Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși

Am căutat mulți oameni pe pământ să Mă urmeze. Printre toți acei care Mă urmează sunt cei care slujesc ca preoți, cei ce conduc, cei care sunt fiii lui Dumnezeu, cei care sunt oamenii lui Dumnezeu și cei care fac servicii. Îi clasific în funcție de loialitatea pe care Mi-o arată. Când toți vor fi fost sortați după felul lor, adică atunci când natura fiecărui tip de persoană va fi fost dezvăluită, îl voi include pe fiecare dintre ei în categoria sa de drept și voi pune fiecare fel de om în locul de care aparține, pentru a-Mi îndeplini scopul de a mântui oamenii. Îi chem pe cei pe care doresc să-i mântuiesc în casa Mea, în grupuri, și apoi îi determin pe toți să accepte lucrarea Mea din zilele de pe urmă. În același timp, îi clasific după fel și apoi răsplătesc sau pedepsesc fiecare persoană în funcție de acțiunile sale. Aceștia sunt pașii care alcătuiesc lucrarea Mea.

Astăzi, Eu trăiesc pe pământ și trăiesc printre oameni. Oamenii experimentează lucrarea Mea și Mă urmăresc vorbind, iar odată cu aceasta Eu revărs toate adevărurile asupra fiecăruia dintre cei ce Mă urmează, ca să poată primi viață de la Mine și, astfel, să câștige o cale de urmat. Căci Eu sunt Dumnezeu, de viață Dătătorul. Pe parcursul mulților Mei ani de lucrare, oamenii au câștigat multe și au abandonat multe, dar Eu tot spun că ei nu cred cu adevărat în Mine. Căci oamenii nu fac decât să recunoască cu gura că Eu sunt Dumnezeu, dar nu sunt de acord cu adevărurile pe care le exprim și, mai mult, nu practică adevărurile pe care le cer de la ei. Adică, oamenii recunosc doar existența lui Dumnezeu, însă nu și existența adevărului; oamenii recunosc numai existența lui Dumnezeu, însă nu și existența vieții; oamenii recunosc numai numele lui Dumnezeu, însă nu și esența Lui. Îi detest din pricina zelului lor, fiindcă folosesc doar cuvinte plăcute urechii ca să Mă amăgească și niciunul dintre ei nu Mi se închină cu o inimă sinceră. Cuvintele voastre conțin ademenirea șarpelui; și sunt extrem de arogante, o adevărată exprimare a arhanghelului. Chiar mai mult, faptele voastre sunt atât de roase și sfâșiate încât sunt rușinoase și dorințele voastre excesive și intențiile voastre hrăpărețe aduc ofensă auzului. Voi toți ați devenit niște molii în casa Mea, obiecte pe care le disprețuiesc și le resping. Căci niciunul dintre voi nu iubește adevărul; în schimb, v-ar plăcea să fiți binecuvântați, să vă înălțați la cer și să contemplați viziunea magnifică a lui Hristos exercitându-Și puterea pe pământ. Dar v-ați gândit vreodată cum ar putea cineva ca voi, oameni atât de adânc corupți și care habar nu au ce este Dumnezeu, să fie vrednici de a-L urma pe Dumnezeu? Cum ați putea voi să vă înălțați la cer? Cum ați putea fi demni să contemplați priveliștea minunată a acelei viziuni magnifice fără precedent? Gurile voastre sunt pline de cuvinte care Mă înșală, cuvinte murdare, cuvinte pline de trădare la adresa Mea și cuvinte arogante. Nu ați rostit niciodată cuvinte sincere către Mine, nici cuvinte sfințite, nici cuvinte de experimentare a cuvântului Meu și supunere față de Mine. Cum este credința voastră, la urma urmelor? În inimile voastre nu se află decât dorința și banii și doar lucruri materiale în mintea voastră. În fiecare zi, calculați cum să obțineți ceva de la Mine. În fiecare zi, numărați cât de multă bogăție și cât de multe lucruri materiale ați dobândit de la Mine. În fiecare zi, așteptați ca tot mai multe binecuvântări să vină asupra voastră, ca să vă puteți bucura de lucruri mai multe, de nivel mai înalt, care pot aduce bucurie. Nu Eu sunt în cugetul vostru în fiecare moment, nici adevărul care de la Mine purcede, ci soții sau soțiile voastre, copiii voștri și lucrurile pe care le mâncați și cu care vă îmbrăcați. Vă gândiți la cum puteți să aveți parte de plăceri tot mai mari, de un nivel tot mai înalt. Însă chiar dacă vă umpleți stomacul până la refuz, oare nu sunteți tot doar niște cadavre? Chiar și dacă vă împodobiți cu ținute atât de frumoase, nu sunteți oare tot niște cadavre ambulante, lipsite de vitalitate? Trudiți de dragul stomacului vostru, până în punctul în care părul vostru devine brăzdat de fire cărunte, dar niciunul dintre voi nu sacrifică un singur fir de păr pentru lucrarea Mea. Alergați mereu de colo-colo, solicitându-vă trupurile și storcându-vă creierele, de dragul trupului vostru și pentru fiii și fiicele voastre, însă niciunul dintre voi nu arată vreo preocupare sau vreo grijă față de intențiile Mele. Oare ce mai sperați să obțineți de la Mine?

Eu nu Mă grăbesc niciodată când lucrez. Indiferent cum Mă urmează oamenii, Eu Îmi fac lucrarea conform propriilor etape și propriului plan. Prin urmare, chiar dacă sunteți atât de răzvrătiți împotriva Mea, Eu tot lucrez fără încetare și tot continui să rostesc cuvintele pe care intenționez să le rostesc. Îi chem în casa Mea pe cei pe care i-am predestinat, ca să poată fi ascultători ai cuvintelor Mele. Atunci, pe toți cei care se supun cuvintelor Mele, care tânjesc după cuvintele Mele, îi aduc înaintea tronului Meu; pe toți cei care trădează cuvintele Mele, care nu Mă ascultă și nu Mi se supun și care Mi se împotrivesc fățiș, îi dau la o parte, ca să-și aștepte pedeapsa finală. Toți oamenii trăiesc în mijlocul corupției și sub mâna celui rău și, astfel, nu mulți dintre cei care Mă urmează tânjesc după adevăr. Adică, majoritatea nu Mi se închină cu adevărat; nu Mi se închină cu adevărul, ci încearcă să-Mi câștige încrederea prin corupție și răzvrătire, prin mijloace înșelătoare. Acesta este motivul pentru care spun: mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși. Cei care sunt chemați au fost cu toții profund corupți și trăiesc cu toții în aceeași epocă – însă cei care sunt aleși reprezintă doar o parte din ei, sunt cei care cred în adevăr și îl recunosc și care practică adevărul. Acești oameni nu sunt decât o foarte mică parte din întreg, iar din rândul lor Eu voi primi mai multă slavă. Măsurându-vă pe voi cu aceste cuvinte, știți dacă sunteți printre cei aleși? Oare cum va fi finalul vostru?

Așa cum am spus, aceia care Mă urmează sunt mulți, însă aceia care Mă iubesc într-adevăr sunt puțini. Unii vor spune poate: „Aș fi plătit eu atât de multe prețuri dacă nu Te-aș fi iubit? Te-aș fi urmat până aici dacă nu Te-aș fi iubit?” Sigur, ai multe motive, iar iubirea ta este foarte mare, dar unde este esența iubirii tale față de Mine? „Iubirea”, cum este ea numită, se referă la o afecțiune care este pură și nepătată, în care îți folosești inima pentru a iubi, a simți și a fi atent. În iubire, nu există condiții, nici obstacole și nici distanță. În iubire, nu există suspiciune, nici viclenie și nici șiretenie. În iubire, nu există nicio tranzacție și nicio impuritate. Dacă ai iubire, atunci nu vei înșela, nu te vei plânge, nu vei trăda, nu te vei răzvrăti, nu vei cere și nu vei căuta să câștigi ceva sau să obții o anumită cantitate din ceva. Dacă ai iubire, atunci te vei dedica cu bucurie și vei îndura greutăți cu bucurie, vei fi compatibil cu Mine și te vei lepăda de tot ce ai pentru Mine, abandonându-ți familia, perspectivele, tinerețea și căsnicia. În caz contrar, iubirea ta nu ar fi deloc iubire, ci înșelătorie și trădare! Ce fel de iubire este a ta? Este o iubire adevărată? Sau este falsă? De cât de multe te-ai lepădat? Cât de mult ai oferit? Cât de multă iubire am primit Eu de la tine? Oare știi? Inimile voastre sunt pline de răutate, trădare și viclenie – așadar, mai exact cât de multă impuritate există în iubirea voastră? Credeți că ați renunțat deja la destule lucruri pentru Mine; credeți că iubirea voastră pentru Mine este deja suficientă. Dar atunci, de ce conțin mereu cuvintele și faptele voastre răzvrătire și înșelătorie? Voi Mă urmați, dar nu Îmi recunoașteți cuvântul. Este asta iubire? Mă urmați, dar apoi Mă respingeți. Este asta iubire? Mă urmați, dar nu aveți încredere în Mine. Este asta iubire? Mă urmați, dar nu puteți accepta existența Mea. Este asta iubire? Mă urmați, dar nu Mă tratați într-un mod potrivit cu cine sunt Eu și Îmi îngreunați situația la fiecare pas. Este asta iubire? Mă urmați, dar încercați să Mă păcăliți și să Mă amăgiți în orice privință. Este asta iubire? Mă slujiți, dar nu vă îngroziți de Mine. Este asta iubire? Vă opuneți Mie în toate privințele și în toate lucrurile. Este ceva din toate acestea iubire? Ați dedicat multe, este adevărat, dar nu ați practicat niciodată ceea ce Eu cer de la voi. Poate fi asta iubire? O socoteală atentă arată că nu aveți nici cea mai mică urmă de iubire pentru Mine. După atâția ani de lucrare și după atât de multe cuvinte oferite de Mine, cât de mult ați câștigat efectiv? Oare aceasta nu merită o privire atentă în urmă? Vă previn: cei pe care îi chem la Mine nu sunt cei care nu au fost niciodată corupți; mai degrabă, cei pe care îi aleg sunt cei care Mă iubesc cu adevărat. Prin urmare, trebuie să fiți vigilenți cu ale voastre cuvinte și fapte și să vă examinați intențiile și gândurile, pentru ca ele să nu depășească limita. Pe durata zilelor de pe urmă, depuneți toate eforturile pentru a vă oferi iubirea dinaintea Mea, altfel, mânia Mea nu vă va părăsi niciodată!

Anterior: Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu

Înainte: Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă Expunerea antihriștilor Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor Despre urmărirea adevărului Despre urmărirea adevărului Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Cuvinte esențiale de la Dumnezeu Atotputernic Hristos al zilelor de pe urmă Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu Adevărurile-realitate în care trebuie să pătrundă credincioșii în Dumnezeu Urmați Mielul și cântați cântări noi Ghid pentru răspândirea Evangheliei Împărăției Oile lui Dumnezeu aud glasul lui Dumnezeu Auziți glasul lui Dumnezeu Iată arătarea lui Dumnezeu Întrebări esențiale și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 1) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 2) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 3) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 4) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 5) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 6) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 7) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 8) Mărturii bazate pe experiențe înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Volumul 9) Cum m-am întors la Dumnezeu Atotputernic

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger