Recent, am avut părtășie în principal despre unele afirmații referitoare la conduita morală. Rând pe rând, am analizat, disecat și expus afirmații despre fiecare aspect al conduitei morale care a fost propus în cultura tradițională. Acest lucru i-a făcut pe oameni să discearnă diverse afirmații despre conduita morală care, în cultura tradițională, sunt considerate lucruri pozitive și să vadă limpede esența lor. Când o persoană înțelege clar aceste afirmații, va începe să simtă că îi este lehamite de ele și va putea să le respingă. După aceea, poate renunța treptat la aceste lucruri în viața reală. Lăsând deoparte aprobarea culturii tradiționale, credința oarbă în aceasta și respectarea ei, va fi capabilă să accepte cuvintele lui Dumnezeu și să accepte în inima sa cerințele Lui și principiile adevărului pe care ar trebui să le aibă o persoană, astfel încât acestea să poată înlocui acolo cultura tradițională. În acest fel, acea persoană va putea să trăiască o asemănare umană și să obțină aprobarea lui Dumnezeu. Pe scurt, scopul analizei minuțioase a diferitelor afirmații despre conduita morală adoptate de cultura tradițională a omenirii este de a le oferi oamenilor un discernământ și o cunoaștere clare privind esența din spatele acestor afirmații despre conduita morală și a modului în care Satana le folosește pentru a corupe, a ademeni și a controla omenirea. Oamenii vor putea astfel să discearnă cu exactitate ce este adevărul și ce sunt lucrurile pozitive. Pentru a fi precis, după ce au văzut clar dincolo de aceste afirmații despre conduita morală până la esența lor, la adevărata lor natură și la viclenia Satanei, oamenii ar trebui să fie capabili să știe exact care este adevărul. Să nu pui laolaltă cu adevărul cultura tradițională și afirmațiile despre conduita morală pe care aceasta le insuflă oamenilor. Aceste lucruri nu sunt adevărul, nu pot înlocui adevărul și, cu siguranță, nu au nimic de-a face cu adevărul. Cultura tradițională, orice ar putea ea să abordeze și orice afirmații sau cerințe specifice ar avea, reprezintă doar instruirea, îndoctrinarea, înșelăciunea și spălarea creierului umanității de către Satana. Reprezintă viclenia Satanei și natura și esența Satanei. Este total lipsită de legătură cu adevărul și cu cerințele lui Dumnezeu. Deci, indiferent cât de bună este practica ta în ceea ce privește conduita morală sau cât de bine o pui în aplicare ori o înțelegi, nu înseamnă că practici adevărul sau că ești o persoană cu umanitate și rațiune și, cu siguranță, nu înseamnă că ești capabil să mulțumești voia lui Dumnezeu. Nicio afirmație sau cerință privind conduita morală – indiferent de tipul de persoană sau de comportament pe care îl vizează – nu are vreo legătură cu cerințele lui Dumnezeu de la om. Nu are nimic de-a face cu adevărul pe care Dumnezeu cere ca omul să îl practice sau cu principiile la care omul ar trebui să adere. V-ați gândit la această chestiune? O vedeți clar acum? (Da.)

Fără o părtășie detaliată și o analiză minuțioasă a acestor diverse afirmații ale culturii tradiționale, oamenii nu pot vedea că afirmațiile pe care le propune aceasta sunt false, înșelătoare și nevalide. În consecință, în adâncul inimilor lor, oamenii încă văd diversele afirmații ale culturii tradiționale ca parte a crezului sau a regulilor pe care ar trebui să le respecte în modul în care acționează și se comportă. Ei încă tratează comportamentele și conduita morală care sunt considerate bune în cultura tradițională ca pe adevăr și le respectă ca atare, chiar punându-le laolaltă cu adevărul. Mai rău, oamenii le predică și le promovează de parcă ar fi drepte, de parcă ar fi lucruri pozitive și chiar de parcă ar fi adevărul; ele îi induc pe oameni în eroare, îi tulbură și îi împiedică să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a accepta adevărul. Aceasta este o problemă cât se poate de reală, care poate fi văzută de toți. Oamenii iau adesea drept adevăr afirmațiile despre conduita morală care sunt percepute de către om ca fiind bune și pozitive. Ei chiar vor cita afirmații și cuvinte din cultura tradițională pentru a avea părtășie și a predica atunci când sunt la adunări și comunică despre cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este o problemă foarte gravă. Acest tip de chestiune sau eveniment nu ar trebui să survină în casa lui Dumnezeu, dar se întâmplă adesea – e o problemă foarte comună. Asta demonstrează o altă chestiune: atunci când oamenii nu înțeleg esența reală a culturii tradiționale și a afirmațiilor despre moralitate, ei tratează adesea afirmațiile culturii tradiționale despre conduita morală ca pe lucruri pozitive cu care să înlocuiască sau să suplinească adevărul. E ceva ce se întâmplă des? (Da.) De exemplu, afirmații din cultura tradițională precum „Fii bun cu ceilalți”, „Armonia este comoară, toleranța este virtute”, „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expuneți neajunsurile”, „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil”, „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește” și chiar și afirmații mai populare precum „Aș încasa un glonț pentru un prieten” și „Un supus loial nu poate sluji doi regi, o femeie bună nu se poate căsători cu doi bărbați” au devenit deja crezuri după care oamenii se comportă și criteriile și standardele după care este judecată noblețea unei persoane. Așadar, chiar și după ce au auzit mult din cuvântul lui Dumnezeu și din adevăr, oamenii încă folosesc afirmațiile și teoriile culturii tradiționale ca standarde după care să-i măsoare pe alții și să privească lucrurile. Care e chestiunea aici? Acest lucru demonstrează o problemă foarte gravă și anume că, adânc în inima omului, cultura tradițională ocupă un loc foarte important. Nu asta demonstrează? (Ba da.) Toate diferitele idei pe care Satana le-a insuflat oamenilor s-au înrădăcinat adânc în inimile lor. Ele au prevalat și au devenit curentul dominant în viața, mediile și societățile întregii omeniri. Așadar, cultura tradițională nu numai că ocupă o poziție importantă în adâncul inimilor oamenilor, ci și influențează și controlează profund principiile și atitudinile, perspectivele și metodele după care aceștia privesc oamenii și lucrurile, se comportă și acționează. Chiar și după ce oamenii acceptă cucerirea cuvintelor lui Dumnezeu, precum și expunerea, judecata și mustrarea lor, aceste idei ale culturii tradiționale încă ocupă un loc important în lumile lor spirituale și în adâncul inimilor lor. Aceasta înseamnă că ele controlează direcția, scopurile, principiile, atitudinile și perspectivele care stau la baza modului în care ei privesc oamenii și lucrurile, a modului în care se comportă și acționează. Nu înseamnă asta că oamenii au fost întru totul luați prizonieri de Satana? Nu e asta o realitate? (Ba da.) Este o realitate. Felul în care oamenii trăiesc și scopurile lor în viață, punctele de vedere și atitudinile cu care abordează toate lucrurile se bazează în întregime pe cultura tradițională, care e încurajată și le este insuflată de Satana. Cultura tradițională ocupă poziția dominantă în viețile oamenilor. Se poate spune că, după ce au venit înaintea lui Dumnezeu și I-au auzit cuvintele și chiar și după ce au acceptat unele afirmații și puncte de vedere corecte de la El, diferite gânduri din cultura tradițională tot ocupă un loc dominant, important în lumile lor spirituale și în adâncul inimilor lor. Din cauza acestor gânduri, oamenii nu pot să nu Îl privească pe Dumnezeu și cuvintele și lucrarea Lui folosind metodele, punctele de vedere și atitudinile culturii tradiționale. Ei chiar vor judeca, analiza și studia cuvintele, lucrarea, identitatea și esența lui Dumnezeu pe baza acestora. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Este un fapt incontestabil. Chiar și atunci când oamenii au fost cuceriți de cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, de acțiunile, esența, puterea și înțelepciunea Lui, cultura tradițională încă ocupă o poziție importantă în adâncul inimilor lor, atât de mult încât nimic nu o poate substitui. Desigur, acest lucru este valabil și pentru cuvintele lui Dumnezeu și adevăr. Chiar și atunci când oamenii au fost cuceriți de Dumnezeu, cuvintele Sale și adevărul nu pot lua locul culturii tradiționale în inimile lor. Acest lucru este foarte trist și înfricoșător. Oamenii se agață de cultura tradițională în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu, în timp ce Îi ascultă cuvintele, în timp ce acceptă adevărul și diverse idei de la El. La suprafață, acești oameni par să-L urmeze pe Dumnezeu, dar diferitele idei, puncte de vedere și perspective pe care cultura tradițională și Satana le-au insuflat în ei dețin în inimile lor o poziție de neclintit și de neînlocuit. Deși s-ar putea ca oamenii să mănânce și să bea zilnic din cuvintele lui Dumnezeu și să se roage-citind cuvintele lui Dumnezeu și să mediteze deseori la ele, perspectivele, principiile și metodele fundamentale care stau la baza modului în care ei privesc oamenii și lucrurile, precum și felul în care se comportă și acționează sunt încă bazate pe cultura tradițională. Prin urmare, cultura tradițională îi afectează pe oameni supunându-i manipulării, orchestrărilor și controlului ei în viața lor de zi cu zi. Este la fel de neclintită și inevitabilă ca propria lor umbră. De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece oamenii nu pot descoperi, analiza sau expune, din adâncul inimilor lor, diferitele idei și perspective pe care cultura tradițională și Satana le-au inculcat în ei; nu pot recunoaște aceste lucruri, nu le pot vedea cum sunt de fapt, nu se pot răzvrăti împotriva lor și nu le pot abandona; ei nu pot să privească oamenii și lucrurile, să se comporte sau să acționeze în modul în care le spune Dumnezeu sau în modul în care El îi învață și-i instruiește. În ce fel de situație neplăcută continuă să trăiască majoritatea oamenilor din această cauză? Într-una în care au adânc în inimile lor o dorință de a privi oamenii și lucrurile, de a se comporta și a acționa pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, de a nu încălca voia lui Dumnezeu sau a se împotrivi adevărului, însă, fără apărare și fără să vrea, continuă să interacționeze cu oamenii, să se comporte și să gestioneze lucrurile conform metodelor deprinse de la Satana. Cu inima, oamenii tânjesc după adevăr și doresc să aibă o dorință extraordinară pentru Dumnezeu, vor să privească oamenii și lucrurile, să se comporte și să acționeze conform cuvintelor lui Dumnezeu și să nu încalce principiile adevărului, însă lucrurile ajung întotdeauna să fie contrare dorințelor lor. Chiar și după ce și-au dublat eforturile, rezultatul pe care îl obțin tot nu este ceea ce își doresc. Indiferent cum se luptă oamenii, cât de mult efort depun, cât de hotărâți sunt și cât își doresc să dobândească iubire pentru lucrurile pozitive, în cele din urmă, adevărul pe care sunt capabili să-l practice și principiile adevărului pe care sunt capabili să le respecte în viața reală sunt puține și la intervale mari de timp. Asta e ceea ce îi supără cel mai mult pe oameni în adâncul inimii. Care este cauza acestui lucru? Un motiv nu este altul decât acela că diferitele idei și perspective pe care cultura tradițională îi învață pe oameni încă le domină inimile și le controlează cuvintele, faptele, ideile, precum și metodele și modurile în care se comportă și acționează. Prin urmare, oamenii trebuie să se supună unui proces pentru a recunoaște cultura tradițională, a o analiza și a o expune, a o discerne și a o observa așa cum este de fapt și, în cele din urmă, a o abandona pentru totdeauna. A face acest lucru este foarte important, nu ceva opțional. Asta deoarece cultura tradițională domină deja profunzimile inimilor oamenilor – chiar îi domină în totalitate în sinea lor. Asta înseamnă că, în viețile lor, oamenii nu se pot abține să nu încalce adevărul în modul în care se comportă și în care gestionează lucrurile și nu se pot abține să nu fie controlați și influențați de cultura tradițională, așa cum au fost până în zilele noastre.

Dacă cineva dorește să accepte complet adevărul în credința sa în Dumnezeu și să-l practice temeinic și să-l câștige, trebuie să înceapă prin a scoate la iveală, a descoperi și a cunoaște în mod profund și specific diferitele idei și puncte de vedere ale culturii tradiționale. Evident, aceste idei ale culturii tradiționale ocupă un loc important în inima fiecărei persoane și, totuși, oameni diferiți se agață de aspecte diferite ale îndoctrinării acesteia; fiecare persoană se concentrează pe o parte diferită a acesteia. Unii oameni susțin în mod special afirmația: „Aș încasa un glonț pentru un prieten.” Sunt foarte loiali prietenilor lor, iar loialitatea este mai importantă pentru ei decât orice altceva. Loialitatea este viața lor. Din ziua în care se nasc, ei trăiesc pentru loialitate. Unii oameni prețuiesc cu adevărat bunătatea. Dacă cineva face o faptă bună pentru ei, indiferent dacă este importantă sau neînsemnată, o pun la inimă, iar răsplătirea ei devine cel mai important lucru din viața lor – devine misiunea lor în viață. Unii oameni apreciază să facă o impresie bună asupra altora; se concentrează pe a deveni genul de persoană onorabilă, nobilă, decentă și pe a-i face pe ceilalți să-i respecte și să aibă o părere bună despre ei. Vor ca alții să vorbească bine despre ei, vor să aibă o reputație bună, să fie lăudați, să primească un mare „bravo” de la toată lumea. Fiecare persoană are un obiectiv diferit în urmărirea diferitelor afirmații ale culturii și moralității tradiționale. Unii prețuiesc faima și bogăția, alții prețuiesc integritatea, unii prețuiesc puritatea, alții prețuiesc răsplătirea bunătății. Unii oameni prețuiesc loialitatea, alții bunăvoința, iar alții prețuiesc decența – sunt respectuoși și manierați cu toată lumea, fac întotdeauna loc și dau prioritate celorlalți – și așa mai departe. Fiecare are un obiectiv diferit. Deci, dacă dorești să înțelegi cum te-a afectat și cum te controlează cultura tradițională, dacă dorești să știi cât de multă greutate are în adâncul inimii tale, trebuie să analizezi ce fel de persoană ești și ce prețuiești. Îți pasă de „decență” sau de „bunăvoință”? Apreciezi „credibilitatea” sau „răbdarea”? Privește din perspective diferite și privește comportamentul tău real pentru a analiza care aspect al culturii tradiționale a avut cea mai profundă influență asupra ta și de ce urmărești cultura tradițională. Oricare ar fi esența culturii tradiționale pe care o urmărești, acesta este genul de persoană care ești. Oricare ar fi felul de persoană care ești, asta este ceea ce îți domină viața – iar orice îți domină viața, acesta este lucrul pe care trebuie să îl recunoști, să îl analizezi, să îl vezi limpede, împotriva căruia să te răzvrătești și pe care să îl abandonezi. După ce ai descoperit și ai dobândit o înțelegere a acestui lucru, poți, treptat, să te rupi de cultura tradițională, să o abandonezi cu adevărat și, în cele din urmă, să te desparți complet de ea și să o smulgi din adâncul inimii tale. Atunci vei putea să te lepezi complet de ea și să o eradichezi. Odată ce ai făcut acest lucru, cultura tradițională nu va mai juca rolul cel mai important în viața ta; în schimb, cuvintele lui Dumnezeu și adevărul vor prelua încet un rol principal în adâncul inimii tale și vor deveni viața ta. Cuvintele lui Dumnezeu și adevărul vor ocupa încet un loc important acolo, iar cuvintele lui Dumnezeu și Dumnezeu vor sta pe tronul din inima ta și vor domni ca Împărat al tău. Vor ocupa fiecare parte din tine. Nu ți se va părea atunci mai mică durerea de a trăi? Nu va deveni viața ta din ce în ce mai puțin dureroasă? (Ba da.) Nu îți va fi mai ușor să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi conformându-te în întregime cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu? (Ba da.) Va fi mult mai ușor. Pot să văd că sunteți cu toții foarte ocupați cu îndatoririle voastre în fiecare zi. Pe lângă faptul că citiți cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să aveți părtășie despre adevăr în fiecare zi, să citiți, să ascultați, să memorați și să scrieți. Cheltuiți foarte mult timp și energie, plătiți un mare preț, suferiți foarte mult și poate înțelegeți multă doctrină. Cu toate acestea, când vine vorba de a vă realiza datoria, păcat că nu puteți practica adevărul și nu puteți înțelege principiile. Ați ascultat și ați avut părtășie de atâtea ori cu privire la diferite aspecte ale adevărului, dar, când vi se întâmplă ceva, nu știți cum să experimentați, să practicați sau să folosiți cuvintele lui Dumnezeu. Nu știți să practicați adevărul; tot mai trebuie să căutați și să îl discutați cu alții. De ce durează atât de mult să prindă rădăcini în inima unei persoane cuvintele lui Dumnezeu? De ce e atât de greu să înțelegeți adevărul și să acționați conform principiilor prin cuvintele Sale? Nu se poate exclude drept cauză principală a acestui lucru influența uriașă pe care cultura tradițională o exercită asupra oamenilor. A ocupat o poziție importantă în inimile oamenilor de foarte mult timp și controlează gândurile și mințile oamenilor. Cultura tradițională dă frâu liber firilor corupte ale oamenilor; ei se simt în largul lor dezvăluindu-le, ca un măcelar cu un cuțit, ca un pește în apă. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Cultura tradițională este strâns legată de firile corupte ale omului. Ele lucrează împreună și se întăresc reciproc. Atunci când firile corupte întâlnesc cultura tradițională, precum peștele apa, ele sunt capabile să-și arate toate capacitățile. Firile corupte iubesc și au nevoie de cultura tradițională. Deci, sub mileniile de condiționare din partea culturii tradiționale, omul a fost corupt din ce în ce mai profund de Satana, iar firile corupte ale omului au devenit din ce în ce mai grave și amplificate. Sub aparența și în ambalajul acesteia, aceste firi nu numai că devin din ce în ce mai grave, ci și din ce în ce mai deghizate. Firi precum aroganța, înșelăciunea, răutatea, intransigența și lehamitea de adevăr devin din ce în ce mai profund ascunse și mascate – ele sunt dezvăluite în moduri din ce în ce mai viclene, făcând ca oamenilor să le fie greu să le descopere. Deci, sub condiționarea, instruirea, amăgirea și controlul culturii tradiționale, ce a devenit treptat lumea omenirii? A devenit o lume a demonilor. Oamenii nu trăiesc ca oameni; nu au nicio asemănare umană și nicio umanitate. Și totuși, oamenii care se agață de cultura tradițională, care de multă vreme au fost îndoctrinați, pătrunși și stăpâniți de ea, au devenit din ce în ce mai convinși de propria lor măreție, noblețe, transcendență. Sunt incredibil de egoişti; niciunul dintre ei nu crede că este nesemnificativ, că este lipsit de valoare, că e doar o minusculă ființă creată. Niciunul dintre ei nu este dispus să fie o persoană normală; toți vor să fie celebri, să fie grozavi, să fie înțelepți. Sub condiționarea culturii tradiționale, oamenii nu numai că vor să se depășească – vor să depășească întreaga lume și întreaga umanitate. Ai auzit cântecul pe care îl cântă necredincioșii: „Vreau să zbor mai sus, să zbor mai sus” și pe cel care spune: „Sunt doar o pasăre mică, vreau să zbor, dar nu pot să zbor la înălțime.” Nu sunt aceste cuvinte golite de temei și lipsite de orice umanitate și rațiune? Nu sunt ele urletul sălbatic al Satanei? (Ba da.) Sunt sunetul urletului nebun al Satanei. Așadar, indiferent cum o privim, otrava culturii tradiționale s-a infiltrat de mult în inima omului și nu este ceva ce poate fi eliminat peste noapte. Nu e la fel de ușor ca a înlătura un defect personal sau un obicei prost – trebuie să îți descoperi gândurile, punctele de vedere și firile corupte și să eradichezi rădăcina otrăvitoare a culturii tradiționale din viața ta în conformitate cu adevărul. Apoi, e nevoie să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi conform cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu și să faci din adevărul cuvintelor Sale viața ta. Numai făcând acest lucru vei merge cu adevărat pe calea cea dreaptă în a-L urma pe Dumnezeu și a crede în El.

Am făcut deja mult pentru a analiza minuțios și a expune subiectul culturii tradiționale și am avut îndelung părtășie despre acesta. Indiferent cât de multă părtășie am avut sau cât de mult timp am avut părtășie, scopul rămâne acela de a rezolva diferitele dificultăți și probleme care apar în timp ce oamenii urmăresc adevărul sau care există în intrarea lor în viață. Scopul este de a înlătura toate barierele, obstacolele și dificultățile – printre care predominante sunt diferitele afirmații, idei și puncte de vedere ale culturii tradiționale – ce stau în calea oamenilor care urmăresc adevărul. Începând de astăzi, ne-am încheiat, în esență, părtășia pe tema culturii tradiționale. Am terminat, așadar, părtășia pe subiecte care se referă la căutarea adevărului? (Nu.) Părtășia noastră și analiza culturii tradiționale au fost legate de căutarea adevărului? (Da, au fost.) Ele au fost legate de căutarea adevărului. Cultura tradițională este cea mai mare dificultate cu care se confruntă oamenii pe calea căutării adevărului. Acum că am terminat părtășia cu privire la cultura tradițională – cel mai mare obstacol în calea urmăririi adevărului de către om – astăzi vom avea părtășie privind întrebarea „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?” De ce trebuie omul să urmărească adevărul? Am mai avut părtășie referitor la această întrebare? De ce trebuie să avem părtășie despre ea? E o întrebare importantă? (Este.) De ce este importantă? Împărtășiți-vă gândurile. (Înțelegerea mea este că urmărirea adevărului are legătură directă cu mântuirea omului. Deoarece toți avem firi grav corupte și am fost îndoctrinați și profund otrăviți de cultura tradițională încă de la o vârstă fragedă, trebuie să urmărim adevărul, altfel nu vom putea discerne lucrurile negative care vin de la Satana. De asemenea, nu vom putea practica adevărul și nu vom ști cum să acționăm pozitiv și în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Nu vom avea de ales decât să acționăm și să ne comportăm conform firilor noastre corupte. Dacă acesta e felul în care cineva crede în Dumnezeu, în cele din urmă va fi tot o satană vie, nu cineva pe care Dumnezeu l-ar mântui. Așadar, urmărirea adevărului este foarte importantă. În plus, firile noastre corupte pot fi curățite doar prin urmărirea adevărului; este, de asemenea, singura modalitate de a ne corecta ideile greșite despre cum ar trebui să privim oamenii și lucrurile, să ne comportăm și să acționăm. Numai după ce o persoană a înțeles și a obținut adevărul poate să își facă datoria în mod competent și să devină o persoană care se supune lui Dumnezeu. În caz contrar, își va urma involuntar firile corupte pentru a face, în îndatoririle sale, lucruri care perturbă și tulbură lucrarea bisericii.) Ai făcut două observații. Care a fost întrebarea Mea? (De ce trebuie omul să urmărească adevărul?) Este aceasta o întrebare simplă? Pare o întrebare simplă, de cauză și efect. Împărtășiți cu toții punctul de vedere conform căruia urmărirea adevărului se referă într-un fel la mântuirea unei persoane și, în altul, la a nu crea tulburări sau neliniști? (Da.) Când o formulezi așa, întrebarea chiar pare destul de simplă. E cu adevărat atât de simplă? Împărtășiți-vă gândurile. (Eu cred că la întrebarea „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?” e mai simplu să răspundem dintr-o perspectivă teoretică, dar, atunci când implică practicarea efectivă și intrarea în realitatea acestuia, nu este simplu.) „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?” – câte întrebări sunt cuprinse aici? Sunt cuprinse întrebări precum care este semnificația urmăririi adevărului, care sunt motivele acesteia – ce altceva? (Importanța urmăririi adevărului.) Este corect: e cuprinsă și importanța urmăririi adevărului; sunt incluse aceste întrebări. Luând în considerare aceste lucruri, este simplă întrebarea: „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?” (Nu este.) În lumina acestor lucruri, chibzuiți din nou la întrebarea „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?” Mai întâi aduceți-vă aminte — ce este căutarea adevărului? Cum trebuie definită? (Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu.) Este corect? Îți lipsește cuvântul „în totalitate”. Citește din nou. („Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu.”) Întrebarea „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?” se referă la punctele de vedere ale oamenilor despre oameni și lucruri și la comportamentul și acțiunile lor. Este vorba despre modul în care oamenii ar trebui să privească lucrurile și oamenii, despre modul în care ar trebui să se comporte și să acționeze și despre motivul pentru care ar trebui să privească lucrurile și oamenii, precum și să se comporte și să acționeze, în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu și cu adevărul drept criteriu. De ce ar trebui să urmeze acest mod de a face lucrurile – nu asta e rădăcina acestei întrebări? Nu este aceasta întrebarea fundamentală? (Ba da.) Acum ați înțeles punctul fundamental al întrebării. Haideți să ne întoarcem la întrebarea însăși: „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?” Această întrebare nu este simplă. Cuprinde semnificația și valoarea urmăririi adevărului și mai există ceva în legătură cu ea care este de maximă importanță: pe baza esenței și a instinctelor oamenilor, ei au nevoie de adevăr ca de viață a lor și, astfel, trebuie să-l urmărească. Desigur, acest lucru se referă și la viitorul și supraviețuirea omenirii. Mai simplu spus, urmărirea adevărului se referă la mântuirea oamenilor și la schimbarea firilor lor corupte. Desigur, se referă și la diferitele lucruri pe care le trăiesc oamenii, la exteriorizările lor și la comportamentele lor în viața de zi cu zi. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, se poate spune cu precizie că șansele lor de a fi mântuiți sunt nule. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, există sută la sută șansa ca ei să I se împotrivească, să-L trădeze și să-L respingă pe Dumnezeu. Ei pot să I se împotrivească și să-L trădeze pe Dumnezeu în orice moment și în orice loc și, desigur, pot să tulbure lucrarea bisericii și a casei lui Dumnezeu sau, de asemenea, pot face oricând și oriunde ceva care provoacă tulburare ori neliniște. Acestea sunt câteva dintre cele mai simple și de bază motive pentru care oamenii trebuie să urmărească adevărul, care pot fi văzute și înțelese în viața lor de zi cu zi. Dar astăzi, vom avea părtășie doar asupra unor părți cruciale ale întrebării „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?” Am avut deja părtășie cu privire la aspectele fundamentale ale acestei întrebări, pe care oamenii le-au înțeles și le-au recunoscut ca pe o chestiune de doctrină, așa că astăzi nu vom avea părtășie despre aceste întrebări de bază, simple. Ne va fi suficient să avem părtășie despre câteva elemente principale. De ce avem părtășie despre subiectul urmăririi adevărului? În mod evident, există câteva întrebări mai importante pe care le conține și pe care oamenii nu le pot vedea limpede, nu le știu și nu le înțeleg, dar pe care e necesar să le priceapă și să le înțeleagă.

De ce trebuie omul să urmărească adevărul? Nu vom începe cu aspectele de bază ale acestui lucru pe care oamenii deja le pricep și le înțeleg, nici de la doctrina pe care oamenii o cunosc deja. Așadar, de unde vom începe? Trebuie să începem de la rădăcina acestei întrebări, cu planul de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) și cu voia lui Dumnezeu. Ce înseamnă a începe de la rădăcina întrebării? Înseamnă că vom începe cu planul de gestionare al lui Dumnezeu și crearea omenirii de către Dumnezeu. De când au existat oameni, de când o ființă vie – omenirea creată – a primit suflarea lui Dumnezeu, El a plănuit să câștige un grup din rândurile ei. Acest grup va fi capabil să priceapă, să înțeleagă și să respecte cuvintele Sale. Va fi capabil să acționeze ca însoțitor pentru toate lucrurile, pentru nemăsurata creație a lui Dumnezeu, plantele, animalele, pădurile, oceanele, râurile, lacurile, munții, pârâurile, câmpiile ei și așa mai departe, conform cuvintelor Sale. După ce Dumnezeu a făcut acest plan, El a început să-Și pună speranțele în omenire conform acestuia. El speră ca într-o zi oamenii să poată acționa ca însoțitori pentru această omenire, pentru toate lucrurile care există în lume și diferitele creaturi care trăiesc printre ele și să poată face acest lucru într-un mod ordonat, conform metodelor, regulilor și legilor pe care El le-a stabilit. Deși Dumnezeu Și-a făcut deja acest plan și are aceste așteptări, va fi nevoie de mult timp pentru a-Și atinge obiectivul final. Nu este ceva ce poate fi realizat în zece ori douăzeci de ani sau într-o sută ori două sute de ani și, cu siguranță, nu într-o mie ori două mii de ani. Va dura șase mii de ani. În timpul acestui proces, omenirea trebuie să experimenteze diferite perioade, epoci, ere și diferite etape ale lucrării lui Dumnezeu. Trebuie să aibă experiența stelelor care se mișcă pe cer, a mărilor care seacă și a stâncilor care se prăbușesc, trebuie să aibă experiența unor schimbări dramatice. De la primii și cei mai puțini oameni, omenirea a experimentat mari suișuri și coborâșuri și vicisitudinile și schimbările acestei lumi, după care oamenii au crescut treptat în număr și au câștigat puțin câte puțin experiență, iar agricultura, economia și modurile de viață și de supraviețuire ale omenirii s-au schimbat progresiv și au dat naștere la noi metode. Numai când se ajunge într-o anumită perioadă și o anumită epocă, oamenii pot atinge nivelul la care Dumnezeu îi va judeca, îi va mustra și îi va cuceri și la care Dumnezeu le va exprima adevărul, cuvintele Sale și voia Sa. Pentru a ajunge la acest nivel, omenirea a experimentat o mare răsturnare, la fel ca toate lucrurile din această lume. Desigur, schimbări dramatice au avut loc și în cer, și în cosmos. Această serie de schimbări a avut loc și a apărut treptat alături de gestionarea lui Dumnezeu. A durat mult timp ca oamenii să ajungă în punctul în care vin înaintea lui Dumnezeu și acceptă cucerirea, judecata și mustrarea Sa și provizia cuvintelor Sale. Dar asta e bine; Dumnezeu poate aștepta, pentru că acesta este planul Său și aceasta este dorința Sa. Dumnezeu trebuie să aștepte mult timp datorită planului Său și dorinței Sale. Până acum a așteptat ceea ce a fost cu adevărat foarte, foarte mult timp.

După ce omenirea a trecut prin stadiul inițial de ignoranță, amăgire și confuzie, Dumnezeu a condus-o în Epoca Legii. Deși omenirea intrase într-o nouă epocă, într-o epocă din planul de gestionare al lui Dumnezeu, deși oamenii nu mai trăiau vieți neîngrădite și nedisciplinate ca turmele de oi, deși intraseră într-un mediu pentru viețile lor care avea îndrumarea, instrucțiunile și prescripțiile legii, oamenii știau doar câteva lucruri simple care le-au fost predate, spuse sau aduse la cunoștință prin lege sau care erau deja cunoscute în sfera vieții umane: ce este furtul, de exemplu, sau ce este adulterul, ce este crima, cum vor fi trași la răspundere oamenii pentru crimă, cum să interacționeze cu vecinii, cum vor fi trași la răspundere pentru un lucru sau altul. Oamenii trecuseră de la circumstanțele lor inițiale, în care nu cunoșteau și nu înțelegeau nimic, la învățarea unor legi simple și esențiale ale conduitei umane despre care îi informase Dumnezeu. După ce Dumnezeu a proclamat aceste legi, oamenii care trăiau sub lege au știut să urmeze regulile și să respecte legea, iar în mințile lor și în lumile lor interioare, legea acționa ca o înfrânare și un ghid pentru conduita lor, iar omenirea avea o asemănare umană inițială. Acești oameni au înțeles că ar trebui să respecte anumite reguli și anumite legi. Indiferent cât de bine le-au urmat și cât de strict le-au respectat, în orice caz, acești oameni aveau mai multă asemănare umană decât cei care veniseră înaintea legii. În ceea ce privește comportamentul și viața lor, aceștia au acționat și au trăit la anumite standarde și cu anumite constrângeri. Nu mai erau la fel de rătăciți și ignoranți ca altădată și nu mai erau atât de lipsiți de scopuri în viață. Legile lui Dumnezeu și toate afirmațiile anunțate de Dumnezeu au prins rădăcini în inimile lor și au ocupat o anumită poziție acolo. Omenirea nu mai era lipsită de indicii în legătură cu ce să facă; nu mai trăia fără scopuri, direcție sau înfrânare. În ciuda acestui fapt, oamenii erau încă departe de poporul din planurile și dorințele lui Dumnezeu. Erau încă departe de a fi capabili să acționeze ca stăpâni ai tuturor lucrurilor. Dumnezeu mai trebuia să aștepte și să aibă răbdare. Deși oamenii care trăiau sub lege știau să se închine lui Dumnezeu, ei făceau acest lucru ca pe o simplă chestiune de formă. Poziția și chipul lui Dumnezeu din adâncul inimilor lor erau complet diferite de adevărata identitate și esență a lui Dumnezeu. Așadar, ei încă nu erau oamenii creați pe care Dumnezeu îi dorea și încă nu erau oamenii pe care Și-i imagina Dumnezeu, care erau capabili să acționeze ca însoțitori pentru toate lucrurile. În adâncul inimilor lor, esența, identitatea și statutul lui Dumnezeu erau doar cele ale Conducătorului omenirii, iar oamenii erau doar supușii sau beneficiarii acelui Conducător, nimic mai mult. Deci, mai era nevoie ca Dumnezeu să-i conducă pe acești oameni, care trăiau sub lege și cunoșteau doar legea, să continue să meargă înainte. Acești oameni nu înțelegeau nimic altceva decât legea; ei nu știau să acționeze ca însoțitori pentru toate lucrurile; nu știau cine este Dumnezeu și nu cunoșteau modul corect de a trăi. Nu știau cum să se comporte și să trăiască potrivit cerințelor lui Dumnezeu, nici nu știau cum să trăiască în mod mai semnificativ decât o făceau sau ce ar trebui să urmărească oamenii în viața lor și așa mai departe. Oamenii care trăiau sub lege ignorau complet aceste lucruri. În afară de lege, acești oameni nu știau nimic despre cerințele lui Dumnezeu, despre adevăr sau despre cuvintele lui Dumnezeu. Pentru că așa stăteau lucrurile, Dumnezeu a trebuit să tolereze în continuare omenirea așa cum exista ea sub lege. Acești oameni erau cu un mare pas în fața celor care veniseră înaintea lor – ei, cel puțin, înțelegeau ce este păcatul și că ar trebui să respecte și să urmeze legea și să trăiască în cadrul legii – dar tot au rămas cu mult sub cerințele lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu încă spera și aștepta cu nerăbdare.

Odată cu dezvoltarea epocilor, cu dezvoltarea omenirii, cu administrarea tuturor lucrurilor și cu rânduielile mâinilor lui Dumnezeu și suveranitatea, îndrumarea și conducerea Sa, omenirea, toate lucrurile și universul însuși merg veșnic înainte. Omenirea sub lege, după ce a fost înfrânată de lege timp de mii de ani, nu a mai fost capabilă să o susțină și a urmat lucrarea lui Dumnezeu în epoca următoare, pe care a inițiat-o Dumnezeu – Epoca Harului. La sosirea Epocii Harului, Dumnezeu Și-a început lucrarea pornind de la premisa că El trimisese profeți să o prezică. Această etapă a lucrării nu a fost atât de delicată sau dorită pe cât și-a imaginat omul în noțiunile sale, nici nu a fost atât de plăcută pe cât ar fi crezut; în schimb, din exterior, totul părea să meargă contrar profeției. Din aceste condiții, a reieșit un fapt pe care omul nu l-ar fi bănuit niciodată, și anume că trupul în care Se întrupase Dumnezeu – Domnul Isus – a fost pironit pe cruce. Toate acestea depășeau ceea ce a prevăzut omul. Din afară, totul părea a fi o întâmplare crudă, sângeroasă, oribil de privit, și totuși a fost începutul încheierii Epocii Legii de către Dumnezeu și inițierii unei noi epoci. Această nouă epocă este Epoca Harului pe care voi toți o cunoașteți acum. Epoca Harului părea să fi venit sfidând profețiile lui Dumnezeu în Epoca Legii. Cu siguranță, a venit și sub forma pironirii pe cruce a trupului întrupat al lui Dumnezeu. Toate aceste evenimente s-au petrecut atât de brusc și atât de firesc, în condiții prielnice pentru ele. Acesta a fost mijlocul pe care l-a folosit Dumnezeu pentru a pune capăt vechii epoci și a introduce una nouă – să declanșeze una nouă. Deși tot ceea ce s-a întâmplat chiar la începutul acestei epoci a fost atât de crud, de sângeros și de neimaginat și chiar brusc în sosirea sa și nimic nu a fost atât de minunat sau delicat pe cât își imaginase omul, deși scena de deschidere a Epocii Harului a fost oribilă de privit și sfâșietoare, care era singurul lucru din ea demn de sărbătorit? Sfârșitul Epocii Legii a însemnat că Dumnezeu nu mai trebuia să suporte diferitele comportamente ale omenirii sub lege; însemna că omenirea făcuse un mare pas înainte într-o nouă epocă, în conformitate cu lucrarea lui Dumnezeu și cu planul Său. Desigur, însemna și că zilele lui Dumnezeu de așteptare se împuținaseră. Omenirea a intrat într-o nouă epocă, într-o nouă eră, ceea ce a însemnat că lucrarea lui Dumnezeu făcuse un mare pas înainte și că dorința Lui avea să se împlinească treptat, pe măsură ce lucrarea Lui mergea înainte. Sosirea Epocii Harului nu a fost atât de frumoasă la început, dar, după cum vedea Dumnezeu lucrurile, omenirea care urma să apară în curând, care era omenirea pe care El o dorea, se apropia din ce în ce mai mult de cerințele și scopurile Sale. Acesta a fost un lucru încântător și lăudabil, ceva care merită sărbătorit. Deși omenirea L-a pironit pe Dumnezeu pe cruce, ceea ce pentru om a fost un lucru dureros de văzut, chiar momentul în care Hristos a fost pironit pe cruce a însemnat că următoarea epocă a lui Dumnezeu – Epoca Harului – venise și, desigur, că lucrarea din acea epocă era pe punctul de a începe. Mai mult decât atât, însemna că marea lucrare a acelui exemplu de întrupare a lui Dumnezeu fusese împlinită. Dumnezeu avea să înfrunte oamenii lumii ca un victorios, cu un nou nume și un nou chip, iar conținutul noii Sale lucrări urma să fie deschis și dezvăluit omenirii. Iar între timp, în ceea ce privește omenirea, ea nu avea să mai fie necăjită continuu de încălcări frecvente ale legii și nici să mai fie pedepsită de lege pentru că a încălcat-o. Sosirea Epocii Harului a permis omenirii să iasă din lucrarea anterioară a lui Dumnezeu și să intre într-un mediu de lucru nou-nouț, cu noi pași pentru lucrare și o nouă metodă de lucru. A permis omenirii o nouă intrare și o nouă viață și, bineînțeles, a permis ca între Dumnezeu și om să ia naștere o relație care era cu un pas mai apropiată. Datorită întrupării lui Dumnezeu, omul a putut veni față în față cu Dumnezeu. Omul a auzit vocea și cuvintele propriu-zise, reale ale lui Dumnezeu; a văzut modalitatea lucrării Sale, precum și firea Lui și așa mai departe. Oamenii au auzit acest lucru cu urechile lor și l-au văzut cu ochii lor, în toate privințele; au experimentat cu însuflețire că Dumnezeu venise în realitate și într-adevăr printre oameni, că Dumnezeu era față în față cu omul în realitate și într-adevăr, că Dumnezeu venise să trăiască printre oameni în realitate și într-adevăr. Deși durata lucrării lui Dumnezeu în acea întrupare nu a fost lungă, ea a oferit omenirii acelei vremi o experiență fermă și solidă a ceea ce înseamnă cu adevărat ca omul să trăiască împreună cu Dumnezeu. Și, deși cei care au experimentat astfel de lucruri nu au făcut-o mult timp, Dumnezeu a rostit multe cuvinte în acel moment al întrupării Sale, iar acele cuvinte au fost foarte specifice. De asemenea, El a lucrat mult și a avut mulți oameni care L-au urmat. Omenirea și-a încheiat definitiv viața sub legea vechii epoci și a ajuns într-o epocă total nouă: Epoca Harului.

