245 Eu cer doar să Îl iubesc pe Dumnezeu toată viața

Am crezut în Domnul atât de mulți ani,

dar am știut doar să mă bucur de harul Său.

Nu L-am iubit cu adevărat, doar am lucrat și suferit

pentru-a lua în schimb binecuvântările Împărăției.

Acum, prin judecata cuvintelor lui Hristos,

m-am trezit la adevăr:

Omul corupt este curățit doar prin judecată;

e pentru-a salva omul din forțele Satanei.


Dar eram prea corupt de Satana,

îmi pierdusem conștiința,

râvnind la harul lui Dumnezeu, făr-a-I practica cuvintele,

dorind să schimb suferința cu viața eternă.

N-am considerat niciodată voia Lui

și n-am trăit cuvintele Lui.

Negociind cu Dumnezeu în credința mea,

Îl înșelam și Îl sfidam.


Judecata Lui Dumnezeu m-a făcut să știu că El e drept și sfânt.

Am obținut mântuirea Lui,

cer doar să-L iubesc pe Dumnezeu toată viața.


Doar judecata și revelația

cuvintelor Lui Dumnezeu m-au ajutat să văd adevărul:

Sunt arogant, egoist, necinstit și fals,

disprețuitor, nu asemenea unui om.

Dacă nu treceam prin judecată, fiind corupt,

cum L-aș cunoaște, cum m-aș supune Lui Dumnezeu?

Fără a-L cunoaște, fără a-L venera,

cum aș fi vrednic să trăiesc înaintea Sa?


Judecata Lui Dumnezeu m-a făcut să știu că El e drept și sfânt.

Am obținut mântuirea Lui,

cer doar să-L iubesc pe Dumnezeu toată viața.


Prin judecata Lui și prin încercări,

știu că iubirea Lui Dumnezeu e reală.

Chiar dacă am suferit, stricăciunea mea poate fi curățată.

Prin cunoașterea dreptății și sfințeniei Lui,

o inimă cu frică de Dumnezeu se trezește-n mine.

Practicând adevărul și făcându-mi datoria,

acum trăiesc asemenea unui om!


Judecata Lui Dumnezeu m-a făcut să știu că El e drept și sfânt.

Am obținut mântuirea Lui,

cer doar să-L iubesc pe Dumnezeu toată viața.

Judecata Lui Dumnezeu m-a făcut să știu că El e drept și sfânt.

Am obținut mântuirea Lui,

cer doar să-L iubesc pe Dumnezeu toată viața.

Anterior: 244 Mântuirea omului de către Dumnezeu e atât de reală

Înainte: 246 Doar urmărirea adevărului poate aduce viața

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

657 Încercările atrag credința

1 În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte