În trecut, nimeni nu-L cunoștea pe Duhul Sfânt, cu atât mai puțin era cineva conștient de calea urmată de Duhul Sfânt. De aceea s-au făcut oamenii mereu de râs înaintea lui Dumnezeu. Este corect să spunem că aproape toți care cred în Dumnezeu nu cunosc Duhul și că a lor credință este tulburată și confuză. În mod clar, oamenii nu Îl înțeleg pe Dumnezeu; și chiar dacă gurile lor pot spune că ei cred în El, în esență, pe baza comportamentului lor, aceștia cred în ei înșiși, nu în Dumnezeu. Din experiențele Mele concrete, am văzut că Dumnezeu mărturisește despre Dumnezeul întrupat și, din afară, pare că oamenii au fost constrânși să recunoască mărturia lui Dumnezeu – abia se poate spune că ei cred că Duhul lui Dumnezeu este pe deplin fără greșeală. Totuși, Eu spun că oamenii nu cred în această persoană, cu atât mai puțin în Duhul lui Dumnezeu, ci în propriile lor sentimente. Făcând asta, nu cred doar în ei înșiși? E adevărat ce spun. Nu-i etichetez pe oameni, dar trebuie să clarific un singur lucru: faptul că oamenii au fost aduși în prezent, fie că sunt lămuriți sau sunt confuzi, se datorează numai Duhului Sfânt. Nu este ceva ce oamenii pot controla. Acesta este un exemplu pentru ce am menționat anterior, despre Duhul Sfânt care forțează credința oamenilor; acesta este modul în care lucrează Duhul Sfânt și este calea luată de Duhul Sfânt. Indiferent în cine cred, în esență, oamenii, Duhul Sfânt le dă cu forță un tip de sentiment, făcându-i să creadă în Dumnezeu în inimile lor. Nu așa crezi? Nu simți că a ta credință în Dumnezeu este un lucru ciudat? Nu ți se pare curios că nu poți scăpa de acest curent? Nu ai făcut niciun efort să te gândești la asta? Nu e cel mai mare dintre toate semnele și miracolele? Chiar dacă ai avut impulsul de a scăpa de multe ori, există întotdeauna o puternică forță vitală care te atrage și te face să eziți să te îndepărtezi. Și, de fiecare dată când te trezești în astfel de împrejurări, începi fără excepție să plângi și să suspini, neștiind ce să faci în continuare. Unii dintre voi chiar încearcă să plece, dar când încerci să pleci, ți se pare că ai un cuțit în inimă, ți se pare că sufletul ți-a fost scos de vreo fantomă pământeană, lăsându-ți inima agitată și lipsită de pace. După asta, nu ai de ales decât să îți aduni curajul și să te întorci la Dumnezeu… Nu ai avut experiența asta? Nu am nicio îndoială că frații și surorile mai tinere, care își pot deschide inima, vor spune: „Da! Am trăit-o de atât de multe ori, încât mi se face rușine când mă gândesc la asta!” În viața Mea, întotdeauna sunt bucuros să Îmi tratez surorile și frații mai tineri ca pe apropiații Mei, deoarece în ei e atât de multă inocență – sunt atât de puri și de minunați. Sunt ca niște însoțitori de-ai Mei. De aceea caut întotdeauna șansa de a-i aduce pe toți apropiații Mei laolaltă ca să vorbim despre idealurile și planurile noastre. Fie ca voia lui Dumnezeu să se facă în noi astfel încât să fim toți rude, nedespărțiți de nicio barieră sau distanță. Să ne rugăm toți lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Dacă asta este voia Ta, Te implorăm să ne dai mediul potrivit, ca să putem împlini dorințele din inimile noastre. Să ai milă de noi, care suntem tineri și lipsiți de rațiune, și să ne permiți să folosim forța din inimile noastre!” Am încredere că asta e voia lui Dumnezeu, întrucât, cu mult timp în urmă, Eu M-am rugat lui Dumnezeu și am spus: „Tată! Pe pământ, strigăm către Tine fără încetare, dorindu-ne ca voia Ta să poată să se facă în curând pe pământ. Voi căuta voia Ta. Fă ceea ce vrei să faci și împlinește-Ți degrabă însărcinarea în Mine. Sunt chiar pregătit ca Tu să deschizi o nouă cale printre noi, dacă asta înseamnă că voia Ta se va împlini curând! Cer doar ca lucrarea Ta să se împlinească în curând și am încredere că nicio regulă nu o poate împiedica!” Astfel este lucrarea lui Dumnezeu astăzi; nu vezi calea pe care merge Duhul Sfânt? De fiecare dată când întâlnesc frați sau surori mai în vârstă, am un sentiment de asuprire de nedescris. Când îi întâlnesc, văd că ei duhnesc a societate; noțiunile lor religioase, experiența lor de a se ocupa de lucruri, modul în care vorbesc, cuvintele pe care le folosesc și așa mai departe – toate sunt exasperante. Se presupune că sunt plini de „înțelepciune”. Întotdeauna stau cât mai departe de ei posibil, deoarece, personal, nu sunt dotat cu filosofii pentru viața în lume. De fiecare dată când întâlnesc oamenii aceștia, ei Mă epuizează, capul Mi se acoperă de transpirație; uneori, Mă simt atât de asuprit încât abia pot să respir. Deci, în acest moment primejdios, Dumnezeu Îmi oferă o minunată cale de scăpare. Poate asta e doar o înțelegere greșită de-a Mea. Îmi pasă doar de ce Îi este de folos lui Dumnezeu; să fac voia lui Dumnezeu este cel mai important lucru. Stau departe de acești oameni, dar, dacă Dumnezeu Îmi cere să îi întâlnesc, tot Mă supun. Nu c-ar fi detestabili, dar „înțelepciunea”, noțiunile și filosofiile lor de viață în lume sunt atât de respingătoare. Eu sunt acolo ca să duc la capăt însărcinarea dată de Dumnezeu, nu să aflu cum fac ei lucrurile. Îmi aduc aminte cum Dumnezeu Mi-a spus cândva: „Pe pământ, fă doar voia Tatălui Tău și du-I la bun sfârșit însărcinarea. Nimic altceva nu Te privește”. Gândul la asta Mă liniștește puțin. Asta din cauză că treburile oamenilor Mi se par mereu atât de complicate; nu pot să le dau de cap și niciodată nu știu ce să fac. Prin urmare, acest lucru M-a tulburat de nenumărate ori și am urât omenirea; de ce trebuie oamenii să fie atât de complicați? De ce nu pot să fie simpli? De ce să se deranjeze să fie atât de isteți? Când Eu întâlnesc oamenii, de cele mai multe ori, acest lucru se bazează pe însărcinarea pe care Mi-a dat-o Dumnezeu. E posibil să fi fost câteva ocazii când nu a fost așa, dar cine știe ce se ascunde în adâncul inimii Mele?

De multe ori i-am sfătuit pe frații și surorile care sunt cu Mine să creadă în Dumnezeu cu inima, să nu se îngrijească de propriile interese, ci să fie atenți la voia lui Dumnezeu. De multe ori am plâns de durere înaintea lui Dumnezeu: de ce nu se gândesc oamenii la voia lui Dumnezeu? Cu siguranță lucrarea lui Dumnezeu nu poate să dispară pur și simplu fără urmă și fără motiv, nu-i așa? Nici nu știu de ce – asta aproape a devenit o ghicitoare în mintea Mea – de ce oamenii nu recunosc niciodată calea umblată de Duhul Sfânt și, totuși, se agață în continuare de relațiile anormale pe care le au cu ceilalți? Mă îngrețoșează să văd astfel de oameni. În loc să se uite la calea Duhului Sfânt, ei se concentrează la faptele omului. Ar putea Dumnezeu să fie mulțumit de asta? Lucrul acesta Mă întristează adesea. Aproape a devenit povara Mea – și-L tulbură și pe Duhul Sfânt. Nu simți niciun reproș în inima ta? Fie ca Dumnezeu să deschidă ochii spiritelor noastre. De multe ori, Eu, care îi îndrum pe oameni să pătrundă în lucrarea lui Dumnezeu, M-am rugat înaintea lui Dumnezeu: „O, Tată! Îmi doresc ca voia Ta să fie esența, să-Ți caut voia și să fiu credincios însărcinării date de Tine, ca Tu să poți câștiga acest grup de oameni. Fie ca Tu să ne duci în tărâmul libertății, ca să Te putem atinge cu spiritele noastre, și să trezești sentimentele spirituale în inimile noastre!” Îmi doresc să se facă voia lui Dumnezeu, așa că Mă rog necontenit ca Duhul Lui să ne lumineze în continuare, ca să putem merge pe calea condusă de Duhul Sfânt – întrucât calea pe care merg Eu este calea Duhului Sfânt. Și cine altcineva ar putea merge pe calea aceasta în locul Meu? Asta Îmi îngreunează și mai mult povara. Mi se pare că am să cad, dar am credința că Dumnezeu nu Își va întârzia niciodată lucrarea. Poate că ne vom despărți doar imediat ce însărcinarea dată de El a fost dusă la bun sfârșit. Așadar, poate din cauza efectului pe care îl are Duhul lui Dumnezeu M-am simțit diferit întotdeauna. Este ca și când ar exista o lucrare pe care Dumnezeu vrea să o facă, dar Eu tot nu pot să pricep care este. Totuși, cred că nimeni de pe pământ nu este mai bun decât apropiații Mei și am încredere că ei se vor ruga pentru Mine înaintea lui Dumnezeu, fapt pentru care sunt nespus de recunoscător. Vreau ca frații și surorile să spună împreună cu mine: „O, Dumnezeule! Fie ca voia Ta să se manifeste întru totul în noi, oamenii epocii de pe urmă, ca să putem fi binecuvântați cu viața spiritului și să vedem faptele Duhului lui Dumnezeu și să-I vedem adevăratul chip!” Odată ajunși în această etapă, vom trăi cu adevărat sub îndrumarea Duhului și doar atunci vom putea să privim adevăratul chip al lui Dumnezeu. Adică, oamenii vor putea înțelege adevărata semnificație a tuturor adevărurilor, nu înțelegând sau pricepând conform noțiunilor umane, ci potrivit luminării din voia Duhului lui Dumnezeu. Aceasta este în întregime lucrarea lui Dumnezeu Însuși, nu conține nicio idee umană; este planul Lui de lucru pentru faptele pe care vrea să le clarifice pe pământ și este ultima parte a lucrării Lui pe pământ. Îți dorești să te alături acestei lucrări? Vrei să faci parte din ea? Aspiri să fii desăvârșit de Duhul Sfânt și să împărtășești viața spiritului?

Astăzi, esențial este să coborâm mult dincolo de temelia noastră primară. Trebuie să aprofundăm mai mult adevărul, viziunile și viața – dar, mai întâi, trebuie să le amintesc fraților și surorilor că, pentru a intra în această etapă a lucrării, trebuie să renunți la noțiunile tale anterioare. Adică, trebuie să schimbi modul în care trăiești, să faci planuri noi, să întorci o nouă pagină. Dacă încă te agăți de ce era valoros pentru tine în trecut, Duhul Sfânt nu va putea să lucreze în tine, iar El abia va reuși să îți susțină viața. Cei care nu urmăresc, nu intră sau nu plănuiesc vor fi întru totul abandonați de Duhul Sfânt – și, astfel, se spune că epoca i-a uitat. Sper că toți frații și surorile pot să-Mi înțeleagă inima și sper că mai mulți „recruți noi” se vor ridica în picioare ca să coopereze cu Dumnezeu și să completeze împreună această lucrare. Am încredere că Dumnezeu ne va binecuvânta. Așadar, Eu cred și că Dumnezeu Îmi va oferi mult mai mulți apropiați, ca să pot umbla prin toate colțurile pământului și ca dragostea dintre noi să fie mai mare. Mai mult, cred că Dumnezeu Își va extinde Împărăția datorită eforturilor noastre; Îmi doresc ca eforturile noastre să atingă niveluri fără precedent, permițându-I lui Dumnezeu să câștige mai mulți tineri. Vreau să ne petrecem mai mult timp rugându-ne pentru asta, vreau să ne rugăm neîncetat, astfel încât să ne petrecem întreaga viață înaintea lui Dumnezeu și să putem fi cât mai aproape de Dumnezeu. Să nu mai fie vreodată nimic între noi și să depunem cu toții acest jurământ înaintea lui Dumnezeu: Să lucrăm mai mult împreună! Să fim loiali până la sfârșit! Să nu ne despărțim niciodată și să fim întotdeauna împreună! Sper ca toți frații și toate surorile să facă această promisiune înaintea lui Dumnezeu, ca inimile noastre să nu se schimbe niciodată și hotărârea noastră să nu șovăie niciodată! De dragul voii lui Dumnezeu, spun din nou: Să lucrăm din greu! Să luptăm cu toată puterea! Dumnezeu ne va binecuvânta cu siguranță!