357 Nimeni nu înțelege voia lui Dumnezeu

Dumnezeu Își face lucrarea printre voi,

dar nu-i nici urmă de zeciuiala Lui.

Zeciuiala dată de cei curați

e luată de nemernici.

Oare nu sunteți toți îndepărtați

față de Dumnezeu și potrivnici Lui?

Cum ar putea privi El

faptele voastre murdare cu ochi buni?

Cu altruism, Dumnezeu v-a dat tot;

chiar de suferiți, tot câștigați

tot ce El vă aduce din cer.

Și totuși, vă dedicați așa puțin.

Chiar de vă dedicați puțin, mai târziu

vă veți regla conturile cu Dumnezeu.

Lui Dumnezeu I-ai dat un fir de nisip,

dar Îi ceri o tonă de aur.

Contribuția ta va fi egală cu zero.

Ce nechibzuit ești!

Calea de azi e cu blestem și judecată,

dar să știți că ce vă dă Dumnezeu,

fie judecată sau mustrare,

e ce aveți nevoie, ce e mai bun pentru voi.


Pentru cine e lucrarea lui Dumnezeu?

E oare doar ca să vă dărâme,

pentru-a revela autoritatea Lui?

Viața vă depinde de cuvântul lui Dumnezeu.

De ce vă-nvață Dumnezeu prin cuvinte,

și nu le schimbă-n fapte, să vă ucidă?

Oare vor cuvintele Lui să dărâme omul?

Oare la întâmplare-ucide Dumnezeu pe inocenți?

Câți veniți cu toată ființa în fața Lui,

căutând calea dreaptă a vieții umane?

Trupurile voastre-s în fața Lui,

dar inimile voastre hoinăresc departe.

Fiindcă nu știți ce-i lucrarea lui Dumnezeu,

mulți vreți să vă despărțiți de El,

vreți viață-n paradis fără judecată.

Asta vrea inima omului.

Dumnezeu sigur nu te obligă.

Orice cale urmezi e alegerea ta.

Calea de azi e cu blestem și judecată,

dar să știți că ce vă dă Dumnezeu,

fie judecată sau mustrare,

e ce aveți nevoie, ce e mai bun pentru voi.


Adaptare după Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de infam!”

Anterior: 356 Cine poate înțelege inima lui Dumnezeu?

Înainte: 358 Cum să nu fie Dumnezeu trist?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger