44. Furtuna divorțului s-a potolit

de Lu Xi, Japonia

În 2015, o prietenă de-a mea m-a determinat să încep să cred în Dumnezeu Atotputernic. După ce am primit lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, am devorat nerăbdătoare cuvântul lui Dumnezeu și, prin acesta, am ajuns să înțeleg multe taine ale adevărului pe care nu le știusem înainte, cum ar fi: lucrarea lui Dumnezeu de a mântui omenirea este împărțită în trei etape, modul în care Dumnezeu Își îndeplinește lucrarea în fiecare etapă, legătura dintre cele trei etape ale lucrării, ce este întruparea și motivul pentru care Dumnezeu trebuie să devină trup. Acest lucru m-a făcut să fiu și mai sigură că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus cel reîntors. De vreme ce aveam îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, nu-mi mai petreceam timpul uitându-mă la televizor, ca în trecut, iar soțul meu mi-a spus: „Credința ta în Dumnezeu te-a făcut să citești – este mai bine decât să te uiți la telenovele coreene fiecare zi. Lucrul acesta chiar mă face fericit.” Deși soțul meu nu mergea la întruniri, crezuse întotdeauna că există un Dumnezeu, întrucât mama lui era credincioasă – de asemenea, susținea și credința mea în Dumnezeu. În mod obișnuit, ori de câte ori dobândeam o oarecare luminare din cuvântul lui Dumnezeu, i-o împărtășeam soțului meu, iar el, la rândul său, îmi aproba credința. Mai târziu, a devenit curios în privința motivului pentru care Îl menționam mereu pe „Dumnezeu Atotputernic” de vreme ce mama lui credea în Domnul Isus, așa că a intrat pe Internet să se intereseze de Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Dar, în mod surprinzător, a văzut că Internetul era plin de zvonuri, mărturii mincinoase și blasfemii împotriva lui Dumnezeu Atotputernic. Acest lucru l-a otrăvit profund, iar el a început să se opună credinței mele în Dumnezeu Atotputernic. Întrucât citisem cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic și auzisem părtășiile și mărturiile fraților și surorilor, în inima mea eram deja sigură că Dumnezeu Atotputernic este singurul Dumnezeu adevărat și știam că lucrurile acelea de pe Internet erau doar zvonuri și minciuni menite să-i înșele pe oameni. Totuși, soțul meu s-a lăsat pradă zvonurilor și nu a reușit să înțeleagă realitatea situației; indiferent cum am încercat să-l conving și să-i mărturisesc despre lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, nu m-a ascultat.

După un timp, cu ajutorul surorii Yinghe, care i-a oferit în mod repetat mărturii și părtășii soțului meu, în cele din urmă, el a acceptat cu reticență să cerceteze lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Cu toate acestea, soțul meu era influențat de mama lui și era relativ conservator în ceea ce privește Biblia, așa că, pentru a-i rezolva această problemă, unele surori mi-au recomandat să vizionez cu soțul meu filmul evanghelic Dezvăluie taina Bibliei. Totuși, nu l-am obligat să facă asta. În schimb, am acționat din proprie inițiativă și l-am făcut să se uite la filmul Eliberați-vă din laț, care expune modul în care guvernul PCC și antihriștii din lumea religioasă se împotrivesc lucrării lui Dumnezeu. După ce a văzut doar o parte din film, a spus: „PCC este un guvern ateist, iar China este o țară ateistă care i-a persecutat întotdeauna pe credincioșii religioși. Biserica lui Dumnezeu Atotputernic este suprimată de guvernul PCC, iar noi suntem doar un braț care nu se poate lupta niciodată cu un picior. Dacă ne-am întoarce în China și am fi arestați? În plus, pe Internet se spun tot felul de lucruri, iar eu nu-mi dau seama ce este adevărat și ce este fals. Tot sunt de părere că nu ar trebui să crezi în asta.” Mi-am îndemnat soțul să vadă filmul până la capăt și apoi să ia o hotărâre, dar nu a vrut. Văzând că insistam să-mi păstrez credința, o dată s-a repezit mânios la mine, spunând: „Dacă insiști să crezi, atunci crede, dacă vrei să fii arestată, fii arestată. Dar, dacă ești arestată, să nu spui că eu sunt soțul tău! Nu știi că acum sunt foarte presat? Dacă nu cred, mi-e teamă că acesta este adevăratul Dumnezeu, dar, dacă eu cred, mai sunt lucrurile de pe Internet și, în plus, aș fi în pericol să fiu arestat. Așadar, pe cine ar trebui să ascult, de fapt?” Văzând că soțul meu suferea din cauză că era constrâns de acele zvonuri de pe Internet, mi-am dat seama cât de nocive sunt cu adevărat zvonurile și falsele mărturii născocite de PCC. Nu numai că-i împiedică pe oameni să accepte adevărata cale, dar distrug și relațiile de familie. După câte se pare, acești oameni care născocesc zvonuri și oferă mărturii mincinoase sunt, pur și simplu, progeniturile diavolului Satana!

Într-o zi, soțul meu a venit acasă de la serviciu și a văzut că eram la o adunare. S-a arătat dezamăgit și, apoi, a deschis ușa și a plecat. Ora cinei a trecut, dar tot nu l-am văzut întorcându-se – nu m-am putut abține să nu-mi fac griji. În cele din urmă, s-a întors acasă la ora opt, dar tot mai era furios. Plănuisem să-i pregătesc ceva de mâncare, dar mi-a spus cu răceală: „Nu te deranja! De vreme ce nu vrei să mă asculți și continui să-ți păstrezi credința, de acum înainte să nu te mai amesteci în treburile mele. Din momentul acesta, voi fi răspunzător doar pentru cheltuielile de trai și orice fac în afara acestei case nu are nicio legătură cu tine! Chiar dacă fac un lucru care să dezamăgească această familie, tot nu este treaba ta!” Cu cât m-am gândit mai mult la spusele soțului meu, cu atât mai mult m-am supărat. În noaptea aceea, m-am foit și m-am sucit în pat, fără să pot adormi, rugându-mă într-una lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule! Zvonurile l-au înșelat pe soțul meu, iar el încearcă să-mi înăbușe credința în Tine și spune niște lucruri atât de haine. Ce ar trebui să fac? Te rog, arată-mi calea! Nu vreau să mă despart de Tine.” În dimineața următoare, mi-am amintit deodată câteva cuvinte ale lui Dumnezeu despre care avusesem părtășie la o adunare: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau intervenții umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost judecat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și intervenția oamenilor. În spatele fiecărui pas pe care Dumnezeu îl face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă. […] Când Dumnezeu și Satana se luptă în regatul spiritual, cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu și cum ar trebui să rămâi ferm în mărturia față de El? Ar trebui să știi că tot ceea ce ți se întâmplă este o mare încercare și timpul când Dumnezeu are nevoie de tine pentru a da mărturie(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Prin luminarea din cuvântul lui Dumnezeu, m-am deșteptat oarecum: în acest timp, îmi fixasem întotdeauna privirea asupra soțului meu și simțisem că există atât de multe escrocherii și înșelătorii în lumea de astăzi, încât pretutindeni era plin de minciuni și înșelăciune, mai ales cu toate minciunile și falsele declarații din mass-media PCC. Socoteam că oricine are un pic de minte ar putea să se gândească la asta pentru o secundă și, apoi, să-și dea seama că toate aceste cuvinte de pe Internet care-L atacă, judecă și condamnă pe Dumnezeu Atotputernic sunt minciuni și absurdități, că nu ar trebui să se lase înșelat și tulburat de acestea. Dar, din păcate, soțul meu credea zvonurile online, iar eu chiar simțeam că nu ar fi trebuit să o facă. În acel moment, nu mai puteam să caut cauza principală în afara mea. Dumnezeu mă încerca, folosind această situație pentru a testa dacă este adevărată sau nu credința mea în El, pentru a vedea dacă sunt în stare să fiu de neclintit pe adevărata cale în timp ce sunt atacată de Satana și dacă pot sau nu să fiu mărturie pentru Dumnezeu în toiul acestei încercări. Când am înțeles voia lui Dumnezeu, ceața care îmi învăluise inima și mintea s-a împrăștiat, iar inima mea s-a înseninat destul de mult.

A doua zi, în timp ce luam micul dejun, soțul meu tot părea posac și nu îmi vorbea, dar, întrucât aveam îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, nu eram la fel de îngrijorată sau de speriată ca în ziua precedentă. I-am spus cu calm: „Cred în Dumnezeu și niciodată nu am făcut nimic pentru a dezamăgi familia asta. Dacă tu vrei să faci acest lucru, atunci înseamnă că ești dispus să fii un degenerat, și nu este din cauza credinței mele în Dumnezeu.” Auzindu-mă că spun asta, soțul meu mi-a vorbit pe un ton mai blând: „Nu am spus acele lucruri doar pentru că nu voiai să mă asculți și tot insistai să-ți păstrezi credința?” După aceea, nu a mai spus nimic, iar furtuna a trecut. Slavă Ție, Dumnezeule! Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care mi-au dat puterea să biruiesc ispitele Satanei!

Însă un lucru bun nu durează pentru totdeauna. După o lună, soțul meu intra din nou pe Internet și citea acele zvonuri. Într-o zi când a venit acasă de la serviciu, a văzut că stăteam la computer și a început să strige la mine: „Cred că ai înnebunit! M-am gândit bine la asta: fie renunți imediat la credința ta, fie trebuie să divorțăm. M-am gândit și la cei doi copii ai noștri; poți să-i iei pe amândoi, dar presupun că nu vei putea rămâne în Japonia, așa că du-ne copiii înapoi în Shanghai! Am să-ți dau apartamentul nostru din Shanghai și-am să-ți dau lunar și pensie alimentară de 100.000 de yeni. Și dacă nu vrei copiii, atunci este în regulă, indiferent ce alegi! Am cercetat chiar și procedura de divorț. Nu trebuie decât să mergem la biroul teritorial și să semnăm amândoi un act de divorț, așa că spune-mi pur și simplu ce părere ai!” După ce l-am auzit zicând toate aceste lucruri, inima îmi bătea cu putere, iar eu îmi simțeam capul de parcă bâzâia. Am rămas pur și simplu pe loc, incapabilă să spun ceva, și chiar am uitat să mă rog lui Dumnezeu. Nu puteam să mă gândesc la faptul că, dacă divorțam, cum rămânea cu odraslele? Puteau să vină cu mine, dar nu aveam bani! Dacă nu mă însoțeau, era păcat să nu aibă mamă! Și, apoi, ce aveau să creadă despre mine părinții, prietenii și alte rude? Inițial, să fiu în străinătate era un lucru atât de grozav, dar, dacă divorțam, cum ar fi putut atunci părinții mei să-și țină capul sus în fața celorlalți… Așadar, nu i-am dat soțului meu un răspuns; i-am spus doar că trebuie să mă gândesc la asta. M-am dus în camera mea și am început să plâng cu amărăciune. Cu cât m-am gândit mai mult la viața mea de după divorț, cu atât am simțit mai multă durere. Nu am dormit deloc în noaptea aceea, iar lacrimile mi-au udat fața de pernă. A doua zi, soțul meu a plecat la serviciu fără să spună un cuvânt și abia atunci am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să-mi dea mai multă putere astfel încât să pot învinge slăbiciunea trupului. Întrucât trăiam afundată în suferință și nu știam ce să fac, le-am povestit câtorva frați și surori despre cele întâmplate. Toți m-au încurajat și m-au consolat, spunând că treceam printr-una dintre ispitele Satanei, și m-au ajutat să învăț cum să mă bizui pe Dumnezeu. Au spus că nu pot să-mi pierd credința sau să-L înțeleg greșit pe Dumnezeu. De asemenea, mi-au împărtășit experiențele și mărturia celorlalți frați și celorlalte surori și au avut părtășie despre cum Dumnezeu este Cel care mântuiește omenirea, că Satana doar ne năpăstuiește, ne face să suferim și ne distruge relațiile cu ceilalți oameni. Mi-au citit și un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic: „Când oamenii încă nu sunt mântuiți, Satana intervine în viețile lor sau chiar le controlează. Cu alte cuvinte, oamenii care nu au fost mântuiți sunt prizonieri ai Satanei, nu au libertate, ei nu au fost abandonați de Satana, ei nu sunt calificați sau îndreptățiți să I se închine lui Dumnezeu și sunt urmăriți îndeaproape și atacați cu sălbăticie de Satana. Asemenea oameni nu au o fericire demnă de menționat, nu au dreptul la o existență normală și, în plus, nu au nicio demnitate. Doar dacă te ridici și te lupți cu Satana, folosindu-ți credința și ascultarea și frica de Dumnezeu ca arme cu care să porți o luptă pe viață și pe moarte cu Satana, astfel încât să îl învingi pe deplin pe Satana și să-l faci să fugă și să devină laș când te vede, astfel încât să abandoneze complet atacurile și acuzațiile sale împotriva ta – doar atunci vei fi salvat și vei deveni liber(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să îmi dau seama că, ori de câte ori nu-mi practicam credința în Dumnezeu, trăiam pe deplin sub domeniul Satanei, că eram o sclavă și-o jucărie de-a Satanei. După ce mi-am dobândit credința, am ieșit din tabăra Satanei și m-am întors înaintea prezenței lui Dumnezeu; pentru că m-am lepădat de Satana, acesta nu era dispus să fie învins, așa că s-a folosit de soțul meu pentru a-mi ataca slăbiciunile. A folosit divorțul pentru a mă constrânge să-L trădez pe Dumnezeu și să mă întorc pe domeniul său. Chiar era tertipul Satanei. Mă îngrijora situația copiilor după divorț, felul în care mă vor percepe oamenii din orașul meu natal și cum vor putea părinții mei să-și țină fruntea sus în fața vecinilor lor. Toate aceste gânduri proveneau din perturbările Satanei și, dacă eram controlată de aceste gânduri, atunci aveam să fiu controlată de Satana, condusă în cele din urmă să mă îndepărtez de Dumnezeu sau chiar să-L reneg și să mă întorc din nou în tabăra Satanei. Credința mea și închinarea la Creator sunt lucruri pe deplin pozitive, aceasta este legea cerului și principiul pământului și niciun om nu are dreptul să se amestece; totuși, Satana încearcă totul ca să mă controleze, să mă silească să-L trădez pe Dumnezeu. Satana este cu adevărat atât de mârșav și atât de plin de ură! În acel moment, am știut că îmi lipsea credința ca să înfrunt ispitele Satanei pe cont propriu, dar eram dispusă să mă bizui pe Dumnezeu și să mă bazez pe călăuzirea cuvântului lui Dumnezeu ca să apuc pe calea din fața mea, și am fost hotărâtă să stau de partea Lui și să fiu martoră pentru El; era imposibil să cedez Satanei. Când mi-a trecut asta prin cap, inima mea neliniștită și-a găsit, în sfârșit, un sprijin sigur, iar suferința mea s-a domolit.

Mai târziu, câțiva frați și câteva surori mi-au împărtășit din nou cuvântul lui Dumnezeu: „Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ – ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să lucreze pentru omenire și să slujească lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare (planul mântuirii). Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrapunct lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am ajuns să îmi dau seama că autoritatea lui Dumnezeu este supremă, că El controlează cerul, pământul și toate lucrurile și că tot ce avem noi este în mâinile Sale. Divorțul și familia mea sunt, de asemenea, în mâinile lui Dumnezeu și, fără permisiunea Lui, Satana nu poate să facă nimic. Indiferent dacă divorțam sau nu, totul era sub suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu – nu soțul meu era cel care avea ultimul cuvânt, așa că eram gata să mă supun suveranității și planurilor lui Dumnezeu. M-am gândit la necredincioșii care divorțează. Unii o fac pentru bani, alții o fac pentru că partenerii lor au legături amoroase, iar alții o fac pentru că relația lor se destramă pur și simplu… Soțul meu voia să divorțeze pentru că am ales să cred în Dumnezeu și să merg pe calea corectă a vieții, să urmăresc adevărul și să trăiesc o viață plină de înțeles. Lucrul acesta este onorabil, nu rușinos! Chiar atunci, m-am gândit la aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață în mod abject de viață vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să se sacrifice pot să-l traverseze siguri pe picioare și fără griji. Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, asta se datorează faptului că Satana i-a păcălit, de teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu. Satana încearcă prin orice mod posibil să ne transmită gândurile sale. În orice moment, ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ilumineze cu lumina Sa și să ne bizuim pe El să ne scape de otrava Satanei din noi, să practicăm mereu în duhurile noastre apropierea de Dumnezeu și să-L lăsam pe Dumnezeu să ne stăpânească întreaga ființă(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit încă o dată credință și putere, o cale de urmat, precum și curajul de a-mi confrunta soțul. Așa este – singurul lucru pe care puteam să-l fac era să las precauția la o parte. Indiferent ce-mi oferea viitoarea mea cale, n-aveam cum să greșesc apucând pe calea credinței!

După ce soțul meu s-a întors acasă în acea seară, i-am spus pur și simplu: „Nu vrei să cred în Dumnezeu Atotputernic, dar, pentru mine, acest lucru este imposibil. Dacă vrei să divorțăm, atunci vom face așa cum îți dorești!” Soțul meu a fost un pic uluit după ce m-a auzit și, rămas fără alte opțiuni, a spus: „Se pare că nu mai pot să te controlez! Pe Internet sunt tot felul de lucruri – dacă nu te controlez, atunci, în cazul în care într-o zi ți s-ar întâmpla ceva, aș fi responsabil. Folosesc acest divorț doar ca pe o metodă ca să te ameninț, dar tot nu vrei să renunți la credința ta în Dumnezeu. Dacă ți se întâmplă ceva din cauza credinței tale, mama ta va ști, deci să nu dai vina pe mine.” De atunci, nu s-a mai preocupat de credința mea în Dumnezeu; relația noastră și-a revenit miraculous, iar el nu a mai vorbit despre divorț. Așa s-a potolit furtuna divorțului care a fost cauzată de zvonurile PCC.

Mai târziu, s-a întâmplat ca, o dată, fiica mea mai mică și cu mine să răcim. Pe atunci ploua ușor, dar fata mea mai mare trebuia să se ducă la antrenament, așa că nu am avut de ales decât să o duc, târâindu-mi trupul epuizat împreună cu fiica mai mică. După ce soțul meu a aflat despre asta, a spus: „Ai muncit din greu azi. Lu Xi, recent, am observat că te-ai schimbat. Ai fost mai iubitoare cu copiii și cu adevărat harnică.” Auzind aceste cuvinte din partea soțului meu, I-am mulțumit lui Dumnezeu Atotputernic din inimă pentru că știam că spusele Lui au fost cele care mă schimbaseră. Bazându-mă pe cuvintele lui Dumnezeu, am o direcție în viață, știu ce înseamnă umanitatea adecvată și ce este o fire coruptă. Doar comportându-te după cuvântul lui Dumnezeu poți să fii om, așa cum se cuvine. Drept urmare, nu-i mai permit temperamentului meu să se aprindă la întâmplare cu odraslele mele și nu mai trăiesc viața doar de dragul plăcerii. Încet, am ajuns să descopăr că și soțul meu se schimbase. În trecut, simțea întotdeauna că el este întotdeauna cel care are dreptate, dar, acum, atunci când se ocupă de anumite lucruri, îmi cere părerea. Ba chiar le-a oferit prietenilor săi mărturie despre autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu. Văzând aceste lucruri, inima mea este plină de recunoștință. O, Dumnezeule, ești cu adevărat atotputernic! Cuvintele Tale sunt forța vieții noastre și, indiferent cât de agresivă sau furioasă este forța Satanei, atâta vreme cât avem cuvintele Tale să ne călăuzească, vom putea să învingem toate ispitele Satanei și să trăim pașnic sub grija și paza Ta.

Slavă Ție, Dumnezeule, că ai aranjat toate acestea pentru mine și că mi-ai permis să experimentez cuvântul Tău și să înțeleg multe adevăruri. Trecând prin aceste tipuri de situații, am văzut că Satana este cu adevărat mârșav, că se gândește la toate mijloacele posibile pentru a-i determina pe oameni să-L părăsească pe Dumnezeu și să devină prada sa, pe care să o devoreze. În același timp, am văzut și că Dumnezeu controlează toate lucrurile și aranjează totul; fără permisiunea lui Dumnezeu, nu contează cât de frenetic devine Satana. Nu va putea să facă nimic, nu va putea să realizeze nimic – nici măcar nu se va putea atinge de un singur fir de păr de-al nostru. Câtă vreme avem credință și ne bizuim pe cuvântul lui Dumnezeu pentru a trăi, vom putea să depășim influența întunecată a Satanei, să mărturisim ferm pentru Dumnezeu și să aducem glorie lui Dumnezeu! Faptele demonstrează, de asemenea, că zvonurile și falsele mărturii de pe Internet sunt ușor de combătut. Faptele și timpul vor dovedi totul și, în cele din urmă, aceste zvonuri se vor pierde în istorie cu rușine eternă, la fel ca „ateismul”, „teoria evoluționistă a lui Darwin” și „comunismul”. Acestea vor deveni un semn al rușinii veșnice pentru PCC. Oile lui Dumnezeu Îi vor asculta glasul; indiferent cât de mare este piedica Satanei, toți aceia care cred sincer în Dumnezeu și iubesc adevărul vor putea să se lepede de înșelăciune și de legăturile zvonurilor, venind înaintea lui Dumnezeu și fiind câștigați de El. Asta se întâmplă deoarece este un lucru pe care Dumnezeu dorește să-l săvârșească – niciuna dintre forțele Satanei nu se poate opune!

Anterior: 43. Cazul Zhaoyuan din 28 mai dă naștere unei crize familiale

Înainte: 45. Pierdut și regăsit

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

2. Calea spre purificare

de Allie, Statelor UniteAm fost botezată în numele Domnului Isus în 1990 și în 1998 devenisem conlucrătoare în cadrul bisericii Mulțumită...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger