În timpul ultimei adunări, subiectul principal al părtășiei a constat în cele patru condiții de bază pentru ca o persoană să fie desăvârșită prin acceptarea judecății și mustrării. Care sunt aceste patru condiții de bază? (Prima condiție este îndeplinirea adecvată a datoriei. A doua este a avea o mentalitate de supunere față de Dumnezeu. A treia este a fi, în esență, o persoană onestă. Iar a patra este a avea o inimă plină de căință.) Există anumite detalii în fiecare dintre aceste patru condiții, precum și practici concrete și referințe specifice. De fapt, aceste patru teme au fost discutate ani de zile. Dacă le discutăm din nou astăzi, s-ar considera că reluăm subiecte vechi? (Nu.) De ce nu s-ar considera astfel? Deoarece conținutul fiecăreia dintre aceste patru condiții implică realitatea adevărului și intrarea în viață, care sunt teme inepuizabile. O mare parte dintre oameni nu a atins încă punctul de a intra în realitatea adevărului; ei înțeleg doar semnificația aparentă a adevărului, înțeleg doar câteva doctrine simple. Deși pot avea părtășie despre unele realități, le lipsește intrarea în adevărurile-realități. Prin urmare, indiferent care aspect al adevărului este abordat, trebuie să aibă părtășie asupra acestuia și să-l asculte frecvent. În acest fel, înțelegerea oamenilor privind diferitele adevăruri se va adânci prin experiența lor reală, iar experiențele lor vor deveni tot mai precise.

Tocmai am rezumat cele patru condiții de bază pentru a fi desăvârșit prin acceptarea judecății și a mustrării. În continuare, să începem discuția noastră de la prima condiție: îndeplinirea adecvată a datoriei. Unii oameni spun: „Toate discuțiile din ultimii doi ani au fost despre îndeplinirea datoriei; mai exact, cum să-ți îndeplinești datoria, cum să o îndeplinești bine, ce principii să respecți în timpul îndeplinirii ei – în inima mea, cunosc aceste lucruri ca-n palmă, nu ar putea fi mai clare. Iar în ultimii câțiva ani, viața mea de zi cu zi a fost doar despre adevărurile legate de îndeplinirea datoriei mele. De când am început să-mi îndeplinesc datoria, am căutat, am mâncat, am băut și am ascultat adevăruri cu privire la ea, și chiar și acum acest subiect încă este discutat. L-am înțeles deja în inima mea de mult timp; nu înseamnă de fapt doar să-ți îndeplinești bine datoria? A-ți îndeplini datoria în mod adecvat nu se referă doar la a urma acele principii menționate anterior? Iubește-L pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta; caută principiile, nu te baza pe propriile înclinații și coordonează-te armonios în timp ce-ți îndeplinești datoria; sincronizează îndeplinirea datoriei tale cu intrarea în viață – asta e tot.” Lucrurile pe care le întâmpinați și pe care le experimentați în viețile voastre de zi cu zi reprezintă tocmai aceste subiecte, așa că asta e tot ce înțelegeți. Indiferent cât de mult înțelegeți, tot este necesar să discutăm astăzi despre acest adevăr. Dacă se repetă ceva, asta va fi și în beneficiul vostru și puteți să meditați asupra lui din nou; dacă e ceva ce nu a mai fost discutat anterior, atunci asimilați-l. Fie că este repetitiv sau nu, ar trebui să ascultați cu atenție. Luați în considerare care adevăruri sunt implicate aici, dacă aceste adevăruri au vreun beneficiu pentru intrarea voastră în viață și dacă vă pot ajuta să vă îndepliniți datoria în mod adecvat. Prin urmare, este cu adevărat necesar să revenim la subiectul îndeplinirii adecvate a datoriei.

În ceea ce privește îndeplinirea adecvată a datoriei, mai întâi să lăsăm deoparte semnificația termenului „adecvat” și să vorbim, în schimb, despre ce este datoria. Până la final, veți ști ce este datoria, ce este considerat adecvat și cum ar trebui îndeplinită datoria; veți avea o cale de practică pentru îndeplinirea datoriei conform standardului. Așadar, ce este datoria? (Datoria este ceea ce Dumnezeu îi încredințează omului să facă, este ceea ce ar trebui să facă o ființă creată.) Această afirmație e corectă doar pe jumătate. În teorie, nu e nimic în neregulă cu ea, dar, la o examinare mai atentă, această explicație este incompletă; ar trebui să existe o condiție prealabilă. Să aprofundăm acest subiect. Pentru toți credincioșii și non-credincioșii, modul în care își trăiesc viața, ce fac în această lume umană și destinul vieții lor – nu sunt toate acestea lucruri pe care Dumnezeu le-a predestinat? (Ba da, sunt.) De exemplu, unii oameni se ocupă de muzică în această lume. A face muzică este misiunea lor în viață; această misiune poate fi considerată datoria lor? (Nu.) Unii oameni au făcut lucruri extraordinare în lume, influențând întreaga omenire, aducând contribuții și chiar schimbând o epocă; aceasta este misiunea lor de viață. Poate fi numită această misiune de viață datoria lor? (Nu.) Dar această misiune de viață și ceea ce au făcut în timpul vieții lor nu e ceva ce le-a fost încredințat de Dumnezeu? Nu e ceva ce ar trebui să facă o ființă creată? (Ba da.) Corect. Dumnezeu le-a dat o misiune, le-a încredințat această însărcinare și, în cadrul întregii omeniri, ca parte a omenirii însăși, ei au ceva ce ar trebui să facă, o responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinească. Indiferent de domeniul în care sunt implicați – fie că e vorba de artă, afaceri, politică, economie, cercetare științifică etc. – toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu. Există, totuși, un punct de diferență; indiferent cum a poruncit Dumnezeu, acești oameni sunt în afara lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Ei sunt considerați non-credincioși, iar ceea ce fac se află în afara lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Așadar, responsabilitățile lor, însărcinarea pe care au acceptat-o și misiunea lor de viață pot fi numite datorie? (Nu.) Ei nu îndeplinesc o datorie, întrucât ceea ce fac nu are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Toți oamenii din această lume acceptă pasiv însărcinarea Creatorului și misiunea pe care El le-a dat-0, dar misiunea pe care o acceptă cei care nu cred în Dumnezeu și responsabilitățile pe care ei le îndeplinesc nu sunt o datorie, pentru că nu au legătură cu planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru a mântui omenirea și nu fac parte din el. Ei nu Îl acceptă pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu lucrează asupra lor, așa că, indiferent de responsabilitățile pe care le preiau și indiferent de însărcinarea pe care o acceptă sau de misiunea pe care o înfăptuiesc în această viață, nu se poate spune că-și îndeplinesc datoria. Așadar, ce anume este datoria? Ce fel de condiții prealabile ar trebui adăugate pentru a explica în mod clar, precis și cuprinzător acest concept și adevărul în această privință? Ați înțeles un concept din părtășia noastră din momentul de față? Ce concept? Că, pentru orice individ din omenire, indiferent de cât de măreață este misiunea acceptată, indiferent de nivelul schimbărilor efectuate de ei sau de importanța contribuției aduse umanității, astfel de misiuni și însărcinări nu pot fi numite îndatoriri. Asta deoarece nu au legătură cu planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii; sunt simple misiuni. Indiferent dacă acești indivizi acționează activ sau pasiv, tot ce fac ei este să ducă la bun sfârșit o misiune; acest lucru e predestinat de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, atât timp cât acțiunile lor nu au nicio legătură cu planul de gestionare al lui Dumnezeu și nu au nicio legătură cu lucrarea Sa de mântuire a umanității, îndeplinirea unor astfel de misiuni nu poate fi considerată îndeplinirea unei datorii. Acest lucru este dincolo de orice îndoială. Așadar, ce este datoria? Iată cum ar trebui înțeleasă: datoria este însărcinarea și misiunea dată de Dumnezeu în cadrul lucrării Sale de gestionare pentru mântuirea umanității. Nu este această definiție completă și precisă? Numai ceea ce este precis este adevărul; ceea ce este imprecis și unilateral nu este adevărul, ci simplă doctrină. Fără a înțelege pe deplin și a recunoaște temeinic ce este datoria, nu veți ști care sunt efectiv adevărurile cu privire la datorie. În trecut, se poate ca oamenii să fi avut numeroase concepții greșite în înțelegerea lor privind datoria. Asta deoarece nu înțelegeau adevărul, ceea ce a condus la tot felul de noțiuni și ambiguități. Ei foloseau apoi aceste noțiuni și ambiguități pentru a explica datoria și, după aceea, o tratau pe baza acestor idei. De exemplu, unii cred că, întrucât întreaga viață a unei persoane este predestinată de Dumnezeu – în ce fel de familie se naște, dacă este bogat sau sărac și cariera pe care o urmează sunt toate predestinate de El – atunci tot ceea ce face cineva în timpul vieții și toate lucrurile pe care le realizează sunt însărcinări date de Dumnezeu și sunt misiunea sa. Doar fiindcă implică o misiune, ei consideră că reprezintă, ca urmare, datoria. Iată cum se poticnesc, la voia întâmplării, în concepția lor despre datorie. Nu e o înțelegere eronată? Unii oameni, care se căsătoresc și au copii, spun: „A avea copii este o însărcinarea pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu, este misiunea noastră. E datoria noastră să-i creștem până la maturitate.” Nu e asta o înțelegere greșită? Iar alții spun: „Am fost puși pe acest pământ să cultivăm pământul. Întrucât aceasta este soarta noastră, ar trebui să ne facem treaba cât mai bine, pentru că reprezintă însărcinarea și misiunea încredințate nouă de Dumnezeu. Indiferent cât de săraci ajungem sau cât de greu ne este, nu putem să ne plângem. A cultiva bine pământul în această viață este datoria noastră.” Ei echivalează soarta unei persoane cu misiunea și datoria sa. Nu e o neînțelegere? (Ba da.) Este, într-adevăr, o neînțelegere. Și, de asemenea, există unii care, în lume, fac afaceri, și care spun: „Nu am avut succes la nimic înainte, dar, după ce am început să fac afaceri, viața a fost destul de bună și stabilă. Se pare că Dumnezeu mi-a hărăzit să fac afaceri în această viață, pentru a-mi întreține familia prin asta. Așadar, dacă în această viață reușesc în afaceri și-mi extind activitatea, susținându-mi financiar toți membrii familiei, atunci aceasta este misiunea mea, și poate că această misiune e datoria mea.” Nu este aceasta o neînțelegere? Oamenii își consideră afacerile zilnice, felul în care își câștigă traiul, stilul de viață pe care îl duc și calitatea vieții de care se bucură – toate lucrurile legate de misiunea lor – ca fiind datoria lor. Acest lucru e incorect; este o înțelegere distorsionată a ceea ce reprezintă datoria.

Ce este, prin urmare, datoria? Cei mai mulți oameni au o înțelegere denaturată și eronată a acestui subiect. În cazul în care casa lui Dumnezeu rânduiește să plantezi cereale și legume, cum tratezi această rânduială? Unii oameni s-ar putea să nu fie capabili să o înțeleagă, spunând: „Cultivarea pământului este pentru susținerea familiei; nu înseamnă datorie. Conceptul de datorie nu include acest aspect.” De ce înțeleg ei lucrurile astfel? Pentru că nu înțeleg adevărurile legate de îndeplinirea datoriei și nu înțeleg ce este datoria. Dacă cineva înțelege acest aspect al adevărului, va fi dispus să meargă și să lucreze pământul. Va ști că, în casa lui Dumnezeu, cultivarea pământului nu se face pentru susținerea familiei, ci pentru a permite celor care-și îndeplinesc datoria cu normă întreagă să continue să o îndeplinească normal. De fapt, și aceasta este o însărcinare dată de Dumnezeu; lucrarea în sine poate să nu fie mai semnificativă decât o sămânță de susan sau chiar decât un grăunte de nisip, dar, indiferent de semnificația ei, este o muncă desfășurată în cadrul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Dumnezeu spune acum că ți se cere să duci la bun sfârșit această muncă – în ce fel o înțelegi? Ar trebui să o accepți ca pe datoria ta, și ar trebui s-o accepți fără a căuta scuze. Dacă doar te supui în mod pasiv și te duci să lucrezi pământul pentru că asta ți s-a rânduit, nu e suficient. Există aici un principiu pe care trebuie să-l înțelegi: faptul că biserica a rânduit să cultivi pământul și să plantezi legume nu e pentru ca tu să te îmbogățești, nici ca să te descurci și să-ți susții familia; este pentru a satisface nevoile lucrării din casa lui Dumnezeu în vremuri de dezastru. E pentru a se asigura de faptul că toți cei care-și îndeplinesc datoria în casa lui Dumnezeu cu normă întreagă să aibă hrana zilnică, astfel încât să-și poată îndeplini îndatoririle normal, fără a întârzia lucrarea casei lui Dumnezeu. Așadar, se consideră că unii dintre aceia care cultivă pământul într-o fermă a bisericii își îndeplinesc datoria; acest lucru e de natură diferită față de cultivarea pământului de către agricultorii obișnuiți. Care este natura cultivării pământului pentru fermierii obișnuiți? Fermierii obișnuiți cultivă pământul pentru a-și susține familiile și a supraviețui; asta e ceea ce a orânduit pentru ei Dumnezeu. Acesta este destinul lor, așa că ei cultivă pământul generație după generație; nu are absolut nimic de-a face cu datoria lor. Acum, tu ai venit în casa lui Dumnezeu și faci agricultură, dar aceasta este o cerință a lucrării din casa lui Dumnezeu; este o formă de a te sacrifica pentru Dumnezeu. Aceasta e de natură diferită de cultivarea propriului teren. Este vorba despre îndeplinirea responsabilităților și obligațiilor tale. Aceasta este datoria pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană; reprezintă însărcinarea și responsabilitatea încredințate ție de către Creator. Aceasta este, pentru tine, datoria ta. Așadar, comparând această datorie cu misiunea lumească a ta, care este mai importantă? (Datoria mea.) De ce este astfel? Datoria e ceea ce îți cere Dumnezeu să faci, este ceea ce ți-a încredințat El – acesta este unul dintre motive. Celălalt motiv, acela principal, este că atunci când îți asumi datoria în casa lui Dumnezeu și accepți însărcinarea dată de El, devii relevant pentru lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. În casa lui Dumnezeu, ori de câte ori îți este rânduit ceva de făcut, fie că este o muncă grea sau obositoare, și indiferent dacă îți place sau nu, este datoria ta. Dacă o poți considera drept o însărcinare și o responsabilitate dată de Dumnezeu, atunci ești relevant pentru lucrarea Sa de mântuire a omului. Și dacă ceea ce faci și datoria pe care o îndeplinești sunt relevante pentru lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului și poți să accepți cu seriozitate și sinceritate însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, cum te va privi El? El te va considera un membru al familiei Sale. Este acest lucru o binecuvântare sau un blestem? (O binecuvântare.) Este o mare binecuvântare. Unii oameni se plâng atunci când se confruntă cu mici greutăți în timpul îndeplinirii datoriei, ignorând cu nonșalanță imensele binecuvântări pe care le-au primit. Nu e pur și simplu o nesăbuință să te plângi de Dumnezeu după ce ai câștigat atâtea avantaje? În acest moment, este crucial să înțelegi adevărul, să recunoști că aceasta e datoria ta și că trebuie acceptată din partea lui Dumnezeu. Aveți acum o nouă înțelegere sau o nouă perspectivă asupra a ceea ce este datoria? Ați înțeles-o în profunzime? Este datoria importantă pentru a primi mântuirea? (Da.) Cât de importantă este? Se poate spune că există o legătură directă între îndeplinirea datoriei și a primi mântuirea. Indiferent de misiunile pe care le duci la bun sfârșit în această viață, dacă nu ți-ai îndeplinit datoria, nu ai nimic de-a face cu primirea mântuirii. Cu alte cuvinte, indiferent cât de mărețe sunt faptele pe care le-ai făcut în această viață printre ceilalți oameni, pur și simplu duceai la bun sfârșit o misiune; nu ți-ai îndeplinit datoria de ființă creată, așa că nu ai nimic de-a face cu primirea mântuirii sau cu lucrarea lui Dumnezeu de gestionare a omenirii.

În casa lui Dumnezeu, se menționează constant acceptarea însărcinării date de Dumnezeu și îndeplinirea corectă a datoriei. Cum ia naștere datoria? În general vorbind, aceasta se naște ca rezultat al lucrării de gestionare a lui Dumnezeu prin care aduce omenirii mântuirea; vorbind precis, pe măsură ce lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu se desfășoară în rândul omenirii, apare o lucrare care necesită ca oamenii să coopereze și să o ducă la bun sfârșit. Acest fapt a dat naștere unor responsabilități și misiuni pe care oamenii să le îndeplinească, iar aceste responsabilități și misiuni sunt îndatoririle pe care Dumnezeu le dă omenirii. În casa lui Dumnezeu, diferitele sarcini care necesită cooperarea oamenilor sunt îndatoririle pe care ar trebui să le realizeze. Așadar, există diferențe între îndatoriri în ceea ce privește faptul de a fi mai bune și mai rele, mărețe și modeste, sau mari și mici? Astfel de diferențe nu există; atât timp cât o chestiune are legătură cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, este o cerință a casei Lui și este cerută de răspândirea Evangheliei lui Dumnezeu, atunci este datoria unei persoane. Acestea sunt originea și definiția datoriei. Fără lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, ar mai avea oamenii de pe pământ – indiferent de modul în care trăiesc – îndatoriri? Nu. Acum vedeți clar. La ce se referă datoria unei persoane? (Se referă la lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.) Așa este. Există o relație directă între îndatoririle omenirii, îndatoririle ființelor create și lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Se poate spune că, fără mântuirea omenirii de către Dumnezeu și fără lucrarea de gestionare pe care Dumnezeu întrupat a lansat-o printre oameni, oamenii nu ar avea deloc îndatoriri demne de menționat. Îndatoririle se nasc din lucrarea lui Dumnezeu; reprezintă ceea ce Dumnezeu cere de la oameni. Privind din această perspectivă, datoria este importantă pentru fiecare persoană care Îl urmează pe Dumnezeu, nu-i așa? Este foarte importantă. Vorbind în sens larg, tu iei parte la lucrarea planului de gestionare al lui Dumnezeu; mai precis, cooperezi la diferitele tipuri de sarcini de la Dumnezeu care sunt cerute în diferite momente și în rândul diferitelor grupuri de oameni. Indiferent care este datoria ta, aceasta e o misiune pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Uneori ți se poate cere să ai grijă de un obiect important sau sau să-l protejezi. Aceasta ar putea fi o chestiune relativ banală, despre care se poate spune că e doar o responsabilitate a ta, dar este o sarcină pe care ți-a dat-o Dumnezeu; ai acceptat-o din partea lui. Ai acceptat-o din mâinile lui Dumnezeu și aceasta este datoria ta. Vorbind despre fondul problemei, datoria ta îți este încredințată de Dumnezeu. Include, în principal, să răspândești Evanghelia, să fii mărturie, să realizezi videoclipuri, să fii conducător sau lucrător în biserică, sau ar putea fi o lucrare chiar mai periculoasă și mai importantă. Oricum ar fi, atâta vreme cât are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu și cu necesitatea lucrării de răspândire a Evangheliei, oamenii ar trebui să o accepte ca pe o datorie din partea lui Dumnezeu. Datoria, ca să o spunem în termeni și mai ampli, este misiunea unei persoane, o însărcinare încredințată de Dumnezeu; mai precis, este responsabilitatea ta, obligația ta. Având în vedere că este misiunea ta, o însărcinare încredințată ție de către Dumnezeu, și că este responsabilitatea și obligația ta, îndeplinirea datoriei nu are nimic de-a face cu afacerile tale personale. Datoria nu are nimic de-a face cu afacerile personale – de ce se aduce în discuție acest subiect? Pentru că oamenii trebuie să înțeleagă cum să trateze și cum să-și înțeleagă datoria. Datoria este însărcinarea pe care ființele create o acceptă și misiunea pe care trebuie să o ducă la bun sfârșit în cadrul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Oamenii cunosc premisa generală, dar cum rămâne cu detaliile mai fine? Cum ar trebui să își abordeze o persoană îndatoririle pentru a se considera că are o înțelegere corectă? Unii oameni își tratează datoria ca pe o afacere personală; este acesta principiul corect? (Nu.) De ce e greșit? A face lucruri pentru tine însuți nu înseamnă a-ți realiza datoria. Realizarea datoriei nu presupune a face lucruri pentru tine însuți, ci, mai degrabă, a face lucrarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu – există o diferență între cele două lucruri. Care este principiul atunci când vine vorba de a face lucruri pentru tine? Să faci tot ceea ce vrei fără să te consulți cu alții și fără să te rogi sau să Îl cauți pe Dumnezeu; să acționezi conform propriilor toane și fără să ții cont de consecințe, atât timp cât îți aduce beneficii. Este acceptabil acest principiu pentru a-ți realiza datoria în casa lui Dumnezeu? (Nu.) Unii oameni spun: „Nici măcar nu-mi iau în serios propriile afaceri și nu depun atât de mult efort pentru ele. Îmi tratez datoria ca și cum ar fi afacerea mea, iar acest principiu sigur e adecvat.” Este acesta modul corect de a accepta datoria? Cu siguranță, nu. Care ar trebui să fie atunci atitudinea unei persoane față de datorie? (Să o accepte din partea lui Dumnezeu.) „Să o accepte din partea lui Dumnezeu.” Aceste șapte cuvinte sunt ușor de rostit, dar cum pui efectiv în practică adevărul conținut în ele depinde de modul în care-ți tratezi datoria. Tocmai am definit ce este datoria. Datoria vine de la Dumnezeu, este o însărcinare încredințată de Dumnezeu, are legătură cu lucrarea planului Său de gestionare și cu mântuirea omului. Din acest punct de vedere, are datoria ceva de-a face cu principiile tale personale de conduită? Are vreo legătură cu preferințele tale personale, cu obiceiurile tale de viață sau cu rutina ta zilnică? Nicidecum. Așadar, cu ce are legătură datoria? Are legătură cu adevărul. Unii oameni spun: „Întrucât această datorie îmi e atribuită mie, atunci este treaba mea, iar eu am cel mai înalt principiu pentru îndeplinirea datoriei, pe care niciunul dintre voi nu-l are. Dumnezeu cere ca oamenii să-și îndeplinească datoria cu toată inima, tot sufletul, tot cugetul și toată puterea lor. Dar, în plus de asta, eu am un principiu și mai înalt, și anume să-mi tratez datoria ca și cum ar fi preocuparea mea principală, să o fac cu sârguință și să mă străduiesc pentru cel mai bun rezultat.” Este corect acest principiu? (Nu.) De ce e greșit? Dacă-ți accepți datoria din partea lui Dumnezeu și, în inima ta, îți este clar că El ți-o încredințează, cum ar trebui să tratezi această însărcinare? Lucrul acesta are legătură cu principiile îndeplinirii datoriei. Nu este mult mai nobil să-ți tratezi datoria ca pe o însărcinare dată de Dumnezeu, decât ca pe o afacere proprie? Aceste lucruri nu sunt unul și același, nu-i așa? Dacă îți tratezi datoria ca pe o însărcinare dată de Dumnezeu, ca pe realizarea propriei datorii în fața lui Dumnezeu și ca pe o modalitate de a-L mulțumi prin realizarea datoriei, atunci principiul tău pentru îndeplinirea datoriei nu este de a o trata pur și simplu ca pe propria afacere. Care este atitudinea pe care ar trebui să o ai față de datoria ta, care să poată fi numită corectă și conformă intențiilor lui Dumnezeu? În primul rând, nu poți să analizezi cine ți-a aranjat-o, de ce nivel de conducere îți este atribuită – ar trebui să o accepți de la Dumnezeu. Nu poți să o analizezi, ar trebui să o accepți de la Dumnezeu. Aceasta este o condiție. Mai mult, oricare ar fi datoria ta, nu face discriminare între cele importante și cele neînsemnate. Să presupunem că spui: „Deși această sarcină este o însărcinare din partea lui Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu, dacă o fac, s-ar putea ca oamenii să mă disprețuiască. Alții ajung să facă o lucrare ce le permite să iasă în evidență. Mi s-a dat această sarcină, care nu îmi permite să ies în evidență, ci mă face să mă străduiesc din răsputeri în culise, e nedrept! Nu voi face această datorie. Datoria mea trebuie să fie una care să mă facă să ies în evidență în fața celorlalți și care îmi permite să îmi fac un nume – și, chiar dacă nu îmi fac un nume sau nu ies în evidență, tot trebuie să beneficiez de pe urma acesteia și să mă simt, fizic, în largul meu.” Este aceasta o atitudine acceptabilă? A fi mofturos înseamnă să nu accepți lucrurile de la Dumnezeu; înseamnă să faci alegeri în funcție de propriile preferințe. Asta înseamnă că nu îți accepți datoria; este un refuz al datoriei tale, o manifestare a răzvrătirii tale față de Dumnezeu. Un astfel de moft este denaturat de preferințele și dorințele tale individuale. Când te gândești la propriul beneficiu, la propria reputație și așa mai departe, atitudinea față de datoria ta nu este una de supunere. Ce atitudine ar trebui să ai față de datoria ta? În primul rând, nu trebuie să o analizezi încercând să te lămurești cine anume ți-a desemnat-o; în schimb, ar trebui să o accepți de la Dumnezeu, ca datorie încredințată ție de Dumnezeu și ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-ți accepți datoria de la Dumnezeu. În al doilea rând, nu face discriminare între cele importante și cele neînsemnate și nu te preocupa de natura sa, indiferent dacă îți permite sau nu să ieși în evidență, dacă este realizată în văzul lumii sau în culise. Nu lua în considerare aceste lucruri. Mai există o altă atitudine: supunere și cooperarea activă. Dacă simți că poți să realizezi o anumită datorie, dar îți și este teamă să nu greșești și să nu fii eliminat și, prin urmare, ești timid, stagnezi și nu poți să faci progrese, atunci reprezintă aceasta o atitudine supusă? De exemplu, dacă frații și surorile tale te aleg drept conducătorul lor, atunci s-ar putea să te simți obligat să îndeplinești această datorie pentru că ai fost ales, dar tu nu privești această datorie cu o atitudine proactivă. De ce nu ești proactiv? Pentru că ai gânduri despre acest lucru și simți că: „A fi conducător nu este deloc un lucru bun. Este ca și cum ai păși pe muchie de cuțit sau ai călca pe gheață subțire. Dacă fac o treabă bună, atunci nu va exista nicio recompensă, dar dacă-mi fac prost treaba, atunci voi fi emondat. Și a fi emondat nici măcar nu reprezintă cel mai rău lucru dintre toate. Ce se întâmplă dacă sunt înlocuit sau eliminat? Dacă s-ar întâmpla asta, nu s-ar termina totul pentru mine?” În acel moment, începi să te simți încurcat. Ce este această atitudine? Aceasta înseamnă să te păzești și să înțelegi greșit. Aceasta nu este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă față de datoria lor. Este o atitudine demoralizată și negativă. Așadar, cum ar trebui să fie o atitudine pozitivă? (Ar trebui să avem inimile deschise, să fim sinceri și să avem curajul de a ne asuma poveri.) Ar trebui să fie una de supunere și de cooperare plină de inițiativă. Ceea ce spuneți este întrucâtva lipsit de conținut. Cum poți să ai inima deschisă și să fii sincer când îți este atât de frică? Și ce înseamnă să ai curajul de a-ți asuma poveri? Ce mentalitate îți va da curajul de a-ți asuma poveri? Dacă îți este mereu teamă că ceva va merge prost și că nu vei putea face față, și dacă ai multe obstacole lăuntrice, atunci îți va lipsi în mod fundamental curajul de a-ți asuma poveri. Frazele „a avea inima deschisă și a fi sincer”, „a avea curajul de a-ți asuma poveri” sau „a nu da înapoi niciodată, nici chiar în fața morții” despre care vorbiți sună puțin ca niște sloganuri strigate de către tineri furioși. Pot aceste sloganuri să rezolve probleme practice? Ceea ce e necesar acum este o atitudine corectă. Pentru a avea o atitudine corectă, trebuie să înțelegi acest aspect al adevărului. Aceasta este singura cale de a-ți înlătura dificultățile lăuntrice și de a-ți îngădui să accepți fără piedici această însărcinare, această datorie. Aceasta este calea de practică și numai acesta este adevărul. Dacă folosești fraze precum „a avea o inimă deschisă și a fi sincer” și „a avea curajul de a-ți asuma poveri” pentru a aborda frica pe care o simți, va fi eficient? (Nu.) Asta indică faptul că aceste lucruri nu sunt adevărul și nici nu sunt o cale de practică. Poate că spui: „Am o inimă deschisă și sunt sincer, am o statură de nestăpânit, nu există alte gânduri sau impurități în inima mea și am curajul de a-mi asuma poverile.” În aparență, îți preiei datoria, dar, mai târziu, după ce chibzuiești o vreme, tot simți că nu poți să o preiei. Poți să te temi încă. În plus, poți să vezi că alții sunt emondați și să ți se facă și mai frică, asemeni unui câine bătut îngrozit de bici. Vei simți din ce în ce mai mult că statura ta e prea mică și că această datorie este precum un abis vast și imposibil de trecut și, în cele din urmă, tot nu vei putea să preiei această povară. De aceea, a declama sloganuri nu poate rezolva problemele practice. Așadar, cum poți să rezolvi într-adevăr această problemă? Ar trebui să cauți activ adevărul și să adopți o atitudine supusă și cooperantă. Asta poate rezolva complet problema. Timiditatea, frica și îngrijorarea sunt inutile. Există vreo relație între posibilitatea de a fi dezvăluit și eliminat și a fi un conducător? Dacă nu ești conducător, va dispărea firea ta coruptă? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să rezolvi problema firii tale corupte. În plus, dacă nu ești conducător, atunci nu vei avea mai multe oportunități de a practica și vei face progrese lente în viață, cu puține șanse de a fi desăvârșit. Cu toate că există un pic mai multă suferință în a fi conducător sau lucrător, asta aduce și multe beneficii, iar dacă poți merge pe calea urmăririi adevărului, poți fi desăvârșit. Ce mare binecuvântare este aceasta! Așa că ar trebui să te supui și să cooperezi activ. Aceasta este datoria și responsabilitatea ta. Indiferent de drumul înainte, ar trebui să ai o inimă plină de supunere. Aceasta este atitudinea cu care ar trebui să-ți îndeplinești datoria.

Subiectul realizării propriei datorii nu-i este nimănui necunoscut; nu este un subiect nou. Cu toate acestea, pentru cei care cred în Dumnezeu, acest subiect este foarte important; este un adevăr care trebuie înțeles și pătruns. Ființele create trebuie să-și realizeze bine datoria înainte de a fi aprobat de către Creator. Ca urmare, este foarte important ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă a-și realiza datoria. Realizarea datoriei nu este un fel de teorie, nici nu e un slogan; este un aspect al adevărului. Așadar, ce înseamnă a-ți realiza datoria? Și ce probleme pot fi rezolvate prin înțelegerea acestui aspect al adevărului? Cel puțin, ea poate să rezolve problema modului în care ar trebui să accepți și să tratezi însărcinarea dată de Dumnezeu și a felului de atitudine și hotărâre pe care ar trebui să le ai când duci la bun sfârșit însărcinarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu. Poți spune, de asemenea, că va înlătura, în același timp, unele relații anormale dintre oameni și Dumnezeu. Unii oameni văd realizarea propriilor îndatoriri ca pe un capital, alții o văd ca pe niște sarcini personale, iar alții ca pe o lucrare și o întreprindere proprie, sau văd o datorie ca pe un fel de pasiune, distracție sau un hobby pentru a omorî timpul. Pe scurt, indiferent ce fel de atitudine ai față de datoria ta, dacă nu o accepți din partea lui Dumnezeu și dacă nu o tratezi ca pe o sarcină pe care o ființă creată în cadrul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu ar trebui să o facă sau la care ar trebui să coopereze, atunci ceea ce faci tu nu este a-ți realiza datoria. E corect să-ți tratezi datoria ca pe o afacere de familie? E corect să o tratezi ca parte a propriei slujbe sau a propriului hobby? E corect să o tratezi ca pe o chestiune personală? Niciunul dintre aceste lucruri nu e corect. De ce este necesar să menționăm aceste subiecte? Ce problemă va fi rezolvată prin părtășia despre aceste subiecte? Se va rezolva problema faptului că oamenii au atitudini incorecte față de datoria lor și a nenumăratelor moduri în care își realizează datoria cu superficialitate. Doar înțelegând aspectul adevărului care ține de realizarea propriei datorii, se va schimba atitudinea oamenilor față de aceasta. Atitudinea lor va deveni treptat compatibilă cu adevărul și va fi la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu și în acord cu intențiile Sale. Dacă oamenii nu înțeleg aspectul adevărului care ține de realizarea propriei datorii, vor apărea probleme în atitudinea lor față de datorie și față de principiile din spatele acesteia, iar ei nu vor putea obține rezultatul de a-și realiza datoria. Îndatoririle sunt sarcini încredințate oamenilor de către Dumnezeu; ele sunt misiuni pe care oamenii trebuie să le încheie. Totuși, o datorie cu siguranță nu reprezintă gestionarea ta personală și nici nu este o punte cu ajutorul căreia tu să te remarci din mulțime. Unii oameni își folosesc îndatoririle ca oportunități de a se angaja în propria gestionare și de a forma clici; unii pentru a-și satisface dorințele; alții pentru a umple golul pe care îl simt în interior; iar alții pentru a-și satisface mentalitatea de a se încrede în noroc, gândindu-se că, atâta vreme cât își realizează îndatoririle, vor avea o parte în casa lui Dumnezeu și în minunata destinație pe care El o rânduiește pentru om. Astfel de atitudini cu privire la datorie sunt incorecte; sunt detestate de Dumnezeu și trebuie rezolvate numaidecât.

Cu privire la ce este datoria, la modul în care oamenii ar trebui să-și trateze datoria și la atitudinile și opiniile pe care ar trebui să le aibă față de ea – asupra acestor chestiuni s-a avut deja părtășie în mare măsură. Toți ar trebui să chibzuiți cu atenție la acestea; înțelegerea adevărurilor din aceste aspecte este decisivă cea mai și urgentă. Care este adevărul pe care trebuie să-l înțelegeți cel mai mult acum? Pe de o parte, trebuie să înțelegeți adevărurile legate de viziunile din acest aspect; pe de altă parte, trebuie să înțelegeți unde aveți înțelegeri greșite și comprehensiune denaturată despre aceste adevăruri, în practică și în viața reală. Când întâmpinați probleme legate de adevărurile privind realizarea datoriei, dacă aceste cuvinte și adevăruri vă pot înlătura starea lăuntrică, asta dovedește că ați înțeles cu adevărat și în profunzime conținutul despre care s-a avut părtășie; dacă ele nu pot înlătura dificultățile cu care vă confruntați zilnic în chestiuni legate de realizarea datoriei, asta arată că nu ați pătruns aceste adevăruri. După ce ați ascultat aceste adevăruri, le-ați rezumat și ați reflectat asupra lor? Cumva, de fiecare dată când luați notițe, le înțelegeți pe moment, dar, pe măsură ce trece timpul, uitați, ca și cum nu le-ați fi auzit niciodată? (Da.) Acest lucru se datorează faptului că vă lipsește chiar și cel mai mic dram de pătrundere; ceea ce practicați nu are, în esență, nimic de-a face cu aceste adevăruri și nu are absolut nicio legătură cu adevărul. De fapt, aceste adevăruri despre realizarea datoriei sunt cele mai simple adevăruri pe care cineva ar trebui să le înțeleagă și să le pătrundă în procesul de a crede în Dumnezeu. Dacă, după ce ai auzit cuvintele adevărului, încă ești confuz și zăpăcit, atunci calibrul tău este pur și simplu prea slab și îți lipsește orice statură. Poți doar să citești cuvintele lui Dumnezeu, să te rogi și să participi la adunări; faci tot ce ți se cere, la fel ca unul implicat în credința religioasă. Asta înseamnă că nu ai deloc intrare în viață și nici statură. Ce înseamnă să nu ai deloc statură? Înseamnă că, în procesul de a crede în Dumnezeu și a-ți realiza datoria, de îndată ce cineva te induce în eroare, tu îl urmezi și încetezi să mai crezi în Dumnezeu; dacă faci ceva greșit, iar cineva te emondează puțin, vorbindu-ți într-o manieră oarecum severă, s-ar putea să renunți la credința ta; dacă întâmpini piedici sau diverse dificultăți în viața ta, s-ar putea să te plângi de Dumnezeu și, văzând că El nu-ți acordă har și nu îți înlătură dificultățile, ai putea să-ți întorci spatele și să părăsești casa lui Dumnezeu, încetând să mai crezi. Dacă ai pătruns unele aspecte ale adevărului realizării datoriei – acest adevăr fundamental – asta dovedește că ești deja conectat la adevăr; ești deja conectat la adevărul-realitate și ai o oarecare intrare. Dacă nu ai nimic din acest adevăr-realitate, nici măcar un pic, asta dovedește că adevărul nu a prins încă rădăcini în inima ta.

Tocmai am avut părtășie despre ce este datoria, precum și despre originile și generarea acesteia, pentru a îngădui oamenilor să înțeleagă ce anume este datoria. Ce beneficii există în a ști asta? Odată ce oamenii vor înțelege adevărul despre ce este datoria, vor cunoaște importanța ei. Cel puțin, în adâncul lor, vor simți că ar trebui să aibă o atitudine corectă față de datorie și că nu pot acționa în mod arbitrar. Cel puțin acest concept va exista în mintea lor. Cu toate că datoria este ceea ce ar trebui să realizezi și reprezintă însărcinarea și misiunea pe care ți le-a dat Dumnezeu, ea nu este afacerea ta personală, nici nu este propria-ți lucrare. Acest lucru ar putea părea contradictoriu, dar este, de fapt, adevărul. Orice este, adevărul are latura sa practică legată de intrarea și practica oamenilor, precum și de cerințele lui Dumnezeu. Nu este gol. Iată cum este adevărul; numai prin experimentarea și intrarea în realitatea acestui adevăr vei înțelege din ce în ce mai mult acest aspect al adevărului. Dacă pui mereu adevărul la îndoială, continui să ai dubii și continui să scrutezi și să analizezi, atunci adevărul nu va fi niciodată adevăr pentru tine. Nu va avea nicio legătură cu viața ta reală și nu va putea să schimbe nimic în privința ta. Dacă cineva acceptă adevărul din adâncul inimii sale și îl ia ca pe un ghid pentru a trăi și a acționa, ca pe un ghid pentru a se comporta și a crede în Dumnezeu, atunci adevărul îi va schimba viața. Îi va schimba obiectivele vieții, direcția vieții și modul în care interacționează cu lumea. Acesta este efectul adevărului. A înțelege ce este datoria va fi, cu siguranță, de mare folos și de mare ajutor pentru oameni în realizarea datoriei lor. Cel puțin, vor ști că datoria este foarte importantă pentru toți cei care cred în Dumnezeu și că are o importanță și mai mare pentru cei care sunt interesați ori au cerințe sau aspirații specifice de a fi mântuiți și desăvârșiți. Acesta este adevărul fundamental pe care ar trebui să-l înțeleagă oricine pentru a fi mântuit și este, de asemenea, adevărul fundamental în care ar trebui să pătrundă cineva. Dacă nu înțelegi ce este datoria, atunci nu vei ști cum să-ți îndeplinești datoria în mod corespunzător, nici nu vei ști care este atitudinea corectă cu care să-ți accepți și să-ți privești datoria. Acest lucru e periculos – pe de o parte, sub nicio formă nu-ți poți îndeplini bine datoria și vei acționa arbitrar și într-un mod superficial; pe de altă parte, ai putea face lucruri care să tulbure și să perturbe lucrarea bisericii sau chiar să comiți fapte rele, care încalcă decretele administrative ale lui Dumnezeu. Ca să Mă exprim într-un mod oarecum precaut, ai putea fi izolat pentru a reflecta, iar în cazuri grave, ai putea fi eliminat. Prin urmare, a înțelege ce este datoria, deși e un aspect elementar al adevărului, este legat de mântuirea unei persoane; nu este irelevant – este foarte important. După ce ai înțeles ce este datoria, nu e vorba doar de a fi familiarizat cu o doctrină; rezultatul urmărit este acela de a le îngădui oamenilor să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să-și trateze datoria cu atitudinea corectă. În realizarea oricărei datorii, niciun rezultat nu poate fi obținut doar depunând efort; a crede întotdeauna că datoria poate fi îndeplinită în mod corespunzător doar depunând efort arată o lipsă de înțelegere spirituală. De fapt, realizarea datoriei implică multe detalii, inclusiv a avea mentalitatea corectă, principii de practică și supunere autentică, precum și a deține înțelepciune spirituală. Numai când cineva deține aceste aspecte ale adevărului, poate să-și îndeplinească bine îndatoririle și să rezolve pe deplin problema realizării datoriei într-un mod superficial. Cei care nu au atitudinea corectă față de îndatoririle lor sunt oameni lipsiți de adevărul-realitate; sunt oameni cărora le lipsește o inimă cu frică de Dumnezeu și sunt fără conștiință și rațiune. Astfel, pentru a-L urma pe Dumnezeu, trebuie să înțelegem semnificația realizării datoriei; acest lucru este crucial pentru a-L urma pe Dumnezeu.

După ce ai înțeles ce este datoria și care sunt originile ei, vei face diferența între natura datoriei și natura muncii în societate. Care este punctul care face diferența între a trata ca pe o datorie lucrarea pe care ți-o încredințează casa lui Dumnezeu și a o trata ca pe o lucrare lumească? Dacă o tratezi ca pe o datorie, atunci trebuie să cauți intențiile lui Dumnezeu și adevărul. Vei spune: „Asta e datoria mea, deci cum ar trebui să procedez? Ce anume cere Dumnezeu? Care sunt reglementările bisericii? Trebuie să-mi fie clare principiile care stau la baza acesteia.” Doar a practica în acest fel este atitudinea corectă față de tratarea datoriei tale; doar aceasta este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă față de datoria lor. Dar ce fel de atitudine ar trebui să aibă oamenii când se ocupă de munca lumească sau de chestiuni din viețile lor personale? Atunci este oare nevoie să caute adevărul sau principiile? Ai putea și să cauți principii, dar acestea s-ar referi doar la a face mai mulți bani, a trăi o viață bună, a acumula bogății, a obține succes și a dobândi atât faimă, cât și câștiguri – doar principii precum acestea. Aceste principii sunt în întregime lumești, aparținând tendințelor actuale; ele sunt principiile Satanei și ale acestei omeniri ticăloase. Care sunt principiile realizării datoriei? Ele trebuie să fie negreșit la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu; ele sunt strâns legate de adevăr și inseparabile de el și de cerințele lui Dumnezeu. În schimb, profesiile sau locurile de muncă în care oamenii se angajează în lume nu au nimic de-a face cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu. Atât timp cât ești capabil și dispus să înduri greutăți și ești suficient de sârguincios, rău și îndrăzneț, te poți remarca în societate și poți chiar să-ți construiești o carieră importantă. Totuși, aceste principii și filosofii nu sunt necesare în casa lui Dumnezeu. În casa lui Dumnezeu, indiferent ce fel de datorie realizezi, indiferent de natura acelei datorii, fie că este considerată măreață sau modestă, nobilă sau umilă, fie că este proeminentă sau discretă, fie că îți este încredințată de Dumnezeu sau îți e atribuită de către un conducător al bisericii – indiferent ce lucrare îți atribuie casa lui Dumnezeu, principiile pe care le respecți în a-ți face lucrarea nu trebuie să depășească principiile adevărului. Ele ar trebui să fie legate de adevăr, legate de cerințele lui Dumnezeu și de regulamentele și rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu. Pe scurt, datoria și munca în care cineva se angajează în lume ar trebui să fie distinse una de cealaltă.

De ce avem părtășie despre diferența dintre îndeplinirea datoriei și angajarea în munca lumească? E important acest lucru? (Da.) În ce constă importanța? Este legată de atitudinea pe care o au oamenii față de realizarea datoriei. Nu aduce atitudinile și principiile pe care le ai în munca ta lumească în domeniul realizării datoriei. Care sunt consecințele dacă faceți astfel? (Că acționăm conform propriilor dorințe.) A acționa conform propriilor dorințe e o problemă comună; înseamnă să nu vrei să te consulți cu ceilalți când îți duci la îndeplinire sarcinile, să vrei să ai ultimul cuvânt și să faci tot ceea ce vrei, simțind că a acționa în acest fel, liber de orice sentiment de opresiune sau nefericire, îți aduce confort și mulțumire. În plus, duce adesea la intrigi, gelozie, dispute și la formarea de clici, precum și la căutarea de recompense și recunoaștere, la a se lăuda, a acționa cu superficialitate, la iresponsabilitate, înșelarea celor de mai sus și de mai jos de tine și stabilirea propriului regat. Pe scurt, realizarea datoriei este diferită de angajarea în munca lumească; realizarea datoriei este o cerință de la Dumnezeu și o rânduială dată de Dumnezeu – aceasta e cea mai mare diferență dintre realizarea datoriei și angajarea în munca lumească. Realizarea datoriei trebuie să fie făcută în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu și în baza principiilor adevărului. Nu e vorba de gestionarea personală a unui individ, nici de firma sa personală și, cu siguranță, nu este afacerea sa privată. Nu are nicio legătură cu interesele personale, cu mândria, statutul, influența sau perspectivele de viitor; are legătură doar cu intrarea în viață și schimbarea firii oamenilor și are legătură cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. În schimb, când ești angajat în lucrarea lumească, ești concentrat în întregime asupra gestionării personale. Indiferent dacă desfășori o muncă sau conduci o afacere, indiferent cât de mare e costul pe care îl plătești, indiferent de cât de multe te poți lepăda sau cât de multă suferință înduri – fie ele aspecte emoționale sau fizice – sau dacă ești hărțuit și umilit ori neînțeles, sau chiar te confrunți cu o presiune publică extraordinară, tot ceea ce faci se învârte în jurul voinței, aspirațiilor, ambițiilor și dorințelor tale personale. Este doar de această natură. Această natură reprezintă doar implicarea în gestionarea personală și conducerea unei întreprinderi personale. În rândul omenirii, nu există o singură persoană care să iasă în față și să spună: „Fac un serviciu public pentru binele omenirii; vreau să acționez în conformitate cu normele divine și cu principiile date de Cer.” Chiar dacă cineva face un pas în față și spune: „Vreau să realizez cea mai altruistă și cea mai măreață acțiune pentru omenire, să creez bunăstare și să fac fapte bune pentru oameni”, scopul lor nu este atât de pur; o fac de dragul faimei. Nu înseamnă asta a se implica în gestionarea personală? Totul este de dragul gestionării personale. Indiferent cât de bine sună cuvintele lor, indiferent cât de multă suferință au îndurat, cât de mare a fost costul pe care l-au plătit, cât de mare a fost contribuția pe care au adus-o sau dacă au schimbat omenirea, au transformat o epocă ori au inaugurat o nouă epocă, orice ar face, scopul lor nu este pentru alții, ci pentru ei înșiși. Toate ființele umane corupte fac lucrurile în acest fel. Indiferent dacă cineva face ceva important sau neînsemnat, o face fie pentru faimă, fie pentru profit. Care e natura acțiunilor sale? Se angajează în gestionarea personală. Are gestionarea personală ceva de-a face cu gestionarea lui Dumnezeu? Nu are absolut nicio legătură. Unii spun: „Nu e adevărat. Unii oameni vin în această lume și schimbă o epocă; nu e și acest lucru prestabilit de Dumnezeu? Nu are și asta de-a face cu gestionarea Sa?” Au legătură aceste lucruri? (Nu.) De ce spuneți că nu există nicio legătură? (Pentru că acel lucru nu are nimic de-a face cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.) Bine spus; dacă nu are nimic de-a face cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, atunci nu are legătură cu gestionarea lui Dumnezeu. Totuși, această afirmație este adevărată doar pe jumătate; există o altă condiție prealabilă aici, o chestiune de esență. Dacă nu are legătură cu planul de gestionare al lui Dumnezeu, atunci este întru totul doar gestionare umană. Acesta e un aspect, dar permiteți-Mi să vă mai spun ceva: ceea ce fac ei este de natură să le aducă faimă și beneficii personale; beneficiarii finali sunt chiar ei. Pentru cine sunt natura, principiile și finalul fundamental a tot ceea ce fac ei? (Pentru ei înșiși.) Sunt pentru ei înșiși – și, într-un sens mai ascuns, pentru cine? (Pentru Satana.) Corect, pentru Satana. Care este natura faptului de a face lucruri pentru Satana? (Aceea de a fi un dușman al lui Dumnezeu.) Și care este esența aflată la baza faptului de a fi un dușman al lui Dumnezeu? De ce spunem că asta înseamnă a fi un dușman al lui Dumnezeu? (Punctul de plecare, originea și principiile acțiunilor lor sunt toate contrare cuvintelor lui Dumnezeu.) Acesta este unul dintre aspecte și e o problemă fundamentală. Punctul de plecare, originea și principiile a ceea ce fac ei sunt toate de la Satana și sunt ticăloase, deci care este rezultatul final? Cui îi sunt ei martori? (Satanei.) Corect, ei îi sunt martori Satanei. De-a lungul istoriei omenirii, a existat vreun istoric sau vreun scriitor care să fi atribuit Creatorului realizările pe care oamenii le-au avut în fiecare epocă? (Nu.) Ei vor spune doar că acestea sunt moștenirile sau realizările mărețe lăsate în urmă de marile proiecte ale omenirii. Pe cine reprezintă, în ochii omenirii, acești oameni remarcabili și personalități celebre care lasă în urmă aceste lucruri? Orice personalitate faimoasă ori persoană remarcabilă, sau aceia care au adus omenirii contribuții semnificative sunt cu toții venerați de oamenii corupți. Locul pe care îl ocupă în inimile oamenilor este locul pe care oamenii îl consideră ca fiind locul lui Dumnezeu. Nu e aceasta esența chestiunii? (Ba da.) Tocmai am discutat despre faptul că originile, motivele, punctele de plecare și principiile din spatele acțiunilor oamenilor sunt toate înrădăcinate în logica satanică și nu sunt în concordanță cu adevărul. Oamenii realizează un lucru prin mijloace umane sau prin darurile lor și devin faimoși printre alții, iar consecința finală este că omenirea atribuie toate acestea Satanei, la fel cum mulți oameni venerează acum personalități celebre și oameni remarcabili din istorie, precum Confucius și Guan Yu. Indiferent cât de mărețe au fost faptele acestor oameni, în esență, este Dumnezeu Cel care a rânduit ca aceste diferite personaje să vină în această lume și să săvârșească anumite fapte în epoci diferite. Însă, în toată istoria umană consemnată, fie ea antică sau modernă, nu există nici măcar un singur caz care să fie martor pentru faptele Creatorului. Doar Biblia consemnează unele elemente din cele două etape ale lucrării lui Dumnezeu în Epoca Legii și Epoca Harului, dar chiar și cuvintele lui Dumnezeu consemnate acolo sunt destul de limitate. În realitate, Dumnezeu a rostit multe cuvinte și a săvârșit numeroase fapte, dar ceea ce a fost consemnat de oameni este extrem de limitat. În schimb, există nenumărate cărți care consemnează, mărturisesc sau laudă oameni celebri și remarcabili. Nu clarifică acest lucru esența chestiunii pe care tocmai am discutat-o? Tocmai am menționat că oamenii faimoși și remarcabili din istorie au acționat pentru ei înșiși, acționând, în esență, pentru Satana. Acest lucru arată că ei nu-și realizau îndatoririle, ci, mai degrabă, își efectuau propria lor gestionare sau se implicau în propriile proiecte. Care este natura, esența, oricărei lucrări pe care oamenii o întreprind în lume? (Faptul că se angajează în gestionarea personală.) De ce se consideră că se angajează în gestionarea personală? Care e cauza principală? Aceea că Satana este cel căruia îi sunt martori; toate principiile și motivațiile lor de a acționa vin de la Satana și nu au nimic de-a face cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu. Care este însă natura datoriei? Ea se referă la lucrarea efectuată conform cerințelor lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că lucrarea trebuie să fie întemeiată pe adevăr, efectuată conform principiilor adevărului și realizată în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Rezultatul este că oamenii pot fi martori pentru Dumnezeu, au supunere față de Dumnezeu și cunoaștere despre El; ei au o înțelegere mai profundă și o supunere mai autentică față de Creator și, mai mult chiar, pot face ceea ce ar trebui să facă ființele create. Aceasta este cea mai mare diferență dintre cele două. Atunci când oamenii își asumă îndatoririle în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu, relația lor cu Dumnezeu devine din ce în ce mai normală. Și poate vreo lucrare în care se implică oamenii în lume să obțină acest efect? Categoric nu, rezultatul este exact opusul. Cu cât cineva petrece mai mulți ani făcând o lucrare lumească, cu atât se răzvrătește mai mult împotriva lui Dumnezeu și se îndepărtează mai mult de El. Cu cât gestionarea personală a unei persoane merge mai bine, cu atât ea se îndepărtează mai mult de Dumnezeu; cu cât gestionarea sa personală are mai mult succes, cu atât se îndepărtează mai mult de cerințele lui Dumnezeu. Prin urmare, realizarea datoriei și implicarea în munca lumească au două naturi complet diferite.

Puțin mai devreme s-a discutat despre diferența dintre datoria unei persoane și îndeletnicirea acesteia cu munca lumească. Ce aspect al adevărului este menită această discuție să-i ajute pe oameni să înțeleagă? Indiferent de datoria pe care o primești, ar trebui să o îndeplinești așa cum îți cere Dumnezeu. De exemplu, când ești ales conducător al unei biserici, datoria ta e să realizezi lucrarea unui conducător bisericesc. Și ce ar trebui să faci odată ce ai luat această lucrare ca datorie a ta? În primul rând, să știi că numai realizarea lucrării tale de conducător reprezintă îndeplinirea datoriei tale. Nu servești ca un funcționar oarecare în lumea exterioară; dacă devii conducător, iar apoi te consideri funcționar, te-ai rătăcit. Însă dacă spui: „Acum, că am devenit conducătorul unei biserici, nu trebuie să fiu condescendent, trebuie să mă pun mai prejos decât toți ceilalți, trebuie să-i fac mai însemnați și mai importanți decât mine”, atunci și această mentalitate e greșită; este inutil să te prefaci dacă nu înțelegi adevărul. Doar o înțelegere corectă a datoriei tale va fi suficientă. Mai întâi de toate, trebuie să apreciezi importanța lucrării unui conducător bisericesc: o biserică ar putea avea mai multe zeci de membri, iar tu trebuie să te gândești cum să-i conduci pe acești oameni înaintea lui Dumnezeu, cum să le permiți celor mai mulți dintre ei să înțeleagă adevărul și să intre în adevărul-realitate. De asemenea, trebuie să petreci mai mult timp udându-i și sprijinindu-i pe cei care sunt negativi și slabi, pentru a-i împiedica să fie negativi și slabi și a le da posibilitatea să-și îndeplinească datoria. Trebuie și să-i îndrumi pe toți cei ce sunt capabili să-și îndeplinească datoria astfel încât să înțeleagă adevărul și să intre în realitate, să acționeze conform principiilor și să-și îndeplinească datoria cum se cuvine și, prin urmare, cu un rezultat mai bun. Există anumiți oameni care au crezut în Dumnezeu mulți ani, dar care sunt de o umanitate destul de rea, care tulbură și perturbă mereu lucrarea bisericii – acești oameni ar trebui emondați după cum se cere; cei care refuză cu încăpățânare să se căiască ar trebui îndepărtați. Ar trebui să fie gestionați conform principiului și rânduiți în mod corespunzător. Există, de asemenea, cel mai important lucru dintre toate: unii oameni din biserică dețin o umanitate relativ bună și un pic de calibru și sunt în stare să se angajeze într-un anumit aspect al lucrării; toți acești oameni trebuie să fie instruiți fără întârziere, cât mai curând; va fi nevoie de pregătire pentru ca ei să devină competenți și nu vor putea face nimic bine dacă nu vor primi niciodată o pregătire. Nu sunt acestea ocupațiile de care un conducător sau un lucrător are nevoie urgentă pentru a obține rezultate bune? Dacă ai devenit conducător și nu ții cont de aceste chestiuni și nu-ți realizezi lucrarea în acest fel, îți poți îndeplini bine datoria? (Nu.) În calitate de conducător, este esențial să planifici fiecare aspect în parte al lucrării bisericii: în primul rând, cea mai importantă chestiune e să cultivi oameni talentați. Să-i ridici pe cei care au o bună umanitate și care posedă calibru, să-i cultivi și să-i instruiești. În al doilea rând, să-i călăuzești pe frați și surori să intre în adevărul-realitate și să le dai posibilitatea să se dedice introspecției, să se cunoască pe ei înșiși, să discearnă ereziile și sofismele, să discearnă oamenii și să-și îndeplinească bine îndatoririle – aceasta este o parte a intrării în viață. În al treilea rând, majorității celor care-și pot îndeplini îndatoririle să le oferi posibilitatea să o facă efectiv (excluzându-i pe cei cu umanitate inferioară) și să te asiguri că obțin rezultate în îndeplinirea îndatoririlor proprii, în loc să acționeze doar cu superficialitate. În al patrulea rând, să te ocupi grabnic de cei care tulbură și perturbă lucrarea bisericii. Dacă, în urma părtășiei, ei resping adevărul, trebuie să fie emondați și tratați. Iar dacă, în tot acest timp, continuă să nu se căiască, ar trebui izolați ca să reflecteze, și chiar îndepărtați sau excluși. În al cincilea rând, să le îngădui aleșilor lui Dumnezeu să discearnă neîncrezătorii, conducătorii falși și antihriștii, asigurându-te că nu sunt induși în eroare și că pot intra pe calea corectă a credinței în Dumnezeu cât mai curând posibil. Toate cele cinci puncte de mai sus sunt importante și reprezintă sarcinile inerente ale conducerii. Îndeplinirea acestor cinci aspecte ale lucrării face dintr-o persoană un conducător de biserică calificat. În plus, și circumstanțele speciale trebuie să fie gestionate cum se cuvine. De exemplu, negativismul și slăbiciunea unor oameni pot fi temporare, iar tu ar trebui să le tratezi în mod corespunzător. Nu poți emite judecăți la întâmplare; dacă cineva este temporar negativ, iar tu îl cataloghezi drept „negativ în toată regula” sau „negativ cronic” și spui că Dumnezeu nu-l mai vrea, atunci acesta nu e un lucru potrivit. Mai mult, fiecare ar trebui să-și îndeplinească rolul individual și să contribuie în funcție de abilitățile sale. Rânduielile pentru îndeplinirea datoriei ar trebui făcute așa cum se cuvine, pe baza darurilor, talentelor, calibrului, vârstei indivizilor și a perioadei de când aceștia cred în Dumnezeu. Această abordare trebuie ajustată pentru a se potrivi diferitelor tipuri de oameni, permițându-le să-și îndeplinească îndatoririle în casa lui Dumnezeu și să dea valoare maximă funcției lor. Dacă ții cont de aceste considerente, atunci vei începe să ai o povară și va trebui să te concentrezi mereu asupra observării. Ce să observi? Nu cine arată bine, ca să poți interacționa mai mult cu el; nu cine crezi că este urât, ca să-l poți exclude; nu cine pare să aibă capacități și statut, ca să-i poți intra în grații; și, cu siguranță, nu cine nu se pleacă în fața ta, ca să încerci să-l pedepsești. Niciunul dintre aceste lucruri. Așadar, ce ar trebui să observi? Ar trebui să discerni oamenii pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, a atitudinilor și cerințelor Sale față de diferite tipuri de oameni, și să-i tratezi pe baza principiilor; asta se află în concordanță cu adevărul. În primul rând, clasifică toate tipurile de oameni din biserică: cei de calibru bun și care au capacitatea de a accepta adevărul, drept o categorie; cei de calibru slab și incapabili de a accepta adevărul, drept o altă categorie; cei care-și pot îndeplini îndatoririle, ca o altă categorie; iar cei care nu pot, ca încă o altă categorie. În final, și acei neîncrezători care se plâng mereu, răspândesc noțiuni, cad în negativitate și provoacă tulburări ar trebui să fie plasați în aceeași categorie. Odată ce i-ai clasificat pe toți și ai perceput în mod aprofundat adevărata stare a fiecărui grup conform cuvintelor lui Dumnezeu, văzând clar cine poate fi mântuit și cine nu, atunci vei putea vedea lămurit toate felurile de oameni; vei înțelege intențiile lui Dumnezeu și vei ști pe cine vrea Dumnezeu să mântuiască și pe cine vrea să elimine. Oare nu apar toate acestea datorită poverii tale? Nu este aceasta atitudinea corectă față de datorie? Dacă ai această atitudine corectă și se naște în tine o povară, atunci îți vei putea face lucrarea bine. Dacă nu-ți tratezi îndatoririle în acest mod și, în schimb, privești îndeplinirea îndatoririlor de parcă ai fi într-o poziție oficială, gândindu-te mereu: „A fi conducător e ca și cum ai deține o funcție; este o binecuvântare de la Dumnezeu! Acum că am un statut, oamenii trebuie să mă asculte, iar acesta e un lucru bun!” – dacă tu crezi că a fi conducător e același lucru cu a fi funcționar, atunci ai dat de necaz. Sigur vei conduce în maniera unui funcționar și bazându-te pe felul în care acționează funcționarii; vei putea atunci să îndeplinești lucrarea bisericii cum se cuvine? Cu o astfel de viziune, vei fi, fără îndoială, dezvăluit și eliminat. Îți vei închipui mereu că ești asemeni unui funcționar, că vei fi înconjurat de oameni oriunde te-ai duce, iar oamenii se vor conforma oricărui lucru pe care l-ai spune. De asemenea, că vei avea prioritate la orice beneficiu din biserică. Orice lucrare ar avea biserica, nu ar fi necesar decât să dai ordine, fără să trebuiască să faci nimic singur. Ce fel de mentalitate e aceasta? Nu înseamnă asta că te complaci în beneficiile statutului? Nu este aceasta o fire coruptă? Toți cei care nu urmăresc adevărul își îndeplinesc îndatoririle pe baza unei firi satanice. Mulți conducători și lucrători au fost dezvăluiți și eliminați pentru că și-au îndeplinit întotdeauna îndatoririle pe baza unei firi satanice, fără să accepte nici măcar un strop din adevăr. În prezent, unii conducători încă se comportă în acest fel. După ce au devenit conducători, se simt oarecum exaltați în interior și un pic mulțumiți de sine. Este greu de descris sentimentul, dar, în orice caz, ei cred că s-au descurcat destul de bine. Cu toate acestea, se gândesc apoi: „Nu pot fi încrezut. A fi încrezut e un semn de aroganță, iar aroganța este un precursor al eșecului. Ar trebui să fiu discret.” La suprafață, ei se comportă discret și spun tuturor că aceasta este o înălțare și o însărcinare dată de Dumnezeu, că nu au de ales decât să o facă. Lăuntric, însă, ei se bucură în secret: „În sfârșit, am fost ales. Cine spune că nu este bun calibrul meu? Dacă ar fi fost slab, cum aș fi putut să fiu ales? De ce nu a fost ales altcineva? Se pare că am într-adevăr avantaje față de ceilalți.” Când li se acordă această datorie, acestea sunt lucrurile la care se gândesc mai întâi în inima lor. Ei nu chibzuiesc: „Acum că mi s-a acordat această datorie, cum ar trebui să o îndeplinesc? Cine a făcut o lucrare bună în trecut, de la care ar trebui să învăț? Care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru îndeplinirea acestei datorii? Există astfel de cerințe în rânduielile de lucru ale bisericii? Nu obișnuiam să mă îngrijorez vreodată cu privire la aceste aspecte ale lucrării bisericii, dar acum, că am fost ales să fiu conducător, ce ar trebui să fac?” De fapt, atâta vreme cât ești hotărât și poți căuta adevărul, există o cale. Dacă tratezi lucrarea ca pe datoria ta, va fi ușor să o faci bine. Unii oameni devin conducători și spun: „Acești oameni îmi sunt acum încredințați mie? Va depinde de mine cum se vor întruni și ce lucrare va fi rânduită pentru ei? Oh, vai, simt o mare greutate pe inimă în acest moment.” Ce implică aceste cuvinte? Este ca și cum ei ar putea realiza lucruri mărețe; sunt numai vorbe goale și doctrine. Nu este o asemenea persoană puțin ipocrită? Vreunul dintre voi a spus vreodată așa ceva? (Da.) Atunci și voi sunteți cu toții destul de ipocriți. Cu toate acestea, un astfel de comportament e normal pentru oameni. Chiar și cei care devin funcționari neînsemnați trebuie să se laude puțin. Ei simt deodată că valoarea lor personală a crescut și, de îndată ce văd cum e să ai statut, faimă și câștig, inimile lor se răscolesc precum o mare învolburată, iar ei parcă devin o altă persoană. Toate firile lor corupte și dorințele extravagante ies la iveală. Toată lumea are aceste comportamente negative, pasive. Aceasta este o trăsătură comună a omenirii corupte. Oricine e o ființă umană coruptă o are. Unii oameni, după ce au devenit conducători, nu mai sunt siguri cum ar trebui să meargă; alții nu sunt siguri cum ar trebui să vorbească cu oamenii. Desigur, nu din cauza timidității nu sunt siguri cum ar trebui să vorbească, ci mai degrabă din cauza incertitudinii cu privire la modul în care ar trebui să se comporte un conducător. Alții, după ce au devenit conducători, nu sunt siguri ce să mănânce sau să poarte. Există tot felul de comportamente. Are vreunul dintre voi aceste comportamente? În diferite grade, cu siguranță le aveți toți. Așadar, de cât timp va fi nevoie pentru a depăși aceste stări și comportamente? Un an sau doi, trei sau cinci ani ori zece ani? Asta depinde de hotărârea fiecăruia de a urmări adevărul și de măsura în care îl urmărește.

În procesul urmăririi adevărului, înțelegerea de către unii oameni a adevărului este direct proporțională cu intrarea lor; cele două sunt echivalente. Aceștia pot pătrunde atât de mult adevăr cât sunt capabili să înțeleagă; pe cât de profund înțeleg adevărul, pe atât de profundă este și intrarea lor, precum și înțelegerea, sentimentele și experiențele lor. Cu toate acestea, unii oameni înțeleg o mulțime de doctrine, dar practica și intrarea lor este egală cu zero. Prin urmare, indiferent câte predici au ascultat, ei nu sunt niciodată capabili să-și rezolve dificultățile lăuntrice. Când se confruntă cu o chestiune măruntă, partea lor urâtă iese imediat la iveală și nu o pot controla oricât de mult ar încerca; oricât de mult ar deghiza-o, corupția lor tot este dezvăluită. Rămân incapabili să accepte adevărul sau să caute adevărul pentru soluții. Ei învață chiar să salveze aparențele, să înșele și să se prefacă a fi buni. În tot acest timp, nu își schimbă și nu se eliberează de firile lor corupte; acesta e rezultatul faptului că nu urmăresc adevărul. Așadar, la urma urmelor, totul revine la aceeași frază: urmărirea adevărului este foarte importantă. Același lucru e valabil și pentru îndeplinirea îndatoririlor. Indiferent de datoria pe care o primești, indiferent de datoria care ți s-a acordat, fie că este o datorie care implică o mare responsabilitate sau una mai simplă, sau chiar dacă nu e foarte relevantă, dacă tu ești capabil să cauți adevărul și să o tratezi conform adevărurilor-principii, atunci vei fi capabil să-ți îndeplinești bine datoria. Mai mult decât atât, în procesul de îndeplinire a îndatoririlor tale, vei experimenta grade diferite de creștere atât în ceea ce privește intrarea în viață, cât și schimbarea firii. Cu toate acestea, dacă nu urmărești adevărul și pur și simplu îți tratezi datoria ca pe propria gestionare, ca pe o sarcină proprie, ori o tratezi ca pe o preferință sau o lucrare personală, atunci ai dat de necaz. A-ți trata datoria ca pe o afacere proprie și a o trata conform adevărurilor-principii sunt lucruri diferite. Când îți tratezi datoria ca pe propria gestionare, ce urmărești tu? Urmărești faima, câștigul și statutul, așteptându-te ca alții să-ți îndeplinească cerințele. Care va fi rezultatul final dacă-ți îndeplinești datoria în acest mod? Într-o privință, a-ți îndeplini datoria în acest mod nu se ridică la nivelul cerut; echivalează cu un efort zadarnic. Cu toate că, în aparență, ai depus un efort mare, tu nu ai căutat adevărul, deci roadele datoriei tale vor fi slabe, iar Dumnezeu nu va fi mulțumit. În altă privință, vei comite des fărădelegi, vei tulbura și perturba adeseori și vei face adesea erori care vor avea consecințe neprielnice. În momentul de față, mulți oameni nu sunt la înălțime în îndeplinirea propriilor îndatoriri. Ei acționează cu încăpățânare și în mod arbitrar, fără a dobândi, practic, niciun rezultat, iar uneori chiar provocând pierderi lucrării bisericii. A-ți îndeplini datoria în acest mod înseamnă a tulbura și perturba cu adevărat lucrarea bisericii; este comportamentul unei persoane de-a dreptul rele. Cei care adoptă în mod constant o abordare neglijentă și superficială în îndeplinirea îndatoririlor proprii trebuie să fie expuși, astfel încât să poată reflecta asupra lor înșiși. Dacă sunt capabili să reflecteze cu adevărat, să-și recunoască greșelile și să se urască pe ei înșiși, pot rămâne și pot continua să-și îndeplinească îndatoririle. Însă, dacă nu-și recunosc greșelile și continuă să se apere și să se justifice, susținând că nu există iubire în casa lui Dumnezeu și că sunt tratați nedrept, atunci acesta e un semn al lipsei lor încăpățânate de căință și ar trebui îndepărtați din biserică. Care este cauza principală a tulburărilor și perturbărilor acestor oameni? Este oare faptul că au planificat în mod deliberat să tulbure și să perturbe? Nu, motivul principal este faptul că nu au deloc dragoste pentru adevăr, iar umanitatea lor este foarte rea. Unii dintre acești indivizi au un anumit calibru și pot înțelege adevărul, dar nu îl acceptă nicidecum, cu atât mai puțin îl practică. Umanitatea lor este extrem de repugnantă. Indiferent de datoria pe care o îndeplinesc, ei provoacă mereu tulburări și perturbări, compromițând lucrarea bisericii și provocând multe rezultate rele cu o influență îngrozitoare. Nu există nicio îndoială că aceste persoane sunt neîncrezătoare și că sunt cu toții oameni răi. Aceasta este, în principal, motivul pentru care sunt eliminați. În momentul de față, majoritatea oamenilor pot discerne neîncrezătorii. Când văd diferitele comportamente ale acestor indivizi, ei sunt furioși. Cum ar putea acești oameni să fie considerați credincioși în Dumnezeu? Ei sunt lacheii Satanei, trimiși să tulbure și să perturbe lucrarea bisericii. Unii sunt pur și simplu profitori, aparținând celor care iubesc confortul și urăsc munca; nu doresc să lucreze, dar tot vor să mănânce bine în fiecare zi. Nu sunt ei paraziți? Sunt chiar inferiori câinilor de pază. Așadar, acești oameni au fost eliminați. Aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cu toții oameni dornici și nerăbdători să-și îndeplinească datoria. Deși cei mai mulți nu știu ce înseamnă de fapt datoria, cel puțin ei știu, în inimile lor, că oamenii ar trebui să-și îndeplinească datoria, și sunt dispuși să facă asta. Dar faptul că o persoană este dispusă să-și îndeplinească propriile îndatoriri înseamnă că practică, prin urmare, adevărul? Oare această disponibilitate lăuntrică înseamnă că și-a îndeplinit bine îndatoririle? Categoric nu. Trebuie să pună adevărul în practică și să se ridice la nivelul cerut de a acționa conform principiilor pentru a se considera că și-a îndeplinit bine îndatoririle. Înainte de a fi pus adevărul în practică, indiferent cât de multă credință pretinzi că ai sau cât de nerăbdător și dispus spui că ești – capabil să-ți riști viața, fără a ezita să treci prin foc și apă – acestea sunt toate doar sloganuri inutile. Trebuie, pe baza acestei disponibilități, să și acționezi conform adevărurilor-principii. Tu spui: „Nu iubesc în mod deosebit adevărul, nici nu-l urmăresc și nu mi-am schimbat prea mult firea în timpul îndeplinirii îndatoririlor mele. Dar există un lucru de care m-am ținut: fac tot ceea ce mi se spune să fac. Nu provoc tulburări sau perturbări; poate că nu sunt capabil să dobândesc supunerea, însă chiar ascult.” Cineva care poate face acest lucru nu ar putea să rămână în biserică și să-și îndeplinească îndatoririle în mod normal? Însă acei oameni răi și neîncrezători care au fost îndepărtați nu au putut îndeplini nici măcar această cerință minimă și chiar au creat tulburări. Unor astfel de neîncrezători sau oameni răi nu ar trebui să li se permită să rămână în biserică pentru a-și îndeplini îndatoririle. Aleșii lui Dumnezeu trebuie să-i discearnă pe neîncrezători și pe oamenii răi; în caz contrar, vor fi ușor induși în eroare de către aceștia. Orice persoană cu conștiință și rațiune ar trebui să adopte o atitudine de respingere față de neîncrezători și oameni răi.

Îndeplinirea îndatoririlor este cel mai important aspect al credinței în Dumnezeu. În primul rând, o persoană trebuie să înțeleagă ce este datoria, iar apoi să dobândească treptat o experiență și o înțelegere adevărată a acesteia. Care e atitudinea minimă pe care ar trebui să o aibă o persoană față de datoria sa? Dacă spui: „Casa lui Dumnezeu mi-a dat această datorie, deci ea îmi aparține. Pot să fac după placul meu, deoarece e treaba mea și nimeni nu poate interveni”, e asta o atitudine acceptabilă? Categoric nu. Dacă asta e atitudinea ta în timp ce-ți îndeplinești datoria, ai dat de necaz, pentru că atitudinea ta nu e conformă cu adevărurile-principii. Atitudinea ta e una de a face tot ce vrei tu, mai degrabă decât de a căuta adevărul, și cu atât mai puțin de a avea o inimă temătoare de Dumnezeu. Dacă o persoană este prea încăpățânată, ea își va neglija oarecum activitatea cuvenită în timp ce-și îndeplinește datoria. Ce atitudine ar trebui să aibă o persoană atunci când își îndeplinește datoria? Trebuie să aibă dorința de a se supune lui Dumnezeu și de a-L mulțumi. Dacă nu duce la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu, simte că L-a dezamăgit; iar dacă nu și-a îndeplinit datoria așa cum se cuvine, simte că nu este demnă de a fi numită om. A avea o astfel de atitudine în timp ce-ți îndeplinești datoria te face să fii loial. Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie mai întâi să știi ceea ce Dumnezeu cere, să cauți adevărul și să cauți principiile. Odată ce ai constatat că însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu este datoria ta, trebuie să cauți, gândindu-te: „Cum pot să-mi îndeplinesc bine datoria? Ce adevăruri-principii ar trebui să pun în practică? Ce pretinde Dumnezeu de la oameni? Ce lucrare ar trebui să fac? Cum ar trebui să acționez astfel încât să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să fiu loial?” Cui Îi ești loial? Lui Dumnezeu. Trebuie să-I fii loial lui Dumnezeu și să-ți îndeplinești responsabilitățile față de oameni. Ar trebui să-ți îndeplinești datoria conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii și să te ții ferm de datoria ta. Ce înseamnă să te ții ferm de datoria ta? De exemplu, dacă ți-a fost încredințată o datorie de un an sau doi, însă, până acum, nimeni nu te-a verificat, ce ar trebui să faci? Dacă nimeni nu te verifică, înseamnă că datoria a dispărut? Nu. Nu acorda atenție faptului că cineva te verifică sau inspectează ce faci; această sarcină ți-a fost încredințată ție, deci e responsabilitatea ta. Ar trebui să te gândești la modul în care ar trebui făcută această sarcină și cum poate fi făcută bine, și așa ar trebui să o faci. Dacă aștepți mereu ca alții să te verifice, să te supervizeze și să te îndemne să continui, e asta atitudinea pe care ar trebui să o ai în datoria ta? Ce fel de atitudine e aceasta? Este o atitudine negativă; nu e atitudinea pe care ar trebui să o adopți față de datoria ta. Dacă adopți această atitudine, îndeplinirea datoriei tale va fi cu siguranță necorespunzătoare. Pentru a-ți îndeplini datoria în mod adecvat, trebuie mai întâi să ai o atitudine adecvată, iar atitudinea ta trebuie să fie în concordanță cu adevărurile-principii. Aceasta este singura modalitate de a garanta că îți îndeplinești bine datoria.

Pentru moment, vom încheia aici părtășia noastă despre aceste subiecte referitoare la ce este datoria, la atitudinea unei persoane față de datorie, precum și la diferența dintre îndeplinirea datoriei și implicarea în orice fel de muncă lumească. Ar trebui să meditați cu toții asupra conținutului despre care am avut părtășie. De exemplu, de ce să discutăm despre relația dintre îndeplinirea propriei datorii și implicarea în gestionarea personală? Care este rezultatul urmărit prin discutarea acestor subiecte? Ca parte pozitivă, le poate oferi oamenilor o cale corectă, o direcție corectă și principii corecte pentru a-și îndeplini datoria. Ca parte negativă, poate și să-i ajute pe oameni să recunoască ce comportamente reprezintă o implicare în gestionarea personală. Aceste două aspecte sunt atât interconectate, cât și separate unul de celălalt. Înțelegerea acestor două laturi nu înseamnă înțelegerea unor cuvinte ale adevărului; trebuie să pricepi ce stări și manifestări sunt implicate. Odată ce ai înțeles în profunzime aceste stări și manifestări și le poți discerne, când vei mai prezenta aceste stări și manifestări incorecte, dacă ești o persoană care urmărește adevărul, vei căuta adevărul pentru a găsi o cale de ieșire din asta. Dacă nu înțelegi acest aspect al adevărului, poți să te angajezi în gestionarea personală crezând că te sacrifici pentru Dumnezeu și chiar crezând că îți îndeplinești datoria și că ești foarte loial. Astfel de consecințe vor apărea din cauza neînțelegerii adevărului. De exemplu, în timpul procesului de îndeplinire a propriei datorii, când sunt dezvăluite unele dintre gândurile și metodele tale, precum și intențiile și motivele din spatele acțiunilor tale, îți dai seama că nu-ți îndeplinești datoria și că te-ai îndepărtat deja de principiile și sfera de aplicare a îndeplinirii datoriei; natura s-a schimbat, iar tu te angajezi de fapt în gestionarea personală. Numai când înțelegi aceste adevăruri poți găsi o cale de ieșire din asta și poți pune capăt unor astfel de gânduri, acțiuni și manifestări. Cu toate acestea, dacă nu înțelegi adevărul și te angajezi în gestionarea personală în timp ce-ți îndeplinești datoria, nu vei fi conștient de faptul că ai încălcat deja principiile. Ca Pavel, de exemplu; după ce a muncit și a alergat atâția ani, a ajuns să strige la Dumnezeu, spunând: „Dacă Tu nu-mi dai o coroană, atunci nu ești Dumnezeu!” Vezi tu, el tot a putut să rostească astfel de cuvinte. Dacă oamenii de astăzi, după ce au înțeles adevărul, tot mai urmează calea lui Pavel, nu sunt persoane care iubesc adevărul. Dacă ești o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu, înțelegerea adevărului este crucială pentru tine. Fără a înțelege adevărul, cu siguranță trăiești pe baza unei firi satanice. În cel mai bun caz, vei respecta pur și simplu unele reguli și vei evita să comiți greșeli evidente, crezând în continuare că practici adevărul. Asta ar fi destul de jalnic. Așadar, dacă cineva dorește să urmărească adevărul și aspiră să intre în adevărul-realitate, trebuie mai întâi să înțeleagă adevărul. Scopul înțelegerii adevărului este ca oamenii să poată percepe cu acuratețe alți oameni și evenimente, să aibă discernământ, să aibă principii de acțiune, să aibă o cale de practică și să dobândească supunerea față de Dumnezeu. Când înțelegi adevărul, poți să discerni tot felul de oameni, evenimente și lucruri, să alegi calea corectă de practică, să vorbești și să acționezi în conformitate cu principiile, să te eliberezi de firile tale corupte și să dobândești supunerea față de Dumnezeu. Dacă nu înțelegi adevărul, atunci calea pe care o vei urma va fi cu siguranță greșită și nu vei avea nicio intrare în viață, nici nu vei putea fi mântuit. Unii oameni sunt deosebit de buni la a se deghiza, părând că urmăresc adevărul, însă nu au principii în acțiunile lor, iar tot ceea ce fac provoacă tulburări și perturbări, creând multe necazuri pentru lucrarea bisericii; astfel de oameni nu pot fi mântuiți. Prin urmare, scopul faptului de a asculta frecvent predici și a mânca și bea frecvent din cuvintele lui Dumnezeu nu este o implicare superficială sau acela de a-și umple inima, nici de a se dota cu doctrine sau a practica elocvența; este de a se dota cu adevărul și a dobândi o înțelegere a adevărului. Ceea ce tocmai a fost discutat nu e neapărat deosebit de profund în ceea ce privește adevărul cunoașterii lui Dumnezeu; este cel mai elementar adevăr. Înțelegerea adevărului de către oameni este limitată, variază în profunzime și depinde de calibrul individual. Unii oameni înțeleg mai profund; adică, ei au capacitatea de a pricepe. Alții înțeleg destul de superficial. Indiferent de profunzimea înțelegerii cuiva, ceea ce este crucial e practica adevărului. Cu toate acestea, adevărul nu poate fi împărțit în mare sau mic, nobil sau umil, și nici nu poate fi împărțit în profund sau superficial. Cu alte cuvinte, adevărul poate fi clasificat ca fiind cel mai de bază sau cel mai elementar, dar nu poate fi împărțit în grade de profunzime; doar că oamenii îl înțeleg și-l experimentează la diferite profunzimi. Orice lucru care menționează esența adevărului este profund în egală măsură și nu e ceva pe care oricine îl poate experimenta pe deplin sau deține complet. Indiferent despre ce aspect al adevărului este vorba, oamenii trebuie să pornească de la stratul cel mai superficial în înțelegerea și practica lor, iar apoi să progreseze treptat de la superficial la profund, ajungând la o înțelegere efectivă a adevărului și intrând în realitate. Partea cea mai superficială a adevărului este ceea ce poate fi înțeles textual. Dacă oamenii nu pot să-l practice sau să-l pătrundă, atunci ei înțeleg doar unele cuvinte și doctrine. Simpla înțelegere a cuvintelor și doctrinelor este foarte departe de esența adevărului. Oamenii care nu înțeleg adevărul privesc întotdeauna capacitatea de a explica sensul textual ca fiind înțelegerea adevărului; asta e doar ignoranță umană. Dacă pentru tine practicarea adevărului constă doar în a urma reguli și a le aplica în mod rigid, fără niciun principiu, să nu crezi că aceasta înseamnă a practica adevărul și a intra în realitate; ești încă departe de asta. Dacă vei continua să practici și să experimentezi încă ceva ani și vei descoperi mult mai multă lumină, lucru ce va fi suficient pentru a practica și a experimenta încă ceva luni sau ani, iar mai târziu, cu și mai multă experiență, vei putea să descoperi o nouă lumină, progresând astfel, pas cu pas, de la superficial la profund, atunci vei fi intrat efectiv în adevărul-realitate. Numai cel care a intrat pe deplin în adevărul-realitate este cineva care a dobândit adevărul. Chiar dacă într-o zi vei trăi realitatea adevărului și se va putea spune că ai dobândit adevărul, de fapt, ceea ce ai experimentat și ai ajuns să cunoști este încă limitat. Nu poți spune că ești adevărul și nici nu poți afirma, așa cum a făcut Pavel, că „pentru mine a trăi este Hristos” (Filipeni 1:21), deoarece adevărul este prea profund, iar ceea ce poate cineva să experimenteze și să înțeleagă în câteva decenii dintr-o viață este extrem de limitat. Evident, deci, înțelegerea adevărului e realizabilă de către oameni într-o anumită măsură, însă a-l dobândi nu este deloc o chestiune ușoară. Dacă cineva nu poate înțelege sau pune în practică nici măcar cele mai superficiale adevăruri, atunci acela este cineva care nu iubește adevărul și căruia, cu siguranță, îi lipsește înțelegerea spirituală; oamenii care nu sunt câtuși de puțin aproape de adevăr nu pot fi mântuiți. Cei care nu înțeleg niciodată adevărul nu-și pot îndeplini bine îndatoririle; ei sunt niște deșeuri ale vieții, niște fiare în haine umane. Unii oameni cred că înțeleg adevărul doar pentru că înțeleg unele doctrine. Dacă ei chiar înțeleg unele adevăruri, atunci de ce nu-și pot îndeplini bine îndatoririle? De ce nu au principii în acțiunile lor? Acest lucru arată că înțelegerea doctrinelor este inutilă; a înțelege mai multe doctrine nu înseamnă a înțelege adevărul.

După ce am avut părtășie pe subiectul datoriei, vom trece acum la chestiunea îndeplinirii adecvate a datoriei. În ceea ce privește îndeplinirea adecvată a datoriei, accentul se pune pe cuvântul „adecvat”. Așadar, cum ar trebui să se definească „adecvat”? Și în asta există adevăruri de căutat. Este adecvat să faci doar o treabă acceptabilă? Pentru detaliile specifice ale felului în care trebuie înțeles și privit cuvântul „adecvat”, trebuie să înțelegi multe adevăruri și să ai părtășie mai mult despre adevăr. Pe parcursul îndeplinirii datoriei tale, trebuie să înțelegi adevărul și principiile; abia atunci poți ajunge la o îndeplinire adecvată a datoriei. De ce ar trebui oamenii să-și îndeplinească îndatoririle? Odată ce cred în Dumnezeu și I-au acceptat însărcinarea, oamenii au partea lor de responsabilitate și obligație în lucrarea casei lui Dumnezeu și pe terenul lucrării lui Dumnezeu și, la rândul lor, datorită acestei responsabilități și obligații, ei au devenit un element în lucrarea lui Dumnezeu, unul dintre destinatarii lucrării Sale și unul dintre destinatarii mântuirii Sale. Există o relație substanțială între mântuirea oamenilor și felul în care își îndeplinesc îndatoririle, dacă le pot face bine și dacă le pot face adecvat. De vreme ce ai devenit parte a casei lui Dumnezeu și I-ai acceptat însărcinarea, acum ai o datorie. Nu este treaba ta să spui cum ar trebui îndeplinită această datorie; este treaba lui Dumnezeu să spună; este treaba adevărului să spună; și e ceva dictat de standardele adevărului. Prin urmare, oamenii ar trebui să știe, să înțeleagă și să fie lămuriți cu privire la modul în care Dumnezeu evaluează îndatoririle oamenilor, conform cărui lucru le evaluează – acesta e un lucru care merită căutat. În lucrarea lui Dumnezeu, oameni diferiți primesc îndatoriri diferite. Adică, oamenii cu daruri, calibre, vârste și condiții diferite primesc îndatoriri diferite în momente diferite. Indiferent ce datorie ai primit și indiferent de momentele sau de circumstanțele în care ai primit-o, datoria ta este doar o responsabilitate și o obligație pe care trebuie să le îndeplinești, nu e gestionarea ta, cu atât mai puțin nu e afacerea ta. Standardul pe care Dumnezeu îl cere pentru îndeplinirea datoriei tale este ca aceasta să fie „adecvată”. Ce înseamnă să fie „adecvată”? Înseamnă să împlinești cerințele lui Dumnezeu și să-L mulțumești. Dumnezeu trebuie să spună că este adecvată, iar aceasta trebuie să primească aprobarea Sa. Numai atunci îndeplinirea datoriei tale va fi fost adecvată. Dacă Dumnezeu spune că nu e adecvată, indiferent cât timp ți-ai îndeplinit datoria sau cât preț ai plătit, nu e adecvată. Atunci, care va fi rezultatul? Totul va fi clasificat drept muncă. Doar câțiva muncitori cu inimi loiale vor fi cruțați. Dacă nu sunt loiali în munca lor, atunci nu au nicio speranță de a fi cruțați. Vorbind clar, ei vor fi distruși într-un dezastru. Dacă o persoană nu se ridică niciodată la înălțimea așteptărilor când își îndeplinește datoria, i se va lua dreptul de a îndeplini o datorie. După ce acest drept le este luat, unii oameni vor fi dați la o parte. După ce vor fi dați la o parte, se va avea grijă de ei prin alte mijloace. A „avea grijă de ei prin alte mijloace” înseamnă a-i elimina? Nu neapărat. Dumnezeu Se uită, în principal, dacă o persoană s-a căit. Prin urmare, modul în care îți îndeplinești datoria este crucial, iar oamenii ar trebui să o ia în serios și cu conștiinciozitate. Întrucât îndeplinirea datoriei tale este legată direct de intrarea în viață și de intrarea în adevărurile-realități, precum și de chestiuni importante, cum ar fi mântuirea și desăvârșirea ta, trebuie să-ți tratezi îndeplinirea datoriei ca pe prima și cea mai importantă sarcină atunci când crezi în Dumnezeu. Nu poți fi confuz în această privință. În procesul îndeplinirii propriilor îndatoriri, diverși oameni vor prezenta o serie de comportamente diferite. Aceste comportamente diferite sunt vizibile nu numai pentru oameni, ci și pentru Dumnezeu. Nu numai biserica este cea care notează și evaluează; în cele din urmă, și Dumnezeu va da calificative și evaluări tuturor celor care-și îndeplinesc îndatoririle. Unii oameni îndeplinesc, în fond, standardul, în timp ce alții sunt total necorespunzători. Unii oameni necorespunzători vor mai fi ținuți sub observație, în timp ce alții vor fi fost deja categorisiți definitiv de Dumnezeu. Cine sunt oamenii pe care Dumnezeu îi consideră necorespunzători? Sunt cei cu o umanitate slabă și lipsiți de conștiință și rațiune, care-și îndeplinesc constant îndatoririle într-un mod superficial. Indiferent de cât de mult din harul lui Dumnezeu se bucură, ei sunt dezinteresați de interacțiunea mutuală și lipsiți de recunoștință. Desigur, aici sunt incluși, în mod natural, și oamenii răi. Se poate spune că oricine are o umanitate slabă și este lipsit de conștiință și rațiune își îndeplinește îndatoririle în mod necorespunzător. Aceia care sunt răi în mod clar vor comite, inevitabil, nenumărate fapte rele în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle. Atâta vreme cât nu sunt îndepărtați, vor continua să comită răul. Astfel de oameni trebuie să fie îndepărtați cu promptitudine. Bineînțeles, există și unii care par să aibă o oarecare aparență de umanitate și nu par a fi oameni răi, dar îndeplinirea propriilor îndatoriri este neglijentă și superficială și nu dă niciun rezultat. După ce vor fi emondați și vor primi părtășia despre adevăr, totul va depinde de modul în care se vor comporta în cele din urmă și dacă s-au pocăit sincer sau nu. Pentru astfel de oameni, Dumnezeu încă așteaptă și observă. În ceea ce-i privește pe cei care au o umanitate slabă și cărora le lipsesc conștiința și rațiunea, precum și pe aceia care sunt în mod clar răi, Dumnezeu a ajuns deja la un verdict decisiv – ei trebuie să fie eliminați pe deplin.

În continuare, să ne gândim la ce manifestări există pentru îndeplinirea necorespunzătoare a datoriei. Mai întâi, voi avea părtășie despre un exemplu, iar voi toți puteți discerne dacă această persoană își îndeplinește datoria în mod adecvat și conform cerințelor lui Dumnezeu. Era cineva care a fost selectat pentru a fi conducător în biserică și a fost găzduit de o familie credincioasă pe jumătate, în care unii membri erau credincioși, iar alții nu. Totuși, aveau cu toții o trăsătură aparte, și anume că erau deosebit de pricepuți la a citi dispoziția celor care dețineau autoritatea și a-i flata. Ce ar putea această trăsătură să constituie pentru conducător, fără ca acesta să-și dea seama? (Ar constitui o ispită.) A constituit o ispită. A fost asta o binecuvântare sau o nenorocire pentru el? Dacă a fost o binecuvântare sau o nenorocire rămâne de văzut; să continuăm. După ce această familie l-a găzduit pe conducător, i-a servit carne și mâncare bună la fiecare masă. De ce l-au primit în acest fel? Au făcut asta din dragoste? I-ar fi primit în acest fel pe frați și surori? Cu siguranță, nu. Când conducătorul era acolo, îi găteau carne în fiecare zi. În cele din urmă, conducătorul, încântat de mese, a spus familiei: „Toată familia voastră Îl iubește pe Dumnezeu. Mama ta poate intra în Împărăție, fiul tău poate intra în Împărăție, iar tu și soția ta puteți și voi să intrați în Împărăție. În viitor, întreaga ta familie va putea intra în Împărăție.” Auzind asta, familia era în culmea fericirii, gândindu-se: „Întreaga noastră familie poate intra în Împărăție, chiar și cei non-credincioși dintre noi pot să intre. Se pare că acea carne pe care i-am dat-o nu a fost irosită; ar trebui să continuăm să i-o servim.” În realitate, această familie nu prea înțelegea ce presupune intrarea în Împărăție, dar știa că e un lucru bun. Cine dintre aceia care cred în Dumnezeu nu ar vrea să intre în Împărăția cerurilor și să primească binecuvântări? Ei se gândeau: „Atât timp cât conducătorul spune că putem intra în Împărăție, atunci putem, nu-i așa? Cuvântul lui e definitiv; conducătorul Îl reprezintă pe Dumnezeu, la urma urmei!” Ulterior, cu cât conducătorul spunea mai mult că pot intra în Împărăție, cu atât mai somptuoase erau mesele pe care i le ofereau. Treptat, acest conducător nu a mai vrut să viziteze alte familii, deoarece nu-i ofereau aceste lucruri bune și nu-l flatau în acest fel. Nu după mult timp, conducătorul a luat tot mai mult în greutate; s-a îngrășat și la cap, trecând de la a avea un „cap de om” la a avea un „cap de porc”. În timpul unei adunări a colegilor, a fost imediat vizibil. Nu-l văzuseră de numai o lună, dar se îngrășase atât de mult, încât l-au întrebat grabnic despre lucrarea sa. Ei au descoperit probleme serioase și l-au emondat cu severitate, disecând esența problemei sale înainte de a-l înlocui, în cele din urmă, pe acest fals conducător. Investigațiile ulterioare au dezvăluit mai multe probleme: acest conducător fals nu făcea nicio lucrare reală și se desfăta în fiecare zi cu beneficiile statutului său. Îi favoriza pe cei care-l flatau, promovându-i, în timp ce îi reprima pe cei care nu-i ofereau cadouri. Cerea până și ca soția acestuia să-i aducă mai mult pui ca să mănânce. Așadar, ce părere aveți despre modul în care acest fals conducător își îndeplinea îndatoririle? Care a fost atitudinea lui față de îndatoririle sale? De fapt, el nu făcea lucrarea; mai degrabă, părea că se dusese în acel loc doar pentru a fi un funcționar. Altfel, cum a putut să se îngrașe atât de mult? Există două motive pentru acest lucru: pe de o parte, a ales intenționat familii-gazdă unde putea să mănânce carne, rămânând acolo și făcându-și continuu poftele; pe de altă parte, sigur nu a avut niciun sentiment de povară în timp ce-și îndeplinea îndatoririle și nu a îndurat nicio dificultate. Dacă un conducător sau un lucrător are un sentiment de povară, la vederea volumului mare de muncă al bisericii și a numeroaselor probleme care necesită rezolvare urgentă, nu ar fi oare stresat și neliniștit? Această neliniște l-ar stârni să intre în acțiune; ar începe imediat să abordeze aceste chestiuni, cheltuind energie și îndurând unele greutăți. Din punct de vedere fizic, nu ar face decât să slăbească; e o lege naturală. În ce condiții o persoană ar continua să mănânce mai mult și să ia în greutate? Asta s-ar putea întâmpla doar dacă ar mânca toată ziua după placul inimii, fără a mai fi atent la nimic altceva, liber de povară, făcând pe prepotentul, deconectat de comunitate și de locul de muncă, lăsându-se pradă îndestulării trupului. Doar atunci ar putea continua să ia în greutate, „capul de om” transformându-i-se într-un „cap de porc” în puțin mai mult de o lună. Deci, cât de bine își îndeplinea acest conducător îndatoririle? Natura rolului său de conducător se schimbase; nu mai era vorba de a-și îndeplini îndatoririle, ci de a se complace în confort și în beneficiile statutului. Se comporta ca un funcționar guvernamental. Nu numai că se sustrăgea lucrării reale, ci se și angaja în fapte reprobabile. Dacă cineva nu-l flata sau nu-i oferea mâncare delicioasă, el îl reprima. Mai mult, își incita frații și surorile să i se alăture în a o emonda pe acea persoană, stârnind, în cele din urmă, furia publică. Oamenii au început să simtă repulsie față de el și s-au distanțat de el. Lăsând la o parte motivele înlăturării sale, să discutăm doar despre cât de adecvată era îndeplinirea îndatoririlor lui. Faptul că s-a lăsat pradă beneficiilor statutului și că nu a făcut o lucrare reală reprezintă chestiunea cea mai gravă. El nu slujea aleșilor lui Dumnezeu; se comporta cu ei ca un funcționar și nu-și îndeplinea nicidecum îndatoririle. În lucrarea sa de conducător, nu a arătat nici măcar o urmă de loialitate în îndeplinirea îndatoririlor proprii, ca să nu mai vorbim de a-și dedica inima și energia. Își punea inima și energia doar în a mânca, a bea și a se distra. Își frământa mintea gândindu-se cum să se bucure de beneficiile statutului său și nu a avut părtășie despre adevăr cu familia-gazdă pentru a limita acest tip de comportament lingușitor din partea ei. Mai mult, i-a înșelat, spunându-le că numai o astfel de găzduire le va permite intrarea în Împărăție și câștigarea de recompense. Nu înseamnă asta a face rău? Dacă acesta era modul în care se purta cu familia-gazdă, ce ar fi făcut în lucrarea bisericii? Cum s-ar purta el cu aleșii lui Dumnezeu? Cu siguranță ar fi plin de înșelăciune și superficialitate. Știa într-adevăr această persoană ce este datoria? Știa el în ce consta lucrarea pe care Dumnezeu i-a încredințat-o? Ce a considerat el că e această însărcinare? A luat-o ca pe un capital și ca bază pentru a se bucura de beneficiile statutului său și, ca urmare, a comis numeroase rele, tulburând viața bisericească și provocând pierderi în ceea ce privește intrarea în viață a fraților și a surorilor. Un astfel de mod de a îndeplini datoria nu numai că e necorespunzător, ci s-a și transformat în fapte rele. În lipsa oricărei componente adecvate în îndeplinirea datoriei unei persoane, poate ea să fie ținută minte de Dumnezeu? (Nu.) Evident că nu poate, ceea ce e destul de jalnic. E jalnic să nu înțelegi adevărul – e oare și mai jalnic să înțelegi adevărul, dar să nu-l practici? (Da.) Acesta este primul caz, cazul „Capul uman care s-a transformat în cap de porc.” Acest caz e relativ simplu: presupune a se complace în beneficiile statutului, a-și îndeplini datoria fără o fărâmă de loialitate și a nu avea nici măcar un pic de inimă cu frică de Dumnezeu. Acest conducător și-a tratat datoria dată de Dumnezeu ca pe un capital pentru a se lăsa pradă beneficiilor statutului său. Acest lucru e ușor de discernut. Țineți minte numele Cazului Unu, pentru ca pe viitor să puteți face o comparație, având discernământ asupra altora și motivându-vă pe voi înșivă. Ce credeți despre acest caz despre care v-am vorbit? Detestați astfel de oameni și astfel de acțiuni? (Da.) Dacă acceptați însărcinarea dată de Dumnezeu, ați putea să comiteți astfel de fapte? Dacă ați putea să aveți mai multă rațiune decât acel conducător fals, să fiți oarecum înfrânați, și ați putea lupta pentru adevăr, atunci încă există o speranță. Dar dacă ați putea să vă complăceți în a mânca și a bea și a vă bucura de beneficiile statutului, asemeni lui, atunci veți fi dezvăluiți și eliminați; veți fi pur și simplu conducători falși și persoane detestate de Dumnezeu. Acum aveți un oarecare discernământ și înțelegeți unele adevăruri. Măsura în care poți să te stăpânești și să te controlezi determină câtă speranță ai pentru mântuire; ele sunt direct proporționale. Dacă nu te poți stăpâni și continui să acționezi conform propriilor preferințe, trăind într-o fire coruptă și lăsându-te pradă beneficiilor statutului, mulțumit și vrăjit când cineva te flatează, fără nicio introspecție sau căință adevărată, atunci speranța pe care o ai de a primi mântuirea este zero.

În continuare, să vorbim despre un alt caz. În timpul expansiunii Evangheliei, mulți oameni din biserică merg în diferite locuri pentru a răspândi Evanghelia. Lucrarea de răspândire a Evangheliei este o datorie pentru oricine. Indiferent de modul în care o tratezi sau dacă tu crezi că această datorie e bună sau nu, în general, ea este o însărcinare dată de Dumnezeu oamenilor. Vorbind despre însărcinările date de Dumnezeu oamenilor, acest lucru implică responsabilitatea acestora și implică, de asemenea, datoria lor. Întrucât implică datoria oamenilor, el implică, de asemenea, modul în care își îndeplinesc ei datoria. În timpul procesului de răspândire a Evangheliei, unii oameni caută anume zonele bogate și gospodăriile bogate. Când văd pe cineva conducând o mașină frumoasă sau locuind într-o casă mare, se simt invidioși și geloși. Dacă găsesc o gospodărie care îi găzduiește bine, zăbovesc acolo și tăinuiesc în inimă avariție. Ei cred că, din moment ce au adus contribuții în procesul de răspândire a Evangheliei, ar trebui să se bucure de un anumit har. Așadar, ce devine răspândirea Evangheliei de către ei? Tot ce fac este să se complacă în plăceri trupești, dându-și munca la schimb pentru plăcerea fizică; devine vânzarea muncii lor. După doi sau trei ani, au câștigat câțiva oameni răspândind Evanghelia acolo și chiar au înființat o biserică, acumulând astfel un anumit capital. Apoi încep să se lase purtați de val, iar când se întorc „glorioși” în orașul natal, sunt radioși, devenind practic persoane la modă. Aduc cu ei aparate de uz casnic și produse electronice de cea mai bună calitate și sunt îmbrăcați în haine de lux din cap până-n picioare. Localnicii nu-i mai recunosc, gândindu-se că trebuie să se fi îmbogățit pe undeva. Nu există oare o problemă aici? Sunt credincioși de foarte mulți ani, îndeplinindu-și întotdeauna datoria departe de casă. Inițial, nu prea era nimic de valoare în casa lor, dar acum aduc înapoi toate hainele de lux și aparatele de calitate pe care le oferă oamenii; sunt atât bine îmbrăcați, cât și bine dotați. Ei consideră asta harul lui Dumnezeu. Dar de unde au venit, de fapt, aceste lucruri? S-ar putea spune că au fost luate în schimb pentru efortul lor de răspândire a Evangheliei. Alții au văzut anii de credință a acestei persoane și munca sa grea de răspândire a Evangheliei, așa că i-au dat niște lucruri bune. Este oare caritate această „dăruire”? Este ea compasiune? Dacă aceste lucruri bune au fost obținute datorită răspândirii Evangheliei, dăruite de către alții prin măgulire, este potrivit ca această persoană să le considere favoarea lui Dumnezeu sau harul lui Dumnezeu? Pentru a spune lucrurilor pe nume, astfel de oameni profită de oportunitatea de a răspândi Evanghelia pentru a dobândi aceste lucruri. Dacă se plâng mereu de sărăcia lor în fața altora, menționând, în același timp, că le place cutare sau cutare obiect, iar apoi oamenii le dau acest lucru cu reticență, oare nu este asta o formă de extorsiune sau șantaj? Unora dintre oamenii care predică Evanghelia le place să le spună celorlalți: „Noi, cei care răspândim Evanghelia, suntem mesageri ai lui Dumnezeu, trimiși de Dumnezeu. Voi primiți Evanghelia lui Dumnezeu de la noi – ce binecuvântare și avantaj extraordinare câștigați! Având în vedere cât de bogați sunteți și de cât de mult har al lui Dumnezeu v-ați bucurat, nu ar trebui să arătați puțină recunoștință? Nu ar trebui să împărtășiți cu noi o parte din lucrurile de prisos sau nefolosite pe care le aveți?” După o astfel de persuasiune, unii oameni, din jenă, sfârșesc prin a ceda, iar cei care răspândesc Evanghelia cred că sunt perfect îndreptățiți. Oare cei care dăruiesc o fac cu adevărat de bunăvoie? Indiferent dacă cei care dau o fac de bunăvoie, sunt acestea lucruri pe care cei ce răspândesc Evanghelia ar trebui să le primească? (Nu.) Unii se justifică: „De ce nu aș primi aceste lucruri? Am lucrat din greu pentru a predica Evanghelia; oare primirea acestor câteva lucruri nu e doar harul lui Dumnezeu?” Ce faci tu când predici Evanghelia? E asta meseria ta pentru a-ți câștiga traiul? Predicarea Evangheliei nu este o tranzacție; este datoria ta. Când ceri lucruri de la oameni, în esență, ceri lucruri de la Dumnezeu. Însă, din moment ce nu poți ajunge la Dumnezeu și nu îndrăznești să I le ceri, ajungi, în schimb, la oameni și îi induci în eroare rostind o sumedenie de teorii spirituale. Simți că ai dobândit merite câștigând câțiva oameni prin răspândirea Evangheliei și că ești îndreptățit să primești o anumită compensație pentru eforturile tale. Nu consideri că ar fi bine să ceri direct bani, așadar ceri, în schimb, lucruri, crezând că, astfel, eforturile tale nu au fost în zadar. Înseamnă asta să-ți îndeplinești datoria? (Nu.) Natura acțiunilor tale s-a schimbat. În ce ai transformat răspândirea Evangheliei? Ai comercializat Evanghelia lui Dumnezeu, dând-o la schimb pentru aceste lucruri materiale. Ce fel de comportament este acesta? (Oportunism.) Este acesta oportunism? Faptul că-l numiți oportunism îi minimalizează gravitatea? Oare nu înseamnă, de fapt, că faci rău, nu e aceasta o faptă rea? (Ba da.) De ce este considerată o faptă rea? A răspândi Evanghelia înseamnă a-ți îndeplini datoria și a fi martor pentru Dumnezeu; în timp ce ești martor pentru Dumnezeu, tu aduci, concomitent, Evanghelia unei persoane și Dumnezeu câștigă acea persoană, iar tu ți-ai încheiat astfel misiunea. Dumnezeu îți va da orice ar trebui să primești pentru încheierea misiunii tale; nu trebuie să ceri nimănui, nici nu are cineva vreun motiv să dea pomană pentru această evanghelizare. Evanghelia lui Dumnezeu este neprețuită; nicio sumă de bani nu o poate cumpăra, nici nu poate fi dată la schimb pentru vreun lucru. Când folosești răspândirea Evangheliei ca pe o oportunitate de a obține beneficii materiale, îți pierzi mărturia; această abordare este blasfematoare și un semn că-L necinstești pe Dumnezeu. Mai mult, care e natura faptului de a-i face pe oameni să-ți fie recunoscători după ce le-ai propovăduit Evanghelia? Acest lucru înseamnă să furi gloria lui Dumnezeu! Evanghelia lui Dumnezeu și lucrarea lui Dumnezeu nu sunt mărfuri. Dumnezeu îi oferă gratis omului Evanghelia Sa; este gratuită și nu implică niciun fel de tranzacție. Cu toate acestea, oamenii transformă Evanghelia lui Dumnezeu într-o marfă pe care să o vândă altora, cerând bani și lucruri materiale de la ei. Acest lucru este lipsit de mărturie și necinstește numele lui Dumnezeu. Nu e asta o faptă rea? (Ba da.) Este într-adevăr o faptă rea. Reprezintă asta îndeplinirea adecvată a datoriei? (Nu.) Este oare de natură mai gravă decât cazul despre care tocmai am vorbit, „Capul uman care s-a transformat în cap de porc”? (Da.) În ce constă gravitatea? (În a-L necinsti pe Dumnezeu.) Asta înseamnă a-L necinsti pe Dumnezeu, a-L blasfemia și a-I fura slava. A lua Evanghelia lui Dumnezeu și a o vinde oamenilor, a o vinde ca și cum ar fi o marfă, iar apoi a avea un profit exorbitant și a căuta câștigul personal de pe urma ei – ce fel de creaturi ar face acest lucru? Aceștia sunt bandiți și oameni răi, care se comportă precum Satana! Evident, Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile, precum și omenirea, dar Satana și duhurile rele îi induc în eroare pe oameni, spunând că ei sunt cei care au creat oamenii, cerul și pământul, făcându-i să li se închine ca fiind Dumnezeu și Creatorul. Nu înseamnă asta a fura slava lui Dumnezeu? Acesta este un păcat, e o faptă rea, e împotrivire față de Dumnezeu. Este oare vânzarea Evangheliei de către oameni un comportament ca și cel al Satanei? (Da.) Cu ce scop vând ei Evanghelia? Ca să-i facă pe ceilalți să-i considere mesagerii Evangheliei, ca și cum Evanghelia provine de la ei, iar ei au puterea de a lua decizii. Nu înseamnă asta a fura slava lui Dumnezeu? (Ba da.) Ce fel de păcat a fost comis furând slava lui Dumnezeu? Care este natura acestui lucru? Aceasta este fapta rea de a te împotrivi lui Dumnezeu; e un comportament care Îl hulește pe Dumnezeu. A răspândi Evanghelia în acest fel mai poate fi socotit același lucru cu a-ți îndeplini datoria? Asta înseamnă în întregime a face rău; înseamnă a te împotrivi lui Dumnezeu. A răspândi Evanghelia astfel nu înseamnă deloc a fi martor pentru Dumnezeu, deci nu este îndeplinirea propriei datorii; este pur și simplu a face rău. Unii oameni spun: „Răspândirea Evangheliei este o lucrare atât de grea; e corect să faci rost de unele lucruri bune. Ce mare lucru? Printre non-credincioși, nu e socotit un lucru rău.” Este corectă această afirmație? Depinde de intențiile tale, de ceea ce râvnești și de natura acelui lucru. Dacă o faci pentru câștig personal, ceea ce vinzi tu este Evanghelia lui Dumnezeu, ceea ce vinzi este adevărul, iar ce câștigi în cele din urmă e beneficiul tău personal – atunci e într-adevăr o faptă rea. Este oare excesiv să caracterizezi asta ca fiind o faptă rea? (Nu.) Nu e deloc excesiv. Atunci când cineva și-a primit datoria și a dus-o la bun sfârșit, însă apoi apar astfel de consecințe, cine e de vină? (Persoana însăși.) Nu se poate învinovăți decât pe ea însăși. Așadar, cum au luat naștere aceste consecințe? Acest lucru are legătură directă cu natura rea a oamenilor. Unii oameni nu urmăresc adevărul, dar au un simț al rușinii, caracter și conștiință, așa că nu ar face astfel de lucruri. Dacă cineva se angajează în astfel de acțiuni, asta arată că această persoană e lipsită de umanitate; este lacomă și are o fire rea. Acest lucru duce nu numai la eșecul îndeplinirii adecvate a îndatoririlor, ci o transformă, de fapt, în a face rău. Unii oameni spun: „Cum se poate caracteriza asta ca a face rău? Au reușit să câștige destul de mulți oameni prin răspândirea Evangheliei; doar faptul că au avut rezultate evidente ar trebui să nege ideea că fac rău, nu-i așa?” E oare corectă această afirmație? (Nu.) De ce este incorectă? Răspândirea Evangheliei e datoria lor, responsabilitatea lor. Care sunt intenția și scopul din spatele datoriei lor? Ce principii le călăuzesc datoria? Sunt ei responsabili în acțiunile lor? Pe baza acestor factori, se poate determina dacă persoana respectivă își îndeplinește îndatoririle sau face rău. Deși și-a îndeplinit îndatoririle, punctul de plecare al îndeplinirii acestora e greșit; nu a acționat conform principiilor și a săvârșit multe fapte rele. Nu există nici cea mai mică manifestare de practicare a adevărului. Care este esența acestui tip de răspândire a Evangheliei? (Vânzarea Evangheliei.) Cum ar trebui să se numească acest caz? Cazul „Vânzarea Evangheliei”. Doar auzind acest nume, știți că natura chestiunii e foarte serioasă. Cum ar putea cineva să vândă Evanghelia lui Dumnezeu? Natura acestei chestiuni de a vinde Evanghelia este foarte serioasă. Așadar, de fiecare dată când este menționată vânzarea Evangheliei, nu ar trebui oare ca oamenii să știe care este problema, care sunt stările, comportamentele și metodele? Acesta e al doilea caz, iar natura acestui caz este mai gravă decât cea a cazului precedent.

Următorul caz este și el un caz care a avut loc în timpul procesului de răspândire a Evangheliei. În trecut, casa lui Dumnezeu stabilise anumite principii și metode de răspândire a Evangheliei, inclusiv metode referitoare la compasiune și la crearea de prietenii. Acest lucru le-a permis unor oameni să găsească portițe de scăpare pe care să le exploateze. Care oameni au exploatat aceste portițe de scăpare? Aceia cu o natură rea, care nu iubesc adevărul. În procesul de răspândire a Evangheliei, există într-adevăr unii oameni răi care profită de această ocazie pentru a-și găsi parteneri din punct de vedere romantic și a se angaja în relații romantice și intime. Când se întâmplă astfel de lucruri, ei cred că există motive pentru asta, când, în realitate, e vorba de faptul că acești indivizi răi ai Satanei exploatează portițele de scăpare. Folosind ocazia de a răspândi Evanghelia pentru a intra în contact cu sexul opus, când acești oameni găsesc o persoană potrivită sau preferabilă, ei fac tot ce le stă în putință pentru a găsi șanse de a interacționa cu ea și de a o ademeni. La prima vedere, pare a fi de dragul de a câștiga oameni prin răspândirea Evangheliei, dar în realitate, este pentru a-și satisface pofta personală. Ei fac toate aceste lucruri sub deviza răspândirii Evangheliei, sub deviza extinderii lucrării lui Dumnezeu, a faptului de a fi martori pentru Dumnezeu și a I se dedica și, de asemenea, sub deviza îndeplinirii propriei datorii. Nimeni nu face aceste lucruri fără intenție; de fapt, ei sunt pe deplin conștienți, dar se prefac cu stăruință că sunt confuzi. Fiecare persoană știe în inima sa, când face aceste lucruri, că e ceva păcătos, detestat și neîngăduit de Dumnezeu, dar nu-și poate controla pofta trupească și încearcă din răsputeri să găsească scuze și justificări pentru păcatele pe care le comite. Poate acest lucru să ascundă problemele pe care le are? Dacă tu comiți astfel de păcate o dată sau de două ori și apoi te căiești, Dumnezeu încă te poate ierta, însă dacă refuzi cu persistență să te schimbi, ești în pericol. Unii oameni se pot simți oarecum neliniștiți de fiecare dată când comit un astfel de păcat, întrebându-se: „Pot fi mântuit dacă mă comport în acest fel?” Dar apoi se gândesc: „Nu e un mare rău; cel mult, este doar o dezvăluire de corupție. Nu voi mai face asta din nou; nu-mi va afecta finalul și destinația.” Oare această atitudine față de săvârșirea unei fărădelegi e una de căință autentică? Dacă nu există nici măcar remușcări în inima lor, nu vor continua oare să recidiveze? Cred că e foarte riscant. Pot astfel de persoane să-și îndeplinească datoria în mod adecvat? În îndeplinirea datoriei lor, există încă elemente ale unei „operațiuni private”; ei amestecă „ce este public și și ce este privat”, ceea ce este o mare denaturare! Acest lucru va ofensa cu siguranță firea lui Dumnezeu. Acești oameni nu pot fi considerați „adecvați” în îndeplinirea datoriei lor; asta e mai grav decât a cere lucruri sau a vinde Evanghelia. În ce fel este mai grav? Este dezgustător; este un comerț cu trupul și poftele. Așadar, care este natura acestei chestiuni? E vorba de a păcătui în mod intenționat, în ciuda cunoașterii adevărului. Cuvintele „în mod intenționat” schimbă natura chestiunii. De fapt, ei știu că reglementările și principiile din rânduielile de lucru sunt concepute pentru a-i determina pe oameni să practice înțelepciunea și a-l împiedica pe Satana să câștige avantaje asupra lor. Scopul este de a-i aduce pe oameni înaintea lui Dumnezeu, dar ei exploatează portițele de scăpare și profită de ocazii pentru a-și dezlănțui liber poftele rele; acest lucru se numește comiterea cu bună știință a păcatului. Ce spune Biblia despre acest lucru? („Dacă noi păcătuim în mod intenționat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat” (Evrei 10:26).) Dacă nici măcar jertfa pentru păcat a crucii nu mai este disponibilă, mai au acești oameni vreo legătură cu mântuirea? Asta depinde de situație. Unii oameni acționează din necesitate sau se denunță lăuntric, dar sunt forțați să acționeze astfel din cauza circumstanțelor de moment. Dacă numărul de ori nu este prea mare, nu mai mult de trei, pot fi iertați. Ce înseamnă că pot fi iertați? Înseamnă că, la prima abatere, dacă pot să-și vină în fire, să caute adevărul, să dea semne de remușcare și să se întoarcă din drum, fără să mai comită nicio altă abatere, toate acestea cerând în același timp să își îndeplinească îndatoririle, li se poate da o șansă de a-și ispăși păcatele. Există încă speranță de mântuire în astfel de cazuri, dar câtă speranță, depinde de urmărirea individuală. Nimeni nu poate face o judecată definitivă pentru tine, nimeni nu-ți poate da garanții; depinde, în principal, de propria-ți căutare. Nu-ți voi face nicio promisiune, spunând că, atâta vreme cât nu vei mai comite acest păcat, vei fi mântuit în mod sigur; nu voi face această promisiune, deoarece nu știu cum va fi purtarea ta viitoare. Dacă depășești numărul de ori pentru care e posibilă iertarea, refuzi în mod repetat să te schimbi, iar în timpul predicării Evangheliei, nu ai nicio faptă bună care să compenseze faptele tale rele, atunci ești complet terminat. Ai comis atât de mult rău, fără nici o urmă de fapte bune; predici Evanghelia doar ca să te angajezi cu nesăbuință în relații intime, nu ca să-ți îndeplinești bine datoria – nu are legătură cu îndeplinirea datoriei tale. Aceasta nu mai este o chestiune de a avea sau nu o jertfă pentru păcat. Cum ar trebui clasificați astfel de oameni? Ar trebui clasificați drept demoni murdari și duhuri rele. Nu sunt oameni normali. Nu doar că săvârșesc păcate; ei nu au nimic de-a face cu îndeplinirea propriei datorii. Mai există speranță pentru mântuirea lor? Nu, nu mai există. Astfel de oameni au fost dați afară din casa lui Dumnezeu; au fost îndepărtați și Dumnezeu nu-i va mântui. Ceea ce fac și modul în care se comportă nu numai că nu are legătură cu datoria lor; nici măcar nu se poate considera o chestiune de îndeplinire adecvată a datoriei. Rezultatul din urmă și finalul pentru astfel de oameni vor fi hotărâte în funcție de clasificarea lor. Nu este acest caz chiar dezgustător? Natura sa e chiar mai gravă decât al doilea caz pe care tocmai l-am discutat. Printre astfel de oameni, există unii ale căror cazuri sunt de o natură mai gravă. Pot ei să se întoarcă din drum? Pot să aibă o inimă plină de căință și să înceteze să mai facă astfel de lucruri, continuând să muncească răspândind Evanghelia în casa lui Dumnezeu? Există astfel de oameni? (Nu.) Pot ei să muncească de bună voie? (Nu.) Într-adevăr, unii dintre ei au câștigat niște oameni în perioada în care au răspândit Evanghelia. Dar ce a ajuns să fie acum toată această lucrare pe care au făcut-o? A ajuns să fie o muncă, nu este totuna cu a-și îndeplini datoria. De fapt, acești oameni au depus eforturi, dar calea pe care au luat-o le-a hotărât soarta și finalul. Printre cei care răspândesc și ei Evanghelia, e oare adevărat că fiecare se va confrunta cu astfel de ispite? Se poate spune că fiecare, în diferite măsuri, se va confrunta cu acest tip de ispite în situații diferite, dar înseamnă asta că fiecare dintre ei va ceda tentației și va săvârși un păcat? (Nu.) Nu toți pot săvârși un păcat, nu toți pot să se implice în astfel de activități – acest lucru îi condamnă pe cei care se angajează în acest tip de activități, iar ei sunt astfel dezvăluiți. Acest lucru arată că este ceva în neregulă cu firea și umanitatea lor. Pe cine pot învinovăți pentru faptul că au un astfel de final? (Pe ei înșiși.) Nu se pot învinovăți decât pe ei înșiși și pe nimeni altcineva.

Unii oameni, indiferent de fărădelegile pe care le săvârșesc în perioada în care răspândesc Evanghelia, nu caută niciodată adevărul pentru a le rezolva, nu se roagă lui Dumnezeu și nu se dedică niciodată introspecției, ceea ce arată că refuză cu încăpățânare să se căiască. În cele din urmă, acești oameni sunt eliminați. Am auzit de cineva care, în timp ce răspândea Evanghelia, a pus stăpânire pe o femeie și nu i-a permis nici măcar să-și găsească un partener și să se căsătorească; natura acestui lucru e foarte gravă. Ce fel de persoană este aceasta? (O persoană rea.) Pot astfel de indivizi răi să rămână în casa lui Dumnezeu? (Nu.) Casa lui Dumnezeu nu are loc pentru astfel de tirani; ei Îl necinstesc pe Dumnezeu! Prin astfel de lucruri, ei influențează percepția pe care nenumărați oameni o au despre Dumnezeu și îi fac pe foarte mulți să-L înțeleagă greșit! Oamenii vor spune: „Cum ar putea cineva care crede în Dumnezeu să facă astfel de lucruri?” Aceasta este deja o necinste adusă lui Dumnezeu. Dacă biserica nu exclude și nu se ocupă de astfel de indivizi, ci îi lasă, în schimb, să răspândească Evanghelia în continuare, oferindu-le o șansă de a se căi, atunci acest lucru e complet greșit. Această persoană nu este la prima abatere; comportamentul său e de natură gravă și ar trebui să fie exclusă direct. Altfel, asta L-ar necinsti pe Dumnezeu și i-ar oferi Satanei un avantaj pentru a judeca și condamna casa lui Dumnezeu. Așadar, nu i se poate acorda Satanei ocazia de a câștiga un avantaj; cei care sunt libertini în mod obișnuit trebuie excluși din biserică. Astfel de indivizi sunt spirite libertine care deja L-au necinstit pe Dumnezeu, iar Dumnezeu categoric nu-i va mântui. Indiferent cât de eficient predică Evanghelia sau câți oameni au câștigat, dacă nu merg pe calea cea dreaptă, s-au distrus și au renunțat la ei înșiși. Astfel de oameni nu au voie să existe în casa lui Dumnezeu; ei sunt ținte pentru a fi dați afară. Așadar, pot faptele lor fi socotite îndeplinirea propriei datorii? Nu, toate contribuțiile lor au fost complet șterse în ochii lui Dumnezeu și nu vor fi amintite de El. Nu sunt doar necorespunzătoare; natura îndeplinirii datoriei lor s-a schimbat și a devenit săvârșire rău. Cum îi tratează Dumnezeu pe cei care fac răul? Îi dă la o parte. Ce înseamnă să fii dat la o parte? Înseamnă că sunt îndepărtați din rândul oamenilor pe care Dumnezeu i-a ales și i-a pregătit pentru mântuire – nu au ce căuta printre ei. În schimb, sunt categorisiți printre duhurile rele, demonii murdari și cei nemântuiți. Care sunt șansele lor de a dobândi mântuirea? (Zero.) Deși și-au îndeplinit îndatoririle și L-au urmat pe Dumnezeu, chiar și așa, în cele din urmă, acest tip de persoană ajunge în acest punct și este eliminată. Așadar, vezi tu, acesta e încă un tip de persoană. Este natura acestui caz mai gravă decât cea a cazului precedent? (Da.) Este și mai gravă; este vizat. Acest caz ar trebui să fie unit cu cel de-al treilea; intră în categoria unui caz special, tipic, din cel de-al treilea exemplu, și este vizat. Cum ar trebui să se numească acest caz? „Răufăcătorii vor fi dați la o parte” – să hotărâm așa. Pentru cele trei tipuri de oameni din aceste trei cazuri, realizarea datoriei lor se rezuma, practic, la a munci fără efect. Ce înseamnă să muncești fără efect? Înseamnă că ei și-au transformat datoria într-o simplă muncă – și nici atunci, nu au muncit bine și nu și-au îndeplinit datoria cum se cuvine. Nu și-au tratat datoria ca pe o datorie, ba chiar au săvârșit diverse fapte reprobabile și rele, iar în cele din urmă, au fost eliminați, neajungând la un final bun. Natura tuturor acestor trei cazuri este foarte gravă.

Mai există un caz, iar natura sa este, de asemenea, destul de gravă. Era un individ care a îndeplinit lucrarea timp de mulți ani și, la prima vedere, părea să urmărească adevărul și să se sacrifice cu adevărat. El a renunțat la căsătorie și la familie, și-a abandonat cariera și perspectivele, a mers în multe locuri pentru a-și îndeplini îndatoririle și, de asemenea, a întreprins unele lucrări care nu aveau prea mare importanță. Însă, în procesul de îndeplinire a îndatoririlor sale, a înțeles puține adevăruri, deoarece nu urmărea realmente adevărul și credea că se descurcă bine doar pentru că putea vorbi despre unele cuvinte și doctrine. Ceea ce era mai grav e că această persoană nu practica deloc adevărul. Așadar, îndeplinirea datoriei sale consta doar în a predica unele doctrine și a respecta unele reguli, a se comporta de obicei cu bunătate față de ceilalți și a nu jigni pe nimeni. Cu privire la modul de îndeplinire a lucrării bisericii și la ce chestiuni mai existau, nu era atent, nu depunea efort și nu căuta adevărul pentru a rezolva aceste chestiuni. Pe scurt, atitudinea sa față de lucrare era superficială și indiferentă; se părea că nu lenevea, dar nici nu se istovea. Nu părea să acționeze în mod superficial, însă rezultatele lucrării sale nu erau deosebit de bune. Într-un incident anume, din cauza neglijenței și a atitudinii sale superficiale, a provocat ofrandelor aduse lui Dumnezeu o pierdere de peste 10 milioane de RMB. Cât reprezintă suma de 10 milioane de RMB? Oamenii obișnuiți, la auzul acestei sume, ar considera-o o sumă astronomică. Ar exclama cu scepticism și abia dacă ar îndrăzni să se gândească la ea, nevăzând niciodată în viața lor atâția bani. Dar acest „bătrân domn”, după ce a provocat o pierdere de peste 10 milioane de RMB în ofrande, nu a avut nicio remușcare, niciun semn de căință și nu a fost trist. Când biserica l-a exclus, el tot s-a plâns. Ce fel de creatură ar face așa ceva? Să discutăm două aspecte. În primul rând, această sumă de bani a fost pierdută în timp ce lucrai și, indiferent a cui e vina, tu ești responsabil. Aveai responsabilitatea de a o proteja, dar nu ai reușit să faci asta. Este vorba de neglijență față de datorie, pentru că nu sunt bani omenești; este vorba de o ofrandă, iar oamenii ar trebui să o trateze cu cea mai mare loialitate. Dacă ofrandele suferă o pierdere, cum ar trebui să gândească o persoană? Nici măcar moartea nu ar fi o compensație suficientă! Cât valorează o viață umană în bani? Dacă pierderea e prea mare, nici măcar renunțarea la propria viață nu va fi suficientă pentru a o compensa! Cheia este că natura acestei chestiuni e prea gravă. Acest „bătrân domn” nu a luat în serios pierderea atâtor ofrande; această persoană e prea detestabilă! Pierderea a peste 10 milioane de RMB în ofrande a fost pentru el ca și cum ar fi pierdut vreo 100 și ceva de RMB; nu a raportat deloc acest lucru Celui de mai sus, nu a avut nicio remușcare pentru această problemă și nu le-a spus celor din jurul său: „Să analizăm cum s-au pierdut acești bani și ce ar trebui făcut. Ar trebui să-i rambursăm ori să găsim o altă soluție? Sau poate ar trebui să-l informăm pe Cel de mai sus, să ne recunoaștem responsabilitatea, să ne dăm demisia și să ne rugăm la Dumnezeu ca să ne mărturisim păcatele?” El nici măcar nu a avut această atitudine; e acest lucru detestabil? (Da.) Este mult prea detestabil! Capacitatea lui de a face fapte rele atât de mari dezvăluie atitudinea lui față de datoria sa și față de Dumnezeu. În al doilea rând, după ce a fost exclus, nu numai că nu a acceptat acest lucru, nici nu și-a mărturisit păcatul, nici nu s-a căit, ci chiar s-a plâns. O astfel de persoană nu are rațiune. Gândiți-vă doar ce motive ar putea avea se plângă. El se lamenta: „Am crezut în Dumnezeu timp de peste 20 de ani, nu m-am căsătorit niciodată, am renunțat la atât de multe, am îndurat atâta suferință, iar acum ei mă exclud, mă resping. Îmi voi găsi propriul loc!” Nu după mult timp, s-a căsătorit. Spuneți-Mi, dacă o persoană obișnuită – una cu conștiință și umanitate – ar avea un pic de simț al conștiinței, s-ar căsători atât de repede? Ar avea chef de asta? În general, o persoană cu măcar un pic de conștiință și umanitate, atunci când se confruntă cu o problemă atât de gravă, ar medita chiar la moarte, gândindu-se: „Viața mea s-a terminat, cum am putut să comit o astfel de faptă după ce am crezut în Dumnezeu vreme de peste 20 de ani? Nu mă pot învinovăți decât pe mine însumi și merit să fiu exclus! Lasă cele 10 milioane; nu-mi permit să rambursez nici măcar un milion. Chiar eu dacă aș fi vândut, n-aș putea să mă revanșez, viața mea nu valorează nimic!” De ce ai mai făcut asta când știai că nu-ți poți permite? Nu știi că banii erau o ofrandă dedicată lui Dumnezeu? Acei bani nu erau ai tăi; responsabilitatea ta era să-i protejezi. Nu era ceva care nu avea nicio legătură cu tine; era ceva ce trebuia să păstrezi în siguranță. Era cel mai important lucru, iar nepăsarea ta a fost o neglijență față de datorie. După ce i-ai pierdut, sigur că nu puteai să te sustragi responsabilității pentru asta. Ca persoană care crede în Dumnezeu, nu aveai oare obligația și responsabilitatea de a păstra aceste ofrande în siguranță și de a preveni orice incident? Nu ar fi trebuit să minimalizezi riscul ca ceva să meargă prost? Dacă nu poți face nici măcar asta, ce ești tu? Nu ești un demon viu? (Ba da.) Acest lucru e absolut dezgustător și lipsit de umanitate! Mai mult, după ce a fost exclus, nu numai că a încetat să mai creadă în Dumnezeu și s-a căsătorit, dar i-a și tulburat pe credincioșii din familia sa – natura acestui lucru este și mai gravă. Și-a îndeplinit datoria vreme de mulți ani, a renunțat la foarte multe, a făcut multe sacrificii, a lucrat destul de mult, și-a asumat riscuri și a făcut închisoare. Dar acești factori externi nu determină soarta unei persoane. Ce anume o determină? Calea pe care o alege. Dacă ar fi luat calea urmăririi adevărului, nu ar fi sfârșit așa și nu ar fi provocat o pierdere atât de mare casei lui Dumnezeu. Nu a fost absolut deloc întâmplător că a avut loc un incident atât de grav; a fost direct legat de calitatea umanității sale și de calea pe care a ales-o. Credeți că Dumnezeu este conștient de calea pe care se află el? (Da.) Dumnezeu știe. Așadar, acest incident a fost menit să-l dezvăluie sau să-l elimine? A fost atât pentru a-l dezvălui, cât și pentru a-l elimina. Din perspectiva omenească, părea că el își îndeplinește bine datoria, cu loialitate, sacrificiu, dorința de a plăti prețul și capacitatea de a îndura greutăți. Prin urmare, de ce i-ar face Dumnezeu așa ceva? De ce l-ar dezvălui Dumnezeu? Ce anume era menit să fie dezvăluit? A fost pur și simplu pentru a-i dezvălui finalul? Nu, intenția a fost să îi dezvăluie credința, să-i dezvăluie umanitatea, esența și natura – toate acestea au fost acum puse la vedere. Mai poate Dumnezeu să mântuiască o astfel de persoană? Mai are Dumnezeu măcar un licăr de speranță pentru ea? Dumnezeu nu are absolut nicio speranță pentru o astfel de persoană. Mai are Dumnezeu vreo iubire sau milă pentru el? Deloc. Unii ar putea spune: „Dacă Dumnezeu nu mai are nici dragoste, nici milă pentru el, atunci nu au mai rămas decât dreptatea, măreția și mânia?” Corect. O astfel de persoană rea nu mai are nevoie de dragoste sau de milă și nu mai e nevoie de așa ceva, pentru că a ofensat grav firea lui Dumnezeu. Tot ce a rămas pentru el de la Dumnezeu este dreptatea, măreția și mânia. Finalul lui nu are nimic de-a face cu lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, nu are absolut nimic de-a face cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii; el a fost eliminat și înlăturat. Prin urmare, indiferent unde se află acum această persoană, în ochii lui Dumnezeu, ea nu este decât un mort viu, un cadavru ambulant care locuiește printre demoni murdari și duhuri rele, printre cei care poartă chipuri umane, dar au inimi de fiară și sunt fiare în haine umane. Acestea sunt calitățile sale, iar el a fost dat la o parte dinaintea Creatorului. Având în vedere finalul său și atitudinea sa finală față de acest eveniment major care a avut loc în viața sa, oare îndeplinirea datoriei sale în toată această vreme a avut legătură cu termenul „adecvat”? (Nu.) Cum știi că îndeplinirea datoriei sale nu a fost adecvată chiar înainte ca acest eveniment să se întâmple? Cumva prin judecată și deducție, sau ai făcut această evaluare observându-i esența? (Observându-i esența.) Corect. Luați-l ca exemplu pe Pavel – dacă ar fi urmărit adevărul, dacă ar fi putut căuta să fie desăvârșit ca Petru, nu ar fi rostit astfel de cuvinte blasfematoare. Fiecare final are o cauză; finalul pe care l-a întâmpinat acest individ are motivele sale de fond. Faptul că această persoană a putut ajunge astăzi în acest punct și atitudinea sa față de Dumnezeu, atitudinea sa față de ofrande și cea față de propriile fapte rele sunt suficiente să le permită oamenilor să vadă clar pe ce cale mergea și care era cu adevărat credința lui în Dumnezeu. Acest lucru dezvăluie complet esența sa și calea pe care se afla. Dacă ar fi fost pe calea urmăririi adevărului, pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, și dacă ar fi putut să-și trateze cu adevărat datoria ca pe o responsabilitate și o obligație, cum ar fi gestionat el această situație când, inevitabil, ar fi avut loc? Cu siguranță nu ar fi avut atitudinea pe care o are acum – aceea de a se împotrivi și a se plânge. Latura sa demonică a fost scoasă la iveală; natura-esență din adâncul sufletului său a fost complet expusă. El nu e o ființă umană, este un diavol. Dacă ar fi fost om, nu ar fi ajuns așa după ce a crezut în Dumnezeu vreme de peste 20 de ani. Dacă ar fi fost om, cât de mult ar fi regretat o pierdere atât de mare a ofrandelor? Câte lacrimi ar vărsa? Cât de mult s-ar fi cutremurat? S-ar simți inevitabil responsabil și vinovat de un păcat teribil, crezându-se de neiertat, și ar simți că ar trebui să se căiască și să mărturisească lui Dumnezeu păcatele sale. Cel puțin, chiar dacă biserica l-ar exclude, nu ar înceta să mai creadă, nici nu L-ar trăda pe Dumnezeu, cu atât mai puțin ar tulbura credința în Dumnezeu a familiei sale. Ce discernem din diferitele comportamente ulterioare ale acestei persoane? Că este un neîncrezător care nu are dragoste pentru adevăr și că umanitatea sa este, de asemenea, malițioasă. Acesta este al patrulea caz. Cum ar trebui să numim acest caz? („Cazul pierderii a zece milioane în ofrande.”) Ar trebui să adăugăm reacția lui și să-l numim „Pierderea a zece milioane în ofrande fără niciun semn de căință.” Nu e mai bună această denumire? Servește drept avertisment pentru ceilalți; cel puțin, îi face pe oameni să conștientizeze în ce constă gravitatea acțiunilor sale.

Apariția tuturor acestor evenimente, diferitele comportamente afișate de acești oameni, precum și atitudinea lor față de Dumnezeu după ce au avut loc aceste evenimente, toate au luat naștere și au fost dezvăluite în procesul de îndeplinire a propriilor îndatoriri. Prin urmare, într-o oarecare măsură, calea pe care pășește cineva în credința în Dumnezeu și finalul persoanei respective sunt, în mare măsură, legate de îndeplinirea datoriei sale; s-ar putea chiar spune că există o relație directă. Subiectul îndeplinirii îndatoririlor ar trebui să fie un unul nesfârșit, iar adevărul cu privire la acest aspect ar trebui să fie și el un subiect nesfârșit. Adevărul este lucrul pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă în mod fundamental și e un subiect care ar trebui discutat continuu în procesul de creștere în viață și de credință în Dumnezeu a oamenilor. Asta deoarece el este legat, în mod inseparabil, de schimbările din firile oamenilor, de intrarea lor în viață, de ce fel de cale parcurg și ce fel de final au în cele din urmă. Astăzi, am avut părtășie în profunzime despre îndeplinirea îndatoririlor și, de asemenea, am avut părtășie despre mai multe cazuri. Scopul principal e acela de a vă face să înțelegeți cum să vă îndepliniți îndatoririle într-un mod pe care Dumnezeu îl aprobă, care sunt consecințele dacă faceți rău și importanța faptului de a vă îndeplini îndatoririle conform standardului. Evenimentele din aceste cazuri au devenit din ce în ce mai grave și mai înspăimântătoare, dar nu au fost născocite de Mine. Ele s-au întâmplat cu adevărat printre cei care cred în Dumnezeu și care se află în rândurile celor care-și îndeplinesc îndatoririle. Ce înseamnă asta? Unii oameni spun: „Eh, dacă nu ne îndeplinim îndatoririle, nu e nicio problemă dar, când le îndeplinim, apar mereu probleme. Așadar, e în regulă ca pur și simplu să nu ne îndeplinim îndatoririle?” Cum este acest mod de gândire? Nu e ca și cum ai renunța să mănânci de frică să nu te îneci? Nu e o prostie? Trebuie să înveți să cauți adevărul pentru a rezolva aceste chestiuni; aceasta este o atitudine proactivă și genul de atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană normală. Dacă te temi că, în timp ce-ți îndeplinești îndatoririle, ar putea apărea probleme care vor duce la condamnarea, excluderea, eliminarea sau îndepărtarea ta și, în cele din urmă, la pierderea oricărei speranțe de a obține mântuirea și, pur și simplu, încetezi să le îndeplinești sau adopți o abordare negativă, antagonistă față de ele, ce fel de atitudine e asta? (Una greșită.) Alții spun: „Umanitatea noastră e prea slabă pentru a îndeplini îndatoriri, așa că de ce să nu ne mulțumim să muncim? Dumnezeu nu are cerințe foarte mari de la muncitori și nu există standarde sau principii – e destul doar să depui efort. Fă tot ce ți se cere, fii ascultător, nu-ți asuma responsabilități semnificative și nu nutri vreo ambiție de a deveni conducător sau lucrător. Doar faptul de a putea rămâne până la sfârșit ar fi cea mai mare binecuvântare.” Cum sunt aceste motive? Nu sunt ele mai degrabă josnice și dezgustătoare? Pot astfel de indivizi lipsiți de ambiție să dobândească mântuirea lui Dumnezeu? Poate o persoană fără umanitate să muncească în mod adecvat? Cei fără umanitate nu pot munci în mod adecvat; ei nu vor deveni muncitorii loiali care ajung să rămână.

Numărul de exemple menționate în aceste ultime dăți în părtășie este relativ mare. Aceste evenimente sunt ușor de reținut, însă adevărurile despre care am avut părtășie sunt greu de înțeles. Cu toate acestea, există un beneficiu în asta: discutând despre aceste evenimente, s-ar putea să vă amintiți sau să ajungeți să înțelegeți puțin adevărurile pe care le abordează. Dacă nu am vorbi despre aceste cazuri, obținerea acestui tip de rezultat ar necesita probabil mai mult efort. Discutarea acestor cazuri servește atât ca imbold, cât și ca avertisment, ajutându-i pe oameni să găsească din interiorul lor calea cea bună. Te ghidează în cunoașterea căii pe care să mergi în credința ta pentru a evita să încalci decretele administrative ale lui Dumnezeu, să faci greșeli majore sau să urmezi direcția greșită. Scopul principal este de a-i ajuta pe oameni să își îndeplinească îndatoririle în mod adecvat. După ce ați auzit despre aceste patru cazuri, cum vă simțiți? Aveți un nou mod de a înțelege îndeplinirea adecvată a îndatoririlor? Le este ușor oamenilor să-și îndeplinească îndatoririle în mod adecvat? (Nu le este ușor.) În ce constă dificultatea? Oare în faptul că oamenii nu înțeleg adevărul și nu pot găsi principiile, continuând astfel să facă greșeli? (Nu.) Atunci, în ce constă dificultatea? În asta: oamenii nu iubesc adevărul și nici nu-l urmăresc. Dacă în timp ce își îndeplinesc îndatoririle, oamenii nu urmăresc adevărul și nu-l practică, acest lucru, laolaltă cu firile lor malițioase, ticăloase și arogante, poate, cu ușurință, să ducă la anumite consecințe și să provoace finaluri la care oamenii nu se așteaptă sau pe care nu doresc să le vadă. Se așteaptă cineva la un final rău pentru sine însuși? (Nu.) Există persoane care speră doar la un final mediocru, gândindu-se că, atât timp cât răzbesc până la sfârșit fără să moară, e-n regulă? (Da.) Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt oameni care nu urmăresc adevărul; ei doar bat pasul pe loc așteptându-și moartea. Pentru astfel de oameni, se înțelege de la sine că îndeplinirea datoriei proprii este complet superficială, ceea ce face să le fie ușor să greșească sau să comită păcate și foarte greu să-și îndeplinească îndatoririle conform standardului. Ce fel de oameni își pot îndeplini îndatoririle conform standardului? (Cei care urmăresc adevărul.) Cine altcineva? (Oamenii cu umanitate.) Ce cuprinde umanitatea? (Conștiința și rațiunea.) Cei care au conștiință și rațiune, care au umanitate, își vor îndeplini cu ușurință îndatoririle conform standardului dacă urmăresc adevărul. Unii oameni spun: „Tot vorbești despre aceste grave exemple negative de oameni care nu-și îndeplinesc adecvat îndatoririle, iar asta ne face să ne pierdem încrederea. Când oare vom atinge standardul de a ne îndeplini îndatoririle în mod adecvat? Există exemple pozitive în acest sens?” Haideți, atunci, să discutăm ceva mai înălțător și mai pozitiv. În prezent, mulți oameni încep să se concentreze asupra urmăririi adevărului și încep să devină mai sârguincioși în îndeplinirea îndatoririlor lor. De exemplu, unii pot coopera în mod armonios cu ceilalți în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle. Ce înseamnă cooperare armonioasă? Iată o manifestare a acesteia: nu e vorba doar despre faptul că toată lumea se înțelege bine în aparență, fără conflicte sau intrigi. Cooperarea armonioasă înseamnă că, atunci când te confrunți cu diverse probleme la lucru – indiferent dacă le înțelegi sau nu și dacă perspectiva ta este sau nu corectă – tu poți totuși să te consulți și să ai părtășie cu ceilalți, să cauți adevărurile-principii, iar apoi să ajungeți la un consens. Aceasta este cooperarea armonioasă. Care e scopul atingerii unui consens? Este acela de a-ți îndeplini mai bine îndatoririle, de a face mai bine lucrarea bisericii și de a putea fi martor pentru Dumnezeu. Dacă vrei ca îndeplinirea îndatoririlor tale să fie la înălțime, atunci, pe parcursul realizării acestora, trebuie mai întâi să obții o cooperare armonioasă. În momentul de față, există unii oameni care practică deja cooperarea armonioasă. După ce au înțeles adevărul, chiar dacă nu reușesc să-l practice pe deplin și chiar dacă există eșecuri, slăbiciuni și abateri de-a lungul drumului, ei tot se străduiesc să atingă adevărurile-principii. Așadar, au speranța de a obține o cooperare armonioasă. De exemplu, uneori, ai putea crede că ceea ce faci e corect, dar ești capabil să nu fii neprihănit de sine. Poți să discuți cu alții și să ai părtășie împreună cu ei despre adevărurile-principii, până când acestea devin clare și evidente, astfel încât toată lumea să înțeleagă și să fie de acord că, procedând astfel, se va obține cel mai bun rezultat; de asemenea, că nu se iese în afara principiilor, că interesele casei lui Dumnezeu sunt luate în considerare și vor fi protejate în cea mai mare măsură posibilă. Practicarea în acest mod este în concordanță cu adevărurile-principii. Deși rezultatul final poate să nu fie întotdeauna cum ți-ai imaginat tu, calea, direcția și scopul practicii tale au fost corecte. Așadar, cum vede Dumnezeu acest lucru? Cum definește El această chestiune? Dumnezeu va spune că îndeplinirea îndatoririlor tale este adecvată. Faptul că e adecvată înseamnă oare că datoria ta a fost îndeplinită conform intențiilor lui Dumnezeu? Nu, nu înseamnă asta. Faptul de a fi adecvată este încă departe de a satisface intențiile lui Dumnezeu, de a primi confirmarea Sa și de a practica în deplină conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Înseamnă pur și simplu că ești pe calea cea bună, că intențiile tale sunt corecte și direcția ta este corectă, dar nu ai atins încă înaltul standard de a acționa în conformitate cu adevărurile-principii, așa cum cere Dumnezeu. De exemplu, în ceea ce privește supunerea, să spunem că, pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor tale, casa lui Dumnezeu rânduiește să faci ceva. Cum ar trebui să practici, astfel încât să fii la înălțime în îndeplinirea îndatoririlor? Când auzi pentru prima dată despre sarcina respectivă, e posibil să ai unele opinii. Dar, după o anumită chibzuială, te gândești: „Dumnezeu a spus că, în chestiuni pe care nu le înțelegem, trebuie să învățăm să căutăm și să ne supunem. Așadar, trebuie să caut. Deși nu înțeleg adevărul și nu știu cum ar trebui să practic, sarcina mi-a revenit mie, așa că trebuie să mă conformez și să mă supun. Chiar dacă e vorba doar de a urma regulile, ar trebui să le urmez mai întâi.” Dacă poți practica în acest fel, atunci ești la înălțimea standardului. Însă există oare un decalaj între atingerea acestui standard și primirea confirmării lui Dumnezeu? (Da.) Acest decalaj este determinat de măsura în care înțelegi adevărul. Cu toate că te poți supune, tu nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu, nu ai identificat pe deplin adevărurile-principii și nu le-ai pus în practică; doar ai respectat regulile. Ai respectat lucrurile de bază pe care ar trebui să le facă cineva, conform standardelor conștiinței și ale regulilor, deci, în ceea ce privește executarea, nu există probleme, iar în ceea ce privește natura acțiunilor tale, nu e nimic în neregulă. Totuși, acest lucru nu întrunește standardul practicării adevărului; încă nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Ți-ai respectat îndatoririle doar în mod pasiv și automat; nu le-ai îndeplinit în mod corespunzător, conform adevărurilor-principii, nu ai ajuns la un nivel la care să poți fi martor pentru Dumnezeu sau să-I satisfaci intențiile. Nu ai întrunit standardul pentru a fi martor. Prin urmare, a-ți îndeplini îndatoririle în acest mod este doar adecvat și nu primește încă aprobarea lui Dumnezeu.

Care este standardul pentru a determina dacă o persoană și-a îndeplinit datoria în mod adecvat? Dacă este corectă calea de îndeplinire a datoriei sale, dacă direcția este corectă și intenția este corectă; dacă originea este corectă și principiile sunt corecte – atunci, dacă aceste aspecte sunt corecte, datoria pe care a îndeplinit-o acea persoană este adecvată. Mulți oameni înțeleg acest lucru în teorie, dar devin confuzi când efectiv li se întâmplă ceva. Pentru a rezuma, vă voi spune un principiu: nu acționați în mod arbitrar și unilateral atunci când vă confruntați cu situații. De ce nu puteți acționa în mod arbitrar și unilateral? În primul rând, să acționezi într-un asemenea mod nu e în conformitate cu principiile îndeplinirii datoriei. În al doilea rând, o datorie nu este o afacere personală; nu o faci pentru tine însuți, nu te implici în propria ta gestionare, nu este treaba ta personală. În casa lui Dumnezeu, indiferent ce faci, nu lucrezi la propria-ți întreprindere; este lucrarea casei lui Dumnezeu, este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să ai în permanență în minte această cunoaștere și conștientizare și să spui: „Nu e afacerea mea personală; îmi fac datoria și-mi îndeplinesc responsabilitatea. Fac lucrarea bisericii. E o sarcină pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu și o fac pentru El. Este datoria mea, nu e afacerea mea personală.” Acesta e primul lucru pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă. Dacă tratezi o datorie ca pe o afacere personală și nu cauți adevărurile-principii când acționezi, ci o îndeplinești conform motivelor, opiniilor și planurilor proprii, atunci e foarte probabil să faci greșeli. Așadar, cum ar trebui să acționezi dacă faci o distincție foarte clară între datoria ta și afacerile tale personale și ești conștient că aceasta este o datorie? (Să caut ceea ce Dumnezeu cere și să caut principiile.) Așa e. Dacă ți se întâmplă ceva și nu înțelegi adevărul, și ai o oarecare idee, dar lucrurile tot nu-ți sunt clare, atunci trebuie să găsești frați și surori care înțeleg adevărul, cu care să ai părtășie; aceasta este căutarea adevărului și, înainte de toate, aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o ai față de datoria ta. Nu ar trebui să decizi lucrurile pe baza a ceea ce crezi tu că e potrivit, iar apoi să dai verdictul și să spui „caz închis” – asta duce cu ușurință la probleme. O datorie nu este o afacere personală; indiferent dacă sunt majore sau minore, chestiunile din casa lui Dumnezeu nu sunt afacerea personală a nimănui. Atât timp cât are legătură cu datoria, atunci nu este o chestiune privată, nu e o afacere personală – ea privește adevărul și privește principiul. Așadar, care este primul lucru pe care ar trebui să-l faceți? Ar trebui să căutați adevărul și să căutați principiile. Iar dacă nu înțelegeți adevărul, trebuie să căutați mai întâi principiile; dacă înțelegeți deja adevărul, identificarea principiilor va fi ușoară. Ce ar trebui să faci dacă nu înțelegi principiile? Există o cale: poți avea părtășie cu aceia care chiar înțeleg. Să nu presupui întotdeauna că înțelegi totul și că ai întotdeauna dreptate; aceasta este o modalitate ușoară de a face greșeli. Ce fel de fire e aceea în care vrei să ai întotdeauna ultimul cuvânt? Aceasta este aroganță și neprihănire de sine, înseamnă să acționezi în mod arbitrar și unilateral. Unii oameni gândesc: „Eu am studii universitare, sunt mai cultivat decât voi, am putere de înțelegere; voi aveți cu toții o statură mică și nu înțelegeți adevărul, așa că ar trebui să ascultați tot ce spun eu, doar eu pot lua deciziile!” Cum este acest punct de vedere? Dacă ai acest tip de viziune, vei da de necaz; nu-ți vei îndeplini niciodată îndatoririle bine. Cum îți poți îndeplini bine îndatoririle când vrei să fii întotdeauna cel care are ultimul cuvânt, fără o cooperare armonioasă? Îndeplinirea îndatoririlor tale în acest mod nu va fi deloc satisfăcătoare. De ce spun asta? Vrei întotdeauna să-i constrângi pe ceilalți și să-i faci să te asculte; nu iei în considerare nimic din ceea ce spun ceilalți. Acest lucru este părtinitor și încăpățânat; este, de asemenea, aroganță și neprihănire de sine. În acest fel, nu numai că nu vei reuși să-ți îndeplinești bine îndatoririle, ci îi vei împiedica și pe ceilalți să și le îndeplinească bine. Aceasta este consecința unei firi arogante. De ce Dumnezeu cere o cooperare armonioasă din partea oamenilor? Într-o anumită privință, ea este benefică pentru a dezvălui firile corupte ale oamenilor, permițându-le astfel să se cunoască pe ei înșiși și să se elibereze de firile lor corupte – acest lucru este benefic pentru intrarea lor în viață. Într-o altă privință, cooperarea armonioasă este benefică și pentru lucrarea bisericii. Întrucât tuturor le lipsește înțelegerea adevărului și toți au firi corupte, dacă nu poate exista cooperare armonioasă, atunci ei nu vor fi capabili să-și îndeplinească bine îndatoririle, ceea ce va avea un impact asupra lucrării bisericii. Consecința acestui lucru e gravă. Pe scurt, pentru a obține o îndeplinire adecvată a îndatoririlor, o persoană trebuie să învețe să coopereze armonios, iar atunci când se confruntă cu situații, să aibă părtășie despre adevăr pentru a găsi soluții. Acest lucru este esențial – el este benefic nu numai pentru lucrarea bisericii, ci și pentru intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Unii oameni pur și simplu nu pot înțelege asta; ei cred întotdeauna că o cooperare armonioasă e prea problematică și că, uneori, părtășia despre adevăr nu dă rezultate cu ușurință. Acești oameni stârnesc apoi îndoieli, spunând: „Chiar e necesar să cooperăm armonios pentru a obține o îndeplinire adecvată a datoriei? Când ne confruntăm cu o anumită situație, oare să avem părtășie împreună va da sigur rezultate? Cred că toate acestea sunt doar ceva mecanic; respectarea acestor reguli nu are rost.” E corect acest punct de vedere? (Nu.) Ce problemă expune acest punct de vedere? (Că atitudinea lor față de îndeplinirea datoriei este problematică.) Unii oameni au o fire arogantă și neprihănită de sine; ei nu sunt dispuși să aibă părtășie despre adevăr și vor mereu să aibă ultimul cuvânt. Poate cineva atât de arogant și neprihănit de sine să coopereze armonios cu ceilalți? Dumnezeu le cere oamenilor să coopereze armonios în îndeplinirea îndatoririlor pentru a-și înlătura firile corupte, pentru a-i ajuta să învețe să se supună lucrării lui Dumnezeu în cursul îndeplinirii îndatoririlor proprii și să se elibereze de firile lor corupte, realizând astfel o îndeplinire adecvată a îndatoririlor. Refuzul de a coopera cu ceilalți și dorința de a acționa în mod arbitrar și unilateral, făcându-i pe toți să te asculte – e asta atitudinea pe care ar trebui să o ai față de datoria ta? Atitudinea pe care o ai față de îndeplinirea datoriei tale este legată de intrarea ta în viață. Pe Dumnezeu nu Îl preocupă ceea ce ți se întâmplă în fiecare zi sau cât de mult lucrezi, cât de mult efort depui – lucrul la care Se uită este atitudinea pe care o ai față de aceste lucruri. Și cu ce au legătură atitudinea cu care faci aceste lucruri și modul în care le faci? Au legătură cu faptul că urmezi sau nu adevărul și, de asemenea, cu intrarea ta în viață. Dumnezeu Se uită la intrarea ta în viață, la cărarea pe care mergi. Dacă mergi pe calea urmăririi adevărului și ai intrare în viață, vei putea coopera armonios cu ceilalți atunci când îți îndeplinești îndatoririle și îți vei îndeplini cu ușurință îndatoririle într-un mod care este adecvat. Dar dacă, în timp ce îți îndeplinești datoria, scoți în mod constant în evidență că ai capital, că-ți înțelegi profesia, că ai experiență, că ești atent la intențiile lui Dumnezeu, că urmărești adevărul mai mult decât oricine altcineva și dacă apoi crezi că, din cauza acestor lucruri, tu ești calificat să ai ultimul cuvânt și nu discuți nimic cu nimeni altcineva, nu ții niciodată cont de părerea nimănui, te implici în gestiunea ta și-ți dorești întotdeauna să fii „singura floare înflorită”, atunci oare mergi pe calea intrării în viață? Nu – aceasta e căutarea statutului, este mersul pe calea lui Pavel, nu calea intrării în viață. Modul în care Dumnezeu îi face pe oameni să meargă pe calea intrării în viață și pe calea urmăririi adevărului nu implică astfel de comportamente și nu prezintă aceste manifestări. Care este standardul pentru îndeplinirea adecvată a datoriei? (Să căutăm adevărul în toate lucrurile, să fim capabili să acționăm potrivit principiilor.) Așa este. Pentru a-ți realiza datoria în mod adecvat, nu contează câți ani ai crezut în Dumnezeu, câte îndatoriri ai îndeplinit și nici câte contribuții ai adus casei lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, cât ești de experimentat în datoria ta. Principalul lucru la care Se uită Dumnezeu este calea pe care un om merge. Cu alte cuvinte, Se uită la atitudinea omului față de adevăr și principii, la direcția, originea și punctul de plecare din spatele acțiunilor unui om. Dumnezeu Se concentrează pe lucrurile acestea; ele sunt cele care determină calea pe care mergi. Dacă, în procesul îndeplinirii datoriei tale, aceste lucruri pozitive nu se văd deloc în tine și principiile, calea și baza acțiunilor tale sunt propriile gânduri, scopuri și uneltiri; punctul tău de plecare este să-ți aperi propriile interese și să-ți protejezi reputația și funcția, modul tău de operare este să iei decizii, să acționezi singur și să ai ultimul cuvânt, să nu discuți lucrurile și să nu cooperezi armonios cu ceilalți niciodată și să nu asculți niciodată sfaturile când ai făcut o greșeală, cu atât mai puțin să cauți adevărul, atunci cum te va privi Dumnezeu? Încă nu ești conform standardului dacă îți faci datoria așa și nu ai pășit pe calea căutării adevărului fiindcă, pe măsură ce îți faci datoria, nu cauți adevărurile-principii și acționezi mereu după bunul plac, făcând ce vrei. Acesta este motivul pentru care cei mai mulți oameni nu-și îndeplinesc datoria în mod adecvat. Așadar, cum ar trebui rezolvată problema aceasta? Ați spune că este dificil să-ți îndeplinești datoria în mod adecvat? De fapt, nu este; oamenii trebuie doar să fie capabili să adopte o atitudine umilă, să aibă un pic de rațiune și să adopte o poziție adecvată. Indiferent de cât de educat ești, ce premii ai câștigat sau ce ai dobândit și oricât de mare crezi că ar putea fi statutul și gradul tău, trebuie să renunți la toate aceste lucruri, trebuie să cobori de pe piedestal – toate acestea nu contează deloc. În casa lui Dumnezeu, oricât de mărețe ar fi aceste glorii, nu pot fi mai presus de adevăr, întrucât aceste lucruri superficiale nu sunt adevărul și nu îi pot lua locul. Trebuie să fii lămurit în legătură cu această chestiune. Dacă spui „Sunt foarte talentat, am o minte foarte ascuțită și reflexe rapide, învăț repede și am o memorie extrem de bună, deci sunt calificat să iau decizia finală”, dacă folosești mereu aceste lucruri drept capital și le vezi drept prețioase și drept pozitive, atunci ai dat de necaz. Dacă inima ta e ocupată de aceste lucruri, dacă ele au prins rădăcină în inima ta, atunci îți va fi greu să accepți adevărul – iar consecințele acestui lucru sunt prea înfricoșătoare pentru a fi măcar concepute. Așadar, trebuie mai întâi să lași deoparte și să tăgăduiești acele lucruri pe care le iubești, care par drăguțe, pe care le prețuiești. Aceste lucruri nu sunt adevărul; mai degrabă, pot să te împiedice să intri în adevăr. Acum, cel mai presant lucru este că trebuie să cauți adevărul în îndeplinirea datoriei tale și să practici conform adevărului, astfel încât îndeplinirea datoriei tale să devină adecvată, întrucât îndeplinirea adecvată a datoriei reprezintă doar primul pas pe calea intrării în viață. Ce înseamnă „primul pas” aici? Înseamnă să începi o călătorie. În toate lucrurile, există ceva cu care să începi călătoria, un lucru care este elementar, fundamental, iar atingerea îndeplinirii adecvate a datoriei reprezintă o cale de intrare în viață. Dacă îndeplinirea datoriei tale doar pare potrivită în modul în care este realizată, dar nu este în conformitate cu adevărurile-principii, atunci nu îți îndeplinești datoria în mod adecvat. Prin urmare, cum trebuie să se lucreze la asta? Trebuie să lucrezi la adevărurile-principii și să le cauți; a fi înzestrat cu adevărurile-principii este crucial. Dacă doar îți îmbunătățești comportamentul și temperamentul, dar nu ești înzestrat cu adevărurile-realități, este inutil. S-ar putea să ai un oarecare dar sau o oarecare specialitate. Acesta este un lucru bun – dar numai dacă îl utilizezi în îndeplinirea datoriei tale folosești acest lucru cum se cuvine. A-ți îndeplini bine datoria nu necesită o îmbunătățire a umanității sau personalității tale și nici să-ți lași deoparte darul sau talentul. Nu asta se cere. Ceea ce este crucial este să înțelegi adevărul și să înveți să te supui lui Dumnezeu. Faptul că vei dezvălui o fire coruptă pe măsură ce îți îndeplinești datoria este aproape inevitabil. Ce ar trebui să faci în astfel de momente? Trebuie să cauți adevărul pentru a rezolva problema și să ajungi să acționezi în conformitate cu adevărurile-principii. Fă asta, și nu va fi o problemă pentru tine să-ți îndeplinești bine datoria. În orice domeniu ai avea un dar ori o specialitate sau oriunde ai putea avea anumite cunoștințe profesionale, cel mai potrivit este să folosești aceste lucruri în îndeplinirea unei îndatoriri – e singurul mod de a-ți îndeplini bine datoria. Un aspect este să te bazezi pe conștiință și rațiune pentru a-ți îndeplini datoria, iar celălalt este că trebuie să cauți adevărul pentru a-ți înlătura firea coruptă. Îndeplinindu-și datoria în acest mod, o persoană dobândește intrarea în viață și devine capabilă să-și îndeplinească datoria în mod adecvat.

După cum se pare în acest moment, îndeplinirea adecvată a datoriei este inseparabilă de căutarea adevărului și de acționarea conform adevărurilor-principii. Dacă cineva nu poate să caute adevărul pentru a rezolva problemele și a ajunge la nivelul de a acționa conform principiilor, atunci nu poate ajunge să îndeplinească datoria în mod adecvat. Definiția îndeplinirii adecvate a datoriei este așa cum a fost explicată. Sunt oare prea mari cerințele lui Dumnezeu de la om? De fapt, ele nu sunt prea mari. El îți cere doar să ai o atitudine, o intenție și o viziune corecte în acțiunile tale. Pe această bază, poți dobândi lucrarea Duhului Sfânt și îți poți aprofunda cunoașterea de sine. Vei putea apoi să treci prin încercări și rafinări, ceea ce-ți va îngădui să pătrunzi în adevăruri mai profunde și să treci prin schimbări ale firii. Înainte de a trece prin încercări și rafinare, Dumnezeu, pe baza înțelegerii tale despre adevăr, îți va da unele judecăți și mustrări. Dar care este fundamentul judecății și al mustrării, precum și al încercărilor și al rafinării? Faptul dacă ai ajuns la nivelul de a-ți îndeplini datoria în mod adecvat – cu alte cuvinte, dacă ai dobândit intrarea în viață. Intrarea ta în viață nu este lipsită de legătură cu lucrarea și responsabilitățile tale în biserică. Dacă îți petreci toată ziua acasă citind cuvintele lui Dumnezeu și vorbind în gol despre îndeplinirea datoriei și intrarea în viață, acest lucru e nerealist și fără roade. Este ca și cum ai face strategie de pe fotoliu; vorbești toată ziua despre îndeplinirea propriei datorii în mod adecvat, despre a primi însărcinarea dată de Dumnezeu, dar fără să te dedici sau să sacrifici ceva și, cu siguranță, fără să suferi sau să experimentezi greutăți. Deși uneori te emoționezi până la lacrimi cântând imnuri sau citind cuvintele lui Dumnezeu, asta nu va avea niciun efect. Din această perspectivă, există vreo legătură între a atinge nivelul de a-ți îndeplini datoria în mod adecvat și a dobândi mântuirea? Sau are legătură cu a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu? Acestea au legătură. Pentru a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu, o persoană trebuie să realizeze îndeplinirea adecvată a îndatoririlor sale. De ce stabilește Dumnezeu un astfel de standard, cerând oamenilor să ajungă să-și îndeplinească îndatoririle în mod adecvat? Deoarece El folosește îndeplinirea îndatoririlor tale pentru a măsura gradul intrării tale în viață. Dacă ai reușit să-ți îndeplinești îndatoririle în mod adecvat, înseamnă că intrarea ta în viață a atins deja un standard care te califică să accepți judecata și mustrarea, ceea ce înseamnă și că întrunești condițiile pentru a accepta lucrarea de desăvârșire a lui Dumnezeu asupra ta. Așadar, ce condiții i-a pus Dumnezeu omului pentru a realiza acest lucru? Felul în care îți îndeplinești datoria trebuie să fie considerat adecvat în ochii lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, că există o cale și o direcție fundamentale pentru intrarea ta în viață pe care Dumnezeu le recunoaște și le consideră calificate. Cum testează Dumnezeu acest lucru? În principal, prin felul în care îți îndeplinești datoria. Odată ce ai câștigat confirmarea lui Dumnezeu prin îndeplinirea adecvată a îndatoririlor tale, începe imediat următorul pas: Dumnezeu va începe să te supună judecății și mustrării. Indiferent ce greșelile faci, vei fi disciplinat; e ca și cum Dumnezeu a început să te monitorizeze îndeaproape. Acesta e un lucru bun – înseamnă că ai fost validat de Dumnezeu, că nu mai ești în pericol și că ești genul potrivit de persoană, care în niciun caz nu va comite acte de răutate evidentă. Într-un sens, Dumnezeu te va proteja; într-un alt sens, subiectiv vorbind, calea pe care te afli, scopurile și direcția vieții tale au prins rădăcini pe calea adevărată. Nu vei pleca de la Dumnezeu și nici nu te vei abate. În continuare, Dumnezeu te va desăvârși cu siguranță; această binecuvântare este asupra ta. Așadar, dacă cineva dorește să primească această binecuvântare și să meargă pe calea desăvârșirii, prima cerință este să ajungă să-și îndeplinească îndatoririle în mod adecvat. Dumnezeu observă diversele tale comportamente în casa lui Dumnezeu, precum și sarcinile, însărcinările și misiunile pe care ți le dă, pentru a înțelege atitudinile tale față de El și față de adevăr. Prin intermediul acestor atitudini, Dumnezeu evaluează exact pe ce cale mergi. Dacă ești pe calea urmăririi adevărului, atunci îndeplinirea îndatoririlor tale va fi la înălțime și, desigur, vei avea și intrare în viață și diferite grade de schimbare a firii. Toate acestea sunt obținute în timpul procesului de îndeplinire a îndatoririlor tale. Înainte ca Dumnezeu să te desăvârșească în mod oficial, acesta este maximul la care poți ajunge bazându-te pe efortul uman. Fără lucrarea lui Dumnezeu, poți ajunge doar la acest nivel; să te străduiești mai departe ar fi dificil. Te poți baza pe tine însuți doar pentru a realiza ceea ce este potrivit mijloacelor tale și în limitele capacității umane, cum ar fi să te înfrânezi prin voință, să înduri suferința, să plătești prețul, să renunți, să emondezi sentimentele, să abandonezi lumea, să recunoști tendințele rele, să te răzvrătești împotriva trupului, să-ți îndeplinești datoria cu loialitate, să-l discerni și să nu-l urmezi pe om. Când ai realizat toate acestea, ești calificat pentru a fi desăvârșit de către Dumnezeu. În fond, Dumnezeu nu intervine în ceea ce pot realiza oamenii. El îți furnizează adevărul in mod continuu, te udă în mod continuu, te sprijină să înțelegi adevărul, îți spune cum să pricepi adevărul în diferite aspecte și cum să intri în adevărurile-realități. Odată ce ai pătruns în acestea și le-ai înțeles, Dumnezeu îți va da un certificat de calificare, iar șansele tale de a fi mântuit vor fi de 80 la sută. Cu toate acestea, înainte de a ajunge la 80 la sută, trebuie să-ți investești toată energia și tot efortul; nu poți trăi această viață în zadar. Unii oameni spun: „Sunt douăzeci de ani de când cred în Dumnezeu; mi-am investit oare toată energia?” Acest lucru nu se măsoară prin numărul de ani. Alții spun: „Cred în Dumnezeu de cinci ani și am ajuns să înțeleg unele adevăruri. Știu cum să-mi fac datoria în mod adecvat și mă străduiesc în această direcție; cunosc unele căi acum și pare că mă simt oarecum liniștit și alinat în inima mea.” Acest sentiment, în principiu, e corect, dar înseamnă oare că ai șanse de 80 la sută de a fi mântuit? Nu; la cât de mult ai ajuns cu adevărat? Între 10 și 15 procente. Pentru că, în procesul de a-ți îndeplini adecvat datoria, mai trebuie să treci prin experiența de a fi emondat de multe ori; trebuie să experimentezi multe circumstanțe. În aceste circumstanțe, ca latură pozitivă, Dumnezeu te va expune la destul de multe lucruri. În procesul de expunere la acești oameni, evenimente și lucruri – adică în aceste circumstanțe practice – Dumnezeu te lasă să înțelegi unele adevăruri. De ce te lasă să înțelegi adevăruri prin acești oameni, evenimente și lucruri? Dacă nu treci prin aceste experiențe, înțelegerea ta privind adevărul va rămâne pentru totdeauna la nivelul cuvintelor, doctrinelor și sloganurilor. Odată ce ai trecut prin diverse circumstanțe în viață, acele doctrine pe care, în prealabil, ai ajuns să le înțelegi sau pe care ai reușit să le pricepi și să le cuprinzi în memoria ta vor deveni un fel de realitate. Această realitate este latura practică a adevărului și este ceea ce ar trebui să înțelegi și să pătrunzi.

Care sunt șansele ca o persoană să fie mântuită când nu a atins încă standardul de a-și îndeplini datoria în mod adecvat? Cel mult între 10 și 15 la sută, pentru că nu înțelege adevărul și, categoric, nu poate avea supunere adevărată. Poate o persoană care nu înțelege adevărul să acționeze în conformitate cu principiile? Își poate face datoria în mod serios și responsabil? Categoric, nu. Toți aceia care nu înțeleg adevărul acționează, în mod sigur, conform propriei voințe, fac lucrurile într-un mod superficial, amestecă o mulțime de motive egoiste și acționează în funcție de propriile preferințe. Chiar dacă poți rosti multe doctrine și poți declama teorii și sloganuri, nu înseamnă că deții adevărul-realitate, așa că șansele tale de a fi mântuit nu sunt mari. Pentru a dobândi adevărata mântuire, a te elibera de influența Satanei și a trăi după cuvântul lui Dumnezeu, următorul pas este să depui efort pentru diferite adevăruri. Care este scopul acestui efort? Este acela de a intra în mod mai precis și mai solid în adevărul-realitate. Numai atunci când ai intrat în adevăr poți porni pe calea cea bună pentru viața ta. Dacă știi doar să rostești doctrine și sloganuri, dar nu cuprinzi cu mintea adevărurile-principii ale îndeplinirii datoriei tale și chiar ești capabil să acționezi necugetat pe baza propriilor capricii, atunci îți lipsește adevărul-realitate și ești încă departe de el. După ce o persoană a experimentat multe lucruri în timpul îndeplinirii îndatoririlor sale și își dă seama că nu înțelege adevărul, precum și câte lacune are, începe să depună eforturi întru adevăr. Treptat, ea trece de la a rosti doctrine și sloganuri la a avea o înțelegere adevărată, la a practica adevărul cu acuratețe și a se supune într-adevăr lui Dumnezeu. În acest fel, speranța sa de a fi mântuită crește, iar șansele devin mai mari. Pe ce se bazează această creștere? (Se bazează pe măsura în care înțelege adevărul.) Măsura în care cineva înțelege adevărul nu e factorul cel mai important; ceea ce contează cel mai mult este practicarea și intrarea în realitatea adevărului. Numai practicând adevărul îl poți înțelege; nu vei înțelege niciodată adevărul dacă nu îl practici. Simpla înțelegere a cuvintelor și doctrinelor nu este același lucru cu înțelegerea adevărului. Cu cât practici mai mult adevărul, cu atât mai multă realitate ai, cu atât mai mult te schimbi și cu atât mai bine înțelegi adevărul. Prin urmare, speranța ta de a fi mântuit va crește în mod corespunzător. În procesul de îndeplinire a îndatoririlor, ca latură pozitivă, dacă poți să-ți tratezi îndatoririle corect, să nu le abandonezi niciodată, indiferent de circumstanțele cu care te confrunți și, chiar și atunci când alții își pierd credința și încetează să-și îndeplinească îndatoririle, tu nu renunți totuși la ale tale și nu le abandonezi niciodată, de la început până la sfârșit, rămânând ferm și loial îndatoririlor tale până la capăt, atunci îți tratezi cu adevărat îndatoririle ca îndatoriri și dai dovadă de loialitate totală. Dacă poți îndeplini acest standard, în esență, ai atins ținta pentru îndeplinirea adecvată a îndatoririlor tale; aceasta este partea pozitivă. Cu toate acestea, înainte de a atinge acest standard, ca parte negativă, o persoană trebuie să fie capabilă să reziste diverselor ispite. Ce fel de problemă este aceea când cineva nu poate rezista ispitelor în procesul de îndeplinire a propriei datorii, astfel încât își abandonează datoria și fuge, trădând-o? Asta echivalează cu a-L trăda pe Dumnezeu. A trăda însărcinarea dată de Dumnezeu înseamnă a-L trăda pe Dumnezeu. Mai poate cineva care Îl trădează pe Dumnezeu să fie mântuit? Această persoană este terminată; orice speranță este pierdută, iar îndatoririle pe care le-a îndeplinit anterior au fost doar o muncă, iar aceasta a pierit în neant odată cu trădarea sa. Așadar, este esențial să rămâi fidel datoriei tale; făcând acest lucru, există speranță. Prin îndeplinirea cu loialitate a datoriei, o persoană poate să fie mântuită și să câștige aprobarea lui Dumnezeu. Care consideră toți oamenii că este partea cea mai grea a faptului de a se ține în mod neclintit de propria datorie? Dacă pot rămâne fermi când se confruntă cu ispitele. Ce includ aceste ispite? Banii, statutul, relațiile intime, sentimentele. Ce altceva? Dacă unele îndatoriri comportă riscuri, chiar riscuri pentru viața cuiva, iar îndeplinirea acestor îndatoriri ar putea duce la arestare și încarcerare sau chiar la persecuție până la moarte, poți să-ți îndeplinești totuși datoria? Poți persevera? Ușurința cu care pot fi depășite aceste ispite depinde de faptul dacă cineva urmărește adevărul. Depinde de capacitatea persoanei de a discerne și de a recunoaște treptat aceste ispite în timp ce urmărește adevărul, de a recunoaște esența lor și trucurile satanice din spatele lor. Este necesar și să își recunoască propriile firi corupte, propria natură-esență și propriile slăbiciuni. Trebuie, de asemenea, să Îi ceară încontinuu lui Dumnezeu să o protejeze pentru a se putea împotrivi acestor ispite. Dacă cineva poate să li se împotrivească și să rămână fidel datoriei sale în orice împrejurare, fără a trăda sau a fugi, atunci probabilitatea de a fi mântuit ajunge la 50 la sută. Este acest procent de 50 la sută ușor de obținut? Fiecare pas este o provocare, plină de pericole; nu este ușor de realizat! Există oare oameni cărora urmărirea adevărului li se pare atât de grea, încât simt că viața e prea obositoare și ar prefera să fie morți? Ce fel de oameni simt acest lucru? Asta simt neîncrezătorii. Pentru simpla supraviețuire, oamenii pot să-și frământe mintea, să îndure orice greutate și tot să se agațe cu tenacitate de viață în dezastre, fără să renunțe până la ultima suflare – dacă ar crede în Dumnezeu și ar urmări adevărul cu o astfel de vigoare, cu siguranță ar obține rezultate. Dacă oamenii nu iubesc adevărul și nu sunt dispuși să lupte pentru el, nu sunt buni de nimic! Urmărirea adevărului nu este ceva ce poate fi obținut prin simplul efort uman; ea necesită efort uman combinat cu lucrarea Duhului Sfânt. Necesită ca Dumnezeu să orchestreze diverse medii pentru a-i testa și rafina pe oameni, iar Duhul Sfânt să lucreze pentru a-i lumina, a-i ilumina și a-i îndruma. Suferința prin care trece o persoană pentru a obține adevărul este pe deplin justificată. La fel ca alpiniștii care își riscă viața pentru a escalada vârfuri – ei nu se tem de greutăți în căutarea lor de a-și sfida limitele, chiar până în punctul de a-și risca viața. Este mai greu să crezi în Dumnezeu și să dobândești adevărul decât să escaladezi un munte? Ce fel de oameni sunt cei care-și doresc binecuvântări, dar nu sunt dispuși să sufere? Unii care nu sunt buni de nimic. Nu poți urmări și dobândi adevărul fără voință; nu poți face acest lucru fără capacitatea de a suferi. Trebuie să plătești un preț pentru a-l dobândi.

Oamenii au ajuns să înțeleagă definiția adecvației, standardul pentru adecvație, motivul pentru care Dumnezeu a stabilit acest standard pentru ea, relația dintre îndeplinirea adecvată a propriei datorii și intrarea în viață, precum și alți asemenea factori legați de adevărul îndeplinirii adecvate a datoriei. Dacă, după aceea, ei sunt capabili să ajungă în punctul în care pot rămâne fideli datoriei lor, indiferent de timp sau de loc, fără a renunța la ea, și sunt capabili să reziste la tot felul de ispite, iar apoi să priceapă și să dobândească cunoașterea și pătrunderea tuturor diferitelor adevăruri pe care le cere Dumnezeu, în toate situațiile diferite pe care El le rânduiește pentru ei, atunci, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, au atins, practic, adecvația. Există trei ingrediente fundamentale pentru a atinge adecvația în îndeplinirea propriei datorii: în primul rând, să aibă o atitudine corectă față de datoria proprie și să nu o abandoneze nicicând; în al doilea rând, să poată face față diferitelor ispite în timpul îndeplinirii propriei datorii și să nu se poticnească; în al treilea rând, să poată înțelege fiecare aspect al adevărului în timpul îndeplinirii datoriei proprii și să intre în realitate. Când oamenii înfăptuiesc aceste trei lucruri și au ajuns la nivelul cerut, atunci prima condiție prealabilă pentru a accepta judecata și mustrarea și a fi desăvârșit – îndeplinirea adecvată a propriei datorii – va fi fost împlinită.

În ceea ce privește îndeplinirea adecvată a datoriei, unele aspecte legate de termenul „adecvat” au fost discutate anterior. Cum a fost definit, în fond, termenul „adecvat” în discuțiile precedente? (Drept a acționa conform principiilor.) „Adecvația” discutată astăzi a progresat la intențiile lui Dumnezeu și la standardele pe care i le cere omului. De ce Dumnezeu cere ca oamenii să-și îndeplinească datoria la un standard adecvat? Acest lucru are legătură cu intenția lui Dumnezeu de a mântui oamenii și cu standardele Sale pentru mântuirea și desăvârșirea acestora. Dacă nu dobândești adecvația în îndeplinirea datoriei tale, Dumnezeu nu te va desăvârși; aceasta este condiția capitală pentru ca Dumnezeu să-i desăvârșească pe oameni. Prin urmare, dacă cineva poate fi desăvârșit de către Dumnezeu depinde, în mod crucial, de faptul dacă îndeplinirea datoriei sale este adecvată. Dacă îndeplinirea datoriei tale este inadecvată, atunci lucrarea lui Dumnezeu de a desăvârși oamenii nu are nimic de-a face cu tine. În momentul de față, unii oameni sunt pe calea cea bună în îndeplinirea datoriei lor, iar direcția lor este și ea corectă, dar tot nu se poate considera că își îndeplinesc îndatoririle în mod adecvat. De ce? Deoarece oamenii înțeleg prea puțin din adevăr. Este ca atunci când unii copii doresc să împartă unele responsabilități casnice cu părinții lor, dar s-ar putea să nu aibă statura necesară pentru a face asta. În ce moment vor avea statura necesară pentru a împărți cu adevărat unele responsabilități casnice? Când vor putea face anumite lucruri fără să-i îngrijoreze pe adulți; atunci vor putea participa la treburile casnice – iată când pot face asta. Deși acum poți face unele lucruri, rămâi încă la stadiul de a depune efort și a munci, deoarece adevărul pe care-l înțelegi e prea superficial, adevărul pe care-l poți pune în practică e prea mic, iar principiile pe care le poți pricepe sunt prea puține. Ești adesea într-un proces de tatonare, acționând adeseori într-o stare de neclaritate, astfel încât ți-e foarte greu să confirmi dacă ceea ce faci e în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu; ești mereu nelămurit în mintea ta. Ca urmare, poate îndeplinirea datoriei tale să fie considerată adecvată? Încă nu poate, pentru că înțelegi prea puțin din adevăr, iar intrarea ta în viață nu a atins nivelul cerut de Dumnezeu; statura ta e prea mică. Ce înseamnă că statura cuiva este prea mică? Unii spun că înseamnă o înțelegere superficială a adevărului, dar, de fapt, nu e vorba doar de a înțelege superficial adevărul. Acest lucru are, de asemenea, legătură directă cu umanitatea imatură a unei persoane sau calibrul său slab și cu faptul că are prea multe lucruri negative. De exemplu, dacă ți se acordă o datorie în momentul de față, iar tu nu știi cum să o faci, ai putea simți că ești inutil și că nu ești capabil să fii atent la intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru te determină să devii negativ și slab, simțind că rânduielile lui Dumnezeu sunt rele, că nu ești în stare să faci nimic și că sigur vei fi eliminat. Atunci nu mai vrei să-ți îndeplinești datoria. Nu e aceasta o manifestare a unei staturi mici? În plus, există, în prezent, mulți frați tineri și surori tinere care încă nu sunt căsătoriți. Dacă întâlnesc un bărbat sau o femeie care arată bine, se pot simți îndrăgostiți, iar câteva priviri schimbate între ei pot genera sentimente; născându-se sentimente atât puternice, mai pot ei să-și îndeplinească bine îndatoririle când încep să iasă la întâlniri? Asta înseamnă a cădea în ispită. Nu e acesta un indiciu al unei staturi mici? Chiar este. În plus, unii oameni au anumite daruri speciale și îndeplinesc unele îndatoriri speciale în casa lui Dumnezeu. Asta îi face să simtă că au un anumit capital, așa că vor să se dea mari, vrând mereu să se laude. De îndată ce se laudă, își pierd principiile în a face lucrurile. Iar dacă alții îi laudă chiar și un pic, ei își vor pierde negreșit principiile în a face lucrurile, devenind mulțumiți de sine și uitând de îndatoririle lor. Și asta înseamnă a cădea în ispită. Oare nu e acest lucru un indiciu al unei staturi mici? Chiar și chestiunile minore pot face ca o persoană cu o statură mică să se poticnească. De exemplu, unii oameni lucrează ca actori în cadrul casei lui Dumnezeu; cu aspectul și carisma lor, apar în câteva filme, iar apoi au impresia că au dobândit puțină faimă. Ei se gândesc: „Mi-am făcut un oarecare nume acum; dacă asta s-ar întâmpla în lumea laică, nu mi-ar cere oamenii un autograf? De ce nimeni din casa lui Dumnezeu nu vrea autograful meu? Se pare că ar fi mai bine să joc într-un alt film bun.” Cu toate acestea, când nu primesc rolul principal în următorul film, le vine să renunțe la îndatoririle lor, considerându-le inutile. Vor întotdeauna să joace roluri principale și să fie actori celebri, iar când nu obțin asta, se descurajează, se supără și chiar se gândesc să renunțe. Asta înseamnă să ai o statură mică. A avea o statură mică înseamnă că nu ești potrivit pentru responsabilități însemnate. Chiar dacă Dumnezeu îți acordă o datorie, tot nu-I poți câștiga încrederea. Pentru un singur gând greșit sau un singur lucru în opoziție cu dorințele tale, ai putea să-ți abandonezi îndatoririle și să te întorci împotriva lui Dumnezeu. Nu este și acest lucru un indiciu al unei staturi mici? (Ba da.) Este o statură extrem de mică. Cu o statură atât de mică și cu aceste comportamente, cât de departe este o persoană de a-și îndeplini îndatoririle în mod adecvat? În ce constă discrepanța? În cât de mult iubește cineva adevărul. Există și unii oameni care, în procesul de îndeplinire a îndatoririlor proprii, află că membrul cel mai apropiat al familiei lor s-a îmbolnăvit. Ei încetează atunci să mai participe la adunări și își neglijează îndatoririle, crezând că a le lăsa deoparte pentru câteva zile e lipsit de importanță – la urma urmei, dacă membrul familiei lor ar muri, ar fi dus pentru totdeauna. Însă nu iau în considerare faptul că îndeplinirea propriilor îndatoriri este o chestiune crucială legată de câștigarea viață, că e singura șansă de a dobândi mântuirea. Ei pun sentimentele și familia mai presus de îndatoririle lor și de dobândirea mântuirii. Nu e acest lucru un indiciu al unei staturi mici? Statura lor este mult prea mică! Asta arată că nu înțeleg treburile cuvenite ale vieții și nu știu să se implice în sarcini corespunzătoare. Oare mărimea staturii cuiva depinde de vârsta sa? Nu. Ființele umane corupte, fie că sunt bărbați sau femei și indiferent de vârstă, de locul nașterii sau naționalitate, au, toate, aceeași fire coruptă. Toate dețin natura Satanei și se pot răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I se pot împotrivi, săvârșind tot felul de rele. Dacă o persoană nu urmărește adevărul, poate să aibă o căință autentică? Niciodată; ea nu se va schimba. Unii oameni se îmbolnăvesc și strigă că se bazează pe Dumnezeu și că nu se tem de moarte, dar simt și că nu pot să stea degeaba și să nu facă nimic. Ei se gândesc că, dacă nu-și îndeplinesc îndatoririle, cu siguranță vor muri, așa că se duc imediat să-și îndeplinească îndatoririle. Se uită care datorie presupune cele mai active sarcini și este cea mai importantă, care este apreciată de Dumnezeu, și se grăbesc să se înscrie la ea. În timp ce își îndeplinesc datoria, ei se tot întreabă: „Poate fi vindecată această boală? Chiar sper să poată fi. Mi-am dedicat viața; n-ar trebui să fiu vindecat?” În realitate, boala pe care o au e în fază terminală; indiferent dacă își îndeplinesc sau nu datoria, vor muri. Deși au ajuns să își îndeplinească datoria acum, Dumnezeu observă inimile oamenilor – cu o statură atât de mică și o asemenea motivație, pot ei să-și îndeplinească bine datoria? Categoric, nu. Oamenii de acest fel nu urmăresc adevărul, iar umanitatea lor nu este bună. Ei au întotdeauna în minte propriile mici urzeli. Odată ce boala lor se acutizează sau se simt chiar și un pic rău, încep să se gândească: „Oare chiar m-a binecuvântat Dumnezeu? Chiar I-a păsat de mine și m-a protejat? Se pare că nu a făcut-o, așa că nu-mi voi mai îndeplini îndatoririle.” În momentul în care se simt puțin inconfortabil, vor să renunțe la propriile îndatoriri. Au ei vreo statură? (Nu.) Prin urmare, să nu vă gândiți că, doar întrucât diferiți oameni pot să stea aici și să asculte predici sau întrucât își pot abandona familiile și carierele pentru a-și îndeplini îndatoririle într-o anumită poziție în casa lui Dumnezeu – făcând o lucrare legată de propriile abilități profesionale sau domenii de expertiză – înseamnă neapărat că își îndeplinesc îndatoririle. Nici nu înseamnă că toți cei care își îndeplinesc îndatoririle fac asta de bunăvoie, cu atât mai puțin că dețin o anumită statură. La prima vedere, oamenii par ocupați și lasă impresia că fac lucruri și se sacrifică pentru Dumnezeu de bunăvoie, pe baza credinței autentice în Dumnezeu. În realitate, în adâncul inimii lor, toți sunt, adeseori, slabi. Nutresc adesea gânduri de a renunța la îndatoririle lor, au adesea propriile planuri și, chiar mai des, speră că lucrarea lui Dumnezeu se va încheia curând, astfel încât să poată primi grabnic binecuvântări. Scopul lor este doar acesta. Ceea ce urmărește Dumnezeu să rezolve sunt aceste slăbiciuni umane, răzvrătirea și statura mică, precum și gândurile și acțiunile ignorante ale oamenilor. Când toate aceste chestiuni sunt rezolvate și nu mai pun probleme, când nimic din ceea ce se ivește nu-ți mai poate afecta capacitatea de a-ți îndeplini sarcinile, atunci asta e suficient, iar statura ta a crescut. Calea pe care va merge, în cele din urmă, o persoană, și măsura în care o va urma nu este determinată de cât de tare strigă sloganuri, nici de emoțiile sau dorințele sale trecătoare. Mai degrabă, depinde de urmărirea sa și de cât de mult iubește adevărul.

În ce situații veți renunța la datoria voastră? Oare atunci când înfruntați moartea? Sau atunci când întâmpinați unele dezamăgiri minore în viață? Unii oameni au multe pretenții atunci când vine vorba de a-și îndeplini datoria. Pe de o parte, nu trebuie să fie expuși vântului sau soarelui, iar mediul lor de lucru trebuie să fie confortabil. Nu pot suporta nici măcar cea mai mică nemulțumire. În plus, ei trebuie să fie adesea alături de soțul (sau soția) lor, să trăiască o lume în doi și, de asemenea, să aibă propria viață privată, cum ar fi să iasă la distracții, să meargă în vacanțe și așa mai departe, toate acestea trebuind să-i satisfacă. Dacă sunt nemulțumiți chiar și un pic, se vor simți, în inimile lor, inconfortabil și mereu plini de resentimente, și chiar îi vor deranja pe ceilalți, răspândind noțiuni. Unii oameni, care înțeleg adevărul, pot discerne că acești oameni nu sunt buni de nimic, că sunt neîncrezători, și se vor îndepărta de ei. Însă, există unii oameni care nu înțeleg adevărul; ei au o statură mică și sunt lipsiți de discernământ, și vor fi afectați de tulburările acestor oameni. Spuneți-Mi, astfel de răufăcători ar trebui să fie îndepărtați din biserică? (Da.) Acest gen de persoană, care tulbură și perturbă în mod constant lucrarea bisericii, trebuie să fie îndepărtată pentru a-i proteja pe cei care au statură mică și sunt ignoranți. Voi în ce împrejurări ați putea să vă abandonați îndatoririle și să plecați fără preaviz? De exemplu, în timp ce răspândești Evanghelia, vezi pe cineva care arată deosebit de bine și vorbește carismatic și, cu cât te uiți mai mult la acea persoană, cu atât mai mult adorația ta crește, gândindu-te: „Ce minunat ar fi să nu-mi îndeplinesc îndatoririle și să găsesc un partener ca acesta!” Odată ce gândești în acest fel, ești în pericol; îți va fi ușor să cedezi ispitei. Și, îndată ce te-ai gândit prea mult la asta, ești hotărât să urmărești această relație. Însă, când, în sfârșit, îl cucerești, îți dai seama că și el este o ființă umană coruptă și că, până la urmă, nu e atât de grozav, dar atunci e prea târziu pentru regrete. Odată ce o persoană cade în ispita de a se implica într-o relație romantică, nu e ușor să scape. Nu va fi ușor să te întorci fără să irosești unul sau doi ani, sau trei până la cinci ani. În acești trei până la cinci ani la care ai renunțat, cât adevăr vei fi pierdut? Cât de mare va fi pierderea pentru viața ta? Cât de mult va fi întârziată creșterea vieții tale? Unii oameni îi văd pe alții făcând mulți bani în lumea laică, purtând haine de firmă, mâncând și bând bine, iar inima le freamătă; vor și ei să se ducă să facă bani. Așa se ivește ispita. Orice persoană căreia încep să îi treacă tot felul de lucruri prin minte când se confruntă cu situații, gândindu-se să-și abandoneze datoria, nu este capabilă să reziste ispitei; ea e în pericol. Acesta este un semn al unei staturi mici. Te simți supărat și nemulțumit când vezi pe altcineva mâncând ceva bun. De asemenea, te simți nemulțumit când vezi pe altcineva cu un partener bun și devii nefericit când vezi pe cineva care are aproximativ vârsta ta și este la fel de atrăgător, dar e îmbrăcat mai bine decât tine și e chiar celebru. Începi să te gândești că, dacă nu ți-ai fi abandonat studiile și ai fi absolvit și ți-ai fi găsit o carieră, cu siguranță te-ai descurca mai bine decât acea persoană. Ori de câte ori te confrunți cu aceste situații, ești tulburat zile întregi. Aceste ispite sunt un fel de constrângere, un fel de supărare pentru tine, ceea ce arată că statura ta este mică. Când răspândești Evanghelia și întâlnești o persoană de sex opus, potrivită ție, un tip „înalt, bogat și chipeș” sau o femeie cu pielea albă, bogată și frumoasă, ai putea să nu reușești neapărat să eviți ispita. Ce înseamnă că s-ar putea să nu reușești să o eviți? Înseamnă că statura ta nu a ajuns la un nivel la care să poți birui diversele ispite; nu poți să le eviți, așa că inima ta e luată în stăpânire și ademenită. Ceea ce gândești, ceea ce cumpănești în capul tău, chiar și ceea ce visezi și discuți cu alții – toate încep să privească aceste chestiuni. Asta îți afectează îndeplinirea îndatoririlor; în timp ce ai părtășie despre adevăr, ceilalți au multe de spus, pe când tu contribui din ce în ce mai puțin și îți pierzi interesul de a crede în Dumnezeu. Nu înseamnă asta a fi ademenit? Înseamnă a cădea în ispită și este periculos. Unii oameni cred că ai căzut în ispită doar când ai început să te întâlnești cu cineva sau ai plecat cu el, însă, în momentul în care ai ajuns în acel punct, ești terminat. Ar putea să se ivească asemenea situații dacă v-ați confrunta cu astfel de chestiuni? (Nu știu.) Dacă nu știți, asta dovedește că statura voastră este mică. De ce dovedește asta că statura voastră e mică? Pe de o parte, nu te-ai confruntat niciodată cu astfel de chestiuni, așa că nu știi cum ai reacționa; nu înțelegi ce e cu tine. Pe de altă parte, când te confrunți cu acest fel de situație, nu ai atitudinea și abordarea potrivite pentru a te ocupa de acest tip de problemă. Dacă nu poți căuta adevărul pentru a rezolva problema, înseamnă că ești pasiv. Faptul că ești pasiv dovedește că ai o statură mică și că ești ignorant. Deși poate că nu-i seduci pe alții în mod activ, cu siguranță alții te pot seduce pe tine, ceea ce aduce ispita în calea ta. Dacă nu o poți depăși, asta e o problemă. De exemplu, ce se întâmplă dacă cineva îți oferă bani și statut sau dacă apare o persoană și mai bună care încearcă să te ademenească? Ar fi ușor să depășești acest lucru? Care sunt șansele să-l depășești? Se spune că unele persoane, după ce primesc doar două ciocolate de la cineva care le simpatizează, se îndrăgostesc și se gândesc să înceapă o relație cu acesta – atât de mică este statura lor. E oare o chestiune legată de faptul că acestea nu cred în Dumnezeu de suficient timp? Nu neapărat. Unii oameni sunt credincioși de peste un deceniu și tot pot cădea în ispită când întâmpină astfel de situații. Fie că este prima, a doua sau a treia oară când întâmpină așa ceva, încă pot fi ademeniți. Care este motivul pentru care se întâmplă asta? Statura lor este mică și efectiv le lipsește înțelegerea unor adevăruri. De ce le lipsește înțelegerea? Pentru că nu urmăresc adevărul; sunt întotdeauna confuzi. După părerea lor, astfel de chestiuni nu sunt semnificative. Ei se gândesc: „Dacă într-adevăr apare o pereche potrivită, de ce nu mă pot căsători? Doar că n-am întâlnit încă pe cineva potrivit și nu sunt impresionat de nimeni, așa că, de bine, de rău, mă voi descurca.” Această bâjbâire nu e o atitudine de urmărire a adevărului; nu înseamnă a merge pe calea dobândirii mântuirii și a desăvârșirii – nu este această mentalitate. Ei vor doar să răzbată, trăind fiecare zi așa cum vine, mergând încotro îi duce viața. Și dacă, într-adevăr, vine o zi în care nu mai pot continua, atunci așa să fie. Nu sunt interesați de intenția lui Dumnezeu de a mântui oamenii sau de lucrarea pe care o face El pentru această mântuire. Mai mult, ei nu caută cu seriozitate diferitele adevăruri legate de mântuirea omului de către Dumnezeu, nici nu le pun la inimă. Unii ar putea spune: „Dar ei vin mereu la predici; cum poți spune că nu le pun la inimă?” Dar simpla respectare a ritualului de a participa la adunări și de a asculta predicile este diferită de acceptarea adevărului. Există o mulțime de oameni care ascultă predicile, dar câți dintre ei practică, efectiv, adevărul? Chiar mai puțini sunt aceia care pornesc pe calea urmăririi adevărului. Există mulți oameni care se concentrează doar asupra înțelegerii doctrinelor și îmbogățirii propriilor noțiuni și închipuiri atunci când ascultă predici. Cei care iubesc adevărul ascultă cu scopul de a-l căuta și a-l accepta. Sunt capabili să asculte predicile și să reflecteze asupra lor înșiși, comparând ceea ce au auzit cu propriile stări, și se concentrează asupra înlăturării firilor lor corupte. Ei înțeleg aspectele practice ale adevărului; pun accentul pe practicarea și experimentarea acestor aspecte și pe dobândirea adevărului. Prin urmare, cei care iubesc adevărul ascultă predicile pentru a dobândi viața, a înțelege adevărul și a se transforma pe ei înșiși. Acceptă adevărul în inimile lor, iar atunci când îl practică, adevărul pe care îl înțeleg le este benefic; înțelegerea adevărului le oferă o cale. Cât despre cei care nu urmăresc adevărul, ei ascultă predicile într-un mod confuz. Vor asculta o întreagă predică de la început până la sfârșit, iar, după aceea, când îi vei întreba ce au înțeles, vor spune: „Am înțeles totul. Mi-am luat notițe clare despre tot.” Însă dacă îi vei întreba cum îi ajută acest lucru, vor spune doar, vag, că e oarecum de ajutor. E într-adevăr de ajutor? Nu, pentru că nu au dobândit adevărurile din predică. De ce nu le-au dobândit? Întrucât nu le-au acceptat, cum ar putea să le dobândească? Unii oameni spun: „Cum ar putea să nu le fi dobândit? Cum ar putea să nu le fi acceptat? Au ascultat cu mare atenție și chiar au luat notițe.” Unii oameni iau notițe doar de formă, nu pentru că tânjesc după adevăr. S-ar putea ca unii dintre aceia care au părtășie despre adevăr să nu îl accepte neapărat; depinde dacă inimile lor chiar tânjesc după adevăr. Ce înseamnă, atunci, să accepți realmente adevărul? Înseamnă că, după ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, o persoană poate să le alinieze cu propriile stări, cu propria conduită și propriile fapte, cu principiile credinței în Dumnezeu, cu însărcinările și responsabilitățile date de Dumnezeu și cu calea pe care merge. Ea poate reflecta asupra sa în legătură cu toate aceste lucruri, poate să le discearnă clar, să ajungă la înțelegerea adevărului, iar apoi să-l practice și să pătrundă în el. Numai acesta este cineva care acceptă adevărul; numai acesta este cineva care urmărește adevărul.

Chiar acum s-a discutat despre manifestările persoanelor cu statură mică. În procesul gradual de înțelegere a adevărului, oamenii vor rezolva treptat problemele legate de statura lor mică, cum ar fi nesăbuința, ignoranța, timiditatea și slăbiciunea. La ce se referă slăbiciunea? La faptul că acea componentă a credinței tale în Dumnezeu este deosebit de mică; credința ta în Dumnezeu este minimă. În doctrină, tu crezi că Dumnezeu poate realiza totul și că El domnește suveran peste toate lucrurile, dar, când te confrunți cu situații reale, nu îndrăznești să crezi în Dumnezeu; nu îndrăznești să Îi predai Lui totul, din toată inima și nu te poți supune – aceasta este slăbiciune. Nesăbuința, ignoranța, timiditatea și răzvrătirea oamenilor, aceste lucruri negative, pot doar să fie înlăturate treptat sau să fie îmbunătățite în diferite măsuri prin căutarea adevărului în îndeplinirea datoriei. În ce constă îmbunătățirea? În faptul că aceste lucruri negative se rezolvă treptat; rezultatele îndeplinirii datoriei tale devin din ce în ce mai bune, iar când te confrunți cu situații, poți îndura mai mult decât ai fi putut îndura înainte. De exemplu, în trecut, când te confruntai cu astfel de situații, din cauza staturii tale mici, erai slab, deveneai pasiv, iar asta îți afecta chiar atitudinea față de îndeplinirea îndatoririlor tale. Făceai crize de furie, renunțai la îndatoriri, erai superficial și nu dădeai dovadă de loialitate. Acum, când te confrunți cu astfel de situații, gradul de loialitate față de îndeplinirea datoriei tale nu scade; dacă ai dificultăți sau slăbiciuni în inima ta, poți căuta adevărul pentru a le înlătura. Altfel spus, chestiunea intrării în viață nu va mai avea niciun impact asupra îndeplinirii datoriei tale. Dispozițiile tale, starea ta și slăbiciunea ta nu vor mai afecta lucrarea care ți-a fost desemnată, nici nu-ți vor afecta responsabilitățile, îndatoririle și obligațiile. Nu este aceasta o creștere a capacității tale de a gestiona problemele și de a face față evenimentelor externe? Asta înseamnă a crește în statură. Unii oameni, dacă li se cere să joace rolul principal, se bucură foarte mult și chiar merg ca și cum ar pluti în aer; însă dacă li se cere să joace un rol de figurant, sunt reticenți, devin morocănoși și merg cu capul plecat. Unii vor mereu să iasă în evidență când răspândesc Evanghelia, însă nu pot avea părtășie despre adevăr. Nu practică antrenamentul, totuși vor mereu să stea în locuri importante și să-și arate fața. E asta supunere autentică? E asta atitudinea corectă față de îndeplinirea datoriei proprii? Când mentalitatea cuiva e incorectă, iar starea sa este greșită, ar trebui să caute adevărul pentru soluționare și, în cele din urmă, să fie capabil să caute și să practice adevărul indiferent de situația care apare; asta înseamnă a avea experiență de viață. Odată ce poți discerne tot felul de chestiuni, atunci ai dobândit imunitatea. Indiferent de ceea ce vei întâmpina sau de momentul în care se va întâmpla, nu-ți va afecta îndeplinirea datoriei; nici performanța ta nu va fi afectată de vreo problemă minoră, de vreo oarecare mică dispoziție sau de schimbări în oameni, evenimente, lucruri și circumstanțe; capacitatea ta de a birui păcatul și de a depăși diverse circumstanțe și dispoziții va deveni mai puternică – asta înseamnă că statura ta a crescut. Cum crește statura? Este rezultatul dobândit când oamenii intră treptat în adevărul-realitate, căutând adevărul pentru a rezolva problemele. Odată ce ai înțeles unele adevăruri, iar aceste adevăruri devin viața ta, devin fundamentul conduitei tale, perspectiva ta pentru observarea lucrurilor și lumina ta călăuzitoare, atunci ești rezilient; nu-ți vei mai pierde forța atât de des. De exemplu, înainte ai fi fost foarte fericit dacă ai fi fost numit conducător; dacă ai fi fost înlocuit, ai fi fost negativ timp de o lună sau două, nu ai fi fost dispus să faci nimic din ceea ce ți se cere, îndeplinind orice sarcină cu o atitudine negativă, acționând în mod superficial, chiar ajungând să renunți cu totul. Acum, dacă ai fi înlocuit, ai spune: „Chiar dacă voi fi înlocuit, nu mă va afecta. Nu voi fi negativ nici măcar o zi. Dacă voi fi înlocuit astăzi, voi continua cu ceea ce ar trebui să fac mâine. Accept orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și mă supun lor.” Aceasta este reziliența. Cum ia naștere această reziliență? Dacă nu urmărești adevărul, iar când te confrunți cu probleme, nu cauți adevărul pentru soluționare și nu te axezi pe a acționa principial, oare vei avea această statură? Nu vei fi niciodată rezilient dacă vei trăi după filosofiile non-credincioșilor pentru interacțiunile lumești. Doar dacă trăiești după adevăr poți renunța treptat la mândrie, statut și vanitate, astfel încât, în cele din urmă, nimic să nu te poată doborî și nimic să nu te poată afecta în buna îndeplinire a îndatoririlor tale. Asta înseamnă ai statură; înseamnă să fii rezilient. Atunci când ești rezilient și statura ta a crescut, nu-ți îndeplinești tot mai mult îndatoririle la înălțimea standardelor? Când îți îndeplinești îndatoririle în mod adecvat, nu înseamnă că ai deja o anumită statură? Ce include această statură? Credința autentică în Dumnezeu, supunerea autentică față de Dumnezeu și loialitatea față de El, precum și capacitatea de a-ți trata corect îndatoririle; să accepți totul din partea lui Dumnezeu și să I te poți supune, să te temi de El și să te ferești de rău. Acestea sunt manifestări ale creșterii staturii.

Așadar, ați simțit, în conștiința voastră, că a fi mântuit este un subiect ce trebuie să fie pus pe ordinea de zi și că nu mai puteți fi confuzi în această privință? Este extrem de important să înțelegi fiecare adevăr în parte pentru a fi mântuit; nu poți fi confuz nici măcar în privința unui singur adevăr. A crede în Dumnezeu nu înseamnă doar a depune un oarecare efort, a alerga de colo-colo, a îndura unele suferințe și a fi capabil să perseverezi prin încercări fără să te poticnești. Dacă oamenii care cred în Dumnezeu consideră cu adevărat că a fi mântuiți este o chestiune importantă în viață și tratează dobândirea adevărului ca pe o chestiune importantă în viață, atunci ei pot renunța la orice; renunțarea va fi ușoară pentru ei. Dacă cineva încă nu a simțit cât de important este să fie mântuit, atunci e un om nesăbuit și ignorant; credința sa e prea mică și încă trăiește într-o situație disperată. Dacă nu iubește adevărul, îi va fi dificil să realizeze o îndeplinire adecvată a datoriei. Asta deoarece, pentru a realiza o îndeplinire adecvată a datoriei, trebuie să înțeleagă multe adevăruri și, de asemenea, să intre în multe adevăruri. În procesul de a înțelege și a pătrunde adevărul, datoria pe care o îndeplinește va deveni treptat adecvată; diferitele sale slăbiciuni și dispoziții se vor schimba treptat, iar diferitele sale stări se vor îmbunătăți și ele treptat. În procesul de înțelegere a adevărului și de intrare în adevărul-realitate, va fi din ce în ce mai lămurit lăuntric despre viziunea referitoare la credința în Dumnezeu și la mântuire și, în același timp, dorința și nevoia sa de a fi mântuit vor deveni din ce în ce mai urgente. Ce se înțelege prin urgent? Înseamnă că poți simți că a fi mântuit este o chestiune urgentă, o chestiune extrem de importantă; și că, dacă nu-ți înlături firile corupte, ar putea fi foarte periculos și nu vei putea dobândi mântuirea. Acesta este genul de mentalitate care comportă un sentiment de urgență. La început, nu ai niciun concept cu privire la a fi mântuit sau desăvârșit. Treptat, ajungi să înțelegi că oamenii au firi corupte și au nevoie să fie mântuiți de Dumnezeu. Descoperi că oamenii trăiesc în păcat, blocați într-o fire coruptă, fără libertate, trăind o viață de suferință extremă și că, mai devreme sau mai târziu, vor fi măturați de tendințele malefice ale Satanei. Îți dai seama că oamenii nu pot rămâne neclintiți de unii singuri – indiferent cât de rezilient sau de hotărât ești, nu poți garanta că Îl vei urma pe Dumnezeu până la capăt – și că trebuie să urmărești adevărul, trebuie să experimentezi judecata, mustrarea, încercările și rafinările pentru a înțelege adevărul și a te cunoaște pe tine însuți, și numai atunci vei avea hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu până la sfârșit. În acest moment începi să simți o anumită urgență în ceea ce privește mântuirea. Înțelegerea adevărului este crucială pentru a fi mântuit. Urmărirea adevărului e o chestiune importantă pe care o persoană nu trebuie niciodată să o abandoneze sau să o treacă cu vederea. Dacă urmărești sau nu adevărul are o relație directă cu mântuirea și e legat în mod inextricabil de faptul de a putea fi desăvârșit de Dumnezeu. În procesul de îndeplinire a propriilor îndatoriri, toate problemele și greutățile pe care le întâmpini trebuie rezolvate prin căutarea adevărului; slăbiciunea, ignoranța și nesăbuința ta se vor schimba și ele treptat. La ce se referă această schimbare? Înseamnă că abilitatea ta de a birui păcatul a devenit mai puternică, iar tu devii din ce în ce mai sensibil la firile tale corupte și la lucrurile ticăloase. Dobândești mai mult discernământ și sensibilitate față de aceste chestiuni în inima ta. În momentul de față, unii oameni încă nu au această conștientizare și nu simt nimic când văd păcatul, ticăloșia sau lucrurile satanice – acest lucru e inacceptabil și arată că statura lor este încă sub așteptări. Alții nu au niciun sentiment, niciun discernământ și nici măcar o urmă de ură autentică față de diversele comportamente păcătoase și față de diferitele aspecte urâte ale Satanei. Nici nu au vreo conștientizare sau discernământ, și cu atât mai puțin ură, față de propriile acțiuni și de corupția pe care o dezvăluie acestea, precum și față de firile corupte și de lucrurile urâte din adâncul inimii lor – acești oameni sunt încă departe de a avea statură. Totuși, indiferent cât de mare e prăpastia, indiferent cât de slab este cineva sau cât de mică e statura sa pentru moment, aceasta nu este o problemă, deoarece Dumnezeu le-a oferit oamenilor o cale și o direcție pentru a rezolva aceste chestiuni. Pe măsură ce atingi treptat standardul îndeplinirii adecvate a îndatoririlor, tu urmărești, de asemenea, o înțelegere a adevărului și intrarea în adevărurile-realități. Pe măsură ce urmărești înțelegerea adevărului și intrarea în adevărurile-realități, abilitatea ta de a birui păcatul devine mai puternică, iar capacitatea ta de a discerne lucrurile ticăloase crește și ea, înlăturându-ți astfel, în diferite măsuri, slăbiciunea și răzvrătirea. De exemplu, când statura ta este mică și te confrunți cu o situație, chiar dacă știi că nu este bună, s-ar putea totuși să fii constrâns și legat de aceasta și chiar să te implici în ea. Când înțelegi adevărul și poți practica unele adevăruri, pe lângă faptul de a detesta astfel de chestiuni în inima ta, tu le vei și respinge și vei refuza să te implici în ele; în același timp, îi vei ajuta și pe alții să se elibereze de ele. Acesta este progresul; aceasta este creșterea în statură. Care sunt reperele creșterii în statură? În primul rând, o persoană este loială față de îndeplinirea datoriei, fără a mai avea un comportament superficial. În plus, credința acesteia în Dumnezeu devine mai autentică și mai practică și există supunere adevărată față de Dumnezeu. Mai mult, ea poate discerne și birui ispitele și tulburările Satanei; Satana nu o mai poate induce în eroare sau controla, iar ea se poate elibera de influența Satanei. Cu asta, ea a îndeplinit cu adevărat standardul pentru a fi mântuită.

După părtășia de astăzi, știți cum să estimați dacă îndatoririle pe care le îndepliniți sunt la nivelul standardului? Dacă da, asta dovedește că ai o oarecare înțelegere a acestor adevăruri și că ai făcut progrese; dacă nu, dovedește că nu ai înțeles ceea ce s-a spus și că nu ai fost la înălțime. Ai nevoie de claritate în două aspecte: unul este abilitatea de a te evalua, iar celălalt este să știi cum să-ți îndeplinești datoria astfel încât să îndeplinești standardul și să cunoști calea. În trecut, discuția noastră s-a axat de cele mai multe ori pe îndeplinirea datoriei, cu puține mențiuni despre îndeplinirea acesteia în mod adecvat. Astăzi, discuția principală a fost despre standardele pentru îndeplinirea adecvată a datoriei. În fond, despre standardele de adecvație și diferitele adevăruri implicate în acest aspect s-a avut părtășie într-un mod destul de clar. În plus, chestiunile care ar trebui evitate și principiile care ar trebui susținute în procesul de îndeplinire a îndatoririlor, precum și greșelile care nu ar trebui să fie făcute – toate acestea sunt foarte importante. În special, nu fura ofrande, nu te implica în mod nechibzuit în relații romantice și nu sfida rânduielile de lucru. Dacă săvârșești aceste greșeli, atunci ești complet terminat; nu mai există nicio speranță de a fi mântuit. Așadar, nu o lua pe calea greșită, nu merge pe calea unei persoane rele. Odată ce ai pus piciorul pe acest drum, chiar nu mai există nicio speranță; nimeni nu te poate mântui. Dacă Dumnezeu nu te mântuiește, atunci cu siguranță nici nu te poți mântui singur. Dacă cineva ajunge în acest punct, e o problemă serioasă; nu este ușor să te întorci înapoi. Acesta este, în esență, un drum spre nicăieri.

28 noiembrie 2018