Astăzi, avem părtășie despre un subiect important. Acesta este un subiect care a fost discutat încă de la începutul lucrării lui Dumnezeu și este de foarte mare importanță pentru fiecare persoană. Cu alte cuvinte, aceasta este o chestiune cu care se vor confrunta toți oamenii pe parcursul credinței în Dumnezeu; este o chestiune care trebuie întâlnită. Este o chestiune crucială, inevitabilă, de care omenirea nu se poate îndepărta. Referitor la importanță, care este cel mai important lucru pentru fiecare om care crede în Dumnezeu? Unii oameni cred că cel mai important lucru este înțelegerea intențiilor Sale; unii cred că cel mai important este să mănânci și să bei mai multe din cuvintele lui Dumnezeu; unii simt că cel mai important lucru este să se cunoască pe ei înșiși; alții sunt de părere că cel mai important lucru este să știe cum să găsească mântuirea prin Dumnezeu, cum să-L urmeze și cum să satisfacă intențiile Lui. Nu ne vom referi la aceste chestiuni astăzi. Deci, despre ce discutăm atunci? Subiectul este Dumnezeu. Este acesta cel mai important subiect pentru fiecare persoană? Ce implică acest subiect? Bineînțeles, acesta nu poate fi separat de firea lui Dumnezeu, de esența și de lucrarea Lui. Așadar, astăzi, haideți să discutăm despre „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși”.

Din vremea în care oamenii au început să creadă în Dumnezeu, ei au întâlnit subiecte precum lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși. În privința lucrării lui Dumnezeu, unii oameni vor spune: „Lucrarea lui Dumnezeu se face asupra noastră; o experimentăm în fiecare zi, deci nu suntem străini de ea”. Când vorbesc despre firea lui Dumnezeu, unii vor spune: „Firea lui Dumnezeu este un subiect pe care îl studiem, îl cercetăm și asupra căruia ne concentrăm întreaga viață, deci ar trebui să îl cunoaștem”. Cât despre Dumnezeu Însuși, unii vor spune: „Dumnezeu Însuși este Cel pe care Îl urmăm, în care credem și Cel pe care Îl căutăm; nici nu suntem lipsiți de informații în privința Lui”. Dumnezeu nu Și-a oprit niciodată lucrarea de la creație; pe parcursul lucrării Sale, a continuat să-Și exprime firea și a utilizat diverse mijloace pentru a-Și exprima cuvântul. În același timp, El nu a încetat niciodată din a Se exprima pe Sine Însuși și esența Sa față de omenire, exprimându-Și intențiile față de om și ceea ce pretinde de la el. Prin urmare, în termeni literali, nimeni nu este străin de aceste subiecte. Însă pentru oamenii care Îl urmează pe Dumnezeu astăzi, lucrarea lui Dumnezeu, firea Lui și Dumnezeu Însuși – toate acestea le sunt, de fapt, foarte străine. De ce se întâmplă așa? Pe măsură ce oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, ei intră totodată în contact cu Dumnezeu, ceea ce îi face să simtă ca și cum ar înțelege firea lui Dumnezeu sau ar deține o oarecare cunoaștere despre ce înseamnă. În consecință, omul nu crede că este străin de lucrarea sau firea lui Dumnezeu. Mai degrabă, omul consideră că este un bun cunoscător al lui Dumnezeu și că înțelege multe despre El. Dar, după cum stau lucrurile acum, această înțelegere a Lui se limitează, pentru mulți oameni, la ceea ce au citit în cărți, la experiențele personale, fiind mărginită de imaginație și, mai presus de toate, fiind limitată la faptele pe care le pot vedea cu proprii ochi, toate acestea fiind departe de adevăratul Dumnezeu Însuși. Și cât de departe este acest „departe”? Poate că omul nu este sigur el însuși sau poate că are o fărâmă de înțelegere, o bănuială – dar în privința lui Dumnezeu Însuși, înțelegerea Sa de către om este mult prea îndepărtată de esența adevăratului Dumnezeu Însuși. De aceea, pentru un subiect precum „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși”, este obligatoriu ca noi să avem părtășie într-un mod sistematic și concret.

De fapt, firea lui Dumnezeu este deschisă tuturor și nu este ascunsă, deoarece Dumnezeu nu a evitat niciodată cu bună știință vreo persoană și nu a căutat niciodată cu bună știință să Se ascundă pentru a-i împiedica pe oameni să-L cunoască sau să-L înțeleagă. Firea lui Dumnezeu a fost întotdeauna aceea de a fi deschis și de a înfrunta fiecare persoană cu sinceritate. În gestionarea lui Dumnezeu, El Își face lucrarea, confruntându-Se cu toată lumea, iar lucrarea Sa este făcută asupra fiecăruia. Pe măsură ce Își face lucrarea, El Își dezvăluie în mod continuu firea și Își utilizează în mod continuu esența, ceea ce are și ce este, pentru a călăuzi și a aproviziona fiecare persoană în parte. În fiecare epocă și în fiecare etapă, indiferent dacă circumstanțele sunt bune sau rele, firea lui Dumnezeu este întotdeauna deschisă pentru fiecare om, iar posesiunile și ființa Sa sunt întotdeauna deschise fiecărui individ, la fel cum viața Sa este reprezentată constant și fără încetare de aprovizionarea și sprijinirea omenirii. În ciuda tuturor acestora, firea lui Dumnezeu rămâne ascunsă pentru unii. De ce? Deoarece, chiar dacă acești oameni trăiesc în cadrul lucrării lui Dumnezeu și Îl urmează, ei nu au căutat niciodată să-L înțeleagă și nici nu au vrut să ajungă să-L cunoască, cu atât mai puțin să se apropie de Dumnezeu. Pentru acești oameni, înțelegerea firii lui Dumnezeu prevestește că sfârșitul lor este aproape; înseamnă că urmează să fie judecați și condamnați de firea lui Dumnezeu. De aceea, ei nu au dorit niciodată să-L înțeleagă pe Dumnezeu sau firea Sa și nici n-au râvnit vreodată o înțelegere sau o cunoaștere mai profundă a intențiilor Sale. Ei nu caută să priceapă intențiile lui Dumnezeu printr-o cooperare conștientă – ei doar se bucură întotdeauna de lucrurile pe care și le doresc și nu obosesc niciodată făcându-le; cred în Dumnezeul în care vor ei să creadă; cred în Dumnezeul care există doar în imaginațiile lor, în Dumnezeul care există doar în noțiunile lor; și cred într-un Dumnezeu care nu poate fi separat de ei în viețile lor cotidiene. Când vine vorba de adevăratul Dumnezeu Însuși, ei sunt complet indiferenți și n-au nicio dorință de a-L înțelege sau de a ține cont de El și chiar mai puțin dorința de a se apropia de El. Ei doar folosesc cuvintele exprimate de Dumnezeu pentru a se împodobi, pentru a se împacheta. Pentru ei, acest lucru îi face deja credincioși de succes și oameni cu credință în Dumnezeu în sufletele lor. În inimile lor, ei sunt călăuziți de imaginațiile, noțiunile și chiar de definițiile lor personale în privința lui Dumnezeu. Adevăratul Dumnezeu Însuși, pe de altă parte, nu are absolut nimic de-a face cu ei. Pentru că, dacă L-ar înțelege pe adevăratul Dumnezeu Însuși, adevărata Lui fire și ceea ce Dumnezeu are și ceea ce este, asta ar însemna că acțiunile, credința și căutările lor ar fi condamnate. Acesta este motivul pentru care nu sunt dispuși să înțeleagă esența lui Dumnezeu și sunt potrivnici și nedoritori să caute sau să se roage în mod activ pentru a-L înțelege mai bine, a-I cunoaște intențiile mai bine și a-I înțelege firea mai bine. Ei ar prefera ca Dumnezeu să fie ceva inventat, ceva lipsit de valoare și nedeslușit. Ar prefera ca Dumnezeu să fie cineva exact cum și L-au imaginat ei, cineva care poate fi la cheremul lor, cu provizii inepuizabile și întotdeauna disponibil. Când vor să se bucure de harul lui Dumnezeu, ei Îi cer Lui să fie acel har. Când au nevoie de binecuvântarea Lui, Îi cer Lui să fie acea binecuvântare. Când se confruntă cu necazuri, Îi cer să îi încurajeze, să fie scutul din spatele lor. Cunoașterea acestor oameni cu privire la Dumnezeu se limitează la sfera harului și a binecuvântării. Înțelegerea lor cu privire la lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși este și ea limitată la închipuirile lor și reprezintă doar cuvinte și doctrine. Dar există unii oameni care sunt dornici de a înțelege firea lui Dumnezeu, care doresc cu sinceritate să-L vadă pe Dumnezeu Însuși și să înțeleagă cu adevărat firea Lui și ceea ce El are și ce este. Acești oameni sunt în căutarea realității adevărului și a mântuirii de către Dumnezeu și caută să primească cucerirea, mântuirea și desăvârșirea Lui. Ei își folosesc inimile pentru a citi cuvântul lui Dumnezeu, pentru a aprecia fiecare situație și fiecare persoană, eveniment și lucru pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru ei și se roagă și caută cu sinceritate. Ce își doresc să cunoască cel mai mult sunt intențiile lui Dumnezeu și să înțeleagă în mod deosebit adevărata Lui fire și esență pentru a nu-L mai jigni pe Dumnezeu și pentru a putea vedea prin experiențele lor mai mult din frumusețea lui Dumnezeu și din latura Sa reală. De asemenea, acest lucru este pentru ca adevăratul Dumnezeu să existe în inimile lor și astfel încât Dumnezeu să aibă un loc în inimile lor, așa încât să nu mai trăiască prin închipuiri, noțiuni și ambiguitate. Pentru acești oameni, motivul pentru care au o dorință arzătoare de a înțelege firea și esența Lui este deoarece acestea sunt necesare omenirii dintr-un moment în altul pe parcursul experienței lor; firea și esența Lui sunt cele care furnizează viață de-a lungul existenței unei persoane. Odată ce vor înțelege firea lui Dumnezeu, ei vor putea să se teamă mai bine de El, să coopereze cu lucrarea Lui mai bine, să aibă mai multă considerație față de intențiile Lui și să își facă datoria cum se cuvine. Acestea sunt atitudinile față de firea lui Dumnezeu deținute de două tipuri de oameni. Primul tip sunt cei care nu vor să înțeleagă firea Lui. Deși spun că vor să înțeleagă firea lui Dumnezeu, să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu Însuși, să vadă ce are El și ce este și să aprecieze cu adevărat intențiile Lui, în adâncul lor, ei ar prefera ca Dumnezeu să nu existe. Asta din cauză că acest tip de oameni se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și I se opun în mod constant; ei luptă cu El în inimile lor pentru statut și deseori se îndoiesc sau chiar neagă existența lui Dumnezeu. Ei nu vor să lase firea lui Dumnezeu sau pe adevăratul Dumnezeu Însuși să le ocupe inimile. Ei vor doar să-și satisfacă propriile dorințe, închipuiri și ambiții. Așadar, acești oameni pot crede în Dumnezeu, Îl pot urma și pot, de asemenea, să renunțe la familiile și slujbele lor pentru El, dar ei nu se abțin de la apucăturile lor rele. Unii chiar fură sau risipesc jertfele sau Îl blestemă în secret pe Dumnezeu, în timp ce alții își pot folosi poziția pentru a mărturisi în mod repetat despre ei înșiși, pentru a-și întări autoritatea și a concura cu Dumnezeu pentru oameni și pentru statut. Ei folosesc diverse metode și măsuri pentru a-i face pe oameni să-i venereze, încercând constant să-i cucerească și să-i controleze. Unii chiar îi induc în eroare pe oameni în mod intenționat, convingându-i că sunt Dumnezeu ca să poată fi tratați ca Dumnezeu. Ei nu ar spune niciodată cuiva că au fost corupți, că sunt și ei corupți și aroganți, să nu îi venereze și că, indiferent de cât de bine se descurcă, totul este datorită înălțării lui Dumnezeu și că fac ceea ce ar trebui să facă oricum. De ce nu spun aceste lucruri? Deoarece se tem profund că își vor pierde locul în inimile oamenilor. Acesta este motivul pentru care astfel de oameni nu Îl slăvesc niciodată pe Dumnezeu și nu sunt martori pentru Dumnezeu, căci nu au încercat niciodată să-L înțeleagă. Îl pot cunoaște pe Dumnezeu fără să-L înțeleagă? Imposibil! Astfel, în timp ce cuvintele din subiectul „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși” pot fi simple, înțelesul lor este diferit pentru fiecare persoană. Pentru cineva care se răzvrătește adesea împotriva lui Dumnezeu, care I se opune și este ostil față de Dumnezeu, cuvintele prevestesc condamnare; pe când cineva care caută adevărul-realitate și vine deseori înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta intențiile Sale, se va simți, auzind aceste cuvinte, precum peștele în apă. Deci sunt aceia dintre voi care, atunci când aud vorbindu-se despre firea și lucrarea lui Dumnezeu, începe să îi ia durerea de cap, inimile lor devin pline de împotrivire și devin foarte stânjeniți. Dar există alții printre voi care cred că acest subiect este exact lucrul de care au nevoie pentru că le aduce multe beneficii. Este ceva care nu poate lipsi din experiența lor de viață; este esența esenței, baza credinței în Dumnezeu și un lucru pe care omenirea nu poate să-l abandoneze. Pentru voi toți, acest subiect poate părea atât apropiat, cât și îndepărtat, necunoscut și totuși familiar. Dar indiferent de situație, acesta este un subiect pe care toți trebuie să-l asculte, trebuie să-l cunoască și să-l înțeleagă. Indiferent cum îl tratezi, indiferent cum îl privești sau cum îl înțelegi, importanța acestui subiect nu poate fi ignorată.

Dumnezeu Și-a făcut lucrarea de când a creat omenirea. La început, a fost o lucrare foarte simplă, dar, în ciuda simplității sale, conținea expresii ale esenței și firii lui Dumnezeu. Deși lucrarea lui Dumnezeu a fost acum înălțată, iar această lucrare asupra fiecărei persoane care-L urmează a devenit uriașă și concretă, cu expresii mărețe ale cuvântului Său, persoana lui Dumnezeu a fost ascunsă în tot acest timp de omenire. Deși El S-a întrupat de două ori, din vremea relatărilor biblice până în zilele moderne, cine a văzut vreodată persoana reală a lui Dumnezeu? Pe baza înțelegerii voastre, a văzut cineva vreodată persoana reală a lui Dumnezeu? Nu. Nimeni nu a văzut persoana reală a lui Dumnezeu, însemnând că nimeni nu a văzut vreodată adevăratul Lui sine. Acesta este un lucru asupra căruia toată lumea este de acord. Adică, persoana reală a lui Dumnezeu sau Duhul lui Dumnezeu este ascuns de întreaga omenire, inclusiv de Adam și Eva, pe care El i-a creat și inclusiv de dreptul Iov, pe care El l-a acceptat. Niciunul dintre ei nu a văzut persoana adevărată a lui Dumnezeu. Dar de ce Dumnezeu Își ascunde cu bună știință adevărata persoană? Unii oameni zic: „Lui Dumnezeu Îi e teamă să nu sperie oamenii”. Alții spun: „Dumnezeu Își ascunde adevărata persoană pentru că omul este prea mic și Dumnezeu este prea măreț; oamenilor nu le este îngăduit să-L vadă, altminteri vor muri”. Există și cei care spun: „Dumnezeu este ocupat să-Și gestioneze lucrarea zi de zi și poate nu are timp să Se arate pentru ca oamenii să-L poată vedea”. Indiferent ce credeți, am o concluzie aici. Care este acea concluzie? Că Dumnezeu, pur și simplu, nu vrea ca oamenii să-I vadă adevărata persoană. Să rămână ascuns de omenire este ceva ce Dumnezeu face intenționat. Cu alte cuvinte, este intenția Lui ca oamenii să nu-I vadă adevărata persoană. Asta ar trebui să le fie clar tuturor până acum. Dacă Dumnezeu nu Și-a dezvăluit persoana nimănui niciodată, atunci credeți că aceasta există? (El există.) Desigur că există. Existența persoanei lui Dumnezeu este incontestabilă. Dar referitor la cât de măreață este persoana lui Dumnezeu sau cum arată El, sunt acestea întrebări pe care omenirea ar trebui să le cerceteze? Nu. Răspunsul este negativ. Dacă persoana lui Dumnezeu nu este un subiect pe care ar trebui să-l explorăm, atunci ce este? (Firea lui Dumnezeu.) (Lucrarea lui Dumnezeu.) Înainte de a începe să avem părtășie despre subiectul oficial, totuși, haideți să ne întoarcem la ceea ce discutam acum o clipă: de ce Dumnezeu nu Și-a dezvăluit niciodată persoana omenirii? De ce Dumnezeu Își ascunde în mod intenționat persoana față de omenire? Există un singur motiv și acela este: deși omul pe care Dumnezeu l-a creat a experimentat mii de ani din lucrarea lui Dumnezeu, nu există nici măcar o persoană care să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, firea și esența Lui. Asemenea oameni, în ochii lui Dumnezeu, sunt în opoziție cu El, iar Dumnezeu nu Se arată oamenilor care sunt ostili față de El. Acesta este singurul motiv pentru care Dumnezeu nu Și-a dezvăluit niciodată persoana față de omenire și motivul pentru care Își ascunde în mod intenționat persoana față de oameni. Importanța cunoașterii firii lui Dumnezeu vă este clară acum?

Încă de la existența gestionării lui Dumnezeu, El a fost întotdeauna dedicat pe deplin îndeplinirii lucrării Sale. În ciuda ascunderii persoanei Sale față de om, El a fost întotdeauna alături de el, lucrând asupra sa, exprimându-Și firea, călăuzind întreaga omenire cu esența Sa și făcându-Și lucrarea asupra fiecărei persoane prin puterea, înțelepciunea și autoritatea Sa, dând astfel naștere Epocii Legii, Epocii Harului și, astăzi, Epocii Împărăției. Deși Dumnezeu Își ascunde persoana față de om, firea Sa, ființa, posesiunile Sale și intențiile Sale față de omenire sunt dezvăluite fără rezerve pentru ca omul să le vadă și să le experimenteze. Cu alte cuvinte, deși ființele umane nu Îl pot vedea sau atinge, firea și esența lui Dumnezeu cu care omenirea s-a confruntat sunt absolut expresii ale lui Dumnezeu Însuși. Nu este acesta adevărul? Indiferent de modul sau unghiul de abordare pe care le alege pentru lucrarea Sa, El tratează întotdeauna oamenii prin adevărata Sa identitate, face lucrarea care Îi revine și spune cuvintele pe care este obligat să le spună. Indiferent din ce postură vorbește Dumnezeu – ar putea să Se afle în al treilea Cer sau să fie în trup sau chiar o persoană obișnuită – întotdeauna îi vorbește omului cu toată inima și toată mintea, fără înșelăciune sau ascunziș. Când Își îndeplinește lucrarea, Dumnezeu Își exprimă cuvântul și firea și exprimă ceea ce are și ce este, fără absolut nicio rezervă. El călăuzește omenirea cu viața Sa, cu ființa și posesiunile Sale. Acesta este modul în care omul a trăit în Epoca Legii – epoca leagăn a omenirii – sub îndrumarea lui Dumnezeu „Cel nevăzut și Cel de neatins”.

Dumnezeu S-a întrupat pentru prima dată după Epoca Legii – o întrupare care a durat treizeci și trei de ani și jumătate. Pentru o ființă umană, treizeci și trei de ani și jumătate reprezintă o perioadă lungă? (Nu este lungă.) Din moment ce durata de viață a unei ființe umane este de obicei mult mai lungă decât treizeci și ceva de ani, asta nu reprezintă o perioadă foarte lungă pentru un om. Dar pentru Dumnezeu întrupat, acești treizeci și trei de ani și jumătate au reprezentat într-adevăr mult. El a devenit o persoană – o persoană obișnuită care a preluat lucrarea și însărcinarea lui Dumnezeu. Asta a însemnat că El a trebuit să-Și asume lucrarea cu care o persoană obișnuită nu se poate descurca, îndurând în același timp o suferință pe care oamenii obișnuiți nu o pot suporta. Poate că intensitatea suferinței îndurate de Domnul Isus în timpul Epocii Harului, de la începutul lucrării Sale și până când a fost pironit pe cruce, nu este ceva la care oamenii de astăzi să fi putut să fie martori în persoană, dar nu puteți măcar să vă faceți o idee despre ea prin poveștile din Biblie? Indiferent cât de multe detalii sunt în aceste fapte consemnate, până la urmă, lucrarea lui Dumnezeu în timpul acestei perioade a fost plină de greutăți și suferință. Pentru un om corupt, treizeci și trei de ani și jumătate nu este o perioadă lungă; puțină suferință reprezintă un lucru mărunt. Dar pentru Dumnezeu Cel sfânt, nepătat, care a trebuit să suporte toate păcatele omenirii și să mănânce, să doarmă și să trăiască cu păcătoșii, această durere a fost incredibil de mare. El este Creatorul, Suveranul tuturor lucrurilor și al fiecărui lucru, totuși, când a venit pe lume, a trebuit să îndure prigoana și cruzimea oamenilor corupți. Pentru a-Și finaliza lucrarea și a salva omenirea din marea de suferință, El a trebuit să fie condamnat de om și să poarte păcatele întregii omeniri. Amploarea suferinței prin care a trecut nu poate fi pricepută, nici apreciată de oamenii obișnuiți. Ce reprezintă această suferință? Reprezintă devotamentul lui Dumnezeu față de omenire. Reprezintă umilința pe care El a suferit-o și prețul pe care l-a plătit pentru mântuirea oamenilor, pentru a le răscumpăra păcatele și pentru a finaliza această etapă a lucrării Sale. Înseamnă, de asemenea, că omul va fi răscumpărat de pe cruce de Dumnezeu. Acesta este un preț plătit cu sânge, cu viața și un preț pe care nicio ființă creată nu și-l poate permite. Deoarece El are esența lui Dumnezeu și deține ceea ce Dumnezeu are și ce este, El a putut să suporte acest tip de suferință și să facă acest tip de lucrare. Asta reprezintă ceva ce nicio ființă creată nu ar fi putut să facă în locul Său. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în timpul Epocii Harului și este o revelație a firii Sale. Dezvăluie asta ceva despre ceea ce Dumnezeu are și ceea ce este? Merită ca omenirea să cunoască acel lucru? În acea epocă, deși oamenii nu au văzut persoana lui Dumnezeu, au primit jertfa Lui de păcat și au fost răscumpărați de pe cruce de Dumnezeu. Omenirea poate să nu fie familiarizată cu lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în timpul Epocii Harului, dar există cineva care este familiarizat cu firea și intențiile exprimate de Dumnezeu în timpul acestei perioade? Omul abia știe despre detaliile lucrării lui Dumnezeu în timpul diferitelor epoci și prin diverse canale sau știe despre povești legate de Dumnezeu care au avut loc în același timp în care Dumnezeu Își îndeplinea lucrarea. Aceste detalii și povești sunt, în cel mai bun caz, doar niște informații sau legende despre Dumnezeu și nu au nimic de-a face cu firea și esența lui Dumnezeu. Deci, indiferent cât de multe povești cunosc oamenii despre Dumnezeu, nu înseamnă că au o înțelegere și o cunoaștere profundă în privința firii sau esenței Sale. Ca în Epoca Legii, deși oamenii din Epoca Harului experimentaseră o întâlnire imediată și intimă cu Dumnezeu întrupat, cunoașterea lor privind firea și esența Lui era practic inexistentă.

În Epoca Împărăției, Dumnezeu S-a întrupat încă o dată, în același mod în care a făcut-o prima oară. În timpul acestei perioade a lucrării, Dumnezeu încă Își exprimă fără rezerve cuvântul, face lucrarea pe care e obligat să o facă și exprimă ceea ce El are și ce este. În același timp, El continuă să îndure și să tolereze răzvrătirea și ignoranța omului. Nu Își exprimă El intențiile și nu Își dezvăluie firea în mod continuu și în timpul acestei perioade a lucrării? De aceea, de la crearea omului și până acum, firea lui Dumnezeu, ființa, posesiunile Sale și intențiile Sale au fost întotdeauna accesibile fiecărei persoane. Dumnezeu nu Și-a ascuns niciodată în mod voit esența, firea sau intențiile. Doar că omenirii nu îi pasă de ceea ce face Dumnezeu, care sunt intențiile Sale – de aceea omul are o înțelegere atât de jalnică în privința lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, în timp ce Dumnezeu Își ascunde persoana, El stă de asemenea alături de omenire în fiecare moment, proiectându-Și în mod deschis intențiile, firea și esența tot timpul. Într-un fel, persoana lui Dumnezeu este și ea accesibilă oamenilor, dar din cauza orbirii și răzvrătirii omului, acesta nu este niciodată capabil să vadă înfățișarea lui Dumnezeu. Deci, dacă așa stau lucrurile, atunci nu ar trebui ca înțelegerea lui Dumnezeu Însuși și a firii Sale să fie ușoară pentru toată lumea? Asta este o întrebare la care este foarte greu de răspuns, nu-i așa? Puteți spune că este ușor, dar în timp ce unii oameni caută să-L cunoască pe Dumnezeu, ei nu pot ajunge să-L cunoască cu adevărat sau să obțină o înțelegere clară în privința Lui – este întotdeauna neclar și nedeslușit. Dar dacă spuneți că nu este ușor, nici asta nu este corect. Ca obiect al lucrării lui Dumnezeu de atât de mult timp, fiecare ar trebui, prin experiențele sale, să fi avut relații autentice cu Dumnezeu. Ei ar trebui cel puțin să-L fi simțit într-o anumită măsură în inimile lor sau să fi avut o ciocnire spirituală cu Dumnezeu și ar trebui să fi avut cel puțin o anume cunoaștere perceptivă a firii lui Dumnezeu sau să fi câștigat o anume înțelegere în privința Lui. Din vremea în care omul a început să-L urmeze pe Dumnezeu și până acum, omenirea a primit mult prea mult, dar din tot felul de motive – calibrul slab al omului, ignoranța, răzvrătirea și diversele intenții – omenirea a pierdut, de asemenea, prea mult. Nu a dat deja Dumnezeu omenirii suficient? Deși Dumnezeu Își ascunde persoana de omenire, El îi alimentează pe oameni cu ceea ce are și ceea ce este și cu viața Sa; cunoașterea lui Dumnezeu de către omenire nu ar trebui să fie doar ceea ce este acum. De aceea cred că este necesar să am părtășie cu voi în continuare despre subiectul lucrării lui Dumnezeu, firii lui Dumnezeu și lui Dumnezeu Însuși. Scopul este ca miile de ani de grijă și considerație pe care Dumnezeu le-a investit în oameni să nu ajungă să fie în zadar și astfel ca omenirea să poată înțelege și aprecia cu adevărat intențiile lui Dumnezeu față de ea. Asta pentru ca oamenii să poată avansa spre un nou stadiu al cunoașterii lor față de Dumnezeu. De asemenea, Îl va readuce pe Dumnezeu în locul Său adevărat din inimile oamenilor; adică, Îi va face dreptate.

Pentru a înțelege firea lui Dumnezeu și pe Dumnezeu Însuși, trebuie să începi cu ceva ușor. Dar de unde anume să începi? Pentru început, am selectat niște capitole din Biblie. Informațiile de mai jos conțin versete din Biblie legate de subiectul lucrării lui Dumnezeu, firii Sale și lui Dumnezeu Însuși. Am găsit în mod special aceste fragmente ca materiale de referință pentru a vă ajuta să cunoașteți lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și pe Dumnezeu Însuși. Împărtășindu-le, vom fi capabili să vedem ce tip de fire a dezvăluit Dumnezeu prin lucrarea Sa din trecut și care aspecte ale esenței Sale sunt necunoscute omului. Aceste capitole pot fi vechi, dar subiectul despre care avem părtășie este ceva nou, pe care oamenii nu îl au și despre care nu au auzit niciodată. Unii dintre voi poate îl considerați de neconceput – discuția despre Adam și Eva și întoarcerea la Noe nu înseamnă că reluăm aceiași pași? Indiferent de ceea ce credeți, aceste capitole sunt foarte benefice pentru părtășia despre acest subiect și pot constitui texte de învățătură sau materiale de bază pentru părtășia de astăzi. Până la momentul în care termin această părtășie, veți înțelege intențiile Mele de la baza alegerii acestor capitole. Cei care au mai citit Biblia poate că au citit aceste câteva versete, dar este posibil să nu le înțeleagă cu adevărat. Mai întâi, haideți să le trecem succint în revistă, apoi să le parcurgem pe fiecare în detaliu în părtășia noastră.

Adam și Eva sunt strămoșii omenirii. Dacă menționăm personaje din Biblie, atunci trebuie să începem cu ei doi. Următorul este Noe, al doilea strămoș al omenirii. Cine este al treilea personaj? (Avraam.) Cunoașteți cu toții povestea lui Avraam? Unii dintre voi poate că o știți, dar pentru alții poate nu este foarte clară. Cine este al patrulea personaj? Cine este menționat în povestea distrugerii Sodomei? (Lot.) Dar nu se face aici referire la Lot. La cine se face referire? (La Avraam.) Principalul lucru menționat în povestea lui Avraam este ceea ce spusese Iahve Dumnezeu. Vedeți acest lucru? Cine este al cincilea personaj? (Iov.) Nu menționează Dumnezeu o mare parte din povestea lui Iov în timpul acestei etape curente a lucrării Sale? Atunci vă pasă foarte mult de această poveste? Dacă vă pasă foarte mult, ați citit cu grijă povestea lui Iov din Biblie? Știți lucrurile pe care le-a spus Iov și ce lucruri a făcut el? Aceia dintre voi care ați citit-o cel mai mult, de câte ori ați citit-o? O citiți des? Surorilor din Hong Kong, vă rugăm, spuneți-ne. (Am citit-o de câteva ori înainte, când eram în Epoca Harului.) Nu ați mai citit-o de atunci? Acest lucru este regretabil. Permiteți-Mi să vă spun: în timpul acestei etape a lucrării lui Dumnezeu, El l-a menționat de multe ori pe Iov, ceea ce reprezintă o reflectare a intențiilor Sale. Faptul că l-a menționat pe Iov de multe ori, dar nu v-a atras atenția este dovada faptului că nu aveți niciun interes în a fi oameni buni și care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău. Asta pentru că sunteți mulțumiți cu a avea doar o idee generală despre povestea lui Iov citată de Dumnezeu. Vă mulțumiți doar cu a înțelege povestea în sine, dar nu vă pasă și nu încercați să înțelegeți detaliile referitoare la cine este Iov și scopul pentru care Dumnezeu Se referă la Iov de atâtea ori. Dacă o persoană atât de lăudată de Dumnezeu nu vă interesează, atunci cărui lucru acordați voi atenție? Dacă nu vă pasă sau nu încercați să înțelegeți o astfel de persoană importantă pe care Dumnezeu a menționat-o, atunci ce ar putea spune asta despre atitudinea voastră față de cuvântul lui Dumnezeu? N-ar fi acesta un lucru deplorabil? N-ar dovedi că majoritatea dintre voi nu vă implicați în lucruri practice sau nu căutați adevărul? Dacă tu cauți adevărul, vei acorda atenția cuvenită oamenilor pe care Dumnezeu îi aprobă și poveștilor personajelor despre care a vorbit El. Indiferent dacă te poți ridica la nivelul lor sau consideri poveștile lor palpabile, vei merge repede și vei citi despre ele, vei încerca să le înțelegi, vei găsi moduri de a le urma exemplul și vei face tot ce poți cât mai bine. Acesta este felul în care cineva care tânjește după adevăr ar trebui să se comporte. Dar adevărul este că majoritatea dintre voi care stați aici nu ați citit niciodată povestea lui Iov – iar acest lucru este destul de grăitor.

Să ne întoarcem la subiectul pe care tocmai îl discutam. În această parte a Scripturii, care se referă la Epoca Legii din Vechiul Testament, am ales să mă axez pe anumite povești despre personaje foarte reprezentative, familiare pentru marea majoritate a oamenilor care au citit Biblia. Oricine citește poveștile despre aceste personaje va putea să simtă că lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o asupra sa și cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit pentru el sunt în egală măsură tangibile și accesibile oamenilor de astăzi. Când vei citi aceste povești, consemnările din Biblie, vei putea să înțelegi mai bine cum Și-a desfășurat Dumnezeu lucrarea și cum i-a tratat pe oameni în acele vremuri istorice. Dar motivul pentru care am decis să discut despre aceste capitole astăzi nu este ca tu să încerci să te concentrezi asupra poveștilor în sine sau asupra personajelor din ele. În schimb, este ca tu să poți – prin intermediul poveștilor acestor personaje – să ajungi să vezi faptele și firea lui Dumnezeu. Acest lucru te va ajuta să ajungi să-L cunoști și să-L înțelegi, să vezi adevărata Lui latură; îți va spulbera speculațiile și noțiunile despre El și te va ajuta să te îndepărtezi de credința năpădită de nedeslușire. Dacă nu ai o bază solidă, să încerci să deslușești firea Luși și să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu Însuși poate conduce deseori la un sentiment de neajutorare, neputință și nesiguranță privind locul de unde să începi măcar. Acest lucru M-a încurajat să dezvolt o metodă și abordare care te-ar putea ajuta să-L înțelegi mai bine pe Dumnezeu, să-I apreciezi mai autentic intențiile, să ajungi să cunoști firea Lui și pe Dumnezeu Însuși și să-ți permită să simți cu adevărat existența Lui și să apreciezi intențiile Sale față de omenire. Nu va fi acest lucru în beneficiul vostru? Acum, când recitiți aceste povești și scripturi, ce simțiți în inimile voastre? Credeți că părțile din Scriptură pe care le-am ales sunt de prisos? Trebuie să subliniez din nou ceea ce tocmai v-am spus: scopul pentru care vă pun să citiți poveștile acestor personaje este de a vă ajuta să vedeți modul în care Dumnezeu Își face lucrarea asupra oamenilor și să-I înțelegeți mai bine atitudinea față de omenire. Ce vă va ajuta să atingeți această înțelegere? Înțelegerea lucrării pe care Dumnezeu a făcut-o în trecut și combinarea ei cu lucrarea pe care Dumnezeu o face chiar acum – asta vă va ajuta să-I înțelegeți nenumăratele aspecte. Aceste nenumărate aspecte sunt reale și trebuie cunoscute și înțelese de toți cei care doresc să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu.

Haideți să începem cu povestea lui Adam și a Evei, pornind de la un citat din Scriptură.

A. Adam și Eva

1. Porunca lui Dumnezeu pentru Adam

Geneza 2:15-17 Iar Iahve Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească. Și Iahve Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri”.

Ce înțelegeți din aceste versete? Cum vă face să vă simțiți această parte a Scripturii? De ce am decis să vorbesc despre porunca lui Dumnezeu pentru Adam? Are fiecare dintre voi acum o imagine a lui Dumnezeu și a lui Adam în minte? Puteți încerca să vă imaginați: dacă ați fi cel din scena aceea, în adâncul inimii, cum credeți că ar fi Dumnezeu? Cum vă face gândul la această imagine să vă simțiți? Aceasta este o imagine impresionantă și înduioșătoare. Deși există doar Dumnezeu și omul în ea, apropierea dintre ei te umple de un sentiment de admirație: iubirea profundă a lui Dumnezeu se revarsă asupra omului și îl înconjoară; omul este inocent și pur, fără griji sau poveri, trăind fericit sub privirea lui Dumnezeu; El Își arată grija față de om, în timp ce omul trăiește sub protecția și binecuvântarea lui Dumnezeu; fiecare lucru pe care omul îl face și îl spune este indisolubil legat și inseparabil de Dumnezeu.

Aceasta poate fi numită prima poruncă de la Dumnezeu pentru om după crearea acestuia. Ce implică această poruncă? Implică intenția lui Dumnezeu, dar și grijile Sale pentru omenire. Aceasta este prima Lui poruncă și este, de asemenea, prima oară când Dumnezeu exprimă îngrijorare față de om. Adică, Dumnezeu a simțit o responsabilitate față de om din momentul în care l-a creat. Care este responsabilitatea Sa? El trebuie să-l protejeze pe om, să aibă grijă de el. El speră că omul poate avea încredere în cuvintele Sale și se poate supune lor. Aceasta este și prima așteptare a lui Dumnezeu de la om. Având această așteptare, Dumnezeu spune următoarele: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri”. Aceste cuvinte simple reprezintă intenția lui Dumnezeu. Ele dezvăluie, de asemenea, că în inima Lui, Dumnezeu a început deja să Își arate preocuparea pentru om. Dintre toate lucrurile, doar Adam a fost făcut după chipul lui Dumnezeu; Adam era singura ființă cu suflarea de viață a lui Dumnezeu; el putea merge alături de Dumnezeu, putea să converseze cu El. De aceea, Dumnezeu i-a dat această poruncă. Dumnezeu a specificat foarte clar în porunca Sa ce poate și ce nu poate face omul.

În aceste câteva cuvinte simple, vedem inima lui Dumnezeu. Dar ce fel de inimă se arată? Există iubire în inima lui Dumnezeu? Există grijă în ea? În aceste versete, iubirea și grija lui Dumnezeu nu numai că pot fi apreciate, ci pot fi și simțite îndeaproape. Nu ați fi de acord? După ce M-ați auzit spunând acestea, încă sunteți de părere că acestea sunt doar câteva simple cuvinte? Nu sunt așa de simple, nu-i așa? Erați conștienți de asta înainte? Dacă Dumnezeu ți-ar spune personal aceste câteva cuvinte, cum te-ai simți în sinea ta? Dacă n-ai o persoană umană, dacă inima ta ar fi rece ca gheața, atunci nu ai simți nimic, nu ai aprecia iubirea lui Dumnezeu și nu ai încerca să înțelegi inima Lui. Dar ca persoană cu conștiință și simțul umanității, ai simți diferit. Ai simți căldură, te-ai simți îngrijit și iubit și ai simți fericire. Nu este așa? Când vei simți aceste lucruri, cum te vei purta față de Dumnezeu? Te-ai simți atașat de Dumnezeu? L-ai iubi și respecta pe Dumnezeu din adâncul inimii tale? S-ar apropia inima ta de Dumnezeu? Poți vedea din asta cât de importantă este iubirea lui Dumnezeu pentru om. Dar chiar mai importante sunt aprecierea și înțelegerea iubirii lui Dumnezeu de către om. De altfel, nu spune Dumnezeu multe lucruri asemănătoare în timpul acestei etape a lucrării Sale? Există astăzi oameni care apreciază inima lui Dumnezeu? Puteți pricepe intenția lui Dumnezeu de care tocmai am vorbit? Nu puteți aprecia cu adevărat intenția lui Dumnezeu când aceasta este atât de concretă, tangibilă și reală. De aceea spun că nu aveți cunoaștere și înțelegere adevărată în privința lui Dumnezeu. Nu este adevărat? Dar să ne oprim aici în această privință pentru moment.

2. Dumnezeu o creează pe Eva

Geneza 2:18-20 Și Iahve Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; voi face un ajutor potrivit pentru el”. Și, din pământ, Iahve Dumnezeu a creat toate fiarele câmpului și fiecare pasăre a aerului; și le-a adus la Adam pentru a vedea cum le-ar numi el; și cum a denumit Adam fiecare creatură vie, acela i-a fost după aceea numele. Și Adam le-a dat nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor câmpului; dar pentru Adam nu a fost găsit un ajutor potrivit pentru el.

Geneza 2:22-23 Și din coastele, pe care Iahve Dumnezeu le luase de la om, a făcut o femeie și i-a adus-o omului. Și Adam a spus: „Aceasta este acum os din osul meu și trup din trupul meu; ea va fi numită Femeie, pentru că a fost luată de la Bărbat”.

Există o frază cheie în această parte a Scripturii: „cum a denumit Adam fiecare creatură vie, acela i-a fost după aceea numele”. Deci, cine le-a dat nume tuturor făpturilor? Adam, nu Dumnezeu. Această frază îi spune omenirii un fapt: Dumnezeu i-a dat omului inteligență când l-a creat. Cu alte cuvinte, inteligența omului a venit de la Dumnezeu. Aceasta este o certitudine. Dar de ce? După ce Dumnezeu l-a creat pe Adam, acesta a mers la școală? Știa el să citească? După ce Dumnezeu a creat diverse făpturi, a recunoscut Adam toate aceste făpturi? I-a spus Dumnezeu care este numele lor? Desigur, Dumnezeu nu l-a învățat nici cum să găsească numele acestor făpturi. Acesta este adevărul! Atunci, cum a știut Adam cum să le dea acestor făpturi nume și ce fel de nume să le dea? Aceasta are legătură cu întrebarea privind ce i-a dat Dumnezeu lui Adam când l-a creat. Faptele dovedesc că, atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, El i-a dat din inteligența Sa. Acesta este un aspect esențial, așa că ascultați cu atenție. Există încă un aspect esențial pe care ar trebui să-l înțelegeți: după ce Adam le-a dat tuturor acestor făpturi vii nume, aceste nume au devenit parte din vocabularul lui Dumnezeu. De ce menționez asta? Deoarece și acest lucru implică firea lui Dumnezeu și este un aspect pe care trebuie să-l explic în continuare.

Dumnezeu l-a creat pe om, a suflat viață în el și i-a dat și ceva din inteligența Sa, abilitățile Sale și ceea ce El are și ce este. După ce Dumnezeu i-a dat omului toate aceste lucruri, omul a putut să facă unele lucruri în mod independent și să gândească pe cont propriu. Dacă lucrurile pe care omul le inventează și le face sunt bune în ochii lui Dumnezeu, atunci El le acceptă și nu intervine. Dacă ceea ce omul face este corect, Dumnezeu va lăsa acel lucru să rămână. Deci, ce indică fraza: „cum a denumit Adam fiecare creatură vie, acela i-a fost după aceea numele”? Indică faptul că Dumnezeu nu a considerat potrivit să modifice numele date diferitelor ființe vii. Orice nume a dat Adam unei făpturi, Dumnezeu a spus „Așa să fie”, confirmând numele făpturii. A exprimat Dumnezeu vreo opinie cu privire la această chestiune? Nu, cu siguranță nu a făcut-o. Așadar, ce înțelegeți din asta? Dumnezeu i-a dat omului inteligență și omul și-a utilizat inteligența dată de Dumnezeu pentru a face lucruri. Dacă ceea ce omul face este pozitiv în ochii lui Dumnezeu, atunci acel lucru este afirmat, recunoscut și acceptat de Dumnezeu fără judecată sau critică. Asta este ceva ce nu poate face nicio persoană, niciun spirit rău sau Satana. Vedeți o revelație a firii lui Dumnezeu aici? Ar permite o ființă umană, o persoană coruptă sau Satana ca oricine altcineva să facă ceva în numele său, chiar sub nasul ei? Desigur că nu! Ar lupta pentru această poziție cu cealaltă persoană sau cealaltă forță care este diferită de el? Desigur că da! Dacă o persoană coruptă sau Satana ar fi fost cu Adam la acea vreme, atunci ar fi respins cu siguranță ceea ce făcea el. Pentru a dovedi că are abilitatea de a gândi independent și că are propriile perspective unice, acesta ar fi negat absolut tot ce făcea Adam: „Vrei să îl numești așa? Ei bine, nu am să-l numesc așa, am să-l numesc altfel; tu l-ai numit Tom, dar eu am să-l numesc Harry. Trebuie să arăt cât sunt de deștept”. Ce tip de natură este aceasta? Nu este extrem de arogantă? Și cum rămâne cu Dumnezeu? Are El o astfel de fire? A avut Dumnezeu obiecții neobișnuite la ceea ce făcea Adam? Răspunsul este, fără echivoc, nu! În privința firii pe care o dezvăluie Dumnezeu, nu există nici cea mai mică urmă de pornire spre ceartă, aroganță sau neprihănire de sine. Măcar atât este clar aici. Acest lucru poate părea a fi un aspect minor, dar dacă nu înțelegi esența lui Dumnezeu, dacă inima ta nu încearcă să înțeleagă cum Se comportă El și care este atitudinea Lui, atunci nu vei cunoaște firea lui Dumnezeu și nu vei vedea exprimarea și revelația firii Lui. Nu este așa? Sunteți de acord cu ceea ce tocmai v-am explicat? Ca răspuns la acțiunile lui Adam, Dumnezeu nu a proclamat grandios: „Te-ai descurcat bine, ai făcut ce trebuie și sunt de acord”. În inima Sa, totuși, Dumnezeu a aprobat, a apreciat și a aplaudat ce a făcut Adam. Acesta era primul lucru de la creație pe care omul îl făcuse pentru Dumnezeu la cererea Sa. Era ceva ce omul făcuse în locul Lui și în numele Lui. În ochii lui Dumnezeu, asta a provenit din inteligența acordată de El omului. Dumnezeu a considerat acesta a fi un lucru bun, pozitiv. Ceea ce Adam a făcut în acel moment a fost prima manifestare a inteligenței lui Dumnezeu asupra omului. A fost o manifestare frumoasă din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Ceea ce vreau să vă spun aici este că, dăruind omului o parte din inteligența Sa și din ceea ce El are și ce este, scopul lui Dumnezeu a fost ca omenirea să poată fi făptura vie care Îl manifestă. Căci, exact ceea ce Dumnezeu tânjea să vadă era ca o astfel de făptură vie să acționeze în numele Lui.

3. Dumnezeu face haine din piei pentru Adam și Eva

Geneza 3:20-21 Și Adam a numit-o pe soția lui Eva; pentru că ea era mama tuturor celor vii. Atât lui Adam cât și femeii lui, Eva, Iahve Dumnezeu le-a făcut haine de piei și i-a îmbrăcat.

Haideți să ne uităm la acest al treilea pasaj, care afirmă că există într-adevăr o semnificație la baza numelui pe care Adam i l-a dat Evei. Asta arată că, după ce a fost creat, Adam a avut gânduri proprii și a înțeles multe lucruri. Dar deocamdată nu vom studia sau explora ce a înțeles el sau cât de mult a înțeles, deoarece acesta nu este principalul Meu scop în discutarea celui de-al treilea pasaj. Deci, care este principala idee pe care doresc să o subliniez? Să ne uităm la rândul: „Atât lui Adam cât și femeii lui, Eva, Iahve Dumnezeu le-a făcut haine de piei și i-a îmbrăcat”. Dacă nu discutăm despre acest rând din Scripturi în părtășia noastră de astăzi, este posibil să nu realizați niciodată implicațiile mai profunde ale acestor cuvinte. Mai întâi, să dau niște indicii. Închipuiți-vă, de exemplu, Grădina Edenului, în care trăiesc Adam și Eva. Dumnezeu merge să-i viziteze, dar ei se ascund pentru că sunt dezbrăcați. Dumnezeu nu îi poate vedea și, după ce îi cheamă, ei spun: „Nu îndrăznim să Te vedem deoarece corpurile noastre sunt dezbrăcate”. Ei nu îndrăznesc să-L vadă pe Dumnezeu deoarece sunt dezbrăcați. Deci ce face Iahve Dumnezeu pentru ei? Textul original spune: „Atât lui Adam cât și femeii lui, Eva, Iahve Dumnezeu le-a făcut haine de piei și i-a îmbrăcat”. De aici, înțelegeți ce a folosit Dumnezeu pentru a le face haine? A folosit piei de animale pentru hainele lor. Adică, Dumnezeu a făcut haine de blană pentru om ca să le poarte ca îmbrăcăminte. Acestea au fost primele articole de îmbrăcăminte pe care Dumnezeu le-a făcut pentru om. O haină de blană este un obiect de lux după standardele de astăzi și nu ceva ce toată lumea își poate permite să poarte. Dacă cineva te întreabă: „Care a fost primul articol de îmbrăcăminte purtat de strămoșii noștri?” Poți răspunde: „A fost o haină de blană.” „Cine a făcut această haină de blană?” Poți răspunde atunci: „Dumnezeu a făcut-o!” Aceasta este ideea principală aici: această îmbrăcăminte a fost făcută de Dumnezeu. Nu este ceva ce merită discutat? După ce Mi-ați auzit descrierea, v-a apărut o imagine în minte? Ar trebui să aveți cel puțin o imagine aproximativă. Motivul pentru care vă spun asta astăzi nu este de a vă informa care a fost primul articol de îmbrăcăminte al omului. Atunci care este motivul? Scopul nu este haina de blană, ci felul în care oamenii au ajuns să cunoască – așa cum a fost dezvăluită de Dumnezeu în ceea ce a făcut aici – firea lui Dumnezeu, ceea ce are El și ce este El.

„Atât lui Adam cât și femeii lui, Eva, Iahve Dumnezeu le-a făcut haine de piei și i-a îmbrăcat.” În această scenă, ce fel de rol Își asumă Dumnezeu când este cu Adam și Eva? În ce fel Se manifestă El în această lume cu doar două ființe umane? Se manifestă El în rolul de Dumnezeu? Frați și surori din Hong Kong, vă rog să răspundeți. (În rolul de părinte.) Frați și surori din Coreea de Sud, în ce tip de rol credeți că apare Dumnezeu? (De cap al familiei.) Frați și surori din Taiwan, ce credeți? (Rolul unei persoane din familia lui Adam și a Evei, rolul de membru al familiei.) Unii dintre voi cred că Dumnezeu apare ca membru al familiei lui Adam și a Evei, în timp ce unii spun că Dumnezeu apare drept cap al familiei și alții spun ca părinte. Toate acestea sunt foarte potrivite. Dar vedeți la ce vreau să ajung? Dumnezeu i-a creat pe acești doi oameni și i-a tratat ca tovarăși. Fiind singura lor rudă, Dumnezeu a avut grijă de viețile lor și de nevoile lor de hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Aici, Dumnezeu apare ca părinte al lui Adam și al Evei. În timp ce Dumnezeu face aceasta, omul nu vede cât de măreț este Dumnezeu; el nu vede supremația lui Dumnezeu, caracterul Lui misterios și, în special, nu vede mânia sau măreția Sa. Tot ceea ce vede el este smerenia lui Dumnezeu, afecțiunea Sa, preocuparea Sa pentru om și responsabilitatea și grija Sa față de el. Atitudinea și modul în care Dumnezeu i-a tratat pe Adam și Eva este asemănător cu modul în care părinții își arată grija pentru copiii lor. De asemenea, este asemănător cu modul în care părinții iubesc, au grijă și se preocupă de proprii fii și fiice – în mod real, vizibil și tangibil. În loc să Se ridice pe o poziție înaltă și măreață, Dumnezeu a folosit personal piei pentru a face îmbrăcăminte pentru om. Nu contează dacă această haină de blană a fost utilizată pentru a le acoperi modestia sau pentru a-i proteja de frig. Ceea ce contează este că această haină pentru a acoperi trupul omului a fost făcută personal de Dumnezeu cu propriile Sale mâini. În loc să o creeze doar prin puterea gândului sau prin metode miraculoase cum și-ar putea imagina oamenii, Dumnezeu a făcut în mod legitim ceva ce omul ar fi crezut că Dumnezeu n-ar face și n-ar trebui să facă. Acesta poate părea un lucru banal, pe care unii nici nu-l consideră demn de a fi menționat, dar le permite tuturor celor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar care erau plini de concepții nedeslușite despre El, să înțeleagă mai bine autenticitatea și frumusețea Sa și să-I vadă loialitatea și smerenia. Îi face pe oamenii insuportabil de aroganți, care se cred mari și tari, să își plece capetele încrezute de rușine la vederea sincerității și smereniei lui Dumnezeu. Aici, sinceritatea și smerenia lui Dumnezeu le permit oamenilor și mai mult să vadă cât de minunat este El. Prin contrast, Dumnezeul „uriaș”, Dumnezeul „minunat” și Dumnezeul „atotputernic” ținut în inimile oamenilor a devenit lipsit de importanță și urât și Se prăbușește la cea mai mică atingere. Când vezi acest verset și auzi această poveste, te uiți de sus la Dumnezeu pentru că a făcut un asemenea lucru? Unii oameni s-ar putea să o facă, dar alții vor reacționa exact invers. Ei se vor gândi că Dumnezeu este sincer și minunat și tocmai sinceritatea și frumusețea Lui sunt cele care îi impresionează. Cu cât văd mai mult latura adevărată a lui Dumnezeu, cu atât mai mult pot aprecia adevărata existență a iubirii lui Dumnezeu, importanța lui Dumnezeu în inimile lor și modul în care El le stă alături în orice moment.

Acum, haideți să legăm discuția noastră de prezent. Dacă Dumnezeu a putut să facă aceste diferite lucruri mici pentru oamenii pe care i-a creat de la bun început, chiar lucruri la care oamenii nu ar îndrăzni să se gândească sau să se aștepte, atunci ar putea El să facă asemenea lucruri pentru oameni astăzi? Unii spun: „Da!” De ce? Deoarece esența lui Dumnezeu nu este simulată, iar frumusețea Sa nu este simulată. Esența lui Dumnezeu există cu adevărat și nu este ceva adăugat de alții și cu siguranță nu este ceva ce se schimbă odată cu diferitele timpuri, locuri și epoci. Caracterul autentic și frumusețea lui Dumnezeu pot fi cu adevărat scoase la iveală doar făcând un lucru pe care oamenii îl consideră neremarcabil și nesemnificativ, un lucru atât de neînsemnat încât oamenii nici nu s-ar gândi că El l-ar face vreodată. Dumnezeu nu este prefăcut. Nu există exagerare, deghizare, mândrie sau aroganță în firea și esența Sa. El nu Se laudă niciodată, în schimb le iubește, Se preocupă, le îngrijește și le conduce cu loialitate și sinceritate pe ființele umane pe care le-a creat. Indiferent cât de puțin ar aprecia, simți sau vedea oamenii ceea ce face Dumnezeu, El face acest lucru negreșit. Cunoașterea faptului că Dumnezeu are o astfel de esență ar afecta iubirea oamenilor pentru El? Le-ar influența frica de Dumnezeu? Sper ca atunci când vei înțelege adevărata latură a lui Dumnezeu, vei deveni chiar mai apropiat de El și vei putea să apreciezi mai sincer iubirea și grija Sa pentru omenire, precum și să fii capabil să-ți dăruiești inima lui Dumnezeu și să fii eliberat de suspiciuni sau dubii cu privire la El. Dumnezeu face în tăcere totul pentru om, totul în liniște prin sinceritatea, fidelitatea și iubirea Lui. Dar El nu are niciodată temeri sau regrete privind tot ceea ce face, nici nu are nevoie ca cineva să-L răsplătească în vreun fel și nici nu are intenții de a obține ceva vreodată de la omenire. Singurul scop pentru tot ceea ce a făcut El vreodată este să poată primi adevărata credință și iubire a omenirii. Și cu asta voi încheia primul subiect aici.

V-au ajutat aceste discuții? Cât de mult v-au fost de ajutor? (Mai multă înțelegere și cunoaștere a iubirii lui Dumnezeu.) (Această metodă de a avea părtășie ne poate ajuta în viitor să apreciem mai bine cuvântul lui Dumnezeu, să înțelegem emoțiile pe care le-a avut El și semnificațiile lucrurilor pe care le-a spus când le-a spus și sentimentele pe care le-a simțit în acel moment.) Este vreunul dintre voi mai puternic conștient de adevărata existență a lui Dumnezeu după citirea acestor cuvinte? Simțiți că existența lui Dumnezeu nu mai este lipsită de sens sau nedeslușită? Odată ce aveți acest sentiment, puteți simți că Dumnezeu este chiar alături de voi? Poate senzația nu este evidentă chiar acum sau poate nu puteți să o simțiți chiar acum. Dar într-o zi, când veți avea o apreciere profundă și o cunoaștere reală a firii și esenței lui Dumnezeu în inimă, vei simți că Dumnezeu este chiar alături de tine – doar că tu nu L-ai acceptat niciodată în mod real pe Dumnezeu în inima ta. Și acesta este adevărul!

Ce credeți despre această abordare a părtășiei? Puteți să țineți pasul? Credeți că acest tip de părtășie despre subiectul lucrării și firii lui Dumnezeu este foarte dificil? Cum vă simțiți? (Foarte bine, entuziasmați.) Ce v-a făcut să vă simțiți bine? De ce ați fost entuziasmați? (A fost ca și cum ne-am fi întors în Grădina Edenului, înapoi alături de Dumnezeu.) „Firea lui Dumnezeu” este, de fapt, un subiect mai degrabă necunoscut pentru oameni, deoarece ceea ce vă imaginați de obicei și ce citiți în cărți sau auziți în părtășii tinde să te facă să te simți puțin ca un orb care atinge un elefant – pipăi cu mâinile, dar nu poți, de fapt, să vizualizezi nimic. Bâjbâirea orbească nu îți poate da nici măcar o cunoaștere aproximativă a lui Dumnezeu, cu atât mai puțin un concept clar cu privire la El; doar îți provoacă mai mult imaginația, împiedicându-te să definești în mod precis ce sunt firea și esența lui Dumnezeu, iar incertitudinile care provin din imaginația ta îți vor umple invariabil inima de îndoieli. Când nu poți fi sigur despre ceva, dar totuși încerci să înțelegi acel lucru, vor exista întotdeauna contradicții și conflict în inima ta și chiar o senzație de perturbare, făcându-te să te simți dezorientat și confuz. Nu este un lucru foarte dureros să vrei să-L cauți pe Dumnezeu, să-L cunoști și să-L vezi clar, dar niciodată nu pari capabil să găsești răspunsurile? Desigur, aceste cuvinte sunt îndreptate doar către cei care doresc să caute să se teamă de Dumnezeu și să-L mulțumească. Pentru oamenii care nu dau atenție unor asemenea lucruri, aceasta, de fapt, nu contează pentru că lucrurile la care ei speră cel mai mult sunt ca existența și caracterul real al lui Dumnezeu să fie doar o legendă sau o fantezie, astfel încât să poată face tot ce doresc, pentru a putea fi cei mai mari și mai importanți, pentru a putea să facă fapte rele fără a se gândi la consecințe, pentru a nu fi nevoiți să se confrunte cu pedeapsa sau să aibă vreo responsabilitate și astfel încât chiar și lucrurile pe care Dumnezeu le spune despre oameni răi să nu li se aplice. Acești oameni nu sunt dispuși să priceapă firea lui Dumnezeu. Ei sunt scârbiți de a încerca să-L cunoască pe Dumnezeu și totul despre El. Ei ar prefera ca Dumnezeu să nu existe. Acești oameni I se opun și sunt printre cei care vor fi eliminați.

În continuare, vom discuta despre povestea lui Noe și modul în care se leagă de subiectul lucrării lui Dumnezeu, al firii Sale și al lui Dumnezeu Însuși.

Ce vedeți că-i face Dumnezeu lui Noe în această parte a scripturilor? Poate că toți cei care stau aici știu ceva despre aceasta din citirea scripturilor: Dumnezeu l-a pus pe Noe să construiască arca, apoi a distrus lumea cu un potop. Dumnezeu l-a pus pe Noe să construiască arca pentru a-și salva familia de opt persoane, ceea ce le-a permis să supraviețuiască și să devină strămoșii următoarei generații a omenirii. Haideți să ne întoarcem acum la Scripturi.

B. Noe

1. Dumnezeu intenționează să distrugă lumea cu un potop și îl pune pe Noe să construiască o arcă

Geneza 6:9-14 Aceasta este istoria lui Noe. Noe a fost un om drept și integru între cei din generația sa; el a umblat cu Dumnezeu. Noe a avut trei fii: Sem, Ham și Iafet. Pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu și plin de violență. Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile. Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul. Fă-ți o arcă din lemn de gofer. Fă-i niște încăperi și acoper-o cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară”.

Geneza 6:18-22 „Dar voi face un legământ cu tine, iar tu vei intra în arcă împreună cu fiii tăi, cu soția ta și cu soțiile fiilor tăi. Să aduci în arcă câte o pereche din fiecare fel de viețuitoare, ca să le ții vii împreună cu tine. Această pereche să fie mascul și femelă. Să vină la tine înăuntru, ca să le ții vii, câte o pereche din fiecare fel de păsări, din fiecare fel de animale sălbatice și din fiecare fel de animale mici care mișună pe pământ. Ia cu tine din fiecare fel de mâncare și depoziteaz-o; ea va sluji drept hrană pentru tine și pentru ele”. Noe a făcut toate aceste lucruri așa cum i-a poruncit Dumnezeu.

Aveți acum o înțelegere generală despre cine era Noe după ce ați citit aceste două pasaje? Ce fel de persoană era Noe? Textul original este: „Noe a fost un om drept și integru între cei din generația sa”. Conform înțelegerii oamenilor moderni, ce fel de persoană era un „om drept” în acele zile? Un om drept ar trebui să fie un om desăvârșit. Știți dacă acest om desăvârșit era desăvârșit în ochii omului sau în ochii lui Dumnezeu? Fără îndoială, acest om desăvârșit era un om desăvârșit în ochii lui Dumnezeu, dar nu în ochii omului. Asta este sigur! Acest lucru se întâmplă deoarece omul este orb și nu poate vedea și doar Dumnezeu privește asupra întregului pământ și asupra fiecărei persoane și doar Dumnezeu știa că Noe era un om desăvârșit. De aceea, planul lui Dumnezeu de a distruge lumea cu un potop a început din momentul în care l-a chemat pe Noe.

În acea epocă, Dumnezeu a intenționat să-l cheme pe Noe pentru a face ceva foarte important. De ce trebuia îndeplinită această sarcină? Deoarece Dumnezeu avea un plan în inima Sa în acel moment. Planul Său era de a distruge lumea cu un potop. De ce ar distruge lumea? După cum spune aici: „Pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu și plin de violență”. Ce înțelegeți din fraza „pământul era […] plin de violență”? Era un fenomen de pe pământ în care lumea și oamenii acesteia deveniseră corupți până la extreme; prin urmare „pământul era […] plin de violență”. În limbajul de astăzi, „plin de violență” ar însemna că totul este într-o stare de haos. Pentru om, însemna că se pierduse orice urmă de ordine în fiecare aspect al vieții și că totul devenise haotic și imposibil de gestionat. În ochii lui Dumnezeu, însemna că oamenii din lume deveniseră prea corupți. Dar corupți în ce măsură? În așa măsură încât Dumnezeu nu mai putea suporta să privească și nu mai putea fi răbdător cu ei. Corupți în așa măsură încât Dumnezeu intenționa să-i distrugă. Când Dumnezeu a hotărât să distrugă lumea, El a plănuit să găsească pe cineva care să construiască o arcă. Dumnezeu l-a ales pe Noe să îndeplinească această sarcină, adică l-a pus pe Noe să construiască o arcă. De ce l-a ales pe Noe? În ochii lui Dumnezeu, Noe era un om drept; indiferent ce îl punea Dumnezeu să facă, el făcea întocmai. Asta înseamnă că Noe era dispus să facă orice îi spunea Dumnezeu să facă. Dumnezeu a vrut să găsească o asemenea persoană pentru a lucra cu El, pentru a finaliza ceea ce îi încredințase – pentru a finaliza lucrarea Sa pe pământ. Pe atunci, exista o altă persoană în afară de Noe care putea îndeplini o astfel de sarcină? Cu siguranță, nu! Noe era singurul candidat, singura persoană care putea finaliza ceea ce Dumnezeu îi încredințase și astfel, Dumnezeu l-a ales pe el. Dar limitele și standardele lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor sunt acum aceleași ca atunci? Răspunsul este că există în mod cert o diferență! Și de ce întreb asta? Noe era singurul om drept în ochii lui Dumnezeu în acea vreme, ceea ce înseamnă că nici soția sau vreunul dintre fiii săi sau nurorile sale nu erau oameni drepți, dar Dumnezeu i-a cruțat datorită lui Noe. Dumnezeu nu le-a cerut lucruri în modul în care o face acum și, în schimb, i-a păstrat în viață pe toți cei opt membri ai familiei lui Noe. Ei au primit binecuvântarea Lui datorită dreptății lui Noe. Fără Noe, niciunul dintre ei nu ar fi putut finaliza ceea ce încredințase Dumnezeu. De aceea, Noe era singura persoană care trebuia să supraviețuiască acelei distrugeri a lumii și ceilalți au fost doar beneficiari colaterali. Asta arată că, în epoca dinainte ca Dumnezeu să Își înceapă în mod oficial lucrarea de gestionare, principiile și standardele cu care îi trata pe oameni și pe care le cerea de la ei erau relativ lejere. Pentru oamenii de astăzi, modul în care Dumnezeu a tratat familia de opt persoane a lui Noe pare să fie „nedrept”. Dar în comparație cu volumul mare al lucrării pe care o face acum asupra oamenilor și cantitatea mare de cuvinte pe care le transmite acum, tratamentul pe care Dumnezeu l-a oferit familiei cu opt membri a lui Noe a fost doar un principiu al lucrării, dat fiind contextul lucrării Sale în acea vreme. Prin comparație, a primit familia de opt membri a lui Noe mai mult de la Dumnezeu sau oamenii de astăzi sunt cei care primesc mai mult?

Faptul că Noe a fost chemat este un fapt simplu, dar ideea principală a subiectului despre care vorbim – firea lui Dumnezeu, intențiile și esența Sa din această consemnare – nu este atât de simplă. Pentru a înțelege aceste diferite aspecte ale lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să înțelegem tipul de persoană la care Dumnezeu dorește să apeleze și, prin aceasta, să înțelegem firea, intențiile și esența Sa. Asta este crucial. Deci, în ochii lui Dumnezeu, ce tip de persoană este acest om la care apelează El? Aceasta trebuie să fie o persoană care poate asculta cuvintele Lui și care Îi poate urma instrucțiunile. În același timp, trebuie să fie o persoană cu un simț al responsabilității, cineva care va îndeplini cuvântul lui Dumnezeu tratându-l ca pe responsabilitatea și datoria pe care trebuie să le împlinească. Atunci trebuie această persoană să fie cineva care Îl cunoaște pe Dumnezeu? Nu. În acea vreme, Noe nu auzise mult din învățăturile lui Dumnezeu și nici nu experimentase lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, Noe avea o cunoaștere foarte limitată despre Dumnezeu. Deși se consemnează aici că Noe a mers cu Dumnezeu, a văzut el vreodată persoana Lui? Răspunsul este, în mod clar, nu! Deoarece, în acele zile, doar mesagerii lui Dumnezeu veneau printre oameni. Deși Îl puteau reprezenta în a spune și a face lucruri, ei doar transmiteau voia și intențiile Sale. Persoana lui Dumnezeu nu îi era dezvăluită omului față în față. În această parte a scripturilor, tot ceea ce vedem este ce avea de făcut Noe și care au fost instrucțiunile lui Dumnezeu pentru el. Deci, care a fost esența exprimată de Dumnezeu aici? Tot ceea ce face Dumnezeu este planificat cu precizie. Când El vede un lucru sau o situație petrecându-se, în ochii Lui există un standard de a le măsura și acest standard determină dacă El lansează un plan pentru a le trata sau ce abordare să aplice în tratarea acestui lucru sau situații. El nu este indiferent sau fără sentimente față de toate. Este, de fapt, exact opusul. Există un verset aici conform căruia Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul”. Când Dumnezeu a spus asta, Se referea că avea să distrugă doar oameni? Nu! Dumnezeu a spus că avea să distrugă toate făpturile vii. De ce voia Dumnezeu distrugere? Există o altă dezvăluire a firii lui Dumnezeu aici; în ochii lui Dumnezeu, există o limită a răbdării Sale față de corupția omului, față de murdăria, violența și răzvrătirea tuturor ființelor. Care este limita Sa? Este așa cum a spus Dumnezeu: „Dumnezeu a văzut că pământul era corupt, pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile”. Ce înseamnă fraza „pentru că toate creaturile de pe pământ își stricaseră căile”? Înseamnă că oricare dintre făpturi, inclusiv cele care Îl urmau pe Dumnezeu, cele care chemau numele lui Dumnezeu, cele care odată aduceau arderi-de-tot lui Dumnezeu, cele care Îl recunoșteau în mod verbal și chiar Îl lăudau – odată ce comportamentul lor a fost plin de corupție și a ajuns la ochii lui Dumnezeu, El a trebuit să le distrugă. Aceea a fost limita lui Dumnezeu. Deci, în ce măsură a rămas Dumnezeu răbdător față de om și față de corupția tuturor făpturilor? În măsura în care toți oamenii, fie ei adepți ai lui Dumnezeu sau non-credincioși, nu mergeau pe calea cea dreaptă. În măsura în care omul nu era doar corupt din punct de vedere moral și plin de rele, dar nu exista nimeni care să creadă în existența lui Dumnezeu, fără a mai vorbi de cineva care să creadă că lumea este stăpânită de Dumnezeu și că Dumnezeu le poate aduce oamenilor lumină și calea cea dreaptă. În măsura în care omul disprețuia existența lui Dumnezeu și nu Îi permitea lui Dumnezeu să existe. Odată ce corupția omului a atins acest punct, Dumnezeu nu a mai putut s-o suporte. Ce avea să o înlocuiască? Venirea mâniei lui Dumnezeu și a pedepsei lui Dumnezeu. Nu a fost aceea o dezvăluire parțială a firii Lui? În epoca de astăzi, nu mai există oameni care sunt drepți în ochii lui Dumnezeu? Nu mai există oameni desăvârșiți în ochii lui Dumnezeu? Este această epocă una în care comportamentul tuturor făpturilor de pe pământ este corupt în ochii lui Dumnezeu? În epoca și zilele noastre, oare nu toți oamenii – în afară de cei pe care Dumnezeu vrea să-i facă compleți și cei care Îl pot urma și Îi pot accepta mântuirea – Îi încearcă limita răbdării? Nu este plin de violență tot ceea ce se întâmplă lângă voi, ceea ce vedeți cu ochii voștri, auziți cu urechile voastre și trăiți personal, în fiecare zi, în această lume? În ochii lui Dumnezeu, nu ar trebui să se încheie o astfel de lume, o astfel de epocă? Deși contextul epocii actuale este complet diferit de contextul vremii lui Noe, sentimentele și mânia pe care Dumnezeu le are față de corupția omului rămân exact la fel. Dumnezeu poate să fie răbdător datorită lucrării Sale, dar în lumina circumstanțelor și condițiilor, în ochii lui Dumnezeu, această lume ar fi trebuit să fie distrusă de mult. Circumstanțele au depășit cu mult ce erau atunci când lumea a fost distrusă de potop. Dar care este diferența? Acesta este, de asemenea, lucrul care Îi întristează inima cel mai mult și poate ceva ce niciunul dintre voi nu poate aprecia.

Când a distrus lumea prin potop, Dumnezeu a putut apela la Noe să construiască o arcă și să facă o parte din lucrarea de pregătire. Dumnezeu a putut apela la un om – Noe – să facă aceste lucruri pentru El. Dar în această epocă actuală, Dumnezeu nu are la cine să apeleze. De ce? Fiecare persoană de aici probabil înțelege și cunoaște foarte bine motivul. Aveți nevoie ca Eu să o spun? Dacă o spun cu voce tare, ați putea fi umiliți și s-ar putea să vă supărați. Unii oameni ar putea spune: „Deși nu suntem oameni drepți și nu suntem oameni desăvârșiți în ochii lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu ne-ar porunci să facem ceva, tot am fi capabili să realizăm acel lucru. Înainte, când a spus că urma să vină un dezastru catastrofic, am început să pregătim mâncare și obiecte care ar fi necesare în cazul unui dezastru. Nu s-au făcut toate acestea în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu? Nu cooperam într-adevăr cu lucrarea lui Dumnezeu? Nu pot fi comparate aceste lucruri cu ce a făcut Noe? Ceea ce am făcut noi nu reprezintă oare o supunere adevărată? Nu urmam noi instrucțiunile lui Dumnezeu? Nu am făcut noi ce a spus Dumnezeu deoarece avem încredere în cuvintele Lui? Atunci de ce este Dumnezeu încă trist? De ce spune că nu are la cine să apeleze?” Există vreo diferență între acțiunile voastre și cele ale lui Noe? Care este diferența? (Pregătirea mâncării astăzi pentru dezastru a fost intenția noastră.) (Acțiunile noastre nu pot fi considerate „drepte”, în timp ce Noe era un om drept în ochii lui Dumnezeu.) Ce ați spus nu este prea departe de adevăr. Ceea ce a făcut Noe era în mod esențial diferit de ceea ce fac oamenii acum. Când Noe a făcut așa cum l-a îndrumat Dumnezeu, el nu a știut care erau intențiile lui Dumnezeu. El nu a știut ce voia să îndeplinească Dumnezeu. Dumnezeu doar îi dăduse o poruncă și îl îndrumase să facă ceva și, fără prea multe explicații, Noe s-a conformat și a făcut acel lucru. El nu a încercat să deslușească în secret dorințele lui Dumnezeu, nici nu I s-a opus lui Dumnezeu și nici nu a arătat lipsă de sinceritate. El doar a mers mai departe și a făcut acel lucru cu o inimă curată și simplă. Ceea ce Dumnezeu l-a pus, el a făcut și supunerea și ascultarea cuvântului lui Dumnezeu au stat la baza credinței sale în ceea ce a făcut. Atât de direct și simplu a tratat el ceea ce îi încredințase Dumnezeu. Esența sa – esența acțiunilor sale era supunerea, nu îndoiala, nu rezistența și, mai mult, faptul că nu se gândea la propriile interese sau la pierderile și la câștigurile sale. Mai mult, când Dumnezeu a spus că va distruge lumea cu un potop, Noe nu a întrebat când, nu a întrebat ce se va alege de lucruri și, cu siguranță, nu L-a întrebat pe Dumnezeu cum avea să distrugă lumea. El doar a făcut cum i-a poruncit Dumnezeu. Oricum a vrut Dumnezeu să fie făcut și cu ce a vrut El, Noe a făcut exact cum i-a cerut Dumnezeu și, de asemenea, a început imediat. A acționat conform instrucțiunilor lui Dumnezeu, cu o atitudine dornică de a-L mulțumi pe Dumnezeu. O făcea ca el însuși să evite dezastrul? Nu. L-a întrebat el pe Dumnezeu cât avea să mai dureze înainte ca lumea să fie distrusă? Nu. L-a întrebat sau a știut cât va dura să construiască arca? Nici asta nu știa. Pur și simplu s-a supus, a ascultat și a acționat întocmai. Oamenii de acum nu sunt la fel: de îndată ce scapă o mică informație prin cuvântul lui Dumnezeu, de îndată ce oamenii simt un simplu foșnet de frunze în vânt, ei trec imediat la acțiune pentru a pregăti ce vor mânca, ce vor bea și ce vor folosi ulterior, orice ar fi și oricât ar costa, chiar planificând rute de scăpare pentru momentul când lovește dezastrul. Chiar mai interesant este faptul că, în acest moment cheie, creierele umane sunt foarte bune la „a duce la bun sfârșit o treabă”. În circumstanțele unde Dumnezeu nu a dat nicio instrucțiune, omul poate planifica totul foarte potrivit. Ați putea folosi cuvântul „perfect” pentru a descrie astfel de planuri. Cât despre ce spune Dumnezeu, care sunt intențiile Lui sau ce vrea El, nimănui nu-i pasă și nimeni nu încearcă să le aprecieze. Nu este aceasta cea mai mare diferență între oamenii de astăzi și Noe?

În această consemnare a poveștii lui Noe, vedeți o parte din firea lui Dumnezeu? Există o limită a răbdării lui Dumnezeu față de corupția, murdăria și violența omului. Când va atinge acea limită, El nu va mai fi răbdător și va începe în schimb gestionarea Sa nouă și noul Său plan, va începe să facă ceea ce El trebuie să facă, să-Și dezvăluie faptele și cealaltă parte a firii Sale. Această acțiune a Lui nu este pentru a demonstra că El nu trebuie niciodată să fie ofensat de om sau că este plin de autoritate și mânie și nu este pentru a arăta că El poate distruge omenirea. Ci pentru că firea și esență Lui sfântă nu mai pot să permită sau să aibă răbdare ca acest tip de omenire să trăiască înaintea Lui și sub stăpânirea Lui. Adică, atunci când toată omenirea este împotriva Lui, când nu există nimeni pe care să-l mântuiască pe întreg pământul, El nu va mai avea răbdare cu o asemenea omenire și, fără nicio îndoială, Își va îndeplini planul – de a distruge acest tip de omenire. O astfel de acțiune făcută de Dumnezeu este determinată de firea Lui. Aceasta este o consecință necesară și o consecință pe care fiecare ființă creată sub stăpânirea lui Dumnezeu trebuie să o îndure. Nu ne arată aceasta că în epoca actuală Dumnezeu abia așteaptă să-Și finalizeze planul și să-i mântuiască pe oamenii pe care vrea să-i mântuiască? În aceste circumstanțe, de ce anume Îi pasă Lui cel mai mult? Nu de modul în care Îl tratează sau I se împotrivesc cei care nu-L urmează deloc sau cei care I se opun sau de modul în care omenirea Îl defăimează. Lui Îi pasă doar dacă cei care Îl urmează, obiectele mântuirii Sale din planul Lui de gestionare au fost făcuți compleți de El, dacă au devenit vrednici de mulțumirea Lui. Cât despre oamenii care nu Îl urmează, El le oferă doar ocazional puțină pedeapsă pentru a-Și exprima mânia. De exemplu, tsunamiuri, cutremure și erupții vulcanice. În același timp, El îi protejează cu tărie și are grijă de cei care Îl urmează și care sunt pe cale să fie mântuiți de El. Firea lui Dumnezeu este aceasta: pe de o parte, El poate să aibă o răbdare și o toleranță extremă față de oamenii pe care intenționează să-i facă compleți și poate să-i aștepte pe cât de mult posibil; pe de altă parte, Dumnezeu urăște și detestă cu vehemență tipul de oameni ca Satana care nu Îl urmează și I se opun. Deși nu-I pasă dacă acești oameni ca Satana Îl urmează sau Îl venerează, El tot îi detestă în timp ce are răbdare cu ei în inima Lui și, când determină finalul acestor oameni ca Satana, El așteaptă, de asemenea, sosirea etapelor din planul Său de gestionare.

Să ne uităm la următorul pasaj.

2. Binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Noe după potop

Geneza 9:1-6 Dumnezeu i-a binecuvântat pe Noe și pe fiii săi și le-a zis: „Fiți roditori, înmulțiți-vă și umpleți pământul. Frica și groaza de voi să fie peste toate viețuitoarele pământului, peste păsările cerului, peste toate creaturile care mișună pe pământ și peste toți peștii mării. Ele vă sunt date în stăpânire. Tot ce se mișcă și are viață vă va fi hrană. Așa cum v-am dat plantele verzi, acum vă dau totul. Dar să nu mâncați carne cu viața ei, adică cu sânge. Pentru sângele vieților voastre voi cere socoteală; voi cere socoteală de la orice vietate. Iar din mâna omului, voi cere socoteală pentru viața semenului său. Cine varsă sângele omului, de om sângele-i va fi vărsat, căci după chipul lui Dumnezeu l-a făcut Dumnezeu pe om”.

Ce vedeți din acest pasaj? De ce am ales aceste versete? De ce nu am selectat un fragment despre viața lui Noe și a familiei sale pe arcă? Deoarece acea informație nu are mare legătură cu subiectul despre care comunicăm astăzi. Noi ne axăm pe firea lui Dumnezeu. Dacă vreți să știți despre acele detalii, atunci puteți lua Biblia pentru a citi voi înșivă. Nu vom vorbi despre aceasta aici. Principalul lucru despre care vorbim astăzi este modul în care să cunoaștem acțiunile lui Dumnezeu.

După ce Noe a acceptat instrucțiunile lui Dumnezeu, a construit arca și a supraviețuit zilelor în care Dumnezeu a folosit un potop pentru a distruge lumea, întreaga sa familie de opt persoane a supraviețuit. Cu excepția familiei de opt persoane a lui Noe, a fost distrusă toată omenirea și toate făpturile vii de pe pământ. Lui Noe, Dumnezeu i-a dat binecuvântări și le-a spus niște lucruri lui și fiilor lui. Aceste lucruri au fost ceea ce i-a acordat Dumnezeu și, de asemenea, binecuvântarea Lui pentru el. Aceasta este binecuvântarea și promisiunea pe care Dumnezeu le acordă cuiva care Îl poate asculta și Îi poate accepta instrucțiunile și este, de asemenea, modul în care Dumnezeu răsplătește oamenii. Cu alte cuvinte, indiferent dacă Noe a fost un om desăvârșit sau un om drept în ochii lui Dumnezeu și indiferent cât de multe știa despre Dumnezeu, pe scurt, Noe și cei trei fii ai săi au ascultat cu toții de cuvintele lui Dumnezeu, au cooperat cu lucrarea Lui și au făcut ceea ce trebuia în conformitate cu instrucțiunile Lui. Prin urmare, ei i-au păstrat pe oameni și diversele tipuri de făpturi pentru Dumnezeu, după distrugerea lumii prin potop, aducând o mare contribuție la următoarea etapă a planului Său de gestionare. Ca urmare a tuturor lucrurilor făcute de el, Dumnezeu l-a binecuvântat. Poate pentru oamenii de astăzi, ceea ce a făcut Noe nu era nici măcar demn de menționat. Unii pot chiar să creadă: „Noe nu a făcut nimic; Dumnezeu Se hotărâse să-l cruțe, deci el cu siguranță avea să fie cruțat. Supraviețuirea lui nu se datora realizărilor sale. Asta a vrut Dumnezeu să facă să se întâmple, deoarece omul este pasiv.” Dar nu asta gândea Dumnezeu. Pentru El, indiferent dacă o persoană este importantă sau nesemnificativă, atât timp cât Îl poate asculta, se poate supune instrucțiunilor și lucrurilor pe care i le încredințează și poate coopera cu lucrarea Sa, voia Sa și planul Său, astfel încât voia și planul Lui să poată fi îndeplinite fără piedici, atunci acel comportament este demn de a fi ținut minte de El și de a primi binecuvântarea Lui. Dumnezeu prețuiește astfel de oameni și prețuiește acțiunile, iubirea și afecțiunea lor pentru El. Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu. Deci de ce l-a binecuvântat Dumnezeu pe Noe? Deoarece acesta este modul în care Dumnezeu tratează astfel de acțiuni și supunerea din partea omului.

În privința binecuvântării lui Noe de către Dumnezeu, unii oameni vor zice: „Dacă omul Îl ascultă și Îl mulțumește pe Dumnezeu, atunci El ar trebui să binecuvânteze omul. Nu este de la sine înțeles?” Putem spune asta? Unii oameni zic: „Nu”. De ce nu putem spune asta? Unii oameni zic: „Omul nu este demn de a se bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu”. Asta nu este în întregime corect. Deoarece când o persoană acceptă ceea ce Dumnezeu îi încredințează, Dumnezeu are un standard pentru a judeca dacă acțiunile ei sunt bune sau rele și dacă persoana s-a supus și a satisfăcut intențiile lui Dumnezeu și dacă ceea ce face aceasta este adecvat. Lui Îi pasă de inima persoanei, nu de acțiunile acesteia la suprafață. Nu este cazul ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cineva atât timp cât face ceva, indiferent cum îl face. Aceasta este o înțelegere greșită pe care o au oamenii despre Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită doar la rezultatul final al lucrurilor, ci pune mai mult accent pe modul în care este inima unei persoane și cum este atitudinea unei persoane în timpul desfășurării lucrurilor și El Se uită dacă există supunere, considerație și dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu în inima acesteia. Cât de multe a știut Noe despre Dumnezeu la acea vreme? Atât de multe pe cât doctrinele pe care le știți voi acum? În ceea ce privește aspectele adevărului precum conceptele și cunoașterea lui Dumnezeu, a primit el la fel de multă udare și păstorire cum ați primit voi? Nu, nu a primit! Dar există un fapt care este incontestabil: în conștiințele, mințile și chiar adâncurile inimilor oamenilor de astăzi, atitudinile lor față de Dumnezeu și conceptele lor sunt vagi și ambigue. Puteți chiar spune că o parte dintre oameni au o atitudine negativă privind existența lui Dumnezeu. Dar în inima și conștiința lui Noe, existența lui Dumnezeu era absolută și dincolo de cea mai mică îndoială și astfel supunerea lui față de El era pură și putea rezista la testare. Inima lui era pură și deschisă față de Dumnezeu. El nu avea nevoie de prea multă cunoaștere a doctrinelor pentru a se convinge să urmeze fiecare cuvânt al lui Dumnezeu, nici nu avea nevoie de multe fapte pentru a dovedi existența Lui, astfel încât să poată accepta ceea ce Dumnezeu i-a încredințat și să fie capabil de a face orice îl pune El. Aceasta este diferența esențială între Noe și oamenii de astăzi. Este, de asemenea, definiția adevărată și precisă a ceea ce este un om desăvârșit în ochii lui Dumnezeu. Ceea ce vrea Dumnezeu sunt oamenii ca Noe. El este tipul de persoană pe care îl laudă Dumnezeu și, de asemenea, exact tipul de persoană pe care îl binecuvântează Dumnezeu. Ați primit luminare din aceasta? Oamenii se uită la oameni din exterior, în timp ce Dumnezeu Se uită la inimile oamenilor și la esența lor. Dumnezeu nu permite nimănui să fie cu jumătate de inimă sau să aibă îndoieli față de El, nici nu le permite oamenilor să-L suspecteze sau să-L testeze în vreun mod. De aceea, chiar dacă oamenii de astăzi sunt față în față cu cuvântul lui Dumnezeu, ați putea chiar spune față în față cu Dumnezeu, din cauza a ceva adânc în inimile lor, a existenței esenței lor corupte și a atitudinii lor ostile față de El, oamenii au fost împiedicați să aibă credință adevărată în Dumnezeu și au fost blocați de la a fi supuși față de El. Din această cauză, este foarte dificil pentru ei să obțină aceeași binecuvântare pe care Dumnezeu i-a acordat-o lui Noe.

În continuare, să ne uităm la această parte a scripturilor despre modul în care Dumnezeu a folosit curcubeul ca simbol al legământului Său cu omul.

3. Dumnezeu folosește curcubeul ca simbol al legământului Său cu omul

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi și cu toate viețuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generațiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ”.

Majoritatea oamenilor știu ce este un curcubeu și au auzit despre unele povești legate de curcubeie. Cât despre povestea privind curcubeul din Biblie, unii oameni o cred și unii o tratează ca pe o legendă, în timp ce alții nu o cred deloc. Orice ar fi, toate evenimentele care s-au întâmplat în legătură cu curcubeul reprezentau lucrarea lui Dumnezeu și au avut loc în procesului gestionării omului de către Dumnezeu. Aceste evenimente au fost consemnate exact în Biblie. Aceste consemnări nu ne spun în ce dispoziție era Dumnezeu la acea vreme sau intențiile din spatele acestor cuvinte pe care le-a rostit El. În plus, nimeni nu poate cântări ce simțea El când le-a spus. Totuși, starea de spirit a lui Dumnezeu privind toate aceste evenimente este dezvăluită printre rândurile textului. Este ca și cum gândurile Sale din acel moment prind viață din fiecare cuvânt și frază a cuvântului lui Dumnezeu.

Gândurile lui Dumnezeu reprezintă lucrul de care ar trebui să se preocupe oamenii și ceea ce ar trebui să încerce să ajungă să cunoască cel mai mult. Aceasta deoarece gândurile lui Dumnezeu sunt indisolubil legate de înțelegerea Lui de către om și aceasta este o legătură indispensabilă cu intrarea în viață a omului. Deci, ce Se gândea Dumnezeu în momentul când s-au întâmplat aceste evenimente?

Inițial, Dumnezeu a creat o omenire care, în ochii Săi, era foarte bună și apropiată de El, dar aceasta a fost distrusă de potop după ce s-a răzvrătit împotriva Lui. L-a durut pe Dumnezeu ca o asemenea omenire să dispară așa, într-o clipă? Desigur că L-a durut! Deci care a fost exprimarea durerii Sale? Cum a fost consemnată în Biblie? A fost consemnată în Biblie cu aceste cuvinte: „Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul”. Această propoziție simplă dezvăluie gândurile lui Dumnezeu. Această distrugere a lumii L-a îndurerat foarte mult. După cum ar spune omul, El a fost foarte trist. Ne putem imagina: cum arăta pământul, care era odată plin de viață, după ce a fost distrus de potop? Cum arăta atunci pământul care era odată plin de ființe umane? Nicio locuință umană, nicio ființă vie, apă peste tot și un dezastru absolut la suprafața apei. A fost o astfel de scenă intenția inițială a lui Dumnezeu când a creat lumea? Desigur că nu! Intenția Lui inițială a fost să vadă viață pe tot pământul, să vadă ființele umane pe care le-a creat cum Îl venerează, nu ca Noe să fie singurul care Îl venera sau singurul care putea răspunde la chemarea Sa de a finaliza ceea ce îi fusese încredințat. Când omenirea a dispărut, Dumnezeu nu a văzut ceea ce intenționase inițial, ci complet opusul. Cum putea inima Lui să nu fie îndurerată? Deci când Își dezvăluia firea și Își exprima emoțiile, Dumnezeu a luat o hotărâre. Ce tip de hotărâre a luat El? Să facă un arc pe cer (adică curcubeul pe care îl vedem) ca legământ cu omul, o promisiune că Dumnezeu nu va mai distruge din nou omenirea cu un potop. În același timp, a fost și pentru a le transmite oamenilor că Dumnezeu a distrus lumea cu un potop, pentru ca oamenii să-și amintească mereu motivul pentru care El ar face un asemenea lucru.

A fost distrugerea lumii la acel moment ceva ce a vrut Dumnezeu? Nu a fost cu siguranță ceea ce a vrut Dumnezeu. Am putea să ne imaginăm o mică parte a jalnicii imagini a pământului după distrugerea lumii, dar nu ne putem imagina nici pe departe cum era scena din acel moment în ochii lui Dumnezeu. Putem spune că, indiferent dacă sunt oamenii de acum sau de atunci, nimeni nu poate imagina sau cântări ce simțea El când a văzut acea scenă, acea imagine a lumii după distrugerea ei de potop. Dumnezeu a fost forțat să o facă de răzvrătirea omului, dar durerea suferită de inima Lui din cauza distrugerii lumii prin potop este o realitate pe care nimeni nu o poate pătrunde sau cântări. De aceea, Dumnezeu a făcut un legământ cu omenirea, prin care să le spună oamenilor să țină minte că Dumnezeu a făcut odată așa ceva și pentru a le promite că nu va mai distruge niciodată lumea într-un asemenea mod. În acest legământ vedem inima lui Dumnezeu – vedem că inima Lui era îndurerată când a distrus această omenire. În limbajul omului, când Dumnezeu a distrus omenirea și a văzut-o cum dispare, inima Lui plângea și sângera. Nu este acesta cel mai bun mod de a o descrie? Aceste cuvinte sunt folosite de oameni pentru a ilustra emoții umane, dar având în vedere că limba oamenilor este prea săracă, folosirea acestora pentru a descrie sentimentele și emoțiile lui Dumnezeu nu Mi se pare a fi prea rea și nici prea exagerată. Cel puțin vă oferă o înțelegere foarte vie, foarte aptă privind dispoziția Lui din acel moment. La ce vă veți gândi acum când veți vedea din nou un curcubeu? Cel puțin vă veți reaminti cum a fost Dumnezeu îndurerat odată din cauza distrugerii lumii prin potop. Vă veți aminti cum, chiar dacă ura această lume și disprețuia această omenire, când El a distrus ființele umane pe care le crease cu propriile Sale mâini, inima Sa suferea, se lupta să le dea drumul, simțindu-se reticentă și fiindu-i greu să suporte. Singura Sa consolare a fost familia de opt persoane a lui Noe. Cooperarea lui Noe a făcut ca eforturile Sale laborioase de a crea toate lucrurile să nu fie în zadar. Într-un moment când Dumnezeu suferea, acesta era singurul lucru care putea să compenseze pentru durerea Lui. Din acel moment, Dumnezeu Și-a pus toate așteptările de la omenire în familia lui Noe, sperând că ei vor putea trăi sub binecuvântările Lui și nu sub blestemul Lui, sperând că ei nu-L vor mai vedea niciodată cum distruge lumea cu un potop și sperând, de asemenea, că ei nu vor fi distruși.

Despre ce parte din firea lui Dumnezeu ar trebui să învățăm din asta? Dumnezeu disprețuise omul deoarece acesta era ostil față de El, dar în inima Lui, grija Sa, preocuparea și mila pentru omenire au rămas neschimbate. Chiar și atunci când a distrus omenirea, inima Sa a rămas neschimbată. Când omenirea a fost plină de corupție și răzvrătită față de Dumnezeu într-o măsură dureroasă, Dumnezeu a fost nevoit să distrugă această omenire, din cauza firii și esenței Sale și în conformitate cu principiile Sale. Dar, datorită esenței Lui, tot Îi era milă de omenire și chiar voia să utilizeze diverse moduri pentru a răscumpăra omenirea astfel încât aceasta să continue să trăiască. Totuși, omul I s-a opus, a continuat să fie răzvrătit și a refuzat să accepte mântuirea Lui; adică a refuzat să-I accepte bunele intenții. Indiferent cum i-a chemat Dumnezeu, cum le-a reamintit, i-a alimentat, i-a ajutat sau cum i-a tolerat, oamenii nu au înțeles, nici nu au apreciat și nici nu au acordat atenție. În durerea Sa, Dumnezeu tot nu a uitat să îi acorde omului toleranța Sa maximă, așteptând ca omul să-și schimbe cursul. După ce Și-a atins limita, El a făcut ceea ce trebuia să facă fără nicio ezitare. Cu alte cuvinte, a existat o perioadă de timp specifică și un proces din momentul în care Dumnezeu a planificat să distrugă omenirea și până la începutul lucrării Sale de a distruge omenirea. Acest proces a existat cu scopul de a permite omului să-și schimbe cursul și aceasta a fost ultima șansă pe care Dumnezeu i-a dat-o. Deci ce a făcut El în această perioadă înainte să distrugă omenirea? Dumnezeu a făcut o lucrare semnificativă de a reaminti și a îndemna. Oricât de îndurerată și suferindă era inima Lui, El a continuat să-i acorde omenirii grija, preocuparea și mila Sa abundentă. Ce vedem din asta? Fără îndoială, vedem că iubirea Lui pentru omenire este reală și nu ceva ce spune doar cu buzele. Este adevărată, tangibilă și apreciabilă, nu simulată, denaturată, înșelătoare sau afectată. Dumnezeu nu utilizează niciodată nicio înșelăciune și nu creează imagini false pentru ca oamenii să vadă că El este minunat. El nu utilizează niciodată mărturii false pentru a permite oamenilor să-I vadă frumusețea sau să Se laude cu frumusețea și sfințenia Sa. Nu sunt aceste aspecte ale firii lui Dumnezeu vrednice de iubirea omului? Nu sunt vrednice de venerat? Nu sunt vrednice de prețuit? În acest stadiu, vreau să vă întreb: după ce ați auzit aceste cuvinte, credeți că măreția lui Dumnezeu reprezintă doar cuvinte goale pe o foaie de hârtie? Frumusețea lui Dumnezeu înseamnă doar vorbe goale? Nu! Cu siguranță, nu! Supremația lui Dumnezeu, măreția, sfințenia, toleranța, iubirea Lui și așa mai departe – toate detaliile tuturor aspectelor firii și esenței Lui își găsesc expresia practică de fiecare dată când Își face lucrarea, sunt întruchipate în intențiile Sale față de om și, de asemenea, sunt îndeplinite și reflectate în fiecare persoană. Indiferent dacă ai simțit acest lucru înainte, Dumnezeu are grijă de fiecare persoană în toate modurile posibile, folosindu-Și inima sinceră, înțelepciunea și diverse metode pentru a încălzi inima fiecărei persoane și a trezi spiritul fiecărei persoane. Acesta este un fapt indiscutabil. Indiferent cât de mulți oameni stau aici, fiecare persoană a avut experiențe și sentimente diferite față de toleranța, răbdarea și frumusețea lui Dumnezeu. Aceste experiențe în privința lui Dumnezeu și aceste sentimente sau percepții ale Lui – pe scurt, toate aceste lucruri pozitive sunt de la Dumnezeu. Deci prin integrarea experiențelor tuturor și cunoașterii de Dumnezeu și combinarea acestora cu lectura noastră a acestor pasaje din Biblie astăzi, aveți acum o înțelegere mai adevărată și mai potrivită în privința Lui?

După citirea acestei povești și înțelegerea unei părți a firii lui Dumnezeu, dezvăluite prin acest eveniment, ce fel de cunoaștere nouă aveți în privința Lui? V-a oferit o înțelegere mai profundă în privința lui Dumnezeu și a inimii Lui? Vă simțiți diferit acum când revedeți povestea lui Noe? După părerea voastră, a fost fără rost să avem părtășie despre aceste versete din Biblie? Acum că am avut părtășie despre ele, credeți că a fost fără rost? A fost cu siguranță necesar! Chiar dacă ceea ce citim este o poveste, este o consemnare reală a lucrării pe care a făcut-o Dumnezeu. Scopul Meu nu era să vă permit să pricepeți detaliile acestor povești sau ale acestui personaj, nici nu era ca voi să studiați acest personaj și, cu siguranță, nu era ca voi să vă duceți înapoi și să studiați din nou Biblia. Înțelegeți? Deci v-au ajutat aceste povești în privința cunoașterii voastre de Dumnezeu? Ce a adăugat această poveste la înțelegerea voastră în privința lui Dumnezeu? Spuneți-ne, frați și surori din Hong Kong. (Am văzut că iubirea lui Dumnezeu este ceva ce niciunul dintre noi, oameni corupți, nu avem.) Spuneți-ne, frați și surori din Coreea de Sud. (Iubirea lui Dumnezeu pentru om este adevărată. Iubirea lui Dumnezeu pentru om cuprinde firea Lui și măreția, sfințenia, supremația și toleranța Sa. Merită ca noi să încercăm să obținem o înțelegere mai profundă în privința acesteia.) (Prin părtășia recentă, pe de-o parte, pot vedea firea sfântă și dreaptă a lui Dumnezeu și pot vedea, de asemenea, grija pe care Dumnezeu o are pentru omenire, mila Lui față de omenire și faptul că tot ceea ce face Dumnezeu și fiecare gând și idee pe care le are dezvăluie iubirea și grija Sa pentru omenire.) (Înțelegerea mea din trecut a fost că Dumnezeu a utilizat un potop pentru a distruge lumea deoarece omenirea devenise rea într-o măsură dureroasă și era ca și cum Dumnezeu a distrus această omenire pentru că o detesta. Doar după ce Dumnezeu a vorbit despre povestea lui Noe astăzi și a spus că inima Lui sângera, am realizat că Dumnezeu era, de fapt, reticent să renunțe la această omenire. Doar pentru că omenirea a fost prea răzvrătită, Dumnezeu nu a avut de ales și i-a distrus. De fapt, inima Lui în acel moment era foarte tristă. Din acest lucru pot vedea, în firea Lui, grija și preocuparea Sa pentru omenire. Acesta este un lucru pe care nu îl știam înainte.) Foarte bine! Puteți continua voi. (Am fost foarte afectat după ce am ascultat. Am citit Biblia în trecut, dar niciodată nu am avut o experiență precum cea de astăzi unde Dumnezeu analizează direct aceste lucruri pentru ca noi să ajungem să-L cunoaștem. Faptul că Dumnezeu ne-a îndrumat așa pentru a ne arăta Biblia mi-a permis să știu că esența Lui înaintea corupției omului era iubire și grijă pentru omenire. Din momentul în care omul a devenit corupt și până în aceste zile de pe urmă, chiar dacă Dumnezeu are o fire dreaptă, iubirea și grija Sa rămân neschimbate. Asta arată că esența iubirii lui Dumnezeu, de la creație și până acum, indiferent dacă omul este corupt, nu se schimbă niciodată.) (Astăzi am văzut că esența lui Dumnezeu nu se va schimba din cauza unei modificări a momentului sau locului lucrării Sale. Am văzut și că, indiferent dacă Dumnezeu creează lumea sau o distruge după ce omul devine corupt, tot ceea ce face El are sens și conține firea Sa. Astfel am văzut că iubirea Lui este infinită și de nemăsurat și am văzut, de asemenea, așa cum au menționat ceilalți frați și surori, grija și mila Lui față de omenire când a distrus lumea.) (Acestea au fost lucruri despre care, într-adevăr, nu am știut înainte. După ce am ascultat astăzi, simt că Dumnezeu este într-adevăr credibil, într-adevăr de încredere, că merită să credem în El și că există fără îndoială. Pot aprecia cu sinceritate în inima mea că firea și iubirea lui Dumnezeu sunt într-adevăr atât de concrete. Acesta este sentimentul pe care îl am după ce am ascultat astăzi.) Excelent! Se pare că ați fost profund afectați de tot ceea ce ați auzit.

Ați observat ceva din toate versetele din Biblie, inclusiv toate poveștile biblice despre care am avut părtășie astăzi? Și-a folosit vreodată Dumnezeu propria limbă pentru a-Și exprima gândurile sau a-Și explica iubirea și grija pentru omenire? Există o consemnare în care El folosește un limbaj simplu pentru a afirma cât de îngrijorat este pentru omenire sau cât de mult o iubește? Nu. Nu este așa? Există mulți dintre voi care au citit Biblia sau alte cărți în afara acesteia. A văzut vreunul dintre voi astfel de cuvinte? Răspunsul este: sigur că nu! Adică, în consemnările din Biblie, inclusiv cuvintele lui Dumnezeu sau documentarea lucrării Sale, Dumnezeu nu Și-a folosit în nicio epocă sau perioadă propriile metode pentru a-Și descrie sentimentele sau a-Și exprima iubirea și grija pentru omenire, nici nu Și-a utilizat vreodată vorbirea sau vreo acțiune pentru a-Și transmite sentimentele și emoțiile – este adevărat? De ce spun asta? De ce trebuie să o menționez? Deoarece și aceasta implică frumusețea și firea Sa.

Dumnezeu a creat omenirea; indiferent dacă oamenii au fost corupți sau dacă Îl urmează, El îi tratează ca pe cele mai neprețuite ființe dragi ale Sale – sau, cum ar spune ființele umane, oamenii cei mai dragi Lui – și nu ca pe jucăriile Sale. Deși Dumnezeu spune că El este Creatorul și că omul este ființa Sa creată, ceea ce poate suna de parcă există o mică diferență de rang, realitatea este că tot ce a făcut Dumnezeu pentru omenire depășește cu mult o relație de această natură. Dumnezeu iubește omenirea, are grijă, Se preocupă de aceasta și o aprovizionează fără încetare. El nu simte niciodată în inima Sa că aceasta este o lucrare în plus sau ceva ce merită o mare răsplată. Nici nu simte că mântuirea omenirii, alimentarea oamenilor și faptul că le oferă totul reprezintă o contribuție uriașă pentru omenire. El aprovizionează pur și simplu omenire în tăcere și în liniște, în propriul Său mod, prin propria Sa esență și prin ceea ce El are și ce este. Indiferent cât de multe provizii și cât de mult ajutor primește omenirea de la El, Dumnezeu nu Se gândește la asta niciodată și nu încearcă să-Și asume meritul. Acest lucru este determinat de esența lui Dumnezeu și este, de asemenea, o exprimare adevărată a firii Lui. Motiv pentru care, indiferent dacă este vorba de Biblie sau de alte cărți, Dumnezeu nu Își exprimă niciodată gândurile și nu descrie sau declară către oameni, cu scopul de a face omenirea recunoscătoare față de El sau să-L laude, motivele pentru care face aceste lucruri sau de ce Îi pasă atât de mult de omenire. Chiar și când suferă, când inima Sa este extrem de îndurerată, El nu-Și uită niciodată responsabilitatea sau grija față de omenire; în tot acest timp, suportă această rană și durere singur, în tăcere. Din contră, Dumnezeu continuă să aprovizioneze omenirea așa cum a făcut întotdeauna. Deși oamenii Îl laudă deseori sau sunt martori pentru El, niciunul dintre aceste comportamente nu este cerut de Dumnezeu. Asta deoarece El nu intenționează niciodată ca vreunul dintre lucrurile bune pe care le face pentru omenire să fie dat la schimb pentru recunoștință sau să fie răsplătit. Pe de altă parte, cei care pot să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, cei care pot să Îl urmeze cu adevărat pe Dumnezeu, Îl ascultă și Îi sunt loiali și cei care pot să I se supună – aceștia sunt oamenii care vor primi deseori binecuvântările Lui și El va acorda astfel de binecuvântări fără rezerve. Mai mult, binecuvântările pe care oamenii le primesc de la El sunt adesea dincolo de imaginația lor și, de asemenea, dincolo de orice pot justifica ființele umane pentru ceea ce au făcut sau pentru prețul pe care l-au plătit. Când omenirea se bucură de binecuvântarea lui Dumnezeu, îi pasă cuiva de ce face El? Se preocupă cineva de modul în care Se simte Dumnezeu? Încearcă cineva să aprecieze durerea Lui? Răspunsul la aceste întrebări este un „nu” categoric! Poate orice ființă umană, inclusiv Noe, să aprecieze durerea pe care o simțea Dumnezeu în acel moment? Poate cineva să aprecieze de ce Dumnezeu ar stabili un astfel de legământ? Nu poate! Oamenii nu apreciază durerea Lui nu pentru că nu o pot înțelege, și nu din cauza distanței dintre Dumnezeu și om sau a diferenței dintre statuturile lor; ci din cauza faptului că oamenilor nu le pasă deloc de sentimentele lui Dumnezeu. Omenirea crede că Dumnezeu este independent – că Dumnezeu nu are nevoie ca oamenilor să le pese de El, să-L înțeleagă sau să-I arate considerație. Dumnezeu este Dumnezeu, deci nu are durere, nici emoții; El nu va fi trist, El nu simte durere, nici măcar nu plânge. Dumnezeu este Dumnezeu, deci nu are nevoie să-Și exprime emoțiile și nu are nevoie de consolare. Dacă, în anumite circumstanțe, El are nevoie de acestea, atunci El Se poate descurca singur și nu va cere sprijin din partea omenirii. În schimb, oamenii imaturi, slabi, sunt cei care au nevoie de consolarea, proviziile și încurajarea lui Dumnezeu și au nevoie chiar ca El să îi consoleze în toate timpurile și în toate locurile. Astfel de lucruri se ascund adânc în inimile oamenilor: omul este cel slab; oamenii au nevoie ca Dumnezeu să îi îngrijească în toate modurile, ei merită toată grija pe care o primesc de la El și ar trebui să ceară de la Dumnezeu tot ceea ce simt că ar trebui să fie al lor. Dumnezeu este Cel puternic; El are totul și El ar trebui să fie paznicul omenirii și Cel care acordă binecuvântări. Dat fiind că El este deja Dumnezeu, este atotputernic și nu are nevoie niciodată de nimic de la omenire.

Deoarece omul nu dă atenție niciuneia dintre revelațiile lui Dumnezeu, el nu a simțit niciodată durerea, tristețea sau bucuria Lui. Dar în schimb, Dumnezeu cunoaște toate expresiile omului precum palma mâinii Sale. Dumnezeu asigură nevoile tuturor, în orice moment și în orice loc, observând gândurile schimbătoare ale fiecărei persoane și, astfel, consolându-i și îndemnându-i, călăuzindu-i și iluminându-i. În ceea ce privește toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut asupra omenirii și toate prețurile pe care le-a plătit din cauza lor, pot oamenii să găsească un pasaj din Biblie sau din orice a spus Dumnezeu până acum care să afirme clar că Dumnezeu va cere ceva de la om? Nu! Din contră, indiferent cât ignoră oamenii gândirea Lui, El tot conduce omenirea în mod repetat, o aprovizionează în mod repetat și ajută oamenii, pentru a le permite să urmeze calea lui Dumnezeu, astfel încât ei să poată obține destinația frumoasă pe care le-a pregătit-o. Când vine vorba de Dumnezeu, ceea ce El are și ce este, harul Său, mila și toate recompensele Sale vor fi acordate fără rezerve celor care Îl iubesc și Îl urmează. Dar El nu dezvăluie niciodată vreunei persoane durerea pe care a suferit-o sau starea Sa de spirit și nu Se plânge niciodată de faptul că cineva nu are respect față de El sau că nu Îi cunoaște voia. El suferă pur și simplu toate acestea în tăcere, așteptând ziua în care omenirea va putea înțelege.

De ce spun aceste lucruri aici? Ce vedeți din lucrurile pe care le-am spus? Există ceva în esența și în firea lui Dumnezeu care este mult prea ușor de trecut cu vederea, ceva ce are doar Dumnezeu și nicio altă persoană, inclusiv cei despre care alții cred că sunt persoane grozave, oameni buni sau Dumnezeul din imaginația lor. Ce este acest lucru? Aceasta este atitudinea altruistă a lui Dumnezeu. Când vorbim de altruism, poate crezi că și tu ești foarte altruist, deoarece când vine vorba de copiii tăi, nu te tocmești și nu te cerți niciodată cu ei sau crezi că și tu ești foarte altruist când vine vorba de părinții tăi. Indiferent ce crezi, cel puțin ai un concept al cuvântului „altruist”, îl consideri un cuvânt pozitiv și consideri că a fi o persoană altruistă este foarte nobil. Când ești altruist, ai o stimă de sine foarte ridicată. Dar nu există nimeni care poate vedea altruismul lui Dumnezeu în toate lucrurile, între oameni, evenimente și obiecte și în lucrarea Lui. De ce se întâmplă așa? Deoarece omul este prea egoist! De ce spun asta? Omenirea trăiește într-o lume materială. Poate că Îl urmezi pe Dumnezeu, dar nu vezi sau nu apreciezi niciodată cum te aprovizionează, te iubește și Se preocupă de tine. Deci ce vezi? Vezi rudele tale de sânge care te iubesc și te adoră. Vezi lucruri care sunt benefice pentru trupul tău, îți pasă de oamenii și lucrurile pe care le iubești. Acesta este așa-zisul altruism al omului. Astfel de oameni „altruiști”, totuși, nu se preocupă niciodată în privința lui Dumnezeu care le dă viață. În contrast cu cel al lui Dumnezeu, altruismul omului devine egoist și demn de dispreț. Altruismul în care crede omul este gol și nerealist, pătat, incompatibil cu Dumnezeu și fără legătură cu El. Altruismul omului este pentru el însuși, în timp ce altruismul lui Dumnezeu este o adevărată revelație a esenței Sale. Tocmai datorită altruismului Său primește omul o aprovizionare constantă din partea Lui. Poate că nu sunteți afectați prea profund de acest subiect despre care vorbesc astăzi și doar dați din cap în semn de aprobare, dar când, în inima ta, încerci să apreciezi inima lui Dumnezeu, vei descoperi fără să vrei asta: dintre toți oamenii, chestiunile și lucrurile pe care le poți simți în această lume, doar altruismul lui Dumnezeu este real și concret, deoarece doar iubirea lui Dumnezeu pentru tine este necondiționată și nepătată. În afară de Dumnezeu, așa-zisa lipsă de egoism a oricui altcuiva este simulată, superficială, neautentică; are un scop, anumite intenții, presupune un compromis și nu poate rezista la testare. Puteți chiar spune că este murdară și vrednică de dispreț. Sunteți de acord cu aceste cuvinte?

Știu că vă sunt foarte nefamiliare aceste subiecte și aveți nevoie de puțin timp pentru a le aprofunda înainte să le puteți înțelege cu adevărat. Cu cât sunteți mai puțin familiarizați cu aceste chestiuni și subiecte, cu atât mai mult dovedește acest lucru că ele lipsesc din inima voastră. Dacă nu aș fi menționat niciodată aceste subiecte, ar ști vreunul dintre voi ceva despre ele? Cred că nu ați ajunge să le cunoașteți niciodată. Acesta este un lucru cert. Indiferent cât de mult puteți înțelege sau pricepe, aceste subiecte despre care vorbesc sunt, pe scurt, ceea ce le lipsește cel mai mult oamenilor și ceea ce ar trebui să știe cel mai bine. Aceste subiecte sunt foarte importante pentru toată lumea – sunt prețioase și sunt viață și sunt lucrurile care vă trebuie pentru drumul ce vă stă înainte. Fără aceste cuvinte ca îndrumare, fără ca tu să înțelegi firea și esența lui Dumnezeu, vei purta întotdeauna un semn de întrebare în privința Lui. Cum poți crede în mod corespunzător în Dumnezeu dacă nici măcar nu-L înțelegi? Nu știi nimic despre emoțiile Lui, intențiile Sale, starea Sa de spirit, la ce Se gândește, ce Îl întristează și ce Îl face fericit, deci cum poți să ai considerație față de inima Lui?

De câte ori e supărat Dumnezeu, El Se confruntă cu o omenire care nu Îi dă nicio atenție, o omenire care Îl urmează și pretinde că-L iubește, dar Îi neglijează complet sentimentele. Cum poate inima Lui să nu sufere? În lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu, El vorbește și Își îndeplinește cu sinceritate lucrarea asupra fiecărei persoane și Se confruntă cu fiecare fără rezerve sau ascunziș; dar, invers, fiecare persoană care Îl urmează este închisă față de El și nimeni nu dorește să se apropie în mod activ de El, să-I înțeleagă inima sau să acorde atenție sentimentelor Sale. Chiar și cei care vor să devină apropiații Lui nu vor să se apropie de El, să aibă considerație față de inima Lui sau să încerce să-L înțeleagă. Când Dumnezeu este vesel și fericit, nu există nimeni care să-I împărtășească fericirea. Când Dumnezeu este înțeles greșit de oameni, nu există nimeni care să-I consoleze inima rănită. Când inima Lui este îndurerată, nu există nicio singură persoană dispusă să-L lase să i Se destăinuie. De-a lungul acestor mii de ani ai lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, nu a existat nimeni care să înțeleagă emoțiile Lui, nimeni care să le priceapă sau să le aprecieze, cu atât mai puțin vreunul care ar putea sta alături de El pentru a-I împărtăși bucuriile și durerile. Dumnezeu este singur. Este singur! Dumnezeu este singur nu doar pentru că omenirea coruptă I se opune, ci mai mult deoarece cei care caută să fie spirituali, cei care caută să Îl cunoască pe Dumnezeu și să-L înțeleagă, și chiar și cei care sunt dispuși să-și sacrifice întreaga viață pentru El, nu știu nici ei gândurile Sale și nu Îi înțeleg firea și emoțiile.

La finalul poveștii lui Noe, vedem că Dumnezeu a utilizat o metodă neobișnuită pentru a-Și exprima sentimentele din acel moment. Era o metodă foarte specială: de a face un legământ cu omul, ceea ce a declarat sfârșitul utilizării de către Dumnezeu a unui potop pentru a distruge lumea. Din exterior, a face un legământ poate părea un lucru foarte obișnuit. Nu este nimic mai mult decât folosirea unor cuvinte pentru a obliga două părți și a le împiedica să-și încalce acordul, pentru a proteja interesele ambelor părți. Ca formă, este un lucru foarte obișnuit, dar din motivațiile și intenția lui Dumnezeu de la baza acestui lucru, este o adevărată revelație a firii și stării Lui de spirit. Dacă doar pui aceste cuvinte deoparte și le ignori, dacă nu v-aș spune niciodată adevărul lucrurilor, atunci omenirea nu va cunoaște niciodată cu adevărat gândirea lui Dumnezeu. Poate în imaginația ta Dumnezeu zâmbea când a făcut acest legământ sau poate expresia Sa era serioasă, dar indiferent de cea mai comună expresie a Lui în imaginația oamenilor, nimeni nu ar fi putut să vadă inima sau durerea Lui, cu atât mai puțin singurătatea Sa. Nimeni nu-L poate face pe Dumnezeu să aibă încredere în el sau să fie vrednic de încrederea Lui sau să fie cineva față de care Își poate exprima gândurile sau cui să-Și mărturisească durerea. De aceea, Dumnezeu nu a avut de ales decât să facă un asemenea lucru. La suprafață, Dumnezeu a făcut un lucru ușor când a spus adio omenirii anterioare, rezolvând problema trecutului și aducând la un final perfect distrugerea lumii prin potop. Totuși, Dumnezeu a îngropat durerea din acest moment adânc în inima Sa. Într-o perioadă când Dumnezeu nu avea în cine să aibă încredere, El a făcut un legământ cu omenirea, spunându-le oamenilor că nu va mai distruge lumea printr-un potop. Când apărea un curcubeu, era pentru a le reaminti oamenilor că un asemenea lucru se întâmplase și pentru a-i avertiza să se abțină de la rele. Chiar și într-o astfel de stare dureroasă, Dumnezeu nu a uitat de omenire și tot a arătat multă grijă pentru aceasta. Nu reprezintă acestea iubirea și altruismul Lui? Dar la ce se gândesc oamenii când suferă? Nu este acesta momentul când au nevoie cel mai mult de Dumnezeu? În astfel de momente, oamenii întotdeauna trag de El pentru ca El să-i poată consola. Indiferent de moment, Dumnezeu nu va dezamăgi oamenii niciodată și le va permite întotdeauna să iasă din situațiile lor dificile și să trăiască în lumină. Deși Dumnezeu aprovizionează astfel omenirea, în inima omului Dumnezeu nu este decât o pastilă de alinare, un tonic de confort. Când Dumnezeu suferă, când inima Sa este rănită, a avea o ființă creată sau orice persoană care să-I țină companie sau să-L consoleze ar fi fără îndoială doar o dorință extravagantă pentru El. Omul nu dă niciodată atenție sentimentelor Lui, deci Dumnezeu nu cere și nici nu Se așteaptă să existe cineva care să-L poată consola. El doar Își utilizează metodele pentru a-Și exprima dispoziția. Oamenii nu cred că este o greutate grozavă pentru Dumnezeu să treacă prin niște suferință, dar doar când încerci cu adevărat să-L înțelegi pe Dumnezeu, când poți aprecia cu adevărat cele mai sincere intenții ale Lui în tot ceea ce face, poți simți măreția și altruismul Lui. Chiar dacă a făcut un legământ cu omenirea folosind curcubeul, El nu a spus nimănui motivul pentru care a făcut asta, motivul pentru care a încheiat acest legământ, însemnând că nu a spus niciodată nimănui gândurile Sale adevărate. Asta deoarece nu există nimeni care să poată pricepe profunzimea iubirii pe care Dumnezeu o are pentru omenirea pe care a creat-o cu propriile mâini și, de asemenea, nu există nimeni care să poată aprecia cât de multă durere a suferit inima Lui când a distrus omenirea. De aceea, chiar dacă le-ar spune oamenilor cum Se simțea, ei n-ar putea să preia această încredere. Deși este în suferință, El tot Își continuă următoarea etapă a lucrării. Dumnezeu dă întotdeauna omenirii cea mai bună latură a Sa și cele mai bune lucruri în timp ce îndură în tăcere toată suferința El Însuși. Dumnezeu nu dezvăluie niciodată în mod deschis aceste suferințe. În schimb, El le îndură și așteaptă în tăcere. Rezistența lui Dumnezeu nu este rece, amorțită sau neputincioasă, nici nu este un semn al slăbiciunii. Mai degrabă, iubirea și esența Sa au fost întotdeauna altruiste. Aceasta este o revelație naturală a esenței și firii Sale și o întrupare autentică a identității lui Dumnezeu ca adevăratul Creator.

Acestea fiind spuse, unii ar putea interpreta greșit la ce Mă refer și să gândească: „Descrierea atât de detaliată a sentimentelor lui Dumnezeu, cu atât de multe elemente senzaționale, a avut ca scop să-i facă pe oameni să-L compătimească pe Dumnezeu?” Asta se intenționează aici? (Nu.) Singurul Meu scop în a spune aceste lucruri a fost de a vă face să-L cunoașteți mai bine, să-I înțelegeți nenumăratele aspecte, să-I înțelegeți emoțiile, să apreciați faptul că esența și firea Lui sunt, în mod concret și puțin câte puțin, exprimate prin lucrarea Sa, în loc să fie descrise prin cuvintele goale ale omului, cuvintele și doctrinele sau imaginația lui. Adică, Dumnezeu și esența Sa există cu adevărat – nu sunt picturi, nici închipuiri, nici construite de om și, cu siguranță, nu au fost fabricate de om. Recunoașteți asta acum? Dacă o recunoașteți, atunci cuvintele Mele de astăzi și-au atins scopul.

Am discutat trei subiecte astăzi. Sper că toată lumea a câștigat mult din părtășia noastră despre aceste trei subiecte. Pot spune în mod sigur că, prin aceste trei subiecte, gândurile lui Dumnezeu pe care le-am descris sau firea și esența Lui pe care le-am menționat au transformat închipuirile oamenilor și înțelegerea lor cu privire la Dumnezeu, chiar au transformat credința tuturor în El și, mai mult, au transformat imaginea Dumnezeului admirat de toată lumea în inimile lor. Orice ar fi, sper că ceea ce ați învățat despre firea Lui în aceste două secțiuni ale Bibliei vă este de folos și sper că, după ce vă întoarceți, veți încerca să cugetați la asta mai mult. Întâlnirea de astăzi se încheie aici. La revedere!

4 noiembrie 2013