În acest moment, în îndeplinirea îndatoririlor personale, majoritatea oamenilor sunt capabili să le facă, fără a comite fapte rele, dar sunt ei loiali? Sunt capabili să-și facă îndatoririle la un nivel acceptabil? Ei încă lasă foarte mult de dorit. Capacitatea de a-și face îndatoririle bine sau nu are legătură cu umanitatea. Așadar, cum pot ei să-și facă bine îndatoririle? Ce trebuie să aibă ei ca să le facă bine? Indiferent ce datorie îndeplinesc sau ce treabă fac, oamenii trebuie să fie meticuloși și onești și să-și îndeplinească responsabilitățile; doar atunci inimile lor se vor simți statornice și în pace. Ce înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile? Înseamnă să fii sârguincios, să-ți îndeplinești responsabilitățile cu toată inima și să faci toate lucrurile pe care se cuvine să le faci. De exemplu, să zicem că un conducător al bisericii ți-a atribuit o sarcină și ți-a comunicat principiile simple ale acesteia, dar nu ți-a dat prea multe detalii – cum ar trebui să acționezi ca să faci bine această datorie? (Să te bazezi pe conștiința noastră.) Cel puțin, trebuie să te bazezi pe conștiința ta. „Bazează-te pe conștiința ta” – cum poți implementa aceste cuvinte? Cum aplici aceste cuvinte? (Gândindu-te la interesele casei lui Dumnezeu și nefăcând nimic din ce ar aduce rușine asupra lui Dumnezeu.) Acesta este un aspect. În plus, atunci când faci ceva, trebuie să te gândești la acel lucru în mod repetat, evaluându-l conform adevărurilor-principii. Dacă inima ta nu este împăcată după ce ai terminat și simți că parcă ar mai fi o problemă cu el, și după ce este analizat, se descoperă într-adevăr o problemă, ce ar trebui să faci în acest moment? Trebuie să o repari repede și să rezolvi problema. Ce fel de atitudine este aceasta? (Este meticulozitate și atenție la detalii.) Aceasta este meticulozitate și atenție la detalii, adică o atitudine serioasă și riguroasă. Îndeplinirea datoriei trebuie să se bazeze pe o atitudine serioasă, responsabilă, zicând așa: „Această lucrare mi-a fost dată mie, deci trebuie să fac tot ce îmi stă în putere să o fac bine în limitele a ceea ce știu și sunt capabil să realizez. Nu pot comite nicio greșeală.” Nu poți să ai mentalitatea potrivit căreia „suficient de aproape este suficient de bun”. Dacă ai întotdeauna un mod de gândire superficial, îți poți face datoria bine? (Nu.) Ce dă naștere superficialității? Nu cumva firea ta coruptă, satanică? A fi superficial este o manifestare a unei firi corupte; apare atunci când oamenii sunt constrânși de firile lor corupte. Aceasta afectează în mod direct rezultatele pe care le obțin ei în îndeplinirea îndatoririlor, determinându-i chiar să facă o treabă de mântuială, și afectând lucrarea bisericii. Această consecință este foarte gravă. Dacă ești în mod constant superficial în îndeplinirea datoriei tale, ce fel de problemă este aceasta? Aceasta este o problemă care are legătură cu umanitatea ta. Doar oamenii fără conștiință sau umanitate sunt constant superficiali. Credeți că vă puteți baza pe acei oameni care sunt mereu superficiali? (Nu.) Sunt foarte nestatornici! Cineva care își face datoria în mod superficial este o persoană iresponsabilă, iar cineva care este iresponsabil în acțiunile sale nu este o persoană onestă, ci una în care nu poți avea încredere. Indiferent ce datorie îndeplinește, o persoană în care nu te poți încrede este superficială deoarece caracterul ei nu se ridică la un nivel acceptabil, nu iubește adevărul și cu siguranță nu este onestă. Poate Dumnezeu încredința ceva unei persoane care nu este de încredere? Categoric nu. Pentru că Dumnezeu scrutează adâncul inimilor oamenilor, indiscutabil nu îi folosește pe cei înșelători ca aceștia să îndeplinească îndatoriri; Dumnezeu îi binecuvântează doar pe cei onești și lucrează doar asupra celor care sunt onești și iubesc adevărul. Ori de câte ori o persoană înșelătoare îndeplinește o datorie, este un aranjament făcut de om și o greșeală a omului. Oamenii cărora le place să fie superficiali nu au conștiință sau rațiune; umanitatea lor este săracă, nu sunt de încredere și nu te poți baza pe ei deloc. Va lucra Duhul Sfânt asupra acestor oameni? Categoric nu. Așadar, Dumnezeu nu îi va folosi și nici nu-i va desăvârși niciodată pe cei cărora le place să fie superficiali în îndatoririle lor. Toți cei cărora le place să fie superficiali sunt înșelători, plini de motive rele și lipsiți în totalitate de conștiință și rațiune. Ei acționează fără principii sau limite inferioare; acționează doar în baza propriilor preferințe și sunt capabili să facă tot felul de lucruri rele. Toate acțiunile lor se bazează pe starea lor de spirit: dacă au o stare de spirit bună și sunt mulțumiți, atunci se vor descurca puțin mai bine. Dacă au o stare de spirit proastă și sunt nemulțumiți, atunci vor fi superficiali. Dacă sunt furioși, atunci ar putea fi arbitrari și nesăbuiți și ar putea amâna chestii importante. Nu Îl au deloc pe Dumnezeu în inimile lor. Ei doar lasă zilele să treacă, stând degeaba și așteptând moartea. Așadar, indiferent cum sunt îndemnați cei care își îndeplinesc datoria în mod superficial, nu are niciun rost și este inutil să ai părtășie cu ei despre adevăr. Ei refuză să-și îndrepte purtarea în ciuda admonestărilor repetate, sunt lipsiți de inimă; pot fi doar îndepărtați – acesta este cel mai potrivit mod de acțiune. Oamenii lipsiți de inimă nu au limite inferioare când acționează; nimic nu îi poate înfrâna. Pot astfel de oameni să gestioneze lucrurile pe baza conștiinței? (Nu.) De ce nu? (Ei nu au standarde de conștiință și nici umanitate sau limite inferioare.) Așa este. Nu au standarde de conștiință în acțiunile lor; ei acționează în funcție de preferințele lor, făcând ce vor, pe baza stării lor de spirit. Rezultatele obținute în îndeplinirea datoriilor lor sunt bune sau rele, în funcție de starea lor de spirit. Dacă starea lor de spirit este bună, rezultatele sunt bune, dar dacă starea lor de spirit este proastă, rezultatele sunt proaste. Este posibil ca îndeplinirea unei datorii în acest mod să atingă un standard acceptabil? Ei își fac îndatoririle în funcție de starea lor de spirit și nu conform adevărurilor-principii; astfel, le este foarte dificil să pună adevărul în practică și să obțină aprobarea lui Dumnezeu. Cei care acționează pe baza preferințelor fizice nu pun deloc adevărul în practică.

Tot ceea ce fac oamenii se referă la căutarea adevărului și la punerea lui în practică; tot ceea ce se referă la adevăr are legătură cu calitatea umanității oamenilor și cu atitudinea cu care aceștia fac lucruri. În majoritatea timpului, când oamenii fac lucrurile neprincipial, este din cauză că nu înțeleg principiile din spatele acelor lucruri. Dar, de multe ori, oamenii nu numai că nu înțeleg principiile, dar nici nu-și doresc să le înțeleagă. Deși s-ar putea să știe câte ceva despre ele, tot nu doresc să se descurce mai bine. Acest standard nu este în inimile lor, cum nu e nici această cerință. Așadar, le este foarte greu să facă lucrurile bine, le este foarte greu să facă lucrurile într-un mod care să fie în conformitate cu adevărul și care să-L mulțumească pe Dumnezeu. Cheia în ceea ce privește măsura în care oamenii își pot îndeplini sau nu îndatoririle în mod acceptabil depinde de ceea ce caută să obțină, dacă urmăresc sau nu adevărul și dacă iubesc sau nu lucrurile pozitive. Dacă oamenii nu iubesc lucrurile pozitive, nu este ușor ca ei să accepte adevărul, ceea ce este foarte supărător – chiar dacă îndeplinesc o datorie, ei doar muncesc. Indiferent dacă înțelegi sau nu adevărul și dacă ești sau nu capabil să înțelegi principiile, dacă îți îndeplinești datoria bazându-te pe conștiința ta, vei obține, cel puțin, rezultate medii. Doar acest lucru este acceptabil. Dacă ești apoi capabil să cauți adevărul și să faci lucruri conform adevărurilor-principii, atunci vei fi în stare să îndeplinești în întregime cerințele lui Dumnezeu și să fii conform intențiilor Sale. Care sunt cerințele lui Dumnezeu? (Ca oamenii să se străduiască din toată inima și din toate puterile să-și îndeplinească bine îndatoririle.) Cum ar trebui să înțelegem expresia „din toată inima și din toate puterile”? Dacă oamenii își dedică întreaga minte pentru a-și îndeplini îndatoririle, atunci ei fac asta din toată inima. Dacă își folosesc fiecare dram de putere pentru a-și îndeplini îndatoririle, atunci o fac din toate puterile. Este ușor să faci lucruri din toată inima și din toate puterile? Acest lucru nu se realizează ușor dacă nu ai conștiință și rațiune. Dacă o persoană nu are inimă, dacă îi lipsește intelectul și este incapabilă de contemplare și dacă nu știe cum să caute adevărul atunci când este în fața unei situații și nu are nicio cale sau niciun mijloc de a o face, este ea capabilă să-și ofere toată inima? Categoric nu. Atunci, dacă cineva are inimă, este capabil să și-o ofere întru totul? (Da.) Dacă o persoană are inimă, dar nu o folosește pentru a-și face datoria ci, în schimb, se gândește numai la căi ticăloase și necinstite și o folosește pentru a face lucruri necuvenite, atunci va fi ea capabilă să-și facă datoria din toată inima? (Nu.) Să zicem că ea experimentează emondarea și ajunge să-și cunoască firea coruptă și Îi promite lui Dumnezeu că este dornică să se pocăiască și că este hotărâtă să-și facă datoria bine, dar când întâmpină dificultăți sau ispite, inima i se strânge, își face datoria fără tragere de inimă sau în ea se ivește negativitatea și dă bir cu fugiții – în acest moment, este ea capabilă să-și ofere întreaga inimă? (Nu.) Tocmai ați spus că dacă cineva are inimă, atunci este capabil să și-o ofere întru totul. Mai este valabilă această afirmație? (Nu.) Indiferent ce faci, nu trebuie să te bazezi pe impulsurile sau închipuirile tale și cu atât mai puțin pe patima ta; nu ar trebui să acționezi pe baza sentimentelor tale și nici urmărind ideile omenești – mai degrabă este nevoie să cauți neîncetat adevărul și să-l practici. A te baza pe entuziasm și sentimente sau emoții și impulsuri temporare nu-ți poate garanta că îți vei face datoria bine. Este ca atunci când toți sunt foarte tineri și vor să își arate respectul filial pentru părinți după ce cresc mari. Când în final ajungi adult și vine vremea să-ți îndeplinești această aspirație, ce dificultăți te pot împiedica să o faci? Aceasta are legătură cu problemele reale; pentru fiecare persoană realitatea este că dificultățile ei sunt mai mari decât idealurile personale. De exemplu, după ce ai absolvit facultatea și începi să faci bani, îți spui: „Acum că fac bani, trebuie mai întâi să cumpăr niște haine frumoase pentru mama și tata și să le procur ceva produse de îngrijire a sănătății, iar de acum încolo va trebui să le arăt respect filial. Le voi da banii mei de cheltuială, astfel încât să-și petreacă fiecare zi fericiți.” Dar după ce primești salariul și-ți faci calculele, după ce dai de-o parte banii pentru chirie, cheltuielile de trai și alte cheltuieli diverse, abia dacă-ți mai rămâne ceva și tu ai în continuare nevoie să-ți cumperi niște haine frumoase. După ce-ți cheltuiești toți banii, te simți stânjenit că ți-ai călcat promisiunea că vei câștiga bani pentru a-ți arăta respectul filial față de părinți atunci când vei ajunge adult. Îți zici în mintea ta: „Nu sunt filial față de părinți; luna viitoare trebuie să economisesc ceva bani.” Apoi vine luna următoare și banii pe care îi câștigi tot nu sunt suficienți, așa că îți spui: „Am suficient timp să fiu filial față de părinți.” Treptat, odată cu trecerea timpului, îți găsești un partener, îți întemeiezi o familie, ai copii, iar banii se tot împuținează. Din cauza situației și a circumstanțelor vieții tale, dorința ta de a arăta respect față de părinți devine din ce în ce mai greu de realizat deoarece trebuie și să-ți susții financiar familia și să-i asiguri traiul zilnic, să plătești pentru educația copiilor; pentru a supraviețui, trebuie, de asemenea, să socializezi cu tiranii locali și oficialitățile corupte, ceea ce te face nefericit. Deși vrei să-ți arăți respectul față de părinți, este inutil; diversele dificultăți ale vieții reale te copleșesc, iar dorința ta de a da dovadă de respect față de părinții tăi este încet-încet măcinată de realitate. Așadar, poate fi susținută intenția ta de a arăta respect filial? (Nu.) Deci, dorința ta din tinerețe de a fi respectuos față de părinți era reală sau falsă? (Era reală.) În acel moment, dorința ta era reală, dar totodată naivă, stupidă și nesăbuită; era nesigură. Care este sinele tău adevărat? Lucrurile care se revarsă din tine și cele pe care le manifești în viața ta reală sunt adevărata ta umanitate și adevărata ta atitudine cu care îi tratezi pe cei dragi. Tot amâni să-ți arăți respectul față de părinți până când, fără să vrei, pierzi percepția propriei conștiințe, a autoincriminării și simțul răspunderii și al obligațiilor. Îți spui atunci: „Toți sunt așa. Nu sunt mai prejos decât ceilalți și, în afară de asta, și eu am dificultăți reale!” Ce sunt toate pretextele, argumentele și scuzele tale? Sunt parte din firea ta coruptă. Indiferent cât de dificilă este realitatea pentru tine, câte motive și pretexte îți oferă ca să ocolești responsabilitățile pe care se cuvine să ți le asumi și indiferent cât de solide sunt argumentele și pretextele tale, la final, lucrurile pe care le manifești reprezintă sinele tău adevărat și complet. Așadar, cum poți împlini un ideal pozitiv? În viața reală, înainte de înțelegerea sau obținerea adevărului, ce lucruri manifestă oamenii? Sunt ele juste și pozitive? (Nu.) Dacă nu înțelegi adevărul, atunci indiferent cât de bune sunt acțiunile tale sau cât de corecte par a fi ideile tale, tot sunt firi corupte și nu sunt în conformitate cu adevărul. Deci, dacă nu urmărești sau nu înțelegi adevărul, îți va fi foarte dificil să-l practici și, atunci, ceea ce vei trăi vor fi doar dezvăluiri ale firii corupte. Oricât de bun crezi că ești, oricât de grozav, oricât de drept, lucrurile pe care le faci pe acest fundament nu au cum să fie conform adevărului. Înțelegi? (Înțeleg puțin.) Ce înțelegeți? (Toți oamenii vor să-și facă îndatoririle corespunzător, dar pentru că sunt controlați de firea lor coruptă, chiar dacă vor să și le facă potrivit conștiinței lor, nu pot realiza acest lucru. Prin urmare, trebuie să-și înlăture firile corupte pentru a putea să-și facă bine îndatoririle.) Să-mi spună și altcineva ce mai înțelege. (Lucrurile pe care le face o persoană atunci când nu înțelege adevărul, indiferent cum le percepe, nu reprezintă practicarea adevărului. Chiar dacă oamenii cred că aceste acțiuni sunt foarte bune, este imposibil ca ele să fie în conformitate cu intențiile Domnului și am văzut, așadar, că înțelegerea adevărului este foarte importantă.) Foarte bine zis! Se pare că toți ați făcut progrese în acest timp. Obținerea adevărului nu este o chestiune ușoară; oamenii trebuie să plătească multe prețuri pentru asta. Pe lângă răzvrătirea împotriva trupului, căutarea și practicarea adevărului, oamenii trebuie și să îndure multă durere și rafinare și trebuie să experimenteze persecuția și abuzul brutal din partea Satanei – chiar dacă nu mor, tot trebuie să sufere mult – abia atunci pot ei renunța la firea lor coruptă și pot obține adevărul. Am putea spune că obținerea adevărului este un proces de suportare a judecății și mustrării și, prin aceasta, al curățirii. Ai putea să recunoști că ai o fire coruptă și, de asemenea, să recunoști adevărul, dar când practici adevărul, oare firea ta coruptă nu va ieși la suprafață ca să te încurce și să te tulbure? (Ba da.) Ce lucruri se ivesc în inima oamenilor în acel moment? (Se ceartă și caută scuze. Dezvăluie egoism și se gândesc la propria mândrie și vanitate.) Asta este o problemă cu firea oamenilor. Unii nu spun și nu dezvăluie absolut nimic, dar când te uiți la firea lor, poți vedea clar că în inima lor este răzvrătire. Răzvrătirea este un fel de fire coruptă. Indiferent că se ceartă sau caută scuze, fac asta pentru a-și menține propriile interese, mândria, statutul și vanitatea, pentru a atinge un fel de scop sau obiectiv. Dacă o persoană are acest tip de fire răzvrătită, atunci acest lucru va da naștere la tot felul de stări corupte care sunt ostile și potrivnice lui Dumnezeu. Ce este răzvrătirea? În termeni simpli, este atunci când în inima cuiva există împotrivire, când se opune lui Dumnezeu, zicând: „De ce sunt cuvintele pe care le spui Tu diferite de ce gândesc eu? De ce nu îmi plac? Nu îmi plac, deci nu pot să le accept și nu sunt dornic să Te ascult când vorbești.” Inima acestui om se răscoală împotriva lui Dumnezeu și e neascultător până într-acolo încât se opune realității, tuturor faptelor lui Dumnezeu și tuturor cerințelor Lui. Aici se răzvrătesc oamenii și este cea mai mare dificultate pe care o au ei în acceptarea și practicarea adevărului. Fie că îți cauți scuze, argumente sau condiții obiective, oricum ar fi situația, aceasta este firea răzvrătită care există în tine și care îți aduce necazuri. Să zicem că ești capabil să înlături această fire răzvrătită, să schimbi acest gen de stare și, indiferent ce ți se întâmplă, îți spui: „Mi s-a întâmplat asta și eu nu înțeleg adevărul și nici nu știu cum să-l practic. Tot ce pot face este să mă rog lui Dumnezeu și să mă bazez pe citirea cuvântului Său pentru a găsi o cale de practică sau pentru a căuta pe cineva care înțelege adevărul. Dacă învăț cum să practic într-un mod care este în conformitate cu adevărul, care îi place lui Dumnezeu și care Îl mulțumește, atunci voi practica în acel mod.” Este corect să ai o astfel de mentalitate; acesta este un om care iubește adevărul. Dacă urmărești adevărul în acest fel, încercând să te descurci mai bine în ciuda tuturor piedicilor, fără a deveni negativ sau descurajat, atunci vei fi capabil să renunți la firea ta coruptă și să dobândești mântuirea lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu l-a încercat pe Iov prima dată, a fost Iov cu adevărat capabil să cunoască intenția lui Dumnezeu pe baza înțelegerii sale din acel moment? (Nu.) Așadar, ce a manifestat Iov? S-a supus sau s-a revoltat, a opus rezistență și s-a plâns? (S-a supus.) Din interiorul lui către exterior, în ce stare se afla el? A dat vreodată dovadă de cea mai mică urmă de refuz sau împotrivire? Nu. Chiar dacă în scrierea biblică putem vedea doar o simplă descriere, Iov nu pare niciodată să dea niciun semn de răzvrătire. Din aceste cuvinte, poți să-ți dai seama că Iov a înțeles o mare parte din adevăr? (Nu.) În realitate, ce adevăr a înțeles Iov în acel moment? A vorbit Dumnezeu despre adevărul supunerii? A vorbit El despre cum oamenii nu ar trebui să se răzvrătească împotriva Lui? El nu a vorbit despre niciunul din lucrurile acestea. Care era starea lui Iov? Deși în acel moment el nu avea cuvântul de astăzi al lui Dumnezeu ca fundament, conduita lui și tot ce a făcut el le-au permis oamenilor să vadă gândurile și starea din inima lui. Nu e ceva ce oamenii pot să vadă și să simtă? (Ba da.) Unii spun: „Nu știm ce gândea el în inima lui.” Nu ai nevoie să știi asta; ar trebui să îi poți vedea acțiunile exterioare. Când a dat de încercări, a acționat ca o persoană complet lipsită de răzvrătire și pe deplin supusă lui Dumnezeu: sfâșiindu-și hainele și prosternându-se. Prosternarea lui venea din inimă și era în deplină conformitate cu toate gândurile sale și cu tot ce voia el să exprime în acel moment. Asta a reprezentat căutarea și atitudinea lui față de Dumnezeu. Așadar, care a fost atitudinea sa față de Dumnezeu? Care a fost reacția lui la lucrurile pe care i le făcuse Dumnezeu? Prima lui reacție a fost să accepte și să se supună, fără obiecție și fără disidență. Unii oameni, care nu au înțelegere spirituală, spun cu îndoială: „Cum poate exista pe lume o astfel de persoană? Nu este un sfânt? Precis este un fals.” Realitatea este că într-adevăr există oameni ca Iov, dar a existat doar un singur Iov și Mă tem că nu va mai fi niciodată un altul. Starea lui Iov a fost ceea ce non-credincioșii numesc „altruistă și fără de dorință”. Când încercările lui Dumnezeu s-au abătut asupra lui, el nu a zis nimic, ci și-a exprimat atitudinea față de Dumnezeu prin acțiunile sale. Prosternarea sa a dovedit că, atunci când încercările s-au abătut asupra lui, le-a acceptat cu adevărat și s-a supus cu sinceritate, fără a opune niciun fel de rezistență. Nici nu s-a dat în spectacol și nici nu s-a prefăcut; el nu a făcut ceea ce a făcut ca să-l vadă alții, ci a făcut-o să-l vadă Dumnezeu. Așadar, cum a ajuns Iov la acest tip de supunere? El nu a fost capabil să ajungă la acest tip de supunere trecând doar printr-o singură încercare și înțelegând supunerea. Toți membrii omenirii corupte care trăiesc pe pământ au fost corupți de Satana; toți au firi răzvrătite. Oamenii sunt egoiști și toți se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este natura coruptă de Satana; toată omenirea coruptă are această natură. Dar a fost Iov în stare să se supună lui Dumnezeu într-o asemenea măsură peste noapte? Categoric nu. A trebuit să urmărească, ba mai mult, a trebuit să aibă un țel clar de urmărit și o cale corectă. În același timp, a trebuit, de asemenea, să aibă îndrumarea lui Dumnezeu, și ca Dumnezeu să aibă grijă de el și să-l protejeze. Iov a fost în stare să obțină harul, mila și binecuvântările lui Dumnezeu doar pentru că a urmărit să meargă pe calea cea dreaptă, pentru că a urmărit să se teamă de Dumnezeu și să respingă răul; apoi, a văzut mereu mâna și îndrumarea lui Dumnezeu și a primit permanent grija lui Dumnezeu. Doar atunci a fost el în stare să crească. De ce credeți că Dumnezeu nu l-a supus pe Iov la o astfel de încercare când avea douăzeci de ani? (Pentru că nu avea statură în acel moment.) Nu venise încă momentul. De ce nu a avut Iov o astfel de încercare colosală când avea patruzeci de ani? Tot pentru că nu venise încă momentul. De ce l-a încercat Dumnezeu de-abia când avea șaptezeci de ani? (Pentru că sosise momentul lui Dumnezeu.) Așa este, sosise vremea. Trebuie voi acum să așteptați până la șaptezeci de ani? (Nu.) De ce nu? (Acum, noi suntem în stare să ascultăm cuvintele lui Dumnezeu cu propriile noastre urechi. Dumnezeu ne expune foarte limpede intențiile și cerințele Lui.) Lucrarea acelei epoci și lucrarea acestei epoci sunt diferite. În acea epocă, Dumnezeu nu i-a vorbit omului, iar omul nu a înțeles adevărul; Dumnezeu a făcut doar o lucrare simplă, reprezentativă. Cei care credeau în Dumnezeu doar respectau cuvintele Lui transmise de către profeți, iar cei care se temeau de Dumnezeu primeau binecuvântările Sale. Cei care nu credeau cu adevărat în Dumnezeu erau confuzi; în cel mai bun caz, respectau sacrificiile și se rugau, iar asta nu era prea rău. În acel moment, nu credeau în Dumnezeu și prietenii lui Iov? Nu era credința lor cu mult mai slabă decât a lui Iov? Ei și Iov aparțineau aceleiași perioade, dar nu era Iov cu mult mai bun decât ei? (Ba da.) De ce era o diferență atât de mare? (Motivul are de-a face cu natura și căutarea oamenilor.) Așa este, trebuie să aibă de-a face cu căutarea oamenilor. Culegi ceea ce semeni. Dacă nu plantezi nimic, atunci când va sosi timpul, nu vei avea nicio recoltă. Acei câțiva oameni confuzi nu căutau nimic; erau la fel ca neîncrezătorii din biserică azi. Pur și simplu respectau reglementările și le plăcea să urmeze reglementările în toate. Nu înțelegeau adevărul și credeau că au întotdeauna dreptate, că înțeleg totul. Când încercările s-au abătut asupra lui Iov, ei i-au spus: „Ar trebui să mărturisești repede. Vezi, pedepsele lui Dumnezeu au sosit.” La final, care a fost atitudinea lui Dumnezeu față de ei? Dumnezeu a zis: „Ați apucat să trăiți în epoca asta măreață și nu puteți vedea clar acțiunile Mele sau atitudinea Mea față de oameni și nici modul în care acționez. Sunteți într-adevăr confuzi; Iov a văzut clar.” Așadar, Dumnezeu i-a apărut lui Iov, și nu lor; ei nu erau vrednici. Ei nu urmăreau să-L cunoască pe Dumnezeu și nici nu se temeau de El, nici nu se fereau de rău, așa că Dumnezeu nu le-a apărut lor.

Acum toată lumea își dorește să devină persoane care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău. Așadar, ce înseamnă a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Se poate spune că implică să cauți să te supui lui Dumnezeu și să faci acest lucru pe deplin și absolut. Implică teama sinceră și frica de Dumnezeu, fără elemente de înșelăciune, împotrivire sau răzvrătire. Înseamnă să ai o inimă întru totul pură și să fii absolut loial și supus față de Dumnezeu. Această loialitate și supunere trebuie să fie absolute, nu relative; acest lucru nu depinde de timp, de loc sau de vârsta cuiva. Aceasta este calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Pe durata unei astfel de căutări, vei ajunge treptat să-L cunoști pe Dumnezeu și să experimentezi faptele Sale; vei simți grija și protecția Lui, vei simți adevărul existenței Sale și vei simți suveranitatea Lui. În cele din urmă, vei simți cu adevărat că Dumnezeu este în toate lucrurile și că este chiar lângă tine. Vei avea acest tip de înțelegere. Dacă nu urmezi calea temerii de Dumnezeu și a feritului de rău, atunci nu vei câștiga niciodată înțelegerea acestor lucruri. Oamenii spun: „Dumnezeu este suveran peste toate; El este omniprezent și omnipotent.” Tu accepți în totalitate acest lucru în inima ta, dar nu poți vedea sau experimenta aceste lucruri, așadar, cum poți ajunge să-L cunoști pe Dumnezeu? Ce ai făcut în toți acești ani în care ai crezut în Dumnezeu? Ai fost adesea la întruniri, ai ascultat predici și ți-ai făcut întotdeauna datoria; ai alergat mai mult de câteva drumuri și ai cucerit câțiva oameni în răspândirea Evangheliei. Deci, de ce nu înțelegi că Dumnezeu este suveran peste toate? Nu înțelegi adevărul deloc! Chiar ești orb de-a binelea? Tu știi clar că asta este adevărata cale, dar nu urmărești adevărul. Deși participi la adunări, asculți predici și trăiești o viață bisericească, nu înțelegi adevărul și nu te-ai schimbat deloc. Ești atât de vrednic de milă! Aceasta este starea neîncrezătorilor, ca și cum nu ar aparține casei lui Dumnezeu; în ochii lui Dumnezeu, tu ești un angajat, un muncitor. Ai putea spune: „Îmi fac datoria. Dumnezeule, trebuie să mă recunoști!” Iar Dumnezeu ar spune atunci: „Nu sunt deloc în inima ta, iar tu nu accepți nimic din adevăr. Ești un răufăcător. Depărtează-te de Mine!” Acestea sunt cele mai tainice gânduri ale lui Dumnezeu. Tu nu iubești adevărul, nu înțelegi că Dumnezeu este adevărul, calea și viața și nu ai nicio cunoaștere bazată pe experiență. Nu poți aduce ca dovadă nicio experiență reală că Dumnezeul în care crezi tu este adevărul, calea și viața. Deci, poți obține aprobarea lui Dumnezeu? Nu poți depune mărturie pentru Dumnezeu. Tu încă trăiești conform unei firi satanice, făcând tot ce-ți trece prin cap; nu este nicio diferență clară între tine și un non-credincios. Cu greu te poți răzvrăti împotriva meschinăriei tale josnice și egoiste și ți se pare dificil să-ți înlături noțiunile și răzvrătirea. De fiecare dată când Dumnezeu rânduiește circumstanțele pentru tine, tu nu-ți înveți lecția și nu culegi niciun fel de roade după câțiva ani de experiență, așa că este imposibil ca firea ta coruptă să fie curățită. Indiferent dacă tu crezi în Dumnezeu de douăzeci de ani, de treizeci de ani sau chiar de mai mult timp, dacă răzvrătirea, împotrivirea și firea ta coruptă nu sunt înlăturate sau curățite deloc, atunci ești un diavol bătrân neatins care nu s-a schimbat deloc. Asta este suficient pentru a dovedi că ești un neîncrezător și vei fi cu ușurință eliminat.

Unii oameni cred în Dumnezeu mulți ani, ascultă multe predici și înțeleg multe doctrine, așa că ajung să creadă că au obținut adevărata cale, că L-au obținut pe Dumnezeu și că au obținut viață, dar în chestiuni obișnuite ei încă se luptă pentru faimă și câștig. Chiar îi rănesc și îi exclud pe alții, expunându-și complet urâciunea josnică și egoistă. De ce nu pot ei să accepte și să practice deloc adevărul? Ei știu doar cum să spună anumite cuvinte și doctrine și cred eronat că au obținut viață. Nu este aceasta starea jalnică a omului? Nici măcar nu-și pot lăsa deoparte propriile interese și nici nu pot să îndure câtuși de puțin; atunci, ce pot ei să îndure? De la început și până la sfârșit, își consideră interesele și dorințele egoiste ca fiind mai importante decât orice altceva. Sunt așa când încep să creadă în Dumnezeu, fără să se fi schimbat niciodată până în prezent; încă simt că sunt buni. De ce se întâmplă asta? Ei consideră că au crezut în Dumnezeu mulți ani și că și-au făcut datoria până în prezent; consideră că au suferit cât de cât și că au contribuții semnificative, că sunt superiori celorlalți în toate privințele – în mod special, acești oameni care au ascultat predici mulți ani au un sentiment de superioritate și cred în mod eronat că L-au obținut pe Dumnezeu. Jurămintele pe care le fac și hotărârea pe care o exprimă sunt la fel ca atunci când au început să creadă în Dumnezeu. Nici hotărârea și nici jurămintele lor nu s-au schimbat deloc și nici entuziasmul sau voința lor. Energia pe care o cheltuie pentru Dumnezeu este încă mare, dar sunt și lucruri care nu s-au schimbat, adică firile lor arogante, răzvrătite, înșelătoare și intransigente nu s-au schimbat deloc. Așa că Mă întreb: ce au făcut acești oameni în toți anii aceștia? Ei cred în Dumnezeu și își fac îndatoririle din zori și până la apus în fiecare zi, sacrificându-și cea mai mare parte a vieții, crezând astfel că deja L-au obținut pe Dumnezeu și adevărata cale. Așa stau lucrurile? Au fost sentimentele lor confirmate de Dumnezeu? Ce vrea Dumnezeu să vadă? Nu este acesta un aspect la care merită să medităm? Dacă între sentimentul unei persoane că este bună și modul în care o privește Dumnezeu este un conflict clar, cine are o problemă? (Persoana.) Asta e sigur, căci Dumnezeu nu poate greși. Standardul pe care Dumnezeu îl cere omului nu s-a schimbat niciodată; mai degrabă, omul este cel care în mod constant îl interpretează greșit, care în mod constant îl înțelege într-un fel benefic lui. Unii oameni cred: „Acești oameni au crezut în Dumnezeu aproape toată viața lor. Dacă Dumnezeu într-adevăr nu îi aprobă, nu sunt ei foarte vrednici de milă?” Sunt astfel de oameni vrednici de milă, vrednici de simpatie? Dacă spui că nu sunt vrednici de milă, nu sunt vrednici de simpatie, nu este acest lucru prea crud față de ei? Nu. De ce spun asta? (Pentru că Dumnezeu le-a dat deja oamenilor destule ocazii. Ei înșiși sunt cei care nu urmează, iar bășicile de pe tălpile lor sunt doar din cauza lor.) Ca să o spunem mai puțin frumos, o merită, și nu sunt vrednici de milă. Dacă vorbesc despre alți oameni, voi toți gândiți: „O meriți! Bășicile de pe tălpile tale sunt din vina ta. Nimeni nu te-a împiedicat să asculți cuvintele lui Dumnezeu! Dumnezeu nu te vrea, iar eu nici nu te simpatizez și nici nu te compătimesc. O meriți!” Dar dacă vi s-ar întâmpla asta vouă, v-ați cerceta propriile conștiințe și v-ați autoanaliza? Ce ar trebui să gândiți? Cum ar trebui să gândiți rațional, cu rațiune și conștiință, în rolul în care s-ar cuveni să fie o ființă creată, și cu gândurile și atitudinea pe care s-ar cuveni să le aibă? Cum ar trebui să gândiți și să acționați astfel încât să dați cea mai rezonabilă și corectă explicație posibilă lui Dumnezeu și omului? (Dumnezeule, aș vrea să vorbesc puțin despre sentimentele mele. Consider că am crezut în Dumnezeu mulți ani, dar nu am obținut adevărul. Asta nu este din cauză că Dumnezeu a făcut ceva greșit, nici pentru că lucrările lui Dumnezeu nu au avut rezultate, ci mai degrabă pentru că eu nu am urmărit adevărul. Mă gândesc la exemplul pe care l-a dat Domnul Isus: răsplata celor care intră în vie devreme și a celor care intră în vie târziu este aceeași. Față de cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu devreme și față de cei care acceptă lucrarea Sa târziu, Dumnezeu este extrem de corect și rezonabil în ceea ce le dă El tuturor. Dacă cineva nu urmărește adevărul și la final nu obține adevărurile pe care Dumnezeu le dăruiește oamenilor, aceasta nu este din cauză că El nu i-a dat suficient timp, ci mai degrabă pentru că acel om nu a prețuit sau nu a acceptat adevărul; una câte una, renunță la ocaziile pe care i le-a dat Dumnezeu și le pierde. Unii oameni cred în Dumnezeu doar de o perioadă scurtă de timp, dar, cu toate acestea, sunt capabili să accepte și să urmărească adevărul. După ce experimentează câțiva ani de judecată, mustrare și emondare a cuvintelor lui Dumnezeu, ei obțin o oarecare transformare și pot fi mântuiți. Toate acestea pe care le-a făcut Dumnezeu sunt drepte. Acestea sunt câteva din sentimentele mele după ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu.) Foarte bine! Haideți mai întâi să abordăm această chestiune dintr-o perspectivă umană. Dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat ca să mântuiască omenirea, atunci în ce situație s-ar fi aflat toți cei care cred în Dumnezeu? Ar fi trăit pe deplin sub puterea Satanei, în valuri de ticăloșie și în mijlocul omenirii corupte. A trăi în mijlocul omenirii corupte este echivalent cu a trăi într-o închisoare de diavoli, într-un bârlog de demoni sau într-o cuvă mare de vopsire. Dacă cineva nu crede în Dumnezeu, atunci, în mod foarte natural, va face orice dorește, săvârșind fapte haine sau rău. Corupția sa este din ce în ce mai profundă și el devine din ce în ce mai ticălos, tot mai absurd, iar la final devine un demon viu. Pe baza cuvintelor și faptelor sale, pare a fi uman, dar întreaga lui mentalitate și fire a devenit deja aceea a unui demon viu. Care este finalul unor astfel de oameni? Nu vor avea ei același final ca Satana? (Ba da.) Ei au fost complet luați prizonieri de Satana. Sunt partenerii Satanei, au devenit complicii și slujitorii Satanei și I se împotrivesc lui Dumnezeu la fel de mult ca Satana. Astfel, ei nu mai au cale de întoarcere și, în cele din urmă, finalul lor este pedeapsa și distrugerea. Asta în privința oamenilor. Dacă nu crezi în Dumnezeu, El nu te va mântui. S-ar putea să fii foarte liber în lumea asta, să poți face orice dorești și să acționezi cum dorești; s-ar putea să nu ai nevoie să fii înfrânat de conștiință și rațiune, să nu ai nevoie să accepți sau să practici adevărul, cu atât mai puțin să accepți emondarea și disciplinarea. Trăiești doar în conformitate cu propriile tale preferințe, urmând tendințele lumii până când te schimbi complet și nu mai ai rațiune sau percepție a conștiinței. Te degradezi total și complet într-un demon viu, în Satana viu, un diavol viu pe dinăuntru și pe din afară; nu mai e nevoie să fii deghizat sau mascat – ești veritabilul Satana, un diavol. Acesta este rezultatul non-credincioșilor care trăiesc sub puterea Satanei și, la final, ei trebuie distruși de dezastre. Să presupunem că cineva crede în Dumnezeu, dar nu este niciodată capabil să accepte adevărul, nu este niciodată capabil să se cunoască pe sine și nu se căiește cu adevărat; crede în Dumnezeu de mulți ani, dar nu s-a schimbat deloc; conștiința și rațiunea lui nu și-au revenit, iar modul lui de viață este același cu cel al unui non-credincios. Indiferent cum îi judecă și cum îi mustră Dumnezeu pe oameni și indiferent cum are casa lui Dumnezeu părtășie despre adevăr, el nu este deloc atent la asta. Astfel de oameni sunt neîncrezători, cei ticăloși care s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu a dat multe ocazii de a obține adevărul și mântuirea, iar oamenii cred mulți ani fără să fie deloc atenți la intențiile lui Dumnezeu; ei încă urmăresc plăcerile trupești ca de obicei, mâncând, bând și distrându-se. Nu au conștiință, nu au elemente pozitive de umanitate; au trecut deja de punctul în care pot fi mântuiți, de punctul de întoarcere. Dumnezeu renunță la ei și nu îi mântuiește; nu e nevoie să vă spun care e finalul lor. În acest moment, viața lor de credință în Dumnezeu s-a încheiat; cursul credinței lor în Dumnezeu s-a terminat. Finalul lor este stabilit – acesta este finalul lor. Ce sentimente ar avea cineva în inima sa când are un astfel de final? Inima l-ar durea surd, ar fi cu adevărat tulburat și întristat, simțind că Dumnezeu îl abandonase, de parcă s-ar afla într-un ocean fără margini, incapabil de a se agăța de ultimul pai, de-a dreptul nenorocit și cu totul neputincios. Când nu te-ai afundat până la acel nivel, nu poți simți acel tip de durere, dar de îndată ce ajungi în acel punct, nu te mai poți întoarce. În această situație în care Dumnezeu nu îi va mântui pe oameni, așa ajung oamenii să se îndrepte către această soartă și către acest tip de final. Pierde Dumnezeu ceva dacă oamenii au o astfel de soartă, un astfel de final? Pierde Dumnezeu ceva dacă oamenii pe care El i-a creat sunt corupți de Satana, dacă ei nu acceptă deloc mântuirea Sa și se îndreaptă spre calea distrugerii? Categoric nu. Ar înceta Dumnezeu să mai fie Dumnezeu pentru că una din ființele Sale create a fost distrusă? Și-ar pierde El identitatea Sa și statutul de Dumnezeu, esența Sa de Dumnezeu? Ar schimba asta faptul că El este suveran peste toate lucrurile? (Nu.) Nimic din acestea nu se schimbă. Ce înseamnă asta? Indiferent dacă oamenii acceptă lucrarea lui Dumnezeu, dacă sunt sau nu capabili să obțină mântuirea, nu este nicio pierdere pentru Dumnezeu. Acesta este un aspect al lucrurilor. Chiar dacă oamenii nu cred în Dumnezeu și Dumnezeu nu lucrează pentru a-i mântui pe oameni, Dumnezeu nu pierde absolut nimic. Satana rămâne Satana; Dumnezeu rămâne Dumnezeu. Cel care stăpânește peste toate lucrurile este în continuare Dumnezeu, Dumnezeu este în continuare Cel care a creat toate lucrurile și El este încă Acela care deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Soarta omenirii, soarta Satanei și soarta tuturor lucrurilor se află în mâinile lui Dumnezeu. Nu există nicio schimbare a statutului lui Dumnezeu, a unicității lui Dumnezeu, a firii lui Dumnezeu și a esenței lui Dumnezeu. Sfințenia lui Dumnezeu va rămâne de asemenea neîntinată, iar lucrarea Lui nu va suferi nicio pierdere. Dumnezeu este în continuare Dumnezeu. Aceasta le permite oamenilor să înțeleagă un lucru: indiferent cât de numeroasă devine omenirea, în ochii lui Dumnezeu este doar un număr. Nu generează niciun fel de forță și nu prezintă niciun fel de amenințare pentru Dumnezeu. Indiferent ce drum urmează omenirea, ea se află în mâinile lui Dumnezeu. Indiferent ce final va avea omenirea, fie că ea crede în Dumnezeu sau Îi recunoaște existența sau suveranitatea, niciuna dintre acestea nu poate afecta identitatea intrinsecă sau statutul lui Dumnezeu și nici nu poate afecta esența lui Dumnezeu. Acesta este un fapt pe care nimeni nu îl poate schimba. Este însă ceva ce oamenii încă nu au înțeles sau nu au experimentat în mod clar. Dacă orice membru al omenirii este abandonat de Dumnezeu și El nu-l mântuiește, atunci finalul său va fi distrugerea, iar acest lucru este ireversibil. În întregul univers și în toate lucrurile, indiferent cât de mari sunt, indiferent cât de multe corpuri celeste sunt, cât de multe vieți sunt, acestea nu pot schimba faptul existenței lui Dumnezeu, iar soarta universului și a tuturor lucrurilor se află doar în mâinile Sale. De la un organism viu până la o planetă, nimic nu poate afecta existența lui Dumnezeu, nici nu poate afecta suveranitatea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin poate ceva controla ideile lui Dumnezeu. Aceasta este o realitate. Unii oameni sunt de părere: „Nu cred în Tine, deci Tu nu ești Dumnezeu.” „Nu mulți oameni cred în Tine, deci Tu nu ești Dumnezeu.” Este logic să spui așa ceva? (Nu, nu este.) Alții spun: „Doar noi credem în Tine, deci puterea Ta de a deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și omenirea este doar atât de mare, se întinde doar atât de mult.” Așa stau lucrurile? (Nu.) Oamenii care au astfel de convingeri sunt atât de ignoranți, atât de nesăbuiți!

Tocmai am avut părtășie despre faptul că omenirea s-ar îndrepta spre distrugere dacă Dumnezeu nu i-ar mântui pe oameni, dar statutul și identitatea Lui nu ar fi deloc afectate, cu atât mai puțin esența Sa. Vedeți limpede acest fapt, nu-i așa? (Da.) Indiferent dacă omenirea acceptă sau nu adevărul ori dacă este sau nu capabilă să obțină mântuirea, Dumnezeu este tot Dumnezeu – statutul, identitatea și esența Sa nu se vor schimba. Însă în ceea ce privește soarta omenirii există o mare variabilitate. Cine controlează această variabilitate? Oamenii înșiși? O țară? Un conducător? O forță? Nu. Cel care controlează soarta ta și a omenirii este Dumnezeu – totul este în mâinile Lui. Așadar, trebuie să vezi limpede acest fapt: mântuind omenirea și mântuindu-te pe tine, Dumnezeu îți arată har; este o mare mântuire, acesta fiind cel mai mare dintre haruri. De ce spun că este cel mai mare dintre haruri? Pentru că mântuirea omenirii de către Dumnezeu nu este o lege inexorabilă, nu este o tendință inevitabilă și nici o necesitate. El alege să o facă de bunăvoie. Ar fi în regulă dacă Dumnezeu nu te-ar mântui? Desigur, El nu este obligat să te mântuiască. Poate că Dumnezeu te-a predestinat de la bun început, dar dacă El nu vrea să te aleagă acum și nu te mântuiește, atunci nu poți obține acest har. Așadar, ce ar trebui să faci? Trebuie să ai o prestație bună și să încerci prin toate mijloacele posibile să-ți folosești acțiunile, inima și credința adevărată pentru a-L mișca pe Dumnezeu și a obține harul Său. Cu siguranță, acest lucru nu este imposibil. Pe vremea când Domnul Isus răspândea Evanghelia, a existat o femeie cananeană – ce a făcut ea? (Fiica ei era posedată de un demon, așa că I-a cerut Domnului Isus să o ajute. Domnul a spus: „Nu este bine să se ia pâinea copiilor și să se arunce la cățeluși!” Femeia a zis: „Cățelușii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!” Domnul Isus a spus că femeia avea credință mare și i-a îndeplinit dorințele.) Ce anume a aprobat Domnul Isus la ea? (Credința ei.) Care era de fapt credința ei? Cum ar trebui să-i înțelegem credința? (Ea a recunoscut că Domnul Isus era Dumnezeu.) Domnul Isus a spus că ea era un câine, de ce nu a supărat-o asta? Voi nu sunteți în stare să vorbiți foarte clar despre această chestiune. Iată care sunt faptele: de ce a aprobat Domnul Isus credința acestei persoane? El nu a aprobat faptul că era gata să fie un câine și nici faptul că era gata să mănânce firimituri – toate acestea erau secundare. Așadar, ce a aprobat Domnul Isus? Faptul că acesteia nu-i păsa dacă Domnul Isus o trata ca pe un câine, ca pe o persoană sau ca pe un diavol, ca pe o satană – pentru ea nu conta cum o trata. Cel mai important lucru era că ea L-a tratat pe Domnul Isus ca pe Dumnezeu, crezând cu tărie că El era Domnul și Dumnezeu și că acesta era un adevăr și un fapt care nu se putea schimba niciodată. Domnul Isus este Dumnezeu și Domnul, iar El era Cel pe care ea L-a recunoscut în inima ei. Asta a fost de ajuns. Pentru ea nu conta dacă Domnul Isus o mântuia sau nu, dacă o trata ca pe cineva care mânca împreună cu El, ca pe un ucenic, ca pe un adept, sau dacă o trata ca pe un câine. Pe scurt, faptul că în inima ei L-a recunoscut pe Domnul Isus ca fiind Domnul era de ajuns – aceasta era cea mai mare credință a ei. Voi aveți acest tip de credință? Dacă într-o zi v-aș spune că toți sunteți câinii de pază ai casei lui Dumnezeu, ai fi dispus să accepți acest lucru? Dacă aș spune că sunteți copilașii casei lui Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu și îngeri, ai fi destul de mulțumit, dar dacă ți-aș spune că ești un câine, ai fi nemulțumit. De ce ai fi nemulțumit? Pentru că te consideri foarte important. Te gândești: „Te recunosc drept Dumnezeu, deci cum ai putut să mă numești câine? Te recunosc drept Dumnezeu, așa că orice ai face, se cuvine să fii corect și înțelegător. Noi doi suntem egali, suntem amici! Cred în Tine, dând astfel dovadă de curaj, dragoste și credință deosebită. Cum poți spune că sunt un câine? Tu nu iubești omul! Suntem amici, ar trebui să fim pe picior de egalitate. Eu Te respect, mă tem de Tine și Te admir – se cuvine să mă respecți și să mă tratezi ca pe o persoană. Sunt o persoană!” Ce părere ai despre această atitudine? (Este irațională.) Când oamenii vor să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu și să-L trateze ca pe un amic, nu creează asta probleme? Tu spui: „Ai o înfățișare comună – de fapt, eu sunt mai înalt și arăt mai bine decât Tine. Tușești și Tu când răcești, obosești și Tu când vorbești mult – eu sunt mai sănătos decât Tine. Tu doar deții adevărul și ești mai puternic decât mine în această privință. Dacă voi crede mulți ani în Dumnezeu și voi înțelege mai multe adevăruri, nu voi fi mai prejos decât Tine. Mai mult decât atât, am o abilitate pe care Tu nu o ai! Făcând această comparație, nu ești cu mult mai grozav decât mine.” Ce părere ai despre acest punct de vedere? (Este greșit.) Ce părere ai despre această metodă de comparație? Este imposibil ca oamenii să fie comparați cu Dumnezeu. Ce greșeală se face prin această metodă de comparație? (Persoana respectivă nu își asumă poziția care i se cuvine și nu Îl tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Îl tratează ca pe o persoană obișnuită. Vede umanitatea lui Dumnezeu întrupat, dar nu-I vede divinitatea.) Ca s-o spun pe șleau, nu are nici conștiință, nici rațiune – nu are umanitate. De altfel, oamenii nu au văzut trupul spiritual al lui Dumnezeu, așa că tratează întruparea Sa ca pe un om, considerând că această persoană obișnuită nu este nici măreață, nici impunătoare și este ușor de intimidat și de păcălit. Chiar așa stau lucrurile. Pur și simplu oamenii sunt extrem de corupți. Cu timpul, asta se va întâmpla dacă nu urmărești adevărul; nu vei avea nici o inimă înfricoșată de Dumnezeu, nici una cu frică de El. Oamenii urmăresc adevărul ca să se poată supune lui Dumnezeu. Indiferent cum acționează El, sub ce formă apare sau în ce mod vorbește cu tine, locul lui Dumnezeu în inima ta nu se va schimba, nici teama ta de El, nici relația ta cu El, nici credința ta adevărată în El. În inima ta, esența și statutul lui Dumnezeu nu se vor schimba. Vei gestiona relația dintre tine și Dumnezeu foarte bine, în mod corespunzător și rațional, cu stăpânire de sine și conform standardelor. Dacă însă nu urmărești adevărul, îți va fi foarte greu să obții acest lucru – nu-ți va fi ușor să faci asta. Oamenii nu vor putea niciodată să vadă nici esența, nici divinitatea lui Dumnezeu dacă nu urmăresc adevărul. Ei nu vor ști ce lucruri alcătuiesc firea Sa ori adevăratele Sale manifestări. Oamenii nu vor fi capabili să vadă aceste lucruri. Chiar dacă ți le va spune cineva, tu nu le vei putea vedea și nici nu le vei putea recunoaște.

Tocmai am discutat despre finalul pe care l-ar avea oamenii dacă nu i-ar mântui Dumnezeu. Ce final este acesta? (Distrugerea.) Dar Dumnezeu? (Acest lucru nu ar avea niciun efect asupra Lui.) Vorbind din perspectiva faptului că Dumnezeu nu-i mântuiește pe oameni; El nu ar fi deloc afectat, dar soarta și finalul acestora ar fi deplorabile – mult diferite de finalurile unor oameni precum Iov și Avraam. Dacă Dumnezeu nu mântuiește un om, acesta se află în rândul forțelor inamice Lui și printre adversarii Săi. Evident, acest final este îngrozitor. Să vorbim acum despre ceea ce va obține o persoană din faptul că Dumnezeu vrea s-o mântuiască și să lucreze asupra sa. De ce cred oamenii în Dumnezeu? Ce urmăresc credincioșii în Dumnezeu? Urmăresc ei să-L mulțumească? Urmăresc ei să realizeze datoria unei ființe create? Urmăresc ei să îl facă de rușine pe Satana și să depună mărturie pentru Dumnezeu? Toate aceste motive sună cam pompos și sunt un pic prea exagerate. Dacă ți-aș cere acum să vorbești despre intențiile pe care le-ai avut atunci când ai început inițial să crezi în Dumnezeu, ai avea conștiința încărcată și ai roși în timp ce ai rosti aceste cuvinte; ți-ar fi greu să vorbești, pentru că nu acestea sunt faptele. Așadar, care sunt în realitate faptele? (Oamenii cred în Dumnezeu pentru că umblă după binecuvântări.) (Ei urmăresc o destinație bună sau o sursă de hrană spirituală.) Pe scurt, astfel de intenții sunt cam indecente și nu tocmai prezentabile, dar dacă oamenii nu ar avea acest obiectiv de la început, ar mai crede ei în Dumnezeu? Cu siguranță nu au avut intenția de a crede în Dumnezeu și nici nu au vrut să facă asta; dacă nu ar obține niciun beneficiu din asta, cine ar mai crede în Dumnezeu? Când vine vorba de credința în Dumnezeu, oamenii consideră că, dacă nu profită puțin de pe urma acestui lucru, ar trebui să primească măcar o promisiune. Ce promisiune? Unii oameni spun: „Promisiunea lui Dumnezeu este că vom primi însutit în viața aceasta și viață veșnică în lumea care va veni – asta înseamnă că vom trăi veșnic, fără să murim vreodată. Aceasta este o fericire și o binecuvântare de care de-a lungul veacurilor nimeni nu s-a bucurat, nici nu a mai primit vreodată. Mai mult decât atât, dacă oamenii cred în Dumnezeu, El le va oferi un pic de har, binecuvântări și protecție în această viață.” Pe scurt, atunci când cineva tocmai a început să creadă în Dumnezeu, inima lui este impură și murdară. El nu crede în Dumnezeu pentru a îndeplini datoria unei ființe create, pentru a trăi ca un om, pentru a trăi, în esență, după chipul unei persoane iubite de Dumnezeu, pentru a trăi într-un mod care Îl slăvește și depune mărturie pentru El, pentru a nu-L face de rușine și pentru a continua să depună mărturie pentru El chiar și după moarte – mai degrabă, din toată inima și din tot sufletul său, acesta vrea să fie binecuvântat și să se bucure mai mult de harul și binecuvântările lui Dumnezeu în această viață. El crede că dacă va ajunge la lumea care va veni, atunci vrea să obțină acolo binecuvântări și mai mari. Acestea sunt dorințele, intențiile și obiectivele pe care oamenii le poartă cu ei când încep să creadă în Dumnezeu; cred în El pentru a obține binecuvântările Împărăției Cerurilor și promisiunea Lui. Acest lucru este legitim pentru omenirea coruptă, iar Dumnezeu nu îi va învinovăți pe oameni pentru asta. Când încep să creadă în Dumnezeu, toți oamenii sunt ignoranți și nu înțeleg nimic. Citindu-I cuvintele și experimentând luminarea Sa, ei încep încet să înțeleagă adevărurile despre credința în Dumnezeu și semnificația acesteia, precum și cerințele Lui față de om. Pe parcursul acestui proces, oamenii se bucură de grija și protecția lui Dumnezeu; bolile unora sunt vindecate, trupurile lor sunt destul de sănătoase, familiile lor sunt liniștite, iar căsniciile lor sunt fericite – în diverse moduri, ei se bucură într-o măsură sau alta de harul și binecuvântările Lui. Desigur, toate acestea sunt secundare. Din perspectiva lui Dumnezeu, acestea nu sunt cele mai mari strădanii ale Sale. Care este cea mai mare strădanie a Sa? (Așteptările pe care le are de la oameni și eforturile Sale minuțioase.) Expresia „eforturile Sale minuțioase” are un conținut concret, în timp ce cuvântul „așteptările” este cam lipsit de sens. Care este cel mai practic beneficiu, cel mai prețios lucru pe care l-ați primit de la Dumnezeu? (Faptul că ne-a furnizat adevărul.) (Faptul că am înțeles oarecum adevărul și am putut înțelege teminic anumite chestiuni.) Cu siguranță nu sunt acele așa-zise haruri și binecuvântări. Oare cele mai prețioase lucruri pe care oamenii le primesc de la Dumnezeu nu sunt viața, cuvintele și adevărurile Sale, precum și calea pe care se cuvine ca oamenii să meargă ca ființe create și pe care Dumnezeu le permite să o înțeleagă? Pe scurt, oamenii au obținut de la Dumnezeu adevărul, calea și viața – oare nu sunt acestea cele mai prețioase lucruri dintre toate? (Ba da.) Le-ați obținut? (Încă nu le-am obținut cu adevărat.) Poate că din punct de vedere practic nu pare la fel de benefic sau real cum ar părea dacă cineva ți-ar fi dat o sută de dolari când erai sărac sau dacă cineva ți-ar fi dat două chifle când erai flămând, dar adevărul, calea și viața care vin de la Dumnezeu sunt realmente acordate fiecărei persoane care crede sincer în El. Oare nu este acesta un fapt? (Ba da.) Este un fapt. Indiferent cât de mult din cuvântul lui Dumnezeu ai auzit, cât de mult din adevăr poți accepta și ai înțeles, cât de multă realitate ai trăit sau cât de multe rezultate ai obținut, există un fapt pe care trebuie să îl înțelegi: adevărul, calea și viața lui Dumnezeu sunt dăruite în mod gratuit fiecărei persoane în parte și acest lucru este corect pentru toți. Dumnezeu nu va favoriza niciodată o persoană în detrimentul alteia în funcție de cât timp a crezut în Dumnezeu sau cât de mult a suferit și nu va favoriza sau binecuvânta niciodată o persoană deoarece a crezut în El mult timp sau pentru că a suferit mult. Nici nu va trata pe nimeni diferit din cauza vârstei, aspectului, genului, mediului familial și așa mai departe. Fiecare persoană obține același lucru de la Dumnezeu. El nu permite nimănui să obțină mai puțin sau să obțină mai mult. Dumnezeu este corect și rezonabil cu fiecare persoană în parte. El le oferă oamenilor exact ceea ce au nevoie, când au nevoie, nelăsându-i să le fie foame, frig sau sete și satisface toate nevoile inimii omului. Când Dumnezeu face aceste lucruri, ce anume cere El de la oameni? Dumnezeu oferă aceste lucruri oamenilor, așadar, are Dumnezeu vreun motiv egoist? (Nu.) Dumnezeu nu are niciun motiv egoist. Cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu sunt toate de dragul omenirii și sunt menite să rezolve toate greutățile și dificultățile oamenilor, astfel încât ei să poată obține viață reală de la El. Aceasta este o realitate. Dar o puteți dovedi cu fapte? Dacă nu o puteți face, atunci, spunând acest lucru, sunteți foarte falși, iar această afirmație este doar o banalitate. Pot să Mă exprim așa? De exemplu, Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți, să vorbească cinstit și să facă lucruri cinstite și să nu fie înșelători. Dumnezeu spune aceste lucruri pentru a le permite oamenilor să aibă o adevărată asemănare umană și să nu fie ca Satana, vorbind ca un șarpe care se târăște pe pământ, fiind mereu ambigui și împiedicându-i pe ceilalți oameni să înțeleagă adevărul problemei. Adică, aceste lucruri sunt spuse astfel încât oamenii, atât în cuvânt, cât și în faptă, să trăiască asemănarea unui om și să fie demni, integri și decenți, fără să ascundă o latură întunecată sau lucruri rușinoase și să aibă inimi curate. Aceste lucruri sunt spuse pentru ca oamenii să fie la exterior cum sunt și în sinea lor, spunând tot ce gândesc în inima lor, fără a-L înșela pe Dumnezeu sau pe altcineva, fără a ascunde nimic, având inimile ca niște bucăți de pământ curat. Asta cere Dumnezeu și acesta este obiectivul Lui atunci când le cere oamenilor să fie cinstiți. Ce vrea Dumnezeu să obțină oamenii atunci când le cere să fie cinstiți? Ce fel de asemănare vrea El să trăiască ei? Cine este cel mai mare beneficiar al acestui lucru? (Omul.) Unii oameni nu sunt niciodată capabili să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și se îndoiesc mereu de El, spunând: „Dumnezeu vrea ca noi să fim cinstiți și să vorbim cu el simplu și deschis, pentru ca el să afle adevărata noastră situație, iar apoi să ne controleze și să ne manipuleze, făcându-ne să ne supunem în totalitate orchestrărilor și rânduielilor sale.” Este corectă această gândire? Această gândire este foarte întunecată și nerușinată și numai diavolii ar specula despre Dumnezeu și s-ar îndoi de El în acest fel. Pentru ce le cere Dumnezeu oamenilor să fie cinstiți, să devină oameni fără motive egoiste, intenții, voință proprie sau denaturări și fără o latură întunecată? Pentru a le permite să fie curățiți de firile lor corupte, să atingă treptat sfințenia, să trăiască în lumină, să trăiască mai liberi și mai eliberați, să fie plini de bucurie și să debordeze de voioșie și pace – aceștia sunt cei mai binecuvântați oameni dintre toți. Obiectivul lui Dumnezeu este să-i desăvârșească pe oameni, pentru a le permite să se bucure de cea mai mare binecuvântare dintre toate. Dacă tu devii o asemenea persoană, ce beneficii poate obține Dumnezeu de la tine? Are Dumnezeu vreun motiv ascuns? Are El vreun beneficiu din asta? (Nu.) Deci, dacă o persoană este cinstită, cine este cel mai mare beneficiar al acestui lucru? (Persoana însăși.) Ce beneficii și avantaje poate primi o persoană din acest lucru? (Inima ei va fi liberă și eliberată, iar viața îi va deveni din ce în ce mai ușoară; ceilalți vor avea din ce în ce mai multă încredere în ea pe măsură ce interacționează cu ei și va avea relații normale cu alți oameni.) Ce altceva? (Când oamenii se vor comporta conform cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu, nu vor mai suferi, ci vor trăi o viață relaxată, pașnică și fericită.) Acest sentiment este foarte real. Așadar, care este obiectivul mântuirii omului de către Dumnezeu? (Ca oamenii să fie transformați și curățiți, pentru ca, în cele din urmă, să-i poată câștiga.) Care este consecința faptului de a fi câștigat de Dumnezeu? Obținerea destinației minunate pe care Dumnezeu a promis-o. Așadar, cine este cel mai mare beneficiar al acestui lucru? (Omul.) Omul este cel mai mare beneficiar!

Ce câștigă oamenii urmându-L pe Dumnezeu toți acești ani? Cei mai mulți ar spune că au avut roade bogate. Deocamdată nu vom vorbi despre cât de bogate sunt roadele celor care au un calibru bun și care urmăresc adevărul; chiar și cei care au un calibru mediocru au multe roade. În primul rând, au oamenii un oarecare discernământ în ceea ce privește această lume rea și coruptă? (Da.) Cum te-ai simțit când te aflai printre non-credincioși? În fiecare zi te-ai simțit obosit, iritat, furios, mâhnit și reprimat; n-ai îndrăznit să te descarci, de teamă că vei da peste o persoană rea care te va teroriza și nu vei putea să o învingi, așa că ai fost nevoit să îți calci pe orgoliu. Altfel spus, trăind în lumea non-credincioșilor, în această lume rea, cei cu care ai intrat în contact erau diavoli; se brutalizau unii pe alții, așa că inima îți era în mare suferință. Acesta este sentimentul cel mai evident. Așadar, după ce ai dobândit credință în Dumnezeu, în ce s-a transformat acest sentiment evident? Ce a devenit acest fragment al conștiinței și al discernământului tău moral? Un real discernământ și o cunoaștere reală a acestei ere ticăloase. Suferind multe persecuții, poți vedea înfățișarea hidoasă a regilor diavoli, precum și tenebrele și ticăloșia acestei epoci. Oare nu sunt acestea roade? Poți avea asemenea roade dacă nu crezi în Dumnezeu și nu accepți adevărul? Înainte, pur și simplu gândeai: „Cum de oamenii devin din ce în ce mai răi? Este de neconceput.” Ai mai spune asta acum? În acest moment, cunoști și ai un oarecare discernământ în privința oamenilor răi, a diavolilor lumești și ticăloși. Ai fi gata să intri în contact și să interacționezi cu ei? (Nu.) Cu siguranță nu ai fi dispus s-o faci. Dacă ți s-ar cere să li te alături și să socializezi cu ei, mai degrabă ai spune icnind: „Mi-e teamă. Nu pot să-i înving. Toți acei oameni aparțin Satanei, sunt foarte răi!” Ce te-a făcut să te schimbi atât de mult? Nu cumva efectele cuvântului lui Dumnezeu? Nu cumva faptul că vorbești mereu despre cum să-i discerni pe oamenii răi, epoca și tendințele ticăloase îți permite să ajungi să cunoști această epocă și omenirea? Cunoști acest lucru, așa că nu ești dispus să socializezi cu ei; simțul tău moral și conștiința ta sunt dezgustate de ei și începi să ai discernământ. Treptat, le percepi natura-esență așa cum e cu adevărat; din adâncul inimii tale, poți vedea că sunt diavoli. Te doare inima să trăiești în armonie cu ei și te supără atât de tare încât nu mai ai cum să mai trăiești; singura ta dorință este să te detașezi imediat de ei. Atunci când se alătură bisericii și intră în contact cu frații și surorile pentru prima oară, unii oameni gândesc: „Cu ce sunt diferiți acești oameni? Toți sunt capabili să își exprime în mod simplu și deschis gândurile cele mai intime, precum membrii unei familii. Cum de nu se păzesc deloc de ceilalți? Sunt proști, sau ce? Eu sunt cel deștept. Eu mă păzesc de toată lumea și nu-i spun nimănui gândurile mele cele mai intime.” Pe măsură ce trece timpul, ei înțeleg întrucâtva adevărul; se întreabă dacă nu încep să urmărească să devină persoane oneste, în loc să se deghizeze mereu, să mintă și să înșele, atunci n-ar fi ei diavoli și Satane? Cu siguranță ar fi eliminați. „Trebuie să accept adevărul și să fiu o persoană onestă.” Apoi încearcă să-și deschidă inimile în fața fraților și surorilor și să vorbească despre gândurile lor cele mai intime. Când spun minciuni uneori, se roagă lui Dumnezeu, se leapădă de ele și practică o conduită a unei persoane oneste. Mereu practică în acest fel și apoi, într-o bună zi, simt că acest mod de viață este chiar bun; nu numai că nu sunt obosiți, dar nu sunt nici reprimați și nici nu-i doare nimic. Inimile lor sunt libere și eliberate și simt cu adevărat pace și bucurie. După acest moment, sunt capabili să aibă părtășie în mod deschis cu frații și surorile despre toate gândurile și ideile lor. „Numai în casa lui Dumnezeu există mediul adevărului, numai acolo cuvântul lui Dumnezeu își exercită autoritatea și numai acolo există un pământ pur. Numai în casa lui Dumnezeu oamenii pot avea mai mult din asemănarea umană cât timp trăiesc!” Dacă realmente ai astfel de sentimente, atunci nu Îl vei părăsi pe Dumnezeu, pentru că vezi că El este iubire și te bucuri de iubirea Lui. Non-credincioșii nu înțeleg acest lucru când văd oameni care cred în Dumnezeu și Îl urmează în acest fel. Ei nu înțeleg ce fac acești oameni, de ce au o credință atât de mare în Dumnezeu sau de ce ar continua să se întrunească în circumstanțe atât de dificile – nici măcar atunci când sunt îndepărtați și excluși, ei nu Îl părăsesc pe Dumnezeu, ci continuă să facă munca de răspândire a Evangheliei pentru a face fapte bune. S-ar putea ca, de teamă, unii dintre ei să nu îndrăznească să-L părăsească pe Dumnezeu; se tem că, plecând, vor atrage asupra lor pedeapsa Lui. Eu îți spun adevărul: poți pleca pur și simplu cu inima liniștită, Dumnezeu nu te va pedepsi. El le oferă oamenilor libertate, iar ușa casei lui Dumnezeu este deschisă pe vecie; oricine dorește să plece o poate face oricând și oriunde, fără restricții. Însă nu mai este atât de simplu dacă o persoană vrea să se întoarcă după ce a plecat, deoarece acest lucru este o trădare împotriva lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să treacă printr-o examinare strictă; trebuie să se afle dacă s-a căit cu adevărat sau nu, dacă este sau nu o persoană bună. Doar atunci poate fi reprimită în biserică. În ceea ce îi privește pe cei care vor să se lepede de Dumnezeu și să se întoarcă în lume, casa lui Dumnezeu nu a avut niciodată restricții. Are biserica vreun decret administrativ care spune că anumite persoane nu au voie să plece? (Nu.) Nu a existat niciodată unul. Casa lui Dumnezeu permite oricui să părăsească biserica; dacă biserica e părăsită de o persoană rea, casa lui Dumnezeu chiar își va lua bucuroasă rămas bun de la ea, dar sunt unii oameni care vor întotdeauna să-și exprime bunele intenții față de cei care vor să plece, spunând: „Nu poți pleca, încă mai ai unele daruri și un anumit calibru. Încă mai ai un viitor în biserică și ai putea fi binecuvântat foarte mult pe viitor.” Există unele persoane bine intenționate care încearcă să-i convingă pe alții în acest fel, crezând că aceasta este iubire. Are vreun rost să le cerem oamenilor să rămână în acest fel? Îi poți face pe oameni să rămână, dar nu-i poți convinge și în inimile lor să rămână. Cei care nu iubesc adevărul nu pot fi de neclintit în casa lui Dumnezeu; chiar dacă îi constrângi să rămână, ei nu sunt persoane care urmăresc adevărul, așadar, ce binecuvântări pot obține? Dacă sunt muncitori loiali, atunci binecuvântarea de a putea supraviețui nu este mică, dar pentru cei care nu iubesc adevărul este obositor să creadă în Dumnezeu, așadar, sunt ei dispuși să muncească? Prin urmare, această metodă de convingere bazată pe intenții bune are unele rezultate pentru o persoană bună, dar este puțin cam nesăbuită atunci când este aplicată unei persoane rele. Există principii pentru a-i îndemna pe alții. Practicarea îndemnului în privința celor care sunt capabili să se căiască dă unele rezultate, în timp ce practicarea îndemnului în ceea ce-i privește pe oamenii răi este inutilă. Cu cât încerci să îi convingi, cu atât îi dezguști mai mult, iar rușinea lor se transformă în mânie. Acest lucru demonstrează nesăbuință – este o nesăbuință să îndemni o persoană rea. Există unii oameni care, deși nu cred în Dumnezeu de foarte mult timp, simt în adâncul inimilor lor că, citindu-I cuvintele în ultimii ani, au dobândit o cunoaștere clară, perceptuală a multor adevăruri și că, deși nu au obținut încă pe deplin adevărul, s-au schimbat oarecum și chiar au obținut multe de la Dumnezeu. Deși, atunci când ți se cere să vorbești despre cunoașterea și mărturia bazată pe experiență, încă nu ești în măsură să vorbești clar despre asta, pur și simplu simți că avansezi într-o direcție bună și pozitivă și că nu dai înapoi într-o direcție rea sau negativă și îți spui întruna: „Trebuie să fiu o persoană bună, trebuie să fiu o persoană onestă. În niciun caz nu pot fi o persoană înșelătoare, cu atât mai puțin un acolit arogant al ticăloșiei, pe care Dumnezeu îl detestă. Trebuie să fiu o persoană care Îl mulțumește pe Dumnezeu.” Deseori te apostrofezi astfel și te stăpânești și, după câțiva ani, crezi în cele din urmă că ești capabil să trăiești întrucâtva asemănarea umană. Vorbind din punctul de vedere al celor mai adevărate sentimente, experiențe și înțelegeri ale oamenilor, întrucât Dumnezeu mântuiește omenirea, omul este cel mai mare beneficiar al lucrării Sale. Ce ați ratat crezând în Dumnezeu până în prezent? Îți voi explica. Ai ratat răsfățul de sine, să faci ce vrei, să trăiești cu nepăsare, oportunitățile de a merge să dansezi, să cânți și să petreci în cluburi de noapte și baruri și ai ratat ocazia de a mânca și de a-ți bea mințile în valurile ticăloșiei. Nu ai avut asemenea zile. Însă, pe lângă asta, ce ai obținut? Oamenii au adesea sentimentul că a crede în Dumnezeu îi face destul de fericiți și lipsiți de griji. Ar fi destul de bine să trăiești o viață întreagă în acest fel. Ceea ce obții îndeosebi este fericirea, bucuria și pacea. Nu sunt acestea beneficii reale? (Ba da.) Unii oameni ar putea spune: „Deși am obosit puțin făcându-mi datoria în ultimii doi ani, mă simt totuși liniștit.” Această ușurință și pace nu pot fi cumpărate cu bani și nici nu pot fi date la schimb pe statut, faimă, câștiguri sau vreun titlu academic.

Pentru un credincios în Dumnezeu, a obține adevărul înseamnă a obține viața, iar a obține viața înseamnă a obține beneficii reale. În timp ce omul obține beneficii reale, ce obține Dumnezeu de la acesta? Care sunt cerințele lui Dumnezeu de la om? Ce trebuie să obțină Dumnezeu de la el? Este Dumnezeu implicat într-o tranzacție? (Nu.) A exprimat El vreodată ideea: „Am spus aceste cuvinte, așa că trebuie să-Mi dați atâția bani” prin discursul și acțiunile Sale? V-a cerut Dumnezeu vreun ban vreodată? (Nu.) Unii oameni suspicioși nu cred niciodată că Dumnezeu ar acorda într-un mod atât de dezinteresat și necondiționat atât de multe adevăruri care pentru omenire pot însemna viața omului; ei nu cred în acest fapt. Ei cred că toate chestiunile de pe pământ sunt tranzacționale, că nu există prânz gratuit, așa că, nu cred că toate cuvintele și faptele lui Dumnezeu sunt acordate omenirii în mod necondiționat și fără un preț. Ei cred că, indiferent dacă este așa, cu siguranță e o capcană. Faptul că s-ar îndoi de Dumnezeu în acest fel nu este deloc surprinzător, deoarece ei nu știu pe cine mântuiește și desăvârșește Dumnezeu, cu atât mai puțin cui îi este dăruit adevărul. Însă ceea ce face Dumnezeu este cu adevărat necondiționat. Indiferent ce le cere oamenilor să facă, atât timp cât ei o fac, El este mulțumit, iar oamenii pot primi aprobarea Sa. Atât timp cât oamenii sunt capabili să accepte adevărurile pe care Dumnezeu le exprimă și sunt în stare să trăiască potrivit cuvintelor Sale, acesta este rezultatul pe care Dumnezeu îl așteaptă și este ceea ce El Își dorește de la oameni atunci când îi mântuiește. Dumnezeu vrea acest mic lucru, dar pot oamenii să I-l dea? Câți oameni, pentru a-L răsplăti, pot trata această cerință a lui Dumnezeu ca pe cel mai prețios lucru dintre toate? Cine poate înțelege inima lui Dumnezeu? Nimeni nu poate, iar oamenii nu sunt conștienți că au obținut cel mai prețios lucru dintre toate. De ce spun că au obținut cel mai prețios lucru dintre toate? Dumnezeu i-a dat omului viața Sa, tot ceea ce este și are El, pentru ca acesta să o poată trăi, să poată lua tot ceea ce este și are El și adevărurile pe care i le-a dăruit și să le transforme în direcția și scopul propriei vieți, să poată trăi conform cuvintelor Sale și să facă din acestea viața lui. În acest fel, nu s-ar putea spune oare că Dumnezeu i-a dăruit omului viața Sa în mod necondiționat, pentru ca El să devină viața acestuia? (Ba da.) Așadar, ce anume primesc oamenii de la Dumnezeu? Așteptările Sale? Promisiunile Sale? Sau ce? Ceea ce primesc oamenii de la El nu este un cuvânt gol, ci viața lui Dumnezeu! În timp ce Dumnezeu le acordă oamenilor viață, singura Lui cerință către ei este ca aceștia să trăiască viața Lui ca pe propria lor viață. Când te vede trăind această viață, Dumnezeu este mulțumit; aceasta este singura Lui cerință. Așadar, ceea ce obțin oamenii de la Dumnezeu este un lucru neprețuit, dar în timp ce le acordă acest lucru neprețuit, El nu primește nimic. Cel mai mare beneficiar este omul; omul culege cele mai bogate roade, el fiind cel mai mare beneficiar. În timp ce oamenii acceptă cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața lor, ei înțeleg adevărul și au principii și o bază în ceea ce privește comportamentul lor, astfel încât au o direcție pentru calea vieții lor. Ei nu mai sunt induși în eroare sau constrânși de Satana și nici nu mai sunt induși în eroare sau folosiți de oameni răi; nu mai sunt întinați sau ademeniți de tendințe rele. Ei trăiesc liberi și eliberați între cer și pământ și sunt capabili să trăiască cu adevărat sub stăpânirea lui Dumnezeu, fără a mai fi vreodată brutalizați de vreo forță rea sau întunecată. Adică, pe măsură ce o persoană trăiește acest tip de viață, nu mai simte durere și nu mai are dificultăți; ea trăiește fericită, liberă și fără griji. Are o relație normală cu Dumnezeu; nu se răzvrătește împotriva Lui și nici nu I se împotrivește. Trăind cu adevărat sub suveranitatea Sa, ea trăiește pe deplin într-un mod perfect justificat; deține adevărul și umanitatea și devine demnă de numele de omenire. Compară obținerea unui beneficiu atât de mare cu cele ce, în imaginația omului, sunt promisiunile făcute acestuia de Dumnezeu sau binecuvântările pe care omul dorește să le obțină – ce este mai bun? De care dintre ele au oamenii cea mai mare nevoie? Care dintre ele poate să-i facă pe oameni să se supună și să se închine lui Dumnezeu, să-i facă să trăiască veșnic, fără a fi distruși sau pedepsiți de El? Este importantă dorința ta de a fi binecuvântat sau este important să trăiești cu adevărat viața pe care ți-a dat-o Dumnezeu? Ce te poate ajuta mai mult să vii în fața lui Dumnezeu, fără a-L face să te deteste, să Se lepede de tine sau să te pedepsească? Ce îți poate ocroti viața? Doar acceptând adevărul care vine de la Dumnezeu poți obține această viață eternă. Odată ce ai obținut această viață, viața ta este nesfârșită – aceasta este viața veșnică. De fapt, înseamnă că, dacă cineva nu obține viața care vine de la Dumnezeu, acesta trebuie să moară; viața umană este limitată de timp. Este viața limitată de timp tot viață veșnică? Nu este. Poate dorința ta de a fi binecuvântat să înlocuiască primirea vieții veșnice de la Dumnezeu? Poate dorința unei persoane de a fi binecuvântată să o ajute să ocolească moartea? Nu, acest lucru este sigur.

Dumnezeu a venit să exprime foarte mult adevăr. Oamenii obțin viața de la Dumnezeu și obțin viața eternă care vine de la El, o viață care este veșnică. S-a schimbat Dumnezeu? (Nu.) Teoretic vorbind, marele proiect al lui Dumnezeu de a mântui omenirea a făcut ca oamenii să întrunească în cele din urmă calitățile necesare pentru a trăi veșnic, fără să moară; la acest nivel, Dumnezeu Și-a îndeplinit dorințele, Și-a îndeplinit planul de gestionare de șase mii de ani – lucrarea de mântuire a omenirii. Marea lucrare a lui Dumnezeu a fost înfăptuită și pare că El a obținut un anumit beneficiu din asta, dar, în realitate, cine este cel care va trăi veșnic? Cine este cel care obține cele mai mari binecuvântări? (Omul.) Omenirea. Se va schimba statutul lui Dumnezeu dacă nu câștigă acești oameni? (Nu.) Nici statutul, nici esența Sa, nici nimic altceva nu s-ar schimba. Dimpotrivă, soarta omului s-ar schimba semnificativ; nu ar fi o diferență mică, ci una ca de la cer la pământ! Unul va muri pentru totdeauna, celălalt va trăi veșnic. Ce ar trebui să aleagă oamenii? (Să trăiască veșnic.) Ce dorește Dumnezeu să vadă? Care este cea mai mare așteptare a Sa de la omenire? De ce ar plăti El un preț atât de mare? Dumnezeu a acordat viața Sa omului în mod necondiționat, fără nicio pretenție sau tranzacție și fără nicio cerință suplimentară. El nu le cere oamenilor decât să accepte cuvintele Sale în inimile lor și să trăiască asemănarea unui om conform cerințelor Sale, iar atunci lucrarea Sa va avea rezultate și dorințele Sale vor fi îndeplinite. Însă oamenii au mintea îngustă; aceștia cred că, rostind toate aceste cuvinte și făcându-i să le mănânce, să le bea și să le pătrundă, făcându-i să se descotorosească de unele lucruri și să se sacrifice, să se lepede de sine, să se răzvrătească împotriva propriilor persoane și să I se închine mereu, Dumnezeu ar putea obține un mare profit. Oare așa este de fapt? (Nu, Dumnezeu este altruist. El îi dăruiește omului adevărul în mod necondiționat, fără a avea pretenții și fără a le cere oamenilor să-L răsplătească.) Analizând aceste chestiuni, este adevărată propoziția „Dumnezeu este altruist”? (Da.) Dumnezeu este altruist. Nu există egoism în niciunul dintre lucrurile pe care le face Dumnezeu. A făcut El vreodată ceva care să fie doar pentru El însuși, și nu pentru om? Nu, niciodată. Până în prezent, Dumnezeu nu a făcut niciodată așa ceva, lucru pe care oamenii îl pot cunoaște prin experiențele lor. În timp ce le permite oamenilor să înțeleagă adevărul și să obțină viața care vine de la El, Dumnezeu rânduiește, de asemenea, foarte multe circumstanțe, oameni, evenimente și lucruri și le oferă acestora oportunitățile adecvate pentru a-și îndeplini îndatoririle, astfel încât ei să aibă circumstanțele și condițiile adecvate pentru a experimenta și înțelege suficient de bine veridicitatea cuvintelor Sale și adevărul conținut în ele. El folosește tot felul de metode, cum ar fi emondarea, disciplinarea, încercările, rafinarea, îndemnurile și sfaturile, precum și viața bisericească și părtășia, sprijinul și ajutorul reciproc din partea fraților și surorilor, pentru a-i ajuta pe oameni să-I înțeleagă intențiile, să nu-I înțeleagă greșit inima și pentru a-i face să pășească pe calea cea dreaptă. În timp ce Dumnezeu face toate acestea, are El cerințe suplimentare de la oameni, cerându-le acestora să facă lucruri speciale pentru El? (Nu.) Pe scurt, în timp ce îi mântuiește, Dumnezeu le oferă suficiente oportunități și suficientă libertate de mișcare și le asigură diverse condiții și circumstanțe avantajoase și convenabile pentru a face fiecare persoană mai puternică. În același timp, El curăță, de asemenea, fiecare persoană, iar în final, îi desăvârșește pe cei care pot fi desăvârșiți; El îi desăvârșește pe cei care iubesc și urmăresc adevărul. Pe scurt, tot ceea ce face Dumnezeu, fie că este vorba de cuvintele pe care le spune oamenilor, de lucrarea pe care o face sau de prețul pe care îl plătește, este făcut în mod necondiționat.

De fapt, indiferent câți ani lucrează Dumnezeu, cât de mult pot oamenii să înțeleagă din cuvântul Lui, cât de mult adevăr sunt capabili să pună în practică, sau cât de multe provizii de viață primesc de la El, poate cineva din rândul oamenilor să converseze cu adevărat cu Dumnezeu? Să lăsăm deoparte conversația pentru moment – această cerință este cam mare pentru voi acum; există cineva care poate înțelege cu adevărat inima lui Dumnezeu? Să nu mai vorbim de a-L mulțumi – Îi poți înțelege inima? Nimeni nu poate. Unii oameni spun: „Dumnezeu este măreț, iar noi, oamenii, suntem atât de mici. Dumnezeu este în ceruri, iar noi suntem pe pământ. Un singur gând de-al lui Dumnezeu este suficient pentru ca noi să cugetăm la el ani de zile – cum putem să-L înțelegem? Acest lucru nu este ușor de înfăptuit, iar a conversa cu El este și mai greu de atins.” Așadar, este această chestiune dificil de înfăptuit? Există un nivel de dificultate? Unde intervine această dificultate? Toate gândurile lui Dumnezeu se află în cuvintele Sale, în adevărul pe care l-a exprimat și în firea Sa. Dacă cineva nu urmărește adevărul, nu poate înțelege și nici nu poate obține adevărul și viața care vine de la Dumnezeu, atunci nu Îl poate înțelege niciodată. Dacă cineva nu Îl înțelege pe Dumnezeu, atunci nu poate veni niciodată în fața Lui pentru a conversa cu El și nici nu va fi capabil să facă acest lucru. Ce vreau să spun prin „a conversa”? A-ți deschide inima, a vorbi din suflet. Știți cum să faceți acest lucru? Știi cum să vorbești din inimă cu părinții tăi, cu frații tăi și cu prietenii tăi de suflet, dar nu știi niciodată cum să vorbești din inimă cu Dumnezeu. De unde provine problema? (Din faptul că nu-I înțeleg inima lui Dumnezeu.) De ce nu-I poți înțelege inima lui Dumnezeu? (Omul nu Îl cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu.) Acesta este un motiv principal. Oamenii nu înțeleg inima lui Dumnezeu; ei nu Îi cunosc inima și nici nu știu ce gândește, ce iubește, ce urăște, de ce este mâhnit sau de ce este trist. Tu nu poți înțelege aceste lucruri, ceea ce dovedește că nu ai obținut adevărul sau viața din cuvintele lui Dumnezeu, iar inima ta este încă departe de El. Ce înseamnă când inima cuiva este departe de Dumnezeu? În primul rând, înseamnă că oamenii nu au loc pentru Dumnezeu în inimile lor; ei încă vor să-și ia soarta în propriile mâini. Continuând astfel, ei ajung să se răzvrătească și să se împotrivească lui Dumnezeu peste tot, tot timpul; ei chiar se leapădă de El și Îl părăsesc. Unii oameni se confruntă cu dezastre și calamități și Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu și se plâng de El; spun lucruri care Îl judecă și Îl neagă pe Dumnezeu. Astfel de oameni deja Îl trădează pe Dumnezeu și I se împotrivesc. Acesta este adevărul situației. Pentru Dumnezeu, dacă oamenii trăiesc într-o astfel de stare, este bine sau rău? (E rău.) De ce este rău? (Nu este ceea ce Dumnezeu vrea și nici ceea ce El speră să vadă.) Acesta este un aspect, iar Dumnezeu nu speră să vadă astfel de lucruri. Așadar, ce ar simți Dumnezeu în inima Sa? (Regret și mâhnire.) În primul rând, El ar fi mâhnit. Dacă ai avea așteptări mari de la cineva și ai spera că acesta își va deschide inima în fața ta, dar, în schimb, el s-ar înstrăina de tine și te-ar înțelege greșit, ascunzându-se mereu de tine și evitându-te, ce ai crede? Chiar dacă și-ar deschide inima în fața ta și ți-ar vorbi, iar ceea ce ți-ar spune nu ar fi ceea ce ai vrea să auzi, ce ai gândi? Nu te-ai simți singur? (Ba da.) În primul rând te-ai simți singur și izolat, ca și cum nu ai avea niciun confident, n-ai avea pe nimeni drag, pe nimeni cu care să vorbești din inimă, pe nimeni în care să crezi sau pe care să te bazezi; inima ta ar fi stingheră. Simțindu-te singur, la ce te-ai gândi? Cum te-ai simți? Nu te-ar durea inima? (Ba da.) Te-ar durea. Este această durere ușor de îndepărtat? Ce fel de lucruri ar putea alina această durere? Cum ai putea schimba această situație? Ar fi potrivit să renunți la această dorință și să te prefaci că nu poți vedea acest fapt? (Nu.) Deci, ce ar trebui să faci în cele din urmă? Care ar trebui să fie alegerea finală? Cum poate fi schimbată o astfel de situație? Dumnezeu ar putea face două lucruri. S-ar putea ca omul să aibă alte metode, dar alegerile omenirii corupte sunt cu siguranță diferite de căile de acțiune ale lui Dumnezeu. Alegerea omului ar fi: „Dacă nu acționezi în conformitate cu voia mea, nu te voi lua în seamă. Dacă această persoană nu e potrivită, o voi alege pe cealaltă. Dacă prima este rea, o voi alege pe a doua.” Ar acționa Dumnezeu în acest fel? Cu siguranță nu. Dumnezeu nu renunță la lucrurile pe care vrea să le facă. Așadar, ce ar face Dumnezeu? Aceasta este o chestiune în care este întruchipată esența altruistă a lui Dumnezeu. În primul rând, Dumnezeu ar continua să Se îngrijească în mod necondiționat de nevoile oamenilor, inclusiv de nevoile vieții și spiritului lor, precum și de nevoile legate de circumstanțele lor și de diferite alte nevoi. În plus, Dumnezeu ar face al doilea lucru, ceea ce a făcut în ultimele câteva mii de ani. Aveți idee ce anume? (Ar aștepta.) Ce altceva? (Dumnezeu ar continua să aștepte și ar continua să-i călăuzească.) Se pare că aveți o oarecare înțelegere, această mentalitate. Așa este, El ar aștepta. Dumnezeu nu ar alege o a doua metodă, fie să scape sau să renunțe, fie să-Și aline durerea. În timp ce acordă în mod necondiționat provizii de viață omenirii, El, de asemenea, așteaptă, tot în mod necondiționat. Asta face El. Cât de bine face El asta? Pentru a folosi cuvintele omului, nu este Dumnezeu cu adevărat minunat? (Dumnezeu face tot ce poate și tot ce se cuvine să facă.) Dumnezeu face toate acestea în mod necondiționat, pentru ca oamenii să poată obține viața veșnică. El nu are alte cerințe; cel puțin, se poate spune că nu are cerințe iraționale către om. În timp ce îi acordă toate acestea, în mod necondiționat și puțin câte puțin, Dumnezeu îi acordă omului ceea ce are El cel mai de preț și mai valoros, ceea ce omul se cuvine să prețuiască și să iubească cel mai mult. Pe măsură ce obțin toate aceste lucruri, oamenii obțin fericirea, pacea, o bază pentru supraviețuire și comportament uman și cele mai mari beneficii cu putință, dar, totodată, s-a gândit vreunul dintre acești oameni la Dumnezeu? Oare l-a preocupat ceea ce face și gândește El? Nu l-a preocupat asta, nu-i așa? Pe măsură ce oamenii obțin toate acestea, se întreabă vreunul dintre ei: „Ce I-am dat lui Dumnezeu în schimbul a tot ceea ce ne-a dăruit? Ce primește Dumnezeu de la noi? Este Dumnezeu fericit când obținem bucurie și fericire?” Este posibil ca oamenii să nu se întrebe, nici să nu se gândească la acest lucru. Atunci când oamenii au părtășie unii cu alții despre cuvintele lui Dumnezeu și sunt cuprinși de fericire și veselie, se gândește vreunul dintre ei la Dumnezeu? Ei nu se gândesc; nu s-au gândit niciodată și nu știu cum să se gândească. Astfel de lucruri nu se află în inimile lor. În timp ce oamenii primesc toate acestea de la Dumnezeu, ei gândesc: „Sunt foarte norocos! Să primesc toate acestea este grozav, sunt atât de binecuvântat! Nimeni nu este la fel de binecuvântat ca mine. Este într-adevăr mulțumită lui Dumnezeu!” Oamenii doar spun un cuvânt de mulțumire; au doar un fel de stare de recunoștință. Indiferent cât de sinceri sunt, cât de înflăcărate le sunt inimile sau cât de mare este povara pe care cred că o pot purta și cât de mult din adevăr cred că au înțeles deja, sau ce pot face pentru Dumnezeu, chiar și atunci când este lângă om, Dumnezeu Se simte totuși singur! De ce spun că Se simte singur? Pentru că, de la început și până la sfârșit, indiferent ce îi dăruiește omului, ce îi face, sub ce formă i Se arată sau în ce mod lucrează asupra lui, Dumnezeu este izolat de oameni. Nu este așa? (Ba da.) Așadar, în ce moment se va schimba această situație, astfel încât Dumnezeu să nu mai fie nevoit să aștepte și să nu Se mai simtă singur? Ce lucruri trebuie să facă oamenii și la ce nivel trebuie să fie statura lor pentru a schimba această situație, pentru a schimba această stare? De ce depinde acest lucru? (De ceea ce urmăresc oamenii.) Această chestiune depinde în cele din urmă tot de om, nu de Dumnezeu. După cum am spus, atunci când omul este capabil să vorbească din inimă cu Dumnezeu, față în față, și când inima nu-i este înstrăinată, când este capabil să converseze cu Dumnezeu și să Îi înțeleagă inima, când știe ce gândește și ce vrea să facă, ce îi place și ce detestă, de ce este mâhnit și de ce este mulțumit, atunci Dumnezeu nu Se va mai simți singur. Dacă oamenii sunt capabili să facă acest lucru, atunci ei vor fi cu adevărat câștigați de Dumnezeu. Aceasta este adevărata relație pe care Dumnezeu vrea să o vadă între El și om. Înțelegi? (Un pic.) Este inima lui Dumnezeu ușor de înțeles? Când citești cu seriozitate cuvântul lui Dumnezeu și cântărești și experimentezi cu sârguință fiecare cuvânt și fiecare adevăr pe care El le-a exprimat, atunci vei pătrunde treptat în inima lui Dumnezeu și o vei înțelege. Înțelegându-I inima, vei ști cum să I-o mulțumești. Dacă cineva nu-I poate înțelege inima lui Dumnezeu, atunci cum Îl poate mulțumi? Este imposibil. Care este condiția prealabilă pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu? (Să înțelegem.) În primul rând să pricepeți și să înțelegeți, apoi puteți vorbi despre mulțumire. Este această chestiune dificilă pentru voi? (Dacă facem un efort și analizăm cu sârguință, nu este dificilă.) De fapt, această chestiune nu este dificilă. Oamenii pot auzi cuvintele pe care le rostește Dumnezeu și pot vedea lucrarea pe care o face; ei admit aceste cuvinte în inimile lor și nimeni nu le neagă. Acest lucru depinde de inimile oamenilor; este ușor de înfăptuit atât timp cât ei își doresc să facă asta. Dacă nu pui inimă, atunci este problematic. Nu contează câte cuvinte ți se spun – toate sunt în zadar.

Tocmai am avut părtășie despre faptul că omul este cel mai mare beneficiar al întregului plan de gestionare al lui Dumnezeu. Nu este acesta un fapt? Ați văzut acest fapt? (Da.) Unii oameni au auzit și au înțeles, iar acum gândesc: „Așadar, pot obține beneficii reale. Aceasta nu este doar o poveste pentru copii, ci pot primi cu adevărat viața veșnică!” Cum puteți primi viața veșnică? (Practicând conform cerințelor lui Dumnezeu.) Cine credeți că are cea mai mare nevoie de aceste adevăruri pe care Dumnezeu le-a exprimat? Are Dumnezeu nevoie de ele? (Dumnezeu nu are nevoie de ele, ci omul.) Omul este cel care are cea mai mare nevoie de ele; Dumnezeu nu are nevoie de ele. Dumnezeu i-a acordat omului lucrurile de care acesta are cea mai mare nevoie. Nu este oare cel mai binecuvântat? (Ba da.) Dacă ți s-ar da chiar acum de ales între întreaga lume și viața veșnică, ce ai alege? Unii oameni nesăbuiți ar spune: „Nu vreau viața veșnică, deoarece nu o pot vedea sau simți. Pare foarte obositor s-o urmărești. Vreau bani, un conac și o mașină de lux – acestea sunt beneficii palpabile!” Există astfel de oameni? Nu poți spune că nu există, există tot felul de idioți. Oricum aș vorbi, ei nu înțeleg, așa că lasă-i să plece. Ei nu au această binecuvântare. Ei au ales. În cele din urmă, vei obține ceea ce alegi; trebuie să fii responsabil pentru propriile alegeri. Trebuie să plătești pentru propriile alegeri; viața sau moartea depinde de calea pe care ai ales-o. Dacă vrei să te împotrivești lui Dumnezeu până la capăt, atunci te afli pe drumul spre moarte. Dacă spui: „Voi trăi urmând calea pe care Dumnezeu mi-a arătat-o”, atunci vei putea trăi pentru totdeauna – acest lucru se va adeveri. Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu se va împlini și va deveni real, acest lucru nu poate fi negat. Unii oameni spun: „Cum se face că eu nu cunosc această chestiune?” Dacă tu nu o cunoști, iar Eu ți-o spun, atunci nu cumva o știi? Alții spun: „Chiar dacă am auzit de ea, nu am văzut-o cu ochii mei, așa că tot nu cred că este reală.” Atunci nu mai este nimic de făcut. Dacă cineva nu are credință, atunci nu va crede, chiar dacă vede cu ochii săi. Cei care nu au înțelegere spirituală nu știu, chiar dacă văd, și nici nu înțeleg, chiar dacă aud. Numai cei care au înțelegere spirituală și înțeleg adevărul pot vedea cum cuvântul lui Dumnezeu se înfăptuiește și se împlinește în fiecare zi. Dacă tu crezi că ale Sale cuvinte înfăptuiesc totul, că Dumnezeu este atotputernic și că toate cuvintele Sale se vor împlini, atunci ar trebui să urmărești adevărul. Dacă vezi că ale Sale cuvinte se împlinesc și se înfăptuiesc în tine, atunci vei crede în El. Fii sigur că promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu pentru tine vor depăși negreșit tot ceea ce ai putea cere sau ți-ai putea imagina!

11 decembrie 2016