Odată intrată în noua epocă, omenirea nu a mai trăit sub restricțiile legii, ci sub noi cerințe și noi cuvinte ale lui Dumnezeu. Datorită noilor cuvinte și noilor cerințe ale lui Dumnezeu, omenirea a început o viață nouă a cărei formă era diferită, o viață de credință în Dumnezeu a cărei formă și al cărei conținut erau diferite. Această viață s-a apropiat cu un pas mai mult de a îndeplini standardele cerințelor lui Dumnezeu de la om față de viața anterioară sub lege. Dumnezeu a stabilit noi porunci pentru omenire și noi standarde comportamentale care erau mai precise și mai orientate către omenire așa cum era ea atunci, precum și criterii și principii pentru părerile omului despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile sale. Cuvintele pe care El le-a rostit atunci nu erau la fel de specifice precum cele de acum și nici nu erau atât de multe ca acum, dar, pentru omul de atunci, care tocmai ieșise de sub lege, acele cuvinte și cerințe erau suficiente. Având în vedere statura oamenilor vremii și cu ce erau echipați, acestea erau singurele lucruri pe care le puteau realiza și obține. De exemplu, Dumnezeu le-a spus oamenilor să fie smeriți, să aibă răbdare, să fie toleranți, să-și accepte crucea și așa mai departe; toate acestea erau cerințe mai specifice pe care Dumnezeu le-a avut de la om în urma legii, cerințe care menționau modul în care trebuie trăită umanitatea. Dincolo de asta, omul, care trăise sub lege, s-a bucurat de un flux abundent și constant de har, binecuvântări și alte asemenea lucruri de la Dumnezeu datorită sosirii Epocii Harului. Omenirea din acea epocă trăia cu adevărat ca pe roze. Toți erau fericiți și toți erau feblețea lui Dumnezeu, un prunc în palma Lui. Ei trebuiau să respecte poruncile și, în plus, să aibă câteva comportamente bune, care se potriveau cu noțiunile și închipuirile omului, dar pentru omenire, bucuria harului lui Dumnezeu exista într-o măsură mai mare. Oamenii au fost vindecați de boli cauzate de posesia demonică, de exemplu, iar demonii respingători și duhurile rele din ei au fost alungați. Când oamenii aveau necazuri sau nevoi, Dumnezeu făcea excepții pentru ei și arăta semne și minuni, astfel încât să fie vindecați de diferitele lor boli, iar trupul lor să fie sătul și ei să fie hrăniți și îmbrăcați. Era atât de mult har și existau atât de multe binecuvântări de care oamenii se bucurau în acea epocă. În afară de a respecta pur și simplu poruncile, omenirea trebuia, cât mai mult, să fie răbdătoare, tolerantă, iubitoare și așa mai departe. Omul nu avea nici cel mai mic indiciu cu privire la altceva care implica adevărul sau cerințele lui Dumnezeu de la om. Datorită faptului că omul intenționa întru totul să se bucure de har și de binecuvântările lui Dumnezeu și datorită făgăduinței făcute omului, la acea vreme, de Domnul Isus, omul a început să se bucure în mod obișnuit de harul lui Dumnezeu, fără vreun sfârșit la orizont. Oamenii considerau că, din moment ce credeau în Dumnezeu, ar trebui să se bucure de harul lui Dumnezeu, că aceasta era partea lor de drept. Ei nu știau, totuși, să se închine Domnului creației sau să-și asume statutul de ființă creată, să îndeplinească datoria unei ființe create și să fie ființe create bune. Nici nu știau cum să se supună lui Dumnezeu, cum să-I fie loiali sau cum să-I accepte cuvintele și să le folosească drept bază pentru părerile lor despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile lor. Omul era destul de ignorant cu privire la astfel de lucruri. Și, pe lângă faptul că se bucura de harul lui Dumnezeu ca o chestiune de la sine înțeleasă, omul voia să intre în ceruri după moarte, ca un lucru firesc, și acolo să se bucure de mari binecuvântări împreună cu Domnul. Mai mult, omenirea care trăia în Epoca Harului, care trăia în har și binecuvântări, credea în mod eronat că Dumnezeu este doar un Dumnezeu milostiv și iubitor, că esența Lui este milă și bunătate iubitoare și nimic altceva. Pentru ei, mila și bunătatea erau emblematice pentru identitatea, statutul și esența lui Dumnezeu; ceea ce însemnau pentru ei adevărul, calea și viața erau harul și binecuvântările lui Dumnezeu sau poate o modalitate de a accepta pur și simplu crucea și de a merge pe calea crucii. La asta se reduceau în Epoca Harului cunoașterea oamenilor despre Dumnezeu și orientarea către El, precum și orientarea lor către omenire și oameni înșiși și cunoașterea lor despre aceștia. Așadar, să ne îndreptăm spre cauze și să ajungem la rădăcină: ce anume a dus la aceste circumstanțe? Nimeni nu este de vină. Nu-L poți învinovăți pe Dumnezeu că nu lucrează sau că nu vorbește mai concret sau mai amănunțit și nici nu poți împinge responsabilitatea asupra omului. De ce? Omul este omenirea creată, o ființă creată. A apărut din lege și a ajuns la Epoca Harului. Oricât de mulți ani de experiență ar fi putut să aibă omul cu privire la lucrarea lui Dumnezeu pe măsură ce ea progresează, ceea ce Dumnezeu i-a dăruit omului, ceea ce El a făcut, a fost ceea ce omul a putut obține și cunoaște. Dar în afară de asta, omenirea nu avea capacitatea de a înțelege sau de a ști ceea ce nu fusese făcut de Dumnezeu, ceea ce El nu spusese și nu revelase. Însă, privind circumstanțele obiective și imaginea de ansamblu, când omenirea, care progresase timp de mii de ani, a ajuns la Epoca Harului, înțelegerea sa nu putea merge decât până acolo, iar Dumnezeu nu putea decât să facă o astfel de lucrare precum cea pe care o făcea. Asta pentru că lucrul de care avea nevoie omenirea, ieșită din Epoca Legii, nu era să fie mustrată sau judecată, nici să fie cucerită, cu atât mai puțin să fie desăvârșită. Exista un singur lucru de care omenirea avea nevoie la acea vreme. Care era acesta? O jertfă pentru păcat, sângele prețios al lui Dumnezeu. Sângele prețios al lui Dumnezeu – acea jertfă pentru păcat a fost singurul lucru de care avea nevoie omenirea în momentul în care a ieșit din Epoca Legii. Așadar, în acea epocă, din cauza nevoilor și a circumstanțelor efective ale omenirii, lucrarea pe care Dumnezeu trebuia să o facă atunci era să ofere sângele prețios al propriei Sale întrupări ca jertfă pentru păcat. Acesta a fost singurul mod de a răscumpăra omenirea din Epoca Legii. Cu sângele Său prețios ca preț și ca jertfă pentru păcat, Dumnezeu a șters păcatul omenirii. Și abia când păcatul său a fost șters, omul s-a aflat în poziția de a veni fără păcat înaintea lui Dumnezeu și de a accepta harul Său și îndrumarea Sa permanentă. Sângele prețios al lui Dumnezeu a fost oferit omenirii și, întrucât a fost oferit omenirii, omenirea a putut fi răscumpărată. Ce putea să înțeleagă omenirea, care tocmai fusese răscumpărată? De ce avea nevoie omenirea, care tocmai fusese răscumpărată? Omenirea nu ar fi avut capacitatea de a accepta răscumpărarea dacă ar fi fost cucerită, judecată și mustrată imediat. Nu avea o asemenea putere de acceptare și nici condițiile sale nu erau astfel încât să fi putut înțelege toate acestea. Așadar, în afară de jertfa lui Dumnezeu pentru păcat, precum și de harul, binecuvântările, toleranța, răbdarea, mila și bunătatea Lui, omenirea, așa cum era la vremea aceea, nu putea accepta mai mult decât câteva cerințe simple pe care Dumnezeu le-a făcut cu privire la comportamentul omului. Acestea și nu mai mult. Iar în ceea ce privește toate adevărurile care ating mai profund mântuirea omului – ce idei și opinii greșite are omenirea, ce firi corupte are, ce esențe de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu are, care este esența culturii tradiționale pe care o susține omenirea, așa cum am avut recent părtășie despre aceasta, cum corupe Satana omenirea și așa mai departe – omenirea de la acea vreme nu ar fi putut înțelege absolut nimic. În asemenea împrejurări, Dumnezeu nu putea decât să dojenească și să aibă cerințe de la omenire în cele mai simple moduri, în cele mai directe, cu cele mai rudimentare cerințe privind comportamentul. Prin urmare, omenirea din Epoca Harului se putea bucura doar de har și se putea bucura fără limită de sângele prețios al lui Dumnezeu ca jertfă pentru păcat. Totuși, în Epoca Harului cel mai important lucru fusese deja realizat. Și care a fost acesta? A fost că omenirii, pe care Dumnezeu avea să o mântuiască, i-a fost iertat păcatul prin sângele prețios al lui Dumnezeu. Acesta este un lucru demn de sărbătorit; a fost cel mai important lucru pe care l-a făcut Dumnezeu în Epoca Harului. Deși păcatul omului era iertat și el nu avea să mai vină înaintea lui Dumnezeu cu o imagine păcătoasă sau ca un păcătos, fiind în schimb iertat de păcatele sale prin jertfa pentru păcat și calificat acum să vină înaintea lui Dumnezeu, relația lui cu Dumnezeu nu devenise încă aceea a unei fiinţe create cu Creatorul. Încă nu era cea a omenirii create cu Creatorul. Omenirea în vremea harului era încă foarte, foarte departe de rolul pe care Dumnezeu îl cere de la ea, acela de a fi stăpânul și însoțitorul tuturor lucrurilor. Așadar, Dumnezeu a trebuit să aştepte; a trebuit să aibă răbdare. Ce însemna ca Dumnezeu să aştepte? Însemna că omenirea urma atunci să trăiască în continuare în mijlocul harului lui Dumnezeu, în centrul diferitelor moduri de lucru ale lui Dumnezeu din Epoca Harului. Dumnezeu vrea să mântuiască mult mai mult decât o mână de oameni sau o rasă; mântuirea Lui este departe de a fi limitată la o singură rasă sau la cei dintr-o singură confesiune. Deci, Epoca Harului trebuia să fie parcursă timp de mii de ani, la fel cum fusese și Epoca Legii. Omenirea trebuia să trăiască în continuare în noua eră condusă de Dumnezeu, an după an, generație după generație. Câte ere trebuie să parcurgă omul în acest fel – câte schimbări în stele, câte mări care seacă și stânci care se macină, câte oceane care fac loc pământurilor fertile, iar ei trebuie să sufere diferitele schimbări ale omenirii în diverse perioade și diferitele schimbări care au loc în nenumăratele lucruri de pe pământ. Și, pe măsură ce ei au experimentat toate acestea, cuvintele lui Dumnezeu, lucrarea Lui și realitatea răscumpărării omenirii de către Domnul Isus în Epoca Harului s-au răspândit până la marginile pământului, pe străzi și alei, în fiecare colț, până când au fost cunoscute în fiecare gospodărie. Și acela a fost momentul în care acea epocă – Epoca Harului, care a venit după Epoca Legii – a fost menită să se încheie. Lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu în această perioadă nu a fost doar să aștepte în tăcere; în timp ce a așteptat, El a lucrat asupra omenirii din Epoca Harului în diferite moduri. Și-a continuat lucrarea bazată pe har, dăruind har și binecuvântări omenirii acestei epoci, astfel încât acțiunile, lucrarea, cuvântările Lui, faptele la care a lucrat și voia Lui în Epoca Harului să ajungă la urechile fiecărei persoane pe care avea să o aleagă. Fiecărei persoane pe care a ales-o, i-a oferit posibilitatea de a beneficia de jertfa Lui pentru păcat, astfel încât să nu mai vină înaintea Lui în chipul păcatului, ca păcătoși. Și, deși relația omului cu Dumnezeu nu mai era aceea de a nu-L fi văzut niciodată, ca în Epoca Legii, ci era un pas mai departe, ca relație între credincioși și Domnul, între creștini și Hristos, totuși, o astfel de relație nu este relația pe care Dumnezeu o dorește în cele din urmă între omenire și Dumnezeu, între ființe create și Creator. Relația lor de atunci era, în mod clar, încă destul de departe de relația dintre ființele create și Domnul creației, dar, în comparație cu relația dintre omenire și Dumnezeu în Epoca Legii, reprezintă un mare progres. Acesta a fost motiv de bucurie și de sărbătoare. Dar, oricum ar fi, încă mai era nevoie ca Dumnezeu să conducă omenirea; El trebuia să conducă mai departe omenirea ale cărei adâncimi ale inimii erau pline de noțiuni despre Dumnezeu și de închipuiri, de cereri și cerințe, de răzvrătire și împotrivire. De ce? Pentru că o astfel de omenire poate că știa să se bucure de harul lui Dumnezeu și poate că știa că Dumnezeu este milostiv și iubitor, dar, în afară de asta, nu știa nici măcar un lucru despre adevărata identitate, statutul și esența lui Dumnezeu. Întrucât o astfel de omenire a suferit coruperea Satanei, deși s-a bucurat de harul lui Dumnezeu, esența ei și diferitele noțiuni și gânduri din adâncul inimii ei au rămas potrivnice lui Dumnezeu și în opoziție cu El. Omul nu știa cum să se supună lui Dumnezeu sau cum să realizeze datoria unei ființe create, cu atât mai puțin cum să fie o ființă creată mulțumitoare. Cu atât mai puțin, evident, exista cineva care să știe să se închine Domnului creației. Dacă nenumăratele lucruri ale lumii ar fi fost înmânate omenirii corupte, atât de de coruptă cum era ea, ar fi fost același lucru cu a le înmâna Satanei. Consecințele ar fi fost întru totul aceleași, fără nimic care să le deosebească. Așadar, Dumnezeu încă trebuia să-Și continue lucrarea, să continue să conducă omenirea în următoarea etapă a lucrării pe care El avea să o facă. Acea etapă a fost ceva ce Dumnezeu a așteptat mult timp, ceva ce El a așteptat cu nerăbdare multă vreme și pentru care a plătit cu răbdarea Sa anterioară timp îndelungat.

Acum, că în sfârșit omenirea s-a bucurat de harul suficient și abundent al lui Dumnezeu, această lume și această omenire, așa cum sunt văzute din orice unghi, au ajuns la un nivel la care Dumnezeu Își va face adevărata lucrare de mântuire a omenirii. Au ajuns la vremea când Dumnezeu va cuceri, va mustra și va judeca omenirea, când El va exprima multe adevăruri pentru a desăvârși omenirea și pentru a câștiga din omenire un grup care poate fi însoțitor al tuturor lucrurilor printre acele lucruri. Dat fiind că această vreme a sosit, nu mai este nevoie ca Dumnezeu să aibă răbdare, nici să continue să conducă omenirea din Epoca Harului ca să trăiască în har. El nu mai este nevoit să continue să aprovizioneze omenirea din Epoca Harului, să o păstorească, să o vegheze sau să o apere; nu mai este nevoit să aprovizioneze omenirea, neobosit și necondiționat, cu har și binecuvântări; nu mai este nevoie să fie răbdător în mod necondiționat cu omenirea în har, în timp ce ea solicită cu lăcomie și fără rușine harul Său, fără a I se închina deloc. Ceea ce va face Dumnezeu în loc de asta este să-Și exprime voia, firea, adevărata voce a inimii Sale și esența Sa. În această vreme, în timp ce le oferă oamenilor numeroasele adevăruri și cuvinte de care au nevoie, Dumnezeu, de asemenea, Își revarsă și-Și exprimă adevărata fire – o fire dreaptă. Și, exprimându-Și firea dreaptă, nu e ca și cum El oferă neatent câteva fraze de judecată și condamnare și asta-i tot; în schimb, folosește faptele pentru a expune corupția omenirii, esența ei și hidoșenia ei satanică. Dezvăluie răzvrătirea, împotrivirea și refuzul omenirii față de El, precum și diferitele ei noțiuni despre El și trădări față de El. În această perioadă, mai mult din ceea ce exprimă El depășește mila și bunătatea pe care le oferă omenirii: este vorba de ura, repulsia, aversiunea și condamnarea pe care le are față de omenire. Această întorsătură sau schimbare bruscă, de o sută optzeci de grade a firii și poziției lui Dumnezeu prinde omenirea nepregătită și o face incapabilă de acceptare. Dumnezeu Își exprimă firea și cuvintele cu toată forța bruscă a unui fulger. Desigur, El le și oferă oamenilor tot ce au nevoie, cu o imensă răbdare și toleranță. În moduri și din unghiuri diferite, Dumnezeu vorbește și Își exprimă firea față de omenire în feluri care sunt cele mai potrivite, adecvate, concrete și directe pentru a trata ființele create, din perspectiva poziției Sale de Creator. Acestea sunt, deopotrivă, căile de a vorbi și de a lucra după care tânjește Dumnezeu de șase mii de ani. Șase mii de ani de dor; șase mii de ani de așteptare – acestea vorbesc despre cei șase mii de ani de răbdare a lui Dumnezeu, cuprinzând șase mii de ani de expectativă din partea Lui. Omenirea este tot omenirea creată de Dumnezeu, dar, după șase mii de ani de schimbare neîncetată, de mutare a stelelor și năruire a mării, nu mai este omenirea așa cum a fost creată de Dumnezeu la început, cu aceeași esență. Prin urmare, pe măsură ce Dumnezeu începe să lucreze în această zi, omenirea pe care o vede acum, deși este ceea ce Se aștepta, este și detestată de El și, desigur, este ceva prea tragic de privit pentru Dumnezeu. Am vorbit aici despre trei lucruri; vi le amintiți? O astfel de omenire, deși este ceea ce Se aștepta Dumnezeu, este și detestată de El. Care era celălalt lucru? (Este prea tragic de privit pentru Dumnezeu.) Este, de asemenea, ceva prea tragic de privit pentru Dumnezeu. Aceste trei lucruri există toate în om, concomitent. La ce Se aștepta Dumnezeu? Ca astfel de oameni, după ce au experimentat legea și apoi răscumpărarea, să meargă în sfârșit până astăzi pe temelia înțelegerii unor legi și porunci fundamentale pe care ei ar trebui să le susțină și să nu mai fie simpli oameni cu un gol în adâncul inimii lor, așa cum au fost Adam și Eva. În schimb, să aibă o oarecare parte de lucruri noi în inima lor. Aceste lucruri sunt ceea ce Dumnezeu Se aștepta ca omenirea să dețină. Totuși, în același timp, omenirea este una pe care Dumnezeu o și detestă. Așadar, ce anume detestă Dumnezeu? Nu știți cu toții? (Răzvrătirea și împotrivirea omului.) Omenirea este plină de firea coruptă a Satanei, trăind o viață îngrozitoare, nici chiar ca om, nici ca demon. Omenirea nu mai este efectiv atât de simplă încât să nu poată rezista ademenirii șarpelui. Deși oamenii au propriile gânduri și puncte de vedere, propriile opinii certe și propriile moduri de a privi nenumăratele evenimente și lucruri, în părerile acestora despre oameni și lucruri sau în comportamentul și acțiunile lor nu există absolut nimic din ceea ce vrea Dumnezeu. Oamenii pot să gândească și să aibă puncte de vedere și au temeiurile, mijloacele și atitudinile proprii pentru acțiunile lor, dar toate aceste lucruri pe care le dețin ei își au originea în corupția Satanei. Toate se bazează pe punctele de vedere și filosofiile Satanei. Când omul vine înaintea lui Dumnezeu, în inima lui nu există nicio urmă de supunere față de Dumnezeu, nici vreo sinceritate. Omul este saturat de toxinele Satanei și plin de educația și gândurile acestuia și de firile sale corupte. Ce indică asta? Faptul că Dumnezeu trebuie să rostească multe cuvinte și să lucreze mult pentru om ca să-i schimbe modul de existență și atitudinea față de Dumnezeu – și, desigur, în mod mai specific, ca să-i schimbe căile și criteriile pentru opiniile sale despre oameni și lucruri și comportamentul și acțiunile lui. Înainte ca toate acestea să-și facă efectul, omenirea este un obiect de dezgust în ochii lui Dumnezeu. De ce are nevoie Dumnezeu atunci când mântuiește un obiect al dezgustului Său? Există bucurie în inima Lui? Există fericire? Există mângâiere? (Nu.) Nu există deloc mângâiere, nici fericire. Inima Lui este plină de dezgust. Singurul lucru pe care Dumnezeu îl va face în astfel de circumstanțe, în afară de a vorbi, a vorbi neobosit, este să-Și exercite răbdarea. Acesta este al doilea element a ceea ce simte Dumnezeu față de astfel de oameni, așa cum sunt văzuți prin ochii Săi – dezgustul. Al treilea element este că sunt prea tragic de privit. În lumina intenției inițiale a lui Dumnezeu în a crea omenirea, relația Sa cu omul este aceea de părinte și copil, de familie. Se poate ca această dimensiune a relației să nu fie ca relațiile de sânge ale omenirii, dar, pentru Dumnezeu, ea depășește relațiile trupești de sânge ale omenirii. Omenirea pe care Dumnezeu a creat-o inițial este cu totul diferită ca înfățișare de omenirea pe care El o vede în zilele de pe urmă. La început, oamenii aveau o înfățișare simplă și juvenilă și, deși erau ignoranți, inima lor era pură și curată. În ochii lor, vedeai claritatea și transparența din adâncul inimii lor. Nu aveau diversele firi corupte pe care le are omul acum; nu aveau intransigență, aroganță, răutate sau înșelăciune și, cu siguranță, nu aveau firea celor care le este lehamite de adevăr. Din limbajul și faptele oamenilor, din ochii lor, din chipul lor, se putea vedea că aceștia erau oamenii pe care i-a creat Dumnezeu la început și cei pe care El îi prefera. Dar, în final, când Dumnezeu priveşte din nou omenirea, inima omului nu mai este atât de limpede în adâncul ei, iar ochii lui nu mai sunt atât de senini. Inima omului e plină de firea coruptă a Satanei, iar când se întâlnește cu Dumnezeu, chipul, limbajul și faptele lui sunt detestabile pentru El. Cu toate acestea, există o realitate pe care nimeni nu o poate nega, iar aceasta este faptul pentru care Dumnezeu spune că o astfel de omenire este, în ochii Săi, ceva prea tragic de privit. Ce realitate este aceasta? Este următoarea, și nimeni nu o poate nega: Dumnezeu a creat acești oameni, care au venit încă o dată înaintea Lui, cu propria Sa mână, dar ei nu mai sunt oamenii care erau la început. De la ochii oamenilor până la gândurile lor și până în adâncul inimii lor, ei sunt plini de împotrivire și trădare față de Dumnezeu; de la ochii oamenilor până la gândurile lor și până în adâncul inimii lor, nimic mai puțin decât firea Satanei se revarsă din ei. Firile satanice ale oamenilor, de intransigență, aroganță, înșelăciune, răutate și lehamite de adevăr se revarsă, nedisimulat și firesc, din privirea și din expresiile lor deopotrivă. Chiar și atunci când se confruntă cu spusele lui Dumnezeu sau sunt față în față cu El, firea coruptă, satanică a oamenilor și esența lor, care este coruptă de Satana, se revarsă în acest fel, nedisimulate. Există o singură expresie care poate surprinde ceea ce simte Dumnezeu la apariția acestui fapt, iar aceasta este „prea tragic de privit.” Omenirea care a ajuns până astăzi și până în această eră a atins nivelul cerințelor lui Dumnezeu pentru a treia și ultima etapă a lucrării Sale, cea a mântuirii omenirii, atât în ceea ce privește mediul mai larg al oamenilor, cât și în ceea ce privește fiecare aspect particular al situațiilor și condițiilor în care se găsesc oamenii – totuși, chiar dacă Dumnezeu este plin de speranță pentru acești oameni, El este și plin de ură pentru ei. Dumnezeu, cu siguranță, tot simte că sunt ceva prea tragic de privit, deoarece vede exemplu după exemplu de corupție a omenirii. Totuși, ceea ce merită sărbătorit este că Dumnezeu nu mai este nevoit să aibă răbdare fără rost și să aștepte inutil în numele omului. Ceea ce trebuie să facă este lucrarea la care a nădăjduit timp de șase mii de ani, pe care a anticipat-o timp de șase mii de ani și pe care a așteptat-o cu nerăbdare timp de șase mii de ani: aceea de a-Și exprima cuvintele, firea Lui și fiecare adevăr. Desigur, asta înseamnă și că, dintre acești oameni pe care i-a ales Dumnezeu, se va ridica grupul de oameni pe care El i-a așteptat de mult, cei care vor fi însoțitori ai tuturor lucrurilor și vor deveni stăpâni ai tuturor lucrurilor. Pentru a privi situația în ansamblu, totul s-a îndepărtat atât de mult de ceea ce era de așteptat; totul a fost foarte dureros și trist. Dar ceea ce merită cel mai mult fericirea lui Dumnezeu este că, datorită trecerii timpului și epocii diferite, zilele de supunere a omenirii la coruperea Satanei s-au terminat deja. Omenirea a trecut prin botezul legii și prin răscumpărarea lui Dumnezeu; în sfârșit, a ajuns la etapa finală a lucrării pe care o va face Dumnezeu: etapa în care omenirea este mântuită ca rezultat final al acceptării mustrării și judecății lui Dumnezeu și cuceririi Sale. Pentru omenire, aceasta este fără îndoială o veste grozavă, iar pentru Dumnezeu, este cu siguranță un lucru îndelung așteptat. Acest lucru, după cum se vede din orice unghi, este sosirea celei mai mărețe ere a întregii omeniri. După cum se vede din orice unghi, fie acela al corupției omenirii, fie acela al tendințelor lumii, structurilor sociale, politicii omenirii, al resurselor întregii lumi sau al dezastrelor actuale, finalul omenirii este aproape – această omenire a ajuns la capătul liniei. Totuși, acesta este momentul culminant din lucrarea lui Dumnezeu, momentul care merită cel mai mult aducerea-aminte și celebrarea de către om și, desigur, este și sosirea celui mai important și critic moment, cel în care soarta omenirii este hotărâtă, din cei șase mii de ani de lucrare a lui Dumnezeu asupra planului Său de gestionare. Prin urmare, orice s-a întâmplat cu omenirea și oricât de mult a așteptat și a avut răbdare Dumnezeu, totul a meritat.

Să revenim la subiectul pe care am început să îl discutăm, și anume „De ce trebuie omul să urmărească adevărul.” Planul de gestionare al lui Dumnezeu este împărțit în trei etape de lucru în cadrul omenirii. El a terminat deja cele două etape anterioare. Analizând acele etape până în prezent, fie că este vorba de lege sau de porunci, utilitatea lor pentru om nu a fost alta decât să-l facă să susțină legea, poruncile, numele lui Dumnezeu, credința în adâncurile inimii sale, câteva comportamente bune și câteva principii bune. În mod fundamental, omul nu reușește să se ridice la standardul cerinței lui Dumnezeu, acela de a fi însoțitorul tuturor lucrurilor și de a deveni stăpânul tuturor lucrurilor. Nu-i așa? Esențialmente, el nu reușește să se ridice la înălțimea aceasta. Dacă omul, care a trecut prin lege și prin Epoca Harului, ar fi pus să facă ceea ce Dumnezeu îi cere să facă, el s-ar putea implica în toate lucrurile numai prin intermediul legii sau al harului și al binecuvântărilor care i-au fost acordate în Epoca Harului. Acest lucru este cu mult sub cerința lui Dumnezeu ca omul să fie însoțitorul tuturor lucrurilor, iar omenirea este departe de a realiza lucrurile pe care Dumnezeu îi cere să le facă și responsabilitatea și datoria pe care El îi cere să le îndeplinească. Omul pur și simplu nu poate să îndeplinească sau să se ridice la înălțimea cerinței lui Dumnezeu de a fi stăpânul tuturor lucrurilor și stăpânul epocii următoare. Prin urmare, în etapa finală a lucrării Sale, Dumnezeu exprimă și le spune oamenilor toate adevărurile de care are nevoie omenirea și principiile de practică de care are nevoie, în toate aspectele lor, pentru ca oamenii să știe care sunt standardele cerințelor lui Dumnezeu, cum ar trebui să se implice în toate lucrurile, cum ar trebui să privească toate lucrurile, cum ar trebui să fie însoțitori ai tuturor lucrurilor, care ar trebui să fie modul lor de existență și în ce fel ar trebui să trăiască înaintea lui Dumnezeu, ca adevărate ființe create sub autoritatea Creatorului. Odată ce oamenii au înțeles aceste lucruri, știu și care sunt cerințele lui Dumnezeu de la ei; odată ce au îndeplinit aceste lucruri, vor fi îndeplinit și standardele cerințelor lui Dumnezeu de la ei. Având în vedere că legea, poruncile și simplele criterii de comportament nu înlocuiesc adevărul, Dumnezeu exprimă în zilele de pe urmă o mulțime de cuvinte și adevăruri care au legătură cu practica oamenilor, cu purtarea și acțiunile lor și cu punctele lor de vedere despre oameni și lucruri. Dumnezeu le spune oamenilor cum să privească oamenii și lucrurile și cum să se comporte și să acționeze. Ce înseamnă că Dumnezeu îi spune omului toate acestea? Înseamnă că Dumnezeu îți cere să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi conform tuturor acestor adevăruri și să trăiești în lume în acest mod. Indiferent ce fel de datorie realizezi și ce fel de însărcinare accepți de la Dumnezeu, cerințele Lui nu se schimbă. Odată ce ai înțeles cerințele lui Dumnezeu, trebuie să practici, să-ți realizezi datoria și să-ți îndeplinești însărcinarea dată de Dumnezeu conform cerințelor Lui, așa cum le înțelegi tu, indiferent dacă El este lângă tine sau te scrutează. Numai în acest fel poți deveni cu adevărat un stăpân al tuturor lucrurilor, de care Dumnezeu este sigur și care este calificat și demn de însărcinarea dată de El. Nu atinge asta subiectul urmăririi adevărului de către om? (Ba da.) Înțelegeți acum? Acestea sunt faptele pe care le va declanșa Dumnezeu. Așadar, urmărirea adevărului nu înseamnă pur și simplu a-ți lepăda firea coruptă și a nu te împotrivi lui Dumnezeu. Există o semnificație mai mare și o valoare mai mare în urmărirea adevărului despre care vorbim. Într-adevăr, implică destinația omului și soarta lui. Înțelegeți? (Da.) De ce trebuie omul să urmărească adevărul? În sens restrâns, acest lucru este abordat de acele doctrine de bază pe care omul le înțelege. În sens larg, motivul principal este că, pentru Dumnezeu, urmărirea adevărului implică gestionarea Lui, așteptările Lui de la omenire și speranțele pe care le încredințează omenirii. Aceasta este o parte a planului de gestionare al lui Dumnezeu. Se poate vedea în asta că, oricine ești și oricât de mult timp ai crezut în Dumnezeu, dacă nu urmărești adevărul sau nu-l iubești, vei ajunge inevitabil cineva care urmează să fie alungat. Acest lucru e clar ca bună ziua. Dumnezeu săvârșește trei etape ale lucrării; El a avut un plan de gestionare de când a creat omenirea și a continuat să implementeze fiecare dintre etapele acestuia, una câte una, asupra omenirii și să conducă omenirea, pas cu pas, până în prezent. Cât de mare este grija din inimă și prețul pe care l-a plătit și cât timp a îndurat El, cu scopul final de a prelucra în om adevărurile pe care El le exprimă și fiecare fațetă a criteriilor cerințelor Sale, pe care le spune omenirii, transformându-le în viața și realitatea omului. După cum o vede Dumnezeu, aceasta e o chestiune foarte importantă. Dumnezeu îi acordă o mare însemnătate. Dumnezeu a exprimat atât de multe cuvinte și, înainte de a face asta, El a făcut foarte multe lucrări pregătitoare. Dacă, în cele din urmă, nu urmărești și nu pătrunzi aceste cuvinte, acum că El le-a exprimat, cum te va vedea Dumnezeu? Ce fel de denumire îți va atribui Dumnezeu? Acest lucru e clar ca bună ziua. Deci, fiecare persoană, indiferent de calibrul ei, de vârstă sau de numărul de ani în care a crezut în Dumnezeu, ar trebui să-și concentreze eforturile pe calea urmăririi adevărului. Nu ar trebui să pui accentul pe vreun raționament obiectiv; ar trebui să urmărești necondiționat adevărul. Nu îți petrece zilele în delăsare. Dacă tu cauți și depui eforturi pentru căutarea adevărului ca fiind marea chestiune a vieții tale, e posibil ca adevărul pe care îl câștigi și pe care îl poți atinge în căutarea ta să nu fie ceea ce ți-ai dorit. Dar dacă Dumnezeu spune că îți va oferi o destinație în funcție de atitudinea pe care o ai în urmărirea ta și de sinceritatea ta, atunci cât de minunat va fi! Deocamdată, nu te concentra asupra destinației sau finalului tău. Ce se va întâmpla și ce rezervă viitorul, dacă vei putea să eviți dezastrul și să nu mori – nu te gândi la aceste lucruri și nu întreba de ele. Concentrează-te doar pe urmărirea adevărului din cuvintele lui Dumnezeu și din cerințele Lui, pe a-ți realiza bine datoria, a mulțumi voia lui Dumnezeu, a nu te dovedi nedemn de cei șase mii de ani de așteptare din partea lui Dumnezeu, șase mii de ani de expectativă a Lui. Oferă-I lui Dumnezeu ceva mângâiere; lasă-L să vadă ceva speranță pentru tine și lasă ca dorințele Sale să se împlinească în tine. Spune-Mi, oare Dumnezeu te-ar trata rău dacă ai face asta? Sigur că nu! Și, chiar dacă rezultatele finale nu sunt așa cum și-ar fi dorit o persoană, cum ar trebui ea să trateze acest fapt, ca ființă creată? Ar trebui să se supună în toate lucrurile orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, fără vreun plan personal. Nu e aceasta perspectiva pe care ar trebui să o adopte ființele create? (Ba da.) Aceasta este mentalitatea corectă. Vom încheia cu asta părtășia noastră privind motivele principale pentru care omul trebuie să urmărească adevărul.

Părtășia noastră de acum a analizat, în principal, de ce trebuie omul să urmărească adevărul din prisma planului de gestionare al lui Dumnezeu, din perspectiva lui Dumnezeu. Privind din cealaltă parte, este ceva mai simplu. În ceea ce îl privește pe omul însuși, din perspectiva omului, de ce trebuie omul să urmărească adevărul? Cel mai simplu, dacă urmărirea omului, în cazul în care ar trăi sub lege și nu ar înțelege adevărul, nu ar fi altceva decât menținerea legii, ce ar rezulta în cele din urmă din asta? Singurul lucru care ar putea rezulta în cele din urmă de aici ar fi condamnarea omului de către lege pentru incapacitatea sa de a respecta legea. Și mai departe, de la asta până la Epoca Harului: în acea epocă, omul a înțeles multe și a câștigat multe informații noi de la Dumnezeu despre om – îndrumări și porunci pentru comportamentul uman. Omul a profitat bine din punct de vedere al doctrinei, însă tot a sperat că va beneficia mai mult de protecția, favoarea, binecuvântările și harul lui Dumnezeu, fără să fi înțeles adevărul; punctul de vedere al omului era încă unul de a face cereri de la Dumnezeu și, pe măsură ce făcea acele cereri, urmărirea sa încă era ațintită și îndreptată către viața și confortul trupului și către o mai bună viață trupească. Scopul urmăririi sale încă era în contradicție cu adevărul și i se împotrivea. Omul încă nu era capabil să urmărească adevărul și nu putea intra într-o viață atât de reală precum aceea în care adevărul constituie temeiul existenței cuiva. Acestea sunt realitățile vieții omului, așa cum a fost trăită pe temelia faptului că a înțeles toate legile sau poruncile și restricțiile Epocii Harului, pe temelia faptului că nu a înțeles încă adevărul. Când acestea sunt realitățile vieții omului, el își pierde adesea direcția fără să-și dea seama. Este exact așa cum spun oamenii: „Sunt confuz și în derivă.” În astfel de condiții de confuzie neîntreruptă, oamenii se vor scufunda adesea într-un gol, cu țelurile destrămate, neștiind de ce trăiește omul sau care va fi viitorul, cu atât mai puțin cum ar trebui să se confrunte cu diferitele persoane, evenimente și lucruri pe care le aduce viața reală sau care este modul corect pe care ar trebui să-l folosească pentru a le înfrunta. Există chiar mulți adepți ai lui Dumnezeu, credincioși, care, chiar și atunci când respectă poruncile și se bucură de mult din harul și binecuvântările lui Dumnezeu, urmăresc statutul, bogăția, un viitor promițător, distincția printre semenii lor, căsnicii de succes, împlinire casnică și noroc – și în societatea de astăzi, ei urmăresc să se bucure de trup, de viață și de confort; urmăresc locuințe și mașini luxoase; urmăresc călătorii pe glob, cercetând misterele și viitorul omenirii. Omenirea, în acceptarea reglementărilor și restricțiilor unei multitudini de legi și criterii comportamentale, rămâne incapabilă să renunțe la înclinația de a cerceta viitorul și misterele omenirii și orice chestiune dincolo de capacitatea de cunoaștere a omenirii. Și, pe măsură ce oamenii fac acest lucru, deseori se simt pustiiți, deprimați, supărați, enervați, neliniștiți și speriați, atât de mult încât, în multe lucruri care li se întâmplă, le este greu să-și controleze impetuozitatea și emoțiile. Există unii oameni care ajung să aibă moralul scăzut, cad în depresie, refulare și așa mai departe atunci când se confruntă cu situații agitate, cum ar fi condiții dure la locul de muncă sau neînțelegeri și supărări casnice, tulburări conjugale sau discriminarea societății. Există chiar și unii oameni care duc sentimentele la extrem; există chiar unii care aleg să-și pună capăt vieții prin mijloace extreme. Desigur, mai sunt și alții care aleg retragerea și singurătatea. Și la ce a dat naștere acest lucru în societate? La pustnici, bărbați si femei; depresie clinică și așa mai departe. Nici în viața creștinilor nu lipsesc aceste fenomene; se întâmplă des. La urma urmelor, cauza acestui lucru, la rădăcina sa, este că oamenii nu înțeleg care e adevărul, nici de unde vine omul și încotro se duce, nici de ce este în viață și cum s-ar cuveni să trăiască. Când se confruntă cu vreunul dintre multiplele tipuri de oameni, evenimente și lucruri pe care le întâlnesc, ei nu știu cum să se ocupe, să rezolve, să se elibereze sau să vadă limpede și să pătrundă în toate aceste lucruri, astfel încât să poată trăi fericiți și în largul lor, sub suveranitatea și rânduielile Creatorului. Omenirea nu are această capacitate. Fără exprimarea adevărului de către Dumnezeu și fără ca El să le fi spus cum ar trebui să privească oamenii și lucrurile, să se comporte și să acționeze, oamenii se bazează pe propriile eforturi, pe cunoștințele pe care le-au dobândit și pe abilitățile de viață pe care le-au priceput și pe acele reguli ale jocului pe care le-au înțeles, precum și pe reguli de comportament sau filosofii de viață. Ei se bazează pe propria experiență a vieții umane și pe expunerea lor la ea și chiar pe lucrurile pe care le-au învățat din cărți – dar, când se confruntă cu toate dificultățile pe care le aduce asupra lor viața reală, tot sunt neputincioși. Pentru cei care își trăiesc viața în astfel de condiții, citirea Bibliei nu are niciun folos. Nici măcar să se roage la Domnul Isus nu are niciun folos, cu atât mai puțin să se roage lui Iahve. Nici citirea a ceea ce au prezis profeții din vechime nu le poate rezolva vreo problemă. Așadar, unii oameni călătoresc pe glob; merg să exploreze Luna și planeta Marte sau caută profeți care pot prezice viitorul și conversează cu ei. Dar inimile oamenilor rămân neliniștite, lipsite de bucurie și neconsolate odată ce au făcut aceste lucruri. Direcția și scopul progresului lor încă le par atât de greu de atins și atât de goale. În general, viața omenirii rămâne foarte goală. Întrucât acesta este statu-quoul vieții oamenilor, ei inventează multe moduri de a se distra: jocurile video moderne, de exemplu, și bungee jumping, surfingul, alpinismul și parașutismul de care se bucură occidentalii, diversele drame, cântece și dansuri care le plac chinezilor și show-urile transgender din Asia de Sud-Est. Oamenii vizionează chiar și lucruri care le satisfac lumile spirituale și poftele trupești. Cu toate acestea, indiferent de distracțiile lor, indiferent ce privesc, inimile oamenilor, în profunzimile lor, rămân nedumerite în ceea ce privește viitorul. Indiferent de cât de multe ori a făcut cineva ocolul lumii sau chiar dacă a fost pe Lună și pe Marte, odată ce s-a întors și s-a stabilit un pic, e complet lipsit de vlagă, la fel ca înainte. În orice caz, va fi și mai trist și mai nemulțumit pentru că a plecat decât dacă nu ar fi plecat. Oamenii cred că motivul pentru care sunt atât de pustiiți, atât de neputincioși și atât de năuciți și zguduiți, încât doresc să exploreze ceea ce are să urmeze și nu e cunoscut, este că nu știu să se distreze, că nu stiu cum să trăiască. Ei cred că este acela că nu știu să se bucure de viață sau să se bucure de clipă; interesele și hobby-urile lor sunt simpliste, cred ei – nu suficient de expansive. Cu toate acestea, oricât de multe interese își cultivă oamenii, la oricât de multe distracții au participat, în oricât de multe locuri au fost în jurul lumii, ei încă simt că modul în care trăiesc și direcția și scopul existenței lor nu sunt așa cum și-ar dori. Pe scurt, ceea ce simt oamenii în general este pustiire și plictiseală. Unii oameni își doresc să savureze toate delicatesele culinare ale lumii din cauza acestei goliciuni și plictiseli; oriunde ar merge, sunt hotărâți să mănânce. Alții sunt hotărâți să se distreze oriunde ar merge și se distrează, mănâncă și se amuză după pofta inimii lor – totuși, odată ce au mâncat și au băut și s-au veselit, sunt mai goi decât înainte. Ce e de făcut în privința asta? De ce este imposibil de îndepărtat acest sentiment? Când oamenii sunt într-un impas, unii dintre ei încep să folosească droguri, să consume opiu, să ia ecstasy și să se stimuleze cu tot felul de lucruri materiale. Și care este rezultatul? Are vreuna dintre aceste metode vreun efect când vine vorba de rezolvarea golului oamenilor? Poate vreuna dintre ele să rezolve problemele de la rădăcini? (Nu.) De ce nu poate? Pentru că oamenii trăiesc după sentimentele lor. Ei nu înțeleg adevărul și nu știu ce dă naștere problemelor omenirii de pustiire, neliniște, nedumerire și așa mai departe și nici nu știu prin ce mijloace să le rezolve. Ei cred că, dacă se îngrijesc de bucuria trupească, iar lumea spiritului lor carnal a fost săturată și umplută, sentimentul de gol din duhul lor va dispărea. Așa funcționează oare? Adevărul este că nu. Dacă te îndepărtezi de aceste predici după ce le-ai acceptat ca doctrină, dar nu le urmezi și nu le practici deloc și dacă nu iei aceste cuvinte ale lui Dumnezeu ca bază și criteriu pentru opiniile tale despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile tale, modul tău de existență și viziunea asupra vieții nu se vor schimba niciodată. Și dacă acele lucruri nu se schimbă, înseamnă că viața ta, stilul acesteia și valoarea existenței sale nu se vor schimba niciodată. Și ce înseamnă dacă stilul și valoarea existenței vieții tale nu se vor schimba niciodată? Înseamnă că într-o zi, mai devreme sau mai târziu, doctrinele pe care le înțelegi ți se vor părea stâlpi ai spiritului; mai devreme sau mai târziu, vor fi pentru tine devize și teorii, lucruri cu care vei înnăbuși acel sentiment de gol din lumea ta lăuntrică atunci când situația o va cere. Dacă direcția și scopul urmăririi tale nu se schimbă, vei fi la fel ca acei oameni care nu au auzit niciunul dintre cuvintele lui Dumnezeu. Direcția și scopul urmăririi tale vor fi în continuare căutarea distracției, a consolării trupești. Vei încerca în continuare să îți înlături golurile și nedumerirea călătorind prin lume și cercetând mistere. Nu există nicio îndoială că vei merge atunci pe aceeași cale ca acei oameni. Ei se simt goi după ce au gustat delicatesele lumii și s-au bucurat de luxurile sale mărețe și la fel vei face și tu. Poate că vei păstra adevărata cale și cuvintele lui Dumnezeu, dar, dacă nu le urmezi și nu le practici, vei ajunge la fel ca ei, simțindu-te adesea gol, zdruncinat, plin de resentimente și inhibat, fără adevărată fericire, fără bucurie adevărată, fără libertate adevărată și, mai mult, fără pace adevărată. Iar apoi, în cele din urmă, finalul tău va fi același cu al lor.

La ce Se uită Dumnezeu când vine vorba de finalul omului? El nu Se uită câte dintre cuvintele Sale ai citit sau câte predici ai ascultat. Dumnezeu nu Se uită la aceste lucruri. El Se uită la câte adevăruri ai câștigat în urmărirea ta, câte adevăruri poți practica; El Se uită dacă, în viața ta, iei cuvintele Sale drept bază și adevărul drept criteriu pentru părerile tale despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile tale – dacă ai o astfel de experiență și mărturie. Dacă nu există o astfel de mărturie în viața ta de zi cu zi și în timp ce Îl urmezi pe Dumnezeu și niciunul dintre aceste lucruri nu se verifică deloc, atunci Dumnezeu te va considera la fel cum îi consideră pe necredincioși. Este o asemenea considerare din partea Lui sfârșitul poveștii? Nu; nici vorbă ca Dumnezeu să te considere ca atare și să lase lucrurile așa. În schimb, El va decide prin acestea finalul tău. Dumnezeu îți stabilește finalul în funcție de calea pe care mergi; El îți stabilește finalul în funcție de modul în care te desfășori în cadrul urmăririi și scopului tău, de atitudinea ta față de adevăr și dacă ai pășit sau nu pe calea urmăririi adevărului. De ce îl stabilește El în acest fel? Când o persoană care pur și simplu nu urmărește adevărul a citit cuvintele lui Dumnezeu și a auzit foarte multe dintre ele, dar tot nu Îi poate lua cuvintele drept criteriu pentru părerile sale despre oameni și lucruri, precum și pentru comportamentul și acțiunile sale, ea nu va putea fi mântuită în final. Iată cel mai important lucru: ce s-ar putea întâmpla cu astfel de oameni dacă ar rămâne? Ar putea deveni stăpâni pe toate lucrurile? Ar putea fi însoțitori ai tuturor lucrurilor în locul lui Dumnezeu? Sunt demni de vreo însărcinare? De încredere? Dacă Dumnezeu ți-ar înmâna toate lucrurile, ai face așa cum face omenirea acum, ucigând fără discernământ ființele vii pe care le-a creat Dumnezeu, risipind fără discernământ diversitatea pe care Dumnezeu a creat-o, spurcând fără discriminare diversitatea pe care a dăruit-o omenirii? Bineînțeles că ai face-o! Deci, dacă Dumnezeu ar da această lume și toate lucrurile pe mâna ta, cu ce s-ar confrunta, în cele din urmă, toate lucrurile? Ele nu ar avea un adevărat însoțitor; ar fi pângărite și risipite de către omenirea coruptă de Satana până când nu mai rămâne nimic. În cele din urmă, toate lucrurile, ființele vii dintre toate lucrurile și omenirea coruptă de Satana ar avea aceeași soartă: ar fi distruse de Dumnezeu. Asta e ceva ce Dumnezeu nu speră să vadă. Deci, dacă o astfel de persoană a auzit multe cuvinte ale lui Dumnezeu și a înțeles doar o mulțime de doctrine din cuvintele Sale și este totuși încă incapabilă să-și asume datoria de stăpân al tuturor lucrurilor sau să privească oamenii și lucrurile, să se comporte și să acționeze după cuvintele lui Dumnezeu, Dumnezeu sigur nu îi va încredința nicio chestiune, pentru că este inaptă. Dumnezeu nu dorește să vadă pentru a doua oară toate lucrurile, pe care le-a creat cu minuțiozitate, risipite și pângărite de omenirea coruptă de Satana până când nu mai rămâne nimic și nici nu dorește să vadă omenirea, pe care a gestionat-o timp de șase mii de ani, distrusă de mâinile unor astfel de oameni. Singurul lucru pe care El vrea să-l vadă este existența continuă a tuturor lucrurilor creației Sale minuțioase sub conducerea grupului de oameni care câștigă mântuirea Lui, sub grija, protecția și conducerea lui Dumnezeu, trăind în conformitate cu ordinea tuturor lucrurilor şi cu legile pe care le porunceşte Dumnezeu. Ce fel de oameni sunt, atunci, cei care pot suporta o răspundere atât de grea? Există un singur fel și sunt aceia despre care vorbesc Eu, oameni care urmăresc adevărul, ei fiind genul de oameni care pot privi oamenii și lucrurile și se pot comporta și acționa în conformitate riguroasă cu cuvintele lui Dumnezeu și cu adevărul drept criteriu. Astfel de oameni merită încredere. Modul lor de existență a apărut în întregime dintre modurile omenirii pe care a corupt-o Satana; în scopul și modalitatea urmăririi lor, în opiniile lor despre oameni și lucruri și în comportamentul și acțiunile lor, ei sunt capabili să se conformeze în totalitate cuvintelor lui Dumnezeu și pe deplin capabili să ia adevărul drept criteriu al lor. Astfel de oameni sunt cei cu adevărat potriviți să trăiască mai departe și potriviți ca toate lucrurile să le fie înmânate de către Dumnezeu. Acești oameni sunt cei care pot suporta o răspundere atât de grea precum însărcinarea dată de Dumnezeu. Cu siguranță Dumnezeu nu va înmâna toate lucrurile genului de persoană care nu urmărește adevărul. Cu siguranță El nu va înmâna toate lucrurile unor oameni care pur și simplu nu Îi ascultă cuvintele și, cu siguranță, nu va încredința nicio sarcină unor astfel de oameni. Ei nici măcar nu își pot realiza bine propriile îndatoriri, cu atât mai puțin însărcinarea dată de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu le-ar încredința toate lucrurile, ei nu ar fi deloc loiali, nici nu ar acționa conform cuvintelor Sale. Ar lucra puțin când sunt fericiți, iar când nu, ar pleca să mănânce, să bea și să se veselească. Adesea, ar fi goi și neliniştiți și neîmpliniți în inimă, fără nicio loialitate față de însărcinarea dată de Dumnezeu. Astfel de oameni nu sunt, cu siguranță, cei pe care Dumnezeu îi dorește. Deci, dacă înțelegi voia lui Dumnezeu și cunoști lipsurile omenirii corupte, precum și tipul căii pe care ar trebui să meargă omenirea coruptă, ar trebui să începi prin a urmări adevărul. Ascultă cuvintele lui Dumnezeu și pornește în direcția în care să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și acționezi în întregime conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Orientează-te spre acest scop, spre această direcție și, mai devreme sau mai târziu, va veni ziua în care Dumnezeu Își amintește și acceptă cheltuielile și plata ta. Apoi, va exista valoare în faptul că ești în viață; Dumnezeu te va aproba și nu vei mai fi o persoană obișnuită. Nu ți se cere să persiști cât Noe în construirea arcei, dar trebuie să persiști măcar pentru această viață. Vei trăi până la o sută douăzeci de ani? Nimeni nu știe, dar este suficient să spunem că aceasta nu e durata de viață a omenirii moderne. A urmări adevărul acum este mult mai ușor decât a fost a construi arca. Cât de greu a fost de construit arca, și nu existau unelte moderne atunci – a fost făcută în întregime cu puterea omului, într-un mediu nefavorabil, nu mai puțin. A durat mult, cu puțini ca ajutor. Este mult mai ușor pentru voi să urmăriți adevărul acum decât a fost construirea arcei. Mediul vostru la scară largă și condițiile la scară mică ale vieții voastre vă oferă acest avantaj și vă garantează această comoditate în ceea ce privește urmărirea adevărului.

Părtășia de astăzi al cărei subiect este „De ce trebuie omul să urmărească adevărul” a acoperit, în principal, două aspecte ale acestuia. Unul a fost o simplă părtășie din perspectiva lui Dumnezeu despre planul Său de gestionare, dorințele și aspirațiile Sale; celălalt a fost o analiză a problemelor oamenilor înșiși, din propria lor perspectivă, care a servit la explicarea necesității și importanței urmăririi adevărului. Din oricare din aceste unghiuri, urmărirea adevărului este de maximă importanță pentru om și de o urgență critică. Urmărirea adevărului, văzută din orice perspectivă, este calea și țelul în viață pe care ar trebui să-l aleagă fiecare discipol al lui Dumnezeu, oricine a auzit cuvintele Sale. Urmărirea adevărului nu ar trebui considerată un fel de ideal sau dorință și nici afirmațiile făcute despre aceasta nu ar trebui luate ca un fel de mângâiere spirituală; mai degrabă, trebuie să luăm cuvintele pe care le rostește Dumnezeu și cerințele Sale pentru om și, pe cât de pragmatic, să le transformăm în principiile și baza pentru practica lor în viața reală, astfel încât scopul vieții omului și modul său de existență să se schimbe, ceea ce, desigur, îi și face viața mai valoroasă. În acest fel, pe măsură ce urmărești adevărul, drumul pe care îl parcurgi și alegerea ta vor fi corecte, la scară mai mică – iar la scară mare, vei fi renunțat, în cele din urmă, la firea ta coruptă pentru că urmărești adevărul și vei fi mântuit. Cei care vor fi mântuiți nu sunt, așa cum îi vede Dumnezeu, doar lumina ochilor Săi ori comorile din mâna Sa și, cu atât mai puțin, doar simpli piloni ai Împărăției Sale. Binecuvântarea ce va veni la tine, un membru al viitoarei omeniri, este într-adevăr mare, de un fel nemaivăzut vreodată înainte și care nu va mai fi văzut nicicând; lucruri bune vor veni la tine, unul după altul, într-un mod pe care mintea ta nu îl poate concepe. În orice caz, ceea ce trebuie făcut acum este să stabilim scopul urmăririi adevărului. Stabilirea acestui scop nu este menită să rezolve golurile lumii tale spirituale, nici nu e menită să înlăture refularea și indignarea sau incertitudinea și nedumerirea din adâncul inimii tale. Nu e pentru asta. În schimb, are menirea de a servi drept scop real și autentic în direcția căruia cineva se poate comporta și acționa. Este la fel de simplu precum sună. E simplu, nu credeți? Nu îndrăzniți să spuneți asta, dar adevărul e că este destul de simplu – se rezumă la faptul dacă o persoană are sau nu hotărârea de a urmări adevărul. Dacă ai cu adevărat această hotărâre, ce adevăr există care să nu aibă o cale specifică de practică? Toate au căi, nu-i așa? (Da, au.) A avea o bază specifică pentru practica adevărului, în oricare dintre tărâmurile sale și a avea principii specifice de practică pentru orice proiect din lucrare – acest scop este realizabil de către cei care au cu adevărat hotărâre. Unii ar putea spune: „Încă nu știu cum să practic atunci când întâmpin probleme.” Asta pentru că nu reușești să cauți. Dacă ai căuta, ai avea o cale. Există o vorbă, nu-i așa? Se spune: „Căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide!” (Matei 7:7). Ai căutat? Ai bătut? Ai contemplat adevărul în timp ce ai citit cuvintele lui Dumnezeu? Dacă depui efort în această contemplare, vei putea înțelege totul. Tot adevărul este în cuvintele lui Dumnezeu; e nevoie doar ca tu să îl citești și să-l contempli. Nu fi inactiv; fii foarte atent. În problemele pe care nu le poți rezolva singur, trebuie să te rogi la Dumnezeu și va fi nevoie să cauți adevărul pentru un timp, iar uneori, va fi nevoie să ai răbdare și să-L aștepți pe Dumnezeu, la vremea Lui. Dacă Dumnezeu îți rânduiește un mediu și, în acesta, îți dezvăluie totul și luminează pentru tine un pasaj din cuvintele Sale, aducând claritate inimii tale, iar tu ai principii specifice pentru practică, nu vei fi înțeles în acest fel? Deci, urmărirea adevărului nu este un lucru atât de abstract, nici nu este atât de greu. Fie din viața ta de zi cu zi, fie din datoria ta, fie din lucrarea bisericii, fie din interacțiunile tale cu ceilalți, așa cum sunt văzute din orice unghi, tu poți să cauți adevărul pentru a indica direcția și criteriile de practică. Nu e greu deloc. Este mult mai ușor pentru om să creadă în Dumnezeu acum decât era în trecut, pentru că există atât de multe cuvinte ale lui Dumnezeu, iar voi ascultați atât de multe predici și există atât de multă părtășie asupra fiecărui aspect al adevărului. Dacă cineva înțelege chestiunile spirituale și are calibru, va fi înțeles deja. Numai cei cărora le lipsește înțelegerea spirituală și au un calibru teribil sunt cei care spun mereu că nu înțeleg cutare sau cutare lucru și că niciodată nu pot vedea limpede lucrurile. Se încurcă de îndată ce li se întâmplă ceva; părtășia asupra adevărului îi lămurește, dar, după o vreme, sunt din nou derutați. Acest lucru e cauzat de faptul că își pierd zilele fără o grijă pe lume. Sunt efectiv prea leneși și nu caută. Lucrurile vor fi ușor de înțeles dacă-ți dorești să cauți și să citești mai mult din cuvintele pertinente ale lui Dumnezeu, deoarece toate acele cuvinte sunt într-un limbaj comun care este ușor de înțeles. Orice persoană normală le poate înțelege, cu excepția deficienților mintal. Aceste cuvinte precizează clar multe chestiuni și îți spun totul. Cu excepția cazului în care nu vezi urmărirea adevărului ca pe un lucru mare, dacă-ți dorești cu adevărat să obții adevărul și să consideri urmărirea lui ca fiind cel mai important lucru din viață, atunci nimic nu te poate împiedica sau reține să înțelegi și să practici adevărul.

Cel mai simplu precept în urmărirea adevărului este că trebuie să înțelegi de la Dumnezeu și să te supui în toate lucrurile. Aceasta este o parte. Cealaltă parte este că, în datoria ta și în ceea ce ai de făcut și, mai presus de asta, în însărcinarea dată de Dumnezeu și obligația ta, precum și în lucrarea importantă care e în afara datoriei tale, dar pe care e nevoie să o faci, lucrarea care este rânduită pentru tine și pe care ești chemat pe nume să o faci, ar trebui să plătești prețul, oricât de dificil ar fi. Chiar dacă e nevoie să te dedici pe deplin, chiar dacă persecuția s-ar ivi amenințător și chiar dacă ar fi să-ți pună viața în pericol, nu trebuie să-ți reproșezi costul, ci să-ți oferi loialitatea și să te supui până la moarte. Așa se manifestă în realitate urmărirea adevărului, cheltuiala ei reală și practica ei reală. Este greu? (Nu.) Îmi plac oamenii care spun că nu este greu, pentru că au inimi care sunt dornice să caute adevărul, care sunt hotărâte și credincioase – există putere în inimile lor, așa că nimic din ceea ce se abate asupra lor nu este dificil. Dar, dacă oamenilor le lipsește încrederea, dacă se îndoiesc de ei înșiși, așa cum spun adesea oamenii, atunci totul s-a terminat pentru ei. Dacă o persoană este la fel de inutilă ca o grămadă de noroi, nemotivată să facă ceva productiv, dar se însuflețește când vine vorba de a mânca, a bea și a se veseli și dacă devine negativă atunci când se confruntă cu dificultăți și îi lipsește entuziasmul, fără chiar și un minim de motivație, când vine vorba să aibă părtășie despre adevăr, ce fel de persoană este? E cineva care nu iubește adevărul. Dacă omului i s-ar fi cerut să urmărească adevărul în Epoca Harului sau în Epoca Legii, ar fi fost o mare provocare pentru el. Nu ar fi fost ușor, deoarece condițiile de atunci ale omenirii erau diferite, la fel și standardele cerințelor lui Dumnezeu de la ea. Așadar, în epocile trecute, nu erau mulți oameni capabili să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să I se supună, cu excepția unor oameni de seamă precum Noe, Avraam, Iov și Petru. Dar Dumnezeu nu i-a învinuit pe oamenii acelor două epoci, pentru că El nu le spusese cum să atingă standardele mântuirii. În această etapă a lucrării din epoca de pe urmă, Dumnezeu le spune clar oamenilor fiecare aspect al adevărurilor pe care trebuie să le practice. Dacă oamenii tot nu le practică și tot nu pot îndeplini cerințele lui Dumnezeu, nu este vina lui Dumnezeu; este o chestiune legată de faptul că omul nu iubește adevărul și îi este lehamite de el. Așadar, ca oamenii să urmărească adevărul în acest moment, momentul urmăririi adevărul, nu este o provocare pentru ei – de fapt, este ceva de care sunt capabili. Într-o privință, acest lucru se datorează faptului că totul este propice pentru asta; în alta, este deoarece condițiile și temelia oamenilor sunt suficiente pentru ca aceștia să urmărească adevărul. Dacă cineva nu reușește să câștige adevărul în cele din urmă, este pentru că problemele sale sunt pur și simplu prea grave. O astfel de persoană merită orice pedeapsă ar suferi, orice final ar primi, orice moarte ar avea. Nu merită nicio milă. Pentru Dumnezeu, nu există termeni precum milă sau compasiune pentru oameni. El determină finalul pe care ar trebui să-l aibă cineva pe baza cerințelor Sale de la om, a firilor Sale și a ordinii și regulilor pe care le-a stabilit; și, întrucât o anumită performanță duce la un anumit final, viața curentă a unei persoane și viața sa viitoare sunt decise în acest fel. E la fel de simplu precum pare. Nu contează câți vor supraviețui până la urmă sau câți vor fi pedepsiți. Lui Dumnezeu nu-I pasă de asta. Ce ați înțeles din aceste cuvinte? Ce informații vă transmit ele? Știți? Lăsați-Mă să văd dacă sunteți suficient de inteligenți și de descurcăreți pentru a răspunde. Dacă nu sunteți, v-aș evalua cu un singur cuvânt – proști. De ce zic că sunteți proști? Vă voi spune. Am spus că lui Dumnezeu nu-I pasă câți oameni vor supraviețui sau câți vor întâmpina distrugerea și pedeapsa în cele din urmă. Ce vă spune asta? Vă spune că Dumnezeu nu a rânduit un număr stabilit de oameni. Poți lupta pentru asta, dar, cine supraviețuiește sau este pedepsit în cele din urmă, fie că ești tu, altcineva sau vreun grup, nu face parte dintr-un număr pe care Dumnezeu l-a stabilit deja. Dumnezeu lucrează și vorbește așa cum face acum. El tratează fiecare persoană în mod corect și oferă fiecăruia o oportunitate vastă. El îți oferă o oportunitate vastă și har din belșug și o măsură amplă a cuvintelor Sale, a lucrării Sale, a milei și toleranței Sale. El este corect cu fiecare persoană. Dacă poți urmări adevărul și ești pe calea de a-L urma pe Dumnezeu și poți accepta adevărul, oricât de multe greutăți înduri sau oricât de multe provocări înfrunți și dacă firea ta coruptă este curățită, vei fi mântuit. Dacă poți să fii martor pentru Dumnezeu și să devii o ființă creată demnă, un stăpân demn al tuturor lucrurilor, vei supraviețui. Dacă vei supraviețui, nu va fi pentru că ai o soartă bună; mai degrabă, se va datora propriilor tale cheltuieli și eforturi și propriei urmăriri. Va fi ceea ce meriți și ceva la care ai dreptul. Nu vei avea nevoie ca Dumnezeu să îți dea ceva în plus. Dumnezeu nu îți oferă îndrumare și instruire suplimentară; El nu îți spune cuvinte în plus și nu îți face favoruri speciale. El nu face aceste lucruri. Este supraviețuirea celui mai apt, la fel ca în natură. Fiecare animal dă naștere progeniturilor sale, indiferent de numărul în care se nasc și mor, conform ordinii și regulilor pe care le-a stabilit Dumnezeu. Cei care pot supraviețui fac asta, iar cei care nu pot trăi, mor și apoi se nasc alții. Oricât de mulți dintre ei ar putea supraviețui după aceea, atât de mulți sunt. Într-un an rău, niciunul nu supraviețuiește; într-un an bun, supraviețuiesc mai mulți. Toate lucrurile mențin un echilibru, până la urmă. Așadar, cum tratează Dumnezeu omenirea pe care El a creat-o? Atitudinea lui Dumnezeu este aceeași. Așa oferă El în mod corect fiecărei persoane oportunitatea sa și așa vorbește fiecărei persoane, public și nerăsplătit. El este milostiv cu fiecare persoană și ridică fiecare persoană; conduce, îngrijește și veghează fiecare persoană. Dacă, în cele din urmă, supraviețuiești urmărind adevărul și îndeplinești standardele cerințelor lui Dumnezeu, vei fi reușit. Totuși, dacă îți pierzi mereu vremea în mod confuz, crezându-te sortit eșecului, mereu predispus la exagerare, neștiind ce să faci, trăind mereu după sentimentele tale, fără să urmărești adevărul sau să mergi pe calea corectă, nu vei câștiga nimic până la urmă. Dacă dorești să îți irosești mereu zilele, ignorând lucrarea pe care o face Dumnezeu asupra ta, fără să-ți pese câtuși de puțin că te conduce sau că îți oferă oportunități și disciplină, luminare și sprijin, El va vedea că ești un nesăbuit amorțit și te va ignora. Dumnezeu va lucra asupra ta în ziua în care vei urmări adevărul. El nu-Și amintește fărădelegile tale. Dacă nu urmărești adevărul, Dumnezeu nu te va sili și nu te va târî cu forța. Dacă urmărești, vei câștiga; dacă nu o faci, nu vei câștiga. Oamenii pot urmări sau nu adevărul după bunul plac. E decizia lor. Când lucrarea lui Dumnezeu va ajunge la sfârșit, El îți va cere foaia cu răspunsuri și te va evalua după standardele adevărului. Dacă nu ai nicio mărturie, trebuie să fii alungat; nu vei putea supraviețui. Vei spune: „Am îndeplinit atât de multe îndatoriri și am făcut atât de multe servicii. Am sacrificat foarte mult și am plătit mult!” Iar Dumnezeu va spune: „Dar ai urmărit adevărul?” Tu te vei gândi bine și va părea că, în cei douăzeci, treizeci, patruzeci sau cincizeci de ani de credință în Dumnezeu, nu ai urmărit adevărul. Dumnezeu va spune: „Tu însuți spui că nu ai urmărit adevărul. Gata cu tine, atunci. Du-te unde vrei.” Vei zice: „Nu crede Dumnezeu că e păcat să fi mântuit o persoană mai puțin decât ar fi trebuit, să fie lipsit de un stăpân al tuturor lucrurilor?” În acest moment, I S-ar mai face milă lui Dumnezeu? Dumnezeu a avut destulă răbdare; a așteptat destul. Așteptările Lui de la tine și-au urmat cursul; Își va fi pierdut speranța în tine și nu-ți va mai acorda atenție. El nu va vărsa nicio lacrimă pentru tine și nu va mai simți durere și suferință din cauza ta. De ce? Deoarece finalul tuturor lucrurilor își va fi urmat cursul, iar lucrarea lui Dumnezeu va ajunge la sfârșit, planul Său de gestionare se va încheia și El Se va odihni. Dumnezeu nu va fi fericit pentru vreo persoană, nici nu va fi îndurerat, nici nu va jeli, nici nu va plânge pentru cineva. Desigur, nici nu Se va veseli și nu Se va bucura că cineva supraviețuiește sau poate deveni stăpân al tuturor lucrurilor. De ce? Dumnezeu a sacrificat prea mult, pentru prea mult timp, pentru această umanitate și trebuie să Se odihnească. El trebuie să închidă cartea despre cei șase mii de ani ai planului Său de gestionare și nu-i va mai acorda nicio atenție, nu va mai plănui nimic, nu va mai spune niciun cuvânt și nu va mai face vreo lucrare asupra omului. El va înmâna lucrarea viitoare și zilele care vor veni stăpânilor epocii viitoare. Atunci, ce anume vă spun Eu? Vă spun asta: întrucât știți acum câți oameni vor rămâne în cele din urmă și cine va fi capabil de acest lucru, fiecare dintre voi se poate strădui în acest sens, iar singura cale pentru a face asta este urmărirea adevărului. Nu-ți irosi zilele; dacă ești confuz, nu va funcționa. Dacă vine o zi în care Dumnezeu nu-Și mai aduce aminte de nimic din ce ai plătit și în care nu-I mai pasă de calea pe care mergi, nici care va fi finalul tău, atunci, în acea zi, finalul tău va fi cu adevărat stabilit. Ce trebuie să faceți acum? Trebuie să profitați de prezent, în timp ce inima lui Dumnezeu încă se chinuie pentru omenire, în timp ce El încă face planuri pentru omenire, încă Se întristează și Se îngrijorează pentru fiecare mișcare și gest uman. Oamenii trebuie să facă alegerea lor, cât mai curând posibil. Stabilește scopul și direcția urmăririi tale; nu aștepta până vor fi venit zilele odihnei lui Dumnezeu pentru a-ți face planuri. Dacă nu simți cu adevărat regret, remușcare, durere și tânguire până atunci, totul va fi sosit prea târziu. Nimeni nu te va putea mântui, nici Dumnezeu nu o va face. Asta deoarece, atunci când va veni timpul, momentul în care planul lui Dumnezeu se va termina cu adevărat, iar El va pune ultimul semn și va închide cartea despre planul Său, El nu va mai lucra. Dumnezeu are nevoie de odihnă; trebuie să savureze roadele născute din planul Său de gestionare de șase mii de ani și să Se bucure de însoțirea tuturor lucrurilor, pentru El, de către oamenii care rămân. Lucrul de care vrea Dumnezeu să Se bucure este să-i vadă pe oamenii care rămân conducând toate lucrurile conform regulilor și reglementărilor pe care El le-a stabilit, în conformitate cu ordinea pe care a creat-o pentru anotimpuri și pentru toate lucrurile și pentru omenire, fără a încălca vreun lucru pe care El îl vrea sau vreun lucru pe care îl dorește. Dumnezeu vrea să Se bucure de odihna Sa; vrea să Se bucure de confortul Său, fără să-Și mai facă griji în legătură cu omenirea sau să lucreze de dragul ei. Înțelegeți asta? (Da.) Acea zi va sosi în curând aici. Dacă am vorbi despre longevitatea umană în vremea lui Adam și a Evei, oamenilor ar mai putea să le rămână secole, iar timpul rămas ar fi foarte lung. Priviți cât de mult i-a luat lui Noe să construiască arca. Cred că sunt chiar puțini oameni astăzi care vor trăi până la mai mult de o sută de ani și, chiar dacă trăiești până la nouăzeci sau o sută de ani, câte decenii îți mai rămân? Nu sunt multe. Chiar dacă astăzi ai douăzeci de ani și poți trăi până la nouăzeci de ani, deci vei mai trăi încă șaptezeci de ani, tot e mai puțin timp decât i-a luat lui Noe să construiască arca. Pentru Dumnezeu, șase mii de ani reprezintă o clipită, iar ceea ce pentru om înseamnă şaizeci, optzeci sau o sută de ani, pentru Dumnezeu reprezintă câteva secunde – cel mult câteva minute; o clipită. Chiar și oamenii care nu merg pe calea corectă și nu urmăresc adevărul spun adesea: „Viața e scurtă: într-o clipită, suntem bătrâni; într-o clipită, casa se umple de copii și nepoți; într-o clipită, viețile noastre și-au urmat cursul.” Așadar, ce se întâmplă în cazul în care chiar urmărești adevărul? Pentru tine, timpul este și mai presant. Oamenii care nu urmăresc adevărul și trăiesc într-o lume a zădărniciei își irosesc zilele și simt cu toții că timpul trece foarte repede. Ce se întâmplă în cazul în care chiar urmărești adevărul? Orice mediu, orice persoană, eveniment sau lucru din rânduiala lui Dumnezeu reprezintă un lucru adecvat pe care să-l experimentezi pentru o vreme – și numai după mult timp vei dobândi doar acel puțin de cunoaştere, înțelegere și experienţă. Nu este ușor. Când ai cu adevărat acea cunoaştere și acea experiență, îți vei da seama: „Ah! Omul nu câștigă mare lucru dintr-o viață întreagă de căutare a adevărului!” Sunt mulți oameni acum care scriu eseuri despre mărturia lor experiențială, iar Eu văd că unii care au crezut în Dumnezeu timp de douăzeci sau treizeci de ani scriu doar despre eșecurile și căderile lor de acum zece sau douăzeci de ani. Ei își doresc să scrie despre ceva recent și despre intrarea lor în viața actuală, dar nu au nimic. Experiența lor este jalnic de redusă. În scrierea eseurilor de mărturie experiențială, unii oameni trebuie să-și aducă aminte eșecurile și căderile din trecut, iar cei cu puține amintiri au nevoie de ajutorul altora pentru a și le aminti. Acel puțin este tot ce au câștigat în cei zece, douăzeci, chiar și treizeci de ani de credință în Dumnezeu și este o muncă grea să îl noteze. Unele eseuri sunt chiar dezarticulate, părțile lor dezarticulate fiind forțate laolaltă cu fantezie. Acestea, de fapt, nici măcar nu contează ca experiență de viață; nu au nimic de-a face cu viața. Atât de jalnic este omul când nu urmărește adevărul, nu-i așa? (Așa este.) Așa stau lucrurile. Sper ca niciunul dintre voi să nu ajungă în ziua aceea când lucrarea lui Dumnezeu se va fi încheiat și tu, pocăit față de El, să cazi în genunchi și să spui: „Mă cunosc acum! Știu cum să urmăresc adevărul acum!” Prea târziu! Dumnezeu nu îți va acorda nicio atenție; nu-I va mai păsa dacă ești cineva care urmărește adevărul sau ce fel de fire coruptă ai sau ce fel de atitudine ai față de El, nici nu Îi va păsa cât de profund ai fost corupt de Satana sau ce fel de persoană ești. Când se va întâmpla asta, nu vei fi înghețat până în inimă? (Ba da.) Imaginează-ți acum: dacă acel moment ar veni cu adevărat, ai fi trist? (Da.) De ce ai fi trist? Implicația este că nu ai mai primi niciodată o altă șansă. Nu ai mai auzi niciodată cuvintele lui Dumnezeu și Dumnezeu nu Și-ar mai face niciodată griji pentru tine; nu vei mai fi niciodată cineva care să-L preocupe sau o ființă a creației Lui. Nu ai avea nicio relație cu El. Ce înfricoșător e gândul la asta. Dacă îți poți imagina asta acum și totuși, va veni ziua în care vei ajunge într-un astfel de punct, nu vei fi uluit? Va fi exact așa cum spune Biblia: când va veni vremea aceea, oamenii își vor bate pieptul și spatele, plângând, scrâșnind din dinți, cu un asemenea plâns ca și cum ar putea fi moartea lor. Și plânsul de moarte va fi inutil – totul va fi prea târziu! Dumnezeu nu va mai fi Dumnezeul tău, iar tu nu vei mai fi o ființă a creației lui Dumnezeu. Nu vei avea nicio relație cu El; El nu te va vrea. Felul tău de a fi nu va mai avea nimic de-a face cu Dumnezeu. Nu vei mai fi în inima Lui și El nu Își va mai face griji pentru tine. Nu vei fi ajuns atunci la capătul căii tale de credință în Dumnezeu? (Ba da.) De aceea, dacă ești în stare să-ți imaginezi că poate exista un moment în care Dumnezeu te detestă și te respinge, ar trebui să prețuiești prezentul. Dumnezeu poate să te mustre sau să te judece ori să te trateze și să te emondeze; El poate chiar să te blesteme și să te certe mult. Toate acestea merită prețuite: Dumnezeu, cel puțin, încă te recunoaște ca ființă a creației Sale și încă mai are așteptări de la tine, iar tu, cel puțin, încă ești în inima Lui și El este încă dispus să te certe și să te blesteme; înseamnă că, în inima Lui, El încă își face griji pentru tine. Această grijă nu e ceva pentru care cineva își poate da viața în schimb. Acum, nu fiți proști! Înțelegeți? (Da.) Dacă da, nu sunteți cu adevărat proști; vă prefaceți, nu? Sper că nu sunteți cu adevărat proști. Dacă ați înțeles aceste lucruri, nu vă irosiți zilele. Urmărirea adevărului este o mare problemă a vieții umane. Nicio altă chestiune nu este la fel de importantă ca urmărirea adevărului și nicio altă chestiune nu depășește, ca valoare, obținerea adevărului. A fost ușor să-L urmezi pe Dumnezeu până astăzi? Grăbește-te și fă din urmărirea adevărului o chestiune importantă! Această etapă a lucrării din zilele de pe urmă este cea mai importantă etapă a lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor în planul Său de gestionare de șase mii de ani. Urmărirea adevărului este cea mai mare așteptare pe care Dumnezeu o are de la aleșii Săi. El speră ca oamenii să meargă pe calea corectă, care este urmărirea adevărului. Nu-L dezamăgi pe Dumnezeu, nu-L decepționa și nu-L face să te îndepărteze din inima Lui când vine momentul final și să nu Își mai facă griji pentru tine. Nici măcar nu ar avea ură pentru tine. Nu lăsa să se ajungă la asta. Înțelegi? (Da.)

Care a fost subiectul părtășiei noastre astăzi? (De ce trebuie omul să urmărească adevărul.) De ce trebuie omul să urmărească adevărul – este un subiect cam greu, nu-i așa? De ce este greu? Deoarece este important. Pentru viitorul fiecărei persoane, pentru viața fiecărei persoane și pentru modul în care fiecare persoană va exista în următoarea epocă, este de cea mai mare importanță. Așadar, sper că veți asculta de câteva ori discuția de astăzi pe această temă, pentru a-i adânci puțin impresia asupra voastră. Indiferent dacă ai urmărit adevărul în trecut și indiferent dacă ești dornic să urmărești adevărul, străduiește-te, de la părtășia de astăzi pe subiectul „De ce trebuie omul să urmărească adevărul” și mai departe, să iei hotărârea și să-ți întărești voința de a alege să urmărești adevărul. Este cea mai bună alegere. Poți să faci asta? (Da.) Minunat. Am avut părtășie astăzi despre motivul pentru care omul trebuie să urmărească adevărul. Următorul nostru subiect de părtășie este cum să urmărești adevărul. Acum că v-am spus care este, chibzuiți asupra lui și vedeți ce cunoștințe aveți despre acest subiect în inima voastră. Previzualizați-l puțin mai întâi. Asta încheie părtășia de astăzi.

3 septembrie 2022