Care este sensul simplității și normalității întrupării lui Dumnezeu? Sunt ele doar lucruri care există pentru ca El să poată lucra? Sunt pentru a dovedi că El este Hristos? Unii oameni spun: „Dumnezeul întrupat sigur este din carne obișnuită și normală”. Înseamnă doar asta? Spunând „dacă El este Hristos, atunci sigur este din carne obișnuită și normală”, nu-L delimitează aceste cuvinte pe Dumnezeu? Care e scopul expresiei „cu siguranță”? Unii oameni spun: „Ca să exprime cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât omul să poată intra cu ușurință în contact cu El”. Acesta este singurul scop? Cercetând-o din punctul de vedere al esenței lui Hristos, esența lui Hristos este Dumnezeu Însuși, pe deplin și complet. Tot ceea ce face Dumnezeu are însemnătate. Un trup din carne special desemnat, care are o înfățișare special desemnată, o familie special desemnată, un mediu de viață special desemnat – toate aceste lucruri pe care le face Dumnezeu au însemnătate. Unii oameni întreabă: „Cum de nu pot să văd semnificația importantă din spatele faptului că Dumnezeu are un trup obișnuit și normal? Trupul Său nu este doar un înveliș exterior? Odată ce Dumnezeu Își termină lucrarea, oare acest înveliș exterior nu va deveni inutil?” În închipuirile și starea lor de conștiență, ei cred că învelișul exterior al acestui trup obișnuit și normal nu este de mare folos, că nu servește niciun scop măreț în lucrarea lui Dumnezeu sau în planul Său de gestionare (planul mântuirii) și că există doar pentru a încheia această etapă a lucrării. Oamenii cred că există astfel încât ei să poată să intre în contact cu El și să-I audă cuvintele cu ușurință, ca să poată să-L vadă și să-L simtă, și că nu are alte foloase. În trecut, asta înțelegeau oamenii că este semnificația întrupării. Dar, de fapt, în timpul lucrării săvârșite de trupul obișnuit și normal și în timpul întrupării, pe lângă faptul că Își sprijină lucrarea, El Își asumă și o lucrare pe care nimeni nu a luat-o încă în considerare. Ce fel de lucrare este aceasta? Pe lângă faptul că face lucrarea lui Dumnezeu Însuși, El vine și să experimenteze suferința omului. În trecut, oamenii nu erau conștienți de acest lucru.

Înainte, oamenii nu înțelegeau niciodată de ce Dumnezeu întrupat este mereu bolnav sau care este rolul acestei suferințe. Unii oameni spuneau: „Dumnezeu este smerit și ascuns, Dumnezeu Se supune acestei suferințe pentru a-l mântui pe om, Dumnezeu îl iubește pe om […].” Aceasta este explicația confuză pe care o oferă. Este absolut necesar ca El să îndure aceste lucruri pentru a mântui omenirea? Dacă Dumnezeu întrupat nu S-ar supune acestei suferințe, ar putea Dumnezeu Însuși să o facă? Ar putea. Unii oameni spun: „În Epoca Harului, trebuie doar să ne rugăm lui Dumnezeu și, atunci, orice boală poate fi vindecată de îndată ce se manifestă. Nu am luat niciodată medicamente, iar unii oameni s-au rugat și chiar s-au vindecat de cancer. Așadar, de ce Dumnezeu întrupat este mereu chinuit de boală? De ce nu este niciodată sănătos? De ce Dumnezeu întrupat nu a dobândit la fel de mult har ca omul?” Aceasta a fost întotdeauna o taină pentru omenire. Este un ghimpe în inima omului și, totuși, oamenii nu tratează această problemă cu multă seriozitate. În schimb, oferă explicații confuze, spunând că Dumnezeu îl iubește pe om, că Dumnezeu suferă pentru omenire. Chiar și acum, oamenii tot nu înțeleg corect acest lucru. Să experimenteze suferința lumii este o responsabilitate a lui Dumnezeu întrupat. Cărui scop servește experimentarea suferinței lumii? Aceasta este o altă problemă. Dumnezeu vine să experimenteze suferința lumii, ceea ce Duhul categoric nu poate face. Numai Dumnezeu întrupat, care are un trup obișnuit, normal și complet, și care a devenit în întregime uman, poate să experimenteze pe deplin suferința lumii. Dacă Duhul ar face această lucrare, atunci El categoric nu ar fi capabil să experimenteze nicio suferință. Nu ar putea decât să vadă și să înțeleagă. A vedea, a înțelege și a experimenta sunt același lucru? Nu, nu sunt. Mai înainte, Dumnezeu a spus: „Cunosc deșertăciunea lumii și greutățile care există în viața omului. Am umblat pe ici și colo în lume și am văzut nefericirea cruntă. Am văzut greutățile, nefericirea și deșertăciunea din viața omului.” Dar, dacă El le-a experimentat sau nu, este o cu totul altă chestiune. Gândește-te, de exemplu, la o familie care se luptă să răzbească. Vezi acest lucru și îl înțelegi oarecum, dar ai experimentat tu însuți situația familiei? I-ai simțit dificultățile, suferința și ai avut aceste sentimente sau această experiență? Nu. Adică, a vedea și a experimenta sunt două lucruri diferite. Se poate spune că e neapărat necesar ca Dumnezeu întrupat să facă acest lucru, această lucrare. În ceea ce privește astfel de chestiuni, Duhul este absolut incapabil. Acesta este un alt aspect al semnificației întrupării: Dumnezeu vine să experimenteze suferința lumii și suferința pe care o îndură omul. Ce suferință experimentează El? El experimentează dificultățile din viața omului, nenorocirile familiei, dezamăgirile omului, abandonul și persecuția, precum și bolile trupului – toate acestea echivalează cu suferința lumii. Necazurile bolii, atacurile oamenilor și ale lucrurilor din jur, nenorocirile familiei, abandonul oamenilor, blasfemia oamenilor, calomnia, împotrivirea, răzvrătirea, insultele și neînțelegerile și așa mai departe – Dumnezeu întrupat experimentează toate acestea ca pe un atac. Este un atac și pentru cei care îndură toate acestea. Fie că sunt persoane mărețe, extraordinare sau cu orizonturi largi, această suferință, aceste lucruri sunt un atac pentru ele. Dumnezeu Se supune persecuției lumii, fără să aibă un loc unde să-Și rezeme capul, unde să stea și fără niciun confident […]. Toate aceste lucruri sunt dureroase. Deși s-ar putea ca aceste lucruri să nu atingă apogeul suferinței, totuși, El le experimentează pe toate. Unii oameni obișnuiau să se întrebe: „În lucrarea lui Dumnezeu întrupat, nu poate Dumnezeu să înlăture aceste boli? Pentru a-I permite să-Și facă lucrarea cu ușurință și pentru a nu le îngădui oamenilor să se răzvrătească împotriva Lui sau să I se împotrivească – nu ar putea El să facă aceste lucruri? Dacă i-ar pedepsi pe oameni, atunci ei nu ar îndrăzni să I se împotrivească. Dumnezeu are autoritatea, așa că de ce Și-ar îngădui să Se îmbolnăvească? Dacă un om are o boală, trebuie doar să se roage și se va vindeca, așa că de ce Dumnezeu Însuși îndură boli?” El face asta pentru a putea experimenta suferința lumii. Din trupul pe care Și-l ia ca să Se întrupeze, El nu alungă necazurile sau suferințele bolilor și nici abandonurile suferite din cauza omului. El pur și simplu Se maturizează în mod natural și lucrează în acest mediu dificil. Astfel, poate experimenta suferința lumii. Dacă niciunul dintre aceste lucruri nu ar exista, El nu ar gusta această suferință. Dacă bolile nu s-ar abate asupra Lui sau dacă El nu ar suferi de nicio boală care îi afectează pe oamenii normali, suferința Lui nu ar fi, atunci, mai mică? S-ar putea rândui ca El să nu sufere niciodată din cauza unei dureri de cap sau să nu Se simtă obosit după ce-Și folosește prea mult creierul, în timp ce alți oameni se simt obosiți? Da, s-ar putea rândui; dar, de data aceasta, lucrurile se fac altfel. În epoca în care lucra Isus, El a putut să reziste fără mâncare sau apă timp de 40 de zile și nopți și să nu simtă foame. Dar, în epoca actuală, Dumnezeu întrupat Se simte flămând chiar dacă ratează o singură masă. Unii oameni spun: „Nu este Dumnezeu atotputernic? Din punctul meu de vedere, nu este. Nici măcar nu poate să facă un lucru atât de mărunt ca acesta. Din felul în care vorbește, vedem că El este Dumnezeu, așadar, de ce nu poate să înfăptuiască aceste lucruri?” Nu este vorba că Dumnezeu nu poate să înfăptuiască aceste lucruri, ci, mai degrabă, că nu le face în acest fel. Scopul întrupării Sale nu este să facă lucrurile pe care oamenii cred că le poate face Dumnezeu. El experimentează suferința lumii și e semnificativ faptul că face asta. Apoi, sunt cei care întreabă: „La ce folosește, Dumnezeule, să experimentezi suferința lumii? Poți să suferi în locul omului? Oare oamenii nu mai suferă acum?” Nimic din ceea ce face Dumnezeu nu este la întâmplare. El nu pleacă odată ce a îndurat suferința lumii, odată ce a privit și a văzut cum este lumea. În schimb, El vine să ducă temeinic la bun sfârșit toată lucrarea care este cerută de întruparea Sa. Unii oameni cred că s-ar putea ca Dumnezeu să fie prea obișnuit să Se bucure de o viață ușoară și confortabilă, că vrea doar să sufere puțin, că trăiește în beatitudine și nu cunoaște gustul suferinței, așa că vrea doar să-l cunoască. Toate acestea sunt doar o plăsmuire a închipuirilor oamenilor. Să experimenteze acum suferința lumii este ceva ce poate fi făcut doar în timpul întrupării. Dacă lucrarea lui Dumnezeu întrupat ar fi deja complet finalizată și următoarea etapă a lucrării ar fi început deja, atunci nu ar trebui să mai „experimenteze suferința lumii”. Așadar, din ce motiv anume experimentează Dumnezeu suferința lumii? Știe cineva? S-a profețit că omul nu va plânge, nu se va jeli și nu va suferi și că nu va fi nicio boală în lume. Dumnezeu întrupat experimentează acum această suferință și, când va termina, El va aduce omenirea la destinația frumoasă și toată suferința de dinainte nu va mai exista. De ce nu va mai exista? Nu va mai exista pentru că Dumnezeu întrupat Însuși va fi experimentat deja toată această suferință și va fi înlăturat această suferință din lume. Acesta e scopul pentru care Dumnezeu experimentează suferința omului.

Dumnezeu întrupat experimentează suferința lumii pentru a pregăti mai bine viitoare destinație a omenirii, pentru a o face mai frumoasă, perfectă. Acesta este cel mai important aspect al întrupării și este o parte a lucrării de întrupare. Mai este o problemă aici. Devenind trup și experimentând această suferință, Dumnezeu va înlătura, mai târziu, această suferință din lume. Dar, dacă nu S-ar întrupa și nu ar experimenta, ar putea această suferință să fie înlăturată? Da, tot ar putea fi înlăturată. În Epoca Harului, când Isus a fost răstignit, El era un om drept care a devenit asemănarea trupului păcătos și S-a făcut jertfă pentru păcat, răscumpărând astfel toată omenirea și eliberând-o din strânsoarea Satanei. Aceasta a fost ținta și importanța răstignirii lui Isus: El răscumpăra omenirea cu sângele Său prețios, pentru ca păcatele omenirii să fie iertate. Acum Dumnezeu experimentează suferința umană, ceea ce înseamnă că El experimentează totul în locul omului și, după aceasta, omul nu va mai trebui să sufere niciodată. Nu trebuie să uiți următoarele cuvinte: în fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu, El Se războiește cu Satana și fiecare etapă a lucrării Sale este legată, într-un fel, de acest război cu Satana. În etapa lucrării desfășurate în timpul Epocii Harului, toate păcatele omenirii au fost iertate – au fost răscumpărate prin răstignire. Dacă nu ar fi fost acest astă realitate, crucificarea, și dacă, în schimb, iertarea păcatelor omului s-ar fi bazat numai pe cuvinte, atunci Satana nu ar fi fost convins. S-ar fi spus: „Nu ai îndurat nimic și nu Ți-ai asumat păcatele omului. Păcatele omenirii sunt iertate cu un singur cuvânt? Este inacceptabil! Tu ai creat omenirea, așa că dacă nu Îți asumi păcatele în locul ei, nu poți să-i ierți păcatele.” Acum, în etapa actuală a lucrării, toți oamenii mântuiți urmează să fie aduși la frumoasa destinație, să fie aduși în epoca următoare. Omenirea nu mai trebuie să sufere, să mai fie afectată de boală. Dar pe ce temei nu va mai îndura omul suferința bolii? Pe ce bază nu va mai exista suferință în lume? Este rezonabil să spunem că, din moment ce oamenii au firi corupte și sunt capabili să se împotrivească lui Dumnezeu, ei ar trebui să îndure această suferință. Cum poate fi rezolvată această problemă? Așa că, și de data asta, Dumnezeu întrupat face un lucru extrem de important, și anume ia locul omenirii și îndură toată durerea ei. Această „experiență” a faptului că Dumnezeu devine trup și trăiește durerea umană înseamnă că El suferă în locul omenirii. Unii oameni spun: „Acum că Dumnezeu suferă în locul omenirii, noi de ce mai suferim?” În prezent, experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. Încă nu ai fost pe deplin desăvârșit, încă nu ai intrat pe deplin în epoca următoare și firea ta încă este coruptă. Lucrarea lui Dumnezeu încă nu și-a atins apogeul și este în plină desfășurare. Așadar, oamenii nu trebuie să se plângă de suferința lor; Dumnezeu întrupat încă suferă, darămite omul. Nu are o mare însemnătate faptul că Dumnezeu experimentează suferința umană? Dumnezeu întrupat nu a venit să facă doar câteva părți din lucrare și apoi să plece. Înțelegerea oamenilor este prea superficială – ei cred că Dumnezeu întrupat a venit să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, că acest trup a venit doar să exprime cuvântul lui Dumnezeu și să lucreze în numele Său. Există unii care cred chiar că acest trup este doar o formă exterioară, dar aceasta este o opinie complet greșită și de-a dreptul o blasfemie împotriva lui Dumnezeu întrupat. Lucrarea trupului înseamnă că Dumnezeu Însuși a venit și S-a întrupat pentru a experimenta suferința umană; înseamnă că Dumnezeu a devenit om pentru a experimenta suferința umană. Au dreptate oamenii să creadă că forma exterioară a trupului lui Dumnezeu a venit să experimenteze această suferință și că Duhul Său nu suferă în interior? Duhul lui Dumnezeu suferă așa cum suferă trupul. Când urma să fie răstignit, Isus S-a rugat: „Tată, dacă este posibil, să fie îndepărtat de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!” (Matei 26:39). Și-a dorit acest lucru pentru că, așa cum trupul Său suferea, și Duhul Său suferea în trup. Dacă spui că doar învelișul exterior al trupului suferă, că Dumnezeu în divinitatea Sa nu suferă deloc, că nu îndură niciun chin, atunci te înșeli. Dacă așa înțelegi lucrurile, atunci asta dovedește că nu ai văzut aspectul esenței lui Dumnezeu întrupat. De ce se spune că Dumnezeu este acum materializat într-un trup de carne? Dumnezeu ar putea să vină și să plece oricând dorește, dar nu face asta. El a devenit om pentru a îndura această suferință reală, tangibilă, pentru ca oamenii să vadă și să simtă cum se întâmplă asta. El poate să simtă suferința pe care o îndură, o experimentează pentru Sine. Nici măcar o dată nu simte trupul Său vreo parte a suferinței sau a agoniei pe care Duhul Său să nu o simtă – trupul și Duhul Său sunt unul în simțirea și îndurarea suferinței. Este acest lucru ușor de înțeles? Nu este ușor. Nu este ușor pentru că tot ce poate să vadă omul este trupul, iar el nu poate să vadă că Duhul suferă precum suferă și trupul. Crezi că, atunci când suferă cineva, suferă și sufletul său? De ce spun oamenii că simt una sau alta în adâncul inimii lor? Pentru că trupul și spiritul omului sunt unul. Spiritul și trupul fiecărei persoane sunt unul și același; suferă la fel și se bucură la fel. Nu există nicio persoană care, atunci când simte o durere reală, să o simtă doar în trupul ei, în timp ce inima se bucură; nici nu există cineva care să spună că trupul său nu suferă deloc, deși inima sa suferă. Și trupul poate simți acele lucruri din inimă care trezesc sentimente sau durere sau lucruri care pot fi trăite în inimă.

Dumnezeu întrupat a venit să-Și facă lucrarea – să experimenteze suferința lumii – pentru a lua asupra Sa toată durerea omului. Odată ce va îndura această suferință până când se va termina, acest tip de lucrare nu va trebui să fie repetată în următoarea etapă a lucrării. În schimb, omenirea poate fi adusă la destinația frumoasă. Deoarece El a suferit această durere în locul omului, este, prin urmare, calificat să-l aducă pe om la destinația frumoasă – acesta este planul Său. Unii oameni absurzi spun: „De ce nu L-am văzut pe Dumnezeu întrupat îndurând toată această suferință? Nu toate au fost îndurate în totalitate. Toate tipurile de suferințe ar trebui îndurate și, cel puțin, El ar trebui să îndure răstignirea.” Durerea răstignirii a fost îndurată anterior și nu este nevoie să fie îndurată din nou. În plus, oamenii nu trebuie să spună asemenea lucruri. Oare, în acești ani, nu a suferit mult Dumnezeu întrupat? Doar oamenii absurzi gândesc așa. În sfera suferinței care poate fi îndurată de Dumnezeu întrupat, toată suferința care afectează omenirea ar putea, practic, să se abată asupra Lui. Cât despre suferința care este prea mare, pentru suferința pe care doar un om dintr-o mie o poate îndura, nu este nevoie ca Dumnezeu să o suporte, căci toată această suferință a fost deja reprezentativă. Dumnezeu poate experimenta aceste tipuri de suferință și asta dovedește că El nu este diferit de oamenii normali, că nu există nicio diferență între El și oameni, că nu există nicio separare între El și oameni și că suferă exact ca oamenii. Când oamenii suferă, și Dumnezeu suferă. Din când în când, oamenii se îmbolnăvesc și suferă de durere, iar Dumnezeu o experimentează personal – El a gustat toată această suferință. De această dată, suferința lui Dumnezeu întrupat nu mai este ca data trecută, când a fost nevoit să guste moartea pe cruce. Acest lucru nu este necesar, deoarece a fost deja experimentat. Această dată are legătură doar cu experimentarea suferinței umane și luarea asupra Lui a suferinței omului. Mai înainte, Iahve a lucrat ca Duh și, din asta, omul a putut câștiga unele lucruri. Însă oamenii pot să vadă și să simtă lucrarea lui Dumnezeu întrupat, ceea ce o face mai convenabilă și mai accesibilă pentru oameni decât lucrarea Duhului. Acesta este un aspect. Celălalt aspect este că Dumnezeu întrupat poate experimenta suferința lumii. Lucrarea Duhului categoric nu poate realiza asta; în mod inevitabil, poate fi realizată numai prin întrupare. Dacă Duhul ar lucra, ar spune ceea ce are de spus și apoi ar pleca. Chiar și atunci când El este în contact cu oamenii, tot nu poate experimenta suferința lumii. Unii oameni ar putea dori să întrebe: „Dacă Dumnezeu întrupat suferă, nu suferă și Duhul? Nu poate și Duhul să experimenteze suferința?” Nu este absurdă și această idee? Duhul poate experimenta suferința numai după ce Se înveșmântează cu trupul. Duhul și trupul sunt inseparabile; și Duhul experimentează suferința trupului. Dacă Duhul nu S-ar înveșmânta cu trupul, nu ar putea experimenta acest lucru. Sentimentele de suferință ale trupului sunt mult mai detaliate, reale și concrete. Acestea sunt lucruri pe care Duhul nu le poate atinge. În lumea fizică există unele lucruri pe care lucrarea Duhului nu le poate înlocui. Aceasta este cea mai cuprinzătoare semnificație a întrupării.

S-a mai spus înainte că Hristos nu a luat parte la fericirea familiei lumii. Unii zic: „Hristos a fost primit bine oriunde a mers. Unii oameni chiar I-au cumpărat lucruri frumoase și El a fost foarte apreciat peste tot. Lucrurile trebuie să fi fost destul de plăcute pentru El și nu a suferit deloc mult, așadar, cum s-ar putea spune că nu a luat parte la asta?” Ce zici de această afirmație? A spune că El nu a luat parte la asta nu înseamnă că nu S-a bucurat de aceste lucruri, ci mai degrabă că nu a suferit mai puțin din cauza lor. Asta se înțelege prin „El nu a luat parte la asta”. De exemplu, să presupunem că te îmbolnăvești și cineva îți dăruiește niște haine frumoase. S-ar atenua suferința cauzată de boala ta datorită acestor haine? Nu. Suferința ta nu s-ar atenua deloc. Tot trebuie să suferi ceea ce trebuie să suferi și acesta este înțelesul expresiei „a nu lua parte la asta”. De exemplu, suferința care rezultă dintr-o boală sau din constrângerile mediului înconjurător nu poate fi atenuată de plăcerile trupului, iar Hristos nu a luat aceste lucruri pentru plăcerea Sa. De aceea se spune: „Nu a luat parte la asta”. Unii oameni absurzi se gândesc: „Dacă Dumnezeu nu ia parte la fericirea familiei lumii, atunci nu contează cum Îl primim, deoarece va suferi indiferent ce facem”. Această înțelegere este profund absurdă și arată că în inima lor există răutate. Inimile oamenilor trebuie să fie folosite cât mai bine; îndatoririle oamenilor trebuie îndeplinite cât mai bine posibil. Apoi, sunt cei care înțeleg așa: „Dumnezeu obișnuia să Se bucure de beatitudinea deplină și a venit acum să încerce ceva diferit – suferința lumii”. Este atât de simplu? Trebuie să înțelegi de ce vine Dumnezeu să experimenteze suferința lumii. Semnificația a tot ceea ce face Dumnezeu are o profunzime considerabilă. Gândiți-vă, de exemplu, la răstignirea lui Isus. De ce a trebuit să fie răstignit Isus? Nu a fost oare pentru a răscumpăra întreaga omenire? Și întruparea curentă a lui Dumnezeu și experimentarea de către El a suferinței lumii au o mare importanță – sunt pentru destinația frumoasă a omenirii. În lucrarea Sa, Dumnezeu face întotdeauna exact ceea ce este cel mai practic. De ce Dumnezeu îl vede pe om ca fiind fără păcat și omul poate avea norocul să vină înaintea lui Dumnezeu? Pentru că Isus a fost pironit pe cruce, a purtat păcatele omului și a răscumpărat omenirea. De ce, atunci, nu va mai suferi omenirea, nu va mai simți durere, nu va mai vărsa lacrimi și nu va mai suspina? Acest lucru se datorează faptului că întruparea curentă a lui Dumnezeu întrupat a luat toată această suferință asupra Lui, iar acum, ea a fost îndurată în numele omului. Este ca o mamă care își vede copilul îmbolnăvindu-se și se roagă Cerului, dorindu-și ca viața să i se scurteze, dacă asta înseamnă că poate fi vindecat copilul ei. Și Dumnezeu lucrează în acest fel, oferindu-Și durerea în schimbul destinației frumoase care va veni apoi pentru omenire. Nu va mai fi durere, nu vor mai fi lacrimi, nu vor mai fi suspine și nu va mai fi suferință. Dumnezeu plătește prețul – costul – pentru a experimenta personal suferința lumii în schimbul destinației frumoase care va urma pentru omenire. A spune că aceasta se face „în schimbul” destinației frumoase nu înseamnă că Dumnezeu nu are nicio putere sau nicio autoritate să îi acorde omenirii o destinație frumoasă, ci mai degrabă că Dumnezeu dorește să găsească o dovadă mai practică și mai puternică pentru a convinge pe deplin oamenii. Dumnezeu a experimentat deja această suferință, așa că El este calificat, are puterea și, cu atât mai mult, are dreptul de a duce omenirea la destinația frumoasă, de a-i oferi omenirii această destinație și promisiune frumoasă. Satana va fi convins pe deplin; toate creațiile universului vor fi pe deplin convinse. În cele din urmă, Dumnezeu îi va permite omenirii să primească făgăduința și iubirea Sa. Tot ceea ce face Dumnezeu este concret și nimic din ceea ce face El nu este gol și experimentează totul personal. Dumnezeu plătește prețul propriei experimentări a suferinței în schimbul unei destinații pentru umanitate. Nu este aceasta o lucrare concretă? Părinții pot plăti un preț serios de dragul copiilor lor și acest lucru reprezintă iubirea lor pentru copiii lor. Făcând aceasta, Dumnezeu întrupat este, desigur, extrem de sincer și de fidel față de omenire. Esența lui Dumnezeu este fidelă; El face ceea ce spune și orice face El este dus la îndeplinire. Tot ceea ce face El pentru oameni este sincer. El nu rostește pur și simplu cuvinte; când spune că va plăti un preț, El chiar plătește prețul. Când spune că va lua suferința omenirii asupra Sa și va suferi în locul ei, El chiar vine să locuiască printre ei, simțind și experimentând personal această suferință. După aceasta, toate lucrurile din univers vor recunoaște că tot ceea ce face Dumnezeu este corect și drept, că tot ce face Dumnezeu este realist: aceasta este o dovadă puternică. În plus, omenirea va avea în viitor o destinație frumoasă și toți cei care rămân Îl vor preamări pe Dumnezeu; ei vor aduce laude faptelor lui Dumnezeu, care au fost înfăptuite cu adevărat datorită dragostei Lui pentru umanitate. Dumnezeu vine printre oameni smerit, ca o persoană de rând. El nu înfăptuiește pur și simplu o oarecare lucrare, rostește niște cuvinte, iar apoi pleacă; în schimb, El vorbește și lucrează cu adevărat, în timp ce experimentează durerea lumii. Va pleca doar după ce va termina de experimentat această durere. Iată cât de reală și de practică este lucrarea lui Dumnezeu; toți cei care rămân Îl vor slăvi pentru asta și vor vedea loialitatea lui Dumnezeu față de om și mărinimia Lui. Esența lui Dumnezeu de frumusețe și bunătate poate fi văzută în însemnătatea întrupării Lui. Orice face El este sincer; orice spune El este onest și fidel. El chiar face tot ceea ce intenționează să facă; atunci când un preț trebuie plătit, îl plătește cu adevărat; El nu rostește pur și simplu cuvinte. Dumnezeu este un Dumnezeu drept; Dumnezeu este un Dumnezeu fidel.

Primăvara, 1997