Slujirea religioasă trebuie curățită

De la începutul lucrării Sale în întregul univers, Dumnezeu i-a predestinat pe mulți oameni să Îl slujească, inclusiv pe aceia din fiecare pătură socială. Scopul Lui este de a-Și mulțumi propria voie și de aduce lucrarea Sa pe pământ la un final, fără piedici; acesta este scopul pentru care Dumnezeu alege oamenii să Îi slujească. Fiecare persoană care Îl slujește pe Dumnezeu trebuie să Îi înțeleagă voia. Această lucrare a Sa face înțelepciunea și omnipotența lui Dumnezeu și principiile lucrării Sale pe pământ mai evidente pentru oameni. Dumnezeu a venit actualmente pe pământ să Își facă lucrarea, să interacționeze cu oamenii, pentru ca aceștia să Îi poată cunoaște faptele cu mai multă claritate. Astăzi, voi, acest grup de oameni, aveți norocul să Îl slujiți pe Dumnezeul practic. Aceasta este o binecuvântare nemăsurată pentru voi – într-adevăr, sunteți înălțați de Dumnezeu. Când alege un om să Îl slujească, Dumnezeu are întotdeauna principiile Sale. A-L sluji pe Dumnezeu nu este în niciun caz cum își imaginează lumea, că este pur și simplu o chestiune de entuziasm. Astăzi, vedeți că toți cei care slujesc înaintea lui Dumnezeu fac acest lucru deoarece au călăuzirea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt și deoarece sunt oameni care caută adevărul. Acestea sunt condițiile minime pentru toți cei care Îl slujesc pe Dumnezeu.

A-L sluji pe Dumnezeu nu este o sarcină simplă. Cei a căror fire coruptă rămâne neschimbată nu pot niciodată să Îl slujească pe Dumnezeu. Dacă firea ta nu a fost judecată și mustrată de cuvintele lui Dumnezeu, atunci firea ta încă îl reprezintă pe Satana, ceea ce demonstrează că Îl slujești pe Dumnezeu din cauza bunelor intenții personale, că slujirea ta se bazează pe natura ta satanică. Tu Îl slujești pe Dumnezeu potrivit caracterului tău firesc și preferințelor tale personale. Mai mult, gândești mereu că lucrurile pe care ești dispus să le faci sunt plăcute pentru Dumnezeu și că lucrurile pe care nu îți dorești să le faci sunt cele pe care Dumnezeu le urăște; lucrezi în conformitate deplină cu propriile tale preferințe. Se poate numi aceasta slujire a lui Dumnezeu? În ultimă instanță, în firea vieții tale nu va avea loc nici cea mai mică schimbare; în schimb, slujirea ta te va face și mai încăpățânat, astfel înrădăcinându-ți profund firea coruptă și, drept urmare, în tine se vor naște reguli despre slujirea lui Dumnezeu care, în principal, se bazează pe propriul tău caracter și pe experiențele rezultate din slujirea potrivită propriei tale firi. Acestea sunt experiențele și lecțiile omului. Reprezintă filosofia omului despre viața în lume. Oamenii de acest fel pot fi clasificați ca farisei și conducători religioși. Dacă nu se trezesc niciodată și nu se pocăiesc, atunci cu siguranță vor deveni hristoșii mincinoși și antihriștii care îi înșală pe oameni în zilele de pe urmă. Hristoșii mincinoși și antihriștii despre care s-a vorbit se vor ridica din rândul unor astfel de oameni. Dacă aceia care Îl slujesc pe Dumnezeu sunt călăuziți de propriul lor caracter și acționează potrivit voinței lor proprii, riscă să fie alungați în orice clipă. Cei care recurg la mulțimea anilor lor de experiență dobândită în slujba lui Dumnezeu ca să câștige inimile altora, să le facă morală și să îi controleze și să se înalțe – și care nu se pocăiesc niciodată, care nu-și mărturisesc păcatele niciodată și care nu renunță niciodată la beneficiile acordate de poziția pe care o au – acești oameni vor cădea înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt oameni asemenea lui Pavel, luându-și prea multe libertăți în baza vechimii lor și etalându-și calitățile. Dumnezeu nu va desăvârși astfel de oameni. O astfel de slujire interferează cu lucrarea lui Dumnezeu. Oamenii se agață întotdeauna de cele vechi. Se agață de noțiuni din trecut, de orice din vremuri trecute. Acesta este un obstacol mare în calea slujirii lor. Dacă nu te poți debarasa de ele, aceste lucruri îți vor distruge întreaga viață. Dumnezeu nu te va lăuda nicidecum, nici dacă îți rupi picioarele alergând sau te spetești lucrând din greu, nici dacă ești martirizat în slujba ta față de Dumnezeu. Dimpotrivă: îți va spune că ești un făcător de rele.

Începând de azi, Dumnezeu va desăvârși în mod oficial pe cei care nu au noțiuni religioase, care sunt dispuși să își lase deoparte vechiul lor sine și care Îl ascultă sincer pe Dumnezeu. El îi va desăvârși pe cei care tânjesc după cuvintele lui Dumnezeu. Acești oameni ar trebui să se ridice și să Îl slujească pe Dumnezeu. În Dumnezeu este o abundență nesfârșită și o înțelepciune nemărginită. Lucrarea Sa uimitoare și cuvintele Sale prețioase așteaptă să bucure un număr și mai mare de oameni. După cum stau lucrurile, celor cu noțiuni religioase, celor care fac uz de vechimea lor și celor care nu-și pot pune deoparte sinele le este foarte greu să accepte aceste lucruri noi. Duhul Sfânt nu are nicio ocazie să-i desăvârșească pe acești oameni. Dacă oamenii nu au hotărât să asculte și nu însetează după cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu au cum să accepte aceste lucruri noi; vor deveni pur și simplu din ce în ce mai răzvrătiți, din ce în ce mai șireți și, astfel, vor sfârși pe calea greșită. În lucrarea pe care o face la momentul de față, Dumnezeu va ridica mai mulți oameni care Îl iubesc cu adevărat și care pot primi noua lumină, iar El îi va îndepărta complet pe conducătorii religioși care fac uz de vechimea lor; El nu vrea pe niciunul dintre cei care se împotrivesc cu încăpățânare schimbării. Vrei să fii unul dintre acești oameni? Îți faci slujba potrivit propriilor tale preferințe sau ceea ce îți cere Dumnezeu? Trebuie să recunoști acest lucru de unul singur. Ești tu un funcționar religios sau ești un nou-născut desăvârșit de Dumnezeu? Cât din slujirea ta este aprobată de Duhul Sfânt? De cât din ea Dumnezeu nici nu Se va sinchisi să Își amintească? Cât de mare e schimbarea din viața ta, ca rezultat al tuturor anilor tăi de slujire? Înțelegi tu toate lucrurile acestea? Dacă ești într-adevăr credincios, atunci te vei lepăda de toate noțiunile tale religioase de dinainte și Îl vei sluji pe Dumnezeu într-un fel nou. Nu este prea târziu să-ți asumi responsabilitatea acum. Vechile noțiuni religioase pot face omul să-și piardă întreaga viață. Experiența pe care o acumulează o persoană o poate face să se îndepărteze de Dumnezeu și să facă lucruri după bunul său plac. Dacă nu lași aceste lucruri deoparte, ele vor deveni pietre de poticnire în calea creșterii vieții tale. Dumnezeu îi desăvârșește întotdeauna pe cei care Îl slujesc și nu Se leapădă de ei cu una, cu două. Dacă vei accepta cu adevărat judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, dacă te vei putea lepăda de vechile tale practici și reguli religioase vechi și vei înceta să mai folosești noțiuni religioase vechi ca măsură pentru cuvintele de astăzi ale lui Dumnezeu, numai atunci vei avea un viitor. Dar, dacă te agăți de lucruri vechi, dacă încă le prețuiești, atunci cu niciun chip nu poți fi mântuit. Dumnezeu nu bagă în seamă asemenea oameni. Dacă îți dorești cu adevărat să fii desăvârșit, atunci trebuie să te decizi să renunți pe deplin la orice lucru din trecut. Chiar dacă ceea ce s-a înfăptuit înainte a fost corect, chiar dacă a fost lucrarea lui Dumnezeu, tot trebuie să poți pune totul deoparte și să nu te mai agăți de așa ceva. Chiar dacă a fost indubitabil lucrarea Duhului Sfânt, făcută direct de Duhul Sfânt, azi trebuie să renunți la ea. Nu trebuie să te agăți de ea. Aceasta este ceea ce îți cere Dumnezeu. Totul trebuie reînnoit. În lucrarea lui Dumnezeu și în cuvintele lui Dumnezeu, El nu face nicio referire la lucrurile din trecut, nu face cercetări în vechiul almanah; Dumnezeu este un Dumnezeu mereu nou și niciodată vechi, iar El nu Se agață nici de propriile Sale cuvinte din trecut – ceea ce arată că Dumnezeu nu respectă nicio regulă. Așadar, dacă tu, ca ființă omenească, te agăți întotdeauna de lucrurile din trecut, dacă refuzi să renunți la ele și le aplici rigid ca pe un șablon, în timp ce Dumnezeu nu mai lucrează folosind mijloacele dinainte, atunci nu sunt distructive cuvintele și faptele tale? Nu ai devenit tu un dușman al lui Dumnezeu? Ești dispus să îți distrugi întreaga viață din cauza acestor lucruri vechi? Aceste lucruri vechi vor face din tine o persoană care împiedică lucrarea lui Dumnezeu – o astfel de persoană vrei să fii? Dacă într-adevăr nu-ți dorești asta, atunci oprește-te imediat din ceea ce faci și întoarce-te; ia-o din nou de la capăt. Dumnezeu nu Își va aminti de slujirea ta din trecut.

Anterior: Omul corupt este incapabil să-L reprezinte pe Dumnezeu

Înainte: În credința ta în Dumnezeu ar trebui să asculți de Dumnezeu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger