(III) Despre cum să ne cunoaștem pe noi înșine și să atingem adevărata căință

358. După câteva mii de ani de corupție, omul a devenit insensibil și stupid, un demon care I se împotrivește lui Dumnezeu, în măsura în care răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu a fost documentată în cărțile de istorie și nici măcar omul însuși nu este capabil să dea socoteală despre comportamentul lui răzvrătit – căci omul a fost profund corupt de Satana și a fost dus pe cărări greșite de Satana, încât nu știe unde să se întoarcă. Chiar și astăzi omul Îl trădează pe Dumnezeu: când omul Îl vede pe Dumnezeu, Îl trădează și, când nu Îl poate vedea, chiar și atunci Îl trădează. Sunt chiar unii care, după ce au fost martori la blestemele și mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Deci, spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția originală, iar conștiința omului, de asemenea, și-a pierdut funcția originală. Omul la care Mă uit este o fiară în haine umane, este un șarpe veninos și, indiferent de cât de vrednic de milă încearcă el să apară înaintea ochilor Mei, nu voi avea niciodată milă de el, pentru că omul nu înțelege deloc diferența dintre alb și negru, diferența dintre adevăr și neadevăr. Rațiunea omului este atât de amorțită și, totuși, își dorește să obțină binecuvântări; umanitatea lui este atât de plină de rușine și, totuși, își dorește să aibă suveranitatea unui rege. Al cui rege ar putea fi oare, cu o astfel de rațiune? Cum ar putea el, cu o astfel de umanitate, să șadă pe un tron? Omul este cu adevărat lipsit de rușine! Este un nefericit îngâmfat! Acelora dintre voi care doriți să obțineți binecuvântări, vă sugerez să găsiți mai întâi o oglindă și să vă priviți reflexia urâtă – ai tu ce îți trebuie ca să fie rege? Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări? Nu a avut loc nici cea mai mică schimbare în firea ta și nu ai pus niciun adevăr în practică și, totuși, încă îți dorești o minunată zi de mâine. Te amăgești singur! Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav influențat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la „instituții de învățământ superior”. Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filozofia josnică de viață, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai vicioasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care Îl va asculta de bunăvoie pe Dumnezeu și, mai mult chiar, nicio singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, sub domeniul Satanei, omul nu face altceva decât să caute plăcere, să se dedea corupției trupului într-o lume plină de noroi. Chiar și când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu se gândesc la cum să îl pună în practică, nici nu sunt înclinați să Îl caute pe Dumnezeu, chiar dacă I-au văzut arătarea. Cum ar putea o omenire atât de depravată să aibă vreo șansă la mântuire? Cum ar putea o omenire atât de decăzută să trăiască în lumină?

Firea omului ar trebui să se schimbe începând cu recunoașterea propriei esențe și prin schimbările produse în gândirea lui, în natura și în perspectiva lui mentală – prin schimbări fundamentale. Doar așa vor fi obținute schimbări autentice în firea omului. Firea coruptă a omului provine din faptul că a fost otrăvit și călcat în picioare de Satana, din răul extraordinar de mare pe care l-a impus Satana asupra gândirii, moralității, înțelegerii și rațiunii lui. Tocmai pentru că aceste lucruri fundamentale ale omului au fost corupte de Satana și sunt total diferite de cum le-a creat Dumnezeu la început, omul se împotrivește lui Dumnezeu și nu înțelege adevărul. Așadar, schimbările în firea omului ar trebui să înceapă cu schimbări la nivelul gândirii, al înțelegerii și al rațiunii, care vor duce la o schimbare a cunoașterii lui Dumnezeu și a cunoașterii adevărului. Cei care s-au născut în cea mai coruptă țară sunt și mai ignoranți cu privire la cine este Dumnezeu sau ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Cu cât sunt mai corupți oamenii, cu atât mai puțin știu despre existența lui Dumnezeu și cu atât mai sărace sunt rațiunea și înțelegerea lor. Sursa răzvrătirii și împotrivirii omului față de Dumnezeu este faptul că omul a fost corupt de Satana. Pentru că a fost corupt de Satana, conștiința omului a devenit amorțită, el este imoral, gândurile lui sunt decăzute și are un mod de gândire înapoiat. Înainte să fi fost corupt de Satana, omul Îl urma în mod natural pe Dumnezeu și Îi asculta cuvintele după ce le auzea. El avea, în mod natural, o conștiință și o rațiune sănătoasă și, în același timp, o umanitate normală. După ce au fost corupte de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea omului au devenit inerte și afectate de Satana. Așadar, el și-a pierdut ascultarea și dragostea pentru Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit aberantă, firea lui a devenit asemenea firii unui animal și răzvrătirea lui față de Dumnezeu este mai frecventă și mai dureroasă. Și, totuși, omul nu este conștient de acest lucru și nu îl recunoaște, ci doar se împotrivește și se răzvrătește orbește. Revelația firii omului este expresia rațiunii, înțelegerii și conștiinței lui și, pentru că rațiunea și înțelegerea lui nu sunt sănătoase, iar conștiința lui a devenit extrem de inertă, atunci firea lui este una de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dacă rațiunea și înțelegerea omului nu se pot schimba, atunci schimbările în firea lui sunt în afara oricărei discuții, așa cum este și a fi după inima lui Dumnezeu. Dacă rațiunea omului nu este una sănătoasă, el nu-L poate sluji pe Dumnezeu și nu este potrivit să fie folosit de Dumnezeu. „O rațiune normală” se referă la ascultarea și credința față de Dumnezeu, la dorința de Dumnezeu, de a fi sigur față de Dumnezeu și a avea o conștiință față de Dumnezeu. Se referă la a avea inima și gândul la Dumnezeu și a nu se împotrivi în mod deliberat lui Dumnezeu. Cei cu o rațiune aberantă nu sunt astfel. De când a fost corupt de Satana, omul a produs anumite concepții despre Dumnezeu, nu a fost loial și nu a tânjit după Dumnezeu, ca să nu mai spunem de conștiința lui față de Dumnezeu. Omul se împotrivește voit și emite judecăți despre Dumnezeu și, mai mult chiar, aruncă invective asupra Lui, prin spate. Omul știe cu siguranță că El este Dumnezeu și, totuși, emite judecăți la adresa Lui, prin spate, nu are nicio intenție de a asculta de El și nu face altceva decât să pretindă și să ceară lucruri absurde de la Dumnezeu. Astfel de oameni – oameni cu o rațiune aberantă – nu sunt capabili să își cunoască propriul comportament josnic sau să își regrete răzvrătirea. Dacă oamenii sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, atunci și-au recâștigat un pic din rațiunea lor; cu cât oamenii sunt mai răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu, dar nu se cunosc pe ei înșiși, cu atât mai mult rațiunea lor este una nesănătoasă.

Fragment din „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

359. Înainte ca oamenii să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu şi să dobândească adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei şi îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce eşti egoist? De ce trebuie să îţi protejezi propria poziție? De ce sunt emoțiile tale atât de puternice? De ce îți plac acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Pe ce bază îți plac aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, voi toți ați ajuns să înțelegeți că motivul principal din spatele acestor lucruri este că ele conțin otrava Satanei. Iar în legătură cu ce este otrava Satanei, aceasta poate fi pe deplin exprimată în cuvinte. De exemplu, dacă îi întrebi pe unii răufăcători de ce fac ceva, ei vor răspunde: „Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul”. Această singură frază exprimă sursa problemei. Logica Satanei a devenit viața oamenilor. Poate că ei fac lucrurile pentru un scop sau altul, dar le fac doar pentru ei înșiși. Toți oamenii cred că, din moment ce fiecare este pentru sine, iar ceilalți cum le este norocul, ar trebui să trăiască doar pentru sine, făcând tot ce le stă în putere ca să-și asigure o poziție bună și mâncarea și îmbrăcămintea de care au nevoie. „Fiecare pentru sine, iar ceilalți cum le este norocul” – aceasta este viața și filosofia omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Această afirmație a Satanei este tocmai otrava lui, iar, când este interiorizată de om, ea devine natura lui. Natura Satanei este demascată prin această afirmație; îl reprezintă în totalitate. Această otravă devine viața omului și fundamentul existenței sale; umanitatea coruptă a fost, în mod constant, stăpânită de această otravă timp de mii de ani. Tot ce face Satana este pentru sine. El vrea să Îl depășească pe Dumnezeu, să se elibereze de El, să exercite el însuși puterea și să posede toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a creat. Prin urmare, natura omului este natura Satanei. De fapt, moto-urile multor oameni pot să le reprezinte și să le oglindească natura. Oricât ar încerca oamenii să se mascheze, în tot ceea ce fac și în tot ceea ce spun, ei nu își pot ascunde natura. Există unii care nu spun niciodată adevărul și se pricep să se prefacă, dar, după ce alții interacționează cu ei o vreme, natura lor înșelătoare și totala lor necinste vor fi descoperite. În final, alții vor ajunge la o anumită concluzie: acești oameni nu rostesc niciodată un cuvânt adevărat și sunt înșelători. Această afirmație se referă la natura lor; este cea mai bună ilustrare și dovadă a naturii și filosofiei lor. Filosofia lor de viață este de a nu spune nimănui adevărul și, de asemenea, de a nu crede pe nimeni. Natura satanică a omului conține multă filosofie în ea. Uneori, nici măcar tu însuți nu ești conștient de asta și nu o înțelegi și, totuși, fiecare moment din viața ta se bazează pe ea. În plus, crezi că această filosofie este destul de corectă, rezonabilă, iar nu greșită. Acest lucru e suficient pentru a ilustra că filosofia Satanei a devenit natura oamenilor, că ei trăiesc în conformitate deplină cu filosofia Satanei și că nu i se împotrivesc nici măcar un pic. De aceea, ei revelează constant o natură satanică și, în toate privințele, trăiesc constant conform filosofiei satanice. Natura Satanei este viața omului.

Fragment din „Cum să mergi pe calea lui Petru” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

360. Când vine vorba de cunoașterea naturii omului, cel mai important lucru este să o vedem din perspectiva viziunilor sale asupra lumii, a vieții și a valorilor. Toți cei care sunt ai diavolului trăiesc pentru sine. Viziunea lor asupra vieții și maximele provin, în principal, din spusele Satanei, ca de exemplu: „Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul”. Cuvintele rostite de acei regi diavoli, de cei importanți și de filosofii pământului au devenit chiar viața omului. În special, majoritatea cuvintelor lui Confucius, care este apreciat de chinezi ca fiind un „înțelept”, au devenit viața oamenilor. Există, de asemenea, faimoasele proverbe din budism și taoism, precum și clasicele zicale des citate ale diverselor figuri renumite; toate acestea sunt descrieri ale filosofiilor și naturii Satanei. Ele sunt, de asemenea, cele mai bune ilustrări și explicații privind natura Satanei. Toate aceste otrăvuri care au fost inculcate în inima omului provin de la Satana; nici cea mai mică parte din ele nu provine de la Dumnezeu. De asemenea, astfel de minciuni și prostii se opun direct cuvântului lui Dumnezeu. Este absolut clar că realitățile tuturor lucrurilor pozitive provin de la Dumnezeu și că toate acele lucruri negative care-l otrăvesc pe om provin de la Satana. Prin urmare, poți discerne natura unei persoane și cui aparține ea din perspectivele sale asupra vieții și din valorile sale. Satana îi corupe pe oameni prin educație și influența guvernelor naționale, a celor celebri și măreți. Minciunile și aberațiile lor au devenit viața și natura omului. „Fiecare pentru sine, iar ceilalți cum le e norocul” este o binecunoscută zicală satanică care a fost insuflată în fiecare și care a devenit viața omului. Există alte câteva cuvinte ale filosofiilor de viață care sunt, de asemenea, ca acestea. Satana folosește frumoasa cultură tradițională a fiecărei națiuni pentru a educa oamenii, determinând omenirea să cadă și să fie înghițită de un abis nemărginit al distrugerii și, în final, oamenii sunt distruși de Dumnezeu pentru că ei îl slujesc pe Satana și I se opun lui Dumnezeu. Imaginează-ți că îi adresezi unei persoane active în societate vreme de câteva decenii următoarea întrebare: „Dat fiind că trăiești de atâta timp în lume și ai atâtea realizări, care sunt principalele zicale celebre după care trăiești?” „Cea mai importantă este: «Funcționarii nu lovesc în cei darnici, iar cei ce nu lingușesc nu obțin nimic.»ˮ Nu sunt oare aceste cuvinte reprezentative pentru natura acelei persoane? Folosirea fără scrupule a oricărui mjloc pentru a obține o poziție a devenit natura sa, iar ceea ce o însuflețește este faptul că este un funcționar. Există încă multe otrăvuri satanice în viața oamenilor, în modul în care ei gestionează lucrurile, în comportamentul și în conduita lor; aproape că nu au nicio fărâmă de adevăr. De exemplu: toate filosofiile lor de viață, modurile lor de a face lucrurile și maximele lor sunt pline de otrăvurile marelui balaur roșu și toate vin de la Satana. Așadar, toate lucrurile care curg prin oasele și sângele oamenilor sunt toate lucrurile Satanei. Toți acei oficiali, cei ce dețin puterea și cei ce sunt împliniți au propriile lor căi și secrete pentru succes. Nu sunt oare asemenea secrete perfect reprezentative pentru natura lor? Au făcut lucruri așa de mari pe lume și nimeni nu poate înțelege uneltirile și intrigile ce stau în spatele lor. Asta arată efectiv cât de perfidă și de malițioasă este natura lor. Omul a fost corupt prea profund de Satana. Veninul Satanei curge prin sângele fiecărei persoane, iar natura omului este vizibil coruptă, rea și reacționară, plină de filosofiile Satanei și cufundată în ele – este în totalitate o natură răzvrătită împotriva lui Dumnezeu. Iată de ce oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu și I se opun. Firea omului poate fi făcută cunoscută tuturor dacă e analizată astfel.

Fragment din „Cum să cunoști natura omului” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

361. Cum înțelegi natura umană? A-ți înțelege natura înseamnă, de fapt, a-ți diseca profunzimile sufletului; implică ceea ce este în viața ta. Este logica Satanei și a punctelor de vedere ale Satanei după care ai trăit; adică, este viața Satanei cea după care ai trăit. Doar dezgropându-ți părțile profunde ale sufletului poți să-ți înțelegi natura. Cum pot fi dezgropate aceste lucruri? Ele nu pot fi dezgropate sau analizate minuțios doar printr-un eveniment sau două; de multe ori, după ce ai terminat de făcut ceva, tot nu ai ajuns să înțelegi. S-ar putea să treacă trei sau cinci ani înainte să poți să fii în stare să dobândești măcar un strop de conștientizare și înțelegere. În multe situații, trebuie să meditezi la tine însuți și să ajungi să te cunoști, și numai când vei practica săpând adânc vei vedea rezultate. Pe măsură ce înțelegi adevărul din ce în ce mai profund, vei ajunge treptat să-ți cunoști propria natură și esență meditând la tine însuți și cunoscându-te. Pentru a-ți cunoaște natura, trebuie să îndeplinești câteva lucruri. În primul rând, trebuie să înțelegi clar ceea ce îți place. Lucrul acesta nu se referă la ce îți place să mănânci sau să porți; mai degrabă, se referă la tipurile de lucruri de care te bucuri, la lucrurile pe care le invidiezi, la lucrurile cărora te închini, la lucrurile pe care le cauți și la lucrurile cărora le acorzi atenție în inima ta, la tipurile de persoane cu care îți place să intri în contact, tipul de lucruri pe care îți place să le faci și la tipurile de persoane pe care le idolatrizezi în inima ta. De exemplu, celor mai multe persoane le plac oamenii cu reputație, oamenii care vorbesc și se îmbracă elegant sau îi plac pe aceia care se pricep la discursuri măgulitoare ori pe aceia care se prefac. Cele menționate mai sus se referă la tipul de oameni cu care le place să interacționeze. În ceea ce privește lucrurile de care se bucură oamenii, acestea includ faptul de a fi dispuși să facă anumite lucruri ușor de făcut, de a se bucura să facă lucruri pe care alții le consideră bune și care i-ar determina pe oameni să cânte laude și să ofere complimente. În naturile oamenilor, există o caracteristică generală a lucrurilor care le plac. Adică le plac lucrurile și oamenii pe care alții îi invidiază din cauza aparențelor, le plac lucrurile și oamenii care arată frumos și somptuos și le plac lucrurile și oamenii care îi fac pe alții să li se închine datorită aparențelor. Lucrurile care le plac oamenilor sunt minunate, orbitoare, superbe și mărețe. Toți oamenii se închină acestor lucruri. Se poate observa că oamenii nu au niciun strop de adevăr și nici nu au asemănarea ființelor umane adevărate. În venerarea acestor lucruri nu există nici cea mai măruntă semnificație și, totuși, oamenii încă le plac. […] toate lucrurile care îți plac, asupra cărora te concentrezi, cărora te închini, pe care le invidiezi și lucrurile la care te gândești zilnic în inima ta sunt reprezentative pentru natura ta. Sunt suficiente încât să dovedească faptul că natura ta este amatoare de nedreptate și că, în situații grave, natura ta este rea și incurabilă. Ar trebui să-ți analizezi natura în acest fel; adică, să examinezi atent ce îți place și de ce anume te lepezi în viața ta. O vreme s-ar putea să fii bun cu o persoană, dar acest lucru nu dovedește că o placi. Ceea ce îți place cu adevărat este exact ceea ce e în natura ta; chiar dacă ai avea oasele rupte, tot te-ai bucura de lucrul acela și nu ai putea niciodată să te lepezi de el. Acest lucru nu este ușor de schimbat.

Fragment din „Ce ar trebui să se știe despre transformarea firii omului ” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

362. Cheia pentru dobândirea unei schimbări a firii este cunoașterea propriei naturi, iar lucrul acesta trebuie să se întâmple în conformitate cu revelațiile de la Dumnezeu. Numai din cuvântul lui Dumnezeu poate cineva să-și cunoască natura hidoasă, să recunoască în propria natură diferitele otrăvuri ale Satanei, să își dea seama că este nechibzuit și ignorant și să recunoască elementele slabe și negative din natura sa. După ce acestea sunt pe deplin cunoscute și ești cu adevărat în stare să te urăști și să te lepezi de trup, să duci la îndeplinire în mod constant cuvântul lui Dumnezeu și să ai voința de a te supune absolut Duhului Sfânt și cuvântului lui Dumnezeu, atunci vei fi pornit pe calea lui Petru. Fără harul lui Dumnezeu și fără luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt ar fi dificil să mergi pe această cărare, deoarece oamenii nu dețin adevărul și nu sunt în stare să se trădeze singuri. A merge pe calea desăvârșirii lui Petru se bazează în primul rând pe hotărâre, credință și nădejde în Dumnezeu. Mai mult, omul trebuie să se supună lucrării Duhului Sfânt; fără cuvintele lui Dumnezeu, nu se poate descurca în nicio privință. Acestea sunt aspectele cheie, dintre care niciunul nu poate fi încălcat. A ajunge să te cunoști prin experiență este foarte dificil; fără lucrarea Duhului Sfânt, este foarte greu să pătrunzi în aceasta. Ca să meargă pe calea lui Petru, omul trebuie să se concentreze asupra cunoașterii de sine și a transformării firii sale.

Fragment din „Cunoașterea de sine înseamnă în primul rând cunoașterea naturii umane” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

363. Pe de o parte, în timpul încercărilor de la Dumnezeu, omul ajunge să-și cunoască lipsurile și să vadă că este neînsemnat, vrednic de dispreț și umil, că nu are nimic și nu este nimic; pe de altă parte, în timpul încercărilor Sale, Dumnezeu creează medii diferite pentru om, care fac omul mai capabil să experimenteze frumusețea lui Dumnezeu. Deși durerea este mare și, uneori, insurmontabilă – ajungând chiar la nivelul suferinței devastatoare – după ce a experimentat-o, omul vede cât de încântătoare este lucrarea lui Dumnezeu în el și numai pe această fundație se naște în om dragostea adevărată pentru Dumnezeu. Astăzi omul vede că, doar cu harul, dragostea și mila lui Dumnezeu, el este incapabil să se cunoască cu adevărat pe sine însuși și e cu atât mai puțin capabil să cunoască esența omului. Doar prin rafinarea și, deopotrivă, judecata lui Dumnezeu și în timpul procesului de rafinare omul poate să-și cunoască lipsurile și să știe că nu are nimic.

Fragment din „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

364. Esențial privind auto-reflecția și cunoaștere de sine este următorul lucru: cu cât simți mai mult că în anumite domenii te-ai descurcat bine sau că ai făcut ceea ce era corect și cu cât crezi mai mult că poți satisface voia lui Dumnezeu sau ești capabil să te lauzi în anumite domenii – cu atât merită mai mult să te cunoști pe tine însuți și cu atât merită mai mult să intri în profunzimea lor pentru a vedea ce impurități există în tine și să vezi ce lucruri din tine nu pot satisface voia lui Dumnezeu. Să-l luăm ca exemplu pe Pavel. Pavel era deosebit de învățat și a suferit foarte mult în lucrarea sa de predicare. Era deosebit de adorat de către mulți. Drept urmare, după ce a săvârșit multă lucrare, a presupus că, pentru el, va fi pusă deoparte o coroană. Lucrul acesta l-a determinat să meargă din ce în ce mai departe pe calea greșită, până când, în cele din urmă, a fost pedepsit de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Pavel nu s-a concentrat pe căutarea adevărului din cuvintele Domnului Isus; nu a crezut decât în propriile noțiuni și închipuiri. El a crezut că, atât timp cât va face câteva lucruri bune și va da dovadă de un comportament bun, va fi lăudat și răsplătit de Dumnezeu. Până la urmă, propriile noțiuni și închipuiri i-au orbit duhul și i-au acoperit adevăratul chip. Totuși, oamenii nu știau acest lucru și, fără ca faptul acesta să fie scos la lumină de către Dumnezeu, ei au continuat să-l considere pe Pavel un standard pe care să-l atingă, un exemplu după care să trăiască, și l-au privit ca pe cineva căruia tânjeau să i se asemene, ca pe obiectul căutării lor și ca pe o persoană pe care să o imite. Această poveste despre Pavel servește drept avertisment pentru fiecare persoană care crede în Dumnezeu, și anume că, ori de câte ori simțim că ne-am descurcat deosebit de bine sau credem că suntem deosebit de înzestrați într-o anumită privință ori credem că nu trebuie să ne schimbăm sau să fim tratați într-o anumită privință, ar trebui să ne străduim să medităm și să ne cunoaștem mai bine în acea privință; acest fapt este crucial. Lucrul acesta se întâmplă pentru că în mod sigur nu ai dezgropat acele aspecte ale sinelui tău care crezi că sunt bune, nu le-ai acordat atenție și nu le-ai analizat amănunțit pentru a vedea dacă într-adevăr conțin ceva care se împotrivește lui Dumnezeu.

Fragment din „Doar prin recunoașterea părerilor tale nechibzuite te poți cunoaște pe tine însuți” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

365. În cazul în care cunoașterea de sine a oamenilor este prea superficială, li se va părea imposibil să rezolve probleme, iar firile vieții lor pur și simplu nu se vor schimba. Este necesar să te cunoști la un nivel profund, ceea ce înseamnă să-ți cunoști natura: ce elemente sunt incluse în acea natură, cum au luat naștere aceste lucruri și de unde au venit. Mai mult decât atât, chiar ești capabil să urăști aceste lucruri? Ți-ai văzut vreodată sufletul urât și natura malefică? Dacă ești într-adevăr în stare să vezi adevărul despre tine, atunci vei începe să te detești. Atunci când te vei detesta și, apoi, vei pune cuvântul lui Dumnezeu în practică, vei putea să te lepezi de trup și să ai puterea de a îndeplini adevărul fără dificultăți. De ce mulți oameni își urmează preferințele trupești? Deoarece se consideră a fi destul de buni, simțind că acțiunile lor sunt corecte și îndreptățite, că nu au defecte și că au întru totul dreptate, ei sunt, prin urmare, capabili să acționeze presupunând că dreptatea este de partea lor. Când o persoană recunoaște care este adevărata sa natură – cât de urâtă, cât de demnă de dispreț și cât de demnă de milă este – atunci ea nu este peste măsură de mândră de sine, nu este prea arogantă și nu este prea încântată de ea însăși ca înainte. O astfel de persoană simte: „Trebuie să fiu cinstit și realist și să practic ceva din cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu, atunci nu mă voi ridica la standardul de a fi uman și mă voi rușina să trăiesc în prezența lui Dumnezeu.” Ea se vede cu adevărat ca fiind măruntă, cu adevărat neînsemnată. În acest moment, devine ușor pentru ea să îndeplinească adevărul și va părea că este oarecum așa cum trebuie să fie un om. Oamenii sunt în stare să se lepede de trup numai atunci când se detestă cu adevărat. Dacă nu se detestă, nu vor putea să se lepede de trup. Să te detești cu adevărat include câteva lucruri: în primul rând, să-ți cunoști propria natură; și, în al doilea rând, să te vezi nevoiaș și jalnic, să te vezi ca fiind extrem de mic și nesemnificativ și să-ți vezi sufletul deplorabil și murdar. Când cineva vede pe deplin ceea ce este cu adevărat, iar acest rezultat este obținut, atunci câștigă într-adevăr cunoașterea de sine și se poate spune că a ajuns să se cunoască pe deplin. Doar atunci poate să se urască cu adevărat, mergând atât de departe până la a se blestema, și poate să simtă cu adevărat că a fost profund corupt de Satana, încât nici măcar nu mai seamănă cu o ființă umană. Apoi, într-o zi, când amenințarea morții va apărea, o astfel de persoană va gândi: „Aceasta este dreapta pedeapsă a lui Dumnezeu. Dumnezeu este, într-adevăr, drept; chiar ar trebui să mor!” În acest punct, nu se va plânge, cu atât mai puțin Îl va învinui pe Dumnezeu, simțind pur și simplu că este atât de nevoiașă și jalnică, atât de murdară și de coruptă încât ar trebui să fie distrusă de Dumnezeu, iar un suflet ca al ei nu se cade să trăiască pe pământ. În acest moment, această persoană nu se va împotrivi lui Dumnezeu, cu atât mai puțin, nu Îl va trăda pe Dumnezeu. Dacă un om nu se cunoaște și, totuși, se consideră a fi destul de bun, atunci când moartea îi va bate la ușă, omul acesta va gândi: „M-am descurcat atât de bine în credința mea. Cât de mult am căutat! Am dat atât de mult, am suferit atât de mult, dar, în cele din urmă, Dumnezeu îmi cere acum să mor. Nu știu unde este dreptatea lui Dumnezeu. De ce îmi cere El să mor? Dacă și o persoană ca mine trebuie să moară, atunci cine va fi mântuit? Nu va fi sfârșitul rasei umane?” În primul rând, această persoană are noțiuni despre Dumnezeu. În al doilea rând, această persoană se plânge și nu dă dovadă de niciun pic de ascultare. Este ca în cazul lui Pavel: când a fost aproape să moară, nu se cunoștea pe sine, iar când pedeapsa lui Dumnezeu a fost aproape, a fost prea târziu să se căiască.

Fragment din „Cunoașterea de sine înseamnă în primul rând cunoașterea naturii umane” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos

Anterior: (II) Despre cum să practicăm și să înțelegem adevărul și să intrăm în realitate

Înainte: (IV) Despre cum să ne supunem judecății și mustrării, încercărilor și rafinării

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Taina întrupării (1)

În Epoca Harului, Ioan a pregătit calea pentru Isus. El nu a putut să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși și, pur și simplu, a îndeplinit...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte