Cum să-i distingem pe antihriști de oamenii care au firea antihriștilor

Să-i distingem pe baza atitudinilor acestora față de adevăr

Astăzi vom continua părtășia despre responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor. Înainte să începem formal părtășia, haideți să examinăm unul dintre subiectele privind antihriștii, despre care am avut părtășie în trecut: cum să-i distingem pe oamenii cu firea antihriștilor de cei cu esența antihriștilor și care sunt diferențele dintre aceste două tipuri de oameni. Mai întâi, vom avea părtășie despre cum să-i discernem pe antihriști; asta nu este foarte dificil. În primul rând, ar trebui să vezi clar care sunt manifestările caracteristice evidente pe care le afișează cei ce sunt antihriști, astfel încât să poți identifica într-un timp scurt un antihrist autentic, stabilind că, în mod categoric, nu este cineva care doar are firea antihriștilor sau cineva care pășește pe calea antihriștilor. În acest fel, vei avea discernământ asupra antihriștilor și nu vei mai fi indus în eroare, ademenit și controlat de către aceștia. Acum, lucrul cel mai important este să poți să distingi diferențele evidente dintre oamenii cu natura-esență a antihriștilor și cei cu firea antihriștilor. Pentru a discerne aceste două tipuri de oameni, mai întâi trebuie să le pricepi caracteristicile principale. Unii oameni pricep doar dezvăluirile de corupție ale antihriștilor în viața de zi cu zi, precum tendințele lor de a-și impune statutul și de a le ține prelegeri altora, dar nu pot discerne natura-esență a antihriștilor. Este bine? (Nu.) Mai sunt și cei care spun că manifestările cele mai remarcabile ale antihriștilor sunt aroganța și îngâmfarea lor și îi caracterizează pe toți oamenii aroganți și îngâmfați drept antihriști. Este corect? (Nu.) De ce nu este corect? Fiindcă aroganța și îngâmfarea nu sunt cele mai remarcabile manifestări ale antihriștilor; sunt firi corupte pe care le au toți oamenii corupți. Fiecare om are o fire arogantă și îngâmfată, așa că este o greșeală gravă să-i caracterizăm pe toți oamenii aroganți și îngâmfați drept antihriști. Așadar, care sunt manifestările esențiale ale antihriștilor, care pot clarifica dintr-o privire diferențele esențiale dintre antihriști și oamenii cu firea antihriștilor și îți pot permite să discerni faptul că esențele acestor două tipuri de oameni sunt diferite și că acești oameni ar trebui tratați diferit? Sub anumite aspecte, precum acțiuni, comportamente și firi, au aceste două tipuri de oameni similitudini și asemănări? (Da.) Dacă nu observi cu atenție, nu distingi cu seriozitate sau nu ai o înțelegere și un discernământ corect în inima ta asupra firii și esenței acestor două tipuri de oameni, este foarte ușor să-i tratezi ca și cum ar aparține aceluiași tip. Este posibil chiar să confunzi un antihrist cu o persoană care are firea antihriștilor și invers, adică ai putea face cu ușurință aceste tipuri de judecăți eronate. Așadar, care sunt caracteristicile și diferențele principale între aceste două tipuri de oameni, care-i pot permite cuiva să distingă, cu dovezi solide, cine este antihrist și cine este o persoană cu firea antihriștilor? Acest subiect nu ar trebui să vă fie necunoscut, așa că hai să vă auzim punctele de vedere. (Un aspect folosit pentru a distinge între antihriști și oamenii cu firea antihriștilor este prin atitudinea lor față de adevăr; altul este prin umanitatea lor. În atitudinea lor față de adevăr, antihriștii urăsc adevărul și nu îl acceptă deloc. Indiferent cât de multe fapte rele comit, care provoacă perturbări și tulburări, și indiferent cum ai părtășie cu ei sau cum îi emondezi, ei nu recunosc acest lucru și sunt impenitenți înverșunați. Oamenii cu firea antihriștilor pot face și ei lucruri greșite atunci când nu înțeleg adevărul sau nu pricep principiile, dar atunci când sunt emondați, ei pot să accepte adevărul, să reflecteze asupra lor și să se cunoască și sunt capabili să simtă remușcări și să se căiască. Din perspectiva atitudinii lor față de adevăr, esența antihriștilor este aceea că urăsc adevărul, în timp ce oamenii cu firea antihriștilor îl pot accepta. Din perspectiva umanității lor, antihriștii sunt oameni răi fără simțul conștiinței sau fără simțul rușinii, în timp ce oamenii cu firea antihriștilor au simțul conștiinței și simțul rușinii.) Ați menționat două caracteristici; s-a avut părtășie, în trecut, despre acest conținut? Sunt acestea considerate caracteristici evidente? (Da.) Atitudinile antihriștilor și ale oamenilor cu firea antihriștilor față de adevăr sunt complet diferite. Acesta este un punct foarte important și este o manifestare cu caracteristici evidente. Antihriștii sunt scârbiți de adevăr și nu îl acceptă deloc. Ar prefera să moară decât să recunoască faptul că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu. Indiferent cum ai părtășie despre adevăr, ei se împotrivesc în sinea lor și sunt scârbiți de el. Poate că în sinea lor, chiar te înjură, își bat joc de tine și te disprețuiesc, desconsiderându-te. Antihriștii sunt ostili față de adevăr; aceasta este o caracteristică evidentă. Și care sunt caracteristicile oamenilor cu firea antihriștilor? Ca să fim corecți și obiectivi, oamenii cu firea antihriștilor, dar cu o oarecare conștiință și rațiune, își pot schimba noțiunile și pot accepta adevărul când alții au părtășie cu ei despre adevăr. Dacă sunt emondați, pot să se și supună. Adică, atât timp cât oamenii cu firea antihriștilor cred sincer în Dumnezeu, majoritatea pot să accepte adevărul, în diverse măsuri. Pe scurt, oamenii cu firea antihriștilor pot să accepte adevărul și să se supună prin mijloace precum a citi singuri cuvintele lui Dumnezeu, a accepta disciplinarea și luminarea de către El sau emondarea de către frați și surori, ajutorul și sprijinul din partea acestora. Aceasta este o caracteristică evidentă. Totuși, antihriștii sunt diferiți. Indiferent cine are părtășie despre adevăr, ei nici nu ascultă, nici nu se supun. Au o singură atitudine: mai degrabă ar muri decât să accepte adevărul. Indiferent cum îi emondezi, este inutil. Chiar dacă ai părtășie despre adevăr cât se poate de clar, ei nu îl acceptă; ba chiar i se împotrivesc în sinea lor și se simt scârbiți de el. Poate cineva cu o astfel de fire, care urăște adevărul, să I se supună lui Dumnezeu? Categoric nu. Prin urmare, antihriștii sunt dușmanii lui Dumnezeu și sunt oameni care nu pot fi mântuiți.

Să-i distingem pe baza umanității lor

Chiar acum, ați mai menționat o caracteristică pentru a distinge între antihriști și oamenii care au firea antihriștilor, care este din perspectiva umanității. Cine ar vrea să mai aibă părtășie despre această caracteristică? (Antihriștii au o umanitate deosebit de malițioasă; ei pot să-i suprime și să-i chinuiască pe oameni și, indiferent cât de multe rele comit, nu știu să se căiască.) Așa este, caracteristica principală a antihriștilor este umanitatea lor malițioasă, nerușinarea și lipsa de conștiință și rațiune. Indiferent cât de multe fapte rele comit în biserică sau cât de multe daune provoacă lucrării bisericii, nu li se pare o nerușinare și nici nu se consideră păcătoși. Indiferent dacă îi expune casa lui Dumnezeu sau îi emondează frații și surorile, rămân imperturbabili, nu-și fac reproșuri și nu sunt supărați. Aceasta este manifestarea antihriștilor, din punctul de vedere al umanității. Caracteristicile lor principale sunt lipsa conștiinței și rațiunii, lipsa rușinii și o fire extrem de feroce. Judecă și chinuie pe oricine le menționează interesele și au o dorință deosebit de puternică de răzbunare, neiertând pe nimeni, nici măcar pe propriile rude. Atât de feroce sunt antihriștii. Pe de altă parte, oamenii cu firea antihriștilor, indiferent cât de multă corupție dezvăluie, nu sunt neapărat oameni răi. Indiferent ce neajunsuri sau carențe au în umanitate, ce greșeli pot face sau în ce privințe pot eșua și se pot poticni, ei pot reflecta asupra lor și pot trage învățăminte după aceea. Când se confruntă cu emondarea, sunt capabili să-și recunoască greșelile și să simtă remușcări; iar când frații și surorile îi critică sau îi expun – chiar dacă ar putea încerca să se apere puțin și să nu fie dispuși să o recunoască la momentul respectiv – în realitate, deja și-au recunoscut greșeala în inima lor și s-au supus. Asta dovedește că încă pot să accepte adevărul și să fie reformați. Când fac greșeli sau întâmpină orice probleme, conștiința și rațiunea lor încă pot funcționa; sunt conștienți, nu amorțiți și nepăsători sau intransigenți și nu refuză să recunoască lucruri. În plus, deși acest tip de persoană are firea antihriștilor, este relativ empatică și întrucâtva mai bună la suflet. Când se confruntă cu diverse chestiuni, caracteristicile pe care le manifestă în ceea ce privește umanitatea pot fi descrise – în modul cel mai potrivit și mai ușor de înțeles – ca fiind relativ rezonabile. Dacă sunt emondați cu severitate, cel mult s-ar putea simți oarecum plini de resentimente în inima lor, dar privind lucrurile din perspectiva umanității lor, se poate vedea că ei cunosc, totuși, rușinea, că pot avea mustrări de conștiință și că rațiunea lor poate avea un anume efect limitativ. Dacă provoacă pierderi intereselor casei lui Dumnezeu sau fac rău oricăror frați și surori, întotdeauna simt neliniște în inimă și simt că L-au dezamăgit pe Dumnezeu. Aceste manifestări sunt dezvăluite în diverse măsuri de către oamenii cu firea antihriștilor. Chiar dacă nu-și repară imediat greșelile sau nu fac alegerile juste și nu practică în mod corect după ce se întâmplă ceva, acești oameni au încă în inimă un sentiment de conștientizare. Au mustrări de conștiință; știu că au făcut ceva greșit și că nu ar trebui să mai acționeze vreodată așa și simt, de asemenea, că nu sunt oameni buni – în mod subtil, pot avea toate aceste sentimente. Mai mult, cu timpul, starea lor se va schimba, iar ei se vor căi cu adevărat. Vor simți remușcări profunde, regretând că inițial nu au făcut alegerile juste sau că nu au practicat în mod corect. Acestea sunt exact cele mai comune și mai obișnuite manifestări ale oamenilor corupți. Totuși, cei care sunt antihriști sunt speciali; nu sunt oameni, ci diavoli. Indiferent cât de mult timp trece după ce comit rele sau păcate, nu au nicio remușcare; rămân încăpățânați și insistenți până la sfârșit. Oamenii cu firea antihriștilor se pot supune atunci când întâmpină emondarea obișnuită. Când se confruntă cu o emondare severă, s-ar putea să-și susțină cauza, să nege lucruri și să refuze să o accepte în acel moment, dar mai târziu, vor putea să reflecteze asupra lor, să se cunoască, să simtă remușcări și să se căiască. Chiar dacă cineva își bate joc de ei și îi consideră lipsiți de umanitate, s-ar putea să simtă durere în inimă, dar nu vor riposta sau nu vor trata persoana respectivă ca pe un dușman. Ei pot și s-o înțeleagă pe cealaltă persoană, gândindu-se: „Este doar vina mea că am făcut acea greșeală; felul în care mă tratează alții nu este altceva decât ceea ce merit.” Aceste manifestări se dezvăluie în grade diferite în oameni diferiți. Pe scurt, aceste dezvăluiri sunt manifestările normale și firești ale oamenilor cu firea antihriștilor, ale oamenilor cu firi corupte, și acesta este lucrul prin care ei diferă în mod clar de antihriști. Prin diferitele manifestări ale acestor două stări, se clarifică imediat exact care indivizi sunt oameni răi și antihriști și care sunt oamenii care doar au firea antihriștilor, dar nu sunt oameni răi.

Să-i distingem după ce aflăm dacă se căiesc cu adevărat sau nu

Tocmai au fost menționate două aspecte ale diferențelor între antihriști și oamenii cu firea antihriștilor: primul aspect este atitudinea lor față de adevăr; atitudinea oamenilor față de adevăr este atitudinea lor față de Dumnezeu. În acest aspect, există o distincție clară între cele două tipuri de oameni. În al doilea rând, în ceea ce privește umanitatea, aceste două tipuri de oameni au și o diferență esențială clară. Aceste două caracteristici sunt foarte evidente; sunt tipuri complet diferite de oameni. În afara acestor două diferențe, un alt aspect este dacă există vreo manifestare a căinței după comiterea unui rău. În cazul celor care sunt antihriști, indiferent ce fapte rele comit – dacă le provoacă oamenilor suferință, întemeiază împărății independente, concurează cu Dumnezeu pentru statut, fură jertfe sau orice altceva – chiar dacă sunt expuși în mod direct, nu recunosc aceste fapte. Dacă nu le recunosc, se pot căi? Mai degrabă ar muri decât să se căiască. Nu acceptă realitatea propriilor fapte rele. Chiar dacă își dau seama că expunerea este întru totul corectă, i se împotrivesc și i se opun. Categoric nu vor reflecta la posibilitatea de a fi pe calea greșită sau nu vor spune: „Sunt caracterizat drept antihrist. Acesta lucru este foarte periculos și trebuie să mă căiesc.” Categoric nu le trec prin minte astfel de gânduri. Umanitatea lor nu are aceste calități. Prin urmare, antihriștii au o caracteristică evidentă: indiferent câți ani cred în Dumnezeu, nu acceptă deloc adevărul și nu dau dovadă de o schimbare reală. Când încep să creadă în Dumnezeu, le place să se remarce în mulțime, să concureze pentru putere și profit, să facă oamenii să sufere, și formează clici și divizează biserica. Scopul lor atunci când încearcă să dețină puterea este să trăiască de pe urma bisericii și să întemeieze o împărăție independentă. După trei, până la cinci ani de credință, când îi revezi, încă au aceleași manifestări și caracteristici, fără nicio schimbare. Chiar și după opt sau zece ani, ei rămân la fel. Unii oameni spun: „Poate că se vor schimba după 20 de ani de credință!” Se pot schimba? (Nu.) Nu se vor schimba. Au aceleași manifestări, fie că interacționează cu câțiva indivizi sau cu majoritatea, fie că fac îndatoriri obișnuite sau acționează în calitate de conducători sau lucrători. Niciodată nu se căiesc sau nu se întorc din drum, persistând pe aceeași cale până la sfârșit. Categoric nu se vor căi. Așa sunt antihriștii. Cât despre oamenii cu firea antihriștilor, chiar dacă unii dintre ei nu sunt oameni răi, și ei au firi corupte. Dezvăluie aroganță, înșelătorie, egoism, josnicie și alte tipuri de corupție. Manifestă și o umanitate slabă. Când încep să creadă în Dumnezeu, vor și ei să concureze pentru faimă și câștig, se remarcă pentru a obține admirația oamenilor și au ambiții și dorințe de a fi conducători și a deține puterea. Aceste manifestări sunt prezente în diferite măsuri la oamenii corupți și nu sunt cu mult diferite de cele ale antihriștilor. Totuși, în procesul credinței în Dumnezeu, ei ajung să înțeleagă unele adevăruri experimentând judecata și expunerea din cuvintele lui Dumnezeu și dezvăluie tot mai puțin aceste firi corupte. De ce sunt dezvăluite tot mai puțin aceste firi corupte? Fiindcă după ce înțeleg adevărul, își dau seama că aceste comportamente și manifestări sunt dezvăluiri ale unor firi corupte. Doar în acest moment le devine conștiința alertă și văd că sunt profund corupți și că, într-adevăr, le lipsește asemănarea unui om. Atunci, devin dispuși să urmărească adevărul și să se gândească în ce fel să se elibereze de aceste firi corupte și cum pot să se elibereze din robia lor și să devină persoane care urmăresc și practică adevărul. Ce este această manifestare? Nu înseamnă asta să te căiești treptat? (Ba da.) În cursul experimentării lucrării lui Dumnezeu, își descoperă propriile probleme, își recunosc firile corupte și își înțeleg diversele stări. Ei ajung și să își cunoască umanitatea-esență, iar conștiința lor devine tot mai alertă; ei simt din ce în ce mai mult că sunt profund corupți și nepotriviți pentru a fi folosiți de Dumnezeu și că au atras dezgustul Lui și, în sinea lor, se detestă. Inconștient, se căiesc treptat în adâncul sufletului și, odată cu această căință, apar unele mici schimbări, care se pot vedea în comportamentul lor. De exemplu, inițial, când cineva le expunea problemele, se simțeau plini de resentimente, se mâniau rușinați și încercau să se explice și să se justifice, făcând toate eforturile pentru a găsi diverse scuze și motive ca să se apere. Însă prin experiențe continue ajung să-și dea seama că acest comportament este greșit și încep să corecteze această stare și acest comportament, muncind din greu să accepte păreri corecte, străduindu-se să colaboreze armonios cu ceilalți. Când li se întâmplă ceva, învață să caute de la ceilalți și să aibă părtășie cu ei și învață să comunice din inimă și să se înțeleagă amical cu ceilalți. Sunt acestea manifestări ale căinței? (Da.) După ce încep să creadă în Dumnezeu, dobândesc treptat o înțelegere reală a unora dintre firile, comportamentele și manifestările antihriștilor, pe care ei înșiși le dezvăluie. Apoi, se eliberează treptat de firile lor corupte și sunt în stare să-și abandoneze fostele moduri greșite de viață și să renunțe la a urmări faima și statutul și sunt în stare să acționeze, să se comporte și să-și facă datoria conform adevărurilor-principii. Cum este obținută o asemenea schimbare? Este obținută acceptând adevărul și schimbându-se și căindu-se încontinuu? (Da.) Toate aceste lucruri sunt obținute în procesul continuu de a se căi. După aceea, starea lor se îmbunătățește cu siguranță, le crește și statura pe măsură ce experiențele lor devin tot mai profunde, iar când li se întâmplă ceva, sunt capabili să reflecteze asupra lor. Fie că întâmpină obstacole sau eșecuri, fie că sunt emondați, ei aduc aceste chestiuni înaintea lui Dumnezeu și pot, de asemenea, să-și coreleze, disece și înțeleagă starea coruptă în timp ce citesc cuvintele lui Dumnezeu. Deși e posibil să mai dezvăluie corupție și să înceapă să aibă gânduri eronate atunci când li se întâmplă ceva, sunt în stare să reflecteze asupra lor și să se răzvrătească împotriva lor. Atât timp cât devin conștienți de aceste probleme, ei pot să caute încontinuu adevărul ca să le rezolve și să practice căința. Deși acest progres este foarte lent și rezultatele sunt minime, ei se schimbă încontinuu, în străfundul sufletului lor. Oamenii de acest tip își mențin mereu o atitudine și o stare proactive, pozitive, întreprinzătoare, de transformare și căință. Deși uneori concurează cu alții pentru faimă și statut și dezvăluie unele manifestări și acțiuni ale antihriștilor în diverse grade, după ce experimentează câteva emondări, judecăți și mustrări, sau disciplinarea de către Dumnezeu, aceste firi corupte sunt alungate și transformate, în diverse grade. Cauza primară pentru obținerea acestor rezultate este că acest tip de persoană poate, în adâncul sufletului, să reflecteze asupra firilor sale corupte și a căilor greșite pe care a apucat, să și le înțeleagă și să se transforme. Chiar dacă schimbările, creșterea și câștigurile de pe urma transformării sunt foarte mici și progresul este foarte lent, în asemenea măsură încât e posibil să nu observe nici măcar ea, după trei, până la cinci ani de astfel de experiențe, poate simți unele schimbări la sine, pe care le pot vedea și cei din jur. În orice caz, există o diferență între acei oameni care au firea antihriștilor și cei care sunt antihriști. Care este caracteristica principală în această privință? (Oamenii cu firea antihriștilor sunt capabili să se căiască.) Atunci când fac ceva rău, comit o fărădelege sau se confruntă cu emondarea, judecata și mustrarea, certarea sau disciplinarea, se pot căi. Chiar și atunci când își dau seama că au făcut rău sau au făcut o greșeală, pot să reflecteze asupra lor și să aibă o atitudine de a se transforma și a se căi în inima lor. Aceasta este o diferență caracteristică prin care oamenii cu firea antihriștilor sunt separați complet de antihriști.

Un rezumat al diferențelor dintre antihriști și oamenii care au firea antihriștilor

Cei care sunt antihriști sunt satane vii. Se poate spune că trăiesc ca satane; sunt diavoli și satane vizibile oamenilor. Atunci, haideți să rezumăm diferențele esențiale dintre antihriști și oamenii cu firea antihriștilor. Un aspect este atitudinea lor față de adevăr. Antihriștii categoric nu acceptă adevărul. Deși verbal pot recunoaște că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul, sunt lucruri pozitive și sunt cuvinte benefice oamenilor, fiind criteriul pentru toate lucrurile pozitive, și că oamenii ar trebui să le accepte, să li se supună și să le practice – deși pot spune toate acestea – categoric nu pot pune cuvintele lui Dumnezeu în practică. De ce nu le practică? Fiindcă nu acceptă adevărul în inima lor. Cu voce tare, spun că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul, dar dintr-un motiv complet diferit: spun acest lucru pentru a ascunde faptul că nu acceptă adevărul și pentru a-i induce în eroare pe oameni. Doar fiindcă antihriștii pot rosti cuvinte și doctrine nu înseamnă că în inima lor recunosc că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul. Nu pot pune în practică adevărul fiindcă, în esență, ei nu acceptă adevărul cuvintelor lui Dumnezeu în inima lor; nu sunt dispuși să accepte adevărul și să-l practice pentru a intra în adevărul-realitate. Pe de altă parte, oamenii cu firea antihriștilor nu sunt neapărat antihriști. Unii dintre ei pot să accepte în diferite măsuri adevărul, lucrurile pozitive și cuvintele corecte și să li se supună – aceasta este o diferență. Oamenii cu esența antihriștilor sunt ostili față de adevăr și îi întorc spatele, dar unii oameni cu firea antihriștilor pot să accepte și să practice adevărul. Prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu și prin câțiva ani de experimentare a lucrării lui Dumnezeu, atitudinea lor față de adevăr se poate schimba într-o anumită măsură. Simt, în adâncul inimii, că deși nu pot pune în practică adevărul, el este bun și drept. Doar că nu iubesc adevărul sau nu sunt interesați de el, prin urmare, practicarea acestuia necesită ceva eforturi și strădanii. Așadar, oamenii cu firea antihriștilor, dar cu o oarecare conștiință și rațiune, pot să accepte adevărul în diferite măsuri. Cel puțin, în adâncul inimii, nu se împotrivesc adevărului și nu sunt nici dezgustați, nici scârbiți de acesta. Majoritatea oamenilor sunt în acest fel de stare și se manifestă în acest mod față de adevăr. Acest mod de a descrie asemenea oameni nici nu-i menajează, nici nu-i denigrează. Este destul de obiectiv, nu-i așa? (Ba da.) Un alt aspect este de a-i distinge din perspectiva umanității, adică de a-i distinge pe baza conștiinței, rațiunii lor și a bunătății sau răutății umanității lor. Cine are o umanitatea rea, nu acceptă adevărul și este deosebit de scârbit de adevăr este categoric un neîncrezător sau un antihrist. Unii oameni nu iubesc în mod deosebit adevărul și nu sunt interesați de acesta. Când au alții părtășie despre adevăr, ei devin somnoroși și apatici. Totuși, oamenii de acest tip nu au o umanitate rea și nu îi chinuie pe alții. Dacă ai părtășie despre intențiile lui Dumnezeu, despre adevărurile-principii sau despre regulile casei lui Dumnezeu, pot să asculte și sunt dispuși să accepte adevărul și să se străduiască să-l obțină, dar poate că nu sunt neapărat în stare să-l pună în practică. Dacă devin conducători, poate că nu sunt în stare să te facă să înțelegi adevărul sau să te aducă înaintea lui Dumnezeu, dar categoric nu te vor chinui. Aceasta este umanitatea oamenilor cu firea antihriștilor. În orice caz, umanitatea oamenilor cu firea antihriștilor nu este atât de rea; pot să accepte adevărul în diferite măsuri. Pe de altă parte, antihriștilor nu numai că le lipsesc conștiința și rațiunea, dar au și o umanitate extrem de feroce. Oamenii cu firea antihriștilor au un simț al conștiinței și au o oarecare rațiune și pot gestiona rațional anumite chestiuni. De exemplu, în ceea ce privește cum să aleagă, de partea cui să se situeze și alte chestiuni de felul acesta, atunci când au de-a face cu cerințele casei lui Dumnezeu, cu diverși oameni din biserică și cu lucruri pozitive și negative, pot să perceapă chestiunile de acest fel și, în cele din urmă, pot să facă alegerile corecte pe baza conștiinței lor. Oamenii de acest fel nu au o umanitate atât de rea și sunt relativ buni la suflet. Mai există o distincție, una despre care tocmai am avut părtășie, și anume că există unii oameni cu firea antihriștilor care pot să accepte adevărul și care, atunci când fac lucruri greșite, pot să reflecteze asupra acestui lucru și să aibă o inimă plină de căință. Pe de altă parte, antihriștii categoric nu au aceste două manifestări. Sunt încăpățânați și neschimbători, fiindcă le este scârbă de adevăr, nu-l acceptă și au o umanitate extrem de feroce. Oamenilor de acest fel le este imposibil să se schimbe și să obțină căința. Dacă cineva se poate căi cu adevărat depinde în principal de faptul dacă are conștiință și rațiune și de atitudinea sa față de adevăr. Oamenii cu firea antihriștilor, fiindcă nu au o umanitate rea, au o oarecare conștiință și rațiune și pot accepta unele adevăruri în diferite măsuri, au potențialul de a se schimba. Atunci când fac greșeli sau comit fărădelegi, se pot căi după ce sunt emondați. Acest lucru stabilește că oamenii cu firea antihriștilor au speranța că vor fi mântuiți, în timp ce antihriștii sunt irecuperabili; sunt de teapa diavolilor și a Satanei. Diferențele esențiale dintre antihriști și oamenii cu firea antihriștilor sunt aceste câteva caracteristici. Este destul de obiectiv acest rezumat? (Da.) Cu privire la aceste câteva caracteristici ale antihriștilor, manifestările detaliate despre care am avut părtășie sunt obiective și în conformitate cu faptele, fără niciun element de denigrare. Toți aleșii lui Dumnezeu au întâlnit acest lucru și i-au fost martori; pur și simplu asta sunt antihriștii. Cât despre oamenii cu firea antihriștilor, am expus și diverse manifestări, toate vizibile oamenilor și în conformitate cu faptele, fără niciun menajament.

Oamenii cu firea antihriștilor au multe defecte și imperfecțiuni în umanitatea lor și, de asemenea, dezvăluie felurite firi corupte, în diferite măsuri. Aceste firi corupte au unele manifestări caracteristice evidente la toți oamenii. De exemplu, unii oameni sunt deosebit de aroganți, unii sunt deosebit de intriganți și înșelători, unii sunt deosebit de intransigenți, alții deosebit de leneși și așa mai departe. Aceste exprimări sunt manifestările oamenilor cu firea antihriștilor și sunt caracteristicile umanității oamenilor de acest fel. Deși acești oameni au o oarecare bunătate în inimă – în termeni simpli, sunt oarecum buni la suflet – atunci când se confruntă cu ceva, văd clar că interesele casei lui Dumnezeu sunt afectate, dar pentru că se tem să nu-i ofenseze cumva pe alții, ajung să fie ca o țestoasă care se ascunde în carapace, trăind după filozofia Satanei și nefiind dispuși să respecte adevărurile-principii. Deși, în adâncul inimii, simt că nu ar trebui să acționeze în acest fel și că Îl nedreptățesc pe Dumnezeu acționând astfel, tot nu se pot abține să nu aleagă să fie persoane care caută să le fac pe plac altora. De ce? Fiindcă ei cred că pentru a trăi și pentru a supraviețui trebuie să se bazeze pe filozofia Satanei și că doar în acest mod se pot proteja. Prin urmare, aleg să fie persoane care caută să le facă pe plac altora și nu practică adevărul. În inima lor, simt că acționând în acest fel sunt lipsiți de conștiință și de umanitate; nu sunt oameni și sunt mai rău decât un câine de pază. Totuși, după ce-și fac reproșuri, atunci când se confruntă cu o altă situație, tot nu se căiesc și se comportă la fel. Întotdeauna sunt slabi și au un sentiment de vinovăție. Ce dovedește acest lucru? Dovedește că deși oamenii cu firea antihriștilor nu sunt ei înșiși antihriști, umanitatea lor are probleme și lipsuri, deci ei dezvăluie cu siguranță multă corupție. Privind manifestările generale ale unei astfel de persoane, ea este întru totul un om la care rămâne neschimbat faptul că este profund corupt de Satana; este exact ceea ce Dumnezeu numește odrasla Satanei. În cel fel sunt oamenii cu firea antihriștilor mai buni decât antihriștii? Mai precis, deși oamenii care au firea antihriștilor, dar nu esența acestora, dezvăluie diverse firi corupte ale Satanei, categoric nu sunt oameni răi. Situația lor este similară cu ceea ce se spune de obicei, că un om nu este nici viclean și rău, nici o persoană bună; doar că el crede sincer în Dumnezeu, este dispus să se căiască și poate să accepte adevărul după ce este emondat, având o oarecare supunere. Chiar dacă nu sunt oameni răi și încă au o speranță de a fi mântuiți de Dumnezeu, sunt departe de standardul de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, despre care vorbește Dumnezeu! Unii oameni cred în Dumnezeu vreme de trei până la cinci ani și fac unele schimbări și progrese. Unii oameni cred în Dumnezeu vreme de opt până la zece ani și nu fac absolut niciun progres. Unii oameni au crezut în Dumnezeu chiar și 20 de ani, fără nicio schimbare semnificativă; încă sunt la fel ca înainte. Se agață cu încăpățânare de noțiunile lor. Doar că, fiindcă au auzit cuvintele lui Dumnezeu și sunt restricționați de diverse reguli și reglementări ale casei lui Dumnezeu, nu au comis greșeli majore, nu au făcut fapte rele care cauzează pierderi grave casei lui Dumnezeu și nu au provocat mari dezastre. Oamenii cu firea antihriștilor cu siguranță nu pot fi cu toții mântuiți de Dumnezeu, în cele din urmă. Majoritatea sunt probabil muncitori și unii dintre ei categoric vor fi eliminați. În orice caz, deși nu sunt oameni răi, sunt oameni cu o umanitate slabă. Finalurile și destinațiile lor cu siguranță nu vor fi aceleași. Totul depinde de faptul dacă pot să accepte adevărul și de modul în care își aleg căile. Unii oameni spun: „Cuvintele Tale sunt contradictorii. Nu ai spus Tu că acești oameni se pot schimba și se pot căi?” Ce vreau să spun este că acești oameni, în anumite contexte și în medii diferite, pot accepta adevărul, în diferite măsuri. Ce înseamnă „diferite măsuri”? Înseamnă că unii oameni suferă o mică schimbare după ce cred în Dumnezeu trei până la cinci ani și o schimbare semnificativă după 10 până la 20 de ani. Unii oameni cred în Dumnezeu 10 până la 20 de ani și sunt exact la fel ca atunci când au început să creadă, strigând mereu: „Trebuie să mă căiesc, trebuie să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu!”, dar în realitate nu suferă nicio schimbare. Doar pentru că au un simț al conștiinței au această dorință în inimă și sunt dispuși să se schimbe și să se căiască. Totuși, a fi dispus nu este echivalent cu a putea practica adevărul și nici cu a intra în realitate. A fi dispus înseamnă doar că nu te împotrivești adevărului, că nu îți este scârbă de el, nu îl ponegrești în mod public, nu-l judeci, nu-l condamni sau nu-l hulești în mod public pe Dumnezeu – sunt doar aceste manifestări. Dar nu înseamnă că poți, într-adevăr, să te supui, să accepți și să practici adevărul, nici nu înseamnă că poți să te răzvrătești împotriva trupului și a dorințelor tale. Este acesta un fapt obiectiv? (Da.) Exact așa stau lucrurile. Să ai puțină conștiință și rațiune și o inimă cu o oarecare căință în umanitatea ta nu înseamnă că nu ai o fire coruptă. Oamenii cu firea antihriștilor sunt esențialmente diferiți de antihriști, dar asta nu înseamnă că sunt oameni care pot să accepte adevărul și să i se supună. Nu înseamnă nici că sunt oameni cu adevărul-realitate sau că sunt oameni pe care Dumnezeu îi iubește. Există diferențe esențiale între aceste două aspecte; sunt complet diferite. În comparație cu antihriștii, oamenii cu firea antihriștilor sunt cu siguranță mult mai buni în ceea ce privește umanitatea, atitudinea față de adevăr și măsura în care se căiesc. Totuși, standardul după care Dumnezeu îi măsoară pe oameni nu se bazează pe modul în care diferă ei de antihriști; nu acesta este standardul. Dumnezeu măsoară umanitatea unei persoane, dacă are conștiință și rațiune, dacă iubește și acceptă adevărul, dacă își face îndatoririle cu loialitate, dacă I se supune lui Dumnezeu și dacă poate obține adevărul și dobândi mântuirea. Acestea sunt standardele după care Dumnezeu îi măsoară pe oameni. Dumnezeu a propus diverse cerințe pentru cei cu firea antihriștilor. Dumnezeu folosește aceste cerințe pentru a-i măsura pe oamenii cu firea antihriștilor în scopul de a-i mântui. După ce auzi lucrurile formulate în acest fel, le înțelegi, nu-i așa? Mai întâi, trebuie să-ți fie clar că indiferent cât de mult din firea antihriștilor ai avea, atât timp cât poți să accepți adevărul, nu ești un antihrist. Deși nu ești un antihrist, asta nu înseamnă că ești cineva care I se supune lui Dumnezeu. Să nu fii dezgustat sau scârbit de adevăr nu înseamnă că ești cineva care practică adevărul și i se supune. Să ai puțină conștiință și rațiune, să fii relativ bun la suflet și să ai o umanitate mai bună decât cea a antihriștilor nu înseamnă neapărat că ești o persoană bună. Standardul pentru a măsura dacă o persoană este bună sau rea nu se bazează pe umanitatea antihriștilor. Indiferent cât de multe lucruri rele fac antihriștii, nu le recunosc niciodată și nici nu se căiesc, ci continuă să acționeze în același fel; niciodată nu se întorc și I se împotrivesc lui Dumnezeu până la final. Deși unii oameni cu firea antihriștilor vor sincer să se schimbe și să se căiască, dacă se schimbă puțin nu înseamnă că au o căință adevărată. Dacă au hotărârea de a se căi nu înseamnă că pot să înțeleagă adevărul, să-l obțină și să câștige viața.

Unii oameni spun: „Nu sunt un antihrist, așa că sunt mai bun decât antihriștii și corupt mai puțin profund decât aceștia.” Sunt corecte aceste cuvinte? Este acesta un mod denaturat de a înțelege? (Da, este.) Oamenii cu firea antihriștilor sunt la fel ca antihriștii în firea lor coruptă, dar natura-esență pe care o au este diferită. Gândiți-vă – este corectă această afirmație? (Da.) Atunci explicați-o. (Oamenii cu firea antihriștilor au firi corupte, exact ca antihriștii. Ambele categorii au firi arogante și ticăloase și ambele urmăresc statutul. Totuși, umanitatea-esență pe care o au este diferită. Oamenii cu firea antihriștilor au un oarecare simț al conștiinței și pot să accepte adevărul în diferite măsuri. Nu sunt scârbiți de adevăr și nu îl urăsc. Pe de altă parte, oamenii cu esența antihriștilor au o umanitate-esență malițioasă. Nu au niciun simț al conștiinței, sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. Nu se vor căi.) Toți au firi corupte, așadar, de ce îi caracterizează Dumnezeu pe oamenii cu esența antihriștilor drept antihriști și drept dușmanii Săi? (Acest lucru se bazează în principal pe atitudinea lor față de adevăr. Antihriștii sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc, iar a urî adevărul înseamnă, de fapt, a-L urî pe Dumnezeu.) Altceva? (Esența antihriștilor este cea a diavolilor.) Oamenii a căror esență este cea a diavolilor au vreo speranță de a fi mântuiți? (Nu.) Acești oameni nu acceptă deloc adevărul și nu pot fi mântuiți. Dat fiind că ambele tipuri de oameni au firi corupte, care este diferența dintre cei care pot fi mântuiți și cei care nu pot fi mântuiți? Doar prin prisma firilor lor corupte, aceste două tipuri de oameni sunt la fel, așadar, de ce nu pot fi mântuiți antihriștii, în timp ce oamenii cu firea antihriștilor, dar nu cu esența acestora, au o șansă mică de a fi mântuiți? (Oamenii cu firea antihriștilor nu sunt ca antihriștii, care sunt foarte ostili față de adevăr și față de lucrurile pozitive. Deși nu iubesc în mod deosebit adevărul, ei nu sunt dezgustați de acesta și pot să-l accepte în diferite măsuri, schimbându-se încetul cu încetul. Mai mult, umanitatea lor are un anume simț al conștiinței, spre deosebire de antihriști, care nu au niciun simț al rușinii.) Aici stă speranța de a fi mântuiți; aceasta este diferența esențială. Judecând după esența antihriștilor, acest tip de persoană este irecuperabilă și nu are nicio speranță de a fi mântuită. Chiar dacă vrei s-o mântuiești, nu poți; nu se poate schimba. Nu este un tip obișnuit de persoană cu firea coruptă a Satanei, ci un tip de persoană cu viața-esență a diavolilor și a Satanei. Acest tip de persoană categoric nu poate fi mântuită. Pe de altă parte, care este esența persoanelor obișnuite cu firi corupte? Acestea doar au firi corupte; totuși, au o anumită doză de conștiință și rațiune și pot accepta unele adevăruri. Asta înseamnă că adevărul poate să aibă un anumit efect asupra acestor oameni, dându-le speranța de a fi mântuiți. Acesta este tipul de persoană pe care o mântuiește Dumnezeu. Antihriștii categoric nu pot fi mântuiți, dar oamenii cu firea antihriștilor pot fi? (Da.) Dacă spunem că ei pot fi mântuiți, nu este obiectiv. Putem spune doar că au speranța de a fi mântuiți – asta este relativ obiectiv. În cele din urmă, dacă o persoană poate fi mântuită depinde de ea însăși. Depinde dacă realmente poate să accepte adevărul, să-l practice și să i se supună. Prin urmare, se poate spune doar că acest tip de persoană are speranța de a fi mântuită. Așadar, de ce nu au antihriștii nicio speranță de a fi mântuiți? Fiindcă sunt antihriști; natura lor este aceea a Satanei. Sunt ostili față de adevăr, Îl urăsc pe Dumnezeu și nu acceptă deloc adevărul. Îi poate mântui Dumnezeu, totuși? (Nu.) Dumnezeu îi mântuiește pe oamenii corupți, nu pe Satana și pe diavoli. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care acceptă adevărul, nu pe lepădăturile care îl urăsc. Clarifică asta lucrurile? (Da.) Avem părtășie în acest fel pentru a evita ca unii oameni să aibă o înțelegere denaturată. După ce am făcut distincția între antihriști și oamenii cu firea antihriștilor, unii oameni cred că ei nu sunt antihriști și că asta înseamnă că sunt într-o zonă sigură, că și-au asigurat un refugiu și categoric nu vor fi îndepărtați, excluși sau eliminați în viitor. Este aceasta o înțelegere denaturată? Să ai speranța de a fi mântuit nu înseamnă că vei fi mântuit. Această speranță tot necesită ca oamenii să o priceapă. Atitudinea ta față de adevăr este diferită de cea a antihriștilor. Nu ești scârbit de adevăr sau umanitatea ta este puțin mai bună decât cea a antihriștilor; ai un oarecare simț al conștiinței, ești relativ bun la suflet, nu le faci rău altora, știi să te căiești atunci când faci ceva greșit și poți să te schimbi. Doar a avea aceste câteva calități înseamnă că ai condițiile de bază pentru a accepta adevărul, a-l practica și a dobândi mântuirea. Dar faptul că nu ești antihrist nu înseamnă că vei fi mântuit. Nu ești antihrist, dar ești, totuși, o ființă umană coruptă. Pot fi mântuiți toți oamenii corupți? Nu neapărat. Chiar dacă nu ești un antihrist sau o persoană rea, atât timp cât nu urmărești adevărul, tot nu poți fi mântuit. Mântuirea oamenilor de către Dumnezeu este dobândită prin acceptarea de către aceștia a adevărului și prin supunerea lor față de acesta. Firile corupte ale oamenilor Îi sunt ostile lui Dumnezeu. Atât timp cât firile corupte sunt prezente într-un om, acesta încă se poate răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, Îl poate sfida, Îl poate trăda și așa mai departe. Prin urmare, trebuie să accepte judecata, mustrarea, încercările și rafinările cuvintelor lui Dumnezeu; are nevoie de aprovizionarea și îndrumarea cuvintelor Lui, de emondarea, disciplinarea și pedepsirea de către Dumnezeu și așa mai departe – nu poate lipsi nicio parte din această lucrare pe care o face Dumnezeu. Prin urmare, pentru a dobândi mântuirea, în primul rând este nevoie de lucrarea lui Dumnezeu și, în plus, oamenii trebuie să fie hotărâți să coopereze. Trebuie să poată să îndure greutăți și să plătească un preț, să intre în adevărul-realitate după ce înțeleg adevărul și așa mai departe. Acesta este singurul mod de a dobândi mântuirea de la Dumnezeu din zilele de pe urmă și de a primi incredibil de rara binecuvântare de a fi desăvârșit de Dumnezeu întrupat, pe baza înțelegerii adevărului. Atât de simplu este. Bine, să încheiem aici părtășia despre acest subiect.

Punctul treisprezece: Protejați-i pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi tulburați, induși în eroare, controlați și răniți grav de antihriști și ajutați-i să-i discearnă pe antihriști și să se lepede de ei din inimile lor

Câteva sarcini pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le îndeplinească atunci când identifică faptul că antihriștii tulbură biserica

În continuare, vom avea părtășie despre subiectul principal. Părtășia noastră despre cea de-a douăsprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor s-a încheiat. În această părtășie, vom discuta despre cea de-a treisprezecea responsabilitate: „Protejați-i pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi tulburați, induși în eroare, controlați și răniți grav de antihriști și ajutați-i să-i discearnă pe antihriști și să se lepede de ei din inimile lor.” Cea de-a treisprezecea responsabilitate implică subiectul felului în care conducătorii și lucrătorii ar trebui să-i trateze pe antihriști. Ce lucrare ar trebui să facă lucrătorii și conducătorii atunci când apar antihriști în biserică? Mai întâi, această responsabilitate spune că atunci când rezolvă astfel de probleme, conducătorii și lucrătorii trebuie să se ofere să-i protejeze pe frați și pe surori de la a fi tulburați, induși în eroare, controlați și răniți grav de antihriști. Aceasta este prima sarcină pe care ar trebui să o îndeplinească. Cât despre modul în care antihriștii îi tulbură, îi induc în eroare, îi controlează și îi rănesc grav pe aleșii lui Dumnezeu, s-a avut părtășie mult în trecut despre acesta, așa că acest conținut nu va reprezenta subiectul principal al părtășiei de azi. Azi ne vom concentra pe ce responsabilități trebuie să îndeplinească lucrătorii și conducătorii și ce lucrare trebuie să facă atunci când se confruntă cu aceste comportamente și acțiuni ale antihriștilor, pentru a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu împotriva răului. Mai întâi, conducătorii și lucrătorii trebuie să-i protejeze pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi tulburați, induși în eroare, controlați și răniți grav de antihriști – aceasta este una dintre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor. Ce înseamnă „una dintre responsabilități”? Înseamnă că printre numeroasele sarcini pe care le preiau lucrătorii și conducătorii, a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu astfel încât să poată avea o viață bisericească normală fără a fi tulburați și răniți grav de antihriști, este o sarcină importantă. Este, de asemenea, o sarcină ineluctabilă, de la a cărei responsabilitate nu se pot eschiva. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să-i dea importanță și să nu o neglijeze. A menține funcționarea normală a vieții bisericești este o sarcină foarte importantă și este sarcina esențială din cadrul întregii lucrări a bisericii. Aceasta este și o responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor. Lucrarea fundamentală a conducătorilor și lucrătorilor este să-i călăuzească pe aleșii lui Dumnezeu în adevărul-realitate. Când Satana și antihriștii vin să-i tulbure și să-i inducă în eroare pe oameni și să concureze cu Dumnezeu pentru aleșii Lui, conducătorii și lucrătorii ar trebui să-i expună pe antihriști, astfel încât aleșii lui Dumnezeu să-i poată discerne, făcându-i pe antihriști să-și dezvăluie forma adevărată, iar apoi, să-i îndepărteze din biserică. Acest lucru este menit să-i împiedice pe aleșii lui Dumnezeu să fie controlați și răniți grav de antihriști. Aceasta este responsabilitatea pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o îndeplinească atunci când fac lucrarea bisericii. Așadar, ce înseamnă să împiedice aceste lucruri? Cum ar trebui să fie împiedicate acestea? Termenul „a împiedica” înseamnă literalmente a opri întâmplarea unui lucru, în cea mai mare măsură posibilă. Care este elementul cheie aici? Prin oprirea întâmplării incidentelor se obține împiedicarea. La gestionarea incidentelor provocate de antihriști, lucrarea principală a conducătorilor și lucrătorilor este de a-i opri pe antihriști să-i tulbure, să-i inducă în eroare, să-i controleze și să-i rănească grav pe aleșii lui Dumnezeu, în cea mai mare măsură posibilă. Ei trebuie să-i protejeze cât mai mult posibil pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi răniți de antihriști. Aceasta este lucrarea cheie pe care trebuie să o facă lucrătorii și conducătorii și este lucrul despre care trebuie să avem părtășie cu claritate în legătură cu cea de a treisprezecea responsabilitate. Așadar, cum pot fi protejați aleșii lui Dumnezeu? Oprind săvârșirea de către antihriști a acestor fapte rele. Există multe căi și metode de a-i opri, precum expunerea, emondarea, disecarea și restricționarea. Ce altceva mai există? (Excluderea.) Acesta este ultimul pas. Atunci când fraților și surorilor încă le lipsește discernământul și nu știu că un om este antihrist, dar conducătorii și lucrătorii deja l-au identificat ca atare, dacă-l exclud direct, cei care nu au discernământ ar putea începe să aibă noțiuni și judecăți și unii s-ar putea să se poticnească. În astfel de cazuri, ce lucrare ar trebui să facă lucrătorii și conducătorii? Ce am menționat chiar acum? (Expunerea, emondarea, disecarea și restricționarea.) Aveți vreo metodă bună de a-i opri pe antihriști să facă rău? Este monitorizarea acestora o metodă bună? Se poate considera o cale și o metodă eficientă care este în conformitate cu principiile? (Da.) Care este modul adecvat de a-i trata pe antihriști? Pot să funcționeze judecarea, mustrarea, încercările și rafinarea asupra antihriștilor? (Nu.) De ce nu? (Antihriștii nu acceptă adevărul; sunt scârbiți de el.) Antihriștii sunt scârbiți de adevăr și nu-l acceptă, așadar, a folosi încercări, rafinări, judecare și mustrare pentru a-i trata pe antihriști nu este potrivit. Mai mult, Dumnezeu nu face această lucrare asupra lor. Această idee nu este potrivită, prin urmare, această metodă categoric nu va funcționa. Atunci, exact ce metodă este potrivită? Mulți oameni care au suferit mult din cauză că i-au rănit antihriștii îi urăsc profund și consideră că aceștia ar trebui să fie judecați, condamnați și demascați public. Consideră că antihriștii ar trebui făcuți să-și recunoască greșelile și să-și mărturisească păcatele în mod public în biserică și să fie făcuți de rușine total. Credeți că ar fi potrivită adoptarea acestor metode? (Nu.) Dacă luăm în considerare esența antihriștilor, nu ar fi, de fapt, exagerat să luăm astfel de măsuri – orice mod de a-i trata pe diavoli e în regulă; o poți face la fel de nonșalant ca atunci când strivești un gândac. Așadar, scopul în care fac asta conducătorii și lucrătorii poate foarte legitim și corect, dar există vreo problemă cu aceste metode? Se încadrează această lucrare în sfera de acțiune a responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor? A face lucrurile în acest fel este sau nu în conformitate cu principiile? (Nu este.) În mod clar, nu este în conformitate cu principiile. De unde vin principiile? (Din cuvintele lui Dumnezeu.) Așa este. Deși țintele unor asemenea acțiuni sunt antihriștii – diavolii – metodele ar trebui să se alinieze și ele la principii și la cerințele lui Dumnezeu, fiindcă făcând această lucrare, conducătorii și lucrătorii își îndeplinesc responsabilitățile, nu se ocupă de probleme familiale sau chestiuni personale.

I. Expunerea

A-i trata pe antihriști și a-i împiedica să facă rău și să-i inducă în eroare și să-i rănească pe aleșii lui Dumnezeu este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor. Scopul este să-i protejeze pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi răniți, nu să chinuiască pe cineva sau să profite de ocazie pentru a se răzbuna împotriva cuiva și cu siguranță nu să desfășoare campanii împotriva cuiva. Prin urmare, care sunt sarcinile pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le preia pentru a-i împiedica pe antihriști să facă rău, în cea mai mare măsură posibilă? Prima este să-i expună. Care este scopul expunerii? (Să-i ajute pe oameni să-și dezvolte discernământ.) Așa este. Este să-i ajute pe aleșii lui Dumnezeu să discearnă esența antihriștilor, să facă astfel încât aceștia să se poată distanța în sinea lor de antihriști și să nu fie induși în eroare de către aceștia și astfel încât – atunci când antihriștii încearcă să-i inducă în eroare și să-i controleze – să fie capabili să-i respingă în mod activ, în loc să le permită antihriștilor să-i manipuleze și să se joace cu ei. Așadar, este importantă expunerea acestora? (Da.) Este foarte important să-i expui, dar trebuie să o faci corect. Atunci, cum ar trebui să-i expui? Pe ce bază ar trebui să-i expui? Este în regulă să-i etichetezi în mod arbitrar? Este în regulă să-i condamni în mod imprudent, fără temei? (Nu.) Așadar, cum ar trebui să-i expui corect pentru a atinge obiectivul de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu? (În primul rând, trebuie să-i expunem în mod obiectiv și sincer pe baza existenței faptelor lor rele. În plus, trebuie să-i discernem și să-i disecăm conform cuvintelor lui Dumnezeu.) Aceste două afirmații sunt exacte; ambele aspecte sunt indispensabile. În primul rând, trebuie să existe dovezi bazate pe fapte. Trebuie să le judeci și să le caracterizezi esența pe baza cuvintelor eronate, a acțiunilor și a gândurilor și punctelor de vedere absurde dezvăluite de antihriști. Totuși, cel mai important lucru este să-i discerni și să-i diseci conform cuvintelor lui Dumnezeu. La ce cuvinte ale lui Dumnezeu ar trebui să te referi? Care cuvinte sunt cele mai directe și mai incisive? (Cuvintele care-i expun pe antihriști.) Așa este; trebuie să găsești unele cuvinte care-i demască pe antihriști ca să-i expui și ca să faci comparații în mod competent și imparțial, asigurând precizie absolută. Frații și surorile vor înțelege, după ce vor auzi acest lucru; vor dobândi imediat discernământ asupra persoanei implicate și se vor păzi de ea. Având discernământ în inimă, această persoană le va provoca dezgust: „Deci chiar este antihrist! În trecut, m-a ajutat și chiar mi-a făcut favoruri. Credeam că este o persoană bună. Prin această disecare și părtășie, ipocrizia și manifestările sale esențiale de antihrist au fost expuse, ajutându-i pe toți să vadă că această persoană este periculoasă. Cuvintele lui Dumnezeu au expus-o atât de precis! Nu este o persoană bună. Spune lucruri frumoase și nu par să existe probleme în acțiunile sale, dar prin expunerea esenței sale, acum e evident că este, într-adevăr, antihrist.” Judecând după transformarea gândurilor oamenilor, atunci când conducătorii și lucrătorii fac lucrarea de a-i expune pe antihriști, îi opresc pe antihriști din a-i induce în eroare și a-i tulbura pe aleșii lui Dumnezeu în cea mai mare măsură posibilă. Bineînțeles, ei îndeplinesc, de asemenea, responsabilitatea de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu de controlul antihriștilor și de rănirea gravă de către aceștia. Fac una dintre sarcinile lor într-un mod practic. Ce sarcină este aceasta? Expunerea antihriștilor. Lucrarea de expunere a antihriștilor este una dintre sarcinile pe care conducătorii și lucrătorii trebuie se le preia pentru a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu. Cât despre diversele sarcini pe care trebuie să le facă lucrătorii și conducătorii, nu le vom ordona după dimensiunea lor sau după rezultatele pe care le obțin; mai întâi, haideți să avem părtășie despre lucrarea de „expunere”. Expunerea naturii-esență a antihriștilor include expunerea intențiilor, scopurilor și consecințelor faptelor lor rele constante, care perturbă și tulbură lucrarea bisericii; expunerea faptului că antihriștii, în perioada în care slujesc drept conducători și lucrători, nu fac absolut nicio lucrare reală a bisericii și ignoră intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu; expunerea imaginii urâte a antihriștilor ca fiind oameni care nu se cunosc pe sine absolut deloc, nu practică niciodată adevărul și rostesc doar cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe oameni; și expunerea feluritelor lor zicale și acțiuni în fața oamenilor și pe la spatele lor. Expunerea completă a acestor aspecte arată adevărata formă a antihriștilor ca satane și diavoli. Aceasta este o sarcină importantă pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o preia. Așadar, ce trebuie să aibă conducătorii și lucrătorii pentru a duce la îndeplinire această sarcină? În primul rând, trebuie să aibă un anumit simț al poverii, nu-i așa? (Da.) Când conducătorii și lucrătorii poartă această responsabilitate, se gândesc adesea: „Persoana aceea este un antihrist. Unii frați și surori merg adesea la ea cu întrebări, apropiindu-se mereu de aceasta și având o relație bună cu ea. Fiind induși în eroare de această persoană, mulți oameni o idolatrizează în mod special. Ce ar trebui făcut în acest sens?” Ei vin înaintea lui Dumnezeu să se roage și adesea caută în mod conștient cuvintele lui Dumnezeu care-i expun pe antihriști, echipându-se cu adevărul în această privință. Apoi Îi cer lui Dumnezeu să pregătească momentul potrivit sau caută singuri un moment și o ocazie corespunzătoare pentru a avea părtășie cu frații și surorile despre această chestiune. O tratează drept povara lor și drept o sarcină importantă pe care trebuie să o preia în continuare. Se pregătesc, caută și se roagă constant lui Dumnezeu pentru îndrumare; sunt mereu în acest fel de stare de spirit și condiție. Asta înseamnă să ai un simț al poverii. După ce se pregătesc o vreme cu o asemenea povară, trebuie să aștepte până când condițiile sunt optime. Cel puțin, trebuie să aștepte până când doi sau trei oameni au discernământ real asupra antihristului, înainte să poată începe să-l expună. Dacă stabilesc că un individ pare să fie antihrist doar pe baza a ceea ce simt, dar nu pot vedea cu adevărat dacă persoana respectivă chiar este antihrist sau nu, atunci nu trebuie să acționeze impulsiv. Pe scurt, atunci când desfășoară această lucrare, cu siguranță vor avea luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Asta înseamnă să facă lucrare reală și să îndeplinească responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor.

II. Emondarea

După ce lucrarea de expunere a antihriștilor a fost dusă până la capăt, deși frații și surorile dobândesc un oarecare discernământ, înainte ca antihriștii să fie demascați complet, aceștia fac în mod inevitabil mai multe pentru a-i induce în eroare și a-i tulbura pe frați și surori, făcându-i pe mai mulți oameni să-i idolatrizeze, să-i admire și să-i urmeze. Asta îi întârzie mult pe aleșii lui Dumnezeu să pășească pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu, împiedicându-le intrarea în viață și rănindu-i semnificativ. A doua sarcină pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o preia, apoi, este că atunci când antihriștii îi induc în eroare și îi tulbură pe frați și surori, sau atunci când cuvintele și acțiunile lor încalcă în mod clar adevărurile-principii, conducătorii și lucrătorii trebuie să ia dovezile și să vină prompt să-i emondeze și să le expună faptele rele conform cuvintelor lui Dumnezeu, astfel încât frații și surorile să poată să discearnă și să vadă adevărata față a antihriștilor. Aceasta este responsabilitatea obligatorie de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu și a păzi lucrarea casei lui Dumnezeu. Conducătorii și lucrătorii nu ar trebui să stea relaxați și să nu facă nimic sau să închidă ochii; ar trebui să profite prompt de ocazii, să repereze incidentele și să se ofere să-i emondeze pe antihriști, expunându-le cu precizie acțiunile, ambițiile, dorințele și esența. Bineînțeles, este necesar și să caracterizeze mai precis ce fel de persoane sunt antihriștii, astfel încât frații și surorile să poată vedea clar acest lucru, astfel încât s-o știe și antihriștii și astfel încât antihriștii să fie conștienți că nu toți sunt lipsiți de discernământ asupra lor și nu pot fi toți păcăliți de ei – că măcar unii oameni le pot vedea în profunzime acțiunile și comportamentul și le pot vedea în profunzime ambițiile și dorințele ascunse, precum și esența. Scopul emondării antihriștilor este, bineînțeles, nu numai de a le expune esența prin cuvinte. Mai important, ce este? (În primul rând, este de a-i ajuta pe frați și surori să-și dezvolte discernământ și, de asemenea, de a restricționa faptele rele ale antihriștilor.) Corect. Este de a-i restricționa, astfel încât, atunci când fac lucruri care îi induc în eroare și îi tulbură pe oameni, au unele scrupule și simt o oarecare teamă; de a-i face să fie supuși restricțiilor, să aibă unele rețineri și să nu îndrăznească să acționeze imprudent; de a le spune că a lui Dumnezeu casă nu numai că deține adevărul, cu puterea aferentă deținerii acestuia, dar are și decrete administrative, și că nu este posibil să acționeze tiranic și cu imprudență încăpățânată în casa lui Dumnezeu, să afecteze interesele casei lui Dumnezeu și să-i rănească pe aleșii lui Dumnezeu; și de asemenea, de le spune că vor fi ținuți răspunzători pentru că au comis cu imprudență fapte rele care tulbură lucrarea bisericii și afectează intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Pe când îi emondează prompt pe antihriști, conducătorii și lucrătorii trebuie și să se ofere voluntari să-i expună, ajutându-i pe oameni să-și dezvolte discernământ și să vadă în profunzime ambițiile, dorințele, intențiile și scopurile antihriștilor. Și aceasta este, bineînțeles, pentru a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu și pentru a păzi interesele casei lui Dumnezeu. Toate acestea sunt considerente de care conducătorii și lucrătorii trebuie să țină cont și este în sfera responsabilităților lor să desfășoare această lucrare; nu pot s-o neglijeze sau să fie indolenți în legătură cu ea. În cazul în care conducătorii și lucrătorii descoperă antihriști în biserică, ar trebui să fie mereu vigilenți în ceea ce privește cuvintele și acțiunile lor și absurditățile pe care le răspândesc în culise și trebuie să practice emondarea și expunerea acestora. Aceasta este una dintre sarcinile prin care conducătorii și lucrătorii îi protejează pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi tulburați și răniți de antihriști.

III. Disecarea

Care este următoarea sarcină pentru conducători și lucrători? Să disece. Disecarea e aproape aidoma cu expunerea, dar au grade diferite. Când vine vorba de disecare, ideea nu este pur și simplu de a expune un fapt, o situație adevărată sau un context; implică aspectul caracterizării, cu alte cuvinte, implică firea antihriștilor, acest aspect esențial, de bază. Disecați atitudinea lor față de Dumnezeu, de adevăr, de datoria lor și de lucrarea casei lui Dumnezeu, precum și motivele, intențiile și scopul din spatele faptului că răspândesc absurdități – motivele pentru care fac acest lucru –și discerneți care anume este esența lor prin gândurile lor, punctele lor de vedere, discursul lor, acțiunile lor și prin firile și manifestările pe care le dezvăluie. Acestea ar trebui comparate cu cuvintele lui Dumnezeu și explicate astfel încât frații și surorile să poată dobândi o înțelegere mai profundă cu privire la antihriști și să vadă clar, dintr-o perspectivă practică, de ce anume antihriștii din fața lor spun și fac aceste lucruri, care este perspectiva lui Dumnezeu cu privire la astfel de oameni și cum îi caracterizează El. Bineînțeles, conducătorii și lucrătorii ar trebui să le spună fraților și surorilor inclusiv să se distanțeze de antihriști și să-i respingă și să fie vigilenți, pentru a nu fi induși în eroare de acțiunile, comportamentele, discursul și punctele de vedere ale antihriștilor, astfel încât să evite să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu, să se ferească de El și chiar să-L judece și să-l condamne pe Dumnezeu în sinea lor, așa cum fac antihriștii. Scopul disecării, ca în cazul altor sarcini precum expunerea și emondarea, este de a-i împiedica pe antihriști să-i inducă în eroare, să-i tulbure și să-i rănească pe aleșii lui Dumnezeu. Este de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi răniți grav de antihriști și a se abate de la calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. Atunci când aleșii lui Dumnezeu vor vedea clar faptele și situația reală că antihriștii tulbură biserica și vor vedea clar esența acestora, nu vor mai fi induși în eroare și controlați de aceștia. Chiar dacă unii oameni dezorientați și unii oameni nesăbuiți încă îi admiră și îi idolatrizează în sinea lor, interacționează cu ei și se apropie de ei, antihriștii nu mai pot provoca probleme majore. Doar le vor face unele lucruri oamenilor nesăbuiți, fără a afecta deloc intrarea în viață a celor care cred sincer în Dumnezeu și, astfel, nu vor fi în stare să tulbure și să perturbe lucrarea bisericii. A atinge acest nivel este ceva ce conducătorii și lucrătorii ar trebui să poată realiza. Cu alte cuvinte, trebuie să se asigure că aceia care cred sincer în Dumnezeu și care își fac de bună voie îndatoririle și aceia care iubesc adevărul pot să trăiască o viață bisericească normală și să-și îndeplinească îndatoririle. În același timp, trebuie să fie capabili și să se asigure că acești oameni se pot păzi de inducerea în eroare și de tulburările provocate de antihriști și îi pot respinge pe aceștia. Asta oprește în cea mai mare măsură ticăloșiile și tulburările provocate de antihriști, obținând în totalitate efectul de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu. Bineînțeles, indiferent cât de eficient îți faci munca și cât de aprofundat este discursul tău, inevitabil vor exista unii oameni nesăbuiți, oameni cu calibru slab și oameni confuzi care nu-i pot respinge pe antihriști și care tot îi vor admira și-i vor trata cu respect în inima lor. Totuși, majoritatea oamenilor vor fi atins punctul în care îi pot respinge pe antihriști. În cazul în care conducătorii și lucrătorii pot realiza acest lucru, deja îi vor fi protejat pe aleșii lui Dumnezeu în cea mai mare măsură, obținând în totalitate rezultatul dorit. Cât despre acei imbecili care nu pot să înțeleagă adevărul indiferent cum are cineva părtășie despre el, dacă pot totuși munci puțin, ar trebui să li se ofere puțină grijă și puțin ajutor, precum și mai multă dragoste, răbdare și toleranță. Asta înseamnă să faci tot ce s-ar cuveni să faci, iar a lucra în acest fel este principial. Există mulți conducători și lucrători care pot întruni acest standard? (Nu.) Prin urmare, trebuie depus cel mai mare efort; trebuie să-i protejezi pe aleșii lui Dumnezeu neobosit și în cea mai mare măsură. Ce înseamnă „în cea mai mare măsură”? Înseamnă să faci tot posibilul să ai părtășie despre adevărurile-principii pe care le înțelegi, să prezinți dovezile deja obținute – diversele manifestări ale faptelor rele ale antihriștilor – corelându-le cu acele cuvinte ale lui Dumnezeu care-i expun pe antihriști și să ai părtășie despre ele și să le diseci. Fă asta astfel încât frații și surorile să poată vedea clar situația reală, bazată pe fapte, să poată discerne și să poată vedea în profunzime esența antihriștilor și să cunoască atitudinea lui Dumnezeu față de antihriști. Aceasta este o sarcină importantă pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o preia.

IV. Restricționarea

Care este următoarea sarcină pe care conducătorii și lucrătorii trebuie s-o îndeplinească? Este să restricționeze. Această lucrare de „restricționare” este ușor de desfășurat; presupune adoptarea unor măsuri speciale pentru a obține rezultatul restricționării. De exemplu, antihriștii rostesc mereu cuvinte și doctrine, mereu se preamăresc, uneori îi discreditează pe alții, adesea mărturisesc despre cât de multă suferință au îndurat și despre ce contribuții au adus în casa lui Dumnezeu în timpul adunărilor și mărturisesc fără rușine despre ei înșiși, vorbind despre faptul că ceilalți îi admiră, că sunt mai buni decât ceilalți, că sunt deosebiți și așa mai departe. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să-și dea silința să restricționeze diversele fapte rele ale antihriștilor care-i induc în eroare și-i controlează pe aleșii lui Dumnezeu, în loc să le facă întruna jocul. Ar trebui să le restricționeze timpul de vorbire și subiectele pe care le discută. În plus, cu privire la acțiunile antihriștilor atât în public cât și în privat, precum să folosească mici favoruri pentru a-i atrage pe oameni de partea lor, să inițieze disensiuni, să răspândească noțiuni și remarci negative și așa mai departe, conducătorii și lucrătorii nu ar trebui să acționeze ca și cum ar fi surzi sau orbi. Ar trebui să înțeleagă rapid acțiunile antihriștilor; odată ce descoperă comportamente care îi induc în eroare și îi tulbură pe alții, ar trebui să expună și să disece prompt aceste comportamente și să le impună antihriștilor restricții, nepermițându-le să-i inducă în eroare pe oameni și să tulbure lucrarea bisericii. Este aceasta una dintre sarcinile importante pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le îndeplinească? (Da.) Poți să restricționezi faptele rele ale antihriștilor doar emondându-i, expunându-i și disecându-i? (Nu.) Nu-i poți restricționa în acest fel, fiindcă sunt satane și diavoli. Atât timp cât mâinile și picioarele nu le sunt legate și buzele nu le sunt pecetluite, ei vor răspândi absurdități și vor rosti cuvinte diavolești care-i tulbură pe oameni. Conducătorii și lucrătorii trebuie să ia prompt măsuri pentru a-i restricționa; mai ales atunci când răspândesc absurdități ca să-i inducă în eroare și să-i tulbure pe oameni, conducătorii și lucrătorii trebuie să-i întrerupă și să-i oprească în timp util. Trebuie, de asemenea, să facă posibil ca aleșii lui Dumnezeu să aibă discernământ și să vadă clar adevărata față a antihriștilor. Aceasta este lucrarea reală pe care ar trebui să o facă lucrătorii și conducătorii.

V. Monitorizarea

După restricționarea antihriștilor, vine monitorizarea acestora. Vedeți pe cine au indus în eroare antihriștii și ce absurdități și cuvinte diavolești au răspândit aceștia în culise, verificați dacă țin partea marelui balaur roșu și acționează împreună cu el, dacă s-au aliat cu lumea religioasă, dacă în secret fac manevre suspecte cu membrii bandelor lor, dacă s-ar putea să divulge unele informații importante despre casa lui Dumnezeu și așa mai departe. Și aceasta este o responsabilitate pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să o îndeplinească. Înainte ca acțiunile antihriștilor să iasă la lumină, conducătorii și lucrătorii nu ar trebui „să se dedice pe deplin studierii cărților înțelepților și să nu acorde atenție problemelor exterioare”, ci ar trebui să fie înțelepți ca șerpii. Odată ce conducătorii și lucrătorii descoperă că o persoană este antihrist, dacă încă nu a venit momentul să o îndepărteze sau să o excludă, trebuie să o monitorizeze cu atenție, ca s-o împiedice să facă în continuare rău, asigurându-se că acțiunile și cuvintele lor sunt monitorizate de aleșii lui Dumnezeu. Fiindcă antihriștii iubesc puterea și iubesc să creeze legături cu oameni puternici, conducătorii și lucrătorii ar trebui să observe cu atenție cu cine interacționează mereu antihriștii în culise și dacă țin legătura cu oameni religioși. Unii antihriști se asociază adesea cu pastori religioși și prezbiteri, iar unii chiar interacționează cu oameni de la Departamentul de Muncă al Frontului Unit. Când au loc astfel de incidente, conducătorii și lucrătorii nu ar trebui să închidă ochii la acest lucru, ci ar trebui să fie vigilenți cu privire la antihriști și s fie în gardă. Dacă un antihrist vede că metodele sale de inducere în eroare și atragere a oamenilor de partea sa nu funcționează în casa lui Dumnezeu și că faptele sale rele au fost expuse și știe că nu se va ajunge la un final bun, nu poți să prezici ce va face sau cât de departe ar putea ajunge răul său. Prin urmare, odată ce ești sigur în inima ta că cineva este antihrist, trebuie să îl monitorizezi și să-l urmărești cu atenție, fără să te oprești. Aceasta este responsabilitatea ta. Ce sens are să faci asta? O faci ca să-i protejezi pe aleșii lui Dumnezeu și ca să-i împiedici pe antihriști, în cea mai mare măsură posibilă, să comită acte nedrepte împotriva bisericii și a fraților și surorilor, ca să-i rănească pe aceștia din urmă. Unii antihriști se interesează mereu în legătură cu ofrandele: „Cine gestionează banii casei lui Dumnezeu? Cine ține contabilitatea? Este ținută corect contabilitatea? Este posibil să aibă loc delapidări? Unde sunt ținuți banii bisericii? Nu ar trebui să fie făcute publice aceste lucruri, dându-le tuturor dreptul să știe despre ele? Câte bunuri are casa lui Dumnezeu? Cine a donat cel mai mult? Eu de ce nu știu aceste lucruri?” Cuvintele lor fac să pară că sunt preocupați de aspectele financiare ale casei lui Dumnezeu, dar de fapt, ei au un motiv diferit. Nu există niciun singur antihrist care nu râvnește la bani. Așadar, ce ar trebui să facă în astfel de cazuri conducătorii și antihriștii? Mai întâi, ar trebui să gestionați în mod corespunzător ofrandele, încredințându-le unor oameni de încredere pentru a le păstra în siguranță și categoric nu ar trebui să-i lăsați pe antihriști să reușească să-și atingă obiectivele – nu trebuie să fiți confuzi cu privire la acest aspect. De îndată ce apare acest gen de situație, ar trebui să vă dați seama: „Ceva este în neregulă. Antihristul va face ceva. A pus ochii pe banii bisericii. S-ar putea să plănuiască să se alieze cu marele balaur roșu să pună la cale comploturi cu privire la banii bisericii și să-i confiște. Trebuie să-i mutăm imediat!” În primul rând, nu puteți să-i lăsați pe antihriști să afle cine gestionează finanțele casei lui Dumnezeu. Mai mult, dacă oamenii care gestionează banii simt că există un risc la adresa siguranței, atât banii, cât și oamenii care-i gestionează trebuie mutați rapid. Nu este acesta un lucru care ar trebui să-i preocupe pe conducători și lucrători și lucrarea pe care ar trebui s-o îndeplinească? (Ba da.) Prin comparație, conducătorii nesăbuiți îi aud pe antihriști spunând aceste lucruri și totuși, se gândesc: „Această persoană poartă o povară și știe să arate interes pentru banii casei lui Dumnezeu, așa că hai să îi dăm o responsabilitate și s-o lăsăm să ajute cu contabilitatea.” Făcând acest lucru, nu au deveni iude? (Ba da.) Nu numai că nu au reușit să protejeze ofrandele, dar le-au și vândut antihriștilor, devenind efectiv iude. Ce părere aveți despre acești conducători și lucrători? Nu sunt oameni răi? Nu sunt diavoli? Nu numai că nu și-au îndeplinit responsabilitățile, dar le-au și oferit pe tavă antihriștilor ofrandele lui Dumnezeu și pe frați și surori. Prin urmare, în locuri unde sunt antihriști, odată ce conducătorii și lucrătorii descoperă orice indiciu în legătură cu acest fapt, trebuie să lanseze o anchetă și să facă unele lucrări specifice, în cadrul cărora, lucrarea de „monitorizare” este indispensabilă.

Lucrarea de monitorizare desfășurată de conducători și lucrători nu înseamnă să desfășori activități de spionaj sau orice activități de urmărire; înseamnă pur și simplu să-ți îndeplinești responsabilitatea, să fii mai preocupat, să observi cu atenție mai des și să remarci ce fac antihriștii și ce intenționează să facă. Dacă descoperi semne că aceștia fac rău și tulbură biserica, trebuie să iei contramăsuri cât mai curând posibil; sub nicio formă nu-i poți lăsa să reușească. Asta împiedică în cea mai mare măsură survenirea incidentelor în care antihriștii tulbură lucrarea bisericii. Firește, asta și ocrotește cel mai bine lucrarea bisericii și-i protejează cel mai bine pe aleșii lui Dumnezeu. Aceasta este o manifestare a faptului că lucrătorii și conducătorii își îndeplinesc responsabilitățile. Monitorizarea nu înseamnă să rânduiești ca un număr de oameni să acționeze ca agenți secreți și să-i pui să-i urmărească, să-i fileze și să-i supravegheze pe oameni ca niște spioni, sau să le percheziționeze casele și să folosească metode de interogare extreme. Casa lui Dumnezeu nu se implică în astfel de activități. Totuși, trebuie să înțelegi rapid situația antihriștilor. Poți să te interesezi în legătură cu situația sa recentă vorbind cu membrii familiei sale sau cu frații și surorile care-l pot discerne sau care-l cunosc. Nu sunt toate acestea metode și moduri de a face această lucrare? În cazul în care conducătorii și lucrătorii săvârșesc sarcinile care se încadrează în sfera responsabilităților lor și se conformează principiilor cerute de Dumnezeu, își îndeplinesc responsabilitățile. Care este scopul îndeplinirii de către conducători și lucrători a responsabilităților lor? Este ca tu să-ți dai toată silința să-i împiedici pe antihriști să provoace perturbări și tulburări, în cea mai mare măsură posibilă, nelăsându-i, astfel, pe aceștia să-i rănească pe aleșii lui Dumnezeu și să vândă interesele casei Lui. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor. Nu împiedică asta în cea mai mare măsură apariția incidentelor provocate de antihriști? Conducătorii și lucrătorii care preiau aceste acțiuni nu fac tot ce este uman posibil? (Ba da.) Este dificil să facă acest lucru? (Nu.) Nu este dificil; este ceva ce pot realiza cei care înțeleg adevărul. Ceea ce pot realiza oamenii, ar trebui să-și dea toată silința să realizeze; de Dumnezeu depinde să facă restul lucrurilor, să-Și exercite suveranitatea asupra lor, să le orchestreze și să le ghideze. Asta ne preocupă cel mai puțin. Avem sprijinul lui Dumnezeu. Nu numai că Îl avem pe Dumnezeu în inimile noastre, dar avem și credință autentică. Acesta nu este sprijin spiritual; de fapt, Dumnezeu este nevăzut și este alături de oameni, prezent mereu cu ei. Oricând oamenii fac orice lucru sau îndeplinesc orice datorie, El privește; El e pregătit să te ajute oricând și oriunde, păzindu-te și protejându-te. Ce ar trebui să facă oamenii este să-și dea toată silința pentru a realiza ce se cuvine. Atât timp cât devii conștient, simți în inima ta, vezi în cuvintele lui Dumnezeu, ți se reamintește de către oamenii din jurul tău sau atât timp cât Dumnezeu îți dă orice semnal sau prevestire care îți oferă informații – că asta este ceva ce ar trebui să faci – atunci ar trebui să îți îndeplinești responsabilitatea și să nu stai deoparte absent sau să privești de pe margine. Nu ești robot; ai minte și ai gânduri. Când se întâmplă ceva, știi categoric ce ar trebui să faci și ai cu siguranță sentimente și conștientizare. Așadar, aplică este sentimente și această conștientizare în situații concrete, îndeplinește-le și transformă-le în acțiunile tale și, în acest fel, îți vei fi îndeplinit responsabilitatea. Pentru lucrurile de care poți fi conștient, ar trebui să practici adevărurile-principii pe care le înțelegi. Astfel, îți dai toată silința și depui tot efortul pentru a-ți face datoria. În calitate de conducător sau lucrător, când depui tot efortul, adică atunci când împiedici săvârșirea de fapte rele de către antihriști în cea mai mare măsură, Dumnezeu va fi mulțumit că poți să practici în acest fel. De ce va fi mulțumit Dumnezeu? Dumnezeu va lua o hotărâre despre astfel de conducători și lucrători: ei își îndeplinesc responsabilitățile și depun tot efortul pentru a desfășura lucrarea inerentă rolului lor. Este aceasta aprobarea lui Dumnezeu? (Da.)

VI. Excluderea

Cea de-a treisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor include sarcini specifice pe care aceștia trebuie să le îndeplinească, dintre care am enumerat câteva: trebuie să practice expunerea, emondarea, disecarea, restricționarea și monitorizarea antihriștilor. Părtășia despre aceste principii de bază s-a încheiat. Indiferent de măsurile specifice pe care le iau conducătorii și lucrătorii în situații speciale, principiile pentru tratarea antihriștilor rămân neschimbate. În plus, scopul principal al acestor sarcini este de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu. Să presupunem că aleșii lui Dumnezeu deja au recunoscut în unanimitate pe cineva ca fiind antihrist și au discernut și au perceput în totalitate că antihristul caută mereu să-i inducă în eroare și să-i controleze pe oameni; știu că în prezența antihristului, nu pot exista zile bune sau o viață bisericească bună și toți cer în unanimitate ca antihristul să fie îndepărtat din biserică. În aceste condiții, unii conducători și lucrători încă susțin ideea de a i se permite antihristului să rămână cz să fie folosit la instruire pentru practicarea expunerii, emondării, disecării, restricționării și monitorizării antihriștilor – mai este nevoie să se treacă prin aceste procese? Unii conducători și lucrători ar putea spune: „Dacă nu trecem prin aceste procese, nu mi-aș neglija responsabilitățile? Doar trecerea prin aceste procese îmi subliniază rolul de conducător. Trebuie să duc la îndeplinire această lucrare. Indiferent dacă frații și surorile sunt sau nu de acord, mai întâi trebuie să-i permit antihristului să rămână. Mai întâi îl voi expune, iar apoi îl voi emonda și diseca și îi voi lăsa pe frați și surori să confirme în continuare că este antihrist. După un acord unanim, apoi îl vom îndepărta sau îl vom exclude. Nu ar fi mai eficient așa?” Ca urmare, în acest timp, antihristul începe să răspândească noțiuni pentru a-i induce în eroare pe oameni și a tulbura din nou lucrarea bisericii, provocându-le tuturor panică și pe unii făcându-i chiar să refuze să vină la adunări. Pentru a-și arăta hotărârea și pentru a dovedi că nu-și neglijează responsabilitățile, acești conducători și lucrători mimează superficial și lungesc lucrarea. Ca urmare, fac multe ocoluri inutile, tulbură ordinea vieții bisericești și irosesc timpul valoros al aleșilor lui Dumnezeu în urmărirea adevărului, îndepărtându-l pe antihrist abia după aceea. Este acceptabilă această abordare? (Nu.) Ce este în neregulă cu ea? (Doar urmează reglementări și mimează.) Care este scopul pentru care conducătorii și lucrătorii îndeplinesc aceste sarcini? (Acela de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu.) Așadar, dacă unii oameni încă nu l-au discernut pe antihrist și sunt încă destul de atașați de el, iar atunci când conducătorii și lucrătorii decid să-l excludă pe antihrist din biserică, unii oameni se indignează, spunând că nu este iubitoare și nici corectă cu oamenii casa lui Dumnezeu, că nu are principii în felul în care face lucrurile și așa mai departe și chiar și unii oameni confuzi sunt induși în eroare și influențați de antihrist și vor să-l urmeze afară din biserică, ce ar trebui făcut în această situație? În acest moment, conducătorii și lucrătorii trebuie să facă o lucrare esențială, precum practicarea emondării antihristului și folosirea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a-l expune și diseca, astfel încât frații și surorile să poată învăța lecții în mod practic și să-l poată discerne pe antihrist, în cele din urmă. Într-o zi, ei spun: „Această persoană este absolut detestabilă. Chiar este o persoană rea și un antihrist. Haideți să o îndepărtăm rapid!” Aceasta nu este vocea unei singure persoane, ci vocea multor frați și surori. În acest caz, mai este nevoie să faceți lucrarea de restricționare și monitorizare a antihristului? Nu, doar excludeți-l direct. Conducătorii și lucrătorii care ating acest nivel în lucrarea lor au obținut rezultatul protejării aleșilor lui Dumnezeu de răul provocat de antihriști. Ce dovedește acest lucru? Într-o privință, dovedește că frații și surorile din această biserică au discernământ, calibru și un simț al dreptății. În altă privință, poate că lucrătorii și conducătorii sunt capabili să facă lucrare concretă sau că acțiunile acestui antihrist sunt prea flagrante, umanitatea sa este prea rea și prea ticăloasă, stârnind indignarea publică, iar el însuși își croiește propria cale devreme, scutindu-i pe conducători și lucrători de o mare parte din procesul de a se ocupa de el. Nu economisește asta mult efort? Într-o astfel de situație, îndepărtarea sau excluderea sa este un lucru bun, nu-i așa? Mai mult, lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o facă este complexă și nu se limitează la această sarcină. Crezi că a-l exclude pe antihrist înseamnă sfârșitul problemei? Că ai dus totul la îndeplinire cu un succes absolut? Nici pe departe! Mai ai de făcut și altele. În afară de a te ocupa de antihriști și de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi răniți de aceștia, conducătorii și lucrătorii au și responsabilitatea de a-i călăuzi pe aleșii lui Dumnezeu în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, de a-i călăuzi să-și îndepărteze firile corupte și de a-i călăuzi să-și îndepărteze firea de antihriști, printre multe alte sarcini importante. Totuși, dacă un antihrist apare în timp ce ei îndeplinesc aceste sarcini, atunci, a se ocupa de antihrist devine prioritatea lor absolută. Mai întâi trebuie să-l expună pe antihrist și să-l abordeze și, de asemenea, să aibă părtășie despre alte aspecte ale adevărului. Dacă apare tulburarea de către un antihrist și devine foarte dificil să înceapă alte lucrări, acestea confruntându-se cu obstrucționare și interferențe, iar antihristul având un grav impact asupra creșterii vieții fraților și surorilor, ordinii vieții bisericești și mediului pentru îndeplinirea îndatoririlor, atunci, bineînțeles că este necesar să abordați mai întâi această nenorocire uriașă și sursa dezastrului. Abia după ce antihristul este îndepărtat și tratat pot celelalte lucrări să înceapă în mod normal și ordonat. Așadar, dacă un antihrist apare într-o biserică și frații și surorile îl discern rapid, într-o perioadă scurtă și spun în unanimitate: „Valea, antihristule!” nu i-ar scuti asta pe conducători și pe lucrători de mult efort? Nu ar trebui să fii încântat, în secret? Ai putea spune: „Mă temeam că nu-l voi putea restricționa pe acest antihrist, pe acest diavol. Mă temeam și că acesta îi va induce în eroare și îi va răni grav pe unii frați și pe unele surori și că statura mea este prea mică pentru a expune esența antihristului, pentru a diseca în profunzime aceste chestiuni și pentru a rezolva această problemă.” Uite, nu ai de ce să te temi. Cu această afirmație din partea fraților și surorilor, problema este rezolvată și „povara” conducătorilor și lucrătorilor este ridicată. Ce minunat este! Ar trebui să-I mulțumești lui Dumnezeu; acesta este harul Lui! Acest tip de lucru se întâmplă probabil în biserică, fiindcă s-a discutat mult cu privire la subiectul expunerii antihriștilor și fiindcă frații și surorile nu sunt cu mult inferiori conducătorilor și lucrătorilor, cum ai putea presupune. Sub călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, au și o oarecare abilitate de a pricepe independent adevărul și de a rezolva probleme. Când se unesc pentru a vota și a-l exclude pe un antihrist, este un lucru bun, un fenomen bun! Conducătorii și lucrătorii nu trebuie să se simtă triști, dezamăgiți sau negativi în legătură cu acest lucru. După ce îndepărtează aceste obstacole, pe antihriști, fiecare pas al lucrării ulterioare rămâne în continuare un test strict pentru conducători și lucrători. Fiecare sarcină pe care trebuie să o preia implică responsabilitățile lor și problemele legate de calibrul și capacitatea lor de muncă.

Manifestările pe care falșii conducători le afișează atunci când antihriștii provoacă tulburări

Am încheiat părtășia despre cea de-a treisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Protejați-i pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi tulburați, induși în eroare, controlați și răniți grav de antihriști și ajutați-i să-i discearnă pe antihriști și să se lepede de ei din inimile lor.” În continuare, vom diseca și vom expune manifestările unui tip de oameni care nu pot îndeplini responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor – falșii conducători – comparându-i cu lucrarea pe care se presupune că ar trebui să o realizeze conducătorii și lucrătorii. Făcând această lucrare, există multe sarcini pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le preia, care necesită ca ei să aibă un anumit calibru, să fie atenți, meticuloși, serioși, responsabili, preocupați de povara lui Dumnezeu, să aibă o inimă iubitoare care-i protejează pe aleșii lui Dumnezeu și așa mai departe. Numai cu aceste calități își pot îndeplini responsabilitățile și obligațiile. Totuși, falșii conducători le sunt complet opuși; le lipsesc aceste calități din umanitatea lor. Poate că au un anumit calibru, cu capacitatea de a pricepe adevărul și de a-i discerne pe antihriști, sau poate că au un calibru puțin mai slab, fiind capabili măcar să-i discearnă pe unii antihriști evidenți care comit numeroase fapte rele, chiar dacă nu pot discerne în totalitate natura-esență a antihriștilor; sau poate că au un calibru atât de slab, încât nu pot să discearnă sau să vadă în profunzime diferențele dintre cei cu esența antihriștilor și cei cu firea antihriștilor. În orice caz, falșii conducători afișează aceste două manifestări: una este aceea că nu fac lucrare concretă; cealaltă este aceea că se implică doar în lucrări superficiale, legate de aspecte generale, fiind complet incapabili să rezolve probleme reale sau să facă lucrare concretă. În lucrarea legată de cea de-a treisprezecea responsabilitate, aceste două manifestări caracteristice ale falșilor conducători rămân vizibile. În continuare, vom avea părtășie despre exact ce manifestări specifice au aceștia.

I. A nu-i expune și a nu-i trata pe antihriști de teamă să nu-i ofensezi

Atunci când antihriștii îi tulbură, îi induc în eroare, îi controlează sau îi rănesc grav pe aleșii lui Dumnezeu, prima manifestare a falșilor conducători este inacțiunea. Ce înseamnă inacțiune? Înseamnă că nu fac lucrare concretă. Există motive pentru care nu fac nicio lucrare concretă, în primul rând, teama de a nu-i ofensa e oameni și lipsa curajului de a susține principii. După ce devin conducători, acești oameni încep a se făli cu puterea lor, gândindu-se: „Acum am statut și sunt o oficialitate a bisericii. Trebuie să gestionez hrana, îmbrăcămintea, cazarea și transportul fraților și surorilor; trebuie să discern dacă ceea ce spun frații și surorile se aliniază la adevăr și se conformează etichetei îngerilor. Trebuie să văd dacă sunt sinceri cu Dumnezeu, dacă au o viață spirituală normală, dacă spun rugăciuni de dimineață și de seară, dacă adunările lor obișnuite sunt normale – trebuie să gestionez toate aceste lucruri.” Falșilor conducători le pasă numai de aceste aspecte. În ceea ce privește formalitățile, par să îndeplinească responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor, dar atunci când apar probleme esențiale legate de principii, sau chiar când apar antihriștii, falșii conducători se ascund în umbră și nu scot niciun sunet, iar acolo stau muți și se prefac că nu suspectează nimic și că-s incapabili să observe ceva. Indiferent ce absurdități răspândesc antihriștii, ei se prefac că nu aud. Și atunci când antihriștii îi tulbură, îi induc în eroare și îi controlează pe aleșii lui Dumnezeu, se prefac că nu suspectează nimic, ca și cum toate aceste informații dispar, atunci când ajung la ei. Se prefac că nu sunt în stare să-i discearnă pe antihriștii pe care chiar și frații și surorile obișnuite îi pot discerne, spunând: „Nu pot să-i văd în profunzime. Dacă exclud persoana greșită? Dacă-i confund pe frați și pe surori? În plus, casa lui Dumnezeu are în continuare nevoie de oameni care să presteze servicii!” Folosind tot felul de scuze pentru a se sustrage de la responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, evită să se ocupe de antihriști și nu-i protejează pe frați și pe surori de la a fi răniți de antihriști. Unii falși conducători chiar spun: „Dacă-i expun mereu pe antihriști, cum ar fi ca ei să-i instige pe frați și pe surori să mă atace? Atunci, nu mă va mai vota nimeni la următoarele alegeri și nu voi mai putea să fiu conducător. Influența mea nu este la fel de puternică precum a lor!” Pentru a-și apăra statutul și siguranța personală, falșii conducători nu-și îndeplinesc deloc responsabilitatea de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu, nici nu-i împiedică pe antihriști, în cea mai mare măsură posibilă, să-i rănească pe frați și surori. Acționează atât ca persoane care caută să le facă pe plac altora, cât și ca broaște țestoase care se ascund în carapace, fiind, în același timp, persoane egoiste și detestabile. Nu-i protejează pe frați și surori, dar sunt foarte meticuloși atunci când se gândesc cum să se protejeze pe ei înșiși. Când vine vorba de a se ocupa de antihriști sau de a-i emonda sau a-i expune astfel încât frații și surorile să poată dobândi discernământ, sunt speriați de moarte, îngrijorați că își vor pierde statutul și simt că a face asta este în detrimentul lor. Ignoră complet interesele aleșilor lui Dumnezeu, ținând cont doar de interesele proprii, de reputația lor, de siguranța personală și de siguranța familiei lor, temându-se că a-i ofensa accidental pe antihriști ar putea să-i facă pe aceștia să devină neîndurător de ostili și să ducă la represalii. Acest tip de fals conducător are, de fapt, un oarecare calibru. Cu calibrul și percepția lor, sunt pe deplin conștienți de cine sunt antihriștii, dar problema stă în teama lor de a nu-i ofensa pe antihriști. Văzând firea malițioasă a antihriștilor, nu îndrăznesc să-i ofenseze. Totuși, pentru a se proteja, nu au niciun scrupul când vine vorba să sacrifice interesele casei lui Dumnezeu și pe aleșii Lui; privesc indiferent cum frații și surorile sunt dați pe mâna antihriștilor, permițându-le antihriștilor să-i inducă în eroare, să-i controleze și să-i rănească grav oricând doresc. Falșii conducători doar spun ocazional, în culise, unor oameni relativ candizi cu umanitate bună, care nu reprezintă nicio amenințare la adresa lor: „Persoana aceea este un antihrist. Îi induce în eroare pe ceilalți. Nu e o persoană bună.” Însă în fața tuturor fraților și surorilor și în fața antihriștilor, nu îndrăznesc niciodată să le spună antihriștilor nici măcar un singur „nu”. Nu au niciodată curaj să expună vreo faptă rea sau esența antihriștilor. Nici măcar în timpul adunărilor, când antihriștii monopolizează discuția și vorbesc una sau două ore, ei nu îndrăznesc să scoată un sunet. Dacă antihriștii dau cu pumnul în masă și se uită urât la oameni, nici măcar nu îndrăznesc să respire prea zgomotos. În aria de acoperire a muncii lor, cei cu statură joasă, cei cu umanitate lașă și cei care vor să urmărească adevărul dar încă nu au dobândit discernământ se simt abătuți fiindcă nu există conducători sau lucrători care pot să se ofere să expună și să discearnă faptele rele ale antihriștilor. Privesc neajutorați cum antihriștii acționează cu nechibzuință încăpățânată și tulbură viața bisericească, fără niciun mijloc de a-i contraataca. Între timp, falșii conducători nu fac nicio lucrare concretă și nu rezolvă probleme reale pentru aleșii lui Dumnezeu. Când frații și surorile au dificultăți, falșii conducători nu numai că nu expun și nu restricționează faptele rele ale antihriștilor, dar nici măcar nu îndrăznesc să rostească un singur cuvânt imparțial. Deși conștiința lor simte ceva și îi acuză întrucâtva, iar ei varsă câteva lacrimi în rugăciune lui Dumnezeu în spatele ușilor închise, în ziua următoare, după adunare, când îi vor vedea pe antihriști făcând remarci iresponsabile despre lucrarea casei lui Dumnezeu și judecând-o în mod arbitrar, ba chiar și judecându-L în mod indirect pe Dumnezeu și răspândind noțiuni despre El, ei nu vor face nimic în acest sens, chiar dacă știu că este greșit. Chiar și când îi văd pe antihriști irosind ofrandele, atitudinea lor este aceea de a nu lua în serios acest lucru. Ei nu îi expun și nu îi restricționează deloc pe antihriști și totuși, nu simt nicio remușcare în inimă – acesta este un lucru extrem de iresponsabil! Orice om cu un simț al conștiinței, chiar dacă simte că propria putere este prea slabă, ar trebui să se unească cu frați și surori care au o oarecare statură și un oarecare discernământ ca să aibă părtășie despre această chestiune și ca să discute cum să se ocupe de antihriști. Dar falșilor conducători le lipsesc această hotărâre și acest curaj și chiar mai mult, le lipsește un astfel de simț al răspunderii. Ei chiar le spun fraților și surorilor: „Antihriștii sunt prea răutăcioși. Dacă-i ofensăm, ne vor reclama la guvern și atunci, niciunul dintre noi nu va mai putea să creadă în Dumnezeu. Antihriștii știu adresele adunărilor bisericii, deci nu trebuie să-i provocăm.” Acesta este întru totul comportamentul urât de a preda armele și de a capitula în fața antihriștilor, de a face un compromis cu Satana și de a-i cere milă.

Pe lângă că se protejează pe ei înșiși, falșii conducători nu fac niciuna dintre lucrările pe care conducătorii și lucrătorii ar trebui să le facă, de exemplu să-i protejeze pe aleșii lui Dumnezeu și să-i ajute să dobândească discernământ asupra antihriștilor și nu-și îndeplinesc absolut nicio responsabilitate însă, cu toate acestea, vor constant ca frații și surorile să-i aleagă drept conducători. După ce încheie un mandat, vor să fie aleși pentru următorul. Nu este un lucru nerușinat și iremediabil? Merită astfel de oameni să fie conducători? (Nu.) Casa lui Dumnezeu îți încredințează turma, dar când vin fiarele sălbatice, în momentul critic, te protejezi doar pe tine și le dai fiarelor sălbatice turma. Te porți ca o țestoasă fricoasă, găsind un adăpost, un loc sigur în care să te ascunzi. Și ca urmare, turma are de suferit – unele oi sunt mușcate și omorâte, iar unele se rătăcesc. Să zicem că un conducător vede că antihriștii tulbură fără scrupule lucrarea bisericii și îi induc în eroare și îi controlează pe aleșii lui Dumnezeu și totuși, atitudinea lor este de a nu lua în serios acest lucru pentru a-și proteja imaginea, statutul și mijloacele de trai și pentru a-și garanta propria siguranță. Majoritatea aleșilor lui Dumnezeu sunt, în consecință, induși în eroare, se simt neajutorați și devin negativi și slabi; unii sunt chiar capturați de antihriști și unii nu sunt dispuși să-și facă îndatoririle. Și cu toate acestea, acest conducător nu simte nimic atunci când vede tulburările provocate de antihriști; nu are mustrări de conștiință. Are vreo fărâmă de umanitate acest fel de conducător? Pentru a-și atinge propriul obiectiv de autoconservare, nu are deloc scrupule cu privire la a-i da pe mâna antihriștilor pe aleșii lui Dumnezeu și a le permite antihriștilor să-i inducă în eroare, să-i rănească grav și să-i distrugă. Ce fel de conducător este acesta? (Un conducător fals.) Nu este acesta un complice al Satanei? De a cui parte este el, în realitate? Deși este caracterizat drept conducător fals, esența acestei probleme s-ar putea să fie chiar mai gravă decât aceea de a fi conducător fals. Are natura de a-i vinde Satanei pe frați și pe surori, la fel ca acei oameni care sunt arestați și torturați și devin iude, dându-i pe frați și pe surori pe mâna marelui balaur roșu, pentru a fi răniți grav. Așadar, care este natura faptului că un fals conducător îi dă pe aleșii lui Dumnezeu pe mâna antihriștilor? Nu sunt extrem de josnici astfel de falși conducători? Prin comparație cu antihriștii, acești falși conducători nu par, la exterior, să aibă vreo intenție de a se împotrivi adevărului. Par a fi capabili să aibă părtășie despre unele adevăruri, să aibă o oarecare abilitate de a pricepe și să fie capabili să practice o mică parte din adevăr, iar unii dintre ei pot chiar să îndure greutăți și să plătească un preț. Și totuși, atunci când casa lui Dumnezeu le încredințează turma lui Dumnezeu și când apar oamenii răi și demonii, ei nu-și folosesc propriile vieți pentru a face tot posibilul să-i protejeze pe aleșii lui Dumnezeu. În schimb, fac tot posibilul să se protejeze pe ei înșiși, împingându-i în față pe frați și pe surori pentru a acționa pe post de scut de protecție ca să-și garanteze siguranța și interesele proprii. Cât de detestabili și de egoiști sunt acești oameni! La suprafață, umanitatea lor nu pare a avea probleme majore. Simt dragoste față de oameni, sunt dispuși să plătească un preț și pot să îndure orice greutate în timp ce-și fac îndatoririle. Totuși, când apar antihriștii, fac ceva neașteptat și incomprehensibil: indiferent cum îi induc în eroare antihriștii pe aleșii lui Dumnezeu și cum tulbură viața bisericească, ei nu fac nimic și indiferent cât de mulți oameni sunt atacați, excluși sau răniți de antihriști, ei ignoră aceste lucruri. Procedând astfel, acești conducători îi cedează în totalitate pe aleșii lui Dumnezeu controlului antihriștilor, permițându-le acestora să-i inducă în eroare și să-i rănească grav, oricând doresc, în timp ce acești conducători nu lucrează absolut deloc. Când antihriștii sunt îndepărtați și problema este rezolvată, acești conducători vin să aibă părtășie despre autocunoașterea lor, despre cum au fost ei slabi, lași, speriați, egoiști și înșelători și despre faptul că nu au fost loiali, nu i-au protejat bine pe aleșii lui Dumnezeu și i-au dezamăgit pe Dumnezeu și pe frați și surori. Par foarte plini de regrete; par să se fi schimbat și să fie capabili să se căiască. Totuși, atunci când apar din nou antihriștii, ei îi împing pe frați și pe surori spre antihriști cum au făcut și ultima dată și găsesc un loc sigur în care să se ascundă. Deși nu au fost ei înșiși induși în eroare sau răniți de antihriști, au fost neglijenți în responsabilitățile lor și au trădat însărcinarea dată de Dumnezeu, iar atitudinea lor față de propria datorie, atitudinea lor față de aleșii lui Dumnezeu și adevăratul lor sine sunt expuse în totalitate. Ori de câte ori apar antihriștii, ei nu aleg să stea de partea lui Dumnezeu și să se lupte cu antihriștii până la capăt, nu spun nicio mică parte din ce ar trebui spus și nu fac nicio mică parte din lucrarea care ar trebui făcută pentru a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu și, astfel, a-și simți conștiința împăcată și chiar mai puțin îndeplinesc responsabilitățile conducătorilor pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu. Toate alegerile și acțiunile acestor conducători falși sunt în întregime în vederea protejării propriului statut împotriva prejudiciilor. Nu le pasă de viața sau moartea aleșilor lui Dumnezeu. Pentru ei, totul este în regulă, atât timp cât reputația, interesele și statutul lor nu au de suferit. Cine îi expune pe antihriști, cine îi exclude, cum ar trebui tratați aceștia – este ca și cum aceste chestiuni nu ar avea nimic de-a face cu ei; nici nu le pasă, nici nu intervin. Atunci când antihriștii tulbură viața bisericească, îi rănesc pe aleșii lui Dumnezeu și dau vina și îi chinuiesc pe cei care urmăresc adevărul, ei ignoră aceste lucruri. Pentru ei, aceste lucruri nu contează; li se pare că totul este în regulă, atât timp cât statutul nu le este periclitat. Ce părere aveți despre aceste tipuri de oameni? De obicei, umanitatea lor nu pare rea, iar ei par în stare să facă o oarecare lucrare. Când se confruntă cu emondarea, par capabili să se cunoască și au o inimă oarecum plină de remușcări. Totuși, atunci când întâlnesc antihriști care tulbură biserica, își pierd complet rațiunea, nu au pic de simț al dreptății și le lipsește chiar și curajul de a lupta împotriva antihriștilor. Când văd diavoli și satane, fac un compromis; când văd oameni răi provocând tulburări, îi evită. Judecând după atitudinea lor față de oamenii răi și antihriști, exact ce cale urmează ei? Nu ilustrează asta foarte bine problema lor? (Ba da.) Poate că, la suprafață, acest tip de persoană nu pare a fi antihrist, dar atitudinea pe care o afișează față de acțiunile și comportamentele oamenilor răi și ale antihriștilor este exact firea antihriștilor, iar natura acestor fapte este groaznică. Se poate spune că este natura de a renunța la responsabilitățile sale și de a-i vinde pe aleșii lui Dumnezeu. Nu este această natură foarte gravă? Arată ea vreun pic de loialitate față de lucrare și față de însărcinarea dată de Dumnezeu? Are măcar o urmă de atitudine de responsabilitate? Indiferent când i se încredințează o însărcinare sau o sarcină, principiul său este să evite să-i ofenseze pe oameni și să se protejeze pe sine. Acesta este cel mai înalt standard al său și principiul său pentru a face lucruri, iar asta nu se va schimba niciodată. Pentru moment, să lăsăm deoparte întrebarea dacă astfel de oameni pot fi mântuiți – judecând doar din punctul de vedere al lucrării de a se ocupa de antihriști, merită acești falși conducători să accepte însărcinarea dată de Dumnezeu? Merită să fie conducători și lucrători? (Nu.) Acești oameni nu merită să fie conducători și lucrători. Asta fiindcă le lipsesc conștiința și rațiunea și nu merită să-și asume lucrarea de conducere a bisericii; nu-i împiedică pe antihriști, în cea mai mare măsură posibilă, să-i rănească pe aleșii lui Dumnezeu și nici nu-și dau toată silința pentru a îndeplini această responsabilitate sau pentru a face bine această lucrare în scopul de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu – nu pentru că au calibru slab și sunt incapabili să facă asta, ci mai degrabă pentru că pur și simplu nu o fac. Prin urmare, privind lucrurile din această perspectivă, oamenii care se tem să nu-i ofenseze pe alții nu merită absolut deloc să fie conducători și lucrători. Nu există destul de mulți astfel de conducători și lucrători? (Ba da.) Atunci când nu s-a întâmplat nimic, aleargă de colo acolo, cu mai mult entuziasm decât oricine altcineva; sunt atât de ocupați, că nici măcar nu se piaptănă sau nu se spală pe față, atingând, aparent, un nivel profund spiritual. Dar când apar antihriștii, dispar; găsesc tot felul de scuze ca să se sustragă și pur și simplu nu se ocupă de antihriști. Care este natura acestui comportament? Este aceea de a le lipsi loialitatea în îndeplinirea datoriei lor și de a fi nedemni de încredere. În momente cruciale, pot chiar să-L trădeze pe Dumnezeu și să stea de partea Satanei, făcându-se că nu văd că lucrarea bisericii este tulburată și distrusă de oameni răi și de antihriști. Nu sunt folositori nici măcar cât un câine de pază. Acesta este un tip de fals conducător.

