În momentul de față, aveți toți o cale și o creștere în ceea ce privește intrarea în viață? Știți care sunt semnele de creștere în intrarea în viață? Care schimbări din starea ta spirituală sau care manifestări diferite de cele pe care le-ai avut anterior îți permit să simți că ai creștere în viață sau le permit fraților și surorilor să vadă că ai crescut și că firea ta a început să se schimbe? Uitându-ne la starea spirituală, atunci când cineva are experiența creșterii în intrarea în viață, nu se mai simte vag cu privire la credința în Dumnezeu, nu ezită și are un drum de urmat; știe că a crede în Dumnezeu este pentru mântuire și știe că numai cei care urmăresc adevărul pot dobândi mântuirea. A vedea clar această cale și a păși pe ea aduce mai întâi pacea și confortul în inimile oamenilor. Aveți această pace și acest confort în inimile voastre acum? (Da. Când întâlnim oameni, evenimente sau lucruri și suntem capabili să înțelegem voia lui Dumnezeu și să vedem că aceste circumstanțe sunt rânduite special pentru lucrurile care ne lipsesc – că sunt lucrurile de care avem nevoie – în acel moment, simțim liniștea sufletească. Dar când întâmpinăm dificultăți și nu știm cum să le facem față, ne simțim alarmați.) Indiferent de starea pe care o aveți în mod normal atunci când întâmpinați dificultăți, priviți mai întâi imaginea de ansamblu: în inimile voastre, nu credeți că a alege calea credinței în Dumnezeu e corect, că e în conformitate atât cu principiile cerului, cât și ale pământului? Nu ați stabilit deja că această cale este cea corectă pentru viață? Nu aveți hotărârea și voința de a continua, fără să stați la îndoială? Nu aceasta este starea voastră? (Ba da.) Acesta e un aspect al schimbării, ceea ce e primul indiciu că viața voastră crește. În plus, cu privire la multe chestiuni – de exemplu, oamenii, lumea, această societate, calea vieții, scopurile și direcția în viață, semnificația și valorile pe care le aveți privitor la viață – există vreo schimbare în gândurile și în punctele voastre de vedere? (Există unele schimbări.) Când oamenii ascultă predici în mod regulat, atunci există unele schimbări în felul în care își fac datoria, în conduita și comportamentul lor și în gândurile lor; dar își schimbă ei cu adevărat punctele de vedere față de oameni, chestiuni și obiectivele și direcția de viață? Dacă într-adevăr se schimbă în această privință, atunci asta implică intrarea în viață. Gradul în care te schimbi este o dovadă a cât de multă intrare în viață ai. Mulți oameni sunt încă încurcați cu privire la acest aspect al lucrurilor. Ei nu știu cum să privească oamenii sau chestiunile, nici nu știu cum să experimenteze lucrurile și circumstanțele pe care le întâmpină. În comparație cu vremea dinainte de a crede în Dumnezeu, ei par, la suprafață, a fi acceptat unele puncte de vedere corecte, care sunt în concordanță cu adevărul, însă nu știu cum să le aplice când întâmpină chestiuni și nu le pot pune în relație cu chestiunile. E asta o schimbare adevărată? (Nu este.) Nu este o schimbare adevărată. Câți indicatori au fost menționați pentru a vedea dacă o persoană a experimentat sau nu o creștere în intrarea sa în viață? (Doi.) Aceștia sunt primii doi indicatori, care au legătură cu adevărul viziunilor și teoriilor.

Când judecăm dacă cineva a experimentat sau nu o creștere în intrarea sa în viață, există câțiva alți indicatori care au legătură cu practica. În primul rând, indicatorul preliminar și elementar este următorul: în fiecare zi, indiferent cu ce ești ocupat sau ce datorie faci, cât timp este inima ta calmă în fața lui Dumnezeu și trăiește în prezenţa Lui. Acest raport este crucial. Dacă îți petreci aproape toată ziua ocupându-te cu treburi externe și lucrând pentru traiul tău, fără să aloci ceva timp pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu sau a te ruga la El, fără a-ți ocupa gândurile cugetând la adevăr, atunci relația ta cu Dumnezeu e anormală; nu ai loc pentru Dumnezeu în inima ta și nu tratezi credința în Dumnezeu ca pe ceva important. Dacă inima ta trăiește mereu într-o astfel de stare, atunci te vei depărta din ce în ce mai mult de Dumnezeu, credința ta în El va crește din ce în ce mai puțin și vei deveni pasiv și slab atunci când ți se întâmplă lucruri. Când se întâmplă asta, starea ta lăuntrică devine din ce în ce mai anormală. Adică, indiferent dacă ești sau nu într-o condiție de credință în Dumnezeu, dacă ai sau nu starea normală pe care ar trebui să o aibă un credincios în Dumnezeu, cât timp trăiești în acest tip de stare normală și, în afară de multele chestiuni ale vieții fizice care îți ocupă inima, cât timp petreci în fața lui Dumnezeu – acesta e primul indicator în ceea ce privește practica. Unii oameni, în afară de viața lor fizică, petrec foarte puțin timp citind cuvintele lui Dumnezeu sau având părtășie despre adevăr. În cea mai mare parte a timpului, ei își petrec viața cu chestiuni exterioare, trăind pentru plăcerea carnală. Nu înseamnă asta să trăiești într-o fire coruptă? Dacă cineva trăiește adesea într-o fire coruptă, împotrivirea și răzvrătirea sa față de Dumnezeu vor crește, ceea ce duce la o relație anormală cu Dumnezeu, lucru ce echivalează cu a nu avea nicio relație cu El. Așadar, a păstra și a susține o relație normală cu Dumnezeu este important sau nu? (Este important.) Cât e de important? În ce anume e important? (Dacă cineva nu are loc pentru Dumnezeu în inima sa când își face datoria, atunci se bazează pe sine însuși, ceea ce nu înseamnă deloc a practica adevărul. Nu poate avea intrarea în viață în acest fel.) Poate că sunteți capabili înțelege acest lucru la nivel teoretic, dar nu puteți vorbi clar în ceea ce privește aspectul practic; prin asta, vreau să spun că majoritatea oamenilor nu sunt prea lămuriți și nu înțeleg bine acest aspect al adevărului, iar voi aveți doar puține cunoștințe perceptuale, corect? (Corect.) Atunci vă întreb pe toți, dacă deseori un credincios în Dumnezeu nu are nimic de-a face cu credința în Dumnezeu sau cu Dumnezeu Însuși în acțiunile, cuvintele, comportamentul său ori în îndeplinirea datoriei sale, atunci tot ceea ce face va avea vreo legătură cu adevărul? (Nu va avea.) Pentru cine face toate acestea? Pe ce fundație sunt construite? De unde provin punctul său de plecare, motivațiile, scopurile și principiile sale? Dacă cineva e incapabil să aibă o relație normală cu Dumnezeu și nimic din ceea ce face nu are vreo legătură cu Dumnezeu, atunci pe ce se bazează pentru a acționa? Care este sursa acțiunilor sale? (Filosofiile satanice.) Ea se bazează pe filosofii satanice pentru a acționa, asta e indiscutabil. Dacă ceea ce întreprinde și trăiește o persoană atunci când acționează și își face datoria nu are nimic de-a face cu Dumnezeu – implicația fiind că nu are nimic de-a face cu adevărul – atunci pe ce se bazează ea când își ocupă timpul în fiecare zi? Se bazează pe otrăvurile Satanei și pe propria fire satanică și coruptă pentru a acționa, a-și face datoria, a trăi și a se comporta. Acesta este al treilea indicator pentru a măsura dacă o persoană are sau nu o creștere în intrarea sa în viață – pe scurt, dacă o persoană are sau nu o relație normală cu Dumnezeu.

Există încă un indicator privitor la practică, ce poate fi folosit pentru a judeca dacă o persoană a experimentat sau nu creștere și schimbare în intrarea sa în viață. Vă puteți gândi ce este? (Nu e acela că, atunci când i se întâmplă lucruri, ea crede că sunt orchestrate și rânduite de Dumnezeu și are o inimă supusă?) Corect, este să ai o inimă supusă; se judecă analizând cât de supusă e o persoană față de oamenii, lucrurile și evenimentele cu care se confruntă și gradul în care e capabilă să se supună. Dacă o persoană se poate supune sau nu atunci când i se întâmplă ceva, gradul în care este capabilă să se supună și ce adevăr poate obține după ce s-a supus tuturor orchestrărilor lui Dumnezeu – ce aspect al intrării în viață a cuiva este testat prin asta? (Se testează dacă are sau nu credință adevărată.) Testează dacă într-adevăr crede în Dumnezeu sau nu și testează cât de mare este credința sa în Dumnezeu; aceasta e o parte. Altceva? (Frica de Dumnezeu.) Testează dacă oamenii au sau nu frică de Dumnezeu, aceasta e o altă parte. Ce altceva? (Dacă iubesc sau nu adevărul.) Corect, testează și dacă iubesc sau nu adevărul, dacă sunt sau nu capabili să practice adevărul. Puse laolaltă, acestea sunt trei aspecte. Dacă ești sau nu capabil să te supui depinde de atitudinea pe care o ai atunci când ți se întâmplă lucruri, dacă te împotrivești sau accepți; acesta este cel mai elementar lucru. Uneori, când se întâmplă ceva, s-ar putea să ai o atitudine supusă, dar, dacă lucrul nu se potrivește cu noțiunile tale, e nevoie de ceva efort ca să te supui; dacă se potrivește cu gusturile tale și poți avea beneficii din el, îți e mai ușor să te supui. Nu înseamnă asta că ești insuficient de supus? Supunerea ocazională sau temporară este reprezentativă pentru adevărata supunere față de Dumnezeu? Cu privire la ceea ce vine de la Dumnezeu și la rânduielile lui Dumnezeu, există unele lucruri pe care le poți accepta și altele pe care nu le poți accepta. Asta e o problemă. Nu este răzvrătire evidentă față de Dumnezeu? De exemplu, să spunem că Dumnezeu te-ar numi nesăbuit, cum ai reacționa? Te-ai gândi o clipă: „Cuvintele lui Dumnezeu, cu siguranță, nu sunt greșite” și ai accepta asta în inima ta și ai spune amin cuvântului lui Dumnezeu. În acest fel ai fi, practic, circa optzeci sau nouăzeci la sută supus, dar, în procesul de experimentare, s-ar putea să simți uneori că ești destul de deștept, nu nesăbuit – acestea sunt acele ultime zece procente lipsă, care te împiedică să te supui total. Acest tip de stare este normal. În ce moment al experienței vei înțelege pe deplin aceste vorbe? (Într-o zi, când vom fi expuși, ne vom da seama că suntem nesăbuiți și vom avea o cunoaștere adevărată despre noi înșine.) Așa este. Când vei avea ceva cunoaștere despre propria ta natură, firea ta și principiile tale de acțiune, precum și despre calitatea umanității și a calibrului tău etc., atunci îți vei da seama: „Sunt un nesăbuit! Gândurile mele nu sunt deloc clare și nici nu vorbesc clar; mă ocup prost de probleme și trec prin lucrurile care mi se întâmplă într-un mod confuz; nu iau nimic în serios și, chiar dacă o fac, nu înțeleg – iată ce e un nesăbuit!” Cu cât experimentezi mai mult, cu atât vei ajunge să simți că sunt corecte cuvintele lui Dumnezeu, că El vorbește despre tine; te vei supune din ce în ce mai mult acestor cuvinte. Oamenii au un proces de acceptare cu privire la aceste cuvinte, dar care este primul lucru pe care Dumnezeu îl vrea? Când Dumnezeu spune că ești un nesăbuit, vrea El de la tine o atitudine potrivnică, superficială sau o atitudine de acceptare? (O atitudine de acceptare.) Dumnezeu vrea ca oamenii să aibă o atitudine de acceptare. Oamenii trebuie să aibă o astfel de stare și anume, că oricât de multe știu, ar trebui mai întâi să învețe să accepte și să se supună. Deși s-ar putea să crezi că ești doar puțin nesăbuit, nu nesăbuitul deplin care a spus Dumnezeu că ești, ar trebui totuși să accepți asta. În procesul experienței, în procesul de urmărire a unei schimbări de fire, vei ajunge treptat la cunoașterea propriei tale umanități, a revărsărilor firii tale corupte, a atitudinilor și a rezultatelor acțiunilor tale și a tuturor stărilor pe care le ai în timp ce îți faci datoria. Îți vei da seama că nu ești puțin nesăbuit, ci că ești efectiv un nesăbuit, și nu unul mic. În acest moment, nu vei avea gânduri sau împotrivire față de nesăbuitul pe care Dumnezeu l-a dezvăluit, nici nu vei avea vreo noțiune și vei fi capabil să accepți acest lucru. Dumnezeu cercetează profunzimile inimilor oamenilor. Accepți dezvăluirea lui Dumnezeu ca fapt sau o accepți ca pe o condamnare a ta? (Ca fapt.) Atunci o accepți ca adevăr? În realitate, dezvăluirile lui Dumnezeu despre om sunt toate în concordanță cu faptele, sunt adevărul, iar oamenii ar trebui să le accepte ca atare. Unii oameni spun: „Cuvântul «nesăbuit» este adevărul?” Cum să explic asta? În realitate, nu e că acest cuvânt este adevărul, ci mai degrabă esența acestui cuvânt – definirea și evaluarea de către Dumnezeu a acestui tip de fire – este adevărul. Asta e realitatea chestiunii. A spune că sunteți nesăbuiți – acest lucru îl puteți accepta, practic, în funcție de statura voastră actuală. Cuvântul „nesăbuit” este jignitor? (Nu este.) De ce nu? (Pentru că este un fapt.) Unii oameni ar putea să nu gândească așa în inimile lor și spun: „Cuvântul nesăbuit este aproape elegant și civilizat și nu e un blestem, așa că de ce nu l-am accepta? Am auzit cuvinte mult mai grave decât acesta – le putem accepta pe acelea, deci cu cât mai mult ar trebui să fim capabili să acceptăm un cuvânt atât de elegant?” Implicația nu e cumva că sunteți insensibili și astfel, un cuvânt atât de elegant și civilizat nu vi se pare o remarcă sarcastică? Așa este? De fapt, nu e așa. Indiferent dacă un cuvânt este elegant sau sever, în cazul în care crezi că tu nu ești o astfel de persoană, în cazul în care nu știi dacă sunt corecte cuvintele de evaluare sau nu, dacă aceasta este esența ta sau nu, atunci, chiar dacă e un cuvânt plăcut și elegant, nu vei fi capabil să-l accepți. Acest lucru are de-a face cu problema dacă o persoană poate accepta sau nu adevărul și, de asemenea, cu problema dacă are sau nu o cunoaștere adevărată a propriei sale naturi și esențe. Ați auzit cuvinte mai severe înainte și le-ați acceptat, îndurat și recunoscut pe acelea mai severe, așa că nu vă deranjează cuvântul mai puțin sever „nesăbuit”, dar în realitate, nu îl aplicați cu adevărat vouă înșivă. Aceasta nu e o atitudine de supunere și acceptare adevărată. Dacă ați fi într-adevăr capabili să acceptați acest cuvânt ca adevăr și să îl aplicați vouă înșivă, atunci cunoașterea voastră de sine ar deveni mai profundă. Când Dumnezeu te numește nesăbuit, El nu îți cere să accepți o afirmație, un cuvânt sau o definiție – El îți cere să înțelegi adevărul din aceasta. Prin urmare, când Dumnezeu numește pe cineva nesăbuit, ce adevăr conține acest lucru? Toată lumea înțelege sensul superficial al cuvântului „nesăbuit”. Dar în ceea ce privește care sunt manifestările și firile unei persoane nesăbuite, care dintre lucrurile pe care oamenii le fac sunt nesăbuite și care nu, de ce Dumnezeu îi dezvăluie pe oameni în acest fel, dacă persoanele nesăbuite pot veni sau nu înaintea lui Dumnezeu, dacă acestea sunt sau nu capabile să acționeze conform principiilor, dacă sunt sau nu capabile să înțeleagă ce este bine și ce este greșit, dacă sunt sau nu capabile să discearnă ce anume este iubit și ce este disprețuit de Dumnezeu – de cele mai multe ori, oamenilor nu le sunt clare aceste lucruri; pentru ei, sunt ambigue și prost definite, deloc evidente. De exemplu: de cele mai multe ori oamenii nu știu – nu le este clar – dacă a face ceva într-un anumit mod înseamnă, pur și simplu, a urma reguli sau a practica adevărul. Nu știu – nici nu le este clar – nici dacă ceva este iubit de Dumnezeu sau disprețuit de Dumnezeu. Ei nu știu dacă a practica într-un anumit mod înseamnă a-i critica pe oameni sau a avea părtășie despre adevăr și a-i ajuta pe oameni în mod normal. Ei nu știu dacă principiile din spatele modului în care acționează față de oameni sunt corecte și dacă încearcă să-și creeze aliați sau să-i ajute pe oameni. Ei nu știu dacă a acționa într-un anumit mod înseamnă a respecta principiile și a rămâne fermi pe pozițiile lor sau a fi aroganți și neprihăniți de sine și a se da în spectacol. Când nu au nimic altceva de făcut, unora le place să se uite în oglindă; ei nu știu dacă acest lucru este narcisism și vanitate sau dacă este normal. Unii oameni sunt temperamentali și puțin ciudați; pot să-și dea seama dacă acest lucru are legătură cu a avea o fire rea? Oamenii nici măcar nu pot face diferența dintre aceste lucruri frecvent văzute și întâlnite – dar, cu toate acestea, tot spun că au dobândit atât de multe din credința în Dumnezeu. Nu este un lucru nesăbuit? Așadar, puteți accepta să fiți numiți nesăbuiți? (Da.) În momentul de față, se pare că majoritatea oamenilor poate accepta acest lucru. Ce ar trebui să faceți după ce l-ați acceptat? Trebuie să-l comparați cu propria voastră stare și să reflectați în mod specific asupra chestiunilor în care sunteți nesăbuiți și a celor în care sunteți lucizi. Comparați-l cu propria voastră stare, scoateți-vă la iveală propria corupție și apoi ajungeți să vă cunoașteți pe voi înșivă în aceste chestiuni și străduiți-vă să fiți numărați în rândurile nesăbuiților. Ce părere aveți despre acest tip de practică? Este totală această cunoaștere? (Nu este. Trebuie să căutăm adevărul și să experimentăm o schimbare în acest aspect.) Așa este. Și vreți să fiți nesăbuiți toată viața? (Nu.) Nimeni nu vrea să fie nesăbuit. De fapt, a avea părtășie și a analiza în acest fel nu au scopul de a te face să încerci să te clasifici drept nesăbuit; indiferent de modul în care te definește Dumnezeu, indiferent ce dezvăluie El despre tine, de modul în care te judecă și te pedepsește, sau te tratează și te emondează, scopul final este acela de a-ți permite să scapi de acele stări, să înțelegi adevărul, să dobândești adevărul și să încerci să nu fii nesăbuit. Prin urmare, ce ar trebui să faci dacă vrei să nu fii nesăbuit? Trebuie să urmărești adevărul. În primul rând, trebuie să știi în ce privințe ești nesăbuit, în ce chestiuni predici mereu doctrina, vorbind mereu alandala despre teorii și cuvinte doctrinare și privind absent când te confrunți cu faptele. Când vei rezolva aceste probleme și îți va fi clar fiecare aspect al adevărului, vor fi mai puține momente când vei fi nesăbuit. Când vei avea o înțelegere clară a fiecărui adevăr, când nu vei fi legat de mâini și de picioare în tot ceea ce faci, când nu vei fi înfrânat sau constrâns – când, odată ce ți se va întâmpla ceva, vei fi capabil să găsești principiile corecte pe care să le practici și vei fi cu adevărat capabil să acționezi conform principiului după ce te vei ruga lui Dumnezeu, după ce vei căuta adevărul sau găsi pe cineva cu care să ai părtășie, atunci nu vei mai fi nesăbuit. Dacă un lucru îți va fi clar și vei fi capabil să practici corect adevărul, atunci nu vei fi nesăbuit când vine vorba de acel lucru. Oamenii nu trebuie decât să înțeleagă adevărul pentru ca inimile lor să fie luminate în mod firesc.

Dumnezeu spune că unii oameni sunt nesăbuiți și, la început, ei s-ar putea să nu fie în stare să accepte, dar după ce trece ceva timp, își dau seama că într-adevăr nu înțeleg nimic clar; nu știu cum să discearnă conducătorii falși și antihriștii; se simt foarte nesăbuiți și simt că sunt de calibru scăzut, așa că acceptă asta și se supun. „Nesăbuit” e un cuvânt relativ plăcut auzului, elegant, iar oamenii trebuie să treacă printr-o bucată de vreme înainte de a-l putea accepta; le-ar putea fi mai greu să accepte cuvinte mai puțin plăcute, neelegante. Printre cuvintele lui Dumnezeu, unele lovesc direct la țintă când dezvăluie și judecă oamenii; sunt mai severe. Majoritatea oamenilor au o statură prea mică pentru a le accepta pe acestea. După ce le aud, ei simt durere și nefericire; simt că demnitatea lor a fost rănită, că inimile lor imature au fost îmboldite și rănite. Ce cuvinte sunt pentru voi deosebit de incomode de auzit, vă fac să credeți că Dumnezeu nu ar trebui să le spună, pe care nu le puteți accepta? De exemplu: gunoi, vierme, demon murdar, mai puțin decât porci sau câini, fiare etc. Se pare că nu e ușor pentru majoritatea oamenilor să accepte aceste cuvinte. Oamenii civilizați spun de obicei astfel de cuvinte? Sunteți cu toții bine educați. Cu toții aveți grijă să fiți rafinați și subtili în ceea ce privește discursul vostru, precum și maniera în care vorbiți: aveți tact și ați învățat să nu dăunați demnității și mândriei celorlalți. În cuvintele și acțiunile voastre, le lăsați oamenilor loc de întors. Faceți tot ce puteți pentru a-i face să se simtă în largul lor. Nu le expuneți cicatricile sau lipsurile și încercați să nu-i răniți și să nu-i faceți de râs. Acesta este principiul interpersonal după care acționează majoritatea oamenilor. Și ce fel de principiu este acesta? (Înseamnă a fi pe placul oamenilor; este înșelător și alunecos.) Este prefăcut, alunecos, trădător și insidios. Ascunse în spatele fețelor zâmbitoare ale oamenilor se află o mulțime de lucruri răutăcioase, insidioase și demne de dispreț. De exemplu, atunci când interacționează cu ceilalți, unii oameni, de îndată ce văd că cealaltă persoană are ceva statut, se gândesc în inimile lor: „Când vorbesc cu ei, trebuie să aleg cuvinte care sună plăcut, altfel le-aș putea strica reputația – și dacă m-ar pedepsi?” Pur și simplu, ei nu spun nimic sau, dacă vorbesc, o fac într-un mod plin de tact, plăcut auzului, măgulitor. Când se întâlnesc, spun: „Ah! N-am văzut niciodată pe cineva care să arate la fel de bine ca tine. Ești o zână? Ești atât de drăguță, încât nici măcar nu ai nevoie de machiaj; dacă te-ai machia, ai fi și mai de neasemuit. Uită-te la conformația ta, tot ce porți arată bine! Haine atât de drăguțe și frumoase trebuie să fi fost special concepute pentru oameni ca tine!” Vorbesc deosebit de plăcut, așa că cine îi aude se simte în largul său, dar oare chiar gândesc acele lucruri în inima lor? (Nu.) Ce gândesc cu adevărat? Cu siguranță au intenții și motive ascunse, care sunt cu siguranță rușinoase; ar putea fi deosebit de siniștri, răi sau demni de dispreț, ceea ce i-ar dezgusta pe ceilalți. Odată ce s-au despărțit, o vorbesc de rău pe acea persoană altora, spunând despre ea orice lucru jignitor și plin de ură pe care îl pot spune. Cuvintele lor conțin un atac, un venin! Cuvintele măgulitoare pe care tocmai le-au terminat de spus îi fac să se simtă enervați și reticenți; a-i deprecia și a-i defăima pe alții pe la spate îi readuce la echilibru. Astfel de oameni au întuneric în inimile lor; sunt egoişti şi demni de dispreț. Acest tip de conduită e dezgustător și detestabil. Ce fel de persoană e aceasta? Este o persoană înșelătoare. Există prea mulți astfel de oameni printre necredincioși și chiar există unii în casa lui Dumnezeu. Când spun acele cuvinte care sună plăcut, au o intenție rușinoasă și demnă de dispreț și motivații ascunse; ei spun orice îi va ajuta să-și atingă obiectivul. Nu vorbesc deloc în conformitate cu faptele și exagerează; au intenții și obiective în spatele cuvintelor lor plăcute. Când vorbesc jignitor, ei spun orice lucru detestabil pe care îl pot spune și sunt capabili să rostească tot felul de cuvinte veninoase. Ce fel de persoană e aceasta? Dincolo de exteriorizările de suprafață ale firilor lor, care sunt ipocrite, alunecoase și înșelătoare, ce mai este în natura lor? Sunt veninoși — prea veninoși! Când îi complimentează pe alții, ceilalți le cer asta? (Nu.) De ce îi complimentează? (Au un obiectiv.) Așa e. Prin mijloace corecte sau josnice, se joacă cu oamenii pentru a-și atinge intențiile și obiectivele; ar spune orice, oricât de oribil ar fi. Asta nu e veninos? Apoi, pentru a rezolva dezechilibrul din inima lor, îi înjunghie pe oameni în spate, îi blestemă și îi defăimează și spun orice lucru jignitor și plin de ură pe care îl pot spune. Nu e asta veninos? E atât de veninos! Din această chestiune, puteți vedea natura omului. Nimic din ceea ce fac ei în fața oamenilor sau pe la spatele lor nu e autentic sau sincer, nici nu e în conformitate cu adevărul sau cu umanitatea; totul e rău, otrăvitor. Nu există elemente otrăvitoare în tot ceea ce spune omenirea coruptă? (Ba da.) Așadar, sunt de încredere cuvintele oamenilor? Se poate avea încredere în cuvintele lor? Oamenii sunt atât de nedemni de încredere, nu te poți baza pe ei! De ce? Pentru că, pe măsură ce trăiesc, lucrurile care se revarsă din acțiunile și vorbirea lor, fiecare faptă și acțiune, fiecare gând și idee, sunt toate ale unei firi satanice, total reprezentative pentru o natură și o esență satanice.

De ce oamenii cred în Dumnezeu, dar nu cred că ale Lui cuvinte sunt adevărul? Pentru că ochii lor sunt orbi, nu înțeleg care este adevărul și nu au nicio cunoaștere despre Dumnezeu. Mulți oameni citesc cuvintele lui Dumnezeu și pot recunoaște că acestea sunt adevărul, dar au noțiuni și împotrivire față de ceea ce a spus Dumnezeu cu privire la „viermi”, „gunoaie”, „diavoli” și „fiare”, până în punctul în care sunt total incapabili să accepte aceste lucruri. Asta pentru că ei nu își cunosc propria natură. Cum văd oamenii natura și esența umană? (Ei își recunosc propriile firi satanice, dar cred că încă au o latură bună și nu văd că ei înșiși sunt o Satană vie.) Își înțeleg oamenii propria natură și esență la fel de precis, clar și adevărat cum le înțelege Dumnezeu? (Nu.) De fapt, natura și esența umană sunt total ostile lui Dumnezeu. Dumnezeu Se uită la esența și natura umană. El nu Se uită la ceea ce spun sau fac oamenii în exterior, El Se uită la inimile lor, la esența și la natura lor. De unde provin acele definiții și modalități de adresare pe care le are Dumnezeu pentru om? Ele sunt definite pe baza naturii și esenței umane, precum și a firilor corupte care se revarsă din om. Din ceea ce am vorbit până acum, înțelegeți ce înseamnă „Dumnezeu cercetează profunzimile inimilor oamenilor”? Oamenii spun mereu că „Dumnezeu cercetează profunzimile inimilor oamenilor”, așadar ce experiențe aveți cu aceste cuvinte? Le-ați experimentat vreodată cu adevărat? Ce cunoaștere și înțelegere aveți despre aceste cuvinte? Unii oameni sunt confuzi; ei cred că înseamnă că Dumnezeu cunoaște gândurile și ideile care se revarsă din ei, că El știe lucrurile pe care le fac și care nu sunt în concordanță cu adevărul, că El cunoaște murdăria, corupția și dorințele extravagante ale inimii lor; chiar dacă fac lucruri rele fără să vorbească despre ele, Dumnezeu știe. Când Dumnezeu cercetează oamenii, chiar examinează El doar nivelul superficial, lucrurile de care oamenii sunt conștienți? S-ar putea numi asta că Dumnezeu cercetează profunzimile inimilor oamenilor? (Nu.) Care este partea cea mai profundă a inimii unei persoane? (Natura și esența sa.) Sunt oamenii capabili să fie conștienți de propria natură și esență? Pot să le simtă? Pot să le cunoască? (Nu pot.) Dacă oamenii nu pot simți aceste lucruri, atunci cum ajung să se cunoască cu adevărat pe ei înșiși? (Pot ajunge să se cunoască pe ei înșiși doar prin dezvăluirea cuvintelor lui Dumnezeu și prin expunerea de către El.) Dumnezeu examinează natura și esența oamenilor, pe care ei nu le pot nici simți, nici cunoaște; când Dumnezeu dezvăluie natura și esența oamenilor, când faptele îi expun, ei sunt sincer convinși. Gândurile, ideile și punctele de vedere ale oamenilor sunt toate lucruri de nivel superficial. Uneori sunt rostite cu voce tare, iar alteori sunt doar o idee de moment, un gând din inimă sau un gând viu temporar, dar toate sunt lucruri de nivel superficial. Aceste gânduri vii îți pot influența și ghida temporar acțiunile, dar pot ele să influențeze sau să ghideze direcția și scopurile vieții tale? Nu pot. Deci, ce poate să îți influențeze și să îți ghideze acțiunile, precum și direcția și scopurile vieții? Poți vedea clar această chestiune? Asta se ascunde în cele mai adânci părți ale inimilor oamenilor, în mințile lor. Acesta este lucrul care controlează gândurile și acțiunile oamenilor, lucrul care dă naștere punctelor lor de vedere. Unii oameni nu înțeleg sensul expresiei „Dumnezeu cercetează profunzimile inimilor oamenilor”. Ce se înțelege aici prin „profunzimile inimilor oamenilor”? Ce lucruri se ivesc în străfundul inimii unei persoane? Oare gândurile sale lăuntrice cele mai profunde? La suprafață, așa ar părea, dar despre ce e vorba în realitate? Despre lucrurile din natura și esența umană pe care nimeni nu le poate muta din locul lor, cele mai adevărate gânduri ale oamenilor, pe care nu le spun niciodată nimănui; uneori, nici măcar ei înșiși nu știu ce sunt. Oamenii trăiesc în conformitate cu aceste lucruri. Ei cred că, dacă pierd aceste lucruri, dacă pierd motivația pe care le-o dau aceste lucruri, s-ar putea să nu mai fie capabili să creadă în Dumnezeu. Așadar, știți ce lucruri se află în profunzimile inimilor oamenilor? (Credința în Dumnezeu pentru a obține binecuvântări; asta este ceva ce se află în inimile oamenilor.) Așa este, oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce experiență sau cunoștințe au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna lucrează în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă s-ar descotorosi de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor. Poate că, în timp ce își realizează datoria sau trăiesc viața bisericească, simt că sunt în stare să-și părăsească familiile și să se sacrifice cu bucurie pentru Dumnezeu și că acum își cunosc motivația de a primi binecuvântări și au lăsat-o deoparte și că nu mai sunt conduși sau constrânși de aceasta. Atunci, ei cred că nu mai au motivația de a fi binecuvântați, dar Dumnezeu crede altceva. Oamenii văd lucrurile doar în mod superficial. Fără încercări, sunt încântați de ei. Atât timp cât nu părăsesc biserica sau nu-L neagă pe Dumnezeu și continuă să se sacrifice pentru El, ei cred că s-au schimbat. Simt că nu mai sunt conduși de entuziasmul personal sau de impulsuri de moment în îndeplinirea datoriei lor. În schimb, cred că pot să caute adevărul și că pot să caute și să practice adevărul încontinuu în timp ce-și îndeplinesc datoria, astfel încât firile lor corupte să fie purificate, iar ei să obțină o oarecare schimbare autentică. Cu toate acestea, când se întâmplă lucruri care au legătură directă cu destinația și sfârșitul lor, cum se comportă oamenii? Adevărul se dezvăluie în întregime. Deci, la urma urmelor, în ceea ce îi privește pe oameni, această circumstanță este una de mântuire și desăvârșire sau una de expunere și alungare? Este un lucru bun sau un lucru rău? Pentru cei care urmăresc adevărul, înseamnă mântuire și desăvârșire, ceea ce este bine; pentru cei care nu urmăresc adevărul, înseamnă expunere și alungare, ceea ce este rău. Trecând printr-o perioadă de timp, nu se confruntă toți oamenii cu circumstanțe de încercare și rafinare? De ce face Dumnezeu asta? Cu siguranță are semnificație, pentru că Dumnezeu cercetează profunzimile inimilor oamenilor; El cunoaște starea reală a părților cele mai lăuntrice ale oamenilor, îi înțelege pe oameni și vede natura și esența lor în mod clar și complet. După o vreme, unii s-ar putea să aibă un oarecare succes, să fi făcut câteva lucruri bune, să nu fi făcut greșeli mari și ar putea să fie în stare să accepte tratarea și emondarea. Când li se întâmplă lucruri, s-ar putea să aibă o atitudine oarecum supusă. Așadar, consideră că sunt destul de buni, că au pășit pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu, că au fost mântuiți și desăvârșiți. Când se complac mai mult și sunt mai mulțumiți de sine, vin disciplina, judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Aceste circumstanțe expun oamenii, statura lor, firile lor corupte, natura și esența lor și atitudinile lor față de Dumnezeu. Această expunere este de fapt bună pentru oameni. Dacă urmăresc adevărul, atunci această expunere, această circumstanță, îi va curăți. Îi va curăți de ce? Te va curăți de cererile tale nerezonabile de la Dumnezeu și de dorințele extravagante și te va face să adopți punctul de vedere corect; nu vei mai încerca să negociezi cu Dumnezeu sau să-I faci cereri pentru dorințele tale extravagante; mai degrabă, inima ta se va supune lui Dumnezeu tot mai mult, cu adevărat. Nu vei cere nimic, vei căuta doar să urmărești adevărul și să mulțumești inima lui Dumnezeu, ajungând să devii din ce în ce mai pur, până când, în cele din urmă, vei fi capabil să obții mântuirea. Nu este acesta un rezultat atins prin lucrarea lui Dumnezeu? (Ba da.) Nu există o semnificație în spatele faptului că Dumnezeu face asta? Asta nu curățește oamenii? Au oamenii nevoie să fie curățiți în acest fel? (Da, au.) Dacă Dumnezeu nu i-ar expune și nu i-ar curăți pe oameni astfel, atunci ar putea ei să obțină adevărul? (Nu.) N-ar putea obține adevărul. Bazându-se pe natura lor satanică, pe ce fel de drum pot păși oamenii? (Pe acela de a-l urma pe Satana și a se împotrivi lui Dumnezeu.) Poate o astfel de persoană să fie binecuvântată? Nu poate, poate doar să fie alungată.

Știți ce este, de fapt, un fariseu? Există farisei în jurul vostru? De ce acești oameni sunt numiți „farisei”? Cum sunt descriși fariseii? Ei sunt oameni care sunt ipocriți, complet falși și care joacă teatru în tot ceea ce fac. Ce pretind ei? Pretind că sunt buni, blânzi și pozitivi. Așa sunt ei într-adevăr? Cu siguranță nu. Dat fiind că sunt ipocriți, tot ce este manifestat și dezvăluit în ei este fals; totul este o prefăcătorie – nu este adevărata lor față. Unde este ascunsă adevărata lor față? Este adânc ascunsă în inimile lor, pentru a nu fi văzută niciodată de alții. Tot ce ține de exterior este o prefăcătorie, totul este fals, dar ei pot să-i păcălească doar pe oameni; nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, dacă nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu pot înțelege exact adevărul și, deci, oricât de frumos sună cuvintele lor, acestea nu sunt realitatea adevărului, ci vorbe doctrinare. Unii oameni se concentrează doar să spună papagalicește cuvinte doctrinare, imită grosolan pe oricine ține cele mai elevate predici, astfel încât, în doar câțiva ani, ei recită doctrinele în mod din ce în ce mai avansat și sunt admirați și venerați de mulți oameni, după care încep să se camufleze și acordă o mare atenție cuvintelor și faptelor lor, arătându-se a fi deosebit de evlavioși și spirituali. Ei folosesc aceste așa-numite teorii spirituale pentru a se camufla. Doar despre asta vorbesc oriunde merg, lucruri amăgitoare care se potrivesc noțiunilor oamenilor, dar cărora le lipsește realitatea adevărului. Și, prin predicarea acestor lucruri – lucruri care sunt în acord cu noțiunile și gusturile oamenilor – ei înșală mulți oameni. Pentru alții, astfel de oameni par foarte devotați și smeriți, dar, de fapt, totul este fals; par toleranți, îngăduitori și iubitori, dar, de fapt, este o fațadă; ei spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, este o prefăcătorie. Alții cred că astfel de oameni sunt sfinți, dar, de fapt, este o înșelăciune. Unde poate fi găsită o persoană cu adevărat sfântă? Sfințenia umană este doar falsitate. Totul este teatru, o amăgire. La exterior, ei par devotați lui Dumnezeu, dar, de fapt, ei joacă teatru ca ceilalți să-i vadă. Când nu se uită nimeni, ei nu sunt deloc devotați și tot ceea ce fac e superficial. La suprafață, ei se sacrifică pentru Dumnezeu și au renunțat la familiile și carierele lor. Dar ce fac în secret? Își conduc propriile afaceri și operațiuni în biserică, profitând de biserică și furând ofrandele în secret, pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu… Acești oameni sunt fariseii ipocriți moderni. De unde vin acești farisei? Apar ei oare printre necredincioși? Nu, toți apar printre credincioși. De ce devin farisei acești oameni? I-a făcut cineva astfel? Este evident că nu așa stau lucrurile. Care este motivul? Este acela că așa sunt esența și natura lor, iar asta e din cauza căii pe care au mers. Ei folosesc cuvintele lui Dumnezeu doar ca instrument ca să predice și să profite de biserică. Își înarmează mințile și gurile cu cuvintele lui Dumnezeu, propovăduiesc false teorii spirituale și se prezintă ca fiind sfinți, iar apoi folosesc acest lucru drept capital ca să-și atingă scopul – acela de a profita de biserică. Ei numai predică doctrine, dar totuși nu au pus adevărul în practică. Ce fel de oameni sunt aceia care continuă să predice cuvinte și doctrine deși nu au urmat niciodată calea lui Dumnezeu? Aceștia sunt farisei ipocriți. Acele neînsemnate, așa-zise comportamente bune și bună purtare ale lor și puținul acela la care au renunțat și pe care l-au sacrificat sunt obținute în întregime constrângându-și și îngrădindu-și voința. Acele acțiuni sunt întru totul false și toate sunt prefăcătorii. În inimile acestor oameni nu există nicio fărâmă de venerație față de Dumnezeu și nici nu au vreo credință adevărată în Dumnezeu. Mai mult decât atât, ei sunt non-credincioși. Dacă oamenii nu urmează adevărul, atunci vor merge pe o astfel de cale și vor deveni farisei. Nu este acest lucru înspăimântător? Locul religios în care se adună fariseii devine o piață de desfacere. În ochii lui Dumnezeu, aceasta este religia; nu este biserica lui Dumnezeu, nici un loc în care El este venerat. Astfel, dacă oamenii nu urmăresc adevărul, indiferent cu cât de multe cuvinte literale și doctrine superficiale despre cuvântările lui Dumnezeu se echipează, nu le vor fi de niciun folos. Unii spun: „E inutil, indiferent cu cât de multe mă echipez, așa că nu o să mă echipez deloc.” Ce spun ei? Nu e un nonsens? Nu e un discurs absurd? Cu ce scop am părtășie despre aceste cuvinte? De a te împiedica să te echipezi cu cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Trebuie să te echipezi cu cuvintele lui Dumnezeu, dar lucrul crucial care trebuie să-ți fie clar este că nu se cuvine să folosești cuvintele lui Dumnezeu pentru a te promova în vreun fel și nici nu se cuvine să le folosești drept capital pentru a profita de pe urma bisericii, cu atât mai puțin să le folosești ca pe o armă pentru a-i lovi pe alții. Ce sunt cuvintele lui Dumnezeu? Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, calea și viața care înlătură firile corupte ale oamenilor. Dacă aplici și practici perfect aceste cuvinte, atunci vei obține adevărul; adevărul nu va fi pentru tine doctrină sau doar cuvinte, ci va fi realitatea vieții tale. Odată ce ai obținut adevărul, ai obținut viața.

Cu privire la subiectul despre care tocmai am vorbit, că Dumnezeu cercetează profunzimile inimilor oamenilor, voi împărtăși o poveste: a fost odată o femeie frumoasă care era căsătorită cu un bărbat bogat. De obicei, cum privește lumea astfel de căsnicii? Femeia frumoasă dorește banii omului bogat, iar bărbatul bogat dorește femeia frumoasă pentru înfățișarea ei; fiecare ia ce are nevoie și nu există dragoste adevărată – este o căsătorie tranzacțională. Potrivit închipuirilor lumii, această femeie frumoasă sigur avea să cheltuiască banii făcând risipă, trăind luxos, dar ea nu a făcut acest lucru. Trăia ca o gospodină obișnuită, făcând treburi; în fiecare zi, era harnică și conștiincioasă, era bună cu soțul ei și familia lui, astfel că putea fi numită virtuoasă și bună. Dar cum o trata bărbatul bogat? În primul rând, își făcea griji că această femeie frumoasă nu va putea trăi cu el cu sinceritate, iar căsătoria lor nu va dura, așa că și-a păstrat toate bogățiile și lucrurile importante pentru el. Le-a pus pe toate pe numele lui, în loc să fie sub controlul soției. Dar frumoasei femei nu-i păsa de nimic din toate acestea. Indiferent cum o trata soțul ei – fie că nu avea încredere în ea, fie că o restricționa financiar – ea nu manifesta nicio reticență sau nemulțumire. Mai degrabă, era și mai harnică. După câțiva ani, frumoasa femeie a născut câțiva copii și a continuat să aibă grijă de întreaga ei familie ca și înainte, ca o soție bună și o mamă iubitoare; era ascultătoare, blândă și grijulie cu soțul ei. În cele din urmă, într-o zi, bogatul a simțit că soția lui nu era așa cum și-o imaginase: ea nu dorea bogățiile lui, nici lucrurile lui materiale. Nu avea cerințe suplimentare în afară de cele ale unei vieți normale și, în plus, sacrifica foarte mult pentru a gestiona familia – tinerețea, aspectul și timpul ei. Era harnică și conștiincioasă față de familie, fără să se plângă vreodată. Omul bogat era impresionat. După ce s-a simțit impresionat, care a fost primul lui gând? Nu s-a gândit oare: „Ah, soția mea e atât de demnă de încredere, dar eu m-am îndoit de ea și m-am ferit de ea. A fost nedrept din partea mea să o tratez așa. Ar trebui să-i dau toate bogățiile și lucrurile mele să aibă grijă de ele, pentru că ea este dragostea mea adevărată, persoana în care se cuvine să am cea mai mare încredere și care este cea mai demnă de încrederea mea. Dacă nu cred în ea, dacă mă feresc de ea, atunci sunt nedrept cu ea. Un astfel de comportament e lipsit de caracter. A trecut deja prin atâția ani de încercări, nu mă mai pot îndoi de ea.” Nu s-a ivit acest gând după ce a văzut toate faptele? (Ba da.) Acest tip de gândire provine din judecata umană. Observarea comportamentului ei în timp ce i se întâmplau lucruri a dat naștere judecății lui, ceea ce a dat naștere definiției lui despre ea. Prin urmare, când bogatul a fost impresionat, și-a pus toate bogățiile pe numele soției sale, demonstrându-și încrederea totală în ea și răspunzându-i anilor mulți de loialitate și investiției ei în el. Pentru majoritatea oamenilor, asta este în conformitate cu conștiința, judecata, morala și etica umană. S-a încheiat chestiunea? (Nu.) După ce a trecut prin procedurile legale, bogatul și-a pus toate bogățiile pe numele soției sale. Într-o zi, bogatul s-a întors acasă să mănânce și, de îndată ce a intrat pe ușă, a simțit că atmosfera era greșită. Soția nu a venit să-i ureze bun-venit acasă ori să vorbească cu el, iar casa era rece. De ce masa, care până acum era de obicei plină cu mâncare, era goală astăzi? S-a uitat în spatele lui, iar pe masa din sufragerie a văzut o hârtie, pe care erau scrise două cuvinte mari – La revedere!

Povestea s-a terminat acum. Probabil că, mai mult sau mai puțin, toți înțelegeți ideea, deci care e scopul relatării acestei povești? (Să ne spună că în oameni nu se poate avea încredere și că se prefac foarte bine.) Omul bogat a fost înșelat de o aparență falsă. Această femeie frumoasă s-a prefăcut foarte bine; în toți acei ani, nu a lăsat să se întrevadă nici măcar un cusur, iar bogatul, în toți acei ani de viață cu ea, nu a văzut nici cel mai mic indiciu. Ce fel de persoană e această femeie frumoasă? (E sinistră și înșelătoare și deosebit de vicleană.) A avut această intenție de la bun început sau a intenționat să facă asta doar la urmă, după ce a obținut toate bogățiile? (De la început.) Care au fost intențiile ei inițiale când s-a căsătorit cu bărbatul bogat? Le-a manifestat? (Nu, le-a ascuns.) Deci, ce a lăsat ea să se vadă la suprafață? (O aparență falsă.) O aparență total falsă. Ce se afla în spatele acestei aparențe false, în profunzimea ei? (A vrut să obțină bogăție și profit.) Ea nu s-a căsătorit din sinceritate cu omul bogat, și-a dorit doar bogățiile lui. Indiferent că dura zece sau douăzeci de ani, atât timp cât putea să-l escrocheze de bogățiile lui, atunci nu conta pentru ea că trebuia să se căsătorească cu el sau să sacrifice toți acei ani de tinerețe și muncă grea. Acesta era gândul cel mai profund din inima ei. De ce natură sunt lucrurile pe care le-a făcut de dragul acestui gând? (Prefăcătorie și înșelăciune.) Merită amintit acest lucru sau ar trebui ca oamenii să o respingă? (Să o respingă.) Este bine sau rău? (Rău.) Totul este rău. Pe ce bază se determină că toate acțiunile ei și toate prețurile externe pe care le-a plătit sunt un rău? De unde vine această concluzie? (Se bazează pe intențiile și punctul de plecare al acțiunilor ei.) Deci, ce înțelegeți din această poveste? (Oamenii se uită la aparențele exterioare, dar Dumnezeu Se uită la esența oamenilor.) Acest lucru este sigur. De ce se uită oamenii la aspectul exterior? Pot oamenii să afle intențiile și motivațiile altora din cuvintele și acțiunile lor? Știți cum să le discerneți? (Putem să vedem unele evidente, de nivel superficial.) Puteți vedea unele manifestări externe, dar când înțelegeți adevărul și dețineți o parte din realitatea adevărului, nu veți putea vedea esența puțin mai clar? (Ba da.) De ce poate Dumnezeu să vadă atât de clar inimile oamenilor? Pentru că Dumnezeu este adevărul, El este atotputernic și cercetează profunzimile inimilor oamenilor. Credeți că oamenii au un standard de judecată corect după care îi pot judeca pe alții așa cum face Dumnezeu? (Nu, pentru că oamenii sunt toți de același fel, iar Dumnezeu este Creatorul.) Oamenii sunt toți de același fel, deci există diferențe între oameni? Există vreo diferență între cineva care are adevărul și cineva care nu îl are? Există vreo diferență între cineva care Îl cunoaște pe Dumnezeu și cineva care nu Îl cunoaște? Există vreo diferență între cineva care se teme de Dumnezeu și cineva care nu se teme? (Există.) Ce fel de persoană poate să vadă limpede esența altei persoane? (Cineva care Îl cunoaște pe Dumnezeu și se teme de El.) În ultimă instanță, cum poate o persoană să vadă limpede esența altei persoane? În ceea ce îi privește pe oameni, doar atunci când înțeleg adevărul și au realitatea adevărului, ei o pot discerne. Atunci, în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu, de ce este El capabil să vadă limpede esența oamenilor? Cum explicați această chestiune? Se poate spune că Dumnezeu este standardul după care să judeci toți oamenii, evenimentele și lucrurile, că El este criteriul după care să judeci toate lucrurile pozitive și negative? (Da.) Care este elementul practic al acestor cuvinte? Conduita externă a unei persoane poate fi bună și perfectă, dar, dacă ai realitatea adevărului, poți discerne dacă practică sau nu adevărul. Cu toate acestea, dacă nu ai realitatea adevărului, când vezi o persoană cu o conduită perfectă, care își maschează foarte bine aspectul exterior, o deghizare fără cusur, atunci vei putea să vezi dacă practică sau nu adevărul? Nu vei ști să discerni. Fără realitatea adevărului, nu vei avea un standard după care să-i judeci pe alții și nu vei ști cum să-i judeci. Dacă vezi pe cineva cu o conduită exterioară bună, care vorbește foarte cordial, care suferă și se sacrifică mult, care în exterior nu dezvăluie nicio problemă și care nu are niciun neajuns demn de menționat, cum judeci dacă e o persoană bună sau rea, dacă iubește adevărul sau îi e lehamite de el? Cum discerni acest lucru? Dacă nu ai un standard pentru judecata ta, atunci vei fi orbit cu ușurință de comportamentul și acțiunile sale externe. Dacă ești orbit și înșelat de ea, atunci vei putea discerne dacă e bună sau rea, dacă e gentilă sau malefică? Nu vei putea. Unii spun: „Oare oamenii care înțeleg adevărul sunt capabili să examineze inimile altora la fel ca Dumnezeu?” Oamenii nu au această capacitate. Chiar dacă au o înțelegere mai profundă a adevărului, asta nu înseamnă că dețin realitatea adevărului. Cu toate acestea, dacă o persoană înțelege adevărul, atunci poate discerne dacă altcineva e o persoană bună sau o persoană rea, dacă iubește adevărul sau nu, dacă e cinstit sau înșelător, dacă se teme de Dumnezeu sau e răzvrătit și ostil față de Dumnezeu și dacă Îl urmează cu sinceritate pe Dumnezeu sau e un ipocrit. Vei putea discerne toate aceste lucruri. În ultimă analiză, ce e cel mai important? (Să ai realitatea adevărului.) Oamenii care nu au realitatea adevărului nu pot înțelege nimic în detaliu; ei acţionează întotdeauna cu nesăbuință şi în moduri care sunt în conflict cu adevărul şi care se împotrivesc lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt jalnici. Acest lucru are legătură cu importanța faptului că o persoană este sau nu capabilă să obțină adevărul și să intre în realitatea adevărului. Cum îi văd oamenii pe ceilalți când ei înșiși nu înțeleg adevărul? Îi pot privi pe ceilalți doar după propriile noțiuni și închipuiri. Când judecă și clasifică o altă persoană, se uită doar la calibrul și cunoștințele ei; privesc doar dacă purtarea sa externă este sau nu etică, dacă este sau nu în concordanță cu cultura tradițională și morala umană și dacă acțiunile ei sunt sau nu benefice altora. Dacă pot vedea că faptele și cuvintele unei persoane sunt, în fond, rezonabile, că sunt total în acord cu noțiunile umane de etică și morală și că sunt în acord cu gusturile fiecăruia, atunci vor clasifica acea persoană ca fiind o persoană bună. Dar cum îi clasifică Dumnezeu pe oameni? Oare toate aceste metode, pe care oamenii le folosesc pentru a ajunge la concluziile și la punctele lor de pornire, sunt standardele după care Dumnezeu hotărăște esența unei persoane? (Nu.) Pe ce Își bazează Dumnezeu hotărârea? Dumnezeu bazează determinarea naturii și esenței unei persoane pe gândurile și ideile din inima acesteia și pe motivația cuvintelor și faptelor ei, care sunt intențiile și obiectivele ei. Tocmai din acest motiv se spune că Dumnezeu este Cel care cercetează profunzimile inimilor oamenilor. Poate un om să cerceteze profunzimile inimii altor oameni? (Nu.) Oamenii pot vedea doar manifestările exterioare ale altora și intențiile pe care le dezvăluie prin vorbirea lor sau citind printre rânduri; în cel mai bun caz, oamenii sunt capabili să vadă aceste lucruri, așa că își pot baza determinarea comportamentului altora doar pe ceea ce văd și aud. Pe de altă parte, când Dumnezeu hotărăște cu privire la oameni, El nu Se uită numai la acțiunile lor, la direcția în care se îndreaptă sau la calitatea unei anumite acțiuni. Dumnezeu vrea să vadă gândurile lor cele mai adevărate, să vadă care sunt de fapt intențiile și obiectivele lor în timp ce acționează, căror lucruri dau naștere natura și esența lor și pe ce drum îi obligă aceste lucruri să pășească. Acestea sunt lucrurile la care Se uită Dumnezeu. Așa că vă întreb, Dumnezeu cercetează profunzimile inimilor oamenilor – la ce se referă „profunzimile inimilor oamenilor”? Simplu spus, sunt cele mai adevărate gânduri din inimile oamenilor. Așadar, în prezența lui Dumnezeu, indiferent cum te deghizezi, cum te ascunzi sau ce născocești pentru tine, Dumnezeu are o înțelegere clară a tuturor gândurilor tale cele mai adevărate și a lucrurilor ascunse în părțile tale cele mai profunde, cele mai lăuntrice; nu există vreo persoană ale cărei lucruri ascunse, lăuntrice, să poată scăpa de controlul lui Dumnezeu. Înțelegeți ce spun? Cu zeci de ani de viață și comportament, acea femeie frumoasă a înșelat persoana cea mai apropiată de ea – dacă vi s-ar întâmpla același lucru, nu ați fi și voi înșelați? (Ba am fi.) Deci nu ați putea spune că nu numai că și-a înșelat soțul, ci v-a înșelat și pe voi și pe toți ceilalți? (Ba da.) Ea nu a divulgat nimănui cele mai adevărate gânduri ale inimii ei – nu le-a spus nimănui – și, în plus, deghizarea ei era fără cusur și nimeni nu era conștient de asta. Cu toate acestea, a neglijat un lucru – Dumnezeu urmărește tot ce fac oamenii. Poate că a reușit să-i înșele pe toți ceilalți, dar nu L-a putut înșela pe Dumnezeu. Acel bogat părea isteț pe dinafară, putea să câștige mulți bani, dar a căzut victimă unei femei. A fost o neglijență de moment din partea lui? (Nu.) Atunci care a fost cauza? Faptul că nu a putut să o vadă deslușit. Ce informații vă dau prin această poveste? Vă spun că trebuie să mergeți pe calea corectă atunci când credeți în Dumnezeu și să vă comportați bine și să nu o luați pe căi necinstite și rele. Ce sunt căile necinstite și rele? Credincioșii în Dumnezeu vor întotdeauna să se bazeze pe mici uneltiri, pe jocuri înșelătoare și viclene și pe trucuri pentru a-și acoperi propria corupție, defectele și greșelile și probleme precum propriul lor calibru slab; ei se ocupă întotdeauna de chestiuni după filosofii satanice, ceea ce nu li se pare prea rău. În chestiuni de nivel superficial, ei Îl lingușesc pe Dumnezeu și pe conducătorii lor, dar nu practică adevărul, nici nu acționează conform principiilor. Ei cântăresc cu atenție cuvintele și expresiile altora, gândindu-se mereu: „Cum a fost performanța mea recent? Toată lumea mă susține? Știe Dumnezeu despre toate lucrurile bune pe care le-am făcut? Dacă știe, mă va lăuda El? Care e poziția mea în inima lui Dumnezeu? Sunt eu important acolo?” Subînțelesul este dacă, drept persoană care crede în Dumnezeu, va obține binecuvântări sau va fi alungată. A se gândi mereu la aceste chestiuni nu este o cale necinstită și rea? E într-adevăr o cale necinstită și rea, nu calea cea dreaptă. Deci, care este calea cea dreaptă? (A urmări adevărul și o schimbare a firii.) Corect. Pentru cei care cred în Dumnezeu, singura cale dreaptă e să urmărească adevărul, să dobândească adevărul și o schimbare a firii. Numai felul în care Dumnezeu îi conduce pe oameni să obțină mântuirea este calea adevărată, calea cea dreaptă.

Dumnezeu cercetează profunzimile inimilor oamenilor; El este capabil să vadă cele mai profunde părți ale inimilor oamenilor, cele mai adevărate gânduri ale lor. Când Dumnezeu spune „oamenii sunt viermi”, pe ce bază vorbește El? (Pe baza naturii și a esenței umane.) Ați cercetat vreodată cu atenție esența, starea și manifestările „viermilor” despre care vorbește și pe care îi vede Dumnezeu? Ce elemente ale esenței oamenilor Îl determină pe Dumnezeu să le spună asta? De ce spune Dumnezeu că oamenii sunt viermi? În ochii lui Dumnezeu, omenirea coruptă este în mod clar creația Sa; dar își îndeplinesc oamenii responsabilitățile și îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinească ființele create? Mulți oameni își fac datoria, dar cum e performanța lor în timp ce își fac datoria? În îndeplinirea datoriei lor, ei nu iau inițiativa; dacă nu sunt emondați, tratați sau disciplinați, atunci nu continuă să meargă înainte; au întotdeauna nevoie să se întâlnească, să aibă părtășie și să primească aprovizionare pentru a avea chiar și un pic de credință, unele mici elemente active – nu e asta firea lor coruptă? (Ba da.) Oamenii nu-și cunosc propria poziție, nici nu știu ce s-ar cuveni să facă, ce s-ar cuveni să urmărească sau drumul pe care ar trebui să meargă; în cea mai mare parte a timpului, chiar acționează după propria voință și aleargă razna. Dacă nu ar fi udarea, tratarea și emondarea frecvente, dacă Dumnezeu nu ar rândui constant circumstanțele pentru a-i călăuzi pe oameni înapoi la El, ce ar face oamenii? Ai putea spune că nu numai că o astfel de persoană ar putea să nu-și facă bine datoria, ci s-ar și înrăutăți până în punctul în care ar deveni negativă, delăsătoare în lucrarea sa, ar acționa superficial și L-ar înșela pe Dumnezeu. Dacă cineva nu poate face datoria pe care se cuvine să o facă, atunci care este calitatea tuturor acțiunilor sale? Ai putea spune că sunt toate fapte rele – aceste persoane fac doar rău! Toată ziua, gândurile lor nu au nimic de-a face cu adevărul, nimic de-a face cu a merge pe calea lui Dumnezeu. În fiecare zi, mănâncă trei mese consistente fără să se gândească vreun pic sau să depună vreun efort; chiar dacă au într-adevăr vreun gând, acesta nu e în concordanță cu principiile adevărului și nici nu are vreo legătură cu cerințele lui Dumnezeu de la om. Fac lucruri care întrerup și tulbură, fără să mărturisească deloc despre Dumnezeu. Inima lor e plină de gânduri despre cum să-și caute bunăstarea fizică, cum să lupte pentru statut și faimă, cum să rămână neclintiți printre alți oameni, cum să aibă statut și renume. Mănâncă hrana pe care le-o acordă Dumnezeu și se bucură de tot ceea ce le oferă Dumnezeu, fără a se implica în treburile umane. Lui Dumnezeu nu Îi plac astfel de oameni – El îi urăște. Unii oameni își fac datoria ca pe o simplă formalitate. Ei vin la biserică pentru a observa lucrarea ca un conducător necredincios; fac turul o dată, strigă câteva sloganuri, le țin lecții fraților și surorilor, îi fac pe toți să îi asculte cu supunere și apoi au terminat. Când văd pe cineva care își face datoria în mod superficial, fără să-și asume responsabilitatea, se gândesc: „Asta nu are nimic de-a face cu mine și nu reprezintă o amenințare pentru statutul meu, așa că nu-mi pasă.” Zi de zi, ei plutesc astfel în derivă, fără a face vreodată o lucrare reală, fără a rezolva vreodată probleme reale. Ce fel de persoană e aceasta? (Cineva care mănâncă trei mese consistente pe zi fără să se gândească vreun pic sau să depună vreun efort.) Ei nu știu ce se cuvine să facă în fiecare zi, așa că plutesc în derivă de-a lungul zilelor cu nepăsare, fără să știe dacă Dumnezeu e mulțumit de ei ori îi urăște sau dacă El îi examinează. Lucrurile pe care le fac sunt în acord cu adevărul? Își îndeplinesc responsabilitățile? Sunt ei loiali? Sunt superficiali? Se înalță pe ei înșiși în lucrurile pe care le fac? Mărturisesc despre Dumnezeu? Ei nu știu nimic din toate acestea. Cineva care mănâncă trei mese consistente pe zi fără să se gândească sau să depună vreun efort e descris în mod obișnuit ca un „parazit”. Nu face nicio lucrare reală; e prea leneș ca să își pună chiar și o farfurie de mâncare și vrea ca oamenii să-l aştepte. Ce fel de persoană e aceasta? Ea rămâne oriunde se nimerește în fiecare zi, mănâncă oriunde e bună mâncarea, merge oriunde e un loc confortabil de dormit și oriunde sunt oameni care să o lingușească. Nu e nicio diferență între o astfel de persoană și un vierme, nu-i așa? (Așa este.) Nu e nicio diferență. Pe baza acestor comportamente umane, e nedrept să îi numim pe oameni „viermi?” (Nu e nedrept.) Oamenii trăiesc constant în acest tip de natură degenerată; după ce fac un pic de lucrare reală, ei vor recunoașterea realizărilor lor. Unii spun: „Îmi fac deja datoria de cinci sau șase ani. Perseverez în a-mi face datoria în fiecare zi, iar părul mi se albește.” Nu e acesta un mod dezgustător de a vorbi? Cum ai putea să vorbești la fel ca Pavel? Care e obiectivul din spatele încercării de a obține recunoaștere pentru realizările tale? Nu că vrei o răsplată de la Dumnezeu? Cum numim de obicei oamenii care doresc o răsplată? Nu „cerșetori?” Nu sunt astfel de oameni nerușinați? Tu faci datoria unei ființe create, și pentru cine anume lucrezi din greu? Pentru Dumnezeu? Dumnezeu nu prețuiește așa ceva. De fapt, acționezi în numele tău, acționezi astfel încât să poți obține mântuirea, deci ce recunoaștere dorești și ce răsplată ceri? Ți-a dat Dumnezeu doar puțin har sau puține binecuvântări? Ți-a dat Dumnezeu această viață ca să poți cere o recompensă? Ca să-ți poți întinde mâna să cerșești mâncare de la Dumnezeu? În momentul de față, îți faci propria datorie. Asta e obligația și responsabilitatea ta. Dumnezeu ți-a încredințat o datorie, ceea ce e binevoitor din partea Lui, așa că nu ar trebui să cerșești nimic; dacă o faci, Dumnezeu te va urî și va fi dezgustat de tine. Oamenii vor mereu să cerșească de la Dumnezeu har și recompense. Ce fel de oameni sunt? Nu sunt oameni nerușinați, cu caracter inferior? Sunteți toți într-o astfel de stare? (Da.) Cum ar trebui să rezolvi această stare? Trebuie să recunoști care dintre cuvintele și faptele tale aparțin acestei stări și, după aceea, să vii grabnic înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și să accepți scrutarea Lui; cercetează-ți minuțios urâțenia, natura și esența. După ce vei avea o oarecare cunoaștere și înțelegere, să duci aceste lucruri fraților și surorilor tale, să ai părtășie despre ele și să te dezvălui înaintea lor. În același timp în care ai părtășie și te dezvălui în acest fel, vei accepta efectiv scrutarea lui Dumnezeu și, în acest fel, starea ta va fi rezolvată încet. Pentru a-ți înlătura propria fire coruptă, trebuie mai întâi să ajungi să știi cât de rea și hidoasă este firea ta coruptă; numai atunci te poți urî și disprețui în inima ta – dacă nu te disprețuiești, nu poți rezolva problema. Dacă te gândești mereu că nu e nimic rău în a trăi conform unei firi corupte, că alți oameni vor fi în regulă cu asta și că, atât timp cât nu faci nimic rău, ești în regulă – nu e un nonsens? Pot astfel de oameni să obțină adevărul? Pot să dobândească mântuirea lui Dumnezeu? De ce dezvăluie Dumnezeu stările corupte ale oamenilor? Ar trebui să aveți sincer părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, să faceți legătura cu stările corupte și exteriorizările corupte ale oamenilor și apoi să le comparați cu acele cuvintele prin care Dumnezeu dezvăluie că oamenii corupți sunt viermi – puteți vedea că această problemă e foarte gravă? Sunteți capabil să acceptați asta? (Da.) Când Dumnezeu spune că oamenii sunt viermi, cui Se adresează El în primul rând? Cărora dintre stările și firile corupte ale omului Se adresează El în primul rând? Ce latură a naturii corupte a omului dezvăluie El? În primul rând, cineva care e un vierme este fără valoare, fără un simț al rușinii; în ochii lui Dumnezeu, nu valorează nici măcar un ban! De ce spun că nu valorează nici măcar un ban? Dumnezeu te-a creat și ți-a dat viață, iar tu nici măcar nu-ți poți face minimul de datorie; esti un parazit. Din perspectiva lui Dumnezeu, nu ești bun de nimic, iar viața ta e de prisos! Asemenea oameni nu sunt viermi? (Ba da.) Deci ce ar trebui să facă oamenii dacă nu vor să fie viermi? În primul rând, ar trebui să-ți găsești propriul loc și, cum vei putea mai bine, să găsești o modalitate de a-ți face datoria, astfel încât să poți stabili o relație normală cu Creatorul și să poți da socoteală lui Dumnezeu. Apoi, gândește-te la modul în care poți obține loialitate când îți faci datoria, fără a fi superficial; ar trebui să-ți pui toată inima în asta. Nu încerca să-L înșeli pe Creator. Fă orice îți cere Dumnezeu, ascultă și supune-te. Așadar, aveți alte gânduri sau împotrivire față de cuvintele lui Dumnezeu care numesc oamenii viermi? Puteți să raportați asta la voi înșivă? Unii oameni spun: „Mi-am făcut datoria mulți ani, așa că probabil nu sunt un vierme, nu?” Au dreptate? (Nu.) De ce greșesc? Dacă ești sau nu un vierme nu are nimic de-a face cu ceea ce faci în exterior. Dumnezeu vrea să vadă cum îți faci datoria, în ce stare te afli când îți faci datoria, pe ce te bazezi pentru a-ți face datoria, dacă obții sau nu rezultate când îți faci datoria, dacă îți îndeplinești sau nu responsabilitățile și dacă ești sau nu capabil să-ți faci munca. Dacă îți faci datoria conform principiilor adevărului, obții loialitate, ești capabil să-ți faci datoria la un standard acceptabil și să-L mulțumești pe Dumnezeu, atunci vei fi scăpat de forma de adresare „vierme”.

Pe măsură ce experimentezi lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să accepți mai întâi cuvintele Sale care dezvăluie natura și esența omului. Dacă ești în stare să vezi clar firea coruptă a oamenilor și adevărul corupției lor și dacă ajungi să te cunoști cu adevărat pe tine însuți, atunci nu aceasta e calea de urmat pentru a obține mântuirea? Modul în care abordezi cuvintele lui Dumnezeu care îl judecă și îl dezvăluie pe om este crucial. În primul rând, trebuie să cumpănești și să înțelegi cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie natura omului; dacă poți vedea clar că ceea ce au dezvăluit cuvintele lui Dumnezeu este total în conformitate cu starea ta reală, atunci vei culege recolta. Unii oameni, când termină de citit cuvintele lui Dumnezeu, le pun întotdeauna în comparație cu ceilalți; ei cred întotdeauna că sunt îndreptate către alții și cuvintele pe care le-a rostit Dumnezeu nu au nicio legătură cu ei, oricât de aspre ar fi ele. Asta e problematic – acest tip de persoană nu acceptă adevărul. Atunci cum ar trebui să abordezi cuvintele lui Dumnezeu? De fiecare dată când citești oricare dintre cuvintele lui Dumnezeu, ar trebui să pui în comparație cu tine însuți, să le raportezi la propria ta stare, la propriile tale gânduri și puncte de vedere și să le raportezi la propriul tău comportament. Dacă ești cu adevărat comparabil cu ele și cauți adevărul pentru a-ți rezolva propriile probleme, atunci, în acest fel, vei culege recolta. Apoi, ar trebui să folosești realitatea adevărului pe care îl înțelegi pentru a merge să-i ajuți pe alții; ajută-i să înțeleagă adevărul și să rezolve problemele, ajută-i să vină înaintea lui Dumnezeu și să accepte cuvintele Sale și adevărul. Acest lucru arată dragoste pentru ceilalți și poți culege recolta din asta; te avantajează atât pe tine, cât și pe ceilalți, o recoltă dublă. Să acționezi în acest fel te face o persoană folositoare în casa lui Dumnezeu; dacă deții o astfel de realitate a adevărului, atunci ești capabil să mărturisești pentru Dumnezeu. Nu câștigi atunci acceptarea lui Dumnezeu? Ar trebui să folosești aceleași metode pentru a accepta și a te supune restului cuvintelor cu care Dumnezeu i-a expus pe oameni, iar apoi să te analizezi minuțios și să ajungi să te cunoști. Știți să vă comparați în acest fel? (Puțin.) Dacă Dumnezeu a spus că ești Satana, că ești un diavol, că ai o fire coruptă și că I te împotrivești, atunci ai putea să fii în stare să compari aceste lucruri mai ample cu tine; dar când cuvintele Lui ating anumite alte stări și exteriorizări pentru a stabili ce fel de persoană ești, tu nu le poți compara cu tine însuți și nu le poți accepta – acest lucru e foarte problematic. Ce înseamnă asta? (Înseamnă că nu ne cunoaștem cu adevărat.) Nu te cunoști cu adevărat și nu accepți adevărul, nu-i așa? (Așa este.) Încet, oamenii trebuie să ajungă să înțeleagă cuvintele pe care le folosește Dumnezeu pentru a-i expune pe oameni, cum ar fi „viermi”, „demon murdar”, „nu merită niciun ban”, „gunoi” și „bun de nimic”. Obiectivul lui Dumnezeu în a-i expune pe oameni este de a-i condamna? (Nu.) Atunci care este? (Ca oamenii să se cunoască pe ei înșiși și să renunțe la corupția lor.) Așa este. Obiectivul lui Dumnezeu în expunerea acestor lucruri este să îți permită să te cunoști, să obții adevărul în acest proces și să Îi înțelegi voia. Dacă Dumnezeu te expune ca pe un vierme, ca pe o persoană josnică, bună de nimic, cum ar trebui să practici? Ai putea să zici: „Dumnezeu spune că sunt un vierme, așa că voi fi un vierme. Dumnezeu spune că nu sunt bun de nimic, așa că nu voi fi bun de nimic. Dumnezeu spune că nu merit niciun ban, așa că voi fi un gunoi fără valoare. Dumnezeu spune că sunt un demon murdar, că sunt Satana, așa că voi fi un demon murdar, voi fi Satana.” E asta calea de a obține adevărul? (Nu.) Obiectivul lui Dumnezeu în rostirea acestor cuvinte, obiectivul Său ultim în toată judecata, mustrarea și expunerea Sa este de a le permite oamenilor să Îi înțeleagă voia, să pășească pe calea practicării adevărului, a cunoașterii lui Dumnezeu și să I se supună. Dacă oamenii Îl înțeleg întotdeauna greșit pe Dumnezeu în timp ce merg pe această cale, dacă sunt adesea incapabili să accepte pe deplin judecata și mustrarea Lui și dacă răzvrătirea lor este prea mare, atunci ce pot face ei? Trebuie să vii adesea înaintea lui Dumnezeu, să accepți scrutarea Lui, să-I permiți să te conducă prin încercări și rafinare repetate și să-I permiți să rânduiască circumstanțele pentru a te curăți. Corupția oamenilor este atât de profundă, ei au nevoie de Dumnezeu să-i curețe! Dacă oamenii nu au voința să facă acest lucru, dacă se complac mereu în confort, dacă sunt mereu confuzi și nu caută deloc adevărul, atunci speranța lor de a obține adevărul e foarte slabă. Există multe manifestări practice ale faptului că Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor, care pot fi văzute în nenumăratele lucruri din firile corupte ale oamenilor pe care Dumnezeu le dezvăluie. Numai Dumnezeu poate vedea lucrurile din natura și esența omului. Deci, dacă nu asculți cuvintele lui Dumnezeu, nu trăiești așa cum ți-a spus Dumnezeu, nu crezi în El și nu îți faci datoria în modul în care ți-a spus El, atunci nu ai cum să pornești pe calea mulțumirii voii lui Dumnezeu; nu ai cum să pornești pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îți este foarte greu să dobândești mântuirea. E corect ce spun? (Da.) Pot oamenii să-L mulțumească pe Dumnezeu crezând în El după propriile lor metode? (Nu.) Metodele, închipuirile și căile și mijloacele la care ajung oamenii nu sunt în conformitate cu adevărul, așa că acest tip de credință în Dumnezeu nu poate niciodată să-L mulțumească.

Tocmai am vorbit despre al patrulea indicator al modului de a judeca dacă o persoană a experimentat sau nu o creștere în intrarea în viață, care reprezintă măsura în care cineva e capabil să se supună lui Dumnezeu în ceea ce privește oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnește. Ce determină măsura în care ești capabil să te supui lui Dumnezeu? Dacă nu ești capabil să primești sau să înțelegi cuvintele lui Dumnezeu, dacă nu poți pricepe deloc lucrurile pe care le spune și le cere Dumnezeu, atunci poți să I te supui? (Nu.) Acest lucru e mult prea dificil. Deci, în ultimă instanță, de ce are nevoie cineva pentru a obține supunerea? (Să înțeleagă adevărul.) Dacă o persoană înțelege adevărul, nu e asta echivalent cu a înțelege voia lui Dumnezeu? (Ba da.) Numai odată ce înțelege voia lui Dumnezeu, ea poate atinge treptat supunerea față de Dumnezeu și satisfacerea voii Lui.

În a judeca dacă o persoană a experimentat sau nu o creștere în intrarea în viață, există un alt indicator cheie, și anume dacă ești sau nu capabil să înțelegi voia lui Dumnezeu și să obții adevărul în toiul lucrurilor pe care le întâmpini. Așadar, când cei mai mulți dintre voi întâmpinați o problemă sau o circumstanță, cât de mult adevăr puteți înțelege din ea? Sunteți în stare să obțineți adevărul din ea? Obțineți adevărul în majoritatea chestiunilor sau, de cele mai multe ori, nu puteți obține adevărul, acționând întotdeauna confuz și lăsând lucrurile neterminate? (De cele mai multe ori, lăsăm lucrurile neterminate.) Aceasta e adevărata voastră stare: de cele mai multe ori nu sunteți capabili să obțineți adevărul. Ce arată asta? Arată că statura ta este foarte mică, iar când întâmpini multe chestiuni, nu ai statura sau realitatea adevărului necesară pentru a rezolva probleme. Indiferent dacă întâmpini încercări sau ispite, tu nu rămâi ferm în mărturia ta, așa că nu ai realitatea adevărului. Dacă nu îți poți vedea limpede propriile probleme și nu știi cum să cauți adevărul pentru a-ți rezolva propriile probleme, atunci ai eșuat în totalitate. Dacă te confrunți din nou cu același tip de încercare, vei fi în continuare confuz și vei folosi aceeași metodă pentru a o rezolva și aceeași atitudine în abordarea ta. Asta nu arată o lipsă de creștere? (Ba da.) În ce stadiu e blocată acum statura voastră? Când vi se întâmplă lucruri, deveniți confuzi și apoi căutați cuvintele lui Dumnezeu, imnurile și predicile și părtășiile, precum și diferitele principii pe care le folosiți de obicei sau, altfel, mergeți să căutați oameni cu care să aveți părtășie – e aceasta statura la care sunteți în prezent? (Da.) Deci statura voastră este mare sau mică? (Mică.) Puteți trăi independent cu acest tip de statură? Vă puteți rezolva problemele independent? (Nu.) Dacă în prezent sunteți la această statură, atunci, de îndată ce părăsiți viața bisericească, îi părăsiți pe frații și surorile voastre, părăsiți circumstanțele și locurile în care vă faceți datoria, mai sunteți capabili să-L urmați pe Dumnezeu? Îl puteți urma cu adevărat până la capăt? Acest lucru încă nu e cunoscut. De asemenea, e posibil ca, după trei sau cinci ani, să Îl urmezi încă pe Dumnezeu, dar comportamentul și conduita ta, scopurile pe care le urmărești, direcția vieții tale, punctele tale de vedere asupra problemelor, felul în care te înțelegi cu ceilalți și atitudinea cu care tratezi chestiunile, niciunul dintre aceste lucruri să nu se fi schimbat, iar tu să nu fi diferit de un necredincios. Singura diferență va fi că doar te numești credincios, încă mai crezi în Dumnezeu doar cu numele și încă te numești unul dintre adepții Săi. În esență, însă, Dumnezeu nu mai e în inima ta, nu mai păstrezi calea Lui în inima ta și nu ai nimic de-a face cu El. Pentru că deseori vii înaintea lui Dumnezeu fără să știi ce să-I spui în rugăciune sau ce să cauți și nu ai nimic de spus în inima ta, începi să te îndepărtezi de Dumnezeu. Când întâmpini lucruri, cuvintele lui Dumnezeu nu acționează ca ghid, nici nu știi cum să cauți adevărul și acționezi conform propriilor tale închipuiri. Nu ai devenit astfel un non-credincios în toată puterea cuvântului? Ce vreau să spun prin aceste cuvinte? Înainte ca o persoană să obțină adevărul, ea devine întotdeauna confuză când i se întâmplă lucruri, nu știe cum să aplice adevărul și nu știe cum să se ocupe de lucruri în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Indiferent dacă te afli în circumstanțe bune sau teribile, dacă ești ispitit sau testat, ești întotdeauna în pierdere; pur și simplu te descurci pasiv și nu poți folosi o atitudine pozitivă sau adevărul pentru a rezolva lucrurile. Indiferent de circumstanțele pe care le întâmpini, îți lipsește total capacitatea de a le face față și nu poți lua inițiativa de a folosi adevărul pentru a rezolva problemele. Chiar dacă ar fi să cauți adevărul pe moment pentru a le rezolva și a încerca să mulțumești voia lui Dumnezeu cu privire la această chestiune, nu vei putea face asta. Așadar, cât de mult din conduita și din viața ta are legătură cu Dumnezeu, raportat la conduita și viața pe care ar trebui să le aibă un credincios? Dacă doar unu la sută în termeni de procedură și dorințe subiective ale inimii tale au legătură cu Dumnezeu, iar nouăzeci și nouă la sută nu au legătură cu adevărul, atunci ești exact așa cum a spus Dumnezeu: „Ați făcut multe care sunt irelevante pentru adevăr.” Nu e acest lucru înfricoșător și periculos? (Ba da.) E foarte înfricoșător și foarte periculos. Deci, care sunt problemele cu care se confruntă oamenii? Dacă oamenii părăsesc circumstanțele pe care Dumnezeu le-a rânduit, atunci ei pierd oportunitatea ca Dumnezeu să-i desăvârșească, devin nevrednici de intențiile serioase ale lui Dumnezeu și renunță la lecțiile pe care Dumnezeu le rânduiește pentru ei în mod deliberat. Acesta e lucrul care Îl întristează pe Dumnezeu cel mai mult. Dumnezeu rânduiește circumstanțe potrivite pentru oameni, astfel încât ei să poată urmări adevărul. Dacă oamenii renunță la îndatoririle lor, renunță la urmărirea adevărului, nu citesc cuvintele lui Dumnezeu și sunt capabili să se îndepărteze de Dumnezeu în orice moment și în orice loc, atunci sunt ei urmași sinceri ai lui Dumnezeu? Categoric nu. Probabil că puteți vedea clar acest lucru – aceasta e statura voastră reală în acest moment. Oamenii care nu urmăresc adevărul nu înțeleg deloc voia lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu înțeleg deloc circumstanțele pe care Dumnezeu le rânduiește și nici nu știu cum să se roage sau să comunice cu Dumnezeu, ce fel de statură au acești oameni? Nu-i așa că statura lor este prea mică și nu știu cum să urmărească adevărul? Dacă nu știu cum să caute adevărul, atunci cum pot să îl obțină? Dintr-o perspectivă subiectivă, ai putea crede că ai renunțat la toate și credința ta în Dumnezeu este adevărată, dar, de fapt, tu nu accepți adevărul, iar Dumnezeu nu ți-a obținut inima – nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Dumnezeu nu ți-a obținut inima, ceea ce înseamnă că, în multe chestiuni, încă ești capabil să te împotrivești și să-L trădezi pe Dumnezeu și să te îndepărtezi de El, până în punctul în care chiar ai nega existența lui Dumnezeu. Nu numai că poți să nu I te supui lui Dumnezeu, să nu Îi fi loial și să nu-L venerezi, ci ești și capabil să I te împotrivești și să-L trădezi în orice moment și în orice loc. Asta e situația în care se află oamenii înainte de a obține adevărul. Cu ce scop vă spun toate acestea? De ce spun aceste cuvinte? E pentru a vă stinge entuziasmul? (Nu, e pentru a ne permite să ne cunoaștem propria adevărată statură.) Aceste cuvinte sunt un semnal de alarmă pentru voi și vă vor fi de folos. Ca și credincios, dacă nu obții adevărul, nu Îl vei câștiga niciodată pe Dumnezeu, iar El nu va avea cum să te câștige pe tine. Așadar, urmărirea adevărului în credința ta în Dumnezeu este lucrul cel mai important.

Pentru a căuta adevărul, trebuie să te concentrezi pe practicarea adevărului, dar de unde ar trebui să începi să-l practici? Nu există reguli pentru asta. Ar trebui să practici oricare dintre aspectele adevărului pe care le înțelegi. Dacă tocmai ai început o datorie, atunci ar trebui să începi să practici adevărul în îndeplinirea acesteia. În îndeplinirea datoriei tale, există multe aspecte ale adevărului de practicat și ar trebui să practici oricare dintre aspectele adevărului pe care le înțelegi. De exemplu, poți începe prin a fi o persoană cinstită, prin a vorbi sincer și prin a-ți deschide inima. Dacă este vreun lucru de care ți-e prea rușine să vorbești cu frații și surorile tale, atunci ar trebui să îngenunchezi și să I-l spui lui Dumnezeu în rugăciune. Ce ar trebui să-I spui lui Dumnezeu? Spune-I lui Dumnezeu ce este în inima ta; nu veni la El cu amabilități fără conținut sau cu tentative de a-L induce în eroare. Începe prin a fi cinstit. Dacă ai fost slab, atunci spune că ai fost slab; dacă ai fost rău, atunci spune că ai fost rău; dacă ai fost înșelător, atunci spune că ai fost înșelător; dacă ai fost plin de răutate și de gânduri perfide, spune-I lui Dumnezeu despre ele. Dacă întotdeauna concurezi pentru statut, spune-I și acest lucru. Dă-I voie lui Dumnezeu să te disciplineze; lasă-L să rânduiască medii pentru tine. Permite-I lui Dumnezeu să te ajute să treci prin toate dificultățile în care te afli și să îți rezolvi toate problemele. Ar trebui să-ți deschizi inima în fața lui Dumnezeu; nu ți-o fereca. Chiar dacă Îl înlături, El tot poate vedea în sufletul tău. Totuși, dacă îți deschizi inima în fața Lui, poți dobândi adevărul. Așadar, ce cale ar trebui să alegi? Ar trebui să-ți deschizi inima și să Îi spui lui Dumnezeu ce e în inima ta. Sub nicio formă, nu ar trebui să spui nimic fals sau să te deghizezi. Ar trebui să începi prin a fi o persoană cinstită. De ani de zile, avem părtășie despre adevărul privitor la a fi o persoană cinstită și, totuși, astăzi există încă mulți oameni care rămân indiferenți, care vorbesc și acționează numai conform propriilor intenții, dorințe și scopuri, și cărora nu le-a trecut niciodată prin minte să se pocăiască. Aceasta nu este atitudinea oamenilor care sunt cinstiți. De ce le cere Dumnezeu oamenilor să fie cinstiți? Pentru a facilita înțelegerea oamenilor? Cu siguranță, nu. Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți pentru că El iubește oamenii cinstiți și îi binecuvântează. A fi o persoană cinstită înseamnă a fi o persoană cu conștiință și rațiune. Înseamnă a fi cineva demn de încredere, cineva pe care Dumnezeu Îl iubește și cineva care poate să practice adevărul și să-L iubească pe Dumnezeu. A fi o persoană cinstită este cea mai importantă manifestare a deținerii unei umanități normale și a trăirii unei adevărate asemănări umane. Dacă cineva nu a fost niciodată cinstit, sau considerat a fi cinstit, atunci acesta nu poate înțelege adevărul, cu atât mai puțin, nu-l poate obține. Dacă nu Mă crezi, du-te și convinge-te, sau du-te și experimentează asta de unul singur. Doar fiind o persoană cinstită, inima ta poate fi deschisă în fața lui Dumnezeu, tu poți accepta adevărul, adevărul poate deveni viața ta, iar tu poți înțelege și dobândi adevărul. Dacă inima ta este mereu închisă, dacă nu te deschizi și nu spui nimănui ce este în inima ta, astfel încât nimeni nu te poate înțelege, atunci zidurile tale sunt prea groase, iar tu ești cel mai înșelător dintre oameni. Dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu te poți deschide în fața Lui cu simplitate, dacă Îl poți minți pe Dumnezeu sau dacă poți exagera pentru a-L înșela, dacă ești incapabil să îți deschizi inima înaintea lui Dumnezeu și încă poți să bați apa în piuă și să-ți ascunzi intențiile, atunci doar îți vei face rău, iar Dumnezeu te va ignora și nu va lucra în tine. Nu vei înțelege și nu vei dobândi niciun adevăr. Acum puteți vedea importanța urmăririi și obținerii adevărului? Care este primul lucru pe care ar trebui să-l faceți pentru a căuta adevărul? Ar trebui să fiți persoane cinstite. Doar dacă oamenii caută să fie cinstiți pot să afle cât de profund sunt corupți, dacă au sau nu cu adevărat vreo asemănare umană și dacă se cercetează în mod clar sau dacă își văd lipsurile. Doar când practică cinstea pot deveni conștienți de câte minciuni spun și de cât de profund sunt ascunse înșelătoria și necinstea lor. Doar având experiența practicării onestității, oamenii pot să ajungă treptat să cunoască adevărul corupției lor și să își cunoască natura și esența, și doar atunci firile lor corupte vor fi constant purificate. Doar în cursul purificării constante a firilor lor corupte vor putea oamenii să obțină adevărul. Experimentați aceste cuvinte fără grabă. Dumnezeu nu îi desăvârșește pe cei care sunt înșelători. Dacă inima ta nu este cinstită – dacă nu ești o persoană cinstită – atunci tu nu vei fi câștigat de Dumnezeu. La fel, nu vei câștiga adevărul și, de asemenea, vei fi incapabil să-L câștigi pe Dumnezeu. Ce înseamnă dacă nu-L câștigi pe Dumnezeu? Dacă nu Îl câștigi pe Dumnezeu și nu ai înțeles adevărul, atunci nu-L vei cunoaște pe Dumnezeu și, prin urmare, nu vei avea cum să fii compatibil cu Dumnezeu, caz în care ești dușmanul lui Dumnezeu. Dacă ești incompatibil cu Dumnezeu, Dumnezeu nu este Dumnezeul tău; iar dacă Dumnezeu nu este Dumnezeul tău, nu poți fi mântuit. Dacă nu cauți să atingi mântuirea, de ce crezi în Dumnezeu? Dacă nu poți obține mântuirea, vei fi pentru totdeauna un dușman înverșunat al lui Dumnezeu, iar finalul tău va fi stabilit. Așadar, dacă oamenii vor să fie mântuiți, atunci trebuie să înceapă prin a fi cinstiți. În cele din urmă, cei care vor fi câștigați de Dumnezeu vor fi marcați cu un semn. Știți care este? Este scris în Apocalipsă, în Biblie: „Și în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină” (Apocalipsa 14:5). Cine sunt „ei”? Ei sunt cei mântuiți, desăvârșiți și câștigați de Dumnezeu. Cum îi descrie Dumnezeu pe acești oameni? Care sunt caracteristicile și exprimările conduitei lor? Ei sunt fără prihană. Ei nu spun minciuni. Probabil toți puteți să înțelegeți ce înseamnă să nu spui minciuni: înseamnă să fii cinstit. La ce se referă „fără prihană”? Înseamnă să nu faci rău. Și pe ce temelie se bazează faptul de a nu face niciun rău? Fără îndoială, se bazează pe temelia temerii de Dumnezeu. Prin urmare, a fi fără prihană înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. Cum definește Dumnezeu pe cineva fără prihană? În ochii lui Dumnezeu, numai cei care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău sunt desăvârșiți; astfel, oamenii fără prihană sunt cei care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău, și numai cei care sunt desăvârșiți sunt neîntinați. Acest lucru este corect cu desăvârșire. Dacă cineva minte în fiecare zi, nu e asta o pată? Dacă vorbește și acționează conform propriei voințe, nu e asta o pată? Dacă pretinde întotdeauna recunoaștere atunci când acționează, cerându-I mereu lui Dumnezeu o răsplată, nu e aceasta o pată? Dacă nu L-a înălțat niciodată pe Dumnezeu, fiind mereu mărturie pentru sine însuși, nu e aceasta o pată? Dacă își face datoria în mod superficial, acționează oportunist, nutrește intenții rele și este delăsător, nu e asta o pată? Toate aceste exteriorizări de firi corupte sunt pete. Doar că, înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul, ei nu îl cunosc. În momentul de față, știți cu toții că aceste exteriorizări corupte sunt pete și murdărie; numai odată ce înțelegeți puțin adevăr puteți avea acest tip de discernământ. Tot ceea ce se referă la exteriorizările corupte este legat de minciuni; cuvintele Bibliei, „nu s-a găsit minciună”, sunt elementul cheie pentru a reflecta dacă aveți sau nu pete. Deci, pentru a judeca dacă o persoană a experimentat sau nu o creștere în viața sa, mai există un indicator, și anume: dacă ai intrat sau nu în a fi o persoană cinstită, câte minciuni pot fi găsite în lucrurile pe care le spui și dacă minciunile tale se împuținează treptat sau dacă sunt la fel ca înainte. Dacă minciunile tale, inclusiv cuvintele prin care te deghizezi și înșeli, se împuținează treptat, asta dovedește că ai început să intri în realitate, iar viața ta crește. Nu e acesta un mod practic de a privi lucrurile? (Ba da.) Dacă simți că ai experimentat deja o creștere, dar minciunile tale nu s-au împuținat deloc și ești, practic, la fel ca un necredincios, atunci e asta o manifestare normală a intrării în realitatea adevărului? (Nu.) Cel puțin, când cineva a intrat în realitatea adevărului, va spune mult mai puține minciuni; practic, va fi o persoană cinstită. Dacă minți prea mult, iar cuvintele tale sunt prea denaturate, asta dovedește că nu te-ai schimbat deloc și nu ești încă o persoană cinstită. Dacă nu ești o persoană cinstită, atunci nu ai intrare în viață și, deci, ce creștere poți experimenta? Firea ta coruptă e încă intactă, iar tu ești un necredincios și un diavol. A fi o persoană cinstită este un indicator prin care să judeci dacă o persoană a experimentat sau nu o creștere în viața sa; oamenii trebuie să știe să compare aceste lucruri cu ei înșiși și să știe cum să se evalueze.

În total, despre câți indicatori ai faptului că o persoană a experimentat o creștere în intrarea în viață am avut părtășie? (Șase.) Rezumați care sunt aceste șase lucruri. (Primul e dacă cineva crede sau nu în inima sa că a alege calea credinței în Dumnezeu este corect, drept și potrivit, dacă a stabilit deja că această cale este calea corectă în viață și dacă are hotărârea și voința de a-L urma pe Dumnezeu fără a sta la îndoială în privința asta. Al doilea e dacă și-a schimbat sau nu punctele de vedere privind oamenii, lumea, această societate, calea vieții, scopurile, direcția și sensul și valoarea vieții. Al treilea este dacă oamenii au sau nu o relație normală cu Dumnezeu. Al patrulea e dacă sunt sau nu capabili să se supună lui Dumnezeu cu privire la oamenii, evenimentele, lucrurile și circumstanțele pe care le întâmpină și gradul în care sunt capabili să se supună. Al cincilea este dacă oamenii pot sau nu să înțeleagă voia lui Dumnezeu și să obțină adevărul atunci când li se întâmplă lucruri. Al șaselea este dacă au intrat sau nu în a fi persoane cinstite.) Trebuie să vă analizați frecvent pentru a vedea dacă ați intrat sau nu în aceste lucruri și să aveți părtășie despre ele în adunări. Dacă nu te concentrezi întotdeauna asupra acestor lucruri, viața ta nu va avea cum să crească, iar firea ta nu va avea cum să se schimbe. Oamenii obțin rezultate oricare ar fi lucrurile pe care se concentrează, oriunde depun eforturi. Dacă te concentrezi întotdeauna pe doctrină, atunci vei obține doar doctrină; dacă te concentrezi pe obținerea statutului și a puterii, atunci statutul și puterea ta ar putea fi stabile, dar nu vei fi obținut adevărul și vei fi alungat. Indiferent de datoria pe care o faci, intrarea în viață este cel mai important lucru. Nu te poți relaxa în acest sens, nici nu poți fi neglijent.

31 ianuarie 2017