Ultima dată, am avut părtășie cu privire la patru afirmații ale culturii tradiționale, despre conduita morală. Spuneți-Mi care erau. („O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință,” „Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți,” „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” și „Când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o.”) Aveți o înțelegere clară cu privire la ce parte a fiecărei afirmații ar trebui disecată și înțeleasă? Toate afirmațiile din cultura tradițională sunt strâns legate de viețile reale ale oamenilor și de felul în care aceștia ar trebui să se poarte. Nu există nicio îndoială că aceste afirmații ale culturii tradiționale au o anumită influență asupra vieților reale ale oamenilor și a felului în care se poartă aceștia. Principiile cuvintelor, acțiunilor și comportamentului oamenilor în viața reală sunt, în esență, derivate din aceste afirmații și puncte de vedere ale culturii tradiționale. În mod clar, influența culturii tradiționale și îndoctrinarea oamenilor prin aceasta sunt destul de profunde. După ce am terminat părtășia de la ultima adunare, ați practicat în continuare contemplarea și părtășia între voi? (Am avut părtășie și am înțeles puțin din aceste afirmații privind conduita morală, putând să ne modificăm într-o oarecare măsură opiniile și perspectivele asupra acestui gen de lucruri, dar încă nu avem o înțelegere completă a acestora.) Parte din obținerea unei înțelegeri complete presupune să vă bazați înțelegerea pe lucrurile despre care am avut Eu părtășie; cealaltă parte este că trebuie să înțelegeți din perspectiva punctelor de vedere pe care le aveți în viața reală, precum și a gândurilor și acțiunilor care au loc atunci când vi se întâmplă ceva. A asculta doar predici nu este nici pe departe suficient. Scopul ascultării predicilor este să puteți recunoaște lucrurile negative în viața reală, să le puteți distinge mai corect, iar apoi, să puteți percepe lucrurile pozitive și să aveți o înțelegere pură a acestora, astfel încât cuvintele lui Dumnezeu să devină criteriile conform cărora să acționați și să vă comportați în viața reală. Într-un sens, exercitarea discernământului cu privire la aceste lucruri negative are un efect rectificator asupra purtării și conduitei oamenilor, în măsura în care poate corecta ideile, punctele de vedere și atitudinile greșite ale oamenilor față de evenimente și lucruri; în plus, în rolul său pozitiv, poate face oamenii să adopte moduri și metode corecte, precum și principii de practică precise când vine vorba de opiniile lor despre oameni și lucruri și în comportamentul și acțiunile lor. Acesta este scopul și efectul intenționat al părtășiei despre aceste afirmații privind conduita morală și al disecării acestora.

Am avut deja de două ori părtășie despre afirmații privind conduita morală în cultura tradițională chineză, care sunt, în esență, cerințe legate de conduita morală a oamenilor care s-a manifestat într-un context social extins. La nivel individual, aceste afirmații pot restricționa și reglementa comportamentul oamenilor într-o anumită măsură; dintr-o perspectivă mai largă, ele au fost menite să creeze o moralitate socială bună și, firește, să le permită conducătorilor să-i guverneze mai bine pe oameni. Dacă oamenii au propriile idei, pot să gândească liber și își caută propriile standarde morale de comportament, sau dacă pot să-și exprime propriile opinii, să trăiască după propriile idei, să se comporte cum consideră potrivit și să-și adopte propriul modul de a privi lucrurile, oamenii, societatea lor și țara în care trăiesc, cu siguranță nu este un lucru bun sau un semn bun pentru conducători, fiindcă le amenință în mod direct poziția dominatoare. Pe scurt, aceste afirmații privind conduita morală au fost, în esență, propuse de așa-zișii moraliști, gânditori și educatori, ca mod de a-i mulțumi și a le face pe plac conducătorilor, pentru a arăta că ar putea folosi aceste gânduri și teorii, precum și propria reputație și propriul prestigiu, pentru a-i servi pe conducători. În esență, aceasta este natura tuturor afirmațiilor privind conduita morală despre care am avut părtășie; nu aveau alt scop în afară de a limita gândurile, conduita morală și opiniile oamenilor despre lucruri până la o scară morală pe care oamenii au considerat-o mai bună, mai pozitivă și mai nobilă, pentru a reduce conflictele dintre oameni, a aduce armonie în interacțiunile dintre ei și a genera liniște, favorizând stăpânirea conducătorilor asupra oamenilor și, în plus, consolidând statutul clasei conducătoare și întreținând armonia și stabilitatea socială. Astfel, acești oameni care au propus standarde de conduite morale au obținut tot ce și-au dorit, și anume să fie apreciați și repartizați în funcții importante de către clasa conducătoare. Acesta era exact parcursul profesional la care aspirau și sperau și, chiar dacă nu puteau fi funcționari de rang înalt, cel puțin aveau să fie comemorați de multe generații viitoare și să intre în istorie. Gândiți-vă ‒ care dintre oamenii care au propus aceste afirmații privind conduita morală nu este venerat de către această societate? Care dintre ei nu este admirat de omenire? Chiar și în prezent, printre chinezi, acești așa-ziși gânditori, educatori și moraliști, precum Confucius, Mencius, Lao-Zi, Han Feizi și alții asemenea, continuă să fie îndrăgiți, foarte apreciați și venerați. Desigur, am enumerat un număr limitat de afirmații privind conduita morală, iar exemplele date sunt doar câteva dintre cele mai reprezentative. Cu toate că aceste afirmații privind conduita morală provin de la mulți oameni, ideile și punctele de vedere promovate de către aceste așa-zise somități corespund perfect dorinței conducătorilor și a clasei conducătoare și toate conceptele de guvernare și ideile lor centrale sunt la fel: să formuleze anumite norme morale de comportament și acțiuni pe care ființele umane să le urmeze, astfel încât să se comporte frumos, să-și aducă pașnic contribuția în societate și în țara lor și să trăiască pașnic printre semenii lor – în esență, asta este tot. Ideile și punctele lor de vedere au același scop, indiferent de dinastia sau persoana de la care au provenit aceste afirmații despre conduita morală: de a servi clasa conducătoare și de a induce în eroare și a controla omenirea.

Deja am avut părtășie despre opt afirmații privind conduita morală. Natura acestor opt afirmații este în esență cerința ca oamenii să renunțe la propriile dorințe egoiste și la voia proprie și, în schimb, să servească societatea, omenirea și propria lor țară și să atingă altruismul. De exemplu, indiferent cărui grup îi sunt propuse afirmații despre conduita morală, precum: „Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți,” „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” și „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, toate necesită ca oamenii să practice autocontrolul – controlul asupra propriilor dorințe și conduite imorale ‒ și să aibă puncte de vedere ideologice și morale favorabile. Indiferent cât de mult influențează aceste afirmații omenirea și dacă acea influență este pozitivă sau negativă, scopul acestor așa-ziși moraliști era, pe scurt, să restricționeze și să reglementeze conduita morală a oamenilor, promovând aceste afirmații, astfel încât oamenii să aibă un cod de bază pentru felul în care ar trebui să se comporte și să acționeze, cum ar trebui să privească oamenii și lucrurile și cum ar trebui să-și perceapă societatea și țara. Privind partea pozitivă, invenția acestor afirmații despre conduita morală a jucat, într-o anumită măsură, un rol în restricționarea și reglementarea conduitei morale a omenirii. Dar, privind faptele obiective, ea a convins oamenii să accepte unele gânduri și puncte de vedere nesincere șt pretențioase, făcând-i pe cei care sunt influențați și îndoctrinați de cultura tradițională mai insidioși, mai vicleni, mai pricepuți la a se preface și mai limitați în gândire. Din cauza influenței și îndoctrinării culturii tradiționale, oamenii au adoptat treptat acele opinii și afirmații greșite ale culturii tradiționale ca fiind lucruri pozitive și venerează ca pe sfinți aceste somități și aceste persoane importante care induc oamenii în eroare. Când oamenii sunt induși în eroare, mințile lor devin confuze, amorțite și încețoșate. Ei nu știu ce este umanitatea normală sau ce ar trebui să urmărească sau la ce ar trebui să adere oamenii cu umanitate normală. Nu știu cum ar trebui să trăiască oamenii în această lume sau ce fel de mod sau reguli de existență ar trebui să adopte, cu atât mai puțin care este scopul adecvat al unei existențe umane. Din cauza influenței, a îndoctrinării și chiar a limitării culturii tradiționale, lucrurile pozitive, cerințele și regulile de la Dumnezeu au fost suprimate. În acest sens, diversele afirmații despre conduita morală în cultura tradițională au indus în eroare, în mare măsură, și au influențat profund gândirea oamenilor, limitându-le gândurile și abătându-i departe de calea corectă în viață și tot mai departe de cerințele lui Dumnezeu. Prin urmare, cu cât ești mai profund influențat de diversele idei și puncte de vedere despre conduita morală din cultura tradițională și cu cât ți se inoculează acestea mai mult timp, cu atât te îndepărtezi mai mult de gândurile, aspirațiile, țelul ce trebuie urmărit și regulile de existență pe care ar trebui să le aibă oamenii cu umanitate normală și cu atât te îndepărtezi mai mult de standardul pe care-L pretinde Dumnezeu oamenilor. După ce au fost infectați, îndoctrinați și li s-au inoculat aceste idei din cultura tradițională, oamenii le adoptă drept coduri, considerându-le chiar adevăruri și criterii pentru a privi oamenii și lucrurile și pentru a se comporta și a acționa. Oamenii nu se mai gândesc la aceste lucruri, nu se mai întreabă dacă sunt sau nu corecte și nici nu merg mai departe de diversele afirmații ale culturii tradiționale privind bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea pentru a se gândi la cum ar trebui să trăiască. Oamenii nu știu asta și nici nu se gândesc la asta. De ce nu se gândesc la asta? Fiindcă gândurile oamenilor au fost umplute și ocupate de aceste scrieri morale care predică bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea. Chiar dacă mulți oameni cred în Dumnezeul adevărat și citesc Biblia, ei tot confundă cuvintele lui Dumnezeu și adevărul cu numeroasele afirmații despre conduita morală, care își au originea în bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate. Unii oameni chiar consideră multe dintre aceste afirmații ale culturii tradiționale ca fiind scrieri despre lucruri pozitive și le prezintă drept adevărul, predicându-le și promovându-le ca atare și chiar mergând atât de departe încât să le citeze, ca mod de a-i instrui pe alții. Aceasta este o problemă foarte gravă; e ceva ce Dumnezeu nu vrea să vadă, ceva ce Îl dezgustă. Așadar, pot toți cei care acceptă lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu să vadă dincolo de lucrurile din cultura tradițională și să le discearnă clar? Nu neapărat. Sigur există unii oameni care rămân destul de adulatori și aprobatori față de lucrurile din cultura tradițională. Dacă aceste otrăvuri satanice nu sunt îndepărtate total, oamenilor le va fi greu să înțeleagă și să obțină adevărul. Aleșii lui Dumnezeu trebuie să intuiască un lucru: cuvântul lui Dumnezeu este cuvântul lui Dumnezeu, adevărul este adevărul, iar cuvintele oamenilor sunt cuvintele oamenilor. Bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea sunt cuvinte ale oamenilor, iar cultura tradițională este formată din cuvinte ale oamenilor. Cuvintele oamenilor nu sunt și nu vor deveni niciodată adevărul. Aceasta este realitatea. Indiferent cât de mult se identifică oamenii cu bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea în gândurile și opiniile lor, acele lucruri nu pot înlocui cuvintele lui Dumnezeu; indiferent cât de corecte s-au dovedit și confirmat a fi aceste valori, de-a lungul miilor de ani de existență umană, ele nu pot să devină cuvintele lui Dumnezeu și nici să le înlocuiască, cu atât mai puțin să fie confundate cu ele. Chiar dacă afirmațiile privind bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea corespund conștiinței și rațiunii oamenilor, ele nu sunt cuvintele lui Dumnezeu, nici nu pot înlocui cuvintele Lui și cu atât mai puțin pot fi numite adevărul. Afirmațiile și cerințele privind bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea din cultura tradițională servesc doar societății și clasei conducătoare. Aceste afirmații și cerințe sunt menite doar să restricționeze și să reglementeze comportamentul oamenilor, în scopul de a obține o moralitate socială mai bună, una care determină stabilizarea puterii clasei conducătoare. În mod firesc, indiferent cât de bine respecți valorile: bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate, nu vei fi capabil să înțelegi adevărul și să asculți de Dumnezeu și, în cele din urmă, nici nu vei deveni o ființă creată acceptabilă. Indiferent cât de bine respecți aceste lucruri, dacă nu înțelegi adevărul, nu îți poți face datoria la un standard acceptabil. Atunci, ce vei fi în ochii lui Dumnezeu? Vei fi tot un necredincios și-i vei aparține Satanei. Oare un om de o calitate morală aparent excepțională și cu o etică aparent nobilă are conștiința și rațiunea umanității normale? Poate el să accepte în mod autentic adevărul? Poate să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze? Categoric nu! Fiindcă ce venerează el este Satana, diavolii, falșii sfinți și falsele fețe bisericești. În străfundul inimii și ființei lui, îi este lehamite de adevăr și-l urăște. Prin urmare, trebuie să fie un om care I se împotrivește lui Dumnezeu și care este dușmanul Lui. Cei care îl venerează pe diavolul Satana sunt oamenii cei mai aroganți, mai plini de sine și mai iraționali ‒ sunt degenerații omenirii, plini până în măduva oaselor de otravă satanică, de erezii și de sofisme satanice. De îndată ce zăresc cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, li se înroșesc ochii și spumegă de furie, dezvăluind fața hidoasă a unui diavol. Prin urmare, oricine venerează cultura tradițională și crede orbește în astfel de sofisme tradiționale, precum bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea este un om căruia îi este lehamite de adevăr și care îl urăște. El nu deține deloc simțul umanității normale și nu va accepta niciodată adevărul. Lucrurile din cultura tradițională și afirmațiile despre conduita morală privind bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea nu corespund deloc adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu. Indiferent cât de conștiincios pun oamenii în practică aceste valori sau cât de bine le susțin, nu este același lucru ca a trăi o umanitate normală. Și asta, din cauză că oamenii au firi corupte. Aceasta este realitatea. Sunt plini de tot soiul de învățături satanice, iar: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” a devenit natura-esență a oamenilor. Indiferent cât de bine le faci să sune, cât de elevat este limbajul tău sau cât de mărețe sunt teoriile tale, aceste afirmații ale culturii tradiționale privind conduita morală nu pot fi puse în practică. Chiar dacă aderi la toate regulile impuse pe baza valorilor: bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate din cultura tradițională, nu ești nimic mai mult decât bine-crescut în mod superficial. Dar când vine vorba de a crede în Dumnezeu, de a-L urma și a-ți face datoria și de a asculta de Dumnezeu, precum și de atitudinea și opiniile tale față de El și față de adevăr, aceste valori ale culturii tradiționale nu servesc absolut niciunui scop. Ele nu pot să-ți tempereze răzvrătirea, să-ți schimbe noțiunile despre Dumnezeu și nici să corecteze firile corupte ale oamenilor, cu atât mai puțin să rezolve problema oamenilor care își fac datoria cu neglijență și superficialitate. Aceste valori nu ajută absolut deloc la restricționarea în vreun fel a firii corupte a oamenilor și nu pot în esență să facă oamenii să trăiască o umanitate normală.

Când au început de curând să creadă în Dumnezeu, majoritatea oamenilor consideră credința un lucru foarte simplu. Consideră că a crede în Dumnezeu și a-L urma înseamnă să înveți să fii răbdător și tolerant, să faci cu dragă inimă acte caritabile, să fii dispus să-i ajuți pe alții, să fii calculat în vorbe și fapte, să nu fii prea arogant sau prea dur cu alții. Simt că, dacă se poartă în acest fel, Dumnezeu va fi mulțumit și că nu vor fi emondați și tratați în timp ce-și fac datoria. Dacă slujesc ca lideri sau lucrători, ei cred că nu vor fi înlocuiți sau alungați. Cred că obținerea mântuirii le este garantată. Chiar este credința în Dumnezeu o chestiune atât de simplă? (Nu.) Nu puțini oameni au acest punct de vedere, dar în cele din urmă, ideile, punctele lor de vedere și felul în care se poartă în viață sfârșesc prin eșec. În final, unii oameni care nu-și cunosc locul în univers rezumă totul într-o singură propoziție: „Am eșuat, ca om!” Cred că a se comporta ca o ființă umană înseamnă să adere la valorile: bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate. Dar se poate numi asta a te comporta ca o ființă umană? Asta nu înseamnă să te comporți ca o ființă umană; este comportamentul unui demon. Pe acei oameni care spun: „Am eșuat, ca om”, i-aș întreba: te-ai comportat ca o ființă umană? Nici măcar nu ai încercat să te comporți ca o ființă umană, deci cum poți să spui: „Am eșuat, ca om”? Acesta este un eșec al valorilor culturii tradiționale, precum bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea de a-și îndeplini funcția asupra oamenilor, nu un eșec de a te purta ca o ființă umană. Când oamenii își fac datoria în casa lui Dumnezeu, astfel de lucruri, precum bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea nu sunt de niciun ajutor și nu mai sunt folositoare. Cât ai clipi, oamenii trag concluzia: „Ah, bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea nu funcționează! Credeam că a mă comporta bine este simplu și că a crede în Dumnezeu este, de asemenea, simplu și nu atât de complicat. Abia acum îmi dau seama că am simplificat excesiv credința în Dumnezeu.” După ce ascultă predici o perioadă îndelungată, își dau seama, în sfârșit, că nu este acceptabil ca oamenii să nu înțeleagă adevărul. Dacă oamenii nu înțeleg o anumită sferă a adevărului, sunt predispuși să facă greșeli în acea sferă și sunt tratați, eșuează și sunt judecați și mustrați. Acele lucruri pe care anterior le crezuseră corecte, bune, pozitive și nobile devin neînsemnate și lipsite de valoare în fața adevărului. Toate diversele afirmații despre bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate au avut o anume influență asupra gândurilor și punctelor de vedere ale oamenilor, precum și asupra modurilor și mijloacelor prin care aceștia își desfășoară activitățile. Dacă nu ar fi implicată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii și omenirea ar continua să trăiască așa cum este, sub stăpânirea Satanei, atunci bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea, fiind lucruri relativ pozitive, ar juca un rol pozitiv minor în gândirea oamenilor și în moralitatea și mediul social. Cel puțin acele lucruri nu incită oamenii să comită fapte rele, crime și incendieri, sau să violeze și să jefuiască. Totuși, când vine vorba despre lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor, niciunul dintre aceste lucruri ‒ bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea ‒ nu este relevant pentru adevărul, calea sau viața pe care Dumnezeu vrea să le dăruiască omenirii. Și asta nu este tot; dacă ne uităm la diversele idei promovate de valorile: bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate, cerințele pe care le impun asupra conduitei morale a oamenilor și influențele și constrângerile impuse conduitei morale a oamenilor, niciuna dintre ele nu a jucat un rol în aducerea oamenilor înapoi spre Dumnezeu sau în conducerea acestora pe drumul corect în viață. În schimb, acestea au devenit obstacole majore care împiedică oamenii să urmărească și să accepte adevărul. Afirmațiile despre conduita morală despre care am avut părtășie și pe care le-am disecat înainte ‒ nu-ți însuși banii găsiți pe jos; găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți; fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți; răsplătește răul cu binele; o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință; sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți; o femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală; când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o ‒ în esență, pe acestea le-am clarificat în părtășie și toată lumea le înțelege cel puțin sensul general. Adevărul este că la orice aspect al conduitei morale s-ar referi astfel de afirmații, ele constrâng gândirea oamenilor. Dacă nu poți distinge astfel de lucruri, dacă nu poți înțelege clar esența acestor afirmații și nu schimbi aceste opinii eronate, atunci nu poți renunța la aceste afirmații despre conduita morală, nici nu poți scăpa de influența lor asupra ta. Dacă nu poți renunța la aceste lucruri, îți va fi dificil să accepți adevărul de la Dumnezeu, criteriile cuvintelor Lui și cerințele specifice ale Creatorului pentru conduita morală a oamenilor și va fi greu să respecți și să practici cuvintele lui Dumnezeu ca principii și criterii ale adevărului. Nu este aceasta o problemă gravă?

Astăzi, haideți să continuăm prin a avea părtășie și a diseca următoarea afirmație despre conduita morală: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Aceasta descrie o metodă de interacțiune cu ceilalți pe care Satana a inoculat-o în oameni. Înseamnă că, atunci când interacționezi cu ceilalți, trebuie să le lași o oarecare marjă de libertate. N-ar trebui să fii prea aspru cu ceilalți, nu le poți aduce în discuție greșelile din trecut, trebuie să le păstrezi demnitatea, nu poți să strici relațiile bune cu aceștia, trebuie să fii iertător cu ei și așa mai departe. Această zicală despre moralitate descrie, în principal, un soi de filosofie de viață care dictează interacțiuni între ființele umane. În filosofiile de viață, există o teorie care spune: „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.” Asta înseamnă că, pentru a menține o relație de prietenie, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar – că ar trebui să respecte principiile de a nu lovi oamenii în față și de a nu le expune neajunsurile. Ei urmează să se înșele unul pe altul, să se ascundă unul de celălalt, să uneltească unul împotriva altuia; și, deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relația de prietenie. De ce ar vrea cineva să păstreze astfel de relații? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului său, ceea ce ar însemna să se supună deseori unor situații periculoase. Știind că o persoană va deveni dușmanul tău şi îți va face rău după ce i-ai expus neajunsurile sau l-ai rănit și, nedorind să te pui într-o astfel de situație, folosești principiul filosofiilor de viață care spune așa: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin nu-și fac reciproc confidențe. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială fundamentală? (Ba da.) În astfel de relații sociale, oamenii nu pot să-și ofere sentimentele, nici să aibă dialoguri profunde, nici să vorbească despre orice își doresc. Nu pot să spună cu voce tare ce este în inima lor, problemele pe care le văd în cazul celuilalt, sau cuvinte care i-ar fi celuilalt de folos. În schimb, aleg să spună lucruri frumoase, pentru a rămâne în grațiile celuilalt. Nu îndrăznesc să spună adevărul sau să susțină principiile, ca nu cumva să le provoace altora animozitate față de ei. Când nimeni nu amenință pe cineva, nu trăiește acea persoană într-o liniște și pace relativă? Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de existență viclean, înșelător, cu un element de defensivă, al cărui scop este autoconservarea. Oamenii care trăiesc așa nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice le place. Sunt defensivi unul față de celălalt, manipulatori și strategici, fiecare luând ceea ce are nevoie din relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” este să te împiedice să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi fără a răni pe nimeni. Este o tehnică și o metodă adoptată de cineva pentru a evita să fie rănit. Cercetând aceste câteva fațete ale esenței sale, este nobilă cererea conduitei morale a oamenilor, și anume: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”? Este una pozitivă? (Nu.) Atunci, ce îi învață ea pe oameni? Că nu trebuie să ofensezi sau să rănești pe nimeni, altfel, tu ești cel care va ajunge să fie rănit; și, de asemenea, că nu ar trebui să ai încredere în nimeni. Dacă rănești pe oricare dintre prietenii tăi apropiați, prietenia va începe discret să se schimbe: din prietenul tău bun, apropiat, va ajunge să fie un străin sau un dușman. Ce probleme poate să rezolve învățarea oamenilor să acționeze în acest fel? Chiar dacă, acționând în acest fel, nu îți faci dușmani, ba chiar pierzi câțiva, îi va face acest lucru pe oameni să te admire, să te aprobe și să te păstreze mereu ca prieten? Îndeplinește acest lucru pe deplin standardul pentru conduita morală? În cel mai bun caz, acesta nu este mai mult decât o filosofie de viață. Poate fi considerată respectarea acestei afirmații și a acestei practici o conduită morală bună? Deloc. Astfel își educă unii părinți copiii. Dacă le este bătut copilul atunci când este plecat de acasă, ei îi spun: „Ești un fricos. De ce nu ai ripostat? Dacă-ți dă un pumn, tu lovește-l cu piciorul!” Este aceasta calea corectă? (Nu.) Cum se numește asta? Se numește incitare. Care este scopul incitării? Să eviți pierderi și să profiți de alții. Dacă-ți dă cineva un pumn, te va durea cel mult două zile; dacă tu apoi îl lovești cu piciorul, nu vor fi consecințe mai grave? Și cine va fi provocat asta? (Părinții, prin incitarea lor.) Deci, natura afirmației: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” nu este oarecum similară cu a acestei situații? E corect să interacționezi cu alți oameni conform acestei afirmații? (Nu.) Nu, nu este. Dacă o privim din acest unghi, nu este acesta un mod de a incita oamenii? (Ba da, este.) Îi învață pe oameni să fie înțelepți atunci când interacționează cu alții, să fie capabili să deosebească oamenii, să vadă lucrurile și oamenii în mod corect și să interacționeze cu oamenii într-un mod înțelept? Te învață că, dacă întâlnești oameni buni, oameni cu umanitate, ar trebui să-i tratezi cu sinceritate, să le oferi ajutor, dacă poți, iar dacă nu poți, să fii tolerant cu ei și să-i tratezi în mod cuvenit, să înveți să le tolerezi neajunsurile, să le suporți înțelegerile greșite și judecățile cu privire la tine și să înveți din atuurile și din calitățile lor? Asta îi învață pe oameni? (Nu.) Așadar, ce rezultă în final din ceea ce îi învață această zicală pe oameni? Îi face mai cinstiți sau mai înșelători? Are ca rezultat faptul că oamenii devin mai înșelători; inimile lor se îndepărtează mai mult, distanța dintre oameni se mărește, iar relațiile dintre ei devin complicate; reprezintă echivalentul unei complicări a relațiilor sociale ale oamenilor. Se pierde comunicarea de la inimă la inimă între oameni și ia naștere o mentalitate de protejare mutuală. Mai pot fi relațiile oamenilor normale în acest fel? Se va îmbunătăți climatul social? (Nu.) Așadar, de aceea zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” este evident greșită. A-i învăța pe oameni să facă asta nu îi poate determina să trăiască umanitatea normală; în plus, nu îi poate face pe oameni deschiși, integri sau sinceri. Categoric, nu poate obține nimic pozitiv.

Zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” se referă la două acțiuni: una este cea de a lovi, iar cealaltă este cea de a expune. În interacțiunile normale ale oamenilor între ei, este în regulă sau este greșit să lovești pe cineva? (Greșit.) Este a lovi pe cineva o demonstrație și o manifestare a umanității normale în interacțiunile tale cu alții? (Nu.) A lovi oamenii este categoric greșit, indiferent dacă-i lovești în față sau altundeva. Prin urmare, afirmația: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față” este greșită, prin natura sa. Potrivit acestei zicale, aparent nu este în regulă să lovești pe cineva în față, dar este în regulă să lovești altundeva, deoarece după ce este lovită fața, aceasta se înroșește, se umflă și este vătămată. Asta face persoana să arate rău și neatrăgător și arată, de asemenea, că tu tratezi oamenii într-un mod foarte nepoliticos, nesofisticat și neonorabil. Deci este onorabil să lovești oamenii altundeva? Nu, nici asta nu este onorabil. De fapt, punctul central al acestei zicale nu este unde să lovești pe cineva, ci însuși verbul „a lovi”. Când interacționezi cu alții, dacă mereu îi lovești ca mod de a te confrunta cu problemele și de a le rezolva, însăși metoda ta este greșită. Este un act făcut din impetuozitate și nu se bazează pe conștiința și rațiunea umanității tale și, desigur, este cu atât mai puțin o practicare a adevărului sau o aderare la adevărurile-principii. Unii oameni nu atacă demnitatea altora în prezența acestora – au grijă ce spun și se abțin de la a-l lovi pe celălalt în față, dar mereu le joacă feste murdare pe la spate, dau mâna cu ei pe deasupra mesei, dar sub ea, îi lovesc cu piciorul, în față le spun lucruri bune, dar pe la spate, conspiră împotriva lor, țes intrigi împotriva lor, așteaptă ocazii să se răzbune, înscenează și complotează, răspândesc zvonuri sau stârnesc conflicte și folosesc alți oameni ca să se ia de ei. Cu ce sunt mai bune aceste metode insidioase decât să lovești pe cineva în față? Nu sunt și mai grave decât să lovești pe cineva în față? Nu sunt chiar mai insidioase, mai imorale și mai lipsite de umanitate? (Ba da, sunt.) Atunci, afirmația: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față” este prin natura ei lipsită de sens. Acest punct de vedere este el însuși o greșeală, cu o tentă de pretexte false. Este o metodă ipocrită, ceea ce o face cu atât mai odioasă, mai dezgustătoare și mai detestabilă. Acum, ne-am lămurit că actul de a lovi oamenii este realizat din impetuozitate. Pe ce te bazezi, când lovești pe cineva? E autorizat prin lege sau este dreptul tău dat de Dumnezeu? Nu este niciunul dintre aceste lucruri. Atunci de ce să lovești oamenii? Dacă te poți înțelege bine cu cineva în mod normal, poți folosi metode corecte de a te înțelege și de a interacționa cu acea persoană. Dacă nu te poți înțelege cu ea, drumurile voastre se pot despărți, fără să fie nevoie să acționați impetuos sau să ajungeți să vă luați la harță. În limitele conștiinței și ale rațiunii umanității, acesta este un lucru pe care ar trebui să-l facă oamenii. De îndată ce acționezi impetuos, chiar dacă nu lovești persoana în față, ci altundeva, este o problemă gravă. Acesta nu este un mod normal de a interacționa. Așa interacționează dușmanii, nu este modul normal în care interacționează oamenii. Depășește limitele rațiunii umanității. Cuvântul „a expune” din zicala: „Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” este bun sau rău? Are cuvântul „a expune” vreo referință la oamenii care sunt dezvăluiți sau expuși prin cuvintele lui Dumnezeu? (Nu are.) Din înțelegerea Mea referitoare la cuvântul „a expune”, așa cum există în limbajul uman, nu înseamnă acest lucru. Esența lui este cea a unei forme de expunere oarecum răutăcioase; înseamnă să dezvălui problemele și neajunsurile oamenilor, sau unele lucruri și comportamente necunoscute altora, sau unele intrigi, idei sau opinii care funcționează în fundal. Acesta este sensul cuvântului „a expune” în zicala: „Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Dacă doi oameni se înțeleg bine și sunt confidenți, fără bariere între ei și fiecare speră să-i fie de folos și de ajutor celuilalt, atunci cel mai bine ar fi ca ei să se așeze împreună și să-și expună problemele fiecăruia cu deschidere și sinceritate. Acest lucru este corect și nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți. Dacă descoperi problemele unei alte persoane, dar vezi că aceasta nu este deocamdată capabilă să-ți accepte sfatul, atunci pur și simplu nu spune nimic, pentru a evita cearta sau conflictul. Dacă vrei s-o ajuți, poți să-i afli părerea și s-o întrebi mai întâi: „Văd că ai o mică problemă și sper să îți dau un sfat. Nu știu dacă vei putea să-l accepți. Dacă vei putea, îți voi spune. Dacă nu vei putea, îl voi păstra pentru mine deocamdată și nu voi spune nimic.” Dacă ea spune: „Am încredere în tine. Orice ai de spus nu va întrece nicio măsură; Pot să accept”, acest lucru înseamnă că ți s-a acordat permisiunea și atunci îi poți comunica problemele una câte una. Nu numai că va accepta pe deplin ceea ce spui, dar va și beneficia de pe urma acestui lucru, iar voi doi veți putea să păstrați în continuare o relație normală. Nu asta înseamnă să ne tratăm unul pe celălalt cu sinceritate? (Ba da.) Aceasta este metoda corectă de interacțiune cu ceilalți; nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți. Ce înseamnă să nu „expui neajunsurile celorlalți”, așa cum spune zicala în cauză? Înseamnă să nu vorbești despre neajunsurile altora, să nu vorbești despre acele probleme care sunt cele mai tabu pentru ei, să nu dai în vileag esența problemelor pe care le au și să nu fii atât de ostentativ încât să o expui. Înseamnă să faci doar câteva observații la nivel de suprafață, să spui lucruri pe care toți le spun de obicei, să spui lucruri pe care persoana însăși este deja capabilă să le perceapă și să nu dezvălui greșelile pe care persoana le-a făcut anterior sau probleme sensibile. Cum beneficiază acea persoană dacă acționezi în acest fel? Poate că nu ai ofensat-o sau nu ți-ai făcut-o dușman, dar ceea ce ai făcut nu o ajută în niciun fel și nu îi aduce beneficii. Prin urmare, expresia: „Nu le expune neajunsurile” este în sine evazivă și o formă de înșelăciune care nu permite sinceritatea în modul oamenilor de a se trata unii pe alții. S-ar putea spune că a acționa în acest fel înseamnă să nutrești intenții rele; nu reprezintă modul corect de a interacționa cu ceilalți. Necredincioșii chiar văd expresia: „Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” ca pe un lucru pe care ar trebui să-l facă o persoană cu o moralitate nobilă. Aceasta reprezintă, în mod clar, o manieră înșelătoare de a interacționa cu ceilalți, pe care oamenii o adoptă pentru a se proteja; nu este deloc un mod adecvat de interacțiune. A nu expune niciodată neajunsurile altora, în sine, nu este un lucru sincer, iar în faptul de a expune neajunsurile cuiva poate să existe o intenție ulterioară. În ce situații poți să vezi, în general, oamenii expunându-și unii altora neajunsurile? Vă dau un exemplu: în societate, dacă doi candidați concurează pentru o anumită funcție, își vor expune unul altuia neajunsurile. Unul va spune: „Ai făcut cutare lucru rău și ai sustras cutare sumă de bani”, iar celălalt va spune: „Ai făcut rău tuturor acelor oameni.” Ei expun astfel de lucruri unul despre celălalt. Nu înseamnă asta să-și expună unul altuia neajunsurile? (Ba da.) Cei care-și expun unul altuia neajunsurile pe scena politică sunt rivali politici, în timp ce atunci când fac asta oamenii obișnuiți, ei sunt dușmani. În termeni profani, am zice că acești doi oameni nu se înțeleg bine. Oricând se întâlnesc, încep să se certe, să-și expună unul altuia neajunsurile, să se judece și să se condamne unul pe celălalt și chiar să facă din țânțar armăsar și să lanseze acuzații false. Atât timp cât există orice lucru suspect legat de activitățile celeilalte persoane, ei îl vor expune și o vor condamna pe acea persoană pentru el. Dacă oamenii expun multe lucruri unul despre celălalt, dar nu și neajunsurile altora, este acesta un lucru nobil? (Nu.) Nu este, dar oamenii tot consideră acest principiu o conduită morală nobilă și îl laudă, ceea ce este cu adevărat dezgustător! Zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” în sine eșuează să promoveze vreun lucru pozitiv. Este diferită de zicalele: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, „Răsplătește răul cu binele” și „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală”, care măcar promovează o conduită morală demnă de laudă. Expresia: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” este o afirmație despre conduita morală care incită la un comportament negativ și nu are absolut nicio funcție pozitivă asupra oamenilor. Nu le spune oamenilor care sunt modurile sau principiile corecte pentru a se purta în această lume. Nu furnizează nicio astfel de informație. Nu face decât să le spună oamenilor să nu-i lovească pe alții în față, ca și cum ar fi în regulă să-i lovească oriunde altundeva, în afară de față. Loviți-i cât doriți; lăsați-i plini de vânătăi, mutilați sau chiar pe jumătate morți, atât timp cât încă respiră. Și când oamenii sunt în conflict unii cu alții, când dușmanii sau rivalii politici se întâlnesc, pot expune orice vor ei unul despre celălalt, atât timp cât nu-și expun unul altuia neajunsurile. Ce fel de obicei este acesta? În trecut, voi nu ați fost de acord cu zicala asta? (Ba da.) Să zicem că doi oameni intră într-o dispută și încep să se certe. Unul dintre ei spune: „Știu că soțul tău nu este tatăl copilului tău”, iar celălalt spune: „Știu ce tertipuri folosește afacerea familiei tale ca să facă bani.” Unii oameni comentează cu privire la conținutul disputei lor, spunând: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile. Priviți cum își dezgroapă unul altuia cele câteva neajunsuri și secrete vinovate și fac din țânțar armăsar. Ce comportament meschin! Și ce lipsă de integritate. Ați putea măcar să arătați oamenilor puțin respect; altfel, cum vor putea ei să se poarte bine în viitor?” Este corect sau greșit să faci astfel de comentarii? (Este greșit.) Are un efect pozitiv, oricât de mic? Corespunde acest comportament, oricât de puțin, adevărului? (Nu.) Ce fel de idei și puncte de vedere trebuie să aibă cineva ca să facă astfel de comentarii? Vin aceste comentarii de la o persoană cu un simț al dreptății, care a înțeles adevărul? (Nu.) Pe ce bază apar astfel de comentarii? Au fost ele făcute din cauză că persoana este total influențată de ideea culturii tradiționale că „dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”? (Da.) Aceste comentarii se bazează integral pe această idee și pe acest punct de vedere din cultura tradițională.

Cu privire la disputa dintre cei doi oameni, despre care tocmai am vorbit, dacă priviți această chestiune din perspectiva cuiva care crede în Dumnezeu, cum ar trebui să fie aceasta tratată, conform cuvintelor lui Dumnezeu și cu adevărul drept criteriu? Nu este aceasta o problemă la care oamenii ar trebui să reflecteze? (Ba da, este.) Este ceva la care ar trebui să reflectați. Ce principii ar trebui să respecte credincioșii? Trebuie să privească oamenii și lucrurile și să se comporte și să acționeze în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Dacă se iscă o dispută între frați și surori, aceștia trebuie să fie răbdători și toleranți unii cu alții și să se trateze reciproc cu afecțiune. Mai întâi trebuie să reflecteze și să obțină conștiință de sine, apoi să rezolve problema conform adevărului din cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât să-și recunoască propriile greșeli și să poată să se lepede de trup și să-i trateze pe alții conform adevărurilor-principii. În acest fel, ei vor rezolva problema de la rădăcină. Ar trebui să dobândiți o înțelegere deplină a acestei probleme. Zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” nu este un standard pentru a evalua umanitatea, ci doar o filosofie standard de viață, una care nu poate restricționa deloc purtarea coruptă a oamenilor. Această zicală este destul de lipsită de sens, iar credincioșii nu au nevoie să respecte o asemenea regulă. Oamenii ar trebui să interacționeze unii cu alții conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. Pe acestea ar trebui să le respecte credincioșii. Dacă oamenii cred în Dumnezeu, dar în același timp cred și în opiniile culturii tradiționale și în filosofiile satanice și folosesc idei ale culturii tradiționale, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”, pentru a evalua oamenii și a-i constrânge pe alții sau pentru a-și impune chiar lor cerințe, acesta este un lucru absurd și exagerat din partea lor, iar ei sunt non-credincioși. Zicala: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” este o filosofie satanică pentru a interacționa cu prietenii tăi, lucru care nu poate rezolva problemele esențiale, de bază, ale relațiilor interpersonale. Prin urmare, această zicală este o regulă și o filosofie de viață cât se poate de superficială. Nu corespunde nici pe departe standardelor adevărurilor-principii, iar respectarea unei reguli atât de superficiale nu poate rezolva nimic și este oarecum lipsită de sens. E un mod corect de a descrie situația? (Da, este.) Când se iscă o dispută între frați și surori, care ar trebui să fie principiul pentru a privi această chestiune și pentru a o rezolva? Este oare să respectați regulile culturii tradiționale sau să luați drept principiu adevărul din cuvintele lui Dumnezeu? Spuneți-Mi opinia voastră. (În primul rând, ar trebui să analizăm și să cunoaștem, conform cuvintelor lui Dumnezeu, natura disputei și a acuzațiilor lor reciproce impetuoase, recunoscând că acestea sunt manifestări ale unor firi corupte. Apoi, ar trebui să avem părtășie cu ei despre calea relevantă de practicare. Ar trebui să se trateze unii pe alții cu afecțiune, ar trebui să aibă conștiință și rațiune, iar ceea ce spun și ce fac trebuie să-l întărească pe celălalt, nu să-l rănească. În cazul în care celălalt are lipsuri sau a făcut greșeli, ar trebui să trateze corect problema, ajutându-l dacă poate, în loc să-l atace, să-l judece sau să-l condamne.) Aceasta este o formă de a ajuta oamenii. Așadar, ce se poate spune pentru a-i ajuta și pentru a le rezolva disputa? (Se ceartă în biserică, ceea ce, în sine, încalcă demnitatea sfinților și nu îndeplinește cerințele lui Dumnezeu. Prin urmare, putem avea părtășie cu ei, spunând: „Când descoperiți că un om are probleme, ajutați-l dacă puteți. Dacă nu puteți ajuta, nu este nevoie să vă certați, altfel, acest lucru va tulbura viața bisericii, iar dacă insistați, în ciuda admonestărilor repetate, biserica va trata această chestiune conform decretelor sale administrative.”) Se pare că știți cu toții cum să tratați, conform principiilor, oamenii care tulbură viața bisericii, dar încă nu știți foarte bine cum să rezolvați disputele dintre oameni sau care dintre cuvintele lui Dumnezeu ar trebui folosite pentru a le rezolva ‒ încă nu știți cum să folosiți cuvintele lui Dumnezeu și adevărurile-principii pentru a rezolva probleme. În această chestiune, ce probleme are fiecare dintre părțile implicate? Au amândouă firi corupte? (Da.) Fiindcă au amândouă firi corupte, vedeți ce firi corupte a manifestat fiecare dintre ele când s-a iscat disputa și care au fost originile acestora. Identificați firile corupte care s-au manifestat, iar apoi folosiți cuvintele lui Dumnezeu pentru a le expune și a le analiza, astfel încât ambele persoane să se întoarcă înaintea lui Dumnezeu și să obțină conștiință de sine conform cuvintelor lui Dumnezeu. Așadar, care sunt lucrurile principale despre care ar trebui să aveți părtășie cu ei? Poți spune ceva de genul acesta: „Dacă voi doi recunoașteți că sunteți discipoli ai lui Dumnezeu, atunci nu vă certați, fiindcă certurile nu pot rezolva problemele. Nu tratați în acest fel oamenii care cred în Dumnezeu și-L urmează și nu tratați frații și surorile în același fel în care tratează necredincioșii oamenii. A proceda astfel nu corespunde voii lui Dumnezeu. Cum le cere Dumnezeu oamenilor să-i trateze pe ceilalți? Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare: fiți iertători, toleranți și răbdători și iubiți-vă unii pe alții. Dacă vezi că persoana cealaltă are probleme grave și ești nemulțumit de ce a făcut, ar trebui să ai părtășie despre asta într-un mod rezonabil și eficient, cu o atitudine iertătoare, tolerantă și răbdătoare. Este mai bine dacă persoana respectivă poate să accepte acest lucru și să-l primească de la Dumnezeu. Dacă nu poate, tu oricum îți vei fi îndeplinit responsabilitatea și nu este nevoie să lansezi atacuri impetuoase împotriva ei. Când frații și surorile își expun reciproc neajunsurile, această purtare încalcă demnitatea sfinților și nu corespunde voii lui Dumnezeu. Nu așa ar trebui să se poarte credincioșii. Cât despre persoana care este acuzată, chiar dacă tu crezi că ai acționat rezonabil și că nu ar trebui să fii criticat de către cealaltă persoană, ar trebui, totuși, să renunți la prejudecățile personale și să înfrunți problema și acuzațiile celeilalte persoane într-un mod calm și deschis. Nu ar trebui să ripostezi niciodată într-un mod impetuos. Dacă ajungeți amândoi în stări impetuoase și nu vă puteți controla, ar trebui să începeți prin a ieși din acea situație. Calmați-vă și nu mai insistați asupra problemei, ca să nu fiți prinși în capcana Satanei și să nu cădeți în ispita lui. Puteți să vă rugați în taină, venind înaintea lui Dumnezeu ca să-I cereți ajutorul și încercând să folosiți cuvintele Lui pentru a vă rezolva problemele. Când sunteți amândoi capabili să vă calmați și să vă tratați unul pe celălalt într-un mod calm și rațional, fără să acționați sau să vorbiți impetuos, atunci puteți să vă întâlniți pentru a avea părtășie despre problemele dezbătute, până ajungeți la un consens, vă uniți în cuvintele lui Dumnezeu și găsiți o soluție la problemă.” Nu ar fi acesta un lucru adecvat de spus? (Ba da.) Adevărul este că atunci când se ceartă doi oameni, ambii își manifestă firile corupte și ambii își manifestă impetuozitatea. Toate acestea sunt comportamente satanice. Nimeni nu are dreptate, nimeni nu greșește și comportamentul niciuneia dintre persoane nu este în conformitate cu adevărul. Dacă ai fi putut privi și rezolva problema conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, disputa voastră nu ar fi avut loc. Dacă doar una dintre persoane ar fi putut să privească oamenii și lucrurile, să se comporte și să acționeze conform cuvintelor lui Dumnezeu, disputa nu ar fi avut loc. Prin urmare, dacă doi oameni își expun unul altuia neajunsurile și se lovesc în față, atunci, ambii sunt niște oameni duri, impetuoși. Ei nu au nimic bun; niciunul dintre ei nu are dreptate și niciunul nu greșește. Care este baza pentru a măsura binele și răul? Aceasta depinde de perspectiva și de poziția pe care o adopți cu privire la această chestiune, de motivele pe care le ai, dacă deții baza cuvintelor lui Dumnezeu și dacă ceea ce faci corespunde adevărului. Evident, motivul din spatele disputei voastre este să o subjugați și să o copleșiți pe cealaltă persoană. Vă expuneți și vă răniți unul pe celălalt prin cuvinte urâte. Nu contează dacă ceea ce expuneți este corect, nici dacă scopul disputei voastre este sau nu corect ‒ fiindcă voi nu rezolvați această chestiune conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu, și ceea ce manifestați este impetuozitatea voastră, iar metoda și principiile acțiunilor voastre se bazează în totalitate pe impetuozitate, fiind constrânși să procedați astfel de firile satanice corupte, prin urmare, indiferent cine are dreptate, cine este avantajat și cine este dezavantajat, realitatea este că amândoi greșiți și sunteți răspunzători. Felul în care rezolvați problema nu se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu. Ar trebui să vă liniștiți amândoi și să vă gândiți atent la propriile probleme. Abia atunci când veți putea fi amândoi împăcați înaintea lui Dumnezeu și veți putea aborda problema la rece, veți putea să vă așezați și să aveți părtășie despre ea într-un mod calm și liniștit. Atât timp cât opiniile ambelor persoane despre oameni și lucruri și comportamentul și acțiunile lor se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu și pe adevărurile-principii, atunci, oricât de diferite ar putea fi ideile și punctele lor de vedere cu privire la o anumită chestiune, de fapt, nu există o diferență reală și nu există nicio problemă. Atât timp cât își gestionează diferendele prin cuvintele lui Dumnezeu și cu adevărul drept principiu, atunci, în cele din urmă, cu siguranță vor putea să se înțeleagă și să și le rezolve. Așa vă rezolvați voi problemele? (Nu.) Pur și simplu nu știți cum să folosiți adevărul pentru a rezolva probleme, cu excepția metodei voastre de a recurge la sancțiuni administrative. Prin urmare, care este ideea principală pentru a rezolva chestiunea în totalitate? Ideea nu este să le cerem oamenilor să renunțe la diferendele lor, ci să le rezolve în mod corect și să ajungă la unitate. Care este baza pentru a rezolva diferende? (Cuvintele lui Dumnezeu.) Așa este: căutați baza în cuvintele lui Dumnezeu. Ideea nu este să analizați cine are dreptate și cine greșește, cine este superior și cine este inferior, sau cine are o justificare și cine nu. Mai degrabă, este să rezolvați problema ideilor și punctelor de vedere ale oamenilor, ceea ce înseamnă să înlăturați ideile și punctele de vedere greșite ale oamenilor și modurile greșite de a trata o anumită chestiune. Doar căutând o bază în cuvintele lui Dumnezeu și doar înțelegând adevărurile-principii pot fi rezolvate cu adevărat problemele și oamenii pot trăi cu adevărat în armonie unii cu alții, ajungând la unitate. Altfel, dacă folosiți afirmații ale culturii tradiționale și metode, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” pentru a trata lucrurile, problemele nu vor fi niciodată rezolvate, sau cel puțin nu vor fi rezolvate diferențele dintre ideile și punctele de vedere ale oamenilor. Prin urmare, toată lumea trebuie să învețe să caute o bază în cuvintele lui Dumnezeu. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și nu există nimic contradictoriu în ele. Ele sunt singurul criteriu pentru a evalua toți oamenii, chestiunile și lucrurile. Dacă toți oamenii găsesc o bază în cuvintele lui Dumnezeu și dacă perspectivele lor asupra lucrurilor ajung la unitate prin cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu le este ușor oamenilor să ajungă la un consens? Dacă pot să accepte toți oamenii adevărul, vor mai exista diferende între ei? Vor mai exista dispute? Va mai fi nevoie să se folosească idei și puncte de vedere și afirmații, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” pe post de constrângeri între oameni? Nu va mai fi nevoie, căci cuvintele lui Dumnezeu pot rezolva toate problemele. Orice contradicții au oamenii, sau oricât de multe puncte de vedere diferite, toți ar trebui să fie aduși înaintea lui Dumnezeu și să fie deslușiți și disecați conform cuvintelor lui Dumnezeu. Atunci va fi posibil să stabiliți dacă sunt în conformitate cu adevărul. Când oamenii au înțeles adevărul, ei pot vedea că majoritatea ideilor și punctelor de vedere ale omenirii corupte provin din cultura tradițională, de la somitățile și persoanele importante pe care le venerează oamenii ‒ totuși, la baza lor, ele provin din filosofii satanice. Prin urmare, aceste idei și puncte de vedere greșite sunt, de fapt, ușor de înlăturat. De ce spun că sunt ușor de înlăturat? Fiindcă dacă vei compara aceste idei și puncte de vedere umane cu ale lui Dumnezeu cuvinte, vei afla că toate sunt absurde, imposibil de susținut și ilogice. Dacă oamenii pot să accepte adevărul, le este ușor să renunțe la aceste lucruri și toate problemele pot fi rezolvate în consecință. Ce se obține după ce se rezolvă problemele? Toți oamenii pot renunța la opiniile proprii și la ideile și punctele de vedere personale, subiective. Indiferent cât de onorabile și de corecte crezi că sunt și de cât de multă vreme circulă printre oameni, atât timp cât nu corespund adevărului, ar trebui să le respingi și să renunți la ele. În final, odată ce toți oamenii au luat cuvintele lui Dumnezeu drept bază și au respins tot ce vine de la oameni, nu se vor unifica ideile și punctele lor de vedere? (Ba da.) Când se vor unifica toate ideile și punctele de vedere care determină opiniile persoanelor despre oameni și lucruri, precum și comportamentul și acțiunile acestora, ce diferențe vor exista atunci între oameni? Cel mult, vor exista unele diferențe în dietă și în obiceiurile de viață. Dar când vine vorba despre probleme care privesc cu adevărat firile corupte ale oamenilor, calea pe care pășesc aceștia și esența omenirii, dacă toți oamenii iau cuvintele lui Dumnezeu drept bază și adevărul drept criteriu, ei vor deveni unul și același. Nu contează dacă ești din Est sau din Vest, bătrân sau tânăr, bărbat sau femeie, sau dacă ești intelectual, muncitor sau fermier: atât timp cât poți interacționa cu alții conform adevărului din cuvintele lui Dumnezeu, oare vor mai exista certuri și conflicte între oameni? Nu vor mai exista. Prin urmare, pot cerințe infantile, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” să mai fie aduse drept soluție pentru disputele oamenilor? Mai pot fi ele maximele pe care le respectă oamenii în interacțiunile dintre ei? Astfel de reguli superficiale nu au nicio valoare pentru omenire și nu pot afecta opiniile persoanelor despre oameni și lucruri și nici comportamentul și acțiunile lor, în viața lor de zi cu zi. Gândiți-vă: nu este așa? (Ba da, așa este.) Fiindcă sunt prea îndepărtate de adevăr și nu au absolut niciun efect asupra opiniilor persoanelor despre oameni și lucruri, sau asupra comportamentului și acțiunilor lor, ar trebui să se renunțe la ele, o dată pentru totdeauna.

Analizând lucrurile despre care am avut părtășie mai sus, nu se poate spune cu certitudine că adevărul și cuvintele lui Dumnezeu sunt criteriile după care trebuie evaluați toți oamenii, evenimentele și lucrurile și că scrierile morale și cultura tradițională a omenirii sunt imposibil de susținut și nu sunt vrednice de a fi menționate în fața cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului? (Ba da.) Cât despre acea cerință morală „nobilă”: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” pe care omenirea o venerează, conform cărui punct de vedere și din ce perspectivă ar trebui să o privească oamenii acum? Ar trebui să continue să venereze și să asculte de astfel de cuvinte? (Nu.) Atunci, cum se poate renunța la ele? Începeți prin a nu fi impetuoși sau impulsivi atunci când vi se întâmplă ceva. Tratați toți oamenii și toate lucrurile corect, calmați-vă, veniți înaintea lui Dumnezeu, căutați adevărurile-principii în cuvintele lui Dumnezeu și găsiți o cale de practicare, astfel încât să puteți trata oamenii și evenimentele întocmai pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, în loc să fiți încătușați sau constrânși de zicala despre conduita morală, care spune: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Nu ți-ar fi mai ușor și nu ar fi mai vesel să trăiești așa? Dacă oamenii nu acceptă adevărul, nu au cum să se elibereze din constrângerea firilor corupte și le este dificil să interacționeze cu alții din grupul în care trăiesc. Poate să existe un om pe care tu nu-l hărțuiești, dar care vrea să te hărțuiască pe tine. Vrei să te înțelegi bine cu un om, dar el îți creează mereu probleme. Ești precaut cu anumiți oameni și îi eviți, dar indiferent de asta, ei continuă să te hăituiască și să te sâcâie. Dacă nu înțelegi adevărul și nu ai o bază în cuvintele lui Dumnezeu, nu poți decât să continui să te lupți cu ei până la sfârșit. Dacă se întâmplă să întâlnești un hărțuitor redutabil, vei simți că nu ai de ales decât să urmezi zicala: „Niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să se răzbune.” Vei aștepta ocazia potrivită să te răzbuni pe el, folosind metode ingenioase pentru a-l doborî. Nu numai că vei putea să dai frâu liber nemulțumirilor tale, dar îi vei și face pe toți să te aplaude pentru că ai simțul dreptății și să creadă că tu ești un gentleman, iar el, un răufăcător. Cum ți se pare această abordare? Este acesta modul corect de a te purta în lume? (Nu.) Acum înțelegeți. Așadar, cine este omul bun: gentlemanul sau răufăcătorul? (Niciunul nu este bun.) Acelor gentlemeni care sunt venerați de către necredincioși le lipsește un calificativ: „falși”. Ei sunt „falși gentlemeni”. Deci orice ați face, nu fiți gentlemeni, fiindcă toți gentlemenii se prefac. Deci cum trebuie să te porți ca să rămâi pe calea corectă? Este în regulă să te porți ca un „fals gentleman”, care „dacă îi lovește pe alții, nu-i lovește în față și, dacă îi expune pe alții, nu le expune neajunsurile”? (Nu.) Toți acei gentlemeni și oameni celebri sunt prefăcuți și înșelători și sunt falși gentlemeni. Poate să-i înghită pe toți iadul! Atunci, cum ar trebui să te comporți? Trebuie să fii cineva care urmărește adevărul, care privește oamenii și lucrurile și care se comportă și acționează în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Doar cu un astfel de comportament ești o persoană adevărată. Este sau nu acesta modul corect? (Este.) Ce ar trebui să faci dacă cineva continuă să-ți expună neajunsurile? Ai putea să spui: „Dacă tu mă expui pe mine, te expun și eu pe tine!” Este bine să vă atacați unul pe altul în acest mod? Este acesta modul în care ar trebui să se comporte oamenii, să acționeze și să-i trateze pe alții? (Nu.) E posibil ca oamenii să știe că nu ar trebui să facă asta din convingeri doctrinare, cu toate acestea, mulți oameni tot nu pot să depășească asemenea ispite și capcane. Poate că nu ai auzit pe nimeni expunându-ți neajunsurile sau atacându-te, sau judecându-te pe la spate ‒ dar când chiar vei auzi pe cineva spunând astfel de lucruri, nu vei putea să suporți. Inima ta va bate mai repede și vei deveni impetuos; vei spune: „Cum îndrăznești să mă expui? Dacă ești nepoliticos cu mine, îți voi face rău! Dacă tu îmi expui mie neajunsurile, să nu crezi că n-o să-ți expun și eu ție punctele sensibile!” Alții zic: „Există o zicală care spune: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile», deci n-o să-ți expun neajunsurile, dar o să găsesc alte metode să-ți vin de hac și să te pun cu botul pe labe. Vedem noi cine este dur!” Sunt sau nu sunt bune aceste metode? (Nu sunt.) Aproape orice om va avea o primă reacție de furie dacă află că cineva l-a expus, l-a judecat sau a spus ceva rău despre el, pe la spate. Va spumega de furie, incapabil să mănânce sau să doarmă ‒ și dacă reușește să doarmă, va înjura chiar și în vise! Impetuozitatea lui nu are margini! Este o chestiune atât de măruntă, dar nu poate trece peste ea. Acestea sunt impactul impetuozității asupra oamenilor și rezultatele rele care decurg din firile corupte. Când o fire coruptă devine viața cuiva, unde se manifestă în primul rând? Se manifestă prin faptul că, atunci când persoana respectivă se confruntă cu un lucru ce i se pare dezagreabil, acesta îi afectează în primul rând sentimentele, iar apoi se va declanșa impetuozitatea ei. Și, când se întâmplă asta, ea va trăi cuprinsă de impetuozitatea ei și va privi chestiunea prin perspectiva firii sale corupte. Opiniile filosofice ale Satanei îi vor încolți în inimă și va începe să reflecteze la mijloacele pe care le va folosi pentru a se răzbuna, dezvăluindu-și astfel firea coruptă. Ideile și punctele de vedere ale oamenilor pentru a rezolva astfel de probleme, căile și mijloacele pe care le găsesc, chiar și sentimentele și impetuozitatea lor, toate provin din firile corupte. Deci care sunt firile corupte care ies la iveală în acest caz? Prima este cu siguranță malițiozitatea, urmată de aroganță, înșelăciune, răutate, intransigență, aversiune față de adevăr și ură față de el. Dintre aceste firi corupte, este posibil ca aroganța să fie cea mai puțin influentă. Atunci, care sunt firile corupte care pot domina cel mai mult sentimentele și gândurile unei persoane și care determină cum va trata ea, în cele din urmă, această chestiune? Acestea sunt malițiozitatea, intransigența, aversiunea față de adevăr și ura față de el. Aceste firi corupte strâng o persoană în ghearele morții și este evident că aceasta trăiește prinsă în plasa Satanei. Cum apare plasa Satanei? Nu îi dau naștere firile corupte? Firile tale corupte au țesut tot felul de plase satanice pentru tine. De exemplu, când auzi că cineva face ceva, precum să te judece, să te blesteme sau să-ți expună pe la spate neajunsurile, tu le permiți filosofiilor satanice și firilor corupte să devină viața ta și să-ți domine gândurile, opiniile și sentimentele, generând astfel o serie de acțiuni. Aceste acțiuni corupte sunt în principal rezultatul faptului că ai o natură și o fire satanică. Indiferent care sunt circumstanțele tale, atât timp cât ești legat, controlat și dominat de firea coruptă a Satanei, tot ceea ce trăiești, tot ceea ce dezvălui și tot ceea ce manifești – sau sentimentele, gândurile și perspectivele tale și modurile și mijloacele tale de a face lucrurile – toate sunt satanice. Toate aceste lucruri încalcă adevărul și sunt ostile față de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr. Cu cât ești mai îndepărtat de cuvântul lui Dumnezeu și de adevăr, cu atât mai mult ești controlat și prins în plasa Satanei. Dacă, în schimb, te poți elibera de constrângerile și de sub controlul firilor tale corupte și te poți lepăda de ele, dacă poți veni înaintea lui Dumnezeu, acționa și rezolva probleme cu metodele și principiile despre care îți vorbesc cuvintele lui Dumnezeu, atunci te vei elibera treptat din plasa Satanei. După ce te eliberezi, ceea ce vei trăi atunci nu va mai fi aceeași asemănare a unui om satanic care este controlat de firile lui corupte, ci aceea a unei noi persoane care ia cuvintele lui Dumnezeu drept viața sa. Ți se schimbă întregul mod de viață. Dar dacă cedezi în fața sentimentelor, gândurilor, opiniilor și practicilor la care dau naștere firile satanice, atunci, vei adera la o lungă listă de filosofii și diverse tehnici satanice, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”, „Niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să se răzbune”, „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals”, „Cel care nu caută răzbunare nu este bărbat.” Acestea vor fi în inima ta, dictându-ți acțiunile. Dacă iei aceste filosofii satanice drept bază pentru acțiunile tale, caracterul acțiunilor tale se va schimba, iar tu vei face fapte rele și I te vei împotrivi lui Dumnezeu. Dacă iei aceste gânduri și puncte de vedere negative drept bază pentru acțiunile tale, este evident că te-ai îndepărtat mult de învățăturile și de cuvintele lui Dumnezeu și că ai căzut în plasa Satanei și nu poți scăpa de acolo. Vă trăiți aproape toată viața de zi cu zi printre firi satanice ‒ trăiți în plasa Satanei. Cauza suferinței oamenilor este faptul că sunt controlați de firile lor satanice, astfel încât nu pot scăpa de ele. Trăiesc în păcat și suferă, indiferent ce ar face. Te simți chinuit chiar și când ți-ai învins adversarul, fiindcă nu știi cine va fi următorul inamic cu care te vei confrunta și nici dacă-l vei putea învinge în același fel. Te temi și ești chinuit. Și cum rămâne cu cel care este învins? Firește, și acesta este la fel de chinuit. Fiind hărțuit, simte că nu are demnitate sau integritate în viață. Este greu să suporți să fii hărțuit, deci el așteaptă constant momentul oportun pentru a lovi și caută o ocazie de a se răzbuna ‒ ochi pentru ochi, dinte pentru dinte ‒ de a-i spune câteva adversarului. Și o astfel de mentalitate este un chin. Pe scurt, atât cel care se răzbună, cât și cel împotriva căruia se răzbună acesta trăiesc în plasa Satanei, făcând constant fapte rele, căutând constant moduri de a ieși din situația lor precară și dorindu-și, în timp ce fac asta, să găsească pace, fericire și siguranță. Pe de o parte, oamenii sunt controlați de firi corupte și trăiesc în plasa Satanei, adoptând diferitele metode, gânduri și puncte de vedere primite de la Satana, pentru a rezolva problemele care se întâmplă în jurul lor. Pe de altă parte, oamenii încă speră să obțină pacea și fericirea de la Dumnezeu. Cu toate acestea, întrucât sunt întotdeauna înrobiți de firea coruptă a Satanei și prinși în plasa lui, incapabili să se lepede de el și să iasă din ea în mod conștient și, întrucât se îndepărtează de cuvântul lui Dumnezeu și de adevărurile-principii, oamenii nu sunt niciodată capabili să obțină confortul, bucuria, pacea și fericirea care vin de la Dumnezeu. În ce stare trăiesc oamenii, în final? Ei nu se pot ridica la înălțimea sarcinii de-a urmări adevărul, deși le-ar plăcea, și nu se pot ridica la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu, deși își doresc să-și îndeplinească îndatoririle cum se cuvine. Sunt blocați chiar acolo unde se află. Acesta este un chin agonizant. Oamenii trăiesc în firea coruptă a Satanei, în ciuda lor. Sunt mai mult ca niște fiare decât ca oameni, trăind adesea în colțuri întunecate, căutând metode rușinoase și rele prin care să rezolve numeroasele dificultăți cu care se confruntă. Realitatea este că, în adâncul sufletelor lor, oamenii sunt dispuși să fie buni și să aspire spre lumină. Ei speră să trăiască drept ființe umane, cu demnitate. Speră, totodată, că pot urmări adevărul și se pot baza pe cuvântul lui Dumnezeu pentru a trăi și fac din cuvântul Lui viața și realitatea lor, dar nu pot pune niciodată adevărul în practică și, în ciuda numeroaselor doctrine pe care le înțeleg, nu își pot rezolva problemele. Oamenii sunt pălmuiți din toate părțile în această dilemă, incapabili să meargă înainte și fără a fi dispuși să se întoarcă. Sunt blocați acolo unde se află. Iar sentimentul de a fi „blocați” este unul de agonie – o agonie groaznică. Oamenii au dorința de a aspira spre lumină și nu sunt dispuși să renunțe la cuvântul lui Dumnezeu și la calea cea dreaptă. Cu toate acestea, ei nu acceptă adevărul, nu pot să practice cuvintele lui Dumnezeu și rămân incapabili să se lepede de robia și de controlul firii lor satanice corupte. În cele din urmă, ei pot doar să trăiască în agonie, fără nicio fericire reală. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) În orice caz, dacă oamenii vor să practice și să obțină adevărul, ei trebuie să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu puțin câte puțin, începând cu lucrurile mici, ca să înlăture influența pe care aceste zicale despre conduita morală o au asupra ideilor și punctelor lor de vedere și asupra urmăririi adevărului de către ei. Acest lucru este esențial; aceste probleme trebuie rezolvate.

Dacă oamenii vor să își schimbe firile și să obțină mântuirea, trebuie să aibă nu doar hotărâre, ci și o mentalitate perseverentă. Trebuie să câștige experiență din eșecurile lor și să obțină o cale de practicare din experiența lor. Nu fi negativ și descurajat când eșuezi și categoric nu te da bătut. Dar nici nu ar trebui să devii plin de tine când obții un câștig modest. Indiferent la ce eșuezi sau ce te face să devii slab, asta nu impune că nu vei putea fi mântuit în viitor. Trebuie să înțelegi voia lui Dumnezeu, să te redresezi, să respecți cuvintele lui Dumnezeu și să continui să te lupți cu firile tale satanice și corupte. Trebuie să începi prin a vedea clar răul și impedimentele pe care diversele cerințe și zicale despre conduita morală, care vin de la Satana, le au asupra urmăririi adevărului de către oameni. Și anume, că aceste zicale despre conduita morală încătușează și constrâng constant mințile oamenilor, întreținând, în același timp, firile corupte ale acestora. Evident, ele și diminuează acceptarea de către oameni a adevărului și a cuvintelor lui Dumnezeu, în diverse măsuri, determinându-i pe oamenii să pună la îndoială adevărul și să i se împotrivească. O astfel de zicală este: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Această filosofie de viață a prins rădăcini în sufletele imature ale oamenilor, iar ei sunt influențați în subconștient de aceste tipuri de idei și opinii în ceea ce privește părerile lor despre ceilalți și modurile lor de a gestiona ce se întâmplă în jurul lor. Aceste idei și opinii maschează și ascund în mod imperceptibil firile răutății, înșelăciunii și malițiozității, dintre firile corupte ale oamenilor. Nu numai că nu rezolvă problema firilor corupte, ci îi și fac pe oameni mai șireți și mai înșelători, exacerbându-le și mai mult firile corupte. Pe scurt, aceste zicale despre conduita morală și filosofiile de viață din cultura tradițională nu numai că influențează gândurile și opiniile oamenilor, ci și au un impact profund asupra firilor corupte ale acestora. Prin urmare, este necesar să înțelegem influența pe care o au asupra oamenilor astfel de idei și opinii ale culturii tradiționale, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Nu trebuie să ignorăm asta.

Chiar acum, am avut părtășie în principal despre ideea dacă, atunci când se iscă dispute între oameni, ar trebui să le abordăm prin intermediul zicalelor și punctelor de vedere ale culturii tradiționale, sau să le abordăm conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii; dacă opiniile culturii tradiționale sunt cele care pot rezolva probleme, sau dacă adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pot rezolva problemele omului. Când oamenii au văzut clar aceste lucruri, vor face alegerile corecte și le va fi mai ușor să rezolve disputele cu alții conform adevărului din cuvintele lui Dumnezeu. Când sunt rezolvate astfel de probleme, în principiu, va fi rezolvată și cea a gândurilor oamenilor, care sunt influențate și încătușate de zicala despre conduita morală care spune: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Măcar purtarea oamenilor nu va fi afectată de aceste tipuri de idei și opinii; ei vor putea să se elibereze din plasa înșelăciunii Satanei, să obțină adevărul din cuvintele lui Dumnezeu, să găsească adevărurile-principii pentru a interacționa cu oamenii și să facă din cuvintele lui Dumnezeu propria lor viață. Simplul fapt de a diseca și a discerne, conform cuvintelor lui Dumnezeu, opiniile eronate ale culturii tradiționale și cătușele și robia filosofiilor satanice te poate ajuta să înțelegi adevărul și să dobândești discernământ. Acest lucru te ajută să îndepărtezi influența Satanei și să te eliberezi din robia păcatului. În acest fel, cuvintele lui Dumnezeu și adevărul devin viața ta, înlocuindu-ți vechea viață, a cărei esență erau filosofiile și firile satanice. Atunci, vei fi devenit o altă persoană. Deși această persoană ești tot tu, și-a făcut apariția o nouă persoană, una care consideră cuvintele lui Dumnezeu și adevărul drept viața sa. Sunteți dispuși să fiți astfel de persoane? (Da.) Este mai bine să fiți astfel de persoane ‒ măcar veți fi fericiți. Când vei începe să practici adevărul, vor exista dificultăți, obstacole și durere, dar dacă vei putea să cauți adevărul ca să-ți rezolvi dificultățile până când îți vei stabili o bază în cuvintele lui Dumnezeu, atunci, durerea va înceta, iar pe măsură ce viața ta își va continua cursul, vei fi tot mai fericit și mai relaxat. De ce spun asta? Fiindcă influența și controlul acelor lucruri negative din tine se vor atenua treptat și, pe măsură ce fac asta, te vor pătrunde tot mai multe cuvinte de-ale lui Dumnezeu și tot mai mult adevăr, iar amprenta cuvintelor și adevărurilor lui Dumnezeu asupra inimii tale va deveni tot mai profundă. Conștientizarea ta în căutarea adevărului va deveni tot mai puternică și mai pătrunzătoare, iar când ți se va întâmpla ceva, calea ta interioară, direcția și obiectivul practicării tale vor deveni din ce în ce mai clare, iar când te vei lupta, în sinea ta, lucrurile pozitive vor câștiga tot mai mult teren. Nu va crește atunci fericirea vieții tale? Nu vor spori atunci liniștea și bucuria pe care le primești de la Dumnezeu? (Ba da.) Vor exista mai puține lucruri în viața ta care te vor face să te simți tulburat, neliniștit, deprimat și plin de resentimente, printre alte sentimente negative. În locul acestor lucruri, cuvintele lui Dumnezeu vor deveni viața ta, aducându-ți speranță, fericire, bucurie, libertate, eliberare și onoare. Când se înmulțesc aceste lucruri pozitive, oamenii se vor schimba complet. Când vine acel moment, verifică modul în care te simți și compară lucrurile cu situația anterioară: nu sunt ele complet diferite de modul tău de viață anterior? Abia atunci când ai îndepărtat plasa Satanei și firile sale corupte, gândurile și punctele sale de vedere, precum și diversele sale metode, puncte de vedere și dogme filosofice pentru a privi oamenii și lucrurile și pentru a te comporta și a acționa ‒ abia când ai îndepărtat în totalitate aceste lucruri și când ești capabil să practici adevărul și să privești oamenii și lucrurile, să-i tratezi pe alții și să interacționezi cu ei conform cuvintelor lui Dumnezeu și să experimentezi, în cuvintele Lui, cât de bine este, într-adevăr, să tratezi oamenii conform adevărurilor-principii și să trăiești o viață de relaxare și bucurie ‒ atunci vei fi atins adevărata fericire.

Astăzi, am avut părtășie și am disecat zicala despre conduita morală: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Înțelegeți ce probleme prezintă însăși această zicală? (Da.) Atunci, înțelegeți și care sunt cerințele lui Dumnezeu de la oameni? (Da.) Înțelegând asta, cum le veți materializa, în cele din urmă, în voi înșivă? Nefiind impulsivi atunci când vi se întâmplă ceva, sau necăutând o bază în cultura tradițională, în tendințele sociale, în opinia publică sau, desigur, în prevederile legale. În schimb, căutați o bază în cuvintele lui Dumnezeu. Nu contează cât de profundă sau cât de superficială este înțelegerea voastră cu privire la adevăr; este suficient să poată rezolva problema. Trebuie să vezi clar că voi trăiți într-o lume rea și periculoasă. Dacă nu înțelegi adevărul, poți doar să urmezi tendințele societății și să fii prins în vârtejul răului. Așadar, când ți se întâmplă ceva, ce ar trebui să faci mai întâi, orice-ar fi? Mai întâi, trebuie să te liniștești, să te calmezi înaintea lui Dumnezeu și să citești adesea cuvintele Lui. Acest lucru te va ajuta să ai o claritate a vederii și a gândirii și să vezi clar că Satana amăgește și corupe această omenire și că Dumnezeu a venit să salveze omenirea de influența Satanei. Firește, aceasta este lecția cea mai simplă pe care ar trebui s-o înveți. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu, să cauți adevărul de la El și să-I ceri să te îndrume ‒ să te îndrume spre a citi cuvintele Lui relevante, spre a primi luminarea și iluminarea relevantă, astfel încât să înțelegi esența lucrului care se întâmplă în fața ta și cum ar trebui să-l privești și să-l tratezi. Apoi, folosește metoda învățată de la Dumnezeu și spusă ție de El, pentru a te confrunta cu acea chestiune și a o trata. Ar trebui să te bazezi total și complet pe Dumnezeu. Lasă-L pe Dumnezeu să conducă; lasă-L pe Dumnezeu să fie Stăpânul. După ce te calmezi, ideea nu este să-ți folosești propria minte pentru a cântări ce tehnică sau ce metodă să folosești, și nici să acționezi în baza propriei experiențe sau a filosofiilor și șiretlicurilor satanice. Ideea este, mai degrabă, să aștepți luminarea lui Dumnezeu și îndrumarea cuvintelor Lui. Ceea ce trebuie să faci este să renunți la propria voie, să lași deoparte gândurile și opiniile tale, să vii cu pioșenie înaintea lui Dumnezeu, să asculți cuvintele și adevărurile pe care ți le spune El și învățăturile pe care ți le arată El. Apoi, trebuie să te calmezi și să contempli amănunțit și să citești în rugăciune, din nou și din nou, cuvintele învățate de la Dumnezeu, astfel încât să înțelegi exact ce vrea Dumnezeu să faci și ce ar trebui să faci. Dacă poți să înțelegi clar ce vrea cu adevărat să spună Dumnezeu și care sunt învățăturile Lui, atunci, ar trebui mai întâi să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru că a rânduit mediul și ți-a dat ocazia să verifici cuvintele Lui, să le transformi în realitate și să le trăiești, astfel încât ele să devină viața în inima ta și astfel încât ceea ce trăiești să poată fi mărturie pentru faptul că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. În mod firesc, când rezolvi aceste probleme, pot apărea multe suișuri și coborâșuri, dificultăți și încercări, precum și unele lupte și câteva aserțiuni și remarci de la diverși oameni. Dar atât timp cât ești sigur că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare cu privire la aceste probleme și că înțelegi și asculți de învățăturile lui Dumnezeu, atunci, ar trebui să le pui în practică fără nicio ezitare. Nu ar trebui să te împiedice mediul tău și nicio persoană, niciun eveniment și niciun lucru. Ar trebui să rămâi ferm pe poziție. Aderarea la adevărurile-principii nu înseamnă aroganță, nici neprihănire de sine. Odată ce ai înțeles cuvintele lui Dumnezeu și privești oamenii și lucrurile și te comporți și acționezi conform cuvintelor Lui și, odată ce ești capabil să aderi la principii fără să te schimbi vreodată, practici adevărul. Acesta este genul de atitudine și de hotărâre pe care ar trebui să-l aibă cei care practică și urmăresc adevărul.

Am avut suficientă părtășie despre problemele legate de expresia: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Încă aveți dificultăți în a înțelege astfel de probleme? Prin părtășia și analiza de azi, ați dobândit o înțelegere complet nouă a acestei zicale despre conduita morală din cultura tradițională? (Da.) Pe baza acestei înțelegeri complet noi pe care o aveți, ați mai considera că această zicală este adevărul și un lucru pozitiv? (Nu.) Este posibil ca influența acestei zicale asupra oamenilor să mai existe încă în adâncul minților și în subconștientul lor, dar prin părtășia de azi, oamenii au alungat din gândurile și din conștiința lor această zicală despre conduita morală. Așadar, încă o vei respecta, în interacțiunile tale cu alții? Când te confrunți cu o dispută, ce ar trebui să faci? (Mai întâi, ar trebui să abandonăm această filosofie satanică: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Ar trebui să venim în liniște înaintea lui Dumnezeu, ca să ne rugăm și să căutăm adevărul și ca să căutăm în cuvintele lui Dumnezeu adevărurile-principii care ar trebui puse în practică.) Dacă nu am avea părtășie despre aceste lucruri, ați crede că nu ați privit niciodată oamenii și lucrurile sau că nu v-ați comportat și nu ați acționat niciodată în conformitate cu criteriul moral: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Acum, că această problemă a fost expusă, poți vedea singur dacă ești influențat de astfel de idei și opinii când ți se mai întâmplă ceva similar, mai precis, dacă aceste lucruri există în ideile și în opiniile tale. În acel moment, vei descoperi în mod firesc că există multe chestiuni în care ești influențat de astfel de idei și opinii, ceea ce înseamnă că, în multe domenii și când se întâmplă multe lucruri, tu încă ești influențat de astfel de idei și opinii, că au prins rădăcini adânc în sufletul tău și că ele continuă să-ți dicteze cuvintele, faptele și gândurile. Dacă nu ți-ai dat seama de acest lucru, dacă nu vei fi atent la această problemă și nu o vei urmări, categoric nu vei fi conștient de ea și nu vei ști dacă ești sau nu influențat de astfel de idei și opinii. Când vei urmări cu adevărat chestiunea și o vei analiza cu meticulozitate, vei descoperi că otrăvurile culturii tradiționale se manifestă adeseori în mintea ta. Ideea nu este că nu le-ai avea, ci că în trecut, nu le-ai luat în serios, sau că nu ai realizat care anume este esența acestor zicale ale culturii tradiționale. Așadar, ce trebuie să faceți ca să deveniți conștienți de astfel de probleme, în adâncurile minții voastre? Trebuie să învățați să contemplați și să cântăriți. Cum ar trebui să contemplați și să cântăriți? Acești doi termeni par foarte simpli; așadar, cum ar trebui înțeleși? De exemplu, să spunem că le împărtășești Evanghelia și le mărturisești despre Dumnezeu unor oameni care explorează adevărata cale. Inițial, ei pot fi dispuși să te asculte, dar după ce ai avut părtășie cu ei mai multă vreme, unii dintre ei nu mai vor să asculte. În acel moment, trebuie să te gândești: „Ce se întâmplă aici? Oare părtășia mea nu este corect adaptată noțiunilor și problemelor lor? Sau este din cauză că nu am avut clar și cuprinzător părtășie despre adevăr? Sau au fost tulburați de vreun zvon sau vreun sofism pe care l-au auzit? De ce nu vor unii dintre ei să continue să exploreze? Care este, de fapt, problema?” Aceasta este contemplare, nu-i așa? Să te gândești la chestiune analizând fiecare aspect, fără să omiți niciun singur detaliu. Care este obiectivul tău, când cântărești aceste lucruri? Este să găsești rădăcina și esența problemei, iar apoi, să o înlături. Dacă nu poți să găsești soluțiile la aceste probleme, indiferent cât de mult te-ai gândi la ele, ar trebui să găsești pe cineva care înțelege adevărul și să cauți să afli de la acea persoană. Privește cum răspândește ea Evanghelia și mărturisește despre Dumnezeu și cum își face o idee corectă despre noțiunile principale ale oamenilor care explorează și cum le rezolvă, după aceea, având părtășie despre adevăr conform cuvintelor lui Dumnezeu. Nu pune asta lucrurile în mișcare? A cântări este primul pas; a acționa este al doilea pas. Motivul pentru a acționa este să verifici dacă problema pe care o cântărești este cea corectă, dacă nu te-ai abătut de la drum. Când afli de unde provine problema, vei începe să verifici dacă problema pe care o cântărești este cea corectă sau cea greșită. Apoi, începe să rezolvi problema pe care ai confirmat-o ca fiind cea corectă. De exemplu, atunci când oamenii care explorează adevărata cale aud zvonuri și sofisme și încep să aibă noțiuni, citește-le cuvintele lui Dumnezeu, într-un mod care le vizează noțiunile. Având clar părtășie despre adevăr, disecându-le și înlătură-le în totalitate noțiunile și elimină obstacolele din inimile lor. Atunci, ei vor fi dispuși să-și continue explorarea. Asta începe să rezolve problema, nu-i așa? Primul pas spre rezolvarea problemei este să o cântărești, să o contempli și să îi cauți cu grijă esența și cauza principală în mintea ta. Odată ce ai confirmat care sunt acestea, începe să rezolvi problema conform cuvintelor lui Dumnezeu. În final, când problema este rezolvată, scopul va fi atins. Așadar, încă există sau nu în gândurile și în opiniile tale afirmații despre conduita morală, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”? (Da, există.) Cum trebuie rezolvate astfel de probleme? Trebuie să cântărești tot ce ți se întâmplă în mod obișnuit. Acesta este un pas esențial. Mai întâi, amintește-ți cum te-ai purtat atunci când ți s-au întâmplat în trecut astfel de lucruri. Ai fost dominat de zicale, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”? Și, dacă ai fost, ce intenții ai avut? Ce ai spus? Ce ai făcut? Cum ai acționat? Cum te-ai purtat? Odată ce te liniștești și cântărești aceste lucruri, vei descoperi unele probleme, chiar fără să-ți dai seama. În acel moment, ar trebui să cauți adevărul, să ai părtășie cu alții și să rezolvi aceste probleme conform cuvintelor relevante ale lui Dumnezeu. Străduiește-te, în viața ta reală, să abandonezi complet acele opinii greșite care sunt susținute de cultura tradițională, iar apoi, adoptă cuvintele lui Dumnezeu și adevărul drept principii pentru a interacționa cu alții și tratează oamenii, evenimentele și lucrurile conform adevărurilor-principii. Acesta este modul de a rezolva probleme, disecând diversele idei, opinii și zicale ale culturii tradiționale conform cuvintelor lui Dumnezeu, apoi văzând cu claritate absolută dacă este cu adevărat pozitivă și corectă cultura tradițională, pe baza consecințelor aderării omenirii la aceste opinii greșite. Atunci, vei vedea clar că „dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” este doar o tehnică evazivă de comportament pe care oamenii o adoptă pentru a-și păstra relațiile interpersonale. Dar dacă natura-esență a oamenilor nu se schimbă, se pot înțelege între ei, pe termen lung? Mai devreme sau mai târziu, relațiile se vor destrăma. Prin urmare, nu există prieteni adevărați în lumea umană ‒ doar că a putea păstra, pur și simplu, o relație fizică este un lucru destul de bun în sine. Dacă oamenii au o oarecare conștiință și rațiune și sunt buni la suflet, ei pot păstra o relație superficială cu alții, fără ca aceasta să se destrame; dacă sunt răi, insidioși și feroce în umanitatea lor, atunci nu vor avea cum să se asocieze cu alții și vor putea doar să profite unii de ceilalți. Văzând clar aceste lucruri ‒ adică văzând clar natura-esență a oamenilor ‒ metoda pe care oamenii ar trebui să o adopte în interacțiunile lor unii cu alții poate fi în esență stabilită și poate fi corectă, infailibilă și în conformitate cu adevărul. Cu experiența lor privind judecata și mustrarea lui Dumnezeu, aleșii Lui pot acum să vadă puțin din esența umanității. Așadar, în interacțiunile dintre oameni ‒ respectiv, în relațiile interpersonale normale ‒ ei pot să vadă cât de important este să fii un om onest și că a trata oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului este cel mai înalt principiu și cea mai înțeleaptă metodă. Ea nu va provoca niciodată suferință și durere oamenilor. Totuși, în mod inevitabil, oamenii vor avea un conflict în suflet când vor experimenta cuvintele lui Dumnezeu și vor practica adevărul, în sensul că firile corupte vor ieși adesea la suprafață, pentru a-i tulbura și a-i împiedica să practice adevărul. Acele idei, sentimente și opinii multilaterale, generate de firile umane corupte, te vor împiedica mereu să pui în practică adevărul și cuvintele lui Dumnezeu, într-o măsură sau alta, iar când o vor face, te vei confrunta, fără să-ți dai seama, cu multe interferențe și obstacole în calea practicării adevărului. Când vor apărea aceste obstacole, nu vei mai spune, cum faci acum, că este simplu să practici adevărul. Nu vei mai spune atât de ușor asta. Pe atunci, vei fi deja suferind și trist, nu vei putea nici să mănânci, nici să dormi bine. Unor oameni chiar li se poate părea că a crede în Dumnezeu este prea greu și vor să renunțe. Sunt convins că numeroși oameni au suferit mult pentru a practica adevărul și a pătrunde în realitate, au fost emondați și tratați de nenumărate ori, au dus numeroase lupte în inimile lor și au vărsat nenumărate lacrimi. Nu este așa? (Ba da.) Îndurarea acestor suferințe este un proces necesar și toți oamenii, fără excepție, trebuie să treacă prin el. În Epoca Legii, David a făcut o greșeală și ulterior, s-a căit și a mărturisit lui Dumnezeu. Cât de mult a plâns? Cum a fost acest lucru descris în textul original? („În fiecare noapte îmi scald patul și-mi inund așternutul cu lacrimi” [Psalmii 6:6].) Cât de multe lacrimi trebuie să fi vărsat el, ca să-și scalde patul! Asta demonstrează imensitatea și profunzimea remușcărilor și a suferinței simțite de el atunci. Voi ați vărsat atâtea lacrimi? Numărul de lacrimi pe care le-ați vărsat nu reprezintă nici măcar o sutime din ale lui, ceea ce arată că măsura în care vă urâți firile corupte, trupul și fărădelegile este departe de a fi suficientă și că hotărârea și perseverența voastră în practicarea adevărului sunt departe de a fi suficiente. Încă nu vă ridicați la înălțimea standardului; mai aveți mult până să ajungeți la nivelul lui Petru și al lui David. Ei bine, să încheiem aici părtășia de azi.

16 aprilie 2022