. Aparține doar unicului Dumnezeu și distinge identitatea și esența deținute doar de Creator de cele ale făpturilor. În același timp, este un semn și o particularitate, care, în afară de Dumnezeu Însuși, nu poate fi niciodată depășită de nicio ființă creată sau necreată.

Stabilirea de către Dumnezeu a legământului Său a fost un act de mare importanță și unul pe care El a intenționat să îl folosească pentru a comunica un fapt omului și a-i spune omului voia Sa, și în acest scop, a întrebuințat o metodă unică, a folosit un semn special pentru a stabili un legământ cu omul, un semn ce a fost o făgăduială a legământului pe care El l-a stabilit cu omul. Așadar, a fost stabilirea acestui legământ un mare eveniment? Și cât de mare a fost? Asta este exact ceea ce este atât de special la acest legământ: nu este un legământ stabilit între doi oameni, între două grupuri sau între două țări, ci un legământ stabilit între Creator și întreaga omenire și va rămâne valabil până în ziua în care Creatorul va aboli toate lucrurile. Executantul acestui legământ este Creatorul și menținătorul este, de asemenea, tot Creatorul. Pe scurt, legământul curcubeului stabilit cu omenirea a fost îndeplinit și înfăptuit în totalitate în concordanță cu dialogul dintre Creator și omenire și așa a rămas până în ziua de azi. Ce altceva ar putea face făpturile în afară de a se supune, a se conforma, a crede, a aprecia, a mărturisi și a preamări autoritatea Creatorului? Pentru că nimeni altcineva în afară de unicul Dumnezeu nu posedă puterea de a stabili un asemenea legământ. Apariția curcubeului, iar și iar, anunță omenirea și atrage atenția asupra legământului dintre Creator și aceasta. În aparițiile continue ale legământului dintre Creator și omenire, ceea ce se demonstrează umanității nu este un curcubeu sau legământul în sine, ci autoritatea imuabilă a Creatorului. Apariția curcubeului, iar și iar, demonstrează faptele extraordinare și miraculoase ale Creatorului în locuri ascunse și, în același timp, reprezintă o reflecție vitală a autorității Creatorului ce nu se va estompa și nu se va schimba niciodată. Nu este aceasta o expunere a unui alt aspect al unicei autorități a Creatorului?

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

8. După ce ați citit „Din moment ce el va deveni un neam mare şi puternic şi prin el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului” în Geneza 18:18, puteți simți autoritatea lui Dumnezeu? Puteți simți caracterul extraordinar al Creatorului? Puteți simți supremația Creatorului? Cuvintele lui Dumnezeu sunt sigure. Dumnezeu nu spune asemenea cuvinte datorită, sau ca reprezentare a încrederii Sale în succes; acestea sunt, în schimb, dovezi ale autorității cuvântărilor lui Dumnezeu și sunt o poruncă ce îndeplinește cuvintele lui Dumnezeu. Sunt două expresii la care ar trebui să fiți atenți aici. Când Dumnezeu spune „Din moment ce el va deveni un neam mare şi puternic şi prin el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului,” există vreun element de ambiguitate în aceste cuvinte? Există vreun element de îngrijorare? Există vreun element de frică? Deoarece datorită cuvintelor „sigur va” și „va fi” din cuvântările lui Dumnezeu, aceste elemente caracteristice omului și deseori arătate în el, nu au avut niciodată nicio relație cu Creatorul. Nimeni nu ar îndrăzni să folosească asemenea cuvinte când urează altora de bine, nimeni nu ar îndrăzni să binecuvânteze pe altcineva cu un popor măreț și puternic cu o asemenea certitudine sau să promită ca toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în el. Cu cât sunt mai sigure cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mult ele dovedesc ceva – și care este acel ceva? Ele dovedesc că Dumnezeu are o asemenea autoritate, că autoritatea Lui poate îndeplini aceste lucruri și că îndeplinirea lor este inevitabilă. Dumnezeu a fost sigur în inima Sa, fără cea mai mică ezitare, de toate cu câte l-a binecuvântat pe Avraam. Mai mult decât atât, toate acestea vor fi împlinite în concordanță cu cuvintele Lui și nicio forță nu va putea să modifice, obstrucționeze, dăuneze sau să perturbe înfăptuirea acestora. Indiferent de ce s-a întâmplat, nimic nu a putut abroga sau influența împlinirea și înfăptuirea cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este chiar puterea cuvintelor rostite de gura Creatorului și autoritatea Creatorului nu acceptă negarea omului! Citind aceste cuvinte, încă mai ai îndoieli? Aceste cuvinte au fost rostite din gura lui Dumnezeu, și în cuvintele lui Dumnezeu este putere, măreție și autoritate. O asemenea tărie și autoritate și inevitabilitatea realizării faptului sunt de neatins de orice ființă creată sau necreată și de nedepășit de orice ființă creată sau necreată. Numai Creatorul poate conversa cu omenirea cu un asemenea ton și intonație, și faptele au dovedit că promisiunile Lui nu sunt vorbe goale sau lăudăroșenii în van, ci expresia autorității unice care este de nedepășit de orice persoană, lucru sau obiect.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

9. Când Dumnezeu a zis „şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii,” acesta a fost un legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam și, la fel ca legământul curcubeului, va fi înfăptuit pentru eternitate, și a fost totodată și o promisiune a lui Dumnezeu către Avraam. Doar Dumnezeu este calificat și capabil să facă o asemenea promisiune să devină realitate. Indiferent dacă omul o crede sau nu, indiferent dacă omul o acceptă sau nu și indiferent de cum o privește omul și cum o consideră, toate acestea vor fi împlinite, până la ultimul detaliu, conform cuvintelor rostite de Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu nu vor fi modificate datorită schimbărilor din voia sau concepțiile omului, și nu vor fi modificate datorită schimbărilor niciunei persoane, lucru sau obiect. Toate lucrurile pot dispărea, dar cuvintele lui Dumnezeu vor rămâne pentru totdeauna. Ba dimpotrivă, ziua în care toate lucrurile vor dispărea este exact ziua în care cuvintele lui Dumnezeu vor fi complet împlinite pentru că El este Creatorul, El posedă autoritatea și puterea Creatorului și El controlează toate lucrurile și toată forța vitală; El e capabil să cauzeze ceva să iasă din nimic sau să facă din ceva nimic și El controlează transformările tuturor lucrurilor din vii în moarte, așa că pentru Dumnezeu nimic nu putea fi mai ușor decât să înmulțească sămânța cuiva. Asta sună fantastic pentru om, ca un basm, dar pentru Dumnezeu ceea ce El decide să facă și ce promite să facă nu este nici fantastic, nici un basm. În schimb, este un fapt pe care Dumnezeu deja l-a văzut și care sigur va fi realizat. Apreciați acest lucru? Au dovedit faptele că urmașii lui Avraam au fost numeroși? Și cât de numeroși? La fel de numeroși precum „stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării” de care a zis Dumnezeu? S-au răspândit prin toate popoarele și regiunile, în fiecare loc de pe lume? Și ce a înfăptuit acest lucru? A fost realizat acest lucru prin autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu? Vreme de câteva sute sau mii de ani după ce cuvintele lui Dumnezeu au fost rostite, acestea au continuat să se împlinească și au devenit permanent fapte; aceasta este tăria cuvintelor lui Dumnezeu și dovada autorității lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile la început, Dumnezeu a zis să fie lumină și a fost lumină. Asta s-a întâmplat foarte repede, a fost împlinit într-un timp foarte scurt și nu a fost nici o întârziere pentru realizarea și împlinirea acestui lucru; efectele cuvintelor lui Dumnezeu au fost imediate. Ambele au fost o etalare a autorității lui Dumnezeu, dar când Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, El a permis omului să vadă o altă parte a esenței autorității lui Dumnezeu și a permis omului să vadă caracterul inestimabil al autorității Creatorului și, mai mult decât atât, a permis omului să vadă o parte mai concretă, mai minunată a autorității Creatorului.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

10. Autoritatea lui Dumnezeu nu pâlpâie, nu vine și pleacă și nu există nimeni care să poată măsura cât de măreață este autoritatea Sa. Indiferent de cât de mult timp trece, când Dumnezeu binecuvântează o persoană, acea binecuvântare va continua și continuarea sa va purta mărturie inestimabilei autorități a lui Dumnezeu și va permite omenirii să vadă, iar și iar reapariția inepuizabilei forțe vitale a Creatorului. Fiecare etalare a autorității Sale este demonstrația perfectă a cuvintelor din gura Sa, și este demonstrată tuturor lucrurilor și omenirii. Mai mult, tot ceea ce realizează autoritatea Sa este minunat dincolo de orice comparație și este absolut fără cusur. Se poate spune că gândurile Sale, cuvintele Sale, autoritatea Sa și toată lucrarea pe care El o împlinește sunt toate un tablou incomparabil de frumos și pentru făpturi, limbajul omenirii este incapabil să articuleze semnificația și valoarea acestuia. Când Dumnezeu face o promisiune unei persoane, indiferent că este vorba de unde ar locui sau ce ar face, de trecutul său înainte sau după ce a primit promisiunea sau de cât de mari au fost prefacerile în mediul său înconjurător – toate acestea Îi sunt familiare lui Dumnezeu ca palma mâinii Sale. Nu contează cât timp trece după ce au fost rostite cuvintele lui Dumnezeu, pentru El este ca și cum cuvintele abia au fost rostite. Ceea ce înseamnă că Dumnezeu are puterea și are o asemenea autoritate încât poate ține evidența, poate controla și realiza fiecare promisiune pe care o face omenirii și, indiferent de care este acea promisiune, indiferent de cât durează pentru a fi complet îndeplinită și, mai mult, indiferent cât de mare este întinderea pe care îndeplinirea sa o atinge – de exemplu, timpul, geografia sau rasa și așa mai departe – această promisiune va fi îndeplinită, realizată și, mai mult, îndeplinirea și realizarea acesteia nu va cere nici cel mai mic efort din partea Lui. Și ce dovedește asta? Că întinderea autorității și puterii lui Dumnezeu este suficientă încât să controleze tot universul și toată omenirea.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

11. După ce Dumnezeu i-a binecuvântat pe Avraam și Iov, El nu a rămas unde era și nici nu Și-a pus mesagerii la muncă în timp ce aștepta să vadă care va fi rezultatul. Dimpotrivă, imediat ce Dumnezeu Și-a rostit cuvintele, sub călăuzirea autorității lui Dumnezeu, toate lucrurile au început să se conformeze cu lucrarea pe care Dumnezeu intenționa să o facă și au fost pregătiți oamenii, lucrurile și obiectele pe care le-a cerut Dumnezeu. Adică, imediat ce vorbele au fost rostite din gura lui Dumnezeu, autoritatea lui Dumnezeu a început să fie exercitată pe tot pământul și El a stabilit un curs pentru a se realiza și îndeplini promisiunile pe care El le-a făcut lui Avraam și Iov, făcând în același timp toate planurile și pregătirile potrivite pentru tot ce era nevoie la fiecare pas și fiecare etapă cheie pe care El plănuise să o ducă la bun sfârșit. În tot acest timp, Dumnezeu nu Și-a manevrat doar mesagerii, ci și toate lucrurile care fuseseră create de El. Ceea ce înseamnă că aria în care autoritatea lui Dumnezeu a fost exercitată nu a inclus doar mesagerii, ci, mai mult, și toate lucrurile, care au fost manevrate pentru a se conforma cu lucrarea pe care El intenționa să o împlinească; acestea au fost modurile specifice în care autoritatea lui Dumnezeu a fost exercitată. În închipuirile voastre, unii pot avea următoarea înțelegere a autorității lui Dumnezeu: Dumnezeu are autoritate și Dumnezeu are putere și astfel Dumnezeu nu trebuie decât să rămână în al treilea Cer sau nu trebuie decât să stea într-un loc și nu trebuie să facă nicio lucrare anume, și întregimea lucrării lui Dumnezeu este terminată prin gândurile Sale. Unii ar putea, de asemenea, să creadă că, deși Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, Dumnezeu nu a trebuit să facă nimic și a fost de ajuns pentru El doar să-Și rostească cuvintele. Chiar așa s-a întâmplat? Evident că nu! Chiar dacă Dumnezeu posedă autoritate și putere, autoritatea Sa este adevărată și reală, nu goală. Autenticitatea și realitatea autorității și puterii lui Dumnezeu sunt treptat dezvăluite și întrupate în creația Sa a tuturor lucrurilor și în controlul asupra tuturor lucrurilor și în procesul prin care conduce și gestionează omenirea. Fiecare metodă, fiecare perspectivă și fiecare detaliu al stăpânirii lui Dumnezeu asupra omenirii și a tuturor lucrurilor și toată lucrarea pe care El a realizat-o, ca și înțelegerea Lui a tuturor lucrurilor – literalmente toate dovedesc că autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu sunt vorbe goale. Autoritatea și puterea Lui sunt manifestate și dezvăluite constant și în toate lucrurile. Aceste manifestări și dezvăluiri vorbesc despre adevărata existență a autorității lui Dumnezeu, pentru că El Își folosește autoritatea și puterea pentru a-Și continua lucrarea, pentru a porunci tuturor lucrurilor și pentru a conduce în fiecare moment, iar puterea și autoritatea Sa nu pot fi înlocuite de îngeri sau de mesagerii lui Dumnezeu. Dumnezeu a hotărât ce binecuvântări să le dăruiască lui Avraam și Iov – a depins de Dumnezeu. Chiar dacă mesagerii lui Dumnezeu i-au vizitat personal pe Avraam și pe Iov, acțiunile lor au fost în concordanță cu poruncile lui Dumnezeu și sub autoritatea lui Dumnezeu, iar ei erau, de asemenea, sub suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă omul îi vede pe mesagerii lui Dumnezeu vizitându-l pe Avraam și nu Îl vede pe Iahve Dumnezeu făcând personal ceva în relatările Bibliei, de fapt, Singurul care Își exercită cu adevărat puterea și autoritatea este Dumnezeu Însuși, și asta nu suportă nicio îndoială din partea niciunui om! Chiar dacă ai văzut că îngerii și mesagerii au o mare putere, au împlinit miracole sau au făcut niște lucruri însărcinați de Dumnezeu, acțiunile lor au fost pur și simplu pentru a termina însărcinarea dată de către Dumnezeu, și nu sunt, sub nicio formă, o etalare a autorității lui Dumnezeu – pentru că niciun om sau obiect nu are sau posedă autoritatea Creatorului de a crea toate lucrurile și a conduce toate lucrurile. Și niciun om sau obiect nu poate exercita sau demonstra autoritatea Creatorului.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

12. Să ne uităm la acest pasaj al Scripturii: „După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: «Lazăr, vino afară!» Mortul a ieşit cu picioarele […].” Când Domnul Isus a făcut acest lucru, El a spus doar un singur lucru: „Lazăr, vino afară!” Lazăr a ieșit atunci din mormântul său – acest lucru a fost realizat datorită unei singure propoziții rostite de Domnul. În acest timp, Domnul Isus nu a ridicat un altar și nici nu îndeplinit alte acțiuni. El a spus un singur lucru. S-ar numi acest lucru o minune sau o poruncă? Sau a fost un fel de vrăjitorie? La suprafață, se pare că ar putea fi numit minune, și dacă vă uitați la acesta dintr-o perspectivă modernă, desigur că ați putea să-l numiți în continuare minune. Totuși, cu siguranță nu poate fi numit vrajă să chemi un suflet înapoi din morți, și cu siguranță nu este vorba de vrăjitorie. Este corect spus că această minune a fost cea mai normală, micuță demonstrație a autorității Creatorului. Asta este autoritatea și abilitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu are autoritatea de a face o persoană să moară, ca sufletul său să-i părăsească trupul și să se întoarcă în Infern sau unde ar trebui să meargă. Momentul când moare cineva și locul unde merge după moarte – acestea sunt hotărâte de Dumnezeu. El poate face acest lucru oriunde și oricând. El nu este limitat de oameni, evenimente, obiecte, spațiu sau loc. Dacă vrea să o facă, o poate face, deoarece toate lucrurile și ființele vii sunt sub stăpânirea Sa și toate lucrurile trăiesc și mor prin cuvântul Său, prin autoritatea Sa. El poate învia un om mort – asta este, de asemenea, ceva ce poate face oriunde, oricând. Asta este autoritatea pe care doar Creatorul o are.

Când Domnul Isus l-a adus pe Lazăr înapoi din morți, scopul Său a fost de a oferi dovezi pentru oameni și pentru Satana și pentru a-i înștiința pe oameni și pe Satana că tot ceea ce are omenirea, viața și moartea oamenilor sunt hotărâte de Dumnezeu și că, deși El devenise trup, ca întotdeauna, El a rămas la comanda lumii fizice care poate fi și văzută, precum și a lumii spirituale pe care oamenii nu o pot vedea. Asta pentru a le spune oamenilor și Satanei că tot ceea ce omenirea are nu este sub stăpânirea Satanei. Asta a fost o demonstrație și o dezvăluire a autorității lui Dumnezeu și a fost și un mod prin care El să trimită un mesaj tuturor lucrurilor cum că viața și moartea omenirii sunt în mâinile lui Dumnezeu. Învierea lui Lazăr de către Domnul Isus – acest tip de abordare a fost una dintre căile prin care Creatorul a învățat și a instruit omenirea. A fost o acțiune concretă în care El Și-a folosit abilitatea și autoritatea pentru a instrui omenirea și a se îngriji de oameni. A fost o modalitate fără cuvinte prin care Creatorul a permis omenirii să vadă adevărul faptului că El este la comanda tuturor lucrurilor. A fost modalitatea prin care El să spună omenirii prin acțiuni practice că nu există mântuire decât prin El. Acest fel de mod tăcut al Lui de a instrui omenirea durează pentru totdeauna – este de neșters și a adus inimilor oamenilor un șoc și o iluminare care nu pot dispărea niciodată. Învierea lui Lazăr L-a slăvit pe Dumnezeu – aceasta are un impact profund asupra fiecăruia dintre discipolii lui Dumnezeu. Fixează ferm în fiecare persoană care înțelege profund acest eveniment, viziunea, înțelegerea faptului că doar Dumnezeu poate comanda viața și moartea omenirii.

Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” în Cuvântul Se arată în trup

13. Deși Dumnezeu deține autoritate și putere, El este foarte riguros și principial în acțiunile Sale și Își respectă cuvântul. Rigurozitatea Sa și principiile acțiunilor Sale arată neofensabilitatea Creatorului și caracterul de neînvins al autorității Creatorului. Chiar dacă El posedă autoritatea supremă și toate lucrurile sunt sub stăpânirea Sa și chiar dacă El are puterea de a conduce toate lucrurile, Dumnezeu nu Și-a stricat sau întrerupt propriul plan și, de fiecare dată când Își exercită autoritatea, acest lucru este în strictă concordanță cu propriile Lui principii, urmează precis ceea ce a fost rostit din gura Sa și urmează pașii și obiectivele planului Său. E de la sine înțeles, toate lucrurile stăpânite de Dumnezeu se supun și ele principiilor prin care se exercită autoritatea lui Dumnezeu, și niciun om sau lucru nu este exceptat de la aranjamentele autorității Sale, nici nu poate modifica principiile după care se exercită autoritatea Sa. În ochii lui Dumnezeu, aceia care sunt binecuvântați primesc norocul adus de autoritatea Sa, iar cei care sunt blestemați își primesc pedeapsa datorită autorității lui Dumnezeu. Sub stăpânirea autorității lui Dumnezeu, niciun om sau lucru nu este exceptat de la exercitarea autorității Sale, nici nu poate modifica principiile după care se exercită autoritatea Sa. Autoritatea Creatorului nu este modificată de nicio schimbare în niciun aspect și, la fel, principiile după care se exercită autoritatea Sa nu se modifică pentru niciun motiv. Cerul și pământul pot trece prin mari transformări, dar autoritatea Creatorului nu se va schimba; toate lucrurile pot dispărea, dar autoritatea Creatorului nu va dispărea niciodată. Aceasta este esența autorității imuabile și neofensabile a Creatorului și aceasta este însăși unicitatea Creatorului!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

14. Unde vei merge în fiecare zi, ce vei face, cu cine sau cu ce te vei întâlni, ce vei spune, ce ți se va întâmpla – pot fi toate acestea prezise? Oamenii nu pot anticipa toate aceste întâmplări, cu atât mai puțin controla desfășurarea lor. În viață, aceste evenimente neprevăzute se întâmplă tot timpul și se întâmplă zi de zi. Aceste vicisitudini zilnice și felul în care se petrec sau tiparele după care au loc sunt memento-uri constante pentru omenire că nimic nu se petrece la întâmplare, că făgașul pe care merg aceste lucruri și inevitabilitatea lor nu pot fi modificate de voința omenească. Fiecare întâmplare transmite o dojană a Creatorului pentru omenire și, de asemenea, mesajul că ființele umane nu își pot controla propriile destine; în același timp, fiecare eveniment reprezintă o dezaprobare a ambiției și dorinței omenești nebunești și inutile de a-și lua soarta în propriile mâini. Sunt ca niște palme puternice plesnite una după alta peste urechile omenirii, forțându-i pe oameni să se gândească din nou cine, până la urmă, le guvernează și controlează destinul. Și pe măsură ce ambițiile și dorințele lor sunt contracarate și spulberate în mod repetat, oamenii ajung în mod natural la o acceptare subconștientă a ceea ce le-a pregătit soarta, o acceptare a realității, a voinței Cerului și a suveranității Creatorului. De la aceste vicisitudini zilnice până la destinele întregilor vieți omenești, nu există nimic care să nu reveleze planurile Creatorului și suveranitatea Lui, nu este nimic care să nu transmită mesajul că „autoritatea Creatorului nu poate fi depășită”, care să nu exprime adevărul etern că „autoritatea Creatorului este supremă.”

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” în Cuvântul Se arată în trup

15. Deci oamenii pe care orice persoană îi întâlnește în decursul maturizării și lucrurile cu care intră în contact sunt toate legate în mod inevitabil de orchestrația și aranjamentul Creatorului. Oamenii nu pot prevedea aceste tipuri de relații complexe, nici nu le pot controla sau aprofunda. Multe lucruri diferite și mulți oameni diferiți afectează mediul în care crește o persoană și nicio ființă umană nu este în stare să aranjeze și să orchestreze o rețea atât de vastă de conexiuni. Nicio persoană sau lucru în afară de Creator nu poate controla apariția, prezența și dispariția tuturor diferiților oameni, evenimente și lucruri, și este tocmai o asemenea rețea vastă de conexiuni cea care configurează dezvoltarea unei persoane, așa cum a fost aceasta predestinată de către Creator, formează diferitele medii în care cresc oamenii și creează diferitele roluri necesare pentru lucrarea de gestionare a Creatorului, construind fundații solide, puternice pentru ca oamenii să-și poată îndeplini cu succes misiunile.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” în Cuvântul Se arată în trup

16. O persoană nu poate alege oamenii sau factorii sub a căror edificare și influență crește. Nu poate alege cunoștințele sau deprinderile pe care le capătă, obiceiurile pe care și le formează. Nu are niciun cuvânt de spus în privința a cine îi sunt părinții și rudele, în ce fel de mediu crește, în relația cu oamenii, cu evenimentele și lucrurile din jurul său și a modului în care acestea îi influențează dezvoltarea; toate sunt dincolo de controlul acelei persoane. Cine decide aceste lucruri, atunci? Cine le aranjează? Din moment ce oamenii nu au nimic de spus în această privință, din moment ce nu pot hotărî aceste lucruri pentru ei înșiși și din moment ce acestea, în mod evident, nu capătă formă în mod natural, este de la sine înțeles că formarea tuturor acestora stă în mâinile Creatorului. Exact cum Creatorul pregătește circumstanțele particulare ale nașterii fiecărei persoane, El pune, de asemenea, la cale și circumstanțele specifice în care aceasta se maturizează, nu mai trebuie menționat acest lucru. Dacă nașterea unei persoane aduce schimbări oamenilor, evenimentelor și lucrurilor din jurul ei, atunci creșterea și dezvoltarea acelei persoane le vor afecta și ele, în mod necesar. De exemplu, unii oameni se nasc în familii sărace, dar cresc înconjurați de bogăție; alții se nasc în familii avute, dar cauzează scăderea averilor familiei lor, astfel încât cresc în medii sărace. Nașterea niciunei persoane nu este guvernată de o regulă fixă și nimeni nu crește într-un ansamblu de circumstanțe fix, inevitabil. Acestea nu sunt lucruri pe care o persoană să și le poată imagina și pe care să le poată controla; ele sunt produsele destinului cuiva și sunt determinate de soarta acelei persoane. Bineînțeles, ideea de bază este aceea că ele sunt predestinate pentru destinul unei persoane de către Creator, sunt determinate de suveranitatea Creatorului și de planurile Lui pentru soarta acelei persoane.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” în Cuvântul Se arată în trup

17. Când cineva își lasă părinții și devine independent, condițiile sociale cu care se confruntă și genul de muncă sau carieră disponibil pentru acea persoană sunt amândouă hotărâte de soartă și nu au nimic de-a face cu părinții acelei persoane. Unii oameni își aleg o specializare bună la facultate și ajung să-și găsească o slujbă satisfăcătoare după absolvire, făcând un prim pas triumfător în călătoria vieții lor. Unii oameni învață și stăpânesc multe deprinderi diferite și, totuși, nu-și găsesc niciodată o slujbă care să li se potrivească, nici nu-și găsesc un post, cu atât mai puțin nu reușesc să aibă o carieră; la începutul călătoriei vieții lor se trezesc contracarați în orice moment, împresurați de necazuri, cu perspective deprimante și vieți nesigure. Unii oameni se dedică silitori studiilor lor, totuși ratează la limită toate șansele de a primi educație universitară și par a fi meniți să nu atingă niciodată succesul, cea dintâi aspirație în călătoria vieții lor risipindu-se ca un abur. Neștiind[a] dacă drumul dinaintea lor este neted sau pietros, ei simt pentru prima dată cât de plin de variabile este destinul omenesc și, ca atare, privesc viața cu speranță și groază. Unii oameni, în ciuda faptului că nu sunt foarte educați, scriu cărți și obțin o oarecare faimă; alții, deși aproape complet analfabeți, câștigă bani în afaceri și sunt, ca urmare, în stare să se întrețină… Ce ocupație își alege cineva, din ce trăiește cineva: au oamenii vreun control cu privire la a face o alegere bună sau una proastă? Sunt acestea în concordanță cu dorințele și deciziile lor? Majoritatea oamenilor își doresc să poată munci mai puțin și câștiga mai mult, nu să trudească în arșiță și ploaie, să se îmbrace bine, să strălucească și să lucească oriunde, să se ridice deasupra celorlalți și să aducă onoare strămoșilor lor. Dorințele oamenilor sunt atât de perfecte, dar când oamenii fac primii pași în călătoria vieții lor, ei ajung treptat să-și dea seama cât de imperfect este destinul omenesc și, pentru prima oară, înțeleg cu adevărat faptul că, deși o persoană își poate face planuri îndrăznețe de viitor, deși poate nutri fantezii temerare, nimeni nu are abilitatea sau puterea de a-și realiza propriile visuri, nimeni nu este în postura de a-și controla propriul viitor. Va exista mereu o oarecare distanță între visurile cuiva și realitățile cu care trebuie să se confrunte; lucrurile nu sunt niciodată așa cum și-ar dori cineva să fie și, confruntați cu asemenea realități, oamenii nu pot obține niciodată satisfacție sau mulțumire. Unii oameni vor merge chiar până în pânzele albe, vor face eforturi imense și mari sacrificii de dragul traiului și al viitorului lor, în încercarea de a-și schimba propriul destin. Dar, în final, chiar dacă își pot realiza visurile și dorințele prin propria lor muncă grea, ei nu-și pot nicicând schimba destinul, și indiferent cât de stăruitor încearcă, nu pot nicicând depăși ceea ce le-a alocat destinul. Indiferent de diferențele de abilități, IQ și voință, oamenii sunt cu toții egali în fața destinului, care nu face deosebire între cel măreț și cel mărunt, cel superior și cel inferior, cel elevat și cel mediocru. Ce ocupație își alege cineva, din ce își câștigă existența și câtă avere acumulează în viață nu sunt lucruri decise de părinții acelei persoane, de talentele sale, de eforturile sau de ambițiile sale, ci sunt predestinate de către Creator.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” în Cuvântul Se arată în trup

18. În afară de naștere și de creșterea copilului, responsabilitatea părinților în viața unui copil este pur și simplu aceea de a-i asigura acestuia un mediu formal în care să crească, pentru că nimic cu excepția predestinării Creatorului nu afectează soarta unei persoane. Nimeni nu poate controla ce fel de viitor va avea cineva; este predeterminat cu mult timp înainte și nici măcar părinții cuiva nu îi pot schimba destinul. În ceea ce privește destinul, fiecare este independent și fiecare are propriul său destin. Deci părinții niciunei persoane nu îi pot îngrădi acesteia destinul în viață sau exercita cea mai mică influență asupra rolului pe care îl joacă în viață. Se poate spune că familia în care cineva este menit să se nască și mediul în care acea persoană crește nu sunt altceva decât precondiții pentru îndeplinirea misiunii sale în viață. Acestea nu determină în niciun fel soarta persoanei în viață sau genul de destin prin care acea persoană își îndeplinește misiunea. Și astfel, părinții niciunei persoane nu o pot asista pe aceasta la îndeplinirea misiunii sale în viață, nicio rudă nu poate ajuta pe cineva să-și asume rolul în viață. Cum își îndeplinește cineva misiunea și în ce fel de mediu de trai își joacă rolul sunt determinate în întregime de soarta pe care o are în viață. Cu alte cuvinte, nicio altă condiție obiectivă nu poate influența misiunea unei persoane, care este predestinată de către Creator. Toți oamenii se maturizează în propriile lor medii de creștere, apoi treptat, pas cu pas, își stabilesc propriile drumuri în viață, împlinind destinele planificate pentru ei de către Creator, intrând în mod natural, involuntar, în marea imensă a omenirii și asumându-și propriile poziții în viață, unde încep să-și îndeplinească responsabilitățile de ființe create de dragul predestinării Creatorului, de dragul suveranității Lui.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” în Cuvântul Se arată în trup

19. Dacă nașterea cuiva a fost predestinată de viața sa anterioară, atunci moartea sa marchează sfârșitul acelui destin. Dacă nașterea cuiva este începutul misiunii sale în această viață, atunci moartea sa marchează finalul acelei misiuni. Din moment ce Creatorul a determinat un set fix de circumstanțe pentru nașterea unei persoane, nu mai trebuie precizat că El a pus la cale și un set fix de circumstanțe pentru moartea acelei persoane. Cu alte cuvinte, nimeni nu se naște din întâmplare, moartea nimănui nu este neașteptată și atât viața, cât și moartea sunt legate în mod necesar de viețile anterioare și actuale ale cuiva. Circumstanțele nașterii și morții unei persoane sunt amândouă predeterminate de către Creator; acesta este destinul unei persoane, soarta unei persoane. La fel cum multe se pot spune despre nașterea cuiva, moartea fiecărei persoane va surveni într-un set diferit de circumstanțe speciale, de aici variatele durate de viață ale oamenilor și diferitele moduri și momente ale morții lor. Unii oameni sunt puternici și zdraveni, și totuși mor devreme, alții sunt slabi și bolnăvicioși și totuși trăiesc până la o vârstă înaintată și mor în pace. Unii pier din cauze nenaturale, alții, din cauze naturale. Unii își sfârșesc viața departe de casă, alții închid ochii cu cei dragi alături. Unii oameni mor în spațiu, alții sub pământ. Unii se scufundă sub apă, alții pier în catastrofe. Unii mor dimineața, alții noaptea… Fiecare își dorește o naștere ilustră, o viață extraordinară și o moarte glorioasă, dar nimeni nu poate trece peste propriul destin, nimeni nu poate scăpa de suveranitatea Creatorului. Aceasta este soarta omenească. Omul își poate face tot felul de planuri de viitor, dar nimeni nu poate planifica modul și timpul nașterii și al plecării sale de pe lume. Cu toate că oamenii fac tot posibilul să evite și să opună rezistență venirii morții, totuși, pe neștiute, moartea se apropie în tăcere. Nimeni nu știe când va muri sau cum o va face, cu atât mai puțin unde se va întâmpla. Evident, nu omenirea este cea care are putere asupra vieții și morții, nu vreo ființă din lumea naturală, ci Creatorul, a cărui autoritate este unică. Viața și moartea omenirii nu sunt produse ale vreunei legi a lumii naturale, ci o consecință a suveranității autorității Creatorului.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” în Cuvântul Se arată în trup

20. Sub autoritatea lui Dumnezeu, fiecare persoană acceptă pasiv sau activ suveranitatea și aranjamentele Lui, și indiferent cât de mult se luptă o persoană în cursul vieții sale, pe oricâte cărări strâmbe umblă, în final se va întoarce la orbita destinului pe care i-a trasat-o Creatorul. Acesta este caracterul de neîntrecut al autorității Creatorului, felul în care autoritatea Lui controlează și guvernează universul. Acest caracter de neîntrecut, această formă de control și stăpânire sunt cele responsabile de legile care dictează viețile tuturor lucrurilor, care le permit oamenilor să migreze iar și iar fără nicio interferență, care fac lumea să se învârtească în mod regulat și să meargă mai departe, zi după zi, an după an. Ați fost martori la toate aceste fapte și le înțelegeți, fie superficial sau profund; profunzimea înțelegerii voastre depinde de experiența voastră și de cunoașterea adevărului și de cunoașterea voastră despre Dumnezeu. Cât de bine cunoști realitatea adevărului, cât de mult ai experimentat cuvintele lui Dumnezeu, cât de bine cunoști esența și firea lui Dumnezeu – acest lucru reprezintă profunzimea înțelegerii tale asupra suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu. Depinde existența suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu de supunerea ființelor omenești față de ele? Este faptul că Dumnezeu deține această autoritate determinat de supunerea omenirii față de ea? Autoritatea lui Dumnezeu există indiferent de circumstanțe; în toate situațiile, Dumnezeu dictează și aranjează fiecare destin omenesc și toate lucrurile în concordanță cu gândurile și dorințele Lui. Acest lucru nu se va schimba pentru că se schimbă oamenii, și este independent de voința omului, nu poate fi modificat de nicio schimbare în timp, spațiu și geografie, pentru că autoritatea lui Dumnezeu este însăși esența Lui. Dacă omul este capabil să cunoască și să accepte suveranitatea lui Dumnezeu și dacă omul este capabil să i se supună, nu schimbă cu nimic realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra destinului omenesc. Adică, indiferent ce atitudine adoptă omul față de suveranitatea lui Dumnezeu, aceasta pur și simplu nu poate schimba faptul că Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului omenesc și asupra tuturor lucrurilor. Chiar dacă tu nu te supui autorității lui Dumnezeu, El tot îți stăpânește soarta; chiar dacă tu nu Îi poți cunoaște suveranitatea, autoritatea Lui tot există. Autoritatea lui Dumnezeu și realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra destinului omenesc sunt independente de voința omenească, nu se schimbă potrivit preferințelor și alegerilor omului. Autoritatea lui Dumnezeu este pretutindeni, în orice oră, în orice clipă. Dacă ar fi să dispară cerul și pământul, autoritatea Lui nu ar dispărea vreodată, pentru că El este Dumnezeu Însuși, El deține autoritatea unică și autoritatea Lui nu este restricționată sau limitată de oameni, evenimente sau lucruri, de spațiu sau de geografie. Dumnezeu Își exercită autoritatea tot timpul, Își arată puterea, Își continuă lucrarea de gestionare ca întotdeauna în toată vremea stăpânește toate lucrurile, are grijă de toate lucrurile, orchestrează toate lucrurile, așa cum a făcut dintotdeauna. Nimeni nu poate schimba acest lucru. Este un fapt incontestabil; a fost adevărul invariabil din timpuri imemoriale!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” în Cuvântul Se arată în trup

21. Ori de câte ori Satana corupe omul sau se dedă la rău nemărginit, Dumnezeu nu stă cu mâinile în sân, nici nu respinge și nici nu Se face că nu-i vede pe cei aleși de El. Tot ceea ce face Satana este perfect clar și înțeles de către El. Indiferent de ce face Satana, indiferent de ce tendință provoacă, Dumnezeu știe tot ceea ce încearcă acesta să facă și nu renunță la cei pe care i-a ales. În schimb, fără a atrage deloc atenția, în secret și în tăcere, Dumnezeu face tot ceea ce este necesar. Când Dumnezeu începe să lucreze asupra cuiva, când a ales pe cineva, El nu anunță nimănui acest lucru, nici nu-l înștiințează pe Satana și, cu atât mai puțin, nu face niciun gest măreț. În liniște și foarte natural, El face ceea ce este necesar. Mai întâi, El îți alege o familie; ce fel de mediu are familia, cine sunt părinții tăi, cine sunt strămoșii tăi – toate acestea au fost deja hotărâte de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acestea nu au fost impulsionate de deciziile de moment luate de El, ci, mai degrabă, aceasta a fost o lucrare începută acum mult timp. Odată ce Dumnezeu a ales o familie pentru tine, El alege și data la care te vei naște. În prezent, Dumnezeu te priveghează când te naști, plângând, în lume, veghează nașterea ta, te privește în timp ce rostești primele cuvinte, Se uită la tine cum te poticnești și faci primii tăi pași, învățând cum să mergi. Faci întâi un pas și apoi altul… acum poți fugi, acum poți sări și vorbi, acum îți poți exprima sentimentele. Pe măsură ce omul crește, privirea Satanei este fixată asupra fiecăruia dintre ei, ca un tigru care-și urmărește prada. Dar, făcându-Și lucrarea, Dumnezeu nu a suferit niciodată nicio limitare a oamenilor, a evenimentelor sau lucrurilor, a spațiului sau timpului; El face ceea ce ar trebui și ceea ce este obligatoriu. În procesul de creștere, poți întâmpina multe lucruri care nu sunt pe placul tău, te poți confrunta cu boli și frustrări. Dar, pe măsură ce mergi pe acest drum, viața și viitorul tău sunt strict în grija lui Dumnezeu. El îți dă o garanție adevărată care să dureze toată viața, pentru că El este chiar lângă tine, păzindu-te și având grijă de tine. Crești fără să fii conștient de acest lucru. Începi să intri în contact cu lucruri noi și să ajungi să cunoști această lume și această omenire. Pentru tine, totul este proaspăt și nou. Îți place să faci ceea ce-ți place ție. Trăiești în propria ta umanitate, în propriul tău spațiu de viață și nu ai nici cea mai mică înțelegere despre existența lui Dumnezeu. Dar El te veghează la fiecare pas al drumului, pe măsură ce crești, și te supraveghează în timp ce faci fiecare pas înainte. Chiar atunci când îți însușești cunoștințe sau studiezi știința, Dumnezeu îți e mereu alături, la fiecare pas. Ești exact la fel ca și ceilalți oameni, adică, în cursul cunoașterii și al contactului cu lumea, ți-ai stabilit propriile idealuri, ai propriile hobby-uri, propriile interese și nutrești, de asemenea, ambiții înalte. Cugeți adesea la propriul tău viitor, deseori schițând conturul a cum ar trebui să arate viitorul tău. Dar, indiferent de ce se întâmplă pe parcurs, Dumnezeu vede totul cu ochi limpezi. Poate că tu ți-ai uitat propriul trecut, dar, pentru Dumnezeu, nu este nimeni care să te înțeleagă mai bine decât El. Trăiești sub ochiul Lui, crescând, maturizându-te. În această perioadă, cea mai importantă sarcină a lui Dumnezeu este ceva ce nu înțelege nimeni niciodată, ceea ce nu știe nimeni. Dumnezeu cu siguranță nu-ți spune despre aceasta. Se poate spune că este o garanție că Dumnezeu va mântui o persoană. Aceasta înseamnă că Dumnezeu vrea să mântuiască această persoană, astfel că trebuie să facă acest lucru, iar această sarcină este de o importanță vitală atât pentru om, cât și pentru Dumnezeu. Care este cel mai important lucru? Știți voi acest lucru? Se pare ca nu aveți niciun sentiment sau vreo idee în privința aceasta, așa că vă voi spune. Din momentul în care te-ai născut și până acum, Dumnezeu a îndeplinit multă lucrare asupra ta, dar El nu-ți dă ție explicații pas cu pas despre tot ceea ce face. Dumnezeu nu ți-a permis să știi și nu ți-a spus. Cu toate acestea, pentru om, tot ceea ce face El este important. Pentru Dumnezeu, este ceva ce El trebuie să facă. În inima Lui, ceea ce El trebuie să facă este ceva important, care depășește cu mult aceste lucruri. Adică, din momentul în care omul s-a născut și până acum, Dumnezeu trebuie să îi garanteze siguranța. După ce ați auzit aceste cuvinte, v-ați putea simți ca și cum nu înțelegeți pe deplin, spunând „Este atât de importantă această siguranță?” Deci, care este sensul literal al cuvântului „siguranță”? Poate că înțelegeți că acesta înseamnă pace sau că înseamnă să nu experimentați niciodată vreun dezastru sau vreo calamitate, să trăiți bine, să duceți o viață normală. Dar, în inimile voastre, trebuie să știți că nu este atât de simplu. Deci, care oare este lucrul acesta despre care am vorbit, pe care trebuie să-l facă El? Ce înseamnă pentru Dumnezeu siguranța? Este, într-adevăr, o garanție a siguranței voastre? Nu. Deci, ce este ceea ce face Dumnezeu? Această siguranță înseamnă ca tu să nu fii devorat de Satana. Este important acest lucru? Nu ești devorat de el, deci aceasta se referă sau nu la siguranța ta? Aceasta se referă la siguranța ta personală și nu poate fi nimic mai important. Odată ce ai fost devorat de Satana, nici sufletul, nici trupul tău nu-I mai aparțin lui Dumnezeu. Dumnezeu nu te va mai mântui. Dumnezeu părăsește astfel de suflete și astfel de oameni. Așadar, Eu spun că cel mai important lucru pe care Dumnezeu trebuie să-l facă este să garanteze siguranța ta, să garanteze că nu vei fi devorat de Satana. Acest lucru este destul de important, nu-i așa? Deci, de ce nu puteți răspunde? Se pare că nu puteți simți marea bunătate a lui Dumnezeu!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” în Cuvântul Se arată în trup

22. Satana nu a îndrăznit niciodată să încalce autoritatea lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, a ascultat întotdeauna cu atenție și s-a supus ordinelor și poruncilor concrete ale lui Dumnezeu, neîndrăznind niciodată să le sfideze și, bineînțeles, neîndrăznind să modifice liber niciunul dintre ordinele lui Dumnezeu. Acestea sunt limitele stabilite de Dumnezeu pentru Satana, așa că Satana nu a îndrăznit niciodată să depășească aceste limite. Nu este aceasta puterea autorității lui Dumnezeu? Nu este o mărturie a autorității lui Dumnezeu? Satana are o înțelegere mult mai clară decât omenirea despre cum să se comporte față de Dumnezeu și cum să Îl privească pe Dumnezeu, și astfel, în lumea spirituală, Satana vede statutul și autoritatea lui Dumnezeu foarte limpede și are o apreciere profundă a puterii autorității lui Dumnezeu și a principiilor din spatele exercitării autorității Lui. Nu îndrăznește deloc să nu țină seama de ele, nici nu îndrăznește să le încalce în vreun fel sau să facă ceva care să încalce autoritatea lui Dumnezeu și nu îndrăznește să provoace mânia lui Dumnezeu în vreun fel. Deși este rău și arogant prin natura sa, Satana nu a îndrăznit niciodată să treacă peste granițele și limitele stabilite pentru el de către Dumnezeu. Milioane de ani, a respectat cu strictețe aceste granițe, a ascultat de fiecare poruncă și ordin date de Dumnezeu și niciodată nu a îndrăznit să încalce consemnul. Deși este răuvoitor, Satana este mult mai înțelept decât omenirea stricată; cunoaște identitatea Creatorului și își cunoaște propriile limite. Din acțiunile „supuse” ale Satanei se poate vedea că autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt edicte cerești care nu pot fi încălcate de către Satana, iar asta tocmai datorită unicității și autorității lui Dumnezeu, prin care toate lucrurile se schimbă și se dezvoltă în mod ordonat, prin care omenirea poate trăi și se poate înmulți în cursul stabilit de Dumnezeu, cu nimeni și nimic în stare să strice această ordine și cu nimeni și nimic în stare să schimbe această lege – pentru că toate provin din mâinile Creatorului și din porunca și autoritatea Creatorului.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

23. Chiar dacă Satana s-a uitat la Iov cu ochi pizmași, fără permisiunea lui Dumnezeu, nu a îndrăznit să se atingă de un fir de păr de pe corpul lui Iov. Deși este inerent crud și rău, după ce Dumnezeu a emis un ordin către el, Satana nu are altă opțiune decât să urmeze porunca lui Dumnezeu. Și astfel, chiar dacă Satana era frenetic ca un lup printre oi când a venit peste Iov, nu a îndrăznit să uite limitele stabilite de Dumnezeu, nu a îndrăznit să încalce ordinele lui Dumnezeu și, în tot ce a făcut, Satana nu a îndrăznit să devieze de la principiile și limitele cuvintelor lui Dumnezeu – nu este acesta un fapt? Din aceasta se poate vedea că Satana nu îndrăznește să nesocotească niciunul dintre cuvintele lui Iahve Dumnezeu. Pentru Satana, fiecare cuvânt din gura lui Dumnezeu este un ordin, o lege cerească și o expresie a autorității lui Dumnezeu – pentru că în spatele fiecărui cuvânt al lui Dumnezeu se află pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei care Îi încalcă ordinele și pentru cei ce nu se supun și se opun legilor cerești. Satana știe clar că, dacă încalcă ordinele lui Dumnezeu, atunci trebuie să accepte consecințele încălcării autorității lui Dumnezeu și ale opoziției față de legile cerești. Și care sunt exact aceste consecințe? E de la sine înțeles că acestea sunt, desigur, pedeapsa lui Dumnezeu. Acțiunile Satanei asupra lui Iov au fost pur și simplu un microcosm al stricăciunii omului, iar când Satana a întreprins aceste acțiuni, limitele pe care Dumnezeu le-a stabilit și ordinele pe care El le-a emis pentru Satana au fost pur și simplu un microcosm al principiilor din spatele a tot ceea ce face. În plus, rolul și poziția Satanei în această chestiune a fost pur și simplu un microcosm al rolului și poziției sale în lucrarea gestionării lui Dumnezeu, iar completa supunere a Satanei față de Dumnezeu în ispitirea lui Iov a fost pur și simplu un microcosm al felului în care Satana nu îndrăznește să afișeze nici cea mai mică opoziție față de Dumnezeu în lucrarea gestionării lui Dumnezeu. Ce avertisment vă dau aceste microcosmuri? Printre toate lucrurile, inclusiv Satana, nu există nimeni și nimic care să încalce legile și edictele cerești stabilite de către Creator și nimeni și nimic care îndrăznește să încalce aceste legi și edicte cerești, pentru că nimeni și nimic nu poate modifica sau scăpa de pedeapsa pe care Creatorul o aplică celor ce nu le dau ascultare. Doar Creatorul poate stabili legi și edicte cerești, doar Creatorul are puterea de a le aplica și doar puterea Creatorului nu poate fi încălcată de nimeni și de nimic. Aceasta este autoritatea unică a Creatorului, această autoritate este supremă printre toate lucrurile și, astfel, este imposibil să zici că „Dumnezeu este cel mai mare și Satana este numărul doi.” În afara Creatorului care posedă autoritatea unică, nu există alt Dumnezeu!

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

24. Satana a corupt omenirea timp de mii de ani. A elaborat cantități de nedescris de rău, a înșelat generație după generație și a comis crime atroce pe lume. L-a abuzat, înșelat și sedus pe om ca să I se opună lui Dumnezeu și a comis acte rele care au încurcat și subminat iar și iar planul de gestionare al lui Dumnezeu. Totuși, sub autoritatea lui Dumnezeu, toate lucrurile și ființele vii continuă să respecte regulile și legile stabilite de către Dumnezeu. Comparate cu autoritatea lui Dumnezeu, natura rea și turbarea Satanei sunt atât de urâte, de dezgustătoare, de abjecte, de mărunte și de vulnerabile. Chiar dacă Satana merge printre toate lucrurile create de Dumnezeu, acesta nu este în stare să pună în practică nici cea mai mică schimbare în oamenii, lucrurile și obiectele comandate de către Dumnezeu. Au trecut câteva mii de ani, iar omenirea încă se bucură de lumina și aerul oferite de către Dumnezeu, încă mai inspiră suflarea expirată de Dumnezeu Însuși, încă se mai bucură de păsările, florile, peștii și insectele create de către Dumnezeu și se bucură de toate lucrurile puse la dispoziție de către Dumnezeu; ziua și noaptea încă se mai înlocuiesc constant una pe cealaltă; cele patru anotimpuri alternează ca de obicei; gâștele care zboară în cer pleacă iarna aceasta și tot se întorc primăvara următoare; peștii din apă nu părăsesc niciodată râurile și lacurile – casa lor; cicadele de pe pământ cântă din toată inima în zilele de vară; greierii din iarbă fredonează încetișor în ritm cu vântul pe timp de toamnă; gâștele se adună în stoluri, în timp ce vulturii rămân solitari; haitele de lei se susțin prin vânătoare; elanii nu se abat de la iarbă și flori… Fiecare specie de ființă vie dintre toate lucrurile pleacă și revine și apoi pleacă din nou, un milion de schimbări survenind cât ai clipi din ochi – dar ceea ce nu se schimbă sunt instinctele lor și legile supraviețuirii. Ele trăiesc prin aprovizionarea și hrănirea lui Dumnezeu și nimeni nu le poate modifica instinctele, nici nu le poate cineva prejudicia regulile de supraviețuire. Cu toate că omenirea, care trăiește între toate lucrurile, a fost stricată și înșelată de către Satana, omul tot nu poate renunța la apa făcută de Dumnezeu, la aerul făcut de Dumnezeu și la toate lucrurile făcute de Dumnezeu, iar omul încă trăiește și se înmulțește în spațiul creat de către Dumnezeu. Instinctele omenirii nu s-au schimbat. Omul încă se bazează pe ochii săi ca să vadă, pe urechile sale ca să audă, pe creierul său ca să gândească, pe inima lui ca să înțeleagă, pe picioarele lui ca să meargă, pe mâinile lui ca să lucreze și așa mai departe; toate instinctele pe care Dumnezeu le-a oferit omului pentru ca acesta să poată accepta aprovizionarea lui Dumnezeu rămân nealterate, facultățile prin care omul cooperează cu Dumnezeu nu s-au schimbat, facultatea omenirii de a-și face datoria de ființă creată nu s-a schimbat, nevoile spirituale ale omenirii nu s-au schimbat, dorința omenirii de a-și găsi originile nu s-a schimbat, dorința arzătoare a omenirii de a fi mântuită de către Creator nu s-a schimbat. Acestea sunt circumstanțele actuale ale omenirii, care trăiește sub autoritatea lui Dumnezeu și care a îndurat distrugerea sângeroasă pusă la cale de Satana. Cu toate că omenirea a fost supusă oprimării Satanei și nu mai sunt Adam și Eva de la începutul creației, fiind, în schimb, plină de lucruri în antiteză cu Dumnezeu, cum ar fi cunoașterea, imaginația, noțiunile și așa mai departe, și plină de fire coruptă satanică, în ochii lui Dumnezeu, omenirea este încă aceeași omenire pe care a creat-o El. Omenirea încă este condusă și orchestrată de către Dumnezeu și încă trăiește în cursul stabilit de către Dumnezeu, așa că, în ochii lui Dumnezeu, omenirea, care a fost coruptă de către Satana, este pur și simplu acoperită de mâzgă, cu o burtă care scoate zgomote, cu reacții care sunt ușor întârziate, o memorie care nu este la fel de bună pe cât era înainte și cu o vârstă puțin mai avansată – dar toate funcțiile și instinctele omului sunt complet neafectate. Aceasta este omenirea pe care Dumnezeu intenționează să o mântuiască. Această omenire nu trebuie decât să audă chemarea Creatorului și să audă vocea Creatorului, iar ea se va ridica și se va grăbi să localizeze sursa acestei voci. Această omenire nu trebuie decât să vadă chipul Creatorului, iar ea va deveni nepăsătoare la toate celelalte și va abandona totul pentru a I se dedica lui Dumnezeu și va renunța chiar la viața sa pentru El. Când inima omenirii înțelege cuvintele sincere ale Creatorului, omenirea îl va respinge pe Satana și va veni de partea Creatorului; când omenirea și-a spălat complet mizeria de pe trup și a primit încă o dată hrana și alimentația Creatorului, atunci memoria omenirii va fi restaurată, și, în acest moment, omenirea se va fi întors cu adevărat sub stăpânirea Creatorului.

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)” în Cuvântul Se arată în trup

25. Destinele omenirii și ale universului sunt strâns legate de suveranitatea Creatorului, inseparabile de orchestrațiile Creatorului; în final, ele nu pot fi despărțite de autoritatea Creatorului. Prin legile tuturor lucrurilor, omul ajunge să înțeleagă orchestrarea Creatorului și suveranitatea Lui; prin regulile de supraviețuire, el percepe stăpânirea Creatorului; din destinele tuturor lucrurilor, el trage concluzii despre modurile în care Creatorul Își exercită suveranitatea și controlul asupra lor; și în ciclurile de viață ale ființelor omenești și ale tuturor lucrurilor, omul experimentează cu adevărat orchestrațiile și aranjamentele Creatorului pentru toate lucrurile și făpturile vii și asistă cu adevărat la felul în care aceste orchestrații și aranjamente înlocuiesc toate legile, regulile și instituțiile pământești, toate celelalte puteri și forțe. În lumina acestui lucru, omenirea este silită să recunoască faptul că suveranitatea Creatorului nu poate fi violată de către nicio ființă creată, că nicio forță nu poate influența sau modifica evenimentele și lucrurile predestinate de către Creator. Oamenii și toate lucrurile trăiesc și se propagă, generație după generație, sub aceste legi și reguli divine. Nu este aceasta adevărata întrupare a autorității Creatorului?

Fragment din „Dumnezeu Însuși, Unicul (III)” în Cuvântul Se arată în trup

Note de subsol:

a. Textul original nu conține termenul „Neștiind.”

Anterior:VI Cuvinte clasice despre firea lui Dumnezeu și ceea ce El are și este

Următorul:(II) Cuvinte despre firea dreaptă a lui Dumnezeu

Conținuturi Similare

  • Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)

    O expunere a autorității lui Dumnezeu, a firii drepte a lui Dumnezeu și a sfințeniei lui Dumnezeu După ce v-ați terminat rugăciunile, inimile voastre …

  • Dumnezeu Însuși, Unicul (IX)

    Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile (III) În această perioadă de timp, am vorbit despre multe lucruri legate de cunoașterea lui Dumnezeu…

  • Cui îi ești credincios?

    Fiecare zi pe care ați trăit-o până acum este decisivă și foarte importantă pentru soarta și destinațiile voastre, astfel că trebuie să prețuiți tot c…

  • Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună

    La început, Dumnezeu Se odihnea. Nu existau oameni sau orice altceva pe pământ la acea vreme și Dumnezeu nu făcuse niciun fel de lucrare. Dumnezeu Şi-…