Mulțimile Mă aplaudă, mulțimile Mă slăvesc; toate gurile Îl numesc pe singurul Dumnezeu adevărat, toți oamenii își ridică ochii pentru a privi faptele Mele. Împărăția se pogoară în lumea oamenilor, persoana Mea este bogată și îmbelșugată. Cine nu s-ar înveseli pentru asta? Cine nu ar dansa de bucurie? O, Sion! Ridică-ți stindardul triumfător pentru a Mă celebra! Cântă-ți cântecul triumfător al victoriei și răspândește-Mi numele sfânt! Toate lucrurile, de până la capătul pământului! Grăbiți-vă să vă curățiți pentru a putea fi făcuți jertfe pentru Mine! Constelații ale cerurilor! Grăbiți-vă la locurile voastre pentru a arăta pe bolta cerească măreața Mea putere! Îmi plec urechea înspre glasurile oamenilor de pe pământ, care își revarsă dragostea infinită și venerația pentru Mine în cântec! În această zi, când toate lucrurile se întorc la viață, Eu Mă pogor în lumea oamenilor. În acest moment, la această răscruce, florile se împodobesc însuflețite, păsările cântă într-un singur glas, toate lucrurile freamătă pline de bucurie! În sunetul salutului Împărăției, împărăția Satanei se năruiește, nimicită în tunetul răsunător al imnului Împărăției, pentru a nu se mai ridica vreodată!

Cine de pe pământ îndrăznește să se ridice și să se împotrivească? Pe când Mă pogor pe pământ, Eu aduc arderea, aduc mânia, aduc nenorociri de orice fel. Împărățiile lumești sunt acum Împărăția Mea! Sus, în cer, norii se rostogolesc și se umflă; sub cer, lacurile și râurile se umflă și deapănă vesele o melodie mișcătoare. Animalele care se odihnesc ies din bârlogurile lor și toate popoarele sunt trezite de Mine din somnul lor. Ziua pe care multitudinea de popoare o așteaptă a venit în sfârșit! Ei Îmi oferă cele mai frumoase cântece.

În acest moment frumos, în acest timp emoționant,

laudele răsună pretutindeni, în cer și pe pământ. Cine nu ar fi entuziasmat de asta?

A cui inimă nu s-ar lumina? Cine nu ar plânge la această scenă?

Cerul nu mai este cerul de odinioară, acum este cerul Împărăției.

Pământul nu mai este același pământ, acum este pământul sfânt.

După ce ploaia grea a trecut, lumea veche și murdară este total înnoită.

Munții se schimbă… apele se schimbă…

și oamenii se schimbă… toate lucrurile se schimbă…

Munți tăcuți! Ridicați-vă și dansați pentru Mine!

Ape inerte! Curgeți în continuare liber!

Oameni adânciți în vise! Treziți-vă și porniți în urmărire!

Eu am venit… și sunt Rege…

Toți Îmi vor vedea chipul cu proprii lor ochi, toți Îmi vor auzi glasul cu propriile lor urechi,

vor trăi pentru ei înșiși viața în Împărăție…

Atât de dulce… atât de frumoasă…

De neuitat… imposibil de dat uitării…

În arderea mâniei Mele, marele balaur roșu se zbate;

în judecata Mea măreață, diavolii își arată adevăratele forme;

la cuvintele Mele severe, toți simt rușinea și nu au unde să se ascundă.

Își amintesc trecutul, cum M-au batjocorit și au râs.

N-a fost o clipă în care să nu se dea în spectacol, n-a fost o clipă în care să nu se răzvrătească împotriva Mea.

Astăzi, cine nu plânge? Cine nu simte nicio remușcare?

Întregul univers-lume este plin de lacrimi…

Plin de sunetele bucuriei… plin de râsete…

Bucurie fără egal… Bucurie fără seamăn…

O ploaie ușoară răpăie… cade ninsoarea grea…

Oamenii amestecă mâhnire și bucurie… unii râd…

unii suspină… și unii aclamă…

Ca și cum oamenii ar fi uitat… dacă este o primăvară înnorată și ploioasă,

o vară a florilor înflorind, o toamnă a recoltei îmbelșugate,

o iarnă rece ca gheața și chiciura, nimeni nu știe…

În cer norii alunecă, pe pământ, mările se învolburează.

Fiii își flutură brațele… oamenii își mișcă picioarele în ritm de dans…

Îngerii sunt la lucru… îngerii păstoresc…

Oamenii pământului freamătă toți, toate lucrurile pe pământ sporesc.