Cum pot cei care L-au limitat pe Dumnezeu în noțiunile lor să primească revelațiile Lui?

Lucrarea lui Dumnezeu continuă să avanseze și, deși scopul lucrării Lui rămâne neschimbat, metoda prin care El lucrează se schimbă în mod constant; prin urmare, aceia care Îl urmează pe Dumnezeu se schimbă și ei constant. Cu cât Dumnezeu înfăptuiește mai multă lucrare, cu atât e mai completă cunoașterea omului despre El. Schimbări corespunzătoare au loc și în firea omului ca urmare a lucrării lui Dumnezeu. Totuși, din cauza faptului că lucrarea lui Dumnezeu se schimbă mereu, cei care nu cunosc lucrarea Duhului Sfânt și acei oameni absurzi care nu cunosc adevărul devin oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Niciodată lucrarea lui Dumnezeu nu se conformează noțiunilor omului, pentru că lucrarea Lui este întotdeauna nouă și niciodată veche, iar El nu repetă niciodată lucrarea veche, ci, mai degrabă, face o lucrare pe care nu a mai făcut-o niciodată. Dat fiind că Dumnezeu nu Își repetă lucrarea, iar omul judecă invariabil lucrarea lui Dumnezeu de astăzi pe baza lucrării Sale din trecut, a devenit extrem de dificil pentru Dumnezeu să îndeplinească fiecare etapă a lucrării noii epoci. Omul are mult prea multe greutăți! Gândirea omului este prea conservatoare! Niciun om nu cunoaște lucrarea lui Dumnezeu, totuși fiecare o limitează. Când Îl părăsește pe Dumnezeu, omul pierde viața, adevărul și binecuvântările Lui, totuși, nu acceptă nici viața, nici adevărul, cu atât mai puțin binecuvântările mai mari pe care Dumnezeu le oferă omenirii. Toți oamenii doresc să-L câștige pe Dumnezeu, dar nu tolerează nicio schimbare în lucrarea lui Dumnezeu. Cei care nu acceptă noua lucrare a lui Dumnezeu cred că lucrarea lui Dumnezeu este imutabilă, că rămâne pentru totdeauna pe loc. În credința lor, tot ceea ce este necesar pentru a obține mântuirea veșnică de la Dumnezeu este respectarea legii și, atât timp cât se pocăiesc și își mărturisesc păcatele, intențiile lui Dumnezeu vor fi satisfăcute pentru totdeauna. Ei sunt de părere că Dumnezeu nu poate fi decât Dumnezeul care a lucrat sub lege și Dumnezeul care a fost pironit pe cruce pentru om; în plus, părerea lor este că Dumnezeu nu trebuie și nu poate să depășească Biblia. Tocmai aceste păreri i-au înlănțuit strâns de legea de odinioară și i-au pironit prin reglementări fără viață. Sunt alții, mai mulți, care cred că, indiferent de noua lucrare a lui Dumnezeu, ea trebuie să fie verificată prin profeții și că, în fiecare etapă a unei astfel de lucrări, toți cei care Îl urmează cu o inimă „sinceră” trebuie, de asemenea, să primească revelații; altfel, lucrarea nu I-ar putea aparține lui Dumnezeu. Nu este tocmai o sarcină ușoară pentru om să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu. Aceasta, adăugată inimii absurde a omului și naturii sale răzvrătite de înfumurare și îngâmfare, face să fie cu atât mai dificil pentru om să accepte noua lucrare a lui Dumnezeu. Omul nici nu investighează cu atenție noua lucrare a lui Dumnezeu, nici nu o acceptă cu smerenie; mai degrabă, el adoptă o atitudine de dispreț față de ea și așteaptă revelațiile și îndrumarea lui Dumnezeu. Nu sunt acestea manifestările omului care se răzvrătește față de Dumnezeu și I se împotrivește? Cum pot astfel de oameni să obțină aprobarea lui Dumnezeu?

Isus a afirmat că lucrarea lui Iahve a rămas în urmă în Epoca Harului, așa cum Eu spun astăzi că și lucrarea lui Isus a rămas în urmă. Dacă ar fi existat numai Epoca Legii și nu și Epoca Harului, Isus nu ar fi fost răstignit și nu ar fi putut răscumpăra toată omenirea. Dacă ar fi existat doar Epoca Legii, ar fi putut omenirea să ajungă până în ziua de azi? Istoria avansează; nu este istoria una dintre legile normale ale lucrării lui Dumnezeu? Nu este o descriere a felului în care El gestionează omul în întregul univers? Istoria progresează, tot astfel și lucrarea lui Dumnezeu. Intențiile Lui se schimbă în mod continuu. Ar fi imposibil ca Dumnezeu să rămână la o singură etapă a lucrării timp de șase mii de ani, pentru că, după cum toți știu, El este întotdeauna nou și niciodată vechi și nu ar putea defel să facă încontinuu o lucrare precum răstignirea, să fie pironit pe cruce o dată, de două ori, de trei ori… Așa ar vedea lucrurile o persoană absurdă. Dumnezeu nu continuă să facă aceeași lucrare; lucrarea Lui este mereu schimbătoare și mereu nouă, exact la fel cum Eu vă vorbesc vouă zi de zi cuvinte noi și fac o nouă lucrare. Aceasta este lucrarea pe care o fac, a cărei cheie se află în cuvintele „nouă” și „minunată”. „Dumnezeu este neschimbător și Dumnezeu va fi întotdeauna Dumnezeu”: această afirmație este cât se poate de adevărată; substanța lui Dumnezeu nu se schimbă, Dumnezeu este întotdeauna Dumnezeu și El nu ar putea deveni niciodată Satana, dar acestea nu dovedesc că lucrarea Lui este la fel de veșnic neschimbătoare ca esența Sa. Tu declari că Dumnezeu este imutabil, dar atunci cum poți explica faptul că El este mereu nou și niciodată vechi? Lucrarea lui Dumnezeu se răspândește continuu și se schimbă în mod constant, iar intențiile Lui sunt făcute să se manifeste și făcute cunoscute omului în mod continuu. Când omul experimentează lucrarea lui Dumnezeu, firea sa se schimbă fără încetare, și la fel și cunoașterea sa. De unde apare, atunci, această schimbare? Nu din lucrarea lui Dumnezeu, care se schimbă mereu? Dacă firea omului se poate schimba, de ce omul nu poate permite ca lucrarea Mea și cuvintele Mele să se schimbe și ele în mod continuu? Trebuie să fiu supus restricțiilor omului? Făcând astfel, nu folosești argumente forțate?

După învierea Lui, Isus S-a arătat ucenicilor și le-a spus: „Eu trimit promisiunea Tatălui Meu asupra voastră: să zăboviți în cetatea Ierusalimului, până când veți fi înzestrați cu putere din înalturi.” Știi cum pot fi explicate aceste cuvinte? Ești acum înzestrat cu puterea Lui? Înțelegi la ce se referă „putere”? Isus a spus că Duhul adevărului va fi dat omului în zilele de pe urmă. Acum sunt zilele de pe urmă; înțelegi cum exprimă cuvinte Duhul adevărului? Unde Se arată și unde lucrează Duhul adevărului? În cartea profetică a profetului Isaia, nu s-a menționat niciodată că, în epoca Noului Testament, Se va naște un copil numit Isus, ci s-a spus doar că se va naște un prunc de parte bărbătească și care se va numi Emanuel. De ce nu a fost specificat numele „Isus”? Nicăieri în Vechiul Testament nu apare acest nume, deci de ce crezi în continuare în Isus? Doar nu ai început să crezi în Isus după ce L-ai văzut cu ochii tăi, nu-i așa? Sau ai început să crezi după primirea unei revelații? Ți-ar arăta Dumnezeu într-adevăr un astfel de har? Ar revărsa El asupra ta asemenea mărețe binecuvântări? Care este temelia credinței tale în Isus? De ce nu crezi că Dumnezeu S-a întrupat în zilele noastre? De ce spui că absența unei revelații de la Dumnezeu pentru tine dovedește că El nu a devenit trup? Dumnezeu trebuie să-l anunțe pe om înainte de a-Și începe lucrarea? Trebuie să primească, mai întâi, aprobarea omului? Isaia a spus doar că un prunc de parte bărbătească se va naște într-o iesle; niciodată nu a profețit că Maria Îl va naște pe Isus. Pe ce anume îți întemeiezi credința în Isus cel născut din Maria? Sigur nu e confuză credința ta? Unii spun că numele lui Dumnezeu nu se schimbă. Atunci de ce numele lui Iahve a devenit Isus? S-a profețit despre venirea lui Mesia, atunci de ce a venit un om cu numele de Isus? De ce s-a schimbat numele lui Dumnezeu? Nu a fost făcută o asemenea lucrare acum mult timp? Oare nu poate Dumnezeu să facă o lucrare mai nouă astăzi? Lucrarea de ieri poate fi modificată, iar lucrarea lui Isus poate urma după aceea a lui Iahve. Nu poate atunci lucrarea lui Isus să fie urmată de o altă lucrare? Dacă numele lui Iahve poate fi schimbat în Isus, atunci nu poate fi schimbat și numele lui Isus? Nimic din acestea nu este neobișnuit; doar că oamenii sunt prea înguști la minte. Dumnezeu va fi întotdeauna Dumnezeu. Indiferent de schimbarea lucrării Sale și a numelui Său, firea și înțelepciunea Lui rămân neschimbate pentru totdeauna. Dacă tu crezi că Dumnezeu poate fi numit doar prin numele de Isus, atunci cunoașterea ta este mult prea limitată. Îndrăznești să afirmi că Isus este numele veșnic al lui Dumnezeu, că Dumnezeu va fi cunoscut de-a pururi sub numele de Isus și că acest lucru nu se va schimba niciodată? Îndrăznești să crezi cu tărie că numele lui Isus a încheiat Epoca Legii și că va încheia și epoca finală? Cine poate spune că harul lui Isus poate încheia epoca? Dacă nu ai o înțelegere clară privind aceste adevăruri, nu numai că nu vei putea să faci lucrarea de a predica Evanghelia, dar nici tu însuți nu vei reuși să rămâi neclintit. Când va veni ziua în care vei rezolva toate dificultățile acelor oameni religioși și vei respinge toate falsitățile lor, aceea va fi dovada că ești absolut sigur de această etapă a lucrării și că nu ai nici cea mai mică îndoială. Dacă nu reușești să le respingi falsitățile, atunci îți vor înscena ceva și te vor defăima. Nu ar fi acest lucru rușinos?

Toți evreii citiseră Vechiul Testament și știau despre profeția lui Isaia că un prunc de parte bărbătească se va naște într-o iesle. De ce, atunci, în ciuda faptului că erau pe deplin conștienți de această profeție, tot L-au persecutat pe Isus? Nu a fost din cauza naturii lor răzvrătite și a faptului că nu erau conștienți de lucrarea Duhului Sfânt? La vremea aceea, fariseii au crezut că lucrarea lui Isus era diferită de ceea ce ei știau despre pruncul proorocit, de parte bărbătească, iar oamenii de astăzi Îl resping pe Dumnezeu pentru că lucrarea lui Dumnezeu întrupat nu se conformează Bibliei. Nu este esența răzvrătirii lor față de Dumnezeu una și aceeași? Poți să accepți, fără excepție, toată lucrarea Duhului Sfânt? Dacă este lucrarea Duhului Sfânt, atunci este curentul cel drept și ar trebui să îl accepți fără nicio rezervă; nu ar trebui să triezi și să alegi ce să accepți. Dacă încerci să aplici mai mult din înțelegerea ta cu privire la Dumnezeu și ești mai precaut față de El, atunci nu e de prisos acest lucru? Ceea ce ar trebui să faci este să nu cauți o fundamentare suplimentară în Biblie, ci să accepți fără excepții lucrarea Duhului Sfânt, pentru că tu crezi în Dumnezeu ca să-L urmezi pe Dumnezeu și nu ar trebui să Îl investighezi. Nu ar trebui să cauți alte dovezi despre Mine pentru a arăta că Eu sunt Dumnezeul tău, ci ar trebui să discerni dacă îți sunt de folos – acesta este lucrul decisiv. Chiar dacă găsești și alte dovezi incontestabile în Biblie, ele nu te pot aduce pe deplin înaintea Mea. Tu ești cel care trăiește doar în limitele Bibliei și nu înaintea Mea; Biblia nu te poate ajuta să Mă cunoști, nici nu îți poate adânci dragostea pentru Mine. Deși Biblia a profețit că se va naște un prunc de parte bărbătească, nimeni nu putea să înțeleagă asupra cui se va împlini profeția, pentru că omul nu a cunoscut lucrarea lui Dumnezeu și asta a făcut ca fariseii să se împotrivească lui Isus. Unii știu că lucrarea Mea este în interesul omului, dar ei continuă să creadă că Isus și cu Mine suntem două ființe complet separate, incompatibile. În vremea aceea, Isus doar le-a spus ucenicilor o serie de predici din Epoca Harului, cum ar fi: cum să practice, cum să se adune, cum să ceară în rugăciune și cum să-i trateze pe alții în Epoca Harului. Lucrarea pe care a realizat-o a fost cea a Epocii Harului și El a vorbit numai despre modul în care ucenicii și cei care L-au urmat pe atunci ar trebui să practice. La momentul acela, El a făcut doar lucrarea Epocii Harului și niciuna din lucrările zilelor de pe urmă. Când Iahve a stabilit legea Vechiului Testament în Epoca Legii, de ce nu a făcut atunci lucrarea Epocii Harului? De ce nu a clarificat în prealabil lucrarea Epocii Harului? Acest lucru nu l-ar fi ajutat pe om să o accepte? El a profețit doar că un prunc de parte bărbătească se va naște și va veni la putere, dar nu a îndeplinit în prealabil lucrarea Epocii Harului. Lucrarea lui Dumnezeu din fiecare epocă are hotare clare; El face doar lucrarea epocii actuale și nu săvârșește niciodată următoarea etapă a lucrării în avans. Doar în acest fel, lucrarea Sa reprezentativă pentru fiecare epocă poate fi scoasă în evidență. Isus a vorbit numai despre semnele din zilele de pe urmă; a spus doar cum oamenii din vremurile acelea ar trebui să fie răbdători, cum ar trebui să fie mântuiți, cum ar trebui să se pocăiască și să se mărturisească și cum ar trebui să poarte crucea și să îndure suferința. Nu a vorbit niciodată despre cum ar trebui omul din zilele de pe urmă să dobândească pătrunderea, nici despre cum ar trebui să caute să satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Ca atare, nu este absurd să cauți în Biblie lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă? Ce poți vedea doar ținând Biblia strâns în mâinile tale? Fie că este vorba de un analist al Bibliei sau de un predicator, cine ar fi putut vedea clar, în avans, lucrarea de astăzi?

„Cine are urechi, să audă ceea ce spune Duhul bisericilor.” Ați auzit acum cuvintele Duhului Sfânt? Cuvintele lui Dumnezeu au venit peste voi. Le auziți? Dumnezeu face lucrarea cuvintelor în zilele de pe urmă și aceste cuvinte sunt cele ale Duhului Sfânt, căci Dumnezeu este Duhul Sfânt și poate deveni și trup; prin urmare, cuvintele Duhului Sfânt, despre care s-a vorbit în trecut, sunt cuvintele Dumnezeului întrupat astăzi. Există mulți oameni absurzi care cred că, din moment ce este Duhul Sfânt cel care vorbește, glasul Său ar trebui să răsune din ceruri, ca oamenii să îl audă. Oricine crede în felul acesta nu cunoaște lucrarea lui Dumnezeu. Într-adevăr, cuvântările rostite de Duhul Sfânt sunt cele rostite de Dumnezeu întrupat. Duhul Sfânt nu ar putea sub nicio formă să îi vorbească direct omului; nici chiar în Epoca Legii, Iahve nu le-a vorbit direct mulțimilor. Nu ar fi cu atât mai puțin probabil ca El să facă acest lucru în această epocă, astăzi? Pentru ca Dumnezeu să îndeplinească lucrarea cu rostirea și cuvântările Sale, El trebuie să devină trup; altfel, lucrarea Lui nu și-ar putea atinge scopul. Cei care Îl neagă pe Dumnezeu întrupat sunt aceia care nu cunosc Duhul sau principiile prin care lucrează Dumnezeu. Cei care cred că acum este epoca Duhului Sfânt, dar încă nu acceptă noua Sa lucrare, sunt cei care trăiesc într-o credință nedeslușită și abstractă. Astfel de oameni nu vor primi niciodată lucrarea Duhului Sfânt. Cei care cer doar ca Duhul Sfânt să vorbească și să-Și îndeplinească lucrarea direct, dar nu acceptă cuvintele sau lucrarea lui Dumnezeu întrupat, nu vor putea niciodată să pășească în noua epocă sau să fie mântuiți complet de către Dumnezeu!

Anterior: Ar trebui să renunțați la binecuvântările statutului și să înțelegeți intenția lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului

Înainte: Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa sunt cei care Îl mulțumesc

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 9) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger