392 Oamenii ar trebui să creadă în Dumnezeu cu o inimă teamătoare de Dumnezeu

1 Dacă oamenii, în credința lor în Dumnezeu, nu au o inimă care-L venerează Dumnezeu, dacă nu au o inimă care Îl ascultă pe Dumnezeu, nu numai că nu vor putea face vreo lucrare pentru El, ci, din contră, vor deveni cei care-I tulbură lucrarea și care Îl sfidează. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu Îl au mereu în inima lor şi-nlăuntrul lor poartă întotdeauna o inimă care Îl slăvește și Îl iubește pe Dumnezeu. Cei care cred în Dumnezeu ar trebui să facă lucrurile cu prudență și precauție şi tot ceea ce fac ei ar trebui să fie potrivit cerinţelor Lui şi să-I poată mulțumi inima. Nu ar trebui să fie încăpăţânaţi, făcând orice le place; aceasta nu se potrivește unui caracter evlavios.

2 A crede în Dumnezeu, dar a nu-L asculta sau slăvi, ci, în schimb, a te împotrivi Lui, este cea mai mare rușine pentru un credincios. Oamenii nu trebuie să alerge înnebuniți, fluturând steagul lui Dumnezeu peste tot, mândrindu-se și înșelând pretutindeni; acesta este cel mai rebel tip de comportament. Familiile au reguli proprii, iar naţiunile au legile lor – și nu cu atât mai mult stau astfel lucrurile în casa lui Dumnezeu? Nu sunt standardele și mai stricte? Nu sunt şi mai multe decrete administrative? Oamenii sunt liberi să facă ceea ce doresc, dar decretele administrative ale lui Dumnezeu nu pot fi schimbate după bunul plac. Dumnezeu este un Dumnezeu care nu tolerează ofensele din partea oamenilor; este un Dumnezeu care îi condamnă pe oameni la moarte. Oare oamenii chiar nu ştiu asta deja?

Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”

Anterior: 391 Prioritatea credinţei în Dumnezeu

Înainte: 393 În credința voastră, urmați calea pe care vă conduce Duhul Sfânt

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger