583. Calea vieții nu este ceva ce poate fi deținut de orice persoană și nici nu este ceva ce fiecare persoană poate obține cu ușurință. Acest lucru se întâmplă deoarece viața poate veni doar de la Dumnezeu, cu alte cuvinte, doar Dumnezeu Însuși are esența vieții și doar Dumnezeu Însuși are calea vieții. Și astfel, doar Dumnezeu este sursa vieții și izvorul nesecat al apei vii a vieții. Încă de când a creat lumea, Dumnezeu a săvârșit multe lucrări care poartă în ele vitalitatea vieții, a făcut multe lucrări care îi aduc viață omului și a plătit numeroase prețuri care permit omului să dobândească viața. Asta deoarece Dumnezeu Însuși este viața veșnică și Dumnezeu Însuși este calea prin care omul poate fi înviat. Dumnezeu nu este niciodată absent din inima omului și trăiește printre oameni tot timpul. El este motorul vieții omului, rădăcina supraviețuirii omului și o resursă bogată pentru supraviețuirea omului după naștere. El permite omului să renască și să trăiască neabătut în fiecare rol al său. Bazându-se pe puterea Lui și pe forța Lui vitală inepuizabilă, omul a trăit generații la rând, în timp ce puterea vieții lui Dumnezeu a oferit neîncetat sprijin oamenilor, iar Dumnezeu a plătit un preț pe care niciun om obișnuit nu l-a mai plătit. Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa asupra oricărei puteri; ba chiar mai mult, ea întrece orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi copleșită de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și radiază cu o strălucire orbitoare, indiferent de timp sau loc. Cerul și pământul pot suferi mari schimbări, dar viața lui Dumnezeu este veșnic aceeași. Toate lucrurile se pot stinge, dar viața lui Dumnezeu tot va exista, deoarece Dumnezeu este sursa supraviețuirii tuturor lucrurilor și rădăcina supraviețuirii lor. Viața omului provine de la Dumnezeu, raiul există datorită lui Dumnezeu iar supraviețuirea pământului provine, de asemenea, din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun lucru ce are vitalitate nu poate transcende suveranitatea lui Dumnezeu și niciun lucru ce are vigoare nu poate scăpa de sfera autorității lui Dumnezeu În acest fel, indiferent cine sunt, toți oamenii trebuie să se predea în fața stăpânirii lui Dumnezeu, toți oamenii trebuie să trăiască sub controlul lui Dumnezeu și niciunul dintre ei nu poate să scape din mâinile Lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”

584. Încă de când a creat Dumnezeu toate lucrurile, acestea au funcționat și au continuat să progreseze în mod organizat, în conformitate cu legile pe care El le-a prescris. Sub privirea Lui, sub suveranitatea Sa, toate lucrurile s-au dezvoltat într-o manieră sistematică, concomitent cu existența omului. Nimic nu poate schimba sau distruge aceste legi. Datorită suveranității lui Dumnezeu, toate ființele se pot înmulți și datorită suveranității și gestionării Lui, toate ființele pot supraviețui. Așadar, sub suveranitatea lui Dumnezeu, toate ființele se nasc, se dezvoltă, dispar și se reîntrupează în mod sistematic. Când vine primăvara, burnița aduce senzația noului anotimp și umezește pământul. Solul începe să se dezghețe și iarba își croiește drum prin sol și începe să încolțească, pe când copacii se înverzesc treptat. Toate aceste forme de viață aduc o vitalitate proaspătă pământului. Așa arată atunci când se nasc și se dezvoltă toate ființele. Tot felul de animale ies și ele din vizuinile lor ca să simtă căldura primăverii și să înceapă un nou an. Toate ființele se tolănesc la soare în timpul verii și se bucură de căldura adusă de anotimp. Toate cresc repede. Copacii, iarba și toate tipurile de plante cresc cu mare viteză, până când, în cele din urmă, înfloresc și dau roade. Toate ființele sunt ocupate în timpul verii, inclusiv oamenii. Toamna, ploile aduc răcoarea autumnală, iar toate tipurile de viețuitoare încep să simtă că sosește vremea recoltei. Toate plantele dau roade, iar oamenii încep să recolteze aceste tipuri variate de fructe pentru a pregăti hrana pentru iarnă. Iarna, toate ființele încep, treptat, să se potolească în liniște și să se odihnească pe măsură ce vremea rece se instalează, iar oamenii iau și ei o pauză în acest anotimp. De la un anotimp la altul, făcând tranziția de la primăvară la vară, la toamnă, la iarnă – toate aceste schimbări apar în conformitate cu legile stabilite de Dumnezeu. El conduce toate lucrurile și oamenii folosind aceste legi și a conceput pentru omenire un bogat și colorat mod de viață, pregătind un mediu de supraviețuire care are temperaturi și anotimpuri variate. Prin urmare, în cadrul acestor tipuri de medii sistematice pentru supraviețuire, oamenii pot să supraviețuiască și să se înmulțească într-un mod ordonat. Oamenii nu pot schimba aceste legi și nicio persoană sau ființă nu le poate încălca. Deși au avut loc nenumărate modificări – mările au devenit câmpuri, în timp ce câmpurile au devenit mări – aceste legi continuă să existe. Ele există pentru că Dumnezeu există și datorită suveranității lui Dumnezeu și a gestionării Lui. Cu acest tip de mediu ordonat și la scară mare, viața oamenilor merge înainte în cadrul acestor legi și reguli. Sub aceste legi au fost crescute generație după generație de oameni și generație după generație de oameni au supraviețuit în cadrul acestora. Oamenii s-au bucurat de acest mediu ordonat pentru supraviețuire, precum și de toate lucrurile create de Dumnezeu pentru generație după generație. Chiar dacă oamenii simt că aceste tipuri de legi sunt inerente și le iau de bune în mod disprețuitor și chiar dacă nu simt că Dumnezeu orchestrează aceste legi, că El deține suveranitate peste aceste legi, orice ar fi, Dumnezeu este mereu angajat în această lucrare neschimbătoare. Scopul Lui în această lucrare neschimbătoare este supraviețuirea omenirii, astfel încât oamenii să poată dăinui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

585. Dumnezeu controlează regulile ce guvernează modul de operare al tuturor lucrurilor; El controlează regulile ce guvernează supraviețuirea tuturor lucrurilor; tot El controlează toate lucrurile și le stabilește astfel încât să se întărească unul pe altul și totodată să depindă unul de altul, astfel ca ele să nu piară sau să dispară. Doar în acest fel omenirea poate continua să existe; doar în acest fel poate trăi sub îndrumarea lui Dumnezeu în asemenea mediu. Dumnezeu este Suveranul acestor reguli de operare și nimeni nu poate interveni, nici nu le poate schimba. Doar Dumnezeu Însuși știe aceste reguli și doar El Însuși le gestionează. Când vor înmuguri copacii, când o să plouă; câtă apă și câte substanțe nutritive va da pământul plantelor; în ce anotimp cad frunzele, în ce anotimp copacii au fructe, câtă energie va da soarele copacilor, ce vor expira copacii după ce au fost hrăniți de lumina soarelui – toate aceste lucruri au fost predeterminate de către Dumnezeu, când a creat toate lucrurile, drept legi pe care nimeni nu le poate încălca. Lucrurile create de Dumnezeu, fie ele vii, fie, în ochii oamenilor, fără viață, sunt în mâinile lui Dumnezeu, unde le controlează și deține suveranitatea asupra lor. Nimeni nu poate schimba sau încălca aceste reguli. Altfel spus, când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a prestabilit că, fără pământ, copacul nu și-ar putea înfige rădăcinile, înmuguri și crește; că, dacă pământul nu ar avea copaci, atunci s-ar usca; iar copacul ar trebui să devină casa păsărilor cântătoare, un loc unde să se poată adăposti de vânt. Poate un copac să trăiască fără pământ? Categoric nu. Ar putea să trăiască fără soare sau fără ploaie? Nu ar putea nici asta. Toate aceste lucruri sunt pentru omenire, pentru supraviețuirea acesteia. Omul primește aer proaspăt de la copac și trăiește pe pământul protejat de acesta. Omul nu poate trăi fără lumina soarelui sau fără diferitele ființe vii. Chiar dacă aceste relații sunt complexe, trebuie să-ți amintești: regula pentru toate lucrurile create de Dumnezeu este ca acestea să se întărească unele pe celelalte, să depindă unele de altele și să existe laolaltă. Cu alte cuvinte, fiecare lucru pe care El l-a creat are valoare și semnificație prin existența sa. Dacă Dumnezeu ar fi creat ceva fără semnificație, Dumnezeu l-ar lăsa să dispară. Aceasta este una dintre metodele pe care El le folosește pentru aprovizionarea tuturor lucrurilor.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”

586. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a folosit tot felul de metode și de căi pentru a le pune în echilibru, pentru a echilibra condițiile de trai din munți și din lacuri, pentru plante și pentru toate felurile de animale, de păsări și de insecte. Scopul Lui a fost să permită tuturor tipurilor de viețuitoare să trăiască și să se înmulțească în cadrul legilor pe care El le-a rânduit. Niciunul dintre lucrurile creației nu poate ieși în afara acestor legi, ele nu pot să fie încălcate. Doar în cadrul acestui tip de mediu primar pot oamenii să supraviețuiască și să se înmulțească în siguranță, generație după generație. Dacă orice viețuitoare trece dincolo de cantitatea și de aria de acoperire stabilită de Dumnezeu sau dacă își depășește rata de creștere, frecvența înmulțirii sau numărul dictat de El, mediul de supraviețuire al omenirii ar suferi distrugeri de diferite magnitudini. Și, în același timp, supraviețuirea omenirii ar fi amenințată. Dacă o specie de viețuitoare ajunge să atingă un număr prea mare, va consuma hrana oamenilor, va distruge sursele de apă ale oamenilor și le va distruge căminele. În acest fel, înmulțirea omenirii și starea lor de supraviețuire ar fi afectată imediat. […] Dacă doar o specie sau mai multe specii de viețuitoare își depășesc numărul adecvat, atunci aerul, temperatura, umiditatea, chiar și compoziția aerului din spațiul de supraviețuire al omenirii, toate acestea vor fi otrăvite și distruse într-un grad mai mare sau mai mic. În aceste condiții, supraviețuirea și soarta oamenilor vor fi și ele supuse amenințărilor acestor factori de mediu. Așadar, dacă aceste echilibre sunt pierdute, aerul pe care oamenii îl respiră va fi distrus, apa pe care o beau va fi contaminată, iar temperaturile de care au nevoie se vor schimba și ele și vor fi afectate într-un grad mai mare sau mai mic. Dacă se întâmplă asta, mediile pentru supraviețuire care aparțin inerent omenirii vor fi ținta unor provocări și impacturi enorme. În acest gen de situație în care mediile primare de supraviețuire ale oamenilor au fost distruse, care ar fi perspectiva și soarta omenirii? Aceasta este o problemă foarte serioasă! Fiindcă Dumnezeu știe din ce motiv există fiecare dintre lucrurile creației de dragul omenirii, știe care este rolul fiecărui tip de lucru pe care El l-a creat, știe ce fel de impact are fiecare lucru asupra omenirii și în ce măsură aduce beneficii omenirii, deoarece, în inima lui Dumnezeu, există un plan pentru toate acestea, iar El gestionează absolut fiecare aspect al tuturor lucrurilor pe care El le-a creat, de aceea absolut fiecare lucru pe care El îl face este foarte important și necesar pentru omenire. Așadar, de acum înainte, oricând observi vreun fenomen ecologic printre lucrurile creației lui Dumnezeu sau vreo lege naturală în cadrul lucrurilor creației lui Dumnezeu, nu te vei mai îndoi de necesitatea fiecărui lucru creat de Dumnezeu. Nu vei mai folosi cuvinte neștiutoare pentru a emite judecăți arbitrare despre aranjamentele lui Dumnezeu cu privire la toate lucrurile și despre diferitele Lui moduri de a susține omenirea. Nu vei mai trage nici concluzii arbitrare cu privire la legile lui Dumnezeu pentru toate lucrurile creației Sale.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

587. Dacă toate lucrurile creației și-ar pierde propriile legi, ele nu ar mai exista; dacă legile tuturor lucrurilor s-ar pierde, atunci ființele vii dintre toate ființele nu ar mai putea continua. Omenirea și-ar pierde și ea mediile de care depinde pentru supraviețuire. Dacă omenirea ar pierde toate acestea, nu ar mai putea să trăiască așa cum a făcut-o, să prospere și să se înmulțească generație după generație. Motivul pentru care ființele umane au supraviețuit până acum este că Dumnezeu le-a oferit toate lucrurile creației care să-i hrănească, să alimenteze omenirea în diferite feluri. Ei au supraviețuit până acum, până în ziua de azi, doar pentru că Dumnezeu hrănește omenirea în diferite feluri. Cu un mediu stabilit pentru supraviețuire, care este favorabil și în care legile naturale sunt sistematizate, toate diferitele tipuri de oameni de pe pământ, toate rasele pot supraviețui în cadrul propriilor zone prestabilite. Nimeni nu poate trece dincolo de aceste zone sau de limitele dintre ele, deoarece ele au fost trasate de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

588. Tărâmul spiritual este un loc important, unul diferit de lumea materială. De ce spun că e important? Vom discuta despre asta în detaliu. Existența tărâmului spiritual este legată inextricabil de lumea materială a omenirii. Ea joacă un rol important în ciclul vieții și al morții omenești în stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor; acesta este rolul său și unul dintre motivele pentru care existența sa e importantă. Deoarece este un loc de nedeslușit pentru cele cinci simțuri, nimeni nu poate judeca cu acuratețe dacă tărâmul spiritual există sau nu. Diversele ei dinamici sunt legate îndeaproape de existența umană și, prin urmare, ordinea vieții omenirii este de asemenea influențată în mod colosal de tărâmul spiritual. Implică sau nu acest lucru suveranitatea lui Dumnezeu? Da. Când spun asta, înțelegeți de ce discut despre acest subiect: pentru că privește suveranitatea lui Dumnezeu, cât și administrația Lui. Într-o lume ca aceasta – una care e invizibilă oamenilor – fiecare ordin, decret și sistem administrativ ceresc al ei este mult deasupra legilor și sistemelor oricărei națiuni a lumii materiale și nicio ființă care trăiește în această lume nu ar îndrăzni să le contravină sau să le încalce. Are acest lucru legătură cu suveranitatea și administrația lui Dumnezeu? Pe tărâmul spiritual, sunt decrete administrative clare, ordine administrative clare și statute clare. La niveluri diferite și în diverse zone, însoțitorii se supun cu strictețe îndatoririlor lor și respectă regulile și reglementările, căci știu care e consecința încălcării unui ordin ceresc; sunt clar conștienți de modul în care Dumnezeu pedepsește răul și răsplătește binele și administrează El și stăpânește toate lucrurile. Mai mult, văd clar cum Își duce la bun sfârșit ordinele și statutele cerești. Sunt acestea diferite de lumea materială locuită de omenire? Sunt, într-adevăr, enorm de diferite. Tărâmul spiritual este o lume complet diferită de lumea materială. De vreme ce există ordine și statute cerești, acest fapt are legătură cu suveranitatea și administrația lui Dumnezeu și, mai mult, cu firea Lui, cât și cu ceea ce are și este El.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

589. Dumnezeu a instituit diverse ordine, decrete și sisteme cerești în tărâmul spiritual și, odată ce au fost proclamate, sunt executate cu mare strictețe, așa cum a stabilit Dumnezeu, prin ființe cu diferite posturi oficiale de pe tărâmul spiritual și nimeni nu ar îndrăzni să le încalce. Așadar, în ciclul de viață și de moarte al omenirii în lumea omului, indiferent dacă un om se reîntrupează ca animal sau ca om, există legi pentru ambele. Deoarece aceste legi vin de la Dumnezeu, nimeni nu îndrăznește să le încalce și nici nu e capabil să o facă. Doar datorită acestei suveranități a lui Dumnezeu și a existenței unor astfel de legi lumea materială pe care o văd oamenii e atât de exactă și de ordonată; doar datorită acestei suveranități a lui Dumnezeu sunt oamenii capabili să coexiste pașnic cu cealaltă lume, care le e complet invizibilă, și să trăiască în armonie cu ea – totul fiind inextricabil suveranității lui Dumnezeu. După ce viața trupească a unui om se stinge, sufletul încă are viață, așadar, ce s-ar întâmpla dacă nu s-ar afla sub administrarea lui Dumnezeu? Sufletul ar hoinări peste tot, intrând nepoftit peste tot și chiar ar face rău ființelor vii din lumea umană. Un astfel de rău ar fi îndreptat nu doar spre omenire, ci ar putea fi și spre plante și animale – totuși, primii care ar fi răniți ar fi oamenii. Dacă s-ar întâmpla aceasta – dacă un astfel de suflet nu ar fi administrat, ar face cu adevărat rău oamenilor și ar face într-adevăr lucruri rele – atunci acest suflet ar fi, de asemenea, tratat în mod adecvat pe tărâmul spiritual: dacă situația ar fi gravă, sufletul ar înceta curând să existe și ar fi distrus. Dacă ar fi posibil, ar fi pus undeva și, apoi, reîntrupat. Cu alte cuvinte, administrarea de către tărâmul spiritual a diferitelor suflete este ordonată și realizată conform unor pași și reguli. Doar datorită unei astfel de administrări lumea materială a omului nu a căzut în haos și oamenii lumii materiale au o mentalitate normală, o raționalitate normală și o viață trupească ordonată. Doar după ce omenirea va avea o astfel de viață normală, aceia care trăiesc în trup vor putea continua să prospere și să se înmulțească de-a lungul generațiilor.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

590. Moartea unei ființe vii – încheierea unei vieți fizice – semnifică faptul că ființa vie a trecut din lumea materială pe tărâmul spiritual, în timp ce nașterea unei noi vieți fizice înseamnă că o ființă vie a venit de pe tărâmul spiritual în lumea materială și a început să-și preia și să-și joace rolul. Indiferent dacă este vorba despre plecarea sau sosirea unei ființe, ambele sunt inseparabile de lucrarea tărâmului spiritual. În momentul în care cineva vine în lumea materială, rânduieli și limitări adecvate au fost făcute deja de către Dumnezeu pe tărâmul spiritual în ceea ce privește familia în care va merge acea persoană, era în care va ajunge, ora la care va ajunge și rolul pe care îl va juca. Ca atare, întreaga viață a acestei persoane – lucrurile pe care le face și căile pe care merge – va continua conform rânduielilor făcute pe tărâmul spiritual, fără nici cea mai mică abatere. Mai mult, momentul în care se încheie o viață fizică și modul și locul în care se încheie sunt clare și perceptibile tărâmului spiritual. Dumnezeu stăpânește lumea materială, cât și tărâmul spiritual, și nu va amâna ciclul normal de viață și de moarte al unui suflet, nici nu ar putea vreodată comite vreo greșeală în rânduielile acelui ciclu. Fiecare dintre însoțitorii din posturile oficiale ale tărâmului spiritual își îndeplinește sarcinile individuale și face ceea ce se cuvine să facă, în concordanță cu indicațiile și regulile lui Dumnezeu. Așadar, în lumea omenirii, fiecare fenomen material văzut de om este ordonat și nu conține haos. Toate acestea se datorează stăpânirii ordonate asupra lucrurilor de către Dumnezeu, dar și faptului că autoritatea Lui stăpânește peste tot. Stăpânirea lui include lumea materială în care trăiește omul și, mai mult, tărâmul spiritual invizibil din spatele omenirii. Prin urmare, dacă oamenii își doresc să aibă o viață bună și speră să trăiască într-un mediu frumos, pe lângă a li se pune la dispoziție întreaga lume materială vizibilă, trebuie să li se pună la dispoziție și tărâmul spiritual, pe care nimeni nu îl poate vedea, care guvernează fiecare ființă vie în numele omenirii și care e ordonat.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

591. Din momentul în care vii plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești responsabilitățile. De dragul planului lui Dumnezeu și al predestinării Lui, îți joci rolul și îți începi călătoria vieții. Oricare ar putea fi trecutul tău și oricare ar putea fi drumul care te așteaptă, în orice caz, nimeni nu poate scăpa de orchestrările și rânduielile Cerului și nimeni nu-și poate controla propria soartă, deoarece doar Cel care e suveran peste toate lucrurile este capabil de o asemenea lucrare. De când omul a luat ființă, la început, Dumnezeu Și-a realizat mereu lucrarea în acest mod, gestionând universul și dirijând legile schimbării pentru toate lucrurile și traiectoria mișcării lor. La fel ca toate lucrurile, în tăcere și fără să știe, omul este hrănit de dulceața, de ploaia și roua de la Dumnezeu; la fel ca toate lucrurile, omul trăiește, fără să știe, sub orchestrarea mâinii lui Dumnezeu. Inima și duhul omului sunt la îndemâna lui Dumnezeu și tot ce ține de viața lui este văzut de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu toate acestea, oricare și toate lucrurile, fie vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea în concordanță cu gândurile lui Dumnezeu. Acesta este modul în care Dumnezeu deține suveranitate asupra tuturor lucrurilor.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”

592. Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă vie căreia El i-a dăruit viață. La rândul său, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a văzut prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub rânduirea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu este cea care susține fiecare ființă vie în parte pe parcursul creșterii sale până la maturitate. În acest proces, nimeni nu simte că omul există și crește sub grija lui Dumnezeu; mai degrabă, consideră că omul crește sub ocrotirea părinților săi și că este propriul său instinct al vieții cel care îi dirijează creșterea. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta, cu atât mai puțin felul în care instinctul vieții creează miracole. El știe doar că hrana este baza pe care viața sa continuă, că perseverența este sursa existenței vieții sale și că acele credințe din mintea lui sunt capitalul de care depinde supraviețuirea lui. Omul nu e deloc conștient de harul și aprovizionarea lui Dumnezeu omul nu e deloc conștient de ele, iar acesta este modul în care își irosește el viața pe care i-a oferit-o Dumnezeu… Nici măcar o singură persoană, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu își asumă să I se închine. Dumnezeu continuă pur și simplu, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și își va da seama brusc de valoarea și semnificația vieții, de prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și de ardoarea cu care Dumnezeu tânjește cu disperare ca omul să se reîntoarcă la El. […]

Toți cei care vin pe această lume trebuie să treacă prin viață și moarte, iar majoritatea lor au trecut prin ciclul morții și al renașterii. Cei care trăiesc vor muri în curând, iar cei morți se vor întoarce în curând. Toate acestea sunt cursul vieții rânduit de Dumnezeu pentru fiecare ființă vie. Totuși, acest curs și acest ciclu sunt tocmai faptul pe care Dumnezeu Își dorește ca omul să-l vadă: că viața dăruită omului de către Dumnezeu este nesfârșită, neîngrădită de trup, timp sau spațiu. Aceasta este taina vieții dăruite omului de către Dumnezeu și dovada că viața a venit de la El. Deși mulți nu cred că viața omului a venit de la Dumnezeu, omul se bucură inevitabil de tot ceea ce vine de la Dumnezeu, fie că acesta crede în El sau Îi neagă existența. Dacă Dumnezeu S-ar răzgândi brusc într-o zi și ar dori să revendice tot ceea ce există pe lume și să ia înapoi viața pe care El a dat-o, atunci nimic nu va mai exista. Dumnezeu Își folosește viața pentru a aproviziona toate lucrurile, atât pe cele vii, cât și pe cele fără viață, aducându-le pe toate la o bună rânduială, în virtutea puterii și autorității Lui. Acesta este un fapt care nu poate fi conceput sau înțeles de nimeni, iar aceste fapte de neînțeles reprezintă însăși manifestarea și dovada forței vieții lui Dumnezeu. Acum permite-Mi să îți spun un secret: măreția vieții lui Dumnezeu și puterea vieții Lui sunt de nepătruns pentru orice ființă creată. Așa este acum, precum a fost în trecut, și așa va fi în timpul ce va veni. Al doilea secret pe care am să-l împărtășesc este acesta: sursa vieții pentru toate creaturile vine de la Dumnezeu, oricât ar putea fi de diferite ca formă de viață sau structură și indiferent ce tip de ființă vie ești, nicio creatură nu se poate împotrivi traiectoriei vieții stabilite de Dumnezeu. În orice caz, tot ce Îmi doresc să înțeleagă omul e asta: fără grija, protecția și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul nu poate primi tot ceea ce i-a fost hărăzit să primească, indiferent cu câtă strădanie încearcă sau cu câtă ardoare se zbate. Fără provizia de viață de la Dumnezeu, omul pierde valoarea traiului și semnificația vieții. Cum ar putea Dumnezeu să îi permită omului, care irosește cu frivolitate valoarea vieții Lui, să fie atât de lipsit de griji? Așa cum am spus înainte, nu uita că Dumnezeu este sursa vieții tale.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”

593. Dumnezeu este Cel care deține suveranitate peste toate lucrurile și administrează toate lucrurile. El a creat tot ceea ce există și El administrează tot ceea ce există; în același timp, El deține suveranitate peste tot ceea ce există și aprovizionează tot ceea ce există. Acesta este statutul lui Dumnezeu și este identitatea Sa. Pentru toate lucrurile și pentru tot ceea ce există, adevărata identitate a lui Dumnezeu este cea de Creator, cea de Suveran al tuturor lucrurilor. Aceasta este identitatea pe care o are Dumnezeu, care este unică printre toate lucrurile. Niciuna dintre creaturi – fie din rândul omenirii, fie de pe tărâmul spiritual – nu poate folosi niciun mijloc sau nicio scuză pentru a-și aloca sau a înlocui identitatea și statutul lui Dumnezeu, fiindcă există doar Unul între toate lucrurile care are această identitate, această putere, această autoritate și capacitatea de a deține suveranitate peste toate lucrurile: al nostru unic Dumnezeu Însuși. El trăiește și merge printre toate lucrurile; El Se poate și ridica în locul cel mai înalt, deasupra tuturor lucrurilor. El poate să Se smerească și să devină uman, să devină unul dintre cei din carne și oase, să vină față în față cu oamenii și să împartă cu ei și binele, și răul; pe de altă parte, El comandă în același timp tot ceea ce există și hotărăște soarta a tot ceea ce există și direcția în care o iau toate. Chiar mai mult, El călăuzește soarta întregii omeniri și ghidează direcția în care să meargă omenirea. Unui asemenea Dumnezeu ar trebui să I se închine și să I se supună toți oamenii care au viață, și toți ar trebui să-L cunoască. Astfel, indiferent cărui grup sau tip de oameni aparții, să crezi în Dumnezeu, să-L urmezi pe Dumnezeu, să te temi de El, să accepți suveranitatea Lui și aranjamentele pe care El le-a făcut pentru soarta ta este singura alegere – alegerea necesară – pentru orice persoană, pentru oricine are viață. În unicitatea lui Dumnezeu, oamenii văd că autoritatea Lui, firea Lui cea dreaptă, esența Lui și mijloacele prin care El asigură toate lucrurile sunt toate complet unice; această unicitate determină adevărata identitate a lui Dumnezeu Însuși, cât și statutul Lui. Prin urmare, printre toate creaturile, dacă orice ființă vie de pe tărâmul spiritual sau din rândurile omenirii ar vrea să stea în locul lui Dumnezeu, succesul nu ar fi posibil, cum nu ar fi nicio încercare de a juca rolul lui Dumnezeu. Asta e realitatea.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

594. Lucrarea Mea finală nu este numai de dragul pedepsirii omului, ci și de dragul stabilirii destinației omului. Mai mult, este pentru ca toți oamenii să poată să-Mi recunoască faptele și acțiunile. O să fac ca fiecare persoană să vadă că tot ceea ce am făcut este drept și că tot ceea ce am făcut este o expresie a firii Mele. Nu fapta omului, cu atât mai puțin natura, este cea care a dat naștere omenirii, mai degrabă Eu sunt Cel care hrănește fiecare ființă vie în creație. Fără existența Mea, omenirea poate doar să piară și să îndure biciuirea calamității. Nimeni nu va mai vedea vreodată soarele și luna frumoasă sau lumea verde; omenirea se va confrunta numai cu noaptea geroasă și cu valea inexorabilă a umbrei morții. Eu sunt singura mântuire a omenirii. Eu sunt singura speranță a omenirii și, Mai mult, Eu sunt Cel pe care se bazează existența întregii omeniri. Fără Mine, omenirea va ajunge într-un impas. Fără Mine, omenirea va îndura catastrofe și va fi călcată în picioare de tot felul de fantome, deși nimeni nu ține seama de Mine. Am făcut o lucrare care nu poate fi făcută de nimeni altcineva și sper doar ca omul să Mă poată răsplăti cu câteva fapte bune. Deși foarte puțini au putut să Mă răsplătească, Îmi voi încheia totuși călătoria în lumea oamenilor și voi începe următoarea etapă a lucrării Mele în desfășurare, pentru că toată alergătura Mea încoace și încolo în mijlocul omului în acești mulți ani a fost roditoare și Eu sunt foarte mulțumit. Ceea ce Mă interesează acum nu este numărul oamenilor, ci mai degrabă faptele lor bune. În orice caz, sper că pregătiți suficiente fapte bune pentru propria voastră destinație. Atunci voi fi mulțumit; în caz contrar, niciunul dintre voi nu va putea scăpa de dezastrul care se va abate asupra voastră. Dezastrul provine de la Mine și, bineînțeles, este condus de Mine. Dacă nu puteți părea îndeajuns de buni în ochii Mei, atunci nu veți scăpa de suferința dezastrului.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”