307 Aceasta-i credința ta?

De ce nu-L respecți pe Dumnezeu,

deși crezi în existența Sa?

De ce nu te temi de El,

dacă într-adevăr crezi în El?

Hristos e Dumnezeu întrupat,

e un fapt pe care îl accepți.

De ce atunci ești disprețuitor și lipsit de respect?


Arată astea credința ta?

Necredință porți în fiece minut.


Înseamnă că-n orice clipă

față de Hristos tu riști trădare.

Că-n sângele tău e doar îndoială

față de Dumnezeul întrupat.

El spune că drumul tău

nu e în credință ferm,

că nu ai rădăcini înfipte,

că faci de formă tot ce faci,

că nu ai rădăcini înfipte,

că faci de formă tot ce faci.


De ce Îl judeci pe Dumnezeu,

privind unde merge?

De ce nu te supui planului Său

și nu-I urmezi cuvintele?

De ce-I smulgi și-I furi darurile,

vorbind în locul lui Hristos?

De ce-L vorbești de rău pe la spate

și-I judeci lucrarea și cuvintele?


Arată astea credința ta?

Necredință porți în fiece minut.


Înseamnă că-n orice clipă

față de Hristos tu riști trădare.

Că-n sângele tău e doar îndoială

față de Dumnezeul întrupat.

El spune că drumul tău

nu e în credință ferm,

că nu ai rădăcini înfipte,

că faci de formă tot ce faci,

că nu ai rădăcini înfipte,

că faci de formă tot ce faci.


Ale voastre căi și discursuri,

motivații și scopuri ce aveți

arată că nu credeți în Hristos, arată că nu credeți.

La fel, privirea din ochi.

Fiecare dintre voi,

în orice minut, poartă necredință!


Înseamnă că-n orice clipă

față de Hristos tu riști trădare.

Că-n sângele tău e doar îndoială

față de Dumnezeul întrupat.

El spune că drumul tău

nu e în credință ferm,

că nu ai rădăcini înfipte,

că faci de formă tot ce faci,

că nu ai rădăcini înfipte,

că faci de formă tot ce faci.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”

Anterior: 306 Omenirea coruptă nu este demnă să-L vadă pe Hristos

Înainte: 308 Unde vă este adevărata credință?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger