Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa

Mai întâi, să cântăm un imn: „Imnul împărăției (I), Împărăția s-a pogorât asupra lumii.”

Acompaniament: Mulțimile Îl aplaudă pe Dumnezeu, mulțimile Îl slăvesc pe Dumnezeu; toate gurile Îl numesc pe singurul Dumnezeu adevărat. Împărăția se pogoară în lumea oamenilor.

1. Mulțimile Îl aplaudă pe Dumnezeu, mulțimile Îl slăvesc pe Dumnezeu; toate gurile Îl numesc pe singurul Dumnezeu adevărat, toți oamenii își ridică ochii pentru a privi faptele lui Dumnezeu. Împărăția se pogoară în lumea oamenilor, persoana lui Dumnezeu este bogată și îmbelșugată. Cine nu s-ar înveseli pentru asta? Cine nu ar dansa de bucurie? O, Sion! Ridică-ți stindardul triumfător pentru a-L celebra pe Dumnezeu! Cântă-ți cântecul triumfător al victoriei și răspândește numele sfânt al lui Dumnezeu!

2. Toate lucrurile, de până la capătul pământului! Grăbiți-vă să vă curățiți pentru a putea fi făcute jertfe pentru Dumnezeu! Constelații de pe cerul de deasupra! Grăbiți-vă la locurile voastre pentru a arăta pe bolta cerească măreața putere a lui Dumnezeu! Dumnezeu Își pleacă urechea înspre glasurile oamenilor de pe pământ, care își revarsă dragostea infinită și venerația pentru El în cântec! În această zi, când toate lucrurile se întorc la viață, Dumnezeu Se pogoară în lumea oamenilor. În acest moment, la această răscruce, florile se împodobesc însuflețite, păsările cântă într-un singur glas, toate lucrurile freamătă pline de bucurie! În sunetul salutului Împărăției împărăția Satanei se năruiește, nimicită în tunetul răsunător al imnului Împărăției, pentru a nu se mai ridica vreodată!

3. Cine de pe pământ îndrăznește să se ridice și să se împotrivească? Pe când Dumnezeu Se pogoară pe pământ, El aduce arderea, aduce mânia, aduce nenorociri de orice fel. Împărățiile lumești sunt acum Împărăția lui Dumnezeu! Sus, pe cer, norii se rostogolesc și se umflă; sub cer, lacurile și râurile se umflă și deapănă vesele o melodie mișcătoare. Animalele care se odihnesc ies din bârlogurile lor și toate popoarele sunt trezite de Dumnezeu din somnul lor. Ziua pe care multitudinea de popoare o așteaptă a venit în sfârșit! Ei îi oferă cele mai frumoase cântece lui Dumnezeu!

La ce vă gândiți de fiecare dată când cântați acest imn? (Suntem foarte entuziasmați; încântați; ne gândim la cât de glorioasă e frumusețea Împărăției, la faptul că oamenii și Dumnezeu vor fi uniți pentru totdeauna.) S-a gândit cineva la forma pe care omul trebuie să o adopte pentru a fi alături de Dumnezeu? În imaginația voastră, cum trebuie să fie oamenii pentru a se uni cu Dumnezeu și a se bucura de viața glorioasă care urmează în Împărăție? (Trebuie să aibă o fire schimbată.) Ar trebui să aibă o fire schimbată, dar cât de mare să fie schimbarea? Cum vor fi oamenii după ce firea lor a fost schimbată? (Vor deveni sfinți.) Care este standardul sfințeniei? (Toate gândurile și ideile lor sunt compatibile cu Hristos.) Și cum se manifestă o asemenea compatibilitate? (Nu I se opun lui Dumnezeu, nu Îl trădează, ci Îi oferă o supunere absolută și au teamă de Dumnezeu în inimile lor.) Câteva dintre răspunsurile voastre sunt pe calea cea bună. Deschideți-vă inimile, cu toții, și împărtășiți ceea ce vă spune inima. (Oamenii care trăiesc cu Dumnezeu în Împărăție pot să își facă datoria, să își facă datoria cu credință, căutând adevărul și nefiind îngrădiți de nicio persoană, de niciun eveniment sau obiect. Și devine posibil ca ei să se rupă de influența întunericului, să-și alinieze inimile cu Dumnezeu, să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău.) (Perspectiva prin care privim lucrurile poate fi aliniată cu Dumnezeu, iar noi putem să ne rupem de influența întunericului. Standardul minim este să nu fim exploatați de Satana, să ne lepădăm de orice fire coruptă, pentru a dobândi supunere în fața lui Dumnezeu. Noi credem că desprinderea de influența întunericului este punctul crucial. Dacă cineva nu se poate rupe de influența întunericului, dacă nu se poate rupe de legăturile Satanei, atunci nu a dobândit mântuirea lui Dumnezeu.) (Standardul de a fi desăvârșit de Dumnezeu este ca omul și Dumnezeu să aibă o singură inimă și minte. Omul nu I se mai împotrivește lui Dumnezeu; poate să se autocunoască, poate să pună în practică adevărul, poate să ajungă să-L cunoască, să-L iubească și să se alinieze cu Dumnezeu. Asta e tot ceea ce trebuie să facă omul.)

Greutatea sfârșitului în inimile oamenilor

Se pare că voi aveți ceva în inimile voastre în legătură cu modul în care ar trebui să intrați și ați reușit într-o oarecare măsură să îl înțelegeți sau să îl apreciați. Dacă tot ceea ce spuneți se dovedește a fi doar cuvinte goale sau realitate efectivă, asta depinde de ceea ce vă interesează în timpul practicii de zi-cu-zi. Ați cules roadele din toate aspectele adevărului de-a lungul anilor, atât în cadrul doctrinelor, cât și în cadrul conținutului adevărului. Asta dovedește că oamenii din ziua de azi pun accentul pe căutarea adevărului. Drept rezultat, fiecare aspect și fiecare idee a adevărului a făcut cu siguranță rădăcini în inimile unor oameni. Cu toate acestea, de ce Mă tem Eu cel mai mult? Mă tem că deși subiectele adevărului și aceste teorii au făcut rădăcini, conținutul adevărului nu are o greutate prea mare în inimile voastre. Când întâmpinați probleme, când sunteți puși la încercare, când vă confruntați cu decizii – în ce măsură veți fi capabili să folosiți cum se cuvine realitatea acestor adevăruri? Vă va ajuta acest lucru să treceți prin dificultăți și să ieșiți din încercările la care ați fost supuși satisfăcând intențiile lui Dumnezeu? Veți rămâne neclintiți în cadrul acestor încercări și veți mărturisi tare și clar pentru Dumnezeu? Înainte, ați fost interesați de aceste probleme? Permiteți-Mi să vă întreb: în inimile voastre, în toate gândurile și contemplațiile voastre zilnice, ce este cel mai important pentru voi? Ați ajuns vreodată la o concluzie? Care credeți că este cel mai important lucru? Unii spun: „Este să pui adevărul în practică, desigur.” Unii spun: „Desigur, este să citești cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi.” Unii spun: „Este să mă pun în fața lui Dumnezeu și să mă rog în fiecare zi, desigur.” Iar apoi, sunt cei care spun: „Desigur, cel mai important e să-mi îndeplinesc cum se cuvine datoria, în fiecare zi.” Sunt alții care spun că ei se gândesc mereu doar cum să-L mulțumească pe Dumnezeu, cum să Îi dea ascultare în toate lucrurile și cum să se comporte în armonie cu voia Lui. Oare așa este? Oare doar asta este important? De exemplu, sunt unii care spun: „Eu vreau doar să-L ascult pe Dumnezeu, dar, când se întâmplă ceva, eu nu pot să-L ascult.” Unii spun: „Eu vreau doar să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Dacă L-aș putea mulțumi pe Dumnezeu măcar o dată, ar fi bine, dar nu-L pot mulțumi niciodată.” Iar unii spun: „Eu vreau doar să-L ascult pe Dumnezeu. Când sunt pus la încercare, vreau doar să mă supun orchestrărilor Lui, să Îi respect suveranitatea și aranjamentele, fără plângeri sau cereri. Dar, aproape de fiecare dată, nu reușesc să fiu ascultător.” Alții spun: „Când mă confrunt cu decizii, nu pot niciodată să aleg să pun în practică adevărul. Eu vreau mereu să-mi satisfac poftele cărnii, vreau mereu să-mi satisfac dorințele personale și egoiste.” Care este motivul? Înainte să fiți puși la încercare de Dumnezeu, v-ați supus voi înșivă de multe ori unor provocări, v-ați testat și v-ați pus la încercare de multe ori? Vedeți dacă puteți să-L ascultați cu adevărat pe Dumnezeu, să-L mulțumiți cu adevărat și să fiți siguri că nu-L trădați. Vedeți dacă puteți să nu vă satisfaceți, dacă puteți să nu vă satisfaceți dorințele egoiste, ci doar să-L mulțumiți pe Dumnezeu, fără alegerile voastre individuale. Este cineva așa? De fapt, există doar un singur fapt care a fost prezentat în fața ochilor voștri. Și fiecare dintre voi este cel mai interesat de asta, cel mai mult vă doriți să știți asta, iar aici Mă refer la sfârșitul și la destinația tuturor. Poate că nu vă dați seama, dar este ceva ce nimeni nu poate să nege. Știu că există unii oameni care, atunci când vine vorba despre adevărul sfârșitului omului, despre promisiunea lui Dumnezeu pentru omenire și despre destinația la care Dumnezeu vrea să aducă omul, au studiat deja de câteva ori cuvântul lui Dumnezeu despre toate acestea. Sunt și cei care caută și se gândesc în mod repetat la asta, dar tot nu obțin niciun rezultat sau ajung la o concluzie ambiguă. La final, ei tot nu sunt siguri ce fel de sfârșit îi așteaptă. Când își îndeplinesc datoria, cei mai mulți oameni vor să primească un răspuns clar la următoarele întrebări: care va fi sfârșitul meu? Pot să pășesc pe această cale până la capătul ei? Care este atitudinea lui Dumnezeu față de om? Unii chiar își fac griji: am făcut anumite lucruri în trecut, am spus anumite lucruri, am fost neascultător față de Dumnezeu, am făcut lucruri care L-au trădat pe Dumnezeu, au fost anumite aspecte referitor la care nu L-am mulțumit pe Dumnezeu, am rănit inima lui Dumnezeu, L-am făcut să mă urască și să mă disprețuiască. Așadar, poate că sfârșitul meu este necunoscut. Putem să spunem că cei mai mulți se simt îngrijorați în legătură cu propriul sfârșit. Nimeni nu îndrăznește să spună: „Simt cu o certitudine de sută la sută că eu voi fi un supraviețuitor; sunt sută la sută sigur că pot să satisfac intențiile lui Dumnezeu; sunt o persoană după inima lui Dumnezeu; sunt o persoană pe care El o laudă.” Unii oameni cred că este deosebit de greu să urmezi calea lui Dumnezeu și că cel mai dificil lucru dintre toate e să pui adevărul în practică. În consecință, acești oameni cred că nu pot fi ajutați și nu îndrăznesc să spere că vor avea un sfârșit bun. Sau poate că ei cred că nu pot satisface intențiile lui Dumnezeu, că nu pot să devină supraviețuitori și, din această cauză, vor spune că nu au un sfârșit și nu pot să obțină o destinație bună. Indiferent de felul în care gândesc oamenii, cu toții se întreabă de nenumărate ori care va fi sfârșitul lor. În privința întrebărilor referitoare la viitorul lor, în privința întrebărilor referitoare la ceea ce vor obține când Dumnezeu Își va termina lucrarea, acești oameni calculează și plănuiesc mereu. Unii plătesc de două ori prețul; unii își abandonează familiile și locurile de muncă; unii renunță la căsniciile lor; unii își dau demisia pentru a se sacrifica pentru Dumnezeu; unii își părăsesc locuințele pentru a-și îndeplini îndatoririle; unii aleg dificultățile și se angajează să îndeplinească cele mai amare și mai epuizante sarcini; unii aleg să-și dedice averea și să dedice totul; și alții aleg să caute adevărul și se străduiesc să-L cunoascăpe Dumnezeu. Indiferent de modul în care alegeți să practicați, este oare importantă maniera în care faceți asta? (Nu e importantă.) Atunci, cum explicăm că nu este importantă? Dacă nu este importantă, atunci ce este important? (Comportamentul plin de bunătate adoptat doar de dragul aparențelor nu e reprezentativ pentru punerea în practică a adevărului.) (Nu este important ceea ce cred cu toții. Aici, cheia este dacă am pus în practică adevărul și dacă Îl iubim pe Dumnezeu.) (Căderea antihriștilor și a falșilor conducători ne ajută să înțelegem că acest comportament adoptat doar de dragul aparențelor nu reprezintă cel mai important lucru. Cei care fac astfel de fapte par să fi renunțat la multe, par să fie dispuși să plătească prețul, dar, la o analiză mai atentă, vedem că ei pur și simplu nu au o inimă care se teme de Dumnezeu; I se opun sub toate aspectele. În momentele cheie, ei stau mereu alături de Satana și îngreunează lucrarea lui Dumnezeu. Așadar, considerațiile principale aici sunt de care parte ne situăm când vine momentul hotărâtor și punctele noastre de vedere.) Ați răspuns bine și se pare că aveți un standard de bază și înțelegeți cât de cât punerea în practică a adevărului, intențiile lui Dumnezeu și ceea ce El cere de la oameni. Faptul că puteți să răspundeți așa este foarte emoționant. Chiar dacă sunt câteva cuvinte nepotrivite pe alocuri, afirmațiile voastre se apropie deja de o explicație demnă de adevăr. Asta dovedește că v-ați dezvoltat o înțelegere proprie despre oameni, despre evenimente și despre obiectele care vă înconjoară, despre mediile înconjurătoare pe care le-a aranjat Dumnezeu și despre tot ceea ce vedeți. Aceste înțelegeri se apropie de adevăr. Chiar dacă ceea ce ați spus nu este complet cuprinzător și câteva cuvinte nu sunt foarte potrivite, înțelegerile voastre se apropie deja de realitatea adevărului. E un sentiment plăcut să vă aud vorbind așa.

Convingerile oamenilor nu se pot substitui adevărului

Există unii oameni care pot să suporte greutăți; ei pot să plătească prețul; comportamentul lor aparent este foarte bun; sunt foarte respectați și sunt admirați de către ceilalți. Ce părere aveți: poate fi privit ca punerea adevărului în practică acest gen de comportament adoptat doar de dragul aparențelor? Puteți să spuneți că această persoană satisface intențiile lui Dumnezeu? Cum se face că, în repetate rânduri, oamenii văd un individ de acest gen și cred că acesta Îl mulțumește pe Dumnezeu, că acesta pășește pe calea punerii în practică a adevărului, că acesta pășește pe calea lui Dumnezeu? De ce unii oameni cred asta? Există o singură explicație. Și care este explicația? Este că, pentru foarte mulți oameni, întrebări de genul „ce este punerea în practică a adevărului?”, „ce înseamnă să-L mulțumești pe Dumnezeu?”, „ce înseamnă să ai realitatea adevărului?” – aceste întrebări nu sunt foarte clare. Așadar, există oameni care sunt deseori înșelați de către cei care, în aparență, par spirituali, par nobili, par să aibă o imagine măreață. Cât despre cei care pot să discute despre slove și doctrine, cei ale căror vorbe și fapte par a fi demne de admirație, cei care sunt înșelați de acestea nu au luat niciodată în considerare esența acțiunilor lor, nici principiile din spatele faptelor lor și nici țelurile pe care aceștia le au. Admiratorii lor nu s-au întrebat niciodată dacă acești oameni Îl ascultă cu adevărat pe Dumnezeu, nici dacă sunt sau nu oameni care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău. Nu au deslușit niciodată esența umanității acestor oameni. În schimb, încă din prima clipă în care i-au cunoscut, puțin câte puțin, au ajuns să-i admire pe acești oameni, să-i venereze, iar, la final, acești oameni au devenit idolii lor. Chiar mai mult, în mințile anumitor oameni, idolii pe care îi venerează, despre care cred că pot să-și abandoneze familiile și locurile de muncă și să plătească prețul în aparență – acești idoli sunt cei care Îl mulțumesc pe Dumnezeu, cei care pot cu adevărat să primească un sfârșit bun și o destinație bună. În mințile lor, acești idoli sunt oamenii pe care îi laudă Dumnezeu. Ce îi face pe oameni să creadă așa ceva? Care este esența acestei probleme? Care sunt consecințele la care poate duce? Să discutăm mai întâi despre esența acestei probleme.

Aceste probleme referitoare la punctul de vedere al oamenilor, practicile oamenilor, ce principii aleg oamenii pentru a practica și ceea ce toți accentuează de obicei, în esență, toate acestea nu au nimic de-a face cu cerințele impuse de Dumnezeu omenirii. Indiferent dacă oamenii se axează asupra unor chestiuni superficiale sau de profunzime, asupra slovelor și doctrinelor sau asupra realității, oamenii nu aderă la ceea ce ar trebui mai mult să adere și ei nu știu ceea ce ar trebui mai mult să știe. Motivul pentru asta este că oamenilor nu le place deloc adevărul. În consecință, oamenii nu sunt dispuși să investească timp și efort în găsirea și practicarea principiilor din cuvântul lui Dumnezeu. În schimb, ei preferă să folosească scurtături și socotesc că ceea ce înțeleg și cunosc ei este o practică și o comportare bună. Această socoteală devine apoi un țel propriu pe care îl urmăresc, devine adevărul care trebuie practicat. Consecința directă a acestui fapt este folosirea de către oamenii a comportamentului bun și uman drept substituent pentru practicarea adevărului, ceea ce satisface și dorința oamenilor de a încerca să se pună bine cu Dumnezeu. Asta le oferă oamenilor un capital cu ajutorul căruia ei se confruntă cu adevărul, dezbat și concurează cu Dumnezeu. În același timp, oamenii Îl pun pe Dumnezeu la o parte, fără niciun scrupul, și îl pun în locul lui Dumnezeu pe idolul inimii lor. Există o singură cauză principală care îi face pe oameni să comită astfel de fapte ignorante, să aibă puncte de vedere ignorante sau puncte de vedere și practici unilaterale. Iar azi vă voi vorbi despre ea. Motivul este că, deși poate oamenii Îl urmează pe Dumnezeu, chiar dacă se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi și citesc cuvântul Lui în fiecare zi, ei nu înțeleg cu adevărat voia lui Dumnezeu. Aceasta este cauza principală a acestei probleme. Dacă cineva înțelege inima lui Dumnezeu, dacă înțelege ce apreciază și ce disprețuiește El, dacă înțelege ce vrea și ce respinge Dumnezeu, dacă înțelege ce fel de persoană iubește Dumnezeu și ce fel de persoană detestă El, dacă înțelege ce standard aplică Dumnezeu cerințelor pe care le are de la omenire, dacă înțelege ce abordare are Dumnezeu pentru desăvârșirea omului, poate acel cineva să mai aibă idei personale? Poate acel cineva să plece și să venereze o altă persoană? Ar putea o persoană obișnuită să devină idolul acelui cineva? Dacă cineva înțelege voia lui Dumnezeu, punctul său de vedere e mai rațional decât atât. Acel cineva nu va idolatriza în mod arbitrar o persoană coruptă, nici nu va crede, în timp ce pășește pe calea punerii în practică a adevărului, că aderarea arbitrară la câteva reguli și principii simple este echivalentă cu punerea în practică a adevărului.

Există multe opinii cu privire la standardul prin care Dumnezeu stabilește sfârșitul omului

Să revenim la acest subiect și să continuăm discuția despre chestiunea sfârșitului.

Întrucât fiecare persoană este preocupată de sfârșitul ei, știți voi cum determină Dumnezeu acel sfârșit? În ce manieră stabilește Dumnezeu sfârșitul unei persoane? Ce fel de standard folosește El pentru a stabili sfârșitul unei persoane? Iar când sfârșitul unui om nu a fost încă stabilit, ce face Dumnezeu pentru a dezvălui acest sfârșit? Știe cineva? După cum tocmai am spus, sunt unii care au cercetat deja vreme îndelungată cuvântul lui Dumnezeu. Acești oameni caută indicii despre sfârșitul omenirii, despre categoriile în care este împărțit acest sfârșit și despre diferitele sfârșituri care îi așteaptă pe oamenii de diferite feluri. Ei vor să știe și cum stabilește cuvântul lui Dumnezeu sfârșitul omului, ce fel de standard folosește Dumnezeu și care e maniera în care El stabilește sfârșitul omului. Dar, la urmă, acești oameni nu reușesc niciodată să afle nimic. De fapt, în cuvântul lui Dumnezeu, există puține spuse despre această chestiune. De ce este așa? Cât timp sfârșitul omului încă nu a fost dezvăluit, Dumnezeu nu vrea să spună nimănui ce urmează să se întâmple la final, nici nu vrea să informeze pe nimeni despre destinația lor înainte de vreme. Iar motivul e că, dacă Dumnezeu ar face asta, omul nu ar avea nimic de câștigat. Acum, vreau doar să vă vorbesc despre maniera în care Dumnezeu stabilește sfârșitul omului, despre principiile pe care El le folosește în lucrarea Lui pentru a stabili sfârșitul omului și pentru a manifesta acest sfârșit, cât și despre standardul pe care El îl folosește pentru a stabili dacă cineva poate sau nu să supraviețuiască. Nu sunt aceste chestiuni cele care vă interesează cel mai mult? Așadar, cum concep oamenii modul în care Dumnezeu stabilește sfârșitul omului? Ați discutat puțin despre această chestiune adineauri. Unii dintre voi au spus că e o chestiune de îndeplinire cu credință a datoriei pe care o ai, de a cheltui pentru Dumnezeu; unii au spus că e o chestiune de a-L asculta și de a-L mulțumi pe Dumnezeu; unii au spus „a fi la mila lui Dumnezeu”; iar alții au spus „a duce o viață în care nu ieși în evidență”… Când puneți în practică aceste adevăruri, când practicați principiile imaginației voastre, știți ce gândește Dumnezeu? V-ați gândit dacă a proceda așa satisface sau nu intențiile lui Dumnezeu? Dacă respectă standardul lui Dumnezeu? Dacă respectă cerințele lui Dumnezeu? Cred că majoritatea oamenilor nu se gândesc bine la asta. Ei doar aplică în mod mecanic o parte a cuvântului lui Dumnezeu sau o parte a predicilor. Sau standardele anumitor oameni spirituali pe care îi adoră, forțându-se să facă una și alta. Ei cred că aceasta este calea corectă, așadar, o respectă mereu și tot fac asta, indiferent de ce se întâmplă la final. Unii oameni gândesc: „Am crezut timp de mulți ani; mereu am practicat așa; simt că L-am mulțumit cu adevărat pe Dumnezeu; simt și că am obținut mult din asta. Simt așa fiindcă am ajuns să înțeleg multe adevăruri în această perioadă și am ajuns să înțeleg multe lucruri pe care nu le înțelegeam înainte – și, mai ales, multe dintre ideile și concepțiile mele s-au schimbat, valorile din viața mea s-au schimbat mult și înțeleg destul de bine această lume.” Astfel de oameni consideră că asta e recolta și că e rezultatul final al lucrării lui Dumnezeu pentru om. În opinia voastră, considerând în ansamblu aceste standarde și toate practicile voastre – satisfaceți voi intențiile lui Dumnezeu? Unii oameni vor spune plini de certitudine: „Desigur! Practicăm în concordanță cu cuvântul lui Dumnezeu; practicăm în concordanță cu ceea ce a propovăduit și a comunicat cel de mai sus; ne îndeplinim mereu datoria, Îl urmăm mereu pe Dumnezeu și nu L-am părăsit niciodată. Drept urmare, putem spune cu toată încrederea că Îl mulțumim pe Dumnezeu. Nu contează cât de mult înțelegem intențiile lui Dumnezeu, nu contează cât de mult înțelegem cuvântul lui Dumnezeu, am fost mereu pe calea de a căuta să fim compatibili cu Dumnezeu. Dacă ne comportăm corect și dacă practicăm corect, atunci rezultatul va fi corect.” Ce părere aveți despre acest mod de a vedea lucrurile? Este corect? Poate că sunt unii care spun: „Nu m-am gândit niciodată la aceste lucruri. Eu mă gândesc doar că, dacă îmi fac datoria în continuare și mă comport în concordanță cu cerințele lucrării lui Dumnezeu, atunci pot să supraviețuiesc. Nu m-am întrebat niciodată dacă pot să mulțumesc inima lui Dumnezeu, nici nu m-am întrebat dacă respect standardul cerut de El. Întrucât Dumnezeu nu mi-a spus niciodată și nici nu mi-a oferit instrucțiuni clare, eu cred că, atâta vreme cât o țin tot așa, Dumnezeu va fi mulțumit și nu ar trebui ca El să aibă alte cerințe pentru mine.” Sunt aceste concepții corecte? În ceea ce Mă privește, acest fel de a practica, acest mod de a gândi și aceste puncte de vedere – toate aduc închipuiri și puțină orbire. Când spun asta, poate că sunt unii dintre voi care se simt puțin descurajați: „Orbire? Dacă e «orbire», atunci speranța noastră de mântuire, speranța noastră de supraviețuire, este foarte mică și foarte nesigură, nu-i așa? Să formulezi astfel nu e ca și cum ai turna apă rece pe noi?” Indiferent de ce credeți voi, lucrurile pe care Eu le spun și le fac nu au scopul de a vă face să vă simțiți de parcă cineva toarnă apă rece pe voi. Mai degrabă, au scopul de vă face să înțelegeți mai bine intențiile lui Dumnezeu, de a vă face să înțelegeți mai bine ce gândește Dumnezeu, ce vrea El să realizeze, ce fel de persoane preferă Dumnezeu, ce detestă și desconsideră El, ce tip de persoană vrea Dumnezeu să câștige și ce tip de persoană disprețuiește El. Au scopul de a conferi claritate minților voastre, de a vă ajuta să știți cu claritate cât de departe faptele și gândurile fiecăruia dintre voi v-au abătut de la standardul cerut de Dumnezeu. Este necesar să discutăm aceste chestiuni? Fiindcă știu că ați crezut o vreme atât de îndelungată și că ați ascultat multe propovăduiri, dar exact acestea sunt lucrurile care vă lipsesc cel mai mult. Ați notat fiecare adevăr în carnețelele voastre, ați notat și ceea ce credeți că e important în mintea și în inima voastră. Și plănuiți să le folosiți pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu atunci când practicați, să le folosiți la nevoie sau pentru a trece prin perioadele dificile care se aștern înaintea ochilor voștri. Sau, pur și simplu, lăsați aceste lucruri să vă însoțească în timp ce vă trăiți viețile, însă din punctul Meu de vedere, dacă voi doar practicați, modul exact în care practicați nu este important. Atunci, ce e foarte important? Important e ca atunci când tu practici, inima ta să știe cu toată certitudinea dacă tot ceea ce faci tu, fiecare faptă a ta, este sau nu ceea ce vrea Dumnezeu, să știe dacă tot ceea ce faci, tot ceea ce gândești și rezultatul și țelul din inima ta satisfac sau nu intențiile lui Dumnezeu, respectă sau nu cerințele lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu le aprobă sau nu. Acestea sunt lucrurile importante.

Pășește pe calea lui Dumnezeu: Teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău

Există o zicală pe care ar trebui să o notați. Eu cred că această zicală este foarte importantă, fiindcă Îmi vine în minte de nenumărate ori, zi de zi. De ce se întâmplă așa? Fiindcă, de fiecare dată când dau ochii cu cineva, de fiecare dată când aud povestea cuiva, de fiecare dată când aud despre trăirile sau mărturia de credință în Dumnezeu a unei persoane, Eu folosesc mereu această zicală pentru a cântări dacă acel individ este sau nu tipul de om pe care Dumnezeu îl vrea, tipul de om care Îi place lui Dumnezeu. Așadar, care este această zicală? Acum toți așteptați cu nerăbdare. Când voi dezvălui zicala, poate că vă veți simți dezamăgiți, deoarece există oameni care au tot folosit-o cu fățărnicie mulți ani la rând. Dar Eu nu am folosit-o niciodată cu fățărnicie. Această zicală își are locul în inima Mea. Așadar, care este această zicală? Este: „Pășește pe calea lui Dumnezeu: teme-te de Dumnezeu și ferește-te de rău.” Nu este oare o frază extrem de simplă? Chiar dacă zicala asta poate fi simplă, cineva care o înțelege cu adevărat și profund o va considera ca având greutate; va considera că are o mare valoare pentru practicarea credinței; că este limbajul vieții în realitatea adevărului; că reprezintă un țel de o viață la care tânjesc cei care caută să-L mulțumească pe Dumnezeu; că reprezintă o cale de o viață care trebuie urmată de oricine acordă importanță intențiilor lui Dumnezeu. Așadar, ce părere aveți? Nu este adevărul această zicală? Are oare aceste semnificații? Poate că sunt unii care se gândesc la această zicală, încercând să o înțeleagă, iar alții se gândesc cu suspiciune la ea: este această zicală foarte importantă? Este ea foarte importantă? Este ea atât de necesară și de demnă de subliniat? Poate că unora nu le place prea mult această zicală, fiindcă ei cred că sintetizarea căii lui Dumnezeu în această singură zicală e o simplificare prea mare. Să iei tot ceea ce a spus Dumnezeu și să sintetizezi totul într-o singură zicală – nu Îl faci astfel puțin prea nesemnificativ pe Dumnezeu? Așa stau lucrurile? Este posibil că cei mai mai mulți dintre voi nu înțeleg pe deplin sensul profund din spatele acestor cuvinte. Chiar dacă v-ați notat această zicală, nu intenționați să îi găsiți un loc în inimile voastre; doar o notați în carnețelul vostru și o recitiți și vă gândiți la ea în timpul liber. Sunt unii care nici măcar nu se vor sinchisi să o memoreze, darmite să încerce să o folosească. Dar de ce discut despre această zicală? Indiferent de modul vostru de a privi lucrurile, indiferent de ce păreri veți avea, Eu trebuie să discut despre această zicală fiindcă ea este extrem de relevantă în ceea ce privește modul în care Dumnezeu stabilește sfârșitul omului. Indiferent de felul în care înțelegeți voi deocamdată această zicală, indiferent de modul în care o tratați, Eu totuși vă voi spune: dacă cineva poate să pună în practică această zicală, să o experimenteze și să atingă standardul de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, atunci acela va fi cu siguranță un supraviețuitor, va avea cu siguranță un sfârșit bun. Dacă tu nu poți să respecți standardul prezentat de această zicală, atunci se poate spune că sfârșitul tău este necunoscut. Așadar, vă vorbesc despre această zicală pentru pregătirea voastră mintală și pentru ca voi să știți ce fel de standard folosește Dumnezeu ca să vă măsoare. După cum tocmai am spus, această zicală este extrem de relevantă în ceea ce privește mântuirea omului de către Dumnezeu și în ceea ce privește modul în care El stabilește sfârșitul omului. Dar în ce constă relevanța ei? Vreți cu adevărat să știți asta, așadar, despre asta vom discuta azi.

Dumnezeu folosește diferite încercări pentru a testa dacă oamenii se tem de Dumnezeu și se feresc de rău

În fiecare epocă, Dumnezeu transmite omului anumite cuvinte, îi spune anumite adevăruri. Aceste adevăruri servesc drept cale pe care omul să o urmeze, cale care trebuie să fie urmată de om, cale care le permite oamenilor să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, cale pe care oamenii trebuie să o pună în practică și să o urmeze în cadrul periplului lor prin viață. Acestea sunt motivele pentru care Dumnezeu transmite omului aceste cuvinte. Aceste cuvinte care vin de la Dumnezeu ar trebui să fie respectate de om, iar să le respecți înseamnă să primești viață. Dacă o persoană nu le respectă, nu le pune în practică și nu trăiește cuvintele lui Dumnezeu, atunci această persoană nu practică adevărul. Iar dacă nu practică adevărul, atunci nu se teme de Dumnezeu și nu se ferește de rău și nici nu Îl poate mulțumi pe Dumnezeu. Dacă cineva nu-L poate mulțumi pe Dumnezeu, atunci nu poate primi slava lui Dumnezeu; acest tip de persoană nu are niciun sfârșit. Așadar, în cadrul lucrării lui Dumnezeu, cum stabilește El sfârșitul unui om? Ce metodă folosește Dumnezeu pentru a stabili sfârșitul omului? Poate că nu înțelegeți clar asta acum, dar când vă voi explica procesul, totul va deveni foarte clar. Asta deoarece mulți au trecut deja prin asta.

De-a lungul lucrării lui Dumnezeu, de la începuturi până în prezent, Dumnezeu a pregătit încercări pentru fiecare persoană – sau, am putea spune, pentru fiecare persoană care Îl urmează – iar aceste încercări au magnitudini diferite. Sunt cei care au trecut prin încercarea de a fi respinși de familie; cei care au trecut prin încercarea unui mediu ostil; cei care au trecut prin încercarea de a fi arestați și torturați; cei care au trecut prin încercarea de a fi confruntați cu o decizie și cei care au trecut prin încercările care implică averi și statut. General vorbind, fiecare dintre voi a trecut prin tot felul de încercări. De ce lucrează Dumnezeu în acest fel? De ce îi tratează Dumnezeu pe toți în acest fel? Ce fel de rezultat vrea El să vadă? Acesta este aspectul important a ceea ce vreau să vă spun: Dumnezeu vrea să vadă dacă persoana respectivă este genul de om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Asta înseamnă că, atunci când Dumnezeu îți scoate în cale o încercare, când te face să dai piept cu o anumită situație, El vrea să te testeze dacă ești sau nu o persoană care se teme de Dumnezeu, o persoană care se ferește de rău. Dacă cineva se confruntă cu datoria de a păstra în siguranță o jertfă și intră în contact cu jertfa lui Dumnezeu, tu crezi că asta e ceva ce a aranjat Dumnezeu? Fără îndoială! Orice încercare cu care tu te confrunți este ceva ce a aranjat Dumnezeu. Când tu te confrunți cu această problemă, Dumnezeu te va observa în secret, urmărind ce alegi, cum practici și la ce te gândești. Rezultatul final este ceea ce Îl interesează cel mai mult pe Dumnezeu, întrucât rezultatul este cel care Îi va permite să măsoare dacă tu ai respectat sau nu standardul lui Dumnezeu în cadrul acestei încercări. Totuși, când oamenii se confruntă cu o problemă, ei nu se gândesc la motivul pentru care au fost supuși acestei încercări, nici la standardul care este cerut de Dumnezeu. Ei nu se gândesc la ceea ce Dumnezeu vrea să vadă la ei, la ceea ce El vrea să obțină de la ei. Când se confruntă cu această problemă, acest gen de om gândește doar: „Este o încercare cu care mă confrunt; trebuie să am grijă, nu să fiu nesăbuit! Orice ar fi, asta este jertfa lui Dumnezeu și nu mă pot atinge de ea.” Această persoană crede că poate să-și îndeplinească responsabilitatea având un mod de gândire atât de simplist. Ar fi mulțumit Dumnezeu de rezultatul acestei încercări? Sau nu ar fi mulțumit? Puteți să discutați despre asta. (Dacă cineva se teme de Dumnezeu în inima lui, atunci, când se confruntă cu îndatorirea care îi permite să intre în contact cu jertfa lui Dumnezeu, ar lua în considerare cât de ușor ar fi să jignească firea lui Dumnezeu, așadar, ar face totul pentru a proceda cu grijă.) Răspunsul tău reprezintă un pas pe drumul cel bun, dar încă nu este complet. Să urmezi calea lui Dumnezeu nu înseamnă să respecți superficial regulile. Mai degrabă, înseamnă ca atunci când te confrunți cu o problemă, să o privești ca pe o situație care a fost aranjată de Dumnezeu, ca pe o responsabilitate pe care El ți-a dat-o, ca pe ceva încredințat ție de către Dumnezeu, și că, atunci când te confrunți cu această problemă, ar trebui chiar să o consideri o încercare primită de la Dumnezeu. Când te confrunți cu această problemă, trebuie să ai un standard, trebuie să te gândești că ea a venit de la Dumnezeu. Trebuie să te gândești cum să tratezi această problemă în așa fel încât să îți poți îndeplini responsabilitatea și să fii credincios lui Dumnezeu; cum să procedezi fără a-L înfuria pe Dumnezeu, fără a-I ofensa firea. Tocmai am vorbit despre păstrarea în siguranță a jertfelor. Această chestiune implică jertfe, dar implică și datoria ta, responsabilitatea ta. Această responsabilitate e un legământ al datoriei. Dar când te confrunți cu această problemă, ești supus ispitei? Da! Și de unde provine această ispită? Provine de la Satana, dar și din firea coruptă și rea a omului. Întrucât apare ispita, asta implică și a mărturisi ferm, a mărturisi ferm este, de asemenea, datoria și responsabilitatea ta. Unii oameni spun: „Este o chestiune atât de măruntă; chiar este necesar să facem mare caz din asta?” Da, este necesar! Și este necesar fiindcă, pentru a urma calea lui Dumnezeu, nu putem să renunțăm la nimic ce are legătură cu noi înșine sau la nimic ce se întâmplă în jurul nostru, nici măcar la lucrurile mărunte. Fie că noi considerăm că trebuie să fim atenți la așa ceva, fie că nu, cât timp ne confruntăm cu orice problemă, nu ar trebui să renunțăm la ea. Totul ar trebui privit ca pe un test dat nouă de Dumnezeu. Cum este acest gen de atitudine? Dacă tu ai acest gen de atitudine, atunci se confirmă un fapt: inima ta se teme de Dumnezeu și inima ta este dispusă să se ferească de rău. Dacă tu ai această dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci ceea ce pui tu în practică nu este departe de standardul de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

Deseori, unii cred că problemele care nu sunt prea luate în considerare de oameni, problemele care nu sunt menționate de obicei – că acestea sunt doar fleacuri mărunte, și nu au nicio legătură cu punerea în practică a adevărului. Când acești oameni se confruntă exact cu o astfel de problemă, nu se gândesc prea mult la ea și o trec cu vederea. Dar, de fapt, această problemă este o lecție pentru care tu ar trebui să studiezi, o lecție despre cum să te temi de Dumnezeu și cum să te ferești de rău. În plus, ar trebui să fii mai interesat să afli și ceea ce face Dumnezeu atunci când apare această problemă și trebuie să te confrunți cu ea. Dumnezeu este chiar alături de tine, observând fiecare dintre cuvintele și faptele tale, observând acțiunile tale și schimbările din mintea ta – aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Unii spun: „Atunci, de ce nu o simt?” Tu nu ai simțit-o deoarece calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău nu a fost cea mai importantă cale de urmat pentru tine. În consecință, nu poți să simți subtila lucrare a lui Dumnezeu în om, care se manifestă în concordanță cu diferitele gânduri și fapte ale oamenilor. Ești un aiurit! Ce e o problemă importantă? Ce e o problemă minoră? Toate problemele care implică urmarea căii lui Dumnezeu nu sunt împărțite în probleme mari sau mici. Puteți să acceptați asta? (Da, putem.) În ceea ce privește problemele de zi cu zi, există unele probleme pe care oamenii le consideră drept mari și semnificative, iar altele care sunt privite drept fleacuri mărunte. De multe ori, oamenii privesc aceste probleme mari ca fiind extrem de importante, le consideră ca fiind trimise de Dumnezeu. Cu toate acestea, în timp ce decurg aceste probleme, din cauza staturii imature a omului și a calibrului slab al acestuia, adesea, omul nu se ridică la înălțimea intențiilor lui Dumnezeu, nu poate să obțină nicio revelație și nu poate să dobândească nicio cunoaștere reală de valoare. În ceea ce privește problemele mărunte, acestea sunt, pur și simplu, trecute cu vederea de către om, lăsate să-i scape printre degete puțin câte puțin. Astfel, acești oameni au pierdut multe oportunități de a fi examinați înaintea lui Dumnezeu, de a fi testați de El. Dacă tu vei ignora mereu oamenii, lucrurile, problemele și circumstanțele pe care Dumnezeu le aranjează pentru tine, ce va însemna acest lucru? Înseamnă că, în fiecare zi, în fiecare moment chiar, tu renunți mereu la desăvârșirea ta de către Dumnezeu și la conducerea Lui. Oricând Dumnezeu aranjează o situație pentru tine, El te urmărește în secret, privindu-ți inima, citindu-ți gândurile și concepțiile, urmărind modul în care gândești, urmărind felul în care te vei comporta. Dacă ești un om neglijent – un om care nu a fost niciodată serios cu privire la calea și cuvântul lui Dumnezeu, nici cu privire la adevăr – atunci nu vei fi atent, nu vei acorda atenție aspectului pe care Dumnezeu vrea să-l desăvârșească, nici cerințelor pe care Dumnezeu ți le impune atunci când pregătește aceste circumstanțe pentru tine. Tu nu vei ști nici ce legătură au persoanele, lucrurile și problemele pe care le întâlnești cu adevărul sau cu intențiile lui Dumnezeu. După ce ai întâlnit în mod repetat circumstanțe și încercări precum acestea, iar Dumnezeu a văzut că nu ai nicio realizare în numele tău, ce va face Dumnezeu? După ce ai înfruntat încercări, tu nu Îl mărești pe Dumnezeu în inima ta și nu tratezi circumstanțele pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru tine așa cum sunt ele – ca încercări sau teste trimise de Dumnezeu. Ci respingi oportunitățile pe care Dumnezeu ți le dă, una după alta, și le lași să-ți scape printre degete iar și iar. Nu este aceasta o gravă nesupunere a omului? (Ba da.) Dumnezeu va fi îndurerat din această cauză? (Va fi.) Dumnezeu nu va fi îndurerat! Faptul că am spus asta v-a șocat încă o dată. La urma urmei, nu s-a spus mai devreme că Dumnezeu e mereu îndurerat? Dumnezeu nu va fi îndurerat? Atunci, când va fi Dumnezeu îndurerat? Oricum, Dumnezeu nu va fi îndurerat de această situație. Atunci, care va fi atitudinea lui Dumnezeu față de acest tip de comportament prezentat mai sus? Când oamenii resping încercările și testele trimise de Dumnezeu, când ei se dau înapoi din fața lor, există o singură atitudine pe care Dumnezeu o are față de acești oameni. Ce atitudine este? Dumnezeu disprețuiește acest tip de om, din adâncul inimii Lui. Există două grade ale semnificației cuvântului „disprețuiește”. Cum să le explic? În profunzime, cuvântul are conotații de dezgust, de ură. Iar al doilea grad al semnificației sale? Este partea care implică renunțarea la ceva. Cu toții știți ce înseamnă „a renunța”, corect? Pe scurt, disprețul este reacția și atitudinea definitivă a lui Dumnezeu față de cei care se comportă în acest mod. Este ura extremă față de ei, dezgust, și, în consecință, decizia de a-i abandona. Aceasta este decizia finală a lui Dumnezeu față de un om care nu a urmat niciodată calea lui Dumnezeu, care nu s-a temut niciodată de Dumnezeu și nu s-a ferit niciodată de rău. Acum, puteți cu toții să înțelegeți importanța acestei zicale pe care v-am spus-o?

Acum înțelegeți metoda pe care Dumnezeu o folosește pentru a stabili sfârșitul omului? (Aranjarea de diferite circumstanțe în fiecare zi.) Aranjarea de diferite circumstanțe – asta este ceea ce oameni pot să simtă și să atingă. Atunci din ce motiv face Dumnezeu asta? Motivul este că Dumnezeu vrea să-i dea fiecărui om încercări în diferite moduri, în momente și în locuri diferite. Care aspecte ale omului sunt testate într-o încercare? Dacă ești sau nu genul de om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău în fiecare problemă cu care te confrunți, despre care auzi ceva, pe care o vezi și prin care treci personal. Cu toții vor fi supuși unei astfel de încercări, fiindcă Dumnezeu este corect cu toată lumea. Unii spun: „Am crezut în Dumnezeu mulți ani; de ce nu am fost supus unei încercări?” Tu simți că nu ai fost supus unei încercări fiindcă atunci când Dumnezeu a aranjat circumstanțe pentru tine, tu nu le-ai luat în serios și nu ai vrut să pășești pe calea lui Dumnezeu. Așadar, nu ai sesizat încercările trimise de Dumnezeu. Unii spun: „Am înfruntat câteva încercări, dar nu știu care este modul corect de a practica. Chiar dacă am practicat, tot nu știu dacă am înfruntat ferm acele încercări.” Oamenii care se regăsesc în acest gen de situație nu sunt o minoritate, asta e sigur. Așadar, care e standardul prin care Dumnezeu îi măsoară pe oameni? Este exact cum am spus cu câteva clipe în urmă: tot ceea ce faci, tot ceea ce gândești și tot ceea ce exprimi – sunt acestea a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Acesta este modul de a stabili dacă tu ești un om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Este acesta un concept simplu? Este simplu de spus, dar este simplu de pus în practică? (Nu este atât de ușor.) De ce nu este atât de ușor? (Fiindcă oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu, nu știu cum desăvârșește El omul, iar astfel, atunci când se confruntă cu probleme, ei nu știu cum să caute adevărul pentru a-și rezolva problema; oamenii trebuie să treacă prin diferite încercări, rafinări, mustrări și judecăți până să dobândească realitatea fricii de Dumnezeu.) Spuneți asta, dar, în ceea ce vă privește, a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău pare ceva ușor de realizat chiar acum. De ce spun asta? Fiindcă voi ați ascultat multe predici și ați primit nu puțină udare cu realitatea adevărului. Asta v-a permis să înțelegeți cum să vă temeți de Dumnezeu și să vă feriți de rău în termeni teoretici și de gândire. Cu privire la practica de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău, toate acestea v-au fost utile și v-au făcut să simțiți că un astfel de lucru este ușor de realizat. Atunci, de ce, în realitate, oamenii nu pot să-l realizeze niciodată? Fiindcă esența naturii omului nu se teme de Dumnezeu și preferă răul. Acesta este adevăratul motiv.

Să nu te temi de Dumnezeu și să nu te ferești de rău înseamnă să I te opui lui Dumnezeu

Să începem prin a discuta despre proveniența acestei zicale, „a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău”. (Cartea lui Iov.) Acum că l-ați menționat pe Iov, să discutăm despre el. În vremea lui Iov, Dumnezeu lucra pentru cucerirea și mântuirea omului? Nu-i așa că El nu făcea asta? Așadar, în ceea ce-l privea pe Iov, cât de bine Îl cunoștea el pe Dumnezeu la acea vreme? (Nu Îl cunoștea prea bine.) Și cum se compara cunoașterea lui Iov cu ceea ce cunoașteți voi despre Dumnezeu în prezent? Cum e posibil că voi nu îndrăzniți să răspundeți la această întrebare? Iov cunoștea mai multe sau mai puține decât cunoașteți voi despre Dumnezeu în clipa de față? (Mai puține.) Este foarte ușor să răspunzi la această întrebare. Mai puține! Asta e cert! Acum voi sunteți față în față cu Dumnezeu și cu al Lui cuvânt. Voi cunoașteți mult mai multe despre Dumnezeu decât cunoștea Iov. De ce discut despre asta? De ce vorbesc în acest fel? Vreau să vă explic un fapt, dar, înainte să o fac, vreau să vă pun o întrebare. Iov cunoștea foarte puține despre Dumnezeu, dar putea să se teamă de El și să se ferească de rău. Atunci, de ce oamenii din ziua de azi nu reușesc să facă asta? (Din cauza corupției înrădăcinate) Din cauza corupției înrădăcinate – aceasta este partea superficială a chestiunii, dar Eu nu privesc niciodată problema în acest fel. Voi vă referiți deseori la slove și doctrine, cum ar fi „corupția înrădăcinată”, „răzvrătirea contra lui Dumnezeu”, „lipsa de loialitate față de Dumnezeu”, „neascultarea”, „detestarea adevărului” – și folosiți aceste expresii pentru a explica esența fiecărei întrebări. Acest mod de a practica este defectuos. Folosind același răspuns pentru a explica întrebări de diferite naturi trezește inevitabil suspiciuni că huliți adevărul și-L huliți pe Dumnezeu. Nu-Mi place să aud acest tip de răspuns. Gândiți-vă bine! Niciunul dintre voi nu s-a gândit la această chestiune, dar văd asta și simt asta în fiecare zi. Așadar, voi faceți, iar Eu privesc. Iar când faceți asta, nu sesizați esența acestei chestiuni. Dar când Eu privesc, sesizez esența acestei chestiuni și pot să o și simt. Așadar, care este această esență? De ce nu pot oamenii din zilele noastre să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? Răspunsurile voastre sunt departe de a putea explica esența acestei întrebări și nu pot să îi rezolve esența. Asta fiindcă există o sursă despre care voi nu știți nimic. Care este această sursă? Știu că vreți să aflați despre ea, așadar, vă voi vorbi despre sursa acestei întrebări.

La începutul lucrării lui Dumnezeu, El îl considera pe om drept ce? Dumnezeu l-a salvat pe om; îl considera drept un membru al familiei Sale, o țintă a lucrării Lui, drept ceea ce voia El să cucerească, să mântuiască și drept ceea ce voia El să desăvârșească. Aceasta a fost atitudinea lui Dumnezeu față de om la începutul lucrării Sale. Dar care a fost atitudinea omului față de Dumnezeu la acea vreme? Dumnezeu era străin pentru om, iar omul Îl privea pe Dumnezeu ca pe un străin. Se poate spune că atitudinea omului față de Dumnezeu nu a determinat rezultatele corecte, iar omul nu știa clar cum ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu. Așadar, omul Îl trata așa cum îi plăcea și făcea tot ce îi era pe plac. Avea oare omul un punct de vedere despre Dumnezeu? La început, omul nu avea noțiuni despre Dumnezeu. Așa-zisul punct de vedere al omului era doar o amestecătură de concepții și închipuiri despre Dumnezeu. Ceea ce se conforma cu concepțiile oamenilor era acceptat; ceea ce nu se conforma era respectat în aparență, dar, în inimile lor, oamenii nu erau de acord și se împotriveau cu îndârjire. Aceasta era relația dintre om și Dumnezeu la început: Dumnezeu îl considera pe om un membru al familiei Sale, dar omul Îl trata pe Dumnezeu ca pe un străin. Dar după o perioadă din lucrarea lui Dumnezeu, omul a ajuns să înțeleagă ceea ce Dumnezeu încerca să realizeze. Oamenii au ajuns să cunoască faptul că Dumnezeu era adevăratul Dumnezeu și au ajuns să înțeleagă ce poate să obțină omul de la El. Cum L-a privit omul pe Dumnezeu la acea vreme? L-a privit ca pe un colac de salvare, sperând să obțină har, binecuvântări și promisiuni. Și cum l-a privit Dumnezeu pe om în acest moment? Dumnezeu l-a privit pe om ca pe o țintă de cucerit. Dumnezeu voia să-l judece pe om folosind cuvinte, să-l testeze pe om și să-l supună unor încercări. Dar, în acest moment, din punctul de vedere al omenirii, Dumnezeu era un obiect pe care omul putea să-l folosească pentru a-și îndeplini propriile-i țeluri. Oamenii au văzut că adevărul promulgat de Dumnezeu ar putea să-i cucerească și să-i mântuiască, au văzut că ei aveau o oportunitate de a obține ceea ce voiau de la Dumnezeu, destinația pe care ei și-o doreau. Din acest motiv, s-a format o fărâmă de sinceritate în inimile lor și au devenit dispuși să-L urmeze pe acest Dumnezeu. A trecut o vreme, iar oamenii au dobândit cunoaștere despre Dumnezeu, o cunoaștere superficială și dogmatică. S-ar putea spune că ei au devenit tot mai „familiarizați” cu Dumnezeu. Cuvântul rostit de Dumnezeu, propovăduirea Lui, adevărul pe care El l-a promulgat și lucrarea Lui – oamenii erau tot mai „familiarizați” cu ele. Așadar, oamenii au crezut greșit că Dumnezeu nu mai era un străin și că deja pășeau pe calea compatibilității cu Dumnezeu. Până în clipa de față, oamenii au ascultat multe predici despre adevăr și au fost supuși în mare măsură lucrării lui Dumnezeu. Dar, sub interferențele și obstrucțiile unor numeroși factori diferiți și a unor numeroase circumstanțe, majoritatea oamenilor nu au reușit să pună în practică adevărul, nici nu au reușit să-L mulțumească pe Dumnezeu. Oamenii sunt tot mai leneși și tot mai lipsiți de încredere. Ei simt tot mai mult că sfârșitul lor este necunoscut. Nu îndrăznesc să aibă idei extravagante și nu caută să progreseze; ei doar urmează fără tragere de inimă, înaintând pas cu pas. Față de starea din prezent a omului, care este atitudinea lui Dumnezeu? Singura dorință a lui Dumnezeu este să-i dea omului aceste adevăruri și să-i insufle calea Lui, iar apoi să aranjeze diferite circumstanțe pentru a-l testa pe om în diferite moduri. Țelul Lui este să ia aceste cuvinte, aceste adevăruri și lucrarea Lui și să aducă un rezultat în urma căruia omul va putea să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Majoritatea oamenilor pe care i-am văzut iau, pur și simplu, cuvântul lui Dumnezeu și-l privesc ca pe niște doctrine, ca pe niște slove, ca pe niște reglementări care trebuie respectate. Când își văd de treburile lor și vorbesc sau când se confruntă cu încercări, ei nu privesc calea lui Dumnezeu ca pe o cale pe care ar trebui să o urmeze. Asta este mai cu seamă adevărat atunci când oamenii se confruntă cu încercări mari; nu am văzut pe nimeni care să practice în sensul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău. Din această cauză, atitudinea lui Dumnezeu față de om este plină de dezgust și aversiune extremă. După ce Dumnezeu i-a supus în mod repetat pe oameni unor încercări, chiar și de sute de ori, ei tot nu au o atitudine clară pentru a demonstra că sunt hotărâți – că vor să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Întrucât oamenii nu au această hotărâre și fiindcă nu demonstrează asta, în prezent, atitudinea lui Dumnezeu față de ei nu mai este aceeași ca în trecut, când El a dat dovadă de milă, de toleranță, de îngăduință și de răbdare îndelungată. În schimb, El este extrem de dezamăgit de om. Cine a cauzat această dezamăgire? De cine depinde genul de atitudine pe care Dumnezeu o are față de om? Depinde de fiecare om care Îl urmează pe Dumnezeu. De-a lungul multor ani ai lucrării Lui, Dumnezeu a impus omului multe cerințe și a aranjat multe circumstanțe pentru om. Dar, indiferent de modul în care a procedat omul și indiferent care este atitudinea omului față de Dumnezeu, omul nu poate practica în concordanță clară cu țelul de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău. Așadar, voi rezuma totul într-o singură zicală și voi folosi această zicală pentru a explica tot ceea ce tocmai am discutat despre motivul pentru care oamenii nu pot să pășească pe calea lui Dumnezeu – să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Care este această zicală? Această zicală este: Dumnezeu îl privește pe om ca pe obiectul mântuirii Lui, ca pe obiectul lucrării Lui, omul îl privește pe Dumnezeu ca pe un dușman, ca pe o antiteză a lui. Ai înțeles acum clar această chestiune? Care este atitudinea omului; care este atitudinea lui Dumnezeu; care este relația între om și Dumnezeu – toate acestea sunt foarte clare. Oricât de multe propovăduiri ați ascultat, lucrurile pe care le-ați concluzionat pe cont propriu – cum ar fi să crezi în Dumnezeu, să Îl asculți, să cauți calea compatibilității cu Dumnezeu, să dorești să-ți petreci toată viața pentru Dumnezeu, să trăiești pentru Dumnezeu – pentru Mine, aceste lucruri nu reprezintă să pășești conștient pe calea lui Dumnezeu, adică să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. În schimb, sunt canale prin poți să atingi anumite scopuri. Pentru a atinge aceste scopuri, voi respectați fără tragere de inimă anumite reglementări. Și exact aceste reglementări sunt cele care îi îndepărtează și mai mult pe oameni de pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău, cele care Îl pun încă o dată pe Dumnezeu în opoziție cu omul.

Întrebarea pe care o discutăm azi este cam apăsătoare, dar, orice ar fi, Eu încă sper că, atunci când veți trece prin experiențele care au să urmeze și prin vremurile care au să vină, veți putea să faceți ceea ce tocmai v-am spus. Nu-L neglijați pe Dumnezeu și nu-L priviți ca pe ceva nedefinit, simțind că El există atunci când El vă este de folos și simțind că El nu există atunci când nu vă este de folos. Când tu ai în subconștient acest mod de a înțelege lucrurile, L-ai înfuriat deja pe Dumnezeu. Poate că sunt oameni care spun: „Eu nu-L privesc pe Dumnezeu ca pe ceva nedefinit, mereu mă rog lui Dumnezeu, Îl mulțumesc întotdeauna pe Dumnezeu și tot ceea ce fac se încadrează în sfera, în standardul și în principiile cerute de Dumnezeu. Este cert că eu nu procedez pe baza ideilor proprii.” Da, maniera în care procedezi este corectă. Dar cum gândești când te confrunți cu o problemă? Cum practici când ești confruntat cu o problemă? Unii oameni simt că Dumnezeu există când I se roagă și când Îl imploră. Dar când sunt confruntați cu o problemă, ei vin cu propriile lor idei și vor să le respecte. Asta înseamnă să-L privești pe Dumnezeu ca pe ceva nedefinit. Acest gen de situație Îl face pe Dumnezeu inexistent. Oamenii cred că Dumnezeu ar trebui să existe când au nevoie de El, iar când nu au, El n-ar trebui să existe. Oamenii cred că este suficient să-și respecte ideile proprii pentru a practica. Ei cred că pot să procedeze după cum le este voia. Pur și simplu, ei cred că nu e nevoie să caute calea lui Dumnezeu. Oamenii care sunt în prezent într-o condiție, într-o stare, de acest tip – nu sunt ei la un pas de pericol? Unii spun: „Fie că sunt la un pas de pericol, fie că nu, eu am crezut în Dumnezeu atât de mulți ani și cred că Dumnezeu nu mă va abandona, fiindcă El nu ar suporta să mă abandoneze.” Alții spun: „Încă de când mă aflam în pântecul mamei mele, eu am crezut în Domnul, de atunci și până acum, patruzeci sau cincizeci de ani în total. În ceea ce privește durata, eu sunt cel mai învrednicit să fiu mântuit de Dumnezeu; eu sunt cel mai învrednicit să supraviețuiesc. În această perioadă de patru sau cinci decenii, mi-am abandonat familia și locul de muncă. Am renunțat la tot ce aveam, la bani, la statut, la bucurii și la timpul petrecut cu familia; nu am mâncat multe mâncăruri delicioase; nu m-am bucurat de multe lucruri amuzante; nu am vizitat multe locuri interesante; chiar am trecut prin suferințe pe care oamenii obișnuiți nu ar putea să le îndure. Dacă Dumnezeu nu poate să mă mântuiască din aceste cauze, atunci eu sunt tratat cu nedreptate și nu pot să cred în acest tip de Dumnezeu.” Sunt mulți oameni care au acest mod de a privi lucrurile? (Da, sunt mulți.) Atunci, azi vă voi ajuta să înțelegeți un fapt: fiecare dintre cei care privesc lucrurile în acest fel își sapă singuri groapa. Asta fiindcă își folosesc propriile închipuiri pentru a-și acoperi ochii. Exact închipuirile lor și propriile concluzii sunt cele care înlocuiesc standardul a ceea ce cere Dumnezeu de la om, împiedicându-i să accepte adevăratele intenții ale lui Dumnezeu, făcându-i să nu simtă adevărata existență a lui Dumnezeu și să piardă șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu, făcându-i să nu mai aibă parte de promisiunea lui Dumnezeu.

Modul în care Dumnezeu stabilește sfârșitul omului și standardul pe baza căruia El stabilește sfârșitul omului

Înainte ca tu să ai vreun punct de vedere sau vreo concluzie proprie, trebuie mai întâi să înțelegi atitudinea lui Dumnezeu față de tine și ce gândește Dumnezeu, și doar apoi să decizi dacă propria ta gândire este sau nu corectă. Dumnezeu nu a folosit niciodată unități de timp pentru a stabili sfârșitul unui om și nu a folosit niciodată numărul suferințelor îndurate de către cineva pentru a-i stabili sfârșitul. Atunci ce folosește Dumnezeu drept standard pentru a stabili sfârșitul omului? Folosirea unităților de timp pentru a stabili sfârșitul unui om – asta se conformează cel mai mult cu concepțiile oamenilor. Mai sunt și acei indivizi pe care îi vezi deseori, cei care, la un moment dat, au dat mult, au cheltuit mult, au plătit mult și au suferit mult. Aceștia sunt cei care, din punctul vostru de vedere, pot să fie mântuiți de către Dumnezeu. Tot ceea ce demonstrează acești oameni, tot ceea ce trăiesc ei este exact concepția omenirii despre standardul pe baza căruia Dumnezeu stabilește sfârșitul omului. Indiferent de ceea ce credeți, Eu nu voi înșirui aceste exemple unul câte unul. Pe scurt, cât timp nu este standardul gândirii lui Dumnezeu, provine din imaginația omului și este în întregime concepția omului. Care este consecința faptului că tu insiști cu orbire asupra concepției și a imaginației tale? Evident, consecința poate fi doar că Dumnezeu te disprețuiește. Asta din cauză că tu te lauzi mereu față de Dumnezeu cu învrednicirile tale, din cauză că te iei la întrecere cu Dumnezeu și intri în dispute cu Dumnezeu, din cauză că nu încerci să înțelegi cu adevărat gândirea lui Dumnezeu, nici intențiile Lui, nici atitudinea Lui față de omenire. Să procedezi așa este să te preaslăvești pe tine însuți deasupra tuturor, nu să-L preaslăvești pe Dumnezeu. Tu crezi în tine însuți, nu în Dumnezeu. Dumnezeu nu Își dorește un astfel de om și nu o să-l mântuiască. Dacă poți să renunți la acest punct de vedere și să îți corectezi aceste puncte de vedere greșite din trecut, dacă ai putea să procedezi în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu; dacă ai practica de acum înainte calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău; dacă ai reuși să-L preaslăvești pe Dumnezeu ca fiind măreț în toate lucrurile; dacă ai putea să nu îți folosești închipuirile, punctele de vedere și concepțiile personale pentru a te defini și pentru a-L defini pe Dumnezeu și, în schimb, ai căuta intențiile lui Dumnezeu în toate aspectele, ai realiza și ai înțelege atitudinea lui Dumnezeu față de omenire și ai folosi standardul lui Dumnezeu pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu – asta ar fi minunat! Asta ar însemna că tu urmează să pășești pe calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău.

Întrucât Dumnezeu nu folosește modul în care gândesc oamenii în vreun fel sau altul, nu folosește ideile și punctele lor de vedere drept standard de a stabili sfârșitul omului, atunci ce fel de standard folosește? Dumnezeu folosește încercări pentru a stabili sfârșitul omului. Și există două standarde pentru folosirea încercărilor în scopul de a stabili sfârșitul omului: primul este numărul de încercări la care sunt supuși oamenii, iar al doilea este rodul obținut de oameni în cadrul acestor încercări. Aceste două indicatoare stabilesc sfârșitul omului. Acum vom discuta pe larg despre aceste două standarde.

În primul rând, când te confrunți cu o încercare trimisă de Dumnezeu (notă: este posibil ca tu să consideri că această încercare este mică și nu e demnă de menționat), Dumnezeu te va face să îți dai seama cu claritate că asta este mâna lui Dumnezeu deasupra ta și că Dumnezeu este Cel care a aranjat această situație pentru tine. Când statura ta este imatură, Dumnezeu va pregăti încercări ca să te testeze. Aceste încercări vor fi pe măsura staturii tale, a ceea ce poți să înțelegi și a ceea ce ești capabil să suporți. Și ce parte din tine va testa El? Va testa atitudinea ta față de Dumnezeu. Este oare această atitudine foarte importantă? Desigur că e importantă! În plus, este deosebit de importantă! Fiindcă această atitudine a omului este rezultatul pe care Dumnezeu Și-l dorește, este cel mai important lucru în concepția lui Dumnezeu. Altfel, Dumnezeu nu Și-ar irosi eforturile pe oameni săvârșind acest fel de lucrare. Dumnezeu vrea să afle atitudinea ta față de El prin aceste încercări; vrea să afle dacă tu ești sau nu pe calea cea bună și vrea să afle dacă te temi de Dumnezeu și te ferești de rău. În consecință, indiferent dacă tu înțelegi adevărul într-o măsură mare sau mică în acea clipă, tu tot vei fi supus încercării lui Dumnezeu și, dacă măsura în care tu înțelegi adevărul crește, Dumnezeu va continua să aranjeze încercări corespunzătoare pentru tine. Când ești confruntat din nou cu o încercare, Dumnezeu vrea să vadă dacă punctul tău de vedere, dacă ideile tale și atitudinea ta față de Dumnezeu au dobândit între timp o creștere. Unii spun: „De ce Dumnezeu vrea mereu să vadă care e atitudinea oamenilor? Nu a văzut Dumnezeu modul în care oamenii pun adevărul în practică? De ce mai vrea El să vadă atitudinea oamenilor?” Sunt prostii fără sens! Întrucât Dumnezeu procedează așa, atunci intențiile Lui trebuie să se regăsească aici. Dumnezeu e mereu alături de oameni și îi observă, le urmărește fiecare cuvânt și fiecare faptă, fiecare gest și fiecare mișcare, chiar și fiecare gând și fiecare idee. Tot ce se întâmplă cu oamenii: faptele lor bune, defectele lor, fărădelegile lor, chiar și răzvrătirile și trădările lor, Dumnezeu le va înregistra pe toate drept dovadă pentru stabilirea sfârșitului lor. Lucrarea lui Dumnezeu se clădește pas cu pas, auzi tot mai mult adevăr, accepți tot mai multe lucruri și informați pozitive, accepți realitatea adevărului. De-a lungul desfășurării acestui proces, cerințele lui Dumnezeu pentru tine vor crește și ele. În același timp, Dumnezeu va aranja încercări tot mai grele pentru tine. Țelul Lui este să examineze dacă atitudinea ta față de Dumnezeu s-a maturizat între timp. Desigur, în acest timp, punctul de vedere pe care Dumnezeu îl cere de la tine se conformează cu înțelegerea pe care tu o ai despre realitatea adevărului.

Pe măsură ce statura ta crește treptat, standardul pe care Dumnezeu ți-l cere va crește treptat și el. Când ești imatur, Dumnezeu îți va da un standard foarte coborât; când statura ta a crescut puțin, Dumnezeu îți va da un standard ceva mai ridicat. Dar cum va fi Dumnezeu după ce tu înțelegi întregul adevăr? Dumnezeu te va supune unor încercări și mai mari. În cadrul acestor încercări, ceea ce vrea Dumnezeu să obțină, ceea ce vrea Dumnezeu să vadă, este cunoașterea ta mai profundă despre Dumnezeu și adevărata ta teamă. În acest moment, cerințele pe care Dumnezeu ți le impune vor fi mai mari și mai „dure” decât atunci când statura ta era mai imatură (notă: Oamenii le consideră „dure”, dar Dumnezeu le consideră, de fapt, rezonabile.) Când Dumnezeu le trimite oamenilor încercări, ce fel de realitate vrea El să creeze? Dumnezeu le cere mereu oamenilor să-I dăruiască inima lor. Unii vor spune: „Cum dăruiește cineva asta? Eu îmi fac datoria, mi-am abandonat căminul și mijloacele de trai, am cheltuit pentru Dumnezeu. Acestea nu sunt toate exemple ale faptului că I-am dăruit lui Dumnezeu inima? Cum altfel aș mai putea să-I dăruiesc inima mea? Este oare posibil ca acestea să nu fie exemple ale faptului că I-am dăruit lui Dumnezeu inima? Care este cerința precisă a lui Dumnezeu?” Această cerință este foarte simplă. De fapt, există oameni care și-au dăruit deja inima lui Dumnezeu într-o oarecare măsură în diferite etape ale încercărilor lor. Dar oamenii, în vasta lor majoritate, nu își dăruiesc niciodată inima lui Dumnezeu. Când Dumnezeu îți trimite o încercare, El vede dacă inima ta este sau nu cu Dumnezeu, dacă este sau nu dăruită dorințelor cărnii sau Satanei. Când Dumnezeu îți trimite o încercare, El vede dacă tu I te împotrivești lui Dumnezeu sau dacă ești într-o poziție care este compatibilă cu El. Și El vede dacă inima ta este de aceeași parte cu El. Când tu ești imatur și ești supus încercărilor, încrederea ta este foarte scăzută, nu știi exact ce trebuie să faci pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu, fiindcă ai o înțelegere limitată asupra adevărului. În ciuda tuturor acestor lucruri, poți totuși să te rogi cu sinceritate și cu adevărat lui Dumnezeu, poți să fii dispus să-I dăruiești inima ta, să-L faci pe Dumnezeu suveranul tău și să-I oferi acele lucruri pe care tu le consideri ca fiind cele mai prețioase. Asta înseamnă că I-ai dăruit deja lui Dumnezeu inima ta. Pe măsură ce asculți tot mai multe propovăduiri și înțelegi tot mai mult din adevăr, statura ta se va maturiza treptat. Standardul pe care Dumnezeu îl cere de la tine în acest moment nu este la fel ca cel cerut când erai imatur; El îți cere un standard mai ridicat decât acela. Când un om Îi dăruiește treptat lui Dumnezeu inima lui, se apropie tot mai mult de Dumnezeu; când omul se poate apropia cu adevărat de Dumnezeu, el are tot mai mult o inimă care se teme de Dumnezeu. Dumnezeu vrea o astfel de inimă.

Când Dumnezeu vrea să obțină inima cuiva, El îi va trimite numeroase încercări. În cadrul acestor încercări, dacă Dumnezeu nu obține inima acelui om și nici nu vede că acel om are vreo atitudine – adică dacă El nu vede că acel om își vede de treburi și se comportă cu frică de Dumnezeu, dacă nu vede o atitudine și o hotărâre de a se feri de rău din partea acestui om, dacă așa stau lucrurile, atunci, după numeroase încercări, Dumnezeu nu va mai avea răbdare față de acest individ, El nu îl va mai tolera pe acest om. Nu îi va mai trimite încercări, nu va mai lucra asupra lui. Atunci, ce înseamnă asta pentru sfârșitul acelui om? Acel om nu va avea niciun sfârșit. Este posibil ca acel om să nu fi făcut niciun rău. Poate că acel om nu a făcut nimic care să deranjeze sau să tulbure. Poate că acel om nu I s-a opus fățiș lui Dumnezeu. Cu toate acestea, inima acelui om se ascunde de Dumnezeu. Acel om nu a avut niciodată o atitudine clară și un punct de vedere clar față de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate să vadă clar că acel om I-a dăruit inima. Și Dumnezeu nu poate să vadă clar că acel om caută să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Dumnezeu nu mai are răbdare pentru acești oameni, El nu va mai plăti niciun preț, El nu va mai da dovadă de milă și nu va mai lucra asupra lor. Viața credinței în Dumnezeu a acestui om s-a sfârșit deja. Iar asta fiindcă în cadrul numeroaselor încercări pe care Dumnezeu i le-a trimis acelui om, Dumnezeu nu a obținut rezultatul pe care El îl dorea. Astfel, există un număr de oameni în care Eu nu am văzut niciodată luminarea și iluminarea Duhului Sfânt. Cum e posibil să vezi asta? Poate că acest gen de om a crezut în Dumnezeu ani întregi, iar pe plan superficial a fost foarte activ. A citit multe cărți, s-a ocupat de multe chestiuni, a umplut peste zece carnete de notițe și a învățat multe slove și doctrine. Cu toate acestea, nu există nicio creștere vizibilă, niciun punct de vedere vizibil față de Dumnezeu și nicio atitudine clară din partea acestei persoane. Cu alte cuvinte, nu vezi inima acestui om. Inima lui este mereu acoperită, inima lui este închisă – este închisă pentru Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu nu a văzut adevărata inimă a acestui om, nu a văzut adevărata teamă de Dumnezeu a acestui om și, chiar mai mult, nu a văzut cum acest om pășește pe calea lui Dumnezeu. Dacă până în acest moment Dumnezeu nu a câștigat acest tip de om, poate El să-l câștige în viitor? Nu poate! Va mai încerca Dumnezeu să ceară lucruri care nu pot fi obținute? Nu! Care este atitudinea de acum a lui Dumnezeu față de acești oameni? (El îi disprețuiește, nu ține seamă de ei.) Dumnezeu nu ține seamă de ei! Dumnezeu nu ține seamă de oamenii de acest fel, îi disprețuiește. Ați memorat aceste cuvinte foarte rapid, cu mare acuratețe. Se pare că ați înțeles ceea ce ați auzit!

Există oameni care, atunci când ei încep să-L urmeze pe Dumnezeu, sunt imaturi și ignoranți; nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu; ei nici nu știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, adoptând un mod greșit, un mod conceput de om, de a crede în Dumnezeu și de a-L urma. Când un om de acest gen se confruntă cu o încercare, nu își dă seama de asta și e plin de indiferență față de călăuzirea și luminarea lui Dumnezeu. Nu știe ce înseamnă să îți dăruiești inima lui Dumnezeu, nu știe ce înseamnă să fii de neclintit în timpul unei încercări. Dumnezeu va acorda acestui om un interval limitat de timp, iar în acest interval de timp, El îl va lăsa să înțeleagă ce este o încercare trimisă de Dumnezeu și care sunt intențiile Lui. După aceea, această persoană trebuie să-și demonstreze punctul de vedere. Dumnezeu încă îi așteaptă pe cei care se află în această etapă. Dar pe cei care au anumite opinii, dar fluctuează dintr-o parte în alta, care vor să-și dăruiască inima lui Dumnezeu, dar nu sunt împăcați cu gândul de a face asta, cei care, chiar dacă au pus în practică anumite adevăruri simple, atunci când sunt confruntați cu o mare încercare, ei o subestimează și vor să renunțe – care este atitudinea lui Dumnezeu față de acești oameni? Dumnezeu mai are câteva așteptări de la acești oameni. Rezultatul depinde de atitudinile și performanțele lor. Cum răspunde Dumnezeu dacă oamenii nu încearcă activ să progreseze? El renunță. Asta e fiindcă, înainte ca Dumnezeu să renunțe la tine, tu ai renunțat deja la tine însuți. Așadar, nu poți să-L învinovățești pe Dumnezeu că a făcut asta, nu-i așa? Este cinstit? (Este cinstit.)

O întrebare practică trezește rușini de tot felul în oameni

Mai există un tip de om care are cel mai tragic sfârșit dintre toți. Sunt cei pe care prefer să-i menționez cel mai rar. Nu e tragic fiindcă acest om primește pedeapsa lui Dumnezeu sau fiindcă cerințele pe care i le impune Dumnezeu sunt severe și ei pot să aibă un sfârșit tragic. Mai degrabă, este tragic fiindcă își fac asta cu mâna lor, după cum se spune deseori: își sapă singuri groapa. Ce fel de om este acesta? Acest om nu pășește pe calea cea bună, iar sfârșitul lui este dezvăluit în avans. Dumnezeu îl consideră pe acest tip de om ca ținta principală a disprețului Său. După cum spun oamenii, aceștia au cel mai tragic deznodământ. Acest gen de om este foarte entuziasmat atunci când începe să-L urmeze pe Dumnezeu; plătesc multe prețuri; au o părere bună despre perspectiva lucrării lui Dumnezeu; sunt plini de imaginație cu privire la viitorul lor; sunt deosebit de încrezători în Dumnezeu, crezând că Dumnezeu poate să facă omul complet și să-l aducă pe om la o destinație glorioasă. Totuși, dintr-un motiv sau altul, acest om fuge în timpul lucrării lui Dumnezeu. Și ce înseamnă că acest om fuge? Înseamnă că dispare fără a-și lua rămas-bun, fără a scoate niciun sunet. Pleacă fără să spună un cuvânt. Chiar dacă acest gen de om susține că el crede în Dumnezeu, nu a făcut niciodată rădăcini pe calea de credință în Dumnezeu. Așadar, indiferent cât de mult timp a crezut în Dumnezeu, încă poate să se îndepărteze de El. Unii oameni pleacă pentru a intra în afaceri, unii pleacă pentru a-și trăi viața, unii pleacă pentru a se îmbogăți, unii pleacă pentru a se căsători și a avea copii… Printre cei care pleacă, există și cei care au un atac de conștiință și vor să se întoarcă, dar și alții care se descurcă foarte greu, rătăcind prin lume ani și ani. Acești rătăcitori au trecut prin multă suferință și ei cred că este prea dureros să exiști în această lume și că nu pot să fie despărțiți de Dumnezeu. Ei vor să se întoarcă în casa lui Dumnezeu pentru a primi alinare, pace, bucurie. Ei continuă să creadă în Dumnezeu pentru a scăpa de dezastru sau pentru a fi mântuiți și a obține o destinație minunată. Asta fiindcă acești oameni cred că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită, că harul lui Dumnezeu este nesecătuit și că nu poate fi epuizat. Ei cred că indiferent ce a făcut cineva, Dumnezeu ar trebui să-i ierte și să fie tolerant cu trecutul lor. Acești oameni spun de nenumărate ori că vor să se întoarcă și să-și îndeplinească datoria. Sunt și cei care chiar și dau bisericii o parte din bunurile lor, sperând că acesta este drumul lor de întoarcere în casa lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de acest tip de om? Cum ar trebui Dumnezeu să îi stabilească sfârșitul? Puteți să răspundeți. (Am crezut că Dumnezeu ar primi acest tip de om, dar după cele pe care le-am auzit chiar adineauri, poate că acești oameni nu vor mai fi admiși.) Și care este raționamentul tău? (Acest tip de om vine înaintea lui Dumnezeu pentru ca sfârșitul lui să nu fie unul al morții. Nu vine din sinceritate adevărată. Ci mai degrabă, vine știind că lucrarea lui Dumnezeu va fi terminată în curând, vine făcându-și iluzii că va primi binecuvântări.) Tu spui că acest om nu crede cu sinceritate în Dumnezeu, așadar, Dumnezeu nu poate să-l primească? Asta spui? (Da.) (Eu înțeleg că un om de acest gen este un oportunist, că nu crede cu sinceritate în Dumnezeu.) Nu a venit ca să creadă în Dumnezeu; este un oportunist. Bine spus! Acești oportuniști sunt genul de oameni pe care toți îi urăsc. Ei doar se îndreaptă încotro bate vântul, nu se sinchisesc să facă nimic dacă nu câștigă ceva din asta. Desigur, sunt josnici! Mai au și alți frați sau alte surori un punct de vedere? (Dumnezeu nu îi mai admite fiindcă lucrarea lui Dumnezeu este pe cale să fie terminată și acum e momentul în care sfârșitul oamenilor este stabilit. Chiar în acest moment vor acești oameni să se întoarcă. Și nu fiindcă ei vor cu adevărat să caute adevărul; vor să se întoarcă fiindcă ei văd cum se pogoară dezastrele, sau sunt influențați de factori externi. Dacă aveau cu adevărat o inimă care căuta adevărul, nu ar fi fugit niciodată la jumătatea drumului.) Mai există și alte opinii? (Nu vor fi admiși. Dumnezeu le-a oferit cu adevărat oportunități, dar atitudinea lor față de Dumnezeu a fost mereu să nu-L ia în seamă. Indiferent care sunt intențiile acestor oameni, chiar dacă aceștia se vor căi, Dumnezeu tot nu îi va admite. Asta fiindcă Dumnezeu le-a dat deja multe oportunități, iar ei și-au demonstrat deja atitudinea: au vrut să-L părăsească pe Dumnezeu. De aceea, când ei se întorc acum, Dumnezeu nu îi va admite.)(Și eu accept că Dumnezeu nu va admite un om de acest tip, fiindcă dacă un om a văzut adevărata cale, dacă a trăit lucrarea lui Dumnezeu o perioadă atât de lungă, și totuși poate să se întoarcă în lume, poate să se întoarcă în îmbrățișarea lui Satana, atunci asta reprezintă o gravă trădare a lui Dumnezeu. În ciuda faptului că esența lui Dumnezeu este mila, este iubirea, aceasta depinde de genul de om care beneficiază de ea. Dacă acest om vine în fața lui Dumnezeu căutând alinare, căutând ceva în care să-și pună speranța, atunci acest gen de om pur și simplu nu este genul care crede sincer în Dumnezeu, iar mila lui Dumnezeu față de el nu este nelimitată.) Esența lui Dumnezeu este mila. Atunci, de ce El nu are puțin mai multă milă față de acest gen de om? Cu puțin mai multă milă, acest gen de om nu ar primi o oportunitate? Înainte, se spunea deseori: Dumnezeu vrea ca fiecare om să fie mântuit și nu vrea ca cineva să cadă în pierzanie. Dacă, din o sută de oi, una este pierdută, Dumnezeu le va lăsa pe cele nouăzeci și nouă și va căuta oaia pierdută. În prezent, referitor la acest tip de om, dacă este de dragul credinței lui adevărate în Dumnezeu, ar trebui Dumnezeu să îl admită și să îi acorde o a doua șansă? De fapt, nu e o întrebare dificilă; este foarte simplă! Dacă Îl înțelegi cu adevărat pe Dumnezeu și ai o înțelegere adevărată referitoare la Dumnezeu, atunci nu e nevoie de prea multe explicații; nu e nevoie nici să faci prea multe speculații, nu-i așa? Răspunsurile voastre sunt pe drumul cel bun, dar există încă o diferență între ele și atitudinea lui Dumnezeu.

Chiar și acum, unii dintre voi erau siguri că Dumnezeu nu poate admite acest gen de om. Altora nu le era foarte clar, crezând că Dumnezeu i-ar putea admite sau nu i-ar putea admite – această atitudine este una mai moderată; și mai erau cei ale căror puncte de vedere erau că ei speră că Dumnezeu ar admite acest gen de om – aceasta este atitudinea ambiguă. Cei care au o atitudine sigură cred că Dumnezeu Și-a săvârșit lucrarea până acum și că lucrarea Lui este încheiată, așadar, Dumnezeu nu are nevoie să fie tolerant față de acest gen de om și nu îl va mai admite. Moderații cred că aceste chestiuni ar trebui tratate în funcție de circumstanțe: dacă inima acestui om este inseparabilă de Dumnezeu și dacă este încă genul de om care crede cu adevărat în Dumnezeu, un om care caută adevărul, atunci Dumnezeu nu ar trebui să-Și amintească de greșelile și de slăbiciunile acestuia din trecut; ar trebui să-l ierte, să-i acorde încă o șansă și să-l lase să se întoarcă în casa lui Dumnezeu, ca el să accepte mântuirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă acel om fuge din nou, atunci Dumnezeu nu poate să-Și dorească acest gen de om, iar asta nu mai poate fi considerată o nedreptate. Mai există un grup de oameni care speră că Dumnezeu poate admite acest gen de om. Acest grup nu știe clar dacă Dumnezeu admite sau nu acest gen de om. Dacă ei cred că Dumnezeu ar trebui să-l admită, dar Dumnezeu nu îl admite, atunci, se pare că ei sunt puțin în neconcordanță cu punctul de vedere al lui Dumnezeu. Dacă ei cred că Dumnezeu nu ar trebui să admită acest gen de om și dacă Dumnezeu va spune că iubirea lui pentru om este nedefinită și că El este dispus să-i acorde acelui om o altă șansă, atunci acesta nu este un exemplu care scoate în evidență ignoranța umană? În orice caz, aveți cu toții punctele voastre de vedere. Aceste puncte de vedere sunt cunoștințele din gândurile voastre; sunt și o reflexie a profunzimii cu care înțelegeți adevărul și a modului în care înțelegeți intențiile lui Dumnezeu. Bine spus, nu-i așa? Este minunat că aveți opinii referitoare la această chestiune! Dar dacă opiniile voastre sunt corecte sau nu, asta este încă sub semnul întrebării. Nu sunteți cu toții puțin îngrijorați? „Atunci ce este corect? Nu pot să văd clar și nu știu exact ce gândește Dumnezeu. Dumnezeu nu mi-a spus nimic. Cum pot să știu ce gândește Dumnezeu? Atitudinea lui Dumnezeu față de om este cea de iubire. Potrivit atitudinii lui Dumnezeu din trecut, El ar trebui să admită acest gen de om. Dar nu înțeleg prea clar atitudinea din prezent a lui Dumnezeu – pot să spun doar asta: poate că El va admite acest gen de om, poate că nu.” Nu este ridicol? Asta chiar v-a încuiat. Dacă nu aveți o perspectiva cuvenită referitor la această chestiune, atunci ce veți face când biserica voastră se va confrunta cu acest gen de om? Dacă nu tratați așa cum trebuie această chestiune, poate că Îl veți jigni pe Dumnezeu. Nu este aceasta o chestiune periculoasă?

De ce vreau să vă întreb despre felul în care priviți voi ceea ce tocmai am discutat? Vreau să vă testez punctele de vedere, să testez cât de bine Îl cunoașteți pe Dumnezeu, cât de bine înțelegeți intențiile și atitudinea Lui. Care este răspunsul? Răspunsul se regăsește în punctele voastre de vedere. Unii dintre voi sunt foarte conservatori, iar unii își folosesc imaginația pentru a ghici. Ce este „a ghici”? Este atunci când habar nu ai cum gândește Dumnezeu și inventezi idei fără bază despre cum ar trebui Dumnezeu să gândească într-un fel sau altul. Nu știți cu adevărat dacă ați ghicit bine sau nu, așadar dați glas unui punct de vedere ambiguu. Confruntați cu acest fapt, ce vedeți? Când Îl urmează pe Dumnezeu, oamenii rareori acordă atenție intențiilor lui Dumnezeu și rar iau în seamă gândurile și atitudinea Lui față de om. Oamenii nu înțeleg gândurile lui Dumnezeu. Așadar, când vi se pun întrebări referitoare la intențiile lui Dumnezeu, la firea lui Dumnezeu, parcă deveniți învolburați; sunteți foarte nesiguri și ori ghiciți, ori riscați. Ce este această atitudine? Ea dovedește următorul fapt: majoritatea oamenilor care cred în Dumnezeu Îl privesc ca pe ceva nedefinit și ca pe ceva care pare să existe un minut și nu și în următorul. De ce spun asta? Fiindcă de fiecare dată când vă confruntați cu ceva, voi nu știți care sunt intențiile lui Dumnezeu. De ce nu știți? Și nu e doar că nu știți chiar acum. Ci, mai degrabă, de la început până la sfârșit, nu știți care este atitudinea lui Dumnezeu referitoare la această chestiune. În momentele în care nu poți să vezi și nu cunoști atitudinea lui Dumnezeu, ai cugetat îndelung la ea? Ai căutat-o? Ai comunicat-o? Nu! Asta confirmă un fapt: Dumnezeul credinței tale și Dumnezeu Cel adevărat nu sunt conectați. Tu, care crezi în Dumnezeu, te gândești doar la voința ta, la voința conducătorilor tăi și la sensul superficial și dogmatic al cuvântului lui Dumnezeu, dar nu încerci cu adevărat să cauți și să cunoști voia lui Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? Esența acestei chestiuni este oribilă! De-a lungul a multor ani, am văzut mulți oameni care credeau în Dumnezeu. Ce formă ia această credință? Unii oameni cred în Dumnezeu de parcă El ar fi ceva nedefinit. Acești oameni nu au răspunsuri la întrebările referitoare la existența lui Dumnezeu fiindcă ei nu pot să simtă sau să fie conștienți de prezența sau de absența lui Dumnezeu, darmite să o vadă clar sau să o înțeleagă. În subconștient, acești oameni cred că Dumnezeu nu există. Alții cred în Dumnezeu de parcă El ar fi om. Aceștia cred că Dumnezeu nu poate să facă acele lucruri pe care ei nu pot să le facă și că Dumnezeu ar trebui să gândească așa cum gândesc ei. Pentru acești oameni, definiția lui Dumnezeu este „o persoană invizibilă și de neatins”. Există și un grup de oameni care cred în Dumnezeu de parcă El ar fi o marionetă; aceștia cred că Dumnezeu nu are sentimente. Ei cred că Dumnezeu e o statuie din lut și că, atunci când Se confruntă cu o problemă, Dumnezeu nu are nicio atitudine, punct de vedere sau idei; ei cred că El este la mila omenirii. Oamenii cred așa cum vor ei să creadă. Dacă ei Îl fac măreț, El e măreț; dacă ei Îl fac mărunt, El este mărunt. Când oamenii păcătuiesc și au nevoie de mila lui Dumnezeu, au nevoie de toleranța Lui, de iubirea Lui, atunci Dumnezeu ar trebui să le dea mila Lui. Acești oameni își imaginează un Dumnezeu în mințile lor și Îl fac să le îndeplinească cererile și să le satisfacă toate dorințele. Indiferent când și unde, indiferent ce fac acești oameni, ei vor adopta această închipuire în modul în care Îl tratează pe Dumnezeu și în felul în care ei cred în Dumnezeu. Există chiar și cei care cred că Dumnezeu poate să-i mântuiască și după ce au ofensat firea lui Dumnezeu. Asta fiindcă ei cred că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită, că firea lui Dumnezeu este dreaptă și că indiferent de felul în care oamenii Îl jignesc pe Dumnezeu, El nu își va aminti nimic. Întrucât defectele omului, fărădelegile omului și nesupunerea omului sunt doar exprimări de moment ale firii lui, Dumnezeu le va acorda oamenilor șanse și va fi tolerant și răbdător cu ei. Dumnezeu îi va iubi la fel ca înainte. Așadar, speranța lor că vor fi mântuiți este încă mare. De fapt, indiferent de modul în care cineva crede în Dumnezeu, cât timp oamenii nu caută adevărul, Dumnezeu are o atitudine negativă față de ei. Asta fiindcă în timp ce tu crezi în Dumnezeu, poate că prețuiești cartea care conține cuvântul lui Dumnezeu, o studiezi în fiecare zi, o citești în fiecare zi, dar Îl lași la o parte pe adevăratul Dumnezeu, Îl privești ca pe ceva nedefinit, Îl privești ca pe un om, iar un altul ca tine poate că Îl privește ca pe o marionetă. De ce spun asta? Fiindcă din câte văd Eu, indiferent dacă te confrunți cu o problemă sau dacă întâlnești o circumstanță, acele lucruri care există în subconștientul tău, acele lucruri care sunt dezvoltate în interior – nu există vreo legătură între niciunul dintre acele lucruri și cuvântul lui Dumnezeu sau căutarea adevărului. Tu cunoști doar ceea ce gândești tu însuți, doar care sunt punctele tale de vedere, iar apoi ideile tale și punctele tale de vedere sunt forțate asupra lui Dumnezeu. În mintea ta, ele devin punctele de vedere ale lui Dumnezeu, iar tu le transformi pe acestea în standarde pe care le respecți neclintit. Pe măsură ce timpul trece, acest mod de a proceda te duce tot mai departe de Dumnezeu.

Înțelegeți atitudinea lui Dumnezeu și renunțați la toate concepțiile greșite despre Dumnezeu

Acest Dumnezeu în care credeți acum, v-ați gândit vreodată ce fel de Dumnezeu este El? Când El vede un om rău care face fapte rele, îl disprețuiește? (Îl disprețuiește.) Când vede greșelile oamenilor ignoranți, care este atitudinea Lui? (Una de tristețe.) Când vede oameni care Îi fură jertfele, care este atitudinea Lui? (El îi disprețuiește.) Este totul foarte clar, nu-i așa? Când vede că cineva este neglijent în credința sa pentru Dumnezeu și nu caută în niciun mod adevărul, care este atitudinea lui Dumnezeu? Nu vă este foarte clar care e răspunsul, nu-i așa? Neglijența este o atitudine care nu reprezintă un păcat și nu este o jignire adusă la adresa lui Dumnezeu. Oamenii cred că nu ar trebui considerată ca fiind o gafă. Atunci, care crezi că este atitudinea lui Dumnezeu? (Nu este dispus să răspundă.) Nu este dispus să răspundă – ce atitudine e asta? E că Dumnezeu îi privește de sus cu dispreț pe acești oameni! Dumnezeu îi tratează cu răceală. Abordarea Lui este să-i dea la o parte, să nu înfăptuiască nicio lucrare asupra lor, inclusiv luminarea, iluminarea, certarea sau disciplinarea. Acest gen de om nu contează deloc în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care Îi ofensează firea și Îi jignesc decretele administrative? Dezgust absolut! Dumnezeu este înfuriat la extrem de oamenii care nu se căiesc atunci când Îi ofensează firea! „Furia” este doar un sentiment, o stare de spirit; nu poate reprezenta o atitudine clară. Dar acest sentiment, această stare de spirit, va aduce un rezultat pentru acest om: Îl va umple pe Dumnezeu cu un dezgust absolut! Care sunt consecințele acestui dezgust absolut? Dumnezeu îl va da la o parte pe acel om, nu va răspunde deocamdată celor ca el. El va aștepta ca ei să fie sortați „după toamnăˮ. Ce implică asta? Acest gen de om mai are un sfârșit? Dumnezeu nu a intenționat niciodată să dea acestui gen de om un sfârșit! Așadar, nu este firesc ca Dumnezeu să nu îi răspundă deocamdată acestui gen de om? (Ba da.) Cum ar trebui să se pregătească acum acest gen de om? Ar trebui să se pregătească să suporte consecințele negative cauzate de comportamentul lor și de răul pe care l-a făcut. Acesta este răspunsul lui Dumnezeu față de acest gen de om. Așadar, Eu îi spun acum clar acestui gen de om: nu te mai agăța de deziluziile tale, nu mai confunda dorințele tale cu realitatea. Dumnezeu nu va fi tolerant cu oamenii la nesfârșit; El nu va mai îndura la nesfârșit fărădelegile sau nesupunerea lor. Unii vor spune: „Am văzut și eu câțiva astfel de oameni. Când ei se roagă, sunt atinși în mod deosebit de Dumnezeu și plâng cu lacrimi amare. De obicei, aceștia sunt și foarte fericiți; par să se bucure de prezența și de călăuzirea lui Dumnezeu.” Nu spuneți aceste absurdități! Să plângi cu lacrimi amare nu înseamnă neapărat că ești atins de Dumnezeu sau că te bucuri de prezența lui Dumnezeu, darmite de călăuzirea Lui. Dacă oamenii Îl înfurie pe Dumnezeu, El îi va mai călăuzi? Pe scurt, când Dumnezeu a decis să elimine pe cineva, să abandoneze pe cineva, acel om deja nu mai are un sfârșit. Nu contează cât de mulțumiți de sine se simt cei ca el atunci când se roagă, nici câtă încredere au în Dumnezeu în inima lor; toate acestea sunt deja neimportante. Important este că Dumnezeu nu are nevoie de acest gen de încredere și că Dumnezeu disprețuiește deja acest om. Cum să trateze cu ei după aceea, și asta este neimportant. Ce este important e că, în momentul în care acel om Îl înfurie pe Dumnezeu, sfârșitul lui este deja stabilit. Dacă Dumnezeu a hotărât să nu mântuiască acest gen de om, atunci cei ca el vor fi lăsați în urmă pentru a fi pedepsiți. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu.

Chiar dacă o parte a esenței lui Dumnezeu este iubirea, iar El are milă pentru toată lumea, oamenii trec cu vederea și uită faptul că esența Lui este și demnitatea. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot să-L jignească în voie, că El nu are sentimente sau că nu reacționează. Faptul că El are milă nu înseamnă că El nu are principii pe baza cărora tratează oamenii. Dumnezeu trăiește; El chiar există. El nu este o marionetă imaginară sau altceva. Întrucât El există, ar trebui să ascultăm cu atenție mereu glasul inimii Sale, să acordăm atenție atitudinii Sale și să înțelegem sentimentele Lui. Nu ar trebui să folosim închipuirile oamenilor pentru a-L defini pe Dumnezeu și nu ar trebui să impunem gândurile și dorințele oamenilor asupra lui Dumnezeu, făcându-L pe Dumnezeu să folosească stilul și gândirea omului în felul în care El tratează omenirea. Dacă faci asta, atunci Îl înfurii pe Dumnezeu, atragi mânia lui Dumnezeu și contești demnitatea Lui! Așadar, după ce ați înțeles severitatea acestei probleme, îl îndemn pe fiecare dintre voi să fie precaut și prudent în faptele lui. Fiți precauți și prudenți în vorbele voastre. Iar în ceea ce privește modul în care Îl tratați pe Dumnezeu, cu cât sunteți mai precauți și mai prudenți, cu atât mai bine! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, nu vorbi neglijent, nu fi neglijent în faptele tale și nu aplica neglijent etichete. Chiar mai mult, să nu tragi concluzii în mod arbitrar. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți, și asta e o manifestare a atitudinii de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Dacă poți să atingi acest punct mai presus de orice, dacă poți să dobândești această atitudine mai presus de orice, atunci Dumnezeu nu te va blama pentru prostia ta, pentru ignoranța și pentru lipsa înțelegerii motivelor din spatele acestor lucruri. În schimb, datorită faptului că te temi să nu-L jignești pe Dumnezeu, datorită respectului tău pentru intențiile lui Dumnezeu, datorită atitudinii tale de a fi dispus să-L asculți pe Dumnezeu, Dumnezeu Își va aminti de tine, te va călăuzi și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. În schimb, dacă atitudinea ta față de El e lipsită de respect – judecându-L în mod arbitrar pe Dumnezeu și ghicind și definind în mod arbitrar ideile lui Dumnezeu – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; sau îți va face o declarație. Poate că această declarație implică sfârșitul tău. De aceea, Eu tot mai vreau să subliniez asta încă o dată: ar trebui să fiți precauți și prudenți față de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu vorbiți cu neglijență și nu fiți neglijenți în faptele voastre. Înainte să spui ceva, ar trebui să te gândești: oare dacă fac asta Îl voi înfuria pe Dumnezeu? Este asta a te teme de Dumnezeu? Chiar și pentru chestiunile simple, ar trebui încă să încerci să găsești răspuns la aceste întrebări, să te gândești cu adevărat la ele. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii peste tot, în toate lucrurile și în fiecare moment, și adopți o astfel de atitudine mai ales când nu înțelegi ceva, atunci Dumnezeu te va călăuzi mereu și îți va da mereu o cale pe care să o urmezi. Indiferent ce scot oamenii în evidență, Dumnezeu vede totul clar și deschis, iar El îți va face o evaluare precisă și potrivită a acestor evidențieri. După ce ai fost supus ultimei încercări, Dumnezeu va lua întregul tău comportament și îl va rezuma complet pentru a stabili sfârșitul tău. Acest sfârșit îi va convinge pe toți dincolo de orice îndoială. Ceea ce aș vrea să vă spun este că fiecare faptă, fiecare acțiune și fiecare gând al vostru vă va decide soarta.

Cine stabilește sfârșitul omului?

Există o altă chestiune foarte importantă, iar aceasta este atitudinea voastră față de Dumnezeu. Această atitudine e crucială! Ea stabilește dacă, în cele din urmă, veți merge spre distrugere sau într-o destinație frumoasă, pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru voi. În Epoca Împărăției, Dumnezeu a lucrat deja timp de peste douăzeci de ani, iar, în decursul acestor douăzeci de ani, poate că inimile voastre au fost puțin nesigure cu privire la realizările voastre. Dar, în inima lui Dumnezeu, El a făcut o consemnare propriu-zisă și onestă pentru fiecare dintre voi. Începând cu momentul în care fiecare persoană începe să-L urmeze și să-I asculte predicile, înțelegând tot mai mult din adevăr, până în momentul în care își realizează datoria – Dumnezeu are o consemnare a fiecăreia dintre aceste manifestări. Când cineva își face datoria, când înfruntă tot felul de circumstanțe, tot felul de încercări, care este atitudinea acestuia? Cum se comportă? Cum se simte față de Dumnezeu în inima sa?… Dumnezeu are un raport cu privire la toate acestea, o consemnare a tuturor acestor lucruri. Poate că, din punctul vostru de vedere, aceste chestiuni sunt derutante. Însă, din perspectiva lui Dumnezeu, toate sunt extrem de clare și nu există nici cea mai mică neglijență. Aceasta este o chestiune care implică sfârșitul fiecărui om, destinul și perspectivele lui. Ba mai mult, aici Își consumă Dumnezeu toate eforturile Lui migăloase. Prin urmare, Dumnezeu nu îndrăznește să neglijeze acest lucru câtuși de puțin și nu va tolera nicio neglijență. Dumnezeu înregistrează acest raport al omenirii, consemnând un raport al întregului curs de urmare a lui Dumnezeu de către om, de la început și până la sfârșit. Atitudinea ta față de Dumnezeu din această perioadă îți va stabili soarta. Nu e adevărat acest lucru? Acum, credeți că Dumnezeu este drept? Sunt potrivite acțiunile lui Dumnezeu? Mai aveți și altă imagine a lui Dumnezeu în mințile voastre? (Nu.) Atunci, spuneți că Dumnezeu trebuie să stabilească sfârșitul omului sau omul însuși trebui s-o facă? (Dumnezeu trebuie să-l stabilească). Cine-l stabilește? (Dumnezeu.) Nu sunteți siguri, nu-i așa? Frați și surori din Hong Kong, exprimați-vă părerea – cine-l stabilește? (Omul îl stabilește singur.) Omul îl stabilește singur? Atunci, nu înseamnă aceasta că nu are nimic de-a face cu Dumnezeu? Frați și surori din Coreea de Sud, exprimați-vă părerea. (Dumnezeu stabilește sfârșitul oamenilor în funcție de acțiunile, faptele lor și de calea pe care merg.) Acesta e un răspuns foarte obiectiv. Există un fapt cert aici despre care trebuie să vă informez: în cursul lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, El stabilește un standard pentru om. Acest standard este că omul se poate supune cuvântului lui Dumnezeu și merge pe calea Lui. Tocmai acest standard e folosit pentru a evalua sfârșitul omului. Dacă practici conform acestui standard al lui Dumnezeu, atunci poți obține un sfârșit bun; dacă nu, atunci nu poți obține un sfârșit bun. Atunci, cine spui tu că stabilește acest sfârșit? Nu doar Dumnezeu e Cel care îl stabilește, ci, mai degrabă, Dumnezeu și omul împreună. Este acest lucru corect? (Da.) De ce? Pentru că Dumnezeu e Cel care vrea să Se implice activ în lucrarea de mântuire a omenirii și să pregătească o destinație frumoasă pentru om; omul este ținta lucrării lui Dumnezeu, iar acest sfârșit, această destinație este ceea ce Dumnezeu pregătește pentru om. Dacă nu ar fi nicio țintă pentru lucrarea Lui, atunci Dumnezeu nu ar trebui să facă această lucrare; dacă Dumnezeu nu ar face această lucrare, atunci omul nu ar avea o șansă de mântuire. Omul e ținta mântuirii și, deși omul e partea pasivă în acest proces, această atitudine din această parte este cea care stabilește dacă Dumnezeu va avea sau nu succes în lucrarea Lui de a mântui omenirea. Dacă nu ar fi călăuzirea pe care Dumnezeu ți-o dă, atunci nu ai cunoaște standardul Lui și nu ai avea niciun obiectiv. Dacă ai acest standard, acest obiectiv, dar nu cooperezi, nu-l pui în practică, nu suporți consecințele, atunci tot nu vei obține acest sfârșit. Iată de ce spun că acest sfârșit nu poate fi separat de Dumnezeu și nu poate fi separat de om. Iar acum știți cine stabilește sfârșitul omului.

Oamenii au tendința de a-L defini pe Dumnezeu în funcție de experiență

În comunicarea subiectului despre cunoașterea lui Dumnezeu, ați observat ceva? Ați observat că actuala atitudine a lui Dumnezeu a suferit o schimbare? Atitudinea lui Dumnezeu față de omenire este imuabilă? Va răbda Dumnezeu mereu așa, acordându-i omului toată dragostea și mila Lui la nesfârșit? Această chestiune implică și esența lui Dumnezeu. Să revenim la întrebarea de dinainte a așa-zisului fiu risipitor! După ce a fost adresată această întrebare, răspunsurile voastre nu au fost foarte clare. Cu alte cuvinte, tot nu înțelegeți bine intențiile lui Dumnezeu. Odată ce oamenii știu că Dumnezeu iubește omenirea, ei Îl definesc drept simbol al iubirii: indiferent ce fac oamenii, indiferent cum se comportă, indiferent cum Îl tratează pe Dumnezeu și indiferent cât de neascultători sunt, nimic din toate acestea nu contează pentru că Dumnezeu are iubire, iar iubirea Lui este nelimitată și nemăsurată. Dumnezeu are iubire, așa că poate fi tolerant cu oamenii; Dumnezeu are iubire, așa că poate fi milos față de oameni, milos față de imaturitatea lor, milos față de ignoranța lor și milos față de neascultarea lor. Chiar așa e oare? Pentru unii oameni, când au experimentat o dată sau de câteva ori răbdarea lui Dumnezeu, o vor trata drept capitală în propria înțelegere a lui Dumnezeu, crezând că Dumnezeu va fi veșnic răbdător față de ei, că va fi milos față de ei, iar, pe parcursul vieții lor, vor lua răbdarea lui Dumnezeu și o vor considera drept standardul felului în care Dumnezeu îi tratează. Mai există și acei oameni care, după ce au experimentat o dată toleranța lui Dumnezeu, Îl vor defini veșnic pe Dumnezeu drept toleranță, iar această toleranță este nedefinită, necondiționată și chiar total neprincipială. Sunt corecte aceste credințe? De fiecare dată când sunt discutate chestiuni legate de esența lui Dumnezeu sau de firea Lui, păreți uluiți. Faptul că vă văd așa Mă face foarte neliniștit. Ați auzit mult adevăr cu privire la esența lui Dumnezeu; ați ascultat și multe subiecte cu privire la firea lui Dumnezeu. Totuși, în mințile voastre, aceste chestiuni și adevărul acestor aspecte sunt doar amintiri bazate pe teorie și cuvinte scrise. Niciunul dintre voi nu e capabil să experimenteze cum este firea lui Dumnezeu în viețile voastre reale și nici nu puteți vedea ce anume este firea lui Dumnezeu. Prin urmare, cu toții sunteți zăpăciți în credințele voastre, cu toții credeți orbește până într-atât încât aveți o atitudine ireverențioasă față de Dumnezeu, încât Îl dați la o parte. La ce duce faptul că aveți o astfel de atitudine față de Dumnezeu? Face ca voi să trageți mereu concluzii despre Dumnezeu. Odată ce dobândiți puțină cunoaștere, vă simțiți foarte satisfăcuți, considerați că L-ați obținut pe Dumnezeu în totalitatea Lui. După aceea, deduceți că așa e Dumnezeu și nu-L lăsați să se miște liber. Și, ori de câte ori Dumnezeu face un lucru nou, voi, pur și simplu, nu recunoașteți că El este Dumnezeu. Într-o zi, când Dumnezeu spune: „Nu-l mai iubesc pe om; nu-i mai acord milă omului; nu mai am deloc toleranță sau răbdare față de om; sunt plin de scârbă și de antipatie extreme față de om,” oamenii vor fi în dezacord din străfundul inimilor lor cu acest fel de declarație. Unii dintre ei vor spune chiar: „Tu nu mai ești Dumnezeul meu; nu mai ești Dumnezeul pe care vreau să-L urmez. Dacă aceasta este ceea ce spui, atunci nu mai ești apt să fii Dumnezeul meu și nu mai trebuie să continui să Te urmez. Dacă nu-mi dai milă, nu-mi dai iubire, nu-mi dai toleranță, atunci nu Te voi mai urma. Doar dacă ești tolerant cu mine la nesfârșit, dacă ești mereu răbdător cu mine și mă lași să văd că Tu ești iubire, că Tu ești răbdare, că Tu ești toleranță, doar atunci Te pot urma și doar atunci pot avea încrederea de a Te urma până la capăt. De vreme ce am răbdarea și mila Ta, neascultarea mea și fărădelegile mele pot fi iertate la nesfârșit, pot fi scuzate la nesfârșit, iar eu pot păcătui oricând și oriunde, mărturisi și fi iertat oricând și oriunde și Te pot mânia oricând și oriunde. Nu ar trebui să ai deloc idei sau concluzii proprii cu privire la mine.” Deși poate că nu te gândești la astfel de întrebare într-un mod atât de subiectiv și conștient, ori de câte ori Îl consideri pe Dumnezeu a fi un instrument pentru a-ți fi iertate păcatele și un obiect menit a fi folosit pentru a obține o destinație frumoasă, pe nesimțite, L-ai pus deja pe Dumnezeul viu în opoziție față de tine, ca dușmanul tău. Asta văd Eu. Poate că tu continui să spui: „Eu cred în Dumnezeu”; „Caut adevărul”; „Vreau să-mi schimb firea”; „Vreau să mă eliberez de influența întunericului”; „Vreau să-L satisfac pe Dumnezeu”; „Vreau să ascult de Dumnezeu”; „Vreau să fiu credincios față de Dumnezeu și să-mi fac datoria bine”; și așa mai departe. Totuși, oricât de frumos sună ceea ce spui tu, oricât de multă teorie știi, oricât de impunătoare este acea teorie, oricât de demnă, esența chestiunii este că, acum, mulți dintre voi ați învățat deja cum să folosiți regula, doctrina, teoria pe care vi le-ați însușit pentru a trage concluzii despre Dumnezeu și pentru a-L pune în opoziție față de voi înșiși, într-un mod cu totul firesc. Deși ți-ai însușit slove și doctrine, nu ai intrat cu adevărat în realitatea adevărului, așa că îți e foarte greu să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoști pe Dumnezeu, să-L înțelegi pe Dumnezeu. Acest lucru e atât de jalnic!

Am văzut această secvență într-o înregistrare video: câteva surori țineau o carte „Cuvântul Se arată în trup” și o țineau sus, foarte sus. Țineau această carte în mijlocul lor, mai sus de propriile capete. Deși asta e doar o imagine, ceea ce evocă în Mine nu este o imagine. Mai degrabă, Mă face să Mă gândesc că lucrul pe care fiecare om îl prețuiește în inima lui nu e cuvântul lui Dumnezeu, ci cartea care conține cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta e o chestiune foarte deprimantă. Acest mod de a practica, pur și simplu, nu înseamnă a-L prețui pe Dumnezeu. Din cauză că nu-L înțelegi pe Dumnezeu, o întrebare atât de evidentă, una atât de mică face ca tu să inventezi propriile noțiuni. Când îți cer ceva, când sunt serios cu tine, răspunzi cu presupuneri și cu propriile închipuiri; unii dintre voi chiar adoptați un ton plin de îndoieli și răspundeți cu întrebări. Acest lucru Îmi confirmă și mai clar că Dumnezeul în care credeți voi nu este adevăratul Dumnezeu. După ce ați citit cuvântul lui Dumnezeu atât de mulți ani, folosiți cuvântul lui Dumnezeu, folosiți lucrarea Lui și mai multe doctrine pentru a trage din nou concluzii despre Dumnezeu. Mai mult, nu încercați niciodată să-L înțelegeți pe Dumnezeu; nu încercați niciodată să descifrați intențiile lui Dumnezeu; nu încercați să înțelegeți care este atitudinea lui Dumnezeu față de om; sau cum gândește Dumnezeu, de ce este trist, de ce este mânios, de ce îi disprețuiește pe oameni și alte astfel de întrebări. Mai mult, și mai mulți oameni cred că Dumnezeu a fost mereu tăcut pentru că El doar privește acțiunile oamenilor, pentru că El nu are nicio atitudine față de ei și nici nu are propriile idei. Un alt grup duce lucrurile și mai departe. Acești oameni cred că Dumnezeu nu rostește niciun sunet pentru că aprobă, Dumnezeu nu rostește niciun sunet pentru că așteaptă, Dumnezeu nu rostește niciun sunet pentru că nu are nicio atitudine, pentru că atitudinea lui Dumnezeu a fost deja elaborată complet în carte, a fost deja exprimată omenirii în întregimea ei și nu e nevoie să fie spusă în mod repetat oamenilor, la nesfârșit. Deși Dumnezeu e tăcut, El tot are o atitudine, are un punct de vedere și are un standard pe care îl solicită oamenilor. Deși oamenii nu încearcă să-L înțeleagă și nu încearcă să-L caute, atitudinea Lui e foarte clară. Gândiți-vă la o persoană care, odată, L-a urmat pe Dumnezeu cu pasiune, dar, la un moment dat, L-a parasit și a plecat. Dacă această persoană ar vrea să se întoarcă acum, foarte surprinzător, nu știți care ar fi punctul de vedere al lui Dumnezeu și care ar fi atitudinea Lui. Nu e acest lucru jalnic? De fapt, aceasta e o chestiune destul de superficială. Dacă voi ați înțelege cu adevărat inima lui Dumnezeu, I-ați ști atitudinea față de acest tip de om și nu ați da un răspuns ambiguu. De vreme ce nu știți, permiteți-Mi să vă dau detalii.

Atitudinea lui Dumnezeu față de cei care fug în timpul lucrării Lui

Vei găsi acest fel de om peste tot. După ce a fost sigur cu privire la calea lui Dumnezeu, din diverse motive, el pornește în tăcere și fără a-și lua la revedere pentru a pleca și a face orice îi poftește inima. Deocamdată, nu vom discuta despre motivul pentru care acest om pleacă. Mai întâi, vom vedea care este atitudinea lui Dumnezeu față de acest fel de om. Este foarte clar! Din clipa în care acest om pleacă, în ochii lui Dumnezeu, amploarea credinței lui dispare. Nu acest om i-a pus capăt, ci Dumnezeu. Faptul că acest om L-a părăsit pe Dumnezeu înseamnă că L-a respins deja, că deja nu-L mai vrea pe Dumnezeu. Înseamnă că deja nu acceptă mântuirea lui Dumnezeu. De vreme ce acest om nu-L vrea pe Dumnezeu, îl poate Dumnezeu dori în continuare? Mai mult, când acest om are această atitudine, această opinie și e hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu, el a provocat deja firea lui Dumnezeu. Deși nu s-a înfuriat și nu L-a blestemat pe Dumnezeu, deși nu a adoptat niciun comportament ticălos sau excesiv și deși acest om se gândește: „Dacă va veni o zi când mă voi fi săturat de distracție în exterior sau când voi avea nevoie de Dumnezeu în continuare pentru ceva mă voi întoarce. Sau, dacă Dumnezeu mă cheamă, mă voi întoarce.” Sau spune: „Când voi fi rănit în exterior, când voi vedea că lumea de afară este prea întunecată, prea haină și nu voi mai vrea să mă las dus de val, mă voi întoarce la Dumnezeu.” Deși acest om a calculat în mintea lui când se va întoarce, deși lasă ușa deschisă pentru întoarcerea sa, nu-și dă seama că, indiferent cum gândește sau cum plănuiește, toate acestea nu sunt decât dorințe deșarte. Greșeala lui cea mai mare este că este că nu înțelege cum se simte Dumnezeu când el vrea să plece. Începând din acel moment, când acest om hotărăște să-L părăsească pe Dumnezeu, Dumnezeu l-a abandonat complet; Dumnezeu a stabilit deja sfârșitul lui în inima Sa. Ce sfârșit e acesta? Că acest om este unul dintre hamsteri și va pieri odată cu ei. Astfel, oamenii văd adesea acest fel de situație: cineva Îl abandonează pe Dumnezeu, dar nu primește o pedeapsă. Dumnezeu operează potrivit propriilor principii. Oamenii sunt capabili să vadă niște lucruri, iar unele lucruri sunt încheiate doar în inima lui Dumnezeu, așa că oamenii nu pot vedea sfârșitul. Ceea ce văd oamenii nu e neapărat partea adevărată a lucrurilor; dar cealaltă parte, partea pe care nu o vezi – acestea sunt gândurile și concluziile adevărate ale inimii lui Dumnezeu.

Oamenii care fug în timpul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care abandonează adevărata cale

Așadar, de ce îi poate da Dumnezeu unui astfel de om o pedeapsă atât de gravă? De ce e Dumnezeu atât de furios pe el? Întâi de toate, știm că firea lui Dumnezeu este măreție, este mânie. El nu este o oaie care să fie tăiată de oricine; mai mult, El nu este o marionetă care să fie controlată de oameni oricum vor ei. El nu e nici un vid care să primească ordine de la oameni. Dacă tu crezi cu adevărat că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă care se teme de Dumnezeu și ar trebui să știi că esența lui Dumnezeu nu trebuie să fie mâniată. Această mânie poate fi pricinuită de un cuvânt; poate, de un gând; poate, de un tip de comportament ticălos; poate, de un comportament moderat, unul acceptabil în ochii și etica omului; sau poate că e pricinuit de o doctrină, de o teorie. Totuși, odată ce-L mânii pe Dumnezeu, șansa ta e pierdută, iar ultimelele tale zile au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înțelegi că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci poate că nu te temi de Dumnezeu și poate că-L ofensezi tot timpul. Dacă nu știi cum să te temi de Dumnezeu, atunci ești incapabil să te temi de Dumenezeu și nu vei ști cum să calci pe cărarea ce duce spre Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu și ferindu-te de rău. Odată ce ajungi să înțelegi, poți fi conștient că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci vei ști ce este a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

A merge pe calea fricii de Dumnezeu și a feririi de rău nu se referă neapărat la cât adevăr știi, câte încercări ai experimentat sau la cât de mult ai fost disciplinat. Mai degrabă, depinde de tipul de atitudine pe care o ai față de Dumnezeu în inima ta și ce esență exprimi. Esența oamenilor și atitudinile lor subiective – acestea sunt foarte importante, cruciale. Cu privire la acei oameni care au renunțat la Dumnezeu și L-au părăsit, atitudinea lor disprețuitoare față de Dumnezeu și inimile lor care disprețuiesc adevărul au provocat firea lui Dumnezeu până într-atât încât Dumnezeu este îngrijorat că nu vor fi iertați niciodată. Ei au știut despre existența lui Dumnezeu, au avut informația că Dumnezeu a sosit deja, chiar au experimentat noua lucrare a lui Dumnezeu. Plecarea lor nu este din cauză că au fost amăgiți și nici că sunt confuzi. Cu atât mai puțin, nu se poate spune că au fost forțați să plece. Mai degrabă, în mod conștient și cu mintea limpede, au ales să-L părăsească pe Dumnezeu. Plecarea lor nu înseamnă că s-au rătăcit; nu au fost izgoniți. Prin urmare, în ochii lui Dumnezeu, ei nu sunt un miel care s-a depărtat de turmă, cu atât mai puțin, un fiu rătăcitor care s-a pierdut. Au plecat fără teamă de urmări, iar un astfel de caz, o astfel de situație provoacă firea lui Dumnezeu și această provocare Îl face să le dea un sfârșit lipsit de speranță. Nu e înfricoșător acest fel de sfârșit? Așadar, dacă oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu, Îl pot ofensa. Aceasta nu e o chestiune neînsemnată! Dacă un om nu ia în serios atitudinea lui Dumnezeu și continuă să creadă că Dumnezeu abia așteaptă întoarcerea lui – pentru că el este unul dintre mieii rătăciți ai lui Dumnezeu și Dumnezeu continuă să aștepte ca el să se răzgândească – atunci acest om nu este atât de departe de ziua pedepsei. Dumnezeu nu doar va refuza să-l primească. Aceasta este a doua oară când Îi provoacă firea lui Dumnezeu; e o chestiune și mai înfiorătoare! Atitudinea ireverențioasă a acestui om a ofensat deja decretul administrativ al lui Dumnezeu. Dumnezeu îi va primi în continuare? În inima Lui, principiile lui Dumnezeu cu privire la această chestiune sunt: dacă un om a fost sigur în legătură cu adevărata cale și totuși Îl poate respinge pe Dumnezeu în mod conștient și cu mintea limpede, depărtându-se de Dumnezeu, atunci El va bloca drumul spre mântuirea lui, iar poarta Împărăției îi va fi închisă de acum înainte. Când acest om vine să bată la poartă încă o dată, Dumnezeu nu îi va mai deschide. Acest om va fi exclus pe vecie. Poate că unii dintre voi au citit povestea lui Moise din Biblie. După ce Moise a fost uns de Dumnezeu, cei 250 de conducători și-au manifestat neascultarea față de Moise din cauza acțiunilor lui și din alte motive diverse. De cine au refuzat ei să asculte? Nu de Moise. Au refuzat să asculte de rânduielile lui Dumnezeu; au refuzat să asculte de lucrarea lui Dumnezeu în această chestiune. Au spus următoarele: „Luați prea mult asupra voastră, văzând că toată adunarea – fiecare dintre ei – este sfântă, iar Iahve este printre ei…” În ochii omului, sunt aceste cuvinte foarte grave? Nu sunt grave! Cel puțin, sensul literal al cuvintelor nu e grav. Din punct de vedere juridic, ele nu încalcă nicio lege pentru că, la prima vedere, nu e un limbaj sau un vocabular dușmănos, cu atât mai puțin, nu are un sens de hulă. E doar o propoziție banală, nimic mai mult. Totuși, de ce aceste cuvinte pot declanșa o astfel de furie din partea lui Dumnezeu? Asta pentru că ele nu sunt spuse oamenilor, ci lui Dumnezeu. Atitudinea și firea exprimată de ele sunt tocmai ceea ce provoacă firea lui Dumnezeu și ofensează firea lui Dumnezeu care nu trebuie ofensată. Cu toții știm care a fost sfârșitul lor, în cele din urmă. În privința celor care L-au abandonat pe Dumnezeu, care este punctul lor de vedere? Care e atitudinea lor? Și de ce punctul lor de vedere și atitudinea lor Îl fac pe Dumnezeu să-i trateze astfel? Motivul este că ei știu clar că El este Dumnezeu și, totuși, aleg să-L trădeze. Iată de ce sunt privați de șansa lor la mântuire. Exact așa cum scrie în Biblie: „Dacă noi păcătuim în mod intenționat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat.” Ați înțeles acum această chestiune?

Soarta omului este hotărâtă de atitudinea lui față de Dumnezeu

Dumnezeu este un Dumnezeu viu și, la fel cum oamenii se comportă diferit în diverse situații, atitudinea lui Dumnezeu față de aceste comportamente este diferită pentru că El nu e nici marionetă, nici vid. A ajunge să cunoști atitudinea lui Dumnezeu este un scop nobil pentru omenire. Oamenii ar trebui să învețe cum, cunoscând atitudinea lui Dumnezeu, pot cunoaște firea lui Dumnezeu și înțelege inima Lui, puțin câte puțin. Când ajungi să înțelegi inima lui Dumnezeu puțin câte puțin, nu vei considera că a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău sunt lucruri greu de îndeplinit. Mai mult, când Îl înțelegi pe Dumnezeu, e puțin probabil să tragi concluzii despre El. Când încetezi să tragi concluzii despre Dumnezeu, e puțin probabil să-L ofensezi și, pe nesimțite, Dumnezeu te va călăuzi către a avea o cunoaștere a Lui și, drept urmare, te vei teme de Dumnezeu în inima ta. Vei înceta să-L mai definești pe Dumnezeu folosind doctrinele, slovele și teoriile pe care ți le-ai însușit. Mai degrabă, căutând mereu intențiile lui Dumnezeu în toate lucrurile, fără să-ți dai seama, vei deveni o persoană pe placul lui Dumnezeu.

Lucrarea lui Dumnezeu este nevăzută și de neatins de omenire, dar, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, acțiunile fiecărui om în parte, laolaltă cu atitudinea lor față de El – acestea nu sunt doar palpabile pentru Dumnezeu, ci și vizibile. Aceasta e ceva ce toată lumea ar trebui să recunoască și să înțeleagă clar. Poate că te întrebi mereu: „Știe Dumnezeu ce fac aici? Știe Dumnezeu la ce mă gândesc acum? Poate că știe, poate că nu.” Dacă adopți acest fel de punct de vedere, urmându-L pe Dumnezeu și crezând în El, dar îndoindu-te de lucrarea și existența Lui, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când Îl vei mânia, pentru că deja te clatini pe marginea unei prăpăstii periculoase. Am văzut oameni care au crezut în Dumnezeu timp de mulți ani, dar tot n-au câștigat realitatea adevărului și nici nu înțeleg voia lui Dumnezeu. Viața și statura lor nu fac niciun progres, aderând doar la doctrinele cele mai superficiale. Asta pentru că acești oameni nu au luat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept propria viață și niciodată nu au întâmpinat și acceptat existența Lui. Crezi că Dumnezeu vede astfel de oameni și e plin de bucurie? Îl mângâie ei? În cazul acesta, metoda credinței oamenilor în Dumnezeu e cea care hotărăște soarta lor. Indiferent dacă este vorba de modul în care oamenii Îl caută sau Îl tratează pe Dumnezeu, atitudinile oamenilor sunt lucrul cel mai important. Nu-L neglija pe Dumnezeu ca și cum ar fi un vid în ceafa ta. Gândește-te mereu la Dumnezeul credinței tale ca la un Dumnezeu viu, un Dumnezeu real. El nu se află acolo, sus, în al treilea Cer, neavând nimic de făcut. Mai degrabă, El Se uită mereu în inimile tuturor, văzând ce pui la cale, analizând fiecare cuvințel și fiecare faptă mică, cum te comporți și care este atitudinea ta față de Dumnezeu. Indiferent dacă ești dispus sau nu să te încredințezi lui Dumnezeu, întregul tău comportament, ideile și gândurile tale cele mai intime sunt înaintea lui Dumnezeu, fiind cercetate de El. În funcție de comportamentul tău, în funcție de faptele tale și în funcție de atitudinea ta față de Dumnezeu, părerea Lui despre tine și atitudinea Lui față de tine se schimbă în mod constant. Aș vrea să ofer niște sfaturi unora: nu te lăsa ca un prunc în mâinile lui Dumnezeu, ca și cum El ar trebui să te adore, ca și cum El nu ar putea niciodată să te părăsească și ca și cum atitudinea Lui față de tine ar fi fixă și nu s-ar putea schimba niciodată și te sfătuiesc să nu mai visezi! Dumnezeu e drept în felul în care tratează pe fiecare om în parte. El abordează cinstit lucrarea de cucerire și de mântuire a omenirii. Aceasta este gestionarea Lui. El îl tratează pe fiecare om în mod serios, nu ca pe un animal de companie cu care să Se joace. Iubirea lui Dumnezeu pentru om nu este una de genul care răsfață sau răzgâie; mila și toleranța Lui față de omenire nu este indulgentă sau neatentă. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu pentru omenire e menită să prețuiască, să compătimească și să respecte viața; mila și toleranța Lui transmit așteptările Lui de la oameni; mila și toleranța Lui sunt ceea ce îi trebuie umanității pentru a supraviețui. Dumnezeu este viu și există efectiv; atitudinea Lui față de omenire este principială, nu este deloc o regulă dogmatică și se poate schimba. Voia Lui pentru umanitate se schimbă treptat și se transformă cu timpul, în funcție de împrejurări și de atitudinea fiecărui om în parte. Așadar, în inima ta ar trebui să știi cu o claritate deplină că esența lui Dumnezeu este imuabilă și că firea Lui va apărea în momente și contexte diferite. Poate că tu nu crezi că aceasta este o chestiune serioasă și folosești propriile concepții pentru a-ți imagina cum ar trebui să facă Dumnezeu lucrurile. Dar există momente în care adevărat e tocmai opusul punctului tău de vedere și, folosind propriile concepții pentru a încerca să-L măsori pe Dumnezeu, L-ai mâniat deja. Aceasta pentru că Dumnezeu nu operează așa cum crezi tu că o face și Dumnezeu nu va trata această chestiune așa cum spui tu că o va face. Așa că îți amintesc să fii atent și prudent în abordarea ta față de tot ceea ce te înconjoară și să înveți cum să urmezi principiul de a merge pe calea lui Dumnezeu în toate lucrurile – temându-te de Dumnezeu și ferindu-te de rău. Trebuie să elaborezi o înțelegere fermă a chestiunilor cu privire la voia și atitudinea lui Dumnezeu; să găsești oameni luminați care să ți le comunice și să cauți cinstit. Să nu-L vezi pe Dumnezeul credinței tale drept o marionetă – judecând arbitrar, ajungând la concluzii arbitrare, netratându-L pe Dumnezeu cu respectul pe care El îl merită. În procesul mântuirii lui Dumnezeu, când El îți definește sfârșitul, indiferent dacă El îți acordă milă sau toleranță sau judecată și mustrare, atitudinea Lui față de tine nu e fixă. Depinde de atitudinea ta față de Dumnezeu și de cum Îl înțelegi. Nu lăsa ca un aspect trecător al cunoașterii sau al felului în care Îl înțelegi pe Dumnezeu să-L definească pentru totdeauna. Nu crede într-un Dumnezeu mort; crede într-unul viu. Ține minte asta! Deși am discutat despre câteva adevăruri aici, adevăruri pe care trebuia să le auziți, în lumina stării și staturii voastre actuale, nu voi formula cereri mai mari ca să nu vă răpesc entuziasmul. Procedând astfel, vi s-ar putea umple inimile cu prea multă tristețe și v-ar face să simțiți prea multă dezamăgire față de Dumnezeu. În schimb, sper să puteți folosi iubirea de Dumnezeu din inimile voastre și să folosiți o atitudine care este respectuoasă față de Dumnezeu când mergeți pe cărare înainte. Nu zăpăci chestiunea cu privire la cum se tratează credința în Dumnezeu. Trateaz-o ca pe una dintre cele mai importante chestiuni care există. Așaz-o în inima ta, pune-o în practică, leag-o de viața reală – nu o susține doar de fațadă! Căci aceasta e o chestiune de viață și de moarte și este una care va hotărî destinul tău. Nu o trata ca pe o glumă, ca pe un joc de copii! După ce am împărtășit aceste cuvinte cu voi azi, mă întreb care au fost, în mintea voastră, roadele înțelegerii. Sunt întrebări pe care doriți să le adresați cu privire la ceea ce am spus aici azi?

Deși aceste subiecte sunt puțin noi și puțin rupte de vederile voastre, de ceea ce urmăriți de obicei și de lucrurile care vă preocupă, cred că, după ce acestea au fost comunicate o perioadă, veți elabora o înțelegere comună a tot ceea ce am spus aici. Cum acestea sunt subiecte noi, subiecte pe care nu le-ați luat în calcul înainte, sper că nu vă vor îngreuna povara. Spun aceste cuvinte azi nu pentru a vă înspăimânta și nici nu încerc să iau măsuri împotriva voastră; mai degrabă, scopul Meu este să vă ajut să înțelegeți adevărul realității. La urma urmei, există o distanță între omenire și Dumnezeu: deși omul crede în Dumnezeu, nu L-a înțeles niciodată pe Dumnezeu; nu a cunoscut niciodată atitudinea lui Dumnezeu. De asemenea, omul nu a fost niciodată entuziasmat în preocuparea lui față de atitudinea lui Dumnezeu. Mai degrabă, a crezut orbește, a acționat orbește și a fost nepăsător în a-L cunoaște și înțelege pe Dumnezeu. Așadar, Mă simt obligat să vă lămuresc în privința acestor chestiuni și să vă ajut să înțelegeți ce fel de Dumnezeu e acest Dumnezeu în care credeți voi; ce gândește El; care e atitudinea Lui în tratarea unor tipuri diferite de oameni; cât de departe sunteți de îndeplinirea cerințelor Lui; și discrepanța între acțiunile voastre și standardul pe care îl pretinde El. Scopul cunoașterii acestui lucru de către voi este de a vă da un etalon în inimile voastre cu care să vă comparați și de a ști la ce fel de roade duce drumul pe care sunteți, ce nu ați obținut pe acest drum și în ce zone, pur și simplu, nu v-ați implicat. Când comunicați între voi, de obicei, discutați despre câteva subiecte uzuale; aria este îngustă, iar conținutul este foarte superficial. Există o distanță, o discrepanță între ceea ce discutați voi și intențiile lui Dumnezeu, între discuțiile voastre și amploarea și standardul cerințelor lui Dumnezeu. Cu timpul, o astfel de acțiune vă va face să vă abateți tot mai mult de la calea lui Dumnezeu. Voi doar luați cuvinte care există deja de la Dumnezeu și le transformați în lucruri la care vă închinați, în ritual și în regulă. Despre asta e vorba! De fapt, Dumnezeu, pur și simplu, nu are loc în inimile voastre și El nu v-a obținut niciodată inimile. Unii oameni cred că a-L cunoaște pe Dumnezeu este foarte dificil – acesta e adevărul. Este dificil! Dacă oamenilor li se cere să-și facă datoria și să facă lucrurile la suprafață, dacă li se cere să muncească din greu, atunci oamenii se vor gândi că a crede în Dumnezeu este foarte ușor, pentru că toate acestea intră în aria abilităților omului. Dar, în clipa în care subiectul se mută spre zonele intențiilor și atitudinii lui Dumnezeu față de om, atunci lucrurile devin mult mai dificile în privința tuturor. Asta deoarece aceasta implică înțelegerea de către oameni a adevărului și intrarea lor în realitate; desigur că există un grad de dificultate! Dar, după ce treci de prima ușă, după ce începi să intri în ea, devine tot mai ușor.

Punctul de plecare pentru a te teme de Dumnezeu este a-L trata ca pe Dumnezeu

Cineva tocmai a ridicat o întrebare: cum se face că știm mai multe despre Dumnezeu decât știa Iov, dar tot nu ne putem teme de El? Am atins această chestiune puțin mai devreme, nu-i așa? De fapt, esența acestei întrebări a fost de asemenea discutată înainte, faptul că, deși Iov nu-L cunoștea pe Dumnezeu atunci, el L-a tratat ca pe Dumnezeu și L-a privit ca pe Stăpânul tuturor lucrurilor din Cer și de pe Pământ. Iov nu L-a considerat pe Dumnezeu ca fiind un dușman. Mai degrabă, I s-a închinat drept Creator al tuturor lucrurilor. De ce oamenii din zilele noastre se împotrivesc atât de mult lui Dumnezeu? De ce nu se pot teme de Dumnezeu? Un motiv este faptul că au fost profund corupți de Satana. Cu natura lor satanică profund întipărită, oamenii devin dușmani ai lui Dumnezeu. Astfel, deși ei cred în Dumnezeu și Îl recunosc, pot în continuare să se împotrivească lui Dumnezeu și să se pună în opoziție față de El. Acest lucru e determinat de natura umană. Celălalt motiv este faptul că, deși oamenii cred în Dumnezeu, ei, pur și simplu, nu-L tratează ca pe Dumnezeu, ci Îl consideră pe Dumnezeu ca fiind ostil omului, privindu-L ca pe un dușman al omului, iar ei sunt ireconciliabili cu Dumnezeu. E foarte simplu. Această chestiune nu a fost pusă în discuție în timpul sesiunii anterioare? Gândește-te la asta: acesta e motivul? Deși ai puțină cunoaștere a lui Dumnezeu, ce anume e această cunoaștere? Nu despre asta vorbește toată lumea? Nu e ceea ce ți-a spus Dumnezeu? Tu cunoști doar aspectele teoretice și doctrinale; ai experimentat vreodată aspectul real al lui Dumnezeu? Ai cunoaștere subiectivă? Ai cunoaștere și experiență practice? Dacă Dumnezeu nu ți-ar spune, ai putea ști asta? Cunoașterea teoriei de către tine nu reprezintă cunoașterea reală. Pe scurt, indiferent cât de mult știi și cum ai ajuns să știi, înainte să atingi o înțelegere reală a lui Dumnezeu, Dumnezeu este dușmanul tău și, înainte ca tu să-L tratezi pe Dumnezeu ca atare, El e pus în opoziție față de tine, căci tu ești o întrupare a Satanei.

Când ești împreună cu Hristos, poate că poți să-I servești trei mese pe zi, poate că poți să-I servești ceaiul, să-I satisfaci nevoile vieții Lui, aparent, tratându-L pe Hristos ca pe Dumnezeu. Ori de câte ori se întâmplă ceva, punctele de vedere ale oamenilor sunt întotdeauna contrare celui al lui Dumnezeu. Ei nu reușesc niciodată să înțeleagă punctul de vedere al lui Dumnezeu, nu reușesc să-L accepte. Deși oamenii s-ar putea înțelege cu Dumnezeu la suprafață, asta nu înseamnă că ei sunt compatibili cu El. De îndată ce se întâmplă ceva, adevărul neascultării de Dumnezeu de către oameni iese la iveală, confirmând ostilitatea care există între om și Dumnezeu. Această ostilitate nu se referă la faptul că Dumnezeu se opune omului; nu Dumnezeu vrea să fie ostil față de om și nu Dumnezeu îl pune pe om în opoziție și îl tratează ca atare. Mai degrabă, este vorba despre această esență opozițională față de Dumnezeu, stând la pândă în voia subiectivă a omului și în subconștientul lui. Cum omul privește tot ceea ce vine de la Dumnezeu ca obiect al cercetării lui, reacția lui față de ceea ce vine de la Dumnezeu și față de ceea ce Îl implică pe Dumnezeu este, înainte de toate, de a intui și de a se îndoi, iar apoi de a adopta repede o atitudine care intră în conflict cu Dumnezeu și de a I se împotrivi. După aceea, omul va lua aceste stări pasive și-L va disputa sau contesta pe Dumnezeu până într-acolo încât se va îndoi dacă acest fel de Dumnezeu merită să fie urmat de el. În ciuda faptului că raționalitatea omului îi spune că nu trebuie să acționeze astfel, el va alege în continuare să facă așa, chiar dacă nu vrea, astfel încât va continua fără să ezite, până la capăt. De pildă, care este prima reacție a unor oameni când aud vreun zvon sau o ponegrire la adresa lui Dumnezeu? Prima lor reacție este: „Nu știu dacă acest zvon e adevărat sau nu, dacă există sau nu, așa că voi aștepta și voi vedea.” Apoi, încep să cugete: „Nu există nicio modalitate de a verifica asta. Există una? E acest zvon adevărat sau nu?” Deși acest om nu arată asta la suprafață, inima lui a început deja să se îndoiască, a început deja să-L nege pe Dumnezeu. Care este esența acestui tip de atitudine, acestui tip de punct de vedere? Nu e aceasta trădare? Înainte ca el să se confrunte cu această chestiune, nu poți vedea care e punctul de vedere al acestui om – pare că el nu intră în conflict cu Dumnezeu, că nu-L privește pe Dumnezeu ca pe un dușman. Totuși, de îndată ce se confruntă cu asta, stă imediat de partea Satanei și se opune lui Dumnezeu. Ce sugerează asta? Asta sugerează că omul și Dumnezeu sunt potrivnici! Dumnezeu nu-l consideră pe om ca pe un dușman, ci însăși esența omului este ostilă față de Dumnezeu. Indiferent cât de mult timp urmează cineva pe Dumnezeu, oricât de mult se sacrifică; indiferent cum slăvește cineva pe Dumnezeu, cât se abține să nu I se împotrivească, chiar forțându-se să-L iubească pe Dumnezeu, nu reușește niciodată să-L trateze pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Nu este acest lucru determinat de esența omului? Dacă-L tratezi ca pe Dumnezeu, crezi cu adevărat că El este Dumnezeu, mai poți avea vreo îndoială față de El? Mai pot exista semne de întrebare cu privire la El în inima ta? Nu pot exista. Tendințele acestei lumi sunt atât de rele și această rasă umană este atât de rea, de asemenea; așadar, cum să nu ai noțiuni cu privire la ele? Tu însuți ești atât de hain, așadar,cum să nu ai nicio noțiune despre asta? Și, cu toate acestea, doar câteva zvonuri și niște ponegriri pot genera astfel de noțiuni enorme despre Dumnezeu și pot duce la faptul că-ți imaginezi atât de multe lucruri, ceea ce arată cât de imatură e statura ta! Doar „bâzâitul” câtorva țânțari, al câtorva muște dezgustătoare, doar de atât e nevoie pentru a te înșela? Ce fel de om este acesta? Știi ce crede Dumnezeu despre acest tip de om? Atitudinea lui Dumnezeu este, de fapt, foarte clară în felul în care El îi tratează pe acești oameni. Tratamentul acordat de Dumnezeu acestor oameni este doar de a-i trata cu răceală – atitudinea Lui este aceea de a nu le da atenție și de a nu fi serios cu acești oameni ignoranți. De ce? Pentru că, în inima Lui, nu a planificat niciodată să-i obțină pe acei oameni care au jurat să fie ostili față de El până la capăt și care nu au plănuit niciodată să caute o cale de compatibilitate cu El. Poate că aceste cuvinte pe care le-am spus rănesc câțiva oameni. Ei bine, sunteți dispuși să Mă lăsați mereu să vă rănesc așa? Indiferent dacă sunteți dispuși sau nu, tot ceea ce spun este adevărul! Dacă mereu vă rănesc așa, mereu vă dezvelesc cicatricele, va afecta acest lucru imaginea trufașă a lui Dumnezeu în inimile voastre? (N-o va afecta.) Sunt de accord că n-o va afecta. Pentru că, pur și simplu, nu există Dumnezeu în inimile voastre. Dumnezeul trufaș care sălășluiește în inimile voastre, cel pe care îl apărați și protejați cu fermitate, pur și simplu, nu este Dumnezeu. Mai degrabă, este o născocire a imaginației omului; pur și simplu, nu există. Așadar, e cu atât mai bine să dezvălui răspunsul acestei ghicitori. Nu e acesta întregul adevăr? Dumnezeul real nu reprezintă închipuirile oamenilor. Sper ca voi toți să acceptați această realitate și vă va ajuta în a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Acei oameni care nu sunt recunoscuți de Dumnezeu

Există niște oameni a căror credință nu a fost niciodată recunoscută în inima lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu recunoaște că acești oameni sunt adepții Lui pentru că Dumnezeu nu slăvește credința lor. În cazul acestor oameni, indiferent câți ani L-au urmat pe Dumnezeu, ideile și părerile lor nu s-au schimbat niciodată. Sunt precum necredincioșii, aderând la principiile și la modalitatea de a face lucrurile ale necredincioșilor, aderând la legile supraviețuirii și credinței. Ei nu au acceptat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viața lor, nu au considerat niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, nu au intenționat niciodată să accepte mântuirea lui Dumnezeu și nu L-au recunoscut niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor. Ei privesc credința în Dumnezeu drept un fel de hobby amatoristic, tratându-L pe Dumnezeu doar ca sprijin spiritual, așa că ei nu cred că merită să încerce să înțeleagă firea lui Dumnezeu sau esența Lui. Ai putea spune că tot ceea ce corespunde Dumnezeului adevărat nu are nimic a face cu acești oameni. Ei nu sunt interesați și nu pot fi deranjați să acorde atenție. Aceasta deoarece, adânc în inimile lor, există un glas puternic care le spune mereu: „Dumnezeu este invizibil, intangibil și Dumnezeu nu există.” Ei cred că nu ar merita osteneala de a încerca să-L înțeleagă pe acest tip de Dumnezeu; ar însemna să se păcălească. Cred că dacă doar Îl recunosc pe Dumnezeu prin cuvinte, fără a lua nicio poziție reală și fără a se implica în acțiuni reale, sunt foarte isteți. Cum îi privește Dumnezeu pe acești oameni? Îi consideră drept necredincioși. Unii oameni întreabă: „Pot necredincioșii citi cuvântul lui Dumnezeu? Își pot ei face datoria? Pot ei spune aceste cuvinte: «Voi trăi pentru Dumnezeu»?” Ceea ce omul vede adesea sunt manifestări de fațadă ale oamenilor, nu esența lor. Dar Dumnezeu nu Se uită la aceste manifestări de fațadă; El vede doar esența lor lăuntrică. Astfel, Dumnezeu are o astfel de atitudine, o astfel de definiție față de acești oameni. Cât privește ceea ce spun acești oameni: „De ce face Dumnezeu asta? De ce face Dumnezeu aia? Nu pot înțelege asta; nu pot înțelege aia; asta nu e în acord cu noțiunile omului; trebuie să-mi explici asta; …” Răspunsul meu este: este necesar să-ți explic această chestiune? Are această chestiune de-a face cu tine? Cine te crezi? De unde ai venit? Ești în măsură să dai aceste indicații lui Dumnezeu? Crezi în El? Recunoaște El credința ta? De vreme ce credința ta nu are nimic de-a face cu Dumnezeu, ce te privesc pe tine faptele Lui? Nu știi ce loc ocupi în inima lui Dumnezeu, dar ești în măsură să dialoghezi cu Dumnezeu?

Cuvinte de admonestare

Nu vă simțiți stânjeniți după ce ați auzit aceste remarci? Deși poate că nu sunteți dispuși să ascultați aceste cuvinte sau să le acceptați, toate sunt realități. Deoarece această etapă a lucrării trebuie realizată de Dumnezeu, dacă nu ești preocupat de intențiile Lui, de atitudinea Lui și nu înțelegi esența și firea lui Dumnezeu, atunci, în cele din urmă, tu ești cel care va avea de pierdut. Nu dați vina pe cuvintele Mele pentru că e greu să fie ascultate și nu dați vina pe ele pentru că vă taie elanul. Eu spun adevărul; nu vreau să vă descurajez. Indiferent ce vă cer și indiferent cum vi se cere să o faceți, sper să mergeți pe cărarea cea corectă, să urmați calea lui Dumnezeu și să nu vă abateți de la această cale. Dacă nu acționezi conform cuvântului Său și nu urmezi calea Lui, atunci nu poate fi nicio îndoială că te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și că ai deviat de la calea cea corectă. Astfel, consider că sunt câteva chestiuni pe care trebuie să ți le clarific și să te fac să crezi fără echivoc, clar, fără umbră de tăgadă și să te ajut să cunoști în mod explicit atitudinea lui Dumnezeu, intențiile lui Dumnezeu, cum îl desăvârșește Dumnezeu pe om și în ce fel stabilește sfârșiturile oamenilor. Dacă vine o zi când vei fi incapabil să pornești pe această cale, atunci Eu nu port nicio responsabilitate, pentru că aceste cuvinte ți-au fost deja spuse foarte clar. Cât despre cum tratezi tu propriul sfârșit – această chestiune depinde în întregime de tine. Dumnezeu are atitudini diferite cu privire la sfârșitul diferitelor tipuri de oameni; El are propriile modalități de a-i cântări pe oameni, cât și propriul standard privind cerințele pe care le are de la ei. Standardul Lui de cântărire a sfârșitului oamenilor este unul corect față de toată lumea – nu e nicio îndoială cu privire la asta! Așadar, temerile unor oameni sunt de prisos. Te simți ușurat acum? Atât pentru azi. La revedere!

17 octombrie 2013

Anterior: Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul

Înainte: Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (I)

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger