358. După câteva mii de ani de corupție, omul este insensibil și stupid; a devenit un demon care I se împotrivește lui Dumnezeu, în măsura în care răzvrătirea omului față de Dumnezeu a fost documentată în cărțile de istorie și nici măcar omul însuși nu este capabil să dea cu totul socoteală pentru comportamentul lui răzvrătit – căci omul a fost profund corupt de Satana și a fost dus pe cărări greșite de Satana, astfel încât nu știe unde să se întoarcă. Chiar și astăzi, omul tot Îl trădează pe Dumnezeu: când omul Îl vede pe Dumnezeu, Îl trădează și, când nu Îl poate vedea, chiar și atunci Îl trădează. Sunt chiar unii care, după ce au fost martori la blestemele și mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Deci, spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția originală, iar conștiința omului, de asemenea, și-a pierdut funcția originală. Omul la care Mă uit este o fiară în haine umane, este un șarpe veninos și, indiferent de cât de vrednic de milă încearcă el să apară înaintea ochilor Mei, nu voi fi niciodată milostiv față de el, pentru că omul nu înțelege deloc diferența dintre alb și negru, diferența dintre adevăr și neadevăr. Rațiunea omului este atât de amorțită și, totuși, încă își dorește să obțină binecuvântări; umanitatea lui este atât de plină de rușine și, totuși, încă își dorește să aibă suveranitatea unui rege. Al cui rege ar putea fi oare, cu o astfel de rațiune? Cum ar putea el, cu o astfel de umanitate, să șadă pe un tron? Omul este cu adevărat lipsit de rușine! Este un nefericit îngâmfat! Acelora dintre voi care doriți să obțineți binecuvântări, vă sugerez să găsiți mai întâi o oglindă și să vă priviți reflexia urâtă – ai tu ce îți trebuie ca să fii rege? Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări? Nu a avut loc nici cea mai mică schimbare în firea ta și nu ai pus niciun adevăr în practică și, totuși, încă îți dorești o minunată zi de mâine. Te amăgești singur! Omul, care s-a născut pe un pământ atât de murdar, a fost otrăvit de societate într-o măsură gravă, a fost condiționat de etici feudale și a primit educația „instituțiilor de învățământ superior”. Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva pervertită asupra vieții, filosofia josnică pentru interacțiuni lumești, existența aceasta fără nicio valoare, obiceiurile josnice și viața josnică de zi cu zi – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au deteriorat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul se tot îndepărtează de Dumnezeu și I se împotrivește mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai nemiloasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care I se va supune de bunăvoie lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, o singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, omul urmărește plăcerea după pofta inimii, sub controlul Satanei și își corupe trupul în mocirla abandonului. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu au nicio dorință de a-l pune în practică și nu sunt înclinați să caute nici măcar când văd că Dumnezeu S-a arătat deja. Cum ar putea o asemenea omenire depravată să aibă cea mai mică șansă la mântuire? Cum ar putea o asemenea omenire decăzută să trăiască în lumină?

Schimbarea firii omului începe prin cunoașterea propriei esențe și prin schimbările produse în gândirea lui, în natura și în perspectiva lui mentală – prin schimbări fundamentale. Doar așa vor fi obținute schimbări autentice în firea omului. Sursa principală a firii corupte care apare în om este reprezentată de inducerea în eroare, corupția și otrava Satanei. Omul a fost legat și controlat de Satana și suferă nemaipomenitul rău pe care l-a cauzat Satana gândirii, moralității, înțelegerii și rațiunii lui. Tocmai pentru că lucrurile fundamentale ale omului au fost corupte de Satana și sunt total diferite de cum le-a creat Dumnezeu la început, omul se împotrivește lui Dumnezeu și nu poate să accepte adevărul. Așadar, schimbările în firea omului ar trebui să înceapă cu schimbări la nivelul gândirii, al înțelegerii și al rațiunii, care vor duce la o schimbare a cunoașterii lui Dumnezeu și a cunoașterii adevărului. Cei care s-au născut în cea mai profund coruptă țară sunt și mai ignoranți cu privire la cine este Dumnezeu sau ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Cu cât sunt mai corupți oamenii, cu atât mai puțin știu despre existența lui Dumnezeu și cu atât mai sărace sunt rațiunea și înțelegerea lor. Sursa răzvrătirii și împotrivirii omului față de Dumnezeu este faptul că omul a fost corupt de Satana. Din cauza corupției Satanei, conștiința omului a devenit amorțită; el este imoral, gândurile lui sunt decăzute și are un mod de gândire înapoiat. Înainte să fie corupt de Satana, omul I se supunea în mod natural lui Dumnezeu și se supunea cuvintelor Lui după ce le auzea. El avea, în mod natural, o conștiință și o rațiune sănătoasă și, în același timp, o umanitate normală. După ce au fost corupte de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea inițială a omului au devenit inerte și afectate de Satana. Așadar, el și-a pierdut supunerea și dragostea pentru Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit aberantă, firea lui a devenit asemenea firii unui animal și răzvrătirea lui față de Dumnezeu este mai frecventă și mai dureroasă. Și, totuși, omul nu este conștient de acest lucru și nu îl recunoaște, ci doar se împotrivește și se răzvrătește cu perseverență. Firea omului este dezvăluită în expresiile rațiunii, înțelegerii și conștiinței lui; pentru că rațiunea și înțelegerea lui nu sunt sănătoase, iar conștiința lui a devenit extrem de inertă, atunci firea lui este una de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dacă rațiunea și înțelegerea omului nu se pot schimba, atunci schimbările în firea lui sunt în afara oricărei discuții, așa cum este și alinierea la intențiile lui Dumnezeu. Dacă rațiunea omului nu este una sănătoasă, el nu-L poate sluji pe Dumnezeu și nu este potrivit să fie folosit de Dumnezeu. „O rațiune normală” se referă la a I te supune lui Dumnezeu și a-I fi credincios, a tânji după Dumnezeu, a fi sigur față de Dumnezeu și a avea o conștiință față de Dumnezeu. Se referă la a avea inima și gândul la Dumnezeu și a nu se împotrivi în mod deliberat lui Dumnezeu. A avea o rațiune aberantă nu este astfel. De când a fost corupt de Satana, omul a născocit anumite noțiuni despre Dumnezeu, nu I-a fost loial și nu a tânjit după El, ca să nu mai spunem de conștiința lui față de Dumnezeu. Omul se împotrivește voit lui Dumnezeu și emite judecăți despre El și, mai mult chiar, aruncă invective asupra Lui, prin spate. Omul Îl judecă pe Dumnezeu prin spatele Său, știind clar că El este Dumnezeu; omul nu are nicio intenție de a I se supune lui Dumnezeu și doar continuă să pretindă și să ceară lucruri de la El. Astfel de oameni – oameni cu o rațiune aberantă – nu sunt capabili să își cunoască propriul comportament josnic sau să își regrete răzvrătirea. Dacă oamenii sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, atunci și-au recâștigat un pic din rațiunea lor; cu cât mai răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu sunt oamenii care încă nu pot să se cunoască pe ei înșiși, cu atât mai puțin au o rațiune sănătoasă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

359. Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce îți protejezi propriul statut? De ce ești atât de influențat de sentimentele tale? De ce îți plac acele lucruri nedrepte și acele lucruri rele? Care este baza faptului că îți plac aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce îți plac și le accepți? Până acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți: motivul principal este că otrăvurile Satanei sunt înăuntrul omului. Așadar, ce sunt otrăvurile Satanei? Cum pot fi ele exprimate? De exemplu, dacă întrebi: „Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?”, toți vor răspunde: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.” Chiar această singură frază exprimă tocmai rădăcina problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac, de fapt, pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc cu toții pentru ei înșiși. „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit întru totul temelia existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit după această otravă a Satanei, chiar până în zilele noastre. Tot ceea ce face Satana este de dragul propriilor dorințe, de dragul propriilor ambiții și scopuri. Vrea să-L depășească pe Dumnezeu, să se elibereze de Dumnezeu și să preia controlul asupra tuturor lucrurilor create de Dumnezeu. Astăzi, oamenii au fost corupți de Satana în această măsură. Toți au o natură satanică, toți au tendința să-L tăgăduiască pe Dumnezeu și să I se împotrivească și vor să-și ia soarta în propriile mâini și încearcă să se opună orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Ambițiile și dorințele lor sunt deja exact aceleași ca ale Satanei. Prin urmare, natura omului este natura Satanei. De fapt, mottourile și aforismele multor oameni reprezintă natura umană și reflectă esența corupției umane. Lucrurile pe care oamenii le aleg sunt propriile preferințe și toate reprezintă firile și ceea ce urmăresc ei. În fiecare cuvânt pe care îl spune o persoană și în tot ceea ce face, oricât de voalat ar fi, nu îi poate ascunde natura. De exemplu, fariseii predicau de obicei destul de frumos, dar când au auzit predicile și adevărurile exprimate de Isus, în loc să le accepte, le-au condamnat. Acest lucru a dezvăluit natura-esență a fariseilor de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî. Unii oameni vorbesc destul de frumos și se pricep să se deghizeze, dar după ce alții se asociază cu ei o vreme, aceștia constată că natura lor este profund înșelătoare și necinstită. După o lungă perioadă de asociere cu ei, toți ceilalți descoperă natura-esență pe care o au. În final, ceilalți trag următoarea concluzie: ei nu rostesc niciodată un cuvânt adevărat și sunt înșelători. Această afirmație reprezintă natura unor astfel de oameni și este cea mai bună ilustrare și dovadă a naturii-esență pe care o au. Filosofia lor pentru interacțiuni lumești este de a nu spune nimănui adevărul, precum și de a nu avea încredere în nimeni. Natura satanică a omului conține multe filosofii și otrăvuri satanice. Uneori, nici măcar tu însuți nu ești conștient de ele și nu le înțelegi; cu toate acestea, fiecare moment din viața ta se bazează pe aceste lucruri. În plus, crezi că aceste lucruri sunt destul de corecte și rezonabile și deloc greșite. Acest lucru e suficient pentru a arăta că filosofiile Satanei au devenit natura oamenilor și că ei trăiesc în conformitate deplină cu ele, considerând acest mod de viață ca fiind bun fără absolut niciun simț al căinței. Prin urmare, ei își dezvăluie constant natura satanică și trăiesc constant după filosofiile Satanei. Natura Satanei este viața omenirii și este natura-esență a omenirii.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”

360. Cum înțelegi natura omului? Cel mai important lucru este să o deosebim din perspectiva viziunilor sale asupra lumii, a vieții și a valorilor. Toți cei care sunt ai diavolilor trăiesc pentru sine. Viziunea lor asupra vieții și maximele provin, în principal, din spusele Satanei, precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană” și alte astfel de sofisme. Toate aceste cuvinte rostite de acei regi diavoli, de cei importanți și de filosofi au devenit chiar viața omului. În special, majoritatea cuvintelor lui Confucius, care este apreciat de chinezi ca un „înțelept”, au devenit viața oamenilor. Există, de asemenea, faimoasele proverbe din budism și taoism, precum și clasicele zicale pe care diversele figuri renumite le-au repetat adesea. Toate acestea sunt pledoarii ale filosofiilor și naturii Satanei. Ele sunt, de asemenea, cele mai bune ilustrări și explicații privind natura Satanei. Toate aceste otrăvuri care au fost inculcate în inima omului provin de la Satana și nici cea mai mică parte din ele nu provine de la Dumnezeu. De asemenea, astfel de cuvinte diavolești se opun direct cuvântului lui Dumnezeu. Este absolut clar că realitățile tuturor lucrurilor pozitive provin de la Dumnezeu și că toate lucrurile negative care-l otrăvesc pe om provin de la Satana. Prin urmare, poți discerne natura unei persoane și cui aparține ea, uitându-te la perspectivele sale asupra vieții și la valorile sale. Satana îi corupe pe oameni prin educație și influența guvernelor naționale, a celor celebri și a celor măreți. Cuvintele lor diavolești au devenit viața și natura omului. „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” este o bine-cunoscută zicală satanică care a fost insuflată în fiecare și care a devenit viața omului. Există alte câteva cuvinte ale filosofiilor pentru interacțiuni lumești care sunt, de asemenea, ca acestea. Satana folosește cultura tradițională a fiecărei națiuni pentru a educa, induce în eroare și corupe oamenii, determinând omenirea să cadă și să fie înghițită de un abis nemărginit al distrugerii și, în final, oamenii sunt distruși de Dumnezeu pentru că ei îl slujesc pe Satana și I se opun lui Dumnezeu. Unii oameni au slujit drept funcționari publici în societate vreme de câteva decenii. Imaginează-ți că pun următoarea întrebare: „Te-ai descurcat atât de bine în această funcție, care sunt principalele zicale celebre după care trăiești?” S-ar putea să spună: „Singurul lucru pe care îl înțeleg este acesta: «Funcționarii nu îngreunează lucrurile pentru cei care vin cu daruri, iar cei ce nu lingușesc nu obțin nimic.»” Aceasta este filosofia satanică pe care se bazează cariera lui. Nu sunt oare aceste cuvinte reprezentative pentru natura unor astfel de oameni? Folosirea fără scrupule a oricărui mijloc pentru a obține o poziție a devenit natura sa, iar oficialitatea și succesul în carieră sunt scopurile sale. Există încă multe otrăvuri satanice în viața, conduita personală și comportamentul oamenilor. De exemplu: toate filosofiile lor pentru interacțiuni lumești, modurile lor de a face lucrurile și maximele lor sunt pline de otrăvurile marelui balaur roșu și toate acestea vin de la Satana. Așadar, toate lucrurile care curg prin oasele și sângele oamenilor sunt ale Satanei. Toți acei oficiali, cei ce dețin puterea și cei ce sunt împliniți au propriile lor căi și secrete pentru succes. Nu sunt oare asemenea secrete perfect reprezentative pentru natura lor? Au făcut lucruri așa de mari pe lume și nimeni nu poate înțelege uneltirile și intrigile ce stau în spatele lor. Asta arată efectiv cât de perfidă și de malițioasă este natura lor. Omul a fost corupt prea profund de Satana. Veninul Satanei curge prin sângele fiecărei persoane și se poate spune că natura omului este coruptă, ticăloasă, antagonistă și în opoziție cu Dumnezeu, plină de filosofiile și otrăvurile Satanei și cufundată în ele. A devenit în totalitate natura-esență a Satanei. Iată de ce oamenii I se împotrivesc lui Dumnezeu și I se opun. Oamenii pot cu ușurință să ajungă să se cunoască dacă natura lor poate fi disecată astfel.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”

361. Cum înțelegi natura umană? A-ți înțelege natura înseamnă, de fapt, a-ți diseca lucrurile din adâncul sufletului – lucrurile din viața ta și toată logica și filosofiile Satanei după care ai trăit – adică, viața Satanei după care ai trăit. Doar dezgropând lucrurile profunde din sufletul tău poți să-ți înțelegi natura. Cum pot fi dezgropate aceste lucruri? Ele nu pot fi dezgropate sau analizate minuțios doar printr-o chestiune sau două. De multe ori, după ce ai terminat de făcut ceva, tot nu ai ajuns să înțelegi. S-ar putea să treacă trei sau cinci ani înainte să poți să fii în stare să dobândești măcar un strop de conștientizare sau înțelegere. Prin urmare, în multe situații, trebuie să reflectezi asupra ta și să ajungi să te cunoști. Trebuie să sapi adânc și să te diseci conform cuvintelor lui Dumnezeu, ca să vezi vreun rezultat. Pe măsură ce înțelegi adevărul din ce în ce mai profund, vei ajunge treptat să-ți cunoști natura-esență, reflectând asupra ta și cunoscându-te.

Ca să-ți cunoști natura, trebuie să dobândești înțelegerea ei prin câteva lucruri. În primul rând, trebuie să înțelegi clar ceea ce îți place. Lucrul acesta nu se referă la ce-ți place să mănânci sau să porți, mai degrabă, se referă la tipurile de lucruri de care te bucuri, la lucrurile pe care le invidiezi, la lucrurile cărora te închini, la lucrurile pe care le urmărești și la lucrurile cărora le acorzi atenție în inima ta, la tipurile de persoane cu care-ți place să intri în contact și la tipurile de persoane pe care le admiri și le idolatrizezi în inima ta. De exemplu, celor mai multe persoane le plac oamenii cu reputație, oamenii care vorbesc și au o ținută elegantă sau îi plac pe aceia care se pricep la discursuri măgulitoare ori pe aceia care se prefac. Cele menționate mai sus se referă la tipul de oameni cu care le place să interacționeze. În ceea ce privește lucrurile de care se bucură oamenii, acestea includ faptul de a fi dispuși să facă anumite lucruri ușor de făcut, de a se bucura să facă lucruri pe care alții le consideră bune și care i-ar determina pe oameni să cânte laude și să ofere complimente. În naturile oamenilor, există o caracteristică comună lucrurilor care le plac acestora. Adică, lor le plac oamenii, evenimentele și lucrurile pe care alții le invidiază din cauza aparențelor, le plac oamenii, evenimentele și lucrurile care arată foarte frumos și luxos și le plac oamenii, evenimentele și lucrurile care îi fac pe alții să li se închine. Aceste lucruri care le plac oamenilor sunt minunate, orbitoare, superbe și mărețe. Toți oamenii se închină acestor lucruri. Se poate vedea că oamenii nu au niciun strop de adevăr și nici nu au asemănarea ființelor umane adevărate. Nu există nici cea mai măruntă semnificație în venerarea acestor lucruri și, totuși, oamenilor încă le plac. Aceste lucruri care le plac oamenilor par deosebit de bune celor care nu cred în Dumnezeu și toate sunt lucruri pe care oamenii sunt deosebit de dornici să le urmărească. […] Lucrurile pe care oamenii le urmăresc și la care tânjesc aparțin tendințelor lumești, aceste lucruri sunt ale Satanei și ale diavolilor, sunt detestate de Dumnezeu și lipsite de orice adevăr. Lucrurile după care oamenii sunt înclinați să tânjească permit ca natura-esență pe care o au să fie scoasă la iveală. Preferințele oamenilor pot fi văzute în modul în care se îmbracă. Unii oameni sunt dornici să poarte haine atrăgătoare, colorate sau ținute bizare. Sunt dornici să poarte accesorii pe care nimeni altcineva nu le-a mai purtat înainte și adoră lucrurile care pot atrage sexul opus. Faptul că poartă aceste haine și accesorii arată preferința pe care o au pentru aceste lucruri în viețile lor și adânc în inima lor. Lucrurile care le plac nu sunt demne sau decente. Nu sunt lucruri pe care ar trebui să le urmărească o persoană normală. Există nedreptate în afecțiunea lor pentru ele. Perspectiva lor este exact aceeași cu cea a oamenilor lumești. Nu se poate vedea nicio parte care să corespundă cu adevărul. Prin urmare, toate lucrurile care îți plac, asupra cărora te concentrezi, cărora te închini, pe care le invidiezi și lucrurile la care te gândești zilnic în inima ta sunt reprezentative pentru natura ta. Predilecția ta pentru aceste lucruri lumești este suficientă pentru a dovedi că natura ta este amatoare de nedreptate și că, în situații grave, natura ta este ticăloasă și incurabilă. Ar trebui să-ți diseci natura în acest fel: să examinezi atent ce îți place și de ce anume te lepezi în viața ta. O vreme s-ar putea să fii bun cu o persoană, dar acest lucru nu dovedește că o placi. Ceea ce îți place cu adevărat este exact ceea ce e în natura ta; chiar dacă ai avea oasele rupte, tot te-ai bucura de lucrul acela și nu ai putea niciodată să te lepezi de el. Acest lucru nu este ușor de schimbat.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce ar trebui să se știe despre transformarea firii omului”

362. Cheia pentru dobândirea unei schimbări a firii este cunoașterea propriei naturi, iar lucrul acesta trebuie să se întâmple în conformitate cu expunerea de către Dumnezeu. Numai din cuvântul lui Dumnezeu poate cineva să-și cunoască natura hidoasă, să recunoască în propria natură diferitele otrăvuri ale Satanei, să își dea seama că este nechibzuit și ignorant și să recunoască elementele slabe și negative din natura sa. După ce acestea sunt pe deplin cunoscute și ești cu adevărat în stare să te urăști și să te răzvrătești împotriva trupului, să duci la îndeplinire în mod constant cuvântul lui Dumnezeu, să urmărești constant adevărul în timp ce-ți îndeplinești îndatoririle, să obții o schimbare a firii tale și să devii o persoană care-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu, atunci vei fi pornit pe calea lui Petru. Fără harul lui Dumnezeu și fără luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt ar fi dificil să mergi pe această cărare, deoarece oamenii nu dețin adevărul și nu sunt în stare să se răzvrătească împotriva lor. A merge pe calea desăvârșirii lui Petru se bazează în primul rând pe faptul de a avea hotărâre, credință și nădejde în Dumnezeu. Mai mult, omul trebuie să se supună lucrării Duhului Sfânt; fără cuvintele lui Dumnezeu, nu se poate descurca în nicio privință. Acestea sunt aspectele cheie, dintre care niciunul nu poate fi încălcat. Este foarte dificil să te cunoști în mijlocul experienței; fără lucrarea Duhului Sfânt, este zadarnic. Ca să meargă pe calea lui Petru, omul trebuie să se concentreze asupra cunoașterii de sine și a transformării firii sale.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

363. Pe de o parte, în timpul încercărilor de la Dumnezeu, omul ajunge să-și cunoască lipsurile și să vadă că este neînsemnat, vrednic de dispreț și umil, că nu are nimic și nu este nimic; pe de altă parte, în timpul încercărilor, Dumnezeu pregătește unele medii pentru om, astfel încât, în cadrul acestora, omul să fie mai capabil să experimenteze frumusețea lui Dumnezeu. Deși durerea este mare și, uneori, insurmontabilă – ajungând chiar la nivelul suferinței devastatoare – după ce a experimentat-o, omul vede cât de încântătoare este lucrarea lui Dumnezeu în el și numai pe această fundație se naște în om dragostea adevărată pentru Dumnezeu. Astăzi omul vede că, doar cu harul, dragostea și mila lui Dumnezeu, el este incapabil să se cunoască cu adevărat pe sine însuși și e cu atât mai puțin capabil să cunoască esența omului. Doar prin rafinarea și, deopotrivă, judecata lui Dumnezeu și în timpul procesului de rafinare omul poate să-și cunoască lipsurile și să știe că nu are nimic.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”

364. Esențial privind auto-reflecția și cunoașterea de sine este următorul lucru: cu cât simți mai mult că în anumite domenii te-ai descurcat bine sau că ai făcut ceea ce era corect și cu cât crezi mai mult că poți satisface intențiile lui Dumnezeu sau ești capabil să te lauzi în anumite domenii, cu atât merită mai mult să te cunoști pe tine însuți în acele domenii și cu atât mai profund merită să le explorezi pentru a vedea ce impurități există în tine și să vezi din cauza căror lucruri din tine nu poți satisface intențiile lui Dumnezeu. Să-l luăm ca exemplu pe Pavel. Pavel era deosebit de învățat, a suferit foarte mult când a predicat și a lucrat și mulți oameni l-au adorat în mod deosebit. Drept urmare, după ce a săvârșit multă lucrare, a presupus că, pentru el, va fi pusă deoparte o cunună. Lucrul acesta l-a determinat să meargă din ce în ce mai departe pe calea greșită, până când, în cele din urmă, a fost pedepsit de Dumnezeu. Dacă ar fi reflectat asupra sa și s-ar fi disecat atunci, nu ar fi gândit așa cum gândea. Cu alte cuvinte, Pavel nu s-a concentrat asupra căutării adevărului din cuvintele Domnului Isus; nu a crezut decât în propriile noțiuni și închipuiri. El a crezut că, făcând pur și simplu câteva lucruri bune și dând dovadă de câteva comportamente bune, va fi aprobat și răsplătit de Dumnezeu. Până la urmă, propriile noțiuni și închipuiri i-au orbit inima și au acoperit adevărul cu privire la corupția sa. Însă oamenii nu erau capabili să discearnă acest lucru și nu aveau cunoștință de aceste chestiuni și astfel, înainte ca faptul acesta să fie expus de către Dumnezeu, ei l-au considerat mereu pe Pavel un standard la care să năzuiască, un exemplu după care să trăiască și l-au privit ca pe un idol pe care-l căutau și aidoma cui tânjeau să fie. Cazul lui Pavel este un avertisment pentru fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu. Mai ales atunci când noi, cei care Îl urmăm pe Dumnezeu, putem să suferim și să plătim prețul în îndatoririle noastre și, în timp ce Îl slujim pe Dumnezeu, simțim că suntem devotați și Îl iubim pe Dumnezeu și, în astfel de momente, ar trebui să reflectăm asupra noastră și să ne înțelegem și mai mult în ceea ce privește calea pe care o luăm, lucru care este foarte necesar. Acest lucru se datorează faptului că ceea ce crezi că este bun este ceea ce vei stabili ca fiind corect și nu te vei îndoi de asta, nu vei reflecta asupra acestui lucru sau nu vei diseca dacă există ceva în acesta care să se împotrivească lui Dumnezeu. De exemplu, sunt oameni care se cred foarte buni la inimă. Nu îi urăsc sau rănesc niciodată pe ceilalți și întotdeauna dau o mână de ajutor fraților sau surorilor a căror familie se află în dificultate, ca nu cumva problema lor să rămână nerezolvată; au multă bunăvoință și fac tot ce le stă în putere să îi ajute pe toți. Totuși, nu se concentrează niciodată asupra practicării adevărului și nu au nicio intrare în viață. Care este rezultatul unui asemenea ajutor? Își amână propria viață și, totuși, sunt foarte mulțumiți de ei înșiși și extrem de satisfăcuți de tot ce au făcut. În plus, se mândresc mult cu asta, crezând că nimic din tot ce au făcut nu contravine adevărului, că sigur va satisface intențiile lui Dumnezeu și că sunt adevărați credincioși în Dumnezeu. Își consideră bunătatea naturală ca pe un capital și, de îndată ce fac asta, indiscutabil o consideră drept adevărul. În realitate, tot ce fac ei este un bine omenesc. Ei nu practică deloc adevărul, întrucât ceea ce fac este în fața oamenilor și nu înaintea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin practică potrivit cerințelor lui Dumnezeu și adevărului. Prin urmare, toate faptele lor sunt în zadar. Nimic din ceea ce fac nu reprezintă practicarea adevărului sau a cuvintelor lui Dumnezeu, cu atât mai puțin respectarea voii Lui; mai degrabă, ei folosesc bunătatea umană și buna conduită ca să îi ajute pe ceilalți. Pe scurt, ei nu caută intențiile lui Dumnezeu în tot ce fac și nici nu se poartă în conformitate cu cerințele Lui. Dumnezeu nu aprobă acest tip de comportament bun al omului; din punctul de vedere al lui Dumnezeu este de condamnat și nu merită să fie comemorat de El.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri greșite se poate obține cu adevărat o transformare”

365. În zilele noastre, majoritatea oamenilor se înțeleg pe ei înșiși superficial. Nu au ajuns deloc să cunoască limpede lucrurile care fac parte din natura lor. Ei nu cunosc decât câteva dintre stările corupte pe care le dezvăluie, lucrurile pe care este probabil să le facă sau puține dintre neajunsurile lor, iar asta îi face să creadă că se cunosc pe ei înșiși. Dacă, în plus, respectă câteva reglementări, se asigură că nu greșesc în anumite domenii și reușesc să evite săvârșirea anumitor fărădelegi, atunci ei cred că au realitatea în credința lor în Dumnezeu și presupun că vor fi mântuiți. Aceasta este numai imaginația umană. Dacă respecți acele lucruri, oare vei deveni într-adevăr capabil să te înfrânezi de la a comite vreo fărădelege? Vei fi dobândit o reală schimbare a firii? Vei trăi cu adevărat asemănarea unei ființe umane? Poți, într-adevăr, să-L mulțumești astfel pe Dumnezeu? Absolut nu – acest lucru este sigur. Credința în Dumnezeu dă roade numai atunci când avem standarde înalte și obținem adevărul și o oarecare transformare în firea vieții. Acest lucru necesită în primul rând dedicare pentru a se cunoaște pe sine. În cazul în care cunoașterea de sine a oamenilor este prea superficială, li se va părea imposibil să rezolve probleme, iar firile vieții lor pur și simplu nu se vor schimba. Este necesar să te cunoști la un nivel profund, ceea ce înseamnă să-ți cunoști natura: ce elemente sunt incluse în acea natură, cum au luat naștere aceste lucruri și de unde au venit. Mai mult decât atât, chiar ești capabil să urăști aceste lucruri? Ți-ai văzut vreodată sufletul urât și natura ticăloasă? Dacă ești într-adevăr în stare să vezi adevărul despre tine, atunci te vei urî. Atunci când te vei urî și, apoi, vei pune cuvântul lui Dumnezeu în practică, vei putea să te răzvrătești împotriva trupului și să ai puterea de a îndeplini adevărul fără a crede că este obositor. De ce mulți oameni își urmează preferințele trupești? Deoarece se consideră a fi destul de buni, simțind că acțiunile lor sunt corecte și îndreptățite, că nu au defecte și că au întru totul dreptate, ei sunt, prin urmare, capabili să acționeze presupunând că dreptatea este de partea lor. Când o persoană recunoaște care este adevărata sa natură – cât de urâtă, cât de demnă de dispreț și cât de demnă de milă este – atunci ea nu este peste măsură de mândră de sine, nu este prea arogantă și nu este prea încântată de ea însăși ca înainte. O astfel de persoană simte: „Trebuie să fiu cinstit și realist în a practica ceva din cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu, atunci nu mă voi ridica la standardul de a fi uman și mă voi rușina să trăiesc în prezența lui Dumnezeu.” Ea se vede cu adevărat ca fiind măruntă, cu adevărat neînsemnată. În acest moment, devine ușor pentru ea să îndeplinească adevărul și va părea că este oarecum așa cum trebuie să fie un om. Oamenii sunt în stare să se răzvrătească împotriva trupului numai atunci când se urăsc cu adevărat. Dacă nu se urăsc, nu vor putea să se răzvrătească împotriva trupului. Să te urăști cu adevărat nu este o chestiune simplă. Există multe lucruri care trebuie găsite în ei: în primul rând, să-și cunoască propria natură; și, în al doilea rând, să se vadă nevoiași și jalnici, să se vadă ca fiind extrem de mici și nesemnificativi și să-și vadă sufletul deplorabil și murdar. Când cineva vede pe deplin ceea ce este cu adevărat, iar acest rezultat este obținut, atunci câștigă într-adevăr cunoașterea de sine și se poate spune că a ajuns să se cunoască pe deplin. Doar atunci poate să se urască cu adevărat, mergând atât de departe până la a se blestema, și poate să simtă cu adevărat că a fost profund corupt de Satana, încât nici măcar nu mai seamănă cu o ființă umană. Apoi, într-o zi, când amenințarea morții va apărea, o astfel de persoană va gândi: „Aceasta este dreapta pedeapsă a lui Dumnezeu. Dumnezeu este, într-adevăr, drept; chiar ar trebui să mor!” În acest punct, nu se va plânge, cu atât mai puțin Îl va învinui pe Dumnezeu, simțind pur și simplu că este atât de nevoiașă și jalnică, atât de murdară și de coruptă încât ar trebui să fie eliminată și distrusă de Dumnezeu, iar un suflet ca al ei nu se cade să trăiască pe pământ. Prin urmare, această persoană nu se va plânge de Dumnezeu și nu I se va împotrivi, cu atât mai puțin Îl va trăda pe Dumnezeu. Dacă un om nu se cunoaște și, totuși, se consideră a fi destul de bun, atunci când moartea îi va bate la ușă, omul acesta va gândi: „M-am descurcat atât de bine în credința mea. Cât de mult am căutat! Am dat atât de mult, am suferit atât de mult, dar, în cele din urmă, dumnezeu îmi cere acum să mor. Nu știu unde este dreptatea lui dumnezeu. De ce îmi cere el să mor? Dacă eu trebuie să mor, atunci cine va fi mântuit? Nu va fi sfârșitul rasei umane?” În primul rând, această persoană are noțiuni despre Dumnezeu. În al doilea rând, această persoană se plânge și nu dă dovadă de niciun pic de ascultare. Este ca în cazul lui Pavel: când a fost aproape să moară, nu se cunoștea pe sine, iar când pedeapsa lui Dumnezeu a fost aproape, a fost totul prea târziu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a