518 Înțelegerea adevărului nu este o chestiune simplă

1 Odată ce oamenii înțeleg precis adevărul, pot să-și deosebească stările existențiale, să înțeleagă în profunzime problemele complicate și să cunoască modul adecvat de a practica. Dacă nu înțelegi adevărul, nu vei putea să-ți discerni starea existențială. Vei dori să te răzvrătești împotriva ta, dar nu vei ști cum să faci asta sau împotriva cărui lucru te răzvrătești. Vei dori să-ți abandonezi voința, dar dacă tu crezi că voința ta se conformează adevărului, cum vei putea s-o abandonezi? Astfel, atunci când oamenii nu se află în posesia adevărului, sunt foarte predispuși să creadă că orice se naște din voința lor, din impuritățile lor umane și bunele intenții, dragostea lor umană confuză și practicile umane sunt corecte și în concordanță cu adevărul. Așadar, cum poți să te răzvrătești împotriva acestor lucruri?

2 Dacă nu înțelegi adevărul sau nu știi ce înseamnă să pui adevărul în practică și dacă ochii îți sunt încețoșați și nu știi încotro să te îndrepți și, prin urmare, poți să faci lucrurile numai pe baza a ceea ce crezi că este corect, atunci vei săvârși anumite fapte care vor fi fără legătură și eronate. Unele dintre aceste fapte vor fi conform regulilor, altele se vor naște din entuziasm, iar altele vor fi provenit de la Satana și vor provoca tulburări. Oamenii care nu au adevărul procedează astfel: puțin spre stânga și apoi puțin spre dreapta; corect un minut și apoi deviant în următorul; nu au nicio precizie. Cei care nu au adevărul adoptă o viziune absurdă asupra lucrurilor. Ca atare, cum pot să gestioneze corect problemele? Cum pot să rezolve vreo problemă?

3 Înțelegerea adevărului nu este un lucru ușor de făcut. A fi în stare să pricepi cuvintele lui Dumnezeu depinde de înțelegerea adevărului, iar adevărul pe care oamenii sunt capabili să-l înțeleagă are limitele sale. Înțelegerea lor asupra cuvintelor lui Dumnezeu va fi tot limitată, chiar dacă ei cred în El de o viață întreagă. Chiar și cei relativ experimentați pot, în cel mai bun caz, să ajungă în punctul în care să înceteze să facă lucruri care se împotrivesc în mod evident lui Dumnezeu. Lor le este imposibil să atingă o stare în care să nu fie amestecată voința lor. Totuși, cheia este să discernem părțile voinței care se împotrivesc cuvintelor lui Dumnezeu, adevărului și luminării de la Duhul Sfânt. Prin urmare, trebuie să faci un efort ca să cunoști cuvintele lui Dumnezeu și doar înțelegând adevărul poți să ai discernământ.

Adaptare după Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”

Anterior: 517 Caută adevărul în toate lucrurile pentru a progresa

Înainte: 519 Ce înseamnă să câștigi adevărul?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

32 Dumnezeu coboară cu judecată

În timp ce coboară la națiunea marelui balaur roșu,Dumnezeu Se uită către univers,iar acesta tremură.Există vreun loc ferit de judecata...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger