Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Capitolul 45

Odată am ales bunurile frumoase să rămână în casa Mea, pentru ca în ea să existe bogății de neegalat și să fie astfel împodobită, fapt care M-a bucurat. Dar din cauza atitudinii omului față de Mine și din cauza motivațiilor oamenilor, nu am avut de ales decât să las această lucrare la o parte și să fac altceva. Voi folosi motivațiile omului pentru a-Mi împlini lucrarea, voi manevra toate lucrurile pentru a Mă sluji și voi face ca a Mea casă să nu mai fie sumbră și părăsită, în consecință. M-am uitat odată printre oameni: tot ceea ce era din carne și sânge era într-o stupoare, niciun lucru nu experimenta binecuvântarea existenței Mele. Oamenii trăiesc în mijlocul binecuvântărilor, dar nu știu cât de binecuvântați sunt. Dacă binecuvântările Mele față de omenire nu ar fi existat până astăzi, cine dintre oameni ar fi rezistat până în prezent și nu ar fi pierit? Faptul că omul trăiește este binecuvântarea Mea și aceasta înseamnă că el trăiește în mijlocul binecuvântărilor Mele, pentru că el nu a avut nimic la început, pentru că la început i-a lipsit capacitatea de a trăi între cer și pământ; astăzi Eu continui să ajut omul și numai din acest motiv omul stă înaintea Mea, destul de norocos să scape de moarte. Oamenii au rezumat secretele existenței omului, dar nimeni nu a perceput vreodată că aceasta este binecuvântarea Mea. Drept rezultat, toți oamenii blestemă nedreptatea din lume, toți se plâng de Mine din cauza nefericirii din viețile lor. Dacă nu ar fi fost binecuvântările Mele, cine ar fi văzut ziua de azi? Oamenii toți se plâng de Mine pentru că ei nu sunt în stare să trăiască în mijlocul confortului. Dacă viața omului ar fi strălucitoare și luminoasă, dacă „adierea caldă a primăverii” ar fi trimisă în inima omului, provocându-i o plăcere de neegalat în tot corpul, lăsându-l fără nici cea mai mică durere, atunci cine dintre oameni ar muri plângându-se? Am mari dificultăți în a obține sinceritatea absolută a omului pentru că oamenii au prea multe scheme viclene – destule, pur și simplu, pentru a ameți pe cineva. Dar când obiectez împotriva lor, ei sunt neprietenoși față de Mine, nu-Mi acordă nicio atenție, pentru că obiecțiile Mele le-au atins sufletele, lăsându-i incapabili să fie edificați din cap până în picioare, și astfel oamenii urăsc existența Mea, pentru că Mie îmi place întotdeauna să-i „chinuiesc”. Datorită cuvintelor Mele, oamenii cântă și dansează, datorită cuvintelor Mele, își înclină capul în tăcere și, datorită cuvintelor Mele, izbucnesc în plâns. În cuvintele Mele, oamenii disperă, în cuvintele Mele, ei câștigă lumina pentru supraviețuire, din cauza cuvintelor Mele ei se agită încolo și încoace, zi și noapte fără somn, și din cauza cuvintelor Mele se grăbesc peste tot. Cuvintele Mele aruncă oamenii în Infern, apoi îi aruncă în mustrare – dar, fără să-și dea seama, oamenii se bucură și de binecuvântările Mele. Este realizabil acest lucru de către om? Ar putea să vină aceasta în schimbul eforturilor neobosite ale oamenilor? Cine poate scăpa de orchestrarea cuvintelor Mele? Astfel, din cauza eșecurilor omului, dau cuvintele Mele omenirii, făcând ca deficiențele omului să fie hrănite datorită cuvintelor Mele, aducând bogății de neegalat vieții omenirii.

De multe ori analizez cuvintele și acțiunile oamenilor. În comportamentul lor și în expresiile lor faciale, am descoperit multe „mistere”. În interacțiunile oamenilor cu ceilalți, practic, „rețetele secrete” se mândresc cu locul – și astfel, când Mă angajez într-o discuție cu omul, ceea ce câștig sunt „rețetele secrete ale interacțiunii umane”, ceea ce arată că omul nu Mă iubește. De multe ori îl dojenesc pe om din cauza eșecurilor lui și, totuși, nu sunt în stare să-i câștig încrederea. Omul nu este dispus să Mă lase să-l omor, deoarece în „rețetele secrete ale interacțiunii umane” nu s-a descoperit niciodată că omul a suferit un dezastru fatal – el a suferit doar câteva eșecuri în timpul nenorocirii. Oamenii strigă din cauza cuvintelor Mele și rugămințile lor conțin mereu nemulțumiri legate de cruzimea Mea. Este ca și cum toți ar căuta adevărata Mea „dragoste” față de om – dar cum ar putea ei să-Mi găsească dragostea în cuvintele Mele severe? Drept urmare, ei își pierd mereu speranța din cauza cuvintelor Mele. Este ca și cum, de îndată ce Îmi citesc cuvintele, îl văd pe „secerătorul neîndurător” și astfel tremură de frică. Acest lucru Mă face nefericit: de ce oamenilor trupului, care trăiesc în mijlocul morții, le este frică mereu de moarte? Sunt dușmani înverșunați omul și moartea? De ce frica de moarte provoacă întotdeauna suferință oamenilor? De-a lungul experiențelor „excepționale” din viața lor, experimentează ei doar un pic de moarte? De ce, în ceea ce spun ei, oamenii se plâng mereu de Mine? Astfel, rezum cel de-al patrulea aforism pentru viața umană: oamenii sunt foarte puțin ascultători față de Mine și astfel Mă urăsc mereu. Din cauza urii omului, plec de multe ori. De ce trebuie să Mă supun Eu la așa ceva? De ce trebuie să provoc întotdeauna dezgustul oamenilor? Din moment ce oamenii nu-Mi întâmpină cu bucurie existența, de ce trebuie să afișez o față curajoasă și să trăiesc în casa omului? Nu am altă alegere decât să-Mi iau „bagajele” și să părăsesc omul. Dar oamenii nu pot suporta să Mă lase să plec, ei nu vor niciodată să Mă lase să plec, plâng și suspină, foarte temători că voi pleca, și astfel își vor pierde mijloacele de trai. Văzându-le privirea rugătoare, inima Mea se înmoaie. În mijlocul mărilor lumii, cine este capabil să Mă iubească? Omul este acoperit cu apă murdară, înconjurat de forța mării. Eu detest neascultarea omului, dar totuși simt și milă pentru nenorocirea întregii omeniri – căci omul, la urma urmei, este tot o victimă. Cum pot să arunc omul în ape, când este slab și fără putere? Sunt așa de crud încât să-l lovesc cu piciorul când e doborât? Este inima Mea atât de nemiloasă? Datorită atitudinii Mele față de omenire omul intră în această epocă alături de Mine, datorită acestui lucru și-a petrecut împreună cu Mine aceste zile și nopți excepționale. Astăzi, oamenii sunt într-o agonie de bucurie, au un sentiment mai mare al afecțiunii Mele și Mă iubesc cu mare vigoare, pentru că în viețile lor există vitalitate și ei încetează să mai fie fii risipitori, care pribegesc până la marginile pământului.

În zilele în care trăiesc cu omul, oamenii se bazează pe Mine și, pentru că sunt atent cu omul în toate lucrurile și meticulos în grija Mea pentru el, oamenii trăiesc mereu în îmbrățișarea Mea caldă, fără a îndura vântul care bate, ploaia învolburată sau soarele arzător; oamenii trăiesc în mijlocul fericirii și Mă tratează ca pe o mamă iubitoare. Oamenii sunt ca niște flori într-o seră, cu totul incapabili să reziste atacului „dezastrelor naturale”, niciodată incapabili să rămână fermi. Astfel, îi pun în mijlocul încercărilor mărilor învolburate și ei nu pot decât să „să se clatine” neîncetat, nu au practic nicio putere de a rezista – și pentru că statura lor este prea deficitară și trupurile lor sunt prea slabe, Eu am un sentiment de povară. Astfel, fără să realizeze acest lucru, oamenii sunt supuși încercărilor Mele, pentru că sunt prea fragili și nu pot rezista vânturilor cumplite și soarelui arzător. Nu este aceasta lucrarea Mea din prezent? De ce, atunci când se confruntă cu încercările Mele, oamenii întotdeauna izbucnesc în lacrimi? Le fac o nedreptate? Îi omor în mod deliberat? De ce moare starea omului care este iubitor, ca să nu mai învie niciodată? Oamenii Mă înșfacă întotdeauna și nu-Mi dau drumul; pentru că nu au fost niciodată capabili să trăiască pe cont propriu, ei și-au permis întotdeauna să fie conduși de mâna Mea, profund temători că vor fi luați de altcineva. Nu sunt ghidate toate viețile lor de Mine? În timpul vieții lor tumultuoase, în timp ce trec prin suișuri și coborâșuri, ei au experimentat mult tumult – nu a venit acest lucru din mâna Mea? De ce nu-Mi pot înțelege oamenii niciodată inima? De ce sunt bunele Mele intenții mereu înțelese greșit de ei? De ce nu poate fi începută lucrarea Mea cu succes pe pământ? Din cauza slăbiciunii omului, l-am evitat întotdeauna, ceea ce Mă umple de amărăciune: de ce nu poate fi îndeplinită următoarea etapă a lucrării Mele în om? Astfel, am tăcut, cântărindu-l cu atenție: de ce sunt constrâns întotdeauna de defectele omului? De ce există întotdeauna obstacole în calea lucrării Mele? Astăzi, tot mai trebuie să găsesc un răspuns complet în om, căci omul oscilează mereu, nu este niciodată normal, el fie Mă urăște până în adâncul ființei lui, fie are cea mai mare iubire pentru Mine. Eu, Însumi Dumnezeul normal, nu pot suporta un astfel de chin din partea omului. Pentru că oamenii sunt mereu anormali din punct de vedere mental, aparent Mi-e puțin teamă de om și, faptul că îi urmăresc astfel fiecare mișcare, Mă face să mă gândesc la anormalitatea lui. Am descoperit în mod neintenționat misterul din om: se pare că există un intelect superior în spatele lui; drept urmare, oamenii sunt întotdeauna îndrăzneți și încrezători, ca și cum ar fi făcut ceva justificat. Astfel, oamenii pretind mereu că sunt adulți și lingușesc „copilul mic”. Urmărind șarada omului, nu Mă pot abține să nu Mă enervez: de ce sunt oamenii atât de neiubitori și lipsiți de respect față de ei înșiși? De ce nu se cunosc pe ei înșiși? S-au sfârșit cuvintele Mele? Sunt cuvintele Mele dușmanul omului? De ce, când Îmi citesc cuvintele, oamenii sunt plini de resentimente față de Mine? De ce oamenii își adaugă întotdeauna propriile gânduri cuvintelor Mele? Sunt Eu prea absurd față de om? Toți oamenii ar trebui să se gândească mult la acest lucru, la ceea ce este cuprins în cuvintele Mele.

24 mai 1992

Anterior:Capitolul 44

Următorul:Capitolul 46

Conținuturi Similare