Punctul doisprezece: Identificați prompt și cu exactitate diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii; opriți-le, restricționați-le și transformați lucrurile; în plus, aveți părtășie despre adevăr pentru ca aleșii lui Dumnezeu să dobândească discernământ prin astfel de lucruri și să învețe din ele (Partea a cincea)

Diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură viața bisericească

IX. Vărsarea negativității

Astăzi ne vom continua părtășia despre cea de-a douăsprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Identificați prompt și cu exactitate diverșii oameni, evenimente și lucruri care perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu și ordinea normală a bisericii; opriți-le, restricționați-le și transformați lucrurile; în plus, aveți părtășie despre adevăr pentru ca aleșii lui Dumnezeu să dobândească discernământ prin astfel de lucruri și să învețe din ele.” În ceea ce privește diversele perturbări și tulburări care apar în viața bisericii, ultima dată am avut părtășie despre cea de-a opta problemă – răspândirea noțiunilor – iar astăzi vom avea părtășie despre cea de-a noua – vărsarea negativității. Vărsarea negativității este, de asemenea, ceva ce se aude des în viața de zi cu zi. În mod similar, faptele sau afirmațiile de vărsare a negativității ar trebui și ele restricționate și oprite atunci când apar în viața bisericii, deoarece vărsarea negativității nu este edificatoare pentru nicio persoană; în schimb, îi afectează și tulbură pe oameni, provocându-le pierderi. Prin urmare, vărsarea negativității este un lucru negativ, cu o natură similară altor comportamente, acțiuni și afirmații care tulbură viața bisericii; și ea poate să-i deranjeze pe oameni și să aibă efecte negative. Nimeni nu poate să-i edifice pe alții sau să le aducă beneficii vărsându-și negativitatea; acest lucru nu aduce decât efecte dăunătoare și poate afecta și îndeplinirea normală a îndatoririlor de către oameni. Astfel, atunci când apare în biserică, vărsarea negativității ar trebui să fie oprită și restricționată în mod similar, nu tolerată sau încurajată.

A. Ce este vărsarea negativității

Mai întâi, să ne uităm la cum ar trebui să fie înțeleasă și identificată negativitatea emanată, cum ar trebui să se deosebească negativitatea oamenilor, ce remarci și manifestări lăuntrice emană negativitate. Mai presus de toate, negativitatea pe care o emană oamenii nu este pozitivă, este ceva nefavorabil care contrazice adevărul, este ceva produs din firea lor coruptă. A avea o fire coruptă duce la dificultăți în practicarea adevărului și ascultarea de Dumnezeu – și, din cauza acestor dificultăți, gândurile negative și alte lucruri negative sunt dezvăluite în oameni. Aceste lucruri sunt produse în contextul încercării lor de a practica adevărul; acestea sunt gânduri și puncte de vedere care îi afectează și îi împiedică pe oameni atunci când încearcă să practice adevărul și sunt lucruri întru totul negative. Indiferent cât de potrivite cu noțiunile omului și cât de rezonabile par aceste gânduri negative, ele nu provin din înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin reprezintă experiența și cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu. În schimb, sunt produse de mintea umană și nu sunt deloc în acord cu adevărul – astfel, sunt lucruri negative, lucruri dăunătoare. Intenția oamenilor care emană negativitate este să găsească multe motive obiective pentru eșecul lor de a practica adevărul, astfel încât să câștige simpatia și înțelegerea altor oameni. În diferite măsuri, acest comportament influențează și distruge inițiativa oamenilor de a practica adevărul și poate chiar să împiedice mulți oameni să practice adevărul. Aceste consecințe și impactul nefavorabil fac ca aceste lucruri negative să merite și mai mult să fie definite ca adverse, potrivnice lui Dumnezeu și total ostile adevărului. Unii oameni nu văd esența negativității și cred că negativitatea frecventă este normală, că nu are un mare efect asupra căutării adevărului. Este greșit; de fapt, are un efect foarte mare, iar dacă negativitatea devine prea greu de suportat, se poate transforma cu ușurință în trădare. Această consecință teribilă este cauzată de nimic altceva decât de negativitate. Așadar, cum ar trebui identificată și înțeleasă eliberarea negativității? Pe scurt, a emana negativitate înseamnă a înșela oamenii și a-i împiedica să practice adevărul; este folosirea unor tactici blânde, a unor metode aparent normale, pentru a înșela oamenii și a-i împiedica. Le este dăunător acest lucru? De fapt, le dăunează profund. Și astfel, a emana negativitate este ceva nefavorabil, este condamnat de Dumnezeu; aceasta este cea mai simplă interpretare a emanării de negativitate. Deci, care este componenta negativă a emanării negativității? Care lucruri sunt negative și susceptibile de a avea un impact nefavorabil asupra oamenilor și de a provoca perturbări și vătămări? Ce include negativitatea? Dacă oamenii au o înțelegere pură a cuvintelor lui Dumnezeu, oare vor conține cuvintele prin care au părtășie vreun strop de negativitate? Dacă oamenii afișează o atitudine de adevărată ascultare față de circumstanțele prezentate pentru ei de Dumnezeu, atunci va conține vreo urmă de negativitate cunoașterea lor despre aceste circumstanțe? Când împărtășesc cu toată lumea ceea ce au experimentat și știu, va conține acest lucru ceva negativitate? Cu siguranță nu. Dacă oamenii sunt capabili să accepte din partea lui Dumnezeu orice întâmplare din biserică sau din jurul lor, dacă au abordarea corectă și pot avea o atitudine de căutare și de supunere, va exista atunci negativitate în cunoașterea sau înțelegerea lor și în experiența celor întâmplate? (Nu.) Categoric nu va exista. Așadar, privită din aceste privințe, ce anume este negativitatea? Cum poate fi înțeleasă? Nu conține ea lucruri de această natură: neascultarea, nemulțumirea, doleanțele și resentimentele oamenilor? Cazurile mai grave de negativitate includ și împotrivire, sfidare și chiar vociferări. Rostirea remarcilor care conțin aceste elemente poate fi caracterizată drept vărsare a negativității. Așadar, judecând pe baza acestor manifestări, când o persoană își varsă negativitatea, există vreo supunere față de Dumnezeu în inima ei? Categoric nu. Există vreo dorință de a se răzvrăti împotriva trupului și de a-și rezolva negativitatea? Nu – nu există decât împotrivire, răzvrătire și opoziție. Dacă inimile oamenilor sunt pline de aceste lucruri – dacă inimile lor au fost acaparate de aceste lucruri negative – atunci aceasta va genera împotrivire, răzvrătire și sfidare față de Dumnezeu. Și dacă așa stau lucrurile, vor mai putea ei să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu? Nu vor putea; tot ce se va întâmpla este că se vor îndepărta de Dumnezeu și vor deveni mai negativi și chiar ar putea să se îndoiască de Dumnezeu, să-L tăgăduiască și să-L trădeze. Nu este periculos? Oricine este adesea negativ este capabil să-și verse negativitatea, iar vărsarea negativității înseamnă că se opune lui Dumnezeu și-L tăgăduiește; ca urmare, oamenii care își varsă deseori negativitatea sunt susceptibili să-L trădeze pe Dumnezeu și să-L părăsească oricând sau oriunde.

Judecând după sensul cuvântului „negativitate”, atunci când o persoană devine negativă, dispoziția ei se înrăutățește foarte mult, iar starea ei de spirit se deteriorează. Dispoziția ei este plină de elemente negative, îi lipsește atitudinea de a face progrese în mod activ și de a merge înainte și îi lipsesc cooperarea și căutarea pozitive și active; cu atât mai mult, nu dă dovadă de o supunere de bunăvoie, afișând în schimb o dispoziție incredibil de descurajată. Ce reprezintă dispoziția descurajată? Reprezintă aspectele pozitive ale umanității? Reprezintă faptul de a avea conștiință și rațiune? Reprezintă traiul cu demnitate, traiul în demnitatea umanității? (Nu.) Dacă nu reprezintă aceste lucruri pozitive, ce reprezintă? Poate reprezenta o lipsă de credință adevărată în Dumnezeu, precum și o lipsă de determinare și hotărâre de a urmări adevărul și de a face progrese în mod proactiv? Poate reprezenta o nemulțumire puternică față de situația și dificultățile actuale și probleme în a le înțelege, și o lipsă de dorință de a accepta realitățile prezentului? Poate reprezenta o situație în care inima cuiva este plină de neascultare, o dorință de a sfida și o dorință de a evada din situația actuală și de a o schimba? (Da.) Acestea sunt stările pe care le afișează oamenii când înfruntă situația actuală cu negativitate. Pe scurt, oricum ar fi, când oamenii sunt negativi, nemulțumirea lor față de situația actuală și de ceea ce a rânduit Dumnezeu nu este echivalentă cu simplul fapt de a avea înțelegeri greșite, de a nu înțelege, a nu pricepe sau a nu fi capabili să experimenteze. Incapacitatea de pricepe poate fi o chestiune de calibru sau de timp, fiind o manifestare normală a umanității. De asemenea, neputința de a experimenta se poate datora unor motive obiective, dar acestea nu sunt considerate lucruri negative, potrivnice. În plus, unii oameni sunt incapabili să experimenteze, dar când se confruntă cu lucruri pe care nu le înțeleg sau de care nu-și pot da seama, cu lucruri pe care nu le pot pricepe sau experimenta, se vor ruga lui Dumnezeu și vor căuta dorințele Sale, vor aștepta luminarea și iluminarea lui Dumnezeu, vor căuta sfaturi și vor avea părtășie în mod activ cu ceilalți. Unii oameni sunt însă diferiți; nu au căi de practică și nici nu au o asemenea atitudine. În loc să aștepte, să caute sau să găsească pe cineva cu care să aibă părtășie, ei dezvoltă înțelegeri greșite în inimile lor, simțind că evenimentele și circumstanțele pe care le întâlnesc nu se aliniază la dorințele, preferințele sau închipuirile lor, ajungând astfel la neascultare, nemulțumire, împotrivire, plângeri, sfidare, vociferări și alte asemenea lucruri potrivnice. După ce au dat naștere acestor lucruri potrivnice, nu se gândesc prea mult la ele și nici nu vin înaintea lui Dumnezeu să se roage și să reflecteze pentru a dobândi cunoaștere privind propria stare și corupție. Nu citesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a căuta dorințele Sale și nu folosesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva probleme, cu atât mai puțin caută sfaturi și au părtășie cu alții. În schimb, insistă că este corect și exact ceea ce cred, nutrind neascultare și nemulțumire în inimile lor, și rămân blocați în emoții negative, potrivnice. Atunci când sunt blocați în aceste emoții, s-ar putea să fie capabili să le reprime și să le suporte o zi sau două, dar într-o perioadă mai lungă de timp, în mințile lor apar multe lucruri, inclusiv noțiuni și închipuiri umane, etica și morala umană, cultura, tradițiile și cunoștințele omenești și așa mai departe. Ei se folosesc de aceste lucruri pentru a evalua, calcula și înțelege problemele pe care le înfruntă, fiind prinși complet în capcana Satanei, dând astfel naștere la diferite stări de nemulțumire și neascultare. Din aceste stări corupte, apar apoi diverse idei și puncte de vedere eronate, iar aceste lucruri negative nu mai pot fi controlate în inimile lor. Ei caută apoi oportunități de a se descărca și de da frâu liber acestor lucruri. Când inimile lor sunt pline de negativitate, oare spun aceștia: „Sunt plin de lucruri negative înlăuntrul meu; n-ar trebui să vorbesc nechibzuit, ca să nu le fac rău altora. Dacă îmi vine să vorbesc și nu pot să mă abțin, voi vorbi cu un perete sau cu ceva care nu înțelege limbajul uman”? Sunt destul de buni încât să facă asta? (Nu.) Atunci ce fac ei? Caută oportunități de a avea un public care să le asculte opiniile, remarcile și emoțiile negative, folosindu-se de el pentru a-și vărsa diversele sentimente negative, cum sunt nemulțumirea, neascultarea și resentimentele din inimile lor. Ei cred că momentul ideal pentru a se descărca este în timpul vieții bisericești, fiind și o ocazie bună de a-și vărsa negativitatea, nemulțumirea și neascultarea, deoarece sunt mulți ascultători, iar cuvintele lor îi pot influența pe alții să devină negativi și pot să atragă consecințe negative asupra lucrării bisericii. Desigur, cei care își varsă negativitatea nu se pot abține nici măcar în culise; dau mereu frâu liber vorbirii lor negative. Când nu sunt mulți care să-i asculte vărsându-și oful, li se pare neinteresant, dar când se adună toată lumea, devin mai energici. Judecând după emoțiile, stările și alte aspecte ale celor care își varsă negativitatea, scopul lor nu este de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă adevărul, să-și dea seama de ceea ce este adevărat, să-și clarifice neînțelegerile sau îndoielile despre Dumnezeu, să se cunoască pe ei înșiși și propria esență coruptă sau să-și rezolve problemele de răzvrătire și corupție, astfel încât să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu sau să I se opună, ci să se supună Lui. Scopurile lor sunt, în esență, duble: pe de o parte, își varsă negativitatea pentru a da frâu liber propriilor emoții; pe de alta, urmăresc să atragă mai mulți oameni în negativitate și în capcana împotrivirii și vociferării față de Dumnezeu alături de ei. Prin urmare, vărsarea negativității ar trebui să fie categoric oprită în viața bisericii.

B. Diversele stări și manifestări ale oamenilor care își varsă negativitatea

1. Vărsarea negativității în timpul nemulțumirii de a fi fost demis

Emoțiile și manifestările negativității sunt practic următoarele. După ce am părtășie despre acestea, oamenii ar trebui să se compare cu ele și să vadă care dintre comportamentele, remarcile și metodele lor din viața reală sunt cele de vărsare a negativității și ce situații îi fac să cadă în negativitate, conducând astfel la vărsarea negativității. Spuneți-Mi, în circumstanțe obișnuite, ce situații îi fac pe oameni să fie negativi? Care sunt formele comune de negativitate? (Când cineva este demis sau când este emondat, poate căpăta o anumită negativitate în inima sa.) Demiterea este un scenariu, emondarea este altul. De ce duce demiterea la negativitate? (Unii oameni, după ce sunt demiși, nu au deloc autocunoaștere și cred că statutul lor a fost cel care a dus la căderea lor. Apoi spun: „Cu cât urci mai sus, cu atât cazi mai tare”, exprimând unele puncte de vedere negative. Ei nu au o înțelegere pură privind demiterea; sunt neascultători în inimile lor.) Există neascultare și nemulțumire în sinea lor, acestea fiind emoții negative. Se plâng? (Da. Simt că au îndurat greutăți și au plătit un preț, au lucrat mereu intens fără să obțină nimic bun în schimb și, cu toate acestea, tot au fost demiși. Așa că spun: „Este greu să fii conducător; cine devine conducător are ghinion. În cele din urmă, toată lumea este demisă.”) Răspândirea acestor remarci este o vărsare a negativității. Dacă sunt doar neascultători și nemulțumiți, dar nu răspândesc acest lucru, nu este încă o vărsare a negativității. Dacă din neascultare și nemulțumire ia naștere treptat o dispoziție de a se plânge și nu recunosc că au un calibru slab și nu au fost în stare să-și îndeplinească sarcina, apoi încep să-și susțină logica denaturată, lansând tot felul de afirmații, puncte de vedere, scuze, motive, explicații, justificări și așa mai departe în timp ce argumentează, atunci rostirea remarcilor de acest tip echivalează cu vărsarea negativității. Unii conducători falși, demiși pentru că nu au făcut o lucrare reală, nutresc neascultare și nemulțumire în inimile lor, neavând niciun pic de supunere; aceștia se gândesc mereu: „Să vedem cine îmi poate lua locul de conducător. Alții nu sunt mai buni decât mine; dacă eu nu pot face lucrarea, nici ei nu pot!” Ce-i face neascultători? După părerea lor, nu au un calibru slab și au făcut multă lucrare, prin urmare de ce au fost demiși? Acestea sunt gândurile lăuntrice ale conducătorilor falși. Ei nu reflectează pentru a se cunoaște pe ei înșiși și a vedea dacă într-adevăr au făcut sau nu lucrare reală, câte probleme reale au rezolvat sau dacă este sau nu adevărat că au paralizat lucrarea bisericii. Rareori se gândesc la aceste lucruri. Nu cred că problema este că le lipsește adevărul-realitate și nu pot să-și dea seama de lucruri; cred în schimb că, după ce au făcut multă lucrare, nu ar trebui să fie caracterizați drept conducători falși. Acesta este motivul principal pentru neascultarea și nemulțumirea lor. Se gândesc mereu: „Îmi îndeplinesc îndatoririle de mulți ani, trezindu-mă devreme și stând treaz până târziu în fiecare zi pentru cine? După ce am început să cred în Dumnezeu, mi-am părăsit familia, am renunțat la carieră și chiar am riscat să fiu arestat și închis pentru a-mi îndeplini îndatoririle. Câte greutăți am îndurat! Și acum spun că n-am făcut o lucrare reală și mă demit pur și simplu – este atât de nedrept! Chiar dacă nu am avut nicio realizare, am îndurat greutăți; dacă nu greutăți, atunci oboseală! Ținând cont de calibrul și capacitatea mea de a plăti un preț în lucrarea mea, dacă până și eu sunt considerat neconform standardului și sunt demis, atunci cred că aproape că nu există conducători conform standardului!” Varsă negativitate rostind aceste cuvinte? Există măcar o propoziție printre acestea care să transmită supunere? Există măcar un indiciu al unei dorințe de a căuta adevărul? Există vreo auto-reflecție de genul: „Alții spun că lucrarea mea nu este conform standardului, deci unde anume sunt neajunsurile mele? Ce lucrare reală nu am făcut? Ce manifestări ale unui conducător fals am?” Au reflectat asupra propriei persoane în acest mod? (Nu.) Deci care este natura acestor cuvinte pe care le spun? Se plâng ei? Se justifică pe ei înșiși? Care este scopul lor în a se justifica? Nu este de a câștiga compătimirea și înțelegerea oamenilor? Nu vor ca mai mulți oameni să sară în apărarea lor, să se plângă de nedreptatea pe care au suferit-o? (Ba da.) Atunci împotriva cui vociferează ei? Nu se ceartă cu Dumnezeu și vociferează împotriva Lui? (Ba da.) Vorbele lor se plâng de Dumnezeu, se opun Lui. Inimile lor sunt pline de doleanțe, de împotrivire și răzvrătire. Nu doar atât, dar, vărsându-și negativitatea, urmăresc să determine mai mulți oameni să-i înțeleagă, să-i compătimească și să determine mai mulți oameni să capete negativitate ca ei, să aibă doleanțe, împotrivire și sfidare la adresa lui Dumnezeu sau să vocifereze împotriva Lui, întocmai ca ei. Nu-și varsă negativitatea pentru a atinge acest scop? Scopul lor este pur și simplu ca mai mulți oameni să afle așa-zisa stare adevărată a lucrurilor și de a-i face pe alții să creadă că sunt nedreptățiți, că faptele lor au fost corecte, că n-ar fi trebuit să fie demiși și că demiterea lor a fost o greșeală; vor ca mai mulți oameni să sară în apărarea lor. Astfel, speră să-și recapete renumele, statutul și reputația. Toți conducătorii falși și antihriștii, după ce sunt demiși, își varsă negativitatea în acest mod pentru a câștiga compătimirea oamenilor. Nici măcar unul dintre ei nu poate să reflecteze asupra propriei persoane, să ajungă să se cunoască pe sine, să-și admită greșelile sau să dea dovadă de remușcări și căință autentice. Acest fapt dovedește că toți conducătorii falși și antihriștii sunt oameni care nu iubesc adevărul și nu-l acceptă deloc. Așadar, după ce sunt dezvăluiți și eliminați, nu pot ajunge să se cunoască pe ei înșiși prin adevăr și prin cuvintele lui Dumnezeu. Nimeni nu i-a văzut dând dovadă de remușcări sau având o cunoaștere autentică a propriei persoane și nimeni nu i-a văzut dând dovadă de căință adevărată. Par să nu dobândească niciodată cunoașterea de sine sau să-și recunoască greșelile. Judecând pe baza acestui fapt, demiterea conducătorilor falși și a antihriștilor este întru totul adecvată, nefiind deloc injustă. Pe baza lipsei lor totale de reflectare și cunoaștere de sine, precum și a faptului că sunt lipsiți de orice remușcare, este evident că firea lor antihristică este gravă și că nu iubesc deloc adevărul.

După ce sunt demiși, unii conducători falși nu-și recunosc deloc greșelile, nici nu caută adevărul, nu reflectă asupra lor și nu se cunosc pe ei înșiși. Nu au câtuși de puțin o inimă sau o atitudine de supunere. În schimb, Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu și se plâng că Dumnezeu îi tratează nedrept, frământându-și creierii pentru a găsi diverse scuze și motive pentru a se justifica și a se apăra. Unii spun chiar: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu conducător înainte pentru că știam că este o sarcină dificilă. Dacă te descurci bine, nu ești răsplătit, iar dacă nu te descurci bine, ești demis și devii cunoscut, fiind respins de frați și surori și rămânând fără pic de reputație. Cum ar putea cineva să-și arate fața după aceea? Acum că am fost demis, sunt și mai convins că nu este ușor să fii conducător sau lucrător; e o muncă anevoioasă și ingrată!” Ce înseamnă afirmația „să fii conducător sau lucrător e o muncă anevoioasă și ingrată”? Este transmisă aici vreo intenție de a căuta adevărul? Nu este adevărat că au început să urască rânduiala casei lui Dumnezeu de a fi conducători sau lucrători, iar acum se folosesc de acest tip de afirmație pentru a-i induce în eroare pe alții? (Ba da.) Care sunt consecințele pe care le poate aduce această afirmație? Mintea, gândirea, priceperea și înțelegerea celor mai mulți oameni despre această chestiune vor fi influențate și tulburate de aceste cuvinte. Aceasta este consecința pe care o aduce vărsarea negativității pentru oameni. De exemplu, dacă nu ești conducător și auzi asta, vei fi uimit, gândindu-te: „Chiar așa-i! Nu trebuie să fiu ales conducător. Dacă sunt, va trebui să găsesc rapid tot felul de motive și scuze pentru a refuza. Voi spune că nu am calibru și nu pot face munca.” Unii care sunt conducători sunt și ei afectați de această afirmație, gândindu-se: „Ce înspăimântător! Mă voi confrunta și eu cu același final ca ei în viitor? Dacă așa se vor desfășura lucrurile, refuz categoric să fiu conducător.” Îi tulbură pe oameni aceste emoții negative, adverse și această afirmație negativă, adversă? Provoacă în mod clar tulburări. Indiferent de persoană, fie că are un calibru bun sau un calibru slab, când aude aceste cuvinte, le va asimila involuntar mai întâi, iar aceste cuvinte vor ocupa o poziție predominantă în mintea ei și o vor afecta în diferite grade. Care sunt consecințele afectării? Majoritatea oamenilor nu vor fi capabili să abordeze corect problema de a fi conducător și de a fi demis de la conducere și nu vor avea o atitudine de supunere. În schimb, vor avea o inimă care înțelege mereu greșit și care se păzește de Dumnezeu, vor dezvolta emoții negative în privința acestei probleme și vor fi deosebit de sensibili și temători când este menționată problema. Când oamenii manifestă aceste comportamente, nu au căzut în ispita și în inducerea în eroare a Satanei? Este clar că au fost induși în eroare și tulburați de oamenii care își varsă negativitatea. Întrucât lucrurile expuse de cei care își varsă negativitatea provin din firile corupte ale oamenilor și de la Satana și întrucât nu reprezintă o înțelegere a adevărului sau perspective bazate pe experiențe, dobândite prin supunerea față de mediile rânduite de Dumnezeu, cei care le aud sunt tulburați în diferite grade. Negativitatea pe care o varsă oamenii provoacă unele efecte adverse, perturbatoare, asupra tuturor. Unii care caută în mod activ adevărul vor fi mai puțin afectați. Alții, fără nicio împotrivire, nu se pot abține să nu fie perturbați și afectați profund, chiar dacă știu că acele cuvinte sunt greșite. Indiferent ce spune Dumnezeu, cum are părtășie despre această chestiune sau ce cerințe are, ei ignoră toate acestea și țin în schimb cont de cuvintele celor care își varsă negativitatea, avertizându-se mereu să nu-și relaxeze vigilența, de parcă aceste afirmații negative ar fi umbrela lor de protecție, scutul lor. Indiferent ce spune Dumnezeu, ei nu pot renunța la precauția și înțelegerile lor greșite. Acești oameni, care nu au nicio intrare în adevăr sau în cuvintele lui Dumnezeu și care nu înțeleg adevărul-realitate, nu au discernământ în privința acestor afirmații negative și nu li se împotrivesc deloc. În cele din urmă, ajung să fie constrânși și încătușați de aceste afirmații negative și nu mai pot accepta cuvintele lui Dumnezeu. Nu au fost afectați de ele? În ce măsură au fost afectați? Nu pot asimila sau înțelege cuvintele lui Dumnezeu, ci consideră în schimb cuvintele negative, cuvintele de nemulțumire, neascultare și plângere exprimate de oameni drept lucruri pozitive, considerându-le mottouri personale care trebuie păstrate aproape de inimile lor și folosindu-le pentru a-și ghida viața, pentru a se opune lui Dumnezeu și a sfida cuvintele Sale. Nu au căzut ei în plasa Satanei? (Ba da.) Acești oameni sunt prinși involuntar în plasa Satanei, fiind capturați de Satana. Afirmațiile negative exprimate de acești oameni despre o chestiune atât de simplă precum demiterea dintr-o funcție au totuși un impact imens asupra altora. Există o cauză fundamentală: cei care acceptă aceste afirmații negative erau deja plini de noțiuni și închipuiri – și chiar de unele înțelegeri greșite și de precauție – despre funcția de conducător. Deși aceste înțelegeri greșite și precauția nu erau formate pe deplin în mintea lor, după ce au auzit aceste afirmații negative, sunt mai convinși că precauția și înțelegerile lor greșite sunt corecte; simt că au și mai multe motive să creadă că funcția de conducător aduce cu sine mult ghinion, nu aduce multe lucruri bune și categoric nu ar trebui să devină conducători sau lucrători pentru a nu fi demiși și respinși din cauza greșelilor. Nu au fost complet induși în eroare și influențați de cei care își varsă negativitatea? Doar afirmațiile negative exprimate de o persoană care a fost demisă, precum și sentimentele sale de neascultare și nemulțumire, pot provoca un astfel de impact semnificativ și pot face atât de mult rău oamenilor. Ce credeți: este o problemă gravă că emoțiile negative pe care le varsă oamenii sunt pline de o atmosferă de moarte? (Da, este gravă.) De ce este atât de gravă? Pentru că se adresează perfect precauției și neînțelegerilor profunde ale oamenilor față de Dumnezeu, reflectând totodată stările lor de neînțelegere și îndoială față de Dumnezeu, precum și atitudinea lor internă față de El. Prin urmare, afirmațiile răspândite de cei care își varsă negativitatea lovesc direct punctele vitale ale oamenilor, iar ei le acceptă pe deplin, căzând atât de profund în plasa Satanei, încât nu se pot elibera. Este acesta un lucru bun sau un lucru rău? (Un lucru rău.) Care sunt consecințele acestuia? (Îi determină pe oameni să-L trădeze pe Dumnezeu.) (Îi determină pe oameni să se păzească de Dumnezeu și să-L înțeleagă greșit, să se îndepărteze de El în inimile lor, să-și abordeze în mod negativ îndatoririle și să se teamă să accepte însărcinări importante. Ei se mulțumesc să îndeplinească îndatoriri obișnuite și, astfel, pierd multe șanse de a fi desăvârșiți.) Pot fi mântuiți astfel de oameni? (Nu.)

Pavel a susținut multe puncte de vedere și a scris multe epistole în urmă cu două mii de ani. În acele epistole, a scris o mulțime de falsități. Întrucât oamenilor le lipsește discernământul, cei care au citit Biblia în ultimii două mii de ani au acceptat în mod predominant gândurile și punctele de vedere ale lui Pavel, lăsând deoparte cuvintele Domnului Isus, neacceptând adevărurile de la Dumnezeu. Pot cei care acceptă gândurile și punctele de vedere ale lui Pavel să vină înaintea lui Dumnezeu? Pot să-I accepte cuvintele? (Nu.) Dacă nu pot accepta cuvintele lui Dumnezeu, Îl pot trata pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu? (Nu.) Când Dumnezeu sosește și stă în fața lor, pot ei să-L recunoască? Îl pot accepta ca pe Dumnezeul și Domnul lor? (Nu.) De ce nu pot? Gândurile și punctele de vedere false ale lui Pavel au umplut inimile oamenilor, formând tot soiul de teorii și zicale. Când oamenii le folosesc pentru a-L măsura pe Dumnezeu, lucrarea Sa, cuvintele Sale, firea și atitudinea Sa față de semeni, ei nu mai sunt oameni corupți de tip obișnuit, simplu, ci se opun lui Dumnezeu, scrutându-L și analizându-L și devenind ostili față de El. Poate Dumnezeu să mântuiască asemenea oameni? (Nu.) Dacă Dumnezeu nu-i mântuiește, vor mai avea ei ocazia de a primi mântuirea? Predestinarea și selectarea de către Dumnezeu le-au oferit oamenilor o șansă, dar dacă după predestinarea și selectarea de către El, calea pe care o aleg oamenii este cea care-l urmează pe Pavel, mai există oare această șansă la mântuire? Unii spun: „Am fost predestinat și ales de Dumnezeu, așa că mă aflu deja în zona sigură. Cu siguranță voi fi mântuit.” Au susținere aceste cuvinte? Ce înseamnă să fii predestinat și ales de Dumnezeu? Înseamnă că ai devenit un candidat la mântuire, dar dacă vei fi mântuit depinde de cât de bine urmărești și dacă ai ales calea corectă. Oare toți candidații vor fi selectați și mântuiți în cele din urmă? Nu. În mod similar, dacă oamenii acceptă sentimente precum neascultarea, nemulțumirea și doleanțele sau remarcile, gândurile și punctele de vedere exprimate de cei care își varsă negativitatea, iar inimile lor sunt pline și stăpânite de aceste lucruri adverse, nu înseamnă că sunt doar puțin de acord – înseamnă că le acceptă pe deplin și vor să trăiască după aceste lucruri. Când oamenii trăiesc conform acestor lucruri adverse, ce devine relația lor cu Dumnezeu? Devine o relație potrivnică. Nu este relația dintre Creator și ființele create, nici relația dintre Dumnezeu și omenirea coruptă și, cu siguranță, nu este relația dintre Dumnezeu și cei care primesc mântuirea. În schimb, se transformă în relația dintre Dumnezeu și Satana, dintre Dumnezeu și dușmanii Săi. Așadar, primirea mântuirii de către oamenii este pusă sub semnul întrebării, devine o necunoscută. Afirmațiile negative făcute de cei care au fost demiși sunt pline de plângeri, înțelegeri greșite, justificări și apărări; aceștia spun chiar unele lucruri care îi induc în eroare și îi atrag pe oameni spre ei. După ce aud aceste afirmații, oamenii capătă înțelegeri greșite și precauție față de Dumnezeu și chiar se îndepărtează de El și Îl resping în inimile lor. Astfel, când își varsă negativitatea, asemenea oameni ar trebui restricționați și opriți cu promptitudine. Incapacitatea lor de a accepta din partea lui Dumnezeu situațiile pe care le experimentează, de a căuta adevărul și de a se supune lui Dumnezeu este problema lor și nu ar trebui lăsați să-i afecteze pe alții. Dacă nu le pot accepta, lăsați-i să se acomodeze și să le rezolve treptat. Dar dacă își varsă negativitatea și afectează și tulbură intrarea normală a altor oameni, trebuie opriți și restricționați în timp util. Dacă nu pot fi restricționați și continuă să-și verse negativitatea pentru a induce în eroare și a atrage oamenii de partea lor, atunci ar trebui îndepărtați prompt. Nu ar trebui lăsați să tulbure în continuare viața bisericii.

2. Vărsarea negativității în timpul refuzului de a accepta emondarea

Există o altă situație în care oamenii sunt susceptibili să-și verse negativitatea: când se confruntă cu emondarea și nu pot accepta unele cuvinte ale emondării, vor nutri neascultare, nemulțumire și doleanțe în inimile lor și, uneori, se vor simți chiar nedreptățiți. Consideră că s-a făcut o nedreptate: „De ce nu am voie să mă explic sau să mă clarific? De ce sunt emondat în permanență?” Ce tipuri de negativitate varsă de obicei acești oameni? Ei caută și motive pentru a se justifica și a se apăra. În loc să disece, să-și compenseze sau să-și remedieze greșelile, ei își susțin cauza, spunând lucruri precum motivul pentru care nu au făcut ceva bine, cauzele din spatele acestuia, care au fost factorii și condițiile obiective și cum nu au procedat intenționat; folosesc aceste scuze pentru a se justifica și a se apăra, astfel încât să-și atingă scopul de a refuza emondarea. Acești oameni nu recunosc că emondarea este corectă și analizează incidentul emondării cu multe alte persoane, încercând să explice clar problema în fața tuturor. Ba chiar răspândesc idei precum: „Acest tip de emondare îi va descuraja pe oameni să-și facă îndatoririle. Nimeni nu va mai fi dispus să-și facă îndatoririle. Oamenii nu vor ști cum să procedeze și nu vor avea o cale de practică.” Există chiar și unii care, la suprafață, au părtășie despre felul în care acceptă să fie emondați, dar, în realitate, folosesc părtășia pentru a se justifica și a se apăra, făcând mai mulți oameni să creadă că, în modul în care îi tratează, casa lui Dumnezeu nu ține deloc cont de sentimentele lor și că până și o mică greșeală poate duce la emondare. Cei care sunt predispuși să-și verse negativitatea nu reflectează niciodată asupra propriei persoane. Chiar și când se confruntă cu emondarea, nu reflectează la natura greșelilor lor sau la cauza acestora. Nu disecă aceste probleme, ci, în schimb, se ceartă, se justifică și se apără în mod constant. Unii oameni chiar spun: „Înainte de a fi emondat, simțeam că există o cale de urmat. Dar când am fost emondat, am devenit confuz. Nu mai știu cum să practic sau cum să cred în Dumnezeu și nu văd calea de urmat.” În plus, le spun altora: „Trebuie să aveți mare grijă să nu fiți emondați; este atât de dureros, ca îndepărtarea unui strat de piele. Nu mergeți pe vechiul meu drum. Priviți ce mi s-a întâmplat după ce am fost emondat. Sunt blocat, incapabil să merg înainte sau înapoi; nimic din ce fac nu este bun!” Sunt corecte aceste cuvinte? Există vreo problemă cu ele? (Da. Se justifică singuri și se ceartă, spunând că nu au făcut nimic greșit.) Ce mesaj este transmis prin această justificare și argumentare? (Potrivit lor, casa lui Dumnezeu nu are dreptate să-i emondeze pe oameni.) Unii spun: „Înainte de a fi emondat, simțeam că am o cale de urmat. Dar, după emondare, nu știu ce să fac.” Oare de ce nu știu ce să facă după ce au fost emondați? Care este motivul? (Când se confruntă cu emondarea, nu acceptă adevărul sau nu încearcă să se cunoască pe sine. Au unele noțiuni și nu caută adevărul pentru a le rezolva. Acest lucru îi lasă fără o cale. În loc să găsească în ei înșiși cauza, susțin contrariul, că emondarea i-a făcut să-și piardă calea.) Nu este aceasta o învinuire? Este ca și cum ar spune: „Ce am făcut a fost în conformitate cu principiile, dar faptul că m-ai emondat arată clar că nu mă lași să mă ocup de lucruri conform principiilor. Așadar, cum ar trebui să practic în viitor?” La asta se referă cei care spun astfel de lucruri. Acceptă să fie emondați? Acceptă faptul că au făcut greșeli? (Nu.) Nu înseamnă de fapt această afirmație că știu să comită cu nechibzuință fapte rele, dar când sunt emondați și rugați să acționeze conform principiilor, nu știu ce să facă și devin confuzi? (Ba da.) Așadar, cum procedau înainte? Când cineva se confruntă cu emondarea, nu este din cauză că nu a acționat conform principiilor? (Ba da.) Săvârșesc cu nechibzuință fapte rele, nu caută adevărul și nu fac lucrurile conform principiilor sau regulilor casei lui Dumnezeu, prin urmare sunt emondați. Scopul emondării este de a le îngădui oamenilor să caute adevărul și să acționeze conform principiilor, de a-i împiedica să comită din nou fapte rele cu nechibzuință. Cu toate acestea, când se confruntă cu emondarea, acei oameni spun că nu mai știu cum să acționeze sau cum să practice – conțin aceste cuvinte vreun element de autocunoaștere? (Nu.) Ei nu au nicio intenție de a se cunoaște pe ei înșiși sau de a căuta adevărul. În schimb, insinuează următoarele: „Obișnuiam să-mi fac îndatoririle foarte bine, dar de când m-ai emondat, mi-ai stârnit confuzie în gânduri și în modul în care îmi abordez îndatoririle. Acum gândirea mea nu este normală și nu sunt la fel de hotărât sau de îndrăzneț ca înainte, nu sunt la fel de curajos și totul din cauză că am fost emondat. După emondare, inima mi-a fost profund rănită. Așadar, trebuie să le spun altora să fie foarte atenți când își îndeplinesc îndatoririle. Nu trebuie să-și dezvăluie defectele sau să greșească; dacă greșesc, vor fi emondați și apoi vor deveni timizi și-și vor pierde determinarea pe care o aveau înainte. Spiritul lor îndrăzneț se va toci semnificativ, iar curajul lor tineresc și dorința de a da totul vor dispărea, lăsându-i fricoși și docili, speriați de propria umbră și simțind că nimic din ceea ce fac nu este corect. Nu vor mai simți prezența lui Dumnezeu în inimile lor și se vor simți tot mai îndepărtați de El. Vor avea impresia că până și rugăciunile și strigătele lor către Dumnezeu rămân fără răspuns. Vor simți că nu au aceeași vitalitate, exuberanță, că nu merită să fie iubiți și chiar vor începe să se disprețuiască pe ei înșiși.” Sunt acestea cuvinte din inimă, spuse în părtășie de cineva cu experiență? Sunt ele sincere? Îi edifică pe oameni sau le aduc beneficii? Nu doar denaturează faptele? (Ba da, aceste cuvinte sunt destul de absurde.) Ei spun: „Nu-mi călcați pe urme și nu mergeți pe vechiul meu drum! Vedeți că mă comport destul de bine acum, dar, de fapt, mi-a fost pur și simplu frică după acea emondare și n-am fost la fel de liber și eliberat ca înainte.” Ce impact au aceste cuvinte asupra ascultătorilor? (Îi determină pe oameni să fie mai precauți față de Dumnezeu, făcându-i să acționeze cu prudență de teamă să nu fie emondați.) Au acest tip de impact negativ. După ce le aud, oamenii vor gândi: „Mie-mi spui? O mică neglijență și ajungi să fii emondat – n-ai cum să eviți asta! De ce este atât de greu să ne îndeplinim îndatoririle în casa lui Dumnezeu? Vorbim întruna despre adevărurile-principii – e de-a dreptul solicitant! Nu este în regulă doar să ducem o viață simplă și stabilă? Nu este o cerință mare sau o speranță extravagantă, dar de ce este atât de dificil de realizat? Chiar sper să nu fiu emondat. Sunt o persoană foarte timidă; în mod normal, când oamenii se uită urât la mine și vorbesc tare, inima începe să-mi bată cu putere. Dacă m-aș confrunta într-adevăr cu emondarea și cuvintele ar fi atât de dure, disecând faptele în acel mod, cum aș putea să rezist? N-aș avea coșmaruri? Toată lumea spune că emondarea este bună, dar nu văd de ce este așa. Nu s-a speriat acea persoană de ea? Dacă aș fi emondat, și eu m-aș speria.” Nu este acesta impactul cauzat de cuvintele celor care își varsă negativitatea? Este acest impact afirmativ și pozitiv sau negativ și dăunător? (Negativ și dăunător.) Aceste afirmații negative pot cauza un rău imens celor care sunt dispuși să urmărească adevărul! Așadar, spuneți-Mi, cei care își varsă frecvent negativitatea și răspândesc moartea sunt slujitori ai Satanei? Sunt oameni care tulbură lucrarea bisericii? (Da.)

Unii oameni acționează conform propriilor idei și se împotrivesc principiilor. După ce sunt emondați, simt că, deși au lucrat din greu și au plătit un preț, tot au fost emondați, așa că inimile lor devin pline de neascultare, iar ei nu acceptă expunerea sau disecarea. După părerea lor, Dumnezeu este nedrept și casa lui Dumnezeu este nedreaptă față de ei, prin faptul că o persoană atât de utilă și talentată ca ei, care îndură atât de multă suferință și plătește un preț atât de mare, nu este lăudată de casa lui Dumnezeu, fiind chiar emondată. Din neascultarea lor iau naștere doleanțe, iar ei își vor vărsa negativitatea: „Din câte văd eu, nu este nimic mai greu decât să crezi în dumnezeu; e foarte greu să primești niște binecuvântări și să te bucuri de puțin har. Am plătit un preț atât de mare, dar am fost emondat pentru că n-am făcut bine un lucru. Dacă cineva ca mine nu este la înălțimea așteptărilor, cum ar putea să fie cineva? Nu este dumnezeu drept? De ce nu sunt în stare să-i recunosc dreptatea? Cum de este dreptatea lui dumnezeu atât de neconformă cu noțiunile oamenilor?” Nu analizează ce anume din faptele lor contravine principiilor sau ce firi corupte au dezvăluit. Nu doar că le lipsește chiar și un strop de remușcare sau supunere – chiar judecă și se împotrivesc pe față. După ce-i aud făcând o astfel de afirmație, majoritatea oamenilor încep să se ralieze întrucâtva cu ei și sunt influențați de ei: „Este adevărat, nu-i așa? Cred în Dumnezeu de douăzeci de ani și tot se confruntă cu o asemenea emondare. Dacă cineva care crede de douăzeci de ani nu poate fi neapărat mântuit, atunci oamenii ca noi au și mai puține speranțe.” Nu au fost otrăviți? Odată ce negativitatea este vărsată, otrava este semănată ca o sămânță plantată în inimile oamenilor, prinzând rădăcini, încolțind, înflorind și dând roade în mințile lor. Înainte ca oamenii să-și dea seama, sunt otrăviți și în sinea lor iau naștere împotrivirea și plângerile față de Dumnezeu. Când acei oameni sunt emondați, devin neascultători față de Dumnezeu și nemulțumiți de modul în care i-a tratat casa Lui. În loc să adopte o atitudine de căință și mărturisire, ei se ceartă, oferă justificări și se apără. Anunță peste tot câte greutăți au îndurat, ce lucrare au făcut și ce îndatoriri au realizat de-a lungul numeroșilor ani de credință și că, în loc să primească recompense acum, se confruntă cu emondarea. Nu doar că nu reușesc să-și recunoască prin emondare corupția și greșelile pe care le-au făcut, dar răspândesc și ideea că modul în care i-a tratat casa lui Dumnezeu este nedrept și mai puțin decât rezonabil, că n-ar trebui tratați așa și că, în caz contrar, Dumnezeu nu este drept. Motivul pentru care varsă această negativitate este că nu pot accepta emondarea sau faptul că au comis greșeli, cu atât mai puțin acceptă sau recunosc că au afectat intrarea în viață a fraților și surorilor, precum și lucrarea bisericii. Sunt de părere că au acționat corect și că greșeala a fost emondarea lor de către casa lui Dumnezeu. Vărsându-și negativitatea, vor să le spună oamenilor că modul în care îi tratează casa lui Dumnezeu este nedrept: odată ce cineva face o greșeală, casa lui Dumnezeu o va folosi ca muniție împotriva lor, profitând de această problemă și emondându-i fără milă, până în punctul în care devin docili și cred că nu au adus nicio contribuție, în care nu mai au pe nimeni care să-i idolatrizeze, nu se mai apreciază pe ei înșiși și nu mai îndrăznesc să-I ceară recompense lui Dumnezeu – doar atunci își va fi atins scopul casa lui Dumnezeu. Obiectivul lor în vărsarea acestei negativități este de a face mai mulți oameni să sară în apărarea lor, de a determina mai mulți oameni să înțeleagă „miezul problemei” și să vadă cât de multă suferință au îndurat în numeroșii lor ani de credință în Dumnezeu, cât de semnificative au fost contribuțiile lor, cât de calificați sunt și cât de experimentați sunt în calitate de credincioși. Prin aceasta, vor să-i determine pe alții să stea de partea lor, în opoziție comună față de regulile casei lui Dumnezeu și de emondarea de către casa Lui. Nu are aceasta natura de a-i atrage pe oameni de partea lor? (Ba da.) Scopul lor în a-și vărsa astfel negativitatea este să-i atragă pe oameni de partea lor și să-i inducă în eroare, tulburând lucrarea bisericii pentru a-și da frâu liber resentimentelor. Indiferent ce efect au în cele din urmă asupra oamenilor când își varsă negativitatea, efectul și consecința sunt că oamenii sunt induși în eroare și tulburați, că sunt afectați. Nu este edificator. Este un efect negativ.

Când oamenii se confruntă cu emondarea, acestea sunt, practic, tipurile de negativitate pe care le varsă. Nu pot accepta să fie emondați și sunt nemulțumiți și neascultători în inimile lor, fiind incapabili să accepte acest lucru de la Dumnezeu. Primul lor răspuns nu este să caute adevărul în legătură cu emondarea și să reflecteze asupra lor, să se cunoască și să se analizeze pe ei înșiși, pentru a vedea exact ce au greșit, dacă acțiunile lor au fost aliniate la principii, de ce i-a emondat casa lui Dumnezeu și dacă au fost tratați în acest mod din cauza resentimentelor personale sau a fost ceva corect și rezonabil. Primul lor răspuns nu este să caute aceste lucruri – în schimb, primul lor răspuns este să se bazeze pe calificările lor, pe greutățile îndurate și pe modul în care s-au consumat pentru a se opune emondării. Procedând astfel, tot ce se ivește în inimile lor este cu siguranță negativ și advers, fără nimic afirmativ sau pozitiv. Așadar, când au părtășie despre sentimentele și înțelegerea lor după ce sunt emondați, cu siguranță își varsă negativitatea și răspândesc noțiuni. Vărsarea negativității și răspândirea noțiunilor ar trebui oprite și restricționate prompt, nu tolerate și ignorate. Aceste lucruri negative vor obstrucționa, tulbura și afecta intrarea în viață a fiecărei persoane și nu pot juca un rol afirmativ, pozitiv, cu atât mai puțin să inspire loialitatea oamenilor față de Dumnezeu sau îndeplinirea loială a îndatoririlor lor. Prin urmare, când își varsă negativitatea, asemenea oameni tulbură viața bisericii și ar trebui restricționați.

3. Vărsarea negativității când sunt afectate reputația, statutul și interesele cuiva

Pe lângă vărsarea negativității după ce sunt demiși sau emondați, în ce alte situații își varsă oamenii negativitatea? (Când le sunt prejudiciate interesele, iar ei simt că au suferit o pierdere.) (Unii oameni își îndeplinesc îndatoririle de mulți ani, dar când se îmbolnăvesc sau familiile le sunt lovite de dezastre, aceștia spun: „Ce am câștigat crezând în Dumnezeu atât de mulți ani?”). „Deviza” obișnuită a acestor negativiști este „Ce am câștigat”? Ce alte situații există? (Unii oameni nu doar că nu reușesc să obțină rezultate în îndatoririle lor, dar comit deseori greșeli, așa că spun: „De ce îi luminează Dumnezeu pe alții, dar pe mine nu? De ce le-a dat Dumnezeu un calibru atât de bun, în timp ce al meu este atât de slab?” În loc să reflecteze asupra propriilor probleme, ei transferă responsabilitatea asupra lui Dumnezeu, spunând că Dumnezeu nu i-a luminat sau îndrumat, apoi continuă să se plângă de El.) Susțin că Dumnezeu este nedrept, întrebând de ce îi luminează pe alții și le dă har altora, dar nu lor, bombănind de ce nu obțin rezultate în îndatoririle lor – se plâng. Exemplele pe care le-ați dat sunt bune. Mai aveți? (Unii oameni devin plini de resentimente când le sunt redistribuite îndatoririle, întrebând de ce au fost redistribuite și suspectând că lucrătorii și conducătorii îi au în vizor și le fac viața dificilă.) Simt că sunt disprețuiți de casa lui Dumnezeu? (Da.) Unii oameni care nu fac o lucrare reală sunt demiși și eliminați și simt că reputația și statutul lor au fost afectate. Ca să-și verse nemulțumirea, se văicăresc mereu în privat: „Cred în dumnezeu de puțin timp, capacitatea mea de înțelegere nu este bună și am un calibru slab. Nu mă ridic la nivelul celorlalți. Dacă spun că nu sunt capabil, cu siguranță nu sunt!” În aparență, își recunosc neajunsurile, dar, de fapt, încearcă să recâștige beneficiile pe care le-au pierdut, văicărindu-se întruna și spunând lucruri pentru a câștiga compătimirea oamenilor și a-i face să simtă că este nedreaptă casa lui Dumnezeu. De îndată ce le sunt prejudiciate interesele, devin reticenți și speră mereu să-și recupereze pierderile și să primească o compensație. În caz contrar, își pierd credința în Dumnezeu și nu mai știu cum să creadă în El, spunând lucruri precum: „Pe vremuri, credeam că este grozav să crezi în dumnezeu și că rolul de conducător sau lucrător în biserică va aduce cu siguranță mari binecuvântări. Nu m-am așteptat niciodată să fiu demis și eliminat și să fiu respins de alții. Când mă gândesc că așa ceva se poate întâmpla în casa lui dumnezeu! Nu toți cei care cred în dumnezeu sunt neapărat persoane bune și nu tot ce face casa lui dumnezeu îl reprezintă pe dumnezeu sau dreptatea.” Care este natura unor astfel de afirmații? Cuvintele lor, atât în mod explicit, cât și implicit, transmit un atac. Transmit judecată și împotrivire. La suprafață, par să vizeze un anumit conducător sau biserica, dar, în inimile lor, prin aceste cuvinte Îl vizează cu adevărat pe Dumnezeu, cuvintele Sale, decretele administrative și regulile casei Sale. Pur și simplu își dau frâu liber resentimentelor. De ce își dau frâu liber resentimentelor? Simt că au suferit o pierdere; în inimile lor, simt nedreptate și nemulțumire și vor să ceară lucruri și să primească o compensație. Deși negativitatea vărsată de asemenea oameni nu reprezintă o amenințare semnificativă pentru cei mai mulți, aceste cuvinte murdare sunt ca niște muște sau ploșnițe enervante care creează o tulburare moderată pentru mințile oamenilor. Cei mai mulți se simt dezgustați și scârbiți la auzul acestor cuvinte, dar vor exista inevitabil cei de aceeași teapă cu astfel de oameni, cei cu aceleași firi, esențe și înclinații, cei de același soi mizerabil precum acei oameni și care sunt influențați și tulburați de ei. Este inevitabil. Mai mult, unii oameni de statură mică, lipsiți de discernământ, pot fi tulburați de aceste remarci negative, iar credința lor în Dumnezeu poate fi influențată. Acești oameni deja nu știu exact care este rostul credinței în Dumnezeu și au neclarități privind adevărurile viziunilor, iar capacitatea lor de a înțelege adevărul este și ea slabă. Când aud aceste afirmații negative, este extrem de probabil să le accepte involuntar și, astfel, să le sufere influența. Aceste cuvinte sunt otravă. Ele pot fi plantate cu ușurință în inimile oamenilor. Odată ce acceptă aceste remarci negative, când casa lui Dumnezeu le cere să facă o datorie, oamenii răspund cu indiferență. Când casa lui Dumnezeu le cere cooperarea într-o anumită sarcină, sunt lipsiți de entuziasm. O vor prelua doar dacă au chef; în caz contrar, nu o vor prelua, având mereu motive și scuze de tot felul. Înainte de a auzi aceste remarci negative, exista puțină sinceritate în credința lor în Dumnezeu și aveau într-o anumită măsură o atitudine pozitivă, proactivă când își îndeplineau îndatoririle. Dar după ce aud aceste remarci negative, devin indiferenți și, de asemenea, sunt reci față de frații și surorile lor. Se feresc de ei. Când biserica rânduiește ca acești oameni să facă o datorie, ei continuă să se sustragă și să o respingă în mod repetat, dând dovadă de multă pasivitate. Înainte, participau cu punctualitate la adunări, dar după ce aud acele remarci, prezența lor devine sporadică – vin când sunt într-o stare bună de dispoziție, dar nu vin când nu sunt. Dacă se întâmplă ceva neplăcut acasă, se îngrijorează că s-ar putea produce un dezastru, așa că participă la mai multe adunări și citesc mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. Dacă sunt încântați, fericiți și mișcați după lectura cuvintelor lui Dumnezeu, vor oferi chiar niște bani. Dar odată ce lucrurile se calmează acasă, aceștia încetează din nou să participe la adunări. Când frații și surorile încearcă să aibă părtășie cu ei în speranța de a-i sprijini, găsesc scuze pentru a refuza; iar când frații și surorile merg la ei acasă, nu vor să deschidă ușa, chiar dacă sunt în mod clar acasă. Ce se întâmplă aici? Au fost influențați de acele remarci negative – au fost otrăviți și consideră că persoanele care cred în Dumnezeu nu sunt de încredere. La început, aveau destul de multă încredere în aceste persoane, iar când citeau cuvintele lui Dumnezeu, se gândeau: „Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, acești oameni sunt frații și surorile mele, aceasta e casa lui Dumnezeu – ce minunat!” Dar după ce au auzit remarcile negative răspândite de anumite persoane, s-au schimbat. Nu au fost influențați? Nu le-a fost afectată intrarea în viață? (Ba da.) Cine i-a influențat? Oamenii care își varsă negativitatea, cei care au făcut acele remarci. Dacă nu au încă o bază solidă pe adevărata cale sau nu au mâncat și au băut cuvintele lui Dumnezeu până în punctul în care să înțeleagă adevărul, oamenii pot fi ușor influențați de lucruri negative. Și, în special, cei care nu au capacitatea de a înțelege adevărul, ci urmăresc pur și simplu tendințele, observă situația și privesc fenomenele superficiale – sunt și mai ușor influențați de cuvintele negative. Mai ales când îi aud pe oameni spunând falsități precum „Casa lui dumnezeu nu este neapărat corectă și nu tot ce face ea este pozitiv”, precauția lor crește și mai mult. O afirmație care se aliniază la adevăr nu este întotdeauna acceptată ușor, dar o afirmație negativă, o afirmație absurdă, o afirmație care contrazice adevărul – acestea pot să prindă cu prea multă ușurință rădăcini în inimile oamenilor și nu este ușor să le îndepărtezi. Oamenilor le este atât de dificil să accepte adevărul și atât de ușor să accepte falsități!

Unii oameni cu o umanitate rea acordă multă importanță prestigiului, faimei, desfătării trupești și proprietăților și intereselor personale. Când reputația, statutul și interesele lor directe suferă pierderi, ei nu acceptă acest lucru din partea lui Dumnezeu sau nu acceptă mediul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru ei și nu sunt capabili să renunțe la aceste lucruri și să ignore câștigurile și pierderile personale. În schimb, se folosesc de diverse oportunități pentru a-și vărsa nemulțumirea și neascultarea și pentru a-și da frâu liber emoțiilor negative, făcându-i pe unii oameni să sufere foarte mult drept urmare. Așadar, când astfel de oameni își varsă negativitatea, conducătorii bisericii trebuie mai întâi să priceapă prompt situația și să-i oprească și să-i restricționeze pe acei oameni în timp util. Desigur, conducătorii bisericii ar trebui, de asemenea, să-i dea în vileag în mod proactiv pe acei oameni și să aibă părtășie cu frații și surorile despre modul de a-i discerne și motivul pentru care spun aceste lucruri negative și absurde, precum și modul de a trata și discerne aceste cuvinte pentru a nu fi induși în eroare și afectați grav de ele. Este necesar să puteți discerne și analiza asemenea oameni și, astfel, să-i evitați, să-i respingeți și să nu mai fiți induși în eroare de ei. Aceasta e lucrarea care ar trebui făcută de conducătorii bisericii. Desigur, dacă frații și surorile de rând descoperă asemenea oameni și le discern umanitatea-esență, ar trebui să țină și ei distanța față de aceștia. Dacă nu ai o capacitate suficientă pentru a te împotrivi sau statura necesară pentru a-i susține, ajuta și schimba și simți că nu poți rezista remarcilor negative și cuvintelor lor de nemulțumire și neascultare, cea mai bună abordare este să stai la distanță. Dacă simți că ești foarte puternic, ai o anumită statură și poți să dai dovadă de discernământ și să rămâi neafectat indiferent ce spune oricine, simțind că nu-ți va schimba credința în Dumnezeu indiferent cât de gravă este negativitatea pe care o varsă, că poți să discerni astfel de oameni și, de asemenea, să-i dai în vileag și să-i oprești când își varsă negativitatea – atunci nu ai nevoie să eviți sau să te ferești de asemenea oameni. Dar dacă simți că nu ai o asemenea statură, calea și principiul de a trata astfel de oameni este să stai departe de ei. Este ceva ușor de realizat? (Da.) Unii spun: „Pot să-i tolerez, să-i îndur și să-i iert?” Și asta este în regulă și nu este greșit, dar nu este cea mai importantă sau cea mai bună practică. Să spunem că îi înduri, îi tolerezi și le faci pe plac și, în cele din urmă, ești indus în eroare de ei și atras de partea lor. Și să presupunem că, indiferent cum te aprovizionează și te susține casa lui Dumnezeu, nu simți acest lucru; sau că, atunci când citești cuvintele Sale, ești adesea influențat de gândurile și remarcile lor și, imediat ce te gândești la ceva ce au spus, mintea îți este afectată și nu poți continua să citești. Și când frații și surorile au părtășie despre înțelegerea lor privind adevărul – în special când au părtășie despre discernerea remarcilor făcute de asemenea oameni – ești din nou influențat și afectat de cuvintele lor, care stârnesc confuzie în mintea ta. În acest caz, ar trebui să ții distanța față de astfel de oameni. Toleranța și răbdarea ta vor fi ineficiente și nu sunt cel mai bun mod de a te apăra împotriva unor asemenea oameni. Să spunem că toleranța și răbdarea ta nu sunt un comportament deghizat, extern, ci ai cu adevărat suficientă statură pentru a înfrunta astfel de oameni. Indiferent ce spun ei, chiar dacă nu-ți spui părerea, îi poți totuși discerne în inima ta; ești capabil să dai dovadă de îngăduință față de ei și să-i ignori, dar orice cuvinte potrivnice, negative sau de neînțelegere și plângere față de Dumnezeu pe care le spun nu-ți vor afecta câtuși de puțin credința în Dumnezeu, nici nu-ți vor afecta loialitatea în îndeplinirea datoriei tale sau supunerea față de Dumnezeu. În acest caz, poți să-i tolerezi și să-i înduri. Care este principiul de practicare a toleranței și răbdării? De a nu fi afectat. Ignoră-i, lasă-i să spună ce vor – la urma urmei, astfel de oameni sunt doar niște instigatori irezonabili și sunt nerușinat de încăpățânați. Indiferent cum ai părtășie despre adevăr cu ei, nu-l vor accepta; fac parte din categoria diavolilor și satanelor și este inutil să ai părtășie cu ei. Prin urmare, înainte să fie îndepărtați și tratați de casa lui Dumnezeu, este cel mai bine dacă ai statura pentru a-i tolera și îndura fără să fii afectat. Adoptați de obicei acest principiu al toleranței și răbdării? Suportați tot felul de oameni, dar uneori nu sunteți atenți și vă lăsați puțin induși în eroare; după aceea, vă dați seama, vă simțiți îndatorați față de Dumnezeu, vă rugați câteva zile, vă schimbați starea și vă apropiați de Dumnezeu. În cea mai mare parte a timpului, puteți vedea clar că astfel de oameni nu sunt buni de nimic și că fac parte din categoria diavolilor. Deși poți interacționa cu ei în mod normal, ești distant în sinea ta și dezgustat de ei. Indiferent ce spun sau ce remarci și opinii negative exprimă, nu pleci urechea, ignorându-le și gândind: „Spune ce vrei. Pot să te discern. Pur și simplu nu mă asociez cu oameni ca tine.” Este acesta principiul pe care îl urmați de cele mai multe ori când vă confruntați cu astfel de chestiuni? Nu este rău nici dacă realizezi acest lucru; nu este ușor și necesită să înțelegi unele adevăruri și să ai o anumită statură. Dacă nu ai nici măcar acest nivel de statură, atunci nu vei putea să rămâi ferm și nu-ți vei face bine datoria.

4. Vărsarea negativității când este năruită dorința cuiva de a obține binecuvântări

Vărsarea negativității are o altă manifestare. Unii oameni spun: „Cred în Dumnezeu de atât de mulți ani și ce am câștigat?” Când asemenea oameni își varsă negativitatea, principalul lucru pe care îl spun este: „Ce am câștigat?” – adică nu au câștigat nimic. Ei cred că este deosebit de greu să obțină unele beneficii sau binecuvântări de la casa lui Dumnezeu sau de la Dumnezeu în timp ce cred în El și că oamenii trebuie să ofere o dragoste extraordinară, să aibă o rezistență incredibilă și să nu fie dornici să obțină rezultate rapide. În ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu care îi dau în vileag pe oameni, îi emondează, îi rafinează și le curăță corupția, ei cred că aceasta este doar o retorică superficială, pompoasă, în care nu pot avea o încredere absolută; sunt de părere că vor suferi într-adevăr o mare pierdere dacă practică pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Potrivit lor, obținerea de beneficii și avantaje și împlinirea aspirațiilor și dorințelor lor sunt cele mai importante lucruri în orice moment și nu este deloc important dacă practică sau nu adevărul – consideră că, atât timp cât nu comit rău, este suficient și nu vor fi eliminați de biserică. Cum se simt majoritatea oamenilor după ce aud aceste cuvinte negative? Aprobă în sinea lor și acceptă aceste cuvinte sau simt un oarecare dispreț față de ele, crezând că acești oameni sunt egoiști, demni de dispreț, ticăloși și mizerabili și îi pot discerne, da în vileag și restricționa, împiedicându-i să răspândească în continuare negativitate și moarte? Simt oare dezgust cei mai mulți oameni și condamnă astfel de cuvinte negative sau pot să fie induși în eroare de ele și să devină negativi? Unii oameni, după ce aud aceste cuvinte și văd că au rămas cu mâinile goale, se gândesc: „Chiar așa este! Nici eu n-am câștigat nimic. În casa lui Dumnezeu, primesc doar trei mese pe zi, sunt ocupat tot timpul și chiar n-am câștigat nimic altceva.” Aveți astfel de gânduri? Simțiți la fel? Cei care înțeleg adevărul vor spune: „Cum adică nu ai câștigat nimic? Am câștigat atât de multe de la Dumnezeu! Am ajuns să înțelegem atât de multe adevăruri!” Dar unii ar putea să nu fie de acord cu ei, spunând: „Nu pare foarte realist să spunem că am câștigat «atât de multe». Am primit doar puțin har, am avut niște șanse să ne facem îndatoririle, am înțeles câteva doctrine despre cum să ne comportăm, am întâlnit și am ajuns să cunoaștem mulți frați și surori din diferite locuri și ne-am lărgit mult orizontul. Înseamnă că am câștigat doar puțin.” În care dintre aceste categorii vă încadrați? Există oameni în toate aceste categorii, nu-i așa? (Da.) Vom discuta despre acest lucru din două unghiuri. În primul rând, să vorbim despre ce se întâmplă cu aceia care cred mereu în Dumnezeu de dragul de a dobândi har – cred oare în Dumnezeu pentru a urmări obținerea adevărului, așa încât să poată dobândi mântuirea? (Nu, cred de dragul de a obține binecuvântări.) Atunci, le-a dat Dumnezeu puțin har, protecție, bunătate, luminare și iluminare? (Dumnezeu le-a dat mult din aceste lucruri.) Se poate spune că fiecare persoană care crede în Dumnezeu a primit protecția Lui. Este protecția Lui concretă? Există unele exemple din viața reală în acest sens? Ce tipuri de protecție au primit oamenii? (Un tip relativ evident este că, după ce credem în Dumnezeu, nu mai suntem influențați de tendințele ticăloase ale lumii. Nu cădem în decadență și nu urmărim acele lucruri ticăloase, cum ar fi frecventarea cluburilor de noapte, fumatul, băutul și altele. Cel puțin, nu ne implicăm în aceste lucruri și cred că suntem destul de protejați în această privință.) Acesta e un aspect foarte tangibil pe care oamenii îl pot vedea și experimenta personal. A nu fi influențat și indus în eroare de tendințele ticăloase ale lumii, a trăi ca un om și a trăi în umanitatea normală având asemănarea unei ființe umane – acesta este un exemplu practic și o dovadă a protecției lui Dumnezeu. Mai sunt și altele? (Nu suntem tulburați de spirite rele și putem trăi sub protecția lui Dumnezeu.) Și acesta este un exemplu practic. Au avut majoritatea oamenilor această experiență? Puteți înțelege semnificația acesteia? Unii oameni spun: „Nici non-necredincioșii nu sunt tulburați de spirite rele. Câți non-credincioși sunt tulburați de spirite rele?” Este corectă această afirmație? Simțiți că aceasta se aliniază la fapte? (Destul de mulți dintre colegii mei au fost tulburați de spirite rele. Unii suferă de paralizie în somn, iar alții aud voci. Ei nu cred în Dumnezeu și nu știu ce se întâmplă. Caută tratament peste tot, dar nu pot vindeca acest lucru, trăind în frică și spaimă; este chinuitor. În schimb, deoarece eu cred în Dumnezeu încă din copilărie, n-am fost tulburat și n-am suferit niciodată în acest fel. În cea mai mare parte a timpului, inima îmi este relativ statornică și împăcată.) Adevărații credincioși în Dumnezeu nu au această îngrijorare. Nu ne facem griji că suntem afectați de tulburarea de conversie sau că suntem tulburați sau posedați de spirite rele; nu ne este teamă pentru că Îl avem pe Dumnezeu. În plus, în viața reală, non-credincioșii vorbesc întruna despre citirea feței, feng shui și prezicerea viitorului – în Occident există chiar și astrologia. Unii oameni se închină la statui budiste faimoase, spirite rele și idoli, iar alții nu, dar indiferent dacă se închină sau nu, toți sunt influențați și restricționați de aceste lucruri într-o oarecare măsură. De exemplu, înainte de a pleca de acasă, trebuie să facă puțină divinație pentru a vedea care direcție este de bun augur și care este de rău augur. Când deschid un magazin, stabilesc care poziție a tejghelei va aduce bani și care nu va aduce, ce lucruri să pună în magazin, la care idoli să se închine pentru a atrage bogăția și unde să așeze anumite lucruri pentru a nu perturba feng shuiul. Când se mută, trebuie să stabilească momentul propice pentru mutare, așa încât să asigure prosperitatea viitoare a familiei și să evite incidentele și trebuie să stabilească momentele neprielnice. Chiar și elevii sunt influențați de aceste convingeri atunci când dau examene de admitere. În ziua examenului, evită să spună cuvinte care se referă la eșec și, în schimb, trebuie să spună cuvinte precum „a excela” și „succes”. Fiecare aspect al vieții – de la copiii care merg la școală, până la părinții care își trăiesc viața de zi cu zi, câștigă bani, își schimbă locuința, caută un loc de muncă, precum și căsătoriile copiilor și așa mai departe – este influențat de așa-zisul feng shui și de noroc, printre alte idei. Așadar, când oamenii sunt influențați de aceste lucruri, de ce anume sunt restricționați? Sunt restricționați de spiritele rele; toate aceste lucruri sunt controlate de spiritele rele. Atunci de ce se închină oamenii la acele spirite rele? De ce sunt influențați de aceste lucruri? Pentru o chestiune atât de simplă precum mutarea, de ce trebuie să se gândească mereu care moment este de bun augur pentru mutare și care nu este, ce este de bun augur să mute mai întâi și ce este de bun augur să nu mute? De ce trebuie să țină mereu cont de aceste lucruri? Trebuie să țină cont de ele pentru că, dacă nu o fac, spiritele rele vor acționa, chinuindu-i și torturându-i. Ce vedeți din aceste chestiuni? Toată omenirea trăiește sub controlul celor răi. Cine sunt cei răi? Satana și diavolii sunt răul mai mare, iar spiritele rele din diferite locuri, cele care controlează diferite rase de oameni, sunt răul mai mic. Fiecare aspect al vieții oamenilor este restricționat și controlat de aceste spirite rele. Chiar și când construiesc o casă, când montează grinda principală, oamenii atârnă o pânză roșie și aprind petarde pentru a avea puțin noroc, iar muncitorii din construcții poartă cu toții haine roșii pentru a atrage prosperitatea financiară și a evita accidentele. Există anumite cerințe speciale și zicale despre toate aceste lucruri, precum și tabuuri, iar oamenii trebuie să evite tabuurile și să urmeze aceste zicale. De exemplu, unii se confruntă adesea cu dificultăți și lucrurile nu decurg bine pentru ei – își pierd locul de muncă, sunt părăsiți de soții și rămân fără nimic acasă. Nu pot nici măcar să-și plătească ipotecile pentru casă și nimic nu pare să meargă bine. Nu au făcut nimic rău, prin urmare de ce li se întâmplă aceste lucruri? Rămânând fără alte opțiuni, recurg la a se închina zeilor falși și spiritelor rele sau caută de urgență pe cineva care să le verifice feng shuiul, astfel încât să-și schimbe norocul și, după ce procedează astfel, lucrurile încep treptat să meargă bine pentru ei. Înainte nu credeau în aceste lucruri, dar acum, când apar probleme, se închină cu sinceritate zeilor falși și spiritelor rele și, înainte de a face orice, trebuie să apeleze la divinație sau la ghicit. Nu-i așa că este epuizant să trăiască în acest fel? (Ba da.) Este de-a dreptul obositor! Deși vor acest lucru, nu pot să trăiască liberi și relaxați sau să scape de constrângerile acestor zicale și reguli. Dacă încalcă aceste reguli, spiritele rele acționează și îi tulbură, iar ei sunt supuși cu forța de acele spirite rele și trebuie să li se închine zilnic pentru ca viața lor să decurgă fără probleme. În schimb, cei care cred în Dumnezeu nu sunt limitați de aceste superstiții feudale sau de lucrările spiritelor rele. Pot să-și schimbe domiciliul sau să plece după bunul plac, fără a fi nevoiți să evite vreun tabu. În China continentală, Partidul Comunist oprimă și persecută mereu credințele religioase. Dacă un credincios nu mai poate trăi într-un loc, trebuie să se mute rapid – are nevoie să aleagă o zi sau o oră de bun augur pentru aceasta sau să se închine la ceva? Nu. Se roagă lui Dumnezeu, iar El îl protejează. Totul este în mâinile lui Dumnezeu – ei nu sunt limitați de aceste lucruri. Oricând vor să mănânce ceva sau să plece de acasă, trebuie să consulte almanahul sau să vadă dacă nesocotesc un tabu? Nu, se roagă lui Dumnezeu și totul este în mâinile Sale. Când oamenii trăiesc sub stăpânirea și suveranitatea lui Dumnezeu, cu protecția și îndrumarea Lui, spiritele rele și demonii murdari, atât mari, cât și mici, sunt dați la o parte; nu îndrăznesc să acționeze asupra celor care cred în Dumnezeu. Nu sunt acești oameni protejați? Nu trăiesc ei liber și ușor? (Ba da.) Este mare acest har? (Da.) Indiferent dacă ai dobândit deja adevărul sau nu, atât timp cât ești o persoană care crede sincer în Dumnezeu, ești cineva predestinat și selectat de Dumnezeu și, când vii înaintea Lui, El te protejează astfel, îngăduindu-ți să te bucuri de un asemenea har. Ce har imens este acesta! Siguranța ta personală și toate mișcările tale sunt protejate și ocrotite, Dumnezeu Își asumă responsabilitatea pentru aceste lucruri și le protejează, așa că nu ai de ce să-ți faci griji. De cele mai multe ori, oamenii nici măcar nu se roagă și nu se gândesc în mod conștient: „Mă voi ruga lui Dumnezeu și Îi voi cere să mă protejeze. Sper că totul este bine și nu se întâmplă nimic rău.” Nici măcar nu ai nevoie să te rogi. Atât timp cât ai în inima ta următoarea convingere simplă: „Cred în Dumnezeu; totul este în mâinile Sale”, Dumnezeu va acționa. Oamenii se bucură de un asemenea har imens din partea Lui – oare câștigă puțin? (Câștigă destul de mult.) Dumnezeu este singurul și unicul Suveran din lume. Viața ta și tot ceea ce ai sunt în mâinile lui Dumnezeu, în mâinile acestui Suveran, inima ta se simte pașnică, statornică și calmă și nu ai niciun motiv de îngrijorare. Indiferent câte cunoștințe ai despre Dumnezeu sau câte adevăruri înțelegi, poți fi absolut sigur de acest lucru în inima ta. Totul este în mâinile lui Dumnezeu. În cazul în care credincioșii în Dumnezeu au un loc pentru El în inimile lor și înțeleg adevărul, spiritele rele nu îndrăznesc să-i tulbure, să le facă rău sau să se apropie de ei. Prin urmare, credincioșii nu au nevoie să recurgă la acele procese inutile. Acesta este un har imens – cum mai poți să spui că nu ai câștigat nimic din credința în Dumnezeu? Nu ești lipsit de conștiință? Fără să ne uităm la nimic altceva, simplul fapt că pretinzi că nu ai câștigat nimic îți dovedește lipsa totală de conștiință și demonstrează că ai o conștiință întru totul rea; nu mai trebuie să spunem nimic despre restul.

Dumnezeu le dăruiește de bunăvoie oamenilor adevărul și viața, oferindu-le cuvintele Sale fără a cere nimic în schimb. Deși oamenii ar putea simți că statura lor este încă imatură, că nu au înțeles mult din adevăr și că nu pot exprima clar puținul pe care îl înțeleg, doar aceste lucruri dăruite de Dumnezeu, această afecțiune și iubire – ce har imens este acesta! Dumnezeu le-a dăruit oamenilor cele mai prețioase lucruri; ei au primit cele mai valoroase lucruri din lume de la Dumnezeu. Indiferent dacă ai simțit sau nu, Dumnezeu le-a dăruit deja omului. Ce motive mai au oamenii să se plângă? Sunt ei vrednici să primească aceste lucruri? Cei aleși de Dumnezeu sunt cei mai fericiți oameni din lume. Ai fost selectat și ales de Dumnezeu; ești unul dintre cei mai fericiți și norocoși oameni din lume. Cum poți spune că nu ai câștigat nimic? Ai devenit unul dintre cei mai fericiți și norocoși oameni fiindcă Dumnezeu te-a selectat și ales și, astfel, spiritele rele și demonii murdari nu îndrăznesc să se apropie de tine. Unii oameni întreabă: „Înseamnă că statutul și identitatea mea au devenit onorabile?” Se poate spune asta? Nu se poate, deoarece toate acestea se datorează iubirii lui Dumnezeu și acțiunilor Sale. Oamenii au câștigat atât de multe! Numai în această viață au câștigat atât de multe; cum se califică ei cât de cât să primească toate acestea? Unii care cred în Dumnezeu nu urmăresc deloc adevărul și continuă să spună: „Ce am câștigat din numeroșii ani de credință în Dumnezeu?” Nu poți să calculezi singur? Știi în inima ta dacă înțelegi adevărul, cât rău ai comis mai puțin și, mai ales, știi în inima ta de cât de mult har te-ai bucurat. Dacă aceste aspecte sunt clare în inima ta, nu ai spune lucruri atât de lipsite de conștiință. Unii spun și următoarele: „Casa lui Dumnezeu îmi asigură și hrana, îmbrăcămintea și adăpostul.” Nu sunt foarte neînsemnate comparativ cu harul și protecția lui Dumnezeu? Oare nu merită nici măcar menționate? Cu toate acestea, cei cu conștiință simt că fac totuși parte din harul lui Dumnezeu, chiar dacă nu merită menționate. Harul lui Dumnezeu este incomensurabil; Dumnezeu le-a dăruit atât de multe oamenilor! Cât despre acele lucruri materiale, din perspectiva lui Dumnezeu, El nici măcar nu le numără.

Un aspect al acțiunilor lui Dumnezeu este acela de a-i proteja pe oameni, iar altul este de a-i conduce pe calea mântuirii, astfel încât să poată fi mântuiți. Oamenii s-au bucurat de această afecțiune a lui Dumnezeu și de iubirea Sa pentru ei, iar Dumnezeu le-a dăruit har din belșug! În plus, există ceva ce are cea mai mare importanță: adevărul pe care Dumnezeu l-a dăruit oamenilor, și anume cuvintele pe care nimeni din istoria omenirii, din nicio epocă, nu le-a auzit sau primit. Indiferent de câte ori a creat omenirea, Dumnezeu nu a făcut niciodată această lucrare și nu a rostit aceste cuvinte. Toate tainele legate de umanitate, ceea ce oamenii pot răbda, pricepe și înțelege – Dumnezeu vi le-a spus pe toate. Pot aceste taine, aceste adevăruri, să fie măsurate în orice cantitate? Nu pot fi măsurate; oamenii nu se pot desfăta până la epuizarea acestora pe parcursul multor vieți. De ce spun asta? Pentru că aceste cuvinte de la Dumnezeu sunt temelia existenței oamenilor și pot exista veșnic. Dacă ești într-adevăr suficient de norocos să supraviețuiești și să trăiești veșnic, aceste cuvinte și adevăruri de la Dumnezeu te pot aproviziona pe vecie. Ce înseamnă veșnicia? Înseamnă a nu fi limitat de timp, înseamnă a fi nemărginit. Dacă o interpretăm literal, înseamnă a nu avea sfârșit – a trăi veșnic, întocmai precum Dumnezeu Însuși. Aceste cuvinte și adevăruri de la Dumnezeu pot exista până la acel timp. „Acel timp” este un concept și o definiție a timpului exprimat în limbaj uman, dar înseamnă de fapt „pe termen nedefinit”. Spune-Mi, este măreață sau nu valoarea acestor cuvinte ale lui Dumnezeu? Este incredibil de măreață! Dacă nu le urmărești, este pierderea ta; înseamnă că ești nesăbuit. Dar dacă le urmărești, aceste cuvinte au pentru tine o valoare care depășește cu mult doar această viață; se extinde în veșnicie. Vor fi mereu eficiente și utile pentru tine și vor avea valoare și însemnătate pentru totdeauna, aprovizionându-te veșnic. Dacă înțelegi aceste cuvinte, le obții și trăiești potrivit lor, vei putea să trăiești veșnic. Vorbind în termeni mai simpli, vei trăi pentru totdeauna, fără să guști moartea. Nu este ceva la care visează oamenii? Vor fi trecut nenumărate epoci, nenumărați oameni vor fi murit, dar tu încă vei rămâne în viață. Prin ce mijloace vei rămâne în viață? Prin cuvintele lui Dumnezeu, prin adevăr, vei avea calificările pentru a continua să trăiești astfel. Ce vei face cu această viață continuă? Ai însărcinarea dată de Dumnezeu, conducerea Lui și ai și o misiune. Care este misiunea ta? Prin faptul că trăiești cuvintele Sale, Dumnezeu vrea să-L preamărești și să fii mărturia Lui. Aceasta e valoarea cuvintelor lui Dumnezeu. Valoarea și semnificația adevărului și cuvintelor pe care oamenii le aud, cu care intră în contact și pe care le experimentează în această epocă vor exista veșnic. De ce vor exista veșnic? Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu nu sunt o teologie, o teorie, un slogan sau un tip de cunoaștere, ci sunt cuvintele vieții. Atât timp cât obții aceste cuvinte, trăiești potrivit lor și supraviețuiești prin ele, Dumnezeu îți va permite să continui să trăiești și nu te va lăsa să mori. Cu alte cuvinte, nu te va distruge și nu-ți va lua viața – te va lăsa să trăiești în continuare. Nu este aceasta o binecuvântare măreață? (Ba da, este măreață.) Prin aceste cuvinte, Dumnezeu vrea să guști dinainte această binecuvântare în viața aceasta și să o obții în lumea care va veni. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu. Ținând cont de imensa promisiune făcută de Dumnezeu omenirii, au primit oamenii multe? (Da.) Dumnezeu a făcut o promisiune atât de măreață omenirii, anunțând-o tuturor. Ți-a spus despre ea, îngăduindu-ți să vii și să te bucuri de ea în voie. Nu este necesar să-ți sacrifici viața sau să-ți cedezi toate bunurile; trebuie doar să asculți cuvintele lui Dumnezeu și să acționezi conform cerințelor și dorințelor Sale și poți primi această promisiune de la Dumnezeu. Nu a dăruit El multe omenirii? Te afli în prezent pe calea obținerii acestei promisiuni: deși nu ai primit-o încă în totalitate, ai primit puțin? Judecând după promisiunea pe care a făcut-o Dumnezeu omenirii, oamenii au primit destul de multe. Au câștigat un avantaj semnificativ; nu au ieșit în pierdere și nu au suferit deloc pierderi. Au investit doar puțin timp și este posibil ca trupul lor să fi îndurat puțină trudă. S-ar putea să fi sacrificat întrucâtva fericirea familiei, preferințele și dorințele trupești personale, să fi renunțat la unele dintre aspirațiile, interesele și dorințele proprii etc. Însă, comparativ cu înțelegerea adevărului, dobândirea mântuirii și primirea promisiunii lui Dumnezeu, toate acele perspective, țeluri și aspirații personale nu merită menționate, deoarece te pot duce doar în iad, iar Dumnezeu nu-ți va acorda promisiunea Lui pentru acele lucruri. În schimb, când investesc o perioadă limitată de timp, un preț pe care sunt dispuși și capabili să-l plătească, oamenii ajung în cele din urmă să înțeleagă adevărul și să priceapă unele taine, principii pentru conduita proprie, anumite esențe și origini ale tuturor evenimentelor și lucrurilor și așa mai departe, care nu au fost înțelese de omenire de la crearea de către Dumnezeu. Și mai important, ei dobândesc unele cunoștințe despre Dumnezeu și sunt în stare să se teamă de El. După ce obțin toate acestea, nu merită să plătească un asemenea preț? Ce nemulțumiri au oamenii? De ce spun că nu câștigă nimic din credința în Dumnezeu? Nu a devenit conștiința lor complet putredă? Ai câștigat atât de multe, dar tot nu ești mulțumit. Ce altceva mai vrei? Ai fi mulțumit dacă ai deveni președinte sau miliardar? Dacă Dumnezeu ți-ar da acele lucruri, atunci nu I-ai aparține. Dumnezeu nu vrea să câștige astfel de oameni.

Oamenii spun mereu că nu au câștigat nimic din credința în Dumnezeu, ceea ce arată că nu au conștiință, nu au deloc capacitatea de a înțelege adevărul, nu urmăresc adevărul și au un caracter incredibil de josnic. Astfel de oameni nu au o înțelegere pură privind ceea ce face Dumnezeu, ce le cere și ce le-a dăruit oamenilor, printre altele. În cele din urmă, când se întâmplă ca lucrurile să-i facă ușor nemulțumiți, mânia pe care au acumulat-o din belșug explodează într-o clipă: „Ce am câștigat din credința în Dumnezeu? Trupul meu a suferit atât de mult. Am făcut orice datorie pe care mi-a alocat-o biserica. Indiferent cât de grea sau de obositoare a fost, nu m-am plâns niciodată; oricât de mari au fost dificultățile, n-am spus niciodată nimic. N-am cerut niciodată nimic casei lui Dumnezeu. Ce am câștigat cu marea mea dragoste și marea mea loialitate? Dacă nici măcar eu nu câștig nimic, alții au și mai puține speranțe de a câștiga ceva!” Implicația este: „Voi nu ați oferit la fel de multe ca mine, nu ați plătit prețul pe care l-am plătit eu; dacă nici măcar eu n-am câștigat nimic, ce puteți să câștigați voi? Trebuie să aveți cu toții grijă; nu fiți nesăbuiți!” Nu sunt astfel de oameni lipsiți de conștiință? Cei fără conștiință rostesc mereu cuvinte nesăbuite și îndărătnice. Nu pot pricepe nici măcar unul dintre multele adevăruri rostite de Dumnezeu sau dintre numeroasele lucruri și afirmații pure și pozitive, în schimb se agață cu încăpățânare de propriile puncte de vedere: „Îndur greutăți și plătesc un preț pentru Dumnezeu, așa că El trebuie să mă binecuvânteze și să-mi permită să câștig mai mult decât alții. Dacă nu, mă voi descărca, voi exploda, vă voi ocărî în toate felurile! Dumnezeu trebuie să-mi acorde orice vreau, iar dacă nu primesc acel lucru, atunci El nu este drept și voi spune că n-am câștigat nimic – spun simplul adevăr!” Nu sunt lipsiți de umanitate? Cuvintele cuiva lipsit de umanitate nu pot în niciun caz să rămână ferme, cu atât mai puțin să se conformeze adevărului; este puțin prea mult să le ceri adevărul. Cuvintele rostite de cineva trebuie să fie cerințe legitime, afirmații legitime, nu argumente denaturate; trebuie să rămână ferme, indiferent cine le ascultă sau cine le evaluează. Însă cuvintele și acțiunile oamenilor cu o umanitate slabă nu pot să rămână ferme. Când fac crize de furie și își dau frâu liber nemulțumirilor, unii se gândesc: „De ce spune că n-a câștigat nimic? Este posibil să fi fost cumva nedreptățit de casa lui Dumnezeu? Oare unele dintre acțiunile casei Lui nu sunt în acord cu principiile și nu pot fi scoase la lumină? Acea persoană pare destul de capabilă să îndure greutăți și să plătească un preț de obicei, dar astăzi a izbucnit cu atâta înverșunare, spunând că n-a câștigat nimic; se pare că într-adevăr nu a câștigat nimic. Nu provoacă asta furie unei persoane ascultătoare? Mai bine aș avea grijă atunci; n-ar trebui să îndur atâtea greutăți sau să plătesc un preț la fel de mare ca atunci când îmi îndeplineam îndatoririle!” Așa devin influențați unii oameni confuzi, care nu au discernământ.

În privința oamenilor care își varsă deseori negativitatea, dacă au într-adevăr puncte de vedere sau idei de exprimat, lăsați-i mai întâi să vorbească și să-și expună opiniile. După aceea, toată lumea va înțelege: „Ei simt că prețul pe care l-au plătit nu corespunde celor câștigate. Simt că nu au câștigat niciun beneficiu și că au suferit pierderi, așa că au devenit potrivnici. Se plâng de Dumnezeu, sperând să se târguiască cu El, cerând har și beneficii!” Poate o persoană obișnuită să discearnă un astfel de individ după ce l-a auzit vorbind? Odată ce toată lumea îl poate discerne, spune-i acelui individ: „Ai terminat de vorbit? Dacă nu mai ai altceva de spus, atunci taci, să nu te faci de rușine. Dacă natura ta ticăloasă este dată în vileag în fața tuturor și nu este înfrânată prompt, va atrage indignarea publică. Atunci când toată lumea te va da în vileag și te va respinge, va fi prea târziu pentru regrete.” Avertizează-i în acest fel și, procedând astfel, îi vei fi restricționat. Sau ai putea spune și: „Dacă simți că ai ieșit în pierdere, nu ești obligat să crezi în Dumnezeu. Simți că nu ai câștigat nimic, deci ce anume vrei să câștigi? Dacă vrei să faci avere și să devii bogat sau să ocupi o funcție înaltă, atunci îmi pare rău, dar acestea nu sunt lucruri pe care le poate obține cineva doar pentru că și le dorește; sunt chestiuni rânduite de Dumnezeu. Apariția lui Dumnezeu și lucrarea Sa de mântuire a omului nu au rolul de a le oferi oamenilor aceste lucruri. Mergi oriunde le poți obține; casa lui Dumnezeu nu este lumea, nu-i poate mulțumi pe diavoli și satane. Ai face mai bine să nu ceri astfel de lucruri de la casa lui Dumnezeu și nici de la frați și surori; dacă îndrăznești să-I ceri aceste lucruri lui Dumnezeu, atunci Îi vei ofensa firea și Îi vei atrage mânia. Aceasta deoarece Dumnezeu le-a dăruit mult har oamenilor și le-a dat chiar mai multe adevăruri care să fie viața lor. Faptul că nu consideri valoroasă obținerea adevărului arată că ești nesăbuit și ignorant.” Toată lumea le reproșează și îi emondează așa. Ce părere ai despre această practică? Sau poți spune: „Casa lui Dumnezeu nu-ți datorează nimic. Faptul că te-ai consumat pentru Dumnezeu și ți-ai îndeplinit îndatoririle a fost în întregime voluntar. Știi de cât de mult har te-ai bucurat de la Dumnezeu de când ai început să crezi în El și să-ți îndeplinești îndatoririle? Dacă ai avea câtuși de puțină conștiință, n-ar trebui să-I spui lui Dumnezeu că n-ai câștigat nimic; ar trebui să vii înaintea Lui și să-ți recunoști problemele. Dacă într-adevăr crezi că Dumnezeu este adevărul, că tot ceea ce face El este adevărul și cuvintele Sale sunt adevărul, atunci n-ar trebui să spui asta; n-ar trebui să te plângi. Atitudinea ta actuală nu este una pe care ar trebui să o aibă cineva care crede în Dumnezeu, nici nu este atitudinea pe care ar trebui să o aibă cineva care caută adevărul. Încerci să te revolți, să-ți readuci în discuție vechile probleme cu Dumnezeu! Încerci să te desparți de El, să-ți reglezi conturile finale! Dar Dumnezeu nu-ți datorează nimic și nici casa lui Dumnezeu. Dacă ai de gând să-ți reglezi conturile cu casa lui Dumnezeu, atunci grăbește-te să o părăsești. Nu năpăstui casa lui Dumnezeu, altfel Îi vei provoca mânia și El te va doborî. Nu ar fi o consecință bună. Dacă ai conștiință sau rațiune, ar trebui să te calmezi pentru a te ruga și a căuta, pentru a vedea dacă există ceva greșit cu perspectiva din spatele urmăririi tale în credința în Dumnezeu și dacă drumul pe care te afli este cel pe care îți cere Dumnezeu să mergi. Ai atât de multe cerințe irezonabile de la Dumnezeu, ai resentimente atât de mari; aceasta arată că nu a mers ceva bine în urmărirea ta. Nu ai acumulat resentimente atât de profunde doar într-o zi sau două; acestea se acumulează de mult timp. Sau poate că vii înaintea lui Dumnezeu având în minte un punct de vedere greșit de când ai început să crezi în El și, indiferent ce a spus El, ai fost amorțit, așa încât nu ai niciun sentiment de remușcare sau recunoștință. Poate că din cauza asta sunt lucrurile așa astăzi. Mai bine te-ai grăbi să mărturisești și să te căiești; încă mai este timp să te căiești. Dacă nu te căiești și continui să faci rău și să-ți verși negativitatea, vei deveni un diavol, un antihrist. Când casa lui Dumnezeu te va îndepărta, nu vei mai avea nicio șansă de a fi mântuit – ce este condamnat de casa lui Dumnezeu este condamnat și de Dumnezeu. Îți dăm această avertizare ținând cont de capacitatea ta de a îndura greutăți și de a plăti un preț de-a lungul numeroșilor ani în care ai crezut în Dumnezeu. Îți dăm o șansă. Dacă insiști să mergi pe calea ta și refuzi să asculți sfaturile, iar casa lui Dumnezeu decide să te îndepărteze, nu vei mai fi atunci un frate sau o soră. Nu vei avea nicio speranță de a fi mântuit. Când va veni acel moment, într-adevăr nu vei fi câștigat nimic. Nu regreta atunci. Cel mai important pentru tine acum este să-ți schimbi gândurile, punctele de vedere și direcția urmăririi. Nu mai căuta mereu să câștigi ceva. Ascultă cuvintele lui Dumnezeu; vezi la cât de mult din ceea ce dezvăluie Dumnezeu despre firile corupte ale oamenilor poți reflecta și cât de mult poți cunoaște în tine. Ai rezolvat problemele pe care le poți identifica la tine, cele pe care le poți vedea clar? Ți-ai recunoscut răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu? Ai rezolvat-o? Cea mai mare problemă cu care te confrunți acum este că vrei mereu să-ți reglezi conturile cu Dumnezeu – ce este această problemă? Nu este o problemă care trebuie rezolvată? Crezi mereu în Dumnezeu cu o anumită intenție, cu o tranzacție în minte; ești mereu dornic să câștigi binecuvântări, sperând să oferi efortul, consumul și suferința trupească în schimbul binecuvântărilor Împărăției Cerurilor – nu este aceasta logica unui bandit? De ce nu te uiți cărui tip de oameni le acordă Dumnezeu binecuvântări, care sunt cerințele lui Dumnezeu de la oameni, ce le-a spus El oamenilor și ce trebuie să obțină ei pentru a reuși să primească promisiunile Sale? Dacă într-adevăr crezi în Dumnezeu și chiar vrei să fii mântuit, atunci nu încerca mereu să câștigi ceva de la Dumnezeu. Trebuie să te uiți la cât de multe dintre cuvintele Sale ai pus în practică, dacă ești o persoană care Îi urmează cuvintele. A urma cuvintele lui Dumnezeu înseamnă să practici și să trăiești conform cerințelor Sale și adevărurilor-principii, nu doar să suferi puțin fizic și să plătești un mic preț. Firea ta coruptă nu este rezolvată și există intenții în toate prețurile pe care le plătești și în toate greutățile pe care ți le asumi. Dumnezeu nu aprobă acest lucru; nu vrea un asemenea preț. Dacă insiști să-ți reglezi conturile cu Dumnezeu, dacă insiști să te cerți și să lupți cu El, atunci Îi ofensezi firea și te va lăsa să faci cum crezi, căzând în iad pentru a fi pedepsit. Aceasta este răsplata pentru răul făcut. Te-ai bucurat de multe binecuvântări și haruri de la Dumnezeu, iar El ți-a oferit un tratament material special. Deja ai primit ceea ce ar fi trebuit să primești – ce altceva mai vrei de la Dumnezeu?” Dacă ai avea părtășie cu aceste cuvinte, nu s-ar domoli puțin, la auzul lor, starea de spirit de a se plânge a unei persoane cu puțină conștiință și rațiune? Sunt acestea cuvinte de înțelegere pură în acord cu adevărul? (Da.) Dacă o persoană are umanitate și rațiune, le poate înțelege și accepta. Doar cei fără umanitate, cei care nu au conștiință și rațiune, ar crede că aceste cuvinte încearcă să-i înșele, că sunt o retorică pompoasă, nedemne de încredere și că nu sunt la fel de benefice în mod tangibil precum harul vizibil sau binecuvântările materiale. Așadar, înainte ca aceștia să vadă acele beneficii tangibile, orice spui este inutil; nu vor accepta. S-ar putea să nu ți se opună în față, dar în spatele tău, vor continua să se împotrivească în inimile lor, vărsând negativitate din când în când, etalându-și contribuțiile proprii, numărând greutățile pe care le-au îndurat, precum și felul în care îi tratează casa lui Dumnezeu, în care îndură casa lui Dumnezeu – păstrează mereu aceste lucruri în inimile lor. Orice li s-ar întâmpla, atât timp cât nu primesc ceea ce-și doresc, bestialitatea lor izbucnește, ei explodează de furie, expunându-și comportamentul rușinos și vărsându-și negativitatea. Ar trebui să încerci totuși să convingi astfel de indivizi? Dacă, după o simplă îndemnare, tot dau dovadă de același caracter, vechile lor probleme revin și caracterul lor diabolic izbucnește din nou, ce ar trebui făcut? Este timpul atunci să impunem restricții. Nu le lăsați șansa de a se căi. Sunt mere putrede; sunt mizerabili nesăbuiți și încăpățânați. În ce sens sunt „mizerabili nesăbuiți și încăpățânați”? În sensul că nu acceptă calea pură și lucrurile pozitive. În schimb, adoptă argumente denaturate, erezii și falsități, agățându-se de propriile puncte de vedere de a obține beneficii tangibile, de a profita și de a nu suferi pierderi. Indiferent cum are părtășie casa lui Dumnezeu despre adevăr, ei spun întotdeauna: „Toate acelea sunt cuvinte care sună frumos. Cine nu poate spune câteva lucruri frumoase? Dacă ai ieși în pierdere, n-ai spune asta.” Se agață cu încăpățânare de astfel de opinii și, când se întâmplă ceva neplăcut sau suferă o pierdere, simt că nu au câștigat nimic din credința în Dumnezeu și își varsă din nou negativitatea. Ar mai trebui să li se acorde o șansă? Nicio altă șansă. Dacă nu-și îndeplinesc bine îndatoririle, tulburându-i în schimb pe alții, opriți-i și restricționați-i imediat. Nu-i lăsați să vorbească liber. Dacă răspândesc negativitate și îi tulbură în continuare pe alții, nu le mai arătați curtoazie. Îndepărtați-i în mod grabnic. Asta nu arată o lipsă de iubire, nu-i așa? (Așa e.) Adevărul le-a fost oferit pe tavă în timpul părtășiei, dar ei nu-l pot asimila, indiferent cum este spus în părtășie – ce indică acest lucru? La suprafață, acești indivizi par a fi neîncrezători, dar, în esență, sunt diavoli. Au venit în casa lui Dumnezeu să ceară har și binecuvântări de la El, să obțină beneficii și nu vor avea odihnă până nu le obțin. Dacă nu au câștigat niciun beneficiu după ce cred o vreme, firile lor satanice vor izbucni; își vor vărsa nemulțumirea față de Dumnezeu, vor face rău și vor provoca tulburări. Aceștia sunt diavoli. Mica măsură în care au suferit și s-au consumat, pe care și-au asumat-o, nu reprezintă în mod fundamental practicarea cuvintelor lui Dumnezeu. Nu are legătură decât cu încheierea unui târg, cu obținerea de beneficii și binecuvântări pentru ei înșiși. Când se abat lucruri asupra celor care vor mereu să câștige ceva din credința lor în Dumnezeu, iar aceștia sunt negativi și slabi, spun mereu: „Nu am câștigat nimic din credința în Dumnezeu.” Apoi renunță și încep să acționeze nechibzuit, caută să riposteze și își varsă adesea negativitatea pentru a-și arăta emoțiile de nemulțumire. Am avut deja părtășie despre felul în care să tratăm astfel de oameni: ar trebui să ne ocupăm de ei conform principiilor. Dacă pot accepta adevărul și garantează că nu vor provoca mai multe tulburări în viitor, li se poate oferi o altă șansă de a rămâne în biserică. Dacă sunt mereu gata să tulbure și să prejudicieze lucrarea și viața bisericii, atunci înlăturați-i. Scopul este de a proteja lucrarea bisericii și de a asigura că aleșii lui Dumnezeu pot trăi netulburați viața bisericească. Această decizie este luată și această metodă este adoptată pe baza acestui principiu. Este adecvat.

În viața bisericii, cine mai este predispus să-și verse negativitatea? Unii oameni își îndeplinesc datoria fără rezultate, făcând mereu greșeli; nu reflectează asupra propriei persoane, ci simt mereu că Dumnezeu nu este drept sau corect, că îi tratează mereu pe alții cu bunăvoință și pe ei nu, că îi privește cu dispreț și nu-i luminează niciodată și, de aceea, nu obțin niciodată rezultate în îndeplinirea datoriei lor și nu sunt niciodată capabili să-și atingă scopul de a ieși în evidență și de a fi stimați. Ajung să aibă în inimile lor plângeri despre Dumnezeu și, în acest timp, în ei iau naștere gelozia, dezgustul și ura față de cei care își îndeplinesc îndatoririle cu loialitate. Ce fel de umanitate au astfel de oameni? Nu sunt meschini? Și, pe lângă asta, nu eșuează în încercarea de a înțelege cum să urmărească adevărul în credința lor în Dumnezeu? Nu înțeleg ce este credința în Dumnezeu. După părerea lor, credința în Dumnezeu și îndeplinirea unei datorii sunt precum examenele de admitere la universitate date de elevi, fiind mereu nevoiți să compare punctajele și clasamentele. Așadar, acordă o mare importanță acestor lucruri. Nu este aceasta starea lor? În primul rând, din perspectiva înțelegerii adevărului, au astfel de oameni înțelegere spirituală? Nu au și nu înțeleg ce înseamnă credința în Dumnezeu și urmărirea adevărului. Pe de o parte, acordă o mare importanță clasamentului în raport cu alții; pe de altă parte, folosesc mereu o metodă de punctare pentru a evalua cât de bine își realizează alții îndatoririle și cât de bine le realizează ei, ca și cum ar evalua elevii la școală, măsurând credința oamenilor în Dumnezeu și îndeplinirea îndatoririlor lor cu această metodă. Nu este ceva în neregulă cu asta? În plus, nu este greșit modul plin de efort în care își îndeplinesc îndatoririle? Nu-și îndeplinesc îndatoririle cu efortul de a studia și de a da teste? (Ba da.) De ce spunem așa? Înțeleg asemenea oameni cum să caute principiile când cred în Dumnezeu și își realizează îndatoririle? Sunt capabili să caute principiile? Dintr-un punct de vedere, nu știu să caute principiile. Cum ar trebui să citească oamenii cuvintele lui Dumnezeu, cum ar trebui să aibă părtășie despre adevăr și cum să-și îndeplinească în mod adecvat îndatoririle – ei nu înțeleg aceste chestiuni, nici nu le pasă de ele. Știu doar că trebuie să găsească principii și să acționeze potrivit lor, dar nu înțeleg ce stipulează principiile, ce anume cere Dumnezeu sau cum acționează alții conform principiilor. Pur și simplu nu pricep. Și, din alt punct de vedere, sunt oare capabili să evalueze îndeplinirea unei datorii pe baza standardelor lui Dumnezeu pentru a măsura dacă îndeplinirea îndatoririlor de către oameni este conform standardului, precum și principiile pe care le cere El oamenilor în îndeplinirea datoriei lor? Pot să înțeleagă aceste chestiuni din cuvintele lui Dumnezeu și din părtășia fraților și surorilor? În primul rând, nu înțeleg cuvintele Sale, nici nu înțeleg chestiunile privind îndeplinirea unei datorii. După ce încep să creadă în Dumnezeu și să facă îndatoriri, ei cugetă: „Când eram la școală, am descoperit o regulă: atât timp cât ești dispus să muncești din greu și să studiezi mai mult, poți să primești note mari. Așadar, voi proceda la fel în credința mea în dumnezeu. Voi citi mai mult cuvintele lui și mă voi ruga mai mult. În timp ce alții discută sau mănâncă, voi învăța imnuri și voi memora cuvintele lui dumnezeu. După un astfel de efort, dumnezeu mă va binecuvânta cu siguranță, ținând cont de munca mea asiduă, de sârguința și hărnicia mea, iar îndeplinirea datoriei mele va fi cu certitudine rodnică. Sunt sigur că voi avea un punctaj mare printre ceilalți și voi fi apreciat și promovat.” Totuși, în ciuda faptului că procedează astfel, tot nu-și pot împlini dorințele: „De ce încă sunt mai puțin eficient decât alții în îndeplinirea datoriei mele? Cum voi fi vreodată promovat sau folosit pentru sarcini importante? Nu înseamnă asta că nu există nicio speranță? M-am născut competitiv, nedorind să rămân în urma altora. Așa am fost la școală și așa sunt încă, în credința mea în dumnezeu. Dacă mă întrece cineva, sunt hotărât să-l depășesc. Nu mă voi odihni până atunci!” Cu metoda și abordarea corecte – doar folosind efortul de a studia din greu pentru a citi mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și a învăța mai multe imnuri; neparticipând la discuții inutile; neaxându-se pe a se găti; dormind mai puțin și desfătându-se mai puțin; subjugându-și trupul; și necomplăcându-se în confortul trupesc – ei cred că vor putea atunci să primească binecuvântările lui Dumnezeu și sunt siguri că vor obține rezultate în îndeplinirea datoriei lor. Cu toate acestea, lucrurile decurg mereu altfel decât se așteptau: „De ce încă fac mereu greșeli în îndeplinirea datoriei mele și de ce nu pot să o fac încă la fel de bine ca alții? Alții fac lucrurile rapid și bine, iar conducătorul îi laudă și îi stimează mereu. Am îndurat atât de multe suferințe și greutăți. De ce nu obțin încă rezultate?” În timp ce cugetă la acest lucru, fac în cele din urmă o descoperire importantă: „Se pare că dumnezeu este nedrept. Cred în dumnezeu de atât de mult timp și abia acum văd asta! Dumnezeu este milostiv cu cine vrea el să fie. Așadar, de ce nu vrea să fie milostiv cu mine? Oare pentru că sunt prost, pentru că lingușirea și elocvența mă depășesc, pentru că nu sunt ager la minte? Sau pentru că arăt prea obișnuit și nu sunt foarte educat? Aceasta este dezvăluirea de către dumnezeu, nu-i așa? Am citit atât de multe dintre cuvintele lui – de ce nu este milostiv cu mine, ci mă dezvăluie în schimb?” În timp ce se gândesc la asta, devin negativi: „Nu mai vreau să-mi fac datoria. N-am fost binecuvântat de dumnezeu când mi-am făcut datoria și am citit mai multe dintre cuvintele lui, dar el nu m-a luminat. Se spune în cuvintele lui că dumnezeu este milostiv cu cine vrea el să fie și arată milă cui vrea. Nu sunt o persoană căreia dumnezeu să-i arate milă sau față de care să fie milostiv. De ce să sufăr acest chin?” Cu cât se gândesc mai mult, cu atât devin mai negativi și cu atât simt mai puțin că au o cale de urmat. Se simt sufocați de doleanțele lor și nu mai vor să-și îndeplinească datoria; iar când își îndeplinesc datoria, o fac doar mecanic. Oricum ar avea alții părtășie despre principii, nu ajunge până la ei. Nu există nicio reacție în sinea lor. Când sunt în acest tip de stare, au vreo intrare în viață? Au vreo loialitate în îndeplinirea datoriei lor? Nu mai au, iar puținul efort și sârguința pe care le aveau cândva au dispărut și ele. Așadar, ce a mai rămas în inimile lor? „Pur și simplu îmi voi face planurile din mers și voi lua lucrurile așa cum vin. Dumnezeu ar putea să mă dezvăluie și să mă elimine oricând, renunțând la mine. Când va veni ziua în care nu voi avea voie să-mi fac datoria, nu o voi face. Știu că nu sunt suficient de bun. Poate că dumnezeu nu m-a eliminat încă, dar știu că nu mă place. Este doar o chestiune de timp până când voi fi eliminat.” Aceste gânduri și opinii iau naștere în inimile lor și, când interacționează cu alții, le scapă ocazional astfel de remarci: „Continuați cu toții să credeți cu toată convingerea. Credința și îndeplinirea îndatoririlor voastre vor fi cu siguranță binecuvântate de dumnezeu. Eu sunt lipsit de speranță. Sunt la capătul drumului meu. Oricât de sârguincios sau de muncitor aș fi, este în zadar. Dacă lui dumnezeu nu-i place de cineva, niciun efort pe care-l depune nu este de folos. Îmi fac datoria depunând efort cât sunt capabil; dacă eforturile mele nu au unde să ajungă, nu se poate face nimic în privința asta. Îi poate dumnezeu constrânge pe oameni să facă lucruri care îi depășesc? Dumnezeu nu poate obliga un pește să trăiască pe uscat!” Ce se spune aici? Implicația este: „Așa sunt eu. Oricum m-ar trata dumnezeu, aceasta va fi atitudinea mea.” Spuneți-Mi, de ce ar mai vrea cineva cu o asemenea atitudine și intenție să primească binecuvântările lui Dumnezeu? Pot această stare și această atitudine pe care le-au dezvoltat să-i influențeze pe alții? Pot avea cu ușurință o influență negativă și dăunătoare, conducându-i pe alții la negativitate și slăbiciune. Oare nu-i induc în eroare și le fac rău altora? Oamenii cu un asemenea grad de negativitate fac parte din categoria diavolilor, nu-i așa? Diavolii nu iubesc niciodată adevărul.

Unii oameni nu-și varsă negativitatea în discursuri lungi; pur și simplu rostesc câteva fraze: „Sunteți cu toții mai buni decât mine. Sunteți cu toții foarte binecuvântați. Eu sunt lipsit de speranță. Oricât m-aș strădui, este inutil. Nu am nicio speranță de a primi binecuvântările lui Dumnezeu.” Deși cuvintele sunt simple și par neproblematice, sunând de parcă s-ar autoexamina, s-ar diseca și ar accepta fapte precum calibrul slab și neajunsurile proprii, în realitate, ei varsă un fel de negativitate invizibilă. Aceste cuvinte transmit sarcasm și batjocură, precum și împotrivire și, desigur, cu atât mai mult, transmit nemulțumire față de Dumnezeu, alături de o stare de spirit negativă și deprimată. Aceste cuvinte negative ar putea fi puține, dar această stare de spirit, ca o boală contagioasă, îi poate afecta pe alții. Deși nu spun în mod explicit: „Nu mai vreau să-mi fac îndatoririle, nu am nicio speranță de mântuire și sunteți și voi toți în pericol”, ei trimit un semnal care îi face pe oameni să simtă că, dacă acest individ nu are nicio speranță de mântuire în ciuda eforturilor sale, atunci cei care nu încearcă au probabil și mai puține speranțe. Prin transmiterea acestui semnal, ei spun tuturor: „Speranța este importantă. Dacă Dumnezeu nu-ți dă speranță, dacă Dumnezeu nu te binecuvântează, atunci totul este în zadar, indiferent cât de mult efort depui.” După ce majoritatea oamenilor acceptă acest semnal, credința lor în Dumnezeu dinlăuntrul lor nu poate decât să slăbească, iar loialitatea și sinceritatea de care ar trebui să dea dovadă când își îndeplinesc îndatoririle sunt mult diminuate. Deși își varsă această negativitate fără o intenție clară de a-i induce în eroare pe oameni sau de a-i atrage de partea lor, această stare de spirit negativă îi afectează rapid pe alții, făcându-i să simtă o criză, simțind că eforturile lor sunt irosite cu ușurință; îi face să trăiască pe baza sentimentelor lor, folosindu-se de sentimente pentru a face speculații despre Dumnezeu și analizând și scrutând atitudinea și sinceritatea Lui față de oameni pe baza aparențelor superficiale. Când această stare de spirit negativă este transmisă altora, nu pot decât să se îndepărteze de Dumnezeu, să înțeleagă greșit și să se îndoiască de spusele Lui, nemaicrezând cuvintele Sale. În același timp, nu mai au sinceritate față de îndatoririle lor; nu sunt dispuși să plătească un preț și nici să aibă loialitate. Acesta este impactul acestor remarci negative asupra oamenilor. Care este consecința acestui impact? După ce aud aceste cuvinte, oamenii nu dobândesc edificare, cu atât mai puțin ajung să se cunoască pe sine, să-și descopere neajunsurile sau să devină capabili să practice adevărul și să-și îndeplinească îndatoririle conform principiilor – nu obțin niciunul dintre aceste rezultate pozitive. În schimb, acest impact îi face să devină mai negativi, să se gândească să renunțe la urmărirea adevărului și să nu mai aibă hotărârea de a-și îndeplini îndatoririle. De ce și-au pierdut credința? (Simt că nu au nicio speranță de mântuire.) Așa e, ai acceptat acest mesaj și simți că nu ai nicio speranță de mântuire, prin urmare nu ești dispus să faci un efort pentru a-ți realiza datoria. Acest comportament arată că nu urmărești cu sinceritate adevărul, ci judeci mereu pe baza sentimentelor, stărilor de spirit și presupunerilor dacă Dumnezeu este mulțumit de tine, dacă ai speranțe de mântuire și dacă Dumnezeu îți aprobă îndeplinirea datoriei. Când judecă aceste lucruri pe baza unor presupuneri, oamenii nu au multă motivație de a practica adevărul. De ce? Pot ei să-L judece pe Dumnezeu cu exactitate atunci când Îl judecă pe baza unor presupuneri? Pot să facă presupuneri cu precizie despre fiecare gând și idee pe care le are Dumnezeu? (Nu.) Mințile oamenilor sunt pline de înșelăciune, tranzacții, filosofii pentru interacțiuni lumești, de logica Satanei și așa mai departe. Care sunt consecințele presupunerilor despre Dumnezeu pe care le fac oamenii pe baza acestor lucruri? Se îndoiesc de Dumnezeu, se îndepărtează de El și chiar își pierd complet credința în El. Când oamenii își pierd complet credința în Dumnezeu, în inima lor va apărea în mod inevitabil un mare semn de întrebare în legătură cu existența Lui. În acel moment, va lua sfârșit perioada lor de credință în Dumnezeu – sunt pe deplin distruși. În plus, este corect ca oamenii să facă presupuneri despre Dumnezeu? Este aceasta atitudinea pe care ar trebui să o aibă o ființă creată față de Creator? În mod clar, nu este. Oamenii nu ar trebui să facă presupuneri despre Dumnezeu, nici să facă speculații în legătură cu gândirea sau cu gândurile Lui despre oameni. Acest lucru este în sine greșit; oamenii și-au asumat o perspectivă și o poziție incorecte.

Oamenii nu ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu cu presupuneri, speculații, îndoială sau suspiciune, nici să-L judece pe baza gândurilor și punctelor de vedere umane, a filosofiilor pentru interacțiuni lumești sau a cunoștințelor academice. Așadar, cum ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu? În primul rând, ar trebui să creadă că Dumnezeu este adevărul. Cerințele lui Dumnezeu de la oameni, intențiile Sale față de ei, dragostea și ura Lui față de oameni, rânduielile, gândurile și ideile Sale despre diverse tipuri de oameni și așa mai departe nu au nevoie de speculațiile tale; aceste chestiuni au explicații clare și semnificații clare în cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie doar să crezi, să cauți și apoi să practici conform cuvintelor lui Dumnezeu – este așa de simplu. Dumnezeu nu-ți cere să-I judeci pe baza sentimentelor intențiile față de tine sau modul în care Te privește. Așadar, crezi că nu ai nicio speranță de mântuire – este acesta un sentiment sau un fapt? Au spus cuvintele lui Dumnezeu asta? (Nu.) Atunci, ce spun cuvintele Sale? Dumnezeu le spune oamenilor cum să caute adevărul pentru a găsi soluții și calea de practicare a adevărului ori de câte ori se confruntă cu o problemă sau dezvăluie firi corupte. Aceasta confirmă un lucru: este adevărat că Dumnezeu vrea să mântuiască oamenii și să le transforme firile corupte; El nu te înșală și acestea nu sunt vorbe goale. Crezi că nu ai nicio speranță de mântuire, dar aceasta e doar o stare de spirit temporară, un sentiment produs într-un anumit mediu. Sentimentele tale nu reprezintă dorințele sau intențiile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin gândurile Sale și nu reprezintă nici adevărul. Prin urmare, dacă trăiești pe baza acestui sentiment, dacă faci presupuneri despre Dumnezeu pe baza acestui sentiment, folosindu-l pentru a înlocui dorințele lui Dumnezeu, atunci te înșeli grav și ai căzut în capcana Satanei. Ce ar trebui să faci în această situație? Nu te baza pe sentimente. Unii oameni spun: „Dacă n-ar trebui să ne bazăm pe sentimente, pe ce ar trebui să ne bazăm?” Este inutil să te bazezi pe ceva ce este al tău; sentimentele umane nu reprezintă adevărul. Cine știe cum a luat naștere sentimentul tău, de unde a venit cu adevărat? Dacă a fost produs de inducerea în eroare de către Satana, atunci este problematic. În orice caz, indiferent cum a apărut sentimentul, el nu reprezintă adevărul. Cu cât sentimentele și intuițiile cuiva sunt mai intense, cu atât mai mult acea persoană trebuie să caute adevărul, să vină înaintea lui Dumnezeu și să reflecteze asupra ei. Sentimentele umane și faptele și adevărul sunt două lucruri diferite. Pot sentimentele să-ți ofere adevărul? Îți pot aduce o cale de practicare? Nu pot. Numai cuvintele lui Dumnezeu, numai adevărul, îți pot aduce o cale de practicare, îți pot aduce schimbarea și deschide o cale de ieșire. Prin urmare, ceea ce ar trebui să practici nu este căutarea propriilor sentimente – sentimentele tale nu sunt importante. Ceea ce ar trebui să faci este să vii înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărul, pentru a înțelege intențiile lui Dumnezeu prin cuvintele Sale. Cu cât te bazezi mai mult pe sentimente, cu atât mai puțin ai o cale de urmat, cu atât cazi mai adânc în negativitate și cu atât crezi mai mult că Dumnezeu este nedrept, că nu te-a binecuvântat. În schimb, dacă lași deoparte aceste sentimente pentru a căuta adevărurile-principii, pentru a vedea ce acțiuni de pe parcursul îndeplinirii datoriei tale au încălcat adevărurile-principii, ce acțiuni au fost făcute conform voințe tale și nu au nicio legătură cu adevărurile-principii, atunci vei descoperi pe parcursul căutării că ai prea mult o voință proprie, prea multe închipuiri. Doar aplicând acest strop de seriozitate, vei descoperi multe probleme: „Sunt prea răzvrătit, prea încăpățânat, prea arogant! Problema nu este că n-am nicio speranță de mântuire; sentimentele mele sunt inexacte. Problema este că n-am luat în serios cuvintele lui Dumnezeu și n-am practicat conform adevărurilor-principii. Mă plâng mereu că Dumnezeu nu mă binecuvântează, nu mă îndrumă și este părtinitor, dar, de fapt, nu am recunoscut că sunt superficial, încăpățânat și nechibzuit în îndeplinirea datoriei mele – aceasta e vina mea. Acum mi-am dat seama: Dumnezeu nu este părtinitor. Când oamenii nu caută adevărul sau nu vin înaintea Lui, Dumnezeu este deja bun cu ei prin faptul că nu le retrage calificarea de a face o datorie; Dumnezeu este deja foarte îngăduitor în această privință. Totuși, încă eram plin de nemulțumiri, chiar luptându-mă și certându-mă cu Dumnezeu. Înainte credeam că sunt destul de bun, dar acum văd că nu este deloc adevărat. Nimic din ce făceam nu se baza pe principii; faptul că Dumnezeu nu m-a disciplinat a fost harul Său – mi-a recunoscut statura mică!” Printr-o astfel de căutare, vei înțelege unele adevăruri și vei putea să iei inițiativa pentru a practica în mod activ în conformitate cu adevărurile-principii. Puțin câte puțin, vei simți că ai niște principii în comportamentul tău și în îndeplinirea datoriei tale. La acel moment, nu te vei simți mult mai împăcat în conștiința ta? „Înainte simțeam că nu am nicio speranță de mântuire, dar acum de ce a devenit tot mai slab acest sentiment, această conștientizare? Cum de s-a schimbat această stare? Înainte credeam că nu am nicio speranță; nu erau doar negativitate, împotrivire și luptă împotriva lui Dumnezeu? Am fost mult prea răzvrătit!” După ce te supui, fără să-ți dai seama, vei începe pe parcursul îndeplinirii datoriei tale să înțelegi unele principii și nu te vei mai compara cu alții; te vei concentra doar pe modul în care să eviți superficialitatea și să-ți îndeplinești îndatoririle conform principiilor. În mod inconștient, nu vei mai simți că nu poți fi mântuit și nu vei mai fi blocat în acea stare negativă; îți vei face îndatoririle conform principiilor și vei simți că relația ta cu Dumnezeu a devenit normală. Când vei avea această senzație, te vei gândi: „Dumnezeu nu m-a abandonat; pot să-I simt prezența și pot să-I simt îndrumarea și binecuvântările când Îl caut pe Dumnezeu în timp ce-mi realizez îndatoririle. Simt în sfârșit că Dumnezeu îi binecuvântează pe alții și mă binecuvântează și pe mine și că nu este părtinitor; se pare că încă am speranțe de mântuire. Se pare că drumul pe care mergeam înainte era greșit; făceam mereu lucrurile de mântuială și comiteam greșeli nechibzuite când îmi făceam datoria și chiar credeam că mă descurc bine, trăind în lumea mea mică și admirându-mă singur. Acum văd că era o mare greșeală să procedez așa! Trăiam complet într-o stare în care vociferam împotriva lui Dumnezeu și mă împotriveam Lui – nu-i de mirare că nu primeam luminarea Lui. Cum aș putea să primesc luminarea lui Dumnezeu dacă nu acționez conform principiilor?” Vezi, două moduri complet diferite de a practica, două moduri complet diferite de a trata ideile proprii, duc în cele din urmă la rezultate diferite.

Oamenii nu pot trăi pe baza sentimentelor în credința lor în Dumnezeu. Sentimentele oamenilor sunt doar stări de spirit trecătoare – au vreo legătură cu finalul lor? Cu faptele? (Nu.) Când oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, când trăiesc într-o stare în care Îl interpretează greșit pe Dumnezeu sau I se împotrivesc, se opun lui Dumnezeu și se ceartă cu Dumnezeu, atunci au abandonat complet grija și protecția lui Dumnezeu și nu mai au un loc pentru El în inimile lor. Când oamenii trăiesc într-o astfel de stare, nu se pot abține să nu trăiască după propriile sentimente. Un oarecare mic gând te poate perturba atât de mult încât nu poți să mănânci sau să dormi, un comentariu neglijent din partea cuiva te poate cufunda în îndoială și nedumerire, chiar și un singur coșmar te poate face pesimist și să Îl interpretezi greșit pe Dumnezeu. Odată ce s-a conturat acest tip de cerc vicios, oamenii stabilesc faptul că s-a terminat pentru ei, că și-au pierdut toate speranțele de a fi mântuiți, că au fost părăsiți de Dumnezeu, că El nu îi va mântui. Cu cât gândesc mai mult în acest fel și cu cât au mai multe astfel de sentimente, cu atât mai mult sunt cufundați în negativitate. Motivul real pentru care oamenii au aceste sentimente este că nu caută adevărul sau nu practică în conformitate cu adevărurile-principii. Și pentru că, atunci când li se întâmplă ceva, oamenii nu caută adevărul și nu practică adevărul, pentru că întotdeauna merg pe drumul lor și trăiesc în mijlocul propriilor lucrături meschine, petrecându-și fiecare zi comparându-se cu ceilalți și concurând cu ei, invidiind și urând pe oricine este mai bun decât ei și luând în derâdere și batjocorind pe oricine consideră ca fiind mai prejos decât ei, trăind în firea Satanei, nefăcând lucrurile conform adevărurilor-principii și refuzând să accepte sfaturi de la oricine, acest lucru ajunge să ducă la tot felul de amăgiri, speculații și judecăți, iar ei devin încontinuu anxioși. Și oare nu este aceasta din vina lor? Doar oamenii s-ar putea îndopa cu astfel de fructe amare – și chiar o merită. Ce cauzează toate acestea? Faptul că oamenii nu caută adevărul, sunt prea aroganți și neprihăniți de sine, acționează conform propriilor înclinații, se dau mereu în spectacol și se compară cu ceilalți, încearcă mereu să se distingă, Îi cer mereu lui Dumnezeu lucruri absurde și așa mai departe – toate aceste lucruri îi fac pe oameni să se îndepărteze treptat de Dumnezeu, să se împotrivească lui Dumnezeu și să sfideze adevărul iar și iar. În cele din urmă, se cufundă în întuneric și negativitate. Și, în astfel de momente, oamenii nu au o înțelegere adevărată a propriei răzvrătiri și împotriviri și cu atât mai puțin este posibil să abordeze aceste lucruri cu atitudinea corectă; în schimb, ei se plâng de Dumnezeu, Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu, încearcă să se îndoiască de Dumnezeu. Când se întâmplă acest lucru, oamenii își dau în sfârșit seama de stricăciunea lor este foarte profundă și că ei sunt prea problematici, așa că stabilesc că se opun lui Dumnezeu și nu pot decât să fie cufundați în negativitate, incapabili să se smulgă de acolo. Ceea ce cred ei este: „Dumnezeu mă disprețuiește și mă respinge, Dumnezeu nu mă vrea. Sunt prea răzvrătit, o merit, Dumnezeu cu siguranță nu mă va mai mântui.” Ei cred că toate acestea sunt realități. Stabilesc că speculațiile din inimile lor reprezintă realitatea. Indiferent cine are părtășie cu ei despre adevăr, nu este de niciun folos, deoarece ei nu-l pot accepta. Ei se gândesc: „Dumnezeu nu mă va binecuvânta, nu mă va mântui, deci ce rost are să cred în Dumnezeu?” Când calea credinței lor în Dumnezeu a ajuns în acest punct, mai sunt oamenii capabili să creadă? Nu. De ce nu mai pot continua? Există un fenomen aici. Când negativitatea oamenilor ajunge la un anumit punct, în care inimile lor sunt pline de împotrivire și plângeri și doresc să întrerupă orice contact cu Dumnezeu, atunci acest lucru nu mai este la fel de simplu ca lipsa de teamă față de Dumnezeu, nesupunerea față de Dumnezeu, lipsa de iubire față de adevăr și neacceptarea adevărului. Ce se întâmplă în schimb? În inimile lor, au luat propria decizie de a renunța la credința în Dumnezeu. Ei cred că este rușinos să aștepte pasiv să fie eliminați, că există mai multă demnitate în a alege să renunțe, așa că iau inițiativa și întrerup singuri lucrurile. Ei condamnă credința în Dumnezeu ca fiind rea, condamnă adevărul ca fiind incapabil să-i schimbe pe oameni și Îl condamnă pe Dumnezeu ca fiind nedrept, întrebându-se – ofensați – de ce nu i-a mântuit Dumnezeu: „Am muncit atât de mult, am suferit mult mai mult decât alții și am plătit un preț mult mai mare decât ceilalți, mi-am îndeplinit datoria cu sinceritate și, totuși, Dumnezeu nu m-a binecuvântat. Acum văd că Dumnezeu nu mă place, că Dumnezeu nu este imparțial.” Ei au îndrăzneala să transforme îndoielile lor cu privire la Dumnezeu în condamnare și hulire față de Dumnezeu. Când astfel de lucruri prind contur, pot ei să continue pe calea credinței în Dumnezeu? Întrucât se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și I se opun, nu acceptă adevărul sau nu reflectează deloc asupra lor, ei au fost abandonați. Oare nu este irezonabil ca o persoană să-L abandoneze pe Dumnezeu din proprie inițiativă și apoi să se plângă că Dumnezeu nu o binecuvântează sau nu-i arată har? Fiecare om își alege propria cale și merge singur pe ea; nimeni nu poate face asta pentru el. Tu ești cel care a ales un drum fără ieșire, tu L-ai abandonat pe Dumnezeu și L-ai respins. De la început până la sfârșit, Dumnezeu nu a spus niciodată că nu te dorește, că a renunțat la tine sau că refuză să te mântuiască; tu ești cel care L-a restrâns pe Dumnezeu pe baza propriilor presupuneri. Dacă ai crede cu adevărat în Dumnezeu și ai crede în continuare în El chiar dacă El nu te-ar vrea, și încă ai crede în Dumnezeu, ai continua să citești cuvintele Sale, ai accepta în continuare adevărul și ți-ai îndeplini îndatoririle în mod normal, chiar dacă El te-ar detesta, cine ar putea atunci să te restricționeze sau să te oprească? Nu se rezumă totul la alegerile tale și la ceea ce urmărești tu? Ție îți lipsește credința, însă te întorci pentru a te plânge de Dumnezeu; înseamnă că ești irezonabil. Nu-ți menții relația cu Dumnezeu și insiști să o distrugi; odată ce există o ruptură, poate aceasta să fie reparată? O oglindă spartă este greu de lipit la loc și, chiar dacă este lipită la loc, spărtura va exista în continuare. Odată ce relația s-a rupt, nu poate fi readusă niciodată la starea inițială. Astfel, indiferent ce tip de mediu întâlnesc pe parcursul credinței în Dumnezeu, oamenii ar trebui să învețe să se supună și să caute adevărul – doar atunci pot rămâne fermi. Dacă vrei să-L urmezi pe Dumnezeu până la sfârșitul drumului, este crucial să urmărești adevărul; fie în îndeplinirea îndatoririlor tale, fie în orice altceva, este esențial să înțelegi adevărurile-principii, să le practici și să le pui în aplicare, deoarece prin procesul de înțelegere a adevărului și de practicare în conformitate cu adevărurile-principii ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu, să-L înțelegi și să-L pricepi, să-I înțelegi intențiile și să obții compatibilitatea cu El, dobândind o înțelegere și o acceptare a esenței Sale. Dacă nu pui în practică adevărurile-principii și doar acționezi sau îți realizezi îndatoririle conform propriei voințe, nu vei intra niciodată în contact cu adevărul. Ce înseamnă să nu intri niciodată în contact cu adevărul? Înseamnă că nu vei intra niciodată în contact cu atitudinea lui Dumnezeu față de toate lucrurile, cu gândurile sau cerințele Sale; și este și mai puțin probabil să intri în contact cu firea și esența lui Dumnezeu așa cum sunt dezvăluite în lucrarea Sa. Dacă nu reușești să intri în contact cu aceste fapte ale lucrării lui Dumnezeu, înțelegerea Lui de către tine se va limita întotdeauna la închipuirile și noțiunile umane. Va rămâne în tărâmul închipuirilor și noțiunilor și nu se va alinia niciodată la esența și adevărata fire a lui Dumnezeu. Astfel, nu vei putea să dobândești o înțelegere autentică a lui Dumnezeu.

Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor, oamenii experimentează adesea stări negative și de răzvrătire. Dacă pot să caute adevărul și să folosească adevărurile-principii pentru a aborda și rezolva aceste probleme, emoțiile lor negative nu se vor transforma în plângeri, împotrivire, sfidare, vociferări sau chiar blasfemie. În schimb, dacă oamenii abordează aceste lucruri bazându-se doar pe propria istețime meschină, pe autocontrolul uman, efortul uman, sârguință, disciplinarea trupului lor și pe alte asemenea abordări, atunci, mai devreme sau mai târziu, aceste închipuiri, judecăți și presupuneri umane se vor transforma în plângeri, sfidare, împotrivire, vociferări și chiar blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Când sunt blocați în astfel de emoții negative, oamenii sunt susceptibili să acumuleze neascultare, nemulțumire și plângeri împotriva lui Dumnezeu, printre alte asemenea sentimente sau gânduri. Când aceste gânduri se adună în oameni de-a lungul timpului, iar ei tot nu caută adevărul sau nu-l folosesc pentru a le rezolva, neascultarea, nemulțumirea și plângerile lor se vor transforma în sfidare; vor recurge la un comportament răzvrătit, cum ar fi îndeplinirea superficială a îndatoririlor sau tulburarea și sabotarea intenționată a lucrării bisericii, printre alte comportamente negative, pentru a-și exprima neascultarea și nemulțumirea și a atinge astfel scopul de a-L sfida pe Dumnezeu. Unii distrug și tulbură îndeplinirea datoriei de către alți oameni. Semnificația din spatele acțiunilor lor este: „Dacă nu pot să-mi fac datoria sau dacă dumnezeu nu mă binecuvântează în datoria mea, mă voi asigura că niciunul dintre voi nu-și poate realiza bine îndatoririle!”, apoi încep să provoace tulburări. Unii oameni fac acest lucru prin cuvinte, în timp ce alții folosesc unele acțiuni. Ce lucruri ar putea face aceia care îi tulbură pe alții prin acțiunile lor? De exemplu, ar putea șterge intenționat fișiere de pe computerul altcuiva pentru a-i afecta rezultatele datoriei sau ar putea tulbura în mod deliberat adunările online. Sunt diavoli și satane care îi tulbură pe oameni. Aceștia nu înțeleg: „Cum pot indivizi de o asemenea vârstă să facă lucruri atât de murdare? La urma urmei, nu sunt adolescenți; cum pot să facă încă astfel de farse?” De fapt, și oamenii de treizeci, patruzeci, cincizeci sau șaizeci de ani pot face aceste lucruri. Aceste diverse comportamente sunt de neconceput; nu sunt acțiuni ale unei persoane cu conștiință și rațiune, ci ale diavolilor și satanelor. Văzând că alții nu sunt afectați și că nu și-au atins scopurile, astfel de indivizi își varsă atunci negativitatea și provoacă tulburări când sunt prezenți mulți oameni sau în timpul adunărilor. Când încep să-și verse nemulțumirea prin acțiuni, situația devine deja dificil de controlat; sunt foarte greu de înfrânat și, dacă situația continuă să evolueze, poate doar escalada, devenind tot mai gravă. Nu doar că provoacă tulburări prin acțiunile lor, dar utilizează și diverse mijloace și metode, folosind un limbaj agresiv și critic pentru a-i tulbura pe alții în timp ce-și fac datoria. Indiferent dacă își ating scopurile, se împotrivesc apoi lui Dumnezeu în inima lor; nu citesc cuvintele Sale sau nu învață imnuri și refuză să citească vreo carte legată de cuvintele lui Dumnezeu sau de adevăr. Ce fac acasă? Citesc romane, se uită la seriale TV, învață tehnici de gătit, studiază machiajul și coafura… În timpul adunărilor, nu au părtășie despre înțelegerea lor privind cuvintele lui Dumnezeu, nici despre modul de a rezolva firile corupte și dezvăluirile de corupție. Când alții au părtășie, ei deturnează în mod deliberat conversația, întrerup pe oricine vorbește, schimbă intenționat subiectul și așa mai departe, spunând mereu lucruri care subminează și tulbură. De ce acționează așa? Motivul constă în convingerea lor că nu au nicio speranță de mântuire, ceea ce îi determină să renunțe și să înceapă să acționeze nechibzuit; caută câțiva tovarăși înainte de a fi îndepărtați sau excluși din biserică – dacă nu pot fi binecuvântați, se vor asigura că nici alții nu pot. De ce gândesc așa? Sunt de părere că Dumnezeul în care cred nu seamănă cu dumnezeul pe care și l-au închipuit inițial; El nu-i iubește pe oameni atât de mult pe cât și-au închipuit ei, nici nu este atât de drept și, cu siguranță, nu este atât de afectuos în mod sincer față de oameni pe cât și-au închipuit. Dumnezeu îi iubește pe alții, dar pe ei nu; Dumnezeu îi mântuiește pe alții, dar pe ei nu. Acum că nu văd nicio speranță pentru ei înșiși și simt că nu pot fi mântuiți, renunță și încep să acționeze nechibzuit. Dar asta nu este tot; în plus, vor ca alții să vadă că, întrucât nu există nicio speranță pentru ei, nu există nicio speranță nici pentru alții și sunt mulțumiți doar când i-au determinat pe toți să renunțe la credința în Dumnezeu și să se retragă din credința lor. Scopul lor în a proceda astfel este următorul: „Dacă nu pot să primesc binecuvântările împărăției cerurilor, ați face bine nici să nu visați măcar să le câștigați voi!” Ce fel de mizerabil este un asemenea individ? Nu este un diavol? Este un diavol, care se îndreaptă spre iad și le interzice și altora să creadă în Dumnezeu și să intre în Împărăția Cerurilor; merge direct spre un drum fără ieșire! Oricine are puțină conștiință și o inimă care se teme de Dumnezeu nu ar trebui să acționeze astfel; dacă săvârșește cu adevărat un mare rău și este dezvăluit, ceea ce-l determină să simtă că nu mai are speranță, va urmări totuși să-i ajute pe alții să reușească, lăsându-i să creadă cu sinceritate în Dumnezeu și să nu-i urmeze exemplul. Ar putea spune: „Sunt prea slab, dorințele mele trupești sunt puternice și sunt prea îndrăgostit de lume. Aceasta este vina mea; merit! Continuați să fiți credincioși sinceri; nu vă lăsați influențați de mine. În timpul adunărilor, voi sta de pază, iar dacă poliția marelui balaur roșu intră în sat, vă voi alerta.” Oricine are o fărâmă de umanitate ar trebui să facă măcar asta și nu ar trebui să tulbure căutarea adevărului de către alții. Dar cei fără umanitate, când lucrurile nu merg cum vor ei sau când îi văd pe frați și surori privindu-i cu dispreț și distanțându-se, simt că Dumnezeu i-a dezvăluit și i-a eliminat, că nu au nicio speranță de mântuire. Când au astfel de idei și gânduri, renunță și încep să acționeze nechibzuit, vărsându-și negativitatea și tulburând fără scrupule viața bisericii. Ce fel de oameni fac asta? Nu sunt diavoli? (Ba da.) Ar trebui să dăm dovadă de curtoazie față de oamenii care sunt diavoli? (Nu.) Așadar, cum ar trebui să abordăm situația? Spune: „Vii la adunări, dar nici nu citești cuvintele lui Dumnezeu, nici nu accepți adevărul. Atunci de ce vii aici? Să provoci tulburări, nu-i așa? Crezi că nu ai nicio speranță de mântuire; de fapt, nici noi nu simțim că avem multe speranțe, dar ne străduim. Credem că Dumnezeu nu este părtinitor, că este demn de încredere, că inima Lui este sinceră față de mântuirea oamenilor și că inima Lui nu se schimbă. Atât timp cât există o rază de speranță, nu ne vom da bătuți. Nu vom fi în permanență negativi și nu-L vom înțelege greșit pe Dumnezeu ca tine. Visezi dacă ai impresia că poți să ne tulburi sau să ne ții pe loc! Dacă insiști cu încăpățânare, având în continuare această convingere și dorind în continuare cu rea-credință să ne tulburi, atunci nu da vina pe noi că suntem nepoliticoși cu tine. Începând de astăzi, ești îndepărtat; nu mai este loc pentru tine în biserică. Acum șterge-o!” Nu se rezolvă problema în acest fel? Este simplu, doar câteva cuvinte și sunt îndepărtați. Este un lucru atât de ușor de făcut! De ce să ne ocupăm așa? Pentru că natura-esență pe care o au astfel de oameni nu se poate schimba; ei nu vor accepta adevărul. Cred că nu au nicio speranță de mântuire; Dumnezeu nu a spus asta, nici frații și surorile, însă ei fac rău și provoacă tulburări în acest mod. Ce vor face dacă vor fi într-adevăr excluși într-o zi pentru că au făcut rău și au tulburat lucrarea bisericii sau dacă Dumnezeu îi disciplinează fiindcă nu urmăresc adevărul? Ar putea deveni dușmani ai lui Dumnezeu, ar putea căuta răzbunare? Este foarte probabil! Este bine că astfel de oameni sunt dezvăluiți înainte de a putea să săvârșească fapte rele sau să comită mult rău. Aceasta este mâna lui Dumnezeu; Dumnezeu i-a dezvăluit. Acum, îndepărtarea lor este pe deplin corectă; alții nu au suferit încă nicio pierdere. Abordarea situației în acest fel este oportună și adecvată; toată lumea dobândește discernământ și oamenii răi sunt tratați. Și-au îndeplinit în mod adecvat rolul de contrast.

Practic, acestea sunt diferitele stări și manifestări ale oamenilor care emană negativitate. Când statutul, prestigiul, interesele lor – precum și dorințele, predilecțiile și așa mai departe – nu au fost îndeplinite, atunci când Dumnezeu face lucruri contrare noțiunilor, închipuirilor lor, lucruri care le implică interesele, ei cad pradă unor emoții precum sfidarea și nemulțumirea. Și atunci când au această sfidare și nemulțumire, mintea lor începe să producă scuze, pretexte, justificări, apărări și alte gânduri de nedreptățire. Când apar astfel de gânduri de nedreptățire, în loc să-L laude, să-L asculte și, mai mult, să-L caute pe Dumnezeu, ei luptă împotriva Lui, folosindu-și noțiunile, închipuirile, ideile și opiniile sau impetuozitatea. Și cum ripostează ei? Își răspândesc sentimentele de sfidare și nemulțumire, folosindu-se de aceasta pentru a-și explica gândurile și opiniile înaintea lui Dumnezeu, încercând să-L facă pe Dumnezeu să acționeze conform dorințelor și cerințelor lor, pentru a le satisface dorințele; numai atunci se vor simți împăcați. Îndeosebi, Dumnezeu a exprimat multe adevăruri pentru a-i judeca și mustra pe oameni, pentru a le purifica firile corupte, pentru a-i salva de influența Satanei, și cine știe câte visuri ale oamenilor de a fi binecuvântați au fost întrerupte de aceste adevăruri, spulberând fantezia de a fi înălțați la ceruri la care au sperat zi și noapte. Ei vor să facă tot ce le stă în putință pentru a îndrepta acest lucru, pentru a-l schimba – dar sunt neputincioși, nu pot decât să fie cufundați în dezastru, cu negativitate și resentimente. Ei refuză să asculte de tot ce a aranjat Dumnezeu, întrucât ceea ce face Dumnezeu este în conflict cu noțiunile, interesele și gândirea lor. În special, atunci când biserica săvârșește lucrarea de curățire și alungă mulți oameni, aceștia cred că Dumnezeu nu îi iubește, că Dumnezeu a greșit, că sunt tratați nedrept și, astfel, vor să se unească în opoziție, încearcă să nege că Dumnezeu este adevărul, neagă identitatea și esența lui Dumnezeu și neagă firea Lui dreaptă. Desigur, neagă și realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Și prin ce mijloace neagă ei toate acestea? Prin rezistență și opoziție. Implicația este: „Ceea ce face Dumnezeu este în contradicție cu noțiunile mele și, prin urmare, nu ascult, nu cred că Tu ești adevărul. Mă voi certa cu Tine și voi răspândi aceste idei oamenilor din biserică. Voi spune orice vreau și nu-mi pasă care sunt consecințele. Am libertate de exprimare, nu mă poți face să tac, voi spune ce vreau. Ce poți Tu să faci?” Când acești oameni insistă să transmită aceste opinii și idei personale eronate, vorbesc ei despre propria înțelegere? Au ei părtășie despre adevăr? Categoric nu. Ei răspândesc negativitate, transmit sofisme rele. Nu încearcă să-și cunoască sau să-și expună propria corupție sau lucrurile pe care le-au făcut și care sunt în contradicție cu adevărul, nici nu dezvăluie greșelile pe care le-au comis; în schimb, fac tot posibilul ca să-și explice în mod logic și să-și apere greșelile pentru a dovedi că au dreptate și, în același timp, emit judecăți ridicole și transmit idei și perspective negative și greșite, precum și cuvinte pervertite și haine. Efectul asupra aleșilor lui Dumnezeu și asupra bisericii este perturbarea și amăgirea; poate chiar scufunda unii oameni într-o stare de negativitate și confuzie – toate sunt efectele adverse cauzate de oamenii care emană negativitate. Prin urmare, cei care își varsă negativitatea ar trebui să fie restricționați, împreună cu vorbele și comportamentul lor – nu ar trebui tolerați sau îngăduiți. Biserica ar trebui să aibă metode și principii adecvate pentru a se ocupa de acești oameni. Pe de o parte, frații și surorile ar trebui să discearnă acești oameni și remarcile lor negative. Pe de altă parte, când aleșii lui Dumnezeu au discernământ, biserica ar trebui să-i îndepărteze sau să-i excludă prompt pe acești indivizi conform adevărurilor-principii, pentru a evita influențarea și tulburarea unui număr mai mare de oameni. Aici se încheie părtășia noastră în legătură cu diversele aspecte ale vărsării negativității.

C. Principiile și căile pentru rezolvarea negativității

Oamenii au o natură satanică; trăind pe baza unei firi satanice, le este greu să evite stările negative. Mai ales când cineva nu înțelege adevărul, negativitatea devine un fenomen obișnuit. Toată lumea are momente de negativitate; unii mai des, alții mai rar, unii pentru perioade mai lungi și alții pentru perioade mai scurte. Statura oamenilor diferă, la fel și stările lor de negativitate. Cei cu statură mai mare devin întrucâtva negativi doar când se confruntă cu încercări, iar cei cu statură mai mică, încă neînțelegând adevărul, sunt incapabili să discearnă când alții răspândesc unele noțiuni sau spun absurdități; pot fi tulburați, influențați și pot deveni negativi. Orice problemă care apare îi poate face negativi, chiar și chestiunile banale, care nu merită menționate. Cum ar trebui rezolvată această problemă a negativității frecvente? Dacă cineva nu știe să caute adevărul, nu știe să mănânce și să bea din cuvintele lui Dumnezeu sau să se roage Lui, atunci devine foarte problematic; se poate baza doar pe sprijinul și ajutorul fraților și surorilor. Dacă nimeni nu poate să ajute sau dacă acel cineva nu acceptă ajutorul, ar putea rămâne atât de negativ, încât să nu-și mai poată reveni și chiar să nu mai creadă. Uite, este foarte periculos ca o persoană să aibă mereu noțiuni și să devină cu ușurință negativă. Indiferent cum are cineva părtășie despre adevăr cu astfel de oameni, ei nu-l acceptă, insistând mereu că noțiunile și închipuirile proprii sunt corecte; sunt oameni extrem de problematici. Indiferent cât de negativ ești, ar trebui să înțelegi în inima ta că a avea noțiuni nu înseamnă că acestea se aliniază la adevăr; înseamnă că există o problemă cu înțelegerea ta. Dacă ai puțină rațiune, nu ar trebui să răspândești aceste noțiuni; este minimul pe care ar trebui să-l respecte oamenii. Dacă ai întrucâtva o inimă cu frică de Dumnezeu și poți recunoaște ești un adept al lui Dumnezeu, ar trebui să cauți adevărul pentru a-ți rezolva noțiunile, să te supui adevărului și să eviți să provoci perturbări și tulburări. Dacă nu poți face asta și insiști să răspândești noțiuni, atunci ți-ai pierdut rațiunea; ești anormal din punct de vedere mintal, posedat de demoni și nu ești stăpân pe tine însuți. Dominat de demoni, vorbești și răspândești aceste noțiuni orice s-ar întâmpla – nu există scăpare, este lucrarea duhurilor rele. Dacă ai o oarecare conștiință și rațiune, ar trebui să poți face următoarele: să nu răspândești noțiuni și să nu-i tulburi pe frați și surori. Chiar dacă devii negativ, nu ar trebui să faci lucruri în detrimentul fraților și surorilor; pur și simplu, ar trebui să-ți faci bine datoria, să faci în mod adecvat ceea ce ar trebui să faci și să te asiguri că nu-ți poți reproșa nimic – acesta este standardul elementar de a te comporta. Chiar dacă ești uneori negativ, dar nu ai făcut nimic care să depășească limitele, Dumnezeu nu va face mare caz din negativitatea ta. Atât timp cât ai conștiință și rațiune, ești capabil să te rogi și să te bizui pe Dumnezeu și cauți adevărul, vei ajunge în cele din urmă să înțelegi adevărul și să te schimbi. Dacă te confrunți cu evenimente însemnate, cum ar fi demiterea și eliminarea fiindcă nu faci o lucrare reală în calitate de conducător, și simți că nu există nicio speranță de mântuire și devii negativ – exagerat de negativ, până în punctul în care nu-ți poți reveni, simțind că ai fost condamnat și blestemat și dezvoltând înțelegeri greșite și plângeri împotriva lui Dumnezeu – ce ar trebui să faci? Este foarte ușor de gestionat: găsește niște oameni care înțeleg adevărul, cu care să ai părtășie și să cauți, și deschide-ți inima în fața lor. Mai important, vino înaintea lui Dumnezeu pentru a te ruga cu sinceritate în legătură cu momentele tale de negativitate și slăbiciune, precum și despre unele dintre lucrurile pe care nu le înțelegi și nu le poți depăși, unul câte unul – ai părtășie cu Dumnezeu, nu ascunde nimic. Dacă există lucruri de nerostit, pe care nu le poți spune altora, este și mai imperativ să vii înaintea lui Dumnezeu pentru a te ruga. Unii oameni întreabă: „Oare faptul că vorbesc despre asta cu Dumnezeu nu duce la condamnare?” Nu ai făcut deja multe lucruri care se opun lui Dumnezeu și atrag condamnarea Sa? De ce să te îngrijorezi în privința acestui lucru suplimentar? Crezi că dacă nu vorbești despre el, Dumnezeu nu va ști? Dumnezeu știe tot ce gândești. Ar trebui să ai părtășie în mod deschis cu Dumnezeu, să te destăinui, să-I prezinți problemele și stările tale cu sinceritate. Slăbiciunea, răzvrătirea și chiar nemulțumirile tale, toate acestea Îi pot fi spuse lui Dumnezeu; chiar dacă vrei să te descarci, este în regulă – Dumnezeu nu va condamna acest lucru. De ce nu-l condamnă Dumnezeu? El cunoaște statura omului; chiar dacă nu-I vorbești, El tot îți cunoaște statura. Vorbind cu Dumnezeu, într-o privință, este șansa ta de a-ți dezgoli sufletul și de a fi deschis față de Dumnezeu. În altă privință, arată și atitudinea ta de supunere față de Dumnezeu; cel puțin, Îi arăți că inima ta nu este închisă pentru El, ești doar slab, nu ai suficientă statură pentru a depăși această problemă, asta este tot. Nu intenționezi să sfidezi; atitudinea ta este de supunere, doar că statura ta este prea mică și nu poți suporta această problemă. Când îți deschizi pe deplin inima înaintea lui Dumnezeu și ești capabil să-I împărtășești cele mai intime gânduri ale tale, deși ceea ce spui poate conține slăbiciune și nemulțumiri – și, în special, multe lucruri negative și potrivnice – există un lucru corect în aceasta: recunoști că ai o fire coruptă, recunoști că ești o ființă creată, nu tăgăduiești identitatea lui Dumnezeu de Creator și nici că relația dintre tine și Dumnezeu este cea dintre o ființă creată și Creator. Îi încredințezi lui Dumnezeu lucrurile pe care le consideri cel mai greu de depășit, lucrurile care te fac cel mai slab și Îi spui lui Dumnezeu cele mai profunde sentimente ale tale – aceasta îți arată atitudinea. Unii spun: „M-am rugat lui Dumnezeu odată și nu mi-a rezolvat negativitatea. Tot nu pot să o depășesc.” Nu contează, trebuie doar să cauți cu sârguință adevărul. Indiferent cât de mult înțelegi, Dumnezeu te va întări treptat și nu vei mai fi la fel de slab ca la început. Indiferent câtă slăbiciune și negativitate ai sau câte plângeri și emoții potrivnice ai, vorbește cu Dumnezeu, nu-L trata ca pe un străin. Indiferent de cine poți ascunde lucruri, nu ascunde nimic de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este singura ta nădejde și singura ta mântuire. Doar venind înaintea lui Dumnezeu pot fi rezolvate aceste probleme; este inutil să te bazezi pe oameni. Astfel, când se confruntă cu negativitate și slăbiciune, cei care vin înaintea lui Dumnezeu și se bazează pe El sunt cei mai deștepți. Numai cei nesăbuiți și încăpățânați, atunci când se confruntă cu evenimente majore și critice și au nevoie să-și descarce sufletul în fața lui Dumnezeu, se îndepărtează de El și Îl evită, complotând în mintea lor. Și care este rezultatul tuturor acestor comploturi? Negativitatea și plângerile lor se transformă în sfidare, iar sfidarea se transformă în împotrivire și în vociferări împotriva lui Dumnezeu; acești oameni devin întru totul ireconciliabili cu Dumnezeu, iar relația lor cu El este complet distrusă. Totuși, atunci când te confrunți cu o astfel de negativitate și slăbiciune, dacă poți alege să vii în continuare înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărul și dacă alegi să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, adoptând o atitudine cu adevărat supusă, atunci, văzând că încă vrei cu sinceritate să te supui Lui, chiar dacă ești negativ și slab, Dumnezeu va ști să te îndrume, scoțându-te din negativitatea și slăbiciunea ta. După ce ai aceste experiențe, vei căpăta o credință adevărată în Dumnezeu. Vei simți că, indiferent cu ce dificultăți te confrunți, atât timp cât Îl cauți pe Dumnezeu și Îl aștepți, El va rândui o cale de ieșire pentru tine, fără ca tu să știi, permițându-ți să vezi că, fără să-ți fi dat seama, situațiile s-au schimbat, făcându-te să nu mai fii slab, ci puternic, și sporindu-ți credința în Dumnezeu. Când vei reflecta la aceste evenimente, vei simți cât de infantilă a fost slăbiciunea ta în acel moment. De fapt, oamenii sunt pur și simplu atât de infantili și, fără sprijinul lui Dumnezeu, nu s-ar maturiza niciodată din infantilismul și ignoranța lor. Doar acceptând treptat și supunându-se suveranității lui Dumnezeu pe parcursul experimentării acestor lucruri, înfruntând în mod pozitiv și activ aceste fapte, căutând principii, căutând intențiile lui Dumnezeu, fără să-L mai evite sau să se îndepărteze de Dumnezeu, nici răzvrătindu-se împotriva Lui, ci devenind tot mai supus, cu tot mai puțină răzvrătire, devenind tot mai apropiat de Dumnezeu și tot mai capabil să I se supună – doar experimentând astfel crește și se maturizează treptat viața cuiva, crescând pe deplin până la statura unui adult.

Cum ar trebui să tratezi și să rezolvi stările negative? Negativitatea nu este un motiv de teamă; cheia este să ai rațiune. Nu este ușor ca omul să acționeze nesăbuit când este în permanență negativ? Când cineva este negativ, nu face decât să se plângă sau renunță la el însuși, vorbind și acționând fără pic de rațiune – nu afectează acest lucru îndeplinirea datoriei sale? Dacă cineva poate să cadă pradă disperării și să devină delăsător într-o stare de negativitate, nu este aceasta o trădare față de Dumnezeu? Negativitatea severă este asemenea unei boli mintale, este oarecum asemănătoare cu posedarea de către demoni; este o lipsă de rațiune. A nu căuta adevărul pentru a găsi soluții este, într-adevăr, periculos. Când oamenii sunt negativi, în cazul în care sunt întru totul lipsiți de o inimă cu frică de Dumnezeu, își vor pierde cu ușurință rațiunea; vor merge de colo-colo răspândindu-și negativitatea, nemulțumirea și noțiunile. Asta înseamnă că se opun intenționat lui Dumnezeu și totul poate perturba și tulbura prea ușor lucrarea bisericii, o consecință prea înspăimântătoare pentru a fi contemplată, și este foarte posibil ca ei să fie disprețuiți și respinși de Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă o persoană este capabilă în negativitatea ei să caute adevărul, dacă păstrează o inimă cu frică de Dumnezeu, nu vorbește negativ, nici nu-și răspândește negativitatea și noțiunile și își păstrează credința în Dumnezeu și o atitudine supusă față de El, o astfel de persoană poate ieși cu ușurință din negativitate. Toată lumea are momente de negativitate; ele variază doar ca intensitate, durată și motive. Unii oameni nu sunt în general negativi, dar devin așa când se confruntă cu eșecuri sau dificultăți într-o privință; alții pot deveni negativi din cauza unor chestiuni banale, chiar dacă este vorba doar de spusele cuiva care le rănesc mândria, iar unii devin negativi din cauza unor circumstanțe ușor nefavorabile. Înțeleg asemenea oameni cum să-și trăiască viața? Au perspicacitate? Au o deschidere a minții și mărinimia unei persoane normale? Nu. Indiferent de circumstanțe, atât timp cât cineva trăiește în firile sale corupte, va cădea frecvent în unele stări negative. Desigur, dacă o persoană înțelege adevărul și poate să-și dea seama de lucruri, stările sale negative vor deveni tot mai rare și negativitatea sa va dispărea treptat, pe măsură ce statura sa crește, dispărând în cele din urmă de tot. Cei care nu iubesc adevărul, care nu acceptă deloc adevărul, vor avea un număr tot mai mare de emoții negative, stări negative și gânduri și atitudini negative, care vor deveni mai grave pe măsură ce se acumulează mai mult și, odată ce aceste lucruri îi copleșesc, nu vor putea să-și revină, ceea ce e foarte periculos. Prin urmare, rezolvarea promptă a negativității este esențială. Pentru a rezolva negativitatea, trebuie să cauți în mod proactiv adevărul; citirea și cugetarea la cuvintele lui Dumnezeu în timp ce păstrezi o stare de liniște în prezența Sa vor duce la dobândirea luminării și iluminării, îngăduindu-ți să înțelegi adevărul și să-ți dai seama de esența negativității, rezolvând astfel problema negativității. Dacă te agăți în continuare de noțiunile și motivele proprii, atunci ești extrem de nesăbuit și vei muri din cauza nesăbuinței și ignoranței tale. În orice caz, rezolvarea negativității ar trebui să fie proactivă, nu pasivă. Unii oameni cred că, atunci când apare negativitatea, ar trebui să o ignore pur și simplu; când se simt din nou fericiți, negativitatea lor se va fi transformat în mod natural în bucurie. Aceasta e o fantezie; fără a căuta sau accepta adevărul, negativitatea nu va dispărea de la sine. Chiar dacă uiți de ea și nu simți nimic în inima ta, nu înseamnă că principala cauză a negativității tale a fost rezolvată. Odată ce apar circumstanțele potrivite, va izbucni din nou, acesta fiind un fenomen obișnuit. Dacă cineva este inteligent și are rațiune, ar trebui să caute imediat adevărul atunci când apare negativitatea și să folosească metoda acceptării adevărului pentru a o soluționa, rezolvând astfel problema negativității de la rădăcină. Toți cei care sunt deseori negativi sunt așa fiindcă nu pot accepta adevărul. Dacă nu accepți adevărul, negativitatea se va agăța de tine ca un diavol, făcându-te să fii mereu negativ, să dezvolți sentimente de neascultare, nemulțumire și plângere față de Dumnezeu, până când te găsești împotrivindu-te Lui, luptând și vociferând împotriva lui Dumnezeu – atunci vei fi ajuns la sfârșit, iar fața ta urâtă va fi expusă. Oamenii încep să te expună, să te disece și să te caracterizeze și, abia acum, în fața realității sumbre, începi să verși lacrimi; atunci te prăbușești și începi să te bați cu pumnii în piept de disperare – așteaptă doar să accepți pedeapsa lui Dumnezeu! Negativitatea nu doar îi slăbește pe oameni, dar îi și determină să se plângă de Dumnezeu, să-L judece, să-L tăgăduiască și chiar să se lupte cu El direct și să vocifereze împotriva Lui. Prin urmare, dacă rezolvarea negativității cuiva este întârziată, odată ce persoana dezvăluie cuvinte de blasfemie și ofensează firea lui Dumnezeu, consecințele sunt foarte grave. În cazul în care cazi în negativitate și nutrești plângeri din cauza unui singur eveniment, a unei propoziții sau a unui gând ori punct de vedere, aceasta arată că înțelegerea ta privind acea chestiune este denaturată și ai noțiuni și închipuiri despre ea; opiniile tale despre această chestiune sigur nu se aliniază la adevăr. În acest punct, trebuie să cauți adevărul și să-l înfrunți corect, străduindu-te să corectezi rapid aceste noțiuni și idei eronate cât mai curând posibil, fără să te lași constrâns și îndrumat greșit de aceste noțiuni într-o stare de neascultare, nemulțumire și plângeri față de Dumnezeu. Rezolvarea promptă a negativității este esențială, iar rezolvarea completă a acesteia este și ea foarte importantă. Desigur, cel mai bun mod de a rezolva negativitatea este să cauți adevărul, să citești mai mult cuvintele lui Dumnezeu și să vii înaintea Sa pentru a-I căuta luminarea. Uneori, s-ar putea să nu reușești temporar să-ți schimbi gândurile și punctele de vedere, dar, cel puțin, ar trebui să știi că te înșeli și că aceste gânduri ale tale sunt denaturate. Astfel, rezultatul minim va fi că aceste gânduri și puncte de vedere eronate nu-ți vor afecta loialitatea în îndeplinirea datoriei, nu-ți vor afecta relația cu Dumnezeu și nu-ți vor afecta venirea înaintea Sa pentru a-ți deschide inima și a te ruga – acesta este cel puțin rezultatul care trebuie obținut. Când ești copleșit de negativitate și ești neascultător și nemulțumit și nutrești plângeri față de Dumnezeu, dar nu vrei să cauți adevărul pentru a găsi o rezolvare, gândindu-te că relația ta cu El este normală când, de fapt, inima ta e departe de Dumnezeu și nu mai vrei să-I citești cuvintele sau să te rogi, nu a devenit gravă problema? Spui: „Indiferent cât de negativ sunt, îndeplinirea datoriei mele nu a fost împiedicată și nu mi-am abandonat responsabilitățile. Sunt loial!” Sunt întemeiate aceste cuvinte? Dacă ești adesea negativ, nu este vorba de o fire coruptă; există probleme mai grave: ai noțiuni despre Dumnezeu, Îl înțelegi greșit și ai creat bariere între tine și El. Dacă nu cauți adevărul pentru a rezolva acest lucru, este foarte periculos. Cum te poți asigura că-ți îndeplinești datoria cu loialitate până la capăt și fără superficialitate, dacă ești adesea negativ? Poate negativitatea să se ducă sau să dispară de la sine dacă nu este rezolvată? Dacă nu cauți adevărul pentru a găsi o soluție în timp util, negativitatea va continua să se dezvolte și doar se va agrava. Consecințele pe care le provoacă vor deveni doar mai dăunătoare. Categoric nu se vor dezvolta într-o direcție pozitivă, ci doar se vor amplifica într-o direcție nefavorabilă. Prin urmare, când apare negativitatea, trebuie să cauți rapid adevărul pentru a o rezolva; doar astfel te asiguri că ești capabil să-ți îndeplinești bine îndatoririle. Rezolvarea negativității este esențială și nu poate fi amânată!

26 iunie 2021