Mai întâi, să cântăm un imn: „Imnul împărăției (I), Împărăția s-a pogorât asupra lumii”.

Acompaniament: Mulțimile Mă aplaudă, mulțimile Mă slăvesc; toate gurile Îl numesc pe singurul Dumnezeu adevărat. Împărăția se pogoară în lumea oamenilor.

1  Mulțimile Mă aplaudă, mulțimile Mă slăvesc; toate gurile Îl numesc pe singurul Dumnezeu adevărat, toți oamenii își ridică ochii pentru a privi faptele Mele. Împărăția se pogoară în lumea oamenilor, persoana Mea este bogată și îmbelșugată. Cine nu s-ar înveseli pentru asta? Cine nu ar dansa de bucurie? O, Sion! Ridică-ți stindardul triumfător pentru a Mă celebra! Cântă-ți cântecul triumfător al victoriei și răspândește-Mi numele sfânt!

2  Toate lucrurile, de până la capătul pământului! Grăbiți-vă să vă curățiți pentru a putea fi făcuți jertfe pentru Mine! Constelații ale cerurilor! Grăbiți-vă la locurile voastre pentru a arăta pe bolta cerească măreața Mea putere! Îmi plec urechea înspre glasurile oamenilor de pe pământ, care își revarsă dragostea infinită și venerația pentru Mine în cântec! În această zi, când toate lucrurile se întorc la viață, Eu Mă pogor în lumea oamenilor. În acest moment, la această răscruce, florile se împodobesc însuflețite, păsările cântă într-un singur glas, toate lucrurile freamătă pline de bucurie! În sunetul salutului Împărăției, împărăția Satanei se năruiește, nimicită în tunetul răsunător al imnului Împărăției, pentru a nu se mai ridica vreodată!

3  Cine de pe pământ îndrăznește să se ridice și să se împotrivească? Pe când Mă pogor pe pământ, Eu aduc arderea, aduc mânia, aduc nenorociri de orice fel. Împărățiile lumești sunt acum Împărăția Mea! Sus, în cer, norii se rostogolesc și se umflă; sub cer, lacurile și râurile se umflă și deapănă vesele o melodie mișcătoare. Animalele care se odihnesc ies din bârlogurile lor și toate popoarele sunt trezite de Mine din somnul lor. Ziua pe care multitudinea de popoare o așteaptă a venit în sfârșit! Ei Îmi oferă cele mai frumoase cântece.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Imnul Împărăției

La ce vă gândiți de fiecare dată când cântați acest imn? (Suntem foarte entuziasmați și încântați și ne gândim la cât de glorioasă e frumusețea Împărăției, la cum omenirea și Dumnezeu vor fi împreună pentru totdeauna.) S-a gândit cineva la forma pe care oamenii trebuie să o adopte pentru a fi împreună cu Dumnezeu? În imaginația voastră, cum trebuie să fie oamenii pentru a se uni cu Dumnezeu și a se bucura de viața glorioasă care va urma în Împărăție? (Firile lor ar trebui să fie schimbate.) Firile lor ar trebui să fie schimbate, dar în ce măsură? Cum vor fi oamenii după schimbarea firilor lor? (Vor deveni sfinți.) Care este criteriul sfințeniei? (Toate gândurile și ideile unui om trebuie să fie compatibile cu Hristos.) Cum se manifestă o asemenea compatibilitate? (Nu I se opune lui Dumnezeu, nu Îl trădează, poate să I se supună în mod absolut și are o inimă cu frică de Dumnezeu.) Câteva dintre răspunsurile voastre sunt pe calea cea bună. Deschideți-vă inimile, cu toții, și glăsuiți ceea ce vreți să spuneți. (Oamenii care trăiesc cu Dumnezeu în Împărăție ar trebui să își poată face îndatoririle – cu loialitate – căutând adevărul și nefiind constrânși de nicio persoană, de niciun eveniment sau lucru. Devine atunci posibil ca ei să se rupă de influența întunericului, să-și pună de acord inimile cu Dumnezeu, să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău.) (Perspectiva prin care privim lucrurile poate deveni în acord cu Dumnezeu, iar noi putem să ne rupem de influența întunericului. Cel puțin, putem să ajungem unde nu mai suntem exploatați de Satana și unde putem să ne lepădăm de orice fire coruptă și să ne supunem lui Dumnezeu. Noi credem că este esențial ca oamenii să se desprindă de influența întunericului. Oamenii care nu se pot rupe de influența întunericului și care nu pot scăpa de legăturile Satanei nu au dobândit mântuirea lui Dumnezeu.) (Pentru a atinge standardul desăvârșirii de Dumnezeu, oamenii trebuie să fie în asentiment cu El și să nu I se mai împotrivească. Trebuie să poată să se cunoască pe ei înișiși, să pună în practică adevărul, să ajungă să-L cunoască, să-L iubească și să devină în acord cu Dumnezeu. Asta e tot ceea ce e necesar.)

Cât de mult cântăresc finalurile oamenilor în inimile lor

Se pare că aveți ceva gânduri în legătură cu calea căreia ar trebui să-i rămâneți credincioși și ați reușit într-o oarecare măsură să o înțelegeți sau să o apreciați. Totuși, dacă toate cuvintele pe care le-ați rostit se dovedesc sau nu t a fi goale sau reale depinde de lucrurile asupra cărora vă concentrați în practica de zi cu zi. De-a lungul anilor, toți ați cules anumite roade din fiecare aspect al adevărului, atât în ceea ce privește doctrinele, cât și în ceea ce privește conținutul efectiv al adevărului. Asta dovedește că oamenii din ziua de azi pun mult accent pe căutarea adevărului și, drept rezultat, fiecare aspect și fiecare element al adevărului a prins cu siguranță rădăcini în inimile unor oameni. Cu toate acestea, de ce Mă tem Eu cel mai mult? Mă tem că, în ciuda faptului că aceste subiecte ale adevărului și aceste teorii au prins rădăcini în inimile voastre, conținutul efectiv nu are multă substanță acolo. Când întâmpinați probleme și vă confruntați cu încercări și alegeri, cât de mult vă va ajuta în practică realitatea acestor adevăruri? Vă poate ajuta să depășiți dificultățile și să ieșiți din încercările la care ați fost supuși, astfel încât să mulțumiți intențiile lui Dumnezeu? Veți rămâne neclintiți în toiul încercărilor voastre și veți fi mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu? V-ați preocupat vreodată de aceste probleme? Vă întreb: în inimile voastre și în toate gândurile și contemplațiile voastre zilnice, ce este cel mai important pentru voi? Ați ajuns vreodată la o concluzie în privința asta? Care credeți că este cel mai important lucru pentru voi? Unii spun: „Este punerea adevărului în practică, desigur”, în timp ce alții spun: „Desigur, este să citești cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi”. Unii oameni spun: „Este să vin în fața lui Dumnezeu și să mă rog Lui în fiecare zi, desigur”, iar apoi sunt cei care spun: „Desigur, cel mai important e să-mi îndeplinesc cum se cuvine datoria, în fiecare zi”. Sunt chiar și unii care spun că ei se gândesc mereu doar cum să-L mulțumească pe Dumnezeu, cum să I se supună în toate lucrurile și cum să se comporte în armonie cu intențiile Lui. Oare este corect? Oare doar asta este important? De exemplu, unii spun: „Eu vreau doar să mă supun lui Dumnezeu, dar, ori de câte ori întâlnesc o problemă, nu reușesc să fac asta”. Alții spun: „Eu vreau doar să-L mulțumesc pe Dumnezeu și ar fi bine dacă L-aș putea mulțumi pe Dumnezeu măcar o dată, dar nu-L pot mulțumi niciodată”. Unii spun: „Eu vreau doar să mă supun lui Dumnezeu. Când sunt pus la încercare, vreau doar să mă las la mila orchestrărilor Lui și să mă supun suveranității și aranjamentelor Sale, fără plângeri sau cereri. Și, totuși, aproape de fiecare dată, nu reușesc să mă supun”. Totuși, alții spun: „Când mă confrunt cu decizii, nu pot niciodată să aleg să pun în practică adevărul. Eu vreau mereu să-mi mulțumesc trupul și să-mi satisfac dorințele personale și egoiste”. Care este motivul? Înainte să fiți puși la încercare de Dumnezeu, vă veți fi supus de multe ori unor provocări, încercându-vă și testându-vă de nenumărate ori? Vedeți dacă puteți să vă supuneți sincer lui Dumnezeu și să-L mulțumiți cu adevărat și dacă puteți garanta că nu-L veți trăda; vedeți dacă puteți să vă abțineți să vă satisfaceți și să vă îndepliniți dorințele egoiste, și doar să-L mulțumiți pe Dumnezeu, fără să faceți vreo alegere individuală. Face asta cineva? De fapt, există doar un singur fapt care a fost prezentat în fața ochilor voștri și e ceea ce interesează cel mai mult pe fiecare dintre voi și ceea ce vreți cel mai mult să știți – finalul și destinația tuturor. Poate că nu vă dați seama, dar este ceva ce nimeni nu poate să nege. Când vine vorba despre adevărul finalurilor oamenilor, despre promisiunea lui Dumnezeu pentru omenire și despre destinația la care Dumnezeu vrea să aducă oamenii, știu că sunt unii care au studiat deja de câteva ori cuvintele lui Dumnezeu despre toate aceste subiecte. Sunt și cei care caută răspunsul și se gândesc în mod repetat la el, dar tot nu obțin niciun rezultat sau poate ajung la o concluzie ambiguă. În cele din urmă, rămân nesiguri în privința finalului care îi așteaptă. Când își îndeplinesc îndatoririle, cei mai mulți oameni au tendința să vrea să primească răspunsuri clare la următoarele întrebări: „Care va fi finalul meu? Pot să pășesc pe această cale până la capătul ei? Care este atitudinea lui Dumnezeu față de omenire?” Unii chiar își fac griji astfel: „În trecut, am făcut și am spus anumite lucruri; m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, am comis fapte care L-au trădat pe Dumnezeu și, în anumite împrejurări, nu am reușit să-L mulțumesc pe Dumnezeu, I-am rănit sentimentele, L-am dezamăgit și L-am făcut să mă urască și să mă disprețuiască. Așadar, poate că finalul meu este necunoscut”. Ar fi corect să spunem că cei mai mulți se simt îngrijorați în legătură cu propriul final. Nimeni nu îndrăznește să spună: „Simt cu o certitudine de sută la sută că eu voi fi un supraviețuitor; sunt sută la sută sigur că pot să satisfac intențiile lui Dumnezeu. Sunt o persoană după intențiile lui Dumnezeu; sunt un om lăudat de Dumnezeu”. Unii oameni cred că este deosebit de dificil să urmezi calea lui Dumnezeu și că cel mai greu lucru dintre toate e să pui adevărul în practică. În consecință, asemenea oameni sunt convinși că nu pot fi ajutați și nu îndrăznesc să spere că vor dobândi un final bun; sau poate că ei cred că nu pot satisface intențiile lui Dumnezeu și, prin urmare, că nu pot să devină supraviețuitori. Din această cauză, afirmă că nu au un final și nu pot să obțină o destinație bună. Indiferent cum gândesc oamenii, cu toții s-au întrebat de nenumărate ori care vor fi finalurile lor. În privința întrebărilor despre viitorul lor și despre ce vor obține după ce Dumnezeu Își va termina lucrarea, ei calculează și fac planuri în mod constant. Unii plătesc de două ori prețul; unii își abandonează familiile și locurile de muncă; unii renunță la căsniciile lor; unii își dau demisia pentru a se sacrifica pentru Dumnezeu; unii își părăsesc locuințele pentru a-și îndeplini îndatoririle; unii aleg dificultățile și se angajează să îndeplinească cele mai amare și mai epuizante sarcini; unii aleg să-și dedice averea și să dedice totul; și alții aleg să caute adevărul și se străduiesc să-L cunoască pe Dumnezeu. Indiferent de modul în care alegeți să practicați, este oare importantă sau nu maniera în care faceți asta? (Nu, nu este.) Atunci, cum explicăm această „lipsă de importanță”? Dacă metoda de practică nu este importantă, atunci ce este important? (Bunul comportament exterior nu e reprezentativ pentru punerea în practică a adevărului.) (Gândurile fiecărui individ nu sunt importante; aici, cheia este dacă am pus în practică adevărul și dacă avem sau nu o inimă iubitoare de Dumnezeu.) (Căderea antihriștilor și a falșilor conducători ne ajută să înțelegem că acest comportament exterior nu reprezintă cel mai important lucru. La suprafață, ei par să fi renunțat la multe și par să fie dispuși să plătească prețul, dar, la disecare, vedem că ei pur și simplu nu au o inimă cu frică de Dumnezeu ci, în schimb, I se opun în toate privințele. În momentele importante, iau mereu partea Satanei și perturbă lucrarea lui Dumnezeu. Așadar, considerațiile principale aici sunt de care parte ne situăm când vine momentul hotărâtor și care sunt punctele noastre de vedere asupra lucrurilor.) Ați răspuns bine și se pare că aveți deja o înțelegere primară și un standard la care să vă ridicați atunci când vine vorba de punerea adevărului în practică, de intențiile lui Dumnezeu și ceea ce El cere de la oameni. Faptul că puteți să răspundeți așa este foarte emoționant. Chiar dacă unele dintre lucrurile pe care le spuneți nu sunt tocmai exacte, v-ați apropiat deja de o explicație corespunzătoare a adevărului, iar asta dovedește că v-ați dezvoltat o înțelegere concretă despre oamenii, evenimentele și obiectele care vă înconjoară, despre toate mediile înconjurătoare, așa cum le-a rânduit Dumnezeu, și despre tot ceea ce vedeți. Această înțelegere e una aproape de adevăr. Chiar dacă ceea ce ați spus nu este întru totul cuprinzător și puține dintre cuvintele voastre nu sunt foarte potrivite, înțelegerea voastră se apropie deja de realitatea adevărului. E un sentiment foarte plăcut să vă aud vorbind așa.

Convingerile oamenilor nu pot lua locul adevărului

Unii oameni pot să suporte greutăți, să plătească prețul, sunt manierați la exterior, sunt destul de respectați și se bucură de admirația celorlalți. Ați spune că acest gen de comportament exterior poate fi considerat ca punerea adevărului în practică? S-ar putea stabili că asemenea oameni satisfac intențiile lui Dumnezeu? Cum se face că, în repetate rânduri, oamenii văd astfel de indivizi și cred că aceștia Îl mulțumesc pe Dumnezeu, pășind pe calea punerii în practică a adevărului și urmând calea lui Dumnezeu? De ce gândesc astfel unii oameni? Există o singură explicație. Care este explicația? Este că, pentru foarte mulți oameni, anumite întrebări – cum ar fi ce înseamnă să pui adevărul în practică, ce înseamnă să-L mulțumești pe Dumnezeu și ce înseamnă să ai adevărul-realitate – nu sunt foarte clare. Așadar, există oameni care sunt deseori induși în eroare de către cei care, la exterior, par spirituali, nobili, elevați și măreți. Cât despre oamenii care pot să discute elocvent despre cuvinte și doctrine și ale căror vorbe și fapte par a fi demne de admirație, cei care sunt înșelați de aceștia nu au luat niciodată în considerare esența acțiunilor lor, nici la principiile din spatele faptelor lor și nici țelurile pe care aceștia le au. Mai mult, nu s-au întrebat niciodată dacă acești oameni se supun cu adevărat lui Dumnezeu și nici nu au stabilit dacă acești oameni se tem sincer de Dumnezeu și se feresc de rău. Nu au deslușit niciodată umanitatea-esență a acestor oameni. În schimb, încă din prima clipă în care i-au cunoscut, puțin câte puțin, au ajuns să-i admire și să-i venereze pe acești oameni, iar în cele din urmă, acești oameni au devenit idolii lor. Chiar mai mult, în mințile anumitor oameni, idolii pe care îi venerează – și despre care cred că pot să-și abandoneze familiile și locurile de muncă și care par superficial capabili să plătească prețul – sunt cei care Îl mulțumesc pe Dumnezeu cu adevărat și care pot într-adevăr să dobândească finaluri și destinații bune. În mințile lor, acești idoli sunt cei pe care îi laudă Dumnezeu. Ce îi face să creadă un asemenea lucru? Care este esența acestei probleme? Care sunt consecințele la care poate duce? Să discutăm mai întâi despre esența acestei probleme.

În esență, aceste probleme referitoare la punctul de vedere al oamenilor, metodele lor de practică, principiile practicii pe care aleg să le adopte și lucrurile asupra cărora au tendința să se concentreze nu au nimic de-a face cu cerințele impuse de Dumnezeu omenirii. Indiferent dacă oamenii se axează asupra unor chestiuni superficiale sau de profunzime sau asupra cuvintelor și doctrinelor sau asupra realității, ei nu aderă la ceea ce ar trebui mai mult să adere și nici nu știu ceea ce ar trebui mai mult să știe. Motivul pentru asta este că oamenilor nu le place deloc adevărul; în consecință, nu sunt dispuși să investească timp și efort în căutarea și punerea în practică a principiilor practicii găsite în cuvântările lui Dumnezeu. În schimb, ei preferă să folosească scurtături, rezumând ceea ce înțeleg și știu că reprezintă o bună practică și un bun comportament; această socoteală devine apoi un țel propriu pe care îl urmăresc, pe care-l consideră un adevăr de practicat. Consecința directă a acestui fapt este că oamenii folosesc bunul comportament uman drept substituent pentru practicarea adevărului, ceea ce satisface și dorința lor de a încerca să se pună bine cu Dumnezeu. Asta le oferă un capital cu ajutorul căruia ei se confruntă cu adevărul, pe care-l folosesc și pentru a cădea la învoială cu Dumnezeu și a concura cu El. În același timp, oamenii Îl dau pe Dumnezeu la o parte, fără niciun scrupul, punându-i în locul Său pe idolii pe care-i admiră. Există o singură cauză principală care îi face pe oameni să comită astfel de fapte ignorante, să aibă puncte de vedere ignorante sau păreri și practici unilaterale – și azi vă voi vorbi despre ea. Motivul este că, deși poate oamenii Îl urmează pe Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi și-I citesc zilnic cuvântările, ei nu înțeleg cu adevărat intențiile Lui. Aceasta este cauza principală a problemei. Dacă cineva ar înțelege inima lui Dumnezeu și ar ști ce apreciază, ce disprețuiește, ce vrea și ce respinge El, ce fel de persoană iubește și ce fel de persoană detestă, ce fel de standard folosește El când are cerințe de la oameni și ce fel de abordare are Dumnezeu pentru a-i desăvârși, ar putea atunci acea persoană să mai aibă opinii personale? Ar putea astfel de oameni pur și simplu să plece și să venereze pe altcineva? Ar putea un om obișnuit să devină idolul lor? Oamenii care înțeleg intențiile lui Dumnezeu au un punct de vedere un pic mai rațional decât atât. Nu au de gând să idolatrizeze în mod arbitrar o persoană coruptă și nici nu vor crede, în timp ce pășesc pe calea punerii în practică a adevărului, că a respecta orbește câteva reguli sau principii simple este echivalent cu punerea în practică a adevărului.

Există multe opinii cu privire la standardul prin care Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor

Să revenim la acest subiect și să continuăm discuția despre chestiunea finalului.

Având în vedere că fiecare persoană este preocupată de propriul final, știți voi cum determină Dumnezeu acel final? În ce manieră stabilește Dumnezeu finalul unei persoane? În plus, ce fel de standard folosește El pentru a-l stabili? Când finalul unui om nu a fost încă stabilit, ce face Dumnezeu pentru a-l dezvălui? Știe cineva? După cum am spus în urmă cu o clipă, sunt unii care și-au petrecut deja foarte multă vreme studiind cuvintele lui Dumnezeu în efortul de a căuta indicii despre finalurile oamenilor, despre categoriile în care sunt împărțite acestea și despre diversele finaluri care îi așteaptă pe oamenii de diferite feluri. De asemenea, speră să afle cum dictează cuvântul lui Dumnezeu finalurile oamenilor, ce fel de standard folosește El și cum anume stabilește finalul unei persoane. Dar, la urmă, acești oameni nu reușesc niciodată să afle vreun răspuns. De fapt, în cuvântările lui Dumnezeu, se spun prea puține despre această chestiune. De ce este așa? Cât timp finalurile oamenilor nu au fost încă dezvăluite, Dumnezeu nu dorește să spună nimănui ce urmează să se întâmple la final, nici nu vrea să informeze pe nimeni despre destinația lor înainte de vreme – pentru că, dacă ar face asta, omenirea nu ar avea nimic de câștigat. Acum, vreau doar să vă vorbesc despre maniera în care Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor, despre principiile pe care El le folosește în lucrarea Lui pentru a stabili finalul omului și pentru a manifesta aceste finaluri, cât și despre standardul pe care El îl folosește pentru a determina dacă cineva poate sau nu să supraviețuiască. Nu sunt acestea întrebările care vă interesează cel mai mult? Așadar, cum cred oamenii că stabilește Dumnezeu finalurile oamenilor? Ați menționat o parte chiar adineauri: unii dintre voi au spus că are legătură cu îndeplinirea cu credință a datoriei și sacrificiul pentru Dumnezeu; unii au spus că are legătură cu a te supune lui Dumnezeu și a-L mulțumi; unii au spus că un factor este faptul de te supune orchestrărilor lui Dumnezeu, iar alții au zis că important este să nu ieși în evidență… Când puneți în practică aceste adevăruri și când practicați în conformitate cu principiile pe care le credeți corecte, știți ce gândește Dumnezeu? V-ați gândit vreodată dacă a proceda așa înseamnă a-I mulțumi intențiile? Îi respectă standardul? Respectă cerințele Lui? Cred că majoritatea oamenilor nu se gândesc mult la aceste întrebări. Ei doar aplică în mod mecanic o parte a cuvântului lui Dumnezeu sau o parte a predicilor sau standardele anumitor figuri pe care le idolatrizează, forțându-se să facă una și alta. Ei cred că aceasta este calea corectă, așadar, o respectă mereu și tot fac asta, indiferent ce se întâmplă la final. Unii oameni gândesc: „Am avut credință atât de mulți ani; mereu am practicat așa. Simt că L-am mulțumit cu adevărat pe Dumnezeu și că am obținut mult din asta. Asta pentru că am ajuns să înțeleg multe adevăruri în această perioadă, cât și multe lucruri pe care nu le înțelegeam înainte. Mai ales, multe dintre ideile și concepțiile mele s-au schimbat, valorile din viața mea s-au schimbat enorm, iar acum înțeleg destul de bine această lume”. Astfel de oameni consideră că asta e recolta și că e rezultatul final al lucrării lui Dumnezeu pentru omenire. În opinia voastră, considerând în ansamblu aceste standarde și toate practicile voastre, satisfaceți intențiile lui Dumnezeu? Unii dintre voi vor spune plini de certitudine: „Desigur! Practicăm în concordanță cu cuvântul lui Dumnezeu; practicăm în concordanță cu ceea ce a propovăduit și a comunicat cel de mai sus. Ne îndeplinim mereu îndatoririle, Îl urmăm constant pe Dumnezeu și nu L-am părăsit niciodată. Așadar, putem spune cu toată încrederea că Îl mulțumim pe Dumnezeu. Indiferent cât de mult înțelegem intențiile Lui și indiferent cât de mult pricepem cuvântul Său, am fost mereu pe calea de a căuta să fim compatibili cu Dumnezeu. Câtă vreme ne comportăm corect și practicăm corect, atunci sigur vom obține rezultatul corect”. Ce părere aveți despre acest mod de a vedea lucrurile? Este corect? S-ar putea să fie unii care spun: „Nu m-am gândit niciodată la aceste lucruri. Eu mă gândesc doar că, atâta vreme cât continuu să-mi fac datoria și mă comport în conformitate cu cerințele cuvântărilor lui Dumnezeu, atunci pot să supraviețuiesc. Nu m-am întrebat niciodată dacă pot să mulțumesc inima lui Dumnezeu, nici nu m-am întrebat vreodată dacă mă ridic la standardul stabilit de El. Întrucât Dumnezeu nu mi-a spus niciodată și nici nu mi-a oferit instrucțiuni clare, eu cred că, atâta vreme cât tot lucrez și nu mă opresc, Dumnezeu va fi mulțumit și nu ar trebui să aibă alte cerințe pentru mine”. Sunt aceste concepții corecte? În ceea ce Mă privește, acest fel de a practica, acest mod de a gândi și aceste puncte de vedere – atrag toate după sine fantezii și puțină orbire. Poate faptul că spun asta vă face pe unii dintre voi să vă simțiți puțin descurajați, gândind: „Orbire? Dacă asta e orbire, atunci speranța noastră la mântuire și supraviețuire este foarte mică și nesigură, nu-i așa? Prezentând astfel lucrurile, nu e ca și cum ai turna apă rece pe noi?” Indiferent ce credeți voi, lucrurile pe care Eu le spun și le fac nu au scopul de a vă face să vă simțiți de parcă cineva ar turna apă rece pe voi. Mai degrabă, sunt menite să vă facă să înțelegeți mai bine intențiile lui Dumnezeu și să vă facă să înțelegeți mai bine ce gândește El, ce vrea El să realizeze, ce tipuri de persoane preferă Dumnezeu, ce detestă și desconsideră El, ce tip de persoană vrea Dumnezeu să câștige și ce tip de persoană disprețuiește El. Sunt menite să confere claritate minților voastre și să vă ajute să înțelegeți limpede cât departe s-au abătut de la standardul cerut de Dumnezeu faptele și gândurile fiecăruia dintre voi. Este foarte necesar să discutăm aceste subiecte? Fiindcă știu că aveți credință de atât de multă vreme și că ați ascultat multe predici, dar exact acestea sunt lucrurile care vă lipsesc cel mai mult. Deși ați notat fiecare adevăr în carnețelele voastre și ați memorat și gravat în inimile voastre unele dintre lucrurile pe care le credeți importante și cu toate că plănuiți să folosiți aceste lucruri pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu în timpul practicii voastre, să le folosiți la nevoie sau pentru a trece prin perioadele dificile care vă așteaptă sau, pur și simplu, să lăsați aceste lucruri să vă însoțească în timp ce vă trăiți viețile, din punctul Meu de vedere, indiferent cum faceți acest lucru, nu este atât de important. Atunci, ce este foarte important? Important e ca în timp ce practici, să știi în sinea ta, cu absolută certitudine, dacă tot ceea ce faci sau nu – fiecare faptă a ta – este în conformitate cu ce vrea Dumnezeu și dacă toate acțiunile tale, toate gândurile și rezultatele și țelul pe care îți dorești să-l atingi satisfac sau nu intențiile lui Dumnezeu și respectă sau nu cerințele lui Dumnezeu, precum și dacă El le aprobă sau nu. Acestea sunt lucrurile foarte importante.

Urmează calea lui Dumnezeu: teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău

Există o zicală pe care ar trebui să o notați. Eu cred că această zicală este foarte importantă, fiindcă Îmi vine în minte de nenumărate ori, zi de zi. De ce? Pentru că, de fiecare dată când dau ochii cu cineva, de fiecare dată când aud povestea cuiva și de fiecare dată când aud despre trăirile sau mărturia de credință în Dumnezeu a unei persoane, Eu folosesc mereu această zicală pentru a stabili în inima Mea dacă acel individ este sau nu tipul de om pe care Dumnezeu îl vrea și tipul de om care Îi place lui Dumnezeu. Așadar, care este această zicală? Acum v-am făcut pe toți să fiți foarte atenți. Când voi dezvălui zicala, poate că vă veți simți dezamăgiți, deoarece există unii care au tot folosit-o cu fățărnicie mulți ani la rând. Totuși, Eu nu am folosit-o cu fățărnicie nici măcar o dată. Această zicală își are locul în inima Mea. Așadar, care este această zicală? Este aceasta: „Urmează calea lui Dumnezeu: teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău”. Nu este oare o frază extrem de simplă? Totuși, în ciuda simplității sale, oamenii care înțeleg cu adevărat aceste cuvinte vor simți că ele sunt extrem de însemnte, că această zicală e foarte prețioasă pentru practică și că este o replică din limbajul vieții care conține adevărul-realitate, că reprezintă un țel de o viață pentru cei care caută să-L mulțumească pe Dumnezeu și că reprezintă o cale de o viață pe care ar trebui să o urmeze oricine acordă importanță intențiilor lui Dumnezeu. Așadar, ce părere aveți? Nu este adevărul această zicală? Are sau nu această semnificație? În plus, poate unii dintre voi se gândesc la această zicală și încearcă să o înțeleagă și poate sunt unii care chiar au îndoieli în privința ei: este această zicală foarte importantă? Este foarte importantă? Este necesar să o scoatem atât de mult în evidență? S-ar putea ca unora dintre voi să nu le placă prea mult această zicală, fiindcă sunteți de părere că sintetizarea căii lui Dumnezeu în această singură zicală e o simplificare prea mare. Să iei tot ceea ce a spus Dumnezeu și să sintetizezi totul într-o singură zicală – nu ar însemna să-L faci puțin prea nesemnificativ pe Dumnezeu? Așa stau lucrurile? S-ar putea ca majoritatea dintre voi să nu înțeleagă pe deplin semnificația profundă a acestor cuvinte. Chiar dacă toți v-ați notat această zicală, nu intenționați să îi găsiți un loc în inimile voastre; ați notat-o pur și simplu în carnețelele voastre și o recitiți și vă gândiți la ea în timpul liber. Unii dintre voi nici măcar nu se vor sinchisi să memoreze această zicală, darmite să încerce să o folosească. Totuși, de ce vreau să menționez această zicală? Indiferent de modul vostru de a privi lucrurile și indiferent ce păreri veți avea, Eu am fost nevoit să menționez această zicală fiindcă este extrem de relevantă în ceea ce privește modul în care Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor. Indiferent cum înțelegeți voi deocamdată această zicală, indiferent de modul în care o tratați, Eu tot vă voi spune asta: dacă oamenii pot să pună în practică aceste cuvinte, să le experimenteze și să atingă standardul de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, atunci sunt asigurați că vor fi supraviețuitori și sigur vor avea finaluri bune. Dacă, totuși, nu poți să respecți standardul prezentat de această zicală, atunci se poate spune că finalul tău este necunoscut. Așadar, vă vorbesc despre această zicală pentru pregătirea voastră mintală și pentru ca voi să știți ce fel de standard folosește Dumnezeu ca să vă măsoare. După cum tocmai v-am spus, această zicală este extrem de relevantă în ceea ce privește mântuirea omenirii de către Dumnezeu, cât și modul în care El stabilește finalurile oamenilor. În ce fel este relevantă? V-ar plăcea să știți, așadar, despre asta vom discuta azi.

Dumnezeu folosește diverse încercări pentru a testa dacă oamenii se tem de Dumnezeu și se feresc de rău

În fiecare epocă din lucrarea lui Dumnezeu, El le transmite oamenilor anumite cuvinte și le spune anumite adevăruri. Aceste adevăruri servesc drept calea pe care oamenii ar trebui să o respecte, calea pe care ar trebui să o urmeze, calea care le permite să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, și calea pe care oamenii ar trebui să o pună în practică și să o respecte în cadrul periplului lor prin viață. Acestea sunt motivele pentru care Dumnezeu rostește omenirii aceste cuvântări. Aceste cuvinte care vin de la Dumnezeu ar trebui să fie respectate de oameni, iar să le respecți înseamnă să primești viață. Dacă o persoană nu le respectă, nu le pune în practică și nu trăiește cuvintele lui Dumnezeu în viața sa, atunci această persoană nu practică adevărul. În plus, dacă oamenii nu pun adevărul în practică, atunci nu se tem de Dumnezeu și nu se feresc de rău și nici nu Îl pot mulțumi pe Dumnezeu. Oamenii care nu sunt capabili să-L mulțumească pe Dumnezeu, nu pot primi slava Lui, iar astfel de oameni nu au niciun final. Așadar, în cadrul lucrării Sale, cum stabilește Dumnezeu finalul unui om? Ce metode folosește Dumnezeu pentru a stabili finalul unei persoane? Poate încă sunteți puțin confuzi acum, dar când vă voi explica procesul, totul va deveni foarte clar, deoarece mulți dintre voi ați trecut deja prin asta.

De-a lungul lucrării Sale, chiar de la începuturi, Dumnezeu a pregătit încercări pentru fiecare persoană – sau, am putea spune, pentru fiecare persoană care Îl urmează – iar aceste încercări au magnitudini diferite. Sunt cei care au trecut prin încercarea de a fi respinși de familie, cei care au trecut prin încercarea unor medii ostile, cei care au trecut prin încercarea de a fi arestați și torturați, cei care au trecut prin încercarea de a fi confruntați cu decizii și cei care au trecut prin încercările care implică averi și statut. În general vorbind, fiecare dintre voi a trecut prin tot felul de încercări. De ce lucrează Dumnezeu în acest fel? De ce îi tratează El pe toți astfel? Ce fel de rezultat caută El? Acesta este aspectul pe care doresc să vi-l comunic: Dumnezeu vrea să vadă dacă persoana respectivă este sau nu genul de om care se teme de El și se ferește de rău. Asta înseamnă că, atunci când Dumnezeu îți scoate în cale o încercare și te face să dai piept cu o anumită situație sau alta, intenția Lui este să testeze dacă ești sau nu o persoană care se teme de El și se ferește de rău. Dacă cineva se confruntă cu datoria de a păstra în siguranță o jertfă și această datorie îl face să intre în contact cu jertfa lui Dumnezeu, crezi că asta e ceva ce a aranjat Dumnezeu? Fără îndoială! Orice întâmpini este ceva ce a aranjat Dumnezeu. Când te confrunți cu această problemă, Dumnezeu te va observa în secret, urmărind ce alegeri faci, cum practici și ce gânduri ai. Rezultatul final este lucrul de care Îi pasă cel mai mult lui Dumnezeu, întrucât acest rezultat este cel care Îl va ajuta să măsoare dacă ai fost sau nu la înălțimea standardului Său în cadrul acestei încercări specifice. Totuși, ori de câte ori întâmpină o problemă, oamenii nu se gândesc adesea la motivul pentru care se confruntă cu asta, ce standard așteaptă Dumnezeu ca ei să atingă, ce vrea El să vadă la ei sau ce Își dorește să obțină de la ei. Când se confruntă cu această problemă, asemenea oameni gândesc doar atât: „Este o încercare cu care mă confrunt; trebuie să am grijă, nu să fiu nesăbuit! Orice ar fi, asta este jertfa lui Dumnezeu și nu mă pot atinge de ea”. Echipați cu gânduri atât de simpliste, oamenii cred că și-au îndeplinit responsabilitățile. L-ar mulțumi sau nu pe Dumnezeu rezultatul acestei încercări? Îndrăzniți și vorbiți despre asta. (Dacă oamenii au o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci, când se confruntă cu o datorie care le permite să intre în contact cu jertfa lui Dumnezeu, vor lua în considerare cât de ușor ar fi să jignească firea lui Dumnezeu, iar asta îi va face să se asigure că procedează cu grijă.) Răspunsul tău reprezintă un pas pe drumul cel bun, dar încă nu este complet. Să urmezi calea lui Dumnezeu nu înseamnă să respecți regulile superficiale; mai degrabă, înseamnă ca atunci când te confrunți cu o problemă, să o privești înainte de toate ca pe o situație care a fost aranjată de Dumnezeu, ca pe o responsabilitate pe care El ți-a dat-o sau ca pe o sarcină pe care ți-a încredințat-o ție. Atunci când te confrunți cu această problemă, ar trebui chiar să o consideri o încercare la care te-a pus Dumnezeu. Când te confrunți cu această problemă, trebuie să ai un standard în inima ta și trebuie să te gândești că această chestiune a venit de la Dumnezeu. Trebuie să te gândești cum să o tratezi în așa fel încât să îți poți îndeplini responsabilitatea în timp ce rămâi loial lui Dumnezeu, cât și cum să procedezi fără a-L înfuria pe Dumnezeu și fără a-I ofensa firea. Cu o clipă în urmă, am vorbit despre păstrarea în siguranță a jertfelor. Această chestiune implică jertfe, dar implică și datoria ta și responsabilitatea ta. Această responsabilitate e un legământ al datoriei. Totuși, când te confrunți cu această problemă, ești supus ispitei? Da. Și de unde provine această ispită? Provine de la Satana, dar și din firile corupte și rele ale oamenilor. Întrucât ispita este prezentă, această chestiune implică și mărturisirea fermă pe care s-ar cuveni să o facă oamenii, ceea ce este, de asemenea, datoria și responsabilitatea ta. Unii oameni spun: „Este o chestiune atât de măruntă; chiar este necesar să facem mare caz din asta?” Nu ar putea fi mai necesar! Și este necesar fiindcă, pentru a urma calea lui Dumnezeu, nu putem să renunțăm la nimic ce se întâmplă cu noi sau în jurul nostru, nici măcar la lucrurile mărunte; indiferent că noi considerăm că trebuie să fim sau nu atenți la așa ceva, cât timp ne confruntăm cu orice problemă, nu trebuie să renunțăm la ea. Toate lucrurile care se petrec ar trebui privite ca teste pe care ni le-a dat Dumnezeu. Ce părere ai despre acest mod de a vedea lucrurile? Dacă ai acest gen de atitudine, atunci se confirmă un fapt: în sinea ta, te temi de Dumnezeu și ești dispus să te ferești de rău. Dacă ai această dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci ceea ce pui tu în practică nu va fi departe de standardul temerii de Dumnezeu și feririi de rău.

Deseori, unii cred că problemele cărora oamenii nu le acordă multă atenție și care nu sunt menționate de obicei sunt doar fleacuri mărunte care nu au nicio legătură cu punerea în practică a adevărului. Când acești oameni se confruntă exact cu o astfel de problemă, nu se gândesc prea mult la ea și o trec cu vederea. Dar, de fapt, această problemă este o lecție pentru care tu ar trebui să studiezi, o lecție despre cum să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. În plus, ar trebui să fii mai interesat să afli și ceea ce face Dumnezeu atunci când apare această problemă și trebuie să te confrunți cu ea. Dumnezeu este chiar lângă tine, observându-ți fiecare cuvânt și faptă și urmărind tot ce faci și ce schimbări se petrec și gândurile tale – aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Unii întreabă: „Dacă e adevărat, de ce nu am simțit?” Nu ai simțit deoarece nu ai respectat calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău drept cale principală; așadar, nu poți să simți subtila lucrare pe care o face Dumnezeu în oameni, care se manifestă în concordanță cu diversele gânduri și fapte ale oamenilor. Ești un aiurit! Ce este o problemă importantă? Ce e o problemă minoră? Problemele care implică urmarea căii lui Dumnezeu nu sunt împărțite în importante și neînsemnate, toate sunt importante – puteți să înțelegeți asta? (Da, putem.) În ceea ce privește problemele de zi cu zi, există unele probleme pe care oamenii le consideră drept mari și semnificative, iar altele care sunt privite drept fleacuri mărunte. De multe ori, oamenii văd aceste probleme mari ca fiind extrem de importante și le consideră ca fiind trimise de Dumnezeu. Totuși, în timp ce aceste probleme importante se desfășoară, din cauza staturii imature a oamenilor și a calibrului lor slab, adesea, oamenii nu reușesc să împlinească intențiile lui Dumnezeu, nu pot să obțină nicio revelație și nu pot să dobândească nicio cunoaștere reală de valoare. În ceea ce privește problemele mărunte, acestea sunt pur și simplu trecute cu vederea de oameni și lăsate să le scape printre degete puțin câte puțin. Ca atare, oamenii au pierdut multe oportunități de a fi cercetați înaintea lui Dumnezeu și de a fi testați de El. Ce înseamnă dacă ignori mereu oamenii, evenimentele, obiectele și situațiile pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru tine? Înseamnă că în fiecare zi și chiar în fiecare moment renunți constant la desăvârșirea ta de către Dumnezeu, cât și la conducerea Lui. Ori de câte ori Dumnezeu aranjează o situație pentru tine, El te urmărește în secret, privindu-ți inima, observându-ți gândurile și grijile, urmărind modul în care gândești și așteptând să vadă cum te vei comporta. Dacă ești un om neglijent – unul care nu a fost niciodată serios cu privire la calea și cuvintele lui Dumnezeu, nici cu privire la adevăr – atunci nu vei fi conștient și nici atent la ceea ce vrea Dumnezeu să desăvârșească, nici la cerințele pe care S-a așteptat să le împlinești atunci când a pregătit un anumit mediu pentru tine. Nu vei ști nici ce legătură au persoanele, evenimentele și obiectele pe care le întâlnești cu adevărul sau cu intențiile lui Dumnezeu. După ce ai întâlnit în mod repetat circumstanțe și încercări precum acestea, iar Dumnezeu nu a văzut niciun rezultat în cazul tău, cum va proceda El? După ce ai înfruntat încercările în mod repetat, nu L-ai onorat pe Dumnezeu în inima ta ca fiind măreț și nici nu ai văzut circumstanțele pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru tine așa cum sunt ele: ca încercări și teste de la Dumnezeu. În schimb, ai respins oportunitățile oferite ție de Dumnezeu, una după alta, lăsându-le să-ți scape printre degete iar și iar. Nu este aceasta o extremă răzvrătire pe care o afișează oamenii? (Ba da.) Se va simți Dumnezeu rănit din această cauză? (Da.) Greșit, Dumnezeu nu Se va simți rănit! Faptul că M-ați auzit spunând așa ceva v-a șocat încă o dată. S-ar putea să vă gândiți: „Nu s-a spus mai devreme că Dumnezeu Se simte mereu rănit? Așadar, nu Se va simți Dumnezeu rănit? Atunci, când Se simte El rănit?” Pe scurt, Dumnezeu nu Se va simțit rănit în această situație. Așadar, care va fi atitudinea lui Dumnezeu față de acest tip de comportament prezentat mai sus? Când oamenii resping încercările și testele trimise de Dumnezeu și când se sustrag din fața lor, există o singură atitudine pe care Dumnezeu o are față de asemenea oameni. Ce atitudine este? Dumnezeu disprețuiește acest tip de om, din adâncul inimii Lui. Există două grade ale semnificației cuvântului „disprețuiește”. Cum ar trebui să le explic din punctul Meu de vedere? În profunzime, cuvântul „disprețuiește” are conotații de dezgust și ură. Cum rămâne cu al doilea grad al semnificației sale? Este partea care implică renunțarea la ceva. Cu toții știți ce înseamnă „a renunța”, corect? Pe scurt, „disprețuiește” este un cuvânt care reprezintă reacția și atitudinea definitivă a lui Dumnezeu față de cei care se comportă în acest mod; este ura extremă față de ei și dezgustul și, astfel, are drept rezultat decizia de a-i abandona. Aceasta este decizia finală a lui Dumnezeu față de un om care nu a urmat niciodată calea lui Dumnezeu și care nu s-a temut niciodată de Dumnezeu și nu s-a ferit niciodată de rău. Puteți acum să înțelegeți cu toții importanța acelei zicale pe care am menționat-o mai devreme?

Acum înțelegeți metoda pe care o folosește Dumnezeu pentru a stabili finalurile oamenilor? (El rânduiește diferite circumstanțe în fiecare zi.) El rânduiește diferite circumstanțe – acesta e un lucru pe care oamenii pot să-l simtă și să-l atingă. Așadar, din ce motiv face Dumnezeu asta? Motivul Lui este să-i dea fiecărui om diverse încercări în momente și în locuri diferite. Care aspecte ale unei persoane sunt testate într-o încercare? O încercare stabilește dacă ești sau nu tipul de om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău în fiecare chestiune cu care te confrunți, despre care auzi ceva, pe care o vezi și prin care treci personal. Cu toții vor fi supuși unei astfel de încercări, fiindcă Dumnezeu este corect cu toată lumea. Unii dintre voi spuneți: „Am crezut în Dumnezeu mulți ani, deci cum de nu am fost supus unei încercări?” Simți că încă nu ai fost supus niciunei încercări fiindcă atunci când Dumnezeu ți-a aranjat circumstanțele, tu nu le-ai luat în serios și nu ai vrut să urmezi calea lui Dumnezeu. Așadar, pur și simplu nu ai sesizat deloc încercările trimise de Dumnezeu. Unii spun: „Am înfruntat câteva încercări, dar nu știu care cum să practic în mod adecvat. Chiar și atunci când am practicat, tot nu știu dacă am înfruntat ferm încercările lui Dumnezeu”. Oamenii care se află în acest tip de stare sigur nu sunt o minoritate. Așadar, care e standardul prin care Dumnezeu îi măsoară pe oameni? Este exact același pe care l-am menționat cu câteva clipe în urmă: dacă te temi sau nu de Dumnezeu și dacă te ferești de rău în tot ce faci, gândești și exprimi. Așa se stabilește dacă ești un om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Este acesta un concept simplu sau nu? Este simplu de spus, dar este ușor de pus în practică? (Nu este atât de ușor.) De ce nu este atât de ușor? (Fiindcă oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu și nu știu cum desăvârșește El oamenii, așadar, când se confruntă cu probleme, ei nu știu cum să caute adevărul pentru a-și rezolva problemele. Trebuie să treacă prin diferite încercări, rafinări, mustrări și judecăți până să dobândească realitatea fricii de Dumnezeu.) Ați putea să vedeți lucrurile astfel, dar, în ceea ce vă privește, a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău pare ceva foarte ușor de realizat chiar acum. De ce spun asta? Fiindcă voi ați ascultat multe predici și ați primit nu puțină udare cu adevărul-realitate; asta v-a permis să înțelegeți teoretic și intelectual cum să vă temeți de Dumnezeu și să vă feriți de rău. Cât privește modul de a pune efectiv în practică temerea de Dumnezeu și ferirea de rău, aceste cunoștințe v-au fost foarte utile și v-au făcut să simțiți că un astfel de lucru este ușor de realizat. Atunci, de ce oamenii nu pot să-l realizeze efectiv niciodată? Fiindcă natura-esență a oamenilor nu se teme de Dumnezeu și preferă răul. Acesta este adevăratul motiv.

Să nu te temi de Dumnezeu și să nu te ferești de rău înseamnă să I te opui lui Dumnezeu

Permiteți-Mi să încep prin a vă întreba despre proveniența acestei zicale, „a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău”. (Cartea lui Iov.) Întrucât l-am menționat pe Iov, să discutăm despre el. În vremea lui Iov, lucra Dumnezeu pentru mântuirea și cucerirea omenirii? Nu. Nu-i așa că El nu făcea asta? În plus, în ceea ce-l privea pe Iov, cât de mult Îl cunoștea el pe Dumnezeu pe atunci? (Nu prea mult.) Îl cunoștea Iov pe Dumnezeu mai mult sau mai puțin decât Îl cunoașteți voi în clipa de față? De ce nu îndrăzniți să răspundeți? Este foarte ușor să răspunzi la această întrebare. Mai puțin! Asta e sigur! În prezent, voi sunteți față în față cu Dumnezeu și cu ale Lui cuvinte; cunoașteți mult mai multe despre Dumnezeu decât cunoștea Iov. De ce deschid acest subiect? Ce scop am să spun aceste lucruri? Aș vrea să vă explic un fapt, dar, înainte să o fac, vreau să vă pun o întrebare. Iov cunoștea foarte puține despre Dumnezeu, dar putea să se teamă de El și să se ferească de rău; atunci, de ce oamenii din ziua de azi nu reușesc să facă asta? (Pentru că sunt profund corupți.) Faptul că sunt profund corupți e fenomenul superficial care cauzează problema, însă Eu nu aș vedea niciodată problema în acest fel. Apelați deseori la cuvinte și doctrine frecvent folosite, cum ar fi „corupția profundă”, „răzvrătirea contra lui Dumnezeu”, „lipsa de loialitate față de Dumnezeu”, „lipsa supunerii”, „detestarea adevărului” și așa mai departe și folosiți aceste sloganuri pentru a explica esența fiecărei chestiuni. Acest mod de a practica este defectuos. Folosirea aceluiași răspuns pentru a explica probleme de diferite naturi trezește inevitabil suspiciuni hulitoare despre adevăr și Dumnezeu; nu-Mi place să aud acest tip de răspuns. Gândiți-vă mult și bine! Niciunul dintre voi nu s-a gândit la această chestiune, dar Eu văd asta și simt asta în fiecare zi. Așadar, în timp ce acționați, Eu privesc. Atunci când faceți ceva, nu-i sesizați esența, dar când Eu privesc, văd esența acestei chestiuni și pot să o și simt. Așadar, care este această esență? De ce nu pot oamenii din zilele noastre să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? Răspunsurile voastre sunt departe de a putea explica esența acestei probleme și nici nu pot să o rezolve. Asta fiindcă nu sunteți conștienți de sursa acesteia. Care este această sursă? Știu că vreți să aflați despre ea, așadar, vă voi vorbi despre sursa acestei probleme.

De când a început Dumnezeu să lucreze, cum a privit El ființele umane? Dumnezeu le-a salvat; i-a considerat pe oameni drept membri ai familiei Sale, ținte ale lucrării Lui, drept ceea ce voia El să cucerească, să mântuiască și drept ceea ce voia El să desăvârșească. Aceasta a fost atitudinea lui Dumnezeu față de om la începutul lucrării Sale. Totuși, care a fost atitudinea omenirii față de Dumnezeu la acea vreme? Dumnezeu era necunoscut pentru oameni, iar ei Îl priveau pe Dumnezeu ca pe un străin. S-ar putea spune că atitudinea lor față de Dumnezeu nu a determinat rezultatele corecte și că ei nu înțelegeau clar cum ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu. Prin urmare, L-au tratat așa cum le-a plăcut și au făcut tot ce le-a plăcut. Aveau vreo părere despre Dumnezeu? La început, nu au avut; așa-zisele lor opinii includeau doar anumite noțiuni și supoziții despre El. Acceptau ceea ce se conforma propriilor noțiuni și, când ceva nu se conforma noțiunilor lor, ascultau în aparență, dar, în sinea lor, aveau stări profund contradictorii și i se opuneau. Aceasta era relația dintre Dumnezeu și oameni la început: Dumnezeu îi considera membri ai familiei Sale, dar ei Îl tratau ca pe un străin. Totuși, după o perioadă din lucrarea lui Dumnezeu, oamenii au ajuns să înțeleagă ceea ce încerca El să realizeze și au știut că El era adevăratul Dumnezeu; de asemenea, au ajuns să recunoască și ce puteau să obțină de la El. Cum L-au privit oamenii pe Dumnezeu la acea vreme? L-au privit ca pe un colac de salvare și au sperat să li se ofere harul Său, binecuvântări și promisiuni. Și cum i-a privit Dumnezeu pe oameni în acel moment? I-a privit ca pe ținte ale cuceririi Sale. Dumnezeu voia să-i judece folosind cuvinte, să-i testeze și să-i supună încercărilor. Dar, în ceea ce-i privea atunci pe oameni, Dumnezeu era doar un obiect pe care puteau să-l folosească pentru a-și îndeplini propriile țeluri. Oamenii au văzut că adevărul promulgat de Dumnezeu putea să-i cucerească și să-i mântuiască, că ei aveau o oportunitate de a obține ceea ce voiau de la El, precum și să obțină destinațiile pe care și le doreau. Din acest motiv, o fărâmă de sinceritate s-a format în inimile lor și au devenit dispuși să-L urmeze pe acest Dumnezeu. Timpul a trecut și, datorită faptului că au dobândit o anumită cunoaștere superficială și doctrinară despre Dumnezeu, s-ar putea chiar spune că oamenii au devenit tot mai „familiarizați” cu Dumnezeu și cuvintele spuse de El, cu propovăduirea Lui, adevărurile pe care le-a promulgat și lucrarea Lui. Așadar, au înțeles greșit că Dumnezeu nu mai era un necunoscut și că pășiseră deja pe calea de a deveni compatibili cu Dumnezeu. Până acum, oamenii au ascultat multe predici despre adevăr și au experimentat mult din lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, din cauza interferenței și obstrucționării cauzate de numeroși factori diferiți și numeroase circumstanțe, majoritatea oamenilor nu reușesc să pună în practică adevărul, nici nu pot să-L mulțumească pe Dumnezeu. Oamenii au devenit tot mai leneși și sunt tot mai lipsiți de încredere. Ei simt tot mai mult că finalurile lor sunt necunoscute. Nu îndrăznesc să aibă idei extravagante și nu caută să progreseze; ei doar urmează fără tragere de inimă, înaintând pas cu pas. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de starea din prezent a omului? El Își dorește doar să ofere omului aceste adevăruri și să-i insufle calea Lui, iar apoi să aranjeze diferite circumstanțe pentru a-l testa pe om în diferite moduri. Țelul Lui este să ia aceste cuvinte, aceste adevăruri și lucrarea Lui și să aducă un rezultat în urma căruia oamenii să poată să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Majoritatea oamenilor pe care i-am văzut iau, pur și simplu, cuvintele lui Dumnezeu și le consideră drept doctrine, simple cuvinte pe hârtie, ca pe niște reglementări care trebuie respectate. Când acționează și vorbesc sau când se confruntă cu încercări, ei nu privesc calea lui Dumnezeu ca pe una pe care ar trebui să o respecte. Asta este mai cu seamă adevărat atunci când oamenii se confruntă cu încercări mari; nu am văzut pe nimeni care să practice în direcția temerii de Dumnezeu și a feririi de rău. Așadar, atitudinea lui Dumnezeu față de oameni este plină de dezgust și aversiune extremă! În ciuda faptului că i-a supus în mod repetat la încercări, chiar și de sute de ori, ei tot nu au o atitudine clară care să le demonstreze hotărârea: „Vreau să mă tem de Dumnezeu și să mă feresc de rău!” Întrucât oamenii nu au această hotărâre și fiindcă nu demonstrează asta, în prezent, atitudinea lui Dumnezeu față de ei nu mai este aceeași ca în trecut, când El a dat dovadă de milă, toleranță, îngăduință și răbdare. În schimb, El este extrem de dezamăgit de omenire. Cine a cauzat această dezamăgire? De cine depinde atitudinea lui Dumnezeu față de oameni? Depinde de fiecare om care Îl urmează. De-a lungul multor ani ai lucrării Lui, Dumnezeu a impus oamenilor multe cerințe și a aranjat multe circumstanțe pentru ei. Totuși, indiferent cum s-au descurcat ei și indiferent care este atitudinea lor față de Dumnezeu, oamenii nu au reușit să practice în concordanță clară cu țelul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău. Așadar, voi rezuma totul într-o singură expresie și voi folosi această expresie pentru a explica tot ceea ce tocmai am spus despre motivul pentru care oamenii nu pot să urmeze calea lui Dumnezeu, calea de a se teme Dumnezeu și a se feri de rău. Care este această expresie? E aceasta: Dumnezeu îi privește pe oameni ca pe obiectele mântuirii și lucrării Lui; oamenii Îl privesc pe Dumnezeu ca pe dușmanul lor, ca pe o antiteză a lor. Acum înțelegeți clar această chestiune? E foarte limpede care este atitudinea omenirii, care este atitudinea lui Dumnezeu și care este relația dintre oameni și Dumnezeu. Oricât de multe propovăduiri ați ascultat, acele lucruri în privința cărora ați ajuns la o concluzie pe cont propriu – cum ar fi să fiți credincioși lui Dumnezeu, să vă supuneți lui, să căutați prin care să deveniți compatibili cu Dumnezeu, să vreți să vă sacrificați toată viața pentru Dumnezeu și să trăiți pentru Dumnezeu – pentru Mine, aceste lucruri nu reprezintă exemple prin care urmați conștient calea lui Dumnezeu, adică să vă temeți de Dumnezeu și să vă feriți de rău, ci, în schimb, sunt doar canale prin puteți să atingeți anumite scopuri. Pentru a le atinge, voi respectați fără tragere de inimă anumite reglementări și exact aceste reglementări sunt cele care îi îndepărtează și mai mult pe oameni de pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, cele care Îl pun încă o dată pe Dumnezeu în opoziție cu omenirea.

Subiectul de azi este cam apăsător, dar, orice ar fi, Eu încă sper că, atunci când veți trece prin experiențele care vor urma și prin vremurile care vor veni, veți putea să faceți ceea ce tocmai v-am spus. Nu-L considerați pe Dumnezeu ca pe o mână de aer gol – de parcă ar exista atunci când El vă este de folos și nu ar exista atunci când nu vă este de folos. Odată ce ai un astfel de gând în subconștientul tău, L-ai înfuriat deja pe Dumnezeu. Poate că sunt oameni care spun: „Eu nu-L privesc pe Dumnezeu doar ca pe o mână de aer gol. Mereu mă rog Lui și încerc să Îl mulțumesc întotdeauna și tot ceea ce fac se încadrează în sfera, standardul și principiile impuse de Dumnezeu. Cu siguranță nu practic pe baza ideilor proprii”. Da, această manieră în care practici este corectă. Totuși, ce gândești când te confrunți cu o problemă? Cum practici când ești confruntat cu o chestiune? Unii oameni simt că Dumnezeu există când I se roagă și când Îi cer îndurare, dar, apoi, ori de câte ori întâmpină o problemă, ei vin cu propriile idei și vor să se conformeze lor. Asta înseamnă că-L privesc pe Dumnezeu ca pe o mână de aer gol și o astfel de situație Îl face pe Dumnezeu inexistent în mințile lor. Oamenii cred că Dumnezeu ar trebui să existe când au nevoie de El, însă nu și când nu au nevoie de El. Oamenii cred că este suficient să practice bazându-se pe propriile idei. Ei cred că pot să facă orice le este pe plac; pur și simplu nu cred că e nevoie să caute calea lui Dumnezeu. Cât despre oamenii care sunt în prezent în acest tip de situație și blocați în acest tip de stare, nu atrag pericolul asupra lor? Unii spun: „Fie că atrag sau nu pericolul asupra mea, eu am credință de atât de mulți ani și cred că Dumnezeu nu mă va abandona, fiindcă nu va suporta să facă asta”. Alții spun: „Încă de când mă aflam în pântecul mamei mele, eu am crezut în Domnul. Au trecut patruzeci sau cincizeci de ani, așa că, în ceea ce privește durata, eu sunt cel mai învrednicit să fiu mântuit de Dumnezeu și să supraviețuiesc. De-a lungul acestor patru sau cinci decenii, mi-am abandonat familia și locul de muncă și am renunțat la tot ce aveam – de exemplu la bani, la statut, la bucurii și la timpul petrecut cu familia. Nu am mâncat multe mâncăruri delicioase, nu m-am bucurat de multe distracții, nu am vizitat multe locuri interesante și chiar am trecut prin suferințe pe care oamenii obișnuiți nu ar putea să le îndure. Dacă Dumnezeu nu poate să mă mântuiască pe seama acestor lucruri, atunci sunt tratat cu nedreptate și nu pot să cred în acest tip de Dumnezeu”. Sunt mulți oameni care au această opinie? (Da.) Ei bine, așadar, azi vă voi ajuta să înțelegeți un fapt: oamenii cu o astfel de perspectivă își sapă singuri groapa. Asta fiindcă își acoperă ochii cu propriile închipuiri. Exact aceste închipuiri și propriile concluzii sunt cele care înlocuiesc standardul pe care Dumnezeu îi cere omului să-l atingă și îi împiedică să accepte intențiile de drept ale lui Dumnezeu. Acest lucru nu le permite să-I simtă adevărata existență și, în plus, îi face să piardă șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu, renunțând la orice parte din promisiunea lui Dumnezeu.

Modul în care Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor și standardele conform cărora face acest lucru

Înainte să ajungi la vreun punct de vedere sau vreo concluzie proprie, ar trebui mai întâi să înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu față de tine și ce gândește El, iar apoi poți să decizi dacă propria ta gândire este sau nu corectă. Dumnezeu nu a folosit niciodată timpul ca unitate de măsură pentru a stabili finalul unui om și nici S-a bazat vreodată pe cât de mult a suferit o persoană pentru a stabili așa ceva. Așadar, ce folosește Dumnezeu drept standard pentru a stabili finalul unui om? Stabilirea acestuia pe baza timpului s-ar conforma cel mai mult noțiunilor oamenilor. În plus, sunt acei oameni pe care îi vedeți deseori și care, la un moment dat, s-au dedicat mult, s-au sacrificat mult, au plătit un preț uriaș și au suferit enorm. Aceștia sunt cei care, din punctul vostru de vedere, pot să fie mântuiți de Dumnezeu. Tot ceea ce demonstrează și trăiesc acești oameni este exact conform noțiunilor oamenilor despre standardele stabilite de Dumnezeu pentru a determina finalul unui om. Indiferent ce credeți, Eu nu voi înșirui aceste exemple unul câte unul. Pe scurt, orice nu e un standard propriu gândirii lui Dumnezeu provine, în schimb, din imaginația umană și toate lucrurile de acest fel sunt noțiuni omenești. Dacă insiști orbește asupra propriilor noțiuni și plăsmuiri, care va fi rezultatul? E destul de evident că urmarea acestui lucru este doar că Dumnezeu te disprețuiește. Asta din cauză că tu te lauzi mereu față de Dumnezeu cu învrednicirile tale, că te iei la întrecere cu El și te cerți cu El și din cauză că nu încerci cu adevărat să-I înțelegi gândirea, nici intențiile sau atitudinea Lui față de omenire. Să procedezi în această manieră te onorează pe tine ca fiind măreț; nu-L onorează pe Dumnezeu ca fiind măreț. Tu crezi în tine însuți, nu în Dumnezeu. Dumnezeu nu Își dorește asemenea oameni și nici nu le va aduce mântuirea. Dacă poți să renunți la un astfel de punct de vedere și, mai mult, să îți corectezi acele puncte de vedere greșite din trecut, dacă poți să procedezi în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu, dacă poți practica de acum înainte calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău, dacă reușești să-L onorezi pe Dumnezeu ca fiind măreț în toate lucrurile și să te abții să-ți folosești închipuirile, punctele de vedere și convingerile personale pentru a te defini pe tine și pe Dumnezeu și, dacă, în schimb, poți să cauți intențiile lui Dumnezeu în toate aspectele, să ajungi să-ți dai seama de atitudinea lui Dumnezeu față de omenire și să o înțelegi și să-L mulțumești atingându-I standardele, va fi minunat! Va însemna că tu urmează să pășești pe calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău.

Dacă Dumnezeu nu folosește diversele gânduri, idei și puncte de vedere ale oamenilor drept standarde conform cărora să le stabilească finalurile, atunci ce fel de standard folosește? El folosește încercări pentru a le stabili finalurile. Există două standarde pe care le folosește Dumnezeu ca să stabilească finalurile oamenilor: primul este numărul de încercări la care sunt supuși oamenii, iar al doilea îl reprezintă efectele pe care le au aceste încercări asupra oamenilor. Aceste două indicatoare stabilesc finalul unei persoane. Acum, haideți să discutăm pe larg despre aceste două standarde.

Pentru început, când o persoană se confruntă cu o încercare trimisă de Dumnezeu (pentru tine, această încercare ar putea fi minoră și nedemnă de menționat), El te va face să îți dai clar seama că asta este mâna Lui asupra ta și că El este Cel care a aranjat această situație pentru tine. Deși încă ai o statură imatură, Dumnezeu va pregăti încercări ca să te testeze, iar aceste încercări vor fi pe măsura staturii tale, a ceea ce poți să înțelegi și a ceea ce poți să suporți. Ce parte din tine va fi testată? Atitudinea ta față de Dumnezeu. Este oare această atitudine foarte importantă? Desigur că e importantă! Are o deosebită importanță! Această atitudine a oamenilor este rezultatul pe care Dumnezeu Și-l dorește, așadar, în ceea ce-L privește, este cel mai important lucru dintre toate. Altfel, Dumnezeu nu Și-ar irosi eforturile pe oameni săvârșind o astfel de lucrare. Prin aceste încercări, Dumnezeu vrea să vadă atitudinea ta față de El; vrea să vadă dacă ești sau nu pe calea cea bună. De asemenea, vrea să vadă dacă te temi sau nu de Dumnezeu și te ferești de rău. În consecință, indiferent dacă, în orice moment, înțelegi mult sau puțin din adevăr, tot vei fi supus încercărilor lui Dumnezeu și, dacă măsura în care înțelegi adevărul crește, El va continua să aranjeze încercări relevante pentru tine. Când te vei confrunta din nou cu o încercare, Dumnezeu va vrea să vadă dacă punctul tău de vedere, ideile tale și atitudinea ta față de El au cunoscut vreo creștere între timp. Unii se întreabă: „De ce Dumnezeu vrea mereu să vadă care sunt atitudinile oamenilor? Nu a văzut deja cum pun ei adevărul în practică? De ce mai vrea să le vadă atitudinile?” Sunt prostii fără sens! Având în vedere că Dumnezeu lucrează în această manieră, intențiile Lui trebuie să se regăsească în aceasta. Dumnezeu îi observă constant pe oameni de pe margine, le urmărește fiecare cuvânt și fiecare acțiune, fiecare faptă și fiecare mișcare; le observă chiar și fiecare gând și fiecare idee. Dumnezeu notează tot ce se întâmplă cu oamenii – faptele lor bune, defectele lor, fărădelegile lor, chiar răzvrătirile și trădările lor – drept dovezi cu ajutorul cărora să le stabilească finalurile. Lucrarea lui Dumnezeu se înalță pas cu pas, vei auzi mai multe adevăruri și vei ajunge să accepți mai multe lucruri și informații pozitive și vei dobândi mai mult din realitatea adevărului. De-a lungul acestui proces, cerințele lui Dumnezeu pentru tine vor crește și ele și, pe măsură ce o fac, El va aranja încercări tot mai serioase pentru tine. Țelul Lui este să examineze dacă atitudinea ta față de El a progresat între timp. Desigur, când se întâmplă asta, punctul de vedere pe care Dumnezeu îl cere de la tine se va conforma înțelegerii pe care o ai despre adevărul-realitate.

Pe măsură ce statura ta crește treptat, tot așa va crește și standardul pe care Dumnezeu ți-l cere. Câtă vreme ești încă imatur, El îți va stabili un standard foarte jos pe care să-l atingi; când statura ta va fi un pic mai mare, El îți va ridica standardul puțin mai mult. Dar ce va face Dumnezeu după ce vei dobândi o înțelegere a întregului adevăr? Te va supune unor încercări și mai mari. În toiul acestor încercări, ceea ce vrea Dumnezeu să obțină de la tine, ceea ce vrea Dumnezeu să vadă de la tine, este o cunoaștere mai profundă despre El, o adevărată teamă față de El. În acest moment, cerințele Lui pentru tine vor fi mai mari și mai „dure” decât atunci când statura ta era mai imatură (oamenii s-ar putea să le considere „dure”, dar Dumnezeu le consideră, de fapt, rezonabile). Când Dumnezeu îi încearcă pe oameni, ce fel de realitate Își dorește El să creeze? El le cere mereu oamenilor să-I dăruiască inimile lor. Unii vor spune: „Cum pot să dăruiesc asta? Eu mi-am îndeplinit datoria; mi-am abandonat căminul și mijloacele de trai și m-am sacrificat pentru Dumnezeu. Nu sunt toate acestea dovezi ale faptului că I-am dăruit lui Dumnezeu inima mea? Cum altfel aș mai putea să-I dăruiesc inima mea? Este oare posibil ca acestea să nu fi fost cu adevărat mijloace prin care I-am dăruit lui Dumnezeu inima mea? Care este cerința precisă a lui Dumnezeu?” Cerința este foarte simplă. De fapt, există oameni care și-au dăruit deja inimile lui Dumnezeu într-o oarecare măsură în timpul diverselor etape ale încercărilor lor, dar oamenii, în vasta lor majoritate, nu își dăruiesc niciodată inimile lui Dumnezeu. Când Dumnezeu te încearcă, vede dacă inima ta este sau nu cu El, dacă este sau nu dăruită dorințelor cărnii sau Satanei. Când Dumnezeu te încearcă, vede dacă I te împotrivești sau ești într-o poziție care este compatibilă cu El și, de asemenea, dacă inima ta este de partea Lui. Când tu ești imatur și supus încercărilor, ai puțină încredere și nu știi exact ce trebuie să faci pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu, întrucât ai o înțelegere limitată asupra adevărului. Cu toate acestea, dacă mai poți să te rogi cu sinceritate și cu adevărat lui Dumnezeu și dacă poți să fii dispus să-I dăruiești inima ta, să-L lași să domnească asupra ta și să-I oferi toate acele lucruri pe care le consideri ca fiind cele mai prețioase, atunci Îi vei fi dăruit deja lui Dumnezeu inima ta. Pe măsură ce asculți tot mai multe predici și înțelegi mai mult din adevăr, și statura ta va crește treptat. În acest moment, standardul cerințelor lui Dumnezeu nu va la fel ca atunci când erai imatur; El îți va cere un standard mai ridicat. Pe măsură ce oamenii Îi dăruiesc treptat lui Dumnezeu inimile lor, acestea se apropie încet de El; pe măsură ce oamenii pot să se apropie cu sinceritate de Dumnezeu, ajung din ce în ce mai mult să aibă inimi cu frică de Dumnezeu. O inimă ca aceasta Își dorește Dumnezeu.

Când Dumnezeu vrea să obțină inima cuiva, El va supune acea persoană la numeroase încercări. În timpul acestor încercări, dacă Dumnezeu nu obține inima acelei persoane sau nu vede că are vreo atitudine – adică, dacă Dumnezeu nu vede această persoană practicând sau purtându-se într-un mod care dă dovadă de teamă față de El și, în plus, dacă nu vede în această persoană o atitudine și o hotărâre de a se feri de rău – atunci, după numeroase încercări, Dumnezeu nu va mai avea răbdare cu acea persoană și nu o va mai tolera. Nu va mai încerca această persoană și nu va mai lucra asupra sa. Așadar, ce înseamnă asta pentru finalul acelui om? Înseamnă că nu are niciun final. Probabil acel om nu a făcut niciun rău; poate nu a făcut nimic perturbator și nu a provocat nicio tulburare. Poate că acel om nu I s-a opus fățiș lui Dumnezeu. Cu toate acestea, inima acelui om rămâne ascunsă față de Dumnezeu; acel om nu a avut niciodată o atitudine clară și un punct de vedere clar față de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate să vadă clar că acel om I-a dăruit inima sau că el caută să se teamă de El și să se ferească de rău. Dumnezeu Își pierde răbdarea cu asemenea oameni și nu va mai plăti niciun preț pentru ei, nu Se va mai milostivi de ei și nu va mai lucra asupra lor. Viața de credință în Dumnezeu a unui asemenea om s-a sfârșit deja. Iar asta deoarece, în ciuda numeroaselor încercări pe care Dumnezeu i le-a trimis acelui om, Dumnezeu nu a obținut rezultatul pe care îl dorește. Astfel, există un număr de oameni în care Eu nu am văzut niciodată luminarea și iluminarea Duhului Sfânt. Cum se poate vedea acest lucru? Poate că acești oameni au crezut în Dumnezeu mulți ani și, la suprafață, au fost eficienți; au citit multe cărți, s-au ocupat de multe chestiuni, au umplut peste zece carnete de notițe și au învățat o mulțime de cuvinte și doctrine. Cu toate acestea, nu există nicio creștere vizibilă în ceea ce-i privește, opiniile lor despre Dumnezeu rămân invizibile, iar atitudinile lor sunt încă neclare. Cu alte cuvinte, inimile lor nu pot fi văzute; sunt mereu acoperite și închise – sunt închise pentru Dumnezeu. Drept urmare, El nu le-a văzut adevăratele inimi, nu a văzut în acești oameni niciun strop de teamă adevărată față de El și, mai mult, nu a văzut cum urmează acești oameni calea Lui. Dacă Dumnezeu încă nu a câștigat asemenea oameni până acum, poate El să-l câștige în viitor? Nu poate! Va mai încerca El să ceară lucruri care nu pot fi obținute? Nu! Așadar, care este atitudinea de acum a lui Dumnezeu față de asemenea oameni? (El îi disprețuiește și îi ignoră.) Îi ignoră! Dumnezeu nu acordă atenție unor astfel de oameni; îi disprețuiește. Ați memorat aceste cuvinte foarte rapid și cu mare acuratețe. Se pare că ați înțeles ceea ce ați auzit!

Există unii oameni care, atunci când încep să-L urmeze pe Dumnezeu, sunt imaturi și ignoranți; ei nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu și nici nu știu ce înseamnă să crezi în El. Ei adoptă un mod greșit, un mod conceput de om, de a crede în Dumnezeu și de a-L urma. Când asemenea oameni se confruntă cu încercările, nu își dau seama de asta; rămân indiferenți față de călăuzirea și luminarea lui Dumnezeu. Nu știu ce înseamnă să își dăruiască inimile lui Dumnezeu sau ce înseamnă să fie de neclintit în timpul unei încercări. Dumnezeu va acorda unor astfel de oameni un interval limitat de timp, iar în acest interval de timp, El le va permite să înțeleagă natura încercărilor Lui și care sunt intențiile Lui. După aceea, acești oameni trebuie să-și demonstreze punctele de vedere. Dumnezeu încă îi așteaptă pe cei care se află în această etapă. Dar care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care au câteva opinii, dar încă ezită, care vor să-și dăruiască inimile lui Dumnezeu, dar nu sunt împăcați cu gândul de a face asta și care, în ciuda faptului că au pus în practică anumite adevăruri simple, încearcă să se ascundă și renunță atunci când se confruntă cu o mare încercare? Încă Se mai așteaptă la câte ceva de ei, iar rezultatul depinde de atitudinea și performanța lor. Dacă oamenii nu progresează activ, ce face Dumnezeu? El renunță la ei. Asta pentru că, înainte ca Dumnezeu să renunțe la tine, tu ai renunțat deja la tine însuți. Așadar, nu poți să-L învinovățești pe Dumnezeu că a făcut asta. E greșit din partea ta să te plângi de Dumnezeu.

Diversele rușini pe care le trezește în oameni o întrebare practică

Mai există un tip de om care are cel mai tragic final dintre toți; acesta e tipul de persoană pe care prefer să o menționez cel mai rar. Nu e tragică fiindcă a primit pedeapsa lui Dumnezeu sau fiindcă cerințele pe care i le impune El sunt severe și, prin urmare, poate să aibă un final tragic; mai degrabă, este tragică fiindcă își face asta cu mâna sa. După cum se zice în popor, își sapă singură groapa. Ce fel de om face asta? Acești oameni nu pășesc pe calea cea bună, iar finalurile lor sunt dezvăluit în avans. În ochii lui Dumnezeu, asemenea oameni sunt cele mai mari ținte ale disprețului Său. În termeni umani, oamenii ca aceștia sunt cei mai jalnici. Când asemenea oameni încep să-L urmeze pe Dumnezeu, sunt foarte zeloși; plătesc un mare preț, au o părere bună despre perspectivele lucrării lui Dumnezeu și au o imaginație bogată când vine vorba de viitorul lor. De asemenea, sunt deosebit de încrezători în Dumnezeu, crezând că El poate să facă oamenii compleți și să-i aducă la o destinație glorioasă. Totuși, dintr-un motiv sau altul, acești oameni fug în timpul lucrării lui Dumnezeu. Și ce înseamnă aici „a fugi”? Înseamnă că dispar fără a-și lua rămas-bun, fără a scoate niciun sunet; pleacă fără să spună un cuvânt. Chiar dacă asemenea oameni susțin că ei cred în Dumnezeu, nu au prins niciodată rădăcini pe calea credinței lor. Așadar, indiferent cât de mult timp au crezut în El, încă sunt capabili să se îndepărteze de Dumnezeu. Unii oameni pleacă pentru a intra în afaceri, unii pleacă pentru a-și trăi viața, unii pleacă pentru a se îmbogăți și unii pleacă pentru a se căsători și a avea copii… Printre cei care pleacă, există și cei care au mai târziu atacuri de conștiință și vor să se întoarcă, dar și alții care se descurcă foarte greu și care ajung să rătăcească prin lume ani și ani. Acești rătăcitori trec prin multă suferințe și ei cred că este prea dureros să exiști în această lume și că nu pot să fie despărțiți de Dumnezeu. Ei vor să se întoarcă în casa lui Dumnezeu pentru a primi alinare, pace și bucurie și vor să continue să creadă în Dumnezeu pentru a scăpa de dezastru sau pentru a fi dobândi mântuirea și o destinație minunată. Asta fiindcă acești oameni cred că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită și că harul Lui este nesecătuit. Ei cred că indiferent ce a făcut cineva, Dumnezeu ar trebui să ierte acea persoană și să fie tolerant cu trecutul său. Acești oameni spun de nenumărate ori că vor să se întoarcă și să-și îndeplinească îndatoririle. Sunt chiar și cei care bisericii o parte din bunurile lor, sperând că asta le va pregăti drumul de întoarcere în casa lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de asemenea oameni? Cum ar trebui El să le stabilească finalurile? Puteți să răspundeți. (Am crezut că Dumnezeu ar accepta acest tip de om, dar după cele pe care le-am auzit chiar adineauri, simt că s-ar putea să nu o facă.) Motivează-ți răspunsul. (Oamenii ca aceștia vin înaintea lui Dumnezeu doar ca moartea să nu le reprezinte finalurile. Nu ajung să creadă în Dumnezeu din sinceritate adevărată; ajung pentru că știu că lucrarea lui Dumnezeu se va termina în curând, așa că au iluzia că pot să vină și să primească binecuvântări.) Tu spui că acești oameni nu cred cu sinceritate în Dumnezeu, așadar, El nu poate să-i accepte, nu-i așa? (Da.) (Eu înțeleg că asemenea oameni sunt doar niște oportuniști și că nu cred cu sinceritate în Dumnezeu.) Nu au ajuns să creadă în Dumnezeu; sunt oportuniști. Bine spus! Acești oportuniști sunt genul de oameni pe care toți îi urăsc. Ei se îndreaptă încotro bate vântul și nu se sinchisesc să facă nimic dacă nu câștigă ceva din asta, așadar, bineînțeles că sunt josnici! Mai are vreun alt frate sau vreo altă soră o părere pe care ar vrea să o împărtășească? (Dumnezeu nu îi va mai accepta fiindcă lucrarea Lui este pe cale să se termine și acum e momentul în care finalurile oamenilor sunt stabilite. Acum vor acești oameni să se întoarcă – nu fiindcă ei vor de fapt să caute adevărul, ci fiindcă văd cum se pogoară dezastrele, sau pentru că sunt influențați de factori externi. Dacă ar fi avut într-adevăr intenția de a căuta adevărul, nu ar fi fugit niciodată la jumătatea lucrării lui Dumnezeu.) Mai există și alte opinii? (Nu vor fi acceptați. De fapt, Dumnezeu le-a oferit deja oportunități, dar ei au insistat să aibă o atitudine nepăsătoare față de El. Indiferent care sunt intențiile acestor oameni, chiar dacă aceștia se pocăiesc într-adevăr, Dumnezeu tot nu le va permite să se întoarcă. Asta fiindcă El le-a oferit atât de multe oportunități, dar ei și-au demonstrat deja atitudinea: au vrut să-L părăsească pe Dumnezeu. Din acest motiv, dacă ei încearcă să se întoarcă acum, Dumnezeu nu îi va accepta.) (Și eu încuviințez că Dumnezeu nu va accepta acest tip de persoană, fiindcă dacă un om a văzut adevărata cale, dacă a trăit lucrarea lui Dumnezeu o perioadă atât de lungă, și totuși poate să se întoarcă în lume și în îmbrățișarea Satanei, atunci asta reprezintă o uriașă trădare a lui Dumnezeu. În ciuda faptului că esența lui Dumnezeu este mila și iubirea, aceasta depinde de genul de om spre care e îndreptată acea esență. Dacă acest om vine în fața lui Dumnezeu căutând alinare sau ceva în care să-și pună speranțele, atunci pur și simplu nu este genul care crede sincer în Dumnezeu, iar mila lui Dumnezeu față de asemenea oameni nu este nelimitată.) Dacă esența lui Dumnezeu este mila, atunci, de ce nu are El un pic mai multă milă față de acest gen de om? Cu un pic mai multă milă, nu ar avea acest gen de om o oportunitate? În trecut, oamenii spuneau deseori că Dumnezeu vrea ca fiecare om să fie mântuit și ca nimeni să îndure pierzania; dacă, din o sută de oi, una se pierde, Dumnezeu le va lăsa pe cele nouăzeci și nouă ca să caute oaia pierdută. Acum, când vine vorba de acești oameni, ar trebui Dumnezeu să îi accepte și să le acorde o a doua șansă datorită credinței lor sincere? De fapt, nu e o întrebare grea; este foarte simplă! Dacă Îl înțelegeți cu adevărat pe Dumnezeu și Îl cunoașteți cu adevărat, atunci nu e nevoie de prea multe explicații și de prea multe speculații, nu-i așa? Răspunsurile voastre sunt pe drumul cel bun, dar tot lasă de dorit față de atitudinea lui Dumnezeu.

Chiar acum, unii dintre voi v-ați exprimat convingerea că Dumnezeu nu ar putea să accepte acest gen de om. Altora nu le-a fost foarte clar, crezând că Dumnezeu i-ar putea accepta sau nu – această atitudine este una mai moderată. Printre voi, s-au aflat, de asemenea, cei ale căror puncte de vedere erau că sperați că Dumnezeu va accepta acest gen de om – aceasta este mai ambiguă. Aceia dintre voi care sunteți siguri de convingerile voastre cred că Dumnezeu a muncit foarte mult timp și că Și-a săvârșit lucrarea, așadar, nu are nevoie să fie tolerant față de acești oameni; prin urmare, nu credeți că îi va mai accepta din nou. Cei mai moderați din rândul vostru cred că aceste chestiuni ar trebui tratate în funcție de circumstanțele individuale; dacă inimile acestor oameni sunt inseparabile de Dumnezeu și dacă este ei cred cu sinceritate în Dumnezeu și caută adevărul, atunci Dumnezeu ar trebui să uite greșelile și slăbiciunile lor din trecut – ar trebui să-i ierte pe acești oameni, să le acorde încă o șansă și să le permită să se întoarcă în casa lui Dumnezeu și să accepte mântuirea Lui. Cu toate acestea, dacă acești oameni fug din nou mai târziu, atunci Dumnezeu nu Și-i va mai dori, iar abandonarea acestor oameni nu mai poate fi considerată o nedreptate. Mai există un grup de oameni care speră că Dumnezeu poate să accepte o asemenea persoană. Acest grup nu e chiar sigur dacă Dumnezeu într-adevăr va face sau nu acest lucru. Dacă ei cred că El ar trebui să accepte acest tip de persoană, dar nu o face, atunci, se pare că acest punct de vedere e puțin în neconcordanță cu perspectiva lui Dumnezeu. Dacă ei cred că Dumnezeu nu ar trebui să accepte o asemenea persoană și dacă, din întâmplare, Dumnezeu va spune că iubirea Lui pentru om este nemărginită și că El este dispus să-i acorde acestui tip de om o altă șansă, atunci nu este acesta un exemplu care scoate în evidență ignoranța umană? În orice caz, aveți cu toții punctele voastre de vedere. Aceste puncte de vedere reprezintă un tip de cunoaștere din gândurile voastre; sunt și o reflexie a profunzimii cu care înțelegeți adevărul și intențiile lui Dumnezeu. E corect să spun asta, nu-i așa? Este minunat că aveți opinii referitoare la această chestiune. Totuși, mai rămâne problema corectitudinii opiniilor voastre. Cu toții sunteți puțin îngrijorați, nu-i așa? „Atunci, ce este corect? Nu pot să văd clar și nu știu exact ce gândește Dumnezeu, iar El nu mi-a spus nimic. De unde să știu ce gândește El? Atitudinea lui Dumnezeu față de omenire este iubirea. Judecând după atitudinea pe care a avut-o El în trecut, ar trebui să accepte acest gen de om, însă nu înțeleg prea clar atitudinea din prezent a lui Dumnezeu; pot să spun doar că s-ar putea sau nu să accepte a acest gen de om.” Nu-i așa că este ridicol? Această întrebare chiar v-a încuiat. Dacă nu aveți o opinie cuviincioasă referitor la această chestiune, ce veți face când biserica voastră se va confrunta, efectiv, cu o asemenea persoană? Dacă nu gestionați corect situația, s-ar putea să-L jigniți pe Dumnezeu. Nu este aceasta o chestiune periculoasă?

De ce am vrut să vă întreb despre felul în care priviți voi problema pe care tocmai am discutat-o? Am vrut să vă testez punctele de vedere, să testez cât de bine Îl cunoașteți pe Dumnezeu, cât de mult înțelegeți din intențiile și atitudinea Lui. Care este răspunsul? Chiar punctele voastre de vedere sunt răspunsul. Unii dintre voi sunt foarte conservatori, iar unii își folosesc imaginația pentru a ghici. Ce înseamnă „a ghici”? Înseamnă că nu sunteți capabili să discerneți cum gândește Dumnezeu și, astfel, presupuneți fără temei că Dumnezeu ar trebui să gândească într-un fel; nu știți cu adevărat dacă aveți sau nu dreptate, așadar dați glas unui punct de vedere ambiguu. Confruntați cu acest fapt, ce ați văzut? Când Îl urmează pe Dumnezeu, oamenii acordă atenție intențiilor Lui când și când și rar Îi iau în seamă gândurile și atitudinea față de oameni. Oamenii nu înțeleg gândurile lui Dumnezeu, așadar, când vi se pun întrebări referitoare la intențiile și firea Lui, parcă deveniți confuzi: cădeți într-o nesiguranță profundă și, apoi, ori ghiciți, ori riscați. Ce fel de mentalitate e aceasta? Dovedește un fapt: că majoritatea oamenilor care cred în Dumnezeu Îl privesc ca pe o mână de aer gol și ca pe ceva care pare să existe un minut și nu și în următorul. De ce spun asta? Fiindcă ori de câte ori întâmpinați o problemă, nu știți care sunt intențiile lui Dumnezeu. De ce nu-I știți intențiile? Nu înseamnă că nu știți doar acum, dar, de la început până la sfârșit, nu știți atitudinea lui Dumnezeu față de această problemă. Nu poți să o pricepi și nu știi care este atitudinea lui Dumnezeu, dar te-ai gândit mult la asta? Ai încercat să o cunoști? Ai avut părtășie despre asta? Nu! Asta confirmă un fapt: Dumnezeul credinței tale nu are nicio legătură cu Dumnezeul realității. În credința ta în Dumnezeu, te gândești doar la intenția ta și la cele ale conducătorilor tăi; te gândești într-o doară la sensul doctrinar și superficial al cuvintelor lui Dumnezeu, fără să încerci cu adevărat să cauți sau să cunoști intențiile lui Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? Esența acestei chestiuni este destul de îngrozitoare! După atât de mulți ani, am văzut mulți oameni care credeau în Dumnezeu. În mintea lor, în ce s-a transformat această credință? Unii oameni cred în Dumnezeu de parcă El ar fi pur și simplu o mână de aer gol. Acești oameni nu au răspunsuri la întrebările referitoare la existența lui Dumnezeu fiindcă ei nu pot să simtă sau să fie conștienți de prezența sau de absența Lui, darmite să o vadă clar sau să o înțeleagă. În mod subconștient, acești oameni cred că Dumnezeu nu există. Alții cred în Dumnezeu de parcă El ar fi om. Aceștia cred că El nu poate să facă acele lucruri pe care nici ei nu pot să le facă și că ar trebui să gândească așa cum gândesc ei. „O persoană invizibilă și de neatins” e definiția lor pentru Dumnezeu. Există și un grup de oameni care cred în Dumnezeu de parcă El ar fi o marionetă; aceștia cred că Dumnezeu nu are sentimente. Ei cred că Dumnezeu e o statuie din lut și că, atunci când Se confruntă cu o problemă, Dumnezeu nu are nicio atitudine, niciun punct de vedere și nicio idee; ei cred că El este manipulat de omenire. Oamenii pur și simplu cred așa cum vor ei să creadă. Dacă ei Îl fac măreț, atunci El e măreț; dacă ei Îl fac mărunt, atunci El este mărunt. Când oamenii păcătuiesc și au nevoie de mila, toleranța și iubirea lui Dumnezeu, ei presupun că Dumnezeu ar trebui să le dea mila Lui. Acești oameni inventează un „Dumnezeu” în mințile lor și, apoi, Îl fac pe acest „Dumnezeu” să le îndeplinească cererile și să le satisfacă toate dorințele. Indiferent când și unde, indiferent ce fac asemenea oameni, ei vor adopta această închipuire în modul în care Îl tratează pe Dumnezeu și în credința lor. Există chiar și cei care, după ce au ofensat firea lui Dumnezeu, încă mai cred că El îi poate mântui, pentru că presupun că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită și că firea Lui este dreaptă și că, indiferent cât de mult Îl jignește o persoană pe Dumnezeu, El nu Își va aminti nimic. Ei cred că, de vreme ce defectele, fărădelegile și răzvrătirea umană sunt doar exprimări de moment ale firii unei persoane, Dumnezeu le va acorda oamenilor șanse și va fi tolerant și răbdător cu ei; cred că Dumnezeu îi va iubi la fel ca înainte. Așadar, au mari speranțe că vor fi mântuiți. De fapt, indiferent cum cred oamenii în Dumnezeu, cât timp nu caută adevărul, Dumnezeu va avea o atitudine negativă față de ei. Asta pentru că, în perioada în care ai avut credință în Dumnezeu, deși ai luat cartea cuvintelor lui Dumnezeu și ai considerat-o drept comoară și o studiezi și o citești în fiecare zi, Îl lași la o parte pe adevăratul Dumnezeu. Îl privești doar ca pe aer sau ca pe un simplu om – și unii dintre voi Îl priviți doar ca pe o marionetă. De ce pun astfel problema? Pentru că, din câte văd Eu, indiferent dacă vă confruntați cu o problemă sau dacă întâlniți vreo circumstanță, acele lucruri care există în subconștientul vostru, acele lucruri cărora le dați naștere în voi nu au avut niciodată vreo legătură cu ale lui Dumnezeu cuvinte sau căutarea adevărului. Știi doar ceea ce gândești tu însuți, care e punctul tău de vedere, iar apoi îți forțezi ideile și părerile asupra lui Dumnezeu. În mintea ta, ele devin punctele de vedere ale lui Dumnezeu, iar tu le transformi pe acestea în standarde pe care le respecți fără să eziți. Pe măsură ce timpul trece, acest mod de a proceda te duce tot mai departe de Dumnezeu.

Înțelegeți atitudinea lui Dumnezeu și lăsați deoparte toate concepțiile greșite despre Dumnezeu

Ce fel de Dumnezeu e, mai exact, acest Dumnezeu în care credeți acum? V-ați gândit vreodată la asta? Când El vede un om rău care comite fapte rele, oare îl disprețuiește? (Da, îl disprețuiește.) Care este atitudinea Lui când vede oameni ignoranți făcând greșeli? (De mâhnire.) Când vede oameni care Îi fură jertfele, care este atitudinea Lui? (El îi disprețuiește.) Este totul foarte clar. Când Dumnezeu vede un om confuz în credința lui în El, care nu caută în niciun mod adevărul, care este atitudinea lui Dumnezeu? Nu sunteți prea siguri, nu-i așa? „Confuzia”, ca atitudine, nu e un păcat și nici nu Îl ofensează pe Dumnezeu, iar oamenii simt că nu este un tip de greșeală majoră. Atunci, spuneți-Mi: care este atitudinea lui Dumnezeu în acest caz? (Nu este dispus să îi recunoască.) „Lipsa dispoziției de a recunoaște” – ce tip de atitudine e aceasta? Înseamnă că Dumnezeu îi privește de sus pe acești oameni și îi disprețuiește! Dumnezeu tratează cu răceală astfel de oameni. Abordarea lui Dumnezeu este să-i dea la o parte, să nu înfăptuiască nicio lucrare asupra lor, iar asta include lucrarea de luminare, iluminare, mustrare sau disciplinare. Oamenii ca aceștia pur și simplu nu sunt incluși în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care Îi ofensează firea și Îi încalcă decretele administrative? Dezgust absolut! Dumnezeu este strașnic de înfuriat de oamenii care nu se pocăiesc atunci când Îi ofensează firea! „Furia” nu este decât un sentiment, o stare de spirit; nu corespunde unei atitudini clare. Totuși, acest sentiment – această stare de spirit – va aduce un sfârșit pentru asemenea oameni: Îl va umple pe Dumnezeu cu un dezgust absolut! Care e consecința acestui dezgust absolut? E aceea că Dumnezeu îi va da la o parte pe acești oameni și nu le va răspunde deocamdată. Apoi, El va aștepta să îi sorteze „după toamnă”. Ce implică asta? Vor mai avea acești oameni finaluri? Dumnezeu nu a intenționat niciodată să ofere vreun final unor asemenea oameni! Prin urmare, nu este perfect normal ca Dumnezeu să nu răspundă acum unor oameni ca aceștia? (Ba da, este normal.) Ce ar trebui să se pregătească să facă astfel de oameni? Ar trebui să se pregătească să îndure consecințele negative ale comportamentului lor și al faptelor rele pe care le-au comis. Acesta este răspunsul lui Dumnezeu față de un astfel de om. Așadar, acum le spun clar oamenilor ca aceștia: nu vă mai agățați de deziluziile voastre și renunțați la dorințele deșarte. Dumnezeu nu va fi tolerant cu oamenii la nesfârșit; El nu va mai îndura veșnic fărădelegile sau răzvrătirea lor. Unii vor spune: „Am văzut câțiva astfel de oameni și, când se roagă, se simt atinși în mod deosebit de Dumnezeu și apoi plâng cu lacrimi amare. De obicei, aceștia sunt și foarte fericiți; par să fie însoțiți de prezența și de călăuzirea lui Dumnezeu”. Nu rostiți asemenea absurdități! Lacrimile amare nu înseamnă neapărat că un om este atins de Dumnezeu sau că se bucură de prezența lui Dumnezeu, darmite de călăuzirea Lui. Dacă oamenii Îl înfurie pe Dumnezeu, îi va mai călăuzi El? Pe scurt, când Dumnezeu a decis să elimine și să abandoneze pe cineva, finalul acelui om deja nu mai există. Indiferent cât de favorabile sunt sentimentele lor atunci când se roagă sau câtă credință au în Dumnezeu în inimile lor, acest lucru nu mai contează. Important este că Dumnezeu nu are nevoie de acest gen de credință; El deja i-a refuzat cu dispreț pe acești oameni. Și cum să-i trateze în viitor este lipsit de importanță. Important este că, exact în clipa în care acești oameni Îl înfurie pe Dumnezeu, finalurile lor sunt stabilite. Dacă Dumnezeu a hotărât să nu mântuiască asemenea oameni, atunci vor fi lăsați în urmă pentru a fi pedepsiți. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu.

Chiar dacă esența lui Dumnezeu conține un element al iubirii, iar El este milostiv față de toți, în parte, oamenii au trecut cu vederea și au uitat că esența Lui este și una a demnității. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot să-L jignească în voie, fără să-I stârnească sentimente sau o reacție și nici faptul că are milă nu înseamnă că El nu are principii potrivit cărora tratează oamenii. Dumnezeu este viu; El există cu adevărat. Nu este nici o marionetă imaginară, nici vreun alt obiect. Întrucât El chiar există, ar trebui să ascultăm mereu cu atenție glasul inimii Sale, să acordăm multă atenție atitudinii Sale și să ajungem să-I înțelegem sentimentele. Nu ar trebui să folosim închipuirile umane pentru a-L defini pe Dumnezeu și nici nu ar trebui să impunem gândurile sau dorințele umane asupra Lui, făcându-L pe Dumnezeu să-i trateze pe oameni într-o manieră umană, bazată pe închipuiri umane. Dacă faci asta, atunci Îl înfurii pe Dumnezeu, atragi mânia Lui și-I contești demnitatea! Așadar, după ce ajungeți să înțelegeți severitatea acestei probleme, îndemn pe fiecare dintre voi să fie precaut și prudent în faptele lui. Fiți precauți și prudenți și cu vorbele voastre – în ceea ce privește modul în care Îl tratați pe Dumnezeu, cu cât sunteți mai precauți și mai prudenți, cu atât mai bine! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, abține-te să vorbești neglijent, nu fi neglijent în faptele tale și nu aplica etichete la întâmplare. Chiar mai important, să nu tragi vreo concluzie arbitrară. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți; și aceste acțiuni sunt o manifestare a temerii de Dumnezeu și a feririi de rău. Mai presus de orice altceva, dacă reușești asta și, mai presus de orice, dacă ai această atitudine, atunci Dumnezeu nu te va învinovăți pentru prostia și ignoranța ta și pentru lipsa înțelegerii motivelor din spatele lucrurilor. Mai curând, datorită atitudinii tale de a te teme să nu-L jignești pe Dumnezeu, de a-I respecta intențiile și datorită bunăvoinței de a I se supune, Dumnezeu Își va aminti de tine, te va călăuzi și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. În schimb, dacă atitudinea ta față de El e lipsită de respect – judecându-L pe Dumnezeu după bunul plac sau ghicind și definind în mod arbitrar ideile Lui – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; ori s-ar putea să facă un comentariu în ceea ce te privește. Poate acest comentariu va implica finalul tău. De aceea, vreau să subliniez încă o dată: fiecare dintre voi ar trebui să fie precaut și prudent față de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu vorbiți cu neglijență și nu fiți neglijenți în faptele voastre. Înainte să spui ceva, ar trebui să te oprești și să gândești: oare această faptă a mea Îl va înfuria pe Dumnezeu? Făcând asta, mă tem de Dumnezeu? Chiar și pentru chestiunile simple, ar trebui să încerci să găsești răspuns la aceste întrebări și să-ți petreci mai mult timp gândindu-te la ele. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii în toate privințele, în toate lucrurile, în fiecare moment, și adopți o astfel de atitudine mai ales când nu înțelegi ceva, atunci Dumnezeu te va călăuzi mereu și îți va oferi o cale pe care să o urmezi. Indiferent ce spectacol dau oamenii, Dumnezeu îi vede foarte clar și deschis, iar El îți va evalua precis și adecvat aceste manifestări. După ce ai fost supus ultimei încercări, Dumnezeu va lua întregul tău comportament și îl va rezuma complet pentru a-ți stabili finalul. Acest rezultat îi va convinge pe absolut toți, dincolo de orice îndoială. Ceea ce aș vrea să vă spun este asta: fiecare faptă, fiecare acțiune și fiecare gând al vostru vă decid soarta.

Cine stabilește finalurile oamenilor?

Există o altă chestiune deosebit de importantă de discutat, iar aceasta este atitudinea voastră față de Dumnezeu. Această atitudine este extrem de importantă! Ea stabilește dacă, în cele din urmă, veți păși spre distrugere sau destinația frumoasă pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru voi. În Epoca Împărăției, Dumnezeu a lucrat deja mai mult de douăzeci de ani, iar, în decursul acestor două decenii, în sinea voastră, ați fost puțin nesiguri cu privire la realizările voastre. Dar, în inima Sa, Dumnezeu a făcut o consemnare reală și onestă pentru fiecare dintre voi. Din momentul în care fiecare persoană a început să-L urmeze și să-I asculte predicile, înțelegând treptat tot mai mult din adevăr, și până în momentul în care fiecare persoană a început să își îndeplinească îndatoririle, Dumnezeu a păstrat o consemnare a tuturor felurilor de realizări ale fiecărei persoane. Când își îndeplinesc îndatoririle și înfruntă tot felul de medii și încercări, care sunt atitudinile oamenilor? Cum se comportă? Cum se simt față de Dumnezeu în inimile lor?… Dumnezeu are un registru cu privire la toate acestea, o consemnare a tuturor acestor lucruri. Poate că, din punctul vostru de vedere, aceste chestiuni sunt derutante. Însă, din perspectiva lui Dumnezeu, toate sunt extrem de clare și nu există nici cea mai mică neglijență. Aceasta este o chestiune care implică finalul fiecărui om, destinul și perspectivele sale și, mai mult decât atât, aici Își consumă Dumnezeu toate eforturile migăloase; așadar, Dumnezeu nu ar îndrăzni niciodată să neglijeze câtuși de puțin acest lucru, și nici nu tolerează vreo neglijență. Dumnezeu consemnează această istorie a omenirii, notând întregul parcurs al oamenilor care-L urmează pe Dumnezeu, de la început și până la sfârșit. Atitudinea ta față de El din această perioadă ți-a stabilit soarta. Nu e adevărat acest lucru? Acum, credeți că Dumnezeu este drept? Sunt potrivite acțiunile Lui? Mai aveți și alte închipuiri despre Dumnezeu în mințile voastre? (Nu.) Atunci, ați spune că Dumnezeu trebuie să stabilească finalurile oamenilor sau că ei ar trebui s-o facă? (Dumnezeu trebuie să le stabilească.) Cine le stabilește? (Dumnezeu.) Nu sunteți siguri, nu-i așa? Frați și surori din Hong Kong, exprimați-vă părerea – cine le stabilește? (Oamenii le stabilesc singuri.) Oamenii singuri le stabilesc? Atunci, nu ar însemna că finalurile oamenilor nu au nimic de-a face cu Dumnezeu? Frați și surori din Coreea de Sud, exprimați-vă părerea. (Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor în funcție de acțiunile, faptele lor și potrivit căii pe care se află.) Acesta e un răspuns foarte obiectiv. Există aici un fapt cert despre care trebuie să vă informez: pe parcursul lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, El a stabilit un standard pentru oameni. Acest standard este că oamenii trebuie să asculte cuvântul lui Dumnezeu și să urmeze calea Lui. Tocmai acest standard e folosit pentru a evalua finalurile oamenilor. Dacă practici conform acestui standard al lui Dumnezeu, atunci poți obține un final bun; dacă nu, atunci nu poți obține un final bun. Așadar, cine ai spune că stabilește acest final? Nu doar Dumnezeu e Cel care îl stabilește, ci, mai degrabă, acesta e stabilit de Dumnezeu împreună cu oamenii. Este acest lucru corect? (Da.) De ce? Pentru că Dumnezeu e Cel care vrea să Se implice activ în lucrarea de mântuire a omenirii și să-i pregătească o destinație; oamenii sunt obiectele lucrării lui Dumnezeu, iar acest sfârșit, această destinație este ceea ce Dumnezeu pregătește pentru ei. Dacă nu ar exista obiecte asupra cărora să lucreze, atunci nu ar fi nevoit să facă această lucrare; dacă El nu ar face această lucrare, atunci oamenii nu ar avea o șansă de a dobândi mântuirea. Oamenii sunt cei care trebuie să fie mântuiți și, cu toate că faptul de a fi mântuiți e partea pasivă a acestui proces, atitudinea celor care joacă acest rol stabilește dacă Dumnezeu va avea sau nu succes în lucrarea Lui de a mântui omenirea. Dacă nu ar fi călăuzirea pe care ți-o oferă Dumnezeu, nu I-ai cunoaște standardul și nici nu ai avea un obiectiv. Dacă ai acest standard, acest obiectiv, dar tot nu cooperezi, nu-l pui în practică sau nu plătești prețul, atunci nu vei obține acest final. Din acest motiv, spun că finalul unui om nu poate fi separat de Dumnezeu și că, de asemenea, nu poate fi separat de persoană. Așadar, acum știți cine stabilește finalurile oamenilor.

Oamenii au tendința de a-L defini pe Dumnezeu în funcție de experiență

Când subiectul părtășiei noastre a fost cunoașterea lui Dumnezeu, ați observat ceva? Ați observat că, în prezent, atitudinea Lui a suferit o schimbare? Este imuabilă atitudinea Lui față de oameni? Va răbda El mereu așa, acordându-le oamenilor toată dragostea și mila Lui la nesfârșit? Această chestiune implică și esența lui Dumnezeu. Să revenim la problema așa-zisului fiu risipitor, menționată mai devreme. După ce a fost adresată acea întrebare, răspunsurile voastre nu au fost foarte clare; cu alte cuvinte, tot nu înțelegeți temeinic intențiile lui Dumnezeu. Odată ce oamenii știu că Dumnezeu iubește omenirea, ei Îl definesc drept simbol al iubirii: cred că indiferent ce fac oamenii, indiferent cum se comportă, indiferent cum Îl tratează pe Dumnezeu și indiferent cât de răzvrătiți ar putea fi, nimic din toate acestea nu contează cu adevărat pentru că Dumnezeu are iubire, iar iubirea Lui este nelimitată și nemăsurată; Dumnezeu are iubire, așa că poate fi tolerant față de oameni; Dumnezeu are iubire, așa că poate fi milos față de oameni, milos față de imaturitatea lor, milos față de ignoranța lor și milos față de răzvrătirea lor. Chiar așa e oare? Unii oameni, după ce au experimentat o dată sau chiar de câteva ori răbdarea lui Dumnezeu, vor trata aceste experiențe drept capitale în propria înțelegere a lui Dumnezeu, crezând că El va fi veșnic răbdător și milos față de ei, iar apoi, pe parcursul vieții lor, iau această răbdare a lui Dumnezeu și o consideră drept standardul conform căruia îi tratează Dumnezeu. Mai există și aceia care, după ce au experimentat o dată toleranța lui Dumnezeu, Îl vor defini veșnic pe Dumnezeu drept tolerant – și, în mințile lor, această toleranță este nedefinită, necondiționată și chiar total neprincipială. Sunt corecte asemenea credințe? De fiecare dată când se discută chestiuni legate de esența lui Dumnezeu sau de firea Lui, păreți uluiți. Faptul că vă văd așa Mă neliniștește foarte mult. Ați auzit multe adevăruri cu privire la esența lui Dumnezeu; ați ascultat și multe discuții despre firea Lui. Totuși, în mințile voastre, aceste chestiuni și adevărul acestor aspecte sunt doar amintiri bazate pe teorie și cuvinte scrise; în viețile voastre de zi cu zi, niciunul dintre voi nu e capabil să experimenteze sau să vadă firea lui Dumnezeu în așa cum e cu adevărat. Astfel, toți sunteți zăpăciți în credințele voastre; toți credeți orbește, până în punctul în care aveți o atitudine ireverențioasă față de Dumnezeu și chiar Îl dați la o parte. La ce duce faptul că aveți o astfel de atitudine față de Dumnezeu? Face ca voi să trageți mereu concluzii despre Dumnezeu. Odată ce dobândiți un strop de cunoaștere, vă simțiți apoi foarte satisfăcuți, de parcă L-ați fi obținut pe Dumnezeu în totalitatea Lui. După aceea, deduceți că așa e Dumnezeu și nu-L lăsați să se miște liber. Mai mult, ori de câte ori Dumnezeu face un lucru nou, pur și simplu refuzați să recunoașteți că El este Dumnezeu. Într-o zi, când Dumnezeu va spune: „Nu mai iubesc omenirea; nu voi mai fi milos față de oameni; nu-i mai tolerez pe oameni și nu mai am răbdare cu ei; sunt plin de scârbă și de antipatie extremă față de ei”, asemenea afirmații vor provoca un conflict în adâncul inimilor oamenilor. Unii dintre ei vor spune chiar: „Tu nu mai ești Dumnezeul meu; nu mai ești Dumnezeul pe care vreau să-L urmez. Dacă aceasta este ceea ce spui, atunci nu mai ești apt să fii Dumnezeul meu și nu mai sunt nevoit să continui să Te urmez. Dacă nu vrei să-mi mai oferi milă, iubire și toleranță, atunci nu Te voi mai urma. Dacă ești tolerant cu mine la nesfârșit, dacă ești mereu răbdător cu mine și îmi permiți să văd că Tu ești iubire, că Tu ești răbdare și că Tu ești toleranță, doar atunci Te pot urma și doar atunci voi avea încrederea de a Te urma până la capăt. De vreme ce am răbdarea și mila Ta, răzvrătirea mea și fărădelegile mele pot fi iertate și scuzate la nesfârșit, iar eu pot păcătui oricând și oriunde, mărturisi și fi iertat oricând și oriunde și Te pot mânia oricând și oriunde. Nu ar trebui să ai nicio părere despre mine sau să tragi vreo concluzie în ceea ce mă privește”. Deși s-ar putea ca niciunul dintre voi să nu se gândească la o astfel de chestiune atât de subiectiv și conștient, ori de câte ori Îl consideri pe Dumnezeu a fi o unealtă folosită ca să fii iertat de păcate sau un obiect folosit pentru a obține o destinație frumoasă, pe nesimțite, deja L-ai poziționat pe Dumnezeul Cel viu în opoziție față de tine, ca dușman al tău. Asta văd Eu. S-ar putea să spui în continuare lucruri precum: „Eu cred în Dumnezeu”, „Caut adevărul”, „Vreau să-mi schimb firea”, „Vreau să mă eliberez de influența întunericului”; „Vreau să-L mulțumesc pe Dumnezeu”; „Vreau să mă supun lui Dumnezeu”, „Vreau să fiu credincios față de Dumnezeu și să-mi fac datoria bine”, și așa mai departe. Totuși, oricât de plăcut ar suna vorbele tale, oricât de multă teorie ai ști și oricât de impunătoare sau demnă ar fi acea teorie, esența chestiunii este că, acum, mulți dintre voi ați învățat deja cum să folosiți regulamentele, doctrinele și teoriile pe care vi le-ați însușit pentru a trage concluzii despre Dumnezeu, plasându-L, astfel, în mod firesc, în opoziție față de voi înșivă. Deși poate ți-ai însușit cuvintele și doctrinele, nu ai intrat cu adevărat în realitatea adevărului, așa că îți e foarte greu să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoști și să-L înțelegi. Acest lucru e foarte regretabil!

Am văzut următoarea secvență într-o înregistrare video: câteva surori aveau un exemplar din „Cuvântul Se arată în trup” și îl țineau sus, foarte sus; ridicau cartea în mijlocul lor, mult deasupra capetelor. Deși era doar o imagine, ceea ce a evocat în Mine nu a fost o imagine. Mai degrabă, M-a făcut să Mă gândesc că lucrul pe care fiecare om îl prețuiește în inima sa nu e cuvântul lui Dumnezeu, ci cartea care conține cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta e o chestiune extrem de tristă. O asemenea faptă nu înseamnă a-L prețui pe Dumnezeu, căci lipsa voastră de înțelegere a lui Dumnezeu a ajuns până în punctul în care chiar și o întrebare atât de evidentă, o chestiune extrem de minoră, vă face să vă inventați propriile noțiuni. Când vă cer ceva și sunt serios cu voi, răspundeți cu presupuneri și cu propriile închipuiri; unii dintre voi chiar adoptați un ton plin de îndoieli și răspundeți la întrebările Mele cu întrebări. Acest lucru Îmi spune și mai clar că Dumnezeul în care credeți voi nu este adevăratul Dumnezeu. După ce ați citit cuvintele lui Dumnezeu atât de mulți ani, le folosiți, folosiți lucrarea Lui și mai multe doctrine pentru a trage din nou concluzii despre El. Mai mult, nici măcar nu încercați niciodată să-L înțelegeți pe Dumnezeu; nu încercați niciodată să-I descifrați intențiile, să-I înțelegeți atitudinea față de oameni sau să pricepeți cum gândește Dumnezeu, de ce este trist, de ce este mânios, de ce îi disprețuiește pe oameni și alte astfel de întrebări. În plus, și mai mulți oameni cred că Dumnezeu a fost mereu tăcut pentru că pur și simplu urmărește diversele acțiuni ale oamenilor, fără să aibă vreo atitudine sau idee despre ei. Totuși, un alt grup de oameni cred că Dumnezeu nu rostește niciun sunet pentru că a acceptat tacit, rămânând tăcut pentru că așteaptă sau pentru că nu are nicio atitudine; ei cred că deoarece atitudinea lui Dumnezeu a fost deja pe deplin elaborată în carte și exprimată omenirii în întregimea sa, nu e nevoie, prin urmare, să fie spusă oamenilor, la nesfârșit. Deși Dumnezeu e tăcut, El tot are o atitudine și un punct de vedere, cât și un standard pe care cere oamenilor să-l respecte. Cu toate că oamenii nu încearcă să-L înțeleagă sau să-L caute, atitudinea lui Dumnezeu e foarte clară. Gândiți-vă la o persoană care, odată, L-a urmat pe Dumnezeu cu pasiune, dar apoi, la un moment dat, L-a părăsit și a plecat. Dacă această persoană ar vrea să se întoarcă acum, foarte surprinzător, nu știți care ar fi punctul de vedere al lui Dumnezeu sau atitudinea Lui. Nu este acest lucru teribil de trist? De fapt, aceasta e o chestiune destul de superficială. Dacă voi ați înțelege cu adevărat inima lui Dumnezeu, I-ați ști atitudinea față de acest tip de om și nu ați da un răspuns ambiguu. De vreme ce nu știți, permiteți-Mi să vă dau detalii.

Atitudinea lui Dumnezeu față de cei care fug în timpul lucrării Lui

Oameni ca aceștia sunt peste tot: după ce au fost siguri cu privire la calea lui Dumnezeu, din diverse motive pornesc în tăcere, fără a-și lua la revedere, pentru a pleca și a face orice poftesc inimile lor. Deocamdată, nu vom discuta despre motivele pentru care pleacă acești oameni; mai întâi, vom vedea care este atitudinea lui Dumnezeu față de acest fel de om. Este foarte clar. Din clipa în care acești oameni pleacă, în ochii lui Dumnezeu, amploarea credinței lor dispare. Nu omul în sine i-a pus capăt, ci Dumnezeu. Faptul că acest om L-a părăsit pe Dumnezeu înseamnă că L-a respins deja, că nu-L mai vrea și că nu mai acceptă mântuirea lui Dumnezeu. De vreme ce asemenea oameni nu-L vor pe Dumnezeu, Îi mai poate El dori în continuare? Mai mult, când asemenea oameni au acest fel de atitudine, această opinie, și s-au hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu, au provocat deja firea lui Dumnezeu. Asta se întâmplă în ciuda faptului că s-ar putea să nu fi izbucnit de furie și să-L fi blestemat pe Dumnezeu, în ciuda faptului că s-ar putea să nu fi adoptat niciun comportament ticălos sau excesiv și a faptului că acești oameni gândesc: „Dacă va veni o zi când mă voi fi săturat de distracție în exterior sau când voi mai avea nevoie de Dumnezeu pentru ceva, mă voi întoarce. Sau, dacă Dumnezeu mă cheamă, mă voi întoarce” sau spun: „Când voi fi rănit în exterior sau când voi vedea că lumea de afară este prea întunecată și prea rea și nu voi mai vrea să mă las dus de val, mă voi întoarce la Dumnezeu”. Deși acești oameni au calculat în mintea lor când exact se vor întoarce și deși au încercat să lase ușa deschisă pentru întoarcerea lor, nu-și dau seama că, indiferent ce cred sau cum plănuiesc, toate acestea nu sunt decât dorințe deșarte. Cea mai mare greșeală a lor este că este că nu înțeleg cum Îl face să se simtă pe Dumnezeu dorința lor de a pleca. Din clipa în care au hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu, El îi abandonează întru totul; până atunci, în inima Sa, El deja a stabilit finalul unei asemenea persoane. Ce final e acesta? Că acest om este unul dintre șoareci și, astfel, va pieri odată cu ei. Așadar, oamenii văd adesea acest fel de situație: cineva Îl abandonează pe Dumnezeu, dar apoi nu primește o pedeapsă. Dumnezeu acționează potrivit propriilor principii; unele lucruri pot fi văzute, în timp ce altele sunt încheiate doar în inima lui Dumnezeu, așa că oamenii nu pot vedea rezultatele. Partea vizibilă pentru oameni nu e neapărat partea adevărată a lucrurilor, dar cealaltă parte – partea pe care nu o vezi – include, într-adevăr, adevăratele gânduri și concluziile sincere ale lui Dumnezeu.

Oamenii care fug în timpul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care abandonează adevărata cale

De ce dă Dumnezeu o pedeapsă atât de gravă oamenilor care fug în timpul lucrării Sale? De ce este atât de mânios pe ei? Întâi de toate, știm că firea lui Dumnezeu este măreție și mânie; El nu este o oaie care să fie măcelărită de oricine, cu atât mai puțin o marionetă care să fie controlată de oameni oricum vor ei. De asemenea, nu e nici o mână de aer gol care să primească ordine. Dacă tu crezi într-adevăr că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă care se teme de Dumnezeu și ar trebui să știi că esența Lui nu trebuie să fie mâniată. Această mânie poate fi pricinuită de un cuvânt, de un gând; de un tip de comportament ticălos sau poate chiar de o formă de comportament moderat sau de unul acceptabil în ochii și etica oamenilor; sau poate că e pricinuită de o doctrină, de o teorie. Totuși, odată ce L-ai mâniat pe Dumnezeu, șansa ta e pierdută, iar ultimele tale zile au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înțelegi că Dumnezeu nu trebuie să fie ofensat, atunci poate că nu te temi de El și poate că-L ofensezi în mod repetat. Dacă nu știi cum să te temi de Dumnezeu, atunci ești incapabil să te temi de Dumnezeu și nu vei ști cum să urmezi calea ce duce spre Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu și ferindu-te de rău. Odată ce ajungi să înțelegi și ești conștient că Dumnezeu nu trebuie ofensat, vei ști ce trebuie să faci pentru a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

A urma calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău nu se referă neapărat la cât adevăr știi, câte încercări ai experimentat sau cât de mult ai fost disciplinat. Mai degrabă, depinde de tipul de atitudine pe care o ai față de Dumnezeu în inima ta și ce esență exprimi. Esențele oamenilor și atitudinile lor subiective – acestea sunt foarte importante, cruciale. Cât despre aceia care au renunțat la Dumnezeu și L-au părăsit, atitudinile lor disprețuitoare față de Dumnezeu și inimile lor care disprețuiesc adevărul au provocat deja firea lui Dumnezeu, așadar, în ceea ce-L privește, ei nu vor fi iertați niciodată. Ei au știut despre existența lui Dumnezeu, au fost informați că El a sosit deja și chiar au experimentat noua lucrare a lui Dumnezeu. Plecarea lor nu a fost rezultatul inducerii în eroare sau confuziei lor, cu atât mai puțin, nu se poate spune că au fost forțați să plece. Mai degrabă, au ales în mod conștient și cu mintea limpede să-L părăsească pe Dumnezeu. Plecarea lor nu a însemnat că s-au rătăcit, și nici nu au fost izgoniți. Prin urmare, în ochii lui Dumnezeu, ei nu sunt miei care s-au depărtat de turmă, cu atât mai puțin fii rătăcitori care s-au pierdut. Au plecat fără teamă de urmări – iar un astfel de caz, o astfel de situație provoacă firea lui Dumnezeu și această provocare Îl face să le ofere finaluri lipsite de speranță. Nu e înfricoșător un final de acest fel? Așadar, dacă oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu, Îl pot ofensa. Aceasta nu e o chestiune neînsemnată! Dacă oamenii nu iau în serios atitudinea lui Dumnezeu și continuă să creadă că El abia așteaptă întoarcerea lor – pentru că sunt unii dintre mieii Lui rătăciți și El încă așteaptă ca ei să se răzgândească – atunci nu sunt atât de departe de zilele pedepsei lor. Dumnezeu nu doar va refuza să-i accepte – având în vedere că aceasta este a doua oară când Îi provoacă firea lui Dumnezeu, chestiunea e cu atât mai înfiorătoare! Atitudinile ireverențioase ale acestor oameni au încălcat deja decretele administrative ale lui Dumnezeu. Îi va mai accepta El? În inima Lui, principiile lui Dumnezeu cu privire la această chestiune sunt că, dacă un om a dobândit siguranța în legătură cu adevărata cale și totuși poate să-L respingă pe Dumnezeu în mod conștient și cu mintea limpede și să se îndepărteze de El, atunci Dumnezeu va bloca drumul unei astfel de persoane spre mântuire și, pentru acest individ, poarta Împărăției va fi închisă de acum înainte. Când acest om va veni să bată la poartă încă o dată, Dumnezeu nu va deschide; acest om va fi exclus pe vecie. Poate că unii dintre voi au citit povestea lui Moise din Biblie. După ce Moise a fost uns de Dumnezeu, cei 250 de conducători și-au manifestat neascultarea față de Moise din cauza acțiunilor lui și din diverse alte motive. Cui au refuzat să se supună? Nu lui Moise. Au refuzat să se supună rânduielilor lui Dumnezeu; au refuzat să se supună lucrării lui Dumnezeu în această privință. Au spus următoarele: „Luați prea mult asupra voastră, văzând că toată adunarea – fiecare dintre ei – este sfântă, iar Iahve este printre ei”. Sunt aceste cuvinte și rânduri foarte grave din punct de vedere uman? Nu sunt grave. Cel puțin, sensul literal al acestor cuvinte nu e grav. Din punct de vedere juridic, ele nu încalcă nicio lege pentru că, la prima vedere, nu e un limbaj sau un vocabular ostil, și cu atât mai puțin nu are vreo conotație blasfematoare. Acestea sunt doar propoziții banale, nimic mai mult. Totuși, de ce aceste cuvinte pot declanșa o astfel de furie din partea lui Dumnezeu? Pentru că nu au fost adresate oamenilor, ci lui Dumnezeu. Atitudinea și firea exprimată de ele sunt tocmai ceea ce provoacă firea lui Dumnezeu și ofensează firea lui Dumnezeu care nu trebuie ofensată. Cu toții știm care a fost finalul acelor lideri, în cele din urmă. În privința oamenilor care L-au abandonat pe Dumnezeu, care este punctul lor de vedere? Care e atitudinea lor? Și de ce punctul lor de vedere și atitudinea lor Îl fac pe Dumnezeu să-i trateze astfel? Motivul este că, deși ei știu clar că El este Dumnezeu, aleg să-L trădeze și de aceea sunt privați de șansele lor la mântuire. După cum e scris în Biblie: „Dacă noi păcătuim în mod intenționat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat” (Evrei 10:26). Acum înțelegeți clar această chestiune?

Sorțile oamenilor sunt hotărâte de atitudinile lor față de Dumnezeu

Dumnezeu este un Dumnezeu viu și, la fel cum oamenii se comportă diferit în diverse situații, atitudinea Lui față de aceste comportamente este diferită pentru că El nu e nici marionetă, nici o mână de aer gol. A ajunge să cunoști atitudinea lui Dumnezeu este un scop nobil pentru omenire. Oamenii ar trebui să învețe cum, cunoscând atitudinea lui Dumnezeu, pot, puțin câte puțin, să cunoască firea lui Dumnezeu și să ajungă să-I înțeleagă inima. Când ajungi treptat să înțelegi inima lui Dumnezeu, nu vei considera că a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău sunt lucruri greu de îndeplinit. Mai mult, când Îl înțelegi pe Dumnezeu, va fi mai puțin probabil să tragi concluzii despre El. Odată ce încetezi să tragi concluzii despre Dumnezeu, va fi mai puțin probabil să-L ofensezi și, fără să-ți dai seama, Dumnezeu te va călăuzi către a-L cunoaște; asta îți va umple inima de teamă față de El. Vei înceta apoi să-L mai definești pe Dumnezeu cu ajutorul doctrinelor, cuvintelor și teoriilor pe care ți le-ai însușit. În schimb, căutând mereu dorințele lui Dumnezeu în toate lucrurile, fără să-ți dai seama, vei deveni o persoană care este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.

Lucrarea lui Dumnezeu este nevăzută și de neatins de oameni, dar, în ceea ce-L privește, acțiunile fiecărui om în parte – laolaltă cu atitudinea lor față de El – nu sunt doar palpabile pentru Dumnezeu, ci și vizibile. Aceasta e ceva ce toată lumea ar trebui să recunoască și să înțeleagă foarte clar. Poate că te întrebi mereu: „Știe Dumnezeu ce fac aici? Știe El la ce mă gândesc acum? Poate că știe și poate că nu”. Dacă adopți acest fel de punct de vedere, urmându-L pe Dumnezeu și crezând în El, dar îndoindu-te de lucrarea și existența Lui, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când vei trezi mânia Lui, pentru că deja te clatini pe marginea unei prăpăstii periculoase. Am văzut oameni care au crezut în Dumnezeu mulți ani, dar care tot n-au câștigat adevărul-realitate, și care cu atât mai puțin au înțeles intențiile lui Dumnezeu. În ceea ce privește viețile și staturile acestor oameni nu există niciun progres, ei aderând doar la cele mai superficiale doctrine. Asta pentru că acești oameni nu au luat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viața însăși și niciodată nu au întâmpinat și acceptat existența Lui. Crezi că Dumnezeu e plin de bucurie după ce vede astfel de oameni? Îl mângâie ei? Astfel, modul în care cred oamenii în Dumnezeu e cel care le hotărăște soarta. În ceea ce privește modul în care oamenii Îl caută sau Îl abordează pe Dumnezeu, atitudinile oamenilor sunt lucrul cel mai important. Nu-L neglija pe Dumnezeu ca și cum ar fi o mână de aer gol care-ți plutește pe la ceafă; gândește-te mereu la Dumnezeul în care crezi ca la un Dumnezeu viu, un Dumnezeu real. El nu Se află acolo, sus, în al treilea Cer, neavând nimic de făcut. Mai degrabă, El Se uită mereu în inima fiecăruia, observând ce pui la cale, urmărindu-ți fiecare cuvințel și fiecare mică faptă, cum te comporți și văzând care este atitudinea ta față de El. Indiferent dacă ești dispus sau nu să te încredințezi lui Dumnezeu, întregul tău comportament, ideile și gândurile tale cele mai intime sunt dezvăluite înaintea lui Dumnezeu și cercetate de El. Datorită comportamentului tău, datorită faptelor tale și a atitudinii tale față de El, părerea și atitudinea lui Dumnezeu despre tine se schimbă în mod constant. Aș vrea să ofer niște sfaturi unora: nu vă lăsați ca niște prunci în mâinile lui Dumnezeu, ca și cum El ar trebui să vă adore, ca și cum El nu ar putea niciodată să vă părăsească și ca și cum atitudinea Lui față de voi ar fi fixă și nu s-ar putea schimba niciodată și vă sfătuiesc să nu mai visați! Dumnezeu e drept în felul în care tratează pe fiecare om în parte și cinstit în abordarea lucrării de cucerire și mântuire a oamenilor. Aceasta este gestionarea Lui. El tratează fiecare om în mod serios, și nu ca pe un animal de companie cu care să Se joace. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni nu este una care răsfață sau răzgâie, și nici mila și toleranța Lui față de omenire nu sunt indulgente sau neatente. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni implică prețuirea, compătimirea și respectarea vieții; mila și toleranța Lui transmit așteptările Lui de la ei și sunt ceea ce îi trebuie omenirii pentru a supraviețui. Dumnezeu este viu și există efectiv; atitudinea Lui față de omenire este principială, deloc un set de reguli dogmatice, și se poate schimba. Planurile Lui pentru omenire se schimbă treptat și se transformă cu timpul, în funcție de împrejurările care apar și odată cu atitudinea fiecărui om în parte. Așadar, în inima ta ar trebui să știi cu o claritate deplină că esența lui Dumnezeu este imuabilă și că firea Lui se va manifesta în momente și contexte diferite. S-ar putea să nu crezi că aceasta este o chestiune serioasă și să folosești propriile noțiuni pentru a-ți imagina cum ar trebui să facă Dumnezeu lucrurile. Totuși, există momente în care adevărat e tocmai opusul punctului tău de vedere și, folosind propriile noțiuni pentru a încerca să-L măsori pe Dumnezeu, L-ai mâniat deja. Aceasta pentru că Dumnezeu nu acționează așa cum crezi tu că o face și nici nu va trata această chestiune așa cum spui tu că o va face. Așadar, îți amintesc să fii atent și prudent în abordarea ta față de tot ceea ce te înconjoară și să înveți cum să practici conform principiul de „a urma calea lui Dumnezeu, a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău” în toate lucrurile. Trebuie să dezvolți o înțelegere cu privire la chestiunile ce țin de intențiile și atitudinea lui Dumnezeu, trebuie să găsești oameni luminați care să-ți comunice aceste chestiuni și să cauți cinstit. Să nu-L vezi pe Dumnezeul credinței tale drept o marionetă – judecându-L după bunul plac, ajungând la concluzii arbitrare în ceea ce-L privește și netratându-L cu respectul pe care El îl merită. În timp ce Dumnezeu îți aduce mântuirea și îți stabilește finalul, s-ar putea să îți acorde milă sau toleranță sau judecată și mustrare, dar, în orice caz, atitudinea Lui față de tine nu e fixă. Aceasta depinde de atitudinea ta față de Dumnezeu, cât și de cum Îl înțelegi. Nu permite ca un aspect trecător al cunoașterii sau al felului în care Îl înțelegi pe Dumnezeu să-L definească pentru totdeauna. Nu crede într-un Dumnezeu mort; crede în Cel viu. Ține minte asta! Deși am discutat despre câteva fapte reale aici – fapte reale pe care trebuia să le auziți – în lumina stării și staturii voastre actuale, deocamdată nu voi avea cerințe mai mari de la voi, ca să nu vă răpesc entuziasmul. Procedând astfel, inimile vi s-ar putea umple cu prea multă tristețe și v-ar face să simțiți prea multă dezamăgire față de Dumnezeu. În schimb, sper să puteți folosi inima voastră iubitoare de Dumnezeu și să manifestați o atitudine respectuoasă față de Dumnezeu când mergeți pe cărarea care se află înainte. Nu zăpăci această chestiune cu privire la cum să crezi în Dumnezeu; trateaz-o ca pe una dintre cele mai importante probleme care există. Așaz-o în inima ta, coreleaz-o cu realitatea și leag-o de viața reală – nu o susține doar de fațadă – căci aceasta e o chestiune de viață și de moarte și este una care îți va hotărî destinul. Nu o trata ca pe o glumă, ca pe un joacă de copii! După ce am împărtășit aceste cuvinte cu voi azi, Mă întreb cât de multă înțelegere au cules mințile voastre. Aveți întrebări pe care doriți să le adresați cu privire la ceea ce am spus aici azi?

Deși aceste subiecte sunt puțin noi și puțin îndepărtate de vederile voastre, de îndeletnicirile voastre obișnuite și de lucrurile cărora aveți tendința să le acordați atenție, cred că, odată ce ați avut părtășie despre ele o perioadă, veți dezvolta o înțelegere comună a tot ceea ce am spus aici. Toate aceste subiecte sunt noi și unele pe care nu le-ați luat în calcul înainte, deci sper că nu vă vor îngreuna și mai mult povara în vreun fel. Nu spun aceste cuvinte azi pentru a vă înspăimânta și nici nu le utilizez ca pe o modalitate de a vă emonda; mai degrabă, scopul Meu este să vă ajut să înțelegeți realitățile ce țin de adevăr. Pentru că între omenire și Dumnezeu există o prăpastie, deși oamenii cred în Dumnezeu, nu L-au înțeles niciodată și nu I-au cunoscut atitudinea. De asemenea, oamenii nu au fost niciodată foarte entuziasmați în preocuparea lor față de atitudinea lui Dumnezeu. Mai degrabă, au crezut și au acționat orbește și au fost nepăsători în a-L cunoaște și înțelege pe Dumnezeu. Așadar, Mă simt obligat să vă lămuresc în privința acestor chestiuni și să vă ajut să înțelegeți ce fel de Dumnezeu e acest Dumnezeu în care credeți voi, cât și ce gândește El, care e atitudinea Lui în tratarea diverselor tipuri de oameni, cât de departe sunteți de îndeplinirea cerințelor Lui și cât de mare este discrepanța între acțiunile voastre și standardul pe care îl pretinde El. Scopul informării voastre despre aceste lucruri este de a vă da un etalon cu care să vă comparați și ca să știți la ce fel de roade v-a dus drumul pe care sunteți, ce nu ați obținut pe acest drum și în ce zone, pur și simplu, nu v-ați implicat. Când comunicați între voi, de obicei discutați despre câteva subiecte uzuale al căror orizont e îngust și al căror conținut este superficial. Există o distanță, o discrepanță între ceea ce discutați voi și intențiile lui Dumnezeu, precum și între discuțiile voastre și amploarea și standardul cerințelor lui Dumnezeu. Procedând astfel de-a lungul timpului, vă veți abate tot mai mult de la calea lui Dumnezeu. Voi doar luați cuvântările actuale ale lui Dumnezeu și le transformați în lucruri la care vă închinați și le vedeți drept ritualuri și reguli. Doar asta faceți! De fapt, Dumnezeu pur și simplu nu are loc în inimile voastre și El nu v-a obținut niciodată inimile cu adevărat. Unii oameni cred că a-L cunoaște pe Dumnezeu este foarte dificil și acesta e adevărul. Este dificil. Dacă oamenii sunt obligați să-și îndeplinească datoria și să facă lucrurile la suprafață și să muncească din greu, atunci vor considera că a crede în Dumnezeu este foarte ușor, pentru că toate acele lucruri se încadrează în sfera abilităților umane. Totuși, în clipa în care subiectul se mută spre intențiile lui Dumnezeu și atitudinea Lui față de omenire, atunci lucrurile devin într-adevăr un pic mai dificile din punctul tuturor de vedere. Se întâmplă astfel deoarece aceasta implică înțelegerea adevărului de către oameni și intrarea lor în realitate, așadar, desigur că va exista un grad de dificultate! Cu toate acestea, după ce treci de prima ușă și dobândești intrarea, lucrurile devin treptat mai ușoare.

Punctul de plecare pentru a te teme de Dumnezeu este să-L tratezi ca pe Dumnezeu

Nu cu mult timp în urmă, cineva a ridicat o întrebare: cum se face că, deși știm mai multe despre Dumnezeu decât știa Iov, tot nu putem să ne temem de El? Am atins această chestiune puțin mai devreme. Chiar am discutat esența acestei întrebări și înainte, și anume că, deși Iov nu-L cunoștea pe Dumnezeu atunci, tot L-a tratat ca pe Dumnezeu și L-a privit ca pe Suveranul tuturor lucrurilor din ceruri și de pe pământ. Iov nu L-a considerat pe Dumnezeu ca fiind un dușman; mai degrabă, I s-a închinat Lui, în calitate de Creator al tuturor lucrurilor. De ce oamenii din zilele noastre se împotrivesc atât de mult lui Dumnezeu? De ce nu pot să se teamă de Dumnezeu? Un motiv este faptul că au fost profund corupți de Satana și, cu o natură satanică atât de profund întipărită, ei au devenit dușmani ai lui Dumnezeu. Astfel, deși ei cred în Dumnezeu și Îl recunosc, sunt în continuare capabili să se împotrivească lui Dumnezeu și să se pună în opoziție față de El. Acest lucru e determinat de natura umană. Celălalt motiv este că, în ciuda credinței lor în Dumnezeu, oamenii pur și simplu nu-L tratează ca pe Dumnezeu. În schimb, Îl consideră ca fiind ostil omului, privindu-L ca pe dușmanul lor, și simt că sunt ireconciliabili cu Dumnezeu. Atât de simplu este. Oare această chestiune nu s-a discutat la întrunirea noastră anterioară? Gândește-te la asta: nu acesta e motivul? S-ar putea să știi câte ceva despre Dumnezeu, dar ce anume implică această cunoaștere? Nu despre asta vorbește toată lumea? Nu e ceea ce ți-a spus Dumnezeu? Doar aspectele teoretice și doctrinare ale acesteia îți sunt cunoscute, însă ai apreciat vreodată adevăratul chip al lui Dumnezeu? Ai cunoaștere subiectivă? Ai cunoștințe practice și experiență? Dacă Dumnezeu nu ți-ar fi spus, ai fi știut? Cunoașterea ta teoretică nu reprezintă cunoașterea reală. Pe scurt, indiferent cât de mult știi sau cum ai ajuns să știi, până să atingi o înțelegere reală a lui Dumnezeu, El va fi dușmanul tău și, înainte ca tu să-L tratezi într-adevăr pe Dumnezeu ca Dumnezeu, El ți Se va opune, căci tu ești o întruchipare a Satanei.

Când ești împreună cu Hristos, poate că reușești să-I servești trei mese pe zi sau să-I servești ceaiul și să-I satisfaci nevoile vieții Lui; va părea că-L vei fi tratat pe Hristos ca pe Dumnezeu. Ori de câte ori se întâmplă ceva, punctele de vedere ale oamenilor sunt întotdeauna contrare celui al lui Dumnezeu; oamenii nu reușesc niciodată să înțeleagă și să accepte punctul de vedere al lui Dumnezeu. Deși oamenii s-ar putea înțelege cu Dumnezeu la suprafață, asta nu înseamnă că sunt compatibili cu El. De îndată ce se întâmplă ceva, adevărul răzvrătirii omenirii iese la iveală, confirmând astfel ostilitatea care există între oameni și Dumnezeu. Această ostilitate nu se referă la faptul că Dumnezeu Se opune oamenilor sau că Dumnezeu vrea să fie ostil față de ei, și nici nu înseamnă că îi pune în opoziție cu El și îi tratează ca atare. Mai degrabă, este vorba despre această esență contrară lui Dumnezeu, care stă la pândă în voia subiectivă a omului și în subconștientul lor. Cum oamenii privesc tot ceea ce vine de la Dumnezeu ca subiecte ale cercetării lor, reacția lor față de ceea ce vine de la Dumnezeu și față de ceea ce Îl implică pe Dumnezeu este, înainte de toate, de a intui și de a se îndoi, iar apoi de a adopta repede o atitudine care intră în conflict cu Dumnezeu și I se împotrivește. Curând după aceea, sunt însoțiți de o stare negativă în disputele sau întrecerile cu Dumnezeu, ajungând atât de departe încât să se îndoiască dacă acest fel de Dumnezeu merită să fie urmat. Cu toate că raționalitatea le spune că nu ar trebui să acționeze în această manieră, tot vor alege să procedeze așa, în ciuda lor, astfel încât vor continua fără să ezite, până la capăt. De exemplu, care este prima reacție pe care o au unii oameni când aud zvonuri sau vorbe defăimătoare despre Dumnezeu? Prima lor reacție este să se întrebe dacă aceste zvonuri sunt adevărate sau nu și dacă există sau nu, după care adoptă atitudinea celor care așteaptă să vadă ce se întâmplă. Apoi încep să gândească: „Nu există nicio modalitate de a verifica asta. S-a întâmplat cu adevărat? E acest zvon adevărat sau nu?” Deși oamenii ca aceștia nu arată asta la suprafață, în inimile lor au început deja să se îndoiască și să-L nege pe Dumnezeu. Care este esența acestui tip de atitudine și a unui astfel de punct de vedere? Nu e aceasta trădare? Înainte ca ei să se confrunte cu această chestiune, nu poți vedea care sunt punctele de vedere ale acestor oameni; se pare că nu sunt în conflict cu Dumnezeu și că nu-L văd ca pe un dușman. Totuși, de îndată ce se confruntă cu o problemă, iau imediat partea Satanei și se opun lui Dumnezeu. Ce sugerează asta? Asta sugerează că oamenii și Dumnezeu sunt potrivnici! Dumnezeu nu consideră că omenirea e dușmanul, ci însăși esența sa este ostilă față de Dumnezeu. Indiferent cât de mult timp L-a urmat cineva sau ce mare preț a plătit și indiferent cum Îl slăvește pe Dumnezeu, cât s-ar abține să nu I se împotrivească și indiferent cât de stăruitor se îndeamnă să-L iubească pe Dumnezeu, nu reușește niciodată să-L trateze pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Nu este acest lucru determinat de esența oamenilor? Dacă-L tratezi ca pe Dumnezeu și crezi cu sinceritate că El este Dumnezeu, mai poți avea îndoieli față de El? Mai poate inima ta să aibă semne de întrebare cu privire la El? Nu mai poate, nu-i așa? Tendințele acestei lumi sunt atât de rele și această rasă umană este atât de rea, de asemenea; așadar, cum să nu ai noțiuni cu privire la ele? Tu însuți ești atât de hain, așadar, cum să nu ai nicio noțiune despre asta? Și, cu toate acestea, doar câteva zvonuri și niște ponegriri pot genera astfel de noțiuni enorme despre Dumnezeu și pot duce la faptul că-ți imaginezi atât de multe lucruri, ceea ce arată cât de imatură e statura ta! Doar „bâzâitul” câtorva țânțari și al câtorva muște dezgustătoare – doar de atât e nevoie pentru a te induce în eroare? Ce fel de om este acesta? Știi ce crede Dumnezeu despre asemenea oameni? Atitudinea lui Dumnezeu este, de fapt, foarte clară privind modul în care îi tratează. Tratamentul acordat de Dumnezeu acestor oameni este doar de a-i trata cu răceală – atitudinea Lui este aceea de a nu le da atenție și de a nu-i lua în serios pe acești oameni ignoranți. De ce? Pentru că, în inima Lui, Dumnezeu nu a planificat niciodată să-i obțină pe acei oameni care au jurat să fie ostili față de El până la capăt și care nu au plănuit niciodată să caute calea compatibilității cu El. Probabil că aceste cuvinte pe care le-am ar putea răni câțiva oameni. Ei bine, sunteți dispuși să Mă lăsați mereu să vă rănesc așa? Indiferent dacă sunteți dispuși sau nu, tot ceea ce spun este adevărat! Dacă vă rănesc mereu și vă dezvălui cicatricele așa, va afecta acest lucru imaginea impunătoare a lui Dumnezeu pe care o adăpostiți în inimile voastre? (N-o va afecta.) Sunt de acord că n-o va afecta pentru că în inimile voastre pur și simplu nu există Dumnezeu. Dumnezeul impunător care sălășluiește în inimile voastre – cel pe care Îl apărați și protejați cu fermitate – pur și simplu nu este Dumnezeu. Mai degrabă, este o născocire a imaginației umane; pur și simplu, nu există. Așadar, e cu atât mai bine să dezvălui răspunsul acestei ghicitori; nu expune întreaga realitate? Dumnezeul real nu reprezintă ceea ce-și imaginează oamenii. Sper ca voi toți să acceptați această realitate și ca asta să vă ajute în a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Acei oameni care nu sunt recunoscuți de Dumnezeu

Există niște oameni a căror credință nu a fost niciodată recunoscută în inima lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu recunoaște că ei sunt adepții Lui, pentru că El nu le slăvește credințele. În cazul acestor oameni, indiferent câți ani L-au urmat pe Dumnezeu, ideile și părerile lor nu s-au schimbat niciodată; sunt precum non-credincioșii, aderând la principiile și metodele non-credincioșilor de a interacționa cu oamenii și la legile supraviețuirii și credinței acestora. Ei nu au acceptat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viața lor, nu au considerat niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, nu au intenționat niciodată să accepte mântuirea lui Dumnezeu și nu L-au recunoscut niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor. Ei văd credința în Dumnezeu drept un fel de pasiune pentru amatori, tratându-L doar ca sprijin spiritual; ca atare, ei nu cred că merită să încerce să înțeleagă firea sau esența lui Dumnezeu. Se poate spune că tot ceea ce corespunde Dumnezeului adevărat nu are nimic a face cu acești oameni; ei nu sunt interesați și nici nu se pot deranja să acorde atenție. Aceasta deoarece, adânc în inimile lor, există un glas puternic care le spune mereu: „Dumnezeu este invizibil, intangibil și nu există”. Ei cred că a încerca să-L înțeleagă pe acest tip de Dumnezeu nu ar merita osteneala și că a face asta ar însemna să se păcălească. Cred că dacă doar Îl recunosc pe Dumnezeu prin cuvinte, fără a lua nicio poziție reală și fără a se implica în acțiuni reale, sunt foarte isteți. Cum îi privește Dumnezeu pe asemenea oameni? Îi consideră drept non-credincioși. Unii oameni întreabă: „Pot citi non-credincioșii cuvintele lui Dumnezeu? Își pot îndeplini îndatoririle? Pot ei spune cuvintele «Voi trăi pentru Dumnezeu»?” Ceea ce adesea văd oamenii sunt manifestările de fațadă ale oamenilor; ei nu văd esența lor. Dar Dumnezeu nu Se uită la aceste manifestări superficiale; El vede doar esențele lor lăuntrice. Astfel, aceasta e atitudinea Lui față de acești oameni și definiția pe care le-o atribuie. Acești oameni spun: „De ce face Dumnezeu asta? De ce face Dumnezeu aia? Nu pot înțelege asta; nu pot înțelege aia; asta nu se conformează noțiunilor umane; trebuie să-mi explici asta…” Drept răspuns, Eu întreb: este într-adevăr necesar să-ți explic aceste chestiuni? Chiar au aceste chestiuni de-a face cu tine? Cine te crezi? De unde ai venit? Ești cu adevărat în măsură să dai aceste indicații lui Dumnezeu? Crezi în El? Îți recunoaște El credința? Întrucât credința ta nu are nimic de-a face cu Dumnezeu, ce te privesc pe tine faptele Lui? Nu știi ce loc ocupi în inima lui Dumnezeu, așadar, cum poți fi calificat să intri în dialog cu El?

Cuvinte de admonestare

Nu vă simțiți stânjeniți după ce ați auzit aceste remarci? Deși s-ar putea să nu fiți dispuși să ascultați aceste cuvinte sau să le acceptați, toate sunt realități. Deoarece această etapă a lucrării trebuie săvârșită de Dumnezeu, dacă nu ești preocupat de intențiile Lui, nu-ți pasă de atitudinea Lui și nu-I înțelegi esența și firea, atunci, în cele din urmă, tu vei fi cel care va avea de pierdut. Nu dați vina pe cuvintele Mele pentru că vă e greu să le auziți și nu dați vina pe ele pentru că vă taie elanul. Eu spun adevărul; nu este intenția Mea să vă descurajez. Indiferent ce vă cer și indiferent cum vi se cere să o faceți, sper să mergeți pe cărarea corectă, să urmați calea lui Dumnezeu și să nu vă abateți niciodată de la calea corectă. Dacă nu acționezi conform cuvântului Său și nu urmezi calea Lui, atunci nu poate fi nicio îndoială că te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și că te-ai îndepărtat de calea corectă. Astfel, consider că sunt câteva chestiuni pe care trebuie să vi le clarific și să vă fac să credeți fără echivoc, clar și fără umbră de tăgadă și să vă ajut să înțelegeți limpede atitudinea lui Dumnezeu, intențiile Lui, cum îi desăvârșește El pe oameni și maniera în care stabilește finalurile oamenilor. Dacă va veni o zi când vei fi incapabil să pornești pe această cale, atunci Eu nu am nicio responsabilitate, pentru că aceste cuvinte ți-au fost deja spuse foarte clar. Cât despre modul în care îți tratezi propriul final, aceasta e o chestiune care depinde în întregime de tine. Dumnezeu are atitudini diferite cu privire la finalurile diferitelor tipuri de oameni; El are propriile modalități de a-i cântări pe oameni, cât și propriul standard privind cerințele pe care le are de la ei. Standardul Lui de cântărire a finalurilor oamenilor este unul corect față de toată lumea – nu e nicio îndoială cu privire la asta! Așadar, temerile unora sunt de prisos. Vă simțiți ușurați acum? Asta e tot pentru azi. La revedere!

17 octombrie 2013