Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Practică (6)

Astăzi, mulți oameni nu au nici măcar raționalitatea sau conștiința de sine a lui Pavel care, deși doborât de Domnul Isus, poseda deja hotărârea de a lucra și de a suferi pentru El. Isus i-a dat o boală și, mai târziu, Pavel a continuat să sufere de această boală odată ce a început să lucreze. De ce a spus că avea un țepuș în carnea lui? Țepușul, de fapt, era boală, iar pentru Pavel era o slăbiciune fatală. Indiferent de cât de bine a lucrat sau de cât de mare i-a fost hotărârea de a suferi, el a avut întotdeauna această boală. Pavel avea un calibru mult mai mare decât cel pe care îl aveți voi, oamenii, astăzi; nu numai că era de un mare calibru, dar avea și conștiință de sine și poseda o mai mare raționalitate decât voi. Astăzi, ce să mai vorbim de dobândirea raționalității lui Petru – mulți oameni nu pot nici măcar dobândi raționalitatea lui Pavel. După ce Pavel a fost doborât de Isus, el a încetat să-i persecute pe discipoli și a început să predice și să sufere pentru Isus. Și ce a inspirat suferința lui? Pavel a crezut că, de vreme ce văzuse lumina cea mare, trebuia să dea mărturie despre Domnul Isus, trebuia să nu-i mai persecute pe discipolii lui Isus și trebuia să nu se mai împotrivească lucrării lui Dumnezeu. După ce a văzut lumina cea mare, el a început să sufere pentru Dumnezeu și să se dedice lui Dumnezeu și a luat hotărârea definitivă. După ce lumina cea mare a strălucit deasupra lui, el a început să lucreze pentru Dumnezeu și a fost în stare să se hotărască, ceea ce a dovedit că poseda raționalitate. În religie, Pavel era o figură foarte proeminentă. Era foarte priceput și înzestrat, îi privea de sus pe cei mai mulți dintre oameni și avea o personalitate mai puternică decât majoritatea lor. Dar, după ce lumina cea mare a strălucit asupra lui, a zis că trebuia să lucreze pentru Domnul Isus – și aceasta a fost raționalitatea lui. Când i-a persecutat pe discipoli, Isus i-a apărut și a zis: „Pavele, de ce mă prigonești?” Pavel a căzut imediat la pământ și a zis: „Cine ești Tu?” Un glas din cer a zis: „Eu sunt Domnul Isus, pe care tu Îl prigonești”. Dintr-o dată, Pavel s-a deșteptat, a înțeles, și numai atunci a știut el că Isus era Hristos, că El era Dumnezeu. Trebuie să dau ascultare, Dumnezeu mi-a dat acest har, iar eu L-am persecutat astfel, totuși El nici nu m-a doborât, nici nu m-a blestemat – trebuie să sufăr pentru El. Pavel a recunoscut că Îl prigonise pe Domnul Isus Hristos și că îi ucidea acum discipolii, că Dumnezeu nu îl blestemase, ci făcuse să strălucească lumina asupra lui; aceasta l-a inspirat și a zis: „Deși nu I-am privit chipul, I-am auzit glasul și I-am văzut lumina cea mare. Numai acum văd eu, cu adevărat, că Dumnezeu mă iubește într-adevăr și că Domnul Isus Hristos este, cu adevărat, Dumnezeu care se milostivește de om și că El îi iartă păcatele omului, pe vecie. Văd cu adevărat că sunt un păcătos”. Deși, după aceea, Dumnezeu a folosit darurile lui Pavel ca să lucreze, uită de asta deocamdată. Hotărârea lui la momentul respectiv, raționalitatea lui omenească normală și conștiința lui de sine – sunteți incapabili de a dobândi aceste lucruri. Astăzi nu ați primit multă lumină? Nu au văzut mulți oameni că firea lui Dumnezeu este una de măreție, mânie, judecată și mustrare? Adesea, blesteme, încercări și rafinări i-au lovit pe oameni – și ce au învățat? Ai câștigat ceva din disciplina și tratarea ta? Cuvinte aspre, loviri și judecată au căzut asupra ta de multe ori, totuși nu le dai nicio atenție. Nu ai nici măcar puțina raționalitate avută de Pavel – nu ești tu extrem de înapoiat? Multe lucruri Pavel nu le-a văzut clar. El a știut numai că lumina strălucise asupra lui și nu și-a dat seama că fusese doborât. În credința lui personală, după ce lumina strălucise asupra lui, el trebuia să se cheltuiască pentru Dumnezeu, să sufere pentru Dumnezeu, să facă totul pentru a-I ușura calea Domnului Isus Hristos și să câștige mai mulți păcătoși pentru a fi răscumpărați de Domnul. Aceasta a fost hotărârea lui, acesta a fost unicul scop al lucrării sale – dar, când a lucrat, boala încă tot nu l-a lăsat, până la moarte. Pavel a lucrat timp de mai bine de douăzeci de ani. A suferit mult și a trecut prin multe persecuții și tribulații, deși, desigur, încercările lui au fost mult mai puține decât cele ale lui Petru. Cât de jalnic este dacă nu aveți nici măcar raționalitatea lui Pavel? În aceste împrejurări, cum ar putea Dumnezeu să înceapă o lucrare chiar mai mare în voi?

Când a răspândit evanghelia, Pavel a suferit mari chinuri. Hotărârea lui, lucrarea pe care a făcut-o, credința lui, loialitatea, dragostea, răbdarea și umilința la vremea respectivă, precum și multe alte dispoziții exterioare pe care le-a trăit, au fost mai înalte decât voi, oamenii, astăzi. Ca să mă exprim mai aspru, nu există nicio raționalitate normală în voi! Nu aveți nici măcar conștiință sau omenie – vă lipsesc atât de multe! Astfel, o mare parte din timp, nu este de găsit, în ceea ce trăiți, nicio raționalitate normală și niciun semn de conștiință de sine. Chiar dacă trupul lui a suferit de boală, Pavel a continuat să se roage și să caute: ce este boala aceasta – am făcut toată lucrarea asta pentru Domnul, de ce nu mă lasă? Oare Domnul Isus mă pune la încercare? M-a doborât? Dacă m-ar fi doborât, aș fi murit atunci și, fiind incapabil de a face toată lucrarea aceasta pentru El, nu aș fi putut primi nici atât de multă lumină. El și-a dat seama și de hotărârea mea. Pavel a simțit mereu că această boală era Dumnezeu care îl punea la încercare, că îi domolea credința și puterea voinței – acest lucru îl credea el. În realitate, boala lui era o sechelă de atunci când Domnul Isus l-a doborât la pământ. L-a pus sub presiune mentală și a îndepărtat mult din firea lui rebelă. Dacă v-ați găsi în situația lui Pavel, ce ați face? Ar putea fi hotărârea voastră mai mare decât a lui Pavel? Sunteți mai capabili de suferință decât el? Când oamenii de astăzi sunt atinși de o boală minoră sau trec printr-o mare încercare, suferința lor îi lasă complet descumpăniți. Dacă ați fi închiși într-o colivie și nu ați mai fi lăsați să ieșiți afară, ați fi OK. Și tot ce vă va trebui ca să mâncați și să beți va trebui asigurat, altfel ați fi ca lupii. Suferirea unei mici constrângeri sau greutăți este bună pentru voi; dacă v-ar fi ușor, ați fi pierduți, și cum ați putea fi protejați? Astăzi, tocmai pentru că sunteți mustrați, blestemați și judecați, vi se acordă protecție. Tocmai pentru că ați suferit mult sunteți protejați. Dacă nu ar fi fost așa, de mult ați fi căzut în depravare. Eu nu fac lucrurile dificile pentru voi în mod intenționat – natura omului este ferm stabilită, și trebuie să fie astfel, pentru ca firile oamenilor să fie schimbate. Astăzi, nu posedați nici măcar raționalitatea și conștiința de sine a lui Pavel și nu aveți nici conștiința lui. Trebuie să fiți mereu presați și trebuie să fiți mereu mustrați și judecați ca să vă treziți sufletele. Mustrarea și judecata reprezintă ceea ce este mai bun pentru viețile voastre. Și, dacă este necesar, trebuie să fie și mustrarea venirii faptelor; numai atunci vă veți supune pe de-a-ntregul. Naturile voastre sunt astfel, încât, fără mustrare și blestem, nu veți vrea să vă plecați capetele, nu veți vrea să vă supuneți. Fără fapte dinaintea ochilor voștri, nu va exista niciun efect. Aveți caractere prea josnice și prea lipsite de valoare! Fără mustrare și judecată, va fi dificil să fiți cuceriți și greu ca ticăloșia și neascultarea voastră să fie suprimate. Vechea voastră natură este atât de adânc înrădăcinată. Dacă ați fi puși pe tron, nu ați avea nicio idee despre înălțimea cerului și adâncimea pământului, cu mult mai puțin despre locul spre care vă îndreptați. Nu știți nici măcar de unde ați venit, așadar cum ați putea să-L cunoașteți pe Creator? Fără mustrarea oportună și blestemul de astăzi, zilele voastre de pe urmă ar fi venit de mult. Ca să nu mai vorbesc despre soarta voastră – nu este ea chiar mai mult în primejdie? Fără această binevenită mustrare și judecată, cine știe cât de trufași ați deveni și cine știe cât de depravați ați ajunge. Această mustrare și această judecată v-au adus în ziua de astăzi și v-au menținut existența. Dacă ați fi încă învățați după aceleași metode ca ale „tatălui” vostru, cine știe în ce lume ați intra! Nu aveți nicio abilitate de a vă controla și de a reflecta cu privire la voi înșivă. Este de-ajuns, pentru oameni ca voi, doar să urmați, să dați ascultare și să nu vă amestecați ori să nu stricați, pentru ca scopurile Mele să fie atinse. Nu ați face mai bine să acceptați mustrarea și judecata de astăzi? Ce alte alegeri aveți? Când Pavel L-a văzut pe Domnul Isus, încă nu a crezut. Mai târziu, după ce Domnul Isus fusese țintuit pe cruce, a știut acest fapt, totuși a continuat să prigonească și să se împotrivească. Acest lucru înseamnă să păcătuiești cu voia și, așa, el a fost doborât. La început, a știut că se afla un Rege printre evrei, care era numit Isus, auzise aceasta. Mai târziu, pe când predica în templu și prin ținut, s-a îndreptat împotriva lui Isus și a refuzat, cu trufie, să asculte de cineva. Aceste lucruri au devenit o piedică groaznică în calea lucrării, la vremea respectivă. Pe când Isus lucra, Pavel nu a persecutat și nu a arestat oameni în mod direct, dar a folosit predicarea și cuvintele ca să distrugă lucrarea. Mai târziu, când Domnul Isus Hristos a fost pus pe cruce, a început să-i aresteze pe discipoli, grăbindu-se dintr-un loc în altul și făcând tot ce putea ca să-i hărțuiască. Numai după ce lumina a strălucit asupra lui, s-a deșteptat și a simțit o mare părere de rău. După ce a fost doborât, boala nu l-a părăsit niciodată. Uneori, simțea că boala i se înrăutățise și nu putea sta în picioare. Se gândea[a]: „Ce se petrece? Oare am fost, cu adevărat, doborât?” Apoi, fără să știe cum s-a întâmplat, descoperea că era bine, din nou, și începea să lucreze iarăși. Dar boala nu l-a lăsat niciodată și tocmai din cauza acestei boli a lucrat el mult. Se poate spune că Isus a pus această boală în Pavel din cauza trufiei și a mândriei acestuia; a fost o pedeapsă pentru el, dar și de dragul lucrării mai mari a lui Isus – Isus a folosit darurile lui Pavel pentru lucrarea Sa. De fapt, intenția lui Isus nu a fost să-l salveze pe Pavel, ci să-l folosească. Totuși, firea lui Pavel era prea arogantă și voluntară, astfel încât „un țepuș” a fost pus în el. Printre voi există mulți aidoma lui Pavel, dar, dacă veți avea, cu adevărat, hotărârea de a continua până la capătul capătului, nu veți fi maltratați. La urmă, când Pavel și-a terminat lucrarea, boala nu i s-a mai părut atât de dureroasă și, astfel, mai târziu, a fost în stare să rostească cuvintele: „mi-am sfârșit alergarea, m-am luptat lupta și mă așteaptă cununa dreptății” – pe care le-a rostit, fiindcă n-a știut. Nu vom mai vorbi despre nimic altceva, haideți să rămânem la ce a fost pozitiv și demn de laudă la el: avea o conștiință și, după ce lumina a strălucit asupra lui, I s-a devotat lui Dumnezeu și a pătimit pentru Dumnezeu. Firește, aceasta este latura lui lăudabilă, acestea au fost punctele lui forte. Nu vom vorbi despre cum s-a răzvrătit și s-a împotrivit; vorbim, mai ales, despre raționalitatea lui de om normal și dacă a avut sau nu conștiință de sine. Dacă sunt unii care cred că – fiindcă a avut puncte forte – aceasta dovedește că a fost un om binecuvântat, care cred că el nu a fost, în mod necesar, mustrat, atunci acestea sunt cuvintele unor oameni fără judecată.

Odată ce am terminat de a le vorbi față în față, mulți oameni au devenit, din nou, desfrânați pe la spatele Meu, nesocotind importante cuvintele Mele. Vorbesc iar și iar, dând la iveală strat după strat și, până când stratul de jos este expus, ei „își găsesc pacea” și nu mai provoacă tulburări. După cum sunt stările voastre astăzi, încă trebuie să fiți atacați și expuși fără milă și judecați în amănunțime, încât nici să nu vă puteți trage răsuflarea. Trebuie să fiți mereu bătuți și expuși, și vouă vi se pare că mustrarea nu vă părăsește niciodată, că blestemul, nici el, nu e niciodată departe de voi și nici judecata aspră, îngăduindu-vă să vedeți că mâna decretelor administrative ale lui Dumnezeu nu pleacă niciodată de la voi. Așa e mai bine, este ca atunci când Aron a văzut că Iahve nu l-a părăsit niciodată. (Dar ce a văzut el a fost călăuzirea și protecția constantă din partea lui Iahve; călăuzirea pe care voi o vedeți astăzi este mustrare, blestem și judecată). Astăzi, mâna decretelor administrative ale lui Iahve nu vă lasă nici pe voi, dar există un lucru care să vă liniștească: oricât v-ați împotrivi, v-ați răzvrăti și ați judeca, trupului vostru nu i se va aduce vătămare. Există însă oameni care merg prea departe în împotrivirea lor, ceea ce nu poate fi acceptat; există o limită și nu este acceptabil să pui piedici lucrării lui Dumnezeu. Astăzi poți vorbi și acționa fără repercusiuni – dar nu întrerupe sau nu submina viața Bisericii, nu întrerupe lucrarea Duhului Sfânt. În rest, poți să faci ce vrei. Spui că nu vei urmări viața și dorești să te întorci în lume. Atunci, grăbește-te și du-te! Puteți face orice lucru doriți, atâta timp cât nu stă în calea lucrării lui Dumnezeu. Totuși, există un lucru pe care trebuie să îl știi: la sfârșit, astfel de păcătoși cu voia vor fi eliminați. Astăzi, în orice caz, nu ești certat. La sfârșit, numai o parte dintre oameni vor fi în stare să dea mărturie – iar restul vor fi în primejdie. Dacă nu dorești să fii în acest curent, bine. Oamenii de astăzi sunt tratați cu îngăduință; Eu nu te limitez. E bine, atâta timp cât nu te temi de mustrarea de mâine. Dar, dacă ești în acest curent, trebuie să fii mărturie și trebuie să fii mustrat. Dacă spui că nu mai poți și vrei să faci o pauză, bine – nimeni nu te oprește! Dar n-am să-ți îngădui să faci o lucrare distrugătoare care aruncă lucrarea Duhului Sfânt în dezordine – pur și simplu nu poți fi iertat pentru asta! Cât despre ce văd ochii tăi și aud urechile tale cu privire la care oameni sunt mustrați și la care familii sunt blestemate – există limite și hotare la aceasta. Duhul Sfânt nu face lucrurile cu ușurătate. Pe baza păcatelor omului și a tot ceea ce ați făcut, dacă ar fi să fiți luați în serios și să fiți tratați după strâmbătatea voastră, care dintre voi ar putea supraviețui? Mare necaz ar veni asupra voastră – iar omul va mai fi, atunci, încă în regulă? Și totuși, azi, mulți oameni sunt tratați cu îngăduință. Chiar dacă judecați, vă răzvrătiți și vă împotriviți, atâta timp cât nu întrerupeți, atunci am să stau în fața voastră zâmbind. Dacă într-adevăr urmăriți viața, atunci trebuie să suferiți o mică mustrare și trebuie să îndurați, trebuie să îndurați durerea despărțirii de ceea ce iubiți ca să mergeți pe masa de operație pentru o intervenție chirurgicală, trebuie să înduri durerea, acceptând încercări și pătimind ca Petru. Astăzi, sunteți dinaintea scaunului de judecată. În viitor, trebuie să mergeți la „ghilotină”, care va fi când vă veți sacrifica.

În timpul ultimei etape a lucrării din zilele de pe urmă, trebuie să fiți conștienți toți că este posibil să crezi că Dumnezeu nu îți va nimici trupul și se poate spune că este posibil să nu suferi de nicio boală, chiar dacă I te împotrivești Lui și Îl judeci – dar, când cuvintele aspre ale lui Dumnezeu vin asupra ta, nu te poți ascunde și ești panicat și neliniștit. Însă azi, trebuie să aveți puțină conștiință. Nu fiți aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui, nu fiți cei răi. Ar trebui să întorci spatele bătrânilor tăi strămoși; numai aceasta arată că ai o statură adevărată și tot așa este și umanitatea pe care ar trebui să o posezi. Ești mereu incapabil de a-ți lăsa la o parte propriile perspective sau plăcerile zilei de azi. Dumnezeu spune: atâta vreme cât faceți tot ce puteți ca să Mă urmați, Eu vă voi face, cu siguranță, desăvârșiți. După ce veți fi făcuți desăvârșiți, vor exista speranțe frumoase – veți fi aduși în împărăția Mea ca să vă bucurați de binecuvântări împreună cu Mine. Aveți o destinație, totuși cele ce se cer de la voi nu au scăzut niciodată. Mai există o condiție: în acest loc, indiferent dacă veți fi cuceriți sau făcuți desăvârșiți, trebuie să fiți, astăzi, supuși la unele mustrări și la unele pătimiri, trebui să fiți loviți și disciplinați, trebuie să dați ascultare cuvintelor Mele, să urmați calea Mea și să faceți voia lui Dumnezeu – aceasta ar trebui să faceți voi, oamenii. Indiferent de cum urmezi, trebuie să auzi clar în acest fel. Dacă ai văzut cu adevărat, atunci poți continua să urmezi. Dacă crezi că nu există perspective sau speranțe aici, atunci poți să pleci. Aceste cuvinte ți-au fost spuse cu limpezime, dar, dacă dorești, într-adevăr, să pleci, acest lucru arată doar că nu ai nici cea mai mică conștiință; această acțiune a ta este suficientă pentru a dovedi că ești un demon. Deși spui că totul trebuie lăsat la discreția lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce trăiești și a trupului tău, încă trăiești sub domeniul Satanei. Chiar dacă și Satana e în mâinile lui Dumnezeu, tu însuți îi aparții Satanei și trebuie să fii cu adevărat mântuit de Dumnezeu, fiindcă încă trăiești sub influența Satanei. Cum trebuie să continui, ca să fii complet mântuit? Alegerea este a ta: poți să fugi, poți să zbori departe, poți să mergi oriunde vrei, decizia îți aparține – ar trebui să alegi drumul pe care să apuci. În cele din urmă, dacă poți să spui: nu am nimic mai bun, răsplătesc dragostea lui Dumnezeu cu conștiința mea și trebuie să am puțină omenie. Nu pot atinge nimic mai înalt și nici calibrul meu nu este atât de mare; nu înțeleg viziunile și sensul lucrării lui Dumnezeu. Doar răsplătesc dragostea lui Dumnezeu, fac orice cere Dumnezeu și fac tot ce pot – îmi împlinesc datoria ca o făptură a lui Dumnezeu – și, în acest fel, simt mângâiere. Aceasta este cea mai înaltă mărturie de care ești capabil. Acesta este cel mai înalt standard cerut de la o parte dintre oameni: împlinirea datoriei de făptură a lui Dumnezeu. Trebuie să faci cât de mult ești în stare. Cerințele lui Dumnezeu de la tine nu sunt prea înalte; atâta timp cât faci ce poți, atunci, prin aceasta, ești mărturie.

Note de subsol:

a. Textul original omite „Se gândea”.

Anterior:Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)

Următorul:Practică (7)