Pacea și bucuria despre care vorbesc astăzi nu sunt aceleași cu cele în care crezi și pe care le înțelegi. Obișnuiai să crezi că pacea și bucuria înseamnă să fii fericit toată ziua, absența bolii sau a nenorocirii în familia ta, să fii întotdeauna mulțumit în inima ta, fără nici cea mai mică urmă de mâhnire, și să ai o senzație de bucurie de nedescris, indiferent de gradul de maturitate a vieții tale. Asta în plus față de creșterea salariului și de admiterea fiului tău la universitate. Gândindu-te la aceste lucruri, te-ai rugat lui Dumnezeu și, văzând că harul lui Dumnezeu era atât de mare, ai devenit nespus de bucuros, zâmbind cu gura până la urechi, și nu te mai opreai din a-I mulțumi lui Dumnezeu. O astfel de pace și de bucurie nu este pacea și bucuria adevărată care însoțește prezența Duhului Sfânt. Mai degrabă, este pacea și bucuria care decurge din satisfacerea trupului. Ar trebui să înțelegi ce epocă este astăzi; nu este Epoca Harului și nu mai este vremea când cauți să mănânci pe săturate. S-ar putea să fii nespus de bucuros pentru că totul merge bine cu familia ta, dar viața ta își dă ultima suflare – și astfel, indiferent cât de mare este bucuria ta, Duhul Sfânt nu este cu tine. Este simplu să câștigi prezența Duhului Sfânt: fă ceea ce se cuvine să faci în mod corespunzător, realizează-ți bine datoria și funcția unei ființe omenești și fii capabil să te echipezi cu lucrurile de care ai nevoie ca să-ți compensezi deficiențele. Dacă porți întotdeauna o povară pentru propria ta viață și ești fericit deoarece ai dobândit o înțelegere clară a unui adevăr sau ai înțeles lucrarea actuală a lui Dumnezeu, aceasta înseamnă cu adevărat să ai prezența Duhului Sfânt. Sau, dacă devii uneori neliniștit pentru că întâlnești ceva pe care nu știi cum să-l experimentezi sau pentru că nu ai înțeles în mod clar un adevăr dintr-o părtășie, aceasta dovedește că Duhul Sfânt este cu tine. Acestea sunt stări obișnuite ale experienței de viață. Trebuie să înțelegi diferența dintre a avea și a fi lipsit de prezența Duhului Sfânt și nu trebuie să fii prea simplist în opinia ta despre acest lucru.

Anterior, s-a spus că a avea prezența Duhului Sfânt și a avea lucrarea Duhului Sfânt sunt diferite. Starea normală de a avea prezența Duhului Sfânt se manifestă prin gândire normală, rațiune normală și umanitate normală. Personalitatea unei persoane va rămâne așa cum obișnuia să fie, dar în interiorul său va fi pace, iar în exterior va avea decența unui sfânt. Așa va fi aceasta atunci când Duhul Sfânt este cu ea. Când cineva are prezența Duhului Sfânt, gândirea sa este normală. Când este înfometat, vrea să mănânce, când este însetat, vrea să bea apă… Astfel de manifestări ale umanității normale nu sunt luminarea Duhului Sfânt; ele sunt gândirea normală a oamenilor și starea normală de a avea prezența Duhului Sfânt. Unii oameni cred în mod greșit că aceia care au prezența Duhului Sfânt nu cunosc foamea și nu simt nevoia să doarmă și că se pare că nici măcar nu știu că au o familie, fiind aproape complet despărțiți de trup. De fapt, cu cât Duhul Sfânt este mai mult cu oamenii, cu atât sunt ei mai normali. Ei știu să sufere și să renunțe la lucruri pentru Dumnezeu, să se consume pentru Dumnezeu și să Îi fie devotați lui Dumnezeu; fără a mai vorbi despre faptul că ei se gândesc la mâncare și la îmbrăcăminte. Cu alte cuvinte, ei nu au pierdut nimic din umanitatea normală pe care ar trebui să o aibă oamenii și, în schimb, au în mod special rațiune. Uneori, ei citesc cuvintele lui Dumnezeu și cugetă la lucrarea Lui, dobândind credință în inimile lor și devenind dispuși să urmărească adevărul. Evident, lucrarea Duhului Sfânt se bazează pe această temelie. Dacă oamenii nu au o gândire normală, atunci nu au rațiune – aceasta nu este o stare normală. Când oamenii au o gândire normală și Duhul Sfânt este cu ei, ei dispun cu siguranță de rațiunea unei persoane normale, ceea ce este o stare normală. În experimentarea lucrării lui Dumnezeu, se întâmplă ocazional să ai lucrarea Duhului Sfânt, în timp ce să ai prezența Duhului Sfânt este un lucru aproape constant. Atât timp cât rațiunea și gândirea oamenilor sunt normale și cât timp condițiile lor sunt normale, Duhul Sfânt este cu siguranță cu ei. Când rațiunea și gândirea oamenilor nu sunt normale, atunci umanitatea lor nu este normală. Dacă, în acest moment, lucrarea Duhului Sfânt este în tine, atunci Duhul Sfânt este, de asemenea, cu siguranță cu tine. Dar dacă Duhul Sfânt este cu tine, nu înseamnă că Duhul Sfânt lucrează neapărat în tine, căci Duhul Sfânt lucrează în momente speciale. A avea prezența Duhului Sfânt nu poate decât să mențină viața normală a oamenilor, dar Duhul Sfânt lucrează numai în anumite momente. De exemplu, dacă ești un conducător sau un lucrător, atunci când uzi și oferi hrană pentru biserică, Duhul Sfânt te va lumina cu anumite cuvinte care sunt edificatoare pentru alții și care pot rezolva unele dintre problemele concrete ale fraților și surorilor tale – în aceste momente lucrează Duhul Sfânt. Uneori, când mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, Duhul Sfânt te luminează cu anumite cuvinte care sunt deosebit de relevante pentru propriile tale experiențe, permițându-ți să dobândești o mai mare cunoaștere a propriilor tale condiții; aceasta este, de asemenea, lucrarea Duhului Sfânt. Uneori, când vorbesc, Mă ascultați și sunteți capabili să vă comparați propriile stări folosind cuvintele Mele și uneori sunteți mișcați sau inspirați; toate acestea sunt lucrarea Duhului Sfânt. Unii oameni spun că Duhul Sfânt lucrează în ei în orice moment. Este imposibil! Dacă ar spune că Duhul Sfânt este întotdeauna cu ei, ar fi realist. Dacă ar spune că gândirea și rațiunea lor sunt normale în orice moment, ar fi de asemenea realist și ar arăta că Duhul Sfânt este cu ei. Dacă spun că Duhul Sfânt lucrează mereu în ei, că sunt luminați de Dumnezeu și atinși de Duhul Sfânt în fiecare clipă și că dobândesc cunoștințe noi tot timpul, atunci nu este în niciun caz normal! Este de-a dreptul supranatural! Fără o umbră de îndoială, astfel de oameni sunt spirite rele! Chiar și când Duhul lui Dumnezeu vine în trup, sunt momente când El trebuie să mănânce și să Se odihnească – ca să nu mai vorbim despre oameni. Cei care au fost posedați de spirite rele par să fie lipsiți de slăbiciunea trupului. Ei sunt capabili să se lepede de toate și să renunțe la toate, sunt lipsiți de sentimente, în stare să îndure greutăți și nu simt nici cea mai mică oboseală, ca și cum ar fi depășit trupul. Nu este acest lucru extrem de supranatural? Lucrarea spiritelor rele este supranaturală – niciun om nu ar putea realiza astfel de lucruri! Cei lipsiți de discernământ sunt invidioși când văd astfel de oameni: ei spun că au așa de multă vigoare în credința lor în Dumnezeu, că au o credință puternică și că nu arată niciodată nici cel mai mic semn de slăbiciune! De fapt, toate acestea sunt manifestări ale lucrării spiritelor rele. Căci oamenii normali au în mod inevitabil slăbiciuni umane; aceasta este starea normală a celor care au prezența Duhului Sfânt.

Ce înseamnă a rămâne ferm în mărturia sa? Unii oameni spun că doar urmează așa cum o fac acum și nu se preocupă dacă sunt capabili să câștige viața; ei nu urmăresc viața, dar nici nu se retrag. Ei recunosc numai că această etapă a lucrării este îndeplinită de Dumnezeu. Nu este acesta un eșec în a aduce mărturie? Astfel de oameni nici măcar nu aduc mărturie că sunt cuceriți. Cei care au fost cuceriți urmează indiferent de orice altceva și sunt capabili să urmărească viața. Ei nu doar cred în Dumnezeul practic, ci știu și să se supună tuturor rânduielilor lui Dumnezeu. Astfel sunt cei care aduc mărturie. Cei care nu aduc mărturie nu au urmărit niciodată viața și încă urmează fără nicio direcție clară. Poți să urmezi, dar aceasta nu înseamnă că ai fost cucerit, căci tu nu înțelegi deloc lucrarea de astăzi a lui Dumnezeu. Trebuie să fie îndeplinite anumite condiții pentru a fi cucerit. Nu toți cei care urmează au fost cuceriți, căci în inima ta nu înțelegi deloc de ce trebuie să-L urmezi pe Dumnezeul de astăzi și nici nu știi cum ai ajuns până astăzi, cine te-a susținut până azi. Unii oameni sunt întotdeauna confuzi și zăpăciți în credința lor în Dumnezeu; astfel, a urma nu înseamnă neapărat că ai mărturie. Ce anume este adevărata mărturie? Mărturia despre care se vorbește aici are două părți: una este mărturia că ai fost cucerit, iar cealaltă este mărturia că ai fost desăvârșit (ceea ce, firește, va fi mărturia de după încercările mai mari și necazurile viitorului). Cu alte cuvinte, dacă ești în stare să rămâi ferm în timpul necazurilor și încercărilor, atunci vei fi adus al doilea pas al mărturiei. Ceea ce este crucial astăzi este aducerea primei părți a mărturiei: a fi capabil să rămâi ferm în fiecare situație a încercărilor de mustrare și de judecată. Aceasta este mărturia de a fi cucerit. Aceasta pentru că acum este vremea cuceririi. (Ar trebui să știi că acum este vremea lucrării lui Dumnezeu pe pământ; lucrarea principală a lui Dumnezeu întrupat pe pământ este cucerirea prin judecată și mustrare a acestui grup de oameni de pe pământ care Îl urmează.) Faptul că ești sau nu capabil de a aduce mărturie că ești cucerit nu depinde doar de capacitatea ta de a urma până la capăt, ci, mai important, de faptul dacă, pe măsură ce experimentezi fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu, ești capabil de adevărata înțelegere a mustrării și judecății lui Dumnezeu și de faptul dacă percepi cu adevărat toată această lucrare. Nu vei putea să te strecori doar urmând până la capăt. Trebuie să fii capabil să cedezi de bunăvoie în fiecare caz de mustrare și de judecată, să fii capabil să înțelegi cu adevărat fiecare pas al lucrării pe care o experimentezi și să fii în stare să atingi cunoașterea firii lui Dumnezeu și supunerea față de aceasta. Aceasta este mărturia supremă a faptului de a fi cucerit pe care ți se cere să o aduci. Mărturia de a fi cucerit se referă în primul rând la cunoașterea ta despre Dumnezeul întrupat. În mod crucial, acest pas al mărturiei este despre Dumnezeul întrupat. Nu contează ce faci sau ce spui în fața oamenilor din lume sau a celor de la putere; ce contează mai presus de toate este dacă ești în stare să te supui tuturor cuvintelor din gura lui Dumnezeu și întregii Sale lucrări. Prin urmare, acest pas al mărturiei este îndreptat spre Satana și spre toți dușmanii lui Dumnezeu – demonii și dușmanii care nu cred că Dumnezeu va deveni trup a doua oară și că va veni să facă o lucrare și mai măreață și, în plus, nu cred în faptul revenirii lui Dumnezeu în trup. Cu alte cuvinte, este îndreptat către toți antihriștii – toți dușmanii care nu cred în Dumnezeul întrupat.

Faptul de a te gândi la Dumnezeu și de a tânji după El nu dovedește că ai fost cucerit de Dumnezeu; depinde dacă tu crezi că El este Calea devenită trup, dacă tu crezi că a devenit Cuvântul trup și dacă tu crezi că Duhul a devenit Cuvântul și Cuvântul S-a arătat în trup. Aceasta este mărturia esențială. Nu contează cum urmezi, nici modul în care te consumi; ceea ce este crucial este dacă ești capabil să descoperi din această umanitate normală că a devenit Cuvântul trup și că Duhul adevărului a fost realizat în trup – că întregul adevăr, întreaga cale și întreaga viață au venit în trup, că Duhul lui Dumnezeu a venit cu adevărat pe pământ și că Duhul a venit în trup. Deși, la suprafață, acest lucru pare diferit de zămislirea de către Duhul Sfânt, în această lucrare poți să vezi mai clar că Duhul a fost deja realizat în trup și, în plus, că a devenit Calea trup, iar Cuvântul S-a arătat în trup. Poți înțelege adevăratul sens al cuvintelor: „La început era Calea (Cuvântul), iar Calea (Cuvântul) era cu Dumnezeu și Calea (Cuvântul) era Dumnezeu.” Mai mult, trebuie să înțelegi că, astăzi, Cuvântul este Dumnezeu, că și Calea este Dumnezeu și că asta îți permite să vezi că a devenit Cuvântul trup. Aceasta este cea mai bună mărturie pe care o poți aduce. Acest lucru dovedește că deții adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu devenit trup – nu numai că ești capabil să-L cunoști, dar ești, de asemenea, conștient de faptul că acea cale pe care mergi astăzi este calea vieții și calea adevărului. Etapa lucrării înfăptuită de Isus a împlinit numai esența din sintagma „Calea era cu Dumnezeu”: adevărul lui Dumnezeu era cu Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu era cu trupul și era inseparabil de acel trup. Cu alte cuvinte, trupul lui Dumnezeu întrupat era cu Duhul lui Dumnezeu, ceea ce este o dovadă mai mare că Isus întrupat era prima întrupare a lui Dumnezeu. Această etapă a lucrării împlinește întocmai înțelesul lăuntric al sintagmei „Cuvântul devine trup”, dă un înțeles mai profund cuvintelor „Calea era cu Dumnezeu și Calea era Dumnezeu” și îți permite să crezi cu fermitate cuvintele „La început era Calea”. Adică, la momentul creației, Dumnezeu poseda cuvinte, cuvintele Lui erau cu El și inseparabile de El și, în epoca finală, El dezvăluie chiar mai clar puterea și autoritatea cuvintelor Sale și îi permite omului să vadă toată Calea Sa – să audă toate cuvintele Sale. Aceasta este lucrarea epocii finale. Trebuie să ajungi să înțelegi aceste lucruri pe deplin. Nu este vorba despre cunoașterea trupului, ci despre modul în care înțelegi trupul și Cuvântul, și trupul și Calea. Aceasta este mărturia pe care trebuie să o aduci, ceea ce trebuie să știe toată lumea. Căci aceasta este lucrarea celei de-a doua întrupări – și ultima dată când Dumnezeu devine trup; cu alte cuvinte, ea întregește semnificația întrupării, îndeplinește cu temeinicie și manifestă întreaga lucrare a lui Dumnezeu în trup și pune capăt epocii întrupării lui Dumnezeu. Astfel, trebuie să cunoști semnificația întrupării. Nu contează cât de mult alergi de colo-colo sau cât de bine duci la bun sfârșit alte chestiuni externe; ceea ce contează este dacă ești în stare să cedezi întru totul în fața lui Dumnezeu întrupat, să-I dedici întreaga ta ființă și să te supui tuturor cuvintelor care vin din gura Lui. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci și ceea ce ar trebui să respecți.

Ultimul pas al mărturiei este o mărturie a faptului dacă ești sau nu capabil să fii desăvârșit – adică, după ce ai înțeles toate cuvintele rostite din gura lui Dumnezeu întrupat, ajungi să ai cunoaștere despre Dumnezeu și devii sigur de El, trăiești toate cuvintele din gura lui Dumnezeu și îndeplinești condițiile pe care Dumnezeu ți le cere – stilul lui Petru și credința lui Iov – astfel încât să te poți supune până la moarte, să te dăruiești în întregime Lui și, în cele din urmă, să obții un chip al unei persoane care corespunde standardului, ceea ce înseamnă chipul cuiva care a fost cucerit și desăvârșit după ce a experimentat judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Aceasta este mărturia supremă – este mărturia care ar trebui să fie adusă de cineva care este în cele din urmă desăvârșit. Aceștia sunt cei doi pași ai mărturiei pe care ar trebui să o aduci și ei sunt interconectați, fiecare fiind indispensabil. Dar trebuie să știi un lucru: mărturia pe care o cer Eu astăzi de la tine nu este adresată oamenilor lumii, nici unui singur individ, ci este îndreptată către ceea ce cer de la tine. Aceasta se măsoară prin faptul dacă ești în stare să Mă mulțumești și dacă ești în stare să îndeplinești în totalitate standardele pe care le cer Eu de la fiecare dintre voi. Aceasta este ceea ce ar trebui să înțelegeți.