La ultima noastră întâlnire, am avut părtășie despre zicala privind conduita morală: „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil”, și am analizat-o. Înțelegeți acum cu adevărat diversele zicale despre conduita morală din cultura tradițională? Cum diferă de adevăr aceste zicale despre conduita morală? Puteți să confirmați acum că aceste zicale despre conduita morală nu sunt, esențialmente, adevărul și că în mod sigur nu-i pot lua locul? (Da.) Ce arată faptul că poți confirma acest lucru? (Că am o oarecare capacitate de a discerne aceste zicale din cultura tradițională așa cum sunt cu adevărat. În trecut, nu mi-am dat seama că aveam aceste lucruri în inima mea. Abia după aceste câteva părtășii și analize făcute de Dumnezeu am ajuns să-mi dau seama că am fost sub influența acestor lucruri de la bun început și că întotdeauna am privit oamenii și lucrurile bazându-mă pe cultura tradițională. Văd, de asemenea, că aceste zicale din cultura tradițională chiar sunt în contradicție cu adevărul și că toate sunt lucruri care-i corup pe oameni.) După ce vi se confirmă asta, în primul rând, aveți un anumit discernământ privind aceste lucruri culturale tradiționale. Nu numai că aveți cunoștințe perceptuale, dar puteți și să discerneți esența acestor lucruri dintr-o perspectivă teoretică. În al doilea rând, nu mai sunteți afectați de lucrurile din cultura tradițională și puteți să eliminați din inima și mintea voastră efectele, controlul și robia acestor lucruri. Mai ales când vedeți diverse lucruri sau vă confruntați cu diferite probleme, nu mai sunteți influențați și constrânși de aceste idei și opinii. În general, prin părtășie, ați câștigat un anumit discernământ cu privire la aceste idei și opinii ale culturii tradiționale. Acesta este rezultatul obținut din înțelegerea adevărului. Aceste lucruri din cultura tradițională sunt zicale deșarte, care sună bine, pline de filosofii satanice, în special cele despre conduita morală: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expuneți neajunsurile” și „Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil.” Ele îi influențează, îi controlează și-i constrâng în mod constant pe oameni prin gândurile lor și nu joacă un rol proactiv și pozitiv în conduita lor morală. Deși acum aveți un pic de discernământ, este dificil să eradicați complet influența acestor lucruri din adâncul inimii voastre. Trebuie să vă dotați cu adevărul și să experimentați conform cuvintelor lui Dumnezeu pentru o perioadă. Numai atunci puteți vedea clar, odată pentru totdeauna, cât de profund dăunătoare, greșite și ridicole sunt aceste lucruri ipocrite și numai atunci problema poate fi rezolvată din fașă. Dacă ați vrea să renunțați la aceste gânduri și idei greșite și să vă eliberați de influența, controlul și robia lor doar prin înțelegerea unor doctrine, acest lucru ar fi foarte greu de realizat. Acum că sunteți oarecum capabili să discerneți aceste zicale despre conduita morală așa cum sunt cu adevărat, cel puțin aveți o oarecare înțelegere și ați făcut un anumit progres în gândirea voastră. Restul depinde de modul în care caută omul adevărul, de cum privește oamenii și lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu și de felul în care va experimenta în viitor.

După aceste părtășii și analize ale acestor zicale despre conduita morală din cultura tradițională, puteți să vedeți clar esența acestor zicale? Dacă într-adevăr puteți vedea clar, atunci puteți stabili că aceste zicale din cultura tradițională nu sunt și nici nu pot reprezenta adevărul. Acest lucru este sigur și majoritatea oamenilor l-au confirmat deja în inimile lor, prin părtășie. Așadar, cum ar trebui să înțelegem esența tuturor diferitelor zicale despre conduita morală? Dacă nu abordăm această problemă conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, atunci nu există nicio modalitate să o discernem și să o înțelegem. Indiferent cât de nobile și de pozitive ar fi, în scris, aceste zicale despre conduita morală din cultura tradițională, chiar sunt ele criterii pentru acțiunile și comportamentul oamenilor sau principii comportamentale? (Nu sunt.) Nu sunt principii sau criterii comportamentale. Așadar, ce sunt ele, mai exact? Analizând esența fiecărei zicale despre conduita morală, puteți concluziona care sunt, exact, adevărul și esența acestor zicale despre conduita morală care au apărut în rândul oamenilor? Nu v-ați gândit niciodată la această întrebare? Lăsând deoparte scopurile acelor așa-ziși gânditori și moraliști care flatează clasele conducătoare și încearcă să le intre în grații și care sunt foarte bucuroși să le servească, haideți să analizăm acest lucru din perspectiva umanității normale. Deoarece aceste zicale despre conduita morală nu sunt adevărul, cu atât mai puțin putând să-l înlocuiască, sigur sunt amăgitoare. Cu siguranță nu sunt lucruri pozitive – acest lucru este cert. Dacă, în acest fel, puteți să le recunoașteți așa cum sunt, asta dovedește că ați dobândit un anumit grad de înțelegere a adevărului în inima voastră și că aveți deja puțin discernământ. Aceste zicale despre conduita morală nu sunt lucruri pozitive și nu sunt nici criterii pentru acțiunile și comportamentul oamenilor și cu atât mai puțin sunt principii pentru comportamentul oamenilor care ar trebui respectate, așa că este ceva în neregulă cu ele. Merită să le dezbatem în profunzime? (Da.) Dacă luați în considerare doar „conduita morală” și credeți că aceste cuvinte sunt opinii corecte și lucruri pozitive, atunci nu aveți dreptate și acestea vă vor amăgi și vă vor înșela. Ceea ce este ipocrit nu poate fi niciodată un lucru pozitiv. În ceea ce privește diferitele manifestări de comportament virtuos, ar trebui să distingem dacă sunt sau nu făcute cu sinceritate și din inimă. Dacă sunt făcute din silă, prefăcătorie sau pentru a atinge un anumit scop, atunci există o problemă cu astfel de manifestări comportamentale. Puteți să discerneți aceste zicale despre conduita morală așa cum sunt cu adevărat? Cine Îmi poate spune? (Satana folosește zicalele despre conduita morală ca să-i deruteze și să-i corupă pe oameni și-i face să le respecte și să le pună în practică pentru a atinge scopurile de a-i determina să se închine Satanei și să-l urmeze și de a-i ține departe de Dumnezeu. Aceasta este una dintre tehnicile și metodele Satanei de a corupe oamenii.) Aceasta nu este esența zicalelor despre conduita morală. Acesta este scopul pe care îl atinge Satana, folosind astfel de zicale pentru a-i amăgi pe oameni. În primul rând, trebuie să știți clar că orice fel de zicală despre conduita morală nu reprezintă adevărul, cu atât mai puțin poate ține locul adevărului. Nici măcar nu reprezintă lucruri pozitive. Așadar, ce sunt, mai exact? Se poate spune cu certitudine că aceste zicale cu privire la conduita morală sunt aberații eretice cu care Satana îi amăgește pe oameni. Ele nu sunt în sine realitatea adevărului pe care oamenii ar trebui să o aibă și nici nu sunt lucruri pozitive pe care umanitatea normală s-ar cuveni să le trăiască. Aceste zicale despre conduita morală constituie lucruri contrafăcute, prefăcătorii, falsificări și trucuri – reprezintă comportamente fictive și nu își au deloc originea în conștiința și rațiunea omului sau în gândirea lui normală. Prin urmare, toate zicalele culturii tradiționale cu privire la conduita morală sunt ridicole, erezii și sofisme absurde. Cu aceste câteva părtășii, zicalele pe care le propune Satana despre conduita morală au fost în această zi condamnate, în totalitate, la moarte. Dacă nici măcar nu sunt lucruri pozitive, cum se poate ca oamenii să le accepte? Cum pot oamenii să trăiască după aceste idei și opinii? Motivul este că aceste zicale despre conduita morală se aliniază atât de bine cu noțiunile și închipuirile oamenilor. Acestea trezesc admirație și aprobare, așa că oamenii acceptă aceste zicale despre conduita morală în inimile lor și, deși nu le pot pune în practică, în sinea lor, le îmbrățișează și le venerează cu bucurie. Și astfel, Satana folosește diverse zicale despre conduita morală pentru a amăgi oamenii, pentru a le controla inimile și comportamentul, căci, în inimile lor, oamenii venerează și au o credință oarbă în tot felul de zicale despre conduita morală și toți ar dori să folosească aceste afirmații ca să pretindă că simt mai multă demnitate, noblețe și bunătate, atingându-și astfel scopul de a fi foarte apreciați și lăudați. Pe scurt, toate diversele zicale despre conduita morală cer ca, atunci când oamenii fac un anumit lucru, să dea dovadă de un fel de comportament sau calitate umană din sfera conduitei morale. Aceste comportamente și calități umane par destul de nobile și sunt venerate, așa că toți oamenii, în inimile lor, aspiră foarte mult la ele. Însă ceea ce nu au luat în considerare este faptul că aceste zicale despre conduita morală nu reprezintă deloc principiile de comportament pe care ar trebui să le respecte o persoană normală; în schimb, reprezintă o varietate de comportamente ipocrite pe care cineva le poate simula. Sunt abateri de la standardele conștiinței și ale rațiunii, devieri de la voința umanității normale. Satana folosește zicale false și prefăcute despre conduita morală pentru a-i amăgi pe oameni, pentru a-i face să-l venereze pe el și pe acei așa-numiți înțelepți ipocriți, determinându-i astfel pe oameni să vadă umanitatea normală și criteriile pentru comportamentul uman drept lucruri obișnuite, simple și chiar josnice. Oamenii disprețuiesc aceste lucruri și le consideră complet lipsite de valoare. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că zicalele despre conduita morală susținute de Satana sunt foarte plăcute ochiului și foarte aliniate cu noțiunile și închipuirile omului. Totuși, realitatea este că nicio zicală despre conduita morală, oricare ar fi aceasta, nu reprezintă un principiu pe care oamenii ar trebui să-l respecte în comportamentul sau în relațiile lor în lume. Gândește-te bine – nu așa stau lucrurile? În esență, zicalele despre conduita morală sunt doar solicitări ca oamenii să trăiască în mod superficial vieți mai demne și mai nobile, permițându-le să fie venerați sau lăudați de ceilalți, mai degrabă decât să fie priviți cu dispreț. Esența acestor zicală arată că sunt doar solicitări ca oamenii să dea dovadă de o conduită morală bună printr-un comportament bun, acoperind și ținând astfel în frâu ambițiile și dorințele extravagante ale omenirii corupte, ascunzând natura și esența rea și hidoasă a omului, cât și manifestările diverselor firi corupte. Acestea sunt menite să îmbunătățească personalitatea unei persoane prin comportamente și practici superficiale bune, să îmbunătățească imaginea pe care ceilalți o au despre aceasta și aprecierea ei la scară mai largă, de către întreaga lume. Aceste aspecte arată că zicalele despre conduita morală se referă la ascunderea gândurilor, opiniilor, scopurilor și intențiilor lăuntrice ale omului, a feței lui hidoase și a naturii și esenței lui cu ajutorul comportamentelor și practicilor superficiale. Pot aceste lucruri să fie ascunse cu succes? Oare încercarea de a le ascunde nu le face cu atât mai evidente? Dar Satanei nu-i pasă de asta. Scopul său este să ascundă chipul hidos al omenirii corupte, să ascundă adevărul despre corupția omului. Prin urmare, Satana îi pune pe oameni să adopte manifestările comportamentale ale conduitei morale pentru a se deghiza, ceea ce înseamnă că folosește regulile și comportamentele conduitei morale pentru a ambala frumos înfățișarea omului, îmbunătățind calitățile umane și personalitatea unei persoane, astfel încât aceasta să poată avea stima și lauda celorlalți. Practic, aceste zicale despre conduita morală stabilesc dacă o persoană este nobilă sau josnică pe baza manifestărilor comportamentale și a standardelor ei morale. De exemplu, în cazul în care o persoană demonstrează că își sacrifică interesele de dragul celorlalți, poți să evaluezi dacă este altruistă. Dacă o demonstrează bine, se deghizează bine și reușește să arate deosebit de admirabil, atunci această persoană va fi privită ca una cu integritate și demnitate, ca o persoană cu standarde morale deosebit de înalte în ochii celorlalți, iar statul îi va acorda o decorație pentru că a fost un model de moralitate din care alții să învețe, pe care să-l idolatrizeze și să-l imite. Așadar, cum ar trebui oamenii să evalueze dacă o femeie este bună sau rea? Analizând dacă diferitele comportamente de care dă dovadă femeia în cadrul comunității ei sunt conforme cu zicala: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală.” Dacă ea se conformează în toate privințele, fiind virtuoasă, bună la inimă și blajină, arătând cel mai mare respect celor bătrâni, făcând cu dragă inimă compromisuri din considerație pentru interesul general, fiind extrem de răbdătoare și capabilă să îndure greutăți, fără să poarte pică oamenilor sau să se certe cu ceilalți și respectându-și socrii, având grijă de soțul și copiii ei, fără să se gândească niciodată la ea însăși, fără să caute niciodată nimic în schimb, fără să se bucure de plăcerile trupești și așa mai departe, atunci ea este într-adevăr o femeie virtuoasă, bună la inimă și blajină. Oamenii folosesc aceste comportamente exterioare pentru a evalua conduita morală a femeilor. Este inexact și nerealist să evaluezi valoarea, bunătatea și răul unei persoane prin intermediul practicilor și al comportamentului ei superficial. A face astfel de afirmații este, de asemenea, fals, înșelător și ridicol. Aceasta este problema esențială a zicalelor despre conduita morală pe care o dau în vileag oamenii.

În lumina mai multor aspecte menționate anterior, sunt, într-adevăr, aceste zicale despre conduita morală din cultura tradițională principii comportamentale? (Nu.) Nu răspund deloc nevoilor umanității normale, fiind întru totul contrare acesteia. Ceea ce oferă omenirii nu sunt principii comportamentale, nici principii pentru acțiunile și comportamentul oamenilor. Dimpotrivă, le cer oamenilor să se deghizeze, să se ascundă, să se comporte și să acționeze într-un anumit fel în fața celorlalți, astfel încât să fie foarte apreciați și lăudați, nu cu scopul de a-i face pe oameni să înțeleagă cum să se comporte corect sau modul corect de a se purta, ci pentru a-i determina pe oameni să trăiască mai în pas cu noțiunile și închipuirile altora și pentru a câștiga laudele și recunoașterea celorlalți. Acest lucru nu este deloc ceea ce Dumnezeu cere, și anume ca oamenii să se comporte și să acționeze conform principiilor adevărului, fără să le pese de ceea ce gândesc oamenii, concentrându-se, în schimb, doar să câștige aprobarea lui Dumnezeu. Zicalele despre conduita morală se referă mai mult la a le cere oamenilor să fie decenți și nobili în comportamentul și practicile lor și în înfățișarea pe care o oglindesc – chiar dacă este o deghizare – mai degrabă decât la rezolvarea problemelor legate de gândurile și opiniile oamenilor sau de natura și esența umană. Cu alte cuvinte, cerințele pe care zicalele despre conduita morală din cultura tradițională le impun oamenilor nu se bazează pe esența acestora și cu atât mai puțin iau în considerare sfera realizabilă a conștiinței și a rațiunii. Totodată, se împotrivesc faptului obiectiv că oamenii au firi corupte și sunt toți egoiști și demni de dispreț și îi obligă pe oameni să facă una și alta în ceea ce privește comportamentul și practicile lor. Prin urmare, indiferent din ce perspectivă impun cerințe oamenilor, acestea nu pot elibera în mod fundamental oamenii din robia și de sub controlul firilor corupte și nici nu pot rezolva problema esenței oamenilor – cu alte cuvinte, nu pot rezolva problemele legate de firile corupte ale oamenilor. Din această cauză, nu pot schimba principiile și direcția comportamentului oamenilor și nici nu îi pot face să înțeleagă cum să se comporte, cum să-i trateze pe ceilalți sau cum să trateze relațiile interpersonale dintr-un punct de vedere pozitiv. Vorbind dintr-o altă perspectivă, zicalele despre conduita morală sunt doar un fel de regulă și constrângere comportamentală dată oamenilor. Deși după toate aparențele sunt destul de bune, aceste lucruri afectează în mod inconștient gândirea și opiniile oamenilor, constrângându-i și obligându-i, rezultatul fiind acela că oamenii nu pot găsi principiile corecte și calea corectă de a se comporta și acționa. În acest context, tot ce pot face oamenii este să accepte fără tragere de inimă influența ideilor și opiniilor culturale tradiționale, iar sub influența acestor idei și opinii greșite, își pierd fără să-și dea seama principiile, scopurile și sensul comportamentului. Acest lucru face ca ființele umane corupte să se prăbușească în întuneric și să piardă lumina, astfel încât tot ce pot face este să vâneze faima și câștigul personal bazându-se pe falsificare, prefăcătorie și înșelăciune. De exemplu, atunci când vezi o persoană care are nevoie de ajutor, te gândești imediat: „Să te porți corect înseamnă să găsești plăcere în a-i ajuta pe ceilalți. Acesta este un principiu de bază și un standard moral pentru comportamentul oamenilor”, așa că, fără să-ți dai seama, vei ajuta acea persoană. După ce o ajuți, simți că, purtându-te astfel, ești nobil și ai puțină umanitate și chiar te lauzi în mod inconștient ca fiind o persoană nobilă, o persoană cu caracter nobil, cu demnitate și caracter și, desigur, o persoană vrednică de respect. Dacă nu o ajuți, te gândești: „Vai, nu sunt o persoană bună! Ori de câte ori întâlnesc pe cineva care are nevoie de ajutor și mă gândesc să-i întind mâna, întotdeauna îmi iau în considerare interesele. Sunt o persoană atât de egoistă!” Vei folosi inconștient opinia ideologică: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți” pentru a te evalua, a te constrânge și a aprecia ce este bine și ce este rău. Când nu vei putea pune în practică această zicală, te vei desconsidera sau te vei privi cu dispreț și te vei simți oarecum tulburat. Vei arunca priviri admirative și apreciative celor care pot să găsească plăcere în a-i ajuta pe ceilalți, simțind că sunt mai nobili și mai demni decât tine și că au mai mult caracter decât tine. Totuși, când vine vorba de astfel de chestiuni, cerințele lui Dumnezeu sunt diferite. Cerințele lui Dumnezeu sunt ca tu să respecți cuvintele Sale și principiile adevărului. În ceea ce privește conduita morală, cum ar trebui să practice oamenii? Respectând opiniile morale și culturale tradiționale sau respectând cuvintele lui Dumnezeu? Toată lumea se confruntă cu această alegere. Îți sunt clare acum principiile adevărului pe care le învață oamenii de la Dumnezeu? Le înțelegi? Cât de bine le respecți? Când le respecți, ce gânduri și opinii te influențează și constituie o piedică pentru tine și ce firi corupte sunt dezvăluite? Ar trebui să reflectezi asupra ta în felul acesta. Exact, cât de mult din esența zicalelor despre conduita morală din cultura tradițională poți să vezi clar în inima ta? Mai are cultura tradițională un loc în inima ta? Toate acestea sunt probleme pe care oamenii trebuie să le rezolve. Când firile tale corupte sunt înlăturate și ești capabil să asculți adevărul și să respecți cuvintele lui Dumnezeu în mod absolut și fără compromis, atunci ceea ce practici este întru totul conform principiilor adevărului. Nu vei mai fi constrâns de firi corupte sau legat de ideile și opiniile morale din cultura tradițională și vei putea să pui cu acuratețe cuvintele lui Dumnezeu în practică șdevărului. În ceea ce privește conduita morală, cum ar trebui să pracle care ar trebui să influențeze comportamentul și acțiunile credincioșilor. Când vei fi în stare să practici potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, să respecți cuvintele Lui și să practici în conformitate cu principiile adevărului, nu vei fi doar o persoană cu o bună conduită morală, ci și o persoană care poate urma calea lui Dumnezeu. Când practici principiile și adevărul comportamentului, nu numai că ai standarde de conduită morală, dar în comportamentul tău există și principii ale adevărului. Există o diferență între respectarea principiilor adevărului și respectarea criteriilor de conduită morală? (Da.) În ce constă diferența? Respectarea cerințelor privind conduita morală este doar o practică și o manifestare comportamentală, în timp ce practicarea conform principiilor adevărului pare, din exterior, a fi tot o practică, dar această practică respectă principiile adevărului. Din această perspectivă, respectarea principiilor adevărului se referă la comportament și la calea pe care o parcurg oamenii. Aceasta înseamnă că, dacă practici adevărul și respecți principiile adevărului din cuvintele lui Dumnezeu, mergi pe calea corectă, în timp ce respectarea cerințelor conduitei morale din cultura tradițională este doar o manifestare a comportamentului, la fel ca respectarea regulilor. Nu implică principiile adevărului și nici nu se referă la calea pe care o parcurg oamenii. Înțelegeți ce spun? (Da.) Iată un exemplu. De pildă, zicala despre conduita morală: „Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți” cere oamenilor „să renunțe la sinele mai mic și să împlinească sinele mai mare”, în orice moment și în orice situație. Printre necredincioși, stilul acesta definește un om cu un caracter nobil și o integritate de neclintit. „Renunță la sinele mai mic și împlinește sinele mai mare” – ce oratorie grandioasă! Este păcat că pare doar stilul unui om cu un caracter nobil și integritate de neclintit, dar nu este un principiu al adevărului pe care oamenii ar trebui să-l respecte. Realitatea este că scopul final al acestei zicale: „Renunță la sinele mai mic și împlinește sinele mai mare” și al faptului de a-i determina pe oameni să-și sacrifice interesele de dragul celorlalți este, efectiv, acela de a se asigura că ceilalți îi servesc. Din punctul de vedere al scopurilor și intențiilor oamenilor, această zicală miroase a filosofii satanice și are o calitate tranzacțională. Din aceasta, poți determina dacă există principii ale adevărului în zicala: „Renunță la sinele mai mic și împlinește sinele mai mare”? Categoric nu există! Nu este deloc un principiu comportamental; este pur și simplu o filosofie satanică, pentru că scopul oamenilor care renunță la sinele mai mic este să-și împlinească sinele mai mare. Indiferent dacă o astfel de practică este nobilă sau vulgară, este doar o regulă care îi constrânge pe oameni. Pare rezonabilă, dar, în esență, este ridicolă și absurd. Indiferent ce ți se întâmplă, aceasta cere ca oamenii să-și sacrifice interesele de dragul celorlalți. Indiferent dacă ești sau nu dispus, sau dacă o poți face sau nu și indiferent de mediu, îți cere doar să-ți sacrifici interesele de dragul celorlalți. Dacă nu ești capabil să „renunți la sinele mai mic”, atunci expresia „să împlinești sinele mai mare” este acolo pentru a te ispiti, astfel încât, chiar dacă nu poți să-ți sacrifici interesele de dragul celorlalți, să nu vrei totuși să renunți la asta. Oamenii sunt seduși de gândul „împlinirii sinelui mai mare”. În astfel de circumstanțe, este dificil să faci o alegere. Așadar, este sacrificarea propriilor interese de dragul celorlalți un principiu comportamental? Poate obține rezultate pozitive? Fiecare persoană se ascunde foarte bine și dă dovadă de noblețe, demnitate și caracter suprem, dar care este rezultatul în cele din urmă? Se poate spune doar că nimic nu va rezulta din asta, pentru că, făcând acest lucru, nu se poate câștiga decât aprecierea altor oameni, dar nu și aprobarea Creatorului. Cum s-a ajuns aici? Este acesta rezultatul faptului că toată lumea respectă zicalele despre conduita morală din cultura tradițională și urmează filosofiile satanice? Dacă toată lumea acceptă cuvintele lui Dumnezeu, acceptă idei și opinii corecte, nu renunță la principiile adevărului și în viață urmărește direcția călăuzită de Dumnezeu, atunci oamenilor le va fi ușor să meargă pe calea cea dreaptă în viață. Este mai bine să practici în acest mod, decât să-ți sacrifici interesele de dragul celorlalți? A practica în acest mod înseamnă a respecta principiile adevărului și a trăi în lumină, conform cuvintelor lui Dumnezeu, mai degrabă decât a-l urma pe Satana pe calea ipocriziei. Doar renunțând la filosofiile satanice, precum și la toate ideile diferite transmise de zicalele despre conduita morală din cultura tradițională, acceptând adevărul și trăind conform cuvintelor lui Dumnezeu, poate omul să trăiască asemănarea umană reală și să câștige aprobarea lui Dumnezeu.

Pe baza lucrurilor despre care am avut părtășie anterior, ați ajuns la vreo concluzie cu privire la esența zicalelor despre conduita morală? Toate aceste zicale diferite despre conduita morală sunt doar reglementări și convenții care limitează gândurile, opiniile și comportamentul exterior al oamenilor. Nu sunt deloc principii sau criterii comportamentale și nu sunt principii pe care oamenii ar trebui să le respecte atunci când întâlnesc tot felul de oameni, chestiuni și lucruri. Așadar, ce principii ar trebui să respecte oamenii? Nu ar trebui să avem părtășie în acest sens? Unii oameni spun: „Ce diferență există între principiile adevărului pe care ar trebui să le respecte oamenii și reglementările și convențiile acelor zicale despre conduita morală?” Spuneți-Mi, există vreo diferență? (Da.) În ce privință există o diferență? Zicalele despre conduita morală sunt doar reglementări și convenții care constrâng gândurile, opiniile și comportamentele oamenilor. În ceea ce privește diversele probleme care se abat asupra oamenilor, acestea le-au impus oamenilor cerințe care le restricționează comportamentul și îi leagă de mâini și de picioare, obligându-i să facă una și alta, mai degrabă decât să-i lase să caute principiile și modalitățile corecte de a trata diversele persoane, chestiuni și lucruri. Pe de altă parte, principiile adevărului sunt diferite. Cerințele multilaterale impuse oamenilor de cuvintele lui Dumnezeu nu sunt reguli, reglementări sau convenții, cu atât mai puțin sunt diverse zicale care limitează gândirea și comportamentul oamenilor. În schimb, le spun oamenilor principiile adevărului pe care ei ar trebui să le înțeleagă și să le respecte în tot felul de medii și ori de câte ori li se întâmplă ceva. Așadar, care sunt mai exact aceste principii? De ce spun că numai cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul sau principiile adevărului? Pentru că diversele cerințe impuse oamenilor de cuvintele lui Dumnezeu pot fi toate îndeplinite de umanitatea normală, în măsura în care cer ca oamenii să nu fie influențați și controlați de emoții, dorințe, ambiții și firile lor corupte ori de câte ori li se întâmplă ceva, ci mai degrabă să practice potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și principiilor adevărului, acesta fiind un principiu pe care oamenii sunt capabili să-l respecte. Principiile adevărului din cuvintele lui Dumnezeu indică direcția corectă și scopul corect pe care oamenii ar trebui să le urmeze și sunt, de asemenea, calea pe care ei ar trebui meargă. Nu numai că principiile cuvintelor lui Dumnezeu mențin funcționarea normală a conștiinței și a rațiunii, dar, în mod firesc, adaugă și principiile adevărului pe temelia care este conștiința și rațiunea oamenilor. Acestea sunt standardele adevărului la care pot să se ridice oamenii cu rațiune și conștiință și pe care le pot îndeplini. Când oamenii respectă aceste principii ale cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce câștigă nu este consolidarea moralității și a integrității lor, nici protejarea demnității lor umane. În schimb, ei au pornit pe calea cea dreaptă în viață. Când o persoană se supune acestor principii ale adevărului din cuvintele lui Dumnezeu, nu numai că are conștiința și rațiunea unei persoane normale, dar, pe temelia conștiinței și a rațiunii ei, ajunge să înțeleagă mai multe principii ale adevărului cu privire la modul în care ar trebui să se comporte. Simplu spus, ajunge să înțeleagă principiile comportamentale, să știe ce principii ale adevărului să folosească atunci când privește oamenii și lucrurile și când se comportă și acționează și nu mai este controlată și influențată de propriile emoții, dorințe, ambiții și firi corupte. În acest fel, trăiește întru totul asemănarea unei persoane normale. Aceste principii ale adevărului propuse de Dumnezeu rezolvă în mod fundamental problema firilor corupte care îi controlează pe oameni și-i împiedică să se elibereze de păcat, astfel încât ei să nu mai trăiască în vechea lor viață, controlați de emoții, dorințe, ambiții și firi corupte. Și ce înlocuiesc toate acestea? Criteriile cuvintelor lui Dumnezeu și principiile adevărului, care devin viața unei persoane. În general, odată ce oamenii încep să respecte principiile adevărului pe care ar trebui să le respecte omenirea, ei nu mai trăiesc diversele suferințe ale trupului. Mai exact, oamenii nu mai trăiesc sub minciuna, înșelăciunea și controlul Satanei. Mai precis, nu mai trăiesc sub robia și controlul nenumăratelor idei, opinii și filosofii de viață pe care Satana le insuflă oamenilor. În schimb, trăiesc nu doar cu demnitate și integritate, ci și liber și cu înfățișarea oamenilor, care este adevărata asemănare a ființelor create sub suveranitatea Creatorului. Aceasta este diferența esențială dintre cuvintele și adevărul lui Dumnezeu și zicalele despre conduita morală din cultura tradițională.

Subiectul părtășiei de astăzi este oarecum profund. După ce îl ascultați, ar trebui să cugetați la el o vreme, să-l lăsați să-și găsească ecoul și să vedeți dacă înțelegeți ce s-a spus. Pe baza acestei părtășii, ați înțeles pe deplin diferența dintre zicalele despre conduita morală și adevăr? Spuneți-Mi cu cele mai simple cuvinte: care este esența zicalelor despre conduita morală? (Zicalele despre conduita morală sunt doar reglementări și convenții care constrâng gândurile și comportamentele oamenilor; nu sunt principii și criterii comportamentale.) Bine spus! Există o poveste în cultura tradițională despre Kong Rong^[a] care renunță la perele mai mari. Ce părere aveți: oare oricine nu poate fi asemeni lui Kong Rong nu este o persoană bună? Oamenii obișnuiau să creadă că oricine putea fi asemeni lui Kong Rong avea un caracter nobil și o integritate de neclintit, că era altruist într-un mod dezinteresat – o persoană bună. Este Kong Rong din această poveste istorică un model pe care l-a urmat toată lumea? Are acest personaj un anumit loc în inimile oamenilor? (Da.) Nu numele lui, ci gândurile și practicile sale, moralitatea și comportamentul său ocupă un loc în inimile oamenilor. Oamenii apreciază astfel de practici și le aprobă și admiră în inimile lor conduita morală a lui Kong Rong. Prin urmare, dacă vezi pe cineva care nu-și poate sacrifica interesele de dragul celorlalți, pe cineva care nu este genul de persoană care să renunțe la perele mai mari, așa cum a făcut Kong Rong, te vei supăra în sinea ta pe acea persoană și vei avea o părere proastă despre ea. Așadar, sunt justificate supărarea și părerea ta proastă? Ele trebuie să se bazeze pe ceva. În primul rând, tu te gândești: „Kong Rong era foarte tânăr și, totuși, a reușit să renunțe la perele mai mari, în timp ce tu ești matur și încă atât de egoist” și, în sinea ta, ai o părere proastă despre acea persoană. Așadar, părerea ta proastă și supărarea ta se bazează pe povestea lui Kong Rong care renunță la perele mai mari? (Da.) Este corect să privim oamenii pe această bază? (Nu.) De ce nu este corect? Întrucât originea modului pe care te bazezi pentru a privi oamenii și lucrurile este incorectă și pentru că punctul tău de plecare este întru totul greșit. Punctul tău de plecare este să iei faptul că Kong Rong renunță la perele mai mari drept standard pentru evaluarea oamenilor și a lucrurilor, dar această abordare și metodă de măsurare sunt greșite. În ce mod sunt greșite? Sunt greșite în măsura în care crezi că ideea din spatele poveștii lui Kong Rong este corectă și o consideri un punct de vedere ideologic pozitiv din care să evaluezi oamenii și lucrurile. Când evaluezi în acest fel, rezultatul la care ajungi este că marea majoritate a oamenilor nu sunt buni. Sunt exacte rezultatele acestei evaluări? (Nu, nu sunt exacte). De ce nu sunt exacte? Pentru că standardul tău de evaluare este greșit. Dacă un om folosește metodele și principiile date de Dumnezeu, cum ar trebui să fie evaluată o astfel de persoană? Luând în considerare dacă persoana sprijină interesele casei lui Dumnezeu, dacă este de partea lui Dumnezeu, dacă are o inimă care Îl venerează pe Dumnezeu și dacă ea caută principiul adevărului în ceea ce face: doar o evaluare bazată pe aceste aspecte este precisă. Dacă, ori de câte ori i se întâmplă ceva acestei persoane, ea se roagă, caută și discută subiectul cu toată lumea și – chiar dacă uneori nu e capabilă să fie altruistă și e un pic egoistă, în doze mici – dacă ceea ce face este, practic, adecvat atunci când este evaluată din perspectiva aspectelor cerute de Dumnezeu, atunci este cineva care poate accepta adevărul, o persoană care are dreptate. Așadar, pe ce se bazează această concluzie? (Se bazează pe cuvintele și cerințele lui Dumnezeu.) Prin urmare, este corectă această concluzie? Este mult mai corectă decât dacă ai evalua folosind perspectiva ideologică a lui Kong Rong care renunță la perele mai mari. Punctul de vedere ideologic al poveștii lui Kong Rong evaluează comportamentul și practicile temporare ale oamenilor, însă ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor să evalueze este esența acestei persoane, precum și care este exact atitudinea ei față de adevăr și față de cerințele lui Dumnezeu. Tu folosești zicalele despre conduita morală pentru a evalua comportamentul trecător al unei persoane, sau acțiunile, ori revelațiile ei trecătoare în timpul unui incident. Dacă le folosești pentru a evalua calitățile intrinseci ale unei persoane, nu va fi corect, deoarece evaluarea calităților intrinseci ale unei persoane folosind zicale despre conduita morală înseamnă evaluarea acestora folosind principiile greșite, iar rezultatul la care ajungi va fi incorect. Diferența nu constă în comportamentele ei exterioare, ci mai degrabă în natura și esența ei. Prin urmare, este fundamental greșit să evaluați oamenii folosind zicale despre conduita morală. Este corect să evaluați oamenii doar folosind principiile adevărului. Înțelegeți ce spun?

Esența zicalelor despre conduita morală este că sunt reglementări și convenții care constrâng comportamentul și gândurile oamenilor. Într-o anumită măsură, restricționează și controlează gândirea oamenilor și constrâng unele dintre expresiile corecte ale gândirii și cerințele normale ale umanității normale. Desigur, se poate spune și că, într-o anumită măsură, ele încalcă unele dintre legile supraviețuirii umanității normale și, de asemenea, că privează oamenii normali de nevoile și drepturile lor umane. De exemplu, zicala clasică: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” interferează puternic și distruge drepturile femeilor. Ce rol le face pe femei să joace în întreaga societate umană? Ele joacă rolul celor înrobite. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Din acest punct de vedere, reglementările și convențiile acestor zicale despre conduita morală au distrus gândurile umane, au înlăturat diversele nevoi ale umanității normală și, în același timp, au limitat exprimarea diferitelor gânduri ale umanității normale de către ființele umane. Aceste zicale despre conduita morală nu sunt în esență create pe baza nevoilor oamenilor normali, nici pe baza standardelor pe care oamenii normali le pot îndeplini, ci toate sunt create pe baza închipuirilor și a dorințelor ambițioase ale oamenilor. Aceste zicale despre conduita morală nu numai constrâng și limitează gândurile oamenilor și le constrâng comportamentul, dar îi și determină pe oameni să venereze și să urmărească acele lucruri care sunt false și imaginare. Dar oamenii nu pot să le atingă, așa că tot ce pot face este să folosească prefăcătoria ca să mușamalizeze și să se ascundă, astfel încât să poată duce o viață decentă, nobilă, o viață care pare foarte demnă. Dar adevărul este că a trăi după aceste idei și opinii privind conduita morală înseamnă că gândurile omenirii sunt distorsionate și limitate și că oamenii trăiesc anormal și pervertit sub imperiul acestor idei și puncte de vedere eronate, nu-i așa? (Ba da.) Oamenii nu vor să trăiască așa și nu vor să facă asta, dar nu se pot elibera de constrângerile acestor cătușe ideologice. Tot ce pot face este să trăiască fără tragere de inimă și involuntar sub influența și îngrădirea acestor idei și opinii. Totodată, din cauza presiunii opiniei publice și a acestor idei și opinii din inima lor, nu au de ales decât să ducă o existență nedemnă în această lume, purtând o mască a ipocriziei după alta. Pentru omenire, aceasta este consecința zicalelor despre conduita morală. Ați înțeles asta? (Da.) Cu cât avem părtășie mai mult despre aceste zicale privind conduita morală și le analizăm, cu atât oamenii pot să le vadă clar și cu atât mai mult simt că aceste diverse zicale din cultura tradițională nu sunt lucruri pozitive. De mii de ani, acestea au indus în eroare ființele umane și le-au făcut rău, în așa măsură încât, chiar și după ce oamenii au ascultat cuvintele lui Dumnezeu și au ajuns să înțeleagă adevărul, tot nu pot să scape de influența acestor idei și opinii din cultura tradițională și chiar aspiră la ele de parcă ar fi lucruri pozitive. Mulți oameni chiar le folosesc drept substitut pentru adevăr și le practică de parcă ar fi adevărul. Prin părtășia de astăzi, ați dobândit o înțelegere mai bună și mai corectă a acestor zicale despre conduita morală din cultura tradițională? (Da.) Acum că le înțelegeți oarecum, haideți să continuăm părtășia despre alte zicale privind conduita morală.

În continuare, vom avea părtășie despre zicala: „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”, privind conduita morală. După cum vă puteți da seama, fiecare dintre aceste zicale despre conduita morală este extrem de exagerată și zguduitoare, de parcă fiecare ar fi impregnată de un fel de spirit eroic și de calitățile unor oameni măreți și ar fi imposibil de atins de o persoană cu nimic ieșită din comun sau de rând. „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește” – ce orizont extraordinar de mare ar necesita asta! Cât de amabil și de binevoitor ar trebui să fii și ce personalitate grozavă ar trebui să ai ca să faci asta! „O picătură de apă” corespunde „unui izvor care țâșnește”, dar, totodată, această corespondență dă impresia că există o prăpastie incomensurabilă și o mare diferență între cele două. Înseamnă că trebuie să răsplătești chiar și bunătatea unei picături de apă, dar cu ce? Ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește, cu un număr atât de mare de acțiuni sau comportamente sau cu o mare sinceritate și dorință, mai degrabă decât să fie uitată. De atât de mult este nevoie pentru a răsplăti bunătatea unei picături de apă, iar dacă o răsplătești cu ceva mai prejos, nu ai conștiință. Conform acestei logici, persoana care a dat dovadă de bunătate nu este și cea care, în final, beneficiază pe nedrept? Acest binefăcător profită cu siguranță de pe urma bunăvoinței sale! Dă dovadă de bunătate oferind o picătură de apă și primește, în schimb, un izvor care țâșnește. Aceasta este o afacere foarte profitabilă și o modalitate de a beneficia, în mod generos, în detrimentul altora. Nu așa stau lucrurile? În această viață, fiecare persoană va accepta bunătatea unei picături de apă. Dacă toți trebuie să răsplătească picătura cu un izvor care țâșnește, le-ar lua toată viața să o facă, lăsându-i în imposibilitatea de a-și îndeplini vreuna dintre responsabilitățile familiale și sociale, cu atât mai puțin de a se gândi la calea lor în viață. Dacă te bucuri de bunătatea unei picături de apă, dar nu reușești să o răsplătești cu un izvor care țâșnește, vei fi condamnat de conștiința ta și de societate și te vei considera un rebel, un răufăcător, un ingrat, și nu om. Dar dacă cineva ar putea răsplăti acea bunătate cu un izvor care țâșnește? El ar spune: „Nu există nimeni mai conștiincios decât mine, pentru că eu pot răsplăti bunătatea unei picături de apă cu un izvor care țâșnește. În acest fel, persoana care m-a ajutat cândva și a fost bună cu mine poate să vadă ce fel de om sunt și dacă și-a pierdut sau nu timpul ajutându-mă și dacă a meritat sau nu să mă ajute. În acest fel, nu va uita niciodată și chiar se va simți jenată. Mai mult, voi continua să o răsplătesc. De vreme ce pot răsplăti bunătatea unei picături de apă cu un izvor care țâșnește, nu sunt eu o persoană cu un caracter nobil? Nu sunt un gentleman? Nu sunt o persoană grozavă? Nu sunt demn de admirație?” Toată lumea îl laudă și îl aplaudă, iar acest lucru îi stârnește foarte mult emoțiile, așa că el spune: „Din moment ce mă lăudați ca fiind o persoană bună, o persoană cu un caracter nobil, un exemplu printre oameni și un model al moralității omenirii, atunci, după moartea mea, ar trebui să-mi ridicați un monument și să-mi scrieți un epitaf care spune: «Această persoană a fost un model al zicalei: „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește” și poate fi numit un exemplu al moralității umanității.»” Dar chiar și după ce monumentul este ridicat, el crede că oamenii ar trebui să facă și o statuie de lut după chipul lui și să o pună în templu, apoi să scrie pe ea numele lui distins: „Sanctuarul Dumnezeului cutare” și, dedesubt, să construiască un altar pentru tămâiere, unde fiecare trebuie să-i ofere jertfe de tămâie, astfel încât să ardă neîncetat în folosul lui. În plus, oamenii trebuie să aibă statuete cu el în casele lor, să ardă tămâie, să i se închine de trei ori pe zi și să-și educe copiii și nepoții și generațiile mai tinere să fie la fel ca el, spunându-le fiilor și fiicelor că trebuie să se căsătorească cu o persoană ca el, cu cineva care poate răsplăti bunătatea unei picături de apă cu un izvor care țâșnește – cu un ideal și un model de moralitate al umanității. Abordarea educațională tradițională a poporului chinez este de a-și învăța copiii să fie oameni buni și pune accent pe a recunoaște bunăvoința și a căuta să o răsplătească. Dacă primești bunătatea unei picături de apă, trebuie să o răsplătești cu o viață de muncă grea, și anume, cu un izvor care țâșnește. Când copiii cresc, și ei învață generațiile următoare în același mod, și așa continuă totul, transmis de la o generație la alta. Când o astfel de persoană este capabilă să răsplătească bunătatea unei picături de apă cu un izvor care țâșnește, atunci și-a atins și scopul final. Ce scop a atins? De a fi recunoscut și acceptat de oamenii laici și de societate. Desigur, acest lucru este secundar. Cel mai important lucru este că oamenii îi atârnă portretul pe pereți, aduc ofrande statuii lui și că el se poate bucura de tămâia care arde în această lume, din generație în generație și că spiritul și ideile lui pot să fie transmise în lume și să câștige laude de la generațiile viitoare. În cele din urmă, după ce se satură de tămâia aprinsă a acestei lumi, ce devine el? Devine un rege diavol, iar scopul său este în sfârșit atins. Aceasta este consecința supremă a coruperii omenirii de către Satana. La început, oamenii doar acceptă o idee din cultura tradițională despre conduita morală, cum ar fi bunăvoința, dreptatea, decență, înțelepciunea și credibilitatea. Mai târziu, ei respectă cerința acestei idei, dând un exemplu altora prin punerea riguroasă a acestei idei și a acestei cerințe în practică și respectându-le, și ating scopul de a deveni un model de perfecțiune a moralității pentru restul umanității. Apoi, după ce mor, lasă în urmă o bună reputație, care se transmite de-a lungul generațiilor. În cele din urmă, obțin ceea ce și-au dorit, adică să inhaleze mulți ani tămâia care arde în această lume și să devină regi ai demonilor. Este acesta un lucru bun? (Nu.) De ce spuneți că nu este un lucru bun? Acesta este scopul suprem la care aspiră un necredincios în viață. El aprobă idei despre o anumită conduită morală, apoi conduce prin puterea exemplului, punând în aplicare aceste cerințe morale, până când, în cele din urmă, ajunge la punctul în care toată lumea îl laudă ca fiind o persoană bună, blândă, distinsă și cu un caracter nobil. Vestea despre comportamentul și faptele lui se răspândește în întreaga omenire, iar comportamentul și faptele lui sunt studiate și venerate de generații de oameni, până când, în cele din urmă, acea persoană devine modelul unei întregi generații și, desigur, regele demonilor pentru o întreagă generație. Nu aceasta este calea pe care merg oamenii laici? Nu acesta este rezultatul la care aspiră oamenii laici? Are asta legătură cu adevărul? Există o legătură cu mântuirea lui Dumnezeu? Nu există nicio legătură. Acesta este rezultatul final pe care îl rezervă oamenilor zicalele despre conduita morală. Dacă o persoană acceptă pe deplin toate ideile diverse din cultura tradițională și le respectă întru totul, atunci calea pe care merge este, fără îndoială, calea demonilor. Dacă ai pornit pe calea demonilor odată pentru totdeauna, atunci nu ai nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor și nu ai absolut nimic de-a face cu mântuirea. Prin urmare, dacă pe baza înțelegerii adevărului, tot vei fi îngrădit și influențat de ideile culturii tradiționale și, în același timp, sub influența acestor idei, respectându-le legile și respectând aceste cerințe și zicale, vei fi incapabil să te lepezi de ele sau să renunți la ele și nu vei putea accepta cerințe de la Dumnezeu, atunci vei ajunge să urmezi calea demonilor și să devii un rege al demonilor. Înțelegi asta, nu-i așa? Nicio teorie sau zicală din lume nu poate înlocui calea mântuirii pe care a oferit-o Dumnezeu omenirii, nici măcar cele mai înalte standarde morale din lume. Dacă oamenii vor să pornească pe calea cea dreaptă, care este calea mântuirii, atunci doar venind înaintea lui Dumnezeu, acceptând cu blândețe și statornicie cuvintele Sale, acceptând toate solicitările și cerințele diverse de la El și comportându-se și acționând cu spusele Sale drept criteriu, pot ei să dobândească aprobarea Sa. În caz contrar, oamenii nu au cum să pornească pe calea cea dreaptă în viață și nu pot decât să urmeze filosofiile Satanei pe drumul spre pierzanie. Unii oameni întreabă: „Există o cale de mijloc?” Nu, fie urmezi calea lui Dumnezeu, fie calea diavolească a Satanei. Există doar două căi. Dacă nu urmezi calea lui Dumnezeu, atunci, fără îndoială, respecți diversele idei pe care ți le-a expus Satana și diversele căi diavolești generate de astfel de idei. Dacă vrei să faci un compromis, apucând pe calea de mijloc sau o a treia cale, este imposibil. E clar acest punct? (Da.) Nu voi detalia mai departe zicala: „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”, deoarece este mai mult sau mai puțin asemănătoare zicalei: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, despre care am avut părtășie anterior. Esența celor două zicale este aproape aceeași, așadar, nu este nevoie să o discutăm mai detaliat.

Acum, haideți să vorbim despre următoarea zicală privind conduita morală – nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Aceasta ar trebui să fie foarte ușor de deslușit, nu-i așa? Comparând-o cu cerințele zicalelor privind conduita morală despre care am vorbit mai înainte, această zicală este în mod clar și o regulă inflexibilă care îi constrânge pe oameni. Deși în scris sună grandios și impresionant și nu pare să fie nimic în neregulă cu ea, fiind, aparent, un principiu simplu pentru a trata oamenii, acest principiu simplu nu are niciun sens când vine vorba despre modul în care să te comporți sau să tratezi oamenii și nu ajută cu nimic comportamentul unei persoane sau ceea ce urmărește ea. Nu este un principiu pe care oamenii ar trebui să-l respecte în conduita și comportamentul lor, și nici nu este un principiu ca oamenii să urmărească direcția și scopul corect în viață. Chiar dacă respecți această cerință, tot ceea ce face este să te descurajeze să acționezi irezonabil atunci când ai de-a face cu oameni, dar nu înseamnă că ai dragoste reală pentru ei sau că îi ajuți cu adevărat și cu atât mai puțin demonstrează că ești pe calea cea dreaptă în viață. În sens literal, „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” înseamnă că dacă nu-ți place ceva sau nu-ți place să faci un lucru, atunci nu ar trebui să-i forțezi nici pe ceilalți să-l facă. Acest lucru pare inteligent și rațional, însă dacă folosești această filosofie satanică pentru a gestiona fiecare situație, atunci vei face multe greșeli. Este probabil să-i rănești pe oameni, să-i induci în eroare sau chiar să le faci rău. La fel cum unii părinți nu sunt pasionați de studiu, dar le place să-și oblige copiii să învețe și încearcă mereu să raționeze cu ei, îndemnându-i să studieze din greu. Dacă ar fi să aplici acestei cerințe expresia „să nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, atunci acești părinți nu ar trebui să-și pună copiii să învețe, pentru că lor înșiși nu le place. Sunt alți oameni care cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul; totuși, în inimile lor, ei știu că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă în viață. Dacă văd că odraslele lor nu cred în Dumnezeu și nu se află pe calea cea bună, le îndeamnă să creadă în Dumnezeu. Chiar dacă ei înșiși nu urmăresc adevărul, totuși vor ca ai lor copii să-l urmărească și să fie binecuvântați. În această situație, dacă ar respecta zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, atunci acești părinți nu ar trebui să-i facă pe copiii lor să creadă în Dumnezeu. Acest lucru ar fi în concordanță cu această filosofie satanică, dar le-ar distruge totodată propriilor copii șansa la mântuire. Cine este responsabil pentru acest final? Oare zicala tradițională despre conduita morală de a nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești nu le dăunează oamenilor? Iată un alt exemplu. Unii părinți nu se mulțumesc să ducă o viață supusă, respectând legea. Nu sunt dispuși să muncească pământul sau să meargă la serviciu pentru a-și întreține familia. În schimb, le place să înșele, să escrocheze sau să parieze, folosind mijloace nedrepte pentru a face o avere necinstită, astfel încât să poată apoi să ducă o viață bună, să se distreze și să se bucure de plăcerile trupului. Nu le place să se dedice unei munci cinstite sau să urmeze calea cea dreaptă. Asta nu-și doresc ei, nu-i așa? În inima lor, știu că nu este un lucru bun. În această situație, cum ar trebui să-și educe copiii? Oamenii normali și-ar învăța copiii să studieze din greu și să stăpânească o calificare, astfel încât să-și poată găsi un loc bun de muncă în viitor și și-ar determina copiii să urmeze calea cea dreaptă. Aceasta înseamnă îndeplinirea responsabilității de părinte, nu-i așa? (Ba da, așa este.) Acest lucru este corect. Însă, dacă respectă zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, atunci ar spune: „Fiule, uită-te la mine. Pot să fac tot felul de lucruri în viață, cum ar fi să beau și să mănânc la restaurante scumpe, să mă duc la prostituate și să pariez. Mă descurc în viață chiar și fără să fi studiat sau să fi deprins vreo meserie. Învață cu mine în viitor. Nu trebuie să mergi la școală și să studiezi din greu. Învață să furi, să înșeli și să pariezi. Încă poți duce o viață confortabilă pentru restul zilelor tale!” Este corect să faci asta? Și-a învățat cineva copiii așa? (Nu.) Acesta este zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, nu-i așa? Nu au respins aceste exemple pe deplin această zicală? Nu este nimic corect în legătură cu asta. De exemplu, unii oameni nu iubesc adevărul; ei râvnesc la confortul trupesc și găsesc modalități de a lenevi atunci când își îndeplinesc datoria. Nu sunt dispuși să sufere sau să plătească un preț. Ei cred că zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” este corectă și le spun oamenilor: „Ar trebui să învățați cum să vă distrați. Nu trebuie să vă îndepliniți bine datoria sau să îndurați greutăți sau să plătiți un preț. Dacă puteți să leneviți, atunci leneviți; dacă puteți să faceți un lucru de mântuială, atunci faceți-l de mântuială. Nu îngreunați atât de mult lucrurile pentru voi. Uitați, eu trăiesc așa – nu-i așa că-i grozav? Viața mea este, pur și simplu, perfectă! Vă epuizați trăind astfel! Ar trebui să învățați de la mine.” Nu îndeplinește acest lucru cerința de a „nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”? Dacă acționezi în acest mod, ești o persoană cu rațiune și conștiință? (Nu.) Dacă o persoană își pierde conștiința și rațiunea, nu îi lipsește virtutea? Acest lucru se numește lipsă de virtute. De ce îi spunem așa? Întrucât acea persoană râvnește la confort, își face de mântuială datoria și îi îndeamnă și îi influențează pe alții să i se alăture în a fi superficiali și în a tânji după confort. Ce este în neregulă cu acest lucru? A fi superficial și iresponsabil în datoria ta reprezintă un act de șiretenie și împotrivire față de Dumnezeu. În cazul în care continui să fii superficial și nu te pocăiești, vei fi dat în vileag și alungat. Mulți oameni din biserică sunt îndepărtați în acest fel. Nu este o realitate? (Ba da, este.) Așadar, respectând această zicală și îndemnându-i pe toți să fie ca ei, astfel încât oamenii să nu-și îndeplinească îndatoririle cu sârguință, ci în schimb, să-L păcălească și să-L înșele pe Dumnezeu, nu înseamnă că le faceți rău oamenilor și îi trimiteți spre pierzanie? Ei înșiși sunt leneși și alunecoși și, totuși, îi împiedică și pe alții să-și îndeplinească îndatoririle. Nu înseamnă că perturbă și tulbură lucrarea bisericii? Nu I se împotrivesc lui Dumnezeu? Poate casa lui Dumnezeu să păstreze astfel de oameni? Să presupunem că o persoană care lucrează într-o companie de necredincioși îi incită pe ceilalți angajați să nu-și facă treaba în mod corespunzător. Nu o va concedia șeful, dacă va afla? Cu siguranță o va da afară. Așadar, dacă mai poate face asta în timp ce-și îndeplinește datoria în casa lui Dumnezeu, este aceasta o persoană care crede în El? Este un om rău și necredincios, care s-a infiltrat în casa lui Dumnezeu. Trebuie îndepărtat și alungat! După ce ați ascultat aceste exemple, sunteți oarecum capabili să recunoașteți esența zicalei despre conduita morală: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”? (Da, suntem.) Care este concluzia finală pe care ați tras-o? Este această cerință un principiu al adevărului? (Nu.) Evident că nu. Așadar, ce este? Este doar o zicală neclară, una care sună frumos, în mod superficial, dar care, de fapt, nu are nicio semnificație practică.

Sunteți susținători ai zicalei despre conduita morală: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”? Dacă o persoană ar fi susținătoarea acestei expresii, ați crede despre aceasta că este grozavă și nobilă? Sunt unii care ar spune: „Uite, nu impune lucruri, nu îngreunează lucrurile pentru ceilalți și nu îi pune pe aceștia în poziții dificile. Nu-i așa că este minunată? Este întotdeauna strictă cu sine, dar tolerantă cu ceilalți; nu spune niciodată nimănui să facă ceva ce nu ar face ea însăși. Le oferă altora multă libertate și îi face să simtă o abundență de căldură și acceptare. Ce persoană grozavă!” Chiar așa stau lucrurile? Zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” presupune că ar trebui să oferi sau să furnizezi celorlalți doar lucrurile care îți plac și de care te bucuri. Dar care sunt lucrurile care le plac oamenilor corupți și de care se bucură? Sunt lucrurile corupte, absurde și dorințele extravagante. Dacă le oferi și le furnizezi oamenilor aceste lucruri negative, nu va deveni întreaga umanitate din ce în ce mai coruptă? Vor exista din ce în ce mai puține lucruri pozitive. Nu este aceasta realitatea? Faptul că omenirea este profund coruptă reprezintă o realitate. Oamenilor corupți le place să urmărească faima, câștigul, statutul și plăcerile trupești; vor să fie celebrități, să fie măreți și supraomenești. Își doresc o viață confortabilă și sunt împotriva muncii grele; vor să li se înmâneze totul. Foarte puțini dintre ei iubesc adevărul sau lucrurile pozitive. Ce se va întâmpla dacă oamenii le oferă și le furnizează celorlalți corupția și predilecțiile lor? Este exact așa cum ți-ai imagina: umanitatea doar va deveni din ce în ce mai coruptă. Cei care sunt susținători ai ideii: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” cer ca oamenii să le ofere și să le furnizeze celorlalți corupția, predilecțiile și dorințele lor extravagante, făcându-i pe alți oameni să caute răul, confortul, banii și avansarea. Este aceasta calea cea dreaptă în viață? Este limpede de văzut că „nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” e o zicală foarte problematică. Lipsurile și defectele pe care le implică sunt flagrant de evidente; nici măcar nu merită să fie atent analizată și deslușită. La cea mai mică examinare, se văd clar erorile și caracterul ei ridicol. Cu toate acestea, mulți dintre voi sunt cu ușurință convinși și influențați de această zicală și o acceptă fără discernământ. Când interacționezi cu ceilalți, folosești adesea această zicală pentru a te admonesta și a-i îndemna pe ceilalți. Făcând acest lucru, crezi că ai un caracter deosebit de nobil și un comportament foarte rațional. Însă, fără să-ți dai seama, aceste cuvinte au dezvăluit principiul după care trăiești și poziția ta cu privire la probleme. În același timp, i-ai înșelat și i-ai indus în eroare pe alții să abordeze oamenii și circumstanțele cu aceeași poziție și opinie ca tine. Te-ai comportat ca un veritabil împăciuitor și ai ales pe deplin calea de mijloc. Spui: „Indiferent care este problema, nu este nevoie să o iei în serios. Nu îngreuna lucrurile pentru tine sau pentru ceilalți. Dacă faci lucrurile dificile pentru alți oameni, atunci le faci dificile pentru tine. A fi bun cu ceilalți înseamnă a fi bun cu tine însuți. Dacă ești dur cu ceilalți, atunci ești așa și cu tine. De ce să te pui într-o poziție dificilă? A nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești este cel mai bun și cel mai grijuliu lucru pe care l-ai putea face pentru tine.” Această atitudine este, evident, a unei persoane care nu e meticuloasă în privința niciunui lucru. Nu ai o poziție sau o perspectivă corectă asupra niciunei probleme; ai o viziune confuză asupra tuturor lucrurilor. Nu ești meticulos și doar închizi ochii la lucruri. Când vei sta, în sfârșit, înaintea lui Dumnezeu și vei da socoteală pentru tine, va fi un lucru făcut de mântuială. De ce se va întâmpla asta? Întrucât spui mereu că nu ar trebui să impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Acest lucru îți oferă o mare alinare și bucurie, dar, în același timp, îți va cauza foarte multe probleme, astfel încât să nu ai o viziune sau o poziție clară asupra multor chestiuni. Desigur, te face totodată să nu poți înțelege clar care sunt cerințele și standardele lui Dumnezeu pentru tine atunci când te confrunți cu aceste situații sau ce rezultat ar trebui să obții. Aceste lucruri se întâmplă pentru că nu ești meticulos în nimic; sunt cauzate de atitudinea și opinia ta confuză. A nu impune ceea ce tu însuți nu-ți dorești reprezintă, oare, atitudinea tolerantă pe care ar trebui să o ai față de oameni și lucruri? Nu. Este doar o teorie care pare a fi corectă, nobilă și bună din exterior, dar este, de fapt, un lucru întru totul negativ. În mod clar, cu atât mai puțin este un principiu al adevărului la care oamenii ar trebui să adere. Dumnezeu nu le cere oamenilor să nu impună celorlalți ceea ce ei înșiși nu-și doresc, ci le cere să fie clari cu privire la principiile pe care ar trebui să le respecte atunci când gestionează diferite situații. Dacă este un lucru corect și în concordanță cu cuvintele lui Dumnezeu și cu adevărul, atunci trebuie să te ții de el. Și nu numai că trebuie să te ții de el, ci și să-i admonestezi, să-i convingi și să ai părtășie cu ceilalți, astfel încât ei să înțeleagă exact care este voia lui Dumnezeu și care sunt principiile adevărului. Aceasta este responsabilitatea și obligația ta. Dumnezeu nu-ți cere să alegi calea de mijloc și cu atât mai puțin îți cere să arăți cât ești de mărinimos. Ar trebui să te agăți de lucrurile pentru care Dumnezeu te-a admonestat și pe care le-ai învățat de la El și de ceea ce vorbește Dumnezeu în cuvintele Sale: cerințele, criteriile și principiile adevărului pe care oamenii ar trebui să le respecte. Nu numai că trebuie să te agăți și să te ții de ele pentru totdeauna, dar trebuie să și practici aceste principii ale adevărului prin puterea exemplului, precum și convingându-i, supraveghindu-i, ajutându-i și îndrumându-i pe ceilalți să se agațe de ele, să le respecte și să le practice în același mod în care o faci tu. Dumnezeu îți cere să faci acest lucru – asta îți încredințează El. Nu poți, pur și simplu, să ai cerințe de la tine în timp ce-i ignori pe ceilalți. Dumnezeu îți cere să adopți atitudinea corectă cu privire la probleme, să te ții de criteriile corecte și să știi exact care sunt criteriile din cuvintele lui Dumnezeu și să-ți dai seama exact care sunt principiile adevărului. Chiar dacă nu poți realiza acest lucru, chiar dacă nu ești dispus să o faci, dacă nu-ți place, dacă ai noțiuni sau dacă te împotrivești acestui lucru, trebuie să-l tratezi ca pe responsabilitatea ta, ca pe obligația ta. Trebuie să ai părtășie cu oamenii despre lucrurile pozitive care vin de la Dumnezeu, despre lucrurile care sunt drepte și corecte și să le folosești pentru a-i ajuta, influența și îndruma pe ceilalți, astfel încât oamenii să poată beneficia de pe urma lor, să fie edificați de acestea și să meargă pe calea corectă în viață. Aceasta este responsabilitatea ta și nu ar trebui să te agăți cu încăpățânare de ideea: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, pe care Satana a sădit-o în mintea ta. În ochii lui Dumnezeu, această zicală este doar o filosofie de viață; este un mod de gândire care conține tertipurile Satanei; nu reprezintă calea corectă deloc și nici nu este un lucru pozitiv. Tot ceea ce Dumnezeu cere de la tine este să fii o persoană dreaptă, care înțelege clar ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă. El nu îți cere să fii pe placul oamenilor sau împăciuitor; El nu ți-a cerut să alegi calea de mijloc. Când o chestiune se referă la principiile adevărului, trebuie să spui ceea ce trebuie spus și să înțelegi ceea ce trebuie înțeles. Dacă o persoană nu înțelege ceva, dar tu înțelegi și îi poți oferi indicații și o poți ajuta, atunci trebuie neapărat să-ți îndeplinești această responsabilitate și obligație. Nu trebuie să stai, pur și simplu, pe margine și să privești și, cu atât mai puțin ar trebui să te agăți de filosofiile pe care Satana le-a sădit în mintea ta, cum ar fi să nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Înțelegi? (Da.) Ceea ce este corect și pozitiv este așa chiar dacă nu îți place, chiar dacă nu ești dispus să faci acest lucru, chiar dacă nu ești capabil să-l faci și să-l realizezi, chiar dacă i te împotrivești sau elaborezi noțiuni împotriva lui. Esența cuvintelor lui Dumnezeu și adevărul nu se vor schimba doar pentru că omenirea are firi corupte și anumite emoții, sentimente, dorințe și noțiuni. Esența cuvintelor lui Dumnezeu și adevărul nu se vor schimba în veci. De îndată ce cunoști, înțelegi, experimentezi și obții cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, este obligația ta să ai părtășie cu ceilalți despre experiențele și mărturiile tale. Acest lucru va permite și mai multor oameni să înțeleagă voia lui Dumnezeu, să priceapă și să obțină adevărul, să înțeleagă cerințele și standardele lui Dumnezeu și să stăpânească principiile adevărului. Făcând acest lucru, acești oameni vor câștiga o cale de practică atunci când vor întâmpină probleme în viața lor de zi cu zi și nu vor fi zăpăciți sau încătușați de diferitele idei și opinii ale Satanei. Zicala despre conduita morală: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” este, cu adevărat, planul viclean al Satanei de a controla mintea oamenilor. Dacă susții mereu acest lucru, atunci ești o persoană care trăiește conform filosofiilor satanice; o persoană care trăiește pe deplin într-o fire satanică. Dacă nu urmezi calea lui Dumnezeu, atunci nu iubești și nu cauți adevărul. Orice s-ar întâmpla, principiul pe care trebuie să-l urmezi și cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci este să ajuți oamenii cât de mult posibil. Nu ar trebui să practici ceea ce spune Satana, și anume să „nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” și să fii un „deștept” pe placul oamenilor. Ce înseamnă să ajuți oamenii cât poți de mult? Înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. De îndată ce vezi că un lucru face parte din responsabilitățile și obligațiile tale, ar trebui să ai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre adevăr. Asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. A clarificat această părtășie, în principiu, zicala despre conduita morală: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”? Ați înțeles-o? (Da.) Această zicală este relativ ușor de deslușit și puteți identifica, fără să deliberați prea mult, ce este în neregulă cu ea. Este pur și simplu prea absurdă, așa că nu este nevoie să avem și mai detaliat părtășie despre ea.

Acum, haideți să avem părtășie despre următoarea zicală privind conduita morală: „Aș încasa un glonț pentru un prieten.” Aceasta este o afirmație aparent grandioasă, extrem de răspândită în rândul omenirii. În special, oamenii care prețuiesc sentimentele și acordă importanță fraternității adoptă această zicală ca maximă pentru a-și face mulți prieteni. În orice epocă sau grup etnic în care este folosită, această zicală despre conduita morală: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” rezistă destul de bine. Adică se potrivește relativ bine cu rațiunea și conștiința omenirii. Mai exact, această zicală este în concordanță cu conceptul de „frăție” pe care-l respectă oamenii în conștiința lor. Oamenii care prețuiesc fraternitatea ar fi dispuși să încaseze un glonț pentru un prieten. Indiferent cât de dificilă și periculoasă este situația în care se află prietenul lor, ei ar face un pas înainte și ar încasa un glonț pentru el. Acesta este spiritul sacrificării propriilor interese de dragul celorlalți. Ceea ce le insuflă oamenilor zicala despre conduita morală: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” este, în principiu, să prețuiască fraternitatea. Standardul impus să fie susținut de omenire este că trebuie să prețuiești fraternitatea: aceasta este esența acestei zicale. Ce înseamnă acest cuvânt, „fraternitate”? Care este standardul pentru fraternitate? Este acela de a fi capabil să-ți sacrifici interesele pentru un prieten și de a face totul pentru a-l mulțumi. Orice are nevoie prietenul tău, onoarea te obligă să-i oferi ajutorul necesar, iar dacă asta înseamnă să-ți riști viața, atunci așa să fie. De asta este nevoie pentru a fi un prieten adevărat și numai aceasta poate fi considerată o fraternitate adevărată. O altă interpretare a fraternității este aceea de a fi capabil să-ți riști viața, să-ți dai viața sau să-ți pui viața în pericol pentru un prieten, fără a ține cont de viață sau de moarte. Aceasta este o prietenie care rezistă încercărilor grele care pun viața în pericol, o prietenie pe viață și pe moarte, și aceasta este adevărata fraternitate. Aceasta este definiția unui prieten, potrivit cerințelor comportamentului moral. Trebuie să fii dispus să încasezi un glonț pentru prietenii tăi, ca să fii considerat un prieten adevărat, acesta este criteriul de conduită morală pe care ar trebui să-l respecte o persoană atunci când are de-a face cu prietenii ei și aceasta este cerința pentru conduita morală a oamenilor atunci când vine vorba să-și facă prieteni. Zicala despre conduita morală: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” apare ca fiind deosebit de eroică și justă, și mai ales măreață și nobilă și inspiră admirația și aprobarea oamenilor și-i determină să creadă că aceia care pot face așa ceva sunt ca nemuritorii din altă lume, care sar din crăpăturile stâncilor, și îi determină să creadă că acești oameni sunt deosebit de drepți, precum cavalerii sau spadasinii. De aceea, astfel de idei și opinii simple și directe sunt repede acceptate de ființele umane și pătrund ușor în adâncul inimii lor. Aveți sentimente similare cu privire la zicala: „Aș încasa un glonț pentru un prieten”? (Da.) Deși în zilele noastre nu sunt mulți oameni care ar încasa un glonț pentru un prieten, majoritatea speră că prietenii lor ar fi dispuși să încaseze un glonț pentru ei și că sunt oameni loiali, buni amici și că, în vremuri de restriște, prietenii lor le-ar întinde o mână de ajutor, fără să se gândească de două ori și fără să pună nicio condiție, și că aceștia ar face orice pentru ei, sfidând toate dificultățile și neînfricați de pericol. Dacă ai cerințe similare pentru prietenii tăi, ar putea acest lucru să arate că ești în continuare influențat și constrâns de ideea de a încasa un glonț pentru un prieten? Ai spune că încă trăiești după acest mod vechi, tradițional de a gândi? (Da.) În zilele noastre, oamenii se plâng adesea că „moralitatea publică este în declin astăzi, oamenii nu au aceeași mentalitate ca strămoșii lor, vremurile s-au schimbat, prietenii nu mai sunt ceea ce erau cândva, oamenii nu mai prețuiesc fraternitatea, și-au pierdut căldura umană, iar relațiile interpersonale devin din ce în ce mai reci.” Deși în zilele noastre foarte puțini oameni prețuiesc fraternitatea între prieteni, ei încă își aduc aminte cu drag de acei oameni galanți și cu inima caldă de pe vremuri, care își dădeau viața pentru un prieten, și venerează stilul pe care îl afișează. De exemplu, luați câteva dintre poveștile transmise de-a lungul istoriei despre oamenii din vremurile vechi care își dădeau viața pentru un prieten, în special pe cele din lumea artelor marțiale despre oameni care susțin fraternitatea. Chiar și astăzi, când oamenii urmăresc aceste povești în filme și seriale de televiziune, încă simt un val de emoție în inima lor și nutresc speranțe de a se întoarce într-o epocă plină de căldură umană, când oamenii prețuiau fraternitatea. Ce arată aceste lucruri? Arată că această idee de a încasa un glonț pentru un prieten este venerată ca un lucru pozitiv în mintea oamenilor și că este susținută drept standard moral înalt pentru cei care doresc să fie sau să devină o persoană bună? (Da.) Deși oamenii nu îndrăznesc să ceară așa ceva de la ei înșiși în ziua de azi și nu pot realiza personal acest lucru, încă speră să întâlnească astfel de oameni în comunitatea lor, să se asocieze și să se împrietenească cu ei, astfel încât, atunci când întâmpină dificultăți, prietenul lor să poată încasa un glonț pentru ei. Analizând atitudinile și opiniile oamenilor cu privire la această zicală despre conduita morală, vedem clar că ei sunt profund influențați de astfel de idei și opinii care prețuiesc fraternitatea. Dat fiind că oamenii sunt influențați de astfel de idei și opinii care-i încurajează să aspire și să adere la spiritul de fraternitate, bineînțeles că este foarte probabil să trăiască după ele. Ca urmare, oamenii tind să devină controlați și dominați de astfel de idei și opinii și sunt susceptibili să privească oamenii și lucrurile și să se comporte și să acționeze în conformitate cu astfel de idei și opinii și, totodată, au tendința de a folosi astfel de idei și opinii pentru a judeca oamenii, întrebându-se: „Oare această persoană prețuiește fraternitatea? Dacă prețuiește fraternitatea, atunci este o persoană de treabă; pe de altă parte, dacă nu o prețuiește, nu merită să mă asociez cu ea și nu este o persoană bună.” Bineînțeles, și tu tinzi să fii influențat de aceste idei despre fraternitate în ceea ce privește gestionarea propriului comportament și înfrânarea și judecarea propriului comportament și le iei drept criterii și îndrumare pentru interacțiunile tale cu alții. De exemplu, sub influența adânc înrădăcinată a unor astfel de idei și opinii, atunci când te asociezi cu frați și surori, îți folosești conștiința pentru a evalua tot ce faci. Ce înseamnă cuvântul „conștiință”? Realitatea este că, în adâncul inimii oamenilor, nu reprezintă nimic altceva decât fraternitatea. Uneori, ajutorul dat fraților și surorile e oferit din fraternitate, precum și faptul de a-i compătimi. De fapt, uneori, a-ți îndeplini datoria, a depune un efort simbolic în familia lui Dumnezeu, sau a te sacrifica, sau a lua o hotărâre de moment sunt, toate, acțiuni realizate sub imperiul unor astfel de idei care prețuiesc fraternitatea. Nu arată aceste fenomene, în mod clar și răspicat, că oamenii sunt profund influențați de astfel de idei și opinii și au fost deja încătușați și asimilați de ele? Ce vreau să spun prin „încătușați” și „asimilați”? Se poate spune că astfel de idei și opinii care prețuiesc fraternitatea nu numai că pot să controleze comportamentul oamenilor, ci în plus, au devenit deja filosofia de existență a oamenilor și viața lor și că oamenii se țin de ele și le tratează drept lucruri pozitive? De ce spun că le tratează drept lucruri pozitive? Înseamnă că, atunci când oamenii ascultă cuvintele lui Dumnezeu, Îi pun cuvintele în practică și Îi dau ascultare, își îndeplinesc datoria fără a fi neglijenți și superficiali, plătesc un preț mai mare și Îi sunt credincioși lui Dumnezeu, tot acest comportament este în mare măsură guvernat de ideea de fraternitate și denaturat de acest element de fraternitate. De exemplu, unii oameni spun: „Trebuie să fim conștiincioși în modul în care ne comportăm, nu ne putem face datoria de mântuială! Dumnezeu ne-a dăruit foarte mult har. Într-un mediu atât de periculos, cu toată această înăbușire și persecuție din partea marelui balaur roșu, Dumnezeu ne protejează și ne salvează de influența Satanei. Nu trebuie să ne pierdem conștiința; trebuie să ne îndeplinim datoria în mod corespunzător, pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu! Viețile noastre ne sunt date de Dumnezeu, așa că trebuie să-I fim credincioși pentru a-I răsplăti dragostea. Nu putem fi nerecunoscători!” Există și alți oameni care se confruntă cu o datorie care presupune asumarea riscurilor și plata unui preț și care spun: „Dacă alții nu vor face un pas înainte, eu o voi face. Nu mi-e frică de pericol!” Oamenii îi întreabă: „De ce nu îți este frică de pericol?” Și ei răspund: „Nu ai nici măcar un strop de integritate morală în comportamentul tău? Familia lui Dumnezeu mă tratează bine și Dumnezeu este bun cu mine. Deoarece m-am hotărât să-L urmez, ar trebui să-mi fac partea și să-mi asum aceste riscuri. Trebuie să am acest spirit al fraternității și să-l prețuiesc.” Și așa mai departe. Sunt aceste fenomene și aceste revelații ale oamenilor dominate într-o anumită măsură de astfel de idei și opinii care prețuiesc fraternitatea? Dominate de astfel de idei și opinii, judecățile și alegerile pe care le fac oamenii și unele dintre comportamentele pe care le dezvăluie oamenii de cele mai multe ori nu au nimic de-a face cu practicarea adevărului. Sunt doar un impuls de moment, o stare de spirit sau o dorință de moment. Deoarece nu respectă principiile adevărului, nu izvorăște din voința subiectivă a unei persoane de a-și îndeplini datoria și nu are loc din dragoste pentru adevăr și pentru lucruri pozitive, această fraternitate dintre oameni adesea nu poate rezista – nu se poate manifesta mai mult de câteva ori și nici nu poate dura prea mult. După un timp, oamenii rămân fără energie, ca o minge dezumflată. Unii spun: „De ce eram atât de plin de energie înainte? De ce eram atât de dispus să îmi asum aceste slujbe periculoase pentru casa lui Dumnezeu? De ce a dispărut acum toată această energie?” La acea vreme, a fost doar un impuls, o dorință sau o hotărâre de moment de-ale tale și, inevitabil, aceasta a fost denaturată printr-un element de fraternitate. Apropo de asta, ce anume înseamnă „fraternitate”? Simplu spus, este o dispoziție sau o stare de spirit de moment, adică o dispoziție pe care oamenii o capătă în medii și situații speciale. O astfel de dispoziție este foarte dinamică, foarte optimistă și foarte pozitivă, ceea ce te determină să emiți judecăți și alegeri pozitive sau să faci niște declarații grandioase și creează o anumită disponibilitate de a lucra din greu, dar acest tip de disponibilitate nu este o stare adevărată de iubire a adevărului, de înțelegere sau practicare a lui. Este doar o stare de spirit produsă sub imperiul unor astfel de idei și opinii care prețuiesc fraternitatea. Așa este, în termeni simpli. La un nivel mai profund, din punctul Meu de vedere, fraternitatea este, de fapt, o exteriorizare a impetuozității. Ce vreau să spun prin „o exteriorizare a impetuozității”? De exemplu, atunci când oamenii sunt fericiți pe moment, pot să reziste toată ziua și toată noaptea fără să mănânce sau să doarmă și, totuși, nu simt foame sau oboseală. Este normal? În circumstanțe normale, oamenii sunt flămânzi dacă sar o masă și apatici și letargici dacă nu dorm bine toată noaptea. Dar dacă, sub impulsul momentului, au o dispoziție dinamică și nu se simt flămânzi, somnoroși sau obosiți, nu este acest lucru anormal? (Ba da, este.) Este aceasta o dezvăluire naturală a firii vieții? (Nu.) Dacă aceasta nu este o dezvăluire normală, ce este, atunci? Este impetuozitate. Ce altceva înseamnă impetuozitatea? Înseamnă că, din cauza emoțiilor anormale, cum ar fi fericirea sau furia de moment, oamenii afișează unele comportamente extreme în timp ce se află într-o stare irațională. Care sunt aceste comportamente extreme? Uneori, când sunt fericiți, dăruiesc altora cele mai prețioase lucruri din casa lor sau, uneori, într-un acces de furie, ucid pe cineva cu un cuțit. Nu este aceasta impetuozitate? Acestea sunt comportamente care se apropie de limite extreme, care apar atunci când oamenii sunt într-o stare irațională: aceasta este impetuozitate. Unii oameni sunt deosebit de fericiți când încep să-și îndeplinească pentru prima dată datoria. Nu le este foame când este timpul să mănânce și nu sunt somnoroși când este vremea să se odihnească. În schimb, ei strigă: „Sacrifică-te pentru Dumnezeu, plătește prețul pentru Dumnezeu și îndură orice greutăți!” Ori de câte ori sunt nefericiți, nu vor să facă nimic, nu le place de niciun om pe care-l văd și chiar se gândesc să nu mai creadă. Toate acestea reprezintă impetuozitatea. Cum a apărut această impetuozitate? A apărut din firile corupte ale oamenilor? La rădăcină, este cauzată de faptul că oamenii nu înțeleg adevărul și nu sunt capabili să-l practice. Când oamenii nu înțeleg adevărul, sunt influențați de diverse gânduri deviante. Sub influența diferitelor gânduri deviante și negative, ei sunt cuprinși de diverse stări iraționale și anormale. Când au aceste stări, ei vin cu tot felul de judecăți și comportamente impetuoase. Așa se întâmplă, nu? Care este esența acestui punct de vedere ideologic: „Aș încasa un glonț pentru un prieten”? (Impetuozitatea.) Aveți dreptate, este impetuozitatea. Așadar, are zicala: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” vreun strop de rațiune? Este în concordanță cu principiile? Este un lucru pozitiv pe care oamenii ar trebui să-l respecte? Destul de evident, nu. Această chestiune de a încasa un glonț pentru un prieten este irațională, impulsivă și impetuoasă. Această chestiune trebuie tratată rațional. Este în regulă dacă nu prețuiești atât de mult fraternitatea, încât să încasezi un glonț pentru un prieten? Este în regulă doar să-ți ajuți prietenii în limita capacităților tale? Cum să faci lucrurile corect? De ce sunt greșite toate ideile și opiniile precum: „Aș încasa un glonț pentru un prieten”, care par să prețuiască în mod deosebit fraternitatea? Ce e în neregulă cu ele? Această chestiune trebuie clarificată. Odată ce va fi clarificată, oamenii vor renunța complet la astfel de idei și opinii. Adevărul este că această chestiune este foarte simplă. Puteți să o explicați clar? Voi nu aveți opinii privind această chestiune, nu aveți nimic de spus. Acest lucru confirmă un lucru, și anume că, înainte de a analiza zicala: „Aș încasa un glonț pentru un prieten”, toți erați oameni care respectaseră sau idolatrizaseră în mod special această zicală și toți ați invidiat oamenii care ar fi încasat un glonț pentru un prieten și ați fost, de asemenea, invidioși pe cei care se puteau împrieteni cu asemenea persoane și simțiți că a avea astfel de prieteni este o bucurie și o onoare. Nu așa stau lucrurile? Cum vedeți această chestiune? (Cred că a avea de-a face cu oamenii conform zicalei: „Aș încasa un glonț pentru un prieten” este un mod lipsit de principii și nu este în concordanță cu adevărul.) Ce părere aveți despre acest răspuns? Poate să înlăture legăturile și cătușele pe care ți le-au pus astfel de idei și opinii? Poate să schimbe metodele și principiile prin care gestionezi astfel de chestiuni? Poate să-ți corecteze opiniile greșite cu privire la astfel de chestiuni? Dacă nu poate, ce este, atunci, acest răspuns? (Doctrină.) Ce rost are să vorbești despre doctrine? Nu vorbi despre doctrine. Cum apare doctrina? Din faptul că tu nu vezi clar esența unor astfel de idei și opinii și că nu înțelegi întru totul impactul negativ și răul provocat de astfel de idei și opinii asupra modului în care privești oamenii și lucrurile și în care te comporți și acționezi. Nu știi ce este în neregulă cu ele, așa că tot ce poți să faci e să răspunzi și să rezolvi această problemă folosind doctrine superficiale. Rezultatul final este că doctrinele nu îți pot rezolva problema, iar tu încă trăiești sub imperiul și influența unor astfel de idei și opinii.

Ce este în neregulă cu ideile și opiniile precum „să încasezi un glonț pentru un prieten”? Această întrebare este, de fapt, destul de simplă și nu dificilă. Nimeni care trăiește în lume nu sare din crăpăturile stâncilor. Toată lumea are părinți și copii, toată lumea are rude, nimeni nu există în mod independent, în această lume umană. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că tu trăiești în această lume umană și ai propriile obligații de îndeplinit. În primul rând, trebuie să-ți sprijini părinții și, în al doilea rând, trebuie să-ți crești copiii. Acestea sunt responsabilitățile tale în cadrul familiei. În societate ai, de asemenea, responsabilități și obligații sociale de îndeplinit. Trebuie să joci un rol în societate, ca de exemplu să fii muncitor, fermier, om de afaceri, student sau intelectual. De la familie la societate, sunt multe responsabilități și obligații pe care ar trebui să le îndeplinești. Adică, pe lângă mâncare, îmbrăcăminte, locuință și transport, ai multe lucruri pe care trebuie să le faci și, de asemenea, multe lucruri pe care ar trebui să le faci și multe obligații pe care trebuie să le îndeplinești. Lăsând deoparte această cale dreaptă a credinței în Dumnezeu pe care merg oamenii, ca individ, ai multe responsabilități familiale și obligații sociale de îndeplinit. Nu exiști în mod independent. Responsabilitatea de pe umerii tăi nu este doar să-ți faci prieteni și să te distrezi sau să găsești pe cineva cu care să vorbești și care să te ajute. Majoritatea responsabilităților tale – și cele mai importante – sunt legate de familia ta și de societate. Doar dacă îți îndeplinești bine responsabilitățile familiale și obligațiile sociale, viața ta, ca persoană, va fi considerată completă și perfectă. Așadar, ce includ responsabilitățile pe care trebuie să le îndeplinești în familie? În copilărie, ar trebui să fii filial cu părinții tăi și să-i sprijini. Ori de câte ori părinții tăi sunt bolnavi sau în dificultate, ar trebui să faci tot ce-ți stă în putere. Ca părinte, trebuie să transpiri și să te străduiești, să muncești din greu și să înduri greutăți pentru a întreține întreaga familie și să-ți asumi responsabilitatea grea de a fi părinte, de a-ți crește copiii, de a-i educa să urmeze calea cea dreaptă și de a-i face să înțeleagă principiile comportamentale. Prin urmare, ai numeroase responsabilități în familia ta. Trebuie să-ți sprijini părinții și să-ți asumi responsabilitatea de a-ți crește copiii. Sunt multe asemenea lucruri care ar trebui făcute. Și care sunt responsabilitățile tale în societate? Trebuie să respecți legile și regulamentele, să ai principii pentru interacțiunile cu ceilalți, să-ți dai silința la locul de muncă și să-ți gestionezi bine cariera. Pentru aceste lucruri trebuie să cheltuiești optzeci sau nouăzeci la sută din timpul și energia ta. Adică, indiferent ce rol joci în familia ta sau în societate, indiferent pe ce cale mergi, indiferent care sunt ambițiile și aspirațiile tale, fiecare persoană are responsabilități pe care și le asumă, care sunt foarte importante pentru ea și care le consumă aproape tot timpul și energia. Din perspectiva responsabilităților familiale și sociale, care este valoarea ta, ca persoană, și a vieții tale, venind în această lume umană? Este aceea de a-ți îndeplini responsabilitățile și misiunile pe care ți le-a dat Cerul. Viața ta nu-ți aparține numai ție și, desigur, nu aparține altora. Viața ta există pentru misiunile și responsabilitățile tale și pentru responsabilitățile, obligațiile și misiunile pe care ar trebui să le îndeplinești în această lume umană. Viața ta nu aparține părinților tăi și nici soției sau soțului tău și, desigur, nu aparține copiilor tăi. Cu atât mai puțin aparține descendenților tăi. Așadar, cui îi aparține viața ta? Vorbind din perspectiva unei persoane din lume, viața ta aparține responsabilităților și misiunilor date ție de Dumnezeu, dar, din perspectiva unui credincios, viața ta ar trebui să aparțină lui Dumnezeu, deoarece El este cel care rânduiește toate lucrurile care te privesc și are suveranitate asupra lor. Prin urmare, ca persoană care trăiește în lume, nu ar trebui să-ți promiți viața altora în mod arbitrar și nu ar trebui să ți-o sacrifici în mod arbitrar pentru nimeni, de dragul fraternității. Adică, nu ar trebui să-ți subestimezi viața. Viața ta este lipsită de valoare pentru oricine altcineva, în special pentru Satana, pentru această societate și pentru această rasă umană coruptă, dar pentru părinții și rudele tale, viața ta are cea mai mare importanță, deoarece între responsabilitățile tale și supraviețuirea lor există o relație inseparabilă. Desigur, ceea ce este și mai important este că există o relație inseparabilă între viața ta și faptul că Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor și asupra întregii rase umane. Viața ta este indispensabilă printre multele vieți asupra cărora Dumnezeu are suveranitate. Poate că nu-ți prețuiești viața atât de mult și poate că nu ar trebui să o prețuiești atât de mult, dar adevărul este că viața ta este foarte importantă pentru părinții și rudele tale, cu care ai legături strânse și o relație inseparabilă. De ce spun asta? Deoarece ai responsabilități față de ei, și ei au responsabilități față de tine, ai responsabilități față de această societate, iar responsabilitățile tale față de societate au legătură cu rolul tău în această societate. Rolul fiecărei persoane și fiecare entitate vie sunt indispensabile lui Dumnezeu și sunt toate elemente indispensabile ale suveranității Sale asupra omenirii, a acestei lumi, a acestui pământ și a acestui univers. În ochii lui Dumnezeu, fiecare viață este chiar mai neînsemnată decât un fir de nisip și chiar mai vrednică de dispreț decât o furnică; cu toate acestea, pentru că fiecare persoană reprezintă o viață, o viață vie care respiră, în cadrul suveranității lui Dumnezeu, chiar dacă rolul pe care îl joacă acea persoană nu este esențial, și ea este indispensabilă. Așadar, analizând chestiunea din aceste unghiuri, dacă o persoană ar încasa fără ezitare un glonț pentru un prieten, și nu doar că se gândește să facă acest lucru, ci este și pregătită să o facă în orice moment, dându-și propria viață, fără a ține cont de responsabilitățile ei familiale, sociale și nici măcar de misiunile și îndatoririle puse de Dumnezeu pe umerii ei, nu este un lucru greșit? (Ba da.) Este o înaltă trădare! Cel mai prețios lucru pe care Dumnezeu îl dăruiește omului este această suflare care se numește viață. Dacă îți promiți nonșalant viața unui prieten căruia tu crezi că i-o poți încredința, oare nu înseamnă asta că-L trădezi pe Dumnezeu? Nu este lipsă de respect pentru viață? Nu este neascultare față de Dumnezeu? Este o acțiune de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu? (Da.) Asta înseamnă în mod clar că renunți la responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești în familia ta și în societate și că te eschivezi de la misiunile pe care ție le-a dat Dumnezeu. Este o înaltă trădare. Cele mai importante lucruri din viața unei persoane nu sunt altceva decât responsabilitățile pe care ar trebui să și le asume în această viață – responsabilitățile familiale, responsabilitățile sociale și misiunile pe care i le-a dat Dumnezeu. Cele mai importante lucruri sunt aceste responsabilități și misiuni. Dacă îți pierzi viața renunțând nonșalant la ea pentru altcineva, din cauza unui sentiment trecător de fraternitate și a unei clipe de impetuozitate, mai există responsabilitățile tale? Cum mai poți vorbi, atunci, de misiuni? În mod evident, nu prețuiești viața pe care Dumnezeu ți-a dăruit-o ca fiind cel mai valoros lucru, ci, în schimb, le-o promiți nonșalant altora, renunți la viața ta pentru alții, ignorând sau abandonând complet responsabilitățile tale față de familie și societate, ceea ce este imoral și nedrept. Așadar, ce încerc să vă spun? Nu renunțați nonșalant la viața voastră și nu o promiteți altora. Unii oameni spun: „Pot să le-o promit părinților mei? Dar dacă o promit persoanei iubite, e în regulă?” Nu este în regulă. De ce nu este în regulă? Dumnezeu îți dăruiește viața și permite ca viața ta să continue, astfel încât să-ți poți îndeplini responsabilitățile față de familie și societate și să îndeplinești misiunile încredințate ție de Dumnezeu. Nu ești în măsură să-ți tratezi viața ca pe o glumă, promițând-o nonșalant altora, oferind-o altora, sacrificând-o pentru alții și dedicând-o altora. Dacă o persoană își pierde viața, își mai poate îndeplini responsabilitățile familiale și sociale și misiunile? Mai poate face asta? (Nu.) Și când responsabilitățile familiale și sociale ale unei persoane nu mai sunt, mai există rolurile sociale pe care le-a îndeplinit? (Nu.) Când rolurile sociale pe care le-a îndeplinit o persoană nu mai există, mai există misiunile acelei persoane? Nu. Când misiunile și rolurile sociale ale unei persoane nu mai există, atunci mai există acele lucruri asupra cărora Dumnezeu domnește suveran? Lucrurile asupra cărora Dumnezeu domnește suveran sunt cele vii, ființele umane cu viață, iar când responsabilitățile și viețile lor sociale nu mai există, iar rolurile lor sociale sunt reduse la nimic, reprezintă acest lucru încercarea de a face omenirea, asupra căreia Dumnezeu domnește suveran, și planul de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) să fie reduse la nimic? Dacă faci acest lucru, nu este o trădare? (Ba da.) Acest lucru este, într-adevăr, o înaltă trădare. Viața ta există doar pentru responsabilitățile și misiunile tale, iar valoarea vieții tale poate fi reflectată doar de responsabilitățile și misiunile tale. În plus, nu este responsabilitatea și misiunea ta să încasezi un glonț pentru un prieten. Ca persoană înzestrată cu viață de către Dumnezeu, îndeplinirea responsabilităților și misiunilor încredințate ție de Dumnezeu este ceea ce ar trebui să faci. Pe de altă parte, să încasezi un glonț pentru un prieten nu este o responsabilitate sau o misiune pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Mai degrabă, înseamnă că acționezi dintr-un sentiment de fraternitate, reprezintă propriile tale dorințe deșarte, mentalitatea ta iresponsabilă despre viață și, desigur, este și un fel de gândire pe care Satana o insuflă oamenilor, pentru a le disprețui și călca în picioare viața. Așadar, indiferent când vine momentul, indiferent ce fel de fârtat ți-ai făcut, chiar dacă prietenia ta cu el a rezistat în situații care pun viața în pericol, să nu promiți în mod arbitrar că vei încasa un glonț pentru el și nici măcar să nu cochetezi ușor cu astfel de gânduri, să nu te gândești să-i dedici toată viața, toată existența ta. Nu ai nicio responsabilitate sau obligație față de el. Dacă aveți interese similare, personalități similare și mergeți pe aceeași cale, puteți să vă ajutați unul pe celălalt, să vorbiți despre orice vă place și să fiți prieteni apropiați, dar această prietenie apropiată nu este construită pe fundamentul încasării unui glonț pentru celălalt, nici bazată pe prețuirea fraternității. Nu ești nevoit să încasezi un glonț pentru el și să renunți la viața ta sau nici măcar să verși o singură picătură de sânge pentru el. Unii oameni spun: „Așadar, la ce îmi folosește simțul fraternității? În umanitatea și în inima mea, vreau mereu să dau dovadă de fraternitate, așadar, ce ar trebui să fac?” Dacă vrei cu adevărat să dai dovadă de fraternitate, atunci ar trebui să-i spui celeilalte persoane adevărurile pe care ai ajuns să le înțelegi. Când vezi că persoana cealaltă este slabă, sprijină-o. Nu sta pe marginea drumului și privi; când merge pe o cale greșită, adu-i aminte, sfătuiește-o și dă-i o mână de ajutor. Când vezi problemele celeilalte persoane, ai obligația să o ajuți, dar nu e nevoie să încasezi un glonț pentru ea, nu e nevoie să-i promiți viața ta. Responsabilitatea ta față de ea este doar să o ajuți, să o sprijini, să îi reamintești, să o sfătuiești sau, uneori, să fii un pic iertător și tolerant, dar nu este aceea de a renunța la viața ta pentru ea, cu atât mai puțin de a-i arăta așa-numitul simț al fraternității. Pentru Mine, fraternitatea este doar impetuozitate și nu aparține adevărului. În comparație cu viața pe care o oferă Dumnezeu oamenilor, fraternitatea dintre oameni este un gunoi. Este un fel de impetuozitate insuflată oamenilor de Satana, o uneltire vicleană care îi determină pe oameni să facă impulsiv multe lucruri de dragul fraternității, lucruri pe care se vor chinui să le lase în urmă și pe care le vor regreta pentru tot restul zilelor. Acest lucru nu este recomandabil. Prin urmare, ar fi bine să renunți la această idee de fraternitate. Nu trăi conform fraternității, ci conform adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu. Cel puțin, ar trebui să trăiești în conformitate cu umanitatea, conștiința și rațiunea ta, să te ocupi de toată lumea și de tot în mod rațional și să faci totul corect, conform conștiinței și rațiunii tale.

După ce am avut părtășie despre atât de multe zicale și opinii privind responsabilitatea și viața, aveți acum discernământ asupra acestei cerințe morale de a încasa un glonț pentru un prieten? Acum că aveți discernământ, aveți principiile corecte pentru a gestiona așa ceva? (Da.) Ce ai face dacă o persoană chiar ți-ar cere să încasezi un glonț pentru ea? Cum ai răspunde? Ai spune: „Dacă îmi ceri să încasez un glonț pentru tine, atunci tu ești cel care vrea să-mi ia viața. Dacă vrei să-mi iei viața, dacă îmi ceri așa ceva, atunci mă privezi de dreptul de a-mi îndeplini responsabilitățile familiale și de dreptul de a-mi îndeplini responsabilitățile în societate. Acest lucru mă privează și de drepturile mele ca om și, mai important, mă privează de oportunitatea de a mă supune suveranității lui Dumnezeu și de a-mi îndeplini bine datoria. Faptul că mă privezi astfel de drepturile mele ca om îmi va aduce sfârșitul! Mă privezi de foarte multe drepturi și mă faci să mor pentru tine. Cât de egoist și de vrednic de dispreț ai putea fi? Și, totuși, îmi mai ești prieten? În mod clar, nu ești prietenul meu, ci dușmanul meu.” Este corect să spui asta? (Da.) Într-adevăr, e lucrul corect de spus. Îndrăznești să zici asta? Înțelegi cu adevărat acest lucru? Dacă vreun prieten de-ai tăi îți tot cere să încasezi un glonț pentru el și-ți cere viața, atunci ar trebui să te ferești de el cu prima ocazie, pentru că nu este o persoană bună. Să nu crezi că ar trebui să-ți fie prieten doar pentru că poate să încaseze un glonț pentru tine. Tu spui: „Nu ți-am cerut să încasezi un glonț pentru mine, tu ești cel care te-ai oferit voluntar să faci asta. Chiar dacă ai reuși să încasezi un glonț pentru mine, nici să nu te gândești să-mi ceri să încasez un glonț pentru tine. Tu nu ești rațional, dar eu înțeleg adevărul, sunt rațional și voi trata această chestiune în mod rațional. Indiferent de câte ori ai încasat un glonț pentru mine, eu nu voi încasa impulsiv un glonț pentru tine. Dacă ai vreo problemă, voi face tot posibilul să te ajut, dar categoric nu voi renunța la responsabilitățile și misiunile pe care mi le-a încredințat Dumnezeu în această viață, pentru a trăi doar de dragul tău. În lumea mea, nu există altceva decât responsabilități, obligații și misiuni. Dacă vrei să te împrietenești cu mine, atunci te rog să mă ajuți, să mă sprijini să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să-mi îndeplinesc misiunile alături de tine. Abia atunci îmi ești cu adevărat prieten. Dacă ai să continui să-mi ceri să încasez un glonț pentru tine și să mă obligi să fac o astfel de promisiune, să renunț la viața mea pentru tine, să-ți promit viața mea, atunci ar trebui să pleci imediat de lângă mine, nu ești prietenul meu, nu vreau să mă împrietenesc cu cineva ca tine și nu vreau să fiu prietenul unei persoane ca tine.” Ce părere aveți despre astfel de cuvinte? (Este bine să spui așa ceva.) În ce sens este bine? Neavând un prieten ca acesta, ești eliberat de presiune, nu ai griji, nu ești împovărat de gânduri, nici constrâns de idei precum prețuirea fraternității. Dacă o persoană chiar ar spune: „Nu merită să mă asociez cu oameni ca tine, care nu încasează un glonț pentru un prieten și care nu pot fi prietenul nimănui”, te-ai întrista să auzi asta? Ai fi afectat de aceste cuvinte? Te-ai simți trist și negativ, abandonat de oameni, fără simțul existenței și fără vreo speranță în viață? Acest lucru este posibil, dar atunci când vei înțelege adevărul, vei putea dobândi o înțelegere aprofundată a acestei chestiuni și nu vei fi constrâns de aceste cuvinte. Începând de astăzi, trebuie să înveți să renunți la aceste lucruri ale culturii tradiționale, fără a fi nevoit să porți aceste poveri. Numai așa poți merge pe calea cea dreaptă în viață. Veți pune asta în practică? (Da.) Desigur, acesta nu este un lucru la care se poate renunța atât de repede. Oamenii trebuie mai întâi să-și pregătească mintea, să contemple puțin câte puțin, să caute adevărul puțin câte puțin, să înțeleagă puțin câte puțin și apoi să-l pună în practică puțin câte puțin, conform principiilor adevărului. Asta înseamnă folosirea principiilor adevărului pentru a trata și gestiona relațiile cu oamenii și asocierile cu ei. Ca să concluzionez, aș dori să vă spun câteva ultime cuvinte: prețuiește-ți viața și responsabilitățile; prețuiește oportunitatea pe care Dumnezeu ți-a dat-o de a-ți îndeplini datoria și prețuiește misiunile date de El. Înțelegeți, nu-i așa? (Da.) Nu este o bucurie că ați dobândit o înțelegere temeinică a acestei chestiuni? (Ba da.) Dacă nu veți fi îngrădiți și constrânși de aceste idei și opinii eronate, vă veți simți în largul vostru. Dar acum nu sunteți chiar în largul vostru. Numai odată ce veți porni pe calea urmăririi adevărului în viitor și nu veți mai fi tulburați de aceste lucruri, veți fi cu adevărat în largul vostru. Numai cei care chiar privesc oamenii și lucrurile, se comportă și acționează în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu, sunt realmente relaxați și în largul lor, au pace și bucurie, trăiesc și se comportă conform adevărului și nu vor avea niciodată regrete. Haideți să încheiem aici părtășia de astăzi.

7 mai 2022

Note de subsol:

a. Kong Rong apare într-o bine-cunoscută poveste chineză, folosită în mod tradițional pentru a-i educa pe copii cu privire la valorile curtoaziei și ale iubirii frățești. Povestea relatează despre modul în care, atunci când familia sa a primit un coș cu pere, Kong Rong, în vârstă de patru ani, a renunțat în favoarea fraților săi mai în vârstă la perele mai mari și a luat-o pe cea mai mică pentru el.