II. A nu fi capabil să-i discerni pe antihriști

Mai există un tip de fals conducător: atunci când apar antihriștii, el nu poate să discearnă ce fire și ce esență au aceștia, ce manifestă și ce dezvăluie, ce fel de tulburări le provoacă fraților și surorilor, ce afirmații, gânduri, puncte de vedere și comportamente îi pot induce în eroare și îi pot tulbura pe frați și surori, ce metode folosesc antihriștii pentru a-i controla pe oameni, în ce situații frații și surorile pot fi induși în eroare, controlați și răniți grav de către antihriști și așa mai departe – toate acestea sunt aspecte pe care falșii conducători nu le pot discerne. Antihriștii îi induc în eroare pe frați și surori; ei și frații și surorile induși în eroare se rup de biserică pentru a-și organiza propriile adunări și pentru a întemeia împărății independente. Nu acceptă conducerea casei lui Dumnezeu, nu acceptă rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu și nu se supun niciunei rânduieli sau îndrumări din partea casei lui Dumnezeu și cu atât mai puțin se supun vreuneia dintre cerințele lui Dumnezeu pentru oameni. Dar falșii conducători nu consideră că toate aceste măsuri din partea antihriștilor pentru a-i induce în eroare pe aleșii lui Dumnezeu sunt probleme. Nu pot să vadă ce este greșit în aceste situații, cu atât mai puțin pot să vadă cum cuvintele, acțiunile, gândurile și punctele de vedere ale antihriștilor îi tulbură, îi induc în eroare și îi rănesc pe oameni. Nu pot să vadă aceste impacturi negative și nu știu cum să le discearnă. Unii frați și surori obișnuiți, deoarece au văzut și au auzit multe, pot avea puțin discernământ, puțină percepție și conștientizare, dar falșii conducători nu pot vedea în profunzime aceste lucruri. Nici măcar atunci când cineva atrage atenția asupra faptului că un om anume face unele lucruri pentru a-i induce în eroare pe oameni și pentru a forma clici în culise, falșii conducători tot pun obstacole, spunând: „Nu putem să răspândim aceste afirmații. Nu provocați tulburări. Au o relație bună – care este problema dacă au părtășie împreună? Trebuie să le dăm oamenilor libertate!” Ei tot nu pot vedea în profunzime aceste lucruri. Dacă nu pot vedea în profunzime lucrurile, ar putea să observe și să caute și să aibă părtășie cu frații și surorile care înțeleg adevărul și au puțin discernământ. Totuși, falșii conducători sunt destul de neprihăniți de sine. Atunci când frații și surorile le reîmprospătează memoria, ei nu o acceptă, gândindu-se: „Tu ești conducătorul, sau eu? Având în vedere că eu am fost ales pentru a fi conducătorul, trebuie că înțeleg adevărul mai bine decât o persoană de rând. Altfel, de ce aș fi ales eu în locul altcuiva? Asta dovedește că sunt mai bun decât voi toți. Indiferent dacă sunt mai în vârstă sau mai tânăr decât voi, calibrul meu este categoric mai bun decât al vostru. Când apare un antihrist, eu ar trebui să fiu cel care-l identifică primul. Dacă îl identificați voi primii, nu voi fi de acord cu evaluarea voastră. Vom aștepta până când îl voi identifica eu, înainte să facem ceva!” În consecință, antihristul răspândește multe erezii și absurdități între frați și surori, se împotrivește fățiș rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu și vociferează și se opune fățiș bisericii, casei lui Dumnezeu și rânduielilor de lucru din partea Celui de mai sus. Antihristul chiar îi atrage fățiș de partea sa pe frați și pe surori pentru a participa la adunări exclusive în cadrul cărora participanții doar îl ascultă pe antihristul însuși predicând și îi acceptă conducerea. Chiar și aceia cu cel mai slab calibru din biserică pot să vadă că această persoană este un antihrist. Doar într-o astfel de situație recunosc falșii conducători: „Vai, este antihrist! Cum de abia acum mi-am dat seama de asta? Nu, de fapt, mi-am dat seama dinainte, dar nu am spus nimic, fiindcă m-am temut că frații și surorile au o statură joasă și le lipsește discernământul.” Ba chiar își născocesc o minciună splendidă. Tocmai fiindcă ei înșiși sunt amorțiți, grei de cap, au calibru slab și sunt incapabili să-l discearnă pe antihrist, îi lasă pe frați și pe surori să fie răniți atât de mult de către acesta. În loc să se simtă vinovați, dau vina pe frați și pe surori pentru că spun nonsensuri, răspândesc zvonuri fără temei, îi înțeleg greșit pe oameni și așa mai departe. Ce fel de conducător este acesta? Nu este el total dezorientat? Un astfel de conducător este fundamental incapabil să-și asume lucrarea bisericii. La suprafață, el mănâncă și bea adesea cuvintele lui Dumnezeu, se roagă, participă la adunări, ascultă predici, scrie însemnări spirituale și scrie articole despre mărturii, părând să depună mult efort, dar când apar probleme, nu le poate rezolva, nu poate să caute adevărul conform cuvintelor lui Dumnezeu și cu siguranță nu poate să-i discearnă pe antihriști pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Falșii conducători pot, de obicei, să predice una sau două ore, iar atunci când au părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre propriile experiențe, pot să turuie la nesfârșit, dar atunci când antihriștii răspândesc erezii și absurdități, inducându-i în eroare pe frați și pe surori și tulburând lucrarea bisericii, nu au nimic de spus și nu lucrează deloc. Nu numai că nu adoptă măsuri de prevenție sau nu îi conduc pe frați și pe surori să discearnă ereziile și absurditățile antihriștilor, dar chiar și atunci când văd perturbările și tulburările provocate de antihriști, nu-i expun și nu-i disecă, nici nu-i emondează pe antihriști; nu fac nicio lucrare. Care este problema cu astfel de oameni? (Calibrul lor este prea slab.) În ciuda calibrului lor slab, ei tot se fălesc că sunt oameni spirituali, conducători buni și că sunt cei care urmăresc adevărul și iubesc cuvintele lui Dumnezeu și susțin cu nerușinare că au renunțat la plăcerile familiale și trupești pentru a îndeplini responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor. În realitate, sunt falși conducători autentici care sunt iresponsabili, lipsiți de conștiință și rațiune și amorțiți și grei de cap într-o mare măsură – sunt farisei autentici, ipocriți. Știu doar cum să predice doctrine și să strige sloganuri. Când oamenii le pun întrebări, pot să producă o groază de teorii pentru a-i induce în eroare, dar în realitate, nu pot explica deloc cu claritate adevărurile-principii. Chiar și așa, consideră că au abilitate de comprehensiune și o înțelegere a adevărului. În inima lor, știu clar că atunci când oamenii caută să obțină de la ei soluții la probleme, ei nu pot oferi răspunsuri care se aliniază la adevăr, totuși pretind că sunt conducători buni și oameni spirituali. Nu este un lucru întrucâtva lipsit de rușine? (Ba da.) Majoritatea falșilor conducători împărtășesc o trăsătură comună și o problemă comună: faptul că sunt lipsiți de rușine. Cred că a avea statutul și titlul unui conducător și a fi capabili să vorbească despre teorii spirituale îi face persoane spirituale. Petrec mai mult timp decât ceilalți mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, ascultând predici și urmărind videoclipuri de la casa lui Dumnezeu și au părtășie mai mult cu alții despre cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât cred că pot să facă lucrarea conducătorilor și lucrătorilor și să îndeplinească responsabilitățile acestora. Dar realitatea este că atunci când apare problema majoră că antihriștii îi induc în eroare și îi tulbură fără scrupule pe aleșii lui Dumnezeu, ei doar privesc, dar nu pot face nimic și nu știu ce părți din cuvintele lui Dumnezeu să folosească pentru a face legătura cu antihriștii și pentru a-i diseca astfel încât frații și surorile să dobândească discernământ, să-i respingă pe antihriști din inima lor și să evite să fie induși în eroare și controlați de aceștia. Chiar dacă uneori se simt puțin panicați în sinea lor, tot cred că au crezut în Dumnezeu foarte mult timp și au ascultat multe predici și că înțeleg adevărul mai bine decât un om de rând și pot vorbi elocvent. Adesea se fălesc: „Sunt spiritual. Pot să predic. Deși nu pot să rezolv problema că antihriștii îi induc în eroare și îi tulbură pe aleșii lui Dumnezeu și nu pot să fac legătura între cuvintele lui Dumnezeu și antihriști și să-i discern, am făcut lucrarea pe care ar trebui să o fac și am spus ce ar trebui să spun. Atât timp cât frații și surorile pot să înțeleagă, e în regulă!” Cât despre care este rezultatul final, dacă aleșii lui Dumnezeu au fost protejați, acest lucru le sunt neclar, în inima lor. Ei se și cred isteți și se prefac că rezolvă probleme, dar în cele din urmă, doar rostesc multe cuvinte și doctrine fără să rezolve, de fapt, problemele. Nu pot să aibă părtășie despre adevăr pentru a-i expune și diseca pe antihriști. În schimb, doar debitează cuvinte și doctrine pentru a se justifica și a se apăra, vorbind o oră sau două și lăsându-i pe oameni complet confuzi și amețiți chiar și cu privire la lucruri pe care inițial le înțelegeau. Nu reușesc să-i salveze pe frați și surori de la a fi induși în eroare de antihriști și nu reușesc nici să le permită să-i discearnă pe antihriști și să-i respingă din inima lor – nu obțin niciodată rezultatul de a-i proteja pe frați și surori. Chiar dacă pot vedea această consecință, tot își revendică identitatea unui conducător și nu se înjosesc să caute adevărul cu alții sau să raporteze forurilor superioare problema ca să caute soluții. Nu sunt escroci astfel de oameni? Nu ești nimic, dar totuși, te prefaci. Pentru ce te prefaci? Cum nu poți fi conducător, ar trebui să te retragi și să mergi să te prefaci în altă parte. Nu trebuie să-i rănești pe aleșii lui Dumnezeu! În timp ce tu te prefaci, antihriștii profită de ocazie ca să facă multe lucruri care-i tulbură și-i controlează pe oameni, inducându-i în eroare și rănindu-i pe mulți! Cine își va asuma răspunderea pentru asta? Casa lui Dumnezeu va descoperi cine este responsabil!

Unii conducători și lucrători nu fac nicio lucrare reală atunci când se ocupă de incidentele provocate de antihriști și nici nu pot să-i discearnă pe aceștia. În perioada în care antihriștii îi induc în eroare și îi controlează pe frați și pe surori, ei nu expun niciodată, cu adevărat, faptele rele și esența antihriștilor, nici nu le pot explica clar. Mai târziu, unii dintre aleșii lui Dumnezeu care au discernământ îi expun și îi exclud pe antihriști, iar acești falși conducători simt că este realizarea proprie. După ce sunt excluși antihriștii, ei fac un rezumat și rostesc o oarecare doctrină: „Uitați, când antihriștii vorbesc și acționează, viața bisericească devine anormală, oamenii sunt tulburați și suferă pierderi în viața lor. Pentru a evita să fim răniți de către antihriști, trebuie să le discernem acțiunile, cuvintele, umanitatea, esența etc – ar trebui să înțelegem toate aceste lucruri. Dumnezeu permite apariția antihriștilor în biserică, permițându-le să facă lucruri și să-și expună propria urâțenie, dezvăluindu-i pe antihriști, astfel încât noi să ne putem dota cu adevărul, să ne sporim discernământul și să ne creștem statura cât mai repede posibil – aici se găsesc intențiile lui Dumnezeu! Acum i-am discernut pe antihriști și nu mai suntem constrânși de aceștia; toți sunt capabili să-i respingă. Aceasta este o chestiune ce merită sărbătorită!” În cele din urmă, falșii conducători adoptă tonul unei oficialități și își oferă rezumatul, vorbind ca și când ar fi făcut atât de multă lucrare, ar fi plătit un mare preț și ar fi jucat un rol semnificativ în excluderea antihriștilor. Nu este acest lucru cam nerușinat? În mod clar, de la început la sfârșit, ei nu au putut discerne ce este un antihrist; nu înțeleg cum îi induc în eroare antihriștii pe oameni, ce le fac antihriștii aleșilor lui Dumnezeu sau care este firea-esență a antihriștilor și, cu toate acestea, se prefac că au făcut multă lucrare. Este evident că frații și surorile au fost cei care i-au discernut pe antihriști și i-au exclus din biserică; este evident că falșii conducători nu au jucat rolul pe care ar trebui să-l joace conducătorii și lucrătorii și nu au îndeplinit responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, însă tot fac un rezumat și-și asumă meritele, ca și cum ar fi planificat totul cu mult timp înainte și acum le spun fraților și surorilor că acțiunile lor au avut rezultate și au fost un mare succes. Nu este o nerușinare? De ce vorbești cu un asemenea aer de oficialitate? Nu faci nicio lucrare reală și totuși, vorbești ca o oficialitate. Ești o oficialitate a marelui balaur roșu? Nu sunt farisei oamenii de acest fel? (Ba da.) Știu numai cum să strige sloganuri și să predice doctrine. Când se întâmplă lucruri, nu numai să nu reușesc să le trateze corect, dar nici nu au o cale de practicare. Pur și simplu debitează nonsensuri și aplică orbește reglementări; sunt fundamental incapabili să rezolve vreo problemă. După ce trec lucrurile, se poartă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, se prefac că sunt oameni buni și-și asumă meritele cu nerușinare și tupeu. Acești oameni sunt farisei tipici. Pot doar să predice doctrine, să strige sloganuri, să depună un oarecare efort și să îndure unele greutăți și sunt incapabili să facă vreo lucrare reală și, totuși, se prefac că sunt oameni spirituali. Sunt farisei. Asta este esența acestui tip de fals conducător. Pot să predice atât de multe doctrine în fața tuturor, așadar, de ce nu pot să-i expună pe antihriști și să se ocupe de ei? Pot să predice mai multe ore fără încetare și au o elocvență deosebită, așadar de ce, atunci când se confruntă cu probleme concrete – în special când se confruntă cu faptele rele ale antihriștilor – sunt incapabili să se ocupe de ele, părând să fi rămas perplecși? Care este motivul acestui fapt? Este faptul că au un calibru prea slab. Exact cât de slab? Nu au înțelegere spirituală. Sunt educați și inteligenți, destul de iscusiți atunci când se ocupă de chestiuni externe și au o înțelegere a legii. Cu toate acestea, când vine vorba de chestiuni legate de credința în Dumnezeu, de chestiuni spirituale și de diverse aspecte esențiale, sunt incapabili să discearnă și nu pot vedea nimic în profunzime, nici nu pot găsi vreun adevăr-principiu. Când nu există probleme imediate, stau calmi ca un pescar care-și așteaptă prada, dar când apar probleme, se comportă ca niște bufoni ridicoli, ca niște furnici într-o tigaie fierbinte, dezvăluind o înfățișare demnă de milă. Uneori, se comportă într-un mod extrem de serios și solemn. Când nu sunt solemni, par normali, dar când devin solemni, efectiv îi fac pe oameni să râdă. Asta fiindcă atunci când sunt solemni, nu sunt decât lucruri absurde și cuvinte lipsite de înțelegere spirituală, toate fiind remarci de amator. Totuși, mențin o solemnitate serioasă – nu este rizibil? În cazul în care cineva îi pune să răspundă la unele întrebări critice, sunt uluiți și muți de uimire, părând deosebit de jenați. Există mulți falși conducători de acest fel. Manifestările lor principale sunt calibrul slab și lipsa înțelegerii spirituale; sunt oameni dezorientați. Ce înseamnă să fii lipsit de înțelegere spirituală? Când vine vorba de chestiuni spirituale și de chestiuni care implică adevărul, este ca și cum ar încerca să traducă din greaca veche – nu înțeleg absolut nimic. Chiar și așa, tot se prefac, spunând: „Sunt spiritual. Cred de mult timp în Dumnezeu. Înțeleg multe adevăruri. Voi sunteți credincioși noi, abia ați început să credeți în Dumnezeu și nu înțelegeți adevărul. Nu sunteți de încredere.” Întotdeauna consideră că ei cred de mult timp în Dumnezeu și înțeleg adevărul. Astfel de oameni sunt atât odioși, cât și ridicoli. Aici se încheie părtășia despre manifestările unor asemenea falși conducători.

III. A acționa ca umbrelă protectoare a antihriștilor

Mai există un tip de fals conducător care este chiar mai odios. Nu numai că nu reușește să-i expună pe antihriști, dar acționează și ca umbrelă protectoare a antihriștilor, folosind ajutorul iubitor ca scuză pentru a tolera faptele rele ale antihriștilor care tulbură lucrarea bisericii. Indiferent cât de multe absurdități răspândesc antihriștii pentru a-i induce în eroare pe oameni, acești falși conducători nu numai că nu-i contrazic și nu-i expun, dar le și oferă antihriștilor ocazii de a-și exprima liber punctele de vedere și a vorbi deschis. Indiferent ce tipuri de tulburări, ce inducere în eroare sau ce rănire suferă aleșii lui Dumnezeu, ei rămân indiferenți. Chiar și când unii oameni remarcă: „Acești indivizi sunt antihriști. Ei sunt cei care ar trebui să fie restricționați de casa lui Dumnezeu; nu ar trebui promovați sau cultivați și cu siguranță nu ar trebui protejați. I-au rănit suficient pe frați și pe surori. Este momentul să reglăm conturile cu ei și să-i expunem și să-i tratăm în totalitate”, falșii conducători vin să le ia apărarea antihriștilor. Luând în considerare factori precum vârsta antihriștilor, anii lor de credință în Dumnezeu și contribuțiile anterioare, ei folosesc diverse scuze pentru a vorbi în numele lor și a-i apăra. Atunci când conducătorii de rang superior merg să inspecteze lucrarea sau să se ocupe de antihriști, falșii conducători îi împiedică pe frați și pe surori să raporteze forurilor superioare detaliile faptelor rele ale antihriștilor. Chiar iau măsuri în vederea izolării bisericii, astfel încât conducătorii de rang superior să rămână în necunoștință de cauză cu privire la faptul că antihriștii tulbură biserica și de asemenea, îi împiedică pe frații și surorile cu discernământ să-i expună pe antihriști. Indiferent ce scuze folosesc falșii conducători sau ce scopuri au pentru a acționa ca umbrelă protectoare a antihriștilor, procedând astfel, în cele din urmă, ei protejează interesele antihriștilor, în timp ce trădează interesele bisericii și pe aleșii lui Dumnezeu/și ale aleșilor lui Dumnezeu. Folosesc diverse scuze pentru a-i proteja pe antihriști, cum ar fi aceea că „și antihriștii cred în Dumnezeu și au dreptul să vorbească în casa Lui” și „au mai îndeplinit îndatoriri periculoase; casa lui Dumnezeu ar trebui să țină cont de contribuțiile lor anterioare.” Îi împiedică pe frați și pe surori să-i discearnă pe antihriști și nu le permit conducătorilor de rang superior să afle despre diversele lor fapte rele dar, în același timp, ei înșiși nu-i expun pe antihriști și cu siguranță nu-i emondează. Poate că acești antihriști sunt membri ai familiilor lor, prieteni apropiați sau, chiar mai probabil, oameni pe care îi idolatrizează și la care li se pare dificil, emoțional, să renunțe. Indiferent de situație, atât timp cât știu că acești oameni sunt antihriști și, totuși, le apără faptele rele, spunându-le altora să-i trateze cu dragoste și chiar folosind diverse mijloace ca să le ofere antihriștilor ocazii de a răspândi diverse absurdități pentru a-i induce în eroare și a-i tulbura pe aleșii lui Dumnezeu, aceste manifestări demonstrează că ei acționează ca umbrele protectoare pentru antihriști. Poate că unii falși conducători au făcut puțină lucrare reală în alte domenii, dar când vine vorba să se ocupe de antihriști, nu-i tratează conform cerințelor casei lui Dumnezeu. Chiar mai mult, nu îndeplinesc responsabilitățile conducătorilor și ale lucrătorilor, după cum cere casa lui Dumnezeu – nu-i împiedică în cea mai mare măsură pe antihriști să răspândească noțiuni, emoții negative, erezii și absurdități pentru a-i induce în eroare pe oamenii din biserică. În schimb, adesea susțin doctrinele amăgitoare rostite de antihriști, precum și afirmațiile și remarcile lor bazate pe cunoștințe sau pe filosofia Satanei, ca fiind lucruri pozitive. Toate acestea sunt manifestări ale faptului că aceștia acționează ca umbrele protectoare pentru antihriști. Bineînțeles, există și unii falși conducători care nu se ocupă de antihriști fiindcă le prețuiesc influența în societate. Spun: „Majoritatea fraților și surorilor sunt de la nivelurile inferioare ale societății și nu au pic de influență. Chiar dacă această persoană este un antihrist cu o umanitate rea, are putere și influență în lume și este capabilă. Atunci când frații și surorile sau biserica sunt în pericol, nu avem nevoie de o persoană formidabilă să vină să ne protejeze? Așadar, haideți să ne prefacem că nu-i vedem faptele reprobabile și să nu mai fim atât de serioși în legătură cu asta.” Falșii conducători sunt dispuși să acționeze ca umbrele protectoare pentru antihriști astfel încât antihriștii să-i susțină și să le ia partea – nici măcar acest lucru nu este sub demnitatea falșilor conducători. Există și unii falși conducători care au un punct de vedere eronat. Spun: „Unii antihriști au statut și influență în societate; au prestigiu. Biserica noastră are doi astfel de indivizi. Deși sunt antihriști, dacă-i îndepărtăm, oamenii vor crede că biserica noastră nu are oameni capabili, iar cei din cercurile religioase ne vor disprețui. Trebuie să-i păstrăm aici, de dragul aparențelor. Prin urmare, acești doi oameni sunt comori ale bisericii noastre; nimeni nu are voie să-i discearnă sau să-i îndepărteze. Trebuie să fie protejați.” Ce fel de logică este aceasta? Ei îi consideră pe antihriști talente, așa că îi protejează. Nu sunt acești falși conducători niște escroci? (Ba da.) Indiferent de situație, atât timp cât conducătorii și lucrătorii le permit antihriștilor să facă orice vor în biserică și să tulbure lucrarea bisericii, sunt falși conducători și lucrători. Indiferent cum răspândesc antihriștii și oamenii răi absurdități, cât de mulți oameni sunt induși în eroare în acest fel, cum le atacă și le exclud pe persoanele pozitive și pe cât de mulți dintre aleșii lui Dumnezeu îi rănesc, falșii conducători ignoră aceste lucruri și fac pe proștii – atât timp cât se pot feri pe ei înșiși, lor le convine. Acestea sunt manifestările principale ale falșilor conducători. Indiferent ce spun sau ce fac antihriștii, falșii conducători nu-i expun, disecă sau restricționează, astfel încât frații și surorile să poată să-i discearnă și să-i respingă. În schimb, îi îngrijesc pe antihriști ca pe animalele lor de companie, îi slujesc și-i protejează ca pe demnitari, le dau undă verde și le creează diverse oportunități pentru a se desfășura. Ale cui interese sunt sacrificate în timp ce ei îi lasă pe antihriști să se bucure întru totul de libertatea lor? (Ale aleșilor lui Dumnezeu.) Nu numai că falșii conducători nu reușesc să-i protejeze pe aleșii lui Dumnezeu, dar le și permit antihriștilor să preia frâiele în biserică, punându-i pe frați și pe surori să-i slujească pe antihriști ca niște boi și ca niște cai, ca sclavii, punându-i să urmeze ordinele antihriștilor, să le accepte remarcile, gândurile și punctele de vedere absurde, să le accepte controlul și chiar să accepte rănirea gravă pe care o comit și așa mai departe. Aceasta este lucrarea pe care o fac falșii conducători. Îi împiedică pe antihriști în cea mai mare măsură să-i rănească grav pe aleșii lui Dumnezeu? Au îndeplinit responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor? Au făcut lucrarea de a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu? (Nu.) Pe scurt, indiferent de motiv, orice conducător care le dă antihriștilor undă verde să facă orice doresc fără a îndeplini nicio lucrare este un fals conducător. De ce spun că e fals conducător? Fiindcă atunci când antihriștii îi induc în eroare și îi controlează pe aleșii lui Dumnezeu, el îi lasă pe frați și surori să sufere diverse răniri din partea antihriștilor, nereușind să îndeplinească însărcinarea dată lui de Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu ți-a încredințat ție oile Lui, pe aleșii lui Dumnezeu, iar tu nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea. Nu ești vrednic să-ți asumi însărcinarea dată de Dumnezeu! Indiferent de motiv sau de orice justificare pe care ai putea s-o ai, dacă în timpul mandatului tău de conducător ai acționat ca umbrelă protectoare pentru antihriști, făcându-i pe frați și pe surori să sufere din plin din cauza tulburărilor, inducerii în eroare, controlului și rănirii grave de către antihriști, atunci ești un păcătos memorabil. Motivul acestui lucru nu este că nu poți să-i discerni pe antihriști sau să le vezi în profunzime esența – știi clar în inima ta că antihriștii sunt satane și diavoli, însă nu le permiți aleșilor lui Dumnezeu să-i expună și să-i discearnă. În schimb, îi lași pe frați și pe surori să-i asculte, să-i accepte și să asculte de ei. Acest lucru este complet contrar adevărului. Nu te face asta un păcătos memorabil? (Ba da.) Nu numai că nu ai reușit să-i protejezi pe cei care-și fac îndatoririle și urmăresc adevărul cu sinceritate, dar ai și promovat antihriști în funcțiile de conducători și lucrători, îngrijindu-i ca pe animalele de companie și făcându-i pe frați și pe surori să asculte de ordinele lor. Casa lui Dumnezeu nu ți i-a încredințat pe aleșii lui Dumnezeu ca să-i pui să slujească drept sclavii antihriștilor sau drept sclavii tăi, ci ca să-i conduci pe aleșii lui Dumnezeu să lupte împotriva Satanei și a antihriștilor și să-i discearnă și să-i respingă pe antihriști și ca să le permiți aleșilor Lui să trăiască o viață bisericească normală, să-și facă îndatoririle normal, să intre în adevărul-realitate și să se supună lui Dumnezeu și să aducă mărturie pentru El, sub călăuzirea lui Dumnezeu. Dacă nu poți să îndeplinești nici măcar această responsabilitate, meriți să fii numit ființă umană? Sunt antihriștii străbunii sau idolii tăi? Chiar dacă ai o relație de sânge cu ei, ar trebui să aderi la adevărurile-principii și să pui dreptatea înaintea familiei. Ar trebui să te simți obligat să îndeplinești responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor – să-i expui, discerni și respingi pe antihriști și să-ți dai toată silința să-i protejezi pe frați și pe surori, să-i împiedici în cea mai mare măsură să fie răniți de către antihriști. Asta înseamnă să-ți faci datoria cu loialitate și să duci la îndeplinire însărcinarea dată de Dumnezeu; doar procedând astfel poți să fii numit un conducător sau un lucrător care întrunește standardele. Dacă nu reușești să îndeplinești responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor și acționezi de bună voie ca umbrelă protectoare pentru antihriști, ce altceva ai putea să fii decât un păcătos memorabil? Cu asta se încheie părtășia despre falșii conducători care acționează ca umbrelă protectoare pentru antihriști. În mod clar, a-i plasa pe astfel de oameni în rândurile falșilor conducători nu este deloc incorect; aceasta este una dintre manifestările falșilor conducători autentici.

IV. A nu-ți păsa sau a nu te interesa de oameni care au fost induși în eroare de antihriști

Mai este o manifestare a falșilor conducători care este și mai exasperantă. Unii falși conducători îi pot discerne pe antihriști într-o oarecare măsură în timpul interacțiunilor cu aceștia, dar nu se ocupă prompt de ei. De asemenea, nici nu expun și nu disecă prompt faptele rele și esența antihriștilor prin diversele lor comportamente, permițându-le fraților și surorilor să-i discearnă și să-i respingă pe antihriști. Asta deja se consideră o neîndeplinire a responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor. Când unii frați și unele surori sunt induși în eroare de antihriști și îi urmează, acești falși conducători rămân indiferenți, ca și cum nu ar avea nimic de-a face cu ei. Mai mult, nu simt niciun reproș față de sine și nu se învinovățesc în inima lor. Nu simt că L-au dezamăgit pe Dumnezeu sau pe frați și surori. În schimb, spun adesea această replică „clasică”: „Acești oameni au fost induși în eroare de către narcisiști. Au meritat-o! Este vina lor, fiindcă nu au discernământ. Chiar dacă nu i-ar urma pe antihriști, tot ar fi vizați de îndepărtarea de către casa lui Dumnezeu.” Acești falși conducători nu numai că nu simt niciun reproș față de sine sau vinovăție după ce frații și surorile sunt induși în eroare de către antihriști, dar chiar mai mult, nu reflectează și nu se căiesc. În schimb, spun astfel de lucruri inumane, susținând că acești frați și aceste surori au meritat să fie induși în eroare de antihriști. Ce se poate vedea din aceste cuvinte? Au acești oameni vreo urmă de umanitate? (Nu.) Lipsa lor de umanitate este certă. Așadar, de ce spun aceste lucruri? (Pentru a se eschiva de la responsabilitate.) În primul rând, o fac pentru a se eschiva de la responsabilitate, pentru a-i induce în eroare și a-i stupefia pe oameni. Ei cred: „Acei oameni au fost induși în eroare de către antihriști fiindcă le lipsește discernământul, ceea ce nu are nicio legătură cu mine. Nu au urmărit adevărul, așa că au meritat să fie induși în eroare!” Ce înseamnă „au meritat”? Înseamnă că acești oameni ar trebui să fie induși în eroare și controlați de către antihriști și ar trebui să fie răniți grav de către aceștia – oricum i-ar trata antihriștii, merită; merită să-i urmeze pe antihriști. Subînțelesul este că acești oameni nu ar trebui să-L urmeze pe Dumnezeu, ci ar trebui să-i urmeze pe antihriști, că a-L urma pe Dumnezeu a fost o greșeală pentru ei și că tot o greșeală a fost și faptul că Dumnezeu i-a ales pe ei și că, deși au intrat în casa lui Dumnezeu, era inevitabil să fie seduși de către antihriști. Nu asta insinuează falșii conducători? Nu numai că îi calomniază pe frați și pe surori, dar Îl și hulesc pe Dumnezeu. Nu sunt odioși acești oameni? (Ba da.) Sunt extrem de odioși! Pe lângă că se eschivează de la responsabilitate și ascund faptul și adevărul că nu i-au protejat pe frați și pe surori, îi și atacă, spunând că acești oameni au meritat să fie induși în eroare de către antihriști și că nu sunt vrednici să creadă în Dumnezeu și să primească mântuirea de la Dumnezeu. Această afirmație dezvăluie cât de abject este caracterul lor! Chiar dacă nu i-au tulburat, indus în eroare sau suprimat în mod direct pe frați și surori cum au făcut antihriștii, atitudinea lor față de frați și surori, față de însărcinarea dată de Dumnezeu și față de turma încredințată lor de casa lui Dumnezeu arată cât de insensibili și nemiloși sunt în realitate! Nimeni care acceptă lucrarea lui Dumnezeu nu face asta cu ușurință; implică sacrificiile și cooperarea celor care predică Evanghelia. Costă multă mână de lucru și multe resurse și, chiar mai mult, aici este efortul minuțios al lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care rânduiește diverși oameni, diverse evenimente, lucruri și medii pentru a-i aduce pe oameni înaintea Sa. Falșii conducători nu acordă atenție niciunuia dintre aceste lucruri. Indiferent cine este indus în eroare de către antihriști, ei resping acest lucru cu o singură propoziție: „Au meritat-o!” Procedând astfel, anulează întreaga strădanie a tuturor celor implicați și efortul minuțios al lui Dumnezeu, reducându-le la zero. Ce înseamnă „Au meritat-o”? Înseamnă: „Cine ți-a zis să le predici Evanghelia? Nu sunt vrednici să creadă în Dumnezeu. A fost o greșeală să le predici Evanghelia. Cine le-a spus să-i urmeze pe antihriști? N-oi fi făcut eu nicio lucrare reală, dar nici nu i-am pus să-i urmeze pe antihriști. Au insistat ei înșiși asupra acestui lucru; au meritat să-i urmeze pe antihriști!” Ce fel de umanitate are o astfel de persoană? Are cumva inimă? E un animal nemilos, mai rău decât un câine de pază și totuși, e conducător? Nu merită! Trebuie să aveți discernământ: văzând că astfel de oameni sunt lipsiți de conștiință și rațiune și sunt atât de nemiloși, nu trebuie să-i alegeți drept conducători. Nu fiți dezorientați! Nu numai că nu fac tot posibilul să redobândească pierderile și să-i recupereze pe cei induși în eroare de către antihriști, dar spun și astfel de răutăți – sunt atât de malițioși! Problema cu acest tip de persoană are o natură mai gravă decât cea a unui fals conducător obișnuit. Chiar dacă nu poate fi considerată antihrist, pe baza manifestărilor sale, este clar că nu are umanitate și nu este vrednică să fie conducător sau lucrător. Nu este nimic altceva decât un trădător urât, nerecunoscător! Nu știe care este însărcinarea dată de Dumnezeu, nici nu conștientizează ce lucrare ar trebui să facă. Nu o tratează cu conștiință și rațiune; nu este vrednică să fie conducător al aleșilor lui Dumnezeu și nici nu este vrednică să accepte însărcinarea dată de Dumnezeu. În mod special, falșii conducători nu au iubire pentru aleșii lui Dumnezeu. Atunci când frații și surorile sunt induși în eroare, chiar le pun sare pe rană, spunând lucruri precum „Au meritat-o”, fără să arate pic de compasiune. O astfel de persoană, dacă vede un om chinuit de ghinion sau dificultăți, nu îl va ajuta, în schimb îi va pune sare pe rană. Conștiința sa nu va simți niciun reproș față de sine, iar ea va continua să fie conducător în felul în care a fost mereu. Nu este o nerușinare? (Ba da.) Ca să nu mai vorbim de frați și pe surori, chiar dacă un non-credincios bun este rănit grav de diavoli, în calitate de credincios în Dumnezeu și ființă creată, orice om cu umanitate normală ar simți compasiune; cu atât mai mult ar trebui să se simtă inima lor îndurerată atunci când frații și surorile – cei care cred sincer în Dumnezeu –sunt cei induși în eroare și răniți de antihriști. Acești falși conducători nu fac nicio lucrare reală în timp ce antihriștii comit rele și îi rănesc pe aleșii lui Dumnezeu. Nici nu expun, nici nu disecă faptele rele și esența antihriștilor, cu atât mai puțin au simțul poverii ca să-i ajute pe frați și pe surori să dobândească discernământ asupra antihriștilor și să-i respingă din inima lor. Nu au niciun simț al răspunderii cu privire la această chestiune. Chiar și atunci când unii oameni sunt induși în eroare de antihriști, ei doar aruncă remarca rece, insensibilă: „Au meritat-o”. Este cu adevărat exasperant! Ca să se eschiveze de la responsabilitate, ca să se ferească pe ei înșiși, ca să inducă în eroare și să stupefieze mai mulți oameni și să evite să fie condamnați de Dumnezeu, ei spun astfel de lucruri inumane. Nu e un lucru odios? (Ba da.) Indiferent ce zici, nu ți-ai îndeplinit responsabilitățile și nu ți-ai făcut bine slujba – acestea sunt manifestările unui fals conducător; nu poți să negi aceste lucruri, oricât ai încerca. Ești un fals conducător.

Unii falși conducători nu numai că au un comportament impasibil, nemilos și iresponsabil după ce unii frați și surori sunt induși în eroare de către antihriști, spunând că acești oameni au meritat să fie induși în eroare, dar chiar și atunci când rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu cer ca ei să-și îndeplinească responsabilitatea de a-i recupera pe cei care au o umanitate relativ bună și o speranță de a fi recuperați dintre ei în cea mai mare măsură posibilă, acești falși conducători tot nu fac nicio lucrare reală. Chiar și atunci când unii oameni cer să revină în biserică, ei rămân indiferenți și disprețuitori, netratând viața oamenilor drept cel mai de preț lucru de apreciat. Ei nu îi recuperează în cea mai mare măsură posibilă pe acei frați și acele surori induși în eroare. Nu pot îndeplini această responsabilitate și nu depun niciun efort pentru a face asta. Chiar dacă rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu cer în mod repetat ca această lucrare să fie făcută bine, falșii conducători rămân neimpresionați, neluând nicio măsură și nefăcând nicio lucrare. În consecință, unii oameni care au fost induși în eroare de către antihriști și au fost izolați sau îndepărtați încă nu pot reveni în casa lui Dumnezeu și nu și-au reluat o viața bisericească normală. Bineînțeles, unii oameni chiar nu întrunesc condițiile pentru recuperare de către casa lui Dumnezeu în diverse privințe, dar sunt alții care pot fi recuperați. Dacă prin ajutor iubitor și sprijin răbdător pot să înțeleagă adevărul, să-i discearnă și să-i respingă pe antihriști, pot fi recuperați. Totuși, fiindcă lucrătorii și conducătorii nu fac lucrare reală, nu implementează rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu și nu tratează viața acestor oameni drept importantă, unii oameni tot sunt lăsați să rătăcească în exterior. Acești conducători și lucrători ignoră rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu invocând diverse scuze. Ba chiar îi ignoră pe acei frați și acele surori care vor să revină în biserică și să întrunească toate condițiile pentru acceptare ale bisericii. Născocesc tot felul de scuze, spunând că acești oameni au umanitate rea, că se confruntă cu riscuri la adresa siguranței, că le place să se îmbrace elegant, că se bucură de plăcerile trupului, că sunt atașați de statut și așa mai departe. Folosind aceste scuze și motive inventate, refuză să-i lase să revină în biserică. Acești oameni au fost induși în eroare și sunt controlați de antihriști, dar faptul că s-au rătăcit nu prezintă niciun interes pentru falșii conducători. Nu au absolut niciun simț al răspunderii sau niciun simț al conștiinței. Poate cred că recuperarea acestor oameni este dificilă sau periculoasă, sau poate că nu sunt dispuși și, în sinea lor, nu sunt de acord. În orice caz, din diverse motive, nu implementează deloc rânduiala de lucru mai sus menționată a casei lui Dumnezeu. Acestea sunt manifestările unor astfel de falși conducători. Nu numai că nu cooperează activ și nu-și îndeplinesc responsabilitățile cu privire la orice sarcină încredințată de Dumnezeu sau de casa Lui, dar când cineva expune faptul că și-au abandonat responsabilitatea, ei se apără, spunând lucruri care se eschivează de la responsabilitățile lor și se justifică astfel încât să ascundă adevărul abandonării lor. Nu sunt acești falși conducători chiar mai odioși? (Ba da.) Pe scurt, acești falși conducători sunt neglijenți și în a se ocupa de faptul că antihriștii îi rănesc grav pe aleșii lui Dumnezeu, nefăcând absolut nicio lucrare reală. Ignoră fiecare detaliu al acestei lucrări cerute de casa lui Dumnezeu. Nu sunt dispuși să îndure greutăți sau să plătească un preț, preferând să facă doar cum le place și să acționeze oricum vor – făcând ceva dacă au chef și nefăcând nimic dacă nu au. Ignoră complet rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu, ignoră îndatoririle și responsabilitățile încredințate lor de casa lui Dumnezeu și ignoră în special intențiile și cerințele lui Dumnezeu. Acești oameni nu au umanitate și conștiință; sunt cadavre ambulante. Ați îndrăzni să le încredințați unor oameni fără umanitate această chestiune majoră a vieții voastre, de urmărire a mântuirii în credința în Dumnezeu? (Nu.) Chiar dacă nu te dau pe mâna antihriștilor, vor face ei tot posibilul să lupte împotriva antihriștilor atunci când îi induc în eroare și îi rănesc grav pe aleșii lui Dumnezeu? Nu, nu vor face, fiindcă astfel de oameni sunt animale nemiloase, fără niciun simț al răspunderii. Ei slujesc drept conducători numai pentru a-și asigura beneficii.

Falșii conducători arată, uneori, grijă pentru frați și surori; îi întreabă dacă au nevoie de ceva, cum se descurcă în ceea ce privește hrana și locuința și așa mai departe. Sunt destul de atenți atunci când vine vorba de chestiuni legate de viața de zi cu zi, dar când vine vorba de chestiuni care implică însărcinarea dată de Dumnezeu, viața și moartea fraților și surorilor și adevărurile-principii, rămân indiferenți și nu fac nimic, indiferent cine le-o cere. Le pasă doar de plăcerea trupească a oamenilor, de hrană, îmbrăcăminte, adăpost, transport sau beneficii materiale și se ocupă doar de astfel de chestiuni. Unii oameni spun: „Cuvintele tale sunt contradictorii. Nu ai spus că sunt nemiloși? Ar fi dispusă o persoană nemiloasă să facă aceste lucruri pentru alții?” Ar fi o persoană nemiloasă atât de bună la suflet încât să facă aceste lucruri pentru toți? (Nu.) De fapt, unii oameni nemiloși chiar ar face aceste lucruri și există două motive pentru asta. Unul este că, în timp ce fac lucruri pentru toți, fac lucruri și pentru ei înșiși și obțin beneficii de pe urma acestui lucru. Dacă nu pot să extragă beneficii din a face ceva, uitați-vă și vedeți dacă mai fac acel lucru – își vor schimba imediat atitudinea și vor înceta. Mai mult, ai cui bani îi folosesc pentru a face aceste lucruri și a căuta beneficii pentru toți? Casa lui Dumnezeu este cea care plătește cheltuielile. A fi generoși cu resursele casei lui Dumnezeu este specialitatea acestor oameni. Cum ar putea să nu facă aceste lucruri când ei, personal, obțin beneficii? În timp ce caută beneficii pentru toți, ei fac, de fapt, lucruri pentru ei înșiși. Nu sunt atât de buni la suflet încât să caute beneficii pentru toți celorlalți! Dacă ei chiar ar căuta beneficii pentru toți, s-ar cuveni să nu aibă motive egoiste și s-ar cuveni să se ocupe de chestiuni conform principiilor casei lui Dumnezeu. Totuși, în schimb, ei caută mereu beneficii pentru ei înșiși și nu se gândesc deloc la intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. În plus, fac lucruri pentru toți astfel încât oamenii să-i stimeze și să spună: „Această persoană caută beneficii pentru noi și se străduiește să ne protejeze interesele. Dacă ne lipsește ceva, ar trebui să le cerem să se ocupe de asta. Cu ei în preajmă, nu vom suferi nicio purtare urâtă.” Fac aceste lucruri astfel pentru ca toți le mulțumească. Acționând în acest mod, câștigă atât faimă cât și beneficii, așadar, de ce nu ar face aceste lucruri? Dacă ar căuta beneficii pentru toți, dar nimeni nu ar ști că ei au făcut asta și toți i-ar mulțumi lui Dumnezeu, iar față de ei, nimeni nu ar simți recunoștință, ar mai face asta? Categoric nu ar avea chef să facă asta; sinele lor adevărat ar fi expus. Atunci când oamenii de acest fel fac ceva, natura-esență pe care o au este expusă în totalitate. Prin urmare, atunci când antihriștii tulbură biserica, în mod categoric nu vor face absolut niciodată vreo lucrare reală pentru a-i proteja pe aleșii lui Dumnezeu.

Chiar acum am avut părtășie că după ce aleșii lui Dumnezeu suferă inducerea în eroare, controlul și rănirea de către antihriști, falșii conducători tot se prefac că nu văd aceste lucruri. Nu se gândesc la niciun mijloc de a-i recupera pe aleșii lui Dumnezeu, nici nu-și îndeplinesc obligațiile și responsabilitățile. Țin cont doar de propriile sentimente, stări de spirit și interese. Nu-și îndeplinesc responsabilitățile și nu se fac pe ei înșiși răspunzători; în schimb, se eschivează de la responsabilitățile lor și fug de ele. Și chiar îi judecă pe aleșii lui Dumnezeu după ce sunt induși în eroare și controlați de antihriști, spunând că aceștia nu cred sincer în Dumnezeu, ca să se eschiveze de la propria responsabilitate, fără a simți deloc mustrări de conștiință. Acești falși conducători sunt cei mai odioși. Diferitele moduri de manifestări ale falșilor conducători despre care am discutat sunt toate destul de dezgustătoare, dar acest ultim tip de persoană pur și simplu nu are nicio urmă de umanitate. Acest tip de persoană este un animal nemilos, o fiară în veșminte de om; nu poate fi considerat un membru al omenirii, ci ar trebui clasificat între fiare. De ce nu își îndeplinește responsabilitățile? Fiindcă nu are umanitate, nici conștiință și rațiune. Responsabilități, obligații, iubire, răbdare, compasiune, protejarea fraților și surorilor – niciunul dintre aceste lucruri nu se află în inima sa; nu are aceste calități. A nu avea aceste calități în umanitatea sa este echivalent cu a nu avea umanitate. Acestea sunt manifestările celui de-al patrulea tip de fals conducător.

Acestea sunt, mai mult sau mai puțin, cele patru feluri de manifestări ale falșilor conducători care trebuie expuse în cadrul celei de-a treisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor. Bineînțeles, există și alte manifestări similare, dar acestea patru tipuri pot deja să reprezinte, în principiu, diversele manifestări ale falșilor conducători în desfășurarea lucrării lor, precum și umanitatea-esență pe care o au aceștia. Indiferent în cât de multe categorii le împărțim manifestările, cele două manifestări vizibile ale falșilor conducători încă pot fi găsite, în orice caz, în aceste patru categorii: una dintre ele este să nu facă lucrare reală, iar cealaltă este să fie incapabili să facă lucrare reală. Acestea sunt cele două manifestări foarte vizibile ale falșilor conducători. Indiferent cum sunt umanitatea și calibrul falșilor conducători și indiferent cum tratează aceștia adevărul, în orice caz, aceste două manifestări sunt reprezentate în aceste patru categorii. Aici se încheie conținutul cu privire la expunerea falșilor conducători in părtășia noastră de astăzi despre cea de-a treisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor.

Adăugire: Răspunsuri la întrebări

Aveți întrebări? (Dumnezeule, vreau să pun o întrebare. La începutul adunării, Dumnezeu ne-a întrebat care este diferența dintre oamenii cu firea antihriștilor și antihriștii reali și care sunt caracteristicile tipice ale esenței antihriștilor. La momentul respectiv, am simțit că am rămas blocați și, după ce am cugetat o vreme, ne-am putut gândi doar la câteva cuvinte și doctrine foarte simple. Dumnezeu are deja de peste un an părtășie despre adevăruri referitoare la expunerea antihriștilor, dar suntem capabili să înțelegem și să practicăm doar o mică parte din acestea. Un motiv pentru acest lucru este faptul că nu am depus efort în aceste adevăruri, iar altul este că am întâlnit relativ puțini antihriști și că nu am ajuns să înțelegem aceste adevăruri văzând cum se leagă ele de situații concrete. Prin urmare, chiar și acum, noi nu avem, de fapt, nicio intrare în aceste adevăruri, nu avem mult discernământ asupra antihriștilor și există în noi multe manifestări ale firii antihriștilor pe care încă nu le-am identificat. Vreau să întreb cum să rezolvăm această problemă.) Pentru orice aspect al adevărului, trebuie să aveți unele experiențe reale și cunoștințe bazate pe experiențe și să dobândiți o înțelegere autentică, astfel încât cuvintele adevărului să vă fie imprimate în inimă. Procesul dobândirii adevărului este mereu așa. Lucrurile pe care ți le poți aminti sunt cele pe care le-ai dobândit prin experiențele tale; acestea sunt cele mai profunde impresii. Prin urmare, cum aveam părtășie astăzi despre subiectul antihriștilor, v-am rugat să analizați mai întâi acest conținut. Ați reușit să vă amintiți o parte din acesta. Dintre lucrurile pe care vi le-ați putut aminti, unele sunt teoretice pentru voi, dar firește, există unele manifestări ale antihriștilor pe care le puteți asemăna, mai mult sau mai puțin, cu viața reală – toți trebuie să le experimenteze în acest fel. Situația normală pentru oameni este că indiferent cât de bine par să înțeleagă în timp ce ascultă predici, ei înțeleg doar teoretic și din punctul de vedere al doctrinei și nu cunosc adevărul. Când poate înțelege cineva adevărul? Abia când a experimentat aceste lucruri poate avea unele cunoștințe practice. Fără să experimenteze situații reale, nimeni nu poate dobândi cunoștințe. Și astfel, cum astăzi aveam părtășie despre subiectul antihriștilor, era necesar să fac o analiză rapidă și să vă ofer o simplă aducere aminte. Apoi, indiferent dacă aveam părtășie despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor sau despre diversele manifestări ale falșilor conducători, măcar nu aveau să fie prea lipsite de fond pentru voi – atâta tot. Totuși, tot trebuie să dobândiți expunere la diversele manifestări ale antihriștilor. Unii oameni spun: „Dacă Dumnezeu nu rânduiește unele persoane, evenimente și lucruri reale, unde putem dobândi expunere? Nu putem să-i căutăm singuri pe antihriști, nu-i așa?” Nu este nevoie să-i căutați. Cea mai simplă soluție este ca atunci când întâlniți antihriști, să vă dați toată silința să faceți corespondența între ei și cuvintele lui Dumnezeu. Faceți corespondența cu dezvăluirile lor externe, afirmațiile, acțiunile și firile lor, precum și gândurile și punctele lor de vedere și chiar modul în care se comportă și tratează lumea, stilul lor de viață și așa mai departe – adică faceți corespondența cu cele cincisprezece manifestări ale antihriștilor despre care am discutat. Faceți corespondența cu cât de multe puteți. Așa este înțelegerea oamenilor: nu-și pot aminti multe din memorie, fiindcă memoria umană este limitată. Oamenii pot vorbi perfect despre lucrurile pe care le-au dobândit cu adevărat prin experiențe personale. Indiferent cât de mult spun, nu se bazează pe memorie, ci pe experiențe și pe ce au trăit. Aceste lucruri pe care le-au dobândit sunt cele mai aproape de adevăr și de ce este adevărat, din punct de vedere faptic – acestea sunt lucruri pe care oamenii le-au dobândit prin experiență. În afara acestora, lucrurile care sunt conforme cu noțiunile și închipuirile umane și lucrurile care se bazează pe cunoștințe nu se conformează adevărului, indiferent cât de mulți ani au ocupat o poziție predominantă în mintea ta, după ce le-ai pătruns. Când înțelegi în mod autentic adevărul, vei elimina aceste lucruri și vei scăpa de ele. Totuși, aceste lucruri care sunt aproape de adevăr și conforme cu acesta, pe care le-ai dobândit prin experiență, sunt cele care au valoare. Indiferent dacă înțelegeți sau nu în totalitate întrebările pe care le-am pus astăzi, există cu siguranță o parte din subiectul discernerii antihriștilor pe care o puteți înțelege, fiindcă ați experimentat cu toții o oarecare inducere în eroare și tulburare de către antihriști. Asta v-a dat puțin discernământ și, când întâlniți antihriști care fac rău și tulbură lucrarea bisericii, aceste adevăruri pot fi puse în aplicare pentru voi. Aceste cuvinte sunt puse în aplicare doar atunci când întâlniți medii reale. Dacă nu ați experimentat inducerea în eroare de către antihriști și doar vă imaginați acțiunile lor, acest lucru este inutil. Indiferent cât de bună este imaginația ta, nu va însemna că vei fi capabil să-i discerni. Abia când se confruntă cu medii reale, oamenii reacționează instinctiv, folosindu-și gândurile și punctele de vedere proprii, unele teorii la care au fost expuși și unele doctrine, metode și căi pe care le-au învățat, ca să înfrunte aceste chestiuni și să se ocupe de ele, făcând, în cele din urmă, diverse alegeri. Dar înainte ca oamenii să întâlnească aceste situații, deja este destul de bine dacă au o înțelegere și o impresie bună cu privire la diverse teorii. Unii oameni spun: „La ce folosește să spui Tu atât de multe înainte ca noi să întâlnim antihriști?” Este folositor. Nu sunt imprimate într-o carte cuvintele care-i expun pe antihriști? Sunt acele cuvinte ceva ce puteți să experimentați în totalitate și să vedeți în profunzime într-o zi sau două? Nu. Scopul imprimării acestora în acea carte este de a vă mântui și de a vă îngădui să citiți des aceste cuvinte și să înțelegeți aceste adevăruri, precum și să citiți cuvintele lui Dumnezeu și să primiți o provizie de viață atunci când întâlniți diverse situații în viitor – fie că este un incident cu un antihrist, fie că sunt dificultăți în schimbarea propriei firi sau orice altceva. Cuvintele lui Dumnezeu din această carte sunt sursa pentru ca tu să experimentezi aceste chestiuni și să te ocupi de ele și să pătrunzi în aceste aspecte ale adevărului. Cât de mult poți să înțelegi atunci când asculți predici nu reprezintă cât de multă realitate deții. Dacă nu poți să descifrezi sau să-ți amintești un lucru într-un anumit moment, nu înseamnă că nu-l vei experimenta niciodată sau că nu vei ajunge niciodată să-l înțelegi în viitor. Pe scurt, trebuie să înțelegeți că numai lucrurile pe care oamenii le dobândesc prin experiență și pe care ajung să le cunoască pe baza cuvintelor lui Dumnezeu au legătură cu adevărul. Lucrurile pe care oamenii și le amintesc și lucrurile pe care le înțeleg în mintea lor sunt în cea mai mare parte nelegate de adevăr; sunt doar doctrinare. Care sunt cele mai importante lucruri atunci când vine vorba de adevăr? Cele mai importante lucruri sunt experiența și pătrunderea. Cu privire la orice aspect al adevărului, atunci când oamenii îl experimentează efectiv, recolta lor finală este fructul adevărului și calea pentru supraviețuirea lor. Prin urmare, a nu-și aminti nu este o problemă.

Dacă aș fi început să discut subiectul principal direct la începutul adunării, nu ați fi fost incapabili să reacționați la timp? Prin urmare, a trebuit să folosesc unele metode și mai întâi să vă întreb: „Vă amintiți diferența dintre oamenii cu esența antihriștilor și oamenii cu firea antihriștilor?” Scopul meu atunci când am pus mai întâi această întrebare nu a fost să vă las perplecși sau să vă expun, ci să vă împrospătez memoria. Apoi, am făcut o analiză, iar unii oameni și-au amintit treptat: „Am avut părtășie înainte despre cum tratează antihriștii adevărul și despre cum este umanitatea antihriștilor.” O parte din conținutul despre antihriști deja a lăsat o impresie profundă asupra voastră; acest conținut așteaptă să fie folosit de către tine când experimentezi astfel de lucruri, să-ți servească drept ghid și direcție pentru practica ta. Dar există chiar mai mult conținut despre care nu ați avut absolut nicio impresie când l-ați auzit prima oară. Și acest conținut trebuie experimentat. Când treci prin aceste experiențe și apoi mănânci și bei și citești în rugăciune aceste cuvinte, vei dobândi chiar mai mult. Fie că este conținut cu privire la care ai sau nu o impresie, după ce treci prin aceste lucruri, toate se vor amesteca între ele. Doctrinele pe care ți le-ai amintit vor deveni înțelegerea ta practică și câștigurile tale după ce le vei experimenta. Cât despre conținutul cu privire la care nu aveai nicio impresie, după ce îl vei experimenta o dată, s-ar putea să ai o impresie, dar va fi doar o oarecare cunoaștere perceptivă. Această cunoaștere perceptivă poate rămâne doar la nivel de doctrină. Rămâne ca tu să experimentezi din nou lucruri similare, moment în care te va ghida, îți va da o direcție și îți va pune la dispoziție o cale de practicare. Experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu și e adevărului este acest fel de proces. Este jenant că nu ați știut să răspundeți la întrebarea pe care v-am pus-o? Nu este jenant. Dacă Îmi puneți o întrebare din senin, și eu voi avea nevoie să mă gândesc mult la asta, pe loc, să iau în calcul ce înseamnă întrebarea și ce aspecte ale adevărului sunt implicate în ea. Creierul și mintea umană funcționează în acest fel – au nevoie de timp ca să răspundă. Chiar dacă este un lucru care îți este foarte familiar, dacă nu l-ai întâlnit de mulți ani, tot vei avea nevoie de timp să răspunzi atunci când, brusc, dai din nou de el. Indiferent cât de profund ai experimentat un lucru, dacă-l întâlnești din nou după multe zile sau mulți ani, tot vei avea nevoie de timp ca să răspunzi – ca să nu mai spunem că înțelegerea voastră cu privire la subiectul antihriștilor este doar la nivelul cuvintelor și al doctrinelor, încă nu puteți face corespondența între ea și antihriștii pe care îi întâlniți în viața reală și se poate spune că în principiu, încă nu puteți să-i discerneți pe antihriști. Așadar, aceste adevăruri vă așteaptă să le experimentați practic – abia atunci puteți să verificați autenticitatea și exactitatea cuvintelor lui Dumnezeu. De exemplu, am avut părtășie anterior că antihriștii sunt impenitenți cu înverșunare. Să presupunem că ai memorat asta și spui: „Dumnezeu a spus că antihriștii sunt impenitenți cu înverșunare. Ei Îl vor sfida pe Dumnezeu și I se vor opune până la capăt. Nu acceptă adevărul și nu vor recunoaște niciodată, orice s-ar întâmpla, că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul. Sunt scârbiți de adevăr.” Doar în mod doctrinar înțelegi, accepți sau ai o impresie despre această afirmație; este doar o oarecare cunoaștere perceptivă. În subconștientul tău, simți că această afirmație este corectă, dar ce cuvinte specifice pe care le spun antihriștii, ce firi corupte pe care le dezvăluie și ce natură care îi motivează și așa mai departe, corespund și se corelează cu cuvintele lui Dumnezeu care-i expun pe antihriști? Care dintre acestea pot demonstra că expunerea de către Dumnezeu este faptică? Asta necesită fie să întâlnești un antihrist în persoană, fie să auzi de la observatori despre faptele și cuvintele unui antihrist, iar în final, îți dai seama: „Cuvintele lui Dumnezeu sunt atât de practice, sunt întru totul corecte. Această persoană a fost de mai multe ori caracterizată drept antihrist și demisă. Chiar dacă încă nu a fost exclusă sau îndepărtată, manifestările și dezvăluirile sale arată că nu acceptă deloc adevărul, este impenitentă cu înverșunare și nu numai că are firea antihriștilor, dar are și natura-esență a acestora – este într-adevăr un antihrist în totalitate.” Și într-o zi, când această persoană este exclusă, confirmi în inima ta: „Cuvintele lui Dumnezeu sunt atât de corecte! Oamenii cu firea antihriștilor se pot schimb, dar oamenii cu esența antihriștilor nu o vor face.” Aceste cuvinte prind rădăcini în inima ta. Nu este doar o amintire sau o oarecare impresie, nici nu este un fel de cunoaștere perceptivă. În schimb, înțelegi și accepți profund cuvintele lui Dumnezeu: “Un antihrist nu se va schimba; I se va opune lui Dumnezeu până la final. Nu e de mirare că Dumnezeu nu îl mântuiește; nu e de mirare că Dumnezeu nu lucrează asupra unor astfel de oameni. Nu e de mirare că nu au niciodată luminare sau lumină atunci când își fac datoria și nu arată nicio urmă de creștere – sunt hotărâți să-și urmeze propria cale. Acesta este cu adevărat un antihrist!” Când verifici exactitatea cuvintelor lui Dumnezeu, te gândești în sinea ta: „Cuvintele lui Dumnezeu chiar sunt adevărul. Aceste cuvinte sunt corecte. Amin!” Ce înseamnă când spui amin? Înseamnă că prin experiențele tale, ai ajuns să înțelegi că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt criteriul pentru evaluarea tuturor lucrurilor și că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și că, chiar și când această epocă și această omenire vor dispărea, cuvintele lui Dumnezeu nu vor dispărea. De ce nu vor dispărea? Fiindcă indiferent de moment, esența antihriștilor nu se va schimba niciodată și cuvintele lui Dumnezeu care expun esența antihriștilor nu se vor schimba niciodată. Chiar dacă această epocă va dispărea, chiar dacă această omenire coruptă va dispărea, aceste cuvinte ale lui Dumnezeu vor fi mereu adevărul faptelor – nimeni nu poate nega asta. Acesta este cuvântul lui Dumnezeu! Când simți că ale lui Dumnezeu cuvinte corespund și se potrivesc cu faptele pe care le vezi și le întâlnești și când inima ta obține confirmare și nu este doar un sentiment că ale lui Dumnezeu cuvinte trebuie să fie corecte sau că acestea nu sunt greșite și, în schimb, ai văzut și ai experimentat personal aceste lucruri, atunci vei spune în mod firesc amin la cuvintele lui Dumnezeu. În acel moment, dacă voi întreba din nou: „Care sunt manifestările oamenilor cu esența antihriștilor?” înțelegerea ta lăuntrică va ieși la lumină imediat. Nu vei avea doar o impresie, o propoziție amintită, sau un fel de conștientizare sau cunoaștere perceptivă. Vei spune imediat: „Antihriștii categoric nu acceptă adevărul și sunt impenitenți cu înverșunare!” Chiar dacă această afirmație poate că nu are multă structură logică, chiar dacă este rostită destul de abrupt și la început, oamenii n-o vor înțelege, tu știi ce înseamnă fiindcă ai experimentat acest lucru și l-ai văzut cu ochii tăi. Antihriștii sunt exact astfel de creaturi deplorabile – nu se vor căi niciodată. Aceste cuvinte trebuie experimentate; cine nu le experimentează nu va dobândi nimic.

2 octombrie 2021