La ultima întrunire am discutat despre îndeplinirea datoriei în mod adecvat. Realizarea acestui lucru este prima și cea mai importantă dintre cele patru condiții fundamentale cerute pentru desăvârșirea omului de către Dumnezeu. Data trecută ne-am implicat în părtășie despre definiția și principiile îndeplinirii datoriei cuiva. Am discutat, de asemenea, unele exemple, având părtășie despre feluritele semne exterioare care arată că oamenii nu-și îndeplinesc îndatoririle în mod adecvat. Făcând acest lucru, le-am permis aleșilor lui Dumnezeu să vadă clar că astfel de probleme ar trebui corectate și să înțeleagă atitudinea pe care o ia Dumnezeu față de cei care își îndeplinesc îndatoririle într-un asemenea mod. După ce am avut părtășie despre acestea, ați dobândit o înțelegere generală a modului în care să vă îndepliniți datoria în mod adecvat, la ce anume să fiți atenți, ce lucruri nu puteți face și ce acțiuni pot să jignească firea lui Dumnezeu și să ducă la distrugere. Implicându-vă în părtășie despre cum să-ți faci datoria în mod adecvat, puteți oare să vedeți și să înțelegeți conceptual ceva din adevărul acestei chestiuni? Ce principii ar trebui să respecte toate feluritele tipuri de oameni când îndeplinesc diverse îndatoriri și ce adevăruri ar trebui să practice? Înțelegeți clar asemenea detalii? (Nu le înțelegem clar.) Atunci trebuie să discutăm despre ele mai în amănunt. Trebuie să prezentăm clasificări mai detaliate pentru a discuta ce înseamnă să-ți faci datoria în mod adecvat.

Lucrarea casei lui Dumnezeu se împarte în mai multe categorii principale. Lucrarea care este în fruntea întregii lucrări a casei lui Dumnezeu e aceea a răspândirii Evangheliei. Ea implică un număr enorm de oameni, are legătură cu o gamă vastă de lucruri și presupune un mare volum de muncă. Este prima categorie de lucrare și cea mai importantă sarcină în lucrarea de ansamblu a bisericii. Lucrarea de răspândire a Evangheliei este prima sarcină importantă din planul de gestionare al lui Dumnezeu. De aceea trebuie clasificată drept prima categorie de lucrare. Care este, deci, titulatura deținută de cei care îndeplinesc această datorie? Răspânditori ai Evangheliei. Cât despre a doua categorie, care este cea mai importantă datorie din lucrarea internă a bisericii? (Aceea a conducătorilor și a lucrătorilor.) Corect, este datoria conducătorilor și a lucrătorilor de la toate nivelurile din biserică, incluzându-i pe supraveghetorii și conducătorii de echipă ai diverselor grupuri. Această datorie este de maximă importanță și toată lucrarea făcută de acești oameni este importantă. Aceasta e cea de-a doua categorie. În privința îndatoririlor celei de-a treia categorii, ce îndatoriri sunt relativ importante în lucrarea de răspândire a Evangheliei? (Unele îndatoriri speciale.) Da, în a treia categorie intră oamenii care îndeplinesc diferite îndatoriri speciale, incluzând scrisul, traducerea, muzica, realizarea de filme, arta și lucrarea legată de relații externe. Cei din a patra categorie îndeplinesc, în principal, îndatoriri obișnuite ce țin de lucrarea logistică, precum recepția, gătitul și cumpărăturile. Nu este nevoie de o clasificare detaliată a acestor îndatoriri. A cincea categorie este pentru acei oameni care pot îndeplini unele îndatoriri numai în timpul lor liber, din cauza situațiilor lor familiale, a condiției lor fizice sau din alte asemenea motive. Acești oameni își îndeplinesc îndatoririle cât pot de bine. Aceasta e categoria a cincea. Ceilalți, cei care nu-și îndeplinesc îndatoririle, sunt plasați în categoria a șasea. Oamenii aceștia nu au nimic de-a face cu îndeplinirea de îndatoriri, atunci de ce ar trebui să apară în vreo categorie? Pentru că fac parte din rândul membrilor bisericii, ei apar în această ultimă categorie. Dacă au ascultat multe predici, sunt capabili să înțeleagă adevărul și cer de bună voie îndatoriri de îndeplinit, ar trebui să le permitem unor astfel de oameni să îndeplinească îndatoriri și să le oferim o ocazie de-a se căi, atâta vreme cât au credință sinceră și nu sunt persoane cu un calibru extrem de scăzut ori rele și numai dacă promit să nu provoace tulburări. În esență, toți membrii bisericii intră în cele șase categorii pe care tocmai le-am menționat. Singurii care au rămas sunt credincioșii noi. Nu se poate spune că ei nu-și îndeplinesc îndatoririle ci, mai curând, întrucât sunt mici în statură și au doar o înțelegere superficială a adevărului, ei nu pot face nimic. Chiar dacă unii dintre ei au un calibru bun, nu înțeleg adevărul sau principiile, deci încă nu pot îndeplini nicio îndatorire. Ei pot începe să îndeplinească îndatoriri după ce cred în Dumnezeu doi sau trei ani. Atunci îi putem include printre diversele categorii de persoane care îndeplinesc îndatoriri. Pentru a concluziona, acum am conturat clar cele șase categorii. Prima categorie este pentru cei care răspândesc Evanghelia; a doua categorie este pentru conducătorii și lucrătorii de la toate nivelurile bisericii; a treia categorie este pentru cei care îndeplinesc îndatoriri speciale; a patra categorie este pentru cei care îndeplinesc îndatoriri obișnuite; a cincea categorie este pentru cei care îndeplinesc îndatoriri atunci când le permite timpul; iar a șasea categorie este pentru cei care nu îndeplinesc îndatoriri. Ce principii furnizează baza pentru ordonarea acestor categorii? Aceste categorii sunt împărțite în funcție de natura lucrării, timpul necesar pentru a face lucrarea, volumul de muncă și importanța lucrării. Când am vorbit, înainte, despre îndeplinirea îndatoririlor, noi am discutat, în esență, diferitele aspecte ale adevărului despre îndeplinirea îndatoririlor. Părtășia noastră s-a referit la adevărurile-principii pe care toți oamenii ar trebui să le urmeze în îndeplinirea îndatoririlor lor. Nu am conturat nicio categorie și nu am discutat în detaliu ce principii ar trebui să respecte fiecare dintre aceste tipuri de oameni și nici adevărurile specifice asupra cărora ar trebui să se concentreze pentru a le pătrunde. În continuare, vom avea părtășie mai pe larg despre acest aspect al adevărului, discutând fiecare categorie pe rând, ca să fie limpede.

Mai întâi voi deschide părtășia noastră despre adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă cei care răspândesc Evanghelia. Care sunt adevărurile de bază pe care cei ce răspândesc Evanghelia ar trebui să le înțeleagă și cu care ar trebui să se înzestreze? Cum ar trebui să procedezi în datoria aceasta ca să o faci bine? Trebuie să fii echipat cu unele adevăruri despre viziunea necesară pentru răspândirea Evangheliei și trebuie să stăpânești principiile răspândirii Evangheliei. Odată ce ai stăpânit principiile răspândirii Evangheliei, cu ce alte adevăruri ar trebui să te echipezi pentru a rezolva noțiunile și problemele altora? Cum ar trebui să-i tratezi pe cei care cercetează adevărata cale? Cel mai important lucru este să înveți discernământul: cui poți să-i predici Evanghelia și cui nu poți să i-o predici – acesta e primul principiu pe care trebuie să-l înțelegi. Dacă le predici Evanghelia oamenilor cărora nu li se poate predica, asta nu va fi doar efort irosit, ci, fără îndoială, poate să aducă pericole ascunse. Lucrul acesta trebuie înțeles. În plus, nici măcar oamenii cărora li se poate predica Evanghelia nu o vor accepta dacă doar spui câteva cuvinte sau vorbești despre niște doctrine profunde. Nu e atât de ușor. Poate că vorbești până ți se usucă gura și limba îți e ca iasca și-ți pierzi toată răbdarea, vrând să-i abandonezi pe cei care cercetează adevărata cale. Ce este cel mai important să ai în astfel de situații? (Iubire și răbdare.) Trebuie să ai iubire și răbdare. Dacă-ți lipsește orice sentiment de iubire, atunci în mod sigur nu ai răbdare. Pe lângă înțelegerea adevărului cu privire la viziune, răspândirea Evangheliei cere, totodată, o mare iubire și multă răbdare. Numai în acest fel poți îndeplini cum se cuvine datoria răspândirii Evangheliei. Cum se definește datoria răspândirii Evangheliei? Cum priviți voi datoria răspândirii Evangheliei? Prin ce se deosebesc cei care răspândesc Evanghelia de cei care îndeplinesc alte îndatoriri? Ei sunt martori ai lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și sunt martori ai venirii lui Dumnezeu. Unii oameni spun că sunt mesageri ai Evangheliei, că sunt trimiși într-o misiune, că sunt îngeri veniți de sus. Pot fi ei definiți astfel? (Nu.) Care este misiunea celor care răspândesc Evanghelia? Ce imagine au ei în mintea oamenilor? Care este rolul lor? (De predicatori.) Predicatori, mesageri, ce altceva? (Martori.) Așa i-ar defini majoritatea oamenilor. Dar sunt corecte, de fapt, aceste definiții? Termenii obișnuiți sunt „predicator” și „martor” – „mesager al Evangheliei” este o titulatură mai prestigioasă. Acești trei termeni sunt auziți des. Indiferent cum înțeleg și definesc oamenii titulaturile celor care îndeplinesc această datorie, toate aceste titulaturi sunt legate inextricabil de cuvântul „Evanghelie”. Care dintre acești trei termeni este mai relevant și mai potrivit pentru datoria de răspândire a Evangheliei, făcându-l să fie o titulatură mai rațională? (Predicatori.) Majoritatea consideră că titulatura de predicator este mai potrivită. Este cineva de acord cu titulatura de martor? (Da.) Dar cu cea de mesager al Evangheliei? (Nu.) Practic, nimeni nu este de acord cu titulatura de mesager al Evangheliei. Haideți să discutăm, mai întâi, dacă titulatura de predicator este adecvată sau nu. „A predica” înseamnă a răspândi, a disemina, a transmite și a face cunoscut ceva – și care este „calea” despre care predică predicatorii? (Adevărata cale.) E un bun mod de-a spune asta. „Calea” este adevărata cale a lucrării lui Dumnezeu și a mântuirii omului de către Dumnezeu. Așa explicăm și definim termenul predicator. Mai departe, haideți să discutăm despre martor. La ce anume e martor un martor? (La lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu.) Nu e greșit să spui că un martor este martor al lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Aceste două titulaturi par a fi destul de adecvate. Dar mesager al Evangheliei? La ce se referă „Evanghelie”? Este vestea cea bună și fericita știre a lucrării lui Dumnezeu, a mântuirii omului de către El și a întoarcerii lui Dumnezeu. Cum putem să explicăm cuvântul „mesager”? O bună explicație a cuvântului „mesager” este: cineva care e trimis de Dumnezeu, cineva care e trimis în mod direct pentru a răspândi Evanghelia sau o anumită persoană pe care Dumnezeu o trimite la o anumită dată pentru a transmite cuvintele Lui sau un mesaj important. Acesta e un mesager. Cei care răspândesc Evanghelia joacă un astfel de rol? Fac ei genul acesta de lucrare? (Nu.) Ce fel de lucrare fac ei, atunci? (Sunt martori ai lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu.) Este oare mărturia lor pentru lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu o misiune pe care au acceptat-o direct de la Dumnezeu? (Nu.) Atunci cum se poate explica misiunea aceasta? (Este datoria ființelor create.) Este datoria oamenilor. Indiferent dacă Dumnezeu te-a însărcinat, ți-a spus ori ți-a încredințat sau nu vestirea noii Sale lucrări și diseminarea Evangheliei, tu ai responsabilitatea și obligația de-a le spune mai multor oameni despre Evanghelie, de-a o disemina și de-a o transmite mai multor oameni. Ai responsabilitatea și obligația de-a le da mai multora posibilitatea să știe vestea aceasta, să vină înaintea lui Dumnezeu și să se întoarcă în casa Lui. Aceasta e datoria și responsabilitatea oamenilor, deci nu se poate spune că ei au fost detașați și trimiși de Dumnezeu. Ca urmare, cuvântul „mesager” nu este adecvat aici. Care este natura acestui cuvânt? Este fals, exagerat și gol. Cuvântul „mesager” e prea exagerat pentru a fi adecvat. Din timpul Vechiului Testament până în prezent, de la începutul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu până în prezent, rolul de mesager nu a existat practic niciodată. Adică niciun astfel de rol nu a făcut parte din lucrarea planului de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii pe toată durata acesteia. Cum pot niște oameni obișnuiți să ducă pe umerii lor ceea ce se înțelege prin cuvântul „mesager”? Nimeni nu-și poate asuma o asemenea lucrare. Așadar, rolul acesta nu e deschis omului și nimeni nu poate fi legat de acest cuvânt ori asociat cu el. În accepțiunea omenească, un mesager este cineva trimis de Dumnezeu să facă ceva sau să transmită un mesaj. O astfel de persoană are prea puțin de-a face cu măreața și atotcuprinzătoarea lucrare a lui Dumnezeu de gestionare a omenirii. Adică rolul de mesager este aproape inexistent în cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu. Așadar, pe viitor să nu folosiți cuvântul acesta. E naiv să vorbești astfel. Poate un om să-și asume titulatura de „mesager al Evangheliei”? Nu. În primul rând, el e din carne și oase. În plus, face parte din omenirea cea coruptă. Ce tip de ființă este un mesager? Știți? (Nu știm.) Nu știți, și totuși îndrăzniți să folosiți această denumire. Asta e impostură. În mod categoric, se poate spune că mesagerii nu au nimic de-a face cu omenirea, iar oamenii nu pot avea nimic de-a face cu termenul „mesager”. Omenirea nu-l poate duce pe umeri. Mesagerii Evangheliei, venirea de sus a mesagerilor și lucrarea lor – totul a luat sfârșit, practic, în vremea lui Avraam, în Vechiul Testament. S-a terminat cu asta. Încă de când Dumnezeu a înfăptuit, oficial, lucrarea de mântuire a omenirii, omenirea ar trebui să înceteze să folosească acest cuvânt, „mesager”. De ce nu ar trebui să mai fie folosit acest cuvânt? (Omul nu-l poate duce pe umeri.) Chestiunea nu e dacă omul îl poate duce pe umeri sau nu, ci mai curând că mesagerii nu au nimic de-a face cu omenirea cea coruptă. În rândurile coruptei omeniri nu există un asemenea rol și nici o asemenea titulatură. Haideți să ne întoarcem la cuvântul „predicator”. Dacă ar fi să dăm o definiție obiectivă, corectă și profundă a „căii” despre care predică ei, cum am defini-o? (Cuvântul lui Dumnezeu.) Acesta e un termen destul de general. Mai exact, se referă ea numai la Evanghelia și la mesajul lucrării lui Dumnezeu de acum? (Nu.) Atunci ce anume vestesc, în realitate, oamenii care răspândesc Evanghelia? În ce măsură este legată de „cale” lucrarea celor care răspândesc Evanghelia? Ce fel de lucrare intră, de fapt, în sfera îndatoririlor lor? Ei doar transmit destinatarilor Evangheliei niște informații de bază – precum faptul că Dumnezeu a venit în zilele de pe urmă, lucrarea pe care a făcut-o El, cuvintele lui Dumnezeu și intențiile Sale – astfel încât oamenii să poată auzi și accepta aceste informații și apoi să se întoarcă la Dumnezeu. După ce-i aduc pe oameni înaintea lui Dumnezeu, responsabilitatea lor de a răspândi Evanghelia a fost îndeplinită. Informația pe care o comunică ei conține ceva din ceea ce se înțelege prin „cale”? Aici, termenii „informație” și „Evanghelie” sunt echivalenți, în esență. Deci au ei de-a face cu „calea”? (Nu.) De ce nu există o astfel de asociere? La ce anume se referă „calea”? Cel mai simplu cuvânt pe care îl putem utiliza ca explicație este „drum”. Termenul „drum” înglobează definiția termenului „cale”, care e mai precis. Pentru a vorbi mai concret, „calea” înseamnă toate cuvintele emise de Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, pentru a-i elibera pe oameni de firile lor corupte, satanice, și a le permite să scape de sub robia și influența întunecată a Satanei. Este aceasta o descriere corectă și concretă? Analizând acum problema, este oare cuvântul „predicator” o definiție adecvată pentru cei care îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei? (Nu este potrivită.) Datoria unui predicator merge mult dincolo de răspândirea Evangheliei. Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și sunt martori pentru El își pot lua această titulatură. O persoană obișnuită care răspândește Evanghelia poate duce pe umeri lucrarea unui predicator? Categoric nu. A răspândi Evanghelia nu înseamnă mai mult decât a aduce vestea cea bună și a fi martor, pur și simplu, pentru lucrarea lui Dumnezeu. Acești oameni nu pot duce deloc pe umerii lor lucrarea predicatorilor, nu pot îndeplini datoria acestora, deci nu pot fi numiți predicatori. Titulatura de predicator conferă o poziție mai înaltă, iar cei care răspândesc Evanghelia nu merită titulatura aceasta. Nu este potrivită pentru ei. Acum, termenul „martor” e singurul care ne-a rămas. Pentru ce anume e martor un martor? (Pentru lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu.) Este potrivit să spui că el vestește și e martor pentru lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu? Dacă ar fi să fie definită corect semnificația cuvântului martor, ar trebui să se refere mai degrabă la cineva care e martor pentru Dumnezeu, decât la cineva care e martor pentru Evanghelie. Ce-ar fi dacă i-am numi martori pentru Dumnezeu pe acești oameni care răspândesc Evanghelia? Sunt ei capabili să fie martori pentru Dumnezeu? (Nu.) Cum putem explica termenul „martor” așa cum este folosit aici? La o cercetare atentă, nici cuvântul „martor” nu e adecvat. Dat fiind că cei care răspândesc Evanghelia doar vestesc cuvintele rostite de Dumnezeu tuturor oamenilor care însetează după cuvintele Lui și le spun cuvântul Său oamenilor care întâmpină cu drag apariția lui Dumnezeu, aceste lucruri nu ajung la adevărata semnificație a cuvântului „martor”. De ce afirm că nu asta e ceea ce înseamnă să fii martor? A fi martor implică ceea ce o persoană comunică prin părtășie și vestește pentru a le da oamenilor posibilitatea să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu și pentru a-i aduce pe aceștia înaintea Lui. În prezent, cei ce răspândesc Evanghelia doar aduc oamenii în biserică, în locul de muncă al lui Dumnezeu pe pământ. Ei nu sunt martori pentru firea lui Dumnezeu, pentru ceea ce Dumnezeu are și este, sau pentru lucrarea Lui. Este adecvată pentru ei titulatura de martor? Pentru a vorbi cu precizie, nu este nici adecvată, nici potrivită. Așadar, am investigat și analizat toți acești trei termeni – mesageri ai Evangheliei, predicatori și martori – găsindu-i pe toți inadecvați celor care răspândesc Evanghelia. Indiferent dacă termenii aceștia provin din religie ori sunt folosiți în mod obișnuit de membri ai casei lui Dumnezeu, aceste titulaturi nu sunt nici adecvate, nici potrivite. Acum ajungem la o întrebare: sunt titulaturile importante? (Sunt importante.) Chiar sunt importante? De exemplu, dacă numele tău inițial a fost John Smith, dar acum ți se spune James Clark, te-ai schimbat, oare? Nu rămâi tu? Asta înseamnă că titulatura sau numele pe care-l folosești nu contează. Dacă nu contează, de ce să analizezi în detaliu aceste cuvinte? Eu am analizat în detaliu aceste cuvinte pentru ca oamenii să poată dobândi o viziune corectă a datoriei de răspândire a Evangheliei, să definească în mod corect ce este, de fapt, această datorie și să știe cum ar trebui să îndeplinească și să trateze așa cum se cuvine această datorie. Mai întâi este necesar să vă stabiliți propria poziție în cadrul acestei datorii. Asta e foarte important. Așadar, titulatura aceasta trebuie să fie corectă.

Tocmai am analizat în mare mai multe titulaturi sau termeni ce se referă la cei care îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei. Titulaturile și definițiile martorilor, predicatorilor și mesagerilor Evangheliei sunt incorecte toate. De ce sunt incorecte? Deoarece oamenii care doar răspândesc Evanghelia nu fac nicio lucrare substanțială demnă de aceste denumiri. Ei nu sunt martori pentru faptele lui Dumnezeu, pentru lucrarea sau esența Lui. Nu aceasta e lucrarea pe care o fac ei și nici datoria pe care o îndeplinesc. Ca urmare, nu merită să fie numiți cu titulatura de martor. Titulatura de predicator e tot de această natură, ca să nu mai vorbim de aceea de mesager al Evangheliei. Titulatura aceasta din urmă este lipsită de sens, nu se bazează pe absolut nimic. Nu este decât o titulatură cu rezonanță nobilă, pe care și-o dau singuri oamenii. De unde a venit titulatura de mesager? Nu a fost oare produsă de îngâmfarea firii arogante a omului? (Ba da.) Nu este asta pur și simplu dorința de a-ți da o titulatură nobilă? Când o persoană se încoronează cu un astfel de titlu, acest comportament nu este o manifestare a rațiunii. Alte titluri sunt încă și mai puțin potrivite și corespunzătoare, așa că nu le vom enumera și analiza pe fiecare. Dat fiind că aceste titulaturi sunt inadecvate, haideți să ne uităm puțin la ceea ce constituie, de fapt, esența datoriei de răspândire a Evangheliei. Când cineva este câștigat prin răspândirea Evangheliei, cum numesc oamenii lucrul acesta, într-o religie? (A aduce roade.) Când cei care răspândesc Evanghelia câștigă o persoană, spun că au adus un rod. Când se întâlnesc și stau de vorbă, întotdeauna discută câte roade au adus răspândind Evanghelia în locul cutare și cutare. Se compară unul cu altul pentru a vedea cine a adus mai multe roade și ce fel de roade sunt acestea. De ce fac astfel de comparații? Comparându-și în mod superficial numărul roadelor, ce compară ei, de fapt? Își compară meritele și calificările pentru intrarea în Împărăția Cerurilor. Dacă fac asemenea comparații între ei înșiși, oare văd ei lucrarea de răspândire a Evangheliei ca fiind datoria lor? De ce acordă atâta importanță roadelor pe care le aduc? Ei cred că roadele pe care le aduc sunt legate cumva de faptul de a se duce în Cer, de a primi binecuvântări și a câștiga răsplătiri. Dacă aceste roade nu ar avea nicio legătură cu lucrurile respective, ar face comparațiile acestea ori de câte ori se întâlnesc? S-ar compara în alte privințe. S-ar compara în orice privință legată de primirea de răsplătiri și intrarea în Împărăția Cerurilor. Întrucât câștigarea de oameni și aducerea de roade prin răspândirea Evangheliei se leagă de mersul în Cer și de primirea de răsplătiri, pentru a realiza aceste lucruri oamenii nu se plictisesc niciodată să compare cine a câștigat mai multe persoane și a adus mai multe roade răspândind Evanghelia. Apoi, în inimile lor, pun la cale modalități de a câștiga mai multe persoane și de a aduce mai multe roade, astfel încât să-și îmbunătățească încrederea și calificările când vine vorba de a intra în Cer și a obține răsplătiri. Prin aceste lucruri, atitudinea a tot felul de oameni cu privire la răspândirea Evangheliei devine evidentă. Oare atitudinea și motivația lor referitoare la răspândirea Evangheliei este dorința de a-și îndeplini îndatoririle ca ființe create? (Nu.) Acesta e un punct de vedere incorect. Obiectivul lor nu este să-și îndeplinească bine îndatoririle, nu este să împlinească însărcinarea dată de Dumnezeu, ci să obțină răsplătiri. A-ți face datoria într-o manieră atât de tranzacțională în mod evident nu este conform cu adevărul, ci încalcă adevărul. Nu este în conformitate cu intenția lui Dumnezeu, ci detestabil pentru El. Indiferent de cantitatea de roade aduse de acești oameni, ea nu are nicio influență asupra destinațiilor lor finale. Ei privesc răspândirea Evangheliei ca o profesie, ca o cale sau o punte spre dobândirea de binecuvântări și răsplătiri. Îndeplinindu-și îndatoririle și acceptând această însărcinare, intenția unor astfel de oameni nu este să împlinească însărcinarea de la Dumnezeu ori să-și îndeplinească bine îndatoririle, ci numai să dobândească binecuvântări și răsplătiri. În consecință, astfel de oameni, indiferent cât de multe roade aduc, nu sunt nici martori, nici predicatori. Lucrarea pe care o fac ei nu este îndeplinirea unei datorii, ci doar trudă și muncă făcută pentru a obține binecuvântări pentru sine. Aici, problema cea mai gravă nu este pur și simplu că țelul lor în răspândirea Evangheliei este de a obține binecuvântări și răsplătiri, ci că folosesc faptul că ei câștigă oameni prin răspândirea Evangheliei ca pe o fisă în schimbul căreia să primească de la Dumnezeu răsplătiri și binecuvântarea intrării în Cer. Nu e asta o problemă foarte gravă? Care e esența acestei probleme? Ei scot Evanghelia la vânzare, „vânzând-o” în schimbul binecuvântărilor. În asta, nu este oarecum natura de a încerca să facă o afacere cu Dumnezeu? Aceasta e esența intențiilor, practicilor lor și natura acțiunilor lor. Vânzarea Evangheliei în schimbul răsplătirilor pare a fi problema existentă în rândurile așa-numiților „predicatori” din lumea religioasă. Așadar, oare cei care acum îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei în casa lui Dumnezeu au aceeași problemă? (Da.) Care este problema esențială comună ambelor categorii? Este aceea că vând Evanghelia în schimbul mulțumirii și confirmării lui Dumnezeu, pentru a-și realiza obiectivul de-a obține binecuvântări și de-a avea acea destinație frumoasă. Poate unii dintre voi nu sunteți convinși când problema e prezentată în felul acesta, dar, în realitate, mulți oameni chiar așa se comportă.

După ce câștigă oameni, multora dintre cei ce răspândesc Evanghelia li se pare că sunt capabili să mântuiască persoane și că au făcut un mare serviciu, deseori spunându-le oamenilor care au acceptat Evanghelia de la ei: „Dacă nu ți-aș fi predicat eu Evanghelia, niciodată nu ai fi putut să crezi în Dumnezeu. Datorită inimii mele iubitoare ai fost tu destul de norocos încât să primești Evanghelia.” Iar după ce oamenii respectivi au acceptat Evanghelia de la ei, același gen de persoană se va gândi mereu să-i întrebe: „Cine ți-a împărtășit Evanghelia?” Acei oameni vor cântări întrebarea și vor gândi: „E adevărat că tu mi-ai predicat Evanghelia, însă a fost lucrarea Duhului Sfânt – nu pot spune că e meritul tău.” Și nu vor vrea să răspundă. Când nu vor răspunde, cei care întreabă se vor enerva și vor continua să-i chestioneze. Care e intenția din spatele chestionării lor permanente? Vor să-și aroge meritul. Printre cei care răspândesc Evanghelia sunt și unii care determină pe cineva să accepte Evanghelia, dar refuză să-l predea bisericii atunci când acesta îndeplinește condițiile pentru a o pătrunde. Există unii răspânditori ai Evangheliei care le răspândesc Evanghelia mai multor oameni și nu-i predau, iar unii care răspândesc Evanghelia la 20 sau 30 de oameni – suficienți pentru a înființa o biserică – și nu-i predau nici ei. De ce nu-i predau bisericii pe acești oameni? Ei spun: „Oamenii ăștia nu au încă o temelie foarte solidă. Să așteptăm până când vor avea o temelie solidă, până când nu vor avea îndoieli, până când nu vor putea fi induși în eroare cu ușurință, apoi o să-i predau bisericii.” Peste o jumătate de an, oamenii aceștia vor avea o oarecare temelie și vor îndeplini principiile pentru intrarea în biserică, dar acești răspânditori ai Evangheliei tot nu-i vor preda. Vor să-i conducă singuri pe acești oameni. Ce intenție este în spatele acestui lucru? Dacă nu ar exista niciun profit de câștigat din asta, ar dori ei să-i conducă pe acești oameni? Ce profit caută? Caută să obțină câștig și avantaje personale de la oamenii respectivi. Dacă ar fi să-i predea bisericii pe acești oameni, nu ar putea obține acele beneficii. Trebuie, deci, să aveți discernământ cu privire la această problemă. E exact la fel cum numeroși pastori și prezbiteri din lumea religioasă știu perfect care este adevărata cale, dar n-o acceptă și nu le permit credincioșilor s-o accepte. De fapt, ei fac asta pentru prestigiul și profitul propriu. Dacă ar fi ca cei credincioși să accepte adevărata cale, pastorii și prezbiterii aceia nu ar putea să profite de pe urma credinței lor. Astfel de răspânditori ai Evangheliei se tem că, odată ce destinatarii Evangheliei se vor alătura bisericii, ei vor fi uitați și deci nu vor mai putea profita de pe urma credinței lor. De aceea nu-i predau bisericii pe acești oameni. Când îi vor preda pe acești oameni astfel de răspânditori ai Evangheliei? Odată ce toți oamenii aceia vor asculta de ei și li se vor supune, atunci îi vor preda bisericii. După ce oamenii aceștia intră în biserică, unii dintre ei, care au o umanitate destul de bună, o înțelegere pură și iubesc adevărul, vor asculta predici deseori și vor ajunge să înțeleagă unele adevăruri, fiind capabili, în consecință, să discearnă aceste persoane care le-au împărtășit Evanghelia. Atunci vor spune: „Persoana aceea pare a fi un antihrist, ca Pavel.” Următoarea dată când se vor întâlni, nu le vor da nicio atenție acelor răspânditori ai Evangheliei. Când vor fi ignorați, răspânditorii aceștia se vor enerva și vor spune: „Ești nerecunoscător! Dacă nu ți-aș fi împărtășit evanghelia, ai fi ajuns oare să crezi în dumnezeu? Ai fi găsit adevărata cale? M-ai uitat pe mine, mama ta, acum, că ai pe altcineva să te conducă?” Vor să fie văzuți ca o mamă. Au rațiune oamenii care vorbesc așa? (Nu.) Dacă cineva ajunge să spună asta, în mod sigur nu e bun de nimic. De ce spun lucrul acesta? Când ei răspândesc Evanghelia lui Dumnezeu, ai cui sunt oamenii pe care îi câștigă ei? (Ai lui Dumnezeu.) Deși poate lucrează din greu pentru a răspândi Evanghelia, oamenii pe care îi câștigă nu sunt ai lor, ci ai lui Dumnezeu. Cei care acceptă Evanghelia vor să-L urmeze pe Dumnezeu, nu să creadă în cei care le-au predicat Evanghelia; însă genul acesta de răspânditor al Evangheliei nu le îngăduie să se alăture bisericii și să-L urmeze pe Dumnezeu, ci vor să-i păstreze pe acești oameni în mâna lor, sub controlul lor, și să-i facă să-i urmeze pe ei. Nu-i acesta jaf la drumul mare din răspândirea Evangheliei? Genul acesta de răspânditor al Evangheliei împiedică oamenii să vină înaintea lui Dumnezeu, procedând în așa fel încât acei oameni să aibă nevoie de acceptul lor pentru a veni înaintea lui Dumnezeu, astfel încât totul să trebuiască să fie comunicat prin ei. Nu încearcă să profite de pe urma credinței acelor oameni? Nu vor oare să-i controleze pe aceștia? (Ba da.) Ce fel de comportament e acesta? E comportamentul Satanei, pur și simplu! Asta înseamnă că un antihrist și-a arătat adevărata față și că vrea să controleze biserica și pe aleșii lui Dumnezeu. Oameni de genul acesta se găsesc în biserici peste tot. În cazuri grave, e posibil ca ei să controleze zeci sau chiar sute de oameni. În cazuri mai puțin grave, când le predică Evanghelia câtorva oameni, doar le cer permanent recunoștință, aduc vorba despre datoria acestora față de ei ori de câte ori se întâlnesc și întotdeauna menționează lucruri din perioada când oamenii aceștia au început să creadă. Oare de ce menționează mereu asemenea lucruri? Pentru ca oamenii respectivi să nu uite bunăvoința lor și să nu uite a cui predicare le-a dat posibilitatea de a intra în casa lui Dumnezeu și cui ar trebui să-i revină meritul. Ei au un scop când aduc vorba despre asemenea chestiuni și, dacă acesta nu e atins, îi ceartă pe oamenii respectivi. Care e primul lucru pe care-l spun ei pentru a-i certa? (Că sunt nerecunoscători.) Au aceste cuvinte ale lor rațiune? (Nu.) De ce spuneți că le lipsește rațiunea? (Fiindcă acești răspânditori ai Evangheliei nu stau la locul lor cuvenit. Răspândirea Evangheliei este datoria lor, este ceva ce trebuie să facă. Și totuși, după ce îi determină pe oameni să accepte Evanghelia, ei privesc asta ca pe o contribuție pe care au adus-o, nu ca pe datoria lor.) Mereu consideră că au adus o contribuție răspândind Evanghelia. Asta e greșit. Pe de o parte, ei nu stau la locul lor cuvenit. Dumnezeu este Cel care mântuiește oameni, iar oamenii pot doar să coopereze în această privință. Ce poate realiza cineva dacă Dumnezeu nu lucrează? Pe de altă parte, faptul că răspândesc altor persoane Evanghelia nu este contribuția lor. Nu au adus nicio mare contribuție. Este datoria lor. Dumnezeu este Cel care vrea să câștige oameni, răspânditorii Evangheliei doar cooperează cu El puțin. A mântui și a câștiga oameni este treaba lui Dumnezeu și nu are nimic de-a face cu răspânditorii Evangheliei. Ei nu pot să facă aceste lucruri. Răspândind Evanghelia, ei doar execută sarcina de-a o transmite, ei pur și simplu împărtășesc altor oameni Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Acesta nu poate fi numit vreun gest de bunăvoință pe care-l acordă oamenilor, deci dacă aceștia nu le dau atenție, nu sunt nerecunoscători. Nu se întâmplă deseori astfel de lucruri când oamenii își îndeplinesc îndatoririle de a răspândi Evanghelia? S-a dezvăluit în voi genul acesta de corupție? (Da.) A fost o dezvăluire gravă? Ați mers până într-acolo încât să-i certați pe alții? Ați mers până într-acolo încât să-i urâți? Ați mers până într-acolo încât să doriți să blestemați și să controlați oamenii? Îți dorești să domini și să controlezi pe oricine primește Evanghelia de la tine. Vrei să-i iei pentru tine pe oamenii aceia, în loc să-i predai lui Dumnezeu. Te aștepți ca oricine primește Evanghelia de la tine să fie progenitura ta loială. Aveți astfel de gânduri? Mulți oameni tratează predicarea Evangheliei ca pe o aducere de roade. Consideră că oricine primește Evanghelia de la ei devine rodul și discipolul lor și trebuie să-i urmeze ascultător și să-i trateze ca pe Dumnezeul și stăpânul său. Voi gândiți așa? Chiar dacă nu ajungeți la o extremă atât de flagrantă, totuși aveți acest aspect al unei firi corupte. De ce? În esență, se reduce la cele două chestiuni: pe de o parte, oamenii nu stau la locul lor cuvenit și nu știu cine sunt; pe de altă parte, nu privesc răspândirea Evangheliei ca fiind datoria lor. Dacă tratezi răspândirea Evangheliei ca fiind datoria ta, vei înțelege că, indiferent ce faci, indiferent câtor oameni le predici sau pe cât de mulți îi câștigi, asta e doar îndeplinirea datoriei de ființă creată, că este o responsabilitate și obligație pe care se cuvine s-o îndeplinești și că nu este o mare contribuție demnă de menționat. A înțelege problema în felul acesta este în acord cu adevărul. Dar de ce unii oameni care predică Evanghelia sunt în stare să-i controleze pe cei care primesc Evanghelia de la ei și să-i facă să fie ai lor? Deoarece sunt prea aroganți și neprihăniți de sine din fire și nu au niciun strop de rațiune. De asemenea, deoarece nu înțeleg adevărul și nu au înlăturat acest aspect al firii lor corupte. De aceea pot să facă asemenea lucruri stupide, arogante și barbare, care-i dezgustă pe alți oameni și sunt detestate de Dumnezeu.

Când oamenii fac ceva, când au un mic capital ori aduc o contribuție, vor să se laude cu ea, vor să controleze oamenii, vor ca în schimbul a ceea ce au făcut să primească recompense ori să-și asigure o destinație bună. Unii ar merge până într-acolo încât să încerce să facă negoț folosind Evanghelia lui Dumnezeu. Ce negoț vor ei să facă? Iată un exemplu. Când un asemenea om sosește în casa unui potențial destinatar al Evangheliei și vede că familia acestuia este săracă, se gândește că probabil nu va avea beneficii împărtășindu-i acestei persoane Evanghelia. În consecință, nu este interesat de ea sau chiar o discriminează. Ori de câte ori o vede, se simte nemulțumit și îi spune conducătorului său: „Persoana aceea nu va putea să creadă în Dumnezeu. Și chiar de-ar fi să creadă, nu ar putea dobândi adevărul.” Asta e scuza pe care o folosește pentru a evita să-i împărtășească Evanghelia. Nu peste mult timp, un altul se duce să-i împărtășească Evanghelia acestei persoane, și ea o acceptă. Cum poate explica lucrul acesta primul răspânditor al Evangheliei? Cum a putut să spună că persoana aceasta nu va crede în Dumnezeu? Cum a putut să fie atât de arbitrar? Cum putea el să știe dacă cineva va crede sau nu, din moment ce nu i-a împărtășit Evanghelia? Nu putea să știe. De ce nu a câștigat-o pe această persoană? Nu a reușit s-o câștige tocmai fiindcă a avut prejudecăți împotriva ei, a desconsiderat-o și nu a dat dovadă de o inimă iubitoare față de ea. Făcându-și datoria în modul acesta, el era neglijent. Nu a dat dovadă de o inimă iubitoare și nu și-a îndeplinit responsabilitatea. Acesta e un merit sau o lipsă în ochii lui Dumnezeu? (O lipsă.) Este o fărădelege, categoric. De ce s-a întâmplat fărădelegea asta? Oare nu pentru că nu a putut obține niciun beneficiu de la acel destinatar al Evangheliei? Când a văzut că a-i împărtăși Evanghelia acelei persoane nu îi va aduce niciun profit, a simțit o aversiune față de ea și s-a răzbunat, nevrând s-o lase să dobândească mântuirea și găsind, apoi, tot felul de motive și scuze pentru a evita să-i împărtășească Evanghelia. Aceasta e o gravă neglijare a datoriei și o gravă fărădelege! Să refuzi să-i împărtășești Evanghelia cuiva atunci când nu se poate obține niciun profit – ce fel de atitudine e asta? Nu e asta o manifestare tipică pentru un om care vinde Evanghelia? (Ba da.) În ce fel vinde el Evanghelia? Explicați amănuntele și procesul! (Acel răspânditor al Evangheliei a hotărât dacă voia sau nu să-i împărtășească Evanghelia cuiva în funcție de posibilitatea sau imposibilitatea de a beneficia de pe urma acestui lucru. Asta echivalează cu a trata Evanghelia lui Dumnezeu ca pe o marfă și a o vinde ca să obții beneficiile pe care le dorești. Când omul în cauză a văzut că nu erau beneficii de câștigat, a refuzat să răspândească Evanghelia.) El consideră Evanghelia lui Dumnezeu drept bunul lui personal. Dacă vede pe cineva dintr-o familie puternică și bogată, care e bine hrănit și bine îmbrăcat, își spune: „Dacă-i împărtășesc Evanghelia, pot să stau în casa lui și pot să am și mâncare și haine bune”, apoi decide să-i predice Evanghelia persoanei respective. Ce fel de comportament e acesta? Este un exemplu tipic de persoană care vinde Evanghelia. Acest răspânditor al Evangheliei tratează Evanghelia lui Dumnezeu și fericita știre a noii lucrări a lui Dumnezeu ca pe o marfă și ca bunul său personal, înșelându-i și păcălindu-i pe alții la fiecare pas pentru a-și asigura profitul și lucrurile de care are nevoie pentru sine. Asta înseamnă oare a-ți îndeplini datoria? Asta se numește a face afaceri și a profita de pe urma unui comerț ambulant cu Evanghelia. Să faci comerț ambulant înseamnă să-ți vinzi din lucruri, făcând negoț, și să obții în schimb banii sau lucrurile materiale pe care le dorești. Deci, cum face persoana în cauză comerț ambulant cu Evanghelia? Depinde dacă poate să obțină beneficii de la potențiali destinatari ai Evangheliei. Asta înseamnă: „O să-ți împărtășesc Evanghelia dacă îmi aduce un beneficiu. Dacă nu-i niciun profit în asta pentru mine, voi găsi o scuză să nu ți-o predic. Va fi, pur și simplu, o tranzacție care nu a funcționat.” De ce nu a funcționat tranzacția aceasta? Nu a funcționat pentru că răspânditorul Evangheliei nu a putut profita de pe urma ei. Cum numim tipul acesta de oameni? Se numesc „șarlatani ambulanți”. Nu au nimic real de oferit, dar se duc peste tot înșelându-i și păcălindu-i pe alții, bazându-se pe cuvintele lor ca să facă bani și să obțină profituri. Își îndeplinesc oare datoria predicând Evanghelia în felul acesta? Pur și simplu fac rău. Acțiunile lor nu au nicio legătură cu îndeplinirea datoriei, căci ei nu privesc răspândirea Evangheliei ca fiind datoria lor și nu o văd ca fiind responsabilitatea ori obligația lor, sau ca pe o însărcinare încredințată lor de Dumnezeu. Mai curând o văd ca o slujbă, o profesie făcută în schimbul lucrurilor de care au nevoie, pentru a-și satisface propriile interese și cereri. Există, chiar, unii oameni care nu vor să plece atunci când merg să predice Evanghelia în zone bogate, fiindcă acolo mănâncă bine, se îmbracă bine și stau în locuri frumoase. Încep să plângă în fața destinatarilor Evangheliei spunându-le cât de săraci sunt ei: „Uitați-vă cum vă înconjoară aici harul și binecuvântările lui Dumnezeu! Fiecare familie are mașina ei, trăiește în mica ei vilă și se îmbracă bine. Mâncați și carne în fiecare zi. Asta nu e cu putință acolo de unde venim noi.” Auzind asta, destinatarii Evangheliei spun: „Dacă locul în care trăiți e atât de sărac, haideți și stați aici cu noi des!” Apoi le dau niște lucruri acestor răspânditori ai Evangheliei. Asta e o formă mascată de solicitare și extorcare de bani și bunuri materiale de la oameni. Pe ce se bazează extorcarea lor? „Noi v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu și nu am căpătat nimic în schimb. Am îndeplinit însărcinarea dată de Dumnezeu. Voi ați primit binecuvântări atât de mari, deci ar trebui să răsplătiți iubirea lui Dumnezeu și să ne dați un mic ajutor caritabil. Nu e ceea ce merităm, oare?” În felul acesta, ei folosesc diverse mijloace pentru a extorca de la oameni în mod mascat, direct sau indirect, bani și bunuri materiale. Folosesc răspândirea Evangheliei ca pe o ocazie de-a căuta beneficii personale. Prima manifestare a acestui lucru este vânzarea Evangheliei, care e cea mai gravă în natura sa. Cea de-a doua manifestare este extorcarea mascată. Ca urmare, în rândurile oamenilor care îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei, buzunarele unora încep să se umfle pe nesimțite în timp ce predică Evanghelia și devin bogați. Unii spun: „Nu-i bine să fii bogat? Nu e asta binecuvântarea lui Dumnezeu?” Prostii! Te bazezi pe șmecheriile și manevrele tale ca să extorchezi și să smulgi lucruri de la oameni, și apoi pretinzi că-i binecuvântarea lui Dumnezeu. Care este natura unor asemenea cuvinte? Ele sunt blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Asta nu e binecuvântarea lui Dumnezeu. El nu binecuvântează oamenii în felul acesta. Atunci, de ce ar apărea în cineva o asemenea idee? Este rezultatul ambițiilor sale și al naturii lui lacome, satanice.

Toți cei care răspândesc Evanghelia suferă mult. Uneori sunt persecutați și atacați de oameni religioși, sau chiar predați regimului Satanei. Dacă sunt puțin imprudenți, este probabil să fie arestați de marele balaur roșu. Totuși, cei care iubesc adevărul pot să abordeze corect astfel de lucruri, pe când cei care nu iubesc adevărul se vor plânge adesea de cea mai mică suferință. Unii dintre cei care răspândesc Evanghelia au spus lucruri precum: „I-am predicat unei persoane Evanghelia și, după ce am vorbit așa de mult timp, nici măcar nu mi-a dat un pahar de apă. Nu vreau să-i predic.” E o problemă că cineva nu le-a dat un pahar de apă? În cuvintele acestor răspânditori ai Evangheliei e ascuns un tip de fire. Subînțelesul este că răspândirea Evangheliei merită făcută numai atunci când e plăcută și profitabilă. Dacă presupune suferință sau dacă ei nici măcar nu primesc un pahar de apă, atunci nu merită făcută. În lucrul acesta există o intenție de a solicita ceva și de a încheia o tranzacție. Dacă mereu există o natură tranzacțională în modul în care un om răspândește Evanghelia, oare se sacrifică el sincer pentru Dumnezeu? Dacă nu poate suporta nici măcar stropul acesta de suferință când își face datoria și un lucru minor îl poate determina să devină negativ, poate el să-și îndeplinească datoria în mod adecvat? Aceștia vor spune, de asemenea: „În afară de faptul că nu mi s-a dat apă deloc, nu mi-a dat nimic de mâncare la prânz.” E oare o problemă dacă cineva nu i-a lăsat pe acești răspânditori ai Evangheliei să stea și să mănânce cu el? Ei răspândesc Evanghelia de mai mulți ani și mereu dau atenție modului în care oamenii îi găzduiesc, ce le dau să mănânce și să bea și ce daruri primesc. De ce se întâmplă asta? Nu știu oare cum să-i trateze pe oamenii care investighează adevărata cale? Aceasta e o problemă ce ține de caracterul lor. Au măcar vreun pic de iubire pentru oameni în inimile lor? Și de ce încă tot nu înțeleg genurile de suferință pe care ar trebui să le îndure cei care răspândesc Evanghelia și cum ar trebui să practice adevărul? De ce nu au pus deloc în practică lucrul acesta? E oare o problemă dacă oamenii cărora le predici Evanghelia nu-ți dau apă să bei ori mâncare să mănânci? Asta nu e o problemă. Să le împărtășim oamenilor Evanghelia înseamnă să ne îndeplinim obligația; este datoria noastră. Nu există nicio condiție în plus. Oamenii cărora le predici nu sunt obligați să te hrănească, să te servească ori să-ți zâmbească. Nu trebuie să plece urechea la tot ce spui și să-ți dea ascultare. Nu au o asemenea obligație. Dacă poți să gândești în modul acesta, este obiectiv și rațional. Atunci, vei fi capabil să privești corect aceste lucruri. Prin urmare, cum ar trebui să fie tratat cineva care investighează adevărata cale? Atât timp cât se conformează principiilor casei lui Dumnezeu pentru răspândirea Evangheliei, avem obligația să i-o predicăm; și chiar dacă atitudinea sa actuală este precară și de neacceptare, trebuie să practicăm răbdarea. Cât timp și în ce măsură trebuie să avem răbdare? Până când te respinge și nu te lasă să intri în casa lui și nicio discuție nu funcționează, nici să-l suni sau să pui pe altcineva să-l invite, și nu te recunoaște. În cazul acesta, nu există nicio modalitate de a-i răspândi Evanghelia. Atunci îți vei fi îndeplinit responsabilitatea. Aceasta este ceea ce înseamnă să-ți îndeplinești datoria. Totuși, atât timp cât există un strop de speranță, ar trebui să te gândești la toate modurile posibile și să faci tot ce poți pentru a-i citi cuvintele lui Dumnezeu și a-i mărturisi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Să spunem, de exemplu, că ai fost în contact cu cineva vreme de doi sau trei ani. Ai încercat să-i împărtășești Evanghelia și să mărturisești pentru Dumnezeu de multe ori, dar el nu are nicio intenție de a accepta acest lucru. Cu toate acestea, înțelegerea lui este destul de bună și el chiar este un potențial destinatar al Evangheliei. Ce ar trebui să faci? În primul rând, categoric nu trebuie să renunți la el, ci ar trebui să menții interacțiuni normale cu el și să continui să-i citești cuvintele lui Dumnezeu și să mărturisești pentru lucrarea lui Dumnezeu. Nu renunța la el; ai răbdare până la final. Într-o oarecare zi neștiută, se va trezi și va simți că este timpul să investigheze adevărata cale. De aceea, practicarea răbdării și perseverarea până la capăt este un aspect foarte important al răspândirii Evangheliei. Și de ce să faci asta? Pentru că este datoria unei ființe create. Întrucât ești în contact cu el, ai obligația și responsabilitatea de a-i predica Evanghelia lui Dumnezeu. Există multe procese din momentul în care aude pentru prima dată cuvintele lui Dumnezeu și Evanghelia până când se întoarce, iar acest lucru necesită timp. Această perioadă cere să ai răbdare și să aștepți, până când vine ziua aceea când el se întoarce și îl aduci înaintea lui Dumnezeu, înapoi în casa Sa. Aceasta este obligația ta. Ce este o obligație? Este o responsabilitate de la care nu te poți sustrage, de care ești legat printr-o datorie de onoare. Este exact ca modul în care o mamă își tratează propriul copil. Oricât de neascultător sau răutăcios ar fi copilul sau dacă este bolnav și nu vrea să mănânce, care este obligația mamei? Știind că acesta e copilul ei, ea îl adoră și îl iubește și are grijă de el cu atenție. Nu are nicio importanță dacă o recunoaște copilul ca fiind mama lui sau nu și nu contează cum o tratează – ea rămâne în aceeași măsură alături de el, protejându-l, fără să plece o clipă, așteptând mereu ca el să creadă că ea este mama sa și să se întoarcă în îmbrățișarea ei. În acest fel, ea veghează în mod constant asupra lui și are grijă de el. Asta înseamnă responsabilitatea; asta înseamnă să fii obligat printr-o datorie de onoare. Dacă cei implicați în răspândirea Evangheliei ar practica în acest fel, având acest tip de inimă iubitoare pentru oameni, atunci ar susține principiile răspândirii Evangheliei și ar fi pe deplin capabili să obțină rezultate. Dacă mereu se scuză și vorbesc despre condițiile lor, nu vor fi capabili să răspândească Evanghelia și nu-și vor îndeplini datoria. Unii oameni care răspândesc Evanghelia sunt mereu mofturoși în privința potențialilor destinatari ai Evangheliei, că aceștia au prea multe întrebări, dificultăți și au un calibru scăzut și, în consecință, ei nu sunt dispuși să sufere și să plătească un preț pentru a-i câștiga. Însă dacă proprii lor părinți și rude au o mulțime de dificultăți și un calibru scăzut, totuși pot să-i trateze cu o inimă iubitoare. Oare asta nu înseamnă că nu tratează nepărtinitor oamenii? Au inimi iubitoare oamenii aceștia? Sunt ei oameni care arată considerație pentru intențiile lui Dumnezeu? Categoric nu. Când răspândesc Evanghelia, mereu caută orice motive și scuze pot să găsească, bazate pe condiții obiective, pentru a nu le predica oamenilor Evanghelia sau, indiferent pe cine văd, nu-l consideră plăcut și-l cred a fi inferior lor și întotdeauna li se pare că nu au cui să-i predice Evanghelia. Drept urmare, sfârșesc prin a nu determina nici măcar o persoană să accepte Evanghelia. Există oare principii în răspândirea Evangheliei în felul acesta? Un astfel de om nu se gândește deloc la intențiile sau cerințele lui Dumnezeu. Oricine care poate recunoaște că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și oricine care poate accepta adevărul este un potențial destinatar al Evangheliei, dacă nu sunt persoane evident rele sau absurde. Dacă oamenii ar arăta cu adevărat considerație pentru intențiile lui Dumnezeu, și-ar îndeplini îndatoririle și ar trata lumea în mod principial. Indiferent ce probleme au oamenii care investighează adevărata cale sau cât de mult își dezvăluie firile corupte, câtă vreme pot să recunoască și să accepte adevărul, neobosit ar trebui să le citești cuvintele lui Dumnezeu și să mărturisești pentru lucrarea Sa. Acesta e principiul care trebuie urmat în răspândirea Evangheliei.

Am auzit că unii dintre cei ce răspândesc Evanghelia nu au deloc iubire în inimile lor. În timp ce se ocupă de noțiunile și întrebările celor care investighează adevărata cale, acești răspânditori ai Evangheliei se implică în părtășie în repetate rânduri. Dar când oamenii respectivi tot nu înțeleg și continuă să pună întrebări iar și iar, acești răspânditori ai Evangheliei nu mai pot suporta asta și încep să le facă morală. „Puneți prea multe întrebări. Nu înțelegeți adevărul oricât de mult am părtășie cu voi. Calibrul vostru e prea scăzut, nu aveți capacitatea de a pricepe și nu puteți dobândi adevărul și viața. Sunteți muncitori, toți.” Unii oameni nu pot îndura să audă astfel de cuvinte și devin negativi o perioadă. Oamenii se deosebesc unul de altul. Unii văd, când investighează adevărata cale, că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu. Chiar dacă au unele noțiuni și probleme, acestea sunt înlăturate în timp ce citesc cuvintele Lui. Acești oameni sunt atât de puri, încât pot să accepte adevărul cu ușurință. Citesc singuri cuvintele lui Dumnezeu, caută și investighează, iar apoi, când cineva are părtășie cu ei, acceptă bucuroși adevărata cale și se alătură bisericii. Alții, însă, au o mulțime de întrebări. Ei trebuie să investigheze până ajung la claritate în toate privințele. Dacă există un singur aspect pe care nu l-au investigat până este clar, nu vor să accepte adevărata cale. Oamenii aceștia sunt atenți și prudenți în tot ce fac. Unii dintre cei ce răspândesc Evanghelia nu au nicio iubire în inimile lor pentru astfel de oameni. Care este atitudinea lor? „Poți s-o crezi sau nu! Nu vei fi o mare pierdere pentru casa lui Dumnezeu, nici un mare câștig nu vei fi. Dacă nu crezi, pleacă! De ce ai atât de multe întrebări? La toate astea ți s-a răspuns deja.” De fapt, acești răspânditori ai Evangheliei nu răspund clar întrebărilor puse de acești potențiali destinatari ai Evangheliei, nu au părtășie despre adevăr în mod limpede, nu alungă complet îndoielile din inimile acestor oameni, însă vor ca ei să-și abandoneze noțiunile și să accepte Evanghelia cât se poate de repede. Este oare acesta un lucru pe care oamenii pot fi obligați să-l facă, deși nu doresc? Dacă cineva spune cinstit că nu înțelege, atunci ar trebui să-i citești din cuvintele lui Dumnezeu câteva pasaje referitoare la problemele și noțiunile sale, iar apoi să ai părtășie despre adevăr ca să-i dai posibilitatea să înțeleagă. Unor potențiali destinatari ai Evangheliei le place să ajungă până la rădăcina lucrurilor. Astfel de oameni vor să afle totul. Nu îți creează probleme, nu caută nod în papură și nu sunt cârcotași. Doar iau lucrurile în serios. Când întâlnesc astfel de oameni serioși, unii dintre cei ce răspândesc Evanghelia nu le pot răspunde și simt că s-au făcut de râs. Ca urmare, nu vor să aibă părtășie cu astfel de oameni, zicând: „Răspândesc Evanghelia de atâția ani, dar niciodată nu am avut un asemenea ghimpe în coastă!” Acești răspânditori ai Evangheliei numesc astfel de oameni ghimpi în coasta lor. De fapt, acești răspânditori ai Evangheliei înțeleg numai pe jumătate orice aspect al adevărului, vorbesc despre niște doctrine mărețe și cuvinte goale și încearcă să-i determine pe oameni să le accepte ca fiind adevărul. Oare nu înseamnă asta să îngreunezi lucrurile pentru alții? Dacă alții nu înțeleg și pun întrebări de detaliu, lor nu le place și spun: „Ți-am explicat cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu și le-am explicat limpede. Dacă tot nu poți să înțelegi după ce am spus atât de mult, ar trebui să citești singur cuvintele lui Dumnezeu ca să-ți înlături noțiunile. Cuvântul lui Dumnezeu e chiar acolo. Dacă citești și-l înțelegi, atunci crede! Dacă nu poți să-l înțelegi, atunci nu crede!” Auzind asta, potențialii destinatari ai Evangheliei se gândesc: „Dacă voi continua să pun întrebări, poate îmi pierd șansa de a fi mântuit și nu voi putea primi binecuvântări. Atunci, n-o să pun întrebări, doar o să cad de acord cu el rapid și o să cred!” După aceea, oamenii aceștia continuă să participe la adunări și să asculte cu atenție predici și ajung, treptat, să înțeleagă unele adevăruri și treptat își înlătură noțiunile. Indiferent cum merge acum credința lor, e acesta un mod adecvat de a răspândi Evanghelia? Se poate spune că acești răspânditori ai Evangheliei și-au îndeplinit responsabilitatea? (Nu.) În răspândirea Evangheliei, trebuie mai întâi să-ți îndeplinești responsabilitatea. Trebuie să-ți urmezi conștiința și rațiunea în a face tot ce poți și tot ce trebuie. Trebuie să oferi cu iubire soluții la orice noțiuni pe care le poate avea persoana care investighează calea adevărată sau la orice întrebări pe care le pune. Dacă într-adevăr nu poți oferi o soluție, poți găsi câteva pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu pe care să le citești sau videoclipuri relevante despre mărturii ale unor experiențe sau câteva filme relevante de mărturie evanghelică pentru a le arăta. Este întru totul posibil ca acest lucru să fie eficient; cel puțin tu îți vei îndeplini responsabilitatea și nu te vei simți acuzat de conștiința ta. Dar dacă ești superficial și faci lucrurile de mântuială, ești susceptibil să întârzii lucrurile și nu va fi ușor să o câștigi pe acea persoană. În răspândirea Evangheliei, trebuie să ne îndeplinim responsabilitatea. Cum ar trebui înțeles cuvântul „responsabilitate”? Cum, mai exact, ar trebui pusă în practică și aplicată? Ei bine, trebuie să înțelegi că, după ce L-ai întâmpinat pe Domnul și ai experimentat lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, ai obligația de a fi martor pentru lucrarea Sa în fața celor însetați de apariția Lui. Prin urmare, cum să le răspândești Evanghelia? Fie online, fie în viața reală, ar trebui să o răspândești în orice mod care îi câștigă pe oameni și este eficient. Răspândirea Evangheliei nu este ceva ce faci când ai chef, ceva ce faci când ești într-o dispoziție bună și nu faci când nu ești într-o dispoziție bună. Nici nu este ceva făcut în funcție de preferințele tale, hotărând tu cine primește tratament preferențial, răspândind Evanghelia doar celor pe care îi placi și celor care nu îți sunt pe plac, nu. Evanghelia ar trebui să fie răspândită în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu și cu principiile casei Sale. Ar trebui să îți îndeplinești responsabilitatea și datoria de ființă creată, făcând tot ceea ce ești capabil pentru a mărturisi despre adevărurile pe care le înțelegi, despre cuvintele lui Dumnezeu și despre lucrarea lui Dumnezeu celor care investighează calea cea adevărată. Acesta e modul în care îți îndeplinești responsabilitatea și datoria de ființă creată. Ce ar trebui să facă o persoană în timp ce răspândește Evanghelia? Ar trebui să își îndeplinească responsabilitatea, să facă tot ce poate și să fie dispusă să plătească orice preț. Poate că predici Evanghelia de puțin timp, nu ai destulă experiență, nu ești foarte elocvent și nu ai un nivel de educație ridicat. De fapt, lucrurile acestea nu sunt de importanță esențială. Lucrul cel mai important este să alegi pasaje potrivite din cuvântul lui Dumnezeu și să ai părtășie despre adevăruri care merg drept la țintă și pot rezolva probleme. Atitudinea ta trebuie să fie sinceră și să-ți dea posibilitatea să emoționezi oamenii, astfel încât, indiferent ce spui, potențialii destinatari ai Evangheliei sunt cu toții dornici să te asculte, mai ales atunci când discuți despre experiențele tale reale și vorbești din inimă. Dacă îi poți face pe potențialii destinatari ai Evangheliei să te placă, astfel încât cu bucurie se asociază cu tine, cu bucurie au părtășie cu tine și îți ascultă mărturia, atunci asta-i o reușită. Apoi ei te vor trata ca pe un confident și vor asculta bucuroși tot ce le spui, vor considera că toate aspectele adevărului despre care alegi să ai părtășie sunt bune și foarte practice și vor fi capabili să le accepte pe toate. În felul acesta, poți să-i câștigi cu ușurință. Aceasta e înțelepciunea pe care trebuie s-o ai dacă răspândești Evanghelia. Dacă nu poți să-i ajuți cu inimă iubitoare pe oameni și nu poți să le fii confident altora, ți se va părea un efort prea mare să răspândești Evanghelia și să câștigi oameni. Oare de ce sunt atât de eficienți în răspândirea Evangheliei cei care vorbesc simplu și deschis, cei care sunt direcți și buni la inimă? Pentru că tuturor le plac astfel de răspânditori ai Evangheliei și toți sunt dornici să interacționeze și să formeze prietenii cu ei. Dacă astfel de răspânditori ai Evangheliei înțeleg adevărul și au părtășie despre el într-o manieră deosebit de practică și limpede, dacă pot să aibă părtășie despre adevăr cu alții, răbdători, dacă pot să rezolve diversele probleme, dificultăți și nedumeriri pe care le au oamenii, să le însenineze inima și să le aducă multă mângâiere – oamenii îi vor plăcea și vor avea încredere în ei în inimile lor, îi vor lua confidenți și vor asculta bucuroși orice spun. Dacă un răspânditor al Evangheliei se plasează întotdeauna pe un piedestal și le face morală altora, tratându-i ca pe niște copii și elevi, oamenii probabil îl vor considera supărător și respingător. Ca urmare, înțelepciunea pe care ar trebui s-o ai pentru a răspândi Evanghelia este aceasta: în primul rând, fă o impresie bună asupra altora, vorbind într-un mod care este plăcut pentru ascultătorii tăi. După ce te ascultă, ar trebui să poată câștiga ceva din asta și să primească un beneficiu. Astfel, răspândirea Evangheliei pe care o faci va fi lină, nu va întâmpina obstacole și va obține rezultate rodnice. Chiar dacă e posibil ca unii oameni să nu accepte Evanghelia, ei vor vedea că ești o persoană bună și se vor asocia cu tine cu dragă inimă. Cei care predică Evanghelia ar trebui să fie în stare să socializeze cu oamenii. Să-ți faci o gamă largă de prieteni este o cale bună. În plus, există încă un lucru de maximă importanță: indiferent cui îi predici Evanghelia, întâi trebuie să faci multă muncă de pregătire. Trebuie să te echipezi cu adevărul, să stăpânești principii, să ai capacitatea de a discerne oamenii și să folosești metode înțelepte. Trebuie să practici stăruitor această muncă de pregătire. În primul rând, în discuțiile tale cu oamenii care investighează, trebuie să le înțelegi și să le pricepi mediul în care s-au format, de care confesiuni aparțin, care le sunt noțiunile principale, dacă sunt introvertiți sau extrovertiți, cum le sunt abilitățile de înțelegere și cum le este caracterul. Acesta e lucrul esențial. Odată ce ai o înțelegere solidă a potențialilor destinatari ai Evangheliei în toate privințele, predicarea Evangheliei îți va fi mult mai eficientă și vei ști cum să prescrii medicamentul corect pentru a înlătura noțiunile și problemele lor. Dacă întâmpini ispite de la oameni răi, atei sau diavoli, vei putea să-i simți, să-i discerni așa cum sunt cu adevărat și să-i abandonezi rapid. Citirea cuvintelor lui Dumnezeu poate dezvălui tot felul de oameni. Oamenii răi și ateii vor fi dezgustați când le vor auzi, iar diavolii urăsc să asculte cuvintele lui Dumnezeu. Doar cei care însetează după adevăr vor fi interesați. Vor căuta adevărul și vor pune întrebări. Așa poți să-ți confirmi că ei sunt potențiali destinatari ai Evangheliei. Odată ce ne confirmăm lucrul acesta, îi putem implica în părtășie sistematică despre adevăr. Când avem părtășie despre adevăr, putem înțelege pe deplin calibrul acestor potențiali destinatari ai Evangheliei, cât de bine pot să priceapă adevărul și starea caracterelor lor. Astfel, vom ști la care oameni să lucrăm și cum să avem părtășie despre adevăr. Oricât de mult efort investim, nu va fi în zadar. În procesul răspândirii Evangheliei, dacă nu înțelegi și nu pricepi situația celeilalte persoane și dacă nu prescrii medicamentul corect, nu va fi ușor să câștigi oameni. Chiar dacă se întâmplă într-adevăr să-i câștigi pe câțiva, va fi numai în mod accidental. Cei care înțeleg adevărul și văd în profunzime lucrurile sunt capabili să facă mai puține greșeli când răspândesc Evanghelia, sau evită total să le facă. Ei predică oamenilor cărora ar trebui să le predice și nu le predică celor cărora nu ar trebui. Evaluează cu acuratețe înainte de a predica și evită să facă o lucrare inutilă. În felul acesta, își fac datoria cu mai mare eficiență și mai puțin efort irosit, având rezultate bune. Așadar, dacă vrei să răspândești Evanghelia în mod eficient, echipează-te cu adevărul și fă suficientă muncă de pregătire. Ce se întâmplă dacă întâlnești o persoană religioasă care cunoaște bine Biblia, dar tu nu ai citit-o? Ce poți să faci? În momentul acela e prea târziu să te echipezi cu adevărul Bibliei, așa că ar trebui s-o prezinți repede unui răspânditor al Evangheliei care înțelege Biblia. Predă-o pe această persoană oricui înțelege Biblia. Asta e în acord cu adevărurile-principii. Dacă încerci să te dai mare orbește predicându-i totuși Evanghelia, această persoană nu o va accepta. Rezultatul acesta va fi provocat de iresponsabilitatea ta. În plus, trebuie să găsești timp să te echipezi cu ceva cunoaștere a Bibliei când nu lucrezi. Să răspândești Evanghelia fără a ști nimic despre Biblie nu prea merge. Numeroase întrebări puse de cei care investighează includ cuvintele Bibliei. Dacă înțelegi Biblia, poți folosi adevărul ei pentru a rezolva aceste întrebări. Indiferent ce noțiuni au potențialii destinatari ai Evangheliei, poți să găsești versetele biblice și cuvintele lui Dumnezeu corespunzătoare pentru a le înlătura noțiunile. Rezultatul dorit poate fi obținut numai în felul acesta. Așadar, răspândirea Evangheliei necesită o oarecare cunoaștere a Bibliei. De exemplu, ar trebui să știi care profeții din Vechiul Testament și care versete din Noul Testament mărturisesc despre întoarcerea lui Dumnezeu și lucrarea Lui în zilele de pe urmă. Ar trebui să citești mai mult aceste cuvinte, să meditezi la ele mai mult și să le păstrezi în inimă. În plus, trebuie să pricepi modul în care înțeleg oamenii religioși aceste versete biblice, să meditezi cum să ai părtășie astfel încât să-i conduci spre o înțelegere corectă și pură a acestor versete, iar apoi să încorporezi aceste versete ale Bibliei pentru a-i îndruma spre înțelegerea lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Înseamnă asta a-ți face munca de pregătire? Exact asta înseamnă să faci muncă de pregătire. Trebuie să înțelegi nevoile diferitelor genuri de oameni care investighează adevărata cale și apoi să faci o muncă de pregătire potrivit situației. Doar atunci vei fi în stare să faci tot ce poți și să-ți îndeplinești responsabilitățile. Aceasta e responsabilitatea ta. Unii oameni vor spune: „Nu am nevoie să fac toate astea. Am nevoie doar să citesc Biblia de câteva ori. Întotdeauna spun aceleași lucruri, indiferent cui îi împărtășesc Evanghelia. Cuvintele pe care le folosesc pentru a predica Evanghelia sunt mereu aceleași, nu se schimbă. Voi folosi aceste cuvinte, iar ei pot să creadă sau nu. Oamenii care nu cred nu vor primi binecuvântări. Nu pot să dea vina pe mine pentru asta. La urma urmei, eu mi-am îndeplinit responsabilitatea.” Și-au îndeplinit ei responsabilitatea? Care e situația persoanei care investighează, care îi sunt vârsta, nivelul de educație, starea civilă, hobbyurile, personalitatea, umanitatea, situația familială și așa mai departe? Nu știi nimic din toate astea, dar totuși te duci și îi predici. Nu ai făcut deloc muncă de pregătire și nu ai depus absolut niciun efort. Și mai pretinzi că ți-ai îndeplinit responsabilitatea? Nu cumva doar păcălești oamenii? A-ți trata datoria în felul acesta arată o atitudine superficială și iresponsabilă. Este o atitudine superficială. Predici Evanghelia cu o astfel de atitudine și, când nu-l câștigi pe cineva, zici: „Dacă nu crede, ghinionul lui! Pe lângă asta, îi lipsește înțelegerea spirituală, deci, chiar dacă ar crede, nu ar putea să dobândească adevărul sau să fie mântuit!” Asta e iresponsabil. Te eschivezi de la responsabilitatea ta. În mod evident nu ți-ai făcut bine munca de pregătire. Este evident că nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea, că nu ți-ai făcut datoria cu loialitate. Și totuși te scuzi dând tot felul de motive, încercând să te eschivezi prin vorbe de la responsabilitatea ta. Ce fel de comportament e acesta? Se numește înșelare. Ca să te eschivezi de la responsabilitatea ta, faci judecăți, tragi concluzii despre oameni și vorbești aiureli iresponsabile. Asta se numește aroganță și neprihănire de sine, fățărnicie și răutate. Se numește înșelare, totodată. Înseamnă să încerci să-L înșeli pe Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu ți-a încredințat datoria de a răspândi Evanghelia, ar trebui să accepți însărcinarea de la Dumnezeu, cu respect și supunere. Ar trebui să te străduiești să te ocupi cu iubire și răbdare de fiecare persoană care investighează calea adevărată și ar trebui să poți suporta greutățile și truda. Fii sârguincios și responsabil în împărtășirea Evangheliei, furnizează o părtășie clară cu privire la adevăr și ajunge la punctul în care ești capabil să dai socoteală lui Dumnezeu cu privire la acțiunea ta. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o aibă cineva față de îndeplinirea datoriei sale. Dacă cineva care investighează calea adevărată caută adevărul de la tine, iar tu îl dai la o parte, ești incapabil să ai o părtășie serioasă despre adevăr cu el și să-i rezolvi problema și chiar găsești scuze, spunând: „Nu am chef acum. Oricine ar fi ei, oricât de mult însetează după adevăr sau după apariția și lucrarea lui Dumnezeu, nu este treaba mea. Nu depinde de mine dacă sunt sau nu capabili de credință. Dacă Duhul Sfânt nu merge să lucreze, indiferent cât de multă muncă de pregătire aș face, nu va folosi la nimic – așa că nu voi face acest efort! Oricum, am spus deja toate adevărurile pe care le înțeleg. Dacă pot accepta sau nu calea adevărată, aceasta este treaba lui Dumnezeu. Nu are nimic de-a face cu mine”, atunci ce atitudine este aceasta? Este o atitudine iresponsabilă, una îndârjită. Nu sunt mulți care răspândesc Evanghelia în acest fel? Poate o astfel de răspândire a Evangheliei să îndeplinească un standard adecvat? Poate ea să-L slăvească pe Dumnezeu și să fie mărturie despre El? Nu, în niciun caz. O astfel de răspândire a Evangheliei este doar un pic de slujire; nu se apropie de îndeplinirea unei datorii. Prin urmare, cum se poate răspândi Evanghelia în mod adecvat? Indiferent cine investighează calea adevărată, mai întâi trebuie să faci muncă de pregătire și să te dotezi cu adevărul, apoi să te bazezi pe iubire, răbdare, toleranță și simțul responsabilității pentru a-ți îndeplini bine această datorie. Fii veritabil și fă tot ce poți și tot ce trebuie să faci. Răspândirea Evangheliei în felul acesta este adecvată. Dacă circumstanțele nu îți permit să răspândești Evanghelia, ori dacă persoana care investighează refuză să asculte și pleacă, nu e vina ta. Ai făcut ce ar trebui să faci și conștiința ta nu te va acuza. Asta înseamnă că ți-ai îndeplinit responsabilitatea. E posibil ca unii oameni să corespundă principiilor pentru răspândirea Evangheliei, dar să nu fie timpul potrivit. Încă nu e timpul hotărât de Dumnezeu. În cazul acesta, lucrarea de răspândire a Evangheliei trebuie lăsată deoparte deocamdată. Oare dacă lași deoparte lucrarea înseamnă că nu-i împărtășești Evanghelia persoanei în cauză? Nu înseamnă că nu împărtășești Evanghelia, ci doar că aștepți timpul potrivit pentru a face asta. Cui altcuiva nu ar trebui să i se predice? De exemplu, când o persoană vorbește în limbi – nu de o zi sau două, nici chiar de un an sau doi, ci de mult timp, și poate vorbi astfel oricând și oriunde – atunci persoana aceasta este un duh rău și nu i se poate împărtăși Evanghelia. Există și oameni care par a fi buni la suprafață, dar dacă cercetezi și înțelegi mai mult, descoperi că au săvârșit adulter cu numeroase persoane. Va aduce mult necaz dacă Evanghelia este răspândită unor astfel de oameni. Probabil că vor provoca perturbări pentru aleșii lui Dumnezeu, așa că lor nu trebuie să li se predice Evanghelia. Există, de asemenea, unii pastori religioși care necesită prea mult efort pentru a accepta adevărul. Chiar dacă sunt dispuși să-l accepte, au condiții, totuși. Sunt mulțumiți să slujească numai în calitate de conducători și lucrători. Cei mai mulți oameni de felul acesta sunt antihriști. Conform principiilor, lor nu ar trebui să le fie răspândită Evanghelia. Este permis să răspândești Evanghelia unor astfel de oameni doar dacă sunt dispuși să muncească răspândind Evanghelia și sunt în stare să aducă multe alte persoane. Dacă umanitatea cuiva e prea rea și îți dai seama după simpla lui înfățișare că este un om rău, atunci o persoană de felul acesta niciodată nu va accepta adevărul și nu se va căi. Chiar dacă o asemenea persoană ar intra în biserică, ar fi exclusă, deci nu ar trebui să i se împărtășească Evanghelia niciodată. Să-i predici cuiva de genul acesta ar echivala cu aducerea Satanei, aducerea unui diavol în biserică. O altă situație apare atunci când niște minori sunt dornici să creadă în Dumnezeu. În unele țări democratice, însă, minorii trebuie să obțină consimțământul tutorilor lor dacă vor să participe la viața bisericească și să-și îndeplinească îndatoririle. Să nu ignorați această cerință. Necesită o soluție rațională și e nevoie de înțelepciune. În China, atâta vreme cât unul dintre părinți îl conduce pe un astfel de minor spre credința în Dumnezeu, nu e absolut nicio problemă. Dacă un adult tânăr, care nu mai este minor, poate să înțeleagă adevărul și vrea să creadă în Dumnezeu, dar părinții lui se opun și îi impun restricții, tânărul adult poate să-și părăsească familia și să vină în biserică pentru a crede în Dumnezeu și a-L urma, liber de piedicile și restricțiile impuse de părinții săi. Asta e absolut corect. Este aceeași situație ca a lui Petru când a ajuns să creadă în Dumnezeu. În concluzie, indiferent de situație, este îngăduit să răspândești Evanghelia atât timp cât condițiile obiective o permit și lucrul acesta nu încalcă legea. Această chestiune trebuie abordată în conformitate cu adevărurile-principii și cu ceea ce dictează înțelepciunea.

Când răspândește Evanghelia, cum poate cineva să-și îndeplinească datoria în mod adecvat? În primul rând, trebuie să fie capabil să înțeleagă și să priceapă adevărul cu privire la răspândirea Evangheliei. Numai odată ce înțelege adevărul poate să aibă opiniile corecte, să știe cum să trateze opiniile greșite sau absurde și să știe cum să gestioneze chestiunile și cum să se ocupe de probleme în acord cu adevărurile-principii. Atunci, el va fi în stare să discearnă diversele practici incorecte și practicile de antihriști care încalcă adevărurile-principii. Ca atare, el va înțelege în mod firesc ce adevăruri-principii ar trebui stăpânite ca să-și îndeplinească datoria de răspândire a Evangheliei. Care este adevărul de maximă importanță care trebuie înțeles mai întâi pentru a îndeplini această datorie? Trebuie să înțelegi că răspândirea mesajului despre lucrarea lui Dumnezeu este responsabilitatea și obligația fiecăruia dintre aleșii Lui. Este o însărcinare pe care El a încredințat-o tuturor. Aceasta e sursa acestei datorii. Unii oameni spun: „Eu nu sunt în echipa de evanghelizare. Am, deci, responsabilitatea și obligația aceasta?” Toți au această responsabilitate și obligație. Adevărul privitor la acest aspect al datoriei este util tuturor. Nu știu dacă ați observat un anumit fenomen în alocarea diferitelor categorii de personal în biserică. Unii oameni au fost conducători cândva, dar au fost înlocuiți ulterior pentru că nu au putut să facă lucrare practică. După ce au fost înlocuiți, întrucât nu aveau nicio abilitate sau competență, nu au putut îndeplini îndatoriri speciale. Ca urmare, în cele din urmă au fost repartizați în echipa de evanghelizare ca să răspândească Evanghelia ori să ude nou-veniți ori să execute îndatoriri obișnuite. Dacă iarăși nu reușesc să îndeplinească nicio altă datorie în biserică, ce ar trebui să se întâmple cu ei? Astfel de oameni sunt un rebut și ar trebui să fie eliminați. Așadar, dacă ești suspendat din postul de conducător de biserică pentru incompetență și nu ai niciun talent sau abilitate aparte, atunci trebuie să fii pregătit să răspândești Evanghelia. Dacă poți să răspândești Evanghelia și să-ți faci datoria ca membru al echipei de evanghelizare, atunci adevărul despre îndeplinirea adecvată a îndatoririlor este relevant pentru tine. Dacă nu reușești să-ți îndeplinești datoria de răspândire a Evangheliei, adevărul despre îndeplinirea adecvată a îndatoririlor nu are nicio relevanță pentru tine și, în casa lui Dumnezeu, în timpul lucrării lui Dumnezeu, pe tine nu te preocupă lucrarea de îndeplinire a unei datorii. Ar trebui să știi clar, în inima ta, tot ce implică lucrul acesta. Dacă nu îndeplinești nicio datorie, ce relație ai tu cu lucrarea lui Dumnezeu? În consecință, indiferent ce tip de datorie îndeplinește cineva, cel mai bine este, firește, dacă poate să persevereze până la capăt și să-și îndeplinească bine datoria. Unii oameni zic: „Eu nu vreau să răspândesc Evanghelia fiindcă asta mă aduce întotdeauna în contact cu străini. Există tot soiul de oameni răi care sunt în stare de tot felul de lucruri rele. Mai ales oamenii religioși îi tratează ca pe niște dușmani pe cei ce răspândesc Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și sunt în stare să-i predea regimului Satanei. Sunt mai răi ca non-credincioșii. N-aș putea îndura suferința aceasta. S-ar putea să mă omoare în bătaie, să mă schilodească ori să mă predea marelui balaur roșu. Asta m-ar termina.” Dat fiind că nu poți suporta greutatea aceasta și statura ta e prea mică, ar trebui să faci bine lucrarea postului tău actual. Asta ar fi alegerea înțeleaptă. Bineînțeles, ar fi și mai bine dacă ai putea să îndeplinești diverse îndatoriri, precum și răspândirea Evangheliei. Răspândirea Evangheliei nu este numai responsabilitatea membrilor echipei de evanghelizare. Este responsabilitatea fiecăruia. Întrucât fiecare a auzit de la Dumnezeu vestea cea bună și fericita știre a noii Lui lucrări, fiecare are responsabilitatea și obligația de a vesti această Evanghelie pentru ca mai mulți oameni să vină în casa lui Dumnezeu auzind vestea cea bună și să vină înaintea lui Dumnezeu să accepte mântuirea Sa. Lucrul acesta va face cu putință ca lucrarea lui Dumnezeu să ajungă la final cât mai curând posibil. Aceasta e însărcinarea dată de Dumnezeu, aceasta e intenția Lui.

Unii dintre cei care răspândesc Evanghelia o predică de zor cât e ziua de lungă, și totuși, nu reușesc să câștige nici măcar un om după mai mulți ani de predicare. Ce s-a întâmplat? Par atât de ocupați și că își fac datoria cu multă grijă. Atunci, de ce nu au câștigat pe nimeni? De fapt, adevărul ce trebuie înțeles pentru datoria răspândirii Evangheliei este asemănător adevărurilor ce trebuie înțelese pentru alte îndatoriri. Dacă cineva predică Evanghelia timp de mai mulți ani, fără a câștiga pe nimeni, înseamnă că această persoană are probleme. Care sunt aceste probleme? Problema de bază este că, în răspândirea Evangheliei, persoana în cauză nu are părtășie în mod clar despre adevărul viziunii. De ce este neclară părtășia ei? Fie deoarece calibrul ei e prea slab pentru acest lucru, fie deoarece își face de lucru toată ziua, fără un motiv întemeiat, încât nu are timp pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu sau pentru a cugeta la adevăr, nu înțelege nimic din adevăr și nu poate înlătura nicio noțiune, erezie sau niciun sofism. Dacă amândouă aceste lucruri sunt valabile, poate oare această persoană să-și îndeplinească datoria de a răspândi Evanghelia? Mă tem că-i va fi foarte dificil să câștige oameni. Oricât de mulți ani lucrează la răspândirea Evangheliei, nu va vedea niciun rezultat clar. Pentru a răspândi Evanghelia, mai întâi trebuie să înțelegi adevărul viziunii. Indiferent ce întrebări pun oamenii, atâta vreme cât ai părtășie despre adevăr astfel încât acesta să devină limpede, poți să răspunzi la întrebările lor. Dacă nu înțelegi adevărul viziunii și nu poți vorbi clar, indiferent cum ai părtășie, atunci, oricum vei răspândi Evanghelia, nu vei obține rezultate. Dacă nu înțelegi adevărul, ar trebui să te axezi pe căutarea adevărului și părtășia despre el. Dacă vei citi mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, dacă asculta mai multe predici, dacă vei avea mai mult părtășie despre adevărul răspândirii Evangheliei și vei trudi mereu la părtășia despre adevărul viziunii, astfel încât să înțelegi realmente adevărul viziunii și să poți înlătura noțiunile și problemele cele mai obișnuite ale oamenilor religioși, atunci vei fi în stare să obții unele rezultate, în loc de absolut niciun rezultat. Așadar, eșecul de a înțelege adevărul viziunii din lucrarea lui Dumnezeu este unul dintre motivele pentru care oamenii nu pot obține rezultate când răspândesc Evanghelia. În plus, nu poți să pricepi sau să înțelegi întrebările puse de cei care investighează adevărata cale și nu poți să vezi în inimile lor, pentru a descoperi unde este problema lor cea mai mare și pentru a determina principalele probleme care-i împiedică să accepte adevărata cale. Dacă nu poți să fii sigur în legătură cu aceste probleme, atunci nu poți să răspândești Evanghelia sau să le mărturisești altora despre Dumnezeu. Dacă doar practici predicarea Evangheliei folosind teorii goale nu va funcționa. Odată ce oamenii care investighează vor începe să pună întrebări, nu vei putea să le răspunzi. Vei fi în stare numai să le tratezi cu superficialitate, vorbind despre câteva doctrine. Va câștiga oameni răspândirea Evangheliei în acest mod? Cu siguranță nu. De multe ori, atunci când cei care investighează nu pot să accepte imediat adevărata cale, este din cauză că nu le dai răspunsuri clare la întrebări. În cazul acesta, ei se vor mira cum se face că tu, care crezi de atâta vreme, nu poți să le dai o explicație limpede la aceste întrebări. Vor avea îndoieli, în inimile lor, că aceasta este adevărata cale, așa că nu vor îndrăzni să creadă sau s-o accepte. Nu asta e situația reală? Acesta e al doilea motiv pentru care oamenii pot să nu obțină rezultate când răspândesc Evanghelia. Dacă vrei să răspândești Evanghelia, însă nu poți rezolva probleme concrete, atunci nu ai cum să le răspândești Evanghelia oamenilor. Dacă nu înțelegi adevărul, cum le poți rezolva problemele? În consecință, dacă vrei să obții rezultate în răspândirea Evangheliei, trebuie să lucrezi din greu să cauți adevărul și să înțelegi temeinic toate întrebările puse de oamenii care investighează. În felul acesta, le poți răspunde la întrebări, implicându-te în părtășie despre adevăr împreună cu ei. Unii răspânditori ai Evangheliei caută mereu vreun motiv obiectiv ce poate servi drept scuză, spunând: „Oamenii ăștia sunt atât de dificili! Fiecare e mai predispus la denaturări decât cel dinaintea lui și niciunul nu acceptă adevărul. Sunt răzvrătiți și încăpățânați și se agață mereu de noțiuni religioase.” Astfel de răspânditori ai Evangheliei nu vor lucra din greu pentru a rezolva dificultățile și problemele acestor oameni, așa că vor eșua absolut de fiecare dată când vor încerca să răspândească Evanghelia. Nu au niciun strop de iubire și nu pot persevera foarte mult timp în această datorie. Priviți din afară, par a fi foarte ocupați, dar, în realitate, nu s-au străduit destul pentru fiecare persoană care investighează adevărata cale. Nu tratează într-o manieră serioasă și responsabilă întrebările pe care le pun acești oameni. Nu caută adevărul pentru a găsi o soluție, pentru a răspunde la aceste întrebări pas cu pas și a-i câștiga în cele din urmă pe oamenii respectivi, ci continuă să facă totul de mântuială. Indiferent cât de mulți oameni pierd, nu-și schimbă abordarea. Lucrează câteva zile și apoi își iau câteva zile libere. Ce fac ei din răspândirea Evangheliei? O transformă într-un joc, într-un tip de interacțiune socială. Se gândesc: „Azi mă voi întâlni cu genul cutare de oameni și mă voi distra de minune. Mâine mă voi întâlni cu genul cutare de oameni, va fi ceva nou și interesant.” Până la urmă, nu vor câștiga pe nimeni, niciodată. Nu au nicio mustrare de conștiință și niciun simț al poverii din cauza acestui eșec de a nu câștiga pe nimeni. Își pot ei îndeplini datoria răspândind Evanghelia în felul acesta? Nu sunt superficiali, nu încearcă să-L înșele pe Dumnezeu? Cineva care mereu a răspândit Evanghelia în felul acesta nu își îndeplinește cu adevărat datoria, pentru că nu și-a îndeplinit deloc responsabilitatea. E superficial în toate. Ce alte motive provoacă un eșec în a câștiga oameni când răspândești Evanghelia? Spuneți-Mi! (Faptul de a nu răspândi Evanghelia conform principiilor.) Se întâmplă, într-adevăr, ca oamenilor să le pese numai de cifre când răspândesc Evanghelia. Astfel de oameni nu predică în acord cu principiile și adesea nu reușesc să câștige persoane. Se întâmplă, de asemenea, ca unii oameni din echipa de evanghelizare să se lupte între ei cu înverșunare pentru potențiali destinatari ai Evangheliei, gândindu-se că acela care le răspândește Evanghelia mai multor persoane va câștiga mai multă considerație. Văzându-i că se întrec în felul acesta, potențialii destinatari ai Evangheliei nu se vor edifica, ci în mintea lor vor apărea noțiuni: „Voi, credincioșii în Dumnezeu, nu sunteți uniți, există invidie și luptă între voi.” Și atunci, nu vor vrea să creadă. Acesta e un obstacol. Face și asta parte din motivul pentru care nu reușesc să câștige oameni când răspândesc Evanghelia? (Da.) Unii potențiali destinatari ai Evangheliei trăiesc în societate de mult timp și sunt în gardă față de tot felul de oameni, mai ales față de străini. Dacă nu există niciun intermediar pentru a le face cunoștință, vor fi precauți când întâlnesc pe cineva pentru prima dată. De exemplu, dacă tocmai ai întâlnit un străin, în mod sigur nu-i vei spune, degajat, numele tău, adresa și numărul de telefon. Atunci când te vei familiariza cu el, când veți ajunge să vă cunoașteți unul pe celălalt, când vei ști că nu are rea-voință față de tine, vă veți împrieteni. Abia atunci i-ai da aceste informații. Însă unii dintre cei care răspândesc Evanghelia nu pot să înțeleagă oamenii, deci, atunci când aceștia sunt precauți față de ei, îi numesc înșelători și ticăloși. Condamnă mentalitatea lor defensivă, transferându-și propria responsabilitate asupra altora. Acei răspânditori ai Evangheliei nu sunt și ei precauți cu străinii? De ce pe ei înșiși nu se condamnă, ci se consideră înțelepți pentru faptul că sunt precauți? Nu e cinstit să tratezi astfel oamenii. Unii dintre cei care răspândesc Evanghelia le cer potențialilor ei destinatari datele personale de cum îi întâlnesc. Genul acesta de răspânditor al Evangheliei nu va dori să-i predice cuiva care nu vrea să i le dea. Ce fel de fire e asta? Este o fire malițioasă. Se enervează și refuză să predice Evanghelia doar pentru că cineva nu se conformează cerințelor lor într-o chestiune atât de minoră. Ce lucru detestabil! De ce vrei să le răspândești altora Evanghelia? Nu înseamnă asta să-ți faci datoria? Dacă acționezi așa cum îți place, mai înseamnă asta că-ți faci datoria? Nu-i aceasta pur și simplu muncă? Cum ar trebui să-I dai socoteală despre tine lui Dumnezeu? Dacă nu te vei căi niciodată, Dumnezeu te va osândi și te va elimina. Îți atragi necazuri.

Am auzit de un caz în care membrii din două echipe de evanghelizare au întâlnit un potențial destinatar al Evangheliei. Apoi, s-au certat unul cu altul, ambii pretinzând că ei sunt cei care au contactat-o primii pe această persoană. Ce rost are să te cerți pentru asta? Este oare o chestiune de ignoranță? Nu se poate să faci așa ceva. Care este, deci, lucrul corect de făcut? Toți trebuie să discute problema împreună. Nu contează cine a fost primul care a luat contact. Când descoperiți că ați intrat în contact cu aceeași persoană, răspândiți Evanghelia împreună, împărțiți lucrarea și cooperați. Dacă inițial ai planificat să petreci două luni propovăduindu-i Evanghelia acestei persoane, încearcă s-o faci doar într-o lună, fiindcă ai mai mulți oameni. Apoi, fiecare ar trebui să aibă părtășie despre problemele și dificultățile potențialului destinatar al Evangheliei, despre care anume aspecte ale adevărului trebuie să caute fiecare pentru a rezolva aceste probleme, despre cum ar trebui să se coordoneze cele două echipe și așa mai departe. Care e scopul acestor demersuri? Acela de a câștiga această persoană și a vă îndeplini datoria. Când toți sunt una în inimă și-n gând, când toți au părtășie împreună și își îndreaptă toate eforturile spre același țel, Duhul Sfânt îi va lumina și îndruma. Atunci când sunt uniți, oamenii pot înfăptui lucruri cu ușurință și vor primi binecuvântările și îndrumarea lui Dumnezeu. Însă dacă nu te porți în felul acesta, dacă mereu ești în competiție cu alții, dacă mereu îți gestionezi treburile tale și întotdeauna tragi o linie clară între tine și alții și te interesează numai să câștigi tu însuți oameni când răspândești Evanghelia – tu predici pentru tine și eu voi câștiga singur oameni – atunci puteți oare să vă îndepliniți datoria fiind una în inimă și-n gând? Uneori oamenii își pot îndeplini singuri îndatoririle, dar alteori toți trebuie să lucreze împreună în armonie pentru a înfăptui cum se cuvine lucrarea bisericii. Dacă fiecare acționează de unul singur și nu cooperează în armonie, asta va strica lucrarea bisericii. Cine își va asuma răspunderea pentru acest lucru? Fiecare este răspunzător, iar supraveghetorul principal poartă o parte mai mare din responsabilitate. Când strici lucrarea bisericii, nu doar că nu reușești să-ți faci datoria cum se cuvine, ci totodată săvârșești un mare rău, atrăgându-ți detestarea și repulsia lui Dumnezeu. Atunci ai dat de necaz. Dacă Dumnezeu te condamnă ca persoană rea sau ca antihrist care perturbă lucrarea bisericii, va fi și mai rău. Cu siguranță vei fi dezvăluit și eliminat și chiar va trebui să primești o pedeapsă. Dacă îți abandonezi datoria, cu ce echivalează asta? Nu vei avea nicio contribuție la lucrarea lui Dumnezeu și nu vei primi mântuirea Lui. Vei fi unul dintre non-credincioși, iar viața ta își va pierde sensul. Pentru ce trăiești tu azi? Ce valoare aduci echipei de evanghelizare? Cum îți poți reflecta valoarea ca individ? Trebuie să-ți îndeplinești responsabilitățile într-un mod realist, să-ți faci bine datoria și să-I poți da asigurări lui Dumnezeu, spunând: „Am câștigat câțiva oameni răspândind Evanghelia. Am făcut tot ce mi-a stat în putere. Deși sunt de calibru slab și dețin doar câteva adevăruri-realități, am făcut tot ce mi-a stat în putință. Mi-am făcut datoria fără să renunț, fără să mă supăr, fără să mă simt negativ și să mă las pe tânjeală și fără să încerc să câștig faimă sau profit. Dimpotrivă, am suferit destul de multă umilire predicând Evanghelia, am îndurat insulte și excluderi din cercuri religioase și am dormit în stradă. Cu toate că am experimentat negativitate și slăbiciune, nu mi-am abandonat datoria, ci am perseverat în răspândirea Evangheliei tot timpul. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru protecția și călăuzirea pe care mi le-a dat.” Asta e ceea ce înseamnă să-ți îndeplinești cu adevărat responsabilitățile. Când va veni ziua, vei putea să vii înaintea lui Dumnezeu cu o astfel de conștiință curată și să dai socoteală despre tine. Poate că ai întâlnit mulți potențiali destinatari ai Evangheliei, dar nu ai câștigat mulți oameni. Totuși, pe baza calibrului și acțiunilor tale, i-ai câștigat pe toți oamenii pe care ai putut să-i câștigi străduindu-te din răsputeri. Cum te va evalua Dumnezeu în cazul acesta? Ți-ai făcut datoria în mod adecvat. Ai încercat din toate puterile și ai pus tot sufletul. Pentru a răspândi Evanghelia unor potențiali destinatari ai săi, ai muncit din greu să te dotezi cu adevărul viziunii și te-ai familiarizat cu versetele relevante ale Bibliei. Ai memorat ce a fost nevoie să memorezi și ai notat ceea ce nu ai putut memora. Când ai răspândit Evanghelia, indiferent pe cine ai întâlnit și ce întrebări a pus, ai fost capabil să oferi o soluție. Astfel, lucrarea ta de răspândire a Evangheliei a devenit tot mai eficientă și ai putut să câștigi mai mulți oameni. Pentru a câștiga mai mulți oameni când ai răspândit Evanghelia, pentru a face bine această datorie și a-ți îndeplini responsabilitățile, ai depășit numeroase dificultăți din tine însuți, inclusiv propriile tale defecte, slăbiciuni și emoții negative. Pe toate acestea le-ai depășit și ai dedicat mult timp acestei sarcini. Nu este nevoie să depășești asemenea dificultăți pentru a-ți face bine datoria? (Ba da.) De asemenea, ca să-i determini pe cei care investighează adevărata cale să audă glasul lui Dumnezeu, să înțeleagă și să cunoască lucrarea Lui și să accepte adevărata cale, ai nevoie să înțelegi mai mult din adevăr, astfel încât să poți mărturisi mai bine despre lucrarea lui Dumnezeu. Oricât de profundă sau superficială este părtășia ta despre adevăr, ar trebui să ai iubire și răbdare. Poate că ascultătorii tăi te ridiculizează, te insultă, te resping ori nu te înțeleg – nu contează. Dacă poți să gestionezi corect aceste lucruri și, răbdător, să ai părtășie cu ei despre adevăr și dacă ai investit mult efort și ai plătit un preț mare în scopul acesta, atunci ți-ai îndeplinit responsabilitățile. A-ți face datoria în felul acesta înseamnă a ți-o face în mod adecvat.

Unii răspânditori ai Evangheliei, atunci când întâlnesc un potențial destinatar al Evangheliei care este arogant din cauza averii și a statutului social al familiei sale, întotdeauna se simt inferiori și stânjeniți când stau înaintea lor. Disconfortul acesta îți va afecta îndeplinirea datoriei? Dacă te afectează în așa fel încât ești incapabil să-ți faci bine datoria și nu îți poți îndeplini responsabilitățile, atunci tu nu îți faci datoria. Dacă îți afectează numai starea de spirit – făcându-te nefericit și stânjenit – dar nu îți abandonezi datoria sau nu îți uiți responsabilitățile și obligațiile, astfel încât până la urmă îți finalizezi lucrarea și o faci bine, atunci ți-ai îndeplinit datoria cu adevărat. Este acesta adevărul? (Da.) Acesta e adevărul și toată lumea ar trebui să-l accepte. Este oare aceasta o situație în care te poți găsi tu însuți? De pildă, e posibil ca unii destinatari ai Evangheliei să te desconsidere fiindcă vii de la țară. E posibil chiar să te subestimeze. Cum gestionezi asta? Spui: „Eu m-am născut în sărăcie, la țară, în timp ce tu te-ai născut să duci o viață privilegiată la oraș. Asta a fost poruncit de Dumnezeu. Însă El e milostiv, indiferent unde ne-am născut. Trăim în această epocă și toți suntem binecuvântați că am prins lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu.” Aceste cuvinte sunt reale și nu sunt o încercare de a le intra în grații. Destinatarii Evangheliei vor spune: „Atunci tu nu ești la fel de binecuvântat cum suntem noi. Noi ne bucurăm de binecuvântările acestei vieți și ale lumii care va veni, dar voi vă puteți bucura doar de binecuvântările lumii care va veni. Așadar, noi ne bucurăm de mai multe binecuvântări decât voi.” Tu spui: „Toate astea sunt prin harul lui Dumnezeu.” Din moment ce ei nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu, e oare necesar să ai o dispută cu ei? Dacă nu prețuiești asemenea lucruri, nu te vei certa cu ei. În inima ta, ar trebui să înțelegi limpede că: „Eu am o datorie în inimă, o povară pe umeri, o misiune și o obligație. Nu mă voi certa cu ei în legătură cu asta. În ziua când vor crede și se vor întoarce la casa lui Dumnezeu, după ce vor auzi mai multe predici și vor înțelege ceva din adevăr, se vor gândi la purtarea și acțiunile lor de azi și le va fi rușine.” Dacă te gândești așa la acest lucru, inima ți se va deschide. Asta e ceea ce se întâmplă, de fapt. Dacă într-adevăr îi câștigi și ei chiar urmăresc adevărul, atunci, după ce vor crede trei sau cinci ani, își vor da seama că a fost necuviincios, lipsit de umanitate și în contradicție cu adevărul să te trateze așa cum au făcut-o când te-au cunoscut. Atunci va trebui să-ți ceară scuze când te vor mai vedea. În cursul răspândirii Evangheliei, veți întâlni frecvent acest gen de situație. Când se întâmplă asta, cum o gestionez? Nu dau multă atenție unor astfel de lucruri. Nu e mare lucru. Dacă nu crezi că e mare lucru, atunci vorbele lor nu te vor deranja. Asta se cheamă să ai statură. Dacă înțelegi adevărul și deții adevărul-realitate, vei fi capabil să vezi dincolo de multe zicale sau practici despre care se presupune că le fac rău oamenilor. Vei fi capabil să le elimini. Dacă însă nu poți să vezi dincolo de aceste lucruri, vei ține minte o viață întreagă asemenea vorbe și acțiuni și, cu o clipire, o vorbă sau un gest, oricine te poate răni. Cât de grave sunt astfel de răni? Îți vor lăsa o urmă în suflet. Când vei vedea oameni bogați, oameni cu statut mai înalt decât al tău sau oameni precum cei care te-au desconsiderat și te-au atacat cândva, vei fi temător și timid. Cum poți scăpa de această timiditate? Trebuie să vezi dincolo de esența lor. Oricât de impunători sunt, indiferent ce statut sau poziție dețin, sunt doar niște oameni corupți. Nu au nimic deosebit. Dacă vezi lucrul acesta, nu te vei simți constrâns. În lucrarea de răspândire a Evangheliei veți întâmpina, în mod sigur, aceste probleme. Toate sunt probleme obișnuite. Unii oameni nu te vor înțelege sau vor avea prejudecăți față de tine sau chiar vor spune lucruri urâte, aluziv și indirect, ca să te ridiculizeze. Unii oameni vor spune că predici Evanghelia ca să faci bani, să cauți profit ori să găsești relații sentimentale. Cum ai gestiona astfel de situații? Ar trebui să te cerți cu asemenea oameni? Mai ales când un potențial destinatar al Evangheliei provine dintr-o familie cu bani – ce ar trebui să faci dacă iei o masă la el și-i vezi acea privire pe chip? Dacă nu mănânci la el, pentru a-ți păstra demnitatea, poți continua să predici Evanghelia cu stomacul gol? Ar trebui să privești chestiunea în felul următor: „Astăzi pot să mănânc la el și să-i împărtășesc Evanghelia. El poate să-i primească pe cei ce răspândesc Evanghelia. Acesta e norocul lui.” De fapt, chiar așa stau lucrurile. Acesta e norocul lui. El nu-și dă seama, dar tu trebuie să știi asta în inima ta. În timp ce răspândește Evanghelia, o persoană va întâmpina deseori ridiculizări, bătaie de joc, zâmbete disprețuitoare și defăimare sau chiar se va regăsi în situații periculoase. De exemplu, unii frați și surori sunt denunțați sau răpiți de către oameni răi, iar alții sunt dați pe mâna poliției și a guvernului. Unii ar putea fi arestați și băgați în închisoare, în vreme ce alții s-ar putea să fie omorâți în bătaie. Toate acestea sunt lucruri care se întâmplă. Însă acum, că știm despre aceste lucruri, oare ar trebui să ne schimbăm atitudinea față de lucrarea de răspândire a Evangheliei? (Nu.) Răspândirea Evangheliei este responsabilitatea și obligația tuturor. În orice moment, indiferent de ceea ce auzim sau de ceea ce vedem sau de ce fel de tratament întâmpinăm, trebuie să susținem întotdeauna această responsabilitate de răspândire a Evangheliei. În niciun caz nu putem renunța la această datorie din cauza negativității sau a slăbiciunii. Datoria de a răspândi Evanghelia nu este o călătorie lină, ci plină de pericole. Când răspândiți Evanghelia, nu veți înfrunta îngeri, nici extratereștri, nici roboți. Vă veți confrunta doar cu omenirea rea și coruptă, cu demoni vii, cu fiare – toate acestea sunt oameni supraviețuind în acest spațiu malefic, în această lume rea, care au fost profund corupți de Satana și se împotrivesc lui Dumnezeu. Prin urmare, în procesul răspândirii Evangheliei, există cu siguranță tot felul de pericole, ca să nu mai vorbim de calomnii meschine, batjocuri și neînțelegeri, care sunt întâmplări comune. Dacă tu privești cu adevărat răspândirea Evangheliei ca pe o responsabilitate, ca pe o obligație și ca pe datoria ta, atunci vei fi în măsură să consideri aceste lucruri în mod corect și chiar să te ocupi de ele corect. Nu vei renunța la responsabilitatea și obligația ta, nici nu te vei abate de la intenția ta inițială de a răspândi Evanghelia și de a mărturisi pentru Dumnezeu din cauza acestor lucruri și nu vei da niciodată la o parte această responsabilitate, căci aceasta este datoria ta. Cum ar trebui înțeleasă această datorie? Ea este valoarea și obligația primară a vieții omenești. A răspândi vestea cea bună a lucrării lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și Evanghelia lucrării lui Dumnezeu este valoarea vieții omenești.

Astăzi avem părtășie despre adevărul îndeplinirii datoriei de a răspândi Evanghelia. Ați câștigat ceva din lucrul acesta? (Da.) În trecut, părtășia noastră despre adevărul răspândirii Evangheliei s-a concentrat pe viziune, adică am avut părtășie în mod expres despre adevărul legat de viziune și nu am discutat multe probleme detaliate, cum facem astăzi. Întrucât majoritatea oamenilor știu câte ceva despre liniile generale ale adevărului viziunii, dar se poate să nu le fie clare căile și principiile de practică detaliate pentru probleme specifice, astăzi aduc în părtășia noastră aceste chestiuni specifice. Prin părtășia despre unele cazuri și comportarea oamenilor – sau despre ce este corect și ce nu este corect să se facă atunci când cineva întâmpină aceste situații, punctele de vedere pe care le au oamenii și cum ar trebui ei să îndeplinească această responsabilitate, această obligație – prin părtășia despre toate aceste subiecte, considerați că adevărul răspândirii Evangheliei devine mai corect și mai ușor de implementat în viața reală? Cred că inimile voastre vor deveni mult mai senine după ce veți asculta aspectul acesta al adevărului. Când veți întâmpina anumite probleme specifice în procesul răspândirii Evangheliei, veți beneficia de pe urma acestor cuvinte, fiindcă sunt practice și se referă la adevărurile-principii. Nu sunt cuvinte goale. În viața voastră cotidiană, când întâmpinați asemenea chestiuni legate de răspândirea Evangheliei și când trăiți în unele stări incorecte sau când întâmpinați unele probleme în lucrarea voastră de răspândire a Evangheliei, puteți oare să folosiți aceste adevăruri pentru a rezolva problemele cu care vă confruntați? Dacă puteți să rezolvați astfel de probleme, atunci cuvintele de azi nu sunt rostite în van. Dacă tot nu puteți rezolva astfel de probleme sau dacă faceți lucrurile după placul vostru, dacă luați propriile hotărâri și rămâneți la ele, dacă faceți ce vreți și acționați cu încăpățânare și nesăbuință, fără să țineți cont de îndatoririle și responsabilitățile voastre, atunci adevărurile acestea sunt doar vorbe goale pentru voi și nu slujesc la nimic. Nu slujesc la nimic nu pentru că adevărul nu poate să te ajute, nu pentru că adevărul nu-ți este de niciun folos, ci pentru că nu ai deloc iubire pentru adevăr și nu practici adevărul. Tu vezi datoria de răspândire a Evangheliei doar ca pe un hobby sau ca un mod de a petrece timpul. Ce se va întâmpla dacă abordați datoria de răspândire a Evangheliei cu acest punct de vedere? Veți fi oare capabili să vă îndepliniți datoria în mod adecvat? (Nu.) Dacă a discuta despre îndeplinirea adecvată a datoriei voastre pare puțin distant, atunci să vă întreb mai întâi următorul lucru: dacă abordați datoria de răspândire a Evangheliei cu acest punct de vedere, puteți satisface intenția lui Dumnezeu? (Nu.) Asta ar trebui să vă fie limpede în inimă tuturor. Când abordezi datoria aceasta cu acest gen de punct de vedere și cu acest fel de atitudine, îți vei simți inima șovăielnică. Te vei gândi că atitudinea ta nu e așa cum I-ar plăcea lui Dumnezeu. Dacă te porți astfel, chiar de câștigi niște oameni și, la exterior, pare că faci fapte bune, intențiile și motivele tale pentru îndeplinirea datoriei sunt contrare adevărurilor-principii. Ești aidoma acelor oameni religioși care răspândesc Evanghelia pentru a obține binecuvântări și a face tranzacții cu Dumnezeu. Asemenea intenție și sursă a motivației sunt greșite. Atunci când analizează cum își îndeplinesc oamenii îndatoririle, Dumnezeu le judecă intențiile și motivele. El observă atitudinile și mentalitățile cu care oamenii își abordează îndatoririle. Pe baza acestui lucru, Dumnezeu lucrează pentru a-i curăți pe oameni de corupție și a-i mântui, ca aceștia să se poată elibera de păcat. Ca urmare, indiferent în ce mod răspândești Evanghelia, ar trebui să accepți examinarea atentă a lui Dumnezeu. Indiferent ce fel de persoană ești, de ce calibru ești, ce fel de datorie ai îndeplinit și care a fost datoria ta înainte de-a intra în rândurile celor ce răspândesc Evanghelia, ar trebui să respecți aceste adevăruri-principii ale răspândirii Evangheliei, ar trebui să vezi răspândirea Evangheliei ca fiind datoria și responsabilitatea ta și să ți-o asumi.

Unii conducători și lucrători care nu pot să facă lucrare practică ori să rezolve probleme practice sunt înlocuiți și repartizați să răspândească Evanghelia ca membri ai echipei de evanghelizare. S-ar putea să le spună tuturor celor întâlniți: „Eu am fost conducător. Am fost trimis la echipa de evanghelizare să răspândesc Evanghelia fiindcă nu am lucrat bine. Poate că Dumnezeu mă pune să răspândesc Evanghelia ca să mă călească o perioadă, ca să mă înzestreze cu adevărul și să mă pregătească. Asta înseamnă că nu trebuie să depun așa de mult efort în răspândirea Evangheliei. Orice fac, e în regulă. La urma urmei, eu am stofă de conducător. Odată ce voi crește în statură trebuie să fiu făcut conducător. Sunt de un calibru atât de bun, că ar fi o risipă de talent dacă n-aș fi conducător. Acum biserica duce lipsă de conducători și lucrători!” Casa lui Dumnezeu – sugerează cuvintele lor – nu se poate lipsi de ei în calitate de conducători. Sunt puși să răspândească Evanghelia doar pentru a li se da ocazia de a practica, pentru a-i înzestra cu adevărul și pentru a-i pune să facă ceva muncă la firul ierbii, ca parte a cultivării și pregătirii lor. Așadar, își privesc datoria de a răspândi Evanghelia drept ceva temporar, o fac numai ca să-și garnisească CV-urile, să se distreze și să-și lărgească orizonturile. Ei cred că, dacă obțin rezultate în răspândirea Evangheliei, dacă înțeleg adevărul și sunt capabili să facă o lucrare oarecare, vor fi promovați pentru a sluji ca lucrători sau conducători. Oare dacă adoptă această mentalitate față de îndeplinirea datoriei lor de a răspândi Evanghelia, pot ei ajunge la căința adevărată? Nu au reflectat asupra lor înșiși și nu au ajuns să se cunoască. Nu au conștiință de sine. Nu-i așa că au probleme acești oameni? Ei nu înțeleg corect răspândirea Evangheliei. Au o părere prea bună despre ei înșiși; chiar nu se cunosc deloc! Habar nu au ce se petrece în realitate. De fapt, lucrul acesta s-a întâmplat deoarece ei nu sunt oameni care urmăresc adevărul și sunt complet lipsiți de orice capacitate de înțelegere. La nivel superficial, știu să vorbească bine, le place să se ocupe de treburi și pare că au un oarecare calibru, dar când slujesc drept lucrători și conducători caracterul și calibrul lor nu sunt satisfăcătoare. Nu pot îndeplini standardele și criteriile pentru a fi conducători și lucrători, așa că sunt eliminați. Ei nu-și cunosc propria măsură, ci se laudă cu nerușinare și se umflă în pene. Deși n-o vor spune niciodată, unii oameni, după estimarea lor personală, cred că doar cei care nu pot face nimic altceva sunt repartizați să răspândească Evanghelia. În inimile lor, împart toate îndatoririle din casa lui Dumnezeu în înalte, de mijloc și umile. Consideră datoria răspândirii Evangheliei ca fiind cea mai umilă dintre toate îndatoririle din casa lui Dumnezeu. Oricine face o greșeală ori nu-și îndeplinește datoria în mod adecvat este trimis să răspândească Evanghelia. Așa înțeleg acești oameni datoria aceasta. Există o diferență între modul acesta de înțelegere și a lua răspândirea Evangheliei drept responsabilitatea și obligația ta de îndeplinit în viață? Poate cineva să-și facă datoria bine, dacă o înțelege astfel? (Nu.) Unde au greșit ei? Ei privesc cea mai mare responsabilitate a unei persoane și obligația pe care ar trebui să o îndeplinească în viața sa – lucrarea de răspândire a Evangheliei – ca fiind lucrarea cea mai umilă. Nu o iau drept propria lor responsabilitate și obligație și nu o înțeleg ca pe o datorie. Indiferent de modul în care casa lui Dumnezeu are părtășie despre necesitatea de a-ți face datoria cu loialitate și despre faptul că răspândirea Evangheliei este una dintre aceste îndatoriri, ei nu admit că așa stau lucrurile. În inima lor, cred că diferitele eșaloane de conducători, lucrători și oameni care răspund de casa lui Dumnezeu sunt la vârf. Au autoritate absolută și vor primi în cele din urmă recompense mari și vor fi desăvârșiți de Dumnezeu. Adepții aflați în subordinea lor sunt pălmași, doar, mai ales răspânditorii Evangheliei care mereu interacționează cu oameni din afara bisericii. Dintre toate slujbele, poate că lucrarea lor e cea mai grea și mai istovitoare. În final, nu poți spune cu certitudine dacă oamenii aceștia vor fi desăvârșiți. Este vina lor că așa concep datoria de răspândire a Evangheliei? Există oameni care privesc această sacră responsabilitate și obligație de răspândire a Evangheliei ca fiind cea mai umilă corvoadă și o plasează la nivelul cel mai de jos al unei ierarhii de grade și ranguri? Ei disprețuiesc datoria aceasta și îi disprețuiesc și pe cei care o îndeplinesc. Ca urmare, ce punct de vedere aduc cu ei atunci când fac această datorie? (O văd ca fiind temporară.) Altceva? Când câștigă pe cineva, nu li se pare mare lucru, iar când nu reușesc să câștige pe cineva, nu le pasă. Nu privesc răspândirea Evangheliei ca pe o parte din lucrarea lor și nu se străduiesc din toate puterile să înfăptuiască bine această datorie. În inimile lor, disprețuiesc datoria de răspândire a Evangheliei, deci care va fi rezultatul muncii lor la aceasta? Pot ei să se doteze cu toate aspectele adevărului pentru a-și îndeplini datoria de răspândire a Evangheliei? Pentru a-i câștiga pe mai mulți oameni, memorează ei pasaje din cuvântul lui Dumnezeu și versete biblice și se familiarizează, oare, cu o varietate de mărturii bazate pe experiențe, astfel încât să poată rezolva diversele probleme pe care le întâmpină când răspândesc Evanghelia? (Nu.) Dacă atunci când răspândesc Evanghelia, unii oameni care au o înțelegere denaturată și care au numeroase noțiuni le vor pune întrebări dificile, cum le vor face față ei? (Îi vor abandona.) Aceasta e un gen de atitudine. Oare I se vor plânge lui Dumnezeu, spunând: „De ce a trebuit să întâlnesc, la răspândirea Evangheliei, o persoană așa de ridicolă, fără nicio înțelegere spirituală? Ce ghinion!”? Nu au iubire pentru potențialii destinatari ai Evangheliei și speră că Dumnezeu nu va mântui acest gen de persoană. Nu se roagă lui Dumnezeu în privința acestei chestiuni, nici nu caută intențiile Lui și cu atât mai puțin arată vreo considerație față de intențiile Lui. Aleg cum să-i trateze pe potențialii destinatari ai Evangheliei în funcție de preferințele trupești, iar când întâlnesc oameni cu numeroase probleme și grave noțiuni, renunță la ei. Aleg să răspândească Evanghelia doar oamenilor fără noțiuni sau cu noțiuni puține și nu vor să plătească niciun preț. Ori de câte ori ceva este în detrimentul vanității sau demnității lor, sau în detrimentul reputației ori statutului lor, ori de câte ori ceva se opune preferințelor trupești sau intră în conflict cu plăcerile trupești – ce aleg ei să facă? Aleg să renunțe, aleg să dea bir cu fugiții, aleg să nu îndeplinească această responsabilitate, ci mai curând o refuză. În același timp, lăuntric I se plâng lui Dumnezeu în inimile lor: „De ce a trebuit să întâlnesc o persoană atât de ridicolă, cu așa de multe noțiuni? De ce mă faci să îndur asta? Mi-a fost afectată imaginea, mi-am irosit eforturile și nu am reușit să câștig pe nimeni.” În secret, inimile lor sunt pline de resentimente față de Dumnezeu. De aceea, nu sunt dispuși să accepte datoria răspândirii Evangheliei și nici să îndeplinească responsabilitatea aceasta; dacă astfel sunt atitudinile lor față de datoria răspândirii Evangheliei, atunci nu sunt departe de a fi eliminați.

În cursul răspândirii Evangheliei, mulți dintre cei ce răspândesc Evanghelia își tratează lucrarea cu o atitudine superficială și neglijentă. Niciodată nu se schimbă. Niciodată nu o tratează cu o atitudine de atenție plină de grijă, de prudență și frică de Dumnezeu, ci se gândesc: „În orice caz, nu am niciun proiect momentan, pot să fac orice. Echipa de evanghelizare pare plăcută, așa că o să intru în ea.” Apoi se iau după ceilalți și răspândesc Evanghelia. De fapt, au o contribuție foarte restrânsă la acest proces. Doar își fac ceva timp și călătoresc puțin, dar nu plătesc niciun preț real. Mereu predică Evanghelia în funcție de preferințele lor trupești, de noțiunile și închipuirile lor. Niciodată nu urmează câtuși de puțin adevărurile-principii. Sunt mulți oameni cărora le place să le predice bogaților și celor cu bani, însă nu săracilor. Le place să le predice oamenilor chipeși, însă nu celor mai puțin arătoși. Le place să le predice oamenilor cu care se înțeleg bine, dar nu celor cu care nu se înțeleg. Le place să le predice oamenilor care au noțiuni puține, dar nu celor cu prea multe noțiuni. Le place să le predice oamenilor care acceptă ușor Evanghelia, oamenilor care o vor accepta fără a trebui să asculte multă vorbă. Nu vor să le predice oamenilor, dacă asta înseamnă multe discuții epuizante. Pentru a da un exemplu, să zicem că o femeie răspândește Evanghelia și întâlnește un bărbat care provine dintr-o familie înstărită, care are casă și mașină, ai cărui părinți au slujbe bune, care e copil unic și arată bine. Ea crede că ar putea duce o viață de bunăstare dacă s-ar putea căsători cu el, așa că vrea să-i predice acestui bărbat Evanghelia, gândindu-se că ar fi minunat dacă ar accepta-o. Alți oameni încearcă să o oprească, spunându-i că această persoană nu e un căutător al adevărului, nu este cineva căruia i se poate predica, dar ea zice: „Dacă avem părtășie mai mult despre adevăr, e posibil să ajungă să-l accepte. Dacă nu-l determinăm pe un om atât de bun să accepte evanghelia și nu îl mântuim, nu ar fi asta împotriva intențiilor lui dumnezeu?” În realitate, ea are scopul ei. Nu încearcă să-l câștige pe omul acesta ca să-l aducă înaintea lui Dumnezeu, ci vrea să-și facă reclamă și să i se vândă. După multă promovare, până la urmă obține ceea ce urmărește și poate să formeze o relație cu el, pentru propriile ei scopuri. Care e problema aici? În tot ce face, ea are motivele ei personale, care încalcă adevărurile-principii. În final, folosește diverse mijloace pentru a-l determina să accepte Evanghelia și chiar se căsătorește cu el, spunând: „Cea mai mare realizare în lucrarea mea de răspândire a evangheliei a fost să găsesc un asemenea spirit înrudit. Asta e ceva ce trebuie să accept din partea lui dumnezeu. Căsătoria e poruncită de dumnezeu. Doar prin rânduiala lui dumnezeu am întâlnit omul acesta și m-am căsătorit cu el. Asta-i favoarea și binecuvântarea lui dumnezeu.” Merge mai departe să-și alcătuiască o mică familie și să ducă o viață fericită. Mai poate ea să răspândească Evanghelia? (Nu.) După un an sau doi, se duce din când în când să răspândească Evanghelia atunci când se simte bine, dar își petrece majoritatea timpului în viața de familie, iar inima îi devine tot mai pustie. În cele din urmă, își dă seama că viața de familie nu e decât oale și tigăi, mâncat, băut, pierdere de vreme și agitație. Simte că totul e fără sens. Privind înapoi, cugetă și își spune: „Credința în dumnezeu – aceasta are sens încă. Să mă duc înapoi, să reiau credința și să continuu să răspândesc evanghelia!” În final, vorbește despre experiențele ei într-o manieră pompoasă, zicând: „Omul a fost creat de dumnezeu, deci nu-l poate părăsi. Fără dumnezeu omul nu poate să trăiască. La fel cum peștele sigur va muri fără apă, dacă omul îl părăsește pe dumnezeu, cu siguranță nu va avea un drum de urmat în viața sa. De aceea m-am întors. Pentru că dumnezeu m-a chemat.” Ce nerușinare cruntă! După ce s-a întors, ea cere să-și îndeplinească datoria, spunând: „Totul e pustiu dacă nu-mi fac datoria. Fiecare trebuie să-și facă datoria.” Cuvintele oamenilor care nu practică adevărul și nu au iubire de adevăr îi dezgustă pe cei care le aud. Spui că nu-L poți părăsi pe Dumnezeu. Atunci, de ce nu-L întrebi pe Dumnezeu dacă El te vrea? Ți-ai găsit un partener când îți îndeplineai datoria și apoi ți-ai lăsat baltă datoria și ai fugit. De ce nu te-ai rugat lui Dumnezeu să-L întrebi dacă era de acord cu asta și să afli atitudinea Lui? Ți-ai îndeplinit responsabilitățile? Ai îndeplinit însărcinarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu? L-ai tratat pe Dumnezeu ca Dumnezeu? Ți-ai văzut datoria ca datorie a ta? La toate aceste întrebări, răspunsul este nu. Ce e Dumnezeu pentru tine? E doar un amic pe care l-ai întâlnit pe marginea drumului. Îl saluți și imediat crezi că sunteți prieteni. Dacă servește intereselor tale, mergi mai departe cu El, dar dacă nu e în beneficiul tău, îți iei la revedere. Apoi, însă, te gândești iar la El atunci când ai nevoie de El. O relație de felul acesta ai tu. Dacă-L consideri pe Dumnezeu drept un amic pe care l-ai cunoscut cândva, Dumnezeu ce va crede despre tine? Cum te va trata El? Ești tristă, zilele îți sunt pustii, deci ai nevoie de Dumnezeu. Te întorci și vrei să-ți faci datoria. Oare Dumnezeu îți va da așa de lejer o datorie? (Nu.) De ce nu? Nu o meriți! Deși astfel de oameni pot să-și îndeplinească îndatoririle imediat după ce ajung să creadă în Dumnezeu, ei Îl vor abandona pe Dumnezeu, fără să dea nicio avertizare, înainte de a-și finaliza îndatoririle, părăsindu-și posturile și abandonându-și lucrarea. Cum privește Dumnezeu lucrul acesta? Care este natura acestei purtări? (O trădare.) Trădarea nu e o chestiune minoră. Astfel de oameni sunt dezertori! Cum își îndeplinesc datoria dezertorii? Își urmăresc propriul interes sub steagul îndeplinirii datoriei. Fac planuri pentru a-și asigura viitorul și traiul personal în timp ce-și încalcă intenția inițială pentru îndeplinirea îndatoririlor. În ultimă instanță, ei fug în mijlocul îndeplinirii datoriei lor, ceea ce-i face dezertori. O asemenea persoană nu se sacrifică pentru Dumnezeu cu inimă sinceră, ci are propriile sale intenții și scopuri și încearcă să-L înșele pe Dumnezeu, arătându-și adevărata față în cele din urmă. Nu sunt aceștia oameni care-L trădează pe Dumnezeu? Unii spun: „În casa lui Dumnezeu nu există libertatea de-a veni și de-a pleca?” Există libertatea de-a veni și de-a pleca, asta-i adevărat, însă atunci când intri în casa lui Dumnezeu trebuie să treci printr-o examinare. Ești liber să pleci din casa lui Dumnezeu și nimeni nu-ți va sta în cale. Dar dacă vrei să te întorci în casa lui Dumnezeu, nu e atât de ușor. Trebuie să fii examinat și verificat de conducătorii și lucrătorii bisericii de la toate nivelurile, pentru a dovedi că este adevărată căința ta. Abia apoi vei fi acceptat. Astfel, e ușor să pleci, însă e greu să intri înapoi. Am auzit că unor oameni li s-a părut atât de greu să răspândească Evanghelia și au suferit atât de mult, încât s-au descotorosit de povară și au fugit. Care e problema aici? Faptul că sunt dezertori. Ce este cel mai important când lucrezi la răspândirea Evangheliei? Toți cei care răspândesc Evanghelia, mai ales oamenii responsabili de poziții însemnate, au un rol important în ochii lui Dumnezeu. Dacă joci un rol important în răspândirea Evangheliei și-ți părăsești postul fără permisiunea lui Dumnezeu, nu există o fărădelege mai mare. Nu este acesta considerat un act de trădare față de Dumnezeu? (Ba da.) Prin urmare, în viziunea voastră, cum ar trebui să-i trateze Dumnezeu pe dezertori? (Ar trebui să fie dați la o parte.) A fi dat la o parte înseamnă a fi ignorat, lăsat să faci ce vrei. Dacă oamenii care sunt dați la o parte au căință, este posibil ca Dumnezeu să vadă că atitudinea lor este suficient de plină de căință și să-i vrea totuși înapoi. Însă față de cei care își abandonează datoria – și numai față de acești oameni – Dumnezeu nu are această atitudine. Cum tratează Dumnezeu asemenea oameni? (Dumnezeu nu-i mântuiește. Dumnezeu îi disprețuiește și îi respinge.) Asta e total corect. Mai precis, oamenii care îndeplinesc o datorie importantă au fost însărcinați de către Dumnezeu și, dacă își părăsesc postul, atunci oricât de bine s-ar fi descurcat înainte sau o vor face ulterior, în ochii lui Dumnezeu sunt oameni care L-au trădat și nu li se va mai oferi niciodată posibilitatea de a îndeplini o datorie. Ce înseamnă să nu ți se mai dea o posibilitate? Dacă spui: „Sunt plin de remușcări. Am o datorie față de Dumnezeu. Nu ar fi trebuit să fac o asemenea alegere la început. Atunci am fost vrăjit și dus pe căi greșite, iar acum regret asta. Îl implor pe Dumnezeu să-mi mai dea o șansă de a-mi îndeplini datoria, ca să am ocazia ca, prin fapte meritorii, să mă căiesc pentru ceea ce am făcut și să-mi compensez greșelile”, cum va trata Dumnezeu chestiunea aceasta? Din moment ce Dumnezeu spune că nu ai nicio posibilitate, El nu-ți va mai da atenție niciodată. Aceasta e atitudinea Lui față de dezertori. Când are de-a face cu oameni care săvârșesc fărădelegi obișnuite, e posibil ca Dumnezeu să spună că a fost o fărădelege de moment, ori că s-a datorat unui mediu potrivnic, staturii mici, unei lipse de înțelegere a adevărului ori vreunui alt motiv de genul acesta. În cazul acesta, e posibil ca Dumnezeu să le dea ocazia de-a se căi. Numai dezertorilor, însă, El nu le oferă a doua șansă. Unii oameni zic: „Ce înseamnă că Dumnezeu nu oferă a doua șansă? Dacă ei ar dori să-și îndeplinească datoria, nu ar permite Dumnezeu lucrul acesta?” Poți să-ți faci datoria, poți să răspândești Evanghelia și poți, de asemenea, să asculți predici și să te alături bisericii. Biserica nu-ți va șterge numele din evidențele sale. În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, însă, indiferent cum îți faci datoria și cum te căiești, El nici nu are nevoie de tine, nici nu te aprobă, chiar dacă tu muncești pentru El. Aceasta e atitudinea lui Dumnezeu. Se poate ca unii oameni să nu înțeleagă această chestiune și să spună: „De ce e Dumnezeu atât de lipsit de inimă și categoric atunci când are de-a face cu genul acesta de persoană?” Nu e nevoie ca omul să înțeleagă chestiunea asta. Aceasta e firea lui Dumnezeu. Aceasta e atitudinea lui Dumnezeu. Poți să crezi ce vrei. Dumnezeu are puterea de a hotărî. Are puterea de a acționa în felul acesta și de a gestiona astfel chestiunea. Ce poate să facă orice făptură omenească? Pot oamenii să protesteze? Cine ți-a spus să nu urmezi de la bun început calea cea dreaptă, să-L trădezi pe Dumnezeu și să devii un dezertor? Lucrarea de răspândire a Evangheliei nu poate fi realizată de o singură persoană, are nevoie de mulți oameni. Dacă tu nu poți să-ți îndeplinești datoria, Dumnezeu îl va alege pe altul care poate. Dacă nu cooperezi și nu-ți îndeplinești datoria, asta dovedește că ești orb. Asta dovedește că ești dezorientat și stupid. Nu știi că aceasta e o binecuvântare, așa că nu vei avea binecuvântarea aceasta. Ar trebui să pleci, pur și simplu! Dacă pleci, dar vii înapoi după un timp, oare Dumnezeu te-ar mai vrea? Nu, lui Dumnezeu nu Îi pasă. Asta e atitudinea Lui față de dezertori, și numai față de ei. Unii oameni au spus: „După ce mă întorc și îmi fac datoria, sunt luminat de Duhul Sfânt!” La început, când îți făceai datoria, ai dat bir cu fugiții fără permisiune, iar Duhul Sfânt nu te-a împiedicat. Acum că te-ai întors, mai poate Duhul Sfânt să te lumineze? Nu dați atâta importanță percepțiilor voastre sentimentale! Dumnezeu nu va face nimic împotriva dorințelor Sale și are principii atunci când îl tratează pe fiecare. Care este aici avertismentul pentru oameni? Trebuie să stăruiți în datoria voastră, să rămâneți pe poziții și să vă îndepliniți responsabilitățile. Este prea extremă atitudinea lui Dumnezeu față de asemenea dezertori? (Nu este.) De ce spui că nu este? Cum înțelegi că acest lucru nu e prea extrem? Indiferent ce datorie îndeplinește o persoană în perioada actuală, are fiecare datorie făcută de fiecare persoană o legătură cu ceea ce este poruncit de Dumnezeu? Ele sunt strâns legate. Privind astfel situația, dacă tu ești în stare să-ți faci datoria, nu înseamnă oare că Dumnezeu a lucrat mult? Dumnezeu te-a predestinat de la crearea lumii. A predestinat era și epoca în care te naști, tipul de familie în care te naști, influența pe care familia o are asupra ta, datoria pe care Dumnezeu îți cere să o faci și lucrurile pe care ți s-a îngăduit să le înveți dinainte. De exemplu, dacă ai învățat o limbă străină, acum ai acest calibru, acest talent care-ți permite să-ți îndeplinești datoria cu succes. Dumnezeu a lucrat mult în pregătire. Cu ce scop face El asemenea pregătiri? Ca să fii mai bun decât ceilalți? Ca să urmărești cele lumești și să-i slujești Satanei? Categoric nu! Dumnezeu vrea ca tu să oferi în casa Lui lucrurile pe care El ți le-a dat, în răspândirea Evangheliei Lui și în planul Lui de gestionare. Dacă însă tu nu poți oferi ce ți-a dat Dumnezeu, ci îl slujești pe Satana, cum Se va simți Dumnezeu? Cum va trata Dumnezeu lucrul acesta? Cum ar trebui să trateze El lucrul acesta în conformitate cu firea Lui? Dumnezeu te va arunca de la El dintr-o lovitură. Nu te vrea. Tu uiți bunătatea Lui și Îi trădezi încrederea. Nu îți recunoști Creatorul și nu te întorci la El. Nu-I dedici lui Dumnezeu ceea ce Dumnezeu ți-a dat, ci îi oferi Satanei, în schimb. Aceasta-i o trădare gravă, și Dumnezeu nu vrea un asemenea trădător!

În lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, calibrul pe care îl are fiecare om îl face să fie la înălțimea sarcinii de îndeplinire a datoriei pe care se cuvine să o facă. În plus, experiența și cunoștințele pe care omul le câștigă după ce ajunge să creadă în Dumnezeu, precum și adevărurile pe care le înțelege, toate trebuie folosite pentru a-și îndeplini datoria. Numai astfel pot oamenii să contribuie cu smeritul lor efort la lucrarea de răspândire a Evangheliei Împărăției. Care este acest efort smerit? Este datoria pe care ar trebui s-o îndeplinească o persoană. Dumnezeu îți îngăduie să înțelegi adevărul și să ai inteligență și înțelepciune ca să-ți poți face datoria bine. Acestea sunt valoarea și sensul vieții tale. Dacă nu trăiești valoarea și sensul acesta, asta dovedește că nu ai câștigat nimic din credința ta în Dumnezeu. Ai devenit un gunoi fără rost în casa Lui. Poate Dumnezeu să te mai vrea, dacă ceea ce trăiești tu sunt Satana și trupul? Valoarea și sensul vieții tale au pierit. În opinia lui Dumnezeu, ar trebui să dispari, pur și simplu, din casa Lui, să dispari pentru totdeauna. El nu te mai vrea. De asemenea, în perioada de extindere a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, fiecare om care Îl urmează pe Dumnezeu își face datoria sa și cu toții au trecut, iar și iar, prin oprimarea și cruda persecuție din partea marelui balaur roșu. Calea urmării lui Dumnezeu este dură, cu asperități și extraordinar de dificilă. Oricine care Îl urmează pe Dumnezeu de mai mult de doi-trei ani va fi experimentat personal aceste lucruri. Datoria îndeplinită de fiecare persoană – fie că este o datorie fixă ori un aranjament temporar – vine din suveranitatea și orânduirile lui Dumnezeu. E posibil ca oamenii să fie arestați des, lucrarea bisericii să fie tulburată și stricată și e posibil să existe un deficit clar de oameni care să îndeplinească îndatoriri, mai ales dintre cei cu calibru bun și competență profesională, care sunt în minoritate. Datorită conducerii lui Dumnezeu, însă, datorită puterii și autorității Lui, deja casa lui Dumnezeu a ieșit din timpurile cele mai grele și toată lucrarea ei a intrat pe făgașul cel bun. Lucrul acesta pare imposibil pentru om, dar pentru Dumnezeu nimic nu e dificil de realizat. Cei treizeci de ani de când Dumnezeu S-a arătat și a început să lucreze, până în prezent, au fost marcați de furtuni și tot felul de necazuri. Fără conducerea lui Dumnezeu și fără cuvintele Sale care le insuflă oamenilor credință și putere, nimeni nu ar fi ajuns atât de departe. Toți aleșii lui Dumnezeu au experimentat personal lucrul acesta. Niciuna dintre lucrările casei lui Dumnezeu nu merge lin, toate au fost începute de la zero, făcute cu mare dificultate și asaltate de probleme. De ce se întâmplă asta? Fiindcă ne confruntăm nu doar cu oprimarea nebună și persecuția din partea regimului marelui balaur roșu, ci și cu discriminare, defăimare și condamnare din partea întregii comunități religioase și a omenirii corupte – întreaga eră, chiar, ne abandonează și ne blochează. Toată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu se lansează și se desfășoară într-un mediu și în condiții pline de orientările malefice ale Satanei și în care Satana este la putere. Asta nu e deloc ușor; e extraordinar de dificil. Ca urmare, fiecare persoană care poate îndeplini o datorie este o mângâiere pentru Dumnezeu, iar faptul că aceasta îndeplinește o datorie este un lucru rar și valoros. Seriozitatea, loialitatea și sacrificiul pe care le poate oferi fiecare om, precum și atitudinea sa de sinceritate și responsabilitate față de datoria sa, de supunere față de însărcinarea dată de Dumnezeu și de venerare a Lui sunt prețuite de El, și El consideră aceste lucruri ca fiind foarte importante. Prin contrast cu acestea, Dumnezeu are cel mai mare dezgust față de oamenii care își abandonează îndatoririle sau le tratează ca pe o glumă și față de diferitele comportamente, acțiuni și manifestări ale trădării față de Dumnezeu, întrucât în mijlocul diferitelor contexte, al oamenilor, evenimentelor și lucrurilor rânduite de Dumnezeu, acești oameni joacă rolul de a împiedica, de a dăuna, de a întârzia, de a tulbura sau de a afecta progresul lucrării lui Dumnezeu. Și, din acest motiv, cum Se simte și cum reacționează Dumnezeu față de dezertori și față de oamenii care Îl trădează? Ce atitudine are Dumnezeu? (Îi urăște.) Una doar de dezgust și ură. Îi este milă? Nu – El nu ar putea niciodată să simtă milă. Unii oameni spun: „Nu este Dumnezeu iubire?” De ce Dumnezeu nu iubește astfel de oameni? Acești oameni nu sunt vrednici de iubire. Dacă tu îi iubești, atunci iubirea ta este nesăbuită și doar pentru că tu îi iubești, asta nu înseamnă că o face și Dumnezeu; se poate să-i prețuiești, dar Dumnezeu, nu, căci în astfel de oameni nu există nimic care să merite prețuire. Și, prin urmare, Dumnezeu abandonează cu hotărâre astfel de oameni și nu le oferă a doua șansă. Este acest lucru rațional? Acest lucru nu numai că este rațional, ci este, mai presus de toate, un aspect al firii lui Dumnezeu și reprezintă, totodată, adevărul. În procesul de răspândire a Evangheliei, unii oameni nu acceptă nicio parte din adevăr. Întotdeauna se poartă arbitrar și nesăbuit, după voia lor. Ei sunt piedici și obstacole pentru lucrarea de răspândire a Evangheliei. Joacă un rol negativ tulburând, perturbând și stricând lucrarea de evanghelizare, împiedicând extinderea ei. Din această cauză, atitudinea lui Dumnezeu față de acești oameni este una de ură și dezgust. Ei trebuie eliminați. Așa se dezvăluie firea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Unii oameni spun: „Nu e puțin excesiv să tratezi oamenii în felul acesta?” Nu e nimic excesiv în asta. Confruntat cu asemenea diavoli, Dumnezeu nu poate simți decât ură și dezgust. El nu Se preface. Firea Lui e dreaptă și se vede limpede. Care sunt cele două aspecte esențiale ale firii drepte a lui Dumnezeu? (Milă din belșug și mânie profundă.) Care este aici importanța acestui lucru? Cine îndură mânia profundă a lui Dumnezeu? Ea cade asupra celor care se împotrivesc lui Dumnezeu, resping adevărul și îl urmează pe Satana. Dumnezeu nu-i vrea pe cei care sunt hotărâți să-l urmeze pe Satana și nici pe trădători sau dezertori. Unii spun: „Într-o clipă de slăbiciune, am ales să nu-mi fac datoria, dar de fapt nu am vrut să-L părăsesc pe Dumnezeu sau să mă întorc în lume și în tabăra Satanei.” Fie că ai fost slab ori ai vrut să te întorci în lume, Dumnezeu s-ar putea să dea dovadă de milă și toleranță când se ocupă de slăbiciunea ta, în funcție de situație. Dumnezeu este foarte milos. Oamenii trăiesc printre firile lor corupte și, în unele cazuri, e inevitabil să se simtă slabi, negativi sau leneși. Dumnezeu îi scrutează pe toți și îi va trata în funcție de situație. Dacă nu ești un dezertor, nu te va trata ca pe un dezertor. Dacă ești slab, cu siguranță te va trata pe baza slăbiciunii tale. Dacă pentru scurt timp dezvălui corupție, dacă pentru o clipă ești slab sau dacă îți pierzi calea temporar, atunci Dumnezeu te va lumina, te va îndruma și te va sprijini. El te va trata ca pe un om cu o statură mică, cineva care nu înțelege adevărul, fiindcă problema aceasta nu este una care ține de natura-esența ta. De ce nu tratează Dumnezeu astfel de oameni abandonându-i? Fiindcă ei nu vor să respingă adevărul sau pe El și fiindcă nu vor să-l urmeze pe Satana. Ei doar arată o clipă de slăbiciune și sunt incapabili să se ridice, așa că Dumnezeu le oferă o altă șansă. Atunci, cum ar trebui tratați acești oameni care experimentează o slăbiciune temporară și nu își pot face îndatoririle, dar care se întorc mai târziu să le facă? Ar trebui să fie acceptați. Acest caz este diferit în natura sa de cel al dezertorilor, așa că nu poți aplica aceeași regulă sau adopta aceeași abordare pentru a-i trata. Unii nu suferă slăbiciuni; sunt de fapt dezertori. Dacă îi primești înapoi, vor dezerta din nou când vor întâmpina o situație similară. Un astfel de om nu este un dezertor temporar; un astfel de om va fi mereu un dezertor. De aceea Dumnezeu dă afară astfel de oameni și nu-i mai primește niciodată înapoi. Asta nu e câtuși de puțin excesiv. Întrucât ei nu mai sunt primiți înapoi niciodată, aceasta înseamnă că, pe oricine altcineva ar putea mântui Dumnezeu, pe acei oameni nu-i va mântui. Când vede că lipsește o persoană din echipa beneficiarilor potențiali ai mântuirii, e posibil ca El să adauge pe altcineva. Însă genul acesta de om nu este dorit. Este îndepărtat pe vecie și nedorit.

Există și o altă categorie de oameni care, în timp ce răspândesc Evanghelia, deseori tulbură lucrarea de evanghelizare și o strică, dar totodată ei au făcut o oarecare lucrare și i-au câștigat pe niște oameni. Pot fi acestea considerate fapte bune din partea lor? Să lăsăm deoparte, deocamdată, întrebarea dacă au făcut sau nu fapte bune. Să spunem, mai întâi, că astfel de oameni, în timp ce răspândesc Evanghelia, deseori tulbură lucrarea de Evanghelizare și o strică. De exemplu, dacă un om răspunde de lucrarea de evanghelizare și mereu este în competiție cu alții pentru statut și putere, sau intră frecvent în dispute cu alții, tulburând și stricând lucrarea de evanghelizare, cum va privi Dumnezeu chestiunea aceasta? Va pune El în balanță realizările și greșelile acestui om sau îl va aborda în vreun alt fel? (Dumnezeu îi va da o notă proastă.) De ce îi va da Dumnezeu o notă proastă? Deși le-a predicat unor oameni, a făcut o oarecare lucrare și a obținut unele rezultate, el a continuat să facă fapte rele. Deși nu comite erori majore, face adesea greșeli minore. Ce înseamnă să faci adesea greșeli minore? Înseamnă să nu practici adevărul, să lupți pentru faimă, câștig și statut, să vorbești fără niciun strop de pietate, să nu cauți niciodată adevărurile-principii, să te porți deseori în mod arbitrar și lipsit de autocontrol, să nu faci niciodată nicio schimbare și să fii precum non-credincioșii – ceea ce are o influență păgubitoare asupra vieții bisericii, asupra aleșilor lui Dumnezeu și îi face pe unii credincioși noi să se poticnească. Nu sunt acestea fapte rele? (Ba da, sunt.) Dacă oamenii au făcut astfel de fapte rele, chiar dacă au muncit din greu să-și îndeplinească îndatoririle, și-au îndeplinit ei cu adevărat responsabilitățile? Și-au îndeplinit ei într-adevăr îndatoririle în mod adecvat? Cum îi privește Dumnezeu pe acești oameni? Deși au făcut o oarecare lucrare, ei încă pot să facă rău în mod nesăbuit, deci își îndeplinesc îndatoririle? (Nu.) Atunci, oare de ce pot să facă rău cu asemenea nesăbuință? Pe de o parte, este din cauza firilor lor corupte. Pe de altă parte, oamenii aceștia adoptă mentalitatea norocului. Se gândesc: „Am făcut mult bine în răspândirea Evangheliei. În cutare sau cutare biserică, sute de oameni sunt acolo pentru că eu i-am determinat să accepte Evanghelia. Dacă oamenii aceștia pot fi mântuiți, asta va însemna mult merit pentru mine. Atunci, cum ar putea Dumnezeu să nu-Și aducă aminte de mine? Când ține cont de oamenii aceștia, nu mă poate osândi.” Nu se supraestimează ei? Au oare o inimă cu frică de Dumnezeu? Sunt ei oameni care se sacrifică pentru Dumnezeu cu o inimă sinceră? Asemenea lui Pavel, caută să câștige răsplătiri și cununi. În inimile lor nu e loc pentru Dumnezeu. Ei nu înțeleg firea lui Dumnezeu și îndrăznesc să facă tranzacții cu El. Asta dovedește că nu dețin nimic din adevărul-realitate. Era un om care răspândea Evanghelia de câțiva ani și avea o oarecare experiență în asta. El a îndurat multe greutăți în timp ce a răspândit Evanghelia și a fost chiar încarcerat și condamnat la mulți ani de închisoare. După ce a ieșit, a continuat să răspândească Evanghelia și a câștigat câteva sute de oameni, dintre care unii s-au dovedit a fi talente importante; unii au fost chiar aleși ca lideri sau lucrători. Drept urmare, această persoană s-a crezut a fi demnă de mari distincții și s-a folosit de acest lucru drept capital cu care se lăuda oriunde se ducea, dându-se în spectacol și mărturisind pentru sine: „Am fost la închisoare opt ani și am rămas ferm în mărturia mea. I-am câștigat pe mulți oameni în timp ce am răspândit Evanghelia, dintre care unii sunt acum conducători sau lucrători. În casa lui dumnezeu, merit recunoaștere, am adus o contribuție.” Indiferent unde răspândea Evanghelia, se lăuda cu siguranță conducătorilor sau lucrătorilor localnici. În plus, mai spunea: „Trebuie să ascultați ce spun eu; chiar și conducătorii voștri cu vechime trebuie să fie politicoși când îmi vorbesc. Voi da o lecție oricui nu este politicos!” Această persoană este un agresor, nu-i așa? Dacă o astfel de persoană nu ar fi răspândit Evanghelia și nu i-ar fi câștigat pe acei oameni, ar fi îndrăznit să fie atât de infatuată? Chiar ar fi făcut-o. Faptul că poate fi atât de infatuată demonstrează că asta este în natura ei. Este natura-esența ei. Ea devine atât de arogantă încât îi lipsește orice rațiune. După ce au răspândit Evanghelia și i-au câștigat pe câțiva oameni, natura lor arogantă sporește și ei devin și mai infatuați. Asemenea oameni se laudă cu capitalul lor oriunde se duc, încearcă să-și asume meritul oriunde merg și chiar pun presiune pe conducători la diferite niveluri, încercând să fie pe picior de egalitate cu ei și chiar gândindu-se că ei înșiși s-ar cuveni să fie conducători cu vechime. Pe baza a ceea ce manifestă o persoană care se comportă astfel, tuturor ar trebui să ne fie clar ce fel de natură are și care ar putea fi finalul său. Când un demon se infiltrează în casa lui Dumnezeu, muncește puțin înainte să-și arate adevărata față; nu ascultă, indiferent cine îl emondează și insistă în lupta împotriva casei lui Dumnezeu. Care este natura acțiunilor sale? În ochii lui Dumnezeu, își caută moartea cu lumânarea și nu se va odihni până nu se va sinucide. Acesta este singurul mod adecvat de a descrie lucrurile. Expresia „a-și căuta moartea cu lumânarea” are un înțeles practic. Care e acest înțeles practic? Este un lucru bun când oamenii sunt capabili să-și îndeplinească îndatoririle. Unii oameni se nasc cu anumite daruri, ceea ce este o binecuvântare, dar dacă nu urmează calea cea bună, vor da de necaz. De pildă, unii pot vorbi elocvent. Știu cum să discute cu oameni diferiți și pot conversa ușor cu oricine. Asta poate fi privită și ca un fel de abilitate înnăscută. În loc de a spune mai întâi dacă este un lucru bun sau unul rău, esențial este să te uiți la natura persoanei și să vezi dacă merge pe calea cea bună ori pe o cale rea. În perioada lucrării lui Dumnezeu de răspândire a Evangheliei, ți-ai dedicat talentele, ai sacrificat multe gânduri și ai câștigat mulți oameni. Acesta nu e un lucru rău în sine. Ai contribuit cu eforturile tale la lucrarea de evanghelizare, ceea ce e demn de aducerea aminte a lui Dumnezeu. Dacă faci bine această datorie, fără surle și trâmbițe, frații și surorile te vor respecta atunci când îți vor vedea lucrarea, iar cei care nu înțeleg ceva te vor consulta și îți vor cere sfatul în legătură cu lucrul respectiv. Dacă ai umanitate și urmărești adevărul, oamenii te vor plăcea și Dumnezeu te va binecuvânta. Numai că se poate întâmpla să n-o iei pe calea cea bună. E posibil să consideri acest mic dar de la Dumnezeu drept un capital și să mergi până într-acolo încât să te lauzi peste tot cu faptul că ai fost la închisoare. De fapt, să fii la închisoare nu e mare lucru. În țara marelui balaur roșu, mulți oameni au fost arestați și închiși pentru că au răspândit Evanghelia ori au făcut lucrare bisericească. Acest lucru nu ar trebui considerat un capital, ci un tip de suferință ce este corect a fi îndurată de oameni. Dacă oamenii au o mărturie de adus după suferința lor, ei pot aduce mărturie despre faptele lui Dumnezeu, pot aduce mărturie despre cum s-au bazat pe Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satana în timpul persecutării lor, ce fel de suferință au îndurat și ce au câștigat din ea. Aceasta e calea corectă. Totuși, ei dinadins n-o iau pe calea aceasta corectă, ci umblă lăudându-se peste tot: „Am fost în închisoare atât de mulți ani și am suferit atât de mult, deci iată cum ar trebui să mă tratați. Dacă nu mă tratați astfel, sunteți orbi, ignoranți și fără inimă.” Nu-i așa că nu o iau pe calea corectă? Inițial, faptul că au fost întemnițați și au suferit fără a trăda și au rămas fermi în mărturia lor după condamnare a fost un lucru bun. A fost un lucru vrednic de aducerea aminte a lui Dumnezeu. Totuși, ei dinadins nu au făcut cum s-ar fi cuvenit. Oriunde mergeau se lăudau cu realizările lor ca să câștige respectul și compasiunea oamenilor. Au mers chiar până într-acolo încât să ceară lucruri materiale. Adică au căutat o răsplată pentru realizările lor. Care e semnificația implicită a faptului de a căuta răsplătiri de la oameni în felul acesta? Pot cere să fie răsplătiți de oameni, așadar pot oare să ceară răsplătiri de la Dumnezeu? Se duc la oameni și cer răsplătiri îndestulătoare, cer statut, faimă, câștig, prestigiu și bucurii trupești – iar apoi se duc și cer răsplătiri de la Dumnezeu. Nu așa făcea și Pavel? Mai mult, i-au câștigat pe mulți oameni îndeplinind datoria aceasta. În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, dacă ei pot continua să-și îndeplinească îndatoririle pe temelia înțelegerii adevărului și continuă să-și îndeplinească bine responsabilitatea aceasta, Dumnezeu va continua să le încredințeze răspândirea Evangheliei. Însă ei aleg să nu facă asta, ci consideră că au merite și calificări suficiente pe care le pot vesti tuturor. Ca urmare, nu fac lucrare deloc, ci încep să ceară să fie răsplătiți. Peste tot unde merg se laudă, își etalează capitalul, compară merite și se dau mari cu sutele sau miile de oameni pe care i-au determinat să accepte Evanghelia. În toate acestea, ei nu-L slăvesc pe Dumnezeu și nu mărturisesc niciodată despre atotputernicia și înțelepciunea Lui. Nu înseamnă asta să-ți cauți moartea cu lumânarea? Ei cred în Dumnezeu, dar nu merg pe calea cea dreaptă. Atunci, care este atitudinea lor față de ascultarea de predici și părtășie? Se gândesc: „Nu am nevoie să ascult. Eu am fost la închisoare, nu am devenit un Iuda, am o mărturie de adus. În plus, am câștigat mai mulți oameni decât oricare altul, am plătit prețul cel mai mare. Am îndurat toate greutățile, m-am ascuns prin tufișuri și am dormit în peșteri. Nu există suferință pe care să n-o pot îndura, nu există loc unde nu am fost. Care dintre voi se poate măsura cu mine? Așa că nu am nevoie să înțeleg complet predicile pe care le ascult. Ascultarea de predici nu e oare doar pentru practică? Eu am făcut-o pe toată deja, am trăit-o. Nu e nimic prea impresionant nici chiar în întruparea lui dumnezeu.” Ce fel de persoană rostește cuvinte asemănătoare cu acestea? (Pavel.) Acesta-i Pavel readus la viață. Ei mai spun: „Voi nu sunteți atât de pricepuți ca mine. Dacă ați fi, nu ar trebui să ascultați așa de multe predici și nu ar trebui să scrieți, să copiați și să memorați zi de zi, cu atenție, cuvintele lui dumnezeu. Uitați-vă la mine! I-am câștigat pe atâția oameni predicând Evanghelia! Când am studiat eu vreodată cum faceți voi? Eu nu am nevoie de asta. De îndată ce duhul sfânt își face lucrarea, am totul.” Nu e asta o mare stupiditate? Aroganța lor nu cunoaște limite. Drept ce iau ei acceptarea lucrării lui Dumnezeu și urmărirea mântuirii? Le iau drept joacă de copii. Ei cred că au manifestat un pic de purtare bună și au făcut un pic de lucrare, că și-au terminat alergarea și și-au luptat lupta, așa că singurul lucru care a mai rămas de făcut e să-și capete cununa. Pentru ei, un Dumnezeu care nu dă cununi nu este deloc Dumnezeu. Aici, ei au aceeași viziune ca oamenii religioși. Mai spun, de asemenea: „Acum am suferit tot ce e de suferit și am plătit tot prețul. Am suferit aproape cât a suferit dumnezeu. Ar trebui să pot primi răsplata lui dumnezeu.” Nu sunt oamenii aceștia precum Pavel? Mereu ierarhizează lumea după calificări și vechime. Mai să spună că pentru ei a trăi este hristos. Dacă vor într-adevăr să fie hristos, vor da de necaz. Asta înseamnă un al doilea Pavel. Cineva care merge pe calea aceasta mai are loc de întoarcere? Absolut deloc. Această cale e fundătura antihriștilor.

Oare de ce merg pe calea antihriștilor unii oameni care cred în Dumnezeu de mulți ani? Lucrul acesta e determinat de natura-esență a unei persoane. Toți oamenii răi, toți oamenii fără conștiință și rațiune sunt oameni care nu iubesc adevărul. De aceea ei aleg în mod firesc să meargă pe calea antihriștilor după ce ajung să creadă în Dumnezeu. Fiecare crede în Dumnezeu, citește cuvintele Sale și ascultă predici. Așadar, de ce unii oameni aleg să ia calea urmăririi adevărului? De ce alți oameni aleg să ia calea urmăririi faimei, câștigului, statutului și binecuvântărilor? Mediile lor obiective sunt similare, însă calitatea umanității lor și a preferințelor personale sunt diferite, așa că ei aleg căi diferite. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui. Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte în zilele de pe urmă și cuvintele Lui sunt exprimate de aproape 30 de ani, dar acești oameni nu le înțeleg. Atunci, sunt ei oile lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă nu sunt dintre oile lui Dumnezeu, nu merită să fie numiți ființe umane. Asupra căror lucruri se concentrează acei oameni care nu iubesc adevărul și nu îl urmăresc? Ce anume urmăresc ei? Ar trebui să fie ușor de văzut că dorința lor de-a urmări statut și binecuvântări e deosebit de puternică și că nu vor să asculte adevărul indiferent cum ai părtășie despre el. Nu doar că nu pot să accepte adevărul, ci își continuă cu încăpățânare urmărirea faimei, a câștigului și statutului. Nu doar că le lipsește total cunoașterea de sine, însă mereu compară merite și se laudă pretutindeni cu capitalul lor. Care este natura unor asemenea purtări și practici? (Înseamnă să-ți cauți moartea cu lumânarea.) Corect. În felul acesta și-a căutat Pavel moartea cu lumânarea. După ce ascultă predici atâția ani, oamenii încă sunt capabili să fie ca Pavel fără să se căiască. Le lipsește orice înțelegere a adevărului și nu acceptă adevărul deloc. Nu înseamnă asta să-ți cauți moartea cu lumânarea? La început, atunci când nu înțeleg adevărul, oamenii manifestă unele purtări și practici care provin din voia omenească și sunt denaturate, ori pot afișa unele intenții și dorințe personale sau tranzacționale. Dumnezeu nu Se uită la asta, fiindcă ei nu înțeleg adevărul. Cât timp cuvintele Sale încă nu-i fuseseră lămurite atât de mult omului, Dumnezeu i-a îngăduit acestuia să-și aibă corupția sa, denaturarea, slăbiciunea și tranzacționismul său. Acum, Dumnezeu a vorbit mult și într-o măsură suficientă, și totuși tu mai stărui să crezi că lucrurile de care te ții și purtările pe care le practici sunt corecte. Negi aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, sau chiar le disprețuiești și le nesocotești, uitându-te fără să vezi și ascultând fără să auzi. Care e atitudinea lui Dumnezeu față de astfel de oameni? Cum privește El astfel de lucruri? Dumnezeu va spune că nu iubești adevărul, că nu iubești lucrurile pozitive și că ești un neîncrezător. Astfel de oameni nu cred că există adevăr, că tot ce a spus Dumnezeu este adevărul și calea omului spre mântuire. Nu acceptă realitatea aceasta. Deși asemenea oameni nu neagă aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, ei nici nu le acceptă. Din purtarea lor și din ceea ce dezvăluie, se poate vedea că nu sunt pe calea urmăririi adevărului. Pe ce cale umblă ei? Prin faptul că se bazează pe capitalul și realizările lor personale pentru a căuta răsplătiri de la Dumnezeu, ei umblă pe calea lui Pavel. Indiferent cum e analizat Pavel în detaliu, nu vor să identifice aceleași lucruri la ei înșiși. Indiferent cum e analizat Pavel în detaliu, ei nu vor să se schimbe, să se căiască ori să ajungă să se cunoască pe ei înșiși. Încă mai cred că tot ce fac este corect și în acord cu adevărul. Indiferent cât de multe cuvinte exprimă Dumnezeu, indiferent de modul în care îi analizează în detaliu și îi condamnă pe astfel de oameni, ei nu vor reflecta niciodată la ei înșiși. Părerile lor despre credința în Dumnezeu, intenția lor de a câștiga binecuvântări și obiceiul lor de a face tranzacții cu Dumnezeu rămân, neabătute și neschimbate. Care e cauza acestui lucru? Ei nu pot înțelege și nu ascultă glasul lui Dumnezeu. Orice spune El, pentru ei are puțină importanță: „Spune ce vrei tu, dar lasă-mă să merg pe drumul meu. Tu ești tu, eu sunt eu. Indiferent ce faci sau indiferent care îți este intenția, ce contează pentru mine? Nu are nicio legătură cu viața sau moartea mea.” Ce fel de oameni sunt aceștia? (Neîncrezători.) În cine cred ei? Cred în ei înșiși. Nu sunt detestabili astfel de oameni? (Sunt detestabili.) Sunt detestabili și ar trebui să piară. Ei nu sunt cei care vor fi mântuiți de Dumnezeu. În consecință, dacă printre cei ce răspândesc Evanghelia există mulți oameni care mereu se culcă pe lauri, își etalează vechimea și-I cer lui Dumnezeu răsplătiri pentru merite din trecut, ei vor da de necaz. Din cauza comportamentului lor, finalul lor va fi stabilit ca fiind o căutare a morții cu lumânarea. Așadar, când întâlnești o asemenea persoană, este oare potrivit să o avertizezi să nu-și caute moartea cu lumânarea? Dacă mai poate să răspândească Evanghelia, nu-i spune lucrul acesta. Poți să-i aduci aminte, s-o avertizezi și s-o îndrumi prin aluzii indirecte, ca s-o ajuți cât mai mult posibil. Dar dacă esența și firea ei sunt într-adevăr identice cu ale lui Pavel, cum ar trebui să o tratezi? Știind că își caută moartea cu lumânarea, dar nespunându-i adevărul, încurajând-o, totuși, și permițându-i să continue să presteze un serviciu: asta se numește să-l umilești pe Satana. E potrivit să faci asta? (E potrivit.) Este înțelepciunea lui Dumnezeu de a profita de serviciul Satanei. Dacă îți tratezi frații și surorile în felul acesta este o faptă rea și Dumnezeu o detestă. Dacă profiți de serviciul Satanei, asta se numește să-l umilești pe Satana. Asta se numește înțelepciune. Marele balaur roșu, Satana și diavolii le slujesc aleșilor lui Dumnezeu. Este aceasta lucrarea lui Dumnezeu? (Da, este.) Cum ar trebui să privim asta? Asta e înțelepciunea lui Dumnezeu. Lucrul acesta nu poate fi condamnat. Acesta e adevărul. Trebuie să-l folosești pe Satana, lucrul acesta, în avantajul tău. Dacă nu-l folosești în scopul serviciului, o parte din lucrare nu va fi bine făcută și nu va fi ușor să obții rezultate. Oamenii care merg pe calea urmăririi adevărului și a mântuirii au și ei un stagiu de muncă, dar acesta nu e permanent. Dumnezeu nu folosește înțelepciunea pentru a te determina să muncești, ci, mai curând, trebuie să treci prin stadiul acesta. Din cauză că nu înțelegi adevărul, faci multe lucruri fără principii, ci după voia ta. Din punctul de vedere al esenței tale, nu ești dispus să muncești, dar din punctul de vedere al realității obiective, tu muncești. Numai atunci când oamenii muncesc bine și, treptat, înțeleg intențiile lui Dumnezeu și adevărul, ei pot trece, pas cu pas, la urmărirea adevărului, își îndeplinesc îndatoririle, se supun lui Dumnezeu și sunt în acord cu intențiile Sale cu adevărat și, pas cu pas, intră pe calea mântuirii. Totuși, munca aceasta e un lucru total diferit de faptul de a profita de serviciul Satanei. Este de o altă natură. Dumnezeu doar profită de serviciul Satanei; El nu-l mântuiește pe Satana. Muncitorii care cred în Dumnezeu cu o inimă sinceră și pot urma adevărul sunt beneficiarii mântuirii lui Dumnezeu. În cazul unor muncitori, serviciile lor sunt folosite atunci când sunt utile, însă dacă ei perturbă sau tulbură lucrarea bisericii, trebuie avertizați cu severitate. Dacă nu se căiesc, vor fi dați afară și excluși. Așa trebuie tratați. Dacă pot munci normal, cinstit și nu tulbură lucrarea, atunci lăsați-i să continue să muncească. Poate într-o zi vor înțelege adevărul și vor putea fi mântuiți. Acesta-i un lucru bun, așa că de ce să nu-l faci cu bucurie? Nu poți condamna pe cineva înainte de vreme. Din ce motiv sunt condamnați unii oameni? Sunt condamnați fiindcă tulburările pe care le provoacă sunt prea grave. Indiferent cât de mult ai părtășie despre adevăr cu ei, nu vor fi în stare să-l accepte și își vor îndeplini prost îndatoririle. Naturile-esențe le sunt exact ca a lui Pavel. Refuză cu încăpățânare să se căiască. Fără îndoială, ei își caută moartea cu lumânarea. Există în mod sigur în biserică astfel de oameni. Ei există în mod sigur printre cei care răspândesc Evanghelia. Ce credeți, este un lucru bun să le spui adevărul real unor astfel de oameni? Vă e teamă că astfel de oameni vor ști adevărul real? (Nu ne e teamă.) Dacă asemenea oameni pot să se recunoască în lucrurile acestea și să se căiască, este un lucru bun. Trebuie să le dați oamenilor o șansă. Nu-i considerați pierduți! Însă dacă ei știu adevărul real, dar nu-și schimbă obiceiurile și continuă să provoace tulburări, atunci asta chiar e căutarea morții cu lumânarea. Când oamenii nu se află pe calea cea dreaptă, nu li se oferă bunăvoință deloc. Oamenii ca aceștia ar trebui să fie îndepărtați și eliminați.

În esență, acestea sunt principiile referitoare la practica răspândirii Evangheliei. Când răspândesc Evanghelia, oamenii trebuie să-și îndeplinească responsabilitatea și să-i trateze cu seriozitate pe toți potențialii destinatari ai Evangheliei. Dumnezeu mântuiește omul în cea mai mare măsură posibilă, iar oamenii trebuie să fie atenți la intențiile Sale, nu trebuie să rateze cu nepăsare pe nimeni care caută și investighează adevărata cale. În plus, când răspândești Evanghelia, trebuie să pricepi principiile. Pentru fiecare persoană care investighează calea adevărată, trebuie să observi, să înțelegi și să pricepi lucruri precum fondul lor religios, dacă este bun sau slab calibrul lor și calitatea umanității lor. Dacă găsești o persoană care este însetată de adevăr, care poate pricepe cuvintele lui Dumnezeu și care poate accepta adevărul, atunci acea persoană a fost predestinată de Dumnezeu. Ar trebui să încerci cu toată puterea să ai părtășie despre adevăr cu aceasta și s-o câștigi. Însă dacă are o umanitate slabă și un caracter îngrozitor, iar setea sa este o prefăcătorie, iar ea continuă să se certe și să se agațe de noțiunile ei, ar trebui să o lași deoparte și să renunți la ea. Unii oameni care investighează adevărata cale au capacitate de înțelegere și sunt de un calibru foarte bun, dar sunt aroganți și neprihăniți de sine. Respectă cu strictețe noțiunile religioase, așa că ar trebui să ai părtășie cu ei despre adevăr cu dragoste și răbdare pentru a-i ajuta la rezolvarea acestui lucru. Ar trebui să renunți doar dacă ei nu acceptă adevărul, indiferent de felul în care ai părtășie cu ei – atunci, tu vei fi făcut tot ce poți. Pe scurt, nu renunța cu ușurință la nimeni care poate să recunoască și să accepte adevărul. Atât timp cât ei sunt dispuși să investigheze calea adevărată și sunt capabili să caute adevărul, ar trebui să faci tot ce poți pentru a le citi mai multe din cuvintele lui Dumnezeu și pentru a avea mai multă părtășie cu ei despre adevăr, pentru a fi mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu și pentru a le înlătura noțiunile și întrebările, ca să-i poți câștiga și aduce înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru este în conformitate cu principiile răspândirii Evangheliei. Prin urmare, cum pot fi câștigați? Dacă, în procesul de interacționare cu ei, te asiguri că această persoană este de calibru bun și are o umanitate bună, trebuie să faci tot ce îți stă în putință pentru a-ți îndeplini responsabilitatea; trebuie să plătești un anumit preț și să folosești anumite căi și mijloace și nu contează ce modalități și mijloace folosești atât timp cât le folosești pentru a o câștiga pe acea persoană. Pe scurt, pentru a-i câștiga, trebuie să-ți îndeplinești responsabilitatea și să folosești iubirea și să faci tot ce stă în puterea ta. Trebuie să ai părtășie despre toate adevărurile pe care le înțelegi și să faci toate lucrurile pe care ar trebui să le faci. Chiar dacă această persoană nu este câștigată, vei rămâne cu o conștiință curată. Vei fi făcut tot ceea ce poți. Dacă nu ai părtășie în mod clar despre adevăr, iar persoana continuă să se agațe de noțiunile ei și dacă îți pierzi răbdarea și renunți la ea din proprie inițiativă, asta înseamnă că ești neglijent în datoria ta, iar pentru tine, aceasta va fi o fărădelege și o pată. Unii oameni spun: „A avea această pată înseamnă că am fost condamnat de Dumnezeu?” Astfel de chestiuni depind de măsura în care oamenii fac aceste lucruri în mod intenționat și în mod obișnuit. Dumnezeu nu condamnă oamenii pentru fărădelegi ocazionale; trebuie doar să se pocăiască. Dar când fac rău cu bună știință și refuză să se pocăiască, ei sunt condamnați de Dumnezeu. Cum ar putea Dumnezeu să nu-i condamne când ei sunt perfect conștienți de adevărata cale și totuși păcătuiesc în mod intenționat? Privit conform adevărurilor-principii, acest lucru înseamnă a fi iresponsabil și superficial și, cel puțin, acești oameni nu și-au îndeplinit responsabilitatea; acesta este modul în care Dumnezeu judecă greșelile lor. Dacă refuză să se pocăiască, vor fi condamnați. Și, prin urmare, pentru a reduce sau a evita astfel de greșeli, oamenii ar trebui să facă tot ce le stă în putință pentru a-și îndeplini responsabilitățile, încercând în mod activ să abordeze toate întrebările pe care le au oamenii care investighează adevărata cale și, în niciun caz, să nu amâne sau să întârzie întrebările cruciale. Dacă o persoană care investighează adevărata cale pune în mod repetat aceeași întrebare, cum ar trebui să răspunzi? Nu ar trebui să te deranjeze să-ți faci timp și să te deranjezi răspunzându-i și ar trebui să găsești un mod de avea părtășie clară despre întrebare până când înțelege și nu mai pune acea întrebare. Atunci îți vei fi îndeplinit responsabilitatea, iar inima ta va fi nevinovată. Mai important, vei fi fără vină față de Dumnezeu în această chestiune, fiindcă această datorie, această responsabilitate ți-a fost încredințată de Dumnezeu. Când tot ceea ce faci este făcut înaintea lui Dumnezeu, în fața lui Dumnezeu, când totul este susținut de cuvântul lui Dumnezeu și făcut conform adevărurilor-principii, atunci felul în care practici va fi în complet acord cu adevărul și cu cerințele lui Dumnezeu. În acest fel, tot ceea ce faci și spui va fi benefic oamenilor, iar ei le vor aproba și le vor accepta cu ușurință. În cazul în care cuvintele pe care le rostești sunt luminătoare, practice și clare, atunci vei putea să eviți disputele și confruntările, vei putea să le permiți oamenilor să înțeleagă adevărul și îi vei putea edifica. În cazul în care cuvintele pe care le rostești sunt încurcate și ambigue, iar părtășia ta despre adevăr este opacă, nu este luminătoare și nici practică, nu vei fi capabil să rezolvi noțiunile și problemele oamenilor și ei vor fi pasibili să se lege de greșelile tale, să te judece și să te condamne. Aceste probleme îți vor fi și mai puțin ușor de rezolvat; s-ar putea să trebuiască să ai părtășie despre mai multe alte pasaje din cuvintele lui Dumnezeu înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul și să-l accepte. Prin urmare, o persoană trebuie să fie înțeleaptă în vorbire atunci când răspândește Evanghelia și trebuie să aibă părtășie transparentă cu privire la adevăr, într-o manieră care să înlăture noțiunile și închipuirile oamenilor, câștigându-le admirația și convingându-i sincer. Este ușor să obții rezultate făcând acest lucru; asta le permite oamenilor să accepte cu ușurință lucrarea lui Dumnezeu, ceea ce este benefic pentru expansiunea Evangheliei.

Referitor la principiile de urmat în practicarea răspândirii Evangheliei, pe de altă parte, cei care răspândesc Evanghelia trebuie să fie demni și integri în purtare, să vorbească și să se comporte precum sfinții, să aibă reținerea cuvenită în tot ceea ce fac în procesul de răspândire a Evangheliei și să se poarte disciplinat. Unor potențiali destinatari ai Evangheliei nu le place să fie deranjați de străini. Deci, cum ar trebui să le predici? Unii oameni predică Evanghelia sunând la telefon de trei ori pe zi, alergând la casele oamenilor după ce aceștia vin acasă de la muncă și citindu-le cuvintele lui Dumnezeu potențialilor destinatari, de îndată ce-i văd, indiferent cât de ocupați sunt acești destinatari. Oamenii aceștia nu aleg niciodată momentele potrivite, așa că pot deveni supărători. Unii sunt atât de stupizi, încât chiar le vorbesc în modul următor celor care investighează adevărata cale: „Lumea asta e foarte rea, deci lasă baltă ce faci, nu te duce la muncă! Știi în ce epocă suntem? Marele dezastru e iminent. Trebuie să crezi în Dumnezeu urgent!” E potrivit să răspândești Evanghelia în modul acesta? Ce consecințe va atrage asta? Ei sunt non-credincioși care nu au acceptat încă lucrarea lui Dumnezeu. E nevoie să le vorbești astfel? În plus, nu vă amestecați în viața privată sau în părerile personale ale potențialilor destinatari ai Evangheliei. De exemplu, unii oameni le spun următoarele celor pe care încearcă să-i câștige: „Uite, tu mai crezi în Dumnezeu? Noi, credincioșii, nu purtăm hainele astea de non-credincioși.” „Oamenii care cred în Dumnezeu nu mănâncă genul acesta de mâncare, trebuie să mănânci cutare și cutare.” Nu înseamnă asta să-ți bagi nasul în treburile altora? Asta se numește nesăbuință. Dacă vorbele și acțiunile tale de la un moment dat nu sunt adecvate, ele pot face ca prețul pe care l-ai plătit răspândind Evanghelia să se irosească. De aceea, trebuie să acționezi cu prudență la fiecare pas, să te abții, să-ți reglezi purtarea și să te comporți disciplinat. Ce numim disciplină? Să faci lucrurile conform regulilor, să te gândești ce fel de cuvinte ar fi potrivite pentru datoria pe care o îndeplinești și ce gen de cuvinte ar fi dornici să audă destinatarii Evangheliei. Nu face și nu spune lucruri pe care le vor detesta sau care îi vor enerva, nu pune întrebări invazive și nu te amesteca niciodată în treburile lor personale. Să zicem că cineva are doi fii, iar tu îi spui: „E bine să ai doi fii, dar nu ar fi mai bine să ai și o fiică?” Ce te interesează asta pe tine? Când niște potențiali destinatari ai Evangheliei știu engleză, tu spui: „Engleza ta e într-adevăr excelentă! Ar fi grozav dacă ai ajunge să crezi în Dumnezeu și să-ți îndeplinești datoria în casa Lui. Casa lui Dumnezeu duce lipsă de oameni ca tine.” E potrivit să vorbești așa? Nu există doi oameni identici. După ce ajung să creadă, acești oameni pot fi mai activi și mai entuziaști decât tine, dar încă nu cred și nu acceptă, deci nu forța lucrurile înainte de momentul adecvat și nu te amesteca niciodată în viețile altora. Înțelegi?

Există încă o situație care poate apărea. În procesul de răspândire a Evangheliei, unii oameni acceptă lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și înțeleg unele adevăruri. După aceea, ei se consideră a fi mult deasupra oamenilor simpli, obișnuiți. Îi disprețuiesc pe toți non-credincioșii și chiar disprețuiesc și desconsideră orice om întâlnit care investighează adevărata cale. Se gândesc: „Voi, dacă nu acceptați lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, sunteți orbi, nesăbuiți și ignoranți, buni doar să muriți și fără absolut nicio valoare. Astăzi este datoria mea să vă predic Evanghelia, dar altfel v-aș ignora!” Ce fel de atitudine e asta? Nu ai făcut nimic mai mult decât să accepți lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Nu te afli mai sus decât nicio altă persoană. Chiar rege de-ai fi, oare nu tot ai fi doar cineva din coruptul neam omenesc? În ce fel ești mai grozav decât alții? Nu disprețui oamenii care investighează adevărata cale! Chiar dacă le predici Evanghelia, nu ești mai grozav sau mai bun decât ei. Nu uita că, întocmai ca ei, ești o ființă umană coruptă. Chestiunea asta trebuie să-ți fie clară în inimă. Nu-i privi mereu pe alții de parcă ai face vreun mare serviciu lumii ori ai călăuzi spre izbăvirea lor toate făpturile conștiente. Întotdeauna gândești: „Voi, cei care nu ați acceptat Evanghelia, sunteți de plâns. În fiecare zi ard de neliniște pentru voi.” Care e focul acesta de care arzi? Încă nu ți-ai rezolvat propriile probleme, însă arzi de neliniște pentru treburile altora. Nu e ipocrit? Nu-i înșeli pe alții? Nu te ascunde în spatele unei măști de virtute! De fapt, nu ești absolut nimic. Chiar dacă ai acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu de 20 sau 30 de ani, tot un nimeni ești. Chiar dacă trăiești cu Dumnezeu zi de zi și Îi vorbești față către față, tot o persoană obișnuită ești. Esența ta rămâne neschimbată. Să răspândești altora Evanghelia înseamnă să-ți îndeplinești datoria. Aceasta e obligația ta, responsabilitatea ta. Ar trebui să înțelegi că tu rămâi tu, indiferent cât de mulți oameni câștigi. Nu ai devenit altă persoană, ești tot o ființă umană coruptă. Deși i-ai câștigat pe mulți, nu ar trebui să fii mândru și cu atât mai puțin arogant. Nu-ți flutura realizările cu lăudăroșenie, spunând: „Răspândesc Evanghelia de mulți ani și am adunat foarte multă experiență și numeroase lecții. Oricui îi predic, îmi dau seama dintr-o privire dacă sunt oameni buni sau răi și știu când să predic și când nu. Atunci când se cuvine să răspândesc Evanghelia, eu știu dacă va fi ușor sau posibil. Întotdeauna pot găsi o cale să le aduc Evanghelia celor cărora e posibil să le-o răspândești.” Deși ai experiență în răspândirea Evangheliei, pătrunderea ta în viață este foarte superficială încă. Deși ai o oarecare experiență de viață și te-ai schimbat întrucâtva, uneori te lauzi ca să te dai mare. Nu e asta o problemă? Oamenii care au talente sunt cei mai înclinați la discuții infatuate și deșarte. Mereu se consideră mai buni decât alții, mereu le place să le facă morală potențialilor destinatari ai Evangheliei și mereu vor ca lumea să-i admire și să-i venereze. Nu e asta o problemă a firii? Poate cineva să fie martor pentru Dumnezeu după ce și-a schimbat numai comportamentul, și nu firea? Dacă nu poți să oferi mărturie despre schimbarea firii, dacă poți doar să vorbești despre adevărul Evangheliei ca să mărturisești pentru Dumnezeu, ești oare potrivit să te folosească Dumnezeu? După ce acceptă adevărata cale, oamenii trebuie să înțeleagă adevărul pătrunderii în viață și adevărul practicării. Dacă nu ai experiență reală și nu știi cum să vorbești despre mărturia ta bazată pe experiență, nu sunt acestea niște lipsuri? Dacă întotdeauna te axezi pe discutarea despre doctrine, pentru ca oamenii să te admire și să aibă o părere foarte bună despre tine, dacă întotdeauna vrei să fii într-o poziție înaltă, înseamnă asta să mărturisești pentru Dumnezeu? Categoric nu. Asta înseamnă să mărturisești pentru tine însuți. Asta înseamnă să ai o fire coruptă. Dacă nu treci prin judecată și mustrare, cum poți să obții o schimbare în firea ta? Unii dintre cei care răspândesc Evanghelia vorbesc despre mărturii bazate pe experiență, iar ascultătorii lor beneficiază mult de pe urma acestui lucru, sunt emoționați și-i admiră din adâncul sufletului pe acești vorbitori. Și totuși, acești răspânditori ai Evangheliei au încă inimi cu frică de Dumnezeu. Ei nu disprețuiesc niciun potențial destinatar al Evangheliei. Sunt capabili să discute din suflet cu oamenii, să se înțeleagă bine cu ei, să-și facă prieteni în mod firesc și au, într-adevăr, o oarecare rațiune a umanității normale. Cum reușesc lucrul acesta? Asta dovedește că au câștigat ceva prin credința lor în Dumnezeu. Cel puțin, înțeleg unele adevăruri, se cunosc întrucâtva pe ei înșiși, iar viețile-firi li s-au schimbat într-o oarecare măsură, astfel încât nu mai devin aroganți. Atunci când văd oameni care nu au acceptat Evanghelia, ei gândesc: „La fel am fost și eu în trecut, așa că nu ar trebui să-i subestimez. Nici eu nu sunt prea grozav.” Mentalitatea lor nu mai este așa cum era. Odată ce oamenii își recunosc propria natură, vor considera că este ceva firesc atunci când vor vedea potențiali destinatari ai Evangheliei dezvăluind puțină ignoranță, nesăbuință ori slăbiciune. Nu-i ridiculiza pe alții și nu adopta sentimentul sau atitudinea că toți ceilalți fac parte din masele de oameni de rând, obișnuiți. Dacă ai această atitudine, îți va împiedica și compromite lucrarea de răspândire a Evangheliei. Totuși, astfel de stări corupte îți vor apărea în inimă uneori, când vei vedea mulți oameni care abia de curând au ajuns să creadă în Dumnezeu. De pildă, să zicem că ai acceptat de 20 de ani lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și răspândești Evanghelia de 10 ani. Când te afli printre potențiali destinatari ai Evangheliei, aceștia vor simți mereu că le ești superior, spunând: „Tu crezi în Dumnezeu de 20 de ani, pe când noi abia de curând L-am acceptat. Statura noastră e încă foarte mică și, prin comparație, în mod sigur suntem mult mai jos decât tine. Tu ești un adult, iar noi suntem prunci nou-născuți, doar.” Ce ar trebui să gândești când ei fac asemenea comparații? „Deși L-am acceptat pe Dumnezeu mai devreme decât ei și cred de mai mult timp decât ei, încă sunt mult în urmă ca pătrundere în viață și adevăr. Încă nu am acceptat adevărata judecată și mustrare a lui Dumnezeu și sunt încă departe de a fi mântuit și de a fi desăvârșit.” Știi cum ești cu adevărat în inima ta. Indiferent cum te admiră oamenii sau cât de mult te prețuiesc, tu cum te simți? „Sunt doar o persoană obișnuită, nu mă admirați!” Vei fi dezgustat și nu vei simți nicio bucurie deoarece, în inima ta, vezi clar că nu ești absolut nimic, că nu înțelegi niciun adevăr și că poți doar să spui niște cuvinte și doctrine. Oamenii sunt nesăbuiți și înclinați să-i admire pe alții. Dacă savurezi cu bucurie sentimentul de a fi admirat, făcându-ți plăcere, ai dat de necaz. Dacă te enervează și vrei să ieși dintr-o asemenea situație, dacă nu-ți place ca alții să te trateze în felul acesta, asta dovedește că ai o oarecare cunoaștere de sine. Aceasta e starea corectă și în ea va fi improbabil să comiți erori sau să faci lucruri greșite.

Practic, situațiile despre care discut sunt dintre cele pe care oamenii le întâlnesc, de regulă, în procesul de răspândire a Evangheliei. De partea negativă a lucrurilor, este nevoie să evitați unele moduri de a vorbi, practici și comportamente inadecvate și să vă asigurați că firea voastră nu dă dovadă de lucruri inadecvate care nu se conformează adevărului. De partea pozitivă, în timp ce îndepliniți această datorie ar trebui să aveți față de ea o atitudine de loialitate și de asumare a responsabilității până la capăt. Astfel, vă puteți îndeplini datoria în mod adecvat. Pe parcursul acestui proces, ar trebui să căutați treptat adevărul și principiile așa încât să satisfaceți intențiile lui Dumnezeu și să vă străduiți să perseverați și să rămâneți loiali până la sfârșit în îndeplinirea fiecărei datorii pe care o aveți. Orice fel de datorie îndepliniți, ar trebui să-L puteți mulțumi pe Dumnezeu și să-Și aducă aminte de voi pentru acele lucruri pe care le-ați făcut în mod adecvat și lăudabil. În perioada răspândirii Evangheliei, trebuie să te străduiești să comiți tot mai puține fărădelegi și să faci tot mai puține greșeli. Trebuie să fie tot mai puține cazuri în care te dedai la tranzacționism sau la căutarea de recompense, ori ai ambiția și dorința de a face aceste lucruri în timp ce îți îndeplinești datoria. Totodată, trebuie să cauți în mod activ să-ți îndeplinești responsabilitățile, să le îndeplinești în totalitate și să-ți privești datoria ca fiind un lucru care îți revine ție. De asemenea, străduiește-te să-ți faci datoria astfel încât, atunci când te vei gândi la ea după mulți ani, conștiința ta să fie curată. Asta înseamnă că trebuie să reduci, treptat, numărul de lucruri care te fac să simți că datorezi ceva. Nu poți merge mai departe fără să te schimbi deloc. Să presupunem că nu ți-ai făcut bine datoria când i-ai împărtășit Evanghelia unui potențial destinatar, iar asta te-a făcut să te simți inconfortabil, ca și cum datorai ceva, și ai simțit că nu făcuseși destulă muncă de pregătire. Totuși, când ai răspândit Evanghelia ulterior, starea ta a fost identică și nu ai schimbat nimic. Înseamnă că nu ai crescut deloc în această perioadă. Ce reprezintă lipsa aceasta de creștere? Înseamnă că nu ai practicat sau câștigat acest aspect al adevărului; înseamnă că lucrurile acestea despre care am părtășie nu au fost niciodată decât doctrine pentru tine. Dacă săvârșești tot mai puține fărădelegi, dacă faci tot mai puține greșeli, dacă te simți mai puțin îndatorat și ai mai puține mustrări de conștiință – ce reprezintă asta? Înseamnă că îți îndeplinești datoria cu o puritate din ce în ce mai mare și că simțul tău de responsabilitate devine din ce în ce mai puternic. Cu alte cuvinte, devii tot mai loial în îndeplinirea acestei datorii. Pentru a da un exemplu, în trecut, răspândirea Evangheliei se baza mai curând pe metode omenești, decât pe părtășie despre adevăr sau interpretarea versetelor biblice. Acum se pare că o astfel de abordare nu este adecvată, că nu este ceea ce ar trebui să facă o persoană care acceptă însărcinarea de la Dumnezeu și că este un fel de necinstire pentru El. Ați avut senzația aceasta? Poate nu simțiți asta acum, dar într-o bună zi, după ce te vei dota cu tot mai multe adevăruri de diferite tipuri și vei dobândi o anumită statură, vei adopta o mai corectă și practică atitudine și perspectivă când îți vei analiza practicile trecute. Asta va dovedi că starea ta interioară a devenit normală. În momentul acesta nu simți nimic în legătură cu practicile tale anterioare, nu le disprețuiești și nu ai o viziune sau o evaluare corectă a lor, ci ești indiferent. Nu e foarte neliniștitor? Asta dovedește că nu ai niciunul dintre adevărurile relevante pentru astfel de lucruri. Ba chiar adopți o atitudine insensibilă față de diversele șiretlicuri și fapte rele ale omului și față de acele practici ale lui care nu sunt în concordanță cu adevărul, acceptând, aprobând și chiar susținând aceste lucruri murdare. Atunci, care e starea ta interioară? Iubești lucrurile nedrepte, iubești lucrurile legate de păcat și iubești lucrurile care nu sunt în concordanță cu adevărul, ci contrare lui. Asta e foarte neliniștitor. Dacă vei continua să te porți conform acestor practici, te vei confrunta cu o consecință foarte gravă. Care e consecința aceasta? Acumulezi permanent fapte rele și rătăcești tot mai departe de calea mântuirii. De ce spun că rătăcești tot mai departe? Fiindcă, în procesul îndeplinirii acestei datorii, tu nu cauți adevărul și nu respecți principiile în lucrurile pe care le faci. Îți urmezi doar voia și preferințele tale. Atunci, cum poți să-ți îndeplinești datoria în mod adecvat? Scopul pentru care îți îndeplinești tu datoria nu este să pătrunzi în adevăr, ci să finalizezi o sarcină și apoi să-ți prezinți rezultatele. Ceea ce urmezi nu este voia lui Dumnezeu și ceea ce accepți nu este însărcinarea dată de Dumnezeu. Naturile acestor lucruri sunt diferite. Ca urmare, în timp ce te ocupi de răspândirea Evangheliei, tu nu mergi pe calea care duce la mântuire, ci pe calea muncii, calea lui Pavel, care făcea tranzacții cu Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu, pe baza a tot ceea ce faci, Dumnezeu va hotărî pentru tine același final ca al lui Pavel. Nu acesta va fi rezultatul? Ba da, cu certitudine absolută. Dimpotrivă, dacă în procesul răspândirii Evangheliei toate metodele și mijloacele tale sunt practice, dacă intenția și punctul tău de plecare sunt de a-L mulțumi pe Dumnezeu și a răsplăti iubirea Sa, iar principiile pe baza cărora acționezi și calea pe care mergi sunt în acord cu cerințele lui Dumnezeu și total conforme cu adevărul – ce rezultat va fi obținut printr-o asemenea practică? Vei înțelege adevărul tot mai profund, vei gestiona problemele tot mai în concordanță cu principiile, viața ta va crește tot mai mult, iar credința, iubirea și loialitatea ta față de Dumnezeu vor spori treptat. Astfel, vei porni pe calea mântuirii. Totodată, pe parcursul îndeplinirii datoriei, treptat îți vei examina propria răzvrătire, corupție și diversele tale firi corupte. Apoi, în procesul de îndeplinire a acestei datorii, vei fi capabil să te înfrânezi din ce în ce mai mult și să ai o inimă cu frică și supunere față de Dumnezeu. După aceea, simțul responsabilității îți va deveni tot mai puternic și puritatea loialității tale va spori din ce în ce mai mult. Frica ta de Dumnezeu se va adânci și ea. În același timp, vei dobândi tot mai multă experiență și cunoaștere a realității diferitelor adevăruri. În felul acesta, calea pe care mergi va fi total opusă căii pe care a luat-o Pavel. Aceasta e calea lui Petru, a urmăririi adevărului. Calea aceasta e calea mântuirii. Cât despre rezultatul final, îl vei simți tu însuți. Dumnezeu te va aproba, iar inima ta va cunoaște din ce în ce mai multă pace și bucurie. În ochii lui Dumnezeu nu contează cât de întortocheată ți-a fost calea, cât de multe ocolișuri ai făcut sau ce negativitate, slăbiciune sau chiar eșecuri și căderi ai avut. Când cele făcute, dezvăluite și manifestate de tine sunt văzute ca un întreg, calea pe care mergi va fi calea mântuirii. Așadar, cum îți va hotărî Dumnezeu finalul? Dumnezeu nu Se va grăbi să-ți hotărască finalul. Metodic și cu o blândă răbdare, Dumnezeu te va sprijini, te va ajuta și te va conduce pe calea mântuirii. El îți va îngădui să-I accepți judecata și mustrarea, încercările și rafinările, iar în cele din urmă te va desăvârși. Astfel, vei fi mântuit, temeinic și pe deplin. Din perspectiva aceasta, deci, prin îndeplinirea datoriei de răspândire a Evangheliei oare nu au oamenii ocazia și posibilitatea de a porni pe calea mântuirii? (Ba da.) Au această ocazie și este cu totul posibil. Depinde numai dacă pot sau nu să urmărească adevărul și s-o ia pe calea urmăririi adevărului.

Astăzi am avut părtășie în primul rând despre diverse adevăruri referitoare la îndeplinirea datoriei de răspândire a Evangheliei. Să revenim la subiectul cu care ne-am început părtășia. Cum ar trebui să-i numim pe cei care îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei? (Oameni care îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei.) Corect. Ei nu pot fi numiți martori, predicatori și, cu siguranță, nici mesageri ai Evangheliei. În ultimă analiză, ei sunt oameni care răspândesc Evanghelia. Să nu te numești niciodată martor. Oamenii nu pot fi martori ai niciunui lucru și e suficient dacă nu-I aduc rușine lui Dumnezeu. Să te numești predicator e încă și mai rău. Ești și mai departe de asta. Ceea ce predici nu este „calea”, iar lucrurile despre care predici sunt la mare distanță de „cale”. Așadar, dacă rămânem la numele „oameni care răspândesc Evanghelia”, toată lumea va avea o definiție exactă a acestei datorii, adică faptul că sunt doar niște oameni care îndeplinesc această datorie. Nu sunt deloc martori sau predicatori. Sunt foarte departe de acele lucruri. Dacă îi numești martori sau predicatori, nu se vor simți oare superiori altora? Oamenilor nu le trebuie mult ca să-și dea aere și să se umfle în pene. A-ți da aere și a te umfla astfel în pene este un lucru bun sau un lucru rău? (Un lucru rău.) Dacă nu-i preamărești și nu-i înalți pe oameni, ei mereu vor să se umfle-n pene. Dacă într-adevăr îi preamărești, numindu-i martori, predicatori sau mesageri ai Evangheliei, îți poți închipui cum ar fi ei după ce primesc o astfel de laudă? S-ar umfla în pene așa de tare, încât și-ar lua zborul! Acum aveți o înțelegere de bază a diverselor adevăruri implicate în datoria de răspândire a Evangheliei? (Da.) Pentru a îndeplini bine datoria de răspândire a Evangheliei, trebuie să fii înzestrat cu multe adevăruri. Unii oameni spun: „Eu nu răspândesc Evanghelia, deci am nevoie să mă dotez cu adevărul?” Alții spun: „Nu știu când voi fi capabil să răspândesc Evanghelia. Nu am răspândit-o niciodată și sunt un vorbitor slab, deci cum pot să răspândesc eu Evanghelia?” Poate că nu ești capabil să răspândești Evanghelia, dar nu poți oare să te dotezi cu adevărurile referitoare la răspândirea Evangheliei? Nu poți oare să practici vorbind și întâlnind oameni? Dacă ai un simț al misiunii și un simț al responsabilității, dacă vrei să îndeplinești bine această datorie și să cooperezi cu Dumnezeu, atunci ar trebui să te dotezi cu adevărurile referitoare la răspândirea Evangheliei. Trebuie să te dotezi cu adevărurile viziunii și ale practicii. Este absolut necesar ca aleșii lui Dumnezeu să fie înzestrați cu adevăruri privitoare la aceste două aspecte, fiindcă nu e niciodată de prisos să te dotezi cu aceste adevăruri. Ele nu țin doar de răspândirea Evangheliei, ci sunt adevăruri care trebuie să fie înțelese de omenire. În ce fel beneficiază oamenii de pe urma înțelegerii acestor adevăruri? Ce binecuvântări le poate aduce? E posibil ca fiecare să înțeleagă ideea generală, dar, pe măsură ce lucrarea lui Dumnezeu continuă să progreseze și să se adâncească, oamenii vor continua să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, iar înțelegerea adevărului va continua și ea să le progreseze și să li se adâncească. Relațiile lor cu Dumnezeu vor deveni tot mai apropiate și asocierile lor cu El tot mai dese. Pas cu pas, oamenii vor compara adevărurile ce țin de viziune și de lucrarea lui Dumnezeu cu faptele și atitudinea Lui față de fiecare individ. Acest proces de comparație pas cu pas este procesul cunoașterii lui Dumnezeu. Ca ființă creată, tu crezi în Dumnezeu de mult timp, însă nu știi cine este El sau cum Se arată și cum lucrează. Nu e prea dezorientată și confuză o asemenea credință? Îți îndeplinești datoria de atâția ani. Dar dacă în final tot nu știi nimic despre Dumnezeu, atunci credința ta în El a fost fără sens. Dacă ai auzi diavoli răspândind niște zvonuri despre Dumnezeu, le-ai crede? (Nu le-am crede.) Spui că nu ai crede astfel de lucruri acum, însă dacă într-adevăr nu Îl înțelegi pe Dumnezeu, în ziua când vei auzi aceste zvonuri, vei avea îndoieli și vei cântări cuvintele în inima ta, gândindu-te: „Ar putea fi adevărat? Ar putea Dumnezeu să facă un asemenea lucru?” Simțindu-te inconfortabil, nu vei fi dornic să-ți faci datoria. Deoarece ai căzut sub influența zvonurilor, vei simți că drumul înainte e sumbru și mohorât, așa că vei deveni pierdut și derutat. Întotdeauna oamenii sunt pierduți și derutați, oare de ce? Ei nu știu unde este Dumnezeu sau dacă măcar există sau nu un Dumnezeu, așa că întotdeauna sunt pierduți și derutați. În ce condiții apare derutarea aceasta? Apare atunci când multe lucruri aparent contradictorii îi dezorientează pe oameni, astfel încât nu pot vedea clar direcția în care s-o ia și nu știu încotro să meargă. În felul acesta, devin pierduți și derutați. Voi puteți să vedeți limpede și să discerneți numeroasele lucruri din fața ochilor voștri și să urmați calea corectă? Asta implică înțelegerea lui Dumnezeu pe care o aveți, priceperea adevărului și măsura în care sunteți înzestrați cu adevărul. Ce înseamnă când oamenii sunt mereu pierduți și derutați? Oare chiar nu văd, de fapt, drumul înainte? Oare cei pierduți și derutați chiar sunt orbi? Nu. Este o orbire a inimii și o insensibilitate față de adevăr, față de Dumnezeu și față de judecățile asupra tuturor oamenilor, evenimentelor și lucrurilor. De ce sunt ei insensibili? Pentru că nu înțeleg adevărul, nu știu despre faptele lui Dumnezeu, nu știu despre firea lui Dumnezeu și nu au nicio bază pe care să facă judecăți corecte despre toate lucrurile. În consecință, nu au standard pentru judecarea și caracterizarea niciunui lucru. Sunt confuzi, văd totul fără limpezime sau înțelegere și nu pot face judecăți. Și nici nu pot să definească ori să vadă clar în profunzimea lucrurilor. Asta se numește insensibilitate. Insensibilitatea duce la orbire, iar orbirea îi face pe oameni să se simtă pierduți și derutați. Așa funcționează. De ce, deci, oameni care ascultă predici de atâția ani încă tot nu pot să discearnă lucrurile? Fiindcă astfel de oameni nu înțeleg adevărul. Ei nu pot vedea clar nimic, ci urmează reglementări orbește și trag concluzii pripite. Poate fi considerat orbire lucrul acesta? Deși nu se poate spune că sunt total orbi, sunt orbi parțial. De fapt, dacă nu înțelegi adevărul, nu poți să vezi nimic limpede și în profunzime. Indiferent cât de mult timp a crezut cineva în Dumnezeu sau cât de multe predici a ascultat, dacă nu este niciodată capabil să înțeleagă adevărul, înseamnă că problema constă în calibrul lui. Asta e în relație directă cu faptul dacă are sau nu înțelegere spirituală. Majoritatea oamenilor care ascultă predici de mulți ani pot înțelege ceva din adevăr și poate că voi chiar înțelegeți destul de mult, însă v-a lipsit mediul potrivit, așa că nu ați folosit unele adevăruri și încă simțiți că nu le înțelegeți. Când le experimentezi cu adevărat tu însuți, când trebuie să faci o alegere sau ai nevoie să te gândești serios la niște lucruri, poate că aspectul relevant al adevărului îți va deveni limpede treptat. În momentul acesta, impresiile tale sunt pline de schițări goale, în linii mari și chestiuni doctrinare. Pe măsură ce crești, treptat, în experiență și vârstă, multe adevăruri vor deveni treptat în tine mai practice și mai realiste. În tot mai mare măsură, lucrul acesta îți va permite să vezi esența adevărului. Astfel, vei putea realmente să ajungi la o înțelegere a adevărului și să privești problemele cu sensibilitate. Oricâte predici ascultă oamenii care nu înțeleg adevărul, ei nu vor fi în stare să vadă limpede manifestările umanității, ale firilor corupte, ale diferitelor stări omenești și ale esențelor diferitelor tipuri de oameni, nici chiar cu ochii larg deschiși. Ei sunt orbi. Pe de altă parte, din exterior, o persoană care urmărește adevărul nu pare să acorde atenție, dar va avea, în inima sa, o reacție la comportamentul și conduita altora și își va forma, în mod inconștient, o impresie asupra chestiunii. De unde vine această impresie, acest sentiment? Adevărurile pe care oamenii le înțeleg le dau acestora capacitatea discernământului. Aceasta le dă unor astfel de oameni o definiție pentru esența genului de comportament, practică sau manifestare în cauză. De unde provine definiția aceasta? Adevărul este cel care îi face pe oameni să înțeleagă și adevărul este cel care le dă oamenilor discernământ și judecată. Acum, voi înțelegeți unele adevăruri și aveți un pic de discernământ în legătură cu anumite lucruri. Totuși, discernământul vostru nu e foarte corect, de aceea încă nu vă simțiți siguri pe voi și încă sunteți în curs de a vă căuta pe dibuite drumul înainte. Unii oameni spun: „În cazul acesta, ar trebui să ai părtășie cu noi despre absolut fiecare lucru.” Nu e nevoie de asta. Oamenii au responsabilități omenești, iar Dumnezeu Își are propria sferă de lucru. Eu v-am spus fiecare aspect al adevărului. Rămâne ca voi să experimentați în viața voastră cotidiană tot felul de oameni, evenimente și lucruri. Duhul Sfânt va acționa și va orchestra. Oamenilor li se cere să facă un lucru: să se implice în cooperare și în ceea ce trebuie să urmărească omul. Dacă nu te implici să urmărești asta, oricât de clar o explic, n-o vei dobândi. Eu nu te voi îndoctrina cu forța, nu te voi obliga să știi, să înțelegi și să dobândești intrarea. Nu voi face asta și nici Duhul Sfânt n-o va face. Adevărul va aduce, în mod inconștient, roade în tine numai odată cu practicarea și intrarea ta în adevăr cu bucurie, în mod voluntar și activ. Când adevărul va aduce roade, inima îți va fi plină de lumină. Asta înseamnă să înțelegi adevărul. Însă dacă nu înțelegi adevărul, atunci vei fi insensibil la toate, lent în a reacționa și incapabil să vezi ceva în profunzime. De pildă, atunci când cineva face un lucru, iar altcineva spune că este o faptă rea și de natura cutare și cutare, tu nu vei ști și nu vei fi în stare să vezi singur. Când cineva îți spune răspunsul, s-ar putea să-l accepți și să-l admiți pe baza unor doctrine, dar în ceea ce privește esența, totuși nu vei fi în stare să-ți dai asentimentul. Dacă nu poți să-ți dai asentimentul, chiar înțelegi oare? Nu înțelegi, deci nu poți decât să urmezi reglementări pentru a gestiona lucrurile pe care le întâmpini. Asta se întâmplă pentru că nu înțelegi adevărul.

Cum poți să îndeplinești bine datoria de răspândire a Evangheliei? În primul rând, trebuie să înțelegi diversele adevăruri implicate în datoria de răspândire a Evangheliei. De exemplu, cu privire la definiția și poziționarea acestei datorii, precum și atitudinea corectă de adoptat, suferința corectă de îndurat, prețul corect de plătit și adevărurile corecte pe care să le practici și să le pătrunzi când îndeplinești această datorie. Dacă aceste adevăruri sunt înțelese, va fi ușor să îndeplinești bine datoria de răspândire a Evangheliei. În plus, de partea negativă a lucrurilor, întrebările despre care practici incorecte anume ar trebui să fie evitate, care dintre ele sunt clasificate ca intenții bune ale omului și dacă ideile și practicile oamenilor se conformează sau nu, în ultimă instanță, principiilor de răspândire a Evangheliei – asupra tuturor acestora ar trebui reflectat. Asta înseamnă că fiecare comportament, fiecare practică, fiecare principiu și fiecare concluzie din procesul răspândirii Evangheliei ar trebui să fie clar examinate, pentru a vedea dacă, în final, se conformează sau nu adevărurilor-principii. Stăruiți doar în acele lucruri care sunt în acord cu adevărurile-principii. Cele care nu sunt în concordanță cu adevărurile-principii trebuie abandonate. Numai astfel se vor îmbunătăți, treptat, rezultatele care vin de pe urma îndeplinirii datoriei de răspândire a Evangheliei. Mai mult decât atât, trebuie să practicați colaborarea armonioasă, care este foarte benefică lucrării de evanghelizare. Fără colaborare armonioasă este greu să duci la bun sfârșit o lucrare. Frații și surorile ar trebui să fie toleranți și răbdători unii cu alții și să se ajute unii pe alții. Este nevoie de coordonare armonioasă pentru a-și îndeplini bine îndatoririle. Oricine spune ceea ce este corect ar trebui ascultat. Nu te pripi mereu să tragi concluzia că tu ai dreptate și alții greșesc. Trebuie să stabilești cum stau lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu. Pentru a ajunge la un consens, practicați părtășia despre adevăr în conformitate cu principiile fixate de casa lui Dumnezeu. În plus, în procesul de colaborare pentru a vă îndeplini datoria, trebuie să învățați unul de la altul, lăsând ca punctul forte al unei persoane să compenseze defectul alteia, și să nu fiți prea aspri cu alții. De asemenea, trebuie să exerciți grijă și prudență și să te bazezi pe iubire în privința modului în care îi tratezi pe oamenii care investighează adevărata cale. Și asta pentru că fiecare dintre cei care investighează adevărata cale este un non-credincios – chiar și cei religioși dintre ei sunt mai mult sau mai puțin non-credincioși – și toți sunt fragili: dacă ceva nu este în concordanță cu noțiunile lor, ei sunt pasibili să contrazică acel lucru și sunt capabili să conteste orice frază care nu este în conformitate cu voința lor. Prin urmare, a le răspândi Evanghelia necesită îngăduință și răbdare din partea noastră. Necesită iubire extremă din partea noastră și anumite metode și abordări. Ceea ce este crucial, totuși, este să le citim cuvintele lui Dumnezeu, transmițându-le toate adevărurile pe care Dumnezeu le exprimă pentru a mântui omul și lăsându-i să audă glasul lui Dumnezeu și cuvintele Creatorului. În acest fel, vor obține beneficii. Cel mai important principiu al răspândirii Evangheliei este să-i lași pe cei care însetează după arătarea lui Dumnezeu și iubesc adevărul să citească din cuvintele Lui și să-I audă glasul. Așadar, spuneți-le mai puțin cuvintele omului și citiți-le mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. După ce ați terminat de citit, să aveți părtășie despre adevăr ca să poată auzi glasul lui Dumnezeu și să poată înțelege ceva din adevăr. Atunci, probabil că se vor întoarce la Dumnezeu. Răspândirea Evangheliei este responsabilitatea și obligația tuturor, fără excepție. Indiferent cui îi revine această obligație, nu trebuie să se sustragă de la ea și nu trebuie să folosească nicio scuză sau motiv pentru a o refuza. Unii oameni spun: „Eu nu mă pricep să vorbesc, nu înțeleg Biblia și sunt și foarte tânăr. Ce aș putea face de-ar fi să întâmpin o ispită sau un pericol?” Astfel de cuvinte sunt greșite. Răspândirea Evangheliei nu înseamnă că ți se încredințează să faci lucruri periculoase. Casa lui Dumnezeu nu te va lăsa să te duci acolo unde există pericol. Biserica urmează niște principii când le încredințează oamenilor să răspândească Evanghelia. Nu este vorba de a pune oamenii să riște, ci de a face rânduieli rezonabile pe baza condițiilor, a calibrului și a punctelor forte individuale. Frații și surorile colaborează unii cu alții și lucrarea li se dă celor potriviți să o îndeplinească. Nu se poate afirma că nu există absolut niciun risc. Oricine trăiește va întâmpina pericole uneori. Dacă Dumnezeu te trimite în mod direct, atunci e datoria ta de onoare să accepți, chiar dacă asta înseamnă că te vei confrunta cu ispită, durere sau pericol. De ce ar trebui să consideri că e datoria ta de onoare să accepți? (Aceasta este responsabilitatea oamenilor.) Corect, numai în felul acesta iei într-adevăr răspândirea Evangheliei ca responsabilitatea și datoria ta. Aceasta e atitudinea corectă pe care ar trebui s-o aibă cineva. Acesta e adevărul și, fiind adevărul, oamenii ar trebui să-l accepte – și să-l accepte fără rezerve. Dacă într-o zi nu va fi potrivit ca tu să îndeplinești alte îndatoriri sau dacă este nevoie de oameni pentru a răspândi Evanghelia, deci ești desemnat să răspândești Evanghelia, ce vei face? Ar trebui să accepți asta ca un lucru care este datoria ta de onoare să-l faci, fără emoții contradictorii, analiză sau scrutare. Aceasta e însărcinarea dată de Dumnezeu. Este responsabilitatea ta; este datoria ta. Nu trebuie să faci mofturi. Din moment ce Îl urmezi pe Dumnezeu, nu trebuie să faci propriile alegeri. De ce nu ar trebui să faci alegeri? Pentru că răspândirea Evangheliei este însărcinarea dată de Dumnezeu și toți aleșii Lui au o parte din lucrarea aceasta. Unii oameni zic: „Eu am peste 80 de ani, nici măcar nu pot ieși din casă. Poate Dumnezeu să-mi încredințeze, totuși, însărcinarea aceasta?” Alții zic: „Eu am doar 18 sau 19 ani, nu am prea văzut lumea și nu știu cum să interacționez cu oamenii. Sunt foarte timid și mi-e frică să vorbesc în public. Poate Dumnezeu să-mi încredințeze, totuși, datoria aceasta?” Dumnezeu îți dă oricum însărcinarea aceasta. Indiferent câți ani ai, ar trebui să faci tot ce poți pentru a-ți îndeplini datoria de a răspândi Evanghelia. Răspândește-o cât de mult poți și cât mai multor oameni posibil. Indiferent ce datorie îndeplinești în momentul de față, ar trebui să faci tot ce poți pentru a răspândi Evanghelia. Dacă într-o zi ai ocazia de a-i împărtăși cuiva Evanghelia, ar trebui s-o faci? (Da.) Așa este. Mulți oameni își au propriile îndatoriri, dar pot răspândi Evanghelia în timpul lor liber și pot chiar să obțină unele rezultate. Dumnezeu aprobă lucrul acesta. În consecință, fiecare are o responsabilitate de a răspândi Evanghelia. Nu ar trebui să faci propriile tale alegeri sau să te sustragi de la această responsabilitate, ci ar trebui să cooperezi în mod activ și de bunăvoie. Nu adopta o atitudine pasivă ori negativă, nu refuza și nu inventa motive sau scuze pentru neîndeplinirea acestei datorii. Unii oameni spun: „Mediul în care mă aflu e prea periculos. Pot să mă abțin de la răspândirea Evangheliei?” Dacă în prezent ai o statură mică, dacă există altcineva care să preia în locul tău și tu ești potrivit să îndeplinești alte îndatoriri, atunci poți schimba datoria aceasta cu alta. Însă ce ar trebui să faci dacă tu ești cel care trebuie să îndeplinească această datorie? (E datoria mea de onoare să accept.) Corect. E datoria ta de onoare s-o accepți și s-o accepți de la Dumnezeu. Aceasta e responsabilitatea și obligația fiecărei ființe create. Unii oameni zic: „Sunt slab din punct de vedere fizic, așa că nu pot îndura greutatea de a merge să răspândesc Evanghelia.” Dacă nu poți îndura această greutate mare, poți îndura, cel puțin, greutăți mai mici? Dacă nu poți îndura chiar nicio greutate, atunci oare nu ar trebui să suferi greutatea cea mare a pedepsei? Câtă vreme trăiești și respiri, ar trebui să-ți îndeplinești datoria, ar trebui să răspândești Evanghelia. Este absolut firesc și justificat. Dacă îți respingi datoria, dacă nu predici Evanghelia și alegi să te sustragi și să scapi de responsabilitățile tale, asta nu este atitudinea corectă a unei ființe umane și nici nu ar trebui ca oamenii să adopte o atitudine potrivnică și defensivă. Oamenii ar trebui să fie gata să ia răspândirea Evangheliei ca fiind obligația și datoria lor oriunde și oricând. Unii oameni spun: „Cred în Dumnezeu de atâția ani, dar biserica nu m-a desemnat niciodată să răspândesc Evanghelia.” Este un lucru bun sau un lucru rău? Nu e o chestiune de bun sau rău. Poate Dumnezeu încă nu are nevoie ca tu să mergi și să răspândești Evanghelia, însă are nevoie să îndeplinești alte îndatoriri. Toate îndatoririle sunt importante, deci cum ar trebui să alegi între ele? Ar trebui să te supui rânduielilor bisericii, fără să ai nicio dorință personală. Când Dumnezeu va avea nevoie să răspândești Evanghelia, El va spune: „Nu este adecvat sau important să îndeplinești datoria ta actuală. Datoria de răspândire a Evangheliei este mai importantă.” Ce ar trebui să faci atunci? Ar trebui s-o accepți ca pe un lucru care este datoria ta de onoare să-l faci, fără să analizezi, să judeci ori să scrutezi și, cu atât mai mult, fără să i te împotrivești ori să-l respingi. Aceasta e atitudinea corectă pe care o ființă creată ar trebui s-o adopte față de Creator. Atunci când oamenii iau o asemenea atitudine, oare se poate spune că, într-un anume sens, relația dintre ei și Dumnezeu este normală și adecvată? Prin ce se manifestă relația dintre om și Dumnezeu? Se manifestă în modul în care tratezi lucrurile pe care Dumnezeu ar dori să le faci. Dacă El îți încredințează să faci ceva, iar tu deliberezi și cântărești chestiunea, întrebând: „De ce vrei să fac asta? Îmi va fi de folos?” – dacă poți gândi astfel, atunci relația ta cu Dumnezeu este anormală și nu ai reușit să I te supui. Dacă spui: „Acesta e un lucru important pe care Dumnezeu mi-a spus să-l fac. Nu pot fi neglijent cu ceea ce îmi cere Dumnezeu să fac. Trebuie să mă ocup de el cu grijă. Orice îmi cere Dumnezeu să fac, orice îmi încredințează, aceea este datoria mea. Voi asculta de Dumnezeu și voi face orice rânduiește El. Nu pot refuza. Dacă nu pot rămâne consecvent în datoria mea, dacă refuz, dacă n-o iau în serios, dacă nu o fac bine până la capăt, atunci asta înseamnă să-L trădez pe Dumnezeu” – atunci ai rațiunea proprie unei ființe create și ai adoptat atitudinea corectă pe care o ființă creată ar trebui s-o aibă față de datoria sa. Dacă, știind prea bine că este însărcinarea dată de Dumnezeu, totuși refuzi s-o accepți și justifici această sustragere de la datoria ta, atunci natura problemei este gravă. Asta nu e doar răzvrătire față de Dumnezeu, este trădarea Lui. Dacă tu crezi în Dumnezeu, trebuie să adopți poziția și statutul unei ființe create și să accepți și să te supui însărcinărilor date de Creator. Aceasta e atitudinea corectă. Dacă îți lipsește atitudinea corectă față de datoria ta, natura acestei probleme e foarte gravă. În cazul în care, atunci când tocmai ai început să crezi, nu înțelegi adevărul, nu e nevoie să fii luat tare. În cazul în care crezi în Dumnezeu de câțiva ani și înțelegi unele adevăruri, dar totuși ești în stare să respingi însărcinarea dată de Dumnezeu, dacă nu răspândești Evanghelia și încă mai ești superficial când îți îndeplinești datoria – care este natura acestei probleme? Asta nu arată doar o lipsă de conștiință și rațiune, ci, extrem de important, înseamnă răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu, înseamnă să-L trădezi pe Dumnezeu. Se poate spune că aceasta e o mare neascultare. Nu ar fi nicio exagerare. O astfel de persoană nu este vrednică să fie numită ființă umană și va fi pedepsită, inevitabil. Întrucât recunoști că ești o ființă creată, care este rațiunea proprie ființelor create? Să faci orice îți spune Creatorul să faci și să te supui tuturor rânduielilor Creatorului. Acestea sunt conștiința și rațiunea proprii ființelor umane. De la cei care înțeleg adevărul se așteaptă încă și mai mult să se supună total orchestrării și rânduielilor lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să se răzvrătească niciodată, absolut deloc.

Adevărul referitor la răspândirea Evangheliei privește o gamă largă de oameni. Se cuvine să-i privească pe toți. La început, când unii oameni au auzit părtășie despre acest aspect al adevărului, au crezut că nu-i privea pe ei. Acum, însă, toți ar trebui să aibă o atitudine de acceptare referitor la datoria de răspândire a Evangheliei și toți ar trebui să fie conștienți de acest aspect al adevărului. De asemenea, ar trebui să aibă o definiție corectă a acestei datorii. Așadar, în ce poziție s-au plasat oamenii? (În poziția unei ființe create.) Ești o ființă creată; atunci, care este cea dintâi prioritate a unei ființe create? (Să se supună Creatorului.) Care este prima manifestare concretă a supunerii față de Creator? (Să ne îndeplinim datoria ca ființe create.) Așadar, care este cea dintâi datorie pe care ar trebui s-o îndeplinească o ființă creată? (Să răspândească Evanghelia și să mărturisească pentru Dumnezeu.) Așa este. Acesta e răspunsul pe care îl caut. Ați luat-o pe un drum cu multe ocolișuri până să nimeriți, în final, răspunsul corect. Cea dintâi prioritate a fiecărei ființe create este să răspândească Evanghelia, să mărturisească pentru lucrarea lui Dumnezeu și s-o răspândească în întreaga lume și până în cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ. Aceasta e responsabilitatea și obligația fiecărui om care acceptă Evanghelia lui Dumnezeu. Este ceva care e datoria sa de onoare. Poate că nu îndeplinești în prezent această datorie sau datoria aceasta e ceva foarte departe de tine ori nu te-ai gândit niciodată că aceasta e o datorie pe care trebuie s-o îndeplinești. În orice caz, inima ta trebuie să înțeleagă limpede următorul lucru: datoria aceasta are legătură cu tine. Nu este numai o responsabilitate a altora – este și responsabilitatea și datoria ta. Doar pentru că acum nu ești desemnat s-o îndeplinești, nu înseamnă că datoria aceasta nu te privește, că tu nu trebuie să îndeplinești această datorie ori că Dumnezeu nu ți-a încredințat s-o îndeplinești. Dacă înțelegerea ta se poate ridica la acest nivel, nu înseamnă oare că perspectiva pe care o ai în inimă asupra datoriei de răspândire a Evangheliei este în acord cu adevărul și cu intenția lui Dumnezeu? Când înțelegerea voastră se va ridica la acest nivel, într-o bună zi, după ce veți termina toată lucrarea pe care o veți avea la îndemână, Dumnezeu va da o poruncă să vă împrăștie și să vă împartă peste tot, chiar și în unele locuri pe care le considerați cele mai ciudate, cele mai neplăcute și dificile. Ce veți face atunci? (Va fi datoria noastră de onoare să acceptăm.) Asta e ceea ce spuneți acum, dar când va veni ziua aceea, se prea poate să vi se umple ochii de lacrimi. Acum trebuie să vă pregătiți astfel – trebuie să ajungeți să conștientizați următorul lucru: „Asta e epoca în care m-am născut. Sunt norocos că am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și că am o parte din lucrarea planului de gestionare al lui Dumnezeu. Ca urmare, valoarea și însemnătatea vieții mele ar trebui să fie faptul de a-mi dedica energia întregii vieți extinderii lucrării de evanghelizare a lui Dumnezeu. Nu mă voi gândi la nimic altceva.” Aveți năzuința aceasta? (Da.) Ar trebui să aveți această năzuință și să fi făcut pregătirea și planul acesta. Doar așa poți fi o ființă creată adevărată, o ființă creată ce este iubită de Dumnezeu și adecvată pentru El. Unii oameni spun: „Nu sunt pregătit și m-aș teme dacă mi s-ar cere acum să răspândesc Evanghelia.” Nu te teme, Dumnezeu nu te va obliga să faci asta înainte de a fi pregătit. Și dacă spui că ești pregătit, e posibil ca Dumnezeu să nu te folosească încă. Când vei fi folosit, deci? Asta e la latitudinea lui Dumnezeu, așa că nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu lucrul acesta. Când El va dori să te folosească, va pregăti totul. Atunci când vei avea statura și experiența de care este nevoie și vei îndeplini toate celelalte condiții necesare, poate că El îți va rândui să mergi să răspândești Evanghelia în diverse locuri. Când va veni vremea aceea, vei putea fi numit mesager al Evangheliei? (Nu.) În niciun moment nu pot fi numiți mesageri ai Evangheliei cei care îndeplinesc această datorie. Asta nu se va schimba niciodată. Cum ar trebui să fie numiți astfel de oameni? (Oameni care răspândesc Evanghelia.) Așa e mai corect. Indiferent cum sunt numiți astfel de oameni, aceasta e datoria pe care o îndeplinesc ei. Acesta e adevărul și nu se va schimba niciodată. Dacă se schimbă numele și se schimbă identitatea acestor oameni, atunci se va schimba esența lucrării. Odată ce esența se schimbă, va devia de la calea adevărului. Odată ce lucrarea deviază de la calea adevărului, ea va deveni comportament religios. În acest caz, oamenii vor rătăci tot mai departe de calea mântuirii, luând-o spre sud când au de gând s-o ia spre nord. Așadar, să nu mergeți niciodată pe calea greșită. Întotdeauna când cei care răspândesc Evanghelia sunt detașați și trimiși în diverse locuri, nu fac nimic mai mult decât că își îndeplinesc datoria de a răspândi Evanghelia. Ei nu sunt martori, nu sunt predicatori și cu atât mai puțin mesageri ai Evangheliei. Acesta e un adevăr veșnic și neschimbător.

După cele pe care le-am spus până acum, cu siguranță, cei mai mulți oameni vor fi simțit o lumină strălucindu-le în inimi și mulți dintre ei își vor freca mâinile de nerăbdare, gândindu-se: „Minunat, viitorul arată foarte promițător! Calea pe care ne-a pregătit-o Dumnezeu strălucește plină de lumină!” Nu este neapărat așa. Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre discipolii Săi. Fiecare dintre ei are un mediu, oferit de Dumnezeu omului, în care să-și îndeplinească datoria, și are harul și favoarea lui Dumnezeu de care să se bucure. De asemenea, are circumstanțe speciale, pe care Dumnezeu le pregătește pentru om, și trebuie să treacă prin multă suferință – nici vorbă de drumul lin pe care și-l imaginează omul. În afară de asta, dacă recunoști că ești o ființă creată, trebuie să te pregătești să suferi și să plătești un preț de dragul îndeplinirii responsabilității tale de a răspândi Evanghelia și de dragul îndeplinirii adecvate a datoriei tale. Prețul s-ar putea să fie vreo boală sau dificultate fizică sau să înduri persecuțiile marelui balaur roșu sau înțelegerile greșite ale oamenilor lumești, precum și necazurile care-i încearcă pe cei care răspândesc Evanghelia: să fii trădat, să fii bătut sau certat, să fii condamnat – ba chiar să fii prins la înghesuială și pus în pericol de moarte. Este posibil ca, pe parcursul răspândirii Evangheliei, să mori înainte ca lucrarea lui Dumnezeu să fie terminată și să nu trăiești să vezi ziua gloriei lui Dumnezeu. Trebuie să fiți pregătiți pentru asta. Acest lucru nu este menit să vă sperie; este un fapt. Acum că am clarificat acest lucru, iar voi l-ați înțeles, dacă încă mai aveți năzuința asta și sunteți siguri că nu se va schimba și rămâneți loiali până la moarte, asta dovedește că aveți o anumită statură. Să nu presupui că răspândirea Evangheliei în aceste națiuni de peste hotare, care au libertăți religioase și drepturi ale omului, va fi lipsită de pericole și că tot ce faci va merge ca pe roate, că totul va avea binecuvântarea lui Dumnezeu și va fi însoțit de autoritatea și puterea Lui extraordinară. Asemenea idei țin de noțiunile și închipuirile omenești. Fariseii credeau și ei în Dumnezeu, dar, cu toate astea, L-au luat pe Dumnezeu întrupat și L-au răstignit pe cruce. Atunci, oare lumea religioasă din prezent ce lucruri rele e în stare să-I facă Dumnezeului întrupat? Au făcut atâtea lucruri rele – L-au judecat pe Dumnezeu, L-au condamnat, L-au blasfemiat – nu există lucru rău de care ei nu sunt în stare. Nu uita că cei care L-au luat pe Domnul Isus și L-au răstignit pe cruce erau credincioși. Numai ei au avut ocazia să facă un astfel de lucru. Non-credincioșilor nu le păsa de lucrurile acestea. Credincioșii au fost cei care au complotat cu guvernul ca să-L ia pe Domnul Isus și să-L răstignească pe cruce. În plus, cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Au fost condamnați, bătuți, certați și uciși fiindcă au răspândit Evanghelia Domnului și au fost respinși de oamenii lumii – astfel au fost martirizați. Să nu vorbim de finalul acestor martiri sau de definiția lui Dumnezeu pentru comportamentul lor, ci să întrebăm asta: când au ajuns la final, modurile în care și-au întâlnit sfârșitul vieții au fost conform noțiunilor umane? (Nu, nu au fost.) Din perspectiva noțiunilor omenești, au plătit un preț atât de mare pentru a răspândi lucrarea lui Dumnezeu, dar au fost uciși de Satana, în ultimă instanță. Acest lucru nu este conform noțiunilor omenești, dar tocmai asta e ceea ce li s-a întâmplat. E ceea ce Dumnezeu a îngăduit. Ce adevăr poate fi căutat în acest lucru? Faptul că Dumnezeu i-a lăsat să moară în felul acesta a fost blestemul și condamnarea Lui sau planul și binecuvântarea Sa? Nici una, nici cealaltă. Atunci ce a fost? Acum oamenii reflectează asupra morții lor cu multă amărăciune, dar așa erau lucrurile pe atunci. Cei care credeau în Dumnezeu mureau în felul acela, cum se explică acest lucru? Când menționăm acest subiect, vă puneți în locul lor, deci sunt inimile voastre triste și simțiți o durere ascunsă? Vă gândiți: „Acești oameni și-au făcut datoria de a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu și ar trebui considerați oameni buni, deci cum au putut avea un astfel de sfârșit și un astfel de final?” De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent cum au murit, ori cum au plecat, sau cum s-a întâmplat asta, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a mărturisi pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să mărturisească pentru faptele și extraordinara putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o pentru toată omenirea îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, după cum se vede, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a mărturisi existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu și-au abandonat responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia Sa? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe ceva ce este datoria ta de onoare să faci. Oamenii din ziua de azi se tem și își fac griji, dar la ce folosesc aceste sentimente? Dacă Dumnezeu nu are nevoie ca tu să faci asta, la ce bun să te îngrijorezi? Dacă Dumnezeu are nevoie ca tu să faci asta, nu ar trebui să te eschivezi de la această responsabilitate și nici să o respingi. Ar trebui să cooperezi în mod proactiv și să o accepți fără grijă. Indiferent cum moare un om, el nu ar trebui să moară înaintea Satanei și în mâinile Satanei. Dacă un om urmează să moară, ar trebui să moară în mâinile lui Dumnezeu. Oamenii vin de la Dumnezeu și la Dumnezeu se întorc – aceasta este rațiunea și atitudinea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată. Acesta este adevărul final pe care un om ar trebui să-l înțeleagă când răspândește Evanghelia și își face datoria – un om trebuie să plătească cu prețul vieții pentru a răspândi și a mărturisi Evanghelia îndeplinirii lucrării lui Dumnezeu întrupat și a mântuirii omenirii de către El. Dacă aspiri la asta, dacă poți să fii mărturie în acest fel, este minunat. Dacă încă nu ai acest fel de aspirație, ar trebui cel puțin să-ți îndeplinești cum trebuie responsabilitatea și datoria care sunt înaintea ta, încredințându-i restul lui Dumnezeu. Poate că atunci, pe măsură ce lunile și anii trec, experiența îți sporește și înaintezi în vârstă, iar înțelegerea adevărului îți devine mai profundă, îți vei da seama că ai o obligație și o responsabilitate să-ți oferi viața lucrării Evangheliei lui Dumnezeu, chiar până în ultima clipă a vieții tale.

Acum e timpul potrivit să începem să discutăm despre aceste subiecte, căci răspândirea Evangheliei Împărăției a început deja. Înainte, în Epoca Legii și în Epoca Harului, unii profeți și sfinți din vechime și-au dat viața răspândind Evanghelia, așadar, cei născuți în zilele de pe urmă pot să-și dea viața și ei pentru această cauză. Aceasta nu e ceva nou sau brusc și cu atât mai puțin o cerință exagerată. Aceasta e ceea ce ființele create se cuvine să facă și datoria pe care se cuvine să o îndeplinească. Acesta e adevărul; acesta e adevărul suprem. Dacă tot ce faci este să strigi sloganuri despre ceea ce vrei să faci pentru Dumnezeu, cum vrei să-ți îndeplinești datoria și cât de mult vrei să te sacrifici și să depui eforturi pentru El, este inutil. Când realitatea va veni peste tine, când ți se va cere să-ți sacrifici viața, dacă te vei plânge în clipa cea din urmă, dacă ești dispus și dacă te supui cu adevărat – asta îți testează statura. Dacă, în clipa în care urmează să-ți fie luată viața, tu ești liniștit, pregătit, și te supui fără să te plângi, dacă simți că ți-ai îndeplinit până la capăt responsabilitățile, obligațiile și îndatoririle, dacă inima ți-e bucuroasă și împăcată – dacă pleci astfel, atunci, pentru Dumnezeu, nu ai plecat deloc, ci trăiești în alt tărâm și în altă formă. Nu ai făcut decât să-ți schimbi modul de a trăi. În niciun caz nu ești cu adevărat mort. Omul zice: „Persoana aceasta a murit atât de tânără, ce lucru demn de milă!” În ochii lui Dumnezeu, însă, nu ai murit și nu ai plecat să suferi, ci ai plecat să te bucuri de binecuvântări și să vii mai aproape de El. Întrucât, ca ființă creată, în ochii lui Dumnezeu tu corespunzi standardului în îndeplinirea datoriei, acum ți-ai încheiat datoria, Dumnezeu nu mai are nevoie să îndeplinești această datorie în rândurile ființelor create. Pentru El, „plecarea” ta nu se numește „plecare” – tu ești „luat”, „adus” sau „condus” de aici, și e un lucru bun. Vă doriți să fiți conduși de aici de Dumnezeu? (Ne dorim asta.) Să nu vă doriți asta! Sunt multe lucruri în viața aceasta pe care omul nu le înțelege. Nu vă grăbiți să ajungeți la treapta aceasta. Înainte de a veni ziua aceea, trebuie să te străduiești să înțelegi mai mult din adevăr și să știi mai mult despre Creator. Nu lăsați în urmă niciun regret! De ce spun să nu lăsați în urmă niciun regret? În viața asta, oamenii au doar un timp limitat pentru a trece de la înțelegerea lucrurilor la faptul de a avea această ocazie, de a deține acest calibru și de a întruni condițiile pentru a intra în dialog cu Creatorul, așa încât să ajungă la o adevărată înțelegere, cunoaștere a Creatorului și frică de El și să meargă pe calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău. Dacă vrei ca Dumnezeu să te conducă repede de aici, nu ești responsabil cu propria-ți viață. Ca să fii responsabil, ar trebui să trudești mai mult pentru a te dota cu adevărul, să reflectezi mai mult asupra ta când ți se întâmplă ceva și să-ți compensezi rapid defectele. Ar trebui să ajungi să practici adevărul, să acționezi conform principiilor, să pătrunzi în adevărul-realitate, să știi mai mult despre Dumnezeu, să fii capabil să cunoști și să înțelegi intențiile Lui și să nu-ți trăiești viața în zadar. Trebuie să ajungi să știi unde este Creatorul, care sunt intențiile Lui și cum Își exprimă El bucuria, mânia, întristarea și fericirea. Chiar dacă nu poți atinge o conștientizare mai profundă sau o cunoaștere deplină, trebuie să ai, cel puțin, o înțelegere de bază a lui Dumnezeu, să nu-L trădezi niciodată, să fii fundamental compatibil cu El, să-I arăți respect, să-I oferi o mică mângâiere și să faci ceea ce este corect și în esență realizabil pentru o ființă creată. Acestea nu sunt lucruri ușoare. În procesul îndeplinirii îndatoririlor lor, oamenii pot ajunge, treptat, să se cunoască și, ca urmare, să-L cunoască pe Dumnezeu. Procesul acesta este, de fapt, o interacțiune între Creator și ființele create și ar trebui să fie un proces de care să merite să-ți amintești toată viața. Acest proces este ceva de care oamenii ar trebui să fie capabili să se bucure, nu un proces dureros și dificil. Așadar, oamenii ar trebui să prețuiască zilele și nopțile, anii și lunile petrecute îndeplinindu-și îndatoririle. Ar trebui să prețuiască această etapă a vieții și nu ar trebui să o considere un obstacol sau o povară. Ar trebui să savureze această etapă a vieții lor și să câștige din ea cunoaștere bazată pe experiență. Atunci, ei vor ajunge la o înțelegere a adevărului și vor trăi asemănarea unei ființe umane, vor avea o inimă cu frică de Dumnezeu și vor face din ce în ce mai puțin rău. Înțelegi mult din adevăr, nu faci lucruri care Îl mâhnesc pe Dumnezeu sau de care este scârbit. Când ajungi înaintea Lui, simți că El nu te mai detestă. Ce minunat! Odată ce un om a ajuns aici, nu ar fi oare împăcat, chiar de-ar urma să moară? Ce se întâmplă, deci, cu acei oameni care imploră să moară acum? Vor doar să scape și nu vor să sufere. Vor un sfârșit rapid al acestei vieți, ca să se poată duce să se prezinte în fața lui Dumnezeu. Vrei să te prezinți în fața lui Dumnezeu, însă El nu te vrea încă. Ai vrea să te prezinți în fața lui Dumnezeu înainte ca El să te cheme? Nu te prezenta în fața Lui înainte de a-ți veni timpul! Nu e un lucru bun. Dacă trăiești o viață semnificativă și plină de sens, iar Dumnezeu te ia de aici, acesta e un lucru minunat!

Înțelegeți cu toții ce am discutat azi? Sper că aceste cuvinte nu v-au pus nicio povară în plus și sper că nu v-a înspăimântat conținutul părtășiei de azi. Dimpotrivă, sper că v-a permis să înțelegeți unele adevăruri pe care ar trebui să le înțelegeți, astfel încât să gestionați mai bine chestiunea credinței în Dumnezeu și să vă simțiți mai siguri și mai edificați în legătură cu ea. Au obținut efectul acesta cuvintele Mele? (Da.) Descrieți-Mi-l. (În trecut, nu am luat cu adevărat răspândirea Evangheliei ca fiind datoria mea. Am purtat în inimă multe păreri false. Credeam că aveam să fiu desemnat să răspândesc Evanghelia numai dacă îmi îndeplineam prost celelalte îndatoriri. Mi se părea că răspândirea Evangheliei era datoria cea mai rea și nu o priveam cu adevărat ca pe o însărcinare pe care Dumnezeu o încredințează omului. Azi, părtășia lui Dumnezeu ne-a spus că a răspândi Evanghelia și a fi martor pentru Dumnezeu este responsabilitatea omului, iar oamenii ar trebui să simtă că e datoria lor de onoare să meargă și să îndeplinească această responsabilitate. Abia atunci am simțit că părerile mele au fost prea absurde și că ele m-au făcut să nu-mi doresc realmente să îndeplinesc cum se cuvine datoria de răspândire a Evangheliei. Ascultarea părtășiei lui Dumnezeu de azi mi-a schimbat părerile.) Excelent! Vrea și altcineva să vorbească? (Obișnuiam să cred că sunt doar o mică ființă creată și nu mi-am considerat îndeplinirea datoriei drept o chestiune importantă. Mi se părea că datoria mea era neînsemnată și nedemnă de atenție. Astăzi, însă, L-am auzit pe Dumnezeu spunând că îndatoririle îndeplinite de fiecare persoană pe care El a predestinat-o au fost poruncite de El și că toate au fost plănuite și rânduite cu grijă de către El. Dacă oamenii nu își îndeplinesc îndatoririle cu loialitate, fug de responsabilitățile și obligațiile lor. Mai ales când am auzit în părtășia lui Dumnezeu că a răspândi Evanghelia și a mărturisi pentru Dumnezeu reprezintă o însărcinare pe care El o încredințează fiecăruia și responsabilitatea ființelor create, mi-a dat o mare credință și o mare năzuință de a merge pe calea pe care Dumnezeu a poruncit-o. Vreau să-mi asum responsabilitatea pentru viața mea, să-mi fac bine datoria și să-mi duc la capăt misiunea. Atunci voi fi capabil să-I ofer o mică mângâiere lui Dumnezeu. M-am simțit deosebit de mișcat după ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu. Am simțit că nu mai pot să subestimez însărcinarea pe care mi-a dat-o El.) Bine spus! Toată lumea simte la fel, așa-i? (Da.) Așa cum poți vedea, când oamenii nu înțeleg adevărul, devin confuzi și pot nesocoti până și un lucru atât de mare precum răspândirea Evangheliei. Dar odată ce se face părtășie clară despre adevăr, oamenii își dau seama de importanța acestei chestiuni, ajung să-și cunoască poziția și valoarea propriei vieți. Asta înseamnă că au o direcție? (Da.) Adevărul poate schimba inimile oamenilor. Există, în afara adevărului, vreo teorie care îți poate mișca inima și schimba părerile? Niciuna, doar calea adevărului îți poate schimba părerile. Oare de ce poate să-ți schimbe părerile calea aceasta? Fiindcă aceste adevăruri sunt atât de practice, încât nimeni nu le poate respinge. Aceste adevăruri au legătură cu viața omului și cu misiunea vieții omului. Sunt strâns legate de ființele umane; nu sunt irelevante pentru acestea. Nu sunt niște lucruri nesemnificative, ci sunt legate de misiunea vieții omului și de valoarea și sensul vieții. De aceea, când sunt rostite limpede, aceste cuvinte pot schimba inimile oamenilor, astfel încât ei vor ajunge să accepte aceste cuvinte și să-și schimbe părerile. Ar trebui ca părtășia de azi să fi jucat un anumit rol în schimbarea atitudinilor oamenilor față de îndatoririle lor. Dacă aceste adevăruri pot să schimbe viețile oamenilor, modul în care trăiesc și direcția pe care o urmează în căutarea lor, asta ar fi minunat. Ar însemna că nu am spus degeaba astăzi aceste cuvinte. Acum, că Mi-am încheiat părtășia despre aceste adevăruri, trebuie să le aplicați, să le trăiți și să vi le însușiți, treptat, în viața voastră de zi cu zi. Odată ce adevărurile acestea vor deveni realitatea și viața ta, Dumnezeu nu-ți va șterge titulatura de ființă creată și vei fi câștigat într-adevăr ceva. Atunci, când Dumnezeu chiar îți va cere să-ți oferi viața și s-o folosești pentru a mărturisi despre faptele Sale și a fi martor pentru Evanghelia Sa, vei fi eliberat de teamă și îngrijorare și în mod sigur nu vei refuza. Vei accepta bucuros. Fiind o însărcinare încredințată ție de Creator, o vei accepta de la Dumnezeu. Așadar, pentru a aștepta și a întâmpina ziua aceea, pe lângă faptul de a putea să înțeleagă aceste adevăruri, acum oamenii trebuie să lucreze din greu ca să se doteze cu cuvintele lui Dumnezeu și să dobândească o mai mare și mai profundă cunoaștere a lucrării și a firii lui Dumnezeu. Acesta e lucrul cel mai important.

25 decembrie 2018