Punctul paisprezece: Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii (Partea a patra)

Standardele și bazele pentru discernerea diverselor tipuri de oameni răi

Astăzi, continuăm cu părtășia despre cea de-a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii.” Dățile trecute am avut părtășie despre aspectele multiple pe care ar trebui să le discearnă conducătorii și lucrătorii, precum și despre adevărurile importante pe care ar trebui să le înțeleagă atunci când fac această lucrare; cu alte cuvinte, am avut părtășie despre modul în care să discearnă tot felul de oameni răi. Cum sunt definiți oamenii răi de tot felul? Sunt cei care se infiltrează în casa lui Dumnezeu sub pretextul credinței în Dumnezeu și, cu toate acestea, nu acceptă adevărul și, de asemenea, tulbură lucrarea bisericii; toți aceștia intră în categoria oamenilor răi. Ei sunt cei pe care biserica ar trebui să-i îndepărteze sau să-i excludă; adică aceia care nu au voie să existe în biserică. Îi diferențiem și disecăm pe oamenii răi de tot felul cu ajutorul a trei criterii principale. Care sunt aceste trei criterii? Primul este scopul credinței cuiva în Dumnezeu. Al doilea este umanitatea sa – îi disecăm umanitatea pentru a discerne și a vedea clar dacă se numără printre cei pe care biserica ar trebui să-i îndepărteze. Care este cel de-al treilea criteriu? (Atitudinea față de îndatoririle sale.) Atitudinea față de îndatoririle sale este al treilea criteriu. Am avut anterior părtășie despre primul criteriu. În ceea ce privește al doilea criteriu – umanitatea cuiva – am avut părtășie despre două aspecte. Care a fost primul aspect? (Iubesc să denatureze faptele și falsitățile.) Și al doilea? (Iubesc să profite.) Din conținutul acestor două aspecte, ar putea părea insuficient să le considerăm manifestări ale oamenilor răi, dar pe baza manifestărilor detaliate despre care am avut părtășie anterior, aceste două tipuri de oameni cred în Dumnezeu ani de zile fără să se căiască sincer; diferitele lor manifestări au provocat deja tulburări și distrugeri în viața bisericii, în intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu și în relațiile dintre aleșii Săi. Conform manifestărilor lor și pe baza naturii-esență pe care o au, aceste două tipuri de oameni ar trebui să intre în categoria oamenilor răi. Conducătorii bisericii și aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-i discearnă, să-i caracterizeze și să-i îndepărteze în timp util. Este adecvat acest lucru? (Da.) Este întru totul adecvat. Comportamentul acestor două tipuri de oameni în biserică are un impact foarte negativ; ei nu sunt deloc interesați de adevăr, nici nu se supun deloc lucrării lui Dumnezeu. În rândul fraților și surorilor, ceea ce trăiesc ei nu pare a fi diferit de ceea ce trăiesc non-credincioșii; adesea îi mint și îi înșală pe alții, își fac îndatoririle într-un mod superficial și fără să aibă câtuși de puțin simțul responsabilității și nu se schimbă în ciuda dojenilor repetate. Nu doar că afectează viața bisericii, dar și tulbură grav lucrarea ei. Aceștia se numără neîndoielnic printre cei pe care biserica ar trebui să-i îndepărteze sau să-i excludă și este complet adecvat să-i caracterizăm drept oameni răi și să-i includem în rândul unor astfel de oameni – nu este deloc excesiv să procedăm astfel. În ceea ce privește primul tip, cei care iubesc să denatureze faptele și falsitățile, problema lor nu este la fel de simplă precum faptul de a spune lucruri care nu sunt foarte adecvate sau a avea bariere în comunicarea cu ceilalți etc., ci există mai degrabă o problemă cu firea lor. La un nivel mai profund, problema firii lor este o problemă a naturii-esență pe care o au. La un nivel mai superficial, este o problemă cu umanitatea lor; cu alte cuvinte, umanitatea lor este extrem de abjectă și demnă de dispreț, făcând ca interacțiunea normală cu alții să fie imposibilă. Nu doar că le lipsesc manifestările pozitive precum aprovizionarea, ajutorul sau iubirea față de ceilalți, dar și acțiunile și comportamentele lor nu fac decât să tulbure, să distrugă și să demoleze. Dacă unii oameni recurg în mod obișnuit la denaturarea faptelor și a falsităților și fac mereu acest lucru fie fățiș, fie în secret, având efecte negative grave asupra lucrării bisericii și asupra fraților și surorilor, atunci se numără printre cei pe care biserica ar trebui să-i îndepărteze. Celălalt tip este reprezentat de cei care iubesc să profite. Indiferent de situație, caută mereu să obțină un avantaj, având ochii mereu ațintiți asupra propriilor interese. Ei nu se concentrează asupra intrării în adevărul-realitate, nici asupra faptului de a-și face bine îndatoririle sau a-și îndeplini responsabilitățile. Se concentrează cu atât mai puțin asupra interacțiunii normale cu frații și surorile, a folosirii punctelor forte ale celorlalți pentru a-și compensa propriile deficiențe și a construirii unor relații normale sau asupra trăirii unei vieți bisericești normale. Nu se concentrează la niciunul dintre aceste lucruri – doar vin la biserică și printre frați și surori ca să profite. Atât timp cât sunt prezenți în biserică și atât timp cât frații și surorile sunt în contact cu ei, aceștia din urmă nu se vor simți în largul lor. Frații și surorile nu doar că simt repulsie față de acțiunile și comportamentele lor, ci simt mai ales că sunt perturbați și constrânși adesea în inimile lor într-o măsură semnificativă. La ce se referă sintagma „într-o măsură semnificativă”? Înseamnă că, în situații reale, când se confruntă cu hărțuire din partea neîncrezătorilor sau a oamenilor răi, unii indivizi sunt constrânși de sentimentele lor și nu sunt capabili să se elibereze, în timp ce alții, deși nu le place, nu îndrăznesc să vorbească, ci se simt mereu constrânși în sinea lor și lipsiți de pace. Nu este aceasta o tulburare gravă pentru frați și surori? (Ba da.) Prin urmare, aleșii lui Dumnezeu ar trebui să discearnă aceste două tipuri de indivizi; toți cei clasificați ca oameni răi se numără printre cei pe care biserica ar trebui să-i îndepărteze. Am avut deja părtășie despre principiile specifice pentru tratarea unor asemenea indivizi la ultima adunare, așa că nu vom avea din nou părtășie despre ele în detaliu acum. Pe scurt, cele două tipuri de oameni despre care am avut părtășie anterior au cauzat tulburări nu doar pentru viața bisericească a fraților și surorilor, ci și pentru buna îndeplinire a îndatoririlor lor; comportamentele unora dintre ei sunt chiar de natură să le pună piedici unora dintre noii credincioși care nu au o bază. Prin urmare, pe baza căilor și mijloacelor prin care acționează, precum și a diferitelor manifestări ale umanității lor și a consecințelor nefaste pe care le provoacă aceste manifestări, aceste două tipuri de oameni se numără printre cei care ar trebui îndepărtați, iar includerea lor în rândul oamenilor răi nu este deloc excesivă. Deși comportamentele celor care iubesc să denatureze faptele și falsitățile și ale celor care iubesc să profite pot să nu pară la fel de irezonabil de grosolane sau feroce precum cele ale oamenilor răi definiți în noțiunile umane – deși nu au manifestări atât de evidente – consecințele nefaste ale comportamentelor lor și umanitatea lor impun ca aceștia să fie îndepărtați din biserică. Acestea au fost manifestările celor două tipuri de oameni și principiile pentru tratarea lor, despre care am avut părtășie data trecută.

II. Pe baza umanității cuiva

C. Sunt deșănțați și neînfrânați

Astăzi, continuăm să avem părtășie despre manifestările altor câteva tipuri de oameni în ceea ce privește umanitatea lor, începând cu cel de-al treilea tip de oameni. Care este o caracteristică principală a umanității acestor oameni? Deșănțarea și lipsa de reținere. Este destul de ușor să înțelegem deșănțarea și lipsa de reținere dintr-o perspectivă literală; înseamnă că limbajul, comportamentul și conduita acestor indivizi par inadecvate – nu sunt persoane demne și decente. Aceasta este o înțelegere de bază a manifestărilor oamenilor de acest tip. În biserică, este inevitabil ca opiniile unor oameni cu privire la credința în Dumnezeu și căile pe care le urmează să nu conțină abateri sau erori. Limbajul și conduita lor sunt complet lipsite de evlavie, manifestările lor în viață și calitatea umanității lor nu corespund deloc decenței sfinților și le lipsește cu desăvârșire o inimă cu frică de Dumnezeu. În general, limbajul, comportamentul și conduita lor nu pot fi descrise decât ca deșănțate și neînfrânate. Desigur, manifestările specifice sunt numeroase, vizibile pentru toată lumea și ușor de discernut. Acești indivizi sunt asemănători cu neîncrezătorii și non-credincioșii; mai exact, afișează un comportament deosebit de deșănțat. Când vine vorba de adunări, ținuta și aspectul lor sunt foarte neglijente. Unii nu se sinchisesc să se aranjeze înainte de a ieși din casă, venind la adunări neîngrijiți, cu părul nepieptănat și fața nespălată. Unii sunt îmbrăcați neglijent, purtând papuci uzați sau chiar pijamale la adunări. Alții trăiesc neglijent, neacordând atenție igienei personale, și nu-i deranjează să poarte haine murdare la adunări. Toți acești oameni tratează adunările cu o nepăsare extremă, ca și cum ar trece pe la un vecin, fără să le ia în serios. În timpul adunărilor, limbajul și conduita lor sunt de asemenea neînfrânate, iar ei vorbesc tare, fără scrupule, ba chiar se entuziasmează și gesticulează cu frenezie când sunt fericiți și dau dovadă de o îngăduință extremă. Indiferent câți oameni sunt prezenți, aceștia râd, glumesc și fac gesturi largi, stau picior peste picior și se comportă de parcă ar fi deasupra tuturor; sunt deosebit de exuberanți și chiar aroganți, neprivind niciodată pe cineva direct în ochi atunci când îi vorbesc, privirea lor plimbându-se în schimb de colo-colo. Nu este aceasta deșănțare? (Ba da.) Este o îngăduință extremă și o lipsă a oricărei urme de reținere. Desigur, non-credincioșii ar putea pune limbajul și conduita unor astfel de indivizi pe seama unei lipse de bună educație, dar noi înțelegem altfel; nu este vorba doar de lipsa unei bune educații. Ca adulți, ar trebui să cunoaștem clar care sunt modalitățile corecte și adecvate de a vorbi, de a ne comporta și de a interacționa cu ceilalți – în special, ar trebui să știm cum să procedăm într-o manieră care se potrivește cu decența sfinților, care îi edifică pe frați și surori și care constituie o umanitate normală – fără a fi nevoie să ni se spună. Mai ales când trăim viața bisericească, în prezența fraților și surorilor, deși nu este nevoie de prefăcătorie, trebuie să fim reținuți. Care sunt atunci măsura și standardul necesar pentru această reținere? Sunt de a ne conforma la decența sfinților. Îmbrăcămintea și accesoriile trebuie să fie demne și decente, evitând ținutele bizare. În prezența lui Dumnezeu, trebuie să fim evlavioși și să nu facem gesturi largi; bineînțeles, și în fața celorlalți oameni ar trebui să păstrăm evlavia și asemănarea umană, astfel încât să ne prezentăm într-un mod adecvat, benefic și edificator pentru ceilalți. Acest lucru Îl mulțumește pe Dumnezeu. Cei care sunt deșănțați și neînfrânați nu țin deloc seama de trăirea aspectelor elementare ale umanității, iar un motiv concret pentru indiferența lor este ignoranța lor crasă privind modul de a fi o persoană evlavioasă sau cineva cu integritate și demnitate care impune respect; pur și simplu nu înțeleg aceste lucruri. Prin urmare, în ciuda stipulațiilor și cererilor repetate ale bisericii de a avea o ținută îngrijită, demnă și decentă la adunări, fără să poarte haine bizare, ei continuă să nu ia în serios aceste reguli, ajungând adesea în papuci, fiind neîngrijiți sau chiar purtând pijamale. Aceasta este o manifestare a celor care sunt deșănțați și neînfrânați.

Persoanele deșănțate și neînfrânate manifestă un alt comportament, acela de a se îmbrăca la modă și de a aplica un machiaj încărcat și ispititor la întâlniri. Acestea încep să se aranjeze și să se dichisească cu două zile înainte de fiecare adunare, gândindu-se ce machiaj să folosească, ce bijuterii să-și pună, ce coafură să aleagă, ce ținută și geantă să poarte și ce pantofi să încalțe. Unele femei chiar se dau cu un ruj seducător, fard de ochi și-și conturează nasul, iar în cazuri extreme, unele se îmbracă și se gătesc într-un mod excesiv de seducător, expunându-și umerii și spatele, purtând haine bizare. La adunări, ele nu ascultă cu atenție părtășia fraților și surorilor, nici nu se roagă; cu atât mai puțin participă la părtășie sau își împărtășesc înțelegerea personală și mărturiile bazate pe experiențe. În schimb, se compară cu toți ceilalți, preocupându-se cine este mai bine sau mai prost îmbrăcat decât ele, cine poartă haine de firmă deosebit de moderne, cine poartă haine ieftine de pe stradă, cât costă brățara cuiva și așa mai departe; se concentrează doar asupra acestor aspecte, chiar făcând adesea astfel de comparații în mod deschis. Din ținuta, precum și din limbajul, comportamentul și conduita acestor persoane, este evident că participarea lor la viața bisericească și interacțiunea lor cu frații și surorile nu au scopul de a înțelege adevărul și, cu atât mai puțin, de a urmări intrarea în viață pentru a obține o schimbare a firii; în schimb, ele se folosesc de timpul petrecut la adunări pentru a-și etala banii și viața materială cu care se desfată. Unele persoane vin la locurile de adunare îmbrăcate în haine de firmă pentru a se da mari, satisfăcându-și pe deplin dorințele față de modă și tendințe sociale în rândul fraților și surorilor, ademenindu-i pe alții să urmeze aceste tendințe și făcându-i să le invidieze și să le admire. În ciuda faptului că observă privirile și atitudinile de dezgust ale unora dintre frați și surori față de ele, acestea rămân disprețuitoare, continuând să facă lucrurile în felul lor, purtând tocuri înalte și genți de firmă. Unele chiar încearcă să se dea drept persoane înstărite, bogate, folosind parfum de calitate inferioară la adunări, astfel încât, după ce intră în încăpere, amestecul de parfum, fard de obraz și ulei de păr formează un miros înțepător și neplăcut. Mulți alți participanți la adunare sunt indignați, dar nu îndrăznesc să vorbească, simțindu-se dezgustați la vederea acestor persoane, iar cei care cred cu adevărat în Dumnezeu păstrează distanța față de ele. Indiferent dacă ținuta și aspectul lor sunt destul de luxoase sau destul de obișnuite, semnul distinctiv al unor asemenea indivizi este limbajul, comportamentul și conduita extrem de libere și indisciplinate, precum și stilul lor de viață, nu doar în timpul adunărilor, ci și în interacțiunile lor zilnice cu frații și surorile sau în viața lor de zi cu zi. Mai exact, sunt deosebit de indulgenți, nestăpâniți nici de cea mai mică urmă de reținere. Nu există tipare precise în viața lor de zi cu zi; ei spun ce vor, acționează nechibzuit și cu încăpățânare, nu discută niciodată despre experiențele personale, își împărtășesc rareori înțelegerea privind cuvintele lui Dumnezeu și abia dacă vorbesc despre dificultățile întâmpinate în îndeplinirea îndatoririlor lor. Care sunt singurele subiecte despre care discută? Tendințele din societate, modă, mâncăruri fine, viețile private ale personalităților din societate și chiar ale vedetelor, precum și povești neobișnuite și anecdote din societate. Din aceste dezvăluiri naturale ale lor, nu este greu de văzut că asemenea oameni au credință în Dumnezeu doar pentru a se descurca în viață. Se axează în viețile lor doar pe mâncare, băutură și distracție, și nu pe chestiuni precum trăirea vieții bisericești, îndeplinirea datoriei lor sau urmărirea adevărului. Ceea ce se înțelege prin „deșănțat și neînfrânat” este faptul că stilul de viață al acestor indivizi, ceea ce trăiesc în umanitate și, de asemenea, modul lor de a gestiona lucrurile, de a-i trata pe ceilalți și de a interacționa cu alții sunt toate deșănțate și neînfrânate. Ei imită adesea expresii populare din societate; indiferent dacă fraților și surorilor le place să-i audă sau dacă îi pot înțelege, acești indivizi continuă pur și simplu să vorbească. Ba chiar imită frecvent spusele unor personalități din societate și ale vedetelor de muzică și film. Față de vocabularul pozitiv folosit adesea în casa lui Dumnezeu și printre frați și surori nu manifestă niciodată vreun interes; nu au niciodată părtășie despre adevăr în viața lor de zi cu zi. Ceea ce idolatrizează sunt tendințele lumești; diverse personalități și vedete sunt țintele idolatrizării și imitării lor. De exemplu, adoptă repede termeni populari și expresii online și le folosesc în viața lor și în conversațiile cu frații și surorile. Desigur, acești termeni nu sunt cu siguranță pozitivi sau edificatori; toți sunt negativi, fără valoare și, cu atât mai puțin, semnificație pentru cei care cred în Dumnezeu. Sunt expresii populare produse de omenirea coruptă și rea, reprezentând în întregime gândurile și punctele de vedere ale forțelor rele. Astfel de cuvinte sunt adesea luate în seamă, acceptate și folosite de acei neîncrezători din biserică pasionați de tendințele rele. Aceștia sunt complet închiși față de termenii spirituali și de vocabularul casei lui Dumnezeu, neascultându-i sau neînvățând despre ei cu seriozitate. Pe de altă parte, asimilează rapid și folosesc lucrurile negative din lumea non-credincioasă și acele lucruri cărora le acordă atenție oamenii mizerabili. Astfel, fie că sunt judecați după vestimentația exterioară, limbajul și conduita lor, fie după diferitele gânduri, puncte de vedere și atitudini față de lucruri pe care le dezvăluie, acești indivizi ies în evidență ca fiind excepțional de diferiți în rândul fraților și surorilor. Ce înseamnă faptul că sunt diferiți? Înseamnă că limbajul, comportamentul și conduita lor sunt precum cele ale non-credincioșilor, nedând dovadă de nicio schimbare; pur și simplu sunt neîncrezători. De exemplu, unele persoane cântă două imnuri pe scena casei lui Dumnezeu și câștigă aprecierea tuturor, așa că încep să se considere vedete sau persoane importante, cerând mereu să fie machiate strident pentru spectacole, insistând să aibă coafura unei anumite celebrități și vopsindu-și părul în culori ciudate. Când alții spun: „Credincioșii ar trebui să se îmbrace cu demnitate și decență; stilul tău nu corespunde cerințelor casei lui Dumnezeu”, aceste persoane se plâng, zicând: „Regulile casei lui dumnezeu sunt prea stricte; e de-a dreptul supărător! De ce este atât de greu să fiu vedetă?” După ce cântă doar două imnuri, își închipuie că sunt vedete, se consideră grozave și, ori de câte ori nu sunt ocupate, se gândesc întruna: „Câte degete folosesc starurile din lumea non-credincioasă pentru a ține microfonul? Câți pași fac pentru a urca pe scenă? De ce nu primesc flori când cânt atât de bine? Starurile din lume au impresari și asistenți; nu sunt nevoite să se ocupe de majoritatea problemelor sau să le gestioneze singure, asistenții lor fac totul. Dar, în calitate de cântăreț în casa lui dumnezeu, trebuie să mă ocup singur de sarcinile banale, cum ar fi să fac rost de mâncare, să mă îmbrac și să fac cumpărături. Casa lui dumnezeu este prea conservatoare!” În inimile lor, sunt mereu nefericiți trăind în casa lui Dumnezeu; se simt deosebit de nedreptățiți, fiind mereu nemulțumiți și plini de plângeri. Poate o astfel de persoană să iubească adevărul? Va practica ea adevărul? De ce nu reflectează asupra propriei persoane? Perspectivele sale asupra lucrurilor sunt atât de denaturate, semănând cu acelea ale non-credincioșilor; cum pot să nu-și dea seama de acest lucru? Casa lui Dumnezeu nu-i împiedică să devină staruri, dar sunt aceste puncte de vedere și abordări ale lor – care sunt cele ale neîncrezătorilor – fezabile în casa lui Dumnezeu? Sunt în mod fundamental neviabile. Limbajul și conduita lor obișnuite sunt vrednice de dispreț pentru majoritatea oamenilor. Din cauza „deschiderii” și a indulgenței lor extreme, orice spun sau fac acești oameni este deșănțat și neînfrânat, nedezvăluind altceva decât firea Satanei.

Casa lui Dumnezeu subliniază în mod repetat că frații și surorile ar trebui să păstreze limitele dintre bărbați și femei și să nu se încurce cu membrii de sex opus. Cu toate acestea, unii oameni sunt deșănțați și neînfrânați, neținând deloc seama de acest sfat, și chiar încearcă să-i seducă în secret sau să se întâlnească cu alții, tulburând viața bisericii. Le place să intre în contact cu membrii de sex opus, chiar căutând motive și scuze pentru a lua legătura și a interacționa în joacă. Atunci când văd pe cineva de sex opus care este atrăgător sau cu care se înțeleg, încep să tragă de el, flirtând și glumind, trăgându-l de haine, ciufulindu-i părul și chiar aruncând cu bulgări de zăpadă în hainele sale în timpul iernii; se joacă unii cu alții ca niște animale, fără limite sau simțul onoarei, fără să simtă nicio rușine. Unii oameni spun: „Cum poate fi aceasta considerată o joacă? Își arată afecțiunea; se numește a fi tandru, a fi romantic.” Dacă ești în căutarea romantismului, ai ales locul greșit. Biserica este locul unde frații și surorile își îndeplinesc îndatoririle; este un loc pentru a te închina lui Dumnezeu, nu pentru flirt. Manifestările publice ale unui astfel de comportament în fața tuturor îi fac pe cei mai mulți oameni să se simtă dezgustați și scârbiți. Problema esențială este că nu-i edifică pe ceilalți, iar tu îți pierzi la rândul tău integritatea și demnitatea. Câți ani ai? Nu poți să-ți deosebești mâna dreaptă de cea stângă? Nu înțelegi diferența dintre bărbați și femei? Și totuși recurgi la flirturi! Este normal să se joace copiii de șapte sau opt ani; astfel de comportamente și interese sunt tipice pentru vârsta lor. Însă dacă adulții afișează aceste comportamente, nu este copilăresc? Pe scurt, exact așa este. În ceea ce privește esența, ce este aceasta? (Indulgență, deșănțare.) Totul e mult prea deșănțat! Când crezi în Dumnezeu, trebuie să știi să ai simțul onoarei. Chiar și printre non-credincioși, puțini se comportă atât de deșănțat. Cât de frivoli și demni de dispreț sunt astfel de indivizi deșănțați! Aruncă bulgări de zăpadă în hainele unui membru de sex opus pentru distracție, nu doar alergând după el în joacă, ba chiar dându-i cu piciorul în spate – când cineva expune faptul că un astfel de comportament este prea deșănțat și estompează limitele dintre bărbați și femei, aceștia răspund: „Ne jucăm așa doar pentru că suntem atât de apropiați; oamenii ar trebui să înțeleagă.” Asta-i măsura în care se complac, nu doar dându-și voie să se complacă, dar și atrăgându-i pe alții să se complacă alături de ei. Ce fel de mizerabil este acesta? Spuneți-Mi, ar trebui ca astfel de oameni să rămână în biserică? (Nu.) În preajma persoanelor de acest tip te simți mereu stingherit și ciudat. Când văd pe cineva, nu-l salută în mod normal; în schimb, îi dau pur și simplu un pumn, spunându-i: „Unde naiba ai fost în toți acești ani? Am crezut că ai dispărut de pe fața pământului! Cum ți-a mers?” Chiar și modul lor de a saluta este atât de barbar și de arogant; nu doar că vorbesc barbar, dar chiar devin violenți cu ceilalți. Nu seamănă acest comportament cu acela al huliganilor și bandiților? Vă plac asemenea oameni? (Nu.) Sunteți în largul vostru când simțiți că vă batjocoresc și se joacă cu voi? (Nu.) Nu vă simțiți în largul vostru și nu puteți nici măcar exprima această senzație; trebuie doar să o îndurați, iar data viitoare când îi vedeți, îi evitați de la distanță. Pe scurt, ce spune acest lucru despre calitatea umanității unor astfel de indivizi? (Este slabă.) Indiferent de unghiul din care sunt priviți – fie că este vorba de limbajul și comportamentul lor, de conduita personală, de modul în care tratează lumea și de interacțiunile lor cu ceilalți, de perspectiva lor față de tendințele lumii non-credincioase sau modul lor de a crede în Dumnezeu și atitudinea lor față de El și de cuvintele Sale – nu este greu de observat că acești indivizi nu au deloc evlavie sau o inimă cu frică de Dumnezeu și nici nu se poate observa în cazul lor vreo sinceritate de a căuta sau accepta adevărul. Ceea ce se observă este deșănțarea și lipsa lor de reținere, imitarea constantă a starurilor și idolilor și lipsa oricărei intenții de a se schimba indiferent cum avem părtășie despre adevăr. La ce pot fi reduse caracteristicile umanității lor? La deșănțare și lipsă de reținere. Astfel, se poate afirma categoric că sunt non-credincioși care s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu; sunt neîncrezători.

Oamenii deșănțați și neînfrânați folosesc aceleași cuvinte ca bandiții și huliganii din lumea non-credincioșilor; le place în mod deosebit să imite modul de a vorbi și stilul vedetelor și figurilor negative din societate, cea mai mare parte din limbajul lor având un ton mârșav, care sună precum ceva ce ar spune un huligan sau un bătăuș. De exemplu, când sosește un non-credincios, care rostește câteva fraze ciudate după ce bate la ușă, frații și surorile spun: „Ceva nu este în regulă; de ce pare această persoană o iscoadă sau un spion?” Deși nu pot fi siguri în acel moment, cei mai mulți oameni se simt neliniștiți. Persoana care este deșănțată și neînfrânată vorbește, însă, într-un mod impresionant, chiar cu un aer aparte, spunând: „O iscoadă? Nu mă sperie! De ce m-aș teme de ea? Dacă vă temeți, nu trebuie să ieșiți. Mă duc să văd care e treaba cu ea.” Uite cât de curajoasă și de îndrăzneață este! Voi ați vorbi așa? (Nu, oamenii normali nu vorbesc așa; seamănă cu ceva ce ar spune un bandit.) Bandiții vorbesc diferit de oamenii normali; sunt deosebit de autoritari. Oamenii învață limbajul celor de felul lor; cei descurcăreți adoptă în mod special limbajul popular al societății, bandiților și huliganilor le place să vorbească propriul jargon, iar neîncrezătorii sunt exact ca non-credincioșii, spunând tot ceea ce spun non-credincioșii. Oamenii buni, demni și decenți simt dezgust și repulsie când aud exprimarea non-credincioșilor; niciunul dintre ei nu încearcă să imite acel mod de a vorbi. Unii neîncrezători, chiar și după ce cred timp de zece sau douăzeci de ani, încă folosesc limbajul non-credincioșilor, alegând în mod deliberat un astfel de limbaj și, în timp ce vorbesc, imită comportamentul, expressile și gesturile non-credincioșilor, precum și privirile pe care aceștia le aruncă. Pot astfel de indivizi să fie plăcuți în ochii fraților și surorilor din biserică? (Nu.) Majoritatea fraților și surorilor îi consideră neplăcuți și nu se simt în largul lor când îi privesc. Ce credeți că simte Dumnezeu față de ei? (Detestare.) Răspunsul este clar: detestare. Din ceea ce trăiesc, ceea ce urmăresc, precum și oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le venerează în inimile lor, este evident că umanitatea lor nu întruchipează demnitatea sau decența și este departe de evlavia și de decența sfinților. Rareori se aud din gura lor cuvintele pe care credincioșii sau sfinții ar trebui să le rostească și cuvintele care îi edifică pe alții și transmit integritate și demnitate; este puțin probabil să le rostească. Ceea ce venerează și urmăresc ei și la ceea ce aspiră în inimile lor este fundamental incompatibil cu ceea ce ar trebui să urmărească și la care ar trebui să aspire sfinții, fiind astfel dificil ca vorbirea, comportamentul și ceea ce trăiesc ei în aparență să fie reținute. A le cere să fie reținuți, nu deșănțați sau indulgenți, și să-și păstreze demnitatea și decența este o cerință mare. Nu reușesc nici măcar să fie persoane normale, cu integritate și demnitate, care să corespundă decenței sfinților, să respecte regulile și să pară raționali la exterior, cu atât mai puțin să trăiască precum cineva cu umanitate și rațiune, care înțelege adevărul și pătrunde în adevărul-realitate. Mai demult, a fost un individ care a mers la țară să predice Evanghelia și a văzut că unii frați și surori aveau familii sărace și trăiau în case dărăpănate. Individul a spus sarcastic și batjocoritor: „Această casă este extrem de dărăpănată, nu este potrivită pentru oameni; abia dacă se potrivește pentru porci. Ar trebui să vă mutați rapid!” Frații și surorile au răspuns: „Este destul de ușor să ne mutăm, dar cine ne va oferi o altă casă în care să locuim?” Individul vorbea nechibzuit și impulsiv, spunând orice îi trecea prin minte, fără să țină cont de impactul pe care l-ar putea avea asupra celorlalți. Asta înseamnă să ai o natură mârșavă. Frații și surorile au întrebat: „Dacă ne mutăm, cine ne va da o casă în care să locuim? Ai cumva o casă?” Nu a răspuns nimic. Văzând că oamenii erau în dificultate, trebuia să le poată rezolva dificultatea înainte de a vorbi. Care erau consecințele faptului că vorbea nechibzuit, fără să le poată rezolva dificultatea? Era o problemă care ținea de faptul că era prea sincer și deschis? Categoric nu. Problema este că mârșăvia lui era prea gravă; era deșănțat și neînfrânat. Astfel de oameni nu au absolut niciun concept despre integritate, demnitate, considerație, toleranță, grijă, respect, înțelegere, compătimire, compasiune, atenție, sprijin și așa mai departe. Aceste calități esențiale pentru umanitatea normală sunt ceea ce oamenii ar trebui să aibă. Nu doar că le lipsesc aceste calități, dar în interacțiunile lor cu alții, când văd că cineva se confruntă cu dificultăți, pot chiar rânji la ei, îi pot ridiculiza, batjocori și lua în derâdere; nu doar că sunt incapabili să-i înțeleagă sau să-i ajute, dar le aduc și tristețe, neputință, durere și chiar necazuri. Majoritatea oamenilor îi văd clar și îi suportă în mod repetat pe cei cu o mârșăvie atât de gravă. Credeți că astfel de oameni se pot căi cu adevărat? Nu cred că este probabil. Ținând cont de natura-esență a lor, nu sunt iubitori de adevăr; prin urmare, cum ar putea accepta să fie emondați și disciplinați? Atunci când descriu astfel de oameni, non-credincioșii au termeni pentru a descrie un asemenea comportament, cum ar fi „a o ține una și bună” sau „a merge pe propriul drum indiferent ce spun alții” – ce logică ridicolă este aceasta? Aceste așa-numite zicale și expresii faimoase sunt adesea considerate lucruri pozitive în această societate, care denaturează faptele și confundă binele cu răul. Cât privește manifestările umanității celor care sunt deșănțați și neînfrânați, acestea au fost acoperite în principiu.

Indiferent dacă indivizii deșănțați și neînfrânați afectează viața bisericii, relațiile normale dintre frați și surori sau îndeplinirea normală a datoriei de către aleșii lui Dumnezeu, atât timp cât manifestările și dezvăluirile umanității lor provoacă efecte și consecințe negative, tulburându-i pe frați și surori, aceste probleme ar trebui rezolvate și ar trebui luate măsuri adecvate împotriva acestor indivizi, în loc să-i lăsăm să acționeze nestingheriți. În cazuri ușoare, li se pot oferi ajutor și sprijin sau pot fi emondați și avertizați. În cazurile grave, în care comportamentul și conduita lor sunt deosebit de deșănțate, precum cele ale non-credincioșilor sau neîncrezătorilor, lipsite de orice decență sfântă, conducătorii de biserică și lucrătorii ar trebui să găsească soluții adecvate pentru a se ocupa de acești indivizi. Dacă majoritatea fraților și surorilor sunt de acord și condițiile o permit, acești indivizi ar trebui îndepărtați; cel puțin, nu ar trebui lăsați să-și îndeplinească îndatoririle în biserica cu datorie full-time. La ce se referă „cazurile ușoare”? La faptul că unii oameni sunt noi credincioși, inițial non-credincioși, care nu au crezut niciodată în creștinism și nu înțeleg ce presupune credința în Dumnezeu. Limbajul și conduita lor dezvăluie obiceiurile non-credincioșilor. Totuși, citind cuvântul lui Dumnezeu, având părtășie despre adevăr și trăind viața bisericească, ei se transformă și se schimbă treptat, ajungând să fie asemenea credincioșilor, arătând o oarecare asemănare umană. Acești indivizi nu ar trebui clasificați în rândul oamenilor răi, ci în rândul celor care pot fi ajutați. O altă categorie este reprezentată de tinerii de aproximativ douăzeci de ani care, deși cred în Dumnezeu de trei până la cinci ani, încă se complac în joacă, nu sunt chiar așezați, afișează o oarecare copilărie în limbaj și conduita lor exterioară – vorbind, comportându-se și acționând ca niște copii – și așa mai departe, din cauza vârstei lor fragede. Acestor oameni ar trebui să li se ofere ajutor și sprijin cu dragoste; ar trebui să li se acorde suficient timp pentru a se schimba treptat, fără a li se impune cerințe prea stricte. Desigur, pentru adulții care cred în Dumnezeu de mulți ani, dar care încă dau dovadă de un limbaj, o conduită, un comportament și acțiuni deșănțate și neînfrânate, asemenea non-credincioșilor, și care refuză să se schimbe în ciuda dojenilor repetate, se justifică o abordare diferită; ar trebui tratați în conformitate cu reglementările casei lui Dumnezeu. Dacă limbajul, conduita și dezvăluirile umanității unor asemenea indivizi tulbură majoritatea și au un impact negativ în biserică, făcându-i pe mulți să simtă repulsie la vederea lor, să nu-și dorească să-i asculte vorbind, să nu-și dorească să le vadă expresiile atunci când vorbesc și nici să se uite la vestimentația lor, iar cei mai mulți sunt mai fericiți și într-o stare mai bună atunci când astfel de indivizi nu participă la adunări – simțindu-se nelalocul lor și scârbiți de simpla lor participare la viața bisericii și de simpla lor prezență printre frați și surori, de parcă ar fi gândaci care provoacă tulburări – atunci asemenea indivizi sunt, fără îndoială, oameni răi. Cu alte cuvinte, ori de câte ori trăiesc viața bisericească și își fac datoria alături de frați și surori, majoritatea oamenilor se simt tulburați și deosebit de scârbiți. În astfel de cazuri, ar trebui să ne ocupăm de acești indivizi cât mai curând posibil, nu să-i lăsăm în pace să facă ce vor, sau să-i supunem unor observații suplimentare. Cel puțin, ar trebui să fie înlăturați din biserica cu datorie full-time și trimiși la o biserică obișnuită pentru a se căi. De ce să ne ocupăm de ei în acest fel? (Pentru că au provocat tulburări și consecințe negative pentru majoritatea oamenilor, perturbând viața bisericii.) Deoarece consecințele și efectele manifestărilor lor sunt atât de abjecte! Potrivit acestora, conducătorii și lucrătorii, precum și aleșii lui Dumnezeu, nu ar trebui să pretindă că nu-i văd și să le tolereze orbește comportamentul. Este inadecvat ca lucrătorii și conducătorii să nu facă nimic nici măcar atunci când astfel de indivizi provoacă tulburări majorității; astfel de indivizi ar trebui înlăturați din biserică în conformitate cu reglementările casei lui Dumnezeu – aceasta e cea mai înțeleaptă alegere.

S-a ocupat anterior biserica de oameni deșănțați și neînfrânați? (Da.) Când au fost tratați asemenea oameni, unii au plâns, spunând: „Nu a fost intenționat. Așa mă comport ocazional; nu sunt genul acela de persoană. Vă rog să-mi mai dați o șansă! Dacă nu sunt lăsat să-mi fac datoria, nu voi putea să cred în dumnezeu când mă voi întoarce acasă, unde toată lumea este non-credincioasă.” Vorbesc atât de fermecător și par cu adevărat îndurerați, exprimându-și reticența de a-L părăsi pe Dumnezeu și cerându-i casei lui Dumnezeu o nouă șansă de a se căi. Este posibil să li se acorde o nouă șansă, dar miezul problemei este dacă se pot schimba sau nu. Dacă se percepe pe deplin că această persoană este lipsită de orice fărâmă de umanitate, nu are conștiință sau rațiune, fiind practic un lucru fără inimă și fără spirit, atunci nu ar trebui să i se acorde o nouă șansă; acest lucru ar fi zadarnic. Totuși, dacă substanța persoanei este bună și doar umanitatea ei este imatură din cauza vârstei fragede și este inevitabil să se schimbe în câțiva ani, atunci trebuie să i se dea ocazia de a se căi. Nu ar trebui în niciun caz să fie îndepărtată din biserică; nicio persoană bună nu poate fi vreodată distrusă. Unii oameni sunt în mod inerent neîncrezători; sunt în mod inerent niște creaturi deșănțate, ignorante și nesăbuite, iar din umanitatea lor lipsește în mod inerent conceptul de onoare, neștiind ce este simțul rușinii. După ce acționează într-un mod lipsit de rafinament în public, majoritatea oamenilor s-ar simți plini de regrete și jenați să dea ochii cu ceilalți. Mai mult, când vor să facă astfel de lucruri, sunt capabili să țină cont de sentimentele și opiniile fraților și surorilor și să fie atenți la propria integritate și demnitate și nu se vor comporta într-o asemenea manieră; poate cel mult vor face scandal acasă, cu copiii sau frații lor. Când ies din casă și interacționează cu străini, oamenii ar trebui să înțeleagă ce înseamnă simțul onoarei, buna-cuviință, regulile și demnitatea. Poate cineva care nu înțelege aceste concepte să se schimbe chiar și cu ajutorul tău? Chiar dacă este reținut acum, cât timp poate rezista? Nu va trece mult timp până când se va întoarce la vechile sale obiceiuri. Deoarece astfel de oameni nu au demnitate și simțul rușinii în umanitatea lor, neștiind ce înseamnă regulile, buna-cuviință sau decența sfinților, iar umanitatea lor nu are în mod inerent aceste calități, nu poți să-i ajuți. Oamenii care nu pot fi ajutați sunt cei care nu se pot schimba, care nu pot fi instruiți sau influențați. Astfel de indivizi trebuie înlăturați cât mai repede și cât mai devreme posibil, pentru a-i împiedica să provoace tulburări printre frați și surori, să aducă rușine aici. Casa lui Dumnezeu nu are nevoie de oameni care doar intră la numărătoare. Dacă Dumnezeu nu va mântui pe cineva, atunci, doar faptul că intră la numărătoare nu va fi de niciun folos pentru acea persoană. Cei pe care nu-i recunoaște Dumnezeu ar trebui să fie îndepărtați – înlăturați-i pe cei care nu ar trebui să rămână în casa lui Dumnezeu, ca nu cumva prezența unei singure persoane să afecteze negativ pe multe altele, ceea ce este nedrept față de majoritate. Dacă vă dați seama de esența celor care sunt deșănțați și neînfrânați, ar trebui să vă ocupați de ei și să-i îndepărtați cât mai curând posibil, în loc să-i tolerați la nesfârșit. Unii spun: „Aceștia produc ocazional unele rezultate când își fac datoria. Sunt încă necesari pentru acel aspect al lucrării. De asemenea, au o inimă destul de iubitoare și pot plăti un mic preț.” Dar cine dintre cei care rămân în casa lui Dumnezeu nu poate plăti un mic preț? Cine nu poate obține unele rezultate atunci când își face datoria? Dacă toată lumea poate produce unele rezultate, de ce să nu alegem oameni buni, demni și decenți pentru a îndeplini îndatoriri? De ce să insistăm să păstrăm tipurile de oameni care sunt mizerabili, șarlatani și neisprăviți în biserica cu datorie full-time ca să provoace tulburări? De ce să insistăm să-i păstrăm pe acei neîncrezători care trăiesc precum non-credincioșii pentru a lucra în casa lui Dumnezeu? Casa lui Dumnezeu nu duce lipsă de lucrători; casa Lui vrea doar oameni onești care iubesc adevărul, oameni integri și pe cei care pot urmări adevărul, ca să se consume pentru Dumnezeu.

Cei mai mulți dintre cei care își îndeplinesc în prezent îndatoririle sunt oameni care cred în Dumnezeu de peste cinci sau șase ani și oameni de toate tipurile au fost dezvăluiți pe deplin pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor – cei care sunt neîncrezători, oameni confuzi, conducători falși, oameni răi și antihriști au fost cu toții dezvăluiți. Mulți dintre aleșii lui Dumnezeu au văzut limpede că majoritatea acestora refuză să se schimbe în ciuda dojenilor repetate, provocând deja tulburări și perturbări grave în lucrarea casei lui Dumnezeu. A venit timpul ca acești neîncrezători, oameni răi și antihriști să fie înlăturați. Neînlăturarea lor va afecta derularea lucrării bisericii și răspândirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu. Neînlăturarea lor va afecta intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu; viața bisericii va continua să fie tulburată și nu-și va găsi niciodată pacea. Prin urmare, conducătorii bisericii și lucrătorii de la toate nivelurile ar trebui să înceapă curățirea bisericii în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu și pe baza cuvintelor Sale. Văd că destul de mulți oameni sunt lipsiți de umanitate. În timpul adunărilor, unii afișează tot felul de comportamente indecente și nu adoptă o conduită adecvată, indiferent dacă stau jos sau în picioare, având ceai, telefoane mobile, cremă de față și parfumuri pregătite lângă ei. Unele persoane cărora le place să arate bine se uită mereu în oglindă pentru a vedea cum arată și își retușează machiajul, iar altele beau mereu apă, își folosesc telefonul pentru a citi știri sau a viziona videoclipuri din lumea non-credincioasă, vorbesc și conversează stând picior peste picior, răsucindu-și corpul în două curburi, asemănătoare formei unui șarpe, fără să mențină măcar o postură adecvată. Am auzit și că unii oameni se întorc noaptea în dormitorul lor și se întind pe pat fără să se descalțe măcar, dormind până în zori. Dimineața deschid ochii nu pentru a se ruga sau a-și face devoționalele spirituale, ci pentru a citi mai întâi știrile de pe mobil. În timpul meselor, când văd mâncare delicioasă sau când văd carne, o înfulecă lacom – fără să le pese dacă alții au de mâncare, atât timp cât se satură ei – și apoi se întorc direct la culcare. Nu au o asemănare umană în nimic din ceea ce fac, acționând deșănțat și neînfrânat ca non-credincioșii, nerespectând nicio regulă, fără pic de supunere sau ascultare, întocmai ca niște fiare. Spuneți-Mi, poate fi mântuit tipul de oameni care au o natură atât de mizerabilă? (Nu.) Atunci are vreun rost ca ei să creadă în Dumnezeu? Cu un calibru prea slab pentru a se ridica la înălțimea adevărului, pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu atunci când le citesc? Fără să aibă reguli în ceea ce privește comportamentul lor, poate munca lor să fie conform standardului? Fără conștiință sau rațiune, pot ei accepta când ascultă predici sau părtășii despre adevăr? (Nu.) Cei care afișează aceste comportamente sunt lipsiți în mod fundamental de orice umanitate, deci cum ar putea ei să dobândească adevărul? Cei lipsiți de umanitate sunt bestii, diavoli, oameni morți fără spirit, care nu pot înțelege adevărul atunci când îl aud și care nu merită să-l audă. A-i lăsa să înțeleagă și să dobândească adevărul este ca și cum ai obliga peștii să trăiască pe uscat sau porcii să zboare – este imposibil! Anterior, când se vorbea despre tipurile de oameni care sunt bestii, cuvântul „bestii” era adesea urmat de cuvântul „câini”, așa că erau numiți „bestii de câini”. Dar după ce am crescut câini și am interacționat cu ei îndeaproape, am descoperit că aceștia au cele mai bune lucruri care le lipsesc oamenilor: respectă regulile, sunt ascultători și au demnitate. Le stabilești un spațiu în care să facă mișcare, iar ei nu vor face mișcare decât în interiorul acestuia și, fără excepție, nu vor merge în niciun caz în locurile unde le interzici să meargă. Dacă încalcă din greșeală linia, se retrag rapid, dând întruna din coadă, cerând iertare și recunoscându-și greșeala. Pot oamenii să realizeze acest lucru? (Nu.) Oamenii nu se ridică la acest nivel. Deși poate că nu înțeleg la fel de multe ca oamenii, câinii pricep un lucru: „Acesta este teritoriul stăpânului, casa stăpânului. Merg oriunde îmi permite stăpânul și evit locurile în care mi se interzice să merg.” Chiar și fără să fie loviți, se abțin să meargă acolo; au demnitate. Chiar și câinii știu ce este rușinea, deci de ce nu știu oamenii? Este excesiv să-i clasificăm drept bestii pe cei care nu cunosc rușinea? (Nu.) Nu este deloc excesiv; majoritatea oamenilor nu au nici măcar calitățile unui câine. În viitor, când vom spune că unii oameni sunt bestii, nu le vom mai putea spune „bestii de câini”; aceasta ar fi o insultă la adresa câinilor deoarece acești oameni, aceste bestii, sunt chiar mai răi decât câinii. Prin urmare, odată ce astfel de oameni provoacă tulburări în viața bisericii sau în îndeplinirea îndatoririlor de către frați și surori, trebuie îndepărtați prompt – este doar rezonabil, justificabil și deloc excesiv. Acest lucru nu înseamnă că suntem lipsiți de dragoste; înseamnă că acționăm conform principiului. Chiar dacă aceia care sunt deșănțați și neînfrânați au unele rezultate în îndatoririle lor, pot fi oare mântuiți? Sunt oameni care acceptă adevărul? Nu pot nici măcar să-și înfrâneze acțiunile, așadar pot oare să accepte adevărul? Nu-și pot păstra integritatea și demnitatea, așadar pot oare să intre în adevărul-realitate? Este imposibil. În concluzie, tratarea acestor indivizi într-un astfel de mod nu este deloc excesivă; se bazează în întregime pe principii și are ca scop doar protejarea aleșilor lui Dumnezeu de tulburările Satanei. Pe scurt, după detectarea unor astfel de indivizi, aceștia ar trebui tratați în mod corespunzător, pe baza celor câteva principii pe care tocmai le-am menționat. Este excesiv să clasificăm tipul de oameni care sunt cu adevărat deșănțați și neînfrânați și care se complac cu adevărat în plăcerile trupului, fără vreo fărâmă de decență sfântă, drept non-credincioși și neîncrezători? (Nu.) Întrucât sunt clasificați drept non-credincioși și neîncrezători, nu este excesiv să-i includem în rândul diferitelor tipuri de oameni răi pe care biserica ar trebui să-i îndepărteze. Oamenii care nu-și pot înfrâna nici măcar comportamentul și conduita cu siguranță nu pot accepta adevărul. Oare cei care nu pot accepta adevărul nu sunt dușmani ai adevărului? (Ba da, sunt.) Este excesiv să-i caracterizăm pe cei care sunt dușmani ai adevărului drept oameni răi? (Nu.) Nu este deloc excesiv. Prin urmare, principiile pentru tratarea lor sunt pe deplin adecvate.

D. Sunt înclinați spre răzbunare

Părtășia noastră despre manifestările celui de-al treilea tip de oameni – cei care sunt deșănțați și neînfrânați – s-a încheiat. Pe lângă oamenii de acest fel, există mulți alții care se încadrează în categoria oamenilor răi, iar biserica ar trebui să discearnă și să îndepărteze toate aceste tipuri de oameni răi. În continuare, vom discuta despre al patrulea tip. Dintre diferiții oameni răi pe care biserica ar trebui să-i discearnă și să-i îndepărteze, al patrulea tip prezintă o provocare și o problemă semnificativă. Care sunt aceștia? Sunt cei înclinați spre răzbunare. Din sintagma „înclinați spre răzbunare”, este evident că acești oameni nu sunt deloc buni; în termeni colocviali, sunt mere putrede. Judecând după manifestările și dezvăluirile constante ale umanității lor, precum și după principiile lor de acțiune, inimile lor nu sunt blânde. După cum spune o zicală frecventă, sunt niște „figuri dubioase”. Noi spunem că nu sunt de soi bun; mai exact, acești indivizi nu au o inimă bună, ci manifestă ferocitate, malițiozitate și cruzime. Odată ce cineva spune sau face ceva care afectează interesele, reputația sau statutul acestor indivizi ori îi jignește, pe de o parte, nutresc ostilitate în inima lor. Pe de altă parte, acționează pe baza acestei ostilități; acționează cu scopul și direcția de a-și vărsa ura și de a-și da frâu liber furiei, un comportament cunoscut sub numele de răzbunare. Există mereu unii indivizi de acest fel printre oameni. Fie că este ceea ce oamenii descriu ca a fi meschini, dominatori sau exagerat de sensibili, indiferent de termenii folosiți pentru a descrie sau rezuma umanitatea lor, manifestarea comună a interacțiunilor lor cu ceilalți este că oricine îi rănește sau ofensează din greșeală sau intenționat trebuie să sufere și să înfrunte consecințele corespunzătoare. Este așa cum spun unii oameni: „Dacă îi ofensezi, vei obține mai mult decît era învoiala. Dacă îi provoci sau îi rănești, să nu crezi că vei scăpa ușor.” Există astfel de indivizi printre oameni? (Da.) Cu siguranță există. Orice s-ar întâmpla, indiferent dacă merită sau nu să fie supărați sau meschini în acea privință, cei înclinați spre răzbunare o pun în agendele lor zilnice, tratând-o ca pe o chestiune de maximă importanță. Indiferent cine îi jignește, este inacceptabil, iar ei cer să se plătească un preț echivalent, acesta fiind principiul lor pentru tratarea oamenilor, pentru tratarea oricărui individ pe care îl consideră dușman. De exemplu, în viața bisericii, unii oameni au părtășie despre starea lor sau au părtășie și își împărtășesc în mod normal experiențele, discutând despre starea și corupția lor. Procedând astfel, se referă accidental la starea și corupția altora. Vorbitorul poate să nu aibă nicio intenție, dar ascultătorul pune la inimă. După ce ascultă, acest individ nu poate înțelege sau aborda corect situația și este predispus să dezvolte o mentalitate răzbunătoare. Dacă un renunță la această problemă și insistă să atace și să caute răzbunare, va cauza necazuri pentru lucrarea bisericii, prin urmare această problemă trebuie gestionată prompt. Atât timp cât există oameni răi în biserică, tulburările vor apărea inevitabil, așadar incidentele prin care oamenii răi tulburau biserica nu trebuie tratate cu ușurință. Indiferent dacă este intenționat sau nu, de vreme ce îi provoci sau îi rănești, nu vor renunța ușor. Aceștia își spun în sinea lor: „Vorbești despre corupția ta, de ce mă menționezi? Vorbești despre cunoașterea ta de sine, de ce mă expui? Expunerea corupției mele mă face să-mi pierd reputația și demnitatea, mă pune în încurcătură printre frați și surori, mă face să-mi pierd prestigiul și îmi afectează reputația. Ei bine, atunci, voi căuta să mă răzbun pe tine; vei primi mai mult decât ți-a fost învoiala! Să nu crezi că sunt ușor de intimidat, să nu crezi că mă poți trata ca pe un nimic doar pentru că familia mea este săracă și statutul meu social nu este înalt. Nu mă considera o pradă ușoară; nu sunt cineva cu care să te joci!” Nu contează cum anume își duc la îndeplinire răzbunarea; să ne gândim doar la acești oameni: când se confruntă cu aceste chestiuni minore – chestiuni comune în viața bisericii – nu doar că nu le pot trata sau înțelege corect, dar dezvoltă ură și așteaptă ocazii de a căuta răzbunare, recurgând chiar la mijloace lipsite de scrupule pentru a-și duce la bun sfârșit răzbunarea. Ce spune acest lucru despre umanitatea lor? (Este malițioasă.) Sunt oameni de treabă? (Nu.) Oamenii de cel mai bun tip sunt cei care pot accepta adevărul. Când îi aud pe alții având părtășie și împărtășindu-și experiențele, ei cugetă astfel: „Și eu am această corupție. Ceea ce descriu ei seamănă cu starea mea. Fie că mă expun în mod intenționat, fie că vorbesc neintenționat despre ceva ce se întâmplă să semene cu starea mea, voi înțelege corect, voi auzi cum au experimentat acel lucru, cum caută adevărul pentru a rezolva această stare și cum practică și pătrund.” Acesta este o persoană care acceptă realmente adevărul. O persoană ușor inferioară, la auzul acestora, s-ar putea gândi: „Cum se face că firea coruptă pe care o recunosc ei este exact ca starea mea? Vorbesc despre mine? Ei bine, lasă-i să vorbească! La urma urmei, n-am suferit nicio pierdere și oricum majoritatea oamenilor probabil nu știu. Poate că doar vorbesc despre ei înșiși și se întâmplă să coincidă cu starea mea; avem cu toții aceeași stare.” Nu iau acest lucru în serios, nu au ură în inima lor și nici nu adoptă o mentalitate răzbunătoare. Este însă diferit pentru oamenii care nu sunt de treabă, oamenii răi. Alții ar considera aceeași chestiune drept banală, ocupându-se de ea și tratând-o în mod corespunzător. Desigur, oamenii buni care acceptă adevărul ar putea să o rezolve în mod proactiv și pozitiv. Oamenii obișnuiți, deși nu o rezolvă în mod pozitiv, nu nutresc ură, cu atât mai puțin caută răzbunare. Dar pentru acei oameni care nu sunt de treabă, o chestiune atât de comună și absolut obișnuită le poate cauza frământări interioare, făcându-i incapabili să se calmeze. Lucrurile pe care le au nu sunt pozitive sau obișnuite, ci răutăcioase și ticăloase; ei caută răzbunare. Care este motivul răzbunării lor? Ei cred că oamenii le fac rău în mod intenționat cu remarci malițioase, expunând situații reale despre ei, precum și latura lor urâtă și corupția lor. Sunt de părere că ceea ce spun oamenii este intenționat, considerându-i astfel dușmanii lor. Apoi, se simt îndreptățiți să recurgă la răzbunare pentru a rezolva problema, folosind diverse mijloace pentru a-și atinge scopurile răzbunătoare. Nu este aceasta o fire răutăcioasă? (Ba da.) În viața bisericii, când frații și surorile vorbesc despre stările lor, cei mai mulți ascultători se pot regăsi și pot accepta acest lucru de la Dumnezeu. Doar cei care sunt scârbiți de adevăr și au o fire ticăloasă dezvoltă ostilitate și chiar o mentalitate răzbunătoare la auzul acestora, dezvăluindu-și pe deplin natura-esență. Odată ce apare mentalitatea răzbunătoare urmează o serie de comportamente și acțiuni de răzbunare. Când au loc acte prin care se caută răzbunare, ce se întâmplă cu relațiile dintre oameni? Nu mai sunt adecvate. Și cine este adevărata victimă în aceasta? (Persoana pe care caută să se răzbune.) Corect; adevăratele victime sunt persoanele care au părtășie despre mărturia lor bazată pe experiență. Cei înclinați spre răzbunare îi vor judeca apoi, ataca și chiar le vor înscena lucruri sau calomnia pe cei pe care îi percep ca expunându-i sau afișând ostilitate față de ei, folosind cuvinte sau acțiuni în diverse situații. Cei înclinați spre răzbunare nu au pur și simplu o ură de moment în inimile lor și atâta tot; ei caută și chiar creează tot felul de ocazii de a căuta răzbunare împotriva celor care sunt țintele răzbunării lor, a celor față de care sunt ostili și a celor pe care îi percep ca fiind nefavorabili față de ei. De exemplu, în timpul alegerii conducătorilor, dacă persoana față de care sunt ostili îndeplinește principiile pentru folosirea oamenilor în casa lui Dumnezeu și se califică pentru a fi aleasă drept conducător, ostilitatea lor îi va determina să judece, să condamne și să atace acea persoană. Probabil ar apela chiar la acțiuni în culise sau la a face lucruri dăunătoare față de acea persoană, pentru a se răzbuna. Pe scurt, mijloacele lor de a-și duce la îndeplinire răzbunarea sunt variate. De pildă, ar putea să găsească lucruri pe care să le folosească drept pârghii împotriva cuiva și să vorbească de rău acea persoană, să scornească zvonuri despre ea prin exagerare și vorbe în vânt, fără temei sau să semene zâzanie între acea persoană și ceilalți. Ba chiar ar putea să acuze pe nedrept acea persoană în fața conducătorilor, susținând că este neloială, negativă și potrivnică în îndeplinirea îndatoririlor. Toate acestea sunt, de fapt, născociri intenționate, făcând din țânțar armăsar. Vezi cum, din suspiciunile și înțelegerile lor greșite despre acea persoană, apar atât de multe comportamente și acțiuni nejustificate; toate aceste abordări izvorăsc din natura lor răzbunătoare. De fapt, atunci când acea persoană și-a împărtășit mărturiile bazate pe experiențe, nu i-a vizat deloc; nu a intenționat deloc să dea dovadă de răutate față de ei. Doar pentru că sunt scârbiți de adevăr și au o fire ticăloasă, înclinată spre răzbunare, nu le permit altora să-i expună, nici nu permit discuții despre cunoașterea de sine, despre firile corupte sau despre natura satanică a cuiva. Când se discută despre astfel de subiecte, devin furioși, presupunând că sunt vizați și expuși, dezvoltând și căpătând astfel o mentalitate răzbunătoare. Manifestările acestui tip de persoană de a-și duce la îndeplinire răzbunarea nu se limitează deloc la o singură circumstanță. De ce spun asta? Pentru că astfel de indivizi au o natură răutăcioasă; nimeni nu-i poate irita sau provoca. Au în mod inerent o agresivitate față de oricine și de orice, asemenea unui scorpion sau a unui miriapod. Prin urmare, indiferent dacă cineva îi provoacă sau îi rănește vorbind intenționat sau neintenționat, atât timp cât simt că și-au pierdut mândria sau prestigiul, vor găsi mijloace de a le salva, ceea ce conduce la o serie de acțiuni de răzbunare.

În continuare, voi avea părtășie despre alte manifestări ale celor înclinați spre răzbunare. Unii sunt emondați de conducători fiindcă și-au îndeplinit îndatoririle cu superficialitate, ceea ce-i determină să nutrească nemulțumiri. Spuneți-Mi, este justificată emondarea lor? (Da.) Este complet justificată și normală. Dacă îți faci datoria în mod superficial, cauzând prejudicii lucrării bisericii și nu acționezi în conformitate cu principiile, iar cineva ia atitudine pentru a te da în vileag și emonda, este justificat și ar trebui să accepți acest lucru. Însă cei înclinați spre răzbunare nu numai că refuză să-l accepte, dar nutresc și nemulțumiri. După plecarea conducătorilor, încep să arunce insulte: „De ce te dai mare? Nu doar pentru că ai o poziție oficială? Dacă aș avea o astfel de poziție, m-aș descurca mai bine decât tine! Cine te crezi de mă emondezi? Te urăsc din cauză că mă emondezi. Te blestem să fii călcat de o mașină, să mori înecat cu o băutură sau cu mâncare! Te blestem să mori oribil! Îndrăznești să mă emondezi? Nu există nimeni pe pământ care să îndrăznească să mă emondeze!” Când acei conducători sunt emondați de conducătorii de nivel superior din cauza unor probleme, ei se bucură de necazul conducătorilor și devin extrem de fericiți, fredonând o melodie, gândindu-se în sinea lor: „Ce zici de asta? Te-ai dat mare și acum îți primești răsplata! Îi voi face viața mizerabilă oricui mă emondează!” Ce părere aveți despre asemenea oameni? (Sunt malițioși.) Indiferent cât de justificată este emondarea lor, ei nu o pot accepta. Insistă să se certe și să se apere, iar după aceea continuă să-și facă îndatoririle în mod superficial, rămânând incorigibili în ciuda dojenilor repetate. Dacă acționezi mereu cu superficialitate, în casa lui Dumnezeu nu vei fi decât emondat; dacă ești la locul tău de muncă din lumea laică și acționezi cu superficialitate, s-ar putea să fii concediat și să-ți pierzi mijloacele de trai. De cele mai multe ori, în casa lui Dumnezeu principiul este de a avea părtășie despre adevăr și de a sprijini cu dragoste, permițând majorității oamenilor să urmărească adevărul și să-și facă îndatoririle în mod normal. De fapt, dintre conducători și lucrători, doar o mică parte se poate confrunta cu o emondare dură. Cei mai mulți oameni acționează pe baza credinței, conștientizării, conștiinței și rațiunii, acceptând scrutarea lui Dumnezeu, și nu comit greșeli grave, prin urmare nu se confruntă cu o emondare dură. Totuși, emondarea este un lucru bun; câți oameni au ocazia să se confrunte cu emondarea, mai ales din partea Celui de mai sus? Aceasta oferă o ocazie excelentă de autocunoaștere și de creștere în viață. Credincioșii trebuie cel puțin să înțeleagă semnificația emondării, recunoscând-o ca pe ceva bun. Chiar dacă emondarea din partea anumitor indivizi nu este în întregime în conformitate cu principiile, fiind amestecată cu înclinații personale și încăpățânare, tot ar trebui să te examinezi pe tine însuți pentru a vedea care aspecte ale acțiunilor tale nu se aliniază la principii și să o accepți în mod pozitiv; acest lucru este util pentru tine. Dar acești oameni răi nu pot accepta nici măcar o emondare justificată. Chiar dacă nu iau măsuri pentru a se răzbuna, inimile lor sunt pline de o nemulțumire imensă, iar ei blestemă și înjură. Când cei care i-au emondat se confruntă la rândul lor cu emondarea sau când întâmpină adversități, sunt mai fericiți decât un copil care sărbătorește Anul Nou. Aceasta e manifestarea oamenilor răi. Există și unii oameni care sunt competitivi în realizarea datoriei lor; adesea nu respectă principiile și acționează superficial, ceea ce duce la o îndeplinire neproductivă a îndatoririlor personale. Când conducătorii au părtășie despre problemele lor și îi emondează, cei înclinați spre răzbunare nu pot trata corect această chestiune. Chiar dacă își recunosc lăuntric superficialitatea și lipsa de principii în îndeplinirea îndatoririlor, tot dau naștere la gânduri și acțiuni de căutare a răzbunării ca răspuns la faptul că sunt emondați. Ulterior, scriu scrisori în care îi acuză în mod fals pe conducători, profitând de unele dintre practicile lor și de dezvăluirile lor de corupție pentru a exagera și a raporta superiorilor în încercarea de a obține demiterea conducătorilor. Dacă nu-și ating obiectivul, subminează și provoacă tulburări în culise, împotrivindu-se cu încăpățânare rânduielilor conducătorilor. Nu țin cont de lucrarea bisericii, de principiile cerute de casa lui Dumnezeu sau de eficiența îndeplinirii datoriei lor; sunt preocupați doar să-și dea frâu liber furiei. Refuză să asculte de ceilalți, respingând chiar și dojenile conducătorilor și ale lucrătorilor. Deși nu răspund obraznic sau nu se împotrivesc fățiș, în culise pot să-și descarce negativitatea, să-și abandoneze responsabilitățile ca să se opună și să profite de orice pârghie împotriva rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu sau împotriva conducătorilor și lucrătorilor. Ba chiar răspândesc noțiuni; sunt negativi și reticenți în a-și face datoria, dar încearcă și să atragă mai mulți oameni în negativitate și lene și în neglijarea îndatoririlor. Care este principiul lor? „Nu mă tem de moarte; trebuie să găsesc pe cineva pe care să-l trag în jos alături de mine. Conducătorii mă emondează, spunând că nu-mi îndeplinesc datoria conform standardului – atunci mă voi asigura că nimeni nu reușește să-și facă bine datoria. Dacă eu nu mă descurc, niciunul dintre voi nu se va descurca! Conducătorii mă emondează, iar voi râdeți cu toții de mine; vă voi face viața grea tuturor!” Când își fac datoria cu superficialitate sau împotriva principiilor, iar cineva raportează acest lucru conducătorilor, ei investighează următoarea chestiune: „Cine m-a raportat? Cine m-a pârât conducătorilor? Cine este în strânsă legătură cu ei? Dacă aflu cine m-a raportat conducătorilor de nivel superior, nu voi fi deloc amabil cu acea persoană! Nu voi uita niciodată!” Nu sunt capabili doar să facă afirmații dure, ci, desigur, pot să și pună în aplicare astfel de amenințări. Acești indivizi au multe tactici neplăcute și ascunse pentru a se răzbuna, nu doar folosindu-se de pârghii cu care să-i judece și să-i condamne pe alții; unii fură în mod intenționat încărcătorul de la laptopul persoanei pe care vor să se răzbune, lăsând-o în imposibilitatea de a-și reîncărca laptopul și împiedicând-o să-și facă datoria. Alții adaugă intenționat multă sare în mâncarea cuiva pentru a o face necomestibilă. Aceste mijloace grosolane de răzbunare, comune printre non-credincioși, sunt folosite și de oamenii răi din biserică. Metodele lor de a-și duce la îndeplinire răzbunarea le depășesc cu mult pe acestea, incluzând unele tactici lipsite de scrupule pe care nu le-am mai văzut până acum; cităm doar câteva exemple simple. Printre acestea, unii indivizi creează în mod deliberat necazuri, obstacole și dificultăți pentru alții; aceasta este o situație obișnuită. În fiecare grup, în diferite circumstanțe și medii, firea feroce a celor înclinați spre răzbunare este în mod constant dată în vileag. Manifestările răzbunătoare ale oamenilor răi și ale antihriștilor sunt și mai evidente. Atât timp cât există oameni răi și antihriști în biserică, aleșii lui Dumnezeu, care cred sincer în El și urmăresc adevărul, vor fi tulburați. Fiecare zi în care sunt prezenți oamenii răi și antihriștii este o zi în care biserica nu cunoaște pacea – oamenii buni vor fi atacați și excluși; în special, cei care urmăresc adevărul se vor confrunta cu ostilitatea și răzbunarea oamenilor răi și a antihriștilor. Cum îi chinuie pe alții oamenii răi și antihriștii și cum se răzbună pe ei? Mai întâi, îi vizează pe cei care urmăresc adevărul și respectă principiile. Acești indivizi răi percep în mod clar că doar oamenii care urmăresc adevărul sunt cei mai nocivi pentru ei. În primul rând, oamenii care înțeleg adevărul îi pot discerne; atât timp cât fac ceva rău, cei care înțeleg adevărul își vor da seama. În al doilea rând, în prezența oamenilor care înțeleg adevărul, faptele lor rele vor fi oarecum limitate, ceea ce le va îngreuna atingerea obiectivelor. Din această perspectivă, doar cei care urmăresc adevărul sunt protectori ai lucrării bisericii. Când sunt prezenți cei care urmăresc adevărul, antihriștii și oamenii răi nu îndrăznesc să acționeze tiranic și trebuie să dea dovadă de o oarecare reținere. Astfel, cei care urmăresc adevărul sunt un ghimpe în coasta antihriștilor și a oamenilor răi, sunt o bătaie de cap și acesta este motivul pentru care cei din urmă născocesc modalități de a se răzbuna.

Atunci când își duc la îndeplinire răzbunarea, oamenii răi dau dovadă de o fire feroce, fiind irezonabili și lipsiți de rațiune. Cei care au petrecut ceva timp cu ei și îi înțeleg se tem de ei într-o oarecare măsură. Conversația cu ei necesită maximă prudență și politețe, impunând un grad excesiv de respect. Trebuie să-i liniștească și să le facă în permanență concesii, iar problemele sau defectele lor nu pot fi scoase direct în evidență. În schimb, trebuie să discute despre aceste probleme pe ocolite, în mod convingător, iar după ce vorbesc, trebuie să-i și laude, spunând: „Deși ai acest defect sau această deficiență, deprinzi aptitudini mai repede decât noi, capacitățile tale profesionale sunt mai puternice decât ale altora, iar eficiența muncii tale este mai mare decât a noastră. Îți consider defectele drept puncte forte.” Trebuie chiar să-i flateze. De ce fac asta? Din teama de răzbunarea lor. Astfel, acești indivizi răi devin mulțumiți și se simt domoliți în inimile lor. Pentru a le evita răzbunarea, majoritatea oamenilor se tem să le spună în față problemele pe care le constată și nu îndrăznesc nici să raporteze aceste probleme. Chiar și când este clar că dăunează intereselor casei lui Dumnezeu și că lucrarea bisericii este întârziată din cauza încăpățânării și determinării lor nechibzuite sau chiar atunci când se observă unele denaturări în direcția și principiile lor, nimeni nu îndrăznește să obiecteze sau să le raporteze superiorilor. Din cauza firii lor feroce și a umanității lor înclinate spre răzbunare, ceilalți se tem întrucâtva de ei, simțindu-se furioși, dar sunt prea speriați pentru a vorbi despre asta. Conversațiile cu ei trebuie să fie deosebit de politicoase și pline de tact, cu o atitudine excepțional de amabilă, blândă și rafinată față de ei. Atunci când oamenii le vorbesc cu respect și politețe, cedând în fața lor, se simt confortabil în sinea lor. Dar dacă cineva este direct, expunându-le problemele și oferindu-le sugestii, devin dezgustați, percepând acest lucru ca pe o lipsă de respect, ca pe niște obiecții sau o dușmănie a celorlalți față de ei. Acest lucru îi determină să caute răzbunare împotriva persoanei respective și să o chinuie; trebuie să o doboare și să-i facă numele de ocară. Dacă acea persoană cade în mâinile lor, nu va avea un sfârșit bun. Sunt astfel de oameni de temut? (Da.) Dacă nu-i înțelegi și îi jignești, îți vor purta pică, gândindu-se să se răzbune pe tine chiar și în timp ce mănâncă și dorm. Odată ce te iau în vizor, necazurile sunt inevitabile, deoarece sunt hotărâți să se răzbune. Deși s-ar putea să-ți vorbească la fel ca înainte la exterior, în momentul în care se gândesc să se răzbune, tot ce le-ai făcut sau le-ai spus anterior se transformă în muniție pentru ei. Te vor trata ca pe un dușman, ducându-și răzbunarea la îndeplinire puțin câte puțin, până când se vor simți suficient de răzbunați și satisfăcuți pe deplin. Aceasta este consecința asocierii cu oamenii răi.

Pe baza diferitelor lor comportamente și a principiilor și metodelor prin care acționează și se comportă, persoanele înclinate spre răzbunare reprezintă o amenințare pentru aproape toată lumea, cu excepția celor care sunt buni la suflet și amabili cu toți și cărora le lipsesc principiile când au de-a face cu cineva – astfel de indivizi sunt în siguranță în preajma oamenilor feroce. Cu toate acestea, cei care au chiar și un minim simț al conștiinței sau dreptății se vor simți amenințați, în diferite proporții și într-o măsură mai mare sau mai mică atunci când se află în prezența unor persoane înclinate spre răzbunare. În cazuri grave, s-ar putea confrunta cu vătămări fizice sau chiar cu amenințări la adresa vieții lor, în timp ce, în scenarii mai blânde, ar putea fi supuși atacurilor verbale, defăimării sau înscenării. Acestea se numără printre dezvăluirile și manifestările generale ale firii feroce a persoanelor înclinate spre răzbunare. Pe baza manifestărilor lor generale, aceste persoane provoacă și tulburări în rândul fraților și surorilor și în cadrul bisericii. Aproape toți cei care interacționează cu aceste persoane răzbunătoare devin ținta răzbunării lor și, aproape invariabil, victime ale acestora. Cei înclinați spre răzbunare au o fire feroce, sunt bombe cu ceas care pot exploda în orice moment. Deși se pot lua după mulțime pentru a-și îndeplini îndatoririle și a duce o viață bisericească normală, judecând după umanitatea lor, ar putea să caute răzbunare și să constituie o amenințare la adresa altora în orice moment, făcându-i pe oameni să se teamă și să se ferească de ei. Nu sunt acestea deja tulburări pentru cei mai mulți? (Ba da.) Pentru a evita să-i jignească, pentru a le face pe plac și a scăpa de ranchiuna și răzbunarea lor, oamenii trebuie să fie mereu atenți la expresiile lor și să asculte semnificațiile implicite ale limbajului lor, încercând să le ghicească intențiile, obiectivele și direcțiile atunci când vorbesc. Din această perspectivă, nu sunt majoritatea oamenilor nu doar tulburați, ci și controlați de ei? (Ba da.) Prin urmare, judecând după natura acestei chestiuni, nu sunt astfel de indivizi răzbunători niște oameni răi? (Ba da.) Este foarte clar că ar trebui caracterizați drept oameni răi. Dacă cineva încearcă să înțeleagă situația unor asemenea indivizi, cei mai mulți se tem să spună adevărul despre ei și vor da la o parte orice întrebare despre aceștia cu răspunsuri evazive precum „Este în regulă”, neîndrăznind nici să le raporteze problemele, nici să vorbească despre ei sau să-i evalueze. Nu este aceasta o situație supărătoare? Unii spun: „Astfel de oameni răi pot căuta să se răzbune oricând și oriunde; cine ar îndrăzni să-i provoace? În plus, pretind mereu că au legături atât în lumea interlopă, cât și în cercurile legitime, amenințând că, dacă îi jignește cineva, lucrurile nu se vor sfârși bine pentru acea persoană, îi vor da o lecție și îi vor aduce familiei sale o moarte îngrozitoare. Prin urmare, nimeni nu îndrăznește să-i provoace. Lăsați-i în pace! Doar vom spera la cea mai bună situație pentru noi.” Vezi, o astfel de situație ia naștere în biserică, însemnând efectiv că i-au controlat deja pe acești oameni. Din cauză că au fost martorii firii lor feroce de a căuta răzbunare, oamenii nu îndrăznesc să-i acuze sau să-i emondeze, nici să spună cum îi evaluează cu adevărat. Trebuie să evite să-i menționeze în timpul conversațiilor, de teamă să nu-i jignească și chiar să vorbească în termeni specifici despre adevăratele lor manifestări fără știrea lor este îngrozitor de intimidant. De ce se tem oamenii? Se tem că vorbele lor vor ajunge la urechile persoanei răzbunătoare, care va căuta să se răzbune pe ei. După ce vorbesc, se lovesc peste frunte și spun: „O, nu, mi-a luat-o gura pe dinainte azi! Așteaptă doar, voi suferi din cauza asta. De ce nu pot să-mi țin gura?” Începând de atunci, trăiesc într-o teamă și anxietate permanentă, mergând ca pe ace în viață, observând mereu când sunt în preajma acelei persoane și întrebându-se: „Știe ce am spus? I-a ajuns la urechi? Atitudinea sa față de mine este aceeași ca înainte?” Cu cât se gândesc mai mult, cu atât devin mai neliniștiți și, cu cât durează mai mult, cu atât teama lor devine mai mare, așa că decid că este mai bine să o evite cu desăvârșire, gândindu-se: „Nu pot risca să o provoc, dar cel puțin pot să o evit. Indiferent dacă știe sau nu ce am spus, nu pot să stau la distanță de ea?” Această teamă devine atât de copleșitoare încât nu îndrăznesc nici măcar să participe la adunări, evitând orice loc în care s-ar putea afla această persoană feroce, chiar dacă este vorba de locul unde trebuie să-și facă datoria, fiind speriați de moarte.

Cum ar trebui tratați acei oameni răi care sunt înclinați spre răzbunare? (Ar trebui îndepărtați.) Este destul de simplu: sunt suficiente doar trei cuvinte – ar trebui îndepărtați – și s-a rezolvat. Dacă sunt îndepărtați și majoritatea sărbătorește, simțind un profund sentiment de satisfacție, atunci a fost decizia corectă să-i îndepărtăm. Anterior, în timpul adunărilor, prezența oamenilor răi însemna că majoritatea oamenilor erau constrânși în timpul părtășiei; se temeau că un cuvânt greșit i-ar putea ofensa pe cei răi, așa că se fereau de ei și îi evitau când vorbeau. A luat naștere o regulă tacită în timpul adunărilor: dacă cineva făcea un semn din ochi, subiectul se schimba rapid. Aceasta a fost starea de fapt care a apărut. Odată cu îndepărtarea celor înclinați spre răzbunare, biserica a fost liniștită, viața bisericească a devenit normală, iar relațiile dintre oameni au revenit și ele la normal. Frații și surorile puteau acum să împărtășească liber și să citească prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu, împărtășindu-și liber mărturiile bazate pe experiențe, fără să fie controlați de nimeni, fără să se teamă de nimeni și fără să fie nevoiți să fie atenți la expresiile cuiva. Pe baza acestui rezultat, a fost corect să îndepărtăm astfel de oameni răi? (Da.) Categoric. Ar trebui să fie îndepărtați. Dacă n-ar fi îndepărtați, viața ar deveni insuportabilă pentru toată lumea, iar mulți ar fi prea speriați pentru a participa la adunări. Unele persoane temătoare ar putea chiar suferi de coșmaruri, visând mereu că sunt strangulate de demoni răi. Ar fi mereu extrem de precaute în timpul adunărilor, n-ar îndrăzni niciodată să vorbească, fiind incapabile să se simtă eliberate și libere. De când oamenii răi au fost îndepărtați, aceste persoane s-au schimbat complet: acum îndrăznesc să vorbească în timpul adunărilor, au devenit mai active în timpul părtășiei și se simt eliberate și libere. Nu este un lucru bun? (Ba da.) Astfel de indivizi răzbunători cu o fire feroce sunt ușor de discernut. În general, după ce interacționează cu cineva timp de peste șase luni, toată lumea ar trebui să fie capabilă să simtă și să vadă clar dacă este un individ de acel tip; devine evident după ce petrece ceva timp cu el. Conducătorii și lucrătorii din biserică nu ar trebui să fie pasivi în tratarea unor asemenea oameni răi. Ce înseamnă să nu fie pasivi? Înseamnă să nu aștepte până când mânie pe toată lumea inducând în eroare unii oameni și comițând fapte rele înainte de a-i trata – acest lucru ar fi prea pasiv. Așadar, care este cel mai bun moment pentru a-i trata pe oamenii răi? Atunci când un număr mic de oameni au fost deja afectați și simt o puternică aversiune și precauție față de ei și când au fost caracterizați pe deplin drept oameni răi. În acest moment, ar trebui tratați și îndepărtați imediat pentru a evita să fie afectați mai mulți oameni și pentru a evita ca persoanele temătoare să fie speriate de moarte sau împiedicate de ei. Care este cel mai important aspect aici? Dacă oamenilor răi li se permite să provoace tulburări în biserică prea mult timp, rezultatul final este că vor controla biserica și pe aleșii lui Dumnezeu. Dacă se ajunge în acest punct, toată lumea suferă. Pentru a evita să fie afectată toată lumea, când unii au fost afectați sau au dezvoltat o antipatie puternică față de asemenea indivizi și le-au văzut adevărata față, identificându-i drept oameni răi înclinați spre răzbunare, conducătorii bisericii ar trebui să-i îndepărteze prompt. Nu trebuie să aștepte până când oamenii răi comit multe fapte rele și provoacă o indignare publică înainte de a decide să acționeze – ar fi prea pasivi; în plus, n-ar fi buni de nimic asemenea conducători ai bisericii? (Ba da.) Când întreprind o astfel de lucrare, conducătorii bisericii ar trebui să fie deosebit de sensibili la stările, manifestările și dezvăluirile unor astfel de indivizi, să-și dea rapid seama de firile lor și apoi să determine că sunt oameni răi care ar trebui îndepărtați, ocupându-se de ei cât mai curând posibil. Dacă nu se poate face o determinare la început, atunci este necesar să ne concentrăm pe observarea lor, acordând o atenție deosebită limbajului, comportamentului și conduitei lor, înțelegându-le gândurile și tendințele acțiunilor. Odată ce se descoperă că aceștia intenționează să se răzbune, ar trebui luate măsuri prompte pentru a-i îndepărta, astfel încât să nu fie afectați mai mulți oameni sau să fie victimele actelor de răzbunare.

Unii conducători ai bisericii spun: „Nu ne este frică de oamenii răi; în afară de teama de Dumnezeu, nu ne este frică de nimeni. Ce sunt oamenii răi pentru noi? Nu ne temem nici măcar de Satana, nici de arestările și persecuțiile marelui balaur roșu, deci de ce să ne temem de oamenii răi? Un individ rău este doar un demon neînsemnat, de ce să ne temem de el? Îl vom păstra pur și simplu în biserică și îi vom lăsa pe majoritatea fraților și surorilor să sufere prejudiciile. După ce vor suferi, își vor dezvolta discernământul și, având discernământ, nu vor mai fi limitați și constrânși de asemenea oameni răi. Ar fi minunat!” Pot cei mai mulți să ajungă la această statură? (Nu.) Nu pot. Credința lor este prea slabă, adevărurile pe care le înțeleg sunt prea puține, iar statura lor este prea mică. Îi evită pe oamenii răi ori de câte ori îi văd, neîndrăznind să-i jignească. Pe lângă faptul că se tem de moarte și își prețuiesc viața, majoritatea oamenilor își protejează și diversele interese trupești; sunt incapabili să dobândească discernământ sau să învețe lecții din diversele lucruri pe care le fac oamenii răi. Astfel, această idee este fundamental nepractică și nu poate da niciun rezultat. Dacă o persoană rea apare într-o biserică, atunci când majoritatea a recunoscut și a stabilit că acea persoană este rea, câți oameni au simțul dreptății pentru a lua atitudine, a se separa de cel rău, a lupta împotriva lui și a proteja interesele casei lui Dumnezeu? Care este procentul? Este 10%? Dacă nu este 10%, atunci este 5%? (Cam atât.) Asta înseamnă că, într-un grup de douăzeci de oameni, ar putea exista unul care să ia atitudine pentru a lupta împotriva unei persoane rele, pentru a o da în vileag și a o contesta folosind cuvintele lui Dumnezeu, pentru a se angaja într-o dezbatere și a o îndepărta din biserică. Astfel de indivizi sunt eroii din rândul aleșilor lui Dumnezeu, figurile meritorii ale bisericii. Unii conducători și lucrători se tem să se ocupe de persoanele rele. Sunt astfel de oameni potriviți pentru rolurile lor? Sunt ei calificați să aducă mărturie pentru Dumnezeu? Când aud de o persoană rea care trebuie îndepărtată din biserică, aceștia spun: „Este puțin problematic să o îndepărtăm. Pe vremuri o cunoșteam destul de bine. Știe unde locuiesc și cine din familia mea crede în Dumnezeu. Dacă o exclud, cu siguranță va căuta să se răzbune pe mine.” Ce credeți: merită asemenea oameni să fie conducători și lucrători? (Nu.) După ce descoperă o persoană rea care trebuie să fie îndepărtată, prima dată se gândesc la propriile interese, temându-se de răzbunarea persoanei rele. Nu se gândesc dacă persoana rea, cunoscând unele locuri de adunare și informații de contact ale fraților și surorilor, ar putea vinde biserica sau pe frați și surori după ce este îndepărtată, nici cum ar trebui evitat acest lucru. Principala lor preocupare nu o reprezintă interesele casei lui Dumnezeu, ci teama că persoana rea, cunoscând situația familiei lor, ar putea să-i vândă familia și să aibă un impact negativ asupra ei. Aduc mărturie astfel de conducători și lucrători? (Nu.) Unii conducători și lucrători văd persoane rele comportându-se tiranic și încercând să controleze biserica, dar nu îndrăznesc să vorbească. În schimb, fac compromisuri și se sustrag, neîndrăznind să se ocupe de persoanele rele. Când văd persoane rele, sunt la fel de îngroziți de parcă ar fi văzut un demon rău cu trei capete și șase brațe, nereușind să protejeze interesele casei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, unii frați și surori de rând au un oarecare simț al dreptății, având curajul și credința de a lua atitudine și a-i da în vileag pe cei răi după ce-i descoperă, fără să se teamă că cei răi vor căuta să se răzbune pe ei. Totuși, astfel de indivizi sunt prea puțini în biserică. Cei 5% pe care i-ați menționat cu toții mai devreme ar putea fi o exagerare, nu o estimare prudentă. Din această perspectivă, care este atitudinea majorității față de indivizii cu o fire feroce care sunt înclinați spre răzbunare? (Majoritatea oamenilor se apără pe ei înșiși.) Primul lor gând este să se protejeze pe ei înșiși, fără să se gândească să ia atitudine și să lupte împotriva celor răi pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și pe frați și surori, concentrându-se doar pe autoprotecție. Ce problemă indică această autoprotecție? (Faptul că astfel de oameni sunt foarte egoiști.) Pe de o parte, reflectă o umanitate profund egoistă, iar pe de altă parte, arată că majoritatea oamenilor au o credință prea slabă în Dumnezeu. Ei susțin verbal: „Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor; Dumnezeu este sprijinul nostru”, dar când se confruntă cu realitatea, simt că nu se pot bizui pe Dumnezeu și trebuie să se bazeze pe ei înșiși, acordând prioritate autoprotecției, pe care o consideră înțelepciunea supremă. Implicația este următoarea: „Nimeni nu mă poate proteja, nici măcar Dumnezeu nu este de încredere. Unde este Dumnezeu? Nu-L putem vedea! Mai mult, nu știu dacă Dumnezeu mă va proteja sau nu. Ce se întâmplă dacă nu mă protejează?” Credința oamenilor este atât de jalnică. Ei proclamă întruna: „Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor; Dumnezeu este sprijinul nostru”, dar când apar situații, caută doar autoprotecția, fiind incapabili să ia atitudine pentru a lupta împotriva Satanei și să rămână fermi în mărturia lor, neavând nici măcar atâta credință. Credința oamenilor este atât de jalnică; este, la rândul ei, complet expusă de această problemă. Statura lor chiar este atât de mică. În privința acelor oameni răi înclinați spre răzbunare, dacă există câțiva indivizi care-și doresc să-i dea în vileag, dar se simt izolați și neputincioși și se tem să nu fie suprimați de cei răi, ar trebui să-și unească forțele cu mai mulți conducători și lucrători sau cu frați și surori care au discernământ. După ce își unesc forțele, vor avea încredere absolută în victorie. Apoi, pot da în vileag și diseca acțiunile și comportamentele unor asemenea oameni răi, permițând majorității să discearnă și să vadă clar adevărata față a oamenilor răi, astfel încât toată lumea să fie capabilă să se unească în cuget și simțire și să-i îndepărteze împreună pe oamenii răi. Ați menționat mai devreme că, atunci când apar indivizi răi, aproximativ unul din douăzeci dintre aleșii lui Dumnezeu ar putea avea simțul dreptății pentru a vorbi just și a îndrăzni să ia atitudine și să îndepărteze astfel de indivizi răi. Unul din douăzeci este un pic prea puțin; dacă o biserică este formată doar din zece persoane, cum i-ar putea înlătura pe indivizii răi? N-ar putea; acele zece persoane ar fi sub controlul celor răi și ar îndura maltratările lor, ceea ce este inacceptabil. Ar fi minunat să ne propunem ca unul din zece sau chiar unul din cinci oameni să aibă curajul de a lua atitudine și a lupta împotriva celor răi! Încercarea permanentă de a se proteja nu duce doar la pierderea mărturiei în fața Satanei, ci, chiar mai rău, la pierderea ocaziei de a dobândi adevărul în fața lui Dumnezeu. Într-o biserică cu un singur individ rău, cel puțin unii oameni vor fi afectați; dacă există doi indivizi răi, majoritatea vor fi afectați, și dacă un antihrist deține puterea, având mai mulți complici și acoliți în subordine, atunci toți aleșii lui Dumnezeu din biserică vor fi afectați. Așa stau lucrurile? (Da.) O persoană care ia atitudine împotriva celor răi reprezintă o unitate de putere, în timp ce zece persoane care iau atitudine împotriva celor răi reprezintă zece unități de putere. Credeți așadar că oamenii răi se tem mai mult de o persoană sau de zece? (De zece persoane.) Atunci, dacă douăzeci, treizeci sau cincizeci de persoane iau atitudine împotriva celor răi, cine va învinge în cele din urmă? (Frații și surorile.) În cele din urmă, frații și surorile vor învinge. Nu devine astfel mult mai ușoară îndepărtarea oamenilor răi? În unire stă puterea – acest concept simplu ar trebui să vă fie clar tuturor. Prin urmare, discernerea și îndepărtarea oamenilor răi nu reprezintă doar responsabilitatea unui anumit conducător sau lucrător, ci o responsabilitate colectivă a tuturor aleșilor lui Dumnezeu din biserică. Cu eforturile conducătorilor și lucrătorilor, alături de cooperarea aleșilor lui Dumnezeu pentru a-i îndepărta pe oamenii răi, toată lumea se poate bucura de vremuri bune. Dacă oamenii răi nu sunt îndepărtați și sunt lăsați în biserică în speranța că se vor căi, dar nu se observă nicio îmbunătățire după șase luni sau un an, iar aceștia continuă să provoace tulburări insuportabile aleșilor lui Dumnezeu, acesta este rezultatul milei arătate celor răi. A-i lăsa pe oamenii răi să se comporte tiranic și să controleze biserica este echivalent cu a te preda celor răi, precum și a-i preda pe frați și surori în mâinile lor, permițându-le să-i controleze nestingheriți pe aleșii lui Dumnezeu și să le facă un rău cumplit. Este ușor să înțelegi și să dobândești adevărul într-un mediu în care oamenii răi și antihriștii dețin puterea? (Nu.) Timpul este prețios. Îndepărtându-i cât mai curând posibil pe oamenii răi, poți restabili pacea, te poți bucura cât mai curând posibil de o viață bisericească adecvată și poți înțelege mai mult din adevăr. Dacă nu-i îndepărtezi, oamenii răi vor provoca tulburări și distrugeri printre semeni ca niște câini turbați, spunând și făcând orice doresc. Acest lucru te privează de timpul necesar pentru a dobândi adevărul, însemnând că timpul tău și îndeplinirea datoriei tale sunt controlate de cei răi. Este acesta un lucru bun sau rău? (Un lucru rău.) În teorie, toți știu că este un lucru rău, dar când se confruntă cu oameni răi care tulbură biserica, nu mai gândesc așa, concentrându-se doar să evite uneltirile și răul plin de cruzime din partea celor răi. Dacă toți aleșii lui Dumnezeu dintr-o biserică se tem astfel de oamenii răi, biserica va cădea cu ușurință sub controlul oamenilor răi și al antihriștilor, iar aleșii lui Dumnezeu vor fi controlați la rândul lor de aceștia. Pot fi atunci mântuiți de Dumnezeu? Este greu de spus. Dacă o biserică nu are doi sau trei oameni care să înțeleagă adevărul și să fie în asentiment când aduc mărturie pentru Dumnezeu și Îl slujesc, este o biserică fără speranță, iar aceasta este o situație tragică.

A fi înclinat spre răzbunare este o manifestare a conduitei rele, fiind unul dintre comportamentele și manifestările produse de o fire feroce. Când afișează acest comportament specific, astfel de indivizi ar trebui caracterizați drept oameni răi. Desigur, unii oameni, deoarece erau meschini, nu aveau perspicacitate sau erau noi credincioși care nu înțelegeau adevărul, au despicat mereu firul în patru cu ceilalți, au nutrit ură față de cei care le erau ostili sau le-au făcut rău ori au folosit cândva niște mijloace pentru a-și duce la îndeplinire răzbunarea împotriva anumitor indivizi, dar auzind că aceia înclinați spre răzbunare sunt oameni răi și trebuie îndepărtați din biserică, își schimbă gândurile, se schimbă în secret în sinea lor și dau dovadă de o oarecare moderație și reținere în comportamentul lor. Spuneți-Mi, sunt considerați astfel de oameni ca făcând parte din rândul celor răi? (Nu.) Ce indică acest lucru? (Capacitatea lor de a se schimba.) Ce demonstrează capacitatea lor de a se schimba? Demonstrează că pot accepta adevărul; este un fenomen bun. De ce spunem că pot accepta adevărul? Pentru că, după ce au auzit adevărul în această privință și și-au dat seama că a căuta să se răzbune este o manifestare a oamenilor răi, ei reflectează asupra propriei stări corupte, își recunosc esența coruptă și apoi se căiesc în fața lui Dumnezeu, acționează conform cuvintelor Sale și își înfrânează comportamentul. Aceasta este o manifestare a acceptării adevărului. Oamenii răi despre care vorbim aici nu acceptă adevărul. Indiferent cât de clar ai părtășie despre adevăr cu ei, nu îl acceptă; rămân încăpățânați, refuzând să asculte de oricine. Chiar dacă îi avertizezi: „Vei fi îndepărtat din cauza acțiunilor tale”, nu le pasă și continuă pe calea lor, fără să-i poată schimba cineva. Când îi dai în vileag, nu-și recunosc greșelile. Când le spui că sunt oameni înclinați spre răzbunare, că sunt răi și ar trebui să fie îndepărtați, tot nu vor renunța la faptele lor rele și cu siguranță nu se vor schimba. Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt cei scârbiți de adevăr. Nu acceptă deloc adevărul – indiferent cum este caracterizată firea-esență pe care o au, cum sunt date în vileag faptele lor rele sau cum sunt tratați ei, rămân nemișcați, nu-și vor pleca în niciun caz capul, nu-și vor recunoaște greșelile și cu siguranță nu vor renunța. Aceasta este o incapacitate de a se schimba. Care este esența faptului că nu se schimbă? Este refuzul de a accepta adevărul. Dacă ar putea accepta chiar și o singură afirmație corectă sau o singură fațetă a adevărului, nu ar mai continua pe calea greșită fără să se întoarcă. Ar face cale întoarsă, și-ar recunoaște greșelile și, într-o anumită măsură, ar renunța la lucrurile în care persistau anterior. Deoarece sunt oameni răi, deoarece sunt indivizi răi cu o fire feroce, după ce ia naștere comportamentul lor de a căuta răzbunarea dintr-o asemenea fire, nu doar că refuză să accepte ceea ce este expus de cuvintele lui Dumnezeu, emondarea sau acest tip de caracterizare, ci, dimpotrivă, persistă pe calea lor până la sfârșit. Nu intenționează să accepte faptul că sunt caracterizați sau dați în vileag și nici să-și admită corupția. Desigur, fără să-și admită corupția, nu intenționează nici să-și abandoneze comportamentul și acțiunile de căutare a răzbunării, nici principiile lor privind conduita proprie. Sunt întru totul răi. Nu sunt astfel de oameni răi niște diavoli? (Ba da.) Sunt diavoli care au în mod categoric esența Satanei. Nu-i poți schimba. De ce nu pot fi schimbați? Cauza principală este refuzul lor categoric de a accepta adevărul. Ei resping chiar și cel mai mic adevăr, orice afirmație corectă, cuvânt pozitiv sau lucru pozitiv. Chiar dacă recunosc verbal cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul și drept lucruri pozitive, inimile lor nu acceptă absolut deloc adevărul, iar ei nu intenționează nici să pună în practică și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu pentru a-și schimba modul în care se comportă și fac lucrurile. Uneori, ar putea recunoaște verbal că acțiunile lor se bazează în întregime pe filosofia Satanei, dar tot nu vor accepta în niciun caz adevărul. Oricine are părtășie despre adevăr cu ei se confruntă cu repulsia lor extremă și chiar cu ura și judecata lor, iar oricine îi dă în vileag și îi discerne devine ținta urii și răzbunării lor, indiferent despre cine este vorba – nici măcar proprii părinți nu sunt cruțați. Nu sunt dincolo de a putea fi răscumpărați? (Ba da.) Sunt dincolo de a putea fi răscumpărați. Este păcat să-i îndepărtăm? (Nu.) Astfel de indivizi trebuie îndepărtați sau excluși. Acestea sunt, în esență, toate manifestările celor înclinați spre răzbunare; acestea sunt caracteristicile, firile, modul și metodele lor de a face lucrurile și procesele lor de gândire, precum și atitudinea lor față de adevăr – este tot, în esență. Impactul pe care îl au asupra bisericii și asupra fraților și surorilor a fost deja discutat, așa că nu este nevoie să avem din nou părtășie despre el. Aici se încheie părtășia despre manifestările celui de-al patrulea tip de oameni, cei înclinați spre răzbunare.

E. Incapacitatea de a-și măsura cuvintele

În continuare, vom avea părtășie despre cel de-al cincilea tip de oameni, cei care nu pot să-și măsoare cuvintele. Este aceasta o problemă gravă? Analizând-o din punct de vedere literal, incapacitatea de a-ți măsura cuvintele nu pare a fi o problemă însemnată. Unii ar putea avea anumite gânduri despre caracterizarea acestor indivizi ca oameni răi: „Din moment ce au gură, oamenii sunt meniți să vorbească oricând și oriunde; pot discuta despre chestiuni oricând și oriunde. Nu este puțin excesiv să-i clasificăm pe cei care nu-și pot măsura cuvintele în categoria celor răi care trebuie îndepărtați?” Ce părere aveți despre asta? (Dacă provoacă tulburări și perturbări în viața bisericească sau în lucrarea bisericii, ducând la consecințe negative, trebuie să fie și ei îndepărtați.) Problema cu astfel de oameni nu este legată de faptul că nu-și măsoară cuvintele; este o problemă cu umanitatea lor. Dacă provoacă tulburări fraților și surorilor, vieții și lucrării bisericii sau dacă vorbele lor echivalează cu trădarea și vânzarea bisericii și chiar fac de ocară casa lui Dumnezeu și numele Său, atunci trebuie să ne ocupăm de asemenea indivizi. Să discutăm mai întâi despre manifestările celor care nu-și pot măsura cuvintele și apoi despre modul de a ne ocupa de ei. Pot fi numiți „gură-spartă” cei care nu-și pot măsura cuvintele? (Da.) Așa este? Este aceasta o caracteristică a unor astfel de oameni? Să fii gură-spartă înseamnă să fii nesăbuit și să nu știi ce ar trebui sau nu ar trebui să spui, zicând tot ce îți trece prin minte fără să ții cont de consecințe? Asta înseamnă să nu-ți măsori cuvintele? (Nu.) Unii oameni se pricep să vorbească și să comunice; sunt direcți, relativ simpli și onești. Ei își împărtășesc adesea cu alții gândurile și ideile lăuntrice, propriile dezvăluiri ale corupției, ceea ce au experimentat și chiar greșelile lor. Însă acești indivizi nu sunt neapărat nesăbuiți sau incapabili să-și măsoare cuvintele. Pare că vorbesc despre orice și că sunt destul de simpli și onești, dar când vine vorba de chestiuni critice, de chestiuni care L-ar putea face de ocară pe Dumnezeu sau casa Lui ori de chestiuni care ar putea implica trădarea fraților și surorilor sau a bisericii, făcându-i astfel iude, aceștia nu scot niciun cuvânt. Asta se numește a-și măsura cuvintele. Prin urmare, nu este vorba că oamenii direcți, cei cu gură mare sau aceia care se pricep să vorbească nu-și pot măsura cuvintele. Ce înseamnă aici a nu-și putea măsura cuvintele? A nu-și putea măsura cuvintele înseamnă că vorbesc neprincipial și discută în mod nechibzuit, fără să țină cont de public, de ocazie sau de context. Mai mult, implică faptul că nu știu deloc să protejeze lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu sau că nu le pasă deloc dacă acest lucru este în beneficiul fraților și surorilor sau al vieții bisericii și spun pur și simplu orice. Care este consecința faptului că „spun pur și simplu orice”? Trădarea neintenționată a intereselor casei lui Dumnezeu și a intereselor fraților și surorilor. Fără să vrea, din cauză că vorbesc nechibzuit și nu-și pot măsura cuvintele, ei le oferă non-credincioșilor un avantaj împotriva casei lui Dumnezeu, permițându-le să-și bată joc de anumiți frați și anumite surori și le îngăduie non-credincioșilor și oamenilor care nu cred în Dumnezeu să afle multe lucruri pe care nu ar trebui să le afle. Ca urmare, acești oameni comentează nestingherit și fac remarci necuviincioase despre treburile casei lui Dumnezeu și afacerile interne ale bisericii și spun lucruri care Îl calomniază și Îl blasfemiază pe Dumnezeu. Ba chiar pot născoci zvonuri despre frați și surori, despre biserică și lucrarea casei lui Dumnezeu, atrăgând consecințe negative. Asta constituie o tulburare a lucrării casei lui Dumnezeu și echivalează cu o faptă rea. Unii indivizi sunt deosebiți de atenți când vor să afle și să cerceteze cine sunt conducătorii și lucrătorii din biserică, adresele familiilor acestora, informațiile personale ale fraților și surorilor, activitatea financiară și contabilă a bisericii, personalul contabil și listele cu persoanele care au fost îndepărtate sau excluse din biserică. De asemenea, se concentrează îndeosebi să afle informații despre rânduielile de lucru ale bisericii. Un astfel de comportament este extrem de suspect și ar putea indica faptul că sunt cârtițe sau spioni ai marelui balaur roșu. Dacă aceste detalii sunt divulgate diavolilor non-credincioși, permițând marelui balaur roșu să le afle, consecințele ar fi de neconceput. Unii, din nesăbuință și ignoranță, ar putea împărtăși aceste informații, sau o parte din ele, membrilor non-credincioși ai familiei lor, care le răspândesc apoi sau le furnizează agenților marelui balaur roșu. Acest lucru ar putea prezenta riscuri potențiale și ar putea atrage multe necazuri asupra lucrării bisericii, având consecințe de neimaginat. Aceste treburi interne ale bisericii sunt adesea împărtășite din greșeală cu membrii non-credincioși ai familiei de către unele persoane, care dezvăluie totul fără rezerve. Ba chiar sunt împărtășite și cu rudele și prietenii lor non-credincioși. Acest fapt duce la divulgarea permanentă a treburilor interne ale bisericii prin cuvintele lor către lumea exterioară. Care sunt consecințele acestor dezvăluiri? Mulți dintre membrii familiei, rudele și prietenii lor non-credincioși află despre multe dintre treburile interne ale bisericii pe care poate că nici măcar frații și surorile nu le cunosc sau adresele de acasă ale fraților și surorilor, numele lor reale și problemele lor conjugale private. Cum sunt divulgate aceste treburi ale bisericii? Cum ajung non-credincioșii să afle despre ele? Există „corespondenți” în cadrul bisericii! Cum sunt numiți astfel de oameni? (Cei care nu-și pot măsura cuvintele.) Exact. Aceștia le împărtășesc membrilor non-credincioși ai familiei lor tot ce se întâmplă în viața de zi cu zi a bisericii sau lucruri despre frați și surori, cum ar fi divorțul unei anumite surori, faptul că soțul altei surori pierde bani în afaceri sau că acea soră are un fiu neascultător ori că un anumit frate sau o anumită soră își cumpără o casă și așa mai departe. Vorbesc și despre frații și surorile care au fost arestați de marele balaur roșu și au devenit iude sau despre cei care au rămas fermi în mărturia lor și chiar menționează că au fost emondați de conducătorii bisericii. Conversațiile lor de acasă abordează doar aceste subiecte. Membrii familiei lor chiar le oferă sfaturi și strategii pentru a-i ajuta să acționeze împotriva conducătorilor, a fraților și surorilor sau a oricărei persoane din cadrul bisericii care nu se înțelege cu ei, le provoacă probleme sau i-a dat în vileag. La adunările dintre frați și surori, acești indivizi par deosebit de ascultători și bine educați, vorbesc puțin, nu se pricep la conversație, nu vorbesc niciodată despre propriile firi corupte, nu au niciodată părtășie despre înțelegerea lor bazată pe experiență și chiar se roagă rar. Îi tratează pe frați și surori cu precauție, tratându-i totodată pe membrii non-credincioși ai familiei lor ca și cum ar fi membri ai casei lui Dumnezeu. Le recită membrilor familiei lor toate detaliile despre biserică, fără să omită nimic, împărtășind totul cu ei, incluzând chiar și tipărirea de către biserică a cărților cuvântului lui Dumnezeu, cine are anumite talente în biserică și multe altele – toate acestea sunt discutate cu membrii familiei lor și cu oameni care nu cred în Dumnezeu. Indiferent de scopul în care fac acest lucru, consecința finală este că trădează lucrarea bisericii și pe frați și surori. Sunt informați în legătură cu situația fiecărui membru important al bisericii. Desigur, aceste persoane fac și obiectul discuțiilor și judecăților lor ascunse și pot chiar să devină cele pe care le trădează în secret. Dacă au o relație bună cu cineva, laudă neîncetat acea persoană în fața familiei lor. În schimb, dacă au o relație proastă cu cineva, insultă neîncetat acea persoană în fața familiei lor, determinându-și și familia să se alăture abuzului verbal, numindu-i pe frați și surori idioți sau spunând că nu sunt buni de nimic. Acești indivizi îi insultă pe frați și surori cu aceleași cuvinte jignitoare pe care le folosesc non-credincioșii. Sunt asemenea non-credincioșilor; sunt pur și simplu neîncrezători; nu sunt deloc buni, iar astfel de indivizi ar trebui îndepărtați cu promptitudine.

În națiunea marelui balaur roșu, informațiile despre toți cei care cred în Dumnezeu ar trebui păstrate confidențiale și, chiar și atunci când aleșii lui Dumnezeu se mută în străinătate, informațiile lor trebuie să rămână private. Aceasta deoarece spionii marelui balaur roșu sunt răspândiți în fiecare țară din lume, infiltrându-se peste tot cu scopul specific de a aduna informații despre cei care cred în Dumnezeu. În China continentală, situația fraților și surorilor care Îl urmează pe Dumnezeu este foarte dificilă și periculoasă. Chiar și atunci când merg în străinătate, există un anumit nivel de pericol. Dacă spionii marelui balaur roșu le adună informațiile, pe de o parte, există riscul extrădării, iar pe de altă parte, cel puțin, membrii familiilor și rudele lor din China continentală ar putea fi implicați. Din motive de siguranță și din respect pentru persoane, toată lumea ar trebui să păstreze confidențialitatea informațiilor personale ale fraților și surorilor și să nu le împărtășească cu aceia care nu cred în Dumnezeu. Informațiile personale nu ar trebui dezvăluite altora la întâmplare, fără consimțământul persoanei în cauză, nici măcar în rândul celor care cred în Dumnezeu. Este absolut inadmisibil ca informațiile despre frați și surori, despre lucrarea bisericii, îndatoririle pe care le îndeplinește cineva, experiențele împărtășite în timpul părtășiei sau alte detalii de acest fel să fie tratate ca subiecte de conversație, împărtășite cu non-credincioșii în timpul liber. Care sunt consecințele discutării acestor chestiuni cu ei? Există vreun rezultat pozitiv sau constructiv? (Nu.) Consecința unor astfel de discuții este că acești diavoli non-credincioși profită de avantaje, batjocoresc, judecă și chiar blestemă și defăimează. Este un lucru bun? (Nu.) Ar trebui să analizați dacă există în biserică indivizi cu motive ascunse, care discută fără rezerve cu non-credincioși și membrii necredincioși ai familiei despre detalii precum situația reală a lucrării și vieții bisericești, cât și despre cine crede cu adevărat în Dumnezeu, cine urmărește adevărul, cine își îndeplinește îndatoririle, cine nu-și îndeplinește îndatoririle, cine este adesea negativ, cine are o credință confuză și chiar informații și situații personale de-ale fraților și surorilor. Căutați astfel de indivizi. Există chestiuni pe care nici măcar oamenii din biserică nu trebuie să le știe, totuși membrii non-credincioși ai familiilor unor astfel de indivizi știu mai multe despre aceste chestiuni decât cei din biserică – și le știu și mai clar. Cum se întâmplă acest lucru? Este „contribuția” unei cârtițe din interior. Această cârtiță își tratează membrii familiei de parcă ar fi conducători ai bisericii, raportând acasă „conducătorilor” lor tot ce văd în biserică, în încercarea de a le intra în grații și de a-și aprofunda legătura emoțională cu familia lor. Este evident că toate aceste chestiuni care țin de biserică au fost trădate de acele cârtițe care nu-și pot măsura cuvintele. Ele nu-i respectă pe frați și surori, nici nu protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Tratează casa lui Dumnezeu și biserica de parcă ar fi o societate sau un loc public, comentând cu nepăsare și judecându-i pe frați și surori ca și cum ar fi non-credincioși, chiar alăturându-se neîncrezătorilor și non-credincioșilor în a-i judeca la întâmplare pe frați și surori. Mai mult, unii indivizi, după ce sunt emondați de conducători sau după conflicte, dispute și dezacorduri cu frații și surorile, merg acasă și fac scandal, asigurându-se că familia lor află totul. Consecința este că familia lor caută să se răzbune pe conducători sau pe frați și surori, propunându-și să vândă și să distrugă biserica. Este acesta un fenomen bun? (Nu.) Le împărtășesc fără rezerve membrilor familiei, rudelor și prietenilor treburile interne ale bisericii și lucruri precum câți frați și surori trăiesc viața bisericească și ce îndatoriri îndeplinește fiecare – ce fel de mizerabili sunt aceștia? Sunt credincioși adevărați? (Nu.) Sunt membri ai casei lui Dumnezeu? Pot fi numiți frați sau surori? (Nu.) Păstrarea unor astfel de cârtițe și trădători ascunși în biserică va atrage mari necazuri pentru casa lui Dumnezeu și pentru frați și surori, indiferent dacă e vorba de trecut, prezent sau viitor. Chiar dacă nu par să comită multe fapte rele în viața bisericii, consecințele și impactul transmiterii în secret a diferitelor detalii despre casa lui Dumnezeu către non-credincioși, satane și diavoli sunt extrem de dăunătoare! Ar trebui să li se permită acestor gunoaie să rămână în biserică? (Nu.) Merită să fie numiți membri ai casei lui Dumnezeu? Sunt vrednici să fie tratați ca frați și surori? (Nu.) Cum ar trebui să fie tratați astfel de oameni? (Ar trebui îndepărtați cât mai curând posibil.) Trebuie îndepărtați cât mai curând posibil! Dați-i afară! Acesta este motivul pentru a-i îndepărta: „Nu poți să-ți măsori cuvintele, nu reușești să-ți dai seama ce este bine pentru tine, mușcând mâna care te hrănește. Crezi în Dumnezeu și te bucuri de harul Său, precum și de ajutorul, dragostea, răbdarea și grija fraților și surorilor, dar tot îi vinzi în acest fel pe frați, surori și biserica. Nu ești bun de nimic; șterge-o!” Treburile fraților și surorilor, treburile bisericii și orice lucrare a casei lui Dumnezeu nu ar trebui dezvăluite non-credincioșilor, nici nu ar trebui folosite de aceștia drept subiecte pentru conversații inutile. Nu sunt vrednici de așa ceva! Oricine răspândește astfel de informații devine o persoană blestemată, o persoană pe care biserica trebuie să o îndepărteze, iar frații și surorile ar trebui să o respingă. Doar pe baza acțiunilor sale de a-i vinde pe frați și surori, precum și biserica, de a le împărtăși non-credincioșilor treburile interne ale bisericii pentru discuții lejere, aceștia sunt fără îndoială trădători, cârtițe și oameni răi care ar trebui îndepărtați din biserică. Frații și surorile sunt liberi să aibă părtășie despre orice lucrare realizată în cadrul bisericii și să o dezbată după caz – de exemplu, cine ar trebui să fie îndepărtat sau producerea anumitor evenimente – dar aceste lucruri nu trebuie împărtășite cu non-credincioșii, nici discutate cu membrii non-credincioși ai familiei. În special, situațiile personale și familiale ale noilor frați și surori care au o statură mică nu trebuie dezvăluite străinilor. Dacă îți este greu să le ții pentru tine, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu, să te bazezi pe El pentru a învăța să te stăpânești și să mergi să te implici în activități semnificative. Dacă într-adevăr nu te poți controla, ar trebui să raportezi mai întâi bisericii pentru a căuta o soluție, astfel încât să eviți consecințele negative, deoarece răspândirea unor astfel de informații tinde în cea mai mare măsură să cauzeze probleme. De exemplu, numerele de telefon personale, adresele de domiciliu, de câți ani crede cineva în Dumnezeu, situația familială personală, starea civilă și altele sunt subiecte sensibile. Acestea nu au nimic de-a face cu adevărul sau cu intrarea în viață; țin de intimitatea personală. Numai agenții și cârtițele investighează în mod special aceste subiecte. Dacă îți place să afli și să răspândești astfel de lucruri, ce fel de fire indică asta? Este întrucâtva abjectă! Nu este abject și nefast că nu urmărești adevărul, ci te concentrezi asupra bârfelor, acționând ca o cârtiță sau un spion și prestând servicii pentru marele balaur roșu? Oricine se interesează în mod special, investighează și răspândește cu nechibzuință subiecte sensibile și treburile personale ale altora are motive ascunse și este un neîncrezător. Aleșii lui Dumnezeu trebuie să se ferească în mod special de asemenea indivizi. Dacă astfel de persoane nu se căiesc, viața lor bisericească ar trebui întreruptă, deoarece vânzarea fraților și surorilor este cea mai imorală, josnică și rușinoasă faptă. Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să stea departe de acești indivizi. În viața bisericească, oamenii ar trebui să fie împiedicați să întrebe și să discute despre aceste subiecte, deoarece nu au nicio legătură cu părtășia despre adevăr, iar discuțiile despre ele nu aduc niciun fel de beneficiu celorlalți.

Casa lui Dumnezeu are diferite decrete administrative și reglementări pe care aleșii Săi trebuie să le respecte. Chestiuni precum treburile interne ale bisericii, ajustările de personal pentru conducători și lucrători, lucrarea de curățire a bisericii și rânduielile de la Cel de mai sus, printre altele, nu trebuie răspândite la întâmplare în cadrul bisericii pentru a nu fi trădate Satanei de către neîncrezători și oamenii răi. Aceasta deoarece casa lui Dumnezeu este diferită de societate; Dumnezeu le cere oamenilor să urmărească adevărul, să citească mai mult cuvântul Său, să cugete și să aibă părtășie mai mult. Doar propovăduirea cuvintelor lui Dumnezeu și mărturia pentru El pot constitui o atmosferă adecvată; doar împărtășirea mai multor mărturii bazate pe experiențe poate crea o astfel de atmosferă. În plus, în casa lui Dumnezeu există mulți credincioși noi, care cred în El doar de puțin timp. Este inevitabil ca unii neîncrezători să nu fi fost încă dezvăluiți. În special, primii cinci sau zece ani de credință sunt o perioadă în care oamenii își dezvăluie adevărata identitate; în această perioadă, nu se știe cine poate rămâne ferm și cine nu poate, nici câți oameni răi capabili să tulbure biserica mai există încă. Răspândirea constantă și nechibzuită a informațiilor personale și a unor asemenea chestiuni externe, precum și a chestiunilor care nu au legătură cu părtășia despre adevăr, poate duce la multe consecințe negative. De exemplu, cineva ar putea întreba: „De unde vine un anumit conducător? Unde locuiește?” Aceste informații sensibile nu trebuie cunoscute de aleșii lui Dumnezeu. Altcineva ar putea întreba: „Cât plătește casa lui Dumnezeu pentru a tipări o carte conținând cuvintele Sale?” Este util să știi acest lucru? (Nu.) Este treaba ta cât costă tipărirea? Ți s-au cerut acești bani? Nu pare să aibă legătură cu tine, nu-i așa? Unii ar putea întreba: „Cine sunt acum conducătorii de nivel superior din casa lui Dumnezeu?” Dacă nu te conduc în mod direct, te afectează faptul că nu știi acest lucru? (Nu.) În China continentală, cunoașterea acestor lucruri ar putea fi o problemă. În cazul în care ești prins de marele balaur roșu și ești supus unei torturi grave, dacă nu știi aceste lucruri, indiferent ce bătăi primești, nu poți dezvălui nimic și, astfel, nu vei ajunge să devii o iudă. Dar dacă le știi și nu poți rezista bătăilor crunte pe care le primești, ai putea ajunge să spui tot, devenind o iudă. În acel moment, te-ai putea gândi: „De ce am pus acele întrebări în mod nechibzuit atunci? Ar fi fost mult mai bine să nu știu. Chiar dacă m-ar fi omorât în bătaie, tot n-aș fi știut acele lucruri; chiar dacă aș fi vrut să inventez răspunsuri, n-aș fi fost în stare să născocesc niciunul. În acel caz, n-aș fi devenit o iudă. Mi-am învățat lecția acum: cel mai bine este să nu știi prea multe despre aceste chestiuni care nu au legătură cu adevărul. Nu este de niciun folos să întrebi despre asemenea lucruri; e mai bine să nu știi.” Și mai sunt și alții care ar putea întreba: „Câte echipe din casa lui Dumnezeu realizează o lucrare specializată?” Ce te privește? Fă pur și simplu lucrarea atribuită echipei tale. Faptul că nu știi acest lucru nu-ți afectează capacitatea de a-ți face datoria în mod normal, de a urmări adevărul în credința ta sau de a trăi viața bisericească; nu afectează nimic. Faptul că nu știi acest lucru nu te împiedică să urmărești adevărul sau să obții mântuirea în calitate de credincios, deci de ce te mai obosești să întrebi? „Majoritatea fraților și surorilor provin din zone urbane sau din zone rurale? Sunt educați sau needucați?” Este util să știi aceste lucruri? (Nu.) Și ce dacă ar fi toți din zone rurale? Și ce dacă ar fi toți de la oraș? Acest lucru nu are nicio legătură cu adevărul. Unii ar putea întreba: „Cum se răspândește acum lucrarea de evanghelizare?” Este în regulă să pui câteva întrebări despre asta, dar unii oameni, din curiozitate, întreabă în detaliu în câte țări anume s-a răspândit lucrarea de evanghelizare, ceea ce nu este necesar. Chiar dacă ar ști acest lucru, ce impact ar avea asupra lor? Ce beneficii ar aduce cunoașterea unor asemenea detalii? Chiar dacă ai ști acest lucru, dacă nu ai adevărul-realitate, vei continua să nu-l ai; această cunoaștere nu te va ajuta deloc să-ți îndeplinești bine îndatoririle și nu-ți va oferi niciun ajutor pentru intrarea ta în viață. Este în regulă să nu întrebi despre unele treburi generale; de fapt, este mai bine să nu știi. A ști prea multe este o povară. Odată ce sunt divulgate, astfel de informații devin o problemă și o fărădelege. Nu este bine să știi aceste lucruri: cu cât știi mai multe, cu atât mai multe necazuri îți pot aduce. Cei care înțeleg adevărul știu ce ar trebui sau nu ar trebui să spună. Cei confuzi, cărora le lipsește înțelegerea spirituală, nu reușesc să distingă între cei din interior și cei din exterior atunci când vorbesc, spunând numai prostii. Prin urmare, aceste chestiuni nu ar trebui raportate celor din cadrul bisericii care nu înțeleg adevărul. Cunoașterea acestor lucruri nu aduce nicidecum beneficii. În primul rând, acești oameni nu pot ajuta la rezolvarea problemelor. În al doilea rând, nu pot proteja lucrarea bisericii și, în al treilea rând, nu este nevoie să vorbească de bine despre casa lui Dumnezeu. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și toate acțiunile Sale sunt drepte – este nevoie de slugărnicie și lingușeală din partea acelor neîncrezători și non-credincioși care nu au înțelegere spirituală? Nu este. Chiar dacă nicio creatură din întreaga lume nu L-ar urma pe Dumnezeu sau nu I s-ar închina, statutul și esența Lui ar rămâne neschimbate. Dumnezeu este Dumnezeu, veșnic imuabil, neschimbat de nicio modificare a circumstanțelor. Identitatea și statutul lui Dumnezeu sunt de-a pururi neschimbătoare. Acestea sunt adevăruri pe care cei care cred în Dumnezeu ar trebui să le înțeleagă. Acei neîncrezători și non-credincioși vorbesc și acționează fără să facă distincția între cei din interior și cei din exterior – este benefic pentru lucrarea casei lui Dumnezeu ca aceștia să știe prea multe? Este necesar să știe despre lucrarea casei lui Dumnezeu? Nu sunt demni de această cunoaștere! Unii ar putea întreba: „Toate aceste chestiuni sunt secrete și de aceea nu pot fi cunoscute?” Întrucât ați crezut în Dumnezeu până în acest punct, considerați că aceste chestiuni conțin secrete? (Nu.) Dar aleșii lui Dumnezeu au integritate și demnitate; nu trebuie să fie supuși discuțiilor sau ridiculizării de către non-credincioși. Casa lui Dumnezeu, biserica, precum și frații și surorile, fie ca grup, fie individual, toți au demnitate; toți sunt pozitivi și nimeni n-ar trebui să încerce să-i întineze. Oricine acționează într-un mod care le permite satanelor și diavolilor să întineze fără motiv și să defăimeze la întâmplare sau să afecteze reputația casei lui Dumnezeu sau pe cea a fraților și surorilor este blestemat! Prin urmare, biserica nu permite absolut deloc existența celor care nu-și pot măsura cuvintele. Odată ce sunt identificați, aceștia trebuie îndepărtați! Este această abordare în conformitate cu principiile? (Da.)

Unii oameni sunt deosebit de atenți și precauți atunci când vorbesc, comunică, interacționează sau se asociază cu frații și surorile, dar, odată ce se întorc acasă, devin niște gură-spartă, spunând totul, chiar și informații personale despre frați și surori, astfel încât membrii familiei lor, non-credincioși fără credință și cei care cred doar cu numele află multe despre treburile bisericii. Astfel de oameni sunt cârtițe, trădători – iude – fiind tocmai genul de indivizi pe care biserica ar trebui să-i îndepărteze. Cu cât rămân în biserică mai mult timp, cu atât vor afla mai multe informații despre frați și surori, cu atât vor recurge mai mult la trădare și cu atât vor exista mai multe chestiuni pe care non-credincioșii le vor folosi în avantajul lor și pentru defăimare. Dacă nu te temi că vor trăda aceste informații non-credincioșilor, atunci păstrează-i; dacă nu-ți dorești ca ei să răspândească informațiile tale personale și treburile interne ale bisericii, atunci ar trebui să îndepărtezi aceste cârtițe cât mai curând posibil. Este adecvat? (Da.) Nu ar trebui să dați dovadă de îngăduință față de asemenea indivizi; nu au intenții bune și nu sunt buni de nimic. Cum se compară astfel de oameni cu cele două tipuri menționate anterior, cei înclinați spre răzbunare și cei care sunt deșănțați și neînfrânați? Sunt mai buni sau mai răi? (Mai răi.) Și acești indivizi ar putea să-și îndeplinească îndatoririle, să depună unele eforturi și să îndure unele greutăți; ar putea să coopereze în orice le cere casa lui Dumnezeu, fără să refuze, dar există o problemă: le dezvăluie non-credincioșilor totul despre casa lui Dumnezeu. Joacă în fiecare zi rolul unui trădător, al unei cârtițe. Din acest singur motiv, biserica nu-i poate tolera și trebuie să-i îndepărteze. Înțelegeți? (Da.) Indiferent dacă sunt fericiți sau nefericiți în biserică, indiferent cine îi provoacă, cine se înțelege cu ei, dacă sunt aleși conducători de biserică sau sunt demiși, indiferent ce se întâmplă, trebuie mereu să împărtășească fiecare detaliu cu membrii non-credincioși ai familiei lor. Se asigură că non-credincioșii din familia lor și non-credincioșii sunt informați imediat și înțeleg prompt situația internă a bisericii. Unor asemenea indivizi nu trebuie în niciun caz să le arătați nicio îngăduință și nicio milă; când descoperiți unul, îndepărtați-l. Cum este această abordare? (Adecvată.) Este nemilos acest mod de a proceda? (Nu.) Nu este nemilos. Îi tratezi ca pe niște frați și surori, dar ei nu protejează deloc interesele casei lui Dumnezeu sau pe cele ale fraților și surorilor. În schimb, vând cu fiecare ocazie interesele casei lui Dumnezeu și ale fraților și surorilor. Îi consideri parte din familie, dar ei te consideră așa? (Nu.) Atunci nu le arăta îngăduință; dacă trebuie să fie îndepărtați, atunci îndepărtează-i. Ați întâlnit până acum astfel de indivizi? (Da. Împărtășeau totul despre frați și surori cu membrii familiei lor și, uneori, îi informau cu prima ocazie și despre anumite chestiuni și rânduieli specifice din cadrul bisericii. Membrii familiei lor adunau apoi muniție pentru a bârfi despre biserică fără știrea acesteia.) Au fost îndepărtați acești indivizi? (Da.) După ce au fost îndepărtați, s-au plâns? S-ar putea să considere că este nedrept, gândindu-se: „N-am făcut nimic; acest lucru nu constituie o încălcare a decretelor administrative și nici n-am provocat perturbări sau tulburări, deci de ce am fost îndepărtat?” Credeți că natura acțiunilor lor este mai gravă decât provocarea perturbărilor și tulburărilor? (Da.) Pot fi răscumpărați astfel de oameni? Le este ușor să se schimbe? (Nu.) De ce spui că nu le va fi ușor? Ce aspect arată că le este dificil să se schimbe? (Nu fac parte din casa lui Dumnezeu, nu sunt frați sau surori; esența lor este cea a neîncrezătorilor și non-credincioșilor.) Aceasta este esența lor. Așadar, cum îți poți da seama că sunt non-credincioși și neîncrezători? (Orice emoții ar avea în biserică, le dau frâu liber în fața familiei lor, indicând că, orice se întâmplă, nu acceptă acel lucru din partea lui Dumnezeu, învățând cu atât mai puțin vreo lecție. Astfel de oameni nu experimentează lucrarea lui Dumnezeu și nu acceptă adevărul și, prin urmare, esența lor este cea a neîncrezătorilor.) Această esență a lor a fost clarificată. Își dau frâu liber emoțiilor în fața familiei și tratează totul pe baza emoțiilor personale. Cum îți poți da seama că nu fac parte din casa lui Dumnezeu, ci sunt non-credincioși care s-au infiltrat în casa Lui? (Pentru că pot vinde interesele casei lui Dumnezeu, acționând ca trădători și cârtițe, și pentru că nu sunt în mod fundamental oameni care protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Astfel, acești indivizi nu sunt în asentiment cu casa Lui.) Explicația a ratat esențialul. Dă-Mi voie să explic. Deși acești indivizi participă la viața bisericească și își îndeplinesc îndatoririle, i-au considerat vreodată pe frați și surori drept familia lor? În termeni simpli, i-au considerat pe frați și surori ca fiind de-ai lor? (Nu.) Atunci cum îi consideră? (Ca pe niște străini.) Corect, ca pe niște străini, niște adversari. Cum consideră, atunci, casa lui Dumnezeu și biserica? Nu este doar un loc de muncă pentru ei? (Ba da.) Privesc casa lui Dumnezeu și biserica de parcă ar fi companii sau organizații din lumea non-credincioasă, considerându-i pe frați și surori niște străini de care trebuie să se ferească, niște adversari. Astfel, pot divulga cu ușurință celor care în mod fundamental nu cred în Dumnezeu diverse tipuri de informații și diverse situații reale despre frați și surori. Sunt conștienți că acești oameni non-credincioși nu ar avea nimic bun de spus și ar putea chiar să-i calomnieze pe frați și surori și să defăimeze casa lui Dumnezeu – știu toate acestea, dar tot le dezvăluie cu nechibzuință acestor non-credincioși situațiile fraților și surorilor și ale bisericii fără cea mai mică rezervă. În mod clar, îi privesc pe frați și surori ca pe niște străini, ca pe niște adversari și, ori de câte ori apare vreo situație neplăcută, își dau imediat mâna cu non-credincioșii pentru a-i batjocori, a-i defăima și a acționa împotriva fraților și surorilor fără știrea lor, satisfăcându-și astfel dorințele. Consideră că nu ar fi fezabil să-i judece pe frați sau surori în biserică, deoarece, dacă ar discuta despre problemele bisericii sau despre frați și surori chiar în fața acestora, cred că ar trebui să suporte consecințele, ceea ce ar fi nefavorabil pentru ei. Dar să discute aceste chestiuni cu familia lor le satisface pe deplin impetuozitatea, dorințele și emoțiile personale, fără a fi nevoiți să suporte consecințele deoarece familia este, la urma urmei, familie, și nu i-ar trăda. Totuși, nu este la fel în cazul fraților și surorilor, care ar putea oricând și oriunde să-i raporteze, să-i dea în vileag, să-i emondeze și chiar să-i facă să-și piardă îndatoririle și funcțiile. Așadar, nu este deloc fals să spunem că îi privesc pe frați și surori ca pe adversarii lor. Un adversar este cineva de care ar trebui să te ferești. Astfel, ei nu vorbesc cu frații și surorile, nu au părtășie cu ei și nici nu le destăinuie nimic. În schimb, „trăiesc viața bisericească” alături de membrii non-credincioși ai familiei lor acasă, unde împărtășesc totul și spun tot ce au pe suflet. Își exprimă fără rezerve gândurile, opiniile, frustrările, nemulțumirile și toate punctele de vedere denaturate fără niciun fel de scrupule, găsind eliberare și plăcere în a proceda astfel. Membrii familiei lor nu-i disprețuiesc, ci îi ajută și cooperează în schimb cu ei. Dacă ar vorbi așa în biserică, adevărata lor natură de neîncrezători ar fi pe deplin expusă, iar biserica ar trebui să-i îndepărteze. Prin urmare, nu-i privesc pe frați și surori ca parte din familie, ci ca pe niște adversari. Acesta este un aspect. Celălalt aspect este că nu consideră niciodată că fac parte din biserică și, prin urmare, orice i se întâmplă bisericii, fie că este vorba de defăimare și blasfemie din partea lumii religioase, de zvonuri nefondate și batjocură din partea non-credincioșilor sau de înscenare și persecuție din partea guvernului național, pentru ei personal este irelevant și insignifiant. Să presupunem că au simțit cu adevărat următoarele: „Dacă imaginea bisericii este pătată, iar numele lui Dumnezeu este dezonorat, demnitatea noastră de credincioși este pusă grav la încercare. Din acest motiv, n-aș discuta niciodată despre problemele bisericii sau despre treburile casei lui Dumnezeu cu non-credincioșii, lăsându-i să bârfească și să râdă de ea. N-aș vorbi la întâmplare despre treburile casei lui Dumnezeu cu membrii non-credincioși ai familiei mele nici măcar ca să mă protejez pe mine însumi.” Dacă ar fi conștienți de aceste lucruri, nu ar fi atunci capabili să-și măsoare cuvintele? Deci de ce nu pot face asta? Este clar că nu consideră în mod fundamental că fac parte din casa lui Dumnezeu și nici nu se consideră credincioși. Unii oameni spun: „Cuvintele Tale sunt incorecte. Dacă nu consideră că fac parte din casa lui Dumnezeu, de ce ar mai veni la adunări?” Printre cei care cred în Dumnezeu, există tot felul de oameni. Nu am avut părtășie anterior despre acest lucru? Sunt mulți care vin să creadă în Dumnezeu cu diverse motive și scopuri inadecvate, iar acesta este un asemenea tip. Ei cred în Dumnezeu pentru amuzament, pentru a scăpa de plictiseală sau pentru a găsi hrană spirituală – nu sunt des întâlniți astfel de neîncrezători? Nu se găsesc în număr mare astfel de oameni? (Ba da.) Nici măcar nu se recunosc drept credincioși în Dumnezeu. Desigur, toată lucrarea bisericii și faptul că aleșii lui Dumnezeu își îndeplinesc îndatoririle nu-i interesează, nu le acordă nicio atenție. Astfel, pot discuta detașat și lejer cu non-credincioșii despre situația lucrării bisericii, despre treburile interne ale bisericii și chiar despre orice probleme apar în rândul fraților și surorilor. După ce termină de vorbit, non-credincioșii încep să bârfească, să calomnieze și să satirizeze, dar pe ei nu-i deranjează câtuși de puțin. Ba chiar s-ar putea să li se alăture non-credincioșilor în a-i insulta pe frați și surori, judecând casa lui Dumnezeu și comentând despre lucrarea și rânduielile de lucru ale casei Sale. Sunt ei credincioși în Dumnezeu? (Nu.) Un credincios adevărat n-ar acționa niciodată în acest fel. Nici măcar de dragul de a-și proteja demnitatea și interesele proprii, nu ar mușca niciodată mâna care îl hrănește și nu s-ar alătura celor din afara bisericii. Nu este așa? (Ba da.) Prin urmare, astfel de indivizi sunt oameni răi și neîncrezători, care trebuie îndepărtați. Cu cât sunt îndepărtați mai curând, cu atât mai repede va avea biserica liniște.

Haideți să vorbim despre voi! De exemplu, dacă părinții tăi nu cred în Dumnezeu sau dacă frații sau cei mai buni prieteni ai tăi nu cred în Dumnezeu, dar nu se opun credinței tale și chiar o susțin destul de mult, le-ai vorbi despre tot ce se întâmplă în biserică? Să presupunem că una dintre prietenele tale întreabă: „Există în biserica voastră bărbați care caută o parteneră? Există vreunul care să fie deosebit de candid, înalt, bogat și chipeș?” Unii oameni cumsecade din rândul non-credincioșilor își doresc la rândul lor să găsească un partener cumsecade cu care să-și petreacă zilele. Prietena ta vrea să găsească pe cineva care crede în Dumnezeu, așadar vei fi dispus să-i spui? (Nu.) Ar trebui să-i spui: „Simpatia ta față de credincioși este inutilă. Ești non-credincioasă și fundamental incompatibilă cu credincioșii. Nu aveți un limbaj comun; mergeți pe căi diferite! Uită-te la tine: ești îmbrăcată atât de țipător! Cărui frate din biserica noastră i-ar plăcea de tine?” Nu ai o părere bună despre ea, deci ai putea să-i vorbești despre problemele bisericii? (Nu.) După doar câteva cuvinte, conversația s-ar nărui din cauza punctelor de vedere complet divergente. Chiar dacă unii non-credincioși au o părere bună despre credincioși și chiar dacă păstrează o relație de prietenie cu tine după ce ai devenit credincios, ai fi dispus să le împărtășești treburile interne ale bisericii sau dificultățile cu care te confrunți în îndeplinirea îndatoririlor tale? (Nu.) Chiar dacă îți susțin credința în Dumnezeu, ce rost are să discuți cu ei despre problemele bisericii? De exemplu, unii frați și surori au rezistat torturii și interogatoriului marelui balaur roșu fără să devină iude. Aceasta e o mărturie pe care chiar și non-credincioșii o admiră – ai fi dispus să împărtășești acest lucru cu ei? (Nu.) De ce n-ai fi dispus să-l discuți? (Astfel de chestiuni sunt irelevante pentru ei și n-ar putea înțelege aceste mărturii bazate pe experiențe.) Nu ar fi în stare să înțeleagă. Ce efecte negative ar putea avea discutarea acestor chestiuni? (Ar putea ajunge să judece în schimb biserica.) Ar emite judecăți: „De ce să treceți prin asta? De ce să vă împotriviți guvernului național?” Vezi, un singur comentariu le poate da în vileag natura. Cum poate fi considerat acest lucru o împotrivire față de guvernul național? Este clar că regele diavol care conduce țara le face mult rău aleșilor lui Dumnezeu, lăsându-i fără o cale de a trăi. Chiar și atunci când sunt martori la acest lucru, pretind că nu știu. Este clar că vorbesc într-un mod care răstoarnă adevărul și răstălmăcește faptele. Ce altceva ai mai putea discuta cu ei? Nu le poți vorbi despre nimic legat de credința în Dumnezeu; nu le poți spune nimic despre asta. Cei care nu-și pot măsura cuvintele le pot spune non-credincioșilor totul despre biserică. Sunt în mod evident neîncrezători; sunt diavoli care vin în casa lui Dumnezeu pentru a orbecăi, fiare care mușcă mâna care le hrănește, fără nicio fărâmă de conștiință sau rațiune. Pentru ei, niciun prejudiciu adus intereselor sau reputației casei lui Dumnezeu sau bisericii nu-i afectează deloc, nu le afectează niciunul dintre interese și nu simt nici cea mai mică mâhnire; astfel, pot vorbi cu nechibzuință despre treburile interne ale bisericii cu non-credincioșii și oamenii care nu cred în Dumnezeu, fără niciun fel de scrupul. Sunt odioși asemenea oameni? (Da!) Poate un neîncrezător, care nu-i privește pe frați și surori ca făcând parte din familie, dar îi privește pe non-credincioși ca pe familia lui, să accepte adevărul? (Nu.) Poate recunoaște că Dumnezeu este adevărul? (Nu.) Poate un individ care nu se consideră membru al bisericii, atunci când aude cuvintele de mântuire a omului de către Dumnezeu, să-și lase deoparte interesele pentru a urmări adevărul și a intra în adevărul-realitate? (Nu.) Activitățile sale zilnice constau doar în a vinde interesele bisericii, a fi de partea străinilor și a sluji drept cârtiță, iudă, trădător, de parcă aceasta ar fi misiunea lui. Nu merge pe o cale corectă, ci trăiește pentru a face rău; merită să moară și să fie blestemat! Aceste iude, acești trădători și slujitori ai Satanei care mușcă mâna care-i hrănește sunt niște mizerabili negativi, fac rău omenirii și sunt disprețuiți de toți. Așadar, nu este întru totul adecvat ca biserica să se ocupe de ei și să-i îndepărteze? (Ba da.) Este întru totul adecvat! Nu v-ar displăcea să fiți vânduți? Dacă biserica sau casa lui Dumnezeu ar fi vândută, cei mai mulți ar putea să nu empatizeze profund sau să se simtă prea îndurerați; s-ar simți doar puțin deranjați în sinea lor pentru că, la urma urmei, fac parte din ea. Dar dacă ai fi vândut de cineva din biserică non-credincioșilor și, din cauza faptului că te-a vândut, non-credincioșii ar răstălmăci faptele, te-ar defăima, batjocori, judeca și condamna? Cum te-ai simți atunci? N-ai experimenta atunci umilința și rușinea suferite de biserică și de casa lui Dumnezeu? (Ba da.) Din acest punct de vedere, este adecvat să îndepărtăm asemenea indivizi? (Da.) Ar trebui să fie îndepărtați; nu este nevoie să le arătăm îngăduință. Referitor la cei care nu-și pot măsura cuvintele, pe baza diferitelor manifestări ale modului în care se comportă și a ceea ce trăiesc, sunt neîncrezători în cadrul bisericii, un tip de indivizi răi care ar trebui îndepărtați. Indiferent dacă acționează în secret sau pe față, odată ce se descoperă că cineva nu-și poate măsura cuvintele și că umanitatea-esență pe care o are este cea a unui neîncrezător până în măduva oaselor, raportează-l imediat conducătorilor și lucrătorilor și informează-i pe frați și surori. Asemenea indivizi ar trebui discernuți la timp și cu precizie, apoi ar trebui îndepărtați cât mai curând din biserică. Nu le permite să se implice în biserică, în lucrarea acesteia sau să interacționeze cu frații și surorile; îndepărtarea lor completă este acțiunea corectă. Aici se încheie părtășia despre această manifestare a umanității – incapacitatea de a-și măsura cuvintele.

Sunt cele trei tipuri de oameni despre care am avut părtășie astăzi cazuri mai grave decât cele două tipuri despre care am avut părtășie anterior? (Da.) Circumstanțele lor sunt mai rele, umanitatea lor este mai abjectă și mai demnă de dispreț, iar prejudiciile și impactul lor asupra intereselor bisericii și a tuturor fraților și surorilor sunt mai mari. Prin urmare, nu tratați cu ușurință aceste trei tipuri de oameni; ar trebui să vă păziți cu vigilență de ei și să nu-i tolerați. Dacă cineva este identificat ca făcând parte din aceste trei tipuri, ar trebui dat în vileag și discernut imediat și apoi îndepărtat cât mai repede posibil. Dacă realizează o datorie importantă, găsiți pe cineva care să-i preia imediat datoria și apoi destituiți-l din acea datorie și îndepărtați-l. S-a înțeles? (Da.) Diferitele stări ale fraților și surorilor din biserică, diferitele lor manifestări din diferite perioade, lucrarea bisericii și chiar unele dintre treburile sale interne sunt permise ca subiecte de discuție și părtășie doar între frați și surori. Acest lucru are rolul de a le permite aleșilor lui Dumnezeu să înțeleagă mai bine și să aibă perspective mai clare privind principiile cerute de casa lui Dumnezeu, dobândind astfel capacitatea de a acționa în conformitate cu adevărurile-principii. Un principiu trebuie să fie însă clar: fie că e vorba de adevăruri sau principii referitoare la intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, fie că e vorba de reglementări privind treburile generale, nu se permite în niciun caz discutarea lor cu non-credincioșii, așa încât aceștia să comenteze și să arate cu degetul. Acest lucru este categoric interzis. Unii ar putea spune: „Dacă e categoric interzis, înseamnă că e un decret administrativ?” Se poate spune astfel; oricine dezvăluie informații va suporta consecințele corespunzătoare. De ce va trebui să suporte consecințele? Pentru că aceia care dezvăluie informații despre treburile interne ale bisericii nu protejează biserica sau pe frați și surori și pot trăda cu ușurință biserica și pe frați și surori. Întrucât acționează ca trădători și iude, nu ar mai trebui să li se arate îngăduință sau să fie considerați frați și surori sau parte din familie. Ar trebui să fie eliminați ca trădători și iude și să fie îndepărtați direct din biserică. Unii oameni spun: „Pe vremuri aveam prostul obicei de a fi o gură-spartă, aveam tendința să vorbesc nechibzuit. Acum că văd consecințele unor astfel de acțiuni, nu mai îndrăznesc să vorbesc nechibzuit.” Bine. Deoarece ai spus asta, comportamentul tău va fi observat. Dacă te căiești cu adevărat și te schimbi, nu mai transmiți informații în mod nechibzuit, nu mai trădezi interesele fraților și surorilor și îți poți măsura cuvintele, casa lui Dumnezeu îți va da o șansă. Dacă se descoperă din nou că ai făcut asta, că ai fost cel care a răspândit unele informații, nu ți se va arăta nicio îngăduință – frații și surorile din biserică se vor uni pentru a te îndepărta. Când se va întâmpla asta, nu te văita și nu te plânge că n-ai fost avertizat din timp. Acum că lucrurile sunt explicate clar, dacă se întâmplă din nou asta, casa lui Dumnezeu nu va fi deloc îngăduitoare. S-a înțeles? (Da.) Dacă vedeți indivizi care nu au înțeles, explicați-le; dați-le indicații folosind părtășia noastră de astăzi. Dacă observați indivizi care dau semne ale acestui comportament sau care au acționat așa în trecut, comunicați cu ei, avertizați-i și informați-i despre natura și consecințele unor asemenea acțiuni, precum și despre atitudinea casei lui Dumnezeu față de aceste chestiuni și persoane. După ce clarificați lucrurile, observați-i pentru a vedea dacă se pot căi și ce vor face în viitor. Dacă se schimbă și nu mai acționează în acest fel, pot fi acceptați înapoi și tratați ca frați și surori. Dar dacă se încăpățânează să nu se căiască și continuă să acționeze pe ascuns în acest fel, îndepărtați-i oricând găsiți indivizi de acest fel. Dacă găsiți doi, atunci îndepărtați-i pe amândoi; dacă găsiți un grup, atunci îndepărtați-i pe toți. Nu le arătați nicio îngăduință. Unii oameni întreabă: „Pot să vorbesc cu cei din familia mea care au crezut pe vremuri, dar au fost îndepărtați mai târziu?” Aparent, celor cărora le place să dea din gură și să bârfească nu le este ușor să se controleze, întrebând mereu cu încăpățânare dacă acest lucru este permis. Ce credeți: este permis? (Nu.) Nu este permis să vorbiți cu nimeni, deoarece acest lucru duce cu ușurință la consecințe. Astfel de oameni trebuie eliminați cu toții deoarece sunt iude. Nu trebuie să vorbiți cu cei care sunt non-credincioși, cei care au fost îndepărtați, cei care vă sunt apropiați, cei care sunt de încredere, cei care vă susțin credința în Dumnezeu, cei care au o impresie favorabilă despre credința în Dumnezeu și cu aceia care cred cu numele în Dumnezeu, care doar trăiesc viața bisericească și citesc puțin din cuvintele Sale, dar nu-și fac deloc datoria – în caz contrar, veți fi eliminați drept iude. S-a înțeles? (Da.) Cine mai este inclus în rândul celor care nu-și îndeplinesc îndatoririle? Sunt incluși membrii de rând ai bisericii? (Da.) Nu uitați această chestiune; nu fiți nesăbuiți. Trebuie să înțelegeți bine principiile. Nu continuați să aveți credință doar pentru a ajunge iude și a trăda casa lui Dumnezeu, trădându-i pe frați și surori fără să vă dați măcar seama și chiar simțindu-vă mândri de asta. Incapacitatea de a vă măsura cuvintele și chiar trădarea lucrării bisericii și pe frați și surori constituie o fărădelege gravă. Dumnezeu ține evidența tuturor celor care comit o astfel de faptă rea. Acum că ți s-a explicat clar și ai înțeles, dacă mai faci acest lucru, nu mai este o simplă fărădelege. Este o încălcare a decretului administrativ, ceea ce te face unul dintre cei vizați pentru a fi îndepărtați și vei fi privat de dreptul la mântuire. Ai înțeles? (Da.)

11 decembrie 2021