Omul corupt este incapabil să-L reprezinte pe Dumnezeu

Omul a trăit dintotdeauna sub vălul influenței întunericului, a fost ținut în robie de influența Satanei, incapabil să scape, iar firea lui, după ce a fost supusă lucrării Satanei, devine din ce în ce mai coruptă. Se poate spune că omul a trăit dintotdeauna în mijlocul firii lui corupte satanice și că este incapabil să-L iubească pe Dumnezeu cu adevărat. În această situație, dacă omul dorește să-L iubească pe Dumnezeu, trebuie să se dezbrace de neprihănirea de sine, importanța de sine, de aroganță, trufie și altele asemenea – de tot ce aparține firii Satanei. În caz contrar, iubirea lui este o iubire impură, o iubire satanică și una care sigur nu poate primi aprobarea lui Dumnezeu. Nimeni nu este cu adevărat capabil să-L iubească pe Dumnezeu fără a fi direct desăvârșit, tratat, frânt, emondat, disciplinat, mustrat și rafinat de Duhul Sfânt. Dacă spui că o parte din firea ta Îl reprezintă pe Dumnezeu și că, prin urmare, ești capabil să-L iubești pe Dumnezeu cu adevărat, atunci ești o persoană ale cărei cuvinte sunt arogante și ești ridicol. Asemenea oameni sunt arhanghelul! Natura înnăscută a omului nu este capabilă să-L reprezinte direct pe Dumnezeu; el trebuie să se lepede de natura sa înnăscută prin desăvârșirea lui Dumnezeu și doar atunci – doar păsându-i de voia lui Dumnezeu, împlinind intențiile lui Dumnezeu și, mai mult, supunându-se lucrării Duhului Sfânt – poate fi aprobat de Dumnezeu ceea ce trăiește el. Nicio persoană care trăiește în trup nu Îl poate reprezenta nemijlocit pe Dumnezeu, decât dacă este folosit de Duhul Sfânt. Cu toate acestea, nici măcar în cazul unei astfel de persoane nu se poate spune că firea sa și ceea ce trăiește Îl reprezintă întru totul pe Dumnezeu; se poate spune doar că ceea ce trăiește este îndrumat de Duhul Sfânt. Firea unui astfel de om nu Îl poate reprezenta pe Dumnezeu.

Cu toate că firea omului este rânduită de Dumnezeu – acest lucru este dincolo de orice îndoială și poate fi considerat incontestabil – ea a fost prelucrată de Satana și, astfel, întreaga fire a omului reprezintă firea Satanei. Unii oameni spun că firea lui Dumnezeu înseamnă să fie direcți atunci când fac lucruri și că aceasta se manifestă și în ei, că și caracterul lor e astfel și, așadar, spun că firea lor Îl reprezintă pe Dumnezeu. Ce fel de oameni sunt aceștia? Poate firea coruptă satanică să-L reprezinte pe Dumnezeu? Cine spune că firea sa Îl reprezintă pe Dumnezeu, Îl hulește pe Dumnezeu și aduce o insultă Duhului Sfânt! Metoda prin care lucrează Duhul Sfânt arată că lucrarea lui Dumnezeu pe pământ este doar lucrarea de cucerire. Prin urmare, multele firi corupte satanice ale omului încă nu au fost curățite, ceea ce trăiește el este tot chipul Satanei, este ceea ce omul crede a fi bun și reprezintă faptele sale trupești; sau, mai precis, îl reprezintă pe Satana și nu Îl poate reprezenta sub niciun chip pe Dumnezeu. Chiar dacă cineva Îl iubește deja pe Dumnezeu în măsura în care se poate bucura de o viață ca în rai pe pământ, acesta poate, totuși, grăi astfel: „O, Dumnezeule! Nu Te pot iubi îndeajuns” și, chiar dacă a atins cea mai înaltă sferă, tot nu se poate spune că Îl trăiește sau că Îl reprezintă pe Dumnezeu, întrucât esența omului este diferită de cea a lui Dumnezeu, iar omul nu Îl poate trăi niciodată pe Dumnezeu și cu atât mai puțin nu poate deveni Dumnezeu. Traiul pe care Duhul Sfânt l-a stabilit pentru om este în acord doar cu ceea ce Dumnezeu îi cere omului.

Toate acțiunile și faptele Satanei se manifestă în om. Astăzi, toate acțiunile și faptele omului sunt manifestări ale Satanei, neputându-L reprezenta, prin urmare, pe Dumnezeu. Omul este întruchiparea Satanei, iar firea omului este incapabilă să reprezinte firea lui Dumnezeu. Unii oameni au un caracter bun; Dumnezeu poate lucra prin caracterul unor astfel de oameni, iar lucrurile pe care aceștia le înfăptuiesc sunt îndrumate de Duhul Sfânt. Cu toate acestea, firea lor este incapabilă de a-L reprezenta pe Dumnezeu. Lucrarea pe care Dumnezeu o face asupra lor reprezintă doar lucrul cu și extinderea a ceea ce există deja în interiorul lor. Fie vorba de profeții din vremurile trecute sau de cei folosiți de Dumnezeu, nimeni nu Îl poate reprezenta nemijlocit. Oamenii ajung să-L iubească pe Dumnezeu doar forțați fiind de împrejurări și nici măcar unul nu se străduiește să coopereze în baza voinței proprii. Ce sunt lucrurile pozitive? Tot ceea ce vine direct de la Dumnezeu este pozitiv; firea omului a fost, totuși, prelucrată de Satana și nu Îl poate reprezenta pe Dumnezeu. Doar iubirea, voința de a suferi, dreptatea, supunerea, smerenia și tăinicia Dumnezeului întrupat Îl reprezintă nemijlocit pe Dumnezeu. Aceasta pentru că, atunci când El a venit, era lipsit de natura întinată de păcat, și venea direct de la Dumnezeu, fără să fi fost prelucrat de Satana. Isus are doar forma trupului păcătos și nu reprezintă păcatul; prin urmare, acțiunile, faptele și cuvintele Sale de dinaintea îndeplinirii lucrării Sale prin răstignire (inclusiv cele din momentul răstignirii Sale) Îl reprezintă toate nemijlocit pe Dumnezeu. Exemplul lui Isus este suficient pentru a dovedi că niciun om a cărui natură este întinată de păcat nu Îl poate reprezenta pe Dumnezeu și că păcatul omului îl reprezintă pe Satana. Cu alte cuvinte, păcatul nu Îl reprezintă pe Dumnezeu și Dumnezeu este fără de păcat. Chiar și lucrarea pe care Duhul Sfânt o face asupra omului poate fi considerată doar condusă de Duhul Sfânt și nu se poate spune că a fost îndeplinită de om în numele lui Dumnezeu. În ceea ce-l privește pe om, însă, nici păcatele sale și nici firea sa nu Îl reprezintă pe Dumnezeu. Uitându-ne la lucrarea săvârșită de Duhul Sfânt asupra omului din trecut și până astăzi, vedem că omul are ceea ce trăiește, și totul pentru că Duhul Sfânt a lucrat asupra lui. Foarte puțini sunt în stare să trăiască adevărul după ce Duhul Sfânt i-a tratat și i-a disciplinat. Cu alte cuvinte, este prezentă doar lucrarea Duhului Sfânt; conlucrarea omului lipsește. Este limpede acum? Așa stând lucrurile, cum vei face tot posibilul să cooperezi cu El și să-ți îndeplinești datoria atunci când Duhul Sfânt lucrează?

Anterior: Ce perspectivă trebuie să aibă credincioșii

Înainte: Slujirea religioasă trebuie curățită

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger