82. Perseverând în fața adversității

de An Xin, Myanmar

În mai 2022, membrii mai multor sate au acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Dar curând după aceea, mulți nou-veniți au încetat să vină la adunări. După ce am investigat, am aflat că soldații înarmați patrulau noaptea și arestau pe oricine organiza adunări. În alte zone, unii frați și surori fuseseră deja amendați, arestați și încarcerați pentru credința lor. Nou-veniții din acele sate erau atât de speriați, încât nu îndrăzneau să participe la adunări. Conducătorul meu ne-a desemnat atunci pe Isa și pe mine să-i sprijinim pe nou-veniți. În acea perioadă, eu și Isa udam separat nou-veniții.

Într-o noapte, înainte să mă întorc acasă, Isa m-a sunat brusc și a spus că sora noastră gazdă se temea să nu fie amendată sau închisă și ne cerea să plecăm. Mi-am spus: „Unde am putea găsi o familie gazdă la ora asta?” Mai târziu, am încercat la sora Yana, dar ea și fiul ei se temeau să nu fie arestați și n-au îndrăznit să ne găzduiască, așa că am rămas fără adăpost la miezul nopții. M-am simțit foarte tristă și nedreptățită. Ploua în noaptea aceea, iar eu și Isa nu știam unde să mergem și voiam să plecăm de acolo, dar încă erau foarte mulți nou-veniți care aveau nevoie de udare și sprijin. Dacă am pleca și nou-veniții n-ar primi udare, ar avea și mai puține șanse să reziste pe cont propriu, iar noi ne-am eschiva de la responsabilitatea noastră. Realizând acest lucru, am decis să rămânem și să vedem dacă altcineva ar fi dispus să ne găzduiască. Mai târziu, un nou-venit ne-a lăsat să stăm la el acasă, dar am putut să rămânem acolo doar o noapte. Am plâns atunci, gândindu-mă: „Pot sta acolo doar o noapte și apoi voi rămâne pe drumuri. Vreau să lucrez, dar mă confrunt cu mari obstacole. Nu cunoaștem bine zona și, dacă guvernul află că răspândim Evanghelia, vom fi arestate și persecutate.” Mă simțeam descurajată și voiam să renunț. Când supraveghetoarea mea a aflat că vreau să plec, a spus: „Nou-veniții nu înțeleg adevărul și trăiesc în timiditate și frică. Au nevoie de udare și sprijin. Nu-i putem abandona pe nou-veniți. Vezi dacă poți găsi o modalitate de a rămâne. Trebuie să învățăm să ne bazăm pe Dumnezeu, El va pregăti un loc pentru voi.” Sfatul ei m-a făcut să-mi dau seama că ar trebui să mă bazez mai mult pe Dumnezeu în această perioadă dificilă. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu să ne deschidă o cale. După aceea, pe când citeam mesajele din chatul nostru de grup, am dat peste acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Din momentul în care Dumnezeu i-a încredințat lui Noe construcția arcei, Noe nu s-a gândit niciodată în sinea lui: «Când va distruge Dumnezeu lumea? Când îmi va oferi un semnal că o va face?» În loc să chibzuiască la astfel de chestiuni, Noe s-a străduit să memoreze și apoi să îndeplinească fiecare lucru pe care i l-a spus Dumnezeu. După ce a acceptat ceea ce Dumnezeu i-a încredințat, Noe a pornit să realizeze și să ducă la bun sfârșit construcția arcei despre care vorbise Dumnezeu de parcă ar fi fost cel mai important lucru din viața lui, fără întârziere. Au trecut zile, au trecut ani, zi după zi, an după an. Dumnezeu nu a făcut niciodată presiuni asupra lui Noe, dar, în toată această vreme, Noe a perseverat în sarcina importantă care i-a fost încredințată de Dumnezeu. Fiecare cuvânt și fiecare frază pe care le rostise Dumnezeu erau întipărite în inima lui Noe precum cuvintele cioplite într-o tablă de piatră. Nepăsător la schimbările din lumea exterioară, la batjocura din partea celor din jurul lui, la greutățile implicate sau la dificultățile pe care le-a întâmpinat, el a perseverat, în tot acest timp, în ceea ce i-a fost încredințat de Dumnezeu, fără să dispere sau să se gândească vreodată să renunțe. Cuvintele lui Dumnezeu erau întipărite în inima lui Noe și deveniseră realitatea lui de zi cu zi. Noe a preparat fiecare dintre materialele necesare pentru construcția arcei, iar forma și specificațiile cerute de Dumnezeu pentru arcă au început treptat să prindă formă cu fiecare lovitură precisă a lui Noe cu ciocanul și dalta. Prin vânt și ploaie și indiferent cum l-au batjocorit sau calomniat oamenii, viața lui Noe a mers mai departe în felul acesta, an după an. Dumnezeu a urmărit în taină fiecare acțiune a lui Noe, fără să-i spună vreodată vreun alt cuvânt, iar inima Sa a fost atinsă de Noe. Cu toate acestea, Noe nici nu a știut și nici nu a simțit acest lucru; de la început până la sfârșit, el pur și simplu a construit arca și a adunat fiecare fel de viețuitoare, cu o loialitate de neclintit față de cuvintele lui Dumnezeu. În inima lui Noe, nu exista nicio instrucțiune mai importantă pe care trebuia s-o urmeze și s-o ducă la bun sfârșit: cuvintele lui Dumnezeu erau direcția și scopul lui pe viață. Așadar, orice i-a zis Dumnezeu, orice i-a cerut să facă, orice i-a ordonat să facă, Noe a acceptat acel lucru pe deplin și l-a memorat; l-a privit ca pe cel mai important lucru din viața lui și l-a tratat pe măsură. Nu numai că nu l-a uitat, nu numai că și l-a întipărit în minte, ci l-a înfăptuit în viața sa de zi cu zi, folosindu-și viața ca să accepte și ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Și în felul acesta, scândură cu scândură, arca a fost construită. Fiecare mișcare, fiecare zi a lui Noe era dedicată cuvintelor și poruncilor lui Dumnezeu. Poate nu părea că Noe îndeplinea o sarcină importantă, dar, în ochii lui Dumnezeu, tot ceea ce a întreprins Noe, fiecare pas pe care l-a făcut pentru a realiza ceva, fiecare lucrare săvârșită de mâna lui – toate au fost prețioase, demne de a fi pomenite și vrednice de a fi imitate de această omenire. Noe a respectat ce îi fusese încredințat de Dumnezeu. A fost neclintit în credința sa că fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu era adevărat; în privința asta nu avea nicio îndoială. Drept urmare, arca a fost finalizată și fiecare fel de viețuitoare a putut trăi pe ea(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa doi: Cum Noe și Avraam au auzit cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea întâi)”). Noe a auzit cuvintele lui Dumnezeu și I-a păstrat cuvintele și însărcinarea aproape de inima lui. Pentru el, construirea arcei a fost cel mai important aspect al vieții lui, iar finalizarea arcei, cea mai mare responsabilitate a lui. Zile și ani la rând, în ciuda suferinței, oboselii, greutăților, vremii rele, calomniei, batjocurii și abandonării de către ceilalți, el a perseverat în însărcinarea dată de Dumnezeu și nu s-a gândit niciodată să renunțe. A făcut asta pentru că avea o inimă cu frică de Dumnezeu, așa că fiecare cuvânt al Lui îi era întipărit în inimă. Comparând comportamentul lui Noe cu al meu, mi-am dorit mereu ca datoria mea să decurgă fără probleme și să nu întâmpin greutăți. Când au apărut dificultăți în datoria mea și nu aveam unde să stau, riscând să fiu arestată, am vrut să dau înapoi și n-am fost dispusă să sufăr și să plătesc un preț. Am văzut că nu-mi păsa de voia lui Dumnezeu și nu voiam cu adevărat să-L mulțumesc. Experiența lui Noe m-a motivat și m-a făcut să mă simt rușinată. Nu mai eram dispusă să-mi menajez trupul și am decis să rămân pentru a-i sprijini pe nou-veniți. Dacă nimeni nu avea să mă găzduiască, urma să dorm pe câmp, dar aveam să perseverez în răspândirea Evangheliei și udarea nou-veniților.

Mai târziu, Isa și cu mine am contactat un nou-venit pe nume Nevin și am întrebat dacă puteam sta într-o cabană de pe terenul lui. Nevin și părinții lui au fost de acord. Știam că Dumnezeu ne deschisese o cale. După aceea, i-am convocat pe toți nou-veniții din sat la o adunare și am avut părtășie cu ei: „Când Dumnezeu Își face lucrarea pentru a-i mântui pe oameni, Satana provoacă întruna tulburări. Dumnezeu permite tulburarea și persecuția de către Satana pentru a desăvârși credința și iubirea omului, pentru a-i dezvălui și alunga pe oameni și a le testa credința. Dacă noi, credincioșii, vrem să urmărim adevărul și viața, nu putem fugi de suferință. Din cauza persecuției, nu putem ține adunări în casele noastre, așa că a trebuit să ne adunăm în munți. În ciuda acestor condiții, suferințele prin care am trecut au fost pline de sens. Dacă așteptăm să se prăbușească regimul satanic și să înceteze persecuția ca să credem în Dumnezeu, lucrarea Lui se va fi încheiat deja, iar noi ne vom pierde șansa la mântuire. De ce ar trebui să răspândim Evanghelia? Pentru că acestea sunt zilele de pe urmă și aceasta e ultima etapă din lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Dacă ratăm această perioadă, nu vom fi niciodată mântuiți. În viitor, calamitățile vor deveni tot mai grave și de nesuportat.” Am avut părtășie destul de mult atunci, iar după aceea unii nou-veniți au spus: „Nu ne putem proteja de aceste calamități și nimeni, nici măcar guvernul, nu ne poate salva. Numai Dumnezeu ne poate mântui, așa că trebuie să credem în El și să participăm la adunări.” Unii nou-veniți au spus: „Nu ne putem teme să fim arestați sau amendați de guvern, totul e în mâinile lui Dumnezeu și trebuie să mergem în continuare la adunări.” Apoi am avut părtășie despre adevărul întrupării și despre lucrarea de judecată. După ce i-am mai udat încă zece zile, au reușit cu toții să participe în mod regulat la adunări.

După încă vreo zece zile, poliția a ordonat din nou o patrulă de noapte. Nevin se temea să nu fie implicat și nu voia să mai stăm în cabana lui. Când m-am confruntat cu această situație, nu m-am putut abține să nu mă plâng. Aveam atât de mulți nou-veniți de udat și sprijinit, erau așa multe dificultăți în lucrarea noastră și nici măcar nu aveam unde să stăm. Eram destul de nefericită și îmi venea greu să rezolv problemele nou-veniților. Ulterior, o soră mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Deoarece când o persoană acceptă ceea ce Dumnezeu îi încredințează, Dumnezeu are un standard pentru a judeca dacă acțiunile ei sunt bune sau rele și dacă persoana s-a supus și a satisfăcut intențiile lui Dumnezeu și dacă ceea ce face aceasta este adecvat. Lui Îi pasă de inima persoanei, nu de acțiunile acesteia la suprafață. Nu este cazul ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cineva atât timp cât face ceva, indiferent cum îl face. Acesta este o înțelegere greșită pe care o au oamenii despre Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită doar la rezultatul final al lucrurilor, ci pune mai mult accent pe modul în care este inima unei persoane și cum este atitudinea unei persoane în timpul desfășurării lucrurilor și El Se uită dacă există supunere, considerație și dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu în inima acesteia(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea: când am început să-i sprijin pe nou-veniți, credeam că-mi îndeplinesc datoria, că ar trebui să meargă fără probleme și că nou-veniții aveau să înțeleagă, să mă găzduiască și să mă protejeze. Când m-am confruntat cu persecuție, când nimeni n-a vrut să mă găzduiască și în lucrarea noastră au apărut probleme, doar m-am plâns de situația dificilă în care mă aflam și de faptul că nou-veniții nu erau dornici de adevăr. Am simțit că lucrarea e prea grea și am vrut să merg acasă. Când a trebuit să sufăr și să plătesc un preț, pur și simplu n-am vrut să mă supun. M-am gândit doar la interesele trupului meu și nu mi-a păsat deloc de voia lui Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, m-am simțit foarte rușinată. Ulterior, o soră mi-a reamintit următoarele: „De ce nu te-ai putut supune când a trebuit să suferi și să plătești un preț? De ce ai ținut mereu seama doar de interesele trupului tău? Ce fire coruptă a cauzat aceste lucruri?” Cugetam în permanență la întrebările surorii.

Mai târziu, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Așadar, lucrurile care ți se întâmplă și care nu sunt în concordanță cu noțiunile tale pot să-ți afecteze realizarea datoriei? De exemplu, uneori lucrarea devine intensă, iar oamenilor li se cere să îndure unele greutăți și să plătească un mic preț pentru a-și realiza bine îndatoririle; unii oameni ajung apoi să aibă noțiuni în mintea lor, în ei se naște împotrivirea și pot deveni negativi și leneși la lucru. Uneori, lucrarea nu este intensă și îndatoririle oamenilor devin mai ușor de realizat, iar unii se simt atunci fericiți și se gândesc: «Ar fi grozav dacă ar fi întotdeauna atât de ușor să-mi realizez datoria.» Ce fel de oameni sunt ei? Sunt indivizi leneși, lacomi după confortul trupului. Sunt astfel de oameni loiali în realizarea îndatoririlor personale? (Nu.) Asemenea oameni pretind că sunt dornici să se supună lui Dumnezeu, dar supunerea lor e însoțită de condiții – ca să se supună, lucrurile trebuie să se potrivească propriilor noțiuni și să nu-i facă să îndure vreo greutate. În caz că se confruntă cu adversități și trebuie să îndure greutăți, ei se plâng mult și chiar se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și I se împotrivesc. Ce fel de oameni sunt? Sunt oameni care nu iubesc adevărul. Când acțiunile lui Dumnezeu sunt în concordanță cu propriile lor noțiuni și dorințe, iar ei nu trebuie să îndure greutăți sau să plătească un preț, sunt capabili să se supună. Dacă însă lucrarea lui Dumnezeu nu se aliniază cu noțiunile sau preferințele lor și le cere să îndure greutăți și să plătească un preț, ei nu sunt capabili să se supună. Chiar dacă nu se opun fățiș, sunt potrivnici și iritați în inimile lor. Se percep ca îndurând mari greutăți și, în inimile lor, nutresc nemulțumiri. Ce fel de problemă este aceasta? Arată că ei nu iubesc adevărul(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că unii oameni vor doar ca lucrurile să meargă bine în datoria lor. Imediat ce întâmpină dificultăți și trebuie să sufere sau să plătească un preț, sunt potrivnici și se plâng. Astfel de oameni sunt leneși, râvnesc confortul trupului, nu sunt loiali în datoria lor, nu țin cont câtuși de puțin de voia lui Dumnezeu și nu iubesc adevărul. Mi-am dat seama că eram exact la fel. Am vrut doar o datorie ușoară și ca lucrarea să meargă fără probleme. N-am fost dispusă să sufăr sau să plătesc un preț. Când m-am confruntat cu persecuția, când nou-veniții n-au îndrăznit să ne găzduiască sau să se adune de frica arestării, când trupul meu a suferit fiindcă nu aveam unde să stau, dar am și plătit un preț mai mare pentru a găsi nou-veniți, a avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și a-i sprijini, m-am plâns cât de greu era să fiu persecutată, cât de timizi erau nou-veniții și am vrut doar să-mi părăsesc datoria și să plec. De îndată ce am întâmpinat dificultăți, am început să mă gândesc la interesele trupului meu și n-am avut câtuși de puțin loialitate și supunere. Dumnezeu a permis această situație și a vrut să caut adevărul și să învăț lecții din această experiență, dar eu n-am prețuit intrarea în viață, am râvnit mereu confortul trupului și mi-am tratat datoria în funcție de preferințe. Pur și simplu, nu iubeam adevărul. Un alt pasaj a avut un impact profund asupra mea. Dumnezeu spune: „Astăzi, tu nu crezi cuvintele pe care le spun și nu le dai atenție; când vine ziua ca această lucrare să se răspândească și o vezi în întregime, vei regreta și, în acel moment, vei fi uluit. Există binecuvântări, totuși tu nu știi să te bucuri de ele, și există adevărul, totuși tu nu îl urmărești. Nu te faci singur demn de dispreț? Astăzi, deși următorul pas al lucrării lui Dumnezeu încă trebuie să înceapă, nu există nimic excepțional în privința cerințelor care îți sunt adresate și a ceea ce ți se cere să trăiești. Există atât de multă lucrare și atât de multe adevăruri; nu sunt ele demne să fie cunoscute de tine? Nu pot mustrarea și judecata lui Dumnezeu să îți trezească duhul? Nu pot mustrarea și judecata lui Dumnezeu să te facă să te urăști pe tine însuți? Ești mulțumit să trăiești sub influența Satanei, cu pace și bucurie și puțin confort trupesc? Nu ești tu cel mai josnic dintre toți oamenii? Nu e nimeni mai nesăbuit decât aceia care au zărit mântuirea, dar nu urmăresc să o câștige; aceștia sunt oamenii care se îmbuibă cu trupul și se bucură de Satana. Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio provocare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără duhuri, cadavre umblătoare? […] Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar dacă poți sau nu să o câștigi depinde de propria ta căutare personală(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că El Își exprimă cuvintele, îi udă și aprovizionează pe oameni și ne dă șansa să ne îndeplinim îndatoririle, cu speranța că vom urmări și vom obține adevărul în îndatoririle noastre, vom dobândi transformarea firii și vom fi mântuiți. Acestea sunt înălțarea și harul lui Dumnezeu. Cei care iubesc adevărul prețuiesc astfel de șanse. Pe durata îndatoririlor, ei urmăresc și dobândesc adevărul. În schimb, eu nu iubeam adevărul și când am întâmpinat dificultăți în datoria mea, am devenit potrivnică și m-am plâns de situația mea. Am simțit că era prea obositoare și dificilă, n-am fost dispusă să sufăr sau să plătesc un preț și am vrut să mă eschivez. La cât am fost de leneșă și nedispusă să urmăresc adevărul, chiar dacă L-aș urma pe Dumnezeu până la capăt, n-aș obține nicicând adevărul sau transformarea firii și, în cele din urmă, aș fi alungată și pedepsită. Trebuia să nu-mi mai menajez trupul, ci să mă răzvrătesc împotriva lui și să-mi fac datoria bine. Am realizat că nou-veniții erau timizi și se temeau pentru că abia intraseră în credință, nu aveau încă rădăcini pe adevărata cale și nu înțelegeau adevărul. Dacă n-aș plăti un preț și n-aș îndura puțină suferință pentru a-i uda și susține, probabil că acești nou-veniți n-ar fi capabili să reziste pe cont propriu, iar eu aș fi însemnată pentru o fărădelege. Indiferent dacă urma să avem o familie gazdă și dacă aveam să îndurăm suferințe, eram dispusă să perseverez în datoria mea și să-mi îndeplinesc responsabilitatea. În ziua aceea, mama lui Nevin a venit să mă viziteze și mi-a spus: „Milițienii își încep patrulele de noapte acum. Suntem îngrijorați că vei da peste ei, fiindcă ești o străină care intră și iese din sat.” Am avut următoarea părtășie cu ea: „Când Dumnezeu a fost pregătit să distrugă Sodoma, locuitorii au vrut să le facă rău celor doi îngeri trimiși de Dumnezeu. Lot a supraviețuit fiindcă i-a găzduit pe cei doi îngeri în casa lui. Dumnezeu face acum ultima etapă a lucrării Sale de mântuire a omenirii. Acești oameni care îi persecută pe credincioși sunt la fel de răi ca locuitorii Sodomei. E normal să fim îngrijorați, dar trebuie să avem credință. Dacă vom fi găsite sau nu de milițieni este în mâinile lui Dumnezeu. Trebuie să ne rugăm Lui mai mult, El Își va proteja propria lucrare. Dacă nu ne găzduiești și trebuie să plecăm, nu vom putea să te udăm. Dacă ne găzduiești cât timp răspândim Evanghelia aici, este fapta ta bună și Dumnezeu Își va aduce aminte de ea.” După părtășia mea, s-a temut mai puțin și chiar a fost destul de fericită. După aceea, a avut grijă de noi și eu am putut să mă stabilesc, să am părtășie cu nou-veniții și să țin adunări zi și noapte. După ce au înțeles unele adevăruri, nou-veniții și-au invitat prietenii și familia să asculte Evanghelia. În doar două luni, 120 de săteni au acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. M-am bucurat foarte mult să văd toți acești nou-veniți participând la adunări. Deși a fost un proces dificil și am suferit puțin, m-am simțit împăcată știind că mi-am îndeplinit datoria. După ce am fost martoră la călăuzirea lui Dumnezeu, am dobândit credință.

Mai târziu, supraveghetoarea ne-a desemnat să sprijinim nou-veniții din alt sat. Am mers mai întâi în casa unui nou-venit, fratele John. John prelua inițiativa în îndatoririle lui și a reușit să-i întrunească pe nou-veniți la adunări, dar, mai târziu, n-a mai participat la adunări de teamă să nu fie arestat. Am vrut să-l sprijinim mai întâi pe John și apoi, prin intermediul lui, să sprijinim alți nou-veniți, dar John nu a vrut să vorbească cu noi. Soția lui a spus: „În timpul unei întâlniri din satul nostru, ni s-a spus să nu ascultăm predici sau să credem în Dumnezeu. Miliția face patrule de noapte și va aresta pe oricine este prins ascultând. Ne-au interzis să ascultăm predici, ne este teamă să nu fim arestați. În plus, suntem destul de ocupați și n-avem timp să ascultăm.” După ce a spus asta, a început să ne ignore. Văzând că nou-venita nici măcar nu ne lăsa să vorbim și ne evita, am avut impresia că eram într-o situație imposibilă. Călătoria spre și dinspre sat era lungă și obositoare, așa că nu i-am mai sprijinit pe nou-veniți și am continuat să fac altă lucrare. După un timp, supraveghetoarea mi-a amintit din nou că nou-veniții sunt ocupați ziua și că aș putea merge noaptea. Mi-am zis în sinea mea: „Ne evită și nu vor să ne asculte. Chiar dacă merg, nu voi ști ce să fac. E o călătorie lungă până acolo și va fi și mai dificilă noaptea.” Așa că n-am vrut să merg. Atunci mi-am dat seama că mă eschivam de la responsabilitatea mea față de nou-veniți amânând mereu plecarea. M-am gândit la dezvăluirea lui Dumnezeu despre lucrarea conducătorilor falși. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Să spunem că există o treabă pe care o persoană ar putea să o finalizeze într-o lună. Dacă este nevoie de șase luni pentru a face această treabă, oare cinci dintre aceste luni nu reprezintă o pierdere? Să vă dau un exemplu despre răspândirea Evangheliei. Unii oameni sunt dispuși să investigheze adevărata cale și au nevoie doar de o lună pentru a fi convertiți, după care se alătură bisericii și continuă să fie udați și aprovizionați. Șase luni este tot ce au este nevoie pentru a pune bazele. Însă dacă atitudinea persoanei care răspândește Evanghelia este una de indiferență și superficialitate, iar conducătorii și lucrătorii nu au simțul responsabilității și ajunge să dureze o jumătate de an pentru a converti persoana, oare nu constituie această jumătate de an o pierdere în viața sa? Dacă se confruntă cu un mare dezastru și îi lipsește o bază în calea adevărată va fi în pericol, iar tu nu-i vei datora ceva? O astfel de pierdere nu se măsoară cu bani sau cu bunuri materiale. Tu i-ai amânat înțelegerea adevărului cu jumătate de an, i-ai întârziat stabilirea unei fundații și îndeplinirea datoriei cu jumătate de an. Cine își va asuma responsabilitatea pentru asta? Sunt conducătorii și lucrătorii capabili să-și asume responsabilitatea pentru acest lucru? Responsabilitatea de a susține viața cuiva depășește capacitatea de îndurare a oricărei persoane. Din moment ce nimeni nu poate avea această responsabilitate, ce trebuie să întreprindă conducătorii și lucrătorii? Trei cuvinte: să dea totul. Să dai totul pentru a face ce? Să îți îndeplinești propriile responsabilități, făcând tot ceea ce poți vedea cu ochii tăi, gândi în inima ta și realiza cu propriul calibru. Asta înseamnă să dai totul, asta înseamnă să fii loial și responsabil, iar aceasta este responsabilitatea pe care ar trebui să o realizeze conducătorii și lucrătorii(Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că, indiferent ce muncă face cineva, dacă putea fi făcută într-o lună, dar a durat în cele din urmă șase luni, aceasta constituie o pierdere foarte mare. De exemplu, în cazul răspândirii Evangheliei, dacă cineva este dispus să investigheze adevărata cale, poate să fie adus în credință într-o lună și să intre la timp în casa lui Dumnezeu dacă persoana care răspândește Evanghelia își îndeplinește responsabilitatea. Astfel va putea să înțeleagă adevărul mai devreme și să prindă rădăcini pe adevărata cale. Dacă nu plătim un preț în datoria noastră, dacă avem o atitudine lejeră și superficială și ne trebuie șase luni să aducem această persoană în credință, va fi o mare pierdere pentru viața ei. Dacă au loc calamități și acești oameni n-au acceptat încă lucrarea lui Dumnezeu, nu au udarea și aprovizionarea adevărului și mor, nimeni nu poate suporta răspunderea pentru astfel de morți. Prin urmare, trebuie să nu tragem de timp în îndatoririle noastre și să facem tot posibilul pentru a ne îndeplini responsabilitățile, așa încât să avem conștiința curată. În timp ce-i sprijineam pe nou-veniți și răspândeam Evanghelia, nu eram dispusă să plătesc un preț și nu voiam să sufăr. Când am fost desemnată să-i sprijin pe nou-veniți și să răspândesc Evanghelia în acel sat și m-am confruntat cu dificultăți și o călătorie lungă, mi-am menajat trupul și n-am vrut să merg, amânând zi după zi. Nou-veniții erau timizi, speriați și nu îndrăzneau să participe la adunări din cauza persecuției guvernului. Aveau mare nevoie de udare și sprijin, încât să înțeleagă adevărul și să se elibereze de constrângerile lor. Dacă lucrarea lui Dumnezeu s-ar încheia, iar acești oameni nu s-ar elibera de forțele întunericului, nu s-ar întruni și n-ar asculta cuvintele lui Dumnezeu, n-ar înțelege adevărul, n-ar dobândi mântuirea lui Dumnezeu și ar fi mistuiți în calamități. În plus, mulți oameni din acel sat încă nu auziseră glasul lui Dumnezeu. Dacă și alții și-ar menaja trupul ca mine, renunțând la răspândirea Evangheliei în fața dificultăților, acei oameni n-ar auzi glasul lui Dumnezeu și n-ar primi mântuirea Lui. Trebuia să nu mai trag de timp și să-mi las grijile deoparte. Indiferent ce situație s-ar ivi, trebuia să trec prin ea și să-mi îndeplinesc responsabilitățile.

Mai târziu, m-am gândit la alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Deoarece a răspândi Evanghelia este misiunea și vocația pe care trebuie să o accepte fiecare ființă creată și fiecare adept al lui Dumnezeu, fie el bătrân sau tânăr, bărbat sau femeie. Dacă îți revine această misiune și îți cere să te sacrifici, să plătești un preț și chiar să-ți oferi viața, ce ar trebui să faci? Ar trebui să accepți, așa cum ești obligat de datorie să faci. Acesta este adevărul și ceea ce tu ar trebui să înțelegi. Nu e o simplă părticică de doctrină; este adevărul. Și ce îl face să fie adevărul? Motivul e acela că, indiferent de trecerea timpului, de cum se schimbă epoca, sau de cum se modifică geografia și spațiul, a răspândi Evanghelia și a fi martor pentru Dumnezeu este un fapt veșnic pozitiv; însemnătatea și valoarea sa sunt neschimbătoare. Nu se schimbă odată cu trecerea timpului sau cu localizarea geografică. Există veșnic și este ceea ce se cuvine să accepte și să pună în practică fiecare ființă creată. Acesta este adevărul veșnic(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să tragă oamenii de partea lor”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au emoționat profund. Datorită harului lui Dumnezeu am putut să-I aud glasul. Răspândirea Evangheliei și udarea nou-veniților erau datoria mea și trebuia să o duc până la capăt. Când se impunea să sufăr și să plătesc un preț, ar trebui să accept necondiționat. Indiferent ce dificultăți sau situații întâlneam, trebuia să mă supun și să-mi îndeplinesc datoria. După ce am realizat acest lucru, am mers singură în sat. Se înserase când am plecat și începuse să plouă. În timp ce mergeam pe drum, mă rugam lui Dumnezeu. Am întâlnit apoi o bătrână în timp ce mergeam. I-am spus că merg în satul ei, așa că am mers una în spatele celeilalte. După ce am ajuns în sat, n-am mai văzut-o pe bătrână. Era întuneric. Nu cunoșteam drumurile de acolo și nu știam unde să merg, așa că m-am așezat la marginea drumului. Eram destul de neliniștită, făcându-mi griji că n-aș ști ce să spun dacă dădeam peste o patrulă de noapte, așa că Îl strigam continuu pe Dumnezeu în inima mea. Chiar atunci, o femeie s-a întors de la lucrul câmpului și, văzându-mă că stau singură, m-a întrebat: „Ce faci acolo? Poți să vii acasă la mine.” Am urmat-o până acasă la ea și, când i-am răspândit Evanghelia, a acceptat-o. Ulterior, a adus pe alții să asculte. Când oamenii au aflat că răspândesc Evanghelia, unii m-au căutat personal și m-au rugat să merg la ei acasă să răspândesc Evanghelia. Am fost martoră pentru lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic și le-a plăcut foarte mult să audă despre ea. Unii au spus: „Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus întors. Sunt un singur Dumnezeu. Ar trebui să mai ascultăm cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic.” Alții au spus: „Chiar dacă guvernul ne persecută, vom continua să ascultăm.” Unii dintre nou-veniți au fost destul de entuziaști la adunări. Veneau dimineața și seara și erau chiar însetați și dornici să se adune și să asculte predici. Am fost destul de surprinsă. În trecut, îmi menajasem mereu trupul și nu fusesem dispusă să sufăr și să plătesc un preț, dar când mi-am îndreptat starea și am fost dispusă să cooperez, am văzut că faptele lui Dumnezeu ne depășesc închipuirile. Faptul că am putut să răspândim Evanghelia prin intermediul acelei femei a fost un semn că Dumnezeu Își făcea lucrarea. Mi-a îngăduit să văd autoritatea lui Dumnezeu și mi-a întărit hotărârea de a răspândi Evanghelia. După vreo lună, răspândisem Evanghelia în tot satul. Nou-veniții care se temeau înainte să nu fie arestați au început aproape toți să se adune din nou. Mai mult de 80 de săteni se adunau în mod obișnuit și am putut înființa o biserică. Slavă lui Dumnezeu!

Prin această experiență, am aflat că atitudinea este foarte importantă în datoria cuiva. Când ne supunem voii lui Dumnezeu și ne îngrijim de ea, vedem că, oricât de grea este lucrarea noastră, atât timp cât cooperăm sincer, îndrumarea lui Dumnezeu va deveni evidentă. Deși am dat dovadă de corupție, am fost negativă și slabă și am vrut să renunț, prin îndrumarea și aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, n-am renunțat să răspândesc Evanghelia și n-am lăsat regrete în urmă. Toate acestea au fost cu protecția lui Dumnezeu. Prin această experiență, am dobândit credință și am făcut progrese în viață. Slavă lui Dumnezeu!

Anterior: 80. Povestea mea despre cum am lucrat cu un nou credincios

Înainte: 85. Cum ar trebui să percepem ce ni se spune verde-n față

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

32. Un progres

de Fangfang, ChinaToți cei din familia mea credem în Domnul Isus și, cu toate că în biserica noastră eram doar o credincioasă de rând,...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger