37. Ce înseamnă a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău

Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

O ființă autentică creată trebuie să știe cine este Creatorul, pentru ce este creația omului, cum să-și îndeplinească responsabilitățile unei ființe create și cum să se închine Domnului întregii creații, trebuie să înțeleagă, să priceapă, să cunoască și să arate considerație față de intențiile, dorințele și cererile Creatorului și trebuie să urmeze calea Creatorului – să se teamă de Dumnezeu și să evite răul.

Ce înseamnă să te temi de Dumnezeu? Și cum se poate evita răul?

„A avea teamă de Dumnezeu” nu înseamnă spaimă și groază de nedescris, nici să eviți, nici să te distanțezi, nici nu este idolatrizare sau superstiție. Mai degrabă, este admirație, stimă, încredere, înțelegere, grijă, supunere, consacrare, iubire, precum și adorare necondiționată și răbdătoare, răsplată și supunere. Fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea admirație autentică, încredere autentică, înțelegere autentică, grijă sau supunere autentică, ci doar teamă și neliniște, numai îndoială, neînțelegere, evadare și evitare; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea o consacrare și o răsplată autentice; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea o adorare și o supunere autentice, ci doar idolatrizare și superstiție oarbă; fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, omenirea nu poate să urmeze cu calea lui Dumnezeu sau să se teamă de Dumnezeu ori să evite răul. Dimpotrivă, fiecare activitate și comportament în care omul se angajează vor fi umplute de răzvrătire și sfidare, cu imputații calomnioase și judecăți răutăcioase despre El și cu un comportament malefic care contravine adevărului și adevăratului sens al cuvintelor lui Dumnezeu.

Odată ce omenirea are încredere sinceră în Dumnezeu, ea va fi sinceră în a Îl urma pe Dumnezeu și a se baza pe El; numai cu încredere reală și dependență de Dumnezeu, omenirea poate avea înțelegere și pricepere autentică; împreună cu înțelegerea reală a lui Dumnezeu vine cu adevărat grija pentru El; numai cu grija autentică pentru Dumnezeu, omenirea poate avea o supunere autentică; numai cu o supunere autentică față de Dumnezeu, omenirea poate avea o consacrare autentică; numai printr-o consacrare veritabilă față de Dumnezeu, omenirea poate avea o răsplată necondiționată și fără plângere; numai cu încredere și dependență autentice, înțelegere și grijă autentice, supunere autentică, consacrare și răsplată autentice, poate ajunge omenirea să cunoască cu adevărat firea și esența lui Dumnezeu și să cunoască identitatea Creatorului; numai când a ajuns cu adevărat să cunoască pe Creator, poate omenirea să trezească în ea însăși adorare și supunere autentice; numai când are o adorare și o supunere adevărată față de Creator, va fi capabilă omenirea să dea deoparte căile cele rele, adică să evite răul.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

Acum toată lumea își dorește să devină persoane care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău. Așadar, ce înseamnă a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Se poate spune că implică să cauți să te supui lui Dumnezeu și să faci acest lucru pe deplin și absolut. Implică teama sinceră și frica de Dumnezeu, fără elemente de înșelăciune, împotrivire sau răzvrătire. Înseamnă să ai o inimă întru totul pură și să fii absolut loial și ascultător față de Dumnezeu. Această loialitate și ascultare trebuie să fie absolute, nu relative; acest lucru nu depinde de timp, de loc sau de vârsta cuiva. Aceasta este calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Pe durata unei astfel de căutări, vei ajunge treptat să-L cunoști pe Dumnezeu și să experimentezi faptele Sale; vei simți grija și protecția Lui, vei simți adevărul existenței Sale și vei simți suveranitatea Lui. În cele din urmă, vei simți cu adevărat că Dumnezeu este în toate lucrurile și că este chiar lângă tine. Vei avea acest tip de înțelegere. Dacă nu urmezi calea temerii de Dumnezeu și a feritului de rău, atunci nu vei câștiga niciodată înțelegerea acestor lucruri.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Omul este cel mai mare beneficiar al planului de gestionare al lui Dumnezeu”

Așa cum este consemnat în Biblie, primele impresii ale oamenilor în privința lui Iov erau că el era desăvârșit, că se temea de Dumnezeu și respingea răul și că avea o mare bogăție și un statut venerabil. Pentru o persoană normală care trăiește într-un asemenea mediu și în asemenea condiții, dieta lui Iov, calitatea vieții sale și diversele aspecte ale vieții sale personale ar fi principala preocupare a atenției majorității oamenilor; astfel, trebuie să continuăm să citim Scripturile: „Fiii lui obișnuiau să meargă și să țină, pe rând, câte un ospăț în casa fiecăruia în parte; ei le chemau și pe cele trei surori ale lor ca să mănânce și să bea împreună cu ei. Când se termina câte un șir de ospețe, Iov îi chema și îi sfințea. El se trezea dimineața devreme și aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând: «Poate fiii mei au păcătuit și L-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor». Așa obișnuia Iov să facă” (Iov 1:4-5). […] Unde Biblia descrie petrecerile fiilor și fiicelor lui Iov, acesta nu este menționat; se spune doar că fiii și fiicele sale mâncau și beau deseori împreună. Cu alte cuvinte, el nu dădea petreceri, nici nu se alătura fiilor și fiicelor sale în a mânca cu extravaganță. Deși era bogat și avea multe bunuri și slujitori, viața lui Iov nu era una plină de lux. El nu se lăsa ademenit de mediul său de viață suprem, și nici nu se îmbuiba cu desfătările trupului datorită bogăției sale, și nici nu uita să aducă jertfe arse și cu atât mai puțin îl făcea asta să Îl respingă treptat pe Dumnezeu din inima sa. În mod evident, atunci, Iov era disciplinat în stilul său de viață, nu era lacom sau hedonist ca urmare a binecuvântărilor lui Dumnezeu asupra lui, nici nu se fixa pe calitatea vieții. În schimb, el era smerit și modest, nu avea tendința să fie ostentativ și era precaut și grijuliu înaintea lui Dumnezeu. El se gândea deseori la harurile și binecuvântările lui Dumnezeu și avea mereu o inimă cu frică de Dumnezeu. În viața sa zilnică, Iov deseori se trezea devreme pentru a oferi arderi-de-tot pentru fiii și fiicele sale. Cu alte cuvinte, nu numai că se temea el însuși de Dumnezeu, ci și spera ca și copiii lui să se teamă la fel de Dumnezeu și să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. Bogăția materială a lui Iov nu avea niciun loc în inima sa, nici nu înlocuia poziția deținută de Dumnezeu; indiferent dacă pentru el însuși sau pentru copiii săi, acțiunile zilnice ale lui Iov erau toate conectate cu frica de Dumnezeu și ferirea de rău. Frica lui față de Iahve Dumnezeu nu se oprea la gura sa, ci era ceva ce a pus în acțiune și se reflecta în fiecare parte a vieții sale de zi cu zi. Acest comportament efectiv al lui Iov ne arată că el era cinstit și că avea o esență care iubea dreptatea și lucrurile care erau pozitive. Faptul că Iov își trimitea și își sfințea des fiii și fiicele, înseamnă că el nu era de acord și nu aproba comportamentul copiilor săi; în schimb, în inima sa, era scârbit de comportamentul lor și îi condamna. El concluzionase că modul de a se comporta al fiilor și fiicelor sale nu era pe placul lui Iahve Dumnezeu și, prin urmare, le cerea deseori să se ducă înaintea lui Iahve Dumnezeu și să-și mărturisească păcatele. Acțiunile lui Iov ne arată o altă parte a umanității sale: una în care el nu a mers niciodată cu aceia care deseori păcătuiau și Îl ofensau pe Dumnezeu, ci, în schimb, se ferea de ei și îi evita. Deși acești oameni erau fiii și fiicele sale, el nu își abandona propriile principii de conduită, deoarece ei erau din neamul său, nici nu se complăcea în păcatele lor din cauza propriilor sentimente. Mai degrabă, el îi îndemna să se mărturisească și să câștige îngăduința lui Iahve Dumnezeu și îi avertiza să nu Îl abandoneze pe Dumnezeu de dragul desfătării lor lacome. Principiile modului în care Iov îi trata pe ceilalți sunt inseparabile de principiile fricii sale de Dumnezeu și de ale feririi de rău. El iubea ceea ce era acceptat de Dumnezeu și era dezgustat de ceea ce Îi provoca repulsie lui Dumnezeu; îi iubea pe cei care se temeau de Dumnezeu în inima lor și era dezgustat de cei care făceau rău sau păcătuiau împotriva lui Dumnezeu. O astfel de iubire și un asemenea dezgust erau demonstrate în viața sa de zi cu zi și reprezentau chiar neprihănirea lui Iov văzută prin ochii lui Dumnezeu. Desigur, aceasta este, de asemenea, exprimarea și trăirea umanității adevărate a lui Iov în relația sa cu alte persoane din viața sa de zi cu zi, despre care trebuie să învățăm.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

După ce Dumnezeu i-a spus Satanei: „Îți dau pe mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu-ți întinzi mâna!” Satana a plecat și, curând, Iov a fost supus atacurilor feroce: mai întâi, boii și măgarii i-au fost furați și unii dintre servitorii săi, omorâți; apoi, oile și alți servitori au fost mistuiți de foc; după aceea, cămilele sale au fost luate, iar și mai mulți servitori ai săi au fost omorâți; în final, viețile fiilor și fiicelor sale au fost luate. Această serie de atacuri a reprezentat chinul suferit de Iov în timpul primei sale ispite. Precum a poruncit Dumnezeu, în timpul acestor atacuri, Satana a vizat doar bunurile lui Iov și pe copiii săi și nu i-a făcut rău lui Iov însuși. Cu toate acestea, Iov a fost transformat instantaneu dintr-un om bogat, care avea o mare avere, într-o persoană care nu avea nimic. Nimeni nu ar fi putut să reziste la această surpriză uluitoare sau să reacționeze adecvat, totuși, Iov și-a demonstrat latura extraordinară. Scripturile oferă următoarea relatare: „Atunci Iov s-a ridicat, și-a dat haina jos, și-a ras capul și a căzut pe pământ și a venerat”. Aceasta a fost prima reacție a lui Iov după ce a auzit că își pierduse copiii și toate bunurile. Mai presus de toate, el nu a părut surprins sau cuprins de panică, cu atât mai puțin a exprimat el mânie sau ură. Vedeți, atunci, că în inima sa el recunoscuse deja că aceste dezastre nu erau un accident sau nu erau făcute de mâna omului, cu atât mai puțin erau ele sosirea osândei sau pedepsei. În schimb, încercările lui Iahve veniseră asupra sa; a fost Iahve cel care a dorit să-i ia bunurile și copiii. Iov a fost foarte calm și lucid atunci. Umanitatea lui desăvârșită și neprihănită i-a permis să emită judecăți și să ia decizii corecte în mod rațional și natural în legătură cu dezastrele care se abătuseră asupra lui și, în consecință, el s-a comportat cu un calm neobișnuit: „Atunci Iov s-a ridicat, și-a dat haina jos, și-a ras capul și a căzut pe pământ și a venerat”. „Și-a dat haina” înseamnă că nu avea haine și nu deținea nimic; „și-a ras capul” înseamnă că se întorsese înaintea lui Dumnezeu ca un copil nou-născut; „a căzut pe pământ și a venerat” înseamnă că venise pe lume dezbrăcat și, tot fără nimic astăzi, era înapoiat lui Dumnezeu precum un bebeluș nou-născut. Atitudinea lui Iov față de tot ce se abătea asupra lui nu ar fi putut fi obținută de nicio ființă creată. Loialitatea sa față de Iahve depășea tărâmul credinței; aceasta era frica lui de Dumnezeu, supunerea lui față de Dumnezeu; el nu numai că era capabil să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru că i-a dat, ci și pentru că a luat de la el. Mai mult decât atât, el a fost capabil să-și asume faptul de a-I reda lui Dumnezeu tot ceea ce deținea, inclusiv viața sa.

Frica și supunerea lui Iov față de Dumnezeu reprezintă un exemplu pentru omenire, iar desăvârșirea și neprihănirea sa au fost culmea umanității pe care se cuvine să o aibă omul. Deși el nu L-a văzut pe Dumnezeu, a realizat că Dumnezeu exista cu adevărat și, datorită acestei realizări, temea de Dumnezeu, iar datorită fricii lui de Dumnezeu, a fost capabil să I se supună. I-a dat lui Dumnezeu frâu liber să îi ia orice avea, totuși, nu s-a plâns și a căzut înaintea lui Dumnezeu și I-a spus că, tocmai în acest moment, chiar dacă i-ar lua trupul, el I-ar permite cu bucurie să facă astfel, fără să se plângă. Întreaga sa conduită se datora umanității sale desăvârșite și neprihănite. Altfel spus, ca rezultat al inocenței, onestității și bunătății sale, Iov era neclintit în realizarea și experiența sa cu privire la existența lui Dumnezeu. Pe această temelie, el avea pretenții de la sine însuși și și-a standardizat gândirea, comportamentul, conduita și principiile de acțiune înaintea lui Dumnezeu în conformitate cu îndrumarea lui de către Dumnezeu și cu faptele lui Dumnezeu, pe care le văzuse în toate lucrurile. De-a lungul timpului, experiențele sale au declanșat în el o frică reală și efectivă de Dumnezeu și l-au făcut să se ferească de rău. Aceasta era sursa integrității pe care Iov o respecta cu strictețe. Iov avea o umanitate onestă, inocentă și bună și avea o experiență efectivă a fricii de Dumnezeu, a supunerii de Dumnezeu și a feririi de rău, precum și cunoașterea faptului că „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat”. Doar datorită acestor lucruri a fost el capabil să rămână neclintit în mărturia sa în mijlocul unor astfel de atacuri haine din partea Satanei și numai datorită lor a fost el capabil să nu-L dezamăgească pe Dumnezeu și să-I ofere un răspuns satisfăcător când au venit încercările lui Dumnezeu asupra lui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

Iov suferise devastarea Satanei, totuși, el nu se lepădase de numele lui Iahve Dumnezeu. Soția lui a fost prima care a ieșit și, jucând rolul Satanei într-o formă care e vizibilă pentru ochii oamenilor, l-a atacat pe Iov. Textul original descrie astfel lucrurile: „Atunci soția lui i-a zis: Încă rămâi neclintit în curăția ta? Blestemă-L pe Dumnezeu și mori!” (Iov 2:9). Acestea erau cuvintele rostite de Satana deghizat în om. Acestea erau un atac și o acuzație, precum și o îndemnare, o ispită și o defăimare. După ce a eșuat în a-i ataca trupul lui Iov, Satana a atacat apoi direct integritatea lui Iov, dorind să o utilizeze pentru a-l face pe Iov să renunțe la integritatea sa, să renunțe la Dumnezeu și să nu mai trăiască. La fel, a dorit Satana să folosească astfel de cuvinte pentru a-l ademeni pe Iov: dacă Iov lepăda numele lui Iahve, atunci, el nu trebuia să îndure un asemenea chin; se putea elibera de chinul trupului. Confruntat cu sfatul soției sale, Iov a certat-o, spunând: „El i-a răspuns: «Vorbești ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?»” (Iov 2:10). Iov cunoștea demult aceste cuvinte, dar în acest moment s-a dovedit adevărul cunoașterii lor de către Iov.

Când soția l-a sfătuit să Îl blesteme pe Dumnezeu și să moară, ceea ce voia să spune era: „Dumnezeul tău te tratează astfel, așadar, de ce nu Îl blestemi? De ce mai ești în viață? Dumnezeul tău este atât de nedrept cu tine, totuși, tu spui «binecuvântat fie numele lui Iahve». Cum a putut El să trimită dezastrul asupra ta, când tu Îi binecuvântezi numele? Grăbește-te și leapădă numele lui Dumnezeu și nu Îl mai urma. Atunci, se vor termina greutățile tale”. În acest moment, s-a produs mărturia pe care Dumnezeu dorea să o vadă în Iov. Nicio persoană obișnuită nu putea să fie o asemenea mărturie, nici nu citim despre aceasta în niciuna dintre poveștile Bibliei – dar Dumnezeu o văzuse cu mult înainte ca Iov să rostească aceste cuvinte. Dumnezeu dorea numai să utilizeze această oportunitate pentru a-i permite lui Iov să dovedească tuturor că Dumnezeu avea dreptate. Confruntat cu sfatul soției lui, Iov nu numai că nu a renunțat la integritate sau la Dumnezeu, ci i-a și spus soției sale: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” Au aceste cuvinte o importanță deosebită? Aici, există doar un singur fapt capabil să dovedească importanța acestor cuvinte. Importanța acestor cuvinte este că ele sunt aprobate de Dumnezeu în inima Sa, sunt ceea ce dorea Dumnezeu, sunt ceea ce Dumnezeu voia să audă și sunt finalul pe care Dumnezeu tânjea să-l vadă; aceste cuvinte sunt, de asemenea, miezul mărturiei lui Iov. Prin aceasta, desăvârșirea, onestitatea, frica de Dumnezeu și ferirea lui Iov de rău au fost dovedite. Valoarea lui Iov constă în modul în care, când a fost ispitit și chiar când tot corpul i-a fost acoperit cu bube, când a îndurat cel mai groaznic chin și când soția lui și rudele l-au sfătuit, el tot a rostit asemenea cuvinte. Ca să o spunem altfel, în inima sa, el credea că, indiferent de ispite sau de cât de teribile ar fi greutățile sau chinul, chiar dacă moartea avea să vină asupra lui, el nu va renunța la Dumnezeu sau nu va abandona calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău. Vezi, așadar, că Dumnezeu deținea cel mai important loc în inima sa și că exista un singur Dumnezeu în inima lui. Din această cauză citim astfel de descrieri ale sale în Scripturi, precum: În toate acestea Iov nu a păcătuit deloc prin vorbele sale. Nu numai că nu a păcătuit cu buzele, ci nici în inima lui nu s-a plâns în privința lui Dumnezeu. El nu a spus cuvinte supărătoare despre Dumnezeu, nici nu a păcătuit împotriva Lui. Nu numai că gura sa a binecuvântat numele lui Dumnezeu, ci el a binecuvântat numele Lui și în inima sa; gura și inima lui erau la unison. Acesta era adevăratul Iov văzut de Dumnezeu și acesta a fost exact motivul pentru care Dumnezeu îl prețuia pe Iov.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

De ce a reușit Iov să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? La ce se gândea în inima lui? Cum a reușit să nu facă aceste lucruri rele? Avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Ce înseamnă să ai o inimă cu frică de Dumnezeu? Înseamnă că inima lui se temea de Dumnezeu, că Îl putea respecta pe Dumnezeu ca fiind măreț și că exista un loc pentru El în inima lui. Nu se temea că Dumnezeu o va vedea și nici că Se va mânia. Dimpotrivă, în inima sa, Îl respecta pe Dumnezeu ca fiind măreț, era dispus să Îl mulțumească și să rămână fidel cuvintelor Lui. De aceea a fost capabil să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Toată lumea poate rosti acum sintagma „a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău”, însă nimeni nu știe cum a reușit Iov să facă acest lucru. De fapt, Iov a considerat că „a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău” este lucrul esențial și cel mai important în credința în Dumnezeu. Prin urmare, a putut să rămână fidel acestor cuvinte, ca și cum ar fi fost o poruncă. A ascultat cuvintele lui Dumnezeu pentru că inima lui Îl respecta pe Dumnezeu ca fiind măreț. Indiferent cât de nesemnificative ar fi părut cuvintele lui Dumnezeu în ochii omului, chiar dacă erau doar cuvinte obișnuite, în inima lui Iov, acestea veneau de la Dumnezeul suprem; erau cele mai mari, cele mai importante cuvinte. Chiar dacă sunt cuvinte pe care oamenii le disprețuiesc, atât timp cât sunt cuvintele lui Dumnezeu, ei ar trebui să le respecte, deși sunt batjocoriți sau calomniați din cauza asta. Chiar dacă întâmpină greutăți sau sunt persecutați, ei trebuie să rămână fideli cuvintelor Sale până la sfârșit; nu pot renunța la ele. Asta înseamnă să te temi de Dumnezeu. Trebuie să rămâi fidel fiecărui cuvânt pe care Dumnezeu îl cere omului. În ceea ce privește acele lucruri pe care Dumnezeu le interzice sau pe care le urăște, este în regulă dacă nu le știi, dar, dacă le știi, atunci ar trebui să poți să nu le faci absolut deloc. Ar trebui să poți să rămâi fidel, chiar dacă familia te abandonează, necredincioșii te batjocoresc sau cei apropiați te ridiculizează și fac glume pe seama ta. De ce trebuie să rămâi fidel? Care este punctul tău de plecare? Care sunt principiile tale? Acestea sunt: „Trebuie să rămân fidel cuvintelor lui Dumnezeu și să acționez conform voii Sale. Voi fi ferm în a face lucrurile care Îi plac lui Dumnezeu și voi fi hotărât în a abandona lucrurile pe care Dumnezeu le urăște. Dacă nu cunosc voia lui Dumnezeu, nu-i nimic, dar dacă știu și înțeleg voia Lui, atunci voi fi hotărât să ascult și să mă supun cuvintelor Lui. Nimeni nu mă va putea împiedica și nu voi șovăi nici dacă lumea se va sfârși.” Asta înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

În care împrejurări din viețile voastre zilnice aveți o inimă cu frică de Dumnezeu? Și în care împrejurări nu aveți? Ești în stare să urăști pe cineva când te jignește sau îți afectează interesele? Și când urăști pe cineva, ești în stare să-l pedepsești și să te răzbuni? (Da.) Atunci ești destul de înspăimântător! Dacă nu ai o inimă cu frică de Dumnezeu și ești în stare să faci lucruri rele, atunci această fire rea a ta este mult prea gravă! Iubirea și ura sunt lucruri pe care oamenii normali ar trebui să le dețină, dar trebuie să faci diferența clară între ceea ce iubești și ceea ce urăști. În inima ta, ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu, adevărul, lucrurile pozitive și să-ți iubești frații și surorile, în timp ce ar trebui să-i urăști pe Satana și pe diavoli, să urăști lucrurile negative, antihriștii și oamenii răi. Dacă ești capabil să-i oprimi și să te răzbuni pe frații și surorile tale din ură, acesta ar fi un lucru foarte înfricoșător și este firea unei persoane rele. Unii oameni au pur și simplu gânduri și idei pline de ură – idei rele, dar ei nu ar face niciodată ceva rău. Aceștia nu sunt oameni răi deoarece, atunci când se întâmplă ceva, sunt capabili să caute adevărul și sunt atenți la principii în modul în care se comportă și tratează lucrurile. Când interacționează cu alții, ei nu le cer mai mult decât ar trebui; dacă se înțeleg bine cu o persoană, vor interacționa în continuare cu ea; dacă nu se înțeleg, atunci nu vor interacționa. Abia dacă le afectează îndeplinirea datoriei sau intrarea în viață. Dumnezeu este în inima lor și ei o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu sunt dispuși să-L ofenseze pe Dumnezeu și se tem să facă asta. Deși acești oameni ar putea nutri anumite gânduri și idei incorecte, ei sunt capabili să se răzvrătească împotriva lor sau să le abandoneze. Ei dau dovadă de cumpătare în acțiunile lor și nu rostesc nici măcar un singur cuvânt nelalocul lui sau care să-L ofenseze pe Dumnezeu. Cineva care vorbește și se poartă astfel este cineva care are principii și practică adevărul. Personalitatea ta ar putea fi incompatibilă cu cea a unei alte persoane și poate că nu o placi, dar când lucrezi cu ea, rămâi imparțial, nu-ți descarci frustrările îndeplinindu-ți datoria și nu-ți verși frustrările asupra intereselor familiei lui Dumnezeu; poți gestiona treburile potrivit principiilor. Ce manifestare este aceasta? Este o manifestare a unei simple inimi cu frică de Dumnezeu. Dacă ai puțin mai mult de atât, când vezi că altcineva are unele neajunsuri sau slăbiciuni, chiar dacă te-a jignit sau are ceva împotriva ta, tot ești în stare să-l tratezi corect și să-l ajuți cu iubire. Asta înseamnă că există iubire în tine, că ești o persoană care are umanitate, că ești cineva blând și care poate practica adevărul, că ești o persoană onestă care deține adevărurile-realități și că ești cineva cu o inimă cu frică de Dumnezeu. Dacă încă ai o statură mică, dar ai voință și ești dispus să te străduiești să obții adevărul și să faci lucrurile potrivit principiului și ești capabil să tratezi lucrurile și să te porți cu alții principial, atunci și asta se consideră că ai întrucâtva o inimă cu frică de Dumnezeu; este cel mai important lucru.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”

Odată ce adevărul a luat viață în tine, când observi pe cineva care este hulitor față de Dumnezeu, care nu se teme de Dumnezeu și este nepăsător și superficial în timp ce își îndeplinește datoria sau care tulbură și perturbă lucrarea bisericii, vei răspunde conform adevărurilor-principii și vei fi capabil să-l identifici și să-l dai în vileag, după caz. Dacă adevărul nu a devenit viața ta și trăiești în continuare în firea ta satanică, atunci, când descoperi oameni răi și diavoli care provoacă tulburări și perturbări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că n-auzi; le vei înlătura, fără reproșuri din partea conștiinței tale. Chiar vei crede că oricine provoacă tulburări în lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu tine. Indiferent cât de mult suferă lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, ești nepăsător, nu intervii și nici nu te simți vinovat, ceea ce te face să fii cineva care nu are conștiință sau rațiune, un necredincios, un făcător de servicii. Mănânci ceea ce aparține lui Dumnezeu, bei ceea ce este aparține lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar crezi că orice daună adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are legătură cu tine, ceea ce te face un trădător care mușcă mâna ce îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, ești măcar om? Acesta este un demon care s-a insinuat în biserică. Pretinzi că tu crezi în Dumnezeu, pretinzi că ești unul dintre cei aleși și vrei să mănânci și să bei gratis în casa lui Dumnezeu. Nu trăiești viața unei ființe umane, ești mai degrabă o fiară decât o persoană și, în mod clar, ești unul dintre non-credincioși. Dacă ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci, chiar dacă nu ai dobândit încă adevărul și viața, cel puțin vei vorbi și vei acționa de partea lui Dumnezeu; cel puțin, nu vei sta cu mâinile în sân când vei vedea că sunt compromise interesele casei lui Dumnezeu. Când simți dorința de a închide ochii, te vei simți vinovat și inconfortabil și îți vei spune: „Nu pot să stau aici și să nu fac nimic, trebuie să mă ridic și să spun ceva, trebuie să-mi asum responsabilitatea, trebuie să dezvălui acest comportament rău, trebuie să-l opresc, pentru ca interesele casei lui Dumnezeu să nu fie prejudiciate, iar viața bisericească să nu fie tulburată.” Dacă adevărul a devenit viața ta, atunci nu numai că vei avea acest curaj și această hotărâre și vei fi capabil să înțelegi complet chestiunea, dar vei și îndeplini responsabilitatea pe care ar trebui să o porți pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru interesele casei Sale, iar datoria ta va fi astfel îndeplinită. Dacă ți-ai putea considera datoria drept responsabilitatea, obligația și însărcinarea date ție de Dumnezeu și dacă simți că acest lucru este necesar pentru a-I face față lui Dumnezeu și conștiinței tale, atunci nu ai trăi integritatea și demnitatea umanității normale? Faptele și comportamentul tău ar fi „frica de Dumnezeu și ferirea de rău” despre care vorbește El. Ai îndeplini esența acestor cuvinte și ai trăi realitatea lor.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Imnuri similare

Cei care-L venerează pe Dumnezeu Îl preamăresc în toate lucrurile

Mărturia lui Iov l-a învins pe Satana

Calea necesară pentru a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău

Anterior: 32. Cum să acceptăm examinarea atentă a lui Dumnezeu

Înainte: 38. Care este relația dintre a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău și a fi mântuiți

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger