Sfântul Duh lucrează într-un mod principial
De la o vreme, deși nu încetasem să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu, nu am simțit niciodată lumina. Mă rugasem la Dumnezeu pentru aceasta, dar după aceea, tot nu fusesem luminată. Deci m-am gândit: „Există un moment potrivit când Dumnezeu îl luminează pe fiecare om, deci nu are rost să încerc să grăbesc lucrurile.” După aceea, am respectat regulile și am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu fără anxietate, așteptând „răbdătoare” luminarea lui Dumnezeu.
Până într-o zi, când am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Căutarea adevărului şi a schimbărilor din firea ta vor da roade doar dacă inima ta este împăcată în faţa lui Dumnezeu. Întrucât vii înaintea lui Dumnezeu purtând o povară şi simţi mereu că ai lipsuri în atâtea privințe, că există multe adevăruri pe care ai nevoie să le ştii, multe realităţi pe care ai nevoie să le trăieşti şi că ar trebui să-ți dedici toată atenția voii lui Dumnezeu – aceste lucruri sunt mereu în mintea ta. Este ca şi cum te-ar apăsa cu o forță ce te lasă incapabil să respiri şi astfel, îţi simţi inima grea (deși nu ești într-o stare negativă). Doar asemenea oameni sunt calificați să accepte luminarea cuvintelor lui Dumnezeu şi să fie mișcați de Duhul lui Dumnezeu. Datorită poverii lor, datorită faptului că inima le este grea şi, se poate spune, datorită preţului pe care l-au plătit şi a chinurilor pe care le-au suferit în faţa lui Dumnezeu, ei primesc luminarea şi iluminarea Lui. Pentru că Dumnezeu nu acordă nimănui un tratament special. El este mereu corect în tratamentul Său față de oameni, dar, de asemenea, El nu dă oamenilor vreun lucru în mod arbitrar şi necondiţionat. Acesta este un aspect al firii Sale drepte” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”). Reflectând la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, am înțeles: Dumnezeu este un Dumnezeu drept. El nu este niciodată despotic când îl înzestrează pe om și nu oferă nimic omului în mod necondiționat. Pentru ca oamenii să primească luminarea și iluminarea, ei trebuie să își liniștească inimile înaintea lui Dumnezeu și să aibă o inimă care caută și tânjește după cuvintele lui Dumnezeu. Ei trebuie să poarte povara propriilor vieți și să își caute neajunsurile în cuvintele lui Dumnezeu. Purtându-și povara, trebuie să mănânce și să bea în mod deliberat cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea grijă de voia Sa și de a pătrunde mai adânc în adevăr. Doar plătind efectiv un astfel de preț pentru a lucra cu Dumnezeu se poate obține luminarea lui Dumnezeu. Privind în urmă, eu nu purtam nicio povară, nici nu aveam o inimă care să tânjească a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu. De câte ori luam carteacuvântului lui Dumnezeu, o răsfoiam și vedeam că citisem acest pasaj și citisem acel pasaj, gândindu-mă că aveam o oarecare idee despre fiecare pasaj. Apoi, găseam unul vechi, îl citeam superficial și apoi eram gata. Când mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu, era suficient pentru mine să înțeleg sensul propriu al cuvintelor, concentrându-mă doar pe respectarea câtorva reguli și practici. Cu siguranță, nu vedeam mare lucru din adevărul în care trebuia să pătrund, nici nu satisfăceam inima lui Dumnezeu. Nu purtam absolut nicio povară pentru propria mea viață, nici nu eram îngrijorată că nu m-am echipat cu suficient adevăr; mă ocupam de mâncatul și băutul cuvintelor lui Dumnezeu cu indiferență. Cu o astfel de atitudine nepăsătoare față de cuvintele lui Dumnezeu, cum aș fi obținut luminarea și iluminarea Lui? Nu lucram cu adevărat cu Dumnezeu și foloseam ideea că „Există un moment potrivit când Dumnezeu îl luminează pe fiecare om” ca scuză pentru a aștepta orbește luminarea lui Dumnezeu. Eram așa de ignorantă! Abia acum recunosc că, deși există un moment potrivit când Dumnezeu îl luminează pe fiecare om, este adevărat, există un principiu la baza lucrării Sfântului Duh asupra omului. Omul însuși trebuie să aibă o inimă care tânjește și caută pentru a putea să lucreze în mod activ și pozitiv cu Dumnezeu. Doar atunci poate Sfântul Duh să lucreze asupra omului și să lumineze și să ilumineze înțelegerea omului privind voia lui Dumnezeu, ajutându-l să înțeleagă adevărul din cuvintele Sale.
O, Dumnezeule! Îți mulțumesc pentru luminarea ta oportună care mi-a permis să recunosc abaterea în propria mea experiență. Acum doresc să revin la a lucra în mod pozitiv și activ cu Tine, să mențin o inimă care tânjește și caută, să îmi port povara să mănânc și să beau cuvintele Tale, să urmăresc o luminare într-o măsură și mai mare obținută prin cuvintele Tale, să mă determin să pătrund și mai adânc sensul adevărului și astfel viața mea să crească și mai mult.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!