10 Împărăția lui Dumnezeu a venit pe pământ

I

Dumnezeu Atotputernic real,

Împărat pe tron,

domnind peste tot universul,

privind toate națiunile și popoarele.

Întreaga lume strălucește de slava Lui.

Tot ce e-n univers va vedea,

toate ființele vii de pretutindeni vor vedea.

Munți, ogoare, râuri și lacuri,

oceane și tot ce e viu,

în lumina prezenței Dumnezeului real,

și-au deschis cortinele, au reînviat,

revenind parcă la viață dintr-un vis,

precum lăstari ce străpung pământul spre lumină.

O, singurul Dumnezeu adevărat Se-arată lumii.

Cine, cine-ndrăznește să I se opună?

Toți tremură de frică,

toți se simt încredințați,

pe genunchi, pe genunchi 'naintea Lui!

Îi vezi cerându-I iertare, stăruind neîncetat.

Fiecare gură, fiecare gură se-nchină!


II

Continente și oceane, munți, râuri,

toate-L laudă neîncetat.

Adierile-aduc ploi delicate.

Curenți marini,

ca oamenii-mbină durerea cu bucuria,

varsă lacrimi de îndatorire,

plâng, plini de vină și remușcare.

Râuri, lacuri, valuri, talazuri, toate cântă,

lăudând numele sfânt al lui Dumnezeu.

Tot ce-i vechi pângărit de Satana,

absolut toți vor renaște.

Tot ce-a fost depravat odată se va schimba.

Va intra într-o nouă împrejurare.

O, singurul Dumnezeu adevărat Se-arată lumii.

Cine, cine-ndrăznește să I se opună?

Toți tremură de frică,

toți se simt încredințați,

pe genunchi, pe genunchi 'naintea Lui!

Îi vezi cerându-I iertare, stăruind neîncetat.

Fiecare gură, fiecare gură se-nchină!


III

Apoi trompeta scoate un sunet sfânt.

Apleacă urechea și-ascultă.

Un sunet dulce se-aude de pe tron,

vestind tuturor națiunilor

că timpul a sosit acum,

sfârșitul a venit în cele din urmă.

Planul lui Dumnezeu de gestionare-i complet

și-mpărăția Lui a venit pe pământ.

Fiecare împărăție din lume

a devenit Împărăția lui Dumnezeu.

Șapte trompete sună de pe tron,

ce mari minuni vor avea loc acum!

Dumnezeu se bucură de cei ce-I ascultă vocea.

Ei vin din toate națiunile și țările.

Toți oamenii-au adevăratul Dumnezeu în cânt,

Îl laudă și sar, Îl laudă și sar neîncetat!

Mărturisind lumii de unicul Dumnezeu real,

strașnic, strașnic ca apele.

Cu toții se vor năpusti-n Împărăția lui Dumnezeu!


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 36

Anterior: 9 Dumnezeu Atotputernic a fost așezat pe tronul glorios

Înainte: 11 Am fost aduși în fața tronului

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

307 Aceasta-i credința ta?

De ce nu-L respecți pe Dumnezeu,deși crezi în existența Sa?De ce nu te temi de El,dacă într-adevăr crezi în El?Hristos e Dumnezeu...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte